Toţi aceşti stimuli sunt folosiţi pentru a persuada, a influenţa, a-i face pe eventualii

consumatori să devină consumatori, a-i face pe indivizi să acţioneze conform dorinţelor

creatorilor de publicitate. François Brune este un adept al convingerii că publicitatea
manipulează, numind-o „opium cotidian”. El consideră că publicitatea mizează pe credulitatea
populaţiilor sărace, cultivă deliberat sentimente de inferioritate şi urmăreşte şapte tehnici de
dresaj publicitar care în linii mari evidenţiază îndobitocirea creată prin intermediul publicităţii.
Prima tehnică este a reduce - viaţa se reduce la consum, la angoasa nevoilor care doar
prin procesul de cumpărare se astâmpără. Avem parte de exemple de campanii în care
superficialitatea este amplificată. Publicitarii „pretind că poetizează consumul, dar nu fac decât
să reducă viaţa poetică la faptul de a consuma. [45]” Apoi, a frustra - este o tehnică prin care se
creează complexe, „trebuie să frustrezi continuu pentru a relansa dorinţa de a cumpăra” [46], se
transmite ideea că singurul mijloc de a regăsi natura pierdută este să cumperi şi să consumi. Un
alt mod este a erotiza - laturile dragostei sunt reduse mai întâi la dragostea de lucruri (pulsiunea
sexuală - la pulsiunea de cumpărare). Tehnica de a aliena - iţi pierzi propria personalitate şi nu te
mai vezi pe tine însuţi decât prin ochii altuia. Dubla alienare survine atunci când un personaj
uman devine imaginea unui produs, sau, mai bine zis, produsul devine imaginea umană. Tehnica
de a recupera – nu mai există diferenţe între produsele publicitare (detergentul şi preşedintele se
aleg de pe afişe asemănătoare). „Dacă politicienii recurg la consilieri de marketing pentru a şti ce
au de spus, înseamnă că politica nu mai există”[47]. Tehnica de a condiţiona -  incită mintea la
nivel inconştient, sugerează, nu arată. Cea din urmă metodă, a infantiliza - creează in individ
dorinţa de a deveni altul, de a se conforma capriciilor trend-ului.