Memoria semantica vs.

Memoria episodica (autobiografică)

1. Semantic – episodic: delimitari conceptuale

Spre deosebire de perspectiva cognitivista clasică asupra memoriei, propusă
de A.C.Atkinson şi R.M. Shiffrin în 1968 prin care se admitea existenţa a 3 tipuri de
memorie: memoria senzorială (MS), memoria de scurtă durată (MSD) şi memoria de
lungă durată (MLD), ultimele cercetări în domeniu au relevat multiple forme de memorie,
sau sisteme de memorie. Schacter şi colab. (1997) au argumentat principalele distincţii
existente între 5 sisteme majore ale memoriei: memoria de lucru, memoria semantică,
memoria episodică, sistemul reprezentării perceptuale (PRS) şi memoria procedurală.
Potrivit concepţiei moderne asupra memoriei, elaborată de Tulving, aceasta apare
organizată ierarhic. La baza ierarhiei stă memoria procedurală care se referă la învăţarea
unor deprinderi motorii şi cognitive, fiind numită şi memorie implicită datorită faptului
că informaţiile conţinute sunt neverbalizabile sau greu de verbalizat. Pe o treaptă
superioară se situează sistemul reprezentărilor care procesează informaţia percepută
referitoare la forma şi structura cuvintelor. În continuare, informaţiile generale despre
lume ale unei persoane, conţinut al memoriei semantice sunt activate de memoria de
lucru. Vârful structurării ierarhice a modelului propus de Tulving este „cucerit” de
memoria episodică.
Astfel, evocarea şi relatarea evenimentelor conţinute de memoria episodică este
dependentă de memoria de lucru. Dar care anume este conţinutul memoriei episodice? În
primul rând memoria episodică se referă la acele evenimente specifice din trecut, asociate
cu un context spaţio-temporar precis: când şi unde am trăit un anumit eveniment. De
exemplu, amintiri despre prima zi de şcoală, prima întâlnire, ultimul revelion, intră în
memoria episodică. Practic această formă a memoriei este indispensabilă pentru
„formarea propriei noastre identităţi, a identităţii de sine” (Mircea Miclea, 2003, p.214),
întrucât conţinutul ei este cel care ne oferă continuitate, consolidează imaginea noastră de
sine şi ne oferă unicitate.

Memoria semantica sau conceptuala se refera la toate cunostintele pe care le detine un

sistem cognitiv privind lumea, pe cand memoria episodica se refera la toate cunostintele
pe care le detinem despre propria persoana si evenimente cu semnificatie personala.
Diferentele dintre cele doua sisteme mnezice se situeaza la urmatoarele niveluri:
- cunostintele din memoria semantica sunt neutre din punct de vedere al tonalitatii
afective, pe cand cele din memoria episodica au incarcatura emotionala ridicata,
aceste cunostinte avand valente pozitive sau negative (de pilda, prima zi in care am
mers la facultate, prima calatorie in strainatate, etc);
- cunostintele din memoria semantica nu sunt asociate cu un context spatial sau
temporal precis, fiind mai vagi din acest punct de vedere, pe cand cele din memoria
episodica sunt asociate cu un context foarte exact (exemplu: daca nu imi aduc aminte
exact locul si data cand am invatat ca orasul Paris e capitala Frantei, in schimb imi
aduc aminte foarte precis ziua in care m-am casatorit si locul). Cunostintele din
memoria episodica sunt astfel asociate cu reactii de tip emotional.
- Interferenta este mai puternica in cazul memoriei episodice decat in cazul memoriei
semantice.
Intr-o cercetare asupra distinctiei dintre memoria episodica si cea semantica, Wood
aplica tehnica inregistrarii fluxului sangvin, data fiind ideea dupa care reactiile
emotionale sunt controlate de sistemul nervos vegetativ. Astfel, un lot de subiecti invata o
lista de cuvinte, iar dupa un timp se cere recunoasterea lor: la aparitia unui cuvant pe
ecran, o parte dintre subiecti trebuiau sa raspunda prin Da sau Nu daca cuvantul respectiv
a mai fost auzit vreodata in viata lor (aceasta era o sarcina de memorie episodica), iar
ceilalti subiecti trebuiau sa recunoasca daca cuvantul a facut parte din lista initiala
invatata. (sarcina de memorie semantica). Pe tot parcursul experimentului, se inregistra
fluxul sangvin local. S-a observat ca ariile cerebrale implicate in rezolvarea celor 2 tipuri
de sarcini erau diferite: memoria conceptuala tine in special de hipocampus, pe cand in
cea episodica sunt implicati, pe langa hipocampus, si lobii frontali.

