Ce este anxietatea ?

Psiholog Steliana Rizeanu

Anxietatea este unul dintre cele mai generale simptome intalnite in cadrul
tulburarilor psihice, fiind strans legata de stres si asociata frecvent cu depresia.
Tulburarea de anxietate generalizata, ca frecventa, este a doua tulburare psihica, dupa
depresie, aproximativ 5% din populatia globului suferind de aceasta tulburare.
Dictionarul de psihiatrie si psihopatologie clinica Larousse (1998) defineste
anxietatea ca pe o stare de neliniste in care predomina perceperea unei situatii care, desi
in general nedeterminata, s-ar putea dovedi dezagreabila sau chiar periculoasa.
Multe dintre definitiile anxietatii au ca elemente esentiale sentimentul iminentei
unui pericol, atitudinea expectativa in fata pericolului, invadarea personalitatii de starea
de alerta si trairea sentimentului de neputinta.
Acceptata traditional ca o "teama fara obiect" (P. Janet), anxietatea se opune
fricii care raspunde unei temeri motivate de un obiect sau o situatie externe , resimtite ca
periculoase.
David Barlow (1988) defineste anxietatea ca pe un proces cognitiv - afectiv
fragmentat, in care persoana nu poate nici prezice, nici controla evenimentele de viata
cu potential negativ sau traumatic ce o afecteaza. Sentimentul impredictibilitatii si al
incapacitatii de control este asociat cu o "trezire"  fiziologica cronica.
Noi traim anxietatea ca pe o neliniste cu privire la abilitatea noastra de a face
fata unor amenintari. Anxietatea se caracterizeaza prin hipervigilenta ce induce
cresterea nivelului activarii fiziologice, facandu-ne mai constienti de valenta negativa a
stimulilor ambientali.
Anxietatea produce suferinte marcante in arii functionale importante : activitate
sociala, munca . In mod frecvent exista trei aspecte principale ale tulburarii: ingrijorare
si neliniste greu de controlat, tonus muscular crescut (cefalee, agitatie) si hiperactivitate
vegetativa (simptome gastro-intestinale si cardiovasculare).
Aceasta tulburare debuteaza in ultima parte a adolescentei, aproximativ pana la
20 de ani ; un simptom frecvent este depresia si este posibil ca anxietatea persistenta sa
predispuna pacientul la depresie.
Cele mai comune simptome ale anxietatii sunt: nervozitate, tremor, tensiune
musculara, transpiratii, ameteala, palpitatii. Ingrijorarile repetate constituie o parte
importanta a tabloului clinic al tulburarii de anxietate generalizata, acestea fiind adesea
provocate de semnele hiperactivitatii vegetative. Pacientii care sufera de aceasta
tulburare au un aspect specific: fata pare incordata, fruntea este brazdata, postura este
tensionata, deseori tremura si nu stau linistiti ; pielea este palida si transpira frecvent
mai ales la nivelul mainilor, picioarelor si axilelor.
Ca simptome digestive ale acestei tulburari se descriu: uscaciunea gurii,
dificultatea in deglutitie, disconfortul epigastric, flatulenta (balonare) excesiva cauzata
de aerofagie, borborisme si scaune frecvente sau moi. Simptomele respiratorii frecvent
intalnite sunt: senzatia de constrictie toracica, inspirul dificil, hiperventilatia.
Hiperventilatia consta in miscari respiratorii rapide si superficiale care duc la scaderea
concentratiei sanguine de bioxid de carbon, rezultand simptome ca: ameteli, tinnitus,
cefalee, senzatie de slabiciune, tendinta la lipotimie, senzatii de amorteala si de
furnicaturi ; poate aparea si o senzatie de lipsa de aer care poate prelungi starea.
Simptomele cardiovasculare sunt: palpitatii, senzatie de disconfort sau durere
precordiala, perceperea de pulsatii in gat.
Simptomele genito-urinare mai des intalnite sunt: mictiuni frecvente,
insuficienta erectiei si lipsa libido-ului, discomfort menstrual crescut si, uneori,
amenoree.
Acuzele legate de functiile sistemului nervos central sunt: tinnitus (pierdere
brusca a auzului sau zgomote permanente in urechi), incetosarea vederii, intepaturi si
furnicaturi pe piele si ameteli.
Alte simptome pot fi legate de tonusul muscular, la nivelul scalpului se resimte o
cefalee, la nivelul altor muschi pot aparea senzatii dureroase sau de rigiditate, mai ales
in spate si in umeri.
In tulburarea de anxietate generalizata, somnul este perturbat intr-un mod
caracteristic: pacientul adoarme greu, se trezeste des, are vise neplacute, se trezeste
brusc cu un sentiment puternic de frica, dimineata adesea este neodihnit. Trebuie
precizat faptul ca trezirea exgerat de matinala si incapacitatea de a adormi la loc sunt
mult mai putin frecvente la pacientii cu tulburare de anxietate generalizata decat la cei
cu tulburare depresiva, acest lucru sugerand posibilitatea ca simptomele anxioase sa fie
secundare unei tulburari depresive.
Tulburarea anxioasa generalizata se complica frecvent cu alte tulburari
anxioase, cu abuzul de alcool sau de droguri si cu dependenta de alcool sau droguri.

Depresia
Psiholog Paul Apostica
 Depresia este un fenomen raspandit, fiind intalnit destul de des la populatia
adulta intr-o forma mai accentuata sau nu.
Tulburarea depresiva este caracterizata printr-un  "pattern de cognitii si
comportamente depresive, care apar la inceputul vietii adulte si se manifesta intr-o
varietate de context ... care au la baza un sentiment persistent de descurajare, lipsa de
bucurie si nefericire " (DSM - IV, 1994, p. 732).
Cauzele depresiei sunt multiple, printre aceste enumar doar cateva: lipsa stimei
de sine pe termen lung, un partener ostil sau critic, evenimente din viata negative,
absenta suportului social, decesul unei persoane dragi, consum excesiv de alcool, cauze
genetice etc.
In general, se considera ca la un moment in viata toate persoanele au trecut
printr-o stare depresiva pentru o perioada mai mica sau mai mare de timp. In cazul
episoadelor depresive usoare, persoanele sunt capabile sa isi continue viata, facand fata
activitatilor cotidiene. In continuare voi vorbi despre forma mai severa a depresiei.
Episodul depresiv major include modificari de apetit sau greutate, energie
scazuta, sentimente de inutilitate sau de culpa, dificultate in gandire, concentrare sau
luarea de decizii, idei recurente de moarte sau planuri ori tentative de suicid. Persistenta
in timp a mai multor simptome constituie unul dintre criteriile de diagnostic ale
tulburarii depresive majore.
Persoanele depresive inregistreaza o deteriorare semnificativa in domeniul
social, profesional sau in alte domenii importante de functionare. La persoanele care au
episoade depresive usoare, functionarea pare a fi normala, dar necesita un efort crescut
pentru a duce la bun sfarsit activitatile pe care le desfasoara.
Dispozitia pe care o are o persoana depresiva este trista, pesimista, disperata,
descurajata, fara chef. Multi indivizi relateaza sau manifesta o stare de iritabilitate
crescuta. La copii sau adolescenti acesta stare se traduce mai curand ca o dispozitie
iritabila sau capricioasa dacat ca dispozitie trista sau abatuta.
Pierderea interesului pentru diverse activitati care pana atunci erau considerate
distractive este prezenta intr-o masura destul de mare. Membrii familiei observa
retragerea sociala si neglijarea activitatilor placute de catre persoana depresiva.
Apetitul alimentar scade si el, indivizii facand efortul de a manca sau din contra,
pot avea un apetit crescut dar numai pentru anumite alimente pe care doresc sa le
consume in mod compulsiv. Astfel se poate constata fie o pierdere, fie o luare in
greutate.
Insomnia este si ea frecventa, persoanele fie au dificultati de a adormi, fie se
trezesc din somn la miezul noptii, facand eforturi pentru a se culca la loc sau se trezesc
mult mai devreme si nu mai reusesc sa adoarma.
Persoanele depresive au un nivel energetic scazut, putand acuza fatigabilitate
fara a depune un efort anume. Chiar si cele mai mici sarcini sunt considerate ca
necesitand un efort considerabil, eficienta fiind de asemenea scazuta.
Persoana poate face aprecieri negative asupra propriei valori, avand sentimentul
de inutilitate sau de culpa in legatura cu unele erori minore pe care le-a facut.
Capacitatea de a gandi, de a lua decizii sau de a se concentra se deterioreaza, aparand
dificultati de memorare. La copii, scaderea notelor poate reflecta o concentrare redusa.
In cazul episoadelor depresive majore, ideatia sau tentativele de suicid sunt
intalnite frecvent. Nu se poate prevedea cand un individ cu depresie va incerca sa se
sinucida. Aceste ganduri cunosc o frecventa si intensitate variabila, fiind tranzitorii sau
recurente. Motivatiile pentru suicid pot iclude dorinta de a evita niste obstacole
percepute ca insurmontabile ori dorinta de a nu mai trai o stare emotionala dureroasa.
Episodul depresiv poate avea o durata variabila, sintomele putand sa se dezvolte
in decurs de cateva zile sau saptamani. Un episod netratat poate dura chiar mai mult de
sase luni ; in majoritatea cazurilor, exista o remisiune completa a simptomelor.
Evolutia in timp a tulburarii depresive este variabila. Unii oameni au episoade
izolate, separate prin multi ani fara nici un fel de simptome depresive, in timp se altii au
episoade mai frecvente. Cu cat numarul episoadelor depresive este mai mare, cu atat
probabilitatea de a avea inca unul creste.
Terapia tulburarilor depresive urmareste sa-l ajute pe pacient sa gasesca solutii
la problemele sale, eliberarea de simptome, iar pe termen lung, rezolvarea problemelor
de viata, prevenirea sau macar atenuarea unor episoade depresive viitoare.
Pentru formele severe de depresie se recomanda si un tratament antidepresiv
specific, care are in vedere ameliorarea starii clinice a pacientului, cat si evitarea 
"complicatiilor

Copilul dificil
Psiholog Cornelia Stanescu

 
 Afirmatia ca un copil este "dificil" se refera, de obicei, la faptul ca acesta opune
rezistenta la actiunea educativa de formare si modelare a personalitatii sale.
Nu toti copiii sunt educabili in aceeasi masura si cu aceleasi mijloace.
Particularitati individuale si de varsta determina niveluri de educabilitate diferite, iar
factorii educationali si ambientali pot influenta gradual, diferentiat si profund conturarea
personalitatii tinerei mladite, toate acestea impunand o diversitate de metode educative
pentru modelarea sa. Copilul trebuie privit in evolutie. Se admit perioade de "crize" in
evolutia si educatia sa, dar acestea nu trebuie sa persiste prea mult si sa ajunga la
intensitate prea mare.
In general, copilul "dificil" este un volitiv care incearca, constient sau nu, sa-si
impuna personalitatea si nu suporta ingradirile. Excludem din obiectul prezentelor
insemnari tulburarile de comportament ale copiilor cu deficit intelectual ori psihopatie.
Ne vom referi numai la acei copii care nu au nimic patologic, dar care nu sunt usor de
crescut si educat : refuza sa creasca, sa se ingrase, sa manance, acumuleaza viroze dupa
viroze, sunt apatici ori agitati, instabili, refuza sa munceasca, sa asculte, sunt labili
emotional, suparaciosi, capriciosi, nonconformisti, izolati sau tiranici, facand permanent
nota discordanta cu cei in mijlocul carora traiesc. Exista riscul ca un copil socotit
"dificil" sa ajunga si mai "dificil" daca atitudinea noastra fata de manifestarea anormala
a copilului este exagerata : permisiva ori culpabilizatoare.
Copilul tinde sa devina o persoana independenta. El se confrunta permanent cu
situatii noi, fata de care incearca sa reactioneze potrivit trebuintelor lui particulare.
Adesea, mediul tinde sa-i impuna un alt fel de a fi, de a gandi, de a simti, de a
reactiona, pentru a-l asimila. Opozitia celor din jur limiteaza posibilitatile de expansiune
ale copilului. Orice incercare de independenta a acestuia este socotita o greseala si
sanctionata ca atare.
Exigentele mediului, orientarile acestuia nu coincid intotdeauna cu cele ale
copilului si in consecinta acesta nu este dispus sa le accepte. Opozitia se poate traduce
intr-o stare de neliniste ca va declansa manifestari comportamentale neasteptate.
O data cu dobandirea mersului, copilul se lanseaza intr-o experimentare motrica
permanenta: atinge totul, se catara peste tot, trage, arunca, loveste, uneori sparge, isi
vara degetele in priza, exploreaza oral obiectele. Astfel, ajutat de activitatea simturilor,
descopera realitatea si incepe sa-si dirijeze actiunile in cadrul ei.
A cere copilului "sa stea cuminte intr-un colt", "cu mainile la spate si ochii la
noi", "a nu mai pune mana pe... ",  "a nu avea voie sa...", sunt cerinte pe care copilul nu
le va respecta pentru ca ele nu sunt conforme cu trebuintele si dorintele sale.
Copilul, ca si noi, doreste sa "existe placut". Imposibilitatea de a obtine aceasta
satisfactie ii creaza o stare de tensiune si lupta incepe: el se opune din ce in ce mai
vehement. Este foarte important ca prin metodele noastre educative sa nu tensionam si
mai mult, conducand spre un conflict afectogen. Traumele afective din primii ani de
viata reprezinta pivotul nevrozelor de mai tarziu. "Mica criza de personalitate" de la 3
ani este o explozie a trebuintei de implinire, de devenire a copilului: el vrea sa devina
ceea ce vede ca sunt ceilalti, incearca sa rupa legatura de dependenta de pana atunci.
Parintii, de teama primejdiilor, accepta insa greu libertatea de actiune a copilului: "fara
mamica nu poti face nimic" si legati de scaun sau pat sunt "evident" securizati. Cu cat
"nu"-urile se vor repeta mai des, cu atat frustrarile se vor accentua, iar comportamentul
va deveni din ce in ce mai " iesit din comun" : opozitionism, refuz, agresiune, agitatie,
dependenta, inertie, anxietate, izolare - manifestari ce vor conduce la o relationare
dificila a copilului cu cei din jur, ridicand ulterior probleme deosebite de educatie.
Nevoile copilului nu coincid cu cele ale adultului. Cand copilul picteaza intregul
perete, este convins ca va produce o extraordinara surpriza. Efectul nu este insa cel
asteptat, iar parintii il sanctioneaza conform normelor lor de apreciere. Trebuinta
interioara a copilului nesatisfacuta creeaza o tensiune interioara care poate da nastere
unor reactii total neasteptate. Programul riguros de somn, impus unor copii dupa-
amiaza, declanseaza la unii dintre ei reactii de o extrema violenta, cu tipete, urlete, crize
de furie si de plans si acest timp destinat reechilibrarii nervoase devine moment de
maxima tensiune. Desi scenele se repeta zilnic, parinti nu renunta la aceasta odihna, desi
poate una activa ar fi mult mai eficienta.
Jocul este pentru copil o necesitate. Dar il putem numi joc numai atunci cand
copilul a scapat de orice ingradire. Din nefericire, acestea abunda: "nu ai voie sa...", "nu
te murdari", "nu strica", "nu fa zgomot". Se creaza astfel o tensiune, copilul penduland
intre nevoia atat de intensa si fireasca de a intra in iuresul jocului si necesitatea de a se
supune cerintelor parentale. Aceste tendinte care se opun constrang copilul sa se
schimbe, ii transforma dispozitia, caracterul si purtarea.
Multi parinti, de teama primejdiilor, a contaminarii, isi cresc copiii ca intr-o
"sera", izolati, feriti de contactul cu ceilalti copii. Lipsiti de tovarasia copiilor, in situatia
in care nimeresc intr-un grup, devin "urescitati", "se agita" nu stiu sa relationeze pentru
ca situatie este mult prea incarcata emotiv. Ea corespunde nevoilor, bucuria este imensa,
dar nu gasesc formula corespunzatoare de exprimare. Mecanismele de aparare ale
acestor copii nu s-au dezvoltat ori s-au atrofiat.
Exista copii carora le trebuie mult timp pana sa se apuce de ceva, a caror
activitate se desfasoara intr-un ritm lent. Daca acest ritm nu este respectat si parintele nu
are rabdare de a lasa copilul sa-si formeze indemanarea necesara, acesta devine din ce in
ce mai stangaci si treptat se si complace in aceasta situatie de a fi hranit, imbracat,
spalat, deoarece nu i se cere nici un efort. Atat in cazul in care se supune docil acestor
manevre, cat si in cazul in care se opune, copilul este "dificil" si sufera consecintele.
La copii exista in mod firesc o inclinatie spre sacaiala, spre tachinare. Astfel,
baietelul pe care mama il va purta imbracat ca pe o fetita, va fi vizat de ceilalti si nu-si
va putea ocupa pozitia reala in grup; tensiunile pe care le va acumula vor da nastere
unui comportament specific fie in sensul izolarii, fie prin explozii bruste, aparent
nejustificate.
Un copil care in perioada prepubertara a crescut foarte mult era mereu tachinat
de colegii sai care-l poreclisera "lunganul", motiv pentru care comportamentul sau a
devenit agresiv. Surprins de profesori in postura de agresor, sanctionat de parinti, el
devine din ce in ce mai agitat si integrarea in colectivul clasei este tot mai dificila.
Reactiile lui violente, declansate de tachinarile colegilor se explica prin faptul ca s-a
simtit izolat tocmai de aceia cu care ar fi dorit sa relationeze afectiv.
Este foarte important a intelege atat mecanismele, cat si cauzele care
declanseaza uneori comportamente aberante. Fiecare copil "dificil" isi are biografia lui,
in care atitudinea educativa in familie, personalitatea parintilor, dispozitiile lor
schimbatoare, locul pe care-l ocupa in constelatia familiala si alti factori de mediu au o
importanta covarsitoare. Factori adesea nesemnificativi pentru noi, adultii, pot declansa
la copii trairi deosebite si le pot modifica reactiile, avand relevanta.
Catre sfarsitul anului scolar, un cadru didactic a permis copiilor de clasa a III-a
sa-si schimbe zilnic locul in banca. Un copil cuminte, conformist, a devenit brusc agitat,
turbulent, cu izbucniri de manie, refuzand sa mai mearga la scoala sub pretext ca
"nimeni nu-l iubeste". Copilul, purtand ochelari, primise de la parinti indicatia de a nu
parasi prima banca, loc evident ocolit de majoritatea copiilor, motiv pentru care
ramasese singur in banca. Zbuciumul sufletesc al acestui copil, care s-a simtit izolat,
evitat, respins, parasit, neasimilat de colectiv, a declansat reactiile de tip dezadaptativ
mentionate.
 Rand pe rand, copilul "dificil" este socotit capricios, neascultotor, incapatanat,
lenes, bolnav. In numeroase cazuri insa, tulburarile acestor copii sunt reactii in fata unor
situatii defectuoase. De aceea se impune a cunoaste si schimba conditiile care au
declansat aparitia tulburarii respective.
Este foarte important a nu spori dificultatile unui copil "dificil"prin lipsa noastra
de cunoastere si pricepere.
Fiecare parinte e bine sa-si cunoasca copilul in particularitatile sale, sa-l
inteleaga si sa-i puna in valoare calitatile, oferindu-i ocazii in care trasaturile pozitive sa
se evidentieze, iar cele negative sa se estompeze.
Restabilirea relatiilor lui cu ceilalti si integrarea lui trebuie sa fie grija noastra
permanenta. Metodele educative vor fi adaptate particularitatilor individuale ale fiecarui
copil, creand un climat educativ care sa remedieze tulburarea si nu sa o amplifice,
evidentiind-o. Gasirea unor mijloace eficiente de influentare a copilului, cooptat in
actiunea propriei educatii, a propriei deveniri, va duce la integrarea lui optima.
Consilierea psihologica a copiilor
Psiholog Paul Apostica
 
In ultimii ani in Romania au aparut tot mai multe servicii de consiliere
psihologica si psihoterapie, pentru copii si pentru adulti, atat in mediul privat cat si cel
de stat.
Segmentul de populatie la care ma voi referi este cel al familiilor care au copii
cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani. In urma unui sondaj de opinie efectuat, am constatat
ca majoritatea parintilor considera ca este util sa existe psihologi care sa le ofere sprijin
atunci cand au nevoie. Cu toate acestea, numarul parintilor care apeleaza la serviciile
unui psiholog este redus.
Una din posibilele explicatii ar fi aceea ca si in prezent mai exista anumite
prejudecati legate de solicitarea serviciilor unui psiholog. Afirmatii de genul "Nu sunt
nebun ca sa merg la psiholog" sau "Copilul meu nu are probleme ca sa-l duc la
psiholog", denota faptul ca in mintea anumitor persoane inca mai persista ideea conform
careia la psiholog ajung doar oamenii care au probleme grave.
De asemenea, unele persoane chiar daca isi dau seama ca ceva este in neregula
in viata lor, considera ca poate fi ceva trecator, sau neaga ca ar exista o problema pentru
ca in felul acesta isi protejaza imaginea de sine sau, in cazul parintilor, faptul ca nu au
fost capabili sa-si creasca copilul.
Consilierea psihologica reprezinta un proces de acordare a asistentei psihologice
persoanelor care se confrunta cu anumite dificultati in relatiile cu ceilalti, cu sine sau in
activitatea pe care o desfasoara. Pe de alta parte, psihologul acorda suportul necesar
persoanelor care nu se confrunta cu nici o dificultate in momentul prezent, dar doresc sa
valorifice la maxim potentialul si resursele personale sau ale copilului prin gasirea
solutiilor alternative.
Un alt aspect important pe care vreau sa il mentionez este cel al numarului de
ore pe care un parinte il petrece alaturi de copil. Parintii afirma ca stau, in general, intre
patru si sapte ore cu copilul.
Important pentru copil nu este numai numarul de ore in care parintii se afla in
acelasi spatiu cu el ,ci modul in care membrii familiei interactioneaza cu el. Copilul are
nevoie de atentia si compania persoanelor semnificative pentru el, de interactiune
autentica, simpla prezenta a parintilor nefiind de ajuns.
De asemenea, pe langa atentia acordata de parinti copiilor, este important ca
prescolarii sa frecventeze gradinita, pentru ca acolo este locul in care copiii primesc
educatie sociala, le este sprijinita dezvoltarea fizica, morala si intelectuala, le sunt
dezvoltate abilitatile de limbaj.
Pentru copiii care traiesc intr-un mediu cu carente, carora le este greu sa isi faca
prieteni, sa se exprime, gradinita este foarte importanta. Unele studii indica faptul ca, cu
cat numarul anilor petrecuti intr-o colectivitate este mai mare, cu atat copilul risca mai
putin sa repete o clasa in cursul ciclului primar.
Dificultatile pe care le intampina parintiii in relatiile cu copiii sunt printre cele
mai diverse: neascultarea, incapatanarea, timiditatea copilului, lipsa de comunicare intre
copil si parinti, rasfatul, agresivitatea, sensibilitatea accentuata, nervozitatea, agitatia
continua, probleme legate de conduita alimentara, timpul petrecut in fata televizorului
sau la calculator.
Neascultarea reprezinta refuzul copilului de a asculta de autoritate, in primul
rand de familie. Acest refuz genereaza conflicte permanente. Neascultarea este mai
frecventa la copiii educati intr-un climat de nedreptate si lipsa de respect. Apare mai
frecvent in familiile in care nu exista un echilibru intre dragoste si pedepse, unde exista
restrictii excesive sau libertate excesiva sau in familiile cu disensiuni in educatia
copilului. Supunerea, ascultarea este reactia pozitiva a copilului la solicitarile din jur
depinde de relatia lui emotionala cu persoanele respective. Cu cat relatiile copilului cu
parintii sunt mai pozitive, cu atat copilul va fi mai ascultator.
Agresivitatea copilului poate veni dintr-un sentiment de ura care este generat de
o tensiune psihica; astfel, pentru a reduce tensiunea ,trebuie rezolvat mai intai conflictul
care genereaza tensiunea psihica.
Personalitatea copilului se contureaza in functie de zestrea ereditara pe care o are
si in functie de exemplul parental, de educatia primita si de mediul cultural. Ambianta
din familie, interesul diferit pe care il aloca parintii socializarii copilului va influenta
comportamentul prescolarului care se va simti mai mult sau mai putin in largul lui in
societate, fiind mai mult sau mai putin comunicativ.
Modalitatile prin care parintii incerca sa gasesca solutii la problemele cu care se
confrunta in educatia copilului sunt dintre cele mai diverse: purtarea de discutii cu copiii
sau oferirea de explicatii, dar pedeapsa sau amenintarea ca nu mai primeste ceva ce
copilul isi doreste este considerata ca fiind o solutie mai rapida in rezolvarea
problemelor.
Problemele de disciplina pot deveni teatrul unor desfasurari de forte
disproportionate intre parinte si copil. Disciplinarea inseamna mai intai de toate
formarea, educarea, instruirea, mustrarea, corectarea si indreptarea unor comportamente
prin invatarea copilului pe ce cale sa mearga prin iubire si convingere, nu din teama si
de durere.
Disciplinarea inseamna coerenta si constanta in ceea ce i se cere copilului, nu
cicaleala si autoritate exagerata; inseamna afectiune si corectitudine, iar mesajul
transmis copilului nu este constrangerea de a deveni perfect pentru a merita dragostea
de parinte.
In ansamblu, parintii sunt preocupati de calitatea educatiei copiilor lor, insa
uneori le este destul de greu sa gasesca solutii autentice pentru rezolvarea unor
probleme. Avand in vedere acest aspect , consider ca in timp vor aparea o serie de
schimbari pozitive atat in educatia copiilor, cat si in deschiderea parintilor catre cautarea
de informatii si de sprijin in eforturile dumnealor.
Alchimia esecului in psihoterapie
psiholog Patricia Cihodaru
 
 A fost odata ...
O veche poveste spune ca o femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le
atarna de cele doua capete ale unui bat si le cara pe dupa gat, aducand in fiecare zi apa de la
un izvor. Unul din vase era crapat, pe cand celalalt era perfect. La sfarsitul lungului drum ce
ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea plin doar pe jumatate.
Timp de doi ani, asta se petrecu zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa.
Bineinteles, vasul bun era mandru de realizarile sale. Dar bietului vas crapat ii era atat de rusine
cu imperfectiunea sa si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru
care fusese menit!
Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor: ''Ma
simt atat de rusinat pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana
acasa!''
Batrana a zambit,
"Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu? Asta pentru ca
am stiut defectul tau si am plantat flori pe partea ta de poteca si in fiecare zi cand ne intoarcem,
tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca tu nu ai fi fost asa, n-ar mai
exista aceste frumuseti care improspateaza  casa."

Traim intr-o societate bazata pe competitie, care promoveaza un ideal de om "perfect"

care are doar succese. Realitatea este insa ca toti ne confruntam uneori cu nereusite, asa incat
credinta ca a fi bun si a avea valoare ca om inseamna a nu gresi niciodata este una profund
irationala si nerealista. Ea ne expune la o atitudine nesanatoasa fata de viata si mai ales fata de
noi insine: ne simtim in culmea fericirii cand avem un succes si ne deprimam la esecuri. Ne
uram ceea ce numim defecte si ne laudam cu ceea ce consideram a fi calitati.
Din acest punct de vedere parem a ne fi blocat la nivel mintal si emotional undeva prin
clasele primare, cand ceilalti copii radeau de noi daca dadeam un raspuns gresit la lectie. Ne
comportam ca si cum colectivul clasei a IV-a ar fi inca cu ochii pe noi, vanandu-ne esecurile.
Rezultatul? Traim intr-o tensiune interioara crescuta, pana la stres, ajungem sa ne
ascundem sentimentele - pe care le privim ca pe niste slabiciuni - si, in incercarea acerba de a
arata ca suntem ireprosabili, uitam adesea de propriile nevoi, traind un sentiment de instrainare
de noi insine.
In plus, devenim pretentiosi si cu ceilalti si le cerem sa se comporte dupa aceleasi
"standarde de perfectiune" pe care le urmam si noi. Daca ei refuza sa faca aceasta, traim
sentimente de furie - de fapt ne maniem pe noi insine, pentru ca am acceptat sa ne impunem
asemenea canoane limitatoare si adesea nevrozante, uneori ani de-a randul.

Atitudinea sanatoasa pe care o cultiva psihoterapia cu privire la esecurile noastre este

sa ne acceptam si sa ne iubim asa cum suntem - cu bune si rele, cu lumini si umbre, cu calitati
si defecte. Dincolo de toate cuplurile de polaritati ne regasim pe noi insine - o scanteie de viata,
o scanteie de Dumnezeu, avand valoare intrinseca prin insusi faptul ca existam.
Psihoterapia ne deschide mintea si inima pentru a scoate la lumina aurul din plumbul
greutatilor noastre. Ea ne ajuta sa ne iertam pe noi insine, sa iertam pe cei din jur si sa ne
eliberam de autoinvinovatire. Astfel, devenim mai deschisi si mai ingaduitori nu numai cu noi
insine, dar si cu ceilalti.
Fiecare esec prin care trecem in viata poarta in mainile sale un dar pentru noi. Are ceva
sa ne invete. Prea adesea insa, ne blocam in durere sau revolta, refuzand cadoul. Pentru ca pur
si simplu nu-l vedem. Sau pentru ca ne agatam de trecut: "Era mai bine inainte". Sau pentru ca
ne suparam pe viata, pe noi insine, pe ceilalti uitand ca supararea e o sabie cu doua taisuri:
credem ca ii ranim pe altii, dar ne facem rau noua in primul rand.
Esecurile ne ajuta sa vedem cine ne e cu adevarat prieten, ne forteaza sa invatam
ceva, ne aduc mai aproape de noi insine, ne fac mai smeriti, mai blanzi si mai intelepti. Ne aduc
in viata oameni la care nu am fi ajuns daca nu am fi avut acel esec si ne invata sa cerem
ajutorul.
Putem invata de la natura - ea nu se imbolnaveste cand ceva nu-i resuseste, nu dispera
si nu renunta, ci cauta alta cale. Ea stie foarte bine ca nu exista esec, exista doar feed back.
Daca nu am reusit in ceva inseamna ca mai am de invatat ceva, mai am de cautat ceva, ca
trebuie sa-mi accesez resursele interioare, creativitatea si sa gasesc un nou raspuns.
 Copilul mic care invata sa mearga cade de multe ori, dar se ridica voios si merge mai
departe. Ce s-ar petrece daca el ar ramane sa planga si sa se cufunde in durere spunandu-si
ca are un esec, nu e bun de nimic si viata nu are rost – doar pentru ca a cazut?
Psihoterapia ne invata cum sa acceptam viata in totalitate. Ea lucreaza cu CEEA CE
ESTE, AICI si ACUM. Ne invata sa avem curaj, smerenie si ... sa ne amintim in fiecare zi sa
mirosim florile de pe partea noastra a drumului!

Dificultatile de concentrare la copil si sindromul hiperkinetic

psiholog Marina Cavassi

Deficitul de concentrare reprezinta unul dintre motivele frecvente pentru care un

copil este adus la psiholog de catre parinti, la initiativa lor sau la solicitarea educatoarei
sau a invatatoarei. Asociate frecvent cu dificultatile de invatare, cu retardul sau chiar cu
esecul scolar si cu probleme comportamentale si de adaptare, tulburarile de concentrare
sunt adesea confundate cu deficitul intelectual. De fapt, se estimeaza astazi ca mai mult
de un scolar din 10 sufera de un deficit de concentrare. Dar in fond ce este acesta? Este
o disfunctie cerebrala, o reactie dezadaptativa a copilului la un mediu ostil sau
inadecvat, o lipsa de maturitate, o caracteristica innascuta sau un efect al educatiei
insuficient structurate?
Cum trebuie abordat si mai ales cum poate fi ajutat un copil confruntat cu acest tip
de dificultate care ii afecteaza performantele intelectuale, capacitatea de asimilare a
informatiei, maturizarea emotionala, calitatea relatiilor interpersonale si capacitatea de
adaptare sociala?
De cele mai multe ori, deficitul atentional al copilului reprezinta o problema si
preocupa parintii, care solicitata ajutorul specialistului (psiholog, logoped, medic
neuropsihiatru) odata cu debutul scolaritatii, atunci cand, confruntate cu exigentele si
rigorile programului scolar, problemele de concentrare devin evidente si perturbatoare si
sunt semnalate de invatatoare.
Varsta la care dificultatile de concentrare devin evidente depinde de:
       disponibilitatea si interesul parintilor atenti care urmaresc evolutia psiho-
comportamentala a copilului,
        vigilenta si implicarea educatoarelor si a invatatoarelor,
       comunicarea si schimbul permanent de informatie intre familie si cei care
se ocupa de educatia copilului (bone, educatoare, invatatoare).

In general, dificultatile de concentrare se deceleaza intre 6 ani si 9 ani. Inainte de

6 ani, parintii isi descriu copilul cu deficit de concentrare, ca fiind "foarte vioi", "plin de
energie", "vesnic in actiune", "turbulent"- ceea ce e firesc pentru ca la acesta varsta,
dominanta este componenta comportamentala- hiperactivismul, instabilitatea psiho-
motorie. De fapt, aceste tulburari sunt decelabile de la 3-4 ani, iar depistarea precoce
este foarte importanta si ea trebuie obligatoriu validata de catre specialist. La aceste
varste, reversibilitatea tulburarilor este semnificativ crescuta si parintii, asistati de
specialisti, pot recupera mai usor situatia, cu cateva conditii:
       ca aceasta sa fie asumata pozitiv, fara a deprecia copilul si a-l culpabiliza,
        sa fie bine analizata si studiata de catre specialist,
        sa beneficieze de sustinerea unor metode de interventie adecvate.
Concentrarea atentiei presupune capacitatea de a-si fixa activitatea mentala pe un
obiect sau pe o sarcina si de a inhiba alte centre de interes perturbatoare, practic este
vorba de o activitate de selectare si de filtrare a informatiei. Aceasta activitate selectiva
sta practic la baza invatarii.
Concentrarea are o dubla functie:
        permite accesul la informatie,
        permite fixarea si potentarea.
Putem vorbi de dificultati de concentrare, daca copilul dumneavoastra:
       nu se poate juca prelungit cu un joc care necesita atentie sustinuta,
        nu este capabil de efort intelectual prelungit,
        se plictiseste usor de orice tip de activitate
        este cu mare usurinta distras de orice tip de stimul din ambianta- vizual,
sonor, tactil,
      isi intrerupe frecvent activitatea si are dificultati in a finaliza o sarcina,
        are adeseori aerul ca nu asculta cand i se vorbeste,
        uita ce are de facut,
        rataceste sau pierde cu usurinta obiecte personale,
        nu reuseste sa se organizeze, lucreaza sau se joaca haotic,
        raspunde adeseori la intamplare la intrebari precise.
Odata semnalul de alarma tras, se pune problema de a decela semnificatia acestei
tulburari si de a plasa acest simptom intr-un context inteligibil.
De aceea este obligatoriu:
       sa se faca o evaluare a nivelului intelectual al copilului (pentru a se
exclude deficitul intelectual)- examen psihologic,
         sa se determine acuitatea vizuala si auditiva (examen oftalmologic si
O.R.L.) pentru a elimina eventualele deficiente senzoriale care pot genera
dificultati de concentrare.
Este indicat si un examen logopedic pentru ca practica a demonstrat ca
intreruperile in vorbire si tulburarile de invatare ale scris-cititului- disgrafia si dislexia-
sunt in mod curent cauzele problemelor de concentrare.
Incidenta cea mai mare a tulburarilor de concentrare s-a constatat a fi si cadrul
simptomatologiei specifice sindromului cunoscut sub denumirea de A.D.H.D-
"Tulburarea hiperkinetica cu deficit atentional", larg mediatizat in ultima vreme si la
noi in tara si prin intermediul unui spot publicitar TV.
 
