Capitolul 1.

DELIMITRI CONCEPTUALE PRIVIND PRINCIPIILE DREPTULUI Cuvntul drept are o sfer semantic extins, putnd primi, n funcie de contextul n care este utlizat, mai multe ntelesuri. Etimologic, el deriv din latinescul directus care, luat n sens primar, nseamna drept, n linie dreapt, de-a dreptul. n decursul timpului, forma sonor s-a conservat acoperind sensul conotativ al etimonului drept. Ceea ce desemnm prin drept n limba latin avea drept corespondent cuvntul sanscrit jaus, care semnific divin, drept, bine. Cuvntul este ntlnit n alte limbi, cum ar fi: fr. droit, it. diritto, sp. derecho , germ. recht, eng. right, desemnnd toate aceeai noiune, exprimat n limba romn prin drept. Din punct de vedere filosofic, drept este un concept dezvoltat n operele lui Platon i Aristotel, cu sensul de justiie, echitate, ndatorirea de a tri onest i de a da sau recunoate fiecruia ceea ce i aparine sau I se cuvine Din perspectiv juridic, cuvntului drept i se dau mai multe accepiuni. ntr-un prim sens, dreptul este tiina despre drept - ansamblul de idei, noiuni, categorii i principii care explic domeniul social al dreptului i prin intermediul crora acesta poate fi modelat teoretic, aadar explicat. Domeniul social al dreptului poate fi considerat n acelai timp, tehnic sau art. Ca ansamblu de norme care organizeaz viaa n comun, dreptul este o tehnic a convieuirii sociale, care se prezint sub diferite ipostaze, cum ar fi: drept subiectiv, drept obiectiv, drept material, drept procesual. Coordonarea conduitelor, realizat prin intemediul normelor dreptului obiectiv, este premisa necesar asigurrii coexistenei libertilor individuale putnd fi vzut, de asemenea, n dou sensuri: ca ansamblu al izvoarelor (aspectul static) i ca form de realizare de ctre autoritile competente (aspectul dinamic) Dreptul obiectiv ansamblul normelor de conduit care guverneaz societatea, a cror respectare este asigurat, la nevoie de fora de coerciie a unei autoriti publice recunoscute, Se creeaz astfel un homo juridicus, care se conformeaz dispoziiilor de drept. n acest sens, dreptul pozitiv este totalitatea normelor juridice active dintr-un stat, ca drept aplicabil i continuu, obligatoriu i susceptibil a fi adus la ndeplinire prin coerciia etatic, exercitat de organe special abilitate. Termenul drept desemneaz de asemenea facultatea fiecrui individ de a-i valorifica sau apra drepturile subiective fa teri. Dreptul material cuprinde totalitatea normelor juridice care disciplineaz relaiile sociale (n sens juridic sub forma raporturilor juridice), iar dreptul procesual reglementeaz procedura de judecare a litigiilor i procedeul de executare a hotrrilor pronunate de autoritatea competent de soluionare a conflictelor juridice. Sensul cel mai rspndit al termenului drept este acela de drept obiectiv, n vorbirea juridic, i de drept subiectiv, n vorbirea curent, nespecializat. Dreptul poate fi considerat, de asemenea, o art , ce nu poate omite nsa dimensiunea sa tiinific. Ceea ce trebuie semnalat este c normele juridice au ca ultim finalitate omul, orientarea conduitei sale, nregistrndu-se n epoca contemporan o deplasare spre dreptul subiectiv, drepturile omului fiind n centrul preocuprilor juridice, mai ales

teoretice. n istoria culturii s-au elaborat numeroase definiii pentru noiunea de drept, distingndu-se ntre conceptul filosofic i cel juridic. nca din vechime juristul roman Celsus, citat de Ulpian n Cartea I a Instituiilor, afirma c dreptul este arta echitii i a binelui - jus est ars boni et aequi. mbinarea ntre drept i moral, aflate ntr-o stare sincretic n vremurile arhaice, l va determina pe Ulpian s considere c, trebuie s dezvluim ideea de bun i de just, fcnd distincia ntre drept i nedrept, ntre ceea ce e permis i ceea ce este interzis. Dreptul nu se emancipase nca la acea vreme de sub tutela moralei, scopul lui putnd fi atins doar prin respectarea urmtoarelor principii: honeste vivere, neminem laedere, suum quique tribuere (Ulpian). Definirea dreptului a depins mai ntotdeauna de orientarea filosofic. Sintetic, dreptul este ansamblul regulilor sociale instituite sau sancionate de ctre o autoritate public recunoscut de comunitate, de obicei aceasta fiind statul, care exprima voina i interesele generale, asigurate, n aplicarea lor, de fora de constrngere a acestei autoriti, prin organele sale competente. Ca fenomen social, dreptul este intim legat de evoluia societii, reflectnd stadiile acestei evoluii. Momentul n care homo sapiens a devenit zoon politikon, cu nclinatii spre apetitus societatis, nu poate fi stabilit cu precizie, dar cert este c dreptul a aprut odat cu exemplarul uman social, din nevoile sale, din fapte, pentru c fr drept viaa n societate ar fi fost imposibil. Principiile generale ale dreptului sunt prescripiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului i aplicarea sa. Etimologic, noiunea de principiu vine de la latinescul principium care are sensul de nceput, obrie sau element fundamental. Orice principiu este un nceput pe plan ideatic, o surs de aciune. dreptul subiectiv reprezint prerogativele unui subiect de drept( orice persoan fizic sau juridic), de a avea o conduit sau de a pretinde o anumit conduit celorlali, n scopul valorificrii sau aprrii unui anumit interes, legal protejat conform memorabilei sintagme a lui Celsus: ius est ars boni et aequi. Cap. 2 Noiunea de principii ale dreptului i categoriile de principii de drept Principiile de drept sunt reguli de maxima generalitate care sintetizeaza experienta sociala si asigura echilibrul dintre respectarea drepturilor si ndeplinirea obligatiilor. Etimologic, notiunea de principiu vine de la latinescul PRINCIPIUM care are sensul de nceput, obrsie sau element fundamental.Orice principiu este un nceput pe plan ideatic, o sursa de actiune. Principiile generale ale dreptului sunt prescriptiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului si aplicarea sa. Un principiu se poate prezenta sub diverse forme: axiome, deductii sau o generalizare a unor fapte concrete. Principiile generale ale dreptului asigura unitatea, omogenitatea, coerenta si capacitatea de dezvoltare a unor relatii asociative. Un principiu de drept este rezultatul experientei sociale, iar utilitatea practica a cunoasterii principiilor generale consta n aceea ca ele traseaza liniile directoare pentru ntregul sistem juridic si exercita o actiune constructiva, orientnd activitatea legiuitorului. Pe de alta parte, principiile generale au un important rol n administrarea justitiei, deoarece cei abilitati cu aplicarea dreptului trebuie sa cunoasca nu numai norma juridica, ci si spiritul sau, iar principiile dreptului determina tocmai spiritul legilor. In alta ordine de idei, n situatii determinate, principiile de drept tin loc de norma de reglementare. In

consecinta, judecatorul nu poate refuza solutionarea unei cauze, invocnd lipsa textului legal, n baza caruia poate judeca, deoarece ar fi nvinuit de denegare de dreptate si va solutiona acea pricina n baza principiilor de drept. Actiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garantiei dreptului mpotriva imprevizibilitatii normelor coercitive si asigurarea concordantei legilor si oportunitatii lor. Principiile de drept sunt extrase din dispozitiile constitutionale sau sunt deduse pe cale de interpretare din alte norme avnd rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evolutia sociala.

Cap. 3 DELIMITAREA NOTIUNII DE PRINCIPII FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI Spre deosebire de conceptele si categoriile juridice, care servesc ca elemente de mijlocire a aplicarii principiilor, principiile dau continut concret categoriilor juridice, asigurndu-le functionalitatea. Intre principiile fundamentale de drept si normele juridice delimitarea se face potrivit raportului care exista ntre ntreg si parte, potrivit careia normele juridice se raporteaza n permanenta la principii: " Normele juridice pozitive contin si descriu o mare parte din principiile dreptului; " Principiile dreptului si asigura functionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice; " Normele juridice au o valoare explicativa mult mai restrnsa fata de valoarea explicativa a princiilor Principiile dreptului se deosebesc si de axiome, maxime sau aforisme juridice, care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic dect al principiilor fundamentale. Cap. 4 PREZENTAREA PRINCIPIILOR GENERALE ALE DREPTULUI Aceasta prezentare sumara are scopul de a ajuta la formarea unei imagini asupra sistemului principiilor dreptului. Acest sistem este format din principiile fundamentale ale dreptului si din principiile de ramura. Principiile de ramura au la baza principiile fundamentale, continundu-le actiunea, amplificnd-o la nivelul fiecarei ramuri de drept. Cele mai importante principii ale dreptului sunt: 1. Asigurarea bazelor legale de functionare a statului; 2. Garantarea libertatii si egalitatii indivizilor 3. Principiul responsabilitatii sociale a indivizilor; 4. Principiul echitatii si justitiei. Vom dezvolta pe scurt continutul fiecarui principiu prezentat. ASIGURAREA BAZELOR LEGALE DE FUNCTIONARE A STATULUI ACTIUNEA acestui principiu constituie premisa existentei statului de drept, deoarece caracteristica fundamentala a unui stat de drept o constituie cucerirea pe cale legala a puterii si apoi exercitarea sa n conformitate cu cerintele legalitatii. In statul de drept izvorul oricarei puteri politice trebuie sa fie vointa suverana a

poporului, care trebuie sa-si gaseasca formele juridice de exprimare, astfel nct puterea poporului sa poata functiona n mod real ca o democratie. Guvernarea prin drept implica potentarea virtutilor dreptului, descurajarea si reprimarea tendintelor abuzive, realizarea climatului de echilibru printr-o ordine juridica activa. Poporul trebuie sa aiba garantii constitutionale eficiente, asigurndu-se exercitiul separat al puterii pe cele trei planuri:legislativ, executiv si judecatoresc si n acelasi timp interconexiunile si intercontrolul fiecarei componente a puterii. In acest context se poate considera ca actiunea principiului asigurarii bazelor legale de functionare a statului se constituie n premisa existentei statului de drept. GARANTAREA LIBERTATII SI EGALITATII INDIVIZILOR Fundamente ale vietii sociale, libertatea si egalitatea trebuie sa-si gaseasca expresia lor juridica. Nu poate exista egalitate dect ntre oameni liberi, iar libertatea nu poate exista dect ntre oameni a caror egalitate este consfiintita juridic. Egalitatea priveste echilibrul vietii sociale, iar libertatea priveste capacitatea oamenilor de a actiona fara oprelisti, dar astfel nct, prin exercitarea drepturilor proprii sa nu fie vatamate drepturile altora. In planul realizarii efective a libertatilor sociale, rolul dreptului se materializeaza prin ngradirea nclinatiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place si n nlaturarea tuturor barierelor si discriminarilor care persista n asigurarea sanselor egale de manifestare si progres pentru toti oamenii. Libertatea este una singura, nsa caile si formele de manifestare a libertatii sunt numeroase si le corespund diverse drepturi ale individului prevazute n Constitutie, cum ar fi: -libertatea de opinie; -libertatea religioasa; -libertatea de exprimare, etc. PRINCIPIUL RESPONSABILITATII SOCIALE A INDIVIZILOR Responsabilitatea nsoteste libertatea, si de aceea, trebuie facuta demarcatia neta ntre libertate si liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social si un act de angajare a individului n procesul interactiunii sociale. Concepnd responsabilitatea ca o asumare a raspunderii fata de rezultatul actiunii sociale a omului, se admite ideea ca actiunea sociala este cadrul nemijlocit de manifestare a responsabilitatii, si totodata, ca libertatea este o conditie fundamentala a responsabilitatii. Dreptul nu trebuie sa fie privit si apreciat doar prin efectul sau sanctionator, intervenind pe tarmul raului deja faptuit, ci trebuie avuta n vedere posibilitatea ca prin continutul prescriptiilor juridice sa contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor fata de lege, care presupune grija fata de integritatea valorilor ocrotite de lege.

PRINCIPIUL ECHITATII SI JUSTITIEI. Cuvntul echitate provine din limba latina: ECVITAS - NEPaRTINIRE, CUMPaTARE, DREPTATE. Actiunea principiului echitatii trebuie sa priveasca att activitatea legiuitorului - n elaborarea actelor normative -, ct si activitatea de interpretare si aplicare a dreptului de catre organele care aplica legea.

Justitia reprezinta acea stare generala a societatii care se realizeaza prin asigurarea pentru fiecare individ n parte si pentru toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor legitime. Prin finalitatea sa justitia se situeaza printre principalii factori de consolidare a celor mai importante relatii sociale, deoarece ea ntruchipeaza virtutea morala fundamentala, menita sa asigure armonia si pacea sociala, la a caror realizare contribuie deopotriva regulile religioase, morale si juridice. In dreptul roman, justitia se fonda pe principiul moral al dreptatii - HONESTE VIVERE. In ierarhia legilor, n vrful piramidei sunt asezate legile divine, care dau continut legii naturii, iar la baza piramidei stau legile umane. Justitia urmareste ca n tratamentul dintre oameni sa fie exclusa orice disparitate care nu ar fi fondata pe consolidarea drepturilor fiecaruia, astfel ca prescriptiile dreptului pozitiv sunt supuse controlului justitiei. In ipoteza n care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a ordinii existente, atunci cnd aceasta este un obstacol definitiv n realizarea justitiei. FUNCTIILE DREPTULUI Functiile dreptului sunt acele orientari fundamentale ale actiunii mecanismului juridic la ndeplinirea carora participa ntregul sistem al dreptului - ramurile, institutiile, normele dreptului - precum si instantele sociale special abilitate cu atributii n domeniul realizarii dreptului. Aceste functii sunt: 1. Functia de institutionalizare sau formalizare juridica a organizarii social-politice a societatii rezida n aceea ca dreptul asigura cadrul de functionare a ntregului sistem de organizare sociala. Dreptul, prin normele sale, reglementeaza organizarea exercitarii puterii, ncredintarea exercitiului puterii unor categorii de organe pe cele trei planuri:legislativ, executiv si judecatoresc. 2. Functia de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii, care rezida n aceea ca statul ocroteste si garanteaza cu ajutorul dreptului: - ordinea constitutionala; - proprietatea; - drepturile si ndatorile fundamentale ale cetatenilor. 3. Functia de conducere a societatii deriva din faptul ca , n sensul cel mai larg, legea ni se nfatiseaza a fi forma universala de exprimare a celor mai importate deziderate sociale si n acelasi timp, dreptul se circumscrie conceptului de practica sociala si confera norme de reglementare a societatii. Normele juridice sunt acte de decizie si de conducere sociala, fiind expresia concentrata a necesitatilor vietii sociale. 4. Functia normativa a dreptului - este o functie de sinteza, n sensul ca priveste si aspectele importante ale celorlalte functii . aceasta functie deriva din nevoia subordonarii actiunilor individuale fata de conduita tip prescrisa de normele juridice. Mai mult, normativitatea juridica este o componenta a normativitatii sociale , si n consecinta, att individul, ct si statul, organele sale, persoanele morale si desfasoara comportamentul conform rescriptiilor normative ale dreptului .

Concluzii: Principiile de drept reprezint acele idei cluzitoare ce se regsesc n coninutul normelor juridice, constituind tocmai manifestarea convingerilor legiuitorului asupra cerinelor obiective ale societii. Aceste convingeri conin dou elemente importante: tradiia, statornicia n timp a unor reguli, precum i tendina continu de inovaie, de schimbare profund. Principiile fundamentale ale dreptului sunt tocmai acele reguli de baz ce stau la temelia sistemului de drept al unei societi i se regsesc, n mod specific n ramurile juridice care compun dreptul precum i n normele juridice care alctuiesc acele ramuri. Principiile fundamentale se desprind din normele juridice. Unele din ele se ntlnesc n toate ramurile de drept, altele ns se regsesc doar la nivelul unora indiferent de mrimea sferei de aplicabilitate, constituinduse i ca principii morale ale respectivelor ramuri de drept. La rndul lor i ramurile de drept au i ele principii proprii, cu o aplicabilitate limitat i deosebit de specific. Cunoaterea principiilor are o importan deosebit n procesul de elaborare a dreptului asigurnd unitatea i coerena acesteia, respectiv a normelor i actelor de reglementare, ca i n aplicarea dreptului, inclusiv n interpretarea acestuia, mai ales atunci cnd lipsind reglementri detaliate ori existnd lacune legislative, se recurge la ele pentru rezolvarea unei mari diversiti de situaii date spre soluionare organelor de stat. ntre principiile fundamentale de drept i normele juridice delimitarea se face potrivit raportului care exist ntre ntreg i parte, potrivit cruia normele juridice se raporteaz n permanen la principii: normele juridice pozitive conin i descriu o mare parte din principiile dreptului; principiile dreptului i asigur funcionalitatea prin respectarea conduitei prescrise prin normele juridice; normele juridice au o valoare explicativ mult mai restrns fa de valoarea explicativ a principiilor; principiile dreptului se deosebesc i de axiome, maxime sau aforisme juridice, care sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic dect al principiilor fundamentale. Din punct de vedere al coninutului, principiile pot fi de inspiraie filosofic, politic, social (principiul separaiei puterilor n stat, pluralismul politic, pluralismul formelor de proprietate) sau pot avea caracter preponderent tehnico-juridic (principiul legalitii, al autoritii lucrului judecat, derogarea legii speciale de la legea general). Principiile fundamentale ale dreptului sunt: principiul asigurrii bazelor legale de funcionare a statului; principiul libertii i egalitii; principiul responsabilitii; principiul echitii i justiiei.

Bibliogarafie.: Tratat de teoria generala a dreptului - Editia a II-a, revazuta si adaugita Prof. univ. dr. ION
CRAIOVAN, Ed. Universul Juridic, 2009

Teoria i filosofia dreptului, Ed. All, Bucureti, 1997 Introducere n Teoria general a dreptului, Timioara, 1997