Sunteți pe pagina 1din 11

POSTUL NEGRU SI KETOZA

Traducere partiala de un om de bine.


Source: Edmond Bordeaux Szekely - The Therapeutics of Fasting

Celulelor, la fel ca oamenilor, nu le place să stea aburind în propria lor mizerie.


Produsele lor de excreţie sunt eliminate prin sistemul circulator şi limfatic; cele
depozitate în sînge sunt transportate în ficat si rinichi pentru a fi administrate.
Acolo, ele sunt transformate în alte substante mai folositoare, sau sunt eliminate din
organism, de obicei sub forma de scaun, urina, transiratie si respiratie. Cînd toxinele
se aduna în organism mai repede decît e capabil organismul sa le elimine, sanatatea
celulei e perturbata si astfel încep fazele initiale ale multor boli. Aceasta situatie este
cunoscuta în traditiile curative din orient de mii de ani. E numita sînge otravit, si se refera
la prezenta în sînge a unei poveri toxice coplesitoare pe care organismul nu o mai poate
tine sub control.

Celulele sunt alcatuite dintr-o multime de elemente care pot fi afectate de toxine: ADN-
ul, mitocondriile si membrana celulara. Fiecare celula la rîndul ei traieste într-o matrice
extracelulara a carei sanatate e cruciala. Iar toate acestea pot fi afectate de supraîncarcarea
cu toxine.

Nefiind un program de software, ADN-ul e descris mai corect ca fiind o componenta


extrem de flexibila a celulei; acesta nu este fix, ci foarte mobil si în multe instante îsi
poate rearanja structura. Catena de ADN din fiecare celula e extrem de sensibila la
toxine, în special la substante petrochimice sintetice. ADN-ul se degradeaza în mod
constant si e reparat de celula; însa cînd nivelul de toxicitate e atît de mare încît celula
sau organismul nu le poate face fata, ADN-un din celula deseori se degradeaza atît
de mult încît nu mai poate fi reparat.

Mitocondriile sunt bacterii care traiau independent si care au fost încorporate în structura
mulor tipuri de celule vii. Ele oxideaza, adica ard, ATP (adenozin trifosfat), în
prezenta oxigenului pentru a produce energia de care celulele au nevoie pentru a
trai si functiona. Mitocondriile contin de asemenea si catene de ADN, care, desi pîna
acum erau considerate irelevante, pot la rîndul lor sa fie deteriorate de supraancarcarea cu
toxine, afectînd astfel sanatatea mitocondriilor. În timp ce ADN-ul din nucleii celulari e
protejat de catre enzimele de detoxifiere care reduc chimicalele toxice si metalele grele,
ADN-ul mitocondrial si alte componente ale celulei par a fi mult mai susceptibile. Cînd
nu mai functioneaza bine, apare o scadere semnificativa a nivelului de energie al
întregului organism. Multe perturbari în functionarea acestora pot duce la conditii mai
serioase, cum ar fi oboseala cronica.

Membrana celulara, alcatuita din acizi grasi speciali, serveste drept bariera de trecere
între celula, celelalte celule si matricea extracelulara. Aceasta e împînzita de receptori
considerati a fi porturi de comunicare. Acesti receptori analizeaza tot ce atinge celula si
decid daca sau nu sa deschida o poarta în membrana celulara pentru a lasa substantele sa
intre sau sa iasa din celula. Cînd celulele nu se mai pot detoxifica singure si sunt pline
de toxine, aceste toxine încep sa se ataseze la membrana celulara si receptorii ei.
Acest fapt bruiaza atît capacitatea celulei de a interpreta informatiile cît si trecerea
substantelor din si în celula. Astfel celula nu mai poate excreta produsele nedorile si
încorpora nutrientii cum se cuvine. O complicatie aditionala e faptul ca, odata ce o
celula are toxine atasate, aceasta e modificata îndeajuns încît sistemul imunitar al
organismului sa înceapa sa o atace - acesta e începutul vreunei boli autoimune.
(ex.cancer)

Membrana extracelulara în care celulele sunt încorporate e o materie/substanta vie, nu


doar un mediu intert care le cazeaza. E alcatuita din colageni si polizaharide ce formeaza
un gel plin cu apa. Aceasta matrice controleaza aprovizionarea celulei cu sînge. Daca
matricea îsi pierde consistenta si densitatea, schimbul de nutrienti si produse de
excretie din si înspre celula e împiedicat. Daca toxinele nu pot fi eliminate din zona, ele
sunt depozitate deseori în aceasta matrice care înconjoara celula. Aici toxinele afecteaza
flexibilitatea fireasca a matricei si interschimbul celular. Daca matricea e foarte
afectata, celula va muri.

În timpul postului, putem observa cum corpul, foarte capabil si inteligent,


începe de unul singur sa scape de toxine si resturi acumulate de-a lungul
multor ani. - William Esser, Doctor

Sîngele e proiectat sa transporte nutrienti catre toate celulele organismului si apoi sa le


scape de produsele de excretie. Odata ce sîngele, încarcat cu toxine, ajunge în ficat,
unde acesta le descompune, ori le elimina din organism nechimbate, sau, daca e
posibil, le transforma în altceva. Ca atare, ficatul are o capacitate uimitoare de a
recunoaste structurile chimice si de a judeca ce schimbari moleculare sunt necesare pentru
a dezstructura o toxina îndeajuns încît sa o faca inofensiva sau chiar folositoare. Odata ce
toxina e identificata si daca ficatul hotaraste sa scape de ea, toxina e transportata în
intestine sau in bila si excretate. Alte componente ale toxinei sunt în schimb trimise
la rinichi, care le filtreaza într-o maniera similara si sunt excretate în urina. Alte
metale grele sunt excretate într-o maniera diferita, fiind depozitate în par si unghii.
Altele sunt excretate prin respiratie si prin transpiratie. Altele sunt, dpdv evolutiv,
atît de noi si necunoscute încît sunt pur si simplu stocate în celulele
adipoase pîna cînd, în perioade precum postul, corpul are timp sa se
concentreze exclusiv pe dezactivarea si eliminarea lor. Însa majoritatea sunt
eliminate prin intermediul rinichilor si al intestinului, prin urina si fecale. Daca sîngele
devine foarte supraîncarcat, atît de mult încît ficatul nu mai poate procesa toate toxinele
pe care le contine, el intra într-o stare de supraîncarcare toxica, si multe produse de
excretie pot astfel ramîne în si în jurul celulelor. În est, aceasta situatie e numita sînge
otravit. Sîngele, pe masura ce transporta resturile departe de celule, circula de asemenea
printr-o serie de canale numite sistem limfatic, într-o forma speciala, numita limfa. La
intratea în sistemul limfatic, celulele rosii si alte mici proteine sunt separate din sînge,
rezultînd un fluid transparent, numit limfa. Limfa circula prin sistem si si se revarsa în
peste 600 de noduri/noduli localizati în întreg corpul. La intrarea în fiecare nod(ul),
celulele albe verifica continutul limfei pentru a nu avea bacterii, virusi si toxine. În
general, întreg sîngele e filtrat prin limfa înainte de a ajunge la ficat pentru a fi procesat în
continuare. Majoritatea nodulilor limfatici - peste 60% - sunt localizati în tractul
intestinal, unde scaneaza mîncarea ingerata si permit deseurilor din limfa sa fie
excretate. Pentru a scapa de toxine, ficatul le face "lipicioase", fapt care determina toxina
sa fie identificata drept ceva de care organismul trebuie sa se debaraseze, facînd-o în
acelasi timp mai usor de manevrat. Un sistem de enzime hepatice, numite sistemul
citocrom P450, e special destinat sa faca moleculele nedorite mai usor de manevrat.
Exista o multime de enzime speciale în sistemul P450, fiecare specializata pe un alt gen
de toxina. Acest sistem devine supraactivat în timpul postului, oglindind munca de
detoxifiere a ficatului.

Au fost efectuate un numar de studii asupra a ce se întîmpla cu organismul în timpul


postirii. Rezultatele sunt foarte intrigante.

Schimbarile fiziologice din timpul postului

Multe dintre cele mai dramatice schimbari în organism au loc în primele 3 zile ale
postului. Acestea se întîmpla în timp ce organismul trece la la o sursa de combustibil la o
alta. În mod firesc, forma principala de energie folosita de organism este glucoza, care
este un fel de zahar. Cea mai mare parte a ei este extrasa sau convertita din mîncarea pe
care-o ingurgitam. Pe parcursul zilei, ficatul stocheaza excesul de zahar într-o forma
numita glicogen, la care poate mai apoi recurge, pe masura ce nivelul energetic scade
între mese. Exista destul glicogen pentru a asigura energia pentru 8-12 ore, iar de obicei e
epuizata în primele 24 de ore de post. (Odata ce corpul recurge la cetoza, adica la
utilizarea grasimii ca si combustibil, acest nou combustibil e folosit pentru a restabili
rezervele de glicogen ale organismului). Odata ce rezervele de glicogen ale ficatului s-au
epuizat, corpul începe sa treaca la ceea ce se numeste cetoza, sau productie de cetone -
utilizarea acizilor graşi pe post de combustibil în locul glucozei. Aceasta schimbare
începe în general în a doua zi de post si se încheie în a treia zi. În aceasta perioada
interimara nu exista glucoza disponibila, energia rezultata din grasimi e insuficienta, iar
corpul înca are nevoie de combustibil. Asa ca acceseaza glucoza din doua surse. Mai întîi
transforma glicerolul din rezervele de grasime ale organismului în glucoza, însa si acest
lucru e insuficient. Asa ca face rost restul catabolizînd sau descompunînd aminoacizii din
tesutul muscular si folosindu-i, în interiorul ficatului, la gluconeogeneza, adica
producerea de glucozei. Între 60 şi 84 grame de proteină sunt folosite în această a doua zi:
2-3 uncii (1 uncie = 28,35 g) de ţesut muscular. În a 3-a zi producţia de cetone este
suficientă pentru a produce aproape toată energia de care organismul are nevoie, iar
proteinele din organism încep să fie cruţate. Corpul încă are nevoie de o cantitate
foarte mică de glucoză, aşadar cam 18-24 grame de proteine sunt catabolizate, de la ½ la
1 uncie de ţesut muscular zilnic. Într-o perioadă de 30 de zile de post cu apă o
persoană pierde în general maxim 1-2 livre ( pounds; 1 pound/ livră = 454 grame) de
masă musculară. Această conservare a proteinelor este o adaptare evolutivă care
protejează ţesutul muscular şi organele interne împotriva deteriorării în perioade de hrană
insuficientă.

Începînd cu a treia zi, rata de descompunere a acizilor graşi din celulele adipoase
continuă să sporească, ajungînd la maximum cam în a 10-a zi. În această primă
perioadă de 7 zile, după ce organismul a trecut cu totul pe cetoză, se petrec cele mai
intense descompuneri de ţesut gras. Pentru a-şi conserva proteinele, corpul începe
de asemenea să caute surse de proteine ce nu aparţin organismului, cum ar fi: mase
celulare neesenţiale, cum ar fi tumorile sub formă de fibroze, ţesuturi degenerative,
bacterii, viruşi, sau alte componente organice care pot fi folosite pe post de
combustibil. Acest aspect reprezintă principalul motiv pantru care postul produce efecte
benefice asupra organismului. În plus, în această perioadă de cetoză intensă corpul se află
într-o stare similară cu somnul – un ciclu de odihnă şi detoxifieri. Organismul începe să
se concentreze pe eliminatea toxinelor şi vindecarea şi regenerarea ţesuturilor şi
organelor afectate/ deterioarate.

Cetoza

Una din principalele schimbări fizice care au loc în timpul postului, cetoza, are loc doar
cînd ingerarea de carbohidraţi (sursa principală de glucoză a organismului) scade destul
de mult încît să oblige organismul să recurgă la depozitele de grăsime pentru a
produce energie. În mod obişnuit, atîta timp cît sunt consumaţi carbohidraţi pe care
corpul îi detectează, pancreasul secretă şi elimină insulină, folosită pentru a procesa
glucoza pe care organismul o cîştigă de pe urma carbohidraţilor. Cetoza poate avea loc
doar atunci cînd nivelul de insulină este aproape 0, şi numai dacă nu se ingerează
nici un fel de carbohidtaţi sau zaharuri. Insulina din sînge inhibă eliberarea acizilor
graşi din ţesutul adipos. Aceasta este o tactică de conservare evolutivă – în perioade cu
hrană abundentă, tendinţa organismului de a-şi mări depozitele de grăsime este crescută.
Aceste depozite de grăsime sunt stocate pentru perioadele cu puţină hrană, cînd va fi
nevoie de ele.

Aşadar atunci cînd nivelul carbohidraţilor scade aproape de 0 pentru o perioadă


mai lungă de 24 de ore, creşte producţia unei chimicale numită glucagon, secretată de
ficat. Aceasta activează o enzimă din ţesutul adipos numită lipază, care începe procesul
de lipoliză, sau conversia grăsimilor în cetone.
Acţiunile generatoare de cetoză şi lipoliză ale glucagonului, sunt dezactivate de pînă şi
cea mai infimă cantitate de insulină de aceea în timpoul postului, pentru a maximiza
cetoza, nu ar trebui să se ingereze carbohidraţi. Pe măsură ce postul continuă şi
concentraţia de cetone din sînge rămîne mai mare decît glucoza, organismul începe să
prefere cetonele sau acizii graşi ca şi sursă de energia în defavoarea glucozei.

Primul stadiu al producţiei de cetone e conversia trigliceridelor (trigliceridele sunt o


formă de grăsime în sânge, formate dintr-o moleculă de glicerină combinată cu trei acizi
graşi şi constituie cea mai mare parte a grăsimii digerate de oameni.) în acizi graşi şi
glicerol. Aceste trigliceride sunt formate iniţial din reprelucrarea acizilor graşi ,
acetilcoenzima A (structură rezultată din unirea acidului acetic cu coenzima A, şi care
este punctul de plecare în mai multe căi metabolice: biosinteza acizilor graşi, precursor al
colesterolului corpilor cetonici) şi a glicerolului. În timpul postului, acest proces este
inversat, transformînd trigliceridele în acizi graşi, acetilcoenzima A şi glicerol.
Glicerolul e folosit în producerea zahărului, proces în urma căruia organismul primeşte în
jur de 16 grame de zahăr zilnic, iar acetilcoenzima A e folosită la producerea cetonelor,
acidului acetoacetic, acetonei şi acidului betahidroxibutiric. Inima şi, pe măsură ce
postul continuă, creierul foloseşte aceste cetone ca sursă de energie. Acizii graşi sunt
transportaţi prin sînge la ficat şi de aceea, în timpul postului, nivelul de grăsimi din
sînge, inclusiv colesterolul, cresc.

Odată ce lipoliza sau conversia grăsimilor începe, primal pas pe care corpul îl face este
să folosească ţesuturile de acizi graşi pe post de combustibil, dezintegrîndu-i în
molecule mai mici. Majoritatea acizilor graşi sunt catene moleculare lungi, formate din
16-18 atomi de carbon. Aceşti acizi graşi sunt descompuşi succesiv în catene de carbon
de cîte 2 atomi. Aceste catene de cite 2 atomi de carbon sunt folosite pentru a forma
acetilcoenzima A şi ATP (Adenoyintrifosfat: este o parte din acizii nucleici ADN şi
ARN, fiind compus din trifosfat, adenozină şi riboză. este acumulatorul de enegie
necesară celulei prin înmagazinarea şi conversia energiei celulare după necesităţile
metabolice.). Cea mai importantă formă de energie folosită de către mitocondriile
(producătorii de energie) din celule e ATP, format de obicei din glucoză. Totuşi, corpul
poate produce ATP şi din acizi graşi, cetone şi anumiţi aminoacizi.

Pe măsură ce corpul foloseşte depozitele de grăsime şi le descompune pentru a fi folosite,


acestea sunt eliminate în ordine inversă depunerii lor: cele mai recente depozite de
grăsime sunt folosite primele şi aşa mai departe. Pe măsură ce aceste depozite sunt
descompuse, toxinele chimice din interiorul grăsimilor sunt eliberate. Fiecare din
aceste toxine vor avea un efect diferit asupra stării organismului. (În plus, emoţiile
asociate sau motivele pentru care le-ai acumulat vor fi de asemenea eliberate.)!!!

În timpul postului, cînd corpul ingerează insuficienţi carbohidraţi din care să facă
glucoză, acetilcoenzima A e trimisă în ficat, care o transformă în acid acetoacetic, acetonă
şi acid betahidroxibutiric. Apoi ficatul pune acest acid acetoacetic în circulaţie, pentru a fi
folosit de către restul organelor ca şi combustibil. Inima, creierul şi muşchii pot folosi
această semidigerată formă de grăsime pe post de combustibil la fel cum foloseau
glucoza, însă creierul tinde să prefere acidul betahidroxibutiric. Pe măsură ce postul
continuă, ficatul începe să se concentreze tot mai mult pe producerea de cetone, iar
cortexul renal, o zonă a rinichiului, se concentrează pe producerea a celei mai mari părţi
din necesarul de glucoză.

Prezenţa multor acizi cetonici în sînge începe să încline delicatul PH al organismului


înspre un mediu acid iar corpul lucrează pentru a corecta acest fapt prin diferite
mecanisme, în general prin conversia bicarbonatului în dioxid de carbon, care este apoi
expirat. Cînd şi această capacitate de compensare e depăşită, corpul începe să excrete
cetone în urină, iar prin intermediul respiraţiei va excreta şi puţină acetonă,
provocînd un gust ciudat în cavitatea bucală – un gust metalic sau chimic, cum a fost
descris de unii oameni. Unele persoane folosesc teste speciale de urină, făcute pentru a
detecta prezenţa cetonelor în urină pentru a determina cît de intens e implicat ogranismul
în procesul de cetoză.

Teste pentru cetoză.


Puteţi cumpăra teste pe bază de urină folosite pentru a determina dacă organismul
dumneavoastră se află în cetoză. Unul din cele mai cunoscute astfel de teste e Ketostix,
un altul e Keto-diastix.

În timpul acestei treceri de la glucoză la cetone drept combustibil, întregul organism,


inclusiv creierul, trebuie să se obişnuiască cu acest nou combustibil. Întreaga funcţionare
a organismului e afectată, la fel ca o maşină în cazul folosirii unui nou combustibil. În
timp, corpul şi creierul se obişnuiesc cu un anume gen de combustibil , iar noi ne
obişnuim cu felul în care corpul funcţionează cu acel tip de combustibi atît de bine
încît întrebarea 'cum ne simţim şi cum funcţionăm cu acest fel de combustibil' nici
nu ne trece prin minte. În timpul postului, pe măsură ce organismul îşi foloseşte
resursele obişnuite şi începe să facă trecerea la alte sisteme alternative, efectele fizice,
mentale şi emoţionale ce rezultă în urma utilizării combustibilului obişnuit şi care în mod
uzual trec neobservate, încep să îşi facă simţită prezenţa iar noi începem să le
conştientizăm. Un aspect special îl constituie o modificare în activitatea creierului;
este o fază de adaptare în activitatea cerebrală în timpul postului, pe măsură ce
creierul operează trecerea de la un tip de combustibil la altul.

Prima parte a acestei schimbări are loc în a doua zi de post, perioada de tranziţie în
care nu mai există destulă glucoză pentru o funcţionare normală a creierului. Pe
măsură ce depozitele de zahăr sunt folosite iar organismul nu mai primeşte
carbohidraţi, rezerva de zahăr a creierului scade. Aceasta duce la stări uşoare de
ameţeală, ameţeli şi apar dificultăţi în rezolvarea problemelor complexe. În a treia
zi, cînd organismul a trecut la cetoză, folosind cetone pe post de combustibil de bază,
creierul începe să aibă din nou acces la 'carburant' însă unul de alt gen. Cum te
simţi şi cum funcţionează creierul utilizînd acest nou combutsibil e o experienţă
extrem de diferită. Aceasta nu e din cauză că cetonele ar fi inferioare glucozei –
organismul le poate folosi pe ambele cu mare eficienţă. Diferenţa se face simţită
deoarece a trecut foarte multă vreme de cînd organismul şi creierul au folosit acest
tip de combustibil. E mai mult o dezobişnuire de glucoză decît orice altceva. În
această perioadă mintea e puţin înceţoşată. Creierul şi organismul se vor obişnui cu
acidul betahidroxibutiric ca sursă primară de energie în următoarele 3-7 zile cît îi ia
cetozei să atingă nivelul maxim. În plin proces al cetozei creierul funcţionează
cumva diferit: gîndirea poate fi la fel de perspicace, însă tinde să fie mai înceată, mai
reflexivă, mai studiată şi mai adîncă, şi – exceptînd gîndurile referitoare la mîncare
şi la terminarea postului – mai puţin înclinată să lumineze asupra planurilor de
viitor.

Din nou, mica diferenţă în funcţionarea mentală din timpul cetozei e o adaptare evolutivă
de foarte mare durată. Corpul uman e destinat, d.p.d.v evolutiv să folosească atît
glucoza cît şi corpii cetonici pentru a obţine energie; nici una din cele două forme nu
e inerent mai bună decît cealaltă. De fapt, cetonele sunt primul combustibil pe
care-l folosim. Imediat după naştere toţi copii sunt într-o stare de cetoză
deoarece trăiesc pe baza dietei bogate în grăsimi din laptele mamei.
Deoarece nou născutul nu primeşte carbohidraţi, el îşi începe viaţa folosind
cetoza ca proces de producere a energiei. Numai cînd în dietă îi este
introdusă mîncarea solidă corpul copilului începe să îşi alterneze ciclul
energetic bazîndu-se şi pe glucoză. Unele cercetări indică faptul că
cetonele, deoarece sunt prima sursă de energie a
organismului, sunt şi cea preferată. Studiile au arătat că
acestea stimulează o mai bună funcţionare în ceea ce
priveşte inima, cortexul suprarenal, musculatura scheletului
şi creierul, decît o face glucoza. Utilizarea periodică de
către creier a acestei surse de energie alternativă în
perioade cu lipsă de hrană sau perioade de post pare să
aibă efecte benefice de lungă durată asupra creierului şi
a sistemului nervos central. Datele electroencefalogramei
şi testele endocrine arată în general îmbunătăţiri
considerabile după o perioadă de post.
Glucoza, deşi e principala sursă de energie pentru majoritatea dintre noi, e doar o sursă
tîrzie, consecinţă a faptului că ne hrănim cu mîncare solidă. Pe parcursul istoriei
speciei noastre, alăptatul, care în mod normal durează între 24 şi 60 de luni,
stimulează un metabolism pe bază de cetoză, iar unele dezvoltări fizice
pot avea loc numai în prezenţa acestuia. D.p.d.v. evolutiv, această abilitate a
organismului de a folosi cetonele atît de eficient e foarte folositoare, deoarece corpul, care
în perioade cu hrană abundentă depozitează grăsimi, poate în perioade cu lipsă de hrană
să treacă pe un metabolism pe bază de cetone şi să folosească rezervele de grăsime drept
combustibil. Organismul e foarte bine adaptat perioadelor cu hrană puţină şi în
consecinţă, cum remarcă şi biochimistul Maria Linder, îşi reduce nevoia de glucoză
supralicitînd prin producţia de cetone, un carburant alternativ pentru majoritatea celulelor.
Cetonele din sînge îşi ating nivelul maxim în a 10-a zi de post şi substituie
nevoia de glucoză a celei mai mari părţi din sistemul nervos.

Organismul e destinat dpdv evolutiv să îşi protejeze ţesutul muscular (din care sunt
alcătuite multe organe importante, precum inima) împotriva deteriorării din timpul
postului, manifestînd o abilitate la fel de bună în utilizarea corpilor cetonici.

Cetoză vs Cetoacidoză

Ocazional, unii medici se preocupă în legătură cu starea de cetoză indusă prin post. Există
deseori o confuzie între cetoză şi cetoacidoză. Cele două procese sunt oarecum similare
însă au o natură de bază foarte diferită. Cetoacidoza are loc atunci cînd concentraţiile de
cetone cresc foarte mult în sînge datorită unor stări fizice anormale. Cel mai des suferă de
aceasta alcoolicii şi cei cu diabet de tip I. POSTUL NU PROVOACĂ CETOACIDOZĂ.
Cetoza are loc atunci cînd numărul corpilor cetonici din sînge ajunge peste limita
considerată normală (0.2 mmol/l = milimoli/llitru), însă rămîn sub nivelele extrem de
ridicate ce sunt asociate cu cetoacidoza. Cetoza e un aspect firesc integrat în funcţionarea
organismului; cetoacidoza, în schimb, nu. Organismul e dotat cu mecanisme biochimice
normale menite a regla nivelul de cetoză, durata acesteia precum şi procesul prin care
aceasta are loc. Aceste mecanisme protectoare nu funcţionează în cazul diabeticilor de tip
I şi al alcoolicilor.

Analiza compoziţiei sîngelui operată de rinichi în timpul filtrării acestuia joacă un rol
important, fiind unul dintre aceste mecanisme de protecţie. Cînd rinichii înregistrează
nivele mari de acizi cetonici în sînge, aceştia excretă amoniac pentru a compensa
dezechilibrul acizi-baze din organism şi prevenind astfel cetoacidoza. Această reglare din
partea rinichilor împiedică de asemenea organismul să piardă cantităţi mari de ioni de
sodiu şi potasiu în urină în timpul postului, cantităţi care de altfel în timpul cetoacidozei
ar putea fi pierdute. Numai în a doua zi de post, înainte de trecerea completă la
producerea de cetone, corpul excretă cantităţi semnificative de sodiu şi potasiu în
urină, această pierdere încetînd odată cu intratea completă în procesul de cetoză.
Conservarea ionilor de sodiu şi potasiu ajută la menţinerea echilibrului electrolitic
în timpul postului.

Cetoză versus Înfometare

Se face uneori o confuzie referitoare la diferenţa între înfometare şi post. Ocazional, unii
oameni confundă cetoza cu înfometarea. Ele sunt două lucruri foarte diferite.

Se pierde multă grăsime în timpul postului, e unul din motivele pentru care atît de mulţi
oameni aleg să postească din motive de sănătate. Grăsimea oferă 3, 500 de calorii per
pound (1 pound/ o livră = 454 grame) fiind cea mai eficientă metodă de de stocare a
energiei în organismul uman. Un gram de grăsime furnizează 9 calorii sub formă de
energie, în comparaţie cu doar 4 furnizate de 1 gram de carbohidraţi sau de proteine. E
nevoie de mult exerciţiu fizic pentru a scăpa de o livră de grăsime. Postul, în
comparaţie cu exerciţiul fizic, cheltuie grăsimea extrem de rapid convertind-o în
cetone pe care apoi le foloseşte ca furnizori de energie. Se pierd în general 1-2 livre
pe zi în timpul postului. Cu cît mai multă grăsime există în organism, cu atît mai
multă va fi convertită.

Înfometarea, pe de altă parte, înseamnă utilizarea proteinelor din muşchi şi organe drept
combustibil. Acest lucru are loc numai după ce TOATE rezervele de grăsime
împreună cu alte ţesuturi aflate în exces - bacterii, viruşi, tumori-fibrom, poluanţi
stocaţi, etc - au fost epuizate. Odată ce toate celelalte surse de combustibil au fost
utilizate, organismul începe să-şi folosească propriile sale proteine esenţiale drept
combustibil. Aceasta înseamnă înfometare. Majoritatea oamenilor, chiar şi cei mai
subţirei, au destule rezerve pentru a posti cel puţin 45 de zile, îngeneral mult mai mult,
fără ca organismul lor să inceapă a folosi rezervele de proteine esenţiale. Pe măsură ce
postul cu apă progresează, nevoia de alimente scade aproape spre zero, apărînd din
nou, brusc, în momentul în care organismul şi-a folosit toate rezervele şi e pe punctul de a
recurge la proteine. Aceasta are loc undeva între 45 şi 120 de zile, deşi au fost ţinute şi
posturi mai lungi de atît. Cei care au experimentat aceste lucruri spun că foamea imensă
ce i-a cuprinsîn acele momente nu poate fi confundată cu nimic. Această foame e în
general considerată a fi primul indicator al faptului că e timpul să întrerupi un post
extrem de lung.

Odată ce organismul a intrat complet în cetoză, începe munca de


autovindecare. Seria de boli care sunt influenţate pozitiv de posturi
lungi e remarcabilă.

Serul leptină, gena obezităţii şi scăderea în greutate

Postul prelungit (mai lung de 3 zile – timpul cît îi ia cetozei să se manifeste în


întregime) produce cîteva schimbări interesante în organism. Spre deosebire de curele de
slăbire, în timpul postului organismul se reprofilează în întregime pe o sursă complet
diferită de energie. Încetarea ingerării de carbohidraţi şi trecerea la cetone provoacă
multe schimbări în funcţionarea fiziologică, lucru ce nu se întîmplă niciodată în
cazul dietelor. O schimbare importantă e faptul că termostatul alimentării e oprit o vreme
pentru a fi repornit/ resetat la un nivel nou şi inferior. După un post prelungit, corpul tinde
să prefere grăsimi, pe care le oxidează rapid în loc să le acumuleze, iar în schimb nu-i mai
plac carbohidraţii, în special amidonul. Are loc în paralel şi o scădere a toleranţei la
glucoză, ceea ce înseamnă că nu mai e nevoie de mult zahăr pentru a satisface o poftă.
Rezultaul final e faptul că dorim mai puţină hrană, iar pierderea în greutate
înregistrată în timpul postului tinde să se menţină.

Organismul va cere, în timp, ingerări sporite de alimente, însă aceast fapt necesită o
perioadă mult mai îndelungată decît în cazul dietei. Schimbările asociate cu postul tind să
dureze mai mult. Studii în care au fost implicate persoane obeze care au ţinut
posturi îndelungate arată că sunt necesari de la 2 la 7 ani pentru ca
respectivele persoane să-şi recapete greutatea iniţială, şi asta dacă nu fac nici o
altă schimbare în ceea ce priveşte ambientul fizic, emoţional şi spiritual care a dus în
primă fază la îngrăşarea lor. Postul pare să fie un fenomen necesar în mod regulat ca
parte intergantă a unui stil de viaţă ales cu bună ştiinţă, şi ar trebui practicat cel
puţin odată pe an sau la doi ani. Din punct de vedere evolutiv, pare necesar să
trecem prin perioade de post regulate pentru a ne menţine sănătatea.

Pe măsură ce pierderea în greutate are loc, postul sporeşte în mod semnificativ


sensibilitatea cu privire la ce fel de alimente sunt de dorit, sau necesare şi care dintre
ele conferă o senzaţie de bine organismului. Aceast fapt pare să aibă loc, în parte,
datorită unei conştientizări sporite a percepţiilor organului vomeronazal ( OVN, este un
organ auxiliar al simţului olfactiv care se găseşte la multe animale. Numit şi organul lui
Jacobson ).
Toate mamiferele posedă acest organ; e localizat deasupra palatului (peretele superior
al cavităţii bucale), în spatele nasului. Are o singură funcţie: identificarea substanţelor
pe care le ingerăm. Molecule din aerul pe care-l respirăm şi din mîncare sunt izolate şi
trimise organului vomeronazal, unde sunt ataşate receptorilor de acolo, care comunică
direct cu creierul, fiind conectaţi în acea parte a creierului care se ocupă cu analiza
moleculelor. Fiziologia şi comportamentul se schimbă, uneori semnificativ, ca răspuns la
informaţiile primite. De exemplu, se ştie că femeile care trăiesc împreună vor ajunge să
aibă menstruaţia în aceeaşi perioadă a lunii. Un cercetător, intrigat de acest fenomen, a
prelevat transpiraţia unui voluntar, a diluat-o în apă distilată în cantităţi de 1/1.000.000, şi
apoi a aplicat-o pe buza superioară a altor femei din respectivul oraş. În cîteva luni, toate
aceste femei au început să aibă menstruaţia în acceaşi perioadă a lunii. Organismul a
iniţiat un răspuns fiziologic foarte specific, bazat numai pe stimularea primită din partea
unei substanţe ce-a fost în prealabil diluată cu 1/1.000.000.

Devenim din ce în ce mai puţin sensibili la informaţia pe care creierul nostru o primeşte
de la OVN. Însă după o perioadă de post organismul devine extrem de sensibil la tot
ce transmite acest organ. Mirosurile încep să fie percepute tot mai puternic. Această
sensibilitate sporită se extinde şi asupra modului în care organismul răspunde la mîncare.
Postul îţi permite să dezvolţi o nouă şi mai bogată relaţionare cu propriul
organism; acesta va începe să-ţi sugereze ce mîncăruri preferă, ce mîncăruri
sunt bune şi de ce fel de hrană are nevoie, toate acestea prin intermediul
comunicării subtile existente între creier, OVN şi capacitatea de conştientizare. În
general, pentru o lungă perioadă, organismul tău va pofti rareori amidon, carne şi
zaharuri.

O altă schimbare va fi interacţiunea dintre corp şi unele importante substanţe pe care


acesta le produce. Printre aceste substanţe este leptina (o proteină ce controlează
greutatea corporală, acţionînd asupra sistemului nervos central pentru a reduce aporturile
alimentare; hormon responsabil cu senzaţia de saţietate), o substanţă produsă de aşa-
numita „genă obeză” în interacţiunile ei cu organismul. Cantitatea de leptină e corelată în
mod cert cu obezitatea şi pare să joace un rol esenţial în activitatea de stocare şi conversie
a carbohidraţilor în ţesut adipos. Companiile farmaceutice au iniţiat multe studii pentru a
găsi substanţe capabile să reducă nivelele de leptină din organism pentru a provoca
scăderea în greutate. Postul are însă un impact semnificativ asupra nivelului de
leptine; activitatea genei obeze şi influenţa ei asupra leptinei este diminuată, cu pînă
la de 4 ori, în timpul acestuia. Şi mai important, producţia de ser leptină nu mai revine
la nivelele iniţiale chiar şi după ce postul e întrerupt. Ritmul circadian al activităţii
leptinelor în cadrul organismului nu e întrerupt în timpul postului ci doar nivelele sale
zilnice de bază şi de vîrf. Grila de producţie rămîne la fel, însă cantitatea de de leptine
produsă scade şi rămîne la nivele scăzute în timpul şi după ce postul ia sfîrşit. Spus într-
un alt fel, termostatul ce controlează depozitarea grăsimilor e coborît şi rămîne la un nivel
scăzut odată ce reîncepi să mănînci. Odată ce gena obeză îşi reduce producţia de leptină
nivelele serului leptină scad extrem de mult iar transportul de leptine înspre creier e de
asemenea redus. În a treia zi de post, pe măsură ce cetoza e iniţiată,
producţia de leptină scade mult şi-şi va meniţine nivelul scăzut pe
întreaga durată a postului.

***

În timp ce femeile, în general, tind să aibă nivele mai crescute de leptină, probabil o
consecinţă a adaptării pentru a se asigura faptul că viitoarele mămici pot supravieţui în
mod optim unor deficite de hrană, postul suprimă această diferenţă în secreţia de leptină.
Aceasta scade la 0 în cazul ambelor sexe în timpul postului iar după post, femeile nu au în
general, nivele sporite faţă de bărbaţi. Disparitatea începe să apară numai în timp.

În timp ce postul şi exerciţiul fizic ambele cauzează scăderi similare în nivelul leptinelor,
cetoza nu e iniţiată complet în timpul exerciţiilor fizice, astfel că procentul de
utilizare a grăsimilor este mult mai scăzut.

addenda: cele *** semnalizează absenţa unui mic pasaj. nu l-am


tradus pentru că mi-am prins urechile în toţi acei hormoni nu atît
greu de înţeles ci mai degrabă imposibil de tradus şi decît să spun
prostii mai bine las pe alţii, care ştiu mai multe în domeniu. ultima
parte am lăsat-o netradusă din acelaşi motiv.
poate există vreun temerar care ar vrea să le traducă. sunt oricum,
scurte.
TRADUCATORUL.