Universitatea Spiru Haret Facultatea de Drept i Administraie Public

MASTER - Drept material comunitar

STATUTUL CETEANULUI EUROPEAN

Coordonator stiintific: Lect. univ. dr. Roxana Paun Numele si prenumele masterandului: Bonculescu Monalisa-Elisabeta

Data depunerii:

CUPRINS

Introducere Cap. I: Drepturile ceteanului in contextul internaionalizrii drepturilor omului 1.1. Evoluia doctrinei si legislaiei in materia drepturilor omului 1.1.1. Liga Naiunilor privind drepturile omului 1.1.2. Declaraia internaional a drepturilor omului 1.2. Analiza principalelor documente internaionale care garanteaz drepturile omului 1.2.1. Actul final al Conferinei pentru securitate si cooperare in Europa 1975 1.2.2. Carta de la Paris pentru o noua Europa 1.2.3. Declaraia drepturilor omului si ale ceteanului din 1789 Cap. II: Contraponderea : Cetenia european 2.1. Cetenia europeana si cetenia naional 2.2. Statutul cetaeanului european 2.2.1. Dreptul de a participa la alegerile politice 2.2.2. Protecia diplomatica si consulara a ceteanului european 2.2.3. Dreptul de petiie 2.2.4. Dreptul de a adresa o plngere mediatorului Bibliografie

INTRODUCERE Instituia drepturilor omului, care a cunoscut, cu trecerea timpului, un laborios dar i ndelungat proces de cristalizare, se prezint actual ca o instituie extrem de complex, aparinnd n egal msur att ordinii juridice interne, ct celei internaionale. Reflectnd un anumit standard dobndit de protecia internaional a drepturilor i libertilor care individualizeaz umanitatea, ea definete i nsumeaz un ansamblu de drepturi, liberti i obligaii ale oamenilor unii fa de alii, ale statelor de a apra i de a promova aceste drepturi, ale ntregii comuniti internaionale de a veghea la respectarea drepturilor i libertilor respective n fiecare ar, intervenind n acele situaii nefericite in care drepturile omului ar fi nclcate intr-un anumit stat. Cuprinznd principii, mecanisme,proceduri ce in de ordinea juridica interna, dar si de cea internaional, instituia drepturilor omului prezint un caracter bivalent, fiind in acelai timp o instituie de drept intern, integrata normelor constituionale, dar si o instituie de drept internaional, configurnd trsturile unui principiu juridic aplicabil in relaiile dintre state. Nefiind numai o problema interna a statelor, problema drepturilor omului este una dintre problemele centrale ale contemporaneitii, a crei respectare si aplicare reprezint dovada capacitii de nelegere si de cooperare a tuturor statelor si popoarelor prag , sa practice acele masuri si aciuni care favorizeaz democraia, libertatea, nelegerea, cooperarea multiforma, toleranta si prietenia intre toate naiunile si statele, grupurile etnice si religioase in scopul salvgardrii pcii si securitii in lume. Societatea umana, comunitatea umana nu se poate dezvolta armonios si in ritm ascendent daca aceasta dimensiune fundamentala este ignorata, deoarece minimalizarea sau nclcarea acesteia este de natura a conduce la deficiente, disfuncionaliti sau chiar convulsii ale societii cum o cunoatem noi. De aceea, statele si organizaiile internaionale create de ele, precum si organizaiile non guvernamentale au instituit norme juridice, tehnici si metode adecvate pentru respectarea drepturilor si garantarea aplicrii efective a acestora. S-a instituit rspunderea internaional a statelor pentru nclcarea drepturilor omului, pentru nesocotirea standardelor internaionale in aceasta privina. Problema nerespectrii drepturilor omului a devenit nu numai o problema naionala, interna a statelor, dar si una internaionala, mondiala, a crei respectare este vegheata de ntreaga comunitate internaionala si in special de ctre Organizaia Naiunilor Unite1.

Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008.

Capitolul I Drepturile ceteanului in contextul internaionalizrii drepturilor omului

Afirmarea, respectarea si garantarea materiala a drepturilor omului prin legislaia interna a statelor si printr-un control internaional eficace al Naiunilor Unite si al instituiilor specializate reprezint un demers necesar pentru a se asigura prevenirea nclcrilor acestor drepturi si aplicarea a la lettre et a lesprit a legislaiei internaionale care consacra dreptul omului la viata, demnitate, securitate, la pace, proprietate, la protecia sa sociala si politica mpotriva atingerilor aduse persoanei sale, drepturilor sale sacre si inviolabile, mpotriva tuturor discriminrilor . Omul, drepturile sale imprescriptibile, reprezint un pilon al umanitii. Din acest motiv, drepturile sale au fost afirmate, proclamate, consacrate prin mijloace juridice, materiale si instituionale, dorindu-se protecia persoanei de efectele nocive ale rzboaielor si ale altor acte de barbarie, de manifestrile de intoleranta etnica, religioasa, filozofica si politica. Nu poate existe nici o entitate interna sau internaionala care sa nu se preocupe, in principal sau in subsidiar, de modul in care sunt ocrotite drepturile si libertile ceteanului. Ar trebui subliniat ca intr-o lume a himerelor , indiferent de gradul de capacitate pe care il poseda un stat, aceste drepturi nu ar trebui neglijate ci dimpotriv ar trebui sa reprezinte temelia oricrei construcii democratice. Respectarea deplina a drepturilor omului, presupune egalitatea intre brbai si femei, o deplina egalitate intre sexe astfel nct societatea sa beneficieze de contribuiile tuturor membrilor si capabili de a-si exprima o voina sociala si de a participa in mod contient la aciunile si procesele care intereseaz comunitatea in care triete2. Vom analiza in prima sub parte evoluia doctrinei si al legislaiei in materia drepturilor omului (A) iar in cea de-a doua principalele documente internaionale care consacra drepturile ceteanului (B). 1.1. Evoluia doctrinei si legislaiei in materia drepturilor omului Consolidarea burgheziei pe plan politic a condus la transformarea drepturilor omului in drepturi fundamentale ale ceteanului. Cutuma declaraiilor prin care se consacrau drepturi ale cetenilor ,nc n-a disprut, pstrndu-se in activitatea unor ligi si asociaii create in epoca moderna si contemporana.

Marin Voicu, Introducere in dreptul european, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007.

Doctrinelor si declaraiile franceze privitoare la drepturilor omului s-au caracterizat printr-un puternic impact asupra gndirii politice si juridice a statelor de pe toate continentele, in special pe continentul european, influennd sistemul constituional in majoritatea statelor. In prima jumtate a secolului al XIX-lea ideea drepturilor omului dobndete un avnt impresionabil devenind centrul de interes printre ideile politice si juridica vehiculate in acel context. Ca urmare, apar schimbri constituionale in Suedia(1809), Spania (1812), Norvegia (1814), Belgia (1830), Sardinia(1848) etc. Aceasta afirmare revoluionara a drepturilor omului este justificata si de ctre dezvoltarea economica si sociala pe care popoarele au parcurs-o dup revoluia franceza din 1789. ntreaga literatura politica si juridica contureaz traseul sinuos parcurs de aceasta dimensiune a umanitii care se plasa in acel context politic si social printre temele de larg interes. In ceea ce privete dimensiunea internaionala a drepturilor omului, constatam ca de-a lungul unor secole aceasta nu a primit atenia meritata. Secole de-a rndul problematica drepturilor omului a constituit o noutate pentru dreptul internaional. Spre sfritul secolului al XIX-lea se nmulesc cazurile, cnd pentru recunoaterea unor drepturi ca fiind de interes universal uman se coalizeaz mai multe state, folosind in acest scop puterea dreptului constituional. Politizarea si juridicizarea acestui fenomen si-a fcut apariia si in dreptul internaional public clasic. In primele decenii ale secolului al XX-lea au fost stabilite o serie de reglementari precise prin convenii si hotrri luate in comun acord de un numr din ce in ce mai mare de state. In acest spirit se nscriu Conveniile de la Geneva din 1906 si 1929 pentru mbuntirea soartei soldailor rnii din armatele de campanie; Convenia de la Haga din 1907 privind tratamentul prizonierilor de rzboi. In primele doua decenii ale secolului al XX-lea, in special in timpul primului rzboi mondial, se contureaz o serie de micri desfurate de minoritile naionale pentru drepturi egale cu naiunea dominanta, impunnd recunoaterea si ocrotirea minoritilor naionale prin o serie de tratate internaionale ncheiate in perioada 1919-1920. 1.1.1. Liga Naiunilor privind drepturile omului Dup primul rzboi mondial, alturi de drepturile civile si politice, au fost nscrise in unele constituii adoptate drepturi noi, denumite sociale (dreptul sindical, dreptul la greva, dreptul la securitatea muncii), consacrndu-le ca fiind un drept sacru si inviolabil. Asistam la nfiinarea unei comisii speciale pe plan internaional avnd ca principal obiect de activitate aprarea drepturilor omului. Liga Naiunilor, creata in 1919, reuete sa realizeze o colaborare larga in problemele legate de unele drepturi individuale si colective considerate de interes general si uman. Un numr nsemnat de tari europene pun bazele unei noi organizri constituionale, in care si reglementarea 5

drepturilor fundamentale ale ceteanului reflecta progres fata de constituiile anterioare. Contribuia principala a acestor constituii, printre care si cea a Romniei, din anul 1923, o constituie sublinierea deosebita a unor drepturi fundamentale, reglementarea constituionala si administrativa a principiului egalitii naionale. Dei normele stabilite n-au fost ntotdeauna consecvente, totui ele au reuit ca, pe lng accentuarea in principiu a egalitii, sa elaboreze instituii si forme juridice noi, originale, de concretizare a dispoziiilor generale. Este un prim pas fcut in direcia asigurrii unei recunoaterii si a unei protecii adecvate drepturilor omului. Avnd in vedere multiplele probleme privind egalitatea, limba si cultura naionala generate de consecinele rzboiului si evoluia societii, acest domeniu al drepturilor colective a fost perceput si dezvoltat in tratatele de pace, fiind obiect de preocupare pentru Liga Naiunilor. Astfel, s-a recunoscut ca o obligaie internaionala, egalitatea minoritilor naionale cu cele ale naiunilor dominante, specificndu-se si aspectele principale ale egalitii (folosirea limbii materne, crearea de scoli in limba minoritilor etc.) Statele semnatare, care au avut minoriti aflate sub ocrotirea tratatelor, s-au obligat sa nscrie dispoziii in acelai sens in constituiile lor. Sarcina garantrii drepturilor minoritilor naionale a fost ncredinat Ligii Naiunilor. Pana la cel de-al doilea rzboi mondial, constituiile majoritii statelor conineau prevederi ample referitoare la drepturile omului, insa, exceptnd protecia sclaviei si protecia minoritilor, drepturile fundamentale ale omului nu au dobndit o dimensiune juridica internaionala deplina. 1.1.2. Declaraia internaional a drepturilor omului Urmtorul pas realizat in vederea internaionalizrii acestui domeniu este realizat prin adoptarea la 12 octombrie 1929 la New York a Declaratiei internationale a drepturilor omului , avand la baza proiectul elaborat de Institutul de drept internaional. In primul articol al Declaraiei se consacra faptul ca Orice stat are datoria de a recunoate fiecrui individ dreptul egal la viata, libertate si prosperitate si de a asigura pe teritoriul sau tuturora fr deosebire de naionalitate, sex, rasa, limba sau religie, deplina si completa ocrotire a acestui drept, Orice stat are datoria de a recunoate fiecrui individ dreptul de a exercita liber, att in public, cat si privat, orice credina sau religie a crei practicare nu va fi incompatibila cu ordinea publica sau cu bunele moravuri"(art 2). Problematica drepturilor omului a fost preluata si de puterile beligerante care s-au preocupat de restaurarea libertilor individuale clasice intr-un efort ludabil de a crea o dimensiune internaionala acestui domeniu. Declaraia Naiunilor Unite, din 1 ianuarie 1942, semnata de 26 de state, la care au aderat ulterior 19 state, menioneaz ca "victoria completa asupra dumanilor este necesara in vederea

aprrii vieii, libertii, independentei si libertii religioase ca si pentru meninerea drepturilor omului si justiiei, att in tarile proprii, cat si in alte tari". Contientizndu-se gravele nclcri aduse drepturilor omului in perioada celui de-al doilea rzboi mondial, forele democratice convoac, in 1944, o conferina la Philadelphia, la care au participat 41 de ri, adoptnd o "Declaraie", proclamnd ca nu poate exista pace durabila fr dreptate sociala, fr ca oamenii, indiferent de rasa, credin si sex, sa poat promova progresul lor material si dezvoltarea lor spirituala in libertate, demnitate, sigurana economica si anse egale. In acest context se nscrie si "Expunerea drepturilor eseniale ale omului", elaborata de un Comitet de Consiliu si adoptata, in februarie 1944, in Statele Unite. 1.2. Analiza principalelor documente internaionale care garanteaz drepturile omului Va fi analizat, in acest scop, actul final al Conferinei pentru securitate si cooperare in Europa din 1975 si Carta de la Paris pentru o noua Europa, Declaraia drepturilor omului si ale ceteanului din 1789. 1.2.1. Actul final al Conferinei pentru securitate si cooperare in Europa 1975 Rezultat al unui amplu si laborios proces de negocieri care s-a desfurat in principal in trei faze, Actul Final de la Helsinki reprezint un document de o mare complexitate, care marcheaz o dezvoltare a problematicii drepturilor omului la nivel european si mondial. Actul Final" se compune, de fapt, dintr-o serie de documente concentrate in jurul unei concepii unitare, viznd principiile care guverneaz relaiile statelor europene, edificarea ncrederii si anumite aspecte ale securitii si dezarmrii pe continent, cooperarea in domeniile economiei, tiinei si tehnicii si mediului nconjurtor, cooperarea in domeniul umanitar si in alte domenii. Acest document marcheaz o recunoatere neechivoca a proteciei drepturilor omului ca un principiu fundamental al dreptului internaional. Astfel, punctul VII din Decalogul de la Helsinki consacra ca un principiu de sine stttor respectarea drepturilor omului si libertilor fundamentale, inclusiv a libertii de gndire, contiina, religie sau de convingere . Printre alte obligaii nscrise in sarcina statelor participante sunt acelea de a respecta drepturile omului, de a promova si ncuraja respectarea efectiva a acestor drepturi, inclusiv dreptul persoanelor aparinnd minoritilor naionale la egalitate in fata legii si de a se bucura efectiv de toate drepturile si libertile fundamentale ale omului. Se precizeaz ca in domeniul drepturilor omului si libertilor fundamentale, statele participante vor aciona in conformitate cu scopurile si principiile Cartei Naiunilor Unite, cu Declaraia Universala a Drepturilor Omului, cu tratatele si conveniile internaionale ncheiate in acest domeniu. 7

Nu trebuie omis faptul ca principiul respectrii drepturilor omului este consacrat si de Declaraia privind principiile care guverneaz relaiile reciproce dintre statele participante mpreun cu alte principii de o importanta majora ale relaiilor dintre state, precum egalitatea suverana, respectarea drepturilor inerente suveranitii, nerecurgerea la fora sau la ameninarea cu fora, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritoriala a statelor, reglementarea panica a diferendelor, neamestecul in treburile interne( dei aceasta rezoluie adoptata in cadrul ONU nu se ncadreaz dect in soft law ). Principiul respectrii drepturilor omului devine - in concepia statelor participante - o norma de comportament internaional ridicata la rangul de ius cogens,care necesita o interpretare si o aplicare compatibile cu celelalte principii fundamentale ale dreptului internaional public. Conform acestei logicii, principiile suveranitii, neamestecului etc. nu pot constitui un temei valid pentru nerespectarea drepturilor omului, dar si reciproca este valabila deoarece nerespectarea drepturilor omului nu poate sa conduc la contestarea suveranitii statelor si a celorlalte principii fundamentale. In ceea ce privete caracterul Actului Final invocndu-se aspectul formal si anume ca Actul Final nu a fost nregistrat ca un document al Organizaiei Naiunilor Unite, s-a emis prerea ca el ar reprezenta numai un document cu valoare politica morala, specifica comunicatelor si altor documente comune publicate la terminarea unor conferine internaionale. Chiar daca s-ar accepta acest punct de vedere radical trebuie meninut faptul ca semnturile depuse de efii celor 35 de state participante, Actul Final au valoarea unui angajament in termenii categorici, a crui fora nu poate fi contestata. In plus, efii statelor participante au declarat ca au adoptat documentul in mod solemn, ceea ce exclude orice dubii asupra valorii juridice a Actului Final. Reafirmarea ulterioara a Actului Final prin numeroase documente subsecvente, ca si valoarea universala a principiilor proclamate in 1975, demonstreaz paternitatea ideilor nscrise in acest document, compatibilitatea lor cu principiile dreptului internaional contemporan. 1.2.2. Carta de la Paris pentru o noua Europa Document de o vitala importanta politica si juridica, Carta de la Paris are meritul de a reconsidera dimensiunile colaborrii europene in contextul schimbrii raporturilor de forte, prbuirii sistemelor totalitare in Europa de rsrit si trecerii la economia de piaa. El efectueaz, totodat, o substaniala analiza a problemelor Europei, indicnd mijloace si direcii in care trebuie acionat pentru a se asigura succesul marilor valori europene si in primul rnd a principiului respectrii drepturilor omului. Acest document enuna cadrul fundamental schimbat al desfurrii actuale a raporturilor dintre statele europene. In aceasta ordine de idei este semnificativa constatarea ca era de confruntare si divizare a Europei a luat sfrit. Noi declaram ca relaiile noastre se vor ntemeia de 8

acum nainte pe respect si cooperare. Se dorete reafirmarea drepturilor nscrise in Decalogul de la Helsinski in contextul schimbrilor profunde produse din 1975. Carta de la Paris se axeaz in jurul unor chestiuni cum ar fi: drepturile omului, democraia si statul de drept, libertatea economica si responsabilitatea, relaiile de prietenie intre statele participante, securitatea europeana, unitatea, legtura dintre procesul european si procesele mondiale. In cadrul direciilor si reorientrilor de viitor pe primul plan apare dimensiunea umana a relaiilor dintre state, urmnd apoi securitatea, cooperarea economica, problemele mediului nconjurtor, cultura, problemele muncitorilor imigrani, problemele Mediteranei, organizaiile neguvernamentale etc. Dificultile legate de recunoaterea si respectarea drepturilor omului apar, de aceasta data, strns corelate de ideea democraiei pluraliste si de statul de drept. Se afirma ca libertatea si pluralismul politic sunt elemente necesare in realizarea obiectivului de dezvoltare a economiilor de piata pentru o cretere economica susinut, prosperitate si justiie sociala. Se afirma ca identitatea etnica, culturala, lingvistica si religioasa a minoritilor naionale va fi protejata iar persoanele aparinnd acestor minoriti au dreptul de a exprima liber, prezerva si dezvolta aceasta identitate, fr nici o discriminare si in condiiile unei depline egaliti in fata legii", dorindu-se asigurarea unor drepturi minimale pentru minoritile naionale. Toate aceste precizri noi trebuie raportate la consideraiile generale ale Cartei de la Paris, care reafirma ideea ca toate principiile (procesului C.S.C.E. n.n.) se aplica in mod egal si fr rezerva, fiecare dintre ele fiind interpretat innd seama de celelalte". Este clar, prin urmare, ca noile formulri cu privire la drepturile minoritilor nu pot fi interpretate in nici un caz ca o diminuare a cadrului juridic oferit de principiile dreptului internaional, inclusiv suveranitatea, neamestecul, respectul integritii teritoriale, iar respectul identitii minoritilor va trebui realizat tocmai innd seama de aceste principii nu nesocotindu-le. Carta de la Paris stabilete o serie de mecanisme instituionale menite a asigura continuitatea procesului C.S.C.E. Vor fi create urmtoarele organisme: a) Consiliul minitrilor afacerilor externe, care se va ntlni cel puin o data pe an si care va reprezenta forumul central al consultrilor politice in cadrul C.S.C.E.; b) un Comitet al nalilor funcionari care va pregti reuniunile consiliului, va executa deciziile sale, va analiza problemele curente si va putea lua decizii corespunztoare; c) un Secretariat al statelor participante, avnd sediul la Praga, cu scopul de a facilita consultrile intre statele ce iau parte la procesul C.S.C.E.; d) Reuniunea statelor participante, ce va avea loc la fiecare doi ani, pentru a permite statelor sa evalueze situaia si sa adopte masuri pentru continuarea procesului C.S.C.E.;

e) un Centru pentru prevenirea conflictelor, cu sediul la Viena, avnd sarcina sa ajute statele sa previn riscurile de conflict; f) un Birou pentru alegeri libere cu sediul la Varovia, avnd misiunea de a facilita contactele si schimbul de informaii asupra alegerilor in statele participante; g) Adunarea parlamentara C.S.C.E., reunind membrii ai parlamentelor din toate tarile participante. 1.2.3. Declaraia drepturilor omului si ale ceteanului din 1789 Declaraia corespunde proclamrii drepturilor omului, intr-o larga msura, naterea lor simultana, in S.U.A. si Frana, explica importanta si evoluia drepturilor omului in raport cu Declaraia, astzi, ea reprezentnd, o garanie a acestor drepturi. Declaraia presupune de fapt, doua categorii de articole de natura diferita: principiile organizrii politice si recunoaterea drepturilor naturale ale omului. Din perspectiva principiilor organizrii politice, Declaraia conine o filozofie a colaborrii politice exprimata in articolul doi: "scopul tuturor asociaiilor politice este conservarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea si rezistenta la opresiune". Declaraia prevede in special dreptul cetenilor de a participa in sfera afacerilor publice pentru ca, dincolo de calitatea umana, individului i se recunoate si calitatea de cetean. Aceste doua caliti se afla intr-o indisolubila conexiune. Gratie calitii sale de cetean, omul i protejeaz drepturile sale individuale. Calitatea umana se bazeaz pe drepturile naturale, inalienabile si sacre. Ceteanul le fixeaz si le reglementeaz prin intermediul legii "ca expresie a voinei generale". Naterea lor este legata de participarea la viata cetii, iar aceasta presupune egalitatea tuturor. Declaraia instituie o revoluie juridica semnificativa : "Principiile ntregii suveraniti rezida in mod esenial in existenta naiunii. Nici o stare sociala, nici un individ nu poate sa-si exercite autoritatea care nu emana de la naiune". Potrivit acestui principiu, in timp, Frana a putut deveni o democraie reprezentativa, pentru ca afirmarea principiului egalitii implica, in mod logic, sufragiul universal, baza tuturor democraiilor. Constituia de la 1789 va utiliza principiul suveranitii naionale, pentru a pune in micare cetenii api sa exprime voina naiunii. Sufragiul universal, proclamat in 1793, va deveni realitate pentru barbai in Frana in 1848 si in 1944 pentru femei. In preambulul Declaraiei se afirma ca "oamenii se nasc liberi si egali in drepturi" (art. 1) si ca "inta tuturor asociaiilor politice este conservarea drepturilor naturale imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea si rezistenta la opresiune" (art. 2). De fapt, ultima constatare nu corespunde ntr-adevr unui principiu de drept, pentru ca aceasta stipulaie nu 10

figureaz in mod explicit in cadrul nici unui sistem juridic existent, dar nici mpotriva lui. Declaraia definete noiunile de libertate, sigurana si drept de proprietate intr-o maniera care este apta sa asigure o protecie plenara a acestor drepturi si liberti ceteneti. Declaraia devine astfel opera universala pentru ca era in centrul ateniei la momentul crerii sale. Ea este in mod incontestabil o opera universala ce a fcut posibila si Declaraia americana. Aceasta calitate a puterii ei de atracie se explica prin faptul ca Frana era atunci prima putere Politica occidentala. Drepturilor consacrate prin aceasta declaraie li s-au adugat drepturi noi. Reprezentnd fructul unei anumite situaii, intr-un anumit context istoric (situaia societii franceze de la 1789), ele au fost fundamentate filozofic raional, artnd prin ce se despart de "abuzurile vechiului regim", unde privilegiile aparineau numai nobililor. Foarte repede s-a nceput sa se urmreasc inserarea garaniilor acestor drepturi in Constituie si legi. Din raiuni diverse Declaraia a fost revizuita in anii 1793, 1795, 1814, 1830, 1848, 1852, apoi a fost completata in Preambulurile constituiilor franceze din 1946 si 1958, unde sunt reafirmate si recunoscute in mod solemn drepturile si libertile omului si ceteanului. Astzi Convenia Europeana a Drepturilor Omului, plecnd de la Declaraia din 1789 a dezvoltat urmtoarele idei: a) S-a realizat tranziia de la drepturile absolute la cele relative, susceptibile de derogri si de limite. b) Drepturile economice si in special dreptul proprietii sunt analizate din perspectiva unei anumite finaliti sociale. ( de exemplu Constituia Germaniei din 1949). c) Statele recunosc si garanteaz dreptul de asociere al indivizilor. d) Dreptul de a participa la viata publica fr nici un fel de discriminri. Caracterul teoretic si abstract al Declaraiei din 1789 a fost adesea cel care a fcut ca ea sa fie considerata uneori ca avnd doar o valoare filozofica - metafizica, fr implicaii juridice, pentru ca nu coninea garaniile juridice necesare. Acest echilibru fragil a evoluat datorita evoluiei politice din anul 1973. Realitatea juridica a Declaraiei a nceput sa devina efectiva in Constituia din 1852 dar si atunci se gsea intr-o forma ambigua. Abia dup 100 de ani, in 1958, Republica a patra franceza a garantat juridic, fr echivoc, supremaia Declaraiei. In legtura cu valoarea juridica a Declaraiei au existat anumite controverse in jurul crora sau conturat doua concepii : Declaraia ,deoarece nu este inclusa in constituie, nu formuleaz reguli obligatorii, fiind doar o expunere cu caracter filozofic si cea de-a doua conform creia Declaraia reprezint un document cu o valoare juridica . S-a susinut ca Declaraia enun principii care trebuie sa inspire legiuitorul sau judectorul, dar ea nu le impune acestuia. In aceste condiii ea are doar o valoare morala, fiind expresia dreptului natural si nu a celui pozitiv. Mai mult, ea reprezint scopuri care trebuiesc atinse de guvernani, dar nimic in plus. 11

Unii autori contemporani apr chiar, in cazuri precise, teza valorii constituionale a preambulului si invita judectorul, mai ales in materie de control a constituionalitii legilor, sa fac respectate principiile care sunt incluse aici. Practica statelor s-a conturat in doua direcii in ncercarea de a lua poziie fata de aceasta controversa : a) S-a ajuns ca enunarea drepturilor fundamentale sa fie inclusa in Constituie, iar anumite principii proclamate in preambul sa fie reluate in chiar textul Constituiei. Aceste principii devenite formal reguli constituionale sunt deci obligatorii si se impun judectorului in msura in care ele sunt susceptibile de a fi aplicate imediat. b) Daca drepturile nu figureaz dect in preambul, se va acorda fora juridica doar acelor care sunt nscrise in mod expres in coninutul constituiei. Tendina de a recunoate o oarecare fora juridica a Declaraiei drepturilor, prin prezenta ctorva dintre acestea in coninutul unor Constituii recente este realista. In acest mod se confer judectorului o putere de apreciere importanta ce nu poate fi acceptata ntotdeauna fr comentarii de ctre puterea executiva, in ciuda Principiului separaiei puterilor. Oricum, aceasta orientare instituie un progres incontestabil si contribuie la armonizarea conceptului de drepturi fundamentale ale individului si ceteanului. In fine, tehnica garantrii drepturilor pare ca se suprapune progresiv peste cea a Declaraiilor, constituionaliznd lista drepturilor fundamentale, adic ncorporndu-le in articolele constituiilor, conferindu-le, astfel, o fora juridica, imediata. Aceasta presupune existenta unui control juridic si o redactare fr ambiguiti; in aceasta privina constituanta i ia adesea precauii suplimentare pentru asigurarea eficacitii. Tehnica nu este noua, ea a fost folosita in S.U.A. in 1791 in primele zece amendamente (Bill of Rights) dar ea tinde sa se generalizeze. Se poate aprecia ca in ansamblu, exista un incontestabil progres juridic, rmne, insa, doar problema aplicrii efective a acestor garanii. Trebuie sa se recunoasc ca daca lista drepturilor omului este astzi, in lume, mai mult sau mai puin uniforma si stereotipa, punerea ei in aplicare, adic respectarea acestor drepturi si liberti fundamentale, variaz mult, depinznd de tipurile de civilizaie, de ideologii, de rivaliti de interese etc. Convenia Europeana a Drepturilor omului inoveaz dar si pstreaz in materia drepturilor omului contribuind la consacrarea eficace a unei multitudinii de drepturi fundamentale ale ceteanului3.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, partea a doua a Constitutiei Uniunii Europene, editia on-line 2007

12

Capitolul II Contraponderea : Cetenia european

Logica integrrii europene impune ca in momentul existentei unei evoluii suficiente a Uniunii Europene sa se creeze o cetenie europeana care sa se suprapun peste cea naional. Tratatul de la Maastricht marcheaz o etapa importanta in acest sens deoarece in preambulul sau se menioneaz dorina statelor membre ale Uniunii de a stabili o cetenie comuna pentru resortisanii lor iar in articolul 8 al tratatului CE se instituie cetenia europeana. Tratatul de la Amsterdam nu aduce inovaii substaniale in acest domeniu. Daca noiunea de cetenie i gsete un resort in dreptul intern, aceeai afirmaie nu se poate face si pentru si pentru cetenia europeana. Noiunea de cetenie europeana ar trebui sa se axeze in jurul drepturilor si a obligaiilor aparinnd cetenilor europeni. Am putea considera ca aceasta implica pentru ceteni europeni drepturi asemntoare daca nu identice cu cele recunoscute tradiional pentru naionali in ordinea juridica interna. Aceste drepturi corespund, intr-o oarecare msura, cu drepturile speciale recunoscute intre anii 1975-1985 resortisanilor statelor membre ale Comunitii Europene. In 1984, controversa se adncete in ceea ce privete noiunea de cetean european deoarece prin Consiliul European de la Fontainebleu se creeaz noiunea de Europa a cetenilor. Distincia dintre cele doua noiuni nu este facila. Cetenia europeana devine pe parcursul timpului o cetenie politica care plaseaz ceteanul in centrul Uniunii. Tratatul de la Maastricht introduce cetenia europeana pentru a consolida relaia existenta intre Uniune si ceteni statelor membre, dar nu o definete. Se limiteaz doar la a declara ca este cetean european orice persoana care poseda naionalitatea unui stat membru si ca ceteni europeni beneficiaz de drepturile si le incumba obligaiile prevzute de acest tratat ( tr. CE art. 8, art. 17 in noua redactare). Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam consacra un ansamblu de drepturi care se apropie mai mult de noiunea de cetenie in accepiunea sa tradiionala dect de cea de Europa a cetenilor. Noiunea de cetenie se prezint ca fiind evolutiva si de cele mai multe ori inconsecventa, susceptibila de a dobndi noi valene prin revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. n continuare, va fi analizat corelaia dintre cetenia europeana si cea naional, precum si statutul ceteanului european .

13

2.1. Cetenia europeana si cetenia naional Cetenia europeana este prin esena sa diferita de cea naionala deoarece conform formulei din Tratatul de la Amsterdam ea completeaz.... si nu nlocuiete ( tratatul CE art. 17 al 1). Aceasta deriva, prin condiiile de acordare, ca si cetenia naionala, din naionalitatea acordata de statele membre. Cetenia european se aduga celei naionale deoarece resortisani statelor membre ale Uniunii Europene beneficiaz de o dubla cetenie. Nu trebuie sa se confunde totui noiunile deoarece cetenia europeana este reglementata de dreptul Uniunii, in care i gsete originea, in timp ce cea naionala releva de dreptul naional. Cetenia europeana nu suprima nici un drept inerent celei naionale ci doar confer drepturi suplimentare care se vor exercita fie la nivelul Uniunii ( dreptul de vot, de a fi ales in Parlamentul European) fie la nivelul statelor membre ( dreptul de a fi ales in alegerile municipale). Nu trebuie negat faptul ca anumite elemente ale ceteniei europene sunt de natura sa apte sa modifice echilibrul creat de cetenia naionala in cadrul ordinii juridice interne in cazul in care un resortisant al unui alt stat membru dobndete drepturi care anterior erau rezervate doar naionalilor. Se nate, intr-o oarecare msura o concurenta intre cele doua sfere mai ales in ceea ce privete dreptul de sejur si de vot in alegerile municipale intr-un stat membru.( Danemarca a afirmat ca ceteanul european nu va dobndi dreptul de a obine naionalitatea sa in virtutea statutului sau de cetean european). Calitatea de cetean european este subordonata posesiei sau dobndirii naionalitii unui stat membru. Dreptul naional va determina care sunt condiiile in care o persoana poate dobndi naionalitatea sa. Acesta soluie a fost consacrata expres prin Declaraia relativa la naionalitatea unui stat membru anexata Tratatului de la Maastricht conform creia de fiecare data cnd un tratat al Uniunii se refera la resortisani statelor membre, condiiile de obinere sau pierdere a cetenei naionale releva exclusiv de dreptul naional. Anumite dificulti pot surveni in cazul in care o persoana poseda mai multe cetenii si dintre care una este a unui stat non-membru al Uniunii. Daca am analiza jurisprudena internaional in aceasta materie, am constata ca opozabilitatea naionalitii unui cetean fata de statele tere este subordonata existentei unei legturii efective cu statul ( afacerea Nottebohm de la Curtea internaional de Justiie din 6 aprilie 1955). La polul opus, Curtea de justiie a Comunitilor Europene a nlturat aceasta exigenta in afacerea Michelleti din 7 iulie 19924. Dificulti pot surveni in practica mai ales in considerarea faptului ca diferitele state al Uniunii prezint diferene notabile in ceea ce privete modul de acordare si de retragere a naionalitii ( unele recunosc sistemul ius soli sau ius sanguinis). Statele care limiteaz acordarea
4

Constitutia Uniunii Europene, editia on-line 2007

14

ceteniei accepta cu reticenta deschiderea frontierelor, a pieei muncii sau acordarea acelorai drepturi civile si politice resortisanilor altor state. Cetenia europeana a fost conceputa pentru a se asigura armonizarea legislaiilor naionale privitoare la acordarea ceteniei. 2.2. Statutul cetaeanului european Centrul de interes in realizarea acestui studiu l reprezint dispoziiile inserate in a doua parte a tratatului CE intitulata Cetenia europeana . Articolul 8 & 2 CE ( art. 17 in noua redactare) declara ca cetenii europenii dein anumite drepturi si ca sunt supui unor obligaii. Tratatul recunoate dreptul cetenilor la libertate de circulaie si de sejur, de vot si de eligibilitate in alegerile europene si in cele municipale, protecia diplomatica si consulara, dreptul de petiie, dreptul de a depune o plngere unui mediator, dreptul de a comunica cu instituiile Uniunii. 2.2.1. Dreptul de a participa la alegerile politice Prin intermediul alegerilor politice este permisa desemnarea unor reprezentani ai autoritii care au menirea de a reprezenta interesele cetenilor in cadrul afacerilor publice. Recunoaterea acestui drept reprezint eliminarea unei interdicii care-i privea doar pe non-naionali. Deschiderea acestui domeniu si pentru resortisani altor state membre reprezint un progres semnificativ spre unificarea politica necesara pentru a se asigura succesul Uniunii. Prin participarea cetenilor europeni la alegerile europene se dorete ameliorarea reprezentabilitii cetenilor europeni in cadrul instituiilor europene si reducerea unui deficit democratic . Un prim pas realizat in aceasta direcie s-a nregistrat prin intrarea in vigoare a deciziei Consiliului din 20 septembrie 1976 asupra alegerilor reprezentanilor Adunrii prin sufragiu universal direct. In mod concret, drepturile de vot si de eligibilitate au fost recunoscute prin tratatul CE in articolul 8 B( art. 19 in noua redactare) care prevede ca toi ceteni Uniunii care rezideaz ntr-un stat membru si care nu au calitatea de resortisant ai acelui stat au dreptul de a vota si de a fi alei in alegerile pentru Parlamentul european in statul membru in care rezideaz, in aceleai condiii ca si resortisani acelui stat . Directiva 93/109 din 6 decembrie 1993 adoptata de Consiliu cu unanimitate definete modalitile de exerciiu ale acestor drepturi. Principiul de baza consacrat de aceasta directiva este acela al non discriminrii, cetenii unui alt stat pot sa-si exercite aceste drepturi in virtutea calitii lor de cetean european in condiiile stabilite de legislaia statului in care doresc sa-si le valorifice. Exerciiul dreptului de vot a devenit posibila prin nscrierea resortisantului comunitar pe lista electorala in statul de rezidenta, care semnifica renunarea la dreptul de vot in statul de origine5.
5

Conventia Europeana a Drepturilor Omului, texte introduse n Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europen , varianta on-line 2007

15

Cetenilor europeni le este permisa candidarea si in cadrul alegerilor municipale in statul de rezidenta cam in aceleai modaliti prevzute si pentru participarea la alegerile pentru Parlamentul european conform directivei 94/80 din 19 decembrie 1994. 2.2.2. Protecia diplomatica si consulara a ceteanului european Articolul 20 din tratatul CE prevede ca orice cetean al Uniunii beneficiaz pe teritoriul uni stat membru al crui resortisant este, de dreptul la protecie din partea autoritilor diplomatice si consulare in aceleai condiii ca un naional . Aceasta protecie nu poate fi exercitata dect de autoritile unui stat membru. Nu trebuie sa se confunde cu protecia pe care o solicita un cetean european din partea instituiilor europene. In ordinea juridica internaional nu se realizeaz o distincie notabila intre cele doua tipuri de protecie : una este asigurata de consul iar cealalt de alte organe ale statului (Convenia de la Viena din 18 aprilie 1961 asupra relaiilor diplomatice). Concretizarea acestui drept recunoscut cetenilor europeni s-a dovedit a fi dificila deoarece statele membre nu s-au neles dect asupra faptului ca ceteanul va primi asistenta consulara in caz de deces, accident, boala grava, arestare precum si asupra unui ajutor pentru repatriere in caz de dificultate. 2.2.3. Dreptul de petiie Petiia este o cerere adresata unei instituii politice de ctre o persoana sau mai multe pentru a se preveni o injustiie sau o situaie defavorabila cat si pentru a se nltura un asemenea tip de nclcare a drepturilor si intereselor unei persoane. Dreptul de petiie este unul dintre mijloacele cele mai frecvente prin care se asigura protecia drepturilor omului att pe plan naional cat si pe plan internaional.( Protocolul facultativ care se raporteaz la Pactul internaional asupra drepturilor civile si politice din 1966). Acest drept a fost introdus de Parlamentul european prin regulamentul sau din 1953 si recunoscut abia in 1989 de celelalte instituii comunitare ( in 1987 este instituita o comisie pentru petiii in cadrul parlamentului). Petiiile pot fi adresate unui deputat, Comisiei sau preedintelui Adunrii. Petiia trebuie s ndeplineasc unele condiii de fond si de forma : trebuie sa fie scrisa, sa fie redactata intr-una din limbile oficiale ale Uniunii, sa fie semnata de petiionarii (daca este individuala sau colectiva). Dreptul de a prezenta petiii este recunoscut oricrei persoane fizice si juridice care rezideaz sau ii are sediul in orice stat membru. ( art. 194). Petiia trebuie sa releve de un domeniu de activitate al Uniunii : referitoare la tratatele constitutive sau la dreptul derivat, evoluia dreptului comunitar, activitile unui organ al Uniunii, libertatea de circulaie a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor. In cazul petiiilor privitoare la drepturile omului, petiionarul va fi consiliat sa se adreseze organelor instituite de Convenia Europeana a drepturilor

16

omului. Problema ridicata in petiie trebuie sa priveasc in mod necesar persoana ceteanului conform unei inserri in tratatul de la Maastricht. 2.2.4. Dreptul de a adresa o plngere mediatorului Introdus de Tratatul CE, prin articolul 8 D si 138 E acest recurs non jurisdicional a implicat creaia unei noi instituii - mediatorul european (ombudsman sau Parliamentary Commissioner). Parlamentul numete un mediator pe toata durata legislaturii si poate sa-i rennoiasc mandatul. Acesta i exercita atribuiile in deplina independenta, in interesul general al Uniunii si al cetenilor si. El nu solicita si nici nu accepta instruciunii din partea vreunui organ sau organism. Plngerea unui cetean poate fi adresata direct mediatorului sau prin intermediul unui membru al Parlamentului. El este competent de a se pronuna asupra plngerilor referitoare la cazuri de administrare defectuoasa in aciunile unor organe ale Uniunii. Plngerea trebuie introdusa intr-un termen de 2 ani de la data cnd a luat cunotina de faptele incriminate, trebuie sa fi fost ntreprinse unele aciuni administrative pe lng organele Uniunii vizate de plngere. Tratatul instituind Constituia Europeana reia, n mare msura, dispoziiile tratatului de la Maastricht si pe cele ale tratatului de la Amsterdam (care insereaz dreptul ceteanului european de a comunica cu instituiile si organele comunitare) deoarece prevede in articolul II-105 dreptul la libera circulaie, in articolul II-106 dreptul la protecie diplomatica si consulara iar in articolele II99, II-100 dreptul de vot si de a fi ales in alegerile locale si pentru Parlamentul European. Articolul II-101 stabilete dreptul ceteanului european la buna administrare incluznd-se in acesta sfera si dreptul acestuia de a fi tratat intr-o maniera echitabila si imparial, intr-un termen rezonabil de organele sau de organismele comunitare. (formularea se aseamn cu cea coninut in articolul 6 din CEDO). Articolele II-102,103 si II-104 prevd drepturile ceteanului european la documente, la mediator si de petiionare.

Bibliografie

17

Augustin Fuerea, Manualul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008. Marin Voicu, Introducere in dreptul european, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007. Louis Dubouis, Claude Blumann Droit materiel communautaire , 2002 Jean Marc Favert Droit communautaire du marche interieur , Gauliano Editeur, 2001 Louis Cartou LUnion Europenne , 2 ed, Dalloz, 1996. I.Galea, M.A Dumitrascu, C. Morariu Legi comentate. Tratatul instituind o constituie pentru Europa. Ministerul afacerilor externe, 2005 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, partea a doua a Constitutiei Uniunii Europene, editia on-line 2007 Constitutia Uniunii Europene, editia on-line 2007 Conventia Europeana a Drepturilor Omului, texte introduse n Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europen , varianta on-line 2007

18