Sunteți pe pagina 1din 9

TRADITII DE DRAGOBETE

Tradiţiile românilor de ziua dedicată dragostei


Apă, un mănunchi de busuioc şi un descântec, nu oricum, ci de Dragobete. Aşa îşi află
fetele nemăritate ursitul de sărbătoarea Dragostei la români. Dacă rostesc cuvintele potrivite şi îşi
aşează busuioc sub pernă, tradiţia spune că în vis le apare bărbatul cu care se vor mărita.

În seara de ajun de Dragobete, fetele de măritat pun într-o ulcică apă şi busuioc, rostesc un descântec
şi apoi îşi stropesc perna cu apă, pentru a-şi visa ursitul.

Dragobete înseamnă "beat de dragoste". În această zi, fetele îşi caută ursitul şi îl invită la horă el.
Tinerii primesc de la ele primul mărţişor şi apoi le oferă un bănuţ de aramă. Se spune că astfel, aleasa
inimii lor va fi ferită de deochi.

Conform tradiţiei populare, dacă în ziua de Dragobete plouă sau ninge, atunci primăvara va veni
devreme şi va fi frumoasă. De altfel, se spune că şi păsările ies astăzi din cuiburi şi vestesc primăvara.

Tot de Dragobete, tinerii îmbrăcaţi în staie de sărbătoare culeg ghiocei pentru cǎ, după tradiţie, câţi
ghiocei aduci acasǎ, atâţia pui de cloşcă vei avea în ogradǎ în timpul anului

Dragobetele, fiul babei Dochia

Simbolul pagan al dragostei, la romani, a ramas Dragobete, fiul babei Dochia, celebrat la
24 februarie, cunoscuta si sub denumirea Cap de primavara. La acea data biserica
ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan. "Dragobete este patron al
dragostei, sarbatorit uneori in lumea satelor si la 1 Martie, probabil se continua aceasta
traditie din 24 februarie pana la 1 martie", spune Oana Halpern, muzeograf la Muzeul
Taranului Roman. Ea a adaugat ca "este momentul in care incepe noul anotimp. Este
identificat cu zeul Cupidon din mitologia romana, Zeul Dragostei, sau cu Eros, zeul
iubirii in mitologia greaca. Este ziua in care pasarile se strang in stoluri, se imperecheaza
si incep sa-si construiasca cuiburile. Se spune despre pasarile care nu si-au gasit pereche
ca vor ramane singure peste an. La fel se intampla si cu fetele. Feciorii si fetele se adunau
si mergeau la padure sa culeaga primele flori. Tot in aceasta zi se facea un fel de
descantec pentru dragoste, descantec de Dragobete. Fetele tinere isi strangeau apa din
omat si se spalau pe fata in tot cursul anului pentru a ramane tinere si frumoase".

În perioada premergătoare Dragobetelor, acestea împreună cu alte cinci vrăjitoare


se strâng pentru a face cele mai puternice vrăji de iubire. „Este sărbătoarea
dragostei şi se fac descântece şi ritualuri pentru căsătorie, pentru iubiţi şi
iubite care nu sunt împreună, iar noi facem ritualuri pentru ca ei să fie
împreună", ne-a spus Teresa Mihaela.

Pentru ca vrăjile să fie cât mai puternice, tămăduitoarele se strâng în miez de noapte
în număr de nouă şi se face un ritual puternic, cu obiectele lor până la ora patru
dimineaţă. „Atunci se fac descântecele şi ritualurile pentru persoanele
despărţite, pentru aducerea dragostei şi a persoanei cu care vor să fie
împreună, se dezleagă cununiile şi se aduc cu căsătorie şi cu dragoste. În acea
noapte se descântă numai pentru dragoste şi iubire", ne-a dezvăluit vrăjitoarea
Natalia.

Acest ritual din fiecare an este cunoscut ca noaptea de iubire de Dragobete. Pentru
descântecul specific dragostei, tămăduitoarele folosesc trei lumânări mici, petale de
trandafir şi şerveţele pe care se scriu numele iubitului, zodia şi anul naşterii. Apoi
cele nouă tămăduitoare îşi unesc forţele pentru ca vraja să fie cât mai puternică.

Obiceiuri de Dragobete

Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului


Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii
in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si,
daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand
primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe
care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele
curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora
erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau
cuvintele:

"Floride fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Uraciunile sa le desparti".

In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o


topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul
placute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de
Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la
viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu
mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand
peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui. Era o sarbatoare a
grupurilor de tineri care ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se
imbratisau. Avea toate trasaturile unei sarbatori premaritale, de antamare a unor relatii
intre tinerii din comunitate, ce anticipau nuntile.

Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva
adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de
prietenie.

Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc,


isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum
ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.

Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca


el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.

Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata candva cu nerabdare de toti tinerii bucovineni, au


fost in buna parte uitate, pastrandu-se doar in amintirea batranilor. Iar in ultimii ani,
Dragobetele autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfant
Valentin ce nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca.

Dragobetele saruta fetele

Mareste imaginea.
Dragobetele este sarbatorit in Calendarul Popular in ziua de 24 februarie. Cum vremurile s-au schimbat,

tinerii au dat uitarii pe Dragobete zis si Dragomir, Ioan Dragobete, Cap de Primavara - tanarul zeu al

dragostei din panteonul mitologiei romanesti. Mentionam ca pe vremuri, aceasta sarbatoare nu era prezenta

in toate regiunile tarii. Potrivit atestarilor, ea era cunoscuta in sud, mai cu seama in Oltenia.
Dragobete-Cap de primavara este una dintre sarbatorile ce prevesteste inceputul primaverii. Romanii

numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodna pasarilor", deoarece in aceasta zi pasarile se imperecheau si

isi faceau cuib. In lumea satelor, aceasta presupusa logodna a pasarilor a fost adoptata simbolic de catre

oameni. Se credea ca pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere pana la Dragobetele din

anul viitor, ceea ce era valabil si in lumea oamenilor, ne spune profesorul Ion Ghinoiu.

Cum se sarbatorea Dragobetele

In dimineata zilei de 24 februarie, tinerii ieseau din sat la padure, faceau o hora, se sarutau si se strangeau

in brate. Fetele adunau flori de primavara pe care le foloseau pentru descantecele de dragoste. Viorelele si

tamaioarele erau pastrate pana la Sanziene, pe 24 iunie, cand erau aruncate pe o apa curgatoare. Exista

credinta ca cele care nu faceau acest lucru, ramaneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala:

"Dragobetele saruta fetele!".

Nu cred ca este intamplator faptul ca tinerii ieseau la padure in aceasta zi, daca tinem seama ca

Dragobetele locuia prin paduri, pentru a pedepsi persoanele care au lucrat in ziua praznuirii sale. De aici a

luat nastere si expresia "Nu te-o prinde Dragobetele prin padure".

In apropierea pranzului, fetele incepeau sa coboare in fuga spre sat. Aceasta fuga era numita "zburatorit".

Flacaii urmareau fetele dragi si acestea se lasau prinse daca tinerii erau dupa placul inimii lor. Avea loc o

imbratisare, ce era urmata de un sarut, care semnifica logodna pentru cel putin un an de zile. Multi parinti

abia acum aflau simpatiile tinerilor. Se intampla ca unii sa fie multumiti, iar in cazul in care nu erau de acord

cu alegerea facuta, logodna virtuala era respectata.

Din zapada netopita pana la Dragobete, fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se

spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor

indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalnea la Dragobete

macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar

daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel

an.

Etimologia cuvantului Dragobete


Unii filologi sustin ca numele "Dragobete" provine de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar

traduce prin expresia "a fi drag". Alti filologi sustin ca vine din cuvintele dacice “trago” - tap (mai tarziu

devenit “drago”) si “bete” - picioare. Tapul simbolizand la romani fecunditatea!

Exista si ipoteza ca "Dragobetele” se traduce prin "chipul frumos din Casa lui Dumnezeu, tanarul frumos,

ales ", de la cuvintele dacice "drag”, ce semnifica "chip frumos”, "chip de lumina’’ si "betel”- "casa lui

Dumnezeu”.

Etnograful Marcel Lutic sustine ca „Majoritatea denumirilor pentru aceasta sarbatoare sunt calchieri dupa

numele din slava veche a sarbatorii crestine a "Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul", sarbatoare numita

in spatiul slav "Glavo-Obretenia". Romanii au adaptat aceasta denumire din slava, asa aparand in veacurile

evului de mijloc denumirile "Vobritenia", "Rogobete"," Bragobete", "Bragovete" (unele dintre ele, foarte

apropiate de mult mai cunoscutul Dragobete), pana cand, probabil si sub influenta principalelor caracteristici

ale sarbatorii, s-a impus pe arii destul de extinse, mai ales in sudul si sud-vestul Romaniei, denumirea

"Dragobete".

Floarea dragostei

In lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla daca tinerii se casatoresc. Una din aceste plante

era numita Floarea dragostei, o planta cu frunze in forma de lance si flori roz-purpurii, care crestea in locuri

inalte. Se plantau in gradina doua fire de Floarea dragostei pentru tinerii indragostiti si daca cele doua plante

se apropiau, era semn ca ei se vor casatori.

Daca in unele legende, Dragobete apare ca fiu al Babei Dochia, in altele ca fiind Navalnicul sau cumnatul lui

Lazarica cel mort din dor de placinte, un lucru e sigur: este tanar si este protectorul dragostei si al

indragostitilor.

Dragobete

Mareste imaginea.
Dragobete - zeu al dragostei pe plaiurile romanesti

Opozitia Dochiei (anul vechi) este nora sa, tot un personaj feminin care apare, in unele legende, este sotia

lui Dragobete, (Dragomir, Iovan). Dragobete, numit si Cap de Primavara, era sarbatorit, in functie de zona

etnografica, in una din zilele de la sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Dupa legenda, el este fiul

Babei Dochia si reprezinta, in opozitie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele, purtatorul dragostei si al

bunei dispozitii pastreaza unele atributii ale zeului dragostei, Cupidon.

Dragobete - sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor

El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca

cuiburile. De aceea, fetele si baietii asteptau cu nerabdarea si sarbatoreau Dragobetele pentru a fi si ei

indragostiti tot anul. In aceasta zi, considerata, local, prima zi de primavara, fetele si baietii se adunau in

grupuri si ieseau haulind si chiuind in camp, de unde adunau viorele si tamaioare. La Sanziene culegeau

alte doua flori, roji (un fel de trandafir salbatic) si oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor si

tamaioarelor, le faceau buchete si le slobozeau pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori,

vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna, reprezentand jumatate de

sarindar.

Dragobete - Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia

Dragobete este un zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila

de la zona la zona (24 si 28 februarie; 1 si 25 martie), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile

romanesti. In unele traditii este numit Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia si cumnat cu

eroul vegetational Lazarica. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu

Eros, zeul iubirii in mitologia greaca (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania).

Se crede ca la ziua lui pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si

construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la

Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi

indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!" Daca timpul

era favorabil, fetele si feciorii se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege

primele flori ale primaverii. Din zapada netopita pana la Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau

rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii (Muntenia, Oltenia,

Dobrogea, Transilvania).
Dragobete identificat cu Navalnicul

Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa

sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare

mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv

pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de

feriga). Celebrarea lui Dragobete este prefatata de o alta zi indragita de tineri, Vlasie.

Sfantul mucenic Vlasie (11 februarie) din calendarul ortodox a devenit in Calendarul popular protector al

pasarilor de padure si al femeilor gravide. De ziua lui s-ar intoarce pasarile migratoare, li s-ar deschide

ciocul si ar incepe a canta. Peste doua saptamani, la Dragobete, se strang in stoluri, ciripesc, se

imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care isi vor creste puii. De frica sa nu ciricaie ca

pasarile, nimeni nu lucra in ziua de Dragobete. Din pacate, aceasta frumoasa zi a dragostei, nascuta pe

pamant romanesc, inca vie in satele oltenesti, intim legata de ritmurile naturii (infloritul florilor de primavara,

imperecherea pasarilor) se incearca a fi inlocuita de Sf. Valentin, sarbatoare de import, aparuta de cativa ani

pe trotuarele si pietele publice ale oraselor.

O alta explicatie data de unii filologi asupra provenientei numelui "Dragobete" proneste
tot de la doua cuvinte vechi slave "dragu" si "biti", care s-ar traduce prin expresia "a fi
drag". Alti filologi, adepti ai autohtonismului total al sarbatorii, explica denumirea prin
doua cuvinte dacice, "trago" - tap si "pede" - picioare, aceste doua cuvinte
transformandu-se, in timp, in drago, respectiv bete.

Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei


La noi, Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si,
daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand
primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe
care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele
curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora
erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau
cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le
desparti".

Dimineata zilei de Dragobete


In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o
topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul
placute admiratorilor.

De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de
Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la
viitorul Dragobete.

Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura.


De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a
participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.

Uneori, fetele se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune facute impotriva
adversarelor, dar de cele mai multe ori tinerii se intalneau pentru a-si face juraminte de
prietenie.

Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc,


isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum
ramanand fara pui peste vara. Oamenii batrani tineau aceasta zi pentru friguri si alte boli.

Dragobetele era sarbatorit in unele locuri si la data de 1 martie, deoarece se considera ca


el este fiul Dochiei si primul deschizator de primavara.

Obiceiurile de Dragobete, zi asteptata candva cu nerabdare de toti tinerii, au fost in buna


parte uitate, pastrandu-se doar in amintirea batranilor. Iar in ultimii ani, Dragobetele
autohton risca sa fie dat cu desavarsire uitarii, el fiind inlocuit de acel Sfant Valentin ce
nu are legatura cu spiritualitatea romaneasca.

Dragobetele - o contrapondere la sarbatoarea de Sfantul Valentin

Sfantul Valentin a trait in secolul al doilea si a fost un preot in timpul imparatului Claudiu
al II-lea. Acest imparat a interzis toate casatoriile si logodnele in Roma, considerand ca
soldatii necasatoriti se luptau mai bine decat cei casatoriti pentru ca nu aveau pe nimeni
care sa ii astepte acasa. Preotul Valentin a fost unul dintre cei care i-a ajutat pe tineri sa se
casatoreasca in secret. Valentin a fost prins, incarcerat si torturat pentru ca a
incalcat porunca imparatului Claudiu. Se spune ca Asterius, unul din judecatorii lui
Valentin, avea o fiica oarba, iar Valentin s-a rugat alaturi de ea, astfel ca ea s-a vindecat.
Ca rezultat, Aterius a trecut la crestinism.

In 269, Valentin a fost condamnat la moarte. Legenda spune ca ultimele sale cuvinte au
fost scrise catre fiica lui Asterius si erau "al tau Valentin", aceasta fiind motivatia pentru
scrisorelele si felicitarile de Ziua Indragostitilor. In 496, papa Gelasius a oficializat data
de 14 februarie ca ziua Sfantului Valentin. Treptat, 14 februarie a devenit ziua in care se
facea schimb de mesaje de dragoste, iar Valentin a devenit sfantul patron al
indragostitilor. Ziua era sarbatorita prin trimiterea de cadouri cu mesaje de dragoste.

Sarbatorirea zilei de Sfantul Valentin isi are originea intr-o traditie a Romei antice,
respectiv serbarile numite Lupercalia, care se organizau pe 15 februarie. Acestea erau
niste sarbatori in cinstea lui Lupercus sau Faunus, acea lupoaica ce era emblema Romei,
cea care i-ar fi hranit si pe Romulus si Remus, care pentru perioada respectiva reprezenta
un simbol al autenticitatii lumii romane. In aceea perioada pe 15 februarie era in lumea
pagana un fel de pregatire, purificare. Februarie inseamna la randul sau purificare. O
purificare a asa numitelor elemente feminine: ogoare, femei. Sarbatoare in care se aducea
un caine si o capra jertfa lui Lupercus pe Palatin in Roma la asa Pestera a Lupului. Iar cei
care formau Fratia Lupului, fratii lupului erau niste tineri preoti care apoi jupuiau
animalul, capra. Taiau in fasii pielea ei si alergau apoi goi cu pielea aceea muiata in sange
si loveau cu ele pamantul si pe femeile intalnite, considerand ca asa le vor face mai apte
mai apte de dragoste si mai rodnice. Mai mult decat atat tot in aceasta perioada pe 13
februarie se bagau numele femeilor, se scriau pe biletele numele femeilor si burlacii din
Roma trageau cate un bilet, urmand ca timp de un an sa petreaca cu aceea femeie al carui
nume il scotea din urna si dupa un an de zile sa constate daca putea sa fie sau nu o
casatorie.

Observam in ceea ce se intampla astazi o reluare a ideii precrestine cu conotatii foarte


negative, pentru ca si astazi exista asemenea practici care justifica imoralitatea, desfraul
dintre tineri, ideea de casatorie de proba sau de o zi, ideea de petrecere si nu ideea de
jertfa, de bucurie, de familie intarita asa cum o vede sfantul Valentin.