Sunteți pe pagina 1din 8

LIHTISUL I MELAHOLIA (I) Ioan HOLBAN

Messerul este omul fatal, a c rui fort st n atributele feminit tii; gratia sa feminin constituie termenul complementar al masculinit tii Principelui, al celui investit cu nsemnele puterii: momentul cunostintei lor este cel al realiz rii unei coincidentia oppositorum, creatie a evului celor doi. Prezenta feminin a messerului prinde contur prin insistenta cu care naratorul descoper indicii acesteia; gura fraged , pofticioas , mna fierbinte, ochii din care c dea un cntec mut, pervers, buzele umede ca naintea unei nunti d e tain , privirea candid , p rul galben ca gutuia, frumusetea, preferinta pentru travesti -ul feminin care l face s semene cu o frumoas femeie cu ochi albastri toate acestea constituie n jurul mesterului ceea ce as numi un spatiu al feminit tii, agresiv, c ruia i cad prad , pe rnd, Principele, Evanghelina, medelnicerul Sotir si tinerii boieri amatori de perversiuni. Fapt semnificativ, raporturile cu Evanghelina, mama Principelui, autoarea ascensiunii sale spectaculoase din colc iala Fanarului pe tronul T rii Romnesti, snt raporturi de fort ntre dou tipuri de feminitate: Evanghelina, care l priveste pe messer Ottaviano ca o femeie, prin snge, i se supune, st pna palatului si regizorul destinului Principelui cednd n fata superbiei man ifest rii altei forte, mult mai mari, devastatoare: farmecul messerului este re -prezentarea cea mai subtil a puterii totale pentru c uneste violenta masculinit tii cu mijloacele de persuasiune ale feminit tii. Princepele nu este att un roman despre tip urile ori modurile puterii, ct unul despre exercitiile posibile ale acesteia, prozatorul viznd dinamica istoriei n perspectiva actelor, a manifest rilor ideii de putere si, numai n al doilea rnd, profilul, complex f r ndoial , al personalit tilor c are o re-prezint . Imaginate sub forma unei axe ce se constituie din suma gesturilor celor trei protagonisti ai amintitei idei Malamos Bozagiul, messer Ottaviano si Principele , exercitiile de fort ncep n roman prin afirmarea puterii de natur instinctual al c rei reprezentant este Malamos si sfrseste prin triumful puterii conceptuale, a lui messer Ottaviano, sclavul ideii: Malamos st pneste orasul prin molima pe care nimeni nu o poate dirija, venirea ei fiind nsotit n chip necesar de ceata sandaliilor, orbilor, cersetorilor si sontorogilor de la Curtea Ars , n vreme ce messerul va lua n posesie acelasi spatiu prin dezvoltarea unei conceptii asupra puterii, n care se amestec filosofia, mitologia, astrologia si, evident, vr jitoria evului: dac forta lui Malamos este provocat , conditionat de cium , avnd, de aceea, toate datele unei realit ti obiective, din afara posibilit tii de interventie a oamenilor, puterea messerului conditioneaz structura socialului, politicului si omenescului, o determin prin intermediul unei model ri conceptuale. Malamos exprim n acea exclamatie (Al nostru o s fie orasul!) interventia brutal a

fortei, n acele momente cnd mprejur rile solicit instinctul celor preg titi pentru exercitiul puterii; spectac olul pe care l ofer fratii proorocului Malamos este unul grotesc, adresndu-se gustului ndoielnic al unui public c ruia i place s se transpun pe scen , amestecndu -se n nv lm seala sngeroas , haotic a actori lor si figurantilor: Malamos Bozagiul conduce masele, ceata celor care iau n st pnire un teritoriu cucerit mai nainte de buha ciumei. Dimpotriv , messerul gndeste etap cu etap o putere absolut pe care numai modelul, conceptia, ideea o pot instala; Ottaviano d un spectacol al inteligentei, al subtilit tii, jocul s u neacceptnd prezenta figurantilor pentru c ceea ce nchipuie messerul nu poate fi mplinit dect de cel ales, de insul capabil s nteleag si s manevreze mecanismul puterii. Principele