Diagnosticul de A.D.H.D pe care il pune doar specialistul (psihologul clinician
sau specialistul de neuropsihiatrie infantila -M.P.I.-) presupune existenta a trei
simptome bazale:
1. hiperactivitatea- neastampar motor permanent, copilul este incapabil sa stea
linistit, alearga, arunca obiecte, tranteste usile, se ridica din banca de la scoala, vorbeste
mult si tare, nu sta pe scaun nici atunci cand maninca, se agata fara rost, initiaza uneori
actiuni periculoase fara sa tina cont de riscuri.
2. tulburarile de concentrare/ deficitul atentional- copilul nu-si poate focaliza
atentia decat pentru secvente foarte scurte, lucreaza sau se joaca discontinuu, este distras
cu usurinta, nu finalizeaza sarcinile sau actiunile pe care le initiaza, are performante
intelectuale si scolare foarte inegale, nu este atent cand i se vorbeste, pierde lucruri,
raspunde la intamplare, este dezordonat si neglijent.
3. impulsivitatea- copilul nu-si poate astepta randul si activitatea de grup,
raspunde la intrebari inainte de a auzi integral continutul acestora, isi intrerupe frecvent
interlocutorul, trece de la o activitate la alta, are dificultati de a se conforma normelor,
regulilor, nu respecta instructiunile, interdictiile si e incapabil sa-si organizeze
activitatea.
Un copil este diagnosticat ca suferind de acest sindrom daca simptomele apar
inainte de 7ani si dureaza minimum 6 luni.
A.D.H.D afecteaza aproape 5% dintre copiii scolari si are o incidenta mai mare la
baieti.
Cauzele sunt legate de o intrerupere in maturarea cerebrala si un dezechilibru al
unor substante chimice din creier. Este important de subliniat ca fiind o tulburare
neurobiologica, ea nu este generata de erori educative sau de factori de mediu, dar
-atentie!- ...(si ne referim la: nervozitatea parintilor, mod de viata agitat, absenta
regulilor, lipsa dialogului si a comunicarii, nerespectarea regulilor de igiena a vietii) pot
agrava o hiperactivitate constitutionala.
 
Care sunt consecintele hiperkinetismului si a deficitului atentional?
Copiii afectati de A.D.H.D. sunt catalogati de anturaj ca fiind dificili, capriciosi,
opozitionisti, recalcitrantI, impulsivi, conflictuali, agresivi si de aceea sunt de regula
rejectati si marginalizati in grupul de copii si culpabilizati in familie. Din acest motiv, ei
traiesc un sentiment penibil de izolare, au constiinta faptului ca sunt altfel decat ceilalti,
au o imagine de sine negativa, dezvolta frecvent complexe de inferioritate, sunt
demotivati scolar si pot dezvolta compensator- pentru a se revaloriza- comportamente
dezadaptative care le sporesc dificultatea de integrare, agresivitate verbala si/sau fizica,
atitudini de fronda, demonstrativitate. (Acesti copii sunt frecvent diagnosticati eronat ca
fiind copii cu tulburari de comportament). Acestor consecinte li se adauga, de regula,
dificultatile scolare cu care inevitabil acesti copii se confrunta. Adeseori performantele
lor scolare sunt sub nivelul capacitatii cognitive reale, ceea ce face ca presiunea din
partea familiei si cresei sa fie resimtita si mai frustrant de catre copil.
Este asadar evident ca acest tip de simptomatologie afecteaza:
        eficienta intelectuala si performanta scolara,
        personalitatea copilului,
       dezvoltarea si maturizarea lui emotionala (cu riscul reactiilor depresive),
       competenta sa relationala si calitatea adaptarii sociale, punand in pericol
sansele sale de reusita sociala.
Nediagnosticata si netratata, tulburarea persista si la varsta adulta la 2 din 3 copii
cu A.D.H.D.

O atitudine corecta din partea familiei presupune:

       depistarea precoce a tulburarilor si a dificultatilor cu care se confrunta
copilul,
       consultarea unui specialist, psiholog clinician, medic specialist M.P.I. care
poate institui in functie de particularitatea simptomatologiei un tratament
specific,
         abordare educationala adecvata,
        consilierea familei,
        psihoterapie- terapia comportamentala,
        un regim de viata corecta (alimentatie, somn, respectarea orarului zilnic al
copilului, evitarea exceselor).

Este asadar evident ca ingrijirea si tratarea copilului hiperkinestezic cu deficit de

concentrare necesita o abordare multidisciplinara, articulata, coerenta si mai ales
consecventa in care sunt deopotriva implicati parintii, psihologul, logopedul, educatorii,
profesorii si mai ales copilul insusi

Terapia rational-emotiva si comportamentala

Psiholog Steliana Rizeanu

         Albert Ellis, desemnat de catre Asociatia Americana de Psihologie drept cel mai important
psihoterapeut in viata ,a atras atentia asupra faptului ca oamenii au doua tendinte biologice
fundamentale:

 -  isi transforma foarte usor propriile dorinte in credinte absolute.

   - au puterea de a alege si capacitatea de a-si identifica, disputa si schimba gandirea

irationala.

      El considera ca oamenii sunt nascuti si crescuti cu dorinta de a fi fericiti, de a avea succes
in toate, de a fi aprobati si iubiti de persoanele semnificative pentru ei, dar in calea realizarii
acestor dorinte se interpun uneori credintele lor irationale cu privire la evenimentele din viata,
ceea ce duce la perturbari in plan emotional.
 
     Terapia rational - emotiva si comportamentala, elaborata de  Albert Ellis la mijlocul secolului
trecut, se focalizeaza pe cognitiile irationale si rationale, avand ca puncte fundamentale
identificarea si modificarea credintelor irationale care genereaza patologie si suferinta.

      Aceste credinte irationale se prezinta sub mai multe forme:

   - gandirea catastrofica;
 - intoleranta la frustrare;
   - evaluarea globala negativa;
 - gandirea de tip " intotdeauna" sau "niciodata."

      Consecintele negative disfunctionale care deriva din aceste credinte irationale, rigide,
conduc la durere si discomfort psihic, motiveaza oamenii sa recurga la comportamente contrare
propriilor interese si ii impiedica sa se angajeze in comportamentele necesare atingerii propriilor
scopuri.

       In terapia rational-emotiva si comportamentala ( REBT ) se considera ca oamenii se pot

schimba daca internalizeaza trei principii fundamentale:

1.  evenimentele activatoare trecute sau prezente nu pot cauza emotii disfunctionale, ci

sistemul nostru de convingeri despre aceste evenimente este cel care determina emotiile
disfunctionale si comportamentele dezadaptative,
 2.  indiferent de modul in care ne-am generat problemele emotionale si comportamentale in
trecut - in prezent ne creem dificultati deoarece continuam sa ne reindoctrinam cu credintele
noastre irationale,

3.  ne este usor sa cultivam emotii, ganduri si comportamente dezadaptative, dar pe termen
lung putem sa depasim aceasta problema, daca facem eforturi de a ne disputa credintele
irationale si consecintele acestora.

      Pentru a obtine schimbarea comportamentala, este necesara o restructurare cognitiva, care
presupune inlocuirea sistemului de credinte irationale cu un sistem mai rational, adaptativ.
     In lucrarea sa "A Guide to Rational Living", Albert Ellis ne ofera urmatoarele sfaturi pentru o
viata rationala si fericita (Daniel David - "Tratat de psihoterapii"):
    1. Urmeaza ,,decalogul rationalitatii" si evita ,,decalogul irationalitatii".
    2. Asimileaza ,,nucleul sanatatii" si renunta la ,,nucleul nebunie".
    3. Sa doresti si sa faci tot ceea ce depinde de tine pentru ca lucrurile sa se intample asa cum
vrei tu, dar in acelasi timp sa tii minte ca nu scrie nicaieri ca lucrurile trebuie cu necesitate sa se
intample asa cum vrei tu.
    4. Nu uita ca ar fi de dorit ca toti ceilalti sa te trateze corect, dar asta nu inseamna ca si
trebuie cu necesitate sa o faca.
    5. Nu uita ca ar fi de dorit sa reusesti in tot ceea ce faci, dar asta nu inseamna ca si trebuie
cu necesitate sa reusesti.
    6. Nu uita ca ar fi de dorit ca viata sa fie usoara si dreapta, dar asta nu inseamna ca si trebuie
cu necesitate sa fie asa.
    7. Nu uita ca daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit, asta nu inseamna ca esti fara
valoare ca om, ci doar ca ai avut un comportament mai putin performant, care, probabil, poate fi
imbunatatit.
    8. Nu uita ca daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit, asta nu inseamna ca este o
catastrofa (cel mai rau lucru care ti se poate intampla), ci este doar un lucru neplacut (poate
chiar extrem de neplacut), fara ca asta sa insemne totusi ca este cel mai rau lucru care ti se
poate intampla si ca nu te mai poti bucura de viata.
    9. Nu uita ca daca lucrurile nu se intampla asa cum ti-ai dorit, poti tolera asta si poti merge
mai departe bucurandu-te de viata, desi este mai greu la inceput.
   10. Nu uita ca este placut sa ai aprobarea si dragostea celorlalti si fa tot ceea ce este
omeneste posibil sa le obtii, dar aminteste-ti ca si fara ele te poti accepta ca fiinta umana care
are dreptul sa se bucure de viata.
   11. Nu uita ca este de preferat sa faci lucrurile perfect, dar este omeneste sa gresesti.
   12. Nu uita ca oamenii reactioneaza asa cum doresc ei, nu cum doresti tu, si aminteste-ti ca si
ei, ca si tine, nu sunt perfecti.

Anorexia si bulimia
psiholog Steliana Rizeanu

Anorexia si bulimia sunt tulburari de comportament alimentar -anorexia a fost

descrisa de Morton in 1689,iar bulimia a fost stabilita ca entitate nosologica de catre
Russell,in 1979.Trasatura comuna a acestor tulburari este preocuparea excesiva pentru
forma si greutatea corpului.
Anorexia consta intr-o dorinta intensa de a fi slab si o tendinta de a pastra
neincetat o greutate corporala scazuta.
Prevalenta anorexiei la femei se situeaza intre 0,5% in cazul unor criterii
stricte de definire si 3,7 % in cadrul unor criterii mai largi, iar in cazul bulimiei,
estimarile asupra prevalentei se situeaza intre 1,1 si 4,2 %.
Criteriile de diagnostic DSM-IV pentru anorexia nervoasa sunt urmatoarele:
A. Refuzul de a mentine greutatea corporala peste sau la nivelul
minimal normal pentru varsta si inaltimea subiectului (scadere
ponderala si mentinerea unei greutati corporale mai mici de 85%
din cea asteptata; imposibilitatea cresterii in greutate o data cu
 dezvoltarea fizica, fapt ce conduce la o greutate sub 85% din cea
asteptata).
B. Teama intensa a subiectului ca se va ingrasa, desi are mult sub
greutatea normala.
C. Tulburari ale imaginii si formei corpului datorate importantei
acestora in autoevaluare, sau negarea gravitatii starii
subponderale actuale.
D. La femeile la care s-a instalat ciclul menstrual, aparitia
amenoreei, respectiv absenta ciclului pe o perioada de cel putin
trei luni. (Amenoreea este diagnosticata numai in cazul in care
femeia are menstra doar in urma administrarii de hormoni
estrogeni.)
Distorsiunea imaginii corporale se refera la tulburarea modului in care este
perceputa dimensiunea corporala, adica persoana pretinde ca este grasa, chiar daca
este foarte slaba.
In anorexia nervoasa exista o anxietate specifica , de tip fobic , ce priveste
posibilul castig ponderal , inducand tensiune psihica la orice amenintare de a pierde
controlul asupra comportamentului alimentar.Anxietatea legata de greutate este
negata atat fata de sine, cat si fata de altii.

Bulimia se caracterizeaza prin episoade repetate de mancat compulsiv

urmate de comportamente compensatorii inadecvate,cum ar fi varsaturile
autoprovocate, abuzul de laxative, de diuretice sau de alte medicamente, posturi sau
exercitii fizice excesive.

Criteriile de diagnostic DSM-IV pentru bulimia nervoasa sunt:

A. Perioade recurente de mancat compulsiv. Un astfel de episod
prezinta urmatoarele caracteristici:
1. mancat frecvent ( aproximativ la doua ore ), consumarea unei
cantitati de hrana mult mai mare decat ar putea ingera alte
persoane in aceeasi perioada de timp si in conditii similare;
2. sentimentul lipsei de control asupra episoadelor de alimentare
excesiva (subiectul simte ca nu se poate opri din mancat
si/sau nu poate controla ce si cat mananca).
B. Comportament recurent inadecvat si compensator menit sa
previna cresterea in greutate: voma provocata, utilizare excesiva
de laxative, diuretice sau alte medicamente pentru slabit;
abtinerea de la alimentare, exercitii fizice in exces.
C. Mancatul compulsiv si comportamentele compensatorii se
manifesta, in medie, cel putin de doua ori pe saptamana, pe o
perioada de minimum trei luni.
D. Autoevaluarea este influentata de forma si greutatea corporala.
E. Tulburarea nu apare in mod exclusiv intre episoadele de
anorexie nervoasa.
Persoanele care sufera de bulimie au tendinta de a-si autoaprecia valoarea
preponderent in termenii siluetei si ai greutatii corporale, nu ai performantelor lor.
Deasemenea, o mare parte dintre aceste persoane au tendinta de autoevaluare
negativa si manifesta si tulburari depresive ce dureaza de o lunga perioada de timp.
Studiile efectuate de Fairburn au demonstrat utilitatea psihoterapiei cognitiv-
comportamentale in tratamentul tulburarilor conduitei alimentare, obtinandu-se
rezultate pozitive atat in tratarea bulimiei nervoase, cat si a anorexiei nervoase.
(I.Holdevici- Psihoterapia cazurilor dificile)
Psihoterapia are ca scop atat normalizarea greutatii si a deprinderilor
alimentare, cat si modificarea temerilor si preocuparilor legate de aspectul fizic si
greutatea corporala.
In timpul terapiei, pacientii cu bulimie vor primi informatii cu caracter
stiintific care sa acopere urmatoarele aspecte:
- greutatea corporala si reglarea acesteia
- efectele fiziologice ale mancatului compulsiv, ale reactiei de voma
autoinduse, ale utilizarii laxativelor si diureticelor
- ineficienta reactiilor de voma, a utilizarii laxativelor si diureticelor ca
mijloc de control al greutatii
- efectele regimului de slabire
Psihoterapia cognitiv-comportamentala in cazurile de anorexie nervoasa
vizeaza in special intarirea motivatiei pentru schimbare a pacientilor si aplicarea
unor metode de contracarare a efectelor infometarii.
Deasemenea, pacientii vor primi informatii in legatura cu efectele
infometarii: capacitatea de concentrare a atentiei scazuta, preocupare exagerata in
legatura cu alimentarea, tulburari de somn, sensibilitate crescuta la frig, probleme
gastrice.
Tehnologii ultramoderne de scanare a bolilor fizice si emotionale
Articol aparut in ziarul "National", 3 decembrie 2003, dupa evaluarea bioenergetica a lui Kal Tobgy de la Clinica
Aquamarine.

"In zilele noastre ne simtim ca si cum ne-ar ataca dinozaurii, 24 de ore din 24."

      KAL TOBGY este bioenergetician acreditat MSA, ESI si practicant bio-electrografie, de
asemenea fiind si instructor Tao acreditat.

      Kal Tobgy practica principiile Artelor Martiale Orientale de la varsta de 11 ani. A studiat
diferite forme de Meditatie si Arte Martiale, inclusiv Kung Fu, Chi Kung si Tai Chi.

      A inceput studiile de practici de vindecare Taoista si medicina traditionala chineza in 1986
cu renumitul maestru Mantak Chia. A fost director al Centrului International Tao din Toronto
(Canada); in prezent este directorul Centrului de Bioenergie si Gimnastica Mentala la Institutul
de Sanatate "Gradina Tao" din Thailanda, precum si director al Centrului Spiritului si Corpului
din Egipt.

      Kal Tobgy a fost de o saptamana in Romania, la Clinica Aquamarine din Bucuresti, unde a
facut evaluari ale starii de sanatate fizice si emotionale, cu metode preluate din fizica moderna
cuantica, psihologie, electronica etc.

      Acestea functioneaza pe principiul vibratiei, respectiv al rezonantei; un senzor aplicat pe

punctele corespunzatoare organelor corpului, reprezentate pe maini si pe picioare preia vibratia
unei substante straine de organism sau al unei matrici emotionale si o trimite pe computer.

      Acesta recunoaste substanta sau emotia toxica prin fenomenul de rezonanta, asa incat
metoda permite diagnosticarea cauzei care produce ceea ce noi cunoastem ca boala sau
problema de viata, de comportament, de atitudine.

      Va prezentam mai jos un interviu pe care l-am realizat cu bioenergeticianul Kal Tobgy.
(Acesta titulatura de "bioenergetician" are alta conotatie decat cea pe care o cunoastem noi in
Romania, fie macar pentru ca aparatele de evaluare a starii de sanatate a corpului fizic si a
celui energetic sunt recunoscute ca metode de diagnostic de catre institutele medicale cele mai
serioase din Occident.)
      Kal Tobgy va reveni in Romania pentru astfel de evaluari, asa incat credem ca puteti sa
va interesati de pe acum de acesta la Clinica Aquamarine, telefon 021.231.44.67

      Veti observa ca sunt prezentate aici tehnici ultramoderne de scanare a cauzei unei boli,
precum si de scanare a emotiilor native care ne dau dureri de cap in viata. Probabil ca spre
acestea merge medicina moderna si, intr-o mare masura, schimbarea fundamentala a omului,
care va deveni unul mai bun, mai pozitiv, mai atent la gandurile sale si mai constient de ceea ce
face sau simte. Iata interviul promis, reprodus aproape in intregime.

O durere de cap poate avea 50 de cauze diferite

      Tehnica folosita pentru evaluarea starii de sanatate fizica se bazeaza pe medicina
traditionala chineza, dar si pe cea mai inalta tehnologie occidentala. Exista in corp centri
energetici care trec prin toate organele, de la degetele mainilor la cele ale picioarelor. Acestea
dau informatii despre fiecare organ.

      O cantitate mica de curent este trimisa meridianului aferent fiecarui organ fizic. Computerul
primeste semnalul si analizeaza cantitatea de energie trimisa de organe, asa incat ne dam
seama daca acesta este afectat de stres, de o boala sau este predispus la o afectiune in viitor.

      Pe maini si pe picioare sunt 48 de puncte care ne dau informatii despre starea de sanatate
a organelor. Sistemul nu se preocupa de simptome, ci de cauzele lor. De exemplu, alergiile,
bolile cardiovasculare, colecterolul ridicat nu sunt boli, ci doar simptomele unei foarte mari
toxicitati existente in organism.

      Ceea ce cunoastem ca boala in medicina traditionala este o mare confuzie organiza, o mare
toxicitate, cauzata de existenta unor substante chimice, metale, pesticide luate din fructe sau
legume, substante straine corpului. Ele sunt identificate in organism pe principiul rezonantei:
vibratia substantei existente in corp (virus, bacterie, pesticide etc) rezoneaza cu vibratia
inregistrata in computer.

      Metoda nu exclude medicina clasica, ci prezinta doar un alt fel de a vedea boala si un fel de
a gasi si a elimina cauza ei. De exemplu, pentru o alergie, in loc sa evitam 50 de alimente,
incercam sa eliminam toxinele din organism si sa sa eliminam simptomul, adica boala (in sens
traditional). Corpul nostru este facut in asa fel incat poate face fata la orice agresiune.

      Ideea este sa scapam organismul de toxine pentru ca sistemul imunitar sa poata lupta
eficient cu orice agent patogen. Acest sistem nu se lasa pacalit de simptome, ci detecteaza
adevarata lor cauza. o durere de cap poate avea 50 de cauze diferite. Luand medicamentele
pentru durere, nu se rezolva problema. Durerea de cap poate fi cauzata de o problema
emotionala, de una organica foarte precisa etc.

      Tehnica permite sa descoperim aceasta cauza specifica, pentru ca in faza a doua ea sa ne
ofere schema de tratament. Daca pentru o boala sunt cinci remedii posibile, computerul va
arata remediul cel mai bun pentru persoana, din cele cinci bune. Sistemul da sfaturi privind
alimentatia persoanei, remediile naturale sau medicamentoase dar si sfaturi de viata.

Aplicatie de inalta tehnologie pentru fotografierea aurei energetice a corpului

      O a doua modalitate de identificare a stresului este evaluarea aurei energetice. Sistemul se
bazeaza pe informatia existenta in celulele corpului, a caror energie interactioneaza cu
moleculele de gaz din jurul corpului si le ionizeaza. In jurul corpului uman este un intreg camp
de ioni. Tehnica se bazeaza pe faptul ca, atunci cand organismul nostru intra intr-un camp
electric acesti electroni se aprind.

      Exista in computer o camera care fotografiaza aprinderea electronilor si asa apare campul
energetic al persoanei. Este o aplicatie de inalta tehnologie bazata pe fotografierea Kirlian, dupa
numele cercetatorului care a fotografiat pentru prima data aura energetica a corpului. Aceasta
permite sa vedem in intregime aura energetica ale carei caracteristici sunt: echilibrata, stresata
sau slaba.

      Metoda se face inainte si dupa aplicarea unui tratament pentru a evalua starea
organismului, dezechilibrul fizic sau emotional si chiar slabiciunile genetice ale persoanei.

Scanarea emotiilor negative care ne influenteaza sanatatea si destinul

      O a treia tehnica este aceea a masurarii tensiunii emotionale a persoanei (integrare),
cunoscuta ca tehnica de masurare a stresului pe meridiane. Rezonanta nu se face in acest caz
cu substante chimice, ca la prima metoda, ci cu emotii negative pe care persoana le-a
inregistrat in celulele corpului de-a lungul vietii.

      Computerul are in memorie impulsuri electrice nervoase (stres sau comportamente negative
care se repeta). Sistemul nervos emite impulsuri electrice sau impulsul unei anume stari
emotionale. Acestea vibreaza si rezoneaza cu starile emotionale memorate de sistem, asa incat
aceasta identifica starea si da impulsuri electrice corespunzatoare acesteia.

      Un exemplu de convingere negativa a persoanei si care ii afecteaza intestinul gros este
aceasta: "Pastrez si ma agat de ceea ce nu am nevoie". Este o convingere negativa care
streseaza persoana, afecteaza sanatatea fizica si pe cea energetica, emotionala, precum si
atitudinile, comportamentele sale in viata de zi cu zi.

      Psihologic vorbind, nu putem elimina o convingere inradacinata a persoanei fara a o inlocui
cu o alta, pozitiva. Asa incat, o persoana care sufera la nivelul intestinului gros si are
convingerea amintita, va repeta afirmatia pozitiva: "Bucuros renunt la trecut pentru a lasa loc
schimbarilor pozitive din viata mea".

      Un alt exemplu este al celor care opun rezistenta schimbarilor. Ei au probleme cu
articulatiile. Afirmatia lor pozitiva ar fi "Cu usurinta ma las purtat de schimbarile care apar in
viata mea". Pentru sistemul imunitar afirmatia negativa subconstienta este: "Totul este greu,
dificil, obtin cu mare greutate ce-mi doresc de la viata si nu mai pot continua asa". Afirmatia
pozitiva ar fi: "Tot ce am nevoie vine cu usurinta la mine".

      Sistemul imunitar primeste informatia ca pe o stare existenta a organismului, asa incat el se
afla 24 de ore din 24 intr-o lupta continua, cauzata de o amenintare reala. Aceasta este tehnica
detectorului de minciuni, dar mai complexa, pentru ca scaneaza starile emotionale.

      Intr-o ora sistemul descopera opt convingeri negative care ne afecteaza viata, ceea ce i-ar
lua unei terapii ani intregi. Programul prezinta ca si tratament o lista cu afirmatii pozitive care
trebuie introduse in subconstient. Se poate face prin hipnoza sau prin afirmatii pozitive
inregistrate pe o caseta, cu o frecventa speciala, ce pune creierul in stare de relaxare si de
primire a informatiei, fara a fi trecuta prin filtrul gandirii noastre logice, constiente.

      Dupa 6-8 saptamani de tratament de acest fel apar schimbarile in viata persoanei si in
starea ei de sanatate. Cam 70% dintre bolile fizice cauzate de stresul emotional dispar.
Tratamentul se bazeaza pe tehnica transmiterii informatiei subliminale pe care mintea logica n-o
va accepta, fara a o trece prin filtrul sau, obisnuit sa o judece, sa o nege sau sa se indoiasca de
ea.

      Emotia este toxica atunci cand este prelungita prea mult timp. Ea este pozitiva cand se
petrece pe o durata scurta. De exemplu, frica ma fereste de un accident pe sosea, dar ea
dispare imediat ce dispare factorul cauzator. Inainte oamenii erau atacati de dinozauri cate 30
de minute pe zi, de doua ori, apoi erau fericiti si linistiti. In viata de azi traim intr-o continua stare
de atac de dinozauri, 24 de ore din 24. In acest fel apar problemele fiziologice cauzate de stres.

Cum ne vindecam de suferinta?

psiholog Daniela Petrescu

      Toata lumea sufera. In vreme de razboi sau de calamitati, toti sufera impreuna. Totusi,
suferinta este intotdeauna individuala. O simtim in interior, ca pe o rana. O rana invizibila insa,
pe care nu o putem arata nimanui.

      Suferinta poate fi definita ca durere ce face viata sa para fara sens. Animalele sufera si ele,
unele fiind chiar capabile sa-si planga puii, daca unul dintre ei moare. Dar oamenii sunt supusi
unei dureri interioare acute, complexe, care cuprinde frica, vinovatie, rusine, mahnire, furie si
deznadejde.

      Suferinta incepe cand nevoile noastre cele mai profunde nu sunt indeplinite. Aceste nevoi
sunt: nevoia de siguranta, nevoia de a apartine cuiva, nevoia de a fi recunoscut de ceilalti,
nevoia de a insemna ceva pentru cineva, nevoia de a te exprima liber pe tine insuti si, nu in
ultimul rand, nevoia de iubire.

      In inocenta lor, copiii spun deschis ce nevoi au - insa, odata ce devenim adulti, invatam sa
ne mascam emotiile. Totusi, nimic nu usureaza suferinta mai bine decat comunicarea cu o alta
persoana, care ne intelege. Fiecare dintre noi se manifesta cu timiditate atunci cand trebuie sa
comunice cu ceilalti. Nu este usor sa strapungi zidurile construite de noi pentru a ne izola,
proteja, dar, orice gest, orice simtim ca este bine sa facem - reprezinta un pas spre vindecare.

      Vindecarea necesita curaj - la baza suferintei stau mania, frica si tristetea. Emotiile blocate
vor sa-si croiasca drum spre iesire. De cele mai multe ori insa ele sunt oprite, declansand o
stare de amorteala. Aceasta stare de amorteala este rezistenta, iar cand o persoana alege
aceasta cale, lumea ei interioara se comprima. Intrucat nici unul dintre noi nu poate spune ca s-
a eliberat complet de traumele trecutului, psihoterapeutii descopera rezervoare imense de
durere la oameni care aveau impresia ca singura lor problema era insomnia, sau incapacitatea
de a pastra o relatie. Problema amortelii este mult mai importanta decat realizam noi.

      Constiinta comprimata rapeste in multe moduri libertatea. Este ca o menghina, invizibila
care restrange reactia emotionala, reducand la minim forta vitala. Desi suna abstract, constiinta
comprimata provoaca o gama larga de probleme dintre care mentionam indiferenta - cand te
fortezi sa nu simti nu poti fi sensibil fata de altii. Oamenii indiferenti par distanti si izolati. Ei lasa
impresia ca nu le pasa de sentimentele nimanui, in realitate nu sunt capabili sa o faca. Sunt
focalizati total pe rezolvarea constienta sau subconstienta a propriei lor suferinte.

      Drumul spre vindecare nu este nici scurt, nici usor. Important este sa vrei! Pentru a porni la
drum este nevoie de incredere. Unde poti gasi aceasta incredere? In tine insuti, dar cum acest
lucru nu este intotdeauna accesibil, ai nevoie de ajutor. Suntem dispusi sa eliberam cele mai
intime si mai ascunse frici atunci cand avem un sentiment de incredere, cand ne simtim in
siguranta.

      Ciclul negarilor si al suferintei trebuie intrerupt. In locul convingerilor negative care au
ingrosat peretii inchisorii in care te afli incepe sa absorba acele convingeri care subtiaza
zidurile. Aceasta se cheama atitudine vindecatoare.

      Fii rabdator si bland cu tine insuti. Parcurgerea intregului labirint al nelinistii sau depresiei ar
putea sa dureze ani de zile, insa daca esti hotarat, vindecarea dureaza mult mai putin decat ti-a
fost necesar pentru a a-ti crea ranile.

      Dupa ce ti-ai construit un spatiu pentru a avea incredere in tine, acum ai nevoie de altcineva
in care sa ai incredere. Vindecarea nu este o lucrare solitara. Cauta pe cineva care este tolerant
si isi accepta propriile defecte, care este un bun ascultator si nu-si impune altora judecatile
proprii, care este disponibil din punct de vedere emotional. Oare exista o asemenea persoana in
vietile noastre?

      Poti face doua lucruri in aceasta privinta. In primul rand poti cauta un ajutor profesionist in
persoana unui terapeut calificat, care te face sa te relaxezi si sa avansezi cu viteza care ti se
potriveste. In al doilea rand, exista o lege spirituala conform careia atunci cand esti pregatit,
indrumarea va veni. Bazeaza-te pe oameni care sunt acum in viata ta; priveste-ti in fata
energiile intunecate, cat de cinstit poti; respecta-ti propriile limite, cat si pe cele ale tuturor celor
din jurul tau.

      Pe masura ce indepartezi fiecare foaie de ceapa Forta care te poate conduce pe calea
vindecarii de suferinta va aparea aproape miraculos, chiar in momentul cand este necesar
 Terapia tulburarilor de natura sexuala
psiholog Daniela Petrescu

      Terapia sexuala moderna, a carei pionier este dr Helen Singer Kaplan, integreaza teoriile
comportamentale si psihanalitice, in tratamentul tulburarilor sexuale.

      Prin noile metode ale terapiei sexuale moderne, care imbina psihoterapia cu exercitii
terapeutice ce constau in diverse tehnici sexuale, puse la punct pentru prima data de renumitii
sexologi Masters & Johnson, pot fi tratate urmatoarele tulburari de natura sexuala:

     - absenta raspunsului sexual la femei - frigiditatea

     - absenta totala a orgasmului la femei
     - vaginism
     - disfunctii erectile - impotenta
     - ejaculare intarziata
     - ejaculare prematura, etc.

      Se poate spune ca societatea a inceput sa-si schimbe atitudinea fata de erotism si fata de
dreptul fiacaruia la placere sexuala. Trebuie sa tinem cont insa de bolile transmisibile sexual si
mai ales de SIDA, motiv pentru care este impetuos necesar sa recomand multa atentie si
precautie pacientilor cu tulburari sexuale care nu au un partener stabil la momentul inceperii
tratamentului!

      Rezultatele terapiei tulburarilor de natura sexuala depind de trei factori:

           1. felul tulburarii sexuale
           2. profunzimea implicatiilor intrapsihice
           3. calitatea relatiei 
      Dupa cum se poate vedea, este foarte important ca pacientul sa se afle intr-o relatie stabila
pe perioada terapiei sexuale, acest lucru sporind considerabil sansele de success ale acesteia.
Sustinerea, sprijinul si intelegerea oferite de partener sunt extrem de pretioase.

      Sunt tulburari care se pot rezolva in cateva sedinte, cum ar fi ejacularea precoce,
vaginismul, femeile care nu au avut niciodata orgasm (a nu se confunda cu frigiditatea!), si
altele cu rezultate mixte precum tulburarile de erectie, sau tulburarile de orgasm la femei.

      Cele mai proaste rezultate se obtin, din nefericire, cu femeile frigide, cele care nu resimt nici
o placere in timpul actului sexual, la care reprimarea totala a sexualitatii este de cele mai multe
ori legata de o problema psihica grava , iar rezistenta este prea puternica pentru a ceda la o
terapie de scurta durata.

      Terapia sexuala nu poate crea dragoste. Totusi ea poate inlatura obstacolele din calea ei.
Cand astfel de obstacole exista, indepartarea lor este prioritatea nr. 1 a terapeutului!

Oare am avut un atac de panica?

psiholog Steliana Rizeanu
 
Sintagma "atac de panica" inseamna aparitia brusca a sentimentului de frica,
acompaniat de semne si simptome fizice si psihologice si de teama de o urmare grava, cum ar
fi un atac de cord. Frecventa atacurilor de panica variaza de la cateva pe luna, la cateva pe zi.
In DSM-IV-TR se considera ca, pentru diagnosticarea acestei tulburari trebuie sa existe
o perioada distincta de frica sau discomfort intens, in care patru sau mai multe din simptomele
urmatoare apar brusc si ating intensitatea maxima in decurs de pana la 10 minute:
(1) palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat;
(2) transpiratii;
(3) tremuraturi sau tremur al intregului corp;
(4) senzatie de lipsa de aer sau de sufocare;
(5) senzatia de a se innabusi;
(6) durere sau discomfort toracic;
(7) greata sau discomfort abdominal;
 (8) senzatia de ameteala, de instabilitate sau de lesin;
(9) derealizare sau depersonalizare;
                        (10) teama de a nu-si pierde controlul sau de a nu innebuni;
(11) teama ca va muri;
(12) parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi);
(13) valuri de frig sau caldura.

