Virtutea cumpatarii in Taina Casatoriei Chibzuinta tine de activitatea intelectuala, iar cumpatarea tine de activitatea practica.

Cumpatarea inseamna canalizarea energiilor vietii pe care le avem la dispozitie. Putem sa facem mai multe lucruri, angajandu-ne intr-un stil de viata hiperactiv. Echilibrul inseamna sa-ti canalizezi existenta in functie de aceste posibilitati , adica sa faci ceva cu consecventa. A te controla inseamna a-ti impune un echilibru. Fara a avea o preocupare de canalizare a energiilor vietii, nu putem obtine nimic. Virtutea cumpatarii ne da echilibru, dar nu simplu fapt al moderatiei, ci e vorba de directia vietii daca iti propui una. Trebuie sa ne consumam viata in niste directii care ne pot implini. De asemenea trebuie sa gasim niste elemente constrangatoare care san e conduca in directia buna. Celalalt poate deveni reperul existentei caci nu mai faci oricum, ci tot ceea ce faci, faci intr-un raport. Unirea cu celalalt inseamna ca viata ta capata o directie, iar directia este celalalt. Avem nevoie de un ajutor, de o agatatoare care sa ne dezvolte dinamica existentei intr-o anumita directie. Prezenta celuilalt in viata mea imi canalizeaza existenta, imi da cumpatarea. Tocmai ceea ce ne deosebeste iubirea, ea este cea ce ne armonizeaza cel mai mult, in sensul ca traim unitar. In momentul in care fiecare vrea sa traiasca pe cont propriu se rupe unitatea. Unitatea vizeaza aceasta impreuna-canalizare si unitate in aceeasi directie. Dumnezeu a facut pe cineva diferit pt a uni pe om cu sine insusi. O femeie a zis ca : " noi nu vrem decat un copil" , si de la o vreme acesta s-a inecat. Alta a zis ca-i pare rau ca nu a vrut sa aiba decat un singur copil si acum acela este bolnav. De obicei 2 copii sunt rezultatul deciziei de a avea 2 copii si nu mai multi. Odata ii spunem lui Dumnezeu : nu te baga ca ne merge bine; altadata ii spunem sa se bage cand ne merge rau (noi ne jucam cu Dumnezeu cu oportunitatea si inoportunitatea). Noi avem impresia ca traim pe cont propriu, insa nu avem cum pentru ca viata ne este alimentata de Dumnezeu. Daca un copil ni se imbolnaveste trebuie respectata situatia aceea, caci Dumnezeu a avut acest plan in cer si omul trebuie sa respecte aceste situatii. Relatia conjugala trebuie sa ramana deschisa interventiei lui Dumnezeu. Cresterea unui copil - nu este numai a doi oameni , ci a intregii comunitati, pt ca ea se va bucura ulterior de el, el va fi un dar pt parinti si pt comunitate. Planing-ul familial urmareste distrugerea responsabilitatii dintre oameni. Un copil este o lumina pe care D-zeu nu o pune sub obroc, ci o ridica pt multi. Lucrurile pe care le acceptam usor ne deresponsabilizeaza - problema programarii nasterii copilului. Cu soricelul, vaca te descurci, dar un copil trebuie sa-l cresti, sa-l ingrijesti, sa investesti in el. Iar mortalitatea mare implica o nastere mare. Astfel societatile pre-moderne nu-si permiteau planing-ul familial. Sf Vasile infatiseaza chia un tata care isi sfasie inima pt ca nu mai are ce sa dea de mancare copilului si trebuie sa-l abandoneze. Astazi insa situatia s-a schimbat. Daca noi nu acordam proiectele noastre cu planul lui Dumnezeu nu putem realiza nimic precum in cer asa si pe pamant. Dumnezeu are un plan al sau in cer, iar noi ne luam pe pamant masuri ca sa nu stim de voia lui Dumnezeu, prevenim inplicarea lui D-zeu. Existenta noastra nu se datoreaza numai parintilor, ci si lui D-zeu, Cel ce ne aduce de la nefiinta la fiinta, D-zeu care cu mainile sale ne plamadeste (rugaciunea anaforala).