UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA FINANTE

Rolul şi funcţiile Băncii Centrale Europene în

autorizarea, supravegherea şi reglementarea activităţii
băncilor comerciale din zona euro.

PROFESOR COORDONATOR:
ASIST.UNIV.DR. IOANA SBÂRCEA

MASTERAND:
Pavel Ramona-Florentina

SIBIU
2011
 Cuprins

1. Cadrul politicii monetare unice……………………………………………………………….….…2

1.1. Obiectivele şi misiunile SEBC……………………………………………………….……………3
1.2. Obiectivele şi misiunile Eurosistemului……………………………………………….……….…4
1.3. Strategia de politică monetară a BCE……………………………………….……………….…..5

2. Instrumente de politică monetară ale BCE……………………………………………………......8

2.1. Operaţiunile de open-market……………………………………………………………….….....8
2.1.1. Operaţiuni principale de refinanţare………………………………………………….…….…8
2.1.2. Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung…………………………………….….….......9
2.1.3. Operaţiuni de reglaj fin………………………………………………………………….…......9
2.1.4. Operaţiuni structurale…………………………………………………………………..……...9
2.2. Facilităţile permanente………………………………………………………………......……....10
2.2.1. Facilitatea de creditare marginală………………………………………………….….……...11
2.2.2. Facilitatea de depozit……………………………………………………………….……….….11
2.3. Rezervele bancare minime obligatorii…………………………………………….……….……12

3. Bibliografie…………………………………………………….…………………………….……..15

2
 1. Cadrul politicii monetare unice

La data de 7 februrie 1992 este semnat Tratatul de la Maastricht de către statele europene
participante la Sistemul Monetar European II, care cuprindea prevederi legate de politica monetară şi
instituţionalizarea acesteia. Hotărârile tratatului s-au materializat în înfiinţarea Sistemul European al
Băncilor Centrale ( SEBC ) care cuprinde Banca Centrală Europeană ( creată la data de 1 iunie 1998,
cu sediul la Frankfurt ) şi Băncile Centrale Naţionale ale statelor Uniunii Europene, care în prezent
sunt în număr de 27.
O parte din ţările membre ale UE nu au adoptat moneda unică europeană, astfel încât a fost
necesar implementarea unui nou termen care să indice ţările unde euro este monedă naţională ( în
prezent sunt 16 ţări ) – Eurosistem.
SEBC îşi exercită atribuţiile prin intermediul celor trei organe de decizie ale BCE: Consiliul
Guvernatorilor, Consiliul Director şi Consiliul General. Structura şi responsabilităţile Sistemului
European al Băncilor Centrale sunt redate succint în tabelul nr.1.
Tratatul de la Maastricht (articolul numărul 107), precum şi statutul SEBC ( articolul numărul7)
cuprind prevederi de o deosebită importanţă în ceea ce priveşte funcţionalitatea politicii monetare, si
anume independenţa BCE şi a băncilor centrale naţionale. În aceast sens, statutul definitoriu al BCE nu
permite formularea de interpretări, afirmând: “nici Banca Centrală Europeană, nicio altă o altă bancă
centrală europeană, nici vreun membru din organismele lor de conducere nu vor căuta sau primi
instrucţiuni de la instituţiile sau organismele Comunităţii, de la niciun guvern al unui stat membru sau
de la vreun alt organism”1. Astfel stabilit, Uniunii Europene i se solicită prin tratat să accepte politicile
BCE fără nici un fel de intervenţie, chiar şi temporară.
BCE este considerată ca fiind cea mai independentă bancă centrală din lume, creată până în
prezent, datorită respectării tuturor prevederilor statutare.

1
http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/en_statute.pdf

3
 1.1. Obiectivele şi misiunile SEBC

În articolul numărul 107 din Tratatul de la Maastricht este specificat obiectivul fundamental al
SEBC, acesta constând în menţinerea stabilităţii preţurilor, care va conduce la o creştere ecomonică
reală. SEBC trebuie să susţină politicile economice generale si astfel acesta va contribui la îndeplinirea
obiectivelor Uniunii. Stabilitatea preţurilor se referă la o creştere anuală de sub 2% a Indicelui
Armonizat al Preţurilor de Consum din zona euro, ceea ce înseamnă că BCE operează cu o ţintă de tip
bandă, fiind considerat un obiectiv îndeplinit dacă rata anuală a inflaţiei se găseşte în intervalul 0-2%.
Pentru a realiza obiectivul propus, în acţiunile sale SEBC are la baza principiul economiei de piaţă
deschisă, unde concurenţa este liberă şi favorizează alocarea eficientă a resurselor.
Stabilitatea preţurilor pe termen mediu poate aduce unele beneficii2:
1. Stabilitatea preţurilor are în vedere limitarea creşterii sau descreşterii accentuate a preţurilor pe
Piaţa Unică;
2. Stabilitatea preţurilor permite companiilor şi consumatorilor să îşi fundamenteze mult mai bine
deciziile de consum sau de investiţii;
3. Resursele pe piaţă vor fi alocate mult mai eficient (riscuri mai mici, productivitate mai mare);
4. Stabilitatea preţurilor măreşte astfel capacitatea productivă economiei europene;
5. Stabilitatea preţurilor face ca prima de risc inclusă în rata dobânzii să fie foarte mică, fapt ce
diminuează semnificativ costul finanţării;
6. Absenţa unei rate mari a inflaţiei face ca plasamentele în active reale (stocuri de bunuri ) să fie
mult mai reduse, plasamentele în active reale nefiind cea mai bună decizie de investiţii;
7. Stabilitatea preţurilor diminuează efectul distorsionat asupra taxelor şi a contribuţiilor sociale,
cererea de bani lichizi pe piaţă, redistribuirea diferenţiată a veniturilor şi bunăstării în
economie.
Misiunile fundamentale ale SEBC sunt3:
 definirea şi aplicarea în practică a politicii monetare unice;
 păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre ale Uniunii Monetare;
 conducerea operaţiunilor de schimb valutar;
 promovarea unei bune funcţionări a sistemelor de plăţi.

2
PĂUN, Cristian, Politica Monetară a Uniunii Europene şi Sistemul Financiar European Suport curs ASE Bucuresti,
2005, curs 8 p.3
3
http://www.ecb.int/ecb/orga/escb/html/mission_eurosys.en.html

4
 1.2. Obiectivele şi misiunile Eurosistemului

Conform articolului 127 din Tratatul cu privire la funcţionarea UE, principalul obiectiv al
Eurosistemului constă în menţinerea stabilităţii preţurilor, aceasta fiind o condiţie esenţială în
dezvoltarea echilibrată şi armonioasă a economiilor ţărilor membre ale Uniunii.
Tratatul privind funcţionarea UE stabileşte o ierarhie a obiectivelor Eurosistemului situând pe
primul loc stabilitatea preţurilor. Odata stabilit acest obiectiv pentru politica monetară a BCE, se
consideră că aceasta contribuie la înfăptuirea unei creşteri economice neinflaţioniste şi de lungă durată
şi la scăderea şomajului.
Conform articolului 127 din Tratatul privind funcţionarea UE şi a statutului SEBC,
Eurosistemul are următoarele atribuţii fundamentale:
 Să definească şi să pună în practică politica monetară unică: politica monetară unică
este elaborată de către Consiliul Guvernatorilor BCE şi adoptată de BCN.
 Desfăşurarea operaţiunilor de schimb valutar: Eurosistemul intervine pe pieţele
valutare, iar operaţiunile se derulează pe baza rezervelor valutare aparţinând BCE şi sunt
realizate în cadrul politicii de schimb a zonei euro sau în cadrul Mecanismului Cursului de
Schimb II.
 Să dispună şi să administreze rezervele valutare oficiale ale ţărilor din cadrul Uniunii
Monetare: BCN administrează descentralizat rezervele internaţionale ale BCE , în conformitate
cu dispoziţiile date de aceasta. De asemnea, BCN îşi administrează autonom activele externe de
rezervă proprii.
 Să promoveze o bună funcţionare a sistemelor de plăţi: se remarcă importanţa
sistemelor de plăţi durabile şi eficiente pentru politica monetară, dar şi pentru economie in sens
larg.
Eurosistemul îndeplineşte şi o altă serie de atribuţii, pe lângă cele menţionate anterior:
 Se ocupă de emisiunea de bancnote: BCE deţine dreptul de a da dispoziţii cu privire la
emisiunea bancnotelor în zona euro.
 Să contribuie la verificarea prudenţială a instituţiilor de credit şi la stabilitatea sistemului
financiar: pentru a îndeplini această sarcină Eurosistemul realizează trei activităţi:
supraveghează stabilitatea sistemului financiar, acordă consultanţă autorităţilor abilitate cu
privire la întocmirea şi modificarea reglementărilor şi obligaţiilor de monitorizare, susţine

5
 cooperarea dintre băncile centrale şi autorităţile de control din cadrul UE cu privire la
problemele de interes comun.
 Să adune informaţii statistice: BCE şi Comisia Europeană sunt responsabile să colecteze date
statistice.
 Să îndeplinească funcţii consultative: BCE este consultată în privinţa proiectelor care au
legătură cu tribuţiile sale.
 Să promoveze cooperarea la nivel internaţional.

1.3. Strategia de politică monetară a BCE

Principalul obiectiv al politicii monetare unice este reprezentat de menţinerea stabilităţii

preţurilor. A conferi acest obiectiv politicii monetare poate fi explicat astfel:
• Studiile economice efectuate indică faptul că o politică economică îndreptată către menţinerea
stabilităţii preţurilor pe termen lung ajută la îmbunătăţirea performanţelor economice şi la
creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. Este dovedit că în tările unde inflaţia este mică, se
înregistrează o creştere economică reală mai rapidă pe o perioadă mai lungă de timp.
• Bazele teoretice ale politicii monetare demonstrează că obiectivul acesteia este de a menţine
stabilitatea preţurilor în economie pe termen mediu.
Prin strategia de politică monetară se evidenţiază modul în care sunt însuşite hotărârile de
politică monetară cu privire la realizarea obiectivului propus. De altfel, strategia de politică monetară
este procedeul cu ajutorul căruia deciziile de politică monetară sunt justificate populaţiei.
Strategia de politică monetară a BCE propune un cadru total, care oferă posibilitatea
Consiliului Guvernatorilor să verifice totalitatea datelor necesare pentru a acceptarea deciziilor de
politică monetară cu trimitere la menţinerea stabilităţii preţurilor.
În anul 1998, au fost adoptate şi aduse la cunoştinţă principalele elemente ale strategiei de
polică monetară a BCE de către Consiliul Guvernatorilor, acestea fiind:
 Definirea cantitativă a stabilităţii preţurilor care prezintă următoarele avantaje: contribuie la
transparenţa politicii monetare şi la întărirea responsabilităţilor BCE şi permite sporirea
credibilităţii şi a eficienţei politicii monetare;
 Analiza evoluţiilor economice şi monetare întocmită pentru a stabili natura şi amploarea
riscurilor asupra stabilităţii preţurilor.

