P. 1
MASINI_HIDROPNEUMATICE

MASINI_HIDROPNEUMATICE

|Views: 8,377|Likes:

More info:

Published by: Panait Simona Cristina on Jun 05, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/19/2015

pdf

text

original

Sections

  • 1.1 Elemente generale
  • 1.2 Eficienţa conversiei energetice
  • 2.1 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor
  • 2.1.1 Mişcarea în interiorul rotorului
  • 2.1.2 Momentul de interacţiune între lichid şi rotorul paletat
  • 2.1.3 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor
  • 2.2 Modelul teoretic de rotor cu număr infinit de palete
  • 2.3 Similitudinea turbomaşinilor
  • 2.3.1 Determinarea relaţiilor de similitudine
  • 2.3.2 Mărimi unitare
  • 2.3.3 Turaţia specifică şi turaţia caracteristică
  • 2.4 Clasificarea turbomaşinilor
  • 2.4.1 Clasificarea turbinelor hidraulice
  • 2.4.2 Clasificarea turbopompelor (generatoare hidraulice)
  • 2.5 Pompe centrifuge
  • 2.5.1 Schema constructivă a unei pompe centrifuge
  • 2.5.2 Transmiterea puterii într-o pompă centrifugă
  • 2.5.3 Influenţa unghiului paletei la ieşirea din rotor
  • 2.5.4 Curbe caracteristice
  • 2.5.4.1 Generalităţi
  • 2.5.4.4 Caracteristicile turbopompelor la diferite turaţii
  • 2.6 Funcţionarea pompelor centrifuge în reţea
  • 2.6.1 Caracteristici
  • 2.7 Cuplarea pompelor centrifuge
  • 2.7.1 Generalităţi
  • 2.7.2 Cuplarea în paralel
  • 2.7.3 Cuplarea în serie
  • 2.8 Pompe centrifuge cu mai multe etaje
  • 2.8.1 Construcţie şi funcţionare
  • 2.9 Aspiraţia pompelor centrifuge
  • 2.9.1 Procesul de aspiraţie
  • 2.9.2 Înălţimi de aspiraţie
  • 2.9.3 Calculul înălţimii de aspiraţie
  • 2.10 Reglarea funcţionării pompelor centrifuge în instalaţii
  • 2.11 Pompa axială
  • 2.11.1 Principiul constructiv şi funcţional
  • 2.11.2 Fluxul prin pompa axială
  • 2.11.3 Schimbul de energie în rotor
  • 2.11.4 Gradul de reacţie a maşinii axiale şi forma paletei
  • 2.11.5 Statorul pompei axiale
  • 2.11.6 Randamentul pompelor axiale
  • 2.11.7 Curbe caracteristice
  • 2.11.8 Performanţe, domenii de utilizare
  • 2.12 Calculul pierderilor de sarcină în instalaţiile cu tubulaturi
  • 2.12.1 Calculul pierderilor de sarcină. Generalităţi
  • 2.12.2 Calculul pierderilor de sarcină în problema directă
  • 2.12.3 Metoda pierderilor echivalente
  • 2.13 Ventilatoare centrifuge
  • 2.13.1 Generalităţi
  • 2.13.2 Construcţie şi funcţionare
  • 2.13.3 Relaţia fundamentală şi parametrii funcţionali
  • 2.13.4 Funcţionarea ventilatoarelor în reţea
  • 2.13.5 Reglarea ventilatoarelor
  • 2.14 Ventilatoare axiale
  • 2.14.1 Generalităţi. Schema constructivă
  • 2.14.2 Aerodinamica ventilatorului axial. Caracteristici
  • 2.14.3 Zgomotul ventilatoarelor
  • 3.1 Generatoare volumice
  • 3.1.1 Generalităţi despre generatoarele volumice
  • 3.1.2 Principiul de funcţionare generatoarelor volumice
  • 3.1.3 Studiul pompelor volumice
  • 3.1.4 Clasificarea pompelor volumice
  • 3.2 Pompe cu piston
  • 3.2.1 Construcţia şi principiul de funcţionare
  • 3.2.2 Performanţe şi domenii de utilizare
  • 3.3 Pompe cu pistonaşe radiale
  • 3.3.1 Construcţia şi principiul funcţional
  • 3.3.2 Performanţe şi domenii de utilizare
  • 3.3.3 Elemente de calcul la pompele cu pistonaşe radiale
  • 3.3.4 Neuniformitatea debitării la pompele cu pistonaşe radiale
  • 3.4 Pompe cu pistonaşe axiale
  • 3.4.1 Construcţia şi principiul funcţional
  • 3.4.2 Performanţe şi domenii de utilizare
  • 3.4.3 Calculul pompei cu pistonaşe axiale
  • 3.4.3.1 Schema cinematică a pompei
  • 3.4.3.2 Calculul debitului pompei cu pistonaşe axiale
  • 3.4.3.3 Calculul neuniformităţii debitării
  • 3.5 Pompe cu roţi dinţate
  • 3.5.1 Generalităţi privind pompele cu roţi dinţate. Clasificare
  • 3.5.2 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară
  • 3.5.3 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară
  • 3.5.4 Performanţe şi domenii de utilizare
  • 3.5.5 Calculul pompei cu angrenaje
  • 3.5.6 Roţi dinţate utilizate la construcţia pompelor
  • 3.6 Pompe cu şuruburi
  • 3.6.1 Generalităţi privind pompele cu şuruburi
  • 3.6.2 Pompe cu trei şuruburi
  • 3.6.3 Pompe cu două şuruburi
  • 3.6.4 Pompe cu un singur şurub
  • 3.6.5 Performanţe şi domenii de utilizare
  • 3.6.6 Calculul debitului pompelor cu şuruburi
  • 3.7 Pompe volumice cu palete glisante (cu lamele)
  • 3.7.1 Construcţia şi principiul funcţional
  • 3.7.2 Performanţe şi domenii de utilizare
  • 3.7.3 Materiale. Tehnologii
  • 3.7.4 Elemente de calcul ale pompelor cu palete glisante
  • 3.8 Pompe cu lobi
  • 3.8.1 Construcţie şi funcţionare
  • 3.8.2 Avantajele pompelor cu lobi
  • 3.8.3 Tipuri constructive
  • 3.8.4 Domenii de utilizare
  • 3.9 Pompe cu membrană
  • 3.9.2 Calculul debitului
  • 3.10.2 Caracteristici
  • 3.10.3 Materiale. Tehnologii
  • 3.11 Pompe cu canal lateral
  • 3.12 Motoare hidraulice
  • 3.12.1 Generalităţi
  • 3.12.2 Motoare hidraulice liniare
  • 3.12.3 Calculul motoarelor hidraulice liniare
  • 3.12.4 Motoare hidraulice oscilante
  • 3.12.5 Calculul motoarelor hidraulice oscilante
  • 3.13 Aspecte ale dinamicii pompelor volumice
  • 3.13.1 Studiul regimurilor tranzitorii
  • 3.14 Reglajul funcţionării pompelor volumice
  • 3.14.2 Reglajul prin modificarea turaţiei
  • 3.15 Maşini cu jet. Ejectoare
  • 3.15.1 Construcţia şi principiul de funcţionare
  • 3.15.2 Performanţe şi domenii de utilizare
  • 4.1 Compresoare cu piston
  • 4.1.1 Generalităţi
  • 4.2 Clasificarea compresoarelor cu piston
  • 4.3 Construcţia şi principiul de funcţionare compresorului cu piston
  • 4.4 Ciclul teoretic al compresorului teoretic
  • 4.5 Ciclul teoretic al compresorului real ( 0
  • 4.6 Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat
  • 4.7 Comprimarea în mai multe trepte
  • 4.8 Debitul compresorului
  • 4.9 Puterea de antrenare a compresorului
  • 4.10 Reglarea debitului compresoarelor volumice cu piston
  • 4.11 Diagrama momentului rezistent
  • 4.12 Compresoare rotative
  • 4.12.1 Compresoare rotative cu lamele
  • 4.12.2 Compresoare cu lobi
  • 4.12.3 Compresoare cu şurub (cu pistoane axiale)
  • 5.1 Exploatarea şi întreţinerea pompelor
  • 5.1.1 Exploatarea pompelor
  • 5.1.2 Montarea pompei în instalaţie
  • 5.1.3 Indicaţii privind centrarea agregatelor de pompare
  • 5.1.4 Indicaţii privind poziţia şi racordarea conductelor
  • 5.1.5 Conducta de aspiraţie
  • 5.1.6 Conducta de refulare
  • 5.1.7 Indicaţii privind maşina de antrenare
  • 5.1.8.1 Rotirea liberă
  • 5.1.8.2 Sensul de rotaţie
  • 5.1.8.3 Sistemul de ungere
  • 5.1.8.4 Sistemul de etanşare
  • 5.1.8.5 Circuite auxiliare
  • 5.1.8.6 Amorsarea
  • 5.1.8.7 Punerea în funcţionare a pompelor centrifuge
  • 5.1.8.8 Punerea în funcţiune a pompelor axiale
  • 5.1.8.9 Supravegherea în timpul funcţionării
  • 5.1.8.10 Întreţinerea
  • 5.1.9 Repararea pompelor
  • 5.1.9.1 Repararea pompelor centrifuge
  • 5.2 Întreţinerea şi exploatarea compresoarelor cu piston
  • 5.2.1 Pregătirea compresoarelor pentru prima pornire

ALI BEAZIT

MAŞINI HIDROPNEUMATICE
NAVALE





















































Colecţia „Inginerie mecanică”
ALI BEAZIT








MAŞINI HIDROPNEUMATICE
NAVALE

















Editura Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Constanţa, 2010
Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. dr. ing. Anastase PRUIU
Prof. univ. dr. ing. Vergil CHIŢAC













Corector: Ozana CHAKARIAN
Tehnoredactare: Florentina PETRIŞ
Copertă: Gabriela SECU



Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”
Str. Fulgerului nr. 1, 900218, Constanţa
Tel. 0241/626200/1219, fax 0241/643096
Email: editura@anmb.ro

Copyright © 2010 Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”
Toate drepturile rezervate


ISBN 978-973-1870-69-4
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
BEAZIT, ALI
Maşini hidropneumatice / conf. univ. dr.
ing. Ali Beazit - Constanţa : Editura Academiei Navale
”Mircea cel Bătrân”, 2010
Bibliogr.
ISBN 978-973-1870-69-4

621.3


5
CUPRINS
Prefaţă............................................................................................................ 11
Capitolul 1 Maşini hidraulice şi pneumatice navale................................... 13
1.1 Elemente generale.................................................................... 13
1.2 Eficienţa conversiei energetice................................................. 15
1.3 Parametrii energetici ai generatoarelor şi motoarelor
hidraulice……………………………………………………..

18
Capitolul 2 Maşini hidraulice şi pneumatice cu principiu de funcţionare
dinamic.....................................................................................

21
2.1 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor.................................... 21
2.1.1 Mişcarea în interiorul rotorului……………………………… 21
2.1.2 Momentul de interacţiune între lichid şi rotorul paletat……... 23
2.1.3 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor.................................... 26
2.2 Modelul teoretic de rotor cu un număr infinit de palete........... 27
2.3 Similitudinea turbomaşinilor.................................................... 29
2.3.1 Determinarea relaţiilor de similitudine.................................... 29
2.3.2 Mărimi unitare………………………………………………. 34
2.3.3 Turaţia specifică şi turaţia caracteristică…………………….. 36
2.4 Clasificarea turbomaşinilor…………………………….……. 37
2.4.1 Clasificarea turbinelor hidraulice………………………….… 37
2.4.2 Clasificarea turbopompelor (generatoare hidraulice)….…….. 38
2.5 Pompe centrifuge……………………………………………. 39
2.5.1 Schema constructivă a unei pompe centrifuge………………. 39
2.5.2 Transmiterea puterii într-o pompă centrifugă……………….. 42
2.5.3 Influenţa unghiului paletei la ieşirea din rotor………………. 44
2.5.4 Curbe caracteristice………………………………………….. 48
2.5.4.1 Generalităţi…………………………………………………... 48
2.5.4.2 Determinarea teoretică a curbelor caracteristice H(Q) sau
Y(Q) pentru o pompă centrifugă la o turaţie constant……….

48
2.5.4.3 Determinarea experimentală a curbelor caracteristice
energetice…………………………………………………….

52
2.5.4.4 Caracteristicile turbopompelor la diferite turaţii…………….. 54
2.6 Funcţionarea pompelor centrifuge în reţea…………………... 57
2.6.1 Caracteristici…………………………………………………. 57
2.7 Cuplarea pompelor centrifuge……………………………….. 61
2.7.1 Generalităţi…………………………………………………... 61
2.7.2 Cuplarea în paralel…………………………………………... 62
2.7.3 Cuplarea în serie………………………………………….….. 65
2.8 Pompe centrifuge cu mai multe etaje………………………... 68
2.8.1 Construcţie şi funcţionare……………………………………. 68
2.9 Aspiraţia pompelor centrifuge……………………………….. 72


6
2.9.1 Procesul de aspiraţie…………………………………………. 72
2.9.2 Înălţimi de aspiraţie………………………………………….. 75
2.9.3 Calculul înălţimii de aspiraţie……………………………….. 77
2.10 Reglarea funcţionării pompelor centrifuge în instalaţii……… 79
2.11 Pompa axială………………………………………………… 79
2.11.1 Principiul constructiv şi funcţional………………………….. 79
2.11.2 Fluxul prin pompa axială……………………………………. 81
2.11.3 Schimbul de energie în rotor………………………………… 83
2.11.4 Gradul de reacţie a maşinii axiale şi forma paletei………….. 85
2.11.5 Statorul pompei axiale………………………………………. 86
2.11.6 Randamentul pompelor axiale………………………………. 87
2.11.7 Curbe caracteristice………………………………………….. 89
2.11.8 Performanţe, domenii de utilizare…………………………… 90
2.12 Calculul pierderilor de sarcină în instalaţiile cu tubulaturi….. 91
2.12.1 Calculul pierderilor de sarcină. Generalităţi………………… 91
2.12.2 Calculul pierderilor de sarcină în problema directă…………. 91
2.12.3 Metoda pierderilor echivalente……………………………… 94
2.12.4 Determinarea pierderilor de sarcină prin utilizarea criteriului
Altşul…………………………………………………………

101
2.13 Ventilatoare centrifuge………………………………………. 106
2.13.1 Generalităţi…………………………………………………... 106
2.13.2 Construcţie şi funcţionare……………………………………. 107
2.13.3 Relaţia fundamentală şi parametrii funcţionali……………… 109
2.13.4 Funcţionarea ventilatoarelor în reţea………………………… 112
2.13.5 Reglarea ventilatoarelor……………………………………... 115
2.14 Ventilatoare axiale…………………………………………… 116
2.14.1 Generalităţi. Schema constructivă…………………………… 116
2.14.2 Aerodinamica ventilatorului axial. Caracteristici……………. 117
2.14.3 Zgomotul ventilatoarelor…………………………………….. 120
Capitolul 3 Maşini hidraulice cu principiu de funcţionare volumic……... 121
3.1 Generatoare volumice……………………………………….. 121
3.1.1 Generalităţi despre generatoarele volumice…………………. 121
3.1.2 Principiul de funcţionare a generatoarelor volumice………... 121
3.1.3 Studiul pompelor volumice………………………………….. 123
3.1.4 Clasificarea pompelor volumice…………………………….. 123
3.2 Pompe cu piston……………………………………………... 125
3.2.1 Construcţia şi principiul de funcţionare……………………... 125
3.2.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 131
3.3 Pompe cu pistonaşe radiale………………………………….. 132
3.3.1 Construcţia şi principiul funcţional………………………….. 132
3.3.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 134
3.3.3 Elemente de calcul la pompele cu pistonaşe radiale………… 134


7
3.3.4 Neuniformitatea debitării la pompele cu pistonaşe radiale….. 138
3.3.5 Calculul momentului rezistent la maşinile motoare cu
pistonaşe radiale……………………………………………...

140
3.4 Pompe cu pistonaşe axiale…………………………………… 143
3.4.1 Construcţia şi principiul funcţional………………………….. 143
3.4.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 149
3.4.3 Calculul pompei cu pistonaşe axiale………………………… 149
3.4.3.1 Schema cinematică a pompei………………………………... 149
3.4.3.2 Calculul debitului pompei cu pistonaşe axiale………………. 150
3.4.3.3 Calculul neuniformităţii debitării……………………………. 152
3.4.3.4 Calculul momentului rezistent la maşinile cu pistonaşe
axiale........................................................................................

155
3.4.3.5 Calculul sistemului de distribuţie a pompelor cu pistoane
axiale rotative………………………………………………...

157
3.5 Pompe cu roţi dinţate………………………………………... 166
3.5.1 Generalităţi privind pompele cu roţi dinţate. Clasificare……. 166
3.5.2 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară………………. 167
3.5.3 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară……………….. 170
3.5.4 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 172
3.5.5 Calculul pompei cu angrenaje……………………………….. 173
3.5.6 Roţi dinţate utilizate la construcţia pompelor……………….. 182
3.6 Pompe cu şuruburi…………………………………………… 183
3.6.1 Generalităţi privind pompele cu şuruburi……………………. 183
3.6.2 Pompe cu trei şuruburi………………………………………. 184
3.6.3 Pompe cu două şuruburi……………………………………... 185
3.6.4 Pompe cu un singur şurub…………………………………… 187
3.6.5 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 189
3.6.6 Calculul debitului pompelor cu şuruburi……………………. 189
3.7 Pompe volumice cu palete glisante (cu lamele)……………... 190
3.7.1 Construcţia şi principiul funcţional…………………………. 190
3.7.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 192
3.7.3 Materiale. Tehnologii………………………………………... 192
3.7.4 Elemente de calcul ale pompelor cu palete glisante…………. 194
3.8 Pompa cu lobi………………………………………………... 199
3.8.1 Construcţie şi funcţionare……………………………………. 199
3.8.2 Avantajele pompelor cu lobi………………………………… 201
3.8.3 Tipuri constructive…………………………………………... 201
3.8.4 Domenii de utilizare………………………………………… 201
3.9 Pompe cu membrană………………………………………… 203
3.9.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de
utilizare……………………………………………………….

203
3.9.2 Calculul debitului……………………………………………. 204


8
3.10 Pompe cu inel de lichid……………………………………… 204
3.10.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de
utilizare…………………………………………………….…

204
3.10.2 Caracteristici……………………………………………….… 207
3.10.3 Materiale. Tehnologii………………………………………... 208
3.11 Pompe cu canal lateral……………………………………….. 209
3.11.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de
utilizare…………………………………………………….…

209
3.12 Motoare hidraulice……………………………………….….. 210
3.12.1 Generalităţi……………………………………………….….. 210
3.12.2 Motoare hidraulice liniare…………………………………… 210
3.12.3 Calculul motoarelor hidraulice liniare………………………. 212
3.12.4 Motoare hidraulice oscilante………………………………… 220
3.12.5 Calculul motoarelor hidraulice oscilante……………………. 221
3.13 Aspecte ale dinamicii pompelor volumice………………….. 226
3.13.1 Studiul regimurilor tranzitorii……………………………….. 226
3.13.2 Studiul fenomenelor legate de variaţia cilindreei pe un ciclu
de funcţionare………………………………………………...

229
3.14 Reglajul funcţionării pompelor volumice 235
3.14.1 Reglajul prin modificarea caracteristicii instalaţiei (reglajul
sarcinii la refulare)…………………………………………...

235
3.14.2 Reglajul prin modificarea turaţiei…………………………… 236
3.15 Maşini cu jet. Ejectoare……………………………………… 236
3.15.1 Construcţia şi principiul de funcţionare……………………... 236
3.15.2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 237
Capitolul 4 Maşini pneumatice cu principiu de funcţionare volumic……. 239
4.1 Compresoare cu piston………………………………………. 239
4.1.1 Generalităţi…………………………………………………... 239
4.2 Clasificarea compresoarelor cu piston………………………. 241
4.3
Construcţia şi principiul de funcţionare a compresorului cu piston..
242
4.4 Ciclul teoretic al compresorului teoretic…………………….. 249
4.5 Ciclul teoretic al compresorului real ( 0 ≠
m
V )………………. 251
4.6 Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat 252
4.7 Comprimarea în mai multe trepte……………………………. 255
4.8 Debitul compresorului……………………………………….. 260
4.9 Puterea de antrenare a compresorului……………………….. 262
4.10 Reglarea debitului compresoarelor volumice cu piston……... 263
4.11 Diagrama momentului rezistent……………………………... 277
4.12 Compresoare rotative………………………………………... 279
4.12.1 Compresoare rotative cu lamele………………………….….. 279
4.12.2 Compresoare cu lobi…………………………………………. 282


9
4.12.3 Compresoare cu şurub (cu pistoane axiale)………………….. 283
Capitolul 5 Exploatarea, întreţinerea şi repararea pompelor şi
compresoarelor……………………………………………….

288
5.1 Exploatarea şi întreţinerea pompelor………………………… 288
5.1.1 Exploatarea pompelor……………………………………….. 288
5.1.2 Montarea pompei în instalaţie………………………………. 288
5.1.3 Indicaţii privind centrarea agregatelor de pompare………….. 289
5.1.4 Indicaţii privind poziţia şi racordarea conductelor………….. 290
5.1.5 Conducta de aspiraţie………………………………………... 291
5.1.6 Conducta de refulare………………………………………… 291
5.1.7 Indicaţii privind maşina de antrenare………………………... 291
5.1.8 Punerea în funcţiune, supravegherea şi întreţinerea în
perioada de exploatare……………………………………….

292
5.1.8.1 Rotirea liberă………………………………………………… 292
5.1.8.2 Sensul de rotaţie……………………………………………... 292
5.1.8.3 Sistemul de ungere…………………………………………... 293
5.1.8.4 Sistemul de etanşare…………………………………………. 293
5.1.8.5 Circuite auxiliare…………………………………………….. 294
5.1.8.6 Amorsarea…………………………………………………… 294
5.1.8.7 Punerea în funcţiune a pompelor centrifuge………………… 295
5.1.8.8 Punerea în funcţiune a pompelor axiale……………………... 296
5.1.8.9 Supravegherea în timpul funcţionării………………………... 297
5.1.8.10 Întreţinerea…………………………………………………... 299
5.1.9 Repararea pompelor…………………………………………. 303
5.1.9.1 Repararea pompelor centrifuge……………………………… 304
5.1.10 Reguli cu caracter general privind montarea şi demontarea
pompelor……………………………………………………..
307
5.2 Întreţinerea şi exploatarea compresoarelor cu piston………... 308
5.2.1 Pregătirea compresoarelor pentru prima pornire……………. 308
5.2.2 Întreţinerea şi deservirea compresorului în timpul
funcţionării…………………………………………………...

309
Bibliografie………………………………………………………………… 315

11




PREFAŢĂ

Lucrarea are ca scop înţelegerea fenomenelor care stau la baza funcţionării
maşinilor hidraulice navale, scoţând în evidenţă importanţa pe care o au aceste
tipuri de maşini în cadrul instalaţiilor navale.
Energia hidraulică este indispensabilă la bordul navelor. Aceasta poate fi
transformată cu uşurinţă în energie mecanică, se distribuie uşor, poate fi măsurată
cu precizie, creează posibilitatea comenzii de la distanţă a mecanismelor şi
automatizarea lor, etc. O mare parte a lucrării, şi anume, capitolele I, II, III, şi IV,
este destinată prezentării bazelor teoretice şi funcţionale ale principalelor tipuri de
maşini hidraulice şi pneumatice întâlnite la bordul navelor. Sunt considerate atât
maşinile cu principiu dinamic de funcţionare, cât şi cele cu principiu volumic.
Sunt analizate construcţia şi funcţionarea, domeniile de utilizare, principiile de
calcul şi caracteristicile lor funcţionale. Lucrarea se încheie cu o prezentare a
principiilor de exploatare şi întreţinere a pompelor şi compresoarelor utilizate în
domeniul naval, care este tratată în capitolul V.
În această formă lucrarea este utilă nu numai studenţilor, ci şi inginerilor
din proiectare şi din producţie, prin uşurarea accesului la lucrările de specialitate
de nivel superior - atunci când studiul acestor lucrări le este impus de necesităţile
producţiei, ca urmare a dezvoltării atât de rapide a ştiinţei şi tehnologiei în epoca
noastră.


Autorul

13
CAPITOLUL 1

MAŞINI HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE NAVALE

1.1 Elemente generale

Maşinile hidropneumatice sunt structuri mecanice complexe în care are loc
conversia energiei mecanice în energie hidraulică sau pneumatică şi/sau invers.
Ele transmit fluidului energia necesară deplasării prin tubulatură între punctele la
care se cuplează instalaţia sau pot utiliza energia fluidului la ieşire în vederea
antrenării unei alte maşini. Fluidele cu care lucrează maşinile hidropneumatice şi
care sunt supuse conversiei poartă denumirea de fluide de lucru. În domeniul
maşinilor şi instalaţiilor hidropneumatice navale există o gamă foarte largă de
fluide de lucru, care se deosebesc prin starea de agregare, vâscozitate, densitate,
provenienţă, conţinut de suspensii etc. În funcţie de starea lor de agregare, acestea
se pot clasifica în:
Lichide - apă, apă de mare, produse petroliere, melasă, lichide cu
agresivitate chimică, amestecuri de lichide cu particule în suspensie;
Gaze - aer comprimat, aer, gaze, gaze de ardere, gaze lichefiate.
Varietatea mare a fluidelor de lucru determină particularităţile constructive
ale maşinilor hidropneumatice precum şi performanţele acestora. Spre deosebire
de alte maşini, fluidul de lucru utilizat în acţionările hidraulice este un ulei special
care poate fi chiar un ulei mineral. Cel mai des întâlnit ulei mineral de fabricaţie
autohtonă este H46A, recomandat pentru temperaturi de lucru cuprinse între 10
0
şi
30
0
C. Dacă într-o maşină hidraulică sau pneumatică se realizează conversia
energiei într-un singur sens, într-o acţionare hidropneumatică are loc o conversie
dublă în scopul transmiterii energiei la distanţă. O astfel de acţionare implică
existenţa a două maşini:
- o maşină generatoare care transformă energia mecanică în energie
hidraulică (realizează conversia hidro-pneumo-mecanică);
- o maşină motoare care transformă energia hidropneumatică în energie
mecanică pe care o transmite mai departe consumatorului (realizează conversia
mecano-hidro-pneumatică).
În tabelul 1.1 este prezentată clasificarea maşinilor hidropneumatice în
funcţie de sensul în care se realizează conversia energetică:





14
Tabel 1.1 Clasificarea maşinilor hidropneumatice după sensul conversiei energetice
SENSUL CONVERSIEI
Tipul şi parametrii energiei
la intrare
Tipul maşinii
hidropneumatice
Tipul şi parametrii energiei
la ieşire
TIP MECANIC
- Moment M
1

- viteză unghiulară ω
1

GENERATOR
TIP HIDRAULIC
- Debit Q
1

- Sarcină H
1

TIP HIDRAULIC
- Debit Q
1

- Sarcină H
1

MOTOR

TIP MECANIC
- Debit Q
2

- Viteză unghiulară ω
2
TIP MECANIC
- Moment M
1
- Viteză unghiulară ω
1
TRANSMISIE
POMPĂ MOTOR
Q,H
TIP MECANIC
- Moment M
2

- Viteză unghiulară ω
2

Conversia energiei în maşinile hidropneumatice se face, în general, prin:
- efect dinamic;
- efect static (volumic).
În primul caz, conversia se produce ca urmare a interacţiunii dinamice
dintre fluid şi organele de lucru ale maşinii hidropneumatice. În cel de-al doilea
caz, conversia este generată prin modificarea volumului de lucru al maşinii
hidropneumatice, fapt care conduce la variaţia presiunii, cu transferul
corespunzător de energie între fluid şi maşină.
Structura maşinilor hidropneumatice este prezentată în tabelul 1.2.
Analizând tipurile maşinilor hidropneumatice din tabel, rezultă că o parte din ele
sunt reversibile din punct de vedere al sensului în care are loc conversia, aceeaşi
maşină putând fi utilizată şi ca generator şi ca motor. Reversibilitatea maşinilor
hidropneumatice mai poate fi considerată şi din punctul de vedere al sensului de
debitare. Din acest punct de vedere, maşinile reversibile îşi pot schimba sensul de
debitare la schimbarea sensului de rotaţie sau la o altă comandă adecvată. Din
analiza tabelului 1.2 rezultă că maşinile la care conversia se face prin efect
dinamic se diferenţiază mai mult după natura efectului utilizat pentru conversie
decât după construcţie. Cele volumice se diferenţiază în funcţie de modul în care
se formează camerele de lucru, de aici rezultând un număr mai mare de variante
constructive decât cele prezentate în tabel.
Funcţionarea maşinilor volumice are la bază variaţia ciclică a volumelor
de lucru. Aspiraţia are loc când volumele de lucru variază crescător, iar refularea
când volumele de lucru descresc. Pentru ca acelaşi volum să se poată cupla
periodic la tubulatura de aspiraţie, respectiv refulare, unele maşini
hidropneumatice volumice folosesc organe de distribuţie. Acestea sunt de două
tipuri:
- supape, utilizate în cazul când volumele de lucru sunt fixe, cum este
cazul maşinilor cu pistoane, la care cilindrul în care se formează volumul de lucru
variabil prin mişcarea pistonului este fix;
15
- distribuitoare, utilizate în cazul volumelor de lucru mobile, cum este
cazul maşinilor cu pistoane radiale sau axiale, al maşinilor cu roţi dinţate, lamele ş.a.
Tipul organelor de distribuţie determină, în general, reversibilitatea
maşinilor hidropneumatice. Astfel, maşinile care au ca organe de distribuţie
supapele nu sunt reversibile. Cele cu distribuitoare sunt în general reversibile atât
ca sens al conversiei, cât şi ca sens al debitării. Volumul teoretic debitat de maşina
volumică la un ciclu al organului de antrenare se numeşte cilindree. Aceasta poate
fi constantă sau variabilă, definind în acest mod două categorii importante de
maşini volumice.
În general, prin maşini hidropneumatice se înteleg acele maşini care
realizează conversia hidropneumo-mecanică în mod continuu. Sunt însă cazuri,
frecvent întâlnite la motoarele hidropneumatice, când conversia are loc într-un
timp limitat sau, mai corect spus, când deplasarea liniară sau unghiulară a
organului de lucru se face pe o distanţă liniară limitată sau sub un unghi limitat.
Aceste maşini se numesc motoare liniare, respectiv motoare oscilante şi au o largă
răspândire în tehnică în general şi în acţionările hidropneumatice, în special.
Deoarece nu toate maşinile din tabelul 1.2 se întâlnesc pe nave, în cele ce urmează
se vor analiza constructiv şi funcţional numai tipurile mai răspândite, precizându-
se de fiecare dată şi domeniul lor de utilizare la bord.

1.2 Eficienţa conversiei energetice

Eficienţa conversiei energetice este dată de randamentul său global. Se
consideră o maşină generatoare care la intarare primeşte o putere mecanică
P
1
= Mω pe care o converteşte într-o putere hidraulică P
2
= QH la ieşire, aşa cum
se arată în fig. 1.1.



Fig. 1.1 Eficienţa conversiei energetice Fig. 1.2 Eficienţa conversiei energetice
în cazul generatoarelor în cazul motoarelor




16
Tabel 1.2 Structura maşinilor hidropneumatice

17
Debitul total de fluid la intrare se notează cu Q,
t
iar sarcina totală cu H
t
. Se
presupune că în corpul maşinii au loc pierderile de debit ΔQ şi de sarcină ΔH aşa
încât se poate scrie că H
t
=H+ΔH şi Q
t
=Q+ΔQ. Randamentul global al
generatorului este dat de raportul puterilor de la ieşire P
2
şi respectiv intrare P
1
. Se
presupune că în corpul pompei au loc pierderile de putere mecanică ΔP
m
, de
putere hidraulică ΔP
h
şi de debit ΔP
Q
. Notând cu P” respectiv cu P’ puterile
parţiale exprimate după ce au loc pierderile ΔP
m
şi respectiv ΔP
h
se poate scrie că
randarnentul global este:

ω ω
η
M
P
P
P
P
QH
M
QH
P
P
G
' '
' '
'
'
1
2
· · ·

(1)

unde P’ = Q
t
H şi respectiv, P’ = Q
t
H
t
.
Înlocuind pe P’ şi P” în expresia lui η
G
şi facând notaţiile:

¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
·

− ·
∆ −
·
·

− ·
∆ −
·
·

− ·
∆ −
·
m
m m t t
h
t t
t
t
t t
t
t
P
P
P
P P
M
H Q
H
H
H
H H
H
H
Q
Q
Q
Q Q
Q
Q
η
ω
η
η
ν
1 1
1
1
1
1


se găseşte, în final: η
G
= η
ν
· η
h
· η
m

Se consideră acum o maşină motoare care primeşte la intrare o putere
hidraulică P
1
=Q
t
H
t
pe care o converteşte într-o putere mecanică P
2
=Mω la ieşire,
aşa cum se arată în fig. 1.2. Notând din nou cu P” respectiv cu P’ puterile parţiale
exprimate după ce au loc pierderile ΔP
Q
şi respectiv ΔP
h
se scrie:

1
2
1
2
"
"
'
' P
P
P
P
P
P
P
P
G
· · η

(2)

unde P’= QH şi respeetiv, P”= Q
t
.
Înlocuind pe P’ şi P” în expresia lui η
G
şi făcând aceleaşi notaţii de mai
sus se găseşte din nou:

η
G
= η
ν
η
h
η

(3)


18
Din expresiile randamentului global se observă că pentru a mări eficienţa
conversiei energetice este necesar ca fiecare componentă a lui η
G
să aibă valoare
maximă.
La maşinile cu principiu dinamic de funcţionare pierderile mecanice sunt
mici (frecările apar numai la nivelul axului maşinii), în timp ce pierderile
volumice se limitează la nivelul sistemelor de etanşare. La aceste maşini,
preponderente sunt pierderile hidraulice determinate de contactul fluidului cu
rotorul.
La maşinile volumice, pierderile de sarcină şi de debit sunt relativ mici
(jocurile dintre suprafeţe sunt limitate, iar debitele au valori reduse). Pierderile
mecanice sunt preponderente din cauza nivelului ridicat al presiunilor dezvoltate
în camerele de lucru.

1.3 Parametrii energetici ai generatoarelor şi motoarelor hidraulice

Pentru a caracteriza funcţionarea maşinilor hidraulice de forţă, trebuie
introduse mărimi care să precizeze cantitatea de lichid care trece prin maşină,
schimbul energetic ce are loc în maşină şi eficienţa acestuia.
Se vor utiliza termenii de intrare şi ieşire din maşină, corespunzător
sensului de curgere a lichidului prin maşină. În cele ce urmează se prezintă în
paralel parametrii care caracterizează funcţionarea energetică a generatoarelor şi
motoarelor hidraulice.

GENERATOARE MOTOARE
HIDRAULICE HIDRAULICE

1. DEBITUL Q [m
3
/s] – 1. DEBITUL Q [m
3
/s] – reprezintă
reprezintă cantitatea de lichid cantitatea de lichid ce trece prin
ce trece prin secţiunea de secţiunea de ieşire în unitatea de timp.
ieşire în unitatea de timp.

2. ÎNĂLŢIMEA DE POMPARE 2. CĂDEREA LA TURBINĂ
H [m], Y [J/Kg], este energia H [m], Y [J/Kg], este energia specifică
specifică totală, primită de lichid la totală cedată de lichid la trecerea sa prin
trecerea sa prin maşină şi, deci, este maşină şi, deci, este diferenţa între energia
diferenţa între energia specifică to- specifică totală a lichidului de la intrarea
tală a lichidului de la ieşirea şi şi ieşirea din maşină.
intrarea în maşină.

Această energie specifică totală, transferată lichidului se poate exprima în
două moduri: ca energia corespunzătoare unităţii de greutate de lichid notată cu H
[J/N= m] sau ca energia corespunzătoare unitaţii de masă de lichid Y [J/Kg].
19
i e
g
v p
z
g
v p
z H

,
`
+

.
|
+ −

,
`
+

.
|
+ ·
2 2
2 2
α
γ
α
γ

e i
g
v p
z
g
v p
z H

,
`
+

.
|
+ −

,
`
+

.
|
+ ·
2 2
2 2
α
γ
α
γ
(4)

i e
v p
gz
v p
gz Y

,
`
+

.
|
+ −

,
`
+

.
|
+ ·
2 2
2 2
α
ρ
α
ρ

e i
v p
gz
v p
gz Y

,
`
+

.
|
+ −

,
`
+

.
|
+ ·
2 2
2 2
α
ρ
α
ρ
(5)

Indicele i corespunde secţiunii de intrare în maşină, iar indicele e
corespunde secţiunii de ieşire din maşină. Se observă legătura între cele două
forme de exprimare:
gH Y ·
Pentru Y se mai foloseşte termenul de energie specifică.

3. PUTEREA UTILĂ 3. PUTEREA UTILĂ
- reprezintă puterea transferată - este puterea dezvoltată de maşină.
lichidului: Se notează cu P
u
.
QY gQH P
u
ρ ρ · · (6)
4. PUTEREA ABSORBITĂ 4. PUTEREA DISPONIBILĂ
- reprezintă puterea aplicată maşinii - reprezintă puterea cedată de lichid
pentru a realiza pompare lichidului la trecerea sa prin maşină
Se notează cu P. QY gQH P ρ ρ · · (7)
5. RANDAMENTUL - caracterizează eficienţa transformării energetice este:

P
P
u
· η (8)

Un parametru important care determină valorile debitului şi ale
transferului energetic realizat în cazul maşinilor rotative este turaţia n la care,
pentru turbomaşini se adaugă diametrul caracteristic al rotorului D, iar la
maşinile volumice, volumul deplasat corespunzător unei singure rotaţii
(cilindreea). Din transferul energetic realizat în interiorul maşinii, o parte este sub
formă de energie potenţială de poziţie, o parte sub formă de energie potenţială de
presiune şi o parte sub formă de energie cinetică. Ponderea energiei potenţiale din
20
energia totală schimbată reprezintă gradul de reacţie. Pentru generatoarele
hidraulice expresia acestuia este:

R
g
=
Y
p
gz
p
gz
H
p
z
p
z
i e i e

.
|

.
|

,
`
+ −

,
`
+
·

.
|

.
|

,
`
+ −

,
`
+
ρ ρ γ γ
(9)

iar pentru motoarele hidraulice:

R
m
=
Y
p
gz
p
gz
H
p
z
p
z
e i e i

.
|

.
|

,
`
+ −

,
`
+
·

.
|

.
|

,
`
+ −

,
`
+
ρ ρ γ γ
(10)

Gradul de reacţie se observă că este cuprins între 0 şi 1. Dacă gradul de
reacţie este egal cu zero se spune că maşina este cu acţiune, întreaga energie
transferată fiind realizată pe seama energiei cinetice. Dacă gradul de reacţie este
egal cu 1 se spune că maşina este cu reacţiune. Dacă gradul de reacţie este cuprins
în intervalul 0…1 se spune că maşina este cu reacţiune parţială.





















21
CAPITOLUL 2

MAŞINI HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE CU
PRINCIPIU DE FUNCŢIONARE DINAMIC

2.1 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor

2.1.1 Mişcarea în interiorul rotorului

Transferul energetic al turbomaşinii se realizează prin intermediul unui
element numit rotor care este prevăzut cu palete. În figura de mai jos se prezintă
forma caracteristică a unui rotor de pompă centrifugă.


a) b)
Fig. 2.1 Rotor de pompă centrifugă

După cum se vede în figură, rotorul este realizat din două discuri profilate,
între care sunt dispuse paletele. Discul care este fixat pe arbore, poartă numele de
coroană, iar discul cu orificiul central pentru accesul lichidului se numeşte inel.
Muchiile de intrare ale paletelor sunt dispuse pe o suprafaţa de revoluţie numită
suprafaţă de intrare, iar muchiile de ieşire ale paletelor sunt dispuse tot pe o
suprafaţă de revoluţie, numită suprafaţă de ieşire.
Dacă se intersectează rotorul cu un plan meridian se obţine imaginea
reprezentată în figura 2.1 a). Intersecţia planului meridian cu suprafaţa de intrare
şi ieşire determină meridianele suprafeţei de intrare şi respectiv ieşire. Meridianele
suprafeţei de intrare şi ieşire delimitează în planul meridian, între inel şi coroană,
proiecţia în plan meridian a suprafeţei paletei. Proiecţia rotorului cu inelul scos pe
un plan perpendicular pe axa de rotaţie este prezentată în figura 2.1 b).
22
Se consideră două sisteme de referinţă: un sistem de referinţă inerţial,
considerat fix şi un sistem de referinţă neinerţial, legat de rotor, care execută o
mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară ω , în raport cu sistemul inerţial.
Mişcarea fluidului prin rotor, raportată la sistemul de referinţă inerţial, este
mişcarea absolută şi va fi caracterizată prin viteza absolută v (care se mai notează
cu c ). Mişcarea fluidului prin rotor, raportată la sistemul neinerţial, legat de rotor,
este mişcarea relativă şi va fi caracterizată prin viteza relativă w. Se va considera
că rotorul se mişcă cu viteza unghiulară ω , constantă în jurul axei sale, iar
mişcarea relativă este o mişcare staţionară.
Executând o secţiune cilindrică prin rotor, coaxială cu axa acestuia la o
rază r, aşa cum este reprezentat în figura 2.1 b) şi desfăşurând-o în plan se obţine
imaginea din figura de mai jos (fig. 2.2).








Fig. 2.2 Variaţia vitezei relative şi a presiunii în spaţiul dintre palete

În această figură se observă canalele interpaletare. Pe aceeaşi figură sunt
reprezentate variaţia vitezei relative şi a presiunii în spaţiul dintre palete.
Distribuţia vitezelor relative rămâne invariabilă în timp, deoarece s-a presupus
mişcarea relativă staţionară.
Se consideră un punct fix în spaţiu, în sistemul de referinţă inerţial, situat
la distanţa r faţă de axa de rotaţie a rotorului.
Conform regulei de compunere a vitezelor, pentru viteza absolută se poate
scrie:

u w v c + · · (1)

unde u este viteza de transport.
Deoarece viteza unghiulară ω este constantă în timp, rezultă că şi u este
constant în timp la raza considerată.
Viteza relativă la raza r variază după graficul prezentat în figura 2.2, ceea
ce determină ca viteza absolută în punctul considerat, calculată cu relaţia (1), să
23
fie variabilă în raport cu timpul; mai mult, este o mărime sau o variaţie periodică.
Mişcarea absolută în rotor este, deci, o mişcare nestaţionară, periodică:
0 ≠


t
v
r
(2)

2.1.2 Momentul de interacţiune între lichid şi rotorul paletat

Stabilirea expresiei momentului de interacţiune între lichid şi rotorul
paletat se va face pentru cazul unui rotor de pompă centrifugă.
Pentru determinarea momentului de interacţiune între lichid şi rotorul cu
palete se aplică teorema momentului cantitaţii de mişcare, lichidului cuprins în
suprafaţa de control fixă (fig 2.3), compusă din suprafaţa de intrare S
i
, suprafaţa
de ieşire S
e
şi suprafaţa interioară S
int
, care la un moment dat mărgineşte paletele.

dA p R dV f R dA n v v R dV
t
v R
S D S
n
D
∫ ∫ ∫ ∫
× + × · ⋅ × +

× ∂
r r r
r r r
r
r
r
ρ ρ
ρ
) (
(
(3)

R
r
- vectorul de poziţie în raport cu originea sistemului de referinţă
inerţial.
Deoarece ne interesează exclusiv momentul în raport cu axa de rotaţie, se
consideră proiecţia relaţiei (3) pe axa O
z
:

∫ ∫ ∫ ∫
− · ⋅ +


S D S
u u u
D
u
dA rpn dV rf dA n v rv dV
t
rv
ρ ρ
ρ
) (
) ( r r
(4)

unde r este distanţa de la un punct la axa de rotaţie, indicele u caracterizează
componenta mărimii corespunzătoare după direcţia vitezei tangenţiale. Pentru
simplificare, s-a considerat un fluid nevâscos, astfel încât n p p
n
v r
− · .
Datorită simetriei rotorului într-un câmp de forţe cu f
r
= constant, rezultă:

0 ·

dV rf
D
u
ρ (5)
24

Fig. 2.3 Delimitarea suprafeţelor de control care mărginesc paletele

Momentul corespunzător forţelor de suprafaţă se poate scrie, ţinând seama
de suprafaţa de control aleasă, sub forma:

dA rpn dA rpn dA rpn dA rpn
Se S
u u
Si
u
S
u
∫ ∫ ∫ ∫
+ + ·
int
(6)

Pe suprafaţa de intrare S
i
şi pe cea de ieşire S
e
, datorită faptului că acestea
sunt suprafeţe de revoluţie, proiecţia versorului normalei pe o direcţie tangentă la
un cerc paralel este nulă şi, deci:

∫ ∫
· ·
Si Se
u u
dA rpn dA rpn 0
(7)

Pe suprafaţa interioară S
int
se obţine:

P L
S
u
M dA rpn

·

int
(8)

unde M
L-P
este momentul cu care lichidul acţionează asupra rotorului cu palete.
Aceasta se datorează faptului că versorul normalei considerat pozitiv este
îndreptat spre exteriorul volumului de control, deci spre suprafeţele paletelor, iar
25
însumarea momentelor elementare care acţionează în sensul versorului normalei
dă momentul rezultant al acţiunii lichidului asupra paletelor.
Ţinând seama de aceste observaţii, relaţia (6) se scrie:



·
S
P L u
M dA rpn
(9)

Pentru evaluarea integralei
dA n v rv
S
u
) (
r r


ρ
, se descompune integrala
într-o sumă de trei integrale corespunzătoare suprafeţei de control admise:

dA n v rv dA n v rv dA n v rv dA n v rv
S
u
Se
u
Si
u
S
u
) ( ) ( ) ( ) (
int
r r r r r r r r
⋅ + ⋅ + ⋅ · ⋅
∫ ∫ ∫ ∫
ρ ρ ρ ρ
(10)

dQ dA n v · ⋅ ) (
r r
, reprezintă un debit volumic elementar.
Aşadar, se pot scrie următoarele relaţii:

i u
Si
u
Si
u
rv Q dQ rv dA n v rv ) ( ) ( ρ ρ ρ − · − · ⋅
∫ ∫
r r
(11)

e u
Se Se
u u
rv Q dQ rv dA n v rv ) ( ) ( ρ ρ ρ · + · ⋅
∫ ∫
r r
(12)

În relaţiile (11) şi (12) s-a ţinut seama că pe suprafaţa de intrare S
i
versorul
normalei n
r
şi viteza v
r
formează un unghi mai mare decât 90
0
, iar pe suprafaţa de
ieşire S
e
, un unghi mai mic decât 90
0
. Prin bara pusă deasupra mărimilor
u
rv se
înţelege că este vorba de o mărime medie pe secţiunea corespunzătoare.
Indicele i afectează mărimile corespunzătoare secţiunii de intrare, iar
indicele e pe cele corespunzătoare secţiunii de ieşire din rotor.
Se poate demonstra că egalitatea de mai jos este adevărată:

dV
t
rv
dA n v rv
D
u
S
u
∫ ∫


− · ⋅
) (
) (
int
ρ
ρ
r r
(13)

Prin înlocuirea termenilor evaluaţi (11), (12), (13) în relaţia (10) se obţine:

26
dV
t
rv
rv Q rv Q dA n v rv
D
u
e u i u
S
u
∫ ∫


− + − · ⋅
) (
) ( ) ( ) (
ρ
ρ ρ ρ
r r
(14)

Dacă luăm în considerare expresiile (14), (5) şi (9), relaţia (4) devine:

e u i u L P
rv Q rv Q M ) ( ) ( ρ ρ − ·

(15)

Momentul cu care rotorul paletat acţionează asupra lichidului conform
principiului acţiunii şi reacţiunii este M
P-L
= - M
L-P
; deci:

i u e u L P
rv Q rv Q M ) ( ) ( ρ ρ − ·

(16)

2.1.3 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor

În cazul unui lichid nevâscos, deoarece nu există disipaţii în maşină,
puterea utilă teoretică, corespunzătoare puterii transmise de rotor lichidului este
egală cu puterea primită de lichid la trecerea sa prin maşină:

( ) ( ) [ ] ( ) ( ) [ ]
i u e u i u e u P L ut
uv uv Q rv rv Q M P − · − · ⋅ ·

ρ ω ρ ω (17)

Conform însă relaţiei (6) din capitolul 1, puterea utilă teoretică este:

t t ut
QY gQH P ρ ρ · · (18)

Din relaţiile (17) şi (18) rezultă:

( ) ( )
i u e u t t
uv uv Y gH − · · (19)

ceea ce exprimă ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor, aplicată în cazul
generatoarelor hidraulice.
În cazul turbinelor hidraulice (motoarelor hidraulice), printr-o
demonstraţie analoagă, se obţine următoarea expresie pentru ecuaţia fundamentală
a tubomaşinilor:

e u i u t t
uv uv Y gH ) ( ) ( − · ·

(20)

27
Legătura între mărimile teoretice şi cele reale se stabileşte luând în
considerare disipaţiile care apar. Astfel, pentru o pompă, înălţimea reală de
pompare este mai mică decât cea teoretică, deoarece apar disipaţiile în pompă:


− ·
r t
h H H sau

− ·
r t
gh Y Y (21)

ceea ce permite introducerea noţiunii de randament hidraulic ca fiind raportul între
înalţimea de pompare reală şi cea teoretică:

t
r
t
r
t t
h
Y
gh
H
h
Y
Y
H
H
∑ ∑
− · − · · · 1 1 η (22)

Randamentul hidraulic caracterizează mărimea disipaţiilor de natură
hidraulică din maşină. În cazul turbinelor hidraulice se poate scrie:


+ ·
r t
h H H sau

+ ·
r t
gh Y Y (23)

ceea ce înseamnă că din energia totală, cedată de lichid la trecerea sa prin maşină,
numai o parte este transformată în lucru mecanic util, datorită disipaţiilor.
În cazul turbinelor, randamentul hidraulic se defineşte ca raportul între
căderea teoretică şi căderea reală.

Y
gh
H
h
Y
Y
H
H
r r
t t
h
∑ ∑
− · − · · · 1 1 η (24)

2.2 Modelul teoretic de rotor cu număr infinit de palete

În teoria turbomaşinilor se introduce noţiunea de rotor cu număr infinit de
palete, de grosime infinit mică. Datorită numărului infinit de palete, repartiţia
vitezei relative în spaţiul interpaletar este constantă.
Aceasta arată de fapt că transferul energetic este realizat prin intermediul
unui câmp de forţe echivalent ca efect sistemului de palete.
În cazul numărului infinit de palete, ecuaţia fundamentală a
turbomaşinilor, aplicată pompelor, se poate scrie sub forma:

i u e u t t
uv uv Y gH ) ( ) ( − · ·
∞ ∞
(25)


28
deoarece,
u u
uv uv · , adică valoarea mediată pe secţiunea de intrare sau secţiunea
de ieşire este egală cu valoarea curentă.
Relaţia de compunere a vitezelor (1) se poate reprezenta grafic purtând
denumirea de triunghiul vitezelor. (fig. 2.4).
Evident, există două triunghiuri de viteză importante: cel corespunzător
intrării în rotor şi cel corespunzător ieşirii din rotor.

Fig. 2.4 Triunghiul vitezelor

Ca transferul energetic să fie maxim, trebuie ca ultimul termen din relaţia
(25) să fie nul, ceea ce arată că 0 ·
ui
v la o pompă de construcţie obişnuită.
În acest caz, triunghiul de viteze la intrarea în rotor ia forma particulară,
reprezentată în (fig. 2.5) (intrare normală).
Deoarece suprafaţa paletei este suprafaţă de curent (fiind impenetrabilă) în
secţiunea de intrare, primul element al paletei trebuie să fie orientat după w
i
.




Fig. 2.5 Triungiul de viteze la intrarea în Fig. 2.6 Triungiul de viteze la ieşirea
pompă pentru trasferul energetic maxim din turbină pentru trasferul energetic maxim

În cazul turbinelor, pentru a avea transferul energetic maxim, termenul
e u
uv ) ( trebuie să fie nul. În figura 2.6 este prezentat triunghiul vitezelor la ieşire
în acest caz, ieşirea se numeşte normală, iar viteza relativă
e
w este tangentă la
ultimul element al paletei. Se constată astfel că unghiul β este un unghi
constructiv.
Dacă se aplică teorema lui Pitagora generalizată în triunghiul vitezelor din
figura 2.4 rezultă:
29
u
uv v u uv v u w 2 cos 2
2 2 2 2 2
− + · − + · α (26)

de unde rezultă:

2
2 2 2
w v u
uv
u
− +
· (27)

Prin înlocuirea relaţiei (27) în ecuaţia (25) se obţine:

2 2 2
2 2 2 2 2 2
e i i e i e
t t
w w v v u u
Y gH

+

+

· ·
∞ ∞
(28)

ceea ce reprezintă forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor
aplicată pompelor.
Pentru turbine, forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor se
obţine în mod analog şi este:

2 2 2
2 2 2 2 2 2
i e e i e i
t t
w w v v u u
Y gH

+

+

· ·
∞ ∞
(29)


2.3 Similitudinea turbomaşinilor

2.3.1 Determinarea relaţiilor de similitudine

Se consideră două turbomaşini asemenea geometric, care funcţionează
astfel încât mişcarea fluidului în interiorul lor generează un grup de similitudine.
După cum se ştie, mişcarea absolută din rotor este o mişcare nestaţionară,
periodică. Criteriul de similitudine determinant este criteriul STROUHAL.

l
vt
Sh · (30)

v – viteza caracteristică;
t – perioada;
l –dimensiune caracteristică.
În cazul curgerii prin rotor, este raţional să se considere ca dimensiune
caracteristică l diametrul rotorului D, iar ca perioadă caracteristică t – perioada de
rotaţie a rotorului t = 60/n, unde n este turaţia rotorului exprimată în rotaţii pe
30
minut. Drept viteză caracteristică v se va considera componenta în plan meridian a
vitezei absolute, corespunzătoare diametrului D al rotorului:

2
0
2
D b
Q
D
D
b
Q
b D
Q
v
Dm
π
π
π
·
⋅ ⋅
·
⋅ ⋅
·
(31)

unde: b – este lăţimea rotorului de diametru D, iar b
0
= b/D - lăţimea relativă a
rotorului; mărime constantă, caracteristică geometriei rotorului considerat. Cu
aceste mărimi caracteristice, numărul STROUHAL devine:

n D
Q
b D n D b
Q
l
vt
Sh
3
0
2
0
60 1 60
⋅ · ⋅ ⋅ · ·
π π
(32)

Conform teoremei lui NEWTON, într-un grup de fenomene asemenea,
criteriile de similitudine de aceleaşi nume au o valoare unică pentru toate
fenomenele grupului. Pentru grupul de similitudine al turbomaşinilor considerat
rezultă:

Q
k
n D
Q
·
3
(33)

unde k
Q
este o constantă.
Din relaţia (33) se obţine scara debitului sub forma:

n
n
D
D
Q
Q ` ` `
3

.
|

,
`
· (34)

unde: cu semnul prim sunt notate mărimile corespunzătoare maşinii model, iar
fără acest semn sunt notate mărimile pentru maşina prototip.
Pentru a obţine scara corespunzătoare pentru înalţimea de pompare, se
utilizează ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor scrisă pentru pompe:

( ) ( )
i u e u t t
uv uv Y gH − · · (35)

Evaluarea termenului ( )
e u
uv se face în funcţie de mărimile
corespunzătoare diametrului D al rotorului. Viteza periferică corespunzătoare
diametrului D este:
31
60 / 2 Dn u
D
π · (36)

Componenta tangenţială a vitezei absolute corespunzătoare diametrului D
sepoate scrie în felul următor:

( )
e u
D
D
uv
u
v
1
·
(37)

Întrucât mărimea v
Dm
, dată de relaţia (31), este componenta în plan
meridian a vitezei absolute corespunzătoare diametrului D se poate construi
triunghiul de viteze mediu corespunzător acestui diametru.

Fig. 2.7 Triunghi de viteze

Dacă se aplică teorema sinusului în acest triunghi de viteze rezultă:

( )
0 0
0
sin
sin
β α
β
+
⋅ ·
D D
u v
(38)

Ţinând seama de relaţiile (37) şi (38), pentru termenul ( )
e u
uv se obţine:

( )
( ) ( )
2 2
2
2
0 0
2
sin
cos sin
60
sin
cos sin
cos n D u v u v u uv
D D
D D D D
D D D D Du D
e
u

+

⋅ ·
+

· · ·
β α
α β π
β α
α β
α
(39)

În mod analog, pentru termenul ( )
i
u
uv se obţine:


( )
2 2
2
2
sin
cos sin
60
) ( n D uv
i
Di Di
Di Di
i u

+

⋅ ·
β α
α β π
(40)

unde: indicele D
i
arată că mărimile se referă la secţiunea de intrare cu diametrul
caracteristic D
i
.

32

Fig. 2.8 Dimensiuni caracteristice ale rotorului

Deci, ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor scrisă pentru pompe devine:

( )
− ⋅
+

⋅ · ·
2 2
2
2
sin
cos sin
60
n D Y gH
D D
D D
t t
β α
α β π
( )
2 2
2
2
sin
cos sin
60
n D
i
Di Di
Di Di

+


β α
α β π
=
=

¹
¹
¹
'
¹
2
2
60
π
( )

+

D D
D D
β α
α β
sin
cos sin
( )
( )
2 2
2
2
sin
sin
cos sin
cos sin
1 n D
D
D
i
Di Di
D D
D D
Di Di

¹
¹
¹
'
¹
]
]
]
]

+
+




β α
β α
α β
α β
(41)

În cazul unui grup de similitudine, expresia cuprinsă în acolade este o
constantă, deoarece intervin asemănarea geometrică şi cea cinematică a mişcării.
Constanta se va nota cu k
H
ceea ce permite exprimarea ecuaţiei fundamentale a
turbomaşinilor sub forma:

2 2
n D k Y gH
H t t
· · (42)

La acelaşi rezultat se ajunge şi dacă se efectuează demonstraţia pentru un
rotor de turbină. Ţinând seama de relaţia (22), scara înălţimilor de pompare pentru
două pompe asemenea este:

2 2
' '
'
'
'
'

,
`

.
|

,
`

.
|
· ·
n
n
D
D
Y
Y
gH
gH
h
h
h
h
η
η
η
η
(43)

Luând în considerare relaţia (22), scara căderilor pentru două turbine
asemenea este:

2 2
' ' ' ' ' '

,
`

.
|

,
`

.
|
· ·
n
n
D
D
Y
Y
gH
gH
h
h
h
h
η
η
η
η
(44)

33
Pentru o pompă, puterea absorbită (puterea aplicată la arbore), ţinând
seama de relaţiile (6) şi (8) din capitolul 1, este:

3 5 3 5
n D k n D k k
gQH gQH
P
P
h
H Q
h h t
ρ
η
η
ρ
η
η
η
η ρ
η
ρ
· · · ·
(45)

unde s-au luat în considerare relaţiile (33) şi (42), iar
H Q P
k k k · este o constantă.
Pentru o turbină, puterea dezvoltată la arbore este:

3 5 3 5
n D k n D k k
H
Qg gQH P
P
h
H Q
h h
t
ρ
η
η
ρ
η
η
η
ηρ ηρ ⋅ · ⋅ ⋅ ⋅ · · ·
(46)

La deducerea relaţiei de mai sus s-au utilizat expresiile: (7), (8) din
capitolul 1 şi (24), (33) şi (42) din prezentul capitol.
Scara puterilor, în cazul pompelor, respectiv al turbinelor, este:

3 5
' ' '
'
' '

,
`

.
|

,
`

.
|
⋅ ⋅ ⋅ ·
n
n
D
D
P
P
h
h
ρ
ρ
η
η
η
η
(47)

3 5
' ' ' '
'
'

,
`

.
|

,
`

.
|
⋅ ⋅ ⋅ ·
n
n
D
D
P
P
h
h
ρ
ρ
η
η
η
η
(48)

Admiţând că randamentele sunt constante în cadrul grupului de
similitudine format, scările corespunzătoare pentru debit, înălţimea de pompare
sau căderea la turbină şi puterea la arbore sunt:

,
`

.
|

,
`

.
|
·
n
n
D
D
Q
Q ' ' '
3
(49)

· ·
Y
Y
gH
gH ' '
2 2
' '

,
`

.
|

,
`

.
|
n
n
D
D
(50)

⋅ ·
ρ
ρ' '
P
P
3 5
' '

,
`

.
|

,
`

.
|
n
n
D
D
(51)

34
Relaţiile (49), (50), (51) sunt relaţiile de bază care stabilesc legătura între
parametrii de funcţionare a două turbomaşini care funcţionează la regimuri
asemenea.
Din aceste relaţii, dacă se consideră cazul unei maşini funcţionând la două
turaţii diferite, lichidul de lucru fiind acelaşi, iar acceleraţia gravitaţională
constantă, astfel încât regimurile de funcţionare să fie asemenea, rezultă:

n
n
Q
Q ' '
·
(52)

2
' ' '

,
`

.
|
· ·
n
n
Y
Y
H
H
(53)

3
' '

,
`

.
|
·
n
n
P
P
(54)

deoarece D’ = D, fiind vorba de una şi aceeaşi maşină. Relaţiile (52), (53), (54) se
aplică frecvent în cazul transpunerii caracteristicilor pompelor de le o turaţie la alta.

2.3.2 Mărimi unitare

Pentru generalizarea rezultatelor şi compararea acestora, se obişnuieşte
reducerea mărimilor caracteristice de funcţionare la o maşină convenţională,
asemenea geometric cu cea dată care are diametrul rotorului D’=1 m şi care
asigură un transfer energetic egal cu unitatea. Mărimile corespunzătoare acestei
maşini convenţionale sunt mărimile unitare. Aceasta conduce la definirea a două
tipuri de mărimi, după cum se consideră H’=1J /N=1m sau Y’=1 J/Kg. În cazul în
care se consideră maşina convenţională cu D’=1m şi H’=1 J/N=1m, mărimile
corespunzătoare acesteia se notează cu indicii 11, lichidul de lucru
considerându-se acelaşi în ambele maşini şi acceleraţia gravitaţională constantă.
Conform definiţiei din relaţiile (49), (50), (51) rezultă:

n
n
D Q
Q
11
3
11
1

,
`

.
|
· (55)

2
11
2
1 1

,
`

.
|

,
`

.
|
·
n
n
D H
(56)

35
3
11
5
11
1

,
`

.
|

,
`

.
|
·
n
n
D P
P
(57)

ceea ce conduce la următoarele relaţii de definiţie pentru mărimile unitare:

H
D n
n

·
11
(58)

H D
Q
Q
2
11
· (59)

H H D
P
P
2
11
· (60)

Mărimile unitare (58), (59), (60) sunt mărimi dimensionale.
În cazul în care se consideră maşina convenţională cu D’=1m şi
Y’= 1J /Kg mărimile unitare corespunzătoare se notează cu indicele 11 şi cu un
asterisc. În acest caz, lichidul de lucru prin maşina convenţională este un lichid
convenţional având ρ’ = 1Kg /m
3
.
Conform definiţiei, din relaţiile (49), (51), (52) rezultă:

n
n
D Q
Q
∗ ∗

,
`

.
|
·
11
3
11
1
(61)

· ·
gH Y
1 1
2
11
2
1

,
`

.
|

,
`

.
|

n
n
D
(62)

3
11
5
11
1 1

,
`

.
|

,
`

.
|
⋅ ·
∗ ∗
n
n
D P
P
ρ
(63)

ceea ce permite calculul acestor mărimi unitare în modul următor:

gH
D n
Y
D n
n

·

·

11
(64)

36
gH D
Q
Y D
Q
Q
2 2
11
· ·

(65)

( )
2 3 2 2
11
gH D
P
Y Y D
P
P
ρ ρ
· ·

(66)

Mărimile unitare (64), (65), (66) sunt mărimi adimensionale.
Comparând relaţiile (64), (65), (66) cu relaţiile (33), (42) şi (45) în ipoteza
randamentelor unitare, rezultă:

11
11
1
k
n ·

,
H
Q
k
k
Q ·

11
,
2 3 11
H
P
k
k
P ·

(67)

Coeficienţii k
Q
, k
H
, k
P
sunt constanţi în cadrul grupului de similitudine
considerat, deoarece maşinile sunt geometric asemenea, iar mişcarea se desfăşoară
similar în cele două maşini. Rezultă că şi n
11
*
, Q
11
*
şi P
11
*
sunt constante în cadrul
grupului de similitudine.
Considerând câmpul gravitaţional cu acceleraţia constantă şi acelaşi lichid,
g şi ρ pot fi incluse în constantele k
H
şi respectiv k
P
, rezultând că şi mărimile
unitare n
11
, Q
11
, P
11
pot fi privite ca nişte criterii de similitudine.

2.3.3 Turaţia specifică şi turaţia caracteristică

Combinaţiile criteriilor de similitudine sunt tot criterii de similitudine. Se
utilizează următoarele combinaţii prin care se asigură eliminarea diametrului:

( )
4
3
4
3
2
1
2
11 11
gH
Q n
Y
Q n
Y D
Q
Y
nD
Q n n
q
· ·
,
`

.
|
· ·
∗ ∗ ∗
(68)

4
3
2
1
2
11 11
H
Q n
H D
Q
H
nD
Q n n
q
·
,
`

.
|
· · (69)

( )
4
5
4
5
2
1
2
3
2
11 11
gH
P
n
Y
P
n
Y D
P
Y
nD
P n n
s
ρ ρ
ρ
· ·

,
`

.
|
· ·
∗ ∗ ∗
(70)

37
4
5
2
1
2
11 11
H
P n
H H D
P
H
nD
P n n
s
·
,
`

.
|
· · (71)

Mărimile n
q
şi n
q
*
se numesc turaţie caracteristică sau rapiditate
cinematică, iar n
s
şi n
s
*
se numesc turaţie specifică sau rapiditate dinamică.
Mărimile cu asterisc sunt mărimi adimensionale, iar cele fără asterisc sunt mărimi
dimensionale.
Turaţia caracteristică n
q
poate fi privită ca turaţia unei maşini asemenea
geometric cu cea dată şi care utilizează un debit egal cu unitatea pentru realizarea
unui transfer energetic egal cu unitatea (Q [m
3
/s], H [m], n [rot/min]).
Turaţia specifică n
s
poate fi privită ca turaţia unei maşini asemenea
geometric cu cea dată şi care dezvoltă o putere egală cu unitatea asigurând un
transfer energetic H=1J/N=1m. Deoarece şi turaţia specifică este dimensională
este necesară precizarea unităţilor de măsură care se utilizează. Turaţia n se
exprimă în rot/min, iar puterea în kW.
Pentru o anumită geometrie dată a maşinii şi un anumit regim de
funcţionare, coeficienţii k
Q
, k
H
, k
P
au valori bine determinate. Prin intermediul lor
se stabileşte o legătură între mărimile caracteristice Q, H, P, D şi n şi geometria
maşinii. Prin urmare, prin intermediul mărimilor n
q
*
şi n
s
*
(şi a variantelor lor
dimensionale n
q
şi n
s
) se poate stabili geometria maşinii la anumite valori ale
parametrilor fundamentali de funcţionare.
Aceasta permite efectuarea unei clasificări a turbomaşinilor după aceste
criterii.

2.4 Clasificarea turbomaşinilor

2.4.1 Clasificarea turbinelor hidraulice

Clasificarea turbinelor hidraulice se efectuează după turaţia specifică n
s,

dată de relaţia (71). În tabelul de mai jos este prezentată o astfel de clasificare:

Tabelul 2.1 Clasificarea turbinelor hidraulice
Nr. crt. Tipul turbinei n
s
1 PELTON 3 - 36
2 FRANCIS 60 - 350
3 DERIAZ - KVIATKOVSKI 120 - 300
4 KAPLAN 300 - 900
5 BULB 900 - 1400


38
2.4.2 Clasificarea turbopompelor (generatoare hidraulice)

Clasificarea turbopompelor se recomandă să se facă cu ajutorul numărului
caracteristic, definit prin relaţia:

( )
4
3
4
3
2 2
Y
Q n
gH
Q n
K
π π
· · (72)

Se observă că numărul caracteristic K derivă din turaţia caracteristică
adimensională n
q
*
. În numărul caracteristic K, turaţia n se introduce în rot/s, iar
restul mărimilor în unităţi aparţinând sistemului SI.
Pentru clasificarea constructivă a pompelor se utilizează frecvent turaţia
specifică n
s
şi turaţia caracteristică n
q
.
Înlocuind în expresia turaţiei specifice (71), puterea utilă (6) – din
capitolul 1, cu mărimile aferente exprimate în unităţi aparţinând sistemului SI şi
considerând lichidul de lucru apă, rezultă:

q s
n
H
Q
n
g
H
gQH
n
H
P
n n ⋅ · ⋅ ⋅ · ⋅ · · 132 , 3
1000
1
1000 4
3
4
5
4
5
ρ ρ
(73)

S-a obţinut astfel legătura între turaţia specifică n
s
şi turaţia caracteristică.
Pentru determinarea legăturii între turaţia caracteristică şi numărul caracteristic se
porneşte de la definirea turaţiei caracteristice (69) ţinând seama că în expresia ei
turaţia se introduce în rotaţii pe minut.

( ) ( )
K
gH
Q
s rot n
g
g
gH
Q rot n
H
Q
n n
q
53 ] / [ 2
2
60 60
60
min] / [
2
2
4
3
4
3
4
3
4
3
4
3
≅ ⋅ ⋅

· ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ · π
π π
π

(74)
Există, astfel, următoarele legături:

K n n
q s
166 132 , 3 · · (75)

Tipurile constructive de pompe sunt prezentate în tabelul (2.2).

39
Tabelul 2.2 Tipuri constructive de turbopompe

2.5 Pompe centrifuge

2.5.1 Schema constructivă a unei pompe centrifuge

Pompele centrifuge acoperă un domeniu larg de funcţionare
K = 0,2….2,55 (n
s
= 35…..423, n
q
= 11….135). În figura 2.9 este reprezentată
schema constructivă a unei pompe centrifuge.




Fig. 2.9 Pompa centrifugă
TIPUL POMPEI K n
s
n
q

Pompa cu canal lateral sau periferial 0,04 - 0,2 6,9 - 35 2,2 - 11
Pompa centrifugă cu rotor
-- lent
-- normal
-- rapid
-- diagonal

0,2 - 0,4
0,4 - 0,77
0,77 - 1,55
1,55 - 2,55

35 - 69
69 - 128
128 - 257
257 - 423

11 - 22
22 - 41
41 - 82
82 - 135
Pompa axială 2,55 - 6,2 423 - 1034 135 - 330
40
Rotorul 1, prin intermediul căruia se realizează transferul energetic, este
fixat cu ajutorul unei pene pe arborele 2, care se roteşte în corpul cu lagăre 3.
Punerea în mişcare de rotaţie se execută cu ajutorul unui motor care se cuplează la
capătul liber al arborelui. Pentru a putea funcţiona, rotorul pompei ca şi conducta
de aspiraţie, legată la racordul de aspiraţie 4 al pompei, trebuie să fie umplute cu
lichid. Operaţia de umplere a pompei şi conductei de aspiraţie cu lichid se
numeşte amorsarea pompei. Buşonul 5 serveşte pentru verificarea umplerii
complete a pompei cu lichid. Când rotorul se învârteşte, lichidul existent în
interiorul rotorului, sub acţiunea forţelor centrifuge, este împins spre periferie.În
acest fel, se creează o deplasare de lichid dinspre intrarea în rotor spre ieşirea din
rotor. Lichidul care iese din rotor trece prin statorul 6 care poate fi sau nu prevăzut
cu palete. Rolul acestuia este de a dirija curentul şi a transforma o parte din
energia cinetică a curentului în energie potenţială de presiune. La ieşirea din
stator, lichidul este colectat în camera colectoare 7. Aceasta are rolul de a conduce
lichidul de la stator spre racordul de refulare. De cele mai multe ori, camera
colectoare are aria secţiunii ei transversale crescătoare în mod continuu, pentru a
putea colecta întregul debit de lichid ce iese din stator. O asemenea cameră
colectoare se numeşte cameră spirală. Camera colectoare se termină cu un difuzor
8 care are rolul de a transforma o parte din energia cinetică a lichidului, în energie
potenţială de presiune, deoarece de regulă ne interesează ca presiunea furnizată de
pompă la racordul de refulare 9 să fie cât mai mare. La trecerea arborelui prin
carcasă, trebuie prevăzut un sistem de etanşare 10 care depinde de turaţia
arborelui, natura lichidului vehiculat şi de eventualele restricţii privind
posibilitatea contaminării mediului exterior cu mediul vehiculat.
Rotorul învârtindu-se faţă de corpul pompei, există spaţii libere între rotor
şi corp. Aceasta permite crearea unui curent de lichid de la ieşirea din rotor către
intrarea în rotor, prin exteriorul rotorului. Pentru reducerea la minimum a acestui
debit circulat, în interiorul pompei, în zona 11 se dispune un sistem de labirinturi.
La demontarea pompei, pentru a asigura golirea ei de lichid în partea cea
mai de jos a camerei colectoare se prevede un buşon de golire 12. Aceste elemente
se întâlnesc la toate pompele centrifuge monoetajate. Există desigur şi
particularităţi constructive determinate de natura lichidului vehiculat, de condiţiile
de funcţionare.
Din punctul de vedere al construcţiei rotorului, în practică sunt întâlnite
variantele din fig. 2.10:
- rotor cu paleţi liberi (deschis). Acest tip de rotor este alcătuit dintr-un
butuc în care sunt încastraţi paleţii (aceştia nefiind încadraţi lateral de discurile
anterior şi posterior);
- rotor semideschis, alcătuit dintr-un disc pe care sunt fixaţi paleţii. Discul
este dispus pe partea opusă flanşei de aspiraţie;
41
- rotor închis, paleţii sunt cuprinşi între două discuri paralele concentrice
(inelul şi coroana). Pe discul anterior, în zona lui centrală se află orificiul prin care
apa intră în rotor.
Materialul din care se confecţionează rotorul pompei centrifuge se alege în
funcţie de natura fluidului de lucru. Astfel, pentru apă dulce, rotorul se
confecţionează din fontă sau din oţel; pentru apa de mare, din alamă de diferite
calităţi; pentru acizi, din ceramică.
O problemă serioasă care poate apărea în funcţionare este aceea a riscului
de apariţie a fenomenului de cavitaţie, determinat de scăderea presiunii lichidului
sub valoarea presiunii vaporilor saturaţi. Nivelul acestei presiuni depinde de
natura fluidului şi de temperatura sa. În ideea îmbunătăţirii caracteristicilor de
aspiraţie, s-au impus diferite forme de rotor. Astfel se întâlnesc destul de des
pompe cu paleţi extinşi sau pompe cu prerotor, fig. 2.11 şi 2.12. Prerotorul preia
amestecul de apă şi vapori şi creşte presiunea conducându-l apoi în rotor în
condiţii optime de lucru, corespunzătoare regimului necavitant.
În vederea economisirii spaţiului de amplasare la bordul navei, în special
în compartimentul de maşini unde densitatea agregatelor şi a aparaturii este foarte
mare, pompele folosite pe navă sunt îndeosebi de tipul cu ax vertical (fig. 2.13
a,b,c,d şi e). Acestea pot fi: cu prindere pe postament orizontal (fig.2.13 a), cu
prindere direct pe tubulatură (fig. 2.13 b) sau cu prindere pe postament vertical
(fig. 2.13 c). În figura 2.13 e, se prezintă şi o secţiune printr-o pompă centrifugă
verticală.




Fig. 2.10 Tipuri de rotoare de pompă centrifugă: 1- paleţi curbi; 2,3- discuri


Fig. 2.11 Rotor cu prerotor Fig. 2.12 Rotor extins

42

a) b) c) d) e)

Fig. 2.13 Pompe centrifuge verticale

2.5.2 Transmiterea puterii într-o pompă centrifugă

Fie P puterea aplicată la arborele pompei. O parte din ea este consumată
pentru învingerea frecării în lagăre, în sistemul de etanşare al arborelui şi prin
frecarea discurilor inelului şi coroanei aparţinând rotorului de lichidul existent în
carcasă. Această putere disipată mecanic se va nota prin P
pm
.
Putem defini randamentul mecanic al pompei:

P
P
P
P P
pm pm
m
− ·

· 1 η (76)

Puterea rămasă este puterea teoretică ce se aplică rotorului. Debitul de
lichid care circulă prin rotor, este:

p t
Q Q Q + · (77)

unde: Q - debitul furnizat de pompă;
Q
p
- debitul recirculat pe la labirinturi şi cel pierdut pe la etanşarea
arborelui.
Considerând lichidul nevâscos, energia specifică transferată acestuia este
H
t
sau Y
t
în funcţie de modul de raportare al energiei.
Puterea teoretică P
t
aplicată rotorului şi transmisă de acesta lichidului
nevâscos, este:

t t t t pm t
H Q H gQ P P P ρ ρ · · − · (78)

43
Din această putere, în realitate o parte este disipată datorită vâscozităţii
lichidului. Astfel, energia specifică reală pe care o va primi lichidul la trecerea
prin pompă este mai mică decât aceea teoretică, corespunzătoare lichidului
nevâscos cu valoarea pierderilor hidraulice.


− ·
r t
h H H sau g h Y Y
r t ∑
− · (79)

Puterea primită de lichidul real, vâscos, la trecerea prin rotor va fi:

t t t t
H Q H gQ ρ ρ · (80)

Se defineşte randamentul hidraulic ca fiind:

t t t
t
t t t
t
h
Y
Y
Y Q
Y Q
H
H
H gQ
H gQ
· · · ·
ρ
ρ
ρ
ρ
η (81)

t
r
t
r t
t
h
Y
gh
Y
gh Y
Y
Y
∑ ∑
− ·

· · 1 η (82)

Din lichidul care părăseşte rotorul, o parte este recirculată pe la labirinturi,
iar o parte este pierdută pe la etanşarea arborelui. Puterea transferată de rotor
acestei părţi a lichidului se poate considera ca o putere consumată. Se defineşte
atunci randamentul volumic ca fiind:

t
p
t
p t
t t t
v
Q
Q
Q
Q Q
Q
Q
Y Q
QY
H gQ
gQH
− ·

· · · · 1
ρ
ρ
ρ
ρ
η (83)

unde s-a ţinut seama de relaţia (77).
Randamentul global al pompei se poate scrie astfel:

m h v
t t
t t
t
t
u
P
H gQ
H gQ
H gQ
H gQ
gQH
P
gQH
P
P
η η η
ρ
ρ
ρ
ρ
ρ ρ
η ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ · · · (84)

În figura de mai jos este reprezentată schema transmiterii puterii într-o
pompă centrifugă.
44

Fig. 2.14 Transmiterea puterii în pompa centrifugă

Valorile uzuale ale randamentelor parţiale sunt următoarele:
η
v
= 0,95…0,98; η
h
= 0,6…..0.9; η
m
= 0,85….0,95. Randamentele parţiale depind
de turaţia specifică şi de dimensiunea pompei.

2.5.3 Influenţa unghiului paletei la ieşirea din rotor

La turbopompe se obişnuieşte să se noteze secţiunea de intrare în rotor cu
1, iar secţiunea de ieşire din rotor cu 2 şi, deci, mărimile corespunzătoare acestor
secţiuni fiind afectate de indicii 1, respectiv 2. Pentru analizarea influenţei
unghiului paletei la ieşirea din rotor asupra formei acesteia, se va considera
modelul teoretic cu număr infinit de palete de grosime infinit mică. Lichidul
urmăreşte suprafaţa paletelor rotorului. Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor
(25) în acest caz are forma:

( ) ( )
1 2 u u t t
uv uv Y gH − · ·
∞ ∞
(85)

Se admite cazul unei intrări normale care asigură un transfer energetic
maxim:
0
1
·
u
v (86)

ceea ce conduce la următoarea formă simplificată pentru relaţia (85):

( )
2 2 2 u u t t
v u uv Y gH · · ·
∞ ∞
(87)

Triunghiul de viteze pentru intrarea normală este reprezentat în figura
2.15, iar triunghiul de viteze pentru ieşirea din rotor este reprezentat în figura 2.16.
45

Fig. 2.15 Fig. 2.16
Triunghi de viteze pentru intrare normală Triunghi de viteze pentru ieşire

Pentru debitul nominal şi o formă cunoscută a secţiunii meridiane a
rotorului, din triunghiul de viteze (fig. 2.15) rezultă:

1
1
1
u
Q v
arctg
N
p
· β (88)

La ieşirea din rotor, curentul părăseşte paleta după o direcţie tangentă la
suprafaţa acesteia, conform unghiului constructiv al paletei la ieşire
p 2
β . Pentru a
vedea influenţa unghiului
p 2
β asupra formei paletei, se va reprezenta proiecţia
paletei pe un plan perpendicular pe axa de rotaţie. Se vor considera trei rotoare
având aceeaşi proiecţie a paletei în planul meridian, cu acelaşi unghi de intrare
p 1
β şi prin care trece acelaşi debit.

Fig. 2.17 Tipuri de rotoare în funcţie de orientarea palei

Rotoarele se învârtesc cu aceeaşi viteză unghiulară ω, iar unghiurile de
ieşire
p 2
β sunt: mai mici decât 90
0
, egale cu 90
0
şi mai mari decât 90
0
. Având
46
acelaşi diametru de ieşire şi aceeaşi turaţie rezultă că vitezele tangenţiale sunt
egale în cele trei cazuri.
Funcţionând la acelaşi debit şi având aceeaşi secţiune meridiană,
componenta în plan meridian a vitezei absolute, la ieşire, are aceeaşi valoare.
Componenta vitezei absolute în planul meridian este tocmai înălţimea triunghiului
de viteze. Comparând cele trei triunghiuri de viteze, rezultă că, odată cu mărirea
lui
p 2
β viteza absolută la ieşire creşte. Creşte deci şi ponderea energiei cinetice în
energia totală transferată lichidului, micşorându-se corespunzător creşterea de
energie potenţială.
Dacă se consideră forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a
turbomaşinilor (28) şi se egalează cu înălţimea de pompare (4) - din capitolul 1 şi
cu relaţia corespunzătoare intrării normale (87), se obţine:

( )
2 2 1 2
2
1
2
2 1 2
2
2
2
1
2
1
2
2
2
1
2
2
2 2 2 2
u t t
v u z z g
v v p p w w u u v v
Y gH · − +

+

·

+

+

· ·
∞ ∞
ρ
(89)

Se notează cu
c t c t
Y gH
∞ ∞
· componenta cinetică din energia specifică
transferată lichidului. Ea are expresia:

( ) ( )
2 2
2
1
2
1
2
2
2
2
2
1
2
2 u m u m
c t c t
v v v v v v
Y gH
+ − +
·

· ·
∞ ∞
(90)

unde s-a exprimat viteza absolută în funcţie de componentele sale în planul
meridian şi o direcţie tangenţială. Pentru construcţii uzuale:

2 1 m m
v v ·
(91)

Luând în considerare şi condiţia (86), relaţia (90) devine:
2
2
2 u
c t c t
v
Y gH · ·
∞ ∞
(92)

Diferenţa între energia specifică totală transferată şi energia specifică
cinetică este energia specifică potenţială:

,
`

.
|
− · − · − · ·
∞ ∞ ∞
2 2
2
2 2
2
2
2 2
u
u
u
u c t t p t p t
v
u v
v
v u gH gH Y gH
(93)

47
Gradul de reacţie a rotorului cu număr infinit de palete, definit în mod
analog celui pentru întreaga maşină prin relaţia (9) din capitolul 1, va fi:
2
2
2 2
2
2 2
2
1
1
2
u
v
v u
v
u v
Y
Y
H
H
R
u
u
u
u
t
p t
t
p t
⋅ − ·

,
`

.
|

· · ·





(94)

Se observă că gradul de reacţie a rotorului variază între 1 şi 0 dacă
2 u
v este
cuprins între 0 şi
2 u
v .
În figura 2.18 este reprezentată variaţia energiei specifice totale,
transferate lichidului şi a componentei sale cinetice în funcţie de
2 u
v .



Fig. 2.18 Variaţia energiei specifice totale în funcţie de
2 u
v

Din triunghiul de viteze la ieşirea din rotor se observă că situaţia v
u2
= u
2

corespunde unghiului de ieşire
p 2
β = 90
0
. Pentru
2 2
u <
u
v

corespunde un unghi
p 2
β < 90
0
, iar pentru
2 2
u >
u
v corespunde un unghi
p 2
β > 90
0
.
Deoarece pentru o pompă se cere obţinerea energiei în special sub formă
de componentă potenţială de presiune şi nu sub formă de energie cinetică rezultă
că unghiul
p 2
β la ieşire este raţional să fie sub 90
0
. Valorile uzuale pentru
p 2
β sunt
în jurul valorii de 30
0
. Soluţiile constructive cu
p 2
β > 90
0
se utilizează în cazul în
care se doreşte vehicularea unor mase mari de lichid la diferenţă de presiune
scăzută, ceea ce se întâlneşte mai frecvent la ventilatoare.
Rotorul cu
p 2
β < 90
0
se numeşte rotor cu palete curbate înapoi, cel cu
p 2
β = 90
0
se numeşte rotor cu palete radiale, iar cel cu
p 2
β > 90
0
– rotor cu palete
curbate înainte.


48
2.5.4 Curbe caracteristice

2.5.4.1 Generalităţi

Funcţionarea din punct de vedere energetic a unei turbopompe în reţeaua
de conducte la care este cuplată este determinată de legătura ce există între
mărimile Q, H sau Y,P, η, n, legătură ce poate fi materializată printr-o funcţională
de forma f (Q,H sau Y,P,η,n) = 0. Datorită complexităţii acestei funcţionale, se
obişnuieşte reprezentarea în plan a unei dependenţe de două variabile purtând
numele de curbă caracteristică. Ca variabilă independentă se alege totdeauna
debitul Q, iar ca parametru constant se ia turaţia n. Există astfel următoarele curbe
caracteristice:
H (Q) sau Y(Q) – curba caracteristică a înălţimii de pompare;
P (Q) – curba caracteristică a puterii absorbite;
η (Q) – curba caracteristică a randamentului.
Ansamblul celor trei curbe caracteristice determină complet funcţionarea
pompei la o anumită turaţie. De fapt este suficientă cunoaşterea a două dintre ele,
cea de-a treia rezultând în urma relaţiilor de legătură ce există între mărimi.
Curbele caracteristice pot fi determinate teoretic şi experimental.
Determinarea teoretică a curbelor caracteristice este laborioasă şi necesită
precizarea unor constante ce intervin în calculul disipaţiilor. Din acest motiv, se
preferă frecvent determinarea pe cale experimentală a curbelor caracteristice.

2.5.4.2 Determinarea teoretică a curbelor caracteristice H(Q) sau
Y(Q) pentru o pompă centrifugă la o turaţie constantă

Pentru determinarea teoretică a dependenţei H (Q) sau Y (Q) se pleacă de
la legătura ce există între înălţimea de pompare reală şi cea teoretică:


− ·
r t
h H H sau

− ·
r t
gh Y Y (95)

Va trebui să stabilim dependenţa H
t
(Q) sau Y
t
(Q) şi

) (Q h
r
.
Pentru stabilirea dependenţei H
t
(Q) sau Y
t
(Q) se utilizează modelul teoretic
de rotor cu număr infinit de palete. În acest caz, ecuaţia fundamentală a
turbomaşinilor (25) este:

( )
1 2
) (
u u t t
uv uv Y gH − · ·
∞ ∞
(96)

Admiţând cazul intrării normale, care asigură un transfer energetic maxim
se obţine:
49
( )
2 2 2 u u t t
v u uv Y gH · · ·
∞ ∞
(97)

Triunghiul de viteze la ieşirea din rotor este reprezentat în figura (2.16).
Turaţia fiind constantă, viteza periferică este constantă. În cazul rotorului cu
număr infinit de palete curentul de lichid este perfect ghidat de către acestea,
astfel încât curentul urmăreşte direcţia paletelor. La ieşire, unghiul constructiv al
paletei este
p 2
β . Indiferent de valoarea debitului, unghiul după care curentul
relativ părăseşte rotorul este
p 2
β .
Componenta în plan meridian a vitezei absolute la ieşirea din rotor este:

2 2
2
b D
Q
v
m
π
· (98)

unde:
D
2
– diametrul rotorului la ieşire;
b
2
– lăţimea canalului rotorului la ieşire.
Componenta tangenţială a vitezei absolute la ieşire rezultă din triunghiul
de viteze:

P m u
ctg v u v
2 2 2 2
β ⋅ − · (99)

Înlocuind relaţia (99) în relaţia (97) şi ţinând seama de relaţia (98), se
obţine:

,
`

.
|
− · · ·
∞ ∞ p u t t
ctg
b D
Q
u u v u Y gH
2
2 2
2 2 2 2
β
π
(100)

Rezultă că între înălţimea de pompare corespunzătoare numărului infinit
de palete şi debit există o dependenţă liniară a cărei alură depinde de valoarea
unghiului
p 2
β , (fig. 2.19).
50

Fig. 2.19 Dependenţa H(Q) în funcţie de unghiul la ieşire
p 2
β

În cazul unui număr finit de palete, ghidarea curentului nu mai este
perfectă, ci există o variaţie a vitezei pe secţiunea canalului dintre palete.
Aceasta conduce la micşorarea valorii ( )
2 u
uv pe secţiunea de ieşire în
cazul numărului finit de palete, în comparaţie cu valoarea ( )
2
u
uv corespunzătoare
numărului infinit de palete. Astfel, în cazul numărului finit de palete, energia
specifică transferată lichidului este mai mică. Se poate scrie:

p
Y
Y
H
H
gH
gH
t
t
t
t
t
t
+ · · ·
∞ ∞ ∞
1 (101)

Conform modelului propus de către PFLEIDERER, acest coeficient p are
valori uzuale cuprinse între 0,2 şi 0,45 şi depinde de forma şi mărimea canalului
dintre palete, dar nu depinde de debit.
Deoarece H
t ∞
sau Y
t ∞
depind liniar de debit, rezultă că şi H
t
respectiv Y
t

depind liniar de debit. Pentru determinarea înălţimii reale de pompare mai trebuie
specificate disipaţiile. Disipaţiile într-o pompă se pot împărţi în două categorii:
a) O categorie este generată de frecări (vâscozitate), modificări de secţiune
şi de direcţie, fiind proporţionale cu pătratul debitului:
2
1 1
Q k h
r
⋅ · (102)

considerându-se un regim de curgere turbulent.
b) O a doua categorie sunt pierderile prin şoc. Acestea se datorează
faptului că la debite, diferite de cel nominal, unghiul de intrare al curentului:

1
1
1
u
v
arctg
m
· β (103)
51
diferă de unghiul constructiv al paletei la intrare,
1 p
β .
Astfel, curentul de lichid va fi obligat de către palete să-şi schimbe brusc
direcţia. Apare astfel un vector viteză de şoc
s
w în triunghiul de viteze la intrare,
când debitul curent este mai mic decât cel nominal şi vectorul vitezei de şoc care
apare.

Fig. 2.20 Triunghiul de viteze la intrare

Pierderile produse de viteza de şoc sunt de forma:
g
w
k h
s
r
2
2
2
⋅ ·
(104)

Din asemănarea triunghiurilor formate (fig. 2.20) rezultă că:

,
`

.
|
− ·

,
`

.
|
− ·
N N m
m
S
Q
Q
u
Q v
v
u w 1 1
1
1
1
1
(105)

respectiv:

2
2 2
1

,
`

.
|
− ·
N
r
Q
Q
k h (106)

Disipaţiile totale din pompă sunt:

2
2
2
1 2 1
1

,
`

.
|
− + · + ·

N
r r r
Q
Q
k Q k h h h (107)

Cunoscând şi dependenţa disipaţiilor în funcţie de debit, se poate construi
pe baza relaţiilor (100), (101), (102), (106), (107) şi (95), curba caracteristică H
(Q) sau Y(Q).

52

Fig. 2.21 Caracteristica H(Q) a pompei centrifuge obţinută analitic

În figura 2.21 s-a reprezentat numai curba caracteristică H(Q), analog
procedându-se şi pentru construirea caracteristicii Y(Q).
Determinarea teoretică a curbei H(Q) sau Y(Q) a pompei centrifuge
necesită precizarea valorilor constantelor k
1
, k
2
şi p care se face pe o cale destul de
laborioasă, de aceea, de multe ori, se preferă determinarea experimentală a
curbelor caracteristice energetice.

2.5.4.3 Determinarea experimentală a curbelor caracteristice
energetice

Pentru determinarea experimentală a acestor curbe, se utilizează un stand
de încercări a cărui schemă este prezentată în figura de mai jos:

53


Fig. 2.22 Stand pentru determinarea curbelor caracteristice ale pompei
centrifuge

1 - pompă centrifugă;
2 – rezervor deschis;
3 – conductă;
4 – vană;
5 – rezervor tampon;
6 – conductă de aspiraţie a pompei;
7 – conductă de refulare a pompei;
8 – vană de reglaj;
9 – debitmetru;
10 – vacuumetru;
11 – manometru;
12 – motor electric;
13 – wattmetru;
14 – tahometru;
Scopul încercării energetice pe acest stand este determinarea
dependenţelor H(Q) sau Y(Q), P(Q), η(Q), având ca parametri turaţia n şi
diametrul caracteristic al rotorului D. După montarea pompei în standul de
încercare, se deschide complet vana 4 şi se amorsează pompa 1. Apoi se porneşte
motorul electric de acţionare al pompei. Se fixează o poziţie a vanei 8 şi se
determină indicaţiile instrumentelor care determină debitul, puterea absorbită de la
reţea, turaţia şi presiunile la intrarea şi ieşirea din pompă. Pe baza acestora se
poate calcula înălţimea de pompare H sau Y şi puterea absorbită de pompă. Se
repetă aceste operaţii pentru alte poziţii ale vanei de reglaj 8.
54
Pe baza rezultatelor experimentale, se trasează grafic dependenţele H(Q)
sau Y(Q) şi P(Q). În urma trasării dependenţelor menţionate, se poate calcula şi
trasa şi randamentul în funcţie de debit η(Q), obţinându-se în final o diagramă de
formă prezentată în figura 2.23, care caracterizează complet funcţionarea din
punct de vedere energetic a pompei.


Fig. 2.23 Curbe caracteristice Fig. 2.24 Parabola regimurilor
ale pompelor centrifuge asemenea

2.5.4.4 Caracteristicile turbopompelor la diferite turaţii

Cunoscând caracteristicile energetice ale unei pompe la o turaţie, putem
determina performanţele pompei la altă turaţie. Acest lucru îl putem face în două
moduri:
a) efectuând încercarea pompei la noua turaţie;
b) transpunând rezultatele cunoscute la noua turaţie.
Prima alternativă necesită existenţa unui stand de încercare cu posibilitatea
antrenării la turaţia dorită. A doua alternativă utilizează relaţiile de similitudine
(52) (53), (54).
Presupunem că avem cunoscută curba caracteristică H(Q) sau Y(Q) a unei
turbopompe la o turaţie n
1
. Se cere curba caracteristică H(Q) sau Y(Q) la o turaţie
n
2
care se presupune că este mai mică decât n
1
.
Cu indicele 1 se vor nota mărimile corespunzătoare unui punct aparţinând
curbei caracteristice la turaţia n
1
, iar cu indicele 2 mărimile corespunzătoare unui
punct omolog de funcţionare corespunzător turaţie n
2
. Conform relaţiilor (52) şi
(53) rezultă:

2
1
2
1 2

,
`

.
|
·
n
n
H H sau
2
1
2
1 2

,
`

.
|
·
n
n
Y Y (108)
55
1
2
1 2
n
n
Q Q ⋅ · (109)

Din cele două relaţii rezultă:

2
2
2
1
1
2
Q
Q
H
H ⋅ · sau
2
2 2
1
1
2
Q
Q
Y
Y ⋅ · (110)

adică două puncte aparţinând curbelor n
1
şi respectiv n
2
sunt puse în
corespondenţă prin intermediul unei parabole cu vârful în originea sistemului de
coordonate care corespunde regimurilor asemenea de funcţionare (fig. 2.24).
În cazul curbei caracteristice P(Q), transpunerea se face utilizând relaţia (54)

3
1
2
1 2

,
`

.
|
⋅ ·
n
n
P P (111)

Luând în considerare relaţia (109), rezultă:

3
2 3
1
1
2
Q
Q
P
P ⋅ · (112)

adică punctele corespunzătoare funcţionării la două turaţii sunt legate între ele
printr-o parabolă cubică (fig. 2.25).




Fig. 2.25 Parabola cubică a regimurilor asemenea

La modificări ale turaţiei mai mici decât 20% din n
1
, randamentul η se
presupune că rămâne constant la schimbarea turaţiei. În cazul modificărilor de
56
turaţie mai mari decât 20% din n
1
, randamentul la noua turaţie se poate calcula cu
relaţia aproximativă:

1 , 0
2
1
1
2
1
1

,
`

.
|



n
n
η
η
(113)

În acest mod, se pot determina performanţele energetice ale maşinii la
noua turaţie punct cu punct.
Se obişnuieşte să se reprezinte curbele de funcţionare ale unei pompe la
diferite turaţii, sub forma unei diagrame universale. Aceasta reprezintă
dependenţele H(Q) sau Y(Q) pentru diferite turaţii, peste care s-au suprapus
curbele de egal randament şi au ca parametru diametrul rotorului D.
Obţinerea unei curbe de egal randament este reprezentată în figura 2.26. Se
alege o valoare de η = const., iar punctele de intersecţie corespunzătoare între
dreapta de η = const şi curbele η(Q) pentru diferite turaţii se proiectează pe
curbele H(Q) sau Y(Q) de aceeaşi turaţie. Unind punctele astfel obţinute, rezultă o
curbă de egal randament. Analog, se construiesc curbele de egal randament şi
pentru alte valori ale lui η.


Fig. 2.26 Diagrame universale

În zona cuprinsă în interiorul curbei η = const. randamentele au valori mai
ridicate decât valoarea acceptată.
Curba universală permite determinarea turaţiei optime de funcţionare a
pompei şi stabilirea parametrilor de funcţionare ca şi a zonei optime de
funcţionare la diferite turaţii.
Legătura dintre n
s(CP)
şi n
s(KW)
este următoarea:

57
) ( 4 5 4 3 4 5 ) (
15 , 1
] [
15 , 1
736
] [
] [
KW s CP s
n
H
KW P
n
H
KW P
n
H
CP P
n n ⋅ · ⋅ · ⋅ · ⋅ · (114)

) ( ) (
85 , 0
CP s KW s
n n ⋅ · (115)

2.6 Funcţionarea pompelor centrifuge în reţea

2.6.1 Caracteristici

Comportarea energetică a unei pompe (parametrii de lucru, randamente,
consumuri de energie) depinde şi este definită de reţeaua pe care o deserveşte.
Schema din figura 2.27 ajută la definirea funcţiilor energetice ale unei pompe.

Fig. 2.27 Instalaţie cu tubulaturi şi pompă centrifugă

Aplicând relaţia lui Bernoulli pentru principalele puncte ce definesc
funcţionarea în reţea, rezultă:
- pentru traseul de aspiraţie:

i
i i
i a
a a
a
H
g
v p
z h
g
v p
z · + + · − + +
2 2
2 2
γ γ
(116)

- pentru traseul de refulare:

58
e
e e
e r
r r
r
H
g
v p
z h
g
v p
z · + + · + + +
2 2
2 2
γ γ
(117)


Sarcina efectivă pe care trebuie să o asigure pompa este:

pr
a r
a a
a r a r
a r i e
h
g
v v p
z h h
g
v v p p
z z H H H Σ +

+

+ ∆ · + +

+

+ − · − ·
2 2
2 2 2 2
γ γ
(118)

Cu indicii “a” s-au notat parametrii corespunzători punctului de aspiraţie şi
cu indicii “r” cei ai refulării, cu “i” intrarea în pompă şi cu “e” ieşirea din pompă.
Din relaţia (118) rezultă că funcţiile energetice ale unei pompe legate la o reţea
sunt:
- ridicarea lichidului pompat pe o înălţime ∆z;
- creşterea presiunii statice între două rezervoare cu mărimea
a r
p p p − · ∆
- modificarea nivelului de energie cinetică prin creşterea vitezei de la v
a

la v
r
.
Pompa poate îndeplini una sau toate cele trei funcţiuni simultan, dar
întotdeauna în condiţiile învingerii pierderilor hidraulice de sarcină pe traseele de
aspiraţie şi refulare.

r a pr
h h h + ·

(119)

Pentru o reţea, pierderile hidraulice se pot determina cu relaţiile:

∑ ∑ ∑

,
`

.
|
+ · + ·
r a
r a pr
g d
l
h h h
v
,
2
2
ξ λ (120)

şi deoarece:

2
4
d
Q
A
Q
v
π
· ·

rezultă:

59
∑ ∑ ∑

,
`

.
|
+ ·
4 2
2
2
16
gd
Q
d
l
h
pr
π
ξ λ (121)

De asemenea,

,
`

.
|
− ·

,
`

.
|
− ·

4 4 2
2
2 2
2 2 2
1 1 8 1 1
2 2
a r a r
a r
d d g
Q
A A g
Q
g
v v
π
(122)

Aşadar, sarcina ce trebuie dată de pompă este:

·

,
`

.
|
− + + +

+ ∆ ·
∑ ∑
2 2 2
2
4 2
2
,
1 1 8 8
) (
a r r a
d d g
Q
gd
Q
d
l p
z H
π π
ξ λ
γ



(123)

Apreciind că în domeniul de utilizare a reţelei λ ≅ constant şi
Σζ = constant, se defineşte drept caracteristica reţelei sau caracteristica exterioară
a unui sistem pompă reţea expresia:

2 2
Q k H Q k
p
z h
p
z H
r s r pr
+ · +

+ ∆ · +

+ ∆ ·

γ γ
(124)
unde:
γ
p
z H
s

+ ∆ · - sarcină statică
Q
kr
2
- pierderile de sarcină ale reţelei:

]
]
]

,
`

.
|
− + + ·
∑ ∑
r a a r
r
d d d d
l
g
k
,
4 4 4 2
1 1 1
) (
8
ζ λ
π
(125)

Reprezentarea optimă a caracteristicii reţelei (vezi fig. 2.28 a şi d) va
cuprinde atât domeniul normal de utilizare a reţelei în regim de refulare către
rezervorul respectiv (H=H
s
+ k
r
Q
2
), cât şi cazul în care sensul circulaţiei s-ar
inversa la golirea rezervorului prin reţea (H=H
s
- k
r
Q
2
). De asemenea, prezenţa
unui robinet sau organ de reglaj pe reţea, poate conduce la modificarea mărimii
2
,
4 4 4 2
1 1 1 8
Q
d d d d
l
g
p
z
r a a r
]
]
]

,
`

.
|
− +
,
`

.
|
+ +

+ ∆ ·
∑ ∑
ξ λ
π γ
60
constantei k
r
, iar cele trei curbe prezentate corespund la trei grade diferite de
închidere a unui asemenea organ.
Se numeşte caracteristică interioară (sau caracteristica maşinii)
reprezentarea grafică H = f(Q) pentru maşina hidraulică respectivă care, aşa după
cum am văzut, poate fi determinată pe cale analitică sau pe cale experimentală.
Cum prin funcţionarea unei pompe racordată la o reţea este evident că
acestea vor lucra în aceleaşi condiţii de debit şi sarcină, punctul de funcţionare
(vezi fig.2.28 b şi c) corespunzător se va găsi la intersecţia reprezentărilor grafice
ale caracteristicilor interioară şi exterioară.
Alegerea optimă, din punct de vedere economic, va avea loc atunci când
punctul de funcţionare F se găseşte în zona de randament maxim al pompei (vezi
fig. 2.28 b). Dacă această situaţie nu poate fi obţinută direct prin alegerea unei
pompe corespunzătoare, mai există o a doua cale, prin modificarea formei
caracteristicii reţelei, operaţie ce se poate face prin schimbarea constantei k
r
;
procedeul cel mai simplu, este cel al modificării mărimii coeficienţilor de
rezistenţă locală ζ, ai organelor de reglaj, operaţie care conduce la glisarea
punctului de funcţionare pe caracteristica pompei, în sensul dorit (vezi fig. 2.28 c).


a)

b) c)
61

d) e)

Fig. 2.28
Caracteristicile de funcţionare ale pompei şi instalaţiei


2.7 Cuplarea pompelor centrifuge

2.7.1 Generalităţi

Cuplarea a două sau mai multe pompe este des utilizată în practică, fie
pentru a spori debitul sau presiunea într-o instalaţie existentă, fie pentru o mai
suplă utilizare a capacităţii de pompare, în funcţie de cerinţele variabile ale
consumatorilor de pe reţea.
În principiu, există două moduri de cuplare a pompelor şi anume: în
paralel şi în serie. Dacă sunt mai mult de două pompe, cuplarea se poate face şi în
serie-paralel sau paralel-serie; acestea fiind montaje destul de complexe, dar care
permit o apreciabilă supleţe a grupului de pompe.
Fig. 2.29 Moduri de cuplare a pompelor centrifuge
a) cuplare în paralel b) cuplare în serie
62
2.7.2 Cuplarea în paralel

Cuplarea în paralel a două sau mai multe pompe are drept scop principal
mărirea debitului trimis pe o reţea. Schema de montaj este prezentată în figura de
mai jos (2.29 a).
Din schema de montaj se observă că în timpul cuplării, sarcina cuplajului
este aceeaşi cu sarcinile celor două pompe, H
c
= H
1
= H
2
, iar debitul obţinut prin
montaj este Q
c
=Q
1
+Q
2
(prima condiţie este o consecinţă a autoechilibrării
sistemului pompe reţea, a doua – a legii de continuitate a masei aplicată fluidului
în mişcare).
Analiza comportării cuplajului se face grafic, cu ajutorul caracteristicilor
interioare ale pompelor şi există două tipuri de cuplare: pompe identice şi pompe
diferite.


Fig. 2.30 Analiza cuplării în paralel a două pompe centrifuge identice

Graficul cuplării a două pompe identice în paralel este reprezentat în figura
2.30. Cele două pompe fiind identice vor avea aceeaşi caracteristică interioară
(P
1
,P
2
), iar caracteristica cuplajului se obţine prin însumarea debitelor
corespunzătoare la diferite sarcini (curba P
1
+ P
2
obţinută prin dublarea absciselor
curbei de sarcină a unei singure pompe).
În consecinţă, ansamblul de pompe se comportă ca şi cum pe reţea ar
funcţiona o maşină unică având caracteristica de sarcină P
1
+ P
2
.
Dacă cuplarea pompelor se face la o reţea cu caracteristica cunoscută R
1,

atunci Cs este punctul de funcţionare al unei singure pompe independente pe reţea
şi Fc cel al cuplajului (parametrii de lucru H
c
şi Q
c
).
63
Rezultatele obţinute prin cuplare sunt direct determinate de forma
caracteristicii reţelei deservite de cuplaj.

Fig. 2.31 Dependenţa caracteristicilor cuplajului în paralel în funcţie de
forma reţelei

Din figura 2.31 rezultă că la o reţea de tipul R
2
sporul de debit ∆Q
2
este
mai mic decât ∆Q
1
ce corespunde unei reţele de tipul R
1
. Deci, creşterea debitului
livrat unei reţele prin cuplarea în paralel a două pompe devine rentabilă numai
dacă caracteristica exterioară a reţelei este de tip lent R
1
, adică dacă reţeaua
dispune de rezistenţe locale mici şi de pierderi specifice liniare mici. În acelaşi
timp, orice cuplaj în paralel conduce şi la o sporire a sarcinii, definită şi ea de
forma caracteristicii reţelei.
Se defineşte drept randament al cuplajului raportul dintre puterea utilă a
cuplajului (corespunzător debitului Q
c
şi sarcinii H
c
) şi puterea consumată de cele
două pompe:

2 1
P P
H Q
C C
CP
+
·
γ
η
(126)

Cum în timpul cuplajului cele două pompe lucrează în F, iar debitul livrat
de fiecare din ele este
C F
Q Q
2
1
· şi randamentele sunt η η η · ·
2 1
rezultă:

η
γ
η
γ
C C C F
H Q Q Q
P P
2
1
2 1
· · ·
(127)

64
deci, randamentul cuplajului în paralel este:

η
η
γ
η
γ
γ
η ·
+
·
C C C C
C C
CP
H Q H Q
H Q
2
1
2
1
(128)

Aşadar, la cuplarea în paralel a două pompe identice, randamentul
cuplajului este egal cu randamentul total al tipului de pompă folosit corespunzător
punctului de funcţionare F.
În cazul cuplării în paralel a două pompe având caracteristici interioare
diferite, caracteristica cuplajului se obţine în mod asemănător, prin însumarea
debitelor celor două pompe la sarcină constantă. (H
c
= H
1
= H
2
şi Q
c
= Q
1
+ Q
2
).

Fig. 2.32 Analiza cuplării în paralel a două pompe centrifuge diferite

Din diagrama cuplajului fig. (2.32) rezultă că pentru anumite zone
(deasupra sarcinii maxime a pompei celei mai mici – punctul P
c
), caracteristica
cuplajului este situată sub caracteristica pompei mai mari. Această situaţie este o
consecinţă a faptului că, pentru sarcini ale cuplajului H
c
> H
critic
= H
pc
, pompa mai
slabă P
1
funcţionează pe caracteristica de frânare şi apar întoarceri de fluid prin
ea. În consecinţă, cuplajul este raţional numai pentru reţelele ale căror
caracteristici întretaie caracteristica cuplajului pe ramura P
c
F
c
, adică pentru sarcini
65
H
c
< H
critic
; în caz contrar, punctul de funcţionare se va situa între caracteristicile
celor două pompe (F
c
) ceea ce înseamnă că debitul livrat este mai mic chiar decât
cel al unei singure pompe ce ar lucra separat pe reţea.
Randamentul cuplajului se determină în mod asemănător, ducându-se o
paralelă la nivelul sarcinii H
c
a cuplajului; F
1
şi F
2
vor reprezenta punctele de
funcţionare ale celor două pompe în timpul cuplajului şi reportarea acestora va
conduce la cunoaşterea randamentelor corespunzătoare. În acest fel, randamentele
cuplării în paralel a două pompe diferite va fi:

2
2
1
1
2
2
1
1
η η η
γ
η
γ
γ
η
Q Q
Q
H Q H Q
H Q
C
C C
C C
CP
+
·
+
·
(129)

În concluzie, două pompe cuplate în paralel se comportă ca şi cum ar
exista o singură pompă având caracteristica P
1
+ P
2
.
Caracteristica cuplajului va reflecta particularităţile fiecărui participant la
cuplaj. Dacă există mai mult de două agregate în cuplaj, procedeul de lucru este
acelaşi, adică se însumează debitele tuturor pompelor şi se obţine o caracteristică
rezultantă a cuplajului.

2.7.3 Cuplarea în serie

Cuplarea în serie a pompelor centrifuge se face – în principiu – cu scopul
de a mări sarcina hidraulică a fluidului debitat de ansamblu.
Din schema de montaj (fig. 2.29 b) se observă că agregatele sunt montate
unul după altul ceea ce înseamnă că debitul ce trece prin pompe este acelaşi
(Q
c
= Q
1
= Q
2
), iar sarcina cuplajului este dată de suma sarcinilor produse de
fiecare pompă în parte (H
c
= H
1
+ H
2
). Aici pot fi realizate două categorii de
montaje: cu pompe diferite şi pompe identice.
În figura 2.33 este reprezentată schema determinării caracteristicii cuplării
în serie a două pompe identice. Principiul de construcţie a caracteristicii
respective este acelaşi ca mai sus, ţinându-se seama că în acest gen de cuplare
H
c
= H
1
+ H
2
, deci se însumează ordonatele aferente fiecărui debit în parte.

66

Fig. 2.33 Analiza cuplării în serie a două pompe centrifuge identice

Din caracteristica interioară a cuplării rezultă şi aici că eficacitatea
montajului depinde de forma caracteristicii reţelei. Cuplarea în serie deşi are ca
scop principal sporirea sarcinii, conduce şi ea la o mărire a debitului trimis pe
reţea. (fig. 2.34).

Fig. 2.34 Dependenţa caracteristicilor cuplajului în serie funcţie de
forma reţelei

Randamentul cuplării în serie este definit asemănător celei în paralel; şi
cum F este punctul de funcţionare a fiecăreia din pompe în timpul cuplajului
(adică Q
c
= Q
1
= Q
2
şi H
c
= H
1
+H
2
= 2H
1
= 2H
2
) iar η η η · ·
2 1
, se obţine:
67
η
η
γ
η
γ
γ γ
η ·
+
·
+
·
2
2 2
1
1 1
2 1
H Q H Q
H Q
P P
H Q
C C C C
CS (130)

Cuplarea în serie a două pompe diferite este reprezentată în fig. 2.35.
Construcţia caracteristicii cuplajului se face după aceleaşi principii, adică
însumarea sarcinilor corespunzătoare la diferite debite (H
c
= H
1
+H
2
şi
Q
c
= Q
1
= Q
2
). De asemenea şi aici apare un punct critic P
c
determinat de un debit
Q
cr
şi care marchează începutul unei zone unde rezultatul cuplajului este
neraţional, deoarece sarcina obţinută prin cuplaj este mai mică decât cea furnizată
de o singură pompă ce ar lucra independent pe reţea. În această zonă, o parte din
sarcina furnizată de pompa mai puternică P
2
este folosită pentru a compensa
funcţionarea celeilalte pompe pe ramura negativă a curbei de sarcină, în domeniul
debitelor mai mari decât debitul de sarcină nulă.

