Sunteți pe pagina 1din 47

UNIVERSITATEA OVIDIUS

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE


SPECIALIZARE CONTABILITATE SI AUDITUL
AFACERILOR SI ADMINISTRATIILOR PUBLICE

AUDITUL INTERN
IN ACTIVITATEA DE CREDITARE
BANCARA

- CREDITUL DE CONSUM -

Profesor indrumator:
STANCIU ANCA
Masterand:io

– CONSTANTA 2007 –

1
CUPRINS

CAPITOLUL 1 ACTIVITATEA DE AUDIT

1.1 CONSIDERATII ETIMOLOGICE SI EVOLUTIONISTE PRIVIND AUDITUL


1.2 DEFINITII

CAPITOLUL 2 AUDITUL INTERN BANCAR

2.1 OBIECTIVE SI MODALITATI DE ACTIUNE ALE AUDITULUI INTERN BANCAR


2.2 PRINCIPIILE AUDITULUI INTERN BANCAR
2.3 CADRUL NORMATIV DE DESFASURARE A ACTIVITATII DE AUDIT INTERN
BANCAR
2.3.1 STATUTUL (CARTA) AUDITULUI INTERN BANCAR
2.3.2 STANDARDE INTERNATIONALE DE AUDIT INTERN BANCAR ALE I.A.I.
2.3.3 CODUL DE ETICA AL AUDITORULUI INTERN
2.4 ORGANIZAREA AUDITULUI INTERN BANCAR
2.4.1 ATRIBUTIILE SI RESPONSABILITATILE CONDUCATORILOR
DEPARTAMENTULUI DE AUDIT INTERN
2.4.2 COMITETUL DE AUDIT

CAPITOLUL 3 ACTIVITATEA DE AUDIT PROPRIU – ZISA

ABORDARE PRACTICA IN CADRUL BANCII COMERCIALE CARPATICA


3.1 NORME PRIVIND CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE
3.2 DOCUMENTATIA NECESARA ANALIZEI SOLICITARII DE CREDIT
3.3 ANALIZA CREDITULUI
3.4 DECIZIA DE APROBARE A CREDITULUI
3.5 MONITORIZAREA CREDITELOR

CAPITOLUL 4 CONCLUZII SI PROPUNERI

2
CAPITOLUL 1. ACTIVITATEA DE AUDIT

1.1 Consideratii etimologice si evolutioniste privind auditul


1.2 Definitii

1.1 . Consideratii etimologice si evolutioniste privind auditul


Desi cuvântul audit a patruns în limbajul cotidian al societatii românesti în forma sa
englezeasca, se pare ca originile acestuia se gasesc în latinescul auditus, care înseamna a asculta,
a audia.Acest termen avea chiar o conotatie financiara, în Roma antica fiind practicata
verificarea verbala a fondurilor sau ascultarea fondurilor Exista, asadar o prima semnificatie a
activitatii de audit – aceea de verificare; sensul acesteia s-a îmbogatit pe masura ce activitatea
economica a devenit din ce în ce mai complexa, în conditii de risc amplificat Astfel, în timp, nu a
mai fost suficient controlul asupra unor anumite domenii, înregistrari sau evidente, ci asupra
întregii contabilitati si gestiuni; a fost facut saltul de la aprecierile cantitative la cele calitative, de
la constatari la consultanta; nu a mai fost suficienta verificarea post factum, ci a devenit
importanta prevenirea manifestarii riscurilor, iar greutatea s-a deplasat de la auditul extern la cel
intern.
În acelasi timp, aria activitatii de audit s-a extins de la administrarea banilor publici catre
întreprinderile private .

1.2 Definitii
Exista o multitudine de definitii date auditului, dar nu în acceptiunea sa generala, ci pe
componente ale sale.Astfel, Compania Nationala a Comisarilor de Conturi din Franta da definitia
auditului financiar: examinarea realizata de un profesionist competent si independent de
organizatie, în vederea exprimarii unei opinii motivate asupra regularitatii, sinceritatii si imaginii
fidele a conturilor anuale ale întreprinderii .
Institutul American al Contabililor Publici Autorizati (AICPA) prezinta auditul ca pe o
examinare ordinara a situatiilor financiare, efectuata de un contabil public autorizat, în vederea
exprimarii unei opinii cu privire la corectitudinea cu care aceste documente prezinta situatia
financiara, rezultatele operatiunilor efectuate si schimbarile intervenite în situatia financiara a
organizatiei, în conformitate cu principiile contabile general acceptate (Standardul de Audit nr 1)
În România, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 75/1999 privind activitatea de audit
financiar (cu modificarile ulterioare)1 prezinta auditul financiar ca “activitatea de examinare, în

3
vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, în
conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internationale de audit si
adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România”
Exista, asadar, trei definitii date auditului financiar din care razbate un filon comun, si anume
ca acesta reprezinta o activitate de examinare a situatiilor financiare, de catre o persoana
competenta sau autorizata (francezii nu au dat masura “competentei”), pentru formularea unei
opinii asupra corectitudinii cu care aceste documente prezinta situatia financiara a organizatiei,
atât static, cât si în dinamica si pentru ca aceasta opinie sa fie “motivata”, se folosesc si reperele
în functie de care se fac aprecierile: “principiile contabile general acceptate” sau standardele de
audit.
În afara diferentelor stilistice date, probabil, de trasaturile nationale (unii fiind mai rigurosi în
exprimare, iar altii mai lirici), transpare si o alta diferenta: în Franta s-ar parea ca aceasta
activitate este încredintata “comisarilor de conturi” (persoane abilitate sa efectueze controlul
legal al conturilor societatilor comerciale), în SUA numai contabilii publici autorizati pot sa
desfasoare activitati de audit, iar în România - auditorii financiari Astfel, primele doua definitii
vadesc apropierea dintre audit financiar si controlul contabil În schimb, în a treia definitie apare
o categorie distincta de specialisti, iar pentru a întelege la ce se refera aceasta categorie este
necesara analiza activitatilor pe care acestia le pot desfasura,prezentate în acelasi act normativ:
activitatea de audit financiar, de audit intern, de consultanta financiar – contabilasi fiscala, de
asigurare a managementului financiar – contabil, de expertiza contabila, de evaluare, activitati de
reorganizare judiciarasi lichidare Prin urmare, este vorba de un super-specialist, care ar trebui
sa se numeasca auditor, dat fiind faptul ca aria lui de expertiza depaseste auditul financiar, iar o
definitie posibila a auditului ar putea fi data prin enumerarea activitatilor desfasurate de acesti
specialisti .
Ceea ce scapa acestor definitii este, însa, scopul activitatii de audit; exprimarea unei opinii nu
poate fi un scop în sine, poate fi doar un mijloc. Adica, pentru ce este nevoie de audit? La ce
foloseste o opinie independenta si competenta privind corectitudinea reflectarii situatiei
financiare? Se poate raspunde ca bancile, în analiza de creditare, solicita companiilor o astfel de
opinie sau ca bancilor li se solicita, prin lege, auditarea situatiilor financiare sau în alte multe
feluri. Dar tipul acesta de raspunsuri nu ar fi reflectarea unei nevoi resimtite si a unei utilitati
interne, ci a unor constrângeri si utilizari externe Partea aceasta este acoperita de definitia
auditului intern data de catre Institutul Auditorilor Interni (IIA): “Auditul intern este o activitate
independenta, de asigurare obiectivasi de consultanta menita sa adauge valoare si sa
îmbunatateasca operatiunile unei organizatii Acesta sprijina o organizatie sa îsi realizeze

4
obiectivele, aducând o abordare sistematicasi disciplinata în evaluarea si îmbunatatirea
eficacitatii procesului de management al riscului, de control si de conducere”
Comitetul de Supraveghere Bancara de la Basel si-a însusit întru totul conceptul lansat de IIA
cu privire la auditul intern si legislatia româneasca în materie preia aceasta definitie, în forme
mai concentrate sau mai detaliate.
Astfel, în legislatia privind auditul financiar apare urmatoarea definitie:
“Auditul intern reprezinta activitatea de examinare obiectiva a ansamblului activitatilor
entitatii economice în scopul furnizarii unei evaluari independente a managementului riscului,
controlului si proceselor de conducere a acestuia”.
Desi pare a câstiga în concizie, aceasta omite, de fapt, scopul real al activitatii de audit,
comitând aceeasi confuzie între scop si mijloacele de realizare, si excluzând componenta de
consultanta .
Componenta de consultanta apare, însa, desi într-o formula alternativa, în definitia auditului
intern bancar din Norma nr 17/2003 a Bancii Nationale a României: “activitate independenta,
destinata îmbunatatirii activitatii bancilor, fie prin îndeplinirea unor angajamente de audit, fie
prin acordarea de consultanta structurilor entitatilor auditate”.
Daca se expliciteaza si notiunea de angajament de audit, rezulta urmatoarea definitie a
auditului intern bancar: activitate independenta, destinata îmbunatatirii activitatii institutiilor de
credit, fie printr-o examinare obiectiva a modului de realizare a administrarii riscurilor,
sistemului de control intern si proceselor de conducere ale institutiilor de credit, în scopul
furnizarii unei asigurari rezonabile ca acestea functioneaza corespunzator si vor permite
atingerea obiectivelor institutiilor de credit, precum si în scopul formularii unor recomandari de
îmbunatatire a activitatii acestora, fie prin acordarea de servicii de consultanta
structurilor/entitatilor auditate.
Din cele de mai sus se poate extrage ceea ce poate fi considerata o definitie completa a
auditului, aplicabilasi domeniului bancar : activitatea, realizata de persoane autorizate, de
examinare obiectiva a ansamblului activitatilor entitatii economice, care are ca rezultat
formularea unei evaluari independente a managementului riscului, a controlului si proceselor de
conducere, si a unor sugestii pentru îmbunatatirea eficacitatii operatiunilor, în scopul sprijinirii
realizarii obiectivelor entitatii economice .
Dupa cum se observa, aceasta definitie sumarizeaza (poate nu în cea mai buna sintagma)
trasaturile auditului (competenta, obiectivitate, independenta), sfera preocuparilor sale
(ansamblul activitatilor entitatii economice, nu numai evidenta contabila), materializarea
rezultatelor acestuia (evaluare si consultanta), precum si scopul auditului.

5
În definitia de mai sus a fost omis în mod intentionat caracterul “sistematic si disciplinat” al
auditului, deoarece acesta este specific auditului intern, facând deosebirea fata de cel extern În
opinia unor autori, diferenta dintre cele doua categorii de audit ar fi faptul ca acel extern este
realizat de o firma specializata, independenta, din afara entitatii economice, iar cel intern de o
structura din cadrul organizatiei În zilele noastre, când se vorbeste tot mai mult despre
externalizarea auditului intern si despre independenta auditului intern, acest argument nu poate
rezista .
În cele ce urmeaza, obiectul expunerii se va restrânge la forma cea mai complexa a auditului
din domeniul bancar (dat fiind caracterul sau continuu, sistematic) - auditul intern bancar În ceea
ce priveste definitia acestuia, optiunea personala merge catre cea data de IIA, însusita de
Comitetul de la Basel, nu catre cea a Bancii Nationale a României (deoarece consider ca
examinarea îsi poate gasi finalitatea numai în formularea de sugestii (consultanta), iar
consultanta nu poate fi data fara o examinare prealabila a starii de fapt), si cu atât mai putin catre
cea data de Institutul Francez de Audit (2000) (care restrânge rolul auditului intern la acela de
supra-control).
Totusi, singura definitie “legala”, în momentul de fata, aplicabila domeniului bancar se
regaseste în norma Bancii Nationale a României, care este concordanta cu cea din OUG nr
75/1999, cu modificarile ulterioare.

