ROMAN OBIECTIV INTERBELIC. ION.

LIVIU REBREANU
Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul real in mod realist, fara idilizarea din proza samanatorista; nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare : Zestrea si Rusinea. Este un roman de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De asemenea este un roman realist, social, cu tematica rurala. Naratorul omniscient stie mai mult decat personajele sale si, omniprezent, dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal. El planuieste traiectoriile existentei personajelor, conform unui destin prestabilit, cunoscand de la inceput finalul. Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viata omului, relatiile sociale sau cultura si relatiile de familie. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii. Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ. Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale, functie simbolica si de anticipare, iar dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica. Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal : Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole sunt semnificative, discursul narativ avand un inceput si un sfarsit. Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Tudosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate principalele personaje, timpul si spatiul. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Descrierea jocului traditional, somesana, este o pagina etnografica memorabila, prin portul popular, pasii specifici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de figurile pitoresti ale lautarilor. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor reflecta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii mijlocasi, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului este echivalenta cu lipsa demnitatii umane, fapt redat de atitudinea lui Alexandru Glanetasu. Femeile nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copiii de amesteca in joaca printre adulti.

Intelectualii satului, preotul Belciug si familia invatatorului Herdelea, vin sa priveasca petrecerea poporului, fara a se amesteca in joc. Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asigura coeziunea si de a facilita intemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica cea saraca marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar, pentru ca sarantocul umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de razbunare a flacaului, care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta. Odata acceptata casatoria, Ion nu cere acte pentru pamantul-zestre, simtindu-se inselat, incep bataile si drumul Anei de la Ion la Vasile. Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Conflictul exterior, social intre Ion si Vasile Baciu este dublat de conflictul interior, glasul pamantului si al iubirii. Cele doua chemari launtrice nu il arunca intr-o situatie limita pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan. Dincolo de aceste aspecte se poate vorbi si de conflictul tragic dintre om si o forta mai presus de calitatile individului : pamantul stihie. Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei, pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamantului. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumul lui dupa Florica, maritata intre timp cu George. Astfel deznodamantul este imprevizibil, iar George, care-l loveste pe Ion este decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii. Prin tehnica planurilor paralele este reprezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta, iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire. Dincolo de destinele individuale, romanul reprezinta aspecte monografice ale satului romanesc traditional : traditii legate de marile momente de viata ale omului (nunta, botez, inmormantare), obiceiuri de Craciun, relatii de familie, relatiile socio-economice, hora, jocul popular, carciuma, gura satului.