reprezint punctul de mijloc al axei care ncepe cu Malamos si se ncheie cu messer Ottaviano; el ilustreaz si exercitiul domin rii brutale, prin exercitarea fortei cu care a fost investit, dar si un mod al st pnirii prin mijloace mai rafinate, de extractie fanariot , pe care si le-a nsusit n lunga sa ucenicie pe lng Evanghelina si pe lng principii de pn la el, selectati de Sultan din viermuiala Fanarului: Snt obosit, messer Ottaviano, puterea de care -mi tot tr nc ni m-a ostenit, nu am ce face cu ea. Snt melanholic. Am dorit -o mult si am avut-o. Am abuzat. Poate nu stii ce snt capitulatiile fat de Sultan, poate nu stii c am dezr d cinat tot ce sem na n tara asta cu dragostea fat de p mntul ei. Nenorocitii stia nu mai stiu ce snt aceia str mosi, i-am corupt, i-am nv tat s fure, nu au o armat a lor, am tocmit mercenari tocmai ca s -i nv t s m stie de fric . Ce vrei s mai fac dect tic losia asta, de a -i sili s -si uite limba? mi vorbesti de o munc n spirit. Afl c i-am surupat si n spirit. Din sapte cuvinte, trei snt grecesti, si dou turcesti, ce mai r mne? Popii cnt psalmii n limba mamei mele si -a mea. I-am lipsit de simtul militar ca s pot s -i st pnesec. Ei mai bine beau dect s se bat si i-am nv tat c asta e o virtute. A contempla, nu a face! Cunosti un pact mai frumos cu diavolul dect acesta? N tngii trag pe gt holerc si cred c au dobndit mntuirea. Acest neam l -am visat pr busit n betii si n neputint si -l voi avea, pentru c -mi fac datoria fat de-al meu, ce dusman i este (...) Scoa la e greceasc de asemenea, m n stirile compatriotilor mei se afl si laolalt averile lor fac a sasea parte din tar . Tara, sau ceea ce numim noi tar , este corupt pn n m duva oaselor. Nu se dobndeste nici bun ziua f r un bacsis (...) Tot ce -a fost cinstit n tara asta zace n beciuri, putrezeste sau a murit demult (...) Gura mea fat minciuni f r de sfial , cu o mn mngi si cu alta retez capete. Cupiditatea mea a cerut s am geniu fiscal (...) Mi -am adus neamurile din Fanar si le-am zis consilieri. Ei au nv tat pe crcotasii stia mici de aici ce -i acela un crcotas mai mare. i fur si-i pun s -mi ureze de s n tate () Le-am t iat p durile, le-am golit minele de sare, de aur si de tot ce are mai bun p mntul acesta. Cor bii neobosite umbl pe mare spre Stambul, ziua si noaptea, si setea st pnilor mei creste v znd cum se poate lua totul n cntece de multumire. Am ncurajat mita, am pref cut vinul, doresc s -i tmpesc, am vraci ai pimnitelor care amestec dresurile cu apa si zic c au cules toa te viile (...) Nimeni nu mai

are nevoie aici de cinste. Ea ar fi ca holera, ca cuma, ca duc -se pe pustii. Am corupt si banii, i-am f cut de nemica, lucrez cu parale turcesti si grecesti, i nv t pe hoti s strng lire si nu creitari, s ascund dac mai au ce ascunde tot ceea ce eu le voi fura odat si -odat () Pe care nu am putut s -l cump r, l-am dat mortii () Pe tlharul care fur pentru mine l fericesc, pe tlharul care fur pentru altul l nenorocesc. Boerii mei puturosi, acesti kabadaz m cred sfios si tem tor, le dau n fiecare zi iluzia c mi -e fric de ei si cnd pot, i umilesc n fata celorlalti. mi stiu de fric . Am ctiva gr m tici, dar stia snt plicticosi si compilatori. Cnd m sup r cte unul l pun s latre cum face cinele si el l atr . Nu cunosc spet mai las si mai gata s ling unde a scuipat. Cic tr iesc din trnd vie ca s poat gndi. Pentru ei, eu gndesc. Si -asta ajunge!. Aceasta este lucrarea Principelui, exercitiul de putere al unui Malamos de la alt nivel social, trecut prin filtrul scolii fanariote, dar, altfel, actionnd conform acelorasi vectori ai instinctului de dominare: coruptie, surpare n spirit, v rsare de snge, minciun , cupiditate, furt, nedreptate, jaf de suflet, tiranie. Nu este, ns , dect prima fat , aceea descoperit , a fortei care se afirm prin exercitarea brutal a prerogativelor puterii; messerul doreste o constructie n spirit, o oper : Gndeste-te ce frumos ar fi s -i torturezi pentru ceea ce nu au f cut, s -i pui s se urasc . Ce dovad a fortei. Stric -i pe prieteni cu cei mai buni prieteni ai lor, asta este o oper , spune Ottaviano celui ce p rea c a atins limitele exercitiului de fort pe scaunul T rii Romnesti. Distanta dintre lucrarea pe care a nf ptuito Principele si opera pe care o gndeste messerul este aceea dintre instinct si inteligent , dintre a fi provocat de mprejur ri (Malamos de cium , Principele de obtinerea domniei) si a le provoca pe acestea. La finele lucr rii sale, Principele ncearc un sentiment al z d rni ciei melanholia pentruc lipsa perspectivei operei, a perfectiunii acesteia, i dezv luie marginea puterii sale; ceea ce Principele urm reste interior, adic , acel ceva perfect, imobil, des vrsit, este descoperit de Ottaviano care traseaz calea spre perfectiune, o jaloneaz cu stiinta sa ocult , rod al delirului vr jitoresc, dar si al unei lucidit ti cristaline: messerul ofer Principelui modelul perfectiunii exercitiului puterii sale. Iar primul moment e acela al constientiz rii posibilit tii atingerii des vrsirii, al probabilit tii transform rii lucr rii comune ntr -o oper de exceptie. Exercitndu -si puterea, Principele nu a f cut altceva dect s repete o experient a vechilor tirani, pe care a nnoit -o cu cteva elemente inedite, de extractie fanariot ; Ottaviano modeleaz n opera sa, ns , irepetabilul, unicul, a c rui imagine ideal l atrage mistuitor pe autorul lucr rii. Dup ce si va fi dovedit lui nsusi puterea, acest chip nou, des vrsit, al puterii, Principele va trebui s o demonstreze. Iat cum. Aflnd de tr darea boierului Dudescu, Principele ia hot rrea s -l pedepseasc ; o face, ns , nu prin unul din mijloacele clasice, selectat, eventual, din recuzita instrumentelor cu care a nf ptuit lucrarea, ci se r zbun pe vel-vistiernicul s u n spiritul operei puterii: el l rusineaz de Dudescu si i umileste pe ceilalti boieri, investindu -si calul cu functia tr d torului, asemeni celebrului mp rat roman care si -a f cut calul

senator: arm sarul de parad , ajuns vel -vistiernic, este adus, cu drepturi depline, certificate de hrisoave, ntre boierii divaniti care se gr besc s -l firitiseasc pe noul demnitar: Dup o clip de grea t cere, boerii se urnir si trecur pe rnd prin fata domnescului animal, ce, pr busit, orb si chinuit de ndelungata -i viat , se baleg nep s tor nainte -le, stropsindu-i n hazul mut al Domnitorului, ce gusta din locul s u aceast str lucit si nemaipomenit umilire.... La fel se petrec lucrurile si cu pedepsirea negustorului Valsamache Aslan car e nu este ucis, ci silit s semneze n public actul de renuntare la propria sa avere, multimea ducnd zvonul c Principele i despoaie pe cei avuti si c face o dreptate cum nu s-a mai v zut, des vrsind prin aceasta opera Domnitorului si a messerului, care se finalizeaz n curajul de a exercita puterea chiar mpotriva legii. Odat mplinit , opera ntelegerea si asumarea sa (supunere si dominare constientizat si instinctual ) creeaz altfel de distante ntre nivelele socialului, politicului si ale cunoasterii nsesi; astfel, perspectivele diferite asupra momentului paroxistic de manifestare a puterii mpart personajele n initiati si novici. Opera messerului si Principelui este marea serbare de la Mogosoaia care, pentru autori, constituie un triumf al inteligentei, al modelului conceptual elaborat de Ottaviano n chilia sa, n timp ce, pentru spectatori, carnavalul p gn este un spectacol, o feerie care ncnt ochii si instinctele. Iat cele dou reactii tipice pentru personaje tipice: Va fi ceva de basm! susoteau gurile muieresti. Si: Am trecut Styxul? ntrebase messerul. ntre exclamatia victimelor si ntrebarea st pnului se scrie toat istoria existentei celor dou categorii de personaje novici si initiati, spectatori si regizori care ilustreaz n roman dinamica transform rii lucr rii puterii n opera acesteia. n sferele celor dou idei de putere se nscriu toate gesturile si modurile de actiune n spatiul intrigii ale celorlalte personaje; P unita Cantacuzen, de pild , domin prin divertisment erotic prin modul instinctual, deci, al turndu-se lui Malamos si Principelui, autor al lucr rii , n timp ce baronul Meitani se apropie de messer prin afirmarea puterii ca initiere n tainele filosofiei si mitologiei acesteia. n sfrsit, exist si un termen complementar, un fel de a treia variant a exercitiului puterii, pe care o re -prezint Ioan; c rturarul Ioan Valahul, figur conventional din planul secund al naratiunii, este ns si puterea st pnirii de sine n deplin acord ca lumea: prezenta lui Ioan este, ns , episodic , conceptia sa asupra esentei modului de manifestare a fortei omului nefiind antrenat n jocul tensionat dintre cele trei ipostazieri ale exercitiului puterii: Malamos, messerul si Principele reprezint categorii, idei care se aplic , se epicizeaz n structura romanului, n vreme ce Ioan este un individ al c rui model este atemporal, de dincolo de hotarele determinate istoric ale evului celor trei protagonisti. Fapt semnificativ, experimentul messerul ui si al Principelui este finalizat de narator, fiindu -i studiat si ultima etap , aceea a autodevor rii mecanismului si a pr busirii edificiului; demonstrat , devenit real , certificndu-i-se posibilitatea practic de existent , opera puterii si este

suficient siesi, durata deriziunii, care se instaleaz dup consumarea momentului dezv luirii sale, fiind ultima dovad , incontestabil , a adev rului perfectiunii operei messerului n raport cu lucrarea Principe lui: odat dovedit, geniul autorul operei se nstr ineaz de tot ceea ce a reprezentat materialul, figurantii, decorul, costumele si scena spectacolului (demonstratiei) sale: messerul se las ucis, iar Principele si contempl cu ochi indiferent ruina. Spuneam la nceput c ideea de putere este reprezentat n roman sub forma unei axe care ncepe cu Malamos si sfrseste cu Ottaviano; n fapt, ntreaga structur narativ a textului se organizeaz n jurul acestei confrunt ri, niciodat f tis , ascuns si de aceea cu mult mai subtil si mai aspr . Modul de manifestare a fortei, al c rei protagonist este Malamos Bozagiul, exploateaz pornirile instinctuale ale unei umanit ti ce se supune unui model p gn de st pnire si de provocare a puterilor considerate obscure: niste tigani de lng fntna Boului dezgropar cu mare haraiman c lusul si, nv luindu -l n pelin, l jelir si-l descntar pn ce iesir cu el n ulit . Avea cap de berbece si ns mnta p mntul de cte ori l vrau n t rn . Phalusul de lemn: fu plimbat p gneste pe toate ulitele si scoaser la urm si niste paparude, goale, numai cu r chite verzi n jurul pntecelor, puindu -le s joace. Amintitul model p gn al oamenilor locului, delimitat de aceast procesiune n urma phalusului de lemn (semn al puterii absolute), se confrunt cu o oper p gn , aceea a messerului; naratorul mizeaz aici pe dubla semnificatie a cuvntului p gn, trimitnd la dou realit ti deosebite: oamenii Bucurescilor snt, pentru Ottaviano, p gn tatea, o structur n componenta c reia se cuprind elemente de mitologie str veche care r zbat deasupra stratului credintei crestine, iar opera p gn a messerului este totuna cu lucrarea diavolului. Efortul personajului mefistofelic tinteste destructurarea decorului unui Bucuresci p gn; farmecul diavolesc, dezordinea satanic snt semnele incontestabile ale prezentei p gnului n p gnitate: opera serbarea de la Mogosoaia va fi de aceea un carnaval p gn pentru oamenii p gnit tii si o initiere n magie si ritualic a Principelui, insul din afara structurii locului, dar si din exteriorul spatiului diavolesc, guvernat de figura messerului. Citit astfel, romanul cap t o semnificatie nou ; p gnitatea (Malamos) si p gnul (Ottaviano) snt protagonistii unei confrunt ri a c rei victim este Principele; s ecventa de nchidere a romanului ofer dezlegarea jocului complicat al puterii n sensul celor ar tate aici: Iar n noaptea plec rii capigiului si -a harapului s u, cele dou femei si copiii Principelui s-au mistuit la drum de nu s-au mai v zut si a r mas palatul gol cu curtea lui si cu slugile. Si aflnd sandaliii si milogii de la Curtea Ars c au mncat cinii pre domn si s-au dus puterea lui si-a alor s i au n v lit n palat siau luat tuiurile si n frunte cu Malamos Bozagiul au jefuit ce -au mai g sit pren nc peri, dup care au venit n ulit , cu mari strig te. Iar Malamos au fost urcat pe un m gar cu capul la coada lui si i -au pus cioclii si craii de Curtea-Veche cabanita Domnului si cuca si teberul la sold si l -au petrecut pe podul Mogosoaiei cu cntece si strig te, b tndu-l cu ciomegele si cu tuiurile, dnd

larm : Tr iasc Malamos, mp ratul bozagiilor! S tr iasc Domnul nostru! spre rsul ntregului Bucuresci: la portile Orientului nu poate triumfa machiavelicul Ottaviano, nici Principele f anariot, ci Malamos, puterea pe care o provoac circumstantele, pornirile instinctuale si suveranitatea rsului, a carnavalului. n ordinea formulei epice, Princepele, ca si Groapa, este o succesiune de episoade, mult mai bine legate ns , formnd ceea ce se numeste o structur romanesc ; prozatorul foloseste aici indicii specifici realismului (ndep rtndu-se, prin aceasta, de basm), dar ntr-o modalitate narativ ale c rei mize snt fantasticul si fantasmagoricul. Romanul ncepe cu sfrsitul s u (moartea lui Ottaviano); timpul si spatiul se recunosc prin atmosfera si culoarea lor: acestea snt alte procedee ale romanului de analiz care, ca si n cazul textului anterior, structureaz universul epic, i confer profunzime si fort . S pt mna nebunilor este o variant a Princepelui; si n cazul lui Eugen Barbu, ca si al altor prozatori de ieri si de azi, cartea -efigie si creeaz un tipar al s u pe care scrisul nu l mai poate dep si: ultimul roman este un epigon al Princepelui. Protagonistul s u, Hrisant Hrisoscelu (extractia etnic este aceeasi cu a Principelui), asteapt si el un trimis, un messer care nu va veni niciodat , dar care, prin absenta sa mereu prezentificat , va provoca sfrsitul boierului eterist n decorul unui acelasi Bucuresci agonic. Hrisoscelu ilustreaz un tip de mijloc, a c rui structur este un aliaj din calit tile Principelui (melanholia) si cele ale meserului; ca si Ottaviano, Hrisoscelu proiecteaz o alt serbare, un alt sabat pe care l numeste s pt mna nebunilor si care ar trebui s fie un carnaval p gn asemeni celui desf surat nu cu mult timp nainte la Mogosoaia. Energiile sale se canalizeaz n perspectiva dobndirii si exercit rii puterii, protagonistul viznd opera messerului si a Principelui: Bucurescii c deau sub tencuiala acelui amurg, dep rtat si rece: o nstr inare intra n ziduri, deodat simteai c suferi de frig, dar de un alt fel de frig dect cel de care sufer toat lumea. Cei de afar se ntorceau de la Herestr u, se auzeau clopoteii, hilar si vag, el stia asta, simtea acum foarte bine c se afla ntr -un oras strein cu totul, existnd ntre niste oameni ce nu-l iubeau si care i r mneau definitiv indiferenti. mpotriva lor preg tea o teribil r zbunare. Se gndise la asta de multe ori n noptile cnd nu reusea s adoarm cu nici un chip. O s -i ruinez, spunea cu glasul celui care vrea s pedepseasc , am s -i mping la mare risip , am s -i fac s -si vnd sculele de prin scrinuri ca s cumpere rochii muie rilor de la Viana sau de unde dracu' si trguiesc ele trentele bine croite, am s -i silesc s -si vnd mosiile pentru a-si cump ra cai unguresti, fiindc ei asta vor voi s aibe: cai unguresti, ca ai mei si carose de Viana sau de Bratislava, si ambitia le va lua carnea de pe os; o s -i nv t eu minte, odat pentru totdeauna, s m mai invidieze, s -mi mai doreasc moartea, pref cndu -se c m iubesc si s rutndum cu barbele lor puturoase. O s v vindeti fiicele si o s le faceti trfe pe Podul Beilicului, numai ca s dansati la S pt mna nebunilor! Si la gndul acesta deplin, de vindic t , o fericire pe care n-o cunoscuse niciodat l n p dea

ca o ap fierbinte, nv luitoare. nvins altundeva, ntr-o aventur care, desi consumat n decor venetian, seam n cu oricare poveste oriental de dragoste, Hrisant Hrisoscelu exult la gndul unei r zbun ri, al unei opere a puterii, pe care nu o va mplini ntruct aliajul structurii sale interioare nu contine dect cteva din metalele pretioase ce intrau n alc tuirea Principelui si messerului; protagonistii acestui roman mimeaz o confruntare de forte (Hrisoscelu construieste pe himera iubirii ceea ce Herula deconstruieste prin realitatea mortii, ruinei si viciului) al c rei simbol este pnda (si nu lupta) dragonilor dintr-un acvariu: Hrisoscelu este n chip predestinat o victim , el ilustrnd mai degrab figura omului incomplet si incapabil de completudine. Anticipat de visul pr busirii Veneziei, cu a c rei str lucire au intrat ntr-o competitie f r sorti de izbnd milioanele lui Hrisant, zodia deriziunii n care intr destinul personajului reprezint adev rata miz a romanului; rentors n Orient, sufletul tn rului este devorat de cancerul melanholiei, este m cinat de lipsa de voint , se zides te n nep sare, mistific trecutul si fiinta acestuia: traiectul existentei lui Hrisant Hrisoscelu este definitiv ncheiat, trasat ntre violenta tr irii de la Venezia si melanholia din orientalul Bucuresci. n acest fel, prozatorul pare a fi intention at continuarea destinului Principelui dincolo de episodul domniei sale, de acolo de unde ncep ruina, degradarea, instalarea plictisului, a cenusiului unei vieti pentru care opera (n Princepele) si vrsta de aur (n S pt mna nebunilor) s-au consumat: iat chipul lui Hrisant pe liniile c ruia se identific posibilul (probabilul) chip al Principelui ntr-o alt variant a intrigii romanului s u: Nimic, sem nnd totul cu vidul acestei dup -amieze nfricos toare de var , cu vipia, cu n dusala care-i curgea pe spinare si cu frigurile de sear , cu intrarea n lumea lui fals , a eterurilor din care nu mai reusea s ias Mereu obscurita tea livid a zilelor goale, fie iarn , fie var , culoarea tern a aeru lui saturat de prav sau de o usc ciune care-l ngheta; focurile cele mari nemaiajungnd r celii din oasele lui si, mai ales lihtisului, boala Orientului, acel gol f r satiu n care intri si de unde nu mai reusesti s iesi, turburea stare de asteptare, f r miscare, f r gnduri, numai o supravietuire dureroa s n care se rupeau niste v luri si se trezea mereu n trecutul pe care-l ura, dar de care nu se putea dezb ra. Exercitiul real dar si cel nchipuit al puterii au acelasi efect; lihtisul, melanholia, topirea energiilor n atoatecuprinz toarea lume orienta l ; lucrarea Principelui, opera messerului si viziunile lui Hrisant Hrisoscelu snt alte ipostazieri ale visului si realit tii puterii, ale exercitiului acesteia. Sub diverse nf tis ri, prozatorul a vizat n aceste trei romane descoperirea resorturilor in terioare ale mecanismului puterii si rezultatul actiunii lor asupra unor suflete a c ror esent r mne mereu aceeasi, dincolo de hotarele desp rtitoare ale nivelelor cronologice ale istoriei: agonia unei lumi n Groapa, crepusculul unei epoci n Princepele, pr busirea str lucirii Veneziei totul ilustreaz deriziunea unui spatiu care si afl conditia supravietuirii sale tocmai n acceptarea acestui mod de a fi.