PSIHOLOGIE SOCIALĂ

CURS

Conf.univ.dr. Alin GAVRELIUC

Catedra de Psihologie
Facultatea de Sociologie și Psihologie
Universitatea de Vest din Timișoara
IDENTITATEA, MEMORIA ȘI
REPREZENTĂRILE SOCIALE
Identitatea socială (IS)
◦ Definiții identitare
◦ Teorii asupra identității
◦ Conceptul de SELF
◦ Identitate personală versus identitate socială
Memoria socială (MS)
◦ Definție / compoziție
◦ Funcțiile memoriei sociale
Reprezentările sociale (RS)
◦ Clarificare terminologică
◦ Construirea RS
IDENTITATEA SOCIALĂ
 A=A / mijlocirea
◦ Mediere
◦ Context
◦ Tipul de identitate activat
------------------
Structura identităţii presupune:
 — prezenţa unui subiect social activ,
 — care transformă principiul identităţii într-un raport
expresiv, recurgînd la mijloace adecvate unui
 — context, care este hotărîtor în elaborarea unui anumit tip
de identitate;
 — mijlocirea este însoţită de producerea unui discurs
identitar;
 — acest discurs este adresat unui destinatar ce trebuie
angajat în acest joc social dialogal.
Teorii asupra identităţii

două mari categorii de teorii:

◦ Substanţialiste - determinism tare al
apartenenţei, subliniază rolul trăsăturilor
„obiective“ în definiţia identitară (trăsături de
ordin biologic, social sau istoric)
◦ Interacţioniste - se elaborează pe calea unei
relaţii vii, dinamice cu alte identităţi, în miezul
unui context determinat deopotrivă psihologic,
social, cultural şi istoric (Barth, 1995).
Conceptul de Self
 teoriasinelui multiplu (the theory of multiple selves) -
(Stryker, 1980; Carver, Scheier, 1981b; Rogers, 1981;
Hoelter, 1985; Baumeister, 2003)
 Construirea unui concept coerent despre sine se
produce printr-o serie de strategii cognitive
(Baumeister, 1998; Smith, Mackie, 2000)
◦ accesibilizarea doar a unor aspecte limitate ale sinelui.
◦ o reamintire selectivă a faptelor trecute - un sens al sinelui
şi un simţ al coerenţei peste timp (Greenwald, 1980/2007,
Ross, 1989)
◦ evitarea inconsistenţelor.
◦ focalizarea pe trăsăturile centrale - schema sinelui (the self-
schema) - (Markus, 1977; Swann, Hill, 1982) / efect
autoreferenţial (self-reference effect) - (Higgins, Bargh,
1987)
 Convențional: IS = identitatea socială este definiţia
despre sine a persoanei care include un ansamblu de
atribute individuale ce formează conceptul despre sine
(self-concept) determinat de apartenenţa subiectului la
Conceptul de SELF
conceptul despre sine sau identitatea sinelui
reprezintă schema internalizată care descrie
credinţele şi sentimentele privitoare la sine,
incluzînd toate informaţiile şi afectele
semnificative despre sinele trecut, prezent şi
viitor ale actorului social.
În categoria informaţiilor autoreferenţiale se
adaugă şi posesiile, care se percep ca parte
importantă a sinelui (nu întîmplător ajungem
să rostim „soţia mea“, „casa mea“, „maşina
mea“ sau „cartea mea îndrăgită“).
Conceptul de SELF - Aspecte existenţiale:
Atribute
interpersonale:
- sunt student;
- sunt frate;
- sunt un foarte bun
jucător de tenis;
- sunt un participant
asiduu la
meciurile echipei
locale de fotbal.
Convingeri
Rentch, Hefnner, 1994
- sunt un individ unic; internalizate:
- sunt o persoană
- sunt împotriva
atractivă. pedepsei cu
moartea;
- detest mitocănia
din mass-media;
- sunt liberal;
- sunt în favoarea
aderării României
la NATO

Caracteristici Conştiinţa de sine:

prescrise: - convingerile mele
- sunt bărbat; sunt bine
- am douăzeci şi doi COMPONENTE ALE integrate;
de ani; CONCETULUI DESPRE - sunt o persoană
- mă numesc SINE generoasă.
George;
- sunt român;
- sunt bănăţean.

Interese şi activităţi: Diferenţiere socială:

- sunt student la - provin dintr-o
psihologie; familie modestă;
- imi place muzica - sunt dintr-un
rock a anilor 70; cartier îngrijit al
- ador filmele lui oraşului;
Quentin - sunt heterosexual.
Tarantino;
- sunt pasionat de
astronomie. Auto-determinare:
- Sunt ortodox;
- Pot să-mi ating
scopurile educaţionale
propuse.
Conceptul de SELF
concept despre sine operaţional (working
self-concept) / serii de selfuri posibile
(possible selves) - (Markus, Nurius, 1986)
IS / stima de sine (Baumeister et al., 2003)
Carl Rogers (1951/1970; 1965/1992)
◦ nevoia de recunoaştere, de răspuns pozitiv în
interacţiune pe care îl aşteptăm de la „celălalt“ -
interacţiunea psihoterapeutică centrată pe client,
în care terapeutul intervine ca un mijlocitor al
cunoaşterii de sine a subiectului.
Conceptul de SELF
 Culturi individualiste / colectiviste (Markus, Kitayama, 1991; Trafimow,
Triandis, Goto, 1991; Markus, Kitayama, VandenBos, 1996; Kitayama et
al., 1997; Segall et al., 1999; Vansteenkiste et al., 2005)
 SINELE INDEPENDENT / INTERDEPENDENT
Tabelul nr. 1
Trăsături Culturi independente
(America de Nord, Europa de vest)
Definiţia self-ului Unic, individual, separat de
contextul social.
Structura self-ului Unitar, stabil, constant de-a lungul
diferitelor situaţii şi relaţii
Trăsături importante Self internalizat, privat (accentul
este pus pe abilităţi, cogniţii şi
afecte care îl exprimă)
INDEPENDENŢA
Sarcini semnificative A fi unic;
A se exprima pe sine-însuşi;
A promova propriile scopuri;
A fi direct (imperativul este:
„spune exact ce ai în gînd!)
Culturi interdependente
(Asia, Africa, America de Sud)
Conectat cu „celălalt” într-o reţea
densă de relaţii sociale
Fluid şi variabil, schimbător de la o
situaţie sau relaţie la alta
Self externalizat, public (accentul
este pus pe statusuri, roluri, relaţii)
INTERDEPENDENŢA
A aparţine de un grup;
A se exprima numai în măsura în
care grupul are de cîştigat;
A promova scopurile grupului;
A fi indirect (imperativul devine:
„oare ce gîndesc ceilalţi despre
ceea ce vreau să spun”)
Identitate personală versus
identitate socială
Şcoala de la Bristol - Henri Tajfel
◦ Grupul minimal
 - înclinaţia grupurilor de a maximiza diferenţa
dintre ele.
 - grupul este în căutarea unei identităţi sociale
pozitive
◦ Ipoteza omogenității in-groupului /
heterogenității out-groupului.
Identitate personală versus
identitate socială
Teoria auto-categorizării (Tajfel, 1986; Turner, 1997, 2003) = unei
structurări verticale trinivelare a procesului de categorizare în
cadrul teoriei auto-categorizării:
 — la nivelul cel mai cuprinzător şi mai general, actorul ca fiinţă
umană, în opoziţie cu speciile animale;
 — la nivelul intermediar, subiectul ca membru al unui in-group, iar
raporturile cu celelalte out-group-uri alcătuiesc identitatea sa în
grila de lectură propusă anterior de H. Tajfel;
 — în sfîrşit, la nivelul cel mai restrîns, persoana îşi construieşte
identitatea diferenţiindu-se de ceilalţi subiecţi ce alcătuiesc in-
group-ul lui.
----
 tendinţa actorului în relaţie de a-şi articula identitatea la un nivel de
categorizare mai înalt decît cel din interiorul grupului de
apartenenţă, deplasîndu-şi definiţiile identitare de la nivel personal
la nivel social /
 oamenii ca ”zgîrciți cognitivi” (Turner, 1997)
Identitate personală versus
identitate socială - F. Lorenzi-Cioldi şi W. Doise
(1997)
Grupuri colecţie
- cu prestigiu superior, dominante;
- încurajează personalizarea indivizilor din
cadrul lor;
- definirea şi autodefinirea indivizilor prin
intermediul trăsăturilor care se aseamănă cu
caracteristicile in-groupului prestigios;
- identitatea apare autonomă, internă,
diferenţiată, individuală.
Grupuri agregat
- cu prestigiu inferior, dominate;
- nu încurajează personalizarea indivizilor din
componenţa lor;
- definirea şi autodefinirea indivizilor prin
caracteristicile care deosebesc grupul lor de
out-groupul prestigios;
- identitatea apare heteronomă, externă,
nediferenţiată, colectivă.
MEMORIA SOCIALĂ
 Definiție
◦ memoria reprezintă o reconstrucţie continuu actualizată a
trecutului, şi nu doar o copie nemişcată, o restituire fidelă a
acestuia. P. Nora (1984, p. VIII).
◦ J. Candau (1998, p. 11–15) - trei nivele de articulare a
memo­riei individuale:
 protomemoria sau o memoria subterană – habitus – P. Bourdieu –
1998 - memorie anoetică, inconştientă, procedurală.
 memoria propriu-zisă sau de nivel înalt, care este îndeosebi o
memorie rapel sau de recunoaştere.
 metamemoria, ce constituie deopotrivă reprezentarea pe care
fiecare individ şi-o face despre propria sa memorie, un mod de a
dialoga cu propriul trecut, dar şi o explicită construcţie a
identităţii, devenind un fel de memorie revendicată.
 MS = metamemorie, adică o reprezentare socială
complexă, şi nu un dat socio-cultural.
Memoria socială – definție
 M.Halbwachs (1925/1994, 1950- Les cadres
sociaux de la mémoire/ La mémoire collective:
◦ spiritul reconstruieşte amintirile sub presiunea societăţii
// rolul mediului social în cunoaşterea actuală a
trecutului care se realizează nu printr-o simplă
„conservare a imaginilor“, ci prin „reconstrucţia
imaginilor“.
◦ evocarea retrospectivă se structurează în funcţie de o
serie de repere fixate de societate, aşa-numitele cadre
sociale ale memoriei, ce implică plasarea subiectului
social într-un context determinat (prin evocarea unor
locuri, evenimente, personaje). Cadrele sunt amintiri
dominante şi durabile, încărcate cu o mare doză afectivă
şi capabile să antreneze o remarcabilă energie socială
Trăsături ale MS
- memoria socială este prescriptivă, devenind un adevărat
model de valorizare şi dobîndind un rol de pedagogie
comunitară;
 - totodată, ea este şi selectivă, căci se regrupează mereu în
funcţie de „ordinea de zi“ a actualităţii; astfel grila de lectură
a prezentului stabileşte „paginile“ trecutului ce se cuvin
„citite“, precum şi înţelesurile atribuite acestuia;
 - remodelările ei se efectuează în corelaţie cu dinamica
socială mai largă; modificarea neîntreruptă a societăţii
conduce la modificare continuă a structurii cadrelor;
 - uitarea este una din formele privilegiate ale organizării sale;
uitarea asigură o deschidere, un teritoriu ce poate fi reînnoit,
dar care şi înăbuşă, ascunde în profunzimi inconfortul unei
ratări (Neculau, 1999, p. 57).
Legile MS
S. Chelcea (1996/2008, pp. 113–114), pornind de la o lucrare
mai tîrzie a lui M. Halbwachs (1941), sistematizează legile
care reglează memoria grupului amintite de sociologul
francez:
 — legea concentrării, regăsită în înclinaţia de a localiza în
acelaşi spaţiu mai multe evenimente care nu au nici o legătură
între ele;
 — legea fragmentării, care implică despărţirea unei amintiri
dintr-un nucleu iniţial în mai multe elemente componente,
fiecare fiind localizat diferit;
 — legea duplicităţii, care poate conduce la situarea în două
localităţi a aceluiaşi eveniment desfăşurat într-un trecut foarte
îndepărtat; la care adaugă o nouă lege:
 — legea similitudinii acţiunilor, prin atribuirea aceluiaşi mod
de acţiune original mai multor personaje din perioade istorice
distincte.
Funcțiile MS
A. Muxel (1996) identifică următoarele funcţii ale
memoriei grupale:
 — funcţia ereditară, de conservare şi transfer a
istoriei grupului;
 — funcţia afectivă, de reînsufleţire a trecutului
conform sensibilităţilor actualităţii;
 — funcţia reflexivă, de evaluare critică a trecutului,
acea metamemorie evocată la începutul
subcapitolului nostru, care negociază semnificaţiile
„a ceea ce a fost“ în funcţie de acele „definiţii sociale
ale realităţii“ prezente, pentru a prelua formula lui
P.L. Berger şi T. Luckmann (1966/1999);
REPREZENTĂRILE SOCIALE

eră a reprezentărilor sociale.

1896 – E. Durkheim – reprezentarea
colectivă.
filtru mental —gramatică a lecturii realului.
Walter Lippmann (1922): „Singura percepţie <subl. ns.>
pe care o poate avea un individ care nu e martor ocular la un eveniment
este cea trezită de imaginea sa mentală asupra respectivului eveniment
(...). Acesta interpune între om şi mediul său un pseudo-mediu. În
conduita individului apar reacţii la acest pseudo-mediu. Consecinţele
respectivei conduite, mai ales cînd îmbracă forma unor acţiuni, nu
operează însă în pseudo-mediu, adică acolo unde a fost declanşată, ci în
mediul real, pe tărîmul căruia se produc acţiunile «efective»“
REPREZENTĂRILE SOCIALE
A.D. Xenopol: „În istorie nu lucrează
numai ideile adevărate. Ba s-ar putea
chiar ca eroarea, falsul şi minciuna să
joace un rol mult mai mare în viaţa
popoarelor. Desfăşurarea evenimentelor
se face pe baza ideilor. Este absolut
indiferent dacă acestea conţin adevărul
sau contrapartea lui“ (Xenopol, apud
Gafencu, 1991, p. 57)
Construirea reprezentărilor
sociale
RS = un „sistem de valori, noţiuni, practici,
relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni
ale mediului social (...), instrument de
orientare a percepţiei situaţiei.“ (Moscovici,
1961/1976, p. 43)
Ecole des Hautes Etudes en Sciences
Sociales
◦ Teza de doctorat a lui S. Moscovici
(1961/1976), La psychanalise, son image et son
public
Construirea reprezentărilor
sociale
Urmărind reprezentările colective ale psihanalizei în diferite publicaţii
ale presei franceze de la începutul deceniului VI, au fost izolate trei
categorii de ziare:
 — cele aparţinînd presei militante apropiată de cercurile comuniste,
 — cele subordonate Bisericii catolice şi
 — ziarele de mare tiraj.
Raporturile cu cititorii se diferenţiază semnificativ, în funcţie de
sectorul publicistic emitent.
Se pot identifica trei tipuri de raporturi:
- difuziunea ---------- opinii
- propagarea ---------- atitudini
- propaganda ---------- convingeri.
Construirea reprezentărilor
sociale
Structurarea RS:
STADII:
- obiectivarea, prin care se transformă abstractul în concret,
un concept într-o imagine sau într-un nod figurativ.
- naturalizarea: schema figurativă, separată de teoria
iniţială, nu mai este o construcţie abstractă şi inabordabilă,
ci devine un patrimoniu comun.
- ancorarea, care permite adăugarea la ansamblul
categoriilor stăpînite şi consolidate a unor categorii noi,
contrariante. Acest stadiu se finalizează prin atribuirea de
funcţionalitate, iar obiectul social vizat este clasat şi
denumit, producîndu-se o îmblînzire a necunoscutului.
Rolurile RS
— convenţionalizează obiectele, persoanele şi evenimentele cu
care subiectul se confruntă, le conturează o formă, le clasifică:
„(...) funcţia principală a reprezentărilor sociale este să
transforme necunoscutul în familiar, oricine va trebui să se
confrunte cu un obiect social important, dar necunoscut, va
iniţia o operaţie complexă de redefinire, pentru a-l face mai
inteligibil şi pertinent, compatibil cu sistemul simbolic al
grupului căruia îi aparţine“ (Doise, Palmonari, 1996, p. 31).
Orice nouă experienţă e asimilată conform matricii culturale
preluate de la mediul social integrator: „nici o minte, notează
S. Moscovici, nu e liberă de efectele unei condiţionări
preliminare, impuse de reprezentări, limbaj şi cultură“ (apud
Neculau, 1996b, p. 37);
 — sunt puternic prescriptive, se impun cu o forţă
considerabilă, sunt ”de neînlăturat”. Contextul prezent, dar şi
moştenirea simbolică desemnează ceea ce ar trebui să gîndim.
Organizarea internă a RS
Sistemul central Sistemul periferic
- întreţine legătura cu memoria colectivă şi istoria - permite integrarea experienţelor şi istoriilor
grupului; individuale;
-este consensual: defineşte omogenitatea grupului; - suportă eterogenitatea grupului;
- stabil; - suplu;

- coerent; - suportă contradicţiile;

- rigid;
- rezistent la schimbare; - evolutiv;
- puţin sensibil la contextul imediat; - sensibil la contextul imediat;
Funcţii: Funcţii:

- generează semnificaţii ale reprezentării; - permite adaptarea la realitatea concretă;

- determină organizarea sa. - permite diferenţierea conţinuturilor;

- protejează sistemul central.

 Tipurile de transformări ale RS
J. Cl. Abric consideră că tipurile de transformări care se pot înregistra sunt:
 — transformarea rezistentă, cînd un nou mod de acţiune, contrariant, este
administrat de sisteme periferice defensive, nodul central nu este modificat, ci
doar sistemul periferic ce negociază integrarea unor elemente străine;
 — transformarea progresivă, cînd modul de acţiune nou nu contrazice profilul
nodului central, iar transformarea se produce treptat. Ca urmare a acestui fapt,
practicile noi se vor împleti cu elementele nodului central „topindu-se“ într-o
reprezentare ce se preschimbă secvenţial;
 — transformarea abruptă, cînd practicile pun în discuţie nucleul tare al nodului
central, semnificaţia esenţială a reprezentării, fără intermedierea defensivă a
sistemului periferic. Dacă practicile au un impact social însemnat, sunt durabile şi
repetitive, nodul central va fi „măcinat“ transformîndu-se radical, afectînd
configuraţia globală a reprezentării, ce nu va mai putea conserva vechile profile
decît sub forma unor remanenţe remodelate. Arareori o transformare a
reprezentărilor sociale este atît de tranşantă, fiind necesară corelarea unor factori
care să acţioneze conjugat: pe lîngă persistenţa temporală adăugîndu-se
determinanţii sociali, politici, ideologici, economici.
 ”Moștenirea” RS – 3 generații (Cl. Flament, 1995/2007)