Fig. 2.35 Analiza cuplării în serie a două pompe centrifuge diferite

Randamentul cuplajului este:

2
2
1
1
2
2 2
1
1 1
η η η
γ
η
γ
γ
η
H H
H
H Q H Q
H Q
C C C
CS
+
·
+
·
(131)
68
şi depinde, prin urmare, de poziţia punctului de funcţionare a cuplajului şi de
randamentele corespunzătoare ale celor două pompe.
Cuplarea în serie se poate efectua şi cu mai mult de două pompe, modul de
tratare a operaţiei fiind asemănător, adică însumarea sarcinilor. O aplicaţie a
utilizării acestui gen de cuplaj o constituie pompele cu mai multe etaje, la care
rotoarele înseriate au fiecare o caracteristică interioară specifică, iar caracteristica
agregatului rezultă din însumarea acestora.

2.8 Pompe centrifuge cu mai multe etaje

2.8.1 Construcţie şi funcţionare

Este cunoscut faptul că la disc în rotaţie există o limită a vitezei periferice,
determinată de rezistenţa materialului din care este executat acesta. Astfel, fonta
obişnuită admite viteze tangenţiale de ordinul s m u / ) 52 ... 50 (
2
· , dar cu oţeluri
aliate (pe bază de crom) sau alte aliaje speciale se poate ajunge la viteze până la
s m u / ) 550 ... 500 (
2
· .
Din relaţia (42) rezultă că sarcina maşinii este proporţională cu pătratele
diametrului rotorului şi turaţiei; şi cum
2
2
2
60 2
D
n D
u ⋅

·

·
π ω
se obţine:

2
2
2
2
2
2
2
2
2 2
2
60
u const
D
u
D K n D K H
H H T
⋅ ·
,
`

.
|
· ·
π
(132)

ceea ce înseamnă că sarcina teoretică maximă este limitată de viteza periferică a
rotorului.

Fig. 2.36 Variaţia randamentului în funcţie de turaţia specifică
69
În figura 2.36 este reprezentată diagrama de variaţie a randamentului total
al pompelor centrifuge în funcţie de turaţia specifică. Cum se observă din
diagrama pentru turaţii specifice inferioare mărimii n
q
=10(n
s
= 36,5), randamentul
este foarte mic ceea ce înseamnă că pompa devine neeconomică. Adoptând drept
limită inferioară această valoare şi utilizând expresia de definiţie a turaţiei
specifice, se obţine condiţia:

10
4 / 3

H
Q n
(133)

adică pentru debitul minim:

2
2 / 3
min
`
100
n
H
Q
im
≥ (134)

iar pentru sarcina maximă:

3 / 2 3 / 4
max
4 046 , 0 Q n H ⋅ ⋅ ⋅ ≤ (135)












Fig. 2.37 Fig. 2.38
Secţiune prin pompa centrifugă cu trei etaje Soluţie constructivă de pompă
centrifugă cu rotor dublu

Cum turaţiile motoarelor electrice sunt impuse (pe de o parte de gama
uzuală de fabricaţie, pe de altă parte de vitezele periferice indicate mai sus),
rezultă că pentru obţinerea unor sarcini mari şi foarte mari, pompele cu un singur
rotor nu corespund deoarece sarcinile produse de acestea sunt de ordinul a
( )
2 6
/ 10 8 , 0 6 , 0 m N − . Drept urmare, se impune construirea unor pompe cu mai
multe etaje la care rotoarele sunt utilizate în serie (fig. 2.37).
70
În acest fel, se pot folosi rotoare mici cu turaţii specifice ce conduc la
randamente ridicate, iar modul de analiză a funcţionării acestui tip de construcţie
se face asemănător celui utilizat la cuplarea în serie a pompelor centrifuge.
În mod curent se întâlnesc pompe cu 2-20 etaje, dar s-au construit agregate
şi cu 30-32 etaje. În acest fel, se pot atinge sarcini la refulare de ordinul a 250-300 bar.
Numărul necesar de etaje este definit de diferite criterii, cum ar fi: viteze
periferice u
2
egale, turaţii specifice sensibil constante pe etaj şi având mărimile
dictate de obţinerea unor randamente cât mai bune (de obicei n
q
= 30…35) etc.
Din ecuaţiile de bază ale turbomaşinilor rezultă că debitul este
proporţional cu turaţia n, dar şi cu diametrul de ieşire din rotor D
2
; cum ambele
valori sunt limitate (după cele arătate mai sus) şi în plus alegerea unor viteze
ridicate de circulaţie ale lichidului prin rotor ridică probleme din punctul de
vedere al fenomenului de cavitaţie; apare şi în acest caz necesitatea utilizării unor
soluţii constructive corespunzătoare, asemănătoare cuplării în paralel a pompelor.
Soluţia cea mai rapidă este a rotoarelor duble (fig. 2.38) la care în afară de
obţinerea unor debite ridicate se mai realizează şi o autoechilibrare a forţelor de
împingere axială produse de devierea curentului de lichid la trecerea prin rotor.
Cerinţele producerii unor debite şi sarcini ridicate pe un singur agregat au
impus utilizarea unor soluţii constructive ca cele din figura 2.39 unde rotoarele
montate în serie şi în paralel pot conduce la realizarea unor debite de
ora m / ) 000 . 150 000 . 125 (
3
− şi sarcini de 250 - 300 bar.

Fig. 2.39
Soluţii constructive de pompe centrifuge cu mai multe etaje prin montarea
rotoarelor în serie şi în paralel
71
Dispozitivele de dirijare existente la aceste tipuri de generatoare hidraulice
au rolul de a prelua, fără pierderi prin şoc, apa de la ieşirea din rotor şi de a o
dirija către ieşire sau spre intrarea în rotorul următor, aşa cum se arată în fig. 2.40,
în care este prezentată o maşină multietajată complet echipată cu toate elementele
componente. În figură s-au făcut notaţiile: 1- rotor; 2-dispozitiv de dirijare;
3- orificiu de refulare; 4- orificiu de aspiraţie; 5- presetupă; 6 - postament;
7- orificiu de drenare; 8- prize pentru manometre; 9 - şurub de strângere; 10 -
lagăr de rostogolire.



Fig. 2.40 Pompă centrifugă multietajată

Pompele centrifuge multietajate sunt prevăzute cu mai multe rotoare fixate
pe acelaşi arbore. Lichidul de lucru este antrenat pe rând de fiecare rotor,
presiunea lui crescând după fiecare etaj, ajungându-se astfel ca după ultimul rotor,
la ieşirea din pompă, să fie aproximativ egală cu produsul dintre presiunea
rezultată pe un rotor şi numărul de rotoare (de etaje). Maşinile centrifuge nu sunt
în general autoamorsabile. Pentru a fi puse în funcţiune este necesară umplerea
tubulaturii de aspiraţie cu lichid sau evacuarea aerului de pe tubulatura de
72
aspiraţie până ce fluidul de lucru inundă statorul. Cele mai des întâlnite soluţii de
realizare a amorsării sunt:
- funcţionarea înecată;
- funcţionarea cu valvulă cu reţinere pe aspiraţie;
- funcţionarea cu staţie de amorsare. În general, staţia de amorsare cuprinde
în structura sa o pompă volumică sau un ejector;
- cuplarea pe acelaşi arbore pe care este fixat rotorul pompei centrifuge a
unei pompe cu inel de apă.

2.9 Aspiraţia pompelor centrifuge

2.9.1 Procesul de aspiraţie

Procesul de aspiraţie sau ridicarea lichidului din rezervorul de alimentare
la pompă are loc – în mod normal – datorită depresiunii ce se formează în rotor în
timpul funcţionării.
Fig. 2.41 Traseul de aspiraţie a unei pompe centrifuge

Dacă p
a
este presiunea din rezervorul de aspiraţie şi admiţând că
depresiunea din rotor ar atinge vidul, înălţimea teoretică maximă de aspiraţie ar fi:
γ
a
asp
p
H · având limita când p
a
= 760 mmHg = 9,81⋅10.333N/
m
2
;
H
asp
= 10,333m.
73
În figura 2.41 este reprezentat traseul de aspiraţie al unei pompe centrifuge
ce aspiră dintr-un rezervor având presiunea atmosferică interioară p
i
; dacă p
b
este
presiunea atmosferică, presiunea la nivelul de aspiraţie este: p
a
= p
i
+ p
b
.
Pe traseul de aspiraţie pot fi fixate trei puncte de control şi anume:
a) la nivelul de aspiraţie;
0) la nivelul cel mai ridicat al traseului de aspiraţie;
1) imediat după intrarea lichidului în rotor.
Luând ca plan de referinţă nivelul lichidului din rezervorul de aspiraţie,
sarcina hidraulică la intrarea în circuitul de aspiraţie va fi:

g
v p
H
a a
a
2
2
+ ·
γ
(136)

Aplicând relaţia lui Bernoulli pentru celelalte două puncte ale traseului,
rezultă:

rir ra asp ra asp
a a
h h H
g
v p
h H
g
v p
g
v p
+ + + + · + + + · +
∑ ∑
2 2 2
2
1 1
2
0 0
2
γ γ γ
(137)

unde:
H
asp
– înălţimea de aspiraţie a pompei (măsurată până la nivelul superior al
conductei de aspiraţie)
Σ h
ra
– pierderile liniare şi locale de sarcină prin frecare hidraulică pe
traseul de aspiraţie;
h
rir
– pierderea de sarcină la intrarea lichidului în canalele rotorului; aceste
pierderi pot fi scrise sub forma:

g
v
h
rir
2
2
1
⋅ · ζ
(138)

· ζ coeficient de rezistenţă locală.
În consecinţă, rezultă înălţimea de aspiraţie:

( )

− + −

·
ra
a
asp
h
g
v p p
H
2
1
2
1 1
ζ
γ
(139)

S-a apreciat că v
a
≅ 0 ceea ce de fapt corespunde majorităţii situaţiilor
practice unde aspiraţia se face din rezervoare cu lichidul în repaus; este posibil ca
74
v
a
≠ 0 dacă aspiraţia se face dintr-un râu sau dintr-un canal cu lichidul în mişcare.
Valoarea maximă teoretică a acestei înălţimi ar corespunde atingerii depresiunii
statice complete în punctul 1, adică p
1
= 0. Cum este cunoscut că limita reală a
depresiunii într-un lichid în mişcare este impusă de apariţia fenomenului de
cavitaţie, rezultă că înălţimea maximă de aspiraţie este definită de condiţia p
1
= p
v

(p
v
este presiunea absolută de saturaţie a lichidului la intrarea în pompă).

( )

− + −

·
ra
a
asp
h
g
v p p
H
2
1
2
1 1
max
ζ
γ
(140)

Se observă că în relaţia obţinută apar o serie de termeni ce sunt
independenţi de caracteristicile constructive sau funcţionale ale unei pompe
centrifuge şi o a doua categorie – ce depind de acestea; pentru ultimii, se poate
adopta exprimarea lor în funcţie de sarcina efectivă a maşinii după relaţia:

( ) H
g
v
g
v
g
v
⋅ · + · + σ ζ ξ
2
1
2 2
2 2 2
(141)

unde σ se numeşte coeficient de cavitaţie. Aşadar:


− −

·
ra
v a
asp
h H
p p
H σ
γ
max
(142)

În urma cercetărilor experimentale s-a ajuns la concluzia că σ, coeficientul
de cavitaţie, este proporţional cu turaţia specifică a maşinii:

3 / 4
s
n a ⋅ · σ (143)

a – coeficient de proporţionalitate.
S-au propus diferite valori pentru coeficientul de proporţionalitate, ca de
exemplu:
a = 2,29 ⋅ 0,0001 - THOMA
a = 2,20 ⋅ 0,0001 - STEPANOFF
a = 2,16 ⋅ 0,0001 - ESCHER-WYSS
Cercetări mai amănunţite au subliniat că şi coeficientul “a” depinde de
turaţia specifică; astfel, înlocuindu-se în relaţia (143), expresia analitică a turaţiei
specifice, se obţine:
75
H C
Q n 10
3
4

,
`

.
|
· σ
(144)
unde:
n – turaţia pompei [rot/min]
Q – debitul de lucru [ ] s m /
3

C – coeficientul de cavitaţie al lui Rudnev;
C = 600…800 pentru n
s
= 50…80
C = 800…1.000 pentru n
s
= 80…150
Coeficientul de cavitaţie σ are o semnificaţie mult mai precisă decât ceea
ce apare în relaţia (143) fiind – în realitate – un raport între înălţimea de aspiraţie
disponibilă şi înălţimea de pompare a agregatului.

H
H
aspdisp
· σ
(145)

2.9.2 Înălţimi de aspiraţie

Relaţia de calcul (142) conduce la determinarea înălţimii de aspiraţie
maxime disponibile pentru o pompă H
aspmax
; totuşi, nu aceasta este şi înălţimea
utilă de aspiraţie, H
asp
mărime ce este determinată de unele aspecte caracteristice
ale procesului efectiv de intrare a lichidului în rotor. Astfel, relaţia (142) este
valabilă pentru o linie de curent ce pătrunde în rotor cu viteză
1
v ; cum ca urmare
a distribuţiei variate a vitezelor pe secţiunea de intrare în canalele rotorului, este
posibil să se ajungă în unele locuri la viteze locale mai mari decât mărimea
1
v de
calcul, apariţia cavitaţiei devine posibilă şi este necesar ca înălţimea efectivă de
aspiraţie să se calculeze lăsându-se o rezervă de cavitaţie.
Există mai multe procedee de calcul a înălţimii utile de aspiraţie. Unele
lucrări definesc un coeficient critic (sau limită) de cavitaţie
lim
σ ; valoarea acestui
coeficient poate fi indicată de constructorul pompei sau poate fi calculată cu
relaţia:

( )σ σ 4 , 1 ... 2 , 1
lim
· (146)

În acest fel, înălţimea utilă de aspiraţie este:


− −

·
ra
v a
asp
h H
p p
H
lim
σ
γ
(147)
76
Alte lucrări propun (mai ales dacă se lucrează cu lichide calde) calcularea
directă cu relaţia:

max
75 , 0
asp asp
H H · (148)

Rezultatele obţinute sunt cu totul acoperitoare, dar pot conduce uneori la
valori neeconomice subevaluate pentru înălţimile utile de aspiraţie.
Se observă, din relaţia (147), că înălţimea utilă de aspiraţie depinde în
principal de presiunea
b i a
p p p + · din rezervorul din care aspiră pompa, adică
de presiunea interioară din rezervor (p
i
) şi de presiunea atmosferică (p
b
). Pentru
rezervoarele deschise p
i
=0. Presiunea atmosferică depinde de altitudinea locului
unde este montată pompa şi de condiţiile meteorologice şi se calculează cu relaţia:

( ) z p p
b
⋅ ⋅ − ·
−5
0
10 4 , 2 1 (149)

unde: p
0
= 9,81⋅10.333 [N/m] – este presiunea standard la nivelul mării;
z [m] – diferenţa de nivel (altitudinea locului)
Un alt parametru important în definirea înălţimii de aspiraţie este
presiunea de vaporizare p
v
care depinde mai întâi de natura lichidului şi de
temperatura acestuia. Pentru calculul efectiv se folosesc tabele sau diagrame
p
v
= f(Φ) şi se poate vedea că ponderea acestui termen este ridicată în definirea
valorii H
asp
. Spre exemplu dacă în general pentru apă la temperatura de (5...10)°C
înălţimea utilă de aspiraţie a unei pompe este de (6...7) m, la temperaturi de
(50...60)°C, H
asp
= 0, iar pentru temperaturi mai ridicate H
asp
< 0.
Cazul în care înălţimea de aspiraţie devine negativă indică faptul că pentru
împiedicarea apariţiei cavitaţiei trebuie realizată la aspiraţia în pompă o presiune
statică care să mărească presiunea de lucru în rotor peste limita periculoasă.
Astfel, dacă în relaţia (147):


− − >
ra
a v
h H
p p
lim
σ
γ γ
(150)

atunci H
asp
< 0, iar pompa va trebui montată sub nivelul rezervorului de aspiraţie
sau presiunea interioară din rezervor trebuie sporită până la valoarea la care
inegalitatea din relaţia (150) se inversează.




77
2.9.3 Calculul înălţimii de aspiraţie

În ultimii ani, s-a impus pe plan internaţional utilizarea unei alte metode de
calcul a înălţimii de aspiraţie. Principiul de calcul se bazează pe două noţiuni şi
anume:
a) Înălţimea netă absolută la aspiraţie NPSH
i
(Net Positive Suction Head),
definită ca “înălţimea totală absolută netă (micşorată cu înălţimea potenţială a
vaporilor lichidului pompat) la intrarea în pompă şi raportată la planul de referinţă
al pompei (fig. 2.42)


− − − +
+
·
ra g
v a b i
i
h H
p
g
v p p
NPSH
1
2
2 γ γ
(151)



Fig. 2.42 Schemă de calcul al parametrului NPSH

b) Înălţimea totală netă absolută la aspiraţie NPSH, definită ca “valoarea
minimă a înălţimii totale absolute nete (micşorată cu înălţimea potenţială a
vaporilor lichidului) la intrarea în pompă, raportată la planul de referinţă al
pompei, necesară funcţionării pompei fără cavitaţie”

min
1
2
1 1
min
1
2
2 2

,
`

.
|
+ +
− +
·

,
`

.
|
− − − +
+
·

z
g
v p p p
h H
p
g
v p p
NPSH
v b M
ra g
v a b i
γ γ γ
(152)

Valoarea pentru NPSH la un moment dat şi o turaţie dată este specificată
de către constructorul pompei. În aceste condiţii:
78
NPSH h
p
g
v p p
H H
ra
v a b i
g asp
− − − +
+
· ·

γ γ 2
2
max 1
'
max
(153)

iar
'
max
'
asp asp
H H < este:

NPSHi h
p
g
v p p
H H
ra
v a v i
g asp
− − − +
+
· ·

γ γ 2
2
1
'
(154)

Metoda de calcul este foarte simplă, dar necesită cunoaşterea mărimii
termenului NPSH determinat numai de constructorul pompei.
În figura (2.43) este reprezentată influenţa înălţimii de aspiraţie asupra
parametrilor de lucru ai unei pompe centrifuge funcţionând la turaţie constantă
n = constant.

Fig. 2.43 Fig. 2.44
Influenţa înălţimii de aspiraţie Influenţa debitului critic asupra
asupra parametrilor pompei centrifuge parametrilor pompei centrifuge

În diagrama din fig. (2.43) se observă că până la o anumită valoare limită
admisibilă a înălţimii de aspiraţie, caracteristicile de debit, sarcină şi randament
rămân constante. Atingerea înălţimii critice de aspiraţie H
asp.cr
conduce la o
scădere a parametrilor de lucru.
Cavitaţia poate apărea şi atunci când o pompă funcţionează la o presiune
de refulare, redusă ceea ce înseamnă trecerea prin rotor a unor debite mari. Cum
odată cu creşterea debitului pierderile de sarcină pe conducta de aspiraţie se
79
măresc ( )
2
Q f h
r
·

sarcina pompei scade, iar vitezele de trecere prin rotor
sporesc, rezultă că există un debit critic Q
cr
la care pompa intră în regim
cavitaţional (fig 2.44). Atingerea acestui regim înseamnă scăderea bruscă a
sarcinii şi randamentului şi trecerea pompei în condiţii de funcţionare ce pot
conduce la distrugerea rapidă a rotorului acesteia.

2.10 Reglarea funcţionării pompelor centrifuge în instalaţii

Prin reglare se înţelege modificarea parametrilor de lucru ai unei maşini
hidropneumatice, astfel încât aceasta să facă faţă regimurilor variabile de sarcină
şi debit cerute de reţeaua deservită. Procedeele practice de reglare pot fi grupate în
două categorii: procedee de reglare permanentă şi procedee de reglare temporară.
Astfel, deşi pompele centrifuge se construiesc în serie şi există numeroase tipuri
constructive cu parametrii de lucru destul de diversificaţi, este posibil de multe ori
să nu se găsească pentru o reţea dată tipul de pompă potrivit. În acest caz, se pot
corecta parametrii de lucru ai maşinii cu unul din procedeele de reglare
permanentă. Reglarea temporară este cerută de modificarea condiţiilor de lucru ale
unui ansamblu pompă - reţea, atunci când debitul şi sarcina se schimbă în timpul
exploatării.

2.11 Pompa axială

2.11.1 Principiul constructiv şi funcţional

În pompele axiale procesul de lucru se deosebeşte de cel din pompele
centrifuge prin faptul că fluxul fiind axial, energia specifică de presiune nu se
obţine prin efectul forţelor centrifuge, ci printr-o transformare (parţială) a energiei
specifice cinetice în canalul interpaletar. Domeniul de lucru este acela al debitelor
mari şi foarte mari (750…66.000) h m /
3
şi al înălţimilor de pompare mici, de
ordinul 1,5 – 23 mH
2
O.
Randamentele hidraulic şi global la rapidităţi mari sunt superioare
pompelor centrifuge. Din punct de vedere constructiv, pompele axiale se remarcă
prin simplitate. O construcţie clasică este reprezentată în figura 2.45.
80

a) b)
Fig. 2.45 Pompa axială

Conversia mecano-hidraulică apare ca urmare a interacţiunii palelor
rotorului cu vâna de lichid, interacţiune care are aceeaşi natură cu cea care apare
la funcţionarea propulsoarelor. Din această cauză, aceste pompe se mai numesc şi
propulsive. O pompă axială de tipul celei prezentate în fig. 2.45 a este formată
dintr-o carcasă cilindrică 6 în interiorul căreia este amplasat rotorul 3. Acesta are
un butuc 2 în care sunt prinse palele profilate hidrodinamic. Jocul radial foarte mic
dintre vârful palelor şi carcasă se adoptă astfel încât scăpările pe la vârful palelor
să fie reduse. Palele rotorului pot fi fixe sau reglabile. Rotorul pompei este
amplasat între două aparate, unul director şi celălalt redresor, formate din pale
profilate hidrodinamic, fixate de carcasă, reperele 4 şi 5. La pompele şi
ventilatoarele axiale, aparatele directoare (numite şi dispozitive de dirijare) se
montează numai înainte de rotor (reper 4 în fig. 2.45 a). Antrenarea rotorului se
face prin arborele 1 care străbate carcasa. Reperul 7 reprezintă cotul de legătură al
galeriei de refulare. Modul în care se transmite energia de la rotor la fluid este
total diferit de cel al pompelor centrifuge, deoarece la pompele axiale particulele
de fluid nu se deplasează radial, ci numai axial pe suprafeţe cilindrice concentrice.
Statorul sau aparatul redresor 5 se prevede la pompele axiale proiectate a
funcţiona în zona inferioară a domeniului de rapidităţi. Majoritatea pompelor
axiale de puteri mici şi mijlocii au paletele cu pas fix. La cele de puteri mari,
pentru asigurarea unui randament bun la diferite regimuri de încărcare, rotoarele
se execută cu pas variabil.
1
4
7
5
3
6
2
81
2.11.2 Fluxul prin pompa axială

Se consideră cazul unei pompe echipate atât cu aparat director, cât şi cu
stator pentru care se reprezintă în plan o secţiune cilindrică în rotor la raza r. Din
reţeaua de profile anterotorice, rotorice şi statorice se reprezintă pentru
simplificare câte un singur profil (fig. 2.46)
Fig. 2.46 Schema fluxului prin pompa axială

În punctul 1 la bordul de atac al paletei rotorice viteza absolută 1 v rezultă
din compunerea vitezei periferice 1 u cu viteza relativă 1 w tangentă la paletă.
O intrare fără şoc va fi asigurată când viteza de ieşire din aparatul director 01 v va
coincide ca direcţie cu 1 v ; tot din acest considerent, la intrarea în aparatul director
se ia
0
0
90 · α . La ieşirea din rotor în punctul 2, viteza 2 w tangentă la bordul de
fugă conduce prin compunere cu 2 u , la viteza absolută 2 v cu care fluidul intră în
stator. Aici, o parte din energia cinetică a curentului se transformă în presiune;
concomitent, funcţia statorului este de redresare a fluxului de lichid în direcţie
axială, prin anularea componentei tangenţiale a vitezei 3 v . La maşinile cu mai
multe etaje (cazul ventilatoarelor axiale cu două etaje şi al compresoarelor axiale)
statorul îndeplineşte şi rolul de dirijare către rotorul următor.
Triunghiurile de viteze pe paleta rotorică diferă de la o rază la alta din
cauza modificării corespunzătoare a vitezei tangenţiale u = r⋅ω. Pe de altă parte,
relaţia energiei specifice teoretice, transmisă lichidului în absenţa aparatului
director ( ) 0 ;
1
1 · · u a v v v , este identică cu cea de la pompele centrifuge:

82
2 2 u u t
v r uv gH Y ⋅ ⋅ · · · ω (156)

Eficienţa procesului hidrodinamic va fi maximă atunci când fiecare rotor
elementar de anvergură dr va transmite aceeaşi energie specifică lichidului.
Aceasta înseamnă că în zona de lucru a rotorului const rv
u
· , condiţie care
împreună cu observaţia că u creşte cu raza permite deducerea următoarelor
consecinţe de ordin constructiv pentru paleta rotorică:
a) unghiurile
1
β se măresc pe măsură ce raza r scade, ceea ce se constată imediat
din triunghiurile de viteze construite la bordul de atac al profilelor de la butuc
1 şi periferie 1’ în care componenta meridiană a vitezei absolute este aceeaşi
a v v v · ·
'
1 1 , iar viteza tangenţială scade cu raza.
b) unghiurile
2
β cresc, de asemenea, de la exterior către interior const v r
u
· ⋅ şi
1
'
2 2 v v v a a · · (fig. 2.47)





Fig. 2.47 Triunghiurile de viteze la butucul şi vârful paletei

În practică, este bine ca profunzimea profilului paletei l să crească de la
butuc spre periferie aşa încât raportul l/t să se modifice între limitele 1,25…2,
rezultate din datele experimentale. În fine, din considerentul evitării fenomenului
de cavitaţie se caută ca
z
c , coeficientul de portanţă al profilelor să scadă treptat
spre periferie aşa încât secţiunile prin paletă devin din ce în ce mai plate. Condiţia
concordă cu realizarea unei rezistenţe mecanice corespunzătoare, forma secţiunii
longitudinale a paletei amintind de grinda de egală rezistenţă la încovoiere.
83
2.11.3 Schimbul de energie în rotor

Fie reţeaua de profile, desfăşurată în plan corespunzător secţiunii cilindrice
de rază r în rotor (fig. 2.48).

Fig. 2.48 Schema cinematică şi dinamică a curgerii în jurul profilului

Un profil din reţea este supus curentului de viteză ∞ w din direcţia

β .
Zona de influenţă a rotorului în care câmpul este perturbat de prezenţa reţelei se
consideră cuprinsă între punctele 0 şi 3 la distanţa t/2 măsurată axial atât în
amonte, cât şi în aval de profil. Practic, se poate considera că viteza ∞ w este media
vitezelor relative 1 w şi 2 w în bordul de atac şi fugă. Din triunghiurile de viteze
construite în punctele 1 şi 2 care au ca elemnte comune viteza tangenţială u şi
componenta axială a vitezei absolute a v (fig. 2.49), rezultă:

2 2 1 2
)
2
(
u u
a
v v
u v w
+
− + ·

şi
2
2 1 u u
a
v v
u
v
tg
+

·

β (157)


Fig. 2.49 Triunghiurile de viteze în bordul de atac şi bordul de fugă ale
profilului paletei
84
Asupra profilului acţionează forţa portantă 2 /

⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · w b l c F
z z
ρ şi forţa
rezistenţă 2 /

⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · w b l c F
x x
ρ în care l este profunzimea profilului, b anvergura
aripii,
z
c ,
x
c – coeficientul de portanţă, respectiv rezistenţă. Rezultanta F are
după direcţia tangenţială proiecţia ( ) [ ] ( ) ϕ β ϕ β + ⋅ · + − ⋅ ·
∞ ∞
sin 90 cos F F T .
Corespunzător, puterea hidraulică P
h
şi împingerea axială F
A
pentru un rotor cu z
palete rezultă de forma:

) sin( ϕ β + ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ ·

F u z u T z P
h
(158)

) cos( ϕ β + ⋅ ⋅ · ⋅ ·

F z A z F
A
(159)

Pe de altă parte, secţiunii cilindrice elementare de anvergură dr îi
corespunde debitul
a
v dr r dQ ⋅ ⋅ ⋅ · π 2 şi dacă pasul paletelor este t =2⋅π⋅r/z,
atunci dQ = z⋅t⋅dr⋅v
a
, iar puterea hidraulică a rotorului elementar este:

a t t h
v dr r Y dQ Y dP ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ · π ρ ρ 2 (160)

Pentru aceeaşi anvergură elementară, relaţia (158) devine:

( ) ϕ β + ⋅ ⋅ ⋅ ·

sin dF z u dP
h

şi deoarece
ϕ
ρ
ϕ cos 2 cos
2

⋅ ⋅ ⋅ ⋅
· ·
w dr l c dF
dF
z z
rezultă mai departe:

( ) ϕ β
ϕ
ρ
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ·
∞ ∞
sin
cos 2
2
z u w dr l c dP
z h
(161)

Din egalitatea expresiilor (160) şi (161) se obţine valoarea energiei
specifice teoretice create de pompa axială:

( ) ϕ β
ϕ
+ ⋅ ⋅
⋅ ⋅
⋅ ⋅
·
∞ ∞
sin
cos 2
2
w
v t
c l u
Y
a
z
t
(162)

În general, unghiul ϕ este cuprins între 8 şi 11°; ca atare, se poate
considera cosϕ≈1 şi ( ) ; sin sin
∞ ∞
≈ + β ϕ β utilizând şi relaţia
a
v w ·
∞ ∞
β sin ,
rezultă în final:

85

⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ · w u
t
l c
H g Y
z
t t
2
(163)

Se constată aşadar că energia specifică transmisă lichidului depinde de
viteza tangenţială u , deci turaţiile mari sunt avantajoase din acest punct de
vedere. Creşterea vitezei ∞ w este însă limitată de apariţia fenomenului de
cavitaţie. Calitatea profilului ales influenţează direct mărimea Y
t
, prin valoarea
coeficientului de portanţă c
z
= 0,8-1,25. Micşorarea pasului t prin creşterea
numărului de palete este limitată pentru evitarea pierderilor prea mari prin reţeaua
de profile.
Relaţia (163) scrisă sub forma:

( ) ϕ β
ϕ
+ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
· ⋅
∞ ∞ i i i
a t
z
w u
v Y
t
l
c
sin
cos 2
2
'
*
(164)

serveşte în practică la proiectarea rotorului. Prin
'
a
v s-a notat componenta
meridională a vitezei absolute; care în zona rotorului are o valoare mai mare
( ) 1 ;
'
> · k
v
k
v a a
din cauza prezenţei paletelor.
*
z
c este coeficientul de portanţă al
profilului în reţea, iar i – un indice care se referă la secţiunea cilindrică de calcul
de rază
i
r . Alegând l/t ≤ la butuc şi aproximativ 2 spre periferie (între aceste
limite există o variaţie liniară), se determină
*
zi
c apoi portanţa profilului singular
zi
c în funcţie de valoarea (
i
t l ) / .
Cunoscând
z
c se alege profilul necesar cu caracteristicile lui geometrice.
Calculele se execută pentru 4…6 secţiuni cilindrice în funcţie de precizia
urmărită.

2.11.4 Gradul de reacţie a maşinii axiale şi forma paletei

Deoarece u u u · · 2 1 , legea lui Euler la maşina axială se scrie:

( )
u u u t
v u v v u Y ∆ · − ·
1 2

şi întrucât:

2 2 1 1 2 1 1 2
cos cos β β ⋅ − ⋅ · − · − · ∆ w w w w v v v
u u u u u


rezultă:

86
( ) ( )
2 1 2 2 1 1
cos cos β β β β ctg v ctg v u w w u Y
a a t
− · − · (165)

Mărimea
u
va
· ϕ este coeficientul de răsucire, având valoarea 0,8 la
pompe şi 0,4…0,8 la compresoarele axiale. Se mai poate deci scrie:

( )
2 1
2
β β ϕ ctg ctg u Y
t
− · (166)

Gradul de reacţie a maşinii axiale, conform definiţiei generale, are
expresia ( )
u
v u w w R ∆ ⋅ ⋅ − ·

2 /
2
2
2
1
dar:
( )
u u u u u
w w w w w w w ∆ ⋅ + · − · −
2 1
2
2
2
1
2
2
2
1
şi totodată
u
u u
w
w w

·
+
2
2 1
astfel
încât
u u u
v u w w R ∆ ∆ ·
∞ ∞
/ . Cum
u u
v w ∆ · ∆ , rezultă în final:

u
w
R
u ∞

·
(167)

În cazul 0 ·

R , 0 · ∞u w în rotor are loc numai creşterea energiei cinetice,
energia de presiune urmând să se producă exclusiv în stator, prin transformarea
unei fracţiuni a energiei cinetice. În cazul 1 ·

R , întreaga presiune statică a
maşinii se realizează în rotor; deoarece u w u · ∞ iar
2 1
2 /
u u
v v v − · ∆ − · şi cum
0
2
>
u
v , rezultă obligatoriu 0
1
<
u
v . Examinarea succintă a acestor două cazuri
limită permite să se observe că odată cu creşterea gradului de reacţie, viteza medie
relativă ∞ w creşte ca valoare (paleta este mai solicitată hidrodinamic) şi în acelaşi
timp scade unghiul
1 2
β β θ − · ceea ce înseamnă profile mai plate.

2.11.5 Statorul pompei axiale

Statorul pompei îndeplineşte funcţia de redresare a curentului prin
atenuarea componentei tangenţiale a vitezei absolute la ieşirea din paleta rotorului
2
u v , deci a mişcării elicoidale de după rotor. Simultan în stator are loc o
transformare a energiei cinetice în energie de presiune. Amploarea acestor
transformări depinde de rapiditatea şi gradul de reacţie a maşinii. La pompele
axiale foarte rapide, componenta tangenţială a vitezei absolute este relativ mică,
iar statorul nu-şi găseşte justificarea.
87
După cum se observă în figura 2.50, paleta statorică se orientează cu
bordul de intrare tangent la viteza absolută 2 v . Spaţiul dintre rotor şi stator fiind
mic, componenta tangenţială a vitezei absolute
2
u v se conservă. În cazul unei
redresări totale a curentului în stator
3
u v = 0, dar acest lucru se practică rar
deoarece cresc mult pierderile prin devierea curentului. La dimensionarea
statorului mai interesează valoarea şi direcţia vitezei ∞ v , care se determină cu
relaţiile:

2
2 2 '
2

,
`

.
|
+ ·

u
as
v
v v ;
2
'
2
u
as
v
v
tg ·

β (168)


Fig. 2.50 Cinematica curentului în stator

2.11.6 Randamentul pompelor axiale

Randamentele se definesc şi au aceeaşi semnificaţie ca şi la pompele
centrifuge. Valoric ele sunt mai mari, deoarece procesele energetice din pompa
axială se desfăşoară în condiţii mai bune, comparativ cu pompa centrifugă.
Randamentul hidraulic în cazul unei pompe fără aparat director este:

t
rs rr
t
r t
t t
h
H
h h
H
h H
H
H
Y
Y +
− ·

· · ·

1 η (169)

h
rr
– pierderile de sarcină în rotor
h
rs
– pierderile de sarcină în stator
88
Pierderile din rotor se pot evalua cunoscând că pierderea de putere datorită
rezistenţei profilului este dată de produsul w

⋅F
x
, iar debitul gravimetric axial în
spaţiul dintre două palete are valoarea ( )
∞ ∞ ∞
⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ ⋅ β γ γ sin w t b w t b
a
, unde
(w

)
a
este componenta axială a vitezei ∞ w ; raportând puterea consumată pentru
învingerea rezistenţei la debit, rezultă:



∞ ∞ ∞

⋅ ⋅ ·
⋅ ⋅
·
⋅ ⋅
·
β
ϕ
β γ
ϕ
β γ sin 2 sin sin
2
tg
w
t
l
g
c
t b
tg F
tw b
F w
h
z z x
rr
(170)

iar randamentul hidraulic al rotorului devine:

( ) ϕ β
ϕ
β
ϕ
η
+ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅
⋅ ⋅ ⋅
− · − ·
∞ ∞


sin
cos 2
1
sin 2
1 1
2
2
w c
v
u
t
l
g
w
tg
t
l
g
c
H
h
z
a
z
rr
hr
(171)

Observând că β


· sin
w va
, se obţine în final:

( ) ϕ β
ϕ
η
+
⋅ − ·


sin
sin
1
u
w
hr
(172)

Pierderile în stator depind de mărimea vitezei
2 u
v şi se pot calcula cu o
relaţie de tipul:

g
v
h
u
rs
2
2
2
⋅ · ζ (173)

în care ζ, la majoritatea construcţiilor este cuprins între 0,15 şi 0,25.
Randamentul volumic se exprimă prin relaţia:

( )
a
v
v d D
Q
2 2
4

·
π
η (174)

unde Q este debitul real refulat de pompă în timp ce numitorul reprezintă debitul
prin suprafaţa măturată de palete. În general, valorile η
v
sunt cuprinse între
(0,95…0,99) şi sunt bune deoarece întoarcerile de fluid în aspiraţie sunt mici, iar
89
circulaţia de pe intrados pe extrados la capătul paletei, îndeajuns de bine limitată
prin micşorarea spaţiului δ (fig. 2.51 a).
Randamentul total este:

9 , 0 ... 7 , 0 · ⋅ ⋅ ·
m h v
η η η η (175)

unde 99 , 0 ... 98 , 0 ·
m
η

2.11.7 Curbe caracteristice

Curba caracteristică energetică Y(Q) respectiv H(Q) are forma din figura
2.51 b. Panta caracteristicii creşte odată cu turaţia. Curbele randamentului la
turaţiile considerate au puncte maxime situate pe o curbă care la rândul ei prezintă
un maxim ce indică regimul optim de debit, înălţimea de pompare şi turaţie.
Punctul de funcţionare optim al pompei în reţea se va găsi în zona
verticalei punctului de randament maxim; la intersecţia cu caracteristica reţelei.
În legătură cu alura caracteristicii de sarcină şi randament la maşinile
axiale, trebuie reţinut că acestea sunt deosebit de sensibile la modificarea
regimului. Explicaţia constă în faptul că la baza procesului de lucru stă
comportarea aerodinamică a profilelor paletelor. Modificarea debitului conduce la
modificarea unghiului de incidenţă, ori din teoria profilelor aerodinamice se ştie
că c
z
scade brusc atunci când unghiul de incidenţă diferă de cel optim căruia îi
corespunde c
zmax
(fig. 2.52 a). Caracteristica de putere la pompele axiale are o
pantă negativă spre deosebire de pompele centrifuge (fig. 2.52 b). Explicaţia
rezultă din relaţia pierderilor de sarcină pe rotor, care se mai poate scrie
Q
F w
h
x
rr


·

γ
şi arată că pierderile sunt mari şi în consecinţă randamentul redus
la debite mici. Pentru practică se deduce concluzia că pompele axiale nu trebuie să
lucreze în zona debitelor mici, reglajul prin vană şi pornirea cu vana închisă fiind
neindicate.
Un procedeu de reglaj specific este modificarea pasului care aşa cum s-a
arătat se poate face în timpul mersului, dar construcţia mai complicată se justifică
numai la pompele de putere mare. În esenţă, se pune în acord unghiul de aşezare
al profilului cu direcţia fluxului la un regim dat de debit.

90

Fig. 2.51
a) Interstiţiul dintre paletă şi carcasă b) Caracteristicile de sarcină şi
randament


a) b)
Fig. 2.52
a) Caracteristica de portanţă a profilului b) Caracteristica de putere a pompei
axiale

2.11.8 Performanţe, domenii de utilizare

Asemănător maşinilor cu principiu centrifugal de funcţionare, pompele
axiale nu au posibilitatea să se autoamorseze. În plus, realizează în general o
înălţime mică de aspiraţie, având şi o tendinţă destul de pronunţată de cavitaţie.
Pentru a se evita apariţia acestui fenomen, pompele sunt antrenate la turaţii nu
prea mari. De obicei, sunt astfel amplasate în instalaţie încât să lucreze, pe cât
posibil, înecate. Între maşinile cu principiu dinamic de funcţionare, pompele
axiale realizează cele mai mari debite (uneori până la 10
5
m
3
/h), sarcina totală
nedepăşind însă decât rareori 12 mH
2
O. În scopul creşterii sarcinii pe refulare,
uzual se adoptă soluţia constructivă cu mai multe trepte (pompele au mai multe
rotoare dispuse unul în spatele celuilalt). Maşinile axiale au o construcţie simplă,
91
pot fi antrenate direct, au gabarite şi greutăţi reduse. Performanţele funcţionale le-
au impus faţă de alte maşini hidraulice spre a fi folosite la bordul navelor la
circuitele de răcire ale instalaţiilor de forţă cu turbine cu abur, în instalaţiile de
balast etc.
Un alt domeniu destul de larg de utilizare a acestor maşini este şi acela al
propulsiei cu jet. La nave mici şi cu viteză mare, propulsia cu jet este frecvent
utilizată, jetul fiind realizat cu ajutorul pompelor axiale cu una sau mai multe
trepte. Pompele axiale pot fi folosite la propulsia navelor pe pernă de aer precum şi
pentru crearea sustentaţiei.

2.12 Calculul pierderilor de sarcină în instalaţiile cu tubulaturi

2.12.1 Calculul pierderilor de sarcină. Generalităţi

Scopul calculului hidraulic al unei instalaţii cu tubulaturi este acela de a-i
determina dimensional elementele, astfel încât aceasta, cuplată fiind cu o maşină
hidraulică dată, să funcţioneze stabil şi la parametri impuşi. Se consideră că
ansamblul format dintr-o instalaţie şi o maşină hidraulică funcţionează stabil
atunci când parametrii funcţionali ai pompei nu au tendinţa de a se modifica în
timp. Aşa cum s-a mai arătat, în general, în cazul problemei directe trebuie
determinată pierderea de sarcină h. În cele ce vor urma se vor studia modalităţile
de calcul ale lui h.

2.12.2 Calculul pierderilor de sarcină în problema directă

Aşa cum s-a văzut:

2
2
v
d
l
h ρ ζ λ
,
`

.
|
+ ·

(176)
unde λ reprezintă coeficientul pierderilor hidraulice pe porţiuni drepte, iar Σζ este
suma pierderilor hidraulice locale. Calculul direct implică determinarea lui λ.
Coeficientul pierderilor hidraulice pe porţiuni drepte pentru regimul laminar este:

Re
64
· λ (177)

unde:

ν
vd
· Re (178)

92
Pentru regimul turbulent, coeficientul pierderilor de sarcină este o funcţie
de numărul Re şi de starea suprafeţei interioare a tubului, adică de rugozitate.
Astfel, la tuburile rugoase se defineşte rugozitatea relativă:

d
k
· ε (179)

unde k este mărimea asperităţilor, iar d reprezintă diametrul interior al conductei.
Pentru tuburi netede, ε =0 şi λ = f (Re,ε). Pentru regimul turbulent există formule
empirice pentru calculul lui λ. Acestea depind de natura curgerii prin numărul
Reynolds.
Pe baza încercărilor experimentale pe tuburi la care s-au creat rugozităţi
artificiale pe suprafaţa interioară, Nikuradze a fost cel care a analizat comportarea
funcţiei λ= f (Re,ε). Prin încercările de laborator efectuate, s-a stabilit că regimul
laminar va fi distrus atunci când numărul Reynolds depăşeşte valoarea critică
Re = 2000. Studiul rezistenţei de frecare la diferite regimuri de curgere a aratat că
în condiţiile în care viteza de curgere a fluidului în tub creşte, rezultă un număr de
trei zone în care coeficienţii pentru pierderi pe porţiuni drepte sunt dependenţi de
numărul Reynolds şi de rugozitatea relativă a pereţilor interiori ai tubului
(fig. 2.53 şi fig. 2.54).
ZONA I
Regimul laminar se referă la valori mici ale numărului Reynolds (până la
Re = 2000) şi se caracterizează prin faptul că rugozitatea nu are nici o influenţă
asupra valorii lui λ. Conform relaţiei Hagen-Poiseuille: λ=64/Re
ZONA a II-a
Zona a II-a este cea a regimului intermediar şi cuprinde trei porţiuni ale
curbelor de rezistenţă pentru rugozitatea omogenă:
a) porţiunea aferentă domeniului de tranziţie sau critic, cuprinsă între
zonele corespunzătoare curgerilor laminară şi turbulentă (aproximativ în limitele
Re = 2000,...,4000). În acest domeniu, coeficientul de rezistenţă creşte rapid la
creşterea numărului Re, iar λ = constant la diferite valori ale rugozităţii relative.
b) porţiunea pentru care curbele de rezistenţă ale conductelor cu diferite
rugozităţi coincid cu curba lui Blasius pentru conducte netede (tubulatura netedă
la interior).

25 , 0
Re
3164 , 0
· λ (180)

93

Fig. 2.53 Diagrama Nikuradze

Coeficientul λ al lui Darcy dat de ultima relaţie este valabil într-un interval
de numere Reynolds cu atât mai mici, cu cât rugozitatea relativă este mai mare.
c) porţiunea pentru care curbele coeficientului lui Darcy diferă între ele,
abatându-se de la curba descrisă de ecuaţia (180). În acest caz, coeficientul lui
Darcy între anumite intervale ale numerelor Reynolds este cu atât mai mare cu cât
rugozitatea relativă a conductei este mai mare (regim prepătratic). Pentru regimul
prepătratic, coeficientul lui Darcy se poate calcula cu relaţia lui Mises:

Re
88 , 2
32 0096 . 0 + + · ε λ (181)

ZONA a III-a
Regimul din zona a III-a se numeşte regim pătratic sau regimul
automodelării turbulente. El se caracterizează prin faptul că pentru fiecare valoare
a rugozităţii relative, λ devine constant independent de valoarea numărului
Reynolds. Coeficientul se poate calcula cu formula lui Prandtl:

λ=2 lg 3,71⋅ l/ε
0
(182)

94

Fig. 2.54 Diagrama Moody

2.12.3 Metoda pierderilor echivalente

Metoda constă în echivalarea valorii
d
l
λ
cu o pierdere locală
ech
ζ . În
aceste condiţii, h se calculează cu relaţia:

( ) ρ ζ ζ
2
2
v
h
ech ∑
+ · (183)
sau dacă:

· +
c ech
ζ ζ ζ ,

ρ ζ
2
2
v
h
c
· (184)


DIAGRAMA MOODY
95
Metoda lungimilor echivalente
În cazul în care numărul pierderilor locale este mic, acestea se echivalează
cu nişte lungimi de tubulatură echivalente care implică aceleaşi pierderi:


·
d
l
ech
λ ζ (185)

de unde:

· ζ
λ
d
l
ech
(186)

şi:
2
2
v
d
l l
h
ech
ρ
+
· (187)

cum însă,
c ech
l l l · + (188)

introducând (188) în (187) rezultă:

2
2
v
d
l
h
c
ρ λ · (189)

Metoda lungimilor echivalente este foarte răspandită atunci când se
apelează la calculul cu nomograme. Metoda permite definirea pantei hidraulice:

2
2
v
d l
h
i
c
ρ
λ
· · (190)

Folosind această pantă, s-au dezvoltat nomograme de calcul de tipul celei
reprezentate în figura de mai jos. Construcţia unei asemenea nomograme
presupune definirea unei lungimi echivalente corectate, definite ca mai jos:


· ′ ζ
λ
d
l
ech
(191)

care, cu Σζ =1, devine:

λ
d
l
ech
· ′ (192)

96

Fig. 2.55 Nomogramă pentru calculul pierderilor hidraulice

Lucrul cu nomograma presupune posibilitatea de a intra în diagramă cu doi
dintre parametri: v, d, Q. Presupunem că se intră cu v
A
şi Q
A
. Prin cele două
puncte v
A
şi Q
A
se trasează o dreaptă (∆). Din nomogramă se scot valorile pentru
ceilalţi parametri (i
A
, l
ech
, d
A
) în funcţie de valoarea numărului Reynolds scoasă
din intersecţia dreptei (∆) cu scara Re. Se determină apoi h cu relaţia:

h=i
A
(l+l
e
) (193)

unde:

′ · ζ
echA e
l l (194)

şi unde Σζ se stabileşte în funcţie de configuraţia instalaţiei. Caracteristicile
instalaţiei dau legătură dintre debit şi sarcină. Se utilizează relaţia:

ρ ζ λ
2
2
v
d
l
h
,
`

.
|
+ ·

(195)

şi dacă se consideră în plus şi ecuaţia de definire a debitului:

Q v
d
·
4
2
π
(196)
din care se scoate viteza v,

2
4
d
Q
v
π
· (197)

97
introducând relaţia (197) în (195) va rezulta că:

2
4 2 4 2
2
8
2
16
Q
d d
l
d
Q
d
l
h
]
]
]

,
`

.
|
+ ·
,
`

.
|
+ ·
∑ ∑
π
ρ
ζ λ
π
ρ
ζ λ (198)

Se face notaţia:

s
d d
l
·
,
`

.
|
+

4 2
8
π
ρ
ζ λ (199)

în care s poartă denumirea de caracteristică hidrodinamică a instalaţiei. Ţinând
cont de (199), ecuaţia (198) devine:

h = sQ
2
(200)

Din relaţia (200) se vede că pierderile hidraulice se pot pune sub forma
unei ecuaţii care dă dependenţa acestora de debit (este ecuaţia unei parabole).
După cum se observă din (199), factorul s este o funcţie de λ.

s = s(λ) (201)

Dar, aşa cum s-a aratat mai sus, vezi ecuaţia (177),

λ = λ(Re) (202)

şi mai departe considerând (201) şi (202), rezultă imediat:

s = s(Re) (203)

În regim de automodelere, când Re>(Re
m
şi, deci, când λ nu mai depinde
de Reynolds, ci numai de rugozitate, nici s nu va mai depinde de λ. Pentru alte
regimuri decât cel de automodelare se acceptă ipoteza simplificatoare potrivit
căreia caracteristica hidrodinamică s se consideră ca nedepinzând de numarul
Reynolds. În calculele practice, regimul în care se merge cu s = const. este foarte
întâlnit, caracteristica tubulaturii fiind în acest caz o parabolă de gradul al doilea
aşa cum se observă în figura 2.56.
În continuare, se pune problema tubulaturii complexe. Se presupune că
există o tubulatură formată din două tronsoane cuplate în serie şi diferite din punct
de vedere geometric. Diferenţele dintre tronsoane se reduc la nivelul diametrelor
şi al lungimilor. Se presupune că pe cele două tronsoane de diametre şi lungimi
98
(l
1
,d
1
) şi respectiv (l
2
,d
2
) circulă debitele Q
1,
respectiv Q
2
. Ne propunem să
determinăm valoarea pierderilor hidraulice pe această tubulatură. Deoarece
conform ecuaţiei de continuitate există tripla egalitate:

Q
1
= Q
2
= Q = const (204)

Atunci:

h = h
1
+h
2
= s
1
Q
1
2
+s
2
Q
2
2
= (s
1
+s
2
)Q
2
(205)

Dacă se face notaţia:

s
1
+s
2
= s

(206)

Atunci:

h = s
e
Q

(207)

Generalizând, în cazul tubulaturii formate din n tronsoane cuplate în serie,
expresia (206) devine:


·
·
n
i
i es
s s
1
(208)

Fig. 2.56 Caracteristica tubulaturii Fig. 2.57 Caracteristica tubulaturii
pentru cazul s = constant cuplate în serie

Cuplarea în serie poate fi analizată grafic aşa cum se arată în figura 2.57.
După ce se trasează cele două caracteristici ale tubulaturii conform relaţiilor (204)
şi (207), caracteristica tubulaturii cuplate în serie se obţine prin însumarea pentru
99
o anumită abscisă (deci, pentru un anume debit Q) a celor două ordonate (deci, a
celor două pierderi hidraulice h
1
, h
2
).
Se presupune acum cazul unei tubulaturi formate tot din cele două
tronsoane diferite din punct de vedere geometric, care sunt cuplate în paralel
(fig. 2.58).


Fig. 2.58 Tubulatură cuplată în paralel

Ne propunem, în cele ce vor urma, să determinăm valoarea pierderii
hidraulice totale pe tubulatura luată în studiu. Fie aceste pierderi de sarcină notate
cu h
ab.
Ele se pot exprima prin produsul dintre caracteristica hidrodinamică a
tubulaturii şi pătratul debitului de fluid care trece prin instalaţia considerată:

h
ab
= s
ab
Q

(209)

Pierderea de sarcina h
ab
se poate calcula după ce se află s
ab
. Dorim să
determinăm caracteristica echivalentă s
ab
pe cale analitică. În baza ecuaţiei de
continuitate se poate scrie bilanţul debitelor în punctul de ramificaţie1:

Q = Q
a
+ Q
b
(210)

S-a demonstrat înainte faptul că pentru fiecare tronson al cuplării în paralel
pierderea de sarcină se poate calcula cu relaţia:

h
a
=s
a
Q
a
2
(211)
h
b
=s
b
Q
b
2

Se scot Q
a
şi Q
b
din grupul de ecuaţii (211) şi se introduc în (210)
obţinându-se:

b
b
a
a
s
h
s
h
Q + · (212)

100
În punctul de intersecţie 1, sarcinile sunt egale, prin urmare se poate scrie
că:

h
a
= h
b
= h (213)

Sau introducând (213) în (212):

h
s s
Q
b a

,
`

.
|
+ ·
1 1
(214)

Scoţând din (214) pierderea de sarcină h, vom avea pentru cazul
conductelor cuplate în paralel:

2
2
1 1
Q
s s
h
b a
ab

,
`

.
|
+ · (215)

Din relaţia (215) va rezulta pentru s
ab
următoarea expresie:

( )
2 2
1 1
1
b a
b a
b a
ab
s s
s s
s s
s
+
·

,
`

.
|
+
·
(216)

În general, în cazul unei conducte cu n ramificaţii care pleacă din acelaşi
punct, (216) se scrie sub forma:

2
1
...
1 1

,
`

.
|
+ + + ·
n b a
echp
s s s
s (217)

iar pierderea de sarcină ca fiind:

2
Q s h
echp
· (218)

Grafic, aceasta apare sub forma reprezentării din figura 2.59. După ce se
trasează caracteristicile celor două tubulaturi, caracteristica rezultantă a cuplării în
parallel se obţine, conform relaţiilor (212) şi (213), prin însumarea pentru o
101
anumită ordonată (deci, pentru o anumită sarcină h) a celor două abscise ale
curbelor (deci, a celor două debite).


Fig. 2.59 Caracteristica tubulaturii cuplate în paralel

2.12.4 Determinarea pierderilor de sarcină prin utilizarea criteriului
Altşul

Pierderile de sarcină ce apar în funcţionarea instalaţiilor navale datorită
frecărilor particulelor de lichid cu tubulatura poartă denumirea de pierderi liniare
de sarcină h
lin
, iar cele datorate trecerii vânei de fluid prin coturi, vane, robineţi,
diafragme etc. sunt denumite pierderi locale de sarcină h
loc
.
La modul cel mai general se poate scrie:

h= h
lin
+h
loc
(219)

unde:

2
v
ρ
d
l
λ
2
rec
·
lin
h şi
2
v
2
rec

· ζρ
loc
h (220)

Relaţia care defineşte pierderea totală de sarcină, este dată de suma celor
două componente definite de relaţiile (219) şi (220):

2
v
)
d
l

2
rec
ρ ζ

+ · h (221)

unde:
102
λ - este coeficientul de frecare hidrodinamică (adimensional);
l - lungimea tubulaturii prin care circulă lichidul [m] (apa de mare);
d - diametrul tubulaturii, este vorba de diametrul standardizat d
STAS
[m];
ζ - coeficient ce ţine cont de pierderile locale;
v
rec
– viteza recalculată ca urmare a standardizării diametrului - de obicei,
acesta se standardizează în ţoli (inchi) - 1 ţol = 25,4 mm;
ρ - densitatea fluidului vehiculat prin tubulaturile instalaţiei.
Lungimea tubulaturii l se determină direct pe desenul instalaţiei, în funcţie
de configuraţia instalaţiei.
Coeficientul de frecare hidrodinamică λ se determină în funcţie de regimul
de curgere a lichidului pe conductă, care poate fi:
• laminar (numărul adimensional Reynolds Re<2320);
• sau turbulent (Re>2320).
Pentru curgerea laminară, coeficientul de frecare hidrodinamică liniară λ
se determină cu formula lui Stokes:

λ= 64 ⁄ Re cu
ν
STAS rec
d v ⋅
· Re (222)

unde: ν - reprezintă vâscozitatea cinematică [m
2
⁄s]; d - diametrul [m];
v
rec
– viteza recalculată [m/s]
Pentru curgerea turbulentă, coeficientul de frecare hidrodinamică λ, se
poate determina cu ajutorul unei relaţii analitice, ce se alege din literatura de
specialitate pe baza a două numere Re (Re
1
, Re
2
), propuse de Altşul:

Re
1
= 10 ⁄ ε Re
2
= 500 ⁄ ε (223)

Rugozitatea relativă ε se determină în funcţie de tipul tubulaturii alese
pentru instalaţia ce urmează a fi proiectată, şi se calculează cu relaţia:

d
k
· ε (224)

unde: k-reprezintă înălţimea asperităţilor [mm] (tab. 2.3);
d - diametrul tubulaturii în [mm].





103
Tabelul 2.3 Valoarea înălţimii asperităţii k pentru diferite conducte
Materialul conductei Starea suprafeţei k [mm]
Conducte din oţel trase, laminate
Noi, zincate 0,10-0,16
Întrebuinţate, ruginite 0,10-0,30
Conducte din oţel sudate
Noi, sudate longitudinal 0,03-0,01
Noi, galvanizate 0,1-0,2
Puternic corodate 2-4

Dacă pentru curgerea laminară, există formula lui Stokes, care este
universal valabilă în această zonă, pentru curgerea turbulentă, coeficientul de
frecare hidrodinamică λ se poate calcula cu ajutorul unei relaţii analitice aleasă ca
urmare a comparării numărului Re cu numerele Re
1
şi Re
2
. În urma acestei
comparaţii se impun trei cazuri, după cum urmează:
- pentru 2320 < Re < Re
1
; - avem de-a face cu o curgere pe o conductă
netedă hidraulic: λ=λ(Re);
- pentru Re1< Re < Re2; - avem de-a face cu o curgere pe o conductă
semirugoasă hidraulic: λ=λ(Re,ε);
- pentru Re > Re2; - avem de-a face cu o curgere pe o conductă rugoasă
hidraulic: λ=λ(ε).
Corespunzător fiecărui caz, astfel determinat în urma comparării
numărului adimensional Re, se propun formulele determinate pe baza utilizării
tabelului 2.4:
- conductă netedă hidraulic: λ=0,0056+0,5Re
–0,32
(225)

- conductă semirugoasă hidraulic:
0,25
Re
0,68
ε 0,11 λ

,
`

.
|
+ · (226)

-
conductă rugoasă hidraulic: λ= 0,11 ε
0,25
(227)


Lungimea tubulaturii se ia direct de pe schema izometrică a instalaţiei, în
funcţie de configuraţia acesteia, iar pierderile locale se calculează, cel mai uşor, cu
metoda lungimilor echivalente, unde elementele ce introduc aceste pierderi, sunt
înlocuite cu o lungime echivalentă de tubulatură. Astfel, pentru fiecare element
care are pierdere locală de sarcină (cot, trecere de secţiune, valvulă, robinet, clapet
etc.), se va stabili, în funcţie de diametrul acestuia, lungimea de tubulatură
echivalentă prin care dacă ar trece fluidul, ar avea aceeaşi pierdere de sarcină.
Atât teoretic, cât şi experimental se confirmă că pierderile hidraulice cresc
odată cu creşterea debitului şi aplicând teoria de la metoda caracteristicii instalaţie
(metoda generalizată), se observă că acestea variază cu pătratul debitului aşa cum
s-a demonstrat. Calculul hidraulic al conductelor determină legătura dintre
caracteristicile geometrice şi constructive ale conductelor (diametru, lungime,
104
armături, traseu etc.) şi caracteristicile curgerii fluidului transportat (presiune,
debit, viteză etc.).

Tabelul 2.4 Formule pentru calculul coeficientului de frecare hidraulică λ
Natura
peretelui
conductei
Autorul
relaţiei
Relaţia de calcul
Domeniul de
aplicabilitate
Condiţia
de valab.
Pereţi
netezi şi
rugoşi
Stokes λ = 64 /Re 0 Re 2320 < <
Curgere
laminară

P
e
r
e
ţ
i

n
e
t
e
z
i

h
i
d
r
a
u
l
i
c

f

=

f
(
R
e
)


Blasius λ=0,3164 Re
-0,25
5
4000 Re 10 < <
R
e

<
R
e
1

R
e
<
R
e
1


McAdams λ=0,184 Re
-0,2

5
5000 Re 2 10 < < ⋅

Filonenko λ=(1,82 lg Re –1,64)
-2
7
4000 Re 10 < <
Herman λ= 0,0054+0,396 Re
-0,3

5 6
10 Re 2 10 < < ⋅
Nikuradse λ= 0,0032+0,221 Re
-0,237

5 6
10 Re 3.24 10 < < ⋅

Lorenz λ= 0,0076+0,899 Re
-0,394

6
Re 1, 2 10 < ⋅
Koo

λ= 0,0056+0,5 Re
-0,32

6
3000 Re 3 10 < < ⋅

Prandtl-
Karman

1/ λ = 2 lg Re( λ /2,51)
7
3000 Re 10 < <
Konakov λ=(1,8 lg Re –1,5)
-2

7
3000 Re 10 < <
P
e
r
e
ţ
i

s
e
m
i
r
u
g
o
ş
i

h
i
d
r
a
u
l
i
c

f

=

f
(
R
e
,
ε
)

Moody λ=0,0055[1+(20000ε+10
6
/Re)
1/3

7
4000 Re 10 < <
R
e
1

<
R
e

<
R
e
2

Colebrook
-White
1/ λ = -2 lg[(2,51/
Re λ )+ε/0,72]


Altşul λ=0,11[ε+68/Re)
1/4

Frenkl
1/ λ = -2 lg[(6,81/ )
0,3
+ε/3,72]

P
e
r
e
ţ
i

r
u
g
o
ş
i

h
i
d
r
a
u
l
i
c

f

=

f
(
ε
)
Prandtl-
Nikuradse
1/ λ = 2 lg(3,72/ε)
5 8
10 Re 10 < <
R
e
>
<
R
e
2

Şifrinson λ=0,11ε
0,25


Pentru efectuarea acestui calcul este necesară cunoaşterea proprietăţilor
fizice ale fluidului: vâscozitatea cinematică şi dinamică, densitatea, precum şi
variaţia acestora cu presiunea şi temperatura.
105
Cu ajutorul calcului hidraulic se pot stabili: pierderile de presiune ale
fluidului, distribuţia presiunii şi debitului, lungimea posibilă de transport a
fluidului, caracteristicile principale pentru alegerea echipamentului de pompare,
regimurile hidraulice de funcţionare.
În tabelul 2.5 sunt prezentate câteva mărimi şi relaţii de bază utilizate în
calculul hidraulic al conductelor.
Vâscozitatea. Frecarea internă la curgerea unui fluid se caracterizează prin
vâscozitatea dinamică η exprimată în [N⋅s/m
2
], [Pa⋅s] sau [Kg/(m⋅s)].
Inversul vâscozităţii dinamice poartă numele de fluiditate sau vâscozitate
cinematică ν [m
2
/s]:

ρ η ν · (228)

Raportul (228) reprezintă vâscozitatea cinematică a fluidului unde: ρ este
densitatea fluidului, în Kg/m
3
. La lichide, vâscozităţile η şi ν scad cu creşterea
temperaturii. Variaţia vâscozităţii cinematice a apei ν, în funcţie de temperatură
este dată în literatura de specialitate de relaţia lui Poiseuille (229):

2
6
0,00022t 0,0337t 1
10 1,78
ν
+ +

·

(229)

Tabelul 2.5 Mărimi de bază utilizate în calculul hidraulic al conductelor
Denumirea U.M. Relaţia de calcul

Debitul volumetric, Q
s

Debitul volumetric, Q
h


m
3
/h

m
3
/h
2
4
π
·
s
Q d w

2
s
3600 Q 2827 d · ·
h
Q w

Diametrul conductei d m
s h
1,1284 Q w 0, 01881 Q w · · d
s h
1,1284 w 0, 01881 w · ρ · ρ d G G

Viteza medie a fluidului w

m/s
m/s

( ) ( )
2 2
4 / / 2827 · π ·
s h
w Q d Q d

( ) ( )
2 2
2
4 / / 2827 · π ρ · ρ
h
w G d G d

Diametrul hidraulic echivalent
d
ech
m 4 / ·
ech
d S P

Vâscozitatea cinematică ν
2
/ m s
2
/ ⋅ N s m

η
ν ·
ρ

Criteriul Reynolds Re − Re / / · ν · ρ η wd wd

Relaţia presiune p − p
a

106
înălţime coloană de fluid h m
; p= g h · ρ ∆ ρ ∆ p gh
Pierderi liniare de presiune-
(relaţia Darcy - Weisbach)
p
a
m
2
ρw
d
l
λ h
2
lin
·

Pierderi locale de presiune h
loc

(relaţia Weisbach)
p
a
m
2
ρw
ς h
2
loc
·
Puterea de pompare P
p
W
/ / · ρ η · ∆ η
p s t p s t p
P gQ H Q p


Vâscozitatea cinematică diferă de la un lichid la altul, astfel variaţia
vâscozităţii apei de mare la presiunea atmosferică normală este dată în funcţie de
temperatură în tabelul 2.6.

Tabelul 2.6 Vâscozitatea cinematică a apei de mare în funcţie de temperatură
Temperatura t [°C] 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
Vâscozitatea cinematică apei de mare în
funcţie de temperatură ν [m
2
/s]
1
,
5
7
0


1
0
-
6

1
,
5
2
0


1
0
-
6

1
,
4
3
6


1
0
-
6

1
,
3
5
8


1
0
-
6

1
,
2
8
7


1
0
-
6

1
,
2
2
4


1
0
-
6

1
,
1
6
3


1
0
-
6

1
,
1
0
8


1
0
-
6

1
,
0
9
6


1
0
-
6

1
,
0
1
1


1
0
-
6



2.13 Ventilatoare centrifuge

2.13.1 Generalităţi

Ventilatoarele sunt maşini destinate transportului aerului şi gazelor la joasă
presiune. Procesul de lucru în ventilatoare având ca efect creşterea energiei de
presiune a gazului între aspiraţie şi refulare, în general mai mică de 1500 mm
H
2
O, poate fi studiat fără a lua în considerare compresia termodinamică şi ca atare
teoria de bază de la pompe poate fi aplicată aproape integral. Domeniul superior
limitei de presiune menţionată este acoperit de suflante şi compresoare.
Ventilatoarele sunt maşini rotative pentru mărirea presiunii aerului sau, cu
alte cuvinte, pentru încărcarea aerului cu o energie de presiune (presiune statică)
transformată din energia mecanică primită la arborele motor.
Elementele principale ale unui ventilator sunt rotorul, carcasa şi sistemul
de acţionare a rotorului.
Din punct de vedere constructiv şi funcţional, ventilatoarele pot fi:
a) centrifuge: la care fluxul prin rotor este radial;
b) axiale: în care gazul este vehiculat pe traiectorii paralele cu axul
maşinii;
c) diametrale: la care rotorul este străbătut de flux transversal.
Deşi aparent simple constructiv, fiind realizate în cele mai multe cazuri din
tablă sudată, ventilatoarele pun probleme de aerodinamică pretenţioase.
107
2.13.2 Construcţie şi funcţionare

Ventilatoarele centrifuge realizează debite moderate de până la
h m / 10 3
3 3
⋅ la presiuni de maxim 1500 mm H
2
O şi se prezintă în două variante
constructive, reprezentate schematic în fig. 2.60: ventilatoare monoaspirante şi
ventilatoare dublu aspirante.


a) b) c)
Fig. 2.60 Ventilatoare centrifuge monoaspirante şi dubluaspirante (sus)
Tipuri de rotoare utilizate la ventilatoare centrifuge (jos)

Elementele de bază sunt: rotorul 1, camera spirală 2 şi racordul de aspiraţie
3. Intrarea în rotor are loc după direcţia axială prin racordul de aspiraţie, iar ieşirea
este după direcţia radială către camera spirală. Legătura cu conducta de refulare se
realizează în multe cazuri printr-o piesă în formă de difuzor. Rotorul se poate
construi cu palete curbate înapoi (fig. 2.60, a), curbate înainte (fig. 2.60, c) sau cu
palete radiale (fig. 2.60, b).
La ventilatoarele centrifuge (fig. 2.60), rotorul este alcătuit dintr-un număr
de palete asamblate pe un contur cilindric. Rotorul este introdus în carcasa
ventilatorului care are de obicei o formă spirală. Când sistemul de acţionare
învârteşte rotorul, aerul conţinut în canalele dintre palete capătă implicit o mişcare
de rotaţie. Forţele centrifuge care iau naştere determină proiectarea aerului din
aceste canale în interiorul carcasei, în spaţiul cuprins între mantaua exterioară şi
vârful paletelor. Locul aerului din canale, proiectat în carcasă, este luat de aerul
108
antrenat din spaţiul cilindric al rotorului care, la rândul său, comunică cu
exteriorul printr-un orificiu în carcasă denumit gura de aspiraţie a ventilatorului.
Carcasa ventilatorului colectează aerul ieşit din canalele rotorului şi îl
conduce către gura de refulare. Forma spirală a carcasei corespunde necesităţii de
a se majora secţiunile de curgere pe traseul către gura de refulare, potrivit cu
creşterea continuă a volumului de aer intrat în carcasă prin canalele rotorului.
După natura utilizării lor, ventilatoarele centrifuge au construcţie obişnuită pentru
aer curat la temperatura ambiantă, construcţie anticorozivă pentru funcţionarea cu
aer încărcat cu gaze sau vapori corozivi, construcţie specială cu lagăre răcite cu
apă pentru vehicularea mediilor cu temperatura ridicată, construcţie sigură contra
exploziilor (de obicei, din tablă de aluminiu) pentru funcţionarea cu aer încărcat
cu gaze sau vapori explozivi, construcţie specială pentru transportul aerului cu
suspensii solide etc.
Acţionarea ventilatoarelor centrifuge se realizează prin unul din cele trei
sisteme.
1. Acţionarea cu rotorul ventilatorului calat direct pe axul motorului
electric este cea mai simplă, cea mai ieftină şi cea mai avantajoasă din punct de
vedere al randamentului, deoarece transmiterea directă a puterii se face fără
pierderi. Sistemul este aplicabil în special la ventilatoarele de dimensiuni mici, la
care montarea rotorului în consolă pe axul motorului nu aduce acestuia prejudicii.
2. Acţionarea prin roţi şi curele trapezoidale este avantajoasă deoarece
permite modificarea cu uşurinţă a turaţiei ventilatorului, prin schimbarea
diametrului roţilor, în cazurile în care se modifică condiţiile de exploatare. Un
inconvenient al acestui sistem constă în întinderea curelelor care, lunecând în
canalele roţilor, pot provoca o diminuare a turaţiei şi, deci, a caracteristicilor
ventilatorului. În afară de aceasta, transmiterea puterii prin roţi şi curele este
însoţită de pierderi care pot ajunge până la 15% din puterea totală necesară.
3. Acţionarea prin cuplă elastică este utilizată în special la ventilatoare cu
puteri mari.
Presiunea aerului în ventilator creşte din două cauze independente: prima
este forţa centrifugă creată de mişcarea de rotaţie ce se imprimă aerului în rotor şi
în carcasă; a doua cauză este constituită de energia cinetică comunicată aerului în
virtutea vitezei pe care acesta o capătă la ieşirea din rotor.
Energia cinetică a aerului curgând în carcasă trebuie transformată în
energie de presiune. Aceasta se poate realiza prin două măsuri constructive: prin
forma spirală a carcasei care, oferind majorări ale secţiunii mai mari decât cele
corespunzătoare creşterii debitului de aer, asigură viteze medii ale curentului,
micşorate şi, deci, presiuni statice crescute în direcţia de curgere; o a doua măsură
este pusă în evidenţă de forma de difuzor pe care o capătă carcasa înaintea gurii de
refulare.
Forma paletei influenţează caracteristicile de presiune, debit, randament şi
chiar dimensiunile de gabarit. Astfel, paleta curbată înapoi asigură randamente
109
bune, caracteristici de presiune stabile la debite relativ mici, pe când paleta
curbată înainte realizează presiuni totale maxime, debite în general mari, în
schimb randamentele sunt mai mici; paleta radială se utilizează mai rar, dar este
convenabilă la unele construcţii de ventilatoare care trebuie să funcţioneze în
ambele sensuri de rotaţie (de exemplu, ventilatoarele pentru răcirea motoarelor
electrice).

2.13.3 Relaţia fundamentală şi parametrii funcţionali

Cinematica ventilatorului centrifug este similară cu cea de la pompe. În
figura 2.61 sunt reprezentate triunghiurile de viteze la rotorul ventilatorului.
Ecuaţia lui Euler este valabilă indiferent de natura fluidului şi, în consecinţă,
energia specifică teoretică, furnizată gazului de către un rotor ideal cu număr
infinit de palete este
1 1 2 2 u u t
v u v u Y − ·

, iar presiunea totală corespunzătoare
este:

( )
1 1 2 2 u u t
v u v u p − · ∆

ρ (230)

Fig. 2.61 Triunghiurile de viteze la intrarea şi ieşirea din rotorul ventilatorului
centrifug

Deoarece se pot scrie relaţiile generale: β ctg v u v
m u
− · şi
b D
Q
v
m
⋅ ⋅
·
π
, unde b este lăţimea paletei corespunzătoare diametrului D la care
viteza tangenţială este u , iar
m
v
este viteza meridiană – relaţia (230) se mai
scrie:

110
]
]
]

,
`

.
|

⋅ ⋅ ⋅
− −

,
`

.
|

⋅ ⋅ ⋅
− · ∆
∞ 1
1 1 1
2
1 2
2 2 2
2
2
1 1 β
π
β
π
ρ ctg
u b D
Q
u ctg
u b D
Q
u p
t
(231)

Rezultă că presiunea totală realizată de ventilator depinde în principiu de
turaţie şi de parametrii geometrici iniţiali şi finali ai canalului interpaletar. Se
remarcă faptul că în relaţie intervine ρ, deci natura gazului vehiculat.
Parametrii funcţionali la ventilatoare sunt:
1) Debitul volumic de gaz Q
2) Presiunea totală reală a ventilatorului, definită ca diferenţa dintre
presiunea totală medie la refulare şi aspiraţie şi calculată cu relaţia:

,
`

.
|
+ −

,
`

.
| ⋅
+ · ∆
2 2
2 2
a a
sa
r r
sr t
v
p
v
p p
ρ ρ
(232)
în care:
sa sr
p p , - presiunile statice;
v v a r
,
- vitezele medii în secţiunile de refulare şi aspiraţie.
Dacă

∆p reprezintă pierderile de presiune din interiorul ventilatorului atunci:


∆ − ∆ · ∆

p p p
t t


3) Puterea utilă (puterea netă transferată gazului) este:

[ ] W p Q P
t u
∆ ⋅ · (233)

cu Q în s m /
3
şi
2
/ m N in p ∆
4) Puterea absorbită P, definită ca puterea preluată de arborele ventilatorului de
la motorul de antrenare:

m h
P P P + · (234)

P
h
– puterea aerodinamică utilizată de ventilator pentru vehicularea gazului
P
m
– puterea consumată pentru acoperirea frecărilor (în lagăre, etanşări, inclusiv
frecarea dintre discul rotorului şi gaz).
5) Randamentul general definit prin raportul dintre puterea utilă şi puterea
absorbită.

111
P
P
u
· η (235)

În afara parametrilor menţionaţi, în domeniul ventilatoarelor se folosesc
coeficienţi funcţionali adimensionali şi relaţii de similitudine specifice. Mărimile
adimensionale utilizate înglobează şi exprimă dependenţa dintre parametrii
funcţionali (debit, presiune, putere) şi cei geometrici, respectiv cinematici
(dimensiuni principale, turaţii, viteze), cei mai importanţi sunt:
1) Coeficientul de presiune:

2
2
2
u
p
t
ρ
ψ

· (236)

2) Coeficientul de debit:
- pentru ventilatoare centrifuge:
2
2
2
4
u D
Q
⋅ ⋅
·
π
ϕ (237)

- pentru ventilatoare axiale:
( )
2
2 2
2
1
4
u D
Q
⋅ − ⋅
·
ν π
ϕ (238)
în care
2 1
/ D D · ν
3) Coeficientul de putere:

η
ψ ρ
π ρ
λ

·
⋅ ⋅ ⋅
·
2
2
3
2
4 2
D u
P
(239)

4) Coeficientul de rapiditate (funcţia caracteristică):

4
3
2 / 1
5 , 28

,
`

.
| ∆
·
ρ
σ
t
p
Q
n
(240)


cu [ ] [ ]
2
/ ; min / m kgf p rot n
t

sau pentru ventilatoare centrifuge:
4 / 3
2 / 1
ψ
ϕ
σ ·
(241)

112
şi pentru ventilatoare axiale:
( )
4 / 3
2 / 1 2 / 1
1
ψ
ν ϕ
σ

· (242)

5) Turaţia specifică:
4 / 3
2 / 1
20

,
`

.
| ∆
⋅ ⋅ ·
ρ
π
t
s
p
Q
n n (243)

Cu ajutorul coeficienţilor funcţionali adimensionali caracteristicile
( ) ( ) ( ) Q Q P Q p
t
η , , ∆ la n constant sau variabil, reprezentând trei familii de curbe
se reduc la trei caracteristici adimensionale care descriu comportarea unei întregi
familii de ventilatoare care au aceeaşi turaţie specifică (sau funcţie caracteristică)
şi sunt asemenea geometric (fig. 2.62).
Fig. 2.62 Caracteristicile adimensionale ale ventilatoarelor

Tipul de ventilator este caracterizat prin mărimea funcţiei caracteristice:
domeniul ventilatoarelor centrifuge corespunde valorilor σ = 0,1,..,0,8 respectiv
n
s
< 1400, iar al celor axiale valorilor σ = 0,75,…,2 şi n
s
> 1400.

2.13.4 Funcţionarea ventilatoarelor în reţea

Ventilatoarele pot funcţiona cu conductă de aspiraţie şi refulare (cazul
general) sau numai cu conductă de aspiraţie (exhaustor), respectiv refulare
(ventilator refulant). În toate aceste cazuri, interesează calculul presiunii totale a
ventilatorului ∆p
t
.
a) Ventilator cu conductă de aspiraţie: fig. 2.63.
113

Fig. 2.63 Ventilator cu conductă de aspiraţie

Mărimile au următoarele semnificaţii:
p
sa
- presiunea statică absolută la aspiraţie
p
sr
- presiunea statică absolută la refulare
p
da,dr
– presiunile dinamice la aspiraţie şi refulare
p
ta
– presiunea totală absolută la aspiraţie
p
tr
– presiunea totală absolută la refulare
∆p
t
– presiunea totală a ventilatorului
Se observă că ∆p
sr
= 0 deci:

( )
da dr ta tr
p p p p − + · − ·
sa t
Δp Δp (244)

Ponderea maximă în ∆p
t
o au pierderile de presiune în conducta de
aspiraţie ∆p
sa
. Utilizarea variantei este neindicată deoarece energia
corespunzătoare termenului cinetic se pierde în întregime.
b) Ventilator cu conductă de refulare: fig. 2.64.





114


Fig. 2.64 Ventilator cu conductă de refulare

În acest caz p
sa
= p
ta
, iar presiunea totală a ventilatorului este dată de
relaţia:

dr sa dr sr ta tr
p p p p p p + · − + · − · ∆
sr t
Δp p (245)

deci, presiunea totală a ventilatorului este dată de suma presiunii statice şi
dinamice în secţiunea lui de intrare în timp ce în secţiunea de ieşire a conductei de
refulare, gazul dispune numai de termen cinetic, presiunea statică relativă fiind
nulă (p
sr
= p
a
).
c) Ventilator cu conductă de aspiraţie şi refulare.
Schema de calcul rezultă asamblând diagramele de variaţie a presiunilor
din primele două cazuri, presiunea totală fiind:

( ) ( )
da dr sr ta tr
p p p p p − · + ∆ · − ·
sa t
Δp Δp (246)

d) Ventilator fără reţea.
Montajul este utilizat în unele cazuri însă numai la ventilatoarele axiale
(exemplu, ventilatoarele “de fereastră” sau “de acoperiş”). Deoarece ∆p
sr
= ∆p
sa
=
p
a
iar p
da
~ 0 (admiţând că v
a
≅ 0) rezultă:

115
2
ρ
2
r
dr t
v
p p · · ∆ (247)

Parametrii reali ∆p
t
şi Q, dezvoltaţi de ventilator într-o anumită instalaţie,
sunt determinaţi de punctul de funcţionare P la intersecţia caracteristicii interioare
I cu caracteristica reţelei II (fig. 2.65). Este important ca punctul de funcţionare să
se situeze în zona randamentului maxim al ventilatorului.
Fig. 2.65 Fig. 2.66
Punctul de funcţionare al Reglarea prin ştrangulare cu clapetă
ventilatorului în instalaţie

2.13.5 Reglarea ventilatoarelor

În timpul funcţionării, parametrii ventilatoarelor pot fi modificaţi prin
următoarele procedee:
a) Reglarea prin ştrangulare.
Reglarea se bazează pe modificarea căderii de presiune dinamice pe reţea
prin mărirea sau micşorarea coeficientului de rezistenţă locală a clapetei de reglaj
odată cu rotirea acesteia ζ=f(ϕ) (fig. 2.66). Procedeul este simplu, dar
neeconomic, o cantitate mare de energie este disipată pe rezistenţa locală.
b) Reglarea prin modificarea turaţiei.
Procedeul necesită motoare electrice de turaţie variabilă în cazul reglării
continue sau cutie de viteze în cazul reglării în trepte. Randamentul reglării este bun.
c) Reglarea prin dispozitiv de conducere este specifică ventilatoarelor
centrifuge de putere mare, fig. 2.67. La majoritatea ventilatoarelor lipseşte
aparatul director la aspiraţie, aşa încât α
1
= 90° şi
1
u v = 0; în cazul în care un
asemenea dispozitiv există, el determină o componentă
1
u v ) 90 (
1
≠ α , asigurându-
116
se în acest fel modificarea presiunii (relaţia lui Euler). Constructiv, dispozitivul de
conducere poate fi cu palete radiale sau cu palete axiale.

Fig. 2.67 Reglarea prin dispozitiv de conducere

2.14 Ventilatoare axiale

2.14.1 Generalităţi. Schema constructivă

În domeniul debitelor mari şi presiunilor reduse, se folosesc cu precădere
ventilatoarele axiale, caracterizate prin simplitate constructivă, gabarite reduse şi
randamente bune.
a) b) c)

Fig. 2.68 Ventilatoare axiale
a) Ventilator fără aparat director b) Ventilator cu aparat director
c) Ventilator cu două etaje

Construcţia obişnuită comportă carcasa 1 din tablă roluită, prevăzută la
capete cu flanşe, rotorul 2, în cele mai multe cazuri cuplat direct pe arborele
motorului 3, şi statorul, format din paletele statorice 4 şi calota 5 (fig. 2.68 a).
Rolul statorului este de redresare a curentului la ieşirea din rotor şi în acelaşi timp
de susţinere mecanică a arborelui ventilatorului sau motorului electric de
antrenare. La unele construcţii se prevede un aparat director 6 cu calotă de dirijare
(fig. 2.68 b). În fine, pentru realizarea unor presiuni mari se folosesc ventilatoarele
cu mai multe etaje (fig. 2.68 c).


117
2.14.2 Aerodinamica ventilatorului axial. Caracteristici

Schema fluxului prin ventilatorul axial (fig. 2.69) este asemănătoare cu cea de la
pompele axiale. O secţiune cilindrică de rază r executată în rotor şi desfăşurată în
plan determină reţeaua de profile rotorice. Debitul prin rotorul elementar de
anvergură dr este dQ = 2πr dr ∙v
a
, unde a v este viteza axială. În lipsa aparatului
director la intrare, gazul intră în reţea fără circulaţie ( a v v · 1 ), iar din triunghiurile
de viteze rezultă:

2 2 2
)
2
(
u
a
v
u v w − + ·

(248)

Pe de altă parte, forţa portantă este dF
z
= ρГ

w dr, unde Г = zГ
p
, z fiind
numărul de palete, iar Г
p
- circulaţia în jurul unei palete. Forţa tangenţială este
dT =dF
z
∙sin β

=zρГ
p

w dr⋅ sin β

= zρГ
p
dr v
a,
iar momentul necesar rotirii
rotorului elementar, dM = r dT = zρГ
p
dr v
a
r, respectiv puterea este dP = ω dM =
zρГ
p
ωv
a
rdr. Totodată, pentru rotorul elementar puterea este şi dP = ρ dQ Y
t
. Din
egalarea expresiilor puterii lui dP rezultă:

π
ω
2
p
t
z
Y
Γ
· (249)
Fig. 2.69 Schema de calcul al aerodinamicii ventilatorului axial

118
Cum Г
p
= Г
ABCD
= Г
DC
+ Г
AB
şi deoarece v
u1
= 0, înseamnă că Г
AB
= 0 şi
deci Г
p
= Г
DC
= tv
u2
, unde t = 2πr/z este pasul reţelei. Energia specifică teoretică
este prin urmare:

2 2
2
2
u u
u
t
uv rv
ztv
Y · · · ω ω
π
(250)
Când există un aparat director, 0
1
≠ u v , iar energia specifică este:

( )
1 2 u u t
v v u Y t · (251)

unde semnul + corespunde unei rotaţii a curentului imprimată de aparatul director
în sens contrar rotaţiei rotorului, iar semnul -, unei rotaţii care coincide cu sensul
de rotaţie a rotorului. Din relaţia (250) se constată că energia specifică imprimată
gazului de rotoarele elementare ar trebui să crească odată cu raza, deoarece creşte
viteza tangenţială u. Acest lucru ar însemna însă posibilitatea apariţiei unei
mişcări parazitare în sensul anvergurii, cu pierderi foarte importante pe paletă. De
aceea, la proiectare, fiecare rotor elementar se dimensionează în aşa fel încât să
dezvolte aceeaşi energie specifică, ceea ce se realizează, pe de o parte, prin
răsucirea paletei (profilul de la butuc cu unghi de aşezare mai mare decât cel de la
periferie) şi, pe de altă parte, prin micşorarea corzii profilelor în sensul
butuc-periferie. Energia specifică reală, transmisă gazului este mai mică decât cea
teoretică, cu suma pierderilor în rotor h
rs
, în aparatul director h
rad
şi în aparatul
redresor h
rs
, la care se adaugă şi pierderile datorită presiunii dinamice
corespunzătoare vitezei tangenţiale în aparatul redresor h
rsd
. Randamentul aeraulic
al ventilatorului va fi în consecinţă:

t
rsd rs rad rr
t t
h
H
h h h h
H
H
Y
Y + + +
− · · · 1 η
(252)

Pierderile menţionate se calculează astfel. Deoarece forţa axială pe profil
(fig. 2.69) se poate exprima şi prin relaţia A = h
pr
(t∙1), pierderile în rotor rezultă
sub forma:

a
r r x
rr
rv
w z
r
w z
t
F
t
A
h
π
ρ µ
β π
ρ µ
β 2 sin 2 sin
2




Γ
·
Γ
· · (253)

parametrul
z x r
R R / · µ fiind inversul fineţei profilului paletei rotorice. Pierderile
în aparatul director şi redresor au expresiile similare:
119
( )
a
ad ad ad
rad
rv
v z
h
π
ρ µ
2
2
Γ
· (254)

( )
a
s s s
rs
rv
v z
h
π
ρ µ
2
2
Γ
· (255)

În fine, pierderile datorită presiunii dinamice, corespunzătoare vitezei
tangenţiale în aparatul redresor, sunt date prin relaţia:

2
3
2
u rsd
v
R
h ρ · (256)

în care R este raza exterioară a aparatului redresor. În figura 2.70 este reprezentată
schema completă a fluxului pentru ventilatorul axial prevăzut cu aparat director şi
stator.
O problemă specifică maşinilor axiale este aceea a interstiţiului
paletă-carcasă care trebuie să fie minim. Un interstiţiu mare înseamnă un
important efect de capăt la paletă, turbioanele din această zonă cauzând scăderea
pronunţată a randamentului aeraulic al ventilatorului. Caracteristicile
ventilatorului axial la turaţie constantă sunt date în figura 2.71, în comparaţie cu
cele ale ventilatorului centrifug. În cazul în care turaţia se include ca parametru, se
obţine caracteristica universală (la ventilatoarele axiale, unghiul de aşezare α al
paletei rotorice poate fi inclus, de asemenea, ca parametru). Comparaţia curbelor
caracteristice pune în evidenţă faptul că la ventilatorul axial are loc un consum
mare de putere la debit nul, drept urmare nu se recomandă funcţionarea în zona
debitelor mici şi nici reglajul prin obturare.















120

Fig. 2.70 Fig. 2.71
Schema completă a fluxului prin Caracteristicile ventilatorului
ventilatorul axial axial

2.14.3 Zgomotul ventilatoarelor

Ventilatoarele, în special cele axiale, sunt surse importante de zgomot, iar
construirea ventilatoarelor silenţioase constituie un important criteriu de
competitivitate. Cauza principală a zgomotului este de natură aerodinamică, în
legătură cu comportarea aeroelastică a paletei ventilatorului. Viteza de rotaţie are
o deosebită importanţă, nivelul zgomotului crescând aproximativ cu puterea a
cincea a vitezei periferice. În afară de aceasta, soluţiile constructive la rotor şi
carcasă, numărul şi profilarea paletelor şi interstiţiul la carcasă determină esenţial
nivelul de zgomot. Ventilatoarele cu număr impar de palete sunt mai silenţioase.
În afara zgomotului aerodinamic, există şi vibraţii mecanice, determinate în
principal de neechilibrajul rotorului şi de uzura lagărelor.
În mod curent, drept criteriu pentru aprecierea zgomotului produs de
ventilatoare se foloseşte nivelul de intensitate acustică în decibeli, definit prin
relaţia logaritmică:

0
lg 10
I
I
L · , (257)

în care I este intensitatea acustică, iar I
0
=10
-12
[W/m
2
]-intensitatea corespunzătoare
pragului minim al audibilităţii. Testele de zgomot se fac cu fonometre, în instalaţii
speciale denumite camere fonice. Ventilatoarele se consideră silenţioase dacă
nivelul de intensitate sonoră la distanţa de 1,5 m este sub 60 dB, pentru banda de
frecvenţă de la 80 Hz la 8000 Hz, la orice punct de funcţionare de pe caracteristica
p
t
(Q).
121
CAPITOLUL 3

MAŞINI HIDRAULICE CU PRINCIPIU DE FUNCŢIONARE
VOLUMIC

3.1 Generatoare volumice

3.1.1 Generalităţi despre generatoarele volumice

Maşinile hidraulice volumice au drept caracteristică comună un proces de
aspiraţie refulare, discontinuu, volum cu volum. Destinate în special sistemelor de
acţionări hidraulice în care îndeplinesc funcţia de generator, dar şi de motor
hidraulic, funcţionează în cele mai multe cazuri cu ulei, dar în construcţii speciale
se pot vehicula şi alte lichide.
Pompele volumice constituie componente fundamentale ale sistemelor
hidraulice de acţionare, reglare şi comandă. Acestea transformă energia mecanică
furnizată de o maşină de antrenare (motor termic, electric sau hidropneumatic) în
energie hidraulică. Pompele volumice realizează presiuni mari ce pot ajunge la
1000 de bar, imposibil de obţinut cu turbopompele. În afară de aceasta se
caracterizează prin compactitate, robusteşe şi fiabilitate. Furnizarea lichidului în
mod discontinuu constituie un dezavantaj faţă de maşinile cu flux continuu care
însă poate fi substanţial ameliorat prin măsuri constructive.
Motoarele disponibile pentru antrenarea pompelor au uzual turaţii ridicate
şi momente mici, astfel că pompele volumice trebuie să fie “rapide” şi să aibă
performanţe cavitaţionale bune. În schimb, acţionarea sarcinilor mari, la turaţii
reduse, necesită motoare volumice “lente”, care funcţionează stabil la turaţii mici
şi furnizează momente mari cu randamente ridicate.

3.1.2 Principiul de funcţionare generatoarelor volumice

Pompele volumice sunt caracterizate de trecerea discontinuă a lichidului
din racordul de aspiraţie în cel de refulare, prin camere de volum variabil
constituite din elemente ale unui mecanism numite „elemente active”.
În faza de aspiraţie, camerele sunt conectate la racordul de aspiraţie,
volumul lor creşte, iar presiunea scade până la valoarea necesară umplerii cu
lichid. Când volumul camerelor devine maxim, acestea sunt închise mecanic şi
apoi conectate la racordul de refulare. Urmează scăderea volumului, care produce
suprapresiunea necesară pentru evacuarea lichidului în racordul de refulare.
Presiunea minimă în camere este presiunea de vaporizare a lichidului la
temperatura de funcţionare a pompei, iar presiunea de refulare poate fi teoretic
oricât de mare, fiind practic limitată numai de rezistenţa organelor pompei.
122
Teoretic, o cameră aspiră şi refulează într-un ciclu de pompare un volum
de lichid egal cu diferenţa dintre volumul său maxim
max
V şi volumul său
minim
min
V :

min max
V V V − · ∆ (1)

care nu depinde de presiunea de refulare, impusă practic de instalaţie.
Debitul volumic teoretic mediu
tm
Q , al pompei este proporţional cu
frecvenţa de refulare f:

f V Q
tm
⋅ ∆ · (2)

Debitul volumic teoretic (instantaneu) ) (t Q
t
, aspirat sau refulat de o
cameră, reprezintă viteza de variaţie a volumului acesteia:

dt
dV
t Q
t
· ) ( (3)

şi, în cazul general, este variabil în timp, depinzând numai de tipul mecanismului
utilizat şi de viteza de antrenare a elementului său conducător.
Debitul volumic real Q este mai mic decât cel teoretic Q
t
din cauza
pierderilor de lichid din spaţiile de înaltă presiune spre spaţiile de joasă presiune
ale pompei, prin interstiţiile necesare mişcării relative a elementelor active.
Pierderile volumice ΔQ = Q
t
– Q sunt proporţionale cu presiunea de refulare,
astfel că debitul volumic real scade faţă de cel teoretic la creşterea presiunii.
Debitul volumic real este mai mic decât cel teoretic şi din cauza compresibilităţii
lichidului.
Datorită uzurii inerente a elementelor de etanşare, pierderile volumice
cresc în timp, alterând randamentul (debitul) volumic. Durata de utilizare a unei
pompe este limitată de scăderea excesivă a acestuia.
Atunci când elementele active nu pot realiza închiderea şi comunicarea
alternativă a camerelor de volum variabil cu racordurile, pompa trebuie prevăzută
cu un sistem de distribuţie. Nesincronizarea acestuia cu elementele active poate
provoca depresiuni şi suprapresiuni importante în camerele pompei şi micşorarea
debitului.
Momentul teoretic M
t
, necesar pompării este proporţional cu rezultanta
forţelor de presiune de pe elementele active, deci depinde doar de sarcina şi de
mărimea pompei, fiind independent de turaţia acesteia. Pulsaţiile debitului
determină pulsaţii de presiune, astfel că momentul teoretic este variabil în timp.
Momentul real M depinde şi de turaţie datorită frecărilor.
123
Presiunea instantanee în racordul de aspiraţie este determinată de
pierderea de sarcină pe traseul de aspiraţie, impusă de debitul instantaneu. Astfel,
turaţia maximă a pompelor volumice este limitată de apariţia fenomenului de
cavitaţie. O altă limitare a turaţiei rezultă din solicitările elementelor
mecanismului pompei, dar uzual condiţia de cavitaţie este mai severă.
Pompele volumice sunt utilizate în domeniul debitelor mici şi a sarcinilor
mari.

3.1.3 Studiul pompelor volumice

Cunoaşterea pompelor volumice interesează trei genuri de activitate
tehnică:
• Concepţia – are ca scop proiectarea acesteia astfel încât să se
obţină parametrii funcţionali (debit, sarcină, înălţime de aspiraţie
etc.) şi obiective tehnico-economice (randament maxim, cost
minim, fiabilitate etc.)
• Execuţia – are drept scop realizarea pompei conform proiectului,
în condiţiile tehnice şi economice date
• Utilizarea – implică alegerea dintre pompele disponibile, a aceleia
care corespunde cel mai bine particularităţilor instalaţiei: montajul,
punerea în funcţiune, exploatarea şi remedierea defecţiunilor.
Datorită conţinutului temei de proiectare se vor trata doar problemele ce
ţin de concepţie.

3.1.4 Clasificarea pompelor volumice

Criteriul principal de clasificare a pompelor volumice le separă în pompe
cu deplasare continuă, în care lichidul de lucru se deplasează într-un singur sens,
pe întreaga rotaţie a organului de variaţie volumică şi cu deplasare alternativă,
în care lichidul se deplasează în două sensuri contrare şi alternative pe fiecare
rotaţie a fiecărui organ de variaţie volumică.











124
Tabelul 3.1
Tipul de pompă
Presiuni uzuale
[bar]
Turaţii
uzuale
[rpm]
Vâscozitatea
recomandată
[cSt]
Randa-
mentul
total
0


1
0
0

2
0
0

3
0
0

4
0
0

5
0
0

C
u

d
e
p
l
a
s
a
r
e

c
o
n
t
i
n
u
ă

P
o
m
p
e

c
u

a
n
g
r
e
n
a
j
e

Cu dantură
exterioară



1500
3000
40
80
0,75
Cu dantură
interioară


1500
3000
50
100
0,7
Cu şurub


1000
5000
80
200
0,75
P
o
m
p
e

c
u

p
a
l
e
t
e

Palete
rotitoare cu o
excentricitate


500
1500
30
50
0,8
Palete
rotitoare cu
dublă
excentricitate


500
3000
30
50
0,82
Palete fixe


500
1500
30
50
0,8
C
u

d
e
p
l
a
s
a
r
e

a
l
t
e
r
n
a
t
i
v
ă

P
o
m
p
e

c
u

p
i
s
t
o
a
n
e

a
x
i
a
l
e

Cu disc
înclinat



1000
3000
30
50
0,85
Cu bloc
înclinat



500
1500
30
50
0,85
P
o
m
p
e

c
u

e
x
c
e
n
t
r
i
c

Cu pistoane
radiale



1000
2000
20
50
0,88
Cu pistoane
în linie



1000
2000
20
50
0,88










125
3.2 Pompe cu piston

3.2.1 Construcţia şi principiul de funcţionare

Sunt maşini hidraulice în care fluidul de lucru este pus în mişcare prin
deplasarea rectilinie alternativă, în corpul pompei, a unui piston care asigură
variaţia de volum. Sensul mişcării pistonului se schimbă periodic, astfel încât la
capetele cursei (în punctele moarte) viteza devine nulă, mişcarea fluidului fiind
deci pulsatorie. Performanţele acestor pompe sunt mai bune la construcţiile
orizontale, la care puterile pot ajunge la peste 1500 KW. Faţă de maşinile cu
principiu dinamic, pompele volumice cu piston au următoarele avantaje:
a) pot asigura presiuni de refulare foarte mari;
b) presiunea de refulare nu depinde de viteza pistonului, ea putând fi
păstrată constantă la diverse debite;
c) funcţionează cu randamente bune;
d) sunt autoamorsabile.
Dezavantajele acestor maşini sunt următoarele:
a) debit relativ redus datorită secţiunilor mici de trecere, vitezelor mici de
circulaţie şi trecerilor multiple prin punctele de viteză nulă;
b) construcţie complicată datorită organelor de închidere şi mişcării
alternative a pistonului;
c) debit pulsatoriu.
Pompele cu piston se pot clasifica după:
1. tipul constructiv:
- cu un singur cilindru (maşini simplex);
- cu doi cilindri în paralel (maşini duplex);
- cu trei cilindri în paralel (maşini triplex).
2. după numărul de feţe active:
- cu simplu efect (au o singură faţă activă);
- cu dublu efect (au două feţe active);
- diferenţiale (cu simplu efect pe aspiraţie şi cu dublu efect pe
refulare sau invers).
3. după felul acţionării:
- pompe acţionate de motoare prin intermediul unui mecanism bielă-
manivelă;
- pompe acţionate direct, antrenate de o maşină cu abur sau aer
comprimat;
În figura de mai jos 3.1 este prezentată schema constructivă a unei pompe
monocilindru, cu piston şi mecanism bielă-manivelă. Distribuţia se realizează cu
două supape, una de aspiraţie, cealaltă de refulare, iar în cazul presiunilor mari se
folosesc câte două supape (înseriate) pe fiecare circuit.
126
Funcţionarea pompei cu piston se bazează pe modificarea ciclică a
volumului de lucru. Un ciclu de funcţionare este format din două faze: prima, în
care, prin deplasarea pistonului în sensul de creştere a volumului de lucru, în
cavitatea de lucru apare o depresiune care determină aspiraţia prin supapa de
aspiraţie; a doua, în care prin deplasarea pistonului în sensul în care volumul de
lucru scade, presiunea creşte şi fluidul este evacuat prin supapa de refulare.


Fig. 3.1 Schema constructivă a pompei cu piston

Cilindreea pompei (volumul de lichid refulat pe cursă) este
4 /
2
h D V ⋅ ⋅ · π , D fiind diametrul, iar h cursa pistonului. La n rot/min ale
arborelui de antrenare, rezultă debitul mediu teoretic:

60 4 60
2
n
h
D n
V Q ⋅ ⋅

· ⋅ ·
π
(1)

Debitul mediu efectiv este mai mic din cauza pierderilor la etanşarea
pistonului şi la supape şi anume:

t v
Q Q ⋅ ·η ) 96 , 0 .. .......... 93 , 0 ( ·
v
η (2)

Calculul debitului instantaneu presupune determinarea vitezei pistonului.
Astfel, pentru mecanismul bielă-manivelă, spaţiul parcurs de piston este:

γ α γ π α cos cos ) cos( cos r L r L x − · − + · (3)

Dar:
γ α sin sin
L
r
· , deci γ α
2
2
2
sin 1 cos
L
r
− · (4)
127
Deoarece 1 <
L
r
, de obicei 1/5 dezvoltarea în serie a radicalului se poate
limita fără erori importante la primii doi termeni adică γ α
2
2
2
sin
2
1
1 cos
L
r
⋅ − ≅ şi
deci:

γ γ
2
2
sin
2
1
cos
L
r
r L x ⋅ − ⋅ − · (5)

Viteza pistonului se obţine derivând pe x în raport cu timpul:

) 2 sin
2
(sin 2 sin
2
sin
2
γ γ ω
γ
γ
γ
γ
L
r
r
dt
d
L
r
dt
d
r
dt
dx
v − · ⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ · · (6)

iar debitul instantaneu rezultă de forma:

) ( , ) 2 sin
2
(sin
*
ω γ γ ω ⋅ ⋅ · ⋅ · − ⋅ ⋅ ⋅ · ⋅ · r A k q k
L
r
r A v A q (7)


Fig. 3.2 Variaţia debitului instantaneu în funcţie de unghiul de rotaţie

În figura 3.2 este reprezentată variaţia debitului
*
q cu unghiul de rotaţie al
manivelei. Curba debitului unui cilindru unic poate fi considerată ca suma unei
semisinusoide sinγ şi a unei sinusoide complete sin2γ afectată de coeficientul –
r/2L; deoarece r/L ≅ 1/5, variaţia debitului se abate puţin de la forma sinusoidală.
La pompa monocilindru cu simplu efect, pulsaţia debitului este inacceptabil de
mare, deoarece pe intervalul unghiular [ ] π π 2 , , debitul refulat este nul. Pulsaţia
debitului se poate reduce substanţial dacă pompa este cu dublu efect. În acest caz,
ambele feţe ale pistonului sunt active, aspiraţia şi refularea având loc simultan.
128

Fig. 3.3 Pompă cu piston simplex Fig. 3.4 Pompă cu piston diferenţială

Principiul funcţional al unei pompe simplex cu piston, cu două feţe active,
de tipul celui din fig.3.3, este următorul: la deplasarea pistonului de la dreapta
spre stânga, în cavitatea I presiunea creşte, se închide supapa i
1
, se deschide
supapa s
1
şi are loc refularea. La aceeaşi deplasare a pistonului, în cavitatea II
presiunea scade, supapa s
2
se închide, supapa i
2
se deschide şi se produce aspiraţia.
La cealaltă cursă a pistonului au loc, de asemenea, o aspiraţie şi o refulare, numai
că rolul celor două cavităţi de lucru se schimbă.
129

Fig. 3.5
Pompă cu piston cu două feţe active
a)variaţia debitului instantaneu în funcţie de unghiul de rotaţie;
b) schema constructivă de principiu

Aşa cum se observă în fig. 3.5, în cazul pompelor cu piston cu două feţe
active, pe intervalul [ ] π 2 , 0 faţa stângă a pisonului de arie 4 / ) (
2 2 '
d D A − ⋅ · π va
refula şi ea debitul
* ' '
q k q ⋅ · , unde ω ⋅ ⋅ · r A k
' '
, adică la fiecare cursă a
pistonului vom avea debit. În fine, dacă pompa este construită cu mai mulţi
cilindri în aşa fel încât decalajul unghiular între ei să fie 2 z / π , z fiind numărul de
cilindri în diagrama de debit, sinusoidele vor fi decalate cu acelaşi interval
unghiular, rezultând o pulsaţie a debitului cu atât mai mică, cu cât numărul
cilindrilor este mai mare. În acest caz, pentru acţionarea pistoanelor se foloseşte,
de obicei, o camă (fig.3.6), debitul pompei calculându-se cu relaţia:

60 / 2 z n A e Q ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · (8)
130

Fig. 3.6 Pompă cu pistoane în stea

În fig. 3.7 este prezentată o maşină cu piston cu o singură faţă activă, de
tip duplex. Pompa are două pistoane calate la 90˚. Acest tip de maşină hidraulică
are o largă utilizare la bordul navelor deoarece debitarea este mai uniformă decât
prin varianta simplex, iar realizarea ei în varianta constructivă verticală reduce
spaţiul necesar amplasării. În figură s-au făcut următoarele notaţii: 1–elemente de
distribuţie; 2,3- reductor melc-roată melcată, 4- sistem bielă-manivelă; 5- piston.
Neuniformitatea debitării pompei are un efect negativ asupra funcţionării
instalaţiei pentru că introduce vibraţii în aceasta. Pentru diminuarea acestui
neajuns, se recurge la folosirea unor vase tampon (acumulatoare), montate
îndeosebi pe refularea pompelor cu o faţă de lucru.
131

Fig. 3.7 Pompă cu piston duplex

3.2.2 Performanţe şi domenii de utilizare

Pompele cu piston prezintă avantajul că realizează valori mari ale
presiunilor de lucru, peste 200 bari, fapt care compensează neajunsurile debitării
neuniforme. Sunt întâlnite la bordul navelor îndeosebi la instalaţiile la care
condiţiile de funcţionare pe aspiraţie sunt grele sau foarte grele (instalaţia de
santină, instalaţia de transfer combustibil şi ulei, etc.). Realizează debite specifice
relativ mici, însă au şi unele avantaje nete faţă de alte maşini hidraulice:
- asigură o aspiraţie uscată;
- pot manipula lichide calde şi reci;
- fluidul de lucru poate avea în componenţa sa şi suspensii mecanice.
Gabaritele şi greutăţile maşinilor cu piston sunt totuşi mari faţă de celelalte
pompe, deoarece, neputând fi antrenate la turaţii mari, au prevăzut un reductor
între motorul de antrenare şi axul manivelelor. Antrenarea cu viteze periferice
mari a axului manivelelor duce la acceleraţii mari ale pistoanelor la capetele de
132
cursă, ceea ce provoacă desprinderea lichidului de piston ca urmare a scăderii
presiunii, deci apariţia cavitaţiei. Din acest motiv, turaţiile de antrenare sunt
adeseori limitate la valori cuprinse între 40 şi 180 rot/min. Utilizarea reductoarelor
pe lanţul de antrenare a pompei are consecinţe directe nu numai asupra gabaritului
şi greutăţii maşinii, ci şi asupra preţului de cost.

3.3 Pompe cu pistonaşe radiale

3.3.1 Construcţia şi principiul funcţional

Pompele cu pistonaşe radiale fac parte din categoria generatoarelor
hidraulice volumice şi se utilizează cu precădere în acţionările hidraulice.
La pompele cu pistonaşe radiale, poziţia pistonaşelor în blocul cilindrilor
este pe raza, variaţia ciclică a volumelor de lucru realizându-se datorită dispunerii
excentrice a blocului cilindrilor faţă de statorul pompei. Pompele cu pistonaşe
radiale sunt, în principal, de două tipuri:
- cu alimentare exterioară;
- cu alimentare interioară.
La maşinile cu alimentare interioară, distribuţia se face central, prin axul
motorului ca în figura 3.8, unde rotorul se roteşte în sensul acelor de ceasornic.

Fig. 3.8 Schema pompei cu pistonaşe radiale cu alimentare interioară
1 - rotor; 2- piston radial; 3 - stator; 4 – ax central;
5 – orificiu de aspiraţie; 6 – orificiu de refulare
133
Între rotorul 1 şi statorul pompei 3 există excentricitatea e datorită căreia
fiecare piston radial 2 execută o cursa h = 2e

; distribuţia se face prin axul central
fix care cuprinde canalizaţia de aspiraţie şi cea de refulare. Statorul are rol de
ghid, contactul pistonaşelor la suprafaţa de ghidare fiind menţinut datorită forţei
centrifuge a unor arcuri sau inele laterale de ghidare.
Pistoanele 2 culisează în cilindrii radiali practicaţi în blocul rotativ 1
amplasat excentric faţă de carcasă. Distanţa dintre carcasă şi blocul cilindrilor este
variabilă: pe un arc de 180
o
în sensul rotaţiei creşte, pistoanele ies din cilindri şi
aspiră lichid prin fereastra de aspiraţie a distribuitorului; urmează scăderea
distanţei dintre carcasă şi blocul cilindrilor, care determină pătrunderea
pistoanelor în cilindri şi evacuarea lichidului prin fereastra de refulare a
distribuitorului.
Frecarea excesivă dintre pistoane şi carcasă este evitată prin utilizarea unui
rulment, a lagărelor hidrostatice sau a unor role ataşate pistoanelor, care se
deplasează în canale practicate în pereţii laterali ai carcasei.

Fig. 3.9 Pompă cu pistonaşe radiale cu alimentare interioară cu debit variabil
1- carcasă; 2- stator; 3- bucşă de fricţiune; 4- şurub pentru reglarea
excentricităţii; 5- distribuitor; 6- pistonaş; 7- rolă.

În figura 3.9 este prezentată o maşină cu pistonaşe radiale cu debit variabil
la care reglarea excentricităţii şi deci a cilindreei se face cu ajutorul unui sistem de
tip şurub – piuliţă. Pompele cu pistonaşe radiale se fabrică într-o varietate mare de
forme constructive. Principiul de funcţionare este acelaşi pentru toate tipurile,
diferite fiind numai modul în care se face distribuţia lichidului de lucru la
aspiraţie, respectiv refulare şi felul în care are loc contactul dintre suprafaţa
frontală a pistonaşelor şi stator.
Prin dispunerea pistoanelor pe mai multe rânduri se pot obţine debite mari
în condiţiile unui gabarit redus. Reglarea debitului se face simplu, prin
modificarea excentricităţii rotorului faţă de carcasă.
134
Randamentul volumic şi cel total au valori ridicate, presiunea maximă
fiind cuprinsă între 350 şi 420 bar.
În figura 3.10 sunt ilustrate câteva moduri de realizare a contactului dintre
pistonaş şi stator. Pistoanele au de asemenea tijele articulate excentric.
Distribuţia pompelor cu alimentare exterioară se face prin nişte canale
periferice ale carcasei, distribuitorul lipsind. Dirijarea uleiului către aspiraţie,
respectiv refulare se face prin aceleaşi canale care sunt legate la conductele de
aspiraţie şi refulare.
Fig 3.10 Contactul pistonaş- stator

3.3.2 Performanţe şi domenii de utilizare

Pompele cu pistonaşe radiale au, în general, pentru puteri mari (uneori
până la 3000 kW), debite de până la 8000 l/ min şi presiuni de 250-300 bar.
Turaţiile de antrenare variază între 100 şi 1500 rot/min. Aceste pompe sunt
folosite la nave în majoritatea cazurilor la acţionările hidrostatice.

