PERSPECTIVA NARATIVĂ (PUNCT DE VEDERE NARATORIAL/ VIZIUNE/ FOCALIZARE) – poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile

, întâmplările narate; se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului şi presupune unul dintre cele trei tipuri esenţiale de raportare a naratorului (eu) la personaj (el); Dacă naraţiunea se face la persoana a III-a (heterodiegetică), naratorul este omniscient (atotştiutor), omniprezent, obiectiv, neutru, detaşat, impersonal, neimplicat, creditabil, ştie mai mult decât ştiu personajele (N>P); viziune ,,dindărăt” (par derriere), punct de vedere auctorial, focalizare zero

Dacă naraţiunea se face la persoana I (homodiegetică când naratorul este martor; autodiegetică când naratorul este protagonist), naratorul este subiectiv, implicat, necreditabil, ştie tot atât cât ştie şi personajul (N=P); viziune ,,împreună cu” (avec), punct de vedre actorial, focalizare internă

Viziunea ,,dinafară” (du dehors), punct de vedre neutru, focalizare externă, când naratorul ştie mai puţin decât personajele sale (N<P) în proza secolului al XX-lea, mai rar întrebuinţată; naraţiunea este relatată de un martor care povesteşte doar ce a putut vedea şi auzi, fără a putea cunoaşte nemijlocit gândurile şi sentimentele personajelor principale.

NARATORUL - instanţă fictivă – instanţa tipică a textului literar; - purtătorul de cuvânt al poziţiei ideologice a autorului abstract, poziţie espusă de comentariul explicit al naratorului [ideologia operei literare este aceea a autorului abstract, dar sentinţele – materializarea ideologiei – sunt pronunţate de narator]; - ,,vocea” delegată de autor pentru a relata/ a povesti/ a nara întâmplările, fiind un mediator între autor şi cititor; - se regăseşte sau poate fi depsitat prin persoana gramaticală a verbelor şi pronumelor din discursul narativ; - asemeni personajului este o „fiinţă de hârtie” (R. Barthes). TIPURI DE NARATOR: 1. Din punctul de vedere al raportului narator/ diegeză: a) Narator extradiegetic (W.C. Booth) sau narator auctorial sau autor narator (Rousset) sau instanţă narativă anonimă (Lintvelt) sau naratordemiurg = el care priveşte întâmplările din afară, 2

C.”). intradiegetic.. fără ele toate s-ar fi întâmplat al fel. V. dar nu le influenţează. se mai numeşte şi narator secund şi apare în general în cazul operelor construite pe tehnica „povestirii în ramă/ povestire” (Seherezada din 1001 de nopţi). Orice narator secund poate fi în raport cu istoria narată: extradiegetic. Călinescu) b) Narator uniscient sau narator-colportor = cel care are informaţiile dintr-o singură sursă. De nişte instanţe narative secundare. Sadoveanu). nu este personaj (naratorul din Enigma Otiliei de G. are viziune de ansamblu asupra universului ficţional (naratorul din primele pagini şi majoritar apoi din Enigma Otiliei de G. b) Narator-martor = cel care a asistat la întâmplările narate.nu este implicat în diegeză... dă impresia că el a creat povestea.” Stănică nu află. . de nişte observatori – anononimi („Am auzit că. această poziţie naratorul şi-o poate asuma deliberat pentru a menţine trează atenţia cititorului. este personaj.la persoana I dacă el este eroul întâmplărilor povestite (Allan din Maitreyi) .”. Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie livrată: a) Narator creditabil = cel care spune tot ce ştie („Dacă află Stănică.la persoana a III-a dacă nu este el eroul întâmplărilor povestite.. cunoscuţi ca emiţători („Babele şi moşnegii spuneau că. „Ae spunea că.. Voiculescu). actor-martor sau ascultător (Naratorul Ienache coropcariul din Hanu Ancuţei de M. narează evenimentele la persoana a III-a. cunoscuţi ca eroi („I s-a întâmplat lui Păcală. Călinescu) b) Narator necreditabil = cel care nu soune tot ce ştie („Ce i-o fi spus. Booth) sau narator-personaj sau personajnarator (Rousset) sau instanţă narativă numită (Lintvelt) = cel care povesteşte fiind implicat în diegeză.”) 3. G. el prevalându-se de nişte voci de culise. nu se ştie. 4. b) Narator homodiegetic = cel care povesteşte la persoana I. Din punctul de vedere al raportului narator – discurs: a) Narator heterodiegetic = cel care povesteşte la persoana a III-a. e de obicei personaj secundar.”). c) Narator intradiegetic (W. cum l-a descântat. Călinescu). ce i-a învăţaz. martor.. pentru a păstra suspansul. El poate povesti: . Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie deţinută: a) Narator omniscient = cel care ştie tot. 2.. dar este martor. e un om mort..

lui i s-a întâmplat ce scrie (Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). dar este actorul. dar nu este el eroul întâmplărilor. . a gândi. Funcţia de control sau de regie: naratorul controlează structura textuală fiind capabil să citeze discursul actorilor (adică ce spun personajele) semnalat prin semne grafice – ghilimelele.neimplicat = „Am să vă povestesc o istorie.) şi „sentiendi” (a simţi.virtual = cel care mărturiseşte posibilitatea elaborării unui roman – naratorul din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade (care mărturiseşte că vrea să scrie un roman). a zice.Neimplicat. două puncte – introdus prin verbe dicendi (a spune. Funcţia narativă sau funcţia de reprezentare (adică aceea de a povesti). a răspunde etc. Din punctul de vedere al artificiului narativ uzitat: a) Narator exprimat = cel care afirmă că povesteşte. Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). adresându-i-se cititorului pentru a-i face mai plăcută. personajul întâmplărilor narate (naratorul Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste. care nu ascunde acest lucru. Acesta poate fi: 3 .Interesat = se abate conştient de la impersonalitate.”.” FUNCŢIILE NARATORULUI: 1. mai accesibilă istoria: „zău că zâna avea ochi albaştri.c) Narator autodiegetic = cel care povesteşte la persoana I. . a medita) sau poate semnala intonaţia prin indicaţii scenice. care nu apelează la alte instanţe narative secundare. întâia noapte de război de Camil Petrescu. Se observă naratorul din persoana verbelor. . 5. obiectiv = nu comite nicio abatere de la impersonalitate: „zâna avea ochi albaştri”. . 2. . b) Narator neexprimat = cel care povesteşte la persoana a III-a şi nu este simţit de către cititor.implicat dramatizat: apare în cazul dublei perspective narative: una contemporană (a unui jurnal) şi una ulterioară (de prelucrare a romanulu) = el este cel care scrie şi care trăieşte în ce scrie.

sărăntocule..Ce-s eu.. . „ [.. [.Am putea să facem împreună duete.” „. ale cărui acţiuni sunt previzibile)/ rotunde (complexe)  realist/ romantic/ simbolic/ alegoric  istoric/ fictiv/ legendar/ fabulos/ mitic/ alegoric (criteriu: raportul cu realitatea)  excepţional/ contradictoriu în romantism.. personaje tip care acţionează în împrejurări tipice în realism  titular (eponim)/ sugerat prin titlu  individual/ colectiv ..).„.Nu acum – refuză hotărât Titi – acum mă exercitez cântând lucruri uşoare şi după ureche. când îmi voi aduce vioara de la Iaşi şi notele. liniar.Ce ţi-am spus eu ţie. Mai târziu. propuse Felix. caractere în clasicism. o individualitate cu trăsături fizice şi morale distincte.” 4 PERSONAJUL LITERAR (<fr. dar batjocoritoare: . sluga dumitale. peste câţiva ani! (avea douăzeci şi doi de ani.] Răspunse cu o voce puţin tremurătoare. am caietele lui Mazas. un tip uman semnificativ. ulcioarele se sparseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei [. funcţia opţională de interpretare: naratorul putându-şi manifesta poziţia interpretativ ideologică în raport cu ceea ce povesteşte. ai? Urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu. personage<lat.. ‘deschizătură din masca actorilor prin care se auzeau vorbele acestora’) este elementul esenţial. Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuţit. persona ‘mască de teatru’. simplu.] patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta. pe care liniştea lui Ion îl întărâta şi mai rău. masa se răsturnase. factorul structurant într-o operă literară epică sau dramatică.] Era groază a privi această scenă sângeroasă. să-mi porunceşti?” 3. pusă în lumină printr-un şir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal şi spaţial  erou/ figură/ actor/ actant  principal/ secundar/ episodic/ figurant (criteriu: locul ocupat în acţiune)  protagonist/ antagonist/ spectator/ comentator (criteriu: rolul avut în acţiune)  erou/ antierou  plat (unilateral.

Ana. în ipostaza unui observator care exprimă punctul de vedere al naratorului şi comentează. pădurea spânzuraţilor)  personaj-reflector (cel care participă sau numai asistă la evenimente. Bistriceana din Lostriţa de V. ca subiect al actului narativ (=actor – se mişcă. Ion. Titu din Ion. de pe o poziţie relativ obiectivă. Ileana. funcţia de acţiune (=erou – numai se mişcă) Ex. funcţia opţională de reprezentare ca personaj-narator. judecă şi povesteşte) . funcţia de interpretare (=actor – se mişcă şi judecă) personajul exprimă întotdeaunasa subiectivă faţă de evenimentele narate Ex. Voiculescu 2. de Liviu Rebreanu 3. pozitiv/ negativ (criteriu: etic)  uman (adult. actele altor personaje)  personaj-martor  personaj-narator  răufăcător/ donator (furnizor)/ ajutor/ fata de împărat (personajul căutat) şi tatăl ei/ trimiţătorul/ falsul erou/ eroul în basm FUNCŢIILE PERSONAJULUI 1. copil)/ animalier  prezent/absent  feminin/masculin  static/ dinamic  personaj tragic/ personaj comic  personaj arhetipal/ tip/ atipic  personaj dilematic/ problematizant  suprapersonaj (ex.

de Mircea Eliade. Allan din Maitreyi. Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste.Ex. întâia noapte de război de Camil Petrescu .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful