ŞCOALA NORMALĂ “VASILE LUPU” IAŞI

LUCRARE DE SPECIALITATE
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE
A COMPETENtELOR PROFESIONALE

PROFIL: PEDAGOGIC
SPECIALIZAREA: INSTRUCTOR
ANIMATOR, INSTRUCTOR DE
EDUCAŢII EXTRAŞCOLARE

COORDONATOR:
DIRECTOR PROF.
UNGUREANU MIHAELA

CANDIDAT:
RUSU ADRIAN

SESIUNEA MAI, 2007

Importanta
educatiei
familiale in
prima
copilarie
 CUPRINS

Argument
Capitolul 1. Familia - institutie educativa
Capitolul 2. Prima copilarie
2.1 Dezvoltarea in prima etapa a periodei
anteprescolare
2.2 Dezvoltarea in a doua etapa perioadei primei
copilarii
2.3 Dezvoltarea in ultima etapa a perioadei
anteprescolare
Capitolul 3. Caracteristicile dezvoltarii fizice si
psihice in prima copilarie
3.1 Cresterea biosomatica
3.2 Educatia familiala si dezvoltarea miscarilor
3.3 Dezvoltarea comunicarii
3.4 Dezvoltarea afectivitatii
Capitolul 4. Functiile familiei
4.1 Functia educativa a familiei
4.2 Functia sociala a familiei
Capitolul 5. Factorii si importanta educatiei
familiale.
5.1 Climatul familial
5.2 Rolurile parentale si educatia la nivelul familiei
5.3 Interrelatiile familiale

Concluzii
Bibliografie

Argument

Educatia unui individ incepe din prima zi de viata, fiecarte zi

reprezentand o treapta a evolutiei, a dezvoltarii lui ca om integru in
societate.
Familia a reprezentat, intotdeauna, primul contact cu mediul
inconjurator si primul factor ce influenteaza dezoltarea copilului in
special. In primii ani de viata ai copilului familia este cea care il
marcheazapentru totdeauna. Familia este o institutie care dezvolta si
mentine variatele interese umane si care leaga membrii intre ei prin
intermediul sentimentelor neconditionate.
Socializarea individului, consider ca se face prin intermediul
familiei, prin stabilirea unor norme si dezvoltarea unor aptitudini.
Educatia familiala are rolul cel mai important, reprezentand prima
educatie aplicata individului; ea modeleza personalitatea individului
din prima zi. Perioada anteprescolara determina marile diferentieri
care marcheaza specificul tarii, epocii, regiunii, al limbii materne.
Copilul intra in contact cu primele norme, cu primele invatari, cu
primele sentimente ce provoaca integrarea lui in familie si apoi in
societate.
Importanta educatiei familiale in prima copilarie reprezinta
modul de a ajuta copilul sa se adapteze, in primul rand la mediul
familial iar apoi la mediul exterior si anume viata sociala.
 Capitolul 1
Familia - institutie educativa

Familia este unitatea sociala care reuseste sa combine

trasaturile unei institutii cu ale unui grup, bazandu-se pe: fenomene
sociale interioare si exterioare ale unui grup, factori materiali,
culturali si psihologici.
In evolutia sa, familia a gasit stimuli si in factori de alta categorie
si anume factori morali. Ea se bazeaza pe sentimentele sincere ce
leaga membrii intre ei. Trasatura aceasta se accentueaza si in
societate caracterizandu-se prin solicitari multiple bazate pe contacte
conventionale, impersonale, ce determina un individ sa se simta
singur in ciuda aglomeratiilor urbane. In felul acesta familia devine
singura colectivitate sociala ce ii asigura omului acel echilibru psihic,
increderea in sine pentru a depasi unele probleme ale vietii.
Familia indeplineste mai multe roluri restranse in functiile
interne si externe. Functiile interne sunt cele biologice, cultural-
educative, de asigurarea conditiilor de viata, de creare a climatului
afectiv, de unitate si solidaritate familiala. Functiile externe sunt cele
ce pregatesc integrarea individului pe toate planurile vietii sociale,
morale si profesionale.
Pe plan macrosocial familiei nu-i mai ramane nici o functie
traditionala, in afara de integrarea sociala si procreatia.
Pe plan micrasocial acesteia i-au ramas doua functii
fundamentale: integrarea sociala a noilor generatii si stabilizarea
personalitatii. Functia integratoare a familiei se realizeaza prin
rolurile parentale si are ca scop transmiterea valorilor sociale si
fundamentale.
Familia nu este singurul factor integrator, insa bazandu-se pe
atasamentul natural pe care il are copilul fata de parinti, pe
sentimentele neconditionate, ea devine agentul principal al integrarii
sociale avand sarcina de a transmite acele norme si roluri sociale care
modeleaza individual,pregatindu-l pentru viata sociala. Copilul se
naste si creste intr-o ambianta umana ce exercita o influenta
hotaratoare asupra dezvoltarii sale, asupra intregii sale personalitati.
Aceasta infuenta se exercita si trebuie luata in considerare din prima
copilarie. Familia este singura care influenteaza dezvoltarea omului si
isi pune amprenta pe intreaga sa personalitate. Cea dintai scoala a
omului a fost si ramane familia, ea formeza temelia pe care se
formeaza o personalitate iar durabilitatea personalitatii depinde de
calitatea acestei temelii.
Familia ca institutie sociala nu i-a mai ramas decat pregatirea
copilului pentru viata. Prin structura sa, familia ofera cel mai potrivit
mediu pentru formarea si mentinerea principalelor deprinderi,
calitati, cunostinte si principii. In prima coplarie este evidentiata cea
mai importanta relatie dintre mediul familial si dezvoltarea
limbajului.
Dezvoltarea gandirii este influentata de modelul lingvistic pe
care il ofera membrii familiei, in special mama. Formarea
personalitatii este un proces ce continua pe toata durata vietii dar
bazele se pun inainte ca alte institutii sa intervina. Inaintea inegrarii
copilului in alte grupuri si institutii copilului i se pun bazele integrarii
in societate, el stie sa vorbeasca corect sa se comporte corespunzator .
Familia este primul mediu afectiv al copilului, de aceea
dezvoltarea lui afectiva normala si anormala depinde de relatiile din
sanul ei. O copilarie echilibrata isi are sursa in bucuria pe care copilul
o traieste in sanul familiei, intre membrii familiei. In prima copilarie
el este dependent in intrgime de parinti, cu care are primele relatii
sociale. In aceasta perioada relatiile cu orice membru al familiei sunt
foarte importante in special cea cu mama. Lipsit de ingrijirea mamei
copilul este dezavantajat din toate punctele de vedere, de exemplu
copilul este foarte bine hranit dar tot nu se dezvolta normal, asta
fiindca el are nevoie de laptele mamei, de grija ei. Stagnarea in
greutate este de obicei prima simptoma a unei dezvoltari anormale si
in acel caz trebuie luate niste masuri. Relatiile mama-copil sunt
indispensabile in dezvoltarea normala a copilului din punct de vedere
fizic dar si psihic. In aceasta etapa a vietii copilul are, aparent, o viata
vegetariana, insa relatiile cu mediul familial sunt hotaratoare pentru
structura lui psihica.
Familia este institutia educative care isi exercita influentele pe
toate planurile: fizic si intelectual. Formele si mijloacele educative
folosite de familie sunt folosite in functie de scopul general integral
al educatiei in societate si statutul respective. Modelarea individului
incepe inca de la nastere, el sufera schimbari pe plan fiziologic si
psihologic.

Capitolul 2
Prima copilarie
Perioada anteprescolara reprezinta o etapa a constituirii
primare coerente, a trairii de viata curenta. Copilul incepe sa fie
integrat in interrelatiile grupului familial si al celor ce frecventeaza
familia. Icepe sa sesizeze regulile, interdictiile, oralul si stilul de viata
al familiei, traind conflicte si stari de confort sau de euforie
conditionate de aceasta realitate complexa.
Experienta de viata devine impregnata de invatarea comunicarii
verbale. La inceputul acestei perioade, vorbirea copilului este
restransa , inconsistenta si incarcata de mari dificultati de pronuntie;
la trei ani copilul vorbeste relativ fluent in propozitii inteligibile,
dispunand de un limbaj situativ bogat.El poate sa formuleze imoresii,
dorinte constatari, interogatii.Lumea devine pentru copil un spectacol
in care ii place sa fie asistat, de comunicare cu adultul.
Copilul este angajat in perioada anteprescolara in cautarea de
mijloace de a-si consolida autonomia prin perfectionarea deplasarii,
prin consolidarea de deprinderi,de manuire de obiecte. Inca de la
nastere a existat o amprenta evidenta a individualitatii biologice,
ereditatea fiind incheiata. In timpul primului an, copilul a traversat un
puternic impact biologic si un evident soc social.
In contextul intregii dezvoltari din perioada primei copilarii pot
fi desprinse trei subetape: prima etapa consta in consolidarea
mersului si concomitent o mai buna oercepere a mediului
inconjurator. La 15 luni copilul devine deosebit si nestatornic si
instabil, atras de toate reperele campului vizual stimulat de cerinte
exterioare; a doua etapa(intre 18 si 28 luni) consta in accentuarea
dezvotarii comunicarii verbale, si folosirea de solutii noi in diferite
situatii de viata. Concomitent, deplasarea devine mai putin nervoasa si
mai subordonata finalizarii unor intentii supuse unor cerinte interne;
a treia etapa prezinta dezvoltarea unei largi concilieri cu adultii, un
echilibru usor meditativ, copilul este preocupat de aspectele
evaluative ale actiunilor si demersurilor sale, devine sensibil fata de
cei din jur, se antreneaza in jocuri, uneori cu un partener.
Toate alternantele care au loc in aceasta perioada , pun in
evidenta un fel de deplasari ale angajarii energiei vitale si psihice intr-
o directie sau alta, directii ce devin dominante si creeaza dialectica
dezvotarii.

1. Dezvoltarea in prima etapa a perioadei

anteprescolare
Primele saptamani de viata ale copilului sunt acele zile in care el
este indiferent si in care acorda o mare atentie persoanei care il
ingrijeste.
La inceputul acestei perioade sunt evidentiate doua reactii:
social nespecifica si social specifica.
Relatia sociala nespecifica o reprezinta declansarea reactiei
suptului neconditionat.
Relatia social specifica apare dupa o luna unde la privirea si la
vocea omului care il ingrijeste copilul reactioneaza zambind.
Intre cea de-a doua si a treia luna el incepe sa asculte vocea
mamei cand o aude si intinde bratele spre ea. A patra luna reprezinta
pentru copil o alta schimbare. El devine mai receptiv la toate miscarile
si obiectele care sunt in prejma lui. Astfel, daca imaginea parintilor a
inceput sa prinda consistenta si diferentiere, spre a patra sasea luna
capacitatea copilului de a diferentia si de a raspunde in consecinta
mimicii adultilor. Din punct de vedere psihologic se observa ca, spre
sase luni, copilul se recunoaste in oglinda , element principal
disocierea de altul si dobandirea propriei consistente, in eliberarea
actelor de imitatie ale adultului. Intre opt si douasprezece luni,
cercul familial incepe sa se contureze oferindu-i copilului un loc si un
rol de partener activ, prin executarea cu placere a catorva ordine
simple, pe care le intelege, detasandu-se de cercul “strainilor” fata de
care manifesta nesiguranta, frica, timiditate. In climatul securizant al
afectiunii familiale copilul va elabora acea conduita reglatoare
secundara, denumita sentimentul securitatii proprii,conditie “sine
qua non” a progresului ulterior, in momentul in care mama ocupa
locul primordial. Comparativ, pe de o parte, cu bogatia relatiilor socio-
afective copil-adult din aceste etape ontogenetice, pe de alta, cu
situatii din stadiile ce vor urma, ne izbeste saracia relatiilor copil-
copil existente acum. Pana la sase luni, copii de aceasta varsta parca
nici nu exista; spre noua luni raporturile cu acestia sunt prin
excelenta negative, partenerii sunt tratati ca niste obiecte, impinsi,
manipulati, exceptand doar cateva surasuri. Dupa noua luni partenerii
devin interesati mai ales prin obiectele ce le poseda, motiv de
conflicte, conduite agresive, de aparare, dar si amicale.

2. Dezvoltarea in a doua etape a perioadei

primei copilarii
Aceasta perioada este caracterizata prin dezvoltarea accentuata
a comunicarii verbale si adaptarea la diferite situatii de viata.
In aceasta perioada copilul se joaca foarte mult are nevoie de
prezenta parintilor in viata lui.Copilul isi exprima sentimentele de
iubire, ura, antipatie prin joc.Copilul invata la inceput sa nu se atinga
de unele lucruri ce nu-i apartin, si nu-I fac bine.
La aceasta varsta raspunde foarte bine la atentionari cand
incearca sa puna mana pe cutit, un singur “au”spus de parinti il
determina sa lase cutitul jos.
In acest timp are loc o manifestare puternica a afectivitattii
copilului.Copilul simte nevoia de afectiune iar nesatisfacerea de catre
parinti duce la consecinte daunatoare; copilul poate deveni un
intarziat atat mintal cat si fizic, poate fi cuprins de frustrare. Mama
trebuie sa stea tot timpul alaturi de el invatandu-l sa iubeasca si sa fie
atent.
In acest interval de timp mai apar si alte sentimente, astfel inca
din aceasta varsta frageda copilul dobandeste intelegerea comicului si
a acelui sentiment de comic.
Aparitia reactiei specifice la reactiile comice nu denota numai
existenta sentimentului estetic dar arata si un grad superior de
intelegere a raporturilor sociale. Comicul apare prima oara in arta si
apoi, cel mai bine il intelege copilul, fapt de care parintii trebuie sa
tine cont. in aceasta perioada mersul devine mai putin nervos,
functiile denominative ale limbajului se afla intr-un stadiu al
dezvoltarii mai avansat, face diferentieri mari intre sunete si vorbire.
 3. Dezvoltarea in ultima etapa a perioadei
anteprescolare
In aceasta faza comportamentul copilului face un mic pas spre
maturizare. El se antreneaza in jocuri, comunica mai mult cu adultii si
este preocupat indeosebi de aspectele evaluative ale actiunilor si
demersurilor sale, devenind mai sensibil fata de cei din jur.
Imensa nevoie de afectiune a copilului trebuie impartasita de
parinti; copilul provoaca afectiunea celorlalti menbrii ai familiei,
manifesta ostilitate fata de cei care nu-i arata acest lucru fara limite. In
cazul acesta parintii trebuie sa indeplineasca majoritatea dorintelor,
el are nevoie sa fie in centrul atentiei, sa I se ofere afestiunea de care
are nevoie. In jurul varstei de trei ani apar sentimentele personale ale
copilului. Acesta isi manifeste primele sentimente de amor propriu,
demnitate, injosire, rusine, dominare, indaratnicire, gelozie,ura,etc.
Actiunea educativa trebuie sa se desfasoare cu ajutorul jocului,
prin intermediul acestei forme de educatie copilul invata sa-si
dezvolte valorile individuale.
In functie de climatul socio-educativ a familiei constientizarea
propriei existente poate deveni o sursa de siguranta sau,dimpotriva,
de teama pentru propria existenta. Copilul este invatat sa nu riposteze
la cerintele parintilor pentru a nu-si dezvolta incapatinarea care este
un fenomen negativ ce apare in comportamentul sau.
Educarea copilului pana la trei ani este foarte importanta, in
acest fel copilul este pregatit pentru viata sociala care tinde sa se
extinda, copilul urmand sa se familiarizeze cu alte persoane straine.
 Capitolul 3
Caracteristicile dezvoltarii
fizice si psihice in prima copilarie
In prima copilarie apar o serie de schimbari fizice si psihice
avand in vedere ca organismul uman se modifica in functie de factorii
externi.

1. Cresterea biosomatica
In perioada de la un an la trei ani dezvoltarea fizica
a copilului este foarte intensa si multilaterala ce se incetineste spre
sfarsitul perioadei.
In acest moment se pun bazele educatiei, se dezvolta capacitatea
psihica a copilului. Tot in aceasta perioada vor avea loc intense
osificari la nivelul coloanei vertebrale si a cutiei craniene.
Nutritia este foarte importanta insumand 4,5 Kg pe intreaga
perioada, acest lucru contribuind si la dezvoltarea neuronilor, la
pigmentatia lor, precum si la inmultirea ramificatiilor dendridice si a
sinapselor, in aceasta perioada are loc si cresterea neopalului, a
creierului nou si a emisferelor cerebrale care au un rol foarte
important in procesul de adaptare, invatare si relationare sociala.
In structura corticala mozaicala de baza se include tot mai des
angajarea zonelor motorii specifice vorbirii ce dau nastere unor
principii functionale noi.
Cu cat evolueaza, comportamentul copilului se schimba, este
nervos mai mult atunci cand se afla in spatiile inchise. Asta arata ca el
are nevoie de mai multe reletii, de spatii mai deschise care sa-i
satisfaca prioritatea.
Copilul este foarte fragil in aceasta perioada, sanatatea lui fiind
pusa tot timpul sub semnul intrebarii deoarece apar bolile copilariei.
Trebuie invatat sa nu iasa in afara locuintei daca sunt temperaturi
scazute , sa nu intrioduca mainile in gura, sa nu umble cu instrumente
ascutite.

2. Educatia familiala si dezvoltarea miscarilor

La 18 luni copilul a invatat sa duca la gura lingurita cu
ciorba iar cu alimentele mai consistente are mai mult succes.
Odata ce dentitia i s-a format cat de cat, copilul trebuie invatat sa
manance alimente mai dure cum ar fi biscuiti, mere.
Este invatat sa manance singur, acest lucru fiind un pas spre
independenta copilului, el ajungand sa nu mai fie servit de catre
mama.
Incepe dezvoltarea calitatilor fizice, el isi controleaza catre
sfarsitul etapei, mersul, mictiunea. Copilui isi descopera
potentialitatea mare a mainilor si de aceea trebuie invatat sa-si
dezvolte aceasta aptitudine punandu-i la dispozitie obiectele
necesare. In felul acesta copilul isi dezvolta un pic musculatura, muta
obiecte, deschide dulapuri si sertare putand chiar sa culeaga si
firimituri cu ajutorul tacamurilor. In urma acestor activitati se
observa un grad mai avansat de independenta .
Reluarea miscarii constituie pentru copil o forma noua de
invatare pregnanta de curiozitate. Dezvoltarea miscarilor se
efectueaza si prin imitatie, ajungand sa-si sufle nasucul cand vede
batista, sa-si puna pantalonii de pijama chiar daca nu este timpul de
culcare.
Copilul se bucura de orice activitate ce contine obiecte, insa are
accentuate tendinte de a rupe si distruge lucrurile, fiind angajat intr-o
mare aventura de stapanire perceptiv-manual.
Pentru copil parintii reprezinta un punct de sprijin si de
securitate avand in vedere faptul ca el trece printr-o perioada a
instabilitatii psiho-motorii. Treptat copilul isi creaza imagionea unui
adult fictiv care este foarte disponibil si neobosit. Astfel adultul devine
o prezenta continua ce efectueaza evaluari, exprima exigente si
controleaza actiuile, dimensioneaza planul interiorizarii unei imense
experiente de miscari, senzatii, perceptii, impresii, experiente de
comunicare.
Forma aceasta a interiorizarii constituie nucleul de referinta a
constiintei cu primele ei cenzuri si a constiintei de sine opusa prin
dorinte, intentii, vointa, preferinte, lamuriri obiective si cenzurilor
adultului interiorizat si a celui concret.
“Alter-ul” implicat in complexul de intrusiune difera de aceasta
formna, insa este corelat cu aceasta. Copilul are marea dorinta de a fi
pe placul adultului si de a i se opune, aceasta dorinta reprezinta
terenul formarii afirmarii de sine si al evaluarii conduitelor, fapt
implicat in morala comportamentului.
Parintele are rolul de a modela comportamentul copilului
insistand mai mult pe activitatile zilnice, simple dar care nu afecteaza
copulul intr-un sens negativ. Membrii familiei trebuie sa imbogateasca
mediul in care traieste copilul prin jucarii, acvarii, scari,carucioare,
balansoare si altele, deoarece acestea satisfac cerinta de exploatere.

3. Dezvoltarea comunicarii
Educatorul in familie este parintele care trebuie sa comunice
copilului prin intermediul cuvintelor sau al mimicii unele cerinte,
sentimente.
La 12 luni copilul sesizeaza intelesul a foarte numeroase cuvinte
manifestand o evidenta polisemie. Cele cam 100 de cuvinte folosite de
copil alcatuiesc o vorbire sincretica sau holofrazica (cuvinte cu functii
de fraze dar fara statut gramatical).
Exista aproximativ doua conditii ami importante care
antreneaza comunicarea in aceasta perioada.
Prima este cerinta copilului de a fi inteles atunci cand vorbeste
sau actioneaza intr-un fel.
A doua este legata de faptul ca el descopera intre timp ca toate
obiectele, fenomenele, actiunile au nume.
Exista trei feluri de limbaj:
Limbajul mic, primitiv de circulatie restransa unde copilul
foloseste foarte multe holofraze, cuvinte ce nu poseda structuri
gramaticale. Limbajul situativ incarcat de cuvinte concrete dar
saturate de exclamatii, forme verbale eliptice si gestica. Limbajul
contextual reprezinta forma de vorbire desfasurata cu text si cu
context.
Limbajul contextual va evalua paralel cu cel situativ ajungand in
cele din urma sa-l domine.
 Copilul descopera ca numeroase obiecte, ce difera ca marime si
culoare.De exemplu un paltonas rosu si unul cu blanita cafenie tot
paltonas se cheama.
Experienta amorfa senzoriala se integreaza clasificandu-se prin
categorii verbale. La fel se intampla si cu experienta actionala, copilul
incepe sa denumeasca anumite actiuni, ajungand la varsta de trei ani
sa dispuna de aproximativ 1100 de cuvinte.
Copilul isi largeste capacitatea de intelegere foarte mult putand
face diferentieri intre “sus”, “jos”, “sub”, “pe”. Dorinta de cunoastere se
rezuma la intrebari cum ar fi: “ce este asta?”, “de ce?” formandu-si o
mai larga experienta.
Capacitatea de intelegere are in cazul acesta si alte caracteristici,
copilului ii place sa asculte povesti iar in momentul in care trebuie sa
povesteasca foloseste fraze infinite. Astfel: “….tata a urcat in tren si
trenul a scos un zgomot si s-a pus in miscare si a mai venit cineva si in
ultima clipa a urcat in tren si l-a salutat pe tata…”. Povestirea pare
eliptica dar are coerenta logica.
In final copilul poate invata si recita poezii sau numaratori care
au functii formative importante, ca si cateva expresii de salut si de
implicatie in conduitele reverentioase.
Dezvoltarea inteligentei practice a miscarilor animate de
curiozitate transforma in momente de interes ce contribuie la
acumularea de experienta umana si la transformarea acesteia in
conduite.

4. Dezvoltarea afectivitatii
Dupa varsta de un an dispozitia generala a copilului pare a fi din
ce in ce mai buna insa pe plan afectiv este instabila.
In acest caz trebuie dezvoltata atasamentul si cerinta de
apartenenta prin disponibilitate afectiva, satisfacerea trebuintelor:
afectiune, siguranta, protectie. La 18 luni copilul are o rezonanta
afectiva crescuta, reactionand la melodii triste si la starile mamei.
Gelozia este un sentiment ce poate fi combatut cu ajutorul
pacalelii. La copiii anteprescolari se manifesta intr-o forma pregnanta
atasamentul care este diferit de dragostea fata de parinti. Atasamentul
este o rezonanta afectiva care face ca in momentele de frica copilul sa
fuga in bratele mamei. La baza atasamentului sta un fenomen de
imprimare ce consta in faptul ca animalele tinere manifesta forme de
atasament de orice fiinta ce devine protectoare la inceputul existentei.
Copilul trebuie mangaiat uneori si sa i se zambeasca pentru ai spori
atasamentul.
 Anxietatea se produce la copii fata de alta persoane straine si de
separatie. De exemplu copilul alearga pe strada spre o persoana ce are
ceva in comun cu parintii, insa cand isi da seama fuge inapoi si sare in
bratele mamei. Teama de straini se diminueaza insa ramanand cateva
sechele cum ar fi frica de “bau-bau” sau de “baba cotoroanta”.
Dezvoltarea psiho-afectiva echilibrata are loc in conditii de
invazie a imaginatiei in zonele specifice. Daca mama ii acorda
copilului multa atentie acesta traieste asa numitele sentimente de
fericire ce creeaza dragalasenia copilului.

Capitolul 4
Functiile familiei
1. Functia educativa a familiei

A concepe astazi formarea generatiilor tinere numai in institutii

specializate, fara a tine seama si de influentele mediuui familial si ale
celorlalte micromedii sociale, inseamna a avea o perspective
unilaterala. Refomele educatiei concepute numai pe plan scolar, fara
sa tina seama de influentele convergente ale tuturor factorilor
educationali, pot contine lacune cu urmari grave pentru progresul
unei natiuni.
Ambianta umana in care se naste si creste copilul exercita o
influenta hotaratoare asupra dezvoltarii sale, asupra formarii intregii
sale personalitati.Aceasta influenta se exercita si trebuie luata in
considerati din prima copilarie.
Familia, scoala si alte microgrupuri sociale constituie medii de
viata cu ponderi diferite de influentare asupra copilului.
Comportamentul lui nu poate fi inteles decat totalizand ansamblui
acestor influente.
Privita ca nucleu social, familia este prima care influenteaza
dezvoltarea copilului. Functia educativa a familiei consta in pregatirea
copilui pentru viata. Este cea mai importanta dintre functiile ce i-au
mai ramas ca institutie sociala, celelalte fiind preluate de stat. Orice
societate isi pregateste membrii, in primul rand in cadrul familiei,
deoarece prin structura sa, familia ofera cadrul cel mai potrivit pentru
formarea principalelor deprinderi, pentru treansmiterea
principalelor cunostinte asupra realitatii si formarea primelor
principii de viata.
 Familia este considerate colectivitatea sociala cea mai potrivita
pentu formarea omului, deoarece ii ofera modelele rolurilor sociale pe
care le are de indeplinit in functie de sex, varsta si pregatire. Primele
valori sociale sunt transmise de familie; inainte de a beneficia de
educatia institutionalizata, copilul invata in familie o serie de lucruri
pe care scoala le considera cunoscute la inceperea procesului de
educatie. Din aceasta cauza, scoala este obligata sa cunoasca valoarea
educativa a mediului familial al copilului , pentru a sti pe ce se
bazeaza. Chiar si dupa scolarizare familia continua procesul de
formare sub toate aspectele lui. De aceea cei doi factori de modelare a
personalitatii trebuie sa conlucreze nu sa mearga in directii opuse. In
prima copilarie semnalam ca mai importanata relatia dintre mediul
familial si dezvoltarea libajului. Calitatea modelului lingvistic pe care
il ofera copilului membrii familiei, in special mama, influenteaza
dezvoltarea gandirii acestuia.
Intregul proces educativ este de fapt un proces de asimilare si
preluare involuntara a unor valori culturale din mediul imediat in
care traieste in dividul, sau alte medii.
Tinand seama de faptul ca familia are cea mai indelungata
influenta asupra omului, ea trebuie sa raspunda multiplelor sisteme
cultural-morale cu care individul intra in contact in aceasta societate,
pe care ne-am obisnuit sa o numim “societatea prefacerilor continue”.
Actul educational la nivelul familiei trebuie sa-si asume raspunderea
de a imbina permanent sfera de viata sociala cu procesul intentionat
pedagogic. Secretul eficientei educatiei familiale consta tocmai in
modul in care parintii realizeaza aceasta, adica o fac in intentionat si
spontan. Actul educativ la nivelul familiei are marea calitate de a
izvora din contextul vietii si a se efectua in actiiunile de viata ale
membrilor ei.
Educatorul parinte foloseste modelele pe care i le ofera in
primul rand ambianta familiala si de aceea pedagogia familiala nu
poate descrie reguli cu valabilitate generala.Aceasta nu inseamna ca
ea se poate lipsi, mai ales in actuala epoca, de metode stiintifice, de
scopuri precise. Dimpotriva, in contextul social actual, pentru a putea
pregati copilul cat mai adecvat pentru exigentele vietii,actiunea
educativa la nivelul familie trebuie sa devina din spontana constienta,
din intmplatoare permanenta, din traditionala intentionala, din
inuitiva stiintifica. Aceasta se poate realiza numai printr-o pregatire
organizata a familiei in indeplinirea rolului sau educativ.

2. Functia sociala a familiei

 In ceea ce priveste contemporaneitatea in structura familiei se
inregistreaza reducerea la una maximum doua generatii . Familia
moderna este familia nucleara alcatuita din cuplu si eventual unu-doi
copii. Ea a inlocuit familia patriarhala in cadrul careia convetuiau
laolalta trei si patru generatii.
In tara noastra s-au produs intr-un timp relativ scurt, schimbari
sociale care nu puteau sa nu se rasfranga si asupra familiei. Dintre
cele de ordin politic economic si cultural, cu larg ecou in viata noastra
mentionam: schimbarea relatiilor de proprietate, care a dus la
instaurarea unor relatii de egalitate intre partenerii grupului familial.
Elaborarea “codului familiei” care legiferand statornicirea unor relatii
echitabile in cadrul familie ii asigura acesteia unitatea si coeziunea.
Patrunderea mijloacelor tehnice moderne in activitatea casnica,
modernizarea modului de petrecere a timpului liber al membrilor
familiei prin formarea continua cu ajutorul mass-media, toate
contribuind la mopdificarea climatului familial, la reconsiderarea
rolurilor membrilor familiei, la intensificarea familiei cu societatea.
Cresterea continua a nivelului cultural al familiei si indrumarea
ei directa in eforturile ei educative continua sa constituie un deziderat
al intregii natiuni.
Mediul uman in care se formeaza copilul este alcatuit dintr-o
totalitate difuza de factori, greu de izolat si de controlat. Astfel, in
deviatiile comportamentale grave sau in situatiile de regresiune la
invatatura s-a constatat ca ele sunt multiple si de cele mai multe ori se
interconditioneaza. Mediul familiei, strada, cartierul, grupul de
prieteni pot constitui cauze separate dar pot actiona si in totalitatea
lor.
Aceste micromedii sociale sunt marcate de unele procese sociale
caracteristice fiecarei perioade de timp.
Industrializarea, urbanizarea, precum si cresterea demografica a
obligat familia sa-si schimbe structura precum si spatiul de locuit.
Casatoria timpurie, frecventa in zilele noastre coboara varsta la care
se alcatuieste familia. Timpul dintre scoala si casatorie, disponibil
pregatirii pentrun viata de familie se reduce, si tineretul incepe
aceasta viata nepregatit. Din aceasta cauza, divortul este mai frecvent
la casatoriile foarte tinere, datorita problemelor de adaptare ce apar
imediat dupa casatorie, pentru intelegerea carora tinerii nu sunt
suficient maturizati.
Absenta mamei din camin are urmari negative asupra
dezvoltarii copilului in primii ani ai existentei lui. Se pare ca prezenta
afectiva a mamei in aceasta perioada este absolut necesara cresterii
normale si socializarii copilului care incepe la o varsta foarte frageda
si se bazeaza pe impresionabilitatea caracteristica acestei varste.
In conditiile in care ambii parinti muncesc, relatiile copii-parinti
sunt deseori afectate de faptul ca acestia se intalnesc seara tarziu cu
copii pe jumatate adormiti. In restul zilei si mai ales in timpul
vacantelor cand scoala nu poate acoperi timpul liber al copilului,
supravegherea acestora ramane descoperita.
Conditionarea social istorica a raporturilor dintre generatia
adulta si tanara generatie constituie inca o problema cu implicatii
nemijlocite in educatie.
Adultii au fost intotdeauna responsabili de viitorul pregatit
tinerilor, dar ceea ce deosebeste epoca noastra de cele precedente
este dinamismul relatiilor dintre generatii.
Astazi se iese din copilarie mai repede ca in trecut datorita
surselor mass-media cum ar fi de exemplu internetul.
Mobilitatea sociala deosebit de intensa este fundalul principal al
tuturor prefacerilor social- economice si culturale in mijlocul carora
se afla si tineretul. De aceea se spune ca problema integrarii sociale a
tineretului este agravata de caracteristicile epocii:de accererarea
progresului tehnico stiintific, de schimbarea sistemelor stiintifice si
tehnice pe parcursul unei singure generatii, de intensificarea
miscarilor migratoare spre zonele urbane, de explozia mijloacelor
informationale, de ezplozia demografica, de conflictele dintre
generatii.
Caracterul conflictual al raporturilor dintre generatii apare in
special la nivelul procesului de socializare, de integrare socio
profesionala a tinerelor generatii.
Prin socializare se intelege actiunea sociala de integrare a
tineretului in sistemul social existent, prin pregatirea lui politica,
economica si ideologica in vederea continuarii activitatii sociale.
Solicitarile multiple ale vietii exterioare, faptul ca parintii sunt
mult prea ocupati creaza goluri din ce in ce mai simtite in relatiile din
familie. Raporturile dintre membrii familiei slabesc, uneori
ajungandu-se la situatii in care acestea pur si simplu au devenit
inexistente. Desi parintii si copiii traiesc sub acelasi acoperis, uneori
sunt ca si despartiti prin modul de viata pe care il duc. In acest caz
spunem ca parintii sunt total diferiti fata de copiii lor. Numele acestei
deosebiri multi parinti renunta la rolul lor, renunta total la
autoritatea pe care le-o da un drept natural, cel de parinte.
 Capitolul 5
Factorii si importanta educatiei familiale

1.Climatul familial
S-a dovedit deja ca reusita influentelor educative ale familiei
depinde, in primul rand de ambianta in care ele se produc.Climatul
familial in care copilul se dezvolta si se formeaza ii marcheaza in mod
inevitabil personalitatea.
Caminul este alcatuit din simpla unire dintre un barbat si o
femeie la care se adauga existenta catorva copii. Dar acest lucru nu
este suficient pentru a da nastere caminului ideal. O atmosfera
familiala vesnic framantata de tensiuni, de formata de lipsa de
afectiune, viciata de defectele caracteriale ale parintilor, plina de
cenzuri si acte de violenta constituie un mediu traumantizant pentru
copil. In felul acesta apar primele forme de neadaptare a copilului pe
care le manifesta copilul crescut intr-un astfel de climat;el va privi
oamenii, societatea cu teama si suspiciune.
Baza climatului sanatos al familiei se pune inainte de aparitia
copiilor, se pune in clipa in care se incheaga casnicia, prin criteriile
care stau la baza ei: afectiunea si stima reciproca, unitatea de vederi si
idealuri, simtul raspunderii reciproce si fata de copii, respectul fata de
personalitatea si demnitatea celuilalt.
Ambianta familiala poate fi calma sau plina de efervescenta,
amorita sau agitata, toleranta sau intoleranta, sensibila sau
insensibila la dorintele membrilor ei.
 Caminul constituie pentru copil un micromediu la nivelul caruia
el traieste, in proportii adecvate, toata experienta acumulata de
omenire pana in clipa respectiva. El este alcatuit din membrii familiei
si locuinta in care acestia sunt impreuna cea mai mare parte a
existentei lor.
Mediul familial trebuie sa dea copilului un climat favorabil
dezvoltarii fizice, intelectuale si afective. Satisfacerea nevoilor
organice ale copilului ii asigura dezvoltarea fizica; instructia si
educatia, pe cea intelectuala; relatiile normale cu mediul inconjurator,
in primul rand cu cel familial, ii asigura dezvoltarea echilibrata a
afectivitatii. Aceasta intreita evolutie a personalitatii sale ii va da
posibilitatea sa se integreze in societate, sa-si cucereasca treptat
statutul de adult. Dar pana sa atinga aceasta tinta, copilul trebuie sa
simta in jurul sau grija si prezenta adultului, trebuie sa se simta in
deplina siguranta, iar siguranta inseamna pentru copil dragoste si
stabilitate.
Dragostea celor ce il inconjoara, in primul rand dragostea
mamei este necesara copilului nu numai pe planul activitatii; ea are
ecouri profunde si pe planul dezvoltarii fizice si intelectuale. Dar
dragostea trebuie sa fie adevarata. Copilul se inseala
rareori;sarutarile fara elan, bomboanele si jucariile nu-i pot ascunde
faptul ca nu este iubit decat cu o dragoste de parada. El este mult mai
intuitiv decat adultul, si asa se explica atractia sau,dimpotriva,
repulsia pe care o are de la o varsta destul de frageda pentru anumite
persoane cu care vine in contact. Pentru a fi iubit, copilul trebuie sa fie
acceptat de catre membrii familiei. Nu sunt rare cazurile cand el vine
pe lume fara ca parintii sa-l fi dorit sau cand in locul baiatului pe care
il doreste amorul propriu al tatalui apare o fata. Fara sa aiba vreo
vina, urmarile acestui hazard le indura, adeseori, copilul. Raceala,
agresivitatea, chiar ascunsa, a acestor parinti il ranesc profund.
Din prima copilarie au o mare importanta relatiile copilului cu
fiecare membru al grupului familiei, si in special cu mama. Lipsit de
ingrijirile ei chiar daca continua sa fie normal alimentat, copilul
pierde din greutate, stagneaza in crestere. Relatiile mama copil sunt
decisive in dezvoltarea normala a omului si, oricare ar fi tipul de
familie in raport cu dezvoltarea societatii, aceste relatii raman de
neinlocuit. Dar raportul mama-copil nu este exclusiv. Hranit la sanul
mamei, copilul primeste, odata cu laptele, si dragostea materna, tot
atat de necesara cresterii lui normale ca si hrana. S-a demonstrat ca
alaptarea naturala fortifica organismul, ferindu-l de imbolnaviri; s-a
dovedit, de asemenea, ca dezvoltarea intelectuala a copilului
stagneaza cand el este lipsit de prezenta mamei. Mama este in prima
copilarie obiectul dragostei pasionate a copilului; el tinde sa identifice
cu ea. De aceea rolul mamei este dificil si de mare raspundere,
deoarece ea trebuie sa se ridice pana la inaltimea modelului educativ.
Dar relatiile mama-copil nu sunt exclusive;ele sunt in dependenta de
celelalte relatii intrafamiliale. In cazul unor stari afective anormale
intre sot dragostea mamei pentru copil devine, prin compensatie,
captativa, prelungind starea de dependenta a copilului printr-o fixatie
exagerata. Si invers: in cazul de detasare totala a mamei,copilul
traieste intr-o continua tensiune si incepe sa-si urasca tatal sau
fratele, pe care-I considera cauza abandonarii lui. Copii se molipsesc
usor de nervozitatea adultilor, fara a avea insa si puterea lor de
control si stapanire; devin insuportabili, prin tipetele si manifestarile
lor, fie prin impertinenta si neascultare.
Copii cu sensibilitate mai accentuata au mult mai mult de suferit
din cauza neintelegerilor dintre parinti. La inceput, cauzele acestor
neintelegeri le scapa, si incearca doar o durere profunda. Pe masura
ce se maresc, inteleg cauzele si atunci durerii I se adauga dispretul,
uneori ura. Copilul isi dispretuieste parintii pentru slabiciunile lor,
pentru neputinta lor de a stapani;ii uraste pentru ca nu sant ceea ce si-
ar fi dorit sa fie, ca nu sunt la inaltimea idealului pe care si l-au facut
despre ei, ca nu sunt ca alti parinti cu care ii compara.
Climatul familial favorabil deviatiilor comportamentale poate fi
generat in multe cazuri de inconstienta si lipsa de raspundere, de
nepasarea totala a unr parinti care nu numai ca nu au greutati
materiale, dar au si gradul de cultura care face posibila intelegerea si
aderarea constienta la indatoririle parintesti.
In famili in care nu se poate vorbi de existenta unei vieti normale
climatul propice delicventei. Din sanul lor se recruteaza cel mai mare
numar de inadaptati sociali, de rebuturi umane.

2.Rolurile parentale si educatia la nivelul familiei

Structura si functiile sociale ale familiei sau schimbat,astfel, in

noul context al existentei familiale ar fi un non sens sa continuam sa
atribuim fiecarui membru al familiei anumite sarcini si, mai ales, un
anumit rol educativ.
Fiecare mama isi indeplineste rolul in raport cu posibilitatile
sale afective. Competenta educativa a mamei nu este determinata nici
de situatia ei materiala si culturala, nici de timp: este determinata in
primul rand de capacitatea ei de a iubi si, mai ales, de dorinta ei de a
se perfecta, de a se ridica la inaltimea acestui rol.
 Dragoste materna este un schimb pe plan afectiv intre mama si
copil. Exista atatea moduri de a iubi cate mame exista. Absenta sau
insuficienta dragostei materne face copilul nefericit, darb dragostea
materna exagerata poate fi nociva.
Absenta mamei din camin, impusa de sarcinile profesionale,
micsoreaza ratia de afectivitate la care copilul are dreptul. Sunt insa si
mame care, desi nu lipsesc din camin, dau dovada de o mare
indiferenta fata de proprii lor copii. Aceasta indiferenta ascunde
deseori ostilitatea impotriva unui copil pe care fie din egoism, fie din
alte cauze nu la dorit. Printre ele se inscriu si mamele mult prea tinere
pentru a avea copii, care vad in acestia o piedica in satisfacerea
propriilor capricii, ceva ce le impiedica sa-si traisca viata cum vor.
Exista si mame care isi indreapta asupra copilului o afectivitate mult
prea grea pentru puterile lui exercitand asupra sa o dragoste abuziva,
posesiva si exlusivista, chiar captativa.
Femeia a fost si ramane stalpul familiei. De prezenta ei fizica si
spirituala in cadrul familiei depinde existenta natiunilor, depinde
existenta societatii, deoarece ea este cea care asigura fondul biologic
si moral al natiunilor, pastreza si transmite valorile spirituale ale
omenirii.
In prezent, femeiea simte nevoia sa iasa din orizontul stramt al
preocuparilor casnice si sa patrunda in sfera larga a activitatilor
sociale. Contactul si participarea directa la viata sociala ii amplifica
personalitatea, ii da simtul realitatii si a actualitatii, fara de care nu
poate face educatie.
Primele deprinderi de munca, primele convingeri ce stau la baza
caracterului si comportamentului uman se formeaza sub influenta
mamei. Tot ea este aceea care prin cantecele de leagan, prin basmele
si povestirile ei trezeste in sufletul copilului dragostea de oameni si
munca, dragostea de patrie. Pe buna dreptate s-a spus ca “femeia
poarta in poala nu numai copii, ci si popoare” . Filtrand prin dragostea
ei permanent treaza asperitatile vietii, franand sau stimuland reactiile
copilului, ea il pregateste treptat pentru marea confruntare cu viata.
In procesul greu si de durata al cresterii si integrarii sociale a omului
mama are un rol inegalabil,rol pentru indeplinirea caruia femeia
trebuie pregatita.
In primii ani de viata al copilului rolul mamei este maxim; el
merge descrescand, treptat, pana cand acesta devine adult. Rolul
tatalui redus in prima copilarie, merge crescand in aceeasi masura in
care cel al mamei scade.
Este inexata afirmatia ca instinctul matern ar fi mai natural ca
simtul paternitatii. Desi originea sa este mai putin organica, acesta
este tot atat de profund, deoarece se cufunda cu nevoia omului de a
crea, de a transmite viata, de a se perpetua. Desigur, constiinta
paternitatii nu apare decat la nasterea copilului. Tatal evolueaza in
acest rol in mod lent, pe masura ce copilul creste. Subliniem acest
adevar deoarece tatal zilelor noastre tinde sa fie din ce in ce mai des
un tata tanar, deci si fara experienta.
Dupa ce si-a asumat rolul biologi, tanarul zilelor noastre se
realizeaza ca tata secondand sotia in indeplinirea unor sarcini
altadata in exclusivitate materne: poarta si el copilul in brate, il
plimba cu caruciorul, il schimba, ii da biberonul. De cele mai multe ori
tanarul tata isi ia in serios rolul educativ. Influentat mult mai mult
decat generatia tatalui sau de popularizarea cunostintelor de
psihologie si pedagogie prin presa, radio si televiziune,are principii
educative dar este lipsit de experienta.
Atat tatal cat si mama copilului trebuie sa renunte la unele
obiceiuri si tendinte in momentul in care apare in viata lor copilul, o
forma de viata care scote in evidenta trasaturile personalitatii lor.