6
CAPITOLUL 2 AUDITUL INTERN BANCAR

2.1 Obiective si modalitãti de actiune ale auditului intern bancar

OUG nr 57/1999, cu modificãrile ulterioare, identificã urmãtoarele obiective ale auditului intern:
a) verificarea conformitãtii activitãtilor din entitatea economicã auditatã cu politicile, programele si
managementul acestuia, în conformitate cu prevederile legale;
b) evaluarea gradului de adecvare si aplicare a controalelor financiare si nefinanciare ;
dispuse si efectuate de cãtre conducerea unitãtii în scopul cresterii eficientei activitãtii entitãtii
economice;
c) evaluarea gradului de adecvare a datelor/informatiilor financiare si nefinanciare destinate ;
conducerii pentru cunoasterea realitãtii din entitatea economicã;
d) protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si extrabilantiere si identificarea ;
e) metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel.
Se observã faptul cã aici sunt definite, de fapt, cãile de actiune pentru îndeplinirea
obiectivului auditului intern bancar Într-o altã exprimare, cele enumerate ar putea fi categorisite
drept obiective “intermediare”: asigurarea concordantei activitãtii cu politicile, programele, normele
si prevederile legale, cresterea eficacitãtii activitãtii de control, îmbunãtãtirea calitãtii procesului
decizional, ridicarea eficientei activitãtii
Din norma Bãncii Nationale a României, din articolele Sectiunii I – Obiectivul auditului
intern, Capitolul VIII, se pot extrage urmãtoarele referiri la acest subiect: “Obiectivul auditului
intern îl reprezintã îmbunãtãtirea activitãtii institutiilor de credit” si “… sã contribuie la îndeplinirea
obiectivelor lor (bãncilor) prin prezentarea unei abordãri sistematice si disciplinate…”
Prin urmare, se poate sintetiza cã obiectivul auditului intern bancar este cel de a contribui la
îndeplinirea obiectivelor bãncilor (îmbunãtãtirea activitãtii reprezentând obiectivul primar si general
al unei bãnci), iar obiectivele punctuale, pe domenii de activitate, sunt:
a) asigurarea concordantei activitãtii cu politicile, programele, normele si prevederile legale;
b) cresterea eficacitãtii activitãtii de control;
c) îmbunãtãtirea calitãtii procesului decizional;
d) cresterea eficientei activitãtii bãncii
Pentru realizarea acestor obiective, auditul bancar intern actioneazã pe urmãtoarele cãi:
1. evaluarea eficientei si gradului de adecvare a sistemului de control intern;
2. evaluarea modului de aplicare si a eficacitãtii procedurilor de administrare a riscurilor si a
metodologiilor de evaluare a riscurilor semnificative;

7
3. analiza relevantei si integritãtii datelor furnizate de sistemele informationale de gestiune
si financiare, inclusiv de sistemul informatic;
4. evaluarea acuratetei si credibilitãtii înregistrãrilor contabile si situatiilor financiare;
5 .evaluarea gradului de adecvare a nivelului fondurilor proprii ale institutiilor de credit în functie de
riscurile la care acestea sunt expuse;
6. evaluarea modului în care se asigurã protejarea elementelor patrimoniale bilantiere si
extrabilantiere si identificarea metodelor de prevenire a fraudelor si pierderilor de orice fel8;
7. testarea atât a operatiunilor, cât si a functionãrii procedurilor specifice de control;
8. evaluarea eficientei operatiunilor institutiilor de credit;
9. evaluarea modului în care sunt respectate dispozitiile cadrului legal, cerintele codurilor de
conduitã, precum si evaluarea modului în care sunt implementate politicile si procedurile institutiei
de credit;
10. testarea integritãtii, credibilitãtii si, dupã caz, a oportunitãtii raportãrilor, inclusiv a celor
destinate utilizatorilor externi
Dupã cum se observã, aria de competentã alocatã auditului intern bancar este
atotcuprinzãtoare: sistem de control intern, administrarea riscurilor, sistem informational,
contabilitate, calitatea administrãrii patrimoniului, operatiuni Astfel, auditul intern apare ca un supra-
controlor al controlului intern, este mai mult decât orice formã de control extern sau de
supraveghere, dar în acelasi timp, parte a sistemului de control intern al unei bãnci.
Prin examinarea problemelor globale ale bãncii, evaluarea riscurilor, controlului, calitãtii,
eficientei, tehnologiei si formularea unor opinii clare si adecvate, auditul intern bancar reprezintã un
instrument foarte valoros pus în slujba conducerii unei bãnci, o adevãratã “eminentã cenusie” a
bãncii
În unele tãri (printre care si România), desi înregistrãrile contabile intrã în sfera auditului
intern, auditarea situatiilor financiare nu este inclusã în competentele acestuia . Astfel, se considerã
cã aceasta cade în responsabilitatea auditorilor externi ai bãncii, rolul auditului intern fiind limitat, în
acest domeniu, la sprijinirea auditorilor externi
De asemenea, din practica unor tãri, se poate observa cã existã o tendintã din ce în ce mai
pregnantã ca aprecierea modului de încadrare a activitãtii unei bãnci în prevederile legale si
normative sã se facã nu de cãtre auditul intern, ci de cãtre o structurã organizatoricã separatã,
dedicatã acestei problematici.
În ceea ce priveste functia de consultantã atribuitã auditului intern, un studiu al Comitetului
de la Basel aratã cã aceasta ar trebui sã fie una auxiliarã functiei principale si cã ar trebui exercitatã
cu foarte mare grijã pentru a nu compromite obiectivitatea evaluãrii activitãtilor în care auditorii

8
interni au dat consultantã. De altfel, în practicã, majoritatea timpului este alocatã de cãtre
departamentul de audit pentru realizarea functiei de bazã (75-95%) si numai 0-20% pentru
consultantã Mai mult, activitatea de consultantã se limiteazã, de cele mai multe ori, la recomandãri
legate de controlul aferent unor proiecte sau planuri, fãrã sã fie asumate responsabilitãti operationale.

2.2 Principiile auditului intern bancar

Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel conturează cadrul de desfăşurare a activităţii


de audit intern bancar sub forma unor principii care acoperă atât caracteristicile generale ale
activităţii, cerinţele referitoare la auditorii interni, cât şi desfăşurarea auditului intern. În cele ce
urmează, au fost extrase principiile cu caracter de trăsături generale.

2.2.1.Independenţa auditului intern bancar

“ Departamentul de audit intern al unei bănci trebuie să fie independent de activităţile auditate.
Departamentul trebuie să fie, de asemenea, independent faţă de procesul de control intern de zi cu zi.
Aceasta presupune ca departamentului de audit intern să I se dea un statut corespunzător în cadrul
băncii şi acest departament să îşi îndeplinească sarcinile cu obiectivitate şi imparţialitate”.
Astfel, pentru asigurarea independenţei sale faţă de restul activităţilor băncii, departamentul de
audit intern trebuie să fie subordonat direct conducerii executive a băncii sau consiliului de
administraţie sau comitetului de audit (de pe lângă consiliul de administraţie).
Pe lângă asigurarea independenţei departamentului în cadrul organigramei băncii, principiul
acesta trebuie să se aplice şi activităţii sale. Departamentul de audit intern trebuie să-şi poată exercita
atribuţiile din iniţiativă proprie în toate departamentele, sediile şi activităţile băncii. Rezultatele
activităţii sale, evaluările sale trebuie să poată fi făcute cunoscute, pe plan intern, şi, în unele cazuri,
chiar direct consiliului de administraţie, omitetului de audit sau auditorului extern (de exemplu, când
se apreciază că o decizie a conducerii executive a băncii a fost luată fără respectarea prevederilor
legale).
Banca Naţională a României subscrie întru totul la aceste cerinţe privind asigurarea
independenţei auditului intern, atât prin mijloace organizatorice, cât şi funcţional –instituţionale, şi
optează pentru subordonarea departamentului de audit intern faţă de consiliul de administraţie al
băncii, nu faţă de conducerea executivă.

9
2.2.2 Imparţialitatea auditului intern bancar

“Departamentul de audit intern ar trebui să fie obiectiv şi imparţial, ceea ce înseamnă că ar


trebui să fie într-o poziţie care să-i permită realizarea atribuţiilor fără părtinire şi fără ingerinţe.”
Acest principiu vine în completarea primului enunţat, accentuând aspectul de independenţă a
judecăţii pe care auditorii interni trebuie să fie capabili să o facă. Prin urmare, auditorii interni
trebuie să nu fie implicaţi în operaţiunile băncii sau în proiectarea procedurilor şi implementarea
măsurilor de control intern, iar cei recrutaţi din interiorul băncii trebuie să nu fi fost implicaţi în
trecutul apropiat în activităţile auditate; totodată, se are în vedere rotirea periodică a domeniilor
auditate. Banca Naţională a României opinează că personalul implicat într-un angajament de audit pe
poate audita un domeniu în care a lucrat numai după trecerea unei perioade de cel puţin un an.
Totuşi, asigurarea imparţialităţii auditorilor interni nu înseamnă că departamentului de audit
intern nu i se pot solicita opinii, de către conducerea băncii, în legătură cu principiile controlului
intern, cu planurile de reorganizare, cu iniţierea unor activităţi noi importante sau cu risc ridicat, cu
gestiunea sistemului informatic şi informaţional. Implicarea sa trebuie, însă, să se limiteze la acest
rol consultativ, şi să nu se extindă asupra măsurilor de implementare. Banca Naţională a României
defineşte mai clar cadrul în care auditorii interni pot acorda consultanţă asupra unor operaţiuni în
care au avut anterior responsabilităţi sau pe care le-au auditat, şi anume “cu condiţia de a nu efectua
un angajament de audit în anul următor”.
În practica unor bănci, pentru asigurarea imparţialităţii auditorilor interni, sunt impuse reguli
cu privire la recrutarea acestora din afara băncii, necorelarea remunerării acestora cu performanţa
sau profitul băncii, separarea atribuţiilor în ceea ce priveşte implementarea recomandărilor,
neimplicarea auditorilor în activitatea de proiectare a procedurilor de control sau administrative.
În România, Banca Naţională restricţionează accesul la responsabilitatea de auditori interni
persoanelor care sunt soţi, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv cu conducătorii unei
bănci.

2.2.3. Continuitatea auditului intern bancar

“Auditul intern ar trebui să fie o funcţie permanentă. În îndeplinirea îndatoririlor şi


responsabilităţilor sale, conducerea băncii ar trebui să ia toate măsurile necesare astfel încât banca să
poată conta în permanenţă pe o funcţionare adecvată a auditului intern corespunzătoare mărimii
băncii şi naturii operaţiunilor sale. Aceste măsuri include asigurarea departamentului de audit intern
cu resurse şi personal corespunzător pentru îndeplinirea obiectivelor sale”.

10
Demn de remarcat este faptul că formularea principiului continuităţii auditului intern nu se
rezumă la partea enunţiativ - declarativă, ci se extinde la mijloacele prin care se poate asigura
caracterul permanent al acestei activităţi: resurse şi personal. Astfel, este evidenţiat faptul că, pe
lângă calitatea şi numărul personalului aferent auditului intern, sunt necesare şi resurse financiare
adecvate (pentru remunerare, pregătire profesională, deplasări la unităţile teritoriale), resurse
logistice, informatice şi informaţionale.
Conducerea băncilor verifică alocarea de personal şi resurse pentru auditul intern, fie
permanent, fie anual, comparând activitatea departamentului cu cea planificată sau făcând
comparaţii cu bănci comparabile ca mărime. În medie, personalul alocat activităţii de audit intern
într-o bancă reprezintă aproximativ 1% din totalul personalului; procentul acesta variază în funcţie
de mărimea băncii şi de activităţile derulate de către aceasta.
Banca Naţională a României subliniază faptul că asigurarea unei activităţi de audit intern
adecvate, corespunzătoare dimensiunii şi naturii operaţiunilor unei bănci cade în sarcina
conducătorilor instituţiei.

2.2.4.Competenţa profesională

“Competenţa profesională a fiecărui auditor intern şi a departamentului de audit intern, ca


întreg, este esenţială pentru îndeplinirea corespunzătoare a rolului auditului intern”.
Departamentul de audit intern trebuie să acopere toate activităţile băncii, iar acestea devin din
ce în ce mai complexe; mai mult, acestui departament i se pot cere opinii cu privire la noi domenii
care ar putea fi introduse în nomenclatorul băncii.
Prin urmare, un auditor intern trebuie să aibă cunoştinţe înalte, experienţă vastă, să se
pregătească continuu şi să îşi actualizeze permanent cunoştinţele în domeniul bancar şi în cel al
tehnicilor de audit. Totodată, acesta trebuie să aibă capacitatea de a colecta informaţii, de a le
examina, de a evalua situaţia şi de a comunica concluzii.
La aceste cerinţe privind pregătirea profesională, Banca Naţională a României adaugă exigenţe
morale: auditorii interni trebuie să fie corecţi, oneşti şi incoruptibili.
Cu un astfel de “portret - robot”, recrutarea de specialişti pentru departamentul de audit intern
al unei bănci apare ca o provocare pentru departamentul de resurse umane.
Dacă se iau în considerare şi cerinţele legate de asigurarea obiectivităţii şi
imparţialităţii,gestiunea resurselor umane în domeniul auditului intern poate părea chiar o “misiune
imposibilă”. Aprecierea adecvării nivelului de pregătire a candidaţilor pentru posturile de auditori
interni ţine de politica fiecărei bănci în domeniu; unele bănci (în special cele mici) pun accentul, în

11
recrutarea personalului pentru audit, mai mult pe cunoştinţe şi experienţă profesionale, decât pe
existenţa unor titluri profesionale.
Competenţa profesională trebuie menţinută prin pregătire la locul de muncă, pregătire internă
şi externă, rotaţia personalului în cadrul departamentului de audit etc.

