Inv.MARILENA MANOLE SC.

IOAN NENITESCU TULCEA

PERSONALITATEA
Personalitatea este un element stabil al conduitei unei persoane ,ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana . Fiecare individ are particularitatile sale intelectuale ,afective si conative ,al caror ansamblu organizat determina personalitatea.Fiecare om este totodata asemanator cu ceilalti membrii ai grupului si diferit de ei prin amprenta unica a trairilor sale.Singularitatea sa ,fractiunea cea mai originala a Eului sau,constituie esenta personalitatii sale.Dupa unii autori,aceasta ar fi determinate de constitutia fizica ,ereditara (E. Kretschmer,W.H.Sheldon),dupa altii de influentele sociale(e.Guthrie).In realitate,ansamblul structurat al dispozitiilor innascute (ereditate,constitutie) si dobandite(mediu,educatie si reactiile la aceste influente) este acela care determina adaptarea originala a individului la anturajul sau.Aceasta organizare se elaboreaza si se transforma continuu sub influenta maturitatii biologice(varsta ,pubertate,menopauza)si a experientelor personale(conditii socio culturale si afective).Mai mult decat factorul biologic ,caruia nu trebuie sa-i minimalizam importanta,conditiile psihologice joaca un rol considerabil in elaborarea personalitatii. Personalitatea exprima calitatea de ansamblu a organizarii individului uman ca membru al societatii ,ca elemental unui complex sistem de relatii si interactiuni sociale .Ca urmare ,atributul personalitatii este o rezultanta specifica a influentelor mediului social. Intr-un sens mai restrictiv ,personalitatea nu descrie decat aspecte afective si sociale ,adica temperamental si caracterul,avand ideea ca indivizii au o maniera destul de stabila de a se comporta in situatiile sociale. In psihologie ,fenomenul de personalitate nu se identifica insa cu fenomenele de individ ,individualitate ,persoana ,ci doar le implica pe acestea,depasindu-le calitativ. O mul este,desigur,intai de toate ,un individ,un organism unitar,de sine statator,structurand o multitudine de caracteristici biologice si fiziologice prin care se realizeaza adaptarea la mediu. Fiinta umana este insa un organism capabil sa se adapteze nu numai la conditiile mediului natural,ci si la mediul social ambient.De aceea,omul este nu

numai un individ,ci si o realitate psihologica ,cu o organizare speciala ,diferentiata,ireductibila,irepetabila, o individualitate.Omul,arata S.L.Rubinstein,este o individualitate in virtutea insusirilor sale specifice ,individuale ,irepetabile. Participand la viata sociala ,individual uman dobandeste constiinta de sine ,dispune de o existenta proprie exercitand roluri specifice.Toate acestea ii confera individului identitate sociala.In aceasta ipostaza ,omul se afirma ca persoana .Conceptul de pesoana defineste dupa P.Popescu Neveanu ,individual luat in acceptiunea psihologica,individual cu viata psihica superioara,in cadrul careia constiinta joaca un rol insemnat. Etimologic,termenul de personalitate deriva din latinescul persona,care desemna masca pe care o purtau actorii pe scena in timpul reprezentatiei teatrale.Astfel, persona a ajuns sa exprime reunirea trasaturilor psiho-morale interne si psiho-fizice externe. Termenul a fost apoi asociat si cu aspectele diferentiale, folosindu-se pentru a desemna un om important(personaj, paroh).De asemenea, biserica l-a introdus in limbajul religios pentru a distinge si nominaliza cele trei entitati ale Sfintei Treimi . Dupa aprecierea lui G. Allport, cea mai relevanta definitie a termenului persona a fost formulata de Boethius: Persona est substantia individual rationalis naturae(persoana este o substanta individuala de natura rationala). Personalitatea imbina trasaturi generale si particulare .Ea nu poate fi redusa la ceea ce este comun,general si nici nu poate fi redusa numai la ceea ce deosebeste pe un individ de altul. Personalitatea reprezinta imbinarea unitara non-repetitiva a insusirilor psihologice care caracterizeaza mai pregnant si cu mai mare grad de stabilitatea omul concret si modalitatile sale de conduita. Personalitatea devine tot mai mult un principiu metodologic al psihologiei, in sensul necesitatii de a se aborda studiul tuturor fenomenelor psihice prin prisma personalitatii. Dupa S. L. Rubinstein, personalitatea apare , in explicarea tuturor fenomenelor psihice, ca ansamblu unitar al conditiilor interne prin care se refracta toate influentele externe.

