P. 1
TIPURI DE TEXTE

TIPURI DE TEXTE

|Views: 5,741|Likes:
Published by Alexa Sandra

More info:

Published by: Alexa Sandra on Jun 06, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/23/2014

pdf

text

original

TIPURI DE TEXTE

Textul este o succesiune ordonată de cuvinte, propoziţii, fraze prin care ni se comunică
idei.
1. Textul narativ (literar)– presupune o succesiune de evenimente desfăşurate în timp şi
spaţiu.
- Categoriile gramaticale care au un rol important sunt verbele pentru că indică o
cronologie a evenimentelor;
- Timpurile verbale folosite frecvent sunt: prezentul, perfectul simplu, perfectul compus;
2. Textul descriptiv (literar şi nonliterar) – evocă scene, persoane, obiecte, emoţii şi se
concentrează asupra detaliilor descriptive, prezentate obiectiv sau subiectiv de către
autor.
- Este un text în care sunt prezentate informaţii despre obiecte, personaje, locuri, fenomene
ale naturii etc.
- Descrierea poate apărea atât în texte literare (tabloul – descrierea unui peisaj, a unor
scene din viaţa social, a unui interior sau a unui obiect etc.; portetul – descrierea fizică şi/
sau morală a unui personaj), cât şi în texte nonliterare (ghiduri turistice, texte ştiinţifice,
prezentarea unor produse etc.);
- Categoriile gramaticale relevante sunt: substantivele care desemnează obiectul descrierii
şi părţile acestuia; adjectivele care au rolul de a indica felul în care sunt percepute
proprietăţile obiectului descris; adverbele care precizează coordonatele spaţiale ale
obiectului descries sau ale perspective din care acesta este descris;
- Timpurile verbale folosite sunt: prezentul şi imperfectul.
- Folosită în textele narative, descrierea are rolul unei pauze narrative – timpul naraţiunii
avansează, în timp ce timpul acţiunii stă pe loc.
3. Textul informativ (nonliterar) – transmite cititorilor idei, modelează înţelegerea, oferă
explicaţii în legătură cu diverse obiecte, fenomene, situaţii, atitudini ale unor persoane,
demonstrează cum se face un lucru, cum funcţionează un aparat, cum se fac obiectele
etc.;
- Are ca scop transmiterea unor informaţii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate;
- Texte informative sunt considerate ştirile, articolele de ziare, textele ştiinţifice, textele de
tip utilitar (modul de folosirea a unor aparate, reţete culinare, reclamele publicitare,
anunţurile, buletinul meteo etc.);
- Întrebările care ghidează lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem informaţi?,
Cum suntem informaţi?; De ce? (în ce scop este transmisă informaţia)?
- În textele informative, emiţătorul este o prezenţă discretă, estompată.
4. Textul argumentativ (nonliterar) – are ca scop convingerea cititorilor în legătură cu
un anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apelează la diverse strategii
retorice (vezi separat argumentarea).
În concluzie, scopul şi elementul accentuat sunt în strânsă legătură cu modul de
expunere selectat:
REGISTRE LINGVISTICE
REGISTRELE LINGVISTICE sunt varietăţi ale limbii, manifestate în procesul
vorbirii, determinate social şi cultural; apar şi sub denumirea de limbaje, diferenţiate
lexical şi sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori.
A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaţiei uzuale) are o funcţie
comunicativă, limitându-se la relaţii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de
serviciu, la spectacol, într-un compartiment de tren, într-un grup de prieteni sau în cercul
familiei, al rudelor).
Se identifică prin următoarele caracteristici:
º poliglosia (adaptarea exprimării la mediul social şi cultural al interlocutorilor);
º se dezvoltă spontan;
º degajarea în exprimare (fără constrângeri lingvistice);
º numarul mare de cuvinte cumulative („Ce lucruri interesante ai mai făcut?”);
º aproximări („S-a cam speriat.”)
º ticuri verbale („Şi deci, cum am spus...”; „Mă rog, o să vină el.”);
º forme neliterare ale cuvintelor;
º repetiţii;
º clişee lingvistice;
º locuţiuni;
º diminutive, augmentative;
º superlative populare;
º formule de adresare („băi”, „măi”, „bade”, „neică”, „domle”); vocative, imperative;
º propoziţii exclamative şi interogative;
º expresii peiorative;
º supranume (poreclele);
º elemente paraverbale (debitul verbal, pauza, prelungirea unor sunete, timbrul vocal
etc.)
B. REGISTRUL POPULAR (LIMBAJUL POPULAR) particularizează mesajul
oral, remarcându-se prin:
º folosirea termenilor concreţi;
º registru funcţional redus: stilul colocvial, limbajul solemn (al creaţiilor folclorice),
limbajul tehnic (al ocupaţiilor şi al meşteşugurilor tradiţionale);
º redundanţă;
º accidente fonetice;
º locuţiuni şi expresii populare;
º sintaxa afectivă (interjecţii, diminutive, augmentative, paralelismul sintactic, propoziţii
exclamative, dativul etic, vocativul etc.);
º polisemie bogată;
º elemente peiorative (insulte, imprecaţii, termeni obsceni).
C. REGISTRUL ORAL diferenţiază, pe coordonata lexicală, limbajul popular originar
(rural) de oralitatea citadină, dar se recunoaşte prin aceleaşi particularităţi ale vorbirii:
º efecte sonore în realizarea enunţului;
º diminutive sau augmentative;
º derivare spontană („L-a citit şi răscitit.”);
º forme pronominale sau verbale scurte („Casa-i pe deal.”, „Că-l foloseşte”);
º vocativ diversificat (Ileano!. Ileană!);
º folosirea articolului posesiv „a” invariabil („A găsit nişte cărţi a copiilor.”);
º articolul hotărât proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama, lui Irina);
º dativul etic („Mi ţi-1 ducea cu vorba.”);
º formule de adresare;
º superlativ perifrastic („Straşnic de bun!”);
º verbe la prezent, trecut şi viitor nediferenţiate (nu acţionează concordanţa timpurilor
gramaticale);
º forme verbale echivalente modului imperativ („Să vii repede!”);
º „şi” adverbial (cumulativ, iterativ);
º interjecţii;
º locuţiuni;
º expresii echivalente negaţiei („mare lucrul”, „ba bine că nu!”, „pe naiba!”);
º acorduri forţate (haină kakie);
º coordonarea sintactică;
º propoziţii incidente;
º propoziţii eliptice de predicat;
º tautologia;
º repetiţia;
º anacolutul;
º dezacorduri (subiect - predicat);
º paralelism sintactic;
º propoziţii exclamative şi interogative;
º elemente paraverbale;
º oralitatea cultă se remarcă prin frecvenţa formulelor de adresare, exclamaţii, interogaţii,
repetiţii emfatice, enumeraţii retorice, elipse, suspensii (în discursul oratoric).
D. REGISTRUL CULT (SCRIS) implică:
º respectarea normelor limbii literare (fonetic, morfologic, sintactic);
º păstrarea integrităţii fonetice a cuvintelor;
º vocabular bogat, nuanţat;
º prezenţa termenilor abstracţi, specializaţi, neologici;
º evitarea repetiţiilor;
º elemente afective puţine şi controlate;
º sintaxă complexă:
º procedee retorice ale discursului etc.
E. REGISTRUL ARHAIC vizează opţiunea vorbitorului în a folosi particularităţi ale
limbii române vechi:
º cuvinte de origine slavă;
º arhaisme fonetice („pre”) şi lexicale („logofăt”);
º folosirea vocalei „u” („serviciu”, „Mateiu”) în poziţie finală (sub influenţa transcrierii
kirilice a unor cuvinte);
º formele verbale de perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect, plural, fără sufixul „ră” („Noi
luptasem...”);
º sintaxă greoaie (latină);
º pluralul majestăţii;
º forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora („carii”, „carele” pentru
pronumele relativ 'care') etc.
F. REGISTRUL REGIONAL apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării, caracterizat
fiind, printre altele, de:
º forme fonetice neliterare („iştia” - 'aceştia'; „deşte” - 'degete');
º lexic („curechi” - 'varză'; „lubeniţă” - 'pepene verde');
º forme ale verbelor auxiliare („o venit”, „oi vedea”);
º perfectul simplu (predilect în Oltenia);
º forma pronominală „dânsul”„dânsa”, cu valoare afectivă în Moldova.
G. ARGOUL este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri
sociale: elevi, studenţi, delincvenţi etc.). Se remarcă prin:
º permanenta schimbare a fondului lexical;
º fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular;
º folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” - 'informator';
„mititica” - 'închisoare'; „curcan” - 'poliţist'; „mate” - 'matematică' ; „diriga” - 'diriginta'
etc.).
H. JARGONUL se prezintă ca variantă a limbii naţionale, delimitat după criterii sociale
şi culturale sau profesionale. Constă în folosirea folosirea excesivă a unor cuvinte străine
(neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti), cu intenţia emiţătorului de a epata, ceea ce implică
preţiozitate lingvistică.
Vorbitorii tineri utilizează frecvent elemente de jargon („bye-
bye”, ,,merci”, ,,full”, ,,cool”).
UTIL IN ARGUMENTARE (2)
Exprimarea legăturilor logice între idei
Tip de raţionament Operator specific
Enumerare – tip de raţionament folosit în
numirea argumentelor
În primul rând, în al doilea rând, în continuare,
în sfârşit
Adunare – tip de raţionament folosit în
numirea argumentelor cu dovezi şi
exemplificarea dovezilor
În plus, încă, în afară de, pe lângă
Explicare – tip de raţionament folosit în
susţinerea argumentelor cu dovezi şi
exemplificarea dovezilor
Explicarea cauzelor: fiindcă, datorită, pentru că
Explicarea consecinţelor: deoarece, din cauză
că, în consecinţă, prin urmare
Alternativă – tip de raţionament folosit în
producerea de contraargumente
Sau... sau..., fie...fie..., pe de o parte...pe de altă
parte...
Comparaţie – tip de raţionament folosit în
susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor
Cum, ca şi cum, de parcă, la fel ca, diferit de
Opoziţie sau restricţie – tip de raţionament
folosit în producerea contraragumentelor
Din contră, totuşi, deşi, este contrar cu ...
Sinteză şi final – tip de raţionament folosit în În concluzie, rezumând, în final, pentru a
finalizarea discursului concluziona, în consecinţă, rezultă că ...
UTIL IN ARGUMENTARE (1)
Mijloace lingvistice adecvate unei aprecieri:
• verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune etc.;
• adverbe/ locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative:
probabil, posibil, desigur, fără îndoială, cu siguranţă etc.;
• conectori exprimând cauzalitatea, consecuţia şi concluzia: pentru că, întrucât, încât, deci,
prin urmare;
• elemente corelative care indică un raţionament de tipul cauză-efect: dacă…atunci; cu
cât…cu atât;
• conectori de ierarhizare a argumentelor: în primul rând/ mai întâi, în al doilea rând etc.,
apoi, în concluzie/ aşadar, deoarece, de exemplu, precum se ştie (se cunoaşte);
• conectori ce indică gruparea argumentelor în jurul unei teme: în ceea ce priveşte, din
punctul de vedere al…;
• conectori de introducere a exemplelor: de exemplu, precum, astfel;
• conectori de introducere a unei comparaţii: la fel ca..., spre deosebire de ...;
NOUTATI DOOM 2
1. Despartirea in silabe
- se accepta fie despartirea pe baza de pronuntare, fie dupa structura, tinand seama de
elementele constitutive, in special prefixe: in-e-gal/i-ne-gal, a-nor-ga-nic/an-or-ga-nic
- se respinge a doua posibilitate cand conduce la secvente care nu sunt silabe: nevr-al-gi-e
2. Scrierea unor cuvinte si locutiuni
- pronumele si adjectivele negative se scriu intr-un cuvant: niciunul, niciuna, niciunii,
niciunele, niciun, nicio, vreunul, vreuna
- se scrie intr-un cuvant odata in locutiunile odata ce si odata cu
3. Articularea termenilor straini
- se mentine regula din DOOM 1 dupa care substantivele imprumutate se articuleaza ca
de obicei in limba romana, prin alipire directa, daca partea finala a cuvantului se pronunta
asa cum se scrie: bosul/bossul, brokerul/brokerii, dealerul/dealerii, folkul, linkul/linkurile,
weekendul/weekendurile.
- scriem cu cratima daca partea finala se pronunta altfel decat se scrie: cow-boy-ul,
mouse-ul, service-ul, site-ul, show-ul
4. Variante literare libere
- uzul a impus in noul DOOM dublete (variante libere) pentru unele cuvinte cu forma tip
unica pana acum: antete/anteturi, amanete/amaneturi, capsune/capsuni (fructe),
cearsaf/cearceaf, cirese/ciresi (fructe), coperte/coperti, corigent/corijent, filosof/filozof,
ligheane/lighene, niveluri/nivele, pieptan/pieptene, sandvici/sendvis, tobogan/topogan,
tumoare/tumora.
- statutul de variante libere le confera dreptul sa circule si sa fie corecte (literare) in egala
masura
5. Forme vechi, forme noi
- DOOM 2 elimina o serie de forme iesite din uz sau mai putin frecvente:
anacoluturi/anacolute, algoritme/algoritmuri, anghina/angina, canaluri/canale (geogr.), a
despera/a dispera, fundale/fundaluri, monoloage/monologuri, muche/muchie,
paradoxe/paradoxuri, pardesiuri/pardesie.
- se renunta de asemenea la formele lungi de tipul dezagregheaza, pastrandu-se de regula
formele scurte: dezagrega, evapora, ignora, indruma, perturba, secreta.
- au fost inlocuite unele forme vechi (aragazuri, foarfece, magaziner, marfar,
recensamanturi, ziler) cu formele impuse de uz: aragaze, foarfeca – foarfeci, magazioner,
marfar, recensaminte, zilier.
6. Forme si sensuri noi
- vise (imagini din somn) ~ visuri (aspiratii)
inseamna (constituie) ~ insemneaza (noteaza)
emisie (emitere) ~ emisiune (program RTV)
frectie (masaj) ~ frictiune (frecare, conflict)
pate (de ficat) ~ pateu (produs de patiserie)
- se inregistreaza cuvintele: compleu (costum), geaca/geci, item/itemi/itemuri/iteme,
elementi, baloti, robineti, strate, subansamble
- verbul absolva ~ iarta, absolva ~ termina o scoala
7. Intrari noi
- cele mai multe sunt achizitii recente cu precadere din engleza americana: brand, broker,
dealer, fitness, font, hard, link, market, master, printare, pictorial, rating, scanare, site,
topless, trend etc.
8. Adaptari
- este vorba de adaptarea termenilor straini la sistemul limbii romane: body-
guard/bodigard, cockteil/cocteil, derby/derbi, penalty/penalti, pizza/pita
9. Variante verbale libere
- pentru infinitiv se accepta variantele: a cementa/a cimenta (a trata dintii), datora/datori,
decofeiniza/decafeiniza, frectiona/frictiona, incarna/incarna, incorpora/incorpora,
pricopsi/procopsi, rabata/rabate, reincarna/reincarna, zbarli/zburli.
- pentru indicativ: biciuieste/biciuie, biruieste/biruie, cheltuieste/cheltuie,
chinuieste/chinuie, mantuieste/mantuie, se straduieste/se straduie, se destainuie/se
destainuieste, dibuie/dibuieste, huiduie/huiduieste, invarte/invarteste,
anticipeaza/anticipa, demarcheaza/demarca, inventeaza/inventa, se ingamfeaza/se
ingamfa, invesmanteaza/invesmanta, involbureaza/involbura, invie/inviaza,
reanima/reanimeaza, schioapata/schiopateaza.
10. Alte variante libere
- acont/aconto, bulgar/bulgare, cartilaj/cartilagiu, chestiune/chestie, clovn/claun,
halo/halou, lacas/locas, piuneza/pioneza, poliloghie/polologhie, solilocviu/soliloc,
tract/tractus, zi/ziua
- forme de plural: cicatrice/cicatrici, debusee/debuseuri, jersee/jerseuri, regale/regaluri,
slogane/sloganuri, torente/torenti, vopsele/vopseluri
- in formele de D-G ale femininelor articulate, se introduc variante noi:
imbracamintei/imbracamintii, savoarei/savorii, o forma unica pentru: corabiei, tigancii,
tarancii, fesii; fasa-fase (fesii)
11. Locutiunile pronominale de politete
- adjectivele posesive: ta , sa, voastra, pronumele: lui, ei, lor, din componenta locutiunilor
pronominale de politete se scriu cu litera mare: Cuviosia Ta (Sa, Voastra), Cuviosiile lor,
Domnia Ta, Eminenta Sa etc.
12. Prim-ministrul
- primul element ramane neschimbat: prim-ministrul, prim-ministrii, prim-procurorul,
prim-procurorii, prim-secretarul, prim-secretarii.
STILURILE FUNCTIONALE (5)
STILUL BELETRISTIC
Are un domeniu propriu de manifestare, cel al esteticului.
Se opune celorlalate stiluri functionale , in care esentialul il constituie transmiterea de
informatii . In stilul artistic transmiterea informatiei este corelata cu efectul produs de o
anumita forma de transmitere a informatiei asupra destinatarului . Prin urmare ,
forma devine element esential si modelator in transmiterea informatiei ; forma , ca
expresie a unui continut determinat , este unica si irepetabila .
Modalitati de comunicare: sunt valorificate deopotriva naratiunea, descrierea,
dialogul si monologul, in scris sau oral (in creatia populara).
Creatii: vezi toate speciile genurilor literare (liric, epic si dramatic)
Caracteristici:
- Conventionalitatea : in timp ce toate celelalte stiluri comunicarea urmareste sa redea
realul sau ceea ce este considerat ca real , in stilul artistic comunicarea este expresia
unei alte realitati imaginate de autor ; destinatarul nu-si pune problema falsului , el
stie ca e vorba de fictiune , de conventie ; textul literar scoate in evidenta functia
poetica a limbajului deoarece scriitorul este foarte atent nu numai la ceea ce spune ,
ci si la CUM SPUNE ;
- Deschiderea catre toate mijloacele de expresie, indiferent carui stil functional ar
apartine; se apeleaza la toate sferele vocabularului , astfel incat in opera literara apar
deopotriva : regionalisme , elemente de jargon si de argou , arhaisme si neologisme ;
- Limbajul expresiv, obtinut prin valorificarea figurilor de stil.
ATENTIE!
1. Limbajul literaturii (beletristic) NU este acelasi lucru cu limba literara (= aspectul
cel mai elaborat al limbii, supus regulilor la toate nivelele lingvistice).
2. In limbajul liric, fenomenele neliterare (pleonasm, dezacord etc) sunt considerate
licente poetice.
STILURILE FUNCTIONALE (4)
STILUL COLOCVIAL ( FAMILIAR , COTIDIAN )
Este stilul comunicarii obisnuite dintre oameni , in viata de zi cu zi .
Modalitatile de comunicare sunt : dialogul oral ( cea mai frecventa), dialogul scris
( schimb de scrisori ) , monologul scris ( notite , jurnal intim ) , monologul oral ( relatari
si anecdotica , urari , felicitari si toasturi ) .
Intrebuintarea acestui stil este generala , este singurul stil ,, stapanit,, de toti
vorbitorii si insusit treptat inca din primii ani de viata . Este unicul stil in care este
posibila si se realizeaza dezvoltarea spontana , neintentionata a limbii.
Caracteristici :
- naturaletea , relaxarea , degajarea in exprimare : comunicarea nu se supune
unor reguli, factori de constrangere si control precum in alte stiluri ale limbii ;
- continua oscilare intre economie si abundenta in exprimare .
- Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice , a cuvintelor “de
umplutura”, a abrevierilor de tot felul , dar mai ales prin elipsa , ca urmare a vorbirii
dialogate , precum si prin mijloace extralingvistice ( mimica , gestica ) care permit
intreruperea comunicarii , restul fiind sugerat .
- Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie , prin utilizarea zicalelor ,
proverbelor , locutiunilor si expresiilor , prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt
substituite prin perifraze .
- incarcatura emotionala : comunicarile sunt pe de o parte expresia directa a
starilor emotionale , pe de alta parte ele urmaresc sa impresioneze pe destinatar .
Lingvistic , aceasta trasatura este concretizata prin intrebuintarea diminutivelor si
augmentativelor , a cuvintelor peiorative , a superlativelor populare si a unor sintagme
afective etc.
- inclinatie spre satira si umor , exprimata printr-o varietate de procedee :
porecle , contaminari ( ,, Bine-ai venit nepurcele ! ,, ) , calambur ( ,, Ai iesit la vanatoare
de lei ? ,, ) unitati neologice ( Curat murdar ! ,, )
STILURILE FUNCTIONALE (3)
STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul este
informat , influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele
sociale si politice , economice , artistice etc.
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) ,
monologul oral ( la radio si televiziune ) , dialogul oral ( dezbaterile publice ) , dialogul
scris ( interviuri consemnate scris ) .
Tipuri de texte: articolul, cronica, reportajul, foiletonul, interviul, masa rotunda,
stirea, anuntul publicitar etc.
Caracteristici :
- Contopirea celor doua componente - intelectuala si afectiva , tranzitiva ( obiectiva ,
informativa ) si reflexiva ( subiectiva , afectiva ) , in vederea indeplinirii sarcinilor de
informare si formare de convingeri ;
- Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii cotidiene ; este
stilul cel mai sensibil la nou, la schimbari lingvistice;
- Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri , datorita ariei tematice foarte largi ;
- Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru inovatia
lingvistica ( creatii lexicale proprii ) , utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea
cititorilor , titluri eliptice , adeseori formate dintr-un singur cuvant , constructii retorice
( repetitii , interogatii , enumeratii , exclamatii etc. ), utilizarea larga a sinonimelor ;
tendintele de aglomerare sintactica ; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative ,
folosirea figurilor de stil, valorificarea sensurilor figurate ale cuvintelor.
STILURILE FUNCTIONALE (2)
STILUL TEHNICO - STIINTIFIC - indeplineste functia de comunicare in domeniul
stiintei si tehnicii .
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente
stiintifice si tehnice ) , monologul oral ( in prelegeri , expuneri , sau comunicari ) ,
dialogul oral ( in cadrul colocviilor , seminariilor si dezbaterilor stiintifice )
Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica , economica ,
politica , botanica etc. ),studiul stiintific, comunicarea stiintifica , referatul stiintific ,eseul
stiintific.
Caracteristici :
- Corectitudine - in comunicare sunt preferate variantele literare la toate nivelele limbii) ;
- Obiectivitate - comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva ; accentul cade pe
comunicare de notiuni , cunostinte , idei etc. , astfel ca functia limbajului este cognitiva ;
- Lipsa marcilor afective - intr-un text stiintific autorul , cel care transmite un asemenea
mesaj , nu se implica in comunicare , prezinta un adevar stiintific de necontestat , iar
receptarea se face obiectiv , pentru ca se adreseaza intelectului , gandirii abstracte , logice
(exceptie: polemica stiintifica)
- Accesibilitate - comunicarile se disting prin claritate , prin precizie si proprietate ;
formularile , frazele sunt clare , precise iar topica frazei este fireasca, fara inversiuni ; ele
sunt insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvistice- tabele , diagrame , schite
fotografii harti etc. ;
Particularitati lingvistice:
a)la nivel lexical:
-fiecare domeniu al stiintei si tehnicii are o terminologie proprie;
-termenii lexicali sunt de obicei monosemantici;
-sunt frecvente neologismele;
-se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebrat, contraofensiva, cvasicomplet,
extrafin, izotermic) si elemente de compunere savante (aerodrom, biografie, cardiologie,
cronologie, futurologie);
-termenii lexicali se folosesc in forme apropiate de cele internationale (computer,
microbiologie, televiziune);
b)la nivel morfologic sunt frecvente:
-substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective;
-infinitivul cu valoare de imperativ in observatii si note;
-inlocuirea persoanei I sg. cu persoana I pl. (pluralul autorului, pluralul academic);
c)la nivel sintactic predomina subordonarea fata de coordonare;
d)la nivel stilistic sunt folosite procedee care au ca scop organizarea discursului stiintific:
-coordonarea sub diferite forme: enumeratie si repetitie, paralelism si antiteza;
-citatul ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
-figuri de stil si constructii retorice in cazul unei atitudini polemice;
-digresiunile incluse in textul comunicarii sau prezente ca note, adnotari in subsolul
paginii;
-succesiunea intrebare-raspuns ca modalitate de constructie a discursului stiintific.
DENOTATIE SI CONOTATIE
SENSURILE CUVANTULUI
Cuvântul este o structură fonică (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un
grup de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociază un sens, şi este
capabilă să îndeplinească o funcţie în comunicare.
Numim sens lexical înţelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui cuvânt.
Semnificaţie înseamnă actualizarea sensului. Un cuvânt oarecare, considerat
izolat, poate avea unul sau mai multe sensuri. Într-un context dat, o unitate lexicală nu
poate avea decât o singură semnificaţie. Semnificaţia rezultă din relaţiile pe care unitatea
lexicală le stabileşte cu celelalte unităţi lexicale în context.
Cuvintele care au un singur sens (şi, de regulă, realizează o singură semnificaţie)
se numesc monosemantice. Ele au înţeles unic( termenii de specialitate, zilele
săptămânii, lunile anului, numeralele).
Cuvintele care au mai multe sensuri (şi în contexte diferite realizează mai multe
semnificaţii) se
numesc polisemantice.
Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, în general, un sens
comun, folosit în mod curent, care este sensul de bază. Când cuvântul denumeşte
(denotează),el trezeşte în minte imaginea obişnuită, comuna, independenta de context a
unui obiect, a unei acţiuni.Atunci el este folosit cu sensul propriu; ex: ochi=organ al
vazului (Ma doare un ochi).Orice cuvânt al limbii trimite la un obiect la modul general.
Această relaţie directă care se stabileşte între cuvânt şi obiectul desemnat poartă numele
de denotaţie, iar sensurile respective sunt sensuri denotative.
Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri,
secundare si figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat.
Aceasta relatie se numeste conotatie, iar sensurile sunt conotative. Valoarea conotativă
a cuvântului se pune în evidenţă numai în context. Acesta dirijează înţelegerea.
Sensurile derivate (secundare) ale cuvântului se întemeiază pe o modificare a
sensului de bază, cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-intreg, asemanare
calitativa/cantitativa/formala etc.ex: ochi de geam, ochi de apa, ochi de impletitura, ou
ochi, ochi de aragaz.
Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvântul are alt
înţeles decât cel firesc, atribuindu-i-se însuşiri ale altor obiecte sau acţiuni, de ex.:
deasupra ma pazea ochiul rece al noptii.
Denotaţia şi conotaţia sunt modalităţi de a reflecta realitatea prin cuvinte.
Orice cuvânt polisemantic e dat în dicţionar mai întâi cu sensul propriu, apoi cu sensurile
derivate.
STILURILE FUNCTIONALE (1)
STILURILE FUNCTIONALE
Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un
domeniu de activitate determinat . Orice stil functional apare ca un model care exercita o
anumita presiune asupra constiintei vorbitorilor .
Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de baza:
oficial(administrativ), tehnico-stiintific, publicistic, colocvial si beletristic.
1. STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare
in sfera relatiilor oficiale .
In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de comunicare :
monologul scris ( in documente si acte oficiale ) , monologul oral ( cuvantari in ocazii
oficiale ) , dialogul scris ( corespondenta oficiala ) , dialogul oral ( in relatiile oficiale
dintre institutii si public ) .
Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama, procesul-verbal,
autobiografia, cererea, raportul, declaratia, referatul, curriculum vitae, memoriul de
activitate, scrisoarea de intentie.
Caracteristicile generale ale stilului :
- stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica , gramaticala ,
ortografica , lexicala si grafica ;
- caracter obiectiv , impersonal ; comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv ,
lipsite de incarcatura afectiva ;
- accesibilitatea , claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura
interpretare ;
- absenta oricarei nuante afective , prezenta formalismului , a exprimarii rigide ;
lipsesc lexicul afectiv , mijloacele de expresie figurata , epitetele apreciative .
- specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie specifica)
de tipul : ,,Subsemnatul ..... ; ,, In conformitate ...,, ;,, Conform hotararii ...,, etc.
Caracteristicile specifice ale stilului:
a. la nivel morfologic sunt frecvente:
- substantivele provenite din infinitive lungi (calificare, executare etc.)
- infinitivele cu val. de imperative (a se vedea capitolul…)
- viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri…)
- reflexivul pasiv (comitetele se aleg…)
- forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca ….)
- pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati…)
- preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea, in scopul, pe baza, in consens
cu….)
- locut. cu subst.mod ( in mod independent, in mod necesar, in mod obligatoriu…)
b. la nivel sintactic:
- grupuri predicative cu vb. a trebui, a putea;
- constructii infinitivale
c. la nivel stilistic:
- coordonarea ca mijl. principal de organizare;
- elipsa
- respectarea unor reguli de organizare grafica
STILUL.CALITATILE PARTICULARE
Inafara calitatilor generale, stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de
insusiri particulare. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii.
Cele mai cunoscute calitati particulare sunt:
1. NATURALETEA - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o cautare
fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a uimi
auditoriul.Opuse naturaletei sunt afectarea si emfaza.
2. DEMNITATEA - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a
expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; ea cere sa se evite
ce este vulgar, trivial, grosolan, necuviincios.
3. ARMONIA - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la
cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu
intentia vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia.
4. FINETEA - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod
indirect ganduri, sentimente, idei (subtilitate in exprimare).
5. SIMPLITATEA – reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si expresiilor simple.
Opus este simplismul, expresie a superficialitatii
6. RETORISMUL – folosirea unor cuvinte si structuri care imprima comunicarii o
nota entuziasta, patetica. Daca este formal, devine cusur.
7. UMORUL – sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii. Are o gama
foarte variata, de la umorul jovial, plin de haz , pana la umorul negru, tragic sau
absurd.
8. IRONIA – consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin
disimulare.Poate fi persiflare, zeflemea, batjocura, autoironie, sarcasm etc.
9. CONCIZIA – utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. Opusa
conciziei este poliloghia.
10. ORALITATEA – folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite.
STILUL.CALITATI GENERALE
In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in
scris (stil individual)
In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale
activitatii sociale (stiluri functionale);
2. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare,
creand un stil literar.
In orice act concret al vorbirii, se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care
arata apartenenta comunicarii la un anumit stil functional, si altele care arata ca
apartine unui anume vorbitor.
Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii,
numite CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:
1. CLARITATEA = expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta
claritatii in comunicare duce la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc;tot de
nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia.
Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute, de
larga circulatie, si evitarea termenilor dificili, iar la nivel sintactic prin folosirea
constructiilor firesti, in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi, obositoare.
2.CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste
sintaxa, topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul
(dezacordul dintre subiect si predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice).
3.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a
exprima mai exact intentiile autorului;lipsa de proprietate provine din folosirea
cuvintelor/constructiilor cu sensuri nepotrivite, sau din amestecul elementelor
caracteristice unor stiluri variate.
4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii
literare.
Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte:
• potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi, iesite din
uzul curent al limbii), neologisme (cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a
fost inca pe deplin validat) si regionalisme, (cuvinte a caror intrebuintare este
locala, specifica unei zone).
• potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt
folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de
termeni neliterari: argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori
care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care
nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite
comunitati profesionale, folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida).
• mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi, adaugari,
inlocuiri).
NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE
LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!)
5. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru
intelegerea comunicarii;opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de
prisos) si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau
constructii incidente).
FUNCŢIILE COMUNICĂRII
Exista şase funcţii ale limbajului, în care sunt angajaţi
factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare). Funcţiile
limbii corespund situării comunicării lingvistice în
perspectiva unuia dintre factorii comunicării:
• emitator - funcţia emotivă
• receptor – funcţia conativă
• mesaj – funcţia poetică
• cod - funcţia metalingvistică
• context (sau referent)– funcţia referenţială
• canal de transmitere – funcţia fatică
1.Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător
este funcţia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele,
valorile morale, capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului.
Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării
interne a emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la
capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să marcăm poziţia
noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.
Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin
interjecţii, exclamaţii, prin lungirea emfatica a sunetelor. Este
semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în
exprimarea poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea
diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un anumit
termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.
2.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea
CONATIVĂ, ce serveşte la incitarea acestuia la
acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine,
îndemnuri, rugăminţi, interdicţii, etc. Prin acesta functie se
urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcţia conativă se
concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului,
bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume, numerale
şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii
imperative, exclamative, afirmative şi negative. Constructia
mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.
3. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ, prin care
limbajul se orientează spre sine, spre propria organizare.
Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune, cum se
vorbeşte, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe
ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în
special reclamele pentru serviciile turistice. Funcţia poetică
presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la
emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei
verbale. Ea nu apare singura: în poezia epica, unde se
întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia
referenţiala; în poezia lirica, în care enunţurile sunt la persoana
întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-adresativă, cu valori
retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare
şi functia conativa. În opera dramatica, se exploatează din plin
resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales factorii de
perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.
4.Funcţia corespunzătoare codului este cea
METALINGVISTICĂ, ce are în vedere înţelegerea corectă şi
completă a mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se
verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a sensului lor, a
implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să
se atragă atenţia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în
perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc, desigur). Funcţia
metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii,
modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic,
lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează comunicarea. Comicul
de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a
comunicarii
5.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea
REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a
limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare
personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o
percepe emiţătorul. Funcţia referenţială transmite informatii
despre lumea reală sau imaginară, trimite la context şi stabileşte
referentul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere
informarea, contextul lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al
comunicării.
6. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea
FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de
comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până
la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării optime
a circuitului. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură
comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată.
Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii, dar
hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul, este funcţia
dominantă. De pildă:
• emotiva în memorii, confesiuni, comentarii, interpretări critice
• conativă în ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici,
reclame
• poetică în operele literare, dar şi în unele mesaje publicitare
• metalingvistică în analize gramaticale, în dicţionare, în texte cu
caracter didactic
• referenţială e dominantă în comunicate oficiale, buletine,
chestionare, referate, cronici
• fatică în saluturi şi formule de convenienţă, texte de receptare a
mesajului telefonic
TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR
Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa
realizati diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba
orala a bacalaureatului.
MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau
NONLITERAR, în funcţie de scopul comunicării şi modul particular de concretizare
a informaţiei transmise.
A. TEXTUL LITERAR particularizează comunicarea artistică, pentru că în
el se recunoaşte originalitatea reflectării lumii înconjurătoare de către creatorul operei
artistice (populare sau culte). În text se manifestă funcţia poetică a limbajului, prin
excelenţă reflexiv, întrucât expresivitatea conţinutului primează şi nu informaţiile
oferite.
B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un conţinut în
care acţionează, cu precădere, funcţia referenţială. Vizează domenii diverse, de la cele
ştiinţifice şi juridico-administrative la mass-media audio-vizuală, concretizându-se; cu
ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris; popular/ cult; regional, colocvial, argoul şi
jargonul). Indiferent de textul funcţional reprezentat în comunicare, emiţătorul abordează
obiectiv realitatea şi foloseşte un limbaj comun, convenţional, prin excelenţă tranzitiv
(scopul principal este de a transmite informaţii).
TEXTUL LITERAR
- caracter reflexiv
- subiectivitatea emiţătorului
- încălcarea intenţionată a normelor lingvistice

- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil şi al procedeelor artistice
- acţionează funcţia poetică
- modalizare afectivă maximă
TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv
- obiectivitatea emiţătorului
- respectarea normelor de redactare a textului funcţional
- limbaj specializat pe domenii de activitate
- acţionează funcţia referenţială
- modalizare afectivă minimă
ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE
Originea si evolutia limbii romane
I . Limba romana –limba romanica
In Istoria Limbii Romane, Alexandru Rosetti definea limba romana ca fiind
‘’limba latina populara (sau vulgara) , vorbita neintrerupt in partile de rasarit ale
Imperiului Roman’’.Definitia pune in evidenta originea latina a limbii romane si
provenienta limbii romane din latina populara , care are niste particularitati distincte fata
de latina culta , literara.Definitia data de Al.Rosetti evidentiaza , de asemenea ,
continuitatea existentei limbii si a poporului roman in locul de formare-partea de rasarit a
Imperiului Roman,
ceea ce duce si la gruparea limbii romane in cadrul limbii romanice din grupa orientala.
II . Formarea limbii romane
Limba romana s-a format in sec I din mileniul I dupa cele 2 razboaie daco-
romane (101-102;105-106) , cand, dacii fiind infranti , Dacia devine colonie romana si e
intens colonizata.Acest lucru are drept consecinta formarea poporului roman si
concomitent a limbii romane.
Acest proces se desfasoara simultan si dureaza aproximativ 150-200 de ani.Mai
intai se manifesta fenomenul bilingvsmului.Se utilizeaza simultan atat limba autohtona
(de substrat) , daco-geta , cat si limba cuceritorilor , care este limba oficiala.Treptat,
limba autohtona cedeaza locul limbii latine populare , care se transforma cu timpul in
limba romana , o limba romanica la fel cu celelalte limbii romanice aparute pe
fundamentul limbii latine.
Din limba autohtona au ramas aprox 150 de cuvinte descoperite prin comparatie
cu limba albaneza ,acestea formand o mostenire a limbii trace : abur , brad , brazda ,
mos , vatra etc, precum si unele denumiri toponimice : Arges , Jiu , Cris , Siret.
III . Demonstrarea caracterului latin al limbii romane
Limba romana face parte din grupul limbilor romanice , alaturi de: catalana ,
dalmata , franceza , italiana , portugheza , provensala , reto-romana , sarda ,
spaniola.
Demonstrarea caracterului latin al limbii romane se poate face prin metoda
comparativ istorica.Aplicand aceasta metoda se constata ca sistemul fonetic , structura
gramaticala a limbii romane , sintaxa si nucleul cel mai important al vocabularului sunt
de provenienta latina
1.sistemul fonetico-fonologic este cel mostenit din latina populara cu unele
modificari , astfel se remarca faptul ca din latina in romana s-au produs urmatoarele
modificari :
-inchiderea vocalei ‘’a’’ atunci cand este urmata de consoanele ‘’m’’ sau ‘’n’’
ex : campus > camp
canto > cant
-‘’o’’ accentuat s-a diftongat
ex : florem > floare
solem > soare
-caderea consoanelor finale
-inchiderea vocalei ‘’l’’ + cons ‘’m’’/’’n’’
ex : dentem > dinte
-caderea lui ‘’h’’ initial
ex : homo > om
habeo > (a) avea
-‘’b’’ intervocalic s-a elidat
ex : sebum > seu
-‘’cs’’ > ‘’ps’’, « ct » - « «pt »
ex : cocsa > coapsa, lactem -lapte
2.Structura gramaticala a limbii romane e mostenita aproape integral din cea a
latinei populare , dar in general gramatica limbii romane populare fiind mai simpla ,
romana a dus mai departe acest proces de simplitate a structurii gramaticale
Sub aspect gramatical, structura limbii romane este cea mai apropiata de cea a
latinei populare fata de toate limbile romanice.Acest lucru este explicabil prin faptul ca
legatura dintre romani si Roma a fost rupta mai din timp decat in cazul celorlalte popoare
romanice.
Astfel, in domeniul verbului s-au mostenit din latina cele 7 moduri la care romana a
adaugat conditional-optativul.
In latina erau 3 timpuri (imperfect , perfectul si mai mult ca perfectul) iar in romana s-a
adaugat si perfectul compus.
S-au mostenit de asemenea cele 4 conjugari din latina :
-canto-are ; (a) canta (I)
-video-ere ; (a) vedea (II)
-faco-ere ; (a) face (III)
-audio-ire ; (a) auzi (IV)
In ceea ce priveste substantivul, a mostenit declinarile lor.In latina erau 5 declinari , iar
in romana din cauza caderii consoanei finale , au ramas 3 declinari.
Am mostenit toate cele 5 cazuri din latina , cu exceptia “Ablativului”.Marea varietate
a pronumelor din romana isi are originea tot in latina ;astfel ,ego , mei , mihi , me > eu ,
mie , ma , mi.
Numeralul este mostenit integral din latina cu exceptia numeralului 100.
Adverbele si adjectivele sunt multe dintre ele mostenite din latina , ca si cea mai mare
parte a prepozitiilor si conjunctiilor.
3.Sintaxa limbii romane a mostenit caracterul mai liber al sintaxei al latine
populare;astfel, in latina culta predicatul era la sfarsitul propozitiei , iar propozitia
principala la sfarsitul frazei , in timp ce in romana predicatul poate ocupa orice loc iar
ordinea propozitiilor este mai libera.
4.Vocabularul fundamental al limbii romane este in proportie de 65 % de
origine latina.Ca dovada , denumirea partilor corpului omenesc sunt de origine latina, cu
exceptia cuvintelor : pleoapa , obraz , glezna (limba slava).
Denumirea obiectelor uzuale (casa , masa , pat) , actiuni fundamentale ( a manca , a
dormi , a inghiti , a mesteca , a muri ) , denumirile gradelor de rudenie (mama , tata , frate
, sora) sunt latinesti.
IV . Evolutia limbii romane
Momentele importante ale evolutiei limbii romane au fost :
× procesul de formare a limbii romane se incheie sec VI-VII, rezultand romana
comuna ;
× in sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii romane : aromana ,
meglenoromana , istroromana , dacoromana ;
× · ¤ C MEC Þ ·4 Þ ¤4 Þ4 4 Þ O M E
+ 4MC 4E M ¤ ¤ C · ·¤ +EÞ·
44M C M MC Þ Þ E M · · ·
× in 1521 (sec alXVI-lea) apare scrisul in limba romana , primul document care certifica
acest eveniment fiind Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung.
× tot in sec al XVI-lea se scriu primele carti in limba romana – texte maramuresene;
× Primele tiparituri in limba romana dateaza din a 2 a jumatate a sec al XVI-lea , fiind
editate de catre diaconul Coresi, ce tipareste 11 articole religioase in limba slava si 9 carti
in limba romana.Tipariturile sale constitue dupa unii lingvisti romani inceputurile limbii
romane literare deoarece diaconul , originar din Targoviste utilizeaza limba din aceasta
zona care a devenit baza limbii romane literare.
× Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia limbii romane literare pentru ca
se inmulteste tiparirea de carti religoase in limba romana.
Cele mai importante astfel de tiparituri sunt Cazania (1643)-Varlaanm , Noul
Testament de la Balgrad(1648)-Simion Stefan , Psaltirea in versuri (1673)-Dosoftei ,
Biblia de la Bucuresti (1688) , Didahiile lui Antim Ivireanul.
Prin ele, treptat , limba romana evolueaza , isi imbogateste vocabularul , se nuanteaza.In
aceste tiparituri gasim inceputurile stilului beletristic , astfel in Psaltirea lui Dosoftei apar
primele imagini poetice , figuri de stil , comparatii artistice.Prin Didahiile lui Antim
Ivireanul se pun bazele stilului oratoric.In Cazania lui Varlaam apar elemente ale stilului
popolar narativ.In Predoslavia catre cititori a lui Simion Stefan este pusa problema
latinitatii limbii romane si a unitatii ei.
× In sec XVII-XVIII apare istoriografia in limba romana odata cu marii cronicari
Grigore Ureche , Miron Costin , Ion Neculce.
× In ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea , odata cu aparitia Scolii Ardelene , incepe
procesul de modernizare a vocabularului prin introducerea de neologisme de origine
franceza sau din latina culta.
× Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc in sec al XIX lea , dupa Unirea
din 1859 , cand in limba noastra patrunde un numar mare de neologisme de origine
romanica , datorita carora se produce un proces de reromanizare a limbii romane si de
modernizare a vocabularului.
O contributie importanta la formarea limbii romane literare apartine
pasoptistilor , iar stabilizarea limbii romane literare in tiparele ei actuale se produce prin
opera marilor clasici : Mihai Eminescu , Ion Creanga , I.L.Caragiale , Ioan Slavici.
× Procesul de perfectionare a limbii romane continua si in sec al XX -lea , la imbogatirea
masiva a limbii literare cu neologisme contribuind simbolistii si scriitorii interbelici , ce
consolideaza procesul de modernizare a limbii inceput la jumatatea sec al XIX -lea.

