PERSPECTIVA NARATIVĂ (PUNCT DE VEDERE NARATORIAL/ VIZIUNE/ FOCALIZARE) – poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile

, întâmplările narate; se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului şi presupune unul dintre cele trei tipuri esenţiale de raportare a naratorului (eu) la personaj (el); Dacă naraţiunea se face la persoana a III-a (heterodiegetică), naratorul este omniscient (atotştiutor), omniprezent, obiectiv, neutru, detaşat, impersonal, neimplicat, creditabil, ştie mai mult decât ştiu personajele (N>P); viziune ,,dindărăt” (par derriere), punct de vedere auctorial, focalizare zero

Dacă naraţiunea se face la persoana I (homodiegetică când naratorul este martor; autodiegetică când naratorul este protagonist), naratorul este subiectiv, implicat, necreditabil, ştie tot atât cât ştie şi personajul (N=P); viziune ,,împreună cu” (avec), punct de vedre actorial, focalizare internă

Viziunea ,,dinafară” (du dehors), punct de vedre neutru, focalizare externă, când naratorul ştie mai puţin decât personajele sale (N<P) în proza secolului al XX-lea, mai rar întrebuinţată; naraţiunea este relatată de un martor care povesteşte doar ce a putut vedea şi auzi, fără a putea cunoaşte nemijlocit gândurile şi sentimentele personajelor principale.

NARATORUL - instanţă fictivă – instanţa tipică a textului literar; - purtătorul de cuvânt al poziţiei ideologice a autorului abstract, poziţie espusă de comentariul explicit al naratorului [ideologia operei literare este aceea a autorului abstract, dar sentinţele – materializarea ideologiei – sunt pronunţate de narator]; - ,,vocea” delegată de autor pentru a relata/ a povesti/ a nara întâmplările, fiind un mediator între autor şi cititor; - se regăseşte sau poate fi depsitat prin persoana gramaticală a verbelor şi pronumelor din discursul narativ; - asemeni personajului este o „fiinţă de hârtie” (R. Barthes). TIPURI DE NARATOR: 1. Din punctul de vedere al raportului narator/ diegeză: a) Narator extradiegetic (W.C. Booth) sau narator auctorial sau autor narator (Rousset) sau instanţă narativă anonimă (Lintvelt) sau naratordemiurg = el care priveşte întâmplările din afară, 2

. intradiegetic.. el prevalându-se de nişte voci de culise. Orice narator secund poate fi în raport cu istoria narată: extradiegetic. .C. se mai numeşte şi narator secund şi apare în general în cazul operelor construite pe tehnica „povestirii în ramă/ povestire” (Seherezada din 1001 de nopţi). G. Călinescu) b) Narator necreditabil = cel care nu soune tot ce ştie („Ce i-o fi spus.la persoana a III-a dacă nu este el eroul întâmplărilor povestite.”. actor-martor sau ascultător (Naratorul Ienache coropcariul din Hanu Ancuţei de M. Călinescu). are viziune de ansamblu asupra universului ficţional (naratorul din primele pagini şi majoritar apoi din Enigma Otiliei de G.”) 3. de nişte observatori – anononimi („Am auzit că. Din punctul de vedere al raportului narator – discurs: a) Narator heterodiegetic = cel care povesteşte la persoana a III-a. ce i-a învăţaz. „Ae spunea că. De nişte instanţe narative secundare. Călinescu) b) Narator uniscient sau narator-colportor = cel care are informaţiile dintr-o singură sursă. dar nu le influenţează. cunoscuţi ca eroi („I s-a întâmplat lui Păcală. dar este martor. e un om mort. Booth) sau narator-personaj sau personajnarator (Rousset) sau instanţă narativă numită (Lintvelt) = cel care povesteşte fiind implicat în diegeză. pentru a păstra suspansul. El poate povesti: . Voiculescu). e de obicei personaj secundar.la persoana I dacă el este eroul întâmplărilor povestite (Allan din Maitreyi) . 2.nu este implicat în diegeză. este personaj. martor.”). c) Narator intradiegetic (W. V. Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie livrată: a) Narator creditabil = cel care spune tot ce ştie („Dacă află Stănică. b) Narator-martor = cel care a asistat la întâmplările narate. Sadoveanu).”).. nu este personaj (naratorul din Enigma Otiliei de G. b) Narator homodiegetic = cel care povesteşte la persoana I. cum l-a descântat. cunoscuţi ca emiţători („Babele şi moşnegii spuneau că. această poziţie naratorul şi-o poate asuma deliberat pentru a menţine trează atenţia cititorului....” Stănică nu află. Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie deţinută: a) Narator omniscient = cel care ştie tot. fără ele toate s-ar fi întâmplat al fel. dă impresia că el a creat povestea. nu se ştie.. 4. narează evenimentele la persoana a III-a..

Interesat = se abate conştient de la impersonalitate. dar este actorul. . Se observă naratorul din persoana verbelor. dar nu este el eroul întâmplărilor. a medita) sau poate semnala intonaţia prin indicaţii scenice. a gândi.” FUNCŢIILE NARATORULUI: 1. obiectiv = nu comite nicio abatere de la impersonalitate: „zâna avea ochi albaştri”. . Funcţia de control sau de regie: naratorul controlează structura textuală fiind capabil să citeze discursul actorilor (adică ce spun personajele) semnalat prin semne grafice – ghilimelele.Neimplicat. personajul întâmplărilor narate (naratorul Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste. 5. b) Narator neexprimat = cel care povesteşte la persoana a III-a şi nu este simţit de către cititor. Acesta poate fi: 3 . care nu ascunde acest lucru. două puncte – introdus prin verbe dicendi (a spune. a zice. . care nu apelează la alte instanţe narative secundare.virtual = cel care mărturiseşte posibilitatea elaborării unui roman – naratorul din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade (care mărturiseşte că vrea să scrie un roman).implicat dramatizat: apare în cazul dublei perspective narative: una contemporană (a unui jurnal) şi una ulterioară (de prelucrare a romanulu) = el este cel care scrie şi care trăieşte în ce scrie. Din punctul de vedere al artificiului narativ uzitat: a) Narator exprimat = cel care afirmă că povesteşte.) şi „sentiendi” (a simţi. Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). mai accesibilă istoria: „zău că zâna avea ochi albaştri. . .c) Narator autodiegetic = cel care povesteşte la persoana I.”. Funcţia narativă sau funcţia de reprezentare (adică aceea de a povesti). lui i s-a întâmplat ce scrie (Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). întâia noapte de război de Camil Petrescu. adresându-i-se cititorului pentru a-i face mai plăcută. a răspunde etc.neimplicat = „Am să vă povestesc o istorie. 2.

o individualitate cu trăsături fizice şi morale distincte. ulcioarele se sparseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei [.Ce ţi-am spus eu ţie. peste câţiva ani! (avea douăzeci şi doi de ani. simplu. . sluga dumitale.).. caractere în clasicism. Mai târziu. propuse Felix.Am putea să facem împreună duete. ‘deschizătură din masca actorilor prin care se auzeau vorbele acestora’) este elementul esenţial.] Era groază a privi această scenă sângeroasă.” „. să-mi porunceşti?” 3..” 4 PERSONAJUL LITERAR (<fr. factorul structurant într-o operă literară epică sau dramatică. masa se răsturnase. liniar.„. personaje tip care acţionează în împrejurări tipice în realism  titular (eponim)/ sugerat prin titlu  individual/ colectiv . sărăntocule.Nu acum – refuză hotărât Titi – acum mă exercitez cântând lucruri uşoare şi după ureche.. persona ‘mască de teatru’. un tip uman semnificativ. ale cărui acţiuni sunt previzibile)/ rotunde (complexe)  realist/ romantic/ simbolic/ alegoric  istoric/ fictiv/ legendar/ fabulos/ mitic/ alegoric (criteriu: raportul cu realitatea)  excepţional/ contradictoriu în romantism. dar batjocoritoare: . [. pe care liniştea lui Ion îl întărâta şi mai rău... Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuţit. când îmi voi aduce vioara de la Iaşi şi notele.. am caietele lui Mazas. pusă în lumină printr-un şir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal şi spaţial  erou/ figură/ actor/ actant  principal/ secundar/ episodic/ figurant (criteriu: locul ocupat în acţiune)  protagonist/ antagonist/ spectator/ comentator (criteriu: rolul avut în acţiune)  erou/ antierou  plat (unilateral. ai? Urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu. funcţia opţională de interpretare: naratorul putându-şi manifesta poziţia interpretativ ideologică în raport cu ceea ce povesteşte. „ [.] patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta.] Răspunse cu o voce puţin tremurătoare.Ce-s eu. personage<lat.

funcţia de acţiune (=erou – numai se mişcă) Ex. Ion. copil)/ animalier  prezent/absent  feminin/masculin  static/ dinamic  personaj tragic/ personaj comic  personaj arhetipal/ tip/ atipic  personaj dilematic/ problematizant  suprapersonaj (ex. de pe o poziţie relativ obiectivă. pădurea spânzuraţilor)  personaj-reflector (cel care participă sau numai asistă la evenimente. în ipostaza unui observator care exprimă punctul de vedere al naratorului şi comentează. Ana. actele altor personaje)  personaj-martor  personaj-narator  răufăcător/ donator (furnizor)/ ajutor/ fata de împărat (personajul căutat) şi tatăl ei/ trimiţătorul/ falsul erou/ eroul în basm FUNCŢIILE PERSONAJULUI 1. Bistriceana din Lostriţa de V. Ileana. pozitiv/ negativ (criteriu: etic)  uman (adult. Voiculescu 2. Titu din Ion. ca subiect al actului narativ (=actor – se mişcă. funcţia opţională de reprezentare ca personaj-narator. funcţia de interpretare (=actor – se mişcă şi judecă) personajul exprimă întotdeaunasa subiectivă faţă de evenimentele narate Ex. de Liviu Rebreanu 3. judecă şi povesteşte) .

Allan din Maitreyi. întâia noapte de război de Camil Petrescu .Ex. Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste. de Mircea Eliade.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful