TSM I.

Hristologie
TSM I. HRISTOLOG IE Sau DOCTRINA DESPRE HRISTOS HRISTOLOGIA LUI ELLEN G. WHITE Lect. univ. dr. Zoltan SzalosFarkas INTRODUCERE In acest studiu al hristologiei lui E. G. White va trebui sa ne referim la diferitele categorii ale metodologiilor de studiu ale hristologiei. De regula se cunosc doua categorii mari de metode de cercetare cu referire la Isus Hristos: 1. Persoana si 2. Activitatea Acestuia. Altfel spus, hristologia se constitue din studiul Fiintei [aspectul ontologic] si al Lucrarii [aspectul functional] celei de a doua Persoane a Trinitatii. Studiind hristologia Ellenei White, vom ramane in cadrul acesta clasic de clasificare a perspectivelor de studiu hristologic. I. PERSOANA LUI ISUS HRISTOS

A. Pre-existenta lui Hristos 1. Dezvoltarea istorico-teologica a ideilor de pre-existenta a lui Hristos si a egalitatii Lui cu Tatal in literatura Ellenei White: Studiul pe care il facem in acest domeniu va fi bazat pe sursele originale ale Ellen-ei White. Vom folosi trei surse, datand din stadii istorice diferite ale activitatii profetesei: Spiritual Gifts, vol. 1 [1 SG] (1858), Spirit of Prophecy, vol. 1 [1 SP] (1870), Patriachs and Prophets [PP] (1890). Primul capitol din ultimele doua surse au fost concepute prin adaugiri si clarificari progresive ale versiunii primei variante din 1 SG: The Fall of Satan [Caderea lui Lucifer]. Iata prima afirmatie hristologica in 1 SG, 17-18:

TSM I. Hristologie

Domnul mi-a aratat ca odinioara Satana a fost un inger onorat in cer, /si-I urma lui Isus in onoare/si se afla in preajma [next to Jesus Christ] lui Isus Hristos Si am vazut ca atunci cand Dumnezeu a zis Fiului Sau Sa facem om dupa chipul nostru, Satana a /devenit/ fost gelos pe Isus. El a dorit sa fie consultat cu referire la crearea [formarea] omului El a dorit sa fie cel mai inalt in rang in cer, alaturi de /dupa/ Dumnezeu [next to God], si sa primeasca cele mai inalte onoruri Satana declansase insinuari impotriva guvernarii lui Dumnezeu, manat fiind de ambitia inaltarii de sine, nevrand sa se supuna autoritatii lui Isus. Unii dintre ingeri au simpatizat cu Satana in rebeliunea sa, iar altii au luptat cu putere pentru onoarea si intelepciunea lui Dumnezeu manifestate in a oferii/investi cu/ [confer] autoritate [pe] Fiul[ui] Sau. Satana si cei ai lui, care au fost afectati, au dorit sa cerceteze intelepciunea de nepatruns a lui Dumnezeu si sa evalueze scopul Acestuia in a-L inalta pe Isus, si in a-L investii cu o asemnea putere si autoritate [command] nelimitata. Ei s-au razvratit impotriva autoritatii Fiului lui Dumnezeu,. [Cuvintlele cursive sunt adaugiri neintalnite in original] Analiza acestei afirmatii: la prima vedere se poate observa o anumita gradatie ierarhica, cu Tatal in varful piramidei, apoi Isus si ultimul fiind Licifer [Satana] si ingerii din cer. contextul extins insa ne ajuta in a interpreta corect statutul lui Isus Hristos fata de ingeri: in capitolul 3 cu titulul Planul de mantuire, White spune ca ingerii s-au prosternat inaintea lui Isus. Ei si-au oferit viata ca pret de rascupmarare pentru omul cazut in pacat. Isus insa le-a zis ca viata Sa era singura suficienta pentru rascumpararea multora, si ca viata unui inger era insuficienta si inacceptabila de catre Tatal in vedera rascumpararii omului (1SG, 24). actul Tatalui de a-L investii cu putere si autoritate nelimitata trebuie judecat in contextul afirmatiei despre planul de a crea pe om. Aparent, Isus n-a posedat in si prin Sine aceasta autoritate. Pasajul poate fi inteles ca si cum autoritatea Lui ar fi putut fi pusa la indoiala de ingeri. Limbajul folosit de White ne permite sa vedem aici o oarecare subordonare a Fiului fata de Tatal.

Pentru a trage concluzii pertinente despre hristologia Elenei White, trebuie sa comparam pasajul de mai sus cu pasajul paralel din 1SP, 17-19. Iata pasajul:

TSM I. Hristologie
Inainte de rebeliunea sa, Lucifer [Satana] a fost un inger inaltat si onorat in cer, ii urma in onoare Fiului prea scump al lui Dumnezeu El [Hristos] a fost una cu Tatal inainte de crearea ingerilor. Satana Il invidia pe Hristos, si in mod gradat si-a asumat comanda pe care doar Hristos putea sa o detina [command which devolved on Christ alone]. Marele Creator a adunat oastea cereasca pentru ca in prezenta tuturor ingerilor sa-I acorde Fiului Sau o onoare speciala. Atunci Tatal a facut cunoscut faptul ca El a hotarat ca Hristos, Fiul Sau, sa fie egal cu El asa incat prezenta Fiului Sau oriunde sa fie ca si prezenta Sa proprie. Cuvantul Fiului trebuia sa fie ascultat cu aceeasi promptitudine ca si cuvantul Tatalui. El a investit pe Fiul Sau cu autoritate ca sa comande oastea cereasca. Satana Il invidia si era gelos pe Isus Hristos Dar Hristos a fost recunoscut ca fiind Suveranul cerului, iar autoritatea si puterea Sa ca fiind egale cu cele ale Tatalui Insusi Ei (Satana si simpatizantii sai) erau nesatisfacuti si nefericiti din cauza ca nu aveau acces la intelepciunea de nepatruns (a lui Dumnezeu), si pentru ca nu puteau sa afle motivele Sale in a-L inalta pe Fiul Sau Isus, dandu-I asa o putere si autoritate (command) nelimitata. Ei s-au razvratit impotriva autoritatii Fiului Ei (ingerii loiali) au justificat actul lui Dumnezeu de a acorda (to confere) lui Isus Hristos onoare. Ei au argumentat (set forth) in mod clar ca Isus era Fiul lui Dumnezeu si ca a existat impreuna cu El (Tatal) inainte de crearea ingerilor; si ca El (Fiul) statea din totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,. Analiza pasajului ideile sunt identice cu cele din 1SG, dar claritatea exprimarii este sporita si vadita se poate observa si o oarecare expansiune a intelesului pasajului acestuia fata de prezentarea din 1858 Satana este prezentat ca fiind gelos din cauza autoritatii si puterii acordate lui Isus Hristos de catre Tatal exista ceva in plus fata de afirmatia din 1858: in definitia din anul 1870 referitoare la relatia intre Persoanele divinitatii, ideea unitatii si a egalitatii Fiului cu Tatal este clar enuntata unitatea si egalitatea lor precede momentul crearii ingerilor Hristos este recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu, existand inainte de crearea ostirilor ingeresti, si ca El totdeauna a stat la dreapta lui Dumnezeu ceea ce nu este clar in aceasta afirmatie, este raspunsul la intrebarea daca Isus Hristos a fost si este co-egal cu Tatal si una cu Acesta pe baza unei declaratii/investituri sau pe baza naturii Sale intrinseci

TSM I. Hristologie
cu alte cuvinte, nu este clar daca Tatal deleaga autoritate si putere Fiului, sau daca autoritatea si puterea rezida in natura esentiala a lui Isus Hristos avem o claritate sporita in declaratia din 1870 referitoare la aspectul duratei unitatii dintre Tatal si Fiul, in timp ce acordarea Fiului de catre Tatal a unei puteri si autoritati speciale apare sa fi avut loc atunci cand s-a pus problema crearii omului

In concluzie: limbajul si aria semantic-teologica a pasajului din 1870 prezinta un progres calitativ si cantitativ [mai multe pagini] fata de cel din 1858. Ultimul pasaj de analizat este cel din 1890. Acesta se afla in Patriarchs and Prophets (PP), pp. 34-38: Hristos, Cuvantul, singurul nascut al lui Dumnezeu, a fost una cu Tatal Cel vesnic una in natura, in caracter, in teluri singura Fiinta care avea acces la toate sfaturile (consfatuirile) si planurile (scopurile) lui Dumnezeu. Numele Lui va fi chemat Minunat, Sfetnic, Dumnezeu atotputernic, Tata vesnic, Printul pacii.... Tatal a lucrat prin Fiul Sau la crearea tuturor fiintelor ceresti... Pacatul a avut originea in cel care, dupa Hristos, a fost cel mai mult onorat de Dumnezeu, si a avut puterea si slava cea mai mare in randul celor ce populau cerul... Si pizmuind dupa slava pe care Tatal Cel vesnic i-a dat-o Fiului Sau, acest print al ingerilor a aspirat la o putere care era prerogativa exclusiva a lui Hristos... Lucifer a permis geloziei sale impotriva lui Hristos sa-l domine, si astfel a devenit din ce in ce mai indarjit (hotarat, convins determined) .... Imparatul universului a somat ostirea cerului inainea Sa, ca in prezenta lor sa poata prezenta adevarata pozitie a Fiului Sau, si pentru a arata in ce ralatie se afla Acesta (Fiul) fata de toate fiintele create. Fiul lui Dumnezeu statea pe tronul Tatalui, iar slava Celui ce este vesnic si existent prin Sine i-a incercuit pe Amandoi... Inaltarea Fiului lui Dumnezeu ca egalul Tatalui i-a parut lui Lucifer a fi un act de nedreptate... N-a existat nici o schimbare in pozitia sau autoritatea lui Hristos. Invidia si insinuarile (misrepresentation) lui Lucifer, precum si pretentia lui la egalitate cu Hristos, au facut necesare afirmarea pozitiei reale a Fiului lui Dumnezeu, dar aceasta a ramas (fost) neschimbata chiar de la inceput. Analiza pasajului: afirmatia aceasta este mai clara si mai detaliat dezvoltata ca cea precedenta 4

TSM I. Hristologie
se afirma in mod explicit egalitatea si unitatea Fiului cu Tatal in ceea ce priveste natura, carecterul si scopurile celor Doi locul Fiul era pe tronul Tatalui, iar slava Celui vesnic si existent prin Sine i-a inconjurat pe Amandoi pozitia de egalitate a Fiului cu Tatal a fost din totdeauna o realitate ce provenea din natura lor, insa gelozia si invidia lui Lucifer trezite de lipsa lui de acces la sfatul lui Dumnezeu (neinvitarea lui la planul crearea omului) au facut necesara clarificarea de catre Tatal a pozitiei Fiului Sau.

Concluzii generale: 1. Claritate progresiva in cristalizarea si expunerea intelegerii hristologice a Ellenei White intre anii 1858-1890. Iar dupa 1890 se atinge apogelul claritatii. 2. Hristologia aceasta se refera la Persoana lui Isus Hristos, la co-egalitatea Sa cu Tatal in natura Sa esentiala, fapt ce sta la baza pre-existentei Fiului. 3. In loc de contradictii intre cele trei afirmatii, noi trebuie sa observam o progresie in folosirea limbajului prin care se exprima o intelegere incipienta a relatiei dintre Tatal si Fiul; una care are in 1858 doar elementele de baza a co-egalitatii dinre Cei doi, dar limbajul nu este suficient de clar pentru a o exprima. Exprimarea devine din ce in ce mai precisa in perioada 1870-1890. 4. Ambiguitatile prezente in afirmatia din 1858 nu pot fi negate. Dar acestea trebuie sa fie judecate in contextul faptului ca pionierii adventismului din sec. 19 au creat un cadru teologic in care Ellen White si-a desfasurat activitatea, iar acest cadru era unul in care idei semi-Ariene si anti-Trinitariene erau prezente. James White a sustinut ca doctrina Trinitariana este o absurditate veche fiindca afirma despre Isus Hristos ca este Dumnezeul Cel vesnic si adevarat (vezi Zoltan Szalos-Farkas, The Rise and Development of SDA Spirituality, p. 291, nota de subsol no. 62). 5. Ellen White insa a reusit sa evite capcana semi-Ariana si anti-Trinitariana a liderilor adventismului din sec. 19, desi limbajul ei timpuriu poarta semnele climatului teologic in care si-a scris primele afirmatii din 1SG. 6. Profeteasa prezinta de-a lungul timpului un progres calitativ, nu doar in expunerea adevarului hristologic, dar si in intelegerea adevarului legat de Persoana lui Isus Hristos, a naturii Sale esentiale vis-a-vis de cea a Tatalui si a pre-existentei Sale. 7. Este de remarcat ca E. White a folosit termeni ca etern, vesnic cu referire la Hristos mult inainte de publicarea PP in 1890. De exemplu: 5

TSM I. Hristologie
In 1878 pune in contrast slabiciunea, ineficienta si lipsa de merit a omului cu Fiul etern al lui Dumnezeu (RH, 8 aug. 1878). - In 1881, ea descrie pretul rascumpararii platite de Hristos pe Calvar spunand ca Tronul Lui este din vesnicii, iar imparatia Lui nu va avea sfarsit (RH, 2 aug. 1881). 8. Felul acesta de a vorbi despre vesnicia lui Isus Hristos ne ajuta sa intelegem afirmatia din PP, 1890, cand ea spune in ultima propozitie a citatului sus amintit ca pozitia lui Isus a ramas neschimbata chiar de la inceput. Termenul inceput trebuie corelat cu termenii vesnicie si eternitate. Adica, inceputul la care White putea sa se refere in acest pasaj este ori momentul in care Tatal si Fiul S-au consfatuit sa-l creeze pe om, ori momentul in care Tatal L-a investit in mod public pe Fiul Sau cu autoritate si putere de a comanda, crea si guverna. 9. Deja in 1874, White afirma ca Hristos era singurul care putea sa fie o jertfa de substituire superioara, pentru a-l rascumpara pe om. Hristos era singurul care avea dreptul sa satisfaca cerintele Legii fiindca era existent prin Sine si fiindca era singurul in dreptul caruia Legea nu avea nicio condamnare, si in felul acesta putea sa rascumpere neamul omenesc cazut in pacat. In acest context, ea afirma ca Isus Hristos avea puterea sa-Si dea viata si sa Si-o ia inapoi (RH, 3 martie 1874). Adica, era Dumnezeu existent prin Sine. 10. Dupa 1890, hristologia ontologica (a Persoanei lui Hristos) prezentata de Ellen White este clara, puternica si atotcuprinzatoare in dreptul naturii co-egale si pre-existente a lui Isus Hristos. - Numeroasele surse publicate dupa 1890 sunt argumentul cel mai puternic pentru a sustine afirmatia unei hristologii extensive: Calea c. Hristos, Cugetari de pe muntele fericirilor, Hristos Lumina lumii, Parabolele Domnului Hristos si Divina vindecare, etc. (1892, 1896, 1898, 1900, 1905). Iata cateva afirmatii hristologice tratand aspectul ontologic al Persoanei lui Hristos: singura cale prin care rasa [umana] cazuta a putut fi reabilitata era darul Fiului Sau, care era egal cu El (Tatal), posedand atributele lui Dumnezeu (RH, 8 nov. 1892). Apoi in 1897, ea spunea ca El (Hristos) este eternul Fiu, cel care exista prin Sine (MS 101, 1897 citat in Evangelism (Ev) 1946, p. 615). In DA (HLL) publicata in 1898, ea afirma vesnicia lui Hristos spunand ca Din zilele eternitatii, Domnul Isus Hristos era una cu Tatal; El a fost chipul lui Dumnezeu, imaginea maririi si a maiestatii Sale, stralucirea slavei Sale (DA, 19). In fine, sa redam si o teologie hristologica sofisticata si elocventa, datata in 1906: Dar in 6 -

TSM I. Hristologie
timp ce Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste de umanitatea lui Hristos din timpul vietii Sale pamantesti, El cu siguranta vorbeste, de asemenea, de pre-existenta Sa. Cuvantul a existat ca o Fiinta divina, chiar ca Fiu al lui Dumnezeu, in unire si unitate cu Tatal Sau (union and oneness). Din vesnicii, El era mijlocitorul legamantului, ... Hristos a fost Dumnezeu prin esenta si in sensul cel mai inalt [al cuvantului]. El era cu Dumnezeu din vesnicii, Dumnezeu peste toti si toate, bincuvantat in veci (RH, 5 apr. 1906 citat in Questions on Doctrine, p. 645, 642). B. Intruparea si natura definita de ea Orice studiu al hristologiei trebuie sa aiba in vedere intruparea lui Isus Hristos, si sa o puna chiar in centrul atentiei investigarii cu intentia de a ajung la o intelegere corecta a felului naturii lui Hristos; o natura pe care Si-a asumat-o tocmai prin intrupare. Asadar, nu putem avea pretentia da a cunoaste hristologia Persoanei lui Hristos in teologia adventisata din sec. 19 daca nu stim ce a spus Ellen White in acest domeniu. 1. Hristologia kenosis sau kenotica White-eana Kenosis este un concept biblic (forma substantivala) pe care teologia crestina l-a preluat din Fil. 2:7. Forma verbala, keno,w, a se goli, a se destitui, a se priva de un drept, titlu, putere, rang, etc, este folosita in teologie pentru a constitui o paleta larga de termeni tehnici ai hristologiei moderne, cum ar fi: kenotic, kenoticism, kenoza, etc. In cele ce urmeaza, vom studia conceptul kenozei la Ellen White. Ea nu stia de ideile moderne ale teologiei kenotice, o teologie care abordeaza intrebari de felul: la cat de mult din natura Sa divina a renuntat Isus prin intruparea Sa? Cat din atributele Sale divine a dat El la oparte? Partial, total sau niciunul? (Gottfried Thomasius, Th. A. Liebner and Charls Gore). Dar totusi, White are afirmatii kenotice, bazate pe Fil. 2:6-8. Cand pre-existentul Hristos S-a intrupat, la ce a renuntat El in actul kenozei? A fost El Dumnezeu in timp ce a fost om prin intrupare? ar fi intrebari la care White da raspunsuri de tip variatiuni pe aceeasi tema.

TSM I. Hristologie
Adica, in multe locuri ea ne spune ce anume a pus Isus Hristos la oparte prin intrupare. Iata variatiunile ei pe aceeasi tema: Ea afirma ca Isus Si-a sacrificat maiestatea, splendoarea, slava si onoarea Sa prin intrupare (RH, 29 martie 1870). Slava era cea a imparatiei ceresti (RH, 19 apr. 1870), slava Tatalui (RH, 31 mai 1870) sau slava pe care o avea la Tatal inainte de crearea/intemeierea lumii (RH, 25 iulie 1854). Alte aspecte ale hristologiei kenotice se gasesc in asemnea afirmatii, cum ar fi: El (Hristos) a renuntat la slava creatiei si la slava instituirii si administrarii Legii, o slava pe care o impartasea cu Tatal (RH, 4 ian. 1881). Hristos a parasit tronul Sau de slava, sau ca El a luat natura umana in locul tronul[ui] de lumina si slava [un tron] pe care il impartasea cu Tatal (RH, 9 dec. 1884). A coborat de pe tronul slavei din ceruri (RH, 11 dec. 1888). El a pus de oparte mantaoa imparateasca si coroana regala si a parasit tronul Sau imparatesc si curtea regala (RH, 28 mai 1889; RH, 16 iulie 1889; RH, 10 martie 1891). De asemenea, Hristos a renuntat la bogatiile Sale si la inaltul Sau comandament (RH, 31 mai 1870), si la caminul Sau ceresc (RH, 24 dec. 1872), si Si-a depus diademul Sau glorios (RH, 26 nov. 1895).

