Sunteți pe pagina 1din 2

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”- Lucian Blaga

Lucian Blaga, unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului roman, a manifestat
un interes deosebit fata de cultura, redactand astfel opere legate de literatura, filozofie, dar si de
istorie si politica.
Operele sale lirice propun cunoasterea prin pathos a lumii, traducand astfel in arta
teroarea, angoasa, alienarea, extazul, dar si dorinta de a se contopi cu Universul. Relatia eului liric
cu spatiul cosmic, cu nelimitatul este conturata pe parcursul celor patru etape ale creatiei: astfel, in
prima etapa se remarca eul stihial, care se contopeste cu lumea. In a doua etapa, intre eul liric si
univers se produce o scindare datorita aparitiei intrebarilor tulburatoare despre sensurile
existenteti, urmand mai apoi ca in etapa a treia sa fie intarita regresiunea in mit. Ultima etapa
prezinta impacarea eului cu sine insusi, dar si cu universul.
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, aparuta in volumul “ Poemele
luminii”(1916), emfatizeaza inclinatia eului blagian spre cunoasterea Universului, indeosebi
datorita asemanarii acestuia cu o “corola de minuni”. Prin aceasta metafora-simbol, lumea este
caracterizata prin circularitate, atemporala, iar sintagma “de minuni” sugereaza misterul, dar si
atitudinea de uimire a eului blagian. Totodata, misterul este prefigurat si de expresii precum:
“tainele ce le-ntalnesc”, “nepatrunsul ascuns”, “neintelesuri”.
Blaga face diferenta între cunoașterea paradisiacă si cea luciferica. Cunoasterea
paradisiaca, pe care o caracterizeaza ca fiind empirică, iluzorie,este o cunoastere care progreseaza
prin acumulare de informatii si este predestinată unor certitudini abstracte. De asemenea, este o
cunoaștere neautentică, care, ori de câte ori încearcă să se apropie de esență și crede că s-a
apropiat, pentru că trăiește o iluzie, se îndepărtează de ea. La nivelul poeziei, aceast tip de
cunoastere este sugerat de verbele cu conotatie negativa “sugruma”, “strivesc”,”miscoreaza”,
asociind-o cu lipsa de informatie, misterul devenind un hiat. Aceasta cunoastere opereaza prin
intermediul intelectului en-static, sugerat in text prin expresia “lumina altora” si se limiteaza la
primul raspuns satisfacator.
Totusi, cand fiinta umana sesizeaza ca tot ceea ce cunoaste despre un lucru este
aparent (fanic), incepe sa isi puna din nou intrebari, declansand astfel cunoasterea luciferica.
Aceasta este o cunoaștere superioara, crede Blaga, fiind desfășurată în orizontul misterului, care
este de fapt o manifestare a Marelui Anonim. Astfel, aceasta cunoastere este capabila de a provoca
o criză epistemică în obiectul cunoașterii, între partea care se vede – fanicul și partea care se
ascunde – cripticul. Este o cunoaștere care nu dă răspunsuri, nu dă soluții, ci despică noi
probleme. Poezia surprinde acest tip de cunoastere cu ajutorul sintagmelor : “vraja nepatrunsului
ascuns”, “mareste taina noptii”, “sporesc a lumii taina”, dar si de verbele “nu strivesc”, “nu ucid”,
facandu-se astfel referire la faptul ca eul blagian protejeaza misterul. Spre deosebire de cunoasterea
paradisiaca, cunoasterea luciferica opereaza cu intelectul ec-static, sugerat in text de “lumina mea”
si “razele ei albe”. Astfel, de la criptic, se declanseaza cunoasterea absoluta, care cu ajutorul
intelectului ec-static duce la misterul adaucit (mareasc intunecata zare”, “sporesc a lumii taina”.
Blaga precizează că cele două tipuri de cunoaștere – paradisiacă și luciferică au sens pur simbolic și
vizează fapte specifice analizei filosofice. Cele două tipuri de cunoaștere indică o dualitate originară
a cunoașterii ,conform lui Blaga.
De asemenea, se delimiteaza cripticul( “morminte”) de fanic(“flori, ochi, buze”). La nivel simbolic,
mormintele semnifica si sacrul, intunericul, noaptea, dar si linistea, tacerea. Ochii indica o
cunoastere vizuala, buzele-pasiunea, erosul,limbajul, iar florile-planul vegetal, viata.
Eul blagian foloseste verbul “a iubi” cu sensul de “a cunoaste”, sugerand astfel ca
universul nu poate fi cunoscut decat prin iubire.
Se remarca structura argumentativa a poeziei (“dar”, “caci”, “ci” etc),
accentuandu-se astfel apartenenta textului la rationamentul filozofic. Totodata, se poate observa
faptul ca poezia incepe cu concluzia, iar cele ce urmeaza sunt premisele, care sustin conceptia lui
Blaga despre cunoastere.
Intrucat omul, in conceptia lui Blaga, este facut “intru mister si revelare”, procesul
cunoasterii este foarte important, caci acesta contribuie la creatia culturala, dandu-i omului o
natura deosebita, care il apropie pe acesta de Marele Anonim. Astfel se nasc metaforele
plasticizante si cele revelatorii
In concluzie, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” prezinta modul in
care eul blagian priveste misterul, cunoasterea, universul si cum se raporteaza la acestea, in
comparatie cu “altii”, poezia avand un rol important atat in literatura, cat si in filozofie.

Pop Alexandra