6
 Cei doi „piloni” ai strategiei de politică monetară a BCE sunt analiza economică şi analiza
monetară.
Primul pilon, analiza economică, urmăreşte să determine factorii care influenţează evoluţia
preţurilor, pe termen scurt şi mediu, şi oferă importanţă variabilelor economice reale şi financiare. Tot
în cadrul analizei economice se ia în considerare că evoluţiile preţurilor, pe termen scurt şi mediu, sunt
determinate de raportul dintre cererea şi oferta de bunuri, servicii şi factori de producţie.
Variabilele economice şi financiare se raportează la nivelul producţiei globale, cererii globale si
la componentele analizei economice, dintre care amintim: politica bugetară, piaţa forţei de muncă,
indicatori de preţuri şi costuri, cursul de schimb, economia mondială, balanţa de plăţi, pieţele
financiare. Examinarea factorilor prezentaţi are ca scop evaluarea evoluţiei sectorului real al
economiei, a preţurilor, constatarea originii şi naturii dezechilibrelor care au impact negativ asupra
economiei, a consecinţelor lor asupre costurilor şi preţurilor.
De asemenea, un rol important în derularea analizei economice îl constituie proiecţiile
macroeconomice întocmite de experţii Eurosistemului. Acestea ajută la structurarea şi sintetizarea unui
număr mare de informaţii statistice, la elaborarea previziunilor economice şi a oscilaţiilor inflaţiei.
Al doilea pilon, analiza monetară, face trimitere la relaţia pe termen lung stabilită între mpnedă
şi preţuri şi este considerată un instrument de coroborare, din punct de vedere a unei perioade de timp
medie şi lungă, a semnalelor oferite, pe termen scurt şi mediu, de către analiza economică politicii
monetare.
Un loc important îl ocupă agregatele monetare care permit determinarea masei monetare,
urmărirea cursului acesteia şi cunoaşterea capacităţii de cumpărare a agenţilor nefinanciari
rezidenţi.BCE a definit agregatele monetare astfel:
1. agregatul monetar restrâns ( M1 ): care cuprinde numerarul şi depozitele overnight constituite
la instituţiile financiar-monetare şi la administraţia centrală ( trezorerie );
2. agregatul monetar intermediar ( M2 ): include M1, depozitele de economii constituite pe
termen scurt şi depozitele constituite pe termen lung la instituţiile financiar-monetare şi
administraţia centrală;
3. agregatul monetar M3: include M2 şi se referă la masa monetară în sens larg.
BCE a stabilit o valoare de referinţă pentru agregatul monetar M3 ( fixată la nivelul de 4,5% în
anul 1998 ), cu scopul de a anunţa angajamentul său cu privire la analiza monetară şi pentru a oferi un
punct de plecare în evaluarea evoluţiilor monetare. Această valoare se raportează la ritmul anual de
creştere a lui M3, deoarece era corespunzător cu stabilitatea preţurilor pe termen mediu. BCE a ales
agregatul monetar M3 datorită legăturii strânse dintre acesta şi nivelul preţurilor. Valoarea stabilită
7
pentru agregatul monetar M3, nu este o ţintă monetară, ci un punct de reper în cadrul analizei datelor
privind evoluţiile monetare din zona euro. Atunci când se inregistrează oscilaţii importante sau de
lungă durată ale expansiunii M3, înseamnă că există unele riscuri pe termen mediu la adresa stabilităţii
preţurilor.
Din analiza monetară a BCE fac parte, pe lângă agregatul monetar in sens larg ( M3 ), şi alte
variabile monetare şi financiare. Poate fi analizat cursul componentelor agregatului monetar ( M3 ),
pentru că acesta pferă indicii în legătură cu variaţiile globale ale lui M3. Astfel, agregatul monetar
caracterizat prin gradul cel mai ridicat de lichiditate ( M1 ) oferă date privind activitatea economică
reală.
Putem afirma că definirea cantitativă a stabilităţii preţurilor apropie strategia de politică
monetară adoptată de BCE de strategia de ţintire a inflaţiei a altor bănci centrale. Dar strategia
monetară a BCE este mai complexă, deoarece presupune coroborarea rezultatelor obţinute pe baza
analizei economice pe termen scurt şi mediu şi a analizei monetare pe termen lung.

Figura nr. 1 Strategia de politică monetară a BCE4

Obiectivul principal: menţinerea stabilităţii preţurilor

Consiliul Guvernatorilor adoptă deciziile de

politică monetară pe baza evaluării globale a
riscurilor la adresa stabilităţii preţurilor

Analiza economică: Coroborarea Analiza monetară:

Analiza evoluţiilor şi a rezultatelor analiza tendinţelor
şocurilor economice monetare

Set complet de informaţii

8
 2. Instrumente de politică monetară ale BCE

Pentru a realiza obiectivele propuse, BCE foloseşte ca instrumente de politică monetară

următoarele:
• Operaţiunile de piaţă monetară ( open-market );
• Facilităţi permanente;
• Rezerve minime obligatorii.