Potrivit conceptiei lui White, Hristos a renuntat, a pus deoparte, a parasit, etc. multe lucruri, drepturi, pozitii/roluri prin insusi actul intruparii. Dar ceea ce ea nu spune, este faptul ca Isus Hristos Si-ar fi abandonat natura Sa divina si atributele Dumnezeirii atunci cand S-a intrupat. El Si-a autolimitat drepturile [functionalul], dar nu Si-a abandonat Fiinta [ontologia] Sa divina. In loc sa afirme ca Hristos a abandonat natura divina, ea sustine ca El a imbracat divinitatea Sa in umanitate, sau ca El a voalat divinitatea cu umanitatea Sa. Asemenea expresii sunt folosite de aproximativ 125 de ori in articolele sale publicate in RH, intre 1872-1914 (vezi: RH, 31 dec. 1872; 1 apr. 1875; 30 iulie 1914). Imbracarea, voalarea, sunt expresii tipic White-iene. Afirmatiile de tipul acesta explica motivatia imbracarii divinului cu umanul, in felul urmator:

TSM I. Hristologie
Hristos a acoperit divinul cu umanul de dragul nostru, adica, pentru a putea deveni una cu noi (RH, 24 oct. 1899).

Intr-un singur loc se gaseste afirmatia ca Hristos a pus la oparte divinitatea Sa (RH, 21 nov. 1907). Insa expresia aceasta trebuie interpretata in lumina celor 125 de cazuri in care ea sustine ca divinitatea a fost acoperita, voalata, imbracata in umanitate. Deci, cele doua naturi se aflau concomitent in Hristos Cel intrupat. Robert W. Olson sustine intr-o scrisoare [datata 16 iulie 1981] trimisa lui Eric Claude Webster, ca expresia a pune la oparte divinitatea inseamna pentru Ellen White faptul ca Isus a pus la oparte folosirea [in favoarea Sa personala a] divinitatii Sale (Letter R. W. Olson to Eric C. Webster citat in Webster, Crosscurrents in Adventist Christology, p. 77). In concluzie: teologia kenotica a Ellenei White afirma mentinerea naturii divine de catre Isus Hristos in timpul intruparii Sale. Ea se exprima foarte clar cand spune ca Hristos nu a schimbat divinitatea Sa cu umanitatea, dar El a imbracat divinitatea Sa in umanitate (RH, 29 oct. 1895). Ellen White nu a militat si nu a sustinut ideea kenotica a modernitatii, potrivit careia Hristos S-a golit de divinitatea Sa prin actul intruparii. Dimpotriva, ea accentueaza ideea ca El a voalat divinitatea Sa cu roba umanului, dar El nu S-a despartit de natura Sa divina (RH, 15 iulie 1905). Hristos n-a devenit doar un om bun dintr-un fost Dumnezeu, spune Ellen White atunci cand afirma ca desi El a luat asupra Sa umanitatea, El a fost divin. Tot ce poate fi atribuit Tatalui Insusi, poate fi atribuit [si] lui Hristos (RH, 19 mai 1896). Ea are o parere foarte clara despre divinitatea lui Hristos Cel intrupat: Hristos Insusi a fost Cuvantul, Intelepciunea lui Dumnezeu; si in El Dumnezeu Insusi a coborat din cer, si S-a imbracat in elementele [particularitatile] (habitiments) umanitatii (RH, 1 feb. 1898). O ultima afirmatie a lui White va fi suficienta, pe langa cele abordate mai sus, sa ne convinga de calitatea ideilor ei in dreptul Persoanei intrupate a lui Isus Hristos: Despre vizita Lui la templul din Ierusalim, ea spune ca Al doilea templu a fost onorat, nu doar cu prezenta slavei [sechina] Lui Iehova, ci cu prezenta vie a Celui

TSM I. Hristologie
in care locuia toata plinatatea Dumnezeirii in trup Dumnezeu Insusi, manifestat in carne si oase (in the flesh) (RH, 16 ian. 1908). 2. Cele doua naturi ale lui Hrisots Vorbind de Persoana lui Hristos Cel intrupat, White afirma in spiritul crezului niceanocalcedonian dubla natura a Acestuia. Cele doua naturi au fost combinate in El, formand o singura Persoana. Ea spune: A fost natura umana a fiului Mariei transformata in natura divina a Fiului lui Dumnezeu? Nu! Cele doua naturi au fost in chip tainic (mysteriously) unite pentru a forma o singura persoana omul Hristos Isus (Letter 280, 1904 citat in SDA Commnetary, vol. 5, p. 1113). In repetate afirmatii, White reia ideea celor doua naturi fiind combinate intr-o singura Persoana. De exemplu: In Hristos, divinitatea si umanitatea au fost combinate. Divinitatea nu a fost degradata (redusa) la umanitate; divinitatea si-a pastrat locul, dar umanitatea fiind unita cu divinitatea a tinut piept (s-a opus) celui mai crancen test al ispitei in pustie (RH, 18 feb. 1890). Infinitul si finitul se unesc in Persoana Sa. Lucrarea Fiului iubit al lui Dumnezeu de a unii ce este creat cu ceea ce este ne-creat, finitul cu infinitul, o unire realizata in insasi Persoana Sa divina, este subiectul care ne va antrena gandurile in tot restul vietii noastre (pe toata durata vietii noastre) (RH, 11 ian. 1881). Valoarea si eficienta soteriologica a jerfei lui Isus Hristos sunt explicate cu aceasta combinare a celor doua naturi, divinul si umanul (RH, 20 dec. 1892). Conditia exersarii functiei Sale de mijlocitor este explicata tot cu acest caracter dual al naturii Sale. Asadar, El singur putea sa fie mijlocitor intre Dumnezeu si om, deoarece El poseda divinitatea si umanitatea (RH, 3 apr. 1894). Cele doua naturi posedau calitatile infinitului si a finitatii, totul era excelent in Persoana Sa (RH, 25 ian. 1898) Ca si Biblia, Isus avea doua naturi unite, cea a Fiului lui Dumnezeu s a fiului omului (RH, 30 aug. 1906) Caracterul dual al naturii Sale (DA, 507; RH, 23 apr. 1895) n-a fost inteles nici de fratii Sai trupesti si nici de ucenicii Sai spune White.

10

TSM I. Hristologie
Expresia divino-umana exprima faptul ca potrivit lui White Hristos a fost atat Dumnezeu cat si om (MS 76, 1903 citat in SDABC vol. 7a, p. 298).

3. Divinitatea lui Hristos Va trebui sa studiem conceptul divinitatii lui Hristos in timpul intruparii Lui. White sustine ideea ca divinitatea lui Hristos nu a fost data Lui intr-un sens adoptionist, adica, El nu a fost investit cu divinitate la un moment dat in cursul lucrarii Sale mesianice, ci divinitatea a fost mentinuta cu ocazia intruprii Lui ca un prunc in Betlehem. Doar asa se poate intelege afirmatia ei ca atunci cand magii din rasarit au venit sa I se inchine, acestia au recunoscut sub infatisarea umila a lui Isus, prezenta divinitatii. Ei I-au oferit inimile ca la Mantuitorul lor... (DA, p. 63). Inchinarea lor nu era un act de idolatrie sustine White fiindca Isus era Dumnezeu deplin chiar din momentul intruparii (Christmas is Coming, RH, 9 dec. 1884). Pe tot parcursul vietii Sale terestre, Isus a acoperit maiestatea Sa pentru ca perceptia vizuala slabita a omului finit sa-L poata privi pe Acelea care era Dumnezeul intrupat, lumina cerului si a pamantului (DA, p. 23). El a fost Dumnezeu in timpul sederii Sale pe pamant, dar El Sa golit de forma divinitatii, iar in lucul acesteia a luat chipul si forma omului.... El a fost Dumnezeu, dar pentru o vreme a renuntat la slava formei Dumnezeirii (Christ Mans Example, RH, 5 iulie 1887). Comentand Ioan 8:58, unde Isus se declara a fi existat inainte de Avraam, White da urmatoarea descriere a situatiei: Tacerea s-a asternut asupra adunarii numeroase. Numele lui Dumnezeu, mentionat lui Moise pentru a exprima ideea prezentei vesnice, fusese pretins de acest invatator galilean ca Ii apartine. El S-a declarat a fi Cel existent prin Sine... (DA, pp. 469-70). Folosind un asemenea limbaj, White L-a asezat pe Isus Hrtistos pe picior de egalitate cu IHWH din Vechiul Testament, recunoscand in modul cel mai transant divinitatea lui Hristos. Mai transanta decat aceasta afirmatie ar fi cea legata de Hristos ca fiind/posedand/ invierea si viata: In Hristos e viata: originala, neimprumutata, nederivata (DA, p. 530).

11

TSM I. Hristologie
In timp ce ea mentine ideea divinitatii depline a lui Hristos in timpul intruparii Sale, White face afirmatii clare despre aceasta divinitate ca fiind ascunsa, insemnand ca umanitatea n-a fost niciodata subordonata de divinitatea Sa. De fapt, ispita cea mai crunta a lui Isus Hristos potrivit afirmatiei Ellenei White a fost aceea de a se ridica deasupra umanitatii si de a folosi divinitatea Sa pentru beneficii personale. Iata cum s-a exprimat ea in aceasta materie: El stia ca untr-un moment, printr-o strafulgerare a puterii Sale divine, ar putea transforma in tarana pe cruzii Sai chinuitori. Aceasta facea ca judecata sa fie si mai greu de suportat... Astfel, cand Hristos era tratat cu dispret, o mare ispita Il incerca si anume, de a manifesta caracterul Sau divin. Printr-un cuvant sau privire, El ar fi putut sa oblige pe persecutorii Sai sa marturiseasca faptul ca El ere Domn, mai presus de imparati si conducatori, de preoti si templu. Dar dificila Sa obligatie era aceea de A-si mentine pozitia pe care Si-o alesese, de a fi una cu neamul omenesc (DA, p. 700). Hristos nu avea voie sa-Si exercite puterea Sa divina sau sa faca minuni pentru beneficiul Sau propriu (RH, 18 aug. 1874). Cu toate acestea, sunt multe afirmatii ale Ellenei White in care ea afirma folosirea de catre Isus a naturii Sale divine. Iata doar cateva din aceste afirmatii: Isus era capabil sa cunoasca viitorul si sa citeasca gandurile din inima si mintea oamenilor. Cu ochi de profet, El se uita in viitor si era in stare sa anticipeze [evenimente], nu doar [de un] an, ci de secole si veacuri (DA, p. 157) Intalnindu-l pe Simon Petru, Isus ii citeste caracterul si toata istoria vietii (DA, p. 139). Aflandu-Se in templu, El discerne gandurile schimbatorilor de bani (DA, p. 162). Avandu-l pe Nicodim in fata, Isus in intelepciunea Sa infinita... a vazut in acesta un cautator dupa adevar (DA, p. 168). La fantana lui Iacov, Isus citeste toate secretele vietii femeii samaritence (DA, pp. 187, 189). Chiar inainte ca omul de vaza din Capernaum sa fi plecat de acasa, Isus a cunoscut incercarile acestuia (DA, p. 197). Ofiterul roman, stand in fata lui Isus, si-a dat seama ca Acesta ii citea gandurile (DA, p. 198). Cu privire la Iuda Iscarioteanul, White spune ca Isus putea sa-i citeasca gandurile si sa-i vada viitorul; prin aceasta, Isus i-a dat tradatorului ultimul si convingatorul semn al divinitatii Sale (DA, pp. 294, 653, 655). 12

TSM I. Hristologie
Vorbind de lucrarea misionara a ucenicilor trimisi de Isus, ea spune ca Acesta putea sa cuprinda cu ochiul Sau profetic toata istoria misiunii lucratorilor Sai, pana la cea de a doua venire (DA, p. 352). Viata lui Simon leprosul a fost citita de Isus ca o carte deschisa (DA, p. 567). Alteori, White Il prezinta pe Isus Hristos ca si cum divinitatea Sa nu putea fi ascunsa, si ca aceasta strafulgera prin umanintatea Sa. Asemenea ocazii sunt prezentate ca fiind speciale, cum ar fi prezenta Sa la templu cand avea 12 ani (DA, p. 81), sau in timpul ispitirii Sale in pustie (DA, p. 130), ori la curatirea templului (DA, p. 158), cu ocazia schimbarii la fata (p. 421), in fata lui Caiafa (p. 707) si in prezenta lui Irod (p. 731). Un moment de culme, cand divinitatea strafulcerea din dosul umanitatii, este acela cand il chiama pe Lazar afara din mormant (p. 536). White este foarte explicit cand afirma ca minunea invierii lui Lazar este cea mai puternica dovada a divinitatii Sale. Asadar, minunea nu avea menirea in opinia lui White sa demonstreze ce poate face un om care se lasa pe deplin condus de Dumnezeu, ci ea [minunea] a fost dovoda suprema a faptului ca Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu.

Concluzii : Am inteles din cele de mai sus ca Ellen White a sustinut ideea deplinei divinitati a lui Isus Hristos in timpul intruparii Sale. Isus nu Si-a exersat plinatatea puterii Sale divine, aceasta din urma fiind ascunsa de umanitatea Sa. Totusi, in momente speciale, divinitatea Sa se manifesta din dosul naturii sale umane, fara insa sa anihileze sau sa afecteze umanitatea Sa. Divinitatea n-a fost utilizata niciodata pentru beneficiu personal. Cu toate acestea, Isus a folosit de multe ori divinitatea Sa pentru a citi gandurile oamenilor, precum si viitorul apropiat si indepartat. Alteori, datorita deplinei Sale divinitati, El a iertat pacatele oamenilor si a primit inchinarea lor. Intentia Ellenei White prin accentuarea acestei laturi a divinitatii lui Hristos este aceea de a ne face sa intelegem ca Mantuirtorul n-a vrut ca oamenii sa-L perceapa DOAR ca pe un om bun care a depins pe deplin de Tatal Sau din Cer, ci ca El a fost Insusi Fiul divin al lui Dumnezeu, Cel care S-a subordonat Tatalui, traind intr-o relatie de dependenta voita.

13

TSM I. Hristologie
In acest ultim sens, Ellen White afirma ca Isus Hristos a fost in mod radical diferit de orice om care a trait vreodata, sau care traieste in prezent, intr-o dependenta totala de Dumnezeu. In ceea ce priveste Persoana Sa Intrupata, Isus ne este ASEMANATOR si nu IDENTIC cu noi oamenii.

4. Umanitatea lui Hristos Dumnezeirea deplina a lui Isus Hristos Cel intrupat a fost clar si puternic sustinuata de Ellen White. Dar o asemenea prezentare transanta a divinitatii ar putea sa lase dubii in mintea cititorului in dreptul umanitatii lui Isus. A fost oare White sustinatoarea unui docetism modern? Adica, a posedat Isus o umanitate doar aparenta (gr. dokeo, a-i parea, a fi aparent), in opinia lui White?

Importanta umaniatii lui Hristos Ellen White ii aptribuie naturii umane a lui Hristos o importanta maxima din punctul de vedere al Planului de mantuire. Umanitatea Fiului lui Dumnezeu este totul pentru noi. Ea este lantul de aur ce leaga sufletul nostru de Hristos, si prin El, de Dumnezeu. Acest fapt trebuie sa constituie obiectul studiului nostru. Hristos a fost un om real, dand dovada de umilinta prin a deveni om (MS 67, 1898, citat in SDABC, vol. 7, p. 904). Pentru a-l intalni pe om acolo unde acesta se afla, Hristos a trebuit sa asume natura umana. El a luat natura umana asupra Sa ca sa fie incercat acolo unde primul Adam a esuat (ST, 10 mai 1899, citat in SDABC, vol. 5, pp. 1082-83). Viata Mantuitorului a fost una substitutiva si exemplara. Daca El nu ar fi avut natura unui om, nu putea sa fie exemplul nostru. Daca n-ar fi impartasit natura noastra, El n-ar fi putut sa fie ispitit asa cum omul este ispitit. Daca nu era posibil ca El sa se supuna ispitei, El nu putea sa fie ajutorul nostru. Este o realitate solemna ca Hristos a venit sa lupte ca om, in favoarea omului (RH, 18 feb. 1890). Un alt motiv pentru care Hristos a luat natura umana a fost aceea de a muri pentru neamul omenesc instrainat prin rebeliune impotriva lui Dumnezeu. Ori pentru a muri, Dumnezeu a trebuit sa devina om, fiindca Dumnezeu nu poate muri. Iata de ce era asa de important ca El 14

TSM I. Hristologie
sa asume natura umana. White spunea ca Hristos nu putea muri ca Dumnezeu, dar putea sa moara ca om (Letter 97, 1898). Autenticitatea (realitatea) umanitatii lui Hristos Ellen White era convinsa de autenticitatea si caracterul real al umanitatii lui Hristos. Ea spunea ca Isus n-a luat natura umana intr-o maniera aparenta [Christ did not make-believe take human nature]; El intr-adevar a luat-o. Fara indoiala, El a posedat natura umana (RH, 5 apr. 1906). Mai mult, Hristos a avut toate organele unui om (Letter 32, 1899, citat in SDABC, vol. 5, p. 1130) si a avut un trup ca al nostru (RH, 5 feb. 1895). A mai afirmat ca El a fost facut ca unul din fratii Lui, cu aceleasi capacitati mentale si fizice (RH, 10 feb. 1885). Tocmai datorita atenticitatii naturii Sale umane, Hristos stia din experienta proprie ce insemna durerea, tristetea si suferinta (RH, 4 martie 1884). Afirmatii care sustin credinta Ellenei White intr-o natura umana reala a Mantuitorului sunt si urmatoarele: Ca orice copil al lui Adam, El a acceptat rezultatele actiunii marii legi a ereditatii (DA, p. 49; vezi si Letter 97, 1898 citat in QD, p. 666). Desi a mostenit slabiciunile si aptitudinile [potentialitatile] naturii umane, Hristos ... a fost liber de diformitati fizice, structura Sa fizica n-a fost afectata de nici un defect; trupul lui a fost puternic si sanatos... Fizic si spiritual, El a fost un exemplu a ceea ce Dumnezeu a intentionat ca toti oamenii sa devina prin ascultare fata de legile Sale (DA, p. 50). Hristos este o reprezentare perfecta a lui Dumnezeu, dar este si un specimen perfect al naturii umane lipsite de pacat (MS 44, 1898 citat in SDABC, vol. 7, p. 907). C. Intruparea si problema pacatului In ceea ce priveste subtitlul de mai sus, va trebui sa studiem problema intelegerii pe care Ellen White a avut-o referitoare la relatia lui Isus Hristos, Cel intrupat, cu pacatul, definit sub cele doua aspecte fundamentale ale acestuia, si anume, pacat ca act si pacat ca stare. 1. Acte pacatoase, sau pacat ca fapta 15

TSM I. Hristologie

Ellen White a inteles pacatul ca fiind in esenta rebeliune impotriva lui Dumnezeu. Actele pacatoase sunt doar manifestari ale acestei rebeliuni in forma calcarii Legii lui Dumnezeu. Legea, pe de alta parte, este perezentata de White ca fiind atotcuprinzatoare si adanca in sfera ei de actiune, trecand dincolo de faptele exterioare: Legea lui Dumnezeu asa cum Scriptura o prezinta este atotcuprinzatoare in reglemantarile ei. Fiecare principiu este sfant, dept si bun... ea [legea] patrunde pana la ganduri si sentimente;... Daca legea se referea doar la comportamentul exterior, oamenii nu ar fi vinovati pentru gandurile, dorintele si planurile lor. Dar legea cere ca insusi sufletul sa fie curat si mintea sa fie sfanta, iar in felul acesta gandurile si emotiile sa poata fi in armonie cu standardul dragostei si al neprihanirii (RH, 5 apr. 1898). Pentru White, deci, orice deraiere de la dragostea si dreptatea (neprihanirea) lui Dumnezeu, era pacat.

Viata fara de pacat a lui Hristos Este nevoie sa obtinem o intelegere clara a raspunsului pe care White il da la dubla intrebare: cum era viata lui Hristos in ceea ce priveste pacatul ca: (1) manifestari exterioare si (2) ca motivatie launtrica? Este usor de inteles ca ea Il considera pe Isus Hristos ca fiind fara pacat In gand, vorba si fapta (RH, 26 apr. 1906). De asemenea, Isus era liber de egoism si pacat (RH, 2 aug. 1906); a fost inocent si curat (RH, 17 iulie 1894); nu s-a gasit in El nicio imperfectiune, egoism, pata sau urma de rautate (RH, 8 aug. 1893); a trait o viata fara pata de la iesle pana la cruce (RH, 28 ian. 1909). Mai mult decat atat, daca s-ar fi gasit o singura pata de pacat in Rascumparatorul nostru, sacrificiul Lui n-ar fi obtinut mantuirea omului (ST, 15 iulie 1880). Hristos a fost puritatea intrupata (DA, p. 243), iata de ce se numea Cel fara de pacat (DA, p. 111) sau Exemplu lipsit de pacat (RH, 14 feb. 1893).

16

TSM I. Hristologie
Satana a fost cu totul nedumerit de viata imaculata a lui Isus. Puritatea neumbrita a copilariei, tineretii si a varstei maturitatii lui Hristos, pe care Satana n-a putut sa o manjeasca, l-a suparat excesiv [pe Satana] (ST, 5 apr. 1883). Cat de reala a fost puterea ispitei in viata lui Isus? Potrivit Scripturii, Hristos a fost ispitit in toate lucrurile ca si noi, dar fara pacat (Ev. 4:15). Erau ispitele acestea reale in cazul lui Isus? Si daca da, avea El posibilitatea de a li se supune? Ellen White raspunde afirmativ la amble intrebari: Este imposibil pentru om sa inteleaga pe deplin intensitatea ispitelor lui Satana asupra Mantuitorului nostru. Tot felul de tentative de seductie la rau, la care omul se simte asa de neputincios sa se opuna, au fost aduse asupra Fiului lui Dumnezeu, avand un grad de intensitate proportional cu superioritatea caracterului Sau fata de cel al omului cazut in pacat (2SP, [1877], p. 88). In opinia Ellenei White, Isus putea sa se supuna ispitelor si sa pacatuieasca. Ea spune ca Mantuitorul nostru a luat natura umana, cu toate posibilitatile ei. El a luat natura omului, cu posibilitatea de a se supune ispitei (DA, p. 117). Doar vesnicia ne va fi de ajuns sa intelegem cat de mult a costat rascumpararea noastra realizata de Isus Hristos Cel care Si-a asumat riscul esecului si al pierderii vesnice (DA, pp. 131, 49; ST, 10 mai 1899). 2. Pacat, ca stare, sau natura pacatoasa Pe baza investigatiei de la sectiunea de mai sus, am putea conlude fara a gresi spunand ca Ellen White a invatat ca Isus Hristos nu a facut niciun act sau fapta pacatoasa in toata viata Lui. Dar in cele ce urmeaza va trebui sa cercetam o problema mult mai complexa, una care transcende definitia pacatului ca act sau fapta, si sa vedem ce anume a invatat Ellen White referitoare la natura umana a lui Isus vis-a-vis de pacat ca stare, statut sau sa folosim un termen biblic: fire [sarx]. Adica, are ea o hristologie care sustine ca Isus a luat natura umana a lui Adam de dinainte de caderea in pacat sau cea de dupa cadere? A inceput Isus existenta Sa in natura umana acolo unde fiecare copil incepe? Stie Ellen White de pacatul originar? Si daca stie, a fost oare Isus afectat de acest pacat, potrivit invataturilor ei? A posedat Isus natura unui om deplin convertit, si daca da, 17

TSM I. Hristologie
poate oricare crestin sa traiasca o viata neintinata ca cea a lui Isus Hristos? Iata problematicile la care cautam raspunsuri pe baza hristologiei Ellenei White. Hristos a luat natura umana cazuta White are afirmatii numeroase din care rezulta ca Isus a luat asupra Sa natura noastra, a oamenilor. El a parasit bogatiile Sale, maiestatea Sa si guvernarea Sa suprema, si a luat asupra Sa natura noastra (RH, 25 mai 1886). Pe langa atestarile/declaratiile in acest sens de la subsectiunea de mai sus din acest curs cu titlul Umanitatea lui Hristos, vom da doar cateva pasaje in plus, pertinente, din Spiritul Profetic. Hristos, pentru a ne salva, a asumat natura umana (RH, 26 sept. 1907). Intr-o afirmatie in care ea descrie ce fel de natura umana a luat Hristos, White spune ca El a acceptat natura umana atunci cand neamul omenesc fusese slabit de patru mii de ani de pacat. Contextul in care se afla aceasta afirmatie clara ne ajuta sa intelegem ce alte optiuni de natura umana ar fi fost la dispozitia Mantuitorului. Ea scrie ca Ar fi fost o umilire aproape infinita ca Fiul lui Dumnezeu sa ia natura omului atunci cand Adam se afla inca in starea inocenta din Eden. Ca orice copil al lui Adam, El a acceptat rezultatele actiunii marii legi a ereditatii. In ce au constat aceste rezultate, se poate vedea din istoria inaintasilor Sai [ai lui Hristos]. El a venit cu o asemenea ereditate [mostenire] ca sa Se impartaseasca de necazurile [sorrows] si ispitele noastre, ca sa ne dea un exemplu de viata lipsita de pacat [sinless life] (DA, p. 49). Deci, Hristos putea sa opteze intre natura inocenta a lui Adam de dinanite de pacatuire, sau natura post-lapsariana, afectata de pacatul lui Adam prin legea ereditatii. El a optat pentru aceasta din urma natura umana. Asa se explica, de ce face Ellen White referiri atat de dese la faptul ca Isus a luat asupra Sa natura umana cazuta, sau afectata de pacat. Iata cateva asemenea afirmatii: In 1874, Ea a scris: Imparatul slavei Si-a propus sa Se umileasca pana la natura unei omeniri cazute! El a pasit pe urmele lui Adam. A luat natura cazuta a omului si S-a angajat sa-l confrunte pe puternicul dusman care l-a biruit pe Adam (RH, 24 feb. 1874). In volumul 3 al Spirit of Prophecy, publicat in anul 1878, ea a scris despre Hristos ca Acesta a asumat natura cazuta [a oamenilor] (3SP, p. 183).

18

TSM I. Hristologie
In 1896, White inca sustinea in mod explicit ca Hristos, Fiul fara prihana al lui Dumnezeu, a onorat neamul omenesc, luand asupra Sa natura umana cazuta (RH, 29 sept. 1896). In DA, publicat in 1898, a afirmat ca In pofida faptului ca pacatele unei lumi vinovate au fost asezate asupra lui Hristos, in ciuda umilirii da fi luat asupra Sa natura noastra cazuta, vocea din cer L-a declarat Fiu al Celui Vesnic (DA, p. 112). Mai mult decat atat, Ellen White spune ca Isus a acceptat natura umana pacatoasa. Imbracat in haina umanitatii, Fiul lui Dumnezeu a coborat la nivelul acelora pe care dorea sa-i salveze. In El nu s-a gasit niciun viclesug sau pacat; El a fost totdeauna curat si neintinat; totusi a luat asupra Sa natura noastra pacatoasa (RH, 15 dec. 1896). O alta gama de expresii folosita de White pentru a descrie natura umana pe care Hristos Si-a asumat-o se afla in urmatoarele afirmatii: Isus a venit intr-o carne (fire) asemanatoare cu a pacatului (Youth Instructor (YI), 23 aug. 1894; Letter 106, 1896), a suferit in natura umana degradata si manjita de pacat (YI, 29 dec. 1900), a luat asupre Sa natura ofensoatoare a omului [the offending nature of man] (RH, 17 iulie, 1900).

O concluzie partiala pe baza acestor afirmatii ar fi aceea ca Ellen White nu zice ca Hristos a posedat o natura umana pacatoasa, ci ca El a asumat sau a luat asupra Sa natura noastra pacatoasa. Pana in momentul acesta am investigat acele aspecte ale hrisotologiei Ellenei White in care ea vorbeste de natura umana a lui Hristos ca fiind una reala, cazuta, pacatoasa, degenerata, una cu infirmitati si intr-o conditie deteriorata. Inainte sa tragem concluzii finale bazate pe o interpretare circumspecta a acestor expresii trebuie sa supunem atentiei si acele numeroase afirmatii ale Ellenei White in care ea este mai mult decat transanta in dreptul naturii absolut inocente, lipsite de pacat, a lui Hristos. Natura umana ca o starea lipsita de pacat a lui Hristos

19

TSM I. Hristologie
Avem dovezi foarte intemeiate cum ca pentru Ellen White natura umana a lui Isus Hristos a fost lipsita, nu doar de pacate ale vorbirii, gandurilor sau ale faptelor, ci El era fara de pacat chiar in strafundul Fiintei Sale intrupate. Iata asemenea afirmatii: Astfel, Cel care n-a cunoscut manjitura pacatului [taint of sin], Isi da viata ca un binefacator pe crucea de pe Calvar... Hristos a murit nu doar ca un sacrificiu pentru noi, ci si ca exemplul nostru. In natura Sa omeneasca, El ni se infatiseaza ca fiind complet, perfect, fara pata (RH, 28 feb. 1882). Isus a fost lipsit de poluarea pacatului [taint of sin] (RH. 8 nov. 1887). El a fost liber de orice pata a egoismului [taint of selfishness] (RH, 28 martie 1893). Expresia taint of sin, si variantele acesteia, este peste tot prezenta in literatura Spiritului Profetic, si ea se refera la natura umana a lui Isus Hristos nepoluata de atingerea pacatului (vezi: ST, 9 dec. 1897; RH, 12 iun. 1900; ST, 23 oct. 1879). Alte expresii utilizate de White pentru a caracteriza lipsa pacatului din natura lui Isus sunt: lipsa de coruptie, poluare si manjire: Hristos a fost nealterat de coruptie [unsullied with corruption], pacatul I-a fost strain (RH, 19 mai 1885). Isus a fost incoruptibil si nepatat... (RH, 26 ian. 1911). White este explicita atunci cand afirma ca Isus s-a nascut fara vreo manjitura a pacatului [born without a taint of sin], si totusi a venit in lume intr-o maniera similara cu a familie omenesti (Letter 97, 1898).

In aceasta ultima afirmatie putem observa ca pentru Ellen White exista o dialectica a deosebirii si asemanarii dintre natura noastra umana si cea a lui Isus Hristos. Expresiile taint of sin, incorruptibil, undefiled nu se refera la pacat ca acte sau fapte, ci ele exprima ideea de pacat ca stare si statut al naturii Sale intrupate. Adica, natura umana lui Hristos nu a fost afectata de pacatul Adamic [originar], El n-a fost nascut in pacat asa cum suntem noi. White face si mai explicita intelegerea ei in dreptul deosebirii dintre natura noastra umana mostenita de la parintii nostri prin nasterea biologica si cea a lui Isus Hristos prin intruparea Sa. Iata o asemenea clarificare din partea profetesei: Vorbind de Set, urmasul direct al lui Adam, ea spune ca Set a fost o persoana demna care trebuia sa ia locul lui Abel in ceea ce priveste o viata de binefacere. Si 20

TSM I. Hristologie
totusi el a fost un fiu al lui Adam, asemanator cu pacatosul [sinful] Cain, si n-a mostenit din natura lui [de la] Adam mai multa bunatate nativa decat a mostenit Cain. El [Set] a fost nascut in pacat... (ST, 20 feb. 1879). Pe de alta parte, despre Isus care s-a nascut cu 4000 de ani dupa Set, si care a acceptat efectele actiunii marii legi a ereditatii (DA, p. 49), White spune ca s-a nascut fara manjitura pacatului [taint of sin] (Letter 97, 1898 citat in SDABC, vol. 7, p. 925). Aici avem de a face cu un contrast puternic intre Set si Hristos. Unul a fost nascut in pacat si deci cu o natura pacatoasa, iar celalalt a fost nascut fara pacat, deci neavand o natura pacatoasa. Comparand natura crestinului convertit [nascut din nou] cu natura lui Hristos, White pune in evidenta prapastia dintre cele doua naturi: Satana n-a putut gasi nimic in Fiul lui Dumnezeu care l-ar fi ajutat sa optina victoria. El a tinut poruncile Tatalui Sau, si n-a avut pacat in El care sa fi facut pe Satana sa triumfe, nici slabiciune sau defect pe care [Satana] ar fi putut sa foloseasca in avantajul sau. Dar noi suntem pacatosi prin natura... (RH, 27 mai 1884; 21 oct. 1884). Inimile noastre sunt rele [naturally depraved] prin natura (RH, 4 ian. 1881); noi suntem nedemni si corupti (RH, 8 feb. 1881); natura umana este decazuta [vile] (ST, 15 nov. 1883), pecand Hristos este curat si slavit in natura Sa. Asadar, era important pentru Ellen White sa vedem si sa intelegem deosebirea radicala dintre noi si Hristos. A nu vedea contrastul izbitor dintre Hristos si noi, este sa nu ne cunoastem. Cel care nu simte repulsie fata de sine, nu poate intelege semnificatia rascumpararii (RH, 25 sept. 1900) spune White. Satana gaseste in inima omului [human hearts] un cui de care sa-si agate hainele [some point where he can gain a foot-hold]; vreo dorinta pacatoasa care este nutrita, in virtutea careia ispitele sale isi intetesc puterea. Dar Hristos a declarat despre Sine, Printul lumii acesteia vine, dar nu are nimic in Mine (RH, 8 nov. 1887). In natura noastra mostenita de la parinti, vom fi pacatosi chiar si dupa convertire: Cat vom trai, va fi nevoie sa ne pazim cu fermitate sentimentele si dorintele 21

TSM I. Hristologie
noastre. Exista coruptie launtrica si ispite din afara... (Letter 86, 1891 citata in SDABC, vol. 2, p. 1032). Deci, exista o deosebire clara intre natura noastra si cea a lui Hristos cand ne gandim la pacat ca stare. In cele ce urmeaza va trebui sa tragem niste concluzii finale in dreptul naturii lui Hristos Cel intrupat vis-a-vis de pacat. 3. Analiza punctului nevralgic: Hristos si pacatul Suntem in fata unei nedumeriri, totusi. Ellen White are doua categorii de enunturi despre natura lui Isus Hristos Cel intrupat, care sunt contradictorii in aparenta. Pe de o parte, ea afirma ca Hristos a luat natura noastra cazuta, pacatoasa, adica natura lui Adam de dupa cadere. Pe de alta parte, ea sublinieaza cu tarie ca Isus a avut o natura lipsita de pacat. Unii adventisti pun un accent pe prima categorie de afirmatii, ignorand aproape total cea de a doua categorie. Acestia afirma ca atat Hristos cat si omul poseda aceeasi natura cazuta, pacatoasa, fiind inzestrati cu acelasi fond ontologic, diferenta fiind doar la nivelul performantelor. Asemena teologi si scriitori adventisti sunt: M. L. Andreasen, Robert J. Wieland, Kenneth H. Wood, Herbert Douglass, Dennis Priebe etc. Altii sustin ideea unei naturi umane absolut lipsite de pacat a lui Isus Hristos, fie vorba de faptele sau de firea Sa; ori noi oamenii sustin acestia suntem pacatosi atat in faptele cat si in firea noastra. Reprezentantii acestei intelegeri hristologice sunt: Leroy Edwin Froom, Roy A. Anderson, Edward Heppenstall, Robert Spengler, (Desmond Ford) si altii. Acest fapt ne pune in situatia de a trage concluzii in dreptul hristologiei Ellenei White, tinand in echilibru afirmatiile ei contradictorii si, de asemenea, tinand cont de importanta celor doua categorii de afirmatii antitetice. Este nevoie sa nu ignoram o parte a dialecticii ei, si nici sa nu supra-accentuam cealalta parte. Doar asa putem spera sa obtinem o imagine adevarata a hristologiei ei. O hermeneutica sanatoasa impune sa ii interpretam afirmatiile contradictorii pe baza regulilor hermeneutice care se aplica si la Scriptura. Asa vom proceda in demersul nostru in cadrul acestui curs. Dialectica hristologica a Ellenei White

22

TSM I. Hristologie
Intr-o afirmatie facuta in 1898 intr-un articol din Signs of the Times, ea prezinta ambele aspecte ale naturii lui Hristos, tinand cele doua laturi ale dialecticii hristologice intr-o tensiune necesara din punct de vedere al adevarului despre natura umana a lui Hristos Cel intrupat. [Adevarul biblic/teologic se poate reprezenta corect printr-o elipsa cu doua puncte focale, mai degraba decat printr-un cerc cu un singur centru!]: Luand asupra Sa natura cazuta a omului, Hristos nu a participat catusi de putin in pacatul ei [acestei naturi]. El a fost atins de [subject to] infirmitatile si slabiciunile [infirmities and weaknesses] de care omul este cuprins [encompassed], pentru ca asa sa se implineasca ceea ce proorocul Isaia a spus, zicand ca El a purtat infirmitatile (Cornilescu: suferintele) noastre, si bolile (Cornilescu: durerile) noastre le-a luat asupra Lui. El a fost atins de simtamantul infirmitatilor noastre, si a fost ispitit in toate [domeniile = in all points] asa cum noi suntem. Dar totusi, El n-a cunsocut nici un pacat [He knew no sin]... Noi n-ar trebui sa avem indoieli [misgivings] cu privire la faptul ca Hristos a avut o natura umana perfect lipsita de pacat [in regard to the perfect sinlessnes of the human nature of Christ], (ST, 9 iunie, 1898 citat in SDABC, vol. 5, p. 1131). Asadar, aici avem un paragraf in care White combina ideea naturii perfect lipsite de pacat a lui Hristos cu ideea luarii asupra Sa a naturii cazute a omului. Ea afirma ca Hristos a fost fara de pacat, nu doar in faptele Sale, ci si in firea Sa [nu doar in acte ci si in natura]. Ea descrie natura umana cazuta pe care Isus a luat-o asupra Sa ca fiind una supusa infirmitatilor si slabiciunilor cu care omul trebuie sa se confrunte. Este evident ca White face o distinctie clara intre infirmitati si slabiciuni pe de o parte si pacat, pe de alta. Distinctia aceasta este explicata de alte afirmatii, cum ar fi: Hristos a trebuit sa ocupe pozitia de cap al omenirii prin luarea naturii, dar nu si a pacatoseniei [sinfulness] omului (ST, 29 mai 1901 citat in SDABC, vol. 7, p. 912). Vorbind de Hristos, ea spune ca Acesta a posedat natura noastra, dar fara manjitura pacatului (RH, 7 mai 1901). Deci, daca vrem sa interpretam corect multele ei afirmatii in care ea spunea ca Hristos a luat asupra Sa natura cazuta si pacatoasa a omului, trebuie sa tinem cont de faptul ca White credea in natura umana inerent lipsita de pacat a lui Hristos, si ca facea o distinctie clara intre natura umana a lui Hristos afectata de infirmitati si slabiciuni pe de o parte si natura inerent lipsita de pacat = de fire pacatoasa/ de eu/sine/de omul vechi, pe de alta.

23

TSM I. Hristologie
In opozitie cu natura lui Isus Cel Intupat, noi, oamenii, avem pacat [la singular!], avem eu [egoism], sine, om vechi, fire = carne/carnalitate/senzualitate [sarx] cu poftele ei corupte [vezi in notitele tale studiul prezentat de profesor pe baza Rom 5:12 8:3; Ioan 1:29; 1 Ioan 1:8 [sg.], 9 [pl.]; 1 Ioan 3:5; hamartia la singular [stare!] sau plural [acte!]. Isus a venit intr-o natura ASEMANTOARE ca sa rezolve POBLEMA PACATULUI, atat la sigular cat si la plural: Rom 8:3 comp. cu 7:24-25. Iata de ce putem enunta o concluzie care este bine sustinuta de dovezile sus mentionate, si anume, ca atunci cand Ellen White spune ca Isus Hristos a luat asupra Sa natura cazuta si pacatoasa a omului, ea de fapt afirma ca Mantuitorul a luat asupra Sa toate efectele pacatului [ea se refera la efecte ca fiind: infirmitati si slabiciuni], fara insa ca natura Sa sa fie infectata de pacat = fire egoista, sarx. Nu este dificil a vedea ce a inteles Ellen White prin efectele pacatului pe care le numeste infirmitati si slabiciuni. Iata-le: natura supusa mortii, oboselii, tristetii, foamei, setei si o natura susceptibila la ispite. In acest sens, Isus a coborat exact acolo unde omul cazut se afla, luand natura acestuia cu toate efectele pacatului. Toate afirmatiile ei in care gasim ca Hristos a luat natura cazuta, pacatoasa a omului, ea de fapt sustine ca Hristos a avut natura noastra afectata de caderea lui Adam. Insa White este extrem de atenta sa nu cumva sa se inteleaga ideea partasiei lui Hristos Cel intrupat in coruptia naturii omului cazut, sau ideea partasiei Sale in dorintele, poftele si inclinatiile inerent pacatoase ale naturii noastre cazute. Iata de ce are numeroase afirmatii in care ea sustine lipsa perfecta de pacat a naturii umane a lui Hristos. Mai mult decat atat, White sustine ca exista o deosebire radicala intre natura umana a lui Hristos si cea a unui crestin nascut din nou. Vorbind de rugaciunile, laudele si marturisirile sincere ale celui ce crede in Isus, urcand spre Sanctuarul din ceruri unde Hristos mijloceste pentru sfinti, White spune ca acestea [rugaciunile, laudele si marturisirile] trecand prin canalul corupt al naturii umane devin asa de manjite incat n-ar putea sa aiba nici o valoare in fata lui Dumnezeu daca n-ar fi curatite prin singe[le] [Marelui Preot] (MS 50, 1900 citat in SDABC vol. 6, p. 1078). Potrivit ideii de mai sus a lui White, Hristos desi a luat asupra Sa natura cazuta a omului n-a avut niciodata nevoie de un mijlocitor sau de o curatire prin sangele vreunei jertfe ca rugaciunile Sale sa fie acceptate de Tatal. Acest fapt se explica prin lipsa unei coruptii interne a naturii Sale umane. Ori un om convertit chiar dupa nasterea din nou are nevoie de meritul constant al lui 24

TSM I. Hristologie
Hristos fiindca natura sa umana este corupta, iar actele devotionale devin manjite de aceasta coruptie inerenta a naturii mostenite de la parinti. Deci, Hristos n-a avut nevoie de sangele unui mijlocitor atunci cand se ruga Tatalui, sau facea alte acte devotionale [canta, postea etc.] fiindca El a avut o natura umana perfect lipsita de pacat, adica, de fire pacatoasa. Desi Hristos a luat asupra Sa natura noastra cazuta, El n-a posedat dorintele noastre corupte [our evil passions]. White este chiar categorica in urmatoarea afirmatie: El [Hristos] este fratele nostru in infirmitatile noastre, dar nu in a poseda aceleasi dorinte (identice) [the same passions]. Ca Cel fara de pacat, natura Sa se cutremura in fata pacatului [His nature recoiled from evil] (2T, pp. 201-202, 509). White vorbeste de dorinte specifice naturii umane a lui Hristos, dorinte prezente in orice om care functioneaza normal. Prin aceasta, White vrea sa ne faca sa intelegem ca ea credea intr-un Hristos care era om adevarat si nu doar o aparenta de om. White nu era docetista. Insa, vorbind de aceste dorinte, cum ar fi apetitul, setea, foamea, sau nevoia odihnei dupa oboseala, a mangaierii in suferinta si in stress etc. White ne face sa intelegem ca ele sunt dorinte neutre, adica nu provin din firea cazuta a omului, dar pot fi manjite si corupte de egoism = fire pacatoasa. Insa Hristos n-a postedat o fire cazuta si decazuta, iata de ce n-a avut dorinte si pofte corupte sau inclinatii pacatoase specifice firii noastre umane cazute, mostenite de la Adam. Idei teologice contemporane similare cu ale lui White Dialectica hristologica a luarii naturii cazute a omului in timp ce Hristos a posedat o natura umana perfect lipsita de pacat nu apare doar la White. Se cunosc teologi si scriitori contemporani cu ea care au aceleasi idei hristologice. De exemplu, Abraham Kyper afirma ca aceasta unire intima a Fiului lui Dumnezeu cu natura cazuta a omului nu inseamna catusi de putin participare in pacatul si vina noastra (The Work of the Holy Spirit, pp. 84-85). Kyper se exprima clar spunand ca de-a lungul secolelor biserica a marturisit ca Hristos a luat asupra Sa o natura umana reala, nu cea a lui Adam inainte de cadere, ci o natura umana care a devenit dupa cadere ceea ce este in prezent. Studii temeinice in domeniul scrierii cartilor Ellenei White au elucidat faptul ca ea a folosit surse literare, teologice cand a scris de pilda Hristos lumina lumii. Henry Melvill (1798-1871) a 25

TSM I. Hristologie
fost un asemenea teolog si scriitor ale carui scrieri erau cunoscute de White si folosite in conceperea cartii HLL. Melvill era un preot anglican, dar si un invatator, predicator si scriitor. El a avut serii de predici publicate. O asemenea serie de predici publicate se afla in White Estate, cu predicile adnotate de insasi Ellen White. Seria a aparut sub titulul: Melvills Sermons, ed. a 3-a, New York, 1844. Studiile specialistilor adventisti [Dr. Fred Veltman] au aratat ca White a folosit materialul lui Melvill, asa se face ca din cele 55 de predici ale pastorului anglican doar din 18 nu s-au gasit idei in scrierile Ellenei White. Exista idei hristologice paralele foarte interesante intre Melvill si White. Asemenea idei sunt: divinitatea lui Hristos afirmata de amandoi, umanitatea deplina, de asemenea, natura lipsita de pacat a lui Hristos sustinuta

S-a atestat ca White a folosit material substantial din Melvill pentru conceperea articolului ei publicat in RH, 5 iulie 1887, intitulat Christ Mans Example [Hristos, exemplul omului]. Iata ideile lui Melvill pe care le intalnim si in articolul lui White: Melvill defineste consecintele caderii in pacat ca fiind doua: (1) innocent infirmities, infirmitati nevinovate; (2) sinful propensities, inclinatii pacatoase. Adam nu avea niciuna din acestea inainte de caderea sa, dar le-a avut pe amandoua dupa pacatuire (Melvills Sermons, p. 47). Prin infirmitati nevinovate, Melvill intelege asemenea caracteristici cum ar fi: foamea, durerea, neputinta [weakness], tristetea, moartea. El spune: Pacatuirea a cauzat aparitia durerii, dar durerea in sine nu este pacatoasa (Ibid.). Prin inclinatii pacatoase, el intelege pornirile sau tendintele noastre spre pacatuire si pacat. Concluzia lui Melvill: Adam le-a avut pe ambele dupa cadere, si noi le avem. Hristos, insa, a luat asupra Sa prima infirmitatile nevinovate - , dar nu a avut parte de a doua, si anume, de porniri naturale spre pacat si pacatuire (Ibid) Ellen White are exact aceeasi parere despre ce anume a mostenit Hristos de la Adam si ce nu a luat asupra Sa cu ocazia intruparii.

26

TSM I. Hristologie
In contextul hristologiei lui Melvill se poate intelege si se poate explica de ce are White numeroase afirmatii contradictorii. Cele in care ea afirma luarea naturii umane cazute, expresia se refera la infirmitatiile nevinovate, cauzate de 4000 de ani de actiune a legii ereditatii. Afirmatiile in care ea sustine ca Hristos a avut o natura umana absolut nepacatoasa, ea vorbeste de inclinatii pacatoase, adica, de firea pacatoasa pe care Hristos nu a luat-o asupra Sa.

Scrisoarea catre Baker White a fost nevoita sa se adreseze lui W. L. H. Baker intr-o scrisoare in 1895 fiindca acesta a avut o hristologie continutul careia nu-l stim dar care a impus nevoia corectarii ei. White a scris cinci paragrafe menite sa corecteze pe Baker. Limbajul ei este grav si plin de mustrare. Din analiza celor cinci paragrafe putem intelege ca Baker a avut o hristologie eronata. Baker a fost un pastor, teolog si profesor, presedintele unei Conferinte din Australia, care putea fi influentat de hristologia lui E. J. Waggoner si W. W. Prescott. Acesta din urma a vizitat Australia intre septembrie 1895 si aprilie 1896. Stim ca hristologia lui Waggoner si a lui Prescott sustinea ca Hristos a avut o natura umana pacatoasa, total identica cu a noastra. Analiza celor cinci paragrafe ale lui White a fost facuta de mai multi cercetatori adventisti. Vom reda ideile prinicpale din aceste paragrafe si vom trage si noi concluzii hristologice. Fi atent, extrem de atent, cu privire la modul in care tratezi natura umana a lui Hristos. Sa nu-L prezinti poporului ca si cum ar fi fost un om cu inclinatii spre pacat [as a man with the propensities of sin]. El este al doilea Adam. Primul Adam a fost creat ca o fiinta curata, fara pacat, neavand nicio manjitura a pacatului in el; el a fost [creat] dupa chipul lui Dumnezeu. El putea sa cada, si a si cazut prin pacatuire [transgression]. Din cauza pacatului, urmasii sai s-au nascut cu inclinatii native [inherent] spre neascultare. Dar Isus Hristos a fost singurul nascut al lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa natura umana, si a fost ispitit in toate sensurile [in all points] asa cum natura umana este ispitita. El ar fi putut sa pacatuiasca; El ar fi putut sa cada, dar nici pentru o secunda [not for one moment] n-a existat in El vreo inclinatie pacatoasa [evil propensity]. El a fost asaltat de ispite in pustiu, asa cum Adam a fost asaltat de ispite in Eden (Letter 8, 1895 citata in SDABC, vol. 5, p. 1128) [sublinerea de la mine]. 27

TSM I. Hristologie

Este evident ca White compara trei categorii de fiinte: primul Adam in Eden al doilea Adam in pustie, Hristos dupa intrupare descendentii lui Adam dupa caderea acestuia

White il avertizeaza pe Baker in doua directii: 1. ca nu cumva sa-L perzinte pe Isus Hristos in fata membrilor bisericii AZS ca si cum Acesta ar fi fost un om , cu inclinatii spre pacat, 2. ca in Isus n-a existat nici chiar pentru un moment vreo inclinatie pacatoasa [evil propensity]. Descendentii lui Adam sunt contrastati cu Isus Hristos in ceea ce priveste natura lor. Pe cand urmasii lui Adam, cel de dupa cadere, sunt nascuti cu inclinatii native [inherent] spre neascultare, Hristos cel Intrupat n-a avut asa ceva in natura sa umana. Este clar ca White nu vorbeste de inclinatii pacatoase cultivate, ci porniri pacatoase mostenite, deci, native, intrinseci. Adam, inainte de cadere, a fost inocent, curat si fara nicio manjitura a pacatului, dar situatia se schimba dupa caderea lui; aceasta situatie schimbata il afecteaza si pe el si pe descendentii sai, dar pe Hristos nu-l afecteaza in acelasi sens cu cel al descendentilor lui Adam. Nu-l afecteaza, fiindca Hristos este sigurul nascut al lui Dumnezeu spune Ellen White. Ce vrea sa spuna White prin citarea aceastei expresie consacrate [teologice] din Ev. d. Ioan 1:14, 18 i 3:16: singurul nascut? monogenes? Ea vrea sa accentueze invatatura biblica despre taina nasterii lui Isus ca monogenes, - El [Hristos] ia natura noastra umana la intrupare prin lucrarea Duhului Sfant. Iata de ce are Hristos Cel Intrupat o natura umana unica in felul ei in tot universul lui Dumnezeu. Natura Lui este analoaga = asemanatoare si nu identica cu a omului (Rom 8:3, o fire asemanatoare cu a pacatului). Definitiatermenuluianalog: doua entitati sau lucruri sunt analoage atunci cand au trasaturi atat asemanatoare cat si diferite, dar nu atat de asemanatoare incat cele doua entitati sa fie indentice, si nu atat de diferite incat ele sa fie echivoce. In paragraful trei, White il avertizeaza pe Baker, spunand: 28

TSM I. Hristologie

Niciodata, cu nici un chip, sa nu lasi nici cea mai vaga impresie in mintea oamenilor cum ca Hristos ar fi avut o atingere sau inclinatie spre pacat [corruption], ori ca El s-ar fi supus in vreun fel coruptiei (Ibid). Este clar ca Baker a lasat impresii gresite in mintea ascultatorilor sai in dreptul naturii lui Hristos. Nu putem spune ce le-a spus, dar putem deduce pe baza afirmatiilor Ellenei White ca el propaga ideea identitatii absolute intre natura noastra pacatoasa si cea a lui Hristos. In continuarea paragrafului trei, White spune: Ceea ce ni s-a descoperit, este pentru noi si copiii nostri, dar sa se fereasca orice om de a-L face pe Hristos pe deplin uman, ca si cum El ar fi exact ca si noi; fiindca acesta nu este cazul (Ibid., p. 1129). Aici gasim cea mai clara definitie a intelegerii Ellenei White in dreptul hristologiei ontologice: Hristos este diferit de noi in natura Sa umana. Noi avem o fire nativ pacatoasa, cu inclinatii spre pacat, ori natura Lui n-a cunoscut o asemena inclinatie nativa. 4. Concluzii finale: cu privire la natura intrupata a lui Isus Hristos vis-a-vis de pacat In concluzie, Ellen White sustine ca Hristos a luat asupra Sa natura umana de dupa cadere, adica, cu toate infirmitatile si salbiciunile ei, dar fara pacatul acestei naturi, cu alte cuvinte, fara firea cazuta si fara inclinatiile corupte ale acestei firi. Deci, natura umana a lui Hristos Cel Intrupat nu a fost mai putin umana ca a lui Adam n Eden sau cea de dupa izgonirea lui din Eden. Dar Hristos n-a avut nici natura lui Adam de dinainte de cadere si nici natura lui Adam dupa cadere! Hristos a fost si este monogenes, adica fara pereche, singular si inedit in tot Universul lui Dumnezeu. El este atat de unic nu doar intre oameni ci chiar si in Trinitatea Sfanta, incat El este diferit si de Tatal si de Duhul Sfant [si de toti oamenii nascuti din femeie] prin faptul ca Si-a mentinut natura umana chiar si dupa inaltarea Sa la dreapta Tatalui; ori nici Tatal nici Duhul Sfant [nici oamenii] n-au doua naturi; iar natura noastra umana difera de a Sa si prin faptul prezentei in noi a firii corupte mostenite de la Adam. 29

TSM I. Hristologie

In final, vom reda pozitia Conferintei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea, deci, pozitia oficiala a Bisericii AZS definita in manualul de doctrine cu titlul: Adventistii de Ziua a saptea credO expunere biblica a celor 27 de puncte fundamentale de doctrina (Bucuresti: Casa de Editura Cuvantul Evangheliei, 1993), pag. 75: Astfel, natura umana a lui Hristos nu a fost natura lui Adam, adica natura lui Adam inainte de cadere; nici natura omeneasca decazuta, adica, in toate privintele, natura lui Adam dupa cadere. Nu era natura adamica, pentru ca Isus avea slabiciunile inocente ale celor cazuti. Nu era nici natura decazuta, pentru ca El n-a coborit niciodata in necuratia morala. De aceea, ea a fost in modul cel mai real natura noastra umana, dar fara de pacat (citatul din Manualul de doctrine a Conf. Generale, cuprins intre ghilimele duble este luat din Henry Melvill, Sermons by Henry Melvill [Predici de Henry Melvill], New York: Stanford and Swords, 1844, pag. 47). Asadar, Biserica Adventista si-a clarificat pozitia hristologica in dreptul naturii umane a lui Isus Cel Intrupat. Este o pozitie biblica, cat se poate de clara. Urmatoarele referinte biblice constituie fundamentul scripturistic al unei hristologi inalte despre natura umana a lui Isus Hristos cu totul lipsita de PACAT/FIRE/OM VECHI/CORUPTIE/INCLINATII SI PASIUNI MOTIVATE SI MARCATE DE EGOISM: Mat 1:20; Lc 1:35; Ioan 1:29; 8:46; 14:30; Ev 4:15; 7:26; 2 Cor 5:21; 1 Pet 1:19; 2:22; 1 Ioan 3:5. Biserica isi anunta aceasta intelegere a naturii intrupate a lui Isus Hristos si prin faptul ca in oranduirea Sfintei cine serbeaza evenimentul soteriologic de la Cruce prin paine nedospita si vin nefermentat, ambele fermente fiind excluse din elementele materiale ale sacramentului denotand in felul acesta ca se sustine o hristologie potrivit careia natura umana a lui Isus a fost desarvarsit lipsita de PACAT/FIRE/INCLINATII CORUPTE. Asadar, existenta a doua tabere care sustin idei contradictorii in adventism nu se justifica, avand in vedere ca pe langa Scriptura, Spiritul Profetic, Ellen White a expus o hristologie pe care
1

O traducere proprie, din lb. greaca, a textului original al Ev. 4:15 ne va clarifica nedumerirea provenita din expresia ca Isus trebuia sa fi avut o natura umana identica cu a noastra fiindca a fost ispitit in toate lucrurile ca si noi: Caci n-avem un Mare Preot care este incapabil sa simpatizeze cu noi in slabiciunile noastre, ci Unul care atunci cand a fost ispitit deplin [kata panta] se asemana [kaq omoiothat] cu noi, cu deosebirea ca era fara pacat. Textul spune clar ca nu a avut o natura umana identical ci asemanatoare cu a noastra. El nu a a vut PACAT, si a fost ispitit mult mai crancen [deplin] decat suntem noi.

30

TSM I. Hristologie
Biserica a adoptat-o si o mentine: ISUS HRISTOS ESTE MONOGENES, UNICAT, fiindca El este SOLUTIA Tatalui la problema PACAT, la singular si la plural.

31