Aproximativ 7-28% din populatie a avut astfel de simptome (OMS, 2000), dar cand ele
interfereaza cu activitatea cotidiana , atacul de panica deavine o problema clinica si este
necesara interventia psihologica .
Deseori, atacul de panica se dezvolta pe un fond de anxietate generalizata.
Primul atac de panica este resimtit de obicei cel mai intens, este foarte spectaculos si
determina structurarea unor expectante negative de tipul "sigur voi face din nou un atac de
panica." Senzatia este perceputa ca fiind ingrozitoare, insotita de sentimentul ca se" va intampla
ceva rau", ca "voi muri."
Adesea persoanele interpreteaza gresit simptomele primului atac de panica, fiind
perceput ca dovada unei boli grave care le ameninta viata. Schimbarile de mediu, un telefon ,un
zgomot foarte puternic sau aerul foarte rece pot intrerupe simptomatologia atacului de panica .
Dupa atacul de panica, persoana cauta un mediu familiar si se retrage, lumea fiind
perceputa ca un mediu ostil. Atacul de panica se manifesta prin ganduri si imagini catastrofice;
apare sentimentul de lipsa de control ,insotit de convingerea ca" o sa am un infarct" sau "o sa
imi pierd mintile!"ceea ce intensifica senzatiile de teama si senzatiile corporale asociate cu frica
sau teama.
Printre cauzele atacului de panica se numara ereditatea, factorii biologici, evenimentele
stresante de viata, un mod de a gandi catastrofic sau care exagereaza reactiile normale ale
corpului, dar si consumul excesiv de alcool, tutun sau bauturi cofeinizate.
            Pentru cele mai multe situatii de atac de panica nu este nevoie sa fie prescrise
medicamente care sa reduca simptomele
            Studiile efectuate confirma utilitatea psihoterapiei, mai ales a celei cognitiv-
comportamentale, dublata de antrenamentul de relaxare.

De ce sa apelezi la psihoterapie?
psiholog Steliana Rizeanu

      Simti uneori ca esti in impas? Te simti depasit de evenimente? Observi un pattern familiar
cand lucrurile nu-ti merg bine?

      Poate ai un obicei despre care stii ca nu-ti face bine, dar nu ai puterea sa renunti la el? Sau
poate esti vesnic nemultumit de felul in care decurg lucrurile in viata ta, incat ceilalti iti
sugereaza sa ceri ajutorul unui profesionist?

Simti ca emotiile iti scapa cateodata de sub control?

Te-ai intrebat vreodata daca nu este cazul sa apelezi la psihoterapie?
Vrei sa afli cum sa abordezi situatiile dificile?

      Daca viata ti-a adus provocari care te-au deranjat si ti-au creat o stare de confuzie, daca
relatiile importante din viata ta sunt mai putin satisfacatoare decat ti-ai dori, daca vrei sa-ti
imbunatatesti performantele intr-un anumit domeniu, e timpul sa apelezi la un psiholog.

      Motivele pentru care oamenii apeleaza la psihoterapie sunt diverse, incepand cu nefericirea
personala, divergente, pana la optimizarea performantelor in diverse domenii.

      Psihoterapia reprezinta un refugiu sigur pentru schimbari reale, negocierea unor teluri
comune, adoptarea unor proceduri mutual acceptabile, incorporarea unor schimbari dorite in
viata de zi cu zi.

      Cand vin la psihoterapeut, oamenii sunt usurati sa afle ca problemele lor personale sunt
bine intelese de catre o persoana care ii asculta cu atentie si ii observa.

      Cei care sunt descurajati si necajiti prind curaj atunci cand observa cum altii au facut
schimbari satisfacatoare. Cand sunt invadati de emotii intense, o ghidare suportiva spre noi
optiuni le este de mare ajutor. Cand sunt asediati de presiuni complexe, sunt invatati sa-si
acorde timp sa se gandeasca cum pot influenta ei desfasurarea evenimentelor.

      Unii oameni nu apeleaza la psihoterapie din convingerea gresita ca problema lor este de
natura fizica, nu psihica, ei confundand anxietatea sau tulburarile de dispozitie cu unele
dezechilibre chimice.

      Este adevarat ca anumite investigatii medicale precum tomografia computerizata sau
rezonanta magnetica nucleara pot decela un substrat fiziologic al tulburarilor suferite, substrat
de tipul unei vascularizatii inadecvate sau de tipul existentei anumitor neurotransmitatori ce pot
fi implicati, dar nu pe deplin responsabili de anumite manifestari de ordin psihologic. Este
adevarat si faptul ca anumite modificari neurofiziologice se pot produce la nivelul creierului si in
urma sedintelor de psihoterapie.

      Faptul ca modificarile fizice sunt demonstrabile nu duce neaparat la concluzia ca sunt
necesare interventii in acest domeniu. Mintea si corpul fuzioneaza strans. Psihoterapia este de
mare ajutor celor cu probleme medicale, in sensul ca suportul psihologic amelioreaza si
minimizeaza efectele evolutiei bolii.

      Credinta oamenilor ca lucrurile se vor imbunatati, oricum, cu timpul este o motivatie comuna
pentru a nu apela la psihoterapie, dar adevarul este ca nu timpul este cel care vindeca, ci modul
in care iti folosesti timpul face diferenta. Cand apar probleme minore in viata oamenilor,
majoritatea considera ca se vor descurca daca au suficient timp la dispozitie, dar exista
schimbari neobisnuite, peste care nici unul dintre noi nu este pregatit sa treaca singur.

      Apeland la psihoterapie, ne putem cataliza si accelera revenirea din ocolul tulburator pe
care l-am facut in calatoria vietii.

Hipnoza ericksoniana
psiholog Georgiana Gane

      Terapia ericksoniana nu este psihoterapie in sine ci o modalitate psihoterapeutica, ea

subliniaza ideea ca fiecare persoana are resursele si aptitudinile necesare rezolvarii
problemelor sale, astfel incat rolul ei este de a stimula aceste resurse deja existente, deblocand
istoria constructiva adormita.

      Spre deosebire de cei ce considera inconstientul ca pe un depozit de tendinte instinctive

inacceptabile, M. Erickson considera ca inconstientul reprezinta un mare rezervor de resurse
psihice, locul in care se pastreaza obiectivele existentiale profunde si durabile ale fiintei umane.
Functia principala a inconstientului este aceea de a proteja persoana, el alegand cea mai buna
solutie pentru subiect, chiar daca acest fapt nu este intotdeauna evident sau comprehensibil
pentru acesta din urma. Inconstientul este cel ce recombina in mod creativ experientele
anterioare ale persoanei, construind structuri noi, cu rol adaptativ (cel putin pentru moment si in
anumite conditii).

      Obiectivul principal al terapiei ericksoniene este acela de a veni in intampinarea nevoilor
clientului. Pentru a realiza acest deziderat terapeutul exploreaza sistemele de convingeri si
reprezentari ale clientului (mitologia personala), pentru a putea intra in rezonanta cu acesta.
Vorbind aceeasi limba (folosind metafore conform acestei mitologii personale), terapeutul
utilizeaza extraordinara forta creatoare a inconstientului pentru a-l ghida pe client in directia
sanatatii, a eficientei si a satisfactiei.

      Oamenii pot atinge performante extraordinare atunci cand aleg corect "lentilele" prin care
sa-si priveasca propriile limitari. Ei pot invata prin intermediul terapiei ericksoniene cum sa-si
utilizeze potentialul inconstient pentru a pune nevoile lor in legatura cu resursele ce le-ar putea
gratifica.

      Hipnoza ericksoniana utilizeaza transa hipnotica precum acea stare in care invatarea si
deschidera spre schimbare se pot produce cel mai usor in transa, clientii isi pastreaza liberul
arbitru, transa fiind o stare naturala experimentata de fiecare dintre noi in diferite situatii (vis,
meditatie, exercitii de miscare, lecturi captivante, etc.).

      Trebuie subliniat faptul ca hipnoza nu este - in sine - o psihoterapie, ci doar o modalitate de
a face terapie, in conditiile in care ea se realizeaza pe fundalul unei relatii terapeutice bazata pe
empatie, adaptare neconditionata si congruenta terapeutica.

      Hipnoza ericksoniana presupune o concentrare crescuta asupra unor experiente interioare,
ea fiind - in primul rand - o comunicare abila, la acelasi nivel, a terapeutului cu clientul sau, in
scopul initierii schimbarii terapeutice.

      Terapia ericksoniana este o terapie activa, in care numai solutiile pe care le gaseste clientul
singur (ca rezultat al travaliului inconstient) si le considera potrivite sunt adevarate solutii -
numai efectele acestor solutii sunt durabile in timp.

      Hipnoza este o modalitate de a ne elibera de stereotipurile logice care ne limiteaza cautarea
solutiilor si a raspunsurilor, ascutindu-ne simturile si ne face mai flexibili, mai creativi, facilitand
accesul la acea intelepciune profunda, inconstienta, deseori imposibil de realizat.

Tulburarile de personalitate
psiholog Steliana Rizeanu
 

          Termenul de personalitate se refera la disponibilitatile generale si caracteristice

pe care le exprima o persoana (fata de altele) si care contureaza identitatea ei specifica
(Dictionarul de Psihologie).
O tulburare de personalitate este un pattern durabil de experienta interna si de
comportament care deviaza considerabil de la cererile culturii individului, este pervasiv
si inflexibil, are debutul in adolescenta sau precoce in perioada adulta, este stabil in
cursul timpului si duce la detresa sau deteriorare(DSM-IV).
Pentru a diagnostica o tulburare a personalitatii trebuie evidentiate unele
trasaturi convergente care sa determine o alterare semnificativa in sfera relatiilor sociale
si profesionale de care subiectul in cauza poate fi sau nu constient.
Criteriile de diagnostic pentru o tulburare de personalitate sunt urmatoarele:

A. Un pattern durabil de experienta interna si de comportament care deviaza

considerabil de la cerintele culturii individului. Acest pattern se manifesta in
doua (sau mai multe) din urmatoarele domenii:
(1)   cunoastere (adica modurile de a se percepe si interpreta pe sine, alte
persoane si evenimentele);
(2)   afectivitate (adica, gama, intensitatea, labilitatea si adecvarea raspunsului
emotional);
(3)   functionare interpersonala;
(4)   controlul impulsului.

B. Patternul durabil este inflexibil si pervasiv in raport cu o gama larga de situatii

personale si sociale.

C. Patternul durabil duce la o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in

domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare.

D. Patternul este stabil si de lunga durata, iar debutul sau poate fi trasat retrospectiv
cel putin pana in adolescenta sau la inceputul perioadei adulte.
E. Patternul durabil nu este explicat mai bine ca manifestare sau consecinta a unei
alte tulburari mentale.

F. Patternul durabil nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante

(de ex., un drog de abuz, un medicament) sau ale unei conditii medicale generale
(de ex., traumatism cranian).

Exista 10 tipuri de tulburari de personalitate pe care DSM-IV le imparte pe baza

similitudinilor descriptive in trei grupe:

Grupa A: personalitati excentrice si bizare

1. Personalitatea paranoida: se caracterizeaza prin tendinta generalizata si
nejustificata, care se manifesta in diverse contexte, de a interpreta actiunile altor
persoane ca fiind orientate in mod deliberat pentru a-l umili sau ameninta pe cel in
cauza.
2. Personalitatea schizoida: se remarca prin detasare exagerata de interactiunile
sociale si printr-o limitare a experientelor si a exprimarii afectivitatii.
3. Personaliatea schizotipala: implica o inadecvare in relatiile interpersonale,
distorsionari cognitive si perceptive, precum si un comportament excentric.

Grupa B: personalitati emotionale si dramatice

1. Personalitatea antisociala : se caracterizeaza prin dispretul si incalcarea
drepturilor celorlalti, acte delictuale, sadice, violente, iritabilitate si agresivitate,
trasaturi care se manifesta adesea inainte de varsta de 15 ani.
2. Personalitatea bordeline  (sau marginala): se manifesta printr-o instabilitate a
dispozitiei, a relatiilor interpersonale, fluctuatii la nivelul imaginii de sine si stari
afective cu caracter impulsiv.
3. Personalitatea histrionica: se mai numeste si personalitate teatrala sau isterica
si se caracterizeaza prin reactii emotionale exagerate si prin incercari permanente de
a atrage atentia celor din jur.
4. Personalitatea narcisica: subiectul are o nevoie patologica de admiratie de la
ceilalti si este lipsit de calitati empatice.

Grupa C: personalitati anxioase si ineficiente

1 . Personalitatea evitanta: implica inhibitie sociala, sentimente de inferioritate,
precum si o sensibilitate exagerata la evaluarile negative ale celorlalti.
2. Personalitatea dependenta: se caracterizeaza prin tendinta exagerata a
subiectului de a se agata de ceilalti, insotita de supunere si de o nevoie excesiva de a
fi protejat de ceilalti.
3. Personalitatea obsesiv-compulsiva: se caracterizeaza printr-un stil de
conduita perfectionist, rigiditate, dependenta exagerata de reguli si valori cu caracter
strict; relatiile interpersonale sunt dominate de raceala afectiva.

Tulburarile de personalitate fara alta specificatie cuprind trasaturi apartinand mai

multor tipuri de personalitati descrise mai sus, fara a fi insa suficiente pentru a
permite diagnosticarea unui anume tip de tulburare de personalitate si in aceasta
categorie se includ:
 - personaliatea depresiva, definita ca o structura difuza de cognitii si
comportamente depresive, care se manifesta in afara unui episod depresiv major si
nu poate fi explicata prin intermediul unei tulburari distimice.
- personalitatea pasiv-agresiva sau negativista, subiectii din acest grup
manifestand permanent o rezistenta pasiva la orice solicitare sociala sau
profesionala, fiind opozitionisti, negativisti si sabotori mascati.
- personalitatea sadica si personalitatea inclinata spre esec
Date recente, bazate pe criteriile de diagnostic ale DSM - IV, sugereaza
ca aproximativ 10-13% din populatia generala prezinta tulburari de
personalitate (G. Ionescu - Tulburarile personalitatii).
Tot mai multe studii sugereaza ca terapia cognitiv - comportamentala
poate fi eficienta pentru unele persoane cu tulburari de personalitate, mai ales
avand in vedere "abilitatea ei de a se face acceptata de catre acei pacienti care
resping orice alta forma de terapie" ( Adrian Opre -" Noi tendinte in psihologia
personalitatii" ).
Cum sa devii asertiv ?
psiholog Steliana Rizeanu

            Comportamentul asertiv reprezinta calea de mijloc intre doua extreme si implica
solicitarea propriilor drepturi sau refuzul unor sarcini intr-o maniera simpla, directa, care nu
urmareste sa nege , sa atace sau sa manipuleze pe altii el presupune respect si consideratie
fata de propria persoana si fata de cei din jur.
Persoanele anxioase se comporta non-asertiv pentru ca si-au format o imagine de sine
de personae amabile, gata sa faca pe plac oricui. Ele nu-si exprima in mod deschis solicitarile,
pentru a nu deteriora relatia cu partenerul ,de care se simt dependenti.
Nu e greu de inteles de ce persoanele afectate de timiditate sau de anxietate sociala
considera ca este dificil sa se afirme, sa isi sustina punctele de vedere, in special atunci cand
se confrunta cu credintele si parerile diferite ale altora.
Trei tipuri de temeri sunt legate in mod evident de timiditate, anxietate sociala sau de
lipsa asertivitatii:
1. frica de a fi judecat /criticat sau evaluat in termini peiorativi
2. frica de a fi respins sau exclus
3. frica de a fi transparent sau "surprins dorind"
Daca iti este teama sa iti arati "slabiciunile", probabil ca nu iti este deloc usor sa fii
asertiv. Asertivitatea se bazeaza in principal pe ideea ca nevoile, dorintele si sentimentele tale
nu sunt nici mai mult nici mai putin importante decat cele ale altor oameni: sunt egal de
importante. Aceasta inseamna ca esti indreptatit sa-ti exprimi propriile sentimente si opinii, asa
cum si ceilalti sunt indreptatiti la ale lor. Abilitatea-cheie aici este sa stii sa le exprimi, sa te
asiguri ca sunt luate in serios si sa decizi singur cata greutate dai parerilor si ideilor celorlalti. E
adevarat ca unii oameni vor sa gandesti diferit, si poate ca si tu vrei acelasi lucru de la ei, insa
de la dorinta pana la presiune e cale lunga .
Capcana este sa nu devii prea agresiv in incercarea ta de a trece de la pasiv la asertiv.
Pasivitatea implica o lipsa de control, un comportament "pres". Daca nu vorbesti, s-ar putea sa
faci un lucru pe care nimeni n-a vrut sa-l faca, dar pe care toti dinaintea ta au putut sa-l refuze.
Asa ca "daca te comporti ca un pres, nu fi surprins cand altii calca peste tine".
Agresivitatea are diferite avantaje pentru persoanele cu anxietate sociala:ii tine pe
ceilalti departe si scurteaza foarte mult interactiunile, ascunzand de fapt teama de a fi ranit. Nici
pasivitatea ,nici agresivitatea nu sunt o solutie, datorita sentimentelor neplacute pe care le
produc si datorita incorectitudinii acestor comportamente.
Asertivitatea este cheia iesirii din impas, ajutandu-i pe oameni sa fie mai flexibili, astfel incat sa
se poata adapta fara a risca vreo pozitie extrema. Oamenii asertivi nu se simt nici controlati ,nici
dornici sa controleze.

SCHIMBA-TE PE TINE, NU PE ALTII!

Pare natural sa iti doresti sa-i schimbi pe altii, in special atunci cand simti ca ai fost
tratat incorect.Atunci cand timiditatea sau anxietatea sociala iti apar in cale si te impiedica sa iti
aperi pozitia, ceilalti te vor lua mai putin in serios decat ar trebui, sau vor profita de tine, iar tu te
vei simti suparat, frustrat si plin de resentimente. Exista multe motive pentru care persoanele cu
anxietate sociala vor sa-i schimbe pe ceilalti. Problema e ca singura persoana pe care o pot
schimba sunt ei , si e usor sa scapam din vedere acest truism. Daca vrei ca oamenii sa fie
diferiti - mai prietenosi, mai atenti cu tine - cum iti atingi scopul? Gaseste modalitati prin care te
poti face mai deschis catre prietenii, de a iti exprima sentimentele intr-o maniera in care ar capta
mai mult atentia altora. Interactiunile sociale au fost comparate cu un dans, iar analogia este
extrem de folositoare.Pasii unuia trebuie sa se potriveasca cu pasii celuilalt. Daca iti schimbi
pasii, si celalalt va trebui sa si-i schimbe pe ai lui. Schimbarile pe care le faci vor precipita
schimbarile celuilalt, si asa va veti adapta unul altuia. Daca stii in ce directie vrei sa schimbi un
lucru, va fi mai usor sa te gandesti la pasii tai de dans, si asta te va ajuta sa iti cladesti
increderea sociala si asertivitatea.
INVATA SA SPUI NU, respectand urmatoarele indrumari:
- acorda-ti un ragaz
- nu te scuza in mod exagerat
- precizeaza continutul refuzului
- utilizeaza limbajul non-verbal de tip asertiv
- evita culpabilitatile inutile.

GASESTE-TI ECHILIBRUL
Daca a fi asertiv are legatura cu a fi corect fata de tine si fata de altii, vom enumera
actiunile echilibrante implicate in depasirea anxietatii sociale. Pozitiile extremiste trebuie
evitate : gandirea de tipul totul sau nimic (orice fac eu e rau sau orice fac eu e bine), gandirea
de tip alb sau negru (daca oamenii nu ma iubesc, inseamna ca ma urasc), oscilarile sus-jos (te
simti minunat cand ai o relatie, dar groaznic, incapabil sau mizerabil cand esti singur).
 Fii interesat, dar nu bagacios
 Focalizeaza-te pe experienta ta interioara, nu pe exterior sau doar pe ceea ce zic
oamenii
 Vorbeste in loc sa asculti
 Cauta informatii pe de o parte; ofera informatii pe cealalta
 Vorbeste despre sentimente in loc sa vorbesti predominant despre fapte
 Recunoaste efectele trecutului asupra ta, fara a fi dominat sau restrictionat de
acesta
 Dezvaluie lucruri intime despre tine, fara teama ca ceilalti dobandesc un
ascendent asupra ta prin asta
 Gaseste calea de mijloc intre pasivitate si agresivitate
Daca nici una din aceste cai nu a dat rezultate in cazul tau, apeleaza un psiholog
cognitivist ,care te va initia in invatarea deprinderilor de comportament asertiv.

Ganduri si emotii care ne modeleaza viata

Psiholog Paul Apostica

      Din multitudinea de informatii (din jurul nostru si din noi), care ne bombardeaza
zilnic, doar o parte ajung in campul constiintei. Subiectivitatea ne face sa fim atenti doar
la un anumit gen de informatie, nu neaparat la ce se intampla in mod obiectiv.
     Realitatea este creata pe baza cunostintelor pe care le avem, si cu cat avem mai multe
informatii, cu atat ne rafinam mai mult modelul pe baza caruia interpretam lumea exterioara.
Practic, orice informatie pe care o procesam- si care intra in sistemul nostru, din mediul exterior-
este intotdeauna colorata de experientele pe care le-am avut, ceea ce creeaza un raspuns
emotional, ca reactie la evenimentul prezent.
      La un nivel mai subtil, ajungem sa facem anumite conexiuni intre sentimente pe baza
experientelor avute pana in prezent. Astfel, daca de-a lungul vietii o persoana este dezamagita
in dragoste sau trece prin anumite evenimente dureroase, ajunge treptat sa conecteze
sentimentul de iubire cu dezamagirea; cand se gandeste la iubire, experimenteaza amintirea
durerii, tristetii, dezamagirii chiar furiei.
      Practicarea unui lucru in mod repetat are drept efect intarirea conexiunior dintre celulele
nervoase, care dobandesc o relatie pe termen lung. Astfel, daca va enervati, sau va simtiti
frustrati zilnic, daca suferiti zilnic, daca va gasiti motive sa va simtiti victimizati in viata, atunci
practic va reconfigurati si va reintegrati zilnic reteaua neuronala, ceea ce face ca pe viitor sa
experimentati din ce in ce mai des acelasi trairi.
      Vestea buna este ca celulele nervoase conectate intre ele, isi rup relatia pe termen lung
dintre ele de fiecare data cand noi intrerupem procesul de gandire care le intretine.
      Unele persoane au tendinta de a considera ca realitatea deja exista, independent de
experienta pe care o au. Aceasta tendinta poate conduce spre un drum inchis, fiind chiar sursa
unor tulburari psihice.
      In loc sa ne gandim la lucruri ca si cum ar exista, mai bine ne-am gandi la posibilitatile care
exista. Este adevarat ca experienta pe care o putem avea in explorarea mediului inconjurator
este ingradita de limitele celor cinci simturi ,insa avem posibilitatea de a alege ce anume sa
aducem in campul constiintei. Aceasta posibilitate, de a alege drumul pe care sa mergem in
viata noastra, ne pune in fata unei realitati care se dovedeste a fi infinita.
      Odata ce in realitate se poate intampla orice, apare intrebarea: cine alege din toate aceste
posibilitati? 
      Constiinta individuala (si cea colectiva) este cea care este implicata in alegerile pa care le
facem. Prin urmare, noi putem sa influentam realitatea in care traim. Alegand sa traim o
anumita experienta ne cream, in felul acesta, propria realitate. In fiecare secunda putem sa
alegem spre ce sa ne indreptam atentia.
      Prin planurile pe care le facem, gandurile pe care le avem, proiectam propria realitate,
influentand realizarea de noi conexiuni neuronale care ne dau puterea sa ducem la bun sfarsit
ceea cea am gandit, planuit.
Oamenii care traiesc si considera viata ca fiind plictisitoare, sau care nu se simt stimulati de
viata, cred aceasta pentru ca nu au facut nici o incercare sa obtina cunostintele si informatia
care sa-i inspire. Ei sunt atat de hipnotizati de mediul in care traiesc, prin intermediul mass-
media, al televiziunii -elemente care creeaza idealuri pe care nimeni nu le poate de fapt implini,
in ceea ce priveste aspectul fizic si definitiile date frumusetii etc. O foarte mare parte dintre
oameni se straduiesc sa devina asemenea acelor idealuri, care pot fi fara valoare pentru
evolutia personala.
      Cand incepem sa ne dorim sa aflam mai multe despre noi, despre sensul vietii noastre,
putem sa ne aflam in fata unui nou inceput care ne transforma din interior spre exterior ,
schimbandu-ne viata semnificativ.
      Posibilitatea de a ne dezvolta o avem fiecare dintre noi. Prin sporirea nivelului constiintei,
prin analiza personala, ajungem sa participam in mod constient la crearea propriului destin.
Depinde doar de fiecare in parte daca accepta ceea ce i se ofera sau doreste sa isi actualizeze
si valorifice propriul potential.

Personalitatea pasiv-agresiva
psiholog Steliana Rizeanu

      O personalitate este "produsul complex al predispozitiilor innascute, transmise ereditar si al

influentelor exercitate de mediul inconjurator, inca din primele zile, asupra bebelusului." (F.
Lelord; C. Andre - Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile)
      Ceea ce caracterizeaza trasaturile de personalitate este maniera obisnuita de a percepe
mediul inconjurator si propria persoana si maniera de a se comporta si reactiona a acesteia.
      O personalitate este dificila atunci cand unele trasaturi ale caracterului sau sunt mult prea
accentuate, sau rigide, inadaptate situatiilor si cauzeaza suferinte propriei persoane si celor din
jur.
      Personalitatea pasiv-agresiva face parte din categoria personalitatilor dificile si se
caracterizeaza prin urmatoarele:
    - manifesta rezistenta la exigentele celorlalti, atat in domeniul profesional, cat si in viata
personala
    - are probleme cu reprezentantii autoritatii, le pune la indoiala ordinele
    - taraganeaza in indeplinirea sarcinilor, se considera neinteleasa si rau tratata
      Criteriile de cercetare pentru personalitatea pasiv-agresiva ( negativista) comform DSM-IV
se refera la un pattern pervasiv de atitudini negativiste si de rezistenta pasiva la cererile de
performanta adecvata, incepand precoce in perioada adulta si prezent intr-o varietate de
contexte, dupa cum este indicat de patru (sau mai multe) din urmatoarele:
     1) se opune pasiv indeplinirii sarcinilor sociale si profesionale de rutina;
     2) se plange ca nu este inteles si apreciat de altii;
     3) este sumbru si certaret;
     4) critica si dispretuieste fara motiv autoritatea;
     5) isi exprima invidia si resentimentele fata de cei evident mai prosperi;
     6) isi exprima in mod exagerat si persistent acuzele de nesansa personala;
     7) alterneaza intre sfidare ostila si penitenta.
Metodele prin care puteti relationa cu personalitatile pasiv-agresive sunt urmatoarele ( F. Lelord;
C. Andre):
    -  fiti amabili, binevoitori cu ei, pentru a le arata ca le intelegeti punctul de vedere
    - cereti-le parerea cat de des puteti, dati-le posibilitatea sa participe la luarea deciziilor
    - ajutati-le sa se exprime direct, deoarece comportamentul lor reprezinta un mod indirect de
a-si exprima agresivitatea fata de cei din jur
    - reamintiti-le din cand in cand regulile pe care trebuie sa le respecte in situatiile respective
   - nu va prefaceti ca nu le-ati remarcat impotrivirea, altfel spus, nu este recomandat sa
asteptati sa le treaca supararea de la sine, caci nu se va intampla acest lucru
    - nu ii criticati ca pe niste copii, ci abordati-i ca pe niste adulti responsabili de faptele lor
     - nu va lasati antrenati in jocul represaliilor reciproce

Cum recunoastem un timid

psiholog Steliana Rizeanu

      Timiditatea este o trasatura de personalitate care ne inhiba comportamentul, ne retine din
ceea ce vrem sa facem, ne determina sa ne subminam propriile resurse. Ea are multe
simptome comune cu anxietatea sociala, desi nu reprezinta o tulburare psihica. In mare parte,
timiditatea este dobandita in urma experientelor de viata.

      Multi dintre noi au trecut prin perioade de timiditate,mai mult sau mai putin accentuate, mai
ales in perioada de adolescenta si isi pot aminti cu usurinta teama si nelinistea care-i cuprindea
in momentele de interactiune sociala.

      Studiile facute in SUA ne arata ca doar 5% dintre adulti considera ca nu au fost niciodata
timizi si 80% isi amintesc ca au trait perioade de timiditate excesiva in timpul copilariei si al
adolescentei.

      Se pare ca jumatate dintre cei care au fost timizi in copilarie au devenit si mai timizi o data
cu intrarea in perioada adulta. Accentuarea timiditatii pe masura ce trec anii ar putea fi explicata
prin scaderea ocaziilor de a interactiona direct, fata in fata: la banca, la benzinarie , la
cumparaturi , la o cafea.

      Noile metode de comunicare electronica ne impiedica sa exersam inceperea unei

conversatii, sa fim prietenosi sau politicosi, sa stam de vorba fata in fata, sa radem impreuna,
sa ne privim.

      Simptomele timiditatii duc la o retragere in sine a individului si ele constau in discomfort
psihologic, concentrare excesiva pe sine, preocupare cu privire la propriile ganduri, propriile
senzatii, propriile reactii.

      Credinta principala a timidului este aceea ca este inadecvat, nedemn de a fi iubit, neatractiv
si cu cat se simte mai nebagat in seama de cei din jur, cu atat mai mult i se accentueaza
timiditatea. El are dificultati in a face cunostinta cu oamenii si a inchega prietenii si este
incapabil de a gandi clar in prezenta altora.

      Timiditatea se manifesta in mod special in timpul interactiunii cu o persoana situata intr-o
pozitie de autoritate sau cu o persoana de sex opus .Cu cat gradul de intimitate al relatiei
creste, cu atat timidul devine mai anxios , mai nesigur pe el,mai iritat si evita sa-si ia
angajamente..

      Trebuie subliniat faptul ca oamenii timizi nu sunt mai putin inteligenti, mai putin competenti
si mai putin atractivi decat ceilalti, desi ei isi imagineaza acest lucru..

Principalele consecinte ale timiditatii sunt urmatoarele:

 timidul este tot timpul in alerta

 se teme ca va fi evaluat negativ, judecat sau criticat
 este evitant si retras
 ii este dificil sa ia initiativa sau sa fie asertiv
  crede ca este neatractiv, nedemn de a fi iubit
 se simte frustrat , nelinistit, nefericit
 se inroseste sau prezinta alte simptome fizice ce-i tradeaza nervozitatea : tremur,
transpiratie

      Persoanele rusinoase au retineri in a se confesa prietenilor , astfel ca posibilitatea lor de a

primi sfaturi si indrumari de la alte persoane este foarte redusa .

      Cercetarile au aratat ca exprimarea directa a sentimentelor ne ajuta sa ne rezolvam

problemele , iar cei timizi se pot exprima in scris , prin muzica sau prin alte activitati.

Timiditatea are insa si unele avantaje:

 reprezinta o caracteristica atragatoare pentru unii oameni

 a incerca sa patrunzi in intimitatea unui timid este o provocare si putem descoperi cu
satisfactie cum timidul devine din ce in ce mai cald si mai sigur pe el, pe masura ce-i
acordam atentia noastra.
 a fi timid inseamna a fi rezervat,modest, ceea ce reprezinta o calitate, comparativ cu
aroganta detestata de multi
 putem transforma timiditatea intr-un avantaj, acela de a trezi curiozitatea celor din jur sa
ne descopere calitatile ascunse sau misterele care ne inconjoara
 uneori, timizii sunt acuzati ca ii manipuleaza pe cei din jur cu timiditatea lor si nu trebuie
sa uitam ca in anumite situatii, a nu avea nici o urma de timiditate este la fel de rau cu a
avea prea multa.
 de multe ori este mai sigur sa cantaresti lucrurile inainte de a te angaja intr-o activitate
sau intr-o relatie

In concluzie, trebuie sa retinem urmatoarele lucruri referitoare la timiditate:

 timiditatea este un fenomen universal, desi aproape jumatate din cei ce sunt timizi in
copilarie, depasesc aceasta stare in perioada de adult
 simptomele timiditatii sunt asemanatoare cu cele ale anxietatii sociale
 timiditatea nu inseamna introversie, cei timizi pot fi in egala masura introverti sau
extraverti
 efectele timiditatii se rasfrang asupra tuturor aspectelor vietii, atat profesionale, cat si
personale
 timiditatea are si avantaje si dezavantaje si poate fi considerata o caracteristica
atragatoare de catre unele persoane
 timizii se feresc sa-i ofenseze pe ceilalti, din teama proprie de a nu fi ei insisi ofensati.
 frecventa timiditatii in randul barbatilor este aproximativ egala cu cea in randul femeilor

      Timiditatea poate fi regasita in oricare dintre noi in anumite perioade ale vietii, dar cand se
structureaza ca o trasatura profunda si de lunga durata, cand aveti un sentiment de insecuritate,
jena si inadecvare ,este necesar sa apelati la ajutorul unui psiholog.

De ce nu mai vrea sa faca dragoste cu mine?

psiholog Daniela Petrescu

      Asta este intrebarea pe care si-o pun in intimitatea dormitorului multe femei in prezent. Este
nevoie de mult curaj sa admiti ca partenerul tau nu face dragoste cu tine atat de des pe cat ai
dori, sau ca atunci cand mergeti la culcare el se uita la.o emisiune !

      Educatia primita a inradacinat in noi convingerea ca suntem sexul care da, care face
favoruruile. In zilele noastre insa se pare ca sunt femeile cele care din ce in ce mai mult tanjesc
dupa atentia sexuala a partenerului. Si daca acesta nu raspunde, efectul este de cele mai multe
ori devastator pentru psihicul femeii. De cele mai multe ori femeia se condamna pe sine : " sunt
prea grasa ? ", " nu sunt destul de sexy ? ", " sunt prea batrana ? ", " sunt oare varicele mele ?
". sau se poate gandi ca este vorba de alta femeie. Sau ca tehnicile ei sexuale au dat gres- nu e
destul de seducatoare sau e prea seducatoare. Si cel mai rau, isi poate imagina ca partenerul
n-o mai iubeste. Milioane de femei in zilele noastre se lupta cu nemaiintalnitele sentimente de
durere, furie si respingere.

      Revolutia sexuala din 1960 in plan mondial se pare ca a ajuns in Romania odata cu
revolutia anti-comunista din 1989. Dn ce in ce mai multe femei refuza rolul de obiect sexual
detinut pana nu de mult. Vechiul scenariu era simplu : imbraca-te seducator si flirteaza, dar fii
tacuta si supusa. Femeile care participau activ erau categorisite drept "usuratice", "castratoare"
sau "ninfomane".

      Masters si Johnson au demonstrat prin studiile efectuate la inceputul anilor '70 ca sursa
placerii la femei este clitoristul si nu vaginul ,asa cum se credea pana atunci.
Astefl, femeile asa zise " frigide " au devenit orgasmice.

      Miscarea feminista a ajutat femeile sa constientizeze propria sexualitate, in timp ce masurile
contraceptive le-au eliberat de frica sarcinilor nedorite. Mesajul social este :" sexul iti face bine,
cu cat mai mult cu atat mai bine ! ". Cu toate astea, o cantitate considerabila de stres exista atat
pentru barbati, cat si pentru femei, deoarece ei considera ca toti ceilalti fac mai mult sex decat
ei.
Cea mai frecvent intalnita problema la cei care vin la terapie sexuala este discrepanta intre
dorintele lor sexuale. Ce ironic ca in epoca implinirii sexuale femeile sa-si descopere partenerii
ramanand in urma !

      Femeile se simt ranite si umilite atunci cand nu reusesc sa trezeasca libidoul partenerului. In
special pentru femei ,daca nu sunt atinse sau luate in seama, pot aparea consecinte nefaste
asupra increderii in sine si acest lucru poate sabota relatia. Barbatii, de cele mai multe ori ,nici
nu vor sa se gandeasca la consecintele neimplicarii lor in sex ,datorita legaturii indispensabile
ce exista intre acesta si " barbatia " lor.

      Cel mai important este sa stiti ca nu sunteti singurele cupluri care sufera de discrepanta in
dorinta sexuala si cu putina vointa si efort sansa de a creste pasiunea in viata voastra este
enorma !

Depresia la femei
psiholog Steliana Rizeanu

      Depresia este o stare psihica ce se caracterizeaza prin tristete, indispozitie, fatigabilitate,
insomnie, pierderea interesului pentru activitati altadata placute, scaderea libidoului ,
sentimentul de disperare. Frecventa depresiei in randul femeilor este de 2-3 ori mai mare decat
in randul barbatilor, ceea ce nu inseamna in nici un caz ca ele sunt mai slabe.

      Cercetarile recente au demonstrat existenta mai multor diferente intre biologia feminina si
cea masculina, cum ar fi nivelul estrogenului, serotoninei, cortizonului si al melatoninei si aceste
diferente fizice ne ajuta sa intelegem de ce femeile sunt mai susceptibile la depresie, in special
depresia sezoniera.

      Stresul joaca un rol major in depresie si femeile raspund la stress in mod diferit fata de
barbati - in timp ce ele dezvolta simptome afective, ca ; depresie, anxietate, deprinderi
alimentare gresite, barbatii apeleaza mai degraba la alcool, droguri, comportament agresiv.

      Fluctuatiile hormonale din timpul ciclului menstrual, de dupa sarcina sau din timpul
menopauzei contribuie la aparitia unor forme de depresie specifice femeilor, cum ar fi:
sindromul premenstrual, disforia premenstruala, depresia postpartum si depresia
premenopauza.

      Studiile ne arata care sunt factorii care duc la depresia feminina - este vorba despre o
combinatie de schimbari in chimia cerebrala, stresul, traumele si factorii genetici.

      Tratamentul depresiei este in mare parte acelasi la barbati si la femei, exceptie facand
femeile care au suferit traume speciale -ca violul si incestul- si care trebuie sa apeleze la un
psihoterapeut specializat in acest domeniu.

      In afara formelor principale de depresie, comune atat barbatilor cat si femeilor, exista forme
specific feminine, datorate psihologiei lor speciale si hormonilor. Estrogenul-hormonul sexual
feminin, influenteaza mai mult de 300 functii ale organismului, printre care reglarea ciclului
menstrual, protejarea inimii si mentinerea unei osaturi puternice.

      Fluctuatia nivelului de estrogen din perioada sarcinei, a ciclului menstrual si a menopauzei
poate afecta starea de dispozitie si, in cazuri severe, atrage episoade depresive Din pacate,
aceste episoade din viata femeilor raman de multe ori netratate si a venit timpul ca ele sa
cunoasca urmatoarele adevaruri:

   - sindromul premenstrual se poate trata si preveni si nu exista nici un motiv pentru care
femeile ar trebui sa indure aceasta suferinta frecventa;
   - mai mult de jumatate din femeile care au avut depresie postpartum o vor experimenta din
nou la urmatoarea nastere, deci este necesar sa identificam aceasta depresie si s-o tratam din
timp;
   - rata sinuciderilor in randul femeilor este mai ridicata in premenopauza, ceea ce duce la o
scurtare tragica a vietii, din moment ce o treime din ea se desfasoara dupa aparitia
menopauzei.

Copilul dumneavoastra este agresiv?

psiholog Steliana Rizeanu

      Copiii fac fata unor situatii familiale si scolare tensionate prin comportamente agresive.
Agresivitatea lor poate fi o modalitate de a atrage atentia sau poate fi o simpla provocare.
Uneori copiii folosesc comportamentele agresive pentru a castiga o identitate proprie, alteori se
simt pur si simplu neglijati.

      Comportamentul agresiv are in timp efecte negative si duce la deficiente in modalitatile de
rezolvare a situatiei conflictuale.

      In general, copii agresivi traiesc intr-un mediu social caracterizat prin conflicte, neglijare si
abuz, dar de multe ori agresivitatea copiilor este cauza conflictelor in familie.

      Agresivitatea copilului se poate manifesta inca din perioada de sugar, cand acesta isi
manifesta furia (in special baietelul), continuand cu copilaria mica, in care apar conflicte in
special intre copiii de acelasi sex, apoi cu varsta scolara, cand baietii prefera agresivitatea
fizica, iar fetele agresivitatea indirecta.

      Comportamentul agresiv al copilului poate avea ca scop obtinerea unui beneficiu sau poate
fi afectiv (impulsiv, neplanificat).

      De multe ori, insa, agresivitatea este motivata de frica si se amplifica prin crize de furie si
nesiguranta. Copiii din acesta categorie nu au incredere in ceilalti , se simt amenintati si
incearca sa-si reduca furia printr-un comportament agresiv de preventie caracterizat prin
izbucniri de furie . Ei asteapta o recunoastere sociala exagerata si sunt foarte sensibili la
amenintari , incercand sa castige respect cu ajutorul agresivitatii. Cand copiii agresivi obtin
respect si supunere de la ceilalti copii, agresivitatea lor se intareste si se manifesta in tot mai
multe ocazii.

      Metodele educative nepotrivite utilizate de parinti , caracterizate prin amenintari vagi si
inconsecventa intaresc agresivitatea copilului.Deasemenea, statusul social scazut al familiei
constituie un factor de risc, fiind asociat cu competente sociale deficitare si un comportament de
disciplinare problematic. Conflictele conjugale pot determina o crestere a stresului familial si duc
la respingerea copilului de catre parinti.

      Cand comportamentul agresiv al copilului apare in copilaria timpurie ,parintii trebuie sa ia
masuri preventive si terapeutice de corectare a acestuia, in caz contrar copilului ii vor lipsi mai
tarziu abilitatile social-emotionale cu ajutorul carora sa construiasca relatii si sa se integreze in
grup.
Specialistii considera ca in aceasta situatie este necesara o consiliere a parintilor si a familiei,
stiut fiind ca agresivitatea copilului este conditionata de mediul in care traieste.

      In cadrul acestei consilieri parintii invata sa-i faciliteze copilului un comportament nou, mai
putin agresiv, iar pe de alta parte copilul este abordat ca si individualitate.

      Cand copilului nu ii este acordata atentia necesara la primele semne ale agresivitatii ,el
poate fi respins de cei de aceeasi varsta cu el si se poate simti izolat social, avand in acelasi
timp si esecuri scolare. Astfel, el isi cauta sustinerea printre copiii care prezinta aceleasi
manifestari problematice ca si el, il accepta si- i intaresc si mai mult agresivitatea , intrand intr-
un cerc vicios din care cu greu mai poate iesi

Scaderea dorintei sexuale in casatorie

psiholog Daniela Petrescu

      Dorinta sexuala scade la 40% din cuplurile casatorite odata cu trecerea timpului.
      Care este explicatia? Ar fi bine sa fie o singura explicatie, dar din nefericire lucrurile sunt
mult mai complicate. In general infatuarea de la inceputurile unei relatii intretine flacara dorintei
la un nivel foarte ridicat, aproape de obsesie, fata de persoana dorita. Cand infatuarea dispare,
scade si intensitatea pasiunii.

      Doi oameni se plac, se iubesc si decide sa-si uneasca destinele pentru totdeauna. Incep
grijile legate de venituri, de casa, de copii, etc. Aceste ganduri generatoare de anxietate absorb
o mare parte din energia folosita anterior in scopuri exclusive romantice.

      Oboseala si stress-ul de la servici, cresterea copiilor, treburile casnice, problemele medicale
si abuzurile de substante sunt alte cateva motive pentru scaderea semnificativa a dorintei
sexuale.
In realitate, factorii direct responsabili pentru declinul apetitului sexual la persoanele casatorite
sunt psihologici si incoltesc din atitudinea fata de propria persoana, fata de sex in general si fata
de partener. Ceea ce se gandeste despre propria persoana, sex, partener, determina in foarte
mare masura comportamentul intr-o relatie.

      Sunt soti sau sotii care nu se plac, sunt foarte critici cu felul in care arata - prea grasi, prea
slabi - si prefera sa evite actul sexual.

      Anxietatea performantei - gandul persistent ca nu vor fi capabili sa satisfaca partenerul sau
pe sine face ca sexul sa devina un examen foarte dificil si aproape imposibil de trecut!

      Neintelegerile dintre parteneri sunt si ele o sursa a dificultatilor in viata lor sexuala.
Discrepanta in preferintele lor- cand, unde, cum, cat de mult, cat de des- da nastere la
resentimente, anxietate, vinovatie. Aceste emotii neplacute pot contamina placerea sexuala.

      Emotiile negative nu interactioneaza neaparat cu dorinta sexuala. Multi considera sexul ca
fiind o supapa pentru sentimentele de furie, tristete, neliniste. Doar cand aceste emotii sunt
indreptate catre partener, sexul le amplifica. Cateodata insa ele pot inhiba excitatia sexuala.

      Scaderea dorintei sexuale in anumite limite este un process natural care permite
partenerilor sa se focalizeze si asupra altor aspecte ale viitorului lor impreuna. De cele mai
multe ori, se trece printr-o perioada de acomodare care trebuie parcursa cu mult tact si rabdare.
Este confruntarea dintre visele, asteptarile si idealizarile noastre si realitate.

      Relatia sexuala urmeaza acelasi traseu. Partenerii trebuie sa invete sa faca dragoste sis a
se regaseasca in permanenta pentru ca totul se transforma in timp- nimic nu ramane ca la
inceput!

Cum le vorbim copiilor despre sex?

psiholog Daniela Petrescu
     
      Cand am inceput sa ma gandesc la tema de mai sus, tot ce mi-a venit in minte a fost <<
cine poate sa stie asa ceva cu certitudine >>? Am mers mai departe cu gandul si m-am intrebat
de ce oamenii asteapta raspunsuri la problemele lor, evitand sa-si asume eventualele greseli.
Nu exista perfectiune. Nu putem inlatura odata pentru totdeauna greseala din vietile noastre si
ar fi foarte ingrijorator daca acest lucru ar fi posibil. Omul este supus greselii.

      Iata de ce la intrebarea din titlu nu exista un singur raspuns. Sunt psiholog si mama a doi
copii si cred ca aceste doua calitati ale mele imi vor garanta un oarecare grad de credibilitate in
ceea ce voi spune.

      Eu am ales sa vorbesc copiilor mei despre sex doar atat cat vor sa auda si cat sunt gata sa
inteleaga. Daca aveti o relatie cu copilul d-voastra, si ma refer la o relatie in adevaratul sens al
cuvantului, veti sti cand este momentul oportun, pentru ca nu toti copiii au acelasi ritm de
evolutie.
Pana la varsta de 7 ani, copilul trece prin diferite faze de evolutie, insa el nu intelectualizeaza ci
doar simte, deci o discutie nu-si are rostul.

      Este bine sa observati cu atentie modalitatile de exteriorizare, spontane de altfel, prin care
fiecare copil experimenteaza fie cu propria persoana, cu propriul corp, fie cu cei apropiati -
mama, tata, frati, surori. Sa mentineti o atitudine neutra, sa nu interveniti interzicandu-i sau
incurajandu-i in vreun fel actiunea.

      Ceea ce copilul dumneavoastra face in aceasta perioada este pur instinctual si este extrem
de important pentru evolutia sa ulterioara intrucat o atitudine opresiva din partea
dumneavoastra poate da nastere unor sentimente de vinovatie asociate cu sexualitatea, sau
dimpotriva, o atitudine incurajatoare poate conduce, in unele cazuri, la comportamente
hipersexuale. Este un prilej si pentru dumneavoastra de a observa diverse reactii ce pot aparea
la propria persoana si de a va reevalua pozitia fata de sex si sexualitate in general.

      Nu intamplator la 7 ani incepe scoala. Copilul incepe sa se orienteze preponderent catre
cunoastere, catre exterior. Este dezinteresat vis-a-vis de subiectul sex. Daca vede o scena
amoroasa isi pune mana la ochi.

      De la 9 pana la varsta de 11, 12 ani, am remarcat o oarecare ambivalenta, curiozitate si

dezinteres in acelasi timp. Au loc o serie de transformari fizice, apar semnele diferentierii
sexuale. Acum este un moment bun pentru a vorbi cu copilul tau, dar numai atat cat vrea el.
Eu am ales o cale ce se pare ca a functionat- am mers la o librarie cu copilul meu si am rugat-o
pe vanzatoare sa-i arate raftul cu carti de anatomie si sexualitate pentru varsta lui. Si-a ales
doua carti, iar peste cateva zile a venit la mine si m-a intrebat diverse lucruri.

      Ce le spunem copiilor ? Aici intra in joc personalitatea fiecarui parinte, credintele acestuia,
principiile sale despre viata si despre lume. Intr-un fel abordeaza problema un om de stiinta si
altfel va vorbi copiilor sai o persoana profund religioasa.

      Cu privire la ce anume spunem copiilor nostri, stiu doar ca este extrem de important sa
vorbiti cu ei, sa le aratati ca va pasa, ca sunteti interesati de ceea ce li se intampla si de ceea ce
traiesc in aceasta perioada delicata a vietii lor. Insa continutul si forma acestor discutii sunt in
exclusivitate opera voastra. Totusi nu uitati ca vorbele rostite pot influenta destinele lor. Exista
literatura de specialitate de unde puteti culege informatiile care se potrivesc cu ceea ce ganditi
sau va puteti inspira atunci cand va lipseste o educatie in acest sens.

      De asemenea, aveti posibilitatea de a apela la specialisti care pot facilita comunicarea intre
dumneavostra si copil, daca este cazul.

      De modul in care pregatiti copilul pentru trecerea in faza urmatoare, cea a pubertatii, si mai
apoi in adolescenta, depind relatia pe care o veti avea cu acesta in momentele delicate
caracteristice traversarii acestor etape, precum si transformarea sa intr-un tanar adult sanatos si
echilibrat.
Daca reusiti sa puneti bazele unei relatii solide, bazate pe incredere, transparenta, respect si
mai ales dragoste, copilul dumneavoastra nu va ezita in a va cere sfatul ori de cate ori va fi
nevoie in toti acesti ani premergatori debutului vietii sexuale.

      A fi transparent, dupa mine, inseamna ca ceea ce spuneti sa fie in concordanta cu conduita
dumneavoastra, altfel riscati sa pierdeti respectul copilului.

      Cum le vorbim copiilor despre sex ? Ceea ce facem, felul in care alegem noi sa ne traim
viata , in conditii pe care de cele mai multe ori nu le putem influenta, relatiile noastre cu oamenii
importanti din jurul nostru, toate acestea si multe altele vorbesc mai mult decat cuvintele.

      Cea mai importanta lectie pentru copiii nostri este sa iubeasca, sa se iubeasca pe ei insisi in
primul rand, doar in felul acesta sexul isi va realua locul sau firesc - cel de impreunare ca
incununare a iubirii dintre doi oameni si nu ca o conformare la influentele mediului in care
traiesc.

Desconsiderarea si rezolvarea problemelor

psiholog Tatiana Constandache

      In fiecare zi, indiferent de locul in care ne aflam , la serviciu, scoala sau acasa, apar
probleme cu care ne confruntam.

       "Cum sa rezolv cat mai bine sarcina care mi-a fost incredintata?"

       "Cum sa rectionez atunci cand seful meu are o atitudine ostila fata de mine?"

       "Am o relatie care ma nemultumeste si nu reusesc sa iau o decizie."

      De fiecare data cand ne confruntam cu o probleme avem doua optiuni:putem folosi
capacitatea de adult pentru a gandi , simti si actiona in vederea rezolvarii problemei sau putem
trece in script, adica vom gandi, simti si ne vom comporta ca atunci cand eram mici.

      Scriptul reprezinta un plan al vietii preconstient, bazat pe deciziile initiale ale copilului ,luate
in primii ani de viata si reprezentand strategia pe care copilul a gasit-o pentru a supravietui intr-
o lume care I se pare ostila si amenintatoare pentru viata sa. Copilul este cel care decide acest
plan , nu este influentat doar de factorii exteriori cum ar fi parintii sau mediul inconjurator.
Scriptul este un scenariu care determina omului destinul si inclusiv modul de abordare a
relatiilor si a sarcinilor.

      In cazul in care rezolv problema din pozitia de adult voi lua in calcul toate aspectele situatiei
reale: voi constientiza existenta problemei, faptul ca exista posibilitati de schimbare astfel incat
aceasta sa fie rezolvata si de asemenea voi sti ca eu am abilitatea de a actiona si de a o
rezolva.

      Alegand a doua optiune , aceea de a trece in script ,voi incepe sa percep lumea astfel incat
sa se potriveasca cu deciziile pe care le-am luat in copilarie.In acest caz voi ignora unele
aspecte ale situatiei reale si voi supraevalua alte aspecte ale problemei.In loc de a actiona
pentru a rezolva problema voi incerca sa-I manipulez pe ceilalti pentru a primi solutia.In loc sa
am un comportament activ voi avea unul pasiv,care nu duce la rezolvarea problemei.

      Comportamentele pasive indica faptul ca persoana desconsidera ,atribuie o valuare

inadecvata ,subestimeaza sau supraestimeaza ceva.Cand desconsideram ignoram inconstient
o informatie utila care ne-ar ajuta sa rezolvam problema.

      Adoptand un comportament pasiv pot sa nu fac nimic efectiv sau pot sa-mi consum energia
intr-o alta directie decat aceea care ar duce la rezolvarea problemei.

      Putem astfel sa desconsideram capacitatea de a faca ceva intr-o situatie, ne putem crede
incapabili de a gandi.

      De asemenea putem avea un tip de pasivitate la nivelul reflectiei,compotandu-ne astfel incat
sa facem cum credem ca ar vrea ceilalti sa facem.In acest caz nu verificam in mod real
dorintele celorlalti si care ne sunt propriile, adevaratele noastre dorinte.Ne desconsideram
capacitatea de a actiona in functie de propriile alegeri.

      Exista cazuri in care persoanele se angajeaza in activitati fara tel ,repetitive(rosul
unghiilor,mancatul excesiv),incercand sa-si elibereze disconfortul dat de faptul ca nu reusesc sa
resolve problema.In loc sa-si canalizeze energia catre o actiune de rezolvare a situatiei , se
agita desconsiderandu-si capacitatea de a reactiona pentru a rezolva problema.

      Putem de asemenea sa credem ca nu avem abilitatea de a rezolva problema sperand ca

altcineva sa o rezolve in locul nostru.

      Sunt cazuri in care chiar un comportament violent poarte fi considerat pasiv fata de obiectiv
adica de rezolvarea probemei. Acesta deoarece violenta nu vizeaza rezolvarea problemei
prezente, cantitatea de energie eliberata se foloseste contra propriei persoane sau a celorlalti in
incercarea disperata de a-i face pe acestia sa rezolve problema in locul lor.

      Folosind unul din tipurile acestea de comportamente pasive noi desconsideram: pe altii , pe
noi sau situatia.

      Desconsiderand vom avea ca rezultat probeme nerezolvate.

      Identificand faptul ca desconsideram ,ce anume ,la ce nivel,vom avea un instrument
puternic pentru a ne rezolva problemele

Educatia sexuala la adolescenta

psiholog Viorica Dragomir

      A-i vorbi unui copil despre sex, inseamna a-i vorbi despre dezvoltare si crestere, despre
dragostea dintre un barbat si femeie, despre responsabilitatile si respectul ce trebuie create
intre oameni.

     Primele intrebari despre sexualitate incep sa apara in jurul varstei de patru ani; este normal
sa le raspundem fara a denatura lucrurile, prin cuvinte potrivite momentului respectiv. La varsta
de opt ani este recomandabil sa folosim termeni care definesc organele genitale , fara a folosi
inlocuitori. Pentru adolescenti oferi detalii, informatii, folosesti cuvinte diferite. Adolescentul iti
pune intrebari si adeseori cunoste raspunsul, chiar daca nu este tocmai corect. Daca il lasi
nesupravegheat si nu-i explici , i se poate parea natural sa experimenteze ceea ce vede la
televizor. In zilele noastre, cand copiii sunt supusi atator informatii incitante, ei sunt in pericol
daca nu sunt preveniti de parinti. 

      Parintii trebuie sa le vorbeasca copiilor despre sexualitate, dandu-le in acelasi timp
increderea ca pot discuta despre ea cu persoana care, in familie, ii invata cum sa se poarte in
societate, cum sa-si educe simtul estetic si moral. Tot parintii trebuie sa le spuna despre legea
interdictiei incestului, caruia i se supun si ei, iar apoi sa le insufle simtul de autoaparare in fata
adultilor care ar incerca sa profite de lipsa lor de experienta si credulitate, si sa-i atraga in cursa.

      A le vorbi copiilor despre sexualitate, este rolul ce le revine parintilor, mamei in cazul
fetitelor, tatalui in cazul baietilor, ajutati atunci cand nu stiu cum sa o faca fie de o carte pe
aceasta tema sau de un consilier (asistent social sau psiholog), care are deja o relatie apropiata
cu copilul.

      Cand parintii se simt intr-adevar incapabili sa vorbeasca despre aceste probleme, ei pot sa
gaseasca pe cineva in locul lor; o prietena, de exemplu, care a stiut cum sa procedeze cu copiii
ei si care ar putea , in prezenta mamei - e mai bine -, sa raspunda fetitelor; sau un tata prieten
de familie, care a stiut ce sa le raspunda baietilor lui, si care ar accepta sa le vorbeasca si
altora, in prezenta tatalui lor.

        Abordarea acestui subiect este foarte importanta astfel ca incercati sa tineti cont de
urmatoarele recomandari:
      Gaseste timpul potrivit pentru a vorbi;

      Cand copii fac o remarca sau pun o intrebare este important sa asculti, astfel incat sa
intelegi daca a venit momentul;

      Daca copilul iti pune multe intrebari despre sexualitate, atunci insemna ca a venit momentul;

      E bine sa se raspunda la orice intrebare, directa sau indirecta, in modul cel mai natural si
mai simplu cu putinta;

      "Nu stiu" sau "nu pot sa-ti raspund pentru ca mi-e greu sa discut despre problemele
sexuale" e oricum mai bine decat nimic;

      Incercati sa folositi intrebarile in oglinda: "Vrei sa stii de unde vin copii? Tu ce crezi?";

      Acodati-va timp pentru a gasi raspunsurile potrivite la intrebarile copilului si reveniti si
discutati cu el;

      Acorda-i copilului un timp special pentru a-i raspunde la intrebarile lui despre sexualitate:
"de dimineata m-ai intrebat despre anumite lucruri, acum ca e liniste in casa, putem sa
discutam";

      Dati-i un raspuns apropiat de ceea ce cunoaste el, lucrati pe ceea ce stie copilul.

Copilul in dificultate
psiholog Georgeta Radulescu

      Fiecare fiinta umana se confrunta cu nenumarate obstacole in procesul devenirii sale ca
personalitate.

      Copilul tipa pentru a-si anunta venirea pe lume. Treptat, in primele luni, isi moduleaza vocea
si gangureste, apoi descopera alte modalitati vocale, silabe, cuvinte, interjectii, propozitii
afirmative, interogative, imperative, posibilitati deci de a intra in dialog cu mama, cu familia, cu
cei dragi, cu cei cunoscuti, dar si cu cei necunoscuti.

      Daca ganguritul dispare si nu se converteste in vocale, silabe, etc copilul poate fi in
dificultate. Nu aude ? Nu este auzit ? Nu-i raspunde nimeni ? Nu-i intoarce nimeni bucuria de a
fi descoperit ? Ca ceilalti pot sa fie aproape si cand nu sunt foarte aproape ?

      Si daca aude ? Daca traieste intr-o lume a surzilor la propriu sau la figurat se produce o
distorsiune. Neprimind feed back pierde sansa de a patrunde in lume sau intarzie momentul
intrarii. Lumea ii poate apare ca inaccesibila.

      Un copil poate zambi din primele luni de viata. La trei luni vorbim de zambetul social.
Zambeste pentru ca i se zambeste, pentru ca ceilalti sunt incantati si petrec mai mutl timp decat
ar avea nevoie ca sa-i astampere foamea, setea, confortul fizic.

Daca nu-i zambeste nimeni cand zambeste, poate pierde capacitatea de a zambi.

      Tristetea copilului nu este doar un obstacol, este un semn de alarma. Trebuie sa se fi
intamplat ceva important ca el sa se retraga intr-o cochilie.

      Divortul, separarea parintilor, schimbarile frecvente de domiciliu, impuse de conditii mai
putin faste, conflictele, oboseala excesiva a parintilor pot determina suferinte psihice de la
varste foarte mici.

      In jurul varstei de un an copilul incepe sa mearga singur. Primii pasi sunt nesiguri ca ai
primului astronaut care a pasit pe luna. Aventura continua cu bucuria de a urca si a cobori scara
si apoi cu alergatul. Dar daca atunci cand a facut primul pas singur, cand a urcat prima treapta,
cand a luat-o la fuga si nu l-a vazut nimeni, nu a uimit pe nimeni, nu a declansat explozie de
bucurie, ci a fost admonestat ca a plecat singur dintr-un loc sigur incep indoielile, poate incepe
balansul.

      Copilul descopera lumea, treptat din clipa in care se naste. Merge in parc dus fiind de cei
dragi din primele saptamani de viata. Dar daca va fi dus departe de locul de joaca al copiilor
pentru a nu se impiedica nimeni de carutul lui, in coltul cel mai linistit, ar putea invata ca este
bine sa fie doar in preajma celor mari. Intrarea in colectivitate poate fi un obstacol de netrecut.

      Intrarea in scoala este o alta aventura in care copilul trebuie sa-si descopere o noua
identitate, alte capacitati. Va fi impreuna cu copii pe care i-a cunoscut sau nu, va trebui sa
reziste tentatiilor diverse pana la pauza, va trebui sa tina seama de conditiile impuse de
regulamentul scolar. Persoana cea mai importanta in timpul activitatilor scolare nu va mai fi
mama, ci cadrul didactic.

Copilul poate fi in dificultate daca accesul la norma a fost decoperit odata cu intrarea in
scoala.

      Prematuritatea, imbolnavirile frecvente in primii ani de viata, intarzierea in dezvoltarea

psihomotorie, hipertimiditatea, intarzierea in aparitia si dezvoltarea vorbirii, balbaiala, teama
exagerata de esec pot fi obstacole, dar in acelasi timp ele sunt si praguri psihologice care pot fi
depasite. Se pot constitui in provocari carora copilul sa le raspunda cu bucurie.

      O fetita a fost abandonata in maternitate. La trei ani si jumatate avea sase kilograme, nu
emitea nici un sunet, nu se ridicase niciodata singura din patut, asistenta psihologica, in afara
celei medicale. Schimbarea modului de abordare a copilului, schimbarea atitudinii celor care se
ocupau de copil a facut posibil ca la patru ani sa mearga, sa inceapa sa vorbeasca, iar la sase
ani si juamatate sa fi recuperat handicapul si sa se integreze cu succes in familia de adoptie, in
scoala, in viata.

      Un baiat s-a ridicat si a facut singur primii pasi la noua ani. Astazi are 20 de ani, este in
clasa a XII- a. A terminat clasa a XI- a cu mentiune intr-un liceu de prestigiu bucurestean.

      Dificultatile trebuie sa le strabatem impreuna cu copilul, cata vreme are nevoie de ajutorul
nostru, fara a ne substitui lui, fara a stirbi bucuria de a trai, de a invinge, de a astepta cu
incredere momentul prielnic.

      Fiecare copil este unic, fiecare reusita este un dar al zeilor la care omul are acces daca are
de ce sa faca efotul si mai ales daca are pentru cine. Nimeni nu trebuie sa fie singur.
Psihologul, poate fi prietenul celui in dificultate

Tulburarea emotionala si tratarea acesteia

Dr. Albert Ellis

      Abia cand mi-am prezentat prima lucrare despre terapia comportamentala rational-emotiva
(REBT) si despre terapia cognitiv comportamentala la conventia din 1956 a Asociatiei
Americane de Psihologie, am realizat cat de complexe sunt cognitiile, emotiile si
comportamentele si cum ele se cuprind si interactioneaza unele cu celelalte.

      REBT a avut intotdeauna o viziune complexa, holistica, bazata pe interactiuni in ceea ce
priveste ABC-ul personalitatii si al dereglarilor. Mai simplu spus, teoria ABC a REBT urmareste
conceptiile catorva filosofi antici - in special Epictet si Marc Aureliu - si pe cele ale teoriei lui
Robert Woodworth cu privire la stimul -organism - raspuns.

      Acesta sustine ca evenimentul declansator (A) din vietile oamenilor contribuie la dereglarile
lor emotionale si comportamentale sau la consecinte (C), in special datorita faptului ca parerile
oamenilor (B) despre aceste evenimente declansatoare (A) actioneaza in mod coercitiv sau se
amesteca cu consecintele (C).

Teluri si valori umane de baza

      Oamenii au de obicei un set de teluri, valori si dorinte. Din punct de vedere biologic si prin
invatare in cadrul societatii, oamenii sunt animale care au un scop, iar acesta este de obicei, sa
supravetuiasca, sa nu simta foarte tare durerea si sa fie cat de cat satisfacut sau multumit.
Aceste scopuri primare au si subcategorii cum ar fi cautarea fericirii (1) cand sunt singuri; (2)
cand sunt in mijlocul altor grupuri de oameni; (3) in intimitate, cu cativa oameni alesi; (4)
educationele si informationale; (5) vocationale si economice si (6)recreationale.

      Cand ca raspuns la un eveniment declansator, oamenii se gandesc ,,Asta e bine! Imi place
evenimentul asta declansator'' ei tind sa experimenteze consecinta emotionala a placerii si a
fericirii si consecinta comportamentala a abordarii (sau incercarea repetarii) acestui eveniment
declansator.

      Cand aceiasi oameni traiesc experienta unor evenimente declansatoare care in opinia lor le
blocheaza sau le saboteaza telurile, atunci ei reactioneaza de obicei intr-o manier neplacuta,
evitanta. Astfel, la momentul B ei prefera sa gandeasca: ,,Este rau! Nu-mi place evenimentul
asta declansator'' si traiesc experienta consecintelor emotionale de frustrare sau nefericire si
consecinta comportamentala de evitare sau incercare de a evita sau elimina evenimentul
declansator.

ABC-ul dereglarii emotionale

      Modelul REBT al ABC-ului devine si mai complex si mai controversat atunci cand este
aplicat dereglarilor nevrotice. El pleaca de la ipoteza ca atunci cand telurile oamenilor sunt
blocate de evenimente declantatoare, ei aleg constient sau nu daca raspund cu consecinte
negative dereglate sau nedereglate.

      Daca sistemul lor de convingeri este rational sau de autoajutorare, el va cuprinde de
asemenea filosofii care sa-i ajute la atingerea scopurilor. Aceste opinii rationale vor duce la
crearea de consecinte emotionale sanatoase, cum ar fi sentimentul normal de dezamagire,
suferinta, regret, frustrare. Credintele rationale vor incuraja de asemenea un comportament
sanatos, ca de exemplu incercare de schimbare, imbunatatire sau evitare a evenimentelor
declansatoare care saboteaza scopurile individului.

      Acest model ABC al dereglarii emotionale/comportamentale este unul direct si dupa cum s-a
putut observa mai sus, este utilizat de majoritatea consilierilor si a teoreticienilor care se ocipa
de REBT si de terapia cognitiv-comportamentala. El sustine ideea ca opiniile irationale si
atitudinile disfunctionale care constituie filosofiile de autodereglare ale oamenilor au doua mari
trasaturi:

      1) Acestea au la baza cerinte implicite sau explicite, rigide sau vehemente, exprimate de
obicei prin verbele a trebui, a fi necesar, a fi obligatoriu etc. Ca de exemplu ,,Trebuie neaparat
sa-mi ating scopurile!''

      Ele mai au si derivate ale acestor cerinte: ,,daca scopurile mele nu sunt atinse asa cum ar
trebui'' (a) ,,este ingrozitor'' (i.e. 100% rau); (b) ,,Nu pot suporta'' (i.e. nu voi putea supravietui sa
fiu fericit deloc!); (c) ,,Nu am nici o valoare'' (sunt o persoana complet rea si care nu merita
nimic; si (d) ,,Nu voi reusi niciodata sa obtin ceea ce vreau, nici acum nici in viitor!''

      Acest model ABC al dereglarilor umane este urmat in REBT de D - punerea in discutie a
opiniilor irationale ale oamenilor (IB) - atunci cand acestia se simt si actioneaza intr-o maniera
de autoinfrangere, pana cand ajung la E, un nou set de credinte, mai rationale. De exemplu,
,,As prefera sa reusesc si sa fiu iubit(a), dar nu trebuie sa fiu neaparat asa!'', ,,Mi-ar placea
foarte mult ca ceilalti sa ma trateze corect si cu consideratie, dar nu vad de ce ar trebui sa o
faca''. ,,Imi doresc mult ca viata mea sa fie mai confortabila si mai placuta, dar nu e necesar ca
ea sa fie asa.''

      Punerea in discutie a opiniilor irationale se face mai intai cognitiv, folosind chestionarea si
provocarea stiintifica pentru a zdruncina din temelii conceptiile de tipul trebuie si e necesar. De
exemplu, ,,De ce trebuie sa ma descurc bine, chiar daca e preferabil sa se intample asa?''
,,Care e dovada faptului ca trebuie sa ma tratezi cu consideratie, chiar daca eu as dori sa fie
asa?'' punerea in discutie se face si emotional.
      De exemplu prin folosirea imagisticii rational-emotive, oamenii isi imagineaza cele mai
rasunatoare esecuri in atingerea scopurilor si se lasa prada unei depresii profunde. Apoi trebuie
sa munceasca pentru asi schimba sentimentele nepotrivite de deprimare in sentimente
sanatoase de dezamagire sau regret. Spre exemplu, cei care evita socializarea se pot forta sa
socializeze si in acelasi timp sa se conginga pe ei insisi ca nu este ceva ingrozitor sa fi respins,
ci doar putin neplacut.

      Aplicarea mai specifica a ABC-ului pe REBT a avut succes in mii de cazuri raportate si de
rezultate ale studiilor terapeutice. Majoritatea acestora au folosit discutia cognitiva REBT, dar nu
au reusit sa adauge si metodele emotionale si comportamentale de punere in discutie. Asadar,
nu sunt de parere ca atunci cand REBT va fi pusa in aplicare in mod corect, va avea rezultate si
mai bune in fata grupurilor de control decat pana acum.

Filosofia mea despre psihoterapie

Dr. Albert Ellis

      Abordarea mea de psihoterapie este sa ma concentrez asupra filosofiei de viata a clientilor
mei, sa-i fac sa vada exact care sunt opiniile lor irationale si cum se autoinfrang; sa-i conving sa
lupte din greu atat emotional cat si comportamental pentru a le schimba. Convingerea mea de
baza este ca in principiu toti indivizii ,,nevrotici'' pot uneori sa gandeasca distorsionat, magic,
dogmatic, si nerealist.

      Ei nu numai ca vor, doresc sau prefera; ei cer. Nu numai ca vor sa aiba succes, sa atinga
placerea sau sa aiba relatii bazate pe iubire; ei insista sa fie cei mai importanti, nobili, perfecti,
asemenea unor zei. Ei vor sa se testeze, in loc sa fie ei insisi. Ei refuza cu incapatanare sa
schimbe groaznica realitate sau sa o accepte cu gratie, atunci cand ea chiar nu poate fi
schimbata. Ei prefera sa comande ca viata trebuie si e necesar sa fie asa cum vor ei; si de
aceea isi petrec mare parte din aceasta plangand, plangandu-se, fiind deprimati si enervandu-
se cand dorintele nu le sunt implinite.

      Filosofia mea psihoterapeutica considera, cu alte cuvinte, ca marea majoritatea oamenilor
din toate colturile lumii sunt mai tulburati decat ar trebui sa fie - pentru simplu motiv ca nu
accepta ca sunt oameni simpli, supusi greselii. Ei aspira adesea sa fie supraoameni, iar din
cauza ca nu pot fi si pentru ca au tendinte inascute si dobandite catre autodenigrare (insa nu
numai a realizarilor lor), atunci cand nu-si ating idealurile, se concep ca suboameni. In acel
moment sunt nervosi, se simt vinovati, rusinati, inutili si se urasc pe ei insisi.

      Ei au adesea o toleranta scazuta la frustrare in ceea ce priveste greselile altora si in ceea ce
priveste iritarea de a trai intr-o lume dificila. Din cauza conceptiei ca ceilalti trebuie sa fie
generosi, plini de consideratie, iubitori si corecti fara rezerve, iar conditiile de viata trebuie sa fie
usoare, fara sa necesite efort, ei trec foarte repede de la sentimentele de adaptare cum ar fi
durerea, regretul sau iritare la sentimente daunatoare precum anxietatea, mila fata de propria
persoana, furie sau deprimare.

      Dati-mi voie, cu riscul de a deveni plictisitor, sa repet - fiindca acest moment este unul
esential pentru intelegerea filozofiei mele de psihoterapie. Practic, toti indivizii au tendinte sau
dobandite de a se purta ca niste copii intreaga viata: de a-si defini dorintele ca necesitati; ei
cred cu ardoare ca trebuie sa realizeze ceva bine, ca ceilalti trebuie sa-i trateze corect, iar
conditiile de viata trebuie sa fie confortabile si placute. Pentru a inrautatii situatia, ei extind
aceste cerinte ilogice si in raza de actiune a tulburarilor lor. Astfel, ei cred ca nu se poate sa fie
tulburati emotional; iar daca sunt, daca merg la o anumita terapie, ei trebuie sa se recupereze
total si foarte repede.

      Astfel ei se autoinfrang pe mai multe planuri: mai intai in ceea ce priveste esecurile lor
originare, in al doilea rand in ceea ce priveste eliberarea de simptome, iar in al treilea rand in
ceea ce priveste incapacitatea de a-si ameliora starea pe parcursul terapiei. Ca rezultat al
acestui perfectionism - care intr-un anumit sens este conditia umana - ei manifesta adesea
dereglari sau se autoinfrang.

      Opozitia fata de terapie este continua si plina de forta, nu pentru ca ei si-ar uri terapeutii sau
pentru ca nu vor sa se faca bine, ci pentru ca adesea e foarte dificil sa renunte la presupozitiile
lor magice, sa accepte realitatea cruda si sa munceasca din greu pentru a-si schimba premisele
filozofice sau ceea ce Alfred Adler numea telurile si scopurile lor nevrotice.

TELURILE SI STILUL TERAPEUTIC

      Daca toate acestea sunt adevarate, atunci este destul de evident care sunt telurile si stilul
meu psihoterapeutic. Vreau neaparat sa le arat efectiv si eficient clientilor mei ca:

      1) Sunt in mare masura responsabili de simptomele curente si ca desi conditiile vietii lor
trecute sau prezente au o mare influenta asupra lor si ii afecteaza, aceste evenimente luate ca
atare nu sunt cauza tulburarii lor.

      2) Intelegerea exacta a ceea ce ei gandesc sau fac ca sa fie atat de suparati este de obicei
un preludiu la schimbarea personalitatii; dar numai efortul hotarat de a utiliza acesta intelegere
de a se mobiliza sa gandeasca, sactioneze si sa simta diferit ii poate ajuta sa-si amelioreze
starea si sa ramana asa.

      3) Esenta comportamentala a celei mai grave dereglari nu este tendinta oamenilor de a
evalua propriile fapte, actiuni si realizari, precum si pe ale altora (acestea fiind de fapt un lucru
bun si probabil necesar pentru supravietuirea si fericirea lor), ci inclinatia lor devotata spre
autoevaluare si spre evaluarea celorlalti: spre a face raportul valorii lor, a totalitatii lor. Scopul de
baza al acestei evaluari globale a valorii proprii si a valorii altora nu este de a spori placerea
proprie (sau pe a altora), ci acela de a deifica sau demoniza oamenii. In cazul in care nu
renunta la acest scop ei sunt pedepsiti sa duca o viata plina de anxietate, depresii, rusine si
ostilitate.

      4) Muncind din greu impotriva acestor dispozitii innascute si dobandite de a controla
universul si de a demonstra ca sunt oameni mai buni decat ceilalti, ei pot sa-si schimbe
semnificativ conceptiile filosofice, sa-si diminueze gandirea si comportarea ca niste tanci si in
sfarsit sa devina indivizi care se accepta pe ei insisi, echilibrati din punct de vedere emotional,
toate acestea prin utilizarea unor tehnici cognitive, emotionale si comportamentale variate.

TERAPIA ACTIVA-DIRECTIVA
      Datorita faptului ca sunt optimist in ceea ce priveste atingerea acestor scopuri (uneori chiar
in cateva luni) de catre majoritatea indivizilor, in special de catre cei care sunt suficient de
motivati sa vina la terapie, adopt un rol activ-directiv ca psihoterapeut.

      Activitatea mea principala este in majoritatea timpului constituita din predare viguroasa,
implicata si preocupata. Le arat clientilor, folosind exemple recente din propriile lor vieti, ca ori
de cate ori simt anxietate, vina, depresie, ura fata de propria persoana sau furie la punctul C
(i.e. consecintele emotionale),ca acestea nu sunt provocate doar de A (dificultatile care au loc
sau care in opinia lor vor avea loc) care are loc inainte de C. De fapt, ei insisi se tulbura fara
rost sau devin simptomatici, alegand constient sau inconstient sa urmeze anumite convingeri la
momentul B.

      Mai mult, teoria Terapiei Comportamentale Rational-Emotive (pe care o aplic de aproape 50
de ani) sustine ca ori de cate ori oamenii se supara, au tendinta sa aiba opinii rationale (RB)
care ii fac sa raspunda la momentul C cu sentimente nedaunatoare (cum ar fi durerea, regretul,
frustrarea). Ei au de asemenea opinii irationale (IB) care ii fac sa raspunda la momentul C cu
sentimente daunatoare (ca anxietatea, depresia, furia).

      De adoptat aceasta teorie si aplicarea ei, printre acestia numarandu-se Aaron Beck, Arnold
Lazarus, Donald Meichenbaum si David Barlow.

      Evaluarea mea a situatiei actuale a practicarii psihoterapiei este ca desi uneori se face
destul de superficial, pe termen lung pare ca devine mai profunda, eficienta si sanatoasa.
Latura superficiala cuprinde aparent o lista nesfarsita de terapii ,,sentimentale'', ,,bazate pe
experienta'', ,,primare'' si ,,new age'' care sunt in mare masura anticognitive.

      Aceste terapii au adesea ca mesaj pentru cei care adera la ele faptul ca nu trebuie sa-si
foloseasca prea mult capul, ca trebuie sa devina obsedati ,,de a intra in contact cu ei'' si de a nu
avea nici un fel de inhibitii fata de exprimarea propriilor sentimente (ramanand astfel copilarosi
si plangaciosi), ca reactiile naturale ale corpului lor sunt ghizi mai buni pentru o viata creatoare
si fericita decat disciplina rationala si ca misticismul si magia aduc mai multe satisfactii decat
gandirea stiintifica, flexibila.

SEPARAREA FICTIUNII DE REALITATE

      Pe de alta parte, viitorul pare promitator in domeniul psihoterapiei. Multi medici si cercetatori
tineri, majoritatea orientati catre o anumita forma de terapie cognitiv-comportamentala, fac cu
mare grija distinctia intre fictiunea terapeutica si realitate sau descoperirea de ce si cum
anumite metode dau rezultate si altele nu. Eu recomand in mod deosebit literatura de
specialitate, cum ar fi Cognitive Terapy and Journal of Rational-Emotive and Cognitive-Behavior
Terapy care a redat viata cauzei studiilor terapeutice evaluate stiintific.

      Care este rolul care i se cuvine psihoterapiei in societate? As spune: unul exceptional de
educativ, si nu unul de reeducare. Daca psihoterapia functioneaza atunci are cateva lucruri
importante de spus in legatura cu modul in care oamenii se comporta cand au o tulburare
emotionala, cum ajung in acesta situatie si cum se pot ajuta pe ei insisi sa gandeasca, sa simta
si sa se comporte in mod eficient si placut. Daca are de spus toate acestea, atunci ar fi bine sa
le-o spuna celor tineri si profesorilor lor, atat preventiv, cat si curativ, astfel incat majoritatea
oamenilor sa fie in stare sa se inteleaga pe ei insisi si sa munceasca din greu pentru
ameliorarea tulburarilor emotionale grave.

      Viitorul psihoterapiei va sta, in opinia mea, in directia educatiei si nu in cea terapeut-client.
Terapeutii vor urma modelul educativ, in locul celui psihodinamic, medical sau de alt tip, va
inventa si va folosi o mare varietate metode pedagogice pentru a ajunge si influenta milioane de
oameni. Astfel, ei vor utiliza (asa cum se intampla deja aici, la Institutul Albert Ellis din New
York) prelegerile, seminariile, workshop-urile, casetele, filmele, pamfletele, cartile, materialele
programate si numeroase alte tehnici de a-i ajuta pe oameni sa se inteleaga si sa se ajute pe ei
insisi.

      Cum mi se pare meseria de terapeut? Foarte frumoasa. In mare parte datorita faptului ca
sunt deosebit de activ si imi petrec cea mai mare parte a timpului convingandu-i pe oameni sa
renunte la parerile lor irationale, in loc sa le ascul povestile despre cat sufera si sa-i bat linistitor
pe umar. De asemenea, pentru a scapa de plictiseala, ma implic adesea in dezvoltatea si
redezvoltarea teoriilor mele de psihoterapie, in schimbarea ideilor si a tehnicilor de eficientizare
a rezultatelor.

Evadarea din cercul vicios al anxietatii

Dr. Windy Dryden

     Am lucrat ca psiholog consilier mai mult de 10 ani. Una dintre cele mai obisnuite probleme
pentru care oamenii vin la consultatie este cea a anxietatii, atunci cand originea acesteia le este
neclara. Cand oamenii simt anxietate fata de anumite lucruri cum ar fi paianjenii, cainii sau
reactiile negative ale altor oameni, insa in aceste cazuri ei stiu macar care este cauza anxietatii.
Cu toate acestea, multi oameni simt axietate fata de sentimentul de anxietate care este atat de
comun si totusi adesea gresit inteles, necunoasterea ducand la si mai multa anxietate.

      Anxietatea din cauza anxietatii are loc atunci cand experimentezi o reactie de teama, sa
zicem cand esti la cumparaturi, in lift, cand conduci sau chiar la tine acasa. Faptul ca ai simtit
acesta stare de anxietate (problema nr. 1 ) te face sa simti anxietate la ieea ca poti avea din
nou o astfel de stare (problema nr. 2). Acesta dubla problema creeaza mediul proprice formarii
unui cerc vicios al anxietatii, din care iti este foarte greu sa scapi. Intelegerea acestui proces
este primul pas catre rezolvarea problemei.

      Dati-mi voie sa explic acest cerc vicios in detaliu. O data ce ai simtit anxietate ,,dintr-un
motiv nu foarte intemeiat'', incepi sa simti anxietate la gandul ca vei avea din nou acest
sentiment. Gandesti ceva de genul ,,Ar fi ingrozitor daca asi simti anxietate''. Acesta gandire
duce de fapt la anxietate. Apoi iti dai seama de anxietate si te gandesti: ,,Dumnezeule am
sentimentul de anxietate''.
     Acesta duce la anxietate sporita care atrage dupa sine urmatorul gand: ,,Dumnezeule imi
pierd controlul. Daca lesin (sau intru in panica, am un atac de cord sau ma comport nebuneste);
ar fi ingrozitor!'' Anxietatea este din nou sporita ceea ce duce la ganduri si mai pline de
anxietate s.a.m.d. Acest model se petrece incredibil de repede si probabil ca tu nu
constientizezi decat un sentiment de panica.

      In plus, poti fi una din numeroasele persoane care ,,insipira prea mult'' atunci cand au
sentimentul de anxietate. Aceasta inseamna ca inhalezi prea mult oxigen, dar simti in mod
paradoxal, ca ai nevoie de mai mult aer, cand de fapt ai nevoie de mai putin. Inspiratia
exagerata duce la senzatii de mancarime, lesin, excitare, palpitatii ale inimii. Fara sa stii toate
acestea, senzatiile de mai sus sunt dovada ca ceva nu este in regula cu tine si ca ,,situatia
aceasta ar fi ingrozitoare''. Insa si aceasta duce la mai multa anxietate, iar cercul vicios
continua.

      In lipsa anxietatii, a atitudinii ca ,,n-ar fi ingrozitor daca'', panica nu ar aparea niciodata, chiar
daca ai tendinta sa inspiri prea mult; asadar trebuie sa identifici si pe cat posibil sa rezolvi
aceasta atitudine de anxietate. Cu toate acestea foarte putini oameni inteleg acest fenomen, iar
aceasta explicatie nu este una stiuta de toata lumea. Ca atare, s-ar putea ca solutia ta sa fi fost
evitarea situatiilor in care iti era teama sa nu cumva sa simti anxietate.

      Daca nu eviti astfel de situatii ai putea sa te confrunti cu situatia care iti provoaca anxietate,
folosind tehnici comune pe care ti le-ai creat in lupta cu anxietatea (relaxare, numeri pana la 10,
bei etc.). Acestea pot fi utile pe termen scurt, dar nu rezolva problema, iar in cazul folosirii
alcoolului este o solutie hazardata.

      Ce e de facut? Mai intai sa faci distinctia intre atitudinile de ,,disconfort'' si cele
,,ingrozitoare''. Ingrozitor inseamna probabil sfarsitul lumii pentru tine. Anxietatea nu este
sfarsitul lumii. Este intradevar stanjenitoare, al naibi de stanjenitoare uneori, dar nu este
ingrozitoare decat atunci cand tu o consideri asa. Daca o consideri ingrozitoare, atunci vei mai
face un tur prin cercul vicios mentionat. Asadar, daca ai sentimentul de anxietate mai intai
trebuie sa-ti demonstrezi tie ca acest sentiment iti creaza disconfort, ca este negativ si neplacut,
dar nu este periculos si nici nu reprezinta sfarsitul lumii.

      In al doilea rand demonstreaza-ti asta exact in situatia de care ai fi vrut sa scapi. Pare
simplu si este, DAR NU ESTE USOR! Tine minte aceasta distinctie, caci este una extrem de
importanta. Te-ai antrenat sa gandesti ca anxietatea este ingrozitoare, iar corpul tau
reactioneaza la aceasta definitie. Va dura ceva pana cand te vei ,,reantrena'' sa crezi ca
anxietatea este al naibi de stanjenitoare, dar nu ingrozitoare. Si va dura si mai mult pana cand
corpul tau va reactiona la noua definitie.

      In al treilea rand, am descoperit ca urmatorul principiu pe care l-am inventat acum cativa ani
este extrem de util. Eu il numesc ,,provocare, dar nu depasire''. Prin aceasta vreau sa spun ca
daca tu consideri ca situatia te depaseste, atunci poate ca ar fi mai bine sa nu te confrunti inca
cu ea. Dar ar fi o greseala sa iei totul treptat si sa faci doar ceea ce ti se pare tie confortabil.
Infrangerea anxietatii inseamna tolerarea disconfortului, fiind foarte important sa infrunti si sa nu
te sperii daca nu te simti confortabil.

      Asadar, alege pentru inceput o experienta pe care tu o consideri o provocare. Daca nu-ti
reuseste, tine minte, este neplacut, dar nu "ingrozitor". Continua sa aplici principiul "provocare,
dar nu depasire". Alege o situatie, infrunt-o si pe masura ce o infrunti, adopta atitudinea
"anxietatea este al naibi de stanjenitoare, dar nu ingrozitoare". Daca iti este teama sa nu intri in
panica tine minte ca panica (sau un "zece" asa cum il numesc suferinzii) dureaza foarte putin,
desi pare o vesnicie. Foloseste, deci aceeasi atitudine si pentru panica. "Daca intru in panica,
intru in panica; este un eveniment nefericit, dar nu ingrozitor".

      Acum vreau sa scriu despre o trasatura importanta despre care multi dintre pacientii mei
spun ca este de asemenea implicata in acest cerc. Daca iti este teama ca ai putea sa te porti
prosteste sau nebuneste si ca astfel vei atrage atentia celorlalti, trebuie mai intai sa-ti dai seama
de faptul ca acest lucru nu este posibil.
      Cu toate acestea, o mai buna solutie ar fi sa-ti imaginezi ca acest luicru se intampla si
trebuie sa pui in practica o alta atitudine anti-anxietate. Daca ai aceasta temere, e posibil sa
crezi ca daca te compotti stupid sau nebuneste, aceasta e dovada ca nu esti bun(a) de nimic
(inutil(a), prost (proasta), fraier(a) sau orice alt cuvant pe care il folosesti pentru a te condamna
pe tine insuti). daca ceilalti te ridiculizeaza, aceasta nu este o problema. Problema e faptul ca tu
esti de acord cu reactiile lor. Gandesti: ,,Daca ei cred ca sunt prost (proasta), au dreptate''.

      Asadar, atitudinea ta fata de propria persoana este problema aici. Ceea ce trebuie sa te
intrebi este ,,Sunt inutil(a), fara valoare etc., din cauza ca ma port asa sau sunt doar un om
supus greselilor (la fel ca ceilalti) care pur si simplu are o problema?'' Sper ca-ti vei da seama
ca faci parte din a doua categorie. Daca un prieten bun s-ar comporta nebuneste in public, l-ai
condamna sau ai simti compasiune fata de el?

      Cel mai probabil e ca il vei accepta. Dar si el este om ca si tine. Asa ca ai putea sa exersezi
aceasta acceptare si asupra ta. ,,Daca ma comport stupid ar putea fi ceva rau, dar sunt om,
sunt supus(a) greselii si am o problema''. Clientii mei imi spun ca acesta atitudine ii ajuta sa
realizeze ca e putin probabil sa se comporte stupid si chiar de s-ar comporta stupid, ceilalti
probabil ca nu i-ar condamna, iar apoi ca daca ceilalti l-ar condamna, acesta nu ar fi sfarsitul
lumii.

      Daca ai tendinta sa inspiri exagerat, este important sa-ti redobandesti controlul asupra
respiratiei. Aceasta necesita multe exercitii si se realizeaza cel mai bine sub supravegherea
unui cunoscator, cel mai bine sub cea a unui psiholog clinic sau de consiliere. Respiratia
controlata presupune ca tu sa inspiri lin, incet, regulat si destul de putin (nu profund!). inspira pe
nas si expira pe gura in cicluri regulate.

      12 asemenea cicluri pe minut sunt adesea de mare ajutor, dar gaseste-ti propriul ritm de
respitatie. Aceste cicluri regleaza cantitatea de oxigen pe care o inspiri, astfel incat sa nu simti
furnicaturi, lesin, senzatii de excitare (precum si palpitatii etc.) care sunt asociate cu inhalarea in
exces.

      Aplicarea acestor atitudini si tehnici anti-anxietate, cum ar fi respiratia regulata, necesita din
nefericire mult antrenament, dar i-am vazut pe multi dintre clientii mei inregistrand progrese
constante (mai au loc si recidive, ceea ce e de asteptat) si sunt de parere ca daca urmezi cu
atentie aceste sfaturi, vei scapa de cercul tau vicios al anxietatii

Anorexia si bulimia, versanti ai aceleiasi suferinte

psiholog Irina Cepreanu

      In cabinetele de psihologie ajung, nu de putine ori, persoane care reclama ,,manifestari
ciudate'' legate de alimentatie. Declara ca de mai multe ori pe zi cauta mancare, mananca tot ce
gasesc in frigider, dupa care vomita tot. Dupa ce vomita spun ca se simt ,,eliberate''. Acestia
declara ca isi doresc sa nu mai aiba astfel de manifestari legate de alimentatie, nici sentimente
de vinovatie atasate, nici rau fizic si psihic.

      Exista doua tipuri de comportament alimentar necontrolat pe care persoanele ajunse in
cabinetele de psihologie il descriu: bulimia si anorexia. Bulimia consta intr-un comportament de
pierdere a controlului asupra comportamentului alimentar in timpul ingestiei de alimente si
provocarea vomei de fiecare data dupa compulsia alimentara.

      Anorexia consta intr-o dorinta intensa de a fi slab si o tendinta de a pastra neincetat o
greutate corporala scazuta. Persoanele care prezinta anorexoie au o imagine deformata asupra
corpului sau, crezandu-se a fi prea grase chiar si in perioadele cand au sub greutatea normala.
Ele mananca foarte putin, preferand fructe, legume si evita dulciurile, carnea, branzeturile si
mancarea gatita. Exista situatii cand au accese de mancare compulsiva ingerand cantitati
crescute de mancare, intr-un timp foarte scurt. Dupa aceste episoade de supraalimentare, isi
provoaca voma.

      Excesele sunt urmate de remuscari si eforturi intensificate de a pierde in greutate.

      Nu de putine ori acesti adulti descriu cum, in copilarie, au avut parte de o atmosfera
incarcata, tensionata in familie. Totul era controlat foarte strict de parinti, acestia nu le dadeau
voie sa ,,respire''. Exista insa si categoria opusa in care parintii doresc ,,binele'' copilului si il
impun cu multa insistenta si ,,buna-vointa'' si nu-i lasa pe acestia sa-si gaseasca propriile valori
sau drum in viata din teama de a nu fi raniti sau de a nu gresi. Si intr-un caz si in celalalt
,impunerea valorilor parentale, interdictia autonomiei, refuzul separarii, posesivitatea pot duce la
manifestari de compulsie alimentara.

      Relatia cu mama este definita prin conditia cordonului ombilical, a legaturii, dar copilul este
legat de mama nu numai prin dragoste si dependenta ci si prin identificare. Copilul este in
esenta doar produsul mamei si, intr-o mare masura pozitiv, facut "dupa imaginea ei".

      Asadar exista doua tipuri de mame, al caror comportament pot provoca propriilor copii
comportment alimentar bulimic sau anorexic. Pe de o parte este vorba de mama care nu lauda,
nu recompeseaza afectiv copilul si care ii creaza o mare deruta si suferinta, acestia avand
indoieli in legatura cu existenta sentimentelor de dragoste din partea mamei.

     La polul opus exista mamele care sunt prea posesive. In acest caz, mamei ii este foarte greu
sa permita copiilor sa fie diferiti si nu le sprijina dorinta de autonomie. Mama priveste
personalitatea si realizarile copilului ei doar in termenii masurii in care acestea o reflecta pe ea.

     Lipsa de comunicare afectiva autentica pentru intelegerea si sprijinirea dezvoltarii

pesonalitatii copilului au loc in ambele cazuri descrise mai sus.

     Imagine de sine foarte scazuta a copilului care este debusolat de lipsa fectiva a mamei sau
dimpotriva de o sufocare si poseseie afectiva duc la sentimente profunde de nesiguranta,
incertitudine, si chiar de lipsa a valorii personale. Lipsa reperelor in constituirea unei imagine de
sine cat mai aproape de real pot duce la compulsie alimentara si chiar la lipsa de sens in viata.

      Nu de putine ori, in contextul social actual, mamele se grabesc sa se intoarca la serviciu,
dupa doar cateva luni de la nasterea copilului. Copilul poate trai lipsa mamei ca pe un sentiment
de abandon.

      Absenta mamei intr-o perioada in care exista inca o legatura fuzionala mama-copil (nou
nascut) este foarte daunatoare.

      Importanta decisiva a primului an de viata pentru dezvoltarea viitoare este un fapt dovedit.
Nou nascutul este complet dependent de grija materna adecvata. Mama trebuie sa-i satisfaca
nevoile sale instinctuale bazale. Lipsa de grija adecvata este o amenintare puternica.

      Asteptarea prea mult pentru hrana provoaca anxietate; contactul cutanat si ocular cu mama
sunt cele mai importante, precum si sentimentul de a fi in siguranta in bratele materne. Aparent,
sunetul inimii mamei are o influenta asupra trairii de catre copil a sigurantei.

      Daca mama a revenit la serviciu dupa doar cateva luni de la nastere, nu mai reuseste sa
satisfaca toate nevoile mai sus descrise ale bebe-ului. Neumann vorbeste despre faptul
ca: ,,...mama si copilul formeaza o unitate'', legati fiind unul de celalalt prin natura. Prin natura,
mama este daruita in momentul potrivit cu hrana pentru copilul ei. Relatiile primare care ar
trebui sa stabileasca sentimentul bazal de stima de sine si incredere in sine sunt profund
alterate. Acest stadiu este decisiv in privinta increderii sau neincrederii in relatia cu lumea
interioara si cu lumea exterioara.

      Prima traire si experienta a nou-nascutului este cea a corporalitatii prin intermediul
senzatiilor si trebuintelor corporale: foamea, nevoia de somn, de a fi atins, tinut in brate, de a fi
in siguranta. Daca aceste nevoi fundamentale, de siguranta si supravietuire, nu sunt satisfacute
suficient rezultatul este anxietatea, trairea afectiva a vietii ca un loc nesigur. Este vorba de ceea
ce psihanaliza denumeste anxietate primara.

      Cele mai puternice, persistente si rebele stari de anxietate isi au radacina in aceste trairi
timpurii de nesiguranta existentiala. Ulterior, in viata adulta, respingerea din partea celorlati,
teama de ceva anume, o schimbare de mediu, tema de a fi concediat sau teama de despartirea
de persoana draga pot activa anxietatea primara descrisa mai sus.

      Mecanismele pe care le adoptam atunci cand traim inconstient aceasta anxietate si nevoia
instinctuala de aparare se exprima intr-o gama de comportamente definita in psihopatologia ca
modele de comportament compulsiv.

      Unul din coportamentele compulsive este cel alimentar intalnit in bulimie si anorexie. La
inceput persoanele declara ca pot controla cat mananca si se putea opri oricand. Cand, insa,
aceste compulsii depasesc puterea de control, cand a inceput sa domine comportamentul fara
ca persoana sa mai fie constienta, putem vorbi de activarea anxietatii primare. In acest stadiu
persoana a pierdut capacitatea de a se hrani normal.

      Obiectul alimentar este investit cu calitati benefice, chiar dragoste: obiect al placerii care
este folosit oricand pentru a atenua starile afective, percepute altfel ca intolerabile. Astfel acest
obiect este perceput cel putin la inceput ca bun; in extremis ca ceva care da sens vietii...

      Cand evenimente interioare sau exterioare ne depasesc capacitatea uzuala de stapanire a
conflictelor create, aceste persoane au tendinta de a manca, a bea mai mult decat de obicei, in
cautarea unei stari amnezice provizorii. Ei mananca pentru ca nu stiu sa discearna, pentru a-si
putea denumi diversele stari afective. Unul din scopurile comportamentului de dependenta
alimentara este debarasarea de afecte.

      Comportamentul dependent este resimtit ca obligatoriu in momentul in care aceste

persoane se afla singure, ca si cum faptul de a fi singur cu sine insusi ar fi fost de fapt o
suferinta ce necesita solutia adictiva din partea subiectului.

      Ceea ce cauta o persoana dependenta este gasirea placerii, procurarea unei stari de bine si
in cazuri extreme aceasta poate fi perceput ca ceva ce da sens vietii.

      La persoanele de sex feminin apar frecvent modificari ale menstruatiei. Aceaste modificari
sunt efecte al negarii atributelor feminitatii si a propriei sexualitati. Amenoreea (lipsa
menstruatiei) este o trasatura importanta in cazul anorexiei. Se produce de timpuriu in
dezvoltarea anorexiei.
Modificarile ulterioare ale formei corpului si ale menstruatiilor pot fi socotite ca o regresie spre
copilarie si o evadare din problemele emotionale ale adolescentei. Imaturitatea psihosexuala
este caracteristica pentru persoanele care prezinta anorexie.

Gandurile noastre ne creeaza viitorul

psiholog Steliana Rizeanu

      Fiecare dintre noi, inclusiv eu, suntem responsabili de tot ceea ce se intampla in viata
noastra, atat de lucrurile bune, cat si de cele rele. Fiecare gand care ne trece prin minte ne
creeaza viitorul, fiecare vorba pe care o rostim construieste experienta noastra.

      Noi suntem pe deplin responsabili de situatiile in care ne aflam, dar uitam ca puterea sta in
noi si dam vina pe alte persoane sau pe conjunctura exterioara, atunci cand avem necazuri. Tot
ceea ce credem despre noi si despre viata devine adevarat pentru fiecare dintre noi.

      Multi dintre noi nu-si dau seama de faptul ca exista un numar nelimitat de variante de a
gandi, din care avem posibilitatea sa alegem.

      Cand un om alege sa gandeasca ca viata inseamna singuratate si ca nimeni nu-l iubeste ,
isi creeaza premisele unei vieti singuratice si lipsite de iubire. Dar daca doreste sa-si schimbe
acest gand cu altul, mai optimist, de exemplu: ,, exista dragoste peste tot in jurul nostru, iar eu
sunt o persoana iubitoare si demna de a fi iubita '', acest gand va deveni adevar pentru el si va
incepe sa iubeasca si sa fie iubit de cei din jur, pentru ca a ales dragostea in locul singuratatii.
      Multi avem idei preconcepute despre cine suntem si ne conducem viata dupa reguli rigide,
care nu ne apartin, dar nu constientizam acest lucru. Inca de mici, am fost invatati ce anume sa
credem despre noi, despre altii, despre lume.

      Daca am crescut printre oameni nefericiti, speriati, suparati, ne formam o imagine negativa
despre sine: ,,sunt o persoana rea , numai eu sunt de vina , n-am voie sa ma supar'' si
asemenea credinte irationale vor pune bazele unei vieti nefericite si pline de frustrari.

      Cand devenim adulti, avem tendinta de a recreea aceeasi atmosfera incarcata de emotii
negative, cu care ne-am obisnuit din copilarie.

      Deasemenea, in mod inconstient reconstruim in cadrul relatiilor noastre personale acelasi
tip de relatii pe care le-am avut noi cu parintii nostri sau parintii nostri intre ei. Mai mult decat
atat, obisnuim sa ne tratam pe noi insine si sa ne pedepsim in acelasi mod in care am fost
tratati si pedepsiti de catre parintii nostri.

      Ne incurajam si ne iubim in acelasi mod in care am fost iubiti si incurajati in copilarie. Cat de
des iti spui in minte: ,,doar tu esti de vina; ce prostie ai facut !'', dupa modelul reprosurilor
primite de la mama sau de la tatal tau? Destul de des, nu-i asa?

      Dar cat de des te incurajezi singur, atunci cand te-ai impotmolit: ,,ai sa te descurci,
intotdeauna te-ai descurcat, nu-ti face griji inutile!''

      Daca v-ati recunoscut in exemplele prezentate, nu e cazul sa va invinuiti parintii , ei nu au

facut altceva decat sa va invete ceea ce au fost invatati si ei, la randul lor. Ei nu va puteau
incuraja intr-un mod care le era complet necunoscut.

      Daca doriti sa va edificati in aceasta privinta, intrebati-i ce fel de copilarie au avut, ascultati-i
cu compasiune si aflati de unde provin regulile lor rigide de viata. Veti intelege ca la randul lor si
ei au fost tratati in acelasi mod in copilaria lor si nu au nici o vina pentru educatia rigida pe care
au primit-o si pe care v-au dat-o.

      Noi ne creem sistemul nostru de credinte in perioada copilariei, iar ca adulti ne construim
experiente care sa se potriveasca cu aceste credinte.

      Cati dintre noi n-au trecut de mai multe ori prin acelasi gen de experiente dificile de viata,
doar pentru ca ele corespundeau credintelor noastre disfunctionale? Ti s-a intamplat si tie, nu-i
asa?

      Toate aceste experiente nefericite sunt create de gandurile si credintele tale formate in
trecut si cand ai sa intelegi ca ele nu mai corespund prezentului, ca acum este momentul sa
alegi ceea ce crezi si ceea ce gandesti , vei incepe sa-ti construiesti viitorul pe care il doresti si
pe care il meriti.
Trecutul nu are putere asupra ta decat daca tu ii permiti acest lucru.

      Poti alege sa te eliberezi de gandurile negre si de regulile rigide din viata ta chiar acum, in
timp ce citesti aceste randuri! Poti alege sa nu te mai simti vinovat, sa nu te mai critici si sa te
privesti ca pe o fiinta minunata, care merita sa fie iubita si respectata pentru simplul motiv ca s-a
nascut!

      Incearca sa faci acest lucru chiar acum , si daca ai inteles ca tot ceea ce se intampla in viata
ta , este rezultatul modului tau de a gandi, ai inteles si faptul ca viitorul tau sta in puterea ta, el
este creat de gandurile tale, care au devenit pozitive incepand de azi, chiar din acest moment

Inteligenta emotionala
psiholog Paul Apostica

      Conceptul de inteligenta emotionala a fost introdus relativ recent in vocabularul psihologilor
(Wayne Leon Payne, 1985) desemnand ,,o abilitate care implica o relationare creativa cu starile
de teama, durere si dorinta''. Inteligenta emotionala nu se reduce la o performanta academica,
ci implica o serie de componente, altele decat cele rationale, cum ar fi abilitatea de a intelege si
de a stabili relatii sociale.

      Reusita in viata, performantele realizate nu isi au originea numai intr-un IQ superior; reusita
unei persoane cu un IQ modest se datoreaza cel mai adesea ,,inteligentei emotionale'', definita
ca ,,abilitatea unei persoane de a fi in stare sa se motiveze si sa persevereze in fata frustrarilor;
de a-si stapani impulsurile si de a amana satisfactiile; de a-si regla starile de spirit si de a
impiedica necazurile sa-i intunece gandirea; de a fi staruitoare si de a spera''.

      Se traseaza astfel o linie de demarcatie intre rational si emotional, sugerandu-se ideea ca
avem ,,doua minti'', una care gandeste si una care simte, viata noastra mintala fiind creata prin
interactiunea acestor doua moduri fundamental diferite.

      Pe de o parte, mintea rationala care este modul de comprehensiune de care suntem cel mai
constienti, mai proeminent in starea de trezire, operand cu ganduri, capabil sa cantareasca si sa
reflecteze si pe de alta parte, mintea emotionala, un sistem de cunoastere impulsiv si foarte
puternic. In raportul ratiune - emotie exista o variatie stabila, in sensul ca, cu cat un sentiment
este mai intens, cu atat mintea devine mai dominant emotionala - si deci mai ineficienta din
punct de vedere rational.

      Cele doua instante, cea rationala si cea emotionala, au moduri diferite de a stabili raporturi
intre fenomene. Logica mintii emotionale este ,,asociativa'', fiecare lucru il sustine pe celalalt,
identitatea obiectiva a lucrurilor pierzandu-si din valoare, ceea ce conteaza fiind felul in care
sunt percepute experientele traite. Pornind de la realitatea obiectiva, se pot declansa anumite
amintiri sau elemente care simbolizeaza realitatea.

      Ceva care ne aminteste de altceva poate fi mult mai important decat ceea ce este in sine.
Astfel, valoarea unor gesturi isi gaseste explicatia in capacitatea acestora de a trezi anumite
trairi prin intermediul imaginilor si metaforelor care se adreseaza direct mintii emotionale.
Limbajul in care se adreseaza astfel de simboluri este unul emotional, logica lor capteaza mai
putin din punct de vedere rational, ele gasindu-si locul in expresiile sufletesti.

      Capacitatea emotionala ne calauzeste hotararile de moment, lucrand in colaborare cu

mintea rationala; pe de alta parte, gandirea joaca un rol de conducator la nivelul emotiilor,
exceptie facand doar acele momente cand emotiile sunt foarte puternice, mintea rationala fiind
inlaturata pentru ca controlul sa fie preluat de mintea emotionala.

      Primele reactii pe care le avem atunci cand percepem ceva se datoreaza ,,inconstientului
cognitiv''; pe langa faptul ca intelegem inconstient despre ce este vorba, hotaram si daca ne
place sau nu acel lucru. Se poate vorbi de existenta unei ,,memorii emotionale'' pe baza careia
se formeaza opiniile inconstiente, emotiile putand sustine in felul acesta puncte de vedere
independent de mintea noastra rationala. Felul cum gandim si cum ne comportam este
influentat de emotiile care ne sunt trezite, fiecare sentiment avand repertoriul sau distinct de
gandire, de reactie si chiar de amintiri.

      Interesele, aspiratiile, ca si emotiile, izvorasc din orientarile sentimentelor cristalizate.

Sintetizand numeroase structuri de tendinte, sentimentele devin puternice forte dinamizatoare,
puternice motive de activitate.

      Sistemele psihice stabilesc intre ele anumite raporturi de echilibru; ruperea echilibrului are
ca efect o tendinta de restabilire a acestuia. Daca nu intervine nici un factor si nici o tensiune
care sa ne perturbe, echilibrul nostru biologic ramane stabil si de slaba tensiune, orientarea
intelectuala putandu-se exercita in mod ,,dezinteresat'', ,,obiectiv'', sentimentele noastre
desfasurandu-se pe planul intelectual.

      Amplificarea tensiunii in unele sisteme psihice are ca efect actualizarea altor sisteme psihice
cu care, in mod normal, comunicarea este inchisa. Cu cat o tensiune psihica este mai mare, cu
atat ea este mai generala, cuprinde sisteme psihice mai numeroase; aceasta inseamna ca cea
mai mica modificare a unui sistem atrage dupa sine o schimbare a totalitatii psihice; sporirea
tensiunii afective provoaca o sporire a sensibilitatii diferentiale.
      Emotiile sunt importante pentru ca modul in care simtim determina obtinerea succesului si a
esecului. Emotiile negative, starile de stres negativ, duc treptat la slabirea organismului.
Sanatatea emotionala este vitala pentru a functiona in mod optim si creativ.

      Neconstientizarea sentimentelor are efecte negative afectand capacitatea de decizie,

deoarece nu putem sa luam hotararile cele mai bune doar rational.

      Existenta unor capacitati emotionale bine dezvoltate sporesc sansele unui individ de a fi mai
multumit de viata si mai eficient, acesta putand sa-i stapaneasca obiceiurile mintale care stau la
baza propriei lui productivitati. Pe de alta parte, acele persoane care nu sunt in stare sa
controleze viata emotionala si care duc batalii, ajung sa-si saboteze capacitatea de a se
concentra asupra muncii si asupra gandirii clare.

      Individul trebuie sa se afle permanent in contact cu lumea sa interioara si cu cea exterioara.
Intre lumea trairilor noastre interne si lumea exterioara apar adesea conflicte (situatii
contradictorii). Incercarile de a gasi o rezolvare adecvata pot esua iar raportarea acestor esecuri
la propria persoana are drept consecinta aparitia unor sentimente negative ce inhiba drumul
devenirii propriei noastre personalitati. De aceea este necesara adoptarea unei atitudini de
degajare ludica fata de un esec, pentru ca individul sa caute in permanenta noi cai de rezolvare
a problemelor.

      Capacitatea de munca a persoanei este influentata si de dispozitia acesteia. Spre deosebire
de starile afective agreabile sau dezagreabile care sunt de scurta durata, dispozitia dureaza mai
multa vreme, influentand trairile afective care apar in acest timp.

      Daca persoana este bine dispusa, are chef mai mare de munca, este mai optimista fiind
dispusa chiar sa riste mai mult. In schimb, cand cineva este prost dispus, nu are chef de lucru,
traieste emotii negative, este mai pesimist etc. Cauzele care determina aceste stari de spirit pot
fi: existenta unor stari conflictuale, oboseala, o stare de sanatate precara, stari de frustrare,
anxietate etc., sau la polul opus: o sanatate buna, lipsa de conflicte, resursele energetice
abundente.

      Anxietatea are efect perturbator asupra performantei mintale de orice fel. Persoanele
anxioase sunt predispuse sa esueze chiar daca obtin un punctaj bun la testul de inteligenta.
Resursele mintale disponibile pentru prelucrarea informatiilor la un individ anxios, care se
concentreaza asupra unei misiuni cognitive sunt reduse. Persoanele care au abilitatea
emotionala de a nu se lasa coplesite de anxietate, reusesc sa aiba performante bune. R. Haber,
considera ca exista doua categorii de persoane: cele care isi exploateaza propria anxietate
pentru a se motiva, reusind sa se descurce bine deoarece ,,anxietatea anticipativa'' le
motiveaza pentru o pregatire mai temeinica, si cele care datorita anxietatii nu reusesc sa aiba
performante bune. Intre anxietate si performanta exista o relatie clara, astfel: o anxietate de
mica amplitudine sau o motivatie joasa nu vor da rezultate bune, deoarece persoana nu se va
stradui prea mult, iar o anxietate crescuta il va coplesi pe individ, sabotandu-i astfel capacitatea
acestuia de lucru

Terapia de familie
Extras din cartea

"Terapia de Familie - concepte si metode"

Michael P. Nichols, Richard C. Schwartz, 2005

Puterea terapiei de familie

      Terapia de familie s-a nascut in 1950, a crescut intre anii 1960 si s-a maturizat in anii 1970.
valul initial de entuziasm de a trata intreaga familie ca pe o unitate a fost urmat de o
diversificare crescuta a scolilor, fiecare vizind o bucatica de adevar si o piata a serviciilor.

      Intr-o zi, s-ar putea sa privim inapoi la perioada dintre anii 1975 - 1985 ca la varsta de aur a
terapiei de familie. Acei ani au vazut inflorirea abordarilor cele mai imaginative si vitale de
tratament. A fost o perioada plina de entuziasm si incredere.

      Terapeutii de familie poate avea puncte de vedere diferite in ceea ce priveste tehnica, dar ei
impartaseau optimismul si scopul comun. De atunci multe transformari au zguduit domeniul de
zelul si supraincrederea sa. Modelele de pionerat au fost puse la incercare ( atat in ceea ce
priveste fundamentele clinice, cat si socio-culturale ), iar granitele lor s-au incetosat; astazi
foarte putini terapeuti se indentifica exclusiv cu o anumita scoala. Chiar distinctia dintre terapia
individuala si cea de familie este mai putin clara, intrucat din ce in ce mai multi terapeuti practica
ambele forme de tratament.

      Tendintele dominante ale ultimelor decenii au fost constructionismul social ( ideea ca
experienta noastra este in functie de modul in care gandim despre aceasta ), terapia narativa,
abordarile integrative si o preocupare in crestere pentru problematica sociala si politica.
Capitolele care urmeaza exploreaza aceste dezvoltari, precum si altele. Sugeram aici, ca pe
parcursul lecturii acestora veti lua in consideratie posibilitatea ca, la fel ca orice dezvoltare
noua, ele au plusuri si minusuri.

Consilierea cuplurilor casatorite

      Istoria consilierii profesionale a casatoriilor este unul dintre factorii mai putin cunoscuti care
au contribuit la terapia de familie, deoarece cea mai mare parte a acestora a avut loc in afara
curentului principal al psihiatriei. Multi ani s-a crezut ca nu era nevoie de o profesie separata de
consilieri ai cuplurilor casatorite. 

      Era - si inca este - mai potrivit ca persoanele cu probleme maritale sa le discute cu doctorii
lor, cu clerul, cu avocatii sau cu profesorii lor, decat sa se adreseze unor specialisti in sanatate
mentala. Primele centre profesioniste pentru consiliere maritala au fost infiintate in jurul anului
1930. Paul Popenoe a deschis Institutul American de Relatii de Familie la Los Angeles, iar
Abraham si Hannah Stone au deschis o clinica similara la New York.

      Un al treilea centru a fost Consiliul pentru Casatorii de la Philadelphia, initiat in 1932 de
Emily Hartshorne Mudd (Brodderick & Schrader, 1981 ). Membrii acestei noi profesii au inceput
sa se intalneasca anual, incepand din 1942, si au format, in 1945, Asociatia Americana de
Consilieri Maritali.

      In timp ce aceste dezvoltari aveau loc, o tendinta paralela printre cativa psihanalisti a
condus la terapia maritala combinata. Chiar daca majoritatea psihanalistilor au urmat interdictia
lui Freud de contact cu familia pacientului, catva au incalcat regulilor si au experimentat terapia
concomitenta si comuna pentru pacientii casatoriti.

      Primul raport privind psihanaliza cuplurilor casatorite a fost facut de Clarence Oberndorf la
conventia din 1931 a Asociatiei Americane de Psihiatrie. Oberndorf a avansat teoria conform
careia cuplurile casatorite dezvolta nevroze interblocante si ca ele sunt foarte bine tratate
impreuna. Acest punct de vedere avea sa devina punctul de baza al intelegerii dintre aceia care
in comunitatea analitica au devenit interesanti de tratarea cuplurilor.

      Datorita naturii continue si intime a casatoriei, fiecare nevroza aparuta la o persoana
casatorita este puternic ancorata in relatiile materiale. Este folositor si uneori indispensabil ca
masurile terapeutice sa se concentreze asupra discutiilor analitice despre complementaritatea
partenerilor si dupa caz, tratarea ambilor parteneri.

      In 1948, Bela Mittleman de la Institutul de Psihanaliza din New York a publicat prima lucrare
din Statele Unite despre terapia maritala concomitenta. Mai inainte, Rene LaForgue a raportat,
in 1937, propria sa experienta analizand mai multi membrii ai aceleasi familii in acelasi timp.
Mittleman a sugerat ca sotii si sotiile pot fi tratati de acelasi analist si prin examinarea lor in
acelasi timp a fost posibil sa se re-examineze perceptiile irationale ale fiecaruia. (Mittleman,
1948).

      Acesta a fost intr-adevar punctul de vedere al unui analist: realitatea relatiilor obiective
poate fi cel putin la fel de importanta ca reprezentarile lor intrapshice. Nathan Ackerman (1954)
a fost de acord ca tratamentul concomitent al partenerilor casatoriti a fost o idee buna si, de
asemenea, a sugerat ca mamele si copiii ar putea profita pentru a fi tratati impreuna.

      Intre timp, in a Marea Britanie, unde relatiile de obiect erau preocuparea centrala a
psihanalistilor, Henry Disks si asociatii sai de la Clinica Tavistock au infiintat o Unitate de
Psihiatrie de Familie. Aici, cuplurile trimise de tribunalele care judecau divorturi erau ajutate sa
reconcilieze diferendele ( Dicks, 1964 ). Prin urmare, familia Balint si-a afiliat Biroul ei de Discutii
cu Familiile la Clinica Tavistock, adaugand prestigiul clinicii la cel al agentiei ei de lucru de caz
cu cupluri casatorite si, indirect, intregului domeniul de consiliere maritala.

      In 1959, Victor Eisenstein, director al Institutului de Neuropsihiatrie din New Jersey, a
publicat un volum intitulat "Interactiunile Neurotice in Casatorie". Aici se gasesc mai multe
articole care descriu terapia marita. Frances Beatman, director asociat al Serviciilor Evreiesti ale
Familiei din New York, descria abordarea tratamentului de lucru cu cazurile cu probleme
maritale (Beatman, 1956); Lawrence Kubie a realizat o psihanaliza a dinamicii casatoriei (Kubie,
1956); Margaret Mahler a descris efectele conflictului marital asupra dezvoltarii copiilor (Mahler
& Rabinovitch, 1956); si Ashley Montague a adaugat o perspectiva culturala a influentelor
dinamice asupra casatoriei (Montague, 1956).

      In acelasi volum, Mittlemann (1956) a facut o descriere mai extinsa a punctelor sale de
vedere privind tulburarile maritale si a tratamentului acestora. El a descris un numar de modele
maritale complementare, inclusiv diadele agresive/submisive si detasate/revendicative. Aceste
vechi potriviri sunt facute, dupa Mittleman, din cauza ca aceste cupluri iubitoare isi
distorsioneaza personalitatile unul altuia prin iluziile lor.

      Ea vede independenta lui ca pe o putere; el vede independenta ei ca pe o adorare.

Mittleman, de asemenea, a subliniat ca reactia cuplului unul fata de celalalt poate fi conturata
de relatiile acestora cu parintii lor. Fara intuitie, motivatia inconstienta poate domina
comportamentul marital, care conduce la actiuni si reactii nevrotice reciproce. Mittleman credea
ca, pentru tratament 20% din timpul unui terapeut ar putea fi petrecut cu toti membrii familiei,
dar in alte cazuri ar trebui mai bine ca terapeuti diferiti sa trateze fiecare membru.

      Cam in acelasi timp, Don Jackson si Jay Haley au scris, de asemenea, despre terapia
maritala in cadrul analizei comunicarilor. Din momentul in care ideile lor au castigat teren printre
terapeutii maritali, domeniul terapiei maritale a fost absorbit in miscarea mai larga a terapiei de
familie.
Multi scriitori nu fac distinctie intre terapia maritala si terapia de familie. Terapia de cuplu, in
conformitate cu aceasta gandire este tocmai terapie de familie aplicata unui subsistem anumit al
familiei. Tindem sa fim de acord cu aceasta gandire si, de aceea, veti gasi descrierea noastra
privind diferitele abordari ale cuplurilor si ale problemelor lor inradacinate in discutiile diferitelor
modele considerate in aceasta carte. Totusi, exista un caz pentru a considera terapia cuplurilor
o inreprindere distincta (Gurman & Jacobson, 2002).

      Din punct de vedere istoric, multe din abordarile influente ale terapiei de cuplu au venit
inaintea replicilor terapiei de familie a acestora. Printre acestea sunt terapia maritala cognitiv -
comportamentala, terapia maritala a relatiilor de obiect si multe dintre abordarile integrative
considerate in Capitolul 14. Dincolo de intrebarea care apare prima, terapia de cuplu difera in
practica de terapia de familie permitand o concentrare mai profunda asupra psihologiei si
experientei individuale.

      Sedintele cu familia intreaga tind sa fie zgomotoase. In timp ce este posibil in acest context
sa consumi timp discutand cu membrii familiei despre sentimentele, dorintele si temerile lor, nu
este posibil sa pierzi mult timp pentru explorarea psihologiei unui individ - mai putin decat doi.
Pe de alta parte, a face terapie de cuplu permite o concentrare mai mare asupra ambelor
schimbari diadice si asupra experientei de baza a relatiilor intime

Terapia prin miscare

psiholog Irina Cepreanu (Dracea)
      In terapia prin miscare, un principiu de baza consta in aceea ca gandurile si emotiile noastre
sunt impletite cu miscarile fizice. Darwin spunea ca organismul actioneaza ca un tot si
reprezinta echivalentul fizic al operatiilor mentale. Emotiile pot fi controlate de actiunea
musculaturii.
Terapeutii pot utiliza muzica pentru a stimula miscarea. Altii prefera linistea pentru a incuraja
exprimarea autentica.

      De la varsta cea mai frageda, un individ dezvolta o memorie a muschilor - un pattern al
tinutei si al miscarii pentru a raspunde la situatii externe sau pentru a-si exprima emotiile si
sentimentele. Memoria muschilor este o parte a personalitatii individului.

      Unul din scopurile de baza ale terapiei prin miscare consta in utilizarea miscarii pentru a
creste abilitatea individului de a-si exprima stari, atitudini, idei. Un alt scop al acestei terapii il
reprezinta descarcarea, eliberarea persoanei de emotii reprimate, de lapsusuri sau de ganduri
apasatoare.

      Pacientii in terapia prin miscare isi pot exprima impulsurile, conflictele, sentimentele cele
mai ascunse intr-o varietate de moduri.

"In starea postcatharhica, Heider considera ca exista conditii pentru insanatosire, crestere,
experiente transpersonale si insight-uri referitoare la propria existenta".

      De multe ori, miscarea este una din cele cateva moduri de a stabili contacte interpersonale.
Terapiile corporale se bazeaza pe ideea ca producand anumite posturi in corp, la anumite
nivele musculare, se vor produce nu doar schimbari fizice ci si mentale. Utilizand miscari se
realizeaza mentinerea unui dialog cu inconstientul.

      Miscarea de deblocare corporala

      Se porneste de la ideea ca producand miscari in corp, la nivel neuromuscular se vor
produce nu doar schimbari fizice ci si psihice.

      Instructaj: Pe fondul unei melodii relaxante: "Ridicati-va de pe locurile voastre si plimbati-va
prin camera. Va miscati prin cat mai mult spatiu, mergeti prin locuri mai putin accesibile... Fiti
constienti de tot ceea ce faceti, cum va miscati, cum se misca mainile, picioarele, daca sunt
incordate sau relaxate..."

      Reactiile membrilor grupului pot fi diferite. Unii stau pe loc, rigizi sau se misca de
convenienta, alti rad, adauga cuvinte la instructajul initial. Aceste ultime manifestari au rolul de a
destinde atmosfera, de a crea un cadru natural in care fiecare sa se exprime cat mai bine.

      Muzica are un rol foarte important in deblocarea corporala, in realizarea unor miscari cit mai
in acord cu propria persoana. Participantii isi constientizeaza blocajele corporale precum si
cauzele care stau la baza lor.

      Amplitudinea miscarilor, frecventa si rapiditatea lor ne aduc informatii in legatura cu

inhibitiile persoanei anxietati, fobii dar si cu imaginea de sine.
Pentru ca aceasta experienta are loc in grup, nu putem neglija feedback-ul celorlalti dar si
coeziunea membrilor grupului.

      Miscarea de explorare, contact si comunicare

      Miscarea nu numai ca da posibilitatea propriei persoane dar este si o modalitate de
comunicare cu ceilalti si de intrare in rezonanta cu ei. Obiectivele acestui tip de miscare constau
in explicarea propriilor trairi si miscari; realizarea unui contact autentic cu propria persoana si cu
ceilalti; comunicarea anumitor mesaje celorlalti colegi din grup.

      Miscarea si inertia utilizate ca suport in aceasta sedinta terapeutica prilejuiesc deblocarea
comunicarii expresive si impresie corporale, restabilirea congruentei psihocorporale, afective si
cognitive.

      Instructajul cuprinde mai multe etape:

 Etapa de dezmortire, in care se procedeaza la dezmortirea corporala a diferitelor parti
ale corpului, progresiv: "... va puteti plimba prin camera. Fiti constienti de tot ceea ce
faceti, cum va miscati, ce simtiti... Acum miscati-va mainile... aveti miscari din ce in ce
mai ample si mai flexibile... Miscati trunchiul, bazinul, continuand in acelasi timp sa
miscati si mainile..."

In fiecare etapa se tine cont de nevoile grupului, se vine in intampinarea lor,

introducand in instructaj realizarea unor miscari pe care cativa membrii - spontan - le
realizeasera deja.
Se pune accent, de fiecare data, pe exprimarea corporala libera a ceea ce simt dar si
pe constentizarea in fiecare moment a ceea ce fac si simt in legatura cu un anumit gest
sau miscare.

In ceea ce priveste reactiile membrilor grupului, daca la inceput miscarile pot fi timide,
cu amplitudine scazuta, prin miscarile de dezmortire, tensiunile par sa se elimine si
membrii grupului isi pot recapata flexibilitatea si increderea.

 Etapa de constientizare a spatiului

Accentul se deplaseaza apoi de la propria persoana la ceea ce se intampla in jur,
extinzand astfel constientizarea la spatiul exterior. Este o etapa de exersare a atentiei
asupra lucrurilor care ne inconjoara dar si asupra persoanelor care se afla langa noi.
"...Incercati acum sa reveniti la o plimbare linistita prin camera, si constientizati ce se
intampla in jurul vostru. Fiti atenti la detaliile incaperii, la obiectele din jurul vostru... Fiti
acum constienti ca va plimbati printre ceilalti, va plimbati fara sa-i priviti, dar fiti
constienti de ei... Constientizati ce simtiti si ce va vine in minte..."

Realizand aceasta schimbare pe un fond sonor si prin miscari de explorare, se permite

cresterea receptivitatii si cunoasterea contactului cu exteriorul.
 Etapa de contact
Contactul cu ceilalti este o etapa de intalnire cu alta persoana, de constientizare a ceea
ce simte fiecare atunci cand priveste si este privit. Este o cunoastere reciproca doar
prin privire: "Fiti acum constienti ca va plimbati printre ceilalti, va plimbati fara sa-i priviti,
dar fiti constienti de ei... Constientizati ce simtiti si ce va vine in minte... Cand sunteti
pregatiti va puteti uita la ei, ii puteti privi in ochi, fara sa-i atingeti..."
 Etapa de comunicare
Este momentul in care fiecare transmite si receptioneaza un mesaj.

Se pot constata o multitudine de gesturi, de miscari prin care fiecare consimte sa

comunice cate ceva. Membrii grupului pot dovedi resurse uimitoare creative si
spontane, in comunicarea cu ceilalti prin diferite posturi si gesturi: "Comunicati-le ceea
ce doriti. Puteti sa le transmiteti un mesaj, sa-i salutati sau doar sa-i atingeti... Fiti insa
constienti de tot ceea ce faceti."
Astfel fiecare isi descopera propiul corp ca pe un instrument de comunicare, mult mai
expresiv, mai complex si mai autentic decat cuvintele.

Se creaza adevarate conversatii corporale si mimico-gesticulare intre membrii grupului.

Sunt insa si persoane care stau mai izolate si care sunt mai mult pe post de receptori
decat de transmitatori de mesaje dar membrii cu care vin in contact reprezinta pentru ei
adevarate surse activatoare si totodata un feed-back reglator pentru propriul limbaj
corporal.
Atingerea si comunicarea tactila este un nou mod de comunicare ce creeaza senzatii,
trairi si constientizari legate de propriile conflicte si probleme.
 Etapa oferirii afectiunii celorlalti
Membrii grupului sunt provocati sa-si exprime afectiunea. Este o ocazie excelenta de
constientizare a dificultatilor si blocajelor corporale in oferirea caldurii celuilalt. "Faceti
acele gesturi prin care le daruiti dragoste si caldura. Fiti constienti de ceea ce simtiti
cand realizati aceasta miscare. Primiti la randul vostru caldura oferita de ceilalti si
bucurati-va de ea. Oferiti si primiti caldura atunci cand va intalniti cu fiecare.
Constientizati cum va simtiti atunci cand primiti caldura dar si atunci cand oferiti. Ce va
este mai greu; Ce va este mai usor sa faceti?"
 Se pot observa gesturi de o afectivitate profunda insotite de expresii faciale deosebit de
expresive. Uneori afectiunea este exprimata prin strangeri in brate si se produc efuziuni
emotionale. Exista perechi care raman pentru mult timp impreuna si isi transmit caldura
si afectiune. Acestea sunt situatii in care fiecare membru din cuplu traieste intens si
profund experienta.
 Etapa de oferire a afectiunii si caldurii propriei persoane
Este o etapa de interiorizare si de traire cu sine si pentru sine a propriilor emotii. "…va
centrati acum asupra propriei persoane. Puteti sa va oferiti acum voua caldura si iubire.
Fiti generosi cu voi, oferiti-va cat de multa caldura si iubire... Faceti un gest, o miscare
prin care sa simbolizati oferirea iubirii propriei persoane. Formulati in minte un gand, o
idee referitor la voi insiva... iar dupa ce ati format-o repetati-o in gand de mai multe ori,
pana cand o simtiti in tot corpul. "

Gesturile realizate pentru oferirea afectiunii sunt foarte diverse. Fie ca isi imbratiseaza
corpul sau ridica mainile, sunt cu totii patrunsi de aceasta stare de bine si multumire
interioara. Starea este tradata de expresia fetei: senina calma, destinsa, ochii inchisi,
zambet fericit, dar si de miscarile corporale armonioase si frumoase.
 Etapa de analiza
Membrii grupului isi exprima trairile pe care le-au avut in timpul acestei experiente.
Foarte multi afirma ca se simt multumiti, calmi, cu multa forta si energie sau ca au avut
sentimente foarte profunde la intalnirea cu ceilalti. Exista persoane care isi
constientizeaza anumite probleme.

Se poate vorbi si despre posibilitatea experimentarii unor sentimente noi si de ecoul

acestora in propriul corp: vibratii, accentuarea batailor inimii, caldura in zona toracelui,
umezirea mainilor.

In concluzie aceasta experienta creaza posibilitatea retrezirii senzorial-emotionala,

activarii resurselor optimizarii, comunicarii si restructurarii cognitive.

Agrimonia Eupatoria
Claudia Cabat

      Cand este necesar remediul preparat din Agrimonia

      Cei care au nevoie de Agrimonia sunt adeseori o prezenta placuta pentru cei din jur, lasand
impresia ca nu au niciodata probleme. Au simtul umorului, sunt foarte sociabili, rad si glumesc.
De fapt ei isi ascund problemele, temerile si suferinta mentala, afisand o fata zambitoare sau
curajoasa.

      Din pacate aceasta veselie este o masca, care ascunde atat fata de ceilalti cat si fata de
propria persoana, tulburarea si framantarea interioara. De cate ori se confrunta cu o durere sau
un disconfort cel mai probabil vor glumi, nedorind sa-si exprime adevarata ingrijorare. Evita
confruntarile de orice fel, incercand sa ignore partea intunecata si neplacuta a vietii, in speranta
ca aceasta va disparea sau se va rezolva de la sine. 

      Cu alte cuvinte, incearca sa uite ceea ce nu le convine pentru ca ei iubesc armonia si buna
intelegere. De obicei sunt foarte amabili dorind la randul lor ca si ceilalti sa se poarte frumos cu
ei.

      Dr Bach spunea despre persoanele de tip Agrimony ca sunt oameni joviali, veseli, cu simtul
umorului, care iubesc pacea si sunt deranjati de neintelegeri sau certuri, iar pentru a le evita
sunt dispusi sa lase mult de la ei. Cand sunt suparati, nu vorbesc despre sentimentele lor,
preferand sa le ignore si sa discute despre altceva mai placut. Cu timpul insa veselia aceasta
disimulata, refuzul de a analiza si intelege suferinta sau intamplarile neplacute, se constituie
intr-o bariera catre cunoasterea de sine. Experienta nu este asimilata si tensiunea se
acumuleaza in interior.
      In stadii mai avansate mentinerea starii de veselie si euforie este mai dificila. Asa ca pentru
a suprima ceea ce nu este placut pot recurge poate la un pahar in plus de alcool, alimentatie
excesiva, fumat sau droguri, toate acestea inscriindu-se intr-un mecanism de compensare. In
alte cazuri, pentru a evita singuratatea si confruntarea cu propriile nelinisti se implica in diferite
activitati sociale.

      Noaptea, persoanele de tip Agrimonia pot suferi de agitatie sau insomnie, macinati fiind de
ganduri care nu le dau pace. Ganduri pe care de altfel s-au straduit toata ziua sa le ignore.

      Cum ne poate ajuta remediul floral preparat din Agrimonia

      Remediul se prescrie pentru echilibrarea starilor descrise mai sus. Persoanele vor reusi sa
isi comunice deschis sentimentele reale si sa accepte ca viata are si partile ei mai putin placute.
Veselia va fi adevarata, izvorata dintr-un sentiment de bucurie interioara, iar activitatile sociale
nu vor mai fi o alternativa la fuga de singuratate, pentru a evita ca lucrurile sa fie privite cu
obiectivitate.

      Agitatia va fi inlocuita de o stare de calm si relaxare. Dand dovada de mult tact si diplomatie
aceste persoane vor reusi sa restabileasca buna intelegere in jurul lor si vor fi foarte agreate de
colegi

Echilibrarea emotiilor din sindromul premenstrual prin Remedii

Florale Bach
Claudia Cabat

      In general in perioada premenstruala femeile devin mai vulnerabile emotional, trecand prin
diferite trairi negative care se asociaza cu simptome fizice, rezultand ceea ce numim sindrom
premenstrual. Cele mai frecvente si cunoscute simptome emotionale caracteristice sindromului
SPM sunt: depresia, iritabilitatea, alimentatia excesiva, intoleranta, letargia, oboseala, lipsa
controlului emotional mergand pana la isterie.

      Desigur ca in functie de temperament, personalitate si alte situatii conjuncturale sau

traumatice o femeie va suferi numai de o parte dintre acestea si la intensitati diferite. Remediile
florale Bach pot fi un ajutor valoros in controlarea trairilor negative din perioada premenstruala.
Cum produc starile emotionale prin care trecem modificari hormonale? Sistemul endocrin este
de fapt o interfata, prin intermediul careia starile sufletesti se rasfrang prin somatizare asupra
functionarii organismului, hormonii actionand la nivel celular asupra sistemelor enzimatice prin
efecte de stimulare sau inhibare.

      Selectionarea remediilor se face individual, pentru fiecare persoana, printr-o discutie libera
cu terapeutul, intr-un climat de confidentialitate si incredere. Reactiile emotionale de multe ori
sunt complexe, iar tratamentul contine o combinatie de maxim 6 remedii Bach. Remediile florale
Bach sunt preparate din plante salbatice, neotravitoare si avand calitati vindecatoare.

      Dr Edward Bach (1886-1936), cunoscut medic si bacteriolog britanic, a descoperit un sistem
de terapie, care se adreseaza in primul rand laturii psiho-emotionale a fiintei umane. 38 de
esente florale si o combinatie din cinci remedii - Rescue Remedy, ne stau la dispozitie pentru a
ne redresa afectiv, in concordanta cu principiul "trateaza persoana si nu boala". Cateva
exemple pentru a intelege rapid felul in care se prescriu si actioneaza remediile sunt prezentate
in randurile urmatoare.

      Nervozitate si isterie

      Tinctura preparata din floarea de corcodus (Cherry Plum) ne ajuta sa inlaturam incordarea
psihica si teama ca am putea ceda nervos. Din diferite motive, conflicte si impulsuri violente
sunt retinute in interior. Emotiile si dorintele asociate modificarilor hormonale cantitative dintre
estrogen si progesteron pot deveni chiar furtunoase.

      Femeile care au nevoie de remediu, traiesc cu disperare senzatia ca nu pot stapani forta
distructiva, ca a unui vulcan in eruptie, care le face sa spuna lucruri ingrozitoare si regretabile,
tipand si pronuntand jigniri, cuvinte grele, lovind sau aruncand cu obiecte. Trebuie precizat
foarte clar ca aceste persoane nu doresc sa faca ceea ce fac, dar pur si simplu nu se pot
stapani. Remediul este util in sindromului premenstrual, pentru a calma nervozitatea si isteria,
impulsivitatea si tensiunea interioara.

      De multe ori la originea unui astfel de comportament gasim o perioda de asteptare incordata
si dramatica sau o viata traita in tensiune si sub amenintare. La nivel de subconstient, se
acumuleaza conflicte reprimate si neexteriorizate. Cand se atinge un nivel critic, barajul se rupe,
persoana nu mai poate mentine controlul si cedeaza. In plan fizic acesta stare apare adeseori
sub forma de transpiratii bruste, dureri, tensiuni musculare.

      Depresie
      Tinctura preparata din floare de mustar (Mustard)
Unele femei descriu ca sufera de o depresie profunda de cele mai multe ori cu cateva zile
inainte de ciclu. Nu este vorba de o depresie reactionala; ci de o depresie avand o cauza ce nu
poate fi identificata in exterior, ea fiind legata de modificari ale secretiei glandelor endocrine.
Depresia apare si dispare brusc, este intensa, apasatoare si insotita de sentimentul ca viata nu
te poate bucura oricat de frumos ar fi totul in jur. Acelasi tip de depresie se intalneste uneori si
in perioada postnatala precum si la menopauza.

      Iritabilitate si intoleranta

      Tinctura preparata din floare de slabanog (Impatiens)
Iritabilitate, enervare produsa de lipsa de activitate sau de catre incetineala celorlalti. Remediul
se recomanda acelor femei care nu suporta sa astepte, sa piarda timpul sau ca lucrurile sa nu
decurga foarte repede. Este un remediu pentru lipsa de rabdare.

      Tinctura preparata din floare de fag (Beech)

Daca inainte de menstruatie persoana are tendinta de a-i critica mai accentuat pe cei din jur, de
a le observa mai mult defectele decat calitatile, atunci remediul o poate ajuta sa reconsidere
totul cu mai multa indulgenta.

      Oboseala
      Tinctura preparata din flori de porumbar salbatic (Scleranthus) se recomanda acelor femei
care trec cu usurinta de la un sentiment la altul, ca o balanta ale carei talere nu ajung niciodata
la echilibru. Acum te adora si peste cateva momente nu te mai suporta, acum rad si imediat
plang si invers, bineinteles. Au stari fluctuante: veselie, manie, tristete, nehotarare. Pana si
energia lor interioara variaza alternand momente de activitate intensa cu apatie, de entuziasm
cu dezinteres. Acum sunt energice, iar peste cateva momente epuizate.

      Tinctura preparata din flori de carpen (Hornbeam)

Alte femei inainte de ciclu se simt obosite, vlaguite, chiar daca nu au depus un efort
considerabil, care sa justifice aceasta stare. Tot ce-si doresc este sa anuleze ceea ce au de
facut in ziua respectiva, sa se intoarca in pat si sa nu fie deranjate. Remediul ajuta la
recastigarea vitalitatii.

      Remediile florale Bach se administreaza in putina apa plata sau ceai, nu au contraindicatii,
sunt complet lipsite de toxicitate, nu produc reactii adverse sau agravari. In stari trecatoare,
efectul poate fi resimtit imediat, dar pentru probleme adanc inradacinate, este necesar un
tratament mai indelungat

Remediile florale Bach pentru sarcina

Claudia Cabat

      Remediile florale Bach constituie un sistem de terapie naturista, pe baza de plante,
descoperit de Dr Edward Bach, cunoscut medic si bacteriolog britanic (1886-1936). Fiecare din
cele 38 de remedii se adreseaza unei stari emotionale specifice.

      Esentele florale se iau sub forma de picaturi, fie ca remediu individual, fie in diferite
combinatii, deoarece si reactiile noastre emotionale sunt adeseori mai complexe. Ca urmare
munca de o viata a Dr Bach ne ajuta astazi sa avem la indemana plante care sa ne vindece
sufleteste si sa ne echilibreze psihic si emotional, in concordanta cu principiul "trateaza
persoana si nu boala.

      Plantele selectionate sunt complet lipsite de toxicitate, nu au contraindicatii si nu dau reactii
adverse sau neplacute. Ele se pot administra fara probleme si in timpul sarcinii pentru a asigura
o stare de bine, de pace si armonie sufleteasca. In stari trecatoare, prin administrari repetate,
efectul lor poate fi resimtit imediat, dar pentru probleme adanc inradacinate, este necesar un
tratament mai indelungat.

      Foarte multe femei insarcinate nu cunosc la adevarata masura, importanta pe care o are o
stare sufleteasca echilibrata, lipsita de resentimente, incrancenari, ingrijorari si depresii in
perioada graviditatii si bineinteles consecintele acestei stari asupra dezvoltarii fizice, emotionale
si psihice a viitorului copil.

      Asupra acestui punct de vedere au cazut de acord preoti, psihologi si medici. Parintele
Arsenie Boca spunea: " Toate starile trupesti si sufletesti ale celor doi parinti, iar mai cu
deosebire ale mamei in vremea celor noua luni, se intiparesc in copil, ca tendinte sau
predispozitii, pe care copilul le va avea toata viata. Suparari, amaraciuni, dureri, predispun
copilul la tristete, melancolie, nesanatate. Deci toate acestea trebuie ocolite."

      Modificari hormonale

      Vestea ca un copil se dezvolta si se va naste din trupul unei femei poate aduce la suprafata
emotii variate in sufletele ambilor parinti. Pe de alta parte sistemul endocrin al mamei incepe sa-
si modifice secretiile pentru a sustine optim dezvoltarea fatului.

      Adiacent modificarilor hormonale are loc si un raspuns emotional, iar viitoarea mama poate
avea nevoie de o sustinere sufleteasca mai atenta decat de obicei. Walnut, remediul floral
preparat din flori de nuc (Juglans regia) este poate cel mai indicat in primele luni de sarcina,
cand au loc importante modificari hormonale care sunt asociate cu o stare emotionala mai
vulnerabila.

      Exista situatii cand viitoarea mamica se simte deprimata, fara a avea un motiv anume. Ar
trebui sa fie fericita, dar nu reuseste, situatie in care remediul potrivit este Mustard (preparat din
flori de mustar salbatic). Tot variatiile hormonale pot fi insotite uneori de emotii puternice, care
scapa de sub control. Teama de a-ti pierde cumpatul sau de a face ceva regretabil se trateaza
cu Cherry Plum (floare de corcodus).

      O alta stare posibila, este cea de visare. Spre exemplu de abia a aflat vestea ca este
insarcinata si viitoarea mamica isi imagineaza cum va arata copilul, cum il va ingriji sau cum vor
merge impreuna de manuta prin parc. Remediul care te ajuta sa revii pe pamant si sa te
concentrezi la ceea ce ai de facut este Clematis (din flori de vita alba). Tot acest remediul este
util si pentru ameteala si tendinta de a lesina.

      Anxietate
      O sarcina dificila poate amplifica starea de anxietatea legata de sarcina si nastere. Exista
mai multe remedii florale care se pot prescrie pentru teama, neliniste, ingrijorare, tensiune
nervoasa, intr-un cuvant: anxietate. Spre exemplu, Mimulus (preparat din flori de cretisoara)
este indicat pentru diverse temeri cum at fi teama de nastere, de durere, de a nu avea
complicatii, iar Rock Rose pentru stari mai avansate, cand teama devine intensa,
transformandu-se in panica.

      Oboseala
      Daca oboseala se instaleaza usor, lucru care se intampla adeseori in ultimele luni de
sarcina, dar si in primele luni atunci cand din cauza greturilor mamica nu se poate alimenta
corect, remediul floral preparat din floarea de maslin (Olive) este cu siguranta cel mai indicat
pentru revigorare.

      Aspectul fizic

      Atunci cand schimbarile corporale te lasa cu sentimentul ca nu arati bine, iar kilogramele in
plus te deranjeaza Crab Apple (preparat din flori de mar paduret) te ajuta sa accepti mai usor ca
treci printr-o perioada de tranzitie si "abdomenul bombat" nu este o deformare corporala, ci
inauntru, ocrotit de tine se dezvolta un prunc. Asadar Crab Apple elimina dezgustul fata de
propriul aspect corporal sau altfel spus, daca te ajuta sa nu te simti rusinata, jenata de felul in
care arati in perioada sarcinii.

      Griji
      Daca iti faci griji excesive despre sanatatea copilului, atunci Red Chestnut te ajuta sa te
linistesti. Un alt remediu, White Chestnut te ajuta sa nu te mai gandesti continuu, obsedant la
diferite lucruri, de exemplu cum vei proceda, cum te vei descurca in cele mai variate situatii.
Pe langa toate acestea exista o alta solutie, Rescue Remedy - o combinatie din cinci remedii
destinata recuperarii in situatii de criza, de urgenta, care implica fie panica sau pericol, fie coma,
lesin sau pierderea cunostintei. De asemenea se poate administra, cu efecte linistitoare in
situatii de stress sau de solicitare emotionala accentuata.

      Nerabdare
      Sarcina normala dureaza 9 luni, daca pe parcursul acestora simti ca nu mai ai rabdare,
pana la sosirea termenului se recomanda Impatiens. Daca ai ajuns sa numeri zilele ramase
pana la momentul in care nasterea va avea loc sau daca te enerveaza ca in ultimele luni de
sarcina miscarile tale nu mai sunt la fel de rapide, atunci Impatiens este ideal relaxare si
alungarea nerabdarii.

      Situatiile mentionate mai sus sunt doar cateva dintre tulburarile emotionale prin care poate
trece o femeie insarcinata. Exista insa cazuri mai complexe, in care viitoarea mamica a fost
expusa unor traume sufletesti anterioare si care cu ocazia sarcinii se pot reactiva din
subconstient. Vestea buna este ca si pentru aceste situatii exista "leac" in terapia florala Bach,
dar contextul fiind variat si remediile posibile sunt in numar mai mare, iar pentru identificarea
corecta a acestora este necesara o discutie cu un specialist in terapie florala Bach

Disfunctii sexuale
Claudia Cabat

      William Masters si Virginia Johnson au descoperit ca in raspunsul sexual uman exista 4
faze : excitare, platou, orgasm si revenire (resolution). Prima faza care poate dura de la
cateva minute pana la mai mult de o ora, are drept caracteristici intrarea penisului in erectie,
marirea clitorisului precum si umezirea vaginului.

      In faza de platou bataile inimii cresc cu repeziciune, respiratia devine alerta si are loc si o
crestere a tensiunii.

      In timpul orgasmului, barbatii si femeile simt o placuta si intensa eliberare a tensiunii
sexuale acumulata in primele doua faze ale actului sexual. Orgasmul este caracterizat prin
contractii ritmice in zona organelor genitale.

      Apoi corpul isi revine treptat la starea de dinaintea excitatiei. Dupa orgasm, majoritatea
barbatilor intra intr-o perioada (refractory) ce poate tine de la cateva minute la cateva ore, timp
in care nu mai poate avea orgasm, spre deosebire de unele femei care pot avea orgasme
multiple.

      In cazul in care intr-una dintre aceste faze apare un obstacol ce impiedica realizarea
unui act sexual satisfacator, putem spune ca avem de-a face cu disfunctii sexuale.

      Scaderea sau absenta libidoului, tulburarile de erectie, imposibilitatea de

intromisune, ejacularea precoce, ejacularea tardiva, ejacularea involuntara, priapismul
(stare de erectie continua, dureroasa ce nu este cauzata si nici insotita de excitatii
sexuale, si care duce la incapacitatea de a atinge ejacularea), vaginism, dispareunia,
tulburarile de orgasm, sunt cateva exemple de disfunctii sexuale.

      Cauzele aparitiei disfunctiilor sexuale sunt dintre cele mai diverse insa, Masters si Johnson,
in cercetarile lor centrate pe fiziologia raspunsului sexual au descoperit importanta coplesitoare
a proceselor psihologice in cadrul actului sexual.
      Ei au demostrat ca problemele aparute in raspunsul sexual au mai ales radacini psihologice,
radacini ce pot fi modificate sau rezolvate prin terapie. Este important de retinut ca trebuie
eliminate mai intai cauzele de natura fiziologica. Fara a ne propune sa enumeram ce anume
poate sta la baza problemelor in sfera sexualitatii, vom spune doar ca educatia din familie,
modelele promovate de societate in ceea ce priveste moralitatea, aspectul fizic etc, au un rol
foarte important in dezvoltarea si maturizarea individuala cu efecte directe asupra sexualitatii.

      Faptul ca in continuare sexualitatea este privita ca un tabu, duce la o serie de mituri false,
de prejudecati ce influenteaza in mod negativ manifestarea normala in acest segment al vietii.
Chiar daca suna banal, reafirmam importanta comunicarii si informarii din surse avizate. Ar fi
ideal ca orice persoana sa ceara sprijinul specialistilor inainte de aparitia oricarui tip de
dezechilibre in sfera sexualitatii.

      Asadar toate aceste disfunctii sexuale sunt tratate cu ajutorul diverselor forme de terapie ce
urmaresc diagnosticarea tulburarilor, cauzele acestora, formele lor, data aparitiei disfunctiei
sexuale, apoi pregatirea persoanei respective pentru o viata sexuala implinita, formarea unei
atitudini normale fata de sexualitate, intretinerea si promovarea unei atmosfere de cuplu
pozitiva, etc.

      Este important sa mai spunem ca masurile de psihoterapie care se impun persoanelor in
cauza au un caracter diferentiat, acesta fiind totodata un aspect esential in intelegerea
sanatoasa a sexualitatii. Fiecare individ este unic, iar incercarea de a se incadra intr-un anumit
model duce adesea la dezechilibre si suferinta.

Regimul de slabit si Remediile Florale Bach

Claudia Cabat

      Probabil ca foarte putine femei sunt pe deplin multumite de felul in care arata, fie ca este
vorba de greutatea corporala fie de alte detalii ale aspectului fizic. Nemultumirea sau
dezaprobarea fata de felul in care aratam determina o alterare a starii sufletesti si o diminuare a
capacitatii de a ne bucura de viata. Pentru a slabi, pe langa o dieta echilibrata, asociata cu
exercitii fizice si masaj, putem conta si pe ajutorul remediilor florale Bach.

      Cum? In plan sufletesc. Spre exemplu, la inceputul unei diete, de obicei ne simtim
nerabdatoare de a vedea un efect mai rapid si pe masura efortului depus. Picaturile din
remedial floral Impatitens ne vine in ajutor, spre a ne calma nerabdarea. Pe durata dietei este
posibil sa facem una-doua abateri de la regimul stabilit si ca urmare sa ne simtim dezamagite si
descurajate. Un alt remediu ne sta la dispozitie: Gentian, pentru a ne restabili increderea.

      Daca abaterea consideram ca a fost prea grava si dorim sa renuntam la dieta, atunci se
recomanda Gorse. Exista si persoane care isi spun de multe ori, de maine am sa incep un
regim de slabire si cand acel "maine" soseste, amana din nou din diferite motive, Hornbeam. Se
intampla ca dupa ce am tinut un regim si am slabit, sa uitam ce greu ne-a fost si sa ne ingrasam
la loc. Pentru situatiile in care ba ne ingrasam, ba slabim, Chestnut Bud ne ajuta sa invatam din
greseli.

      Uneori regimurile alimentare pot deveni o obsesie, generata si intretinuta de parerea
negativa, pe care o avem fata de aspectul corporal. Unele persoane opteaza pentru diete
extreme si pe termen lung. Atentie! Poate fi vorba de o nevroza obsesionala, deoarece ele nu
se vad asa cum sunt in realitate, ci se dispretuiesc, considerand ca au un aspect grotesc. Crab
Apple este un remediu util pentru imbunatatirea parerii pe care o avem fata de felul in care
aratam. Remediul ne ajuta sa ne acceptam asa cum suntem, sa nu ne mai uram si sa ne fie
rusine de noi insine.

      Motivele pentru care mancam excesiv pot fi numeroase: stress, de multe ori lipsa de
incredere in propria persoana, dorinta de a ne face rau, sentimente de vinovatie, suparari,
traume si frustari etc. Dr. Bach, medic si bacteriolog britanic a descoperit printre plantele naturii,
38 de flori fiecare dintre acestea ajutand la echilibrarea unei anumite stari sufletesti.
 Remediile florale Bach ne ajuta sa invingem frica!
Claudia Cabat

Frica? Atac de panica? Remediile florale Bach ne ajuta sa invingem frica!

      Suntem inspaimantati? Ne este frica? Suferim de atacuri de panica? Pentru a ne trata,
acum avem la dispozitie remediile florale Bach si un specialist pregatit chiar la Bach Centre in
Marea Britanie, pe care il gasiti la Clinica Aquamarine.

      Frica are o vasta paleta de manifestari si intensitati. Ea poate varia de la o usoara angoasa
pana la o veritabila groaza. Tot frica ne face sa ne paleasca obrajii, sa ne transpire palmele, sa
ne tremure genunchii din cele mai diverse motive: sa nu fim dati afara din serviciu, sa nu ne
paraseasca iubita care se uita admirativ la noi, sa nu trecem neobservati prin aceasta lume, sa
nu reusim sa agonisim suficient pentru o batranete relaxata, sa nu rada ceilalti de noi daca
exprimam un gand frumos care tocmai ne-a trecut prin minte.

      In stadii mai avansate, propria noastra frica ne ameninta ca printr-un crescendo nedorit sa
se transforme intr-o adevarata teroare. De frica, multiplicam irealul pana la o dimensiune atat de
avansata incat il percem ca real si ne simtim tintuiti ca de privirea sarpelui inainte sa inghita
antilopa. Vedem, auzim, ne infricosam si de ceea ce nu exista, o luam razna si ne imaginam
scenarii covarsitoare si electrizante, despre ceea ce s-ar putea intampla daca.

      Si pentru ca asa cum am vazut frica poate avea mai multe fatete, avem la indemana mai
multe remedii florale. Dr Edward Bach (1886 -1936) cunoscut medic si bacteriolog britanic, a
cautat si a gasit printre leacurile naturii ajutor pentru echilibrarea emotiilor negative prin care
trecem. Iar frica este cu siguranta unul dintre acestea. Spre exemplu:

 Remediul floral preparat din cretisoara (Mimulus)

Este indicat in frici obisnuite, temeri de zi cu zi, avand o cauza cunoscuta cum ar fi:
teama de a merge la dentist, de a merge cu liftul, de a ramane singur, de a ramane fara
bani, frica de caini, de pasari, de examene, etc. Teama de a vorbi si a aparea in public
sau pe scena. Daca esti din fire mai timid si te inrosesti atunci cand esti in centrul
atentiei atunci tot acest remediu te poate ajuta sa-ti regasesti curajul.

 Remediul floral preparat din trandafir salbatic (Rock Rose)

Se recomanda pentru sperieturi puternice, teroare, atacuri de panica. Frica este atat de
intensa incat nu te mai poti misca, avand senzatia ca ai paralizat si ca simturile nu iti
mai functioneza cum trebuie. Parca nu mai vezi si nu mai auzi bine. Urmatoarele
exprimari sunt adeseori folosite pentru a descrie acest tip de frica: "Am inghetat de frica.
Am intepenit de frica. Mi-a stat inima in loc de frica. De spaima nu mai vedeam nimic
inaintea ochilor si mintea imi era ca o coala alba de hartie."

 Remediul floral preparat din corcodus (Cherry Plum)

Este cel mai potrivit pentru teama de a ceda nervos, cand esti inspaimantat de ceea ce
ai putea spune sau face. In stari extreme: isterie, violenta, ganduri si pericol de
sinucidere. De multe ori, din cauza tensiunii psihice apare teama ca vei innebuni sau
vei ajunge intr-un spital de boli mintale. Tot in aceasta stare se poate intampla sa-ti
pierzi controlul, sa arunci cu vorbe, obiecte sau chiar sa lovesti pe cineva.

 Remediul floral preparat din plop tremurator (Aspen)

Este util pentru temeri, frici, anxietate avand origine necunoscuta, care nu pot fi
explicate ca avand o cauza rationala. Cateva semne: transpiratii bruste, tremuraturi,
palpitatii, cosmare, insomnii, diferite senzatii, fiori, neliniste accentuata care poate
progresa pana la atac de panica. Multi copii, dar si persoane adulte sensibile sau
receptive pot suferi de acest tip de frica mai special. Starea include si presentimentul ca
 ceva rau s-ar putea intampla, precum si teama ca un spirit rau sau ceva negativ se afla
in preajma sau ne urmareste. Indicat si pentru copiii care de teama nu pot adormi fara
usa deschisa la dormitor sau lumina aprinsa.

 Remediul floral preparat din castan rosu (Red Chestnut)

Este exact de ce ai nevoie atunci cand ti-e teama pentru siguranta celorlalti si te
preocupi exagerat de bunastarea celor dragi.

 Rescue Remedy - o combinatie din cinci remedii destinata recuperarii in situatii de

criza, de urgenta, care implica fie panica sau pericol, fie coma, lesin sau pierderea
cunostintei. De asemenea se poate administra, cu efecte linistitoare in situatii de stress
sau de solicitare emotionala accentuata, cum ar fi sa treci cu bine de emotiile unui
examen.

      Folosirea remediilor florale Bach se bucura de cateva avantaje:

 florile alese nu contin substante otravitoare, ceea ce elimina pericolul unor efecte
secundare sau neplacute in cazul administrarii unei supradoze sau a unei prescrieri
incorecte.
 remediile pot fi tinute in casa, nu necesita conditii deosebite de depozitare si astfel le
avem la indemana de cate ori avem nevoie.
 Sticlutele sunt mici si le putem chiar strecura intr-un buzunar, poseta sau servieta.
 se administreaza in putina apa plata sau ceai, nu au contraindicatii, sunt complet lipsite
de toxicitate.
 in stari trecatoare, efectul poate fi resimtit imediat, dar pentru probleme cronice, este
necesar un tratament mai indelungat.

Psihoterapia si darul artistic

psiholog Irina Cepreanu

      In Psihoterapia Experientiala se pune accent pe trairea emotiei si experientei prezente.

Scopul trairii experientiale include constientizarea senzatiilor corporale, a pozitiilor,a tensiunilor
musculare, a miscarilor, a proceselor fiziologice din organism.

      Printre tehnicile care faciliteaza exprimarea Eului clientului sunt incluse tehnicile
psihodramatice de joc de rol sau de imaginatie dirijata. Cunoasterea universului oamenilor
beneficiaza de un ajutor considerabil din partea tehnicilor expresiv -creative ale artterapiei,
dintre care desenul, modelajul, colajul, exercitiul mimico-pantomimic si dramaterapeutic,
exprimarea prin dans si miscare.

      Utilizarea artelor expresive in terapie isi are originile in cele mai vechi inceputuri ale
expresiei artistice umane. Arta a fost folosita pentru tratarea tulburarilor fizice si psihice. De
multe ori in terapia experientiala se foloseste arta ca mijloc de expresie pentru comunicarea
sentimentelor. Aceste mijloace de expresie sunt la indemana oricui, nu sunt doar daruri artistice.

      Pentru a ne putea exprima avem nevoie de multe ori de un mediu sau de un grup care sa
ne ajute, sa ne dea incredere, sa ne valorizeze.

      Elementele centrale ale insanatosirii prin cantec sunt reprezentate de dansurile ceremoniale
si de picturile uscate sau de picturile pe nisip, care sunt aproape exclusiv simbolice si ne aduc
aminte de imaginile arhetipale ale lui Jung.

      Grecii care au inteles de timpuriu relatia intre minte, corp si suflet, au vazut foarte clar
legatura intre muzica si medicina. In Evul Mediu, artele ocupau o pozitie ambigua. Pe de o parte
muzica si artele vizuale erau puse in serviciul lui Dumnezeu. Pe de alta parte, muzica profana si
bineinteles dansul erau vazute ca instrumentele Diavolului.
      Anumite boli in Italia erau vindecate prin catharsis, obtinut prin dans, muzica si culori
simbolice.

      In epoca Renasterii, reapare interesul pentru artterapie, in special utilizarea in scop medical
a muzicii. Valoarea majora a muzicii in medicina curenta in utilizarea ei ca influenta catarhica si
de calmare, in special in tratarea tulburarilor mentale (ex.: melancolie si depresie).

      In secolul al XVIII-lea, un numar crescut de medici au observat si au investigat efectele

psihologice ale muzicii, in special relatiile dintre ritmurile corpului si cele ale muzicii si dintre puls
si masurile de muzica. Ei au observat efectele muzicii asupra respiratiei, circulatiei sangelui si
asupra starilor (dispozitiilor).

      Recunoasterea legaturii dintre corp si psihic a facut ca in psihoterapiile moderne sa fie
inevitabila aprecierea rolului nonverbalului in procesul terapeutic.

      In zilele noastre terapia experientiala si artterapia sunt utilizate cu succes atat in
diagnosticarea si tratarea tulburarilor psihice cat si pentru optimizare si dezvoltare personala.

      Artele vizuale se concentreaza pe situatia terapeutica in sine, pe comunicarea si pe relatia

dintre terapeut si pacient.

      In comunicarea interpersonala, de luat in seama sunt limbajul corpului dar si influentele
culturale in ceea ce priveste conventiile in miscare.

      Functia de catharsis se centreaza pe nevoia indivizilor de a elibera tensiunile si de a-si

exprima emotiile, mai mult decat nevoia de a comunica cu altii.

      Psihoterapia experientiala poate fi aplicata cu succes atat individual cat si in grup, cu adultii
dar si cu copii.

      Mijloacele de expresie utilizate in aceasta psihoterapie sunt:

 Desenul

Desenul liber sau tematic constituie o cale de evaluare a personalitatii persoanei, a

problemelor sale emotionale, precum si a relatiilor sale cu familia, a traumelor suferite,
a disfunctilor sexuale, a nivelului de anxietate existentiala, a capacitatilor si dificultatilor
de a se adapta la mediul social.

Personajele unei povesti inventate dramatizate sau desenate sunt investite cu

semnificatii, emotii, sentimente si ganduri pe care copilul le traieste in legatura cu
evenimentele vietii sale.

Valoarea terapiei prin desen este nu numai diagnostica ci si educational terapeutica.

Pacientul invata astfel sa-si comunice mai adecvat si in mod spontan sentimentele,
dorintele, sa-si constientizeze mai clar pozitiile, atitudinile. Si sa-i inteleaga mai bine pe
cei cu care intra in contact. Efectul consta intr-o mai buna socializare si maturizare
emotionala.

Desenul ajuta la destainuirea problemelor profunde, a unor sentimente dificil de

exprimat in cuvinte. Desenul nu e numai o modalitate de autocunoastere si de
autodezvoltare ci si un mijloc de comunicare si de intrare in relatie cu alte persoane,
prin utilizarea desenului in grup.

 Modelajul

Modelajul este un alt mijloc expresiv, utilizat cu succes mai ales cu persoanele care au
 foarte mari dificultati de exprimare verbala a sentimentelor si trairilor. Materialele pentru
modelaj pot fi lutul, plastelina sau aluatul.

Aceste materiale ofera experiente kinestezice dar si tactile. Flexibilitatea si

maleabilitatea acestor materiale se potrivesc unei varietati de nevoi.

 Colajul

Colajul este realizat prin lipirea sau atasarea de materiale de o mare varietate pe panza
sau pe hartie. Pot fi utilizate in colaj: hartie de orice tip, variate texturi, lucruri moi si
aspre, nasturi, poleiala, frunze, seminte. Colajul poate fi realizat in multe feluri similar cu
pictura sau jocul cu nisip.

Colajul ajuta la eliberarea imaginatiei si poate fi utilizat ca exprimare senzoriala si

emotionala.

 Muzicoterapie

Terapia prin muzica creeaza o legatura intre psihic si corp legatura ce poate fi finalizata
apoi prin terapia prin dans si miscare.

Muzica indeplineste functii de socializare dar si de comunicare intre oameni prin moduri
nenumarate.

 Terapia prin dans si miscare

In terapia prin dans si miscare, un principiu de baza consta in aceea ca gandurile si

emotiile noastre sunt impletite cu miscarile fizice.

Unul din scopurile de baza ale terapiei prin dans si miscare consta in utilizarea miscarii
pentru a creste abilitatea individului de a-si exprima stari, atitudini, idei. Pacientii in
terapie prin dans si miscare pot exprima impulsurile, conflictele, sentimentele cele mai
ascunse intr-o varietate de moduri.

De multe ori, miscarea este una din cele cateva moduri de a stabili contacte
interpersonale. Terapiile corporale se bazeaza pe ideea ca producand anumite posturi
in corp, la anumite nivele musculare, se vor produce nu doar schimbari fizice ci si
mentale. Utilizand miscari se realizeaza mentinerea unui dialog cu inconstientul.

 Metafora

Scenariul metaforic este o alta tehnica utilizata in psihoterapia experientiala. El permite

developarea si constientizarea unor probleme ale subiectului.

Povestea, personajele, evenimentele, locurile trebuie sa vorbeasca despre viata

obisnuita a celor ce o asculta si ea trebuie sa aiba un limbaj care sa fie familiar.

 Dramaterapia

In Dramaterapie, pacientii joaca parti din ei insisi si pe masura ce joaca devin mai
constienti de ei insisi, mai implicati, mai reali.

Dramaterapia se distinge ca un ansamblu al modalitatilor de a intelege si diminua

problemele sociale si psihologice.
      In concluzie, dramaterapia a constituit o provocare la deblocare corporala si vocala, dar si
un exercitiu care a condus la crearea de situatii si cai de solutionare a lor. Fiecare dintre aceste
tehnici artterapeutice se utilizeaza fie in terapia individuala, fie in terapia de grup.

      Psihoterapia experientiala fi utilizata cu urmatoarele categorii de clienti:

 clienti suferind de reactii anxioase datorate stresului;

 copii cu tulburari de adaptare sau dificultati scolare;
 adolescenti cu tulburari de comportament;
 subiecti cu afectiuni somatice invalidate;
 subiecti cu migrena;
 pacienti nevrotici;

Poti invata sa spui "NU"!

psiholog Steliana Rizanu

      Ce se intamplacu noi, femeile, atunci cand nu putem spune NU? De cate ori am acceptat o
invitatie la masa, chiar daca nu aveam chef , sau am dat numarul de telefon unui barbat cu care
nu doream sa ne intalnim, ori am imprumutat un lucru unei prietene stiind ca riscam sa nu-l mai
primim inapoi?

      Chiar si tie ti s-a intamplat asa ceva si nu numai o data, ci de sute de ori nu ai avut curajul
sa spui NU, de teama ca vei dezamagi pe cei din jur.

      Datorita educatiei primite, multe femei considera ca a-ti exprima o opinie divergenta intr-un
grup este "lipsit de feminitate" si in acest fel, ele isi neaga nevoile, isi blocheaza parerile
personale si ajung sa-si piarda sensul propriilor dorinte.

      Educatia ne invata sa ne infranam tendintele naturale, incurajeaza pasivitatea si produce

indivizi disciplinati si supusi. O femeie care nu are curajul sa spuna NU este timida, nu are
incredere in sine, se devalorizeaza si acorda o valoare mai mare celor din jur, iar
comportamentul ei se caracterizeaza prin pasivitate, dependenta, dificultate de a se apara,
neputinta de a-si formula clar opiniile, evitarea conflictelor, crize bruste de iritare, manifestari de
tristete.

      Pentru a invata sa spui Nu trebuie sa urmezi mai multe etape, dintre care prima este
constientizarea - sa recunosti ca nu iti este usor sa spui Nu, sa te autoevaluezi pentru a clarifica
si intelege ce se petrece in tine. O idee buna ar fi sa-ti notezi intr-un carnetel sentimentele si
emotiile pe care le simti cand nu poti spune Nu.

      Trasatura comuna a tuturor situatiilor in care trebuie sa rostesti NU! este anxietatea pe care
ti-o provoaca, al carei impact se produce la:

 nivelul corpului - stare de disconfort, batai neregulate de inima, senzatia de sufocare,

voce tremuratoare, roseata,
 nivelul comportamentului - dezorganizare, agresivitate, inertie
 nivelul gandurilor - confuzie, dificultate de concentrare.

      Dupa ce ti-ai analizat nelinistea, identifica-ti gandurile automate, de genul - nu o sa ma mai
iubeasca daca spun NU si incearca sa le transformi in ganduri alternative: "poate ca,
dimpotriva, o sa ma iubeasca mai mult daca vede ca stiu ce vreau".

      Invata sa te afirmi, sa spui ce ai pe suflet direct, clar, calm si observa-ti interlocutorul,
evalueaza-l: e prietenos sau agresiv? Ai inteles corect mesajul lui?

      Ce se poate intampla cu o femeie care nu poate spune NU la serviciu? Va fi supraincarcata

de sarcini, va trebui sa lucreze peste program. Isi va pierde increderea in sine si in capacitatea
ei profesionala, se va simti frustrata si va ajunge acasa seara, plina de furie si amaraciune. Isi
va varsa amarul pe sotul ei, reprosandu-i ca nu a indeplinit cine stie ce sarcina gospodareasca
minora, isi va certa copilul fara un motiv intemeiat, riscand sa-si compromita relatiile care nu au
nici o legatura cu profesia. A doua zi va primi de la seful ei noi sarcini suplimentare, pe care nu
le va refuza, de frica sa nu-si piarda postul si viata ei va deveni un calendar.

      Nu poti sa te simti permanent obligata sa raspunda dorintelor celorlalti - tine seama si de
dorintele si nevoile tale, pentru ca altfel vei fi mereu frustrata. Gandeste-te ca esti libera, ai
dreptul sa refuzi daca asta vrei si este valabil atat pentru sotul tau, cat si pentru colegul tau sau
prietena ta.

      Nu trebuie sa-ti fie rusine sa simti si sa exprimi emotii ca: iritare, nemultumire, deceptie,
suparare daca le formulezi fara animozitate.

      Invata sa folosesti formula - va inteleg, dar... - care tine seama de punctul de vedere al
interlocutorului tau, dar il apara si pe al tau, exprima-te cu fermitate si consecventa pana cand
vei fi auzita.

      Daca vom indrazni sa fim diferite si vom avea curajul sa luam atitudine, chiar daca acest
lucru nu este intotdeauna bine perceput de catre ceilalti, vom putea avea control asupra propriei
noastre existente, ne vom distanta de ceea ce nu vrem si vom ajunge sa ne atingem
obiectivele.

      Putinta de a spune NU ne va permite sa ne consolidam si sa ne afirmam independenta si

autenticitatea, simplificandu-ne relatiile cu cei din jur

Tulburarile psihiatrice din cadrul sclerozei multiple

Dr. Ioana Lazar

      Atat evolutia sclerozei multiple, cat si simptomele de debut sunt variabile si imprevizibile.
Exista posibilitatea ca pacienti care prezentau o evolutie recurent-remisiva propriu-zisa sa intre
intr-o perioada de declin lent. De asemenea, pacientii cu scleroza multipla cronic pregresiva pot
intra in perioade de stabilitatein care sa nu mai apara tulburari functionale noi, asemenea
perioade putand dura de la cateva luni la cativa ani. Consecinta acestor lucruri este ca pacientii
suferind de scleroza multipla traiesc cu un grad inalt de nesiguranta in ceea ce priveste evolutia
bolii lor atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

      Manifestarile psihiatrice in scleroza multipla sunt variate si includ o gama larga de factori
etiologici: in afara procesului de demielinizare specific bolii, trebuiesc luate in consideratie si
efectele caracteristicilor evolutiei bolii descrise mai sus.

      Depresia este descrisa in 45 - 62% dintre cazuri. Este posibil totusi ca multe dintre studiile
efectuate in acest scop sa supraestimeze prevalenta depresiei deoarece multe scale pentru
simptomele depresive de fapt evalueaza neintentionat simptomele sometice si cognitive ale
sclerozei multiple (ex. oboseala, tulburarile de memorie). Cauza depresiei din scleroza multipla
ramane neclara; se considera a fi vorba fie de o manifestare primara a bolii determinata de
implicarea cerebrala, fie de o reactie psihologica la traiul cu o boala debilitanta si cronica.
Cercetarile nu dovedesc un fundament genetic pentru depresia din scleroza multipla. In schimb,
studii epidemiologice au aratat ca pacientii cu scleroza multipla au o probabilitate de 2 ori mai
mare decat subiectii de control de a avea tulburare bipolara tip I. Desi cauza acestei
comorbiditati nu a fost definitiv determinata, anumite dovezi ndica faptul ca ambele tulburari ar
putea avea un fundament genetic comun.

      Mai multe dovezi indica faptul ca depresia din scleroza multipla rezulta in urma
demielinizarii cerebrale. In primul rand, pacientii cu scleroza multipla raporteaza rate mai mari
de dpresie comparativ cu cu alte populatii de pacienti prezentand boli cronice. In al doilea rand,
afectarea cerebrala este mai strans corelata cu depresia din scleroza multipla decat este
afectarea maduvei spinarii. In al treilea rand, depresia din scleroza multipla nu este corelata cu
statusul neurologic sau cu gradul de afectare cognitiva.

      Explicatia reactiva a depresiei din scleroza multipla se bazeaza pe teoria neajutorarii
invatate, care afirma ca depresia poate aparea cand oamenii se confrunta cu situatii potrivnice
care sunt imprevizibile sau incontrolabile. Validitatea acestei explicatii este sustinuta de faptul
ca gradul de suport social al pacientilor detine un procent semnificativ in prognosticarea
statusului mintal. In afara de acest lucru, nu trebuie sa uitam ca aflarea diagnosticului
presupune adaptarea la o noua imagine narcisica, si implicit un travaliu de doliu: al vechii
imagini, al vechilor idealuri ale Eului, existand riscul ca aceasta perioada de doliu sa se
prelungeasca intr-o depresie.

      In ceea ce priveste tratamentul, putinele studii disponibile in acest domeniu au demonstrat
ca pacientii cu scleroza multipla raspund la terapia traditionala psihiatrica la fel de bine ca restul
populatiilor de pacienti. Depresia din scleroza multipla s-a dovedit a raspunde bine la terapia
cognitiv-comportamentala, si mai ales la psihoterapia de grup. Beneficiile pe care psihoterapia
le aduce pacientilor cu scleroza multipla si familiilor lor includ metode de adaptare la natura
imprevizibila si variabila a bolii lor, educatia pacientilor cu privire la scleroza multipla, furnizarea
de strategii pentru a facilita pastrarea serviciului si implicarii sociale si pentru a reduce stresul
cronic etc. De asemenea, medicatia antidepresiva este eficienta in gestionarea depresiei din
scleroza multipla. Antidepresivele triciclice (amitriptilina, nortriptilina si desipramina) au produs
rezultate clinice bune, desi efectele adverse anticolinergice le-ar putea limita utilitatea. Anumiti
autori au sugerat ca imipramina ar putea fi cel mai potrivit tratament pentru depresia din
scleroza multipla combinata cu tulburari de control al vezicii urinare. Antidepresivele SSRI
(sertralina, fluoxetina) de asemenea s-au dovedit eficace in tratamentul depresiei din scleroza
multipla.

      Rasul si plansul patologic din scleroza multipla sunt similare din punct de vedere
fenomenologic cu paralizia pseudobulbara, o tulburare rezultata in urma afectarii, de obicei
bilaterale, a tracturilor ce conecteaza cortexul cu structuri subcorticale diencefalice. In paralizia
pseudobulbara, exprimarea comportamentala a dispozitiei interioare este incongruenta cu
cunostintele pacientului despre aceasta dispozitie: de ex., un pacient poate plange incontrolabil,
si in acelasi timp sa nege ca s-ar simti trist. Rasul si plansul patologic poate fi gestionat cu
succes cu amitriptilina. Pacientii care nu raspund la amitriptilina, pot prezenta imbunatatiri in
urma tratamentului cu Levodopa.

      Oboseala este unul dintre cele mai fecvente si debilitante simptome ale sclerozei multiple,
peste 80% dintre pacientii cu scleroza multipla experimentand-o zilnic. Desi majoritatea studiilor
s-au concentrat asupra oboselii fizice, dovezile sugereaza co oboseala cognitiva poate deveni si
ea problematica pentru unii pacienti. Simptomele oboselii la pacientii cu scleroza multipla tind
sa se accentueze odata cu trecerea zilei, facand ca dupa-amiaza sa devina o perioada in mod
particular dificila. Caldura, efortul fizic si stresul de asemenea exacerbeaza severitatea oboselii
din scleroza multipla.

      Etiologia oboselii din scleroza multipla este necunoscuta. Desi oboseala este un simptom
frecvent in depresie, studiile au aratat ca oboseala din scleroza multipla este diferita din punct
de vedere calitativ de oboseala caracteristica tulburarilor de dispozitie. Studii implicand
explorarea prin RMN au demonstrat recent ca oboseala din scleroza multipla se asociaza cu un
volum lezional marit in bulb, punte si mezencefal. Mai mult decat atat, s-a demonstrat ca
oboseala din scleroza multipla este invers proportionala cu calcificarea epifizei, fapt ce
sugereaza ca ar putea aparea in urma unor tulburari ale secretiei de melatonina.

      In ceea ce priveste tratamentul, amantadina s-a dovedit a fi eficienta pentru anumiti pacienti.
Exista medici care recomanda corticosteroizi pentru diminuarea oboselii si imbunatatirea
dispozitiei. Intr-adevar acestia au un rol bine stabilit in reducerea inflamatiei si scurtarea
perioadei de recadere in scleroza multipla, dar trebuie obiectat impotriva administrarii pe termen
lung datorita mai multor motive. Corticosteroizii au efecte imprevizibile, chiar dramatice, asupra
dispozitiei si comportamentului si cresc riscul pentru fractura de col femural la pacientii cu
scleroza multipla.

      Tuburarile cognitive

      Cercetari recente indica faptul ca intre 40 si 65% dintre pacientii cu scleroza multipla vor
demonstra un fel sau altul de deficit cognitiv la o testare neuropsihologica.
      Inteligenta s-a demonstrat a fi afectata mai ales la testele care implica cronometarea
sarcinilor propuse spre rezolvare, implicand ca deficitul major se situeaza la nivelul vitezei de
conducere, dupa cum era de asteptat in cazul scleroza multipla.

      Tulburarile de limbaj sunt reprezentate majoritar de probleme de producere a cuvintelor

(hipotonie, dizartrie) si se incadreaza in profilul tulburarilor vitezei de acces la cunostintele
verbale deja dobandite.

      In ceea ce priveste atentia, cel mai adesea se observa deficite la testele ce implica
divizarea atentiei (ex. testul Stroop). De asemenea, la pacientii cu scleroza multipla este
afectata si viteza de procesare a informatiilor.

      Tulburarile de memorie constituie clasa de disfunctii cognitive de care pacientii cu scleroza
multipla se plang cel mai frecvent. Locul doi este ocupat la mica diferenta de problemele de
concentrare, iar cele doua deficite pot fi strans legate. Metamemoria este un termen care se
refera la cunostinta starii propriei memorii. Studii asupra metamemoriei la pacientii cu scleroza
multipla au indicat ca severitatea tulkburarilor cognitive si tipul de teste de memorie infuenteaza
acuratetea metamemoriei paceientilor. La testele de memorie anterograda (privind informatiile
dobandite dupa debutul bolii), pacientii cu deficite atat la nivelul memoriei, cat si la nivelul
capacitatii de rezolvare a problemelor au demonstrat cele mai mari deficite in metamemorie:
acesti pacienti si-au supraestimat starea propriei memorii cu mai mult de 50%. Tulburarile de
memorie anterograda asociate scleroza multipla sunt de obicei atribuite dificultatii pacientilor de
a accesa informatii deja codate si depozitate.

      Pacientii cu scleroza multipla demonstreaza un model persistent de deficite in cadrul

testelor atat verbale, cat si non-verbale, de gandire abstracta si rezolvare a problemelor.
Principala sursa a acestor probleme pare sa fie reprezentata de dificultati in formarea
conceptelor.

      Pacientii cu scleroza multipla prezinta adesea tulburari minore in determinarea orientarii
liniilor, discriminarea fetelor si in intelegerea emotiilor transcleroza multiplaise de expresiile
faciale. Nu exista nici o dovada care sa sustina ca aceste tulburari reflecta mai mult decat
existenta afectarii motorie sau senzitiva.

      Desi limitarile fizice ale pacientilor sunt de obicei evidente membrilor familiei acestora,
predispozitia lor la oboseala si tulburarile cognitive si emotionale ce acompaniaza adeseori
boala se poate sa nu fie intotdeauna corect sau complet inteleasa de catre membrii familiei.
Fiecare dintre aceste trasaturi ale bolii a fost meticulos documentata in literatura de specialitate,
si cu toate acestea medicii sau alti profesionisti care se ocupa cu ingrijirea pacientilor cu
scleroza multipla adesea nu isi rezerva timpul necesar pentru a se asigura ca membrii familiei
inteleg spectrul schimbarilor care pot insoti scleroza multipla. Lipsa de intelegere din partea
membrilor familiei ii poate determina pe acestia sa atribuie in mod gresit uitarea sau oboseala
cronica unor incercari deliberate din partea pacientilor cu scleroza multipla de a evita
responsabilitatea sau de a solicita o atentie nemeritata.

Cand iubirea doare...

psiholog Daniela Petrescu

      Cultura de masa a cultivat de-a lungul timpului o fascinatie romantica pentru iubirea
obsesiva. Deseori in filme auzim expresii ca 'Tu esti obsesia mea !' fara ca aceasta sa ne
surprinda catusi de putin. Filme ca <>,<< Basic Instinct >> sau << Infidela >> care infatiseaza
iubirea obsesiva ca un episod psihotic, in culori sumbre, ne incita prin starea de extaz generata
de aceasta pasiune in fata careia o relatie fireasca si sanatoasa pare lipsita de stralucire.

      Iubirea obsesiva pare a fi lumea unei emotionalitati crescute si a unei sexualitati
transcendente. Acest tip de iubire, care de fapt are foarte putin de-a face cu iubirea propriu-zisa,
pare a fie apogeul pasiunii, aceasta viziune romanticizata ascunzand insa latura intunecata a
obsesiei.

      Iubirea sanatoasa tinde catre incredere, respect reciproc, compasiune. Iubirea obsesiva, pe
de alta parte, este dominata de frica, posesivitate si gelozie. Este volatila si uneori chiar
periculoasa. In final ea niciodata nu satisface, nu hraneste si rareori da stare de bine.

      Bineinteles ca nu orice relatie intensa, romantica poate fi etichetata drept obsesiva. La
inceputul oricarei iubiri toti trecem printr-o stare care aduce foarte mult cu dragostea obsesiva.
Este posibil sa ne preocupe foarte mult o persoana nou aparuta in viata noastra, fara a fi insa
condusi de obsesie.

      Iubitii obsesivi nu depasesc insa aceasta stare de preocupare. Lumea lor se ingusteaza
treptat prin neglijarea familiei, a prietenilor si activitatilor care inainte erau importante pentru ei,
pentru a se putea concentra asupra persoanei iubite. Pe masura ce lumea lor se ingusteaza,
nevoia lor fata de persona iubita crest considerabil. In cazul in care aceasta nu le impartaseste
sentimentele, lovitura este de nesuportat. Respingerea este cosmarul obsesivilor. Cand se
confrunta cu pierderea persoanei iubite sau cu dezinteresul acesteia, obsesivii nu renunta.
Dimpotriva, devin din ce in ce mai disperati. Cheia intelegerii obsesiei sta in urmatoarea
afirmatie: respingerea declanseaza iubirea obsesiva.

      Multi stiu deja ca sunt obsesivi. Altii, desi sunt intr-o relatie care le provoaca multa suferinta
si sunt nemultumiti de propriul comportament, nu inteleg ce se intampla.

      Iubirea obsesiva are multe fete - de la asistenta care nu-si face treaba datorita fanteziilor
sexuale cu un doctor casatorit, pana la sotul care-si ataca sotia credinciosa zi si noapte ca sa
se asigure ca nu-l insala, si lista exemplelor poate continua.

      Daca stii ca esti, sau suspectezi ca ai putea fi un obsesiv sunt tehnici care te pot ajuta sa
depasesti durerea, confuzia si anxietatea.

      Daca est la polul opus, adica tinta unei astfel de iubiri, sa sti ca nu esti singura si ca exista si
pentru tine sanse de restabili o oarecare normalitate in viata ta.

      Desi obsesivii si victimele acestora pot aparea ca au probleme diferite, ei imprtasesc un
puternic sentiment de neputinta asupra propriei vieti. Viata obsesivului este dominata de
impulsuri, pasiuni si fantezii aparent necontrolabile, in timp ce viata victimei acestuia este
deseori dominata de nevoia de a scapa de o urmarire neincetata si distructiva.

      A renunta la obsesie nu inseamna a renunta la pasiune. Inseamna a renunta la suferinta,

anxietate, haos, umilinta, gelozie si posesivitate. Odata ce elimini aceste obstacole din calea
unei relatii sanatoase, te vei elibera astfel incat vei reusi sa descoperi adevarata intimitate,
singura cale catre o iubire cu adevarat satisfacatoare.

Chestionar de auto-evaluare a dependentei de sex si iubire

dupa Sex and Love Addicts Anonymous

      Speram ca aceste intrebari va vor fi de ajutor. Raspundeti prin Da sau Nu.

 Ati incercat vreodata sa va controlati impulsul de a avea contacte sexuale sau de a

vedea o anumita persoana?
 Considerati ca nu reusiti de a inceta sa vedeti o anumita persoana chiar daca stiti ca
relatia cu acea persoana este distructiva?
 Simtiti ca activitatea voastra sexuala sau romantica nu ati vrea sa fie cunoscuta de
nimeni?
 Va simtiti in culmea fericirii, aproape ca si cand ati pierde controlul asupra sinelui, din
cauza sexului sau iubirii?
 Ati facut sex in momente nepotrivite, in locuri nepotrivite si/sau cu persoane nepotrivite?
 Va faceti promisiuni cu privire la comportamentul vostru sexual si romantic pe care nu le
puteti tine?
 Ati facut sau faceti sex cu o persoana cu care nu ati fi vrut/vreti sa faceti sex?
 Credeti ca sexul si/sau o relatie o sa va faca viata suportabila?
 Ati simtit vreodata ca trebuie sa faceti sex?
  Credeti ca cineva va poate "repara"?
 Pastrati o lista scrisa sau o altfel de lista cu numarul de parteneri sexuali pe care i-ati
avut?
 Simtiti disperare sau neliniste cand sunteti la distanta de persoana iubita sau partenerul
sexual?
 Ati pierdut sirul numarului de parteneri sexuali pe care i-ati avut?
 Va simtiti disperati in ceea ce priveste nevoia de a avea un/o iubit(a), raport sexual sau
viitor partener?
 Ati avut sau aveti relatii sexuale indiferent de consecinte (ex: riscul de a fi prins, riscul
de a contacta o boala, etc.)?
 Gasiti ca aveti tendinta de a repeta acelasi tip de relatii nesatisfacatoare?
 Simtiti ca singura voastra valoare intr-o relatie consta in abilitatea de a face sex sau de
a oferi descarcare emotioanala?
 Simtiti ca nu traiti cu adevarat decat atunci cand sunteti cu partenerul/a
sexual/romantic?
 Simtiti ca aveti dreptul la sex?
 Va aflati intr-o relatie din care nu puteti iesi?
 Ati periclitat vreodata stabilitatea financiara sau pozitia in societate datorita interesului
pentru un partener/a sexual/a?
 Credeti ca problemele in "viata voastra amoroasa" sunt cauzate de continuarea relatiei
cu "persoana gresita"?
 Ati avut o relatie serioasa amenintata sau distrusa datorita activitatii sexuale din afara
acesteia?
 Simtiti ca viata nu are sens fara o relatie de iubire sau fara sex?
 Va surprindeti flirtand sau avand un comportament sexual cu cineva chiar daca nu
intentionati acest lucru?
 Comportamentul vostru sexual/romantic va afecteaza reputatia?
 Faceti sex sau aveti "relatii" pentru a incerca sa scapati sau sa rezolvati problemele de
viata?
 Simtiti disconfort cand va masturbati datorita frecventei cu care o faceti, fanteziilor pe
care le aveti, a "recuzitei" pe care o folositi si/sau a locului unde o faceti?
 Va angajati in practici de voyeurism, exhibitionism in moduri in care acestea provoaca
disconfort si durere?
 Simtiti nevoia de varietate si energie din ce in ce mai mare in activitatile voastre sexuale
si romantice doar pentru a obtine un nivel acceptabil de descarcare fizica si
emotionala?
 Aveti nevoie de a face sex sau de a va indragosti pentru a va simti ,,barbat adevarat"
sau ,,femeie adevarata"?
 Simtiti ca relatia voastra sexuala sau amoroasa nu va aduce gradul de satisfactie la
care va asteptati?
 Sunteti incapabili sa va concentrati in alte sfere ale vietii datorita gandurilor si emotiilor
pe care le aveti fata de alta persoana sau fata de sex?
 Sunteti obsedati de o anumita persoana sau act sexual chiar daca aceste ganduri
provoaca durere, tanjeala sau disconfort?
 V-ati dorit vreodata sa puteti controla sau opri activitatea sexuala sau romantica pentru
o perioada data de timp?
 Gasiti ca suferinta, chinul din viata voastra creste indiferent de ceea ce faceti?
 Simtiti ca va lipseste demnitatea si implinirea de sine?
 Simtiti ca viata voastra sexuala/romantica va afecteaza viata spirituala in sens negativ?
 Simtiti ca viata voastra a scapat de sub control datorita nevoilor unei dependente
excesive?
 V-ati gandit vreodata ca ati putea face mai mult cu viata voastra daca nu ati fi atat de
condus de impulsuri sexuale sau romantice

Psihoterapia anxietatii legata de probleme sexuale

dupa Irina Holdevici
       
      Irina Holdevici "Psihoterapia tulburarilor anxioase" (Ed. Caleidoscop)

      Disfunctiile sexuale au drept cauza atat factori fiziologici cat si psihici. Este important de
stiut ca si in cazul factorilor fiziologici, factorii psihologici secundari nu fac decat sa complice
situatia.

         NATURA DISFUNCTIILOR SEXUALE

      O definitie corecta a disfunctiilor sexuale o reprezinta "perturbarea persistenta a
modelelor sexuale de interes si raspuns".

      Disfunctiile sexuale se delimiteaza de deviatiile sexuale care reprezinta comportamente

care se deosebesc sub aspect calitativ de cele cele sexuale normale si sunt nocive pentru alti
oameni. Aceasta definitie nu e pe deplin satisfacatoare pentru ca, pe de o parte este dificil de
circumscris comportamentul sexual normal, iar pe de alta parte faptul ca un comportament
sexual este calificat drept disfunctional, depinde de mai multi factori daca partenerul considera
ca este o problema, iar aceste expectatii pot fi influentate de opinia prietenilor, mass media sau
opinia unor medici.

      Nu a fost elaborata pana acum o clasificare satisfacatoare a disfunctiilor sexuale. In general,
se accepta drept criterii interesul sexual, activare sexuala, orgasmul si alte probleme. Alti
factori care trebuie luati in considerare sunt perioada de debut si gradul de extensiune al
tulburarii.

      Termenii TULBURARE PRIMARA si SECUNDARA se refera la faptul ca daca tulburarea

este prezenta de la inceperea activitatii sexuale sau a debutat dupa o perioada de functionare
sexuala satisfacatoare. Termenii TOTAL si SITUATIONAL se refera la faptul ca tulburarea
sexuala este prezenta in unele din acestea (sex adecvat cu partenerul obisnuit dar nu si cu alt
partener, activitate sexuala prin intermediul masturbatiei etc).

      In cadrul fiecarei tulbuari sexuale exista nenumarate variatii ca de pilda, in cazul tulburarii
de erectie exista barbati care realizeaza erectia cu partenera, dar o pierd in timpul actului
sexual, barbati care obtin doar o erectie partiala, barbati care obtin erectia doar cand sunt
singuri (in timpul masturbarii) si barbati care nu au erectie in nici un fel de situatie.

      Lipsa satisfactiei sexuale reprezinta o problema importanta pentru care indivizii sau cuplurile
solicita psihoterapia (fara sa existe de fapt disfunctii sexuale). Multi din acesti subiecti nu se
refera la vreo disfunctie anume, ci la absenta satisfactiei sexuale. La aceasta situatie isi pot
adduce contributia factori variati cum ar fi:

 Dificultati relationale
 Partenerii nu se mai considera atragatori unul pe celalalt
 Plictiseala si monotonia

      Uneori aceasta problema poate fi secundara lipsei de interes sexual. In afara disfunctiilor
sexuale, sau a lipsei de satisfactie sexuala, pacientii se pot adresa specialistilor si pentru alte
probleme, cum ar fi, de pilda: depresie, insomnie, probleme ginecologice sau lipsa
fertilitatii.

      Cauzele tulburarilor sexuale se refera la:

 Cause fiziologice: boala, operatii, diverse tratamente. Chiar si in aceste cazuri factorul
psihologic accentueaza tulburarea si este indicata psihoterapia.
 Factorii predispozanti (lipsa de incredere in sine, pubertate intarziata).
 Factorii precipitatori (esec sexual sub influenta alcoolului).
 Factorii care mentin tulburarea (anxietatea anticipatorie la fiecare tentativa de act
sexual).
 A vindeca un om de impotenta înseamna a-l reda vietii!
autor Wilhelm Stekel

            Wilhelm Stekel "Psihologia eroticii masculine" (Ed. Trei)

      Nivelul barbatilor relativ impotenti nu poate fi considerat drept suficient de ridicat. Potrivit
cercetarilor doar jumatate din oamenii culti dispun de o potenta normala. "Ejaculatio praecox"
nu mai este astazi o boala, ci fenoenul care insoteste intotdeauna cultura.

        Este acest fenomen in corelatie cu o scadere generala a fortei sexuale si a instinctului

sexual? Oamenii din secolele trecute au fost mai potenti si au avut o forta instinctuala mai
mare?

      Putem incerca sa raspundem la aceasta intrebare studiind viata sexuala a popoarelor
primitive. Exista o conceptie gresita conform careia popoarele primitive traiesc mai din plin
placerea sexuala si sunt mai pline de dorinta decat popoarele cultivate. Din contra! Cercetari
amanuntite dovedesc ca sexualitatea popoarelor primitive este supusa unor restrictii diverse si
tradeaza un caracter de rut (periodic) mai pronuntat. Viata lor amoroasa este saraca in
comparatie cu extazele omului cultivat. Le lipseste aproape complet iubirea sufleteasca. Unele
popoare nu au in limba lor nici o expresie pentru iubire, la altele aceasta pare sa fie restransa
doar la femeie.

      Omul cultivat a dat forma iubirii cu participarea sufletului. Deci iubirea a crescut si creste tot
mai mult! Nu este adevarat ca strabunii nostri au iubit mai bine si au aratat o mai mare nevoie
de iubire.

      Tensiunea polara intre barbat si femeie a devenit mai mare. Lupta dintre sexe devine vizibil
mai puternica. Este necesar sa se consume forte tot mai mari pentru a concilia aceasta opozitie.

      Importanta iubirii pentru omul cultivat se exprima in starea sa accentuata de asteptare a
iubirii. Nenumarati oameni se consuma in nazuinta lor catre satisfacere si intra in mormant fara
sa fi gasit aceasta implinire.

      Aceasta diferenta intre mai marea asteptare a iubirii, dintre bogata posibilitate de a simti si
lipsa artei iubirii determina nefericirea omului cultivat. Sexualitatea sa nu-i sta la dispozitie atat
de des cat ii sta omului primitiv. Ea este supusa la tot felul de deformari si inhibitii. Aceste
inhibitii il ating pe barbat mai mult decat pe femeie.

      Atat instinctele, cat si inhibitiile sunt mai puternice la barbat. De aceea, incapacitatea de a
iubi a barbatului se va manifesta complet altfel decat a femeii. Trasaturile de baza ale vietii
amoroase se arata in alte contururi la barbat decat la femeie. Barbatul este activ, staruitor,
cuceritor, rapitor, violent, provocator. Viata sa vizeaza lumea, iubirea ramane intotdeauna un
episod pentru el. Pe durata vietii sale, iubirea ocupa anumite intervale. De aceea, viata
amoroasa a barbatilor prezinta un ritm clar, care in cazul femeilor nu este atat de evident.

      Barbatul se simte barbat doar atunci cand iubirea sufleteasca si cea fizica sunt reunite.
Indragostitul impotent simte iubirea sa ca pe o rusine si o decadere.

      Hipertrofierea vointei de putere a facut ca majoritatea oamenilor cultivati sa nu mai aiba timp
si energie pentru iubire. Se poate ca fuga dupa bani sa smulga libidoul iubirii ca atare si sa
devina un simbolic inlocuitor pentru iubire. Ramane putina energie pentru iubire si, cu toate
acestea, nevoia de iubire creste. Exista o mai mare dorinta de betie si placere si, cu toate
acestea, forte interioare inhiba descatusarea pasiunilor. De acest conflict intre vointa sexuala
si puterea sexuala sufera astazi jumatate dintre barbati.

      Impotenta este resimtita ca o puternica afectare a sentimentului personalitatii.

Impotentul nu se simte barbat. In timp ce femeia nu considera frigiditatea sa ca o injosire, in
ciuda acesteia, ea se simte ca o femeie, eventual este mandra de raceala ei, barbatul sufera din
cauza impotentei sale. Impotenta masculina este tinta ironiilor in glume, este cea mai
importanta tema erotica in piesele de teatru, cuvinte de spirit si proverbe.
      Impotenta imprima pecetea pe intrega fiinta a barbatului. El isi pierde sentimentul valorii
sale, energia, intreaga dragoste de munca. El are amara certitudine: Nu esti barbat!

      Dar si incapacitatea de a iubi sufleteste este resimtita de barbat ca o lipsa, fiind
explicata de multe ori prin fixatii infantile. Incapacitatea de a iubi, care se exprima prin mici
incercari in iubire si niciodata nu conduce la o mare betie, nu exclude posibilitatea ca purtatorii
acestei incapacitati sa se mistuie dupa iubire si sa traiasca dorindu-si mereu marea iubire.
Ulterior, ei invinuiesc obiectul pentru lipsa capacitatii lor de a iubi. Femeile sunt cele vinovate. Ei
nu si-au gasit inca idealul.

      O lipsa totala a capacitatii sufletesti de a iubi poate fi dovedita doar in cazul psihopatilor
gravi care dispun tocmai de un instinct sexual violent si, corporal, se lasa tarati in tot felul de
excese. Ei fac trecerea catre cei clar egoisti, cei care sufera de o "moral insanity", cei narcisici,
vesnicii copii si, desigur, trebuie sa se faca deosebirea intre ei si sclavii familiei, care aparent nu
pot iubi dar, in realitate, sunt fixati la un membru al familiei (tata, mama, frate, sora, bunici etc).

      In foarte rare cazuri de impotenta psihica incapacitatea sufleteasca merge mana in mana cu
cea corporala. In cele mai multe cazuri, in ciuda iubirii sufletesti, se anunta incapacitatea
corporala, ceea ce-l conduce pe bolnav la medic. Aici se vad dezacordurile intre diverse
componente erotice, dezacorduri comune ambelor sexe. Senzualitatea si tandretea nu se pot
reuni intr-un singur obiect. De aici rezulta diversele boli ale iubirii pentru a caror vindecare cei ce
sunt incapabili de iubire apeleaza la psihoterapeuti.

      Femeia merge la medic daca sufera de tulburari ale orgasmului, daca orgasmul apare prea
tarziu, sau este complet absent. Barbatul apeleaza la ajutor daca orgasmul apare prea
devreme, este tulburat sau daca erectia lipseste complet. Incapacitatea sufleteasca de a iubi,
suferinta mult mai grea, il conduce rareori pe om la psihoterapeuti. El o mascheaza adesea fata
de el insusi si ea se exprima apoi ca tulburare a iubirii fizice.

      A durat mult pana cand medicii au putut intelege fundamentul sufletesc al acestei
tulburari, aproape in toate cazurile de impotenta fiind implicate inhibitii sufletesti ce pot fi
vindecate doar prin psihoterapie. Pentru medicii practicieni si psihoterapeuti nu exista
misiune mai recunoscatoare decat vindecarea impotentei. Rezultatul este vizibil si nu poate fi
negat.

         A vindeca un om de impotenta inseamna a-l reda vietii!

Poveste de iubire
dupa Jaques Salome

      "Multa vreme am crezut ca a fi iubit inseamna ca celalalt stie si trebuie sa ghiceasca
dinainte ceea ce voiam eu, chiar inainte sa-mi dau seama eu insumi! Imi imaginam ca daca ma
iubeste, trebuie sa-mi inteleaga nevoile si sa le raspunda fara ca eu sa le enunt - acesta era
urmarea fireasca a iubirii sale pentru mine! Dragostea inseamna in primul rand sentimentul pe
care celalalt trebuia sa-l aiba pentru a se comporta cu mine in conformitate cu imaginarul meu.

      Va inchipuiti seria de deceptii, de frustrari si de conflicte care mi-au marcat viata!

      Astazi, am depasit cu putin toate acestea si incerc sa trec de la sentiment la actiune. Imi
exprim o jumatate a iubirii mele dezvaluindu-mi cu asteptarile si nevoile, in asa fel incat sa nu se
transforme in obligatia celuilalt de a mi le satisface.

      Cealalta jumatate a iubirii mele se dezvaluie atunci cand celalalt se poate exprima cu
nevoile si asteptariler sale, fara ca eu sa resimt implinirea lor ca pe o datorie.

      Inainte de aceasta revolutie personala, credeam ca dragostea inseamna sa-mi ignor
propriile nevoi, sa-mi cenzurez numeroase dorinte, sa renunt la drepturile personale pentru a
raspunde asteptarilor si nevoilor celuilalt, pentru a-i satisface dorintele si a ma plia pe alegerile
sale, fara sa tin prea mult cont de ale mele.
      Dar aceasta era mitologia mea. A iubi a devenit un mod de viata in care am acces la
celalalt, in care el are acces la mine, fara cereri, fara critici si fara violente."

Despre copii
psiholog Georgiana Gane

      Rolul parintilor in dezvoltarea adecvata a copilului nu se limiteaza numai la asigurarea unor
conditii confortabile de crestere, de organizare a jocului si a activitatilor educative.

      Interactiunea si relatiile apropiate, calde cu parintii sunt esentiale prin ele insele pentru copii.
Pentru a-si putea sprijini copii, in devenirea lor parintii trebuie sa fie apti si disponibili, atat din
punct de vedere fizic cat si psihologic. Daca nevoile lor nu sunt indeplinite (implinite),
capacitatea parintilor de a raspunde la nevoile copiilor va fi redusa si ca urmare, acestia nu vor
primi atentia si afectiunea de care au nevoie pentru a creste si a se dezvolta.

      Mamele sunt principalele persoane care au grija de copii lor si, de aceea, starea lor psihica
se rasfrange si asupra acestora din urma. Mamele confruntate cu situatii stresante, in absenta
unui sprijin din partea altor membri din familia largita sau a altor personae abilitate in acest
sens, pot deveni "psihologic indisponibile" pentru copil si nevoile acestuia.

      Orice om are nevoie de un sentiment de siguranta pentru a putea trai. Aceasta siguranta,
insa, - nu provine numai din posedarea a cat mai multor bunuri materiale ci mai ales din
certitudinea ca - la nevoie - cineva iti va acorda ajutor, intelegere, simpatie. Cum ar putea un
copil sa traiasca acest sentiment de siguranta, daca nu-si simte parintii aproape? Si cum ar
putea fi o mama aproape de copilul ei atunci cand se simte singura, nesigura pe ea, coplesita
de indatoriri si obligatii?

      Pe de alta parte, copii respecta si, uneori, chiar isi protejeaza mama coplesita de probleme
si nu isi comunica nevoile psihologice. Astfel, ei sufera in tacere, iar stress-ul acumulat,
consumul psihic si auto-neglijarea emotionala se vor concretiza mai devreme sau mai tarziu
intr-o deviere comportamentala sau simptome nevrotice.

      In alte cazuri, copiii pot functiona ca adevarate "paratraznete", mamele descarcand asupra
lor tensiunile acumulate. Nu putine sunt cazurile in care mame depresive, obosite percep ca
insuportabile si excesive solicitarile de atentie ale copiilor, reactionand prin penalizarea
acestora.

      De multe ori, simptome diverse ale copilului (euresis nocturn, esec scolar, etc) se dovedesc
a fi - de fapt - metafore ale problemelor familiale. In aceste cazuri simptomul este un mod de
comunicare interpersonala ce exprima in mod metaforic o problema, sugerand o solutie cu
caracter dezadaptativ.

      Iata doar cateva argumente din cele ce pot fi aduse in sprijinul recomandarii facute parintilor
- de a apela la sprijin si ajutor calificat (prin consiliere si psihoterapie) - nu numai pentru copil,
dar si pentru propria persoana, la primele semnale de alarma! Nu uitati: cheia stimularii
intelectuale si a cresterii emotionale a copilului este propriul comportament al parintelui.