3. Culpa vinovatia debitorului care poate imbraca mai multe forme subiective: neglijenta, intentie si usurinta .

Romanii faceau distinctia intre doua forme de culpa: delictuala si contractuala. Delictuala implica in mod necesar o actiune, sa aiba un character vinovat, putand avea toate cele trei forme subiectiva de mai sus. Niciodata nu se poate realize prin omisiune sau abstentiune pentru ca fapta vinovata este anterioara obligatiei. Rezulta ca intre parti nu exista vreun raport juridic mai inainte de comiterea faptei vinovate. Aceasta este cea care declanseaza obligatiile intre parti. Contractuala: obligatia este anterioara vinovatiei, caci culpa contractuala reprezinta vinovatia debitorului obligat prin contract. Rezulta ca raporturile juridice obl principal de vinovatie de la motivul pentru care culpa contractuala se poate realize atat prin actiune (culpa infaciendo) cat si prin omisiune (culpa inomijurdo). Rezulta ca vinovatia se manifesta sub 2 forme: neglijenta si usurinta, nu si intentia. Justinian sustine o noua distinctie: culpa lata si culpa levis. Culpa lata este vinovatia grosolana a debitorului pe care nu ar comite-o nici cel mai neindemanatic admin. Culpa levis e vina usoara, in abstracto. Dupa cristeriul de distinctie, modul de apreciere al vinovatei debitorului: in abstracto (se compara atitudinea debitorului fata de bunul datorat cu atitudinea unui bonus vir sau bonus parter familias= un administrator ideal, aflat asupra oricarei greseli), in concreto (se apreciaza atitudinea debitorului asupra bunului dat cu atitudinea sa asupra propriilor bunuri: daca debitorul era diligent cu bunurile proprii, dar neglijent cu bunul dat, se considera ca e ni culpa. Daca este neglijent si cu bunul datorat si cu cel propriu, rezulta ca e neglijent de felul sau si nu I se poate retine culpa) Culpa levis in abstracto este mai severa, pentru ca sistemul de apr este mai strict. Aceasta este regula, iar in concreto e exceptia. Raspunderi pentru culpa levis in concreto: sotul, cand administreaza bunurile dotale tutorele in administrarea bunurilor pupilului atitudinea coindivizarilor fata de bunurile stapanite in comun atitudinea asociatului in pastrarea bunurilor societatii Ceea ce au in comun este ca debitorul, in admin bunurilor, isi realizeaza si un interes propriu, si daca nu a putut sa fie diligent, inseamna ca nu a putut sa fie altfel. 4. Dolul Atitudinea vinovata a debitorului obligatiei prin contract, care imbraca forma intentiei, poate duce la disparitia lucrului datorat. Se refera atat la actiuni, cat si la omisiuni ale debitorului. Romanii spun ca debitorul va raspunde intotdeauna pentru dol, indifferent daca are sa nu interes in contract. Ex. In contractul de deposit, depozitarul nu e remunerate pentru aceasta, daca depozitarul cauzeza cu intentie disparitia bunului datorat, va raspunde fata de deponent. Daca disparitia lucrului prin depunere s-a datorat culpei deponentului, depozitarul nu va raspunde pentru ca el nu are interes in contract. In conceptia romana, raspunderea debitorului era angajata conformi principiului utilitatii. Daca debitorul are interes, el raspunde si pentru culpa si pt dol. Daca nu are interes, el raspunde numai pentru dol. 5. Mora Intarzierea vinovata a creditorului sau debitorului. a) mora debitoris b) mora creditoris Mora debitoris a) Pentru ca debitorul sa se afle in intarziere, este necesar ca datoria sa fie exigibilia. In vremea lui Justinian era necesara si o somatiune, adresata de creditor debitorului (interpellatio). Mai tarziu, glossatorii au creat o regula: dies interpellat pro hominen termenul il someaza pe debitor. La scadenta, debitorul este automat pus in intarziere, principiu preluat si de unele coduri civile moderne. Debitorul nu era insa de drept in intarziere decat 1. cand datoria sa izvora dintr-un delict iur super moram facere vide 2. curatorul avea o datorie fata de minor.

Se produceau efecte ale morei debitorului: 1. perpetuasio obligationis = perpetuarea obligatiilor =dupa punerea in intarziere a debitorului, raspunderea acestuia se agraveaza, adica el va fi tinut sa raspunda pentru neexecutare, chiar daca a intervenit cazul fortuity. Raspunderea debitorului se apropie de raspunderea obiectiva= pentru orice eveniment care duce la disparitia bunului. Aceasta raspundere a fost atenuata in timpul lui Iustinian. IN cazul interventiei cazului fortuity, care duce la pieirea lucrului, debitorul pus in intarziere poate fi exonerate de raspundere, daca dovedeste ca lucrul datorat ar fi pierit oricum, chiar daca era la creditor. Mora creditoris b) intarzierea vinovata a creditorului = situatia acelui creditor care refuza primirea platii de la debitor cu toate ca plata a fost oferita la data si la locul cuvenit. Debitorul are o optiune intre a pretinde despagubirea creditorului pentru tinerea la dispozitie in continuare a lucrului datorat sau a abandona in prezenta unor martori lucrul datorat. Efectul este stingerea morei debitorului: daca anterior debitorul fusese pus in intarziere, el inceteaza sa mai raspunda. Cand debitorul nu e pus in intarziere, mora creditorului are ca effect atenuarea morei debitorului (nu mai raspunde pentru culpa, ci numai prentru dol). 6. Custodia Forma speciala de raspundere, care se apropie de idea unei raspunderi obiective. In anumite situatii prevazute prin lege sau conventii, debitorul era tinut sa raspunda indiferent daca era sua nu vinovat de neexecutare. El raspunde si pentru interventia cazului fortuit, care ducea la disparitia lucrului pe care debitorul il primea spre pastrare, dar nu si pentru forta majora. In aceasta situatie se aflau aceloe personae care prin pastrarea lucrului altei personae isi realizau si un interes propriu sau un profit face parte si rapsunderea hangiului sau hotelierului pentru lucrurile clientilor si raspunderea anumitor categorii de meseriasi pentru lucrurile pe care le primeau de la clientii lor (croitori, pantofari). In aceasta categorie intra si comodatarul, cel care primeste un imprumut gratuit de folosinta un lucru considerandu-se ca prin folosinta lucrului altuia, acesta realizeaza implicit un profit. 7. Sanctiunea neexecutarii obligatiei In cazul neexecutarii, daca debitorul nu se afla intr o situatie care sa il exonereze de obligatii, se pune problema de daune interese fata de creditor: judecatoresti (stabilite de judecator) si contraventionale. Daune judecatoresti daca obligatia neexecutata avea un alt obiect decat o suma de bani sau izvora dintr-un delict, judecatorul trebuia sa faca o estimatie a creantei.

In epoca veche, aceasta estimatie era una obiectiva (era o vera rei estimatio) = judecatorul il obliga pe debitor la
plata valorii reale a lucrului datorat.

In epoca clasica s-a trecut la o evaluare subiectiva a creantelor, caci judecatorul in cazul obligatiei de a face, tinea
cont atat de paguba reala suferita de creditor (damnum) cat si de castigul nerealizat de creditor, ca urmare a neexecutarii (lucrum). Mai tarziu, glosatorii au creat sintagmenele damnum emergens paguba care se arata si lucrum cesans castigul care lipseste .

Daune contraventionale. La romani se proceda la incheierea a doua conveniti: 1. conventia propriu-zisa care genera obligatii 2. stipulation poenae, partile conveneau asupra despagubirii ce va fi platita de debitor in caz de neexecutare. STINGEREA OBLIGATIILOR Drepturile reale si dr personale difera si sub aspectul valorificarii lor de catre titulari. Dr reale se valorifica prin exercitarea de catre titularul lor a atributelor acestor drepturi, pe cand dr personale se valorifica prin executarea obligatiilor de catre debitor. Dr reale nu se sting prin executarea atributelor de catre titular, ci ele se consolideaza, caci sunt perpetue. Dr. de creanta = care se sting prin valorificare = sunt esentialmente temporale. Romanii faceau distinctie intre : 1. modurile voluntare de stingere a obligatiei 2. modurile involuntare.