3.Interrelatii familiale

Familia este primul mediu social cu care vine in contact copilul,

singurul care ii poate oferi o varietate atat de mare in relatii, intr-o
colectivitate atat de precis conturata.
Copilul traieste in sanul familiei o gama larga de relatii
individuale. Dintre acestea cele mai importante sunt cele dintre sot si
sotie si cele dintre parinti si copii. Pe baza lor copilul isi formeaza
prima imagine despre familie si despre indatoriile ei sociale. Inainte
de a-si incepe lupta cu viata copilul trebuie sa-si afirme personalitatea
in sanul familiei, al propriei sale familii.
Maojoritatea conflictelor parinti copii se nasc din necesitatea
copilului de a se afirma ca persoana independenta, din dorinta lui de a
fi tratat ca o persoana “mare”. Daca parintii ar incerca sa-si cunoasca
mai bine copii, daca ar fi mai apropiati unii de altii, atinci n-ar mai
exista asa multe conflicte care depasesc limitele normalului, familia
nu ar mai fi pentru unii tineri ca o inchisoare.
Familia manifesta interes si grija pentru formarea personalitatii
copilului si reuseste, in majoritatea cazurilor, constient sau
inconstient, sa-I pregatesca pentru viata sociala. La randul lor copii
vad in familia un factor educativ care constituie un exemplu pozitiv
pentru dezvoltarea lor.
Daca am incerca sa clasificam caracteristicile ce impiedica
relatiile de armonie dintre membrii unei familii, in special cele cu
copii, am identifica: lipsa de afectiune pentru copil, nervozitatea
exagerata, agresivitate brutala, lipsa de echitate in relatiile cu copilul,
nerespectarea opiniilor lui, lipsa totala de interes pentru educatia lui,
relatiile proaste dintre parinti.
Lipsa de afectiune a parintilor fata de copii tulbura profund
raporturile lor cu copii. Sensibilitatea copilului fata de atitudinea
parintelui este ata de mare , incat el intueste cu precizie cauza
ostilitatii acestuia. Copilul este sensibil la lipsa de dragoste a ambilor
parinti, dar cand aceasta se manifesta din partea mamei consecintele
sunt foarte grave. Lipsiti de dragostea parintilor, ei vor deveni
incapabili de a primi si de a da dragoste , deci insensibili la relatiile
umane bazate pe afectivitate.
Prima consecinta a acestui fapt este neputinta copilului de a
stabili relatii sociale normale cu ceilalti oameni, nu se poate integra in
colectivul in care este obligat sa traiasca uneori pe toata durata vietii.
Primul semn ce-l caracterizeaza este absenta surasului; el se remarca
printr-o iremediabila tristete, ce I se degaja din gesturi, din priviri, din
gesturi.
In cadrul familiei se nasc si alte relatii, in afara relatiilor din
cadrul cuplului si al relatiilor parinti-copii. Astfel, in familiile cu mai
multi copii se pune problema relatiilor colaterale in cadrul ierarhiei
familiale. Diferenta de varsta face ca cei mai mari sa-si dea seama de
superioritate, de autoritatea asupra celor mici si, in acelasi timp, sa
simta si pierderea unor privilegii cu privire la dragostea parinteasca
indreptata mai multm asupra celor mici. De aceea, pentru ca relatiile
ce se nasc intre frati si surori sa nu constituie o frana in dezvoltarea
fiecarui copil este necesar ca fiecare sa fie convins ca, oricare i-ar fi
locul in ierarhia familiei se bucura de aceeasi dragoste si atentie din
partea parintilor.
Educatia in familie nu se datoreaza numai mamei si tatalui, ci
intregului ansamblu de interrelatii familiale.
Climatul vietii familiale este un climat de intimitate; relatiile
dintre membrii sai sunt de importanta capitala in viata individului. De
aceea, a privi educatia tinerei generatii ca proces ce se desfasoara
numai in scoala, fara a se tine sema de puterea de influentare a
mediului familial si a celorlalte medii sociale este o greseala.
Educatia familiala poate fi influentata si orientata prin cultura,
si-n societatea noastra tinde sa devina tot mai mult o educatie
organizata, indrumata de specialisti. Datorita interventiei societatii,
educatia in familie devine din spontana, difuza si traditionala,
constienta si organizata.
 CONCLUZII
Familia va ramane singurul factor de dezvoltare ce reuseste sa
combine caracteristicile unui grup cu cele a unei institutii.
Educatia primita, inca din primele zile ale copilului, influenteaza
personalitatea individului, reusind sa integreze in societate nu numai
individul dar si o serie de valori si aptitudini, ce vor reprezenta o
natiune. Familia a fost, este si va ramane prima colectivitate umana
caracteristica omului si absolut necesara naturii umane, deoarece ii
asigura acea atmosfera de intimitate in care se poate reculege dupa ce
s-a dispersat in multiplele solicitari ale existentei.
Prima copilarie este singura perioada in care se pun bazele
dezvoltarii individului din punct de vedere psihologic si fiziologic. In
aceasta perioada copilul intra in contact cu mediul exterior, cu
normele si fenomenele acestuia.
Relatiile dintre membrii familiei au, probabil, cea mai mare
influenta asupra educatiei familiale, deoarece acestea creeaza mediul
in care traieste copilul primele lui zile de viata si in care isi dezvolta
toate calitatile si valorile.
Familia este grupul care se formeaza instinctual, intalnind famili
de animale si in care regasim aproximativ aceleasi caracteristici ca si
la o familie de oameni.
Perioada anteprescolara va ramane cea mai importanta etapa
din viata omului reprezentand primul pas spre evolutie, spre
progresul unei societati bine intemeiate.
 BIBLIOGRAFIE

1. BĂTRÎNU, EMILIA - Educatia in familie

2. CUCOŞ, CONSTANTIN – Pedagogie
3. DIMA, SILVIA - Copilaria-fundament al
personalitatii
4.PIAGET, JEAN - Psihologia copilului
5. ŞCHIOPU, URSULA - Ciclurile vietii
6. TEODORESCU, STELA - In lumea copilului:
prieteni, colegi, cunoscuti
7. REVISTE DE SPECIALITATE