Sunteți pe pagina 1din 10

ARHITECTURA MODERNA DIN ROMANIA IN PERIOADA 1920-1940

Analiza arhitecturii in sistemul conferit de celelalte arte, permite evidentierea principalelor interferente ce au existat pe parcursul istoriei, precum si particularitatile ce decurg din faptul ca ea constituie un domeniu de sinteza intre arta, stiinta si tehnica, fiind categoric marcata de factorii economici si sociali. Pana in preajma anilor '20, in Europa dogmatismul clasicismului se diminueaza, lasand loc unor formule diverse de arhitectura moderna, ce variaza de la o tara la alta si de la o personalitate la alta. Constienti de faptul ca o cultura nationala nu poate in general exista in afara sferei culturi universale, oamenii de arta, scriitorii si nu in ultimul rand arhitectii romani ai epocii si-au afirmat prin lucrarile si atitudinea lor pozitia de participanti la integrarea in sistemul universal de valori. Romania se situeaza la confluenta dintre cultura occidentala si cea orientala, pe care le-a sintetizat prin propria spiritualitate. De-a lungul veacurilor, ea a receptat in diverse moduri marile curente artistice europene. Intervalul de timp cuprins intre cele doua Razboaie Mondiale ramane insa un moment de varf al aderarii si participarii intelectualitatii romanesti la sfera culturii universale. George Matei Cantacuzino, remarcabilul arhitect si teoretician al acestei perioade scria in 1934: "Noi nu putem nesocoti, precum nu le-am nesocotit nici pe vremuri, marile curente de idei care infrigureaza lumea". ROMANIA DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL - CONTEXT ECONOMIC SI SOCIAL Crearea statului national unitar in 1918 face din Romania una din tarile cu perspective de dezvoltare economica importanta din Sud-Estul Europei. Criza mondiala din 1929-33 nu va avea repercurisiuni importante asupra societatii romanesti. Mai mult, anii crizei mondiale impulsioneaza pe detinatorii de capital sa lanseze investitii imobiliare in intentia de a se feri de pericolul devalorizarii. Evolutia situatiei legislative a fost si ea destul de favorabila. S-au acordat credite pentru constructiile de locuinte, precum si alte inlesniri in legatura cu impozitele in exploatarea constructiilor de locuinte. Administrarea locala, reprezentata prin primari deschisi miscarii innoitoare, sprijinea proiectele indraznete si actiona cu fermitate in deciziile legate de evolutia orasului, colaborand cu specialisti de valoare. Concomitent are loc patrunderea noilor tehnologii de constructie, in principal folosirea pe scara larga a betonului armat. Toate acestea se conjuga, asa cum o consemneaza observatorii epocii, cu spiritul progresit al investitorilor, care vor considera ca arhitectura moderna raspunde exigentelor de confort si ca echivaleaza performantele civilizatiei vest europene, permitand in acelasi timp realizarea unor investitii eficiente din punct de vedere economic, prin utilizarea tehnologiilor eliberate de decorativismul costisitor si laborios.

ROMANIA DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL CONTEXTUL CONFERIT DE ARHITECTURA EXISTENTA Patrunderea noilor curente artistice in Romania gaseste in tara si in special in Bucuresti o arhitectura eterogena, caracterizata prin coexistenta stilurilor neoclasice, bizantin sau eclectic, la care se va alatura stilul neoromanesc, ce prelucra arhitectura populara si religioasa romaneasca, fiind considerat ca simbol in aspiratia catre idealul de unire nationala. Dupa 1918, odata acest ideal realizat, potentialul spiritual al tinerei generatii de arhitecti se va racorda puternic la miscarile culturale de avangarda europene, contribuind prin aportul ei la realizarea unei arhitecturi comparabila cu creatiile de referinta universale. Pe de alta parte academismul francez, adoptat de orientarea Scolii Romanesti de Arhitectura, este prezent prin lucrari importante realizate in Bucuresti de catre arhitecti francezi. Primele tentative de organizare a arhitectilor romani si de constientizarea a rolului lor in societate incep cu 1891, prin infiintarea Societatii Arhitectilor Romani, prezidata de Alexandru Orascu; recunoasterea lor oficiala se va face in 1932, cand s-a creat Corpul Tehnic al Arhitectilor. Ca si la nivelul mondial, folosirea betonului armat in constructiile ingineresti a devansat utilizarea lui in arhitectura civila. ]n 1888 se construiesc primele silozuri de cereale din beton armat, in porturile Braila si Galati, de catre inginerul Anghel Saligny, in sistem Monier; urmeaza constructiile de poduri si sosele. Arhitectura acestor constructii, dictata de modul de rezolvare a problemelor structurale, caracterizata de simplitatea formelor, poate fi considerata ca un preludiu la noul limbaj formal. Structura portanta, conceputa pentru a raspunde necesitatilor funtionale, elimina elementele decorative, lasand perceptiei imaginea primelor performante ale noului material de constructie al secolului XX. Folosirea betonului armat la cladirile civile incepe in Romania cu 1906, fara insa ca structura de rezistenta, ce reprezenta o noutate in modul de solutionare, sa actioneze determinant asupra optiunilor estetice. Cu putine exceptii, aproape toti arhitectii romani ai perioadei interbelice au atins cu unele din lucrarile lor zone stilistice apropiate de stilurile istorice ale inceputului de secol. Unii dintre ei au parcurs, prin creatiile lor, un drum ce evolueaza conceptual, culminand cu realizari de marca de factura moderna. Altii se vor exprima in acelasi timp, sau in perioade de timp apropiate in termeni stilistici diferiti, conditionati de modul de intelegere al contextului amplasamentului, de tematica proiectului sau de sensibilitatea autorului in raport cu subiectul propus. Experimentarea stilistica este adesea considerata ca un exercitiu de virtuozitate si ca o intelegere a rolului si impactului social al arhitecturii. Duliu Marcu, unul dintre arhitectii de mare valoare ai acestei perioade, motiva propria evolutie a conceptiei lucrarilor sale: "Desi aveam o mare inclinatie si chiar usurinta spre desen si pasiune pentru ornamente si decor, totusi am devenit mai tarziu adeptul arhitecturii simple, fara belsug de ornamente, care prin justetea proportiilor si armonia plasticii trebuie sa dea ochilor si ratiunii cea mai deplina satisfactie".

DEBUTUL ARHITECTURII MODERNE IN ROMANIA. ANII '20 In acest spatiu definit pe de o parte de o situatie economica prospera, de o societate deschisa spre emancipare si pe de alta parte de arhitectura conservatoare a inceputului de secol, va avea loc procesul de infiltrare a curentului modernist in mediul tinerei generatii de arhitecti. Avangarda artistica romaneasca se manifesta inca inainte de 1920 in Berlin, Zurich sau Paris, fiind reprezentata de personalitati ca pictorul si arhitectul Marcel Iancu, poetul Tristan Tzara, fondatori ai miscarii DADA sau sculptorul Constantin Brancusi ce lucra deja la Paris. Unii studenti arhitecti ce se aflau in acest deceniu in capitalele Europei de Vest incep sa-si contureze simpatia pentru noul curent artistic ce se infiripase deja si care a constituit o schimbare radicala de atitudine a acelora ce vor fi considerati pionieri ai arhitecturii moderne. Evoluand oarecum diferit de artele plastice, muzica sau literatura, arhitectura nu a cunoscut o etapa ce ar putea fi definita ca miscare de avangarda propriu-zisa, in sensul impulsului negativist sau contestatar. Aceasta tendinta a fost indreptata spre ideea de progres, spre o sincronizare cu civilizatia europeana. Arhitectura moderna romaneasca se va imune printr-o innoire echilibrata, moderata, gasind insa resurse pentru o intensa forta in exprimare. Cu un oarecare decalaj temporal in raport cu unele curente artistice si literare, arhitectura moderna va debuta in Romania in a doua jumatate a deceniului trei, luand apoi o amploare deosebita. Confirmand o evolutie marcata de legaturi si influente ale artelor plastice cu arhitectura, nu este poate intamplator faptul ca primele constructii moderniste apartin pictorului arhitect Marcel Iancu. El studiaza la E.T.H. din Zuric si creeaza aici in 1916 impreuna cu alte personalitati miscarea artistica de avangarda DADA. Marcel Iancu revine in tara in 1922, marcandu-si prezenta printr-o expozitie organizata in Bucuresti, in care lucrarile sale au fost astfel alese incat sa capteze atentia publicului romanesc ce nu mai beneficioase de manifestari asemanatoare pana in acel moment. Rolul sau in raspandirea ideilor avangardiste in mediul spiritual creativ romanesc se va materialia odata cu aparitia revistei Contemporanul, in iunie 1922, al carei animator a fost pe toata perioada aparitiei. Incitanta prin continutul ei, desi nu a fost o revista specializata in tematica de arhitectura, Contimporanul contine analize, referiri si prezentari de proiecte de arhitectura ce consemneaza prin noutatea lor o schimbare radicala de atitudine si o optiune estetica ce va lua in curand locul tendintelor conservatoare. In Contimporanul Marcel Iancu publica articole reprezentand o pozitie transanta fata de arhitectura ce domina in acel moment peisajul urban din Bucuresti si din tara. O marturie a preocuparilor indreptate spre acest subiect il constituie numarul 53-54 din 1925 dedicat in totalitate tematicii de arhitectura. ] n articole ca "Functiune si forma" sau "Arhitectura noua" sunt marcate directiile considerate valabile de urmat in modul de gandire al noilor poiecte: "Arhitectura noua, in viu contact cu artele plastice a pus si dansa, ca acestea, problema simplificarii formelor, a priceperii materialelor de prelucrat si mai ales a distrugerii ideii electrice de stiluri".

Dovedind receptivitate si intelegere fata de principalele enunturi lansate de Miscarea Moderna la nivel european, Marcel Iancu considera arhitectura ca o modelare a spatiului interior. in relatie cu aceasta idee, revista Contimporanul va dedica numarul 57-58 din 1925 in intregime interiorului. Preocuparile teoretice exprimate in paginile revistei se vor continua in curand cu cautarile formale si functionale experimentate cu 1926, aceste cladiri, cu functiunea de locuinte cu unu sau doua niveluri, sunt de fapt cele dintai realizari de factura moderna cunoscute pana in prezent in Romania. Fara a contine elemente de mare complexitate, ele au meritul demonstratiei unor inovatii de ordin compozitional constituind un moment de inceput al aparitiei arhitecturii moderniste in Romania. Diferite alte publicatii au difuzat si analizat in paginile lor demersurile pioonierilor arhitecturii moderne euripene. Rolul lor a fost foarte important in atragerea generatiei de arhitecti a anilor '30, ele avand meritul creeri unei platforme teoretice demonstrative, uneori chiar elogioase, ce a favorizat acceptarea si adoptarea noii arhitecturi de catre societarea romaneasca. Activitatea publicistica si critica de arhitectura din perioada interbelica a facut cunoscute in cele mai diverse medii ale intelectualitatii romanesti ideiile curentului modernist, consemand si o maturizare a atitudinii critice si pozitii teoretice echilibrate, pertinente, ca si polemici si divergente de opiii. Texte referitoare la estetica arhitecturii romanesti, la controversele dintre traditionalism si modernism, au cunoscut elemente de mare profunzime prin contributia unor arhitecti precum George Matei Cantacuzino, Horia Creanga, Octav Doicescu etc. Alaturi de Marcel Iancu, dar total independent de acesta, la inceputul anilor '30 va debuta in forta arhitectul Horia Creanga ca adevarat fondator al arhitecturii moderne romanesti. Influenta personalitatii sale asupra colegilor de generatie a fost semnificativa. El soseste de la Paris impreuna cu sotia sa Lucia Dumbraveanu in 1927, unde isi luase diploma de arhitect la Beaux Arts, bastionul academismului francez la acea data. Totusi el va aduce cu sine ideile avangardei europene pe care le descoperise pe cont propriu si in contact direct cu publicatiile vremii. El devine promotorul unei arhitecturi personale, filtrate prin propria-i sensibilitate. Creatia sa nu va putea fi cantonata strict in nici unul din curentele moderniste europene. Horia Creanga a dat arhitecurii o expresie moderna, adesea foarte complexa, ferma ca mod de compozitie si intotdeauna cu rafinament nuantata. In acceptia, sa Horia Creanga nu va considera miscarea moderna din Romania ca o discontinuitate in istoria arhitecturii romanesti, ea regasind simplitatea formala a arhitecturii noastre populare, pe care o transpune in noi registre interpretative. "Observand liniile culei romanesti, care din dumneavoastra ar fi putea afirma ca arhitectura despre care vorbesc (arhitectura moderna, n.a.) rupe cu trecutul? Spre deosebire de ceea ce se petrece la noi, intre conceptia noua si stilurile care formau specificul tarilor apusene (flamand, gotic, renastere etc.) exista o brusca rupere cu traditia".

Aceasta afirmatie exprima ceea ce transpare in creatiile lui si ceea ce departajeaza aceasta arhitectura de demersurile avangardei internationale, care prin definitie este conceputa ca o delimitare totala fata de trecut. Ea poate constitui una din explicatiile modului in care a debutat miscarea moderna in Romania, fara tatonarile unei avangarde in cautare de autodefinire, ci cu lucrari ce demonstreaza de la inceput o maturitate de gandire, o forta de creatie bine stapanita, asezata pe principii noi, care insa continua radacinile unei vechi traditii estetice, indelung exprimentare de arhitectura populara. Ideea acestei continuitati se va regasi si in scrierile lui George Matei Cantacuzino: "...Arhitectura moderna isi cauta legile la obarsia utilului, a constructivului si a ideii sociale. Ea nu este in contradictie cu ravnele arhitecturii noastre, ci deschide numai un larg registru de posibilitati". Proiectul "manifest" pentru imobilul ARO din Bucuresti, prin care Horia Creanga se va impune, fost selectionat in 1929 in urma unui concurs. Amplasat pe unul din principalele bulevarde ale capitalei, el propunea o arhitectura de factura inedita prin modul de conceptie a formei si functiunii. Pana la materializarea lui in 1931, proiectul a avut o evolutie cu transformari succesive, ajungand in final la o expresie plastica categorica, cu un limbaj formal simplificat in favoarea unei volumetrii transante. Apreciat dar si contestat, proiectul a reprezentat un moment de cotitura, influentand vointa si capacitatea creatoare a contemporanilor sai. ARHITECTURA ROMANEASCA A ANILOR '30 Lansarea pe scara larga a arhitecturii moderne in Romania s-a facut in primii ani ai deceniului patru, cand a inceput sa fie privita ca simbol al progresului si deschidere spre noua civilizatie a secolului XX. Acum ea va cunoaste o expansiune impresionanta prin calitate si cantitate, marcand definitiv silueta capitalei si a unora din marile orase ale tarii. O adevarata explozie de creativitate a inceput in acesti ani. Ea se va face in concordanta cu puterea de selectie a mediului cultural romanesc, iar evolutia ei se va desfasura sub semnul urmatoarelor caracteristici:

Arhitectii romani au actionat independent. Ei nu s-au reunit in grupari ca Bauhaus, De Stijl, sau alte asemenea scoli care au generat curente de avangarda diferentiate. Conturandu-si independent preferintele estetice, au exprimat insa concertat, prin prisma sensibilitatii si afinitatii artistice proprii, optiunea lor legata de problemele formale si functionale. Din aceasta activitate a unor personalitati bine individualizate, vor aparea lucrari nu lipsite de tendinte majore comune, care insa avertizeaza prin prezenta lor asupra independentei fiecarui arhitect, cat si asupra modului relativ unitar in care acestia au prelucrat intr-o dinamica continua ceea ce transmitea miscarea moderna internationala. Arhitectura romaneasca interbelica este departe de a reprezenta o "copie" a unor curente de avangarda deja consacrate la nivel international. Diferita in semnificatii, ea a asimilat, intr-o sincronizare continua cu propria paradigma culturala si spirituala, ceea ce lansau principiile esentiale ale curentului modernist. Se poate constata existenta unei congruente intre starea de spirit sociala a acestei perioade si exprimarea moderna in forma si functiune a operelor de arhitectura.

Desi nu a fost lipsita de polemici teoretice, penetrarea Miscarii Moderne in Romania atesta permeabilitatea si aportul acestei generatii de arhitecti romani la realizarea marilor valori universale. O succinta analiza a procesului de creatie parcurs de principalii arhitecti romani demonstreaza existenta catorva repere comune, esentiale pentru ceea ce a insemnat in Romania curentul modernist in arhitectura. I. II. III. Pozitia fata de contextul existent Principalele repere compozitional-estetice Principiile majore de rezolvare a problemelor functionale

I. POZITIA FATA DE CONTEXTUL EXISTENT

Oportunitatea analizei raportului dintre spatiul existent construit si noua arhitectura este justificata in primul rand pentru cladirile amplasate in structura urbana a Bucurestiului, disponibila la acea data interventiilor importante la nivelul orasului si al cartierului. Terenurile aflate la dispozitie ofera prilejul unor proiecte integrate in tesutul urban construit, dar si insertii urbane majore, care au ramas definitorii pentru caracterul orasului Bucuresti. Exemplul cel mai elocvent il constituie bulevardul Magheru - Balcescu, aceasta axa majora in compozita urbana a capitalei. El a fost trasat inca din secolul trecut, dupa modelul conceput de Haussman in perioada 1853-1869 pentru Paris. Completarea fronturilor acestei artere, in spiritul adus de arhitectura moderna, creeaza o grupare urbana unitara, inedita in comparatie cu alte capitale ale continentului, ale caror centre istorice erau deja construite in acel moment.

Fara a fi contextualista in sensul relatiei cu celelalte stiluri istorice, arhitectura moderna interbelica din Romania determina intr-un construit dat formularea unor repere spatiale noi, dominate de valentele curentului modernist, care contribuie al ridicarea valorii estetice, compozitionale si functionale ale stitului, prezentand astfel o forma noua de integrare in amplasament. Arhitectura moderna opereaza cu principii ce o definesc foarte clar in raport cu datele naturale ale sitului, continand o adoptare fireasca si rationala la conditiile naturale ale terenului. Acestea sunt exploatate cu consecventa la distribuirea functiunilor in raport cu punctele cardinale, sau in specularea elementelor de sistematizare verticala. Problemele legate de insorirea si iluminarea spatiului construit s-au concretizat si in regulamente de constructie, ce obligau la respectarea unor vecinatati acceptabile, cu profil stradal ce continea retragei la nivelurile superioare, in functie de prospectul optim al arterei respective. Se remarca modul judicios de utilizare a geometriei (verticale si orizontale) a parcelelor existente. Apare prezenta o relativa determinare a formei terenului asupra compozitiei ce conduce la solutii functionale si estetice adecvate si la o utilizare rationala a amplasamentului.

II. PRINCIPALELE REPERE FUNCTIONAL-ESTETICE in care evolueaza arhitectura moderna interbelica romaneasca

Valentele unghiului drept sunt speculate cu abilitate de cea mai mare parte a arhitectilor. Nu lipsesc insa interventiile ce compun severitatea formelor rectangulare cu zone cu suprafete curbe. Acestea din urma articuleaza volumele riguros croite, introducand o gradare a perceptiei. Am putea spune ca modelarea suprafetelor curbe, jocul lor subtil creeaza o nota specifica usor de recunoscut in peisajul urban. Plastica fatadelor accentueaza aproape constant orizontalitatea, alternand cu elemente verticale, marcate prin degajarea unor volume, cu scopul exemplificarii principiului de compozitie sau prin relationarea lui cu cadrul orasului determinat de evolutia si dinamica vietii urbane. In Romania simplitatea formala adusa de arhitectura moderna a fost pusa adesea, chiar de parintii acestei arhitecturi, in legatura cu forta arhitecturii populare romanesti. Acuratetea formelor, volumele pure, compozitia si simplitatea rafinata a arhitecturii populare romanesti, remarcate si de Le Corbusier la trecerea sa prin Romania inceputului de secol, pot fi considerate premisele esentiale ce au inlesnit gandirea creatoare a arhitectilor romani.

III. PRINCIPIILE MAJORE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR FUNCTIONALE Din acest punct de vedere se constata mai multe niveluri la care a fost gandita creatia de arhitectura interbelica:

Exemplele intalnite variaza de la o adoptare formala la canoanele estetice noi pana la croiala moderna a partiturilor, transformate in esenta lor, la care insa nu se va atinge niciodata flexibilitatea totala experimentata de arhitectura occidentala, decat cu cateva exceptii notabile. Arhitectura, prin esenta ei mai pragmatica decat celelalte arte, va explora directii functionale ce raspund unor necesitati de conform si civilizatie, ce se conjugau perfect cu aspiratiile societatii romanesti. Horia Creanga afirma succint conceptia arhitecturii sale, preluata si dezvoltata de intreaga generatie de arhitecti: "O exprimare sincera si simpla a nevoior moderne - iata arhitectura noastra. Ea exprima frumosul prin simplitate si utimul prin confort. Arta aceasta nu este un capriciu actual, utilul si placutul sunt adevaruri vechi". Functiunea devine o componenta hotaratoare in procesul de creatie. necesitatile functionale sunt complexe: pornind de la necesitatile sociale directe la necesitatile legate de psihologia umana, tehnologie etc., ele reprezentand in final nivelul de confort.

Structurarea analizei arhitecturii moderne interbelice pe principalele teme de proiectare reprezinta una din caile posibile de aboradare pentru o intelegere si apropiere de acest fenoment in intreaga lui complexitate. In mare tematica lucrarilor poate fi grupata in:

I. II. III.

Locuinte Programe social-culturale Constructii industriale

URBANISM Potentialul economico-politic al tarii crescand vertiginos dupa formarea Statului National Roman in 1918, antreneaza dezvoltarea aleatoare a unora dintre principalele orase ale Romaniei, exprimata prin aparita si dezvoltarea industriei, cresterea densitatii populatiei in zonele centrale si aparitia unor cartiere noi, toate avand un caracter dezordonat si haotic. In Europa Occidentala se depasise deja aceasta faza de dezvoltare a oraselor. Promotorii Miscarii Moderne promovau in acest moment doua principale directii de rezolvare a problemelor urbane, cu valente caracteristice in functie de tara. Prima directia cauta "Stilul", speculand efectele compozitional-estetice si subordonandu-se deviziei "tot ceea ce este acceptabil trebuie pastrat". Al doilea principiu, mai radical, cauta "viata in natura", avand ca model "Orasul gradina" si "Charta de la Atena".Dupa Primul Razboi Mondial, orasele Romaniei intregite si in special capitala tarii prezinta o situatie speciala din punt de vedere al problemelor legate de urbanism si sistematizare teritoriala. Marile restructurari urbane ale Europei secolului XIX, al caror apogeu l-a reprezentat modelul francez (Georges Eugene Haussmann la Paris in perioada 1853-1869) au avut un ecou si in Romania prin trasarea la sfarsitul secolului a celor doua axe majore ale capitalei, estvest si nord-sud. Daca in cazul unor orase europene, "marile axe" au sfasiat brutal tesutul medieval existent, in cazul Bucurestiului, cu toate "sacrificiile" (Turnul Coltei, Biserica Sarindari etc.), trasarea acestor axe a contribuit la demararea organizarii structurii urbane amorfe. Aceste interventii au oferit premisele aplicarii in perioada interbelica a unor teorii moderne in demersul de solutionare a problemelor urbane ale capitalei. Modernismul urbanismului romanesc a constat in primul rand in usoara si fireasca adaptare la o etapa teoretica avansata de organizare a orasului; in al doilea rand in identificarea fenomenului urban cu teoria sistemica (sistemul) si utilizarea termenului de "sistematizare" in relatie cu planificarea urbana, iar in al treilea rand, derivat poate din primele doua, modul original de imbinare a tendinelor mentionate si adaptarea lor la conditiile locale. In 1935 s-a elaborat de catre un grup de specialisti, arhitecti si ingineri, Planul Director de Sistematizare a Capitalei (PDSC), unul din cele mai progresiste din Europa de Rasarit. El devine operant in 1938, continutul lui acceptand selectiv elemente din cele doua directii de dezvoltare a urbanismului epocii. Respectul pentru principiile estetice de compozitie va da sentimentul statorniciei pentru cei ce locuiesc orasul, permitand arhitecturii sa-si produca efectul asupra ansambului urban. Principiile Chartei de la Atena vor influenta propunerile de zonificare functionala si de configuratie a circulatiei, iar valentele "Orasului gradina" pot fi regasite in sistemul de lotizare, in ideile de dezvoltare a salbei de lacuri si a valorificarii elementelor naturale din nordul capitalei. Analiza PDSC evidentiaza caracterul principalelelor prevederi:

Dezvoltarea retelei de circulatie tine cont de ceea ce a fost realizat deja (ex. strapungeri est-vest si nord-sud si cele ale principalullui inel al orasului: completarea lor pune bazele structurii radial concentrice de aztazi). Zonificarea functionala traseaza pentru urmatorii 40-50 de ani fizionomia unei capitale ce dispune de zone rezidentiale, industriale si spatii verzi in sistem, limitand in acelasi timp intinderea teritoriala a orasului. Caracterul unor mari zone ale capitalei, asimilate in esenta cu "Orasul gradina", a fost regandit prin lotizari si amenajari care au intretinut si dezvoltat elementele pozitive ale mediului natural de care beneficiaza Bucurestiul. Orasul modern este considerat ca un organism viu, in care initiativa particulara ste mentinuta in limite rezonabile si in care provizoriul si efemerul vor fi inlaturate.

Ca urmare a acestui "context legislativ" de mare deschidere, capitala a cunoscut cateva interventii ce au ilustrat potentialul spiritual si creativ al generatiei de arhitecti si urbanisti romani. Dintre acestea cele mai importante au fost: 1. Definitivarea strapungerii axului nord-sud (Bd. Balcescu - Magheru - 1848) si completarea fronturilor acestuia, fapt ce a generat aparitia unei insertii urbane de arhitectura moderna fara precedent sau echivalent pe continent. 2. Incheierea lotizarii catorva cartiere rezidentiale ca Parcul Jianu, Parcul National, Vatra Luminoasa etc. 3. Mobilarea pietelor si a principalelor intersectii ale orasului, cu element de referinta in parcursul volumetric urban. 4. Amenajarea cursului Dambovitei si a lacurilor din nordul orasului. 5. Localizarea si structurarea principalelor zone industriale. Incepand cu 1929, conform legii administratiei locale, toate orasele si centrele urbane balneo-climaterice trebuiau sa-si intocmeasca propriile planuri directoare si de sistematizare. Ca exemple sunt orasele Brasov, Craiova, Cluj, Sfantul Gheorghe etc. Concursurile pentru obtinerea unor solutii cat mai interesante pentru sistematizarea unor localitati maritime sau a unor zone ale oraselor devin o practica ce va contribui la selectarea si promovarea celor mai valoroase idei in domeniul urbanismului. Se poate desprinde concluzia ca urbanismul ca si arhitectura moderna interbelica din Romania s-a dezvoltat intr-o conjuctura favorabila, intretinuta si de o legislatie ce continea principalele intentiii ale miscarii moderne mondiale, bine fundamentate teoretic, urmarind directii de evolutie rationale, moderate, de mare profunzime in modul de intelegere a sistemului contextual construit existent si a psihologiei sociale in general. Fara a fi ostentativ in gesturi si decizii, acest urbanism a creat reguli si directii de urmat a caror valabilitate, prin coerenta si logica ei, este certificata si astazi.

CONCLUZII Miscarea moderna exprimata in arhitectura si urbanismul romanesc a fost asimilata in jurul anilor '30 de catre societatea romaneasca printr-o larga deschidere, acceptare si receptivitate. Ancorata puternic in determinari materiale si sociale, arhitectura moderna romaneasca ilustreaza cel mai clar spiritualitatea, fluenta culturala si dorinta de emancipare a societatii romanesti. Modernismul in arhitectura si urbanism a avut in Romania semnificatii unice, determinand racordarea, alaturi de celelalte arte, la cultura moderna mondiala. Expresia pe care curentul modernist a primit-o in arhitectura romaneasca nu reprezinta o copie a unor curente de avangarda lansate la nivelul Europei. Ea constituie o secventa aparte in dezvoltarea si interpretarea unor principii prin filtrul permeabilitatii culturale proprii, care au condus la un proces de creatie diferit, independent, prin ale carui realizari arhitectii romani au participat cu un aport important la ansamblul valorilor universale. Devenit "fenomen mondial", arhitectura moderna a participat masiv la transformarea Romaniei anilor '30 printr-un salt spectaculos spre civilizatie, ramanand dovada incontestabila a uneia dintre cele mai fertile etape din istoria noastra culturala.