Sunteți pe pagina 1din 22

Cauzele globalizarii:

Fenomenele complexe nu pot fi explicate dect dac avem n vedere mai multe cauze. Acesta este singurul punct n care toat lumea este de acord n ceea ce privete globalizarea. Restul faptelor rmn n continuare contestate. n funcie de ce accepiune a globalizrii este luat ca punct de plecare, apar n prim-plan alte cauze i fore motrice. n schema de mai jos sunt prezentate cele mai des invocate cauze, fr ca lista s fie ns complet. Fr ndoial, inovaiile de ordin tehnic i mai ales cele din domeniul informaticii i al comunicaiilor - au jucat i mai joac nc un rol central. Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizrii. Globalizarea pieelor financiare, transferul unor sume inimaginabile n cteva secunde n jurul globului nu ar fi posibile fr aceast tehnologie, nici organizarea produciei integrate la nivel transnaional .a.m.d. Avntul incredibil pe care l-a cunoscut comerul, un alt element definitoriu al globalizrii economice, se datoreaz, nu n ultimul rnd, scderii rapide a cheltuielilor de transport, mrfurile putnd fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat ndeosebi n sectorul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise n cteva secunde dintr-un capt al lumii n cellalt. Sfritul Rzboiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele globalizrii. Dac n conflictul dintre est i vest lumea era mprit n dou tabere care ntreineau puine relaii ntre ele, aceast delimitare Cortina de Fier a czut n 1989/90. Statele care aparineau blocului estic s-au deschis n direcia pieii mondiale. Tot mai multe state se ncred n democraie i economie de pia ca principii de organizare fundamentale. rol deosebit de important n special la nivel de contiin l-au jucat problemele globale. Dovad pentru acest lucru nu sunt numai magazinele tip One World din statele industrializate i ultra-dezvoltate. Problemele globale au nevoie ns i de o internaionalizare a politicii, stimulnd dezvoltarea unei contiine globale. Organizaii precum Greenpeace sau Amnesty International, care se dedic unor teme globale precum mediul ambiant sau drepturile omului sunt Global Players. Se pot ntrezri astfel n mod clar nceputurile unei noi societi globale.

Consecinele globalizrii

Globalizarea ne afecteaz pe toi n mod direct. Unul dintre obiectivele acestui curs este de a demonstra acest lucru precum i de a sublinia importana extraordinar care revine acestei tematici. n acest context, un rol important l joac o evaluare a chibzuit a oportunitilor i riscurilor pe care le presupune globalizare, distanndune de tendinele actuale de demonizare, sau, dimpotriv, de preamrire a consecinelor acestui fenomen. i n cazul consecinelor globalizrii dezbaterile publice aduc n prim-plan diverse cuvinte la mod, care trebuie, la rndul lor, chestionate i analizate. n schema de mai sus este prezentat o selecie a acestor cuvinte, lista putnd fi completat n funcie de situaiile i punctele centrale aflate n discuie. Punctul de plecare n acest capitol poate fi un articol din presa curent sau un text de pe internet, pentru c subiectele de acest tip apar aproape zilnic.

Un aspect important pentru interpretarea acestor cuvinte-cheie poate fi gsit n Cursul 2, care vorbete despre dimensiunile globalizrii. Aici s-a pus ntrebarea ce aspecte i din ce dimensiuni in de globalizare (puncte de intersecie). n mod analogic, ne ntrebm aici care aspecte particulare ale acestor consecine nefaste pot fi puse pe seama globalizrii i pentru ce alte cauze mai sunt acestea hotrtoare. Astfel, n domeniul politicii sociale exist nenumrate analize difereniate care urmresc reeaua strict cauzal globalizare > concuren la nivelul local > dumping social i care ncearc totodat s explice n ce msur sfera naional de aciune din politica social este limitat de procesele de globalizare. Comentarii cu privire la consecinele globalizrii Fraza deseori citat, conform creia naiunile sunt prea mici pentru problemele mari, i prea mari pentru problemele mici, provine dintr-un articol din anii 80 scris de Daniel Bell. Probleme globale precum efectul de ser nu pot fi soluionate la nivelul unui singur stat, la fel cum nici problemele locale nu pot fi rezolvate n s zicem cadrul sistemului educaional. n consecin, statul naional erodeaz. El nu dispare i nici nu devine inutil, aa cum se sugereaz n multe comentarii, ci erodeaz. Apar astfel unele nivele suplimentare la care se pot rezolva problemele - att superioare ct i inferioare statului naional. Graniele nu demult rigide care delimitau teritoriul unei ri, puterea statului i puterea populaiei devin astfel mai permeabile. n spatele dezbaterii despre eroziunea statului naional nu se ascunde aadar nici mai mult, nici mai puin, dect cele de mai sus. Aceast eroziune transpare ntr-un mod deosebit de avansat n Europa UE. Aici, statele au transferat asupra unei organizaii supranaionale noi de la competene centrale pn la suveranitatea monetar. Aceste fenomene nu sunt ns noi ele sunt cunoscute i discutate ncepnd din anii 70 sub termenul de interdependen -, procesele s-au accelerat ns, atingnd dimensiuni noi att din punct de vedere calitativ ct i cantitativ. Aceasta este de fapt noutatea adus de globalizare. Acelai lucru este valabil i pentru celelalte aspecte menionate n schem. Att deteriorarea mediului ambiant ct i repartizarea nedreapt existau nc cu mult nainte de a ncepe discuiile despre globalizare. Aceste probleme s-au acutizat din pricina globalizrii. Asupra acestui fapt ncearc s ne atrag atenia i micarea criticilor globalizrii, care a reuit s-i atrag ntre timp un numr considerabil de susintori (vezi i pagina "ATTAC"). Pe de alt parte, globalizarea creeaz premisele pentru a putea reaciona cum se cuvine, la nivel mondial, la anumite probleme de ordin global. Creterea capacitii de concuren n cadrul competiiei globale de la nivelul local, i scderea implicit a cheltuielilor presupuse de plata asigurrilor sociale (scznd astfel i cheltuielile salariale suplimentare), este vzut ca o necesitate, n special de ctre industrie, n timp ce sindicatele avertizeaz asupra pericolului provenit din aa numitul dumping social". Cu siguran c salariaii din India ctig mai puin dect cei din Europa i c n aceast privin nu se va schimba mai nimic n viitorul apropiat. Acest lucru confer ntreprinderilor un potenial considerabil de ameninare: ei ar putea s amenine cu mutarea n rile mai ieftine. Dar nici acest raport aparent clar nu ine n faa unei

analize mai detaliate. Deciziile cu privire la alegerea locaiei nu sunt luate numai pe baza cheltuielilor salariale. Ali factori, ca de pild nivelul de educaie sau prezena pe diferite piee joac, de asemenea, un rol important. Globalizarea nu nseamn c totul poate fi produs fr probleme n orice locaie. ns globalizarea poate fi instrumentalizat ca argument, respectiv ca element de susinere n favoarea prsirii unei anumite ri. Atunci cnd problemele ncep s capete un caracter din ce n ce mai global, atunci soluionarea lor politic trebuie s devin i ea de ordin global. n acest sens exist nenumrate proiecte, care vizeaz inclusiv constituirea unui stat global. i pentru c acesta rmne cel puin pentru viitorul apropiat o utopie, i pentru c, dup prerea multora, acesta nu este nici mcar de dorit, s-a ncercat gsirea unor forme organizaionale noi care s adapteze politica la noua er a globalizrii. n acest scop a fost inventat conceptul de global governance. Global governance nseamn... O conducere a lumii fr un sistem global de conducere O politic intern la nivel mondial O politic a noii ordinii mondiale Politica n secolul XXI Un concept opus neo-liberalismului Un rspuns la globalizare Global Governance ca rspuns la problemele globale Repartizarea neuniform a ctigurilor, impozitele nepltite de centrele financiare off-shore, crizele internaionale ca rezultat al unor micri de capital speculative, o concuren ruinoas la nivelul local, din cauza potenialelor ameninri venite din direcia companiilor multinaionale, precum i celelalte consecine nefaste ale globalizrii (economice) pot fi analizate numai n context global, actorii de la toate nivelele trebuind s coopereze. Acelai lucru este valabil i pentru alte probleme globale, de la efectul de ser sau fenomenul migraiei i pn la criminalitatea internaional i distribuia armelor de distrugere n mas. Statul naional este prea mic pentru a rezolva n mod eficient aceste probleme. Prima mblnzire a capitalismului de succes a avut loc n interiorul granielor statale. Numai c acum aceste granie, care definesc pn la urm statul, se afl ntr-un profund antagonism cu lipsa total de limite presupus de globalizare: statul naional erodeaz, el nu mai poate duce bun sfrit unele funcii importante ale sale, ca de exemplu garantarea siguranei cetenilor si n aceast epoc a armelor de distrugere n mas. Globalizarea este un subiect controversat. Lipsit de orice controvers este n schimb importana acestui subiect, i nu doar n ceea ce privete educaia politic. Democraia, legitimarea sau raporturile cu economia sunt teme care sunt atinse decisiv de dezbaterea cu privire la globalizare. ntrebarea din ce n ce mai important pentru educaia (politic) cu privire la rolul deinut de comunicaia public poate fi folosit cu succes n scopul ilustrrii acestui subiect. Globalizarea, un termen nou, dar ntre timp omniprezent, este instrumentalizat pentru a rspunde unor interese variate. Recunoaterea acestor procese aduce beneficii care depesc graniele discuiei cu privire la globalizare. i, n fine, atunci cnd ne ocupm cu subiectul "globalizare" trebuie s avem n

vedere i dezbaterea actual cu privire la problemele centrale i de viitor care vizeaz att politica ct i educaia.

123

CAP III. GLOBALIZAREA PIE EI BUNURILOR I SERVICIILOR


3.1. Interna ionalizarea activit ilor de servicii i particularit ile acestui proces Serviciile au fost considerate pn nu demult valori ca avnd o capacitate mai redus de a fi comercializate comparativ cu bunurile, ceea ce realitatea a infirmat n mod constant, utiliznd argumente din cele mai conving toare preluate sau inspirate din economia real . Tranzac iile interna ionale cu servicii sunt ast zi o component major a fluxului interna ional de valori i o preocupare pentru factorii de decizie ai politicii comerciale ca i pentru participan ii la negocierile multina ionale privind liberalizarea comer ului interna ional. Globalizarea produc iei i tendin a de liberalizare a comer ului cu m rfuri n spiritul Uniunii Europene s-a extins i asupra sferei imaterialului, n timp ce cererea pentru servicii a devenit mai exigent , mai informat , mai omogen i mai receptiv fa de eforturile companiilor specializate de a- i valorifica oferta i capacit ile de produc ie. Toate acestea au contribuit masiv la interna ionalizarea n ritm alert a tranzac iilor invizibile i la l rgirea gamei de servicii comercializabile. Factorii care s-au al turat celor de mai sus i au ac ionat n acela i sens au fost: - intensificarea utiliz rii de tehnologii informatice i extinderea acestora ca modalitate de interna ionalizare spre servicii considerate necomercializabile; - progresele tehnologice din domeniul telecomunica iilor ce au facilitat accesul prestatorilor de servicii la o modalitate eficient de distribuire la distan a propriilor servicii; - asocierea n propor ie tot mai mare a serviciilor la bunurile exportate i tranzac ionarea acestora n acela i pachet comercial; - focalizarea interesului produc torilor spre l rgirea evantaiului de servicii creatoare de valoare ad ugat i exportul acestora ca m rfuri n sine;

GLOBALIZAREA ECONOMIEI MONDIALE

In prezent in randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat o larga convergenta de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca se afla intr-o tranzitie politica si economica majora si ca deceniul anilor '90 a fost unul -sub numeroase aspectecu totul diferit de cel precedent si deosebit de dificil in privinta "administrarii" noianului de probleme complexe ivite pe scena relatiilor economice internationale. Procesul de globalizare a economiei mondiale, a inceput la mijlocul anilor '80, a capatat noi valente si adepti in deceniul '90 si continua in prezent sa se manifeste cu putere desi are de infruntat conceptii regionaliste si nationaliste. Intr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala. Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept intarirea si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor si mai ales a capitalurilor. O definitie asemanatoare este prezentata si intr-un raport al Fondului Monetar International din 1997: fenomenul globalizarii economiei mondiale reprezinta integrarea internationala aflata in stransa crestere, atat a pietelor de bunuri si servicii, cat si a celor de capital. Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfasoara cu o viteza deseori ametitoare, cuprinzand in sfera sa cvasi-totalitatea statelor lumii. Sub aspect strict economic, al eficientei alocarii si utilizarii resurselor, globalizarea economica apare ca un fenomen rational, de natura sa furnizeze un volum mai mare de bunuri si servicii de resurse tot mai putine. Globalizarea economica presupune, asadar, in esenta globalizarea procesului de creare a productiei interne brute ale statelor lumii. os285x9138pssm Factori determinanti ai globalizarii economiei mondiale Factorii economico-comerciali care au influentat adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale include libera circulatie a marfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea pietelor de capital, liberalitatea investitorilor straini de a infiinta firme si alti factori cu caracter legislativ si administrativ favorabili globalizarii. Liberalizarea comertului cu servicii, in special in domeniul telecomunicatiilor, asigurarilor si bancar, a constituit tendinta dominanta a anilor 70 in SUA, fiind continuata in anii 80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si Japonia.Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de Est, printre care si Romania.

Liberalizarea pietelor de capital ca uramre a eliminarii treptate a obstacolelor impuse circulatiei devizelor si a capitalului reprezinta un pas favorabil in vederea formarii unor piete financiare globale. Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in special in cazul companiilor transnationale si se inregistreaza, totodata, o reducere a costurilor in conditii normale. Liberalizarea investitiilor straine directe reprezinta un alt factor ce a favorizat globalizarea. Incepand cu anii 70, interesul comun al umanitatii de prezervare a mediului inconjurator s-a concretizat prin aparitia unor concepte, cu vocatie globala: bunurile comune ale umanitatii, dezvoltarea durabila si securitatea ecologica, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale. Bunurile comune ale umanitatii sunt spatii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate si nici nu cad sub incidenta suveranitatii statelor. Cu exceptia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativ faptul ca oamenii poseda capacitatile tehnice de a le exploata si deteriora.

Dezvoltarea durabila este definita drept dezvoltarea care raspunde nevoilor prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile. Dezvoltarea durabila e conceputa in vederea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator, ca o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pe intreaga planeta si pentru un viitor apropiat. Securitatea ecologica este una dintre dimensiunile fundamentale ale securitatii globale. Un alt factor determinant pozitiv cat si respectiv al globalizarii il reprezinta cultura. Meditand asupra globalizarii, intr-un articol intitulat Globalizare si morala, publicat in revista italianaLespresso, Umberto Eco isi exprima foarte transparent punctul de vedere: In schimb este oare pozitiva globalizarea lingvistica si culturala? Nu, si ar fi chiar o nenorocire pentru planeta o astfel de globalizare. Pe planul contactelor globale trebuie sa luptam pentru a pastra identitatea diferitelor culturi. In literatura de specialitate globalizarea este abordata in mod divers, putandu-se desprinde mai multe abordari conceptuale. Globalizarea este definita prin inerdependenta economiei dintre state, ca urmare a cresterii coeficientului de dependenta fata de economia mondiala. Globalizarea este conceputa ca proces al diminuarii taxelor vamale, al renuntarii la politica vamala si la restrictiile de circulatie a marfurilor, serviciilor, tehnologiilor si capitalurilor, pe masura dezvoltarii schimburilor economice internationale. Globalizarea este considerata ca factor ce determina diminuarea rolului guvernului national ca urmare a extinderii actiunii capitalului investitional international si a societatilor transnationale. Globalizarea este apreciata drept proces de administrare a lumii catre forte transnationale. Cercetatorii romani, sustinatori ai ultimelor doua conceptii, le completeaza cu ideea ca statul continua sa aiba un rol important, invocand exemplul Frantei si Marii Britanii. In raportul Dezvoltarii Mondiale editat de Banca Mondiala in anul 2000 se apreciaza ca in economia mondiala au loc doua procese paralele: globalizarea si descentralizarea: - globalizarea consta in transnationalizarea pana la supranationalizare cu deosebitre in domeniile comertului, finantelor si tehnologiilor de varf;

- descentralizarea consta in transmiterea de catre guvernul national catre comunitatile locale a tot mai multe atributii administrative, sociale, educationale, bugetare si in consecinta, rolul statului national se va limita la diplomatie, armata, adoptarea legislatiei interne.

