Sunteți pe pagina 1din 16

PREJUDICIUL IN RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE

Notiunea de "raspundere" Totalitatea normelor prin care se organizeaza societatea si este asigurata functionalitatea sa, alcatuieste cadrul normativ al sistemului social. Corolarul normelor sociale il constituie institutia "raspunderii"1. Incalcarea unei norme sociale prin care se stabileste o anumita sau anumite reguli de comportament antreneaza in mod inevitabil raspunderea celui care a savirsit incalcarea. Aceasta regula fundamentala este cunoscuta sub denumirea de "principiul raspunderii" iar totalitatea normelor care reglementeaza aplicarea, in practica, a acestui principiu formeaza institutia raspunderii. Notiunea de "raspundere" nu este exclusiva si specifica domeniului dreptului, ea fiind o institutie care depaseste aceasta sfera, o institutie proprie societatii considerata in ansamblul sau. Formele raspunderii. Intrucit o fapta pagubitoare incalca vreuna din regulile morale de conduita admise de constiinta sociala, ea determina, in lumina acestor reguli, o reprobare sub forma unei reactii a cercului societatii in care s-a produs. Suntem in acest caz in prezenta raspunderii morale.2 Dupa formarea statului si nasterea dreptului, avem de-a face cu raspunderea juridica. Domeniul dreptului si al moralei se interfereaza totusi, prin urmare si cel al raspunderii morale si al raspunderii juridice au un miez comun. Sub aspectul raspunderii juridice, reactia colectiva a urmarit la inceput pedepsirea faptasului, apoi restabilirea in folosul victimei a situatiei anterioare vatamarii suferite de acesta, adica repararea. In masura in care norma de drept urmareste pedepsirea faptasului supunandul la inceput unei suferinte, iar in epoca noastra incercand, in primul rand, sa-l transfere din punct de vedere moral prin masuri de educatie suntem in prezenta unei raspunderi penale. Intrucat insa norma de drept urmareste repararea, adica restabilirea echilibrului intre doua patrimonii suntem in prezenta raspunderii civile. Codul civil din 1864 supune raspunderea civila, cel putin pe plan tehnic, unor regimuri diferite, dupa cum raspunderea este contractuala sau delictuala. Referindu-ne la raspunderea delictuala, putem spune despre ea ca reprezinta obligatia celui care a cauzat altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita extracontractuala care ii este imputabila, de a repara paguba astfel pricinuita. Aparitia institutiei. Raspunderea juridica este o categorie istorica, o institutie vie care s-a format in societatile omenesti de-a lungul timpului. Desi juridica, ea este insa departe de a se fi despartit pe de-a-ntregul de influenta moralei, de vreme ce la temelia ei sta si astazi intr-o masura apreciabila, notiunea morala de vinovatie (greseala). In societatea omeneasca nu-i este nimanui ngaduit sa ncalce sfera drepturilor altei persoane, provocindu-i acesteia vreun prejudiciu prin activitatea sau abtinerea sa. Aceasta norma elementara de conduita nu este circumscrisa exclusiv raporturilor juridice, ci este din cele mai indepartate vremuri, si la cele mai diferite comunitati si orinduiri sociale. Transpusa pe planul dreptului civil, aceasta regula se formuleaza in termenii principiului raspunderii civile, prin acest principiu sanctionandu-se in general o conduita reprobabila, antisociala. Raspunderea este intotdeauna legala, nimeni nusi poate face singur dreptate, nu poate fi judecator in propria sa cauza. Raspunderea este, in aceasta lumina, de ordine normativa.

1 A se vedea V.Patulea, Stelu Serban, G.I. Marinescu - Raspunderea si responsabilitatea sociala si juridica, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988, pag.5 2 Mihail Eliescu - Raspunderea civila delictuala, Ed.Academiei R.S.R.,Bucuresti, 1972, pag6-7

Agentul percepe si resimte normele ca reguli impuse, expresia unor cerinte pe care societatea le impune subiectului. Scopul raspunderii este conservarea sistemului de relatii. Raspunderea deriva din sanctionarea pe care legiuitorul o prevede n continutul normei.Raspunderea si sanctionarea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social. Sanctiunea, ca o conditie vitala a existentei in soceitate, trebuie sa restituie credinta zdruncinata de fapte antisociale.In sistemul codului nostru civil din 1864, raspunderea civila este net delimitata de raspunderea penala, constituind domenii distincte; scopul raspunderii civile consta in repratia integrala a prejudiciului cauzat, nefiind vorba de enumerarea unor cazuri de speta ci de un sistem general de raspundere.Raspunderea civila, la rndul ei, poate fi contractuala sau delictuala (extracontractuala). Daca raspunderea civila contractuala rezulta din nerespectarea clauzelor unui contract, raspunderea civila delictuala este urmarea prejudiciului creat printr-un fapt ilicit, n afara existentei oricarei legi juridice preexistente ntre victima si autor. Evolutie. Institutia raspunderii civile are un caracter istoric si, n ciuda folosirii aceleiasi denumiri ce i s-a dat in cadrul diferitelor orinduiri sociale, continutul ei a variat de la o orinduire sociala la alta, forma sub care se prezinta astazi institutia raspunderiii civile fiind rezultatul unei evolutii, a unor transformarii continue, marcate de schimbari calitative. Astfel, de la faza primitiva a raspunderii private s-a ajuns, printr-o evolutie indelungata, la conceptia actuala, care se caracterizeaza printr-un sistem exprimat intr-o regula generala si nu printr-o enumerare de cazuri asa cum era in vechime. Pna la forma sub care se nfatiseaza astazi, ideea si respectiv institutia raspunderii au cunoscut diferite faze de dezvoltare :de la razbunarea privata la sistemul compozitiei voluntare, apoi la sistemul compozitiei legale, iar mai tarziudispare complet conceptia razbunarii la dreptul statului de a aplica sanctiunea; dupa caz, statul aplica sanctiuni corporale sau pecuniare si la cererea victimei, acorda reparatiunea pentru prejudiciul cauzat. Aceasta evolutie este cunoscuta in dreptul roman (Legea celor XIII table) precum si in legislatia ateniana.1 Codul Calimach si gaseste principalul izvor de inspiratie n Codul civil general austriac si consacra raspunderii civile delictuale si contractuale. Capitolul treizeci si sapte sub titlul "Pentru dritul despagubirii si a satisfactiei". O idee foarte importanta adusa de acest cod este aceea ca raspunderea presupune o greseala. Aici intilnim pentru prima data in legislatia romana ideea de raspundere pentru fapta proprie si aceasta idee este dezbatuta pe larg, amintindu-se, de asemenea, cine este "aparat de raspundere" si chiar teoria abuzului de drept intr-o forma embrionara. In evolutia istorica ajungem la Codul civil din 1864 care reglementeaza raspunderea delictuala in capitolul V, "Despre delicte si cvasidelicte(art. 998-1003), dintre care art 998 si art 999 reprezinta temeiul legal al raspunderii pentru fapta proprie, aceste doua articole constituind baza pentru stabilirea conditiilor generale ale raspunderii. Alaturi de raspunderea pentru fapta proprie (art.998-999), in cadrul raspunderii civile delictuale regasim si raspunderea pentru fapta altei persoane (raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savirsite de copiii lor minori, raspunderea institutorilor si a mestesugarilor pentru prejudiciile savirsite de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor, raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate), cat si raspunderea pentru lucruri, edificii si animale
Constantin Statescu - Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1984, p.11
1

Conditiile generale ale raspunderii civile delictuale Prevederi legale. Fiecare dintre felurile de raspundere speciala mentionate comporta intrunirea unor conditii specifice. Este necesar sa fie intrunite,in afara acestor conditii specifice, in totalitate sau numai in parte, o serie de conditii generale.In privinta raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, art. 998 si art.999 constituie temeiul pentru conditiile generale ale raspunderii delictuale.Pentru acest fel de raspundere,nu vor trebui deci intrunite conditii specifice, ci doar cele patru conditii generale. Vom porni la analiza conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie cu enuntarea celor doua articole ce reprezinta temeiul legal al acesteia. Potrivit art. 998, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara ", iar conform art.999, omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa ,dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa ". Din prevederile legale mentionate rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii, si anume: 1.existenta unui prejudiciu; 2.existenta unei fapte ilicite; 3.existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; 4.existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constind in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat. Aceste patru conditii sunt considerate de unii autori conditii generale ale raspunderii civile delictuale, doar unele reprezentind in acelasi timp si conditii specifice ale raspunderii delictuale pentru fapta proprie.1 In literatura mai veche, drept conditii ale "responsabilitatii civile delictuale pentru fapta proprie erau considerate prejudiciul, culpa si raportul de cauzalitate dintre ele.2 Astfel sunt abordate conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie si in literatura straina.3 Uneori, drept conditii specifice ale raspunderii pentru fapta proprie erau analizate doar conditiile iliceitatii si cea a culpei. Totusi, analizand art.998 si art.999,vom considera toate cele patru conditii drept conditii generale ale raspunderii civile delictuale, dar si drept conditii necesare pentru a atrage raspunderea delictuala pentru fapta proprie. Necesitatea existentei prejudiciului pentru angajarea raspunderii civile delictuale. Identitatea de esenta dintre rspunderea civil a fiecrei persoane si obligatia fiecaruia de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat altuia este ilustrat cu o deosebita pregnanta de mprejurarea ca regulile pe care practica juridica si literatura juridica le considera a fi principii de baza ale raspunderii civile, cele despre care se poate spune ca sunt cu adevarat specifice aceste forme de raspundere juridica, se refera la obligatia de reparare. Prin functia sa reparatorie, raspunderea civila are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate in situatia anterioara. Pornind de la constatarea ca orice fapta a omului este lipsita de semnificatie juridica daca nu a cauzat un prejudiciu altei persoane(art.998), sau daca prejudiciul a fost reparat deja, numerosi autori incep tratarea elementelor raspunderii civile delictuale cu prejudiciul. Prejudiciul este "un element constitutiv sau o constanta a raspunderii civile delictuale". Jurisprudenta este unanima in a declara ca nu poate exista raspundere fara paguba.
1 2 3

Nicolae D. Ghimpa, Responsabilitatea civila, delictuala si contractuala, Bucuresti, 1946

Jean Carbonnier - Droit civil; Boris Starck, Droit civil.Obligations. Responsabilite delituelle, troisieme edition, Litec, 1998 Tudor R. Popescu, Petre Anca,Teoria generala a obligatiilor, Ed. Stiintifica, Bucuresti,1968

Orict de condamnabila ar fi o fapta ilicita si oricit de grava ar fi culpa autorului, raspunderea civila delictuala nu poate interveni dect daca, prin fapta ilicita si

culpabila, s-a cauzat un prejudiciu cuiva. Mai mult decit atit, raspunderea civila delictuala se reduce-conform art 998-1003cod civil-la repararea pagubelor cauzate. Deci prejudiciul este nu numai conditia raspunderii, dar si masura ei, n sensul ca autorul rspunde numai n limita prejudiciului cauzat. Prejudiciul este definit uneori ca "orice vatamare adusa unui bun ocrotit de drept" sau ca orice "atingere adusa unei persoane" .Intrucit "vatamarea", "atingerea" sunt fapte al caror rezultat este prejudiciul, consideram ca este mai potrivita definitia dupa care prejudiciul este rezultatul atingerii aduse drepturilor ocrotite de lege. In conceptia traditionala prejudiciul ar trebui sa constituie vatamarea unui drept subiectiv dobindit sau intr-o alta formulare a unui interes juridic ocrotit ceea ce, revine la a cere ca vatamarea sa atinga tot un drept subiectiv. 1 Un exemplu va lamuri aceasta distinctie. Art 87 codul familiei obliga pe sotul care a contribuit la intretinerea copilului celuilalt sot sa continue a-i da intretinere. Tot astfel, potrivit art 88 din acelasi cod, cel care a luat un copil pentru a-l creste, fara a intocmi formele cerute pentru infiere, are obligatia sa-l intretina cit timp copilul este minor. In ambele cazuri, aceasta obligatie nu revine sotului ori celui care a luat spre crestere un copil, dect dac parintii firesti au murit sau sint disparuti ori in nevoie. Intrucit aceste conditii ar fi indeplinite, copilul se bucura de un drept subiectiv ocrotit printr-un drept material la actiune. In cazul contrar, copilul nu are decit un simplu interes. Numai in primul caz, pierderea sustinatorului, ca o consecinta a unei fapte ilicite, ar justifica in aceasta conceptie restrictiva pretentia la despagubire. O asemenea conceptie restrictiva se ntemeiaza pe faptul ca cel care se pretinde pagubit nu avea un drept fata de victima, ci se bucura numai de o simpla favoare, oricind revocabila. De vreme ce prin urmare, victima-sustinator de fapt-nu putea fi constrinsa, pe cale de actiune sa continue prestatiile facute cu acest titlu, cu atit mai mult nici cel raspunzator de moartea sustinatorului de fapt nu ar putea fi constrins sa o faca sub forma de despagubire. O alta opinie aduce n prim-plan ideea ca art. 998-999 cod civil conditioneaza, printre altele, dreptul la reparaiune de existenta unui prejudiciu, fara a deosebi dupa cum aceasta ar rezulta din atingerea unui drept sau a unui simplu interes. Iar acolo unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Numai in aceasta conceptie larg care vede o paguba reparabila si in lezarea unui simplu interes pot fi pe deplin satisfcute nevoile de despagubire ndreptatite din punct de vedere etic si social. Desigur, certitudinea daunei rezultate din pagubirea unui simplu interes va putea fi mai greu dovedita, dar o asmenea dovada este cu putinta de cele mai multe ori. Dintre aceste doua opinii, ultima, cea extensiva, care se multumeste cu vatamarea unui simplu interes pentru a recunoaste dreptul la reparatiune, a fost consacrata de practica noastra judecatoreasca. Astfel, au fost acordate despagubiri pentru pierderea ntretinerii copiilor unuia dintre soti care nu rezultasera din casatoria cu sotul victima, desi parintele acestor copii-sotul supravietuitor-era in viata si nu era disparut, iar din decizie nu reiese ca el era in nevoie. Apare astfel ca instanta nu a considerat necesara indeplinirea cerintelor art 87 codul familiei pentru ca acei copii sa aiba, in asemenea situatie interes la intretinere. Asadar, despagubirea a fost acordata pentru pierderea sustinatorului de fapt, constatindu-se nu vatamarea unui drept, ci numai lezarea adusa unui simplu interes. Dar practica ne infatiseaza hotariri si mai caracteristice. Se stie ca in trecut, cerinta ca obiectul prejudiciului sa fie "un interes legitim, juridic ocrotit", adica un drept, a servit mai ales pentru a inlatura pretentiile concubinei careia victima i presta intretinerea.
1

De indata insa ce vatamarea unui simplu interes ar fi indestulatoare pentru a obtine despagubirea, si pretentiile concubinei lipsite de cel care ii presta intretinere devin admisibile. Este chiar ceea ce a decis colegiul penal al Tribunalului Suprem.

Mihail Eliescu, op. cit., p.100-101

Asadar, n conceptia, practicii noastre judecatoresti, atingerea unui simplu interes-adica a unei situatii de fapt-indreptateste dezdundarea. Dar numai cu doua importante rezerve. Prejudiciul material si prejudiciul moral. Una dintre principalele diviziuni care pot fi operate asupra notiunii de prejudiciu ca element al raspunderii civile delictuale consta n mprtirea acesteia pe baza naturii sale intrinseci n prejudiciu patrimonial si prejudiciu nepatrimonial (denumit in mod curent si dauna morala). Distinctia dintre dauna materiala si dauna morala corespunde marii diviziuni a dreptului in dreptul patrimonial si dreptul nepatrimonial. Justificarea-art 998 cod civil nu face nici o distinctie ("orice fapta[...]"). In jurisprudenta si in doctrina juridica romaneasca s-a impus, nca de la punerea in aplicare a codului, interpretarea ca acest text legal se refera la orice prejudiciu, adica att la prejudiciul patrimonial, ct si la cel nepatrimonial.1 Dauna materiala este atingerea adusa dreptului patrimonial si dauna morala este atingerea adusa dreptului nepatrimonial. Prejudiciile materiale sunt cele care rezulta din atingerea unui interes patrimonial. Ele se pot pretui in bani. De aceea asemenea prejudicii se mai numesc si patrimoniale sau pecuniare. Astfel de prejudicii sint, spre pilda, distrugerea sau stricarea unui lucru, omorirea ori ranirea unui animal. Dar nu numai atit; constituie de asemenea, un prejudiciu material si pierderea, in tot sau in parte, a unui drept patrimonial cum ar fi, spre pilda, dreptul la intretinere. Prejudiciul material nu trebuie sa fie ca n dreptul roman, corpori datum. El nu implica un contact material.2 Prejudiciul material. Art 1084 cod civil stabileste ca prejudiciul material cuprinde sau poate cuprinde doua elemente: pierderea suferita si beneficiul nerealizat. Textul este scris n materie contractual, dar prin generalitatea redactrii el acopera intreaga arie a raspunderii civile, inclusiv cea delictuala. Dauna morala. Prejudiciile morale sunt cele care rezult din vtmarea unui interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare baneasc. Astfel sint: moartea, atingerile aduse integritatii fizice, snttii sau altor atribute ale personalitatii, cum ar fi, spre pilda, onoarea si reputatia. Asemenea prejudicii nu exclud, in mod necesar, cauzarea lor prin contact corporal. De pilda, durerea suferita de pe urma unei raniri sau loviri este un prejudiciu moral. Daunele morale sint, deci, consecinte de natura nepatrimoniala cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constind in atingerile aduse personalitatii sale fizice, psihice si sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a caror reparare urmeaza regulile raspunderii civile delictuale daca fapta ilicita s-a produs in afara unui cadru contractual. Prejudiciul nepatrimonial-particularitati Criteriile de stabilire a prejudiciului moral si a despagubirilor. In cazul in care se admite repararea daunelor morale prin despagubiri banesti se ridica problema dificila a modului si a criteriilor de apreciere a prejudiciilor morale cit si a criteriilor de stabilire a indemnizatiilor destinate repararii acestora. Identificarea unor criterii stiintifice, exacte, pentru evaluarea cuantumului indemnizatiilor destinate repararii prejudiciilor morale nu este posibila intrucat este o incompatibilitate intre caracterul moral (nepatrimonial) al daunelor si caracterul
1 2

Ioan Albu ,V.Ursa - Raspunderea civila pentru daunele morale, Edit.Dacia, Cluj-Napoca, 1979, p.47 M.Eliescu, op.cit., p.103

Banesc (patrimonial) al despagubirii (indemnizatiei). De aceea, nici legiuitorul, nici hotarirea judecatoreasca nu stabileste vreun criteriu dupa care trebuie stabilita indemnizatia. Indemnizatia, fiind de natura patrimoniala, criteriul de stabilire trebuie sa fie tot de natura patrimoniala pentru a fi exacte. Indemnizatia acordata pentru repararea

prejudiciului moral trebuie sa reprezinte, in realitate, o reparare a acestuia, in sensul unei compensatii sau satisfactii compensatorii. Stabilirea cuantumului despagubirii pentru repararea daunelor morale include, fireste, o doza mai mica sau mai mare de arbitrar. Totusi, despagubirea trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitate, importanta si consecintele acesteia pentru persoana vatamata. Aprecierea prejudiciului se realizeaza sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vatamata pe plan fizic si psihic. Aprecierea prejudiciului moral nu se rezuma la determinarea "pretului" suferintei fizice si psihice care sunt inestimabile, ci inseamna aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si a implicatiei acestuia pe toate planurile vietii sociale ale persoanei vatamate. Trebuie s se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic, social, profesional si familial din ceea ce ar insemna o viata normala, linistita si fericita pentru aceasta in momentul respectiv, dar si in viitor in societatea respectiva. Se face, deci, o apreciere a prejudiciului moral si apoi, in raport cu acesta, se stabileste indemnizatia. Mai intai se apreciaza prejudiciul moral iar in functie de acest rezultat urmeaza, logic, stabilirea despagubirii, adica a sumei de bani destinate asigurarii efective a satisfactiei, alinarii sau usurarii suferintei persoanei vatamate moral. Prejudiciul moral va fi apreciat dupa criterii nepatrimoniale: importanta prejudiciului moral; durata si intensitatea durerilor fizice si psihice; tulburarile si neajunsurile suferite de victima prejudiciata moral. Aprecierea trebuie facuta in concreto, de la caz la caz, in functie de toate circumstantele si imprejurarile cazului dat. A)Criteriul importantei prejudiciului moral sub aspectul importantei valorii morale lezate. In cazul suportarii unor prejudicii morale, fiecare persoana vatamata acorda o pretuire diferita valorilor lezate. Persoana vatamata acorda pretuire acelor valori, actiuni sau creatii care, prin insusirile lor, ii satisfac anumite nevoi si aspiratii. De exemplu, un prejudiciu estetic este mai important in cazul in care persoana vatamata este o actrita, stewardesa, manechin decit in cazul unor persoana obisnuite. Importanta prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimoniala careia i s-a adus atingere, de masura in care a fost lezata aceasta valoare si de intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre persoana vatamata. B)Criteriul constind in durata mentinerii consecintelor vatamarii. Din acest punct de vedere pot exista doua sitautii: urmarile vatamarii sa fie temporare, trecatoare sau sa fie permanente. Chiar daca urmarile sint trecatoare, in functie de durata leziunilor suferite si de importanta acestora pentru persoana vatamata, aceasta poate pretinde daune morale. Leziunile sau vatamarile permanente sunt resimtite de victima toata viata. C)Criteriul intensitatii durerii fizice si psihice. La aprecierea acestei intensitati trebuie sa se tina seama si de virsta, sexul, profesia, nivelul de pregatire si de cultura generala a persoanei vatamate. Intensitatea suferintelor fizice sau psihice este un criteriu deosebit de criteriul importantei. D)Alte criterii. Alte criterii de apreciere a prejudiciului moral ar mai putea fi urmatoarele: - repercusiunile prejudiciului moral asupra starii generale a sanatatii si chiar asupra sperantei de viata a victimei; - consecintele prejudiciului pe plan social, profesional si familial; - tulburarile si neajunsurile suferite de persoana vatamata. Criteriile orientative de stabilire a cuantumului indemnizatiei destinate reparatiei daunelor morale. Prejudiciile morale fiind nemateriale, nu pot avea un echivalent valoric deci nu pot fi evaluate in bani. In legislatia noastra nu exista nici un text care sa prevada dupa ce criteriu trebuie evaluat cuantumul despagubirii pentru repararea daunelor morale. Pe linga gravitatea prejudiciului moral, pentru stabilirea indemnizatiei destinate repararii daunelor morale, trebuie sa apelam la un al doilea criteriu orientativ si anume la criteriul echitatii. De aceea este in afara de discutie ca daca gravitatea

prejudiciului moral este mare si indemnizatia ce trebuie acordata trebuie sa fie substantiala. Indemnizatia trebuie sa fie justa, rationala, echitabila, adica in asa fel stabilita incit sa asigure efectiv o compensatie suficienta, dar nu exagerata, a prejudiciului moral suferit. Prejudiciul corporal. In prejudiciul constind intr-o atingere adusa sanatatii sau integritatii psihice intra mai multe elemente. Acestea sunt tratamentele medicale, chirurgicale, farmaceutice pe care victima trebuie sa le suporte(damnum emergens) si prin lipsa cistigului corespunzind diminuarii sau suprimarii capacitatii sale de a munci(lucrum cessans). Alaturi de aceasta, trebuie reparate si prejudiciile morale a caror evaluare are in mod necesar ceva arbitrar: durerea psihica, suferinta pur psihologica in cazuri de mutilare, privarea de o parte din placerile pe care le putea resimti intr-o viata normala. Prejudiciul rezultind din moarte. Cind se produce un accident mortal, in conditia angajarii raspunderii faptuitorului, persoanele din anturajul celui mort pot obtine despagubiri fie bazindu-se pe dreptul victimei, fie pe dreptul lor. Drepturile culese din mostenirea victimei-Mostenitorul si legatarii universali ai victimei pot cere celui responsabil repararea prejudiciului material incercat de catre defunct in intervalul dintre accident si deces (tratament medical, incapacitate de munca etc). Ei pot chiar sa evalueze prejudiciul moral suferit de defunct provocat din suferintele indurate inainte de a muri. Deci, ei au dreptul, pe aceasta cale, la tot ceea ce victima ar fi putut are si nu a avut timp s-o faca. Drepturile proprii tertilor in urma unui accident mortal. Pentru a actiona, ei nu trebuie sa culeaga mostenirea victimei, dar trebuie sa stabileasca existenta, in propria persoana, a unui prejudiciu raspunzator unor exigente generale de certitudine si de legitimitate. Daca ei au suferit un prejudiciu in persoana lor, chiar daca acesta este un prejudiciu prin ricoseu, vor putea intenta o actiune in despagubiri. Acesta poate fi un prejudiciu material, daca defunctul le asigura resursele pe care moartea sa le-a facut sa inceteze sau un prejudiciu moral, provenit din atingerea adusa sentimentului de afectiune pe care le purtau victimei. Prejudiciul moral este, in general, prezumat de instanta in prezenta unei legaturi de familie suficient de apropiata: cei care vor profita sunt ascendentii, descendentii si sotul. De asemenea, cercul familial poate fi largit, in functie de circumstante, la frati, surori etc cind exista intre victima si reclamant o adevarata comuniune afectiva. Prejudiciul patrimonial discutii Conditii necesare. Pentru ca un prejudiciu patrimonial sa dea dreptul victimei de a cere obligarea autorului faptei ilicite la repararea lui este necesar sa indeplineasca doua conditii: sa fie cert si sa fie nereparat. 1 A.Caracterul cert al prejudiciului. Un prejudiciu este cert atunci cind existenta lui este sigura, neindoielnica si totodata, poate fi evaluat in prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, dar si prejudiciile viitoare si sigure. Prin prejudiciu actual se intelege acela care s-a produs in totalitate pina la data cind se cere repararea lui. Prejudiciile viitoare si sigure sint acele prejudicii care, desi nu s-au produs, este sigur ca se vor produce, putind fi evaluate in prezent, pe baza de elemente indestulatoare. Asa, de exemplu, atunci cind victima unei fapte ilicite a ramas cu o incapacitate de munca permanenta, prejudiciul este cert, desi o buna parte din el se va produce in viitor.
1

Liviu Pop - Teoria generala a obligatiilor, Ed.Fundatiei Chemarea, 1994, p.124

Asadar, rezulta ca certitudinea unui prejudiciu viitor se refera atit la existenta, cit si la intinderea sa. Daca nu se poate cunoaste intreaga indindere a acestuia, instanta de judecata se va limita numai la obligarea repararii prejudiciului constatat si evaluat cu certitudine. Ea poate insa reveni ulterior pentru a acorda repararea cuvenita pentru prejudiciile devenite certe dupa pronuntarea hotaririi si provenite din aceeasi fapta.

Prejudiciile viitoare si eventuale, a caror producere in viitor este nesigura, sunt lipsite de caracter cert. Ele obliga la reparare numai dupa ce s-au produs sau este sigur ca se vor produce. B.Prejudiciul sa fie nereparat. A raspunde civil inseamna a fi obligat la repararea unui prejudiciu. De aceea, in cazul in care prejudiciul cauzat a fost deja reparat, raspunderea civila inceteaza. Asa fiind, victima nu mai are dreptul de a obtine din nou o reparatie, deoarece s-ar imbogati fara justa cauza. Rezulta ca raspunderea civila nu poate fi antrenata daca autorul faptei a restituit bunul sustras, a inlocuit sau reparat bunul avariat ori a pus la dispozitia victimei toate mijloacele banesti necesare pentru restabilirea situatiei anterioare. Tot astfel, daca pentru prejudiciu raspund solidar sau in solidum doua sau mai multe persoane si victima a obtinut reparatia integrala de la una dintre acestea, dreptul de creanta se stinge prin executare. Inseamna ca cel pagubit nu are dreptul de a actiona si pe celelalte persoane care au fost tinute sa raspunda alaturi sau pentru cel care a executat obligatia de reparare. Aceste persoane vor ramine obligate, de regula, pentru partea lor de contributie la producerea pagubei,numai fata de solvens, care a facut singur plata. In practica insa, intilnim frecvent situatii cind o alta persoana decit autorul prejudiciului remite victimei sume de bani. Aceste sume se platesc fie de o persoana care nu are nici o obligatie, fie de o persoana care este obligata la plata pe temeiul altor raporturi juridice decit raspunderea delictuala (asigurare prin efectul legii, contract de asigurare sau raporturi de asigurare sociala). In toate aceste cazuri se aplica principiul potrivit caruia victima poate obtine o singura reparatie integrala a prejudiciului suferit; ea nu poate cumula doua sau mai multe despagubiri pentru aceeasi paguba. Dar oare plata facuta victimei de catre o terta persoana are valoare sau caracter de despagubire? Raspunsul la aceasta intrebare vom incerca sa-l dam in cele ce urmeaza. B.1. In ipoteza in care o terta persoana remite victimei o suma de bani cu intentia de a-i repara total sau partial paguba suferita, aceasta are valoare de plata sau caracter de despagubire. Victima nu va putea sa ceara reparatia de la autorul faptei ilicite, decit pentru eventuala diferenta de prejudiciu care a ramas neacoperita. Plata indemnizatiei de asigurare nu are caracter de despagubire. Rezulta ca primirea ei de catre victima este lipsita de semnificatie referitor la existenta si intinderea dreptului sau de a pretinde intreaga reparatie de la autorul faptei prejudiciabile. Deci indemnizatia de asigurare se cumuleaza cu despagubirile datorate de autorul prejudiciului. De asemenea, asiguratorul nu are drept de regres impotriva autorului prejudiciului, deoarece el este obligat sa plateasca victimei suma asigurata la producerea riscului asigurat. In cazul asigurarii de bunuri, plata indemnizatiei de catre asigurator, atunci cind se produce riscul asigurat,are caracter de despagubire. Deci victima nu are dreptul sa cumuleze suma asigurata cu reparatia datorata dea utorul prejudiciului. Totusi, daca prejudiciul este mai mare decit indemnizatia de asigurare, persoana pagubita are dreptul de a pretinde plata acestei diferente de la autorul pagubei. Societatea de asigurare este indreptatita ca pe calea actiunii in regres, sa recupereze de la persoana vinovata suma platita asiguratuui. Si, in sfirsit, in situatia cind victima beneficiaza de pensie de invaliditate sau de urmas, persoana pagubita are dreptul sa pretinda de la autorul faptei prejudiciabile plata de despagubiri numai in limita diferentei de valoare dintre pensie si valoarea integrala a pagubei. Paguba consta in diminuarea sau pierderea cistigului realizat ori in pierderea intretinerii ce I se presta. Asadar, plata pensiei are caracterul unei despagubiri, ceea ce inseamna ca trebuie sa fie imputata asupra valorii prejudiciului. Repararea prejudiciului. Daca aceste conditii sunt indeplinite, se pot stabili masurile pentru repararea efectiva a acestuia. Victima si autorul prejudiciului pot conveni, prin buna invoiala, asupra intinderii despagubirilor si modalitatilor de reparare a prejudiciului. Daca o asemenea intelegere a intervenit intre parti, instanta nu mai poate fi sesizata cu actiune , prin care sa fie solicitata stabilirea cuantumului despagubirilor si modalitatea de reparare a

pagubei.In aceasta situatie, instanta este obligata sa verifice doar daca invoielie nu urmaresc un scop imoral sau ilicit, daca nu contravin prevederilor legala, intereselor statului sau partilor si daca nu sunt rezultatul unui viciu de consimtamant. 1 In situatia in care intre parti nu a intervenit o invoiala, victima are la indemana o actiune in justitie pentru despagubiri. In cadrul unor astfel de actiuni, instantele se ghideaza dupa anumite principii pentru a stabili despagubirile. In primul rand, avem de-a face cu principiul repararii in natura, exceptia fiind repararea prin echivalent, iar in al doilea rand vom analiza principiul repararii integrale a prejudiciului. A.Repararea in natura. Despagubirea trebuie sa acopere intotdeauna intregul prejudiciu cauzat pentru a se putea ajunge in acest mod la restabilirea situatiei anterioare, la inlaturarea in intregime a efectelor pagubitoare cauzate. Pentru realizarea acestui scop, mijlocul cel mai adecvat il constituie, desigur, repararea in natura, cum ar fi, de pilda, obligatia debitorului sa predea lucruri de acelasi fel cu cele distruse ori sa repare, pe cheltuiala sa, stricaciunile pricinuite. Victima este in drept sa ceara repararea in natura de cite ori ea este in fapt cu putinta si nu poate sa o refuze atunci cind acest mod de despagubire este propus de catre debitor. Numai in subsidiar se pune problema despagubirii prin echivalent a pagubelor suferite si anume fie prin obligarea la plata unei sume de bani globala corespunzator valorii prejudiciului, fie sub forma unor prestatii necesive periodice cu caracter viager sau temporar, daca interesele partilor reclama aceasta modalitate de despagubire. B.Reparatia integrala. Scopul reparatiei o reprezinta restabilirea situatiei anterioare, scop ce poate fi realizat decit in cadrul unei reparatii integrale. Problema caracterului integral al reparatiei se pune, deopotriva, atit in cazul reparatiei in natura, cit si in cazul despagubirii prin echivalent. Aplicarea acestui principiu duce la concluzia ca daca paguba trebuie sa fie reparata in intregime, ea nu poate constitui aici un mijloc de imbogatire pentru cel care a suferit-o. Principiul reparatiei integrale inseamna, de asemenea, ca in dreptul nostru, starea materiala, atit a victimei cit si a faptuitorului nu este luata in considerare la stabilirea cuantumului despagubirilor sau pentru modificarea lui ulterioara. Stabilirea dezdaunarii nu este determinata de gravitatea faptei, situatia materiala a victimei si a autorului faptului cauzator de prejudicii. 2 C.Stabilirea reparatiei intimpina uneori dificultati in cazul despagubirii in natura si anume cind lucrul este distrus, indeobste vechi si nu poate fi inlocuit decit prin unul nou, de o valoare incontestabil superioara; de asemenea, in cazul in care cheltuielile de reparare a stricaciunii pricinuite lucrului depasesc valoarea lui de inlocuire printr-un lucru la fel de vechi (Tribunalul regional Banat, decizia nr 641 din 22 martie 1963, in "JN", nr. 1 /1964, p. 161). In anumite conflicte, principiul reparatiei in natura trebuie sa prevaleze chiar daca, prin aplicarea lui, s-ar ajunge ca reparatia sa depaseasca valoarea integrala a prejudiciului , dat fiind ca reparatia in natura nu ar fi altfel cu putinta, iar imbogatirea rezultata in acest mod nu poate fi considerata ca fiind fara temei. Stabilirea prejudiciului reclama un mod de calcul special in cazul vatamarii integritatii corporale sau a sanatatii victimei ori in cazul mortii sale. Principiul reparatiei integrale reclama ca despagubirea sa cuprinda atit pierderea propriu-zisa cit si cistigul de care victima a fost lipsita prin savirsirea faptei culpabile; intr-un cuvint, toate pagubele care sunt o consecinta directa si necesara a faptei savirsite.
1 2

Constantin Statescu, Corneliu Birsan, op.cit., p.157 T.R.Popescu, Petre Anca, op. cit., p.257

In ceea ce priveste stabilirea pagubei corespunzatoare folosului nerealizat, s-a ridicat problema daca, in cazul raspunderii prin echivalent, sunt datorate daune moratorii, adica despagubiri distincte pentru lipsa de folosire a sumei care constituie reparatia, in rastimpul dintre data producerii pagubei si aceea cind institiutia fixeaza cuantumul reparatiei. De la data hotaririi si pina la aceea a platii despagubirii stabilire nu este pus la indoiala dreptul victimei la dobinzi legale.

Problema dobinzilor legale in prima situatie depinde de caracterul constitutiv sau declarativ al acestor categorii de hotariri prin care sunt stabilite despagubirile. In general, aceste hotariri au un caracter constitutiv deoarece obligatia de dezdaunare nu corespunde unei creante existente anterior judeatii, ci uneia nascute de la data pronuntarii hotaririi. In unele cazuri, insa, dreptul la despagubire prezinta chiar de la nastere un caracter cert si lichid si anume ori de cite ori obiectul pagubei il constituie de la inceput, o suma determinata de bani. In aceste cazuri, hotarirea are o functie declarativa ceea ce atrage si posibilitatea acordarii de daune moratorii-sub forma dobinzilor legale-de la data insasi a producerii prejudiciului. Stabilirea intinderii prejudiciului si a despagubirilor. Situatii. 1 In cazul vatamarii sanatatii sau integritatii corporale a persoanelor se pot ivi mai multe situatii. Daca vatamarea sanatatii nu a avut consecinte de durata, la determinarea prejudiciilor se iau in considerare cheltuielile facute pentru restabilirea sanatatii, determinate de ingrijirea medicala si alte asemenea cheltuieli, diferente intre salariul avut si sumele primite pe durata concediului medical, pina la insanatosire ori salariul de care a fost lipsita persoana vatamata pe aceasta perioada. Daca vatamarea sanatatii sau a integritatii corporale a avut drept urmare pierderea sau diminuarea capacitatii de munca, solutiile difera in functie de situatiile ivite: persoana vatamata era incadrata in munca; persoana vatamata, desi majora, nu era incadrata in munca ori persoana vatamata era minor. 1. Situatia in care persoana vatamata era incadrata in munca si a suferit o reducere a veniturilor pe care le dobindea anterior, ca urmare a pierderii ori diminuarii capacitatii sale de munca, ea este indreptatita sa primeasca, sub forma unor prestatii periodice, diferenta dintre pensia sau ajutorul social primit de la asigurarile sociale si veniturile lunare de care a fost lipsita ca urmare a vatamarii suferite. S-a decis ca victima trebuie sa obtina mai intii pensia sau ajutorul social si apoi sa solicite de la autorul faptei ilicite diferenta destinata a acoperi prejudiciul integral suferit. De aceea, victima nu poate sa obtina despagubiri dupa dreptul comun decit in masura in care pensia sau ajutorul social primit nu acopera integral prejudiciul suferit. Temenul de pierdere va incepe sa curga de la data stabilirii pensiei, iar nu de la data producerii prejudiciului. La calculul sumelor lunare de care a fost lipsita victima se va tine seama de retributia ori castigurile pe care le primea anterior vatamarii, inclusiv de sumele cuvenite pentru orele suplimentare pe care victima le presta anterior in mod obisnuit si pe care nu mai este in masura sa le presteze. Persoana vatamata, careia i s-au acordat despagubiri civile pentru repararea daunelor provocate prin vatamarea corporala in baza unei hotariri judecatoresti este indreptatita sa ceara majorarea acestor despagubiri, fara a fi necesar sa dovedeasca agravarea in timp a infirmitatii, daca face dovada ca au intervenit alte imprejurari de fapt fata de care despagubirile acordate initial nu mai corespund prejudiciului real; cum ar fi aceea ca in mod cert ar fi beneficiat de un salariu majorat prin efectul masurilor de majorare periodica a retributiilor personalului muncitor. Despagubirile civile, stabilite sub forma unor prestatii periodice pe timpul cit va dura infirmitatea unei persoane nu au caracterul unei pensii de intretinere. 2
1 Adriana Corhan, op. cit, p.252 Mihail Mayo - Repararea prejudiciilor rezultate dinvatamarea integritatii corporale sau asanatatii ori prin provocarea mortii in J.N.nr. 9 din 1964 2

Fata de faptul ca repararea prejudiciului trebuie sa-i asigure celui vatamat acoperirea integrala a daunelor suferite, restabilindu-se astfel situatia anterioara faptei prejudiciabile, in cazul in care trebuie sa se depuna un efort suplimentar in munca, este necesar sa primeasca un echivalent al acestui efort suplimentar, la care a fost obligat prin fapta culpabila. In acest sens, persoana vatamata are dreptul la despagubiri corespunzatoare, chiar si in situatia in care ulterior realizeaza la locul de munca aceeasi retributie sau chiar mai mare, daca se face dovada ca, datorita infirmitatii, este nevoita

sa faca un efort in plus care, in final, duce la cheltuieli suplimentare, pentru o alimentatie mai bogata si medicamentatie adecvata infirmitatii suferite. In masura in care persoana vatamata si-a recapatat, total sau partial, capacitatea de munca, este posibila reexaminarea despagubirilor acordate, in sensul reducerii sau chiar a sistarii platii lor in viitor tinindu-se cont de faptul ca asemenea despagubiri se acorda pina la incetarea starii de nevoie in care se afla partea vatamata. Daca persoana da dovada de pasivitate in cautarea unui loc de munca si acest fapt ii este imputabil poate avea lor reducerea ori sistarea platii despagubirilor stabilite initial. In acelasi sens, persoana vatamata trebuie sa beneficieze de diferenta dintre veniturile obtinute anterior vatamarii si ajutorul de somaj, daca diminuarea capacitatii de munca, urmare a faptei ilicite, a determinat imposibilitatea incadrarii intr-o alta munca. S-a decis ca "cererea partii civile-victima unui accident de circulatie in urma caruia a fost pensionata medical cu gradul II de invaliditate-ca inculpatul sa fie obligat a-i plati cu titlu de despagubiri, pe linga suma stabilita si contravaloarea unui mijloc de transport pentru handicapati, nu poate fi admisa atita vreme cit nu s-a stabilit definitiv starea sa de invaliditate. Partea civila va putea insa ulterior sa formuleze noi pretentii banesti in baza art 998 cod civil in masura in care va dovedi ca si-a pierdut capacitatea de deplasare, iar starea de invaliditate este definitiva" (TmB, sectia I pen, decizia nr. 307/'90, in Culegere de practica judecatoreasca penala pe anul 1990 p 47) Despagubirile acordate se pot majora in cazul in care starea sanatatii persoanei vatamate se inrautateste ori pensia de invaliditate se micsoreaza ca urmare a incadrarii intr-un alt grad de invaliditate. In cazul vatamarii corporale se pot ivi complicatii in starea sanatatii victimei care va fi indreptatita sa ceara obligarea la plata unei despagubiri corespunzatoare. Daca la producerea prejudiciului a concurat si culpa victimei, autorul va fi obligat la despagubiri numai proportional cu culpa proprie, respectiv cu contributia sa cauzala la producerea pagubei(TS, sectiunea penala, decizia nr 1024/1995 in "RRD" nr 2/1976 p 70) 2. Situatia in care persoana vatamata nu era incadrata in munca. In situatia in care persoana vatamata in sanatatea sau integritatea sa corporala era la data vatamarii neincadrata in munca se ridica dificultati in determinarea despagubirilor fata de lipsa unui criteriu obiectiv. Se tine seama de principiul repararii integrale a prejudiciuui, care urmareste realizarea unei despagubiri efective a persoanei vatamate. Initial s-a considerat ca fi luat in considerare, drept criteriu de determinare a prejudiciului si a despagubirilor, venitul minim pe economia nationala. Ulterior s-a recurs la un criteriu concret, care sa tina seama de daunele suferite efectiv de persoana vatamata, criteriu rezultat din imprejurarea de fapt si din situatia persoanala a acesteia, cu luarea in seama a "valorii reale a prestatiei ei, in gospodaria casnica, ca muncitor zilier sau in orice alt loc de munca, asigurindu-se astfel o acoperire justa si integrala a pagubei suferite, corespunzatoare cantitatii de munca pe care nu o mai poate presta"(Plenul TS, decizia de indrum. Nr 13/3012 1968, in Culegerea de decizii 1968 p 31) 3. Situatia in care persoana vatamata este un minor. In aceasta situatie, cuantumul despagubirilor acordate pentru vatamarea sanatatii ori integritatii corporale se determina dupa un criteriu concret, care tine seama de imprejurarea de fapt, de situatia personala a acestuia, de ingrijirea pe care trebuie sa le permita de cheltuielile si eforturile suplimentare pe care trebuie sa le faca pentru dobindirea unei calificari adecvate starii sale de sanatate. Deci urmeaza a fi incluse in cuantumul despagubirilor si cheltuielilor facute de parintii minorului vatamat in timpul deplasarilor la spital si la externare, cele efectuate pentru deplasarea familiei spre a-l vizita pe bolnav la spital precum si contravaloarea retributiei neincasate de parinti pentru timpul afectat deplasarii la unitatile sanitare, procuratura si instanta. Renuntarea de catre parinte, in numele minorului, la despagubirile cuvenite acestuia nu o poate face decit cu prealabila incuviintare a autoritatii tutelare.

In toate cazurile de vatamare a sanatatii sau a integritatii corporale, despagubirile se datoreaza de la data producerii vatamarii si pina la data incetarii starii de nevoie in care se ala persoana vatamata. In cazurile de vatamare a sanatatii sau a integritatii corporale sunt supuse reparatiei si daunele morale cauzate persoanelor vatamate, constind in durerile fiice si psihice datorate vatamarilor, starii de infirmitate, prejudiciilor estetice, iar in cazul unor persoane foarte tinere si prejudiicul juvenil. 4. Situatia in care prin fapta ilcita s-a cauzat moartea unei persoane. In aceasta situatie, despagubirile au scopul de a repara prejudiciul constind in cheltuielile de spitalizare si cheltuielile de inmormintare a victimei, prejudiciul constind in intretinerea prestata de victima anterior decesului si daunele morale incercate de sotul ori rudele apropiate ale victimei. a)Prejudiciul constind in cheltuielile de spitalizare si de inmormintare a victimei. In acest caz, autorul faptei ilicite are obligatia de a repara prejudiciul rezultat din plata cheltuielilor medicale si a celor de inmormintare, indiferent daca acestea au fost suportate de persoane aflate in intretinerea victimei sau de alte persoane. Numai in cazul in care aceaste persoane au inteles sa-l gratifice pe autor, platind in locul lui, cei prejudiciati nu mai pot pretinde o alta despagubire, decit eventual diferenta neacoperita din prejudiciu. In jurisprudenta mai recenta s-a decis ca "este justificata includerea in cuantumul despagubirilor cheltuieli de inmormintare si a cheltuielilor facute cu parastasele ulterioare deoarece, pentru respectarea cultului mortilor, acestea se considera a fi necesare in cazul unui asemenea eveniment"(TmB, sectia I penala, decizia 415/1990 in Culegere de practica judiciara penala pe anul 1990 p 50) La determinarea despagubirilor reprezentind cheltuielile de inmormintare si cele uterioare, ocazionate cu parastasele, conform traditiei religioase a locului si cu ridicarea unui monument funerar, trebuie sa se tina seama de toate imprejurarile cauzei, respectiv de starea si conditiile victimei, obiceiul locului, conform religiei victimei deoarece moartea victimei nu poate determina decit acordarea despagubirilor ce se dovedesc a fi necesare, iar nu si a celor ce exced, in situatia in care rudele victimei au inteles sa depaseasca cadrul traditiei locului, in speranta ca vor fi despagubite. b)Prejudicii constind in intretinerea acordata de victima anterior incetarii din viata.In situatia in care urmasii celui decedat sunt indreptatiti la pensie de urmas, ei vor solicita obtinerea acesteia. Daca pensia astfel obtinuta nu acopera prejudiciul suferit prin pierderea intretinatorului lor, urmasii se pot adresa instantei pentru a obtine despagubiri in completare. Toate persoanele aflate in intretinerea celui decedat au vocatie pentru a cere despagubiri. Este cazul in primul rind al sotului si copiilor minori ori aflati in continuarea studiilor, care, in conditiile codului familial, beneficiaza de intretinere in baza unor obligatii legale de intretinere. Acelasi drept il au si persoanele care, desi nu primeau efectiv intretinere, intruneau la data decesului victimei, conditiile cerute de Codul familiei pentru a obtine intretinere de la victima. Spre deosebire, nu au drept la despagubiri, fata de caracterul eventual al prejudiciului incercat, persoanele care, desi fac parte din categoria celor cu vocatie determina insasi nasterea dreptului la intretinere si anume aceea de a se afla in nveoie. Persoanele care se aflau in fapt in intretinerea victimei, desi nu aveau drept la intretinere din partea acesteia potrivit Codului familiei (concubina, copiii minori ai sotului supravietuitor) au dreptul la despagubiri daca intretinerea prezinta caracter de stabilitate, care justifica presupunerea ca ar fi fost acord si in viitor. Acordarea despagubirilor, atit a celor cu drept de intretinere cit si a celor cu care primeau in fapt intretinerea de la victima a fost admisa chiar daca cel ce primea intretinerea avea unele venituri personale din munca, pensie, sau orice alte venituri, in masura diferentei dintre acestea si suma corespunzatoare necesitatilor normale pe car le asigura prestarea intretinerii, urmarindu-se aceeasi stare materiala pe care ar fi avuto daca victima ar fi trait. Pentru determinarea corecta a despagubirilor se va lua in calcul evolutia veniturilor pe care le-ar fi realizat victima precum si veniturile realizate dupa programul

de lucru din munci ocazionale si din utilizarea unui teren agricol(CSJ sectia penala, dec. 1146/1992 in "Dreptul" nr 12/'92 p88) S-a decis ca sotia victimei a suferit un prejudiciu constind in lipsa de intretinere pe care i-o asigura acesta, avind deci dreptul la despagubiri, corespunzator cheltuielilor de intretinere prestate in favoarea sa. Sotia are dreptul la asigurarea aceleiasi situatii materiale pe care ar fi avut-o, daca sotu ei nu ar fi decedat. In privinta despagubirilor acordate celor aflati in intretinerea victimei instantele au stabilit, de regula, ca plata sa se faca esalonat. O problema speciala se pune in legatura cu durata in timp a prestatiei la care este obligat autorul prejudiciului, cu deosebire in cazul in care beneficiarul este minor.1 Potrivit Legii 3/1977 privind pensiile de asigurare sociale de stat si asistenta sociala prevede, copiii au dreptul la pensia de urmas pina la virsta de 16 ani(virsta la care se pot angaja) sau daca isi continua studiile pina la terminarea acestora, dar fara a depasi 25 de ani sau 26 pentru cei care urmeaza studii superioare cu o durata de scolarizare mai mare de 5 ani.Codul familiei statueaza, pe de alta parte, ca "descedentul, cit este minor, are dret la intretinere oricare ar fi pricina nevoii in care se afla"(art 86 alin final).Noua lege a pensiilor ,Legea nr.19/2000 pastreaza aceesi solutie in problema duratei prestatiei la care este obligat autorul prejudiciului. In practica judecatoreasca mai veche s-a decis ca despagubirile cuvenite copilului victimei decedate urmeaza sa fie acordate pina la virsta majoratului. Aceasta solutie, in urma reconsiderarii practicii, a fost inlocuita ulterior cu aceea conform careia pensia de intretinere si prestatiile datorate urmasului victimei vor fi acordate acestuia daca se afla in continuare de studii si dupa virsta majoratului, fara a depasi 25 de ani, respectiv 26 de ani). Reprezentantul legal al minorului-victima a prejudiciului-nu poate solicita despagubiri pentru copil decit pina la virsta majoratuui, dupa aceasta virsta exercitiul actiunii in raspunderea civila apartinind exclusiv celui in cauza, iar el va trebui sa probeze in cadrul ei imprejurarea ca isi continua studiile. In cazul in care dupa acordarea despagubirilor copilului minor acesta este adoptat, adoptatorul preia obligatia de intretinere si inceteaza obligatia de plata a despagubirilor. Despagubirile inlocuiau valoarea intretinerii prestate de parintele decedat, iar prin preluarea obligatiei de intretinere de catre adoptator, obligatia de despagubire nu mai are suport si se stinge. Eventual se pune problema ca autorul faptului prejudiciabil sa plateasca despagubiri daca adoptatorul nu poate asigura copilului adoptat aceeasi situatie materiala pe care i-o asigura parintele sau decedat. c)Prejudicii constind in daunele morale suferite de parintii, sotul, copii si fratii victimei.Parintii, copiii, fratii si sotul victimei decedate au dreptul, in virtutea relatiilor de rudenie apropiata si de afectiune, sa solicite si repararea daunelor morale cauzate sub forma prejudiciului afectiv. Un asemenea prejudiciu se naste direct in persoana lor si el da dreptul la despagubire. Dovada prejudiciului trebuie facuta de partea vatamata, astfel ca ea nu poate pretinde depagubiri prin simplul fapt al decesului sotului, parintelui, copilului sau fratelui, ci trebuie sa dovedeasca legatura afectiva existenta intre ea si victima pentru ca sunt situatii de fapt in care intre aceste categorii de persoane nu exista o relatie afectiva care sa justifice pretentiile la repararea prejudiciului afectiv.
Corneliu Turianu - "Obligatia parintilor de a-si intretine copilul major, aflat in continuare de studii" in "Dreptul" nr. 7/1992, p.52-53
1

D.Data evaluarii prejudiciului. Principiul reparatiei integrale este factorul hotaritor in rezolvarea problemei pe care o ridica stabilirea datei cind urmeaza sa fie apreciata valoarea prejudiciului de catre institutia de judecata. Repararea nu poate fi considerata integrala decit daca pretuirea se face chiar in momentul in care institutia este chemata sa acorde despagubire. Principiul reparatiei integrale impune si solutia ca ulterior hotaririi care a stabilit reparatia sa se poata reclama despagubiri suplimentare pentru prejudiciile care s-au ivit dupa aceasta data, cu toate ca si ele sint urmarea aceluiasi fapt culpabil; mai mult, o atare actiune trebuie primita numai atunci cind existenta unora dintre prejudicii a putut fi numai ulterior descoperita. Problema intentarii unei noi actiuni se pune indeosebi in

cazul agravarii ulterioare a incapacitatii de munca, agravare care nu a fost luata in calcul la data hotaririi.7 E.Determinarea prejudiciului.Astfel, in practica judiciara s-a cristalizat principiul conform caruia modificarea intinderii reparatiei in functie de modificarile ulterioare ale prejudiciului este posibila in toate cazurile, acesta fiind o consecinta a principiului reaparatiei integrale a prejudiciului.8 Determinarea prejudiciului se face pe baza de probe, iar nu prin simpla apreciere, fie global, fie prin stabilirea separata a fiecaruia dintre elementele sale structurale. Instanta de judecata este obligata sa arate care sunt elementele pe baza carora se determina prejudiciul ce urmeaza a fi reparat. Determinarea prejudiciului nu este influentata de situatia materiala a persoanei pagubite ori a celei responsabile, ceea ce intereseaza fiind echivalentul pagubei suferite, ce trebuie acoperita integral. F.Reevaluarea si indexarea prejudiciului.Reevaluarea presupune aducerea prejudiciului la valoarea zilei prin aplicarea indexarii. Indexarea utilizeaza indici de referinta care pot fi indici monetari (ex: stabilirea unei dobinzi) ori indici economici (ex: indicele inflatiei). Sunt susceptibile de indexare numai obligatiile pecuniare, intrucit numai acestea sunt supuse fluctuatiilor monetare. In prezent se pune problema fluctuatiei valorii monedei nationale, in legatura cu obligarea autorului prejudiciuliu la plata unor prestatii periodice. Problema poate fi solutionata in doua moduri. Astfel, instanta de judecata, prin pronuntarea hotaririi, poate sa prevada si un mod de indexare a sumei ce se atribuie victimei cu titlu de prestatie periodica, in functie de diferite creiterii, cum ar fi costul vietii sau salariul minim pe economie. Ca un al doilea mod de rezolvare, legiuitorul poate sa reglementeze expres o modalitate de indexare automata a acestei prestatii periodice, asemanatoare, spre exemplu, cu indexarea pensiilor pentru incapacitatea de munca. S-a sustinut in doctrina ca daunele nu pot fi modificate daca intervin schimbari in puterea de cumparare a monedei in care ele au fost stabilite, caci nu prejudiciul scade sau sporeste, ci numai valoarea monedei in care despagubirea se plateste. Se consacra asadar principiul nominalismului monetar, considerindu-se ca acesta constituie o regula ce se aplica la toate obligatiile pecuniare. Ca urmare, in dreptul civil european si in cel francez in special s-a pus problema daca instantele judecatoresti sunt sau nu in masura sa admita actiuni prin care se cere reevaluarea creantelor a caror valoare nominala s-a diminuat. La inceput, aceste actiuni au fost considerate inadmisibile cu motivarea ca regula nominalismului monetar este imperativa, de ordin public si nu i se pot aduce derogari. Ulterior, indeosebi dupa cel de-al doilea razboi mondial, in unele legislatii s-a admis chiar reevaluarea legala a creantei. Astfel, in dreptul civil francez si in cel roman actual, fata de scaderea valorii reale, adica a puterii de cumparare a monedei se pune problema de indexare a creantelor, punindu-se si in cazul in care printr-o hotarire judecatoreasca s-au stabilit despagubiri periodice in raport de prejudiciul incercat de partea pagubita.
7 8

In favoarea acestor sustineri pledeaza faptul ca starea de fapt avuta in vedere la stabilirea despagubirilor initiale nu mai rezida, respectiv prejudiciul suferit departea vatamata nu se mai acopera, iar regula consacrata de legislatie este repararea integrala a pagubei pentru ca victima sa fie repusa in situatia existenta anterior sau faptei ilicite. Practica judecatoreasca In Codul civil adnotat, vol.II al profesorului Hamangiu sunt enuntate o serie de solutii de speta pronuntate de instantele din tara noastra.1 In privinta prejudiciului indirect, daca prin canalizarea unui riu se declaseaza o strada, se desfiinteaza un pod si face ca un stabiliment sa se indeparteze astfel de centrul comercial, aceste fapte, oricit de prejudiciabile ar fi pentru proprietarul

Tudor R. Popescu, Petre Anca, op.cit, p.152 Adriana Corhan, op.cit., p.270

stabilimentului nu pot da dreptul la o despagubire deoarece prejudiciul rezultind din indepartarea centrului comercial si al mijloacelor de comunicatie este numai indirect (Apel Bucuresti, I 30 februarie 14/'83 Dreptul 30/'83). O speta despre daunele materiale si moral este solutionata in sensul ca cel care mizgaleste portretele ctitorilor dintr-o biserica este responsabil de daune atit pentru restabilirea acelor portrete, cit si pentru dauna morala suferita de ctitorul acelor portrete (Apel Bucuresti III, 43 februarie 26/'85 Dreptul 44/'89) Ca aplicatie a principiului repararii integrale a prejudiciului,in speta, prin accidentul suferit de reclamant, i-au fost amputate ambele palme de la maini, iar din adresa unitatii la care reclamantul a lucrat, rezulta ca in cazul in care in prezent, ar presta aceeasi munca ar realiza retributia lunara acolo precizata. Aceasta suma este cea datorata de parata cu incepere de la data introducerii actiune de majorare a despagubirilor periodice, fiind irelevanta imprejurarea ca in acest rastimp, a existat o mare variatie a cuantumului salariilor, fiindca despagubirea care trebuie sa reprezinte repararea integrala a pagubei nu poate fi stabilita decit la valoarea actuala, singura eficienta si justa in anumite situatii(Dec 442/R din 19 mai1994, Curtea de Apel Bucuresti). In privinta vatamarii corporale ,a slutirii, prin dec 469/1987 TS se statueaza ca pierderea a doi dinti din fata creeaza o dizarmonie substantiala in fizionomia victimei. Ca atare, nu are nici o relevanta aprecierea facuta de laboratorul de medicina legala, in sensul ca prejudiciul estetic poate fi reparat prin protezare. Lucrarea protetica nu realizeaza un proces de vindecare normal si total, nu inseamna o restabilire integrala a regiunii anatomice traumatizate. Prejudiciile viitoare fac obictul cererii solutionate de TS, sectia civila nr.924/1973 Solutia - La stabilirea prejudiciului trebuie sa se tina seama nu numai de situatia existenta la data cind s-a produs fapta ilicita, ci si de consecintele pe care le va produce in viitor. Motivarea - Este de principiu ca raspunderea pentru fapta ilicita cauzat de prejudiciu nu poate fi antrenata decit in masura in cre victima a suferit un prejudiciu. In stabilirea prejudiciului trebuie insa avuta in vedere nu numai situatia existenta la data producerii faptei ilicite, ci si consecintele pe care aceasta le va produce in viitor pentru ca numai astfel se va putea repara integral prejudicul suferit de victima si deci nu i se va impune persoanei vatamata sa suporte consecintele unei activitati ilicite a carei victima a fost. Intregirea despagubirilor acordate victimei faptei prejudiciata prin asigurarile sociale reprezinta o alta problema frecventa in fata instantelor. Solutia data de T.S., sectia civila nr, 1132/1971 in cazul in care victima faptei prejudiciabile este cuprinsa in sistemul asigurarilor sociale, ea trebuie sa se adreseze mai intai acelor organe si numai daca pensia sau ajutorul social nu acopera integral prejudiciul, are posibilitatea sa actioneze pe autorul faptei pentru diferenta. Motivare: Despagubirile dupa dreptul comun au un caracter subsidiar fata de despagubirile acordate potrivit legislatiei privitoare la asigurarile sociale. De aceea, victima nu poate sa obtina despagubiri dupa dreptul comun decit in masura in care
1

pensia sau ajutorul social nu acopera integral prejudiciul suferit chiar daca a primit de la asigurarea sociala despagubiri in temeiul contractului de asigurare, asiguratul poate pretinde reparatie in baza art 998-999 Cod civil de la autorul faptei ilicite si anume diferenta dintre despagubirea primita in temeiul contractului de asigurare si valoarea reala a pagubei suferite. Reevaluarea judiciara a creantelor (Dec 315/1991 Trib.Suprem) Un criteriu de orientare relativ dinamic l-ar constitui dobinda legala acordata de CEC. Partea civila va fi pusa in situatia pe care ar fi avut-o daca si-ar fi tinut economiile la CEC.

C. Hamangiu - "Cod civil adnotat" vol.II, Ed.All, 1999, p.487

Concluzii

In materia raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie doctrina a adus de fiecare data opinii diverse. Asta pentru ca textele din legislatie sunt numai art.998 si art.999-C.civ., texte vechi si susceptibile de numeroase interpretari. De aceea, in viitorul cod civil ar trebui precizate o serie de notiuni si nuantate unele aspecte care dau nastere la controverse. In primul rand, se cere o stabilire legislativa a conditiilor necesare atragerii raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, pentru ca autorii de literatura juridica au pareri impartite sau nici macar nu le identifica,ocupandu-se numai de conditiile generale ale raspunderii civile delictuale. Este neindoielnic, desi se mai contesta uneori, ca obligarea autorului prejudiciului la plata despagubirilor se admite si in unele situatii in care pierderea suferita este consecinta incalcarii unui simplu interes care nu alcatuieste un drept subiectiv. Bineinteles ca acest interes trebuie sa aiba caracter de stabilitate si permanenta pentru a fi recunoscut de instanta. Prejudiciul moral ca element al raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie nu mai trebuie sa constituie obiect de disputa, argumentele legislative si de interpretare fiind destul de convingatoare in acest sens. In privinta faptei ilicite, aceasta va fi delimitata de fiecare data de atitudinea subiectiva a persoanei fata de fapta sa, pentru ca este vorba aici de doua notiuni distincte care nu trebuie confundate: fapta ilicita si vinovatia. Fapta ilicita are caracter obiectiv,ea reprezentand manifestarea exterioara de vointa si de constiinta a unei persoane,iar vinovatia este atitudinea psihica, pur interioara a celui care cauzeaza prejudiciul fata de propriul sau comportament exteriorizat. Pentru ca de foarte multe ori succesiunea si impletirea faptelor umane cu factori de alta natura dau o complexitate deosebita realitatii in care trebuie descifrat raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, este necesar sa se precizeze teoretic si sa se stabileasca sistemul cel mai potrivit si mai eficient pentru determinarea acestui raport de cauzalitate dintre cele propuse in stiinta dreptului. Noul cod civil ar trebui sa utilizeze o terminologie unitara in privinta laturii subiective a faptei ilicite, cel mai potrivit termen fiind acela de vina sauvinovatie. Chiar daca acest termen este propriu dreptului penal si chiar daca exista deosebiri evidente intre raspunderea civila si cea penala, aceasta ar fi cea mai fericita solutie pentru evitarea neintelegerilor si pentru atingerea unei unitati terminologice corespunzatoare unitatii de continut. Tendintele din practica judecatoresca privitoare la obligarea celor lipsiti de discernamant, care au cauzat prejudicii, la plata de despagubiri, in raport cu starea lor materiala ar trebui consacrate si legislativ, asa cum s-a intamplat in codurile civile ale altor state. Considerentele de echitate vor fi luate in considerare la fundamentarea acestei reglementari. Imprejurarile ce inlatura vinovatia trebuie precizate si definite in amanunt pentru ca exista controverse in doctrina referitoare la acest aspect .