-

Are ca scop transmiterea unor informaţii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate; Texte informative sunt considerate ştirile, articolele de ziare, textele ştiinţifice, textele de tip utilitar (modul de folosirea a unor aparate, reţete culinare, reclamele publicitare, anunţurile, buletinul meteo etc.);

-

Întrebările care ghidează lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem informaţi?, Cum suntem informaţi?; De ce? (în ce scop este transmisă informaţia)? În textele informative, emiţătorul este o prezenţă discretă, estompată. 4. Textul argumentativ (nonliterar) – are ca scop convingerea cititorilor în legătură cu un anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apelează la diverse strategii retorice (vezi separat argumentarea).

În concluzie, scopul şi elementul accentuat sunt în strânsă legătură cu modul de expunere selectat:

REGISTRE LINGVISTICE
REGISTRELE LINGVISTICE sunt varietăţi ale limbii, manifestate în procesul vorbirii, determinate social şi cultural; apar şi sub denumirea de limbaje, diferenţiate lexical şi sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori. A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaţiei uzuale) are o funcţie comunicativă, limitându-se la relaţii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de serviciu, la spectacol, într-un compartiment de tren, într-un grup de prieteni sau în cercul familiei, al rudelor). Se identifică prin următoarele caracteristici:      poliglosia (adaptarea exprimării la mediul social şi cultural al interlocutorilor); se dezvoltă spontan; degajarea în exprimare (fără constrângeri lingvistice); numarul mare de cuvinte cumulative („Ce lucruri interesante ai mai făcut?”); aproximări („S-a cam speriat.”)

limbajul solemn (al creaţiilor folclorice). expresii peiorative. elemente peiorative (insulte. diminutive. clişee lingvistice.           .). remarcându-se prin: folosirea termenilor concreţi. „neică”. imprecaţii. redundanţă. propoziţii exclamative. limbajul tehnic (al ocupaţiilor şi al meşteşugurilor tradiţionale). formule de adresare („băi”. diminutive sau augmentative. accidente fonetice. termeni obsceni). superlative populare. prelungirea unor sunete. augmentative.) B. elemente paraverbale (debitul verbal. forme neliterare ale cuvintelor. sintaxa afectivă (interjecţii.”). limbajul popular originar (rural) de oralitatea citadină. vocative.. REGISTRUL ORAL diferenţiază. o să vină el. augmentative. „măi”.            ticuri verbale („Şi deci. vocativul etc. registru funcţional redus: stilul colocvial. paralelismul sintactic. C. repetiţii. locuţiuni şi expresii populare. dativul etic.”. imperative. propoziţii exclamative şi interogative. „bade”. timbrul vocal etc. dar se recunoaşte prin aceleaşi particularităţi ale vorbirii: efecte sonore în realizarea enunţului. pe coordonata lexicală. polisemie bogată. supranume (poreclele). diminutive.. REGISTRUL POPULAR (LIMBAJUL POPULAR) particularizează mesajul oral. pauza. locuţiuni. „domle”). „Mă rog. cum am spus.

propoziţii eliptice de predicat. propoziţii incidente. „Că-l foloseşte”). tautologia. elipse. anacolutul. formule de adresare. locuţiuni. coordonarea sintactică. forme pronominale sau verbale scurte („Casa-i pe deal. paralelism sintactic.”.predicat). interogaţii. folosirea articolului posesiv „a” invariabil („A găsit nişte cărţi a copiilor. repetiţia. iterativ). dezacorduri (subiect . trecut şi viitor nediferenţiate (nu acţionează concordanţa timpurilor gramaticale).”). „pe naiba!”). expresii echivalente negaţiei („mare lucrul”. „şi” adverbial (cumulativ.         derivare spontană („L-a citit şi răscitit. acorduri forţate (haină kakie). suspensii (în discursul oratoric). interjecţii. propoziţii exclamative şi interogative.”). exclamaţii. lui Irina).                  . verbe la prezent. articolul hotărât proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama.”). dativul etic („Mi ţi-1 ducea cu vorba. enumeraţii retorice. Ileană!). oralitatea cultă se remarcă prin frecvenţa formulelor de adresare. elemente paraverbale. repetiţii emfatice. vocativ diversificat (Ileano!. forme verbale echivalente modului imperativ („Să vii repede!”). „ba bine că nu!”. superlativ perifrastic („Straşnic de bun!”).

„carele” pentru pronumele relativ 'care') etc. specializaţi. F. fără sufixul „ră” („Noi luptasem. forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora („carii”.'aceştia'. REGISTRUL ARHAIC vizează opţiunea vorbitorului în a folosi particularităţi ale limbii române vechi:    cuvinte de origine slavă.'degete'). prezenţa termenilor abstracţi.    sintaxă greoaie (latină). sintactic). elemente afective puţine şi controlate. „oi vedea”). de:      forme fonetice neliterare („iştia” . plural. printre altele. neologici. cu valoare afectivă în Moldova. „lubeniţă” . REGISTRUL REGIONAL apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării. forme ale verbelor auxiliare („o venit”. nuanţat. „Mateiu”) în poziţie finală (sub influenţa transcrierii kirilice a unor cuvinte). folosirea vocalei „u” („serviciu”.  formele verbale de perfect simplu şi mai-mult-ca-perfect. .”). pluralul majestăţii. „deşte” . caracterizat fiind. REGISTRUL CULT (SCRIS) implică:         respectarea normelor limbii literare (fonetic. lexic („curechi” .'pepene verde'). morfologic. forma pronominală „dânsul”„dânsa”. E. vocabular bogat. arhaisme fonetice („pre”) şi lexicale („logofăt”).'varză'. păstrarea integrităţii fonetice a cuvintelor. evitarea repetiţiilor..D.. sintaxă complexă: procedee retorice ale discursului etc. perfectul simplu (predilect în Oltenia).

fie. pentru că Explicarea consecinţelor: deoarece. Se remarcă prin:    permanenta schimbare a fondului lexical. UTIL IN ARGUMENTARE (2) Exprimarea legăturilor logice între idei Tip de raţionament Enumerare – tip de raţionament folosit în numirea argumentelor Adunare – tip de raţionament folosit în numirea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor Explicare – tip de raţionament folosit în susţinerea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor Alternativă – tip de raţionament folosit în producerea de contraargumente Comparaţie – tip de raţionament folosit în susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor Opoziţie sau restricţie – tip de raţionament Explicarea cauzelor: fiindcă. totuşi. de parcă. Constă în folosirea folosirea excesivă a unor cuvinte străine (neogreceşti... JARGONUL se prezintă ca variantă a limbii naţionale. încă. . ceea ce implică preţiozitate lingvistică. englezeşti).. delimitat după criterii sociale şi culturale sau profesionale. sau.'matematică' ..G. H. prin urmare Sau. fie. datorită.. franţuzeşti. „mate” .. . în consecinţă.. în final.'închisoare'.'informator'. delincvenţi etc. Vorbitorii tineri utilizează frecvent elemente de jargon („byebye”. în al doilea rând. este contrar cu . „mititica” .cool”). înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri sociale: elevi... „curcan” . în sfârşit În plus.. în continuare. deşi.... din cauză că.).'diriginta' etc. .full”. în afară de. diferit de Din contră.. pe lângă folosit în producerea contraragumentelor Sinteză şi final – tip de raţionament folosit în În concluzie. ca şi cum. Operator specific În primul rând. pe de o parte..merci”. rezumând.pe de altă parte. fonetica şi morfosintaxa repetă caracteristicile limbajului popular..'poliţist'. cu intenţia emiţătorului de a epata. studenţi. folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun („cobzar” .. Cum. pentru a ..).. ARGOUL este un limbaj codificat. „diriga” . la fel ca.

.finalizarea discursului concluziona. daca partea finala a cuvantului se pronunta asa cum se scrie: bosul/bossul. folkul. site-ul.se accepta fie despartirea pe baza de pronuntare. NOUTATI DOOM 2 1. precum se ştie (se cunoaşte). desigur.se respinge a doua posibilitate cand conduce la secvente care nu sunt silabe: nevr-al-gi-e 2.. deci. UTIL IN ARGUMENTARE (1) Mijloace lingvistice adecvate unei aprecieri: • • • • • • • • verbe de opinie: a crede. weekendul/weekendurile. consecuţia şi concluzia: pentru că. vreunul.scriem cu cratima daca partea finala se pronunta altfel decat se scrie: cow-boy-ul. apoi. a-nor-ga-nic/an-or-ga-nic .se mentine regula din DOOM 1 dupa care substantivele imprumutate se articuleaza ca de obicei in limba romana. rezultă că . show-ul 4. punctul de vedere al…. astfel. cu conectori de ierarhizare a argumentelor: în primul rând/ mai întâi. elemente corelative care indică un raţionament de tipul cauză-efect: dacă…atunci. în consecinţă. adverbe/ locuţiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivităţii evaluative: conectori exprimând cauzalitatea. posibil. tinand seama de elementele constitutive. brokerul/brokerii. Variante literare libere . a considera..pronumele si adjectivele negative se scriu intr-un cuvant: niciunul. spre deosebire de . prin urmare. în al doilea rând etc. cu siguranţă etc. prin alipire directa. în concluzie/ aşadar. precum. in special prefixe: in-e-gal/i-ne-gal. Scrierea unor cuvinte si locutiuni . din conectori de introducere a exemplelor: de exemplu. încât... fără îndoială. conectori ce indică gruparea argumentelor în jurul unei teme: în ceea ce priveşte. deoarece. nicio. Articularea termenilor straini . dealerul/dealerii. linkul/linkurile..... mouse-ul. service-ul. niciunele. vreuna . cât…cu atât. niciunii. niciuna. întrucât. a presupune etc.. . conectori de introducere a unei comparaţii: la fel ca.. niciun. fie dupa structura. probabil.se scrie intr-un cuvant odata in locutiunile odata ce si odata cu 3.uzul a impus in noul DOOM dublete (variante libere) pentru unele cuvinte cu forma tip . de exemplu. Despartirea in silabe .

market.pentru indicativ: biciuieste/biciuie. marfar. rabata/rabate. piuneza/pioneza. invarte/invarteste. pastrandu-se de regula formele scurte: dezagrega. dealer. forme noi .vise (imagini din somn) ~ visuri (aspiratii) inseamna (constituie) ~ insemneaza (noteaza) emisie (emitere) ~ emisiune (program RTV) frectie (masaj) ~ frictiune (frecare. strate. pardesiuri/pardesie. anticipeaza/anticipa. bulgar/bulgare. Intrari noi . sandvici/sendvis. dibuie/dibuieste. baloti. decofeiniza/decafeiniza. filosof/filozof. pictorial. pricopsi/procopsi.se inregistreaza cuvintele: compleu (costum). schioapata/schiopateaza. a despera/a dispera. . mantuieste/mantuie. anghina/angina. se ingamfeaza/se ingamfa. indruma. reanima/reanimeaza. huiduie/huiduieste. trend etc. absolva ~ termina o scoala 7.se renunta de asemenea la formele lungi de tipul dezagregheaza. chestiune/chestie. solilocviu/soliloc. tumoare/tumora. 10. geaca/geci. secreta. evapora.au fost inlocuite unele forme vechi (aragazuri. font. Forme vechi. zi/ziua . frectiona/frictiona. ignora. fundale/fundaluri. hard. rating. 6. invesmanteaza/invesmanta. se straduieste/se straduie. zilier. biruieste/biruie. invie/inviaza. reincarna/reincarna. subansamble . se destainuie/se destainuieste. foarfece. penalty/penalti. involbureaza/involbura. fitness. topless. coperte/coperti. clovn/claun. tract/tractus.este vorba de adaptarea termenilor straini la sistemul limbii romane: bodyguard/bodigard. . Adaptari . cearsaf/cearceaf. niveluri/nivele. cirese/ciresi (fructe). broker. Alte variante libere . perturba.DOOM 2 elimina o serie de forme iesite din uz sau mai putin frecvente: anacoluturi/anacolute. magazioner. tobogan/topogan. Variante verbale libere . pizza/pita 9. ligheane/lighene. muche/muchie. cheltuieste/cheltuie. demarcheaza/demarca.acont/aconto. canaluri/canale (geogr. pieptan/pieptene. poliloghie/polologhie. paradoxe/paradoxuri. Forme si sensuri noi . printare. cartilaj/cartilagiu. cockteil/cocteil. corigent/corijent. link. robineti. item/itemi/itemuri/iteme. recensamanturi. chinuieste/chinuie. amanete/amaneturi. inventeaza/inventa. elementi. algoritme/algoritmuri. incarna/incarna. derby/derbi. 8.pentru infinitiv se accepta variantele: a cementa/a cimenta (a trata dintii). marfar.unica pana acum: antete/anteturi.cele mai multe sunt achizitii recente cu precadere din engleza americana: brand. incorpora/incorpora. site. ziler) cu formele impuse de uz: aragaze. lacas/locas. capsune/capsuni (fructe). recensaminte. foarfeca – foarfeci.). halo/halou. datora/datori. scanare. .verbul absolva ~ iarta. magaziner. . conflict) pate (de ficat) ~ pateu (produs de patiserie) . monoloage/monologuri.statutul de variante libere le confera dreptul sa circule si sa fie corecte (literare) in egala masura 5. zbarli/zburli. master.

12. se introduc variante noi: imbracamintei/imbracamintii. vopsele/vopseluri . Domnia Ta. Se opune celorlalate stiluri functionale . lor. Prim-ministrul . forma devine element esential si modelator in transmiterea informatiei . Prin urmare . o forma unica pentru: corabiei. dezacord etc) sunt considerate licente poetice. fenomenele neliterare (pleonasm.Conventionalitatea : in timp ce toate celelalte stiluri comunicarea urmareste sa redea realul sau ceea ce este considerat ca real . supus regulilor la toate nivelele lingvistice). in care esentialul il constituie transmiterea de informatii . . STILURILE FUNCTIONALE (5) STILUL BELETRISTIC Are un domeniu propriu de manifestare. Locutiunile pronominale de politete . fasa-fase (fesii) 11. Voastra). prim-secretarul. ei. pronumele: lui. este unica si irepetabila . ca expresie a unui continut determinat .adjectivele posesive: ta . Eminenta Sa etc. sa. el stie ca e vorba de fictiune . In stilul artistic transmiterea informatiei este corelata cu efectul produs de o anumita forma de transmitere a informatiei asupra destinatarului .Deschiderea catre toate mijloacele de expresie. epic si dramatic) Caracteristici: .. in stilul artistic comunicarea este expresia unei alte realitati imaginate de autor . fesii. prim-procurorii. tigancii. savoarei/savorii. slogane/sloganuri. prim-ministrii. forma . de conventie . elemente de jargon si de argou .forme de plural: cicatrice/cicatrici. 2. din componenta locutiunilor pronominale de politete se scriu cu litera mare: Cuviosia Ta (Sa. ATENTIE! 1. prim-secretarii. STILURILE FUNCTIONALE (4) STILUL COLOCVIAL ( FAMILIAR . descrierea. regale/regaluri. destinatarul nu-si pune problema falsului . obtinut prin valorificarea figurilor de stil. ci si la CUM SPUNE . arhaisme si neologisme .primul element ramane neschimbat: prim-ministrul. se apeleaza la toate sferele vocabularului . prim-procurorul. Limbajul literaturii (beletristic) NU este acelasi lucru cu limba literara (= aspectul cel mai elaborat al limbii.in formele de D-G ale femininelor articulate. Creatii: vezi toate speciile genurilor literare (liric. tarancii. dialogul si monologul. jersee/jerseuri. debusee/debuseuri. in scris sau oral (in creatia populara). cel al esteticului. Modalitati de comunicare: sunt valorificate deopotriva naratiunea. textul literar scoate in evidenta functia poetica a limbajului deoarece scriitorul este foarte atent nu numai la ceea ce spune . Cuviosiile lor. torente/torenti.Limbajul expresiv. COTIDIAN ) . astfel incat in opera literara apar deopotriva : regionalisme . indiferent carui stil functional ar apartine. . In limbajul liric. voastra.

este stilul cel mai sensibil la nou. Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice . precum si prin mijloace extralingvistice ( mimica . artistice etc.. datorita ariei tematice foarte largi . la schimbari lingvistice.intelectuala si afectiva . tranzitiva ( obiectiva .incarcatura emotionala : comunicarile sunt pe de o parte expresia directa a starilor emotionale . ca urmare a vorbirii dialogate . a cuvintelor “de umplutura”. Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) . Tipuri de texte: articolul. Bine-ai venit nepurcele ! . ) STILURILE FUNCTIONALE (3) STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul este informat .. Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii cotidiene .inclinatie spre satira si umor . este singurul stil . felicitari si toasturi ) . Lingvistic . monologul scris ( notite . influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice . ) . foiletonul. prin utilizarea zicalelor .. a cuvintelor peiorative ... pe de alta parte ele urmaresc sa impresioneze pe destinatar ... ) unitati neologice ( Curat murdar ! . relaxarea . in vederea indeplinirii sarcinilor de informare si formare de convingeri . proverbelor . monologul oral ( la radio si televiziune ) . Caracteristici : . stirea. in viata de zi cu zi . calambur ( . Este unicul stil in care este posibila si se realizeaza dezvoltarea spontana . . Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie . restul fiind sugerat . locutiunilor si expresiilor . prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze . neintentionata a limbii. anuntul publicitar etc. a superlativelor populare si a unor sintagme afective etc. cronica. masa rotunda. . urari . Intrebuintarea acestui stil este generala . utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea - . factori de constrangere si control precum in alte stiluri ale limbii . exprimata printr-o varietate de procedee : porecle . jurnal intim ) . Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri . Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru inovatia lingvistica ( creatii lexicale proprii ) . dialogul oral ( dezbaterile publice ) . dialogul scris ( interviuri consemnate scris ) . reportajul. contaminari ( . Caracteristici : Contopirea celor doua componente . monologul oral ( relatari si anecdotica . interviul. Ai iesit la vanatoare de lei ? . economice . dialogul scris ( schimb de scrisori ) . degajarea in exprimare : comunicarea nu se supune unor reguli. a abrevierilor de tot felul . .naturaletea . Modalitatile de comunicare sunt : dialogul oral ( cea mai frecventa). dar mai ales prin elipsa . afectiva ) . informativa ) si reflexiva ( subiectiva . gestica ) care permit intreruperea comunicarii .continua oscilare intre economie si abundenta in exprimare . stapanit. de toti vorbitorii si insusit treptat inca din primii ani de viata .- - Este stilul comunicarii obisnuite dintre oameni . aceasta trasatura este concretizata prin intrebuintarea diminutivelor si augmentativelor .

utilizarea larga a sinonimelor . izotermic) si elemente de compunere savante (aerodrom. schite fotografii harti etc. tendintele de aglomerare sintactica . paralelism si antiteza. cel care transmite un asemenea mesaj . diagrame . ). extrafin. (pluralul autorului. . idei etc. . iar receptarea se face obiectiv . referatul stiintific . gandirii abstracte . -inlocuirea persoanei I sg. botanica etc. c)la nivel sintactic predomina subordonarea fata de coordonare.studiul stiintific. dialogul oral ( in cadrul colocviilor . valorificarea sensurilor figurate ale cuvintelor.comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva .STIINTIFIC . Particularitati lingvistice: a)la nivel lexical: -fiecare domeniu al stiintei si tehnicii are o terminologie proprie. -termenii lexicali se folosesc in forme apropiate de cele internationale (computer. titluri eliptice . cronologie. prezinta un adevar stiintific de necontestat .comunicarile se disting prin claritate .tabele . precise iar topica frazei este fireasca. microbiologie.in comunicare sunt preferate variantele literare la toate nivelele limbii) . Caracteristici : . frazele sunt clare . monologul oral ( in prelegeri . pluralul academic). cu persoana I pl. enumeratii .Corectitudine . -se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebrat. nu se implica in comunicare . -figuri de stil si constructii retorice in cazul unei atitudini polemice. economica . -sunt frecvente neologismele. fara inversiuni . seminariilor si dezbaterilor stiintifice ) Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica . ele sunt insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvistice. -termenii lexicali sunt de obicei monosemantici. -citatul ca punct de plecare. accentul cade pe comunicare de notiuni . futurologie). . politica . sau comunicari ) . prin precizie si proprietate . ). interogatii . logice (exceptie: polemica stiintifica) . STILURILE FUNCTIONALE (2) STILUL TEHNICO . contraofensiva. expuneri . comunicarea stiintifica . b)la nivel morfologic sunt frecvente: -substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective. constructii retorice ( repetitii . Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente stiintifice si tehnice ) . formularile .cititorilor .Lipsa marcilor afective . biografie. . d)la nivel stilistic sunt folosite procedee care au ca scop organizarea discursului stiintific: -coordonarea sub diferite forme: enumeratie si repetitie. . tendinta eliminarii conjunctiilor copulative . folosirea figurilor de stil.Accesibilitate .indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei si tehnicii . cvasicomplet. pentru ca se adreseaza intelectului . argument sau material demonstrativ. televiziune). -infinitivul cu valoare de imperativ in observatii si note. astfel ca functia limbajului este cognitiva .eseul stiintific. adeseori formate dintr-un singur cuvant . exclamatii etc.intr-un text stiintific autorul . cunostinte .Obiectivitate . cardiologie.

Cuvintele care au un singur sens (şi. de regulă. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul desemnat.ex: ochi de geam.Orice cuvânt al limbii trimite la un obiect la modul general. cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect. Semnificaţie înseamnă actualizarea sensului. iar sensurile respective sunt sensuri denotative. în general. comuna. DENOTATIE SI CONOTATIE SENSURILE CUVANTULUI Cuvântul este o structură fonică (invelis sonor. -succesiunea intrebare-raspuns ca modalitate de constructie a discursului stiintific. Sensurile derivate (secundare) ale cuvântului se întemeiază pe o modificare a sensului de bază. considerat izolat. poate avea unul sau mai multe sensuri. pe langa sensul de baza si alte tipuri de sensuri. asemanare calitativa/cantitativa/formala etc. Un cuvânt oarecare. Orice cuvânt polisemantic e dat în dicţionar mai întâi cu sensul propriu. format dintr-un sunet sau un grup de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociază un sens. ou ochi.el trezeşte în minte imaginea obişnuită. un sens comun. independenta de context a unui obiect. Cuvintele polisemantice au. Valoarea conotativă a cuvântului se pune în evidenţă numai în context. Când cuvântul denumeşte (denotează).: deasupra ma pazea ochiul rece al noptii. Cuvintele care au mai multe sensuri (şi în contexte diferite realizează mai multe semnificaţii) se numesc polisemantice. de ex. Această relaţie directă care se stabileşte între cuvânt şi obiectul desemnat poartă numele de denotaţie.Atunci el este folosit cu sensul propriu. Denotaţia şi conotaţia sunt modalităţi de a reflecta realitatea prin cuvinte. adnotari in subsolul paginii. cuvântul are alt înţeles decât cel firesc. apoi cu sensurile derivate. folosit în mod curent. ochi de apa. ochi de impletitura. Sensurile figurate sunt strict dependente de context . şi este capabilă să îndeplinească o funcţie în comunicare. Atat cuvintele monosemantice.-digresiunile incluse in textul comunicarii sau prezente ca note. . Numim sens lexical înţelesul pe care vorbitorii îl atribuie unui cuvânt. care este sensul de bază. realizează o singură semnificaţie) se numesc monosemantice. ochi de aragaz. Aceasta relatie se numeste conotatie. zilele săptămânii. parte-intreg. ex: ochi=organ al vazului (Ma doare un ochi). Ele au înţeles unic( termenii de specialitate. lunile anului. secundare si figurate. Acesta dirijează înţelegerea. cat si cele polisemantice. a unei acţiuni. o unitate lexicală nu poate avea decât o singură semnificaţie. prin ele. Într-un context dat. iar sensurile sunt conotative. numeralele). Semnificaţia rezultă din relaţiile pe care unitatea lexicală le stabileşte cu celelalte unităţi lexicale în context. atribuindu-i-se însuşiri ale altor obiecte sau acţiuni. au.

procesul-verbal. 1. de imperative (a se vedea capitolul…) viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri…) reflexivul pasiv (comitetele se aleg…) forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca …. Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de baza: oficial(administrativ).mod ( in mod independent. comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv ..specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie specifica) de tipul : . claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura interpretare . tehnico-stiintific. Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama.) infinitivele cu val. . colocvial si beletristic. referatul. dialogul scris ( corespondenta oficiala ) . lexicala si grafica . cu subst. executare etc. la nivel morfologic sunt frecvente: substantivele provenite din infinitive lungi (calificare. scrisoarea de intentie.. in mod obligatoriu…) . Caracteristicile generale ale stilului : .. in scopul.. gramaticala .. In conformitate . Caracteristicile specifice ale stilului: a. impersonal .. prezenta formalismului .STILURILE FUNCTIONALE (1) STILURILE FUNCTIONALE Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un domeniu de activitate determinat ..) pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati…) preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea..accesibilitatea .caracter obiectiv . STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare in sfera relatiilor oficiale . lipsite de incarcatura afectiva . raportul..stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica . Orice stil functional apare ca un model care exercita o anumita presiune asupra constiintei vorbitorilor . .. Conform hotararii . memoriul de activitate. .) locut. dialogul oral ( in relatiile oficiale dintre institutii si public ) . declaratia. epitetele apreciative ... in mod necesar. curriculum vitae.. publicistic. lipsesc lexicul afectiv . . a exprimarii rigide . etc. ortografica . . cererea. . autobiografia. mijloacele de expresie figurata . monologul oral ( cuvantari in ocazii oficiale ) . In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de comunicare : monologul scris ( in documente si acte oficiale ) .absenta oricarei nuante afective .. . pe baza. in consens cu….Subsemnatul ...

FINETEA . Are o gama foarte variata. principal de organizare. batjocura. Opus este simplismul. pana la umorul negru. elipsa respectarea unor reguli de organizare grafica STILUL. NATURALETEA . . de la umorul jovial. IRONIA – consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin disimulare. de a uimi auditoriul.folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un mod indirect ganduri. ARMONIA .obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia vorbitorului. 7. 8.CALITATILE PARTICULARE Inafara calitatilor generale.b. fara afectare. plin de haz . sarcasm etc. 2.Poate fi persiflare. la nivel sintactic: grupuri predicative cu vb. zeflemea. expresie a superficialitatii 6.impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte. Daca este formal. 4. UMORUL – sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii. de dragul de a epata. necuviincios. tragic sau absurd. ea cere sa se evite ce este vulgar. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii. opusul armoniei este cacofonia. a putea. SIMPLITATEA – reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si expresiilor simple. DEMNITATEA . a trebui. fara o cautare fortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite. devine cusur. idei (subtilitate in exprimare). 5. 3. sentimente. stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de insusiri particulare.Opuse naturaletei sunt afectarea si emfaza. autoironie. patetica. constructii infinitivale c. la nivel stilistic: coordonarea ca mijl.consta in exprimarea fireasca. Cele mai cunoscute calitati particulare sunt: 1. trivial. grosolan. RETORISMUL – folosirea unor cuvinte si structuri care imprima comunicarii o nota entuziasta.

sau din amestecul elementelor caracteristice unor stiluri variate. 3.9. abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul (dezacordul dintre subiect si predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice). creand un stil literar. de larga circulatie. Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute. paradox si echivoc. 2. topica. in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi. si altele care arata ca apartine unui anume vorbitor. al caror uz nu a fost inca pe deplin validat) si regionalisme. 10. . specifica unei zone).PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii sociale (stiluri functionale).CALITATI GENERALE In vorbirea curenta. In orice act concret al vorbirii. iar la nivel sintactic prin folosirea constructiilor firesti.tot de nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia. se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care arata apartenenta comunicarii la un anumit stil functional. 2. Acestea sunt: 1. termenul de STIL are mai multe acceptii: 1. 4. Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii. STILUL. nonsens.lipsa de proprietate provine din folosirea cuvintelor/constructiilor cu sensuri nepotrivite. CLARITATEA = expunerea sistematizata. neologisme (cuvinte recent intrate in limba. ORALITATEA – folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a exprima mai exact intentiile autorului. obositoare. (cuvinte a caror intrebuintare este locala. si evitarea termenilor dificili. STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in scris (stil individual) In lingvistica. iesite din uzul curent al limbii).CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa. concisa si usor de inteles. CONCIZIA – utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. absenta claritatii in comunicare duce la obscuritate. Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte: • potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi. numite CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Opusa conciziei este poliloghia. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare.

ca emiţători.opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de prisos) si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii incidente). exclamaţii. prin lungirea emfatica a sunetelor. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru intelegerea comunicarii. putem identifica doua categorii de termeni neliterari: argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul) si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale. mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi. cum bine se ştie. să marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru. • • • • • • . Funcţiile limbii corespund situării comunicării lingvistice în perspectiva unuia dintre factorii comunicării: emitator .Functia corespunzătoare centrării mesajului pe emiţător este funcţia EMOTIVA. Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii.funcţia metalingvistică context (sau referent)– funcţia referenţială canal de transmitere – funcţia fatică 1. adaugari. în care sunt angajaţi factorii comunicării(elementele situatiei de comunicare).• potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor. inlocuiri).funcţia emotivă receptor – funcţia conativă mesaj – funcţia poetică cod . care trădează starea afectivă. • NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE LITERARE (STILUL BELETRISTIC!!!!) 5. capacităţile cognitive şi cultura emiţătorului. la capacitatea pe care o avem. valorile morale. preferinţa pentru un anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor. FUNCŢIILE COMUNICĂRII Exista şase funcţii ale limbajului. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea poziţiei Emiţătorului. folositi pentru a realiza o comunicare mai rapida). cu sensurile in care acestea sunt folosite de anumite grupuri de vorbitori. Aceasta se referă. sentimentele.

ce are în vedere înţelegerea corectă şi completă a mesajului. în special reclamele pentru serviciile turistice. lexico-semantic etc. apare şi funcţia referenţiala. în poezia lirica. care pune accentul pe ce se spune. fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.) favorizează şi facilitează comunicarea. cu valori retorice. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor. Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj. În opera dramatica. care creează atmosfera specifică. modul în care funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic. numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal). mai ales factorii de perturbare a comunicării. Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii. etc. 3. afirmative şi negative. ce serveşte la incitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii prin ordine. apare şi funcţia emotivă. Ea nu apare singura: în poezia epica. epistola. exclamative. pronume.Funcţia corespunzătoare codului este cea METALINGVISTICĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a . a sensului lor.2. Funcţia conativă se concentreaza pe strategia lingvistică a contactării receptorului. în care enunţurile sunt la persoana întâi. prin care limbajul se orientează spre sine. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. iar în poezia liric-adresativă. sintactic. satira). se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului.Funcţia orientată spre receptorul mesajului este cea CONATIVĂ.Funcţia limbajului corespunzătoare contextului este cea REFERENŢIALĂ. interdicţii. Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii 5. bazată pe mărci ale vocativului (la substantive. Este necesar să se atragă atenţia asupra codului utilizat. fie prin gesturi. spre propria organizare. de propoziţii imperative. 4. unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia. cum se vorbeşte. a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. spre deosebire de limbajul ştiinţific. desigur). rugăminţi. formulate la persoana a doua (oda. Funcţia aferentă mesajului este cea POETICĂ. apare şi functia conativa. îndemnuri.

MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau NONLITERAR. Ea poate fi denotativă sau cognitivă. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin amprenta lingvistică degajată. TEXTUL LITERAR particularizează comunicarea artistică. o imagine. comentarii. cronici fatică în saluturi şi formule de convenienţă. A.limbajului pentru a exprima o realitate. chestionare. 6. o interpretare personală. dar hotărâtor pentru includerea într-un stil sau altul. regulamente. cultural. interacţională. este funcţia dominantă.) al comunicării. buletine. reclame poetică în operele literare. confesiuni. în funcţie de scopul comunicării şi modul particular de concretizare a informaţiei transmise. contextul lingvistic şi extralingvistic (social. prin verificarea funcţionării optime a circuitului. De pildă: emotiva în memorii. Majoritatea textelor îndeplinesc mai multe functii. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului. pentru că în el se recunoaşte originalitatea reflectării lumii înconjurătoare de către creatorul operei . referate. în dicţionare. în texte cu caracter didactic referenţială e dominantă în comunicate oficiale. texte de receptare a mesajului telefonic • • • • • • TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR Materialul este luat de pe net. decizii. aşa cum o percepe emiţătorul. discursuri politice. având în vedere informarea. predici. trimite la context şi stabileşte referentul. Funcţia referenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară. o părere sau o idée. importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba orala a bacalaureatului. interpretări critice conativă în ordine. dar şi în unele mesaje publicitare metalingvistică în analize gramaticale. Funcţia limbajului corespunzătoare canalului este cea FATICĂ. dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa realizati diferenta literar/nonliterar.

TEXTUL LITERAR .respectarea normelor de redactare a textului funcţional .subiectivitatea emiţătorului . TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un conţinut în care acţionează. Indiferent de textul funcţional reprezentat în comunicare.obiectivitatea emiţătorului .acţionează funcţia referenţială . prin excelenţă tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaţii). realizat cu ajutorul figurilor de stil şi al procedeelor artistice . colocvial.modalizare afectivă minimă ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE Originea si evolutia limbii romane .încălcarea intenţionată a normelor lingvistice . de la cele ştiinţifice şi juridico-administrative la mass-media audio-vizuală. emiţătorul abordează obiectiv realitatea şi foloseşte un limbaj comun. regional. În text se manifestă funcţia poetică a limbajului. cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris.artistice (populare sau culte).limbaj expresiv. B. cu precădere. convenţional. popular/ cult.limbaj specializat pe domenii de activitate .caracter tranzitiv . concretizându-se. funcţia referenţială.acţionează funcţia poetică .caracter reflexiv . întrucât expresivitatea conţinutului primează şi nu informaţiile oferite. argoul şi jargonul). Vizează domenii diverse.modalizare afectivă maximă TEXTUL NONLITERAR . prin excelenţă reflexiv.

III .Rosetti evidentiaza . mos . sintaxa si nucleul cel mai important al vocabularului sunt de provenienta latina 1. structura gramaticala a limbii romane . cat si limba cuceritorilor .Definitia pune in evidenta originea latina a limbii romane si provenienta limbii romane din latina populara . dalmata . vatra etc. dacii fiind infranti . franceza . Demonstrarea caracterului latin al limbii romane Limba romana face parte din grupul limbilor romanice . continuitatea existentei limbii si a poporului roman in locul de formare-partea de rasarit a Imperiului Roman. o limba romanica la fel cu celelalte limbii romanice aparute pe fundamentul limbii latine. Acest proces se desfasoara simultan si dureaza aproximativ 150-200 de ani. Alexandru Rosetti definea limba romana ca fiind ‘’limba latina populara (sau vulgara) .Se utilizeaza simultan atat limba autohtona (de substrat) . ceea ce duce si la gruparea limbii romane in cadrul limbii romanice din grupa orientala. care este limba oficiala. reto-romana .Mai intai se manifesta fenomenul bilingvsmului.acestea formand o mostenire a limbii trace : abur . vorbita neintrerupt in partile de rasarit ale Imperiului Roman’’. de asemenea . Dacia devine colonie romana si e intens colonizata. astfel se remarca faptul ca din latina in romana s-au produs urmatoarele modificari : . Formarea limbii romane Limba romana s-a format in sec I din mileniul I dupa cele 2 razboaie dacoromane (101-102. brad . provensala . Cris .105-106) . precum si unele denumiri toponimice : Arges . literara. care are niste particularitati distincte fata de latina culta . Jiu . Din limba autohtona au ramas aprox 150 de cuvinte descoperite prin comparatie cu limba albaneza . italiana . spaniola. Demonstrarea caracterului latin al limbii romane se poate face prin metoda comparativ istorica. brazda . Limba romana –limba romanica In Istoria Limbii Romane.Aplicand aceasta metoda se constata ca sistemul fonetic . limba autohtona cedeaza locul limbii latine populare .Acest lucru are drept consecinta formarea poporului roman si concomitent a limbii romane. care se transforma cu timpul in limba romana . Siret. sarda . cand.I . portugheza . II . daco-geta .Treptat.sistemul fonetico-fonologic este cel mostenit din latina populara cu unele modificari .Definitia data de Al. alaturi de: catalana .

« «pt » ex : cocsa > coapsa. dar in general gramatica limbii romane populare fiind mai simpla .Acest lucru este explicabil prin faptul ca legatura dintre romani si Roma a fost rupta mai din timp decat in cazul celorlalte popoare romanice.Structura gramaticala a limbii romane e mostenita aproape integral din cea a latinei populare . romana a dus mai departe acest proces de simplitate a structurii gramaticale Sub aspect gramatical. in domeniul verbului s-au mostenit din latina cele 7 moduri la care romana a adaugat conditional-optativul. « ct » . lactem -lapte 2.-inchiderea vocalei ‘’a’’ atunci cand este urmata de consoanele ‘’m’’ sau ‘’n’’ ex : campus > camp canto > cant -‘’o’’ accentuat s-a diftongat ex : florem > floare solem > soare -caderea consoanelor finale -inchiderea vocalei ‘’l’’ + cons ‘’m’’/’’n’’ ex : dentem > dinte -caderea lui ‘’h’’ initial ex : homo > om habeo > (a) avea -‘’b’’ intervocalic s-a elidat ex : sebum > seu -‘’cs’’ > ‘’ps’’. Astfel. structura limbii romane este cea mai apropiata de cea a latinei populare fata de toate limbile romanice. .

Am mostenit toate cele 5 cazuri din latina . iar in romana din cauza caderii consoanei finale . (a) canta (I) -video-ere . cu exceptia cuvintelor : pleoapa . a muri ) . rezultand romana comuna . mi.Marea varietate a pronumelor din romana isi are originea tot in latina . perfectul si mai mult ca perfectul) iar in romana s-a adaugat si perfectul compus. in timp ce in romana predicatul poate ocupa orice loc iar ordinea propozitiilor este mai libera. a mostenit declinarile lor. actiuni fundamentale ( a manca . Numeralul este mostenit integral din latina cu exceptia numeralului 100. me > eu . . tata .Vocabularul fundamental al limbii romane este in proportie de 65 % de origine latina. a dormi . cu exceptia “Ablativului”. S-au mostenit de asemenea cele 4 conjugari din latina : -canto-are . Evolutia limbii romane Momentele importante ale evolutiei limbii romane au fost :  procesul de formare a limbii romane se incheie sec VI-VII. denumirile gradelor de rudenie (mama . glezna (limba slava). Denumirea obiectelor uzuale (casa . mei . sora) sunt latinesti. a inghiti .astfel .astfel. denumirea partilor corpului omenesc sunt de origine latina. obraz . masa . ma . mihi . IV . Adverbele si adjectivele sunt multe dintre ele mostenite din latina . 3. (a) auzi (IV) In ceea ce priveste substantivul. 4.Ca dovada . frate . au ramas 3 declinari.In latina erau 5 declinari . in latina culta predicatul era la sfarsitul propozitiei .Sintaxa limbii romane a mostenit caracterul mai liber al sintaxei al latine populare.In latina erau 3 timpuri (imperfect . pat) . (a) face (III) -audio-ire . mie . ca si cea mai mare parte a prepozitiilor si conjunctiilor. a mesteca . (a) vedea (II) -faco-ere . iar propozitia principala la sfarsitul frazei .ego .

isi imbogateste vocabularul . Ioan Slavici. fiind editate de catre diaconul Coresi. primul document care certifica acest eveniment fiind Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung.      . treptat . iar stabilizarea limbii romane literare in tiparele ei actuale se produce prin opera marilor clasici : Mihai Eminescu . O contributie importanta la formarea limbii romane literare apartine pasoptistilor . Noul Testament de la Balgrad(1648)-Simion Stefan . originar din Targoviste utilizeaza limba din aceasta zona care a devenit baza limbii romane literare. Miron Costin . Ion Creanga .                                    in 1521 (sec alXVI-lea) apare scrisul in limba romana . dupa Unirea din 1859 . meglenoromana .  In sec XVII-XVIII apare istoriografia in limba romana odata cu marii cronicari Grigore Ureche . In ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea . istroromana .Caragiale . Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia limbii romane literare pentru ca se inmulteste tiparirea de carti religoase in limba romana. Psaltirea in versuri (1673)-Dosoftei .In aceste tiparituri gasim inceputurile stilului beletristic . odata cu aparitia Scolii Ardelene . datorita carora se produce un proces de reromanizare a limbii romane si de modernizare a vocabularului. Didahiile lui Antim Ivireanul. Biblia de la Bucuresti (1688) .Tipariturile sale constitue dupa unii lingvisti romani inceputurile limbii romane literare deoarece diaconul .In Cazania lui Varlaam apar elemente ale stilului popolar narativ. Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc in sec al XIX lea . ce tipareste 11 articole religioase in limba slava si 9 carti in limba romana. tot in sec al XVI-lea se scriu primele carti in limba romana – texte maramuresene. astfel in Psaltirea lui Dosoftei apar primele imagini poetice .L. Ion Neculce. incepe procesul de modernizare a vocabularului prin introducerea de neologisme de origine franceza sau din latina culta. limba romana evolueaza . comparatii artistice. se nuanteaza. dacoromana . Prin ele.in sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii romane : aromana . Primele tiparituri in limba romana dateaza din a 2 a jumatate a sec al XVI-lea . cand in limba noastra patrunde un numar mare de neologisme de origine romanica . figuri de stil . Cele mai importante astfel de tiparituri sunt Cazania (1643)-Varlaanm .Prin Didahiile lui Antim Ivireanul se pun bazele stilului oratoric. I.In Predoslavia catre cititori a lui Simion Stefan este pusa problema latinitatii limbii romane si a unitatii ei.

ce consolideaza procesul de modernizare a limbii inceput la jumatatea sec al XIX -lea. la imbogatirea masiva a limbii literare cu neologisme contribuind simbolistii si scriitorii interbelici . . Procesul de perfectionare a limbii romane continua si in sec al XX -lea .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->