In abordarea procesului de globalizare se porneste de la o serie de procese obiective reale.

Devansarea necesitatilor de productie si consum ale unui stat fata de posibilitatile productiei nationale de a le satisface sub aspect tehnologic si de eficienta pe criterii economice optimale. Ca urmare, am asistat, in ultimele decenii ale secolului XX, la dezvoltarea procesului de adancire a diviziunii internationale a muncii, de specializare organologica care a generat comertul cu subasamble. In ultima perioada se remarca faptul ca sporirea comertului exterior si mondial devanseza cresterea productiei mondiale. Datorita tendintelor enuntate mai sus are loc o crestere a coeficientului de dependenta a economiilor nationale fata de economia mondiala. Are loc o crestere importanta a pietei externe, fapt ce obliga statele se adopte masuri de liberalizare a comertului exterior, ajungandu-se pana la desfiintarea taxelor vamale. Liberalizarea miscarii internationale a marfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor, fortei de munca si a tehnologiilor conduce la disparitia granitelor comerciale , nu insa si a granitelor nationale (deocamdata). Se remaraca ca proces obiectiv adoptarea de reglementari comune de catre state acorduri , tratate, conventii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investitiilor externe, acordarea clauzei natiunii cele mai favorizate. Infiintarea unor institutii si organisme internationale comune cu atributii la scara mondiala, regionala sau subregionala publice si private. Masurile adoptate de stat privind inegrarea economica internationala se realizeaza sub forma integrarii statale, transtatale sau superstatale.

In legatura cu fenomenul de globalizare s-au structurat doua opinii opuse: una care sustine acest proces, iar alta care se opune. Sustinatorii globalizarii pun accentul in principal pe avantajele generate de procesul de mondializare: -reducerea costurilor de productie datorita economiei de scara; - accelerarea tranzactiilor schimburilor care se realizeaza aproape in timpii comunicati fax, Internet, etc.; - cresterea vitezei de derulare a operatiunilor comerciale, financiare si tehnologice;

- extinderea puternica a pietelor si crearea de noi piete independente de anumite surse sau zone traditionale.

In consecinta are loc o crestere a eficientei intregii activitati economice la nivel planetar ca urmare a miscarii libere a capitalurilor, investitiilor, tehnologiilor si fortei de munca spre domeniile si zonele mai profitabile. Fireste, aceste argumente si altele care pun in evidenta avantajele globalizarii sunt demne de luat in consideratie, insa nu trebuie absolutizate. Oponentii globalizarii invoca si uneori absolutizeaza consecintele negative: - desfiintarea natiunii si statului national; - reducerea locurilor de munca in tarile in curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivitatii muncii; - specializarea unor state in activitati de productie generatoare de poluare si care necesita un consum mare de munca, materii prime si energie; - adancirea decalajelor economice ( in prezent 258 de persoane miliardare detin o bogatie egala cu cea posedata de 2,5 miliarde de oameni aproape din populatia Terrei). De asemenea, se mentioneaza pericolele privind desfiintarea unor ramuri, falimentarea unor banci, destabilizarea vietii economice, inclusiv a unor state. Globalizarea o evolutie contradictorie

Miscarile de capital: Globalizarea a fost cel mai des asociata in ultima vreme cu cresterea fluxurilor private de capital inspre tarile in curs de dezvoltare pe parcursul anilor '90. La acestea mai trebuie adaugat faptul ca aceasta evolutie a urmat unei reduse miscari a capitalului in aceste directii pe parcursul anilor '80. In acelasi timp, fluxurile oficiale de ajutoare sau asistenta pentru dezvoltare s-au redus semnificativ de la inceputul deceniului al noualea, iar structura miscarilor de capital privat a inregistrat modificari semnificative. Investitiile straine directe au devenit categoria cea mai importanta. Atat investitiile de portofoliu, cat si creditele bancare au marcat evolutii tot mai sinuoase, reducandu-se dramatic la incepuul crizei financiare din a doua jumatate a deceniului al zecelea.

Din punct de vedere al comertului: Tarile in curs de dezvoltare si-au sporit partea din participarea la comertul international de la 19% in 1971 la 29% in 1999. Exista insa variatii destul de importante intre marile regiuni. De exemplu, noile tari industrializate din Asia au inregistrat evolutii pozitive, in timp ce Africa, pe ansamblu, a avut un trend descrescator. Structura ofertelor de export este, de asemenea, un aspect extrem de important. Cea mai importanta crestere a fost, de departe, cea a exportului de produse manufacturate. Ponderea produselor primare, oferite mai ales tarilor sarace, s-a redus.

Migratia fortei de munca: Forta de munca s-a miscat de la o tara la alta, partial datorita incercarilor de identificare a unor oportunitati de lucru. Cifrele nu sunt extraordinare in momentul de fata, insa in perioada 1965-1990 proportia fortei de munca de origine straina pe ansamblul globului a crescut cu aproape 50%. Cele

mai importante directii urmarite de forta de munca au fost intre tarile in curs de dezvoltare si tarile dezvoltate. Exista un potential destul de important de deplasare a cunostintelor si tehnicilor de productie inspre tarile in curs de dezvoltare, la fel ca si o crestere a salariilor in aceste tari. Globalizarea si interesele salariatilor

Si tarile dezvoltate au motive sa considere globalizarea ca fiind un proces contradictoriu. Merita analizata amenintarea pe care tarile cu niveluri salariale reduse o exercita asupra tarilor dezvoltate in ceea ce priveste integrarea primelor in noul spectru mondial, precum si masura in care schimbarile care au loc in aceste economii sunt determinate de extinderea fenomenului de globalizare. Economiile sunt intr-o continua evolutie, iar globalizarea este unul dintre fenomenele care se exercita incontinuu. Un astfel de fenomen este acela al orientarii spre sectorul serviciilor din partea economiilor care ajung la un anumit grad de maturitate. Un altul este deplasarea spre locurile de munca ce inglobeaza mult mai multe aptitudini. Studiile arata ca toate aceste tipuri de evolutie vor avea loc indiferent de modul de extindere al procesului de globalizare. De fapt, globalizarea face acest proces mai usor si mai putin costisitor pentru economie pe ansamblu, prin aducerea avantajelor fluxurilor de capital, inovatiilor tehnologice si a preturilor reduse de import. Cresterea economica, reducerea somajului si standardele de viata sunt, toate, mult mai ridicate decat daca am avea de-a face cu o economie inchisa. Avantajele au insa o distributie inegala intre diferite grupuri si tari, pentru unii procesul fiind mai curand un dezavantaj. De exemplu, lucratorii din domeniul industriilor vechi, care acum se afla in declin, au sanse reduse sa se redreseze pentru a putea servi noilor industrii. Globalizarea Saracia si inegalitatile de dezvoltare:

De-a lungul secolului XX venitul global pe cap de locuitor a crescut in mod semnificativ, dar cu diferente destul de importante la nivel de tari. Este evident faptul ca diferentele de venit intre tarile bogate si cele sarace, s-au adancit tot mai mult pe perioade destul de mari. Un numar recent al World Economic Outlook Studiaza 42 de tari (reprezentand 90% din populatia globului) pentru care exista date pentru tot secolul XX. S-a ajuns la concluzia ca productia pe cap de locuitor a crescut apreciabil, dar distributia venitului pe tari a devenit tot mai inegala in comparatie cu situatia de la inceputul secolului. La acestea trebuie precizat si faptul ca in ceea ce priveste imbunatatirea conditiilor sociale, tarile mai sarace au inregistrat procese insemnate. De exemplu unele tari cu venituri reduse (ex: Sri Lanka) marcheaza niveluri impresionante pentru indicatorii sociali. O lucrare recenta a ajuns la concluzia ca, in termenii de Indicatori pentru Dezvoltare Umana folositi de ONU, care iau in calcul nivelul de educatie si speranta de viata, situatia generala este destul de diferita comparativ cu simpla comparare a indicatorilor initiali. Nu trebuie sa uitam ca, in actuala lume globala, 200 dintre societatile transnationale existente dezvolta o cifra de afaceri care depaseste PIB realizat de circa 150 de tari membre ale OECD si aceasta in ciuda celor spuse de J.J. Rousseau,Nimeni nu trebuie sa fie atat de bogat incat sa poata cumpara pe altul si nimeni nu trebuie sa fie atat de sarac incat sa se vanda. Imbunatatirea esentiala a standardului de viata pentru toti cei din tarile subdezvoltate prin cresterea productiei industriale, asa cum promitea presedintele american Harry Truman in 1949 saracilor lumii, nu va avea loc. Cea mai bogata cincime din statele existente, hotareste asupra a 84,7% din produsul social brut mondial, cetatenii acestora desfasoara 84,2% din comertul mondial

si detin 85,5% din soldul de economii interne. Din 1960, distanta dintre cincimea cea mai bogata si cincimea cea mai saraca a tarilor s-a dublat.

Dupa opinia expertilor ONU, pentru obtinerea unor ameliorari notabile Este necesar ca ritmul de crestere prevazut in Strategia internationala a celui de-al treilea Deceniu al Natiunilor Unite pentru Dezvoltare sa se prelungeasca pe o perioada mult mai lunga decat cele doua decenii, adica dincolo de secolul XX. Aceasta polarizare bogatie-saracie se acutizeaza permanent, datorita faptului ca regiunile bogate au trecut deja prin fenomenul de tranzitie demografica, iar populatia lor este relativ slabita, in timp ce populatia din sud va creste in continuare in urmatorii 60 de ani. In jumatate din acest timp, doar 1/7 din populatia mondiala va controla cel putin trei sferturi din bogatia mondiala. Ca urmare, presiunea asupra acelor insule de bogatie va fi din ce in ce mai mare. Dezvoltarea nu este intarziata doar de dificilele conditii istorice si de permanentele dezavantaje comerciale, dar si de o continua criza a datoriilor, de exploatare economica si instabilitate politica.

Daca in timpul gravei crizei mondiale alimentare din 1947 s-a estimat ca aproximativ 450 milioane de oameni din lumea intreaga sufereau de malnutritie, 20 de ani mai tarziu, 780 de milioane de oameni nu aveau suficienta hrana pentru a-si satisface nevoile fizice de baza de proteine si energie. Desi s-a inregistrat un oarecare progres in ceea ce priveste dezvoltarea in Sud, analistii apreciazau ca masivele disparitaii din lumea bogata si cea saraca se vor adanci.

O analiza obiectiva a procesului de globalizare de pana acum, atesta faptul ca avantajele economice inclina mai mult spre tarile dezvoltate si catre marile puteri economice unde isi gasesc originea societatie transnationale. In acest sens actioneaza si mecanismul financiar mondial care prin institutiile sale F.M.I., Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului dominate de marile puteri economice avantajeaza intr-o proportie covarsitoare tarile dezvoltate implicate in acordarea de credite, infaptuirea investitiilor straine directe, institutiile, societatile transnationale si statale creditoare obtin profituri ridicate.

In concluzie, globalizarea este o realitate probabil ireversibila si orice tara care-si pregateste temeinic viitorul se vede nevoita sa interfereze cu ea.

Globalizarea, avantaje si inconveniente


Triumful international al sistemului de liber comert genereaza o reactie critica care adereaza drept miscare antiglobalizatoare. Criticii globalizarii considera ca chiar daca acest fenomen rezulta favorabil pentru prosperitatea economica, este in definitiv contrar obiectivelor echitatii sociale. Protestul ce se manifesta in infruntari impotriva organismelor internationale, FMI, OMC si altele, este de altfel o reactie impotriva triumfalismului excesiv al liberalismului economic care trebuie luat serios in cont. Vocea ONG-urilor si a altor participanti ai miscarii antiglobalizatoare are un ecou in interiorul acestor organisme internationale care arata de fiecare data o mai mare constiinta fata de necesitatea infruntarii problemelor sociale globale odata si cu acelasi interes ca si oamenii de finante.

Pentru a judeca avantajele si inconvenientele globalizarii este necesar sa se distinga intre diferitele forme pe care le adopta. Unele forme pot conduce la rezultate pozitive si altele la rezultate negative. Fenomenul globalizarii inglobeaza comertul liber international, miscarea capitalurilor pe termen scurt, investitiile straine directe, fenomenele migratoare, dezvoltarea tehnologiilor comunicatiilor si efectul lor cultural. De exemplu, liberalizarea miscarilor de capital pe termen scurt fara mecanisme compensatorii care sa previna si corijeze presiunile speculative, a provocat grave crize in diverse regiuni de dezvoltare medie: Asia de sud-est, Mexic, Turcia, Argentina... Aceste crize au generat o mare ostilitate fata de globalizare in zonele afectate. Ar fi totusi absurda renegarea fluxurilor internationale ale capitalului care sunt necesare dezvoltarii. In general, asa cum s-a argumentat in capitolele anterioare ale acestei teme, comertul international este pozitiv pentru progresul economic al tuturor si pentru obiectivele sociale de eliminare a saraciei si marginalizarilor sociale. Totusi, liberalizarea comerciala, desi binefacatoare pentru totalitatea tarilor afectate, provoaca crize in unele sectoare care cer interventia statului. Sa speram ca aparatorii radicali ai liberului comert vor accepta criteriul paretian, in forma in care cei prejudiciati pentru progresul general sunt compensati. In orice caz, chiar daca progresul global faciliteaza consecutivitatea pe termen lung a obiectivelor sociale, gravitatea speciala a unor probleme cere o comportare decisa, fara asteptari. Pe de alta parte, este posibil ca criticii antiglobalizare sa nu fie constienti de efectele sociale pozitive ale acesteia. Sa luam de exemplu efectul globalizarii culturale, turismul si miscarile migratoare, ale rolului femeilor si dreptului copiilor din societatile cu puternice traditii. O critica care obisnuieste sa apara in tarile avansate este ca globalizarea reduce salariile reale si provoaca pierderea locurilor de munca. Criticii sustin ca valul de produse care cer multa mana de lucru produse in tarile in dezvoltare cu salarii mici distruge locurile de munca din tarile industriale. Acest argument se obisnuieste sa se foloseasca pentru a restrange importurile din tarile in dezvoltare. In realitate tema este mult mai complexa. In utlimele decade, mai intai un grup de tari si apoi altul au inceput sa-si deschida economiile si sa profite de pe urma comertului. Aceste tari prosperand, salariile lor reale cresc, si nu sunt competitive intr-o productie care cere utilizarea intensiva a mainii de lucru. Nu sunt numai o amenintare pentru lucratorii din tarile industrializate, ci mai mult se transforma ei insisi in importatori de bunuri care cer multa mana de lucru. Acest proces s-a observat in Japonia anilor '70, Asia orientala in anii '80 si in China anilor '90. Beneficiile globalizarii depasesc aproape intotdeauna prejudiciile, dar exista daune si, pentru a le contracara, este nevoie de institutii adecvate. Cand intreprinderile cu capital strain contamineaza tarile in dezvoltare, solutia nu este de a impiedica investitia straina sau de a inchide aceste companii, ci de a lua solutii in acel moment si mai ales sa organizeze societatea, cu ministere, norme medioambientale si un aparat juridic eficace care sa le impuna.

Efortul institutiilor trebuie sa se produca de asemenea si la nivel international. FMI-ul trebuie sa contureze masuri de previziune si control ale prejudiciilor cauzate de miscarile spasmodice de capital pe termen scurt. In plus, trebuie sa actioneze intr-o forma mai coerenta. De exemplu, daca OMC dezvolta comertul liber, nu trebuie sa accepte bariere comerciale justificatoare din motive sociale. Lupta impotriva muncii infantile, de exemplu, nu trebuie sa se bazeze pe represalii comerciale, ci pe un mai mare interventionism al Organizatiei Internationale de Lucru sau al Organizatiei Internationale a Sanatatii.

3.1. Interna ionalizarea activit ilor de servicii i particularit ile acestui proces Serviciile au fost considerate pn nu demult valori ca avnd o capacitate mai redus de a fi comercializate comparativ cu bunurile, ceea ce realitatea a infirmat n mod constant, utiliznd argumente din cele mai conving toare preluate sau inspirate din economia real . Tranzac iile interna ionale cu servicii sunt ast zi o component major a fluxului interna ional de valori i o preocupare pentru factorii de decizie ai politicii comerciale ca i pentru participan ii la negocierile multina ionale privind liberalizarea comerului interna ional. Globalizarea produc iei i tendin a de liberalizare a comer ului cu m rfuri n spiritul Uniunii Europene s-a extins i asupra sferei imaterialului, n timp ce cererea pentru servicii a devenit mai exigent , mai informat , mai omogen i mai receptiv fa de eforturile companiilor specializate de a- i valorifica oferta i capacit ile de produc ie. Toate acestea au contribuit masiv la interna ionalizarea n ritm alert a tranzac iilor invizibile i la l rgirea gamei de servicii comercializabile. Factorii care s-au al turat celor de mai sus i au ac ionat n acela i sens au fost: - intensificarea utiliz rii de tehnologii informatice i extinderea acestora ca modalitate de interna ionalizare spre servicii considerate necomercializabile; - progresele tehnologice din domeniul telecomunica iilor ce au facilitat accesul prestatorilor de servicii la o modalitate eficient de distribuire la distan a propriilor servicii; - asocierea n propor ie tot mai mare a serviciilor la bunurile exportate i tranzac ionarea acestora n acela i pachet comercial;

focalizarea interesului produc torilor spre l rgirea evantaiului de servicii creatoare de valoare si exportul acestora ca m rfuri n sine; - includerea informatiilor considerate surse strategice in grupul valorilor comercializabile si intens comercializate; - impactul globalizator al societ ilor transna ionale din sfera serviciilor. -

GLOBALIZAREA SI SISTEMUL FINANCIAR INTERNATIONAL Numerosi analisti subliniaza frecvent cresterea formidabila a miscarilor de capital in economia mondiala in ultimele doua decenii; se mentioneaza totodata ponderea din ce in ce mai ridicata a capitalului privat in finantarea deficitelor din tarile in curs de dezvoltare. Dar daca asemenea cifre au semnificatie incontestabila, alte evenimente precum crizele ce s-au succedat rapid in anii recenti-- obliga la o examinare mai adanca a evolutiei sistemului financiar international. Si acest lucru voi incerca sa fac in randurile ce urmeaza. Voi incerca astfel sa evidentiez ceea ce mi se pare o carenta de fond a sistemului financiar international, care reclama un raspuns din partea celor care au prerogative in constructia aranjamentelor institutionale ce-l guverneaza. 1. O suita de crize financiare Daca anii 80 au fost marcati de caderea bursei din Tokio si a celei new york-eze (in 1987) deceniul urmator a fost presarat cu crize valutare si financiare. In primii ani 90, mecanismul cursurilor de schimb (ERM) din UE precursor al Uniunii Monetarea fost supus unor mari tensiuni, care s-au soldat cu iesirea din tunel a lirei sterline, a lirei italiene si a escudo-ului portughez. A urmat prabusirea peso-ului mexican in toamna anului 1994, care a evidentiat fragilitatea starii financiare a tarii, ce miza pe finantari pe termen din ce in ce mai scurt (speculative) 1[1] ale deficitului bugetar. A urmat la cativa ani marea criza financiara din Asia de Sud Est, declansata de prabusirea baht-ului tailandez in toamna lui 1997. Aceasta criza, care a avut ca efect dinamici economice negative pentru tari ce se obisnuisera cu rate inalte de crestere economica, a ilustrat convingator periculozitatea contagiunii financiare in zona respectiva si in spatiul mondial. Tot aceasta criza a evidentiat dezavantajele practicarii de cursuri de schimb fixe atunci cand deficditele de cont curent sunt importante, iar finantatrea acestora se face cu intrari de capital pe termen scurt. De remarcat ca tarile asiatice, spre deosebire de cele din America latina, erau cunoscute pentru prudenta politicilor bugetare; sursa necazurilor lor s-a localizat in sectorul privat si in supraexpunerea fata de imprumuturi bancare pe termen scurt. La aceasta se cuvine sa adaug fragilitatea sistemelor financiar-bancare. In anul 1998 Rusia a cunoscut o criza financiara de proportii stopand plata la obligatiunile de stat emise pe piata interna (GKO); acea criza a tulburat alte piete financiare, inclusiv pe cele din America Latina2[2], a facut necesara interventia Sistemului Federal de Rezerve pentru a preintampina o contaminare a sistemului bancar american (si nu numai) ca urmare a crizei fondului speculativ, hedge-fund, LTCM (Long Term Capital Management).

1 2

Evenimentele evocate mai sus pun in evidenta o volatilitate in crestere a fluxurilor financiare internationale, incertitudinea marita cu care se confrunta sistemele financiare nationale (locale). In acest context este interesant de precizat ca, la reuniunea anuala a organismelor financiare internationale de la Hong Kong (in 1997), directorul general de atunci al FMI, Michel Camdessus, a suspus atentiei oficialilor din tarile participante o recomandare din partea institutiei pe care o reprezenta si anume, de a se accelera liberalizarea contului de capital. Acea recomandare, mai mult decat suprinzatoare avand in vedere turbulentele financiare din anii precedenti, era facuta in conditiile in care criza financiara din Asia de sud est izbucnise. Cum de era posibila o astfel de recomandare de politica economica si care puteau fi consecintele sale? Pentru a raspunde la o astfel de intrebare se cuvine sa analizam succint dificultatea alegerilor de politica macroeconomica intr-o economie deschisa. 2. Trilema politicii macroeconomice Intr-o economie libera, de piata, un guvern are ca tinte preferate de politica economica stabilitatea preturilor si cresterea economica. Intr-o economie deschisa se poate face apel la mai multe instrumente cu ajutorul carora sa se urmareasca obiectivele mentionate; intre aceste instrumente se numara politica monetara (controlul lichiditatii, rezervele obligatorii, rata de scont), cursul de schimb, politica fiscala, controlul miscarilor de capital, tarifele comerciale, etc. Combinatia de instrumente de politica economica, asa numitul policy-mix, trebuie sa tina cont de eficacitatea comparata a fiecaruia dintre instrumente3[3], iar aceasta eficacitate relativa nu poate face abstractie de mediul in care se construieste politica. Prin mediu facem referire la aranjamentele institutionale din interirorul econnomiei si deschiderea sa functionala fata de spatiul extern. Aranjamentele institutionale determina interventia statului in economie, dimensiunea sectorului public ca si a asistentei sociale, in timp ce gradul de deschidere functionala se masoara prin libertatea de circulatie a factorilor de productie (forta de munca si capital). Din punct de vedere al analizei noastre ceea ce ne intereseaza este modul in care guvernatii nationali pot urmarii tintele de inflatie si crestere economica. Analiza teoretica cat si experienta practica arata ca, in acest scop, nu pot fi utilizate simultan, ca instrumente macroeconomice, un curs de schimb fix, o politica monetara autonoma si miscari de capital libere (contul de capital sa fie liberalizat); este ceea ce cunoscatorii in materie numesc trinitatea imposibila4[4], iar Maurice Obstfeld si Alan Taylor au calificat ca fiind trilema economiei deschise.5[5] Daca se utilizeaza un curs de schimb fix care sa potoleasca inflatia--, pentru ca politica monetara sa aiba eficacitate este necesar ca miscarile de capital sa fie restrictionate. Altminteri, fluxurile financiare ar submina efortul de control al lichiditatii, ar anula intentia de folosire a dobanziilor ca mijloc de a influenta activitatea economica. Daca se renunta la autonomia politicii monetare (asa cum se poate intampla cu o tara mica care isi leaga moneda nationala de cea a unui vecin mare), se poate practica un curs de schimb fix si o liberalizare a miscarilor de capital. Un
3 4 5

curs de schimb fluctuant, pe de alta parte, permite politicii monetare sa-si mentina autonomia, iar miscarile de capital pot avea un grad ridicat de libertate. Desi mesajul analizei teoretice pare sa fie fara dubiu, alegerile de politica concreta nu sunt simple din cel putin doua motive. Pe de o parte, aceasta analiza este simplificatoare; ea nu face distinctie intre un mediu economic in care ajustarile sunt rapide si fara costuri deosebite si un mediu in care exista asimetrii si rigiditati importante. Acesta este si motivul pentru care specificul conditiilor din tarile in curs de dezvoltare a nascut o abordare structuralista, neo-structuralista in varianta moderna.6[6] Pe de alta parte, miscarea fluxurilor financiare, speculative sau nu, este determinata atat de elemente rationale cat si de irational. Ambele seturi de motivatii pot conduce la instabilitate majora.7[7] Limbajul economistilor contine o expresie draga lor, fundamentale macroeconomice, care sunt insa adesea insuficiente pentru a explica giratii valutare extreme. Celebra a ramas in acest sens formularea lui Alan Greenspan de acum cativa ani, atunci cand el a avertizat asupra imprudentei de a privi ascensiunea bursei new yorkeze ca un trend fara sfarsit; el a vorbit de o exuberanta irationala, care a si devenit titlul unei carti semnate de un reputat finantist.8[8] Nu este lipsit de interes sa mentionez ca amploarea miscarii capitalurilor in economia mondiala, fata de fluxurile comerciale, nu a lasat indiferenta analiza teoretica. Astfel, anii 50 si 60 au privilegiat modelele de sorginte neokeynesiana ce se bizuiau pe diagrama IS-LM-BP9[9] (modelele de tip Mundell-Fleming10[10]) si in care fluxurile comerciale aveau putere explicativa majora. In deceniile urmatoare s-au dezvoltat modele11[11] ce au incercat sa incorporeze miscarile de capital nu ca simple finantari ale dezechilibrelor comerciale si de cont curent, sau ca simple reactii la diferentialul dobanzii; modelele noi priveau banul ca un activ financiar, care poate fi detinut in tara sau in strainatate, iar ajustarile se faceau in functie de preferintele agentiilor in a-si modifica portofoliile (stocurile) de active deci intervine distinctia intre fluxuri si stocuri. Astfel se poate explica de ce o tara care acumuleaza datorii externe mari este pasibila de a nu mai putea obtine finantare externa chiar daca ar oferii remuneratii foarte avantajoase la obligatiunile pe care le lanseaza.12[12] Este usor de intuit ca nevoia de a face apel la astfel de modele a sporit pe masura ce ponderea fluxurilor determinate de randamentelor investitiilor financiare a crescut in ansamblul miscarilor de capital care la randul lor au devansat cu mult comertul international. Dar, in judecarea pertinentei diverselor combinatii de politica macroeconomica intervine si starea concreta a unei economii, care depinde fie de factori conjuncturali, fie de conditii structurale. Este de o eviudenta izbitoare faptul ca miscarile libere de capital caracterizeaza mai ales tarile dezvoltate, care beneficiaza de institutii solide, inclusiv de sisteme financiar bancare puternice. Tarile in curs de dezvoltare, cu institutii slabe, sunt prin definitie vulnerabile si incapabile sa faca fata unor miscari de capital de mare amplitidine si volatile. De aceea, numerosi teoreticieni, de sorginte veche sau mai noua, au recomandat acestor tari multa prudenta in deschiderea (liberalizarea) pietelor
6 7 8 9 10 11 12

financiare, a contului de capital. Se vorbeste despre o asimetrie in acest sens, liberalizarea miscarilor de capital in situatia tarilor sarace, cu institutii neperformantesa urmeze liberalizarii contului curent, fluxurilor comerciale. De aici se poate judeca cat de starniu a parut recomandarea facuta de FMI unor tari in cursul deceniului 90.13[13] Mai sus aminteam de situatia concreta a unor economii si influenta acesteia asupra aranjamentelor institutionale care afecteaza fluxurile comerciale si de capital. Este bine cunoscut ca aranjamentele postbelice Bretton Woods si Planul Marshallau tinut cont de nevoia de reconstructie economica din Europa de Vest si de foamea de dolari14[14] a acelei regiuni; acele aranjamente se bizuiau pe cursuri de schimb fixe, dar ajustabile, libertatea fluxurilor comerciale (cu anumite restrctii ) si controlul miscarilor de capital. Mai jos vom face o scurta incursiune isorica in evolutia sistemului financiar international, care are relevanta pentru situatia din zilele noastre. 3. Evolutia sistemului financiar international. Cine afirma ca nicicand sistemul economic mondial nu a fost mai liber ca acum se cuvine sa fie mai circumspect, sa-si nuanteze asertiunea. Ultima parte a secolului trecut, cu o Pax Britanica care asigura o anume ordine in interiorului imperiului si nu numai, a avut ca trasaturi esentiale o mare libertate a comertului, a fluxurilor de capital si nu in cele din urma, o circulatie libera a oamenilor. Mai ales ultimul aspect arata de ce un verdict nu este usor de dat. In deceniile postbelice (dupa al doilea razboi mondial) tarile dezvoltate si-au ferecat bine frontierele in fata posibililor imigranti, cei admisi fiind un numar foarte mic in raport cu cel al doritorilor de a imigra. Este adevarat ca nu se poate pune pe acelasi plan ordinea asigurata de Anglia victoriana in si intre coloniile sale, sau cea asigurata de Franta in interiorul imperiului ei colonial, cu ceea ce inseamna sistemul international actual, care este format din aproape 200 de state suverane. Se poate vorbi despre o Pax Americana in virtutea statutului de hegemon al SUA, a fortei sale economice, financiare si militare de necontestat la fine de secol XX15[15], dar natura exercitarii influentei este diferita de cea a puterilor coloniale amintite. Daca ar fi sa particularizam globalizarea din zilele noastre ar trebui sa reliefam impactul noilor tehnologii comunicationale (internet-ul), al inovatiilor financiare (ca efect al integrarii pietelor de capital) si al unor aranjamente institutionale care au liberalizat fluxuri comerciale si financiare; aceasta globalizare mareste varietatea in productie si consum. Revenind la perioada epitomizata de Anglia victoriana, aceasta s-a caracterizat prin functionarea etalonului aur (the Gold Standard) si o stabilitate considerabila a cursurilor de schimb. Ajustarile dezechilibrelor comerciale se faceau prin miscari de lichiditate, care atrageau dupa sine fluctuatii ale preturilor si mai putin ale activitatii economice fara sa poata fi insa evitate crizele economice. Este de remarcat ca evolutiile nominale in jos ale preturilor si salariilor, ceea ce ar ilustra o flexibilitate deosebita a preturilor produselor si factorilor de productie (salariilor), pot fi puse pe seama inexistentei unor organizatii muncitoresti puternice.

13 14 15

Se poate afirma ca nasterea statului asistential16[16] si dezvoltarea miscarii sindicale au schimbat radical datele cadrului de formulare a politicii economice in perioada interbelica. Piata muncii organizata, devenita din ce in ce mai rezistenta la o dinamica negativa a salariilor ca si asistenta sociala in crestere au facut ca ajustarea la socuri externe (dezechilibre ale balantei) sa se faca altfel. De aici a rezultat si tentatia guvernelor de a renunta la angajamentul de convertibilitate in aur a monezilor nationale, de a recurge la devalorizari si a utiliza masuri protectioniste.Astfel se explica recrudescenta protectionismului, instabilitatea cursurilor de schimb si aparitia premizelor pentru marea criza financiara din anii 1929-1933 asa numita Marea Depresiune. Aceasta criza globala a evidentiat cat de fatala poate fi contagiunea, transmisia undei de soc din Europa catre SUA fiind de nestopat.17[17] Inca din timpul celui de-al doilea razboi mondial (anii 1940-41) reprezentati ai celor doua mari puteri aliate, Marea Britanie si SUA, au inceput se gandeasca arhitectura sistemului financiar international pentru perioada post-belica. Lectiile perioadei interbelice erau: cursurile de schimb fluctuante produc instabilitate excesiva; miscarile de capital necontrolate cauzeaza si ele perturbatii mari; este nevoie de un cadru care sa favorizeze comertul international si sa evite rezboaiele comerciale. La aceste consttari sa adauga un motiv suplimentar serios si anume, nevoia acuta de refacere economica, de reconstructie dupa un razboi care se dovedea a fi devastator pentru beligeranti. Lectiile erau clare si totusi punctele de vedere intre cele doua delegatii nu erau identice. Americanii, prin vocea mai ales a oficialului Departamentului Trezoreriei Harry Dexter White pleda pentru stabilitatea (fixitatea) cursurilor de schimb si fluxuri comerciale si de capital libere; era vorba de o pozitie ce reflecta forta economiei americane in preajma si dupa al doilea razboi mondial ca si interesele sale specifice. In schimb, britanicii, aflati sub bagheta intelectuala a marelui economist John Maynard Keynes (poate cel mai influent economist al secolului XX), gandeau prin prisma unei viziuni mai aproape de realitatea economica a unei Europe; un continent distrus de razboi, unde guvernele aveau nevoie de un numar cat mai ridicat de mijloacee pentru a lupta cu eventuale dezechilibre externe mari fiind preocupate si de costurile ajustarii pentru o populatie istovita.i[i]18[18] Planul Keynes accentua nevoia de stabilitate a cursurilor de schimb si de dezvoltare a relatiilor comerciale, dar prevedea cursuri ajustabile si posibilitatea de a impune restrictii comerciale si controale asupra miscarilor de capital, in anumite circumstante. Se poate afirma ca intalnirea dintre cele doua pozitii exprima, pe de o parte, viziuni analitice diferite (pozitia americana, mai liberala in acceptia europeana, sau mai neoclasica/monetarista in terminologia economica si o pozitie britanica profund keynesista, care era obsedata de somaj ridicat ), iar pe de alta parte, interese care nu coincideau in multe privinte. Din acest punct de vedere merita sa mentionez dorinta firmelor americane de a inlatura pozitia priviliegiata a celor britanice in interiorul Commowealth., ceea ce ar fi prespus un comert nesatanjenit de preferinte imperiale. Dar comertul liber era vazut de americani si ca o modalitate de a mari interdependentele dintre state care, astfel, ar fi capatat interese mai statornice de a evita conflicte armate intre ele. In final s-a ajuns la un compromis, care a incercat sa concilieze cele doua pozitii
16 17 18

si care s-a regasit in acordurile de la Bretton Woods (din 1944), in statutele celor doua organizatii financiare specializate -- Fondul Monetar International si Banca Mondiala. Aranjamentele de la Bretton Woods statuau ca reguli ale jocului functionarea de cursuri fixe dar ajustabile (adjustable pegs) in conditii speciale si posibilitatea de a aplica restrictii comerciale in anumite conditii, din perspectiva ajustarii balantei de plati. Totodata se acceptau controale asupra miscarilor de capital. Trebuie remarcat ca ajustarea de curs de schimb prezuma existenta unui dezechilibru fundamental al balantei de plati si un acord din partea FMI, aceasta conditie dorind sa previna o cursa a devalorizarilor. Daca FMI si Banca Mondiala urmau sa se ocupe de problematica financiara, pe termen scurt(ajustare de balanta de plati) si lung(dezvoltare economica), o alta organizatie, GATT (actuala Organizatie Mondiala a Conertului) trebuia sa se preocupa de ordonarea comertului international, de liberalizarea sa. Oricate critici s-ar aduce astazi aranjamentelor de la Bretton Woos nu se pate contesta ca ele au introdus reguli folositoare in relatiile economice internationale plus functionarea a doua institutii19[19] care a marcat evolutia sistemului postbelic; aceste aranjamente au contribuit de asemenea la refacerea economica a tarilor vest-europene dupa razboi. In timp insa, s-a manifestat o presiune in crestere spre relaxarea restrictiilor, a regulilor de baza. Pe fondul dezvoltarii schimburilor de produse si servicii in economia mondiala si, implicit, al multiplicarii dezechilibrelor conturilor comerciale, in conditiile cresterii masive a fluxurilor de capital, presiunea catre flexibilizarea cursurilor de schimb a devenit tot mai mare. Sa ne amintim ca acei ani au insemnat dezvoltarea pietei eurovalutelor, eliminarea unor restrictii la fluxurile de capital, dar si dezechilibre comerciale mari, care au reclamat ajustari de balanta de plati de anvergura. In cazul SUA, de pilda, dezechilibrul comercial mare se datora, in special, razboiului din Vietnam, care a fost finantat de Administratie aparent fara dificultate, in virtutea privilegiului tarii de a furniza moneda de rezerva. Totul a culminat cu decizia SUA de a renunta la convertibilitatea in aur a dolarului (in 1971); acel moment a semnalat intrarea intr-o era a fluxurilor flotante. Dar nu numai pulsatia vietii economice a impins spre adoptarea de fluxuri fluctuante; inca din anii 50 a izbucnit o intreaga controversa intre economisti cu privire la avantajele si dezavantajele cursurilor de schimb fixe versus cursuri fluctuante.20[20]Cert este ca adjudecarea in practica a fost decisa de imposibilitatea unor guverne de a apara niveluri de curs fara a risca pierderi considerabile de rezerve mai ales acolo unde intrarile si iesirile de capital erau substantiale21[21], iar diferentialul inflatiei era important. In Europe insa, chiar trecerea la cursuri fluctuante a sadit samanta pentru cautarea unei alternative institutionale, care sa favorizze stabilitatea economiilor europene si protectia fata de intemperiile spatiului mondial. Acesta a fost motivil pentru care un Helmut Schmidt si Valery Giscard dEstaing au militat pentru crearea Ssistemului Monetar European (EMS), ca precursor al mecanismului curusurilor de schimb (ERM) si al Uniunii Monetare. Sistemul deceniilor 80 si 90

19 20 21

Pentru a intelege functionarea mediului economic si financiar international in ultimele doua decenii este necesar sa mentionez cateva evolutii institutionale de baza. Aceste evolutii isi aveau determinare, pe de o parte, in progresul tehnologic (tehnologiile informatiei, comunicationale) si inovatiile financiare, iar, pe de alta parte, in cresterea economica remarcabila inregistrata in Asia de Sud Est si un spirit al vremii (un Zeitgeist) de liberalizare a pietelor. Acest spirit a fost cel mai bine ilustrat de prim-ministeriatul Doamnei Thatcher in Marea Britanie si de Administratia Reagan in SUA. Fara indoiala, prabusirea sistemului comunist in Europa, la finele deceniului noua, a intarit spiritul neoliberal si a marit aria de actiune a capitalului financiar in cautare de plasamente avantajoase. In ceea ce priveste inovatiile financiare este de remarcat dezvoltarea extraordinara a derivatelor (derivatives), care erau privite de jucatorii din piata ca instrumente de asigurare impotriva riscului financiar (asa numitul hedging), dar si ca mijloc de speculatie. Inovarea financiara era stimulata de aparitia unor actori institutionali cu mare greutate pe piata; este vorba de fondurile de pensii (in deosebi cele americane) si alte fonduri de investitii care erau in cautare de investitii cat mai rentabile pentru sutele de miliarde de dolari avute in gestiune. Aparitia acestor actori institutionali s-a combinat cu atractia exercitata de noile piete, pietele in formare (emerging markets), care ofereau oportunitati de investitii (la diverse termene) desosebite, inclusiv tarile excomuniste din Europa. Aceasta intalnire a insemnat punct de inflexiune in ceea ce priveste compozitia fluxurilor financiare internationale; din anii 80 capitalul privat isi mareste in mod accelerat ponderea in finantarea unor dezechilibre externe (in mod corespunzator scazand contributia finantarii oficiale din partea FMI, a Bancii Mondiale si a unor guverne). O evolutie de ordin institutional importanta este si formarea de trusturi (conglomerate) financiare, care combina toate genurile de operatiuni financiare la scara globala. Fuziuni de mare anvergura, intre banci comerciale si de investitii, companii de asigurari, au dat nastere unor colosi globali; in SUA, aceasta evolutie a facut necesara renuntarea la prevederile legislatie Glass Steagall, care data din anii interbelici si care fusese destinata sa reglementeze activitatea bancara in scopul prevenirii unor crize financiare. In sfarsit, dar nu in cele din urma, este de subliniat liberalizarea pietelor financiare in unele tari nou industrializate (din Asia de Sud Est in special), care a fost stimulta de mai multi factori intre care: moda intelectuala a timpului, dorinta acelor tari de a atrage capital pentru dezvoltare economica si interesul institutiilor financiare occidentale private de a valorifica oportunitati noi. Acest ultim interes s-a articulat politic avand vehicul si pozitia unor tari ca SUA, Marea Britanie, Germania, etc., care au cerut tarilor nou industrializate de a-si deschide pietele financiare, in cadrul unor negocieri bilaterale sau multilaterale.22[22] Avand beneficiul analizei retrospective putem usor constata ca acea liberalizare a fost cel mai adesea prematura si sta la originea unor mari dificultati prezente. Interesul tarilor bogate a mers pana in a propune Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, la jumatatea anilor 90, adoptarea unor reguli uniforme privind regimul investitiilor in lume si care sa confere dreptul unei firme de a da in judecata -intr-o instanta internationalaceea ce ar fi fost perceput ca un act detrimental al tarii gazda. Aceasta propunere a cazut ea intalnind opozitie inclusiv in unele tari bogate ca sa nu mai vorbesc de cele in curs de dezvoltare.
22

Evolutiile mentionate mai sus au produs o schimbare de fond in functionarea mediului financiar international, care nu a ramas fara consecinte majore. In primul rand se manfesta o volatilitate si incertitudine mult sporita, care ingreuneaza considerabil formularea de politici economice nationale23[23]; se poate vorbi in acest sens de o reducere a gradelor de libertate a politicilor economice nationale, nevoite din ce in ce mai mult sa se supuna dictatului pietelor financiare. Volatilitatea si incertitudinea isi gasesc expresie si in intensitatea efectelor de contagiune, care pot antrena arii foarte largi, de pe continente diferite. Presiunea pietelor financiare a condus la o involuntara generalizare a politicilor de austeritate (bugete echilibrate, sau cu deficite din ce in ce mai mici) in spatiul mondial guvernele concurand intre ele in incercarea de a convinge pietele financiare externe de soliditatea economiilor locale. Daca se admite existenta asimetriilor si rigiditatilor in economia mondiala aceasta uniformizare deflationista (deflationary bias) a politicilor macroeconomice poate lesne conduce la un echilibru nefavorabil la nivel global; avem de-a face in acest caz cu un esec de coordonare a politicilor actorilor mari.24[24] Miscarea eratica si pronuntat speculativa a capitalului privat a marit probabilitatea de umflare artificiala a preturilor (bubbles) unor active in zonele cu piete in formare (emerging markets). Sceasta umflare artificiala de preturi creeaza anticipatii nefondate deturnand atentia de la fundamentale; totodata, se mareste probabilitatea pentru prabusiri masive ale preturilor si de activitate economica. Volatilitatea si incertudinea ce inconjoara miscarile de capital, ca si fragilitatea instutitonala congenitala a tarilor mai putin dezvoltate fac tot mai posibile si probabile crize financiare ceea ce s-a si intamplat in realitate. Se cuvine sa mentionam aici un comportament paradoxal al investitorilor financiari. Pe de o parte, insttrumentele financiare noi (swaps, optiuni, etc) ar permite asigurarea fata de riscuri valutare (financiare); pe de alta parte insesi activitatea de speculatie este stimulata de un mediu volatil, incert, deoarece castigurile depind de gama de oportunitati si dinamica acestora. Pentru tarile care au acuta nevoie de finantare externa, fluctuatiile de intrari si iesiri de capital pot fi insa fatale. Proliferarea crizelor financiare in spatiul mondial a condus la o diminuare progresiva a capacitatii FMI de a actiona in calitatea de imprumutator de ultima instanta (lender of last resort), interventiile sale din ultimii ani (Mexic in 1994, Coreea de Sud, Tailanda si Indonesia in 1997; Rusia in 1998) intrand puternic sub incidenta unor considerente de ordin strategic. Aceasta slabiciune crescanda a FMI, ca si constatarea ca, de cele mai multe ori, capitalul privat a mizat pe interventia salvatoare a FMI pentru a-si recupera invesitiile in cazul unei crize majore, a indus o reconsiderare a procedurilor de interventia. Astfel s-a sugerat atragerea investirorilor privati in suportatrea unor pierderi determinate de crizele financiare ceea ce se numeste bailing- in.25[25] Necazul cu aceasta procedura este ca. Politicile economice fortate sa fie de austeritate ceea ce s-a tradus intr-o reducere a cheltuielilor publiceau pus sub semnul intrebarii dimensiunea unor componente de baza ale statului asistential (welfare state). Din acest punct de vedere s-a ridicat problema reformei sistemului de asistanta sociala, a ofertei de bunuri publice. Acest fenomen trebuie pus in relatie cu presiunea pe care globalizarea (liberalizarea financiara si a
23 24 25

comertului) a exercitata asupra pietei muncii. In acest sens se sustine nevoia de flexibilizare a acestei piete, ceea ce ar echivala cu acceptarea, atunci cand circumstantele o cer, a unor salarii (inclusiv nominale) mai mici. Pe fondul cresterii inegalitatilor de venituri si a imposibilitatea de a renunta la statul asistential a pus guvernele in fata unor mari dileme si alegeri de politica economica. Aceste cautari s-a reflectat in apropierea de programe economice intre partidele social-democrate si cele liberale, sau crestin democrate (in Europa), intre Partidul democrat si cel republican in SUA; toate partidele par sa fie in cautarea lui holy grail, care sa asigure flexibilitate si dinamism economiei fara a tensiona excesiv structurile sociale.26[26] Un raspuns posibil ala presiunile globalizarii a fost incercarea de dezvoltare a unor grupari (blocuri) comerciale si monetare. UE si UM reprezinta exemplul cel mai cunoscut, de integrare regionala intr-o lume supusa unor tendinte de fragmentare tot mai puternice.

26