2.2.5. Exhaustivitatea auditului intern

“Toate activităţile şi toate entităţile unei bănci trebuie să intre în aria de activitate a auditului
intern”.
Nici una dintre activităţile sau entităţile unei bănci (incluzând sucursale, subsidiare şi activităţi
externalizate) nu poate fi exclusă din preocupările departamentului de audit intern.
Totuşi, pentru o corectă înţelegere a sferei auditului intern, trebuie făcute nişte nuanţări şi
precizări la această declaraţie de exhaustivitate. La modul general, auditul intern trebuie să
examineze şi să evalueze eficienţa şi eficacitatea controlului intern (înţeles ca sistem, nu ca
departament) şi modul în care sunt îndeplinite responsabilităţile de control.
Din acest punct de vedere, activitatea de audit intern reprezintă o analiză de risc a sistemului
intern de control.
În particular, auditul intern trebuie să evalueze: respectarea politicilor, principiilor, regulilor,
reglementărilor (fără a se suprapune, totuşi, cu funcţia corespunzătoare a controlului intern);
integritatea, acurateţea şi acoperirea informaţiilor financiare şi de gestiune; continuitatea şi
soliditatea sistemelor informatice; funcţionarea departamentelor băncii.
Chiar dacă pentru o anume activitate sau entitate există un departament separat de control şi
monitorizare, auditul intern trebuie să se întindă şi asupra acestei activităţi/entităţi, precum şi asupra
controlului acestei activităţi/entităţi.
Subsidiarele bancare şi nebancare ale unei bănci trebuie să aibă propriile lor sisteme de control
intern şi propriul audit intern, acesta din urmă putând fi realizat fie de departamentul de audit intern
din compania – mamă, fie de un departament al acestora, subordonat celui din compania – mamă. În
cel de-al doilea caz, principiile de audit intern trebuie să fie stabilite la nivel central, de către
compania-mamă, pentru întreg grupul de firme, iar departamentul central de audit intern trebuie să se
implice în recrutarea şi evaluarea auditorilor interni din subsidiare.
În măsura în care externalizarea unor activităţi nu înseamnă eliminarea responsabilităţilor
băncii în acel domeniu, atunci nici auditul intern al băncii nu poate fi exonerat de atribuţiile ce-i
revin în legătură cu aceste activităţi.

12
În Norma Băncii Naţionale a României nr. 17/2003, principiul exhaustivităţii nuapare distinct
formulat, dar enumerarea activităţilor pe care trebuie să le cuprindă, în principal, auditul intern
induce această idee.
În plus faţă de principiile menţionate mai sus, Banca Naţională menţionează confidenţialitatea
care trebuie păstrată de către auditorii interni, în sensul de prudenţă în utilizarea informaţiilor, de
protecţie a informaţiilor; acestei cerinţe trebuie să-i răspundă, de fapt, întreg personalul băncii, aşa
cum este stipulat şi în Legea bancară.

2.3 Cadrul normativ de desfăşurare a activităţii de audit intern bancar

Obiectivele, responsabilitãtile si principiile activitãtii de audit intern sunt exprimate si


sumarizate în unele documente cu caracter international (Standardele internationale ale activitãtii de
audit si Codul de eticã a auditorului intern, emise de Institute of Internal Auditors sau cele referitoare
la audit, în general, emise de International Auditing Practices Committee din cadrul International
Federation of Accountants) si cu caracter national:
Ordonanta de Urgentã a Guvernului nr 75/1999 aprobatã cu modificãri si completãri prin
Legea nr 133/2002, apoi modificatã prin Ordonanta Guvernului nr 67/2002, aprobatã cu modificãri
si completãri prin Legea nr 12/2003;
Legea nr 672/2002 privind auditul public intern, aplicabilã entitãtilor publice;
Normele BNR nr 17/2003 privind organizarea si controlul intern al activitãtii bãncilor,
administrarea riscurilor semnificative, precum si organizarea si desfãsurarea activitãtii de audit
intern în cadrul bãncilor; “Norme minimale ale activitãtii de audit” ale Camerei Auditorilor
Financiari din România.
De mentionat este faptul cã globalizarea pietelor financiare si a fluxurilor de capital au impus
alinierea standardelor nationale de audit la cele internationale, prin aderarea organizatiilor nationale
ale auditorilor la cele internationale si la documentele emise de acestea (de exemplu, normele
elaborate de International Auditing Practices Committee au fost asimilate de cãtre Camera
Auditorilor din România) .
Totodatã, în ceea ce priveste domeniul bancar existã recomandãri cu titlu de îndrumar la nivel
international (principiile enuntate de cãtre Comitetul de Supraveghere Bancarã de la Basel),
reflectate la nivel national prin reglementãri ale bãncilor centrale, iar la nivelul fiecãrei institutii
bancare – prin Statutul (Carta) auditului intern .

13
2.3.1.Statutul (carta) auditului intern

“Carta auditului garantează statutul şi autoritatea departamentului de audit intern


al băncii”.

Carta auditului trebuie sã cuprindã, conform principiului enuntat de Comitetul de Supraveghere


Bancarã de la Basel, cel putin urmãtoarele:
-obiectivele si sfera de activitate;
-pozitia departamentului în cadrul organizatiei, drepturile si obligatiile sale;
-responsabilitãtile conducãtorului departamentului de audit intern .
BNR adaugã la aceste elemente si termenii si conditiile în care auditorii interni pot furniza
servicii de consultantã sau pot îndeplini sarcini speciale .
Carta trebuie sã fie întocmitã si revizuitã periodic de cãtre departamentul de audit intern,
aprobatã de conducerea bãncii si de consiliul de administratie (cu avizul comitetului de audit) si
adusã la cunostinta întregului personal al bãncii .
În Carta Auditului Intern elaboratã de cãtre Bank for International Settlements, cu valoare de
îndrumar pentru bãnci, sunt stipulate ca si componente ale cartei declararea misiunii, a independentei
si obiectivitãtii auditului intern, definirea sferei de cuprindere si a responsabilitãtilor, delimitarea
autoritãtii si a standardelor acestei activitãti Conform acestui document, misiunea auditului intern
este aceea de a asigura realizarea operatiunilor bãncii în conformitate cu cele mai înalte standarde.
În ceea ce priveste pozitia departamentului de audit intern în cadrul bãncii, aceasta este definitã
prin pozitia efectivã în cadrul organigramei si diagrama de relatii care îi asigurã independentã
(departamentul rãspunde direct conducerii bãncii si raporteazã cãtre comitetul de audit numit de
cãtre consiliul de administratie) si prin delimitarea activitãtilor sale fatã de celelalte operatiuni ale
bãncii, care îi conferã obiectivitate (auditul intern nu este implicat în activitãtile zilnice de control,
care sunt realizate de cãtre fiecare structurã organizatoricã).
Potrivit Cartei, sfera de activitate a auditului intern include revizuirea procedurilor de
management al riscurilor, a sistemului intern de control, a sistemelor informationale si a procesului
de conducere .
În ceea ce priveste autoritatea, Carta statueazã dreptul auditului intern de a avea acces în toate
domeniile bãncii, la toate documentele, la toate informatiile necesare, din documente, înregistrãri sau
de la persoane, de a comunica cu orice membru al personalului bãncii În plus fatã de aceasta, BNR
mentioneazã necesitatea ca statutul sã prevadã, în mod expres, dreptul la initiativã al auditorului
intern, precum si dreptul acestuia de a avea acces la “informatii destinate conducerii si procese

14
verbale si alte materiale cu caracter similar ale tuturor organelor de decizie si consultative, care
prezintã relevantã în îndeplinirea atributiilor sale”.
Responsabilitãtile definite în acest document se referã atât la nivelul departamentului de audit
intern, cât si la conducãtorul acestuia, legate de planificarea, desfãsurarea, raportarea activitãtii de
audit intern, precum si de relatia cu auditul extern .
Carta stipuleazã faptul cã activitatea de audit intern ar trebui sã se desfãsoare în conformitate
cu standardele celei mai bune practici profesionale (“best professional practice”), asa cum au fost
acestea definite de Institutul Auditorilor Interni sau de Comitetul de Supraveghere Bancarã de la
Basel .
Dupã cum se poate observa, statutul activitãtii de audit intern reprezintã actul normativ care
reglementeazã activitatea de audit intern, regulamentul de organizare si functionare a
departamentului respectiv în cadrul bãncii .

2.3.2. Standardele internaţionale de audit intern ale Institutului Auditorilor


Interni
(Institute of Internal Auditors)

Dată fiind diversitatea de medii culturale şi legale, de organizaţii în care


funcţionează auditul intern, Institutul Auditorilor Interni a emis în iunie 1999 un set
de “Standarde Internaţionale pentru Practica Profesională a Auditului Intern”,
pentru a stabili responsabilităţile esenţiale ale acestei activităţi, indiferent de
domeniul sau mediul în care se desfăşoară (aplicabile, deci, şi băncilor) şi care
constituie, practic, echivalentul principiilor enunţate de Bank for International
Settlements.
Aceste Standarde definesc principiile de bază şi cadrul de desfăşurare
(“Attribute Standards”), cuantificarea performanţei auditului intern (“Performance
Standards”) şi modul de aplicare a standar- delor cu caracter general la unele
acţiuni concrete (“Implementation Standards”).
Menţionarea acestor standarde internaţionale este făcută doar cu titlu
informativ,expunerea privind activitatea de audit intern bancar fiind axată pe
principiile enunţate de Comitetul pentru Supraveghere Bancară de la Basel şi pe
actul normativ al Băncii Naţionale a României.

2.3.3 Codul de eticã a auditorului intern

15
Comitetul de Practici Internationale de Audit (International Auditing Practices Committee) din
cadrul International Federation of Accountants a elaborat un Cod de eticã profesionalã în domeniul
auditului, cod la care face trimitere si legislatia românã în vigoare referitoare la audit financiar.
În ceea ce priveste auditul intern bancar, si norma Bãncii Nationale a României face referire la
un cod privind conduita eticã a auditorului intern, fãrã a preciza dacã este vorba despre cel mentionat
mai sus sau de Codul de eticã a auditorului intern elaborat de Institutul Auditorilor Interni.
Acesta din urmã, la care se raporteazãsi Comitetul de Supraveghere Bancarã de la Basel,
statueazã principiile pe care trebuie sã le urmeze auditorii interni (în concordantã cu principiile
auditului intern), precum si conduita care trebuie respectatã pentru aplicarea acestor principii
Astfel, activitatea auditorului intern trebuie sã se înscrie pe urmãtoarele coordonate:
-integritate;
-obiectivitate (analiza realizatã de auditorul intern trebuie sã fie echilibratã si neinfluentatã de
propriile interese sau interesele unor alte persoane);
-confidentialitate (auditorul intern trebuie sã nu dezvãluie informatiile la care are acces în
activitatea sa decât în situatiile prevãzute prin reglementãri);
-competentã (auditorul intern trebuie sã aibã pregãtirea si experienta necesare pentru activitatea
sa) .
Integritatea înseamnã cã auditorul intern trebuie sã-si îndeplineascã atributiile cu onestitate,
diligentã si responsabilitate; trebuie sã nu ia parte, cu bunãstiintã, la activitãti ilegale sau sã se
angajeze în actiuni care pot sã-l discrediteze; trebuie sã respecte legea si sã facã numai dezvãluirile
permise de lege sau de profesie; trebuie sã respecte si sã contribuie la realizarea obiectivelor etice ale
organizatiei din care face parte .
Pentru mentinerea obiectivitãtii, auditorul intern trebuie sã nu participe la activitãti sau sã nu
aibã relatii sau sã nu accepte ceva care sã-i influenteze judecata profesionalã, iar dacã are cunostintã
despre un fapt care ar putea distorsiona activitatea, trebuie sã dezvãluie acel fapt .
Respectarea principiului confidentialitãtii presupune prudentã în utilizarea informatiilor,
protejarea informatiilor la care are acces în îndeplinirea atributiilor si neutilizarea informatiilor în
folos personal sau în oricare altã manierã care ar putea aduce atingere intereselor organizatiei din
care face parte .
Competenta în activitatea auditorului intern înseamnã ca acesta sã nu se angajeze în activitãti
pentru care nu are pregãtirea si experienta necesarã, sã respecte standardele internationale de audit si
sã îsi perfectioneze continuu pregãtirea profesionalã si calitatea serviciilor

2.4 Organizarea auditului intern bancar

16
Activitatea de audit intern bancar se realizeazã prin douã forme organizatorice: departamentul
de audit intern si comitetul de audit
Despre departamentul de audit s-a vorbit cu prilejul prezentãrii principiilor activitãtii si a cartei
auditului intern, atât din punct de vedere al locului sãu în cadrul organigramei bãncii, cât si din
punctul de vedere al atributiilor si responsabilitãtilor În legãturã cu acesta, un singur aspect meritã sã
mai fie detaliat, si anume cel referitor la conducãtorul departamentului de audit

2.4.1.Atributiile si responsabilitãtile conducãtorului departamentului de audit intern bancar

Pornind de la principiul enuntat Comitetul de Supraveghere Bancarã de la Basel,norma Bãncii


Nationale a României realizeazã o adevãratã fisã a postului de conducãtor al departamentului de
audit intern
Conform acesteia, coordonatorul departamentului de audit intern rãspunde de:
1) dezvoltarea si mentinerea unui program de asigurare a calitãtii si îmbunãtãtirea activitãtii de
audit intern;
2) monitorizarea si evaluarea eficientei programului de asigurare a calitãtii auditului intern;
3) asigurarea competentei profesionale a auditorilor interni, pregãtirea profesionalã a acestora,
asigurarea resurselor adecvate desfãsurãrii activitãtii;
4) stabilirea politicilor si procedurilor aferente activitãtii de audit intern;
5) coordonarea activitãtilor desfãsurate de auditorii interni din cadrul bãncii cu cele ale
furnizorilor de servicii de audit intern din afara bãncii;
6) elaborarea planului de audit intern;
7) informarea consiliului de administratie si a comitetului de audit cu privire la activitatea
desfãsuratã .
Pentru a completa fisa acestuia, ar mai trebui fãcutã referire si la cerintele de pregãtire
profesionalã pentru ocuparea postului, în conformitate cu Statutul auditului intern, Codul de eticã a
auditorului intern, si la cerinta legalã, din România, ca acesta sã fie auditor financiar.

2.4.2 Comitetul de audit

Norma Bãncii Nationale a României nr 17/2003 (Art 120 (1)) instituie obligativitatea existentei
unui comitet de audit în cadrul fiecãrei bãnci, preluând recomandarea Comitetului de la Basel pentru
Supraveghere Bancarã Motivatia acestei recomandãri rezidã în necesitatea existentei unui organ
consultativ, cu caracter permanent, care sã sprijine consiliului de administratie al unei bãnci în

17
îndeplinirea dificilei sarcini de a mentine si întãri sistemul de control intern si în ceea ce priveste
componenta, competentele si functionarea comitetului de audit, Banca Nationalã a României aplicã
recomandãrile Comitetului de la Basel.
Se precizeazã, astfel, cã activitatea comitetului trebuie sã se desfãsoare pe baza unui
regulament aprobat de cãtre consiliul de administratie .
Referitor la componenta comitetului, sunt însusite recomandãrile Comitetului de la Basel
menite sã împiedice aparitia situatiilor de conflict de interese (membrii sã fie membri ai consiliului
de administratie, dar sã nu fi fost sau sã nu fie conducãtori ai acesteia), precum si cele referitoare la
competenta profesionalã (experientã corespunzãtoare, iar cel putin un membru sã aibã experientã în
domeniul auditului sau contabilitãtii) .
Competentele comitetului sunt fie de ordin general (încurajarea comunicãrii dintre consiliul de
administratie, conducãtorii bãncii, auditul intern, auditorul extern si organismul de supraveghere
bancarã), fie specifice:
-avizarea cartei auditului intern, a planului de audit si a necesarului de resurse pentru aceastã
activitate;
-asigurarea relatiei cu auditorul extern, în sensul primirii planului de audit de la auditorul
extern, a concluziilor si recomandãrilor acestuia;
-analiza constatãrilor si recomandãrilor auditului intern si a planului de implementare a
acestora .
Dupã unele opinii, în fruntea acestor competente ar trebui sã se afle cea legatã de alegerea celui
mai bun candidat pentru postul de coordonator al departamentului de audit intern; comitetul de audit
trebuie sã se asigure cã persoana desemnatã corespunde profilului moral si profesional potrivit
functiei .
Zonele principale de preocupare a comitetului de audit se referã la functionarea sistemului de
control intern si a departamentului de audit intern, ariile de risc ce trebuie acoperite de auditul intern
si cel extern, corectitudinea si credibilitatea informatiilor financiare furnizate conducerii bãncii si
altor institutii, conformarea bãncii cu prevederile cadrului legal si normativ .
Stabilirea periodicitãtii întrunirilor comitetului de audit este lasatã de Banca Nationalã a
României la latitudinea bãncilor, pentru a fi stabilitã în cadrul regulamentului comitetului .
Dupã unele pãreri, comitetul de audit ar trebui sã se întâlneascã de cel putin patru ori pe an, iar
una dintre aceste întruniri trebuie sã fie dedicatã situatiilor financiare anuale.
În proiectul normei BNR, fusese inclusã ca atributie si “formularea unei recomandãri cu
privire la numirea auditorului extern”; în norma aprobatã aceasta apare la capitolul de “activitãti
permise” .

18
Externalizarea poate aduce avantajele unei expertize înalte, mai ales pe proiecte speciale de
audit, dar poate genera si riscuri pentru bancã (cum ar fi riscul de pierderi sau riscul de a avea
control redus asupra activitãtii externalizate).
Aceste riscuri trebuie sã fie monitorizate si gestionate atent, cu atât mai mult cu cât activitatea
de audit intern este foarte importantã, iar consiliul de administratie al bãncii rãmâne responsabil de
functionarea eficientã a sistemului de control si în cazul externalizãrii unei pãrti a acestuia .
În unele tãri, ideea externalizãrii (totale) auditului intern nu este agreatã, considerându-se cã
departamentul de audit intern al bãncii trebuie sã aibã nivelul necesar de competentã profesionalã
pentru a acoperi toate activitãtile cheie ale bãncii Totuti, se admite ideea cooptãrii unui expert extern
care sã facã anumite evaluãri pentru departamentul de audit (externalizare partialã) .
Banca Nationalã a României este favorabilã ideii de externalizare a unei activitãti bancare, dar
în limite clar definite printr-o politicã a bãncii, în conditiile existentei unor proceduri de administrare
a riscurilor asociate activitãtilor externalizate si cu stipularea clarã a responsabilitãtilor fiecãrei pãrti
implicate în cadrul contractului de prestãri servicii .
Astfel, în opinia bãncii centrale, procedurile de administrare a riscurilor atasate activitãtilor
externalizate trebuie sã se refere cel putin la urmãtoarele aspecte: criteriile de evaluare a societãtii
prestatoare de servicii, nivelul de competentã de aprobare a externalizãrii, monitorizarea permanentã
a derulãrii contractului de externalizare si existenta unor planuri alternative pentru cazul în care este
necesarã schimbarea societãtii prestatoare de servicii .
În ceea ce priveste cazul particular al auditului intern, Banca Nationalã stabileste cã decizia de
externalizare totalã sau partialã a acestuia trebuie sã apartinã consiliului de administratie abãncii, cu
avizul comitetului de audit si pe baza fundamentãrilor si propunerilor formulate de cãtre
coordonatorul activitãtii de audit intern (care trebuie sã rãmânã în interiorul bãncii) .
În ceea ce priveste firma prestatoare de servicii de audit intern, în unele tãri (si în România)
este impusã conditia ca aceasta sã fie diferitã de auditorul extern, dar pãrerea unanim împãrtãsitã
este aceea cã trebuie sã îndeplineascã conditii de competentã profesionalã si de performantã
financiarã Referitor la performanta financiarã, norma Bãncii Nationale a României retine indicatorul
de solvabilitate, dar pune accent pe indicatorii de calitate ai firmei respective: reputatia, calitatea
serviciului, personal competent, specializarea în auditarea respectivei categorii de institutie
financiarã etc.
Deosebit de importantã, dupã alegerea auditorului intern din afara bãncii, este alocarea clarã a
responsabilitãtilor fiecãrei pãrti în cadrul contractului de prestãri servicii Astfel, trebuie sã se
stipuleze cel putin urmãtoarele drepturi si obligatii ale bãncii contractante: asigurarea existentei unor
date actualizate si a altor informatii, mãsurile ce se pot lua împotriva societãtii prestatoare de servicii

19
în cazul încãlcãrii confidentialitãtii, necesitatea aprobãrii planului de audit intern În sarcina societãtii
prestatoare de servicii trebuie retinute cel putin urmãtoarele obligatii: asigurarea accesului unor
entitãti din România la datele si informatiile aferente operatiunilor din România, în cazul
externalizãrii unor activitãti în afara granitelor tãrii, asigurarea securitãtii/confidentialitãtii datelor
(prin angajamentul de confidentialitate, separarea datelor bãncii de cele ale societãtii si de cele ale
altor clienti ai acesteia), asigurarea resurselor necesare pentru realizarea prevederilor contractuale
Studiul efectuat de Comitetul de la Basel relevã faptul cã externalizarea auditului intern nu este
o practicã obisnuitã în cele mai multe tãri, iar atunci când se recurge la servicii externe, acestea sunt,
de obicei, furnizate de o firmã din cadrul grupului de care apartine banca respectivã De cele mai
multe ori, bãncile mici îsi externalizeazã auditul intern , dar numai activitatea în sine, nu si
responsabilitatea.

20
CAPITOLUL 3 ACTIVITATEA DE AUDIT PROPRIU – ZISA
ABORDARE PRACTICA IN CADRUL BANCII COMERCIALE CARPATICA

3.1. Norme privind creditarea persoanelor fizice

Banca poate acorda, pe termen scurt, mediu sau pe termenele specificate în fişele de produs, în
lei sau valută, următoarele tipuri de credite:
a. credite de consum pentru:
- satisfacerea nevoilor personale ale solicitantului, ale familiei sau ale gospodăriei;
- achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată (mobilier, aparatură audio-video,
computere, aparatură electrocasnică, autoturisme etc.), altele decât cele care fac obiectul creditului
pentru investiţii imobiliare;
- efectuarea de studii, vacanţe sau călătorii, tratamente medicale, participarea la conferinţe şi
simpozioane organizate în străinătate, etc.

b. credite de investiţii imobiliare pentru:


- dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei
construcţii realizate sau care urmează să se realizeze ;
- reabilitarea, modernizarea, consolidarea sau extinderea unor construcţii ori pentru
viabilizarea unui teren.

La acordarea de credite, se va urmări respectarea cel puţin a următoarelor condiţii:


- se vor accepta garanţii reale, de natura celor mobiliare, ipotecilor sau valorilor financiare
(depozite colaterale, certificate de depozit, bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, obligaţiuni de
stat etc.) sau garanţii personale;
- în cazul creditelor cu o valoare mai mare de 10.000 EUR sau echivalentul în lei, la cursul
BNR de la data solicitării, se vor accepta doar ipoteci sau valori financiare.
Prin intermediul fişelor de produs se pot stabili alte limite ale valorii unui credit, până la care
nu este obligatorie constituirea de garanţii reale.

21
Creditarea persoanelor fizice conform fişelor de produs se poate face şi în baza unei
convenţii încheiate de bancă cu firmele care comercializează produse de folosinţă îndelungată,
realizează lucrări de amenajare, modernizare a locuinţelor proprietate personală, etc.
Convenţiile se vor aproba la nivelul Comitetului de Analiza a Creditelor din unitatea BCC, şi
vor cuprinde condiţiile de acordare, utilizare şi rambursare a creditelor.
În cazul în care se solicită încheierea unor convenţii care prevăd acordarea de credite în
condiţii de creditare diferite faţă de cele care fac obiectul fişelor de produs, competenţa de aprobare
este exclusiv la nivelul Comitetului de Direcţie.

3.3. Beneficiarii de credite sunt persoane fizice – cetăteni români, care îndeplinesc cumulativ
următoarele conditii:
 să aibă cetăţenia română, cu vârsta de maxim 65 de ani la data acordării creditului.
Excepţie o fac creditele garantate exclusiv cu valori financiare sau ipotecă de rang I asupra imobil,
situaţie în care vârsta solicitantului poate depăşi 65 de ani. Prin fişele de produs se pot stabili alte
condiţii, funcţie de specificul produsului;
 să se încadreze în una dintre următoarele categorii: salariaţi (cu o vechime neîntreruptă
de minimum 3 luni la actualul loc de muncă sau la agenţi economici care constituie, împreună cu
societatea, la care este angajat în prezent, un grup de persoane juridice), persoane fizice care
realizează venituri prin exercitarea unor profesii liberale (medici, notari, avocaţi etc), pensionari
sau alte categorii prevăzute de fişele de produs;
 să realizeze venituri certe cu caracter de permanenţă. Veniturile trebuie să fie suficiente
pentru rambursarea principalului, dobânzilor şi orice alte costuri decurgând din contractul de
credit.;
 să garanteze împrumuturile solicitate cu garanţii agreate de bancă (unde este cazul);
 să nu figureze la Biroul de Credit cu grad de risc curent asociat „foarte mare” sau
„maxim”;
 să nu figureze în baza de date a Centralei Riscurilor Bancare, cu restanţe încadrate în
categoriile de risc : E şi/sau X;
 să nu figureze în lista persoanelor pentru care asigurătorul a acordat deja despăgubiri ca
urmare a producerii riscului financiar de neplata, listă transmisă şi completată lunar în urma
informaţiilor primite de la acesta;
 să dispună de avansul minim necesar în cazul în care pentru tipul de credit solicitat se
prevede acest lucru; dovada existenţei avansului trebuie să rezulte din documentele prezentate de
client;

22
Veniturile nete lunare vor fi calculate ca diferenţă între veniturile eligibile ajustate şi
angajamentele de plată de altă natură decât cele decurgând din contracte de credit.

Venituri eligibile sunt veniturile certe, cu caracter de permanenţă, după cum urmează:
 salarii
Condiţii:
- să fie obţinute în urma derulării unui contract de muncă încheiat pe o perioadă
nedeterminată sau cel puţin egală cu perioada de acordare a creditului, iar vechimea titularului să
fie de minim 3 luni la actualul loc de muncă sau la agenţi economici care constituie, împreună cu
societatea, la care este angajat în prezent, un grup de persoane juridice. Nu se vor accepta salariile
obţinute în perioada de probă.
- vechimea la locul de muncă se calculează ca perioadă de desfăşurare neîntreruptă a
activităţii în cadrul unui agent economic sau în cadrul grupului acestuia, indiferent de faptul ca în
această perioadă a fost angajat pe perioadă determinată sau nedeterminată
- se va lua în considerare la fundamentarea nivelului creditului media ultimelor 3 luni
- se vor lua în considerare ca venituri cu caracter permanent adăugate la salariul de
bază, următoarele sporuri:
 spor de fidelitate
 spor de vechime în muncă
 spor condiţii grele/periculozitate
 alte sporuri, drepturi cu caracter permanent, dovedite de documente
-nu vor fi luate în considerare venituri care nu au caracter permanent, cum ar fi:
 prime de vacanţă sau de sărbători legale
 prime calculate ca procent din vânzări
 alte sume de această natură
 pensii
se acceptă doar venituri din pensii pentru limita de vârstă şi pensiile de invaliditate care nu sunt
supuse revizuirii periodice în vederea unor eventuale modificări. În vederea fundamentării gradului
de invaliditate este obligatorie anexarea la dosarul de creditare a Deciziei comisiei medicale.
 venituri obţinute prin exercitarea unei profesii liberale
 venituri obtinute din închirierea unor imobile, după impozitare

23
Se vor accepta numai acele contracte de închiriere încheiate pe cel puţin perioada
creditării şi care sunt înregistrate la Administraţia financiară teritorială. Se recomandă acceptarea
doar a contractelor care au fost încheiate cu minim 6 luni înainte de depunerea cererii de credit.
 veniturile din dobânzi, după impozitare, aferente depozitelor bancare, certificatelor
de depozit şi a altor instrumente de economisire purtătoare de dobândă, proprietatea solicitantului
de credit şi, după caz, a familiei acestuia, care vor constitui garanţie la creditul solicitat
 dividende
 alte venituri cu caracter de permanenţă, care pot fi dovedite cu documente. Caracterul de
certitudine şi permanenţă a acestor venituri va fi analizat de la caz la caz de către administratorul
de credite care instrumentează dosarul. Vor putea fi luate în considerare contractele care respectă
minim următoarele condiţii :
 sunt încheiate pe perioadă nedeterminată sau pe o perioadă care acoperă perioada
de creditare (excepţie cazul creditelor acordate producătorilor agricoli, pentru care se vor accepta
contracte de desfacere a producţiei încheiate pe o perioadă mai mică decât perioada creditului cu
condiţia ca acestea să prevadă posibilitatea reînnoirii la expirarea perioadei);
 se specifică clar venitul obţinut în urma derulării acestora.
Funcţie de gradul de certitudine şi permanenţă al veniturilor, acestea se ajustează prin aplicarea
unui coeficient al cărui nivel va fi stabilit/revizuit anual, coeficient ce va fi comunicat unităţilor
teritoriale de către Departamentul Creditare Populaţie în urma aprobării Consiliului de
Administraţie.
Atunci când veniturile solicitantului nu sunt suficiente, se pot lua în considerare şi veniturile
familiei, prin familie înţelegându-se soţul/soţia şi copii acestora, şi/sau soţul/soţia şi părinţii, care
locuiesc şi gospodăresc împreună cu solicitantul. În acest caz aceştia vor semna împreună cu
împrumutatul contractul de credit în calitate de codebitor (soţ/soţie). Excepţie face soţia/soţul
împrumutatului, care va semna contractul de credit întotdeauna în calitate de împrumutat (indiferent
dacă veniturile acestora sunt luate sau nu în considerare în fundamentarea creditului solicitat)

3.2 Documentatia necesara analizei solicitarii de credit


 cererea de credit, care va include: declaraţia pe propria răspundere privind valoarea
angajamentelor de plată ale solicitantului şi ale familiei acestuia la data solicitării (în mod distinct
a obligaţiilor devenite exigibile şi neonorate la scadenţă la aceeaşi dată), referiri la litigiile cu terţii
existente la data solicitării, cu precizarea, după caz, a motivelor care au dus la situaţiile respective
 copia buletinului de identitate/cărţii de identitate pentru solicitant şi soţul/soţia acestuia,
codebitori, garanţi (acolo unde este cazul). În cazul în care domiciliul se dovedeşte prin viza de

24
flotant aplicată pe CI/BI, aceasta trebuie să fie valabilă la data depunerii cererii. Nu se vor accepta
cărţi de identitate provizorii.
 documente din care să rezulte veniturile şi vechimea acestora.
In funcţie de natura veniturilor se va solicita prezentarea umătoarelor documente:

Salariati :
 Adeverinţa de salariu ,care nu trebuie să fie mai veche de 30 zile calendaristice de la
data emiterii.
 Copia cărţii de muncă (primele două pagini cu date semnificative şi ultimele două
pagini), semnată şi ştampilată în original de către una din persoanele care semnează adeverinţa de
salariu sau de către persoana desemnată din cadrul unităţii respective şi având înscrisă menţiunea
„conform cu originalul”. În situaţia în care cartea de muncă este prezentată în original de către
client, copia acesteia va fi realizată de către administratorul de credite care va semna pentru
conformitate cu originalul.
În situaţia în care clientului nu i s-a întocmit carte de muncă se poate accepta
prezentarea doar a contractului de muncă individual, vizat la I.T.M., în original. Copia va fi
realizată de către administratorul de credite care va semna pentru conformitate cu originalul.
 Excepţie vor face persoanele care sunt încadrate în unul din domeniile de activitate
cărora nu li se întocmesc/eliberează carte de muncă (domeniul militar, serviciile de informaţii,
poliţie, justiţie, etc). Adeverinţa de salariu va fi confirmată, după caz de:
 copia după legitimaţia de serviciu, vizată la zi, pe care administratorul de credite va
înscrie menţiunea „conform cu originalul”, data, numele în clar, semnătura
 prin verificarea existenţei legitimaţiei de serviciu, vizată la zi. Administratorul de credite
care face această verificare va înscrie pe adeverinţa de salariu menţiunea: „verificat
legitimaţie de serviciu nr……..’, data, numele în clar, semnătura (în situaţia în care din
motive de securitate nu este permisă fotocopierea legitimaţiei de servici)
 Liberi profesionişti
 Actul specific de autorizare a exercitării profesiei
 Codul fiscal atribuit şi/sau certificatul de înregistrare fiscală eliberate de autorităţile
în drept
 Decizia de impunere finală eliberată de Administraţia financiară pentru venitul net
obţinut în ultimul an fiscal încheiat faţă de data solicitării creditului sau declaraţia de venit global
pentru anul anterior.

25
Pensionari
ultimul talon de pensie
decizia de pensionare
decizia comisiei medicale (în cazul pensiilor de
invaliditate)

 dividende obţinute de la societăţi comerciale cu capital privat unde sunt


asociaţi (pentru societăţile comerciale cu activitate de peste 2 ani)
certificat constatator al societăţii plătitoare
de dividende
bilanţul contabil la 31 decembrie, certificat
de DGFP
contul de profit şi pierdere
balanţa de verificare aferentă bilanţului
ultima balanţă de verificare
hotărârea de repartizare a profitului
 dividende obţinute de la societăţile cotate la BVB. Portofoliul de acţiuni cotate la
bursă trebuie să aibă o vechime de cel puţin 1 an de zile. Clientul va prezenta Băncii dovada
dividendelor încasate în ultimul an şi un extras de cont cu portofoliul actual. Se va lua în
considerare media veniturilor obţinute sub formă de dividende din acţiunile cotate la BVB.
 acord de consultare la Biroul de Credit
 acord de consultare la CRB
 actele de proprietate pentru bunurile aduse în garanţie, în copie, pe care se va înscrie de
către administratorul de credit conformitatea cu originalul. În cazul autovehiculelor luate în
garanţie se va reţine cartea de identitate în original.
 documente justificative pentru bunurile ce se achiziţionează din credit (unde este cazul)
 dovada aportului propriu (avans) pentru tipurile de credit pentru care se solicită acest
lucru

3.3. Analiza creditului

Analiza creditului reprezintă procesul prin care Banca, pe baza unor informaţii furnizate de
documente puse la dispoziţie de client şi a oricărei informaţii relevante obţinute din alte surse,
stabileşte dacă clientul are bonitatea necesară (adică capacitatea de a-şi achita obligaţiile care

26
urmează să şi le asume prin semnarea contractului de credit) şi urmăreşte limitarea la maxim a
expunerii Băncii la riscul de credit.
Procesul de analiză a creditului va cuprinde o analiză formală şi o analiză de fond care va
avea atât o dimensiune cantitativă, cât şi calitativă.
Analiza formală urmăreşte prezentarea şi verificarea tuturor documentelor anexate la cererea
de credit, conţinutul acestora şi semnarea lor de către persoanele autorizate, corelaţiile dintre
diferitele informaţii, etc.

Analiza de fond constă în verificarea şi interpretarea unor indicatori calitativi şi financiari pe


baza datelor din cererea de credit şi din datele deţinute de bancă:
Analiza de fond calitativă presupune realizarea următoarelor verificări, în vederea
fundamentării deciziei de creditare:
- Verificarea comportamentului solicitantului/soţului, soţiei (unde este
cazul)/codebitorului/garantului în relaţiile cu alte instituţii de credit
- Verificarea adresei domiciliului/reşedinţei şi a numărului de telefon.
- Verificarea unităţii care a eliberat adeverinţa de venit pentru
solicitant/codebitori/garanţi (unde este cazul)
- Alte verificări
Analiza de fond cantitativă – presupune calcularea scoringului, care este instrument de
analiză şi decizie important.
În vederea limitării riscului de creditare sunt luate în considerare:
- aspecte calitative despre solicitant; aceste informaţii se prelucrează prin intermediul unui sistem
de scoring. Punctajul obţinut în urma calculării scoringului, reflectă gradul de risc asociat
solicitantului. În funcţie de punctajul obţinut Banca poate limita valoarea maximă a creditului.
Rezultatul acestuia poate fi doar: negativ sau pozitiv.
- aspecte cantitative (financiare) despre solicitant/codebitori. Se vor avea în vedere: angajamentele
de plată (totale, aferente creditelor de consum, creditelor de investiţii imobiliare) raportate la
nivelul venitului net lunar.
• Angajamentele totale lunare de plată ale solicitantului şi ale familiei acestuia,
respectiv principalul, dobânda şi orice alte costuri (dacă este cazul), decurgând din
contractele de credit, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a cărui acordare se
solicită, să reprezinte cel mult 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului şi,
după caz, ale familiei acestuia.

27
• Angajamentele totale lunare de plată ale solicitantului şi ale familiei acestuia,
respectiv principalul, dobânda şi orice alte costuri (dacă este cazul), decurgând din
credite de consum, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a cărui acordare se
solicită, să reprezinte cel mult 30% din veniturile nete lunare ale solicitantului şi,
după caz, ale familiei acestuia.(în categoria creditelor de consum se include şi
leasingul financiar ce corespunde destinaţiilor acestora)
• Angajamentele totale lunare de plată ale solicitantului şi ale familiei acestuia,
respectiv principalul, dobânda şi orice alte costuri (dacă este cazul), decurgând din
credite pentru investiţii imobiliare, indiferent de creditor, inclusiv din creditul a
cărui acordare se solicită, să reprezinte cel mult 35% din veniturile nete lunare ale
solicitantului şi, după caz, ale familiei acestuia.(în categoria creditelor pentru
investiţii imobiliare se include şi leasingul financiar ce corespunde destinaţiilor
acestora)
Pentru cererile de credite în valută analiza solicitării se va completa cu analiza impactului
riscului valutar asupra capacităţii clientului de a-şi onora angajamentul asumat prin posibila semnare
a contractului de credit.
În cazul în care clientul şi/sau codebitorii nu obţin veniturile eligibile în valută sau volumul
veniturilor eligibile ajustate obţinute în valută diminuat cu valoarea plăţilor lunare pe care clientul
şi/sau codebitorii le au de efectuat în valută nu depăşeşte suma lunară de rambursat aferentă
creditului solicitat, acesta nu este acoperit „în mod natural” la riscul valutar. În acest caz se va
analiza structura surselor de venit ale solicitantului şi se va urmări ca acestea să fie exprimate în
moneda de acordare a creditului. Dacă clientul este supus riscului valutar şi nu prezintă posibilităţi
de eliminare a acestuia, se va discuta posibilitatea acordării creditului în lei.
Administratorul de credit va prezenta şi concluziona în referatul de credit dacă clientul este sau nu
este expus riscului valutar.
Pentru cererile de credite în valută, cât şi pentru clienţii care obţin veniturile eligibile în
valută, solicitantul va întocmi şi anexa la documentaţia de credit situaţia veniturilor eligibile şi a
cheltuielilor realizate în valută .
În baza informaţiilor existente, administratorul de credite va determina performanţa financiară
a solicitantului, cu respectarea prevederilor interne în vigoare, urmând ca referatul de creditare să
conţină menţiuni referitoare la categoria de performanţă financiară.

3.4 Aprobarea creditului

28
Reprezintă etapa procesului de creditare care implică adoptarea unei decizii privind
propunerea Compartimentului creditare, însuşită de directorul unităţii.
Aprobarea/avizarea creditelor şi a celorlalte angajamente se face de către Comitete de lucru, în baza
competenţelor stabilite acestora prin hotarâre a Consiliului de Administraţie.
Creditele care depăşesc 0,1% din fondurile proprii ale Băncii, în cazul creditelor de consum
precum şi creditele care depăşesc 0,2% din fondurile proprii ale Băncii, în cazul creditelor de
investiţii imobiliare sunt considerate credite de valoare mare; competenţa de aprobare a acestor
credite este la nivelul Consiliului de Administraţie, în urma obţinerii avizelor favorabile din partea
Comitetului de Credite şi Comitetului de Administrare a Riscurilor.
Încadrarea în nivelul valoric al competenţelor de aprobare se referă la totalul angajamentelor
acordate de Bancă unui singur debitor, din care se elimină sumele aferente angajamentelor acordate,
garantate cu valori financiare.

3.5 Costul creditării : Dobânda

Dobânzile se calculează zilnic la soldul contului de împrumut raportat la anul convenţional de


360 de zile.
Pentru dobânzile neachitate la scadenţă, banca percepe penalităţi de întârziere, începând cu
ziua scadentă de plată a dobânzilor.
Dacă, pe parcursul utilizării creditului, apar întârzieri în rambursarea ratelor de credit, pentru
rata/creditul restant, banca va percepe o dobândă penalizatoare, care se va aplica la soldul restant
începând cu ziua trecerii la restanţă (chiar din ziua scadenţei).
Pentru creditele acordate clienţilor, Banca stabileşte şi încasează comisioane a căror nivel şi
modalitate de percepere sunt stabilite în Tariful de comisioane al Băncii. Valoarea acestora se
stabileşte şi se negociază, dacă este cazul, în funcţie de situaţia generală a solicitantului, mărimea
creditului, perioada de creditare, tipul de garanţie, precum şi în funcţie de alte informaţii deţinute de
administratorul de credite referitoare la clientul respectiv şi natura operaţiunii ce se va efectua.

3.6 Garanţii
Creditele acordate persoanelor fizice vor putea fi garantate cu:
1. garanţii reale imobiliare şi/sau mobiliare (ipoteci, gajuri, valori financiare etc.)
2. garanţii personale
2.1. Cauţiunea (fidejusiunea)
Garanţii (persoane fizice) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

29
- să fie cetăţeni români cu domiciliul stabil în judeţul în care unitatea BCC îşi are sediul.
- vârsta maximă a garantului trebuie să fie de 65 ani, la data acordării creditului
- să realizeze venituri eligibile potrivit prezentului manual.
- să nu figureze în Biroul de Credit cu grad de risc curent „foarte mare” sau „ maxim”
- în cazul în care pentru acelaşi credit se constituie garanţie personala din partea a mai
multor persoane, dacă aceştia fac parte din aceeaşi familie este obligatoriu ca ei să fie încadraţi în
unităţi diferite.
Numărul garanţilor se va stabili avându-se în vedere ca angajamentele de plată, respectiv
principalul şi dobânda, decurgând din contractul de credit, precum şi din alte contracte de aceeaşi
natură (alte contracte de credit, contracte de leasing, contracte de cumpărare de bunuri în rate,
indiferent de creditor), evidenţiate în declaraţia pe propria răspundere privind valoarea obligaţiilor de
plată ale garantului şi ale familiei acestuia , să reprezinte cel mult 50% din veniturile nete cumulate
ale acestora.

2.2. Asigurarea de risc financiar (asigurarea împotriva riscului de nerambursare a ratelor de


credit şi de neplată a dobânzilor)

Acordarea şi angajarea creditelor


După aprobare, unitatea Băncii care acordă efectiv creditul va proceda împreună cu
solicitantul de credit la încheierea contractului de credit şi a contractelor de garanţii, precum şi la
efectuarea formalităţilor de publicitate în Arhiva Electronică a Garanţiilor Reale Mobiliare sau Birou
Teritorial de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în funcţie de situaţie şi la asigurarea acestora, după
caz.
Contractul de credit va cuprinde, în mod obligatoriu şi fără a fi limitative, clauze referitoare la:
- condiţiile de scadenţă şi/sau de dobândă ori alte costuri legate de acordarea şi derularea
creditului, inclusiv pentru sumele neachitate la scadenţă reprezentând rate de credit şi/sau de
dobândă sau alte costuri
- neonorarea la scadenţă a principalului şi/sau a dobânzii ori a altor costuri
- constituirea de garanţii, unde este cazul

Creditul se va acorda efectiv şi va putea fi angajat de client, numai după încheierea


contractului de credit, a contractelor de garanţie, înregistrarea şi asigurarea garanţiilor (excepţie
creditele acordate pentru achiziţia auto noi) cu cesionarea în mod obligatoriu a veniturilor din

30
despăgubiri. În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile din contract, pentru punerea la dispoziţie a
creditului, Banca va comunica în scris clientului, cauzele neacordării efective a împrumutului.
Acordarea creditului se poate face integral după semnarea contractului de credit şi
accesoriilor, şi înregistrarea şi asigurarea garanţiilor sau eşalonat, conform înţelegerii cu clientul prin
consemnare în contractul de credit.
Administratorul de credite, în colaborare cu administratorul de cont va urmări respectarea
destinaţiei creditului prin vizarea documentelor de plată din credit, pe baza documentelor
justificative, acolo unde se impune.
Creditul este pus la dispoziţia clientului, prin transferarea sumei aprobate din contul separat
de împrumut dezvoltat în analitic pe client şi pe valuta creditului, în contul curent deschis la BCC.
Plăţile din credit se vor face prin virament, pe bază de documente justificative, vizate de
administratorul de credite, iar în cazuri bine justificate şi în numerar în conformitate cu clauzele din
contractul de credit. Excepţie fac creditele pentru nevoi personale.

3.7 Monitorizarea creditelor

O calitate bună a creditelor presupune şi achitarea de către debitori a obligaţiilor asumate,


constând din principal, dobânzi şi comisioane, la scadenţele stabilite prin contractul de credit.

Rambursarea creditelor se efectuează la scadenţele stabilite în contractele de credit încheiate


de Bancă, cu împrumutaţii. Dobânda aferentă se achită în aceeaşi zi cu rata scadentă, din
disponibilităţile existente în contul curent, în situaţia în care nu se prevede altfel.

Administratorii de credite, managerul de credite şi directorul unităţii au obligaţia


monitorizării permanente a beneficiarilor de credite pentru a se asigura că aceştia dispun de
capacitatea şi dorinţa de a rambursa datoriile aferente împrumutului contractat la scadenţele
prevăzute în contractul de credit.

Comunicarea permanentă cu clientul este indispensabilă pentru o activitate eficientă de


monitorizare, fiindcă cea mai mare parte a informaţiilor scrise şi verbale provin direct de la client.
Prin comunicarea permanentă poate fi depistată din timp eventuala modificare a disponibilităţii de
plată a clientului.

Acţiunea de monitorizare se realizează şi printr-un control al rambursărilor, respectiv prin


cunoaşterea sumelor scadente cel puţin pe o perioadă de 15 zile de la data curentă. În acest sens se
recomandă organizarea unei evidenţe scriptice a datelor şi tranşelor de credit scadente.

Procesul de creditare

31
Procesul de creditare începe odată cu înregistrarea cererii de credit la unitatea teritorială a
Băncii, care are obligaţia de a o analiza şi a formula un răspuns cu privire la posibilitatea acordării
creditului, în contextul analizării:
- aspectelor calitative (vârsta, stare civila, profesie, comportament în relaţiile cu terţi, etc);
- sursele de venit cu caracter de certitudine şi permanenţă care să asigure rambursarea obligaţiilor
asumate prin contractul de credit
- posibilitatea Băncii de a gestiona riscul de credit;
- aplicarea şi îndeplinirea principiilor şi regulilor menţionate în cap. I.

Procesul de creditare nu se încheie odată cu acordarea creditului, ci numai după rambursarea


integrală a acestuia, precum şi a celorlalte obligaţii aferente şi îndeplinirea formalităţilor legale de
eliberare a garanţiilor.

În figura 1 este prezentat schematic procesul de creditare, cu menţiunea că, deşi etapele pe
care le presupune sunt minime şi obligatoriu de parcurs, orice acţiune derulată de Bancă care nu se
încadrează în fazele prezentate, dar este impusă de derularea în bune condiţii a creditului, va fi
considerată ca făcând parte din procesul de creditare.

În figura 2 este prezentată schema acţiunilor din circuitul care are loc în cadrul procesului de
creditare, menite să realizeze: aprobarea şi acordarea creditului, monitorizarea creditului, gestiunea
riscului de credit, analiza calităţii creditelor şi în final, rambursarea creditului şi achitarea creanţelor
ataşate. Activitatea de creditare in cadrul procesului de creditare din unitatile teritoriale ale Bancii se
deruleaza prin realizarea diverselor operatiuni, activitati, lucrari de catre administratorii de credite,
manageri de credite si director.

Activitatile care compun procesul de creditare se repartizeaza admnistratorilor de credit,


urmarind sa se delimiteze activitatea de front- office de cea de back-office.
Activitatea de front-office presupune:
- contactare clienţi
- primul contact
- cunoaşterea clientului
- efectuarea verificărilor
- întocmirea dosarului de credit şi transmiterea lui spre aprobare
- întocmirea contractului de credit şi garanţii
 Activitatea de back-office presupune:
- acordare credit conform contractului de credit

32
- urmǎrirea tragerii creditului
- urmǎrirea impactului creditului asupra afacerii
- urmǎrirea rambursǎrii creditelor
- urmǎrirea afacerii şi garanţiilor
- recuperarea creditelor
În cazul în care din cauza volumului redus de activitate la unităţile noi, în special, sau a lipsei
temporare de personal suficient, directorul unităţii poate repartiza atât activitatea de front cât şi cea
de back-office unuia şi aceluiaşi administrator de credite. În acest caz, directorul va dispune şi va
realiza personal controale interne suplimentare care să diminueze riscul de credit. Despre această
situaţie se va informa în scris Departamentul de Creditare Populaţie şi spre ştiinţa DCI si DAI

Fig. 1. Procesul de creditare


Primul contact cu clientul
pentru a-i expune posibilităţile de cooperare

Produse de creditare

Mărimea maximă
Destinaţia a creditului

Monitorizarea creditului Pregătirea dosarului

 Modul de utilizare a creditului


Analiza formală
(acolo unde este cazul)
 Modul în care se rambursează
împrumutul, acţionând în vederea
recuperării eventualelor debite
restante Analiza de fond :
 Existenţa şi păstrarea valorii
garanţiilor asiguratorii - analiza de fond calitativă

- analiza de fond cantitativă

Decizia de aprobare a creditului Structurarea finanţării


- limita expunerii
(creditului)
- termen de acordare
Organele de aprobare a creditului
- decizia asupra creditului propus - preţ: dobânzi şi
comisioane
- garanţii
- punerea la dispoziţie a
33
creditului
- stabilirea scadenţarului
pentru rambursarea
Documentaţia legală dintre BCC şi client
- contractul de credit
- contractele de garanţie (unde este cazul)

Punerea la dispoziţia clientului a creditului


- conform condiţiilor din contractul de credit

Fig. 2. Acţiuni în procesul de creditare

Primul contact cu clientul

Pregătirea unei noi


Prezentarea cererii de credit documentaţii

Depunerea documentaţiei de
creditare şi analiza formală
Gestiunea riscului
de credit

Analiza documentaţiei de
creditare

Avizarea propunerii
administratorilor de credit de către
conducerea unităţii

Promovarea documentaţiei spre Transmiterea documentaţiei


aprobare /avizare structurilor spre analiză şi aprobare
de decizie structurilor Centralei

