Manual de jurnalism

de Mihai Coman
- volumul I -

Volumul de faţă reprezintă o îndrumare atât pentru cei ce îşi doresc să profeseze
ca jurnalişti în presa scrisă, în televiziune sau în radio, cât şi pentru cei ce au început deja
să practice meseria de jurnalist(„Este un manual consacrat genurilor majore ale presei,
atât tipărite cât şi electronice”).
Mihai Coman, profesor universitar şi decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale
Comunicării a Universităţii din Bucureşti, preşedintele comisiei pentru confirmarea
titlurilor a CNATDCU în domeniile Ştiinţe politice, Ştiinţe ale comunicării şi media,
primul conducător de doctorat în domeniul Ştiinţelor Comunicării din România, expert al
CNCSIS în domeniul Comunicare, autorul unor cărţi precum: “Izvoare mitice” (1980),
“Sora soarelui” (1983), “Mitos şi Epos”(1985).
Mihai Coman, coordonatorul acestui „Manual de jurnalism” realizează cartea
pornind de la falsa idee a unor vedete ce susţin că „jurnalist te naşti, nu te faci”, însă
pentru a fi un bun jurnalist, în afară de talent trebuie să deţii şi anumite calităţi: simţul
urgenţei, capacitatea de a respecta termenele de predare a materialelor, capacitatea de
încadrare în spaţiul disponibil, bunul simţ, obsesia preciziei şi acurateţei, toleranţa,
capacitatea de a schimba registrele, disponibilitatea şi abilitatea de a asculta, curiozitatea,
perseverenţa, capacitatea de a explica faptele fără a face presupuneri.
Orice informaţie presupune implicarea unor surse cum ar fi: conferinţe de presă,
broşuri, pliante, alţi ziarişti, oameni obişnuiţi. Acestea pot fi „on the record”(pentru
înregistrare) sau „off the record”(în afara înregistrării).
În opinia mea jurnalistul trebuie să reprezinte un exemplu pentru toţi în ceea ce
priveşte atât buna scriere şi întelegere a limbii române cât şi interacţiunea cu alte
persoane.
Jurnaliştii folosesc diferite mijloace de transmitere a informaţiei. Unul dintre
acestea este textul jurnalistic. Înainte de a le fi oferite publicului informaţiile trebuie
„filtrate”, dar nu oricum, ci având în vedere originalitatea mesajului, gradul de
inteligibilitate a acestuia, gradul de implicare a publicului şi impactul. Odată cu
transmiterea informaţiilor se realizează un act de comunicare. Conform lingvistului
R. Jakobson acesta presupune un emiţător, un destinatar sau receptor şi un mesaj.
O altă modalitate de a informa publicul este reportajul. Acesta presupune
transmiterea informaţiilor de actualitate unui număr mare de persoane prin intermediul
reporterului aflat la faţa locului. Pentru realizarea reportajului jurnalistul poate fi martor
sau participant. În cadrul reportajului sunt prezente proximitatea temporală şi spaţială,
neobişnuitul faptelor, conflictul, consecinţele şi captarea interesului uman. După
observare şi intervievarea persoanelor implicate sau a martorilor se alege unghiul de
abordare, adică perspectiva din care este prezentat un eveniment. Acesta se prezintă de
obicei în lead(primul paragraf al textului).
Colectarea informaţiilor se poate face şi cu ajutorul interviului. Acesta presupune
un dialog între un jurnalist şi o persoană obişnuită sau o personalitate, în urma căruia
rezultă informaţiile necesare realizării unei ştiri sau a unui articol. Interviul are un anumit
scop, iar în funcţie de acest scop este aleasă persoana intervievată. După culegerea
informaţiilor urmează redactarea, în cadrul căreia se face selecţia şi scrierea informaţiei,
se alege titlul şi se realizează şablonul.
Din punctul meu de vedere reportajul este cel mai bun mod de transmitere a
informaţiei, având un mare impact asupra publicului datorită prezenţei reporterului chiar
la faţa locului.Cu toate acestea, nu e atât de uşor precum pare. Să fii jurnalist şi să îţi faci
treaba în aşa fel încât să captezi atenţia publicului, necesită o adevărată muncă.
Toate informaţiile de până acum sunt cu privire la presa scrisă. Tipul de jurnalist
diferă de la un mijloc de comunicare la altul. De exemplu, în radio şi în televiziune
predomină forma vorbită, pe când în presă este prezentă forma scrisă. Dacă în presa
scrisă există o anumită limită în ceea ce priveşte spaţiul disponibil articolelor, în
televiziune fiecărei ştiri i se acordă un anumit timp de emisie. În cadrul ştirilor de
televiziune imaginile sunt cele mai importante. Ele transmit mai multe informaţii
deodată, putând fi reţinute mult mai rapid.
Orice ştire este alcătuită din lead, corpul ştirii şi, uneori, lead-out. Lead-ul este
rostit de crainic şi îi este alocat un timp de emisie cuprins între 5 şi 15 secunde. Are rolul
de a capta atenţia publicului, prezentând faptele pe scurt. Corpul ştirii cuprinde toate
detaliile referitoare la faptele petrecute, iar lead-ul-out conţine infomaţii suplimentare, de
ultim moment sau posibilele consecinţe ale evenimentului relatat. Adevărata valoare a
jurnaliştilor este reflectată în jurnalul de televiziune, şi asta prin intermediul
reportajului-flash, adică reporterul transmite direct de la faţa locului, ceea ce face să
capteze şi să menţină un număr mare de telespectatori.
Un alt mijloc de informare a publicului este radioul. Principala caracteristică a
acestuia este oralitatea. Cuvântul este cel care atrage atenţia ascultătorului, însă nu
oricum, ci prin folosirea unei voci plăcute, clară şi cu o tonalitate joasă. Radioul are
capacitatea de a transmite informaţia imediat, ceea ce duce la o credibilitate mare asupra
publicului. Radioul oferă ascultătorilor înţelegerea imediată a mesajelor, oricât de
preocupaţi ar fi. Întrucât ştirile se repetă, publicul are ocazia de a reveni asupra unei
informaţii ce nu a înţeles-o sau nu a auzit-o. Aceste reluări duc la o memorare mult mai
clară şi mai rapidă. Transmiterea ştirilor radiofonice presupune redarea faptelor cu
exactitate, complet şi clar. În caz contrar, ascultătorul poate oricând să închidă aparatul
sau să schimbe postul.
Dintre toate mijloacele de informare, eu aş alege televizorul. Asta deoarece atât
imaginile cât şi mesajele sunt receptate într-un timp scurt, nemaiavând astfel nevoie de o
revizionare.
Pentru a avea efect asupra ascultătorilor, informaţiile trebuie să fie cât mai noi.
Aşadar principala calitate a ştirii este noutatea. Publicul este atras de evenimente recente,
doreşte o informare cu privire la tot ceea ce este nou. Oricât de nouă ar fi o informaţie, ea
nu e pe deplin valoroasă dacă nu e şi adevărată. Oamenii nu numai că doresc noutăţi, dar
vor şi o informare corectă cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Însă, pentru unii
jurnalişti a scoate adevărul la iveală înseamnă a se „atinge” de viaţa intimă a persoanelor,
fie ele publice sau nu. Fiecare persoană are dreptul la o viaţă privată, iar atunci când
aceasta îi este expusă, jurnalistul are de suferit. Intruziunea, dezvăluirea de fapte jenante,
punerea într-o lumină falsă, publicarea numelui şi imaginii fără acordul subiectului
reprezintă violări ale dreptului la o viaţă personală.
 Volumul beneficiază de o aplicată şi comprehensivă prefaţă, datorată lui Mihai
Coman, el însuşi fondatorul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, cunoscut
prin cărţile publicate şi prin crearea colecţiei Media a Editurii Polirom.