Sunteți pe pagina 1din 2

PROIECTIA MINTII...

FACE PERCEPTIA EXTERIORULUI

Lumea pe care o vedem nu face decât să reflecte propriul


nostru cadru de referinţă interior: ideile, dorinţele şi emoţiile
dominante din minţile noastre. "Proiecţia face percepţia". Mai
întâi privim în interior, hotărâm ce fel de lume vrem să
vedem, iar apoi proiectăm acea lume în afară, făcând din ea
adevărul aşa cum noi îl vedem.
Noi o facem adevărată prin interpretările noastre care
stabilesc ceea ce vedem. Dacă folosim percepţia pentru a ne
justifica propriile greşeli - mânia, impulsurile de a ataca, lipsa
de iubire, sub orice formă ar apare - vom vedea o lume a
răului, a distrugerii, a maliţiei, invidiei şi disperării. Toate
acestea trebuie să învăţăm a le ierta; nu fiindcă noi suntem
"buni" şi "caritabili", ci pentru că ceea ce vedem nu este
adevărat. Noi am distorsionat lumea prin propriile noastre
apărări contorsionate şi de aceea vedem ce nu există de fapt.
Pe măsură ce învăţăm să ne recunoaştem erorile
perceptuale, învăţăm, de asemenea, să le trecem cu vederea
sau să le "iertăm". În acelaşi timp, ne iertăm pe noi înşine,
privind dincolo de conceptele noastre distorsionate despre
sine, către Sinele pe care l-a creat Dumnezeu în noi, ca fiind
noi înşine.
Păcatul este definit ca "lipsă de iubire". De vreme ce iubirea
este tot ce există, păcatul, aşa cum este văzut de Sfântul
Spirit, este mai degrabă o greşeală care trebuie corectată,
decât un rău care trebuie pedepsit. Sentimentul nostru de
nepotrivire, slăbiciune şi neîmplinire provine din puternica
investiţie în "principiul penuriei" care guvernează întreaga
lume a iluziilor. Din aceste punct de vedere, fiecare individ
caută în alţii ceea ce simte că lipseşte în el însuşi. El
"iubeşte" pe altul pentru a căpăta ceva de la el. Aceasta
este de fapt ceea ce trece iubire în lumea viselor. Nu poate
exista o greşeală mai mare decât aceasta, pentru că iubirea
este incapabilă să ceară ceva.
Numai minţile se pot împreuna realmente, iar "ce a împreunat
Dumnezeu, omul nu poate despărţi". Oricum, adevărata unire
este posibilă numai la nivelul Minţii Christice şi nu a fost, de
fapt, pierdută niciodată. "Micul eu" caută să se mărească prin
confirmare externă, posesii externe, cât şi prin "iubire"
externă. Sinele creat de Dumnezeu nu are nevoie de nimic.
Este de-a pururea împlinit, ocrotit, iubit şi iubitor, căutând
mai degrabă să împărtăşească decât să dobândească; mai
degrabă să extindă decât să proiecteze. Nu are nevoi şi
doreşte să se împreuneze cu ceilalţi, îndemnat de mutuala lor
conştienţă a abundenţei.
Relaţiile speciale ale lumii sunt distructive, egoiste şi
copilăresc de egocentrice. Cu toate acestea, dacă sunt
predate Sfântului Spirit, aceste relaţii pot deveni cele mai
sfinte lucruri de pe pământ, miracolele care arată calea
întoarcerii în Cer. Lumea îşi foloseşte relaţiile speciale ca pe
o armă finală în sprijinul excluderii şi ca o demonstraţie a
separării. Sfântul Spirit le transformă în lecţii perfecte de
iertare şi de trezire din vis. Fiecare relaţie specială este
o ocazie de a lăsa percepţiile să fie vindecate şi erorile
corectate.
Fiecare constituie o nouă şansă de a se ierta pe sine însuşi,
iertându-i pe ceilalţi. Şi fiecare devine o nouă invitaţie
adresată Sfântul Spirit şi aducerii aminte de Dumnezeu.
Curs de Miracole