Comunicarea deciziei de
creditare Respingerea solicitării de credit

Perfectarea contractului de credit


şi accesoriilor acestuia

34
Acordarea şi angajarea
creditului Analiza calităţii
creditelor

Administrarea creditului

Rambursarea creditului şi
eliberarea garanţiilor

Contractarea creditului

Contractul de credit va fi întocmit în conformitate cu hotărârea de aprobare a creditului,


indiferent dacă decizia a fost luată de către structurile existente la nivelul unităţii sau decizia a fost
luată la nivelul Centralei.
Contractele de credit se vor semna la sediul Băncii, pe de o parte de reprezentanţii Băncii
(directorul unităţii şi managerul de operaţiuni) şi pe de altă parte de împrumutat (soţ/soţie) precum
şi de codebitori (soţ/soţie), garanţi(soţ/soţie) (unde este cazul, dacă există)
În situaţia creditelor pentru care se constituie garanţii reale, contractele de credit vor fi
semnate şi de către consilierul juridic arondat, după cum urmează:
 în original, în cazul unităţilor unde işi are sediul acesta
 pe fax (dacă acesta are locul muncii la o altă unitate teritorială, urmând să fie
semnat şi în original cu ocazia primei deplasări a acestuia la unitatea teritorială
care a acordat creditul)
Contractele se semnează pe fiecare filă atât de reprezentanţii Băncii, cât şi de: împrumutat
(soţ/ soţie), precum şi de celelalte persoane implicate în acordarea creditului (codebitori, garanţi)
care au prezentat documente doveditoare ale veniturilor realizate.
Fiecărei părţi semnatare a contractului de credit (împrumutat, codebitori, garant-funcţie de
situaţie) i se va înmâna un exemplar al acestuia.
Pentru Bancă, vor fi întocmite două exemplare ale contractului de credit, care se păstrează
astfel:
- un exemplar, în tezaurul Băncii sau în locuri special destinate pentru acesta
- un exemplar la dosarul de credit al împrumutatului

35
Pe ultima pagină a contractului de credit, precum şi a Anexei-grafic de rambursare
(exemplarul ce va fi păstrat la tezaur sau în locuri special destinate pentru acesta) împrumutatul,
codebitorul, garantul va menţiona, sub semnătură, că a primit un exemplar din contractul de credit.

4.4. Monitorizarea creditelor


Administratorul de credite este obligat să monitorizeze:
 Modul de utilizare a creditului (acolo unde este cazul);
 Modul în care se rambursează împrumutul, acţionând în vederea recuperării eventualelor
debite restante;
 Existenţa şi păstrarea valorii garanţiilor asigurătorii;
În cazul creditelor de nevoi personale, nu este necesară urmărirea destinaţiei sumelor, clientul
putând utiliza sumele atât prin ridicare de numerar cât şi prin virament.
În situaţia unor credite cu destinaţie achiziţie bunuri (atât de consum cât şi din sfera
investiţiilor imobiliare) se va urmări respectarea destinaţiei înscrise în contractul de credit în baza
documentelor justificative care stau la baza întocmirii documentului de plată prin care se execută
tragerea din credit. Administratorul de cont – din cadrul Compartimentului clientelă-decontări –
permite efectuarea de plăţi din credit numai pe baza documentelor vizate de administratorul de
credite.

Plăţile din creditul în valută se vor face în lei sau în valută cu respectarea prevederilor
Regulamentului Valutar în vigoare la data angajării creditului.

4.5. Analiza calităţii creditelor

Managementul calităţii creditelor reprezintă un proces continuu care urmăreşte acţiuni pe


următoarele coordonate:

1. asigurarea calităţii
2. evaluarea calităţii, folosind instrumente specifice
3. controlul calităţii
4. îmbunătăţirea calităţii

4.5.1. Asigurarea calităţii portofoliului de credite

36
Pentru acest scop, se stabilesc următoarele acţiuni, care, prin aplicare, asigură condiţiile realizării
unui portofoliu de calitate.

Acţiunile legate de organizarea şi coordonarea activităţii presupun:

1) angajarea de personal care să facă faţă cu succes provocărilor activităţii. Pentru


administratorii de credite care nu au experienţă şi pregătire corespunzătoare, se impune
participarea la acţiuni de instruire.
2) cunoaşterea şi realizarea în bune condiţii a atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor
personalului implicat, direct sau indirect, în activitatea de creditare
3) studiul continuu al legislaţiei/reglementărilor interne şi a cerinţelor pieţei.
4) asigurarea unei bune comunicări între structurile Băncii – flux continuu de informaţii, sistem
de raportare bine pus la punct, definirea clară a proceselor.
5) creşterea standardelor de analize ce au loc în cadrul Comitetului de Analiză a Creditelor din
unitatea teritorială.
6) realizarea atribuţiilor Comitetului Managerial pe baza analizei activităţii de creditare.
7) prelucrarea de către conducerea unităţii cu personalul din creditare a rapoartelor de
audit/actelor de control şi implementarea recomandărilor, care pot contribui la creşterea
calităţii portofoliului de credite.
8) efectuarea de analize concludente de către angajaţii Compartimentului Creditare, atât pentru
solicitările de credite noi, cât şi pentru cele existente în portofoliu.

Acţiunile legate de acceptarea clienţilor spre creditare presupun:


1) selectarea acelor clienţi care obţin venituri certe cu caracter de permanenţă care să permită
rambursarea obligaţiilor asumate prin intermediul contractelor de credit
2) trebuie demonstrat caracterele clienţilor (fără litigii în derulare cu terţi, care au dovedit un
comportament de plată bun în relaţiile cu alte instituţii de credit)
3) în urma verificărilor de fond calitative nu au rezultat suspiciuni asupra veridicităţii
informaţiilor prezentate

Acţiunile legate de monitorizare presupun:


1) utilizarea creditului să se efectueze cu respectarea prevederilor contractului.
2) clientul va fi monitorizat permanent, acţiune care să determine existenţa disponibilităţilor în
contul curent pentru a asigura condiţiile de rambursare a creditului şi a dobânzilor aferente.

37
De asemenea, monitorizarea se va derula cu scopul de a identifica din timp situaţiile care pot
deteriora calitatea împrumutului, stabilind măsuri de eliminare/control/redresare.
3) în acţiunea de recuperare a restanţelor, prioritară este analiza situaţiei curente a debitorului şi
a posibilităţilor acestuia de redresare asigurându-se respectarea obligaţiilor contractuale.

Evaluarea calităţii

Din punctul de vedere al Băncii, sunt considerate credite de bună calitate:


 creditele care au fost fundamentate în baza unor venituri certe cu caracter de permanenţă
 creditele asigurate cu garanţii, care, în situaţia înrăutăţirii sau pierderii bonităţii debitorului,
pot fi valorificate în condiţiile pieţei, acoperind integral datoriile clientului faţă de Bancă;
 creditele garantate cu bunuri asigurate pe toată perioada de creditare;
 creditele care înregistrează restanţe întâmplătoare, nedatorate înrăutăţirii bonităţii
debitorului;

Evaluarea calităţii se realizează:


 la nivel individual, pe fiecare credit în parte. Este recomandat ca acţiunea să aibă loc şi la
momentul acordării creditului. Urmărirea acesteia se va realiza în dinamică, prin controlul
calităţii.
În funcţie de punctul de vedere al Băncii enunţat mai sus, clasificarea fiecărui credit
individual se va realiza într-una din următoarele categorii de calitate:
- credit de bună calitate,
- credit de calitate medie,
- credit de slabă calitate.
 la nivel global, prin clasificarea portofoliului de credite persoane fizice gestionat de unitate în
cele trei clase de calitate. Frecvenţa evaluării este trimestrială, prin analiza următorilor
indicatori de calitate (fără a fi limitativi):
Indicatori globali de calitate
- numărul şi valoarea creditelor acordate clienţilor dintr-o anumită categorie de
performanţă financiară (în sold şi acordate într-o anumită perioadă),
- numărul de dosare depuse în vederea despăgubirii la Asigurător
- numărul şi valoarea creditelor care au înregistrat probleme în rambursare (mai
puţin restanţe întâmplătoare), raportat la totalul creditelor unităţii teritoriale,

38
- numărul/suma creditelor acordate, care în urma documentaţiei primite de la
organele în drept se dovedesc a fi fraudate
- numărul şi valoarea creditelor restructurate, gestionate la un anumit moment
sau efectuate într-o anumită perioadă, raportat la numărul total de credite;
- numărul şi valoarea creditelor la care garanţiile s-au deteriorat, raportat la
totalul creditelor unităţii teritoriale;
- volumul de provizioane.

Controlul calităţii

Controlul calităţii portofoliului de credite se realizează astfel:


 pentru fiecare client în parte,
1) la momentul acordării creditului
2) la momentul analizei situaţiei înregistrate după un serviciu al datoriei mai mare de
30 zile
3) ori de câte ori se consideră necesar de Departamentul Creditare Populaţie sau de
conducerea unităţii.
Administratorii de credite au obligaţia de a analiza creditele de slabă calitate cu o frecvenţă
mai mare decât celelalte credite, pentru a soluţiona prompt eventualele situaţii de dificultate
apărute.
 pe ansamblul portofoliului gestionat de unitate, trimestrial, prin analiza indicatorilor stabiliţi.

Compartimentul Creditare analizează şi controlează calitatea portofoliului de credite, urmând a


prezenta concluziile analizei în şedinţa Comitetului de Analiză a Creditelor organizat la nivelul
unităţii.

De asemenea, unitatea teritorială raportează Departamentului Creditare Populaţie creditele de


slabă calitate şi situaţia curentă a acestora.

Departamentul Creditare Populaţie, pe baza analizelor proprii, poate să stabilească un alt


calificativ pentru calitatea portofoliului gestionat de unitate.

Conducerea unităţii are obligaţia de a dispune măsuri pentru asigurarea calităţii portofoliului de
credite şi perfecţionarea sistemului de evaluare şi control a acesteia.

Îmbunătăţirea calităţii

39
Acest proces este un obiectiv continuu al activităţii de creditare şi nu este definit neapărat în strânsă
legătură cu o situaţie defavorabilă existentă la un moment dat, deşi se impune mai stringent în aceste
cazuri.
Calitatea portofoliului poate fi îmbunătăţită prin acţiuni care privesc:
- clientela eligibilă la creditare, respectiv atragerea de clienţi noi, care pot asigura premisele
unei bune calităţi;
- efectuarea de analize profunde şi la momentul oportun de către personalul implicat în
activitatea de creditare;
- delimitare clară a atribuţiilor şi procesului pe care îl presupune activitatea de creditare.

Gestiunea riscului de creditare

Gestiunea riscului de credit la nivel de Bancă cuprinde următoarele componente:


- politica de creditare
- proceduri de creditare (reglementate prin Manual)
- managementul portofoliului de credite (politica privind administrarea riscului de credit)
- revizuirea creditelor
- revizuirea activităţii de creditare
Este necesar un control sistematic al riscurilor specifice tuturor produselor de creditare
retail, astfel încât să fie respectate cerinţele de prudenţialitate.
Sistemele de operare folosite în creditarea populaţiei trebuie să asigure controlul şi
minimizarea riscului de creditare aferent.
Riscul de credit se gestionează atât la nivel individual (la nivelul contrapartidei) câ şi la
nivelul portofoliului de credite populaţie.

Gestionarea riscului la nivel individual

 Gestionarea riscului de credit la nivel individual urmăreşte limitarea sau


eliminarea acestui risc pentru fiecare credit în parte. Elementele acestui tip de
gestiune sunt următoarele:

40
1. o bună analiză a solicitărilor de credite (dosarelor), în conformitate cu reglementările interne pe
această linie, care presupune cel puţin următoarele :
- evaluarea caracterului de permanenţă şi certitudine a veniturilor acceptate în vederea
fundamentării nivelului creditului solicitat ;
- existenţa unor garanţii suficiente şi de bună calitate. În acest sens, este obligatoriu ca bunurile
propuse în garanţie să fie vizualizate, iar valoarea acestora să fie însuşită şi acceptată de
Bancă
- existenţa tuturor pieselor la dosar, conform Manualului pentru unităţile teritoriale privind
creditarea persoanelor fizice, a veridicităţii şi conformităţii acestora cu realitatea.

2. raportarea portofoliului de credite la forţa de vânzare şi la capacitatea de gestionare a creditelor de


către personalul implicat (direct sau indirect) în activitatea de creditare.

3. raportarea nivelului creditului solicitat la limitele stabilite pentru activitatea de creditare a


sucursalei/agenţiei, inclusiv încadrarea în nivelele de competenţă stabilite pentru aprobarea
angajamentelor (în acest sens se va supune creditul spre aprobare structurilor competente).

4. întocmirea contractelor de credit şi a contractului de garanţie, asigurând corectitudinea


prevederilor şi conformitatea cu reglementările legale. Acordarea creditului se va face numai cu
îndeplinirea acestei condiţii minimale.

5. tragerea creditului în conformitate cu reglementările din Manualul pentru unităţile teritoriale


privind creditarea persoanelor fizice şi prevederile din contract, ţinându-se cont şi de anumite situaţii
specifice folosirii creditului:
- necesitatea vizării de către administratorul de credite a documentelor de plată a sumelor din
credit acolo unde este cazul;

Gestionarea riscului la nivel de portofoliu

Are loc, cel puţin prin următoarele elemente:

1. respectarea competenţelor de aprobare a angajamentelor, stabilite explicit pentru unitate.

2. asigurarea încadrării în limitele impuse la nivelul unităţii teritoriale, privind expunerile la


riscul de credit şi derularea activităţii cu încadrarea în acestea.

3. analiza trimestrială a calităţii portofoliului de credite de către Comitetul de Analiză a


Creditelor, completată cu acţiuni cu o frecvenţă mai mare, respectiv:

41
- prezentarea acţiunilor întreprinse pentru recuperarea creditelor restante şi/sau evidenţiate în
afara bilanţului ;
- prelucrarea rapoartelor şi actelor întocmite de Departamentul Audit Intern/Departamentul
Control Intern/BNR, privitoare la activitatea de creditare desfăşurată de unitate.

4. analizele pe care Comitetul Managerial le desfăşoară cu privire la portofoliul de credite


gestionat de unitatea teritorială.

5. întocmirea şi transmiterea informărilor/raportărilor solicitate de Departamentul Creditare


Populaţie.

Controalele interne pentru gestionarea riscului

În activitatea de creditare din sucursale/agenţii controlul intern se realizeazǎ de cǎtre


administratorii de credit, managerii de credit şi directori.
Controlul intern asupra activitǎţii de creditare se realizeazǎ pe întreg parcursul procesului de
creditare sub forma:
- autocontrolului (administratorilor de credit, managerilor de credit şi directorilor);
- controlului în lanţ pe faze ale procesului de creditare;
- controlul ierarhic .

Activitǎţile curente de control care trebuie întreprinse sunt cel puţin urmǎtoarele:
- observarea (modul în care se discutǎ cu clienţii, în care se desfǎşoarǎ etapele procesului de
creditare, în care se întocmesc contractele de credit şi garanţii, a rambursǎrii la scadenţǎ a
principalului şi dobânzii) ;
- aprobarea (creditului, a constituirii garanţiilor, a reeşalonǎrilor, rescadenţǎrilor,
restructurǎrilor de credite, a schimbǎrilor de garanţii etc);
- raportarea (efectuarea raportǎrilor prevǎzute în prezentul Manual de creditare, a raportǎrilor
cerute de structurile din Centrală – Departamentul Creditare Populaţie - de cǎtre BNR,
Audit intern şi extern, de alte instituţii abilitate etc);
- coordonarea (deciziilor, acţiunilor, activitǎţilor etc);
- verificarea (verificarea calculelor, a operaţiunilor, a activitǎţilor etc);
- analiza (analizele cerute de Regulamentele C.A.C., al Comitetului Managerial, analiza
activitǎţii de creditare, analiza calitǎţii creditelor, portofoliului de clienţi, analiza încadrǎrii în
limite etc);

42
- autorizarea (operaţiunilor în cazul depǎşirii anumitor limite, autorizarea începerii unei relaţii
cu un client etc) ;
- separarea atribuţiilor (separarea funcţiilor de iniţiere şi verificare a unei acţiuni, asigurarea
independenţei persoanei care desfǎşoarǎ activitǎţi operaţionale faţǎ de cea care desfǎşoarǎ
activitǎţi financiare, separarea atributiilor personalului din front office faţă de cel din back
office etc );
- monitorizarea (supravegherea menţinerii calitǎţii şi valorii garanţiilor, a capacitǎţii de
rambursare a datoriilor faţǎ de Bancǎ )
- verificarea fapticǎ a garanţiilor acolo unde este cazul

Rǎspunderea pentru organizarea şi realizarea controlului intern în cadrul activitǎţii de creditare


revine directorului unitǎţii, care va aduce la cunoştinţa vicepreşedintelui coordonator deficienţele
majore identificate în legǎturǎ cu activitatea de control intern.
Activitǎţile de control intern din cadrul Compartimentului Creditare trebuie sǎ respecte
următoarele principii generale:
 controlul intern se exercită zilnic de către fiecare salariat în limita responsabilităţilor ce-i
revin; autocontrolul se exercită de către fiecare salariat pentru toate operaţiunile şi acţiunile
sale şi răspunde pentru corectitudinea, eficacitatea şi promptitudinea cu care îşi respectă
sarcinile ce-i revin precum şi pentru respectarea cu stricteţe a reglementărilor interne BCC şi
a celor prevăzute de actele normative în vigoare; managerul de credite verifică operaţiunile şi
activităţile desfăşurate în cadrul departamentului;
 controlul intern se exercită asupra tuturor activităţilor şi operaţiunilor desfăşurate în cadrul
compartimentului;
 managerul de credite verifică activitatea de control desfăşurată de administratorii de credite ;
 Compartimentul Creditare este supus controlului intern exercitat de Departamentul Creditare
Populaţie şi Departamentul Control Intern.
Pentru îndeplinirea activităţii de control intern salariaţii Compartimentului Creditare trebuie
să respecte următoarele cerinţe:
 semnătura salariatului care a efectuat o operaţiune reprezintă dovada efectuării propriului
control şi asumarea responsabilităţii pentru aceasta; falsificarea semnăturii este interzisă. Se va
semna „pentru” atunci când persoana înlocuieşte pe cel care în mod normal efectua respectiva
activitate, asumându-şi, ca atare, răspunderea;
 orice operaţiune/ acţiune se supune în mod obligatoriu controlului efectuat de şeful ierarhic
superior;

43
 nu se remite nici o situaţie/ informare/ raport, fără a fi în prealabil verificate, semnate, datate şi
înregistrate, conform reglementărilor în vigoare;
 nici un salariat din cadrul compartimentului nu va efectua vreo activitate fără a respecta cu
rigurozitate prevederile reglementărilor legale şi ale celor interne;
 fiecare salariat trebuie să se organizeze astfel încât să răspundă prompt cerinţelor oricărui
control exercitat de managerul de credite sau de director;
 fiecare salariat trebuie să manifeste interes pentru perfecţionarea şi aplicarea cunoştinţelor în
domeniu şi să-şi aducă aportul la îmbunătăţirea sistemului de control intern;
 operaţiunile care constituie un tip nou de activitate se verifică în întregime de către managerul
de credite şi prin sondaj de către directorul unităţii.

Principalele controale interne exercitate de directorul sucursalei/agenţiei in


activitatea de creditare

1. la finalizarea dosarului de credit, înainte de a fi prezentat în CAC, urmăreşte ca acesta să fie


complet, calitatea analizei, mărimea şi calitatea garanţiilor (acolo unde este cazul),
argumentele în susţinerea propunerii de aprobare sau respingere a creditului, concluziile
finale din referatul de creditare
2. în CAC urmăreşte ca dezbaterea pe marginea referatului de creditare să fie una activă,
conştientă şi să participe la ea toţi membrii, iar decizia să fie luată cu majoritatea voturilor
3. la trimiterea dosarului de credit pentru aprobare la Centrală, urmăreşte ca susţinerea să fie
bine fundamentată şi să fie îndeplinite toate cerinţele impuse de Manualul de creditare
4. la semnarea contractului de credit, urmăreşte respectarea (preluarea) tuturor termenilor şi
condiţiilor din hotătârea de aprobare a creditului
5. urmăreşte (verifică) modul în care este asigurată monitorizarea recuperării creditelor şi a
creanţelor ataşate de către administratorii de credit şi managerul de credite şi se implică
personal în acest proces
6. urmăreşte (verifică) modul în care se derulează procesul de restructurare a unor credite, astfel
încât acesta să înceapă la momentul oportun şi să asigure condiţii de punere de acord a
situaţiei de creditare cu situaţia reală (de fapt);

44
7. urmăreşte (verifică) modul în care sunt scoase în afara bilanţului creditele neperformante;
8. urmăreşte (verifică) cum se implică personalul de creditare, alături de executorii bancari şi
personalul din Centrală, în acţiunile de recuperare a creditelor pentru care s-a declarat
scadenţa anticipată/scoase în afara bilanţului;
9. urmăreşte în permanenţă cum se realizeazǎ gestionarea riscului de credit de către personalul
implicat direct în activitatea de creditare

Principalele controale interne exercitate de managerul de credite

1. exercită autocontrolul privind toate activităţile şi operaţiunile care fac obiectul atribuţiilor
sale de serviciu, potrivit fişei postului;
2. verifică ca rezultatele analizei formale realizată de administratorul de credite să fie corecte,
adică verifică ca cererea de credite să fie însoţită de toate documentele prevăzute de
Manualul de Creditare;
3. verifică dacă analiza documentaţiei de creditare s-a făcut de către administratorul de credite
potrivit prevederilor Manualului de Creditare şi dacă concluziile analizei formulate de
administratorul de credite sunt corecte; în acest sens verifică:
- corectitudinea evaluării capacităţii de plată a clientului
- corectitudinea evaluării garanţiilor reale propuse şi a gradului de acoperire cu garanţii reale
a creditului, urmărind să se respecte cerinţele Băncii; în cazul în care nu a participat la
vizionarea pe teren a garanţiilor nu va aviza documentaţia până nu va viziona personal
aceste garanţii.
4. verifică conţinutul referatului de credit, astfel încât acesta să fie conform cu concluziile
analizei documentaţiei şi să susţină corespunzător concluzia de aprobare sau respingere;
5. verifică existenţa la dosarul de credit a tuturor documentelor prevăzute de Manualul de
creditare, pe care s-a fundamentat analiza şi propunerea de credit
6. verifică respectarea de către administratorul de credite a sarcinii de monitorizare/revizuire a
creditelor, calitatea analizelor realizate ;
7. verifică ca în contractul de credit să se înscrie toţi termenii şi condiţiile de aprobare a
creditului;
8. verifică realizarea raportărilor către Departamentul Creditare Populaţie;
9. verifică corectitudinea clasificării clienţilor în funcţie de performanţele financiare şi a
nivelurilor provizioanelor constituite;

45
10. verifică cum se implică administratorul de credite în gestionarea riscului de credit potrivit
prezentului Manual de creditare;
11. verifică existenţa gradului minim de acoperire a creditului cu garanţii (acolo unde este cazul);
12. urmăreşte (verifică) recuperarea creditelor care înregistrează restanţe, precum şi a celor din
afara bilanţului;
13. verifică modul de întocmire a dosarului de daună, astfel încât acesta să cuprindă toate
elementele obligatorii.

Principalele controale interne exercitate de administratorul de credite front office:

Acţiunile de control intern (autocontrol) pe care trebuie să le efectueze administratorul de credite


front office se exercită, exemplificativ, asupra următoarelor activităţi:

1. Analiza formală a cererii şi documentelor de credit, cu accent pe existenţa tuturor


documentelor;
2. Analiza documentaţiei de creditare, cu accent pe:
a. obţinerea unor informaţii relevante despre client;
b. evaluarea capacităţii financiare şi capacităţii de rambursare;
c. evaluarea bonităţii clienţilor (calcul rating);
d. analiza serviciului datoriei;
e. verificările efectuate în vederea diminuării riscului de fraudă;
f. verificarea încrucişată a informaţiilor;
g. evaluarea garanţiilor propuse (acolo unde este cazul);
h. evaluarea riscului de credit.
3. Întocmirea referatului de credit;
4. Transmiterea documentelor spre analiză şi aprobare (CAC sau Centralei);
5. Întocmirea (perfectarea) contractelor de credit;
6. Asigurarea bunurilor;
7. Acordarea şi angajarea creditului;
8. Recuperarea creditelor evidenţiate în afara bilanţului;
9. Analiza calităţii creditelor (individual şi global):
a. evaluarea calităţii;
b. controlul calităţii;
c. îmbunătăţirea calităţii.

46
Principalele controale interne (autocontroale) exercitate de administratorul de credite back office:
Acţiunile de control intern (autocontrol) pe care trebuie să le efectueze administratorul de credite
back office se exercită, exemplificativ, asupra următoarelor activităţi:
- monitorizarea creditului:
a. verificarea utilizării creditului (acolo unde este cazul);
b. urmărirea conformării cu clauzele contractuale;
c. actualizarea dosarului de credit şi obţinerea de informaţii curente (acolo unde este
cazul) ;
d. monitorizarea rambursărilor din credite (inclusiv cele restante şi neperformante);
e. reînnoirea contractelor de asigurare (acolo unde este cazul).
- întocmirea dosarelor de daună (unde este cazul) ;
- evidenţierea creditelor, recuperarea creditelor evidenţiate în afara bilanţului;
- analiza calităţii creditelor (individual şi global):

a. evaluarea calităţii;
b. controlul calităţii;
c. îmbunătăţirea calităţii;
d. recuperarea creditelor neperformante;
e. calculul provizioanelor.

47