Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea optimă a

oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei; este un proces cu care ne
confruntăm în fiecare zi, ca un „condiment” esenţial al experienţei noastre de viaţă.
Cand trebuie sa defineasca comunicarea, majoritatea vorbitorilor se gîndesc la “a
aduce la cunostinta”, “a da de stire” sau “a informa”.
Personal, sunt de acord cu spusele unui informatician, conform caruia comunicarea
înseamnă ,,totalitatea proceselor prin care o minte poate să o influenţeze pe alta”.
Se poate spune că un bun orator rezolvă orice cu abilitatea lui şi chiar este adevărat.
A comunica este esenţial pentru o organizaţie sau pentru o instituţie ce se dezvoltă
sau se străduieşte să impună în spaţiul public un nou set de valori, o nouă filozofie de acţiune. Iar
când această ,,nouă filozofie” vizează o problematică de interes general, cum este cea a ordinii
publice şi a siguranţei cetăţenilor, ,,a comunica”, ştiinţific, devine absolut obligatoriu, pentru că, de
calitatea şi acurateţea mesajelor emise, ca şi de exacta interpretare şi valorificare a celor primite,
depind foarte multe.
În mod abstract, scopul poliţistului este acela de a asigura o bună înţelegere între
oameni. Şi nu de puţine ori acest obiectiv al poliţistului ar fi mult mai aproape de realizare dacă s-ar
ţine cont de lucrurile care scot oamenii din aceasta stare de “armonie”, acele lucruri care conduc de
cele mai multe ori la conflicte.
Din proprie experienta, pot spune ca aproape fiecare problemă, fiecare conflict şi
fiecare neînţelegere are la bază o problemă de comunicare.
Creăm propria noastră realitate, dar fiecare dintre noi poate să aibă percepţii foarte
diferite şi deci, realităţi foarte diferite. Aceste diferenţe cauzează adesea neînţelegeri şi conflicte.
Stereotipurile şi prejudecăţile sunt obstacole majore în comunicare şi, mai mult decât atât, sunt
cauzele unor acţiuni şi emoţii negative. Deseori oamenii au stereotipuri legate de: vârsta, sex, rasă,
religie, vocaţie, naţionalitate - in general aspecte cu care un politist se confrunta foarte des.
Acestia trebuie să fie informati cu privire la existenţa şi modul de funcţionare a
serviciilor publice, trebuie ascultati când îşi exprimă nemulţumirea, trebuie să le fie luate în
considerare dorinţele şi nevoile.
O altă grijă a poliţistului trebuie să fie şi categoriile speciale sau vulnerabile cu care
intră în contact. El trebuie să folosească cuvinte potrivite, tonul vocii să nu fie dur pentru a stimula
comunicarea dintre ei; să manifeste calm, răbdare şi o atitudine binevoitoare; să dovedească
politeţe, modestie, respect faţă de toţi cetăţenii şi totodată să creeze un cadru de încredere şi
siguranţă martorilor.
De asemenea, important este sa se tina cont de o componeta-cheie a procesului de
comunicare, si anume ascultarea. În general ascultarea este un aspect al comunicarii neglijat sau
chiar neluat în considerare, fiind privita ca o abilitate pasiva în privinta careia sunt putine de facut.
In meseria de politist este important de observat si comunicarea non-verbala. Cel
mai insemnat lucru în comunicare este, adesea, să auzi ce NU se spune. Chiar si fara cuvinte, noi
oamenii comunicam prin ceea ce facem: modul cum stam sau cum umblam, cum ridicam din umeri
sau facem un gest, cum ne îmbracam, cum conducem o masina sau stam la birou, fiecare din acestea
având o semnificatie si comunicând o idee.
Poliţistul care stăpâneşte arta comunicării şi care poate observa cu uşurinţă
particularităţile psiho-comportamentale ale interlocutorului reuşeşte să câştige încrederea, să fie
deschis dialogului, să respecte şi să ia în considerare cetăţenii.
In concluzie, pentru oricare viitor absolvent al scolii de politie, am 3 sfaturi: Fii
sincer; fii concis; fii consecvent! Important este sa fii stăpân pe subiect; cuvintele vor urma de la sine.