2.1. Operaţiunile de open-market

Operaţiunile de piaţă monetară ( open-market ) sunt cele mai importante instrumente de politcă
monetară şi au ca obiective:
- verificarea ratelor dobânzilor;
- gestionarea lichiditaţilor pe piaţa monetară
- prezentarea orientării politicii monetare.
BCE utilizează patru grupuri de operaţiuni de piaţă monetară, aplicate cu ajutorul a cinci
intrumente şi folosind două metode.
În legătură cu obiectivele, procedurile şi periodocoiatea lor, operaţiunile de open-market sunt
structurate în patru categorii:
• Operaţiuni principale de refinanţare;
• Operaţiuni de refinanţare pe termen lung;
• Operaţiuni de ajustare ( de reglaj fin );
• Operaţiuni structurale.

2.1.1. Operaţiuni principale de refinanţare

Operaţiunile principale de refinanţare sunt tranzacţii reversibile, periodice, realizate pentru a

oferi lichidităţi instituţiilor de credit, având o frecvenţă săptămânală şi, de regulă, o scadenţă de o

9
săptămână. Aceste operaţiuni sunt realizate in mod descentralizat de către băncile centrale naţionale
având la bază procedura licitaţiilor standard.
Operaţiunile principale de refinanţare au un rol important în derularea obiectivelor de control a
ratelor dobânzilor, de administrare a lichidităţilor aflate pe piaţa monetară şi de prezentare a orientării
politicii monetare.
“Rata de dobândă directoare” a politicii monetare a Eurosistemului arată cum oscilează rata
dobânzilor overnight pe piaţa interbancară şi orientarea politicii monetare.

2.1.2. Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung

Operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung reprezintă tranzacţii derulate cu scopul de a

oferi lichidităţi suplimentare instituţiilor de credit, având o frecvenţă lunară şi, de regulă, o scadenţă de
trei luni. Aceste operaţiuni sunt realizate de BCN pe baza licitaţiilor standard.
Operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung se derulează sub formă de licitaţii la o rată
variabilă, iar BCE intervine şi indică volumul de refinanţare care va fi alocat în licitaţiile următoare.

2.1.3. Operaţiuni de reglaj fin

Operaţiunile de ajustare au ca obiectiv administrarea situaţiei lichidităţilor de pe piaţa monetară

şi de a verifica ratele dobânzilor. Aceste operaţiuni urmăresc atenuarea urmărilor oscilaţiilor
neaşteptate ale lichidităţilor de pe piaţa monetară asupra ratelor dobânzilor.
Operaţiunile de reglaj fin se derulează sub formă de tranzacţii reversibile, insă pot avea forma
operaţiunilor de swap valutar ori de atragere de depozite la termen.
Aceste operaţiuni de ajustare sunt realizate de către BCN cu ajutorul licitaţiilor rapide sau
proceduri bilaterale, iar în cazurile excepţionale Consiliul Guvernatorilor BCE hotărăşte dacă
operaţiunile bilaterale de reglaj fin se pot înfăptui de către BCE.

2.1.4. Operaţiuni structurale

Operaţiunile structurale sunt realizate de către Eurosistem în forma tranzacţiilor reversibile,

tranzacţiilor simple sau a emisiunii de certificate de datorie. Atunci când BCE vrea să stabilească
poziţia structurală a Eurosistemului faţă de sectorul financiar efectuează operaţiuni structurale. BCN
derulează operaţiunile structurale sub forma tranzacţiilor reversibile şi de emisiune de certificate de
10
datorie. Atunci când este vorba despre operaţiuni structurale sub formă de tranzacţii simple, acestea
sunt realizate prin proceduri bilaterale.
Totalitatea operaţiunilor de open-market sunt hotărâte de BCE şi sunt efectuate în mod
decentralizat de către băncile centrale naşionale.

Pentru a realiza operaţiunile de piaţă monetară, Eurosistemul are la dispoziţie cinci tipuri de
intrumente:
1. tranzacţii reversibile;
2. tranzacţii simple;
3. emiterea de certificate de datorie de către BCE;
4. operaţiuni de swap valutar;
5. atragerea de depozite la termen.

2.2. Facilităţile permanente

Facilităţile permanente sunt cel de-al doilea instrument fundamental al politicii monetare a
Eurosistemului, fiind folosite cu următoarele scopuri:
 Să ofere şi să atragă lichidităţi overnight;
 Să indice orientarea politicii monetare;
 Să limiteze oscilaţiile ratelor dobânzilor overnight pe piaţa interbancară.
Facilităţile permanente sunt relaţii permanente la care participă băncile centrale naţionale şi
instituţiile de credit aparţinând zonei euro prin intermediul cărora sunt furnizate sau absorbite
lichidităţi. Acestea sunt folosite la iniţiativa instituţiilor de credit şi le oferă posibilitatea acestora să
primească sau să plaseze lichidităţi pentru un interval de 24 de ore. Astfel, întâlnim două tipuri de
facilităţi permanente:
 Facilitatea de creditare marginală;
 Facilitatea de depozit.

11
 2.2.1. Facilitatea de creditare marginală

Facilitatea de creditare marginală oferă posibilitatea instituţiilor de credit care momentan au

nevoie de lichidităţi să se refinanţeze, pe o perioadă de 24 de ore, de la BCN în schimbul acordării unor
garanţii sau active eligibile. În mod obişnuit, nu este precizată o limită de creditare şi nu sunt
menţionate restricţii cu privire la accesul instituţiilor de credit la această metodă, trebuie doar să
prezinte suficiente garanţii.
Facilitatea de creditare marginală oferită de băncile centrale naţionale poate fi de două tipuri:
contracte de report evernight sau credite garantate overnight.
Rata dobânzii care se aplică la facilitatea de creditare marginală este precizată de către
Eurosistem şi reprezintă limita superioară a ratei dobânzii overnight de pe piţa interbancară ( Eonia ).
Astfel, instituţiile de credit apelează la facilitatea de creditare ,arginală atunci când nu reuşesc să îşi
procure lichidităţi prin alte mijloace.

2.2.2. Facilitatea de depozit

Facilitatea de depozit oferă instituţiilor de credit care au un surplus de lichidităţi să-şi formeze
depozite, pentru o zi, în cadrul băncilor centrale naţionale. Depozitele astfel constituite sunt remunerate
la o rată prestabilită a dobânzii. De rugulă, nu sunt impuse limite de depozit.
Rata dobânzii care se aplică la facilitatea de depozit reprezintă limita inferioară a ratei dobânzii
overnight de pe piaţa interbancară. În consecinţă, instituţiile de credit apelează la facilitatea de depozit
când nu găsesc alte mijloace de plasare a surplusului de lichidităţi.

Facilităţile permanente sunt getionate în manieră descentralizată de băncile centrale naţionale.

Ratele de dobândă specifice facilităţilor permanente stabilesc banda în cadrul careia oscilează ratele
dobânzilor overnight de piaţă.
În cadrul Eurosistemului, politica ratelor de dobândă are la bază trei „rate directoare”
monitorizate de BCE:
o Rata dobânzii pentru facilităţile de crediatre marginală;
o Rata dobânzii pentru facilităţile de depozit;

12
 o Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare.

2.3. Rezervele bancare minime obligatorii

a) Caracterizare generală
BCE stabileşte pentru intituţiile de credit din zona euro să aibă rezerve minime obligatorii
constituite în conturi deschise la băncile centrale naţionale. Cantitatea rezervelor este stabilită pe baza
valorii medii a soldurilor la sfârşitul zilei aflate în conturile de reserve ale intituţiilor, referitor la un
anumit termen de aplicare.
Cu toate că rezervele minime obligatorii sunt remunerate la o rată a dobânzii care coincide cu
rata dobânzii practicată la operaţiunile principale de refinanţare ale Eurosistemului, excedentul de
rezerve nu este remunerat.
Cele două funcţii îndeplinite de sistemul rezervelor minime obligatorii ale Eurosistemului sunt:
• Stabilizarea ratelor dobânzilor pe piaţa monetară: se referă la mecanismul de aflare a valorii
medii a rezervelor minime obligatorii, apelându-se la stimularea instituţiilor de credit privind
micşorarea efectelor fluctuaţiilor temporare a lichidităţilor;
• Formarea sau reliefarea unui deficit structural pentru lichidităţi: atunci când instituţiile de credit
îşi formează rezerve în conturi deschise la BCN se remarcă o creştere a solicitărilor de
refinanţare de la BCN, şi astfel BCE monitorizează rata dobânzii pe piaţa monetară.

b) Determinarea rezervelor minime obligatorii

Mărimea rezervelor minime obligatorii pe care trebuie să o formeze instituţiile de credit se află
cu ajutorul bazei de calcul a rezervelor, care cuprinde: elementele de pasiv „depozite” şi „titluri de
creanţă emise”. BCE aplică o rată constantă a rezervelor, în prezent de 2%, la majoritatea elementelor
care fac parte din baza de calcul a rezervelor.
Baza de calcul şi ratele rezervelor minime obligatorii5
I. Pasive incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii şi la care se aplică rata
pozitivă a rezervelor minime obligatorii:
Depozite: overnight, la termen cu o scadenţă de până la şi inclusiv doi ani, rambursabile cu un
preaviz de până la şi inclusiv doi ani.
Titluri de creanţă emise: cu o scadenţă de până la şi inclusiv doi ani.

5
http://www.ecb.int/ecb/legal/pdf/1_35220061213en00010090.pdf

13
 II. Pasive incluse în baza de calcul a rezervelor minime obligatorii şi la care se aplică o rată a
rezervelor minime obligatorii egală cu zero:
Depozite: la termen cu scadenţa de peste doi ani, rambursabile cu un preaviz de peste doi ani,
contracte de report.
Titluri de creanţă emise: cu o scadenţă iniţială de doi ani.
III. Pasive excluse din baza de calcul a rezervelor:
Angajamente faţă de alte instituţii supuse regimului rezervelor minime obligatorii ale
Eurosistemului şi angajamente faţă de BCE şi BCN.

c) Instituţii obligate să aibă rezerve minime obligatorii

Conform Statutului SEBC şi al BCE, aceasta din urmă stabileşte pentru instituţiile de credit din
ţările membre obligaţia acestora privind formarea de rezerve minime obligatorii la BCE şi în cadrul
băncilor centrale naţionale.
BCE întocmeşte lista intituţiilor care au obligaţia de constituire a rezervelor minime obligatorii,
dar şi a instituţiilor exonerate.

d) Perioada de aplicare şi realizare a rezervelor minime obligatorii

BCE scrie un calendar al termenelor de aplicare a rezervelor cu trei luni inainte de începutul
fiecărui an. Instituţiile de credit sunt obligate să îşi păstreze rezervele minime în conturi de rezerve
deschise la banca centrală naţională a ţării membre unde este stabilită. Conturile curente aparţinând
instituţiilor de credit deschise la BCN pot fi folosite ca şi conturi de rezerve, iar sumele respective sunt
utilizate pentru decontări realizate în cursul unei zile.

e) Sancţiuni aplicate pentru neîndeplinirea sarcinilor cu privire la rezervele minime

obligatorii
Dacă o instituţie de credit nu îşi indeplineşte, parţial sau în totalitate, sarcinile în legătură cu
realizarea rezervelor minime este sancţionată:
o Plăteşte o penalitate care depăşeşte cu 5 procente rata dobânzii corespunzătoare facilităţii de
creditare marginală;
o Plăteşte o penalitate de până la dublul ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare marginală;
o Obligă instituţia care a încălcat regulamentul să formeze depozite neremunerate la BCE sau
BCN cu o valoare de trei ori mai mare decât cea a rezervelor minime;

14
 o Dacă există incălcări mai grave, Eurosistemul poate anula accesul instituţiei de credit la
operaţiunile de piaţă monetară.

Bibliogafie

1. ANDREI, Liviu, Economie europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2009.

2. BALDWIN, Richard, WIPLOYS, Charles, Economia integrării europene, Editura Economică,
Bucureşti, 2006.
3. BASNO, Cezar, DARDAC, Nicolae, Integrare monetar-bancară europeană, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2009.
5. DINU,Marin, SOCOL, Cristian, NICULESCU, Aura, Fundamentarea şi coordonarea politicilor
economice în Uniunea Europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2006.
6. PĂUN, Cristian, Politica Monetară a Uniunii Europene şi Sistemul Financiar European, Suport
curs ASE Bucuresti, 2005

Webografie

1. www.ecb.int
2. www.europa.eu

15