Perfect life

Capitolul 1

"Privesc spre cer...e asa de albastru...ma uit la nori ce frumosi sunt si parca vad forme in ei. Tot felul
de obiecte. In timp ce eram fermecat de simplitatea lui o briza trece si imi aduce un miros proaspat de
flori. Dar se simte si altceva. Un miros, un parfum cunoscut...

Instant imi apare un chip in minte dar nu-l pot descifra..pare doar ca e al unei fete cu parul lung cret
si imi zambea. Apoi a inceput o durere in stomac. Am pus mana pe burta incercand sa strang bluza de
pe mine in pumn. Cobor privirea si vad in fata o campie verde. Nu era nici o floare in jur doar
verdetea. Ma intrebam cum de am simtit in briza parfum de flori dar n-am gasit un raspuns.

In departare observ o multime de oameni care stateau si vorbeau unii cu altii. Nu stiu de ce erau asa
departe de mine. De la distanta asta nu am recunoscut pe nimeni. Dar ceva m-a atras spre ei si am
incercat sa fac un pas. In acel moment mi-am simtit picioarele..parca pana acum pluteam. Eram
descult si simteam iarba umeda sub picioare. Era un sentiment placut. Dar nu ma miscam. Si incerc sa
fortez dar nimic.

Totul in jur se misca incet. Iarba miscata de vant, oamenii in departare parca gesticulau mult prea
incet. Ma uit in jur sa vad daca asa e normal. Intorc putin ochii spre dreapta si am tresarit....era o fata
cu mana intinsa dar nu misca. Parca incerca sa ma prinda. Am in incercat sa spun ceva dar nu iesea
nici un sunet.
Poate era cea din imaginatia mea, seamana putin dar nu-mi dau seama exact cine e.

In timp ce ma uitam la ea simt cum pot misca capul iar doar asa putin...si il intorc inspre stanga. De
data aceasta era un baiat dar nu avea mana intinsa. Doar putin parca incerca dar s-a oprit acolo.

Inspir adanc si intorc capul sa ma uit in spate. Am ramas impietrit. Era o prapastie imensa. Si eu
stateam exact pe marginea ei. In jos nu vedeam nimic doar intuneric...cred ca era prea adanca.

Fata acum era putin mai aproape de mine si eu deja simteam cum o greutate mai mare pe
umeri...ma tragea in spate.

Neputand face nimic am inchis ochii. Incercam sa fac un sens din tot ce se intampla. Nu reuseam.
Parca totul era gol fara o logica...doar acel parfum persevera in mintea mea si acea imagine, acea fata.

Deodata greutatea incepe sa devina tot mai mare...varfurile degetelor de la picioare le simteam in
aer...si....cad.

Speriat deschid ochii si privesc cum cele doua persoane se uita in jos la mine si eu ma departam usor
usor...

Neavand nici o speranta am inchis ochii din nou si am spus "Iarta-ma..."

O voce a raspuns "Pentru?"

 Mi s-a parut ceva firesc, nu m-a suprins doar am continuat..."Pentru tot..."

O caldura imensa mi-a cuprins corpul...si am auzit "Deschide ochii..."

Eram intins pe un pat. La dreapta era aceasi fata ma tinea de mana si in stanga mea era acel baiat
din vis. Nu vedeam foarte clar dar eram sigur, cumva simteam ca am dreptate.

Cum am deschis ochii ea s-a inveselit si a strigat intr-o directie..."E treaz".

Apoi s-a aplecat si m-a imbratisat asa puternic incat am simtit ca nu mai pot respira. Apoi baiatul a
spus "Neata mane...e bine sa te avem printre noi din nou."

In jur totul era alb. Mi-am dat seama ca eram intr-un pat de spital. Alta explicatie n-am gasit.

Simteam iar acel parfum cunoscut...era al fetei. Dupa ce m-a imbratisat, m-a sarutat pe obraz si s-a
pus iar pe scaun. Mana ei in continuarea o tinea pe a mea dar de data aceasta ma strangea mai tare.
Aproape ca ii dadeau lacrimile.

Un scurt timp a trecut si in camera au intrat o multime de oameni. Zgomotul imi provoca dureri de
cap incat m-a cuprins o oboseala imensa. Am inchis iar ochii...am auzit un palid "Adriannn...." si am
adormit.

Capitolul 2

Eram obosit...cu putina putere incerc sa deschid din nou ochii si doar palid vad o fata pe scaun langa mine si era
cu capul in bratele mele. Adormise. Nu aveam putere sa ma misc, dar mana mea era pe obrazul ei; cat am reusit
sa misc degetul putin si fara sa vreau am trezit-o. Se uita la mine si foarte bucuroasa ma strange in brate.
"Nu adormi din nou...stai cu mine...." mi-a soptit suspinand.

Fara sa vreau am zis "maine..." si puterile m-au lasat. Nu stiu de ce am zis acel cuvant doar ca trebuia sa-l zic.
Am adormit din nou.

Incerc sa-mi fac ordine in ganduri, in vise...totul e haotic. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este acea camera de
spital. Usor se desluseste o imagine. In ceata vad un coridor. Incojurat de o ceata puternica nu vad mai mult de 2
metrii in fata. Peretii au heroglife ciudate, nu recunosc nici un simbol.

In spatele meu este la fel ca in fata. Nu stiu in ce directie sa o iau. La un moment dat se aude o fata plangand dar
palid de tot. Inchid ochii si incerc sa-mi dau seama din ce parte vine.

Ca un instinct deja dezvoltat incepeam sa localizez sursa sunetului. Parca venea din spate. Si cu pasi domoli ma
indrept prin ceata. Poate gasesc ceva, o iesire orice.

Pe masura ce ma indreptam pe acel coridor simbolurile de pe perete devenau mai albe la culoare. Poate asta
inseamna ca am ales bine. Apoi dau de prima bifurcatie. Inchid din nou ochii si imi dau seama ca venea din
dreapta. Pe masura avansam incepeam usor sa alerg. Din cand in cand inchideam ochii sa-mi dau seama de
directie si sunetul devea tot mai puternic.

Dupa ceva timp ajung la o usa. Era alba simpla ca si model. Simbolurile din jurul ei straluceau. Si pe ea era scris
ceva...
"Ce doresti?"
Desi nu aveam chef sa stau sa raspund la intrebari stupide in acest cadru si asa ciudat intrebarea rasuna in capul
meu. Ganduri si imagini imi apareau in minte.
Dar n-am timp de asa ceva.

Deschid usa si o lumina m-a orbit. Am cazut. O voce a rasunat..."Cand vei stii....vei avea."

Imaginea camerei de spital mi-a revenit si inca una...ca un flash-back. Eram in masina...la volan...ma uitam in
dreapta mea la acea fata si apoi o lumina a venit din fata...e tot ce-mi amintesc.

Am zis "Vreau....sa traiesc."

O caldura m-a invelit si am simtit o mana pe obraz. Cand am deschis ochii eram iar in acea camera de spital. De
data aceasta am zambit.
Aceleasi persoane erau acolo...ca si cum nu ar fi plecat. Nici nu stiu cat timp a trecut, cat timp am fost inconstient
si daca ce am vazut a fost cu un scop sau mintea-mi joaca feste.

Parca o noua putere m-a cuprins. Nu mai eram slabit. Era si un doctor de data aceasta in camera si vorbea cu doi
dintre adulti. Pot presupune doar ca erau parintii mei; fata iubita mea si tipul de langa mine ori un prieten ori
ruda.

"Putina apa va rog" am spus cu buzele uscate.

Ea s-a repezit prima sa-mi aduca. Mi-a pus ea paharul la gura cu finete si cu grija m-a ajutat sa beau.

"Mai doresti ceva?" m-a intrebat zambind. Probabil era fericita ca m-am trezit. Mai ales dupa ultima faza.

"Nu nimic. Doar sa aflu ce s-a intamplat. Cine sunt si de cand sunt aici. Nu-mi amintesc nimic."

Doctorul a intervenit.."E normal. Ai suferit o lovitura puternica la cap si e posibila o pierdere a memoriei de scurta
durata. Cea de lunga durata va reveni dar sa te odihnesti."

"O sa am eu grija de el" a spus fata.

Zambind m-am uitat la ea si curios am zis...."Am impresia ca ar trebui sa te cunosc. Cum te numesti?"

Toata tensiunea disparuse. Toata ingrijorarea celor din jur s-a transformat intr-o stare de liniste. Ca si cum ce a
fost mai rau a trecut.
Putin entuziasmata a inceput sa-mi spuna despre toti si ce s-a intamplat...

"Eu sunt Adela. El (aratand spre baiatul din stanga mea) este Dani fratele tau. Parintii tai, Stefan si Maria (aratand
spre cei doi adulti ce vorbeau cu doctorul cand m-am trezit) si cei doi tineri (aratand in partea cealalta a camerei
undeva langa parintii mei) sunt cei mai buni prieteni ai tai, Edi si Emilia. Restul sunt pe hol. Au venit si colegi de la
munca, de la biserica. Chiar e multa lume. Sa stii ca tin la tine.

"Si acum ce-i mai important. Eu cum ma numesc?" am spus zambind.

"Adrian."

"Si ce s-a intamplat de am ajuns aici." am intrebat eu.

Inainte sa raspunda Adela a intervenit Dani...

"Mergeam noi trei cu masina pana la Brasov sa petrecem weekend-ul acolo la niste prieteni. Era ceata afara si
intuneric. La un moment dat dupa o curba a intrat de pe partea opusa in depasire un Logan. Incercand sa-l eviti ai
tras in dreapta si ne-a lovit puternic pe partea stanga. Noi prin minune am scapat fara nimic grav. Dupa prima zi
in spital cand ai deschis ochii ai intrat in coma doua saptamani. Aseara mai era doar Adela aici si a auzit ca ai
soptit "Maine" Azi de aceea au venit toti in speranta ca poate te trezesti. Si uite ca Dumnezeu a facut o minune."

Era mult de "inghitit" dintr-o data. "Stai putin sa procesez..."

Lumea a inceput sa intre si era bucuroasa ca eram treaz. Dupa ce au trecut repede toti prin camera, tatal meu i-a
dat afara spunand sa ma lase sa ma odihnesc. A ramas doar Adela. Fetele lor nu-mi parea cunoscute si numele
nici atat. Poate in timp....o sa vedem.

Ea tinandu-ma de mana mi-a spus "Eram foarte ingrijorati....si eu...am fost foarte ingrijorata."

Se simtea invinovatita dar nu stiu de ce.

"Hei...ce s-a intamplat. Simt ca ceva nu e in regula. Nu-mi amintesc foarte multe dar simt ca am sentimente
pentru tine. Si te cunosc....cumva."

"Stii...Dani n-a spus totul de fata cu ceilalti. Noi atunci pe masina ne-am certat. De fapt...eu...te-am certat. Si imi
pare asa rau. Aproape ca te-am pierdut si ultimele cuvinte ar fi fost unele de repros. "

"Dar despre ce ne-am certat?"

"Mai conteaza?"

"Nu...dar vreau si eu sa-mi cer iertare. Poate intr-un fel si eu am fost de vina."

"Poate amandoi am gresit. Nu ne-am inteles unul pe celalalt...poate n-am apreciat tot ce ne-a fost oferit. Dar nu
as vrea sa am pe altcineva langa mine in afara de tine. Si de asta sunt sigura."

Spunand aceste lucruri ma bucuram, dar nu stiu de ce. Pentru ca tot nu-mi amintesc nimic de fata asta.

Poate cateodata e nevoie de un inceput nou...poate apreciezi mai mult viata cand esti pe cale sa o pierzi.

"Vin-o langa mine." i-am spus.

S-a intins pe pat langa mine si o tineam in brate. A intrat Dani in camera...a zambit si apoi a iesit. L-am auzit
spunand..."Nimeni sa nu mai intre in camera ati inteles?"

"Sa nu adormi".. mi-a zis ingrijorata...

Parca suna la propriu dar o inteleg. Nu dorea sa mai intru iar in coma si sa nu stie nimic de mine. Daca o sa traiesc
daca o sa mor. Cateodata asteptarea e mai grea decat daca stii sigur un lucru fie el si negativ.

"Iti promit..." i-am pus si am sarutat-o pe frunte.

-------

Cateva zile mai tarziu am fost externat din spital. Memoria usor revenea...Primele lucruri au fost de Adela. Cu ea
am petrecut cel mai mult timp in spital si probabil asta a declansat.
Imi amintesc de fiecare data cand plangea pentru ca am ridicat vocea la ea si i-am reprosat lucruri neadevarate si
apoi tot ea venea spunandu-mi ca ma iubeste si nu vrea sa ma piarda.
Imi amintesc cum ieseam in oras si vorbeam de multe ori mai mult cu baietii sau cu altcineva in loc sa stau cu ea.
Imi amintesc privirea ei plina de entuziasm cand imi oferea un cadou din inima de ziua mea sau cu alta ocazie si
eu nu vedeam adevarata valoare a celui "cadou".
Imi amintesc cum n-am fost de fiecare data langa ea cand a avut nevoie de ajutor sau cand pur si simplu vroia sa
ne vedem.
Imi amintesc cum n-am pretuit-o.

Aveam un picior in ghips si ea s-a oferit sa ma ajute sa merg pana la masina si apoi in casa. Era alaturi indiferent
de problema.

In timp ce mergeam asa doream asa de mult sa-i spun totul. Cat de mult imi pare ca am gresit. Era ca un val care
se aduna in inima si incerca sa dea afara. Ca un foc ce ardea din ce in ce mai puternic. Vroiam sa tip ca o iubesc...

Intr-o incercare am privit-o...

"Adela trebuie sa-ti spun ceva. Stii tot ce a fost..."

Mi-a pus degetul aratator peste buze...

"A fost. Nu mai conteaza. Important e ca esti acum aici"

"M-ai tolerat asa mult timp...cum?"

"Ce nu-ti amintesti e ca tu m-ai iubit si cred ca ma m-ai iubesti. Da, au fost probleme si cateodata ne mai certam
dar nu se compara cu felul in care te-ai comportat in rest. De cate ori mi-ai "auzit" gandurile cand nici vocea nu
mai avea putere. Imbratisarile tale m-au ajutat cand am pierdut pe tatal meu. Nimic nu e perfect in lumea
asta...dar tu esti perfect pentru mine."

M-a lasat fara cuvinte.

Tot ce mi-a zis mi-a oferit putere...dorinta puternica sa incerc sa repar unde am gresit. Si nu numai cu ea...

Apoi acele cuvinte mi-au revenit in mine..."Ce doresti?" "Cand vei stii vei avea". Am zis in gand. "O doresc pe
Adela pentru restul vietii...."

Capitolul 3

...

Impactul iubirii ei s-a simtit din ce in ce mai tare. Ca si atunci cand gresesti cuiva si te iarta ba mai mult..uita. Si
totul e ca la inceput. Astfel de fapte te lasa fara cuvinte.

Ajuns acasa am incercat sa-mi refac viata. Fiind asa aproape de a pierde totul incepi sa valorifici lucrurile...sa pui
pret unde altii nu vad valoare.

Pana la urma e important ce vrei tu sa faci nu ce vor altii.

I-am multumit Adelei ca m-a ajutat sa ajung acasa dar i-am spus ca am nevoie sa raman singur in seara
asta...trebuie sa fac ceva si trebuie sa o fac singur.

Prima data l-am sunat pe Dani sa vorbesc cu el. Stiu ca a ramas ceva nerezolvat. Asa aveam impresia. Dupa
cateva incercari de apelare am renuntat. Ori avea telefonul inchis ori descarcat.

Eram prea obosit sa fac ceva asa ca m-am intins sa ma odihnesc. Era in jurul orei 8.

Seria de vise ciudate a continuat.

Vedeam din afara toate evenimentele dar cateodata parca vedeam prin ochii "mei".
Acum vedeam pe Dani in fata ochilor...cu privirea in jos. In spatele lui era o fata. Nu o recunosteam desi aveam
impresia ca ea ma cunostea. Primul gand al meu a fost ca nu s-au rezolvat toate treburile si poate de aceea am un
vis asa de real...si totusi sunt constient.
Dupa o clipa el pleaca si urca in masina care era langa noi. Fata se departeaza pana nu se mai vede. Apoi el striga
spre mine sa urc in masina si sa mergem.
In partea stanga simt cum cineva ma tinea de mana. Era Adela. Imi spunea sa nu ma duc. M-a cuprins o stare de
iritare si parca fara sa vreau am bruscat mana astfel incat sa-mi dea drumul.
Ea s-a uitat in jos si apoi fara ezitare a spus ca unde ma voi duce eu si ea va veni, indiferent.
A raspund doar..."Cum vrei..."
Dupa ce am urcat in masina a inceput o discutie cu Dani despre acea fata care era afara si apoi a disparut.
Am dedus ca ne indreptat spre ea.
Apoi a mai zis Adela inca o data..."Nu trebuia sa plecam."
Cand m-am intors sa-i spun ca se inseala dintr-o data o lumina puternica a invaluit intreaga atmosfera...n-am mai
vazut nimic. Si o liniste s-a asternut.
...apoi m-am trezit....

Eram complet transpirat. Ma uit la ceas si vad ca deja era a 2-a zi...dupa-amiaza. Telefonul era dat pe silent. Cand
m-am uitat la el aveam 5 apeluri pierdute si 2 mesaje. Erau de la Dani si Adela.

Prima data i-am raspuns Adelei sa nu-si faca griji, sunt ok dar trebuie sa lamuresc ceva cu Dani.

Apoi l-am sunat...de data aceasta a raspuns.

"Salut frate...ieri ai incercat sa ma suni? Am vazut apel pierdut dar eram intr-o sedinta si nu
puteam sa raspund."

"Da...era doar sa vad ce faci...dar acum vroiam sa te mai intreb ceva. De ce anume ne-am dus
la Brasov?"

"Pai cum a zis Adela...la niste prieteni..."

"Stiu ca inca mai am multe sa-mi amintesc dar am avut un vis si parea foarte real. Era vorba
de o fata. Si ca de aceea ne duceam...mai mult...Adela era impotriva...de ce?"

"aha...deci...oarecum ai aflat. Ok faza e asa...Fata de care spui e fosta prietena. Inainte

statea in Bucuresti si totul era super. Desi de la inceput Adela a avut o presimtire ca nu e
potrivita pentru mine, stii ca oricum facem ce vrem noi baietii...nu prea ascultam. Eh dupa ce
s-a mutat au inceput niste povesti ca ar iesi cu un amic de-al nostru de acolo. Dupa lungi
discutii la telefon ea cam nega ca ar fi ceva intre ei. Asta si alte lucruri plus distanta ne-au
facut sa ne distantam si la propriu si la figurat...si s-a racit relatia. Dupa ce ne-am despartit
am aflat ca a ajuns sa fie impreuna cu ala. Eram asa nervos incat am vrut sa ma duc acolo sa
vad cu ochii mei. Eu de fapt inca mai tineam la ea si speram sa lupte mai mult. Dar n-am facut
asta. Adela in acel moment a zis ca nu mai merita. Si sa nu ne ducem ca nu o sa fie de bine.
Se pare ca pana la urma a avut dreptate."

"Aha...si eu de ce eram suparat pe Adela ca s-a bagat?"

"Sincer nu stiu. Era ceva intre voi cred...mie nu mi-ati zis nimic."

"Ok...pai si cu fata asta nici la telefon n-ai mai vorbit despre chestia asta?"

"Nu. Am decis ca e mai bine sa nu o mai caut."

"Sincer am un sentiment ca totul va fi bine. Si ca mai bine o lasi asa."

"Da acum simt si eu asta..."

Dupa ce ne-am salutat si am inchis telefonul...am vrut sa vorbesc putin si cu Adela. Am sunat-o si mi-a zis ca o sa
vina intr-o ora la mine la apartament.

Cand m-a vazut m-a imbratisat si am stat asa mult timp asa incat simteam o caldura puternica venind din partea
ei. Dupa ce ne-am asezat am intrebat-o si pe ea aceleasi lucruri ca si pe Dani...

"Chestia mai complicata e ca..." a facut o scurta pauza... " si cand era in Bucuresti eu am mai
vazut-o cu unul cu altul dar am zis ca's doar amici. Odata i-am zis lui Dani si nu m-a crezut. Si
cand ti-am zis si tie la fel...ati crezut ca am eu ceva cu ea. Si n-am mai insistat. Dar cand am
aflat ca vreti sa va duceti dupa toata faza asta ciudata...am simtit ca ceva nu e in regula. Si
iar ne-am certat pe tema asta."

"Uite ca pana la urma aveai dreptate. Imi pare foarte rau ca n-am fost mai deschis. Poate o
rezolvam mai bine altcumva."

"Eh acum nu mai conteaza. E bine ca esti ok..." dupa aceste cuvinte m-a sarutat scurt.

---
Cateva zile mai tarziu am aflat ca atunci la spital a venit o fosta amica de-a mea cand a auzit ce s-a intamplat....si
intre ea si Dani s-a infiripat o relatie frumoasa...

Trebuia sa mai vorbesc cu parintii mei sa vad unde aveam de "corectat" si aici.

Simt ca prin acest "eveniment" mi s-a oferit o a 2-a sansa. Si ca pot face multe lucruri bune...doar ca pana acum
eram "orb" in fata lor.

Ce face frumusetea unei vieti nu e faptul ca nu ai probleme...ci ca poti trece peste ele pentru ca ai
persoane care te iubesc si iti sunt alaturi.