Sunteți pe pagina 1din 49

. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

MANUALUL

TEHNICIANULUI MASEUR

INSTRUIRE ŞI PRACTICĂ

1
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Masajul cât si celelalte tehnici terapeutice (Bowtech, Tsubo, shiatsu,etc) face posibil obţinerea unor
rezultate incredibile prin activarea propriei abilităţi a corpului de a se autovindeca, de a stimula un
proces imediat de vindecare. Acest proces nu este limitat la simptomeîe fizice evidente, ci se extinde şi
la aspectele emoţionale, cognitive şi spirituale ale persoanei tratate. Recunoaşterea corpului ca pe o
unitate complexă, dependentă de echilibrul tuturor acestor aspecte este esenţială in succesul masajului
care se poate dovedi ca fiind cea mai mare descoperire în lumea terapeutică: un masaj pe punctele
blocate (tsubo) efectuat asupra unui corp se adresează de fapt corpului ca întreg. Punctele care se
blochează se află înşirate de-a lungul celor patrusprezece sisteme de meridiane - douăsprezece sisteme
de bază şi două sisteme de control ce se întind pe suprafaţa întregului corp, de unde pornesc spre
organele interne. Deşi invizibile, aceste puncte, denumite tsubo, reprezintă locurile în care fluxul
energetic din; meridiane se poate cu uşurinţă diminua şi apoi bloca.
Când luxul energetic este încetinit în sistemele asociate organelor, apar
dîsfunctiile organelor respective.
Ceea ce se petrece în sistemele de meridiane ar putea fi comparat cu modul in
care se comporta apa într-un furtun. Curgând liber de la sursă, apa trece cu uşurinţă de a lungul
întregului furtun, atât timp cât nu există nici un obstacol.
Dar dacă apare o strangulare într-un anumit punct, curgerea apei va fi perturbată.
Punctul de constricţie reprezintă corespondentul unui punct tsubo în sistemele de meridiane.
Când există o perturbare a funcţionalităţii în organe, aceasta se manifestă la nivelul punctelor blocate în
mai multe modalităţi: durere, amorţeală, senzaţie de presiune, rigiditate, răcire, înroşirea locului, pete,
mici zone decolorate, depozite pigmentare (pistrui sau alte aspecte), ca şi prin apariţia unor fenomene
deosebite în cadrul earaeteriiStieiîor de sarcină electrică ale pielii.
Pentru a se efectua o şedinţă de masaj se are mai puţin în vedere durerea şi ceea ce se pare că cere
organismul. S-ar putea ca simptomul să nu poată fi rezolvat de o şedinţă cu obiectiv unic, (deoarece
organismul poate înlocui un semnal dureros eu un altul) şi va fî nevoie de mai multe şedinţe de masaj.
Dar în cazul în care toate reacţiile simptomatice sunt tratate sistematic, una câte una, organismul se va
reîntoarce la rlţtnul său biologic normal, în acord cu legile naturii.
Punctele tsubo sunt factori determinanţi în restabilirea acestui ritm. Pe suprafaţa corpului uman există
365 de puncte sensibile ce sunt amplasate în zone musculare,
sub piele, în locurile unde nervii ies din interiorul muşchilor, în plin muşchi şi nervilor sau în spaţiile
dintre cutele pielii. Uneori, modificările complexe de la nivelul corpului fac imposibilă evidenţierea
tuturor rezistenţele electrice ale pielii şi electromiogramele acestora. Admiţând unele diferenţe
individuale, sa demonstrat indiscutabil că, în cazul persoanelor suferinde, modificările rezistenţei pielii
şi modificările musculaturii sunt concentrate în regiunile punctelor care sunt blocate.
Masajul somatic alături de alte tehnici terapeutice cum ar fi tehnica terapeutică
Bowtech si Tsubo, shiatsu reprezintă cele mai profunde si puternice tehnici de relaxare existete la ora
actuala in lume, se bazează pe relaxarea totala a corpului, se activează, abilitatea organismului de a
rezolva orice problema de sănătate a corpului si prin readucerea corpului ia echilibru si armonie, face
legătura intre minte şi corp, contribuie la reechilibrarea organismului şi se executa prin mişcări lente si
delicate, neinvazive, dar extrem de puternice pentru, regenerarea organismul uman.
Masajul reduce durata convalescentei, indiferent cat de veche sau. recenta este . afecţiunea,aduee: un
plus de energie si o stare generala de bine.
In completarea, masajului se recomanda a se consuma alimente sănătoase, mişcare si o gandire pozitivă.

2
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Masajul este o metodă terapeutică ce face parte din balneofîzioterapie care constă într-0 suită de
prelucrări manuale (sau, manevre) ce se efectuează pe suprafaţa organismului într-o anumită ordine în
fimcţie de regiunea pe care o avem de masat, de evoluţia.bolii şi de starea generală a pacientului,
Masajul este. o prelucrare metodică şi sistematică a părţilor corpului uman
prin mijloace manuale sau instrumentale îri scopul menţinerii sănătăţii prevenirii
tulburărilor funcţionale sau tratării unor afecţiuni.
- .Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale organismului, manual sau cu diverse aparate de
masaj, scop fiziologic, curative profilactic, regenerativ, estetic sau sportiv. Părţile moi ale organismului
asupra cărora se efectuează masajul sunt:
- pielea şi mucoasele
- ţesutul conjunctiv
- muşchii
- tendoanele-şi ligamentele
- vasele şi nervii
- organele profunde
- sângele şi limfa
- elementele articulare
Masajul se poate :realiza cu mâna sau cu diverse aparate de masaj.
Masajul se efectuează uscat (cu anumite substanţe care se pun pe regiunea de masat, cum ar fi talcul)
sau umed (cu diferite unguente în care sunt introduse substanţe fie revitalizante, fie de tratament care,
prin manevrele de masaj, pătrund, în tegumente cu rolul de suprimarea durerii, calmarea durerii. Pe
regiunea masată se produce o vasodilataţie mai rapidă.
În timpul şedinţei de masaj persoana masată trebuie să fîe cât.mai relaxată şi deconectată de la grijile şi
problemele cotidiene.
Se recomandă ca persoana masată să urmărească procedura de masaj şi să comunice maseurului efectele
ce apar în timpul masajului.

CINE POATE DEVENI MASEUR? : Maseur poate deveni orice persoană sănătoasă din
punct de vedere fizic şi psihic, cu vârste cuprinse intre 18 ani şi maxim 70 de ani care a absolvit 8
clase şi are cunoştiriţe minime de anatomie şi fiziologie.
Se spune că „un maseur bun se naşte, nu se formează". Această afirmaţie vizează calitătile fizice şi
psihice înnăscute la care se adaugă însă tehnica şi metodele folosite; acestea se învaţă şi se
perfecţionează pe parcursul practicii individuale.
Maseurul ideal trebuie să aibă o statură medie, o constituţie robustă, musculatura bine dezvoltată şi o
mare mobilitate articulară. Un bun maseur are capacitatea de a se adapta cu uşurinţă la fiecare tip de
persoană masată. De asemenea, el trebuie să ştie să-şi dozeze eforturile pe parcursul şedinţei de masaj.

MASAJUL SOMATIC
Masajul somatic sau clasic mai este denumit si masajul corpului fizic. Manevrele de masaj corporal
clasic s constituite din mişcări fine, uşoare (gen mângâiere), frictiuni, compresiuni, frământări (manevre
mai energice şi profunde) bătăi ritmice şi percuţii denumite tapotament, manevre care activează
circulaţia de întoarcere venoasă şi limfatică, relaxează muşchii şi nervii şi îndepărtează zonele cu
acumulări lipidice: (gen celulita).
Printr-un masaj adecvat şi efectuat cu competenţă, sunt stimulate majoritatea organelor şi functiile
acestora (pielea, muşchii, tendoanele şi cartilagiile, nervii şi glandele endocrine, etc) . Datorită
circulaţiei sporite a sângelui, limfei şi influxului nervos se obţine o revigorare permanentă a întregului
organism, se ameliorează majoritatea articulaţiilor şi ligamentelor, sunt stimulate circulaţia şi
metabolîsmul şi se amplifică eliminarea toxinelor din corp.
Masajul se execută în general în direcţia de întoarcere venoasă şi limfatică

3
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

(către inimi) stimulând returul sângelui venos şi activând circulaţia sângelui proaspăt care transportă
substanţele nutritive în întregul corp. In timpul masajului circulatia limfatică este ameliorată, se obţine o
calmare şi o relaxare a ţesuturilor superficiale şi profunde, a nervilor şi tensiunilor musculare.
Pentru ca masajul să fie aplicat într-im mod corect, care să nu pună în pericol sanatatea clientului şi să
dea rezultatele aşteptate, este nevoie de mai multe elemente: de deprinderea, temeinică a tehnicii, de o
cunoaştere profundă a efectelor, de asigurarea unor condiţii optime de lucru şi de respectarea tuturor
normelor igienice şi metodice ale acestei activităţi de masaj sau cabinet de masaj; Cabinetul de Masaj
se amenajează de regulă pe lângă serviciul medical de consultaţii şi de tratamente, pe lângă bazele
sportive sau în cadral serviciilor instituţiilor medicale, spitalele, sau sanatorii, precum şi in instituţiile
balneoclimaterice. Aceste săli sunt împărţite în mai multe compartimente sau boxe mai mici, despărţite
una de alta prin paravane sau draperii, încăperile destinate masajului de relaxare şi întreţinere trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de igienă necesare . Instituţii profilactice şi/sau curative, trebuie sa fie
luminoase, bine aerisite călduroase.
Temperatura aerului din aceste încăperi nu trebuie să fie mai coborâtă de 200 pentru a nu expune clientul
la pericolul răcelii, dar nici nu trebuie să fie cu mult mai ridicată, pentru a nu-1 obosi, pe practician,
Curăţenia cabinetului de masaj trebuie să fie perfectă, trebuie să se poată face repede şi să se poată
întreţine cu uşurinţă. Pentru aceasta, este nevoie ca pereţii fie acoperiţi cu plăci de faianţă sau să fie
vopsiţi în ulei; podeaua trebuie să fie acoperită cu linoleum, gresie , iar mobilierul trebuie să fie de aşa
natură încât să poată îngrijit cu meticulozitate,
In cabinetul de masaj nu trebuie să existe decât mobilierul strict necesar pentru executarea masajului,
care constă în principal din banchete de masaj scăunele speciale, în anumite cazuri, este necesar sa
existe şi o măsuţă , un dulap alb şi un cuier. Banchetele, scaunele şi toate celelalte elemente din
încăpere vor fi în aşa aranjate încât cel care lucrează să aibă spaţiu suficient pentru a-şi desfăşura
condiţii optime activitatea, pentru a putea să se deplaseze în voie în jurul mesei masaj. De asemenea,
mai este indispensabilă şi o chiuvetă cu apă curentă pen spălatul mâinilor practicianului, dar ea poate fi
instalată şi într-o încăpere anexă.
Alături de cabinetul sau de sala de masaj, va exista un vestiar, pentru dezb carea şi îmbrăcarea
pacientului, o cameră de odihnă, duşuri şi alte dependinţe, pentru cei care vin la masaj. La rândul lor,
practicienii trebuie să aibă spatiul necesar pentru a schimba costumul de stradă cu cel de lucru, pentru
repaus şi pentru alte activităţi legate de profesia lor.
Pentru efectuarea masajului în condiţii superioare sunt recomandate mesele de masaj .
REGULI DE IGIENA ŞI COMPORTAMENT
Practicianul din domeniul masajului de relaxare şi de întreţinere trebuie să îşi dezvolte şi să îşi păstreze
calităţile sale profesionale printr-un regim meticulos şi corect de viată şi de muncă. El trebuie să
manifeste tot timpul o grijă deosebită pentru curăţenia corporală şi pentru curăţenia echipamentului
său.Costumul său de lucru trebuie să fie foarte simplu: pantaloni lungi şi o bluză cu mâneci scurte, de
preferat albe, confecţionate dintr-un material lavabil şi rezistent
SPĂLATUL PE MÂINI, ÎNAINTE ŞI DUPĂ ŞEDINŢA DE MASAJ, ESTE O REGULĂ
FUNDAMENTALĂ CARE ARE CA SCOP EVITAREA TRANSMITERII DE GERMENI
PATOGENI DE LA O PERSOANĂ LA ALTA.
Maseurul, bărbat sau femeie, trebuie să aibă unghiile foarte îngrijite, părul scurt sau acoperit, nu trebuie
să poarte inele, brăţări sau alte bijuterii care îl pot deraanja în muncă sau pot leza pielea celui pe care îl
masează.
Practicianul nu va folosi parfumuri sau unguente cu miros puternic, greu: nu va fuma şi nu va abuza de
băuturile alcoolice, va evita muncile fizice grele şi chiar sporturile obositoare, care pot înăspri sau răni
pielea palmelor.
Pentru a deveni un bun specialist, practicianul din domeniul masajului de relaxare şi întreţinere trebuie
să îşi însuşească o scrie de cunoştinţe de bază despre forma şi structura corpului, despre funcţiunile
organismului sănătos şi despre semnele cele mai caracteristice ale diferitelor stări patologice. Aceste
cunoştinţe îl vor ajuta să înţeleagă importanţa efectelor pe care le poate obţine prin masaj, în raport cu
mijloacele tehnice şi principiile metodice aplicate.

4
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Pregătirea teoretică dă oricărui practician convingerea în valoarea activităţii sale şi îî face să aibă
încredere în sine şi să fie cu mult mai operativ, de aceea considerăm că fără o bază teoretică solidă nu se
poate pleca la drum.
In raporturile cu persoana pe care o masează, practicianul va proceda cu mult tact şi înţelegere, cu
seriozitate şi conştiinciozitate. El trebuie să fie întotdeauna bine dispus şi comunicativ, dar ui acelaşi
timp extrem de cuviincios şi discret.
La rândul lor pacienţii care se adresează unui practician din domeniul masajului de relaxare şi
întreţinere trebuie să respecte câteva reguli elementare de igienă individuală, mai ales în ceea ce
priveşte curăţenia corpului lor.
Masajul manual se aplică în marca majoritate a cazurilor direct pe piei pacientului şi numai în
anumite cazuri speciale se poate aplica peste rufele de coi înainte de şedinţa de masaj se scot hainele
care ar stânjeni mişcările, circ laţia sângelui sau respiraţia liberă şi se descoperă complet regiunea sau
segmenl care se masează. Pentru a se trece mai departe, se acoperă părţile masate cu cearceaf sau cu un
prosop; nu este bine ca practicianul să ceară pacientului să dezbrace mai mult decât este nevoie, pe de-o
parte pentru a nu îi expune corpul răceli prin pierderea inutilă de căldură şi. pe de altă parte, situaţie
foarte des înt m'tă, pentru a menaja pe cât posibil sentimentele de pudoare ale fiecăruia.
Pentru masaj orele cele mai potrivite sunt cele de dimineaţa şi dinaintea mesei de seara. Masajul
terapeutic, se poate executa şi peste zi. la 2-3 ore după-masă, in aşa fel încât şedinţa să termnine cu o
jumătate de oră înaintea mesei principale.
Oricine se prezintă la masaj trebuie să îşi satisfacă mai întâi nevoile naturale de evacuare a intestinului
sau a vezicii urinare.
Persoana care este masată este sfătuită să îşi păstreze în timpul şedinţei o poziţie comodă de repaus, să
îşi relaxeze musculatura şi să evite orice încordare fizică şi psihiică. În anumite cazuri, practicianul îi
poate recomanda să urmărească desfăşura manevrelor de masaj şi să comunice maseurului tot ce simte.
Efectele masajului depind într-o foarte mare măsură de felul în care sunt aranjate şi îmbinate între ele
diversele procedee tehnice. Adaptarea acestor procee la caracterele anatomice şi funcţionale ale fiecărei
regiuni sau segment, ţesut sau organ precum şi la necesităţile fiecărui caz în parte, depinde întotdeauna
de pregătirea profesională a practicianului.
De obicei, sesiunea de masaj se începe prin manevre ample, suple şi uşoare, cu caracter pregătitor, apoi
se progresează încet în amplitudine şi forţă, până ce aţi intensitatea şi forţa necesare, iar şedinţa se
încheie prin manevre lungi, liniştitoare, care urmăresc un fel de curbă ascendentă şi descendentă a
intensităţii manevrelor, care se repetă pe fiecare regiune sau segment al corpului.
In practică, maseurul nu este obligat să respecte întotdeauna schema metodică stabilită ca formă de bază
a masajului şi nici să respecte întocmai succesiunea cunoscută a procedeelor clasice de masaj de
relaxare şi întreţinere Întinderea şi intensitatea, ritmul şi numărul de repetări ale manevrelor de masaj
pot fi schimbate din nevoie. Aceste modificări de metodică sunt necesare mai ales în aplicarea
masajului general. Vor apărea, desigur, diferenţe evidente între masajul general al unui bărbat robust, cu
muşchii tari şi ţesuturile dense şi al unei femei fine. cu muşchii subţiri ţesuturile delicate; între masajul
unui copil mic şi masajul unei persoane în vârstă.
Alegerea şi adaptarea manevrelor de masaj se fac in funcţie de, vârsta, sex şi constiţia acestuia.
Sensibilitatea, durerea, jena. contracturile musculare sau alte semne încordare şi nelinişte pe care le
manifestă acesta, se datorează fie unei execuţii defectuoase a manevrelor, fie unor greşeli de dozare şi
de gradare a lor.
Durata şedinţei de masaj variază după preferinţe, dar mai ales după necesităţi uneori sunt agreate
manevrele mai lente şi uşoare, care prelungesc durata masajului alteori sunt indicate manevrele scurte,
vii şi cu intensitate crescută, care scurtează şedinţa.
Masajul local poate dura 10-15 minute, cel regional 15-30 de minute, iar cel general 50-60 de minute: o
şedinţă de masaj nu trebuie să depăşească niciodată durata de o oră, pentru că devine obositoare atât
pentru cel masat, cât şi pentru maseur.
După şedinţele de masaj cu caracter stimulant, se recomandă câteva exerciţii fizice de înviorare şi de
respiraţie, care permit reluarea oricărei activităţi, fizice sau
intelectuale.
5
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Pupă şedinţele lungi de masaj liniştitor, apare nevoia de repaus şi de menţinere a relaxării, care poate
dura de la câteva minute la o jumătate de oră. sau chiar mai mult.
Efectele masajului se resimt chiar după prima şedinţă, dacă acesta este bine executată, dar efectele lui
slăbesc treptat în orele care urmează, până ce dispar, Pentru a obţine efecte de durată este nevoie de un
număr mai mare de şedinţe, executate în serie. O serie minimă nu poate fi mai mică de 10-12 şedinţe. O
serie mare nu depăşeşte numărul de 20-30 de şedinţe. Dacă este nevoie de continuarea masajului, acesta
poate fi reluat după o pauză, care poate varia între câteva zile şi câteva săptămâni.
Numărul şi frecvenţa şedinţelor dintr-o serie şi al seriilor dintr-un tratament sunt determinate de
necesităţile speciale ale fiecărui pacient în parte şi fixate de către medic.
Spre sfârşitul tratamentului se recomandă ca şedinţele să fie rărite şi eventual să fie înlocuite prin
automasaj.
Ca reguli de igienă pe care trebuie să le respecte maseurul menţionăm: spălarea sidezinfectarea mainilor
înainte şi după şedinţa de masaj, pentru a nu transmite germeni patogeni de la o persoană la alta; acordarea
atenţiei permanente curăţeniei corporale şi igienei echipamentului său;abţinerea de la consumul de alcool sau al unor
alimente cu miros puternic care să deranjeze persoana masată;
- -abţinerea de la fumat înainte de şedinţa de masaj;
- -evitarea folosirii unor deodorante saii parfumuri cu miros puternic.
- Ca reguli de igienă pe care trebuie să le respecte persoana masată menţionăm: persoana masată este
bine să facă o baie sau un duş cald înaintea şedinţei de masaj.

ŢINUTA VESTIMENTARĂ ŞI COMPORTAMENTALĂ A MASEURULUI


Maseurul trebuie să fie îmbrăcat cât mai lejer posibil, iar îmbrăcămintea s ă fie din bumbac şi nu sintetică
pentru a nu favoriza transpiraţia.
Maseurul trebuie să aibă: - un halat alb
- bluză sau pantalon alb
- un maiou alb
- chilot alb
- şosete albe
In picioare va avea papuc sau sanda pentru aerisirea piciorului.
Baia trebuie făcută înainte de a veni la lucru şi după.
Mâna maseurului este cea mai importantă; acesteia trebuie să-i acordăm o atenţie mare (fără bătături, fără
piele aspră, mereu îngrijită, unsă, protejată).
Manevrele trebuiesc făcute în aşa fel încât să nu obosească mâna şi maseurul / maseuza trebuie să
aibă unghiile tăiate scurt şi rotunjite.
Pe mână nu trebuie să existe absolut nici un obiect pentru a nu deranja pacientul.
-mâneca halatului trebuie să fie trei sferturi sau scurtă;
- mâna trebuie să fie caldă pentru a nu produce frisoane; părul trebuie să fie scurt sau legat.

COMPORTAMENTUL MASEURULUI
Maseurul trebuie să aibă o ţinută comportamentală deosebită faţă de pacient în sensul că trebuie să-1 ajute
atât la îmbrăcat cât şi la dezbrăcat, să-i vorbească cu blândeţe, să-1 încurajeze, să nu fie brutal şi să-1 sfătuiască în
efectuarea anumitor tratamente.Maseurul trebuie să aibă o igienă exemplară faţă de pacient, deoarece impune şi
pacientului respect şi exemplu în cazul în care unii pacienţi vin neduşaţi.

Este foarte indicat ca şedinţele de masaj dintr-un tratament, sau cel puţin cele din fiecare serie, să fie
executate de către una şi aceeaşi persoană, care cunoaşte cazul şi s-a adaptat la particularităţile şi
necesităţile clientului său.
Daca există doi practicieni care masează aceeaşi persoană, manevrele lor trebuie să fie identice, trebuie
să se desfăşoare simetric şi simultan, efectuându-se egal ca amplitudine, ritm şi sens.

6
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

CONTOAINDICAŢII ÎN MASAJUL DE RELAXARE ŞI ÎNTREŢINERE


Multe din rezultatele defectuoase ale masajului se atribuie unor greşeli de tehnică şi de metodă, dar ele
pot fi explicate mai uşor prin greşeli de înclinaţie sau prin aplicarea masajului fără a se ţine seama de
contraindicaţii. Indicat greşit, masajul nu numai că nu dă rezultatele scontate, dar poate chiar să aducă
prejudicii grave, chiar dacă ă fost bine executat.
Aşa se poate întâmpla dacă practicianul ar masa un focar microbian sau toxic şi ar împrăştia conţinutul
dăunător în ţesuturile sănătoase învecinate, sau în întregul organism. Tot astfel, masajul unei regiuni
parazitare a pielii poate agrava boala, răspândind-o pe suprafetele neparazitare, sau transmiţând-o la alte
persoane sănătoase, mai ales; atunci când nu se respectă regulile de profilaxie. De aici rezultă o regulă
valabilă pentru toţi practicienii masajului de relaxare şi de întreţinere şi
anume aceea că ei sunt obligaţi să cunoască nu numai indicaţiile şi efectele favorabile, ci şi
contraindicaţiile şi efectele dăunătoare ale acestei metode de îngrijire a corpului.
Contraindicaţnle masajului de relaxare şi de întreţinere se împart în:
- generale sau parţiale
- definitive
- temporare.
Contraindicaţie generală: interzicerea aplicării oricărui procedeu de masaj pe oricare parte a corpului.
Se hotărăşte numai în cazurile unor boli cronice grave, incurabile, care s-ar putea înrăutăţi prin acest
tratament.
Contraindicaţie parţială fie se recomandă restrângerea manevrelor de masaj la cele care sunt mai bine
tolerate şi excluderea celorlalte, fie admiterea masajului numai pe părţile sănătoase şi interzicerea
aplicării lui pe părţile bolnave.
Contraindicaţie temporară: este foarte frecventă, fiind impusă de boli. tulburări şi leziuni uşoare care
după vindecare, vor permite aplicarea tuturor procedeelor de masaj.
Practica îi poate pune adesea pe maseuri în faţa unor situaţii şi cazuri extrem de dificile, în care
contramdicaţiile generale sau parţiale sunt în acelaşi timp definitive sau temporare, condiţionând
întotdeauna aplicarea masajului de sănătatea deplină şi stabilă a persoanei masate.
Gruparea contraindicaţiilor după ţesuturi şi organe:
Bolile pielii: masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă; bolile de piele ne obligă să
renunţăm la masaj chiar şi atunci când acesta ar fi de folos pentru ţesuturile şi organele profunde; sunt
excluşi de la masaj toţi cei care prezintă boli de piele de natură parazitară sau inflamatorie, eczeme,
plăgi, arsuri sau alte manifestări patologice acute sau cronice, care prin masaj s-ar putea agrava şi
contamina;
nu se face masaj nici pe regiunile pielii care acoperă un proces inflamator profund furuncule, abcese,
flcgmoane, alte colecţii purulente, artrite supurate, osteite, osteomîelite.stări patologice cu caracter
general, însoţite de febră şi de agitaţie, de oboseală acută şi debilitate intensă, în toate bolile
infectocontagioase, în inflamaţiile centrilor nervoşi, în hemoragiile cerebrale recente.
în bolile sau leziunile cu caracter hemoragie şi atunci când există pericolul unor complicaţii grave, ca în
cazul bolilor de cord şi de vase: miocardita, endocardita, infarctul miocardic, embolii, hipertensiune
arterială, anevris-mele aortei, varicele voluminoase şi inflamate, ulcerul varicos, fiebite şi periflebitele
de evoluţie, hemofilie, leucemie.
în bolile acute ale plămânilor şi pleurelor: pleurezii, pneumonii, în unele forme de tuberculoză
pulmonară, dar mai ales în abcesele pulmonare şi în pleureziile purulente.
masajul abdominal cunoaşte cele mai severe contraindicaţii, fiind interzîs în
inflamaţiile acute sau cronice de orice natură, în tulburările digestive, în bolile organelor abdominale
(stomac, intestine, ficat, pancreas, splină, ganglionii limfatici, rinichi, vezica urinară, uter şi anexe);
tot ce poate constitui o suferinţă acută, dureroasă, hemoragică. turnorală. inflamatorie şi altele, care
caracterizează abdomenul acut. constituie o cauză serioasă de contraindicaţie a masajului sub orice
formă;
În cazurile unor boli şi tulburări ale sistemului endocrin şi nervos şi chiar ale aparatului
locomotor., care nu permit aplicarea masajului înainte de a se vindeca: cele mai categorice

7
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

contraindicaţii sunt date de tumorile canceroase în forma lor generalizată şi de unele boli psihice cu
caracter excitativ şi confuzional.
În practica generală a masajului de relaxare şi de întreţinere mai apar în plus unele restricţii care
sunt mai degrabă de natură tehnică şi metodică, de care trebuie să ţinem seama: de exemplu, la
începutul şedinţei de masaj, prin contactul pielii cu mâinile maseurului, se pot produce unele reflexe
nefavorabile, care se manifestă prin încordări nervoase şi contracturi musculare, fie sub forma unei
sensibilităţi specifice (gâdilatul), care pot fie localizate pe anumite regiuni ale corpului (abdomen,
coapse), fie generalizate. Când astfel de fenomene sunt prea intense, practicianul este nevoit să renunţe
la masarea acestor regiuni şi să recomande pacientului automasajul zonelor respective, învăţându-1 în
prealabil manevrele.
În ceea ce îl pnvcşte pe practician, se constată adesea, mai ales în cazul începătorilor în meserie, că
masajul constituie o cauză de oboseală intensă, de slăbiciune şi chiar de nevroză. Această activitate
poate deveni pentru ci plictisitoare şi nesuferită, mai ales în cazul acelor persoane lipsite de interes,
voinţă şi răbdare.
Prin îmbunătăţirea tehnicii şi metodicii, prin antrenament şi experienţă, se vor dczvolta forţa şi
rezistenţa, supleţea şi abilitatea, energia şi capacitatea de a înţelege efectele şi utilitatea masajului.
In schimb, masajul efectuat corect şi conştiincios, pe o perioadă mai lungă de timp îl va răsplăti pe
practician printr-o serie de efecte care se traduc prin sănătate trupeasca şi sufletească, vigoare şi bună
dispoziţie, pe care nu le pot aprecia decât cei care le cunosc.
Între practician şi pacient trebuie să existe o comuniune, un spirit de înţelegere şi de colaborare, care
să contribuie la îmbunătăţirea acestei metode naturale de îngrijire a corpului omenesc şi să ducă la
obţinerea celor mai bune rezultate practice.

OCUPAŢIA DE MASEUR
Conform Standardului! oeupaiionai, valabil în România, ocupaţia de mascur,
presupune o sfera larga de competenţe pentru desfăşurarea activităţii şi anume asigurarea condiţiilor
igienico-sanitare în cabinetul de masaj şi personale, autopregătirea în vederea efectuării masajelor,
efectuarea activităţilor necesare pregătirii pacienţilor şi aplicarea masajului somatic.
In afara de aceste competenţe strict necesare desfăşurării activităţii, mascurul poate dobândi competenţe
suplimentare, prin perfecţionare profesională. Dobândirea uneia sau tuturor competenţelor suplimentare
de aplicare a masajului

terapeutic, masajului reflexogen şi/sau drenajul limfatic presupune o pregătire


prealabilă de specialitate care presupune cunoştinţe de anatomie şi fiziologie
precum şi fiziopatologie şi patologie clinică şi abilitaţi practice.
Aceste competenţe suplimentare nu pot fi dobândite de maseurul cu deficienţe vizuale
Deoarece activităţile specifice se desfăşoară în permanenta colaborare cu pacienţii şi medicii
comunicarea la locul de munca contribuie la buna desfăşurare a activităţilor specifice.

MASEUR

UNITĂŢILE DE COMPETENŢĂ

Domeniile de competenţă Unităţile de competenţă


Competenţe fundamentale Comunicarea la locul de muncă
Competenţe generale la locul de muncă Aplicarea NPM şi PSI
Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare
Asigurarea perfecţionării profesionale
întocmirea documentelor de evidenţă

8
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Planificarea şedinţelor de masaj


Pregătirea cabinetului de masaj
Competenţe specifice Aplicarea drenajului limfatic
Aplicarea masajului reflexogen
Aplicarea masajului somatic
Aplicarea masajului terapeutic
Autopregătirea în vederea efectuării masajelor

Stabilirea tehnicilor şi formelor de masaj

COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ


Comunicarea la locul de muncă constă in:
- primirea şi transmiterea Informaţiilor
Informaţiilor corect si concis prin utilizarea formelor de comunicare adecvate.
Scopul masajului este identificat rapid prin apelarea unor surse alternative de
informare,
Informaţiile sunt primite/transmise cu promptitudine pentru stabilirea programărilor.
Structurarea informaţiilor
Informaţiile primite sunt structurate cu corectitudine pentru stabilirea procedeului de masaj
corespunzător si in compatibilităţii cu alte tratamente urmate de pacient
- Comunicarea interactivă
Discuţiile eu pacienţii sunt conduse şi orientate în vederea scopului propus si in timpul efectuării
masajului, dialogul cu pacienţii este menţinut permanent pentru adaptarea intensităţii masajului la
sensibilitatea părţii masate. Informaţiile suplimentare sunt obţinute prin întrebări pertinente şi logice,
Gama de variabile
Informaţiile pot fî primite/transmise zilnic sau ori de câte ori este necesar; verbal şi/sau scris.
Surse de informare alternative: verbale de la pacienţi/medici, prescripţii medicale
Informaţii suplimentare: mformaţii despre alte tratamente urmate de pacient;
informaţii despre alte afecţiuni ale pacientului; stabilirea programării în funcţie de
solicitările pacientului; informaţii referitoare la efectele masajului: locale/generale,
imediate/tardive.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: reguli şi norme de conduită; cunoştinţe medii de specialitate.
Aptitudini, atitudini deprinderi: tehnici de comunicare; rapiditate în luarea deciziilor;
promptituclne; corectitudine; disponibilităţi de comunicare; calm, răbdare; respect,
La evaluare se va urmări:
corectitudinea informaţiilor transmise pacienţilor; capacitatea de a comunica cu
pacienţii într-un limbaj adecvat clar, concis; capacitatea de acţiona cu respect, calm,
răbdare în relaţia eu pacienţii pe toată perioada desfăşurării activităţii.
Aplicarea NPM si PSI
Aplicarea NPM
Pentru a aplica NPM trebuie sa cunoaştem si sa aplicăm legislaţia şi normele de
protecţia muncii conformitate cu specificul locului de muncă. Cunoaşterea şi însuşirea clară şi corectă a
procedurilor de protecţia muncii este asigurată prin participarea la instructaje periodice care se
desfăşoară in cadrul salonului de masaj. Echipamentul de lucra individual este folosit şi păstrat în
conformitate cu normele în vigoare.
Aplicarea PSI

9
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Toate activităţile ce se desfăşoară în cabinetul de masaj sunt desfăşurate în conformitate cu normele


PSI,echipanientele de stingere a incendiilor sunt menţinute în stare de funcţionare prin verificări
periodice.
Procedurile de pază şi stingerea incendiilor sunt însuşite prin instructaje periodice şi aplicaţii practice.
Aplicarea procedurilor de intervenţie
Intervenţia pMtru linţitarea efectelor evenimentului constatat este rapidă în conformitate cu pledurile
specifice locului de muncă. Modul de acţiune şi echipamentele necesare sunt stabilite pe baza situaţiei
reale constatate. Evacuarea în caz de incendiu din cabinetul de masaj este efectuată în
conformitate cu planul de evacuare afişat,
Primul ajutor în cazul accidentelor este acordat cu calm şi operativitate, corespunzător
tipului de accident.
Găina de variabile
Echipament de lucru: halat, trusă de prim ajutor;
Echipament PSI: hidrant, extinctoare, nisip, lopeţi etc.
Eveniment: incendiu de natură electrică, mecanică.
Accidente: arsuri termice, electrocutări, intoxicaţii.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: norme generale de protecţia muncii şi PSI; tehnici de acordare a primului
ajutor; planul de evacuare al imobilului în care îşi desfăşoară activitatea.
Aptitudini, atitudini, deprinderi:
promptitudine; capacitate de reacţie în situaţii neprevăzute; operativitate; păstrarea
calmului în situaţii critice.
La evaluare se va urmări, corectitudinea aplicării normelor de protecţia muncii şi PSI pe toată durata
desfăşurării activităţii; capacitatea de a acorda primul ajutor;
promptitudinea rnaseurului în aplicarea planului de evacuare în caz de pericol.
capacitatea de acţiona operativ în situaţii neprevăzute.
ASIGURAREA CONDIŢIILOR IGIENICO-SANITARE
Asigurarea condiţiilor igienico-sanitare se realizează prin: - aplicarea măsurilor de igienă personală şi
stare de sănătate. Prin măsurile de igienă personală sunt aplicate prin verificarea periodică a stării de
sănătate a lucrătorului
Echipamentul de lucru este menţinut curat şi schimbat ori de câte ori este necesar şi condiţiile de igienă
a mâinii sunt respectate, după fiecare şedinţă de masaj, pentru evitarea transmiterii
infecţiilor.Transpiraţia mâinii este prevenită prin aplicarea produselor cosmetice specifice.
Asigurarea măsurilor de igienă în cabinetul de masaj
Prevenirea transmiterii infecţiilor cutanate este realizată prin igienizarea zilnică/ori de câte ori este
necesar a cabinetului de masaj cu ajutorul materialelor ide curăţare şi igienizare.
Lenjeria utilizată este înlocuită conform normelor de igienă. Cabinetul de masaj este dezinfectat şi
dezodorizat pentru păstrarea unui climat plăcut şi sănătos.
Gama de variabile
Echipament de lucru: în funcţie de tipul de masaj aplicat.
Condiţii de igienă a mâinii: mâini curate, uscate, fără asperităţi, suple, cu unghii tăiate
Produse cosmetice: pudră de talc, cremă ,alifii, etc.
Materialele de curăţire şi igienizare cuprind detergenţi, săpun, clorură de var, apă,
cloramină etc.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: tehnici de igienizare şi dezinfecţie; norme de igienă
Aptitudini, deprmderirîndemânare; promptitudine; corectitudine; conştiinciozitate.
La evaluare se va urmări: capacitatea de a asigura condiţiile igienice în cabinetul de
masaj; capacitatea de a aplica normele de igienă personală; conştiinciozitatea dovedită
de mascurului în igienizarea mâinii capacitatea de a aprecia corect necesitatea
efectuării igienizării cabinetului de masaj şi de a alege materialele de igienizare
corespunzătoare.
1
0
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

ASIGURAREA PERFECŢIONĂRII PROFESIONALE


Unitatea de competenţă se referă la competentele necesare mascurului în asigurarea perfecţionării
profesionale prin identificarea corectă a necesarului de pregătire si a îmbogăţirii permanente a
volumului de cunoştinţe în vederea desfăşurării unei activităţi corespunzătoare. Atât identificarea
necesarului de perfecţionare profesională cât si necesarul de perfecţionare profesională este stabilit
prinautoevaluare obiectivă. Necesarul de perfecţionare este identificat pe baza observaţiilor primite de
la pacienţi. Necesarului de perfecţionare profesională este identificat prin raportare permanentă la
rezultatele muncii
- Autoinstruire profesională constă in verificarea de materiale de specialitate periodic/ori de câte ori este
necesar pentru asigurarea unui volum de informaţii noi necesare în activitatea desfăşurată.
Autoinstruirea profesională este făcută prin consultarea cu conştiinciozitate a surselor de informare.
Cunoştinţele dobândite sunt aplicate în activitatea curentă în scopul creşterii calităţii muncii.
Noutăţile din domeniu sunt însuşite cu rapiditate pentru a fi aplicate corect în practică. Gama de
variabile
Autoinstruirea se poate face prin consultarea literaturii de specialitate sau prin participare periodică la
cursuri de pregătire.
Sursele de informare sunt: publicaţii de specialitate, cărţi referitoare la tehnicile de
masaj, prospecte de produse noi de igienizare şi de masaj.
Ghid pentru evaluare
Aptitudini, atitudini, deprinderi:
responsabilitate; dorinţă de cunoaştere şi autoperfecţionare, perseverenţă; obiectivitate;
receptivitate, conştiinciozitate.
La evaluare se va urmări:conştiinciozitatea maseuralui de a-şi îmbunătăţii activitatea profesională;
capacitateade analiză şi sinteză; obiectivitatea maseuruîui la autoevaluare receptivitatea faţă de
informaţiile de specialitate.
ÎNTOCMIREA DOCUMENTELOR DE EVIDENTA
Intocmirea documentelor de evidenţă se realizează prin identificarea şi evaluarea datelor conform
solicitărilor primite de la pacienţi.
Datele sunt evaluate cu corectitudine pentru stabilirea formei de masaj solicitată de pacient. Rezultatele
obţinute în timpul aplicării tratamentului sunt evaluate
Completarea formularelor Formularele sunt completate prin înscrierea
lizibilă şi concisă a tuturor datelor necesareFormularele sunt completate cu
corectitudine prin folosirea unui limbaj de specialitate. - Orice situaţie neprevăzută este semnalată cu
responsabilitate în
formulare pentru a păstra o evidenţă clară a fiecărui pacient
Păstrarea documentelor de evidenţă Documentele sunt păstrate/arhivate conform normelor interne.
Documentele de evidenţă sunt păstrate pentru a putea fi puse la dispoziţie în orice moment când i se
solicită.
Gama de variabile
Date: numele, prenumele pacientului, vârsta, forma de masaj solicitată, motivarea
solicitării, etc. Forme de masaj: somatic, terapeutic, reflexogen, drenaj limfatic.
Rezultate: în funcţie de forma de masaj, locale/totale, imediate/tardive.
Situaţii neprevăzute: întreruperea tratamentului din motive subiective/obiective.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe:
metodologia de completare a formularelor; tehnici de masaj.
Aptitudini, atitudini, deprinderi: corectitudine rapiditate în luarea deciziilor
promptitudine; conştiinciozitate; scris lizibil; concizie.
La evaluare se va urmări:
corectitudinea mascurului la completarea documentelor de evidenţă cu date precise
complete; claritatea datelor înscrise în formulare; conştiinciozitatea maseurului în
păstrarea documentelor de evidenţă.
1
1
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

PLANIFICAREA ŞEDINŢELOR DE MASAJ


Planificarea şedinţelor de masaj se face prin evaluarea şi adaptarea programului de lucru. Programul de
lucru este evaluat şi adaptat în funcţie de situaţiile neprevăzute apărute. Programul de lucru este adaptat
permanent la solicitările pacienţilor. Identificarea sarcinilor
Sarcinile sunt identificate cu conştiinciozitate pentru încadrarea activităţii în repere temporare.
Sarcinile sunt identificate rapid prin consultarea surselor alternative de informare. Sarcinile sunt
identificate în colaborare cu pacienţii.
Etapele de realizare a sarcinilor sunt stabilite în funcţie de formele de masaj solicitate. Resursele de
timp şi materiale sunt identificate cu rapiditate corespunzător formei de masaj solicitată de client.
Programul de lucru este întocmit cu corectitudine prin eşalonarea şedinţelor de masaj
şi a timpului de odihnă.
Programul de lucru este întocmit în funcţie de disponibilităţile pacienţilor cu respectarea indicaţiilor şi
contraindicaţiilor. întocmirea programului de lucru este efectuată cu respectarea resurselor de timp şi
materiale alocate formei de masaj aplicată fiecărui pacient.
Programul de lucru este întocmit cu corectitudine pentru evitarea suprapunerilor de orar a şedinţelor de
masaj.
Programarea şedinţelor de masaj este făcută cu responsabilitate astfel încât să permită atragerea de noi
pacienţi
Gama de variabile: Repere temporare: zilnic, săptămânal, lunar
Surse alternative de informare: verbal prin contact direct cu pacienţii, telefonic, pe
baza prescripţiilor medicale pentru respectarea indicaţiilor şi contraindicaţilor.
Resurse materiale: creme, uleiuri etc. specifice fiecărei forme de masaj.
Forme de masaj: somatic, terapeutic, reflexogen, drenaj limfatic.
Situaţii neprevăzute: modificarea programului pacienţilor, apariţia de pacienţi noi,
defecţiuni ale aparaturii din dotare etc.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: planificare; organizarea muncii; tehnici de masaj.
Aptitudini, atitudini, deprinderi: deprinderi organizatorice şi practice; rapiditate în
luarea deciziilor; promptitudine; adaptabilitate; corectitudine;
La evaluare se va urmări: corectitudinea mascurului în alocarea resurselor de timp/materiale Ia
întocmirea programului; promptitudinea maseuralui în adaptarea programului la apariţia unor situaţii
neprevăzute;
PREGĂTIREA CABINETULUI DE MASAJ
Competentele necesare .mascurului de a pregăti cabinetul de masaj prin asigurarea condiţiilor
ambientale si prin verificarea funcţionalităţii aparaturii din dotare s: Asigurarea condiţiilor ambientale
în cabinetul de masaj se realizează prin respectarea normelor de igienă, prin starea de curăţenie în
cabinetul de masaj verificată periodic pentru combaterea transmiterii infecţiilor, relaxarea pacienţilor
este asigurată prin alegerea unui fond muzical adecvat formei de masaj şi personalităţii persoanei
masate, prin obţinerea unei temperaturi corespunzătoare.
Verificarea funcţionării aparaturii din dotarea cabinetului de masaj se face periodic conform
instrucţiunilor şi orice disfimcţionalitate a aparaturii este semnalată cu promptitudine pentru remediere.
Asigurarea corespunzător a produselor de masaj in conformitate cu forma de masaj programată..
Produsele sunt asigurate pentru continuitate în activitate.
Gama de variabile
Aparatură: aparate de vibro-masaj, aparate de masaj, tensiometre
Produse de masaj: creme hidratante, pudră de talc, uleiuri etc.
Condiţii ambientale: temperatură, fond muzical adecvat formei de masaj şi
personalităţii persoanei masate, lenjerie curată, etc,
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: norme de igienă; instmcţiuni de funcţionare a aparaturii din dotare; nomenclatorul
produselor de masaj.
Aptitudini, atitudini, deprinderi: simţ organizatoric; concizie; corectitudine; rapiditate.
1
2
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

La evaluare se va urmări: corectitudinea mascurului în alegerea produselor de masaj în funcţie de forma


de masaj; modul de asigurare a condiţiilor ambientale în cabinetul de masaj; rapiditatea în semnalarea
disfuncţionalităţii aparaturii.

APLICAREA MASAJULUI SOMATIC


Aplicarea procedeelor principale ale masajului somatic şi derivatele lor se face cu corectitudine
într-o succesiune bine precizată, prin acţiunea lor asupra ţesuturilor moi, prin aplicarea procedeelor
derivate din cele principale de masaj efectuată pentru marcarea şi localizarea efectelor procedeelor
principale de masaj somatic.
Aplicarea corectă conform tehnicilor specifice a fiecărui procedeu utilizat este efectuată pentru
obţinerea efectelor procedeelor de masaj somatic.
Aplicarea procedeelor de masaj somatic secundare şî derivatele lor cu perseverenţă pentru întărirea
procedeelor principale de masaj somatic, conform tehnicilor specifice. Asocierea procedeelor
principale de masaj cu cele secundare este efectuată astfel încât să asigure obţinerea efectelor scontate
în starea pacientului.
Gama de variabile
Procedeele principale ale masajului somatic în succesiunea lor sunt: efleuraj, fricţiune, frământat,
tapotament, vibraţii. Fiecare din procedeele menţionate are un procedeu derivat şi anume:
- efleurajul în formă lungă, scurtă, alternant, simultan, mână după mână,
- fricţiunea cu degetele, pumnul, palma, etc.
- frământat circular, şerpuit, în cute etc.
- tapotamentul tangent, perpendicular etc.
- vibraţii punctiforme, superficiale, profunde etc.
Procedeele secundare de masaj, în succesiunea lor, sunt: cernutul, rulatul, tensiunile, tracţiunile,
scuturările, ciupituri, presiuni, pensări.Procedeele derivate pentru procedeele secundare menţionate
sunt:
- tracţiune în axul articulaţiilor, pe întreg membrul, pe fiecare articulaţie etc.
- presiuni în ritmul respirator, alternante etc.
Efecte scontate: imediate, tardive, locale, generale; Efectele procedeelor de masaj
somatic sunt: menţinerea stării de sănătate; stimularea circulaţiei sanguine şi limfatice;
îmbunătăţirea troficităţii ţesuturilor moi ale organismului.
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe: de anatomie şi fiziologie a aparatului locomotor - nivel mediu;
de anatomie şi fiziologie a sistemului cardiovascular — nivel mediu;
de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator - nivel mediu.
tehnica procedeelor de masaj principale şi secundare.
Aptitudini, atitudini, deprinderi:
conştiinciozitate; rapiditate în luarea deciziilor; promptitudine; corectitudine;
sensibilitatea mâinii; atenţie distributivă; îndemânare; perseverenţă.
La evaluare se va urmări: îndemânarea în efectuarea procedurilor principale şi secundare de masaj
somatic; adaptabilitatea maseurului la aplicarea derivatelor
procedeelor principale şi secundare; capacitatea de decizie în situaţii neprevăzute,
capacitatea de acţiona cu răbdare, calm, entuziasm în relaţia cu pacientul pe toată
perioada desfăşurării şedinţei de masaj. In continuare vom prezenta si celelalte trei competente
specifice locului de munca pentru tehnician maseur.
AUTOPREGĂTIREA ÎN VEDEREA EFECTUĂRII MASAJELOR
Autopregătirea în vederea efectuării masajelor se face prin stabilirea poziţiei de lucru a maseurului
în funcţie de forma de masaj aplicată, de regiunea masată, si de efortul dozat pe întreaga perioadă de
activitate prin evitarea suprasolicitării.
- Mobilizarea metodică a mâinii este efectuată cu conştiinciozitate
prin aplicarea tehnicilor specifice şi îmbunătăţită prin efectuarea de mişcări
specifice fiecărei articulaţii.
1
3
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Mâna se va mobiliza cu perseverenţă până la atingerea temperaturei corespunzătoa delucru. Transpiraţia


mâinii este evitată prin aplicarea produselor cosmetice specifice
Refacerea potenţialului de lucru al maseurului se va face prin respectarea pauzelor
dintre şedinţele de masaj. Timpul de odihnă planificat este respectat pentru menţinerea
condiţiei fizice pe durata întregii zile de lucru. Refacerea potenţialului de lucru al
maseurului este obţinută prin aplicarea tehnicilor specifice.
Gama de variabile
Tehnici specifice de masaj: masaj somatic; masaj terapeutic; masaj reflexogen;drenaj
limfatic.
Produse cosmetice: pudră, creme de mâini hidratante, dezinfectante ..cutanate.
Tehnici specifice de relaxare: poziţii de odihnă, reglarea respiraţiei, relaxarea
membrelor superioare
Ghid pentru evaluare
Autopregătira în vederea efectuării masajului; tehnica relaxării;
sprinderi: îndemânare; rapiditate în luarea deciziilor; promptitudine; rezistenţă la efort
fizic;coriştiinciozitate.
La evaluare se va urmări: corectitudinea în alegerea poziţiei de lucru adecvată formei de masaj;
îndemânarea în aplicarea tehnicii de mobilizării metodice a mâinii; modul de respectare a pauzelor şi a
poziţiilor de repaus.

STABILIREA TEHNICILOR SI FORMELOR PE MASAJ


Se iidentifică formele de masaj, cu rapiditate prin consultarea surselor de informare:
vârsta şi starea de sănătate a pacientului, pentru stabilirea formei de masaj adecvate. Datele
suplimentare adecvate scopului masajului sunt solicitate pacientului pentru stabilirea corectă a formei
de masaj. - Tehnicile de masaj sunt stabilite în funcţie de forma de masaj, prin analizarea stării
ţesuturilor mo.i Intensitatea tehnicilor de masaj este stabilită cu corectitudine în Regiunea de masat este
examinată prin tehnici specifice de examinare a parametrîiîor regiunii de masat, evaluaţi corect pentru
stabilirea şi adaptarea tehnicilor de masaj.
Gama de variabile
Surse de informare: pacientul,, prescripţiile medicale.
Scopul masajului este: igienic (calmant sau stimulant); de întreţinere; terapeutic
(drenaj limfatic, reflexogen, zonal)
Tehnici specifice de examinare: vizual, palpare
Parametrii regiunii de masat: culoarea, forma, volumul regiunii de masat examinate
vizual; trofîcitatea şi tonusul regiunii de masat, examinate prin palpare;
Date suplimentare: indicaţii şi contraindicaţii, alte afecţiuni
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe:
de anatomie şi fiziologie a pielii - nivel minim;
de anatomie şi fiziologie a ţesutului subcutanat - nivel minim;
de anatomie şi fiziologie a aparatului locomotor - nivel minim.
Tehnici de masaj
Aptitudini, atitudini, deprinderi:
atenţie distributivă; rapiditate; promptitudine; corectitudine; conştiinciozitate.
La evaluare se va urmări:
corectitudinea stabilirii tehnicilor de masaj în funcţie de scopul masajului;
conştinciozitatea în examinarea regiunii de masaj;
examinarea parametrilor regiunii de masaj.
APLICAREA. MASAJULUI TERAPEUTIC
-Aplicarea masajului therapeutîc se face prin alegerea procedeelor şi formelor de masaj terapeutic
selecţionate corespunzător diagnosticului pacientului, şi sunt alese în funcţie de indicaţiile şi

1
4
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

contraindicatiile pe care le prezintă pacientul în alegerea formei de masaj, prescripţiile medicale sunt
respectate cu stricteţe.
- Aplicarea procedeelor de masaj therapeutic se face conform tehnicilor fundamentale şi
complementare.eu corectitudine, perseverenţă pe regiunea afectată pentru obţinerea efectelor
corespunzătoare şi cu respectarea duratei prescrise de medic
- Adaptarea procedeelor de masaj therapeutic corespunzător afecţiunii pacientului. Intensitatea şi
durata procedeelor este adaptată cu promptitudine la apariţia unor semne clinice subiective sau
obiective. Procedeele de masaj sunt adaptate cu rapiditate la situaţiile neprevăzute semnalate de
pacient. Modificările survenite în starea pacientului sunt identificate prin păstrarea unui dialog
permanent cu acesta pe toată durata efectuării masajului.
Gama de variabile
Tehnicile fundamentale de masaj terapeutic sunt: efleuraj, fricţiune, forme uşoare de frământat şi
tapotament, vibraţii, presiuni, tracţiuni şi scuturări la nivelul articulaţiilor. Tehnicile complementare
de masaj terapeutic sunt: cyriax, Vogler, Knapp. Bowtech Regiunea afectată pe care se aplică masajul
cuprinde organul afectat şi zonele metemerice
Efecte corespunzătoare: relaxare musculară locală şl îmbunătăţirea organului afectat. Semnele clinice
apărate în timpul/în urma efectuării masajului sunt: modificarea pulsului; modificarea ritmului
respirator; modificarea coloraţiei şi temperaturii pielii; îmbunătăţirea mobilităţii articulare.
Ghid pentru evaluare: Cunoştinţe:
- Anatomie, fiziologie omului
. Aptitudini, atitudini, deprinderi:
conştiinciozitate; rapiditate în luarea deciziilor; promptitudine; atenţie distributivă; corectitudine;
siguranţă de sine; mobilitatea mâinii, supleţe, precizie. La evaluare se va urmări: nivelul teoretic al
cunoştinţelor; capacitatea de selecţionare a procedurilor de masaj în concordanţă cu prescripţiile
medicale; precizia efectuării masajului; perspicacitatea de a sesiza rapid modificările survenite în
comportamentul pacientului, capacitatea de acţiona cu respect, calm, răbdare în relaţia cu pacientul
pe toată perioada efectuării masajului terapeutic.
APLICAREA DRENAJULUI LIMFATIC
Aplicarea procedeelor specifice drenajului limfatic constă in :
- Procedeele specifice drenajului limfatic sunt identificate prin determinarea şi distribuţia circulaţiei
limfatice în organism
- Reglarea circulaţiei limfatice a organismului şi eliberarea limfei din ganglioni sunt efectuate prin
aplicarea corectă a procedeelor specifice drenajului limfatic.
-. Procedeele de drenaj limfatic sunt stabilite/ adaptate în funcţie de diagnosticul pacientului.
-Adaptarea procedeelor drenajului limfatic este efectuată permanent corespunzător modificării stării
ganglionilor limfatici şi a tulburărilor circulaţiei limfatice. Aprecierea modificărilor circulaţiei
limfatice
- Examinarea segmentului afectat este efectuată pentru aprecia corect modificările circulaţiei limfatice.
- Efectele favorabile ale aplicării drenajului limfatic sunt evaluate, urmărindu-se permanent involuţia
edemelor şi a îmbunătăţirii elasticităţii ţesuturilor.
- Modificările circulaţiei limfatice sunt apreciate cu corectitudine prin urmărirea permanentă a stării
generale de sănătate a pacientului.
Gama de variabile
Circulaţia limfatică a organismului: convergentă spre ganglionii limfatici din regiunea cefei şi gâtului,
axială şi inghinală şi regiunea poplitee pentru membrele inferioare Procedeele specifice drenajului
limfatic sunt:
- pompajul pe ganglionii limfatici;
- presiuni şi împingeri pe vasele limfatice ale membrelor şi trunchiului de la regiunile proximale spre
cele distale şi invers;
- efleurajul sacadat pe membre.
Examinarea segmentului afectat cuprinde: aspectul tegumentelor, localizarea edemului
şi volumul ganglionilor
1
5
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

limfatici şi a segmentelor corpului.


Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe:
circulaţia limfatică şi structura ganglionilor limfatici - nivel avansat; procedee de
drenaj limfatic;
Indicaţii şi contraindicaţii la aplicarea drenajului limfatic.
Aptitudini, atitudini, deprinderi: conştiinciozitate rapiditate în luarea deciziilor;
promptitudine; atenţie distributivă; corectitudine; perseverenţă; precizie; mobilitatea şi sensibilitatea
mâinii. La evaluare se va urmări: gradul de însuşire a cunoştinţelor de anatomie» fiziologie şi
fiziopatologie a circulaţiei limfei şi ganglionilor limfatici; corectitudinea aplicării procedeelor de
drenaj limfatic; corectitudinea în aprecierea stării generale şi locale a pacientului
APLICAREA MASAJULUI REFLEXQGEN
Aplicarea masajului reflexogen consta in aplicarea procedeelor pregătitoare şedinţei de masaj
reflexogen conform tehnicilor specifice astfel:
-Autopregătirea specială a mâinii este obţinută prin procedee speciale de mobilizare articulară şi
încărcare energetică şi pregătirea pacientului cu corectitudine prin masarea feţei dorsale şi plantare a
piciorului cu ajutorul produselor de masaj.
- Identificarea zonelor reflexogene prin evaluarea morfologică şi funcţională a piciorului şi mâinii
pacientului prin identificarea zonelor reflexogene cu rapiditate pentru stabilirea tehnicilor de masaj»
prin aplicarea procedeelor de masaj reflexogen pe zonele corespondente fiecărui organ sau sistem al
corpului omenesc prin utilizarea procedeelor principale de masaj.
Procedeele de masaj reflexogen sunt aplicate cu perseverenţă până la ameliorarea / dispariţia durerii
pe zona specifică reflexă. Efectele favorabile ale aplicării masajului reflexogen sunt evaluate,
urmărindu-se permanent reducerea tulburărilor funcţionale a pacientului.
Gama de variabile
Tehnicile specifice masajului reflexogen sunt:
- efleuraj simplu şi efleuraj asociat cu presiune;
- fricţiune executată concentric şi excentric simplă şi asociată cu presiune;
- vibraţie punetifortnă simplă şi asociată cu efleuraj şi presiune.
Produse de masaj folosite la aplicarea masajului reflexogen: unguente obişnuite.
Zonele reflexogene, dispuse pe trei regiuni:
- cap şi gât - pe regiunea degetelor şi articulaţiilor metatarsofalangiene (faţa dorsală şi palentară a
piciorului);
- torace, abdomen şi membre superioare;
- bazin şi membre inferioare - pe oasele tarsiene, gleznă şi 1/3 inferior al gambei
Zonele reflexogene ale mâinii sunt dispuse în mod asemănător celor de la picior,
Ghid pentru evaluare
Cunoştinţe anatomie şi biomecanica piciorului şi mâinii; meridianele energetice ale
corpului şi zonele reflexogene ale piciorului şi mâinii; de fiziologie a sistemului nervos
(reflex, căile nervoase de sensibilitate) nivel minim.
Aptitudini, atitudini., deprinderi:
conştiinciozitate; rapiditate în luarea deciziilor; promptitudine; atenţie distributivă;
corectitudine; mobilitatea şi supleţea mâinii; precizie.
La evaluare se va urmări: siguranţa în stabilirea zonei reflexogene de masat;
corectitudinea maseurului în pregătirea metodică a acestuia şi aclientului;
modul de aplicare corectă a masajului reflexogen; capacitatea de acţiona cu respect, calm, răbdare în
relaţia cu pacientul pe toată perioada aplicării masajului reflexogen.

1
6
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

CAPITOLUL II

NOŢIUNI DE BAZĂ DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIA OMULUI

2.1. PIELEA
Pielea nu reprezintă doar doar învelişul exterior al corpului. Pielea indeplineste o serie de alte
funcţii, esenţiale pentru o buna funcţionare a organismului uman.
Pielea are o suprafaţă între 1,5 - 2 m2 şi îndeplineşte multiple funcţii în organism.
Pielea este constituită din 70% apă, elemente minerale, substanţe organice enzime şi vitamine.
Pielea îndeplineşte şi funcţia de homeostezie (echilibru interior), schimburi de substanţe cu mediul
şi funcţie imunologică, având o serie de mecanisme de adaptare la mediu, suportând cel mai bine
pH-ul 5,5.
Pielea protejează organismul împotriva factorilor externi printre care se numără:
- stimulii mecanici, cum ar fi presiunea, vaporii de aer etc.
- stimulii chimici: grăsimea care acoperă suprafaţa pielii o protejează de anumite lichide şi soluţii
chimice;
- microorganismele: glandele sebacee şi sudoripare produc un ecran protector acid, al cărui pH
normal variază între 4,2 şi 5,6. Acest scut protector acid îndepărtează microorganismele, care preferă
un mediu slab alcalin.
Pielea protejează organismul împotriva factorilor interni, reglează şi menţine temperatura corpului.
Pielea este organ de simţ care recepţionează senzaţiile de durere, inclusiv arsura şi pruritul, stimulii
termici, la frig şi la cald, astfel că la frig vasele sangvine se contractă, Pielea reprezintă o cale de
administrare a medicamentelor şi cosmeticelor.
STRUCTURA ŞI CARACTERISTICILE PIELII
Structura pielii a fost analizată până în cele mai mici detalii, pentru a se descoperi atât cauzele
îmbătrânirii, cât şi modurile de a le remedia.
Pielea îndeplineşte un rol important în menţinerea sănătăţii, constituind un înveliş protector al
corpului împotriva mediului extern.
Pielea este alcătuită din trei nivele :
- epidermul;
- dermul;
- hipodermul.
În ceea ce priveşte grosimea pielii, aceasta nu este uniformă, ci variază între câţiva milimetri (pielea
de pe călcâie, genunchi sau coate) şi câteva zecimi de milimetri (pielea de pe faţă - «tenul» sau de pe
tâmple). În jurul ochilor, grosimea pielii este de numai 0,3 mm; de aceea, este nevoie de o îngrijire
specială.
Pielea externă are 3 straturi principale:
- epiderma (Epidermis)
- derma (Dermis sau Corium)
- hipoderma (Subcutis)
EPIPERMA - este nivelul exterior, periferic al pielii, format din două straturi:
- stratul cornos - format din celule epiteliale, regeneratoare ale epidermei;
- zona formatăa din celule moarte şi turtite.
Epidermul nu este vascularizat, ci este hrănit cu ajutorul lichidului limfatic - un lichid interstiţial care
transportă substanţe nutritive şi energizante de care au nevoie celulele epidermei. Printre altele, lichidul
limfatic conţine proteine, lipide, aminoacizi şi vitamine. Epiderma este un epiteliu stratificat cornos,
avascular, străbătut de fire de păr, canale excretoare ale glandelor sudoripare şi de terminaţii nervoase

1
7
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

libere. Are o grosime între 0,03 - 0,05 mm, având următoarele straturi de celule aplatizate prevăzută cu
pori:
- Stratum corneum
- Stratum lucidum
- Stratum granulosum
- Stratum spinosum
- Stratum basale.
DERMA - se află sub epidermă, este alimentat în permanenţă cu sânge, are un ţesut conjunctiv şi este
format dintr-o reţea de fibre elastice, motiv pentru care pielea se întinde şi se destinde.
În derm se întâlnesc două substanţe fundamentale, colagenul şi elastina, dispuse în formă de reţea.
Fibrele de colagen asigură suportul şi protecţia fibrelor de elastină, stabilind extensibilitatea pielii.
Fibrele de elastină determină elasticitatea pielii.
Derma este alcătuită din ţesut conjunctiv, bogat în vase capilare care asigură irigarea cu sânge a pielii,
glande sudoripare şi sebacee, foliculi piloşi (rădăcinile firelor de păr), iar pentru reglarea temperaturii,
muşchi netezi şi vase de sânge.
Pigmentul pielii se numeşte melanină
HIPODERMA - este alcătuită din ţesut adipos şi ţesut conjunctiv, din vase de sînge şi nervi.
Funcţiile de bază ale hipodermului sunt:
- protecţie faţă de stimulii mecanici;
- depozitarea apei, a grăsimilor, a carbohidraţilor şi a mineralelor;
- protecţie împotriva frigului;
- evidenţierea formei corpului;
- menţinerea fermităţii pielii.
Hipodermul este colorat de diverşi pigmenţi cu culorile: alb, brun, galben, roz
Hipoderma face trecerea de la piele la straturile musculare, nervi şi vase de sânge, având în structura sa
ţesut conjunctiv, adipos, celule nervoase senzitive (la presiune), vase de sânge şi nervi. Terminaţiile
nervoase libere recepţionează excitaţiile tactile, termice, dureroase, presionale şi vibratorii. Sunt situate
în toate straturile pielii.
Corpusculii Meissner(M) sunt stimulaţi de atingeri fine. Se găsesc la nivelul papilelor dermice.
Corpusculîi Ruffini(R) recepţionează excitaţiile pentru senzaţia de cald, tracţiuni şi deformaţii. Sunt
situaţi în derm şi hipoderm.
Corpusculii Pacîni(P) sunt stimulaţi de mişcări slabe, rapide şi de intensitate mică. Sunt situaţi în
hipoderm, muşchi, tendoane şi articulaţii.
Cropusculii Krause(K) recepţionează excitaţiile pentru senzaţia de rece. Sunt mai numeroşi la nivelul
mâinilor şi feţei (în dermă). Discurile Merkel sunt stimulate de atingeri puternice, se adaptează lent şi
parţial. Sunt situate în epidermă.
FUNCŢIILE PIELII
Pielea prezinta urmatoarele functii:
- funcţia de apărare, împiedică pătrunderea unor agenţi patogeni în organism (bacterii, substanţe
toxice, radiaţii);
-funcţia termoregulatoare la menţinerea unei temperaturi constante a corpului, pentru evitarea
supraîncălzirii reduce temperatura prin evaporarea apei din sudoare, la o temperatură scăzută pentru
reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de păr prin Musculus corector pili se zbârlesc, pielea
având aspectul de piele de găină;
-funcţia de apărare faţă de razele ultraviolete; la animale, această funcţie e realizată de blană sau
pene, la om stratul cornos stratum corneum absoarbe şi reflectă circa 50% din radiaţii, absorbirea
radiaţiilor se realizează prin pigmentul din piele melanină, producând bronzarea pielii, la o expunere
extremă la aceste radiaţii se poate produce cancerul de piele;
- pielea ca rezervor de celule embrionare (chirurgie în transplant).
-funcţia imunologică a pielii este realizată de celulele Mingerhans din piele;
-funcţia de organ de simţ este una din funcţiile de comunicare a pielii cu mediul înconjurător,
aceasta fiind îndeplinit de receptori;
1
8
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

- de durere (fiind până la 200cm2), depresiune (corpusculul Vater-Pacini), -termoreceptorii


(corpusculii Krause);
- receptorii la întindere (corpusculii Ruffini);
- receptorii tactili sunt mai deşi la buze, degete, limbă, sfârcul mamelonului, organele genitale
externe (corpusculii Meissner).
Pielea este unul din cel mai mare organ al corpului (cca 10%) care se regenerează, cu are rol de protecţie,
se divide şi în permanenţă stratul cornos se descuamează continuu.şi regenrerează
Descuamarea nu se face în mod omogen cu trecerea timpului. Pielea capătă un aspect de culoare gri.
Elasticitatea şi tonusul pielii sunt diminuate, şanţurile naturale ale feţei se adâncesc, ridurile se
înmulţesc, iar trăsăturile feţei tind să se schimbe cu înaintarea în vârstă.
Diferitele afecţiuni ale pielii sunt de multe ori legate de stările patologice ale unor organe, după
cum orice dereglare a sănătăţii se repercutează şi asupra pielii si tenului.
In afara bolilor de piele cum ar fi tulburările de pigmentaţie, furunculoza, acneea, există o
multitudine de tulburări ale organismului care au influenţă negativă asupra pielii.
Problemele pielii trebuie rezolvate prin îngrijiri externe (masaj), dar şi prin menţinerea unei
bune stări de sănatate fizică şi mentală
Toate tipurile de piele reflectă, între altele, buna sau proasta funcţionare a organelor digestive.
- Pielea uscată se datorează şi unei defectuoase funcţionări a ficatului şi intestinului;
- pielea mixtă (parţial grasă - parţial uscată) este pielea caracteristică bolnavilor de ficat.
- erupţii pe suprafaţa pielii, iritarea şi congestionarea tenului, herpesul buzelor şi chiar apariţia
coşurilor pot fi determinate de proastă functionare a intestinului gros (constipaţie).
Erupţiile ce se ivesc pe piele, determinate de digestia greoaie, stomacul fiind prea încărcat, iar ficatul
supus la un efort prea mare, constituie un semnal de alarmă pentru îngrijirea sănătăţii.
Unele alimente pot determina stări alergice care se reflectă prin apariţia de eczeme, urticarie etc.
determinate şi de o proastă asimilare a proteinelor.
Lipsa unor vitamine din alimentaţie, în special a vitaminei A, poate determina uscăciunea buzelor şi
descuamarea pielii.
Pielea ca analizator cutanat este alcătuită dintr-un segment periferic, reprezentat de receptorii din piele, un segment
de conducere, reprezentat de căile sensibilităţii tactile, termice şi dureroase şi dintr-un segment central,
reprezentat de zona de proiecţie a sensibilităţii pe scoarţa cerebrală. Pielea sau tegumenul este un organ
conjunctivo epitelial care acoperă corpul în întregime şi care se continuă cu mucoasele la nivelul orificiilor naturale
ale organismului. La omul de talie mijloce suprafaţa pielii este de aproximativ 1,5 mp, iar greutatea ei poate atinge
până la 18 kg. Grosimea pileii variază în raport cu sexul, vârsta şi regiunea de pe corp. Atât în regiunea palmelor cât
şi în cea plantară, grosimea pielii ajunge la circa 4 mm, iar în cea a pleoapelor, aproximativ 0,5 mm.
Pielea are o suprafaţă neregulată, cu pliuri sau cute, vizibile cu ochiul liber, cu foliculi piloşi (fire de păr) şi
glande sudoripare (pori). Orificiile foliculare reprezintă totodată şi locul unde se petrece absorbţia percu-tanată a
apei, electroliţilor, medicamentelor, uleiurilor volatile.
RECEPTORII CUTANAŢI
Receptorii cutanţi s reprezentaţi de fibrele nervoase senzitive de la nivelul pielii (dendritele neuronilor senzitivi
din ganglionii spinali ai nervilor rahidieni şi din ganglionii senzitivi de pe traiectul nervilor cranieni):
Fibrele nervoase senzitive de la nivelul pielii sunt: libere şi încapsulate:
Fibrele nervoase senzitive libere sau terminaţiile libere se găsesc atât în epiderm cât şi în derm.
Fibrele nervoase senzitive libere din derm ca şi precedentele sunt firişoare nervoase care se formează din
arboraţii dispuse în papilele dermice şi în jurul vaselor din derm şi recepţionează excitaţiile tactile fine.
Fibrele nervoase senzitive încapsulate sunt formaţiuni conjunctivo-nervoase care se găsesc în derm şi
hipoderm şi care poartă numele de corpusculi senzitivi:
- corpusculii Meissner se găsesc în ţesutul conjunctiv al papilelor dermice din pulpa degetelor şi dermul
mucoasei bucale, al limbii, al organelor genitale feminine şi în mamelon, cu rolul de a recepţiona excitaţiile
tactile.
- corpusculii Krause se găsesc nu numai în dermul pielii, ci şi în cel al mucoasei conjunctive şi bucale, au o
formă cilindrică sau sferoidală şi produc sebumul. Sebumul este constituit din celule glandulare care au suferit
o transformare grasă.
1
9
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Glandele sudoripare sunt glande tubuloase simple, cuprind trei porţiuni:


• porţiunea glomerulară sau secretoare se află în profunzimea dennului sau în hipoderm, este
încolăcită şi este terminată în fund de sac. Peretele tubului se compune din celule glandulare şi
mioepiteliale.
• porţiunea dreaptă sau canalul sudoripar străbate toată grosimea hipodermului şi a dermului.
• porţiunea în spirală sau traiectul sudoripar se află în grosimea epidermului. El se deschide oblic
la suprafaţa pielii pritr-un orificiu numit por. Lumenul acestui traiect este limitat de două trei rânduri
de celule epidermice dispuse concentric.
Glandele mamare intră în constituţia mamelelor, ca anexe ale organelor sexuale feminine. Din punct de
vedere structural, ele sunt glande de tip tubuloacinos. Acinii glandulari secretă laptele.
Funcţia pielii ca organ de simţ:
Sensibilitatea tactilă este determinată de excitanţii mecanici care acţionează prin atingere sau tact şi prin
apăsare sau presiune. De aici şi subîmpărţirea acesteia în sensibilitate de atingere sau de contact şi sensibilitate
la apăsare sau presiune.
Sensibilitatea termică este determinată de excitanţii termici, şi anume de temperatura înconjurătoare sau
aceea a corpurilor cu care pielea intră în contact. Calitatea de rece este recepţionată de corpusculii Krause, iar
cea de căldură de corpusculii Ruffini. Receptorii pentru senzaţia de rece sunt mai numeroşi decât receptorii
pentru senzaţia de cald. Astfel, pe o suprafaţă de l cm2 se găsesc circa 12 puncte sensibile la rece fi numai 1-2
puncte sensibile la cald.
Sensibilitatea dureroasă este determinată de excitanţii algici sau nociceptivi. Aceştia sunt stimuli capabili să
producă influenţe dăunătoare asupra organismului. Senzaţia de durere poate fi determinată de orice agent
brutal care produce leziuni sau distrugeri ale ţesutului:
• agenţi fizici (mecanici, electrici, termici)
• agenţi chimici (acizi, baze, săruri)
• agenţi biologici (toxine microbiene)
Receptorii de durere sunt reprezentaţi de terminaţiile nervoase libere, lipsite de teaca de mielină, respectiv de
dendritele neuronilor din ganglionii spinali. Aceste terminaţii se găsesc în derm şi în stratul mucos al
epidermului.

Funcţia de protecţie . Pielea protejează întregul organism împotriva agenţilor mecanici, chimici, termici
şi microbieni prin structura sa rezistentă, prin fibrele conjunctive şi elastice din derm, prin stratul de grăsime
din hipoderm, care ajută pielea să protejeze ţesuturile .
Existenţa în stratul cornos a keratinei (proteină care se caracterizează prin marea sa rezistenţă faţă de acizi,
baze şi enzime), ajută pielea să protejeze ţesuturile subiacente de acţiunea agenţilor chimici
Protecţia împotriva agenţilor actiniei, respectiv a energiei radiante solare şi îndeosebi împotriva
radiaţiilor ultraviolete, se realizează atât prin prezenţa keratinei din stratul cornos, cât mai ales prin prezenţa
melaninei din celulele pigmentare din epiderm.
Pielea, prin stratul ei cornos, devine impermeabilă pentru microorganisme, la care se adugă şi acţiunea
uşor bactericidă a sebumului.
Protecţia împotriva agenţilor biologici se realizează şi prin descuamarea continuă a epidermului, ca şi prin
pelicula acidă de la suprafaţa pielii, care împiedică multiplicarea microbilor şi a paraziţilor vegetali.

Funcţia de excreţie: Alături de rinichi şi tubul digestiv, pielea intervine în excreţia diferitelor substanţe din
organism prin intermediul glandelor sudoripare. Produsul de secreţie al acestor glande este sudoarea, care
din punct de vedere cantitativ, în condiţii obişnuite de temperatură este de aproximativ 200 ml în 24 de ore.
Glandele sudorale se află sub controlul sistemului nervos simpatic şi parasimpatie a căror excitaţie determină şi
declanşează secreţia sudorală.

Funcţia de termoreglare asigură menţinerea temperaturii corpului în limitele fiziologice. Această constantă
reprezintă un echilibru între producerea de căldură şi pierderea de căldură. Producerea de căldură are loc în toate
ţesutunle şi organele, dar mai ales în cele care prezintă un metabolism foarte intens, ca de exemplu, ficatul.

2
0
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Pierderea de căldură se efectuează la suprafaţa pielii şi a membranei alveo-capilare a plămânilor. Dintre acestea,
pielea reprezintă organul principal al schimbului de căldură dintre organism şi mediul exterior.

Funcţia de depozit al pielii, şi anume hipodermul, reprezintă locul de depozitare al grăsimilor de rezervă ce
provin din grăsimile alimentare, dar mai ales din transformarea glucidelor în lipide, şi reprezintă o importantă
rezervă energetică pentru organism.
Pielea nu este numai un rezervor de grăsime, ci şi de sânge. O mare cantitate de sânge se află în vasele din
stratul papilar şi în hipoderm. Când organismul are nevoie urgentă de o redistribuire a acestui important
element în favoarea altor organe de importanţă vitală, o mare cantitate de sânge de rezervă din piele este arun-
cată în circulaţie datorită fenomenului de vasoconstricţie arterială şi capilară de la nivelul pielii.

Funcţia de absorbţie sau permeabilitatea pielii este deosebit de importantă pentru anumite substanţe
medicamentoase. Absorbţia acestora se face îndeosebi prin orificiile pilosebacee şi sudoripare.

2.2. MUŞCHII FEŢEI ŞI CORPULUI

2.2.1. MUŞCHII FEŢEI:


Muşchii mimicii. Dintre toţi muşchii capului, cel mai deosebit interes pentru cosmetică,
prezintă muşchii mimicii care se află aşezaţi în jurul orificiilor feţei. Muşchii mimicii mai sunt
numiţi şi muşchii pieloşi, deoarece una din cele două inserţii (capete) este fixată pe piele. Muşchii
mimicii au volum mic şi forţă redusă.
Mimica reprezintă aspectul dinamic al feţei, în contrast cu fizionomia care reprezintă înfăţişarea
statică, de repaus a feţei şi este în funcţie de aspectul craniului, de calităţile pielii şi părului,
grosimea, muşchii masticatori, superficiali, muşchii pieloşi, forma nasului, forma pleoapelor,
mărimea fantei palpebrale, culoarea ochilor, şanţurile feţei (nazolabial, mentolabial, submental etc.).
Sub acţiunea sistemului nervos, muşchii mimicii se contractă, permiţând exteriorizarea stărilor
psihice.
Muşchii orbiculari se află în grosimea pleoapei şi la nivelul orbitei ochiului, sunt de formă
circulară, el acţionând în mimică, alături de alţi muşchi, în râs, în plâns, coboară sprânceana şi
netezeşte pielea frunţii (contrar frontalului).
Muşchiul sprâncenos se află sub muşchiul orbicular al ochiului.
Muschiul sprâncenos participă la exprimarea durerii, mâniei, nerăbdării şi gândirii profunde.
Muşchiul depresor al sprâncenei, se află între muşchiul sprâncenos şi rădăcina nasului, la
contracţia acestui muşchi se coboară sprânceana.
Muşchiul piramidal, se află în spatele nasului, la nivelul părţii inferioare a frunţii.
Contractarea acestui muşchi exprimă ameninţare, si mai poate intevini în emoţii dureroase.
La nivelul nasului intâlnim doi muşchi dar destul de slab dezvoltaţi:muşchiul nazal şi muşchiul
depresor al septului. Muşchiul nazal acţionează astfel: trage vârful nasului în jos şi, apăsând asupra
aripii nasului, comprimă orificiul nazal prin porţiunea sa transversală, iar prin porţiunea alară dilată
nările.
Muşchiul orbicular al gurii se află în jurul gurii. Muşchiul orbicular al gurii contribuie la
închiderea şi deschiderea gurii, este un muşchi circular, având două porţiuni: marginală şi centrală
(labială).
Muşchiul masticator se află lateral faţă de cavitatea bucală în grosimea obrajilor. Muşchiul
masticator este situat orizontal cu extremitatea anterioară fixată pe pielea şi mucoasa comisurii bucale.
Este cel mai puternic muşchi pielos, intervenind, împreună cu alţi muşchi, în râs, în plâns.
Muşchiul ridicător al buzei superioare şi al aripii nasului (ridicătorul comun) se află în şanţul
dintre nas şi obraz, terminându-se pe aripa nasului,
Muşchiul ridicător al buzei superioare se află lateral faţă de acesta, terminându-se la nivelul buzei
superioare,
Muşchiul zigomaticul mic , se află între ridicătorul buzei superioare şi zigomaticul mare, care
trage în sus buza superioară.
2
1
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Muşchiul ridicător al unghiului gurii, se află lateral sub zigomaticul mic, în fosa canină, are rol
de a trage comisura gurii în sus.
Muşchiul zigomaticului mare este cel mai important muşchi al râsului, este inserat pe osul
zigomatic, care trece peste muşchiul masticator ajungând la comisura gurii.
La unele persoane cu "gropiţe",(foseta râsului) muşchiul rizorius este foarte slab, dezvoltat.
Muşchiul triunghiularul al buzelor (muşchiul coborâtor al unghiului gurii) este fixat pe
mandibulă şi pe pielea comisurii bucale.
Muşchiul mentonier (mental), se află sub coborâtorul buzei inferioare, si are rolul de a ridica
vârful bărbiei şi împinge înainte buza inferioară.
Intre cei doi muşchi mentali poate lua naştere foseta (gropiţa) bărbiei.
Muşchii regiunii antero-laterale şi muşchii
regiunii posterioare se află amplasaţi pe gât .
Pe partea antero-laterală a gâtului, imediat sub piele, se află singurul muşchi al mimicii, muşchiul
platisma sau pielosul gâtului, ca un trapez care se întinde de la baza maxilarului inferior până la umăr şi
claviculă. Participă la mecanismul respiraţiei.

Fig 1 Muschii fetei

2
2
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

2.2.2. MUŞCHII CORPULUI


Muşchiul sterno-cleido-mastoidian, care, contractându-se de ambele părţi, apleacă capul înainte;
contractându-se numai într-o parte, întoarce capul lateral aplecându-l pe partea muşchiului
contractat.
Pectoralul, muşchiul marelui pectoral, coboară braţul, aducându-l înainte; când braţul este
imobilizat ridică cutia toracică.
Muşchiul bicepsul brahial flectează antebraţul pe braţ.
Muşchiul drept abdominal îndoaie trunchiul înainte şi coboară cutia toracică.
Muşchiul oblicul extern al abdomenului apleacă trunchiul înainte şi-l răsuceşte.
Muşchiul triceps sural flectează laba piciorului pe gambă în articulaţia gleznei, respectiv coboară
partea anterioară a labei piciorului, ridică pe cea posterioară, ridică corpul pe vârfuri.
Muşchiul marele dorsal face rotaţia braţului înăuntru şi proiecţia înapoi.
Muşchiul dinţatul anterior ridică cutia toracică în inspiraţia
forţată.
Muşchiul croitor flectează gamba pe coapsă, în articulaţia genunchiului şi întoarce gamba
înăuntru.
Muşchiul cvadricepsul femural, are patru capete de origine, şi anume dreptul femural, vastul
medial, vastul lateral şi vastul intermediar, producând extensia gambei pe coapsă, cu rol important în
statică şi în mers.
Tendonul cvadricepsului femural reprezintă inserţia comună a celor patru capete de origine pe
tuberozitatea tibiei, numit tendonul rotulian, deoarece în grosimea lui se află rotula.
Muşchiul tibial anterior întinde laba piciorului pe gambă în articulaţia gleznei.
Muşchii posteriori ai trunchiului şi ai membrelor
Extensorii braţului
Muşchiul trapez este cel care apropie omoplatul de coloana vertebrală.
Muşchiul marele dorsal face rotaţia braţului.
Muşchiul marele fesier răsuceşte coapsa în afară.
Muşchiul semi-tendinos şi semi-membranos aduce coapsa înăuntru.
Muşchiul bicepsul femural îndoaie gamba pe coapsă în articulaţia genunchiului.
Muşchii gambei. Cel mai însemnat şi mai puternic este tri-cepsul format de muşchii gambei care
se fixează pe femur şi muşchiul solar care se află dedesubtul lor. Tendoanele lor inferioare se alătură şi
formează tendonul lui Achile inserat în calcaneu. Aceşti muşchi acţionează asupra gambei în mers,
fugă, sărituri.
Muşchiul splenius participă la mişcările capului.
Muşchiul deltoid face abducţia braţului.
Muşchiul tricepsul brahial proiectează omoplatul înainte, face extensia antebraţului pe braţ în articulaţia
cotului.

3. SISTEMUL MUSCULAR MUŞCHII VISCERALI


Muşchii viscerali intră în structura următoarelor organe:
• miocard
• pereţii vaselor sanguine
• tubul digestiv
• căile aeriene (trahee, bronhii)
• căile biliare
• căile extrahepatice
• căile pancreatice
• capsula splenică
• căile urinare extrarenale

2
3
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Muşchii viscerali sunt alcătuiţi din ţesut muscular neted, ce intră în constituţia
Sistemul muscular este alcătuit din totalitatea muşchilor din organismul uman. Există în componenţa
lui două categorii de muşchi: viscerali şi somatici.

miocardului şi tot ţesut muscular neted, care intră în constituţia celorlalte organe precizate.
Acest gen de muşchi se caracterizează din punct de vedere funcţional prin contracţii lente, rezistenţă la
oboseală, putând susţine multă vreme starea de contracţie şi putând dezvolta o forţă mai mare. Spre deosebire
de muşchii somatici, muşchii viscerali nu sunt comandaţi direct de sistemul nervos central, ei posedând un
automatism. Sistemul nen'os intervine doar în reglarea şi adaptarea activităţii lor. De aceea ei se mai numesc şi
muşchi involuntari. Un mare grad de automatism îl manifestă muşchiul cardiac, în structura căruia intră ţesutul
nodal, capabil să elaboreze şi să conducă stimulii care declanşează contracţiile ritmice ale inimii.
Muşchii viscerali au un rol foarte important în fiziologia organelor interne,

după cum urmează:


• activitatea de pompă a inimii şi prin aceasta întreaga circulaţie a sângelui
• activitatea motorie a tubului digestiv şi a glandelor anexe acestuia
• activitatea motorie a căilor aeriene
• actvitatea motorie a căilor renale, extrarenale. a vezicii urinare
MUŞCHII SOMATICI
Muşchii somatici intră în structura aparatului locomotor, constituind elemente active ale acestuia,
elementele pasive fiind reprezentate de oase. Muşchii somatici sunt alcătuiţi din ţesut muscular striat şi se
deosebesc de muşchii viscerali nu numai din punct de vedere morfologic dar şi funcţional:
• au contracţii rapide
• au rezistenţă mai mică la oboseală
.•activitatea lor este comandată de sistemul nervos central, fiind supusă
voinţei. Din această cauză mai sunt denumiţi şi muşchi voluntari.
Rolul principal al muşchilor somatici constă în menţinerea poziţiei corpului
şi a segmentelor sale printr-o contracţie permanentă (tonică), precum şi mişcarea,
deplasarea în spaţiu a corpului prin contracţii rapide, care se efectuează sub stricta
influenţă a impulsurilor venite de la sistemul nervos central.

FORMA MUŞCHILOR SOMATICI


în general, muşchiul somatic este format dintr-un corp numit pântec şi două extremităţi numite capete
care se prelungesc prin tendoane. Tendoanele sunt piese intermediare prin care muşchii se prind de oase. Forma
tendoanelor poate fi variată, existând tendoane cilindrice, turtite şi late, acestea din urmă numindu-se
aponevroze.
Capetele pot fi şi ele de două feluri:
• capăt de origine - este acela cjîre se leagă de osul care rămâne fix în
timpul contracţiei muşcluului r .
• capăt de inserţie - este acela care se leagă de osul mobil ce se deplasează în timpul contracţiei
muşchiului
Capătul de origine şi capătul de inserţie se pot schimba între ele în funcţia de mişcarea care se execută, originea
devenind inserţie şi invers. După numărul capelelor de inserţie, muşchii somatici pot fi:
• cu un singur capăt de inserţie
• cu două capete de inserţie (biceps)
• cu trei capete de inserţie (triceps)
• cu patru capete de inserţie (cvadriceps)
După dimensiunile şi după direcţia fibrelor lor, muşchii somatici se clasifică în felul următor:
• muşchi lungi
• muşchi laţi
• muşchi scurţi
• muşchi circulari

2
4
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Muşchii lungi au lugimca mai mare decât lăţimea şi grosimea. Ei sunt fusiformi, având partea
centrală mai îngroşată, iar cele două extremităţi, subţiate. Majoritatea extremităţilor sunt muşchi lungi. Din
punct de vedere funcţional, ei sunt consideraţi muşchi de viteză, deoarece se contractă repede, iar mişcările
provocate sunt ample, datorită lungimii lor.
Muşchii laţi au grosimea mult mai mică decât celelalte dimensiuni. Ei sunt lame lari. putând prezenta
forme variate:
• triunghiulară (ex. muşchiul deltoid)
• patrulateră (ex. muşchiul frontal)
• în evantai (ex. muşchiul temporal)
Majoritatea muşchilor trunchiului sunt muşchi laţi.
Muşchii scurţi au lăţimea mai mare decât lungimea. Din punct de vedere funcţional, ei sunt consideraţi
muşchi de efort, deoarece se găsesc în regiuni în care se efectuează mişcări reduse şi în care este necesară o
forţă musculară mare. (de exemplu muşchii mtcrvertebrali)
Muşchii circulari se caracterizează pnn dispoziţia circulară sau semicirculară a fibrelor şi fasciculelor
musculare care-i alcătuiesc. Ei se găsesc în jurul unor orificii unde formează sfincterele (de exemplu,
sfmcterul anal, vezical. uteral). Muşchii circulari care se găsesc în jurul onficiului bucal şi al fantei
palpebrale poartă numele de muşchi orbiculari (de exemplu muşchii orbiculari ai gurii şi ai ochiului).

PRINCIPALELE GRUPE DE MUŞCHI SOMATICI


MUŞCHII MIMICII
Au funcţia de a exterioriza diversele stări psihice legate de activitatea nervoasă superioară a
encefalului. Ei sunt muşchi subţiri situaţi sub piele, în grosimea hipodcrmei şi nu au fascii de înveliş.
Tendoanele acestor muşchi sunt alcătuite din ţesut elastic, ceea ce face ca revenirea lor la poziţia iniţială
să se desfăşoare lent. armonios, în general, aceşti muşchi se prind cu un capăt de stratul profund al pielii şi
cu celălalt capăt pe unul din oasele masivului facial. Majoritatea sunt dispuşi în jurul orificiilor naturale ale
feţei:
• muşchii orbiculari ai gurii se află în jurul orificiului bucal şi au rolul de a-1 închide.
• muşchiul pătrat al buzei superioare cu rolul de a ridica buza superioară
• muşchiul pătrat al buzei inferioare cu rolul de a coborî buza inferioară
• muşchiul buccinator care trage înainte colţul gurii şi măreşte orificiul bucal în sens transversal
• muşchiul orbicular al ochiului aflat în jurul orificiului orbital, cu rolul de a închide pleoapele şi a
răspândi lacrimile pe suprafaţa globului ocular •* ,-f
• muşchiul nazal şi muşchiul dilatator al nărilor aflaţi în jurul orificiilor na/ale, cu rol constrictor
şi dilatator al nannelor
• muşchii auriculari aflaţi în jurul orificiului auditiv extern care se insera pe pavilionul urechii
• muşchiul sprâncenos corugotor care încreţeşte pielea acestei regiuni
• muşchiul frontal dispus de la marginea orbitală superioară în sus. care se continuă cu
aponevroza craniană. Aceasta acoperă calota, ajunge în dreptul osului occipital, care se fixează
pe linia nucală superioară. Muşchiul frontal încreţeşte fruntea şi ridică sprâncenele şi pielea de
pe ba/.a nasului, iar muşchiul occipital întinde aponevroza epicraniană şi. prin intermediul
acesteia, pielea de pe frunte.
i MUŞCHII MASTICATORI
Muşchii masticatori imprimă mandibulei, prin contracţia lor. mişcări de ridicare. de împingere înainte şi
lateral, contribuind la măcinarea alimentelor sau la actul masticaţiei:
• muşchiul temporal are formă de evantai. El arc originea pe oasele din partea laterală a capului,
iar inserţia pe apofiza coronoidă a mandibulei. Prin contracţia lui mandibula este ridicată şi trasă
înapoi.
• muşchiul maseter are forma dreptunghiulară, cu originea pe arcada zigomatică şi se insera pe
faţa laterală a ramurii mandibulei. El este cel mai puternic muşchi masticator.
• muşchiul pterigoidian medial, de formă dreptunghiulară, are originea în fosa pterigoidiană şi

2
5
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

inserţia pe faţa internă a unghiului mandibulei. El are acţiune sinergică cu muşchii maseter şi
temporal.
• muşchiulpteroidian lateral are originea pe aripa mare a sfcnoidului şi pe lama laterală a apofizei
ptcngoide. iar inserţia pe gâtul condilului mandibulei. El trage mandibula înainte, iar împreună
cu alţi muşchi, deschide gura.
MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE A GÂTULUI
r
• muşchiul pielos al gâtului se găseşte imediat sub piele, cu onginca pe fascia muşchiului pectoral
şi deltoid, iar inserţia în pielea din dreptul colţului gurii şi de sub buza inferioară. El este
considerat şi ca muşchi al inimicii.
• muşchiul sternocleidornastoidian este aşezat sub muşchiul pielos. pe partea antcro-laterală a
gâtului. Are originea pe faţa anterioară a manubriului sternal şi pe extremitatea medială a
claviculei, iar inserţia pe apofiza mastoidiană a osului temporal. Aceşti muşchi produc
înclinarea capului pe spate, ridicarea feţei şi rotirea capului.
• muşchii suprahiotdieni sunt aşezaţi în partea mijlocie a regiunii anterioare a gâtului, deasupra
osului hioid. Ei se prind cu un capăt pe osul hioid şi cu celălalt pe oasele craniului. Aceştia iau
parte la formarea planşeului bucal, iar prin contracţia lor coboară mandibula şi ridică osul hioid,
participând la actul masticaţiei şi al deglutiţiei.
• muşchii subhioidieni sunt aşezaţi în partea mijlocie a regiunii anterioare a gâtului, sub osul
hioid. Se prind cu un capăt pe acesta şi cu celălalt pe manubriul sternal. pe marginea superioară a
omoplatului şi pe cartilajul tiroid. Prin contracţia lor aceşti muşchi fixează osul hioid
•muşchii scalen i sunt aşezaţi în partea laterală şi profundă a gâtului. Ei se prind de apofîzele
transversale ale vertebrelor cervicale şi de primele

două coaste. Contracţia lor flectează capul lateral şi de aceeaşi pane.


• muşchii prevenebrali sunt asceţi înapoia viscerelor gâtului şi înaintea coloanei vertebrale din regiune3
respectivă.
• muşchiul drept anterior al capului se prinde pe osul occipital şi de prima vertebră cervicală.
• muşchiul lung al capului se prinde pe osul occipital şi pe apofixele transverse ale vertebrelor cervicale
mijlocii.
• muşchiul lung al gâtului se prinde pe vertebrele cervicale şi pe vertebrele toracale superioare
MUŞCHII SPATELUI ŞI AI CEFEI
• muşchiul trapez este un muşchi lat cu originea pe osul occipital şi pe apofixele spinoase ale vertebrelor
toracale, iar cu inserţia pe claviculă, acromion şi pe spina omoplatului. Când trapezul ia punct fix pe
trunchi, contracţia părţii superioare ridică umărul, contracţia părţii mijlocii apropie omoplatul de coloana
vertebrală, iar contracţia părţii inferioare coboară umărul. Când trapezul <a punct fix pe claviculă şi scapula,
contracţia unilaterală a părţii superioare înclină capul lateral şi îl roteşte în sens opus, iar contracţia
bilaterală produce extensia capului.
• muşchiul mare/ui dorsal este un muşchi lat. cu originea pe creasta osului cjpxal şi sacral pe apofi/ele
spinoase ale vertebrelor lombare şi ale ultinielor şase vertebre toracale, precum şi pe ultimele 3-4 coaste,
iar inserţia pe şanţul intertubercular al humcrusului.
• muşchiul romboid are originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor şi inserţia pe marginea vertebrală sau
melială a scapulei. Prin contracţie, el ridică şi apropie scapula de coloana vertebrală.
• muşchiul ridicător al scapulei are originea pe apofizele transverse ale vertebrelor cervicale şi inserţia pe
unghiul superior al scapulei. Când se contractă, se ridică scapula.
• muşchiul dinţat superior ?i posterior are originea pe apofizele spinoase ale vertebrelor şi inserţia/pe
coastele II-IV Contracţia lui ridică coastele, participând astfel la actiil respiraţiei.
• muşchiul dinţat posterior ş: inferior, are originea pe apofi/.ele spinoase ale coloanei vertebrale şi inserţia pe
ultimele patru coaste. Contracţia lui coboară coastele.
• tractai medial format din:
• sistemul interspinox este alcătuit din muşchii scurţi care se
întind între două apofiz.e spinoase ale vertebrelor alăturate, între apofiza spinoasă a

2
6
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

axisului şi osul occipital, între arcul posterior al atlasului şi osul occipital.


• sistemul spinotransvers este prezent numai în regiunea cefei El este format din
muşchi care au originea pe apofizele spinoase şi pe inserţia pe apofizele transverse
• sistemul transversospinos este format din muşchi scurţi care se pnnd pe apofizele
transvcrse şi pe cele spinoase ale vertebrelor
• tractul lateral este format din:
• sistemul intertrans\>ersar format din muşchi scurţi şi muşchi lungi. Muşchii scurţi
se întind între două apofi/e transversc alăturate şi întră apofi/a transversă a atlasului şi
osul occipital. Muşchii lungi pleacă din masa comună sacrolombară. până sus la gât,
formând muşchii iliocostali şi longisimus.
• sistemul spinal este format din muşchiul spinal situat medial de longisimus. de care
este inseparabil.
MUŞCHII TORACELUI
Muşchii extrinseci ai toracelui se prind de torace şi pe oasele centurii scapu-lare şi ale articulaţilor
scaplohumcrale. pnn care se leagă de torace şi asupra cărora acţionează.
• muşchiul pectoral mare este un muşchi lat, de formă triunghiulară, aşezat peretele anterior al
toracelui, imediat sub piele. Arc originea pe claviculă, pe stern şi pe cartilajele costale, pe teaca
dreptului abdominal. Cele trei părţi ale muşchiului se unesc printr-un tendon comua care se
pnnde de tuberculul mare al humerusului.
• muşchiul pectoral mic este aşezat sub muşchiul pectoral mare. Are originea pe coastele 11I-1V
şi inserţia pe apofiza coracoidă a omoplatului.
• muşchiul dinţat anterior este un muşchi lat în formă de evantai, aşezai peretele lateral al toracelui. El arc
originea pe faţa externă a primelor nouă coaste, iar inserţia pe marginea vertebrală a scapulei Muşchii
intrinseci ai toracelui sunt muşchi proprii cutiei toracice, care au origine embrionară şi mervaţie
asemănătoare. Pnn contracţiile lor produc şi mişcările respiratorii ale cutiei toracice în colaborare cu
muşchiul diafragm

• muşchii mtercostali externi sunt alcătuiţi din fibre musculare oblice, orientate în jos şi înainte,
care se prind de marginile a două coaste vecine. Ei sunt în număr de 11 perechi, întinzându-se de
la tuberculul coastei până la articulaţia condro-costală, de unde se continuă, cu membrana intercostală
externă ce ajunge la stern.
• muşchii intercostali interni sunt alcătuiţi din fibre musculare oblice, orientate invers decât cele ale
intercostalilor externi, care se prind pe marginile a două coaste vecine. Ei se întind de la stern până
la unghiurile costale, de unde se continuă cu membrana intercostală internă ce ajunge la coloana
vertebrală, în număr de 11 perechi.
• muşchiul diafragm este un muşchi lat nepereche, în formă de cupolă, cu partea convexă îndreptată în
sus. El este aşezat în partea inferioară a cutiei toracice şi are trei porţiuni de origine: lombară, costală şi
sternală. Fibrele musculare ale acestor trei porţiuni se îndreaptă în sus spre centrul muşchiului, unde
se prind pe o aponevroză subţire dar rezistentă, numită centru tendinos, care alcătuieşte porţiunea
centrală a diafragmu-lui.
MUŞCHII ABDOMENULUI
Abdomenul este un segment al trunchiului delimitat în partea superioară de diafragm, iar îa partea
inferioară de strâmtoarea superioară a bazinului. El are un perete posterior'şi doi pereţi anterolaterali care se
unesc pe linia mediană anterioară.
• muşchiul drept abdominal este un muşchi lung, cu fibrele dispuse vertical, aşezate de o parte şi de alta
a liniei mediane ale abdomenului (linia albă). El are originea pe apendicele xifoid şi pe coastele V,
VI. VIL iar inserţia pe pubis şi pe simfiza pubiană.
• muşchiul oblic extern al abdomenului este un muşchi lat cu fibrele dispuse oblic, aşezat imediat sub
piele. Direcţia fibrelor acestui muşchi o continuă pe cea a muşchilor intercostali externi. El are
originea pe coastele V-XII şi inserţia pe creasta osului coxal.
• muşchiul oblic intern al abdomenului este un muşchi lat cu fibrele dispuse oblic, într-o direcţie
siniilară cu aceea a fibrelor intercostalc interne. Are originea pe cresta iliacă şi inserţia pe cartilajele

2
7
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

costale, pe linia albă şi pe pubis.


• muşchiul transvers al abdomenului este un muşchi lat, cu fibrele dispuse transversal faţă de axul longitudinal
al corpului. El este aşezat în stratul cel mai profund, sub muşchiul oblic intern şi are originea pe creasta
iliacă şi pe ultimele cartilaje costale, iar inserţia pe linia albă.
• muşchiul pătratul lombelor este un muşchi lat. de formă patrulateră. cu originea pe creasta iliacă şi
cu inserţia pe coasta XII şi pe apofizele transverse ale primelor vertebre lombare.
MUŞCHII DIAFRAGMEI PELVIENE ŞI AI PERINEULUI
Diafragma pelviană constituie planşeul cavităţii abdomino-pelviene pe care se sprijină viscerele pelviene şi
prin care trece uretra. vaginul şi canalul anal.
• muşchiul ridicător anal arc originea pe faţa internă a osului pubis, pe spina ischiatică şi pe fascia
care le leagă, iar inserţia pe părţile ale osului sacru, pe coccis şi pe o formaţie fibrotendinoasă ce se
întinde de la vârful coccisului la anus.
• muşchiul coccigian are o formă triunghiulară; el se află situat înapoia muşchiului ridicător anal,
având originea pe spina ischiană şi inserţia pe coccis şi pe osul sacru.
• muşchiul sfmcterului anal extern are originea pe vârful coccisului şi ' inserţia perinală.
MUŞCHII UMĂRULUI
• Muşchiul deltoid are o formă triunghiulară şi este situat imediat sub piele. El are trei părţi:
claviculară, acromială şi spinală. Partea clavicu-lară se află anterior şi are originea pe claviculă, partea
acromială se află la mijloc şi are originea pe acromion, partea spinală se află posterior şi are originea
pe spina scapulei. Partea mijlocie a acestui muşchi este cea mai dezvoltată, fibrele sale formând un
complex bipenat. Cele trei porţiuni converg către un tendon care se insera pe tuberozitatea deltoidiană a
osului humeral.
• muşchii subscapular, supraspinos, rotundul mare şi rotundul mic sunt muşchi profunzi ai umărului,
care au originea pe scapulă, iar inserţia pe tuberculul mare şi pe tuberculul mic al humerusului.
MUŞCHII BRAŢULUI
• muşchiul biceps brahial este un muşchi aşezat pe faţa anterioară a braţului. Extremitatea lui
superioară are două capete, unul lung şi unul scurt. Originea celor două capete este: tuberculul
supraglenoidian pentru capătul lung şi apofiza coracoidă pentru capătul scurt. Cele două capete se
unesc formând corpul muşchiului. Extremitatea inferioară se insera printr-un tendon mai lat pe
tuberozitatea radială. Tendonul capătului lung al bicepsului trece prin capsula articulară pe care o
străbate extrasinovial şi lunecă prin şanţul intertubercular al humerusului.
• muşchiul brahial este un muşchi lung situat între biceps şi humerus. El are originea pe faţa anterioară a
humerusului şi inserţia pe tuberozitatea ulnei.
• muşchiul coracobrahial are originea pe apofiza coracoidă a scapulei şi inserţia pe humerus.
• muşchiul triceps brahial este un muşchi voluminos care ocupă toată regiunea posterioară a braţului. Are trei
capete de origine. Capătul lung se prinde pe unghiul lateral al scapulei, iar celelalte două pe humerus.
Muşchiul triceps se insera pe olecran.
MUŞCHII ANTEBRAŢULUI
• muşchii regiunii anterioare ale antebraţului sunt dispuşi în două straturi, cel superficial (rotundul pronator,
flexor radial al carpului, palmar lung. flexor ulnar al carpului) şi cel profund (flcxorul profund al degetelor,
flexorul lung al policeului şi pătratul pronator).
• muşchii regiunii posterioare ale antebraţului sunt dispuşi ca şi cei ai regiunii anterioare în două straturi:
superficial (anconeu, extensor .al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului) şi profund
(supinator, abductor lung al policeului, extensor lung al policeului, extensor lung al indexului).
• muşchii regiunii laterale ale antebraţului sunt în număr de trei: brahio-radial al carpului, lungul extensor radial
al carpului şi scurtul extensor radial al carpului.
MUŞCHII MÂINII
'
• Muşchii policelui formează o masă musculară" voluminoasă, numită
eminenţa tenară (abductor scurt al policeului, flexor scurt al policeului, opozant al policelui, adductor al
policelui)

2
8
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

• muşchii degetului mic formează o masă musculară voluminoasă, numită eminenţa hipotenară
(palmar scurt, abductor al degetului mic,flexor scurt al degetului mic. opozant al degetului mic)
• muşchii regiunii palmare mijlocii sunt dispuşi în două straturi: un strat superficial formal din patru
muşchi lombncali şi un strat profund format din şapte muşchi interosoşi (trei palmari şi patru dorsali)
MUŞCHII BAZINULUI
Muşchii care se află în regiunea bazinului formează în jurul articulaţiei coxo-femurale o masă musculară
care mobili/ea/ă femurul în jurul celor trei axe perpendiculare una pe alta. Aceşti muşchi sunt dispuşi în două
loji, una anterioară şi alta posterioară. Originea lor este reprezentată de coloana vertebrală şi de bazinul osos, iar
inserţia de extremitatea proximală a femurului.
• muşchiul psoasul mare are onginea pe coloana lombară şi inserţia pe trohanterul mic al femurului
• muşchiul iliac are originea în fosa iliacă internă a osului coxal şi inserţia pe trohanterul mic al
femurului
• muşchiul fesier mare are originea în fosa iliacă externă a osului coxal şi pe osul sacru, iar inserţia pe
lima aspră a femurului. Este un muşchi lat şi gros, de formă dreptunghiulară, aşezat imediat sub
pielea regiunii fesiere.
• muşchiul fesier mijlociu are onginea pe osul coxal şi inserţia pe trohanterul mare. Este un muşchi
lat, de formă triunghiulară aşezat sub muşchiul fesier mare.
• muşchiulfesier mic are originea pe osul coxal şi inserţia pe trohanterul mare al femurului. Este un
muşchi lat, de formă triunghiulară situat sub fesierul mijlociu.
• muşchii pelvitrohanieni, în număr de cinci, au originea pe oasele bazinului şi inserţia pe trohanterul
mare al femurului.
MUŞCHII COAPSEI
• muşchiul tensor al fasciei lata este un muşchi lung aşezat pe faţa anterioară a coapsei. Are onginea
pe spina iliacă anterosupenoară şi pe creasta iliacă şi inserţia pe tractul iliotibial al fasciei lata.
Tractul ilioti-bial este o îngroşare a acestei fascii ce se pnnde pe condilul extern al tibiei.
• muşchiul croitor este un muşchi lung (cel mai lung muşc Iii al corpului) în formă de panglică, aşezat
superficial, pe faţa anterioară a coapsei,

pe care o străbate în diagonală de sus în jos şi din afară înăuntru. Are originea pe spina iliacă
anterosupcrioară şi inserţia pe extremitatea superioară a tibiei.
• muşchiul cvadriceps femural este un muşchi voluminos aşezat în partea anterioară a coapsei. El are patru
capete de origine: dreptul femural, vastul medial, vastul lateral şi vastul intermediar. Inserţia se face
printr-un tendon comun pe tuberozitatea tibiei.
• muşchiul gracilis are originea pe osul pubis şi inserţia pe faţa medială a tibiei.
• muşchiul pectineu are originea pe creasta pectinală a osului pubis şi inserţia pe extremitatea superioară a
femurului.
• muşchii adduclori sunt aşezaţi în partea superioară a regiunii mediale a coapsei. Au originea pe osul
pubis şi pe tuberozitatea ischială. iar inserţia pe linia aspră a femurului
• muşchiul biceps femural este aşezat în partea posterioară a coapsei imediat sub piele. El are două
capete de origine, unul lung, care se prinde de tuberozitatea ischiatică şi altul scurt, care se prinde pe
linia aspră a femurului. Se insera pnntr-un tendon comun pe capul fibulei.
• muşchiul semilendinos este aşezat în partea posterioară a coapsei. Are originea pe lubcrozitatea
ischiatică. iar inserţia pe extremitatea superioară a tibiei.
• muşchiul semirnembranos este aşezat în partea superioară a coapsei.
V
Are originea pe tuberozitatea ischiatică şi inserţia pe condilul medial al tibiei.
MUŞCHII GAMBEI
• muşchii regiunii anterioare ale gambei (tibial anterior, extensor lung al degetelor, extensor lung al
haluceului) au originea pe extremitatea superioară a tibiei, fibulei şi pe membrana mterosoasă. iar
inserţia pe oasele piciorului,
• muşchii regiunii posterioare alejfgambei sunt dispuşi în două straturi principale: stratul superficial
(tritjeps sural şi plantar) şi stratul profund (popliteu, tibial posterior, flexor lung al degetelor, flexor

2
9
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

lung al haluceului). Cel mai puternic muşchi din regiunea posterioară a gambei este muşchiul triceps
sural. Acesta este format din muşchiul solear cu originea pe capul fibulei şi pe tibie şi din muşchii
gemeni cu originea pe condilii femurului Aceşti muşchi se insera printr-un tendon comun (ten-donul lui
Ahile) pe osul calcaneu.
• muşchii regiunii laterale a gambei sunt în număr de doi şi anume muşchiul peronier lung şi
muşchiul peronier scurt. Ei au originea pe tibie şi pe fibulă. iar inserţia pe oasele metatarsiene.
MUŞCHII PICIORULUI
Sunt împărţiţi în trei grupe şi sunt aşezaţi într-un anumit fel în lojelc plantei:
• Grupul median - cuprinde trei muşchi destinaţi halucelui, abductoru-lui halucelui, flexorul scurt al
halucelui şi adductorul halucelui.
• Grupul lateral - cuprinde doi muşchi destinaţi degetului mic; abduc-torul degetului mic şi flexorul
scurt al degetului mic.
• Grupul mijlociu - un grup mai numeros, aşezat pe mai multe straturi, are relaţii topografice
complicate. Flexorul scurt al degetului c cel mai superficial, pătratul plantar şi cei patru lombricali
formează al doilea plan al lojei mijlocii: muşchii interosoşi.
• Grupul mijlociu e format din 3 plantari şi 4 dorsali. El formează stra-, tul osteo-muscular al piciorului
(loja profundă), în care se află tendonul tibiarului posterior şi peroncul lung.
• Muşchiul extensor scurt al degetelor are originea pe osul calcaneu şi inserţia pe falangele proximale
ale primelor patru degete.
• muşchii regiunii plantare mediane sau muşchii halucelui (abductor al halucelui. flexor scurt al
haluceului. adductor al halucelui)
• muşchii regiunii plantare laterale sau muşchii degetului mic (abductor al degetului mic, flexor al
degetului mic, opozant al degetului mic)
• muşchii regiunii plantare mijlocii (flexor scurt al degetelor, pătratul plantar, lombncoli. interosoşi ai
piciorului, interosoşi plantari, interosoşi dorsali)

2. SISTEMUL OSOS

oasele unele de altele într-un sistem care poartă numele de schelet. Numărul total al oaselor care alcătuiesc
scheletul omului este de 233, dintre care 95 sunt oase perechi, iar 33 oase neperechi.
Sistemul osos are cinci mari funcţii principale:
• de susţinere
• de locomoţie
• de protecţie (a unor organe vitale)
• de hematopoeză (formarea elementelor figurate din sângele circulant)
• de depozit de săruri minerale
CLASIFICAREA DUPĂ FORMĂ A OASELOR
j
• Oasele lungi - la aceste oase lungimea depăşeşte lăţimea şi grosimea; un os lung este format dintr-
un corp (sau diafiză) şi două extremităţi (epifize).
• - oasele lungi se găsesc mai ales la nivelul membrelor.
îndeplinind rolul de pârghii de viteză în diferite mişcări.
• Oasele plane - lungimea cu lăţimea sunt aproape egale, dar depăşesc grosimea; sunt turtite şi prezintă
două feţe şi un număr variabil de muchii şi unghiuri. Ele au două funcţii:
• - servesc la edificarea cavităţilor de protecţie (craniul)
• - asigură inserţia unui număr mare de muşchi. Ex: scapula (omoplatul).
• Oasele scurte - au cele trei dimensiuni aproape egale; forma lor se apropie de cea cubică şi se găsesc în
aceste regiuni: coloana vertebrală; Sistemul osos este alcătuit din totalitatea oaselor organismului uman şi a
articulaţiilor dintre ele.
• Oasele pneumatice - sunt cele care conţin în interiorul lor cavităţi pline cu aer: maxilarul.
• Oasele sesamoide - oase warmine, sunt mici, plane şi inconstante. Se pot dezvolta la nivelul sudurilor
craniului, fontanelelor, etc.

3
0
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

ELEMENTELE DESCRIPTIVE ALE OASELOR

Sistemul osos este alcătuit din totalitatea oaselor organismului uman şi a articulaţiilor dintre ele.
Articulaţiile leagă oasele unele de altele într-un sistem care poartă numele de schelet. Numărul total al oaselor
care alcătuiesc scheletul omului este de 233, dintre care 95 sunt oase perechi, iar 33 oase neperechi.
Sistemul osos are cinci mari funcţii principale:
• de susţinere
• de locomoţie
• de protecţie (a unor organe vitale)
• de hematopoeză (formarea elementelor figurate din sângele circulant)
• de depozit de săruri minerale
CLASIFICAREA DUPĂ FORMĂ A OASELOR
j
• Oasele lungi - la aceste oase lungimea depăşeşte lăţimea şi grosimea; un os lung este format dintr-
un corp (sau diafiză) şi două extremităţi (epifize).
• - oasele lungi se găsesc mai ales la nivelul membrelor.
Deşi sunt atât de rezistente, ele suferă influenţa organelor învecinate: tracţiunea muşchilor, presiunea unor
organe, pulsaţiile arterelor şi acţiunea forţei de gravitaţie.
Descriptiv pot fi descompuse într-un număr de elemente morfologice care se numesc feţe, margini şi
unghiuri, care la rândul lor cuprind detalii importante din punct de vedere morfologic şi aplicativ. Detaliile
morfologice de pe oase se descompun în proeminenţe, cavităţi, găuri şi canale. Proeminenţele sunt de 2 feluri:
• - articulare - modelate în raport cu suprafaţa articulară opusă lor şi acoperite de un strat de
cartilaj, care le înlesneşte alunecarea în timpul mişcărilor.
• - nearticulare - sunt determinate de tracţiunea exercitată de muşchi.
Cavităţile:
• - articulare - iau parte la formarea articulaţiilor
• - nearticulare - pot servi pentru inserţii tendinoase sau ligamentare, pentru adăpostirea şi protejarea
unor elemente anatomice.
• - se prezintă şi sub formă de şanţuri, pe unde alunecă tendoane, nervi
sau vase sangvine.
Găurile şi canalele sunt de 2 feluri:
• - de trecere -sunt străbătute de diferite elemente anatomice (vase sangvine şi nervi), prezentându-se s
diferite denumiri: hiat,orificiuneregulat în care se deschid mai multe canale; foramen, gaură, etc.
• - nutritive -în marea lor majoritate servesc la trecerea vaselor sangvine
şi se împart în 4 grupe:
• - găuri de grupa I - situate pe diafiza oaselor lungipe feţele
şi unor oase late.
• - grupaII - mai mici, mai numeroase, situate pefizele epi- oaselor lungi, pe circumferinţele
oaselor late
• - grupa III - se găsesc pe toate suprafeţele oaseloracoperite de periost; de la ele pleacă un
sistem de canale(Havers)
• - grupaIV - prezintă orificiile de deschidere canaliculelor
a osteoplastelor.

ALCĂTUIREA SCHELETULUI UMAN


SCHELETUL CAPULUI
• craniul cerebral, privit în ansamblu, are o formă aproximativ ovoidă, cu axul mare îndreptat
anteroposterior, căruia i se pot distinge două părţi: bolta craniului şi baza craniului. Este format din
următoarele oase:
• osul frontal
• osul etmoid
• osul sfenoid
• osul occipital â
• osul temporal *

3
1
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

• osul parietal
• craniul facial sau viscerocraniul este format din 14 oase, care alcătuiesc un masiv osos în partea
anterioară a capului, în care sunt adăpostite ochii, fosele nazale, cavitatea bucală şi faringele. Este format din
următoarele oase:
• maxilarul (compus din tuberozitatea maxilară, sinus maxilar, apofiza frontală, apofiza zigomatică, apofiza
alveolară)
• osul palatin (compus din lama orizontală, palatinul dur şi lama verticală)
• osul zigomatic
• osul lacrimal
• osul nazal
• cornetul nazal inferior
• vomerul
• mandibula (compusă din corpul mandibulei, protuberantă mentală, gaura mentală, linia oblică externă,
spinele mentale, foseta sublinguală, foseta submandibulară, alveole dentare, foseta digastrică, tuberozitate
maseteriană, gaura mandibulei, canalul dentar inferior, apofiza coronoidă, condilul mandibulei)
• osul hioid (compus din corpul hioidului, coarnele mici şi coarnele mari). Este un os nearticulat
(suspendat de ligamente).
SCHELETUL TRUNCHIULUI
• coloana vertebrală reprezintă segmentul axial al scheletului. Ea este aşezată pe linia mediană şi posterioară a
trunchiului, întinzându-se de la scheletul craniului, cu care se articulează, până la bazin. Ea este alcătuită din vertebre
şi discuri intervertebrale, ţesut conjunctiv. Vertebrele sunt compuse din corpul vertebral, arcul vertebral, incizura
vertebrală, gaura intervertebrală, apofiza spinoasă, apofiza transversă, apofizele articulare. Coloana vertebrală
este împărţită în următoarele regiuni, după cum urmează:
• regiunea cervicală (primele 7 vertebre, începând cu atlasul şi axisul)
• regiunea toracală (12 vertebre)
• regiunea lombară (5 vertebre)
• regiunea sacrală (5 vertebre unite în osul sacru)
• regiunea coccigiană (5 vertebe unite în osul coccis)
• cutia toracică, alcătuită din colana vertebrală toracală aşezată posterior, sternul, aşezat anterior, coastele şi
cartilajele costale, situate între stern şi coloană.

• sternul (compus din manubriul sternal, corpul sternului, apendicele xifoid, incizur> costale, incizura
claviculară)
• coastele (în număr de 12 perechi):
• coastele adevărate (primele şapte perechi, care se articulează prm intermediul cartilajelor
costale direct cu sternul)
• coastele false (perechile VIII, IX, X, care se articulează indirect cu sternul)
• coastele flotante (perechile XI, XII, care nu se articulează cu sternul, ele terminându-se
liber în peretele abdomenului)

SCHELETUL MEMBRELOR SUPERIOARE


• oasele centurii scapulare:
• clavicula (compusă din extremitatea sternală şi extremitatea acromială)
• scapula sau omoplatul (compus din spina scapulei, fosa supraspinoasă, fosa irifraspinoasă,
acromion, cavitatea gle-noidă, apofiza coracoidă, incizura coracoidă)
• oasele extremităţii libere a membrului superior:
• humerusul (compus din corpul humerusului, tuberozitatea ** deltoidiană, şanţul nervului radial, capul
humeral, colul anatomic, tuberculul inare, tuberculul mic, condilul humeral, trohleea, epicondilii, f°sa
coronoidă, fosa olecraniană, fosa radială)
• ulna sau cubitusul (compus din corpul cubitusului, creasta interosoasă a ulnei, incizura trohleară,
olecranul, ciocul ole-cranului, apofiza coronoidă, tuberozitatea ulnară, incizura radială, capul ulnei,

3
2
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

apofiza stiloidă a ulnei, circumferinţa articulară, faţa articulară carpiană)


• radiusul (compus din £orpul radiusului, creasta interosoasă, foseta capului'radial,»^aţa articulară
ca/piană. tuberozitatea radiusului, capul)
• oasele carpiene (rândul superior compus din oasele scafoid, semilunar, piramidal ? pisiform, iar
rândul inferior din oasele trapez, trapezoid, osul capilat, osul mare şi osul cu cârlig)
• oasele metacarpiene (numerotate de la I la V începând din
dreptul degetului mare)
• falangele (în număr de 14. fiecare deget cu excepţia celui marc având 3 falange - proximală,
medială şi distală)
• coxalul - format din trei oase: ilean, ischion şi puleis.

SCHELETUL MEMBRELOR INFERIOARE


• Oasele centurii pelviene sunt cele două oase coxale care. împreună cu osul sacral şi pelvisul, formează bazinul.
Bay.mul osos rezultă din articularea celor două oase coxale cu osul sacru şi este împărţit în două etaje: unul
superior, numit bazinul mare şi unul inferior, numit bazinul mic, separate înre ele prin linia terminală. Osul
coxal, la adult, are două feţe şi patru margini:
• faţa medială (fosa iliacă internă, linia arcuată şi faţa articulară auriculară)
• faţa laterală (fosa iliacă externă, acetabulum şi gaura obturatoare)
• marginea anterioară (spina iliacă anterosuperioară, spina iliacă anteroinferioară şi tuberculul pubic)
• marginea posterioară (spina iliacă postcrosuperioară spina iliacă posteroinferioară. marea incizura
ischiatică. spina ischiatică şi tuberozitatea ischiatică)
• marginea superioară (creasta iliacă)
• marginea inferioară (faţeta pubiană sau faţa articulară si-mfizară)
• Oasele extremităţii libere ale membrului inferior
• femurul (compus din corpul femurului, linia aspră a femurului, capul femurului, gâtul femurului,
trohanterul mare. tro-hanterul mic. creasta intertrohanteriană, condilii femurali mediali şi laterali,
trolileea femurală şi groapa sau inciz.ura intercondiliană)
• tibia (compusă din corpul tibiei, creasta tibiei, creasta interosoasă, condilii tibiei, cavităţile
glenoide ale tibiei, tuberozitatea tibiei, faţa articulară pentru capul fibulci. maleola medială, faţa
articulară pentru fibulă. faţa articulară pentru trohleea astragalului).
• fibulă sau peroneul (compusă din corpul fibulei. capul fibulei, vârful capului sau apofi/.a stiloidă,
maleola laterală
.suprafaţa articulară pentru tibie)
• rotula sau paleta (de formă triunghiulară, situată în masa tendonului cvadriceps femural; pe faţa posterioară
se găsesc două feţe articulare pentru condilii femurali)
• oasele tarsiene (în număr de şapte, pe rândul posterior astra-galul, talusul şi calcaneul, iar pe rândul anterior osul
navicu-lar. cuboid şi cele trei oase cuneiforme)
• oasele metatarsiene (în număr de cinci, numerotate începând cu degetul mare al piciorului)
• falangele (în număr de 14, fiecare deget, exceptând degetul mare care câte trei falange; fiecare falangă este
alcătuită dmtr-un corp. o ba/ă şi un cap)
ARTICULAŢIILE
Articulaţiile sunt organe de legătură dintre oase. Ele asigură oaselor diferite grade de mobilitate,
permiţându-le să-şi îndeplinească funcţia fundamentală de pârghie în cursul efectuării mişcărilor imprimate
de muşchi. După gradul lor de mobilitate se împart în două mari categorii:
• sinatrozele sunt articulaţii fixe în care oasele articulate nu efectuează mişcări sau efectuează mişcări
foarte reduse. Ele nu au cavitate articulară, iar oasele care le compun sunt unite prin ţesut fibros,
cartilaginos sau osos. Se împart în:
• sindesmoze (articulaţii fixe în care oasele se leagă între ele prin ţesut conjunctiv fibros;
ele se subîmpart în funcţie de ţesutul conjunctiv în sinfibroze. sinelastoze şi suturi)
• sincondroze (articulaţii fixe în care oasele se leagă între ele prin ţesut cartilaginos)
• sinostoze (articulaţii fixe în care oasele se leagă între ele prin ţesut osos)
• diatrozele sunt articulaţii mobil# în care oasele articulate efectuează

3
3
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

mişcări de diferite amplitudini. După gradul de mobilitate al oaselor


articulate, se împart în:
• artrodii (articulaţii mobile, în componenţa cărora intră feţele articulare, cartilajul articular, capsula
articulară şi membrana sinovială)
• amfiatroze (articulaţii cu o mobilitate redusă, în care suprafeţele articulare sunt aproape plane, ele fiind
lipsite de incizuri şi de cavităţi articulare.)

4. SISTEMUL CIRCULATOR LIMFATIC


Sistemul circulator limfatic este reprezentat de totalitatea capilarelor limfatice, a trunchiurilor
colectoare limfatice şi a ganglionilor limfatici.
Capilarele limfatice sunt conducte foarte subţiri, cu un diametru de 20-60 de microni, care iau naştere în
ţesutul conjunctiv lax din organe şi ţesuturi sub forma unor funduri de sac sau deget de mănuşă. Ele se
anastomozează. formând reţele care se deschid în trunchiurile colectoare limfatice. Capilarele limfatice sunt
mai largi decât cele sanguine, prezentând un calibru neregulat, cu numeroase dilataţii. Peretele lor este
constituit dintr-un endoteliu format din celule endoteliale mari, alungite şi cu limite festonate. Ele absorb
prin peretele lor lichidul interstiţial. printr-un mecanism osmotic.
laşele limfatice colectoare limfatice rezultă din confluenţa capilarelor limfatice. După calibru, ele pot fi
împărţite în:
• vase limfatice colectoare mici rezultă din confluenţa capilarelor limfatice. Ele au peretele format
dintr-un endoteliu aşezat la interior şi o tunică fibroelastică săracă în fibre musculare netede.
• vasele limfatice colectoare mijlocii rezultă din unirea celor mici şi au o structură asemănătoare cu
aceea a trunchiurilor colectoare iniei, cu deosebirea că aici fibrele musculare netede sunt mai dese.
• vasele limfatice colectoare mari au un calibru neregulat, prezentând din loc în loc strangulări care
le dau aspectul unui şirag de mărgele. Peretele lor este constituit din trei tunici. Tunica internă este
alcătuită dintr-un endoteliu înconjurat de un strat subţire de ţesut conjunctiv. La nivelul strangulărilor,
această tunică prezintă nişte pliuri care formează valvulelc semilunare. asemănătoare valvulelor
venoase, cu rolul de a asigura circulaţia limfatică într-un singur sens. Tunica mijlocie este formată 4m
fibre musculare netede dispuse longitudinal şi transversal, iar
]v tunica externă constă din ţesut conjunctiv bogat în fibre elastice, m care
se găsesc vase şi plexuri nervoase. Pe traiectul trunchiurilor limfatice mici şi mijlocii se găsesc
ganglioni limfatici, în care limfa este îmbogăţită cu limfocite şi monocite şi curăţată de substanţele
străine Dintre trunchiurile colectoare limfatice amintim pe cele mai importane:
• trunchiul limfatic drept sau marea venă limfatică (nepereche) rezultă dm confluenţa trunchiului
jugular cu trunchiurile subclavicular şi bron-homcdiastinal. El se varsă în vena subclavie dreaptă.
• canalul toracic (nepereche) sau duetul toracic este unul dintre cele mai mari trunchiuri colectoare
limfatipe din organism. El are o lungime de 20-30 cm şi un calibru de 2-3 mm. Se întinde de Ta
nivelul vertebrelor lombare 2 şi 3. unde începe pnntr-o porţiune mai dilatată numită cisterna Pecquet,
până la nivelul vertebrei cervicale 7, unde se curbează şi se varsă în confluenţa venei jugulare
interne stângi cu vena subclavie stângă. Ca situaţie topografică, canalul toracic urmăreşte traiectul
coloanei vertebrale, mergând pe faţa anterioară a corpurilor vertebrale. Pe traiectul său primeşte ca
afluenţi trunchiurile lombar şi intestinal, care se varsă în cisterna Pecquet şi trunchiurile jugular
stâng, subclavicular stâng şi bronhomediastinal stâng, care se varsă în arcul său. Prin acesşti afluenţi,
canalul toracic colectează cea mai mare parte din limfă.
GANGLIONII LIMFATICI
Ganglionii limfatici sunt organe limfopoetice aşezate pe traiectul vaselor limatice. Ei au o formă rotundă
sau ovală, prezentând o suprafaţă convexă, prin care pătrund vasele limfatice, iar pe partea opusă a acesteia, o
depresiune numită hil, pe unde intră arterele şi nervii şi ies vasele limfatice. Vasele limfatice care aduc limfa la
ganglioni se numesc aferente, iar cele care colectează limfa din ganglioni, efe-rente. Dimensiunile
ganglionilor limfatici variază de la câţiva milimetri la 2 cm. Aceşti ganglioni au o consistenţă relativ dură.
r
SPLINA
Splina este un organ de formă ovoidă situat în cavitatea abdominală, în partea stângă a etajului

3
4
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

superior al abdomenului, între muşchiul diafragm, colonul transvers şi rinichiul stâng. Rolul fiziologic al splinei
constă în elaborarea de limfocite şi în al doilea rând în distrugerea eritrocitelor îmbătrânite, în plus, splina
reprezintă un rezervor de globule roşii pe care le pune în circulaţie atunci când organismul are nevoie.
CIRCULAŢIA LIMFEI
Limfa provine din lichidul interstiţial, pe care capilarele limfatice terminate în fund de sac îl absorb din
spaţiile intercelulare. La rândul lui. lichidul interstiţial se formează prin filtrarea apei şi a substanţelor nutritive
din plasmă la nivelul capilarelor aflate în spaţiile intercelulare, precum şi din substanţele eliminate de celule în
urina activităţii lor metabolice.
Menţinerea în limite constante a lichidului interstiţial atât cantitativ, cât şi calitativ se datoreşte trecerii
unei părţi din el în capilarele limfatice şi în capilarele

sanguine, la nivelul capătului venos al acestora. Trebuie să reţinem faptul că cea mai mare parte a lichidului
interstiţial trece apoi în arborele circulator sanguin prin resorbţia lui de către capătul venos al capilarelor.
Limfa are o compoziţie chimică variabilă de la un teritoriu la altul şi întrucâtva diferită de cea a plasmei
şi a lichidului interstiţial. Ea nu cuprinde toate elementele figurate pe care le întâlnim în sânge, dar conţine în
schimb o mare cantitate de limfocite, la care se adaugă puţine monocite polinucleate. Am văzut că rolul gan-
glionilor limfatici este de a produce limfocite pe care le varsă în circulaţia limfatică. Pe lângă rolul limfopoetic,
ganglionii limfatici îndeplinesc şi funcţia de barieră împotiva invaziei microbiene şi a substanţelor străine
pătrunse în organism. De exemplu ganglionii limfatici pulmonari împiedică pătrunderea în organism a parti-
culelor fine de praf ajunse în plămâni.
Din capilarele limfatice, limfa pătrunde în vasele limfatice care, după ce străbat ganglionii limfatici, ajung
în cele două trunchiuri colectoare ce se varsă în sistemul venos al marii circulaţii. Factorul principal care
determină circulaţia limfei îl reprezintă diferenţa dintre presiunea de la nivelul lichidului interstiţial şi presiunea
din venele în care se varsă trunchiurile colectoare mari. Această diferenţă de presiune determină deplasarea
limfei de la ţesuturi către sistemul venos. La acest factor se adaugă şi alţii, printre care menţionăm contracţia
musculară şi prezenţa în vasele limfatice mân a unui sistem valvular care determină deplasarea limfei într-o
singură direcţie, în sfârşit, la circulaţia limfei mai contribuie şi presiunea negativă din torace, ce agare în timpul
inspiraţiei, precum şi factorul gravitaţional. Cantitatea de limfă care ia, naştere din lichidul interstiţial şi care
este deversată în sistemul venos în 24 de ore se ridică la 2-4 litri.
5. SISTEMUL NERVOS
Totalitatea organelor alcătuite predominant din ţesut nervos specializat în receptarea, transmitere şi prelucrarea
tuturor excitaţiilor sau informaţiilor culese din mediul extern sau intern formează sistemul'nervos. Rolul
fiziologic esenţial al sistemului nervos este acela de a face legătura dintre organism şi mediul înconjurător, pe de
o parte şi de a coordona şi regla activitatea tuturor ţesuturilor, organelor şi sistemelor care alcătuiesc organismul,
pe de alta. Sistemul nervos adaptează organismul la mediul extern şi dirijează funcţiile interne ale acestuia. El
primeşte toate excitaţiile sau stimulii proveniţi din contactul permanent al organismului cu lumea exterioară,
precum şi toate excitaţiile sau stimulii proveniţi din diferite ţesuturi şi organe ale corpului. Stimulii primiţi sub
forma influxului nervos sunt analizaţi şi pe baza lor se elaborează comenzi ce sunt trimise apoi sub formă de
impulsuri spre toate organele şi sistemele. Etajele superioare ale sistemului nervos constituie ..masa de
comandă" care dirijează actele de răspuns. Prin activitatea lui sistemul nervos realizează unitatea dintre
organism şi mediu şi în caela şi timp unitate diferitelor organe şi sisteme ale organismului. Aceste funcţii se
bazează în principal pe acte reflexe care au la bază arcurile reflexe, compuse din:
• Receptori: aceştia sunt formaţiuni sau organe specializate care au proprietatea de a recepţiona
modificările fizice şi chimice din mediul extern (exteroceptori) sau intern (interoceptori), pe care le
transformă în influx nervos. Exteroceptorii sunt situaţi în piele (receptorii tactili), în mucoasa linguală
(receptorii gustativi), în retină (receptorii vizuali), în urechea internă (receptorii auditivi) şi în
mucoasa nazală superioară (receptorii olfactivi). Interoceptorii sunt situaţi în oase, articulaţii,
tendoane, muşchi (proprioceptori) şi în organele interne (interoceptori)
• calea aferentă: este alcătuită din unul sau mai mulţi neuroni. Aceştia ' transmit şi transportă fluxul
nervos de la receptori la centrii nervoşi de integrare.
• centru nervos de integrare: este reprezentat de grupe mari de de neuroni situate în substanţa cenuşie
a sistemului nervos central şi anume în măduva spinării, în bulbul rahidian. în puntea lui Varolio, în

3
5
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

pedunculii cerebrali, în diencefal şi în scoarţa cerebrală. Ei prelucrează informaţiile primite de


receptori şi elaborează răspunsuri adecvate acestor informaţii.
• calea eferentă este alcătuită din unul sau mai mulţi neuroni, în raport cu complexitatea actului
reflex. Aceştia transmit, sub formă de influx nervos, comenzile elaborate de centrii nervoşi de
integrare la organele efectoare. care execută aceste comenzi.
• organele efectoare sunt reprezentate de musculatura scheletală şi viscerală, care răspunde prin
contracţie şi de glandele cu secreţie internă şi externă, care răspund prin secreţie.
Receptorii, împreună cu căile aferente şi cu centrii de integrare, alcătuiesc componenta senzitivă a sistemului
nen>os. Calea aferentă se mai numeşte şi senzitivă, ascendentă sau centripetă, deoarece ea conduce influxul
nervos senzitiv de la periferie spre centru. Neuronii din centrii nervoşi care transmit comanda elaborată de
centrii de integrare formează împreună cu calea eferentă componenta motorie a sistemului nervos. Calea
eferentă se mai numeşte şi motorie, descendentă sau centrifugă, deoarece ea conduce influxul nervos motor de la
centru către periferie.
Arcurile reflexe pot fi simple, alcătuite dintr-un receptor, un neuron senzitiv sau aferent, un neuron motor
sau eferent şi un organ efector. sau complexe, când numărul neuronilor este mult mai mare.
Reamintim că legăturile dintre elementele componente ale arcului reflex, numite sinapse, au caracter
de contiguitate şi nu de continuitate. Acestea pot să amplifice, să blocheze sau să schimbe direcţia influxurilor
nervoase care circulă în diferitele arcuri reflexe.
în raport cu funcţiile principale ale sistemului nervos, acesta se împarte în:
• sistemul nervos somatic care asigură legătura organismului cu mediul extern, subîmpărţit în:
• sistemul nervos central, alcătuit din organele nervoase care se găsesc în craniu şi care
alcătuiesc encefalul, şi dintr-un organ nervos care se găseşte în canalul vertebral sau
rahidian care se numeşte măduva spinării;
• sistemul nervos periferic este alcătuit din nervii cerebrali sau cranieni şi din nervii
spinali;
• sistemul nervos vegetativ, care asigură funcţionarea organelor interne. Este format dintr-o porţiune
centrală situată în trunchiul cerebral şi în măduva spinării şi dintr-o porţiune periferică, alcătuită din
ganglioni vegetativi şi din fibre nervoase vegetative.

EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI


Masajul (procedeul de acţiune mecanică a terapeutului asupra ţesuturilor corpului
pacientului cu ajutorul mâinilor sau al unor aparate speciale),
poate fi considerat o artă şi o ştiinţă a vindecării. Teoriile care descriu masajul terapeutic au un caracter
ştiinţific, dar aplicarea efectivă a acestora este o artă, deoarece acesta presupune simţul vindecării,
senzitivitatea atingerii, percepţia şi intuiţia. Este o modalitate subtilă de comunicare non-verbală, de împartă
şire a energiei, de a experimenta bucuria relaxării şi liniştii mentale.
Scopul masajului este deopotrivă unul profilactic - el reprezintă o metodă eficientă pentru prevenirea
bolilor, prelungirea vieţii şi încetinirea proceselor de îmbătrânire - cât şi unul terapeutic - este o metodă
de tratament curativ al diferitelor afecţiuni şi dezechilibre patologice din organismul uman.
Masajul este o metodă terapeutică ce acţionează benefic asupra corpului în întregime, îmbunătăţeşte circulaţia
sângelui şi a limfei. Pentru ca întregul corp să fie sănătos, toate celulele sale trebuie să fie sănătoase. Celulele
individuale ale corpului depind de o alimentare din abundenţă cu sânge şi cu limfă, deoarece aceste fluide aduc
nutrienţi şi oxigen şi îndepărtează deşeurile şi toxinele. Astfel, este uşor de înţeles importanţa bunei circulaţii
pentru sănătate şi efectul benefic al masajului pentru întregul corp.
De asemenea, s-a constatat că masajul:
- determină modificări în structura sângelui, îmbogăţindu-1 cu oxigen cu 10%-15% mai mult.
- poate ajuta detensionarea muşchilor contractaţi şi îi poate stimula pe cei slăbiţi, flasci. Acest echilibru
muscular poate ajuta postura şi promova eficienţa în mişcări. Masajul nu măreşte în mod direct forţa musculară,
însă poate grăbi recuperarea după oboseala ce survine în urma exerciţiilor. în acest fel, este posibil să se
realizeze mai multe exerciţii şi antrenament, ceea ce în timp fortifică muşchii şi îmbunătăţeşte condiţia fizică.
De asemenea, masajul întinde uşor muşchii şi ţesuturile, susţinând menţinerea elasticităţii lor.

3
6
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

- măreşte secreţiile şi excreţiile corpului. S-a demonstrat că masajul măreşte producerea sucurilor gastrice,
salivei şi urinei. De asemenea, pe acest suport, are loc o eliminare mărită de azot, fosfor anorganic şi clorură de
sodiu, ceea ce măreşte rata metabolică (utilizarea materialului absorbit de către celulele corpului).
- echilibrează sistemul nervos calmându-1 sau stimulându-1, în funcţie de ce efect are nevoie individul în
acel moment.
- influenţează organele interne. Prin stimularea directă sau indirectă a nervilor ce alimentează
organele interne, vasele de sânge ale acestor organe se dilată şi permit o alimentare mărită cu sânge.
Cunoaşterea efectelor fiziologice ale masajului face posibilă o mai bună înţelegere a beneficiilor
asupra sănătăţii şi stării de bine a corpului. Ceea ce se produce în timpul uffui masaj sub mâinile terapeutului are
o importanţă profundă pentru cei interesaţi de sănătate, de armonia propriului corp. Masajul poate ajuta în
orice sport sau formă de exerciţiu. Ajutând la reducerea oboselii fiziologice şi la recuperarea după
extenuarea din cauza antrenamentului sau a jocului, masajul facilitează un antrenament calitativ
superior, favorizând astfel o mai bună performanţă şi înlăturând pericolele de accidente
Pentru cei mai mulţi oameni, care pornesc un program de antrenament, când ei încep exerciţiile fizice regulate,
aproape fiecare parte a corpului se schimbă. Foarte interesant pentru mascuri este modul în care vasele de sânge
devin mai complexe pentru a face faţă cerinţelor mărite de^xigen ale corpului, pentru a furniza mai mulţi
nutrienţi, pentru a permite o eliniinare mai bună. Aceasta cere timp în timp ce muşchii se formează, ei nu
reuşesc sa obţină suficient oxigen şi nutrienţi. Din păcate, multe programe de exerciţii privesc durerile şi
suferinţele ca un preţ inevitabil. Acest lucru pur şi simplu nu este adevărat, deoarece masajul poate fi folosit
întocmai precum era folosit şi de greci şi romani: pentru a mări rezistenţa, pentru a controla oboseala şi a se
simţi mai bine. ca parte integrantă dintr-un program de sănătate.
Masajul acţionează pentru a dispersa efectele secundare ale acţiunii muşchilor, efecte ce irită muşchii
şi terminaţiile nervoase. Acizii lactic şi carbonic se acumulează în muşchi la scurt timp după începerea unui
program de exerciţii. Aceşti acizi sunt deşeuri ce determină durerea şi crampele ocazionale. Ei se
formează când glicogenul din ficat şi muşchi este ars pentru a produce energia din timpul exerciţiului, în cele
din urmă, acizii trebuie să fie reconvertiţi în glicogen şi restocaţi sau eliminaţi prin limfă şi sistemul circulator.
Durerile şi oboseala persistă până ce procesul acesta de reconvertire sau excreţie este încheiat. Masajul poate
ajuta eliminarea iritaţiei cauzate de aceste deşeuri, mărind astfel rata refacerii musculare.
încheieturile au un rol extrem de important în exerciţii, pentru că ele sunt activate de muşchi pentru a
genera mişcare. Toate încheieturile au o structură complexă şi, nefiind folosite, înţepenesc. O senzaţie de
amorţeală, de lentoare în încheieturi, descurajează exerciţiile. Un mascur contracarează aceasta prin folosirea
loviturilor de masaj uşoare şi ritmice şi a mişcărilor pasive, pentru a elibera tensiunea muscula'ră şi ţesutul
conector din jurul încheieturilor.
De asemenea, masajul ajută refacerea în cazurile de rănire a ţesuturilor moi, precum întinderile şi sucirile.
Acest lucru este posibil, întrucât creşterea şi repararea ţesutului sunt accelerate printr-o circulaţie eficientă în
zonele afectate şi stimularea adecvată a ţesuturilor în curs de vindecare. Multe răniri ale ţesuturilor moi nu sunt
înlr-atât de serioase încât să determine o vizită la medic, dar totu şi pot cauza disconfort. Masajul de relaxare şi
întreţinere poate ajuta la grăbirea şi îmbunătăţirea refacerii şi reducerea disconfortului, în acest mod masajul
ajută, fiind asemenea unei punţi între neglijenţa obişnuită ce rezultă în răniri uşoare şi o intervenţie medicală
majoră.
O conştientizare mărită a nevoii de sănătate aduce cu sine şi o conştientizare a nutriţiei. Dieta cel mai
atent planificată este parţial ineficientă dacă vasele de sânge nu sunt dezvoltate şi descinse astfel încât
nutriţia să poată ajunge la celule. Masajul poate ajuta şi acest proces prin îmbunătăţirea circulaţiei.
Relaţia dintre stres şi boală este un punct de interes pentru toţi cei preocupaţi de menţinerea sănătăţii.
Stresul determină eliberarea de hormoni ce creează vaso-constricţie şi diminuarea circulaţiei. Afectată de stres,
inima lucrează mai greu, respiraţia devine mai rapidă şi superficială, iar digestia se încetineşte. Aproape toate
procesele corporale degenerează. Studiile psihosomatice arată modul în care factorii de stres pot cauza
migrene, hipertensiune, depresie, unele ulcere pepticc etc.

Cercetătorii au estimat ca 80% din boli sunt legate de stres. Terapia calmantă şi relaxantă prin masaj poate
ajuta contracarând toate aceste efecte.
Masajul are un efect psihologic clar. întrucât masajul trezeşte simţul tactil, simţul primar al corpului, ci

3
7
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

îndepărtează tensiunea generată de preocuparea constantă a minţii cu probleme. De asemenea, detensionarea


musculară poate conduce la eliberarea de emoţii reprimate. Durerile de cap. insomnia, tulburările digetive,
inclusiv constipaţia, artrita, astmul, sinuzita, precum şi dureri minore sunt câteva din problemele care se
ameliorează în urma terapiei prin masaj.

Fiziologia masajului:
Primele lucrări care tratează problema fiziologiei masajului au apărut la sfârşitul secolului XIX.
Fundamentarea fiziologiei experimentale a marcat începutul înţelegerii masajului, mai ales din punct de vedere al
acţiunii mecanice pe care acesta o exercită asupra ţesuturilor, ţinând seama de importanţa factorilor humorali.
Ideea fundamentală a tuturor acestor lucrări convergea în faptul că masajul influenţează pozitiv circulaţia
limfei. Dacă în mod experimental s-ar introduce o canulă de sticlă înlr-unul din vasele sanguine mân din coapsa
unui câine, s-ar observa cum limfa se scurge din ea. înainte, în stare de repaus sub influenţa excitanţilor
mecanici, chimici, termici, apoi sub influenţa masajului. S-ar putea observa că în stare de repaus limfa se
scurge în picături în paharul ce se găseşte sub canulă: iar sub influenţa alto.r excitanţi, curgerea limfei se
intensifică, ceea ce în cazul masajului înseamnă o accelerare de opt ori faţă de cazul altor excitanţi.
Lucrările de specialitate au continuat multă vreme sa limiteze acţiunea generală a masajului ca fiind o
acţiune exclusiv de natură mecanică asupra ţesuturilor organismului, asupra mobilităţii şi elasticităţii acestora,
asupra circulaţiei şi a limfei în vasele sanguine, în acest mod se persista în a defini o dependenţă proporţională
între acestea de sus şi intensitatea manevrelor de masaj, ignorând de cele mai multe ori influenţa reflexelor locale
şi generale.
Acest mod de a aborda lucrurile nu putea însă să explice de exemplu, de ce masajul făcut în pauza de un
minut dintre reprizele unei partide de box, dădea energie suficientă unui boxer ca să continueflupta. Sau, în
acelaşi fel nu se putea explica de ce un alergător îşi recăpăta energia în urma masajului făcut în pauza dintre
două curse. Pentru că nici în cazul boxerului şi nici în cazul alergătorului masajele rapide nu aveau cum
să elimine din organism reziduurile produse de descompunerea ţesuturilor.
Noile studii privind fiziologia sistemului nervos central şi cele care căutau să explice funcţiunea trofică a
creierului, sau cele care studiau corelaţiile dintre organele de simţ, au contribuit la clarificarea clinică a
efectelor produse prin masaj.
S-a emis „teoria terapiei segmentare vegetative ", care a încercat - şi în mare parte a reuşit - să explice de ce
cu ajutorul masajului aplicat într-o anumită regiune a corpului, prin acţiunea segmentară reflexă, se poate
influenţa evoluţia proceselor patologice din organul bolnav.
S-a arătat că sub acţiunea unor excitanţi tegumentari, ca masajul, apar în piele unele substanţe chimice
de tipul histaminei. Aceste substanţe au o acţiune activă, alături de alţi produ şi rezultaţi în urma
descompunerii proteinelor, amino-acizilor. polipeptidelor, răspândite în sistemul organic prin vasele sanguine şi
pot să exercite o variată influenţă asupra diverselor organe şi sisteme ale corpului uman.
Având aceste realităţi teoretice demonstrate experimental, vechile concepţii privind acţiunea pur mecanică
asupra ţesuturilor au fost schimbate de noi moduri de a vedea şi a aplica metodele de masaj, în acest fel, baza
teoretică a masajului a început să fie constituită de ,. influenţele neuro-reflexe " asupra sistemului nervos
central şi în al doilea rând de „factorii humorali", care se influenţează reciproc.
Scoarţa cerebrală nu este numai organul reflexelor condiţionate, dar şi o „autoritate" de reglare care
determină toate procesele fiziologice şi biochimice care au loc într-un organism viu.
Ca să înţelegem mai bine cum se produc aceste fenomene, propun să analizăm un pic problema oboselii
şi a procesului de transmitere a acesteia în sistemul nervos al unui individ.
Cunoaştem faptul că, prin receptori, transmitem sistemului nervos central informaţiile privitoare la tot
ceea ce e legat de lumea exterioară, dar şi de starea faptică a organelor interne şi a organismului în general:
Exteroreceptorii percep multitudinea de excitaţii din lumea înconjurătoare şi mai sunt numite organe de
simt.
• gustul
• mirosul
• pipăitul
• auzul
• văzul

3
8
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

• sensibilitatea termică a pielii


• sensibilitatea dureroasă a pielii
Interoreceptorii sunt aşezaţi în organele interne, aceştia vor transmite semnale către creier despre apariţia
simptomelor de boală care pot afecta un organ

explice funcţiunea trofică a creierului, sau cele care studiau corelaţiile dintre organele de simţ, au
contribuit la clarificarea clinică a efectelor produse prin masaj.
S-a emis „teoria terapiei segmentare vegetative ", care a încercat - şi în mare parte a reuşit - să explice
de ce cu ajutorul masajului aplicat într-o anumită regiune a corpului, prin acţiunea segmentară reflexă, se
poate influenţa evoluţia proceselor patologice din organul bolnav.
S-a arătat că sub acţiunea unor excitanţi tegumentari, ca masajul, apar în piele unele substanţe chimice
de tipul histaminei. Aceste substanţe au o acţiune activă, alături de alţi produ şi rezultaţi în urma
descompunerii proteinelor, amino-acizilor. polipeptidelor, răspândite în sistemul organic prin vasele
sanguine şi pot să exercite o variată influenţă asupra diverselor organe şi sisteme ale corpului uman.
Având aceste realităţi teoretice demonstrate experimental, vechile concepţii privind acţiunea pur
mecanică asupra ţesuturilor au fost schimbate de noi moduri de a vedea şi a aplica metodele de masaj, în
acest fel, baza teoretică a masajului a început să fie constituită de ,. influenţele neuro-reflexe " asupra
sistemului nervos central şi în al doilea rând de „factorii humorali", care se influenţează reciproc.
Scoarţa cerebrală nu este numai organul reflexelor condiţionate, dar şi o „autoritate" de reglare care
determină toate procesele fiziologice şi biochimice care au loc într-un organism viu.
Ca să înţelegem mai bine cum se produc aceste fenomene, propun să analizăm un pic problema oboselii
şi a procesului de transmitere a acesteia în sistemul nervos al unui individ.
Cunoaştem faptul că, prin receptori, transmitem sistemului nervos central informaţiile privitoare la tot
ceea ce e legat de lumea exterioară, dar şi de starea faptică a organelor interne şi a organismului în
general:
Exteroreceptorii percep multitudinea de excitaţii din lumea înconjurătoare şi mai sunt numite organe de
simt.
• gustul
• mirosul
• pipăitul
• auzul
• văzul
• sensibilitatea termică a pielii
• sensibilitatea dureroasă a pielii
Interoreceptorii sunt aşezaţi în organele interne, aceştia vor transmite semnale către creier despre
apariţia simptomelor de boală care pot afecta un organ.
Proprioreceptorii sunt tot un fel de interoreceptori care se găsec în muşchi şi în tendoane. Aceştia
percep schimbările survenite în încordarea muşchilor şi len-doanelor şi condiţionează senzaţia
chinestezică, care apare în procesul mişcărilor. Tot ei sunt cei care participă continuu şi direct la
coordonarea mişcărilor.
Curentele continue ale impulsurilor provenite de la milioanele de receptori vor determina apariţia
proceselor de excitare şi de inhibare la nivelul scoarţei cerebrale. Inhibarea este un fenomen permanent
şi obligatoriu în cazul excitării creierului. Inhibiţia şi excitaţia pot fi considerate ca două laturi
complementare ale aceluiaşi proces nervos, sau mai ilustrativ, ca cei doi poli ai unui magnet. Aceştia
sunt capabili să iradieze dintr-un punct al unui centru, în toate părţile. Răspândindu-se până la anumite
limite şi cuprinzând o anumită regiune a scoarţei, excitaţia şi inhibiţia, de obicei, au o tendinţă de a se
restrânge concentrativ, din nou spre un singur centru.
Când procesul de inhibiţie cuprinde toată scoarţa şi coboară în etajele subiacente, adică în măduva
spinării, atunci apare somnul, adică odihna, repaosul. în acest caz se poate spune că rolul inhibiţiei este
unul de protecţie împotriva supra-excitării şi epuizării celulelor nervoase. Acest rol se păstrează şi în
cazul unei inhibiţii parţiale sau fracţionare, care trece dintr-o porţiune în alta, în timpul stării de veghe şi
în procesele vitale ale organismului.

3
9
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

în acest fel, cu mult înainte de apariţia „oboselii", creierul poate intra în stare de „inhibiţie internă",
locală sau difuză, survemnd astfel un fel de protecţie, care scoate din sfera^, activităţii centrii
corespunzători şi, odată cu aceştia, o sumă de funcţii somatice!,
Când omul este treaz, în creierul lui există în permanenţă focare izolate de inhibiţie. Inhibiţia opreşte
excitaţia venită de la anumiţi receptori şi blochează răspândirea acesteia prin tot sistemul nervos.
Inhibiţia joacă un rol foarte important şi atunci când organismul este ameninţat de pericol, prin dirijarea
întrucâtva pe altă cale a activităţii celulelor, pentru a înlătura oboseala proprie, epuizarea şi alte mo-
dificări nefavorabile.
în cazul unei oboseli prea mari sau în cazul unei boli a sistemului nervos, apare starea de supra-excitaţie
difuză a scoarţei, care de data asta nu mai poate fi înlăturată de inhibiţia de protecţie. Repaosul.
exerciţiile fizice uşoare şi masajul, contribuie la restabilirea acestor procese dc'inhibiţie. '
Inhibiţia este foarte importantă în procesul actelor motorii, îndeosebi în înţelegerea mecanismului de
..relaxare" a muşchilor, lucru ce are o însemnătate definitorie pentru tehnicile de masaj Un exemplu de
relaxare activă a extensorilor la contracţia flexorilor este consecinţa proceselor de excitaţie şi inhibiţie
care au loc în centrii nervoşi. Atunci când un membru se află în repaus, muşchii acestuia păstrează
tonusul, ca urmare a excitării centrilor nervoşi. Când excitaţia creşte în centrii flexorilor. atunci în mod
complementar în centrii extensorilor apare inhibiţia. Acest fenomen se mai numeşte şi inducţie
succesivă.
La baza întregii dinamici corticale, deci, stau aceste două procese, excitaţia şi inhibiţia, iar alternarea
normală a acestora este coordonată de diferitele impulsuri care vin de la organele de simţ.
în cazul unui efort major de lungă durată, proprioceptorii trimit un număr imens de impulsuri către
sistemul nervos central, în raport cu numărul acestor impulsuri, cu durata şi intensitatea lor, apar
reflexele vegetative în muşchi, în sistemul nervos central, în organele de simţ, care vor influenţa
cantitativ şi calitativ capacitatea omului de a continua efortul.
Fiecare activitate musculară este coordonată şi subordonată reglării corticale, iar scoarţa îşi exercită
influenţa asupra organelor interne, metabolismului, glandelor cu secreţie internă şi troficităţii ţesuturilor.
Explicarea în acest fel a oboselii după un efort oarecare, ea fiind o reacţie reflexă la un număr
impresionant de impulsuri provenite de la proprioceptori, ne oferă o modalitate de a ne formula mai clar
esenţa mecanismului acţiunii masajului, care poate înlătura această stare.
Trebuie să mai menţionăm că toate teoriile de până acum referitoare la oboseală nu s-au dovedit în
totalitate juste şi nicidecum nu acoperă într-un mod exhaustiv fenomenologia problemei:
• teoria epuizării - care spunea că oboseala survine ca urmare a epuizării rezervelor de substanţe şi de
energie necesare activităţii musculare.
• teoria sufocării - care susţinea că oboseala vine din faptul că oxigenul intră în organism într-o cantitate
mult prea mică faţă de necesarul de oxigen consumat la nivel celular pentru efortul depus.
• teoria intoxicării - această teorie s-a bucurat până nu demult de foarte mare succes şi a susţinut că
obosela apare ca urmare a acumulării în organism a diverselor produse metabolice (acid lactic, acid
fosforic) care se acumulează în muşchi.
Toate aceste teoni au fost binevenite la vremea lor şi nu reprezintă neapărat neadevăruri. Dar trebuie să
fim conştienţi de faptul că explicaţia fenomenologică a oboselii nu se poate rezuma în mod exclusiv la
nici una din cele menţionate mai sus. Scoarţa cerebrală, aşa cum am mai amintit, are un rol coordonator
şi organizator, în concordanţă cu influenţele externe şi interne, asupra organismului uman.
•Starea funcţională a scoarţei cerebrale însă şi şi a analizatorilor corticali şi. în consecinţă, şi activitatea
lor, se află sub influenţa directă a mediului înconjurător exterior şi interior, care vor determina întreaga
activitate nervoasă superioară complexă în organism.
Modificarea în sens pozitiv a stării de raportare la efort a organismului omenesc, prin participarea
scoarţei cerebrale şi a sistemului nervos vegetativ, care exercită asupra organelor de simţ şi asupra
muşchilor o influenţă de adaptare, este denumită adaptare trofică. Cu alte cuvinte, modificarea
excitabilităţii şi a nutriţiei celulelor corpului, realizate de sistemul nervos simpatic, subordonate scoarţei
cerebrale, după cum se vede, stă la baza proceselor de acomodare care au loc. adică a proceselor de
adaptare trofică.

4
0
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Aceste procese şi influenţe de adaptare, în care rolul guvernant îi revine scoarţei cerebrale, care
influenţează prin sistemul nervos vegetativ muşchii organelor de simţ şi toate funcţiile organismului, nu
rămân neschimbate. Influenţele reflexe de adaptare trofică, exercitate de sistemul nervos vegeteativ
asupra aparatelor neuro-musculare şi asupra sistemului nervos central, pot fi provocate acţionând
asupra pielii prin diferiţi excitanţi, printre care se numără şi masajul.
Există o legătură strânsă între toate organele de simţ şi acţiunea lor reciprocă deplină, atunci când asupra
lor se intervine cu un excitant oarecare. Procesul de excitaţie pctrecându-se la nivelul mai multor
receptori simultani, sonori, auditivi, tactili, motori şi alţii, de fapt modifică sensibilitatea altor simţuri,
corespunzătoare unei serii întregi de regiuni ale scoarţei cerebrale, iar acţiunea reciprocă a organelor de
simţ se realizează cu ajutorul aceluiaşi sistem nervos vegetativ.
Aceasta înseamnă că la excitarea oricărui organ de simţ. prin excitantul corespunzător apare nu numai
senzaţia, ci şi reflexul vegetativ care provoacă diferite modificări ale multor organe şi sisteme, din cauză
că sistemul nervos vegetativ are un mod de a acţiona difuz, în mai multe direcţii simultan.
Se poate afirma că sistemul nervos, de fapt. are forma unui circuit închis, în care o intervenţie locală
produce restructurarea efectivă a întregului sistem. Excitarea într-un punct oarecare al sistemului, poate
provoca modificări nu numai
în părţile apropiate, ci şi în regiunile mai. îndepărtate ale organismului. Acest
fi ~ fenomen se va numi repercusiune sau reflectare şi vom înţelege pnn noţiunea de
reflex reacţia motrică, vaso-motoare, secretoare, care apare în urma unei excitaţii, în acest sens,
obiectivul principal al excitării, cu toate procedeele fiziote-rapeutice, inclusiv masajul, trebuie să fie
sistemul nervos vegetativ. Faptul că acest sistem are un număr de arcuri reflexe, scurte şi lungi, care se
întind din măduva
spinării până în encefal, precum şi la periferie, dovedeşte în primul rând caracterul reflex al activităţii
acestui sistem.
Folosindu-ne de reflexele vegetative putem modifica activitatea vitală a ţesuturilor şi însănătoşi mediul
tisular în care se dezvoltă procesul patologic. In felul acesta putem preveni, diminua, sau opri
dezvoltarea stărilor şi situaţiilor maladive. Iar pentru a obţine acest efect, este suficient să supunem
anumite regiuni ale pielii la excitaţii de intensităţi diferite.
Diferiţii excitanţi acţionează în mod diferit la nivelul sistemului vegetativ şi provoacă efecte biologice
diferite. Dacă se aplică excitanţi diferiţi, în primul rând excitanţi fizioterapeutici şi masajul, se pot
modifica acele influenţe pe care le exercită sistemul nervos simpatic asupra creierului. Dacă se
acţionează asupra unor organe de simţ, se poate modifica în acelaşi timp capacitatea de muncă a scoarţei
cerebrale şi sensibilitatea organelor de simţ.
Atât stările maladive, cât şi oboseala, sunt definite printr-un număr impresionant de impulsuri nervoase
transmise de proprioceptori în sistemul nervos central, urmate de apariţia reflexelor simpatice, ca
răspuns al creierului la aceste impulsuri.
Dacă luăm exemplul alergătorului, acesta, în urma unei excitări susţinute a receptorilor sistemului
muscular, care va duce la oboseala aparatului neuro-muscu-lar, în luptă cu oboseala, va recurge la masaj
şi stropirea şi fricţiunea cu apă rece. Cu ajutorul acestei măsuri va provoca o excitaţie termică la nivelul
celular şi muscular, care se va transmite în sistemul nervos central, iar capacitatea fizică a alergătorului
se va mări temporar prin contopirea celor două efecte: apa rece şi masajul, excitaţia termică şi cea
tactilă, având ca rezultat mărirea capacităţii funcţionale a centrilor cerebrali, datorită reflexului vegetativ
care a fost provocat prin excitarea proprioceptorilor.
Experienţa ne arată, însă, că factorii psihici acţionează asupra stării omului mult mai mult decât oricare
dintre aşa-numiţii stimulatori. Sistemul nervos are un rol mare în manifestările emoţionale ca frica,
bucuria, etc. Numeroase experienţe confirmă influenţa diferitelor emoţii asupra aparatelor vegetative, în
organismul nostru există o strânsă dependenţă între funcţiunile vegetative şi endocrine. Acestea nu pot fi
delimitate în mod precis.
Principiul acţiunii reflexe are un rol deosebit de important, am putea spune chiar predominant, în ceea ce
priveşte influenţa masajului asupra celulelor, ţesuturilor, organelor şi sistemelor - această teorie a fost
confirmată de fapte. Iată câteva exemple:
• în cazul unui masaj de intensitate variabilă a prostatei se constată:

4
1
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

• variaţii însemnate în intensitatea reflexelor abdominale şi inferioare


• variaţii ale reflexelor plantare
• variaţii ale reflexelor rotuliene
• variaţii ale reflexelor ahiliene
• masajul cel mai uşor şi cel mai superficial:
• provoacă modificări fizico-chimice locale în ţesuturi
• este un excitant special al receptorilor cutanaţi
• aduce în stare de excitare nu numai receptorii durerii, ci şi pe cei termici
Reacţiile provocate de masaj nu depind numai de caracterul şi intensitatea excitantului (în acest caz
masajul în sine), ci şi de starea funcţională a sistemului nervos. Aceasta ar fi o explicaţie pentru faptul că
uneori, aceleaşi manevre de masaj pot produce uneori reacţii pozitive, alteori - negative. Asemenea
variaţii se pot observa la cei care au diverse traumatisme, leziuni care modifică reactivitatea aparatelor
receptoare, cutanate.
De asemenea, efectele masajului se diferenţiază în funcţie de organul şi sistemul excitat, piele, muşchi,
articulaţii, etc.:
Influenţa masajului asupra pielii
'%
Pielea are un rol important în fiziologia umană, fiind un organ protector, excretor şi de termoreglare,
împreună cu glandele sebacee, cu vasele sanguine şi cu terminaţiile nervoase. Activitatea acesteia
influenţează foarte multe dintre procesele vitale din organismul uman
Pielea este dotată cu un număr foarte mare de receptori, aflaţi într-o strânsă interacţiune cu sistemul
cerebral spinal şi cel vegetativ; ea este cea care preia cele mai multe informaţii legate de lumea
exterioară şi le transmite mai departe creierului pentru a fi prelucrate şi filtrate prin procesul reflexogen.
/t Masajul are asupra pielii următoarele efecte.
l prin acţiunea mecanică, masajul elimină stratul de celule moarte ale
epidermei. Acest fapt înlesneşte respiraţia cutanată şi ajută la intensificarea proceselor de eliminare a
glandelor sebacee şi sudoripare. contribuind la eliminarea din organism a produselor de descompunere.
2. Vasele sanguine din piele se dilată, circulaţia locală se intensifică, iar nutriţia pielii şi a glandelor ei
sporeşte, în timpul masajului creşte temperatura pielii. Cauza acestui fenomen este aceea că. prin
netezire energică, se elimină histamina şi acetilcholina din ţesuturi, şi datorită acestei eliminări se
produce dilatarea consistentă a vaselor şi intensificarea curentului sanguin cutanat.
3. Acţionea/ă asupra întregului aparat nervos, prin terminaţiile somatice şi vegetative ale nervilor,
influenţând (în mod reflex) repartiţia sângelui în organism. Receptoni care se găsesc în diferitele părţi
ale pielii transmit excitaţiile provocate prin masaj prin celulele cerebro-spinale ale segmentelor
corespunzătoare sau pnn trunchiul simpatic direct la centni vegetativi superiori şi de acolo la toate
organele şi ţesuturile şi produc în ele modificările corespunzătoare. La acest fapt contribuie şi reţeaua
capilară şi vasculară, cu mecanismul lor vaso-molor, prin care se transmit, ca printr-o verigă de legătură,
excitaţiile periferice, la nivelul întregului sistem vascular. Aşa se explică acţiunea reflexă şi . cea
reflexo-segmentară a unor procedee de masaj.
4 Măreşte activitatea vitală a elementelor celulare din straturile profunde ale pielii, având rolul cel
mai important în funcţia de secreţie internă, în formarea histaminei şi a substanţelor similare din punct
de vedere chimic, rezultate din descompunerea moleculei de albumină
Până acum nu s-a dovedit că acţiunea masajului ar modifica şi calităţile fizice ale pielii - întinderea şi
elasticitatea.
După cum am arătat mai sus. pielea este primul organ al omului care primeşte excitaţiile produse pnn
diferitele acţiuni ale masajului. Câteodată, aceste efecte apar ca urmare directă a producerii masajului,
dar de cele mai multe ori sunt rezultate ale unui mecanism reflex complex care acţionează asupra
întregului organism prin sistemul nervos central şi cel vegetativ.
Influenţa masajului asupra ţesuturilor conjunctive
Ţesutul conjunctiv sau de umplutură, are rolul de a face legătura dintre piele şi celelalte ţesuturi. Acest
ţesut îndeplineşte un mare număr de funcţii mecanice şi fiziologice:
• în mod mecanic, completează funcţia de protecţie pe care o

4
2
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

îndeplineşte pielea
• contribuie la funcţiile de sprijin şi deplasare în spaţiu prin raporturile pe care le are cu elementele
aparatului locomotor.
• în acest ţesut se ramifică o vastă reţea vasculară şi nervoasă;
• au loc o serie de fenomene de natură hormonală, de regenerare şi protecţie a ţesuturilor;
• aici se depozitează grăsimea şi alte rezerve necesare bunei funcţionări ale organismului.
Ţesutul conjunctiv prezintă o supleţe foarte mare, dată de număr important de fibre elastice ce intră în
constituţia sa. Pierderea elasticităţii prin cicatrizare, fibrozare. sclerozare sau degenerare, scade
considerabil rolul său fiziologic şi mecanic.
Masajul are un rol şi o influenţă importantă asupra acestui ţesut, din cauza accesibilităţii sale. Pentru a
acţiona asupra lui se vor folosi aceleaşi manevre ca şi cele descrise la manevrele de masaj ale pielii:
• netezirea
• fricţiunile
• frământatul
• bătătoritul
• vibraţiile
Netezirea. Desigur, netezirile vor fi mai puternice, pentru.a putea părtrunde mai mult în profunzimea
ţesuturilor şi a spaţiilor dintre muşchi şi alte organe, sau pentru a stimuiţ circulaţia din reţeaua vasculară
mai profundă, în anumite cazuri se pot folosi manevre de netezire profundă, în pieptene, executate cu
nodozităţile articulare ale degetelor. Pentru stimularea circulaţiei limfatice se vor folosi neteziri apăsate,
mai lente şi sacadate.
Fricţiunea este procedeul specific în cazul masajului ţesutului conjunctiv. Manevra se execută cu
degetele, palmele, tăişul şi rădăcina mâinii, şi chiar cu pumnul închis. In zonele reduse ca mărime,
manevrele de fricţiune se pot executa cu vârfurile degetelor, în cazul în care ţesutul prezintă zone
cicatricoase şi aderenţe, se vor folosi manevre mai intense, mai pătrunzătoare, prin care se vor dezagrega
formaţiunile patologice. »
Frământatul se va executa cu precădere sub formă de cută, mai ales atunci când se impune nevoia de a
acţiona asupra depozitelor de grăsime care apar în acest ţesut.
Bătătoritul se va efectua mai ales sub forma tocatului, dar şi a plescăitului; aceste manevre vor urmări
stimularea funcţiilor vegetative locale.
Vibraţiile pot fi simple sau combinate cu alte manevre cu efecte calmante, relaxatoare.
Din punct de vedere al efectelor pe care le are masajul asupra ţesutului conjunctiv subcutanat, se poate
spune că masajul întreţine şi reface elasticitatea sa, care favorizează mişcările corpului, dar dezvoltă şi
tonusul şi rezistenţa elementelor care au rolul de a fixa şi proteja ţesuturile şi organele.
Aşa cum am mai amintit, în toate straturile de ţesut conjunctiv se ramifică o bogată reţea de vase
sanguine şi limfatice, care pot fi influenţate prin masaj în sensul vasoconstricţiei şi vasodilataţiei,
contribuind astfel la menţinerea echilibrului circulator din tot corpul.
Activând circulaţia sanguină, se stimulează schimburile nutritive locale şi are loc un efect de
intensificare a eliminării reziduurilor metabolice, în mod normal, rezervele de grăsime se depun în
straturile de ţesut conjunctiv subcutanat, fie uniform, fie mai mult în anumite regiuţji ale corpului, în
cazurile de obezitate, exerciţiile fizice şi masajul contribuie la resorbţia şi scăderea acestor depozite din
ţesuturi.
Influenţele cele mai importante ale masajului asupra ţesutului conjunctiv sunt de natură reflexă,
stimulând întregul organism »
Influenţa masajului asupra sistemului muscular
Una din proprietăţile fiziologice esenţiale ale muşchilor este aceea de a se contracta. Contractarea
acestora este provocată de excitanţi chimici, termici, mecanici şi de altă natură, în grupa excitanţilor
mecanici intră şi masajul. Masajul, ca acţiune mecanică asupra muşchiului, determină contracţia acestuia
şi produce modificări complexe chiar la nivelul celulelor musculare
Sub influenţa excitantului mecanic - al masajului - se observă o micşorare a dispersiunii substanţelor
coloidale, chiar atunci când intensitatea excitantului este redusă. La o excitare mecanică a epiteliului
pavimentos stratificat, într-o cultură de ţesuturi izolate, cu ex-istenţa punţilor protoplasmatice

4
3
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

intercelulare care leagă între ele celulele epiteliului, coagularea protoplasmei dintr-o celulă, provocată
prin excitare, se răspândeşte treptat şi cuprinde celulele mult distanţate faţă de locul aplicării
excitantului. Când însă în epiteliu lipsesc legăturile intercelulare, atunci coagularea protoplasmei se face
numai în celula care a fost supusă direct excitaţiei mecanice. Un fenomen similar se observă nu numai în
celulele epiteliului, ci şi în celulele ţesutului conjunctiv. Excitaţia mecanică influenţează vâscozitatea
protoplasmei. Excitaţiile puternice distrug celulele, din cauza măririi considerabile a vâscozităţii
protoplasmei. Când excitaţiile sunt slabe, modificările pe care le suferă protoplasma nu au stabilitate şi
trec repede. La modificarea vâscozităţii protoplasmei, sub acţiunea excitanţilor mecanici, contribuie şi
umflarea ei, cu repercusiuni asupra stării coloizilor celulari, sediul tuturor funcţiilor vitale la nivel
celular, în felul acesta masajul - excitant mecanic - va influenţa într-o anumită măsură starea coloizilor
celulari, pe lângă influenţa reflexă pe care o exercită asupra sistemului nervos central.
Masajul are influenţă asupra muşchilor atrofiaţi. Asupra unui muşchi sănătos, aflat în repaus,
masajul nu are'aproape nici o influenţă. Eficacitatea lui se poate constata numai în cazul muşchilor
obosiţi sau atrofiaţi.
Explicarea micşorării sau neutralizării oboselii muşchilor numai prin eliminarea mecanică din celule şi
ţesuturi a produselor metabolice, este complet eronată. Fiziologia modernă a stabilit că. după apariţia
oboselii în ţesuturile organismului, apar produse metabolice, care. înainte de încordarea musculară, nu
existau sau erau într-o cantitate foarte mică. îns% acidul lactic care se formează în muşchi, nu produce
într-adevăr oboseala şi nu are loc un raport proporţional între acumularea de acid lactic şi oboseală.
Ultimele date din domeniul chimiei musculare dovedesc că muşchiul poate să acţioneze şi să obosească
fără să elimine acid lactic. De aceea, acidul lactic nu poate fi considerat ca o cauză prototip a oboselii în
organismul uman. Cel mult se poate vorbi despre o oarecare legătură cuantificată dintre nivelul oboselii
şi cantitatea de acid lactic acumulat.
După cum se ştie, acidul lactic apare odată cu activitatea musculară şi pătrunde în ţesufuri şi sânge, de
unde dispare treptat. O parte din el se transformă în glicogen şi este eliminat în organism, iar altă parte,
mai mică. dispare în timpul procesului de oxidare. Ambele procese necesită un timp îndelungat,
deoarece se desfăşoară în ţesuturi, şi nu în sânge. In timpul activităţii musculare, o parte din acidul lactic
pătrunde în sânge, apoi trece din nou în ţesuturi şi, de aceea, această trecere se face într-un timp destul
de lung. Pentru a urmări acest proces, suntem nevoiţi să ţinem seama de curba de consum a oxigenului
de către organism. Atâta vreme cât în sânge se găseşte un exces de acid lactic, consumul de oxigen va fi
mai mare decât cel normal. De obicei, imediat după terminarea efortului, consumul de oxigen rămâne
foarte mare. apoi ajunge treptat la valori normale. Prin urmare, dacă masajul într-adevăr accelerează
resihteza asidului lactic, atunci acest fapt ar trebui să influenţeze consumul de oxigen, mărindu-1
considerabil.
Observaţiile şi experimentele au arătat însă că. după un efort dozat urmat de un masaj, consumul de
oxigen rămâne în perioada de refacere acelaşi, ca şi atunci când nu se face masaj. Ceea ce înseamnă că
masajul n-a produs nici unul din fenomenele caracteristice oxidăni şi, deci, nu a înlăturat într-o cantitate
concludentă produsul metabolic - acid lactic.
Eliminarea acidului lactic, deci, ca urmare a masajului, trebuie considerată ca fiind un efect secundar al
acestuia.
La fel se poate spune şi despre un alt produs metabolic rezultat în timpul activităţii musculare - azotul.
Problema eliminării azotului prin urină a constituit obiectul multor contradicţii dintre specialiştii
masajului, în trecut se susţinea că se elimină din organism, prin urină, o cantitate foarte mare de azot, ca
urmare a masajului. E drept, în zilele masajului, cantitatea de urină eliminată se măreşte considerabil.
Dar, în acelaşi timp, scade conţinutul procentual al azotului din urină. Dacă azotul eliminat se măreşte la
10%, cantitatea urinei eliminate din organism creşte cu 60% sau chiar mai mult.
De asemenea, s-a constatat că după masaj se elimină o cantitate considerabilă de apă. Odată cu creşterea
cantităţii de apă eliminate, se intensifică şi eliminarea azotului, or eliminarea azotului s-ar putea
considera o influenţă directă a masajului numai dacă s-ar mări concentraţia procentuală a eliminării
acestuia.
Cesa ce se ştie sigur, este că, paralel cu mărirea fluxului de oxigen şi cu creşterea cantităţii de glucoza
din sânge, masajul, prin aparatul receptor, influenţează sistemul nervos şi scoarţa cerebrală, contribuind

4
4
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

în mod reflex la mărirea rezervelor de energie din sistemul nervos central, în acelaşi timp, au loc
deplasări moleculare, care îşi schimbă conjunctura lor ionică şi electronică, influenţând redis-tribuţia
ionilor în ţesuturi şi modificând rezistenţa chimică a ţesuturilor.
Influenţa masajului asupra articulaţiilor, tendoanelor şi tecilor sinoviale.
Datorită masajului, aparatul articular şi ligamentar capătă o mobilitate mai mare. Tulburarea
mobilităţii normale poate avea loc în articulaţiile coxo-femu-rale, ale umerilor şi ale gleznelor, în aceste
cazuri, are loc o încreţire a capsulelor articulare şi o modificare a lichidului intraarticular. Adesea se
poate produce o tumefiere şi o îngroşare în regiunea capsulei articulare. Toate aceste pot fi îndepărtate
prin diverse tehnici specifice de masaj.
Influenţa masajului asupra sistemului circulator şi limfatic.
Se manifestă prin accelerarea scurgerii sângelui şi a limfei de Ia diferite organe spre inimă.
Intensificarea locală a curentului sanguin ca efect al masajului provoacă o intensificare similară şi în
venele vecine şi în venele şi arterele mai îndepărtate, în paralel cu o creştere considerabilă a circulaţiei
limfatice. Intensificarea curentului sanguin şi a celui limfatic produce micşorarea stazei şi a
exudatelor în regiunea articulaţiilor a cavităţii abdominale, etc. Provenienţa edemelor se explică prin
mărirea permeabilităţii pereţilor vasculari. Din această cauză, chiar o mărire neînsemnată a presiunii
sângelui din capilare poate produce transudaţia lichidului care, acumulându-se în spaţiile dintre ţesuturi,
le destinde şi provoacă apariţia edemului.
Masajul, intensificând circulaţia limfei, contribuie Ia resorbirea edemelor. Influenţa masajului asupra
vaselor sanguine şi limfatice este în corelaţie strânsă cu masajul asupra muşchilor.
Datorită masajului, care infiuenţea/.ă dilatarea moderată a vaselor periferice, se uşurea/ă şi activitatea
aspiratoare a inimii. Activitatea auricolului şi ventri-colului stâng se uşurează deoarece prin masaj,
sângele este forţat de la organele interne spre suprafaţa pielii şi spre păturile musculare. Acţiunea
aspiratorie a cavităţii toracice, la rândul ci asigură circulaţia limfatică. Limfa nu se scurge din membrele
care se găsesc în repaus. Atât mişcările active, cât şi cele pasive ale membrelor, măresc circulaţia limfei.
Masajul acţionea/.ă direct asupra vaselor sanguine şi limfatice care se găsesc sub epidermă. Această
acţiune se intensifică prin nete/irc şi frământare ca urmare a stoarcerii sângelui din vase şi datorită
faptului că în vene se găsesc valve care împiedică circtitjaţia sângelui în sens invers şi datorită excitării
terminaţiilor scn/.i-u've ale nervilor din piele, care la rândul lor au ca influenţă dilatarea vaselor şi capi-
larelor din piele.
După teoriile recente, ale ..capilarelor închise ţi deschise", cantitatea de oxigen care poate să ajungă în
ţesuturi, depinde de numărul capilarelor deschise care irigă acest ţesut. Muşchiul aflat în totalitate în
repaus, este cu desăvâr şire palid, iar la microscop se pot observa doar un număr infim de capilare, care
apar cu o oarecare frecvenţă regulată. Aceste capilare sunt atât de înguste încât eritrocitele. pentni a trece
sunt silite sâ-şi schimbe forma obişnuită de disc, într-o formă alungită de bastonaşe. Dacă muşchiul
asupra căruia se face experienţa este supus unei excitaţii, atunci se va observa o creştere considerabilă a
capilarelor vizibile. Acestea se dilată, iar vite/a circulaţiei sângelui prin ele se măreşte considerabil.
Prin urmare, odată cu mărirea numărului de capilare ..deschise" creşte şi cantitatea oxigenului consumat
de ţesuturi. In stare de repaus, numărul capilarelor pe o întindere de l mm2 a secţiunii transversale ajunge
Ia 31. iar în timpul masajului
numărul acestora ajunge la 1400. ca în timpul unui efort susţinut să fie de 2500-3000 de capilare care se
deschid.
Sub influenţa fricţiunii pielii, temperatura medie creşte cu 0,5-3 . Această creştere nu se localizează doar
în zona acţiunii masajului, ci cupnnde şi porţiunile
vecine, tocmai datorită dilatării capilarelor.
în acest mod. masajul nu numai că stimulează activitatea unui marc număr de capilare dar, dilatându-le,
contribuie la accelerarea intensă a circulaţiei sângelui în zonele masate.
Toate cercetările dovedesc că, sub influenţa masajului, capilarele de rezervă din masa musculară se
deschid, iar drept consecinţă se produce o irigare mai abundentă cu sânge a porţiunilor masate. In ceea
ce pnveştc debitul, acesta rămâne acelaşi, deoarece de la periferie nu poate să plece mai mult sânge decât
vine. în acest sens. debitul de sânge din membrul masat nu este mai mare decât cel din membrul care nu
a fost masat.

4
5
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

în ceea ce priveşte antrenarea prin acţiunea masajului în circulaţia generală a sângelui din depozite
(splină), până în prc/.cnt nu există date certe.
Qi toate că acţiunea masajului se exercită îndeosebi asupra capilarelor din piele şi asupra vaselor
periferice, acest fapt este suficient pentru ca golirea lor. provocată pnn masaj, să influenţeze scăderea
tensiunii arteriale din circulaţia mare şi în acest fel să uşureze activitatea inimii.
Sub influenţa masajului, numărul de globule roşii şi de trombocite se măreşte. La bolnavii anemici,
de exemplu, la o oră după masaj se observă cel mai marc număr de entrocitc. Numărul de critrocitc şi
cantitatea de hemoglobina se măresc după masajul abdomenului. Masajul contribuie la limitarea
absorbirii oxigenului din sânge şi acest fapt ne îndreptăţeşte să vorbim nu numai despre influenţa directă
a masajului asupra circulaţiei locale, ci şi despre influenţa lui exercitată în mod indirect asupra întregii
circulaţii.
Pentru a contracara pătrunderea acidului lactic în sângele circulant, după mişcări musculare active,
pătrundere care are ca urmare mărirea acidităţii sângelui, masajul cel mai energic şi mai prelungit nu
produce modificări în echilibrul acido-ba/.ic. Astfel, în timp ce acidul lactic apare la contractarea
muşchilor după un efort volitiv, sau după executarea de exerciţii fizice, el lipseşte după un masaj energic
sau apare în cantităţi infime, încât nu se poate vorbi de acidoză.
Influenţa masajului asupra sistemului respirator.
Influenţa directă asupra cutiei toracice prin procedee şi metode ca lovirea uşoară cu degetele,
fricţionarea spaţiilor intercostale, produce o inspiraţie şi o expiraţie profundă.
Un masaj energic, de cele mai multe ori, prin excitarea pielii, provoacă prin mecanismul reflex o
respiraţie profundă, care se poate observa mai ales la cei neantrenaţi.
Rolul sistemului nervos se relevă din ce în ce mai mult, nu numai în evoluţia diverselor stări de boală şi
agravarea lor, ci şi în tulburarea funcţiei respiratorii, în acest proces fizio-patologic, musculatura
pulmonară netedă are un rol imens. Acolo unde încetează schimburile gazoase încep tulburările
respiraţiei. Atunci când există un astm bron şic în timpul crizei nu se produce o asfixie completă.
Astmul, de fapt, reprezintă un reflex tonic, mai precis o tulburare sub formă de paralizare a tonusului
muşchilor bron sici în faza semi-expiraţiei. O astfel de tulburare periodică a tonusului muşchilor bron
sici se poate produce după tipul de formare a reflexului condiţionat obişnuit.
Legăturile fiziologice ale plămânilor cu sistemul nervos şi cu celelalte organe sunt foarte numeroase.
Pentru domeniul masajului însă, un interes deosebit îl prezintă legăturile care au la bază acţiuni nervoase
reciproce de ordin reflex. Din acestea fac parte:
• reflexele pulmonare proprioceptive
• reflexele proprioceptive ale muşchilor şi vaselor
• reflexele toracice şi diafragmatice
Pe baza experienţei, se poate afirma că influenţa masajului asupra muşchilor pulmonari netezi- se
desfăşoară conform mecanismului formării reflexelor condiţionate.
Influenţa masajului asupra metabolismului.
Datorită noilor studii şi descoperiri ale oamenilor de ştiinţă, în zilele noastre influenţa masajului asupra
metabolismului nu mai poate fi considerată ca fiind de o atât de mare însemnătate, aşa cum era
considerată în trecut.
Majoritatea covârşitoare a studiilor de specialitate din domeniul masajului constată şi subliniază în
primul rând eliminarea urinei în cantităţi foarte mari. Unii cercetători considerau acest lucru ca fiind
efectul presiunii exercitate asupra cavităţii abdominale. După alte păreri, creşterea diurezei era
considerată a fi datorată acţiunii mecanice directe asupra ţesutului muscular, sau indirecte prin inter-
mediul sistemului nervos.
Masajul modifică foarte puţin eliminarea acizilor, nu perturbă echilibrul
acido-bazic al sângelui şi produce modificări spectaculoase în eliminarea creatinei şi creatininei. Masajul
general sau cel abdominal măreşte consumul de oxigen cu numai 10-15%. prin eliminarea
corespunzătoare a unei cantităţi de bioxid de carbon. De altfel, am mai menţionat că eliminarea azotului
în cantităţi mai mari se datorează în mod exclusiv creşterii mult mai pronunţate a cantităţii de urină
eliminate, nicidecum în mod direct masajului. Această stare se menţine timp de 24 de ore de la aplicarea
masajului.

4
6
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Prin procesul de transpiraţie se elimină din organism săruri, unele substanţe azotoase şi acid lactic.
De altfel, în timpul masajului, cantitatea de fosfor anorganic eliminat creşte într-un mod nesemnificativ,
în felul acesta, masajul, cu toate că exercită influenţe foarte vaste şi generale (influenţa reflexă asupra
sistemului nervos central şi vegetativ, accelerarea locală a circulaţiei sângelui, repartizarea sângelui,
etc.), nu are o influenţă directă şi prea mare asupra metabolismului.
Efectul este cu totul altul atunci când masajul este folosit în combinaţie cu procedee termice, atunci când
este precedat de băi calde şi fierbinţi, parafină diater-mie, procedee cu nămol, etc. în cazul combinării
sistematice ale masajului cu aceste procedee se poate constata o creştere considerabilă a eliminării prin
urină a unor cantităţi mai mari de fosfaţi, sulfaţi şi acizi organici şi în acelaşi timp eliminarea prin
transpiraţie a excesului de substanţe alcaline şi a bioxidului de carbon.
Aceeaşi intensificare a metabolismului se poate observa şi atunci când exerciţiile fizice sunt folosite
împreună cu masajul.
Masajul făcut după exerciţiile fizice intensifică diureza şi măreşte eliminarea substanţelor azotoase până
la 15%, datorită cantităţii mari de lichid care este eliminat din organism.
Diureza intensă care urmează după masaj este considerată ca fiind un factor şi un fenomen pozitiv.
Eliminarea urinei şi a azotului, mai ales în fenomenele de oboseală, este mai eficace decât transpiraţia
artificială, deoarece eliminarea urinei şi a azotului în cantităţi mari este provocată de modificările
profunde care au loc în muşchi şi în organele interne.
Experienţa ne spune că masajul muşchilor obosiţi produce eliminarea urinei în cantităţi mai mari.
Acelaşi lucru nu este valabil şi în cazul muşchilor odihniţi.
Masajul picioarelor şi masajul general provoacă eliminarea urinei în cantităţi mai mari, indiferent de
starea de oboseală a muşchilor. La început s-a crezut că acest fenomen se datorează afluxului de sânge
către rinichi, provocat de golirea vaselor care pleacă de la picioare. Experienţa a arătat însă că această
creştere a diurczei este o consecinţă a excitării rinichilor prin eliminarea substanţelor azotoase organice
din urină Problema referitoare Ia influenţa masajului asupra eliminăm a/.otului şi a acidului lactic din
organism arc o nouă interpretare în zilele noastre. După cum am mai arătat, aceasta este numai o. urmare
întâmplătoare a eliminării sporite a urinei sau a lichidelor.
Faptul că sub influenţa masajului se elimină prin urină, aceeaşi cantitate procentuală de acid lactic
(produs al oboselii) şi de apă, ne permite să concludem că ambele au aceeaşi sursă, acelaşi loc. sau
acelaşi organ şi anume muşchiii scheletici.
Una din aceste laturi pozitive ale influenţei masajului asupra organismului este tocmai sporirea cantităţii
de apă care se elimină din muşchi, în ceea ce priveşte eliminarea din organism prin masaj a altor produse
ale metabolismului, până în prezent nu s-au obţinut răspunsuri concludente.
Influenţa masajului asupra sistemului nervos
Masajul este foarte important pentru organism prin influenţa lui directă şi indirectă asupra tuturor
organelor şi sistemelor. Această influenţă se realizează prin acţiunea pe care masajul o exercită asupra
aparatului receptor şi asupra terminaţiilor sen/itive ale sistemului nervos vegetativ din piele.
Efectul masajului se manifestă după principiul apariţiei iradiem şi reper-cuţiei (răspândirea impulsurilor
de la aparatele nervoase - care aparţin organului bolnav - asupra aparatelor nervoase care corespund
organului sănătos). Acest efect se mai poale produce după felul apariţiei reflexelor senzoriale vegetative,
a reflexelor cutano-visceţale asupra organelor, asupra sistemelor şi asupra întregului organism
(încărcarea cu energie a centrilor nervoşi) sau după mecanismul reflexelor segmentare.
Este evident că. prin intermediul sistemului nervos, masajul - ca clement excitant - exercită o influenţă şi
asupra sistemului endocrin.
Se ştie din fiziologie că există două feluri de acţiune reciprocă între sistemul nervos şi cel humoral:
a. sub influenţa sistemului nervos, anumite organe produc o secreţie internă care pătrunde în sânge şi
influenţează întregul organism b. sub influenţa excităm unor ncrvjf în unele organe apar agenţi chimici
de acelaşi ordin care provoacă efe/cte speciale.
Anumite elemente ale masajului nu influenţează în mod similar sistemul nervos vegetativ şi în special
sectorul simpatic, în co'sccmţă. putem admite şi influente diferite care se exercită asupra metabolismului
celular, în care rolul mai însemnai aparţine sistemului nervos simpatic.

4
7
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

Influenţa sistemului nervos vegetativ asupra psihicului se poate realiza astfel: a. prin influenţa
pronunţată asupra metabolismului şi. prin urmare, pnn organizarea şi reorganizarea mediului intern a
întregului organism şi în mod special al enccfalului
b. prin influenţa directă neuro-humorală asupra encefalului c. prin ..sensibilitatea" sistemului nervos
vegetativ
Măsurile, procedeele şi tehnicile fizio-terapeutice. printre care se numără şi masajul pol să înlăture sau
să micşoreze acele fenomene ale excitaţiei sectorului simpatic al sistemului nervos vegetativ care
constituie cauza apariţiei unor tulburări emoţionale. Despre mecanismul acestei acţiuni am mai vorbit
când ani analizat conţinutul fiziologic al masajului. Am mai putea adăuga poate că influenţa masajului în
aceste situaţii şi cazuri va fi mult mai slabă decât a altor agenţi fizio-lerapeu-lici ca de exemplu,
electricitalea, lumina, apa. etc..
S-a dovedit că. excitând prin masaj lerminaţiile nervilor, se pol influenţa în mod reflex cenlni nervoşi, în
acest mod. de exemplu, la masarea părţii posterioare a gâtului, părţii superioare a spatelui şi a regiunii
umerilor se prelucrează o seric de reflexe locale sau regionale, care provoacă modificări în organele
excitale de aparatul vegetativ cervical, precum şi de organele excitate de cenlni vegetativi superiori din
substanţa cenuşie de la nivelul ventricolului al treilea.
Influenţând prin vibraţii primele două vertebre lombare se poale constata hipcrcmia micului bazin.
Masând regiunea toracică inferioară şi cea lombo-sacrală se va cxcrcila o influenţă de reglare a
circulaţiei şi a nutriţiei membrelor inferioare, precum şi a organelor din bazinul mare şi cel mic.
Procedeele de masaj nu acţionea/ă în acelaşi mod asupra sistemului nervos. Unele procedee produc un
efecl de iritare, excitare, cum ar fi bălătoritul cu pumnii, iar altele, cum ar fi netezirea şi fricţiunea, au ca
rezultat un efect de calmare.
De aceea cunoaşterea felului în care aceste procedee influenţează sistemul nervos, au importanţă
definitorie. Folosind diverse metode şi procedee de masaj se poate influenţa în mod diferit excitabilitatea
întregului sistem nervos. Pot fi influenţaţi unii ganglioni nervoşi, unii nervi, iar pnn ei şi caracteristicile
funcţionale ale organelor principale.
în afară de influenţa vegetativă reflexă, masajul mai are şi o acţiune directă asupra micşorăm
conductibilităţii nervilor senzitivi şi motori. Masajul poate să regleze sensibilitatea pielii la excitaţiile
dureroase şi să calmeze durenle. Pnn acţiunea susţinută şi directă a masajului se dilată vasele mici. dar
nu se exclude influenţa reflexă prin sectorul simpatic al sistemului nervos vegetativ asupra vaselor
sanguine din porţiunea masată.
Se pare că studiile tot mai avansate privind corelaţiile sistemului nervos central, şi mai ales ale scoarţei
cerebrale, cu manifestările funcţionale ale organelor interne şi cu procesele intime tisulare, deschid noi
posibilităţi pentru lărgirea noţiunilor fiziologiei masajului.
Scoarţa cerebrală este aceea care conduce în totalitate comportarea funcţională a organismului în mediul
înconjurător şi influenţează în acelaşi timp şi întregul echilibru intern şi funcţionarea internă din
organism.
Teoriile, mereu reînnoite, despre analizori au legat în mod indisolubil fiziologia organelor de simţ cu
funcţionarea etajelor superioare ale sistemului nervos central, adică scoarţa cerebrală. S-au înţeles,
astfel, legile funamentale ale influenţei fiziologice ale excitanţilor, deci şi ale masajului, asupra tuturor
sistemelor şi organelor omului, precum şi rolul important pe care sistemul nervos şi în mod special
scoarţa cerebrală îl are în această acţiune.
Pe baza acestora putem exprima următoarele două concluzii în ceea ce priveşte acţiunea diferiţior
excitanţi - inclusiv masajul - asupra creierului:
1. Excitanţii slabi sau de scurtă durată au, uneon, o influenţă benefică asupra creierului, mărind
capacitatea de muncă şi concentrare, pe când excitaţiile intense şi de durată au un efect contrar,
înrăutăţind şi micşorând capacităţile cerebrale.
2. Dacă acţionează în acelaşi timp doi excitanţi cu efecte contrare, atunci direcţia deplasării va fi
determinată de acel excitant care dă un efect mai mare.
Având în vedere cele enunţate, reiese că masajul poate căpăta formă de calmant, de excitant uşor,
puternic, şi chiar de epuizare. Deci acţiunea masajului asupra psihicului omului bolnav, cât şi a celui
sănătos, este indiscutabilă.

4
8
. MANUALUL TEHNICIANULUI MASEUR .

4
9