P. 1
perspectiva narativa

perspectiva narativa

1.0

|Views: 3,168|Likes:
Published by Emma Pustan

More info:

Published by: Emma Pustan on Jun 18, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/14/2015

pdf

text

original

PERSPECTIVA NARATIVĂ (PUNCT DE VEDERE NARATORIAL/ VIZIUNE/ FOCALIZARE) – poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile

, întâmplările narate; se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului şi presupune unul dintre cele trei tipuri esenţiale de raportare a naratorului (eu) la personaj (el); Dacă naraţiunea se face la persoana a III-a (heterodiegetică), naratorul este omniscient (atotştiutor), omniprezent, obiectiv, neutru, detaşat, impersonal, neimplicat, creditabil, ştie mai mult decât ştiu personajele (N>P); viziune ,,dindărăt” (par derriere), punct de vedere auctorial, focalizare zero

Dacă naraţiunea se face la persoana I (homodiegetică când naratorul este martor; autodiegetică când naratorul este protagonist), naratorul este subiectiv, implicat, necreditabil, ştie tot atât cât ştie şi personajul (N=P); viziune ,,împreună cu” (avec), punct de vedre actorial, focalizare internă

Viziunea ,,dinafară” (du dehors), punct de vedre neutru, focalizare externă, când naratorul ştie mai puţin decât personajele sale (N<P) în proza secolului al XX-lea, mai rar întrebuinţată; naraţiunea este relatată de un martor care povesteşte doar ce a putut vedea şi auzi, fără a putea cunoaşte nemijlocit gândurile şi sentimentele personajelor principale.

NARATORUL - instanţă fictivă – instanţa tipică a textului literar; - purtătorul de cuvânt al poziţiei ideologice a autorului abstract, poziţie espusă de comentariul explicit al naratorului [ideologia operei literare este aceea a autorului abstract, dar sentinţele – materializarea ideologiei – sunt pronunţate de narator]; - ,,vocea” delegată de autor pentru a relata/ a povesti/ a nara întâmplările, fiind un mediator între autor şi cititor; - se regăseşte sau poate fi depsitat prin persoana gramaticală a verbelor şi pronumelor din discursul narativ; - asemeni personajului este o „fiinţă de hârtie” (R. Barthes). TIPURI DE NARATOR: 1. Din punctul de vedere al raportului narator/ diegeză: a) Narator extradiegetic (W.C. Booth) sau narator auctorial sau autor narator (Rousset) sau instanţă narativă anonimă (Lintvelt) sau naratordemiurg = el care priveşte întâmplările din afară, 2

nu este implicat în diegeză. Sadoveanu). dar nu le influenţează. Voiculescu). el prevalându-se de nişte voci de culise. dă impresia că el a creat povestea.. El poate povesti: . Din punctul de vedere al raportului narator – discurs: a) Narator heterodiegetic = cel care povesteşte la persoana a III-a.la persoana I dacă el este eroul întâmplărilor povestite (Allan din Maitreyi) . dar este martor. „Ae spunea că. actor-martor sau ascultător (Naratorul Ienache coropcariul din Hanu Ancuţei de M. Booth) sau narator-personaj sau personajnarator (Rousset) sau instanţă narativă numită (Lintvelt) = cel care povesteşte fiind implicat în diegeză. se mai numeşte şi narator secund şi apare în general în cazul operelor construite pe tehnica „povestirii în ramă/ povestire” (Seherezada din 1001 de nopţi). e de obicei personaj secundar. nu se ştie. Călinescu) b) Narator uniscient sau narator-colportor = cel care are informaţiile dintr-o singură sursă... Călinescu) b) Narator necreditabil = cel care nu soune tot ce ştie („Ce i-o fi spus. G.. cunoscuţi ca emiţători („Babele şi moşnegii spuneau că. cum l-a descântat. c) Narator intradiegetic (W. fără ele toate s-ar fi întâmplat al fel.”). Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie deţinută: a) Narator omniscient = cel care ştie tot. 4. Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie livrată: a) Narator creditabil = cel care spune tot ce ştie („Dacă află Stănică.C. martor. ce i-a învăţaz.la persoana a III-a dacă nu este el eroul întâmplărilor povestite. e un om mort. pentru a păstra suspansul.. V. este personaj. b) Narator-martor = cel care a asistat la întâmplările narate. 2. intradiegetic.. b) Narator homodiegetic = cel care povesteşte la persoana I.. nu este personaj (naratorul din Enigma Otiliei de G. De nişte instanţe narative secundare. această poziţie naratorul şi-o poate asuma deliberat pentru a menţine trează atenţia cititorului. de nişte observatori – anononimi („Am auzit că.”). narează evenimentele la persoana a III-a. cunoscuţi ca eroi („I s-a întâmplat lui Păcală.” Stănică nu află. .”. Călinescu).”) 3. are viziune de ansamblu asupra universului ficţional (naratorul din primele pagini şi majoritar apoi din Enigma Otiliei de G. Orice narator secund poate fi în raport cu istoria narată: extradiegetic..

c) Narator autodiegetic = cel care povesteşte la persoana I. Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). a răspunde etc. . .” FUNCŢIILE NARATORULUI: 1. întâia noapte de război de Camil Petrescu. a zice. Acesta poate fi: 3 . lui i s-a întâmplat ce scrie (Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). .neimplicat = „Am să vă povestesc o istorie. mai accesibilă istoria: „zău că zâna avea ochi albaştri.Interesat = se abate conştient de la impersonalitate. Funcţia de control sau de regie: naratorul controlează structura textuală fiind capabil să citeze discursul actorilor (adică ce spun personajele) semnalat prin semne grafice – ghilimelele. dar este actorul.implicat dramatizat: apare în cazul dublei perspective narative: una contemporană (a unui jurnal) şi una ulterioară (de prelucrare a romanulu) = el este cel care scrie şi care trăieşte în ce scrie. adresându-i-se cititorului pentru a-i face mai plăcută.) şi „sentiendi” (a simţi. a medita) sau poate semnala intonaţia prin indicaţii scenice. a gândi. 2. . obiectiv = nu comite nicio abatere de la impersonalitate: „zâna avea ochi albaştri”. dar nu este el eroul întâmplărilor. personajul întâmplărilor narate (naratorul Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste. Funcţia narativă sau funcţia de reprezentare (adică aceea de a povesti). care nu apelează la alte instanţe narative secundare.”. 5. b) Narator neexprimat = cel care povesteşte la persoana a III-a şi nu este simţit de către cititor. care nu ascunde acest lucru.virtual = cel care mărturiseşte posibilitatea elaborării unui roman – naratorul din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade (care mărturiseşte că vrea să scrie un roman). două puncte – introdus prin verbe dicendi (a spune. . Din punctul de vedere al artificiului narativ uzitat: a) Narator exprimat = cel care afirmă că povesteşte.Neimplicat. Se observă naratorul din persoana verbelor.

” 4 PERSONAJUL LITERAR (<fr. persona ‘mască de teatru’. funcţia opţională de interpretare: naratorul putându-şi manifesta poziţia interpretativ ideologică în raport cu ceea ce povesteşte.Am putea să facem împreună duete. un tip uman semnificativ.. personage<lat. să-mi porunceşti?” 3.] Răspunse cu o voce puţin tremurătoare.. ai? Urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu. simplu. ulcioarele se sparseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei [.. „ [.Ce ţi-am spus eu ţie.Ce-s eu. . sluga dumitale. am caietele lui Mazas.).] Era groază a privi această scenă sângeroasă.] patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta. Mai târziu.” „. personaje tip care acţionează în împrejurări tipice în realism  titular (eponim)/ sugerat prin titlu  individual/ colectiv . o individualitate cu trăsături fizice şi morale distincte. caractere în clasicism. ‘deschizătură din masca actorilor prin care se auzeau vorbele acestora’) este elementul esenţial.Nu acum – refuză hotărât Titi – acum mă exercitez cântând lucruri uşoare şi după ureche. Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuţit. factorul structurant într-o operă literară epică sau dramatică. când îmi voi aduce vioara de la Iaşi şi notele. liniar. peste câţiva ani! (avea douăzeci şi doi de ani. propuse Felix. ale cărui acţiuni sunt previzibile)/ rotunde (complexe)  realist/ romantic/ simbolic/ alegoric  istoric/ fictiv/ legendar/ fabulos/ mitic/ alegoric (criteriu: raportul cu realitatea)  excepţional/ contradictoriu în romantism. pusă în lumină printr-un şir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal şi spaţial  erou/ figură/ actor/ actant  principal/ secundar/ episodic/ figurant (criteriu: locul ocupat în acţiune)  protagonist/ antagonist/ spectator/ comentator (criteriu: rolul avut în acţiune)  erou/ antierou  plat (unilateral.. [.. masa se răsturnase. dar batjocoritoare: .„. sărăntocule.. pe care liniştea lui Ion îl întărâta şi mai rău.

Voiculescu 2. de Liviu Rebreanu 3. de pe o poziţie relativ obiectivă. Bistriceana din Lostriţa de V. Titu din Ion. copil)/ animalier  prezent/absent  feminin/masculin  static/ dinamic  personaj tragic/ personaj comic  personaj arhetipal/ tip/ atipic  personaj dilematic/ problematizant  suprapersonaj (ex. judecă şi povesteşte) . Ion. în ipostaza unui observator care exprimă punctul de vedere al naratorului şi comentează. funcţia de acţiune (=erou – numai se mişcă) Ex. Ileana. Ana. actele altor personaje)  personaj-martor  personaj-narator  răufăcător/ donator (furnizor)/ ajutor/ fata de împărat (personajul căutat) şi tatăl ei/ trimiţătorul/ falsul erou/ eroul în basm FUNCŢIILE PERSONAJULUI 1. funcţia de interpretare (=actor – se mişcă şi judecă) personajul exprimă întotdeaunasa subiectivă faţă de evenimentele narate Ex. funcţia opţională de reprezentare ca personaj-narator. pozitiv/ negativ (criteriu: etic)  uman (adult. ca subiect al actului narativ (=actor – se mişcă. pădurea spânzuraţilor)  personaj-reflector (cel care participă sau numai asistă la evenimente.

Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste.Ex. de Mircea Eliade. întâia noapte de război de Camil Petrescu . Allan din Maitreyi.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->