Trasaturile personalitatii Din punct de vedere istoric, literati, ca si psihologii au inceput prin a descrie tipuri, adica profiluri foarte pregnante de personalitate: avarul la Moliere , gelosul la Shakespeare, paranoicul sau istericul la psihiatru sau psihanalist. Din cercetarile contemporane, reiese ca gelosii si avarii perfecti sunt rari si ca indivizii au o pluralitate de fatete pe care incercam sa le diferentiem prin analiza factoriala, trasaturile. Principalele cercetari procedeaza la inventarierea trasaturilor de personalitate prin chestionare autoaplicabile, raspunzand la numeroase intrebari, subiectul se autoevalueaza. Analiza factoriala permite punerea in evidenta a diferitilor factori pe care cercetatorul ii retine sau ii extrage dupa anumite criterii iar aceste studii au ca scop eventuala ameliorare a chestionarului. Exista numeroase inventare din care cele mai cunoscute si studiate sunt cele ale lui Eysenck, Cattell, Guilford si MMPI. Eysenck este psihiatru si experimentalist. El nu separa patologicul de normalitate si incearca sa faca o legatura intre rezulatele sale si incercarile mai vechi de descriere a temperamentului. Analiza factoriala este un instrument foarte sofisticat, dar care nu permite decat o descriere, astfel ca diferitele cercetari se pot afla in contradictie in privinta anumitor factori. Eysenck a construit diferite variante ale unui test si a facut diferite studii de validitate. Validitatea este calitatea unui test dupa care testul corespunde obiectivelor pe care le masoara: se disting validitatea empirica, in care obiectivul e masurat cu ajutorul unor parametric din situatia reala, sau validitatea factoriala care consta in confruntarea factorilor testului cu alti factori rezultand din alte teste. Eysenck a incercat sa puna in relatie factorii din teoria sa cu tipologii vechi. Cea mai veche, atribuita medicului grec Hippocrate si reluata de Galenus, se bazeaza pe idea unei predominantela fiecare individ a uneia din cele patru umori fundamentale, sangele, bila, flegma si bila neagra pentru a da patru caractere: sangvinic, coleric, flegmatic si melancolic. Moni Insusirile psihice ale personalitatii se caracterizeaza- arata P. Popescu Neveanu, prin faptul ca: sunt formatiuni sintetice ale vietii psihice, ele nu sunt reductibile la un singur process psihic ci dispun de o relativa stabilitate fiind generalizate si manifestandu-se asemanator in cele mai variate situatii. Ele dispun de o relative mobilitate, putand fi restructurate. Insusirile personalitatii sunt componente ale vastului sistem ce constituie personalitatea si , de aceea, nu dispun de totala independenta in manifestarile lor, fiind dependente de evolutia de ansamblu a personalitatii.

