Sunteți pe pagina 1din 7

Conflictul în grup

Oamenii nu trăiesc izolaţi faţă de semenii lor. Aristotel zicea despre om că este o
„fiinţă socială”, zoon politikon. Acest lucru este adevărat din cauză că noi ne naştem în
familie, grup informal, personalitatea noastră se formează în cadrul unor grupuri precum
şcoala, grupul de prieteni, grupul colegilor de muncă, iar când ne stingem din viaţă ne
sunt aproape fie cei din familie şi prieteni fie cei din cadrul grupului formal precum
medicii sau surorile medicale. (Septimiu Chelcea coord. in Septimiu Chelcea, 2008,
p.183)
Termenul „grup” provine din italiană („groppo” sau „gruppo”) şi desemnează
„mai mulţi indivizi, pictaţi sau sculptaţi, formând un subiect”. Cuvântul a fost utilizat
pentru prima dată în bele-arte ca şi termen tehnic. (Ibidem)
„Termenul „grup” semnifică un număr de persoane interdependente care au
legături afective şi interacţionează pe baza unor reguli.” (Septimiu Chelcea coord. în
Septimiu Chelcea, 2008, p.184)
Pentru ca existenţa grupului să fie posibilă, o „asociere de persoane” trebuie să
ţină cont de următoarele condiţii:
1. Persoanele în cauză trebuie să „interacţioneze şi să comunice între ele” (ex. familia).
În cazul populaţiei unui oraş sau totalitatea cluburilor din România, „indivizii nu
comunică fiecare cu fiecare” şi din această cauză nu putem vorbi despre existenţa
unor grupuri în cazul acestor asocieri de persoane. Contactul faţă-în-faţă este
obligatoriu şi din această cauză grupurile sunt alcătuite în general dintr-un număr mic
de persoane (până la 25 de persoane). Excepţie de la această regulă e parlamentul
unde chiar dacă grupul e format din peste 500 de persoane, contactul faţă-în-faţă
există.
2. Persoanele trebuie să fie conştiente de apartenenţa lor la grup, trebuie să fie conştiente
că formează o unitate socială. Acest lucru este posibil dacă membrii grupului au
aceleaşi convingeri şi atitudini şi respectă normele grupului. De exemplu „persoanele

2
care aşteaptă într-o staţie de autobuz nu alcătuiesc un grup în sensul psihologic al
termenului, căci nu au atitudini şi convingeri comune.”
3. Pentru a forma un grup, indivizii trebuie să aibă măcar un scop comun. Spre exemplu
„scopul comun al grupului-clasă de elevi este acela de a achiziţiona noi cunoştinţe şi
abilităţi cu sprijinul profesorului.” (Adrian Neculau coord., Luminiţa Iacob, Dorina
Sălăvăstru, Ovidiu Lungu, Ştefan Boncu, 2000, p.144)
„Termenul „grup social” se referă la o gama extinsă de fenomene sociale, precum
cuplurile maritale (soţ-soţie), diadele formate din 2 persoane între care s-au stabilit relaţii
de prietenie sau de iubire, dar şi comunităţile urbane sau rurale, confesiunile religioase,
clasele sociale sau naţiunile în întregul lor.” (Septimiu Chelcea coord. în Septimiu
Chelcea, 2008, p.184)
„Una dintre cele mai importante proprietăţi ale grupului este coeziunea sau gradul
în care grupul este caracterizat de uniformitate de comportament şi sprijin reciproc între
membri.” (Adrian Neculau coord., Luminiţa Iacob, Dorina Sălăvăstru, Ovidiu Lungu,
Ştefan Boncu, 2000, p.144)
Coeziunea după spusele lui Leon Festinger este „rezultatul tuturor forţelor care îi
determină pe indivizi să rămână în grup.” (Ibidem)
În cazul în care nivelul de coeziune e scăzut asocierea indivizilor nu poate fi
numită grup. Coeziune de grup se referă la modul în care se simpatizează membrii
grupului şi la importanţa grupului pentru membrii săi. (Ibidem)
Mărimea grupului. Jean Maisonneuve spune că prezenţa unei a treia persoane
oferă grupului mobilitatea structurală. George Simmel spune că în cazul existenţei unei
tensiuni într-o diada, această a treia persoană poate:
a) „media conflictul, indicând un scop comun;
b) utiliza situaţia în beneficiul propriu;
c) determină coalizarea celor două persoane împotriva sa.” (Septimiu Chelcea
coord. în Septimiu Chelcea, 2008, p.185)
Cu cât numărul de persoane dintr-un grup este mai mare cu atât gradul de
coeziune scade, creşte apariţia conflictelor, cooperarea scade, indivizii fiind interesaţi mai
mult ca puterea să fie existenţa la cât mai puţine persoane. (Ibidem)

3
Coeziunea grupului este influenţată şi de similaritatea sau diversitatea membrilor
unui grup. Persoanele care au aceleaşi obiective, interese, aceleaşi trăsături de
personalitate, participă mai intens la activitatea grupului. (Idem, p.186)
Socializarea membrilor noi veniţi intervine şi ea, iar în cazul în care „membrii
grupului sunt disimilari” conflictele apar mai des. Atunci când sarcinile grupului sunt
complexe, îndeplinirea lor este asigurată mai mult de diversitatea membrilor decât de
similaritatea membrilor. În acest caz coeziunea grupului sporeşte. „Gândirea grupală” sau
„groupthink”, aşa cum mai este numită, este asigurată de similaritatea membrilor.
(Ibidem)
„Societatea este formată din mai multe grupuri” având „caracteristici şi funcţii
sociale diferite.” Grupurile informale reprezintă „ansambluri umane constituite neoficial,
fără reguli de interacţiune scrise şi scopuri fixate prin legi sau acte juridice.” Grupurile
formale sau „organizaţiile” aşa cum mai sunt cunoscute, „se formează şi funcţionează în
baza unei hotărâri judecătoreşti, a unei hotărâri guvernamentale sau prezidenţiale (o firmă
comercială, un partid politic, o universitate etc).” (Ibidem)
Grupuri primare şi grupuri secundare. „Prototipul grupului primar este familia.”
Relaţiile dintr-o familie sunt atât directe, face to face, cât şi pline de afectivitate şi
durabile. Grupurile de prieteni, de colegi de clasă precum şi cele de la locul de muncă fac
parte tot din grupurile primare. Acestea influenţeaza mult individul. Grupul oferă fiecărui
membru securitate emoţională. Caracteristicile grupurilor primare sunt următoarele:
a) „frecvenţa interacţiunilor face to face;
b) identificarea puternică a membrilor cu grupul;
c) relaţii afective puternice între membrii grupului;
d) relaţii multifaţete;
e) existenţa îndelungată a grupului.” (Ibidem)
Grupul secundar are în componenţa sa un număr mare de persoane, relaţiile dintre
membri sunt indirecte, iar sentimentul individului că aparţine grupului este slab.
Caracteristicile grupurilor secundare sunt:
a) „interacţiuni face to face reduse ca frecvenţă ;
b) slabă identificare cu grupul;
c) relaţii afective diluate;

4
d) relaţii funcţionale limitate;
e) existenţa de scurtă durată.”
Conflictele apar zilnic, ne întâlnim cu ele în „diversele noastre interacţiuni cu
mediul care ne înconjoară.” Ele pot să apară între colegii de munca, prieteni, în familie,
între necunoscuti. (Luana Miruna Pop coord., Coman Elena, 2008, p.5)
Termenul de „conflict” îşi are originile în verbul latinesc „confligo, ere” („a se
lupta”, „a se bate între ei”), cu participiul substantivat „conflictus” care se traduce
„ciocnire, şoc, ceartă sau luptă împotriva unei persoane” (Idem, p.6)
„MODEX dă urmatoarea definiţie a termenului de conflict: ciocnire materială sau
morală violentă, situaţie controversată, stare de duşmănie, divergenţă; într-un alt sens este
definit ca „o ciocnire între interesele sau între sentimentele personajelor, care stimulează
desfăşurarea acţiunii într-o operă artistică(literară).” (Ibidem)
„Conflictul reprezintă o parte destul de importantă a vieţii noastre încât ar fi greu
de imaginat o persoană care nu a fost implicată niciodată într-un conflict. Adevărul este
că o bună parte din timpul nostru toţi intrăm în conflict unii cu alţii, chiar dacă în
majoritatea situaţiilor aceste conflicte sunt minore şi nu dezorganizează viaţa sau
activitatea noastră.” (Aurel Manolescu, 2001, p.515)
Conflictul în grup cunoaşte 5 faze: dezacordul, confruntarea, escaladarea,
de-escaladarea, compromisul final sau rezolvarea problemei.
Dezacordul este faza incipită a conflictului. Constă în simple neînţelegeri între
indivizi. Din cauză că nu sunt rezolvate la timp aceste conflicte devin reale. Ele apar din
cauza modului diferit de a gândi, modului diferit de a se comporta, aşteptările indivizilor
diferă. Confruntarea, cea de-a doua fază a conflictului, este momentul când problema se
adânceşte, conflictul se măreşte. Diferenţele dintre indivizi sunt mai evidente. Fiecare
parte îşi susţine poziţia sa, subliniază erorile din gândirea celeilalte, persuasiunea
devenind exagerată. „Este faza în care fiecare parte încearcă să se convingă pe sine însăşi
că trebuie să convingă adversarul să-şi schimbe părerea.” Stresul creşte, apar tensiuni ce
duc la violenţă (fizică sau verbală), rata comunicării în grup scade, lipsa încrederii creşte,
apare necesitatea găsirii unei soluţii. În faza de escaladare este atins punctul culminant
“de vârf”, stările negative fiind accentuate. În faza de de-escaladare se urmăreşte găsirea
unor soluţii raţionale pentru ca conflictul să poată fi rezolvat. Are loc negocierea, acuma

5
făcându-se compromisuri treptate. Şi în fine, ultima fază compromisul final în care
conflictul este rezolvat. (Alexandra Oprescu, http://www.referat.ro/referate)
Prietenii nu ne sunt daţi ci noi îi alegem. Îi alegem în funcţie de anumite criterii.
De exemplu: în funcţie de muzica pe care o ascultă, în funcţie de ocupaţiile pe care le au,
în funcţie de comportament şi aşa mai departe. Totuşi conflictele între prieteni există.
Acestea apar din cauză că uneori, noi avem alte aşteptări de la ei. Gelozia poate strica o
prietenie. Ni se întâmpla mereu ca atunci când avem o prietenă bună să fim geloşi pentru
că se simte la fel de bine şi în compania altor indivizi. „Prietenia stransă trebuie să lase
loc exprimării personale” (Wendy Grant, 1998, p.87)
Relaţia are nevoie de libertate pentru a exista. Nu trebuie să fiţi prea posesivi faţă
de o persoana, altfel în scurt timp veţi observa cum veţi fi ocoliţi. Pentru a primi trebuie
să şi daţi. Oferiţi afecţiune dacă vreţi să aveţi parte de dânsa. (Ibidem)
Este greşit să încercăm să ne prefacem în loc sa fim naturali. Adică dacă nu ne
place să facem un anumit lucru, să ne uitam la un meci de fotbal spre exemplu, trebuie
să-i spunem prietenei acest lucru şi să acceptăm faptul că ea merge cu altcineva. Acelaşi
lucru trebuie făcut şi în cazul relaţiilor intime. (Ibidem)
Conflictele apar şi în momentul în care auzim despre prietenii noştri lucruri pe
care noi nu le considerăm adevărate. Îi apărăm şi aşteptăm ca şi ei să facă la fel. Suntem
dezamagiţi uneori, deoarece constatăm că aşteptările noastre sunt nerealiste. Asta se
întâmplă din cauză că fiecare are propriul mod de abordare a problemei. Unii lasă totul
pentru a-şi ajuta prietenii, alţii însă sunt stresaţi din cauză că nu pot rezolva mai multe
probleme simultan. (Idem, p.88)
Conflictele între vecini sunt cunoscute de către toţi. Cu toţii am învăţat să
convieţuim unii cu alţii, însă neplăcerile tot apar. Conflictele care apar cel mai des între
vecini sunt fie din cauza muzicii date prea tare, din cauza câinelui care latră toată ziua,
din cauza copiilor gălăgioşi etc. (Ibidem)
Uneori „nu comportamentul cauzează problema, ci modul de discuţie.” Încercaţi
să fiţi mereu calmi şi să găsiţi o soluţie cât mai bună care să avantajeze ambele părţi.
(Idem, p.89)
Pentru ca rezolvarea conflictului să aibă loc, implicarea trebuie să fie directă. În
timp ce bărbaţii caută să evite confruntarea, femeile caută să „lămurească” problema.

6
Dacă evitaţi o ceartă asta nu înseamnă că sunteţi slab sau laş, uneori acest lucru este
înţelept, astfel evitându-se conflictul. (Idem, p.90-91)
Conflictul este întâlnit şi între necunoscuţi. Se întâmplă uneori ca un necunoscut
să vă atace verbal şi să nu cunoaşteţi motivul. Încercaţi să vă gândiţi dacă i-aţi greşit cu
ceva, dacă ştiţi motivul pentru care dânsul vă vorbeşte în acest mod. Astfel îi acordaţi şi
lui timp de gândire şi totodata timp pentru a se calma. Şi după cum spunea şi un proverb
„Cel mai deştept cedează.” Fiţi dumneavoastră cel deştept şi închideţi ochii, astfel
conflictul poate fi evitat. (Idem, p.122)
Conflictul este întalnit şi în familii spre exemplu conflictul dintre generaţii. Nu
numai în familii, putem vorbi despre conflict ci şi între colegii de munca sau facultate,
între elev şi profesor. Conflictul este deci inevitabil în viaţa individului şi deci în viaţa de
grup.

7
Bibliografie:

1. Aurel Manolescu (2001). Managementul resurselor umane, Ed. Economică,


Bucureşti
2. Elena Coman, Conf. Dr. Luana Miruna coord. (iulie 2008). Conflicte în
organizaţii(lucrarea de diploma)
3. Luminiţa Iacob, Dorina Sălăvăstru, Ovidiu Lungu, Ştefan Boncu, Adrian Neculau
coord., (2000). Psihologie-manual pentru clasa a X-a, Ed. Polirom, Bucureşti
4. Septimiu Chelcea (2008). Grupurile sociale, în Septimiu Chelcea coord.,
Psihosociologie-Teorii, cercetări, aplicaţii, Ed. Polirom, Iaşi
5. Wendy Grant (1998). Rezolvarea conflictelor, Ed. Teora, Bucureşti
6. http://www.referat.ro/, Alexandra Oprescu, Fazele de evoluţie a conflictului în grup