P. 1
polarizarea luminii

polarizarea luminii

|Views: 112|Likes:

More info:

Published by: dinu_viorel_george4615 on Jun 25, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/06/2013

pdf

text

original

Lucrearea 4- MED- Polarizarea luminii

4. POLARIZAREA LUMINII 1. Scopul lucrării Se studiaza modurile de obtinere a luminii polarizate, cu aplicatii in procesul de modulatie; se studiază variaţia cu unghiul de incidenţă a gradului de polarizare a luminii la reflexia şi refracţia din aer pe sticlă; se determină unghiul de incidenţă brewsteriană şi indicele de refracţie al sticlei în raport cu aerul 2. Introducere. Lumina este o undă electromagnetică transversală, cu lungimea de undă între aproximativ 400 şi 750 nm. Vectorul câmp electric al unde luminoase, numit şi vector luminos (deoarece determină senzaţia de lumină) este perpendicular pe direcţia de propagare a luminii. O undă luminoasă elementară, sub forma unui pachet, este emisă la dezexcitarea unui atom, care se comportă analog unui dipol electric oscilant. Vectorul câmp electric al undei elementare este orientat de-a lungul axei dipolului. Datorită orientării haotice a dipolilor elementari ce constituie o sursă luminoasă extinsă, toate direcţiile de oscilaţie ale vectorului luminos sunt egal probabile. Orice undă elementară este polarizată liniar (oscilaţiile vectorului câmp electric au loc numai într-un plan ce conţine direcţia de propagare) – figura 1b, iar o suprapunere aleatorie de unde elementare constituie lumina nepolarizată (lumina naturală) – figura 1a. Dacă din lumina nepolarizată se atenuează oscilaţiile pe o anumită direcţie se
a b Figura 1 c

obţine lumina parţial polarizată - figura 1c; direcţia de propagare este perpendiculară pe planul figurii 1.

Planul în care oscilează vectorul luminos se numeşte plan de vibraţie, iar planul perpendicular pe acesta şi care conţine direcţia de propagare se numeşte plan de polarizare. Există cristale transparente, omogene, dar anizotrope din punct de vedere optic. In astfel de cristale indicele de refracţie are valori diferite, în funcţie de direcţia de oscilaţie a vectorului luminos. Există totuşi direcţii de-a lungul cărora viteza de propagare nu depinde de orientarea vectorului luminos. Aceste direcţii se numesc axe optice. Cristalele care posedă o singură axă
54

Polaroizii sunt straturi transparente pe care s-a depus gelatină în care s-au înglobat cristale fine de herapatit sau turmalină. orientate sub acţiunea unui câmp electric intens cu axele optice paralele cu direcţia liniilor de câmp magnetic. iar din acestea fac parte cristale care cristalizează în sistemele cubic.Polarizarea luminii optică se numesc uniaxe. 55 . numită simplu nicol.Lucrearea 4. numită rază extraordinară (e) – figura 2. Fenomenul de birefringenţă poate fi folosit pentru obţinerea luminii liniar polarizată din cea nepolarizată. Se obţine astfel o rază de lumină liniar polarizată. pentru fiecare rază incidentă: una care respectă legile refracţiei şi se A’ numeşte rază ordinară (o) şi una “nerespectând” legile refracţiei. Faţă de acest plan. Planul ce conţine axa optică (AA’) şi raza incidentă se numeşte planul Figura 2 secţiunii principale. Aceste cristale au proprietatea de dicroism (raza ordinară este puternic absorbită faţă de raza extraordinară). care este tăiată A’ Figura 3 O Balsam de Canada dintr-un cristal de spat de Islanda sub anumite unghiuri. indicele de refracţie pentru raza ordinară a balsamului de Canada are o valoare mai mare decât indicele de refracţie a cristalului de spat de Islanda şi mai mică pentru raza extraordinară (no>nbalsam>ne) (figura 3). raza ordinară se reflectă total pe stratul de balsam de Canada. vectorul câmp electric al razei ordinare este perpendicular. care constă în producerea a două raze refractate. La un unghi de incidenţă favorabil. prin eliminarea unei A 22 0 raze 68 0 (cea ordinară Un sau astfel cea de E extraordinară).MED. dispozitiv este prisma lui Nicol. iar cea extraordinară străbate prisma. secţionată diagonal şi relipită cu balsam de Canada. Una din caracteristicile principale ale cristalelor anizotrope este producerea fenomenului A e o de dublă refracţie (sau birefringenţă). hexagonal şi romboedric. iar vectorul câmp electric al razei extraordinare este paralel.

sau la extincţie. este (aşa cum a fost arătat anterior) polarizată liniar. se poate studia propagarea undelor electromagnetice în sisteme arbitrare. 3π/2. având cel mai mare grad de polarizare. 3. Consideraţii teoretice Lumina emisă de o sursă naturală este nepolarizată. După cum se poate observa. r r B = µ 0µ r H . La incidenţă brewsteriană. vibraţiile lăsate să treacă de primul dispozitiv P2 Figura 4 A2 sunt lăsate şi de cel de-al doilea. Se poate obţine lumină polarizată prin fenomenul de reflexie şi refracţie pe suprafaţa de separaţie dintre două medii transparente adiacente. iar în acest caz spunem că cei doi nicoli sunt aşezaţi în cruce.MED. 5π/2. motiv pentru care se mai numeşte şi analizor. cel de-al doilea dispozitiv polarizant poate servi la analiza stării de polarizare a luminii.Polarizarea luminii Să considerăm acum două dispozitive polarizante identice (polaroizi sau nicoli). Dacă E0 cosβ cele două dispozitive au planele de polarizare paralele (P1P2 // A1A2). Pe baza ecuaţiilor lui Maxwell. Lumina care iese din primul dispozitiv. (1) (2) 56 . într-un fascicul de lumină nepolarizată (naturală). la o rotaţie cu β=π/2.Lucrearea 4. Vom studia fenomenul care are loc atunci când o undă electromagnetică ajunge la suprafaţa de separare dintre două medii izolatoare izotrope în care sunt satisfăcute relaţiile liniare : r r D = ε0εr E . acesta va lăsa să trecă numai componenta E0 cosβ. Rotind al doilea dispozitiv cu un unghi oarecare β. lumina reflectată este total polarizată. Gradul de polarizare al celor două raze (cea incidentă şi cea reflectată) variază cu unghiul de incidenţă. notat cu P în P1 β E0 A1 figura 4 şi numit polarizor. iar cea refractată este parţial polarizată. al doilea dispozitiv nu lasă să treacă nimic. unde E0 este amplitudinea primită de dispozitiv. Evident.

R ⊥ şi E' ⊥ perpendiculare pe planul de incidenţă (fig. R // şi E ' // aflate în planul de incidenţă şi r r r r componentele E ⊥ . Folosind relaţiile (3). se găsesc componentele amplitudinii câmpului electric din r E⊥ r R i r ni Mediul 1 Mediul 2 r n i’ r R⊥ θ r E ' // r E' r E' ⊥ r nr unda reflectată şi refractată în funcţie de componentele amplitudinii câmpului electric din unda incidentă ca fiind date de : E ⊥ ' 2 cos i sin θ . în absenţa sarcinilor superficiale. Et1=Et2. Aceste r r r amplitudini le descompunem în componentele E // . cu R în unda reflectată şi cu E ' în unda transmisă (unda refractată). r r componentele normale ale vectorilor B şi D sunt continue. = E⊥ sin (i + θ) (7) R ⊥ sin(θ − i) = . unde n este r r r versorul normalei la suprafaţa de separare dintre cele două medii .Polarizarea luminii De-a lungul acestei suprafeţe de separare. reflexie şi refracţie ).(4). (5) (6) unde cu indicele 1 s-a notat mărimea corespunzătoare în dielectricul 1. r r componentele tangenţiale ale vectorilor H şi E sunt continue. n i ' şi n r sunt versorii r E r E // r R // direcţiilor de propagare ale undelor r n'i incidentă. iar i. iar cu indicele 2 mărimea r corespunzătoare în dielectricul 2. i’=i şi θ sunt unghiurile de incidenţă. (3) (4) Dn1=Dn2 .MED. E ⊥ sin(θ + i) (8) 57 . 1. Să notăm amplitudinea intensităţii câmpului electric cu E în r r unda incidentă. deci: Bn1= Bn2 . iar n i . deci: Ht1=Ht2.(5) şi (6).Lucrearea 4. reflectată şi refractată.

respectiv refractate şi incidente poate fi pozitiv sau negativ. înseamnă că pe suprafaţa de separaţie nu se produce nici un salt al unghiului de fază. Raportul dintre componentele câmpului electric din undele reflectate. se pot determina şi amplitudinile câmpului magnetic.(9) sunt întotdeauna pozitive. primele trei rapoarte din relaţiile (7).(10): a) Dacă εr1< εr2 adică i>θ (εr1 şi εr2 sunt permitivităţile electrice relative ale mediilor 1 şi 2 ). c) Dacă εr1< εr2 şi unghiurile de incidenţă şi refracţie satisfac condiţia i + θ = 900 . În cazul componentei R⊥ a undei reflectate aceasta este defazată cu 1800.MED. apare un defazaj de 1800 şi în cazul componentei R//.(8). =− E // tg (θ + i) (9) (10) Formulele (7-10) sunt formulele lui Fresnel. Aceste relaţii pot fi deci utilizate pentru a afla fluxul de energie din unda reflectată. dacă este negativ înseamnă că între cele două componente la care se referă raportul apare un defazaj de 1800. iar raportul (10) pozitiv. (11) (11) 58 . Raportul (8) este negativ. = E // sin(θ + i) cos(θ − i) R // tg (θ − i) . este natural să se considere unda luminoasă ca o undă electromagnetică. Pe baza acestor formule.Lucrearea 4.Polarizarea luminii E // ' 2 sin θ cos i .(8). Apare un defazaj de 1800 dacă i+θ < 900 doar în cazul componentei paralele cu planul de incidenţă a câmpului electric din unda reflectată. deoarece între H şi E există o relaţie de proporţionalitate. Undele luminoase reprezintă doar un grup relativ mic al undelor electromagnetice.(9). b) Dacă εr1> εr2 adică i<θ. având lungimea de undă între λ ≅ 4000 A şi λ ≅ 7000 A . iar ultimul (10) este negativ numai dacă i+θ < 900. 0 0 r r rapoartele (7) şi (9) sunt pozitive şi nu apare un defazaj între E’⊥ şi E’// faţă de E⊥ şi E// . De asemenea dacă i+θ > 900. din relaţia (10) rezultă R // = 0 . Semnul rapoartelor se poate studia pe baza relaţiilor (7). respectiv refractată raportat la cel din unda incidentă Întrucât formulele lui Fresnel se verifică şi în cazul undelor luminoase. Dacă este pozitiv.

Lucrearea 4. adică: P= In − Ip In + Ip = R2 −R2 // ⊥ R2 +R2 // ⊥ . Din relaţiile (8) şi (10) rezultă : ⎛ R⊥ ⎜ ⎜R ⎝ // ⎞ cos 2 (θ − i) ⎟ = > 1. (13) Unghiul de incidenţă care satisface relaţia (11) se numeşte unghi de incidenţă brewsterian ( iB).Polarizarea luminii Unda reflectată va fi în acest caz polarizată liniar. Gradul de polarizare al razei reflectate variază deci cu unghiul de incidenţă. cele două componente reflectate au intensităţi egale. (16) Gradul de polarizare al undei reflectate este deci egal cu zero la incidenţă normală şi egal cu unu la incidenţă brewsteriană. De exemplu. În condiţiile incidenţei brewsteriene. ⎟ cos 2 (θ + i) ⎠ 2 (14) deci în unda reflectată intensităţile celor două componente nu mai sunt egale. unda reflectată conţine. raza refractată cuprinde şi oscilaţiile perpendiculare la planul de incidenţă (E’⊥). (In Î R⊥2. conţinând numai componenta R⊥. Relaţia (13) constituie legea lui Brewster. pe lângă oscilaţiile perpendiculare pe planul de incidenţă. În cazul incidenţei normale (i=θ=0). Ip Î R//2). obţinem: n12 = sin i / sin θ = tg i . prin simplă reflexie. pentru sticlă (n≅1. în urma fenomenului de refracţie. ca şi cea incidentă. Gradul de polarizare al razei transmise este în general mic. cu planul de vibraţie perpendicular pe planul de incidenţă. dar intensităţile lor nu sunt egale şi avem o rază parţial polarizată. Drept măsură a gradului de polarizare se ia raportul dintre diferenţa intensităţilor celor două componente şi intensitatea totală. componenta normală la planul de incidenţă fiind mai intensă: In > IP . alături de oscilaţiile intense din planul de incidenţă (E’//) care în acest caz nu suferă nici o slăbire. Planul său de polarizare este planul 59 . raza reflectată este o rază naturală. şi oscilaţiile paralele la acest plan. Diferenţa intensităţilor celor două componente variază cu unghiul de incidenţă. unde liniar polarizate. Apare astfel posibilitatea de a obţine.5) acest unghi este de aproximativ 570. Folosindu-ne de relaţia (11).MED. din undele naturale sau polarizate arbitrar. (15) Pentru o incidenţă diferită de cea brewsteriană.

1c). minimele sunt nule. Se poate mări gradul de polarizare al luminii transmise prin mărirea numărului de refracţii succesive. în urma rotirii acestuia în jurul direcţiei de propagare a luminii (notată BB’ în figura 2). ICC’ este indicaţia instrumentului de măsură. curentul în circuitul exterior al celulei fotoelectrice va avea de două ori valoarea maximă (pentru direcţia CC’ . fotocelula şi circuitul electric. unde IM + Im 60 (16) . Dacă pe polaroid se trimite un fascicul de lumină parţial polarizată (fig. Dacă pe polaroid se trimite un fascicul de lumină naturală (fig. 1a). gradul de polarizare este: P= IM − Im . o lentilă L ce concentrează fasciculul de radiaţii pe catodul K al unei celule fotoelectrice (în circuitul acesteia sunt conectate o sursă de alimentare E şi un instrument de măsură).fig. perpendiculară pe planul figurii 3a instrumentul de măsură nu indică nici o variaţie a intensităţii ICC’ a curentului.Polarizarea luminii normal la direcţia de oscilaţie a componentei cu intensitate mai mare (E’⊥). (17) unde E0 CC’ este amplitudinea medie în timp a componentei câmpului electric paralelă cu CC’ după care oscilează câmpul electric în unda transmisă de polaroid. Dacă lumina incidentă este polarizată total (figura 1b). la rotirea acestuia în jurul direcţiei de propagare a luminii ( BB’) cu 3600.MED. 6) format dintr-un polaroid P care lasă să treacă componentele câmpului electromagnetic ce oscilează pe o direcţie bine determinată (CC’). Conform relaţiei (16).Lucrearea 4. perpendiculară pe CC”). corespunzătoare câmpului electromagnetic de direcţie bine determinată poate fi măsurată cu ajutorul unui dispozitiv (fig. 1) şi de două ori valoarea minimă (pentru direcţia C2C2. Energia transportată de undă în unitatea de timp. C P B B’ A C µA L K E Figura 6 Intensitatea fasciculului care cade pe fotocelulă este proporţională cu pătratul amplitudinii câmpului electric: ICC’ = K E20 CC’ .

P = 1. 61 . din sticlă. 5. 6. 0 < P < 1.Polarizarea luminii unde IM= K R⊥2 şi Im= K R//2 pentru lumina reflectată. 3. (În cazul luminii refractate IM = K E//’ 2 .MED. cât şi pentru cea refractată.Lucrearea 4. Se roteşte polaroidul. Razele reflectate sunt trimise pe receptorul descris în figura 2. Modul de lucru. 4. reflexie şi refracţie. 2. Se modifică unghiul de incidenţă i şi se refac măsurătorile şi calculele anterioare. Se aşează pachetul de lame pe suport. atât pentru lumina reflectată. Se determină gradul de polarizare P. utilizând relaţia (18). 4. Im = K E⊥’ 2). Datele obţinute se trec în tabelul de mai jos. acest receptor se poate roti în jurul discului D divizat în 3600. Astfel pot fi cunoscute unghiurile de incidenţă. Studiul variaţiei gradului de polarizare a luminii în funcţie de unghiul de incidenţă pe o suprafaţă de separaţie prin fenomenul de reflexie şi refracţie se poate face cu dispozitivul din figura 7. iar pentru lumina liniar polarizată (total polarizată). 1. urmărind variaţia indicaţiei I a instrumentului de măsură mA. Se notează valorile IM şi Im indicate de instrumentul mA şi unghiul de incidenţă. În cazul luminii parţial polarizate. se alege unghiul de incidenţă dorit (între 00 şi 900) şi se aduce receptorul pe direcţia fasciculului. E K mA A 00 L1 P C S L L’ 900 D Figura 7 Colimatorul C transformă fasciculul de raze ce vine de la sursa S într-un fascicul de raze paralele. Acest fascicul este trimis pe o lamă LL’ cu feţe plan paralele. Pentru lumina naturală gradul de polarizare P = 0.

MED. Se trasează graficul P = f (i).det. Se determină indicele de refracţie al sticlei în raport cu aerul. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 i (0 ) IM (div.Lucrearea 4. Nr.) Im (div.Polarizarea luminii 7. A) Lumină reflectată. utilizând relaţia (13). pentru lumina reflectată şi cea refractată şi se determină unghiul iB corespunzător maximului lui P. Se pot trasa ambele curbe (pentru lumina reflectată şi cea refractată) pe acelaşi grafic. 8. Observaţie: Se recomandă trasarea graficului în coordonate polare.) P 62 .

) Im (div. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 i (0 ) IM (div.Lucrearea 4.MED.) P 63 .Polarizarea luminii B) Lumină refractată Nr.det.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->