Sunteți pe pagina 1din 5

Copilul mic

Dezvoltarea din timpul prunciei care incepe de la cateva saptamani pana copilul poate sa mearga singur cu siguranta si incepe sa vorbeasca este o perioada dramatica de urmarit. Schimbarile ce au loc in aceasta perioada de timp sunt frapante si radicale. In timpul acestor aproximativ cincisprezece luni de viata extrauterine, copilul se schimba dintr-unul neajutorat (cateodata galagios) nou nascut, care nu poate sa isi schimbe pozitia, intr-unul energizat, pedestru hotarat, care investigheaza si exploateaza tot la ce poate ajunge in cel mai activ mod posibil, gustand, mestecand, pipaind, incercand, tragand, impingand, zdrobind si distrugand. Cu cat activitatea copilului creste, cu atat el va dormi mai putin ; la sfarsitul prunciei copilul va dormi cam zece ore pe noapte, cu unul sau doua somnuri in cursul zilei exista mari diferente individuale (cum vom continua sa accentuam). In primul an de viata, copilul va creste aproape 20 de centimetri in lungime si va castiga in greutate aproximativ 7 kilograme, triplandu-si greutatea de la nastere. Castiga treisprezece dinti temporari si ii creste par pe tot capul. La inceputul prunciei fata lui isi pierde infatisarea de nou-nascut si devine fata fina a unui bebelus. Social, pruncul progreseaza de la privirea fara expresie si fara clipire la zambitul la oameni, la a cere companie, la a rade, la participarea activa in jocuri sociale. Dupa mijlocul acestei perioade va ajunge sa stie ca unii oameni sunt straini si ar putea sa isi ascunda fata ori sa tipe inspaimantat cand strainii se apropie de el. Termenul de "pruncie" provine din latinescul "infans", ce inseamna "nu vorbesc" si nu conteaza cat de mult articuleaza cuvinte, sau cat de mult i se schimba modul de a articula cuvintele in cursul acestei etape, bolborositul lor nu se apropie de vorbirea adevarata. Pe cand este in varsta de un an, totusi, intelege o mare serie de cuvinte si expresii, ii asculta atent pe cei pe care nu ii intelege si ar putea (exista mari diferente individuale) sa foloseasca cateva cuvine inventate de el. Repertoriul emotional limtat cu care si-a inceput viata ii da

posibilitatea urmatoarelor stari de spirit : neplacerea durerii, dezgust, furie, frica, afectiune, buna dispozitie si poate si altele. Din cauza faptului ca este un nou-nascut a carui existenta este dominata de propriile procese interiore schimbatoare, cu doar o constienta rudimentara a lumii din jurul lui, copilul inainteaza in pruncie la o constienta a imprejurimilor chiar foarte elaborata, a oamenilor si obiectelor cu functiile lor, a spatiului si a relatiilor spatiale, a relatiilor cauzale, a propriului corp si functionarea lui si a nenumaratelor posibilitati de actiune. Dar lumea devine un loc in care traieste si actioneaza doar in virtutea atasamentelor si intelesurilor emotionale, care formeaza in aceasta perioada cruciala a dezvoltarii atitudinilor de baza de optimism sau pesimism, de incredere sau neincredere. In acest capitol vom incepe descrierea detaliata a prunciei cu o descriere a momentelor hotaratoare ale dezvoltarii, cu transformarile de comportament izbitoare (impreuna cu ce ne spun ele despre perceptia, sentimentele si gandurile copilului) care apar intr-o secventa aproape stabila in primul an de viata. Am putea structura aceste momente cu ajutorul unor titluri ca postura si miscare, emotii si diferentierea lor, relatii sociale, perceptie si cunoastere, gusturi si preferinte, invatare. Daca am face asa, totusi, ne va rezulta un set de fire paralele logice, dar artificiale. In schimb, vom prefera sa examinam dezvoltarea copilului per total cronologic, decriind diverse tipuri de comportament care apar in aproximativ aceeasi perioada. Aceasta apare in speranta transmiterii sensului functionarii inglobate. Chiar si asa, nu vom descrie tot copilul, ci doar anumite notiuni abstracte insemnate din totalitatea lor. Speram ca acestea vor fi relevante si seminificative, ele reflecta organizarea comportamentului si dezvoltarii la copiii reali, dar intre timp cititorul are sarcina sa retina copilul ca pe un o fiinta in carne si oase care traieste acasa cu parintii indragostiti nebuneste de el, in familii diverse cu frati si surori si unchi si matusi si bunici. Puncte hotaratoare in evolutia comportamentala a copilului mic

Un avertisment trebuie facut. Varstele pe care le dam in aparitia particularitatilor de comportament sunt aproximative. Asa numitele scari de dezvoltare (cele mai importante sunt cele ale lui Bayley[1969], Gessel[1925] si Griffiths[1954]) in care multe informatii au defecte serioase ca puncte de reper in cursul normal al dezvoltarii copilului. Iau prea putin in seama sfera larga de varste, dar perfect normala, la care un anumit tip de comportament ar putea sa se manifeste. Ei presupun ca dezvoltarea comportamentala din timpul prunciei este in marea ei majoritate autogena, ceea ce insemna, un produs simpu al cresterii si maturizarii, in timp ce noi am ajuns sa cunoastem multe lucruri despre efectele sociale si influentele culturale in dezvoltare, chiar in pruncia frageda si chiar in crestere si maturizare. De fapt, se pare ca pruncia insasi s-a schimbat in ultimii douazeci si cinci de ani, asttel incat copiii de azi cel putin cei urmariti si observati in centrele de cercetare americane sunt niste creaturi mult mai diferite fata de copii de ieri si se dezvolta mult mai repede. Aceasta accelerare aparenta joaca un rol in controversatele raporturi despre dezvoltarea precoce la o parte din copiii africani. Schimbarile observate pot fi utilizate in parte pentru a imbunatati ingrjirea medicala, sanitatia si dieta, in asa fel incat copiii sa fie mai sanatosi si mai puternici decat au fost pana acum. La fel de important, atitudinile si practicile parentale s-au schimbat, multumita in mare masura (in Statele Unite) doctorului Benjamin Spock, a carui foarte citita carte despre copii a devenit o influenta puternica in ultimii douazeci de ani, astfel incat pariniti pot sa se relaxeze si sa aprecieze copii mai tare. Se acorda o mai mare incredere in competentele copiilor si li se acorda mai multa libertate sa exploreze si sa manevreze obiecte. Bogatia, bineinteles, joaca un rol in toate acestea, si copiilor li se dau mai multe obiecte cu care sa se joace si sunt expusi la o varietate din ce in ce mai mare de stimuli. In general, copiii par a fi mai avansati acum ca in trecut, si chiar daca autorii nu sunt intotdeauna incantati sa cultive precocitatea care poate fi observata, se pare ca este adevarat ca scalele mai vechi de dezvoltare a copilului subestimeaza capacitatile copiilor crescuti in circumstante favorabile. O

alta dificultate legata de aceste scale este ca ele tind sa suprasolicite latura fizica de dezvoltare usor masurabila, cu o atentie minimala cunoasterii, ceea ce transforma folosinta lor ocazionala ca teste de inteligenta pentru copii ilogica. Folosirea acesteor teste ar putea releva subminari grosolane. Ele au utlitate in comparatii de grupuri, dar nu sunt potrivite pentru prezicerea viitoare a inteligentei in cazuri individuale. Ambele scale si autorii sunt vinovati de eroarea etnocentrismului, de a considera ca dezvoltarea intr-o zona vestica este reprezentativa pentru dezvoltarea de oriunde. Stim de fapt ca dezvoltarea urmareste rate diferite in alte zone sociale. Vom mentiona o parte din aceste diferente mai tarziu, dar nu este cunoscut destul pentru a permite raportarea diferentelor din toata lumea, sau chiar numai in segmente ale sociatatii Statelor Unite. Chiar si in zone de crestere fizica , suntem acum doar la inceputul crearii unei imagini de ansamblu. Destul de ironic, astfel de date sunt probabile sa iasa din uz la fel de repede pe cat pot fi adunate si publicate, din vreme ce cresterea fizica permite schimbarea standardelor de viata. Descrierea noastra este in majoritate a dezvoltarii vestice fara implicatii intentionate cum ca acesta ar fi modul bun si corect de a creste un copil. Cunostiintele noastre despre pruncie, la fel ca si cunostiintele noastre despre perioada prenatala, au fost revolutionate in ultima decada si jumatate. Ignoranta noastra anterioara este intr-o anumita masura inexplicabila. Copiii sunt imprejur de multa vreme si o parte au locuit in case de psihologi, dar cumva, foarte putini oameni au reusit sa ii observe cum sunt ei. Pe de o parte, ar putea fi de vina faptul ca ai de a face cu aceste creaturi imature si care mereu cer atentie si au intunecat a parte din cele mai importante aspecte ale dezvoltarii lor. Pe de alta parte a fost de vina inaccesibilitatea la numere mari de subiecti pentru cercetare. Copilul intra in taina in sanul familiei de cand a parasit spitalul la cateva zile de viata pana cand iese dupa cativa ani la suprafata la cresa. Chiar si cand psihologii au cautat copii, au fost tentati, dupa cum am spus, sa se concentreze numai asupra evidentului, asupra aspectelor fizice de dezvoltare usor masurabile. Acum, cu constientizarea tot mai mare a faptului ca copilul este activ psihologic de la nastere, a aparut si dorinta din partea psihologilor sa

mearga unde sunt copiii casele lor, clinici si cabinete pediatrice. Daca cresele vor lua problema in serios, subiectii cercetarii vor fi disponibili in abundenta neprecedata. A aparut de asemenea o noua si mai receptiva atitudine din partea pediatrilor, muncitorlor din domeniul sanatatii publice si psihiatrilor ; sunt mai interesati in cercetare decat pana acum pe copii normali si sanatosi dar si pe copii bolnavi si cu probleme. Ar trebui sa amintim ca munca unui medic pediatru este orientata mai mult spre preventia bolilor si aducarea parintilor si mai putin spre tratarea copiilor bolnavi. Pariniti, de asemenea, merita laude pentru vointa si entuziasmul cu care coopereaza in cercetare.