TIPURI DE TEXTE

Textul este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziţii, fraze prin care ni se comunică
idei.
1. Textul narativ (literar)– presupune o succesiune de evenimente desfăşurate în timp şi
spaţiu.
- Categoriile gramaticale care au un rol important sunt verbele pentru că indică o
cronologie a evenimentelor;
- Timpurile verbale folosite frecvent sunt: prezentul, perfectul simplu, perfectul compus;
2. Textul descriptiv (literar şi nonliterar) – evocă scene, persoane, obiecte, emoţii şi se
concentrează asupra detaliilor descriptive, prezentate obiectiv sau subiectiv de către
autor.
- Este un text în care sunt prezentate informaţii despre obiecte, personaje, locuri, fenomene
ale naturii etc.
- Descrierea poate apărea atât în texte literare (tabloul – descrierea unui peisaj, a unor
scene din viaţa social, a unui interior sau a unui obiect etc.; portetul – descrierea fizică şi/
sau morală a unui personaj), cât şi în texte nonliterare (ghiduri turistice, texte ştiinţifice,
prezentarea unor produse etc.);
- Categoriile gramaticale relevante sunt: substantivele care desemnează obiectul descrierii
şi părţile acestuia; adjectivele care au rolul de a indica felul în care sunt percepute
proprietăţile obiectului descris; adverbele care precizează coordonatele spaţiale ale
obiectului descries sau ale perspective din care acesta este descris;
- Timpurile verbale folosite sunt: prezentul şi imperfectul.
- Folosită în textele narative, descrierea are rolul unei pauze narrative – timpul naraţiunii
avansează, în timp ce timpul acţiunii stă pe loc.
3. Textul informativ (nonliterar) – transmite cititorilor idei, modelează înţelegerea, oferă
explicaţii în legătură cu diverse obiecte, fenomene, situaţii, atitudini ale unor persoane,
demonstrează cum se face un lucru, cum funcţionează un aparat, cum se fac obiectele
etc.;
- Are ca scop transmiterea unor informaţii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate;
- Texte informative sunt considerate ştirile, articolele de ziare, textele ştiinţifice, textele de
tip utilitar (modul de folosirea a unor aparate, reţete culinare, reclamele publicitare,
anunţurile, buletinul meteo etc.);
- Întrebările care ghidează lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem informaţi?,
Cum suntem informaţi?; De ce? (în ce scop este transmisă informaţia)?
- În textele informative, emiţătorul este o prezenţă discretă, estompată.
4. Textul argumentativ (nonliterar) – are ca scop convingerea cititorilor în legătură cu
un anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apelează la diverse strategii
retorice (vezi separat argumentarea).
În concluzie, scopul şi elementul accentuat sunt în strânsă legătură cu modul de
expunere selectat:
REGISTRE LINGVISTICE
REGISTRELE LINGVISTICE sunt varietăţi ale limbii, manifestate în procesul
vorbirii, determinate social şi cultural; apar şi sub denumirea de limbaje, diferenţiate
lexical şi sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori.
A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaţiei uzuale) are o funcţie
comunicativă, limitându-se la relaţii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de
serviciu, la spectacol, într-un compartiment de tren, într-un grup de prieteni sau în cercul
familiei, al rudelor).
Se identifică prin următoarele caracteristici:
º poliglosia (adaptarea exprimării la mediul social şi cultural al interlocutorilor);
º se dezvoltă spontan;
º degajarea în exprimare (fără constrângeri lingvistice);
º numarul mare de cuvinte cumulative („Ce lucruri interesante ai mai făcut?”);
º aproximări („S-a cam speriat.”)
º ticuri verbale („Şi deci, cum am spus...”; „Mă rog, o să vină el.”);
º forme neliterare ale cuvintelor;
º repetiţii;
º clişee lingvistice;
º locuţiuni;
º diminutive, augmentative;
º superlative populare;
º formule de adresare („băi”, „măi”, „bade”, „neică”, „domle”); vocative, imperative;
º propoziţii exclamative şi interogative;
º expresii peiorative;
º supranume (poreclele);
º elemente paraverbale (debitul verbal, pauza, prelungirea unor sunete, timbrul vocal
etc.)
B. REGISTRUL POPULAR (LIMBAJUL POPULAR) particularizează mesajul
oral, remarcându-se prin:
º folosirea termenilor concreţi;
º registru funcţional redus: stilul colocvial, limbajul solemn (al creaţiilor folclorice),
limbajul tehnic (al ocupaţiilor şi al meşteşugurilor tradiţionale);
º redundanţă;
º accidente fonetice;
º locuţiuni şi expresii populare;
º sintaxa afectivă (interjecţii, diminutive, augmentative, paralelismul sintactic, propoziţii
exclamative, dativul etic, vocativul etc.);
º polisemie bogată;
º elemente peiorative (insulte, imprecaţii, termeni obsceni).
C. REGISTRUL ORAL diferenţiază, pe coordonata lexicală, limbajul popular originar
(rural) de oralitatea citadină, dar se recunoaşte prin aceleaşi particularităţi ale vorbirii:
º efecte sonore în realizarea enunţului;
º diminutive sau augmentative;
º derivare spontană („L-a citit şi răscitit.”);
º forme pronominale sau verbale scurte („Casa-i pe deal.”, „Că-l foloseşte”);
º vocativ diversificat (Ileano!. Ileană!);
º folosirea articolului posesiv „a” invariabil („A găsit nişte cărţi a copiilor.”);
º articolul hotărât proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama, lui Irina);
º dativul etic („Mi ţi-1 ducea cu vorba.”);
º formule de adresare;
º superlativ perifrastic („Straşnic de bun!”);
º verbe la prezent, trecut şi viitor nediferenţiate (nu acţionează concordanţa timpurilor
gramaticale);
º forme verbale echivalente modului imperativ („Să vii repede!”);
º „şi” adverbial (cumulativ, iterativ);
º interjecţii;
º locuţiuni;
º expresii echivalente negaţiei („mare lucrul”, „ba bine că nu!”, „pe naiba!”);
º acorduri forţate (haină kakie);
º coordonarea sintactică;
º propoziţii incidente;
º propoziţii eliptice de predicat;
º tautologia;
º repetiţia;
º anacolutul;
º dezacorduri (subiect - predicat);
º paralelism sintactic;
º propoziţii exclamative şi interogative;
º elemente paraverbale;
º oralitatea cultă se remarcă prin frecvenţa formulelor de adresare, exclamaţii, interogaţii,
repetiţii emfatice, enumeraţii retorice, elipse, suspensii (în discursul oratoric).
D. REGISTRUL CULT (SCRIS) implică:
º respectarea normelor limbii literare (fonetic, morfologic, sintactic);
º păstrarea integrităţii fonetice a cuvintelor;
º vocabular bogat, nuanţat;
º prezenţa termenilor abstracţi, specializaţi, neologici;
º evitarea repetiţiilor;
º elemente afective puţine şi controlate;
º sintaxă complexă:
º procedee retorice ale discursului etc.
E. REGISTRUL ARHAIC vizează opţiunea vorbitorului în a folosi particularităţi ale
limbii române vechi:
º cuvinte de origine slavă;
º arhaisme fonetice („pre”) şi lexicale („logofăt”);
º folosirea vocalei „u” („serviciu”, „Mateiu”) în poziţie finală (sub influenţa transcrierii
kirilice a unor cuvinte);
º formele verbale de perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect, plural, fără sufixul „ră” („Noi
luptasem...”);
º sintaxă greoaie (latină);
º pluralul majestăţii;
º forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora („carii”, „carele” pentru
pronumele relativ 'care') etc.
F. REGISTRUL REGIONAL apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării, caracterizat
fiind, printre altele, de:
º forme fonetice neliterare („iştia” - 'aceştia'; „deşte” - 'degete');
º lexic („curechi” - 'varză'; „lubeniţă” - 'pepene verde');
º forme ale verbelor auxiliare („o venit”, „oi vedea”);
º perfectul simplu (predilect în Oltenia);
º forma pronominală „dânsul”„dânsa”, cu valoare afectivă în Moldova.
G. ARGOUL este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri
sociale: elevi, studenţi, delincvenţi etc.). Se remarcă prin:
º permanenta schimbare a fondului lexical;
º fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular;
º folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” - 'informator';
„mititica” - 'închisoare'; „curcan” - 'poliţist'; „mate” - 'matematică' ; „diriga” - 'diriginta'
etc.).
H. JARGONUL se prezintă ca variantă a limbii naţionale, delimitat după criterii sociale
şi culturale sau profesionale. Constă în folosirea folosirea excesivă a unor cuvinte străine
(neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti), cu intenţia emiţătorului de a epata, ceea ce implică
preţiozitate lingvistică.
Vorbitorii tineri utilizează frecvent elemente de jargon („bye-
bye”, ,,merci”, ,,full”, ,,cool”).
UTIL IN ARGUMENTARE (2)
Exprimarea legăturilor logice între idei
Tip de raţionament Operator specific
Enumerare – tip de raţionament folosit în
numirea argumentelor
În primul rând, în al doilea rând, în continuare,
în sfârşit
Adunare – tip de raţionament folosit în
numirea argumentelor cu dovezi şi
exemplificarea dovezilor
În plus, încă, în afară de, pe lângă
Explicare – tip de raţionament folosit în
susţinerea argumentelor cu dovezi şi
exemplificarea dovezilor
Explicarea cauzelor: fiindcă, datorită, pentru că
Explicarea consecinţelor: deoarece, din cauză
că, în consecinţă, prin urmare
Alternativă – tip de raţionament folosit în
producerea de contraargumente
Sau... sau..., fie...fie..., pe de o parte...pe de altă
parte...
Comparaţie – tip de raţionament folosit în
susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor
Cum, ca şi cum, de parcă, la fel ca, diferit de
Opoziţie sau restricţie – tip de raţionament
folosit în producerea contraragumentelor
Din contră, totuşi, deşi, este contrar cu ...
Sinteză şi final – tip de raţionament folosit în În concluzie, rezumând, în final, pentru a
finalizarea discursului concluziona, în consecinţă, rezultă că ...
UTIL IN ARGUMENTARE (1)
Mijloace lingvistice adecvate unei aprecieri:
• verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune etc.;
• adverbe/ locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative:
probabil, posibil, desigur, fără îndoială, cu siguranţă etc.;
• conectori exprimând cauzalitatea, consecuţia şi concluzia: pentru că, întrucât, încât, deci,
prin urmare;
• elemente corelative care indică un raţionament de tipul cauză-efect: dacă…atunci; cu
cât…cu atât;
• conectori de ierarhizare a argumentelor: în primul rând/ mai întâi, în al doilea rând etc.,
apoi, în concluzie/ aşadar, deoarece, de exemplu, precum se ştie (se cunoaşte);
• conectori ce indică gruparea argumentelor în jurul unei teme: în ceea ce priveşte, din
punctul de vedere al…;
• conectori de introducere a exemplelor: de exemplu, precum, astfel;
• conectori de introducere a unei comparaţii: la fel ca..., spre deosebire de ...;
NOUTATI DOOM 2
1. Despartirea in silabe
- se accepta fie despartirea pe baza de pronuntare, fie dupa structura, tinand seama de
elementele constitutive, in special prefixe: in-e-gal/i-ne-gal, a-nor-ga-nic/an-or-ga-nic
- se respinge a doua posibilitate cand conduce la secvente care nu sunt silabe: nevr-al-gi-e
2. Scrierea unor cuvinte si locutiuni
- pronumele si adjectivele negative se scriu intr-un cuvant: niciunul, niciuna, niciunii,
niciunele, niciun, nicio, vreunul, vreuna
- se scrie intr-un cuvant odata in locutiunile odata ce si odata cu
3. Articularea termenilor straini
- se mentine regula din DOOM 1 dupa care substantivele imprumutate se articuleaza ca
de obicei in limba romana, prin alipire directa, daca partea finala a cuvantului se pronunta
asa cum se scrie: bosul/bossul, brokerul/brokerii, dealerul/dealerii, folkul, linkul/linkurile,
weekendul/weekendurile.
- scriem cu cratima daca partea finala se pronunta altfel decat se scrie: cow-boy-ul,
mouse-ul, service-ul, site-ul, show-ul
4. Variante literare libere
- uzul a impus in noul DOOM dublete (variante libere) pentru unele cuvinte cu forma tip
unica pana acum: antete/anteturi, amanete/amaneturi, capsune/capsuni (fructe),
cearsaf/cearceaf, cirese/ciresi (fructe), coperte/coperti, corigent/corijent, filosof/filozof,
ligheane/lighene, niveluri/nivele, pieptan/pieptene, sandvici/sendvis, tobogan/topogan,
tumoare/tumora.
- statutul de variante libere le confera dreptul sa circule si sa fie corecte (literare) in egala
masura
5. Forme vechi, forme noi
- DOOM 2 elimina o serie de forme iesite din uz sau mai putin frecvente:
anacoluturi/anacolute, algoritme/algoritmuri, anghina/angina, canaluri/canale (geogr.), a
despera/a dispera, fundale/fundaluri, monoloage/monologuri, muche/muchie,
paradoxe/paradoxuri, pardesiuri/pardesie.
- se renunta de asemenea la formele lungi de tipul dezagregheaza, pastrandu-se de regula
formele scurte: dezagrega, evapora, ignora, indruma, perturba, secreta.
- au fost inlocuite unele forme vechi (aragazuri, foarfece, magaziner, marfar,
recensamanturi, ziler) cu formele impuse de uz: aragaze, foarfeca – foarfeci, magazioner,
marfar, recensaminte, zilier.
6. Forme si sensuri noi
- vise (imagini din somn) ~ visuri (aspiratii)
inseamna (constituie) ~ insemneaza (noteaza)
emisie (emitere) ~ emisiune (program RTV)
frectie (masaj) ~ frictiune (frecare, conflict)
pate (de ficat) ~ pateu (produs de patiserie)
- se inregistreaza cuvintele: compleu (costum), geaca/geci, item/itemi/itemuri/iteme,
elementi, baloti, robineti, strate, subansamble
- verbul absolva ~ iarta, absolva ~ termina o scoala
7. Intrari noi
- cele mai multe sunt achizitii recente cu precadere din engleza americana: brand, broker,
dealer, fitness, font, hard, link, market, master, printare, pictorial, rating, scanare, site,
topless, trend etc.
8. Adaptari
- este vorba de adaptarea termenilor straini la sistemul limbii romane: body-
guard/bodigard, cockteil/cocteil, derby/derbi, penalty/penalti, pizza/pita
9. Variante verbale libere
- pentru infinitiv se accepta variantele: a cementa/a cimenta (a trata dintii), datora/datori,
decofeiniza/decafeiniza, frectiona/frictiona, incarna/incarna, incorpora/incorpora,
pricopsi/procopsi, rabata/rabate, reincarna/reincarna, zbarli/zburli.
- pentru indicativ: biciuieste/biciuie, biruieste/biruie, cheltuieste/cheltuie,
chinuieste/chinuie, mantuieste/mantuie, se straduieste/se straduie, se destainuie/se
destainuieste, dibuie/dibuieste, huiduie/huiduieste, invarte/invarteste,
anticipeaza/anticipa, demarcheaza/demarca, inventeaza/inventa, se ingamfeaza/se
ingamfa, invesmanteaza/invesmanta, involbureaza/involbura, invie/inviaza,
reanima/reanimeaza, schioapata/schiopateaza.
10. Alte variante libere
- acont/aconto, bulgar/bulgare, cartilaj/cartilagiu, chestiune/chestie, clovn/claun,
halo/halou, lacas/locas, piuneza/pioneza, poliloghie/polologhie, solilocviu/soliloc,
tract/tractus, zi/ziua
- forme de plural: cicatrice/cicatrici, debusee/debuseuri, jersee/jerseuri, regale/regaluri,
slogane/sloganuri, torente/torenti, vopsele/vopseluri
- in formele de D-G ale femininelor articulate, se introduc variante noi:
imbracamintei/imbracamintii, savoarei/savorii, o forma unica pentru: corabiei, tigancii,
tarancii, fesii; fasa-fase (fesii)
11. Locutiunile pronominale de politete
- adjectivele posesive: ta , sa, voastra, pronumele: lui, ei, lor, din componenta locutiunilor
pronominale de politete se scriu cu litera mare: Cuviosia Ta (Sa, Voastra), Cuviosiile lor,
Domnia Ta, Eminenta Sa etc.
12. Prim-ministrul
- primul element ramane neschimbat: prim-ministrul, prim-ministrii, prim-procurorul,
prim-procurorii, prim-secretarul, prim-secretarii.
STILURILE FUNCTIONALE (5)
STILUL BELETRISTIC
Are un domeniu propriu de manifestare, cel al esteticului.
Se opune celorlalate stiluri functionale , in care esentialul il constituie transmiterea de
informatii . In stilul artistic transmiterea informatiei este corelata cu efectul produs de o
anumita forma de transmitere a informatiei asupra destinatarului . Prin urmare ,
forma devine element esential si modelator in transmiterea informatiei ; forma , ca
expresie a unui continut determinat , este unica si irepetabila .
Modalitati de comunicare: sunt valorificate deopotriva naratiunea, descrierea,
dialogul si monologul, in scris sau oral (in creatia populara).
Creatii: vezi toate speciile genurilor literare (liric, epic si dramatic)
Caracteristici:
- Conventionalitatea : in timp ce toate celelalte stiluri comunicarea urmareste sa redea
realul sau ceea ce este considerat ca real , in stilul artistic comunicarea este expresia
unei alte realitati imaginate de autor ; destinatarul nu-si pune problema falsului , el
stie ca e vorba de fictiune , de conventie ; textul literar scoate in evidenta functia
poetica a limbajului deoarece scriitorul este foarte atent nu numai la ceea ce spune ,
ci si la CUM SPUNE ;
- Deschiderea catre toate mijloacele de expresie, indiferent carui stil functional ar
apartine; se apeleaza la toate sferele vocabularului , astfel incat in opera literara apar
deopotriva : regionalisme , elemente de jargon si de argou , arhaisme si neologisme ;
- Limbajul expresiv, obtinut prin valorificarea figurilor de stil.
ATENTIE!
1. Limbajul literaturii (beletristic) NU este acelasi lucru cu limba literara (= aspectul
cel mai elaborat al limbii, supus regulilor la toate nivelele lingvistice).
2. In limbajul liric, fenomenele neliterare (pleonasm, dezacord etc) sunt considerate
licente poetice.
STILURILE FUNCTIONALE (4)
STILUL COLOCVIAL ( FAMILIAR , COTIDIAN )
Este stilul comunicarii obisnuite dintre oameni , in viata de zi cu zi .
Modalitatile de comunicare sunt : dialogul oral ( cea mai frecventa), dialogul scris
( schimb de scrisori ) , monologul scris ( notite , jurnal intim ) , monologul oral ( relatari
si anecdotica , urari , felicitari si toasturi ) .
Intrebuintarea acestui stil este generala , este singurul stil ,, stapanit,, de toti
vorbitorii si insusit treptat inca din primii ani de viata . Este unicul stil in care este
posibila si se realizeaza dezvoltarea spontana , neintentionata a limbii.
Caracteristici :
- naturaletea , relaxarea , degajarea in exprimare : comunicarea nu se supune
unor reguli, factori de constrangere si control precum in alte stiluri ale limbii ;
- continua oscilare intre economie si abundenta in exprimare .
- Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice , a cuvintelor “de
umplutura”, a abrevierilor de tot felul , dar mai ales prin elipsa , ca urmare a vorbirii
dialogate , precum si prin mijloace extralingvistice ( mimica , gestica ) care permit
intreruperea comunicarii , restul fiind sugerat .
- Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie , prin utilizarea zicalelor ,
proverbelor , locutiunilor si expresiilor , prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt
substituite prin perifraze .
- incarcatura emotionala : comunicarile sunt pe de o parte expresia directa a
starilor emotionale , pe de alta parte ele urmaresc sa impresioneze pe destinatar .
Lingvistic , aceasta trasatura este concretizata prin intrebuintarea diminutivelor si
augmentativelor , a cuvintelor peiorative , a superlativelor populare si a unor sintagme
afective etc.
- inclinatie spre satira si umor , exprimata printr-o varietate de procedee :
porecle , contaminari ( ,, Bine-ai venit nepurcele ! ,, ) , calambur ( ,, Ai iesit la vanatoare
de lei ? ,, ) unitati neologice ( Curat murdar ! ,, )
STILURILE FUNCTIONALE (3)
STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul este
informat , influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele
sociale si politice , economice , artistice etc.
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) ,
monologul oral ( la radio si televiziune ) , dialogul oral ( dezbaterile publice ) , dialogul
scris ( interviuri consemnate scris ) .
Tipuri de texte: articolul, cronica, reportajul, foiletonul, interviul, masa rotunda,
stirea, anuntul publicitar etc.
Caracteristici :
- Contopirea celor doua componente - intelectuala si afectiva , tranzitiva ( obiectiva ,
informativa ) si reflexiva ( subiectiva , afectiva ) , in vederea indeplinirii sarcinilor de
informare si formare de convingeri ;
- Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii cotidiene ; este
stilul cel mai sensibil la nou, la schimbari lingvistice;
- Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri , datorita ariei tematice foarte largi ;
- Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru inovatia
lingvistica ( creatii lexicale proprii ) , utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea
cititorilor , titluri eliptice , adeseori formate dintr-un singur cuvant , constructii retorice
( repetitii , interogatii , enumeratii , exclamatii etc. ), utilizarea larga a sinonimelor ;
tendintele de aglomerare sintactica ; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative ,
folosirea figurilor de stil, valorificarea sensurilor figurate ale cuvintelor.
STILURILE FUNCTIONALE (2)
STILUL TEHNICO - STIINTIFIC - indeplineste functia de comunicare in domeniul
stiintei si tehnicii .
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente
stiintifice si tehnice ) , monologul oral ( in prelegeri , expuneri , sau comunicari ) ,
dialogul oral ( in cadrul colocviilor , seminariilor si dezbaterilor stiintifice )
Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica , economica ,
politica , botanica etc. ),studiul stiintific, comunicarea stiintifica , referatul stiintific ,eseul
stiintific.
Caracteristici :
- Corectitudine - in comunicare sunt preferate variantele literare la toate nivelele limbii) ;
- Obiectivitate - comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva ; accentul cade pe
comunicare de notiuni , cunostinte , idei etc. , astfel ca functia limbajului este cognitiva ;
- Lipsa marcilor afective - intr-un text stiintific autorul , cel care transmite un asemenea
mesaj , nu se implica in comunicare , prezinta un adevar stiintific de necontestat , iar
receptarea se face obiectiv , pentru ca se adreseaza intelectului , gandirii abstracte , logice
(exceptie: polemica stiintifica)
- Accesibilitate - comunicarile se disting prin claritate , prin precizie si proprietate ;
formularile , frazele sunt clare , precise iar topica frazei este fireasca, fara inversiuni ; ele
sunt insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvistice- tabele , diagrame , schite
fotografii harti etc. ;
Particularitati lingvistice:
a)la nivel lexical:
-fiecare domeniu al stiintei si tehnicii are o terminologie proprie;
-termenii lexicali sunt de obicei monosemantici;
-sunt frecvente neologismele;
-se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebrat, contraofensiva, cvasicomplet,
extrafin, izotermic) si elemente de compunere savante (aerodrom, biografie, cardiologie,
cronologie, futurologie);
-termenii lexicali se folosesc in forme apropiate de cele internationale (computer,
microbiologie, televiziune);
b)la nivel morfologic sunt frecvente:
-substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective;
-infinitivul cu valoare de imperativ in observatii si note;
-inlocuirea persoanei I sg. cu persoana I pl. (pluralul autorului, pluralul academic);
c)la nivel sintactic predomina subordonarea fata de coordonare;
d)la nivel stilistic sunt folosite procedee care au ca scop organizarea discursului stiintific:
-coordonarea sub diferite forme: enumeratie si repetitie, paralelism si antiteza;
-citatul ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
-figuri de stil si constructii retorice in cazul unei atitudini polemice;
-digresiunile incluse in textul comunicarii sau prezente ca note, adnotari in subsolul
paginii;
-succesiunea intrebare-raspuns ca modalitate de constructie a discursului stiintific.
DENOTATIE SI CONOTATIE
SENSURILE CUVANTULUI
Cuvântul este o structură fonică (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un
grup de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociază un sens, şi este
capabilă să îndeplinească o funcţie în comunicare.
Numim sens lexical înţelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui cuvânt.
Semnificaţie înseamnă actualizarea sensului. Un cuvânt oarecare, considerat
izolat, poate avea unul sau mai multe sensuri. Într-un context dat, o unitate lexicală nu
poate avea decât o singură semnificaţie. Semnificaţia rezultă din relaţiile pe care unitatea
lexicală le stabileşte cu celelalte unităţi lexicale în context.
Cuvintele care au un singur sens (şi, de regulă, realizează o singură semnificaţie)
se numesc monosemantice. Ele au înţeles unic( termenii de specialitate, zilele
săptămânii, lunile anului, numeralele).
Cuvintele care au mai multe sensuri (şi în contexte diferite realizează mai multe
semnificaţii) se
numesc polisemantice.
Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, în general, un sens
comun, folosit în mod curent, care este sensul de bază. Când cuvântul denumeşte
(denotează),el trezeşte în minte imaginea obişnuită, comuna, independenta de context a
unui obiect, a unei acţiuni.Atunci el este folosit cu sensul propriu; ex: ochi=organ al
vazului (Ma doare un ochi).Orice cuvânt al limbii trimite la un obiect la modul general.
Această relaţie directă care se stabileşte între cuvânt şi obiectul desemnat poartă numele
de denotaţie, iar sensurile respective sunt sensuri denotative.
Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri,
secundare si figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat.
Aceasta relatie se numeste conotatie, iar sensurile sunt conotative. Valoarea conotativă
a cuvântului se pune în evidenţă numai în context. Acesta dirijează înţelegerea.
Sensurile derivate (secundare) ale cuvântului se întemeiază pe o modificare a
sensului de bază, cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-intreg, asemanare
calitativa/cantitativa/formala etc.ex: ochi de geam, ochi de apa, ochi de impletitura, ou
ochi, ochi de aragaz.
Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvântul are alt
înţeles decât cel firesc, atribuindu-i-se însuşiri ale altor obiecte sau acţiuni, de ex.:
deasupra ma pazea ochiul rece al noptii.
Denotaţia şi conotaţia sunt modalităţi de a reflecta realitatea prin cuvinte.
Orice cuvânt polisemantic e dat în dicţionar mai întâi cu sensul propriu, apoi cu sensurile
derivate.
STILURILE FUNCTIONALE (1)
STILURILE FUNCTIONALE
Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un
domeniu de activitate determinat . Orice stil functional apare ca un model care exercita o
anumita presiune asupra constiintei vorbitorilor .
Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de baza:
oficial(administrativ), tehnico-stiintific, publicistic, colocvial si beletristic.
1. STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare
in sfera relatiilor oficiale .
In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de comunicare :
monologul scris ( in documente si acte oficiale ) , monologul oral ( cuvantari in ocazii
oficiale ) , dialogul scris ( corespondenta oficiala ) , dialogul oral ( in relatiile oficiale
dintre institutii si public ) .
Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama, procesul-verbal,
autobiografia, cererea, raportul, declaratia, referatul, curriculum vitae, memoriul de
activitate, scrisoarea de intentie.
Caracteristicile generale ale stilului :
- stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica , gramaticala ,
ortografica , lexicala si grafica ;
- caracter obiectiv , impersonal ; comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv ,
lipsite de incarcatura afectiva ;
- accesibilitatea , claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura
interpretare ;
- absenta oricarei nuante afective , prezenta formalismului , a exprimarii rigide ;
lipsesc lexicul afectiv , mijloacele de expresie figurata , epitetele apreciative .
- specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie specifica)
de tipul : ,,Subsemnatul ..... ; ,, In conformitate ...,, ;,, Conform hotararii ...,, etc.
Caracteristicile specifice ale stilului:
a. la nivel morfologic sunt frecvente:
- substantivele provenite din infinitive lungi (calificare, executare etc.)
- infinitivele cu val. de imperative (a se vedea capitolul…)
- viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri…)
- reflexivul pasiv (comitetele se aleg…)
- forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca ….)
- pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati…)
- preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea, in scopul, pe baza, in consens
cu….)
- locut. cu subst.mod ( in mod independent, in mod necesar, in mod obligatoriu…)
b. la nivel sintactic:
- grupuri predicative cu vb. a trebui, a putea;
- constructii infinitivale
c. la nivel stilistic:
- coordonarea ca mijl. principal de organizare;
- elipsa
- respectarea unor reguli de organizare grafica
STILUL.CALITATILE PARTICULARE
Inafara calitatilor generale, stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de
insusiri particulare. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii.
Cele mai cunoscute calitati particulare sunt:
1. NATURALETEA - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare
fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi
auditoriul.Opuse naturaletei sunt afectarea si emfaza.
2. DEMNITATEA - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a
expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; ea cere sa se evite
ce este vulgar, trivial, grosolan, necuviincios.
3. ARMONIA - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la
cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu
intentia vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia.
4. FINETEA - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod
indirect ganduri, sentimente, idei (subtilitate in exprimare).
5. SIMPLITATEA – reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si expresiilor simple.
Opus este simplismul, expresie a superficialitatii
6. RETORISMUL – folosirea unor cuvinte si structuri care imprima comunicarii o
nota entuziasta, patetica. Daca este formal, devine cusur.
7. UMORUL – sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii. Are o gama
foarte variata, de la umorul jovial, plin de haz , pana la umorul negru, tragic sau
absurd.
8. IRONIA – consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin
disimulare.Poate fi persiflare, zeflemea, batjocura, autoironie, sarcasm etc.
9. CONCIZIA – utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. Opusa
conciziei este poliloghia.
10. ORALITATEA – folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite.
STILUL.CALITATI GENERALE
In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in
scris (stil individual)
In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale
activitatii sociale (stiluri functionale);
2. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare,
creand un stil literar.
In orice act concret al vorbirii, se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care
arata apartenenta comunicarii la un anumit stil functional, si altele care arata ca
apartine unui anume vorbitor.
Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii,
numite CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:
1. CLARITATEA = expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta
claritatii in comunicare duce la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc;tot de
nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia.
Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute, de
larga circulatie, si evitarea termenilor dificili, iar la nivel sintactic prin folosirea
constructiilor firesti, in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi, obositoare.
2.CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste
sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul
(dezacordul dintre subiect si predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice).
3.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a
exprima mai exact intentiile autorului;lipsa de proprietate provine din folosirea
cuvintelor/constructiilor cu sensuri nepotrivite, sau din amestecul elementelor
caracteristice unor stiluri variate.
4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii
literare.
Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte:
• potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi, iesite din
uzul curent al limbii), neologisme (cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a
fost inca pe deplin validat) si regionalisme, (cuvinte a caror intrebuintare este
locala, specifica unei zone).
• potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt
folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de
termeni neliterari: argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori
care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care
nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite
comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida).
• mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi, adaugari,
inlocuiri).
NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE
LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!)
5. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru
intelegerea comunicarii;opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de
prisos) si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau
constructii incidente).
FUNCŢIILE COMUNICĂRII
Exista şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi
factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţiile
limbii corespund situării comunicării lingvistice în
perspectiva unuia dintre factorii comunicării:
• emitator - funcţia emotivă
• receptor – funcţia conativă
• mesaj – funcţia poetică
• cod - funcţia metalingvistică
• context (sau referent)– funcţia referenţială
• canal de transmitere – funcţia fatică
1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător
este funcţia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele,
valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului.
Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării
interne a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la
capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia
noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.
Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin
interjecţii, exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este
semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în
exprimarea poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea
diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un anumit
termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.
2.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea
CONATIVĂ, ce serveşte la incitarea acestuia la
acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine,
îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se
urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcţia conativă se
concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului,
bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale
şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii
imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia
mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.
3. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care
limbajul se orientează spre sine, spre propria organizare.
Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se
vorbeşte, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe
ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în
special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică
presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la
emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei
verbale. Ea nu apare singura: în poezia epica, unde se
întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia
referenţiala; în poezia lirica, în care enunţurile sunt la persoana
întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori
retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare
şi functia conativa. În opera dramatica, se exploatează din plin
resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de
perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.
4.Funcţia corespunzătoare codului este cea
METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea corectă şi
completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se
verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a
implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să
se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în
perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia
metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii,
modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic,
lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul
de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a
comunicarii
5.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea
REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a
limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare
personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o
percepe emiţătorul. Funcţia referenţială transmite informatii
despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte
referentul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere
informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al
comunicării.
6. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea
FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de
comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până
la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime
a circuitului. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură
comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.
Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar
hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul, este funcţia
dominantă. De pildă:
• emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice
• conativă în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici,
reclame
• poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare
• metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu
caracter didactic
• referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine,
chestionare, referate, cronici
• fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a
mesajului telefonic
TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR
Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa
realizati diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba
orala a bacalaureatului.
MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau
NONLITERAR, în funcţie de scopul comunicării şi modul particular de concretizare
a informaţiei transmise.
A. TEXTUL LITERAR particularizează comunicarea artistică, pentru că în
el se recunoaşte originalitatea reflectării lumii înconjurătoare de către creatorul operei
artistice (populare sau culte). În text se manifestă funcţia poetică a limbajului, prin
excelenţă reflexiv, întrucât expresivitatea conţinutului primează şi nu informaţiile
oferite.
B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un conţinut în
care acţionează, cu precădere, funcţia referenţială. Vizează domenii diverse, de la cele
ştiinţifice şi juridico-administrative la mass-media audio-vizuală, concretizându-se; cu
ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris; popular/ cult; regional, colocvial, argoul şi
jargonul). Indiferent de textul funcţional reprezentat în comunicare, emiţătorul abordează
obiectiv realitatea şi foloseşte un limbaj comun, convenţional, prin excelenţă tranzitiv
(scopul principal este de a transmite informaţii).
TEXTUL LITERAR
- caracter reflexiv
- subiectivitatea emiţătorului
- încălcarea intenţionată a normelor lingvistice

- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil şi al procedeelor artistice
- acţionează funcţia poetică
- modalizare afectivă maximă
TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv
- obiectivitatea emiţătorului
- respectarea normelor de redactare a textului funcţional
- limbaj specializat pe domenii de activitate
- acţionează funcţia referenţială
- modalizare afectivă minimă
ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE
Originea si evolutia limbii romane
I . Limba romana –limba romanica
In Istoria Limbii Romane, Alexandru Rosetti definea limba romana ca fiind
‘’limba latina populara (sau vulgara) , vorbita neintrerupt in partile de rasarit ale
Imperiului Roman’’.Definitia pune in evidenta originea latina a limbii romane si
provenienta limbii romane din latina populara , care are niste particularitati distincte fata
de latina culta , literara.Definitia data de Al.Rosetti evidentiaza , de asemenea ,
continuitatea existentei limbii si a poporului roman in locul de formare-partea de rasarit a
Imperiului Roman,
ceea ce duce si la gruparea limbii romane in cadrul limbii romanice din grupa orientala.
II . Formarea limbii romane
Limba romana s-a format in sec I din mileniul I dupa cele 2 razboaie daco-
romane (101-102;105-106) , cand, dacii fiind infranti , Dacia devine colonie romana si e
intens colonizata.Acest lucru are drept consecinta formarea poporului roman si
concomitent a limbii romane.
Acest proces se desfasoara simultan si dureaza aproximativ 150-200 de ani.Mai
intai se manifesta fenomenul bilingvsmului.Se utilizeaza simultan atat limba autohtona
(de substrat) , daco-geta , cat si limba cuceritorilor , care este limba oficiala.Treptat,
limba autohtona cedeaza locul limbii latine populare , care se transforma cu timpul in
limba romana , o limba romanica la fel cu celelalte limbii romanice aparute pe
fundamentul limbii latine.
Din limba autohtona au ramas aprox 150 de cuvinte descoperite prin comparatie
cu limba albaneza ,acestea formand o mostenire a limbii trace : abur , brad , brazda ,
mos , vatra etc, precum si unele denumiri toponimice : Arges , Jiu , Cris , Siret.
III . Demonstrarea caracterului latin al limbii romane
Limba romana face parte din grupul limbilor romanice , alaturi de: catalana ,
dalmata , franceza , italiana , portugheza , provensala , reto-romana , sarda ,
spaniola.
Demonstrarea caracterului latin al limbii romane se poate face prin metoda
comparativ istorica.Aplicand aceasta metoda se constata ca sistemul fonetic , structura
gramaticala a limbii romane , sintaxa si nucleul cel mai important al vocabularului sunt
de provenienta latina
1.sistemul fonetico-fonologic este cel mostenit din latina populara cu unele
modificari , astfel se remarca faptul ca din latina in romana s-au produs urmatoarele
modificari :
-inchiderea vocalei ‘’a’’ atunci cand este urmata de consoanele ‘’m’’ sau ‘’n’’
ex : campus > camp
canto > cant
-‘’o’’ accentuat s-a diftongat
ex : florem > floare
solem > soare
-caderea consoanelor finale
-inchiderea vocalei ‘’l’’ + cons ‘’m’’/’’n’’
ex : dentem > dinte
-caderea lui ‘’h’’ initial
ex : homo > om
habeo > (a) avea
-‘’b’’ intervocalic s-a elidat
ex : sebum > seu
-‘’cs’’ > ‘’ps’’, « ct » - « «pt »
ex : cocsa > coapsa, lactem -lapte
2.Structura gramaticala a limbii romane e mostenita aproape integral din cea a
latinei populare , dar in general gramatica limbii romane populare fiind mai simpla ,
romana a dus mai departe acest proces de simplitate a structurii gramaticale
Sub aspect gramatical, structura limbii romane este cea mai apropiata de cea a
latinei populare fata de toate limbile romanice.Acest lucru este explicabil prin faptul ca
legatura dintre romani si Roma a fost rupta mai din timp decat in cazul celorlalte popoare
romanice.
Astfel, in domeniul verbului s-au mostenit din latina cele 7 moduri la care romana a
adaugat conditional-optativul.
In latina erau 3 timpuri (imperfect , perfectul si mai mult ca perfectul) iar in romana s-a
adaugat si perfectul compus.
S-au mostenit de asemenea cele 4 conjugari din latina :
-canto-are ; (a) canta (I)
-video-ere ; (a) vedea (II)
-faco-ere ; (a) face (III)
-audio-ire ; (a) auzi (IV)
In ceea ce priveste substantivul, a mostenit declinarile lor.In latina erau 5 declinari , iar
in romana din cauza caderii consoanei finale , au ramas 3 declinari.
Am mostenit toate cele 5 cazuri din latina , cu exceptia “Ablativului”.Marea varietate
a pronumelor din romana isi are originea tot in latina ;astfel ,ego , mei , mihi , me > eu ,
mie , ma , mi.
Numeralul este mostenit integral din latina cu exceptia numeralului 100.
Adverbele si adjectivele sunt multe dintre ele mostenite din latina , ca si cea mai mare
parte a prepozitiilor si conjunctiilor.
3.Sintaxa limbii romane a mostenit caracterul mai liber al sintaxei al latine
populare;astfel, in latina culta predicatul era la sfarsitul propozitiei , iar propozitia
principala la sfarsitul frazei , in timp ce in romana predicatul poate ocupa orice loc iar
ordinea propozitiilor este mai libera.
4.Vocabularul fundamental al limbii romane este in proportie de 65 % de
origine latina.Ca dovada , denumirea partilor corpului omenesc sunt de origine latina, cu
exceptia cuvintelor : pleoapa , obraz , glezna (limba slava).
Denumirea obiectelor uzuale (casa , masa , pat) , actiuni fundamentale ( a manca , a
dormi , a inghiti , a mesteca , a muri ) , denumirile gradelor de rudenie (mama , tata , frate
, sora) sunt latinesti.
IV . Evolutia limbii romane
Momentele importante ale evolutiei limbii romane au fost :
× procesul de formare a limbii romane se incheie sec VI-VII, rezultand romana
comuna ;
× in sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii romane : aromana ,
meglenoromana , istroromana , dacoromana ;
× · ¤ C MEC Þ ·4 Þ ¤4 Þ4 4 Þ O M E
+ 4MC 4E M ¤ ¤ C · ·¤ +EÞ·
44M C M MC Þ Þ E M · · ·
× in 1521 (sec alXVI-lea) apare scrisul in limba romana , primul document care certifica
acest eveniment fiind Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung.
× tot in sec al XVI-lea se scriu primele carti in limba romana – texte maramuresene;
× Primele tiparituri in limba romana dateaza din a 2 a jumatate a sec al XVI-lea , fiind
editate de catre diaconul Coresi, ce tipareste 11 articole religioase in limba slava si 9 carti
in limba romana.Tipariturile sale constitue dupa unii lingvisti romani inceputurile limbii
romane literare deoarece diaconul , originar din Targoviste utilizeaza limba din aceasta
zona care a devenit baza limbii romane literare.
× Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia limbii romane literare pentru ca
se inmulteste tiparirea de carti religoase in limba romana.
Cele mai importante astfel de tiparituri sunt Cazania (1643)-Varlaanm , Noul
Testament de la Balgrad(1648)-Simion Stefan , Psaltirea in versuri (1673)-Dosoftei ,
Biblia de la Bucuresti (1688) , Didahiile lui Antim Ivireanul.
Prin ele, treptat , limba romana evolueaza , isi imbogateste vocabularul , se nuanteaza.In
aceste tiparituri gasim inceputurile stilului beletristic , astfel in Psaltirea lui Dosoftei apar
primele imagini poetice , figuri de stil , comparatii artistice.Prin Didahiile lui Antim
Ivireanul se pun bazele stilului oratoric.In Cazania lui Varlaam apar elemente ale stilului
popolar narativ.In Predoslavia catre cititori a lui Simion Stefan este pusa problema
latinitatii limbii romane si a unitatii ei.
× In sec XVII-XVIII apare istoriografia in limba romana odata cu marii cronicari
Grigore Ureche , Miron Costin , Ion Neculce.
× In ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea , odata cu aparitia Scolii Ardelene , incepe
procesul de modernizare a vocabularului prin introducerea de neologisme de origine
franceza sau din latina culta.
× Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc in sec al XIX lea , dupa Unirea
din 1859 , cand in limba noastra patrunde un numar mare de neologisme de origine
romanica , datorita carora se produce un proces de reromanizare a limbii romane si de
modernizare a vocabularului.
O contributie importanta la formarea limbii romane literare apartine
pasoptistilor , iar stabilizarea limbii romane literare in tiparele ei actuale se produce prin
opera marilor clasici : Mihai Eminescu , Ion Creanga , I.L.Caragiale , Ioan Slavici.
× Procesul de perfectionare a limbii romane continua si in sec al XX -lea , la imbogatirea
masiva a limbii literare cu neologisme contribuind simbolistii si scriitorii interbelici , ce
consolideaza procesul de modernizare a limbii inceput la jumatatea sec al XIX -lea.

-

Are ca scop transmiterea unor informaţii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate; Texte informative sunt considerate ştirile, articolele de ziare, textele ştiinţifice, textele de tip utilitar (modul de folosirea a unor aparate, reţete culinare, reclamele publicitare, anunţurile, buletinul meteo etc.);

-

Întrebările care ghidează lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem informaţi?, Cum suntem informaţi?; De ce? (în ce scop este transmisă informaţia)? În textele informative, emiţătorul este o prezenţă discretă, estompată. 4. Textul argumentativ (nonliterar) – are ca scop convingerea cititorilor în legătură cu un anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apelează la diverse strategii retorice (vezi separat argumentarea).

În concluzie, scopul şi elementul accentuat sunt în strânsă legătură cu modul de expunere selectat:

REGISTRE LINGVISTICE
REGISTRELE LINGVISTICE sunt varietăţi ale limbii, manifestate în procesul vorbirii, determinate social şi cultural; apar şi sub denumirea de limbaje, diferenţiate lexical şi sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori. A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaţiei uzuale) are o funcţie comunicativă, limitându-se la relaţii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de serviciu, la spectacol, într-un compartiment de tren, într-un grup de prieteni sau în cercul familiei, al rudelor). Se identifică prin următoarele caracteristici:      poliglosia (adaptarea exprimării la mediul social şi cultural al interlocutorilor); se dezvoltă spontan; degajarea în exprimare (fără constrângeri lingvistice); numarul mare de cuvinte cumulative („Ce lucruri interesante ai mai făcut?”); aproximări („S-a cam speriat.”)

forme neliterare ale cuvintelor. remarcându-se prin: folosirea termenilor concreţi. prelungirea unor sunete. clişee lingvistice. pe coordonata lexicală. registru funcţional redus: stilul colocvial. pauza. expresii peiorative. elemente peiorative (insulte. „neică”. limbajul solemn (al creaţiilor folclorice).) B. termeni obsceni). „măi”. dar se recunoaşte prin aceleaşi particularităţi ale vorbirii: efecte sonore în realizarea enunţului. sintaxa afectivă (interjecţii. C. redundanţă. augmentative. paralelismul sintactic. formule de adresare („băi”. locuţiuni. augmentative. supranume (poreclele). o să vină el. „Mă rog.”. diminutive. cum am spus.. dativul etic. diminutive. propoziţii exclamative. vocativul etc. timbrul vocal etc.. elemente paraverbale (debitul verbal. „bade”. accidente fonetice. repetiţii.). REGISTRUL ORAL diferenţiază. superlative populare. propoziţii exclamative şi interogative. locuţiuni şi expresii populare. limbajul popular originar (rural) de oralitatea citadină. imperative. vocative.”). limbajul tehnic (al ocupaţiilor şi al meşteşugurilor tradiţionale). imprecaţii. „domle”). REGISTRUL POPULAR (LIMBAJUL POPULAR) particularizează mesajul oral.           . polisemie bogată.            ticuri verbale („Şi deci. diminutive sau augmentative.

                 .”). iterativ). interjecţii. paralelism sintactic. anacolutul. vocativ diversificat (Ileano!. repetiţia. folosirea articolului posesiv „a” invariabil („A găsit nişte cărţi a copiilor. „Că-l foloseşte”). Ileană!). locuţiuni. acorduri forţate (haină kakie). tautologia. „ba bine că nu!”. exclamaţii. propoziţii eliptice de predicat. „şi” adverbial (cumulativ. lui Irina).”). elipse. coordonarea sintactică. articolul hotărât proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama. interogaţii. forme pronominale sau verbale scurte („Casa-i pe deal. enumeraţii retorice. suspensii (în discursul oratoric). dezacorduri (subiect . dativul etic („Mi ţi-1 ducea cu vorba. „pe naiba!”). propoziţii incidente.”).         derivare spontană („L-a citit şi răscitit.”. expresii echivalente negaţiei („mare lucrul”. elemente paraverbale. forme verbale echivalente modului imperativ („Să vii repede!”). oralitatea cultă se remarcă prin frecvenţa formulelor de adresare. superlativ perifrastic („Straşnic de bun!”). repetiţii emfatice. trecut şi viitor nediferenţiate (nu acţionează concordanţa timpurilor gramaticale).predicat). formule de adresare. propoziţii exclamative şi interogative. verbe la prezent.

REGISTRUL REGIONAL apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării. fără sufixul „ră” („Noi luptasem. „lubeniţă” . folosirea vocalei „u” („serviciu”. forme ale verbelor auxiliare („o venit”.'degete').D. plural. elemente afective puţine şi controlate. neologici.  formele verbale de perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect. „carele” pentru pronumele relativ 'care') etc. prezenţa termenilor abstracţi. forma pronominală „dânsul”„dânsa”.'varză'. E. caracterizat fiind.    sintaxă greoaie (latină). printre altele. REGISTRUL ARHAIC vizează opţiunea vorbitorului în a folosi particularităţi ale limbii române vechi:    cuvinte de origine slavă. cu valoare afectivă în Moldova. REGISTRUL CULT (SCRIS) implică:         respectarea normelor limbii literare (fonetic. „Mateiu”) în poziţie finală (sub influenţa transcrierii kirilice a unor cuvinte). arhaisme fonetice („pre”) şi lexicale („logofăt”). lexic („curechi” .. vocabular bogat. F. morfologic.”).. sintaxă complexă: procedee retorice ale discursului etc. .'pepene verde'). sintactic). „oi vedea”). de:      forme fonetice neliterare („iştia” .'aceştia'. specializaţi. pluralul majestăţii. „deşte” . perfectul simplu (predilect în Oltenia). păstrarea integrităţii fonetice a cuvintelor. evitarea repetiţiilor. nuanţat. forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora („carii”.

pe de altă parte. în final...'închisoare'. franţuzeşti.. fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular.. ceea ce implică preţiozitate lingvistică. rezumând.G.. pe de o parte.cool”). Operator specific În primul rând. prin urmare Sau. H. de parcă. „diriga” .. Vorbitorii tineri utilizează frecvent elemente de jargon („byebye”. folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” . delimitat după criterii sociale şi culturale sau profesionale.'poliţist'.. totuşi..). înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri sociale: elevi.full”. ARGOUL este un limbaj codificat. în sfârşit În plus. englezeşti). pentru a .. din cauză că. „mititica” . datorită. pentru că Explicarea consecinţelor: deoarece. Constă în folosirea folosirea excesivă a unor cuvinte străine (neogreceşti.merci”.'matematică' . „mate” .. diferit de Din contră. în continuare. la fel ca. încă. . deşi. delincvenţi etc. în al doilea rând. este contrar cu . „curcan” . Se remarcă prin:    permanenta schimbare a fondului lexical. UTIL IN ARGUMENTARE (2) Exprimarea legăturilor logice între idei Tip de raţionament Enumerare – tip de raţionament folosit în numirea argumentelor Adunare – tip de raţionament folosit în numirea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor Explicare – tip de raţionament folosit în susţinerea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor Alternativă – tip de raţionament folosit în producerea de contraargumente Comparaţie – tip de raţionament folosit în susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor Opoziţie sau restricţie – tip de raţionament Explicarea cauzelor: fiindcă.'informator'. fie. Cum.. sau. .. .. ca şi cum... pe lângă folosit în producerea contraragumentelor Sinteză şi final – tip de raţionament folosit în În concluzie.. JARGONUL se prezintă ca variantă a limbii naţionale.'diriginta' etc. cu intenţia emiţătorului de a epata.). studenţi. în consecinţă...fie. în afară de..

din conectori de introducere a exemplelor: de exemplu.. consecuţia şi concluzia: pentru că.. niciun. întrucât. conectori ce indică gruparea argumentelor în jurul unei teme: în ceea ce priveşte.. a-nor-ga-nic/an-or-ga-nic . elemente corelative care indică un raţionament de tipul cauză-efect: dacă…atunci. spre deosebire de .scriem cu cratima daca partea finala se pronunta altfel decat se scrie: cow-boy-ul. de exemplu.uzul a impus in noul DOOM dublete (variante libere) pentru unele cuvinte cu forma tip .se scrie intr-un cuvant odata in locutiunile odata ce si odata cu 3.. prin alipire directa.se mentine regula din DOOM 1 dupa care substantivele imprumutate se articuleaza ca de obicei in limba romana. weekendul/weekendurile.se accepta fie despartirea pe baza de pronuntare. precum. desigur. a presupune etc. cu conectori de ierarhizare a argumentelor: în primul rând/ mai întâi.. cu siguranţă etc.. niciuna. NOUTATI DOOM 2 1. brokerul/brokerii. în concluzie/ aşadar. în consecinţă. deoarece. apoi.pronumele si adjectivele negative se scriu intr-un cuvant: niciunul. site-ul. in special prefixe: in-e-gal/i-ne-gal. niciunele. daca partea finala a cuvantului se pronunta asa cum se scrie: bosul/bossul. precum se ştie (se cunoaşte). punctul de vedere al…. fără îndoială. linkul/linkurile.. prin urmare. show-ul 4. posibil. mouse-ul. probabil. Articularea termenilor straini . conectori de introducere a unei comparaţii: la fel ca. nicio.se respinge a doua posibilitate cand conduce la secvente care nu sunt silabe: nevr-al-gi-e 2. dealerul/dealerii. cât…cu atât. rezultă că . . Variante literare libere . în al doilea rând etc. vreunul. fie dupa structura. niciunii. UTIL IN ARGUMENTARE (1) Mijloace lingvistice adecvate unei aprecieri: • • • • • • • • verbe de opinie: a crede. a considera. vreuna .. folkul. adverbe/ locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative: conectori exprimând cauzalitatea. astfel.. deci. încât. service-ul.finalizarea discursului concluziona.. tinand seama de elementele constitutive. Despartirea in silabe .. Scrierea unor cuvinte si locutiuni .

recensamanturi. printare. . Adaptari . forme noi . foarfeca – foarfeci. se ingamfeaza/se ingamfa. datora/datori. master. reincarna/reincarna. invie/inviaza. market. magaziner. Forme si sensuri noi . link. baloti. penalty/penalti.se renunta de asemenea la formele lungi de tipul dezagregheaza. pieptan/pieptene. monoloage/monologuri.se inregistreaza cuvintele: compleu (costum).pentru infinitiv se accepta variantele: a cementa/a cimenta (a trata dintii). 8. absolva ~ termina o scoala 7. anghina/angina. invarte/invarteste. ligheane/lighene. 10. secreta. 6. geaca/geci. zbarli/zburli. dealer. niveluri/nivele. chinuieste/chinuie. conflict) pate (de ficat) ~ pateu (produs de patiserie) .verbul absolva ~ iarta. amanete/amaneturi. ziler) cu formele impuse de uz: aragaze. fitness.pentru indicativ: biciuieste/biciuie.cele mai multe sunt achizitii recente cu precadere din engleza americana: brand. corigent/corijent. tract/tractus. poliloghie/polologhie. site. pricopsi/procopsi. Variante verbale libere . foarfece. ignora. font. marfar. magazioner. sandvici/sendvis. coperte/coperti. cirese/ciresi (fructe). cheltuieste/cheltuie.statutul de variante libere le confera dreptul sa circule si sa fie corecte (literare) in egala masura 5. . hard. scanare. muche/muchie. Intrari noi . recensaminte. se straduieste/se straduie. invesmanteaza/invesmanta. tumoare/tumora. cockteil/cocteil.DOOM 2 elimina o serie de forme iesite din uz sau mai putin frecvente: anacoluturi/anacolute. incarna/incarna. subansamble . dibuie/dibuieste. canaluri/canale (geogr. schioapata/schiopateaza. tobogan/topogan. cartilaj/cartilagiu. solilocviu/soliloc. cearsaf/cearceaf. elementi. huiduie/huiduieste.este vorba de adaptarea termenilor straini la sistemul limbii romane: bodyguard/bodigard. robineti. lacas/locas. paradoxe/paradoxuri. pictorial. indruma. . piuneza/pioneza. involbureaza/involbura. reanima/reanimeaza. anticipeaza/anticipa. pardesiuri/pardesie. inventeaza/inventa. rabata/rabate.). zilier. bulgar/bulgare. incorpora/incorpora. marfar.vise (imagini din somn) ~ visuri (aspiratii) inseamna (constituie) ~ insemneaza (noteaza) emisie (emitere) ~ emisiune (program RTV) frectie (masaj) ~ frictiune (frecare. frectiona/frictiona. capsune/capsuni (fructe). chestiune/chestie. broker. halo/halou. se destainuie/se destainuieste. pizza/pita 9.au fost inlocuite unele forme vechi (aragazuri. pastrandu-se de regula formele scurte: dezagrega. decofeiniza/decafeiniza. algoritme/algoritmuri.unica pana acum: antete/anteturi. perturba. clovn/claun. strate. evapora. item/itemi/itemuri/iteme. derby/derbi. . biruieste/biruie. fundale/fundaluri. Alte variante libere . mantuieste/mantuie. a despera/a dispera. trend etc. rating. filosof/filozof. topless. demarcheaza/demarca. zi/ziua . Forme vechi.acont/aconto.

prim-secretarul. Prin urmare . se apeleaza la toate sferele vocabularului . cel al esteticului. obtinut prin valorificarea figurilor de stil. Voastra). Se opune celorlalate stiluri functionale . 2. prim-secretarii. ei. . fasa-fase (fesii) 11. slogane/sloganuri. STILURILE FUNCTIONALE (5) STILUL BELETRISTIC Are un domeniu propriu de manifestare. forma devine element esential si modelator in transmiterea informatiei . tigancii.adjectivele posesive: ta . lor. 12. in scris sau oral (in creatia populara).Limbajul expresiv. de conventie . epic si dramatic) Caracteristici: . jersee/jerseuri. el stie ca e vorba de fictiune . in care esentialul il constituie transmiterea de informatii . . indiferent carui stil functional ar apartine. o forma unica pentru: corabiei. Creatii: vezi toate speciile genurilor literare (liric. savoarei/savorii. sa. astfel incat in opera literara apar deopotriva : regionalisme . Cuviosiile lor. ci si la CUM SPUNE . descrierea. STILURILE FUNCTIONALE (4) STILUL COLOCVIAL ( FAMILIAR . este unica si irepetabila . textul literar scoate in evidenta functia poetica a limbajului deoarece scriitorul este foarte atent nu numai la ceea ce spune . regale/regaluri. Prim-ministrul . supus regulilor la toate nivelele lingvistice). destinatarul nu-si pune problema falsului . dialogul si monologul.Conventionalitatea : in timp ce toate celelalte stiluri comunicarea urmareste sa redea realul sau ceea ce este considerat ca real . Domnia Ta. ca expresie a unui continut determinat . in stilul artistic comunicarea este expresia unei alte realitati imaginate de autor .Deschiderea catre toate mijloacele de expresie. Locutiunile pronominale de politete . arhaisme si neologisme . Modalitati de comunicare: sunt valorificate deopotriva naratiunea. prim-ministrii.primul element ramane neschimbat: prim-ministrul. prim-procurorul. Limbajul literaturii (beletristic) NU este acelasi lucru cu limba literara (= aspectul cel mai elaborat al limbii. din componenta locutiunilor pronominale de politete se scriu cu litera mare: Cuviosia Ta (Sa. ATENTIE! 1. vopsele/vopseluri .. dezacord etc) sunt considerate licente poetice. pronumele: lui. voastra. tarancii. fenomenele neliterare (pleonasm. fesii. In limbajul liric. forma . prim-procurorii.forme de plural: cicatrice/cicatrici. se introduc variante noi: imbracamintei/imbracamintii. torente/torenti. debusee/debuseuri. COTIDIAN ) . In stilul artistic transmiterea informatiei este corelata cu efectul produs de o anumita forma de transmitere a informatiei asupra destinatarului .in formele de D-G ale femininelor articulate. Eminenta Sa etc. elemente de jargon si de argou .

stapanit. reportajul. . Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie . Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru inovatia lingvistica ( creatii lexicale proprii ) . a cuvintelor peiorative .. este stilul cel mai sensibil la nou. ) unitati neologice ( Curat murdar ! . exprimata printr-o varietate de procedee : porecle . foiletonul. ca urmare a vorbirii dialogate . masa rotunda. dialogul scris ( interviuri consemnate scris ) . tranzitiva ( obiectiva .. locutiunilor si expresiilor . Tipuri de texte: articolul. anuntul publicitar etc. factori de constrangere si control precum in alte stiluri ale limbii . datorita ariei tematice foarte largi . monologul oral ( la radio si televiziune ) . este singurul stil . Bine-ai venit nepurcele ! . urari . artistice etc. Caracteristici : ..- - Este stilul comunicarii obisnuite dintre oameni . a superlativelor populare si a unor sintagme afective etc.. restul fiind sugerat . ) STILURILE FUNCTIONALE (3) STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul este informat . calambur ( . Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice . prin utilizarea zicalelor . gestica ) care permit intreruperea comunicarii . cronica. .inclinatie spre satira si umor . de toti vorbitorii si insusit treptat inca din primii ani de viata .. Modalitatile de comunicare sunt : dialogul oral ( cea mai frecventa). in viata de zi cu zi . interviul. dar mai ales prin elipsa . ) . aceasta trasatura este concretizata prin intrebuintarea diminutivelor si augmentativelor . prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze . jurnal intim ) .continua oscilare intre economie si abundenta in exprimare . neintentionata a limbii. proverbelor . contaminari ( . monologul scris ( notite .. pe de alta parte ele urmaresc sa impresioneze pe destinatar . degajarea in exprimare : comunicarea nu se supune unor reguli. dialogul scris ( schimb de scrisori ) .naturaletea . Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii cotidiene . informativa ) si reflexiva ( subiectiva . Lingvistic .incarcatura emotionala : comunicarile sunt pe de o parte expresia directa a starilor emotionale . precum si prin mijloace extralingvistice ( mimica . . Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) . Caracteristici : Contopirea celor doua componente . Ai iesit la vanatoare de lei ? . stirea. economice . a cuvintelor “de umplutura”. a abrevierilor de tot felul . Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri . relaxarea . Este unicul stil in care este posibila si se realizeaza dezvoltarea spontana . influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice . afectiva ) . Intrebuintarea acestui stil este generala .. monologul oral ( relatari si anecdotica .intelectuala si afectiva . in vederea indeplinirii sarcinilor de informare si formare de convingeri . dialogul oral ( dezbaterile publice ) . la schimbari lingvistice. utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea - . felicitari si toasturi ) .

schite fotografii harti etc. logice (exceptie: polemica stiintifica) . ). paralelism si antiteza. biografie. iar receptarea se face obiectiv . cvasicomplet. formularile . comunicarea stiintifica . d)la nivel stilistic sunt folosite procedee care au ca scop organizarea discursului stiintific: -coordonarea sub diferite forme: enumeratie si repetitie. enumeratii . ).in comunicare sunt preferate variantele literare la toate nivelele limbii) . idei etc. contraofensiva.Accesibilitate . pluralul academic). izotermic) si elemente de compunere savante (aerodrom. -figuri de stil si constructii retorice in cazul unei atitudini polemice.indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei si tehnicii . adeseori formate dintr-un singur cuvant . cel care transmite un asemenea mesaj . referatul stiintific . precise iar topica frazei este fireasca. folosirea figurilor de stil. Particularitati lingvistice: a)la nivel lexical: -fiecare domeniu al stiintei si tehnicii are o terminologie proprie. cunostinte . valorificarea sensurilor figurate ale cuvintelor. seminariilor si dezbaterilor stiintifice ) Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica . monologul oral ( in prelegeri . futurologie). astfel ca functia limbajului este cognitiva . titluri eliptice . microbiologie. . dialogul oral ( in cadrul colocviilor . botanica etc. constructii retorice ( repetitii . b)la nivel morfologic sunt frecvente: -substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective.eseul stiintific.Lipsa marcilor afective . argument sau material demonstrativ. cronologie.STIINTIFIC . . cu persoana I pl. -termenii lexicali se folosesc in forme apropiate de cele internationale (computer. ele sunt insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvistice. gandirii abstracte . -sunt frecvente neologismele. nu se implica in comunicare . frazele sunt clare . economica .comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva . sau comunicari ) . fara inversiuni .studiul stiintific. pentru ca se adreseaza intelectului . politica . prezinta un adevar stiintific de necontestat . -infinitivul cu valoare de imperativ in observatii si note. Caracteristici : .comunicarile se disting prin claritate . interogatii .intr-un text stiintific autorul . utilizarea larga a sinonimelor . c)la nivel sintactic predomina subordonarea fata de coordonare. televiziune). STILURILE FUNCTIONALE (2) STILUL TEHNICO . . expuneri .Corectitudine . -se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebrat. tendinta eliminarii conjunctiilor copulative .Obiectivitate . (pluralul autorului. diagrame . Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente stiintifice si tehnice ) . extrafin. tendintele de aglomerare sintactica .tabele . . prin precizie si proprietate . accentul cade pe comunicare de notiuni .cititorilor . -termenii lexicali sunt de obicei monosemantici. cardiologie. -inlocuirea persoanei I sg. -citatul ca punct de plecare. . exclamatii etc.

de ex. ou ochi. un sens comun. poate avea unul sau mai multe sensuri. Cuvintele polisemantice au. comuna. secundare si figurate. de regulă. şi este capabilă să îndeplinească o funcţie în comunicare. realizează o singură semnificaţie) se numesc monosemantice. cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect. ex: ochi=organ al vazului (Ma doare un ochi). Semnificaţia rezultă din relaţiile pe care unitatea lexicală le stabileşte cu celelalte unităţi lexicale în context. atribuindu-i-se însuşiri ale altor obiecte sau acţiuni. a unei acţiuni. zilele săptămânii. DENOTATIE SI CONOTATIE SENSURILE CUVANTULUI Cuvântul este o structură fonică (invelis sonor.Atunci el este folosit cu sensul propriu. adnotari in subsolul paginii. numeralele). Denotaţia şi conotaţia sunt modalităţi de a reflecta realitatea prin cuvinte. Sensurile derivate (secundare) ale cuvântului se întemeiază pe o modificare a sensului de bază. cuvântul are alt înţeles decât cel firesc. Semnificaţie înseamnă actualizarea sensului. folosit în mod curent. Atat cuvintele monosemantice. Orice cuvânt polisemantic e dat în dicţionar mai întâi cu sensul propriu. Cuvintele care au un singur sens (şi. independenta de context a unui obiect. o unitate lexicală nu poate avea decât o singură semnificaţie. ochi de apa. Acesta dirijează înţelegerea. care este sensul de bază. în general.-digresiunile incluse in textul comunicarii sau prezente ca note. Sensurile figurate sunt strict dependente de context . Numim sens lexical înţelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui cuvânt. Această relaţie directă care se stabileşte între cuvânt şi obiectul desemnat poartă numele de denotaţie. parte-intreg. asemanare calitativa/cantitativa/formala etc. prin ele. . ochi de impletitura. iar sensurile sunt conotative. pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri. apoi cu sensurile derivate. Într-un context dat.Orice cuvânt al limbii trimite la un obiect la modul general. format dintr-un sunet sau un grup de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociază un sens. Aceasta relatie se numeste conotatie. ochi de aragaz. au. considerat izolat.: deasupra ma pazea ochiul rece al noptii.ex: ochi de geam. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat. Când cuvântul denumeşte (denotează). lunile anului. iar sensurile respective sunt sensuri denotative. Ele au înţeles unic( termenii de specialitate. -succesiunea intrebare-raspuns ca modalitate de constructie a discursului stiintific. cat si cele polisemantice. Cuvintele care au mai multe sensuri (şi în contexte diferite realizează mai multe semnificaţii) se numesc polisemantice. Un cuvânt oarecare. Valoarea conotativă a cuvântului se pune în evidenţă numai în context.el trezeşte în minte imaginea obişnuită.

dialogul oral ( in relatiile oficiale dintre institutii si public ) .. .) pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati…) preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea.caracter obiectiv . executare etc.. gramaticala . in mod necesar. autobiografia. ...STILURILE FUNCTIONALE (1) STILURILE FUNCTIONALE Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un domeniu de activitate determinat . monologul oral ( cuvantari in ocazii oficiale ) .. In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de comunicare : monologul scris ( in documente si acte oficiale ) . a exprimarii rigide . . de imperative (a se vedea capitolul…) viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri…) reflexivul pasiv (comitetele se aleg…) forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca …. comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv .. memoriul de activitate. lipsite de incarcatura afectiva . ortografica . colocvial si beletristic. scrisoarea de intentie. epitetele apreciative . Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama. cu subst.. mijloacele de expresie figurata .. cererea. . publicistic. tehnico-stiintific. claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura interpretare . in consens cu…. in mod obligatoriu…) ... Caracteristicile specifice ale stilului: a. Orice stil functional apare ca un model care exercita o anumita presiune asupra constiintei vorbitorilor . Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de baza: oficial(administrativ). declaratia. pe baza.specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie specifica) de tipul : . prezenta formalismului . lexicala si grafica .. ... impersonal .) infinitivele cu val. STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare in sfera relatiilor oficiale .stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica . Conform hotararii . etc. In conformitate . .. la nivel morfologic sunt frecvente: substantivele provenite din infinitive lungi (calificare. 1. dialogul scris ( corespondenta oficiala ) .) locut. referatul. Caracteristicile generale ale stilului : .Subsemnatul . raportul.absenta oricarei nuante afective .accesibilitatea . curriculum vitae... . in scopul. procesul-verbal.mod ( in mod independent. lipsesc lexicul afectiv .

NATURALETEA .impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte. de la umorul jovial. necuviincios. de a uimi auditoriul. Are o gama foarte variata. stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de insusiri particulare. fara afectare. 8. batjocura. trivial. expresie a superficialitatii 6. grosolan. a trebui.obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului. fara o cautare fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite. SIMPLITATEA – reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si expresiilor simple. FINETEA . ea cere sa se evite ce este vulgar. 3. RETORISMUL – folosirea unor cuvinte si structuri care imprima comunicarii o nota entuziasta. 7. Daca este formal. autoironie. principal de organizare. sarcasm etc. elipsa respectarea unor reguli de organizare grafica STILUL. UMORUL – sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii. la nivel stilistic: coordonarea ca mijl. sentimente. pana la umorul negru.Poate fi persiflare. ARMONIA . DEMNITATEA .b. idei (subtilitate in exprimare). zeflemea.CALITATILE PARTICULARE Inafara calitatilor generale.folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod indirect ganduri. a putea. . Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii.Opuse naturaletei sunt afectarea si emfaza. 2.consta in exprimarea fireasca. plin de haz . constructii infinitivale c. patetica. 4. de dragul de a epata. devine cusur. IRONIA – consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin disimulare. 5. la nivel sintactic: grupuri predicative cu vb. Cele mai cunoscute calitati particulare sunt: 1. opusul armoniei este cacofonia. Opus este simplismul. tragic sau absurd.

neologisme (cuvinte recent intrate in limba. (cuvinte a caror intrebuintare este locala. iesite din uzul curent al limbii). al caror uz nu a fost inca pe deplin validat) si regionalisme. CONCIZIA – utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. absenta claritatii in comunicare duce la obscuritate. creand un stil literar.lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor/constructiilor cu sensuri nepotrivite. paradox si echivoc. de larga circulatie. In orice act concret al vorbirii. Acestea sunt: 1. si altele care arata ca apartine unui anume vorbitor.CALITATI GENERALE In vorbirea curenta. topica. STILUL. Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute. STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in scris (stil individual) In lingvistica. specifica unei zone). abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul (dezacordul dintre subiect si predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice). 3. se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care arata apartenenta comunicarii la un anumit stil functional. si evitarea termenilor dificili. in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi. concisa si usor de inteles. 10. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii sociale (stiluri functionale). nonsens.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului. sau din amestecul elementelor caracteristice unor stiluri variate. Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii. . obositoare. termenul de STIL are mai multe acceptii: 1. ORALITATEA – folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite. 2.CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa. numite CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Opusa conciziei este poliloghia. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare. CLARITATEA = expunerea sistematizata. iar la nivel sintactic prin folosirea constructiilor firesti.tot de nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia.9. 4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare. 2. Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte: • potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi.

la capacitatea pe care o avem. Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia dintre factorii comunicării: emitator . cum bine se ştie. adaugari.funcţia emotivă receptor – funcţia conativă mesaj – funcţia poetică cod . folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida). care trădează starea afectivă. valorile morale.funcţia metalingvistică context (sau referent)– funcţia referenţială canal de transmitere – funcţia fatică 1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA. în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului.• potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor. • • • • • • . să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru. cu sensurile in care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea comunicarii. capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. inlocuiri). ca emiţători. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului.opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de prisos) si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii incidente). sentimentele. • NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!) 5. mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi. preferinţa pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului. Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii. exclamaţii. putem identifica doua categorii de termeni neliterari: argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale. prin lungirea emfatica a sunetelor. Aceasta se referă. FUNCŢIILE COMUNICĂRII Exista şase funcţii ale limbajului.

în special reclamele pentru serviciile turistice. bazată pe mărci ale vocativului (la substantive. apare şi funcţia emotivă. care creează atmosfera specifică. ce are în vedere înţelegerea corectă şi completă a mesajului. cum se vorbeşte.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. de propoziţii imperative. a sensului lor. rugăminţi.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a . Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune.Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ. prin care limbajul se orientează spre sine. Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat. în poezia lirica. exclamative. pronume. spre deosebire de limbajul ştiinţific. etc. lexico-semantic etc. Ea nu apare singura: în poezia epica. a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului. modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic. fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc. numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal). Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii 5. Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii. 3. spre propria organizare. sintactic. afirmative şi negative.2. îndemnuri. epistola. 4. care pune accentul pe ce se spune. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. apare şi funcţia referenţiala. unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. formulate la persoana a doua (oda. fie prin gesturi. cu valori retorice. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj. satira). În opera dramatica. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ. iar în poezia liric-adresativă. mai ales factorii de perturbare a comunicării. desigur). în care enunţurile sunt la persoana întâi.) favorizează şi facilitează comunicarea. apare şi functia conativa. ce serveşte la incitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor. interdicţii.

Funcţia referenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.) al comunicării. predici. aşa cum o percepe emiţătorul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă. buletine. o imagine. reclame poetică în operele literare. în funcţie de scopul comunicării şi modul particular de concretizare a informaţiei transmise. este funcţia dominantă. confesiuni. regulamente. interacţională. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ. cronici fatică în saluturi şi formule de convenienţă. discursuri politice. TEXTUL LITERAR particularizează comunicarea artistică. texte de receptare a mesajului telefonic • • • • • • TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR Materialul este luat de pe net. MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau NONLITERAR. De pildă: emotiva în memorii. A. în dicţionare. referate. pentru că în el se recunoaşte originalitatea reflectării lumii înconjurătoare de către creatorul operei . Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului. o părere sau o idée. prin verificarea funcţionării optime a circuitului. 6. Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii. dar şi în unele mesaje publicitare metalingvistică în analize gramaticale. comentarii. având în vedere informarea. dar hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul. interpretări critice conativă în ordine. în texte cu caracter didactic referenţială e dominantă în comunicate oficiale. o interpretare personală.limbajului pentru a exprima o realitate. trimite la context şi stabileşte referentul. chestionare. importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba orala a bacalaureatului. cultural. contextul lingvistic şi extralingvistic (social. decizii. dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa realizati diferenta literar/nonliterar.

modalizare afectivă maximă TEXTUL NONLITERAR . regional. TEXTUL LITERAR . convenţional. Indiferent de textul funcţional reprezentat în comunicare. colocvial. cu precădere.modalizare afectivă minimă ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE Originea si evolutia limbii romane . Vizează domenii diverse.încălcarea intenţionată a normelor lingvistice . întrucât expresivitatea conţinutului primează şi nu informaţiile oferite. emiţătorul abordează obiectiv realitatea şi foloseşte un limbaj comun. funcţia referenţială.limbaj specializat pe domenii de activitate .caracter reflexiv .obiectivitatea emiţătorului .acţionează funcţia referenţială . prin excelenţă reflexiv. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un conţinut în care acţionează. În text se manifestă funcţia poetică a limbajului.respectarea normelor de redactare a textului funcţional . popular/ cult. realizat cu ajutorul figurilor de stil şi al procedeelor artistice . B.caracter tranzitiv . cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris. de la cele ştiinţifice şi juridico-administrative la mass-media audio-vizuală.artistice (populare sau culte).subiectivitatea emiţătorului . concretizându-se.limbaj expresiv. argoul şi jargonul).acţionează funcţia poetică . prin excelenţă tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaţii).

vatra etc. astfel se remarca faptul ca din latina in romana s-au produs urmatoarele modificari : . Limba romana –limba romanica In Istoria Limbii Romane.Treptat.Aplicand aceasta metoda se constata ca sistemul fonetic . literara.Rosetti evidentiaza . brad .Acest lucru are drept consecinta formarea poporului roman si concomitent a limbii romane.105-106) . precum si unele denumiri toponimice : Arges . provensala .sistemul fonetico-fonologic este cel mostenit din latina populara cu unele modificari . Demonstrarea caracterului latin al limbii romane se poate face prin metoda comparativ istorica. ceea ce duce si la gruparea limbii romane in cadrul limbii romanice din grupa orientala. Din limba autohtona au ramas aprox 150 de cuvinte descoperite prin comparatie cu limba albaneza . Alexandru Rosetti definea limba romana ca fiind ‘’limba latina populara (sau vulgara) . care este limba oficiala. II .Definitia pune in evidenta originea latina a limbii romane si provenienta limbii romane din latina populara . brazda . care are niste particularitati distincte fata de latina culta . Siret. Acest proces se desfasoara simultan si dureaza aproximativ 150-200 de ani. vorbita neintrerupt in partile de rasarit ale Imperiului Roman’’. structura gramaticala a limbii romane . Formarea limbii romane Limba romana s-a format in sec I din mileniul I dupa cele 2 razboaie dacoromane (101-102. o limba romanica la fel cu celelalte limbii romanice aparute pe fundamentul limbii latine. dacii fiind infranti . mos . care se transforma cu timpul in limba romana .I .acestea formand o mostenire a limbii trace : abur . de asemenea .Definitia data de Al. cand. spaniola. Jiu . portugheza .Se utilizeaza simultan atat limba autohtona (de substrat) . cat si limba cuceritorilor .Mai intai se manifesta fenomenul bilingvsmului. Demonstrarea caracterului latin al limbii romane Limba romana face parte din grupul limbilor romanice . reto-romana . sintaxa si nucleul cel mai important al vocabularului sunt de provenienta latina 1. daco-geta . III . Dacia devine colonie romana si e intens colonizata. franceza . sarda . limba autohtona cedeaza locul limbii latine populare . continuitatea existentei limbii si a poporului roman in locul de formare-partea de rasarit a Imperiului Roman. italiana . alaturi de: catalana . dalmata . Cris .

dar in general gramatica limbii romane populare fiind mai simpla . Astfel. romana a dus mai departe acest proces de simplitate a structurii gramaticale Sub aspect gramatical. structura limbii romane este cea mai apropiata de cea a latinei populare fata de toate limbile romanice. « ct » .Structura gramaticala a limbii romane e mostenita aproape integral din cea a latinei populare .Acest lucru este explicabil prin faptul ca legatura dintre romani si Roma a fost rupta mai din timp decat in cazul celorlalte popoare romanice. lactem -lapte 2. . in domeniul verbului s-au mostenit din latina cele 7 moduri la care romana a adaugat conditional-optativul.-inchiderea vocalei ‘’a’’ atunci cand este urmata de consoanele ‘’m’’ sau ‘’n’’ ex : campus > camp canto > cant -‘’o’’ accentuat s-a diftongat ex : florem > floare solem > soare -caderea consoanelor finale -inchiderea vocalei ‘’l’’ + cons ‘’m’’/’’n’’ ex : dentem > dinte -caderea lui ‘’h’’ initial ex : homo > om habeo > (a) avea -‘’b’’ intervocalic s-a elidat ex : sebum > seu -‘’cs’’ > ‘’ps’’.« «pt » ex : cocsa > coapsa.

Sintaxa limbii romane a mostenit caracterul mai liber al sintaxei al latine populare. me > eu . Adverbele si adjectivele sunt multe dintre ele mostenite din latina . Evolutia limbii romane Momentele importante ale evolutiei limbii romane au fost :  procesul de formare a limbii romane se incheie sec VI-VII. rezultand romana comuna . a dormi . glezna (limba slava). actiuni fundamentale ( a manca . a inghiti . cu exceptia cuvintelor : pleoapa . (a) canta (I) -video-ere . perfectul si mai mult ca perfectul) iar in romana s-a adaugat si perfectul compus. a mesteca . ma .Vocabularul fundamental al limbii romane este in proportie de 65 % de origine latina. denumirea partilor corpului omenesc sunt de origine latina. Numeralul este mostenit integral din latina cu exceptia numeralului 100.ego . (a) auzi (IV) In ceea ce priveste substantivul. IV . au ramas 3 declinari. (a) face (III) -audio-ire . mihi . 3. a muri ) .In latina erau 5 declinari .Ca dovada . in timp ce in romana predicatul poate ocupa orice loc iar ordinea propozitiilor este mai libera. Denumirea obiectelor uzuale (casa . S-au mostenit de asemenea cele 4 conjugari din latina : -canto-are . . mi. (a) vedea (II) -faco-ere . 4.In latina erau 3 timpuri (imperfect . ca si cea mai mare parte a prepozitiilor si conjunctiilor. a mostenit declinarile lor.astfel . sora) sunt latinesti. masa . mei . denumirile gradelor de rudenie (mama . iar propozitia principala la sfarsitul frazei . cu exceptia “Ablativului”. in latina culta predicatul era la sfarsitul propozitiei .Marea varietate a pronumelor din romana isi are originea tot in latina . frate .astfel. Am mostenit toate cele 5 cazuri din latina . pat) . iar in romana din cauza caderii consoanei finale . obraz . mie . tata .

originar din Targoviste utilizeaza limba din aceasta zona care a devenit baza limbii romane literare. iar stabilizarea limbii romane literare in tiparele ei actuale se produce prin opera marilor clasici : Mihai Eminescu . dacoromana .                                    in 1521 (sec alXVI-lea) apare scrisul in limba romana . Miron Costin . In ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea . tot in sec al XVI-lea se scriu primele carti in limba romana – texte maramuresene. ce tipareste 11 articole religioase in limba slava si 9 carti in limba romana. I. Noul Testament de la Balgrad(1648)-Simion Stefan . odata cu aparitia Scolii Ardelene . se nuanteaza. Didahiile lui Antim Ivireanul. fiind editate de catre diaconul Coresi. cand in limba noastra patrunde un numar mare de neologisme de origine romanica . Ion Neculce.Tipariturile sale constitue dupa unii lingvisti romani inceputurile limbii romane literare deoarece diaconul . Ion Creanga . Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia limbii romane literare pentru ca se inmulteste tiparirea de carti religoase in limba romana. Cele mai importante astfel de tiparituri sunt Cazania (1643)-Varlaanm . primul document care certifica acest eveniment fiind Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung.      .L. figuri de stil .In aceste tiparituri gasim inceputurile stilului beletristic . Biblia de la Bucuresti (1688) .Prin Didahiile lui Antim Ivireanul se pun bazele stilului oratoric. dupa Unirea din 1859 . O contributie importanta la formarea limbii romane literare apartine pasoptistilor . Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc in sec al XIX lea . treptat . istroromana . meglenoromana . comparatii artistice.  In sec XVII-XVIII apare istoriografia in limba romana odata cu marii cronicari Grigore Ureche . incepe procesul de modernizare a vocabularului prin introducerea de neologisme de origine franceza sau din latina culta.Caragiale . datorita carora se produce un proces de reromanizare a limbii romane si de modernizare a vocabularului. Ioan Slavici. Psaltirea in versuri (1673)-Dosoftei . astfel in Psaltirea lui Dosoftei apar primele imagini poetice . Primele tiparituri in limba romana dateaza din a 2 a jumatate a sec al XVI-lea . Prin ele.In Predoslavia catre cititori a lui Simion Stefan este pusa problema latinitatii limbii romane si a unitatii ei. limba romana evolueaza .in sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii romane : aromana . isi imbogateste vocabularul .In Cazania lui Varlaam apar elemente ale stilului popolar narativ.

la imbogatirea masiva a limbii literare cu neologisme contribuind simbolistii si scriitorii interbelici . . ce consolideaza procesul de modernizare a limbii inceput la jumatatea sec al XIX -lea. Procesul de perfectionare a limbii romane continua si in sec al XX -lea .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful