Sunteți pe pagina 1din 3

Gisca Andrea Corina Master, Anul I

Contemplarea unei fotografii

Omul a foarte asta bine in secolul trecut: calatorii de descoperire si rapoartele despre ele. Ma gandesc acum la Torell, de Long, Nordenskjold si inainte de toate, la batranul dar cunoscutul Krunsenstern, cel care e umblat/ a calatorit prin nord si cel care a scris despre oceane: astfel de opere cu texte, atlase, harti. Si eu asez imaginea, care ar trebui sa provina dintr-o astfel harta, in fata mea, pe masa. O litografie, colorata, o foaie mare in orizontal. Se vede un golf, o apa putin adanca cu recifi, prundis, o gramada de pietre-gri, rosiatice , galbene ca pucioasa-care ies la din apa. In spate coasta, circular spalat de ploaie,sau de fluxuri intregi, sau de un toren; acolo mistuit de o prapastie , acolo prabusit, abrupt, dar panta pe nisipul neted, dar coastele tot mai sus, poate indeajuns de sigur, si acolo peste pante si pana sa intri/ patrunzi pe acestea, un sat. Se pot numara 16 case pe imagine, vor fi sigur cu cateva mai multe, si o biserica este acolo, toata din lemn, si incepand cu biserica, spre dreapta sus pana la promotoriu, un fel de cap, in spatiul caruia se retrage tarmul si marea cea libera devine vizibila: cruci, cruci din lemn. Intai o grupa intreaga, 14 sau mai multe, apoi una singura, mai cu seama de inatlta, cu un acoperis din varf pana la terminarea bratelor, nu de mult intr-un punct, la interval mai mare, mai departe de mare, 4 astfel de cruci, aceste ultime, protejate cu caprior impotriva presiunii vantului. Pe apa departe, o barca cu 3 catarge, care poate sta acolo in fata ancorei. Inaintea ei un marinar mic, o goeleta cu catarge, dupa cum arata. Pjiatiza pe tarmul la sud Laponia ruseasca. Asa apare in imaginea inconjurata de patru linii, intr-un asa numit scris clar/ lizibil , in litere deci, ce sunt compuse doar din linii groase. Pjiatiza, un sat, 16 case din lemn, o biserica, multe cruci, pe tarmul Terschen, sau poate deja dincolo de Warsuga, in Kaudalaska, nu stiu. Dar la Marea Alba oricum, la peninsula Kola. Acolo sunt porturi fara gheata tot anul. Case din lemn.Cine a trait in astfel de case, nu uita.Cresti si te dezvolti, lasa-ti suflul sa patrunda si sa se retraga, incet, inca cu ochii inchisi si simte: si casa respira la fel, si se dezvolta, de parca ar incepe sa vorbeasca si tu astepti asta. Si iarna pare mai aproape de a se inchide in jurul tau, peretii vin mai aproape, acoperisul se scufunda putin, mai aproape, in jurul somnului tau.

Si frumosii pereti, modelati din trunchiuri de copaci, pe-afara inegriti de soare si furtuni, netezi, dar si crapati pe ici pe colo. Nu foarte apropiate,casele, dar nici foarte indepartate, aici o casa, inca o casa, 16 case, poate mai multe, si biserica cu turnul de lemn in patru colturi si un acoperis rotund de tinichea. Apoi incep crucile. Omul de-acolo foarte mic. Trece pe langa o casa si dispare in spatele ei. Si acum devine din nou vizibil in spatiul dintre case. Acolo merge el. Intalneste cativa copii si ramane pe loc. El se numeste Shrij; cel putin asa spun copiii.Ei intreaba ce va face el acum. De unde vine el acum, nu intreaba nimeni. Ce fel de om este? El a ridicat crucile, de care am povestit noi. Cele 14 din apropierea bisericii, una mare singura/solitara, si celelalte dincolo cap. Ce este aceea o cruce? Un semn/ indicatie, o aducere aminte. O amintire. Ceva amintind de anterior, de trecut. Dar ca amintirea trebuie sa mentina trecutul in viata, nu-i adevarat. Deci e si un semn de avertizare si nu numai impotriva uitarii, dar si in fata nepasarii. Pentru ca trebuie sa fie sus si de departe vizibile. Privim de deasupra golfului si o recunoatem pe cea singurala dar si pe celelalte; le putem numara. Barbatul a plecat cu copii mai departe, pe langa casa urmatoare. Schji, spun copiii, cand mai construiesti o cruce? Si barbatul raspunde: Acum adun lemn pentru foc, ajutati-ma un pic. Construieste cruci si aprinde focul, deci asta face barbatul. Si de ce? Il lasam sa plece. Copii se imprastie spre case, prin spatele gardurilor de lemn, spre tufisuri, care incep pe la ultimele case. O zi insorita. Este luminos aici luni intregi, si in noapte. Norii sunt mari si puternici, dar astazi foarte sus, vantul are mult loc.Si trece ince si puternic pe sub cer, ca un curent mare tacut. Pentru prima data, aproape de seara, primeste o voce, nimeni nu stie de unde. Foc barbatul aprinde.Spre seara.Si intretine/ pastreaza noaptea. Cruci pentru zi si foc pentru noapte. Semne care sunt in continuare vizibile, semne de avertizare. Numai asta sau si semne comemorative ? Cruci pentru zi, foarte putine noaptea, semne care sunt vizibile de departe, semne de avertisment. Numai asta sau si semne comemorative. Un om care traieste singur, dar care vorbeste cu copiii, si cu lumea desi nu stie prea multe si in aceasta limba de aici. Un strain deci. Dar care traieste aici din cauza crucilor, si din cauza focului, care are ceva de facut si face. De cat timp deja? 10 sau 15 ani?

Ma refer la naufragiul de atunci, in unghiul de vest de intrarea in golf, care nu se poate vedea in fotografie. Era un vapor danez sau suedez, un velier cu trei catarge, ca in fotografie. Intr-o noapte furtunoasa de care nu se mai aminteste, intr-un an uitat. Dar luna de luna trec pe aici vapoare de-a lungul recifului, si deasupra apei luminoase de mica adancime, de-a lungul acelui nu prea periculos golf. Deci omul a ramas aici pe cand s-a salvat pana la nisip, el singur. Si a cautat trupurile celorlalti pe tarm, i-a ingropat sus pe deal/ culme si a asezat primele cruci. Si apoi el puse, aproape de apa, cat se putea merge, o cruce inalta, un semn de avertizare, si acum vin mai multe si mai multe cruci pe langa ea, de-a lungul intregului tarm, incepand de la cap pana in sat. Si el trebuie sa le asigure impotriva furtunii, si pe cele cazute sa le ridica/ indrepte. Si lemnul mai departe sa-l slefuiasca. Si in noptile de vara, cand crucile sunt neclar vazute, in praf, de partea marii, si in amurgul timpuriu si in noptile intunecate, dupa lunile luminoase, el aprinde focul, si-l lasa sa arda in flacari pana dimineata, iar in iarna toata ziua. Crucile le vad in fotografie, pe care le-au vazut deci multi, calatorii, si apoi cititorii cartii Krusensternschen si a altor romane de calatorie, pe care eu nu le cunosc. Dar nu stiu, daca undeva mai sunt mentionate acele focuri, intr-un oarecare raport, daca oamenii marii au povestit despre asta, care au trecut pe aici, si care au fost avertizati de ele. Asa ca de cruci. A fost inregistrat aici un merit. Nu unul mic, cum ar dori sa se admita. A fost realizat de un strain, care a venit aici, si nu a plecat, deoarece aici era ceva de facut :cu focuri si cruci. Cu care s-au facut atat de multe, dar cine se gandeste la asta.Ia fotografia de pe masa, si aseaz-o in fata ta pe perete. Ca sa o poti vedea. Semn comemorativ. Semn de avertizare, ambele.