Modurile voluntare de stingere a obligatiei: presupun manifestarea de vointa a partilor 1. plata 2. darea in plata 3. novatiunea 4. compensatiunea 5. remiterea (iertarea) de datorie O plata poate consta in : transmiterea dreptului de proprietate remiterea unei sume de bani prestarea unui serviciu procurarea folosintei unui lucru

Modurile involuntare:nu presupun manifestarea de vointa a partilor ele se mai numesc si moduri necesare sau moduri fortate de stingere a obligatiilor 1. imposibilitatea de executare 2. confuziunea 3.moartea 4. capitiis deminutio 5. prescriptia extinctiva

Cine poate face plata? Plata este facuta de debitor, sau de alte persoane, pentru ca pe creditor de regula nu il intereseaza cine plateste, ci sa fie platit. Exista situatii in care numai debitorul poate face plata: obiectul il reprezinta transmiterea unui dr real de proprietate sau cand obiectul contractului il reprezinta unele obligatii asumate intuito persone (au in vedere calitatile speciale ale debitorului). Cine poate primi plata? Creditorul sau reprezentantul sau legal (tutorele, curatorul) sau reprezentantul su conventional(mandatar). Pupilul poate primi plata doar cu auctoritatis tutoris. Altfel, plata debitului era valabila, dar nu eliberatorie pentru debitor, care mai poate fi tinut a o mai plati o data. Pentru a plati o plata, persoana trebuie sa fie capabila. Cum trebuie sa fie plata? Plata trebuie sa fie integrala. Creditorul nu poate fi silit sa primeasca plata in rate. Plata trebuie sa aibe ca obiect insusi obiectul obligatiei, debitorul neputand plati altceva decat insusi obiectul datorat. Locul platii: Poate fi fixat prin contract sau rezulta din natura obligatiei. Daca nu exista niciun indiciu pentru loc, debitorul poate face plata oriunde, cu atentionarea sa nu fie un loc nepotrivit fata de specificul obligatiei. Cand debitorul nu executa obligatia la scadenta iar locul platii nu poate fi determinat, el va fi chemat in judecata de creditor la instanta de la domiciliul debitorului, potrivit regulii actor sequitur forum rei. Cand locul platii poate fi determinat, el intenteaza actiunea la instanta locului executarii. Daca o intenteaza in alt loc, el ar comite o pluris petition loco, care reprezinta un delict. Cand debitorul are mai multe datorii si face o singura plata, se pune problema imputatiei platii. Problema este a se determina care dintre respectivele datorii urmeaza a se stinge prin plata efectuata. Daca debitorul preciza care e datoria pe care vrea sa o stinga, aceea se stingea. Daca nu, se recurgea la sistemul prezumtiilor - se prezuma ca debitorul a intentionat sa stinga cea mai oneroasa datorii pentru el, cea cu dobanda. Iar cand avea mai multe datorii cu dobanda, cea cu dobanda cea mai mare. Proba platii: Mult timp proba platii s-a facut prin martori sau prin juramant, dar a aparut si cea cu inscris (chitanta): redactate in forma obiectiva - emanau de la debitor = in cuprinsul chitantei creditorul a spus ca a primit habere se dixit. Trebuia sa poarte sigiliul a 7 martori cetateni romani pentru a putea fi opozabila creditorului. Nu era in sine liberatorie, caci in caz de disparitie, martorii care isi atarnasera sigiliile urmau sa fie audiati. redactate in forma subiectiva - emanau de la creditor, opozabila creditorului care o emisese Forma platii: Presupune principiul simetriei sau a corespondentei formelor. Un act juridic inceta prin aceleasi forme care au fost utilizate pentru nasterea raportului juridic, dar erau utilizate in sens invers. - obligatia nascuta prin stipulation se stingea tot verbal = acceptilatio verbis debitorul intr pe creditor - forma scrisa stingerea prin acceptilatio litteris - prin arama si balanta tot la fel per aes et libram Plata efectuata nu era valabila decat daca avea una din aceste forme. In epoca veche, daca una dintre aceste forme era respectata, plata era socotita a fi fost platita, chiar daca in realitate nu fusese facuta.