Sunteți pe pagina 1din 4

Modalitati de dezvoltare

a competentelor de
comunicare la copii
prescolari

Marcela Calin
Având în vedere faptul că vârsta preşcolară are o valoare definitorie în evoluţia intelectuală şi afectiv-
relaţională a copiilor, aceştia trebuie să dobândească şi să-şi consolideze capacitatea de a comunica cu
cei din jur, de a-şi exprima impresiile, gândurile, ideile, sentimentele. Nucleul central al comunicării sau
forma de bază a vorbirii este dialogul, organizat şi desfăşurat pe baza unor reguli şi strategii : regula
adaptării la partener, adaptarea la contextul comun, urmărirea temei propuse, ascultarea partenerului,
reguli de adresare către un membru al grupului sau către întregul grup, strategiile politeţii în dialog. La
vârsta preşcolară, strategiile şi regulile dialogului se învaţă parţial prin imitaţie.

Regulile de adresare se învaţă chiar din familie. Primele cuvinte învăţate ,,mama’’şi ,,tata’’sunt folosite cu
mare frecvenţă datorită funcţiilor lor apelative şi adresative. O regulă importantă impusă de dialog este
ascultarea partenerului. La vârsta preşcolară, mai ales după vârsta de 4 ani, copiii simt nevoia de a fi
ascultaţi şi ştiu că este necesar să răspundă la solicitările verbale ale celorlalţi. Datorită particularităţilor
de vârstă, copiii mici urmăresc mai greu vorbirea partenerului, răspunsul nu poate fi dat rapid şi astfel,
dialogul se desfăşoară pe linii paralele. În învăţământul preşcolar dispunem de exerciţii cu care putem
începe acest proces de ascultare : a. exarciţii de ascultare a ,,tăcerii’’, a ,,liniştii’’, în vederea identificării
unor zgomote ; b. exerciţii pentru educarea acuităţii acustice, a auzului fonematic (,,Şoapte’’, ,,Ce se aude
?’’, ,,La vânătoare’’).

În procesul instructiv-educativ din grădiniţă vorbim mai puţin despre dialog, dar mai mult despre
conversaţie, utilizată în cadrul convorbirii. În grădiniţă, dialogul întrebărilor şi răspunsurilor poate fi realizat
sub formă de exerciţiu ludic, prin intermediul unor personaje, prin intermediul unor simulări. Copiii sunt
puşi astfel în situaţia ,,jocurilor de rol’’, ca mijloace de educare a limbajului spontan. Nu trebuie neglijată
contribuţia convorbirilor la formarea deprinderilor de comunicare socială, la dialog respectuos între
parteneri, la schimbul reciproc de mesaje. Jocurile de rol sunt jocuri de simulare în care copiii devin actori
ai vieţii sociale, sunt jocuri ale replicilor după un scenariu propus, dar cu efecte lingvistice evidente din
punct de vedere al dialogului între ,,micii actori’’. Un aspect particular al jocurilor de rol este dramatizarea.
Ea are un caracter activizant, preluând o parte din efectele spectaculoase ale scenei. Se poate organiza
pe replici exacte, textuale, pe baza unor replici creatoare sau pe stimularea spontaneităţii ,,actorilor’’.
Dispunem de texte care se pretează la interpretări ,,artistice’’ : ,,Ursul păcălit de vulpe’’, ,,Capra cu trei
iezi’’, ,,Ridichea uriaşă’’, precum şi alte texte cu dialog asumat sau improvizabil.

De mic, copilul este atras de imagini. La grădiniţă , copilul preşcolar întâlneşte diferite tipuri de imagini
prezentate sub formă de jetoane, tablouri, desene realizate de copii şi adulţi, albume, diafilme. Fondul de

Marcela Calin
reprezentări format în urma activităţilor de observare şi lecturi după imagini trebuie valorificat. După
prezentarea materialului vizual în activităţile dirijate urmează o muncă de prelucrare, sistematizare,
consolidare a cunoştinţelor receptate. Prin dialog euristic, educatoarea cunoaşte nivelul la care copiii au
receptat conţinutul imaginilor utilizate. După o scurtă convorbire, preşcolarii sunt lăsaţi să povestească
sau să facă comentarii libere în legătură cu cele văzute. Pot fi încurajaţi să adreseze întrebări pentru a-şi
clarifica unele neînţelegeri, ceea ce conduce la întărirea operaţiilor de analiză, sinteză, comparaţie şi
interpretare şi la stimularea productivităţii gândirii. O întrebare adresată de către un copil nu este semnul
necunoaşterii, ci al interesului, al curiozităţii, fapt pentru care , mai mult timp adresează întrebarea care i-
a reţinut atenţia. Uneori, datorită sărăciei vocabularului, copilul preşcolar nu se poate situa pe punctul de
vedere al interlocutorului dacă acesta este adultul. În relaţiile cu ceilalţi copii, preşcolarul poate coopera,
poate dialoga ca partener egal având drept consecinţă socializarea inteligenţei şi a limbajului, înţelegerea
utilităţii schimbului de idei. Pentru a stimula conversaţia dintre copii trebuie să creăm condiţii care să
permită reuniunea liberă a copiilor în grupuri, să antrenăm copiii la activităţi care stimulează interesul
pentru dialog.

În cadrul activităţilor instructiv-educative din grădiniţă se poate utiliza şi dialogul problematizat care se
bazează pe comunicarea didactică dintre participanţii la acţiunea de instruire (educatoare şi preşcolari).
Întrebările de tip productiv-cognitiv (cu caracter problematic) îi pun pe copii în faţa unor probleme ce
trebuie rezolvate. De exemplu, activităţile de educaţie pentru ştiinţă pot fi axate pe problematizare.

Pentru realizarea temei propuse putem utiliza diferite metode didactice : observări (,,Circuitul apei în
natură’’, ,,Cum ne îmbrăcăm astăzi ?’’) ; lecturi după imagini (,,Cum poate fi numit acest tablou ?’’,
,,Culorile toamnei’’) ; convorbiri (,,Ce ştim despre … ?’’, ,,Cum ne păstrăm sănătatea ?’’) ; jocuri didactice
(,,Cine a venit ?’’, ,,Ce este şi ce face ?’’, ,,Ce a greşit ?’’) ; povestiri ale educatoarei (,,Greşeala
Cuminţicăi’’, ,,Povestea unei jucării’’, ,,Băieţelul de hârtie’’) care folosesc problematizarea prin întrebări cu
caracter ipotetic -,,Ce s-ar fi întâmplat dacă ?’’- prin care se pot crea variante noi.

O altă formă de activitate care pune accent pe comunicare, pe dialogul liber, pe

formarea deprinderilor de exprimare orală este cea a jocurilor de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană
(,,De-a familia’’, ,,De-a mămicile’’, ,,De-a coafezele’’, ,,De-a grădiniţa’’). Jocul de creaţie este imitarea şi
nu copierea vieţii, este un joc prin care se dezvoltă fantezia verbală. Copiii trebuie lăsaţi să vorbească
liber, să improvizeze propoziţii, să susţină un dialog. În aceste jocuri, copiii vorbesc mult, discută, caută
să înţeleagă rolurile altora, astfel încât se dezvoltă conduita verbală a copiilor, ajungându-se uneori chiar
la o vorbire expresivă.

Marcela Calin
Activităţi precum plimbările, vizitele, drumeţiile, excursiile antrenează copiii în diferite convorbiri pe
tema :,,Ce ţi-a plăcut ?’’, ,,Ce-ai văzut ?’’. În urma dialogului purtat preşcolarii verbalizează tot ceea ce au
observat, au simţit şi i-a impresionat. Scurte dialoguri putem purta cu copiii în toate momentele zilei –
dimineaţa, până la începerea activităţilor pe domenii experenţiale, dar şi după acestea, până la plecarea
lor acasă. Ne putem referi la modul în care îşi petrec timpul liber în familie, cum se joacă şi cu cine se
joacă, ce emisiuni TV preferă, ce desene animate vizionează. Acest exerciţiu lingvistic, realizat zilnic,
oferă copiilor posibilitatea exersării limbajului, contribuie la transferarea experienţei cognitive pozitive de
la copil la copil, de la adult la copil şi invers.

Comunicarea didactică are rol hotărâtor în derularea şi eficientizarea actului educaţional. Constituie o
premisă a reuşitei actelor pedagogice, dar şi o finalitate a acestora, deoarece, un obiectiv general al
învăţământului îl constituie formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a preşcolarilor.

Pentru mine, ca educatoare, a comunica înseamnă : a fi împreună cu copiii ; a împărtăşi din cunoştinţele
şi experienţa mea ; dar ,, a te şi împărtăşi’’ ; a fi în comuniune de gând, de simţire, de acţiune .

Bibliografie :

1. Monica Lespezeanu, ,,Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar’’,Editura Omfal Esenţial,


Bucureşti,2007 ;

2. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Revista Învăţământul preşcolar, Bucureşti, Nr. 3-4, 2005 ;

3. Dumitrana Magdalena, ,,Educarea limbajului în învăţământul preşcolar, Vol. I, Editura Compania, 1999.

Marcela Calin