3.3.3 Elemente de calcul la pompele cu pistonaşe radiale

Pentru început, se pune problema calculului de predimensionare. Datele de
intrare sunt debitul Q, presiunea p şi turaţia n. Dacă se notează cu d diametrele
pistonaşelor, cu h cursa, cu η
v
randamentul volumic, iar cu z numărul de pistonaşe,
atunci debitul Q va avea expresia:

v p
n V Q η · (1)

unde η
v
= 0, 96 ~ 0, 98. Din relaţia de mai sus se poate scoate cilindreea V
p
:

v
p
n
Q
V
η
· (2)
Pe de altă parte însă, din figura 3.11 se vede că, pentru un pistonaş, cursa
este h = 2e. În acest caz:
135
e
d
z V 2
4
2
π
· (3)

Cunoscând turaţia n a discului, se scrie expresia debitului teoretic sub
forma produsului dintre turaţie şi cilindree:

e
d
nz nV Q
t
2
2
π
· · (4)

Fig. 3.11 Schema de calcul la pompa cu pistonaşe radiale

În funcţie de debitul teoretic se poate calcula debitul real:

v t
Q Q η · (5)

unde η
v
este randamentul volumic. Literatura recomandă valorile raportului dintre
excentricitatea “e“ şi diametrul pistonaşelor d, prin valoarea constantei ψ = e/d.
În aceste condiţii,

Q n
d
z
v
· η ψ
π
2
3
(6)

de unde, prin urmare, se poate determina relaţia de predimensionare a diametrului
pistonaşului pompei:

3
2
v
n z
Q
d
η ψ π
·
(7)
136
Se consideră acum contururile statorului şi rotorului dispuse unul faţă de
celalalt la distanţa e. Pentru început, se pune problema calculului cinematic. În
triunghiul OAO
1
din figura 3.11 se poate scrie:

ϕ ϕ cos 2 ) 180 cos( 2
2 2 2 2 2
1
A eO A O e A eO A O e A O + + · − − + ·
o
(8)

Pe de altă parte:

x r A O + · ; e r R A O + · ·
1
; e O O ·
1
(9)

introducând relaţia (9) în (8), se obţine:

ϕ cos ) ( 2 2 ) (
2 2 2 2
x r e x rx r e e r + + + + + · + (10)

sau după unele prelucrări simple:

ϕ cos ) ( 2 2 2
2
x r e x rx re + + + · (11)

Ordonând după puterile descrescătoare ale lui x, va rezulta:

0 ) 1 (cos 2 ) cos ( 2
2
· − + + + ϕ ϕ er e r x x (12)

rezolvând ecuaţia (12) în raport cu x, se obţine cursa pistonului la un moment
oarecare t:

ϕ ϕ
2 2 2
cos 2 ) cos ( e er r e r x + + + + − · (13)

Derivând această expresie în raport cu timpul, se va obţine viteza relativă:

,
`

.
|
+ +
+ ·
+ +
+ · · ·
er e r
e
e
e er r
e
e x
dt
dx
v
r
2 cos
sin cos
sin
cos 2
sin cos
sin
2 2 2 2 2 2
2
ϕ
ϕ ϕ
ϕ ω
ϕ
ϕ ϕ ω
ϕ ω & (14)

Dacă se neglijează la numitorul fracţiei termenii ce conţin pe e, va rezulta:

,
`

.
|
+ · ϕ ϕ ω 2 sin
2
sin
r
e
e v
r
(15)

137
Derivând din nou în raport cu timpul, se va obţine acceleraţia relativă:

,
`

.
|
+ · · · ϕ ϕ ω 2 cos
2
cos
2
r
e
e x
dt
dv
a
r
r
& &
(16)

Acceleraţia de transport (centripetă) va fi:

( ) ϕ ϕ ω ω ω cos cos 2 ) (
2 2 2 2 2 2
e e er r x r A O a
t
− + + · + · ⋅ · (17)

iar acceleraţia Coriolis:

,
`

.
|
+ · · ϕ ϕ ω ω 2 sin
2
sin 2 2
2
r
e
e v a
c
(18)

Pentru calculul debitului teoretic se pleacă de la expresia cilindreei definită
prin produsul dintre aria pistonaşului şi cursă:

h
d
z V
4
2
π
· (19)

La pompele cu pistonaşe radiale:

h = 2
e


şi în aceste condiţii:

2
2
e d z
V
π
· (20)

iar debitul teoretic va fi:

e
d
nz Q
t
2
2
π
· (21)

Debitul real se calculează în funcţie de debitul teoretic şi randamentul
volumic:

v t
Q Q η · (22)
138
3.3.4 Neuniformitatea debitării la pompele cu pistonaşe radiale

Aprecierile făcute la pompele cu pistonaşe axiale referitor la
neuniformitatea debitării rămân aceleaşi din punct de vedere cantitativ şi la
pompele cu pistonaşe radiale. La început se stabileşte expresia debitului
momentan al unui pistonaş considerând viteza relativă dată mai sus:

,
`

.
|
+ · · ϕ ϕ ω
π π
2 sin
2
sin
4 4
2 2
1
r
e
e
d
v
d
q
r
(23)

Presupunem că pompa are în total z pistonaşe, din care numai p lucrează
pe refulare. În aceste condiţii, debitul momentan livrat de cele p pistonaşe se poate
obţine prin însumarea celor p debite
1
q :

,
`

.
|
+ · ·
∑ ∑
· ·
i i
p
i
p
i
t
r
e
e
d
q q ϕ ϕ ω
π
2 sin
2
sin
4
1
2
1
1
(24)

Pentru că excentricitatea e este mult mai mică decât raza r, se neglijează
termenul al doilea din paranteza membrului drept al ecuaţiei de mai sus:

i
p
i
t
e
d
q ϕ ω
π
sin
4
1
2

·
·
(25)

Aşa cum am arătat la pompele cu pistonaşe axiale,

( )γ ϕ ϕ 1 − + · i
i
(26)

unde
z
π
γ
2
· , reprezintă pasul unghiular. Cu această observaţie, ecuaţia (25)
devine:

[ ] [ ]
∑ ∑
· ·
− + · − + ·
p
i
p
i
t
i e
d
i e
d
q
1
2
1
2
) 1 ( sin
4
) 1 ( sin
4
γ ϕ ω
π
γ ϕ ω
π
(27)

Ţinând cont că suma din membrul drept al ecuaţiei de mai sus se poate
pune sub forma:
139
[ ]
,
`

.
|
− + · − +

·
z
p
p
i
p
i
π γ
ϕ
γ
γ
γ ϕ
2
sin
2
sin
2
sin
) 1 ( sin
1
(28)

se găseşte expresia debitului refulat total:

,
`

.
|
− + ·
z
p
p
e
d
q
t
π γ
ϕ
γ
γ
ω
π
ϕ
2
sin
2
sin
2
sin
4
) (
2
(29)

Plecând de la expresia generală a gradului de neuniformitate a debitării:

med
q
q q
min max '

· δ (30)

se defineşte debitul momentan mediu:

en z
d
q
med
2
4
2
π
· (31)

în cazul pompelor cu un număr par de pistonaşe
2
z
p · şi
z
π
γ
2
· , prin urmare:

,
`

.
|
− ·
,
`

.
|
− ⋅ +

·
z
z
e
d
z
z
z
z
z
z
e
d
q
t
π
ϕ
π
ω
π π π
ϕ
π
π
ω
π
ϕ cos
sin
1
4 4
2
sin
2
sin
4
2
sin
4
) (
2 2
(32)
se face din nou notaţia:

,
`

.
|
− ·
z
z
π
ϕ
π
ψ cos
sin
1
(33)

cu care din ecuaţia (32) a lui ) (ϕ
t
q se determină expresiile debitelor instantanee
maxim şi minim:
140
max
2
max
4
ωψ
π
e
d
q
t
· ;
min
2
min
4
ωψ
π
e
d
q
t
· (34)

în care:

z
z
π
ψ π
ϕ
sin
1
max
·
·
;
z
ctg
π
ψ
ϕ
·
·0 min
(35)

În aceste condiţii, expresia gradului de neuniformitate a debitării la pompa
cu un număr par z de pistonaşe radiale devine:

2
2
2
2
'
2 2
sin
cos 1
2
sin
cos
sin
1
4
z z
tg
z
z
z
z
zen
d
z
z
z
e
d
zpar
π π π
π
π
π
π
π
π
π
ω
π
δ ≈ ·

,
`

.
|

·
]
]
]
]
]
]


· (36)

În cazul pompelor cu un număr impar de pistonaşe,
2
1 +
·
z
p şi repetând
calculele se găseşte că:

2
2
'
8z
zimpar
π
δ ≈ (37)

Se observă că gradul de neuniformitate a debitării în cazul pompelor cu
număr impar de pistonaşe este de patru ori mai mic decât în cazul pompelor cu
numar par. De asemenea, δ se micşorează cu pătratul lui z. Din acest motiv, se
recomandă numere impare cât mai mari de pistonaşe.

3.3.5 Calculul momentului rezistent la maşinile motoare cu pistonaşe
radiale

Consideram cazul unui pistonaş radial aflat în contact intim cu cercul
director al statorului pompei, fig. 3.12.
Presupunem că presiunea de pe faţa activă a pistonaşului este p. Forţa din
pistonaş determinată de presiunea p este:

141
p
d
F F
x p
4
2
π
· · (38)

iar componentele sale tangenţială şi normală sunt respectiv:

β
π
β tg p
d
F F
x t
⋅ · ·
4
tan
2
;
β
π
cos 4
2
p d
N ⋅ · (39)



Fig. 3.12 Schema de calcul a momentului rezistent

Momentul dat de pistonaş este:

A O F R F M
t t
⋅ · ⋅ ·
1


unde:

A E E O A O + ·

S-a arătat mai înainte, atunci când s-a analizat figura 3.11, că:

β ϕ cos cos R e A O + ·

ceea ce conduce la:
( ) β β ϕ
π
tg R e p
d
M ⋅ + · cos cos
4
2
1
(40)
142
Deoarece din scrierea în două moduri a segmentului E O
1
(vezi fig.3.11)
se poate obţine relaţia de legatură dintre unghiurile φ şi β:

ϕ β sin sin
R
e
· (41)

vom avea mai departe:

ϕ β
2
2
2
sin 1 cos
R
e
− ·
(42)

sau în cazul unghiului mic β:


(43)


În aceste condiţii, forţa generată pe pistonaş de presiune şi momentul
rezistent la un singur pistonaş în raport cu punctul O din figura 3.12 vor avea
expresiile:

ϕ
ϕ
π
2
2
2
2
sin
2
1
sin
4
R
e
R
e
p
d
F
t

· (44)

]
]
]

,
`

.
|
− +

· ϕ ϕ
ϕ
ϕ
π
2
2
2
2
2
2
2
1
sin
2
1 cos
sin
2
1
sin
4 R
e
R e
R
e
R
e
p
d
M
(45)

Momentul total al tuturor celor p pistonase cuplate pe refulare se obţine
prin însumare:
]
]
]

,
`

.
|
− +

· ·
∑ ∑
· ·
i i
p
i
i
i
p
i
i t
R
e
R e
R
e R
e
p
d
M M ϕ ϕ
ϕ
ϕ π
2
2
2
1 2
2
2
2
1
sin
2
1 cos
sin 1
sin
4
(46)

ϕ β
2
2
2
sin 1 cos
R
e
− ·
143
Din relaţia anterioară se observă că momentul rezistent total depinde de
unghiul de rotire γ ϕ ϕ ) 1 ( − + · i
i
unde z / 2π γ · .
Atât la pompe, cât şi la motoare, momentele rezistente sunt pulsatorii şi ele
se pot constitui în elemente de excitare a sistemului mecanic, putând provoca
vibraţii torsionale. Din raţiuni pur constructive, raportul ) 2 /(
2 2
R e se poate neglija.
În aceste condiţii, expresia momentului total se simplifică, putând fi scrisă sub
forma:

[ ] R e
R
e
p
d
M
i
p
i
i t
+ ·

·
ϕ ϕ
π
cos sin
4
1
2
(47)

În final, puterea pompei va fi:

pompa pompa
med P
Qp
M P
η η
ω
· ·
(48)

iar cea a motorului hidraulic:

mot
mec
med M
Qp M P η
η
ω
· ·
(49)

3.4 Pompe cu pistonaşe axiale

3.4.1 Construcţia şi principiul funcţional

Pompa se compune dintr-un bloc al cilindrilor în care sunt amplasate
pistonaşele axiale, dintr-un disc pe care sunt fixate la unul din capete tijele
pistonaşelor (prin intermediul unor articulaţii sferice) şi dintr-o placă de
distribuţie.
Poziţia relativă a acestor elemente şi sistemul lor de antrenare definesc trei
tipuri mari de maşini: pompe cu pistonaşe axiale cu bloc fix înclinat, fig. 3.13 (a),
pompe cu disc înclinat fig. 3.13 (b) şi pompe cu disc fulant fig. 3.13 (c). Din punct
de vedere al posibilităţilor de debitare, maşinile cu pistonaşe axiale sunt de două
tipuri: cu debit constant şi cu debit variabil.
144

Fig. 3.13 Pompe cu pistonaşe axiale. Variante constructive

Pompele cu pistonaşe axiale sunt cele mai răspândite, utilizându-se
frecvent în sistemele de acţionare hidraulică datorită gabaritului redus,
reversibilităţii, posibilităţii de reglare a debitului şi momentului de inerţie redus al
părţii mobile. Cilindrii sunt dispuşi circular într-un bloc, având axele paralele cu
axa de rotaţie a acestuia. Mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor este
determinată de un disc a cărui axă este înclinată faţă de axa blocului cilindrilor.
Discul poate fi imobil sau în mişcare de rotaţie. În primul caz, contactul dintre
pistoane şi discul înclinat se face printr-un rulment radial-axial sau prin lagăre
hidrostatice, pistoanele fiind extrase din cilindri de o placă de reţinere a patinelor
hidrostatice, de arcuri amplasate în cilindri sau prin supraalimentarea pompei la o
presiune corespunzătoare turaţiei. În cazul pompelor cu disc mobil, acestea
acţionează pistoanele prin biele având ambele extremităţi sferice. Desprinderea
bielelor de pistoane şi de disc în faza de aspiraţie este împiedicată prin mai multe
procedee, cel mai utilizat fiind sertizarea. Dacă arborele pompei roteşte blocul
cilindrilor, pompa se numeşte „cu disc înclinat”; dacă arborele roteşte discul şi
acesta antrenează blocul cilindrilor, pompa se numeşte „cu bloc înclinat”. În acest
caz, transmiterea mişcării de la disc la bloc se face cu un arbore cardanic (figura
3.14), prin contactul lateral dintre biele şi pistoane sau printr-un angrenaj conic.
Datorită rotaţiei blocului cilindrilor faţă de carcasă, este posibilă realizarea
distribuţiei cu distribuitor fix frontal, plan sau sferic, care limitează presiunea
maximă de funcţionare la 350 … 450 bar.

Pompă cu
pistonaşe axiale
Pompă cu pistona;e axiale cu
disc fulant Pompă cu pistonaşe axiale cu
bloc fix înclinat
145


Fig. 3.14 Pompă cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat

Fig. 3.15 Secţiune longitudinală printr-o pompă cu pistonaşe axiale cu bloc
înclinat şi debit constant

146
Fig. 3.15 prezintă o secţiune longitudinală printr-o pompă cu pistonaşe
axiale cu debit constant. În figură s-au făcut notaţiile: 1-arbore; 2-carcasă; 3-
articulaţii sferice; 4-piston plunjer; 5-orificiu de aspiraţie; 6-distribuitor; 7-blocul
cilindrilor; 8-şurub de strângere; 9-lagăr de rostogolire; 10-disc în mişcare de
rotaţie.
Blocul cilindrilor este înclinat faţă de arborele motor la un unghi α<30
0
,
fiind antrenat în mişcarea de rotaţie de arborele motor prin intermediul discului 10
şi a articulaţiilor sferice 3. Datorită faptului că blocul cilindrilor este înclinat, la o
rotaţie completă a arborelui 1, volumele de lucru delimitate de pistoanele 4 şi de
cavităţile din blocul cilindrilor variază. La cursa ascendentă a pistonului, de la
poziţia inferioară din figură la cea superioară, volumul variază crescător.
Creşterea volumului de lucru este însoţită de scăderea presiunii, fapt care
determină generarea aspiraţiei. Aspiraţia se produce printr-unul din orificiile
distribuitorului 6 care este parţial conectat la tubulatura de aspiraţie, parţial la cea
de refulare. La cursa descendentă a pistonului 4, volumele de lucru variază
descrescător. Micşorarea volumelor de lucru produce creşterea presiunii,
determinând refularea. Fluidul este refulat tot prin canalele distribuitorului 6 către
exterior. Maşina prezentată în fig. 3.15 este una cu debit constant, pentru că
valoarea cursei maxime a pistonaşelor este constantă. Ea este în funcţie de unghiul
de înclinare blocului cilindrilor faţă de arborele motor, unghi care, la acest tip de
pompă, este fix. În cazul în care există posibilitatea modificării unghiului de
înclinare, pompa se numeşte cu debit variabil. Pompa cu disc înclinat se
deosebeşte de pompa cu bloc înclinat numai prin modul de reglare unghiului α
care în cazul acestuia se realizează prin înclinarea discului în jurul articulaţiei din
dreapta arborelui cardanic.
Pompele cu pistonaşe axiale sunt în general construcţii pretenţioase,
suprafeţele de lucru trebuind realizate la rugozităţi foarte mici. Este vorba în
special de pisoane, alezajele cilindrilor, suprafeţele de contact dintre blocul
cilindrilor şi distribuitor şi articulaţiile sferice ale bielelor.
Performanţele energetice şi cavitaţionale ale pompelor cu disc înclinat şi
ale celor cu bloc înclinat sunt comparabile. Randamentul volumic şi cel total au
valori ridicate: 97 , 0 ... 93 , 0 ·
v
η şi 93 , 0 ... 84 , 0 ·
t
η . Debitul acestor pompe poate fi
reglat prin modificarea înclinării discului sau a blocului cilindrilor care au ca efect
variaţia cursei pistoanelor.
Pompele cu disc înclinat sunt compacte şi ieftine, fiind adecvate îndeosebi
transmisiilor în circuit închis, frecvent utilizate în instalaţiile hidrostatice ale
utilajelor mobile. Pompele cu bloc înclinat sunt robuste, dar necesită o tehnologie
mai complexă, iar varianta reglabilă are un gabarit relativ mare.
Pompele cu pistonaşe axiale cu disc fulant sunt pompe cu cilindri imobili
axiali aşa cum se observă în figura de mai jos (fig. 3.16).

147

a) Schema pompei


b) Desen de ansamblu al pompei
Fig. 3.16 Pompa cu pistonaşe axiale şi disc fulant

Se utilizează pentru pomparea lichidelor lubrifiante, debitul fiind constant.
Pistoanele sunt acţionate de un disc înclinat cu 8…18
o
faţă de axa de rotaţie
(discul fulant), prin intermediul unui rulment radial-axial (figura 3.16 a şi b) sau
prin lagăre hidrostatice axiale. Distribuţia se realizează de obicei cu supape atât la
aspiraţie, cât şi la refulare, distribuitorul rotativ (cilindric) antrenat de arbore fiind
utilizat îndeosebi în cazul maşinilor rotative (fig. 3.17). Supapele de aspiraţie pot
fi evitate în cazul sprijinirii pistoanelor pe discul fulant prin lagăre hidrostatice,
dacă în disc se practică o fantă suplimentară care permite accesul lichidului din
carcasă în cilindri prin pistoane. În exploatare se utilizează şi variante de aspiraţie
fără supape, la care arcurile din cilindri împing pistoanele spre discul fulant,
determinând în faza de aspiraţie crearea vidului în cilindri; umplerea acestora cu
148
lichid din conducta de aspiraţie se produce rapid, prin degajările dreptunghiulare
ale pistoanelor, la ieşirea din cilindri. Debitul acestei pompe se reglează cu un
drosel montat pe traseul de aspiraţie.
Utilizarea supapelor permite obţinerea unor presiuni de cca. 700 bar,
limita actuală fiind de 2000 bar. În cazul distribuitoarelor rotative, presiunea de
funcţionare continuă nu depăşeşte 350 bar.
Cursa de aspiraţie a pistoanelor se realizează uzual datorită unor arcuri
amplasate în cilindri sau prin supraalimentare cu o pompă auxiliară. Aceste soluţii
asigură contactul permanent dintre pistoane şi discul fulant în faza de aspiraţie.


Fig. 3.17 Pompa cu pistonaşe axiale cu disc fulant
şi distribuitor rotativ cilindric

Antrenarea pistoanelor prin rulment limitează presiunea maximă de
funcţionare continuă la cca. 250 bar datorită presiunii mari de contact dintre
pistoane şi inelul mobil al rulmentului axial şi datorită solicitării acestuia. În cazul
utilizării lagărelor hidrostatice, presiunea maximă de funcţionare continuă este
limitată de ruperea peliculei portante în anumite condiţii de vâscozitate,
temperatură şi de contaminare a lichidului. Există variante constructive care
funcţionează la 2000 bar cu o înclinare a discului de 8
o
.
Deşi pulsaţia debitului acestor pompe este redusă, pulsaţia
corespunzătoare presiunii determină zgomote şi vibraţii în întreaga instalaţie,
putând provoca ruperea conductelor şi a altor componente prin oboseală.




149
3.4.2 Performanţe şi domenii de utilizare

Pompele cu pistonaşe axiale obţin debite de până la 800 l/min şi au o
putere specifică ce poate ajunge până la 4-5 kW/kg, la turaţii cuprinse între
1000 – 4000 rot/min. Sunt pompe de presiuni mari şi foarte mari, cu o debitare
suficient de uniformă şi care au o largă răspândire la acţionările hidrostatice ale
armăturilor de închidere din sistemele centralizate navale, la acţionarea vinciurilor
şi cabestanelor, a maşinilor de cârmă, capacelor mecanice, uşilor etanşe etc.

3.4.3 Calculul pompei cu pistonaşe axiale

3.4.3.1 Schema cinematică a pompei


Fig. 3.18 Schema tridimensională a mecanismului unei pompe cu
pistonaşe axiale

150

Fig. 3.19 Schema cinematică a unei pompe cu pistonaşe axiale cu bloc
înclinat

3.4.3.2 Calculul debitului pompei cu pistonaşe axiale

Debitul pompei se determină din cinematica mecanismului din fig. 3.19.
La o rotaţie a discului cu unghiul φ punctul A se deplasează în A’ şi
corespunzător pistonul către dreapta cu distanţa x, reprezentând o fracţiune din
cursa h. Dacă C este intersecţia perpendicularei coborâte din punctul A’ pe raza
discului OA şi având în vedere triunghiurile dreptunghice care se formează
rezultă:

α ϕ α α sin ) cos ( sin ) ( sin R R C O A O C A x − · − · · (1)

unde R reprezintă raza cercului pe care sunt amplasate articulaţiile în disc, iar α
unghiul de înclinare al discului.
Viteza pistonului fiind derivata în raport cu timpul a spaţiului x parcurs de
piston la rotirea discului cu unghiul φ, rezultă:

[ ] ϕ α ω
ϕ
ϕ α α ϕ sin sin sin sin sin ) cos 1 ( R
dt
d
R R
dt
d
dt
dx
v · · − · · (2)

Dacă se notează cu A secţiunea unui pistonaş, atunci cilindreea elementară
a unui pistonaş dV
p
se calculează cu relaţia:
C
151
ϕ ϕ α d AR Adx dV
p
sin sin · · (3)

Debitul mediu al unui piston se calculează integrând relaţia de calcul a lui
dV
p
între limitele φ = 0 şi φ = π , când viteza pistonului este minimă respectiv
maximă.


· ·
π
α
π
ϕ ϕ α
0
2
sin
2
sin sin R
d
d AR dV
p
(4)

Aşadar, debitul mediu al pompei cu z pistonaşe la n rot/min are valoarea
teoretică:

α
π
sin
60 2 60
2
n
Rz d
n
z V Q
p t
· · (5)

În funcţie de debitul teoretic, se poate calcula debitul real:

v t
Q Q η · (6)

unde

v
η
este randamentul volumic. Literatura de specialitate recomandă valorile
raportului dintre raza cercului pe care sunt amplasate articulaţiile şi diametrul
pistonaşelor d R/ · ψ . În aceste condiţii:

α η ψ
π
sin
60 2
3
n
z
d
Q
v
· (7)

de unde se poate determina mai departe relaţia de predimensionare a diametrului
pistonaşului:

3
sin
120
α η ψ π
v
n z
Q
d ·
(8)

în care α
max
= 25º........30º.




152
3.4.3.3 Calculul neuniformităţii debitării

Cu viteza relativă calculată anterior se determină debitul instataneu
furnizat de un pistonaş:

ϕ α ω
π π
sin sin
4 4
2 2
1
R
d
v
d
q · · (9)

Debitul momentan maxim al unui pistonaş (atunci când sinφ = 1) este:

α ω
π
sin
4
2
max 1
R
d
q · (10)

Debitul instantaneu total este egal cu suma debitelor instantanee ale
cilindrilor cuplaţi la refulare.
Presupunem că la refulare sunt cuplate p pistonaşe:

∑ ∑
· ·
· ·
p
i
i
p
i
i t
R
d
q q
1
2
1
sin sin
4
ϕ α ω
π
(11)

În relaţia (11)
i
ϕ sunt unghiurile momentane dintre punctul mort interior
şi poziţia punctului C pentru fiecare cilindru. Din (11) se observă că debitul
refulat este pulsatoriu (este o funcţie periodică de φ). Pentru determinarea grafică
a pulsaţiilor trebuie reprezentate z sinusoide de tipul celei prezentate la pompa cu
piston, defazate între ele cu z / 2π . Pentru fiecare valoare a lui φ se însumează
ordonatele obţinându-se graficul de variaţie al debitării. Se presupune apoi că
pasul unghiular al cilindrilor pistonaşelor este γ. În aceste condiţii, unghiul care
defineşte poziţia instantanee a pistonaşului i poate fi exprimat ca o funcţie de
pasul unghiular:

γ ϕ ϕ ) 1 ( − + · i
i
(12)

unde γ = z / 2π .
Prin urmare, debitul instantaneu total devine:

[ ]

·
− + ·
p
i
t
i R
d
q
1
2
) 1 ( sin sin
4
γ ϕ α ω
π
(13)

153
dar:

[ ]
]
]
]

− + · − +

·
z
p
p
i
p
i
π γ
ϕ
γ
γ
γ ϕ
2
sin
2
sin
2
sin
) 1 ( sin
1
(14)

deci:

) (
2
sin
2
sin
2
sin
sin
4
2
ϕ
π γ
ϕ
γ
γ
α ω
π
t t
q
z
p
p
R
d
q ·
]
]
]

− + · (15)

Se defineşte gradul de neuniformitate a debitării:

med
q
q q
min max
'

· δ (16)

Ţinând cont de relaţia (11), debitul mediu pentru cele z pistonaşe poate fi
scris sub forma:

α
π
sin
4
2
2
z
d
Rn q
med
· (17)

În cazul maşinilor cu un număr par de pistonaşe:

2
z
p · unde γ = z / 2π (18)

şi prin urmare,

α ωψ
π π π
ϕ
π
π
α ω
π
sin
4
2
4
sin
2
2
sin
2
4
sin
sin
4
2 2
R
d
z z
z
z
z
z
R
d
q
t
·
]
]
]

− + · (19)



154
unde:

,
`

.
|
− ·
z
z
π
ϕ
π
ψ cos
sin
1
(20)

Debitele instantanee totale minim şi maxim sunt:

α ωψ
π
sin
4
min
2
min
R
d
q
t
· (21)

şi respectiv,

α ωψ
π
sin
4
max
2
max
R
d
q
t
· (22)

unde:

z
ctg
π
ψ
ϕ
·
·0 min
(23)

şi respectiv,

z
z
π
ψ
π
ϕ
sin
1
max
·
·
(24)

Prin urmare, în urma substituirilor se ajunge la:

]
]
]
]
]

− ·
]
]
]
]
]


·
z
ctg
z
zn
zRn
d
z
ctg
z
R
d
zpar
π
π
ω
α
π
π
π
α ω
π
δ
sin
1
2
sin 2
4
sin
1
sin
4
2
2
'
(25)




155
Ţinând cont că:

z
tg
z
z z
z
z
z
ctg
z
2
sin 2
2
cos
2
sin 2
1
cos 1
sin
1
sin
1
2
π π
π π
π
π
π
π
· ·
,
`

.
|
− · − (26)

ecuaţia (25) devine:

2
2
'
2 2 2 2 z z
tg
z z
tg
zn
zpar
π π π π ω
δ ≈ · · (27)

În cazul pompelor cu un număr impar de pistonaşe:

2
1 +
·
z
p (28)

şi repetând calculele, ţinând cont din nou de faptul că γ = z / 2π , se obţine:

2
2
'
8 4 2 z z
tg
z
zimpar
π π π
δ ≈ · (29)

Se constată că în cazul numărului impar de cilindri diagramele de debitare
sunt mai favorabile deoarece numărul vârfurilor (q
max
) este egal cu dublul
numărului de cilindri. În plus, amplitudinea vârfurilor este mai mică. La pompele
cu z = par, numărul de vârfuri este egal cu numărul de cilindri, amplitudinea
vârfurilor mai mare şi deci, gradul de neuniformitate mai mare. Pe de altă parte,
δ’se micşorează cu pătratul lui z şi de aceea se recomandă numere mari de
pistonaşe. Uzual, în practică se utilizează maşini cu z = 7.

3.4.3.4 Calculul momentului rezistent la maşinile cu pistonaşe axiale

Câtă vreme maşinile cu pistonaşe axiale sunt reversibile din punctul de
vedere al conversiei, problema calculului momentului rezistent se pune diferit
pentru fiecare tip de maşină. Astfel, la pompe se urmăreşte calculul momentului la
ax, necesar realizării presiunii p la refulare, în timp ce la motoare se urmăreşte
determinarea momentului dezvoltat la ax atunci când maşina este alimentată cu
presiunea p. Considerăm schema de calcul din figura de mai jos (fig. 3.20).
Articulaţiile sferice sunt considerate ca fiind reazeme pe care se sprijină
pistoanele. Fie forţa de presiune F , care acţionează asupra pistoanelor în lungul
axelor acestora şi este transmisă în punctul de articulaţie al tijei pistonului în disc.
156
Forţa F se descompune după două direcţii axială
1
F şi tangenţială
2
F . Dintre
cele două forţe moment faţă de axa de rotaţie
1
M

dă numai forţa
2
F .

Fig. 3.20 Schema de calcul dinamic a unei maşini cu pistonaşe axiale

ϕ α
π
ϕ sin sin
4
sin
2
2 1
pR
d
R F M · · (30)

Momentul dat de toate pistonaşele are o variaţie bidimensională descrisă
de ecuaţia:

[ ]

·
− + ·
p
i
t
i pR
d
M
1
2
) 1 ( sin sin
4
γ ϕ α
π
(31)

Se observă că pentru mărirea momentului de acţionare, preferabil ar fi să
crească diametrul pistonaşelor d, dar totodată creşterea numărului de pistonaşe z
favorizează micşorarea pulsaţiilor de debit sau turaţie.
Plecând de la observaţia că, dat fiind caracterul variabil al momentului
rezistent, se poate defini un grad de neuniformitate pentru acesta:

med
M
M M
min max
'

· δ (32)

Mai departe, se poate face aceeaşi analiză ca mai sus pentru calculul lui
max
M ,
min
M ,
med
M . Momentul rezistent total de la axul maşinii este variabil în
timp. El va induce în linia de antrenare vibraţii torsionale care uneori pot produce
rezonanţă.
157
Maşina cu pistonaşe axiale, cu bloc înclinat, sub aspectul transmiterii
forţelor, se caracterizează prin aceea că blocul pistonaşelor este descărcat de forţe
exterioare perpendiculare pe axa blocului. Discul şi arborele lui sunt în schimb
încărcate prin forţele F
1
şi F
2
care solicită la încovoiere şi torsiune acest
ansamblu. Reacţiunile R
1
şi R
2
din lagarele arborelui discului au valori importante,
acţionează pulsatoriu şi necesită lagăre cu rulmenţi radial-axiali multipli şi uneori
cu rulmenţi cu ace.

3.4.3.5 Calculul sistemului de distribuţie pompelor cu pistoane axiale
rotative

Rotirea blocului cilindrilor (fig. 3.21) în faţa distribuitorului frontal
(fig. 3.22) permite conectarea alternativă a cilindrilor la racordurile de aspiraţie şi
refulare prin fante practicate în cilindri şi ferestre realizate în distribuitor. Fantele
şi ferestrele de distribuţie se obţin cu freze cilindro-frontale; forma lor uzuală este
de segment de coroană circulară având capetele rotunjite.
Distribuitorul trebuie să asigure închiderea ermetică a cilindrilor în
vecinătatea punctelor moarte ale pistoanelor, pentru a nu permite trecerea
lichidului din fereastra de refulare în cea de aspiraţie. Etanşarea implică o
distribuţie cu „acoperire” pozitivă (fig. 3.22), exprimată prin condiţia ψ
e
– ψ
f
> 0
care datorită compresibilităţii reduse a lichidului generează în cilindri
suprapresiuni şi depresiuni ce pot fi evidenţiate pe „diagrama indicată”. Aceasta
reprezintă variaţia presiunii într-un cilindru, p
cil
în funcţie de timp sau de unghiul
de rotaţie al arborelui (fig. 3.23). Se consideră un cilindru aflat în faza de aspiraţie
şi fie t
1
momentul în care fanta sa de distribuţie ajunge tangentă exterioară la
fereastra de aspiraţie. Pistonul continuă să iasă din cilindru până la momentul t
2
,
când ajunge la punctul mort exterior; în intervalul de timp t
2
– t
1
, corespunzător
rotirii blocului cilindrilor cu unghiul de etanşare ψ
a1
, creşterea volumului
lichidului închis între cilindru, piston şi distribuitor determină scăderea presiunii,
existând pericolul degajării gazelor dizolvate şi vaporizării lichidului, deci al
apariţiei fenomenului de cavitaţie.

a) b)
Fig. 3.21 Blocul cilindrilor pompelor cu pistoane axiale:
a) secţiune axială; b) vederea suprafeţei de distribuţie
158
Scăderea presiunii este limitată de neetanşeitatea corespunzătoare jocurilor
existente între cilindru şi piston, respectiv între cilindru şi distribuitor. La
momentul t
2
pistonul începe să reducă volumul lichidului din cilindru, dar acesta
rămâne închis până la momentul t
3
, când fanta sa ajunge tangentă la fereastra de
refulare.

a)

b)
Fig. 3.22 Distribuitorul plan al pompelor cu pistoane axiale: a) vedere;
b) secţiune

În intervalul t
3
– t
2,
blocul cilindrilor se roteşte cu unghiul de etanşare ψ
a2
,
volumul lichidului din cilindru revine la valoarea de la t
1
, dar presiunea depăşeşte
valoarea medie din racordul de aspiraţie datorită scurgerilor din racordul de
refulare spre cilindru. Conectarea acestuia la fereastra de refulare determină
creşterea rapidă a presiunii, care atinge practic valoarea medie după câteva
oscilaţii de înaltă frecvenţă. Începutul refulării altui cilindru provoacă oscilaţii de
presiune similare. Închiderea cilindrului la momentul t
6
, când fanta sa devine din
nou tangentă exterioară la fereastra de refulare, are ca efect creşterea presiunii
până când pistonul ajunge la punctul mort interior (t = t
7
), cilindrul rotindu-se cu
unghiul ψ
a3
. Urmează creşterea volumului până la valoarea de la momentul t
6
,
presiunea scăzând la t = t
8
sub valoarea medie de refulare datorită scurgerilor spre
fereastra de aspiraţie şi spre carcasă. Conectarea cilindrului la fereastra de
aspiraţie la t = t
8
produce scăderea oscilatorie a presiunii la valoarea medie din
racordul de aspiraţie.

159

Fig. 3.23 Diagrama indicată a unei pompe cu pistoane axiale

Începutul aspiraţiei altui cilindru determină oscilaţii similare ale presiunii.
Variaţiile rapide ale acesteia în timpul conectării cilindrilor la ferestrele de
distribuţie generează unde de şoc de înaltă frecvenţă, vibraţii şi scurgeri de lichid
cu viteze mari, care produc fenomene de eroziune datorită particulelor abrazive,
prezente întotdeauna în lichid. Aceste fenomene pot fi atenuate dacă ferestrele
distribuitorului sunt prevăzute la extremităţi cu teşituri de formă triunghiulară
(fig.3.24) care asigură conectarea şi deconectarea progresivă a cilindrilor. O altă
posibilitate de reducere a nivelului zgomotului şi amplitudinii oscilaţiilor de
presiune este „întârzierea” începutului refulării şi aspiraţiei. Prin alegerea
adecvată a unghiului ψ
a2
, în intervalul t
3
– t
2
presiunea din cilindru poate fi mărită
comprimând lichidul izolat până la valoarea medie a presiunii din fanta de
refulare.


Fig. 3.24 Distribuitor plan cu fante de amortizare

160
Viteza de micşorare a presiunii din cilindru la sfârşitul refulării, în
intervalul t
8
– t
7
, poate fi redusă prin alegerea corespunzătoare a unghiului ψ
a4
.
Unghiurile ψ
a1
şi ψ
a3
pot fi în acest caz nule sau chiar negative.
Volumul V al spaţiului cuprins între piston, cilindru şi distribuitor variază
conform relaţiei:

) (
4 4
) (
2 2
0
ϕ
π π
ϕ x
d
S
d
V V ⋅ − + · (33)

unde V
0
este volumul mort al cilindrului (fig. 3.21).

α
π
sin 2
4
2
R
d
z V · (34)

) cos 1 ( sin ) (
1 1 1
ϕ α ϕ − · R x (35)

Ţinând seama de relaţiile (34) şi (35):

) cos 1 ( sin
4
) (
1
2
0
ϕ α
π
ϕ − + · R
d
V V (36)

La începutul refulării, φ = 0:

α
π
sin
4
) 0 (
2
0
R
d
V V + · (37)

Unghiul de rotire distribuitorului la refulare:

]
]
]

,
`

.
|
+

− · α
π
α ε π
ψ sin
2 sin
) ( 4
1 arccos
2
0
2
1 2
R
d
V
R d
p p
m m
ar
(38)

Scăderea volumului lichidului până la φ = ψ
ar
,

[ ] 1 ) cos( sin
4
) 0 ( ) (
2
− · − · ∆
ar ar r
R
d
V V V ψ α
π
ψ <0 (39)

determină creşterea de presiune:
161
) 0 (
) 0 ( ) (
v
V
p p p
r
ar r
∆ ⋅
− · − · ∆
ε
ψ >0 [bar] (40)

Volumul lichidului din cilindru devine minim la φ = π; V(π) = V
0
.
Unghiul de rotire distribuitorului la aspiraţie:

]
]
]


− ·
α ε π
ψ
sin
) ( 4
1 arccos
2
1 2
R d
p p
m m
aa
(41)

Pentu φ = π + ψ
aa

[ ] ) cos( 1 sin
4
) (
2
0 aa aa
R
d
V V ψ α
π
ψ π − − · − (42)

deci, creşterea volumului lichidului până la începutul aspiraţiei este:

[ ] ) cos( 1 sin
4
) ( ) (
2
aa aa a
R
d
V V V ψ α
π
π ψ π − · − − · ∆ >0 (43)

Presiunea trebuie să varieze cu:

0
) (
) ( ) ( <
∆ ⋅
− · ∆ − · − + · ∆
π
ε
π ψ π
V
V
p p p p
a
r aa a
[bar] (44)

Se observă că ψ
ar
> ψ
aa
datorită diferenţei dintre volumele iniţiale supuse
variaţiei, V(0) şi V(π). Dacă pompa trebuie să fie bidirecţională sau să funcţioneze
şi ca motor bidirecţional, distribuitorul trebuie să fie simetric: ψ
a1
= ψ
a2
= ψ
a3
=
ψ
a4
= ψ
a
= 0,5...2
o
. Valorile mici ale unghiului de etanşare alterează randamentul
volumic, dar micşorează zgomotul, iar în cazul motoarelor asigură şi funcţionarea
stabilă la turaţii reduse.

162

Fig. 3.25 Variaţia presiunii pe cercul
de diametru mediu al unui distribuitor plan

În fig. 3.25 este prezentată variaţia presiunii medii pe cercul de diametru
D
0
al unui distribuitor. Se remarcă zonele de suprapresiune şi depresiune
corespunzătoare punctelor moarte ale pistoanelor.

Determinarea formei şi dimensiunilor fantelor de distribuţie
Forma şi dimensiunile fantelor de distribuţie trebuie să asigure curgerea
lichidului prin secţiunile caracteristice cu viteze moderate, pentru a evita pierderi
de sarcină exagerate. În acelaşi timp, este necesar să se asigure un joc optim între
blocul cilindrilor şi distribuitor, care să permită trecerea particulelor solide din
lichid cu pierderi de debit minime. În fig. 3.26 se prezintă variaţia cursei x(φ),
vitezei pistonului v(φ), ariei deschiderii fantei A(φ) şi vitezei lichidului în
deschidere, v
f
(φ), pentru o pompă cu pistoane axiale tipică. Viteza v
f
este minimă
la începutul şi sfârşitul refulării (aspiraţiei) şi mult mai mare decât valoarea
corespunzătoare vitezei maxime a pistonului, v(π/2). Simpla mărire a ariei fantelor
A
f
nu permite micşorarea esenţială a vitezei maxime a lichidului. Evitarea
cavitaţiei la începutul şi la sfârţitul aspiraţiei necesită limitarea turaţiei sau
supraalimentarea pompei. În acest timp, micşorarea vitezei lichidului în fante, prin
mărirea ariei acestora reduce forţa de apăsare a blocului cilindrilor pe distribuitor
(prin aria A
c
– A
1
). Asigurarea echilibrului necesită micşorarea lăţimii gulerelor de
etanşare, deci mărirea gradientului de presiune radial şi creşterea pierderilor de
lichid la acelaşi joc între blocul cilindrilor şi distribuitor.
163

Fig. 3.26 Variaţia cursei şi vitezei pistonului, ariei
deschiderii fantei de distrbuţie şi a vitezei lichidului în
fantă, în funcţie de unghiul de rotaţie arborelui
unei pompe cu pistonaşe axiale

Viteza pistonului, ϕ ω ϕ sin ) ( R v · , devine maximă la φ = π/2,
α ω π sin ) 2 / (
max
R v v · · şi în practică nu depăşeşte 4 m/s. La φ = π/2 fanta
cilindrului este complet deschisă, deci A(π/2) = A
f
. Din ecuaţia de continuitate se
poate calcula:

α ω
π π
sin )
2
( )
2
(
f
c
f
c
f
A
A
R
A
A
v v · ⋅ · (45)

în care:
4
2
d
A
c
π
· . Se admite v
f
(π/2) ≤ 8 m/s.
Raportul Af /Ac este cuprins la construcţiile uzuale între 0,42 şi 0,48 dar
prin micşorarea lăţimii gulerelor de etanşare se poate ajunge la 0,6. Diametrul
mediu de amplasare a fantelor D0 este în general egal cu diametrul de dispunere a
axelor cilindrilor Dc = 2∙rp, dar s-a constatat experimental că micşorarea
diametrului D0 în vederea reducerii vitezei periferice a fantelor micşorează viteza
de uzură a sistemului de distribuţie şi permite realizarea unei presiuni medii mai
mari.
Considerăm, pentru efectuarea calculelor, cazul în care fanta se încadrează
în gabaritul cilindrului, D0 = Dc, adică lungimea liniei medii a fantei l este practic
egală cu diametrul cilindrului.

p c
r z D D ⋅ · −
0


164
Raza frezei cilindro-frontale (cu care trebuie să se execute fanta) este:

) 674 , 0 1 1 ( 165 , 1
c
f
A
A
d − − · ρ (46)

Unghiul de lucru al frezei cilindro-frontale de rază ρ este:

p
f
r
d ρ
ψ
2
'

· (47)

Pentru un distribuitor simetric, unghiurile caracteristice sunt:
Unghiul fantei:

ρ ψ ψ 2
'
+ ·
f f
(48)

Unghiul de etanşare:

a f e
ψ ψ ψ 2 + · (49)

Unghiul de distribuţie:

e d
ψ π ψ − · (50)

Unghiul de frezare a ferestrelor:

0
'
4
D
d d
ρ
ψ ψ − · (51)

Aria unei ferestre poate fi aproximată prin relaţa:

2
0
'
πρ ρ ψ + · D A
d d
(52)

Viteza medie a lichidului în ferestre:

2
0
'
πρ ρ ψ +
·
D
Q
v
d
d
(53)

165
Pentru calculul lăţimii gulerelor de etanşare a, se admite că distribuţia
presiunii pe zona de etanşare (0 ≤ φ ≤ π) este limitată în orice direcţie
perpendiculară pe conturul ferestrei de refulare.
Blocul cilindrilor este apăsat pe distribuitor de forţa medie:

2
z A
F
c nom
a
ρ
· (54)

Pentru determinarea forţei de respingere se adoptă un coeficient
λ = 0,89...0,94:
Forţa de respingere este:

λ
a d
F F · (55)
şi ρ λ
π
− − · ) (
1
0
d c
A z A
D
a (56)

Însă, statistic, s-a constatat că:

3
V a a
r
· (57)

Ştiind că:

z
z
a
r
1 −
· (58)

Pentru 10 cm
3
/rot < V ≤ 800 cm
3
/rot se impune ca a ≤ 6.
Verificarea lăţimii gulerelor se face calculând aria de sprijin şi presiunea
de contact convenţională ce corespunde acesteia:

d
A a
D
A + + · ) 2 2 (
2
0
ρ
π
şi
A
F F
d a

· σ (59)








166
3.5 Pompe cu roţi dinţate

3.5.1 Generalităţi privind pompele cu roţi dinţate. Clasificare

Pompele cu roţi dinţate sunt ansambluri simple din punct de vedere
constructiv la care elementele de bază sunt cele două pinioane, unul conducător,
celălalt condus. Mişcarea de rotaţie a pinioanelor se realizează prin antrenarea de
la o sursă de putere exterioară pompei a unuia dintre arborii pe care acestea sunt
montate, prin angrenare transmiţându-se mişcarea la arborele condus. Aceste
pompe sunt maşini hidraulice care admit turaţii înalte. Se pot clasifica după
următoarele criterii:
1. după modul de angrenare:
- cu angrenare exterioară;
- cu angrenare interioară.
2. după numărul de roţi angrenate simultan:
- cu două rotoare;
- cu mai multe rotoare.
3. după presiunea de refulare:
- de joasă presiune (p < 30 bar);
- de medie presiune (30 < p < 100 bar);
- de înaltă presiune (p = 100...300 bar).
4. după posibilitatea reglării debitului:
- cu debit reglabil;
- cu debit constant.
5. după forma dinţilor:
- cu dinţi drepţi;
- cu dinţi înclinaţi sau în V.
6. după forma profilului dinţilor:
- cu profil evolventic;
- cu profil epicicloidal;
- cu profil hipocicloidal.
167

Fig. 3.27 Pompă cu roţi dinţate cu angrenare Fig. 3.28 Pompă cu roţi dinţate cu
angrenare exterioară, cu debit constant. interioară
1- roţi dinţate; 2- supapă de by-pass; 1- roată dinţată motoare (rotorul pompei);
3- resortul supapei; 4- arbore; 2-element de separare (stator); 3- coroană dinţată
5- carcasa pompei; 6 postament; 4- galerie de aspiraţie; 5- galerie de arefulare;
7- flanşă de refulare; 8- flanşă de dinţată;
9- şurub de strângere.

3.5.2 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară

Pompa cu roţi dinţate cu angrenare exterioară reprezintă cel mai des
întâlnit tip de pompă cu angrenaje. Din punct de vedere constructiv, este
compactă, cu o fiabilitate ridicată, are un domeniu larg de utilizare pentru
presiunile şi debitele realizate. Constructiv, o asemenea maşină arată ca în
fig.3.27. O pompă simplă cu angrenaj cilindric este formată din două roţi dinţate,
amplasate într-o carcasă închisă lateral cu două capace ce susţin lagărele. Una
dintre roţi (pinionul) este antrenată de un motor printr-un arbore (fig. 3.29).
168



Fig. 3.29 Schema tridimensională a mecanismului unei pompe cu roţi
dinţate cu angrenaj exterior
Fig. 3.30 Pompa cu angrenaj exterior evolventic

Angrenajul poate fi evolventic sau cicloidal, exterior (figura 3.30) sau
interior; dinţii pot fi drepţi, înclinaţi sau în V. Camerele de volum variabil se
formează în zona de angrenare, între dinţii roţilor, carcasă şi capacele acesteia.
Ieşirea dinţilor din angrenare creează goluri ce se umplu cu lichid din conducta de
aspiraţie, datorită diferenţei de presiune dintre rezervor şi spaţiul de volum
crescător; lichidul este transportat în golurile dintre dinţi de la racordul de
aspiraţie la cel de refulare, fiind expulzat în acesta datorită reintrării dinţilor în
angrenare. Linia de contact dintre pinion şi roată constituie o etanşare mobilă a
spaţiului de înaltă presiune faţă de cel de joasă presiune.
169
La pompele cu angrenaj exterior distribuţia se realizează prin găuri
practicate în caracsă sau în capace; dacă se utilizează un angrenaj interior,
aspiraţia şi refularea lichidului pot fi asigurate prin ferestre situate în capace sau
prin găuri radiale practicate în carcasă şi între dinţii roţii.
Curgerile inverse, periferice şi frontale sunt limitate de jocurile foarte
mici, radiale şi axiale, existente în roţi, caracasă şi capace, la pompe cu angrenaj
exterior, respectiv între roţi, diafragmă şi capace, în cazul pompelor cu angrenaj
interior. Menţinerea randamentului volumic la o valoare acceptabilă necesită
compensarea automată a uzurii pieselor pompei, îndeosebi a capacelor.
Rezultanta forţelor de presiune pe roţi solicită lagărele proporţional cu
suprapresiunea realizată de pompă. La presiuni de refulare mici şi mijlocii (5...100
bar) se pot utiliza atât lagăre de alunecare, cât şi de rostogolire. La presiuni mari
(100...330) se întrebuinţează practic exclusiv lagăre de alunecare; fiind greu
solicitate, acestea au frecvent o structură specială; în acelaşi timp, eforturile
radiale pe roţi sunt reduse prin măsuri constructive.
Continuitatea transmiterii mişcării între roţile dinţate nu poate fi asigurată
decât de o dantură cu grad de acoperire supraunitar. Ca urmare, înainte de ieşirea
unei perechi de dinţi din angrenare, o altă pereche de dinţi (adiacenţi) intră în
contact. Cele două perechi de dinţi şi capacele închid şi comprimă (strivesc) un
volum de lichid, generând şocuri în angrenaje şi lagăre, zgomote şi scurgeri
erozive de mare viteză. Reducerea efectelor acestui fenomen necesită o serie de
măsuri constructive.
În practică, se folosesc şi pompe complexe, formate din două sau mai
multe pompe simple, dispuse în paralel sau serie. În primul caz (fig.3.31) debitele
se însumează, obţinându-se şi echilibrarea solicitării radiale a pinionului; în al
doilea caz, se asigură presiuni mai mari; există şi soluţii mixte, paralel serie
(fig.3.32).


Fig. 3.31 Pompă multiplă cu
angrenaje (cu două trepte
dispuse în paralel)

Fig. 3.32 Pompă multiplă cu angrenaje
(cu trepte dispuse în serie sau paralel)

170
Dacă pinioanele pompelor simple sunt antrenate de un singur arbore se
obţin pompele multiple, ale căror unităţi sunt independente din punct de vedere
hidraulic.
Antrenarea pompelor cu roţi dinţate se face de obicei direct, fără a solicita
radial sau axial pinionul; dacă antrenarea se face prin curea, angrenaj sau lanţ,
sunt necesare lagăre suplimentare.
Pompele cu roţi dinţate moderne au capacitatea constantă; ele pot fi
prevăzute cu supape de limitare a presiunii şi cu regulatoare de debit cu trei căi,
amplasate în capacul posterior (opus arborelui).
În scopul limitării presiunii din pompă, la partea superioară se află montată
o supapă de by-pass (de siguranţă), care pune în legătură cavitatea de refulare cu
cea de aspiraţie atunci când presiunea de la refulare depăşeşte valoarea prescrisă.
Pompele cu angrenaje cilindrice sunt larg răspândite în transmisiile
hidrostatice datorită simplităţii constructive, gabaritului redus şi costului scăzut;
au însă randamente mai mici decât pompele cu pistoane, sunt mai zgomotoase
decât acestea şi au o neuniformitate mare a debitului. În figura 3.33 se prezintă
curbe tipice de variaţie a randamentului volumic şi a celui total în funcţie de
presiune.


Fig. 3.33

Din punct de vedere tehnologic, pompele cu angrenaj exterior evolventic
sunt cele mai simple. Datorită gradului mare de acoperire, dantura înclinată
micşorează zgomotul şi uzura, dar introduce eforturi axiale în lagăre şi are un
randament volumic redus, fiind rar utilizată. Dantura în „V” este întrebuinţată
numai la pompele de debit mare care vehiculează lichide foarte vâscoase,
deoarece dinţii înclinaţi permit legătura permanentă între racorduri.
Cu unele modificări în construcţia lagărelor, pompele cu angrenaje
cilindrice pot fi utilizate ca motoare.

3.5.3 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară

În practică, se întâlnesc şi pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară.
Schematic, acest tip de pompă este prezentat în fig. 3.28. Aceste pompe
171
funcţionează pe acelaşi principiu ca şi pompele cu angrenare exterioară. Lichidul
care umple pompa în cavităţile dintre dinţi este transportat din camera de aspiraţie
spre camera de refulare, unde este evacuat forţat, ca urmare a întrepătrunderii
dinţilor roţilor conjugate. Pompele cu roţi dinţate cu angrenare interioară sunt mai
complicate din punctul de vedere al fabricaţiei, însă prezintă avantajul că dau un
debit mai mare la aceleaşi gabarite, în comparaţie cu pompele cu roţi dinţate cu
angrenare exterioară. Volumul cuprins între dinţii angrenaţi variază mai puţin şi,
prin urmare, debitul este mai uniform.
Caracteristicile cavitaţionale ale acestor pompe sunt mai bune decât la
pompele cu angrenare exterioară, ceea ce se explică prin faptul că lichidul este
adus în pompă prin porţiunea centrală şi astfel forţele centrifuge ajută la umplerea
golurilor dintre dinţi, la aspiraţie.
Pentru izolarea cavităţii de refulare de cea de aspiraţie se foloseşte un
organ în formă de semilună (fig. 3.28), amplasat între roata dinţată cu dinţi
exteriori şi coroana dinţată cu dinţi interiori. La pompele bidirecţionale, la
inversarea sensului de rotaţie, elementul în formă de semilună se deplasează într-o
poziţie diametral opusă celei precedente.
Această piesă nu este necesară dacă angrenajul interior este cicloidal critic
deoarece diferenţa de un dinte asigură teoretic contactul tuturor dinţilor pinionului
cu roata.
Debitul pompei poate fi reglabil, la o turaţie dată, dacă se realizează roata
dinţată sau coroana dinţată deplasabile.
Pompele cu angrenaj interior necesită o tehnologie mai complexă de
fabricaţie dar sunt mai compacte decât celelalte şi au un debit uniform. La
presiuni mai mici de 100 bar dantura cicloidală este mai răspândită decât cea
evolventică.
Un caz particular al pompelor cu roţi dinţate cu angrenare interioară îl
constituie pompele de tip ORBITROL cu dantură cu profil neevolventic şi cu
dantură z, z+1. În fig. 3.34 (a), sunt prezentate fazele funcţionării acestui tip de
pompă, iar în fig. 3.34 (b) sunt reprezentate elementele constructive.
172


a) b)
Fig. 3.34 Pompă cu roţi dinţate cu angrenare interioară. a) funcţionare
b) construcţie

3.5.4 Performanţe şi domenii de utilizare

Pompele cu roţi dinţate se construiesc pentru presiuni între 5-300 bar şi
realizează debite până la 4000 l/min, la turaţii cuprinse între 1000-3000 rot/min.
Au următoarele avantaje:
- au cilindree mare la greutăţi şi gabarite mici;
- au o construcţie simplă;
- lucrează la presiuni mari;
dar au şi dezavantaje ca:
- au o debitare pulsatorie;
- forţele radiale care se manifestă pe dantură provoacă o încărcare
pulsatorie a lagărelor care conduce la zgomote mari în funcţionare.
Din punct de vedere funcţional sunt reversibile, însă se utilizează practic
doar pe un singur sens de debitare. Sunt folosite îndeosebi la pomparea lichidelor
vâscoase ca pompe de ungere şi la acţionări hidraulice. Sunt puţin sensibile la
variaţia vâscozităţii lichidului, însă sunt afectate de prezenţa impurităţilor
mecanice în lichidul pompat. Deoarece prin construcţie asigură o legătură
permanentă între galeria de aspiraţie şi cea de refulare, la aceste maşini tendinţa
173
de strivire a lichidului cuprins între dinţi este înlăturată. Din această cauză, se
folosesc destul de des la transferul lichidelor cu conţinut mare de gaze sau de aer
dizolvat.

3.5.5 Calculul pompei cu angrenaje

Se consideră un angrenaj exterior format din roţi identice (cazul uzual). Un
dinte al pinionului începe să evacueze lichidul dintre doi dinţi ai roţii înainte de
intrarea în angrenare şi anume când vârful său, V
1
pătrunde în cercul exterior al
roţii (fig. 3.35); similar, un dinte V
2
al roţii dizlocuieşte lichidul dintre doi dinţi ai
pinionului după ce pătrunde în cercul exterior al acestuia. Intrarea dinţilor în
contact se produce în punctul S
2,
determinat de intersecţia liniei de angrenare K
1
K
2

cu cercul exterior al roţii. Din acest moment, dinţii aflaţi în angrenare evacuează
lichidul aflat între ei prin contact după un segment de dreaptă. În plan normal, la
axa roţilor, punctul de contact A se deplasează pe dreapta de angrenare spre
punctul S
1,
aflat la intersecţia acesteia cu cercul exterior al pinionului. Când
punctul de contact ajunge în punctul B (fig.3.36) situat la distanţa p
b
(pasul pe
cercul de bază) de punctul S
2
, în angrenare intră încă o pereche de dinţi care
împreună cu prima închide o cantitate de lichid; volumul acestuia scade până când
punctele de angrenare ajung simetrice faţă de axa centrelor O
1
O
2
. Dacă spaţiul de
volum descrescător nu este conectat la racordul de refulare (sau la cel de
aspiraţie), lichidul din el este strivit, mărind momentul activ al pinionului şi
momentul pasiv al roţii; rezultă astfel o solicitare suplimentară pulsatorie a
organelor pompei, zgomote şi vibraţii, ce pot fi parţial evitate dacă lichidul strivit
este evacuat în zona de refulare printr-o degajare practicată într-unul din capacele
carcasei. După ce primul punct de angrenare depăşeşte punctul D, situat la
distanţa p
b
/2 de polul angrenării P, volumul spaţiului dintre dinţi creşte şi lichidul
este depresurizat brusc; dacă acest spaţiu este izolat de zona de aspiraţie, gradul de
umplere a golurilor se diminuează şi pompa cavitează, producând zgomote
puternice. Şi acest fenomen poate fi evitat parţial cu ajutorul unei degajări
amplasate în aceeaşi poziţie faţă de axa centrelor ca şi cea necesară asigurării
continuităţii refulării (fig. 3.36).
174

Fig. 3.35 Elementele geometrice ale angrenajului exterior evolventic (intrarea
dinţilor în contact)

La pompele de presiune mică şi medie cele două degajări se execută, de
obicei, cu o freză-deget, având forma din (fig. 3.35).
175

Fig. 3.36 Elementele geometrice ale angrenajului exterior evolventic
(punctul de contact situat pe linia centrelor)

Dacă dantura este corijată, distanţa dintre degajări se calculează cu relaţia:

' cos cos ' cos α α π α m p d
b
⋅ · · (1)
176
în care: este unghiul cremalierei de referinţă; este unghiul de angrenare; m
este modulul danturii. Ţinând seama de egalitatea:

ξ
α
α α
2
cos
cos
'
' cos
+
· ·
z
z
A
A
(2)

în care: A este distanţa normală dintre axele roţilor; A` este distanţa dintre axele
roţilor deplasate; este coeficientul de corijare; z este numărul de dinţi al roţilor.
Astfel, relaţia (1) devine:

ξ
α π
2
cos
2
+

·
z
mz
d (3)

Distanţa dintre centrele semicercurilor de capăt ale degajărilor se
calculează cu relaţia:

α
ξ
α π α
2
2
2
cos
) 2 (
1 cos ' sin
+
− ⋅ · ·
z
z
m p e
b
(4)

Lăţimea f a degajărilor se ia de obicei egală cu 1,2·m, iar adâncimea lor
este cuprinsă între m/2 şi m. În locul acestor frezări se pot utiliza lamaje circulare.
La pompele de presiune mare, ale căror lagăre sunt realizate sub formă de bucşe
frontale matriţate sau turnate sub presiune, degajările sunt profilate, asigurând un
randament volumic superior. În fig. 3.37 sunt prezentate bucşe duble, iar în
fig.3.38 sunt prezentate bucşe simple.


Fig. 3.37 Bucşă frontală dublă

Fig. 3.38 Bucşă frontală simplă
177
Date iniţiale
Pentru calcule preliminare se pot determina:
Diametrul cercului de divizare:

2
3 , 12
n
Q
D
r
⋅ · (5)

Raza cercului de divizare (de rulare):

2
r
r
D
R · (6)

Modulul danturii:

r
D m 08 , 0 · (7)

Lăţimea relativă a roţii:

STAS
m
m
b
· β (8)

Viteza unghiulară:

30
n ⋅
·
π
ω (9)

Calculul debitului teoretic mediu
Calculul debitului teoretic mediu al unei pompe cu angrenaj cilindric
necesită determinarea volumului V
max
al spaţiului dintre doi dinţi, cilindrul
exterior al roţilor şi capacele carcasei şi a volumului minim al spaţiului cuprins
între două perechi de dinţi adiacenţi şi capace, V
min
.
Volumul refulat de pompă la o rotaţie completă a arborelui este:

) 2 (
min max
V V z V − ⋅ · (10)

Calculul precis al celor două volume presupune cunoaşterea profilului
danturii şi studiul angrenării. În vederea obţinerii unei relaţii analitice se poate
neglija într-o primă aproximaţie volumul V
min
, admiţând în acelaşi timp
(în compensaţie) că volumul V
max
este egal cu volumul dintelui.
178
2
) (
2
2 2
i e
R R
b V
− ⋅
⋅ ·
π
(11)

în care: R
e
reprezintă raza exterioară, R
i
este raza interioară, iar b este lăţimea
roţilor. Se admite că:

2
mz m
R
e
+
· (12)

m
mz
R
i

·
2
(13)

deci:

z m b
m
mz
m
mz
b V ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ·


+
⋅ ⋅ ·
2 2 2
2 ] )
2
( )
2
[( π π (14)

Din relaţiile (14) şi (8) rezultă:

3
2 m z V ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · β π (15)

Debitul teroretic poate fi determinat printr-o metodă energetică, admiţând
că lucrul mecanic necesar rotirii pinionului cu unghiul elementar dφ în intervalul
de timp dt se transformă integral într-o creştere a energiei de presiune a lichidului:

ϕ d M dV p
t
⋅ − ⋅ ∆ (16)

unde: M reprezintă momentul mediu pe intervalul dφ, Δp este suprapresiunea
creată de pompă şi dV este volumul de lichid refulat în intervalul dt = dφ / ω.
Ultima relaţie indică proporţionalitatea debitului teoretic cu momentul
teoretic:

t t
M
p dt
dV
Q ⋅

· ·
ω
(17)

179


a) b)


c) d)
Fig. 3.39 Solicitarea dinţilor roţilor pompelor

Determinarea expresiei momentului teoretic se poate face analizând
solicitarea dinţilor (fig. 3.39). Dacă pompa este prevăzută cu degajări pentru
conectarea alternativă a spaţiului dintre dinţii aflaţi în angrenare cu racordurile,
prima pereche intrată în angrenare este întotdeauna supusă diferenţei de presiune
Δp, momentele corespunzătoare forţelor elementare de presiune fiind active
(orientate în sensul rotirii). Se numerotează golurile dintre dinţi de la 1 la z; în
primul gol lichidul se află la presiunea de refulare, iar în ultimul gol la presiunea
de aspiraţie. Dintele activ al pinionului, situat între golurile 1 şi z (fig. 3.39 a) este
supus momentului:
180
2
) (
2
) ( ) (
2 2
1 1 1
, 1 , 1 , 1 , 1
i i i p
z
p
z z
p
z
R r
p b
r R R r
p b r h b p M

⋅ ∆ ⋅ ·
+ − −
⋅ ∆ ⋅ ≅ ⋅ ⋅ ⋅ ∆ · (18)

în care
p
z
h
, 1
reprezintă proiecţia porţiunii neechilibrate a flancului dintelui pe
planul de simetrie al acestuia,
p
z
r
, 1
este raza medie a proiecţiei A O r
1 1
· raza
punctului de angrenare faţă de O
1
. Al doilea dinte al pinionului aflat la un moment
dat în angrenare este echilibrat din punct de vedere al momentului forţelor de
presiune, deşi este neechilibrat mecanic. Un dinte al pinionului, aflat în zona de
etanşare a carcasei, între golurile i şi i+1, (fig. 3.39, b) este supus unei diferenţe
de presiune Δp
i,i+1
< Δp ce creează un moment pasiv (rezistent):

2
) (
2
) ( ) (
2 2
1 , 1 , 1 , 1 , 1 , 1 ,
i e
i i
i e i e
i i
p
i i
p
i i i i
p
i i
R R
p b
R R R R
p b r h b p M

⋅ ∆ ⋅ ·
+ − −
⋅ ∆ ⋅ ≅ ⋅ ⋅ ⋅ ∆ ·
+ + + + + +
(19)

Ceilalţi dinţi ai pinionului, aflaţi în afara zonei de etanşare (în zona de
refulare sau în cea de aspiraţie) sunt echilibraţi tangenţial. Momentul forţelor de
presiune pe dinţii pinionului este:

∑ ∑ + +
∆ ⋅ − ⋅ + − ⋅
∆ ⋅
− · + ·
n
m
i i i e i
n
m
p
i i
p
z
p
p R R
b
R r
p b
M M M
1 ,
2 2 2 2
1 1 , , 1
) (
2
) (
2
(20)

m şi n fiind numerele de ordine ale dinţilor care încadrează zona de etanşare.
Dar,

p p
n
m
i i
∆ · ∆
∑ +1 ,
(21)

şi deci:

) (
2
2 2
i e
p
R R
p b
M − ⋅
∆ ⋅
− · (22)

În mod similar se calculează momentul forţelor de presiune ce solicită
primul dinte al roţii aflat în angrenare (fig. 3.39.c):

2
) (
2
) ( ) (
2 2
2 2
, 1 , 1 , 1 , 1
i e i i r
z
r
z
r
z
r
z
R R
p b
r R R r
p b r h b p M

⋅ ∆ ⋅ − ·
+ − −
⋅ ∆ ⋅ ≅ ⋅ ⋅ ⋅ ∆ − · (23)
181
şi momentul corespunzător unui dinte al roţii situat în zona de etanşare
determinată de golurile k şi l (fig. 3.39. d) este:

2
) (
2
) ( ) (
2 2
1 , 1 , 1 , 1 , 1 , 1 ,
i e r
i i
i e i e r
i i
r
i i
r
i i
r
i i
r
i i
R R
p b
R R R R
p b r h b p M

⋅ ∆ ⋅ ·
+ − −
⋅ ∆ ⋅ ≅ ⋅ ⋅ ⋅ ∆ − ·
+ + + + + +
(24)

S-a notat cu A O r
2 2
· raza punctului de angrenare faţă de O
2
. Momentul
rezultant al forţelor de presiune pe roată este:

∑ ∑ + +
∆ ⋅ − ⋅ + − ⋅
∆ ⋅
− · + ·
l
k
r
i i i e i
l
k
r
i i
r
z
r
p R R
b
R r
p b
M M M
1 ,
2 2 2 2
2 1 , , 1
) (
2
) (
2
(25)

sau:

) (
2
2 2
i e
r
R R
p b
M − ⋅
∆ ⋅
· (26)

deoarece,

p p
l
k
r
i i
∆ · ∆
∑ +1 ,
(27)

Acest moment este preluat de pinion prin dinţii ce angrenează.
Momentul teoretic al pompei depinde de poziţia punctului de contact pe
dreapta de angrenare:

) 2 (
2
2
2
2
1
2
r r R
p b
M M M
e
r p
t
− − ⋅
∆ ⋅
· + · (28)

Paranteza poate fi exprimată în funcţie de distanţa dintre punctul de
angrenare şi polul angrenării, PA x · . Din triunghiul AO
2
P (fig. 3.40) se
calculează:

)
2
cos( 2
2 2 2
2
α
π
− ⋅ − + ·
r r
xR x R r (29)

iar din triunghiul APO
1
se obţine:
182
)
2
cos( 2
2 2 2
1
α
π
+ ⋅ − + ·
r r
xR x R r (30)


Fig. 3.40 Schiţa de calcul a momentului teoretic
în funcţie de distanţa dintre punctul
de angrenare şi polul angrenării

3.5.6 Roţi dinţate utilizate la construcţia pompelor

Tehnologia şi toleranţele utilizate la danturile roţilor dinţate cilindrice sunt
standardizate prin STAS-uri specifice.
Raportul de transmitere a perechii de roţi dinţate cu angrenare exterioară,
utilizate ca elemente de pompare, se alege, de obicei, egal cu unu, ceea ce permite
simplificarea construcţiei şi uşurarea cerinţelor tehnologice. Se utilizează roţi
dinţate cu dinţi drepţi cu profil în evolventă.
În alegerea numărului de dinţi se au în vedere următoarele: folosirea roţilor
dinţate cu număr mic de dinţi permite utilizarea mai completă a golurilor dintre
dinţi, pentru pompare; pentru un debit dat, dimensiuni de gabarit mai mici va avea
pompa la care numărul de dinţi este mai mic; prin creşterea numărului de dinţi se
îmbunătăţeşte uniformitatea debitului.
Roţile dinţate cu un număr mic de dinţi se utilizează la pompele cu o gamă
largă de variaţie a debitului şi a presiunii de refulare. Pentru a se îmbunătăţi
randamentul volumic la pompele cu presiuni de refulare mai mari de 70 bar se
aplică compensarea automată a jocului axial inelar. Când această compensare este
realizată complicat, sistemul constructiv al etanşărilor poate duce la mărirea
dimensiunilor şi la necesitatea alegerii unui număr mai mare de dinţi.
183
Utilizarea roţilor cu număr mare de dinţi duce la creşterea distanţei dintre
axele roţilor, permiţând utilizarea rulmenţilor pentru lagăre, ceea cee nu este, în
general, posibil la roţile cu număr mic de dinţi, unde, distanţa dintre axele roţilor
fiind mică, se folosesc lagăre cu alunecare sau cu ace. Roţile dinţate cu număr
mare de dinţi se folosesc în mod obişnuit la pompele cu presiuni de refulare mici
şi medii.
Pompele cu roţi dinţate utilizate în construcţia de maşini au de obicei câte
6...30 de dinţi la un rotor.

3.6 Pompe cu şuruburi

3.6.1 Generalităţi privind pompele cu şuruburi

Pompele cu şurub fac parte din categoria pompelor volumice cu mişcare
de rotaţie. De asemenea, ele pot fi clasificate în categoria pompelor cu angrenaje
cu particularitatea că angrenarea este axială. Aşa cum arată şi denumirea pompei,
organele de lucru, respectiv rotoarele, au forme de „şuruburi”, constând dintr-o
spiră înfăşurată elicoidal pe un cilindru.
Pompele cu şuruburi, construite fie în varianta verticală fie orizontală, au
un număr de două până la cinci şuruburi. La pompele cu mai mult de un şurub,
acestea sunt dispuse paralel între ele, iar mişcarea de rotaţie se transmite de la un
şurub „conducător” la şuruburile „conduse”, fie prin angrenarea directă, prin
contact al spirelor şuruburilor, fie printr-un angrenaj de roţi dinţate situat la
capetele rotoarelor (în acest caz, spirele şuruburilor nu se află în contact). La
pompele cu mai mult de două şuruburi, roţile dinţate de sincronizare pot să nu mai
apară.
Fenomenul de pompare la aceste tipuri de pompe are loc prin variaţia de
volum ce se desfăşoară în timpul unei rotaţii complete a organelor de lucru ale
pompei. Astfel, în prima jumătate a rotaţiei are loc creşterea volumului însoţită de
scăderea presiunii sub valoarea presiunii atmosferice, ceea ce are ca efect aspiraţia
lichidului, iar în a doua jumătate a rotaţiei are loc micşorarea volumului şi deci
refularea lichidului în conducta de refulare. La rotirea şuruburilor, lichidul din
camera de aspiratie umple golurile dintre flancurile şuruburilor şi carcasă,
pătrunde într-un spaţiu închis, mişcându-se în lungul canalelor elicoidale, după
care este împins în camera de evacuare.
Pompele cu şuruburi sunt recomandate de avantajele mari pe care le au
faţă de alte tipuri de maşini volumice:
- realizează presiuni mari de refulare, la gabarite mici şi randamente
înalte;
- funcţionează fără cavitaţie la turaţie înaltă şi au o umplere bună;
- permit realizarea unor sarcini mari pe aspiraţie;
- sunt fiabile şi uşor de întreţinut;
184
- variaţiile de presiune pe conducta de refulare sunt mici datorită
constanţei debitării;
- au o funcţionare silenţioasă şi pot fi antrenate direct de motoarele
electrice.
Cu toate acestea, pompele cu şurub prezintă şi unele dezavantaje:
- sunt sensibile la impurităţile din fluide;
- tehnologia de execuţie este complicată.
Numărul de şuruburi determină caracteristica constructivă specifică a
pompei şi delimitează domeniul performanţelor hidraulice, astfel că zonele
deservite de aceste pompe, în mod practic, nu se suprapun.
O caracteristică deosebit de importantă a pompelor cu şurub o reprezintă
continuitatea debitului, care are un grad de neuniformitate foarte redus,
comparabil cu cel al pompelor centrifuge. Aceasta se explică prin faptul că
mişcarea de rotaţie a rotorului este o mişcare continuă, cu viteză uniformă, de
aceea lichidul cuprins în spaţiul delimitat de spirele şuruburilor şi carcasa pompei
înaintează cu aceeaşi viteză şi, spre deosebire de pompele cu mişcare alternativă,
debitarea are loc continuu, practic fără variaţii sesizabile.
O altă caracteristică importantă a acestor pompe o constituie lipsa
organelor de distribuţie (supape, sertare), aici rolul separării şi etanşării spaţiului
de refulare de cel de aspiraţie fiind preluat de spirele şuruburilor şi de jocul redus
dintre acestea şi carcasa pompei. Lipsa organelor de distribuţie contribuie, de
asemenea, la uniformizarea debitului.
Racordurile de aspiraţie şi de evacuare ale pompei pot să se afle în zona
centrală în aceeaşi secţiune transversală (în scopul anulării reciproce a
împingerilor axiale), sau la cele două capete. După un prim ciclu de funcţionare
(după prima umplere cu lichid) maşinile cu şurub sunt autoamorsabile. Pentru
evitarea deteriorărilor subansamblelor pompei datorită creşterii accidentale a
presiunilor, pe zona de evacuare a fluidului se dispune o supapa de siguranţă care
poate dirija vâna de fluid în galeria de aspiraţie la atingerea presiunii maxime
reglate. Randamentul volumic al pompei depinde direct proporţional de lungimea
şuruburilor.

3.6.2 Pompe cu trei şuruburi

În fig. 3.41 este prezentată o secţiune printr-o pompă cu trei şuruburi.
Şurubul central este motor, iar celelalte două laterale sunt conduse. Filetul
şurubului central este pe dreapta, iar al şuruburilor laterale pe stânga; filetele se
execută de regulă cu două începuturi cu profil cicloidal. Deoarece spaţiile sub
presiune înconjoară şuruburile în angrenare, forţele (laterale) radiale asupra
acestora se autoechilibrează. Randamentul acestor pompe este totuşi mai mic
decât al pompelor cu roţi dinţate datorită frecărilor relativ mari în angrenări. Se
remarcă faptul că fluidul debitat nu se roteşte în interiorul pompei, ci se
185
deplasează rectilinuu, rotorul comportându-se ca un piston fără sfârşit care se
mişcă în mod continuu.




Fig. 3.41 Pompă cu trei şuruburi
1- şurub conducător; 2- şurub condus ; 3- lagăr de alunecare; 4- arbore; 5-
carcasă; 6- postament; 7- flanţă aspiraţie; 8- flanţă refulare; 9- garnituri
inelare; 10- presetupă ; 11-orificiu drenaj ; 12- orificiu manometru.

3.6.3 Pompe cu două şuruburi

Pompele cu două şuruburi sunt pompe volumice cu mişcare de rotaţie la
care organele de lucru sunt alcătuite din două rotoare cu profil elicoidal, dispuse
paralel într-o carcasă comună. Şuruburile pompei sunt unul cu pas dreapta, celalalt
cu pas stânga, unul este condus, celalalt conducător. Lungimea şuruburilor trebuie
să fie mai mare decât pasul filetului.
Angrenarea celor două rotoare nu este o angrenare de contact între
profilurile elicoidale corespondente, mişcarea de rotaţie fiind transmisă de la
186
şurubul conducător la cel condus prin două roţi dinţate montate la capetele
exterioare ale celor două şuruburi aflate în afara camerei de lucru a pompei.
Deoarece profilurile şuruburilor nu sunt în contact, rezultă că între spaţiile
de aspiraţie şi cele de refulare există o comunicare deschisă, care permite o
circulaţie a lichidului din zona cu presiune mai mare în zona cu presiune mai
mică. Interstiţiile care urmăresc linia de angrenare fiind foarte mici, de ordinul
0,05...0,2 mm, se limitează valoarea debitului de lichid recirculat. Astfel, aceste
pompe au căpătat şi denumirea de pompe cu şurub neermetice. Din cauza
neermeticităţii, presiunile maxime ce se pot obţine la aceste pompe nu depăşesc,
de regulă, 16 bar. Domeniul lor de utilizare este diferit de cel al pompelor cu trei
şuruburi, deoarece angrenarea, nefiind de contact, pompele pot vehicula şi lichide
neunguente sau lichide cu particule în suspensie.
În tehnica mondială sunt cunoscute şi pompe ermetice cu două şuruburi, la
care angrenarea se face prin contact direct între profilurile elicoidale ale celor
două şuruburi, dintre care unul este conducător, iar celălalt este condus. Domeniul
de utilizare a acestor pompe este limitat la vehicularea lichidelor unguente, curate,
la presiuni mai mari, până la 100 bar.
Secţiunea transversală din profilul dintelui, la o pompă cu două şuruburi
neermetică, arată că profilul este o curbă evolventă. La aceste pompe, profilul
dinţilor este degenerat de o rigletă care poate fi dreptunghiulară, trapezoidală sau
combinată. Dispunerea şuruburilor în pompă este astfel făcută încât profilurile
flancurilor se întrepătrund, de aceea sensul de înfăşurare a elicei unui şurub este
dreapta, iar a şurubului conjugat, stânga.

Ca principiu de funcţionare, pompele cu şuruburi neermetice realizează
fenomenul de pompare prin variaţia ciclică a volumului unui spaţiu geometric
între o valoare minimă şi una maximă.
Carcasa pompelor cu două şuruburi este confecţionată din fontă cenuşie.
La unele construcţii speciale, cum sunt pompele destinate serviciilor din rafinării
sau pompele care vehiculează lichide cu temperaturi foarte ridicate, până la
400ºC, carcasa este confecţionată din oţel de înaltă rezistenţă, capabil să preia
şocurile termice. Şuruburile se execută din oţeluri aliate şi se nitrurează,
obţinându-se durităţi ale suprafeţei de 800…900HB. Durificarea suprafeţelor
şuruburilor este necesară, deşi flancurile spirelor nu sunt în contact, pentru a
împiedica uzura şuruburilor atunci când se pompează lichide ce conţin particule
abrazive în suspensie. Astfel, impurităţile de dimensiuni foarte reduse care pot
pătrunde în interstiţii nu vor afecta suprafeţele durificate, fiind în cele din urmă
eliminate odată cu lichidul vehiculat.
Şuruburile se confecţionează pe maşini de frezat orizontale, folosind ca
scule aşchietoare freze disc de profil corespunzător. Materialul sculei trebuie să
fie rezistent la uzură pentru a nu se decalibra şi modifica astfel profilul iniţial.
Scula poate fi considerată satisfăcătoare dacă realizează 20…25 de şuruburi fără a
necesita o nouă reascuţire. Pentru obţinerea profilului final al şuruburilor, se
187
folosesc mai întâi freze de degroşare şi apoi freze de finisare. În timpul prelucrării,
şurubul trebuie să fie bine rigidizat în suportul său, pentru a nu suferi deformări.

3.6.4 Pompe cu un singur şurub

Schema cinematică funcţională a pompei cu un singur şurub a fost
realizată pentru prima dată de matematicianul francez René Moineau, cunoscută
în plan mondial ca pompa „MOHNO”. Pompele cu un şurub sunt uneori denumite
pompe cu stator elicoidal din cauciuc.
Constructiv, pompa cu un singur şurub (fig.3.42) este alcătuită dintr-un
rotor cu profil elicoidal (şurub) cu un singur început, având unghiul de înclinare al
spirei de 57º… 60º. După cum se observă şi în figura 3.43, rotorul este realizat sub
forma unui şurub cu filet foarte alungit, proiecţia în planul secţiunii longitudinale
a axului şi suprafeţei laterale a şurubului fiind o sinusoidă notată prin b,c,d.
Rotorul este plasat excentric într-un stator, care are de asemenea profil elicoidal,
dar cu două începuturi diametral opuse. Rotorul este confecţionat din oţel, iar
statorul din cauciuc sau material plastic. Mişcarea de la motorul electric la rotorul
melcat se transmite prin intermediul a doi arbori, unul principal şi unul
intermediar, cuplaţi între ei prin intermediul unor cuplaje cardanice.
Rotorul melcat are pasul suficient de mare (2,5-3 ori diametrul arborelui),
iar statorul din cauciuc are la interior un canal elicoidal cu pas dublu faţă de cel al
rotorului în secţiune transversală. Datorită poziţiei excentrice a rotorului faţă de
axa statorului, la rotire, rotorul va executa o mişcare de rostogolire pe suprafaţa
statorului, iar spirele rotorului vor delimita volume închise care se deplasează în
lungul axului.
Etanşeitatea dintre spaţiul de refulare şi cel de aspiraţie se realizează pe
linia de contact dintre rotor şi stator. Datorită construcţiei sale, pompa poate
vehicula lichide ce conţin particule în suspensie, deoarece o particulă antrenată pe
spira rotorului, mult rotunjită, este apăsată de acesta pe suprafaţa statorului, care,
fiind din cauciuc, se deformează şi permite antrenarea particulei de către lichidul
vehiculat. În felul acesta nu se produc uzuri ale suprafeţelor de contact, mişcarea
elementelor angrenate fiind de rostogolire şi nu de alunecare.






188


Fig. 3.42 Pompă cu un şurub
1- rotor elicoidal; 2- articulaţii cardanice sau sferice; 3- garnituri inelare; 4- arbore;
5- stator ; 6- postament; 7- flanşă de aspiraţie; 8- flanşă de refulare; 9- orificiu
pentru manometru; 10- presetupa ; 11- orificiu pentru drenare; 12- lagăr de
rostogolire

Aceste pompe pot vehicula lichide cu viscozităţi foarte mari, până la
10 000 cSt, de exemplu: melasă, pastă de tomate, smântână, borhoturi de fructe cu
sâmburi şi alte lichide asemănătoare.
Rotorul se execută de obicei din oţeluri aliate cu Cr – Ni sau Cr – Ni – Mo.
Suprafaţa sa de lucru se durifică prin cromare sau nitrurare ionică, obţinându-se
durităţi de minimum 45 HRC. Suprafaţa de lucru se prelucrează foarte fin
(se lustruieşte). Pentru pomparea produselor alimentare, rotorul se execută din
materiale sintetizate (oxizi ceramici) şi se emailează.
Statorul se execută, în general, din cauciuc de diverse calităţi, fie cauciuc
natural, fie sintetic (Neopren, Perbunan), de diverse durităţi. În unele cazuri se
folosesc şi masele plastice (teflon, polipropilenă). Statorul este vulcanizat într-o
cămaşă exterioară, care poate fi confecţionată din fontă cenuşie sau oţel.
În unele situaţii, când pompa este destinată să vehiculeze materiale
abrazive, cămaşa pompei este prevăzută cu crestături longitudinale, care-i conferă
o oarecare elasticitate. Astfel, pe măsura uzării statorului, cămaşa se strânge cu
ajutorul unor coliere şi face ca statorul elastic să îmbrace mai strâns rotorul,
asigurând etanşeitatea iniţială. În timpul unei rotaţii de 2π radiani, secţiunea
circulară a şurubului „mătură” o arie de valoare A=d
2
/4+4ed (d- diametrul
şurubului; e- excentricitatea) şi, în acelaşi timp volumele de lichid sunt deplasate
către refulare (fig. 3.43). Întrucât axa rotorului se deplasează în timpul mişcării
189
faţă de axa suprafeţei interioare profilate a statorului, antrenarea se face de regulă
cu ax cardanic.


Fig. 3.43 Secţiuni prin rotorul pompei cu un singur şurub

3.6.5 Performanţe şi domenii de utilizare

Pompele sunt autoamorsabile şi pot avea valori ale randamentelor până la
0.6. Nu se folosesc în general la transferul fluidelor care conţin suspensii
mecanice. Ating în mod uzual presiuni de până la 200-300 bar şi debite cuprinse
între 50 şi 15 000 l/min la turaţii de 1500 până la 3000 rot/min. Se utilizează la
bordul navelor, la circulaţia uleiului în instalaţiile motorului principal, la
transferul combustibilului de alimentare, la transferul diferitelor lichide şi în
acţionările hidraulice.

3.6.6 Calculul debitului pompelor cu şuruburi

Debitul pompelor cu şuruburi se poate calcula cu relaţia generală:

A h n Q ⋅ ⋅ · (1)

unde: n - turaţia pompei;
h - pasul şurubului;
A - aria proiecţiei frontale a flancului filetului.
În cazul pompelor cu două şuruburi (fig. 3.44) aria A se calculează cu relaţia:

) sin
180
(
4
) (
4
2
2 2
α
πα π
− − − ·
o
D
d D A (2)

unde: D d D 2 / ) arccos( 2 + · α este unghiul de suprapunere al filetelor în grade.
La pompele cu trei şuruburi, cu profil cicloidal, debitul poate fi calculat cu relaţia:
190
2
2
10
145

⋅ ·
n d
Q
v e
η
[l/min] (3)

în care
v
η = 0,75.........0,85 este randamentul volumic,
e
d [cm] – diametrul exterior
al şuruburilor conduse, n [rot/min] – turaţia şurubului conducător. La pompele cu
un şurub, debitul teoretic poate fi calculat cu relaţia:

edtn dtn d h Q
t
4 ) ( 2 · − · (4)

în care h este înălţimea secţiunii statorului, t - pasul şurubului, d – diametrul
secţiunii şurubului, iar n – turaţia.




Fig. 3.44 Secţiune prin rotoarele pompei cu două şuruburi

3.7 Pompe volumice cu palete glisante (cu lamele)

3.7.1 Construcţia şi principiul funcţional

Sunt maşini hidraulice dublu reversibile, deci atât din punct de vedere al
sensului conversiei, cât şi din punctul de vedere al sensului de debitare. Volumele
de lucru sunt delimitate de paletele glisante, rotor şi stator. După modul cum se
realizează aspiraţia, pompele cu lamele pot fi cu aspiraţie interioară sau cu
aspiraţie exterioară.
În general, sunt cu acţiune simplă. Asta înseamnă că în timpul unei rotaţii
complete a rotorului spaţiile de lucru efectuează un singur ciclu aspiraţie-transfer-
refulare. În practică, totuşi se pot întâlni şi pompe cu palete glisante cu acţiune
multiplă, care, prin comparaţie eu cele cu acţiune simplă, prezintă avantajele:
- debitare uniformă;
191
- echilibraj mai bun (posibilitate redusă de apariţie a vibraţiilor);
- presiuni şi debite mai mari;
- construcţie mai compactă.
În figurile 3.45 şi 3.46 sunt prezentate două variante constructive de
pompe cu lamele cu simplă acţiune - cu aspiraţie exterioară în fig.3.45 şi cu
aspiraţie interioară în fig. 3.46. În cele două figuri s-au facut notaţiile: 1-rotor; 2-
lamele (palete); 3-arbore motor; 4-carcasa pompei; 5-galeria de aspiraţie; 6-galeria
de refulare (notaţiile sunt identice pentru ambele figuri).
La rotaţia în sensul săgeţii, la prima jumătate de cursă, volumele de lucru
delimitate de rotor, palete şi stator variază crescător generând aspiraţia. Pe a doua
jumătate de cursă, volumele de lucru descresc şi se produce refularea. La acest tip
de maşină reglarea debitului se face prin modificarea valorii excentricităţii “e”.


Fig. 3.45 Pompă cu lamele Fig. 3.46 Pompă cu lamele
cu aspiraţie exterioară cu aspiraţie interioară

În fig. 3.47 este prezentată o pompă cu lamele cu acţiune dublă pentru care
s-au făcut notatiile:1-rotor; 2-stator; 3-lamele (palete); 4, 5, 6, 7-fante de aspiraţie-
refulare. Fantele 4 şi 6 comunică prin canale interioare cu galeria de aspiraţie, iar
fantele 5 şi 7 cu galeria de refulare. Statorul, la partea sa interioară, are o formă
special aleasă astfel încât porţiunile de curbă situate între fante să fie arce de cerc
descrise cu raze din centrul rotorului, iar porţiunile care corespund fantelor să fie
descrise de curbe conjugate la curbele dintre fante. Această configuraţie face ca la
192
trecerea a două palete prin porţiunile concentrice cu centrul rotorului, lichidul să
nu mai fie comprimat, scăzând astfel solicitarea lagărelor.
Contactul paletelor glisante cu statorul este asigurat fie prin arcuri
lamelare montate pe fundul canalului, fie prin intermediul unor articulaţii cu
culisă, fie pe baza presiunii hidraulice. Când o paletă intră în zona fantei 4, ea
începe să iasă din canal astfel încât spaţiul dintre două palete vecine să se
mărească şi să se producă aspiraţia. Când paletele trec prin zona dintre fantele 4 şi
5, deplasarea lor încetează deoarece această porţiune este concentrică cu rotorul.
La intrarea în zona fantei 6, spaţiul dintre palete se măreşte şi are loc o nouă
aspiraţie. Refularea are loc în corespondenţa fantelor 5 şi 7, unde volumele scad.
Se poate, deci, observa faptul că pe parcursul unei rotaţii complete, o paletă
efectuează patru curse: două de aspiraţie şi două de refulare.

Fig. 3.47 Pompă cu lamele cu acţiune dublă

3.7.2 Performanţe şi domenii de utilizare

Maşinile cu lamele realizează presiuni de până la 100 bar - cele cu acţiune
multiplă până la 150 bar - şi debite de până la 300 l/min - cele cu acţiune multiplă
până la 1000 l/min. Ca pompe, sunt utilizate la instalaţiile de transfer al uleiului
sau combustibilului. Ca motoare, sunt întrebuinţate la antrenarea vinciurilor şi, în
general, oriunde sunt necesare turaţii mici. Cu toate acestea, maşinile cu palete
glisante sunt utilizate îndeosebi la acţionările hidrostatice.

3.7.3 Materiale. Tehnologii

La construcţia pompelor cu palete trebuie să se ţină seama de condiţiile
specifice de funcţionare ale acestor pompe şi, în funcţie de aceste condiţii, să se
aleagă materialele.
193
Paletele, dintre toate piesele pompei, sunt cele mai solicitate la uzură.
Acestea sunt apăsate pe stator de o forţă considerabilă, astfel încât lichidul dintre
vârful paletei şi suprafaţa interioară a statorului este expulzat şi se produce, deci, o
frecare uscată. Din această cauză, paleta se încălzeşte excesiv şi poate depăşi
temperatura de revenire a materialului, astfel încât poate avea loc o uzură extrem
de rapidă, în câteva ore sau chiar minute.
De aceea, ca material pentru palete, se foloseşte, de obicei, oţelul cu
temperatură de revenire mai înaltă şi cu o bună rezistenţă la uzură. Paletele se
călesc, iar după călire, duritatea paletelor trebuie să fie de 58…62 HRC.
Statorul se execută din oţel crom-nichel. Suprafaţa interioară a statorului
se cianurează sau se cementează. După călire, duritatea acestei suprafeţe trebuie să
fie 60…64 HRC.
Rotorul se execută din oţel crom-molibden. Suprafeţele canalelor de
glisare pentru palete şi suprafeţele în frecare ale rotorului se cementează şi se
călesc. După tratament, acestea trebuie să aibă duritatea 60…64 HRC. Discurile
laterale se execută din bronz cu staniu.
Condiţiile de etanşare la aceste pompe necesită ajustaje strânse, piesele
trebuind să fie executate cu o înaltă precizie. Astfel, jocul dintre paletă şi canalul
din rotor trebuie să fie minim, dar trebuie să permită lunecarea paletei prin canal,
datorită forţei centrifuge. De aceea, atât suprafaţa canalelor de glisare, cât şi a
paletei se prelucrează fin.
Ajustajul rotorului în stator trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- rotorul nu trebuie să fie strâns între şaibele laterale;
- să micşoreze frecarea dintre suprafeţele frontale ale rotorului şi şaibele
laterale;
- să compenseze eventualele abateri de la perpendicularitate ale
suprafeţelor rotorului faţă de axa lui.
Prin mărirea jocului dintre rotor şi stator în sens axial, se ajunge la o
scădere a randamentului volumic al pompei.
Pentru a avea o etanşare bună, deci un randament volumic ridicat, este
indicat ca jocul lateral dintre rotor şi stator să fie cuprins între limitele 0,03 şi
0,05 mm.
Lăţimea paletelor trebuie să fie egală cu lăţimea rotorului. Dacă lăţimea
paletelor este mai mare decât a rotorului, atunci paletele pot fi prinse între şaibele
laterale şi se pot înţepeni. Dacă lăţimea lor este mai mică decât a rotorului, atunci
se produc pierderi prin neetanşeităţi, deci scade randamentul volumic.






194
3.7.4 Elemente de calcul ale pompelor cu palete glisante


Fig. 3.48 Schema de calcul la pompa cu palete glisante (lamele)

Datele de calcul sunt debitul Q, presiunea p şi turaţia n. Se consideră
pentru pompa cu lamele din fig. 3.48 contururile statorului şi rotorului dispuse
unul faţă de celălalt la cota “e” egală cu excentricitatea. Se consideră o paletă
teoretică de grosime δ aflată în poziţie verticală. Antrenată fiind de rotor cu
viteza unghiulară ω , paleta va avea la mijlocul lungimii ei, o viteză periferică v.
Din punct de vedere al debitării, se poate scrie că:

v F Q
p
· (1)

unde
p
F ,reprezintă aria activă a paletei. Pe de altă parte însă, d v ⋅ · ω ‚
iar δ e F
p
2 · . Cum însă d = r + e = R, se obţine R v ⋅ · ω unde n ⋅ · π ω 2 . În
acest fel, debitul teoretic se poate scrie:

Q = 4πebRn (2)

Pentru determinarea debitului real, se pune problema calculului cilindreei.
Pentru aceasta, interesează care este variaţia volumului de lucru dacă rotorul se
deplasează cu un unghi Δφ
1
. Aflat fiind în mişcare, paletul va disloca suprafaţa de
fund f
12
. Variaţia suprafeţei f
12
la rotirea cu Δφ
1
, notată cu Δf
12
se poate scrie ca
fiind:

23 12 12
f f f − · ∆

(3)


În mod absolut similar, pentru următoarea poziţie unghiulară vom avea:
195
34 23 23
f f f − · ∆

(4)

şi aşa mai departe, până la parcurgerea unei rotaţii complete. Pentru ultima poziţie
de lucru avem:

0
, 1 , 1
− · ∆
− − n n n n
f f (5)

În final, variaţia suprafeţei totale dislocate se obţine prin însumarea
variaţiilor corespunzătoare poziţiilor intermediare:

n n
f f f f f
, 1 34 23 12
. ..........

∆ + + ∆ + ∆ + ∆ · ∆ (6)

Ţinând cont de expresiile variaţiilor corespunzătoare poziţiilor
intermediare definite prin relaţiile (3), (4), (5), se obţine:

12 , 1 34 34 23 23 12
0 ... .......... f f f f f f f f f
n n
· ∆ ⇒ − ∆ + − ∆ + ∆ − ∆ + ∆ − ∆ · ∆

(7)

Variaţia f ∆ a suprafeţei active determină o variaţie a volumului de lucru
definită ca:

b f v
12
· ∆ (8)

Dacă se consideră schema de calcul din fig.3.48, se poate scrie:

ϕ ∆ · ∆ eR f 2
12

∫ ∫
⋅ · · ∆ ·
π π
π ϕ
2
0
2
0
12 12
4 2 eR d eR f f (9)

Astfel, cilindreea va fi:

ebR b f v ⋅ · · π 4
12
(10)

Considerând că paleţii au o grosime finită δ , debitul real va rezulta mai
mic decât debitul teoretic. Presupunând că maşina are z paleţi de grosime δ , se
poate determina în final cilindreea efectivă:

,
`

.
|
− ⋅ · − ⋅ · − ·
R
z
ebR ebz ebR v v v
pal
ef
p
π
δ
π δ π
2
1 4 2 4 (11)

196
Se fac notaţiile:

1
ε ·
R
e
;
2
ε ·
R
b
;
3
ε
δ
·
R
(12)

Coeficienţii
1
ε ,
2
ε şi
3
ε sunt recomandaţi de literatură la valorile din
tabelul de mai jos.

1
ε

0,1...1,16
2
ε
1,2...1,4
3
ε
0,03...0,1

Cu notaţiile (12), expresia cilindreei efective devine:

,
`

.
|
− ·
,
`

.
|
− ·
π
ε
ε πε
π
δ
π
2
1 4
2
1 4
3 3
2 1
3
z
R
R
z
R
RR
eb
v
ef
p
(13)

cu care, debitul real se poate scrie sub forma:

v v
ef
p r
n
z
R n v Q η
π
ε
ε πε η
,
`

.
|
− · ·
2
1 4
3 3
2 1
(14)

În relaţia de mai sus n = (750 - 1500) rot/min, iar
v
η =0.92 - 0.93. din (14)
se scoate apoi R,

3
3
2 1
2
1 4
v
r
n
z
Q
R
η
π
ε
ε πε
,
`

.
|

· (15)

Cunoscându-se R, pe baza coeficienţilor definiţi mai sus, se determină
celelalte dimensiuni. Pentru pompele cu două sau trei camere de lucru, calculul de
dimensionare este similar.

Legea de debitare şi gradul de neuniformitate a debitării
Pentru determinarea legii de debitare şi a gradului de neuniformitate a
debitării, se consideră schema de calcul din fig. 3.49. Principial, calculele se
conduc după aceeaşi metodologie ca la pompele cu pistonaşe radiale.
197

Fig. 3.49 Schema de calcul a gradului de neuniformitate

Se pleacă de la considerarea cursei lamelei:

β ϕ ρ cos cos R e + · (16)

unde β este unghiul
1
OAO . În cele ce urmează ne interesează să stabilim o relaţie
între unghiurile ϕ şi β . Considerând fig. 3.11, se poate scrie segmentul E O
1
în
două moduri:

β ϕ sin sin
1
R e E O · · (17)

de unde:

ϕ β sin sin
R
e
· (18)

sau mai departe:

ϕ β β
2
2
2
2
sin 1 sin 1 cos
R
e
− · − · (19)

care se aproximează cu:

,
`

.
|
− · ϕ β
2
2
2
sin
2
1 cos
R
e
(20)

Cu aceste precizari, din fig. 3.49 se poate aproxima segmentul ρ · A O
1
ca
fiind:
198

,
`

.
|
− + ·

,
`

.
|
− − · ϕ
ε
ϕ ε ϕ ϕ ρ
2
2
1
1
2
2
2
sin
2
cos 1 sin
2
cos 1 R
R
e
R
e
R (21)
La pompele cu z par există egalitatea:

π ϕ ϕ + ·
1 2
(22)

Debitul instantaneu se poate scrie sub forma:

( )
m
Fv Q · ϕ (23)

unde:

( )b F
2 1
ρ ρ − · (24)

iar
2
2 1
ρ ρ
ω
+
·
m
v (25)

Substituind pe (24) şi (25) în (23) se obţine:

( )
2
2
2
2
1
ρ ρ
ω ϕ

· b Q (26)

unde:

,
`

.
|
− + ·
1
2
2
1
1 1 1
1
sin
2
cos 1 ϕ
ε
ϕ ε ρ R (27)

,
`

.
|
− − ·
1
2
2
1
1 1 2
sin
2
cos 1 ϕ
ε
ϕ ε ρ R (28)

Ridicând la pătrat relaţiile (27) şi (28) în care se neglijează termenii de
ordinul al doilea, se obţine:

( )
1
2 2
1 1 1
2 2
1
cos cos 2 1 ϕ ε ϕ ε ρ + + · R (29)

( )
1
2 2
1 1 1
2 2
1
cos cos 2 1 ϕ ε ϕ ε ρ + − · R (30)

199
ceea ce conduce mai departe la:

( )
1 1
2
cos 2 ϕ ε ω ϕ R b Q · (31)

Valorile maximă şi minimă ale debitului instantaneu se obţin pentru
unghiurile 0
1
· ϕ

1
2
0
max
2 ) (
1
ε ω ϕ
ϕ
R b Q ·
·

(32)

şi respectiv
2
1
γ
ϕ ·

z
R b Q
π
γ
γ
ε ω ϕ
γ
ϕ
2
2
cos 2 ) (
1
2
2
min
1
· ·
·
(33)

Prin integrarea ecuaţiei (31) se poate obţine expresia debitului mediu:

z
R b
z
R b d R b Q
med
π
ε ω
π
γ γ
ε ω
γ
ϕ ϕ ε ω
γ
γ
γ
sin
2
sin
2
sin 2
1
cos 2
1
2
1
2
1
2
2
2
1
2
·
,
`

.
|
+ · ·


(34)

cu care se poate determina apoi gradul de neuniformitate a debitării pe baza
relaţiei de definiţie:

z
tg
z
z
R b
z
R b
Q
Q Q
med
2
sin 2
2
cos 1 2
"
1
2
1
2
min max
π π
π
ε ω
π
γ
ε ω
δ ·

,
`

.
|

·

· (35)

3.8 Pompe cu lobi

3.8.1 Construcţie şi funcţionare

Pompa cu lobi se realizează obişnuit în variantele cu doi sau cu trei lobi.
Funcţional, aceste pompe pot fi asemănate cu pompele cu roţi dinţate cu doi sau
cu trei dinţi la un rotor, însă dinţii sunt înlocuiţi cu lobi şi fiecare rotor este
antrenat separat de la arborele de putere, sincronizarea rotirii rotoarelor fiind
200
asigurată dintr-o pereche de roţi dinţate sau alte mijloace, amplasate în afara
cavităţii de pompare, legate cinematic cu arborii rotoarelor. Lobii nu sunt practic
în contact în timpul rotirii, între lobi existând un joc al cărei mărime este
dependentă de vâscozitatea lichidului pompat. Pompa este utilizată pentru o gamă
largă de viscozităţi. Lichidul pompat nu trebuie să aibă proprietăţi de lubrifiere ca
în cazul pompelor cu roţi dinţate.
La unele pompe schimbarea capacităţii pompei, la o turaţie dată, se
realizează prin schimbarea lungimii active a rotorului sau schimbarea lobilor cu
forme diferite.
Pentru vâscozităţi mari se aleg jocuri mai mari între lobi, pentru a limita
creşterea puterii de antrenare, iar la vâscozităţi mici, jocurile se diminuează,
pentru a limita pierderile cauzate de curgerile inverse de lichid. Creşterea jocurilor
în cazul fluidelor vâscoase permite menţinerea turaţiei fără creşterea excesivă a
zgomotului sau vibraţiilor, totuşi turaţia trebuie să fie limitată pentru a se evita
apariţia discontinuităţilor în curgerea fluidului sau apariţia cavitaţiei.
Randamentul acestor pompe este cel puţin egal cu cel al pompelor cu roţi
dinţate.
Spre deosebire de pompele cu roţi dinţate, aici lichidul este deplasat
într-un număr mai mic de celule, care sunt însă de volum mare. Unele construcţii
sunt prevăzute cu pastile de înălţime mică, montate în canale radiale, la periferia
carcasei în scopul îmbunătăţirii randamentului volumic.
Variantele constructive de pompă cu doi lobi şi pompă cu trei lobi sunt
arătate în fig. 3.50 a), respectiv 3.50 b). Aceaste pompe lucrează la fel cu pompele
cu roţi dinţate, însă forma lobilor permite să se evite suprasolicitările la care sunt
supuse pompele când între dinţii roţilor aflaţi în angrenare este presat lichidul
cuprins între dinţi şi nerefulat. Principiul de funcţionare pompelor cu lobi, se
bazează în principal pe rotirea în direcţii diferite a unei perechi de lobi, instalaţi în
interiorul corpului pompei. Lobii sunt fixaţi pe arbori, care sunt conectaţi la un
angrenaj extern. Arborii sunt prevăzuţi cu roţi dinţate, localizate în interiorul
angrenajului şi care transmit puterea mecanismului de acţionare la arborele
intermediar. Rotirea arborilor este sincronizată de aşa manieră încât în procesul de
funcţionare lobii nu intră în contact unul cu celălalt. În figura 3.51 se prezintă
fazele de lucru ale pompei cu lobi. La ieşirea lobilor din poziţia de contact, se
măreşte volumul spaţiului de aspiraţie, antrenând o rarefiere din direcţia
racordului de intrare (fig. 3.51 1). Aceasta duce la pătrunderea lichidului în
interiorul corpului pompei. Lichidul pompat este deplasat de-a lungul corpului
pompei (fig. 3.51. 2 şi fig. 3.51 3) de la partea de aspiraţie către cea de evacuare a
pompei (fig. 3.51 4). La apropierea lobilor, spaţiul dintre aceştia se reduce, ceea
ce generează creşterea presiunii în direcţia racordului de ieşire. Aceasta conduce
la pomparea lichidului din corpul pompei spre ieşire (fig. 3.51 5).


201
3.8.2 Avantajele pompelor cu lobi

Cele mai importante particularităţi ale pompelor cu lobi sunt:
1. Construcţie igienică
Pompele pot fi livrate cu Certificat FDA A3 sau EHEDG, ceea ce asigură
întrunirea celor mai înalte cerinţe de igienă.
2. Pomparea produselor consistente
Procesul pompării lichidului prin pompă se efectuează la o viteză scăzută,
datorită acestui aspect, lichidul pompat nu suferă modificări structurale.
3. Debitul uniform
Principiul de funcţionare pompei asigură un debit continuu, care circulă
practic fără pulsaţii, proporţional cu viteza de rotaţie a lobilor.
4. Corpul rezistent
Construcţia şi calitatea materialelor utilizate, precum şi precizia fabricării
tuturor pieselor permite exploatarea acestor pompe pe o perioadă de zeci de ani,
fără necesitatea reparaţiilor.
5. Asistenţa tehnică simplă
Singura piesă a pompei care este supusă deteriorării obişnuite este
dispozitivul de etanşare mecanică, a cărui înlocuire, efectuată de către un personal
calificat, durează mai puţin de o oră.

3.8.3 Tipuri constructive

Principalele tipuri de pompe cu lobi sunt:
1. SERIA TOP-LOBE (fig.3.52)
Această serie cuprinde 12 tipuri de pompe cu debite de la 0 la 112 m
3
/h, cu
diametrul racordului de 10-150 mm şi cu o presiune maximă de funcţionare de
până la 22 bari.
2. SERIA TOP WING (fig.3.53)
Aceste pompe sunt utilizate pe scară largă în aplicaţii igienico-sanitare.
Această serie cuprinde 8 tipuri de pompe cu debite de la 0 la 156 m
3
/h, cu
diametrul racordului de 20-100 mm şi cu o presiune maximă de funcţionare de
22 bari. Aceste pompe igienice cu lobi, cu o construcţie inovatoare, se utilizează
în vederea asigurării unor cerinţe foarte înalte.

3.8.4 Domenii de utilizare

Pompele cu lobi oferă posibilitatea pompării atât a lichidelor cu o structură
fină, cât şi a lichidelor agresive din punct de vedere chimic, ca de exemplu,
nămol, paste etc. Pompele asigură o înaltă fiabilitate şi rentabilitate. Pompele cu
lobi asigură un proces de pompare uniformă şi se utilizează la transportarea
produselor pentru care este obligatoriu să se păstreze structura iniţială. Oferind un
202
debit uniform şi continuu, pompa este adecvată pentru pomparea produselor cu o
vâscozitate ridicată. În varianta standard a pompelor sunt luate în considerare
cerinţele igienice şi este prevăzută o utilizare simplă şi obişnuită. Pompele cu lobi
pot pompa lichide eterogene cu următoarele caracteristici: cele mai înalte cerinţe
igienice, structură fină, conţinut de particule tari, vâscozitate maximă de până la
100000Cp, temperatura de până la 120ºC şi agresive din punct de vedere chimic.
Sunt utilizate cu succes în industria alimentară pentru pomparea diferitelor
produse alimentare: lapte, ulei, ciocolată, bere, vin etc., în industria chimică şi a
celulozei şi hârtiei pentru pomparea adezivilor şi vopselurilor şi în industria
farmaceutică.
În industria navală sunt utilizate la unele instalaţii de ungere ale unor
agregate de la bordul navei.

a) cu doi lobi b) cu trei lobi
Fig. 3.50 Pompe cu lobi

1 – corpul pompei; 2 – axul rotorului; 3 – lobi; 4- orificiu de aspiraţie: 5 –
orificiu de refulare

1 2 3
4 5
Fig. 3.51 Principiul de funcţionare pompelor cu lobi

203


Fig. 3.52 SERIA TOP-LOBE Fig. 3.53 SERIA TOP WING

3.9 Pompe cu membrană

3.9.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de utilizare

Pompele cu membrană sunt pompe volumice cu mişcare alternativă, la
care rolul pistonului este îndeplinit de o membrană flexibilă, care preia deformaţia
de volum ce realizează fenomenul de pompare.
O schemă constructivă este reprezentată în figura 3.54, în care elementul
principal este membrana 1 ce închide camera supapelor 2 şi este acţionată de
presiunea unui lichid auxiliar 5 sau direct de către tija 3. În raport cu presiunea de
lucru, membrana se execută din materiale moi (cauciuc, materiale plastice) sau
metalice (oţel, bronz fosforos). Tija 3 la rândul ei este acţionată de mecanismul cu
excentric 4, determinând deformarea membranei şi deci aspiraţia şi refularea
lichidului. Pompele cu membrană se mai numesc şi pompe cu diafragmă.
Pompele cu membrană au largi domenii de aplicaţie, cum ar fi: industria
minieră, industria construcţiilor, industria chimică, industria celulozei şi hârtiei,
industria de medicamente etc. La autovehicule se folosesc ca pompe de alimentare
cu combustibil de joasă presiune.
Pompele cu membrană sunt cele mai potrivite în instalaţiile în care se
vehiculează lichide ce conţin particule solide şi corpuri de dimensiuni mari în
suspensie precum şi substanţe agresive sau radioactive.
204
Schema principiului de funcţionare pompei cu membrană este prezentată
în fig. 3.54.

Fig. 3.54 Pompă cu membrană
1 – membrană; 2 – camera supapelor; 3 – tijă; 4 – camă; 5- lichid auxiliar; 6 –
rezervor cu lichid auxiliar;

În cazul unor presiuni mari de lucru se pot monta două sau chiar trei
supape atât la aspiraţie, cât şi la refulare.

3.9.2 Calculul debitului

Debitul pompelor cu membrană este dat de relaţia:

60 4 60
2
n
h
d n
V Q

· ∆ ·
π
(1)

în care V ∆ este variaţia de volum cauzată de deformarea membranei, practic egală
cu volumul descris de tija de diametru d, pentru o cursă h.

3.10 Pompe volumice cu inel de lichid

3.10.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de utilizare

Pompa cu inel de lichid (fig. 3.55) are rotorul paletat, montat excentric faţă
de carcasă. Înainte de prima punere în funcţiune, pompa se umple cu un lichid
auxiliar. În momentul în care pompa se porneşte, lichidul aflat în stator este
proiectat datorită forţelor centrifuge către periferia carcasei, generând inelul de
lichid. Volumele de lucru variabile se formează între butucul rotorului, palete,
suprafaţa interioară a inelului de fluid şi capacele laterale ale pompei. Când sensul
205
de rotaţie este cel indicat în fig. 3.55, aceste volume cresc pe semicursa
descendentă, generând aspiraţia. Pe semicursa ascendentă volumele scad şi
determina refularea. Selecţia cuplării volumelor de lucru la tubulatura de aspiraţie
sau de refulare este realizată cu ajutorul unor discuri de distribuţie, dispuse de o
parte şi de alta a rotorului, în vecinătatea capacelor laterale. Rotorul este montat
pe arbore cu un ajustaj cu joc care îi permite să se autocentreze între capac şi
discul de distribuţie. Funcţionarea pompei cu inel de lichid se poate asemăna cu
funcţionarea unei pompe cu piston, deoarece inelul de lichid joacă rolul unui
piston, acesta intrând mai mult sau mai puţin în spaţiul dintre palete. Astfel,
pompa cu inel de lichid poate funcţiona în condiţii bune şi cu rolul de compresor
sau pompă de vid.
Din punct de vedere funcţional, pompele de vid cu inel de lichid se
clasifică în pompe de vid mediu şi pompe de vid înaintat.
Din punct de vedere constructiv, acestea se clasifică în pompe cu un singur
etaj şi pompe cu mai multe etaje. Pompele cu mai multe etaje sunt pompe de vid
înaintat. De asemenea, pompele cu mai multe etaje se utilizează cu rezultate bune
drept compresoare, care pot realiza presiuni de până la 7 bar.
La navă se folosesc ca pompe de amorsare a pompelor centrifuge, pentru
creearea vidului, precum şi în calitate de compresoare de aer. Parametrii
funcţionali se situează în jurul valorilor de 100 - 250 l/min pentru debit şi
150 - 700 mmHg pentru vidul realizat.


Fig. 3.55 Pompa cu inel de lichid
1 – carcasă cilindrică; 2 – rotor cu palete radiale; 3 – carcasă laterală; 4 – discuri de
distribuţie; 5 – fantă de aspiraţie; 6 – fantă de refulare; 7 – arbore; 8 – inel de lichid.
206
Pompele cu inel lichid fac parte din categoria pompelor volumice cu
mişcare de rotaţie care, spre deosebire de celelalte pompe volumice, sunt capabile
să vehiculeze fără impedimente lichide, gaze sau amestecuri de lichide şi gaze.
Datorită acestor calităţi, ele sunt folosite cu precădere fie ca pompe de vid, fie ca
suflante sau compresoare, dar mai puţin ca pompe de apă, având în vedere
randamentul lor scăzut la pomparea lichidelor. Pompa cu inel de lichid trebuie să
funcţioneze numai cu lichide sau gaze curate, fără impurităţi mecanice, astfel
gazele care conţin praf vor fi filtrate înainte de absorbire. Rotorul pompelor cu
inel de lichid este asemănător ca formă cu cel al pompelor cu canal lateral, dar
diferă prin numărul de palete care este şi mai redus şi prin lăţimea acestora care
este mai mare. Ca pompe de vid sau suflante sunt utilizate în industria chimică şi
cea energetică, precum şi în staţii de pompare, unde servesc la amorsarea
pompelor centrifuge.
Principalele avantaje ale pompelor cu inel de lichid sunt: obţinerea aerului
comprimat fără impurităţi de ulei; performanţe ridicate la dimensiuni şi gabarite
reduse datorită posibilităţii de a fi antrenate la turaţii ridicate (3000 rot/min); lipsa
organelor speciale de distribuţie (supape, sertare), ceea ce asigură o fiabilitate
ridicată şi uzuri minime; funcţionare silenţioasă, lipsită de vibraţii, debit constant,
fără pulsaţii.
Cu alte cuvinte, dacă pompa vehiculează aer sau gaze şi dacă aspiraţia sa
este pusă în legătură cu un spaţiu închis, pompa va fi o pompă de producere a
vidului, evacuarea gazului făcându-se direct în atmosferă. Dacă pompa absoarbe
aer din atmosferă, ea va refula acest aer la o presiune superioară presiunii
atmosferice şi va fi suflantă sau compresor. Dacă pompa aspiră apă sau alte
lichide, ea va fi o pompă de apă, dar va funcţiona cu un randament scăzut,
deoarece lichidul vehiculat, fiind incompresibil, va deforma inelul de lichid în
zona de refulare, mărind astfel scurgerile inverse şi consumând o energie
suplimentară. Din acest motiv, pompele cu inel de lichid se folosesc cu precădere
ca pompe pentru vehicularea gazelor. Atunci când alcătuiesc construcţii comune
cu pompele centrifuge, sunt folosite ca dispozitive de amorsare, iar după intrarea
în funcţiune a acestora (pompelor centrifuge), ele funcţionează în continuare ca
pompe de apă.
În urma procesului de comprimare a aerului sau gazului, inelul de lichid se
încălzeşte şi aceasta conduce la micşorarea depresiunii create de pompă. Pentru a
evita acest inconvenient este necesar să se asigure aducerea la pompă a unei
cantităţi de lichid suplimentare, care este tocmai lichidul auxiliar şi care serveşte,
pe de o parte, la răcirea inelului de lichid iar, pe de altă parte, completează
cantităţile de lichid evacuate odată cu aerul sau gazul vehiculat.
Ca agent de lucru, pentru inelul de lichid se poate folosi, în afară de apă,
orice lichid compatibil cu fluidul vehiculat. Astfel, în industria chimică, acolo
unde există recipiente care conţin vapori de apă ce trebuie evacuaţi, se foloseşte ca
207
lichid auxiliar orice bază, acid sau soluţii de săruri cu punct de fierbere înalt,
obţinându-se prin aceasta un vid înaintat.

3.10.2 Caracteristici

Curbele caracteristice ale pompelor cu inel de lichid sunt indicate de
furnizori la o valoare a temperaturii lichidului de alimentare de 15
0
C şi ele suferă
modificări, în funcţie de variaţia temperaturii acestuia.
Parametrii funcţionali ai pompelor de vid cu inel de lichid sunt:
Q - debitul de aer aspirat la starea de pompare. [m
3
/h];
p - vidul sau presiunea absolută. [torr], [mmHg], [mmH
2
O];
P - puterea absorbită la arborele pompei [kW];
η - randamentul total [%];
q- debitul de lichid auxiliar (de răcire) [l/min.].
În figura de mai jos (fig. 3.56) este reprezentată diagrama curbelor
caracteristice ale unei pompe cu inel de lichid.

Fig. 3.56 Caracteristicile pompei cu inel de lichid

La această categorie de pompe, poziţionarea coordonatelor este
asemănătoare cu cea a pompelor volumice, adică ordonata reprezintă debitul, iar
abcisa – presiunea.
Curba de sarcină Q – p are alura unei curbe de pompă volumică, fiind
paralelă iniţial cu axa abscisei, apoi, pe măsura creşterii vidului, devenind
descendentă, lucru care se explică prin creşterea pierderilor în interstiţii la
regimuri de vid mai înalt. Puterea absorbită creşte paralel cu creşterea vidului, iar
alura curbei randamentului este asemănătoare cu cea a celorlaltor categorii de
pompe, adică la început este crescătoare până ce atinge o valoare maximă, după
208
care devine descendentă. Randamentul total al pompelor cu inel de lichid este de
asemenea redus, în comparaţie cu cel al pompelor centrifuge atingând la
construcţiile actuale valori ce nu depasesc 40%. Debitul de lichid auxiliar este
constant în zona de vid mediu, dar creşte odată cu creşterea vidului.
Caracteristicile indicate de uzinele constructoare sunt considerate la o presiune de
760 mmHg şi o temperatură a lichidului auxiliar de 15
0
C. Debitul de aer aspirat
este considerat destins la vidul respectiv. În aceste condiţii, toleranţa acceptată
pentru debit este de 10%. Caracteristicile pompei pot fi indicate şi pentru starea
normală a gazelor-760 mmHg şi 0
0
C – dar în practica curentă se folosesc valorile
corespunzătoare stării de funcţionare. Transformarea valorilor pentru starea
normală se face cu ajutorul legii Boyle-Mariotte, respectiv cu relaţia:
pV = constant.

3.10.3 Materiale. Tehnologii

La construcţia pompelor de vid şi a compresoarelor cu inel de lichid se
utilizează materiale adecvate gazului sau lichidului vehiculat. Astfel, la
construcţiile normalizate (standard) care vehiculează aer sau apă se utilizează
următoarele materiale: carcasele de aspiraţie, de refulare, precum şi cele
intermediare – din fontă cenuşie calitatea Fc200; discurile de distribuţie – din
fontă cenuşie Fc200; corpurile de lagăr – din fontă cenuşie Fc200; arborele – din
OL 50; rotorul din bronz (CuSn10). La construcţiile speciale, acolo unde natura
gazului vehiculat impune restricţii asupra materialului, se utilizează: carcasele -
din oţel inoxidabil turnat; rotorul din bronz sau oţel inoxidabil turnat (la pompele
destinate vehiculării amoniacului este permisă utilizarea materialelor pe bază de
aliaje de cupru şi de aceea rotorul se confecţionează din fontă nodulară); discurile
de distribuţie – din oţel inoxidabil turnat sau laminat.
La construcţia standard, rotorul este liber pe arbore, astfel că în funcţionare
el se autocentrează între discurile de distribuţie, iar în cazul în care intervin totuşi
frecările laterale între rotor şi disc, cuplul de materiale bronz – fontă este
compatibil din punctul de vedere al rezistenţei la uzură, astfel că pompa continuă
să funcţioneze fără incidente. La construcţiile din oţel inoxidabil, rotorul şi
discurile de distribuţie trebuie să aibă durităţi diferite, pentru a se evita pericolul
de gripare. Pentru mai multă siguranţă, în exploatare rotorul se fixează pe arbore
astfel încât jocul lateral dintre rotor şi discurile de distribuţie să nu depăşească 0,1 mm.
Lagărele acestor pompe sunt de regulă lagăre cu rostogolire.
Pentru a se putea obţine un randament volumic bun, pierderile prin
interstiţiile dintre rotor şi discurile de distribuţie trebuie să fie cât mai reduse. În
acest scop suprafeţele laterale ale rotorului şi cele ale discurilor de distribuţie se
rectifică plan până se obţine o rugozitate de 0,8 μm. Ca dimensiuni constructive se
recomandă ca raportul dintre lăţimea şi diametrul rotorului să fie cuprins între
209
0,6…1,2. Este indicată construcţia conică a butucului rotorului, aceasta cu scopul
de a îmbunătăţi umplerea şi golirea celulelor paletelor.

3.11 Pompe cu canal lateral

3.11.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de utilizare

Pompele cu canal lateral se folosesc ca pompe de vid pentru evacuarea
aerului sau diverselor medii gazoase, precum şi ca pompe pentru pomparea
lichidelor.
Construcţia acestor pompe este arătată în fig. 3.57. Pompa se compune
dintr-o carcasa 1 în care este montat concentric rotorul 2. La periferia rotorului
este săpat în peretele lateral al carcasei canalului circular 3-4. Sunt, în general
două soluţii constructive pentru rotor şi anume: rotor cu palete radiale, începând
de la butuc (fig. 3.57, a) sau rotor tip turbina, dublu paletat la periferie
(fig.3.57,b). Canalul, în secţiunea transversală are o formă specială: începe plat în
punctul 3 şi se adânceşte treptat până la un anumit nivel apoi, pe o anumită
porţiune, adâncimea lui rămâne constantă, ca apoi să se micşoreze treptat până
devine din nou plat în punctul 4. Pentru a obţine o presiune de refulare mai
ridicată, pompa este prevăzută cu două rotoare. Axul pompei se sprijină pe două
lagăre de alunecare.

Fig. 3.57 Pompa cu canal lateral.
1-carcasă; 2-rotor; 3-4 canal circular; 5-6 fereastră de aspiraţie/refulare
a)
b)
210
Funcţionarea pompei are loc astfel: înainte de pornire, pompa trebuie
umplută cu apă. La rotirea rotorului, apa este antrenată de palete şi, datorită forţei
centrifuge, este proiectată la periferia carcasei unde formează un inel de apă. Din
motive de continuitate, marginea interioară a inelului de lichid se va departa de
butucul rotorului, corespunzător cu volumul canalului lateral. Astfel, partea
interioară a inelului de lichid va căpăta o poziţie excentrică faţă de axul pompei şi,
prin aceasta, volumul spaţiilor dintre palete variază. În porţiunile în care apa intră
în cantitate mai mare în canal, spaţiul dintre palete se va mări şi va avea loc
aspiraţia prin orificiul de aspiraţie. În porţiunea în care, datorită amplasării
canalului, apa reintră în celule, spaţiul dintre palete se va micşora şi va avea loc
refularea prin orificiul de refulare. Astfel, aceste pompe sunt în primul rând
pompe volumice, întrucât pomparea este rezultatul variaţiei volumului din rotor şi,
deci, din canal.
Paralel cu acest proces, între celulele rotorului şi canalul lateral, în cazul în
care pompa aspiră, intervine un schimb de energie între lichidul din celulele
rotorului şi lichidul din canalul lateral. Prin aceasta, se măreşte înalţimea de
refulare cu o valoare de 5 până la 15 ori mai mare decât cea realizată la o pompă
centrifugă al cărui rotor are acelaşi diametru exterior şi aceeaşi viteză periferică.
Datorită posibilităţii de a evacua aerul, aceste pompe sunt autoamorsante
şi se folosesc pentru amorsarea pompelor centrifuge. Deorece au randament destul
de scăzut, sub 0,6, ele se combină cu pompe centrifuge obişnuite, fiind montate pe
acelaşi ax.
Avantajul principal al pompelor cu canal lateral constă în aptitudinea lor
de a aspira şi refula aer, apă sau amestec de aer şi apă. Datorită acestei proprietăţi,
ele se impun în instalaţiile în care lichidul aspirat conţine aer, ceea ce ar putea
provoca dezamorsarea instalaţiei, în cazul în care s-ar folosi pompe centrifuge.
Etanşarea este asigurată de o presetupă cu garnituri din azbest grafitat.

3.12 Motoare hidraulice

3.12.1 Generalităţi

Motoarele hidraulice se utilizează în scopul transformării energiei
hidrostatice a lichidului în energie mecanică. După mişcarea realizată la arbore,
motoarele hidraulice pot fi: cu mişcare de rotaţie (continuă), oscilante şi de tip
liniar. Marea majoritate a pompelor volumice sunt reversibile fără modificări
esenţiale, ele pot deveni motoare dacă sunt alimentate cu lichid sub presiune.

3.12.2 Motoare hidraulice liniare

Motoarele hidraulice liniare au ca element activ unul sau mai multe
pistoane care se deplasează în interiorul cilindrilor de lucru. Acestea (denumite
211
generic cilindri hidraulici) prezintă avantaje importante, în special la utilizarea lor
la servosistemele hidraulice de reglare automată, între care se pot menţiona:
- legarea servomotorului la sarcină asigură realizarea unor sisteme
rigide fără jocuri;
- viteze mari de răspuns;
- simplitate constructivă datorată absenţei transformatoarelor
mecanice ale mişcării;
- fiabilitate mare;
- racordare uşoară a aparaturii de măsură, control şi reglaj.
Din punct de vedere constructiv, motoarele hidraulice liniare sunt de două
tipuri: cu tijă unilaterală şi cu tijă bilaterală, aşa cum se observă în figura 3.58.
Se observă că la motorul hidraulic nediferenţial (cu tijă bilaterală), tija pistonului
de diametru d străbate ambele capace, suprafeţele de lucru ale pistonului având
aceleaşi valori în ambele părţi. Drept urmare la aceeaşi valoare a debitului,
vitezele vor fi egale (
2 1
v v · ) forţele dezvoltate de motor vor fi aceleaşi
(
2 1
F F · ). La motorul hidraulic diferenţial, suprafeţele de lucru ale pistonului
sunt diferite şi în consecinţă (
2 1
v v < ) şi (
2 1
F F > ).
La motoarele liniare, o problemă importantă este asigurarea etanşării
ansamblului piston cilindru şi a etanşării la tija pistonului.
La bordul navei, motoarele hidraulice liniare sunt folosite la acţionarea
capacelor mecanice ale gurilor de magazii, a porţilor de bordaj şi a rampelor de
încărcare. Uzual, diametrele cilindrilor sunt cuprinse între 125 şi 300 mm, cursele
între 1400 şi 4300 mm, forţele de împingere între 300 şi 1736 kN, iar forţele
axiale între 160 şi 1100 kN.
212

a) b)
Fig. 3.58 Motoare hidraulice liniare
a) Motor hidraulic liniar diferenţial (cu tijă unilaterală)
b) Motor hidraulic liniar nediferenţial (cu tijă bilaterală)
1 – cilindru; 2 – piston; 3 – tijă uni sau bi-laterală; 4 – capacul cilindrului;
5 – etanşarea tijei pistonului la capac; 6 – segmenţi de etanşare a pistonului;
7(a) - sistem de prindere a cilindrului; 7(b) – sistem de prindere a tijei; 8 – sistem de
prindere a cilindrului

3.12.3 Calculul motoarelor hidraulice liniare

Calculul motoarelor hidraulice liniare comportă două aspecte:
- unul cinematic cu rol de a stabili corelaţia dintre viteza şi debitul de ulei;
- unul dinamic ce leagă forţele care apar în sistem de presiunea de lucru.

a. Calculul dinamic
Se consideră schema de calcul din fig. 3.59. Se presupune cazul unui
motor hidrulic liniar al cărui piston are diametrul D. Pe tija pistonului de diametru
d este cuplată sarcina S. Motorul este alimentat cu ulei al cărui debit este Q. Fie p
1

şi respectiv p
2
presiunile de pe cele două feţe active ale pistonului. La cursa de la
stânga la dreapta, pe faţa din stânga a pistonului se dezvoltă o forţă activă axială
F
a
. Forţa necesară deplasării sarcinii S este F
S
. Fie F
fi
, F
fe
respectiv F
fs
forţe
rezistente de frecare interioară, exterioare şi cea corespunzătoare sarcinii S.
Calculul dinamic pleacă de la considerarea ecuaţiei de echilibru a forţelor din
motorul hidraulic liniar:
213

·
·
N
i
ri a
F F
1
(1)

unde F
ri
reprezintă cele i forţe rezistente. Forţa activă F
a
poate fi scrisă sub forma:

p A F
a
∆ ·
(2)

unde:




la cursa pistonului de la stânga la dreapta şi

,
`

.
|
− ·
2
2 2
1
4 D
d D
A
π


pentru cursa inversă, ∆p în ecuaţia (2) reprezintă diferenţa dintre presiunile de pe
cele două feţe ale pistonului:

∆p = p
1
– p
2
(3)

Fig. 3.59 Schema de calcul a motorului hidraulic liniar

Forţele rezistente introduse prin suma

·
N
i
ri
F
1
pot fi definite mai jos:

∑ ∑
+ · + + + + ·
·
s rf s i fs fe fi
N
i
ri
F F F F F F F F
1
(4)
4
2
D
A
π
·
214
unde F
rf
reprezintă forţele rezistente de frecare, iar F
i
este forţa de inerţie
exprimată sub forma produsului dintre masa ansamblului piston – sarcină şi
acceleraţie:

( )
..
x m m F
p S i
+ · (5)

în care m
s
reprezintă masa sarcinii, iar m
p
masa pistonului.
Forţele de frecare internă şi respectiv externă F
fi,e
se calculează diferit în
funcţie de tipul etanşării utilizate. Dacă, spre exemplu, motorul hidraulic liniar
este echipat cu etaşări dinamice, atunci:

Dbpf F
e fi
π ·
,
(6)

unde πD reprezintă perimetrul cercului pe care se face etanşarea, b este lăţimea
efectivă pe care se face etanşarea, p este presiunea de etanşare, iar f reprezintă
coeficientul de frecare. Reconsiderând ecuaţia (1) de echilibru a forţelor, se poate
scrie:


+ ·
r s a
F F F (7)

de unde:

mec a
a
rf
a s
F
F
F
F F η ⋅ ·

,
`

.
|
− ·

1 (8)

în care η
mec
reprezintă randamentul mecanic al motorului liniar.

b. Calculul cinematic
Fie v viteza de deplasare a pistonului. Se presupune că motorul este
alimentat cu debitul de ulei Q egal cu debitul pompei Q
p
, ceea ce înseamnă că se
admite că pe instalaţia hidraulică de la pompă la motor nu au loc pierderi de debit
prin neetanşeităţi. Se presupune însă faptul că în motorul hidraulic liniar există
pierderile:

∆Q = ∆Q
i
+ ∆Q
e
(9)

Aceste pierderi se produc la nivelul neetanşeităţilor interioare (∆Q
i
) şi
respectiv exterioare (∆Q
e
). Se pleacă de la ecuaţia de bilanţ a debitelor:

215
Q
p
= Q +∆Q (10)

care, pusă sub o formă convenabil aleasă, leagă debitele din motor şi pompă prin
randamentul volumic:

v p
p
p
Q
Q
Q
Q Q η ·

,
`

.
|

− · 1 (11)

unde η
v
reprezintă randamentul volumic al motorului.
Calculul cinematic se face pe baza unui η
v
recomandat de literatură, fie pe
baza unui calcul exact al lui ∆Q. În continuare, este prezentată o procedură de
calcul bazată pe integrarea ecuaţiilor de mişcare Navier – Stokes. Fie schema de
calcul prezentată în fig.3.60, în care se consideră ansamblul piston–cilindru supus
acţiunilor presiunii p
1
şi respectiv p
2
de pe cele două feţe ale pistonului aflat în
mişcare rectilinie cu viteza v
p
, aşa cum se arată în fig. 3.60 a. Se presupune că
diametrul cilindrului este D şi că lungimea pistonului este b. Fie δ jocul radial
infinit mic dintre piston şi cilindru.
Pentru formularea modelului matematic de calcul, se desfăşoară spaţiul
inelar cuprins între cilindru şi piston, raportându–se ansamblul de plăci paralele
rezultat prin desfăşurare la sistemul mobil de axe de coordonate xOy solidar cu
pistonul, aşa cum se arată în figura 3.60 b. Se notează cu v
x
viteza de deplasare a
particulei de fluid dintre piston şi cilindru. Se consideră ecuaţiile tridimensionale
de bilanţ ale impulsului Navier – Stokes care, scrise în forma de mai jos, descriu
mişcarea în regim staţionar a fluidului vâscos între plăcile paralele amplasate la
distanţă relativă δ.

¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
·


− ·




·


0
1
1
1
2
2
z
p
g
y
p
y
v
v
x
p
x
ρ
ρ
ρ
(12)

unde ρ, g şi v sunt densitatea, acceleraţia gravitaţională şi vâscozitatea cinematică
a uleiului. Se consideră numai ecuaţia corespunzătoare axei x, ca fiind direcţia
după care are loc mişcarea fluidului. Având în vedere fig. 3.60 c, gradientul
presiunii de-a lungul axei x poate fi exprimat ca fiind:
216
b
p p
b
p p
x
p
2 1 1 2

− ·

·


(13)


a) b) c)
Fig. 3.60 Schema de calcul a pierderilor de debit la motorului hidraulic liniar

Având în vedere (3), gradientul presiunii din membrul stâng al primei
ecuaţii din (12) devine:

. const
b
p
x
p
·

− ·


(14)

Eliminând acum densitatea ρ din prima ecuaţie, se obţine ecuaţia:

x
p
y
v
x


·


η
1
2
2
(15)

Integrând de două ori în raport cu y, se obţine soluţia:

2 1
2
2
1
C y C y
x
p
v
x
+ +


·
η
(16)

în care, pentru simplificarea scrierii, se face notaţia v
x
≡ v. Constantele de
integrare C
1
şi C
2
din expresia soluţiei se determină din condiţiile la limită de mai
jos:

¹
'
¹
· → ·
· → ·
0
0
v y
v v y
p
δ
(17)
217
Introducând setul de valori (17) în ecuaţia (16), se obţine soluţia:

p
p
v C
v
x
p
C · −


·
2 1
;
2
1
δ
δ
η
(18)

care, introdusă fiind mai departe în (16), conduce la:

p
p
v y
v
y
x
p
y
x
p
v + −





·
δ
δ
η η 2
1
2
1
2
(19)

sau, sub altă formă, la:

( )
,
`

.
|
− + −


·
δ
δ
η
y
v y y
x
p
v
p
1
2
1
(20)

Fie dQ debitul elementar de ulei scurs prin fanta radială dintre piston şi
cilindru exprimat ca:

dQ = πDv(y)dy (21)

Scăpările totale de debit se calculează prin integrarea ecuaţiei (21):

∫ ∫
· · ∆
δ δ
π
0 0
) ( dy y v D dQ Q
(22)

Considerând pentru v(y) forma (20), integrala din membrul drept al
ecuaţiei (22) devine:

2 6 2
1
) (
3
0
δ δ
η
δ
p
v
b
p
dy y v t

·

(23)

Cu aceasta, scăpările totale de debit pot fi puse sub forma:

]
]
]
]

t

· ∆
2 12
3
δ
η
δ
π
p
v
b
p
D Q
(24)
218
Semnul plus în paranteza pătrată se consideră pentru cazul când pistonul
se deplasează în sensul în care are loc curgerea. Atunci când pistonul este în
repaus, deci când v
p
= 0, (24) devine:

b
p
D Q
η
δ
π
12
3

· ∆ (25)

Atunci când se analizează curgerea prin fante plane, πD se înlocuieşte cu
L. În acest caz, forţa de frecare vâscoasă care apare între cilindru şi piston este:

dy
dv
Db Db F
f
η π τ π · · (26)

unde:

( )
δ
δ
η
1
2
2
1
p
v y
b
p
v t −

·
(27)

şi de unde:

( )
]
]
]

t −

·
δ
δ
η
η π
p
f
v
y
b
p
Db F 2
2
1
(28)

Forţa maximă de frecare se obţine la valoarea jocului radial nul, deci
pentru y = 0:

]
]
]

t

·
·
δ
δ
η
η π
p
y f
v
b
p
Db F
2
1
|
0 max
(29)

Cele stabilite anterior s-au referit la situaţia în care pistonul este concentric
cu cilindrul. În cazul real al montajului excentric prezentat în fig. 3.61, scăpările
de debit pot fi puse sub forma:

b
p dL
dQ
η
ε
12
3

·
unde ϕ d
R R
dL
2
2 1
+
· (30)

unde ε este jocul radial relativ dintre piston şi cilindru. Din fig. 3.61 se observă că:

219
ε = R
2
cosβ + e cosφ – R
1

cum însă deplasările sunt mici, cos β ≈ 1 şi deci:

ε = R
2
– R
1
+e cosφ

Cu aceste precizări, expresia scăpărilor elementare de debit devine:


Fig. 3.61 Schema de calcul a scăpărilor de debit în cazul montajului
excentric

ϕ ϕ β
η
d R e R
b
p R R
dQ
3
1 2
2 1
) cos cos (
12 2
− +
∆ +
·
(31)

de unde făcând notaţia:

j = δ = R
2
– R
1


şi integrând, se obţine:

,
`

.
|
+

· · ∆

2
2 3 2
0
2
3
1
12
j
e
b
pj D
dQ Q
η
π
π
(32)

Dacă j = e se obţine ∆Q = 2,5∆Q
c
unde ∆Q
c
reprezintă pierderea de debit
obţinută în cazul în care e = 0. Se observă, deci, că atunci când suprafeţele
cilindrice sunt montate cu o excentricitate relativă, scăpările de debit cresc în
valoare, putând determina anularea jocului într–o parte, ruperea filmului de ulei şi
deci, apariţia unor uzuri pronunţate.

220
3.12.4 Motoare hidraulice oscilante

Sunt motoare care realizează curse unghiulare limitate. Au o construcţie
robustă, fiind caracterizate prin rapoarte putere pe unitatea de masă foarte bune.
Constructiv, constau dintr-un rotor şi un stator pe care sunt montaţi paleţi radiali.
Se întâlnesc în trei variante constructive: cu un palet, cu doi şi cu trei paleţi
(fig.3.62). Conectarea camerelor de lucru delimitate de suprafeţele laterale ale
paleţior, stator şi rotor, la circuitele tur–retur ale pompei, este făcută alternativ,
astfel încât prin alimentarea selectivă a acestora să se realizeze cursele unghiulare
dorite, aşa cum se arată în fig. 3.62 şi 3.63 a). Sunt utilizate la bordul navei
îndeosebi la instalaţiile de guvernare, putând fi însă întâlnite uneori şi în structura
instalaţiilor de acţionare la distanţă a armăturilor instalaţiilor de balast–santină, la
instalaţiile de acţionare a capacelor gurilor de magazii etc.



a) b) c)
Fig. 3.62
Motoare hidraulice oscilante
a) cu un singur palet; b) cu doi paleţi; c) cu trei paleţi





221
3.12.5 Calculul motoarelor hidraulice oscilante

Calculul se efectuează pe baza schemei de calcul din fig. 3.63



Fig. 3.63
Schema de calcul a motorului hidraulic oscilant

Fie R
1
şi R
2
razele rotorului şi respectiv statorului. Se defineşte raza medie
a servomotorului ca semisuma razelor R
1
şi R
2
:

2
2 1
R R
R
m
+
· (33)

Fie M
a
momentul activ şi ∑M
r
suma momentelor rezistente care încarcă
sistemul. Calculul dinamic pleacă de la considerarea echilibrului acestor momente
aplicate la ax:


·
r a
M M (34)

Presupunând că momentele rezistente sunt: momentul dat de sarcina M
s
,
momentul forţelor de inerţie M
i
şi momentele forţelor de frecare date prin suma
lor ∑M
f
, membrul drept al ecuaţiei (34) poate fi pus sub forma de mai jos:

∑ ∑
+ + + + + · + + ·
fe
s
fl m
r
ff
r
fl i s f i s r
M R zF R zF R zF M M M M M M
1
) ( ) (
2
) (
2 (35)

unde F
fl
(r)
reprezintă forţa de frecare laterală de la nivelul paleţilor rotorului, F
ff
(r)

este forţa de frecare frontală a paleţilor rotorului, F
fl
(s)
reprezintă forţa de frecare
222
laterală de la nivelul paleţilor statorului, M
fe
este momentul de frecare externă, iar
z este numărul perechilor de paleţi ai servomotorului.
Momentul forţelor de inerţie M
i
poate fi scris ca:

( )
dt
d
J J M
s i
ω
+ · (36)

în care J şi J
s
reprezintă momentele de inerţie mecanice din mişcarea de rotaţie.
Considerând acum ecuaţiile (34) şi (35), se poate pune momentul activ sub forma
sumei dintre momentul sarcinii şi suma momentelor rezistente introduse de forţele
de frecare:


+ ·
rf s a
M M M (37)

sau după unele prelucrări simple:

mec a
a
rf
a s
M
M
M
M M η ·

,
`

.
|
− ·

1
(38)

unde η
mec
reprezintă randamentul mecanic al motorului. În final, presupunând că
pentru calcul se cunoaşte momentul rezistent al sarcinii, adoptând un randament
mecanic, se stabileşte momentul activ:

mec
s
a
M
M
η
·
(39)

Calculul de dimensionare
Plecând de la momentul forţelor active, se urmăreşte determinarea
dimensiunilor constructive ale motorului hidraulic oscilant. Se presupune că
momentul activ este determinat de diferenţa presiunilor care acţionează pe cele
două feţe ale celor z paleţi:

m a
R p S z M ⋅ ∆ ⋅ ⋅ · (40)

unde S reprezintă aria efectivă a paletului definită ca:

( )
1 2
R R H S − · (41)

223
în care H este înălţimea paletului. Înlocuind raza medie definită în (33) în expresia
momenului activ, se obţine:

( ) H
R R
p z H
R R
R R p z M
a
2 2
2
1
2
2 1 2
1 2

∆ ⋅ ·
+
− ∆ ⋅ · (42)

Se introduc coeficienţii k
a
şi ψ definiţi ca mai jos:

a a
d k R ⋅ ·
1
şi
2
R
H
· ψ
(43)

pentru ca, ţinând cont de relaţia (39), să punem ecuaţia (42) sub forma:

2
1
2
1
2
2
2
1 3
2
2
2
2
2
1 3
2
ψ
η

,
`

.
|
− ⋅ ∆ ⋅ ·

,
`

.
|
− ⋅ ∆ ⋅ ·
R
R
R p z
R
H
R
R
R p z
M
m
s
(44)

sau, mai departe, sub forma:

( )
2
2
2 2 3
2
ψ
η
R d k R p z
M
a a
m
s
⋅ ⋅ − ∆ ⋅ ·
(45)

Ecuaţia (45) este de gradul III în R
2
. Prin rezolvarea ei se poate determina
raza statorului. Având valoarea coeficientului adimensional ψ recomandată de
literatura de specialitate, se poate determina mai departe înălţimea H a paletului.

Calculul cinematic
Dă legatura dintre debitul cu care este alimentat motorul oscilant şi viteza
unghiulară de rotaţie. O parte din debitul din motor se vehiculează pentru
realizarea vitezei unghiulare ω, iar cealaltă pentru compensarea pierderilor prin
neetanşeităţi.
224

Fig. 3.64 Servomotor rotativ

Fie ΔQ (fig. 3.64) suma debitelor scăpate printre suprafeţele frontale şi
laterale cu mişcare relativă:


·
· ∆
n
i
i
Q Q
1
(46


unde prin Q
i
s-au notat debitele elementare pierdute prin cele n neetanşeităţi.
Scriind mai departe debitul la motor ca fiind dat de produsul dintre viteza v
s
şi
suprafaţa de lucru a paletului S,

S v Q
s m
· (47)

unde:

m s
R v ⋅ · ω (48)

Presupunând că α
max
este unghiul maxim pe care îl poate realiza motorul şi
că τ este timpul în care se realizează această cursă unghiulară, se poate scrie viteza
v
s
ca fiind:

2 180
2 1 max
R R
v
s
+
·
π
τ
α
(49)

Având în vedere relaţiile (47) şi (41), debitul în motor devine:
225
( )
2 180
2
1
2
2
max
H
R R Q
m
− ·
π
τ
α
(50)

Debitul pompei care alimentează motorul hidraulic oscilant este dat de
suma debitelor util, care ajunge în motor şi pierdut prin neetanşeităţi:

Q Q Q
m
∆ + · (51)

Introducând randamentul volumic η
v
al motorului, vom avea:

v m
Q
Q
Q
Q Q Q Q η ⋅ ·

,
`

.
| ∆
− · ∆ − · 1
(52)

de unde, în final, se obţine expresia debitului pompei ca o funcţie de dimensiunile
constructive ale motorului hidraulic, de cursa unghiulară maximă a rotorului şi de
timpul admisibil recomandat pentru realizarea cursei unghiulare maxime:

( )
v v
m
H
R R
Q
Q
η
π
τ
α
η 2 180
2
1
2
2
max
− · ·
(53)

Valoarea scăpărilor de debit este în funcţie de tipul etanşărilor utilizate. În
mod uzual, la motoarele hidraulice, se utilizează etanşări cu manşetă, cu inel sau
cu segmenţi, aşa cum se arată în fig. 3.65. Când motoarele nu sunt prevăzute cu
elemente speciale de etanşare, izolarea camerelor de lucru se asigură prin
realizarea unor jocuri radiale foarte mici între suprafeţele în proximitate, fig. 3.66.
În condiţiile existenţei unei diferenţe de presiune Δp între cele două camere care
trebuie etanşate, debitul de ulei scăpat se calculează cu relaţia:

2 12
3
δ
µ
η
δ
t

⋅ ⋅ ∆
· ∆
b
L p
Q
(54)

unde L este lungimea desfăşurată totală a conturului de etanşare pe care, în
funcţionare, poate apărea pierderea.

226


Fig. 3.65 Etanşări Fig. 3.66 Izolarea camerelor de
a) - cu manşetă; b) - cu inel O; lucru fără etanşări
c) - cu segmenţi

3.13 Aspecte ale dinamicii pompelor volumice

La transmisiile hidrostatice, regimul dinamic de funcţionare are o
importanţă mai mare decât în cazul maşinilor cu principiu dinamic. Acest lucru se
datorează faptului că la aceste transmisii se urmăreşte, în general, realizarea unor
anumite performanţe cinematice ce sunt afectate de dinamica transmisiei.
Regimurile dinamice apar în două situaţii:
a) la pornire-oprire (regimuri tranzitorii);
b) la variaţia cilindreei pe ciclu (neuniformitate a debitării).

3.13.1 Studiul regimurilor tranzitorii

Aşa cum s-a menţionat, regimurile tranzitorii apar la pornirea sau oprirea
pompei, precum şi atunci când se produce variaţia cilindreei pe un ciclu de
funcţionare. Se consideră o pompă volumică, acţionată de un motor ce realizează
cuplul M. Ecuaţia diferenţială care caracterizează regimul tranzitoriu este de
forma:


− ·
rez
M M
dt
d
J
ω
(1)
227
Aşa cum s-a mai arătat, debitul teoretic se calculează în funcţie de
cilindree cu relaţia:

n v Q
p
t
· (2)

Pe de altă parte, turaţia n se poate calcula în funcţie de viteza unghiulară ω :

π
ω 30
· n (3)

Se derivează relaţia (2) în raport cu timpul:

dt
dn
v
dt
dQ
p
t
·
(4)

Dacă în ecuaţia (4) se introduce (3), se obţine:

dt
d
v
dt
dQ
p
t
ω
π
30
·
(5)

Dacă se aplică la axul pompei un cuplu M şi pompa are refularea închisă,
acest moment se regăseşte într-un salt de presiune măsurat între un punct de pe
aspiraţie şi altul de pe refulare. Prin urmare, la funcţionarea cu refularea închisă se
realizează transformarea momentului într-o mărime hidraulică. Între valoarea
momentului şi a saltului de presiune se poate stabili o relaţie liniară:

p k M
p
∆ · (6)

unde
p
k este o constantă a pompei (diferă de la o maşină la alta). În ecuaţia
diferenţială (1)
rez
M reprezintă suma tuturor momentelor rezistente care apar la
funcţionarea pompei volumice. În această sumă intră:
- momentul rezistent produs de deplasarea fluidului în instalaţie definit ca:

2
1 1
Q k M
rez
· (7)

- momentul rezistent provocat de frecările de natură hidraulică între
elementele mecanice care formează volumele de lucru:

228
Q k M
rez 2 2
· (8)

Cu aceste observaţii, ecuaţia diferenţială a regimului tranzitoriu devine:

Q k Q k p k
dt
dQ
v
J
p
t
p
2
2
1
30
− − ∆ ·
π
(9)

Dacă se fac notaţiile:

p p
k v
J A
1
30
π
· (10)

apoi,

p
k
k
B
1
· (11)

şi,
p
k
k
C
2
· (12)

ecuaţia diferenţială se poate scrie în final sub forma:

CQ BQ
dt
dQ
A p
t
+ + · ∆
2
(13)


Fig. 3.66 Variaţia debitului teoretic la pornirea şi oprirea pompei
229
Integrarea ecuaţiei diferenţiale (13) conduce la determinarea soluţiei ( ) t Q
t
.
Reprezentând grafic soluţia ( ) t Q
t
, se vor obţine curbele de variaţie ale debitului
teoretic la pornirea şi oprirea pompei (fig.3.66). Valoarea
1
t reprezintă timpul care
se scurge de la pornirea pompei până ce aceasta ajunge în regim. Valoarea
2
t reprezintă timpul de oprire ce trece de la întreruperea furnizării momentului M
până la oprirea definitivă. De pe grafic se observă că timpul de oprire este mai
mare decât timpul de pornire. Ecuaţia diferenţială poate rezolva şi problema
determinării salturilor de presiune în instalaţie. De aceste salturi se ţine cont mai
departe la dimensionarea elementelor de rezistenţă ale instalaţiei, precum şi la
dimensionarea elementelor de protecţie (a supapelor de siguranţă).

3.13.2 Studiul fenomenelor legate de variaţia cilindreei pe un ciclu de
funcţionare

Un alt aspect al funcţionării dinamice este legat de variaţia cilindreei V în
timpul efectuării unui ciclu, variaţie care conduce la modificări ale debitului care
vor fi însoţite de pulsaţii de presiune pe aspiraţie şi refulare. Aceste pulsaţii pot
provoca desprinderea coloanei de lichid de pe suprafaţa camerei de lucru şi
conduc la apariţia cavitaţiei. Studiul dinamic se impune a fi efectuat în scopul
stabilirii parametrilor cinematici cu care trebuie antrenată pompa pentru a se evita
căderea de presiune în camera de lucru sub valori la care se produce cavitaţia.

Fig. 3.67 Schema de calcul a căderii Fig. 3.68 Configuraţia la aspiraţia pompei
de presiune pe aspiraţia pompei volumice cu piston

Pentru studiu se consideră pompa volumică cu piston din fig. 3.67. Pompa
are pistonul situat la cota
2
z faţă de un nivel de referinţă şi aspiră dintr-un
230
rezervor a cărui suprafaţă liberă este situată la cota
1
z faţă de acelaşi nivel de
referinţă. Se consideră o linie de curent cuprinsă între punctele 1 şi 2 din fig. 3.68
pentru care se scrie ecuaţia lui Bernoulli în regim nepermanent, în condiţiile în
care direcţiile vitezelor rămân neschimbate, iar mărimile lor se modifică. Punctul
1 este situat pe suprafaţa liberă a lichidului din rezervor, iar punctul 2 în camera
de aspiraţie.

∫ ∫
+


+ + + ·


+ + +
2 1
0
2 2
2
2
0
1 1
1
2 2
s
a
s
h ds
t
v
gz p
v
ds
t
v
gz p
v
ρ ρ ρ ρ ρ (14)

Grupând termenii de aceeaşi natură, rezultă:

0 ) (
2
2
1
1 2 1 2
1
2
2
2
· +


+ − + − +


s
s
a
h ds
t
v
z z g p p
v v
ρ ρ (15)

Termenul de sub integrală din ecuaţia (15) introduce efectul dinamic
cauzat de modificarea vitezei pe traseu. Variabila de integrare ds reprezintă
lungimea elementară de tub pe care se consideră modificarea mărimii vitezei. În
continuare interesează presiunea din camera de lucru:

]
]
]
]

+


+ − +

− ·

2
1
) (
2
1 2
1
2
2
2
1 2
s
s
a
h ds
t
v
z z g
v v
p p ρ ρ ρ (16)

După cum se vede şi din relatia (16), este posibil ca presiunea din camera
de lucru să scadă mult din cauză că din
1
p se scade paranteza pătrată. Această
scădere influenţează funcţionarea pompei. Pentru a rezolva problema legată de
scăderea presiunii în camera de lucru, trebuie cunoscută variaţia vitezei în camera
de lucru şi pe conductă, variaţie care este dată de modificarea în timp a volumului
camerei de lucru. Se consideră o pompă cu piston la care pistonul execută cursa
ascendentă corespunzătoare aspiraţiei. La un moment dat, pistonul se situează la
distanţa x faţa de P.M.I. (fig. 3.68). Pentru a nu avea desprinderi de capul
pistonului, trebuie ca fluidul să aibă aceeaşi lege de mişcare cu cea a pistonului.
Acceleraţia imprimată fluidului duce la scăderea presiunii, care poate genera la un
moment dat apariţia cavitaţiei. Se urmăreşte determinarea presiunii minime şi a
caracteristicii cinematice a pompei astfel încât să se evite ruperea firului de lichid.
Se fac următoarele identificări în ecuaţia (15):

u v ·
2
(17)
231
0
1
≅ v (18)

0 1
p p · (19)

x z x z z z z
p
+ · + − · −
1 1 2
(20)

unde:

1
z z z
p
− ·
(21)

− · 1 ( r x ) cosϕ (22)

ϕ ωsin r u · (23)

ϕ ω cos
2
r a · (24)

În aceste condiţii, ecuaţia (15) devine:


· +


+ + + − +
2
1
0 ) (
2
0 2
2
2
s
s
a
h ds
t
v
x z g p p
u
ρ ρ ρ (25)

Se consideră tubulatura de aspiraţie formată din tronsoane de lungimi şi
secţiuni date: ( ) ( )..... ; , ;
2 2 1 1
f l f l etc., ca în modelul din fig. 3.68. Se deduce expresia
vitezei din ecuaţia de continuitate conform căreia, debitul de fluid într-o secţiune
oarecare este egal cu debitul în secţiunea pistonului:

v f =u F (26)

Se scoate expresia vitezei v din ecuaţia (26) ca fiind:

f
Fu
v · (27)

Derivând parţial viteza v în raport cu timpul, se obţine:

t
u
f
F
t
v


·


(28)
232
unde derivata parţială din membrul drept reprezintă acceleraţia pistonului şi nu
depinde de s. Pe baza celor stabilite anterior, se calculează integrala din ecuaţia (25):

∫ ∫ ∫ ]
]
]

+ + +


·


·


·


2
1
2
1
2
1
...
2
2
1
1
s
s
s
s
s
s
x
F
F
s
f
F
s
f
F
t
u
ds
f
F
t
u
ds
t
u
f
F
ds
t
v
(29)

Se defineşte lungimea echivalentă a tubulaturii de aspiraţie ( )
a
L :

i
i
a
s
f
F
s
f
F
s
f
F
L + + + · ...
2
2
1
1
(30)

Cu această notaţie, integrala devine:

( )

+


·


2
1
s
s
a
x L
t
u
ds
t
v
(31)

Mai departe se pune problema stabilirii expresiei pierderilor de sarcină pe
aspiraţie
a
h pe baza împărţirii în tronsoane făcută anterior:


·
·
N
i
i
ei a
v
h
1
2
2
ρ ζ (32)

unde termenul
ei
ζ are semnificaţia coeficientului pierderilor de sarcină locale,
echivalente, pe fiecare din cele N tronsoane de viteză . const v
i
· Făcând
prelucrările matematice de rigoare, se obţine:

∑ ∑
· ·

,
`

.
|
·

,
`

.
|
·
N
I
N
I
ei
i i
ei a
f
F u u
f
F
h
1 1
2
2 2
2
2 2
ζ ρ ρ ζ (33)


Se face notaţia:


·

,
`

.
|
·
N
I
ei
i
ea
f
F
11
2
ζ ζ (34)

233
şi deci:

ea a
u
h ζ ρ
2
2
·
(35)

Înlocuind relaţiile (31) şi (35) în (25), se va putea pune ecuaţia diferenţială
sub forma:

ea a
u
x L
t
u
x z g p p
u
ζ ρ ρ ρ ρ
2
) ( ) (
2
2
0 2
2
+ +


+ + + − + =0 (36)

sau altfel:

0 ) ( ) ( ) 1 (
2
0 2
2
· +


+ + + − + + x L
t
u
x z g p p
u
a ea
ρ ρ ζ ρ (37)

Din ecuaţia (37) se poate scoate valoarea presiunii
2
p :

]
]
]

+


+ + + + − · ) ( ) ( ) 1 (
2
2
0 2
x L
t
u
x z g
u
p p
a ea
ρ ρ ζ ρ (38)

În continuare, se urmăreşte punerea expresiei presiunii din camera de lucru
sub forma unei funcţii de cursa x, adică sub forma ( ) x p p
2 2
· . În acest scop, se
scriu expresiile spaţiului, vitezei şi acceleraţiei mişcării pistonului deduse din
legea de mişcare a mecanismului bielă-manivelă:

) cos 1 ( ϕ − · r x
r
x
r
t
u
r u
− ·
·


·
1 cos
cos
sin
2
ϕ
ϕ ω
ϕ ω
(39)

în care:

2
2
1 1 cos 1 sin
,
`

.
|
− − · − ·
r
x
ϕ ϕ (40)
234
Se introduce relaţia (40) în expresia vitezei dată de (39):

r
x
r
x
r
r
x
r u
2
2
2
1 1 − ·
,
`

.
|
− − · ω ω (41)

de unde se poate stabili mai departe expresia acceleraţiei:

,
`

.
|
− ·


r
x
r
t
u
1
2
ω (42)

Se introduc relaţiile (41) şi (42) în (38), obţinându-se presiunea
2
p :

]
]
]

,
`

.
|
− + + + +

,
`

.
|
− + − ·
r
x
r x L x z g
r
x
r
x
r p p
a ea
1 ) ( ) (
2
) 1 (
2
2
2
2 2
0 2
ω ρ ρ ω ζ ρ (43)

Relaţia (43) reprezintă expresia presiunii din camera de lucru în funcţie de
cursa x a pistonului. În final, interesează valoarea minimă a acestei presiuni. Se
observă că funcţia ( ) x p
2
are valoarea minimă pentru x = 0:

) (
2
0 min 2
ω ρ ρ r L gz p p
a
+ − · (44)

În continuare, se urmăreşte determinarea condiţiilor cinematice pe care să
le îndeplinească pompa pentru a realiza aspiraţia fără ruperea vânei de fluid, adică
pentru ca:

s
p p >
min 2
(45)

sau introducând presiunea admisibilă
adm
p
2
:

s
adm
p p p ψ · ·
2 min 2
(46)

Ţinând acum cont de (44), relaţia (46) devine:

) (
2
0 2
ω ρ ρ r L gz p p
a
adm
+ − · (47)

Din ecuaţia (47) se poate determina viteza unghiulară maximă la care nu
apare cavitaţia:
235
r L
hk gz p p
a
a
adm
ρ
ρ
ω
− − −
·
2 0 max
min
(48)

Termenul
a
hk din ecuaţia (48) reprezintă pierderea de sarcină din clapetul
de aspiraţie, de care nu se ţinuse cont până acum. La refulare,
adm
max
ω este mai mare
deoarece termenul gz ρ de la numărătorul de sub radical este pozitiv. La sistemele
de alimentare cu apă caldă, diferenţa
adm
p p
2 0
− are valori mici (
adm
p
2
este mare
pentru că la creşterea temperaturii,
s
p creşte la rândul său). În această situaţie,
cantitatea de sub radical este negativă (instalaţia nu funcţionează). Pentru a se
stabili funcţionarea, se micşorează termenul gz ρ prin amplasarea rezervorului sub
nivelul axului pompei, aşa cum se arată în fig. 3.69.


Fig. 3.69 Stabilirea punctului funcţional în cazul lichidelor fierbinţi

3.14 Reglajul funcţionării pompelor volumice

Reglajul funcţionării se face prin metode absolut identice cu cele de la
pompele centrifuge.

3.14.1 Reglajul prin modificarea caracteristicii instalaţiei (reglajul
sarcinii la refulare)

Sarcina pe refulare se poate modifica prin închiderea valvulei de pe
refulare. Închizând valvula, presiunea în pompă creşte, iar de la o anumită valoare
supapa de by-pass se deschide. O parte din debitul refulat de pompa (
B
Q ) trece
prin bypass către galeria de aspiraţie, restul (
i
Q ) fiind dirijat pe instalaţie. Pe
măsură ce valvula se închide, presiunea creşte, debitul
B
Q creşte şi el, iar
i
Q scade, putând atinge chiar valoarea zero. Apare evident că plaja de reglare a
236
debitului este cuprinsă între 0 şi
I
Q . Aşa cum se observă din fig. 3.70, pe
porţiunea 1-2 a caracteristicii, reglând valvula de pe refulare, debitul rămâne
aproximativ constant (sarcinile au variaţii mari). Pe porţiunea 2-3 (caracteristica
de by-pass) modificarea nu induce modificări semnificative ale sarcinii, presiunea
rămănând aproximativ constantă, iar reglajul debitului făcându-se în acest caz în
limite largi.

3.14.2 Reglajul prin modificarea turaţiei

Este condiţionat de existenţa unui motor cu turaţie reglabilă. În rest,
principiul reglării este identic cu cel de la pompele centrifuge, aşa cum se poate
vedea şi din reprezentarea 3. 71.


Fig. 3.70 Reglajul prin modificarea Fig. 3.71 Reglajul prin modificarea
turaţiei caracteristicii instalaţiei

3.15 Maşini cu jet. Ejectoare

3.15.1 Construcţia şi principiul de funcţionare

Maşinile cu jet (ejectoarele), utilizează pentru transferul fluidelor energia
unor jeturi de fluid. Structural, ejectoarele arată ca în figura 3.72 în care s-au făcut
notatiile: 1-tubulatura de intrare a fluidului de transfer; 2-tubulatura de intrare a
fluidului de lucru; 3-tubulatura de ieşire a amestecului format din fluidul de lucru
plus fluidul de transfer; 4-duza dispozitivului de introducere a fluidului de lucru;
5-confuzor; 6-camera de amestec; 7-difuzor.

237

Fig. 3.72 Construcţia unui ejector

Energia fluidului de lucru este utilizată pentru vehicularea fluidului de
transfer, trasmiţându-se acestuia prin confuzor şi camera de amestec. În acest
scop, fluidul de lucru este introdus sub presiune prin flanşa 2. În duza ejectorului
are loc creşterea energiei cinetice, astfel încât la ieşirea din duză rezultă un jet
puternic. Jetul se amestecă cu lichidul de transfer care pătrunde în camera de
amestec prin flanşa 1. Din acest amestec rezultă un proces de cedare de energie de
la jet la fluidul de transfer.
În practică, se întâlnesc două tipuri de pompe cu jet: ejectoarele şi
injectoarele. Ejectoarele evacuază fluidul de lucru la presiunea atmosferică.
Injectoarele evacuează fluidul de lucru la presiuni mai mari decât presiunea
atmosferică. În funcţie de natura celor două fluide de lucru şi de transfer,
ejectoarele pot fi de tipul:
- lichid - gaz;
- gaz - gaz;
- gaz - lichid;
În funcţie de viteza amestecului ejectoarele se clasifică în:
- supersonice (caracterizate prin faptul că pe toată lungimea ejectorului
viteza amestecului este mai mare decât viteza sunetului), întâlnite în cazul în care
se lucrează cu gaze.
- subsonice (viteza amestecului este sub viteza sunetului, deşi fluidul de
lucru la ieşirea din ajutaj poate avea o viteză supersonică).
Maşinile cu jet prezintă următoarele avantaje în exploatare:
- permit realizarea unor debite mari la sarcini vacuumetrice ridicate, având
deci proprietăţi foarte bune pe aspiraţie;
- sunt foarte simple din punct de vedere constructiv;
- au gabarite şi greutăţi reduse şi nu au piese în mişcare.

3.15.2 Performanţe şi domenii de utilizare

Ejectoarele sunt maşini autoamorsabile. La maşinile care trebuie să
realizeze performanţe ridicate, se impune o prelucrare foarte fină a suprafeţelor
238
interioare, astfel încât pierderile de energie să fie minime. De asemena, centrarea
jetului faţă de cameră are o mare influenţă asupra performanţelor acestor maşini.
Uzual, la navă, ejectoarele se întâlnesc la instalaţia de balast-santină (ejectoare
apă-apă), la instalaţiile de salvare a navelor cu compartimente inundate şi, în
ultimul timp, chiar şi la instalaţiile de transfer de marfă la petroliere.
Ejectoarele se mai folosesc la realizarea vacuumului în condensoare sau în
instalaţiile de desalinizare cu vacuum. În acest caz, ele aspiră aerul din recipienţii
aflaţi sub vacuum în care are loc condensarea, utilizând ca fluid de lucru aburul, în
cazul condensoarelor sau apă în cazul instalaţiilor de desalinizare. Neavând piese
în mişcare, se pot utiliza pentru transferul lichidelor cu suspensii, neomogene, fără
ca acest lucru să ducă la uzuri mari. Sunt frecvent folosite ca mijloace auxiliare
pentru amorsarea pompelor neautoamorsabile. Injectoarele se întâlnesc mai rar din
cauza randamentului lor scăzut. Se utilizează, totuşi, ca mijloace auxiliare de
alimentare a caldarinelor.




























239
CAPITOLUL 4

MAŞINI PNEUMATICE CU PRINCIPIU DE
FUNCŢIONARE VOLUMIC

4.1 Compresoare cu piston

Maşinile hidraulice care vehiculează fluide compresibile (aer, gaze), în
scopul modificării presiunii lor, se numesc compresoare.

4.1.1 Generalităţi

Din punct de vedere energetic, compresorul este o maşină de lucru care
ridică energia specifică a gazului care îl parcurge. Diferenţa esenţială între pompă
şi compresor constă în faptul că, în timp ce pompa ridică energia lichidelor
incompresibile, compresorul, lucrând cu gaze, modifică presiunea şi, deci,
volumul lor (procesul modificării presiunii este legat de modificarea volumului
precum şi a energiei interne, fiind astfel un proces termic). Compresorul este,
deci, o maşină hidraulică în care se produce modificarea nu numai a energiei
specifice, ci şi a energiei termice a gazelor în timp ce în pompă are loc numai
modificarea energiei specifice a lichidelor.
Energia cedată gazului în timpul procesului de comprimare, respectiv
diferenţa între energia conţinută înainte şi după comprimare, constă într-o anumită
creştere a energiei calorice, a energiei cinetice şi a energiei potenţiale a gazului.
Din punct de vedere practic prezintă, interes numai creşterea energiei potenţiale
(creşterea presiunii gazului), deoarece energia calorică se disipează în timpul
mişcării prin conducte, iar creşterea energiei cinetice, înainte şi după compresor,
este neînsemnată.
Unitatea de măsură a creşterii presiunii gazului care a trecut prin
compresor este raportul presiunii finale p
2
faţă de cea iniţială p
1
, numit grad sau
raport de comprimare.

1
2
p
p
· ε , ε - raportul de comprimare.

După raportul de comprimare maşinile pneumatice se împart:
- ventilatoare, 1,1; 1,02 ε ÷ ·
- suflante, 3,0; 1,06 ε ÷ ·
- compresoare, 3,0; ε ≥
După principiul de funcţionare, compresoarele se împart în două categorii:
240
- compresoare volumice, care pot fi cu piston sau rotative;
- compresoare dinamice, la care ridicarea presiunii se face prin
transmiterea energiei cinetice unui curent de aer şi transformarea acesteia în
energie statică, care sunt cunoscute şi sub denumirea de turbocompresoare.
Compresoarele industriale cele mai răspândite sunt cele cu aer, care au
presiuni de 0,6-1,0MN/m
2
(obişnuit 0,8 MN/m
2
). Compresoarele din industria
petrolieră şi de transport realizează presiuni între 2-10 MN/m
2
, iar cele din
industria chimică ajung uneori chiar la 100-120 MN/m
2
.
Compresoarele axiale imprimă energie gazului prin intermediul unor pale
profilate; sunt indicate pentru debite foarte mari şi presiuni foarte scăzute
( 1,05/rotor ε ≤ ).
Compresoarele centrifuge sau turbocompresoarele realizează comprimarea
gazelor prin acţiunea forţei centrifuge asupra masei de gaz la trecerea prin rotor;
sunt indicate pentru debite medii şi 1,3/rotor ε ≤ .
Compresoarele volumice rotative realizează comprimarea prin variaţia
continuă a spaţiului ocupat de gaz în timpul trecerii prin rotor; sunt indicate pentru
debite mici şi 4,0 ε ≤


Compresoarele volumice cu piston se caracterizează prin periodicitatea
procesului de comprimare, motiv pentru care necesită supape; sunt indicate pentru
debite mici şi presiuni oricât de mari. Gradul de comprimare pentru un cilindru
variază între 3,5 şi 6. Se poate ajunge la un grad de comprimare de 1000, aceasta
realizându-se prin comprimarea succesivă în mai multe trepte. Aerul comprimat se
foloseşte la pornirea motoarelor cu ardere internă la hidrofoare şi la acţionarea
pneumatică a diferitelor mecanisme.
În figura 4.1 sunt prezentate performanţele funcţionale la diferite tipuri de
compresoare.
Fig. 4.1 Performanţele funcţionale la diferite tipuri de compresoare

În industria de transport a gazelor se utilizează compresoare cu piston şi
turbocompresoarele.
Compresoare
centrifuge
0
0,01
0,1
1,0
10
100
Ventilator
10 100 1000
1
2
3
4
5 trepte
cu piston
Compresoare
elicoidale
(cu surub)
MN
m
2
p,
Q
m
min
3
241
Compresoarele cu piston se întâlnesc într-o mare varietate de forme
constructive şi se clasifică după mai multe criterii.

4.2 Clasificarea compresoarelor cu piston

a. După modul de lucru al pistonului:
- compresoare cu simplu efect, la care aspiraţia se face la o cursă a
pistonului, iar refularea la cealaltă cursă. Pistonul lucrând numai pe o singură faţă,
se obţine o singură comprimare la fiecare cursă dublă;
- compresoare cu dublu efect, la care pistonul lucrează pe ambele feţe,
obţinându-se astfel la o cursă două comprimări. Acest sistem s-a generalizat la
compresoarele de tip modern.
b. După numărul de cilindri:
- compresoare cu un singur cilindru;
- compresoare cu doi cilindri;
- compresoare cu trei sau mai mulţi cilindri.
c. După poziţia cilindrilor:
- compresoare orizontale;
- compresoare verticale.
d. După numărul de etaje (trepte) de comprimare:
- compresoare monoetajate, care pot avea unul, doi sau mai mulţi cilindri
de acelaşi diametru, lucrând în paralel;
- compresoare multietajate, de obicei, cu două sau trei etaje, având cilindrii
de diametru descrescător, legaţi în serie;
- compresoarele tandem au două pistoane de diametre diferite montate pe
aceeaşi tijă.
e. După modul de acţionare:
- compresoare propriu-zise, acţionate prin curele de la un motor electric,
sau mai rar termic;
- motocompresoare, acţionate direct de motoare termice. Motorul şi
compresorul constituie o singură unitate, având comune batiul şi arborele cotit.
f. După valoarea presiunii de refulare:
- compresoare de joasă presiune, cu presiuni de refulare până la
0,7-0,8MN/m
2
;
- compresoare de medie presiune, cu presiuni de refulare până la
5 MN/m
2
;
- compresoare de înaltă presiune, pentru presiuni de refulare de
5 – 20 MN/m
2
.




242
4.3 Construcţia şi principiul de funcţionare compresorului cu piston

Construcţia compresorului cu piston
În figura de mai jos se prezintă o secţiune printr-un compresor cu piston,
cu o singură treaptă de comprimare:


1 - carterul superior al compresorului; 2 - baia de ulei; 3 - dispozitiv de aerisire
carterului; 4 – piston cu segmenţi; 5 - mecanism bielă-manivelă; 6 – cilindrul
compresorului; 7 - chiulasa compresorului; 8 - supapa de refulare; 9 – coloană de
refulare; 10 - filtru de aer cu amortizor de zgomot; 11 - coloană de aspiraţie;
12 - supape de aspiraţie;13 - supapă de siguranţă

Compresorul cu piston se compune, de regulă, din aceleaşi organe ca şi un
motor cu piston. În fig. 4.2 este prezentată schema constructivă a compresorului
cu piston, în care se disting: carterul 1, pe care sunt fixate celelalte organe şi care
reprezintă piesa de bază a compresorului; cilindrul 6 în care se deplasează pistonul
4, organ care efectuează comprimarea gazelor; biela 5 care, împreună cu manivela
(braţul arborelui cotit), serveşte la transformarea mişcării de rotaţie a arborelui
cotit (antrenat de un motor), în mişcare de translaţie a pistonului, chiulasa 7, piesă
fixă ce închide cilindrul la partea superioară; supapa de aspiraţie 12 şi supapa de
13
10
12
7
6
4
5
1
3
2
8
9
Fig. 4.2 Secţiune printr-un compresor de aer
11
243
refulare 8. Carterul, cilindrul şi chiulasa constituie partea fixă a compresorului iar
pistonul, biela şi arborele cotit formează partea mobilă sau echipajul mobil.
Supapele sunt organe de distribuţie.
În figura de mai jos (fig. 4.3) este prezentat un compresor cu piston
semiermetic, utilizat de regulă pentru agenţi frigorifici.


Fig. 4.3 Compresor frigorific semiermetic
1 – bobinajul statorului; 2 – rotor arbore cotit; 3 – biela; 4 – piston;
5 – supapa de aspiratie; 6 – supapa de refulare

Compresoarele semiermetice permit demontarea atât a motorului, cât şi a
compresorului, făcând posibile intervenţii mecanice de întreţinere şi depanare. O
secţiune printr-un compresor semiermetic este prezentată în figura 4.3. În cele ce
urmează vom detalia elementele componente ale acestui tip de compresor.
Carterul – se realizează, în general, din fontă cu granulaţie fină (Ft 25),
etanşă pentru agenţii frigorifici şi turnat dintr-o singură bucată, cu toate orificiile
pentru montarea cămăşilor de cilindri, cuzineţilor pentru lagărele palier şi pentru
vizitare. Grosimile fontei sunt determinate pentru a rezista la presiunile care se
manifestă în diferite zone ale compresorului. După realizarea prelucrărilor
mecanice (uzinaj), carterul este supus unor probe hidraulice la o presiune de două
ori mai mare decât cea nominală de lucru.
Cilindrii sunt dispuşi în linie, în V în W sau în VV, adică în stea. Astfel, se
pot realiza maşini cu 2, 3, 4, 6, 8, 9, 12 sau 16 cilindri. În acest mod, constructorii
pot să realizeze serii de compresoare bazate pe una sau două perechi de
alezaj/cursa (D/S), în condiţiile unei foarte bune compactităţi, unui echilibraj
244
foarte bun şi cu un număr redus de ambielaje şi elemente constructive (dintre care
multe sunt comune unei întregi serii de compresoare).
Carterul prezintă două spaţii despărţite de un perete obţinut prin turnare:
- partea superioară cuprinde cămăşile de cilindru şi constituie camera de
aspiraţie;
- partea inferioară cuprinde arborele cotit (vibrochenul) şi baia de ulei.
Cele două spaţii comunică între ele prin orificii de echilibrare a presiunii,
astfel încât şi partea inferioară a carterului să se găsească tot la presiunea de
aspiraţie.
Această dispunere prezintă următoarele avantaje:
- partea inferioară se găseşte la presiuni apropiate de cea atmosferică, deci
sunt posibile deschiderea şi accesul în interior pentru operaţii de întreţinere;
- permite returul spre baia de ulei a uleiului care se separă de vaporii de
agent în camera de aspiraţie;
Arborele cotit şi bielele – se diferenţiază de cele utilizate la celelalte
compresoare. Câteva elemente specifice sunt următoarele:
- arborele cotit este realizat din oţel matriţat sau adesea din fontă nodulară;
Este dimensionat cu atenţie, iar masele de echilibrare, solidare cu arborele,
preiau forţele rezultante – orizontale şi verticale – ca şi neuniformităţiile mişcării.
- arborele se roteşte în paliere lise, prevăzute cu cuzineţi antifricţiune,
realizate dintr-un aliaj pe baza de plumb sau alte materiale, pe un suport metalic
subţire, caz în care cuzineţii se pot înlocui, respectiv în paliere cu bile sau
rulmenţi, iar uneori se utilizează o combinaţie a celor două variante;
- suprafeţele pe care se montează palierele lise se tratează termic pentru a
atinge o duritate de ordinul a 50 kgf/mm
2
;
- dacă numărul de cilindri este mai mare de opt, în general, este prevăzut
un palier intermediar;
- arborele este penetrat de canale destinate circulaţiei uleiului de ungere;
- bielele matriţate dintr-un aliaj de aluminiu sunt prevăzute în capul
acestora cu cuzineţi antifricţiune amovibili, iar în picior cu o garnitură din bronz;
- în anumite cazuri, bielele nu prezintă nici cuzineţi nici garnitură, iar când
se ating cotele de uzură definite de constructor, bielele sunt înlocuite cu totul;
- uneori bielele sunt prevăzute cu canale pentru asigurarea curgerii uleiului
dinspre cap spre picior;
Pentru compresoarele deschise, arborele iese în exterior, astfel încât
trebuie prevăzute două dispozitive particulare:
- o garnitură rotativă (presgarnitură) – care creează o barieră între carterul
aflat sub presiunea agentului frigorific şi atmosferă. Pentru aceasta majoritatea
constructorilor au adoptat un sistem de tip garnitură mecanică. Dacă în timpul
funcţionării carterul trebuie să lucreze sub depresiune, garnitura prezintă două
sisteme de etanşeitate opuse.
- o piesa internă – între arborele cotit şi carter, având rolul de a absorbi
245
presiunea reziduală creată de diferenţa dintre presiunea din carter şi cea
atmosferică. Această piesă este realizată fie dintr-un inel prevăzut pe unul din
lagărele palier, fie dintr-un rulment cu bile, ace sau role numit de presiune.
Ungerea – are ca scop asigurarea gresajului părţilor aflate în mişcare
relativă: palierele principale, capurile bielelor, picioarele bielelor, cilindrii, şi
garnitura mecanică.
Circuitul de ungere prezintă în general următoarele elemente:
- un filtru de aspiraţie cu cădere de presiune redusă, imersat în baia de
ulei;
- o pompă de ulei antrenată de arborele cotit: în prezent sunt utilizate două
tipuri de pompe: cu angrenaj exterior, echilibrate, dar cu un singur sens de rotaţie
şi cu angrenaj interior, reversibile, pentru compresoare ermetice şi semiermetice,
la care nu poate fi predefinit sensul de rotaţie;
- un răcitor de ulei pentru răcirea uleiului refulat de pompă într-un
schimbător aflat fie în afara compresorului, fie în interiorul carterului, răcirea
realizându-se fie cu apă, fie cu vapori de agenţi frigorifici aspiraţi;
- un filtru suplimentar la ieşirea din schimbător pentru eliminarea
impurităţilor metalice sau de grafit (cărbune), care utilizează site foarte fine şi pot
fi prevăzute uneori cu un magnet introdus pe circuitul de ulei;
- un regulator de presiune (presostat diferenţial de ulei) care menţine
presiunea din circuitul de ungere la o valoare cu 2-3 bar peste presiunea de
aspiraţie, cu ajutorul unei supape reglabile din exteriorul compresorului,
amplasată de constructori înainte de distribuţia uleiului sau la sfârşitul circuitului.
În ambele cazuri excesul de ulei este reintrodus în carter.
- un distribuitor: În general, uleiul curat şi răcit circulă prin canalul
prevăzut în vibrochen de unde este distribuit spre diferitele puncte de ungere
menţionate anterior: paliere, cuzineţi, garnitură mecanică etc. Acesta poate servi şi
ca fluid hidraulic motor pentru comanda variatoarelor de putere frigorifică.
Uleiul se poate reîntoarce în carter prin următoarele puncte: neetanşeităţi
interne ale palierelor şi manetoanelor, neetanşeităţi permanente ale presgarniturii,
raclajul pereţilor interni ai cilindrilor, camerele de aspiraţie, descărcarea supapei
regulatorului, returul separatorului de ulei.
Sistemul de antrenare – Compresoarele deschise sunt în general antrenate
direct de motoare electrice cu 6 sau 8 poli, ceea ce face ca turaţia să fie apropiată
de cea de sincronism, adică pentru reţele cu frecvenţa de 50 Hz: 1000 sau 1500
rot/min, respectiv pentru reţele cu frecvenţa de 60 Hz: 1200 sau 1800 rot/min. Se
utilizează un cuplaj elastic rigid cu disc flector din oţel sau elemente din cauciuc
între două manşoane. Aceste compresoare sunt bine echilibrate dinamic şi nu
necesită volante inerţiale. În cazul în care compresorul este antrenat de un motor
cu ardere internă, trebuie studiată în mod serios problema cuplajului, ţinând seama
de neregularităţile ciclice ale rotaţiei celor două maşini. Uneori s-ar putea să fie
necesară utilizarea volanţilor.
246
Compresoarele ermetice sau cele semiermetice sunt cuplate direct pe
arborele motorului electric încorporat în carter.
În multe domenii de activitate inclusiv în cel naval, pentru comprimarea
aerului, sunt utilizate compresoarele cu piston cu o treaptă sau cu mai multe trepte
de comprimare (de obicei două şi trei). În figurile de mai jos sunt prezentate
câteva tipuri de compresoare moderne de acest gen, produse de companii
internaţionale specializate în fabricarea compresoarelor, care se disting printr-un
înalt grad de stabilitate şi eficienţă şi sunt deosebit de comode în exploatare.





247


Fig. 4.4
Tipuri de compresoare cu piston

Principiul de funcţionare al compresorului cu piston
Principiul de funcţionare al compresorului cu piston constă în mărirea şi
micşorarea succesivă a volumului de gaze dintr-un cilindru cu ajutorul unui piston
care execută o mişcare liniară alternativă.
Fig. 4.5 Schema de principiu a unui compresor cu piston

În figura 4.5, este prezentată schema de principiu a unui compresor cu
piston în care:
1 - conducta de aspiraţie; 2 – supapa de aspiraţie; 3 – conducta de
refulare; 4 – supapa de refulare; 5 – cilindrul compresor; 6 – piston;
7 – segment; 8 – tija pistonului; 9 – capul de cruce; 10 – biela; 11 – manivela.
Sunt cazuri în care arborele cotit al compresorului este comun cu al
motorului termic de acţionare, o parte din manetoane fiind antrenate de bielele
motorului, celelalte antrenând bielele compresorului. Un astfel de utilaj se
numeşte motocompresor. În celelalte cazuri, de obicei la acţionarea electrică,
compresoarele sunt antrenate printr-o transmisie (de unde şi numele de
compresoare cu transmisie) sau cuplate direct la motor.
Ciclul de funcţionare a compresorului cuprinde patru faze distincte,
corespunzătoare unei curse duble a pistonului.
1
2
3
4
5
6
7
8 9
10 11
ω
248
Ciclul de funcţionare este legea de variaţie a presiunii pe piston, la
efectuarea unei curse complete (figura 4.6).
Fig. 4.6 Ciclul de funcţionare a unui compresor.

a. Aspiraţia începe în punctul 1, în momentul când se deschide supapa de
aspiraţie şi durează până în punctul 2, numit punct mort interior.
b. Comprimarea – are lor cursa de întoarcere a pistonului din punctul 2
până în puntul 3 (după închiderea supapei de aspiraţie). În timpul acestei faze,
gazul îşi micşorează volumul şi îşi măreşte presiunea treptat până la valoarea
necesară refulării.
c. Refularea începe în punctul 3 în momentul când se deschide supapa de
refulare sub acţiunea presiunii gazelor din cilindru care depăşeşte puţin presiunea
din conducta de refulare. În timpul acestei faze, presiunea rămâne constantă,
deoarece cilindrul comunică direct cu conducta de refulare.
d. Destinderea are loc din momentul când pistonul părăseşte punctul mort
exterior 4, până când se deschide supapa de aspiraţie în punctul 1. Când pistonul
porneşte înapoi, supapa de refulare se închide şi gazul cuprins în spaţiul mort (V
0
),
la presiunea de refulare, îşi măreşte volumul şi îşi micşorează presiunea până ce
ajunge puţin sub limita de aspiraţie. În acest moment, supapa de aspiraţie se
deschide şi ciclul reîncepe. Spaţiul cuprins în interiorul diagramei reprezintă, la o
anumită scară, lucrul mecanic consumat de compresor într-un ciclu (deoarece
suprafaţa închisă este dată de produsul pV care, dimensional, este un lucru
mecanic). În timpul comprimării volumul gazului se micşorează, iar presiunea şi
temperatura lui se măresc. La destindere lucrurile se petrec în sens invers.


Cursa
1 2
3 4
p
V
Spatiu mort Cilindru
Piston
Vm
249
4.4 Ciclul teoretic al compresorului teoretic
Fig. 4.7 Posibilităţi de comprimare a gazului

Compresorul teoretic este compresorul fără spaţiu mort. În figura 4.7 sunt
prezentate diferite posibilităţi pentru realizarea fazei de comprimare:
1 – 2iz – comprimare izotermă;
2 2 1 1
V p V p pV · · (1)
1 – 2ad – comprimare adiabată;
k k k
V p V p pV
2 2 1 1
· · (2)
1 – 2pol – comprimare politrap;
n n n
V p V p pV
2 2 1 1
· · (3)
Evident, lucrul mecanic pe un ciclu, reprezentat de aria închisă de
diagramă, este minim la comprimarea izotermă şi maxim la cea adiabată (1<n<k).
Lucrul mecanic pe un ciclu este:
34 23 12 41
L L L L L + + + ·

(4)
unde:
1 1 41
V p L − · (5)

·
1
2
12
V
V
pdV L (6)
2 2 23
V p L ·

(7)
0
34
· L

(8)

Semnul (-) la L41 apare deoarece forţa exercitată de piston asupra gazului
este, în această perioadă, de sens contrar deplasării.
Pentru cele trei tipuri de transformări la comprimare (1-2), se foloseşte
corespunzător una din relaţiile 1, 2 sau 3 la explicitarea termenului L12 din relaţia (4).
A. Comprimarea izotermă se realizează în condiţiile compresorului
răcit, astfel încât temperatura să rămână constantă în intervalul (1-2). Răcirea
corespunde de altfel şi unei necesităţi practice privind buna funcţionare a
compresorului, astfel încât să nu se coxeze uleiul de ungere din cilindru.
Relaţia (4) devine în acest caz:
0 V
p
1
2 ad
2 pol
2 iz
3
4
250
2
1
1 1 1 1 2 2
1 1
1 1 2 2
ln
1
2
V
V
V p V p V p dV
V
V p
V p V p L
V
V
iz
+ − · + − ·

,

ε ln
1 1 1 1 2 2
V p V p V p L
iz
+ − · , (9)

unde:
1
2
p
p
· ε (10)

B. Comprimarea adiabată, deci fără schimb de căldură cu exteriorul,
necesită lucrul mecanic maxim pe un ciclu:

1
ln
1
1
1
2
1 1 1 1 2 2
1 1
1 1 2 2
1
2


+ − · + − ·
− −

k
V V
V p V p V p dV
V
V p
V p V p L
K k
k
V
V
k
k
ad
, (11)

Folosind relaţia (2), expresia (11) devine:

) (
1
1
1 1 2 2 1 1 2 2
V p V p
k
V p V p L
ad


+ − ·

(12)

) 1 (
1
) (
1
1 1
2 2
1 1 1 1 2 2


· −

·
V p
V p
V p
k
k
V p V p
k
k
L
ad
(13)

) 1 (
1
1
1 1


·

k
k
ad
V p
k
k
L ε , (14)

unde k = 1,4 pentru aer.

C. Comprimarea politropă. Expresia lucrului mecanic pentru un
ciclu, în acest caz, rezultă din expresia (14), înlocuind litera (k) cu (n). A se
observa relaţiile (2) şi (3).
D.
) 1 (
1
1
1 1


·

n
n
pol
V p
n
n
L ε (15)




251
4.5 Ciclul teoretic al compresorului real ( 0 ≠
m
V )

La compresoarele reale cu piston, între faţa pistonului şi capacul
cilindrului, când pistonul se află în punctul mort exterior, rămâne o distanţă de
siguranţă pentru a evita izbirea pistonului de capacul cilindrului. Spaţiul
determinat de această distanţă, împreună cu spaţiile din cavităţile supapelor de
aspiraţie şi refulare legate de cilindru, se numeşte spaţiu vătămător şi se notează
cu V
m
. După terminarea refulării gazului în conducta de refulare, spaţiul vătămător
rămâne umplut cu un gaz la presiunea de refulare (p
2
). În cursa de aspiraţie, gazul
comprimat din spaţiul V
m
se va destinde până la presiunea de aspiraţie. Deci,
spaţiul vătămător va reduce volumul de gaz aspirat al compresorului.
În figura 4.8 este prezentat ciclul teoretic al compresorului real ( 0 ≠
m
V ),
în care:
Fig. 4.8 Ciclul teoretic al compresorului real

V
h
este volumul descris de piston la o cursă completă;
Folosind notaţiile din figură, se poate scrie:

h m
aV V · (16)

unde:
V
m
- volumul spaţiului vătămător;
a - coeficientul spaţiului vătămător având valori cuprinse în limitele:
a = 0,05-0,18;
4
1
2
3
p
V
p2
p1
Vh
Va
Vm
252
V
h
– volumul hidraulic descris de piston.
Odată cu creşterea gradului de comprimare influenţa spaţiului vătămător se
resimte mai accentuat asupra reducerii volumului de gaz aspirat.
Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat este pusă în
evidenţă de coeficientul volumic sau gradul de umplere notat în literatura tehnică
cu
v
λ

b
a
V
V
V
· λ (17)

Întrucât este vorba de compresorul tehnic interesează influenţa pe care o
are existenţa acestui spaţiu vătămător asupra caracteristicilor energetice şi
parametrilor funcţionali.
Existenţa spaţiului vătămător conduce la reducerea volumului de gaz
aspirat şi prin urmare a lucrului mecanic consumat.

4.6 Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat

Prin mărirea raportului de comprimare, respectiv a presiunii de refulare,
ciclul de funcţionare al compresorului real se modifică în sensul că volumul de
gaz aspirat se diminuează, ceea ce conduce la reducerea de gaz vehiculat.
Diminuarea volumului de gaz aspirat se datorează faptului că destinderea
gazului rămas ocupă o cantitate mai mare din cursa efectuată de piston. Aceste
aspecte rezultă din diagrama prezentată în figura 4.9.




253

Fig. 4.9 Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat

Din figura 4.9 se constată că la o anumită valoare a raportului de
comprimare în cazul din diagramă corespunde presiunii p
2max
, volumul de gaz
aspirat se reduce la zero, iar gazul din cilindrul compresor se comprimă şi se
destinde după aceeaşi curbă (se confundă). În aceste condiţii, debitul
compresorului este nul. Prin urmare, volumul de gaz aspirat fiind nul, coeficientul
volumic
v
λ în aceste condiţii se anulează. Această situaţie constituie de fapt
condiţia ce permite determinarea gradului de comprimare maximă într-o singură
treaptă, dacă nu sunt alte condiţii restrictive aşa cum vor rezulta în cele ce
urmează.
Pentru examinarea influenţei exercitate de existenţa spaţiului vătămător şi
a raportului de comprimare asupra volumului de gaz aspirat se face ipoteza
simplificatoare că exponentul politrop în procesul de comprimare şi destindere are
aceeaşi valoare.
Din figurile precedente se constată că:

4 4 4 1
) ( V V aV V V V V V V
h h h m a
− + · − − · − · (18)

Destinderea politropă 3-4 este dată de ecuaţia caracteristică:
n n
m
V p V p
4 4 2
· de unde:
n
h
n
aV
p
p
V ) (
1
2
4
· sau
n
h
p
p
aV V
1
1
2
4
) ( ·
1 4
p p ·
4
1
2
3
p
V
p2
p1
V"a
V'a
Va
Vh Vm
p2 max
2max
2"
2'
3'
3"
254
Înlocuind în expresia (18)
h v a
V V λ · şi
n
h
aV V
1
4
ε ⋅ ·

se obţine:
) 1 (
1
n
h h v
a a V V ε − + · λ de unde:

) 1 ( 1
1
− ε − · λ
n
v
a

(19)

Din formula (19) se constată că valoarea coeficientului volumic
v
λ este
influenţat de factorul “a” care determină mărimea spaţiului vătămător, de raportul
de comprimare “ε ” precum şi de natura gazului vehiculat de compresor,
reprezentată în formula (19) de exponentul n. La creşterea spaţiului vătămător
valoarea coeficientului volumic
v
λ scade şi invers, reducerea spaţiului vătămător,
conduce la creşterea coeficientului volumic. O influenţă mult mai mare o are
mărimea raportului de comprimare. Valoarea coeficientului volumic
v
λ se poate
anula, ceea ce înseamnă că debitul compresorului în aceste condiţii devine nul.
Valoarea maximă a raportului de comprimare într-o singură treaptă se obţine din
relaţia (19) considerând 0 ·
v
λ şi rezultă:

n
a
)
1
1 ( + · ε (20)

Dacă se acceptă că valoare medie pentru a = 0,1, rezultă că la valori ale
exponentului n = 1,0; 1,2; 1,4; debitul compresorului se anulează pentru valori ale
lui ε =11; 17,8; 28,7.
În realitate, gradul de comprimare este mult mai mic. Ungerea cilindrului,
în scopul reducerii frecării între piston şi cilindru, se face cu uleiuri de bună
calitate, uleiuri rafinate cu temperaturi de aprindere între 205 şi 260 C ° .
Pentru menţinerea proprietăţilor de ungere ale uleiului, nu trebuie admise
temperaturi în cilindru mai mari de 180 C ° , deci K C T
ad
o o o
453 180 273
2
· + ≤ .
Pentru cazul cel mai nefavorabil (transformarea adiabată)
1 1 1
RT V p ct pV
k
· ⇒ ·
şi
2 2 2
RT V p ·

R
T
V p
T
V p
· ·
2
2 2
1
1 1
- ecuaţia de stare a gazului,

k
k
T T
1
1 2

⋅ · ε
(21)

255
Valoarea limită
lim
ε apare când T
2
= T
2max
:

1
1
max 2
lim
) (

·
k
k
T
T
ε (22)

Făcând înlocuirile numerice în relaţia (22), rezultă că gradul maxim de
compresie pe o treaptă are valorile: 4,2 pentru aer şi 6,7 … 7,5 pentru gazele de
sondă.
Se menţionează că la temperaturi ridicate, chiar inferioare temperaturilor
de aprindere, uleiul se poate descompune, iar compuşii volatili în prezenţa aerului
dau amestecuri explozive. Aprinderea acestui amestec, din cauza temperaturii
ridicate sau în urma unei scântei, poate provoca distrugerea compresorului prin
explozie. Pentru evitarea acestor neajunsuri se recomandă:
a) Să se folosească pentru ungerea compresorului numai uleiuri cu
temperaturi de aprindere ridicate.
b) Ungerea compresorului să nu fie prea abundentă.
c) Cilindrii compresor şi rezervoarele intermediare să nu fie permanent
răcite cu apă.
d) Să se prevadă robinete de golire, în punctele cele mai joase, la
răcitoarele intermediare şi rezervorul de aer pentru evacuarea condensatului şi a
uleiului antrenat din cilindru.

4.7 Comprimarea în mai multe trepte

Pentru a se realiza rapoarte de comprimare cu valori superioare celor
indicate anterior, se recurge la comprimarea în trepte. Acest lucru este necesar
datorită următoarelor cerinţe:
a) Obţinerea unor grade de comprimare ridicate, la presiuni mici de
aspiraţie.
b) Reducerea temperaturii finale de compresie, în scopul asigurării ungerii
cilindrului (deci, temperaturi mai mici decât punctul de aprindere a uleiului).
De exemplu: la compresoarele de aer temperatura finală nu trebuie să
depăşească 180 C ° ; la comprimarea acetilenei (C
2
H
2
) apar procese de
descompunere cu pericolul apariţiei exploziei şi temperatura se reduce la
100–110 C ° ; la comprimarea gazelor rezultate din procese tehnologice (cocsare,
piroliză) sau a celor rezultate din şisturi, insuficient curăţate, unde la temperaturi
ce depăşesc 90–100 C ° are loc procesul de polimerizare a hidrocarburilor
superioare cu formare de produse bituminoase ce obturează secţiunile de trecere
ale gazului comprimat, făcând imposibilă funcţionarea compresorului în condiţii
optime.
c) Scăderea lucrului de comprimare.
256
adiabata
izoterma
2"
2'
2
1
1'''
1"
1'
p
V
Modul de comprimare a gazelor în aceste compresoare are loc în felul
următor: după comprimare, în prima treaptă până la o anumită presiune
intermediară, gazul intră într-un schimbător de căldură unde este răcit până la
temperatura de intrare în prima treaptă, după care intră în treapta a doua ş.a.m.d.,
conform figurii 4.10:
'
3
'
2 1
T T T · ≅
.

Fig. 4.10 Comprimarea în mai multe trepte

În diagrama p - V acest lucru se ilustrează astfel (figura 4.11)
Fig. 4.11 Diagrama p-V la comprimarea în mai multe trepte

T1
T2 T2' T3'
257
La un compresor cu mai multe trepte, cursa fiind aceiaşi, diametrul se
reduce corespunzător, ceea ce conduce la reducerea forţei ce solicită tija
pistonului.
Schema de principiu a unui compresor cu două trepte este prezentată în
figura 4.12, în care se vede secţiunea unui compresor vertical cu piston diferenţial,
cele două trepte de compresie (I şi II) fiind realizate în acelaşi cilindru.

Fig. 4.12 Comprimarea în două trepte (compresor diferenţial)

Gazul comprimat în treapta I este refulat într-un răcitor intermediar R, de
unde apoi trece în treapta a II-a, unde este comprimat la presiunea finală p
2
.
Împărţirea compresiei pe mai multe trepte sau etaje se face în aşa fel încât să se
respecte următoarele recomandări:
- legea de comprimare să fie aceeaşi în toate treptele;
- răcirea gazului să fie aceeaşi în toate treptele;
- răcirea gazului în răcitoarele intermediare să asigure aceeaşi temperatură
de intrare în toate treptele;
- lucrul mecanic total necesar comprimării să fie cât mai mic posibil.
Se va examina în diagrama p – V, comprimarea gazului în două trepte. În
etajul I gazul este comprimat de la (p
1,
V
1
) la (p
x,
V
A
) după legea compresiei
politropice, adică ct pV
n
· , respectiv după curba 1-A.
p1
T1 px
T2
px
R
px
T2
I
II
O
M
ω
258
Fig. 4.13 Diagrama p-V la comprimarea în două trepte

Gazul refulat din treapta I trece în răcitorul intermediar (răcit prin circuit
cu apă) unde se răceşte de la temperatura T
2
, corespunzătoare punctului A, până la
temperatura T
1
, punctul B. Evident că prin răcirea gazului la presiunea p
x
= ct se
va produce o reducere a volumului specific, care se micşorează de la V
x
‘ la V
x
.
Punctul B, de unde începe compresia din treapta a II-a, se află pe o
izotermă cu punctul 1 (deoarece am admis că intrarea gazului în treapta a II-a se
face la aceeaşi temperatură T
1
) rezultă, deci:

ct V p V p
x x
· ·
1 1
(23)

Se observă că, prin împărţirea comprimării în 2 trepte, s-a realizat o
scădere importantă a temperaturii finale şi o economie de lucru mecanic ( ΔL).
Presiunea intermediară p
x
cea mai avantajoasă corespunde pentru lucrul mecanic
minim. Utilizând expresia pentru lucrul mecanic se poate scrie aceasta pentru
fiecare treaptă de comprimare:

]
]
]
]
]

,
`

.
|

·

1
1
1
1
1 1
n
n
x
I
p
p
V p
n
n
L (24)

p
p2
px
p1
0 Vx V'x V
1
A
2'
2
C
II
I
B
pV=ct
∆L
pV =ct
n
259
]
]
]
]


,
`

.
|

·

1
1
1
2
n
n
x x I
x
p
V p
n
n
L (24)

Lucrul mecanic total al compresorului ţinând cont şi de relaţia (23) este:


]
]
]
]
]

,
`

.
|
+

,
`

.
|

· + ·
− −
2
1
1
2
1
1
1 1
n
n
x
n
n
x
II I t
p
p
p
p
V p
n
n
L L L (25)

Relaţia (25) este o ecuaţie de gradul II şi admite un minim pentru p
x
, care
anulează derivata a 1-a a lucrului mecanic total:


0
1 1
1 1
1
1
2
1
1
1
1
1 1
·
]
]
]
]
]



− ⋅


·
+





n
n
x
n
n
n
n
n
n
x
x
t
p
p
n
n
p
p
n
n
V p
n
n
dp
dL

2 1
2
1
2 1
) 1 ( 2
p p p p p p
x
n
n
n
n
x
· ⇒ ·
− −
(26)


2 1
p p p
x
· (27)

Adică presiunea intermediară p
x
, care dă lucrul mecanic minim, este media
geometrică dintre presiunea iniţială şi cea finală, deci:

x
x
p
p
p
p
2
1
·
1
2
p
p
· ε
1
1
p
p
x
· ε
x
p
p
2
2
· ε

se poate scrie:

2 1
1
2
1
2
ε ε ε ⋅ · ⋅ · ·
p
p
p
p
p
p
x
x

Dar
2
1 2 1
ε ε ε ε · ⇒ · ,
2
2 1
ε ε ε ε · ⇒ · (28)

ε ε ·
1
(29)

În mod analog, pentru un compresor cu z trepte se obţine:
260
z
ε ε ε ε ........
3 2 1
· · ·
z
ε ε ε ε .........
3 2 1
⋅ ⋅ ⋅ deci
z
ε ε ·
1
(30)

adică gradul de compresie pe o treaptă este egal cu rădăcina de ordinul z din
gradul de comprimare total. Ţinând cont că L
I
= L
II
lucrul mecanic total va fi:

]
]
]
]
]

,
`

.
|

·

1
1
2
2
1
1
2
1 1
n
n
t
p
p
V p
n
n
L (31)

În mod analog, pentru compresorul cu z trepte se obţine:

]
]
]
]
]

,
`

.
|

·

1
1
1
1
2
1 1
zn
n
t
p
p
V p
n
n
z L (32)

Un alt avantaj al comprimării în trepte este acela că se îmbunătăţeşte
coeficientul volumic al compresorului:
- se reduce temperatura gazului comprimat după relaţia:
n
n
T T
1
1 2

· ε
- solicitările mecanice ale sistemului de acţionare (arbore, bielă, tijă,
piston) sunt mai mici la comprimarea în mai multe trepte atât datorită reducerii
forţei de comprimare, cât şi datorită unghiului de decalaj al manetoanelor (la cele
cu doi cilindri cu 90 C ° sau 180 C ° , iar la cele cu trei cilindri cu 120 C ° ). În
practică, în general, nu se utilizează rapoarte mai mari de 4 (mai rar 5…6 pentru
compresoare mici).
La compresoarele pentru aer se alege numărul de trepte astfel:
z = 3 pentru 50 ..... 13 · ε ;
z = 4 pentru 250 ..... 35 · ε ;
z = 5 pentru 600 ..... 150 · ε

4.8 Debitul compresorului

Ţinând cont de presiunea şi temperatura gazelor la aspiraţie, debitul
compresoarelor cu dublu efect se calculează cu relaţia:
261
1
1
273
033 , 1 T
p
n V i Q
e
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · λ (33)

unde:
Q – debitul compresorului, în Nm
3
/min;
i – numărul de cilindri ai compresorului;
V – volumul descris de piston la o cursă dublă, în m
3
;
n – turaţia arborelui cotit, în rot/min;
e
λ – randamentul volumic efectiv;

,
`

.
|
− − · 1 97 , 0
1
n
e
a ε λ (34)

p
1
– presiunea de aspiraţie, în bar
T
1
– temperatura de aspiraţie, în K ° .
Volumul V se calculează pentru pistoanele cu simplu efect cu relaţia:

S
D
V ⋅ ·
4
2
π
(35)

unde:
D - este diametrul pistonului, în m;
S - este cursa pistonului, în m.
Pentru pistoanele cu dublu efect, când se ţine seama şi de volumul ocupat
de tija pistonului cu diametrul d
t
, relaţia (35) devine:

S d D V
t
⋅ − · ) 2 (
4
2 2
π
(36)

Pentru compresoarele cu mai multe trepte, debitul se calculează numai
pentru cilindrul sau cilindrii primei trepte.
Randamentul volumetric efectiv este mai mic decât cel teoretic
v
λ ,
datorită pierderilor specifice procesului de comprimare: pierderi prin neetanşeităţi
la supape, segmenţi şi presgarnituri, pierderi de presiune provocate de rezistenţa la
curgere a gazului.




262
4.9 Puterea de antrenare a compresorului

Puterea necesară procesului de lucru al compresorului se determină pentru
comprimarea adiabată, deşi prin răcirea cilindrului compresor se obţine o
comprimare politropă, deoarece este nevoie de un plus de energie pentru a învinge
rezistenţele la curgerea gazului.
Teoretic, puterea necesară comprimării se calculează cu formula:

]
]
]
]
]

,
`

.
|


⋅ ·

1
1
1
1
2
1 1
zk
k
t
p
p
Q p
k
k
z P (37)

unde:
P
t
- este puterea teoretică necesară comprimării, în W;
z - este numărul de trepte de comprimare;
k - este exponentul adiabatic al gazelor;
p
1
- este presiunea absolută la aspiraţie, în N/m
2
;
p
2
- este presiunea absolută la refulare, în N/m
2
;
Q
1
- este debitul de gaze efectiv aspirat la starea de aspiraţie (presiunea p
1

şi temperatura T
1
), în m
3
/s.
Pentru a calcula puterea necesară la arborele compresorului trebuie să se
ţină seamă şi de următoarele randamente:
- randamentul de comprimare adiabată
a
η , care reprezintă raportul
dintre puterea teoretică necesară şi puterea efectivă necesară pentru comprimare.
În mod obişnuit,
a
η = 0,85......0,90;
- randamentul mecanic al compresorului
m
η , care reprezintă raportul
dintre puterea utilă la piston şi puterea efectivă la arborele compresorului. În
funcţie de gradul de uzură al compresorului,
m
η = 0,70.......0,90;
- randamentul transmisiei
t
η , care la transmisii prin curele este
t
η = 0,95...0,98. În cazul motocompresoarelor, puterea necesară la arborele
compresorului este puterea efectivă a motorului,

m a
t
mot
P
P
η η
· (38)

În cazul compresoarelor cu transmisie, puterea este:

263
t m a
t
mot
P
P
η η η
· (39)

4.10 Reglarea debitului compresoarelor volumice cu piston

În exploatarea compresoarelor volumice cu piston, deseori, apar
neconcordanţe între debitul furnizat de acestea şi cel solicitat de consumator.
Se pot ivi următoarele două situaţii:
- când debitul furnizat de compresor (staţia de compresoare) este inferior
celui solicitat de consumator;
- când debitul furnizat de compresor este superior celui solicitat de
consumator.
Deşi ambele situaţii prezintă dificultăţi majore în desfăşurarea normală a
procesului tehnologic, a doua situaţie este cu mult mai periculoasă. Aceasta pentru
că neconcordanţa între debitul furnizat de compresor şi cel solicitat de procesul
tehnologic face ca în sistem să se acumuleze un volum excedentar de gaze, ceea
ce conduce la creşterea presiunii în sistem.
Întârzierea adoptării măsurilor corespunzătoare de acordare a celor două
mărimi conduce la majorarea consumului de energie pentru comprimarea gazelor,
iar în multe situaţii, când dispozitivele de protecţie nu funcţionează corespunzător,
la explozii, cu dezvoltarea unei forţe imense, capabile să pună sub semnul
întrebării integritatea sistemului.
Pentru realizarea acestui echilibru, între debitul solicitat şi cel furnizat de
compresor, în practica exploatării acestor agregate sunt folosite mai multe metode.
Utilizarea uneia dintre metodele de reglare a debitului furnizat de compresorul
volumic cu piston este condiţionată de posibilităţile şi particularităţile fiecărui caz
sau instalaţie de comprimare a gazelor.

A) Reglarea debitului furnizat de compresorul volumic cu piston prin
reglarea vitezei unghiulare a motorului de antrenare.
Este cel mai avantajos procedeu de reglare a debitului compresorului
volumic cu piston. Acest procedeu nu necesită cheltuieli suplimentare, instalaţia
fiind compactă şi foarte uşor de exploatat. Procedeul este avantajos, deoarece în
cazul reducerii vitezei unghiulare, fenomenele ce au loc în timpul proceselor de
aspiraţie, comprimare şi refulare a gazului vehiculat, desfăşurându-se cu viteze
mai mici, influenţează favorabil, în sensul că pierderile de energie se reduc, iar
lucrul mecanic solicitat de compresor este mai mic. Deşi acest procedeu este cel
mai simplu şi economic, utilizarea lui este limitată întrucât, în marea lor
majoritate compresoarele sunt antrenate de motoare electrice de curent alternativ
cu rotoarele în scurtcircuit. Motoarele de curent continuu la care variaţia vitezei
unghiulare se realizează relativ uşor, prezintă pericolul de producere a scânteilor
264
în timpul funcţionării şi sunt neindicate a fi utilizate. În cazul compresoarelor
acţionate cu motoare cu combustie internă utilizarea acestui procedeu pentru
reglarea debitului nu este recomandat, deoarece se face cu pierderi de energie.
Acest fapt se explică prin acea că la aceste metode consumul minim de
combustibil corespunde vitezei unghiulare nominale. Funcţionarea motorului la
viteze unghiulare mai mici decât cea nominală devine neeconomică. Dintre toate
sistemele de acţionare a compresoarelor volumice cu piston, turbina cu abur este
singura ce permite reglarea debitului de gaz vehiculat prin reglarea vitezei
unghiulare, cu economie de energie. Totuşi, această soluţie se utilizează destul de
rar. Utilizarea unor cutii de viteze între motor şi compresor conduce la complicaţii
constructive şi o funcţionare cu zgomot.

B) Reglarea debitului furnizat de compresorul volumic cu piston prin
funcţionarea intermitentă a acestuia
Prima metodă constă în oprirea automată a ansamblului motor-compresor
când presiunea din sistem atinge valoarea maximă prescrisă şi pornirea acestui
ansamblu atunci când acelaşi parametru atinge valoarea minimă prescrisă.
Elementul de comandă este un presostat cu contact electric.
A doua metodă constă în oprirea, respectiv pornirea, numai a
compresorului care se realizează prin decuplarea respectiv cuplarea acestuia la
motorul de antrenare care este lăsat să funcţioneze în continuu. Prima metodă se
aplică atunci când ansamblul motor-compresor se poate porni şi apoi opri uşor,
realizând şi automatizarea operaţiei. Metoda se poate enumera printre cele
economice pentru că în timpul staţionării consumul energetic este nul. Totuşi, în
perioada de pornire curentul este mare şi comparat cu frecvenţa pornirilor, metoda
nu poate fi aplicată la puteri instalate ce depăşesc 250kW. Pentru scurtarea
perioadei de menţinere a curentului electric la intensitatea maximă, pornirea
compresorului cu piston se face în gol folosind în acest sens conducta de legătură
între refulare şi aspiraţie. Metoda nu se aplică la compresoarele acţionate cu
motoare electrice asincrone.
A doua metodă de reglare a debitului furnizat de compresorul volumic cu
piston constă în cuplarea şi decuplarea compresorului de la motorul de antrenare
evitând pornirile şi opririle repetate ale ansamblului motor-compresor şi odată cu
acesta suprasolicitarea instalaţiei electrice, de la valorile mari ale curenţilor de
pornire.
Metoda poate fi utilizată atât la compresoarele antrenate de motoare
electrice asincrone a căror pornire este lipsită de dificultăţi, cât şi la cele antrenate
de motoare electrice sincrone a căror pornire este mai dificilă.
Cuplarea şi decuplarea compresorului la şi de la motorul de antrenare se
realizează prin intermediul cuplajelor electromagnetice a căror comandă se
realizează de către valoarea presiunii din sistem. Această metodă poate fi utilizată
pentru puteri mult mai mari întrucât creşterea curentului electric este mai mică
265
decât în cazul pornirii ansamblului moto-compresor. Aceste metode sunt mai
puţin economice decât metoda reglării vitezei unghiulare. Funcţionarea întregului
sistem se face între două valori ale presiunii adică între valoarea minimă, când
compresorul este cuplat prin sistemul de comandă şi cuplajul electromagnetic cu
motorul de antrenare aflat în mişcare de rotaţie şi o valoare maximă, când
compresorul prin acelaşi sistem de comandă este decuplat de la motorul de
antrenare.

C) Reglarea debitului furnizat de compresorul volumic acţionând asupra
conductelor de aspiraţie şi refulare
Metodele ce vor fi examinate sunt mai puţin economice faţă de cele
prezentate anterior, deoarece fiecare din ele realizează variaţia debitului furnizat
de compresor prin introducerea unui consumator de energie.
Aceste metode se referă fie la reglarea cantităţii de gaz aspirat, fie la
preluarea unei cantităţi de gaz din conducta de refulare şi readucerea acesteia în
conducta de aspiraţie.
Reglarea cantităţii de gaz aspirat se poate face în două moduri şi anume:
- prin închiderea parţială a robinetului existent pe conducta de aspiraţie,
diminuând în acest mod nivelul energetic al gazului ajuns în cilindrul compresor;
- prin închiderea completă a robinetului existent pe conducta de
aspiraţie.
Atât prima cât şi cea de-a doua variantă nu necesită amenajări
suplimentare sau speciale în acest sens întrucât reglarea debitului furnizat de
compresor se realizează prin creşterea gradului de obturare robinetului existent pe
conducta de aspiraţie. Pentru o urmărire uşoară a fenomenelor ce au loc, în cele ce
urmează se examinează utilizarea acestei metode la un compresor cu o singură
treaptă, iar după aceea la un compresor cu mai multe trepte. Dacă ne referim la
compresorul cu o singură treaptă lucrurile se petrec ca în figura 4.14:







266

Fig. 4.14 Reglarea debitului prin obturarea conductei de aspiraţie

Considerând că p
a
corespunde presiunii de aspiraţie în condiţii normale de
lucru (fără obturarea robinetului de pe conducta de aspiraţie), din diagramă de mai
sus (fig.4.14) se constată că pentru fiecare grad de obturare corespunde o anumită
presiune de aspiraţie în cilindrul compresor, de la care începe comprimarea
gazului. Simultan cu creşterea gradului de obturare scade presiunea de la care
începe procesul de comprimare şi creşte raportul de comprimare gazului în
cilindrul compresorului.
Creşterea gradului de comprimare a gazului în cilindrul compresor face ca
la sfârşitul procesului de comprimare temperatura acestuia să aibă valori diferite
în funcţie de gradul de obturare. Prin urmare cu cât gradul de obturare este mai
mare, cu atât temperatura gazului la sfârşitul procesului de comprimare va fi mai
mare. Cunoscut fiind că odată cu creşterea temperaturii de vehiculare a gazului,
pot avea loc o serie de fenomene mai puţin dorite în exploatarea compresoarelor
volumice cu piston limita maximă de reglare a debitului vehiculat trebuie
determinată în funcţie de temperatura gazului la sfârşitul procesului de
comprimare şi proprietăţile mediului vehiculat. În cazul utilizării acestei metode la
compresoare volumice cu piston, cu mai multe trepte, fenomenele sunt mai
complexe şi uneori pot conduce la situaţii mai puţin dorite şi nerecomandate
pentru exploatarea acestor agregate (fig.4.15). Pentru exemplificare se va
considera un compresor cu trei trepte la care se va acţiona asupra conductei de
aspiraţie de la prima treaptă, în sensul creşterii secţiunii obturate. În această
situaţie la prima treaptă presiunea de aspiraţie va fi mai mică, cât şi debitul de gaz
aspirat. Întrucât asupra parametrilor de stare ai gazului ce urmează a pătrunde în
4
3 2' 2
1
1'
V
p
pa
267
cilindrul treptei a doua nu s-a acţionat, această treaptă continuă să aspire din vasul
intermediar, situat între cele două trepte, acelaşi volum ca şi în condiţiile
anterioare strangulării. După un timp scurt de funcţionare, treapta a II-a aspiră din
vasul intermediar situat între treapta I şi II un volum de gaz mai mare la scăderea
presiunii din vasul intermediar amintit. Compresoarele fiind prevăzute cu supape
autocomandate face ca odată cu scăderea presiunii gazului din vasul intermediar
să scadă şi presiunea la care se deschid supapele de refulare ale cilindrului primei
trepte.
Această reducere a presiunii de refulare pentru prima treaptă şi de aspiraţie
pentru cea de-a doua are loc până când se ajunge la un echilibru între cantitatea de
gaz refulat de prima treaptă şi cea aspirată de cea de-a doua.
Presiunea de refulare pentru ultima treaptă (treapta a treia) este influenţată
de mărimea presiunii reţelei în care aceasta refulează. Această mărime, fiind de
regulă constantă, rezultă că ultima treaptă a compresorului va trebui să dezvolte o
presiune corespunzătoare celei din reţea (puţin mai mare). Cele de mai sus conduc
la o redistribuire a rapoartelor de comprimare. Această distribuire se face
neuniform, în sensul că ultima treaptă are o valoare mare a raportului de
comprimare iar toate celelalte trepte o valoare mai mică.
Creşterea raportului de comprimare pentru ultima treaptă a compresorului
conduce la creşterea temperaturii gazului către sfârşitul procesului de comprimare
şi în acelaşi timp la o încărcare neuniformă a elementelor componente ale
acestuia. Pentru motivele arătate, utilizarea acestei metode la compresoarele
volumice cu mai multe trepte necesită stabilirea prealabilă a limitei de reglare.
Aceasta este necesar a fi determinată din condiţia ca temperatura la sfârşitul
procesului de comprimare să nu depăşească temperatura maxim admisibilă a
gazului vehiculat în primul rând, iar eforturile unitare efective din elementele
componente ale ultimei trepte să nu depăşească pe cele admisibile. Pentru acest
motiv, temperatura gazului în procesul de comprimare din ultima treaptă limitează
domeniul de reglare a debitului vehiculat.













268




Limita maximă de strangulare (obturare) a robinetului de pe conducta de
aspiraţie este condiţionată de mărimea raportului de comprimare pentru ultima
treaptă.
Uneori din faza de proiectare se asigură un raport de comprimare mai mic
pentru treapta a treia pentru a se putea asigura un domeniu mai larg de reglare şi a
evita încălzirea excesivă a gazului. Faţă de alte metode de reglare a debitului,
aceasta este simplă, ceea ce face să fie deseori utilizată la compresoare medii şi mari.
Deşi obturarea completă a conductei de aspiraţie reprezintă un caz limită al
metodei prezentate, în literatura de specialitate această posibilitate de reglare a
debitului de gaz vehiculat este prezentă ca o metodă de sine stătătoare.

D) Reglarea debitului de gaz vehiculat de compresor prin închiderea
completă a conductei de aspiraţie
Se poate face în două moduri:
- prin închiderea completă a robinetului montat pe conducta de aspiraţie;
- prin închiderea completă a robinetului montat pe conducta de aspiraţie
şi deschiderea robinetului montat pe conducta de by-pass, (fig.4.16).



Fig. 4.16 Reglarea debitului utilizând conducta de by- pass
V
p
V
V
I
II
III
p
p
Fig. 4.15 Reglarea debitului compresoarelor cu trei
trepte prin obturarea conductei de aspiraţie
269
Primul procedeu de reglare a debitului vehiculat prin închiderea completă
a conductei de aspiraţie conduce la funcţionarea continuă a compresorului însă cu
debitare intermitentă în reţea. După închiderea completă a conductei de aspiraţie,
un timp relativ scurt, compresorul continuă să funcţioneze aproape normal pe
seama volumului de gaz existent în porţiunea de conductă situată între robinetul
închis şi cilindrul compresor. Pe măsură ce volumul de gaz menţionat este aspirat,
presiunea din conducta de aspiraţie începe să scadă şi odată cu acesta presiunea de
aspiraţie din cilindrul compresor.
Coeficientul volumic scade şi în momentul când acesta se anulează, gazul
existent în cilindrul compresor se comprimă şi se destinde aproape după aceeaşi
lege, aşa cum este prezentat în figura de mai jos cu linie întreruptă.


Fig. 4.17
Diagrama de funcţionare a compresorului la închiderea completă a
conductei de aspiraţie

Cele două curbe corespunzătoare proceselor de comprimare şi destindere
sunt aşa de apropiate încât suprafaţa diagramei nu depăşeşte 3% 2 ÷ din cea
normală, deci şi energia consumată va fi corespunzătoare. În afara acestui
dezavantaj, odată cu scăderea presiunii pe aspiraţie creşte raportul de comprimare,
deci şi temperatura gazului până în momentul când debitul se anulează. Anularea
debitului refulat de compresor marchează rămânerea unei cantităţi mici de gaz în
cilindrul compresor ce se răceşte treptat prin preluarea căldurii de către pereţii
acestuia.
Închiderea completă a ventilului de pe conducta de aspiraţie poate crea
unele neajunsuri în exploatare:
- Tronsonul de conductă cuprins între robinet şi cilindrul compresor va
lucra sub vacuum. Se creează posibilitatea aerului din mediul înconjurător să
pa
p
V
4
2
3
1
1'
270
pătrundă prin neetanşeităţile conductei, contaminându-se astfel cu gazul vehiculat.
Uneori acest lucru nu este permis întrucât se pot forma amestecuri explozive ce
pun în pericol întreaga staţie de compresoare.
- Metoda nu poate fi utilizată atunci când robinetele nu sunt suficient de
etanşe şi permit unei cantităţi mici de gaz să pătrundă în cilindrul compresor.
Când robinetul nu este suficient de etanş, compresorul debitează în reţea o
cantitate mică de gaz însă, datorită creşterii substanţiale a raportului de
comprimare, temperatura acestuia este destul de mare şi poate conduce la
declanşarea unor procese nedorite şi greu de controlat.
Evitarea aspectelor semnalate a condus la închiderea completă a ventilului
de pe aspiraţie şi deschiderea celui de pe conducta de by-pass. Acesta evită
recircularea uneia şi aceleiaşi cantităţi de gaz prin eventuale neetanşeităţi ale
robinetului de pe conducta de aspiraţie şi, în acelaşi timp încălzirea excesivă a
gazului. Avantajul major este acela că se reduce consumul de energie conform
diagramei cu linie întreruptă din figura 4.18.
Fig. 4.18 Diagrama de funcţionare a compresorului la închiderea completă a
robinetului de aspiraţie şi deschiderea celui de pe by-pass

E) Reglarea debitului prin recircularea unei cantităţi de gaz între refularea
unei trepte a compresorului şi conducta de aspiraţie a primei trepte.
Metoda fiind utilizată atât la compresoarele volumice cu piston cu o
singură treaptă, cât şi la cele cu mai multe trepte, consumul de energie va fi
influenţat de mai mulţi factori printre care se menţionează: mărimea
p
V
4
2
3
1
1'
Vm
pa
2'
3'
4'
271
compresorului, presiunea de la care se face destinderea gazului precum şi de
gradul de obturare robinetului montat pe conducta ce face legătura între refularea
treptei şi aspiraţia compresorului. La pornirea compresoarelor cu
piston – mari şi mijlocii, scurtarea perioadei de menţinere a curentului electric la
valorile mari ale intensităţii se realizează prin deschiderea conductei de legătură
între refularea şi aspiraţia compresorului, realizând condiţiile de pornire în gol ale
acestuia.
Din punct de vedere economic, aşa cum s-a menţionat, metoda necesită un
consum de energie. Energia minimă consumată este atunci când robinetul montat
pe conducta de by-pass este complet deschis iar secţiunea acestei conducte este
astfel aleasă încât pierderile de presiune să fie minime. Această situaţie
corespunde condiţiilor de pornire a compresorului în gol, metodă utilizată în mod
curent la compresoarele mari.
Consumul maxim de energie pentru compresoarele cu mai multe trepte
pare a fi atunci când recircularea unei cantităţi de gaz se face între refularea
ultimei trepte şi aspiraţia primei trepte. Reglarea debitului de gaz vehiculat de
compresoarele cu mai multe trepte în acest mod, nu conduce la redistribuirea
rapoartelor de comprimare pe trepte şi diferite temperaturi la sfârşitul procesului
de comprimare a gazului, cum se întâmplă la recircularea unei cantităţi de gaz
între conductele de refulare şi aspiraţie ale primei trepte sau a unor trepte
intermediare. La utilizarea acestei metode de reglare a debitului, cantitatea de gaz
ce trebuie recirculată între refularea uneia din treptele compresorului şi aspiraţia
primei trepte, ca regulă generală, se ia după ce gazul ieşit din cilindrul treptei
respective şi a fost răcit în răcitorul intermediar. Această măsură preîntâmpină
pătrunderea gazului în cilindrul primei trepte cu o temperatură ridicată ce ar putea
conduce în procesul de comprimare la depăşirea limitei de încălzire a gazului
vehiculat. Diagrama de lucru a compresorului cu ventilul de pe conducta de
by-pass complet deschis, arată ca în figura 4.19.

272
Fig. 4.19 Diagrama de funcţionare a compresorului prin recircularea unei
cantităţi de gaz între refularea compresorului şi conducta de aspiraţie

Deschiderea, respectiv închiderea completă a robinetului de pe conducta
de by-pass, face ca refularea compresorului în reţea să se realizeze cu
intermitenţă, ceea ce permite automatizarea procesului de reglare. În acest sens,
sunt întâlnite multe scheme de reglare automată a debitului.

F) Reglarea debitului, acţionând asupra discurilor de etanşare ale
supapelor cilindrului compresor
Reglarea debitului vehiculat de compresor acţionând asupra discurilor de
etanşare ale supapelor de aspiraţie sau refulare constă în readucerea parţială sau
totală a gazului din cilindru în conducta de aspiraţie sau din colectorul de refulare
în cilindru, prin menţinerea discurilor de etanşare ridicate de pe scaunele
respective. În cazul acţionării asupra discurilor de etanşare de la supapele de
refulare apar pierderi mari de energie cât şi deformaţii remanente ale discurilor.
Cel mai des se acţionează asupra discurilor de la supapele de aspiraţie prin diferite
procedee dintre care menţionăm:
- ridicarea completă a discurilor de etanşare;
- ridicarea parţială a discurilor de etanşare.
Primul procedeu se realizează manual sau automat şi este practicat în
special la compresoarele mari în perioada pornirii. Prin acest procedeu se
realizează comunicarea cavităţii cilindrului cu conducta de aspiraţie. Această
comunicare se realizează prin menţinerea discurilor de etanşare ridicate de pe
scaunul supapelor de aspiraţie. Această poziţie a discurilor dă posibilitatea gazului
aspirat să revină din nou în conducta de aspiraţie, reducând procesul de
comprimare numai până la presiunea necesară învingerii forţelor de frecare de pe
traseul parcurs şi să excludă procesul de refulare. În aceste condiţii de lucru,
compresorul funcţionează în gol ceea ce face ca acest procedeu să fie utilizat la
p
V
pa
4
1
2
3
3'
4'
1'
273
pornirea compresoarelor mari. Energia solicitată în aceste condiţii de funcţionare
se consumă pentru învingerea forţelor de frecare dintre elementele mobile şi fixe
ale compresorului şi învingerea forţelor de frecare dintre gaz şi elementele
parcurse de acesta.
Diagrama de funcţionare la acest procedeu este prezentată în figura 4.20
cu linie întreruptă.

Fig. 4.20 Diagrama de lucru a compresorului la ridicarea completă a
discurilor de etanşare ale supapelor de aspiraţie

În situaţia în care cilindrul compresor are mai multe supape de aspiraţie
sau compresorul are mai multe trepte, ridicarea discurilor de etanşare ale
supapelor are loc la toate treptele. Această comandă de ridicare a discurilor de
etanşare se face manual sau automat de la pupitrul de comandă prin acţiunea
gazului comprimat. Compresorul nu poate funcţiona un timp îndelungat cu
discurile de etanşare ale supapelor de aspiraţie ridicate deoarece se constată o
încălzire intensă a gazului.
Al doilea procedeu de reglare a debitului de gaz vehiculat de compresor
constă în ridicarea parţială a discurilor de etanşare ale supapelor de aspiraţie. În
funcţie de gradul de ridicare a discului se asigură reîntoarcerea din cilindrul
compresor a unei cantităţi mai mari sau mai mici de gaz. Prin urmare, acest
procedeu permite reglarea debitului în limite largi. Laminarea gazului prin
interstiţiile create între discurile de etanşare şi scaunele supapelor de aspiraţie se
realizează cu consum de energie şi influenţe negative asupra planeităţii discurilor.
Menţinerea discurilor de etanşare în poziţie ridicată, către sfârşitul cursei de
aspiraţie, se realizează fie cu ajutorul unor dispozitive comandate hidraulic,
pneumatic sau electromagnetic, din afară, fie de dispozitive autocomandate.
p
V
pa
4
1
2
3
3'
4'
2'
274
Dispozitivele comandate din afară, experimentate de mai multe firme
constructoare s-au dovedit mai puţin eficiente în comparaţie cu cele din a doua
categorie cunoscute şi sub denumirea de sisteme de reglare dinamică a discurilor
de etanşare. Debitul refulat de compresor în reţea este o funcţie de durata
impulsurilor hidraulice. La o durată mare a impulsurilor, debitul refulat este mic şi
invers, la o durată mică a acestor impulsuri debitul va fi mai mare. Indiferent de
metoda de ridicare parţială a discurilor de etanşare diagrama de lucru a
compresorului arată ca în figura 4.21.
Deşi toate aceste variante de acţionare asupra discurilor de etanşare ale
supapelor de aspiraţie au condus la perfecţionarea metodei de reglare a debitului
vehiculat, ea este încă susceptibilă la îmbunătăţiri în sensul duratei de funcţionare
a discurilor şi a promptitudinii în răspuns a dispozitivelor de acţionare.




G) Reglarea debitului prin modificarea spaţiului vătămător

,
`

.
|
− − · 1 1
1
n
v
a ε λ

h
n
h v
V a V ⋅
]
]
]
]

,
`

.
|
− − · ⋅ 1 1
1
ε λ

,
`

.
|
− − · 1
1
n
m h a
V V V ε

p
V
Fig. 4.21 Diagrama de funcţionare a compresorului la
ridicarea parţială a discurilor de etanşare
275
Ultima expresie arată că volumul descris de piston, destinat procesului de
aspiraţie este în funcţie de volumul ocupat de spaţiul vătămător.
Prin creşterea spaţiului vătămător rezultă că volumul descris de piston
destinat procesului de aspiraţie se reduce, ceea ce influenţează asupra cantităţii de
gaz aspirat. Cele de mai sus conduc la concluzia că prin conectarea la cilindrul
compresor a unor capacităţi de volum constant sau variabil se realizează reglarea
în trepte sau continuă a debitului compresorului. În exploatarea acestor
compresoare, debitul furnizat de ele se reglează fie prin conectarea la cilindrul
compresor a unor tuburi confecţionate din oţel, de volum constant, fie pe cilindrul
compresor se montează un cilindru auxiliar, ce comunică cu primul, în interiorul
căruia poate fi deplasat un piston.
Prin deplasarea pistonului în cilindrul auxiliar, manuală sau pe altă cale
(există mai multe posibilităţi) se modifică, în anumite limite, volumul spaţiului
mort ce influenţează asupra debitului de gaz aspirat.
Ultima metodă este mai răspândită în exploatarea compresoarelor
volumice cu piston. În cazul compresoarelor cu mai multe trepte, debitul vehiculat
de acestea fiind determinat de debitul primei trepte, această capacitate ce permite
modificarea spaţiului mort este conectată la cilindrul primei trepte.
Pentru un compresor cu o singură treaptă diagramă de lucru prin
conectarea unei capacităţi de volum V
c
arată ca în figura 4.22:
Fig. 4.22 Diagrama de lucru a compresorului cu o treaptă la conectarea unei
capacităţi pe cilindrul compresor.

În cazul unui compresor cu mai multe trepte, conectarea unei capacităţi la
prima treaptă conduce la o nouă redistribuire a rapoartelor de comprimare, iar
diagrama de lucru în coordonate (p
,
V) arată că în figura 4.23 – cu linie întreruptă.
p
V
4
1
2
3
4'
2'
Vc
276



Cunoscând variaţiile posibile ale debitului solicitat de procesul tehnologic,
se poate stabili prin calcul valoarea coeficientului volumic, iar în funcţie de
această mărime se determină volumul capacităţii ce urmează a fi conectat la
cilindrul compresor, în felul următor:

,
`

.
|
− ⋅ − · ⋅ ·

1
1
1 1 1
n
h h h v a
a V V V V ε λ


de unde mărimea a
1
, ce reprezintă raportul între volumul spaţiului mort şi volumul
hidraulic deschis de piston, pentru noile condiţii, poate fi determinată cu expresia:

1
1
1
1
1


·
n
v
a
ε
λ


Această valoare a coeficientului spaţiului vătămător este orientativă,
întrucât prin reglarea debitului parametrii de stare ai gazului vehiculat în general
p
V
p
V
Tr. I
p
V
p
V
Tr. II
Tr. III
Vc
Fig. 4.23 Diagrama de lucru a unui compresor cu trei
trepte la modificarea spaţiului vătămător al primei trepte
277
nu rămân aceiaşi. Înainte de a aplica o metodă de reglare a debitului este necesar a
se face şi o analiză amănunţită a consumului energetic suplimentar ce decurge din
aceasta.

4.11 Diagrama momentului rezistent

Forţele ce apar din mişcarea de translaţie sunt: forţele de presiune ale
gazelor asupra pistonului (
p
F ), forţele de inerţie ale maselor în mişcare de
translaţie (
itr
F ) şi forţele de frecare ce apar în mişcarea de translaţie (
ftr
F ).



















Fig. 4.24 Schema forţelor ce apar în sistemul bielă-manivelă

Toate aceste forţe sunt periodice, de perioada 2π ele variază ca mărime şi
sens în funcţie de unghiul de rotaţie al manivelei, dar linia lor de acţiune coincide.
Rezultanta acestor forţe
ftr itr p tr
F F F F + + · este dirijată după axa
cilindrului şi este forţa totală din mişcarea de translaţie.
Forţa totală
tr
F aplicată pistonului în punctul B (fig.4.24) poate fi
descompusă în două componente:
N
F normală la axa cilindrului şi
K
F după
direcţia bielei. Dacă presupunem că în punctul O se aplică două forţe de sens
contrar, egale şi paralele cu
K
F , constatăm că efectul forţei
tr
F este echivalent cu
efectul sistemului de forţe format din forţa
tr
F aplicată în punctul O şi de
β
α
278
momentele OL F M
K K
× · şi OB F M
N N
× · .
Momentul
K
M reprezintă momentul rezistent al compresorului, care se
opune rotaţiei arborelui. Momentul
N
M este un moment aplicat părţilor fixe ale
compresorului (moment de basculare), datorită căruia compresorul este basculat în
planul de mişcare al mecanismului bielă-manivelă.
Se poate demonstra cu uşurinţă pe baza asemănării triunghiurilor OLB şi
BF
K
F
tr
că, F
K
OL=F
N
OB, deci M
K
= M
N,
cele două momente sunt egale şi de sens
contrar, dar sunt aplicate unor piese diferite (
K
M se aplică echipajului mobil, iar
N
M se aplică echipajului fix).
Forţele
N
F şi
K
F pot fi calculate în modul cu relaţiile:

¹
¹
¹
'
¹
·
·
β
β
cos
A
K
tr N
F
F
tg F F
(40)

Forţa
K
F ce încarcă fusul maneton se poate descompune în două
componente
Z
F şi
T
F . Forţa radială
Z
F , normală la axa arborelui se transmite
prin intermediul arborelui cotit la lagărele sale, iar forţa tangenţială,
T
F produce
momentul rezistent al compresorului. Forţele
Z
F şi
T
F pot fi calculate în modul
cu relaţiile:

( )
( )
( )
( )
¹
¹
¹
¹
¹
'
¹
+
· + ·
+
· + ·
β
β α
β α
β
β α
β α
cos
sin
sin
cos
cos
cos
tr
K T
tr
K Z
F
F F
F
F F
(41)

Produsul dintre modulul forţei tangenţiale şi raza manivelei reprezintă
modulul momentului rezistent al compresorului:

r F M
T K
⋅ ·

(42)

Momentul motor care acţionează asupra arborelui din partea motorului de
antrenare, în cazul unei transmisii prin curele sau cuplă elastică, poate fi
considerat constant în decursul unei rotaţii şi egal cu momentul mediu (produsul
dintre forţa tangenţială medie şi raza manivelei). Momentul rezistent al
279
compresorului variază corespunzător curbei de variaţie a forţei tangenţiale. Pe
unele poţiuni ale cursei, momentul rezistent al compresorului este mai mare, iar pe
altele mai mic decât momentul mediu creat de motor (fig.4.25).
















Fig. 4.25 Diagrama momentelor

Momentul mediu reprezintă valoarea medie, constantă, a momentului
variabil, care în timp de o perioadă produce acelaşi lucru mecanic ca şi momentul
variabil. Valoarea sa se determină prin planimetrarea suprafeţei de sub curba
momentului.

⋅ · ·
π
α
π
2
0
2
1
r T d M M
Tm K Km
(43)

În figura 4.25 (a) s-au trasat, suprapuse, diagrama forţelor tangenţiale
(
T
F ) şi a momentelor (
K
M ), precum şi diagrama vectorială (fig.4.25 b).

4.12 Compresoare rotative

4.12.1 Compresoare rotative cu lamele

Acestea sunt compresoare cu pistoane rotative monoaxiale, sub forma unor
lamele. Comprimarea aerului se realizează tot prin variaţia forţată a volumului
care formează spaţiul de lucru, însă datorită unor pistoane cu mişcare rotativă.
Constructiv, un astfel de compresor rotativ cu lamele (fig. 4.26) este compus
dintr-un stator 1, în care se învârte un rotor 2, montat excentric faţă de stator, cu o
excentricitate e. În rotor sunt practicate canalele 4, unde sunt montate lamelele
elastice 3.

+
F F frot 1
180
0
360
0
α0
280
Principiul de funcţionare compresorului cu lamele este următorul: datorită
acţionării rotorului, în sensul arătat, forţa centrifugă determină lamelele să iasă din
canalele 4, urmărind profilul statorului. În partea de sus, unde spaţiul este mai
mare, are loc o depresiune şi aerul va fi aspirat prin racordul 5, iar în partea
dreaptă a compresorului se realizează comprimarea şi refularea aerului prin
racordul 6. Acest tip de compresor are întotdeauna acelaşi grad de compresie
datorită construcţiei sale.
















Fig. 4.26 Secţiune printr-un compresor de aer rotativ cu lamele şi diagrama
ciclului de funcţionare
1 - stator; 2 - rotor; 3 - canale; 4 - lamele elastice; 5-racord de aspiraţie;
6 - racord de refulare; 7 - axa de rotaţie a statorului; 8 - axa de rotaţie a rotorului;
e - excentricitate; a, b - aspiraţie; b, c - compresia; c, d - refularea; d, a- destinderea
aerului rămas în spaţiul dintre rotor şi stator

Aceste compresoare volumice sunt utilizate şi în tehnica frigului încă din
anii 1930, dar care datorită problemelor legate de materialele componente nu au
suferit dezvoltări ulterioare. Un astfel de compresor frigorific este prezentat în
figura 4.27.
Partea principală a maşinii este reprezentată de un stator cilindric în
interiorul căruia se învârte un rotor excentric, tangent la cilindru.
1
2 3 4
5
6
7
e
V
a
p
b
d
b
a
281

Fig. 4.27 Schema compresorului cu palete in rotor
1 – cilindru; 2 – piston rotativ; 3 – lamele culisante; 4 – spaţiu de
refulare;
5 – spaţiu de aspiraţie; 6 – arbore; 7 – inele pentru limitarea
cursei

Rotorul are prevăzute canale radiale în care paletele pot să culiseze liber
sub efectul forţei centrifuge pe care o imprimă rotorul.
Noile materiale descoperite în industria aeronautică şi posibilitatea de a se
prelucra în serie profile complexe, pot să asigure din nou succesul acestor tipuri
de maşini. Firma Rotocold din Marea Britanie realizează asemenea compresoare,
special pentru tehnica frigului şi a adus câteva îmbunătăţiri dintre care se
menţionează:
1. Realizarea paletelor din materiale compozite (polimeri aromatici şi fibră
de sticlă), uşoare şi rezistente, ceea ce permite atingerea de turaţii ridicate (viteza
periferică de cca. 25 m/s).
2. Acoperirea paletelor cu un material autolubrifiant (teflon) asigură
funcţionarea corectă şi în cazul unei defecţiuni pe circuitul de ulei.
3. S-a realizat un dispozitiv de protecţie împotriva loviturilor hidraulice,
prin echiparea compresorului cu o placă mobilă situată la extremitatea rotorului,
menţinută în poziţie normală de resorturi. O eventuală suprapresiune datorată
prezenţei lichidului deplasează placa mobilă şi astfel maşina este protejată
împotriva oricăror defecţiuni mecanice.
4. Uleiul de ungere este preluat dintr-un separator de ulei (la presiune
ridicată) şi injectat într-un dublu circuit intern. Primul alimentează garnitura
mecanică asigurând ungerea şi răcirea acesteia, ungerea rulmentului din faţă şi
ungerea unei feţe a rotorului. Al doilea circuit asigură ungerea rulmentului din
spate şi ungerea celei de-a doua feţe a rotorului. Acest mod de funcţionare elimină
282
necesitatea utilizării unei pompe de ulei, ceea ce simplifică mult construcţia;
Firma Rotocold are pentru seria de compresoare cu 8 palete, următoarele
caracteristici principale:
- materiale componente: polimeri şi fibre de carbon;
- turaţia nominală: 1450…4000 rot/min;
- turaţia maximă admisă: 6000 rot/min;
- debit: 12,8…80,4 m
3
/h;

4.12.2 Compresoare cu lobi

Acestea sunt compresoare de aer cu pistoane rotative biaxiale denumite şi
compresoare cu pinioane sau compresoare Root.




















Fig. 4.28
Secţiunea printr-un compresor cu lobi

1 - carcasa; 2 - rotoare profilate (lobi); 3 - axele de acţionare ale lobilor;
4 - cantitatea de aer supusă comprimării; 5, 6, 7, 8 - capetele rotoarelor inferior şi
superior; 9, 10, 11, 12 - muchiile carcasei; 13 - racord de aspiraţie; 14 - racord de
refulare; 15 - suport compresor; p
a
- presiunea de aspiraţie; p
r
- presiunea de
refulare (de pompare)

Acest tip de compresoare (fig. 4.28) sunt compuse dintr-o carcasă 1, în
care se găsesc două rotoare profilate 2, sub forma unor lobi. Rotoarele sunt
acţionate sincron de o pereche de roţi dinţate prin intermediul axelor 3. La acest
283
tip de compresoare nu se realizează de fapt o comprimare a aerului, neexistând
spaţiu de compresie, ci doar o împingere a aerului dintr-o parte în alta. Când unul
din rotoare efectuează umplerea cu aer atmosferic, celălalt realizează pomparea la
presiunea finală.
Rotoarele se învârt în carcasă, în sensuri diferite, fără să se atingă şi fără a
mai fi nevoie de ungere.

4.12.3 Compresoare cu şurub (cu pistoane axiale)

Ca şi cele cu lobi, aceste compresoare au tot două pistoane rotative
biaxiale. Ele mai sunt întâlnite şi sub denumirea de compresoare cu pistoane
axiale.
Aceste compresoare (fig. 4.29) sunt compuse dintr-o carcasă 1 şi două
rotoare, sub forma unor şuruburi care sunt învârtite în sensuri contrare de două
roţi dinţate de angrenare prin intermediul axelor 2. Rotoarele nu se ating între ele,
un rotor 3 are profilul convex şi un număr de patru lobi, celălalt rotor 4 are
profilul concav şi un număr de şase canale, în acest fel şi turaţiile rotoarelor
diferă. Aerul pătrunde prin compresor prin racordul 5, în spaţiul de lucru 6, format
din cavitatea dintelui rotorului 4, peretele carcasei 1, şi proeminenţa dintelui
rotorului 3.










Fig. 4.29 Secţiune printr-un compresor elicoidal (cu şurub)
a - fenomen de aspiraţie; b - de compresie; c - secţiune prin compresor

Prin rotire, aerul este împins în direcţie axială, producându-se
comprimarea, până la capătul rotoarelor şi apoi evacuat prin racordul 7. Un astfel
de compresor nu are nevoie de ungere, în aer injectându-se ulei.
Aceste compresoare pot fi utilizate cu succes şi în tehnica frigului. Un
compresor frigorific cu şurub (monorotor) este prezentată în figura de mai jos.

284

Fig. 4.30 Compresor monorotor
1 – comanda sertarului de reglare a puterii
frigorifice;
2 – garnitură mecanică; 3 – palier; 4 – rotor; 5
– sateliţi


Aceste maşini sunt caracterizate de diametrul rotorului D, având valori
uzuale între 175 şi 350 mm. Debitul circulat de aceste maşini se poate calcula cu
relaţia:

60
3
⋅ ⋅ ⋅ · n D B q
v
[m
3
/ h] (44)

unde: - B este un coeficient care depinde de geometria maşinii fiind caracteristic
fiecărui constructor;
- D este exprimat în m.
Uzual, debitele au valori intre 120 şi 5000 m
3
/h. Aceste compresoare
prezintă aceeaşi particularitate în ce priveşte volumul index V
i
, ca şi cele birotor.
Rotorul este din fontă, datorită proprietăţilor mecanice şi compatibilităţii
cu agenţii frigorifici şi joacă acelaşi rol ca şi rotorul mamă de la compresoarele
birotor. Este realizat cu 6 canale.
Rotoarele satelit sunt construite dintr-un material compozit, prezintă
aripioare şi sunt antrenate de rotorul principal. Au acelaşi rol ca şi rotorul tată,
separând practic maşina în două zone de comprimare independente identice
(pentru variantele cu doi sateliţi).
285
Carterul este realizat dintr-o singură piesă, prin turnare, închide toate
părţile mobile având însă şi capace demontabile pentru asigurarea accesului şi
montarea pieselor.
Lagărele pentru maşina cu doi sateliţi sunt proporţional mult mai puţin
solicitate faţă de compresoarele birotor, deoarece efectele de comprimare sunt
echilibrate ca urmare a simetriei orizontale a maşinii. Forţele radiale sunt practic
nule deoarece pe de-o parte canalele se sprijină pe faţa cilindrică externă a
rotorului şi, pe de altă parte pe ambele feţe ale rotorului este menţinută presiunea
de aspiraţie. Efortul rezidual pe partea arborelui care iese în afară este preluat de
un palier cu rulmenţi.

Compresorul birotor (dublu şurub)
Comprimarea – Cele mai importante elemente constructive de care
depinde procesul de comprimare sunt geometria rotoarelor şi volumul index.
Rotoarele au cel mai adesea geometria realizată dupa licenţa Sveridge
Rotor Maskiner (SRM), cu un rotor tată avand 4 lobi şi un rotor mamă având
6 canale, ca în figura de mai jos (fig. 4.31), dar există şi realizări cu 5 lobi şi
6 respectiv 7 canale. Debitul acestor compresoare depinde de diametrul şi
lungimea rotoarelor, ca şi de turaţia acestora.

Fig. 4.31 Rotor tată cu 5 lobi şi rotor mamă cu
7 canale

Începând din anul 1980, odată cu reducerea diametrelor rotoarelor până la
cca. 100 mm şi creşterea turaţiei acestor rotoare mici până la 2950 rot/min, au fost
create noi tipuri de profile pentru rotoare, denumite Sigma. S-a demonstrat că
pentru un anumit profil dat, există o turaţie periferică optimă u = 50 m/s pentru
rotoarele SRM, şi respectiv u = 15-20 m/s pentru rotoarele Sigma.
286
La ora actuală diametrele rotoarelor variază între 100 şi 300 mm. Mărimile
caracteristice pentru aceste compresoare sunt diametrul D al rotorului şi raportul
L/D dintre lungimea şi diametrul rotoarelor.
În figura de mai jos (fig.4.32) este reprezentat un compresor birotor
orizontal, iar în figura 4.33 este reprezentat un compresor birotor vertical.


Fig. 4.32 Compresor birotor orizontal

Fig. 4.33 Compresor birotor vertical

1- rotor tată; 2 – rotor mamă; 3 – dispozitiv pentru reglarea
puterii;
4– dispozitiv pentru reglarea volumului index


Debitul volumic al acestor maşini se poate calcula cu relaţia:

287
60
3
⋅ ⋅ ⋅ ⋅ · n
D
L
D a q
v
[m
3
/h] (45)

unde: - a este un coeficient care depinde de tipul compresorului, de profilul şi
unghiul de înfăşurare a lobilor;
- D şi L sunt diametrul, respectiv lungimea rotorului;
- n [rot/min] este turaţia rotorului.
Volumul index (V
i
) caracterizează geometria fiecărui compresor în parte,
iar randamentul indicat maxim η i max
se obţine atunci cand R
c
=V
i
k
, unde R
c
este
raportul de comprimare, iar k este valoarea indicelui adiabatic, acesta din urma
depinzând de natura agentului de lucru.
Din punct de vedere constructiv, orificiul de aspiraţie este fix, iar cel de
refulare este realizat din două zone, una fixă prelucrată în carter, iar una variabilă,
creată de o piesă având dimensiunea fixată la montaj, amplasată în sertarul de
variaţie a puterii frigorifice.
Carterul pentru aceste maşini este realizat din fontă etanşă (Ft 25 şi Ft 26),
cilindrii fiind prelucraţi direct în corp, acesta din urma fiind calculat pentru o
presiune de 25 bar, este supus probelor hidraulice.
Rotoarele sunt construite din oţel forjat sau din fontă cu grafit sferic,
turnată sub vid, prelucrată mecanic cu mare precizie pe maşini unelte cu freze
multiple. La marea majoritate a maşinilor de acest tip, rotorul tată antrenează
rotorul mamă, dar noile profile permit şi antrenarea rotorului tată de către rotorul
mamă, ceea ce permite creşterea vitezei şi în consecinţă a debitului vehiculat de
compresor.
Lagărele: cele patru paliere sunt lise, cu bile sau cu rulmenţi, eventual o
combinaţie a celor două, datorită sarcinilor radiale mari. Aceste paliere sunt în
general sensibil supradimensionate.
Garnitura mecanică (presgarnitura) este necesară pentru compresoarele
deschise şi se foloseşte acelaşi tip de garnitură ca la compresoarele cu piston.


288
CAPITOLUL 5

EXPLOATAREA, ÎNTREŢINEREA ŞI REPARAREA
POMPELOR ŞI COMPRESOARELOR

5.1 Exploatarea şi întreţinerea pompelor

5.1.1 Exploatarea pompelor

Exploatarea reprezintă totalitatea operaţiilor care se efectuează în scopul
utilizării eficiente a parametrilor unui utilaj sau a unei maşini, în vederea
menţinerii lor la valori acceptabile pe o perioada cât mai lungă de timp. Această
cerinţă se aplică şi în cazul pompelor, care sunt maşini relativ simple din punct de
vedere constructiv, dar care, pe lângă o alegere judicioasă, mai necesită şi o
exploatare care trebuie să respecte cu rigurozitate indicaţiile prevăzute de
constructor în cartea tehnică a maşinii. Aceste carţi sunt elaborate de producător şi
cuprind indicaţii specifice, pe tipuri constructive de pompe. De regulă, ele sunt
transmise beneficiarului odată cu pompa, iar respecterea prevederilor devine
obligatorie chiar de la recepţionarea pompei.
Un exemplu, frecvent întâlnit în exploatare, îl constituie neverificarea
sensului de rotaţie al agregatului la pornire, având de multe ori ca rezultat
distrugerea pompei, datorită deşurubării rotorului sau neobţinerea parametrilor
energetici necesari. În paralel cu înşiruirea acestor reguli, pentru obţinerea unor
rezultate foarte bune, este necesar ca personalul de exploatare să posede o
calificare tehnică adecvată. Acest personal are următoarele atribuţii:
- executarea operaţiilor premergătoare în vederea pornirii propriu-zise a
pompei;
- respectarea regimurilor de funcţionare prescrise;
- efectuarea manevrelor şi reglajelor necesare;
- sesizarea avariilor;
- notarea constatărilor făcute în timpul funcţionarii în carnetul de bord al
utilajului;
- executarea operaţiilor de întreţinere;
- respectarea regulilor de protecţia muncii.

5.1.2 Montarea pompei în instalaţie

În mod obişnuit pompele se livrează de către furnizor ambalate în lăzi sau
stelaje, care le protejează de deteriorări în timpul transportului. Gurile de aspiraţie
şi refulare sunt acoperite cu capace de protecţie, care împiedică pătrunderea
corpurilor străine în interiorul pompei. Se recomandă ca în masura posibilităţilor,

289
pompa să fie procurată la timpul oportun pentru montarea ei în instalaţie,
evitându-se perioade prea lungi de depozitare sau stocaj. În situaţiile în care
pompa a fost depozitată o perioada mai lungă de 2-3 ani, înainte de montare se va
face o verificare a aspectului pieselor principale şi se va înlocui unsoarea
rulmenţilor atât la pompă, cât şi la motorul electric de antrenare.

5.1.3 Indicaţii privind centrarea agregatelor de pompare

Turaţia de funcţionare a pompelor corespunde în majoritatea cazurilor cu
turaţia nominală a motoarelor electrice sau a motoarelor termice curente, astfel că
transmiterea mişcării de antrenare se face de obicei prin cuplare directă. Cea mai
raspândită metodă utilizată la pompe constă în realizarea cuplării între arborele
maşinii de antrenare şi arborele pompei, prin intermediul unui cuplaj elastic. În
acest fel, şocurile provocate la pornire sau în timpul funcţionării sunt preluate de
elementele elastice din cauciuc care le amortizează, protejând astfel arborele şi
lagărele pompei. Este de la sine înţeles că obţinerea unei mişcări uniforme,
liniştite, fără trepidaţii depinde de precizia coaxialităţii dintre arborele motor şi
arborele pompei. Operaţia care are ca scop aliniarea celor doi arbori se numeşte în
limbaj uzual „centrare”.
Verificarea stării de centrare se efectuează asupra cuplajului respectiv
folosind mai multe metode:
- procedeul de verificare cu riglă;
- procedeul de verificare cu trusă de calibre;
Procedeul de verificare cu riglă este următorul:
- se aşează rigla paralel cu axa celor doi arbori astfel încât să se sprijine pe
generatoarele celor două semicuple;
- operaţia se efectuează în mai multe puncte de pe circumferinţa cuplajului,
rotind cu mâna ansamblul.
Se consideră că centrarea este corectă, dacă rigla este în contact pe toată
lungimea generatoare, în toate puncte circumferinţei. Concomitent cu verificarea
efectuată cu rigla se controlează şi distanţa dintre cele două semiclupe, cu ajutorul
trusei de calibre. Aceasta distanţă trebuie să fie egală pe toată circumferinţa
cuplajului.
În situaţia în care centrajul nu este corect (rigla nu este paralelă cu una din
semicuple sau distanţa dintre semicuple este mai mare se face corecţie). Corecţia
se face prin deplasarea corespunzătoare a pompei sau a motorului prin
introducerea de adaosuri metalice sub tălpile acestora. Şuruburile de fixare a
pompei şi motorului pe placa de bază se vor strânge numai după ce cuplajul a fost
corect centrat.
După efectuarea operaţiilor de centrare, rotind cuplajul cu mâna se observă
vizual dacă distanţa dintre cele două suprafeţe frontale ale semicuplelor este
constantă pe toată circumferinţa.

290
La pompele care vehiculează lichide fierbinţi, centrarea se face în două
etape. Se execută centrarea atunci când agregatul este rece apoi se porneşte pompa
lăsând-o să funcţioneze până ce atinge temperatura de regim. Se opreşte agregatul
şi se verifică din nou. Este posibil ca acesta să nu mai corespundă din cauza
dilatărilor neuniforme, iar în acest caz se efectuează corecţiile necesare, cu multă
atenţie, agregatul fiind fierbinte.
În unele situaţii turaţia de antrenare a pompei diferă de turaţia nominală a
motorului, astfel că antrenarea se poate realiza printr-o transmisie cu curele sau
printr-un grup reductor-multiplicator.
La o transmisie cu curele, arborele pompei şi cel al motorului trebuie să fie
perfect paraleli, iar roţile de curea trebuie să fie coplanare.
Verificarea coplanarităţii roţilor de curea se face cu ajutorul unei rigle
plane, sau pentru curele mai lungi cu sfoară bine întinsă. La acest gen de
transmisii trebuie prevăzută posibilitatea de întindere a curelelor. Acestea se întind
astfel încât să nu patineze.

5.1.4 Indicaţii privind poziţia şi racordarea conductelor

După cum este cunoscut, pompa are misiunea de a prelua lichidul de la o
sursă şi a-l transporta la consumator. Transportul lichidului se face prin conducte
care, împreună cu pompa şi armăturile respective, alcătuiesc instalaţia
propriu-zisă.
Conducta care face legatura între sursa de lichid şi orificiul de aspiraţie al
pompei se numeşte „conductă de aspiraţie”, iar cea care face legătura între
orificiul de refulare al pompei şi consumator se numeşte „conductă de refulare”.
Conductele se racordează la pompe prin flanşe strânse cu şuruburi, iar
realizarea etanşării, îmbinării se realizează cu garnituri plate, confecţionate din
cauciuc, klingherit sau alte materiale.
Pentru toate pompele sunt valabile următoarele indicaţii generale
privitoare la conducte:
- axele flanşelor conductelor trebuie să coincidă cu cele ale flanşelor la care
se racordează, iar flanşele trebuie să fie paralele între ele. Prin aceasta se evită
obturarea secţiunilor de trecere a lichidului şi crearea de rezistenţe hidraulice
suplimentare;
- racordarea trebuie astfel realizată încât conductele să nu creeze solicitări
mecanice în flanşele pompei;
- la instalaţiile la care lichidul verificat are temperatură ridicată, se vor lua
măsuri pentru evitarea eforturilor ce ar putea lua naştere datorită dilatării
conductelor. În acest scop, acestea vor fi prevăzute cu compensatoare de dilatare
şi reazeme de alunecare. Totodată, conductele fierbinţi se vor izola termic, pentru
a preveni accidentele prin arsuri;


291
- traseul conductelor va fi ales cât mai judicios, astfel încât să permită
accesul uşor la pompă în timpul funcţionării;
- de câte ori este posibil, instalaţia va fi astfel concepută încât să permită
demontarea pompei din instalaţie fără demontarea conductelor;
- modificările de direcţie se vor realiza prin racordări largi, evitându-se
coturile bruşte;
- se vor evita montajele care permit formarea pungilor de aer;
- înainte de racordarea pompei se va proceda la curăţirea interioară a
conductelor, prin spălare cu apă de la o altă sursă, eliminându-se astfel
impurităţile rămase în timpul sudării.

5.1.5 Conducta de aspiraţie

Este recomandabil ca lungimea conductei de aspiraţie să fie cât mai redusă
cu scopul de a reduce pierderile hidraulice, iar pentru evitarea formării pungilor de
aer conducta va avea o panta de minim 2%.
Diametrul conductei de aspiraţie trebuie să fie cel puţin egal cu cel al
orificiului de aspiraţie al pompei.
Este recomandabil să nu se monteze vane pe conducta de aspiraţie,
deoarece acestea măresc pierderile hidraulice.
Este interzisă utilizarea vanelor de aspiraţie pentru reglarea parametrilor
pompei.

5.1.6 Conducta de refulare

Diametrul conductei de refulare trebuie să fie cel puţin egal cu orificiul de
refulare al pompei. În cazul utilizării unor conducte cu diametre superioare,
îmbinarea se va realiza prin reducţii concentrice, a căror conicitate nu va depăşi
raportul 1:10. Conducta de refulare trebuie dimensionată corespunzător, în funcţie
de presiunea maximă pe care o poate realiza pompa.

5.1.7 Indicaţii privind maşina de antrenare

Pompele primesc energia mecanică de antrenare de la diverse maşini de
forţă.
La alegerea maşinii de antrenare a unei pompe trebuie să se ia în
considerare un număr de factori:
- rentabilitatea instalaţiei, ţinând cont de balanţa cheltuielilor iniţiale şi ale
celor de exploatare;
- timpul diurn de funcţionare a instalaţiei;
- existenţa energiei de acţionare disponibilă la faţa locului;
- gradul de siguranţă necesar în funcţionare;

292
- posibilităţi de întreţinere;
- caracteristici specifice tipului constructiv al pompei.

5.1.8 Punerea in funcţiune, supravegherea şi întreţinerea în perioada
de exploatare

Punerea în funcţiune a unei instalaţii hidraulice poate fi definită ca fiind
totalitatea operaţiilor ce se execută în faza de trecere de la starea de repaus, la cea
de funcţionare. Ea reprezintă pentru beneficiar momentul important în care
instalaţia poate fi solicitată să satisfacă cerinţele pentru care a fost concepută.
Înainte de punerea în funcţiune este absolut obligatoriu ca personalul de
exploatare să studieze cu atenţie şi să-şi însuşească indicaţiile cuprinse în
instrucţiunile de exploatare ale fabricilor constructoare, emise pentru fiecare tip de
pompă în parte şi livrate împreună cu acestea. Verificările ce se efectuează înainte
de pornirea propriu-zisă au ca scop să ofere garanţia îndeplinirii tuturor condiţiilor
necesare unei funcţionări corecte a instalaţiei.
Aceste verificări, valabile în general pentru toate pompele industriale, se
vor efectua în ordinea următoare:
- rotirea liberă;
- sensul de rotaţie;
- sistemul de ungere;
- sistemul de etanşare;
- circuite auxiliare;
- amorsare.

5.1.8.1 Rotirea liberă

Rotirea liberă este prima operaţie ce se execută înainte de pornirea pompei
şi are ca scop să verifice în ansamblu corectitudinea montajului pieselor rotitoare.
Pentru acestea se slăbeşte strângerea presetupei şi apoi se roteşte cuplajul cu
mâna. Rotirea trebuie să se facă uşor şi cu mâna. Dacă pe anumite porţiuni se
întâmpină rezistenţe sau înţepeniri, se va verifica centrarea cuplajului. Prin această
verificare se previne pornirea unei pompe blocate din anumite motive, care,
forţată, poate duce la defectarea unor piese.

5.1.8.2 Sensul de rotaţie

Sensul de rotaţie a pompei are o mare importanţă asupra bunei funcţionări
a instalaţiei, atât în ceea ce priveşte obţinerea parametrilor energetici cât şi pentru
prevenirea deteriorării agregatului.
Este obligatoriu să se verifice dacă sensul de rotaţie a motorului de
antrenare corespunde cu cel indicat de săgeata de sens a pompei. Această săgeată

293
este aşezată întotdeauna într-un loc uşor vizibil şi este realizată fie direct prin
turnare, apărând proeminentă pe piesa respectivă, fie sub forma unei plăcuţe
prinsă cu nituri. Pentru a atrage mai uşor atenţia culoarea ei se deosebeşte de cea a
pompei. Se vopseşte în roşu, galben sau negru.
Verificarea sensului de rotaţie se face numai la pompele antrenate de
motoare electrice, deoarece acestea pot funcţiona în ambele sensuri.
Operaţia de verificare propriu-zisă se face pornind motorul înainte ca
acesta să fie cuplat cu pompa. La pompele de dimensiuni mici şi mijlocii se poate
porni motorul pentru o fracţiune de timp foarte scurtă, astfel încât să se poată
observa tendinţa de rotire şi sensul.
La pompele echipate cu garnituri moi din azbest grafitat, verificarea
sensului se va face numai după ce în prealabil s-au slăbit şuruburile de strângere a
presetupei.
La pompele echipate cu etanşări mecanice se va verifica înainte de pornire
prezenţa lichidului de ungere-spălare, în spaţiul destinat acestuia.
Este interzis a se proceda la verificarea sensului cu motorul cuplat, la
pompele la care rotorul este fixat pe arbore prin înfiletare, deoarece o pornire în
sens invers poate provoca deşurubarea sa şi înţepenirea în carcasă. Această
interzicere este întotdeauna subliniată în instrucţiunile de exploatare (cartea
tehnică a maşinii).

5.1.8.3 Sistemul de ungere

Lagărele pompei sunt unse cu ulei sau cu unsoare consistentă.
Înainte de pornire se va verifica sistemul de ungere astfel:
- la pompele care au lagărele unse cu ulei, nivelul acestuia trebuie să se
găsească în dreptul semnului prevăzut pe lăgar, de obicei cu vizor transparent.
- dacă pompa este echipată cu un ungător de nivel constant, se va verifica
nivelul uleiului din paharul basculant.
La pompele la care ungerea se face cu unsoare consistentă nu este necesar
să se verifice gradul de ungere, deoarece lagărele cu rulmenţi ale acestora sunt
unse în timpul procesului de ansamblare din uzină şi livrate ca atare. În situaţia în
care calitatea unsorii nu mai poate fi garantată se vor demonta capacele
rulmenţilor, se va îndeparta unsoarea veche şi se va înlocui cu unsoare nouă.

5.1.8.4 Sistemul de etanşare

Etanşarea arborelui pompelor industriale se realizează cu garnituri moi sau
cu etanşări mecanice. În această privinţă, înainte de pornire se vor lua următoarele
măsuri:
- la pompele cu garnituri moi se vor strânge piuliţele presetupei cât mai

294
uniform cu putinţă. Strângerea va fi moderată, fiind recomandabil a se efectua cu
mâna liberă.
- la pompele echipate cu etanşare mecanică se va verifica dacă în locaşul
presetupei există lichid de ungere-spălare.

5.1.8.5 Circuite auxiliare

Unele tipuri de pompe sunt prevăzute cu instalaţii auxiliare (de răcire,
ungere, egalizare) al caror rol şi funcţionare trebuie bine cunoscut de personalul
de exploatare.
În acest sens, înainte de pornire, se vor manevra robineţii respectivi, în
conformitate cu indicaţiile prevăzute în instrucţiunile maşinii.

5.1.8.6 Amorsarea

Cea mai importantă operaţie de care este condiţionată buna funcţionare a
instalaţiilor cu pompe centrifuge şi axiale, o reprezintă verificarea stării de
amorsare a pompei.
Din punct de vedere al amorsării, există două categorii de pompe:
- pompe care nu se pot amorsa singure;
- pompe care se pot amorsa singure.
Pompele centrifuge şi axiale nu posedă această proprietate, ceea ce
reprezintă marele lor dezavantaj.
Cele mai utilizate procedee privind amorsarea pompelor sunt:
a. Procedeul amorsării prin cădere sau înecare
Aceasta constă în amplasarea pompei în instalaţie astfel că nivelul
lichidului din rezervorul de aspiraţie să fie situat la un nivel superior faţă de
nivelul la care se găseşte axa rotorului pompei. În acest fel, lichidul ajunge la
pompa datorită acţiunii forţei de gravitaţie, asigurând în mod permanent
amorsarea acesteia.
b. Procedeul amorsării prin sorb cu clapetă
Aceasta constă în faptul că lichidul din rezervorul de aspiraţie este inferior
nivelului axei pompei.
Sistemul funcţionează astfel:
- înainte de pornirea iniţială, prin pâlnia de umplere situată la partea
superioară a pompei, se umple conducta de aspiraţie şi pompa cu lichid care apasă
asupra clapatei şi o menţine închisă.
Pompa se consideră umplută atunci când lichidul ajunge la nivelul pâlniei,
după care se înşurubează dopul de închidere. La pornirea pompei, coloana de
lichid fiind continuă, amorsarea poate avea loc, clapeta deschizându-se sub
acţiunea curentului de lichid. După oprirea pompei din funcţiune, sensul curgerii

295
se inversează, clapeta se închide şi păstrează astfel coloana de lichid pentru o nouă
amorsare.
c. Procedeul de amorsare prin vid.
Aceasta se realizează cu ajutorul unei surse care poate crea în conducta de
aspiraţie o depresiune (această sursă poate fi de regulă o pompă de vid, ca de
exemplu, pompa cu inel de lichid sau pompa cu canal lateral).
Funcţionarea are loc astfel:
- se închide în prealabil vana de refulare;
- se deschide robinetul de vid de pe conducta de aspiraţie urmărindu-se
indicaţiile vacummetrului.
Când depresiunea atinge o valoare stabilă, determinată de înălţimea
geodezică de aspiraţie, lichidul ajunge la nivelul prizei de vid şi pompa poate fi
amorsată. Se porneşte pompa şi se deschide treptat vana de refulare.
Ca regulă generală, înainte de pornire, toate pompele autoamorsabile
trebuie umplute cu lichid de lucru care realizează etanşarea interstiţiilor şi în
acelaşi timp evită uzurile datorate frecării suprafeţelor nelubrifiate.
După efectuarea tuturor operaţiilor premergătoare în vederea punerii în
funcţiune, se poate proceda la pornirea propriu-zisă a agregatului.

5.1.8.7 Punerea în funcţionare a pompelor centrifuge

Punerea în funcţiune a pompelor centrifuge se desfăşoară în următoarele
etape:
- se închide complet vana de refulare, cu scopul de a obţine un cuplu-
rezistent minim, conform curbelor caracteristice ale pompelor centrifuge;
- se deschide vana de pe conducta de aspiraţie, la instalaţiile care sunt
echipate cu astfel de vane;
- se deschid robinetele circuitelor de răcire, ungere sau etanşare;
- se porneşte pompa, acţionând maşina de antrenare respectivă.
După atingerea turaţiei de regim se urmăreşte indicaţia manometrului
montat în flanşa de refulare a pompei; dacă aceasta este stabilă şi indică o
presiune superioară faţă de cea nominală, pompa este amorsată şi se poate
deschide vana de refulare.
Nu este niciun pericol dacă pompa funcţionează o perioadă de timp
limitată (1-2 minute) cu vana de refulare complet închisă, deoarece organele
pompei sunt dimensionate să reziste la o presiune mai mare decât presiunea
obţinută în acest punct. Totuşi, pompa nu trebuie să funcţioneze prea mult în acest
regim, deoarece, datorită frecării cu organele pompei, lichidul se poate încălzi
excesiv şi poate atinge punctul de fierbere, ceea ce ar avea ca efect dezarmosarea
pompei.

296
Dacă după pornire manometrul nu indică presiune în refulare, aceasta este
un indiciu că pompa nu este amorsată. În această situaţie, se va opri pompa şi se
va verifica din nou starea de amorsare.
Dacă pornirea pompei s-a efectuat în condiţii normale, în continuare, se va
regla regimul de funcţionare în scopul obţinerii parametrilor doriţi. În mod practic,
la instalaţiile curente se procedează astfel:
- se deschide vana de refulare, urmărindu-se concomitent indicaţia
manometrului până ce acul indicator se opreşte şi dreptul diviziunii
corespunzătoare presiunii dorite. La o instalaţie calculată corect din punct de
vedere hidraulic, această situaţie trebuie să corespundă cu deschiderea completă a
vanei de refulare;
- se urmăreşte funcţionarea etanşării, presetupa cu garnituri moi se va
strânge astfel încât să permită o picurare necesară răcirii şi ungerii garniturilor;
- la pompele antrenate de motoare electrice se citeşte indicaţia
ampermetrului, avându-se în vedere ca la sarcina respectivă să nu se depăşească
valoarea curentului nominal înscris pe placuţa de caracteristici a motorului.
Pentru oprirea pompei se va proceda astfel:
- se închide vana de pe conducta de refulare;
- se deconecteză maşina pe refulare;
- se închid robinetele circuitelor auxiliare. Dacă există pericol de îngheţ şi
pompa vehiculează apă se goleşte pompa.

5.1.8.8 Punerea în funcţiune a pompelor axiale

Punerea în funcţiune a pompelor axiale se desfăşoară în următoarele
etape:
- se deschide complet vana de refulare;
- se deschide vana de pe conducta de aspiraţie, dacă instalaţia o are
prevăzută;
- se deschid robinetele circuitului de alimentare cu lichid pentru ungerea
lagărelor transmisiei;
- se porneşte pompa;
- după atingerea turaţiei de regim se va manevra vana de refulare până ce se
obţine presiunea dorită. Aici se va avea în vedere ca reglajul presiunii să se
realizeze astfel încât să nu se depăşească valoarea nominală contractată care, în
caz contrar, ar putea conduce la supraîncărcarea maşinii de antrenare;
- se verifică strângerea presetupei cu garnituri moi astfel ca în funcţionare
să se asigure o scurgere sub formă de picături;
- se urmăresc indicaţiile aparatelor de control: manometre, vacummetre,
debitmetre, ampermetre.
Deoarece pompele axiale nu pot fi pornite cu vana de refulare închisă,
funcţionarea lor fiind instabilă în zona debitelor reduse şi a înălţimilor de pompare

297
mai ridicate, instalaţia trebuie să fie astfel concepută încât să nu creeze rezistenţe
importante la pornire. În acest sens, clapeta de reţinere nu se va monta la capătul
conductei de refulare, astfel încât pornirea să se facă cu conducta golită de apă.
Oprirea pompei se face astfel:
- se deconectează maşina de antrenare;
- se închid robineţii circuitelor auxiliare;
- se deschide complet vana de refulare, dacă aceasta a fost închisă parţial în
timpul funcţionării.

5.1.8.9 Supravegherea în timpul funcţionării

Supravegherea agregatului în perioada de funcţionare are scopul de a
asigura exploatarea normală a acestuia şi de a preveni producerea unor defecţiuni
sau deranjamente datorate unor cauze accidentale.
Pe parcursul funcţionării se monitorizează următoarele elemente:
- funcţionarea liniştită a agregatului, care trebuie să aibă loc fără zgomote
anormale sau vibraţii puternice. Dacă regimul este silenţios, aceasta este o
indicaţie că montajul şi centrajul au fost corect efectuate. La pompele al caror
arbore este sprijinit pe lagăre cu rulmenţi se aude un uruit continuu a cărui
intensitate este în funcţie de calitatea rulmenţilor. Acest zgomot nu este un indiciu
de funcţionare anormală.
- vibraţiile şi trepidaţiile puternice sunt determinate în majoritatea cazurilor
de un centraj defectuos.
Dacă în timpul funcţionării apar zgomote puternice sub formă de lovituri
sau pocnituri se opreşte imediat pompa, se cercetează cauza, se înlătură
defecţiunea şi numai după aceea se poate porni din nou agregatul.
- temperatura uleiului din lagărul pompei nu trebuie să depăşească cu mai
mult de 50
o
C, temperatura mediului ambiant. Pentru aceasta se va urmări ca
nivelul de ulei din lagăr să corespundă cu reperul marcat pe indicatorul de nivel.
Dacă uleiul are un reper mai redus faţă de reper, se va completa cu ulei de aceeaşi
calitate.
Este contraindicată funcţionarea cu exces de ulei, deoarece aceasta
provoacă un consum suplimentar de energie şi în acelaşi timp conduce la o
încălzire excesivă a uleiului datorită frecării acestuia cu piesele aflate în rotaţie.
Dacă lagărele pompei sunt unse cu unsoare consistentă, completarea se va
face periodic, în funcţie de tipul constructiv al pompei, precum şi de mediul în
care funcţionează ansamblul. Intervalele de completare sau înlocuire totală a
unsorii sunt precizate în instrucţiuni de exploatare emise de către furnizor.
Temperatura de funcţionare a rulmenţilor se verifică de obicei atingând cu
mâna porţiunile de lagăr din dreptul acestora. Orientativ se precizează că dacă
mâna poate suporta câteva secunde contactul cu părţile respective fără senzaţie de
arsură încălzirea poate fi considerată normală (40
o
C-50
o
C). Verificarea se va face

298
după cel puţin 1/2 oră de funcţionare, deoarece în această perioadă de timp se
poate aprecia că regimul termic s-a stabilizat. Dacă temperatura continuă să
crească şi după acest interval, atunci se va opri pompa, se va cerceta cauza şi se va
remedia.
- etanşarea arborelui la ieşirea din carcasă trebuie să asigure o funcţionare
fără pierderi abundente de lichid la presetupele echipate cu garnituri moi, iar la
cele echipate cu etanşări mecanice să împiedice complet scăpările.
La etanşările moi, piuliţele presetupelor se strâng moderat, la început cu
mâna liberă, astfel încât să permită o uşoară scurgere de lichid, sub formă de
picături, necesară răcirii şi ungerii garniturilor. O strângere prea puternică are ca
efect încălzirea excesivă a acestora, încalzire care se manifestă prin apariţia unui
fum negru în zona presetupei datorită arderii inelelor respective şi, în consecinţă,
deteriorarea etanşării.
La pompele ale căror etanşări sunt prevăzute cu circuit exterior de răcire,
spălare sau etanşare, robinetul care alimentează acest circuit se va regla astfel ca
presiunea lichidului auxiliar să depăşească cu 1-2 bari presiunea lichidului
pompat.
În principiu, la pompele echipate cu etanşări mecanice, nu sunt admise
scăpări de lichid. Dacă totuşi se constată astfel de situaţii, se va opri pompa şi se
va verifica dacă montajul etanşării a fost executat în conformitate cu prescripţiile
furnizorului.
Aparatele de măsură şi control trebuie observate în permanenţă, iar
valorile parametrilor obţinuţi se notează în registrul de exploatare, la anumite
intervale stabilite în funcţie de caracterul instalaţiei.
Dacă indicaţiile aparatelor sunt sub formă de pulsaţii sau oscilaţii, rezultă
că regimul de pompare este neuniform, prin urmare trebuie depistată cauza şi
înlăturată.
Avantajele principale ale automatizării pot fi rezumate astfel:
- eliminarea posibilităţii efectuării de manevre greşite, în timpul
funcţionării, element care devine foarte important în special la agregatele de puteri
mari;
- protecţia motorului este asigurată în mod automat în timpul când
agregatul se află în funcţiune;
- economie de personal de supraveghere calificat;
- supravegherea de către computer a funcţionării pompei, semnalizarea
apariţiei neregulilor în timpul funcţionării şi oprirea pompei în situaţii periculoase.
În principiu, aparatele şi dispozitivele de automatizare trebuie să
semnalizeze şi să întrerupă funcţionarea pompelor în următoarele situaţii:
- dezamorsarea pompei;
- scăderea presiunii de refulare sub limita pentru care s-a reglat
funcţionarea;
- depăşirea temperaturii uleiului din lagărul pompei, peste limita admisă;

299
- supraîncărcarea maşinii de antrenare;
- scăparea lichidelor toxice în exterior.
În practică, automatizarea instalaţiilor de pompare precum şi procedeele
folosite se bazează pe principiul variaţiei parametrilor energetici ai agregatului:
- depresiunea în conducta de aspiraţie;
- presiunea în conducta de refulare;
- debitul refulat;
- intensitatea curentului electric de alimentare;
- nivelele limită ale lichidului din rezervorul de aspiraţie sau refulare;
- temperatura lagărelor etc.
Întregul proces de funcţionare a instalaţiei este monitorizat prin
intermediul unor senzori care urmăresc permanent parametrii de funcţionare:
temperatură, presiune, debit, turaţie, tensiune curent etc., şi îi compară cu cei
normali, semnalând eventualele dereglări. Pe baza unui soft integrat în schema de
automatizare, ce are în componenţă în mod obligatoriu şi un computer, parametrii
sunt reglaţi automat fără intervenţia personalului, iar dacă sistemul nu poate
realiza reglarea cerută, operatorul uman este avertizat.

5.1.8.10 Întreţinerea

Prin noţiunea de întreţinere se înţelege în general, totalitatea operaţiilor de
verificare, reglare, ungere, curăţire, ce se efectuează cu scopul de a menţine la un
nivel satisfăcător calitatea funcţională a maşinii sau utilajului. Operaţiile de
întreţinere care se aplică în domeniul pompelor sunt asemănătoare pentru
majoritatea tipurilor constuctive cunoscute astăzi, de aceea personalul de
exploatare trebuie să posede calificarea necesară pentru a înţelege şi ale efectua cu
conştiinciozitate, în scopul obţinerii unei exploatări cu rezultate maxime.

1. Ungerea
Organele de lucru ale pompei pot efectua mişcări de rotaţie sau translaţie.
Indiferent de natura mişcării, părţile metalice aflate reciproc în mişcare relativă nu
trebuie să vină în contact direct, deoarece atunci are loc o frecare uscată care
provoacă uzuri exagerate într-un timp foarte scurt. Pentru a evita această situaţie,
între suprafeţele de lucru se introduce un lichid de ungere care creează o peliculă
ce împiedică contactul suprafeţelor, iar frecarea devine hidrodinamică. Prin
urmare, locurile de ungere a pompei sunt determinate de această necesitate, iar
organul principal care necesită operaţii de întreţinere din acest punct de vedere, îl
reprezită, la pompele cu mişcare de rotaţie, lagărul. La pompele cu mişcare de
translaţie, ungerea, se aplică pe suprafeţele de ghidare ale mişcării.
În principiu, lagărul unei pompe cu mişcare de rotaţie este alcătuit dintr-un
corp suport în care sunt prevăzute locaşuri pentru rulmenţi (la lagare de

300
rostogolire, sau pentru bucşele lagărelor) la cele de alunecare. Aceste lagăre susţin
arborele pompei şi piesele care se rotesc cu acesta.
În tehnica actuală, marea majoritate a construcţiilor de pompe utilizează
lagăre cu rulmenţi, deoarece acestea sunt elemente de maşini standardizate, care
se pot procura uşor, necesitând în acelaşi timp o întreţinere minimă. Dezavantajul
lor constă în funcţionare mai puţin silenţioasă.
Întreţinere satifăcătoare din punct de vedere al ungerii se poate obţine prin
alegerea adecvată a lubrifiantului, care trebuie să ţină seama de următorii factorii:
- dimensiunile rulmentului;
- turaţia;
- sarcina;
- temperatura;
- modul de etanşare;
- rentabilitate.
Este important ca lubrifiantul să prezinte o rezistenţă de frecare cât mai
redusă, pentru a evita creşterea exagerată a temperaturii, care după cum se ştie îi
modifică substanţial vâscozitatea şi calităţile de ungere. Tot în scopul evitării unor
încălziri, dozarea cantităţii de lubrifiant trebuie să ţină cont de capacitatea de
înmagazinare a camerelor de ungere.
- ungerea cu unsoare consistentă este indicată a se aplica rulmenţilor care
trebuie să suporte sarcini mari la turaţii relativ reduse.
- ungerea cu ulei se aplică la rulmenţi ce suportă sarcini mijlocii şi reduse la
turaţii mari şi foarte mari.
Temperatura unui lagăr cu rulmenţi nu trebuie să depăşească cu mai mult
de 50
o
C temperatura mediului ambiant. Aprecierea se face prin palparea corpului
de lagăr cu mâna.
Aici, pe lângă ungere, uleiul mai are rolul de a răcii lagărele respective
preluând căldura degajată şi transmiţând-o mediului înconjurător prin toata masa
corpului lagărului.
Uleiul de ungere trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- să nu producă spumă în timpul funcţionării;
- să nu fie coroziv, să nu aibă tendinţa de oxidare şi să nu formeze depuneri;
- vâscozitatea sa trebuie să corespundă temperaturii de funcţionare a
lagărului.
Nivelul uleiului din baie nu trebuie să depăşească mijlocul bilei sau rolei
din partea cea mai de jos a rulmentului, deoarece o cantitate prea mare de ulei
conduce la creşterea temperaturii lagărului, datorită frecărilor, precum şi la
scurgeri de ulei care apar în zonele de ieşire ale arborelui din corpul lagărului.
Pentru lagărele de pompă unse cu ulei se recomandă ca înlocuirea
completă a cantităţii de ulei din baie să se facă la maxim un an calendaristic.



301
2.Etanşarea
Vehicularea lichidelor cu ajutorul pompelor presupune adoptarea unor
soluţii constructive care permit să se obţină un anumit grad de separaţie între
fluidul pompat şi mediul exterior.
La pompe se utilizează în principal două moduri de etanşare:
- etanşare moale, la care presetupa este prevăzută cu garnituri moi sub
formă de inele, confecţionate din materiale corespunzătoare condiţiilor impuse de
natura lichidului vehiculat;
- etanşare mecanică, la care presetupa este alcătuită din elemente mecanice
(inele, arcuri, burdufuri), diferă ca principiu de funcţionare faţă de prima.
Etanşarea moale este o etanşare clasică şi se utilizează de obicei la
pompele care nu se impun condiţii de etanşare absolută.
Principiul de funcţionare este următorul: un inel de garnitură moale
confecţionat din azbest grafitat, cânepă, bumbac sau alte materiale adecvate, este
deformat în locaşul presetupei datorită comprimării exercitate de o bucşă şi astfel
presează suprafaţa arborelui, împiedicând scurgerea lichidului spre exterior.
La pompele care vechiculează lichide cu temperaturi ridicate de peste
105
o
C, este necesară răcirea presetupei.
Etanşările cu garnituri moi necesită anumite operaţii de întreţinere care
trebuie efectuate cu conştiinciozitate de personalul de deservire, deoarece
neglijarea celor mai mici amănunte poate avea ca efect funcţionarea defectuoasă a
pompei. În mod obişnuit, garniturile moi utilizate la pompele pentru lichide
normale sunt confecţionate din azbest grafitat, împletit din mai multe fire, având o
secţiune transversală pătrată şi care, din punct de vedere dimensional, trebuie să se
potrivească perfect cu locaşul din corpul presetupei. Garniturile se montează în
locaşurile presetupei sub formă de inele. Inelele se vor aşeza cu tăieturile decalate
la 90
o
-120
o
în funcţie de numărul garniturilor.
Secţionarea inelelor se poate face într-un plan vertical, perpendicular pe
axa garniturii sau înclinat la 45
o
faţă de acesta. Prima soluţie se utilizează, de
obicei, în cazul garniturilor moi fără inserţii metalice care sunt mai uşor
deformabile, destinate etanşării pompelor cu presiuni reduse. Tăietura oblică se
foloseşte la garniturile moi cu inserţii metalice, destinate pompelor ce
funcţionează în condiţii de presiune şi temperatură ridicate.
Montarea garniturilor se face după ce în prealabil s-a efectuat o verificare
minuţioasă a locaşului presetupei şi a suprafeţei de etanşare a arborelui care
trebuie să fie perfect curat.
După montarea întregului pachet de garnituri, se roteşte arborele cu mâna
pentru a se verifica dacă strângerea garniturilor pe arbore nu este prea puternică.
Piuliţele presetupei se strâng cu mâna astfel încât presarea garniturilor să permită
o uşoară scurgere sub formă de picături, a lichidului pompat. Se admit de regulă
40-60 picături într-un minut.

302
Etanşarea mecanică. Denumită uzual şi „presetupă mecanică” reprezintă
o soluţie constructivă modernă aplicată cu precădere la pompe şi ea se utilizează
în special în situaţii de exploatare care impun condiţii severe, în ceea ce priveşte
scăpările spre exterior: lichide toxice, agresive, inflamabile, radioactive.
În comparaţie cu sistemul de estanşare cu garnituri moi, etanşările
mecanice prezintă avantajul unei depline siguranţe în funcţionare, necesitând o
întreţinere minimă cu condiţia ca etanşarea să fie corect aleasă şi montată.
În principiu, o etanşare mecanică se compune din două inele în contact,
aşezate perpendicular pe axul pompei din care unul este fixat în carcasă, iar
celălalt se roteşte împreună cu arborele. Inelul rotitor este apăsat de un arc, iar
etanşarea se realizează între cele două feţe de alunecare.
Materialele cele mai uzuale din care se confecţionează inelele sunt:
- pentru inelul rotitor: cărbunele realizat prin sinterizare din diverse reţete
de amestecuri ce au la baza grafitul;
- pentru inelul fix: fonta, bronzul, oţelul inoxidabil, textolitul şi diverse
materiale ceramice de duritate foarte mare.
La etanşările destinate să echipeze pompe ce vehiculează lichide abrazive,
inelele se confecţionează din materiale ce au la bază diferite combinaţii de carburi
metalice.
Lubrifierea suprafeţelor de alunecare se realizează oarecum asemănător ca
la sistemul de etanşare cu garnituri moi.
În tehnică sunt cunoscute patru feluri de frecări: uscată, limită, mixtă şi
lichidă.
La frecarea uscată între suprafeţele ce se află în contact nu există un film
de lubrifiant care să reducă coeficientul de frecare, astfel că cele două suprafeţe
sunt supuse unui proces de uzură intensă, însoţit de fisuri şi ciupituri.
La frecarea limită, filmul de lubrifiant este parţial întrerupt iar local, în
anumite porţiuni are loc o frecare uscată.
Frecarea mixtă este asemănătoare cu frecarea limită, dar vâscozitatea
lichidului joacă în acest caz un rol important, coeficientul de frecare se reduce, iar
uzura este minimă.
La frecarea lichidă suprafeţele de alunecare sunt separate printr-un film de
lubrifiant care le impiedică să vină în contact, astfel încât în mod practic nu apar
uzuri.
Din punct de vedere al frecării, etanşările mecanice se încadrează în
categoria de frecare limită sau mixtă, adică în anumite porţiuni frecarea uscată nu
poate fi evitată.
Din punct de vedere constructiv-funcţional, etanşările mecanice se pot
clasifica în două categorii:
- etanşări fără echilibrarea presiunii denumite şi „etanşări neechilibrate”,
folosite la presiuni ce nu depasesc 10 bari;
- etanşări cu echilibrarea presiunii sau „etanşări echilibrate”

303
În stadiul actual al tehnicii, o etanşare mecanică, corect aleasă şi montată,
poate avea o durată de viaţă cuprinsă între câteva mii de ore şi câteve zeci de mii
de ore de funcţionare. Aceasta depinde de condiţiile de funcţionare, precum şi de
tipul lichidului vehiculat.
De regulă, cu cât lichidul este mai curat şi are o temperatură normală, cu
atât mai lungă va fi durata de utilizare.

3. Cuplajul
Transmiterea mişcării de la sursa de putere la pompă se poate realiza prin:
cuplare directă, reductor mecanic sau transmisie cu curele. Ultimile două soluţii se
folosesc atunci când turaţia motoarelor de antrenare diferă de cea a pompelor
antrenate.
Cuplarea directă este cea mai răspândită, se folosesc situaţiile în care
turaţia pompei este aceeaşi cu turaţia motorului şi ea se realizează prin intermediul
unui organ de maşină numit „cuplaj”. Condiţia esenţială care trebuie îndeplinită în
acest caz constă în obţinerea unei coaxialităţi cât mai corecte, între arborele
pompei şi cel al motorului. Din acest punct de vedere, cuplajele utilizate se împart
în două categorii: cuplaje rigide şi cuplaje elastice.
Cuplajele rigide presupun realizarea unei coaxialităţi perfecte între cei doi
arbori, nefiind admise în mod practic abateri. Dacă aceste condiţii nu sunt
îndeplinite urmarea este uzura prematură şi defectarea lagărelor de susţinere a
arborilor respectivi.
Cuplajele elastice sunt cele mai răspândite, transmiterea momentului se
face prin intermediul unor elemente elastice ce preiau atât abaterile de
coaxialitate, cât şi şocurile transmise de maşina de antrenare (în anumite limite).
Din punct de vedere al exploatării cuplajele nu necesită practic operaţii de
întreţinere. Se va ţine cont de următoarele:
- se va evita contactul lamelelor din cauciuc cu diverse produse petroliere.
- se va verifica periodic funcţionarea cuplajului, observând ca acesta să nu
producă vibraţii sau bătăi. Dacă se constată asemenea fenomeme se controlează
agragatul şi se opreşte.
- se verifică lamelele, iar în cazul în care sunt fisurate ele se înlocuiesc.
Uzura lamelelor se manifestă prin detaşarea unor particule de material de
dimensiuni variate, ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a cauciucului după o
perioadă de funcţionare îndelungată sau datorită unor solicitări termice excesive.
În această situaţie se va înlocui întreg setul de lame.

5.1.9 Repararea pompelor

Parametrii funcţionali hidraulici ai unei pompe nu-şi păstrează valorile
constante pe toată durata ei de viaţă. Piesele care alcătuiesc pompa se uzează în
timp, datorită acţiunii unor factori mai mult sau mai puţin previzibili.

304
În cazul pompelor natura uzurii este de două feluri:
- mecanică;
- chimică.
Uzura mecanică a pompelor se datorează forţelor de frecare ce apar atunci
când două piese aflate în contact au o deplasare relativă una faţă de alta. Cu cât
forţele de frecare vor fi mai mari, cu atât uzura va progresa mai rapid. Această
formă de uzură poate fi ameliorată prin alegerea corespunzătoare a materialelor
pieselor udate de lichidul vechiculat, prin asigurarea unui ajustaj cât mai corect,
printr-un grad înalt de finisare a suprafeţelor de contact, dar mai ales prin
lubrifierea suprafeţelor de lucru, astfel încât să se elimine frecarea uscată.
O altă formă de uzură mecanică este cea provocată prin abraziune şi ea se
datorează acţiunii unor particule dure, aflate în lichidul vehiculat, care lovesc cu
anumite viteze suprafeţele cu curgere ale pieselor pompei.
Ea se manifestă prin eroziunea materialului, respectiv, prin smulgerea unor
particule de dimensiuni reduse care cu timpul modifică forma iniţială a piesei şi în
acelaşi timp subţiază peretele, putând ajunge până la străpungere.
Uzura chimică se datorează acţiunii intime dintre elementele chimice ale
unui lichid şi cele ale metalului cu care vine în contact. Ea este cunoscută sub
denumirea de „coroziune” şi se manifestă, de asemenea, prin îndepărtarea unor
particule minuscule din metalul piesei, care trec în soluţia de lichid şi sunt
eliminate odată cu aceasta.
Indiferent de natura uzurii, aceasta are ca efect modificarea formelor
geometrice ale piesei precum şi schimbarea caracterului ajustajelor, ceea ce se
reflectă în final în variaţia parametrilor funcţionali hidraulici ai pompei. Cerinţa
este ca aceasta să se producă într-un timp cât mai îndelungat astfel încât să poată
fi considerată ca o uzură normală.
Prin repararea pompelor se urmăreşte restabilirea parametrilor energetici ai
instalaţiilor în cadrul unor valori cât mai apropiate de cele furnizate la punerea ei
în funcţiune. Acest lucru se poate obţine prin corectarea jocurilor şi dimensiunilor
pieselor uzate, prin diverse procedee tehnologice, astfel încât la terminarea
operaţiilor de reparaţie acestea să se încadreze în limitele toleranţelor prescrise de
constructorul pompei. Rezultă, deci, că reparaţia unei pompe nu poate avea un
caracter de improvizaţie şi de aceea ea se încredinţează numai personalului care
posedă cunoştinţe de specialitate şi trebuie efectuată în ateliere care dispun de
instrumente de măsurare şi maşini adecvate, capabile să realizeze precizia
necesară.

5.1.9.1 Repararea pompelor centrifuge

La pompele centrifuge piesele cele mai expuse la uzură, atât abrazivă cât şi
corozivă sunt: rotorul, labirinţii, arborele, bucşa de protecţie a arborelui (bucşa de
uzură), etanşarea mecanică, garniturile moi şi lagărele.

305
Carcasele nu constituie de obicei piese de uzură, ele având pereţii mult mai
groşi decât ai rotorului. În cazul vehiculării unor lichide puternic abrazive
carcasele sunt protejate cu blindaje confecţionate din materiale cu mare rezistenţă
la uzură.

1. Rotorul
Reprezintă una din cele mai importante piese ale pompei şi de aceea se
recomandă ca în caz de constatare a uzurii înaintate el să se înlocuiască cu altul
original procurat din timp de la furnizor ca piesa de schimb.
Uzura rotorului se manifestă prin ciupituri, ştirbituri, discontinuităţi ale
formei, subţieri de pereţi, ovalizării ale alezajului butucului, deformări ale
canalului de pană.
În caz de forţă majoră, când nu se pot procura piese de schimb în mod
operativ se poate încerca confecţionarea unui rotor din piese sudate din tablă de oţel.
Indiferent de procedeul de confecţionare a unui rotor fie prin turnare, fie
prin sudare-nituire, materialul din care este alcătuită piesa nu poate fi omogen
astfel încât în timpul rotirii apar mase neechilibrate, care în funcţionre dau naştere
la forţe şi momente care provoacă vibraţii ale întregului ansamblu. Pentru a evita
apariţia acestui fenomen este necesar ca după prelucrare, fiecare rotor să fie supus
unei operaţii de echilibrare: statică şi dinamică.

2. Arborele
Părţile cele mai supuse la uzură ale acestuia sunt:
- porţiunea pe care freacă garniturile de etanşare (la arborii care nu sunt
prevăzuţi cu bucşă de protecţie);
- porţiunea pe care freacă inele de etanşare din cauciuc (semering);
- părţile care vin în contact cu lichidul vehiculat şi care sunt supuse uzurii
prin coroziune.
Arborele mai suferă deformaţii de încovoiere şi torsiune.
Repararea unui arbore, în cazul în care nu a fost procurat ca piesă de
schimb, poate fi realizată:
- prin confecţionarea unui arbore nou;
- prin recondiţionarea arborelui vechi.
Materialul arborelui se alege în funcţie de condiţiile de lucru ale pompei.
Un arbore poate să se defecteze în timpul funcţionării datorită unor cauze
accidentale (şocuri la pornire, variaţii bruşte ale sarcinii de refulare) şi să capete
deformaţii permanente care influenţează negativ comportarea agregatului.
În funcţie de natura şi mărimea deformaţiilor, îndreptarea se face la rece
sau la cald, prin încălzirea arborelui. Această încălzire trebuie să se facă local în
porţiunea în care săgeata este maximă. După atingerea temperaturii necesare se
presează arborele în zona săgeţii maxime şi se verifică cu ajutorul comparatorului
până când bătaia arborelui se înscrie în limitele toleranţei de 0,01-0,02 mm.

306
Nu este recomandat ca încălzirea locală să se facă cu flacară oxiacetilenică
deoarece viteza de încălzire este neuniformă, iar arborele rămâne cu tensiuni
interne periculoase.
Canalele de pană deformate pot fi reparate fie prin practicarea unui alt
canal în partea opusă, fie prin lărgirea canalului uzat ceea ce impune utilizarea
unei alte pene. De acest lucru trebuie să se ţină seama şi la piesa care se montează
pe arbore: rotor, bucşă, cuplă.

3. Bucşa de uzură
La arborii pompelor centrifuge, zona cea mai afectată de uzură o
reprezintă suprafaţa pe care freacă garniturile de etanşare ale presetupei.
La construcţiile moderne arborele este protejat în această zonă de o bucşă
de uzură care poate fi înlocuită.
Bucşa de uzură se confecţionează din oţel carbon de calitate, iar suprafaţa
de uzură se cementează cu scopul de ai mări duritatea. În unele cazuri bucşele se
confecţionează din oţel carbon obişnuit şi se cromează dur la exterior.

4. Inelul labirint
Scopul său este asemănător cu cel al bucşei de uzură, protejând pragurile
carcasei de aspiraţie a pompei precum şi zona de etanşare dintre carcasă şi rotor.
Inelul labirint se uzează datorită acţiunii particulelor abrazive care circulă
prin interstiţiul format de inel şi rotor.
Uzura lui conduce la creşterea debitului parazitar prin interstiţiu şi prin
aceasta la înrăutăţirea caracteristicilor hidraulice ale pompelor.
Inelele labirint se confecţionează din bucşă de fontă turnată sau din bucşă
de bronz. Dacă nu se pot procura ca piese de schimb, inelele labirint se vor
executa pe un strung universal.

5. Presetupa
Un alt organ al pompei centrifuge care este supus acţiunii uzurii este
presetupa. Dacă etanşarea se realizează cu garnituri moi acestea sunt supuse uzurii
datorită frecării ce are loc la contactul cu suprafaţa bucşei de uzură. Dacă lichidul
vehiculat este încărcat cu particule abrazive, uzura garniturilor progresează rapid
şi acestea trebuiesc înlocuite foarte des.
Avantajul garniturilor moi constă în faptul că ele pot fi procurate şi
înlocuite cu uşurinţă, fără a fi necesară demontarea pompei.
Dacă etanşarea folosită este o etanşare mecanică, uzura se produce pe
suprafaţa de frecare a celor două inele. Etanşarea mecanică nu se repară, ci se
înlocuieşte cu alta identică.




307
6. Lagărele
Pompele centrifuge sunt prevazute cu lagăre cu rulmenţi, iar uzura
specifică a acestora se manifestă asupra bilelor şi a căilor de rulare. Uzura
rulmenţilor se poate datora următoarelor cauze: sarcini prea mari, turaţii prea
ridicate, ungere insuficientă, montaj necorespunzător.
Trebuie subliniat că şi o ungere excesivă conduce indirect la uzură,
deoarece introducerea unei cantităţi de lubrifiant mai mare decât cea prescrisă are
ca efect supraîncălzirea ansamblului lagăr, topirea lubrifiantului şi pierderea
calităţilor sale de ungere.
În timpul funcţionării, uzura rulmenţilor se manifestă printr-un zgomot
destul de puternic specific însoţit de trepidaţia agregatului. Starea rulmenţilor se
verifică ori de câte ori se efectuează o reparaţie la pompa.
La rotirea căilor de rulare nu trebuie să se simtă niciun fel de rezistenţă, iar
jocul radial şi axial trebuie să fie practic imperceptibil. Căile de rulare şi bilele
trebuie să fie în perfectă stare, fără urme de zgârieturi sau ciupituri. În cazul în
care un rulment nu satisface aceste condiţii el trebuie înlocuit.
Personalul calificat care execută reparaţia unei pompe trebuie să posede
experienţa necesară pentru a aprecia starea de uzură a unui rulment. Uzura
lagărelor poate fi apreciată chiar şi de computer dacă există un program adecvat şi
o interfaţă cu senzori corespunzătoare.

5.1.10 Reguli cu caracter general privind montarea şi demontarea
pompelor

Cele mai importante dintre acestea sunt:
- demontarea şi montarea trebuie efectuate într-o ordine tehnologică corectă,
stabilită înainte de începerea operaţiilor şi să excludă orice posibilitate de
deteriorare a pieselor pompei;
- operaţiile de demontare şi montare se execută numai cu scule şi dispozitive
adecvate, evitându-se acolo unde este posibil aplicarea loviturilor de ciocan direct,
mai ales asupra pieselor confecţionate din fontă, aluminiu sau oţel călit;
- este recomandabil ca pompa să se demonteze şi să se monteze pe
ansamblele componente;
- toate piesele conjugate se marchează prin diverse semne (puncte, linii),
astfel încât poziţia lor relativă să fie precis determinată. Prin această măsură,
operaţiile de montaj vor fi mult uşurate, asigurându-se totodată respectarea
ajustajelor iniţiale;
- după demontare piesele se curaţă şi se spală cu petrol sau alt lichid
detergent, pentru a li se putea aprecia cât mai real gradul de uzură;
- piesele care urmează să fie refolosite se depozitează în containere speciale
care să se ferească de lovituri.


308
5.2 Întreţinerea şi exploatarea compresoarelor cu piston

5.2.1 Pregătirea compresoarelor pentru prima pornire

Prima pornire a compresorului nou, precum şi prima pornire după
reparaţie, trebuie făcută cu deosebită atenţie.
Operaţiile pregătitoare pentru prima pornire, sunt:
• curăţirea cu o ţesătură, de praful depus;
• curăţirea băii de ulei şi umplerea cu lubrifiantul indicat;
• controlarea sensului de rotire al compresorului;
• verificarea întinderii curelelor ventilatorului;
• umplerea cu apă a radiatorului;
• curăţirea răcitoarelor intermediare;
• suflarea conductelor de refulare (aspiraţie);
• pornirea compresorului în gol (cu robinetele de la recipientul tampon
deschise);
• robinetele se menţin deschise 10-15 min., după care, la atingerea
temperaturii de funcţionare, se strangulează ieşirea gazului (cu robinetele de pe
recipientul tampon) până obţinem presiunea 50% din presiunea nominală, la care
se menţine compresorul timp de 30-60 minute, timp în care se controlează
funcţionarea urmărind indicaţiile aparatelor de măsură şi control;
• se ridică treptat presiunea de refulare până la valoarea nominală (plină
sarcină), la care se menţine maximum 60 minute;
• se trece la funcţionarea în gol şi după 10 minute se opreşte;
• se controlează starea suprafeţelor de lucru, temperaturile cuzineţilor etc.;
• se face rodajul compresorului (30...50 ore) în conformitate cu indicaţiile
din cartea sa tehnică.

Pornirea compresorului
Pregătirea pentru pornire constă în:
• verificarea nivelului de ulei (eventual se completează);
• verificarea nivelului de apă (eventual se completează);
• verificarea exterioară (piese sau scule uitate pe compresor, subansamble
sau piese, slăbite etc.);
• deschiderea robinetelor de la recipientul tampon.
Pornirea propriu-zisă constă în:
• cuplarea ambreiajului (în cazul antrenării prin M.A.I.) sau punerea în
funcţiune a motorului electric;
• monitorizarea aparatelor de măsură şi control;
• oprirea dacă se remarcă zgomot, vibraţii etc.

309
Oprirea compresorului
Oprirea accidentală a compresorului este obligatorie ori de câte ori se
constată o neregulă certă sau presupusă în funcţionare, în special în următoarele
cazuri:
• apariţia unor zgomote anormale, lovituri sau vibraţii neobişnuite;
• temperaturile apei, gazului sau uleiului depăşesc valorile prescrise;
• lipsa apei de răcire (sau o cantitate insuficientă);
• lipsa circulaţiei uleiului prin vizoare;
• unul din manometre indică presiune anormală;
• ampermetrul motorului electric de antrenare indică o supraîncărcare;
Oprirea normală a compresorului implică următoarele operaţiuni:
• trecerea la mersul în gol prin deschiderea robinetelor de la recipientul
tampon;
• decuplarea sau întreruperea alimentarii cu energie electrică după câteva
minute de mers în gol;
• închiderea apei de răcire (după 10-15 minute de la oprirea compresorului);
• scurgerea apei de răcire (pe timp de iarnă).

5.2.2 Întreţinerea şi deservirea compresorului în timpul funcţionării

Compresorul se menţine permanent sub supraveghere în timpul
funcţionării, verificându-se: presiunea gazului în răcitoarele intermediare,
presiunea în recipientul tampon, presiunea uleiului în circuitul de ungere, nivelul
uleiului în baie, trecerea picăturilor de ulei prin vizoare, nivelul apei de răcire.
Periodic, se controlează temperatura gazului, apei de răcire şi uleiului.
În funcţie de umiditatea aerului atmosferic, se deschide (de obicei la 2 ore)
robinetul de purjare de pe răcitoarele intermediare şi la 24 de ore de pe recipientul
tampon, pentru evacuarea condensului (în cazul compresoarelor de aer).
Zilnic, se fac operaţiile:
• controlul nivelului de ulei şi completarea acestuia;
• verificarea nivelului de apă şi dacă este cazul, se completează;
• evacuarea lichidului condensat din răcitoarele intermediare şi din
recipientul tampon;
• verificarea întinderii curelelor.
După fiecare 50 ore de funcţionare:
• schimbarea uleiului din carter (după primele 50 ore), spălarea carterului cu
petrol şi spălarea filtrului de ulei;
• verificarea strângerii şuruburilor de la bloc, chiulase şi conducte;
• înlocuirea uleiului din filtrele de aer şi spălarea cu petrol a băii şi
elementelor de filtrare (elementele de filtrare se umezesc cu ulei);

310
• ungerea cepurilor robinetelor de gaze (aer) de la recipienţi.
După fiecare 100 ore de funcţionare:
• se schimbă uleiul din carter (în primele 400 ore de funcţionare după care
se schimbă după fiecare 300 ore de funcţionare) şi se spală cu petrol carterul şi
filtrul de ulei;
• se controlează strângerea şuruburilor compresorului pe şasiu, postament
sau fundaţie.
După fiecare 300-400 ore de funcţionare:
• se revizuiesc şi se curăţă supapele;
• se verifică strângerea piuliţelor la lagărele arborelui cotit şi ale bielelor;
• se introduce vaselina în ungătoare.
După fiecare 3 luni:
• se verifică circuitul de ungere a cilindrilor (la ungerea cu pompa cu
pistonaşe);
• se demontează, se curăţă şi se unge, regulatorul de debit.
După fiecare 6 luni:
• se revizuieşte şi se fac reparaţii preventive la tot compresorul indiferent de
numărul orelor de funcţionare.
În timpul exploatării pot apărea şi defecţiuni care nu pot fi eliminate prin
operaţiile periodice de întreţinere şi de deservire. Aceste defecţiuni trebuie
remediate prompt, atunci când se constată.
Dacă ridicăm diagrama reală (sau indicată) a unui compresor (cu ajutorul
indicatorului), obţinem o gamă largă de informaţii asupra funcţionării sale şi a
unor defecţiuni apărute.
În încheiere, sunt prezentate sub formă tabelară principalele defecţiuni
care pot să apară în timpul exploatării compresoarelor cu piston, precum şi
posibilităţile de remediere a acestora (tabelul 5.1).

Răcirea cilindrului compresor
Aceasta conduce la reducerea consumului energetic necesar acţionării.
Totuşi, în cazul răcirii cu apă, acest avantaj este anihilat datorită investiţiilor
suplimentare şi consumului de energie la pompele auxiliare. Motivul care face ca
răcirea să fie indispensabilă pentru buna funcţionare a compresorului, este
îndepărtarea pericolului de coxare.
În cazul compresoarelor de aer, de mică putere, răcirea se face în
atmosfera ambiantă, pentru mărirea suprafeţei de schimb, corpul fiind prevăzut cu
aripioare.
În cazul răcirii cu apă, aceasta circulă prin pereţii realizaţi în construcţie
dublă.
Cantitatea de căldură (Q) ce trebuie evacuată, se poate calcula cu relaţia:


311
Q = Q
1
+ Q
2

unde:
Q
1
– cantitatea de căldură degajată pentru realizarea compresiei politropice;
Q
2
– cantitatea de căldură produsă datorită frecărilor.
Răcirea cu apă trebuie să se facă, astfel încât, să se realizeze condiţiile:

i e
T T − = 10......15ºK; ≅
e
T 318ºK ( ≅
e
t 45ºC);

unde T
e
şi T
i
sunt temperaturile apei la ieşirea, respectiv intrarea din compresor.
O defecţiune la sistemul de răcire conduce imediat la coxări, dilatări,
gripări, deci la avarierea compresorului. Din acest motiv, compresoarele sunt
prevăzute cu pâlnii de control pentru apă sau în cazul celor moderne, de mare
putere, cu sisteme de semnalizare şi deconectare automată. Staţiile mari de
compresoare sunt prevăzute cu pompe (de obicei, centrifuge care asigură
recircularea apei de răcire pe traseul compresoare - turn de răcire – compresoare).

Răcirea intermediară
Apare în cazul comprimării în trepte. Este necesar un consum de
(3....8)
3
10
− 3
m apă pentru un m
3
de gaz comprimat. Cu fiecare 3…4 K ° de
reducere a temperaturii gazului, consumul energetic scade cu 1%. Se folosesc
schimbătoarele de căldură, de tipul cu fascicol tubular şi cap flotant. Capul flotant
având posibilitatea deplasării libere în manta, nu apar tensiuni termice datorate
dilatărilor în fascicolul tubular.

Tabelul 5.1 Defecţiuni-cauze-mod de remediere la compresoarele cu piston
Nr
crt
Defecţiunea Cauza defecţiunii Metode de remediere
1. Bătăi în compresor
(zgomot înfundat,
fără nuanţă metalică)
a. Uzura fusurilor arborelui sau
a cuzineţilor.

Fusurile se rectifică şi
cuzineţii se încarcă cu aliaj
antifricţiune sau se
înlocuiesc.
b. Uzura lagărului bielei sau a
manetonului.


Se încarcă cuzineţii cu aliaj
antifricţiune sau se
înlocuiesc, iar manetoanele
se rectifică.
c. Slăbirea şuruburilor de
strângere ale lagărelor
arborelui cotit.
Se strâng şuruburile.
2. Zgomote şi bătăi
anormale în
compresor
a. Uzura bolţului de piston
b. Uzura bucşelor piciorului
bielelor.
Se înlocuieşte bolţul.
Se schimbă bucşele.


312
c. În cilindru a căzut un corp
străin (bucăţi sparte din
organul de etanşare sau din
arcul supapei).
Se demontează chiulasa, se
îndepărtează corpul străin şi
se înlocuiesc organele
defecte.
d. Pe capul pistonului şi pe
supapa de refulare s-a depus
zgura.
Se demontează chiulasa şi se
curăţă zgura.
3. Bătăi la supape Spargerea supapelor. Se înlocuiesc organele
defecte.
4. Bătăi în cilindru a. Uzura pronunţată a
cilindrului sau a pistonului.
Se înlocuieşte pistonul şi se
alezează cilindrul.
b. Uzura segmenţilor sau a
canalelor pt. segmenţi
(zgomotul este mai înalt decât
la uzura pistonului).
Se înlocuiesc segmenţii.



c. Griparea segmenţilor sau a
pistonului.
Se demontează şi se
îndepărtează urmele de
gripaj, se controlează
ungerea.
5. Încălzirea anormală a
uleiului de ungere, a
apei de răcire, etc.
a. Dezaxarea cuzineţilor din
cauza prelucrării greşite la
reparaţii.
Se corectează cuzineţii prin
prelucrarea lor din nou.
b. Ovalitatea sau conicitatea
fusurilor arborelui.
Se rectifică fusurile.

c. Lipsa unui joc axial al
arborelui în cuzineţi.
Se corectează jocul.

d. Ungerea insuficientă. Se verifică circuitul de
ungere.
6. Compresorul
debitează în recipient
aer cu mult ulei
a. Uzura segmenţilor.
b. Uzura pistoanelor şi a
cilindrilor.
Se impune intrarea în
reparaţie a compresorului.
7. Se scurge uleiul din
carterul
compresorului
a. Garnituri uzate.

Se schimba garniturile uzate.

8. Scade debitul
compresorului.
a. Îmbâcsirea filtrelor de gaz. Se curăţă filtrele.
b. Supapele nu etanşează.

Se curăţă sau se înlocuiesc.
c. Uzura segmenţilor. Se înlocuiesc.
9. Temperatura aerului
comprimat este prea
ridicată.
a. Murdărirea conductelor
răcitorului intermediar.
Se curăţă şi se spală
răcitorul.
b. Defectarea ventilatorului,
patinarea curelei la răcirea cu
aer.
Se în tinde cureaua
ventilatorului sau se verifică
lagărele acestuia.

313
c. Îmbâcsirea cu murdărie a
radiatorului sau a răcitorului
intermediar.
Se curăţă şi se spală
radiatorul sau răcitorul
intermediar.
d. Murdărirea aripioarelor de
răcire (răcirea cu aer).
Se curăţă şi se spală
aripioarele de răcire.
10. Creşterea presiunii în
prima treaptă.
a. Defectarea supapelor
treptei a doua.
Se înlocuiesc supapele
defecte.
b. Trecerea gazului din camera
supapei de refulare în cea de
aspiraţie la treapta a doua.
Se strâng piuliţele chiulasei
de la treapta a doua sau se
schimbă garniturile.
11. Creşterea presiunii
gazului la treapta a
doua.
a. Defectarea supapei de
siguranţă.
Se verifică supapa şi se
reglează.
12. Scăderea presiunii
gazului în treapta a
întâia.
a. Defectarea supapelor de
aspiraţie sau de refulare ale
treptei a întâia.
Se înlocuiesc supapele.

b. Trecerea gazului din camera
supapei de refulare în cea a
supapei de aspiraţie la treapta a
întâia.
Se strâng piuliţele chiulasei
de la treapta a doua sau se
schimbă garniturile.
13. Scăderea presiunii
finale a gazului
(treapta a III-a).
a. Regulatorul de debit nu
funcţionează corect.

b. Uzura segmenţilor
pistoanelor.
c. Defectarea supapelor de
refulare.
14. Compresorul
vibrează.
a. Slăbirea prezoanelor contra-
greutăţilor arborelui cotit

Se demontează compresorul
şi se verifică
contragreutăţile.
b. Uzura bolţurilor sau
bucşelor cuplajului dintre
motor şi compresor
Sa verifică cuplajul.

315
B I B L I O G R A F I E



1. LUNGU Adrian, Maşini şi acţionări hidraulice navale, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1999.
2. IONESCU Dan şi alţii, Mecanica fluidelor şi maşini hidraulice. E.D.P.
Bucureşti, 1983.
3. PĂTRUŢ Petre, NICOLAE Ionel, Acţionări hidraulice şi automatizări,
Editura Nausicaa Bucureşti, 1998.
4. NICOLAE I., Note de curs. Universitatea Ovidius. Constanţa, 2006
5. IDELCIK I. E., Îndrumar pentru calculul rezistenţelor hidraulice,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1984.
6. CEANGĂ V. şi alţii, Instalaţii navale de bord, Universitatea din Galaţi,
1993
7. ŢURCANU C., GANEA N., Pompe volumice pentru lichide, Editura
Tehnică Bucureşti, 1987.
8. ZIDARU Ghe, Mişcări potenţiale şi hidrodinamica reţelelor de profile,
E.D.P. Bucureşti, 1974.
9. IONIŢĂ I. C. APOSTOLACHE J., Instalaţii mecanice de bord -
construcţie şi exploatare. Editura Tehnică Bucureşti, 1986
10. GANEA N., Alegerea, exploatarea, întreţinerea şi repararea
pompelor. Editura Tehnică, 1981.
11. ANTON Viorica şi alţii, Hidraulică şi maşini hidraulice, E.D.P.
Bucureşti, 1978.
12. LOBANOFF Val S., ROSS Robert R., Centrifugal Pumps
Design&Application (second edition), Houston, Tx,1992.
13. BACHUS Larry, CUSTODIO Angel, Known and Understand
Centrifugal Pumps, Elsevier, Oxford, UK, 2003.
14. ALI Beazit, Teoria aripilor portante, Editura Academiei Navale
“Mircea cel Bătrân”, Constanţa, 1999.
15. ALI Beazit, Turbopompe, Editura Academiei Navale “Mircea cel
Bătrân”, Constanţa, 1999.
16. ALI Beazit, Maşini pneumatice, Editura Academiei Navale “Mircea cel
Bătrân”, Constanţa, 1999.
17. ALI Beazit, Maşini şi acţionări hidraulice, Editura Academiei Navale
“Mircea cel Bătrân”, Constanţa, 1999.
18. *** ADSTRUCT, General Service Hydraulics.
19. *** Loyd`s Register Rules and Regulations.

ALI BEAZIT

MAŞINI HIDROPNEUMATICE NAVALE

Colecţia „Inginerie mecanică”

ALI BEAZIT

MAŞINI HIDROPNEUMATICE NAVALE

Editura Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” Constanţa, 2010

Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. dr. ing. Anastase PRUIU Prof. univ. dr. ing. Vergil CHIŢAC

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BEAZIT, ALI Maşini hidropneumatice / conf. univ. dr. ing. Ali Beazit - Constanţa : Editura Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân”, 2010 Bibliogr. ISBN 978-973-1870-69-4 621.3

Corector: Ozana CHAKARIAN Tehnoredactare: Florentina PETRIŞ Copertă: Gabriela SECU

Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Str. Fulgerului nr. 1, 900218, Constanţa Tel. 0241/626200/1219, fax 0241/643096 Email: editura@anmb.ro Copyright © 2010 Editura Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Toate drepturile rezervate

ISBN 978-973-1870-69-4

CUPRINS
Prefaţă............................................................................................................ Capitolul 1 Maşini hidraulice şi pneumatice navale................................... 1.1 Elemente generale.................................................................... 1.2 Eficienţa conversiei energetice................................................. 1.3 Parametrii energetici ai generatoarelor şi motoarelor hidraulice…………………………………………………….. Capitolul 2 Maşini hidraulice şi pneumatice cu principiu de funcţionare dinamic..................................................................................... 2.1 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor.................................... 2.1.1 Mişcarea în interiorul rotorului……………………………… 2.1.2 Momentul de interacţiune între lichid şi rotorul paletat……... 2.1.3 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor.................................... 2.2 Modelul teoretic de rotor cu un număr infinit de palete........... 2.3 Similitudinea turbomaşinilor.................................................... 2.3.1 Determinarea relaţiilor de similitudine.................................... 2.3.2 Mărimi unitare………………………………………………. 2.3.3 Turaţia specifică şi turaţia caracteristică…………………….. 2.4 Clasificarea turbomaşinilor…………………………….……. 2.4.1 Clasificarea turbinelor hidraulice………………………….… 2.4.2 Clasificarea turbopompelor (generatoare hidraulice)….…….. 2.5 Pompe centrifuge……………………………………………. 2.5.1 Schema constructivă a unei pompe centrifuge………………. 2.5.2 Transmiterea puterii într-o pompă centrifugă……………….. 2.5.3 Influenţa unghiului paletei la ieşirea din rotor………………. 2.5.4 Curbe caracteristice………………………………………….. 2.5.4.1 Generalităţi…………………………………………………... 2.5.4.2 Determinarea teoretică a curbelor caracteristice H(Q) sau Y(Q) pentru o pompă centrifugă la o turaţie constant………. 2.5.4.3 Determinarea experimentală a curbelor caracteristice energetice……………………………………………………. 2.5.4.4 Caracteristicile turbopompelor la diferite turaţii…………….. 2.6 Funcţionarea pompelor centrifuge în reţea…………………... 2.6.1 Caracteristici…………………………………………………. 2.7 Cuplarea pompelor centrifuge……………………………….. 2.7.1 Generalităţi…………………………………………………... 2.7.2 Cuplarea în paralel…………………………………………... 2.7.3 Cuplarea în serie………………………………………….….. 2.8 Pompe centrifuge cu mai multe etaje………………………... 2.8.1 Construcţie şi funcţionare……………………………………. 2.9 Aspiraţia pompelor centrifuge………………………………..
5

11 13 13 15 18 21 21 21 23 26 27 29 29 34 36 37 37 38 39 39 42 44 48 48 48 52 54 57 57 61 61 62 65 68 68 72

5 2. Caracteristici…………….2 2.3 Procesul de aspiraţie…………………………………………..14.12 2.9..1 3.12.2 2. Generalităţi………………………………………………….3. Studiul pompelor volumice…………………………………..12.2..11.1 2. Metoda pierderilor echivalente……………………………… Determinarea pierderilor de sarcină prin utilizarea criteriului Altşul………………………………………………………… Ventilatoare centrifuge………………………………………. Reglarea funcţionării pompelor centrifuge în instalaţii……… Pompa axială………………………………………………… Principiul constructiv şi funcţional………………………….2 3..11.13.12.3 3... Construcţie şi funcţionare…………………………………….2.13.2 2. Înălţimi de aspiraţie………………………………………….1 2.4 2..3 3.3 Capitolul 3 3.1.... Schimbul de energie în rotor………………………………… Gradul de reacţie a maşinii axiale şi forma paletei………….11. Ventilatoare axiale…………………………………………… Generalităţi.2 3.3.1.1 3.. Clasificarea pompelor volumice……………………………... Curbe caracteristice………………………………………….6 2..4 2.13 2.. Pompe cu piston……………………………………………..3 2. Statorul pompei axiale………………………………………. Calculul pierderilor de sarcină.2.1 3.2 2. Calculul înălţimii de aspiraţie……………………………….7 2.14.4 2. Zgomotul ventilatoarelor…………………………………….2 3.3.1 3.10 2. Elemente de calcul la pompele cu pistonaşe radiale………… 6 72 75 77 79 79 79 81 83 85 86 87 89 90 91 91 91 94 101 106 106 107 109 112 115 116 116 117 120 121 121 121 121 123 123 125 125 131 132 132 134 134 .5 2.13.3 2. Performanţe şi domenii de utilizare…………………………..1 2. Relaţia fundamentală şi parametrii funcţionali……………… Funcţionarea ventilatoarelor în reţea………………………… Reglarea ventilatoarelor…………………………………….. Performanţe.9.2 3. Maşini hidraulice cu principiu de funcţionare volumic……..11. domenii de utilizare…………………………… Calculul pierderilor de sarcină în instalaţiile cu tubulaturi….2 2.8 2..4 3.11 2.11. Generalităţi………………… Calculul pierderilor de sarcină în problema directă………….1..11.1 2.3 2.14 2. Fluxul prin pompa axială…………………………………….13. Generatoare volumice……………………………………….3 2.11. Schema constructivă…………………………… Aerodinamica ventilatorului axial.1. Principiul de funcţionare a generatoarelor volumice……….. Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. Generalităţi despre generatoarele volumice…………………. Randamentul pompelor axiale………………………………. Pompe cu pistonaşe radiale…………………………………. Construcţia şi principiul funcţional………………………….14..12.11. Construcţia şi principiul de funcţionare…………………….13.1 2.9.

.1 Generalităţi privind pompele cu şuruburi…………………….. 3. 3. 3.5 Calculul pompei cu angrenaje……………………………….... 3..5 Calculul sistemului de distribuţie a pompelor cu pistoane axiale rotative………………………………………………..7..........5 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 3.... 3... 3..6 Pompe cu şuruburi…………………………………………… 3.. 3.8.7...4 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 3.4.. 3..9 Pompe cu membrană………………………………………… 3...6.6 Calculul debitului pompelor cu şuruburi…………………….... 3.4 Calculul momentului rezistent la maşinile cu pistonaşe axiale. 3.5. 3.. 3..4 Domenii de utilizare………………………………………… 3...3... 3..1 Construcţia şi principiul funcţional…………………………. 3.3 Calculul neuniformităţii debitării……………………………..3 Tipuri constructive………………………………………….5 Calculul momentului rezistent la maşinile motoare cu pistonaşe radiale……………………………………………..3..1 Construcţia şi principiul funcţional………………………….3...2 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară……………….3..1 Generalităţi privind pompele cu roţi dinţate. Performanţe şi domenii de utilizare……………………………………………………….....4.....5. Clasificare……..3 Materiale.. 3.5.. 3.....2 Pompe cu trei şuruburi……………………………………….4 Elemente de calcul ale pompelor cu palete glisante…………..8....5.. 7 138 140 143 143 149 149 149 150 152 155 157 166 166 167 170 172 173 182 183 183 184 185 187 189 189 190 190 192 192 194 199 199 201 201 201 203 203 204 .... 3..3.4 Pompe cu un singur şurub…………………………………… 3.7..8 Pompa cu lobi……………………………………………….. 3..4..6..6.2 Performanţe şi domenii de utilizare………………………….3.... 3.7.. 3..6 Roţi dinţate utilizate la construcţia pompelor………………..3.3 Pompe cu două şuruburi…………………………………….3 Calculul pompei cu pistonaşe axiale………………………… 3.2 Calculul debitului pompei cu pistonaşe axiale………………. Tehnologii………………………………………..4 Neuniformitatea debitării la pompele cu pistonaşe radiale….....9. 3..3..2 Calculul debitului…………………………………………….....2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 3.9.8.4 Pompe cu pistonaşe axiale…………………………………… 3.8.... 3.6..5 Pompe cu roţi dinţate………………………………………... 3.4.... 3.5.4. 3..1 Construcţie şi funcţionare……………………………………....7 Pompe volumice cu palete glisante (cu lamele)…………….4..1 Schema cinematică a pompei………………………………....2 Avantajele pompelor cu lobi………………………………… 3. 3...5. 3.4.1 Construcţie şi funcţionare.3 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară……………….6.4.6.

3.3 Calculul motoarelor hidraulice liniare………………………..….10 Reglarea debitului compresoarelor volumice cu piston…….1 Generalităţi…………………………………………………...3 Construcţia şi principiul de funcţionare a compresorului cu piston.1. 4. 3....2 Studiul fenomenelor legate de variaţia cilindreei pe un ciclu de funcţionare……………………………………………….6 Influenţa spaţiului vătămător asupra volumului de gaz aspirat 4. 4.10.4 Motoare hidraulice oscilante………………………………… 3.11 Pompe cu canal lateral……………………………………….. Ejectoare……………………………………… 3..14 Reglajul funcţionării pompelor volumice 3.12.15. 4.1 Studiul regimurilor tranzitorii……………………………….5 Ciclul teoretic al compresorului real ( V m ≠ 0 )……………….….13. 3. 3.… 3...13 Aspecte ale dinamicii pompelor volumice…………………..2 Compresoare cu lobi…………………………………………..4 Ciclul teoretic al compresorului teoretic…………………….7 Comprimarea în mai multe trepte……………………………. 4. 4..8 Debitul compresorului………………………………………. 204 204 207 208 209 209 210 210 210 212 220 221 226 226 229 235 235 236 236 236 237 239 239 239 241 242 249 251 252 255 260 262 263 277 279 279 282 8 ..15. 3.… 3.11 Diagrama momentului rezistent…………………………….2 Motoare hidraulice liniare…………………………………… 3.… 3.1 Construcţie şi funcţionare. Performanţe şi domenii de utilizare……………………………………………………. Capitolul 4 Maşini pneumatice cu principiu de funcţionare volumic…….12 Compresoare rotative………………………………………..1 Construcţia şi principiul de funcţionare…………………….14.2 Reglajul prin modificarea turaţiei…………………………… 3. 4. 4.. 4. 3.15 Maşini cu jet. 4.12.5 Calculul motoarelor hidraulice oscilante……………………. 4. 4. 4.12.13.1 Compresoare cu piston………………………………………..2 Performanţe şi domenii de utilizare…………………………. 3.1 Generalităţi……………………………………………….12..12 Motoare hidraulice………………………………………. Performanţe şi domenii de utilizare…………………………………………………….2 Caracteristici……………………………………………….2 Clasificarea compresoarelor cu piston………………………. 3. 4...10.. 3..14.12.1 Reglajul prin modificarea caracteristicii instalaţiei (reglajul sarcinii la refulare)…………………………………………....10 Pompe cu inel de lichid……………………………………… 3. 3.11. 3.….1 Compresoare rotative cu lamele………………………….. 4. 3.12. Tehnologii……………………………………….9 Puterea de antrenare a compresorului……………………….12.10.1 Construcţie şi funcţionare.3 Materiale.

.1 Pregătirea compresoarelor pentru prima pornire……………. 5...7 Punerea în funcţiune a pompelor centrifuge………………… 5... 5.1.6 Amorsarea…………………………………………………… 5.3 Indicaţii privind centrarea agregatelor de pompare………….7 Indicaţii privind maşina de antrenare………………………. 5.8.4 Indicaţii privind poziţia şi racordarea conductelor…………..9 Repararea pompelor………………………………………….8.12. 5..1.2 Montarea pompei în instalaţie……………………………….. 5. 5.9 Supravegherea în timpul funcţionării………………………. 5..5 Circuite auxiliare…………………………………………….1 Repararea pompelor centrifuge……………………………… 5. 5.4 Sistemul de etanşare…………………………………………..1 Exploatarea şi întreţinerea pompelor………………………… 5..8..8.8. 5.3 Sistemul de ungere…………………………………………. 5.8.6 Conducta de refulare………………………………………… 5.2. Capitolul 5 Exploatarea. 5.8 Punerea în funcţiune a pompelor axiale……………………. 5.1.10 Reguli cu caracter general privind montarea şi demontarea pompelor……………………………………………………..8.2 Sensul de rotaţie……………………………………………. 5.1..1.1.1.1.1.1. supravegherea şi întreţinerea în perioada de exploatare……………………………………….9. 5.3 Compresoare cu şurub (cu pistoane axiale)………………….1.4.1. 5. Bibliografie………………………………………………………………… 283 288 288 288 288 289 290 291 291 291 292 292 292 293 293 294 294 295 296 297 299 303 304 307 308 308 309 315 9 ..8.1.2.1.5 Conducta de aspiraţie………………………………………... 5.. 5.2 Întreţinerea şi deservirea compresorului în timpul funcţionării………………………………………………….1.1.1. 5.1 Rotirea liberă………………………………………………… 5..1..8. 5.1.8 Punerea în funcţiune....10 Întreţinerea…………………………………………………. întreţinerea şi repararea pompelor şi compresoarelor……………………………………………….2 Întreţinerea şi exploatarea compresoarelor cu piston……….1.1.8..1 Exploatarea pompelor……………………………………….

II. cât şi cele cu principiu volumic. principiile de calcul şi caracteristicile lor funcţionale. domeniile de utilizare. Energia hidraulică este indispensabilă la bordul navelor. ca urmare a dezvoltării atât de rapide a ştiinţei şi tehnologiei în epoca noastră. Aceasta poate fi transformată cu uşurinţă în energie mecanică. O mare parte a lucrării. ci şi inginerilor din proiectare şi din producţie. prin uşurarea accesului la lucrările de specialitate de nivel superior . Lucrarea se încheie cu o prezentare a principiilor de exploatare şi întreţinere a pompelor şi compresoarelor utilizate în domeniul naval. se distribuie uşor. şi IV. şi anume. Sunt analizate construcţia şi funcţionarea. Autorul 11 . capitolele I. etc. creează posibilitatea comenzii de la distanţă a mecanismelor şi automatizarea lor. III.atunci când studiul acestor lucrări le este impus de necesităţile producţiei. scoţând în evidenţă importanţa pe care o au aceste tipuri de maşini în cadrul instalaţiilor navale. poate fi măsurată cu precizie. este destinată prezentării bazelor teoretice şi funcţionale ale principalelor tipuri de maşini hidraulice şi pneumatice întâlnite la bordul navelor. care este tratată în capitolul V. Sunt considerate atât maşinile cu principiu dinamic de funcţionare. În această formă lucrarea este utilă nu numai studenţilor.PREFAŢĂ Lucrarea are ca scop înţelegerea fenomenelor care stau la baza funcţionării maşinilor hidraulice navale.

amestecuri de lichide cu particule în suspensie.1 este prezentată clasificarea maşinilor hidropneumatice în funcţie de sensul în care se realizează conversia energetică: 13 . Ele transmit fluidului energia necesară deplasării prin tubulatură între punctele la care se cuplează instalaţia sau pot utiliza energia fluidului la ieşire în vederea antrenării unei alte maşini. care se deosebesc prin starea de agregare. vâscozitate. În domeniul maşinilor şi instalaţiilor hidropneumatice navale există o gamă foarte largă de fluide de lucru. acestea se pot clasifica în: Lichide . Dacă într-o maşină hidraulică sau pneumatică se realizează conversia energiei într-un singur sens.CAPITOLUL 1 MAŞINI HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE NAVALE 1. provenienţă. Varietatea mare a fluidelor de lucru determină particularităţile constructive ale maşinilor hidropneumatice precum şi performanţele acestora. Gaze . produse petroliere. În tabelul 1. . densitate.1 Elemente generale Maşinile hidropneumatice sunt structuri mecanice complexe în care are loc conversia energiei mecanice în energie hidraulică sau pneumatică şi/sau invers. lichide cu agresivitate chimică.o maşină motoare care transformă energia hidropneumatică în energie mecanică pe care o transmite mai departe consumatorului (realizează conversia mecano-hidro-pneumatică). Fluidele cu care lucrează maşinile hidropneumatice şi care sunt supuse conversiei poartă denumirea de fluide de lucru. În funcţie de starea lor de agregare. aer. gaze de ardere. apă de mare. melasă.apă.aer comprimat. O astfel de acţionare implică existenţa a două maşini: . recomandat pentru temperaturi de lucru cuprinse între 100 şi 30 0C. gaze lichefiate. conţinut de suspensii etc. Cel mai des întâlnit ulei mineral de fabricaţie autohtonă este H46A. Spre deosebire de alte maşini. fluidul de lucru utilizat în acţionările hidraulice este un ulei special care poate fi chiar un ulei mineral.o maşină generatoare care transformă energia mecanică în energie hidraulică (realizează conversia hidro-pneumo-mecanică). gaze. într-o acţionare hidropneumatică are loc o conversie dublă în scopul transmiterii energiei la distanţă.

efect dinamic. conversia se produce ca urmare a interacţiunii dinamice dintre fluid şi organele de lucru ale maşinii hidropneumatice.2. Structura maşinilor hidropneumatice este prezentată în tabelul 1. fapt care conduce la variaţia presiunii. maşinile reversibile îşi pot schimba sensul de debitare la schimbarea sensului de rotaţie sau la o altă comandă adecvată. Analizând tipurile maşinilor hidropneumatice din tabel.supape.Sarcină H1 TIP MECANIC .Viteză unghiulară ω 2 TIP MECANIC . Acestea sunt de două tipuri: . cum este cazul maşinilor cu pistoane.Debit Q1 .Moment M1 .1 Clasificarea maşinilor hidropneumatice după sensul conversiei energetice Tipul şi parametrii energiei la intrare TIP MECANIC . conversia este generată prin modificarea volumului de lucru al maşinii hidropneumatice. rezultă că o parte din ele sunt reversibile din punct de vedere al sensului în care are loc conversia. 14 . Aspiraţia are loc când volumele de lucru variază crescător.H MOTOR Conversia energiei în maşinile hidropneumatice se face. în general.viteză unghiulară ω1 TIP HIDRAULIC . Reversibilitatea maşinilor hidropneumatice mai poate fi considerată şi din punctul de vedere al sensului de debitare. de aici rezultând un număr mai mare de variante constructive decât cele prezentate în tabel. cu transferul corespunzător de energie între fluid şi maşină.Tabel 1. utilizate în cazul când volumele de lucru sunt fixe. În cel de-al doilea caz.Moment M2 . . Din analiza tabelului 1. la care cilindrul în care se formează volumul de lucru variabil prin mişcarea pistonului este fix. aceeaşi maşină putând fi utilizată şi ca generator şi ca motor. Pentru ca acelaşi volum să se poată cupla periodic la tubulatura de aspiraţie.2 rezultă că maşinile la care conversia se face prin efect dinamic se diferenţiază mai mult după natura efectului utilizat pentru conversie decât după construcţie.Viteză unghiulară ω 1 SENSUL CONVERSIEI Tipul maşinii hidropneumatice GENERATOR Tipul şi parametrii energiei la ieşire TIP HIDRAULIC .Moment M1 . Din acest punct de vedere. unele maşini hidropneumatice volumice folosesc organe de distribuţie.efect static (volumic).Debit Q1 . respectiv refulare.Sarcină H1 TIP MECANIC .Viteză unghiulară ω2 MOTOR TRANSMISIE POMPĂ Q. prin: . În primul caz. iar refularea când volumele de lucru descresc. Funcţionarea maşinilor volumice are la bază variaţia ciclică a volumelor de lucru. Cele volumice se diferenţiază în funcţie de modul în care se formează camerele de lucru.Debit Q2 .

Volumul teoretic debitat de maşina volumică la un ciclu al organului de antrenare se numeşte cilindree. când deplasarea liniară sau unghiulară a organului de lucru se face pe o distanţă liniară limitată sau sub un unghi limitat. 1. 1. 1. cum este cazul maşinilor cu pistoane radiale sau axiale. respectiv motoare oscilante şi au o largă răspândire în tehnică în general şi în acţionările hidropneumatice.1 Eficienţa conversiei energetice în cazul generatoarelor Fig. precizânduse de fiecare dată şi domeniul lor de utilizare la bord. În general. cât şi ca sens al debitării. maşinile care au ca organe de distribuţie supapele nu sunt reversibile. Fig. prin maşini hidropneumatice se înteleg acele maşini care realizează conversia hidropneumo-mecanică în mod continuu.2 Eficienţa conversiei energetice Eficienţa conversiei energetice este dată de randamentul său global. mai corect spus. al maşinilor cu roţi dinţate.. Aceste maşini se numesc motoare liniare. când conversia are loc într-un timp limitat sau. aşa cum se arată în fig. în general. Tipul organelor de distribuţie determină. Cele cu distribuitoare sunt în general reversibile atât ca sens al conversiei.distribuitoare. Aceasta poate fi constantă sau variabilă. reversibilitatea maşinilor hidropneumatice. Deoarece nu toate maşinile din tabelul 1.a. utilizate în cazul volumelor de lucru mobile. Se consideră o maşină generatoare care la intarare primeşte o putere mecanică P1 = Mω pe care o converteşte într-o putere hidraulică P2 = QH la ieşire.2 se întâlnesc pe nave. frecvent întâlnite la motoarele hidropneumatice.2 Eficienţa conversiei energetice în cazul motoarelor 15 . Sunt însă cazuri. definind în acest mod două categorii importante de maşini volumice. Astfel. în special. lamele ş. în cele ce urmează se vor analiza constructiv şi funcţional numai tipurile mai răspândite. 1.1.

Tabel 1.2 Structura maşinilor hidropneumatice

16

Debitul total de fluid la intrare se notează cu Q,t iar sarcina totală cu Ht. Se presupune că în corpul maşinii au loc pierderile de debit ΔQ şi de sarcină ΔH aşa încât se poate scrie că Ht=H+ΔH şi Qt=Q+ΔQ. Randamentul global al generatorului este dat de raportul puterilor de la ieşire P2 şi respectiv intrare P1. Se presupune că în corpul pompei au loc pierderile de putere mecanică ΔPm, de putere hidraulică ΔPh şi de debit ΔPQ. Notând cu P” respectiv cu P’ puterile parţiale exprimate după ce au loc pierderile ΔPm şi respectiv ΔPh se poate scrie că randarnentul global este:

ηG =

P2 QH QH P' P' ' = = P1 Mω P' P' ' Mω

(1)

unde P’ = Qt H şi respectiv, P’ = Qt Ht. Înlocuind pe P’ şi P” în expresia lui ηG şi facând notaţiile:  Q Qt − ∆ Q ∆Q = 1− = ην  = Qt Qt  Qt H H − ∆H ∆H  = t = 1− = ηh  Ht Ht Ht   Qt H t P1 − ∆Pm ∆P = = 1 − m = ηm   Mω P1 P1  se găseşte, în final: ηG= ην· ηh· ηm Se consideră acum o maşină motoare care primeşte la intrare o putere hidraulică P1=QtHt pe care o converteşte într-o putere mecanică P2=Mω la ieşire, aşa cum se arată în fig. 1.2. Notând din nou cu P” respectiv cu P’ puterile parţiale exprimate după ce au loc pierderile ΔPQ şi respectiv ΔPh se scrie:

ηG =

P2 P2 P' P" = P1 P' P" P1

(2)

unde P’= QH şi respeetiv, P”= Qt . Înlocuind pe P’ şi P” în expresia lui ηG şi făcând aceleaşi notaţii de mai sus se găseşte din nou:

ηG = ην ηh η

(3)

17

Din expresiile randamentului global se observă că pentru a mări eficienţa conversiei energetice este necesar ca fiecare componentă a lui ηG să aibă valoare maximă. La maşinile cu principiu dinamic de funcţionare pierderile mecanice sunt mici (frecările apar numai la nivelul axului maşinii), în timp ce pierderile volumice se limitează la nivelul sistemelor de etanşare. La aceste maşini, preponderente sunt pierderile hidraulice determinate de contactul fluidului cu rotorul. La maşinile volumice, pierderile de sarcină şi de debit sunt relativ mici (jocurile dintre suprafeţe sunt limitate, iar debitele au valori reduse). Pierderile mecanice sunt preponderente din cauza nivelului ridicat al presiunilor dezvoltate în camerele de lucru. 1.3 Parametrii energetici ai generatoarelor şi motoarelor hidraulice Pentru a caracteriza funcţionarea maşinilor hidraulice de forţă, trebuie introduse mărimi care să precizeze cantitatea de lichid care trece prin maşină, schimbul energetic ce are loc în maşină şi eficienţa acestuia. Se vor utiliza termenii de intrare şi ieşire din maşină, corespunzător sensului de curgere a lichidului prin maşină. În cele ce urmează se prezintă în paralel parametrii care caracterizează funcţionarea energetică a generatoarelor şi motoarelor hidraulice. GENERATOARE HIDRAULICE
1. DEBITUL Q [m3/s] – reprezintă cantitatea de lichid ce trece prin secţiunea de ieşire în unitatea de timp. 2. ÎNĂLŢIMEA DE POMPARE H [m], Y [J/Kg], este energia specifică totală, primită de lichid la trecerea sa prin maşină şi, deci, este diferenţa între energia specifică totală a lichidului de la ieşirea şi intrarea în maşină.

MOTOARE HIDRAULICE
1. DEBITUL Q [m3/s] – reprezintă cantitatea de lichid ce trece prin secţiunea de ieşire în unitatea de timp.

2. CĂDEREA LA TURBINĂ H [m], Y [J/Kg], este energia specifică totală cedată de lichid la trecerea sa prin maşină şi, deci, este diferenţa între energia specifică totală a lichidului de la intrarea şi ieşirea din maşină.

Această energie specifică totală, transferată lichidului se poate exprima în două moduri: ca energia corespunzătoare unităţii de greutate de lichid notată cu H [J/N= m] sau ca energia corespunzătoare unitaţii de masă de lichid Y [J/Kg].

18

 p αv 2   p αv 2   −z + +  H =z+ +  γ 2g e  γ 2 g i    

 p αv 2   p αv 2   −z + +  H =z+ +  γ 2g i  γ 2g e      p αv 2   p αv 2    −  gz + + Y =  gz + +  ρ 2 e  ρ 2 i     2 2  p αv   p αv   −  gz + +  Y =  gz + +    ρ ρ 2 i  2 e  

(4)

(5)

Indicele i corespunde secţiunii de intrare în maşină, iar indicele e corespunde secţiunii de ieşire din maşină. Se observă legătura între cele două forme de exprimare:

Y = gH

Pentru Y se mai foloseşte termenul de energie specifică.
3. PUTEREA UTILĂ - reprezintă puterea transferată lichidului: 3. PUTEREA UTILĂ - este puterea dezvoltată de maşină. Se notează cu Pu .

Pu = ρgQH = ρQY

(6)

4. PUTEREA ABSORBITĂ 4. PUTEREA DISPONIBILĂ - reprezintă puterea aplicată maşinii - reprezintă puterea cedată de lichid pentru a realiza pompare lichidului la trecerea sa prin maşină Se notează cu P. P = ρgQH = ρQY (7) 5. RANDAMENTUL - caracterizează eficienţa transformării energetice este:

η=

Pu P

(8)

Un parametru important care determină valorile debitului şi ale transferului energetic realizat în cazul maşinilor rotative este turaţia n la care, pentru turbomaşini se adaugă diametrul caracteristic al rotorului D, iar la maşinile volumice, volumul deplasat corespunzător unei singure rotaţii (cilindreea). Din transferul energetic realizat în interiorul maşinii, o parte este sub formă de energie potenţială de poziţie, o parte sub formă de energie potenţială de presiune şi o parte sub formă de energie cinetică. Ponderea energiei potenţiale din

19

energia totală schimbată reprezintă gradul de reacţie. Pentru generatoarele hidraulice expresia acestuia este:

  z + p −z + p      γ e  γ i   = Rg = H
iar pentru motoarele hidraulice:

   gz + p  −  gz + p       ρ e  ρ i   Y

(9)

  z + p −z + p     γ i  γ e    = Rm = H

   gz + p  −  gz + p      ρ i  ρ e    Y

(10)

Gradul de reacţie se observă că este cuprins între 0 şi 1. Dacă gradul de reacţie este egal cu zero se spune că maşina este cu acţiune, întreaga energie transferată fiind realizată pe seama energiei cinetice. Dacă gradul de reacţie este egal cu 1 se spune că maşina este cu reacţiune. Dacă gradul de reacţie este cuprins în intervalul 0…1 se spune că maşina este cu reacţiune parţială.

20

CAPITOLUL 2 MAŞINI HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE CU PRINCIPIU DE FUNCŢIONARE DINAMIC
2.1 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor 2.1.1 Mişcarea în interiorul rotorului Transferul energetic al turbomaşinii se realizează prin intermediul unui element numit rotor care este prevăzut cu palete. În figura de mai jos se prezintă forma caracteristică a unui rotor de pompă centrifugă.

a)
Fig. 2.1 Rotor de pompă centrifugă

b)

După cum se vede în figură, rotorul este realizat din două discuri profilate, între care sunt dispuse paletele. Discul care este fixat pe arbore, poartă numele de coroană, iar discul cu orificiul central pentru accesul lichidului se numeşte inel. Muchiile de intrare ale paletelor sunt dispuse pe o suprafaţa de revoluţie numită suprafaţă de intrare, iar muchiile de ieşire ale paletelor sunt dispuse tot pe o suprafaţă de revoluţie, numită suprafaţă de ieşire. Dacă se intersectează rotorul cu un plan meridian se obţine imaginea reprezentată în figura 2.1 a). Intersecţia planului meridian cu suprafaţa de intrare şi ieşire determină meridianele suprafeţei de intrare şi respectiv ieşire. Meridianele suprafeţei de intrare şi ieşire delimitează în planul meridian, între inel şi coroană, proiecţia în plan meridian a suprafeţei paletei. Proiecţia rotorului cu inelul scos pe un plan perpendicular pe axa de rotaţie este prezentată în figura 2.1 b).

21

Deoarece viteza unghiulară ω este constantă în timp. Executând o secţiune cilindrică prin rotor.2). aşa cum este reprezentat în figura 2. legat de rotor. coaxială cu axa acestuia la o rază r. Fig. este mişcarea relativă şi va fi caracterizată prin viteza relativă w .1 b) şi desfăşurând-o în plan se obţine imaginea din figura de mai jos (fig. constantă în jurul axei sale. Se consideră un punct fix în spaţiu. pentru viteza absolută se poate scrie: c = v = w+u (1) unde u este viteza de transport. Mişcarea fluidului prin rotor. raportată la sistemul de referinţă inerţial. considerat fix şi un sistem de referinţă neinerţial. situat la distanţa r faţă de axa de rotaţie a rotorului.Se consideră două sisteme de referinţă: un sistem de referinţă inerţial. să 22 .2. Conform regulei de compunere a vitezelor. Pe aceeaşi figură sunt reprezentate variaţia vitezei relative şi a presiunii în spaţiul dintre palete. deoarece s-a presupus mişcarea relativă staţionară. Distribuţia vitezelor relative rămâne invariabilă în timp. legat de rotor. în raport cu sistemul inerţial. ceea ce determină ca viteza absolută în punctul considerat. care execută o mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară ω . rezultă că şi u este constant în timp la raza considerată. 2. Viteza relativă la raza r variază după graficul prezentat în figura 2. în sistemul de referinţă inerţial. Mişcarea fluidului prin rotor. iar mişcarea relativă este o mişcare staţionară. 2. raportată la sistemul neinerţial. calculată cu relaţia (1).2 Variaţia vitezei relative şi a presiunii în spaţiul dintre palete În această figură se observă canalele interpaletare. este mişcarea absolută şi va fi caracterizată prin viteza absolută v (care se mai notează cu c ). Se va considera că rotorul se mişcă cu viteza unghiulară ω .

se consideră proiecţia relaţiei (3) pe axa Oz: r r ∂ ( ρ rv u ) dV + ∫ ρ rv u ( v ⋅ n ) dA = ∫ ρ rf u dV − ∫ rpn u dA ∂t D S D S ∫ (4) unde r este distanţa de la un punct la axa de rotaţie. Pentru determinarea momentului de interacţiune între lichid şi rotorul cu palete se aplică teorema momentului cantitaţii de mişcare. indicele u caracterizează componenta mărimii corespunzătoare după direcţia vitezei tangenţiale.2 Momentul de interacţiune între lichid şi rotorul paletat Stabilirea expresiei momentului de interacţiune între lichid şi rotorul paletat se va face pentru cazul unui rotor de pompă centrifugă. o mişcare nestaţionară. Pentru r v simplificare. suprafaţa de ieşire Se şi suprafaţa interioară Sint. Mişcarea absolută în rotor este.3).vectorul de poziţie în raport cu originea sistemului de referinţă inerţial. Deoarece ne interesează exclusiv momentul în raport cu axa de rotaţie. mai mult.fie variabilă în raport cu timpul. rezultă: D ∫ ρrf u dV = 0 (5) 23 . compusă din suprafaţa de intrare S i. lichidului cuprins în suprafaţa de control fixă (fig 2. este o mărime sau o variaţie periodică. care la un moment dat mărgineşte paletele. deci. s-a considerat un fluid nevâscos.1. r Datorită simetriei rotorului într-un câmp de forţe cu f = constant. D ∫ r r ∂(ρR × v dV + ∂t ∫ S r r r r ρ R × v ( v ⋅ n ) dA = D ∫ r r ρ R × f dV + ∫ S r R × p n dA (3) r R . astfel încât p n = − pn . periodică: r ∂v ≠0 (2) ∂t 2.

datorită faptului că acestea sunt suprafeţe de revoluţie. 2. ţinând seama de suprafaţa de control aleasă. Aceasta se datorează faptului că versorul normalei considerat pozitiv este îndreptat spre exteriorul volumului de control. deci: Si ∫ rpn dA = ∫ rpn dA = 0 u u Se (7) Pe suprafaţa interioară Sint se obţine: S int ∫ rpn dA = M u L−P (8) unde M L-P este momentul cu care lichidul acţionează asupra rotorului cu palete. deci spre suprafeţele paletelor.3 Delimitarea suprafeţelor de control care mărginesc paletele Momentul corespunzător forţelor de suprafaţă se poate scrie. iar 24 .Fig. proiecţia versorului normalei pe o direcţie tangentă la un cerc paralel este nulă şi. sub forma: ∫ rpn dA = ∫ rpn dA + ∫ rpn dA + ∫ rpn dA u u u u S Si Se S int (6) Pe suprafaţa de intrare Si şi pe cea de ieşire Se.

(12). iar pe suprafaţa de ieşire S e. Prin bara pusă deasupra mărimilor rvu se înţelege că este vorba de o mărime medie pe secţiunea corespunzătoare. Aşadar. Ţinând seama de aceste observaţii. reprezintă un debit volumic elementar. se pot scrie următoarele relaţii: Si ∫ ρrv ∫ ρrv u r r (v ⋅ n ) dA = − ∫ ρrvu dQ = − ρQ (rvu ) i Si (11) u Se r r (v ⋅ n )dA = + ∫ ρrv u dQ = ρQ (rvu ) e Se (12) În relaţiile (11) şi (12) s-a ţinut seama că pe suprafaţa de intrare S i versorul r r normalei n şi viteza v formează un unghi mai mare decât 900.însumarea momentelor elementare care acţionează în sensul versorului normalei dă momentul rezultant al acţiunii lichidului asupra paletelor. (13) în relaţia (10) se obţine: 25 . relaţia (6) se scrie: ∫ rpn dA = M u S L− P (9) Pentru evaluarea integralei ρrvu (v ⋅ n )dA . Indicele i afectează mărimile corespunzătoare secţiunii de intrare. Se poate demonstra că egalitatea de mai jos este adevărată: S int ∫ ρrv u r r ∂ ( ρrv u ) (v ⋅ n ) dA = − ∫ dV ∂t D (13) Prin înlocuirea termenilor evaluaţi (11). iar indicele e pe cele corespunzătoare secţiunii de ieşire din rotor. un unghi mai mic decât 900. se descompune integrala S ∫ r r într-o sumă de trei integrale corespunzătoare suprafeţei de control admise: ∫ ρrv (v ⋅ n)dA= ∫ ρrv (v ⋅ n)dA+ ∫ ρrv (v ⋅ n)dA+ ∫ ρrv (v ⋅ n)dA u u u u S Si Se S int r r r r r r r r (10) r r (v ⋅ n )dA = dQ .

puterea utilă teoretică. deoarece nu există disipaţii în maşină. printr-o demonstraţie analoagă. În cazul turbinelor hidraulice (motoarelor hidraulice). se obţine următoarea expresie pentru ecuaţia fundamentală a tubomaşinilor: gH t = Yt = (uvu ) i − (uvu ) e (20) 26 . relaţia (4) devine: M P −L = ρQ(rvu ) i − ρQ( rvu ) e (15) Momentul cu care rotorul paletat acţionează asupra lichidului conform principiului acţiunii şi reacţiunii este M P-L = .M L-P . (5) şi (9). puterea utilă teoretică este: Put = ρgQH t = ρ QYt Din relaţiile (17) şi (18) rezultă: (18) gH t = Yt = uvu ( ) − (uv ) e u i (19) ceea ce exprimă ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor. deci: M P −L = ρQ(rvu ) e − ρQ(rvu ) i 2.1.∫ ρrv (v ⋅ n)dA = −ρQ(rv ) u S r r u i + ρQ(rvu ) e − ∫ ∂( ρrvu ) dV ∂t D (14) Dacă luăm în considerare expresiile (14).3 Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor (16) În cazul unui lichid nevâscos. corespunzătoare puterii transmise de rotor lichidului este egală cu puterea primită de lichid la trecerea sa prin maşină: Put = M L− P ⋅ ω = ρQω rvu e − rvu [( ) ( ) ] = ρQ[(uv ) − (uv ) ] i u e u i (17) Conform însă relaţiei (6) din capitolul 1. aplicată în cazul generatoarelor hidraulice.

aplicată pompelor. datorită disipaţiilor. numai o parte este transformată în lucru mecanic util. se poate scrie sub forma: gH t∞ = Yt∞ = (uvu ) e − (uvu ) i (25) 27 . cedată de lichid la trecerea sa prin maşină. repartiţia vitezei relative în spaţiul interpaletar este constantă. În cazul turbinelor. înălţimea reală de pompare este mai mică decât cea teoretică. ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor. deoarece apar disipaţiile în pompă: H = H t − ∑ hr sau Y = Yt − ∑ ghr (21) ceea ce permite introducerea noţiunii de randament hidraulic ca fiind raportul între înalţimea de pompare reală şi cea teoretică: ηh = H Y ∑ hr = 1 − = = 1− H t Yt Ht ∑ gh Yt r (22) Randamentul hidraulic caracterizează mărimea disipaţiilor de natură hidraulică din maşină. randamentul hidraulic se defineşte ca raportul între căderea teoretică şi căderea reală. pentru o pompă.Legătura între mărimile teoretice şi cele reale se stabileşte luând în considerare disipaţiile care apar. de grosime infinit mică.2 Modelul teoretic de rotor cu număr infinit de palete În teoria turbomaşinilor se introduce noţiunea de rotor cu număr infinit de palete. ηh = Ht Y = t =1− H Y ∑h H r =1− ∑ gh r Y (24) 2. În cazul numărului infinit de palete. Aceasta arată de fapt că transferul energetic este realizat prin intermediul unui câmp de forţe echivalent ca efect sistemului de palete. Datorită numărului infinit de palete. Astfel. În cazul turbinelor hidraulice se poate scrie: H = H t + ∑ hr sau Y = Yt + ∑ ghr (23) ceea ce înseamnă că din energia totală.

termenul (uvu ) e trebuie să fie nul. 2. 2. reprezentată în (fig. Relaţia de compunere a vitezelor (1) se poate reprezenta grafic purtând denumirea de triunghiul vitezelor.4). ieşirea se numeşte normală. 2.5) (intrare normală). triunghiul de viteze la intrarea în rotor ia forma particulară. Deoarece suprafaţa paletei este suprafaţă de curent (fiind impenetrabilă) în secţiunea de intrare. există două triunghiuri de viteză importante: cel corespunzător intrării în rotor şi cel corespunzător ieşirii din rotor. În acest caz. (fig.6 este prezentat triunghiul vitezelor la ieşire în acest caz. primul element al paletei trebuie să fie orientat după w i .deoarece. Fig. iar viteza relativă we este tangentă la ultimul element al paletei. uvu = uvu . adică valoarea mediată pe secţiunea de intrare sau secţiunea de ieşire este egală cu valoarea curentă. 2. 2. pentru a avea transferul energetic maxim.4 rezultă: 28 . Dacă se aplică teorema lui Pitagora generalizată în triunghiul vitezelor din figura 2.6 Triungiul de viteze la ieşirea din turbină pentru trasferul energetic maxim În cazul turbinelor. În figura 2. Fig. Se constată astfel că unghiul β este un unghi constructiv. trebuie ca ultimul termen din relaţia (25) să fie nul.5 Triungiul de viteze la intrarea în pompă pentru trasferul energetic maxim Fig.4 Triunghiul vitezelor Ca transferul energetic să fie maxim. ceea ce arată că vui = 0 la o pompă de construcţie obişnuită. Evident.

În cazul curgerii prin rotor. Sh = vt l (30) v – viteza caracteristică. După cum se ştie. Criteriul de similitudine determinant este criteriul STROUHAL.3. Pentru turbine. mişcarea absolută din rotor este o mişcare nestaţionară. forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor se obţine în mod analog şi este: gH t∞ = Yt∞ u − ue v − ve w − wi = i + i + e 2 2 2 2 2 2 2 2 2 (29) 2.1 Determinarea relaţiilor de similitudine Se consideră două turbomaşini asemenea geometric. este raţional să se considere ca dimensiune caracteristică l diametrul rotorului D. iar ca perioadă caracteristică t – perioada de rotaţie a rotorului t = 60/n. l –dimensiune caracteristică. periodică. t – perioada.w 2 = u 2 + v 2 − 2uv cos α = u 2 + v 2 − 2uvu de unde rezultă: (26) uv u = u2 + v2 − w2 2 (27) Prin înlocuirea relaţiei (27) în ecuaţia (25) se obţine: gH t∞ u − ui v − vi w − we = Yt∞ = e + e + i 2 2 2 2 2 2 2 2 2 (28) ceea ce reprezintă forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor aplicată pompelor. care funcţionează astfel încât mişcarea fluidului în interiorul lor generează un grup de similitudine. unde n este turaţia rotorului exprimată în rotaţii pe 29 .3 Similitudinea turbomaşinilor 2.

Pentru grupul de similitudine al turbomaşinilor considerat rezultă: Q = kQ D3n unde kQ este o constantă. se utilizează ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor scrisă pentru pompe: gH t = Yt = uvu ( ) − (uv ) e u i (35) Evaluarea termenului uv u e se face în funcţie de mărimile corespunzătoare diametrului D al rotorului. numărul STROUHAL devine: Sh = vt Q 60 1 60 Q = ⋅ ⋅ = ⋅ 3 2 l πb0 D n D π b0 D n (32) Conform teoremei lui NEWTON. într-un grup de fenomene asemenea. iar b0 = b/D . Drept viteză caracteristică v se va considera componenta în plan meridian a vitezei absolute. corespunzătoare diametrului D al rotorului: v Dm = Q = π ⋅ D⋅b Q Q = 2 b π ⋅ ⋅ D 2 πb0 D D (31) unde: b – este lăţimea rotorului de diametru D. caracteristică geometriei rotorului considerat.minut. Pentru a obţine scara corespunzătoare pentru înalţimea de pompare. criteriile de similitudine de aceleaşi nume au o valoare unică pentru toate fenomenele grupului. Din relaţia (33) se obţine scara debitului sub forma: (33) Q`  D`  n` =  ⋅ Q D n  3 (34) unde: cu semnul prim sunt notate mărimile corespunzătoare maşinii model. Cu aceste mărimi caracteristice. Viteza periferică corespunzătoare diametrului D este: ( ) 30 .lăţimea relativă a rotorului. mărime constantă. iar fără acest semn sunt notate mărimile pentru maşina prototip.

pentru termenul uvu 2 ( ) e se obţine: (39) D D (uvu )e = uDvDu = uDvDcosαD = uD2 sinβ(α ⋅ cosα)D = π 2 ⋅ sinβα ⋅ cosαD ⋅ D2n2 sin + β sin( + β ) 0 0 60 D D În mod analog. 31 . Fig. este componenta în plan meridian a vitezei absolute corespunzătoare diametrului D se poate construi triunghiul de viteze mediu corespunzător acestui diametru. 2. pentru termenul uvu i se obţine: ( ) ( uv u ) i = π 2 sin β Di ⋅ cos α Di 2 ⋅ ⋅ Di n2 2 60 sin (α Di + β Di ) (40) unde: indicele Di arată că mărimile se referă la secţiunea de intrare cu diametrul caracteristic Di.u D = 2πDn / 60 (36) Componenta tangenţială a vitezei absolute corespunzătoare diametrului D sepoate scrie în felul următor: vD = 1 uvu uD ( ) e (37) Întrucât mărimea vDm. dată de relaţia (31).7 Triunghi de viteze Dacă se aplică teorema sinusului în acest triunghi de viteze rezultă: vD = u D ⋅ sin β 0 sin (α 0 + β 0 ) (38) Ţinând seama de relaţiile (37) şi (38).

deoarece intervin asemănarea geometrică şi cea cinematică a mişcării. Ţinând seama de relaţia (22). expresia cuprinsă în acolade este o constantă.Fig. 2.8 Dimensiuni caracteristice ale rotorului Deci. Constanta se va nota cu kH ceea ce permite exprimarea ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor sub forma: gH t = Yt = k H D 2 n 2 (42) La acelaşi rezultat se ajunge şi dacă se efectuează demonstraţia pentru un rotor de turbină. scara căderilor pentru două turbine asemenea este: η ' h gH ' η ' h Y '  D '   n'  = =   ⋅  η h gH η hY  D   n  2 2 (44) 32 . ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor scrisă pentru pompe devine: π 2 sin β Di ⋅ cos α Di π 2 sin β D ⋅ cos α D 2 2 2 ⋅ Di n 2 = gH t = Yt = 2 ⋅ ⋅D n − 2 ⋅ 60 sin (α Di + β Di ) 60 sin (α D + β D )  2 sin β D ⋅ cos α D  sin β Di ⋅ cosα Di sin(α D + β D ) Di 2  2 2  = π ⋅ ⋅ 1 − ⋅ ⋅ 2  ⋅ D n (41)  2 60 sin (α D + β D )  sin β D ⋅ cosα D sin(α Di + β Di ) D     În cazul unui grup de similitudine. scara înălţimilor de pompare pentru două pompe asemenea este: η h gH ' ηhY '  D '   n'  = =   ⋅  η 'h gH η 'h Y  D   n  2 2 (43) Luând în considerare relaţia (22).

Scara puterilor. este: P ' η 'h η ρ '  D '   n '  = ⋅ ⋅ ⋅  ⋅  P ηh η' ρ  D   n  5 3 (47) 3 P' η h η ' ρ '  D '   n'  = ⋅ ⋅ ⋅  ⋅  P η 'h η ρ  D   n  5 (48) Admiţând că randamentele sunt constante în cadrul grupului de similitudine format. înălţimea de pompare sau căderea la turbină şi puterea la arbore sunt: Q '  D '   n'  =   ⋅  Q D n gH ' Y '  D'   n'  = =   ⋅  gH Y  D   n  2 2 3 (49) (50) P ' ρ '  D '  5  n'  3 = ⋅   ⋅  P ρ D n (51) 33 . respectiv al turbinelor. în cazul pompelor.Pentru o pompă. puterea dezvoltată la arbore este: P = ηρ gQH = ηρ Qg Ht η η = ⋅ k Q ⋅ k H ⋅ ρD 5 n 3 = ⋅ k P ρD 5 n 3 ηh ηh ηh (46) La deducerea relaţiei de mai sus s-au utilizat expresiile: (7). (33) şi (42) din prezentul capitol. este: P= ρgQH tη h η h η ρgQH k Q k H ρD 5 n 3 = h k P ρD 5 n 3 (45) = = η η η η unde s-au luat în considerare relaţiile (33) şi (42). iar k P = k Q k H este o constantă. Pentru o turbină. scările corespunzătoare pentru debit. (8) din capitolul 1 şi (24). puterea absorbită (puterea aplicată la arbore). ţinând seama de relaţiile (6) şi (8) din capitolul 1.

Relaţiile (49). asemenea geometric cu cea dată care are diametrul rotorului D’=1 m şi care asigură un transfer energetic egal cu unitatea. (53). (54) se aplică frecvent în cazul transpunerii caracteristicilor pompelor de le o turaţie la alta. Mărimile corespunzătoare acestei maşini convenţionale sunt mărimile unitare. (51) sunt relaţiile de bază care stabilesc legătura între parametrii de funcţionare a două turbomaşini care funcţionează la regimuri asemenea. rezultă: Q ' n' = Q n H ' Y '  n'  = =  H Y n P'  n'  =  P n 3 2 (52) (53) (54) deoarece D’ = D. Aceasta conduce la definirea a două tipuri de mărimi. dacă se consideră cazul unei maşini funcţionând la două turaţii diferite. după cum se consideră H’=1J /N=1m sau Y’=1 J/Kg. Relaţiile (52).2 Mărimi unitare Pentru generalizarea rezultatelor şi compararea acestora. lichidul de lucru considerându-se acelaşi în ambele maşini şi acceleraţia gravitaţională constantă. se obişnuieşte reducerea mărimilor caracteristice de funcţionare la o maşină convenţională. Din aceste relaţii. fiind vorba de una şi aceeaşi maşină. iar acceleraţia gravitaţională constantă. astfel încât regimurile de funcţionare să fie asemenea. (51) rezultă: Q11  1  n11 =  ⋅ Q D n 1 1 =  H D 2 3 (55) 2 n  ⋅  11   n  (56) 34 . (50). 2. În cazul în care se consideră maşina convenţională cu D’=1m şi H’=1 J/N=1m. Conform definiţiei din relaţiile (49). lichidul de lucru fiind acelaşi. mărimile corespunzătoare acesteia se notează cu indicii 11.3. (50).

lichidul de lucru prin maşina convenţională este un lichid convenţional având ρ’ = 1Kg /m3. Conform definiţiei. (51). (59). din relaţiile (49).P11  1  =  P D 5 n  ⋅  11   n  3 (57) ceea ce conduce la următoarele relaţii de definiţie pentru mărimile unitare: n11 = Q11 = n⋅ D H Q D 2 (58) H (59) P = 11 P DH H 2 (60) Mărimile unitare (58). În cazul în care se consideră maşina convenţională cu D’=1m şi Y’= 1J /Kg mărimile unitare corespunzătoare se notează cu indicele 11 şi cu un asterisc. (52) rezultă: Q11 1 n =   ⋅ 11 Q n D 1 1 1 = =    Y gH  D  P11 1 1 = ⋅  P ρ D ∗ 2 ∗ 3 ∗ (61) 2 n ∗  ⋅  11   n    (62) 5 n ∗  ⋅  11   n    3 (63) ceea ce permite calculul acestor mărimi unitare în modul următor: n11 = ∗ n⋅D n⋅D = Y gH (64) 35 . (60) sunt mărimi dimensionale. În acest caz.

Q11 = ∗ Q D 2 Y P = Q D gH 2 (65) P11 = ∗ ρD Y Y 2 = ρD (gH ) 2 P 32 (66) Mărimile unitare (64). Rezultă că şi n11*. rezultă: n11 = ∗ 1 . (65). Se utilizează următoarele combinaţii prin care se asigură eliminarea diametrului: nq = n ∗ ∗ 11 ∗ 11 Q nD  Q  =   Y  D2 Y  1 2 = n Q Y 1 2 3 4 = n Q (gH )3 4 3 (68) n q = n11 Q11 nD  Q  =   H  D2 H  nD  P  = 3 Y  ρD 2Y 2  = n Q H 4 (69) n s = n11 ∗ ∗ P11 ∗     1 2 n = Y 5 P ρ 4 n = P ρ 5 4 ( gH ) (70) 36 . iar mişcarea se desfăşoară similar în cele două maşini. Comparând relaţiile (64). kH. g şi ρ pot fi incluse în constantele kH şi respectiv kP. (66) sunt mărimi adimensionale. Q11.3. 2. kP sunt constanţi în cadrul grupului de similitudine considerat. rezultând că şi mărimile unitare n11. (66) cu relaţiile (33). P11 = ∗ kP kH 32 (67) Coeficienţii kQ. deoarece maşinile sunt geometric asemenea. P11 pot fi privite ca nişte criterii de similitudine. Considerând câmpul gravitaţional cu acceleraţia constantă şi acelaşi lichid. Q11* şi P11* sunt constante în cadrul grupului de similitudine. k11 Q11 = ∗ kQ kH .3 Turaţia specifică şi turaţia caracteristică Combinaţiile criteriilor de similitudine sunt tot criterii de similitudine. (65). (42) şi (45) în ipoteza randamentelor unitare.

KVIATKOVSKI KAPLAN BULB 3 60 120 300 900 ns 36 350 300 900 1400 37 . iar ns şi n s* se numesc turaţie specifică sau rapiditate dinamică. Pentru o anumită geometrie dată a maşinii şi un anumit regim de funcţionare. crt.4 Clasificarea turbomaşinilor 2. prin intermediul mărimilor nq* şi ns* (şi a variantelor lor dimensionale n q şi n s) se poate stabili geometria maşinii la anumite valori ale parametrilor fundamentali de funcţionare. coeficienţii kQ. n [rot/min]). Turaţia n se exprimă în rot/min. P. Aceasta permite efectuarea unei clasificări a turbomaşinilor după aceste criterii. 2. D şi n şi geometria maşinii. H. Turaţia caracteristică nq poate fi privită ca turaţia unei maşini asemenea geometric cu cea dată şi care utilizează un debit egal cu unitatea pentru realizarea unui transfer energetic egal cu unitatea (Q [m3/s]. Mărimile cu asterisc sunt mărimi adimensionale. Prin intermediul lor se stabileşte o legătură între mărimile caracteristice Q. H [m]. iar cele fără asterisc sunt mărimi dimensionale. 1 2 3 4 5 Tipul turbinei PELTON FRANCIS DERIAZ .n s = n11 P11 nD  P  =   2 H D H H  1 2 = n P H 5 4 (71) Mărimile n q şi n q* se numesc turaţie caracteristică sau rapiditate cinematică. Prin urmare. Turaţia specifică ns poate fi privită ca turaţia unei maşini asemenea geometric cu cea dată şi care dezvoltă o putere egală cu unitatea asigurând un transfer energetic H=1J/N=1m. kH.4. iar puterea în kW. În tabelul de mai jos este prezentată o astfel de clasificare: Tabelul 2. Deoarece şi turaţia specifică este dimensională este necesară precizarea unităţilor de măsură care se utilizează. dată de relaţia (71).1 Clasificarea turbinelor hidraulice Nr.1 Clasificarea turbinelor hidraulice Clasificarea turbinelor hidraulice se efectuează după turaţia specifică n s. kP au valori bine determinate.

puterea utilă (6) – din capitolul 1.132 ⋅ nq 1000 H 4 1000 H 4 (73) S-a obţinut astfel legătura între turaţia specifică ns şi turaţia caracteristică.4. rezultă: ns = n H P 5 4 =n Q ρgQH ρg 1 ⋅ 5 = ⋅ n ⋅ 3 = 3. cu mărimile aferente exprimate în unităţi aparţinând sistemului SI şi considerând lichidul de lucru apă. Pentru determinarea legăturii între turaţia caracteristică şi numărul caracteristic se porneşte de la definirea turaţiei caracteristice (69) ţinând seama că în expresia ei turaţia se introduce în rotaţii pe minut.2.2 Clasificarea turbopompelor (generatoare hidraulice) Clasificarea turbopompelor se recomandă să se facă cu ajutorul numărului caracteristic. În numărul caracteristic K. iar restul mărimilor în unităţi aparţinând sistemului SI. Înlocuind în expresia turaţiei specifice (71). definit prin relaţia: K = 2π n Q 3 4 ( gH ) = 2π n Y 3 4 Q (72) Se observă că numărul caracteristic K derivă din turaţia caracteristică adimensională n q*. nq = n ⋅ Q H 3 4 = 3 2π n[rot / min] 60 Q 60 ⋅ g ⋅ ⋅ ⋅g 4 = 3 2π 60 2π (gH ) 4 3 4 ⋅ 2πn[rot / s] ⋅ Q ( gH ) 4 3 ≅ 53K (74) Există. (75) 38 . următoarele legături: n s = 3.132n q = 166 K Tipurile constructive de pompe sunt prezentate în tabelul (2.2). turaţia n se introduce în rot/s. astfel. Pentru clasificarea constructivă a pompelor se utilizează frecvent turaţia specifică n s şi turaţia caracteristică nq.

Tabelul 2.2 Tipuri constructive de turbopompe
TIPUL POMPEI Pompa cu canal lateral sau periferial Pompa centrifugă cu rotor -- lent -- normal -- rapid -- diagonal Pompa axială K 0,04 - 0,2 0,2 0,4 0,77 1,55 0,4 0,77 1,55 2,55 ns 6,9 - 35 35 69 128 257 - 69 - 128 - 257 - 423 nq 2,2 - 11 11 22 41 82 22 41 82 135

2,55 - 6,2

423 - 1034

135 - 330

2.5 Pompe centrifuge 2.5.1 Schema constructivă a unei pompe centrifuge Pompele centrifuge acoperă un domeniu larg de funcţionare K = 0,2….2,55 (ns = 35…..423, nq = 11….135). În figura 2.9 este reprezentată schema constructivă a unei pompe centrifuge.

Fig. 2.9 Pompa centrifugă

39

Rotorul 1, prin intermediul căruia se realizează transferul energetic, este fixat cu ajutorul unei pene pe arborele 2, care se roteşte în corpul cu lagăre 3. Punerea în mişcare de rotaţie se execută cu ajutorul unui motor care se cuplează la capătul liber al arborelui. Pentru a putea funcţiona, rotorul pompei ca şi conducta de aspiraţie, legată la racordul de aspiraţie 4 al pompei, trebuie să fie umplute cu lichid. Operaţia de umplere a pompei şi conductei de aspiraţie cu lichid se numeşte amorsarea pompei. Buşonul 5 serveşte pentru verificarea umplerii complete a pompei cu lichid. Când rotorul se învârteşte, lichidul existent în interiorul rotorului, sub acţiunea forţelor centrifuge, este împins spre periferie.În acest fel, se creează o deplasare de lichid dinspre intrarea în rotor spre ieşirea din rotor. Lichidul care iese din rotor trece prin statorul 6 care poate fi sau nu prevăzut cu palete. Rolul acestuia este de a dirija curentul şi a transforma o parte din energia cinetică a curentului în energie potenţială de presiune. La ieşirea din stator, lichidul este colectat în camera colectoare 7. Aceasta are rolul de a conduce lichidul de la stator spre racordul de refulare. De cele mai multe ori, camera colectoare are aria secţiunii ei transversale crescătoare în mod continuu, pentru a putea colecta întregul debit de lichid ce iese din stator. O asemenea cameră colectoare se numeşte cameră spirală. Camera colectoare se termină cu un difuzor 8 care are rolul de a transforma o parte din energia cinetică a lichidului, în energie potenţială de presiune, deoarece de regulă ne interesează ca presiunea furnizată de pompă la racordul de refulare 9 să fie cât mai mare. La trecerea arborelui prin carcasă, trebuie prevăzut un sistem de etanşare 10 care depinde de turaţia arborelui, natura lichidului vehiculat şi de eventualele restricţii privind posibilitatea contaminării mediului exterior cu mediul vehiculat. Rotorul învârtindu-se faţă de corpul pompei, există spaţii libere între rotor şi corp. Aceasta permite crearea unui curent de lichid de la ieşirea din rotor către intrarea în rotor, prin exteriorul rotorului. Pentru reducerea la minimum a acestui debit circulat, în interiorul pompei, în zona 11 se dispune un sistem de labirinturi. La demontarea pompei, pentru a asigura golirea ei de lichid în partea cea mai de jos a camerei colectoare se prevede un buşon de golire 12. Aceste elemente se întâlnesc la toate pompele centrifuge monoetajate. Există desigur şi particularităţi constructive determinate de natura lichidului vehiculat, de condiţiile de funcţionare. Din punctul de vedere al construcţiei rotorului, în practică sunt întâlnite variantele din fig. 2.10: - rotor cu paleţi liberi (deschis). Acest tip de rotor este alcătuit dintr-un butuc în care sunt încastraţi paleţii (aceştia nefiind încadraţi lateral de discurile anterior şi posterior); - rotor semideschis, alcătuit dintr-un disc pe care sunt fixaţi paleţii. Discul este dispus pe partea opusă flanşei de aspiraţie;

40

- rotor închis, paleţii sunt cuprinşi între două discuri paralele concentrice (inelul şi coroana). Pe discul anterior, în zona lui centrală se află orificiul prin care apa intră în rotor. Materialul din care se confecţionează rotorul pompei centrifuge se alege în funcţie de natura fluidului de lucru. Astfel, pentru apă dulce, rotorul se confecţionează din fontă sau din oţel; pentru apa de mare, din alamă de diferite calităţi; pentru acizi, din ceramică. O problemă serioasă care poate apărea în funcţionare este aceea a riscului de apariţie a fenomenului de cavitaţie, determinat de scăderea presiunii lichidului sub valoarea presiunii vaporilor saturaţi. Nivelul acestei presiuni depinde de natura fluidului şi de temperatura sa. În ideea îmbunătăţirii caracteristicilor de aspiraţie, s-au impus diferite forme de rotor. Astfel se întâlnesc destul de des pompe cu paleţi extinşi sau pompe cu prerotor, fig. 2.11 şi 2.12. Prerotorul preia amestecul de apă şi vapori şi creşte presiunea conducându-l apoi în rotor în condiţii optime de lucru, corespunzătoare regimului necavitant. În vederea economisirii spaţiului de amplasare la bordul navei, în special în compartimentul de maşini unde densitatea agregatelor şi a aparaturii este foarte mare, pompele folosite pe navă sunt îndeosebi de tipul cu ax vertical (fig. 2.13 a,b,c,d şi e). Acestea pot fi: cu prindere pe postament orizontal (fig.2.13 a), cu prindere direct pe tubulatură (fig. 2.13 b) sau cu prindere pe postament vertical (fig. 2.13 c). În figura 2.13 e, se prezintă şi o secţiune printr-o pompă centrifugă verticală.

Fig. 2.10 Tipuri de rotoare de pompă centrifugă: 1- paleţi curbi; 2,3- discuri

Fig. 2.11 Rotor cu prerotor

Fig. 2.12 Rotor extins

41

a)

b)

c)

d)

e)

Fig. 2.13 Pompe centrifuge verticale

2.5.2 Transmiterea puterii într-o pompă centrifugă Fie P puterea aplicată la arborele pompei. O parte din ea este consumată pentru învingerea frecării în lagăre, în sistemul de etanşare al arborelui şi prin frecarea discurilor inelului şi coroanei aparţinând rotorului de lichidul existent în carcasă. Această putere disipată mecanic se va nota prin Ppm . Putem defini randamentul mecanic al pompei:

ηm =

P − Ppm P

= 1−

Ppm P

(76)

Puterea rămasă este puterea teoretică ce se aplică rotorului. Debitul de lichid care circulă prin rotor, este:

Qt = Q + Q p

(77)

unde: Q - debitul furnizat de pompă; Qp- debitul recirculat pe la labirinturi şi cel pierdut pe la etanşarea arborelui. Considerând lichidul nevâscos, energia specifică transferată acestuia este Ht sau Yt în funcţie de modul de raportare al energiei. Puterea teoretică Pt aplicată rotorului şi transmisă de acesta lichidului nevâscos, este:

Pt = P − Ppm = ρgQt H t = ρQt H t

(78)

42

Din această putere, în realitate o parte este disipată datorită vâscozităţii lichidului. Astfel, energia specifică reală pe care o va primi lichidul la trecerea prin pompă este mai mică decât aceea teoretică, corespunzătoare lichidului nevâscos cu valoarea pierderilor hidraulice.

H = H t − ∑ hr

sau

Y = Yt − ∑ hr g

(79)

Puterea primită de lichidul real, vâscos, la trecerea prin rotor va fi:

ρgQt H t = ρQt H t
Se defineşte randamentul hidraulic ca fiind:

(80)

ηh =

ρgQt H ρQt Y Y H = = = ρgQt H t H t ρQt Yt Yt
Y Yt − ∑ ghr = =1− Yt Yt

(81)

ηh =

∑ gh
Yt

r

(82)

Din lichidul care părăseşte rotorul, o parte este recirculată pe la labirinturi, iar o parte este pierdută pe la etanşarea arborelui. Puterea transferată de rotor acestei părţi a lichidului se poate considera ca o putere consumată. Se defineşte atunci randamentul volumic ca fiind:

ηv =

Qp ρgQH ρQY Q Qt − Q p = = = =1− ρgQt H ρQt Y Qt Qt Qt

(83)

unde s-a ţinut seama de relaţia (77). Randamentul global al pompei se poate scrie astfel:

η=

Pu ρgQH ρgQH ρgQt H ρgQt H t = = ⋅ ⋅ = η v ⋅η h ⋅η m P P ρgQt H ρgQt H t P

(84)

În figura de mai jos este reprezentată schema transmiterii puterii într-o pompă centrifugă.

43

Fig. 2.14 Transmiterea puterii în pompa centrifugă

Valorile uzuale ale randamentelor parţiale sunt următoarele: ηv = 0,95…0,98; ηh = 0,6…..0.9; ηm = 0,85….0,95. Randamentele parţiale depind de turaţia specifică şi de dimensiunea pompei. 2.5.3 Influenţa unghiului paletei la ieşirea din rotor La turbopompe se obişnuieşte să se noteze secţiunea de intrare în rotor cu 1, iar secţiunea de ieşire din rotor cu 2 şi, deci, mărimile corespunzătoare acestor secţiuni fiind afectate de indicii 1, respectiv 2. Pentru analizarea influenţei unghiului paletei la ieşirea din rotor asupra formei acesteia, se va considera modelul teoretic cu număr infinit de palete de grosime infinit mică. Lichidul urmăreşte suprafaţa paletelor rotorului. Ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor (25) în acest caz are forma:

gH t∞ = Yt∞ = (uvu )2 − (uvu )1

(85)

Se admite cazul unei intrări normale care asigură un transfer energetic maxim: v u1 = 0 (86) ceea ce conduce la următoarea formă simplificată pentru relaţia (85):

gH

t∞

= Y t ∞ = (uv u )2 = u 2 v u 2

(87)

Triunghiul de viteze pentru intrarea normală este reprezentat în figura 2.15, iar triunghiul de viteze pentru ieşirea din rotor este reprezentat în figura 2.16.

44

2.Fig. se va reprezenta proiecţia paletei pe un plan perpendicular pe axa de rotaţie. egale cu 900 şi mai mari decât 900. curentul părăseşte paleta după o direcţie tangentă la suprafaţa acesteia. Se vor considera trei rotoare având aceeaşi proiecţie a paletei în planul meridian. conform unghiului constructiv al paletei la ieşire β 2 p .17 Tipuri de rotoare în funcţie de orientarea palei Rotoarele se învârtesc cu aceeaşi viteză unghiulară ω. Pentru a vedea influenţa unghiului β 2 p asupra formei paletei. Având 45 .15 Triunghi de viteze pentru intrare normală Fig. cu acelaşi unghi de intrare β 1 p şi prin care trece acelaşi debit. Fig.16 Triunghi de viteze pentru ieşire Pentru debitul nominal şi o formă cunoscută a secţiunii meridiane a rotorului. 2. 2. 2. din triunghiul de viteze (fig. iar unghiurile de ieşire β 2 p sunt: mai mici decât 900.15) rezultă: β1 p = arctg v1 Q N u1 (88) La ieşirea din rotor.

Ea are expresia: gH t∞c = Yt∞c 2 2 2 2 (vm 2 + vu22 )− (vm1 + vu21 ) v2 − v1 = = 2 2 (90) unde s-a exprimat viteza absolută în funcţie de componentele sale în planul meridian şi o direcţie tangenţială. la ieşire. odată cu mărirea lui β 2 p viteza absolută la ieşire creşte. se obţine: gHt∞ = Yt∞ = 2 2 2 2 v2 − v12 u2 − u12 w12 − w2 p2 − p1 v2 − v12 + + = + + g(z2 − z1 ) = u2vu 2 (89) 2 2 2 ρ 2 Se notează cu gH t∞c = Yt∞c componenta cinetică din energia specifică transferată lichidului. relaţia (90) devine: 2 vu 2 2 (91) gH t∞c = Yt∞c = (92) Diferenţa între energia specifică totală transferată şi energia specifică cinetică este energia specifică potenţială: gH t∞p = Yt∞p = gH t − gH t∞c 2 vu 2 v   = u 2 vu 2 − = vu 2  u 2 − u 2  (93) 2 2   46 . Creşte deci şi ponderea energiei cinetice în energia totală transferată lichidului. rezultă că. Funcţionând la acelaşi debit şi având aceeaşi secţiune meridiană.acelaşi diametru de ieşire şi aceeaşi turaţie rezultă că vitezele tangenţiale sunt egale în cele trei cazuri. Pentru construcţii uzuale: vm1 = vm 2 Luând în considerare şi condiţia (86). are aceeaşi valoare. Componenta vitezei absolute în planul meridian este tocmai înălţimea triunghiului de viteze. componenta în plan meridian a vitezei absolute. Comparând cele trei triunghiuri de viteze.din capitolul 1 şi cu relaţia corespunzătoare intrării normale (87). Dacă se consideră forma în viteze a ecuaţiei fundamentale a turbomaşinilor (28) şi se egalează cu înălţimea de pompare (4) . micşorându-se corespunzător creşterea de energie potenţială.

Gradul de reacţie a rotorului cu număr infinit de palete, definit în mod analog celui pentru întreaga maşină prin relaţia (9) din capitolul 1, va fi:

R∞ =

H t∞p H t∞

=

Yt∞p Yt∞

v   vu 2  u 2 − u 2  1 v 2   = = 1 − ⋅ u2 u 2 vu 2 2 u2

(94)

Se observă că gradul de reacţie a rotorului variază între 1 şi 0 dacă vu 2 este cuprins între 0 şi vu 2 . În figura 2.18 este reprezentată variaţia energiei specifice totale, transferate lichidului şi a componentei sale cinetice în funcţie de vu 2 .

Fig. 2.18 Variaţia energiei specifice totale în funcţie de vu 2

Din triunghiul de viteze la ieşirea din rotor se observă că situaţia vu2 = u2 corespunde unghiului de ieşire β 2 p = 90 0. Pentru vu 2 < u 2 corespunde un unghi β 2 p < 900, iar pentru vu 2 > u 2 corespunde un unghi β 2 p > 90 0. Deoarece pentru o pompă se cere obţinerea energiei în special sub formă de componentă potenţială de presiune şi nu sub formă de energie cinetică rezultă că unghiul β 2 p la ieşire este raţional să fie sub 90 0. Valorile uzuale pentru β 2 p sunt în jurul valorii de 300. Soluţiile constructive cu β 2 p > 90 0 se utilizează în cazul în care se doreşte vehicularea unor mase mari de lichid la diferenţă de presiune scăzută, ceea ce se întâlneşte mai frecvent la ventilatoare. Rotorul cu β 2 p < 900 se numeşte rotor cu palete curbate înapoi, cel cu β 2 p = 900 se numeşte rotor cu palete radiale, iar cel cu β 2 p > 900 – rotor cu palete curbate înainte.

47

2.5.4 Curbe caracteristice 2.5.4.1 Generalităţi Funcţionarea din punct de vedere energetic a unei turbopompe în reţeaua de conducte la care este cuplată este determinată de legătura ce există între mărimile Q, H sau Y,P, η, n, legătură ce poate fi materializată printr-o funcţională de forma f (Q,H sau Y,P,η,n) = 0. Datorită complexităţii acestei funcţionale, se obişnuieşte reprezentarea în plan a unei dependenţe de două variabile purtând numele de curbă caracteristică. Ca variabilă independentă se alege totdeauna debitul Q, iar ca parametru constant se ia turaţia n. Există astfel următoarele curbe caracteristice: H (Q) sau Y(Q) – curba caracteristică a înălţimii de pompare; P (Q) – curba caracteristică a puterii absorbite; η (Q) – curba caracteristică a randamentului. Ansamblul celor trei curbe caracteristice determină complet funcţionarea pompei la o anumită turaţie. De fapt este suficientă cunoaşterea a două dintre ele, cea de-a treia rezultând în urma relaţiilor de legătură ce există între mărimi. Curbele caracteristice pot fi determinate teoretic şi experimental. Determinarea teoretică a curbelor caracteristice este laborioasă şi necesită precizarea unor constante ce intervin în calculul disipaţiilor. Din acest motiv, se preferă frecvent determinarea pe cale experimentală a curbelor caracteristice. 2.5.4.2 Determinarea teoretică a curbelor caracteristice H(Q) sau Y(Q) pentru o pompă centrifugă la o turaţie constantă Pentru determinarea teoretică a dependenţei H (Q) sau Y (Q) se pleacă de la legătura ce există între înălţimea de pompare reală şi cea teoretică:

H = H t − ∑ hr

sau

Y = Yt − ∑ ghr

(95)

Va trebui să stabilim dependenţa Ht(Q) sau Yt(Q) şi

∑ h (Q ) .
r

Pentru stabilirea dependenţei Ht(Q) sau Yt(Q) se utilizează modelul teoretic de rotor cu număr infinit de palete. În acest caz, ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor (25) este:

gH t∞ = Yt∞ = (uv u ) 2 − (uv u )1

(96)

Admiţând cazul intrării normale, care asigură un transfer energetic maxim se obţine:

48

gH

t∞

= Y t∞ = (uv u )2 = u 2 v u 2

(97)

Triunghiul de viteze la ieşirea din rotor este reprezentat în figura (2.16). Turaţia fiind constantă, viteza periferică este constantă. În cazul rotorului cu număr infinit de palete curentul de lichid este perfect ghidat de către acestea, astfel încât curentul urmăreşte direcţia paletelor. La ieşire, unghiul constructiv al paletei este β 2 p . Indiferent de valoarea debitului, unghiul după care curentul relativ părăseşte rotorul este β 2 p . Componenta în plan meridian a vitezei absolute la ieşirea din rotor este: vm2 = Q πD2 b2 (98)

unde: D2 – diametrul rotorului la ieşire; b2 – lăţimea canalului rotorului la ieşire. Componenta tangenţială a vitezei absolute la ieşire rezultă din triunghiul de viteze:

vu 2 = u 2 − vm 2 ⋅ ctg β 2 P

(99)

Înlocuind relaţia (99) în relaţia (97) şi ţinând seama de relaţia (98), se obţine:

  Q gH t ∞ = Yt ∞ = u 2 vu 2 = u 2  u 2 − ctg β 2 p    πD2b2  

(100)

Rezultă că între înălţimea de pompare corespunzătoare numărului infinit de palete şi debit există o dependenţă liniară a cărei alură depinde de valoarea unghiului β 2 p , (fig. 2.19).

49

Fig. 2.19 Dependenţa H(Q) în funcţie de unghiul la ieşire β 2 p

În cazul unui număr finit de palete, ghidarea curentului nu mai este perfectă, ci există o variaţie a vitezei pe secţiunea canalului dintre palete. Aceasta conduce la micşorarea valorii uvu

( )

2

pe secţiunea de ieşire în

cazul numărului finit de palete, în comparaţie cu valoarea uvu 2 corespunzătoare numărului infinit de palete. Astfel, în cazul numărului finit de palete, energia specifică transferată lichidului este mai mică. Se poate scrie:

( )

gH t∞ H t∞ Yt∞ = = = 1+ p gH t Ht Yt

(101)

Conform modelului propus de către PFLEIDERER, acest coeficient p are valori uzuale cuprinse între 0,2 şi 0,45 şi depinde de forma şi mărimea canalului dintre palete, dar nu depinde de debit. Deoarece Ht ∞ sau Yt ∞ depind liniar de debit, rezultă că şi Ht respectiv Yt depind liniar de debit. Pentru determinarea înălţimii reale de pompare mai trebuie specificate disipaţiile. Disipaţiile într-o pompă se pot împărţi în două categorii: a) O categorie este generată de frecări (vâscozitate), modificări de secţiune şi de direcţie, fiind proporţionale cu pătratul debitului: hr1 = k1 ⋅ Q 2 (102) considerându-se un regim de curgere turbulent. b) O a doua categorie sunt pierderile prin şoc. Acestea se datorează faptului că la debite, diferite de cel nominal, unghiul de intrare al curentului:

β1 = arctg

v m1 u1

(103)

50

diferă de unghiul constructiv al paletei la intrare, β p1 . Astfel, curentul de lichid va fi obligat de către palete să-şi schimbe brusc direcţia. Apare astfel un vector viteză de şoc ws în triunghiul de viteze la intrare, când debitul curent este mai mic decât cel nominal şi vectorul vitezei de şoc care apare.

Fig. 2.20 Triunghiul de viteze la intrare

Pierderile produse de viteza de şoc sunt de forma:

hr 2 = k ⋅

ws 2g

2

(104)

Din asemănarea triunghiurilor formate (fig. 2.20) rezultă că:
 v m1 w S = u1  1 −  v Q m1 N    Q  = u1  1 −   Q N      

(105)

respectiv:

 Q hr 2 = k 2 1 −  Q N 

   

2

(106)

Disipaţiile totale din pompă sunt:  Q ∑ hr = hr1 + hr 2 = k1Q + k 2 1 − Q   N
2

   

2

(107)

Cunoscând şi dependenţa disipaţiilor în funcţie de debit, se poate construi pe baza relaţiilor (100), (101), (102), (106), (107) şi (95), curba caracteristică H (Q) sau Y(Q).

51

Fig. 2.21 Caracteristica H(Q) a pompei centrifuge obţinută analitic

În figura 2.21 s-a reprezentat numai curba caracteristică H(Q), analog procedându-se şi pentru construirea caracteristicii Y(Q). Determinarea teoretică a curbei H(Q) sau Y(Q) a pompei centrifuge necesită precizarea valorilor constantelor k1, k2 şi p care se face pe o cale destul de laborioasă, de aceea, de multe ori, se preferă determinarea experimentală a curbelor caracteristice energetice. 2.5.4.3 Determinarea experimentală a curbelor caracteristice energetice Pentru determinarea experimentală a acestor curbe, se utilizează un stand de încercări a cărui schemă este prezentată în figura de mai jos:

52

– debitmetru. având ca parametri turaţia n şi diametrul caracteristic al rotorului D. – vacuumetru. Scopul încercării energetice pe acest stand este determinarea dependenţelor H(Q) sau Y(Q). – conductă. Pe baza acestora se poate calcula înălţimea de pompare H sau Y şi puterea absorbită de pompă. – motor electric. – conductă de refulare a pompei. η(Q). – vană de reglaj. Se repetă aceste operaţii pentru alte poziţii ale vanei de reglaj 8.22 Stand pentru determinarea curbelor caracteristice ale pompei centrifuge . – rezervor deschis.Fig. – conductă de aspiraţie a pompei. se deschide complet vana 4 şi se amorsează pompa 1. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 53 . – vană. Se fixează o poziţie a vanei 8 şi se determină indicaţiile instrumentelor care determină debitul. 2. P(Q). – rezervor tampon. – manometru. Apoi se porneşte motorul electric de acţionare al pompei. puterea absorbită de la reţea. – tahometru. După montarea pompei în standul de încercare.pompă centrifugă. turaţia şi presiunile la intrarea şi ieşirea din pompă. – wattmetru.

23. Se cere curba caracteristică H(Q) sau Y(Q) la o turaţie n2 care se presupune că este mai mică decât n1. care caracterizează complet funcţionarea din punct de vedere energetic a pompei.5. Prima alternativă necesită existenţa unui stand de încercare cu posibilitatea antrenării la turaţia dorită.4 Caracteristicile turbopompelor la diferite turaţii Cunoscând caracteristicile energetice ale unei pompe la o turaţie. obţinându-se în final o diagramă de formă prezentată în figura 2. b) transpunând rezultatele cunoscute la noua turaţie. Acest lucru îl putem face în două moduri: a) efectuând încercarea pompei la noua turaţie. 2.23 Curbe caracteristice ale pompelor centrifuge Fig.24 Parabola regimurilor asemenea 2. A doua alternativă utilizează relaţiile de similitudine (52) (53). se poate calcula şi trasa şi randamentul în funcţie de debit η(Q). se trasează grafic dependenţele H(Q) sau Y(Q) şi P(Q). Presupunem că avem cunoscută curba caracteristică H(Q) sau Y(Q) a unei turbopompe la o turaţie n 1. Cu indicele 1 se vor nota mărimile corespunzătoare unui punct aparţinând curbei caracteristice la turaţia n1. În urma trasării dependenţelor menţionate.4. Conform relaţiilor (52) şi (53) rezultă: n  H 2 = H1  2  n   1 2 sau n  Y2 = Y1  2  n   1 2 (108) 54 . Fig. iar cu indicele 2 mărimile corespunzătoare unui punct omolog de funcţionare corespunzător turaţie n 2.Pe baza rezultatelor experimentale. 2. putem determina performanţele pompei la altă turaţie. (54).

2. 2. randamentul η se presupune că rămâne constant la schimbarea turaţiei.24). transpunerea se face utilizând relaţia (54) n P2 = P1 ⋅  2 n  1     3 (111) Luând în considerare relaţia (109). Fig. În cazul curbei caracteristice P(Q). rezultă: P2 = P1 3 ⋅ Q2 3 Q1 (112) adică punctele corespunzătoare funcţionării la două turaţii sunt legate între ele printr-o parabolă cubică (fig. 2.25 Parabola cubică a regimurilor asemenea La modificări ale turaţiei mai mici decât 20% din n 1.25). În cazul modificărilor de 55 .Q2 = Q1 ⋅ n2 n1 (109) Din cele două relaţii rezultă: H2 = H1 Q1 2 ⋅ Q2 2 sau Y2 = Y1 Q1 2 ⋅ Q2 2 (110) adică două puncte aparţinând curbelor n 1 şi respectiv n2 sunt puse în corespondenţă prin intermediul unei parabole cu vârful în originea sistemului de coordonate care corespunde regimurilor asemenea de funcţionare (fig.

randamentul la noua turaţie se poate calcula cu relaţia aproximativă: 1 − η 2  n1  ≅  1 − η1  n2    0 . Fig. Se alege o valoare de η = const. 2. Legătura dintre ns(CP) şi ns(KW) este următoarea: 56 .. rezultă o curbă de egal randament. sub forma unei diagrame universale.26.1 (113) În acest mod. se construiesc curbele de egal randament şi pentru alte valori ale lui η.26 Diagrame universale În zona cuprinsă în interiorul curbei η = const. Analog. randamentele au valori mai ridicate decât valoarea acceptată. Unind punctele astfel obţinute. peste care s-au suprapus curbele de egal randament şi au ca parametru diametrul rotorului D. Obţinerea unei curbe de egal randament este reprezentată în figura 2. Curba universală permite determinarea turaţiei optime de funcţionare a pompei şi stabilirea parametrilor de funcţionare ca şi a zonei optime de funcţionare la diferite turaţii.turaţie mai mari decât 20% din n 1. se pot determina performanţele energetice ale maşinii la noua turaţie punct cu punct. Se obişnuieşte să se reprezinte curbele de funcţionare ale unei pompe la diferite turaţii. iar punctele de intersecţie corespunzătoare între dreapta de η = const şi curbele η(Q) pentru diferite turaţii se proiectează pe curbele H(Q) sau Y(Q) de aceeaşi turaţie. Aceasta reprezintă dependenţele H(Q) sau Y(Q) pentru diferite turaţii.

Fig.27 ajută la definirea funcţiilor energetice ale unei pompe. randamente. Schema din figura 2.6. consumuri de energie) depinde şi este definită de reţeaua pe care o deserveşte.n s ( CP ) = n ⋅ P [ CP ] = n⋅ H54 P [ KW ] 736 = 1. 2.pentru traseul de aspiraţie: za + - pa v2 p v2 + a − ha = z i + i + i = H i γ 2g γ 2g (116) pentru traseul de refulare: 57 .27 Instalaţie cu tubulaturi şi pompă centrifugă Aplicând relaţia lui Bernoulli pentru principalele puncte ce definesc funcţionarea în reţea.15 ⋅ n H34 P [ KW ] = 1. rezultă: .15 ⋅ n s ( KW H54 ) (114) ns ( KW ) = 0.1 Caracteristici (115) Comportarea energetică a unei pompe (parametrii de lucru.85 ⋅ n s (CP ) 2.6 Funcţionarea pompelor centrifuge în reţea 2.

creşterea presiunii statice între două rezervoare cu mărimea ∆p = pr − pa modificarea nivelului de energie cinetică prin creşterea vitezei de la va la vr. . pierderile hidraulice se pot determina cu relaţiile:  l v ∑ h pr = ha + hr = ∑  λ d + ∑ ξ  2 g  a. - ∑h pr = ha + h r (119) Pentru o reţea.ridicarea lichidului pompat pe o înălţime ∆z.r  2 (120) şi deoarece: v= rezultă: Q 4Q = A πd 2 58 . Pompa poate îndeplini una sau toate cele trei funcţiuni simultan.zr + pr v2 p v2 + r + hr = z e + e + e = H e γ 2g γ 2g (117) Sarcina efectivă pe care trebuie să o asigure pompa este: H = He − Hi = zr − za + 2 pr − pa vr2 − va ∆p v2 − v2 + + ha + ha = ∆z + + r a + Σhpr (118) γ 2g γ 2g Cu indicii “a” s-au notat parametrii corespunzători punctului de aspiraţie şi cu indicii “r” cei ai refulării. dar întotdeauna în condiţiile învingerii pierderilor hidraulice de sarcină pe traseele de aspiraţie şi refulare. cu “i” intrarea în pompă şi cu “e” ieşirea din pompă. Din relaţia (118) rezultă că funcţiile energetice ale unei pompe legate la o reţea sunt: .

r  d d  r d a  (123) l (λ + d Apreciind că în domeniul de utilizare a reţelei λ ≅ constant şi Σζ = constant.krQ2). 2.pierderile de sarcină ale reţelei: H s = ∆z + kr =  l  ∑ (λ + π g  a .2  16Q  l h pr = ∑  λ + ∑ ξ  2 4 ∑  2π gd  d (121) De asemenea. sarcina ce trebuie dată de pompă este: ∆p H = ∆z + + γ 8Q 2 8Q 2  1 1  ∑r ∑ ξ ) π 2 gd 4 + π 2 g  d 2 − d 2  =   a. poate conduce la modificarea mărimii 59 .r d 8 2 ∑ζ)d 1 4  1 1  +  4 − 4  d d a   r  (125) Reprezentarea optimă a caracteristicii reţelei (vezi fig. 2 vr2 − v a Q 2  1 1  8Q 2  1 1   2 − 2= 2  4 − 4 = 2g 2 g  Ar Aa  π g  d r d a      (122) Aşadar. prezenţa unui robinet sau organ de reglaj pe reţea. a   r ∆p 8   l 1   1  1 = ∆z + + 2 ∑  λ + ∑ ξ  4 +  4 − 4 Q 2 d  γ π g  a . se defineşte drept caracteristica reţelei sau caracteristica exterioară a unui sistem pompă reţea expresia: H = ∆z + unde: ∆p ∆p + kr Q 2 = H s + kr Q 2 + ∑ h pr = ∆z + γ γ (124) ∆p .28 a şi d) va cuprinde atât domeniul normal de utilizare a reţelei în regim de refulare către rezervorul respectiv (H=Hs + krQ2). cât şi cazul în care sensul circulaţiei s-ar inversa la golirea rezervorului prin reţea (H=Hs .sarcină statică γ 2 k r Q . De asemenea.

2. prin modificarea formei caracteristicii reţelei. Se numeşte caracteristică interioară (sau caracteristica maşinii) reprezentarea grafică H = f(Q) pentru maşina hidraulică respectivă care.2. a) b) c) 60 . ai organelor de reglaj. Alegerea optimă. procedeul cel mai simplu. mai există o a doua cale. Dacă această situaţie nu poate fi obţinută direct prin alegerea unei pompe corespunzătoare. aşa după cum am văzut. 2. iar cele trei curbe prezentate corespund la trei grade diferite de închidere a unui asemenea organ.constantei kr. din punct de vedere economic. în sensul dorit (vezi fig.28 c). poate fi determinată pe cale analitică sau pe cale experimentală. punctul de funcţionare (vezi fig. operaţie ce se poate face prin schimbarea constantei kr. va avea loc atunci când punctul de funcţionare F se găseşte în zona de randament maxim al pompei (vezi fig.28 b). Cum prin funcţionarea unei pompe racordată la o reţea este evident că acestea vor lucra în aceleaşi condiţii de debit şi sarcină. operaţie care conduce la glisarea punctului de funcţionare pe caracteristica pompei.28 b şi c) corespunzător se va găsi la intersecţia reprezentărilor grafice ale caracteristicilor interioară şi exterioară. este cel al modificării mărimii coeficienţilor de rezistenţă locală ζ.

7 Cuplarea pompelor centrifuge 2. 2. cuplarea se poate face şi în serie-paralel sau paralel-serie. În principiu.7.28 Caracteristicile de funcţionare ale pompei şi instalaţiei 2. acestea fiind montaje destul de complexe.d) e) Fig. dar care permit o apreciabilă supleţe a grupului de pompe. în funcţie de cerinţele variabile ale consumatorilor de pe reţea. Fig.1 Generalităţi Cuplarea a două sau mai multe pompe este des utilizată în practică. Dacă sunt mai mult de două pompe.29 Moduri de cuplare a pompelor centrifuge a) cuplare în paralel b) cuplare în serie 61 . există două moduri de cuplare a pompelor şi anume: în paralel şi în serie. fie pentru a spori debitul sau presiunea într-o instalaţie existentă. fie pentru o mai suplă utilizare a capacităţii de pompare. 2.

iar debitul obţinut prin montaj este Qc=Q1+Q2 (prima condiţie este o consecinţă a autoechilibrării sistemului pompe reţea. 2. 62 .29 a). iar caracteristica cuplajului se obţine prin însumarea debitelor corespunzătoare la diferite sarcini (curba P1 + P2 obţinută prin dublarea absciselor curbei de sarcină a unei singure pompe). Dacă cuplarea pompelor se face la o reţea cu caracteristica cunoscută R1. Din schema de montaj se observă că în timpul cuplării. atunci Cs este punctul de funcţionare al unei singure pompe independente pe reţea şi Fc cel al cuplajului (parametrii de lucru Hc şi Qc). ansamblul de pompe se comportă ca şi cum pe reţea ar funcţiona o maşină unică având caracteristica de sarcină P1 + P2. Fig. sarcina cuplajului este aceeaşi cu sarcinile celor două pompe. cu ajutorul caracteristicilor interioare ale pompelor şi există două tipuri de cuplare: pompe identice şi pompe diferite.2. Schema de montaj este prezentată în figura de mai jos (2. Cele două pompe fiind identice vor avea aceeaşi caracteristică interioară (P1.30. a doua – a legii de continuitate a masei aplicată fluidului în mişcare).P2). Hc = H1 = H2.7. Analiza comportării cuplajului se face grafic.30 Analiza cuplării în paralel a două pompe centrifuge identice Graficul cuplării a două pompe identice în paralel este reprezentat în figura 2. În consecinţă.2 Cuplarea în paralel Cuplarea în paralel a două sau mai multe pompe are drept scop principal mărirea debitului trimis pe o reţea.

31 Dependenţa caracteristicilor cuplajului în paralel în funcţie de forma reţelei Din figura 2. 2. orice cuplaj în paralel conduce şi la o sporire a sarcinii. definită şi ea de forma caracteristicii reţelei. adică dacă reţeaua dispune de rezistenţe locale mici şi de pierderi specifice liniare mici. Deci. Se defineşte drept randament al cuplajului raportul dintre puterea utilă a cuplajului (corespunzător debitului Qc şi sarcinii Hc) şi puterea consumată de cele două pompe: η CP = γQ C H C P1 + P2 1 2 (126) Cum în timpul cuplajului cele două pompe lucrează în F. În acelaşi timp. Fig. iar debitul livrat de fiecare din ele este QF = QC şi randamentele sunt η1 = η 2 = η rezultă: P1 = P2 = γQF QC 1 γQC H C = η 2 η (127) 63 .Rezultatele obţinute prin cuplare sunt direct determinate de forma caracteristicii reţelei deservite de cuplaj.31 rezultă că la o reţea de tipul R2 sporul de debit ∆Q2 este mai mic decât ∆Q1 ce corespunde unei reţele de tipul R1. creşterea debitului livrat unei reţele prin cuplarea în paralel a două pompe devine rentabilă numai dacă caracteristica exterioară a reţelei este de tip lent R1.

(2. În consecinţă. Fig.32) rezultă că pentru anumite zone (deasupra sarcinii maxime a pompei celei mai mici – punctul Pc). caracteristica cuplajului se obţine în mod asemănător. În cazul cuplării în paralel a două pompe având caracteristici interioare diferite. cuplajul este raţional numai pentru reţelele ale căror caracteristici întretaie caracteristica cuplajului pe ramura PcFc.deci. pentru sarcini ale cuplajului Hc > Hcritic = Hpc. randamentul cuplajului este egal cu randamentul total al tipului de pompă folosit corespunzător punctului de funcţionare F. la cuplarea în paralel a două pompe identice. pompa mai slabă P1 funcţionează pe caracteristica de frânare şi apar întoarceri de fluid prin ea.32 Analiza cuplării în paralel a două pompe centrifuge diferite Din diagrama cuplajului fig. 2. Această situaţie este o consecinţă a faptului că. randamentul cuplajului în paralel este: η CP = γQC H C =η 1 γQC H C 1 γQC H C + 2 η 2 η (128) Aşadar. adică pentru sarcini 64 . (Hc = H1 = H2 şi Qc = Q1 + Q2). prin însumarea debitelor celor două pompe la sarcină constantă. caracteristica cuplajului este situată sub caracteristica pompei mai mari.

randamentele cuplării în paralel a două pompe diferite va fi: η CP = γQ C H C QC = γQ1 H C γQ 2 H C Q1 Q 2 + + η1 η2 η1 η 2 (129) În concluzie.29 b) se observă că agregatele sunt montate unul după altul ceea ce înseamnă că debitul ce trece prin pompe este acelaşi (Qc = Q1 = Q2). adică se însumează debitele tuturor pompelor şi se obţine o caracteristică rezultantă a cuplajului. Din schema de montaj (fig.Hc < Hcritic. Dacă există mai mult de două agregate în cuplaj. 2. punctul de funcţionare se va situa între caracteristicile celor două pompe (Fc) ceea ce înseamnă că debitul livrat este mai mic chiar decât cel al unei singure pompe ce ar lucra separat pe reţea. două pompe cuplate în paralel se comportă ca şi cum ar exista o singură pompă având caracteristica P1 + P2. iar sarcina cuplajului este dată de suma sarcinilor produse de fiecare pompă în parte (Hc = H1 + H2). deci se însumează ordonatele aferente fiecărui debit în parte. Aici pot fi realizate două categorii de montaje: cu pompe diferite şi pompe identice. În acest fel. F1 şi F2 vor reprezenta punctele de funcţionare ale celor două pompe în timpul cuplajului şi reportarea acestora va conduce la cunoaşterea randamentelor corespunzătoare. procedeul de lucru este acelaşi. În figura 2. Randamentul cuplajului se determină în mod asemănător.7. 65 . Principiul de construcţie a caracteristicii respective este acelaşi ca mai sus. în caz contrar. Caracteristica cuplajului va reflecta particularităţile fiecărui participant la cuplaj.33 este reprezentată schema determinării caracteristicii cuplării în serie a două pompe identice.3 Cuplarea în serie Cuplarea în serie a pompelor centrifuge se face – în principiu – cu scopul de a mări sarcina hidraulică a fluidului debitat de ansamblu. ţinându-se seama că în acest gen de cuplare Hc = H1 + H2. 2. ducându-se o paralelă la nivelul sarcinii Hc a cuplajului.

şi cum F este punctul de funcţionare a fiecăreia din pompe în timpul cuplajului (adică Qc = Q1 = Q2 şi Hc = H1+H2 = 2H1 = 2H2) iar η1 = η 2 = η . (fig. 2. Cuplarea în serie deşi are ca scop principal sporirea sarcinii.34). 2. se obţine: 66 .Fig. Fig. conduce şi ea la o mărire a debitului trimis pe reţea. 2.34 Dependenţa caracteristicilor cuplajului în serie funcţie de forma reţelei Randamentul cuplării în serie este definit asemănător celei în paralel.33 Analiza cuplării în serie a două pompe centrifuge identice Din caracteristica interioară a cuplării rezultă şi aici că eficacitatea montajului depinde de forma caracteristicii reţelei.

adică însumarea sarcinilor corespunzătoare la diferite debite (Hc = H1+H2 şi Qc = Q1 = Q2). De asemenea şi aici apare un punct critic Pc determinat de un debit Qcr şi care marchează începutul unei zone unde rezultatul cuplajului este neraţional.35 Analiza cuplării în serie a două pompe centrifuge diferite Randamentul cuplajului este: η CS = γQ C H C HC = γQ1 H 1 γQ 2 H 2 H1 H 2 + + η1 η2 η1 η 2 (131) 67 .35. Construcţia caracteristicii cuplajului se face după aceleaşi principii.η CS = γQ C H C γQ C H C = =η γQ1 H 1 γQ 2 H 2 P1 + P2 + η1 η2 (130) Cuplarea în serie a două pompe diferite este reprezentată în fig. 2. o parte din sarcina furnizată de pompa mai puternică P2 este folosită pentru a compensa funcţionarea celeilalte pompe pe ramura negativă a curbei de sarcină. 2. Fig. în domeniul debitelor mai mari decât debitul de sarcină nulă. deoarece sarcina obţinută prin cuplaj este mai mică decât cea furnizată de o singură pompă ce ar lucra independent pe reţea. În această zonă.

2.. Fig.1 Construcţie şi funcţionare Este cunoscut faptul că la disc în rotaţie există o limită a vitezei periferice. determinată de rezistenţa materialului din care este executat acesta. Cuplarea în serie se poate efectua şi cu mai mult de două pompe.şi depinde. fonta obişnuită admite viteze tangenţiale de ordinul u 2 = (50.8..52) m / s .8 Pompe centrifuge cu mai multe etaje 2. prin urmare. de poziţia punctului de funcţionare a cuplajului şi de randamentele corespunzătoare ale celor două pompe. dar cu oţeluri aliate (pe bază de crom) sau alte aliaje speciale se poate ajunge la viteze până la u 2 = (500. adică însumarea sarcinilor. Din relaţia (42) rezultă că sarcina maşinii este proporţională cu pătratele ω ⋅ D2 π ⋅ n = ⋅ D2 se obţine: diametrului rotorului şi turaţiei. 2. modul de tratare a operaţiei fiind asemănător.. la care rotoarele înseriate au fiecare o caracteristică interioară specifică.36 Variaţia randamentului în funcţie de turaţia specifică 68 . Astfel. iar caracteristica agregatului rezultă din însumarea acestora.. şi cum u 2 = 2 60 2  60  u 2 2 HT = K H D n = K H D   = const ⋅ u 2  π  D2 2 2 2 2 2 2 (132) ceea ce înseamnă că sarcina teoretică maximă este limitată de viteza periferică a rotorului. O aplicaţie a utilizării acestui gen de cuplaj o constituie pompele cu mai multe etaje.550)m / s .

2. pe de altă parte de vitezele periferice indicate mai sus). se impune construirea unor pompe cu mai multe etaje la care rotoarele sunt utilizate în serie (fig. rezultă că pentru obţinerea unor sarcini mari şi foarte mari. Drept urmare. Adoptând drept limită inferioară această valoare şi utilizând expresia de definiţie a turaţiei specifice.5). 2.046 ⋅ 4 ⋅ n 4 / 3 ⋅ Q 2 / 3 (135) Fig. pompele cu un singur rotor nu corespund deoarece sarcinile produse de acestea sunt de ordinul a (0 . randamentul este foarte mic ceea ce înseamnă că pompa devine neeconomică. Cum se observă din diagrama pentru turaţii specifice inferioare mărimii n q =10(ns = 36.37 Secţiune prin pompa centrifugă cu trei etaje Fig.6 − 0 .37). 69 .38 Soluţie constructivă de pompă centrifugă cu rotor dublu Cum turaţiile motoarelor electrice sunt impuse (pe de o parte de gama uzuală de fabricaţie.În figura 2.8 )10 6 N / m 2 .36 este reprezentată diagrama de variaţie a randamentului total al pompelor centrifuge în funcţie de turaţia specifică. 2. se obţine condiţia: n Q H 3/ 4 ≥ 10 (133) adică pentru debitul minim: Q min im ≥ 100 H 3/ 2 ` n2 (134) iar pentru sarcina maximă: H max ≤ 0.

38) la care în afară de obţinerea unor debite ridicate se mai realizează şi o autoechilibrare a forţelor de împingere axială produse de devierea curentului de lichid la trecerea prin rotor. Cerinţele producerii unor debite şi sarcini ridicate pe un singur agregat au impus utilizarea unor soluţii constructive ca cele din figura 2. dar s-au construit agregate şi cu 30-32 etaje. apare şi în acest caz necesitatea utilizării unor soluţii constructive corespunzătoare. asemănătoare cuplării în paralel a pompelor. cum ambele valori sunt limitate (după cele arătate mai sus) şi în plus alegerea unor viteze ridicate de circulaţie ale lichidului prin rotor ridică probleme din punctul de vedere al fenomenului de cavitaţie. 2.În acest fel. 2. se pot atinge sarcini la refulare de ordinul a 250-300 bar. dar şi cu diametrul de ieşire din rotor D2.000) m 3 / ora şi sarcini de 250 .39 Soluţii constructive de pompe centrifuge cu mai multe etaje prin montarea rotoarelor în serie şi în paralel 70 . Din ecuaţiile de bază ale turbomaşinilor rezultă că debitul este proporţional cu turaţia n.39 unde rotoarele montate în serie şi în paralel pot conduce la realizarea unor debite de (125.300 bar.000 − 150. turaţii specifice sensibil constante pe etaj şi având mărimile dictate de obţinerea unor randamente cât mai bune (de obicei nq = 30…35) etc. iar modul de analiză a funcţionării acestui tip de construcţie se face asemănător celui utilizat la cuplarea în serie a pompelor centrifuge. Fig. se pot folosi rotoare mici cu turaţii specifice ce conduc la randamente ridicate. În acest fel. Soluţia cea mai rapidă este a rotoarelor duble (fig. În mod curent se întâlnesc pompe cu 2-20 etaje. Numărul necesar de etaje este definit de diferite criterii. cum ar fi: viteze periferice u 2 egale.

40. 2. 4. 9 .postament. 7. presiunea lui crescând după fiecare etaj. în care este prezentată o maşină multietajată complet echipată cu toate elementele componente. Lichidul de lucru este antrenat pe rând de fiecare rotor. 8. Maşinile centrifuge nu sunt în general autoamorsabile. 2-dispozitiv de dirijare. fără pierderi prin şoc.40 Pompă centrifugă multietajată Pompele centrifuge multietajate sunt prevăzute cu mai multe rotoare fixate pe acelaşi arbore. Pentru a fi puse în funcţiune este necesară umplerea tubulaturii de aspiraţie cu lichid sau evacuarea aerului de pe tubulatura de 71 . Fig. să fie aproximativ egală cu produsul dintre presiunea rezultată pe un rotor şi numărul de rotoare (de etaje). 3. 10 lagăr de rostogolire. 2. aşa cum se arată în fig.Dispozitivele de dirijare existente la aceste tipuri de generatoare hidraulice au rolul de a prelua. 5. 6 .orificiu de drenare.rotor.presetupă.orificiu de refulare. ajungându-se astfel ca după ultimul rotor. În figură s-au făcut notaţiile: 1.orificiu de aspiraţie. apa de la ieşirea din rotor şi de a o dirija către ieşire sau spre intrarea în rotorul următor.prize pentru manometre. la ieşirea din pompă.şurub de strângere.

9 Aspiraţia pompelor centrifuge 2.1 Procesul de aspiraţie Procesul de aspiraţie sau ridicarea lichidului din rezervorul de alimentare la pompă are loc – în mod normal – datorită depresiunii ce se formează în rotor în timpul funcţionării.funcţionarea cu valvulă cu reţinere pe aspiraţie.81⋅10.9. 72 . staţia de amorsare cuprinde în structura sa o pompă volumică sau un ejector. Fig.funcţionarea cu staţie de amorsare. 2. . .333m.aspiraţie până ce fluidul de lucru inundă statorul. înălţimea teoretică maximă de aspiraţie ar fi: p H asp = a având limita când p a = 760 mmHg = 9. . γ Hasp = 10. 2.funcţionarea înecată.cuplarea pe acelaşi arbore pe care este fixat rotorul pompei centrifuge a unei pompe cu inel de apă.41 Traseul de aspiraţie a unei pompe centrifuge Dacă pa este presiunea din rezervorul de aspiraţie şi admiţând că depresiunea din rotor ar atinge vidul.333N/ m2 . În general. Cele mai des întâlnite soluţii de realizare a amorsării sunt: .

Pe traseul de aspiraţie pot fi fixate trei puncte de control şi anume: a) la nivelul de aspiraţie. 0) la nivelul cel mai ridicat al traseului de aspiraţie. dacă pb este presiunea atmosferică. 1) imediat după intrarea lichidului în rotor.41 este reprezentat traseul de aspiraţie al unei pompe centrifuge ce aspiră dintr-un rezervor având presiunea atmosferică interioară pi . presiunea la nivelul de aspiraţie este: pa = pi + p b . Luând ca plan de referinţă nivelul lichidului din rezervorul de aspiraţie. sarcina hidraulică la intrarea în circuitul de aspiraţie va fi: Ha = 2 pa va + γ 2g (136) Aplicând relaţia lui Bernoulli pentru celelalte două puncte ale traseului. rezultă: 2 2 p1 v12 p a va p0 v0 + = + + H asp + ∑ hra = + + H asp + ∑hra + hrir γ 2g γ 2 g γ 2g (137) unde: Hasp – înălţimea de aspiraţie a pompei (măsurată până la nivelul superior al conductei de aspiraţie) Σ hra – pierderile liniare şi locale de sarcină prin frecare hidraulică pe traseul de aspiraţie. este posibil ca 73 . rezultă înălţimea de aspiraţie: H asp p a − p1 v12 = − (1 + ζ ) − ∑ hra γ 2g (139) S-a apreciat că va ≅ 0 ceea ce de fapt corespunde majorităţii situaţiilor practice unde aspiraţia se face din rezervoare cu lichidul în repaus. hrir – pierderea de sarcină la intrarea lichidului în canalele rotorului.În figura 2. În consecinţă. aceste pierderi pot fi scrise sub forma: hrir = ζ ⋅ v12 2g (138) ζ = coeficient de rezistenţă locală.

astfel. coeficientul de cavitaţie. se poate adopta exprimarea lor în funcţie de sarcina efectivă a maşinii după relaţia: v2 v2 v2 +ξ = (1 + ζ ) =σ ⋅H 2g 2g 2g unde σ se numeşte coeficient de cavitaţie. ca de exemplu: a = 2. H asp max = p a − p1 v2 − (1 + ζ ) 1 − ∑ hra γ 2g (140) Se observă că în relaţia obţinută apar o serie de termeni ce sunt independenţi de caracteristicile constructive sau funcţionale ale unei pompe centrifuge şi o a doua categorie – ce depind de acestea. expresia analitică a turaţiei specifice.va ≠ 0 dacă aspiraţia se face dintr-un râu sau dintr-un canal cu lichidul în mişcare.THOMA a = 2.ESCHER-WYSS Cercetări mai amănunţite au subliniat că şi coeficientul “a” depinde de turaţia specifică.0001 . rezultă că înălţimea maximă de aspiraţie este definită de condiţia p 1 = pv (pv este presiunea absolută de saturaţie a lichidului la intrarea în pompă). Valoarea maximă teoretică a acestei înălţimi ar corespunde atingerii depresiunii statice complete în punctul 1.29 ⋅ 0.16 ⋅ 0. adică p1 = 0.STEPANOFF a = 2.0001 . este proporţional cu turaţia specifică a maşinii: σ = a ⋅ ns4 / 3 (143) a – coeficient de proporţionalitate. pentru ultimii. se obţine: 74 . înlocuindu-se în relaţia (143). Cum este cunoscut că limita reală a depresiunii într-un lichid în mişcare este impusă de apariţia fenomenului de cavitaţie. S-au propus diferite valori pentru coeficientul de proporţionalitate.0001 .20 ⋅ 0. Aşadar: (141) H asp max = pa − pv − σH − ∑ hra γ (142) În urma cercetărilor experimentale s-a ajuns la concluzia că σ.

[ ] σ= H aspdisp H 2. totuşi. înălţimea utilă de aspiraţie este: (146) H asp = pa − pv − σ lim H − ∑ hra γ (147) 75 . n Q  10  ⋅ σ =  C  H   4 3 (144) unde: n – turaţia pompei [rot/min] Q – debitul de lucru m 3 / s C – coeficientul de cavitaţie al lui Rudnev.. Există mai multe procedee de calcul a înălţimii utile de aspiraţie. Astfel.2. apariţia cavitaţiei devine posibilă şi este necesar ca înălţimea efectivă de aspiraţie să se calculeze lăsându-se o rezervă de cavitaţie.4)σ În acest fel. cum ca urmare a distribuţiei variate a vitezelor pe secţiunea de intrare în canalele rotorului. relaţia (142) este valabilă pentru o linie de curent ce pătrunde în rotor cu viteză v1 .. este posibil să se ajungă în unele locuri la viteze locale mai mari decât mărimea v1 de calcul. C = 600…800 pentru n s = 50…80 C = 800…1.2 Înălţimi de aspiraţie (145) Relaţia de calcul (142) conduce la determinarea înălţimii de aspiraţie maxime disponibile pentru o pompă Haspmax. Unele lucrări definesc un coeficient critic (sau limită) de cavitaţie σ lim .9. valoarea acestui coeficient poate fi indicată de constructorul pompei sau poate fi calculată cu relaţia: σ lim = (1.000 pentru n s = 80…150 Coeficientul de cavitaţie σ are o semnificaţie mult mai precisă decât ceea ce apare în relaţia (143) fiind – în realitate – un raport între înălţimea de aspiraţie disponibilă şi înălţimea de pompare a agregatului. Hasp mărime ce este determinată de unele aspecte caracteristice ale procesului efectiv de intrare a lichidului în rotor. nu aceasta este şi înălţimea utilă de aspiraţie.1.

adică de presiunea interioară din rezervor (pi) şi de presiunea atmosferică (pb).. din relaţia (147)..60)°C.333 [N/m] – este presiunea standard la nivelul mării. iar pompa va trebui montată sub nivelul rezervorului de aspiraţie sau presiunea interioară din rezervor trebuie sporită până la valoarea la care inegalitatea din relaţia (150) se inversează. Se observă.4 ⋅ 10 −5 ⋅ z ) (149) unde: p0 = 9.81⋅10. Pentru rezervoarele deschise pi=0.. Hasp = 0. Astfel. z [m] – diferenţa de nivel (altitudinea locului) Un alt parametru important în definirea înălţimii de aspiraţie este presiunea de vaporizare pv care depinde mai întâi de natura lichidului şi de temperatura acestuia.. Presiunea atmosferică depinde de altitudinea locului unde este montată pompa şi de condiţiile meteorologice şi se calculează cu relaţia: pb = p 0 (1 − 2. iar pentru temperaturi mai ridicate Hasp < 0.75H asp max (148) Rezultatele obţinute sunt cu totul acoperitoare. Spre exemplu dacă în general pentru apă la temperatura de (5.10)°C înălţimea utilă de aspiraţie a unei pompe este de (6. Cazul în care înălţimea de aspiraţie devine negativă indică faptul că pentru împiedicarea apariţiei cavitaţiei trebuie realizată la aspiraţia în pompă o presiune statică care să mărească presiunea de lucru în rotor peste limita periculoasă.7) m. 76 . Pentru calculul efectiv se folosesc tabele sau diagrame pv = f(Φ) şi se poate vedea că ponderea acestui termen este ridicată în definirea valorii Hasp.. că înălţimea utilă de aspiraţie depinde în principal de presiunea p a = p i + p b din rezervorul din care aspiră pompa. dacă în relaţia (147): pv p a > − σ lim H − ∑ hra γ γ (150) atunci Hasp < 0..Alte lucrări propun (mai ales dacă se lucrează cu lichide calde) calcularea directă cu relaţia: H asp = 0. la temperaturi de (50. dar pot conduce uneori la valori neeconomice subevaluate pentru înălţimile utile de aspiraţie.

necesară funcţionării pompei fără cavitaţie” 2  p + pb va pv   p + pb − pv v12  NPSH=  i + − − H1g − ∑hra  =  1M + + z1  (152)  γ    γ 2g γ 2g min  min  Valoarea pentru NPSH la un moment dat şi o turaţie dată este specificată de către constructorul pompei. 2. definită ca “valoarea minimă a înălţimii totale absolute nete (micşorată cu înălţimea potenţială a vaporilor lichidului) la intrarea în pompă.2.9. 2. Principiul de calcul se bazează pe două noţiuni şi anume: a) Înălţimea netă absolută la aspiraţie NPSHi (Net Positive Suction Head).42) NPSH i = 2 pi + pb va p + − v − H1 g − ∑ hra γ 2g γ (151) Fig. s-a impus pe plan internaţional utilizarea unei alte metode de calcul a înălţimii de aspiraţie.42 Schemă de calcul al parametrului NPSH b) Înălţimea totală netă absolută la aspiraţie NPSH. definită ca “înălţimea totală absolută netă (micşorată cu înălţimea potenţială a vaporilor lichidului pompat) la intrarea în pompă şi raportată la planul de referinţă al pompei (fig.3 Calculul înălţimii de aspiraţie În ultimii ani. raportată la planul de referinţă al pompei. În aceste condiţii: 77 .

dar necesită cunoaşterea mărimii termenului NPSH determinat numai de constructorul pompei. redusă ceea ce înseamnă trecerea prin rotor a unor debite mari. caracteristicile de debit.43) se observă că până la o anumită valoare limită admisibilă a înălţimii de aspiraţie. 2.44 Influenţa debitului critic asupra parametrilor pompei centrifuge În diagrama din fig. Atingerea înălţimii critice de aspiraţie Hasp.cr conduce la o scădere a parametrilor de lucru.43) este reprezentată influenţa înălţimii de aspiraţie asupra parametrilor de lucru ai unei pompe centrifuge funcţionând la turaţie constantă n = constant. Cum odată cu creşterea debitului pierderile de sarcină pe conducta de aspiraţie se 78 . Cavitaţia poate apărea şi atunci când o pompă funcţionează la o presiune de refulare.H ' asp max = H 1g max 2 pi + p b v a p v = + − − ∑ hra − NPSH γ 2g γ (153) ' ' iar H asp < H asp max este: ' H asp = H1g = 2 pi + pv va pv + − − ∑ hra − NPSHi γ 2g γ (154) Metoda de calcul este foarte simplă. Fig. sarcină şi randament rămân constante. În figura (2.43 Influenţa înălţimii de aspiraţie asupra parametrilor pompei centrifuge Fig. 2. (2.

10 Reglarea funcţionării pompelor centrifuge în instalaţii Prin reglare se înţelege modificarea parametrilor de lucru ai unei maşini hidropneumatice.11 Pompa axială 2. În acest caz. 2. astfel încât aceasta să facă faţă regimurilor variabile de sarcină şi debit cerute de reţeaua deservită. de ordinul 1.reţea.45. iar vitezele de trecere prin rotor sporesc. pompele axiale se remarcă prin simplitate. energia specifică de presiune nu se obţine prin efectul forţelor centrifuge. este posibil de multe ori să nu se găsească pentru o reţea dată tipul de pompă potrivit. Procedeele practice de reglare pot fi grupate în două categorii: procedee de reglare permanentă şi procedee de reglare temporară.11. rezultă că există un debit critic Qcr la care pompa intră în regim cavitaţional (fig 2. 79 . Reglarea temporară este cerută de modificarea condiţiilor de lucru ale unui ansamblu pompă .5 – 23 mH2 O. Atingerea acestui regim înseamnă scăderea bruscă a sarcinii şi randamentului şi trecerea pompei în condiţii de funcţionare ce pot conduce la distrugerea rapidă a rotorului acesteia. se pot corecta parametrii de lucru ai maşinii cu unul din procedeele de reglare permanentă.1 Principiul constructiv şi funcţional În pompele axiale procesul de lucru se deosebeşte de cel din pompele centrifuge prin faptul că fluxul fiind axial.măresc ∑ hr = f (Q 2 ) sarcina pompei scade.44). 2. Domeniul de lucru este acela al debitelor mari şi foarte mari (750…66. Randamentele hidraulic şi global la rapidităţi mari sunt superioare pompelor centrifuge. O construcţie clasică este reprezentată în figura 2.000) m 3 / h şi al înălţimilor de pompare mici. ci printr-o transformare (parţială) a energiei specifice cinetice în canalul interpaletar. Astfel. Din punct de vedere constructiv. atunci când debitul şi sarcina se schimbă în timpul exploatării. deşi pompele centrifuge se construiesc în serie şi există numeroase tipuri constructive cu parametrii de lucru destul de diversificaţi.

1
6 5 3 2 4

7

a)

b)
Fig. 2.45 Pompa axială

Conversia mecano-hidraulică apare ca urmare a interacţiunii palelor rotorului cu vâna de lichid, interacţiune care are aceeaşi natură cu cea care apare la funcţionarea propulsoarelor. Din această cauză, aceste pompe se mai numesc şi propulsive. O pompă axială de tipul celei prezentate în fig. 2.45 a este formată dintr-o carcasă cilindrică 6 în interiorul căreia este amplasat rotorul 3. Acesta are un butuc 2 în care sunt prinse palele profilate hidrodinamic. Jocul radial foarte mic dintre vârful palelor şi carcasă se adoptă astfel încât scăpările pe la vârful palelor să fie reduse. Palele rotorului pot fi fixe sau reglabile. Rotorul pompei este amplasat între două aparate, unul director şi celălalt redresor, formate din pale profilate hidrodinamic, fixate de carcasă, reperele 4 şi 5. La pompele şi ventilatoarele axiale, aparatele directoare (numite şi dispozitive de dirijare) se montează numai înainte de rotor (reper 4 în fig. 2.45 a). Antrenarea rotorului se face prin arborele 1 care străbate carcasa. Reperul 7 reprezintă cotul de legătură al galeriei de refulare. Modul în care se transmite energia de la rotor la fluid este total diferit de cel al pompelor centrifuge, deoarece la pompele axiale particulele de fluid nu se deplasează radial, ci numai axial pe suprafeţe cilindrice concentrice. Statorul sau aparatul redresor 5 se prevede la pompele axiale proiectate a funcţiona în zona inferioară a domeniului de rapidităţi. Majoritatea pompelor axiale de puteri mici şi mijlocii au paletele cu pas fix. La cele de puteri mari, pentru asigurarea unui randament bun la diferite regimuri de încărcare, rotoarele se execută cu pas variabil.

80

2.11.2 Fluxul prin pompa axială Se consideră cazul unei pompe echipate atât cu aparat director, cât şi cu stator pentru care se reprezintă în plan o secţiune cilindrică în rotor la raza r. Din reţeaua de profile anterotorice, rotorice şi statorice se reprezintă pentru simplificare câte un singur profil (fig. 2.46)

Fig. 2.46 Schema fluxului prin pompa axială

În punctul 1 la bordul de atac al paletei rotorice viteza absolută v1 rezultă din compunerea vitezei periferice u 1 cu viteza relativă w1 tangentă la paletă. O intrare fără şoc va fi asigurată când viteza de ieşire din aparatul director v 01 va coincide ca direcţie cu v1 ; tot din acest considerent, la intrarea în aparatul director se ia α 0 = 90 0 . La ieşirea din rotor în punctul 2, viteza w 2 tangentă la bordul de fugă conduce prin compunere cu u 2 , la viteza absolută v 2 cu care fluidul intră în stator. Aici, o parte din energia cinetică a curentului se transformă în presiune; concomitent, funcţia statorului este de redresare a fluxului de lichid în direcţie axială, prin anularea componentei tangenţiale a vitezei v 3 . La maşinile cu mai multe etaje (cazul ventilatoarelor axiale cu două etaje şi al compresoarelor axiale) statorul îndeplineşte şi rolul de dirijare către rotorul următor. Triunghiurile de viteze pe paleta rotorică diferă de la o rază la alta din cauza modificării corespunzătoare a vitezei tangenţiale u = r⋅ω. Pe de altă parte, relaţia energiei specifice teoretice, transmisă lichidului în absenţa aparatului director ( v1 = v a ; v u1 = 0) , este identică cu cea de la pompele centrifuge:

81

Y = gH t = uvu 2 = ω ⋅ r ⋅ vu 2

(156)

Eficienţa procesului hidrodinamic va fi maximă atunci când fiecare rotor elementar de anvergură dr va transmite aceeaşi energie specifică lichidului. Aceasta înseamnă că în zona de lucru a rotorului rvu = const , condiţie care împreună cu observaţia că u creşte cu raza permite deducerea următoarelor consecinţe de ordin constructiv pentru paleta rotorică: a) unghiurile β1 se măresc pe măsură ce raza r scade, ceea ce se constată imediat din triunghiurile de viteze construite la bordul de atac al profilelor de la butuc 1 şi periferie 1’ în care componenta meridiană a vitezei absolute este aceeaşi v1 = v1 = v a , iar viteza tangenţială scade cu raza. b) unghiurile β 2 cresc, de asemenea, de la exterior către interior r ⋅ vu = const şi v 2 a = v 2 a = v1 (fig. 2.47)
' '

Fig. 2.47 Triunghiurile de viteze la butucul şi vârful paletei

În practică, este bine ca profunzimea profilului paletei l să crească de la butuc spre periferie aşa încât raportul l/t să se modifice între limitele 1,25…2, rezultate din datele experimentale. În fine, din considerentul evitării fenomenului de cavitaţie se caută ca c z , coeficientul de portanţă al profilelor să scadă treptat spre periferie aşa încât secţiunile prin paletă devin din ce în ce mai plate. Condiţia concordă cu realizarea unei rezistenţe mecanice corespunzătoare, forma secţiunii longitudinale a paletei amintind de grinda de egală rezistenţă la încovoiere.

82

2.11.3 Schimbul de energie în rotor Fie reţeaua de profile, desfăşurată în plan corespunzător secţiunii cilindrice de rază r în rotor (fig. 2.48).

Fig. 2.48 Schema cinematică şi dinamică a curgerii în jurul profilului

Un profil din reţea este supus curentului de viteză w ∞ din direcţia β ∞ . Zona de influenţă a rotorului în care câmpul este perturbat de prezenţa reţelei se consideră cuprinsă între punctele 0 şi 3 la distanţa t/2 măsurată axial atât în amonte, cât şi în aval de profil. Practic, se poate considera că viteza w ∞ este media vitezelor relative w1 şi w 2 în bordul de atac şi fugă. Din triunghiurile de viteze construite în punctele 1 şi 2 care au ca elemnte comune viteza tangenţială u şi componenta axială a vitezei absolute v a (fig. 2.49), rezultă:
2 w∞ = va + (u −

vu1 + vu 2 2 ) 2

şi

tgβ ∞ =

v +v u − u1 u 2 2

va

(157)

Fig. 2.49 Triunghiurile de viteze în bordul de atac şi bordul de fugă ale profilului paletei

83

Asupra profilului acţionează forţa portantă Fz = ρ ⋅ c z ⋅ l ⋅ b ⋅ w∞ / 2 şi forţa rezistenţă Fx = ρ ⋅ c x ⋅ l ⋅ b ⋅ w∞ / 2 în care l este profunzimea profilului, b anvergura după direcţia tangenţială proiecţia T = F ⋅ cos 90 − (β ∞ + ϕ ) = F ⋅ sin (β ∞ + ϕ ) . Corespunzător, puterea hidraulică Ph şi împingerea axială FA pentru un rotor cu z palete rezultă de forma: aripii, c z , c x – coeficientul de portanţă, respectiv rezistenţă. Rezultanta F are

[

]

Ph = z ⋅ T ⋅ u = z ⋅ u ⋅ F ⋅ sin( β ∞ + ϕ )

(158) (159)

FA = z ⋅ A = z ⋅ F ⋅ cos(β ∞ + ϕ )

Pe de altă parte, secţiunii cilindrice elementare de anvergură dr îi corespunde debitul dQ = 2π ⋅ r ⋅ dr ⋅ v a şi dacă pasul paletelor este t =2⋅π⋅r/z, atunci dQ = z⋅t⋅dr⋅va, iar puterea hidraulică a rotorului elementar este:

dPh = ρ ⋅ Yt ⋅ dQ = ρ ⋅ Yt ⋅ 2π ⋅ r ⋅ dr ⋅ v a
Pentru aceeaşi anvergură elementară, relaţia (158) devine:

(160)

dPh = u ⋅ z ⋅ dF ⋅ sin (β ∞ + ϕ )
şi deoarece dF =
2 dFz ρ ⋅ c z ⋅ l ⋅ dr ⋅ w∞ = rezultă mai departe: cos ϕ 2 cos ϕ

dPh =

ρ 2 ⋅ c z ⋅ l ⋅ dr ⋅ w ∞ ⋅ u ⋅ z ⋅ sin (β ∞ + ϕ ) 2 cos ϕ

(161)

Din egalitatea expresiilor (160) şi (161) se obţine valoarea energiei specifice teoretice create de pompa axială:

Yt =

u ⋅ l ⋅ cz 2 ⋅ w∞ ⋅ sin(β ∞ + ϕ ) 2t ⋅ v a ⋅ cos ϕ

(162)

În general, unghiul ϕ este cuprins între 8 şi 11°; ca atare, se poate considera cosϕ≈1 şi sin (β ∞ + ϕ ) ≈ sin β ∞ ; utilizând şi relaţia w∞ sin β ∞ = va , rezultă în final:

84

Yt = g ⋅ H t =

cz l ⋅ ⋅ u ⋅ w∞ 2 t

(163)

Se constată aşadar că energia specifică transmisă lichidului depinde de viteza tangenţială u , deci turaţiile mari sunt avantajoase din acest punct de vedere. Creşterea vitezei w ∞ este însă limitată de apariţia fenomenului de cavitaţie. Calitatea profilului ales influenţează direct mărimea Yt , prin valoarea coeficientului de portanţă cz = 0,8-1,25. Micşorarea pasului t prin creşterea numărului de palete este limitată pentru evitarea pierderilor prea mari prin reţeaua de profile. Relaţia (163) scrisă sub forma:

c* ⋅ z

' l 2 ⋅ Yt ⋅ v a ⋅ cos ϕ = 2 t u i ⋅ w ∞ i sin (β ∞ i + ϕ )

(164)

' serveşte în practică la proiectarea rotorului. Prin v a s-a notat componenta meridională a vitezei absolute; care în zona rotorului are o valoare mai mare (v'a = k v a ; k > 1) din cauza prezenţei paletelor. c*z este coeficientul de portanţă al profilului în reţea, iar i – un indice care se referă la secţiunea cilindrică de calcul de rază ri . Alegând l/t ≤ la butuc şi aproximativ 2 spre periferie (între aceste

limite există o variaţie liniară), se determină c * apoi portanţa profilului singular zi
c zi în funcţie de valoarea ( l / t ) i .

Cunoscând c z se alege profilul necesar cu caracteristicile lui geometrice. Calculele se execută pentru 4…6 secţiuni cilindrice în funcţie de precizia urmărită. 2.11.4 Gradul de reacţie a maşinii axiale şi forma paletei Deoarece u 1 = u 2 = u , legea lui Euler la maşina axială se scrie:

Yt = u (vu 2 − vu1 ) = u∆vu
şi întrucât:

∆vu = vu 2 − vu1 = wu1 − wu 2 = w1 ⋅ cos β1 − w2 ⋅ cos β 2
rezultă:

85

viteza medie relativă w ∞ creşte ca valoare (paleta este mai solicitată hidrodinamic) şi în acelaşi timp scade unghiul θ = β 2 − β 1 ceea ce înseamnă profile mai plate. Se mai poate deci scrie: Yt = u 2ϕ (ctgβ1 − ctgβ 2 ) (166) Gradul de reacţie a maşinii axiale.8 la compresoarele axiale. Examinarea succintă a acestor două cazuri limită permite să se observe că odată cu creşterea gradului de reacţie.Yt = u (w1 cos β1 − w2 cos β 2 ) = u (v a ctgβ1 − v a ctgβ 2 ) Mărimea ϕ = (165) va este coeficientul de răsucire. deci a mişcării elicoidale de după rotor. prin transformarea unei fracţiuni a energiei cinetice.4…0. componenta tangenţială a vitezei absolute este relativ mică. Cum ∆wu = ∆vu . w ∞u = 0 în rotor are loc numai creşterea energiei cinetice. rezultă în final: wu1 + wu 2 = w∞u astfel 2 R∞ = w∞u u (167) În cazul R∞ = 0 . În cazul R∞ = 1 . 1 2. 86 . având valoarea 0. energia de presiune urmând să se producă exclusiv în stator.8 la u pompe şi 0.11. deoarece w ∞u = u iar vu1 = −∆v / 2 = −vu2 şi cum vu 2 > 0 . rezultă obligatoriu v u < 0 .5 Statorul pompei axiale Statorul pompei îndeplineşte funcţia de redresare a curentului prin atenuarea componentei tangenţiale a vitezei absolute la ieşirea din paleta rotorului v u2 . Amploarea acestor transformări depinde de rapiditatea şi gradul de reacţie a maşinii. are 2 expresia R∞ = w12 − w2 / 2 ⋅ u ⋅ ∆vu dar: ( ) 2 2 2 w12 − w2 = wu1 − wu 2 = (wu1 + wu 2 ) ⋅ ∆wu şi totodată încât R ∞ = w∞u ∆wu / u∆v u . Simultan în stator are loc o transformare a energiei cinetice în energie de presiune. iar statorul nu-şi găseşte justificarea. La pompele axiale foarte rapide. conform definiţiei generale. întreaga presiune statică a maşinii se realizează în rotor.

deoarece procesele energetice din pompa axială se desfăşoară în condiţii mai bune. paleta statorică se orientează cu bordul de intrare tangent la viteza absolută v 2 . 2. componenta tangenţială a vitezei absolute v u 2 se conservă. Spaţiul dintre rotor şi stator fiind mic. Valoric ele sunt mai mari. care se determină cu relaţiile: v  v∞ = v +  u 2   2  '2 as 2 .50. dar acest lucru se practică rar deoarece cresc mult pierderile prin devierea curentului. comparativ cu pompa centrifugă. În cazul unei redresări totale a curentului în stator v u3 = 0.6 Randamentul pompelor axiale Randamentele se definesc şi au aceeaşi semnificaţie ca şi la pompele centrifuge. Randamentul hidraulic în cazul unei pompe fără aparat director este: ηh = H t − ∑ hr h + hrs Y H = = = 1 − rr Yt H t Ht Ht (169) hrr – pierderile de sarcină în rotor hrs – pierderile de sarcină în stator 87 .11.50 Cinematica curentului în stator 2. tgβ ∞ = ' 2v as vu 2 (168) Fig. La dimensionarea statorului mai interesează valoarea şi direcţia vitezei v ∞ .După cum se observă în figura 2.

se obţine în final: (171) η hr = 1 − w∞ sin ϕ ⋅ u sin (β ∞ + ϕ ) (172) Pierderile în stator depind de mărimea vitezei vu 2 şi se pot calcula cu o relaţie de tipul: hrs = ζ ⋅ 2 vu 2 2g (173) în care ζ. iar debitul gravimetric axial în spaţiul dintre două palete are valoarea γ ⋅ b ⋅ t (w∞ )a = γ ⋅ b ⋅ t ⋅ w∞ sin β ∞ .95…0. la majoritatea construcţiilor este cuprins între 0. iar 88 .15 şi 0. În general. valorile η v sunt cuprinse între (0. rezultă: hrr = w∞ Fx Fz tgϕ c l 2 tgϕ = = z ⋅ ⋅ w∞ γ ⋅ b ⋅ tw∞ sin β ∞ γ ⋅ b ⋅ t sin β ∞ 2 g t sin β ∞ (170) iar randamentul hidraulic al rotorului devine: c z l tgϕ 2 ⋅ ⋅ ⋅ w∞ h 2 g t sin β ∞ η hr = 1 − rr = 1 − 1 l u H 2 ⋅ ⋅ ⋅ c z ⋅ w∞ ⋅ sin(β ∞ + ϕ ) 2 g cosϕ t va Observând că va = w∞ sin β ∞ .Pierderile din rotor se pot evalua cunoscând că pierderea de putere datorită rezistenţei profilului este dată de produsul w∞⋅Fx. unde (w∞)a este componenta axială a vitezei w ∞ . Randamentul volumic se exprimă prin relaţia: ηv = Q π 2 D − d 2 va 4 ( ) (174) unde Q este debitul real refulat de pompă în timp ce numitorul reprezintă debitul prin suprafaţa măturată de palete. raportând puterea consumată pentru învingerea rezistenţei la debit.25.99) şi sunt bune deoarece întoarcerile de fluid în aspiraţie sunt mici.

Panta caracteristicii creşte odată cu turaţia..98. În legătură cu alura caracteristicii de sarcină şi randament la maşinile axiale. Modificarea debitului conduce la modificarea unghiului de incidenţă. Pentru practică se deduce concluzia că pompele axiale nu trebuie să lucreze în zona debitelor mici. Explicaţia constă în faptul că la baza procesului de lucru stă comportarea aerodinamică a profilelor paletelor. 89 . În esenţă.7 Curbe caracteristice (175) Curba caracteristică energetică Y(Q) respectiv H(Q) are forma din figura 2. 2.circulaţia de pe intrados pe extrados la capătul paletei.11. îndeajuns de bine limitată prin micşorarea spaţiului δ (fig. reglajul prin vană şi pornirea cu vana închisă fiind neindicate.0. Caracteristica de putere la pompele axiale are o pantă negativă spre deosebire de pompele centrifuge (fig.7. se pune în acord unghiul de aşezare al profilului cu direcţia fluxului la un regim dat de debit.. Punctul de funcţionare optim al pompei în reţea se va găsi în zona verticalei punctului de randament maxim.52 a). înălţimea de pompare şi turaţie. 2. Explicaţia rezultă din relaţia pierderilor de sarcină pe rotor. Un procedeu de reglaj specific este modificarea pasului care aşa cum s-a arătat se poate face în timpul mersului. care se mai poate scrie w ⋅F hrr = ∞ x şi arată că pierderile sunt mari şi în consecinţă randamentul redus γ ⋅Q la debite mici.0.99 2. trebuie reţinut că acestea sunt deosebit de sensibile la modificarea regimului. Randamentul total este: η =ηv ⋅ηh ⋅ηm = 0. Curbele randamentului la turaţiile considerate au puncte maxime situate pe o curbă care la rândul ei prezintă un maxim ce indică regimul optim de debit...52 b).51 b. dar construcţia mai complicată se justifică numai la pompele de putere mare.9 unde η m = 0.51 a). 2. ori din teoria profilelor aerodinamice se ştie că cz scade brusc atunci când unghiul de incidenţă diferă de cel optim căruia îi corespunde czmax (fig. la intersecţia cu caracteristica reţelei.

uzual se adoptă soluţia constructivă cu mai multe trepte (pompele au mai multe rotoare dispuse unul în spatele celuilalt). pe cât posibil. 2.Fig. realizează în general o înălţime mică de aspiraţie. pompele axiale realizează cele mai mari debite (uneori până la 105 m3/h). 2. domenii de utilizare Asemănător maşinilor cu principiu centrifugal de funcţionare. sunt astfel amplasate în instalaţie încât să lucreze. sarcina totală nedepăşind însă decât rareori 12 mH2O.52 a) Caracteristica de portanţă a profilului b) Caracteristica de putere a pompei axiale 2.51 a) Interstiţiul dintre paletă şi carcasă b) Caracteristicile de sarcină şi randament a) b) Fig. În scopul creşterii sarcinii pe refulare. pompele axiale nu au posibilitatea să se autoamorseze. înecate.8 Performanţe. În plus.11. 90 . Între maşinile cu principiu dinamic de funcţionare. pompele sunt antrenate la turaţii nu prea mari. Maşinile axiale au o construcţie simplă. Pentru a se evita apariţia acestui fenomen. De obicei. având şi o tendinţă destul de pronunţată de cavitaţie.

12 Calculul pierderilor de sarcină în instalaţiile cu tubulaturi 2.12. iar Σζ este suma pierderilor hidraulice locale. în cazul problemei directe trebuie determinată pierderea de sarcină h. propulsia cu jet este frecvent utilizată. astfel încât aceasta.1 Calculul pierderilor de sarcină. Aşa cum s-a mai arătat.12. au gabarite şi greutăţi reduse. în instalaţiile de balast etc. În cele ce vor urma se vor studia modalităţile de calcul ale lui h. La nave mici şi cu viteză mare. Coeficientul pierderilor hidraulice pe porţiuni drepte pentru regimul laminar este: λ= 64 Re (177) unde: Re = vd ν (178) 91 . 2. Performanţele funcţionale leau impus faţă de alte maşini hidraulice spre a fi folosite la bordul navelor la circuitele de răcire ale instalaţiilor de forţă cu turbine cu abur. Un alt domeniu destul de larg de utilizare a acestor maşini este şi acela al propulsiei cu jet. jetul fiind realizat cu ajutorul pompelor axiale cu una sau mai multe trepte. cuplată fiind cu o maşină hidraulică dată. Generalităţi Scopul calculului hidraulic al unei instalaţii cu tubulaturi este acela de a-i determina dimensional elementele. 2. în general. să funcţioneze stabil şi la parametri impuşi. Calculul direct implică determinarea lui λ. Pompele axiale pot fi folosite la propulsia navelor pe pernă de aer precum şi pentru crearea sustentaţiei.2 Calculul pierderilor de sarcină în problema directă Aşa cum s-a văzut: 2  l  v h =  λ + ∑ ζ ρ (176)  d  2 unde λ reprezintă coeficientul pierderilor hidraulice pe porţiuni drepte. Se consideră că ansamblul format dintr-o instalaţie şi o maşină hidraulică funcţionează stabil atunci când parametrii funcţionali ai pompei nu au tendinţa de a se modifica în timp.pot fi antrenate direct.

ε).ε). 25 (180) 92 . b) porţiunea pentru care curbele de rezistenţă ale conductelor cu diferite rugozităţi coincid cu curba lui Blasius pentru conducte netede (tubulatura netedă la interior). coeficientul de rezistenţă creşte rapid la creşterea numărului Re. 2. coeficientul pierderilor de sarcină este o funcţie de numărul Re şi de starea suprafeţei interioare a tubului. În acest domeniu. Astfel.4000). Prin încercările de laborator efectuate. rezultă un număr de trei zone în care coeficienţii pentru pierderi pe porţiuni drepte sunt dependenţi de numărul Reynolds şi de rugozitatea relativă a pereţilor interiori ai tubului (fig. iar d reprezintă diametrul interior al conductei. cuprinsă între zonele corespunzătoare curgerilor laminară şi turbulentă (aproximativ în limitele Re = 2000. Acestea depind de natura curgerii prin numărul Reynolds. Pe baza încercărilor experimentale pe tuburi la care s-au creat rugozităţi artificiale pe suprafaţa interioară. ε =0 şi λ = f (Re. Pentru regimul turbulent există formule empirice pentru calculul lui λ.Pentru regimul turbulent...54). ZONA I Regimul laminar se referă la valori mici ale numărului Reynolds (până la Re = 2000) şi se caracterizează prin faptul că rugozitatea nu are nici o influenţă asupra valorii lui λ..53 şi fig. λ= 0. Conform relaţiei Hagen-Poiseuille: λ=64/Re ZONA a II-a Zona a II-a este cea a regimului intermediar şi cuprinde trei porţiuni ale curbelor de rezistenţă pentru rugozitatea omogenă: a) porţiunea aferentă domeniului de tranziţie sau critic. adică de rugozitate.3164 Re 0 .. la tuburile rugoase se defineşte rugozitatea relativă: ε= k d (179) unde k este mărimea asperităţilor. Pentru tuburi netede. iar λ = constant la diferite valori ale rugozităţii relative. Nikuradze a fost cel care a analizat comportarea funcţiei λ= f (Re. 2. Studiul rezistenţei de frecare la diferite regimuri de curgere a aratat că în condiţiile în care viteza de curgere a fluidului în tub creşte. s-a stabilit că regimul laminar va fi distrus atunci când numărul Reynolds depăşeşte valoarea critică Re = 2000.

71⋅ l/ε0 (182) 93 . coeficientul lui Darcy între anumite intervale ale numerelor Reynolds este cu atât mai mare cu cât rugozitatea relativă a conductei este mai mare (regim prepătratic).88 Re (181) ZONA a III-a Regimul din zona a III-a se numeşte regim pătratic sau regimul automodelării turbulente.0096 + 32ε + 2.Fig. cu cât rugozitatea relativă este mai mare. El se caracterizează prin faptul că pentru fiecare valoare a rugozităţii relative. abatându-se de la curba descrisă de ecuaţia (180). 2.53 Diagrama Nikuradze Coeficientul λ al lui Darcy dat de ultima relaţie este valabil într-un interval de numere Reynolds cu atât mai mici. c) porţiunea pentru care curbele coeficientului lui Darcy diferă între ele. coeficientul lui Darcy se poate calcula cu relaţia lui Mises: λ = 0. λ devine constant independent de valoarea numărului Reynolds. Pentru regimul prepătratic. În acest caz. Coeficientul se poate calcula cu formula lui Prandtl: λ=2 lg 3.

În d aceste condiţii. h se calculează cu relaţia: v2 ρ 2 sau dacă: ζ ech + ∑ζ = ζ c . 2.54 Diagrama Moody 2.3 Metoda pierderilor echivalente Metoda constă în echivalarea valorii λ l cu o pierdere locală ζ ech .12.DIAGRAMA MOODY Fig. h = (ζ ech + ∑ ζ ) (183) h =ζc v2 ρ 2 (184) 94 .

Construcţia unei asemenea nomograme presupune definirea unei lungimi echivalente corectate.Metoda lungimilor echivalente În cazul în care numărul pierderilor locale este mic. devine: ′ lech = d λ (192) 95 . l + lech = lc introducând (188) în (187) rezultă: h=λ lc v 2 ρ d 2 (189) Metoda lungimilor echivalente este foarte răspandită atunci când se apelează la calculul cu nomograme. cu Σζ =1. definite ca mai jos: ′ lech = d ∑ζ λ (191) care. acestea se echivalează cu nişte lungimi de tubulatură echivalente care implică aceleaşi pierderi: ∑ζ = λ lech d (185) de unde: lech = d ∑ζ λ (186) şi: h = l + lech v 2 ρ d 2 (187) (188) cum însă. s-au dezvoltat nomograme de calcul de tipul celei reprezentate în figura de mai jos. Metoda permite definirea pantei hidraulice: i= h λ v2 = ρ lc d 2 (190) Folosind această pantă.

d. Prin cele două puncte vA şi QA se trasează o dreaptă (∆). d A) în funcţie de valoarea numărului Reynolds scoasă din intersecţia dreptei (∆) cu scara Re. Q. lech. Caracteristicile instalaţiei dau legătură dintre debit şi sarcină. 2.Fig. Din nomogramă se scot valorile pentru ceilalţi parametri (iA. Presupunem că se intră cu vA şi QA. v= 4Q πd 2 (196) (197) 96 .55 Nomogramă pentru calculul pierderilor hidraulice Lucrul cu nomograma presupune posibilitatea de a intra în diagramă cu doi dintre parametri: v. Se utilizează relaţia:  l h =  λ + ∑ζ  d v  ρ  2 2 (195) şi dacă se consideră în plus şi ecuaţia de definire a debitului: πd 2 v =Q 4 din care se scoate viteza v. Se determină apoi h cu relaţia: h=iA(l+le) (193) (194) ′ unde: le = lechA ∑ ζ şi unde Σζ se stabileşte în funcţie de configuraţia instalaţiei.

rezultă imediat: s = s(Re) (203) (202) (201) În regim de automodelere. nici s nu va mai depinde de λ. După cum se observă din (199).introducând relaţia (197) în (195) va rezulta că:  l h =  λ + ∑ζ  d Se face notaţia: 2  l  8ρ  2  ρ16Q  2 4 =  λ + ∑ ζ  2 4 Q π d   2π d  d (198)  l  8ρ  λ + ∑ζ  2 4 = s  d π d (199) în care s poartă denumirea de caracteristică hidrodinamică a instalaţiei. vezi ecuaţia (177). când λ nu mai depinde de Reynolds. Diferenţele dintre tronsoane se reduc la nivelul diametrelor şi al lungimilor. caracteristica tubulaturii fiind în acest caz o parabolă de gradul al doilea aşa cum se observă în figura 2. În continuare. ecuaţia (198) devine: h = sQ2 (200) Din relaţia (200) se vede că pierderile hidraulice se pot pune sub forma unei ecuaţii care dă dependenţa acestora de debit (este ecuaţia unei parabole). În calculele practice. este foarte întâlnit. aşa cum s-a aratat mai sus. factorul s este o funcţie de λ. Pentru alte regimuri decât cel de automodelare se acceptă ipoteza simplificatoare potrivit căreia caracteristica hidrodinamică s se consideră ca nedepinzând de numarul Reynolds. Se presupune că pe cele două tronsoane de diametre şi lungimi 97 . Ţinând cont de (199). Se presupune că există o tubulatură formată din două tronsoane cuplate în serie şi diferite din punct de vedere geometric. ci numai de rugozitate.56. deci. se pune problema tubulaturii complexe. când Re>(Re m şi. s = s(λ) Dar. regimul în care se merge cu s = const. λ = λ(Re) şi mai departe considerând (201) şi (202).

2. în cazul tubulaturii formate din n tronsoane cuplate în serie. 2. După ce se trasează cele două caracteristici ale tubulaturii conform relaţiilor (204) şi (207). Deoarece conform ecuaţiei de continuitate există tripla egalitate: Q1= Q2= Q = const Atunci: h = h1+h 2 = s1Q12+s2Q22 = (s1+s2)Q2 Dacă se face notaţia: s1+s2 = s Atunci: h = seQ (207) (206) (205) (204) Generalizând. Ne propunem să determinăm valoarea pierderilor hidraulice pe această tubulatură.d1) şi respectiv (l2. caracteristica tubulaturii cuplate în serie se obţine prin însumarea pentru 98 .57.56 Caracteristica tubulaturii pentru cazul s = constant Fig.57 Caracteristica tubulaturii cuplate în serie Cuplarea în serie poate fi analizată grafic aşa cum se arată în figura 2.d 2) circulă debitele Q1. expresia (206) devine: s es = ∑ s i i =1 n (208) Fig.(l1. respectiv Q2.

Dorim să determinăm caracteristica echivalentă sab pe cale analitică. Fie aceste pierderi de sarcină notate cu hab. 2. Fig. În baza ecuaţiei de continuitate se poate scrie bilanţul debitelor în punctul de ramificaţie1: Q = Qa+ Qb (210) S-a demonstrat înainte faptul că pentru fiecare tronson al cuplării în paralel pierderea de sarcină se poate calcula cu relaţia: ha=sa Qa2 hb=sb Qb2 (211) Se scot Qa şi Qb din grupul de ecuaţii (211) şi se introduc în (210) obţinându-se: Q= ha h + b sa sb (212) 99 . care sunt cuplate în paralel (fig. h2). să determinăm valoarea pierderii hidraulice totale pe tubulatura luată în studiu. 2. Ele se pot exprima prin produsul dintre caracteristica hidrodinamică a tubulaturii şi pătratul debitului de fluid care trece prin instalaţia considerată: hab = sabQ (209) Pierderea de sarcina h ab se poate calcula după ce se află sab.58 Tubulatură cuplată în paralel Ne propunem. Se presupune acum cazul unei tubulaturi formate tot din cele două tronsoane diferite din punct de vedere geometric. a celor două pierderi hidraulice h1 . în cele ce vor urma.58). pentru un anume debit Q) a celor două ordonate (deci.o anumită abscisă (deci.

sarcinile sunt egale. conform relaţiilor (212) şi (213). (216) se scrie sub forma:  1 1 1   sechp =  + + . După ce se trasează caracteristicile celor două tubulaturi. în cazul unei conducte cu n ramificaţii care pleacă din acelaşi punct.În punctul de intersecţie 1.. +  s sb sn   a  iar pierderea de sarcină ca fiind: −2 (217) h = sechp Q 2 (218) Grafic.. prin urmare se poate scrie că: ha= h b= h Sau introducând (213) în (212):  1 1   h Q= +  s sb   a  (213) (214) Scoţând din (214) pierderea de sarcină h.59. caracteristica rezultantă a cuplării în parallel se obţine. aceasta apare sub forma reprezentării din figura 2. prin însumarea pentru o 100 . vom avea pentru cazul conductelor cuplate în paralel:  1 1  2  Q hab =  +  s sb   a  Din relaţia (215) va rezulta pentru sab următoarea expresie: −2 (215) sab = 1  1 1    +  s sb   a  2 = ( s a sb s a + sb ) 2 (216) În general.

anumită ordonată (deci. La modul cel mai general se poate scrie: h= hlin+hloc unde: hlin l v2 = λ ρ rec d 2 şi hloc v2 = ∑ ζρ rec 2 (220) (219) Relaţia care defineşte pierderea totală de sarcină. este dată de suma celor două componente definite de relaţiile (219) şi (220): h = (λ unde: v2 l + ∑ ζ )ρ rec d 2 (221) 101 .4 Determinarea pierderilor de sarcină prin utilizarea criteriului Altşul Pierderile de sarcină ce apar în funcţionarea instalaţiilor navale datorită frecărilor particulelor de lichid cu tubulatura poartă denumirea de pierderi liniare de sarcină h lin. iar cele datorate trecerii vânei de fluid prin coturi. robineţi. sunt denumite pierderi locale de sarcină h loc.59 Caracteristica tubulaturii cuplate în paralel 2. pentru o anumită sarcină h) a celor două abscise ale curbelor (deci.12. diafragme etc. vane. a celor două debite). 2. Fig.

vrec – viteza recalculată ca urmare a standardizării diametrului .de obicei.4 mm. Pentru curgerea laminară. acesta se standardizează în ţoli (inchi) .lungimea tubulaturii prin care circulă lichidul [m] (apa de mare). Lungimea tubulaturii l se determină direct pe desenul instalaţiei. coeficientul de frecare hidrodinamică liniară λ se determină cu formula lui Stokes: λ= 64 ⁄ Re cu Re = vrec ⋅ d STAS ν (222) unde: ν .3). ce se alege din literatura de specialitate pe baza a două numere Re (Re1. este vorba de diametrul standardizat dSTAS [m].diametrul tubulaturii în [mm]. d .1 ţol = 25. ζ . în funcţie de configuraţia instalaţiei. • sau turbulent (Re>2320).densitatea fluidului vehiculat prin tubulaturile instalaţiei. care poate fi: • laminar (numărul adimensional Reynolds Re<2320). l .coeficient ce ţine cont de pierderile locale. d .λ .este coeficientul de frecare hidrodinamică (adimensional). 102 .reprezintă vâscozitatea cinematică [m2⁄s]. propuse de Altşul: Re1= 10 ⁄ ε Re2= 500 ⁄ ε (223) Rugozitatea relativă ε se determină în funcţie de tipul tubulaturii alese pentru instalaţia ce urmează a fi proiectată. 2. ρ . Coeficientul de frecare hidrodinamică λ se determină în funcţie de regimul de curgere a lichidului pe conductă.diametrul tubulaturii. se poate determina cu ajutorul unei relaţii analitice.diametrul [m]. vrec – viteza recalculată [m/s] Pentru curgerea turbulentă. d . Re2). coeficientul de frecare hidrodinamică λ. şi se calculează cu relaţia: ε= k d (224) unde: k-reprezintă înălţimea asperităţilor [mm] (tab.

0056+0. . lungimea de tubulatură echivalentă prin care dacă ar trece fluidul.11 ε0. lungime. iar pierderile locale se calculează. pentru fiecare element care are pierdere locală de sarcină (cot. robinet.68   conductă semirugoasă hidraulic: λ = 0. valvulă.16 0. se observă că acestea variază cu pătratul debitului aşa cum s-a demonstrat. există formula lui Stokes. cât şi experimental se confirmă că pierderile hidraulice cresc odată cu creşterea debitului şi aplicând teoria de la metoda caracteristicii instalaţie (metoda generalizată). pentru curgerea turbulentă. se va stabili.conductă netedă hidraulic: λ=0.avem de-a face cu o curgere pe o conductă rugoasă hidraulic: λ=λ(ε).11 ε +  Re   conductă rugoasă hidraulic: λ= 0. sunt înlocuite cu o lungime echivalentă de tubulatură. ruginite Noi.2 2-4 Dacă pentru curgerea laminară.pentru Re > Re2. . unde elementele ce introduc aceste pierderi.01 0. coeficientul de frecare hidrodinamică λ se poate calcula cu ajutorul unei relaţii analitice aleasă ca urmare a comparării numărului Re cu numerele Re1 şi Re2. . cu metoda lungimilor echivalente. zincate Întrebuinţate. clapet etc.25 0.pentru 2320 < Re < Re1. se propun formulele determinate pe baza utilizării tabelului 2. .25 (226) (227) Lungimea tubulaturii se ia direct de pe schema izometrică a instalaţiei. astfel determinat în urma comparării numărului adimensional Re. În urma acestei comparaţii se impun trei cazuri.03-0.1-0. Atât teoretic.10-0.30 0. . Astfel.Tabelul 2.10-0. cel mai uşor. care este universal valabilă în această zonă.avem de-a face cu o curgere pe o conductă netedă hidraulic: λ=λ(Re). Calculul hidraulic al conductelor determină legătura dintre caracteristicile geometrice şi constructive ale conductelor (diametru.ε). galvanizate Puternic corodate k [mm] 0. în funcţie de diametrul acestuia. după cum urmează: .pentru Re1< Re < Re2. sudate longitudinal Noi.5Re–0. 103 . laminate Conducte din oţel sudate Starea suprafeţei Noi. Corespunzător fiecărui caz.3 Valoarea înălţimii asperităţii k pentru diferite conducte Materialul conductei Conducte din oţel trase. ar avea aceeaşi pierdere de sarcină.avem de-a face cu o curgere pe o conductă semirugoasă hidraulic: λ=λ(Re.32 (225) - 0.4: . în funcţie de configuraţia acesteia.). trecere de secţiune.

ε) Moody Colebrook -White Altşul Frenkl Pereţi rugoşi hidraulic f = f(ε) PrandtlNikuradse Şifrinson 1/ Relaţia de calcul λ = 64 /Re λ=0.72/ε) λ=0.51/ Re λ )+ε/0.24 ⋅106 Re < 1.81/ ) +ε/3. precum şi variaţia acestora cu presiunea şi temperatura.237 λ= 0. 104 .5 Re-0.3164 Re-0.184 Re-0. viteză etc.2 λ=(1.72] 0.82 lg Re –1. Curgere laminară 0 < Re < 2320 4000 < Re < 105 5000 < Re < 2 ⋅105 4000 < Re < 107 105 < Re < 2 ⋅106 Re <Re1 Re<Re1 Re><Re2 Re1 <Re <Re2 105 < Re < 3. Tabelul 2.3 − − − λ=0. densitatea.221 Re-0. traseu etc.0056+0. 2 ⋅106 3000 < Re < 3 ⋅106 3000 < Re < 107 3000 < Re < 107 λ = 2 lg Re( λ /2.4 Formule pentru calculul coeficientului de frecare hidraulică λ Natura peretelui conductei Pereţi netezi şi rugoşi Autorul relaţiei Stokes Blasius McAdams Pereţi netezi hidraulic f = f(Re) Filonenko Herman Nikuradse Lorenz Koo PrandtlKarman Konakov Pereţi semirugoşi hidraulic f = f(Re.51) λ=(1.0076+0. debit.72] 1/ λ = 2 lg(3.25 105 < Re < 108 − Pentru efectuarea acestui calcul este necesară cunoaşterea proprietăţilor fizice ale fluidului: vâscozitatea cinematică şi dinamică.25 λ=0.11[ε+68/Re)1/4 λ = -2 lg[(6.64)-2 λ= 0.899 Re-0.0032+0.5)-2 λ=0.394 λ= 0.0055[1+(20000ε+106/Re)1/3 1/ 4000 < Re < 107 λ = -2 lg[(2.0054+0.11ε0.) şi caracteristicile curgerii fluidului transportat (presiune.).armături.32 1/ Domeniul de aplicabilitate Condiţia de valab.396 Re-0.3 λ= 0.8 lg Re –1.

lungimea posibilă de transport a fluidului.01881 Gh wρ d ech = 4 S / P m2 / s η ν= N ⋅ s / m2 ρ − pa Re = wd / ν = wd ρ / η 105 .M. Vâscozitatea.0337t + 0. Frecarea internă la curgerea unui fluid se caracterizează prin vâscozitatea dinamică η exprimată în [N⋅s/m2].00022t 2 (229) Tabelul 2. distribuţia presiunii şi debitului.78 ⋅ 10 −6 1 + 0. vâscozităţile η şi ν scad cu creşterea temperaturii. Inversul vâscozităţii dinamice poartă numele de fluiditate sau vâscozitate cinematică ν [m2/s]: ν=η ρ (228) Raportul (228) reprezintă vâscozitatea cinematică a fluidului unde: ρ este densitatea fluidului.01881 Qh w d = 1. În tabelul 2. [Pa⋅s] sau [Kg/(m⋅s)]. Qs Debitul volumetric. m3/h m3/h m Relaţia de calcul π 2 d w 4 Qh = 3600 Qs = 2827 d 2 w Qs = d = 1. La lichide. în Kg/m3. Variaţia vâscozităţii cinematice a apei ν.1284 Viteza medie a fluidului w Diametrul hidraulic echivalent dech Vâscozitatea cinematică ν Criteriul Reynolds Re Relaţia presiune p − m/s m/s m w = 4Qs / πd 2 = Qh / 2827d 2 ( ) ( ) w = 4G2 / ( πd 2ρ ) = Gh / ( 2827 d 2ρ ) Gs wρ = 0. caracteristicile principale pentru alegerea echipamentului de pompare. regimurile hidraulice de funcţionare. Qh Diametrul conductei d U.Cu ajutorul calcului hidraulic se pot stabili: pierderile de presiune ale fluidului.1284 Qs w = 0.5 Mărimi de bază utilizate în calculul hidraulic al conductelor Denumirea Debitul volumetric.5 sunt prezentate câteva mărimi şi relaţii de bază utilizate în calculul hidraulic al conductelor. în funcţie de temperatură este dată în literatura de specialitate de relaţia lui Poiseuille (229): ν= 1.

108⋅ 10-6 1.163⋅ 10-6 1. Ventilatoarele sunt maşini rotative pentru mărirea presiunii aerului sau.224⋅ 10-6 1. 106 .13 Ventilatoare centrifuge 2. carcasa şi sistemul de acţionare a rotorului.011⋅ 10-6 Temperatura t [°C] Vâscozitatea cinematică apei de mare în funcţie de temperatură ν [m2/s] 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 2. ventilatoarele pun probleme de aerodinamică pretenţioase.358⋅ 10-6 1. în general mai mică de 1500 mm H2O. astfel variaţia vâscozităţii apei de mare la presiunea atmosferică normală este dată în funcţie de temperatură în tabelul 2. Din punct de vedere constructiv şi funcţional. Tabelul 2. cu alte cuvinte. Elementele principale ale unui ventilator sunt rotorul. c) diametrale: la care rotorul este străbătut de flux transversal.6 Vâscozitatea cinematică a apei de mare în funcţie de temperatură 1.13.287⋅ 10-6 1.6.436⋅ 10-6 1. b) axiale: în care gazul este vehiculat pe traiectorii paralele cu axul maşinii.Weisbach) Pierderi locale de presiune h loc (relaţia Weisbach) Puterea de pompare Pp m pa m pa m W p = ρgh. poate fi studiat fără a lua în considerare compresia termodinamică şi ca atare teoria de bază de la pompe poate fi aplicată aproape integral.096⋅ 10-6 1.570⋅ 10-6 1. ∆p=ρg∆h h lin = λ l ρw 2 d 2 ρw 2 =ς 2 h loc Pp = ρgQs H t / η p = Qs ∆pt / η p Vâscozitatea cinematică diferă de la un lichid la altul. Domeniul superior limitei de presiune menţionată este acoperit de suflante şi compresoare. Deşi aparent simple constructiv. Procesul de lucru în ventilatoare având ca efect creşterea energiei de presiune a gazului între aspiraţie şi refulare.înălţime coloană de fluid h Pierderi liniare de presiune(relaţia Darcy .520⋅ 10-6 1.1 Generalităţi Ventilatoarele sunt maşini destinate transportului aerului şi gazelor la joasă presiune. fiind realizate în cele mai multe cazuri din tablă sudată. pentru încărcarea aerului cu o energie de presiune (presiune statică) transformată din energia mecanică primită la arborele motor. ventilatoarele pot fi: a) centrifuge: la care fluxul prin rotor este radial.

Locul aerului din canale. curbate înainte (fig. Când sistemul de acţionare învârteşte rotorul. Legătura cu conducta de refulare se realizează în multe cazuri printr-o piesă în formă de difuzor.60. reprezentate schematic în fig.2 Construcţie şi funcţionare Ventilatoarele centrifuge realizează debite moderate de până la 3 ⋅ 10 m 3 / h la presiuni de maxim 1500 mm H2O şi se prezintă în două variante constructive. 3 a) b) c) Fig. 2. La ventilatoarele centrifuge (fig.60 Ventilatoare centrifuge monoaspirante şi dubluaspirante (sus) Tipuri de rotoare utilizate la ventilatoare centrifuge (jos) Elementele de bază sunt: rotorul 1.60). 2.60: ventilatoare monoaspirante şi ventilatoare dublu aspirante. Rotorul este introdus în carcasa ventilatorului care are de obicei o formă spirală. 2. este luat de aerul 107 . Forţele centrifuge care iau naştere determină proiectarea aerului din aceste canale în interiorul carcasei.2. Intrarea în rotor are loc după direcţia axială prin racordul de aspiraţie. în spaţiul cuprins între mantaua exterioară şi vârful paletelor. 2. 2.60. rotorul este alcătuit dintr-un număr de palete asamblate pe un contur cilindric. camera spirală 2 şi racordul de aspiraţie 3. Rotorul se poate construi cu palete curbate înapoi (fig. a). iar ieşirea este după direcţia radială către camera spirală. 2.60. b). c) sau cu palete radiale (fig. proiectat în carcasă.13. aerul conţinut în canalele dintre palete capătă implicit o mişcare de rotaţie.

Acţionarea ventilatoarelor centrifuge se realizează prin unul din cele trei sisteme. la rândul său. micşorate şi. comunică cu exteriorul printr-un orificiu în carcasă denumit gura de aspiraţie a ventilatorului. construcţie specială pentru transportul aerului cu suspensii solide etc. Aceasta se poate realiza prin două măsuri constructive: prin forma spirală a carcasei care. 2. ventilatoarele centrifuge au construcţie obişnuită pentru aer curat la temperatura ambiantă. pot provoca o diminuare a turaţiei şi. transmiterea puterii prin roţi şi curele este însoţită de pierderi care pot ajunge până la 15% din puterea totală necesară. construcţie sigură contra exploziilor (de obicei. construcţie anticorozivă pentru funcţionarea cu aer încărcat cu gaze sau vapori corozivi. După natura utilizării lor. În afară de aceasta. a doua cauză este constituită de energia cinetică comunicată aerului în virtutea vitezei pe care acesta o capătă la ieşirea din rotor. Acţionarea prin cuplă elastică este utilizată în special la ventilatoare cu puteri mari. Energia cinetică a aerului curgând în carcasă trebuie transformată în energie de presiune. din tablă de aluminiu) pentru funcţionarea cu aer încărcat cu gaze sau vapori explozivi. asigură viteze medii ale curentului. în cazurile în care se modifică condiţiile de exploatare. Acţionarea prin roţi şi curele trapezoidale este avantajoasă deoarece permite modificarea cu uşurinţă a turaţiei ventilatorului. a caracteristicilor ventilatorului. lunecând în canalele roţilor. Un inconvenient al acestui sistem constă în întinderea curelelor care. 3. oferind majorări ale secţiunii mai mari decât cele corespunzătoare creşterii debitului de aer. randament şi chiar dimensiunile de gabarit. 1. la care montarea rotorului în consolă pe axul motorului nu aduce acestuia prejudicii. cea mai ieftină şi cea mai avantajoasă din punct de vedere al randamentului. Forma paletei influenţează caracteristicile de presiune. Forma spirală a carcasei corespunde necesităţii de a se majora secţiunile de curgere pe traseul către gura de refulare. Astfel. o a doua măsură este pusă în evidenţă de forma de difuzor pe care o capătă carcasa înaintea gurii de refulare. presiuni statice crescute în direcţia de curgere. Presiunea aerului în ventilator creşte din două cauze independente: prima este forţa centrifugă creată de mişcarea de rotaţie ce se imprimă aerului în rotor şi în carcasă. potrivit cu creşterea continuă a volumului de aer intrat în carcasă prin canalele rotorului. deoarece transmiterea directă a puterii se face fără pierderi. debit. paleta curbată înapoi asigură randamente 108 . deci.antrenat din spaţiul cilindric al rotorului care. Sistemul este aplicabil în special la ventilatoarele de dimensiuni mici. deci. Acţionarea cu rotorul ventilatorului calat direct pe axul motorului electric este cea mai simplă. construcţie specială cu lagăre răcite cu apă pentru vehicularea mediilor cu temperatura ridicată. Carcasa ventilatorului colectează aerul ieşit din canalele rotorului şi îl conduce către gura de refulare. prin schimbarea diametrului roţilor.

paleta radială se utilizează mai rar. iar presiunea totală corespunzătoare este: ∆ p t∞ = ρ (u 2 v u 2 − u 1v u 1 ) (230) Fig. 2. în schimb randamentele sunt mai mici. ventilatoarele pentru răcirea motoarelor electrice). energia specifică teoretică. iar vm este viteza meridiană – relaţia (230) se mai scrie: 109 .3 Relaţia fundamentală şi parametrii funcţionali Cinematica ventilatorului centrifug este similară cu cea de la pompe. Ecuaţia lui Euler este valabilă indiferent de natura fluidului şi.61 sunt reprezentate triunghiurile de viteze la rotorul ventilatorului. dar este convenabilă la unele construcţii de ventilatoare care trebuie să funcţioneze în ambele sensuri de rotaţie (de exemplu. unde b este lăţimea paletei corespunzătoare diametrului D la care π ⋅ D ⋅b viteza tangenţială este u .61 Triunghiurile de viteze la intrarea şi ieşirea din rotorul ventilatorului centrifug Deoarece se pot scrie relaţiile generale: vu = u − v m ctgβ şi vm = Q .bune. debite în general mari. în consecinţă. furnizată gazului de către un rotor ideal cu număr infinit de palete este Yt∞ = u 2 vu 2 − u1vu1 . caracteristici de presiune stabile la debite relativ mici. 2. pe când paleta curbată înainte realizează presiuni totale maxime.13. În figura 2.

v a . definită ca diferenţa dintre presiunea totală medie la refulare şi aspiraţie şi calculată cu relaţia:  ρ ⋅ v2   ρ v2   psr + r r  −  psa + a a  ∆pt =  2   2      în care: psr . inclusiv frecarea dintre discul rotorului şi gaz). deci natura gazului vehiculat. 5) Randamentul general definit prin raportul dintre puterea utilă şi puterea absorbită. etanşări.vitezele medii în secţiunile de refulare şi aspiraţie. psa .presiunile statice. Dacă (232) ∑ ∆p reprezintă pierderile de presiune din interiorul ventilatorului atunci: ∆p t = ∆p t∞ − ∑ ∆p 3) Puterea utilă (puterea netă transferată gazului) este: Pu = Q ⋅ ∆pt [W ] (233) cu Q în m 3 / s şi ∆p in N / m 2 4) Puterea absorbită P. Se remarcă faptul că în relaţie intervine ρ. v r . 2   2 Q Q ∆pt∞ = ρ u2 1 −     π ⋅ D ⋅ b ⋅ u ⋅ ctgβ 2  − u1 1 − π ⋅ D ⋅ b ⋅ u ⋅ ctgβ1  (231)    2 2 2 1 1 1   Rezultă că presiunea totală realizată de ventilator depinde în principiu de turaţie şi de parametrii geometrici iniţiali şi finali ai canalului interpaletar. Parametrii funcţionali la ventilatoare sunt: 1) Debitul volumic de gaz Q 2) Presiunea totală reală a ventilatorului. definită ca puterea preluată de arborele ventilatorului de la motorul de antrenare: P = Ph + Pm (234) Ph – puterea aerodinamică utilizată de ventilator pentru vehicularea gazului Pm – puterea consumată pentru acoperirea frecărilor (în lagăre. 110 .

pentru ventilatoare axiale: ϕ = în care ν = D1 / D2 3) Coeficientul de putere: λ= P ρ ⋅ψ = ρ 3 π η 2 ⋅ u 2 ⋅ ⋅ D2 2 4 4Q 2 π ⋅ D2 (1 − ν 2 ) ⋅ u 2 (238) (239) 4) Coeficientul de rapiditate (funcţia caracteristică): n  ∆p σ= Q1 / 2  t  ρ 28. cei mai importanţi sunt: 1) Coeficientul de presiune: ψ= ∆pt u2 ρ 2 2 (236) 2) Coeficientul de debit: . Mărimile adimensionale utilizate înglobează şi exprimă dependenţa dintre parametrii funcţionali (debit.pentru ventilatoare centrifuge: ϕ= 4Q 2 π ⋅ D2 ⋅ u 2 (237) . turaţii. în domeniul ventilatoarelor se folosesc coeficienţi funcţionali adimensionali şi relaţii de similitudine specifice. respectiv cinematici (dimensiuni principale. presiune.5  cu n [rot / min ]. viteze). putere) şi cei geometrici.     − 3 4 (240) ∆pt kgf / m 2 [ ] ϕ1 / 2 ψ 3/ 4 (241) sau pentru ventilatoare centrifuge: σ = 111 .η= Pu P (235) În afara parametrilor menţionaţi.

1.63. a) Ventilator cu conductă de aspiraţie: fig. interesează calculul presiunii totale a ventilatorului ∆pt.62).….4 Funcţionarea ventilatoarelor în reţea Ventilatoarele pot funcţiona cu conductă de aspiraţie şi refulare (cazul general) sau numai cu conductă de aspiraţie (exhaustor)..62 Caracteristicile adimensionale ale ventilatoarelor Tipul de ventilator este caracterizat prin mărimea funcţiei caracteristice: domeniul ventilatoarelor centrifuge corespunde valorilor σ = 0.η (Q ) la n constant sau variabil.2 şi n s > 1400.75. respectiv refulare (ventilator refulant).. P (Q ).0. Fig. 2. iar al celor axiale valorilor σ = 0. 2.ϕ 1 / 2 (1 − ν ) şi pentru ventilatoare axiale: σ = ψ 3/ 4 5) Turaţia specifică: n s = 20 ⋅ π ⋅ n Q1 / 2  ∆p t   ρ      3/ 4 1/ 2 (242) (243) Cu ajutorul coeficienţilor funcţionali adimensionali caracteristicile ∆pt (Q ).8 respectiv ns < 1400.. reprezentând trei familii de curbe se reduc la trei caracteristici adimensionale care descriu comportarea unei întregi familii de ventilatoare care au aceeaşi turaţie specifică (sau funcţie caracteristică) şi sunt asemenea geometric (fig. 2. 2. 112 .13. În toate aceste cazuri.

presiunea statică absolută la refulare pda.Fig.dr – presiunile dinamice la aspiraţie şi refulare pta – presiunea totală absolută la aspiraţie ptr – presiunea totală absolută la refulare ∆pt – presiunea totală a ventilatorului Se observă că ∆psr = 0 deci: Δp t = ptr − pta = p dr + (Δp sa − pda ) (244) Ponderea maximă în ∆pt o au pierderile de presiune în conducta de aspiraţie ∆p sa. 2. Utilizarea variantei este neindicată deoarece energia corespunzătoare termenului cinetic se pierde în întregime.64. 113 .presiunea statică absolută la aspiraţie psr .63 Ventilator cu conductă de aspiraţie Mărimile au următoarele semnificaţii: psa . b) Ventilator cu conductă de refulare: fig. 2.

c) Ventilator cu conductă de aspiraţie şi refulare. Montajul este utilizat în unele cazuri însă numai la ventilatoarele axiale (exemplu. Deoarece ∆p sr = ∆p sa = pa iar pda ~ 0 (admiţând că va ≅ 0) rezultă: 114 . presiunea totală fiind: Δp t = p tr − p ta = (∆ p sr + p dr ) = (Δp sa − p da ) (246) d) Ventilator fără reţea. gazul dispune numai de termen cinetic. iar presiunea totală a ventilatorului este dată de relaţia: ∆p t = ptr − pta = p sr + p dr − p sa = Δp sr + p dr (245) deci. Schema de calcul rezultă asamblând diagramele de variaţie a presiunilor din primele două cazuri. ventilatoarele “de fereastră” sau “de acoperiş”). presiunea statică relativă fiind nulă (psr = p a). presiunea totală a ventilatorului este dată de suma presiunii statice şi dinamice în secţiunea lui de intrare în timp ce în secţiunea de ieşire a conductei de refulare.Fig. 2.64 Ventilator cu conductă de refulare În acest caz p sa = p ta.

Este important ca punctul de funcţionare să se situeze în zona randamentului maxim al ventilatorului. sunt determinaţi de punctul de funcţionare P la intersecţia caracteristicii interioare I cu caracteristica reţelei II (fig. Randamentul reglării este bun. 2. Procedeul este simplu. asigurându- 115 . dar neeconomic.67. o cantitate mare de energie este disipată pe rezistenţa locală. Fig. c) Reglarea prin dispozitiv de conducere este specifică ventilatoarelor centrifuge de putere mare. fig.13. Procedeul necesită motoare electrice de turaţie variabilă în cazul reglării continue sau cutie de viteze în cazul reglării în trepte.65). el determină o componentă v u1 (α1 ≠ 90) . b) Reglarea prin modificarea turaţiei. dezvoltaţi de ventilator într-o anumită instalaţie. 2. 2.66).v r2 ∆pt = p dr = ρ 2 (247) Parametrii reali ∆p t şi Q.65 Punctul de funcţionare al ventilatorului în instalaţie Fig. 2. în cazul în care un asemenea dispozitiv există. aşa încât α1 = 90° şi v u1 = 0.66 Reglarea prin ştrangulare cu clapetă 2. La majoritatea ventilatoarelor lipseşte aparatul director la aspiraţie. parametrii ventilatoarelor pot fi modificaţi prin următoarele procedee: a) Reglarea prin ştrangulare. 2. Reglarea se bazează pe modificarea căderii de presiune dinamice pe reţea prin mărirea sau micşorarea coeficientului de rezistenţă locală a clapetei de reglaj odată cu rotirea acesteia ζ=f(ϕ) (fig.5 Reglarea ventilatoarelor În timpul funcţionării.

116 . prevăzută la capete cu flanşe.67 Reglarea prin dispozitiv de conducere 2. 2. pentru realizarea unor presiuni mari se folosesc ventilatoarele cu mai multe etaje (fig. rotorul 2.68 b).14 Ventilatoare axiale 2.se în acest fel modificarea presiunii (relaţia lui Euler). În fine.1 Generalităţi. gabarite reduse şi randamente bune. 2. Fig. 2. La unele construcţii se prevede un aparat director 6 cu calotă de dirijare (fig. format din paletele statorice 4 şi calota 5 (fig. se folosesc cu precădere ventilatoarele axiale. 2. caracterizate prin simplitate constructivă. a) b) c) Fig. şi statorul.68 a). Schema constructivă În domeniul debitelor mari şi presiunilor reduse. Rolul statorului este de redresare a curentului la ieşirea din rotor şi în acelaşi timp de susţinere mecanică a arborelui ventilatorului sau motorului electric de antrenare. 2. dispozitivul de conducere poate fi cu palete radiale sau cu palete axiale. Constructiv.14. în cele mai multe cazuri cuplat direct pe arborele motorului 3.68 Ventilatoare axiale a) Ventilator fără aparat director b) Ventilator cu aparat director c) Ventilator cu două etaje Construcţia obişnuită comportă carcasa 1 din tablă roluită.68 c).

69 Schema de calcul al aerodinamicii ventilatorului axial 117 . O secţiune cilindrică de rază r executată în rotor şi desfăşurată în plan determină reţeaua de profile rotorice. Din egalarea expresiilor puterii lui dP rezultă: Yt = zΓ p ω 2π (249) Fig. respectiv puterea este dP = ω dM = zρГp ωva rdr. unde Г = zГp. Caracteristici Schema fluxului prin ventilatorul axial (fig. Debitul prin rotorul elementar de anvergură dr este dQ = 2πr dr ∙va.2 Aerodinamica ventilatorului axial. iar din triunghiurile de viteze rezultă: 2 w∞ = va + (u − vu 2 2 ) 2 (248) Pe de altă parte. Totodată. 2. pentru rotorul elementar puterea este şi dP = ρ dQ Yt. unde v a este viteza axială.circulaţia în jurul unei palete.69) este asemănătoare cu cea de la pompele axiale.2. forţa portantă este dFz = ρГ w∞ dr.14. 2. z fiind numărul de palete. Forţa tangenţială este dT =dFz ∙sin β∞=zρГp w∞ dr ⋅ sin β∞ = zρГp dr va. iar momentul necesar rotirii rotorului elementar. gazul intră în reţea fără circulaţie ( v1 = v a ). dM = r dT = zρГp dr va r. iar Гp . În lipsa aparatului director la intrare.

transmisă gazului este mai mică decât cea teoretică. Acest lucru ar însemna însă posibilitatea apariţiei unei mişcări parazitare în sensul anvergurii. De aceea. 2. Din relaţia (250) se constată că energia specifică imprimată gazului de rotoarele elementare ar trebui să crească odată cu raza. deoarece creşte viteza tangenţială u .Cum Гp = ГABCD = ГDC + ГAB şi deoarece v u1 = 0. înseamnă că ГAB = 0 şi deci Гp = ГDC = tvu2. Pierderile în aparatul director şi redresor au expresiile similare: 118 . unei rotaţii care coincide cu sensul de rotaţie a rotorului. pe de o parte. Deoarece forţa axială pe profil (fig. iar energia specifică este: Yt = u (vu 2 ± vu1 ) (251) unde semnul + corespunde unei rotaţii a curentului imprimată de aparatul director în sens contrar rotaţiei rotorului. la care se adaugă şi pierderile datorită presiunii dinamice corespunzătoare vitezei tangenţiale în aparatul redresor h rsd. v u1 ≠ 0 . prin micşorarea corzii profilelor în sensul butuc-periferie. pe de altă parte. unde t = 2πr/z este pasul reţelei. cu pierderi foarte importante pe paletă. fiecare rotor elementar se dimensionează în aşa fel încât să dezvolte aceeaşi energie specifică. prin răsucirea paletei (profilul de la butuc cu unghi de aşezare mai mare decât cel de la periferie) şi. iar semnul -. cu suma pierderilor în rotor hrs. la proiectare. pierderile în rotor rezultă sub forma: hrr = 2 µ ρzΓw∞ µ r ρzΓw∞ A Fx = r = t t sin β ∞ 2πr sin β ∞ 2πrva (253) parametrul µ r = Rx / Rz fiind inversul fineţei profilului paletei rotorice. Energia specifică teoretică este prin urmare: Yt = ztv u 2 ω = ωrv u 2 = uvu 2 2π (250) Când există un aparat director. Energia specifică reală. ceea ce se realizează. Randamentul aeraulic al ventilatorului va fi în consecinţă: ηh = h + hrad + hrs + hrsd Y H = = 1 − rr Yt H t Ht (252) Pierderile menţionate se calculează astfel. în aparatul director h rad şi în aparatul redresor hrs.69) se poate exprima şi prin relaţia A = hpr (t∙1).

O problemă specifică maşinilor axiale este aceea a interstiţiului paletă-carcasă care trebuie să fie minim. unghiul de aşezare α al paletei rotorice poate fi inclus. de asemenea. corespunzătoare vitezei tangenţiale în aparatul redresor. Comparaţia curbelor caracteristice pune în evidenţă faptul că la ventilatorul axial are loc un consum mare de putere la debit nul. turbioanele din această zonă cauzând scăderea pronunţată a randamentului aeraulic al ventilatorului. sunt date prin relaţia: hrsd = ρ R 2 vu 3 2 (256) în care R este raza exterioară a aparatului redresor.71. în comparaţie cu cele ale ventilatorului centrifug. În cazul în care turaţia se include ca parametru.70 este reprezentată schema completă a fluxului pentru ventilatorul axial prevăzut cu aparat director şi stator. pierderile datorită presiunii dinamice. 119 . ca parametru). se obţine caracteristica universală (la ventilatoarele axiale. Caracteristicile ventilatorului axial la turaţie constantă sunt date în figura 2. Un interstiţiu mare înseamnă un important efect de capăt la paletă. În figura 2. drept urmare nu se recomandă funcţionarea în zona debitelor mici şi nici reglajul prin obturare.hrad = 2 µ ad ρ (zΓ )ad v ad 2πrva (254) µ s ρ (zΓ )s vs2 hrs = 2πrva (255) În fine.

I0 (257) în care I este intensitatea acustică. iar construirea ventilatoarelor silenţioase constituie un important criteriu de competitivitate. în legătură cu comportarea aeroelastică a paletei ventilatorului. Testele de zgomot se fac cu fonometre. 120 . definit prin relaţia logaritmică: L = 10 lg I . determinate în principal de neechilibrajul rotorului şi de uzura lagărelor.3 Zgomotul ventilatoarelor Ventilatoarele. nivelul zgomotului crescând aproximativ cu puterea a cincea a vitezei periferice. soluţiile constructive la rotor şi carcasă. sunt surse importante de zgomot. Ventilatoarele cu număr impar de palete sunt mai silenţioase. În afară de aceasta.70 Schema completă a fluxului prin ventilatorul axial Fig. în instalaţii speciale denumite camere fonice. 2. 2. Ventilatoarele se consideră silenţioase dacă nivelul de intensitate sonoră la distanţa de 1.14. iar I0=10-12[W/m2]-intensitatea corespunzătoare pragului minim al audibilităţii. la orice punct de funcţionare de pe caracteristica pt(Q).Fig. numărul şi profilarea paletelor şi interstiţiul la carcasă determină esenţial nivelul de zgomot. pentru banda de frecvenţă de la 80 Hz la 8000 Hz. drept criteriu pentru aprecierea zgomotului produs de ventilatoare se foloseşte nivelul de intensitate acustică în decibeli. În mod curent. În afara zgomotului aerodinamic. Viteza de rotaţie are o deosebită importanţă. Cauza principală a zgomotului este de natură aerodinamică. există şi vibraţii mecanice.5 m este sub 60 dB. în special cele axiale.71 Caracteristicile ventilatorului axial 2.

fiind practic limitată numai de rezistenţa organelor pompei. astfel că pompele volumice trebuie să fie “rapide” şi să aibă performanţe cavitaţionale bune. reglare şi comandă. care produce suprapresiunea necesară pentru evacuarea lichidului în racordul de refulare. În schimb. dar şi de motor hidraulic. camerele sunt conectate la racordul de aspiraţie.1 Generalităţi despre generatoarele volumice Maşinile hidraulice volumice au drept caracteristică comună un proces de aspiraţie refulare. discontinuu.1. Urmează scăderea volumului. În afară de aceasta se caracterizează prin compactitate. acţionarea sarcinilor mari. Acestea transformă energia mecanică furnizată de o maşină de antrenare (motor termic. 3. iar presiunea de refulare poate fi teoretic oricât de mare. prin camere de volum variabil constituite din elemente ale unui mecanism numite „elemente active”. imposibil de obţinut cu turbopompele. care funcţionează stabil la turaţii mici şi furnizează momente mari cu randamente ridicate. Când volumul camerelor devine maxim. Presiunea minimă în camere este presiunea de vaporizare a lichidului la temperatura de funcţionare a pompei. robusteşe şi fiabilitate. Destinate în special sistemelor de acţionări hidraulice în care îndeplinesc funcţia de generator. volum cu volum.2 Principiul de funcţionare generatoarelor volumice Pompele volumice sunt caracterizate de trecerea discontinuă a lichidului din racordul de aspiraţie în cel de refulare.CAPITOLUL 3 MAŞINI HIDRAULICE CU PRINCIPIU DE FUNCŢIONARE VOLUMIC 3.1 Generatoare volumice 3. la turaţii reduse.1. funcţionează în cele mai multe cazuri cu ulei. electric sau hidropneumatic) în energie hidraulică. necesită motoare volumice “lente”. volumul lor creşte. În faza de aspiraţie. dar în construcţii speciale se pot vehicula şi alte lichide. 121 . Motoarele disponibile pentru antrenarea pompelor au uzual turaţii ridicate şi momente mici. Furnizarea lichidului în mod discontinuu constituie un dezavantaj faţă de maşinile cu flux continuu care însă poate fi substanţial ameliorat prin măsuri constructive. Pompele volumice realizează presiuni mari ce pot ajunge la 1000 de bar. Pompele volumice constituie componente fundamentale ale sistemelor hidraulice de acţionare. iar presiunea scade până la valoarea necesară umplerii cu lichid. acestea sunt închise mecanic şi apoi conectate la racordul de refulare.

Debitul volumic teoretic mediu Qtm . fiind independent de turaţia acesteia. o cameră aspiră şi refulează într-un ciclu de pompare un volum de lichid egal cu diferenţa dintre volumul său maxim Vmax şi volumul său minim Vmin : ∆V = Vmax − Vmin (1) care nu depinde de presiunea de refulare. pompa trebuie prevăzută cu un sistem de distribuţie. aspirat sau refulat de o cameră. impusă practic de instalaţie. Debitul volumic real este mai mic decât cel teoretic şi din cauza compresibilităţii lichidului. prin interstiţiile necesare mişcării relative a elementelor active. Pulsaţiile debitului determină pulsaţii de presiune. reprezintă viteza de variaţie a volumului acesteia: Qt (t ) = dV dt (3) şi. în cazul general. necesar pompării este proporţional cu rezultanta forţelor de presiune de pe elementele active. Durata de utilizare a unei pompe este limitată de scăderea excesivă a acestuia. pierderile volumice cresc în timp. 122 .Teoretic. alterând randamentul (debitul) volumic. Debitul volumic real Q este mai mic decât cel teoretic Qt din cauza pierderilor de lichid din spaţiile de înaltă presiune spre spaţiile de joasă presiune ale pompei. depinzând numai de tipul mecanismului utilizat şi de viteza de antrenare a elementului său conducător. Datorită uzurii inerente a elementelor de etanşare. Momentul real M depinde şi de turaţie datorită frecărilor. deci depinde doar de sarcina şi de mărimea pompei. al pompei este proporţional cu frecvenţa de refulare f: Qtm = ∆V ⋅ f (2) Debitul volumic teoretic (instantaneu) Qt (t ) . Atunci când elementele active nu pot realiza închiderea şi comunicarea alternativă a camerelor de volum variabil cu racordurile. este variabil în timp. Pierderile volumice ΔQ = Qt – Q sunt proporţionale cu presiunea de refulare. Nesincronizarea acestuia cu elementele active poate provoca depresiuni şi suprapresiuni importante în camerele pompei şi micşorarea debitului. astfel că debitul volumic real scade faţă de cel teoretic la creşterea presiunii. Momentul teoretic Mt. astfel că momentul teoretic este variabil în timp.

exploatarea şi remedierea defecţiunilor.Presiunea instantanee în racordul de aspiraţie este determinată de pierderea de sarcină pe traseul de aspiraţie.4 Clasificarea pompelor volumice Criteriul principal de clasificare a pompelor volumice le separă în pompe cu deplasare continuă.1. Pompele volumice sunt utilizate în domeniul debitelor mici şi a sarcinilor mari. Astfel. a aceleia care corespunde cel mai bine particularităţilor instalaţiei: montajul.) şi obiective tehnico-economice (randament maxim.) • Execuţia – are drept scop realizarea pompei conform proiectului. cost minim. Datorită conţinutului temei de proiectare se vor trata doar problemele ce ţin de concepţie. turaţia maximă a pompelor volumice este limitată de apariţia fenomenului de cavitaţie. pe întreaga rotaţie a organului de variaţie volumică şi cu deplasare alternativă. în condiţiile tehnice şi economice date • Utilizarea – implică alegerea dintre pompele disponibile. dar uzual condiţia de cavitaţie este mai severă.3 Studiul pompelor volumice Cunoaşterea pompelor volumice interesează trei genuri de activitate tehnică: • Concepţia – are ca scop proiectarea acesteia astfel încât să se obţină parametrii funcţionali (debit.1. 3. O altă limitare a turaţiei rezultă din solicitările elementelor mecanismului pompei. fiabilitate etc. 123 . în care lichidul de lucru se deplasează într-un singur sens. impusă de debitul instantaneu. înălţime de aspiraţie etc. 3. sarcină. punerea în funcţiune. în care lichidul se deplasează în două sensuri contrare şi alternative pe fiecare rotaţie a fiecărui organ de variaţie volumică.

85 Cu deplasare alternativă 0.Tabelul 3.88 0.75 0.7 0.88 124 .75 0.1 Presiuni uzuale [bar] Tipul de pompă Turaţii uzuale [rpm] Vâscozitatea recomandată [cSt] Randamentul total 100 200 300 400 Pompe cu angrenaje Cu dantură exterioară Cu dantură interioară Cu şurub Palete rotitoare cu o excentricitate 500 0 1500 3000 1500 3000 1000 5000 500 1500 500 3000 500 1500 1000 3000 500 1500 1000 2000 1000 2000 40 80 50 100 80 200 30 50 30 50 30 50 30 50 30 50 20 50 20 50 0.8 0.85 Pompe cu excentric 0.8 Cu deplasare continuă Pompe cu palete Palete rotitoare cu dublă excentricitate 0.82 Palete fixe Pompe cu pistoane axiale Cu disc înclinat Cu bloc înclinat Cu pistoane radiale Cu pistoane în linie 0.

la care puterile pot ajunge la peste 1500 KW. c) funcţionează cu randamente bune. astfel încât la capetele cursei (în punctele moarte) viteza devine nulă. În figura de mai jos 3. pompele volumice cu piston au următoarele avantaje: a) pot asigura presiuni de refulare foarte mari. . iar în cazul presiunilor mari se folosesc câte două supape (înseriate) pe fiecare circuit.pompe acţionate direct. 3. b) construcţie complicată datorită organelor de închidere şi mişcării alternative a pistonului. Pompele cu piston se pot clasifica după: 1.pompe acţionate de motoare prin intermediul unui mecanism bielămanivelă.cu simplu efect (au o singură faţă activă). b) presiunea de refulare nu depinde de viteza pistonului. a unui piston care asigură variaţia de volum. Performanţele acestor pompe sunt mai bune la construcţiile orizontale. mişcarea fluidului fiind deci pulsatorie. 2. Dezavantajele acestor maşini sunt următoarele: a) debit relativ redus datorită secţiunilor mici de trecere. după felul acţionării: . 125 .1 Construcţia şi principiul de funcţionare Sunt maşini hidraulice în care fluidul de lucru este pus în mişcare prin deplasarea rectilinie alternativă.cu dublu efect (au două feţe active). Sensul mişcării pistonului se schimbă periodic. în corpul pompei. tipul constructiv: . cu piston şi mecanism bielă-manivelă.cu doi cilindri în paralel (maşini duplex). Distribuţia se realizează cu două supape.cu trei cilindri în paralel (maşini triplex).2 Pompe cu piston 3.1 este prezentată schema constructivă a unei pompe monocilindru. una de aspiraţie.2. vitezelor mici de circulaţie şi trecerilor multiple prin punctele de viteză nulă. . Faţă de maşinile cu principiu dinamic.3. după numărul de feţe active: . c) debit pulsatoriu. antrenate de o maşină cu abur sau aer comprimat. . ea putând fi păstrată constantă la diverse debite.cu un singur cilindru (maşini simplex). cealaltă de refulare. d) sunt autoamorsabile. . .diferenţiale (cu simplu efect pe aspiraţie şi cu dublu efect pe refulare sau invers).

. pentru mecanismul bielă-manivelă. presiunea creşte şi fluidul este evacuat prin supapa de refulare.0. D fiind diametrul.96) (2) Calculul debitului instantaneu presupune determinarea vitezei pistonului. spaţiul parcurs de piston este: x = L cos α + r cos(π − γ ) = L cos α − r cos γ Dar: sin α = r2 r sin γ . iar h cursa pistonului.. 3. a doua... în care prin deplasarea pistonului în sensul în care volumul de lucru scade.. rezultă debitul mediu teoretic: Q =V ⋅ n π ⋅ D2 n = ⋅h⋅ 60 4 60 (1) Debitul mediu efectiv este mai mic din cauza pierderilor la etanşarea pistonului şi la supape şi anume: Q = η v ⋅ Qt (η v = 0.. în cavitatea de lucru apare o depresiune care determină aspiraţia prin supapa de aspiraţie. deci cos α = 1 − 2 sin 2 γ L L (4) (3) 126 .1 Schema constructivă a pompei cu piston Cilindreea pompei (volumul de lichid refulat pe cursă) este V = π ⋅ D 2 ⋅ h / 4 .Funcţionarea pompei cu piston se bazează pe modificarea ciclică a volumului de lucru... La n rot/min ale arborelui de antrenare.93. în care. prin deplasarea pistonului în sensul de creştere a volumului de lucru.. Fig. Un ciclu de funcţionare este format din două faze: prima... Astfel.

deoarece r/L ≅ 1/5. aspiraţia şi refularea având loc simultan.2π ] . pulsaţia debitului este inacceptabil de mare. variaţia debitului se abate puţin de la forma sinusoidală. Curba debitului unui cilindru unic poate fi considerată ca suma unei semisinusoide sinγ şi a unei sinusoide complete sin2γ afectată de coeficientul – r/2L. de obicei 1/5 dezvoltarea în serie a radicalului se poate L 1 r2 limita fără erori importante la primii doi termeni adică cos α ≅ 1 − ⋅ 2 sin 2 γ şi 2 L deci: Deoarece 1 r2 x = L − r ⋅ cos γ − ⋅ sin 2 γ 2 L (5) Viteza pistonului se obţine derivând pe x în raport cu timpul: v= dx dγ r 2 dγ r = r ⋅ sin γ ⋅ − ⋅ sin 2γ ⋅ = rω (sin γ − sin 2γ ) dt dt 2 L dt 2L (6) iar debitul instantaneu rezultă de forma: q = A ⋅ v = A ⋅ r ⋅ ω ⋅ (sin γ − r sin 2γ ) = k ⋅ q * .2 este reprezentată variaţia debitului q * cu unghiul de rotaţie al manivelei. La pompa monocilindru cu simplu efect.2 Variaţia debitului instantaneu în funcţie de unghiul de rotaţie În figura 3. deoarece pe intervalul unghiular [π . debitul refulat este nul. Pulsaţia debitului se poate reduce substanţial dacă pompa este cu dublu efect. În acest caz. ambele feţe ale pistonului sunt active. (k = A ⋅ r ⋅ ω ) 2L (7) Fig.r < 1 . 3. 127 .

numai că rolul celor două cavităţi de lucru se schimbă.Fig. La aceeaşi deplasare a pistonului. supapa s2 se închide. supapa i2 se deschide şi se produce aspiraţia.3. cu două feţe active. de tipul celui din fig. La cealaltă cursă a pistonului au loc. de asemenea. în cavitatea I presiunea creşte.4 Pompă cu piston diferenţială Principiul funcţional al unei pompe simplex cu piston. 128 .3. o aspiraţie şi o refulare. 3.3 Pompă cu piston simplex Fig. este următorul: la deplasarea pistonului de la dreapta spre stânga. 3. se închide supapa i1 . se deschide supapa s1 şi are loc refularea. în cavitatea II presiunea scade.

de obicei. unde k ' = A' ⋅ r ⋅ ω . debitul pompei calculându-se cu relaţia: Q = 2 ⋅ e ⋅ A ⋅ n ⋅ z / 60 (8) 129 . z fiind numărul de cilindri în diagrama de debit.6). 3.3. dacă pompa este construită cu mai mulţi cilindri în aşa fel încât decalajul unghiular între ei să fie 2 π / z . 3. rezultând o pulsaţie a debitului cu atât mai mică. pe intervalul [0. sinusoidele vor fi decalate cu acelaşi interval unghiular. pentru acţionarea pistoanelor se foloseşte.Fig. b) schema constructivă de principiu Aşa cum se observă în fig. adică la fiecare cursă a pistonului vom avea debit.5 Pompă cu piston cu două feţe active a)variaţia debitului instantaneu în funcţie de unghiul de rotaţie. o camă (fig. în cazul pompelor cu piston cu două feţe active.2π ] faţa stângă a pisonului de arie A' = π ⋅ ( D 2 − d 2 ) / 4 va refula şi ea debitul q ' = k ' ⋅ q * . În fine.5. În acest caz. cu cât numărul cilindrilor este mai mare.

Neuniformitatea debitării pompei are un efect negativ asupra funcţionării instalaţiei pentru că introduce vibraţii în aceasta. se recurge la folosirea unor vase tampon (acumulatoare). de tip duplex. Pentru diminuarea acestui neajuns. 4. Acest tip de maşină hidraulică are o largă utilizare la bordul navelor deoarece debitarea este mai uniformă decât prin varianta simplex. montate îndeosebi pe refularea pompelor cu o faţă de lucru.7 este prezentată o maşină cu piston cu o singură faţă activă.3.6 Pompă cu pistoane în stea În fig. 2. 5. iar realizarea ei în varianta constructivă verticală reduce spaţiul necesar amplasării.Fig.reductor melc-roată melcată. 130 .sistem bielă-manivelă.piston. 3. Pompa are două pistoane calate la 90˚. În figură s-au făcut următoarele notaţii: 1–elemente de distribuţie. 3.

Sunt întâlnite la bordul navelor îndeosebi la instalaţiile la care condiţiile de funcţionare pe aspiraţie sunt grele sau foarte grele (instalaţia de santină. însă au şi unele avantaje nete faţă de alte maşini hidraulice: . fapt care compensează neajunsurile debitării neuniforme. Realizează debite specifice relativ mici.fluidul de lucru poate avea în componenţa sa şi suspensii mecanice.Fig. . Antrenarea cu viteze periferice mari a axului manivelelor duce la acceleraţii mari ale pistoanelor la capetele de 131 .). neputând fi antrenate la turaţii mari. instalaţia de transfer combustibil şi ulei.pot manipula lichide calde şi reci. Gabaritele şi greutăţile maşinilor cu piston sunt totuşi mari faţă de celelalte pompe.7 Pompă cu piston duplex 3.asigură o aspiraţie uscată. deoarece. peste 200 bari. au prevăzut un reductor între motorul de antrenare şi axul manivelelor. .2. 3.2 Performanţe şi domenii de utilizare Pompele cu piston prezintă avantajul că realizează valori mari ale presiunilor de lucru. etc.

8 Schema pompei cu pistonaşe radiale cu alimentare interioară 1 . 5 – orificiu de aspiraţie.8. 4 – ax central. poziţia pistonaşelor în blocul cilindrilor este pe raza. deci apariţia cavitaţiei.3 Pompe cu pistonaşe radiale 3. distribuţia se face central. turaţiile de antrenare sunt adeseori limitate la valori cuprinse între 40 şi 180 rot/min. unde rotorul se roteşte în sensul acelor de ceasornic. La pompele cu pistonaşe radiale.1 Construcţia şi principiul funcţional Pompele cu pistonaşe radiale fac parte din categoria generatoarelor hidraulice volumice şi se utilizează cu precădere în acţionările hidraulice.cursă. variaţia ciclică a volumelor de lucru realizându-se datorită dispunerii excentrice a blocului cilindrilor faţă de statorul pompei.rotor. prin axul motorului ca în figura 3. 3. 6 – orificiu de refulare 132 . ceea ce provoacă desprinderea lichidului de piston ca urmare a scăderii presiunii. Utilizarea reductoarelor pe lanţul de antrenare a pompei are consecinţe directe nu numai asupra gabaritului şi greutăţii maşinii.stator. 3 .3. de două tipuri: cu alimentare exterioară. La maşinile cu alimentare interioară. ci şi asupra preţului de cost. Din acest motiv. 3. Fig.piston radial. Pompele cu pistonaşe radiale sunt. cu alimentare interioară. 2. în principal.

distribuitor. 133 .bucşă de fricţiune. care se deplasează în canale practicate în pereţii laterali ai carcasei. a lagărelor hidrostatice sau a unor role ataşate pistoanelor. Frecarea excesivă dintre pistoane şi carcasă este evitată prin utilizarea unui rulment. În figura 3.Între rotorul 1 şi statorul pompei 3 există excentricitatea e datorită căreia fiecare piston radial 2 execută o cursa h = 2e . pistoanele ies din cilindri şi aspiră lichid prin fereastra de aspiraţie a distribuitorului. diferite fiind numai modul în care se face distribuţia lichidului de lucru la aspiraţie. urmează scăderea distanţei dintre carcasă şi blocul cilindrilor. 5. Prin dispunerea pistoanelor pe mai multe rânduri se pot obţine debite mari în condiţiile unui gabarit redus. 7. Principiul de funcţionare este acelaşi pentru toate tipurile.şurub pentru reglarea excentricităţii. 6.rolă. prin modificarea excentricităţii rotorului faţă de carcasă. Fig. respectiv refulare şi felul în care are loc contactul dintre suprafaţa frontală a pistonaşelor şi stator. 4. distribuţia se face prin axul central fix care cuprinde canalizaţia de aspiraţie şi cea de refulare.pistonaş. Distanţa dintre carcasă şi blocul cilindrilor este variabilă: pe un arc de 180 o în sensul rotaţiei creşte. 3. Statorul are rol de ghid.9 Pompă cu pistonaşe radiale cu alimentare interioară cu debit variabil 1. contactul pistonaşelor la suprafaţa de ghidare fiind menţinut datorită forţei centrifuge a unor arcuri sau inele laterale de ghidare.9 este prezentată o maşină cu pistonaşe radiale cu debit variabil la care reglarea excentricităţii şi deci a cilindreei se face cu ajutorul unui sistem de tip şurub – piuliţă. 3. Pompele cu pistonaşe radiale se fabrică într-o varietate mare de forme constructive.carcasă. Pistoanele 2 culisează în cilindrii radiali practicaţi în blocul rotativ 1 amplasat excentric faţă de carcasă.stator. Reglarea debitului se face simplu. care determină pătrunderea pistoanelor în cilindri şi evacuarea lichidului prin fereastra de refulare a distribuitorului. 2.

stator 3. distribuitorul lipsind. cursa este h = 2e. Aceste pompe sunt folosite la nave în majoritatea cazurilor la acţionările hidrostatice.3 Elemente de calcul la pompele cu pistonaşe radiale Pentru început.11 se vede că. se pune problema calculului de predimensionare.2 Performanţe şi domenii de utilizare Pompele cu pistonaşe radiale au. presiunea p şi turaţia n. Pistoanele au de asemenea tijele articulate excentric. pentru un pistonaş.Randamentul volumic şi cel total au valori ridicate. Datele de intrare sunt debitul Q. atunci debitul Q va avea expresia: Q = V p nη v (1) unde ηv = 0. 3. Dacă se notează cu d diametrele pistonaşelor.3. cu ηv randamentul volumic. Dirijarea uleiului către aspiraţie.10 sunt ilustrate câteva moduri de realizare a contactului dintre pistonaş şi stator. Distribuţia pompelor cu alimentare exterioară se face prin nişte canale periferice ale carcasei. În acest caz: 134 . pentru puteri mari (uneori până la 3000 kW). cu h cursa. debite de până la 8000 l/ min şi presiuni de 250-300 bar.10 Contactul pistonaş. Turaţiile de antrenare variază între 100 şi 1500 rot/min.3. din figura 3. În figura 3. presiunea maximă fiind cuprinsă între 350 şi 420 bar. 98. iar cu z numărul de pistonaşe. respectiv refulare se face prin aceleaşi canale care sunt legate la conductele de aspiraţie şi refulare. Din relaţia de mai sus se poate scoate cilindreea Vp: Vp = Q nη v (2) Pe de altă parte însă. Fig 3. 96 ~ 0. în general.

11 Schema de calcul la pompa cu pistonaşe radiale În funcţie de debitul teoretic se poate calcula debitul real: Q = Qtη v (5) unde ηv este randamentul volumic.πd 2 V =z 2e 4 (3) Cunoscând turaţia n a discului. se scrie expresia debitului teoretic sub forma produsului dintre turaţie şi cilindree: Qt = nV = nz πd 2 e 2 (4) Fig. z πd 3 ψnη v = Q 2 (6) de unde. prin urmare. În aceste condiţii. prin valoarea constantei ψ = e/d. se poate determina relaţia de predimensionare a diametrului pistonaşului pompei: d =3 2Q πzψnη v (7) 135 . Literatura recomandă valorile raportului dintre excentricitatea “e“ şi diametrul pistonaşelor d. 3.

O1O = e (9) introducând relaţia (9) în (8). se obţine: (r + e) 2 = e 2 + r 2 + 2rx + x 2 + 2e(r + x ) cos ϕ sau după unele prelucrări simple: (10) 2re = 2rx + x 2 + 2e( r + x) cos ϕ Ordonând după puterile descrescătoare ale lui x. se obţine cursa pistonului la un moment oarecare t: x = −(r + e cos ϕ ) + r 2 + 2er + e 2 cos 2 ϕ (13) Derivând această expresie în raport cu timpul. va rezulta: e   v r = eω  sin ϕ + sin 2ϕ  2r   (15) 136 . se va obţine viteza relativă: vr =   ωe 2 cosϕ sinϕ dx e cosϕ sinϕ  (14) & = x = eω sinϕ + = eω sinϕ + 2 2 2 2 2 2  dt r + 2er + e cos ϕ r + e cos ϕ + 2er    Dacă se neglijează la numitorul fracţiei termenii ce conţin pe e. În triunghiul OAO1 din figura 3.11 se poate scrie: O1 A 2 = e 2 + OA 2 − 2eOA cos(180 o − ϕ ) = e 2 + OA 2 + 2eOA cos ϕ Pe de altă parte: OA = r + x . va rezulta: (11) x 2 + 2 x(r + e cos ϕ ) + 2er (cos ϕ − 1) = 0 (12) rezolvând ecuaţia (12) în raport cu x. Pentru început. se pune problema calculului cinematic. (8) O1 A = R = r + e .Se consideră acum contururile statorului şi rotorului dispuse unul faţă de celalalt la distanţa e.

se va obţine acceleraţia relativă: ar = dvr e   = && = eω 2  cos ϕ + cos 2ϕ  x 2r dt   (16) Acceleraţia de transport (centripetă) va fi: at = OA ⋅ ω 2 = ω 2 (r + x ) = ω 2 iar acceleraţia Coriolis: (r 2 + 2er + e 2 cos 2 ϕ − e cos ϕ ) (17) e   a c = 2ωv = 2ω 2 e sin ϕ + sin 2ϕ  2r   (18) Pentru calculul debitului teoretic se pleacă de la expresia cilindreei definită prin produsul dintre aria pistonaşului şi cursă: V =z πd 2 h 4 (19) La pompele cu pistonaşe radiale: h = 2e şi în aceste condiţii: V= zπd 2 e 2 (20) iar debitul teoretic va fi: Qt = nz πd 2 e 2 (21) Debitul real se calculează în funcţie de debitul teoretic şi randamentul volumic: Q = Q tη v 137 (22) .Derivând din nou în raport cu timpul.

din care numai p lucrează pe refulare.3. ϕ i = ϕ + (i − 1)γ unde γ = devine: (26) 2π . În aceste condiţii. La început se stabileşte expresia debitului momentan al unui pistonaş considerând viteza relativă dată mai sus: q1 = πd 2 πd 2 e   vr = eω  sin ϕ + sin 2ϕ  4 4 2r   (23) Presupunem că pompa are în total z pistonaşe. ecuaţia (25) z qt = ∑ p πd 2 πd 2 eω sin [ϕ + (i − 1)γ ] = eω ∑ sin [ϕ + (i − 1)γ ] 4 4 i =1 i =1 p (27) Ţinând cont că suma din membrul drept al ecuaţiei de mai sus se poate pune sub forma: 138 . Cu această observaţie. debitul momentan livrat de cele p pistonaşe se poate obţine prin însumarea celor p debite q1 : qt = ∑ q1 = ∑ i =1 p πd 2  e  eω  sin ϕ i + sin 2ϕ i  2r   i =1 4 p (24) Pentru că excentricitatea e este mult mai mică decât raza r.4 Neuniformitatea debitării la pompele cu pistonaşe radiale Aprecierile făcute la pompele cu pistonaşe axiale referitor la neuniformitatea debitării rămân aceleaşi din punct de vedere cantitativ şi la pompele cu pistonaşe radiale. se neglijează termenul al doilea din paranteza membrului drept al ecuaţiei de mai sus: qt = ∑ πd 2 eω sin ϕ i i =1 4 p (25) Aşa cum am arătat la pompele cu pistonaşe axiale. reprezintă pasul unghiular.3.

∑ i =1 p γp 2 sin  ϕ + γ p − π  sin [ϕ + ( i − 1)γ ] =   γ 2 z   sin 2 sin (28) se găseşte expresia debitului refulat total: πd 2 q t (ϕ ) = eω 4 sin γp 2 sin  ϕ + γp − π    γ 2 z  sin 2 (29) Plecând de la expresia generală a gradului de neuniformitate a debitării: δ' = q max − q min q med (30) se defineşte debitul momentan mediu: q med = πd 2 z 2en 4 (31) z 2π şi γ = . prin urmare: 2 z în cazul pompelor cu un număr par de pistonaşe p = πd 2 qt (ϕ ) = eω 4 sin 2π z ⋅ 2 z 4 sin  ϕ + 2π ⋅ z − π  = πd eω 1 cosϕ − π      (32) 2π π z 4 z 4 z   sin sin z z se face din nou notaţia: ψ = π  cos ϕ −  π z  sin z 1 (33) cu care din ecuaţia (32) a lui qt (ϕ ) se determină expresiile debitelor instantanee maxim şi minim: 139 .

Forţa din pistonaş determinată de presiunea p este: 140 . δ se micşorează cu pătratul lui z. 4 q t min πd 2 = eωψ min 4 (34) ψ max ϕ= π z = 1 π sin z .q t max în care: πd 2 = eωψ max . fig.3. se recomandă numere impare cât mai mari de pistonaşe.5 Calculul momentului rezistent la maşinile motoare cu pistonaşe radiale Consideram cazul unui pistonaş radial aflat în contact intim cu cercul director al statorului pompei. 3. 3. Presupunem că presiunea de pe faţa activă a pistonaşului este p. Din acest motiv. De asemenea. ψ min ϕ =0 = ctg π z (35) În aceste condiţii. expresia gradului de neuniformitate a debitării la pompa cu un număr par z de pistonaşe radiale devine: π   cos   1 πd 2 z − eω   π π  4  sin sin   z z  =π  = 2 z πd zen 2 ' δ zpar π   1 − cos  z π π π2  = tg ≈ π z 2z 2z 2 sin z (36) În cazul pompelor cu un număr impar de pistonaşe.12. p = calculele se găseşte că: ' δ zimpar ≈ z +1 şi repetând 2 π2 8z 2 (37) Se observă că gradul de neuniformitate a debitării în cazul pompelor cu număr impar de pistonaşe este de patru ori mai mic decât în cazul pompelor cu numar par.

că: OA = e cos ϕ + R cos β ceea ce conduce la: M1 = πd 2 p(e cosϕ + R cos β ) ⋅ tgβ 4 (40) 141 .12 Schema de calcul a momentului rezistent Momentul dat de pistonaş este: M 1 = Ft ⋅ R = Ft ⋅ OA unde: OA = O E + E A S-a arătat mai înainte. 3. atunci când s-a analizat figura 3.11.N = πd 2 p ⋅ 4 cos β (39) Fig.πd 2 F p = Fx = p 4 iar componentele sale tangenţială şi normală sunt respectiv: (38) Ft = Fx tan β = πd 2 p ⋅ tgβ 4 .

11) se poate obţine relaţia de legatură dintre unghiurile φ şi β: sin β = e sin ϕ R (41) vom avea mai departe: e2 cos β = 1 − 2 sin 2 ϕ R sau în cazul unghiului mic β: (42) cos β = 1 − e2 sin 2 ϕ 2 R (43) În aceste condiţii.12 vor avea expresiile: e sin ϕ πd R Ft = p 4 e2 sin 2 ϕ 1− 2R 2 2 (44) e sin ϕ πd R M1 = p 4 e2 1− sin 2 ϕ 2 2R 2    e2 e cos ϕ + R1 − sin 2 ϕ    2R 2     (45) Momentul total al tuturor celor p pistonase cuplate pe refulare se obţine prin însumare: p    sin ϕ i πd 2 e p e2 2 Mt = ∑Mi = p ∑ e cos ϕ i + R 1 −  2  2 R 2 sin ϕ i   (46)  R i =1 4 e i =1   1 − 2 sin 2 ϕ i  R 142 . forţa generată pe pistonaş de presiune şi momentul rezistent la un singur pistonaş în raport cu punctul O din figura 3.3.Deoarece din scrierea în două moduri a segmentului O1 E (vezi fig.

cât şi la motoare. momentele rezistente sunt pulsatorii şi ele se pot constitui în elemente de excitare a sistemului mecanic. raportul e 2 /( 2 R 2 ) se poate neglija. putând fi scrisă sub forma: πd 2 e p Mt = p ∑ sin ϕ i [e cosϕ i + R ] 4 R i =1 În final. putând provoca vibraţii torsionale.4 Pompe cu pistonaşe axiale 3.13 (a). 3. 143 . Atât la pompe. 3. pompe cu disc înclinat fig. Din punct de vedere al posibilităţilor de debitare.13 (b) şi pompe cu disc fulant fig. 3. Poziţia relativă a acestor elemente şi sistemul lor de antrenare definesc trei tipuri mari de maşini: pompe cu pistonaşe axiale cu bloc fix înclinat.4.Din relaţia anterioară se observă că momentul rezistent total depinde de unghiul de rotire ϕ i = ϕ + (i − 1)γ unde γ = 2π / z . În aceste condiţii. maşinile cu pistonaşe axiale sunt de două tipuri: cu debit constant şi cu debit variabil. expresia momentului total se simplifică.13 (c). puterea pompei va fi: (47) PP = M med ω η pompa = Qp η pompa (48) iar cea a motorului hidraulic: PM = M med ω = Qpη mot η mec 3.1 Construcţia şi principiul funcţional (49) Pompa se compune dintr-un bloc al cilindrilor în care sunt amplasate pistonaşele axiale. dintr-un disc pe care sunt fixate la unul din capete tijele pistonaşelor (prin intermediul unor articulaţii sferice) şi dintr-o placă de distribuţie. Din raţiuni pur constructive. fig.

Mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor este determinată de un disc a cărui axă este înclinată faţă de axa blocului cilindrilor. Cilindrii sunt dispuşi circular într-un bloc. plan sau sferic. 3. Dacă arborele pompei roteşte blocul cilindrilor. În primul caz.14). acestea acţionează pistoanele prin biele având ambele extremităţi sferice. pompa se numeşte „cu disc înclinat”. de arcuri amplasate în cilindri sau prin supraalimentarea pompei la o presiune corespunzătoare turaţiei. care limitează presiunea maximă de funcţionare la 350 … 450 bar. 144 . utilizându-se frecvent în sistemele de acţionare hidraulică datorită gabaritului redus. cel mai utilizat fiind sertizarea. Desprinderea bielelor de pistoane şi de disc în faza de aspiraţie este împiedicată prin mai multe procedee. prin contactul lateral dintre biele şi pistoane sau printr-un angrenaj conic. contactul dintre pistoane şi discul înclinat se face printr-un rulment radial-axial sau prin lagăre hidrostatice. pompa se numeşte „cu bloc înclinat”. dacă arborele roteşte discul şi acesta antrenează blocul cilindrilor. Discul poate fi imobil sau în mişcare de rotaţie.Pompă cu pistonaşe axiale Pompă cu pistonaşe axiale cu bloc fix înclinat Pompă cu pistona.e axiale cu disc fulant Fig. transmiterea mişcării de la disc la bloc se face cu un arbore cardanic (figura 3. reversibilităţii. În acest caz. Variante constructive Pompele cu pistonaşe axiale sunt cele mai răspândite. În cazul pompelor cu disc mobil. pistoanele fiind extrase din cilindri de o placă de reţinere a patinelor hidrostatice. posibilităţii de reglare a debitului şi momentului de inerţie redus al părţii mobile. având axele paralele cu axa de rotaţie a acestuia. este posibilă realizarea distribuţiei cu distribuitor fix frontal. Datorită rotaţiei blocului cilindrilor faţă de carcasă.13 Pompe cu pistonaşe axiale.

14 Pompă cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat Fig. 3.Fig.15 Secţiune longitudinală printr-o pompă cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat şi debit constant 145 . 3.

Pompele cu pistonaşe axiale cu disc fulant sunt pompe cu cilindri imobili axiali aşa cum se observă în figura de mai jos (fig. Micşorarea volumelor de lucru produce creşterea presiunii..16). alezajele cilindrilor. 3articulaţii sferice. 3. La cursa ascendentă a pistonului. Pompele cu bloc înclinat sunt robuste.97 şi η t = 0.84. 4-piston plunjer. 146 .15 prezintă o secţiune longitudinală printr-o pompă cu pistonaşe axiale cu debit constant. 5-orificiu de aspiraţie. În cazul în care există posibilitatea modificării unghiului de înclinare. fiind antrenat în mişcarea de rotaţie de arborele motor prin intermediul discului 10 şi a articulaţiilor sferice 3. 2-carcasă. Pompele cu pistonaşe axiale sunt în general construcţii pretenţioase. pentru că valoarea cursei maxime a pistonaşelor este constantă. La cursa descendentă a pistonului 4. 6-distribuitor. de la poziţia inferioară din figură la cea superioară. Maşina prezentată în fig. pompa se numeşte cu debit variabil. fapt care determină generarea aspiraţiei. suprafeţele de contact dintre blocul cilindrilor şi distribuitor şi articulaţiile sferice ale bielelor. suprafeţele de lucru trebuind realizate la rugozităţi foarte mici.0. Datorită faptului că blocul cilindrilor este înclinat. dar necesită o tehnologie mai complexă. iar varianta reglabilă are un gabarit relativ mare. În figură s-au făcut notaţiile: 1-arbore. Este vorba în special de pisoane.Fig. Ea este în funcţie de unghiul de înclinare blocului cilindrilor faţă de arborele motor.. determinând refularea. 3. frecvent utilizate în instalaţiile hidrostatice ale utilajelor mobile. este fix. Fluidul este refulat tot prin canalele distribuitorului 6 către exterior. la acest tip de pompă. Performanţele energetice şi cavitaţionale ale pompelor cu disc înclinat şi ale celor cu bloc înclinat sunt comparabile. la o rotaţie completă a arborelui 1. parţial la cea de refulare. Creşterea volumului de lucru este însoţită de scăderea presiunii. 3. Debitul acestor pompe poate fi reglat prin modificarea înclinării discului sau a blocului cilindrilor care au ca efect variaţia cursei pistoanelor. Blocul cilindrilor este înclinat faţă de arborele motor la un unghi α<300. Pompele cu disc înclinat sunt compacte şi ieftine. 10-disc în mişcare de rotaţie. volumele de lucru delimitate de pistoanele 4 şi de cavităţile din blocul cilindrilor variază.. 9-lagăr de rostogolire. fiind adecvate îndeosebi transmisiilor în circuit închis.93 . volumele de lucru variază descrescător.0. volumul variază crescător. 8-şurub de strângere. Pompa cu disc înclinat se deosebeşte de pompa cu bloc înclinat numai prin modul de reglare unghiului α care în cazul acestuia se realizează prin înclinarea discului în jurul articulaţiei din dreapta arborelui cardanic. unghi care. 7-blocul cilindrilor.. Aspiraţia se produce printr-unul din orificiile distribuitorului 6 care este parţial conectat la tubulatura de aspiraţie.93. Randamentul volumic şi cel total au valori ridicate: η v = 0.15 este una cu debit constant.

cât şi la refulare. prin intermediul unui rulment radial-axial (figura 3.16 Pompa cu pistonaşe axiale şi disc fulant Se utilizează pentru pomparea lichidelor lubrifiante. În exploatare se utilizează şi variante de aspiraţie fără supape. debitul fiind constant. distribuitorul rotativ (cilindric) antrenat de arbore fiind utilizat îndeosebi în cazul maşinilor rotative (fig.17). dacă în disc se practică o fantă suplimentară care permite accesul lichidului din carcasă în cilindri prin pistoane. determinând în faza de aspiraţie crearea vidului în cilindri.a) Schema pompei b) Desen de ansamblu al pompei Fig. umplerea acestora cu 147 . Supapele de aspiraţie pot fi evitate în cazul sprijinirii pistoanelor pe discul fulant prin lagăre hidrostatice. Pistoanele sunt acţionate de un disc înclinat cu 8…18 o faţă de axa de rotaţie (discul fulant). la care arcurile din cilindri împing pistoanele spre discul fulant. Distribuţia se realizează de obicei cu supape atât la aspiraţie. 3. 3.16 a şi b) sau prin lagăre hidrostatice axiale.

presiunea de funcţionare continuă nu depăşeşte 350 bar. limita actuală fiind de 2000 bar. pulsaţia corespunzătoare presiunii determină zgomote şi vibraţii în întreaga instalaţie. În cazul utilizării lagărelor hidrostatice. temperatură şi de contaminare a lichidului. 148 . prin degajările dreptunghiulare ale pistoanelor. putând provoca ruperea conductelor şi a altor componente prin oboseală. 3. Utilizarea supapelor permite obţinerea unor presiuni de cca. la ieşirea din cilindri. Aceste soluţii asigură contactul permanent dintre pistoane şi discul fulant în faza de aspiraţie. 250 bar datorită presiunii mari de contact dintre pistoane şi inelul mobil al rulmentului axial şi datorită solicitării acestuia.lichid din conducta de aspiraţie se produce rapid. Deşi pulsaţia debitului acestor pompe este redusă. 700 bar. În cazul distribuitoarelor rotative. presiunea maximă de funcţionare continuă este limitată de ruperea peliculei portante în anumite condiţii de vâscozitate. Există variante constructive care funcţionează la 2000 bar cu o înclinare a discului de 8o.17 Pompa cu pistonaşe axiale cu disc fulant şi distribuitor rotativ cilindric Antrenarea pistoanelor prin rulment limitează presiunea maximă de funcţionare continuă la cca. Debitul acestei pompe se reglează cu un drosel montat pe traseul de aspiraţie. Fig. Cursa de aspiraţie a pistoanelor se realizează uzual datorită unor arcuri amplasate în cilindri sau prin supraalimentare cu o pompă auxiliară.

1 Schema cinematică a pompei Fig. cu o debitare suficient de uniformă şi care au o largă răspândire la acţionările hidrostatice ale armăturilor de închidere din sistemele centralizate navale. la turaţii cuprinse între 1000 – 4000 rot/min.4. capacelor mecanice.4.4. Sunt pompe de presiuni mari şi foarte mari. a maşinilor de cârmă. 3. uşilor etanşe etc.3. la acţionarea vinciurilor şi cabestanelor.18 Schema tridimensională a mecanismului unei pompe cu pistonaşe axiale 149 .2 Performanţe şi domenii de utilizare Pompele cu pistonaşe axiale obţin debite de până la 800 l/min şi au o putere specifică ce poate ajunge până la 4-5 kW/kg.3 Calculul pompei cu pistonaşe axiale 3. 3.3.

rezultă: v= dx d dϕ = [R (1 − cos ϕ ) sin α ] = R sin α sin ϕ = Rω sin α sin ϕ dt dt dt (2) Dacă se notează cu A secţiunea unui pistonaş.19 Schema cinematică a unei pompe cu pistonaşe axiale cu bloc înclinat 3.2 Calculul debitului pompei cu pistonaşe axiale Debitul pompei se determină din cinematica mecanismului din fig. reprezentând o fracţiune din cursa h. 3. iar α unghiul de înclinare al discului. Viteza pistonului fiind derivata în raport cu timpul a spaţiului x parcurs de piston la rotirea discului cu unghiul φ.C Fig. 3. La o rotaţie a discului cu unghiul φ punctul A se deplasează în A’ şi corespunzător pistonul către dreapta cu distanţa x.19.3.4. atunci cilindreea elementară a unui pistonaş dVp se calculează cu relaţia: 150 . Dacă C este intersecţia perpendicularei coborâte din punctul A’ pe raza discului OA şi având în vedere triunghiurile dreptunghice care se formează rezultă: x = AC sin α = (O A − OC ) sin α = ( R − R cos ϕ ) sin α (1) unde R reprezintă raza cercului pe care sunt amplasate articulaţiile în disc.

se poate calcula debitul real: Q = Qtη v (6) unde η v este randamentul volumic.. În aceste condiţii: Q= n πd 3 ψzη v sin α 2 60 (7) de unde se poate determina mai departe relaţia de predimensionare a diametrului pistonaşului: d =3 120Q πzψnη v sin α (8) în care αmax = 25º.30º. Literatura de specialitate recomandă valorile raportului dintre raza cercului pe care sunt amplasate articulaţiile şi diametrul pistonaşelor ψ = R / d ..... 151 . debitul mediu al pompei cu z pistonaşe la n rot/min are valoarea teoretică: Qt = V p z n π 2 n = d Rz sin α 60 2 60 (5) În funcţie de debitul teoretic... dV p = AR sin α ∫ sin ϕdϕ = 0 π πd 2 R sin α 2 (4) Aşadar. când viteza pistonului este minimă respectiv maximă.dV p = Adx = AR sin α sin ϕdϕ (3) Debitul mediu al unui piston se calculează integrând relaţia de calcul a lui dVp între limitele φ = 0 şi φ = π .

unghiul care defineşte poziţia instantanee a pistonaşului i poate fi exprimat ca o funcţie de pasul unghiular: ϕ i = ϕ + (i − 1)γ unde γ = 2π / z . Prin urmare. Din (11) se observă că debitul refulat este pulsatoriu (este o funcţie periodică de φ). Pentru determinarea grafică a pulsaţiilor trebuie reprezentate z sinusoide de tipul celei prezentate la pompa cu piston. defazate între ele cu 2π / z .3 Calculul neuniformităţii debitării Cu viteza relativă calculată anterior se determină debitul instataneu furnizat de un pistonaş: q1 = πd 2 πd 2 v= Rω sin α sin ϕ 4 4 (9) Debitul momentan maxim al unui pistonaş (atunci când sinφ = 1) este: q1 max = πd 2 Rω sin α 4 (10) Debitul instantaneu total este egal cu suma debitelor instantanee ale cilindrilor cuplaţi la refulare. Presupunem că la refulare sunt cuplate p pistonaşe: p πd 2 qt = ∑ qi = Rω sin α ∑ sin ϕ i 4 i =1 i =1 p (11) În relaţia (11) ϕ i sunt unghiurile momentane dintre punctul mort interior şi poziţia punctului C pentru fiecare cilindru.4. Pentru fiecare valoare a lui φ se însumează ordonatele obţinându-se graficul de variaţie al debitării.3.3. În aceste condiţii. debitul instantaneu total devine: (12) qt = p πd 2 Rω sin α ∑ sin[ϕ + (i − 1)γ ] 4 i =1 (13) 152 . Se presupune apoi că pasul unghiular al cilindrilor pistonaşelor este γ.

debitul mediu pentru cele z pistonaşe poate fi scris sub forma: q med = 2 Rn πd 2 z sin α 4 (17) În cazul maşinilor cu un număr par de pistonaşe: p= z unde γ = 2π / z 2 (18) şi prin urmare.dar: γp γp π   2 ∑ sin [ϕ + (i − 1)γ ] = γ sin ϕ + 2 − z    i =1 sin 2 p sin (14) deci: πd 2 qt = Rω sin α 4 sin γp 2 sin ϕ + γp − π  = q (ϕ ) t  γ 2 z   sin 2 (15) Se defineşte gradul de neuniformitate a debitării: δ '= q max − q min q med (16) Ţinând cont de relaţia (11). πd 2 qt = Rω sin α 4 sin z 2π 2 4 z sin ϕ + z 2π − π  = πd Rωψ sin α  2π 4 z z 4   sin 2z (19) 153 .

πd 2 Rωψ min sin α 4 (21) q t max = unde: πd 2 Rωψ max sin α 4 (22) ψ min şi respectiv. în urma substituirilor se ajunge la:    1 πd 2 π Rω sin α  − ctg  4 z    sin π ω  1 π  = z − ctg  =  2 zn  π z πd 2 sin 2 zRn sin α z   4 ' δ zpar (25) 154 .unde: ψ = π  cos ϕ −  π z  sin z 1 (20) Debitele instantanee totale minim şi maxim sunt: qt min = şi respectiv. ϕ =0 = ctg π z (23) ψ max π ϕ= z = 1 π sin z (24) Prin urmare.

Pe de altă parte. 3. la pompe se urmăreşte calculul momentului la ax.20). Articulaţiile sferice sunt considerate ca fiind reazeme pe care se sprijină pistoanele. În plus.3. Considerăm schema de calcul din figura de mai jos (fig. 155 . δ’se micşorează cu pătratul lui z şi de aceea se recomandă numere mari de pistonaşe. gradul de neuniformitate mai mare.Ţinând cont că: 1 π sin z − ctg π = z 1  π 1 π π 2 sin 2 = tg 1 − cos  = π π π z z 2z sin 2 sin cos z 2z 2z (26) ecuaţia (25) devine: ' δ zpar = ω π π π π2 = tg ≈ 2 tg 2 zn 2 z z 2 z 2 z (27) În cazul pompelor cu un număr impar de pistonaşe: p= z +1 2 (28) şi repetând calculele. în practică se utilizează maşini cu z = 7. necesar realizării presiunii p la refulare. care acţionează asupra pistoanelor în lungul axelor acestora şi este transmisă în punctul de articulaţie al tijei pistonului în disc. ţinând cont din nou de faptul că γ = 2π / z . Astfel.4.4 Calculul momentului rezistent la maşinile cu pistonaşe axiale Câtă vreme maşinile cu pistonaşe axiale sunt reversibile din punctul de vedere al conversiei. se obţine: ' δ zimpar = π π π2 tg ≈ 2 2 z 4 z 8z (29) Se constată că în cazul numărului impar de cilindri diagramele de debitare sunt mai favorabile deoarece numărul vârfurilor (qmax) este egal cu dublul numărului de cilindri. amplitudinea vârfurilor mai mare şi deci. Uzual. în timp ce la motoare se urmăreşte determinarea momentului dezvoltat la ax atunci când maşina este alimentată cu presiunea p. problema calculului momentului rezistent se pune diferit pentru fiecare tip de maşină. 3. Fie forţa de presiune F . numărul de vârfuri este egal cu numărul de cilindri. La pompele cu z = par. amplitudinea vârfurilor este mai mică.

156 . se poate defini un grad de neuniformitate pentru acesta: δ '= M max − M min M med (32) Mai departe. El va induce în linia de antrenare vibraţii torsionale care uneori pot produce rezonanţă.20 Schema de calcul dinamic a unei maşini cu pistonaşe axiale πd 2 M 1 = F2 R sin ϕ = pR sin α sin ϕ 4 (30) Momentul dat de toate pistonaşele are o variaţie bidimensională descrisă de ecuaţia: Mt = p πd 2 pR sin α ∑ sin [ϕ + (i − 1)γ ] 4 i =1 (31) Se observă că pentru mărirea momentului de acţionare. se poate face aceeaşi analiză ca mai sus pentru calculul lui M max . Dintre cele două forţe moment faţă de axa de rotaţie M 1 dă numai forţa F2 . preferabil ar fi să crească diametrul pistonaşelor d. Fig. dat fiind caracterul variabil al momentului rezistent. dar totodată creşterea numărului de pistonaşe z favorizează micşorarea pulsaţiilor de debit sau turaţie.Forţa F se descompune după două direcţii axială F1 şi tangenţială F2 . 3. M med . M min . Momentul rezistent total de la axul maşinii este variabil în timp. Plecând de la observaţia că.

21 Blocul cilindrilor pompelor cu pistoane axiale: a) secţiune axială. forma lor uzuală este de segment de coroană circulară având capetele rotunjite. Fantele şi ferestrele de distribuţie se obţin cu freze cilindro-frontale.21) în faţa distribuitorului frontal (fig. pentru a nu permite trecerea lichidului din fereastra de refulare în cea de aspiraţie. când ajunge la punctul mort exterior.3. 3. Discul şi arborele lui sunt în schimb încărcate prin forţele F1 şi F2 care solicită la încovoiere şi torsiune acest ansamblu. piston şi distribuitor determină scăderea presiunii.4. Distribuitorul trebuie să asigure închiderea ermetică a cilindrilor în vecinătatea punctelor moarte ale pistoanelor. în intervalul de timp t2 – t1. a) b) Fig. sub aspectul transmiterii forţelor.22) permite conectarea alternativă a cilindrilor la racordurile de aspiraţie şi refulare prin fante practicate în cilindri şi ferestre realizate în distribuitor. exprimată prin condiţia ψe – ψf > 0 care datorită compresibilităţii reduse a lichidului generează în cilindri suprapresiuni şi depresiuni ce pot fi evidenţiate pe „diagrama indicată”. 3.5 Calculul sistemului de distribuţie pompelor cu pistoane axiale rotative Rotirea blocului cilindrilor (fig. Aceasta reprezintă variaţia presiunii într-un cilindru. Se consideră un cilindru aflat în faza de aspiraţie şi fie t1 momentul în care fanta sa de distribuţie ajunge tangentă exterioară la fereastra de aspiraţie. Etanşarea implică o distribuţie cu „acoperire” pozitivă (fig. deci al apariţiei fenomenului de cavitaţie. b) vederea suprafeţei de distribuţie 157 . existând pericolul degajării gazelor dizolvate şi vaporizării lichidului.Maşina cu pistonaşe axiale. 3. corespunzător rotirii blocului cilindrilor cu unghiul de etanşare ψa1. 3. Reacţiunile R1 şi R2 din lagarele arborelui discului au valori importante. cu bloc înclinat.23). creşterea volumului lichidului închis între cilindru.22). acţionează pulsatoriu şi necesită lagăre cu rulmenţi radial-axiali multipli şi uneori cu rulmenţi cu ace. p cil în funcţie de timp sau de unghiul de rotaţie al arborelui (fig. se caracterizează prin aceea că blocul pistonaşelor este descărcat de forţe exterioare perpendiculare pe axa blocului. 3. Pistonul continuă să iasă din cilindru până la momentul t2. 3.

3. când fanta sa devine din nou tangentă exterioară la fereastra de refulare. La momentul t2 pistonul începe să reducă volumul lichidului din cilindru. are ca efect creşterea presiunii până când pistonul ajunge la punctul mort interior (t = t7). care atinge practic valoarea medie după câteva oscilaţii de înaltă frecvenţă. Începutul refulării altui cilindru provoacă oscilaţii de presiune similare. dar presiunea depăşeşte valoarea medie din racordul de aspiraţie datorită scurgerilor din racordul de refulare spre cilindru. a) b) Fig.22 Distribuitorul plan al pompelor cu pistoane axiale: a) vedere. 158 . Închiderea cilindrului la momentul t6. Conectarea cilindrului la fereastra de aspiraţie la t = t8 produce scăderea oscilatorie a presiunii la valoarea medie din racordul de aspiraţie. cilindrul rotindu-se cu unghiul ψa3.Scăderea presiunii este limitată de neetanşeitatea corespunzătoare jocurilor existente între cilindru şi piston. Conectarea acestuia la fereastra de refulare determină creşterea rapidă a presiunii. Urmează creşterea volumului până la valoarea de la momentul t6. presiunea scăzând la t = t8 sub valoarea medie de refulare datorită scurgerilor spre fereastra de aspiraţie şi spre carcasă. dar acesta rămâne închis până la momentul t3. respectiv între cilindru şi distribuitor. când fanta sa ajunge tangentă la fereastra de refulare. b) secţiune În intervalul t3 – t2. blocul cilindrilor se roteşte cu unghiul de etanşare ψa2. volumul lichidului din cilindru revine la valoarea de la t1.

Variaţiile rapide ale acesteia în timpul conectării cilindrilor la ferestrele de distribuţie generează unde de şoc de înaltă frecvenţă.24) care asigură conectarea şi deconectarea progresivă a cilindrilor. vibraţii şi scurgeri de lichid cu viteze mari. 3. O altă posibilitate de reducere a nivelului zgomotului şi amplitudinii oscilaţiilor de presiune este „întârzierea” începutului refulării şi aspiraţiei. Aceste fenomene pot fi atenuate dacă ferestrele distribuitorului sunt prevăzute la extremităţi cu teşituri de formă triunghiulară (fig. Fig. 3. în intervalul t3 – t2 presiunea din cilindru poate fi mărită comprimând lichidul izolat până la valoarea medie a presiunii din fanta de refulare.24 Distribuitor plan cu fante de amortizare 159 .Fig.3. prezente întotdeauna în lichid. Prin alegerea adecvată a unghiului ψa2.23 Diagrama indicată a unei pompe cu pistoane axiale Începutul aspiraţiei altui cilindru determină oscilaţii similare ale presiunii. care produc fenomene de eroziune datorită particulelor abrazive.

3. Unghiurile ψa1 şi ψa3 pot fi în acest caz nule sau chiar negative.21). φ = 0: V (0) = V0 + πd 2 R sin α 4 (37) Unghiul de rotire distribuitorului la refulare:  4( p 2 m − p1m )   πd 2  V0 + ψ ar = arccos1 − R sin α  2   2 πd εR sin α    Scăderea volumului lichidului până la φ = ψar. V =z πd 2 2 R sin α 4 (34) (35) x1 (ϕ1 ) = R sin α (1 − cosϕ1 ) Ţinând seama de relaţiile (34) şi (35): V (ϕ ) = V0 + πd 2 R sin α (1 − cos ϕ1 ) 4 (36) La începutul refulării. (38) ∆Vr = V (ψ ar ) − V (0) = πd 2 R sin α [cos(ψ ar ) − 1] <0 4 (39) determină creşterea de presiune: 160 .Viteza de micşorare a presiunii din cilindru la sfârşitul refulării. cilindru şi distribuitor variază conform relaţiei: V (ϕ ) = V0 + πd 2 πd 2 S− ⋅ x(ϕ ) 4 4 (33) unde V0 este volumul mort al cilindrului (fig. în intervalul t8 – t7. Volumul V al spaţiului cuprins între piston. poate fi redusă prin alegerea corespunzătoare a unghiului ψa4.

V(π) = V0. V(0) şi V(π)... Dacă pompa trebuie să fie bidirecţională sau să funcţioneze şi ca motor bidirecţional. Valorile mici ale unghiului de etanşare alterează randamentul volumic.2o. iar în cazul motoarelor asigură şi funcţionarea stabilă la turaţii reduse. 161 . Unghiul de rotire distribuitorului la aspiraţie:  4( p 2 m − p1m )  ψ aa = arccos 1 − πd 2 εR sin α    (41) Pentu φ = π + ψaa V (π − ψ aa ) = V0 − πd 2 R sin α [1 − cos(ψ aa )] 4 (42) deci. distribuitorul trebuie să fie simetric: ψa1 = ψa2 = ψa3 = ψa4 = ψa = 0. dar micşorează zgomotul.5. creşterea volumului lichidului până la începutul aspiraţiei este: ∆V a = V (π − ψ aa ) − V (π ) = πd 2 R sin α [1 − cos(ψ aa )] >0 4 (43) Presiunea trebuie să varieze cu: ∆p a = p (π + ψ aa ) − p (π ) = − ∆p r = − ε ⋅ ∆V a < 0 [bar] V (π ) (44) Se observă că ψar > ψaa datorită diferenţei dintre volumele iniţiale supuse variaţiei.∆p r = p (ψ ar ) − p(0) = − ε ⋅ ∆V r >0 v (0) [bar] (40) Volumul lichidului din cilindru devine minim la φ = π.

Determinarea formei şi dimensiunilor fantelor de distribuţie Forma şi dimensiunile fantelor de distribuţie trebuie să asigure curgerea lichidului prin secţiunile caracteristice cu viteze moderate. prin mărirea ariei acestora reduce forţa de apăsare a blocului cilindrilor pe distribuitor (prin aria Ac – A1). 162 . 3. pentru a evita pierderi de sarcină exagerate. Se remarcă zonele de suprapresiune şi depresiune corespunzătoare punctelor moarte ale pistoanelor. care să permită trecerea particulelor solide din lichid cu pierderi de debit minime. vitezei pistonului v(φ).25 Variaţia presiunii pe cercul de diametru mediu al unui distribuitor plan În fig. v(π/2).25 este prezentată variaţia presiunii medii pe cercul de diametru D0 al unui distribuitor. Evitarea cavitaţiei la începutul şi la sfârţitul aspiraţiei necesită limitarea turaţiei sau supraalimentarea pompei. pentru o pompă cu pistoane axiale tipică.Fig. micşorarea vitezei lichidului în fante. 3. În acelaşi timp. Viteza vf este minimă la începutul şi sfârşitul refulării (aspiraţiei) şi mult mai mare decât valoarea corespunzătoare vitezei maxime a pistonului.26 se prezintă variaţia cursei x(φ). Asigurarea echilibrului necesită micşorarea lăţimii gulerelor de etanşare. În acest timp. este necesar să se asigure un joc optim între blocul cilindrilor şi distribuitor. 3. ariei deschiderii fantei A(φ) şi vitezei lichidului în deschidere. În fig. vf(φ). deci mărirea gradientului de presiune radial şi creşterea pierderilor de lichid la acelaşi joc între blocul cilindrilor şi distribuitor. Simpla mărire a ariei fantelor Af nu permite micşorarea esenţială a vitezei maxime a lichidului.

dar s-a constatat experimental că micşorarea diametrului D0 în vederea reducerii vitezei periferice a fantelor micşorează viteza de uzură a sistemului de distribuţie şi permite realizarea unei presiuni medii mai mari. adică lungimea liniei medii a fantei l este practic egală cu diametrul cilindrului.6. D0 = Dc.Fig. Diametrul mediu de amplasare a fantelor D0 este în general egal cu diametrul de dispunere a axelor cilindrilor Dc = 2∙rp. v max = v(π / 2) = ωR sin α şi în practică nu depăşeşte 4 m/s. Considerăm.26 Variaţia cursei şi vitezei pistonului. v (ϕ ) = ωR sin ϕ . D0 − Dc = z ⋅ rp 163 . cazul în care fanta se încadrează în gabaritul cilindrului. La φ = π/2 fanta cilindrului este complet deschisă. pentru efectuarea calculelor. în funcţie de unghiul de rotaţie arborelui unei pompe cu pistonaşe axiale Viteza pistonului. Din ecuaţia de continuitate se poate calcula: A π π A v f ( ) = v( ) ⋅ c = ωR c sin α 2 2 Af Af în care: Ac = πd .48 dar prin micşorarea lăţimii gulerelor de etanşare se poate ajunge la 0. ariei deschiderii fantei de distrbuţie şi a vitezei lichidului în fantă. 3. deci A(π/2) = Af. Se admite vf (π/2) ≤ 8 m/s.42 şi 0. 2 (45) 4 Raportul Af /Ac este cuprins la construcţiile uzuale între 0. devine maximă la φ = π/2.

165d (1 − 1 − 0.674 Af Ac ) (46) Unghiul de lucru al frezei cilindro-frontale de rază ρ este: ψ 'f = d − 2ρ rp (47) Pentru un distribuitor simetric. unghiurile caracteristice sunt: Unghiul fantei: ψ f = ψ 'f + 2 ρ Unghiul de etanşare: (48) ψ e = ψ f + 2ψ a Unghiul de distribuţie: (49) ψ d = π −ψ e Unghiul de frezare a ferestrelor: ' ψ d =ψ d − 4 (50) ρ D0 (51) Aria unei ferestre poate fi aproximată prin relaţa: ' Ad = ψ d D0 ρ + πρ 2 (52) Viteza medie a lichidului în ferestre: vd = Q ψ D0 ρ + πρ 2 ' d (53) 164 .Raza frezei cilindro-frontale (cu care trebuie să se execute fanta) este: ρ = 1.

s-a constatat că: a = ar 3 V Ştiind că: (57) ar = z −1 z (58) Pentru 10 cm3/rot < V ≤ 800 cm3/rot se impune ca a ≤ 6. Verificarea lăţimii gulerelor se face calculând aria de sprijin şi presiunea de contact convenţională ce corespunde acesteia: A= πD0 (2a + 2 ρ ) + Ad 2 şi σ= Fa − Fd A (59) 165 . Blocul cilindrilor este apăsat pe distribuitor de forţa medie: Fa = ρ nom Ac z 2 (54) Pentru determinarea forţei de respingere se adoptă un coeficient λ = 0. statistic.0.94: Forţa de respingere este: Fd = Fa λ şi a= 1 (λAc z − Ad ) − ρ πD0 (55) (56) Însă. se admite că distribuţia presiunii pe zona de etanşare (0 ≤ φ ≤ π) este limitată în orice direcţie perpendiculară pe conturul ferestrei de refulare.89..Pentru calculul lăţimii gulerelor de etanşare a..

166 . . . după modul de angrenare: . 3. .de medie presiune (30 < p < 100 bar). .cu profil evolventic.cu mai multe rotoare.cu profil epicicloidal.3. . după presiunea de refulare: . 6.cu debit reglabil. Aceste pompe sunt maşini hidraulice care admit turaţii înalte. după forma profilului dinţilor: . 4..de înaltă presiune (p = 100.cu debit constant. 2.1 Generalităţi privind pompele cu roţi dinţate.cu dinţi drepţi. celălalt condus. unul conducător. după posibilitatea reglării debitului: . Clasificare Pompele cu roţi dinţate sunt ansambluri simple din punct de vedere constructiv la care elementele de bază sunt cele două pinioane. după forma dinţilor: . Se pot clasifica după următoarele criterii: 1.cu angrenare exterioară.5 Pompe cu roţi dinţate 3. ..cu profil hipocicloidal.5.cu două rotoare.de joasă presiune (p < 30 bar). . după numărul de roţi angrenate simultan: . prin angrenare transmiţându-se mişcarea la arborele condus. 5.cu dinţi înclinaţi sau în V. .cu angrenare interioară.300 bar). Mişcarea de rotaţie a pinioanelor se realizează prin antrenarea de la o sursă de putere exterioară pompei a unuia dintre arborii pe care acestea sunt montate.

arbore. 167 .roţi dinţate. 3. 4. 8.flanşă de refulare.Fig.28 Pompă cu roţi dinţate cu angrenare exterioară. 6 postament. este compactă. 3.5.şurub de strângere. 2-element de separare (stator). 7. 3.27. 1. interioară 1. O pompă simplă cu angrenaj cilindric este formată din două roţi dinţate. Din punct de vedere constructiv.resortul supapei. cu debit constant.3.supapă de by-pass.coroană dinţată 5.flanşă de dinţată. 3. 2.2 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare exterioară Pompa cu roţi dinţate cu angrenare exterioară reprezintă cel mai des întâlnit tip de pompă cu angrenaje. o asemenea maşină arată ca în fig.27 Pompă cu roţi dinţate cu angrenare Fig.roată dinţată motoare (rotorul pompei). amplasate într-o carcasă închisă lateral cu două capace ce susţin lagărele. 3.carcasa pompei.galerie de aspiraţie. Constructiv. 5.galerie de arefulare. are un domeniu larg de utilizare pentru presiunile şi debitele realizate.29). 3. cu o fiabilitate ridicată. 9. 4. Una dintre roţi (pinionul) este antrenată de un motor printr-un arbore (fig.

Camerele de volum variabil se formează în zona de angrenare. carcasă şi capacele acesteia. 3.29 Schema tridimensională a mecanismului unei pompe cu roţi dinţate cu angrenaj exterior Fig. între dinţii roţilor. 3. dinţii pot fi drepţi. exterior (figura 3.30 Pompa cu angrenaj exterior evolventic Angrenajul poate fi evolventic sau cicloidal.Fig. datorită diferenţei de presiune dintre rezervor şi spaţiul de volum crescător. lichidul este transportat în golurile dintre dinţi de la racordul de aspiraţie la cel de refulare. înclinaţi sau în V.30) sau interior. fiind expulzat în acesta datorită reintrării dinţilor în angrenare. 168 . Linia de contact dintre pinion şi roată constituie o etanşare mobilă a spaţiului de înaltă presiune faţă de cel de joasă presiune. Ieşirea dinţilor din angrenare creează goluri ce se umplu cu lichid din conducta de aspiraţie.

La presiuni mari (100. Reducerea efectelor acestui fenomen necesită o serie de măsuri constructive. în acelaşi timp. radiale şi axiale. cât şi de rostogolire. îndeosebi a capacelor. dacă se utilizează un angrenaj interior. Ca urmare.330) se întrebuinţează practic exclusiv lagăre de alunecare. paralel serie (fig. La presiuni de refulare mici şi mijlocii (5.3. înainte de ieşirea unei perechi de dinţi din angrenare. Rezultanta forţelor de presiune pe roţi solicită lagărele proporţional cu suprapresiunea realizată de pompă. se folosesc şi pompe complexe. aspiraţia şi refularea lichidului pot fi asigurate prin ferestre situate în capace sau prin găuri radiale practicate în carcasă şi între dinţii roţii. existente în roţi. dispuse în paralel sau serie. Continuitatea transmiterii mişcării între roţile dinţate nu poate fi asigurată decât de o dantură cu grad de acoperire supraunitar. formate din două sau mai multe pompe simple.100 bar) se pot utiliza atât lagăre de alunecare.31) debitele se însumează.32). în cazul pompelor cu angrenaj interior. o altă pereche de dinţi (adiacenţi) intră în contact. Curgerile inverse. periferice şi frontale sunt limitate de jocurile foarte mici. caracasă şi capace.3. generând şocuri în angrenaje şi lagăre. eforturile radiale pe roţi sunt reduse prin măsuri constructive. acestea au frecvent o structură specială. 3. există şi soluţii mixte. se asigură presiuni mai mari. la pompe cu angrenaj exterior. În practică. 3.31 Pompă multiplă cu angrenaje (cu două trepte dispuse în paralel) Fig...32 Pompă multiplă cu angrenaje (cu trepte dispuse în serie sau paralel) 169 . obţinându-se şi echilibrarea solicitării radiale a pinionului. respectiv între roţi. Menţinerea randamentului volumic la o valoare acceptabilă necesită compensarea automată a uzurii pieselor pompei.. Fig..La pompele cu angrenaj exterior distribuţia se realizează prin găuri practicate în caracsă sau în capace. fiind greu solicitate. în al doilea caz. În primul caz (fig. Cele două perechi de dinţi şi capacele închid şi comprimă (strivesc) un volum de lichid. zgomote şi scurgeri erozive de mare viteză. diafragmă şi capace.

pompele cu angrenaj exterior evolventic sunt cele mai simple. fiind rar utilizată. sunt necesare lagăre suplimentare. dacă antrenarea se face prin curea. ele pot fi prevăzute cu supape de limitare a presiunii şi cu regulatoare de debit cu trei căi. Pompele cu roţi dinţate moderne au capacitatea constantă. ale căror unităţi sunt independente din punct de vedere hidraulic. dar introduce eforturi axiale în lagăre şi are un randament volumic redus. Antrenarea pompelor cu roţi dinţate se face de obicei direct. 3. Schematic.28. Datorită gradului mare de acoperire. gabaritului redus şi costului scăzut. Cu unele modificări în construcţia lagărelor. deoarece dinţii înclinaţi permit legătura permanentă între racorduri. pompele cu angrenaje cilindrice pot fi utilizate ca motoare. se întâlnesc şi pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară. sunt mai zgomotoase decât acestea şi au o neuniformitate mare a debitului. amplasate în capacul posterior (opus arborelui).33 Din punct de vedere tehnologic.3 Pompe cu roţi dinţate cu angrenare interioară În practică.Dacă pinioanele pompelor simple sunt antrenate de un singur arbore se obţin pompele multiple. În scopul limitării presiunii din pompă.33 se prezintă curbe tipice de variaţie a randamentului volumic şi a celui total în funcţie de presiune.5. În figura 3. fără a solicita radial sau axial pinionul. Pompele cu angrenaje cilindrice sunt larg răspândite în transmisiile hidrostatice datorită simplităţii constructive. care pune în legătură cavitatea de refulare cu cea de aspiraţie atunci când presiunea de la refulare depăşeşte valoarea prescrisă. angrenaj sau lanţ. au însă randamente mai mici decât pompele cu pistoane. 3. dantura înclinată micşorează zgomotul şi uzura. Fig. acest tip de pompă este prezentat în fig. Dantura în „V” este întrebuinţată numai la pompele de debit mare care vehiculează lichide foarte vâscoase. la partea superioară se află montată o supapă de by-pass (de siguranţă). Aceste pompe 170 . 3.

3. Pentru izolarea cavităţii de refulare de cea de aspiraţie se foloseşte un organ în formă de semilună (fig. La pompele bidirecţionale. Lichidul care umple pompa în cavităţile dintre dinţi este transportat din camera de aspiraţie spre camera de refulare. z+1. ca urmare a întrepătrunderii dinţilor roţilor conjugate. dacă se realizează roata dinţată sau coroana dinţată deplasabile.34 (a). Volumul cuprins între dinţii angrenaţi variază mai puţin şi.28). Debitul pompei poate fi reglabil. elementul în formă de semilună se deplasează într-o poziţie diametral opusă celei precedente. Pompele cu roţi dinţate cu angrenare interioară sunt mai complicate din punctul de vedere al fabricaţiei. în comparaţie cu pompele cu roţi dinţate cu angrenare exterioară. 171 . Pompele cu angrenaj interior necesită o tehnologie mai complexă de fabricaţie dar sunt mai compacte decât celelalte şi au un debit uniform. prin urmare. În fig. La presiuni mai mici de 100 bar dantura cicloidală este mai răspândită decât cea evolventică. la o turaţie dată. sunt prezentate fazele funcţionării acestui tip de pompă. Această piesă nu este necesară dacă angrenajul interior este cicloidal critic deoarece diferenţa de un dinte asigură teoretic contactul tuturor dinţilor pinionului cu roata. unde este evacuat forţat. Caracteristicile cavitaţionale ale acestor pompe sunt mai bune decât la pompele cu angrenare exterioară. Un caz particular al pompelor cu roţi dinţate cu angrenare interioară îl constituie pompele de tip ORBITROL cu dantură cu profil neevolventic şi cu dantură z. 3. 3. amplasat între roata dinţată cu dinţi exteriori şi coroana dinţată cu dinţi interiori. ceea ce se explică prin faptul că lichidul este adus în pompă prin porţiunea centrală şi astfel forţele centrifuge ajută la umplerea golurilor dintre dinţi.34 (b) sunt reprezentate elementele constructive. la inversarea sensului de rotaţie. însă prezintă avantajul că dau un debit mai mare la aceleaşi gabarite. iar în fig. debitul este mai uniform. la aspiraţie.funcţionează pe acelaşi principiu ca şi pompele cu angrenare exterioară.

. a) funcţionare b) construcţie 3. Deoarece prin construcţie asigură o legătură permanentă între galeria de aspiraţie şi cea de refulare.4 Performanţe şi domenii de utilizare Pompele cu roţi dinţate se construiesc pentru presiuni între 5-300 bar şi realizează debite până la 4000 l/min. 3.5.a) b) Fig. însă sunt afectate de prezenţa impurităţilor mecanice în lichidul pompat.au cilindree mare la greutăţi şi gabarite mici. însă se utilizează practic doar pe un singur sens de debitare. Sunt puţin sensibile la variaţia vâscozităţii lichidului. Sunt folosite îndeosebi la pomparea lichidelor vâscoase ca pompe de ungere şi la acţionări hidraulice. la aceste maşini tendinţa 172 .lucrează la presiuni mari.au o debitare pulsatorie.34 Pompă cu roţi dinţate cu angrenare interioară. Din punct de vedere funcţional sunt reversibile. . dar au şi dezavantaje ca: .forţele radiale care se manifestă pe dantură provoacă o încărcare pulsatorie a lagărelor care conduce la zgomote mari în funcţionare. . Au următoarele avantaje: .au o construcţie simplă. la turaţii cuprinse între 1000-3000 rot/min.

Dacă spaţiul de volum descrescător nu este conectat la racordul de refulare (sau la cel de aspiraţie). Intrarea dinţilor în contact se produce în punctul S2. Când punctul de contact ajunge în punctul B (fig. aflat la intersecţia acesteia cu cercul exterior al pinionului. ce pot fi parţial evitate dacă lichidul strivit este evacuat în zona de refulare printr-o degajare practicată într-unul din capacele carcasei. dinţii aflaţi în angrenare evacuează lichidul aflat între ei prin contact după un segment de dreaptă. După ce primul punct de angrenare depăşeşte punctul D.35). 3. 3. lichidul din el este strivit. volumul spaţiului dintre dinţi creşte şi lichidul este depresurizat brusc. Un dinte al pinionului începe să evacueze lichidul dintre doi dinţi ai roţii înainte de intrarea în angrenare şi anume când vârful său. Din acest moment. 3. în angrenare intră încă o pereche de dinţi care împreună cu prima închide o cantitate de lichid. situat la distanţa pb/2 de polul angrenării P. dacă acest spaţiu este izolat de zona de aspiraţie.3. punctul de contact A se deplasează pe dreapta de angrenare spre punctul S 1. Din această cauză. volumul acestuia scade până când punctele de angrenare ajung simetrice faţă de axa centrelor O1 O2. un dinte V2 al roţii dizlocuieşte lichidul dintre doi dinţi ai pinionului după ce pătrunde în cercul exterior al acestuia. se folosesc destul de des la transferul lichidelor cu conţinut mare de gaze sau de aer dizolvat. 173 .36) situat la distanţa pb (pasul pe cercul de bază) de punctul S2.de strivire a lichidului cuprins între dinţi este înlăturată. gradul de umplere a golurilor se diminuează şi pompa cavitează. În plan normal. similar. zgomote şi vibraţii. la axa roţilor. V1 pătrunde în cercul exterior al roţii (fig. determinat de intersecţia liniei de angrenare K1 K2 cu cercul exterior al roţii.5 Calculul pompei cu angrenaje Se consideră un angrenaj exterior format din roţi identice (cazul uzual). mărind momentul activ al pinionului şi momentul pasiv al roţii. producând zgomote puternice.5. rezultă astfel o solicitare suplimentară pulsatorie a organelor pompei.36). Şi acest fenomen poate fi evitat parţial cu ajutorul unei degajări amplasate în aceeaşi poziţie faţă de axa centrelor ca şi cea necesară asigurării continuităţii refulării (fig.

Fig. de obicei. 3. cu o freză-deget.35). 3.35 Elementele geometrice ale angrenajului exterior evolventic (intrarea dinţilor în contact) La pompele de presiune mică şi medie cele două degajări se execută. 174 . având forma din (fig.

distanţa dintre degajări se calculează cu relaţia: d = p b cos α ' = π ⋅ m cos α cos α ' (1) 175 .Fig.36 Elementele geometrice ale angrenajului exterior evolventic (punctul de contact situat pe linia centrelor) Dacă dantura este corijată. 3.

2·m.37 Bucşă frontală dublă 176 Fig.38 sunt prezentate bucşe simple.38 Bucşă frontală simplă . iar adâncimea lor este cuprinsă între m/2 şi m. 3. relaţia (1) devine: d= π ⋅ mz cos 2 α z + 2ξ (3) Distanţa dintre centrele semicercurilor de capăt ale degajărilor se calculează cu relaţia: e = pb sin α ' = π ⋅ m cos α 1 − z2 cos 2 α 2 ( z + 2ξ ) (4) Lăţimea f a degajărilor se ia de obicei egală cu 1. La pompele de presiune mare. m cos α ' = A z cos α cos α = A' z + 2ξ (2) în care: A este distanţa normală dintre axele roţilor.3. iar în fig. 3. asigurând un randament volumic superior. degajările sunt profilate. este coeficientul de corijare. z este numărul de dinţi al roţilor. Fig. ale căror lagăre sunt realizate sub formă de bucşe frontale matriţate sau turnate sub presiune. Ţinând seama de egalitatea: este unghiul de angrenare. Astfel.37 sunt prezentate bucşe duble. În fig. este modulul danturii. În locul acestor frezări se pot utiliza lamaje circulare. 3.în care: este unghiul cremalierei de referinţă. A` este distanţa dintre axele roţilor deplasate.

3 ⋅ 2 Q n (5) Raza cercului de divizare (de rulare): Rr = Dr 2 (6) Modulul danturii: m = 0. admiţând în acelaşi timp (în compensaţie) că volumul Vmax este egal cu volumul dintelui. Vmin. Volumul refulat de pompă la o rotaţie completă a arborelui este: V = z ⋅ ( 2Vmax − V min ) (10) Calculul precis al celor două volume presupune cunoaşterea profilului danturii şi studiul angrenării. cilindrul exterior al roţilor şi capacele carcasei şi a volumului minim al spaţiului cuprins între două perechi de dinţi adiacenţi şi capace.Date iniţiale Pentru calcule preliminare se pot determina: Diametrul cercului de divizare: Dr = 12. În vederea obţinerii unei relaţii analitice se poate neglija într-o primă aproximaţie volumul Vmin.08Dr Lăţimea relativă a roţii: (7) β= bm mSTAS (8) Viteza unghiulară: ω= π ⋅n 30 (9) Calculul debitului teoretic mediu Calculul debitului teoretic mediu al unei pompe cu angrenaj cilindric necesită determinarea volumului Vmax al spaţiului dintre doi dinţi. 177 .

V = 2b ⋅ π ⋅ ( Re2 − Ri2 ) 2 (11) în care: Re reprezintă raza exterioară. Se admite că: Re = Ri = deci: m + mz 2 mz 2−m (12) (13) V = π ⋅ b ⋅ [( mz 2 mz 2 ) −( ) ] = 2 ⋅ π ⋅ b ⋅ m2 ⋅ z 2+m 2−m (14) Din relaţiile (14) şi (8) rezultă: V = 2 ⋅π ⋅ β ⋅ z ⋅ m3 (15) Debitul teroretic poate fi determinat printr-o metodă energetică. Ultima relaţie indică proporţionalitatea debitului teoretic cu momentul teoretic: Qt = dV ω = ⋅Mt dt ∆p (17) 178 . Δp este suprapresiunea creată de pompă şi dV este volumul de lichid refulat în intervalul dt = dφ / ω. iar b este lăţimea roţilor. Ri este raza interioară. admiţând că lucrul mecanic necesar rotirii pinionului cu unghiul elementar dφ în intervalul de timp dt se transformă integral într-o creştere a energiei de presiune a lichidului: ∆p ⋅ dV − M t ⋅ dϕ (16) unde: M reprezintă momentul mediu pe intervalul dφ.

3. momentele corespunzătoare forţelor elementare de presiune fiind active (orientate în sensul rotirii).a) b) c) d) Fig. prima pereche intrată în angrenare este întotdeauna supusă diferenţei de presiune Δp.39 a) este supus momentului: 179 . în primul gol lichidul se află la presiunea de refulare. iar în ultimul gol la presiunea de aspiraţie. situat între golurile 1 şi z (fig. Dintele activ al pinionului. Se numerotează golurile dintre dinţi de la 1 la z.39 Solicitarea dinţilor roţilor pompelor Determinarea expresiei momentului teoretic se poate face analizând solicitarea dinţilor (fig. Dacă pompa este prevăzută cu degajări pentru conectarea alternativă a spaţiului dintre dinţii aflaţi în angrenare cu racordurile. 3.39). 3.

. b) este supus unei diferenţe de presiune Δpi.M p 1.i +1 ⋅ e 2 2 Ceilalţi dinţi ai pinionului. ∑ ∆p m n i . Al doilea dinte al pinionului aflat la un moment dat în angrenare este echilibrat din punct de vedere al momentului forţelor de presiune.39.i+1 < Δp ce creează un moment pasiv (rezistent): M ipi +1 = ∆pi . Dar. z în care h1pz reprezintă proiecţia porţiunii neechilibrate a flancului dintelui pe . z p 1. planul de simetrie al acestuia. z = −∆p1r. (r2 − Ri ) − ( Ri + r2 ) ( R 2 − Ri2 ) = −b ⋅ ∆p ⋅ e (23) 2 2 180 .i +1 ⋅ b ⋅ hipi +1 ⋅ ri .pi+1 ≅ b ⋅ ∆pi . 3. z ⋅ r1rz ≅ b ⋅ ∆p ⋅ .pz este raza medie a proiecţiei r1 = O1 A raza punctului de angrenare faţă de O1. 3. deşi este neechilibrat mecanic. între golurile i şi i+1. m n n b ⋅ ∆p b ⋅ ( r12 − Ri2 ) + ⋅ ( Re2 − Ri2 ) ⋅ ∑ ∆p i . aflat în zona de etanşare a carcasei. ( Re − Ri ) − ( Re + Ri ) (R 2 − Ri2 ) (19) = b ⋅ ∆pi .i +1 ⋅ . Momentul forţelor de presiune pe dinţii pinionului este: M p = M 1pz + ∑ M ipi +1 = − . z ⋅ b ⋅ h1r. r1.39. (fig.c): M 1r. z ⋅ b ⋅ h ⋅ r ≅ b ⋅ ∆p ⋅ = b ⋅ ∆p ⋅ (18) 2 2 p 1. .i +1 (20) 2 2 m m şi n fiind numerele de ordine ale dinţilor care încadrează zona de etanşare. z (r1 − Ri ) − ( Ri + r1 ) ( r12 − Ri2 ) = ∆p1. aflaţi în afara zonei de etanşare (în zona de refulare sau în cea de aspiraţie) sunt echilibraţi tangenţial. Un dinte al pinionului.i +1 = ∆p (21) şi deci: M p =− b ⋅ ∆p ⋅ ( Re2 − Ri2 ) 2 (22) În mod similar se calculează momentul forţelor de presiune ce solicită primul dinte al roţii aflat în angrenare (fig.

i+1 ⋅ b ⋅ hir.40) se calculează: r22 = Rr2 + x 2 − 2 xRr ⋅ cos( iar din triunghiul APO1 se obţine: π −α) 2 (29) 181 . Din triunghiul AO2P (fig.şi momentul corespunzător unui dinte al roţii situat în zona de etanşare determinată de golurile k şi l (fig. Momentul teoretic al pompei depinde de poziţia punctului de contact pe dreapta de angrenare: Mt = M p + M r = b ⋅ ∆p ⋅ ( 2 Re2 − r12 − r22 ) 2 (28) Paranteza poate fi exprimată în funcţie de distanţa dintre punctul de angrenare şi polul angrenării.i +1 2 2 k (25) sau: Mr = deoarece.i +1 = ∆p (27) Acest moment este preluat de pinion prin dinţii ce angrenează. Momentul rezultant al forţelor de presiune pe roată este: M r = M 1r.39. z + ∑ M ir. b ⋅ ∆p ⋅ ( Re2 − Ri2 ) 2 (26) ∑ ∆p k l r i . d) este: Mir.i +1 ⋅ .i +1 ⋅ e 2 2 S-a notat cu r2 = O2 A raza punctului de angrenare faţă de O2. 3. x = PA .i +1 = −∆pir.i +1 ⋅ riri +1 ≅ b ⋅ ∆pir.i +1 = − k l l b ⋅ ∆p b ⋅ ( r22 − Ri2 ) + ⋅ ( Re2 − Ri2 ) ⋅ ∑ ∆pir. (Re − Ri ) − (Re + Ri ) (R2 − Ri2 ) (24) = b ⋅ ∆pir. 3.

pentru pompare.6 Roţi dinţate utilizate la construcţia pompelor Tehnologia şi toleranţele utilizate la danturile roţilor dinţate cilindrice sunt standardizate prin STAS-uri specifice. ceea ce permite simplificarea construcţiei şi uşurarea cerinţelor tehnologice. În alegerea numărului de dinţi se au în vedere următoarele: folosirea roţilor dinţate cu număr mic de dinţi permite utilizarea mai completă a golurilor dintre dinţi. utilizate ca elemente de pompare. dimensiuni de gabarit mai mici va avea pompa la care numărul de dinţi este mai mic. pentru un debit dat. Se utilizează roţi dinţate cu dinţi drepţi cu profil în evolventă. Raportul de transmitere a perechii de roţi dinţate cu angrenare exterioară. 182 .r12 = Rr2 + x 2 − 2 xRr ⋅ cos( π +α) 2 (30) Fig. de obicei. Roţile dinţate cu un număr mic de dinţi se utilizează la pompele cu o gamă largă de variaţie a debitului şi a presiunii de refulare.5. prin creşterea numărului de dinţi se îmbunătăţeşte uniformitatea debitului. egal cu unu. se alege. Când această compensare este realizată complicat. Pentru a se îmbunătăţi randamentul volumic la pompele cu presiuni de refulare mai mari de 70 bar se aplică compensarea automată a jocului axial inelar.40 Schiţa de calcul a momentului teoretic în funcţie de distanţa dintre punctul de angrenare şi polul angrenării 3. 3. sistemul constructiv al etanşărilor poate duce la mărirea dimensiunilor şi la necesitatea alegerii unui număr mai mare de dinţi.

au un număr de două până la cinci şuruburi. De asemenea. în general. spirele şuruburilor nu se află în contact). Pompele cu şuruburi. La pompele cu mai mult de un şurub. La pompele cu mai mult de două şuruburi. Fenomenul de pompare la aceste tipuri de pompe are loc prin variaţia de volum ce se desfăşoară în timpul unei rotaţii complete a organelor de lucru ale pompei. se folosesc lagăre cu alunecare sau cu ace. permiţând utilizarea rulmenţilor pentru lagăre. ceea ce are ca efect aspiraţia lichidului.permit realizarea unor sarcini mari pe aspiraţie. ele pot fi clasificate în categoria pompelor cu angrenaje cu particularitatea că angrenarea este axială. acestea sunt dispuse paralel între ele.1 Generalităţi privind pompele cu şuruburi Pompele cu şurub fac parte din categoria pompelor volumice cu mişcare de rotaţie. fie printr-un angrenaj de roţi dinţate situat la capetele rotoarelor (în acest caz. Pompele cu şuruburi sunt recomandate de avantajele mari pe care le au faţă de alte tipuri de maşini volumice: . . organele de lucru. pătrunde într-un spaţiu închis. roţile dinţate de sincronizare pot să nu mai apară..30 de dinţi la un rotor. ceea cee nu este. iar în a doua jumătate a rotaţiei are loc micşorarea volumului şi deci refularea lichidului în conducta de refulare.funcţionează fără cavitaţie la turaţie înaltă şi au o umplere bună. 183 . iar mişcarea de rotaţie se transmite de la un şurub „conducător” la şuruburile „conduse”. constând dintr-o spiră înfăşurată elicoidal pe un cilindru.. au forme de „şuruburi”. la gabarite mici şi randamente înalte. prin contact al spirelor şuruburilor.sunt fiabile şi uşor de întreţinut. . după care este împins în camera de evacuare. La rotirea şuruburilor. . Pompele cu roţi dinţate utilizate în construcţia de maşini au de obicei câte 6. 3. respectiv rotoarele. Roţile dinţate cu număr mare de dinţi se folosesc în mod obişnuit la pompele cu presiuni de refulare mici şi medii. în prima jumătate a rotaţiei are loc creşterea volumului însoţită de scăderea presiunii sub valoarea presiunii atmosferice. fie prin angrenarea directă. Aşa cum arată şi denumirea pompei.realizează presiuni mari de refulare.6. unde.Utilizarea roţilor cu număr mare de dinţi duce la creşterea distanţei dintre axele roţilor. distanţa dintre axele roţilor fiind mică. Astfel.6 Pompe cu şuruburi 3. mişcându-se în lungul canalelor elicoidale. posibil la roţile cu număr mic de dinţi. construite fie în varianta verticală fie orizontală. lichidul din camera de aspiratie umple golurile dintre flancurile şuruburilor şi carcasă.

Racordurile de aspiraţie şi de evacuare ale pompei pot să se afle în zona centrală în aceeaşi secţiune transversală (în scopul anulării reciproce a împingerilor axiale).variaţiile de presiune pe conducta de refulare sunt mici datorită constanţei debitării. sertare). Deoarece spaţiile sub presiune înconjoară şuruburile în angrenare.tehnologia de execuţie este complicată. Numărul de şuruburi determină caracteristica constructivă specifică a pompei şi delimitează domeniul performanţelor hidraulice. O caracteristică deosebit de importantă a pompelor cu şurub o reprezintă continuitatea debitului. de aceea lichidul cuprins în spaţiul delimitat de spirele şuruburilor şi carcasa pompei înaintează cu aceeaşi viteză şi. iar al şuruburilor laterale pe stânga. cu viteză uniformă. sau la cele două capete. Randamentul volumic al pompei depinde direct proporţional de lungimea şuruburilor. pompele cu şurub prezintă şi unele dezavantaje: . 3. Randamentul acestor pompe este totuşi mai mic decât al pompelor cu roţi dinţate datorită frecărilor relativ mari în angrenări. nu se suprapun. Aceasta se explică prin faptul că mişcarea de rotaţie a rotorului este o mişcare continuă. în mod practic. Filetul şurubului central este pe dreapta. care are un grad de neuniformitate foarte redus. aici rolul separării şi etanşării spaţiului de refulare de cel de aspiraţie fiind preluat de spirele şuruburilor şi de jocul redus dintre acestea şi carcasa pompei. Se remarcă faptul că fluidul debitat nu se roteşte în interiorul pompei. Cu toate acestea. astfel că zonele deservite de aceste pompe.41 este prezentată o secţiune printr-o pompă cu trei şuruburi. Şurubul central este motor. .2 Pompe cu trei şuruburi În fig. . După un prim ciclu de funcţionare (după prima umplere cu lichid) maşinile cu şurub sunt autoamorsabile. iar celelalte două laterale sunt conduse. practic fără variaţii sesizabile. O altă caracteristică importantă a acestor pompe o constituie lipsa organelor de distribuţie (supape. debitarea are loc continuu.au o funcţionare silenţioasă şi pot fi antrenate direct de motoarele electrice. spre deosebire de pompele cu mişcare alternativă. de asemenea. comparabil cu cel al pompelor centrifuge. la uniformizarea debitului. 3. pe zona de evacuare a fluidului se dispune o supapa de siguranţă care poate dirija vâna de fluid în galeria de aspiraţie la atingerea presiunii maxime reglate. Pentru evitarea deteriorărilor subansamblelor pompei datorită creşterii accidentale a presiunilor. filetele se execută de regulă cu două începuturi cu profil cicloidal. Lipsa organelor de distribuţie contribuie. ci se 184 - . forţele (laterale) radiale asupra acestora se autoechilibrează.6.sunt sensibile la impurităţile din fluide.

8. 11-orificiu drenaj .şurub condus . mişcarea de rotaţie fiind transmisă de la 185 . celalalt conducător.presetupă . 10.garnituri inelare.3 Pompe cu două şuruburi Pompele cu două şuruburi sunt pompe volumice cu mişcare de rotaţie la care organele de lucru sunt alcătuite din două rotoare cu profil elicoidal. 4.deplasează rectilinuu.flanţă refulare. 2. 3. 5carcasă.şurub conducător. unul este condus. 3. celalalt cu pas stânga. Angrenarea celor două rotoare nu este o angrenare de contact între profilurile elicoidale corespondente. 9.flanţă aspiraţie.lagăr de alunecare. Şuruburile pompei sunt unul cu pas dreapta. Lungimea şuruburilor trebuie să fie mai mare decât pasul filetului. 7.orificiu manometru. 6.6. 12.postament. 3. rotorul comportându-se ca un piston fără sfârşit care se mişcă în mod continuu.arbore. Fig.41 Pompă cu trei şuruburi 1. dispuse paralel într-o carcasă comună.

La unele construcţii speciale. se 186 . pompele pot vehicula şi lichide neunguente sau lichide cu particule în suspensie. carcasa este confecţionată din oţel de înaltă rezistenţă. de regulă. Şuruburile se confecţionează pe maşini de frezat orizontale. deşi flancurile spirelor nu sunt în contact. iar a şurubului conjugat. Domeniul lor de utilizare este diferit de cel al pompelor cu trei şuruburi. obţinându-se durităţi ale suprafeţei de 800…900HB. Interstiţiile care urmăresc linia de angrenare fiind foarte mici.şurubul conducător la cel condus prin două roţi dinţate montate la capetele exterioare ale celor două şuruburi aflate în afara camerei de lucru a pompei. Secţiunea transversală din profilul dintelui. 16 bar. Deoarece profilurile şuruburilor nu sunt în contact. curate. de ordinul 0. La aceste pompe. rezultă că între spaţiile de aspiraţie şi cele de refulare există o comunicare deschisă. Durificarea suprafeţelor şuruburilor este necesară. la care angrenarea se face prin contact direct între profilurile elicoidale ale celor două şuruburi.. la o pompă cu două şuruburi neermetică. Astfel.0. arată că profilul este o curbă evolventă. impurităţile de dimensiuni foarte reduse care pot pătrunde în interstiţii nu vor afecta suprafeţele durificate. până la 400ºC. Din cauza neermeticităţii. În tehnica mondială sunt cunoscute şi pompe ermetice cu două şuruburi. aceste pompe au căpătat şi denumirea de pompe cu şurub neermetice. stânga. iar celălalt este condus. nefiind de contact. Şuruburile se execută din oţeluri aliate şi se nitrurează.05. Dispunerea şuruburilor în pompă este astfel făcută încât profilurile flancurilor se întrepătrund. cum sunt pompele destinate serviciilor din rafinării sau pompele care vehiculează lichide cu temperaturi foarte ridicate. profilul dinţilor este degenerat de o rigletă care poate fi dreptunghiulară. Pentru obţinerea profilului final al şuruburilor. se limitează valoarea debitului de lichid recirculat.. trapezoidală sau combinată. capabil să preia şocurile termice. Ca principiu de funcţionare. care permite o circulaţie a lichidului din zona cu presiune mai mare în zona cu presiune mai mică. Materialul sculei trebuie să fie rezistent la uzură pentru a nu se decalibra şi modifica astfel profilul iniţial. deoarece angrenarea. până la 100 bar. presiunile maxime ce se pot obţine la aceste pompe nu depăşesc. pentru a împiedica uzura şuruburilor atunci când se pompează lichide ce conţin particule abrazive în suspensie. Carcasa pompelor cu două şuruburi este confecţionată din fontă cenuşie. Scula poate fi considerată satisfăcătoare dacă realizează 20…25 de şuruburi fără a necesita o nouă reascuţire. dintre care unul este conducător.2 mm. fiind în cele din urmă eliminate odată cu lichidul vehiculat. de aceea sensul de înfăşurare a elicei unui şurub este dreapta. folosind ca scule aşchietoare freze disc de profil corespunzător. pompele cu şuruburi neermetice realizează fenomenul de pompare prin variaţia ciclică a volumului unui spaţiu geometric între o valoare minimă şi una maximă. Astfel. la presiuni mai mari. Domeniul de utilizare a acestor pompe este limitat la vehicularea lichidelor unguente.

rotorul este realizat sub forma unui şurub cu filet foarte alungit.4 Pompe cu un singur şurub Schema cinematică funcţională a pompei cu un singur şurub a fost realizată pentru prima dată de matematicianul francez René Moineau. 187 . Etanşeitatea dintre spaţiul de refulare şi cel de aspiraţie se realizează pe linia de contact dintre rotor şi stator.43.42) este alcătuită dintr-un rotor cu profil elicoidal (şurub) cu un singur început.folosesc mai întâi freze de degroşare şi apoi freze de finisare. iar spirele rotorului vor delimita volume închise care se deplasează în lungul axului. rotorul va executa o mişcare de rostogolire pe suprafaţa statorului. Rotorul este confecţionat din oţel.6. dar cu două începuturi diametral opuse. Mişcarea de la motorul electric la rotorul melcat se transmite prin intermediul a doi arbori. deoarece o particulă antrenată pe spira rotorului. pompa cu un singur şurub (fig. proiecţia în planul secţiunii longitudinale a axului şi suprafeţei laterale a şurubului fiind o sinusoidă notată prin b. În felul acesta nu se produc uzuri ale suprafeţelor de contact. 3. cunoscută în plan mondial ca pompa „MOHNO”. care.3. Constructiv. este apăsată de acesta pe suprafaţa statorului.c. iar statorul din cauciuc are la interior un canal elicoidal cu pas dublu faţă de cel al rotorului în secţiune transversală. Datorită construcţiei sale. pentru a nu suferi deformări. mult rotunjită. având unghiul de înclinare al spirei de 57º… 60º. iar statorul din cauciuc sau material plastic. se deformează şi permite antrenarea particulei de către lichidul vehiculat. În timpul prelucrării. Rotorul melcat are pasul suficient de mare (2. şurubul trebuie să fie bine rigidizat în suportul său. fiind din cauciuc. După cum se observă şi în figura 3. Rotorul este plasat excentric într-un stator. pompa poate vehicula lichide ce conţin particule în suspensie. la rotire. care are de asemenea profil elicoidal. cuplaţi între ei prin intermediul unor cuplaje cardanice.5-3 ori diametrul arborelui). Pompele cu un şurub sunt uneori denumite pompe cu stator elicoidal din cauciuc. Datorită poziţiei excentrice a rotorului faţă de axa statorului.d. unul principal şi unul intermediar. mişcarea elementelor angrenate fiind de rostogolire şi nu de alunecare.

pastă de tomate. rotorul se execută din materiale sintetizate (oxizi ceramici) şi se emailează. cămaşa pompei este prevăzută cu crestături longitudinale.orificiu pentru drenare. 4. 3.excentricitatea) şi. 7. 5. fie sintetic (Neopren. 8.diametrul şurubului. Astfel.presetupa . 3.garnituri inelare. polipropilenă). Perbunan).stator . borhoturi de fructe cu sâmburi şi alte lichide asemănătoare. din cauciuc de diverse calităţi. Pentru pomparea produselor alimentare. fie cauciuc natural. 3.flanşă de aspiraţie.Fig. Suprafaţa de lucru se prelucrează foarte fin (se lustruieşte).rotor elicoidal. e. Statorul se execută.lagăr de rostogolire Aceste pompe pot vehicula lichide cu viscozităţi foarte mari. de diverse durităţi.flanşă de refulare. 6. În unele situaţii.arbore.42 Pompă cu un şurub 1.articulaţii cardanice sau sferice. Statorul este vulcanizat într-o cămaşă exterioară. în general. până la 10 000 cSt. secţiunea circulară a şurubului „mătură” o arie de valoare A=d 2/4+4ed (d.43). Suprafaţa sa de lucru se durifică prin cromare sau nitrurare ionică. În timpul unei rotaţii de 2π radiani. smântână. obţinându-se durităţi de minimum 45 HRC.postament. Rotorul se execută de obicei din oţeluri aliate cu Cr – Ni sau Cr – Ni – Mo. 2. Întrucât axa rotorului se deplasează în timpul mişcării 188 . 10. cămaşa se strânge cu ajutorul unor coliere şi face ca statorul elastic să îmbrace mai strâns rotorul. 9. În unele cazuri se folosesc şi masele plastice (teflon. 11. de exemplu: melasă. care-i conferă o oarecare elasticitate.orificiu pentru manometru. pe măsura uzării statorului. care poate fi confecţionată din fontă cenuşie sau oţel. asigurând etanşeitatea iniţială. în acelaşi timp volumele de lichid sunt deplasate către refulare (fig. 12. când pompa este destinată să vehiculeze materiale abrazive.

6. 3. În cazul pompelor cu două şuruburi (fig.43 Secţiuni prin rotorul pompei cu un singur şurub 3. cu profil cicloidal. la circulaţia uleiului în instalaţiile motorului principal. A .6.aria proiecţiei frontale a flancului filetului.44) aria A se calculează cu relaţia: A= π D 2 πα o (D 2 − d 2 ) − ( − sin α ) 4 4 180 (2) unde: α = 2 arccos(D + d ) / 2 D este unghiul de suprapunere al filetelor în grade. Se utilizează la bordul navelor. La pompele cu trei şuruburi. 3.pasul şurubului.6. Fig. debitul poate fi calculat cu relaţia: 189 . Ating în mod uzual presiuni de până la 200-300 bar şi debite cuprinse între 50 şi 15 000 l/min la turaţii de 1500 până la 3000 rot/min. la transferul diferitelor lichide şi în acţionările hidraulice. Nu se folosesc în general la transferul fluidelor care conţin suspensii mecanice. 3.faţă de axa suprafeţei interioare profilate a statorului.turaţia pompei. h .5 Performanţe şi domenii de utilizare Pompele sunt autoamorsabile şi pot avea valori ale randamentelor până la 0. la transferul combustibilului de alimentare.6 Calculul debitului pompelor cu şuruburi Debitul pompelor cu şuruburi se poate calcula cu relaţia generală: Q = n⋅h⋅ A (1) unde: n . antrenarea se face de regulă cu ax cardanic.

. prin comparaţie eu cele cu acţiune simplă. Asta înseamnă că în timpul unei rotaţii complete a rotorului spaţiile de lucru efectuează un singur ciclu aspiraţie-transferrefulare. După modul cum se realizează aspiraţia.7 Pompe volumice cu palete glisante (cu lamele) 3... d – diametrul secţiunii şurubului. prezintă avantajele: . Fig.pasul şurubului. iar n – turaţia. În general.debitare uniformă. n [rot/min] – turaţia şurubului conducător.. Volumele de lucru sunt delimitate de paletele glisante. deci atât din punct de vedere al sensului conversiei.. La pompele cu un şurub..1 Construcţia şi principiul funcţional Sunt maşini hidraulice dublu reversibile.85 este randamentul volumic. debitul teoretic poate fi calculat cu relaţia: Qt = 2(h − d ) dtn = 4edtn (4) în care h este înălţimea secţiunii statorului.. totuşi se pot întâlni şi pompe cu palete glisante cu acţiune multiplă.75. În practică. sunt cu acţiune simplă.d e2η v n Q= ⋅ 10 −2 145 [l/min] (3) în care η v = 0. cât şi din punctul de vedere al sensului de debitare. 3.0. t . rotor şi stator.44 Secţiune prin rotoarele pompei cu două şuruburi 3. 190 .7. pompele cu lamele pot fi cu aspiraţie interioară sau cu aspiraţie exterioară. care.. d e [cm] – diametrul exterior al şuruburilor conduse.

3-lamele (palete). volumele de lucru descresc şi se produce refularea. iar fantele 5 şi 7 cu galeria de refulare.45 şi 3. Pe a doua jumătate de cursă.46. Fantele 4 şi 6 comunică prin canale interioare cu galeria de aspiraţie.45 şi cu aspiraţie interioară în fig. 2lamele (palete).46 Pompă cu lamele cu aspiraţie interioară În fig. 3-arbore motor. palete şi stator variază crescător generând aspiraţia. 4. volumele de lucru delimitate de rotor. 4-carcasa pompei. La acest tip de maşină reglarea debitului se face prin modificarea valorii excentricităţii “e”. Statorul.46 sunt prezentate două variante constructive de pompe cu lamele cu simplă acţiune .echilibraj mai bun (posibilitate redusă de apariţie a vibraţiilor). 6. 3. 3.cu aspiraţie exterioară în fig.45 Pompă cu lamele cu aspiraţie exterioară Fig. Fig. la partea sa interioară.3. 3.. . iar porţiunile care corespund fantelor să fie descrise de curbe conjugate la curbele dintre fante. În figurile 3. la prima jumătate de cursă. 2-stator. 7-fante de aspiraţierefulare.construcţie mai compactă. 5-galeria de aspiraţie.presiuni şi debite mai mari. 6-galeria de refulare (notaţiile sunt identice pentru ambele figuri). 3. . La rotaţia în sensul săgeţii. are o formă special aleasă astfel încât porţiunile de curbă situate între fante să fie arce de cerc descrise cu raze din centrul rotorului.47 este prezentată o pompă cu lamele cu acţiune dublă pentru care s-au făcut notatiile:1-rotor. 5. Această configuraţie face ca la 191 . În cele două figuri s-au facut notaţiile: 1-rotor.

7. Se poate. 3. 192 . ea începe să iasă din canal astfel încât spaţiul dintre două palete vecine să se mărească şi să se producă aspiraţia. să se aleagă materialele. La intrarea în zona fantei 6. Contactul paletelor glisante cu statorul este asigurat fie prin arcuri lamelare montate pe fundul canalului. oriunde sunt necesare turaţii mici.47 Pompă cu lamele cu acţiune dublă 3. deplasarea lor încetează deoarece această porţiune este concentrică cu rotorul. Cu toate acestea.şi debite de până la 300 l/min . fie prin intermediul unor articulaţii cu culisă. Tehnologii La construcţia pompelor cu palete trebuie să se ţină seama de condiţiile specifice de funcţionare ale acestor pompe şi. sunt întrebuinţate la antrenarea vinciurilor şi. 3. în funcţie de aceste condiţii. Ca pompe.3 Materiale. în general. Fig. Ca motoare. spaţiul dintre palete se măreşte şi are loc o nouă aspiraţie. scăzând astfel solicitarea lagărelor. Când o paletă intră în zona fantei 4. unde volumele scad.7. Când paletele trec prin zona dintre fantele 4 şi 5. sunt utilizate la instalaţiile de transfer al uleiului sau combustibilului. maşinile cu palete glisante sunt utilizate îndeosebi la acţionările hidrostatice. o paletă efectuează patru curse: două de aspiraţie şi două de refulare. lichidul să nu mai fie comprimat. fie pe baza presiunii hidraulice.cele cu acţiune multiplă până la 1000 l/min. Refularea are loc în corespondenţa fantelor 5 şi 7.trecerea a două palete prin porţiunile concentrice cu centrul rotorului. deci.cele cu acţiune multiplă până la 150 bar .2 Performanţe şi domenii de utilizare Maşinile cu lamele realizează presiuni de până la 100 bar . observa faptul că pe parcursul unei rotaţii complete.

paleta se încălzeşte excesiv şi poate depăşi temperatura de revenire a materialului. iar după călire. deci un randament volumic ridicat. o frecare uscată. se ajunge la o scădere a randamentului volumic al pompei.05 mm. cât şi a paletei se prelucrează fin. este indicat ca jocul lateral dintre rotor şi stator să fie cuprins între limitele 0. De aceea. . atât suprafaţa canalelor de glisare. Suprafeţele canalelor de glisare pentru palete şi suprafeţele în frecare ale rotorului se cementează şi se călesc. dar trebuie să permită lunecarea paletei prin canal.să micşoreze frecarea dintre suprafeţele frontale ale rotorului şi şaibele laterale. După tratament. Condiţiile de etanşare la aceste pompe necesită ajustaje strânse. deci. dintre toate piesele pompei. jocul dintre paletă şi canalul din rotor trebuie să fie minim.Paletele. După călire.să compenseze eventualele abateri de la perpendicularitate ale suprafeţelor rotorului faţă de axa lui. acestea trebuie să aibă duritatea 60…64 HRC. piesele trebuind să fie executate cu o înaltă precizie. oţelul cu temperatură de revenire mai înaltă şi cu o bună rezistenţă la uzură. Astfel. Din această cauză. în câteva ore sau chiar minute.03 şi 0. ca material pentru palete. de obicei. Pentru a avea o etanşare bună. astfel încât poate avea loc o uzură extrem de rapidă.rotorul nu trebuie să fie strâns între şaibele laterale. Lăţimea paletelor trebuie să fie egală cu lăţimea rotorului. se foloseşte. . Ajustajul rotorului în stator trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . Discurile laterale se execută din bronz cu staniu. atunci se produc pierderi prin neetanşeităţi. deci scade randamentul volumic. duritatea acestei suprafeţe trebuie să fie 60…64 HRC. datorită forţei centrifuge. Acestea sunt apăsate pe stator de o forţă considerabilă. De aceea. Suprafaţa interioară a statorului se cianurează sau se cementează. Rotorul se execută din oţel crom-molibden. duritatea paletelor trebuie să fie de 58…62 HRC. Statorul se execută din oţel crom-nichel. Dacă lăţimea paletelor este mai mare decât a rotorului. sunt cele mai solicitate la uzură. Paletele se călesc. 193 . atunci paletele pot fi prinse între şaibele laterale şi se pot înţepeni. astfel încât lichidul dintre vârful paletei şi suprafaţa interioară a statorului este expulzat şi se produce. Dacă lăţimea lor este mai mică decât a rotorului. Prin mărirea jocului dintre rotor şi stator în sens axial.

Pentru aceasta.reprezintă aria activă a paletei.7. Se consideră pentru pompa cu lamele din fig. 3. interesează care este variaţia volumului de lucru dacă rotorul se deplasează cu un unghi Δφ1. În acest fel.48 Schema de calcul la pompa cu palete glisante (lamele) Datele de calcul sunt debitul Q. Antrenată fiind de rotor cu viteza unghiulară ω .48 contururile statorului şi rotorului dispuse unul faţă de celălalt la cota “e” egală cu excentricitatea. se poate scrie că: Q = Fp v (1) unde Fp . paleta va avea la mijlocul lungimii ei. Pe de altă parte însă. debitul teoretic se poate scrie: Q = 4πebRn (2) Pentru determinarea debitului real.4 Elemente de calcul ale pompelor cu palete glisante Fig.3. Cum însă d = r + e = R. pentru următoarea poziţie unghiulară vom avea: 194 . o viteză periferică v. Din punct de vedere al debitării. 3. Se consideră o paletă teoretică de grosime δ aflată în poziţie verticală. se obţine v = ω ⋅ R unde ω = 2π ⋅ n . notată cu Δf12 se poate scrie ca fiind: ∆f12 = f 12 − f 23 (3) În mod absolut similar. se pune problema calculului cilindreei. Aflat fiind în mişcare. Variaţia suprafeţei f12 la rotirea cu Δφ1. v = ω ⋅ d ‚ iar Fp = 2eδ . presiunea p şi turaţia n. paletul va disloca suprafaţa de fund f12.

.n Ţinând cont de expresiile variaţiilor corespunzătoare intermediare definite prin relaţiile (3)..48. + ∆f n −1... se poate determina în final cilindreea efectivă: zδ   v ef = v − v pal = 4π ⋅ ebR − 2ebzδ = 4π ⋅ ebR1 −  p  2πR  (11) 195 . cilindreea va fi: ⇒ (8) f 12 = ∫ ∆f 12 = 2eR ∫ dϕ = 4π ⋅ eR 0 0 2π 2π (9) v = f12 b = 4π ⋅ ebR (10) Considerând că paleţii au o grosime finită δ . debitul real va rezulta mai mic decât debitul teoretic... se obţine: ∆f = ∆f 12 − ∆f 23 + ∆f 23 − ∆f 34 + ∆f 34 − .. (4)...... variaţia suprafeţei totale dislocate se obţine prin însumarea variaţiilor corespunzătoare poziţiilor intermediare: ∆f = ∆f12 + ∆f 23 + ∆f 34 + . (5). până la parcurgerea unei rotaţii complete.. n − 0 ⇒ ∆f = f 12 (6) poziţiilor (7) Variaţia ∆f a suprafeţei active determină o variaţie a volumului de lucru definită ca: ∆v = f12 b Dacă se consideră schema de calcul din fig....3. + ∆f n−1. Presupunând că maşina are z paleţi de grosime δ ..∆f 23 = f 23 − f 34 (4) şi aşa mai departe.... Pentru ultima poziţie de lucru avem: ∆f n −1. . se poate scrie: ∆f12 = 2eR∆ϕ Astfel..n − 0 (5) În final.n = f n −1.

. iar η v =0.1500) rot/min. R= 3 Qr zε   4πε 1ε 2 1 − 3  nη v 2π   (15) Cunoscându-se R. 196 . debitul real se poate scrie sub forma:  zε  Qr = v ef nηv = 4πε 1ε 2 R 3 1 − 3 nη v p 2π   (14) În relaţia de mai sus n = (750 . din (14) se scoate apoi R. Principial.Se fac notaţiile: e b δ = ε1 .1 Cu notaţiile (12)..93.1.92 . ε 2 şi ε 3 sunt recomandaţi de literatură la valorile din tabelul de mai jos.49.2. se consideră schema de calcul din fig.4 0. calculul de dimensionare este similar. = ε3 R R R (12) Coeficienţii ε 1 .1. 3. Pentru pompele cu două sau trei camere de lucru. ε1 ε2 ε3 0.03..0.16 1.. se determină celelalte dimensiuni. expresia cilindreei efective devine: v ef = 4π p zε 3  eb 3  zδ  3 R 1 −   = 4πε 1ε 2 R 1 − RR  2πR  2π   (13) cu care. = ε 2 . pe baza coeficienţilor definiţi mai sus.0. calculele se conduc după aceeaşi metodologie ca la pompele cu pistonaşe radiale. Legea de debitare şi gradul de neuniformitate a debitării Pentru determinarea legii de debitare şi a gradului de neuniformitate a debitării.1...

3.Fig. 3. din fig. În cele ce urmează ne interesează să stabilim o relaţie între unghiurile ϕ şi β .11. se poate scrie segmentul O1 E în două moduri: O1 E = e sin ϕ = R sin β de unde: (17) sin β = e sin ϕ R (18) sau mai departe: cos β = 1 − sin 2 β = 1 − care se aproximează cu: e2 sin 2 ϕ R2 (19)   e2 2 cos β = 1 −  2 R 2 sin ϕ     (20) Cu aceste precizari. 3. Considerând fig.49 se poate aproxima segmentul O1 A = ρ ca fiind: 197 .49 Schema de calcul a gradului de neuniformitate Se pleacă de la considerarea cursei lamelei: ρ = e cosϕ + R cos β (16) unde β este unghiul OAO1 .

    ε2 e e2 ρ = R1 − cos ϕ − sin 2 ϕ  = R1 + ε 1 cos ϕ − 1 sin 2 ϕ  2   R   2 2R     La pompele cu z par există egalitatea: (21) ϕ 2 = ϕ1 + π Debitul instantaneu se poate scrie sub forma: (22) Q(ϕ ) = Fv m unde: (23) F = (ρ1 − ρ 2 )b iar v m = ω ρ1 + ρ 2 2 (24) (25) Substituind pe (24) şi (25) în (23) se obţine: Q(ϕ ) = bω 2 ρ 12 − ρ 2 2 (26) unde:   ε2 ρ1 = R1 + ε 1 cos ϕ 1 − 1 sin 21 ϕ1    2     ε2 ρ 2 = R1 − ε 1 cos ϕ 1 − 1 sin 2 ϕ 1    2   (27) (28) Ridicând la pătrat relaţiile (27) şi (28) în care se neglijează termenii de ordinul al doilea. se obţine: ρ12 = R 2 (1 + 2ε 1 cos ϕ 1 + ε 12 cos 2 ϕ 1 ) ρ12 = R 2 (1 − 2ε 1 cos ϕ 1 + ε 12 cos 2 ϕ 1 ) (29) (30) 198 .

însă dinţii sunt înlocuiţi cu lobi şi fiecare rotor este antrenat separat de la arborele de putere. sincronizarea rotirii rotoarelor fiind 199 .8. Funcţional. aceste pompe pot fi asemănate cu pompele cu roţi dinţate cu doi sau cu trei dinţi la un rotor.1 Construcţie şi funcţionare (35) Pompa cu lobi se realizează obişnuit în variantele cu doi sau cu trei lobi.ceea ce conduce mai departe la: Q(ϕ ) = 2bωR 2ε 1 cos ϕ 1 (31) Valorile maximă şi minimă ale debitului instantaneu se obţin pentru unghiurile ϕ 1 = 0 Qmax (ϕ ) ϕ1 = 0 = 2bωR 2ε 1 γ 2 (32) şi respectiv ϕ 1 = Qmin (ϕ ) γ ϕ1 = 2 γ 2π = 2bωR 2 ε 1 cos γ = z 2 (33) Prin integrarea ecuaţiei (31) se poate obţine expresia debitului mediu: Qmed = γ z π 1 1  γ 2 2 2 2 ∫γ 2bωR ε 1 cos ϕdϕ = γ 2bωR ε 1  sin 2 + sin 2  = π bωR ε 1 sin z (34) γ   − 2 2 γ cu care se poate determina apoi gradul de neuniformitate a debitării pe baza relaţiei de definiţie: δ "= Qmax − Qmin Qmed γ  2bωR 2ε 1 1 − cos  2 π π  = tg = π z z 2z 2 2bωR ε 1 sin π z 3.8 Pompe cu lobi 3.

Creşterea jocurilor în cazul fluidelor vâscoase permite menţinerea turaţiei fără creşterea excesivă a zgomotului sau vibraţiilor. Pentru vâscozităţi mari se aleg jocuri mai mari între lobi. la periferia carcasei în scopul îmbunătăţirii randamentului volumic. se măreşte volumul spaţiului de aspiraţie.51 1). Aceasta duce la pătrunderea lichidului în interiorul corpului pompei.50 b). Variantele constructive de pompă cu doi lobi şi pompă cu trei lobi sunt arătate în fig. aici lichidul este deplasat într-un număr mai mic de celule.51 3) de la partea de aspiraţie către cea de evacuare a pompei (fig. la o turaţie dată. pentru a limita pierderile cauzate de curgerile inverse de lichid. spaţiul dintre aceştia se reduce. ceea ce generează creşterea presiunii în direcţia racordului de ieşire. 3.51. La apropierea lobilor. 3. Aceasta conduce la pomparea lichidului din corpul pompei spre ieşire (fig. Randamentul acestor pompe este cel puţin egal cu cel al pompelor cu roţi dinţate. jocurile se diminuează. Pompa este utilizată pentru o gamă largă de viscozităţi. între lobi existând un joc al cărei mărime este dependentă de vâscozitatea lichidului pompat. legate cinematic cu arborii rotoarelor. Aceaste pompe lucrează la fel cu pompele cu roţi dinţate. În figura 3. 200 . amplasate în afara cavităţii de pompare. antrenând o rarefiere din direcţia racordului de intrare (fig. respectiv 3. Arborii sunt prevăzuţi cu roţi dinţate. care sunt conectaţi la un angrenaj extern. Rotirea arborilor este sincronizată de aşa manieră încât în procesul de funcţionare lobii nu intră în contact unul cu celălalt. montate în canale radiale. 3. iar la vâscozităţi mici. La ieşirea lobilor din poziţia de contact.51 5). Lichidul pompat este deplasat de-a lungul corpului pompei (fig. instalaţi în interiorul corpului pompei.51 4). 3. localizate în interiorul angrenajului şi care transmit puterea mecanismului de acţionare la arborele intermediar. însă forma lobilor permite să se evite suprasolicitările la care sunt supuse pompele când între dinţii roţilor aflaţi în angrenare este presat lichidul cuprins între dinţi şi nerefulat. 3. Lobii sunt fixaţi pe arbori. Spre deosebire de pompele cu roţi dinţate. se realizează prin schimbarea lungimii active a rotorului sau schimbarea lobilor cu forme diferite. 3. La unele pompe schimbarea capacităţii pompei.50 a).asigurată dintr-o pereche de roţi dinţate sau alte mijloace. Lichidul pompat nu trebuie să aibă proprietăţi de lubrifiere ca în cazul pompelor cu roţi dinţate. se bazează în principal pe rotirea în direcţii diferite a unei perechi de lobi.51 se prezintă fazele de lucru ale pompei cu lobi. 2 şi fig. pentru a limita creşterea puterii de antrenare. care sunt însă de volum mare. totuşi turaţia trebuie să fie limitată pentru a se evita apariţia discontinuităţilor în curgerea fluidului sau apariţia cavitaţiei. Lobii nu sunt practic în contact în timpul rotirii. Principiul de funcţionare pompelor cu lobi. Unele construcţii sunt prevăzute cu pastile de înălţime mică.

se utilizează în vederea asigurării unor cerinţe foarte înalte. paste etc. cu diametrul racordului de 10-150 mm şi cu o presiune maximă de funcţionare de până la 22 bari. care circulă practic fără pulsaţii.4 Domenii de utilizare Pompele cu lobi oferă posibilitatea pompării atât a lichidelor cu o structură fină.8. ceea ce asigură întrunirea celor mai înalte cerinţe de igienă. a cărui înlocuire. 2. Pompele asigură o înaltă fiabilitate şi rentabilitate. 5. 3. durează mai puţin de o oră. SERIA TOP-LOBE (fig. Oferind un 201 . SERIA TOP WING (fig. 4. proporţional cu viteza de rotaţie a lobilor. 3. Aceste pompe igienice cu lobi.8. ca de exemplu. Construcţie igienică Pompele pot fi livrate cu Certificat FDA A3 sau EHEDG.3. lichidul pompat nu suferă modificări structurale. cu diametrul racordului de 20-100 mm şi cu o presiune maximă de funcţionare de 22 bari. efectuată de către un personal calificat. 2. Debitul uniform Principiul de funcţionare pompei asigură un debit continuu.2 Avantajele pompelor cu lobi Cele mai importante particularităţi ale pompelor cu lobi sunt: 1. fără necesitatea reparaţiilor.3 Tipuri constructive Principalele tipuri de pompe cu lobi sunt: 1. Pomparea produselor consistente Procesul pompării lichidului prin pompă se efectuează la o viteză scăzută. 3.53) Aceste pompe sunt utilizate pe scară largă în aplicaţii igienico-sanitare. Corpul rezistent Construcţia şi calitatea materialelor utilizate. precum şi precizia fabricării tuturor pieselor permite exploatarea acestor pompe pe o perioadă de zeci de ani.3. Această serie cuprinde 8 tipuri de pompe cu debite de la 0 la 156 m3/h. Asistenţa tehnică simplă Singura piesă a pompei care este supusă deteriorării obişnuite este dispozitivul de etanşare mecanică. cu o construcţie inovatoare.3.52) Această serie cuprinde 12 tipuri de pompe cu debite de la 0 la 112 m3/h. datorită acestui aspect. Pompele cu lobi asigură un proces de pompare uniformă şi se utilizează la transportarea produselor pentru care este obligatoriu să se păstreze structura iniţială.8. cât şi a lichidelor agresive din punct de vedere chimic. nămol.

în industria chimică şi a celulozei şi hârtiei pentru pomparea adezivilor şi vopselurilor şi în industria farmaceutică. În varianta standard a pompelor sunt luate în considerare cerinţele igienice şi este prevăzută o utilizare simplă şi obişnuită. ciocolată. 2 – axul rotorului. a) cu doi lobi b) cu trei lobi Fig. ulei. 3. structură fină.debit uniform şi continuu. conţinut de particule tari. Sunt utilizate cu succes în industria alimentară pentru pomparea diferitelor produse alimentare: lapte. vâscozitate maximă de până la 100000Cp.50 Pompe cu lobi 1 – corpul pompei. temperatura de până la 120ºC şi agresive din punct de vedere chimic. 3 – lobi.. 3. În industria navală sunt utilizate la unele instalaţii de ungere ale unor agregate de la bordul navei. vin etc. bere.orificiu de aspiraţie: 5 – orificiu de refulare 1 2 3 4 5 Fig. pompa este adecvată pentru pomparea produselor cu o vâscozitate ridicată.51 Principiul de funcţionare pompelor cu lobi 202 . Pompele cu lobi pot pompa lichide eterogene cu următoarele caracteristici: cele mai înalte cerinţe igienice. 4.

O schemă constructivă este reprezentată în figura 3.9. Performanţe şi domenii de utilizare Pompele cu membrană sunt pompe volumice cu mişcare alternativă. 3. care preia deformaţia de volum ce realizează fenomenul de pompare. industria chimică. bronz fosforos). determinând deformarea membranei şi deci aspiraţia şi refularea lichidului.9 Pompe cu membrană 3.53 SERIA TOP WING 3.52 SERIA TOP-LOBE Fig. la care rolul pistonului este îndeplinit de o membrană flexibilă. materiale plastice) sau metalice (oţel. Pompele cu membrană au largi domenii de aplicaţie. Pompele cu membrană sunt cele mai potrivite în instalaţiile în care se vehiculează lichide ce conţin particule solide şi corpuri de dimensiuni mari în suspensie precum şi substanţe agresive sau radioactive. industria construcţiilor.1 Construcţie şi funcţionare. 203 . industria de medicamente etc.54.Fig. Pompele cu membrană se mai numesc şi pompe cu diafragmă. cum ar fi: industria minieră. În raport cu presiunea de lucru. La autovehicule se folosesc ca pompe de alimentare cu combustibil de joasă presiune. 3. membrana se execută din materiale moi (cauciuc. în care elementul principal este membrana 1 ce închide camera supapelor 2 şi este acţionată de presiunea unui lichid auxiliar 5 sau direct de către tija 3. Tija 3 la rândul ei este acţionată de mecanismul cu excentric 4. industria celulozei şi hârtiei.

suprafaţa interioară a inelului de fluid şi capacele laterale ale pompei. pentru o cursă h. palete. Fig. 3.2 Calculul debitului Debitul pompelor cu membrană este dat de relaţia: Q = ∆V n π ⋅d2 n = h 60 4 60 (1) în care ∆V este variaţia de volum cauzată de deformarea membranei.9. Performanţe şi domenii de utilizare Pompa cu inel de lichid (fig. 3. 4 – camă. cât şi la refulare.55) are rotorul paletat. 5. generând inelul de lichid. 3. 2 – camera supapelor. practic egală cu volumul descris de tija de diametru d.10. 6 – rezervor cu lichid auxiliar.10 Pompe volumice cu inel de lichid 3. pompa se umple cu un lichid auxiliar.1 Construcţie şi funcţionare.Schema principiului de funcţionare pompei cu membrană este prezentată în fig. Când sensul 204 .54 Pompă cu membrană 1 – membrană.54. Înainte de prima punere în funcţiune. În cazul unor presiuni mari de lucru se pot monta două sau chiar trei supape atât la aspiraţie. În momentul în care pompa se porneşte. 3. montat excentric faţă de carcasă. lichidul aflat în stator este proiectat datorită forţelor centrifuge către periferia carcasei. 3 – tijă. 3. Volumele de lucru variabile se formează între butucul rotorului.lichid auxiliar.

700 mmHg pentru vidul realizat. pompele de vid cu inel de lichid se clasifică în pompe de vid mediu şi pompe de vid înaintat. 4 – discuri de distribuţie. 8 – inel de lichid. Selecţia cuplării volumelor de lucru la tubulatura de aspiraţie sau de refulare este realizată cu ajutorul unor discuri de distribuţie. Din punct de vedere funcţional. Pompele cu mai multe etaje sunt pompe de vid înaintat. Astfel. pompele cu mai multe etaje se utilizează cu rezultate bune drept compresoare.55 Pompa cu inel de lichid 1 – carcasă cilindrică. 3. generând aspiraţia. Pe semicursa ascendentă volumele scad şi determina refularea. precum şi în calitate de compresoare de aer. 7 – arbore. Din punct de vedere constructiv. 3. aceste volume cresc pe semicursa descendentă.de rotaţie este cel indicat în fig. 6 – fantă de refulare. acestea se clasifică în pompe cu un singur etaj şi pompe cu mai multe etaje. La navă se folosesc ca pompe de amorsare a pompelor centrifuge. Fig. Parametrii funcţionali se situează în jurul valorilor de 100 . acesta intrând mai mult sau mai puţin în spaţiul dintre palete.55. Rotorul este montat pe arbore cu un ajustaj cu joc care îi permite să se autocentreze între capac şi discul de distribuţie. deoarece inelul de lichid joacă rolul unui piston. 205 . pompa cu inel de lichid poate funcţiona în condiţii bune şi cu rolul de compresor sau pompă de vid. De asemenea. 3 – carcasă laterală.250 l/min pentru debit şi 150 . care pot realiza presiuni de până la 7 bar. pentru creearea vidului. în vecinătatea capacelor laterale. 5 – fantă de aspiraţie. dispuse de o parte şi de alta a rotorului. 2 – rotor cu palete radiale. Funcţionarea pompei cu inel de lichid se poate asemăna cu funcţionarea unei pompe cu piston.

gaze sau amestecuri de lichide şi gaze. Pentru a evita acest inconvenient este necesar să se asigure aducerea la pompă a unei cantităţi de lichid suplimentare. Rotorul pompelor cu inel de lichid este asemănător ca formă cu cel al pompelor cu canal lateral. ceea ce asigură o fiabilitate ridicată şi uzuri minime. având în vedere randamentul lor scăzut la pomparea lichidelor. evacuarea gazului făcându-se direct în atmosferă. sunt folosite ca dispozitive de amorsare. deoarece lichidul vehiculat. fără pulsaţii. iar după intrarea în funcţiune a acestora (pompelor centrifuge). ea va fi o pompă de apă. la răcirea inelului de lichid iar. unde servesc la amorsarea pompelor centrifuge. pompele cu inel de lichid se folosesc cu precădere ca pompe pentru vehicularea gazelor. Principalele avantaje ale pompelor cu inel de lichid sunt: obţinerea aerului comprimat fără impurităţi de ulei.Pompele cu inel lichid fac parte din categoria pompelor volumice cu mişcare de rotaţie care. precum şi în staţii de pompare. pe de o parte. sunt capabile să vehiculeze fără impedimente lichide. completează cantităţile de lichid evacuate odată cu aerul sau gazul vehiculat. lipsa organelor speciale de distribuţie (supape. care este tocmai lichidul auxiliar şi care serveşte. în industria chimică. ele funcţionează în continuare ca pompe de apă. ele sunt folosite cu precădere fie ca pompe de vid. spre deosebire de celelalte pompe volumice. Dacă pompa aspiră apă sau alte lichide. dar mai puţin ca pompe de apă. pe de altă parte. sertare). dacă pompa vehiculează aer sau gaze şi dacă aspiraţia sa este pusă în legătură cu un spaţiu închis. inelul de lichid se încălzeşte şi aceasta conduce la micşorarea depresiunii create de pompă. orice lichid compatibil cu fluidul vehiculat. performanţe ridicate la dimensiuni şi gabarite reduse datorită posibilităţii de a fi antrenate la turaţii ridicate (3000 rot/min). debit constant. ea va refula acest aer la o presiune superioară presiunii atmosferice şi va fi suflantă sau compresor. dar diferă prin numărul de palete care este şi mai redus şi prin lăţimea acestora care este mai mare. Ca pompe de vid sau suflante sunt utilizate în industria chimică şi cea energetică. funcţionare silenţioasă. Datorită acestor calităţi. fie ca suflante sau compresoare. Din acest motiv. mărind astfel scurgerile inverse şi consumând o energie suplimentară. Astfel. Atunci când alcătuiesc construcţii comune cu pompele centrifuge. acolo unde există recipiente care conţin vapori de apă ce trebuie evacuaţi. fără impurităţi mecanice. lipsită de vibraţii. fiind incompresibil. în afară de apă. Cu alte cuvinte. În urma procesului de comprimare a aerului sau gazului. Ca agent de lucru. Pompa cu inel de lichid trebuie să funcţioneze numai cu lichide sau gaze curate. pentru inelul de lichid se poate folosi. va deforma inelul de lichid în zona de refulare. dar va funcţiona cu un randament scăzut. Dacă pompa absoarbe aer din atmosferă. astfel gazele care conţin praf vor fi filtrate înainte de absorbire. se foloseşte ca 206 . pompa va fi o pompă de producere a vidului.

adică la început este crescătoare până ce atinge o valoare maximă. [m3/h]. 3. [mmH2O]. [mmHg]. Curba de sarcină Q – p are alura unei curbe de pompă volumică. fiind paralelă iniţial cu axa abscisei. lucru care se explică prin creşterea pierderilor în interstiţii la regimuri de vid mai înalt.]. [torr]. adică ordonata reprezintă debitul.2 Caracteristici Curbele caracteristice ale pompelor cu inel de lichid sunt indicate de furnizori la o valoare a temperaturii lichidului de alimentare de 150C şi ele suferă modificări. iar alura curbei randamentului este asemănătoare cu cea a celorlaltor categorii de pompe. acid sau soluţii de săruri cu punct de fierbere înalt.10.56 Caracteristicile pompei cu inel de lichid La această categorie de pompe. q. în funcţie de variaţia temperaturii acestuia. devenind descendentă. obţinându-se prin aceasta un vid înaintat.debitul de aer aspirat la starea de pompare. Parametrii funcţionali ai pompelor de vid cu inel de lichid sunt: Q . pe măsura creşterii vidului. după 207 .lichid auxiliar orice bază. poziţionarea coordonatelor este asemănătoare cu cea a pompelor volumice.56) este reprezentată diagrama curbelor caracteristice ale unei pompe cu inel de lichid. 3. η . apoi. Fig.vidul sau presiunea absolută. Puterea absorbită creşte paralel cu creşterea vidului. P . În figura de mai jos (fig.randamentul total [%].puterea absorbită la arborele pompei [kW]. iar abcisa – presiunea. p . 3.debitul de lichid auxiliar (de răcire) [l/min.

Transformarea valorilor pentru starea normală se face cu ajutorul legii Boyle-Mariotte. dar creşte odată cu creşterea vidului. în comparaţie cu cel al pompelor centrifuge atingând la construcţiile actuale valori ce nu depasesc 40%. Pentru a se putea obţine un randament volumic bun. de refulare. La construcţiile speciale. Caracteristicile pompei pot fi indicate şi pentru starea normală a gazelor-760 mmHg şi 00C – dar în practica curentă se folosesc valorile corespunzătoare stării de funcţionare. pentru a se evita pericolul de gripare.1 mm. arborele – din OL 50. toleranţa acceptată pentru debit este de 10%. În aceste condiţii. pierderile prin interstiţiile dintre rotor şi discurile de distribuţie trebuie să fie cât mai reduse. Astfel. Pentru mai multă siguranţă. Tehnologii La construcţia pompelor de vid şi a compresoarelor cu inel de lichid se utilizează materiale adecvate gazului sau lichidului vehiculat.10.3 Materiale. La construcţiile din oţel inoxidabil. Debitul de aer aspirat este considerat destins la vidul respectiv. astfel că în funcţionare el se autocentrează între discurile de distribuţie. cuplul de materiale bronz – fontă este compatibil din punctul de vedere al rezistenţei la uzură. 3.8 μm. acolo unde natura gazului vehiculat impune restricţii asupra materialului. astfel că pompa continuă să funcţioneze fără incidente. Randamentul total al pompelor cu inel de lichid este de asemenea redus. respectiv cu relaţia: pV = constant. discurile de distribuţie – din fontă cenuşie Fc200. rotorul este liber pe arbore. rotorul şi discurile de distribuţie trebuie să aibă durităţi diferite. în exploatare rotorul se fixează pe arbore astfel încât jocul lateral dintre rotor şi discurile de distribuţie să nu depăşească 0. Caracteristicile indicate de uzinele constructoare sunt considerate la o presiune de 760 mmHg şi o temperatură a lichidului auxiliar de 150C. la construcţiile normalizate (standard) care vehiculează aer sau apă se utilizează următoarele materiale: carcasele de aspiraţie. Ca dimensiuni constructive se recomandă ca raportul dintre lăţimea şi diametrul rotorului să fie cuprins între 208 . precum şi cele intermediare – din fontă cenuşie calitatea Fc200. La construcţia standard. Debitul de lichid auxiliar este constant în zona de vid mediu. rotorul din bronz sau oţel inoxidabil turnat (la pompele destinate vehiculării amoniacului este permisă utilizarea materialelor pe bază de aliaje de cupru şi de aceea rotorul se confecţionează din fontă nodulară). Lagărele acestor pompe sunt de regulă lagăre cu rostogolire. discurile de distribuţie – din oţel inoxidabil turnat sau laminat. iar în cazul în care intervin totuşi frecările laterale între rotor şi disc. se utilizează: carcasele din oţel inoxidabil turnat. În acest scop suprafeţele laterale ale rotorului şi cele ale discurilor de distribuţie se rectifică plan până se obţine o rugozitate de 0. corpurile de lagăr – din fontă cenuşie Fc200. rotorul din bronz (CuSn10).care devine descendentă.

în general două soluţii constructive pentru rotor şi anume: rotor cu palete radiale. dublu paletat la periferie (fig. Pompa se compune dintr-o carcasa 1 în care este montat concentric rotorul 2. a) b) Fig. 3. începând de la butuc (fig.57 Pompa cu canal lateral. în secţiunea transversală are o formă specială: începe plat în punctul 3 şi se adânceşte treptat până la un anumit nivel apoi. a) sau rotor tip turbina. Construcţia acestor pompe este arătată în fig.11 Pompe cu canal lateral 3. 3.57.b).3. La periferia rotorului este săpat în peretele lateral al carcasei canalului circular 3-4. Pentru a obţine o presiune de refulare mai ridicată. pompa este prevăzută cu două rotoare.57. Axul pompei se sprijină pe două lagăre de alunecare. 3. 5-6 fereastră de aspiraţie/refulare 209 .0.57.2. ca apoi să se micşoreze treptat până devine din nou plat în punctul 4. 3. 3-4 canal circular. precum şi ca pompe pentru pomparea lichidelor. Sunt. 2-rotor. Performanţe şi domenii de utilizare Pompele cu canal lateral se folosesc ca pompe de vid pentru evacuarea aerului sau diverselor medii gazoase. Este indicată construcţia conică a butucului rotorului. aceasta cu scopul de a îmbunătăţi umplerea şi golirea celulelor paletelor. pe o anumită porţiune.11.1 Construcţie şi funcţionare. adâncimea lui rămâne constantă. 1-carcasă. Canalul.6…1.

fiind montate pe acelaşi ax. volumul spaţiilor dintre palete variază. Acestea (denumite 210 . Etanşarea este asigurată de o presetupă cu garnituri din azbest grafitat. intervine un schimb de energie între lichidul din celulele rotorului şi lichidul din canalul lateral. întrucât pomparea este rezultatul variaţiei volumului din rotor şi. partea interioară a inelului de lichid va căpăta o poziţie excentrică faţă de axul pompei şi. între celulele rotorului şi canalul lateral. ele pot deveni motoare dacă sunt alimentate cu lichid sub presiune. aceste pompe sunt autoamorsante şi se folosesc pentru amorsarea pompelor centrifuge. Marea majoritate a pompelor volumice sunt reversibile fără modificări esenţiale. pompa trebuie umplută cu apă. este proiectată la periferia carcasei unde formează un inel de apă. Datorită acestei proprietăţi. se măreşte înalţimea de refulare cu o valoare de 5 până la 15 ori mai mare decât cea realizată la o pompă centrifugă al cărui rotor are acelaşi diametru exterior şi aceeaşi viteză periferică. Astfel. Avantajul principal al pompelor cu canal lateral constă în aptitudinea lor de a aspira şi refula aer.1 Generalităţi Motoarele hidraulice se utilizează în scopul transformării energiei hidrostatice a lichidului în energie mecanică. Paralel cu acest proces.12.Funcţionarea pompei are loc astfel: înainte de pornire. spaţiul dintre palete se va mări şi va avea loc aspiraţia prin orificiul de aspiraţie. Deorece au randament destul de scăzut. aceste pompe sunt în primul rând pompe volumice.2 Motoare hidraulice liniare Motoarele hidraulice liniare au ca element activ unul sau mai multe pistoane care se deplasează în interiorul cilindrilor de lucru. La rotirea rotorului. din canal. prin aceasta. În porţiunea în care. în cazul în care pompa aspiră. Astfel.12. datorită amplasării canalului.6. apă sau amestec de aer şi apă. ele se combină cu pompe centrifuge obişnuite. în cazul în care s-ar folosi pompe centrifuge. datorită forţei centrifuge. spaţiul dintre palete se va micşora şi va avea loc refularea prin orificiul de refulare. apa reintră în celule. 3. 3. ceea ce ar putea provoca dezamorsarea instalaţiei. corespunzător cu volumul canalului lateral. motoarele hidraulice pot fi: cu mişcare de rotaţie (continuă). Datorită posibilităţii de a evacua aerul. ele se impun în instalaţiile în care lichidul aspirat conţine aer. deci. marginea interioară a inelului de lichid se va departa de butucul rotorului. apa este antrenată de palete şi. Din motive de continuitate. sub 0. După mişcarea realizată la arbore. Prin aceasta.12 Motoare hidraulice 3. oscilante şi de tip liniar. În porţiunile în care apa intră în cantitate mai mare în canal.

vitezele vor fi egale ( v1 = v2 ) forţele dezvoltate de motor vor fi aceleaşi ( F1 = F2 ). a porţilor de bordaj şi a rampelor de încărcare. Se observă că la motorul hidraulic nediferenţial (cu tijă bilaterală). La bordul navei. . motoarele hidraulice liniare sunt de două tipuri: cu tijă unilaterală şi cu tijă bilaterală. 211 . . Din punct de vedere constructiv. .fiabilitate mare.simplitate constructivă datorată absenţei transformatoarelor mecanice ale mişcării. suprafeţele de lucru ale pistonului având aceleaşi valori în ambele părţi. cursele între 1400 şi 4300 mm.legarea servomotorului la sarcină asigură realizarea unor sisteme rigide fără jocuri. Drept urmare la aceeaşi valoare a debitului. forţele de împingere între 300 şi 1736 kN. în special la utilizarea lor la servosistemele hidraulice de reglare automată. suprafeţele de lucru ale pistonului sunt diferite şi în consecinţă ( v1 < v 2 ) şi ( F1 > F2 ). motoarele hidraulice liniare sunt folosite la acţionarea capacelor mecanice ale gurilor de magazii.58. iar forţele axiale între 160 şi 1100 kN. . diametrele cilindrilor sunt cuprinse între 125 şi 300 mm.viteze mari de răspuns.racordare uşoară a aparaturii de măsură.generic cilindri hidraulici) prezintă avantaje importante. aşa cum se observă în figura 3. între care se pot menţiona: . o problemă importantă este asigurarea etanşării ansamblului piston cilindru şi a etanşării la tija pistonului. control şi reglaj. Uzual. tija pistonului de diametru d străbate ambele capace. La motoarele liniare. La motorul hidraulic diferenţial.

sistem de prindere a cilindrului.a) b) Fig. Forţa necesară deplasării sarcinii S este FS. Pe tija pistonului de diametru d este cuplată sarcina S.3 Calculul motoarelor hidraulice liniare Calculul motoarelor hidraulice liniare comportă două aspecte: . 4 – capacul cilindrului.unul dinamic ce leagă forţele care apar în sistem de presiunea de lucru. 3. Fie p1 şi respectiv p 2 presiunile de pe cele două feţe active ale pistonului.unul cinematic cu rol de a stabili corelaţia dintre viteza şi debitul de ulei. La cursa de la stânga la dreapta. Calculul dinamic Se consideră schema de calcul din fig.58 Motoare hidraulice liniare a) Motor hidraulic liniar diferenţial (cu tijă unilaterală) b) Motor hidraulic liniar nediferenţial (cu tijă bilaterală) 1 – cilindru. a.59. pe faţa din stânga a pistonului se dezvoltă o forţă activă axială Fa. Motorul este alimentat cu ulei al cărui debit este Q. 6 – segmenţi de etanşare a pistonului. 8 – sistem de prindere a cilindrului 3. 7(b) – sistem de prindere a tijei. 3 – tijă uni sau bi-laterală. exterioare şi cea corespunzătoare sarcinii S. Calculul dinamic pleacă de la considerarea ecuaţiei de echilibru a forţelor din motorul hidraulic liniar: 212 . . 7(a) .12. 2 – piston. Fie Ffi. 3. 5 – etanşarea tijei pistonului la capac. Se presupune cazul unui motor hidrulic liniar al cărui piston are diametrul D. Ffe respectiv Ffs forţe rezistente de frecare interioară.

∆p în ecuaţia (2) reprezintă diferenţa dintre presiunile de pe cele două feţe ale pistonului: ∆p = p1 – p 2 (3) Fig.Fa = ∑ Fri i =1 N (1) unde Fri reprezintă cele i forţe rezistente.59 Schema de calcul a motorului hidraulic liniar Forţele rezistente introduse prin suma ∑ Fri i =1 N pot fi definite mai jos: ∑F i =1 N ri = F fi + F fe + F fs + Fi + Fs = ∑ Frf + Fs (4) 213 . 3. Forţa activă Fa poate fi scrisă sub forma: Fa = A∆p unde: (2) A= πD 2 4 la cursa pistonului de la stânga la dreapta şi A= πD 2 4  d2  1 − 2   D    pentru cursa inversă.

Forţele de frecare internă şi respectiv externă Ffi. p este presiunea de etanşare. iar Fi este forţa de inerţie exprimată sub forma produsului dintre masa ansamblului piston – sarcină şi acceleraţie: Fi = (m S + m p ) x . Se pleacă de la ecuaţia de bilanţ a debitelor: 214 . iar f reprezintă coeficientul de frecare. b..unde Frf reprezintă forţele rezistente de frecare. Dacă. Calculul cinematic Fie v viteza de deplasare a pistonului. Reconsiderând ecuaţia (1) de echilibru a forţelor. se poate scrie: Fa = Fs + ∑ Fr (7) de unde:  ∑ Frf Fs = Fa 1 −  Fa    = Fa ⋅η mec   (8) în care ηmec reprezintă randamentul mecanic al motorului liniar.e se calculează diferit în funcţie de tipul etanşării utilizate. motorul hidraulic liniar este echipat cu etaşări dinamice. Se presupune însă faptul că în motorul hidraulic liniar există pierderile: ∆Q = ∆Qi + ∆Qe (9) Aceste pierderi se produc la nivelul neetanşeităţilor interioare (∆Qi) şi respectiv exterioare (∆Qe). ceea ce înseamnă că se admite că pe instalaţia hidraulică de la pompă la motor nu au loc pierderi de debit prin neetanşeităţi. Se presupune că motorul este alimentat cu debitul de ulei Q egal cu debitul pompei Qp. (5) în care ms reprezintă masa sarcinii. atunci: F fi . iar mp masa pistonului. b este lăţimea efectivă pe care se face etanşarea. spre exemplu. e = πDbpf (6) unde πD reprezintă perimetrul cercului pe care se face etanşarea.

60 a. în care se consideră ansamblul piston–cilindru supus acţiunilor presiunii p1 şi respectiv p2 de pe cele două feţe ale pistonului aflat în mişcare rectilinie cu viteza vp. Se consideră numai ecuaţia corespunzătoare axei x. aşa cum se arată în fig. 1  ρ  1  ρ 1  ρ  ∂ 2v ∂p = v 2x ∂x ∂y ∂p = −g ∂y ∂p =0 ∂z (12) unde ρ.3. 3. Pentru formularea modelului matematic de calcul. Având în vedere fig. În continuare. Calculul cinematic se face pe baza unui ηv recomandat de literatură. ca fiind direcţia după care are loc mişcarea fluidului. descriu mişcarea în regim staţionar a fluidului vâscos între plăcile paralele amplasate la distanţă relativă δ. Fie δ jocul radial infinit mic dintre piston şi cilindru. scrise în forma de mai jos. aşa cum se arată în figura 3. se desfăşoară spaţiul inelar cuprins între cilindru şi piston. Se notează cu vx viteza de deplasare a particulei de fluid dintre piston şi cilindru.60. raportându–se ansamblul de plăci paralele rezultat prin desfăşurare la sistemul mobil de axe de coordonate xOy solidar cu pistonul. Se consideră ecuaţiile tridimensionale de bilanţ ale impulsului Navier – Stokes care. Fie schema de calcul prezentată în fig. leagă debitele din motor şi pompă prin randamentul volumic:  ∆Q   = Q pη v Q = Q p 1 −  Qp    (11) unde ηv reprezintă randamentul volumic al motorului. g şi v sunt densitatea. este prezentată o procedură de calcul bazată pe integrarea ecuaţiilor de mişcare Navier – Stokes.60 b. 3. pusă sub o formă convenabil aleasă.60 c.Qp = Q +∆Q (10) care. acceleraţia gravitaţională şi vâscozitatea cinematică a uleiului. fie pe baza unui calcul exact al lui ∆Q. gradientul presiunii de-a lungul axei x poate fi exprimat ca fiind: 215 . Se presupune că diametrul cilindrului este D şi că lungimea pistonului este b.

60 Schema de calcul a pierderilor de debit la motorului hidraulic liniar Având în vedere (3).∂p p2 − p1 p − p2 = =− 1 ∂x b b (13) a) b) c) Fig. ∂x b Eliminând acum densitatea ρ din prima ecuaţie. se face notaţia vx ≡ v. se obţine ecuaţia: (14) ∂ 2 v x 1 ∂p = ∂y 2 η ∂x Integrând de două ori în raport cu y. gradientul presiunii din membrul stâng al primei ecuaţii din (12) devine: ∂p ∆p =− = const. se obţine soluţia: (15) vx = 1 ∂p 2 y + C1 y + C 2 2η ∂x (16) în care. 3. Constantele de integrare C1 şi C2 din expresia soluţiei se determină din condiţiile la limită de mai jos: y = 0 → v = vp  y = δ → v = 0 216 (17) . pentru simplificarea scrierii.

integrala din membrul drept al ecuaţiei (22) devine: δ ∫ v( y )dy = 0 1 ∆p δ 3 δ ± vp 2η b 6 2 (23) Cu aceasta. sub altă formă. introdusă fiind mai departe în (16). la: v= 1 ∂p  y y ( y − δ ) + v p 1 −  2η ∂x  δ (20) Fie dQ debitul elementar de ulei scurs prin fanta radială dintre piston şi cilindru exprimat ca: dQ = πDv(y)dy (21) Scăpările totale de debit se calculează prin integrarea ecuaţiei (21): ∆Q = ∫ dQ = πD ∫ v( y )dy 0 0 δ δ (22) Considerând pentru v(y) forma (20). conduce la: v= vp 1 ∂p 2 1 ∂p y + vp y − δy − 2η ∂x 2η ∂x δ (19) sau. C2 = v p 2η ∂x δ (18) care.Introducând setul de valori (17) în ecuaţia (16). scăpările totale de debit pot fi puse sub forma:  ∆pδ 3 δ ∆Q = πD  ± vp  2  12ηb   (24) 217 . se obţine soluţia: C1 = vp 1 ∂p δ − .

πD se înlocuieşte cu L. deci când vp = 0.61.61 se observă că: 218 . Din fig. Atunci când pistonul este în repaus. 3. În acest caz. forţa de frecare vâscoasă care apare între cilindru şi piston este: F f = πDbτ = πDbη unde: v= dv dy (26) 1 ∆p (δ − 2 y ) ± v p 1 2η b δ (27) şi de unde: v   1 ∆p (δ − 2 y ) ± p  F f = πDbη  δ   2η b (28) Forţa maximă de frecare se obţine la valoarea jocului radial nul. (24) devine: ∆Q = πD ∆pδ 3 12ηb (25) Atunci când se analizează curgerea prin fante plane.Semnul plus în paranteza pătrată se consideră pentru cazul când pistonul se deplasează în sensul în care are loc curgerea. În cazul real al montajului excentric prezentat în fig. scăpările de debit pot fi puse sub forma: R + R2 dL∆pε 3 unde dL = 1 dϕ dQ = 2 12ηb (30) unde ε este jocul radial relativ dintre piston şi cilindru. deci pentru y = 0: vp   1 ∆p F f max | y =0 = πDbη  δ±  δ   2η b (29) Cele stabilite anterior s-au referit la situaţia în care pistonul este concentric cu cilindrul. 3.

Se observă. expresia scăpărilor elementare de debit devine: Fig. cos β ≈ 1 şi deci: ε = R2 – R1 +e cosφ Cu aceste precizări. scăpările de debit cresc în valoare. apariţia unor uzuri pronunţate. se obţine: ∆Q = 2π 0 ∫ dQ = πD∆pj 3 12ηb  3 e2 1 +  2 j2      (32) Dacă j = e se obţine ∆Q = 2.61 Schema de calcul a scăpărilor de debit în cazul montajului excentric dQ = R1 + R 2 ∆p ( R 2 cos β + e cos ϕ − R1 ) 3 dϕ 2 12ηb (31) de unde făcând notaţia: j = δ = R2 – R1 şi integrând. 3.ε = R2 cosβ + e cosφ – R1 cum însă deplasările sunt mici. putând determina anularea jocului într–o parte. deci. ruperea filmului de ulei şi deci.5∆Qc unde ∆Qc reprezintă pierderea de debit obţinută în cazul în care e = 0. 219 . că atunci când suprafeţele cilindrice sunt montate cu o excentricitate relativă.

3.62 şi 3. 3. Au o construcţie robustă. c) cu trei paleţi 220 .62).63 a). a) b) c) Fig.62 Motoare hidraulice oscilante a) cu un singur palet. la instalaţiile de acţionare a capacelor gurilor de magazii etc.12. constau dintr-un rotor şi un stator pe care sunt montaţi paleţi radiali. b) cu doi paleţi. cu doi şi cu trei paleţi (fig. putând fi însă întâlnite uneori şi în structura instalaţiilor de acţionare la distanţă a armăturilor instalaţiilor de balast–santină.4 Motoare hidraulice oscilante Sunt motoare care realizează curse unghiulare limitate. este făcută alternativ. Sunt utilizate la bordul navei îndeosebi la instalaţiile de guvernare. fiind caracterizate prin rapoarte putere pe unitatea de masă foarte bune. Se întâlnesc în trei variante constructive: cu un palet. la circuitele tur–retur ale pompei. 3. stator şi rotor. Conectarea camerelor de lucru delimitate de suprafeţele laterale ale paleţior.3. Constructiv. astfel încât prin alimentarea selectivă a acestora să se realizeze cursele unghiulare dorite. aşa cum se arată în fig.

3.5 Calculul motoarelor hidraulice oscilante Calculul se efectuează pe baza schemei de calcul din fig. Ffl(s) reprezintă forţa de frecare 221 .12.63 Schema de calcul a motorului hidraulic oscilant Fie R1 şi R2 razele rotorului şi respectiv statorului. 3. membrul drept al ecuaţiei (34) poate fi pus sub forma de mai jos: ∑M r ( ( ( = M s + M i + ∑ M f = M s + M i + zFflr ) R2 + 2zFffr ) Rm + zFfls ) R1 + M fe (35) unde Ffl(r) reprezintă forţa de frecare laterală de la nivelul paleţilor rotorului. Fff(r) este forţa de frecare frontală a paleţilor rotorului. momentul forţelor de inerţie Mi şi momentele forţelor de frecare date prin suma lor ∑Mf. Se defineşte raza medie a servomotorului ca semisuma razelor R1 şi R2: Rm = R1 + R2 2 (33) Fie Ma momentul activ şi ∑Mr suma momentelor rezistente care încarcă sistemul.3. Calculul dinamic pleacă de la considerarea echilibrului acestor momente aplicate la ax: Ma = ∑Mr (34) Presupunând că momentele rezistente sunt: momentul dat de sarcina Ms.63 Fig.

laterală de la nivelul paleţilor statorului. adoptând un randament mecanic. se stabileşte momentul activ: Ma = Ms η mec (39) Calculul de dimensionare Plecând de la momentul forţelor active. se urmăreşte determinarea dimensiunilor constructive ale motorului hidraulic oscilant. iar z este numărul perechilor de paleţi ai servomotorului. presupunând că pentru calcul se cunoaşte momentul rezistent al sarcinii. În final. Considerând acum ecuaţiile (34) şi (35). Momentul forţelor de inerţie Mi poate fi scris ca: M i = (J + J s ) dω dt (36) în care J şi Js reprezintă momentele de inerţie mecanice din mişcarea de rotaţie. se poate pune momentul activ sub forma sumei dintre momentul sarcinii şi suma momentelor rezistente introduse de forţele de frecare: M a = M s + ∑ M rf sau după unele prelucrări simple:  ∑ M rf M s = M a 1 −  Ma    = M aη mec   (37) (38) unde ηmec reprezintă randamentul mecanic al motorului. Se presupune că momentul activ este determinat de diferenţa presiunilor care acţionează pe cele două feţe ale celor z paleţi: M a = z ⋅ S ⋅ ∆p ⋅ Rm unde S reprezintă aria efectivă a paletului definită ca: (40) S = H (R2 − R1 ) (41) 222 . Mfe este momentul de frecare externă.

sub forma: (44) Ms ψ 3 2 2 = z ⋅ ∆p R 2 − k a ⋅ d a ⋅ R 2 ηm 2 ( ) (45) Ecuaţia (45) este de gradul III în R2. Înlocuind raza medie definită în (33) în expresia momenului activ. iar cealaltă pentru compensarea pierderilor prin neetanşeităţi. să punem ecuaţia (42) sub forma: Ms R2  H R2 ψ 3 3 1 − 12  1 − 12  = z ⋅ ∆p ⋅ R2  = z ⋅ ∆p ⋅ R2    ηm  R 2  2 R2  R2  2 sau. se poate determina mai departe înălţimea H a paletului. O parte din debitul din motor se vehiculează pentru realizarea vitezei unghiulare ω. 223 . Având valoarea coeficientului adimensional ψ recomandată de literatura de specialitate. Prin rezolvarea ei se poate determina raza statorului. mai departe. se obţine: 2 R2 + R1 R2 − R12 M a = z ⋅ ∆p (R 2 − R1 ) H = z ⋅ ∆p H 2 2 (42) Se introduc coeficienţii ka şi ψ definiţi ca mai jos: R1 = k a ⋅ d a şi ψ = H (43) R2 pentru ca. ţinând cont de relaţia (39). Calculul cinematic Dă legatura dintre debitul cu care este alimentat motorul oscilant şi viteza unghiulară de rotaţie.în care H este înălţimea paletului.

64 Servomotor rotativ Fie ΔQ (fig. debitul în motor devine: 224 . Scriind mai departe debitul la motor ca fiind dat de produsul dintre viteza vs şi suprafaţa de lucru a paletului S.Fig. Qm = v s S unde: (47) v s = ω ⋅ Rm (48) Presupunând că αmax este unghiul maxim pe care îl poate realiza motorul şi că τ este timpul în care se realizează această cursă unghiulară.64) suma debitelor scăpate printre suprafeţele frontale şi laterale cu mişcare relativă: ∆Q = ∑ Qi i =1 n (46 unde prin Qi s-au notat debitele elementare pierdute prin cele n neetanşeităţi. se poate scrie viteza vs ca fiind: vs = α max π R1 + R 2 τ 180 2 (49) Având în vedere relaţiile (47) şi (41). 3. 3.

poate apărea pierderea. 225 . la motoarele hidraulice. de cursa unghiulară maximă a rotorului şi de timpul admisibil recomandat pentru realizarea cursei unghiulare maxime: Q= Q m α max π H 2 R 2 − R12 = τ 180 ηv 2η v ( ) (53) Valoarea scăpărilor de debit este în funcţie de tipul etanşărilor utilizate. 3. Când motoarele nu sunt prevăzute cu elemente speciale de etanşare. cu inel sau cu segmenţi. fig. izolarea camerelor de lucru se asigură prin realizarea unor jocuri radiale foarte mici între suprafeţele în proximitate. se utilizează etanşări cu manşetă.65. aşa cum se arată în fig. în funcţionare. 3. În condiţiile existenţei unei diferenţe de presiune Δp între cele două camere care trebuie etanşate. debitul de ulei scăpat se calculează cu relaţia: ∆Q = ∆p ⋅ L ⋅ δ 3 δ ±µ 12η ⋅ b 2 (54) unde L este lungimea desfăşurată totală a conturului de etanşare pe care. În mod uzual. vom avea: (51)  ∆Q  Qm = Q − ∆Q = Q1 −  = Q ⋅ ηv  Q    (52) de unde.66.Qm = α max π H 2 R 2 − R12 τ 180 2 ( ) (50) Debitul pompei care alimentează motorul hidraulic oscilant este dat de suma debitelor util. care ajunge în motor şi pierdut prin neetanşeităţi: Q = Qm + ∆Q Introducând randamentul volumic ηv al motorului. se obţine expresia debitului pompei ca o funcţie de dimensiunile constructive ale motorului hidraulic. în final.

65 Etanşări a) . Acest lucru se datorează faptului că la aceste transmisii se urmăreşte. b) . regimul dinamic de funcţionare are o importanţă mai mare decât în cazul maşinilor cu principiu dinamic.cu segmenţi Fig.cu manşetă.13 Aspecte ale dinamicii pompelor volumice La transmisiile hidrostatice. acţionată de un motor ce realizează cuplul M. 3.13. c) . 3. Se consideră o pompă volumică. precum şi atunci când se produce variaţia cilindreei pe un ciclu de funcţionare.66 Izolarea camerelor de lucru fără etanşări 3. Ecuaţia diferenţială care caracterizează regimul tranzitoriu este de forma: J dω = M − ∑ M rez dt 226 (1) . în general.1 Studiul regimurilor tranzitorii Aşa cum s-a menţionat. regimurile tranzitorii apar la pornirea sau oprirea pompei. 3.cu inel O.Fig. b) la variaţia cilindreei pe ciclu (neuniformitate a debitării). Regimurile dinamice apar în două situaţii: a) la pornire-oprire (regimuri tranzitorii). realizarea unor anumite performanţe cinematice ce sunt afectate de dinamica transmisiei.

În această sumă intră: . Prin urmare.Aşa cum s-a mai arătat.momentul rezistent produs de deplasarea fluidului în instalaţie definit ca: M rez1 = k1Q 2 (7) . la funcţionarea cu refularea închisă se realizează transformarea momentului într-o mărime hidraulică. Între valoarea momentului şi a saltului de presiune se poate stabili o relaţie liniară: M = k p ∆p (6) unde k p este o constantă a pompei (diferă de la o maşină la alta). se obţine: (4) dQt 30 dω = vp dt π dt (5) Dacă se aplică la axul pompei un cuplu M şi pompa are refularea închisă. În ecuaţia diferenţială (1) M rez reprezintă suma tuturor momentelor rezistente care apar la funcţionarea pompei volumice.momentul rezistent provocat de frecările de natură hidraulică între elementele mecanice care formează volumele de lucru: 227 . debitul teoretic se calculează în funcţie de cilindree cu relaţia: Qt = v p n (2) Pe de altă parte. turaţia n se poate calcula în funcţie de viteza unghiulară ω : n= 30ω π (3) Se derivează relaţia (2) în raport cu timpul: dQt dn = vp dt dt Dacă în ecuaţia (4) se introduce (3). acest moment se regăseşte într-un salt de presiune măsurat între un punct de pe aspiraţie şi altul de pe refulare.

π 1 30v p k p (10) B= şi.M rez 2 = k2Q (8) Cu aceste observaţii. 3. ecuaţia diferenţială a regimului tranzitoriu devine: J π dQt = k p ∆p − k1Q 2 − k 2Q 30v p dt (9) Dacă se fac notaţiile: A=J apoi.66 Variaţia debitului teoretic la pornirea şi oprirea pompei 228 . k1 kp (11) C = k2 kp (12) ecuaţia diferenţială se poate scrie în final sub forma: ∆p = A dQt + BQ 2 + CQ dt (13) Fig.

Valoarea t2 reprezintă timpul de oprire ce trece de la întreruperea furnizării momentului M până la oprirea definitivă. 3.67. Valoarea t1 reprezintă timpul care se scurge de la pornirea pompei până ce aceasta ajunge în regim. Studiul dinamic se impune a fi efectuat în scopul stabilirii parametrilor cinematici cu care trebuie antrenată pompa pentru a se evita căderea de presiune în camera de lucru sub valori la care se produce cavitaţia.Integrarea ecuaţiei diferenţiale (13) conduce la determinarea soluţiei Qt (t ) . variaţie care conduce la modificări ale debitului care vor fi însoţite de pulsaţii de presiune pe aspiraţie şi refulare.68 Configuraţia la aspiraţia pompei de presiune pe aspiraţia pompei volumice cu piston Pentru studiu se consideră pompa volumică cu piston din fig. 3. Ecuaţia diferenţială poate rezolva şi problema determinării salturilor de presiune în instalaţie.13. Fig. 3. 3. De pe grafic se observă că timpul de oprire este mai mare decât timpul de pornire. Aceste pulsaţii pot provoca desprinderea coloanei de lichid de pe suprafaţa camerei de lucru şi conduc la apariţia cavitaţiei. Pompa are pistonul situat la cota z2 faţă de un nivel de referinţă şi aspiră dintr-un 229 . se vor obţine curbele de variaţie ale debitului teoretic la pornirea şi oprirea pompei (fig. precum şi la dimensionarea elementelor de protecţie (a supapelor de siguranţă). Reprezentând grafic soluţia Qt (t ) .67 Schema de calcul a căderii Fig.2 Studiul fenomenelor legate de variaţia cilindreei pe un ciclu de funcţionare Un alt aspect al funcţionării dinamice este legat de variaţia cilindreei V în timpul efectuării unui ciclu. De aceste salturi se ţine cont mai departe la dimensionarea elementelor de rezistenţă ale instalaţiei.3.66).

rezultă: 2 v 2 2 − v 21 ∂v ρ + p 2 − p1 + ρg ( z 2 − z1 ) + ∫ ds + ha = 0 2 s1 ∂t s (15) Termenul de sub integrală din ecuaţia (15) introduce efectul dinamic cauzat de modificarea vitezei pe traseu. Se consideră o pompă cu piston la care pistonul execută cursa ascendentă corespunzătoare aspiraţiei.M. (fig. Pentru a rezolva problema legată de scăderea presiunii în camera de lucru. Se consideră o linie de curent cuprinsă între punctele 1 şi 2 din fig. Pentru a nu avea desprinderi de capul pistonului. Acceleraţia imprimată fluidului duce la scăderea presiunii. iar punctul 2 în camera de aspiraţie. care poate genera la un moment dat apariţia cavitaţiei. trebuie cunoscută variaţia vitezei în camera de lucru şi pe conductă. Punctul 1 este situat pe suprafaţa liberă a lichidului din rezervor. În continuare interesează presiunea din camera de lucru: s2  v 2 2 − v 21  ∂v p 2 = p1 −  ρ + ρg ( z 2 − z1 ) + ρ ∫ ds + ha  2 ∂t   s1   (16) După cum se vede şi din relatia (16). în condiţiile în care direcţiile vitezelor rămân neschimbate. Variabila de integrare ds reprezintă lungimea elementară de tub pe care se consideră modificarea mărimii vitezei. ρ 1 2 v1 ∂v v2 ∂v + p1 + ρgz1 + ρ ∫ ds = ρ 2 + p2 + ρgz 2 + ∫ ds + ha 2 ∂t 2 ∂t 0 0 s s (14) Grupând termenii de aceeaşi natură.I.68).68 pentru care se scrie ecuaţia lui Bernoulli în regim nepermanent. Se urmăreşte determinarea presiunii minime şi a caracteristicii cinematice a pompei astfel încât să se evite ruperea firului de lichid. Se fac următoarele identificări în ecuaţia (15): v2 = u (17) 230 . este posibil ca presiunea din camera de lucru să scadă mult din cauză că din p1 se scade paranteza pătrată.rezervor a cărui suprafaţă liberă este situată la cota z1 faţă de acelaşi nivel de referinţă. variaţie care este dată de modificarea în timp a volumului camerei de lucru. 3. Această scădere influenţează funcţionarea pompei. pistonul se situează la distanţa x faţa de P. 3. La un moment dat. trebuie ca fluidul să aibă aceeaşi lege de mişcare cu cea a pistonului. iar mărimile lor se modifică.

se obţine: ∂v F ∂u = ∂t f ∂t 231 (28) . (l 2 . f 2 ). 3. etc...68..v1 ≅ 0 (18) (19) (20) p1 = p0 z 2 − z1 = z p − z1 + x = z + x unde: z = z p − z1 x = r (1 − cosϕ ) (21) (22) (23) (24) u = rω sin ϕ a = rω 2 cos ϕ În aceste condiţii.. ecuaţia (15) devine: ρ 2 2 u2 ∂v + p2 − p 0 + ρg ( z + x) + ρ ∫ ds + ha = 0 2 ∂t s1 s (25) Se consideră tubulatura de aspiraţie formată din tronsoane de lungimi şi secţiuni date: (l1 . Se deduce expresia vitezei din ecuaţia de continuitate conform căreia. f 1 ).. debitul de fluid într-o secţiune oarecare este egal cu debitul în secţiunea pistonului: v f =u F Se scoate expresia vitezei v din ecuaţia (26) ca fiind: v= Fu f (26) (27) Derivând parţial viteza v în raport cu timpul. ca în modelul din fig.

pe fiecare din cele N tronsoane de viteză vi = const.. Pe baza celor stabilite anterior. echivalente. integrala devine: s2 ∫ ∂t ds = ∂t (L s1 ∂v ∂u a + x) (31) Mai departe se pune problema stabilirii expresiei pierderilor de sarcină pe aspiraţie ha pe baza împărţirii în tronsoane făcută anterior: ha = ∑ ζ ei i =1 N vi2 ρ 2 (32) unde termenul ζ ei are semnificaţia coeficientului pierderilor de sarcină locale. se obţine:  F  u2 u2   ha = ∑ ζ ei   ρ=ρ 2 I =1  fi  2 N 2 F ∑  f  ζ ei   I =1  i  N 2 (33) Se face notaţia: ζ ea F = ∑   ζ ei   I =11  f i  N 2 (34) 232 . + si s1 + fi f2 f1 (30) Cu această notaţie. se calculează integrala din ecuaţia (25): s2 2 ∂v F ∂u ∂u 2 F ∂u  F F F  ds = ∫ ds = ∫ ∂t ∫ f ds = ∂t  f1 s1 + f 2 s2 + ... Făcând prelucrările matematice de rigoare.. + F x f ∂t ∂t s1   s1 s1 s s (29) Se defineşte lungimea echivalentă a tubulaturii de aspiraţie (La ) : La = F F F s 2 + .unde derivata parţială din membrul drept reprezintă acceleraţia pistonului şi nu depinde de s.

se urmăreşte punerea expresiei presiunii din camera de lucru sub forma unei funcţii de cursa x. se scriu expresiile spaţiului. adică sub forma p2 = p2 (x ) . vitezei şi acceleraţiei mişcării pistonului deduse din legea de mişcare a mecanismului bielă-manivelă: x = r (1 − cos ϕ ) u = rω sin ϕ ∂u = rω 2 cosϕ ∂t x cosϕ = 1 − r în care: x  sin ϕ = 1 − cos ϕ = 1 − 1 −   r 2 2 (39) (40) 233 .şi deci: ha = ρ u2 ζ ea 2 (35) Înlocuind relaţiile (31) şi (35) în (25). se va putea pune ecuaţia diferenţială sub forma: u2 u2 ∂u ρ ( La + x ) + ρ ζ ea =0 + p 2 − p 0 + ρg ( z + x ) + ρ 2 ∂t 2 sau altfel: (36) u2 ∂u ρ (1 + ζ ea ) + p2 − p0 + ρg ( z + x) + ρ ( La + x) = 0 2 ∂t Din ecuaţia (37) se poate scoate valoarea presiunii p 2 : (37)  u2  ∂u ( La + x)  p 2 = p0 −  ρ (1 + ζ ea ) + ρg ( z + x) + ρ ∂t  2  (38) În continuare. În acest scop.

se urmăreşte determinarea condiţiilor cinematice pe care să le îndeplinească pompa pentru a realiza aspiraţia fără ruperea vânei de fluid. adică pentru ca: p2 min > p s adm sau introducând presiunea admisibilă p2 : (45) adm p2 min = p2 = ψps (46) Ţinând acum cont de (44). În final. relaţia (46) devine: adm p2 = p0 − ( ρgz + ρLa rω 2 ) (47) Din ecuaţia (47) se poate determina viteza unghiulară maximă la care nu apare cavitaţia: 234 .Se introduce relaţia (40) în expresia vitezei dată de (39): x 2 x x2  u = rω 1 − 1 −  = rω − r r r  de unde se poate stabili mai departe expresia acceleraţiei: ∂u  x = rω 2 1 −  ∂t  r (42) 2 (41) Se introduc relaţiile (41) şi (42) în (38). obţinându-se presiunea p2 :   2x x2  2 p2 = p0 −  ρ (1 + ζ ea )r 2ω 2   r − r 2  + ρg ( z + x) + ρ ( La + x) rω 1 −      x   (43) r  Relaţia (43) reprezintă expresia presiunii din camera de lucru în funcţie de cursa x a pistonului. interesează valoarea minimă a acestei presiuni. Se observă că funcţia p2 ( x ) are valoarea minimă pentru x = 0: p2 min = p0 − ( ρgz + ρLa rω 2 ) (44) În continuare.

1 Reglajul prin modificarea caracteristicii instalaţiei (reglajul sarcinii la refulare) Sarcina pe refulare se poate modifica prin închiderea valvulei de pe refulare. 3. Închizând valvula.69. putând atinge chiar valoarea zero.14 Reglajul funcţionării pompelor volumice Reglajul funcţionării se face prin metode absolut identice cu cele de la pompele centrifuge. iar de la o anumită valoare supapa de by-pass se deschide. La sistemele adm adm de alimentare cu apă caldă. restul ( Qi ) fiind dirijat pe instalaţie. 3. O parte din debitul refulat de pompa ( QB ) trece prin bypass către galeria de aspiraţie. debitul QB creşte şi el. În această situaţie.14. Apare evident că plaja de reglare a 235 . ps creşte la rândul său).max ω min = adm p 0 − p 2 − ρgz − hk a ρLa r (48) Termenul hka din ecuaţia (48) reprezintă pierderea de sarcină din clapetul adm de aspiraţie. Pentru a se stabili funcţionarea. 3. presiunea în pompă creşte. aşa cum se arată în fig. cantitatea de sub radical este negativă (instalaţia nu funcţionează).69 Stabilirea punctului funcţional în cazul lichidelor fierbinţi 3. iar Qi scade. Fig. diferenţa p0 − p2 are valori mici ( p2 este mare pentru că la creşterea temperaturii. presiunea creşte. de care nu se ţinuse cont până acum. La refulare. se micşorează termenul ρgz prin amplasarea rezervorului sub nivelul axului pompei. Pe măsură ce valvula se închide. ω max este mai mare deoarece termenul ρgz de la numărătorul de sub radical este pozitiv.

5-confuzor. Pe porţiunea 2-3 (caracteristica de by-pass) modificarea nu induce modificări semnificative ale sarcinii. 7-difuzor.debitului este cuprinsă între 0 şi QI . 6-camera de amestec. Ejectoare 3.1 Construcţia şi principiul de funcţionare Maşinile cu jet (ejectoarele). pe porţiunea 1-2 a caracteristicii. iar reglajul debitului făcându-se în acest caz în limite largi. 3. 2-tubulatura de intrare a fluidului de lucru. 3. utilizează pentru transfe