Agricultura si silvicultura acopera vasta majoritate a teritoriului nostru si joaca un rol esenial n in uenarea sanataii economiei rurale si a peisajului

rural. Agricultura continua sa aiba o contribuie valoroasa la dezvoltarea economica durabila a acestora. Agricultorii si asuma o serie de funcii diferite, ncepnd cu producia de produse alimentare si nealimentare si pna la gestionarea peisajului rural, conservarea mediului natural si turism. Prin urmare, se poate spune ca agricultura are funcii multiple: Europa este att unul dintre principalii exportatori, ct si cel mai mare importator mondial de produse alimentare, mai ales din arile n curs de dezvoltare; Sectorul agricol european foloseste metode de producie sigure, curate, ecologice, care asigura obinerea unor produse de calitate ce satisfac cerinele consumatorilor; Sectorul agricol al Uniunii Europene serveste comunitaile rurale; rolul sau nu este doar de a produce hrana, ci si de a asigura supravieuirea mediului rural ca un loc n care sa traim, sa muncim si pe care sa l vizitam. Politica agricola a Europei se decide la nivelul UE de catre guvernele statelor membre si este pusa n aplicare de catre statele membre. Aceasta politica urmareste sprijinirea veniturilor agricultorilor, ncurajndu-i totodata sa produca marfuri de nalta calitate cerute de piaa si sa gaseasca noi modalitai de a-si mbunatai activitatea, precum sursele ecologice regenerabile de energie

Agricultura presupune mai mult dect cultivarea de produse si cresterea animalelor destinate consumului alimentar. Complexitatea profesiei le impune agricultorilor sa joace roluri multiple. Pentru muli dintre ei, agricultura este si un mod de viaa.
Ocupaia principala a agricultorilor este producia de alimente. Pentru acest lucru, folosesc metode tradiionale veri cate n timp, pe care le-au asociat cu stiina si tehnologia moderna pentru a oferi produse alimentare de nalta calitate la un pre accesibil. Acest lucru presupune folosirea competenelor tradiionale, asociate cu cunostinele tehnice si talentul de comercializare a produselor. Agricultorii recurg tot mai mult la tehnologia informaiilor pentru a-si susine eforturile de producie si comercializare. La aceste competene se adauga n tot mai mare masura cunostinele legate de gestionarea terenurilor si de mediu. n ultimii ani, agricultorilor li s-a cerut sa adauge si sigurana alimentelor printre competenele care includeau deja sanatatea si bunastarea animalelor. Nu mai exista probabil nicio alta ocupaie care sa necesite exercitarea unei game de competene att de variate. Majoritatea fermelor sunt afaceri mici, deseori gestionate de familie. n multe regiuni rurale, ele constituie o sursa importanta de locuri de munca pe plan local, jucnd un rol principal n lumea rurala. Agricultorii nu sunt singuri n aceasta activitate. Ei sunt prima veriga din lanul alimentar, uneori prelucrnd produsele n ferma lor, dar cel mai adesea vnzndu-le altora, care le transforma n produsele alimentare pe care consumatorii le gasesc n nal n magazine

ntotdeauna au existat si continua sa existe motive clare ce justi ca existena PAC. PAC a evoluat n mod constant pentru a re ecta att necesitaile sectorului agricol, ct si pe cele ale societaii ca ntreg. PAC DE IERI

PAC si are radacinile n Europa de Vest a anilor '50, unde societatea fusese profund marcata de anii de razboi si unde agricultura fusese paralizata, mpiedicnd astfel aprovizionarea cu alimente. Iniial, PAC a pus accentul pe ncurajarea cresterii productivitaii agricole, pentru a le asigura consumatorilor o aprovizionare constanta cu produse alimentare la preuri accesibile, dar si pentru a crea un sector agricol viabil pentru UE. Datorita PAC, agricultorii bene ciau de subvenii si sisteme care le garantau preuri ridicate ce i stimulau sa produca mai mult. De asemenea, se acordau ajutoare nanciare pentru restructurarea agriculturii, de exemplu prin sprijinirea investiiilor n ferme n scopul dezvoltarii si gestionarii capacitailor lor tehnologice, astfel nct sa se poata adapta la condiiile economice si sociale ale vremii. Anumite masuri au fost introduse sub forma unor ajutoare pentru pensionarea anticipata, pentru formarea profesionala si pentru regiunile defavorizate.

PAC si-a atins cu succes obiectivul de autoaprovizionare a Uniunii Europene ncepnd cu anii '80. Cu toate acestea, UE a ajuns sa se confrunte dintr-o data cu excedente aproape permanente din principalele produse agricole, dintre care unele au fost exportate (cu ajutorul subveniilor), n timp ce altele au trebuit depozitate sau dispersate n interiorul UE. Aceste masuri au atras cheltuieli bugetare ridicate, au distorsionat anumite piee mondiale, nu au servit ntotdeauna cel mai bine intereselor agricultorilor, devenind astfel nepopulare n rndul consumatorilor si contribuabililor. n acelasi timp, societatea a devenit tot mai preocupata de durabilitatea agriculturii n contextul proteciei mediului, Summitul mondial de la Rio (1992) ind, n acest sens, un reper important la nceputul anilor '90.

PAC trebuia sa se schimbe...si s-a schimbat!

PAC DE ASTAZI

Multe dintre schimbarile importante ale PAC avusesera deja loc n anii '80, dar s-au accentuat n special la nceputul anilor '90. Limitarea produciei a contribuit la reducerea excedentelor (cotele de lapte din 1983) si s-a pus un nou accent pe agricultura ecologica. Pentru a bene cia de ajutoare directe, agricultorii au fost nevoii sa si ndrepte atenia spre piaa si sa raspunda noilor prioritai ale publicului (reforma MacSharry din 1992). Aceasta schimbare de strategie, care a avut loc n 1999 prin reforma Agendei 2000 si care favorizeaza competitivitatea agriculturii europene, include, de asemenea, un element fundamental nou o politica de dezvoltare rurala destinata sa ncurajeze numeroase iniiative rurale, ajutnd totodata agricultorii sa si restructureze fermele si sa diversi ce si sa mbunataeasca comercializarea produselor. S-a stabilit un plafon bugetar pentru a asigura contribuabilii ca nicio cheltuiala legata de PAC nu va scapa de sub control. n 2003 s-a convenit n cele din urma asupra unei reforme fundamentale noi. Agricultorii nu mai sunt platii doar pentru a produce produse alimentare. Astazi, cererea este principala fora motrice a PAC. Ea ine seama pe deplin de preocuparile consumatorilor si contribuabililor, lasnd n acelasi timp agricultorilor din UE libertatea de a-si adapta producia la cerinele pieei. n trecut, cu ct agricultorii produceau mai mult, cu att primeau mai multe subvenii. n viitor, marea majoritate a ajutoarelor destinate fermierilor vor platite independent de cantitaile produse. n cadrul noului sistem, agricultorii vor continua sa primeasca plai directe cu scopul de a menine stabilitatea veniturilor, dar legatura cu producia a fost eliminata. n afara de aceasta, agricultorii trebuie sa respecte standarde de protecie a mediului, de sigurana a alimentelor si de protecie a plantelor si animalelor. n cazul nerespectarii acestor standarde, vor risca reduceri ale plailor directe de care bene ciaza (o condiie cunoscuta sub denumirea de eco-condiionalitate). Eliminarea legaturii dintre subvenii si producie (denumita de obicei decuplare) i va face pe agricultorii UE mai competitivi si mai orientai catre piaa. Acestia vor liberi sa produca ceea ce este mai pro tabil pentru ei, bucurndu-se totodata de dorita stabilitate a venitului. Aceasta serie de reforme a conturat un viitor mai limpede pentru PAC, evideniind si mai mult valoarea pe care o are pentru ntreaga societate.

mbunatairea e cienei fermelor si stimulentele oferite de PAC au condus la o crestere majora a produciei alimentare din anii '60 ncoace. S-au nregistrat cresteri spectaculoase ale nivelurilor de producie si autoaprovizionare. n acelasi timp, au crescut veniturile fermelor, n multe cazuri prin cresterea dimensiunii acestora pe masura ce unii agricultori paraseau sectorul agricol, iar fermele se uneau. PRODUCEM APROAPE TOTUL

Europa poate produce aproape toate produsele agricole. Pentru unele produse, Europa este considerata lider mondial, de exemplu n sectorul uleiului de masline, n cel al carnii, al vinurilor, al whiskyului si al altor bauturi spirtoase. Cu toate acestea, UE este si un mare importator de diverse tipuri de produse. Aceste avantaje naturale, mpreuna cu bene ciile aduse de PAC, au condus la mbunatairi rapide ale productivitaii, la sporirea produciei, la o sigurana alimentara n cazul majoritaii produselor si, n nal, la o producie excedentara de numeroase produse

agricole. Excedentele au fost retrase de pe piaa prin subvenionarea depozitarii produselor (sistemul de intervenie publica) sau prin exportarea subvenionata a produselor n tere ari pentru a evita o cadere a preurilor la poarta fermei. n perioada anilor '80-'90, UE a introdus n politica agricola unele masuri ce ncercau sa limiteze producia de produse excedentare. S-au utilizat diverse masuri: cote xe la producia de lapte, cu penalizari n caz de depasire; limitarea suprafeelor cultivate/ numarului de animale pentru care un agricultor putea cere subvenii; scoaterea terenurilor din circuitul agricol, iniial voluntara, apoi obligatorie, pentru a le impune agricultorilor sa lase o parte din terenuri necultivate. Treptat, aceste politici au dat rezultate, iar excedentele s-au redus. Reformele PAC din anii '90, care au permis reducerea decalajului dintre preurile UE si cele practicate la nivel mondial, precum si rezultatele acordului privind agricultura ncheiat cu Organizaia Mondiala a Comerului (OMC) n 1995 au redus gradul de utilizare a subveniilor la export (respectiv prin compensarea exportatorilor care exportau produse la preurile pieei mondiale, care erau mai mici dect preurile UE). Ca rezultat al acestor iniiative, UE a reusit sa si reduca gradul de utilizare a subveniilor la export, meninnd n acelasi timp si chiar sporind, n anumite cazuri, volumul exporturilor de produse agricole. Cu toate acestea, UE ramne un importator net de produse agricole, n special din arile n curs de dezvoltare.

Europa este cunoscuta pentru diversitatea culturilor si produselor sale agricole, diversitate datorata mediului natural si metodelor de cultivare perfecionate de-a lungul secolelor. Alaturi de gastronomia ra nata, mncarea si bauturile europene joaca un rol major n de nirea identitaii culturale a popoarelor si regiunilor Europei. Calitatea superioara este principalul avantaj al agriculturii UE. CUM NCURAJEAZA UE PRODUCIA DE ALIMENTE DE CEA MAI BUNA CALITATE?
Europa are multe regiuni diferite. Condiiile de realizare a produciei agricole variaza. Diversele regiuni dispun de metode de producie si tradiii culinare speci ce. Att consumatorii europeni, ct si cei din ntreaga lume manifesta un interes tot mai mare pentru calitatea acestor produse alimentare. UE joaca un rol principal n ameliorarea nivelului de nalta calitate. UE protejeaza n diverse moduri calitatea alimentelor, de exemplu prin masuri de sporire a siguranei si igienei alimentelor, prin norme clare de etichetare, prin reglementari privind sanatatea animalelor si plantelor si bunastarea animalelor, prin controlul reziduurilor de pesticide si al aditivilor din alimente, precum si prin furnizarea de informaii privind calitaile nutritive ale alimentelor. Metoda folosita de UE include sisteme stricte de supraveghere si control, asigurnd n acelasi timp funcionarea e cienta a pieei unice europene.

O PREOCUPARE CONSTANTA PENTRU MBUNATAIRE

mbunatairea calitaii produselor alimentare a fost ntotdeauna unul dintre obiectivele PAC, ncepnd cu introducerea etichetei de calitate pentru vinuri n anii '80 si continund cu extinderea ulterioara a acesteia n sectorul uleiului de masline, al fructelor si al legumelor. Aceste eforturi se a a n prezent n centrul politicii agricole. n toate sectoarele PAC se depun eforturi pentru mbunatairea calitaii produselor alimentare. Lata cteva exemple: Sisteme de identi care a bovinelor si norme de etichetare a carnii de vita, destinate sa permita urmarirea ntregului traseu al carnii din magazin si pna la ferma de origine; Stimulente nanciare acordate n cadrul politicii de dezvoltare rurala pentru ca agricultorii sa mbunataeasca nivelul de calitate a produselor; Masuri speci ce de ncurajare a conversiei catre agricultura ecologica.

PRODUSELE SPECIALE AU CARACTERISTICI SPECIALE

Natura si calitatea excepionala a unor produse sunt conferite att de locul n care au fost produse, ct si de metodele de producie folosite. Consumatorii si comercianii de produse alimentare sunt tot mai interesai de originea geogra ca a alimentelor si de o serie

de alte caracteristici. UE recunoaste acest lucru si a creat trei tipuri de sigle de calitate. Pentru ca un produs sa poarte sigla DOP, trebuie sa aiba caracteristici veri cate ce pot conferite exclusiv de terenul si priceperea producatorilor din regiunea de producie cu care este asociat. Un produs care poarta sigla IGP are o serie de caracteristici sau o reputaie speci ca ce l asociaza cu o anumita zona, iar cel puin una din etapele procesului de producie este realizata n acea zona. Sigla Specialitate Tradiionala Garantata (STG) se foloseste pentru produse cu proprietai distincte si care e conin ingrediente tradiionale, e sunt obinute prin metode tradiionale. Protejarea acestor indicaii referitoare la calitate prezinta avantaje deoarece: Ofera consumatorilor o garanie privind originea si metodele de producie; Transmit mesaje comerciale e ciente cu privire la produsele cu valoare adaugata mare; Sprijina societaile din zonele rurale care obin produse de calitate prin protejarea etichetei mpotriva imitaiilor frauduloase. Pna n primavara anului 2007, UE nregistrase aproape 750 de indicaii geogra ce, denumiri de origine si specialitai tradiionale garantate. n plus, pe piaa UE sunt protejate circa 2 000 de indicaii geogra ce pentru vinuri si bauturi spirtoase originare din UE sau din ari tere.

AGRICULTURA ECOLOGICA

Agricultura ecologica este o metoda de producie care conserva structura si fertilitatea solului, promoveaza un standard ridicat de bunastare a animalelor si evita utilizarea produselor autorizate n agricultura convenionala, precum pesticidele sintetice, erbicidele, ngrasamintele chimice sau stimulatorii de crestere, cum sunt antibioticele, sau organismele modi cate genetic. Agricultorii recurg la tehnici care contribuie la meninerea ecosistemelor si la reducerea poluarii. n prelucrarea ecologica a produselor alimentare se poate folosi numai un numar limitat de aditivi si auxiliari tehnologici. Normele UE garanteaza autenticitatea produselor agricole ecologice indiferent de locul n care sunt produse si asigura etichetarea exacta a acestora. Prin lege, utilizarea cuvntului ecologic si a echivalentelor sale n orice alta limba pentru clasi carea produselor alimentare este rezervata exclusiv produselor agricole ecologice. Aceasta utilizare exclusiva reprezinta pentru consumatori o garanie cu privire la calitatea si abilitatea produselor ecologice pe care le cumpara. Agricultura ecologica din UE este unul dintre cele mai dinamice sectoare, reprezentnd, n anul 2004, o suprafaa de aproximativ 5,8 milioane de hectare (adica 3,5 % din suprafaa agricola totala) aparinnd unui numar de 150 000 de exploataii. Sigla ecologica a UE a fost pusa la dispoziia agricultorilor si producatorilor de produse alimentare ecologice pentru a utilizata n mod voluntar, iar semni caia ei este ca: Cel puin 95 % din ingredientele produsului au fost obinute prin metode ecologice; Produsul respecta normele sistemului o cial de control; Produsul poarta numele producatorului, al prelucratorului sau al vnzatorului, precum si denumirea sau codul organismului de control.

Zonele rurale acopera 90 % din teritoriul UE, mai mult de jumatate ind consacrate agriculturii. Numai acest fapt subliniaza importana agriculturii pentru mediul natural al UE. ntre agricultura si natura exista o puternica in uena reciproca. De-a lungul secolelor, agricultura a contribuit la crearea si meninerea unei varietai de habitate seminaturale valoroase. Astazi, ele modeleaza majoritatea peisajelor de pe ntregul teritoriul UE si adapostesc o multitudine de specii salbatice. MASURILE DE AGROMEDIU
Sistemele de agromediu au fost sprijinite de UE nca din momentul introducerii lor prin reformele PAC din 1992. Ele ncurajeaza agricultorii sa furnizeze servicii de mediu care depasesc bunele practici agricole obisnuite. Normele de baza au fost consolidate

ntr-o axa speci ca a politicii de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013. Agricultorii care se angajeaza voluntar sa realizeze obiectivele de agromediu pe o perioada de cinci ani pot bene cia de ajutoare. Pentru anumite tipuri de angajamente se pot xa perioade mai lungi, n funcie de efectele lor asupra mediului. Statele Membre au obligaia de a le oferi agricultorilor astfel de sisteme de agromediu, fapt care ilustreaza prioritatea politica acordata acestor sisteme.

UN MEDIU MAI CURAT

UE ncearca sa vina n ajutorul mediului: Oferind asistena nanciara agricultorilor care accepta sa si adapteze practicile agricole, n special prin reducerea numarului de factori de producie utilizai sau a numarului de animale pe hectar de teren, prin necultivarea lizierelor dintre cmpuri, prin crearea de iazuri sau de alte elemente peisagistice sau prin plantarea de arbori si garduri vii, trecnd astfel dincolo de bunele practici agricole convenionale; Contribuind la suportarea costurilor legate de conservarea naturii; Insistnd ca agricultorii sa respecte reglementarile privind protecia mediului (precum si legislaia n materie de sigurana a alimentelor, legislaia privind sanatatea publica, sanatatea animalelor si sanatatea plantelor) si sa si ngrijeasca n mod corespunzator terenurile daca doresc sa bene cieze de plai directe.

ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC SI AGRICULTURA UE

Legislaia UE privind organismele modi cate genetic (OMG) a intrat n vigoare la nceputul anilor '90 si asigura un cadru normativ care a fost extins si modi cat n permanena. UE a introdus o legislaie speci ca, destinata sa protejeze sanatatea cetaenilor sai si mediul nconjurator (crend n acelasi timp o piaa uni cata a biotehnologiilor). Exista o procedura de aprobare bazata pe evaluarea de la caz la caz a riscurilor pentru sanatatea oamenilor si pentru mediu nainte ca vreun OMG sau vreun produs compus din OMG sau coninnd OMG (ca de exemplu porumbul, rapia cu semine oleaginoase sau microorganismele) sa poata eliberate n mediu sau comercializate.

Evoluia PAC s-a datorat nu numai modi carilor din agricultura, ci a venit si ca raspuns la cerinele societaii n general. Printre acestea se numara preocuparea crescnda privind igiena si sigurana alimentelor si bunastarea animalelor. n aceste domenii, PAC si alte politici ale UE, precum protecia consumatorului, au fost consolidate n mod considerabil ncepnd cu 1990. SIGURANA ALIMENTELOR
Consumatorii europeni doresc alimente sigure si sanatoase. UE doreste sa se asigure ca toi cetaenii sai consuma alimente cu standarde ridicate de calitate. Politica privind sigurana alimentelor a suferit a ampla reforma, ca raspuns la o serie de crize precum cea legata de ESB (encefalopatie spongiforma bovina) si furajele contaminate cu dioxina. Obiectivul acestei reforme era de a garanta ca legislaia UE privind sigurana alimentelor este ct mai completa posibil, iar consumatorii bene ciaza de ct mai multe informaii despre riscurile poteniale si masurile pe care trebuie sa le ia pentru minimizarea lor. Sigurana alimentelor ncepe de la ferma. Normele UE se aplica de la ferma la furculia, indiferent daca alimentele sunt produse n UE sau sunt importate din alta parte a lumii. Strategia UE privind sigurana alimentelor are la baza patru elemente importante: Norme privind sigurana alimentelor si a furajelor pentru animale; Consultana stiini ca independenta si accesibila publicului; Masuri de aplicare a normelor si de control al proceselor; Recunoasterea dreptului consumatorului de a alege pe baza unor informaii complete privind originea si coninutul alimentului.

SANATATEA SI BUNASTAREA ANIMALELOR

Daca dorim ca alimentele sa e sanatoase, trebuie ca animalele de la care provin sa e sanatoase. Meninerea sanataii animalelor printr-o buna practica veterinara si mpiedicarea apariiei unor epidemii de boli contagioase precum febra aftoasa, pesta porcina sau gripa aviara reprezinta o prioritate pentru UE. Dar daca izbucneste totusi o epidemie, aceasta este atent monitorizata si se iau masuri pentru a mpiedica raspndirea sa. Toate animalele si produsele de origine

animala trebuie sa ndeplineasca cerine sanitare stricte nainte de a putea importate sau comercializate n UE. Legislaia comunitara privind bunastarea animalelor se bazeaza pe principiul ca animalele nu trebuie sa sufere inutil, principiu care se re ecta n norme clare privind condiiile de crestere a gainilor, porcilor si vieilor, precum si condiiile n care animalele de ferma pot transportate si sacri cate. Aceste norme sunt actualizate periodic n lumina noilor date stiini ce si sunt printre cele mai severe din lume. Cercetarile arata ca animalele de ferma sunt mai sanatoase si produc alimente de o calitate mai buna daca sunt bine tratate.

CONTRIBUIA PAC

Asigurarea siguranei alimentelor si a unor standarde ridicate de sanatate si bunastare a animalelor nu este doar o chestiune de legislaie. PAC le ofera agricultorilor stimulente pentru a-si mbunatai e ciena n aceste domenii. Respectarea standardelor n domeniu prin aplicarea principiilor de eco-condiionalitate vine n avantajul societaii ca ntreg, nsa poate atrage cheltuieli considerabile pentru agricultori, astfel nct acestora li se ofera, n cadrul politicii de dezvoltare rurala, un sprijin nanciar care sa i ajute sa aduca mbunatairile necesar

Dat ind faptul ca mai mult de 60 % din populaia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene traieste n zonele rurale, care acopera 90 % din teritoriu, politica de dezvoltare rurala este un domeniu de o importana cruciala. Agricultura si silvicultura sunt principalii utilizatori ai terenurilor din zonele rurale si, ca atare, joaca un rol important pentru comunitaile rurale: reprezinta temelia unei puternice structuri sociale si viabilitai economice, precum si a gestionarii resurselor naturale si a peisajului. Din numeroase sondaje de opinie efectuate n cele 27 de state membre reiese clar ca un mediu rural viu si durabil are o mare importana pentru cetaenii europeni. UN FOND SPECIFIC PENTRU POLITICA DE DEZVOLTARE RURALA n februarie 2006 s-au adoptat o serie de orientari strategice europene privind dezvoltarea rurala. Politica de dezvoltare rurala a fost consolidata pentru a ajuta zonele rurale sa faca faa provocarilor economice, politice si ecologice ale secolului XXI. Noul cadru juridic si Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala pun accentul pe necesitatea stimularii cresterii si a crearii de noi locuri de munca n aceste zone n vederea ameliorarii dezvoltarii durabile, n conformitate cu Strategia de la Lisabona si Consiliul de la Gteborg. Politica de dezvoltare rurala pentru perioada 2007-2013 va avea la baza trei teme, n conformitate cu cele trei axe de nite n noul regulament privind dezvoltarea rurala: ameliorarea competitivitaii n sectorul agricol; ameliorarea mediului, sprijinirea gestionarii terenurilor si mbunatairea calitaii vieii si diversi carea economiei n zonele rurale. O a patra axa, axa Leader, inspirata din experiena iniiativei comunitare Leader, urmareste punerea n practica a unor strategii locale de dezvoltare rurala prin parteneriate locale ntre sectorul public si cel privat. Numarul de resurse disponibile pentru dezvoltarea rurala va creste n urma reducerii plailor directe catre ferme si a transferarii acestor fonduri pentru masurile de dezvoltare rurala (practica cunoscuta sub denumirea de modulare). Statele membre au, astfel, obligaia de a aplica modularea, care consta ntr-o reducere (de 5 % ncepnd cu 2007) a tuturor plailor directe de peste 5 000 EUR pe an. DEZVOLTAREA RURALA
Printre ajutoarele acordate agricultorilor si altor bene ciari din zonele rurale se numara: Formarea n noile tehnici agricole si mestesuguri rurale; Asistena pentru instalarea tinerilor agricultori; Asistena pentru pensionarea agricultorilor; Modernizarea cladirilor si masinilor agricole; Asistena acordata agricultorilor pentru ndeplinirea standardelor UE, de exemplu cele referitoare la protecia mediului, bunastarea animalelor si sanatatea publica; Instalarea de echipamente de prelucrare a produselor n cadrul fermei, astfel nct agricultorii sa cstige mai mult din produsele

fermei prin valoarea adaugata; mbunatairea calitaii produselor si comercializarea unor produse de calitate; Crearea unor grupuri de producatori n noile state membre; Sprijinirea agriculturii n zonele montane si n alte zone dezavantajate; Renovarea satelor si dezvoltarea facilitailor satesti; ncurajarea turismului; Protejarea si conservarea patrimoniului rural; Masuri de agromediu pentru mbunatairea mediului; Strategii de dezvoltare aplicate de grupuri locale de aciune.

1 mai 2004, data aderarii la UE a celor 10 noi state membre (Republica Ceha, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria) si 1 ianuarie 2007, data aderarii Bulgariei si a Romniei, marcheaza o etapa istorica n reconstruirea Europei dupa secole de divizari distructive. Europa ca ntreg va bene cia n urma stabilitaii si securitaii politice astfel garantate, precum si n urma extinderii pieei interne comunitare de la 380 la aproape 500 de milioane de consumatori.
Din punctul de vedere al cifrelor, impactul extinderii asupra agriculturii comunitare este spectaculos. Alte 7 milioane de agricultori au completat rndurile populaiei de 6 milioane de agricultori deja existenta n Europa celor 15 state membre. Cele 12 noi state membre adauga aproximativ 55 de milioane de hectare de teren agricol la cele 130 de milioane de hectare din vechea Europa a celor 15, o crestere de 40 %, desi producia n Europa celor 27 de state va creste cu doar 10-20 % pentru majoritatea produselor. Aceste date con rma ca marele potenial de producie agricola al noilor state membre este nca departe de a utilizat pe deplin. Agricultorii din noile state membre au acces la piaa unica a UE si bene ciaza de preurile ei relativ stabile, precum si de plai directe (introduse treptat pentru a atinge nivelul complet al UE) si de masuri de dezvoltare rurala. n ciuda progresului n ceea ce priveste modernizarea si restructurarea sectorului agricol care a fost nregistrat n ultimii ani n noile state membre, una dintre provocarile cheie a fost cresterea prosperitaii sectorului agricol si a ntregii comunitai rurale. Diferenele intens mediatizate ntre nivelul de prosperitate al celor 15 state membre si cel al noilor state membre n 2001, numai 45 % din nivelul UE-15 (PIB-ul pe cap de locuitor exprimat n paritatea puterii de cumparare) sunt chiar mai accentuate n zonele rurale, din cauza unei combinaii de venituri mai mici si un nivel mai ridicat de somaj n aceste zone, n comparaie cu zonele urbane (aceste diferene sunt mai mari n noile state membre dect n UE-15). Aceasta situaie reprezinta o provocare pe care UE a nceput deja sa o abordeze prin elaborarea de noi masuri de dezvoltare rurala destinate sa raspunda situaiei speci ce a noilor state membre. Este important de subliniat faptul ca obligaiile pe care le presupune statutul de stat membru al UE s-au aplicat imediat agricultorilor din noile state membre. Un exemplu relevant este sigurana alimentelor, un aspect att de important pentru consumatorii UE nct nu s-a acceptat nicio diminuare a standardelor n vigoare la nivel comunitar.

UE are multiple contacte si relaii comerciale cu arile tere si blocurile comerciale. UE este unul dintre principalii actori pe piaa mondiala a produselor agricole, ind cel mai mare importator si al doilea mare exportator de produse alimentare din lume. UE joaca un rol major n ncheierea acordurilor comerciale mondiale n cadrul Organizaiei Mondiale a Comerului (OMC). De asemenea, a ncheiat si este n curs de a negocia acorduri comerciale bilaterale cu anumite ari tere, acorduri de liber schimb cu vecinii sai, precum si acorduri speciale cu arile n curs de dezvoltare, acordndu-le un acces preferenial pe piaa UE. n afara de aceasta, ntreine relaii strnse cu grupari regionale precum arile din America latina din gruparea MERCOSUR. UE este singura mare grupare comerciala din rndul arilor bogate care nu numai ca acorda un acces preferenial pe pieele sale importurilor din arile n curs de dezvoltare,

ci si importa cantitai considerabile din aceste ari. UN SUSINATOR AL NORMELOR COMERCIALE MULTILATERALE

Politica UE este clara: dezvoltarea relaiilor comerciale dintre toate arile, e ele dezvoltate sau mai puin dezvoltate, trebuie sa se bazeze pe norme comerciale multilaterale n avantajul tuturor arilor, n special al celor n curs de dezvoltare. De aceea UE este un puternic susinator al OMC si a jucat ntotdeauna un rol activ n cadrul discuiilor si negocierilor OMC privind comerul cu produse agricole. UE se angajeaza sa respecte rezultatele negocierilor Agendei de dezvoltare de la Doha (ADD), al caror scop este continuarea liberalizarii comerului n paralel cu favorizarea dezvoltarii. n ceea ce priveste agricultura, acordul din august 2004 a pregatit terenul pentru negocieri ulterioare care ar putea conduce la o liberalizare a comerului de produse agricole cu mult mai importanta dect cea prevazuta n negocierile comerciale anterioare (Runda Uruguay). Acordul, care consolideaza reforma PAC realizata de UE, ar trebui sa conduca la o reducere substaniala a ajutoarelor agricole care denatureaza practicile comerciale, precum si la eliminarea practicilor concureniale de export care le denatureaza pe cele comerciale, si sa contribuie la o deschidere semni cativa a pieelor agricole, permind totodata un tratament special pentru produsele sensibile. Toate arile n curs de dezvoltare vor bene cia de un tratament special care sa le permita o liberalizare mai restrnsa pe o perioada mai ndelungata.

AL DOILEA MARE EXPORTATOR MONDIAL SI CEL MAI MARE IMPORTATOR

Agricultura europeana joaca un rol important pe pieele mondiale de produse agricole. Marea capacitate de producie a agriculturii europene, precum si diversitatea si calitatea produselor sale, au facut din UE un exportator major de numeroase produse alimentare (al doilea mare exportator mondial, cu exporturi de produse agricole n valoare de 72,553 miliarde EUR n anul 2006). Dar schimburile comerciale nu se realizeaza ntr-un singur sens. UE este totodata si cel mai mare importator mondial de produse agricole. n 2006, importurile de produse agricole n UE au fost evaluate la 67,876 miliarde EUR. Din 1990 ncoace, poziia de exportator net a UE a scazut n ecare sector.

COMERUL CU ARILE N CURS DE DEZVOLTARE

Volumul de produse agricole importate de UE din arile n curs de dezvoltare si din cele mai puin dezvoltate este deja impresionant si este mai mare dect cel nregistrat de SUA, Japonia, Canada, Australia si Noua Zeelanda la un loc.

Agricultura romaneasca si politica agricola comunitara

10 iunie 2009 de Mircea Cosea - 961 vizualizari Unul dintre subiectele predilecte ale recent incheiatei campanii pentru alegerile europarlamentare a fost agricultura. Din pacate, din nou am fost martorii prezentarii aceluiasi scenariu bine cunoscut al mitului fondurilor europene, infatisate ca un panaceu al tuturor problemelor agriculturii romanesti. Ar fi absurd ca o persoana sa nege importanta acestor fonduri, dar la fel de absurda este convingerea unora ca doar acestea ar putea ridica nivelul agriculturii noastre de la autoconsum la export. Agricultura romaneasca nu va face acest salt atat timp cat nu se vor rezolva dificultatile ei de esenta, cum ar fi raportul dintre tipul proprietatii si modelul de organizare si de valorificare a productiei; includerea agriculturii in sistemul pietelor de credit si de asigurari; echilibrarea raportului dintre preturile produselor agricole si veniturile din agricultura; crearea sistemului integrat al productiei, depozitarii si valorificarii; corelarea pietei pamantului cu piata fortei de munca agricole etc. Poate ca s-ar fi putut adauga unele nuante entuziasmului pe care recenta campanie electorala l-a manifestat fata de fondurile europene daca s-ar fi avut in vedere documentul publicat de catre Comisia Europeana la 5 mai 2009, intitulat L integralite des aides de la PAC. Trei sunt principalele elemente ale acestui document, carora cred ca trebuie sa le acordam cea mai mare

atentie. Primul consta in recunoasterea caracterului inechitabil al modului in care se acorda subventiile sau alte forme de cointeresare. Astfel, desi au trecut aproape 50 de ani de la conceperea ei, politica agrara comunitara continua sa favorizeze culturile cerealiere in detrimentul zootehniei, viticulturii, pisciculturii si culturilor biologice. Se considera ca victima cea mai importanta a acestei discriminari este ramura cresterii oilor, activitate extrem de importanta pentru agricultura Romaniei. Al doilea consta in recunoasterea distribuirii inadecvate a fondurilor pentru asa-numita restructurare a unor mari societati multinationale din industria agroalimentara (peste 4.000 de firme), care au utilizat fondurile primite in dezavantajul agriculturii europene, favorizand importul din zona extracomunitara. Al treilea consta in recunoasterea inegalitatilor pe care politica agricola europeana le-a generat si continua sa le genereze, atat in cadru national, cat si european. Astfel, se arata ca 10% din numarul de unitati de productie agricola localizate prioritar in Germania, Franta si Spania primesc peste 40% din fondurile alocate, cu o valoare anuala de aproximativ 50.000 de euro pe beneficiar fata de media europeana care se situeaza la numai 5.000 de euro pe beneficiar. Am considerat necesar sa prezint cateva elemente din documentul citat nu atat pentru a evidentia analiza Comisiei Europene asupra politicii agrare, mult mai critica decat cea pe care a abordat-o recenta noastra campanie electorala, cat pentru a aduce o nota de realism perceptiei pe care noi o avem asupra raportului care exista intre agricultura romaneasca si politica agrara europeana. Este, dupa parea mea, un raport care nu ne va fi intotdeauna favorabil daca noi nu vom reusi sa evitam pericolul intrarii in acele zone de discriminare sau inegalitate. Cred ca entuziasmul declansat de volumul mare al fondurilor posibil de accesat ar trebui sa fie temperat de intelegerea necesitatii corelarii acestuia cu principiile si prioritatile unei, strategii, inca asteptate, de politica agrara romaneasca.