PERSPECTIVA NARATIVĂ (PUNCT DE VEDERE NARATORIAL/ VIZIUNE/ FOCALIZARE) – poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile

, întâmplările narate; se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului şi presupune unul dintre cele trei tipuri esenţiale de raportare a naratorului (eu) la personaj (el); Dacă naraţiunea se face la persoana a III-a (heterodiegetică), naratorul este omniscient (atotştiutor), omniprezent, obiectiv, neutru, detaşat, impersonal, neimplicat, creditabil, ştie mai mult decât ştiu personajele (N>P); viziune ,,dindărăt” (par derriere), punct de vedere auctorial, focalizare zero

Dacă naraţiunea se face la persoana I (homodiegetică când naratorul este martor; autodiegetică când naratorul este protagonist), naratorul este subiectiv, implicat, necreditabil, ştie tot atât cât ştie şi personajul (N=P); viziune ,,împreună cu” (avec), punct de vedre actorial, focalizare internă

Viziunea ,,dinafară” (du dehors), punct de vedre neutru, focalizare externă, când naratorul ştie mai puţin decât personajele sale (N<P) în proza secolului al XX-lea, mai rar întrebuinţată; naraţiunea este relatată de un martor care povesteşte doar ce a putut vedea şi auzi, fără a putea cunoaşte nemijlocit gândurile şi sentimentele personajelor principale.

NARATORUL - instanţă fictivă – instanţa tipică a textului literar; - purtătorul de cuvânt al poziţiei ideologice a autorului abstract, poziţie espusă de comentariul explicit al naratorului [ideologia operei literare este aceea a autorului abstract, dar sentinţele – materializarea ideologiei – sunt pronunţate de narator]; - ,,vocea” delegată de autor pentru a relata/ a povesti/ a nara întâmplările, fiind un mediator între autor şi cititor; - se regăseşte sau poate fi depsitat prin persoana gramaticală a verbelor şi pronumelor din discursul narativ; - asemeni personajului este o „fiinţă de hârtie” (R. Barthes). TIPURI DE NARATOR: 1. Din punctul de vedere al raportului narator/ diegeză: a) Narator extradiegetic (W.C. Booth) sau narator auctorial sau autor narator (Rousset) sau instanţă narativă anonimă (Lintvelt) sau naratordemiurg = el care priveşte întâmplările din afară, 2

este personaj. e de obicei personaj secundar. Din punctul de vedere al raportului narator – discurs: a) Narator heterodiegetic = cel care povesteşte la persoana a III-a. ce i-a învăţaz.. intradiegetic. Călinescu) b) Narator uniscient sau narator-colportor = cel care are informaţiile dintr-o singură sursă. Sadoveanu). Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie deţinută: a) Narator omniscient = cel care ştie tot. „Ae spunea că.”).. Booth) sau narator-personaj sau personajnarator (Rousset) sau instanţă narativă numită (Lintvelt) = cel care povesteşte fiind implicat în diegeză. are viziune de ansamblu asupra universului ficţional (naratorul din primele pagini şi majoritar apoi din Enigma Otiliei de G. c) Narator intradiegetic (W. cunoscuţi ca eroi („I s-a întâmplat lui Păcală.. dă impresia că el a creat povestea.. Voiculescu).nu este implicat în diegeză. Călinescu). . această poziţie naratorul şi-o poate asuma deliberat pentru a menţine trează atenţia cititorului. El poate povesti: . el prevalându-se de nişte voci de culise. De nişte instanţe narative secundare. b) Narator-martor = cel care a asistat la întâmplările narate. martor. e un om mort.. nu este personaj (naratorul din Enigma Otiliei de G. dar nu le influenţează. actor-martor sau ascultător (Naratorul Ienache coropcariul din Hanu Ancuţei de M.” Stănică nu află. pentru a păstra suspansul. dar este martor.. cunoscuţi ca emiţători („Babele şi moşnegii spuneau că. b) Narator homodiegetic = cel care povesteşte la persoana I.”.. se mai numeşte şi narator secund şi apare în general în cazul operelor construite pe tehnica „povestirii în ramă/ povestire” (Seherezada din 1001 de nopţi).. de nişte observatori – anononimi („Am auzit că. cum l-a descântat. Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie livrată: a) Narator creditabil = cel care spune tot ce ştie („Dacă află Stănică. Călinescu) b) Narator necreditabil = cel care nu soune tot ce ştie („Ce i-o fi spus. fără ele toate s-ar fi întâmplat al fel. narează evenimentele la persoana a III-a.C.”) 3. 2. G.”).la persoana I dacă el este eroul întâmplărilor povestite (Allan din Maitreyi) .la persoana a III-a dacă nu este el eroul întâmplărilor povestite. Orice narator secund poate fi în raport cu istoria narată: extradiegetic. nu se ştie. V. 4.

5. Funcţia narativă sau funcţia de reprezentare (adică aceea de a povesti). adresându-i-se cititorului pentru a-i face mai plăcută. Se observă naratorul din persoana verbelor.neimplicat = „Am să vă povestesc o istorie.) şi „sentiendi” (a simţi. obiectiv = nu comite nicio abatere de la impersonalitate: „zâna avea ochi albaştri”. .virtual = cel care mărturiseşte posibilitatea elaborării unui roman – naratorul din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade (care mărturiseşte că vrea să scrie un roman).Neimplicat. .Interesat = se abate conştient de la impersonalitate. care nu ascunde acest lucru. Funcţia de control sau de regie: naratorul controlează structura textuală fiind capabil să citeze discursul actorilor (adică ce spun personajele) semnalat prin semne grafice – ghilimelele. Acesta poate fi: 3 . două puncte – introdus prin verbe dicendi (a spune. . Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). care nu apelează la alte instanţe narative secundare. personajul întâmplărilor narate (naratorul Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste. mai accesibilă istoria: „zău că zâna avea ochi albaştri. a medita) sau poate semnala intonaţia prin indicaţii scenice.c) Narator autodiegetic = cel care povesteşte la persoana I. a zice. . a gândi. dar nu este el eroul întâmplărilor. dar este actorul.” FUNCŢIILE NARATORULUI: 1.implicat dramatizat: apare în cazul dublei perspective narative: una contemporană (a unui jurnal) şi una ulterioară (de prelucrare a romanulu) = el este cel care scrie şi care trăieşte în ce scrie. . întâia noapte de război de Camil Petrescu. Din punctul de vedere al artificiului narativ uzitat: a) Narator exprimat = cel care afirmă că povesteşte. lui i s-a întâmplat ce scrie (Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). b) Narator neexprimat = cel care povesteşte la persoana a III-a şi nu este simţit de către cititor.”. a răspunde etc. 2.

. persona ‘mască de teatru’. caractere în clasicism.” „.Ce-s eu. Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuţit. ale cărui acţiuni sunt previzibile)/ rotunde (complexe)  realist/ romantic/ simbolic/ alegoric  istoric/ fictiv/ legendar/ fabulos/ mitic/ alegoric (criteriu: raportul cu realitatea)  excepţional/ contradictoriu în romantism. propuse Felix.] Era groază a privi această scenă sângeroasă. . peste câţiva ani! (avea douăzeci şi doi de ani.Am putea să facem împreună duete. să-mi porunceşti?” 3.„. simplu. [. sluga dumitale. ‘deschizătură din masca actorilor prin care se auzeau vorbele acestora’) este elementul esenţial.. ai? Urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu.).. personaje tip care acţionează în împrejurări tipice în realism  titular (eponim)/ sugerat prin titlu  individual/ colectiv .] patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta. ulcioarele se sparseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei [. sărăntocule. pe care liniştea lui Ion îl întărâta şi mai rău. personage<lat. „ [. masa se răsturnase. funcţia opţională de interpretare: naratorul putându-şi manifesta poziţia interpretativ ideologică în raport cu ceea ce povesteşte. dar batjocoritoare: . liniar. am caietele lui Mazas.Nu acum – refuză hotărât Titi – acum mă exercitez cântând lucruri uşoare şi după ureche.. o individualitate cu trăsături fizice şi morale distincte... când îmi voi aduce vioara de la Iaşi şi notele. un tip uman semnificativ. pusă în lumină printr-un şir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal şi spaţial  erou/ figură/ actor/ actant  principal/ secundar/ episodic/ figurant (criteriu: locul ocupat în acţiune)  protagonist/ antagonist/ spectator/ comentator (criteriu: rolul avut în acţiune)  erou/ antierou  plat (unilateral. factorul structurant într-o operă literară epică sau dramatică.Ce ţi-am spus eu ţie.] Răspunse cu o voce puţin tremurătoare.” 4 PERSONAJUL LITERAR (<fr. Mai târziu.

 pozitiv/ negativ (criteriu: etic)  uman (adult. ca subiect al actului narativ (=actor – se mişcă. de pe o poziţie relativ obiectivă. funcţia de interpretare (=actor – se mişcă şi judecă) personajul exprimă întotdeaunasa subiectivă faţă de evenimentele narate Ex. actele altor personaje)  personaj-martor  personaj-narator  răufăcător/ donator (furnizor)/ ajutor/ fata de împărat (personajul căutat) şi tatăl ei/ trimiţătorul/ falsul erou/ eroul în basm FUNCŢIILE PERSONAJULUI 1. Ana. de Liviu Rebreanu 3. Bistriceana din Lostriţa de V. Voiculescu 2. funcţia de acţiune (=erou – numai se mişcă) Ex. copil)/ animalier  prezent/absent  feminin/masculin  static/ dinamic  personaj tragic/ personaj comic  personaj arhetipal/ tip/ atipic  personaj dilematic/ problematizant  suprapersonaj (ex. judecă şi povesteşte) . pădurea spânzuraţilor)  personaj-reflector (cel care participă sau numai asistă la evenimente. Ileana. Ion. funcţia opţională de reprezentare ca personaj-narator. Titu din Ion. în ipostaza unui observator care exprimă punctul de vedere al naratorului şi comentează.

Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste. de Mircea Eliade.Ex. Allan din Maitreyi. întâia noapte de război de Camil Petrescu .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful