PERSPECTIVA NARATIVĂ (PUNCT DE VEDERE NARATORIAL/ VIZIUNE/ FOCALIZARE) – poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile

, întâmplările narate; se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului şi presupune unul dintre cele trei tipuri esenţiale de raportare a naratorului (eu) la personaj (el); Dacă naraţiunea se face la persoana a III-a (heterodiegetică), naratorul este omniscient (atotştiutor), omniprezent, obiectiv, neutru, detaşat, impersonal, neimplicat, creditabil, ştie mai mult decât ştiu personajele (N>P); viziune ,,dindărăt” (par derriere), punct de vedere auctorial, focalizare zero

Dacă naraţiunea se face la persoana I (homodiegetică când naratorul este martor; autodiegetică când naratorul este protagonist), naratorul este subiectiv, implicat, necreditabil, ştie tot atât cât ştie şi personajul (N=P); viziune ,,împreună cu” (avec), punct de vedre actorial, focalizare internă

Viziunea ,,dinafară” (du dehors), punct de vedre neutru, focalizare externă, când naratorul ştie mai puţin decât personajele sale (N<P) în proza secolului al XX-lea, mai rar întrebuinţată; naraţiunea este relatată de un martor care povesteşte doar ce a putut vedea şi auzi, fără a putea cunoaşte nemijlocit gândurile şi sentimentele personajelor principale.

NARATORUL - instanţă fictivă – instanţa tipică a textului literar; - purtătorul de cuvânt al poziţiei ideologice a autorului abstract, poziţie espusă de comentariul explicit al naratorului [ideologia operei literare este aceea a autorului abstract, dar sentinţele – materializarea ideologiei – sunt pronunţate de narator]; - ,,vocea” delegată de autor pentru a relata/ a povesti/ a nara întâmplările, fiind un mediator între autor şi cititor; - se regăseşte sau poate fi depsitat prin persoana gramaticală a verbelor şi pronumelor din discursul narativ; - asemeni personajului este o „fiinţă de hârtie” (R. Barthes). TIPURI DE NARATOR: 1. Din punctul de vedere al raportului narator/ diegeză: a) Narator extradiegetic (W.C. Booth) sau narator auctorial sau autor narator (Rousset) sau instanţă narativă anonimă (Lintvelt) sau naratordemiurg = el care priveşte întâmplările din afară, 2

De nişte instanţe narative secundare. are viziune de ansamblu asupra universului ficţional (naratorul din primele pagini şi majoritar apoi din Enigma Otiliei de G. această poziţie naratorul şi-o poate asuma deliberat pentru a menţine trează atenţia cititorului. cunoscuţi ca emiţători („Babele şi moşnegii spuneau că. „Ae spunea că. intradiegetic. . de nişte observatori – anononimi („Am auzit că. e de obicei personaj secundar. dar este martor. b) Narator homodiegetic = cel care povesteşte la persoana I.”) 3. Călinescu) b) Narator uniscient sau narator-colportor = cel care are informaţiile dintr-o singură sursă. se mai numeşte şi narator secund şi apare în general în cazul operelor construite pe tehnica „povestirii în ramă/ povestire” (Seherezada din 1001 de nopţi). El poate povesti: .C.la persoana I dacă el este eroul întâmplărilor povestite (Allan din Maitreyi) . Booth) sau narator-personaj sau personajnarator (Rousset) sau instanţă narativă numită (Lintvelt) = cel care povesteşte fiind implicat în diegeză. nu se ştie.. dar nu le influenţează.” Stănică nu află. nu este personaj (naratorul din Enigma Otiliei de G. pentru a păstra suspansul. Din punctul de vedere al raportului narator – discurs: a) Narator heterodiegetic = cel care povesteşte la persoana a III-a.. este personaj. dă impresia că el a creat povestea. Sadoveanu)... b) Narator-martor = cel care a asistat la întâmplările narate. 4. Voiculescu). e un om mort.”. Orice narator secund poate fi în raport cu istoria narată: extradiegetic. c) Narator intradiegetic (W. el prevalându-se de nişte voci de culise. Călinescu)... 2. martor. cum l-a descântat. Călinescu) b) Narator necreditabil = cel care nu soune tot ce ştie („Ce i-o fi spus. ce i-a învăţaz. actor-martor sau ascultător (Naratorul Ienache coropcariul din Hanu Ancuţei de M. V..nu este implicat în diegeză.la persoana a III-a dacă nu este el eroul întâmplărilor povestite.”). Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie livrată: a) Narator creditabil = cel care spune tot ce ştie („Dacă află Stănică. G. cunoscuţi ca eroi („I s-a întâmplat lui Păcală. fără ele toate s-ar fi întâmplat al fel.. narează evenimentele la persoana a III-a.”). Din punctul de vedere al raportului narator – informaţie deţinută: a) Narator omniscient = cel care ştie tot.

dar este actorul.neimplicat = „Am să vă povestesc o istorie. Funcţia de control sau de regie: naratorul controlează structura textuală fiind capabil să citeze discursul actorilor (adică ce spun personajele) semnalat prin semne grafice – ghilimelele.” FUNCŢIILE NARATORULUI: 1.Interesat = se abate conştient de la impersonalitate. Din punctul de vedere al artificiului narativ uzitat: a) Narator exprimat = cel care afirmă că povesteşte. a răspunde etc. a medita) sau poate semnala intonaţia prin indicaţii scenice. 5.implicat dramatizat: apare în cazul dublei perspective narative: una contemporană (a unui jurnal) şi una ulterioară (de prelucrare a romanulu) = el este cel care scrie şi care trăieşte în ce scrie.c) Narator autodiegetic = cel care povesteşte la persoana I. . care nu apelează la alte instanţe narative secundare. 2. lui i s-a întâmplat ce scrie (Allan din Maitreyi de Mircea Eliade). a gândi. Funcţia narativă sau funcţia de reprezentare (adică aceea de a povesti). b) Narator neexprimat = cel care povesteşte la persoana a III-a şi nu este simţit de către cititor. adresându-i-se cititorului pentru a-i face mai plăcută. a zice. care nu ascunde acest lucru. întâia noapte de război de Camil Petrescu.Neimplicat. dar nu este el eroul întâmplărilor. Se observă naratorul din persoana verbelor. .virtual = cel care mărturiseşte posibilitatea elaborării unui roman – naratorul din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade (care mărturiseşte că vrea să scrie un roman).”. . obiectiv = nu comite nicio abatere de la impersonalitate: „zâna avea ochi albaştri”. mai accesibilă istoria: „zău că zâna avea ochi albaştri. două puncte – introdus prin verbe dicendi (a spune. . Acesta poate fi: 3 . Allan din Maitreyi de Mircea Eliade).) şi „sentiendi” (a simţi. . personajul întâmplărilor narate (naratorul Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste.

). funcţia opţională de interpretare: naratorul putându-şi manifesta poziţia interpretativ ideologică în raport cu ceea ce povesteşte.” 4 PERSONAJUL LITERAR (<fr. liniar.” „.Ce ţi-am spus eu ţie. caractere în clasicism.. ai? Urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu.Ce-s eu. dar batjocoritoare: . sărăntocule. am caietele lui Mazas. o individualitate cu trăsături fizice şi morale distincte. factorul structurant într-o operă literară epică sau dramatică.. masa se răsturnase. [. ‘deschizătură din masca actorilor prin care se auzeau vorbele acestora’) este elementul esenţial.] Era groază a privi această scenă sângeroasă.„..Nu acum – refuză hotărât Titi – acum mă exercitez cântând lucruri uşoare şi după ureche. sluga dumitale. Mai târziu. ale cărui acţiuni sunt previzibile)/ rotunde (complexe)  realist/ romantic/ simbolic/ alegoric  istoric/ fictiv/ legendar/ fabulos/ mitic/ alegoric (criteriu: raportul cu realitatea)  excepţional/ contradictoriu în romantism. propuse Felix.Am putea să facem împreună duete. peste câţiva ani! (avea douăzeci şi doi de ani.] patruzeci şi şepte de trupuri zăceau pe parchet! În lupta şi trânta aceasta. persona ‘mască de teatru’.. pusă în lumină printr-un şir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal şi spaţial  erou/ figură/ actor/ actant  principal/ secundar/ episodic/ figurant (criteriu: locul ocupat în acţiune)  protagonist/ antagonist/ spectator/ comentator (criteriu: rolul avut în acţiune)  erou/ antierou  plat (unilateral. pe care liniştea lui Ion îl întărâta şi mai rău. simplu. să-mi porunceşti?” 3.] Răspunse cu o voce puţin tremurătoare. personaje tip care acţionează în împrejurări tipice în realism  titular (eponim)/ sugerat prin titlu  individual/ colectiv .. când îmi voi aduce vioara de la Iaşi şi notele. . „ [. un tip uman semnificativ. personage<lat.. ulcioarele se sparseră şi vinul amestecat cu sânge făcuse o baltă pe lespezile salei [. Flăcăul primi ocara ca o lovitură de cuţit.

de Liviu Rebreanu 3. Voiculescu 2. Ileana. funcţia de interpretare (=actor – se mişcă şi judecă) personajul exprimă întotdeaunasa subiectivă faţă de evenimentele narate Ex. actele altor personaje)  personaj-martor  personaj-narator  răufăcător/ donator (furnizor)/ ajutor/ fata de împărat (personajul căutat) şi tatăl ei/ trimiţătorul/ falsul erou/ eroul în basm FUNCŢIILE PERSONAJULUI 1. Titu din Ion. judecă şi povesteşte) . funcţia opţională de reprezentare ca personaj-narator. funcţia de acţiune (=erou – numai se mişcă) Ex. pozitiv/ negativ (criteriu: etic)  uman (adult. pădurea spânzuraţilor)  personaj-reflector (cel care participă sau numai asistă la evenimente. în ipostaza unui observator care exprimă punctul de vedere al naratorului şi comentează. ca subiect al actului narativ (=actor – se mişcă. de pe o poziţie relativ obiectivă. Bistriceana din Lostriţa de V. Ion. copil)/ animalier  prezent/absent  feminin/masculin  static/ dinamic  personaj tragic/ personaj comic  personaj arhetipal/ tip/ atipic  personaj dilematic/ problematizant  suprapersonaj (ex. Ana.

de Mircea Eliade. Ştefan Gheorghidiu din Ultima noapte de dragoste. întâia noapte de război de Camil Petrescu . Allan din Maitreyi.Ex.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful