Sunteți pe pagina 1din 2

Medierea - cea mai buna alternativa la justitia clasica

La momentul actual, prin mediere, se poate evita un proces costisitor. Participând


la şedinţe de mediere, programate pentru un interval sensibil mai scurt decat în cazul
unui proces (uneori chiar mai mic de o lună) şi beneficiind de garanţia confidentialitaţii,
se pot rezolva astfel speţe notorii dificile precum un divorţ sau conflicte de muncă, doar
apelând la un mediator. Persoanele din domeniul juridic sunt deja obligate, de la
inceputul anului 2010 să prezinte persoanelor care se află în conflict posibilitatea de a se
adresa mediatorului pentru rezolvarea problemelor. În acest fel, facandu-se posibilă o
fluidizare a dosarelor ajunse în instanţă, în timp ce beneficiarii pot ajunge, în acest mod,
la o soluţionare rapidă şi fară stress a problemelor pentru care se solicită rezolvare.
De asemenea, ca rezultat al obsevaţiilor făcute privind aceasta alternativă, s-a
constatat că pentru a se ajunge la o soluţie apelând la mediere, beneficiarii plătesc doar
10% din suma cheltuită în instanţă iar, de multe ori, consensul final la care ambele părţi
ajung, poate fi chiar mai bun deca decizia pe care ar fi fost în masură să o dea un
judecător, deoarece cele două părţi cad de acord şi nimeni nu pierde. Estimări prezente
evidenţiază posibilitatea reală ca, până în 2013, prin mediere să se ajungă la soluţionarea
a 25% dintre dosarele aflate pe rolul instanţelor.
Voci abilitate în domeniu aduc un argument în plus în favoarea medierii amintind
că procedurile în faţa instanţelor judecătoreşti, precum şi procedurile privind executarea,
sunt complexe, greoaie şi mai ales se întind pe durata mai multor ani până la un rezultat
concret. În plus, din cauza unui incident procedural ori excepţie, instanta poate respinge
acţiunea formulată. Astfel, medierea apare ca procedura prin care părţile să se înţeleagă,
fără a exista neapărat un perdant.

Cele mai multe conflicte supuse medierii sunt cele legate de probleme de familie
şi cele comerciale. Aceasta pentru că în ambele cazuri părţile doresc ca totul să se rezolve
cât mai repede şi fără publicitate. Nimeni nu doreşte să-şi expună situaţia în public într-o
sală de judecată, iar medierea poate asigura discreţie şi confidenţialitate.
De asemenea, chiar dacă se apelase la instanţă înainte de mediere, părţile îşi pot
recupera taxele achitate pentru proces după ce îşi rezolvă conflictul cu ajutorul
mediatorului. Acordul semnat între cele două părţi este prezentat judecătorului, se adaugă
la dosar, iar instanţa ia act de el şi procesul este finalizat.
Un conflict poate fi soluţionat în cadrul medierii în maximum patru şedinţe.
Aceasta înseamnă că în mai puţin de o lună, cel mai complex conflict poate ajunge la
soluţionare.
1
„În general, este nevoie de două şedinţe, dar sunt şi cazuri mai complicate când
sunt necesare trei sau chiar patru întâlniri pentru a ajunge la o înţelegere. Şedinţele sunt
programate la maxim o săptămâna una după alta. Astfel, se ajunge ca în mai puţin de o
lună să existe deja acordul semnat între cele două părţi”, explică un mediator autorizat
din domeniu.
2
Fiecare întâlnire durează aproximativ o ora, o ora şi jumătate. În mod legal, o
şedinţă poate dura până la patru ore.Mediatorul percepe un onorariu pentru activitatea
depusă, de obicei părţile achitând fiecare jumătate din cheltuieli, dar putând cădea de
acord şi in privinţa altui mod de împărţire a sumei ce trebuie plătite ca onorariu.

S-ar putea să vă placă și