Componentele structurale ale personalitatii nu se prezinta isolate unele de altele, ele se imbina intr-un ansamble specific, irepetabil , unic, propriu fiecarei individualitati, dandu-i o configuratie distincta. Ele se afla inter- relationate intr-un sistem riguros , supraordonat, fiecare componenta ocupand dupa gradul de generalitate, stabilitate si semnificatia ei pentru individ, un loc cardinal , central sau periferic. Caracterizata printr-o relativa stabilitate, determinata in esenta de constanta conditiilor mediului ambient, structura personalitatii denota si plasticitate. Personalitatea se releva ca sistem dinamic deschis indreptat spre cucerirea unui mediu din ce in ce mai deschis(J. Piaget), sistem activ , in continua organizare si crestere, fiind , in acelasi timp, sistemul care se autoactualizeaza, se autoperfectioneaza. Personalitatea apare ca fiind o caracteritica general umana, constand intr-o structura multidimensionala , de o mare complexitate factoriala si de inalta organizare, integralitate, esentialitate si specificitate ce se constituie, se deszvolta, evolueaza, se autoregleaza sub influentele determinate ale conditiilor vietii materiale si se afirma printr-un indice superior de eficienta in viata sociala. Personalitatea omului se formeaza in procesul interactiunii sale active cu lumea obiectiva, in primul rand cu mediul sau social. In personalitatea sa se reflecta sistemul relatiilor sociale in care el se formeaza, se dezvolta. Aceste relatii privesc omul ca membru al societatii , apartinand unei anumite clase, unui anumit grup social, unui colectiv concret. Totusi, personalitatea nu este numai obiect, produs al dezvoltarii social-istorice , ci si un element active.Omul poate sa-si aleaga un mod sau altul de viata(sa se resemneze cu situatia de oprimat sau sa lupte impotriva injustitiei si oprimarii, sa se lase dominat de interesele sale individuale sau sa le imbine cu interesele societatii; sa faca o munca de mantuiala sau sa se straduiasca pentru o munca de calitate). Personalitatea nu se dezvolta prin simplul process de crestere sau de maturizare sau prin contemplarea actiunilor altora, ori prin ascultarea pasiva a unor sfaturi si indemnuri, ci in procesul activiatii in care se formeaza priceperile si deprinderile omului, aptitudinile si caracterul. Forta motrica a dezvoltarii personalitatii o constutie contradictia dintre trebunintele sociale, aspiratiile omului si posibilitatile satisfacerii lor. Personalitatea este o calitate particular ape care individual o dobandeste la un moment dat al dezvoltarii sale, si anume in cursul adolescentei avansate. Putem vorbi de o personalitate cand adolescentul dobandeste maturitatea de gandire, devenind stapan pe instrumentele deductive ale inteligentei, achizitie care permite judecata independenta, capacitate de a discerne si a evalua autonom; cand

intevine alegerea drumului de viata(autodeterminarea), inclusive schitarea proiectului profesional. Sub unghi afectiv, este vorba de instituirea optiunilor axiologice si constructia unei scari de valori care sa depaseasca persoana si anturajul imediat, marcand integrarea eului intr-un rol social asumat (J. Piaget). Psihologia opereaza cu termenul de personalitate in referirea sa la orice om normal: fiecaruia dintre noi ea ne atribuie calificativul personalitate. Desi exista un consens in ceea ce priveste sfera notiunii, in cadrul psihologiei si al lucrarilor din acest domeniu, intalnim mari diferente intre autori in ceea ce priveste continutul care se introduce in sfera astfel acceptata. Personalitatea(in psihologie) este o calitate sistemica dobandita de individ in activitatea obiectuala si de comunicare, care il caracterizeaza sub aspectul includerii lui in relatiile sociale. In psihologie problematica personalitatii in ansamblul ei ocupa un loc central, avand implicatii atat pentru practica sociala (educatie, cultura), cat si pentru domenii invecinate ale stiintei psihologice. Insusindu-si cerinta elementara pentru stiinta de a porni de la faptestudierea personalitatii si-a ales ca punct de plecare fie observatia in conditiile vietii cotidiene, fie probe psihologice standardizate(teste), fie experienta clinica, fie combinarea acestor surse laolalta. Mult succes printesa mea pasionata De psihologie! Am incredere in tine ca o sa scri si ca o sa inveti tot! O sa te ajut sa intelegi! Mult succes! Sunt alaturi de tine! Cosmin