2. Memoria autobiografică în cadrul sistemului mnezic

Unii autori definesc memoria autobiografică fără a face referire directă la
memoria episodică, chiar dacă o înţeleg ca fiind integrată acesteia din urmă
(Tulving,1983; Walker, 1992, apud. Ticu Constantin, 2004, p.55). Totodată dacă unii
autori consideră că cele două se suprapun (M.W.Eysenck), alţi autori (F.W.Brewer)
resping delimitarea realizată între memoria episodică şi cea semantică, considerând că
amintiri autobiografice sunt acelea care prezintă relevanţă pentru sine, cele care au o
semnificaţie deosebită pentru propria istorie de viaţă.
În ciuda diferenţelor de opinii vehiculate în direcţia aceasta, memoria
autobiografică are un conţinut informaţional legat de evenimente personale, asociate unor
contexte socio-temporale specifice, formată din perioadele de viaţă (nivel general),
evenimente şi episoade (nivel intermediar) şi detalii despre evenimente specifice (nivel
bazal). Perioadele de viaţă sunt seturi de amintiri uşor de delimitat de coexistenţa unor
scopuri sau ocupaţii semnificative şi persistente. Evenimentele sunt acele experienţe de
viaţă care se întind pe perioade extinse sau foarte concentrate, etichetabile, compuse din
mini-evenimente sau episoade. Episodul este prin urmare o întâmplare unitară care nu
mai poate fi descompusă într-o nouă succesiune de evenimente sau întâmplări fără a
deteriora coerenţa de sens. Totodată episoadele sunt organizate cronologic în cadrul
evenimentului.
Un aspect foarte interesant al amintirilor autobiografice constă în modul de
organizare sub aspect tematic al acestora. Cercetări precum cele conduce de Conwaz,
Cantor, Monteil au relevat faptul că în funcţie de temele dominante ale unei anumite
perioade de timp din viaţa individului sunt reflectate preocupările dominante ale acestuia
în perioada respectivă, însă deopotrivă determină construirea sinelui în acea perioadă.
 Formarea si pastrarea amintirilor autobiografice. Tipologie
Memoria autobiografică se cristalizează încă din primii ani de viaţă ai adultului de
mai târziu. Primele interacţiuni ale copilului cu membrii familiei, cu mama în primul
rând, au un rol important în formarea primelor elemente autobiografice ale copilului.
Tocmai de aceea un anumit stil de relaţionare în familie, un anumit mod de a percepe
lumea din jur, un anumit mod de asumare a responsabilităţii va fi sedimentat încă de
timpuriu.
În ceea ce priveşte formarea amintirilor autobiografice, cercetătorii au fost
interesaţi de modul în care părinţii sunt antrenaţi în discuţii despre trecut cu proprii copii.
S-a demonstrat astfel că toţii copiii ai căror mame adresează mai multe întrebări cu
privire la diverse situaţii, fapt care necesită căutarea în memorie a unor informaţii
specifice, realizează performanţe mai bune de memorie la vârstele de 3 şi 4 ani. Totodată
cercetătorii (S. Engel, 1986) au descoperit existenţa a două tipuri de mame: mame
elaborative şi mame pragmatice. Această clasificare a fost realizată în funcţie de maniera
în care acestea fac referire la experienţele din trecut. Astfel, s-a demonstrat că mamele
elaborative, care vorbesc despre diferite episoade din trecut în termeni narativi, stabilind
o serie de repere precum ce, când, unde, cu cine contribuie cu mai multe informaţii
despre trecut, astfel încât copiii crescuţi într-un asemenea cadru îşi amintesc mult mai
multe elemente ale unui anumit episod trăit decât copiii mamelor pragmatice, care evocă
amintiri în termeni instrumentali de genul „Cine a venit la noi?”.
Povestind cu alţii sau repetând pentru sine experienţele trăite se obţine un efect de
„întărire” a amintirilor. Povestind, copilul mic face şi primii paşi în formularea şi
prezentarea propriului sine. Prin urmare, odată cu formarea şi consolidarea primelor
amintiri autobiografice, au loc şi cele dintâi transformări în cadrul procesului de formare
a Sinelui (Selfului).
Cercetările în domeniu (Conway, 1995, 1997) au relevat faptul că la baza reţinerii
amintirilor pe o perioadă mai lungă de timp stau impactul afectiv şi importanţa acordată
evenimentului. Atunci când un eveniment prezintă o importanţă redusă pentru subiect,
aparţine unui domeniu faţă de care subiectul nu are prea multe informaţii şi nici un
interes deosebit, însă există un nivel minim de afect provocat de producerea respectivului
eveniment, atunci vorbim de formarea unei amintiri „normale”. Pe de altă parte vorbim
de amintiri „marcante” atunci când un eveniment este perceput a avea o înaltă importanţă
personală, apare pe fondul unor informaţii anterioare deţinute de subiect sau a unui
interes anterior în domeniu şi declanşează un nivel înalt de surpriză şi intensitate afectivă.
Alaturi de acele amintiri „repere autobiografice”care marchează începutul sau sfârşitul
unor perioade de viaţă (exemplu, prima zi de şcoală, terminarea liceului, absolvirea
facultăţii, ziua căsătoriei, naşterea primului copil etc.) există şi un alt set de amintiri,
amintirile „marcante”. Aceste amintiri îşi păstrează acurateţea şi la distanţe foarte mari de
la producerea evenimentului. Din categoria amintirilor „marcante” fac parte amintirile
pozitive, de tip „vivace”, amintirile de tip „flash”şi amintirile negative, de tip traumatic.

a) Amintirile pozitive
Bazându-se pe metoda jurnalului, studiile au arătat că 85-70% dintre amintirile
autobiografice sau despre evenimente evocate ca fiind importante pentru subiect sunt
amintiri pozitive sau amintiri de tip vivace. Amintirile pozitive sau amintirile vivace
relevă evenimente pozitive, luminoase din viaţa noastră, cele mai puţin intense fiind
denumite pozitive, iar cele deosebit de intense, vivace. Totodată „amintirile intense
reprezintă o parte din această povestire personală, iar creşterea frecvenţei de apariţie a
acestor amintiri se înregistrează în perioada în care începe să se formeze identitatea”(S.
Fitzgerald, apud. Ticu Constantin, p. 147).

b) Amintirile de tip flash

Acest tip de amintiri descriu amintirile intense şi foarte detaliate cu privire la un
eveniment de o mare importanţă personală sau socială, care implică emoţii puternice şi
care se menţin intacte timp de mai mulţi ani. Termenul a fost introdus în literatura de
specialitate în urma cercetărilor efectuate de Roger Brown şi James Kulik. Amintirile
flash sunt unice nu atât prin natura evenimentelor la care se referă, cât prin faptul că
oamenii sunt capabili să îşi amintească detalii multiple ale contextului în care au receptat
şi asimilat primele informaţii despre un anumit eveniment. Un exemplu concludent este
faptul că mulţi americani sunt capabili să îşi amintească exact ce făceau, cu cine erau, ce
au gândit atunci când au auzit pentru prima dată de asasinarea preşedintelui Kennedy.

c) Amintirile traumatice
Amintirile traumatice sunt acele amintiri care provin din evenimente negative,
percepute ca ameninţătoare pentru persoana în cauză, cu un puternic impact emoţional
negativ, având consecinţe negative importante pe termen lung. Evenimentele traumatice
dobândesc un sens particular pentru persoana în cauză, putând modifica evoluţia
ulterioară a existenţei acestuia, are efecte asupra psihicului persoanei în cauză, efecte care
se produc în funcţie de investirea afectiva în eveniment. Tendinta puternică de a respinge
evenimentul traumatic sau, din contră, tendinţa amintirilor traumatice de a fi extrem de
bine reţinute şi reactualizate este legată de modul în care este percepută ameninţarea
produsă de evenimentul traumatic pentru sinele actual (stima de sine şi imaginea de sine
actuală). Dacă ameninţarea din trecut produsă de episodul traumatic nu mai are relevanţă
pentru stima de sine actuală a individului, ori pentru imaginea de sine din prezent, atunci
amintirile despre eveniment par a fi destul de bine reţinute şi reevocate în diverse
contexte.

Alături de impactul emoţional ridicat (pozitiv pentru amintirile vivace, variabil

pentru amintirile flash şi negativ pentru cele traumatic), cele trei tipuri de amintiri au
următoarele caracteristici comune: persistenţa în timp (toate cele trei tipuri de amintiri îşi
păstrează acurateţea după perioade lungi de timp, chiar şi amintirile de tip traumatic care
sunt supuse fenomenului de amnezie parţială sau totală), importanţa mare acordată
(aceasta are în vedere importanţa personală, în evoluţia ulterioară a individului, care
poate fi evaluată în sens negativ, când subiectul recunoaşte că o anumită experienţă i-a
marcat existenţa într-un mod negativ sau în sens pozitiv, când evenimentul este perceput
ca având o influenţă benefică asupra existenţei individuale) şi reactualizarea intensă
(chiar dacă în cazul amintirilor de tip traumatic reactualizarea este deseori evitată datorită
caracterului negativ, toate cele trei tipuri de amintiri sunt reactualizate deosebit de
intens).
 3. Sinele şi memoria autobiografică
Potrivit perspectivei sociale, sinele este considerat ca fiind o structură alcătuită
din trei părţi: conceptul de sine (componenta cognitivă), stima de sine (componenta
afectivă) şi prezentarea de sine (componenta comportamentală).
Un aspect legat de problematica sinelui este cel al identităţii de sine. Aceasta
reprezintă dimensiunea centrală a concepţiei de sine a individului, reprezentând poziţia sa
generalizată în societate, generând din aparteneţa sa la grupurile şi categoriile sociale, din
statutele şi rolurile sale.
Sinele se formează de la elemente ale memoriei autobiografice, de la situaţii
concrete din care individul poate extrage concluzii cu privire la modul de a fi şi reacţiona.
Însă sinele condiţionează şi el activarea elementelor autobiografice, astfel încât
condiţionările dintre memoria autobiografică şi sine sunt reciproce.
Sinele sau Selful conduce la formarea amintirilor autobiografice în trei feluri,
evidentiind 3 tendinte sau efecte (efectul autoreferinţei, tendinţe egocentrice, tendinţa
intuiţiei), iar amintirile autobiografice îndeplinesc la rândul lor prin intermediul sinelui
două funcţii (funcţia socială şi funcţia intrapsihică).
Astfel, oamenii îşi amintesc mai bine şi mai uşor evenimente care sunt legate de
ei înşişi (efectul autoreferinţei), manifestă tendinţa de a se situa într-un rol central în
cadrul evenimentelor trecute şi de a supraevalua propriul rol în desfăşurarea acestor
evenimente (tendinţe egocentrice) şi supraestimează abilităţile de a fi anticipat efectele
unor evenimente după ce acestea s-au consumat (tendinţa intuiţiei).