1

Primăvară - la genul feminin
neînţelesă, angoasată şi C apricioasă şimofluză şifaţa zecilor de rochii angoasantă, indecisă ca o domnişoară năzuroasă în vraişte prin dormitor, primăvara aceasta ne-a ţinut încordaţi în faţa termometrelor şi ne-a zdruncinat bruma de încredere pe care o mai aveam în calendar. De mult nu ne-am mai uitat le berze cu fularul la gât şi de mult, parcă, nu ne-am mai strâmbat acelaşi gât încercând să ghicim un semn de viaţă de la Soare, pe cer. Acum, că lucrurile cu mofturile anotimpului par să se fi rezolvat definitiv, aproape am uitat suferinţele lui Aprilie.

Valeriu Leonov nu ne lasă, totuşi, să le uităm, oferindu-ne această imagine a primăverii cu suflet de ghiaţă, surprinsă cu incredibil de puţin timp în urmă, între Niculiţel şi Valea Teilor, în nordul Dobrogei.

2 z

Coordonator: Constantin Daniel ARHIRE Colegiu de redacţie: Dr. Gheorghe ROMANESCU Dr. Paul FLOREA Dr. Cristian CRÃCIUNOIU Dr. Vladimir BOTNARCIUC Dr. Sorin FLOREA Drd. Ştefan RÃILEANU Editor: Dan NICOLAU Colaboratori: Constantin GIURGINCA 7 CRAINA Eugen PETRESCU Vadim BACINSCHI Dtp: Vlad VOICA Fotografie: Valeriu LEONOV Secretar de redacţie: Constantin STRÃINU Revista este editatã de Asociaţia „LA DRUM” Adresa redacţiei: Tulcea, str. Grivitei nr.32 Telefon: 0721-222974

CUPRINS

3 8 9 12 15

ISTORIA UITATĂ

18 20 22 32 34

Leșe

40 45 47 48 51

Tutunul, un viciu istoric

CE nE-ADUCE COpCA nOUĂ

Un sat cu nume de țară

Jurnalul Angelei Lefterescu

BIRDWATHCInG

Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului

Grădina Carolinei

Fax: 0240-537626
E-mail: revistaladrum@gmail.com Website: www.ladrum.org ISSN 1844-4377

S.O.S. Caii SălbatiCi

Biserica ‚‚umblătoare’’ de la Cormaia

Mihai Eminescu la Odesa

După 22 de ani

Zimbrii

Atacama

3

prezentare rostită la lansarea albumului Dobrogea, cheia de bolta - 12 noiembrie 2010 Dan ARHIRE

ISTORIA UITATĂ

P

ănă să mă stabilesc în Dobrogea, în 1988, trebuie să mărturisesc că, deşi eram întru câtva pasionat de istorie, habar n-aveam de 14 noiembrie! Istoria făcută în şcoală nu pomenea nimic de această zi, a alipirii Dobrogei la Romania, iar lecturile mele întâmplătoare nu mă conduseseră la ea. Apoi, când am descoperit această dată, fără a-i fi pătruns însă nici pe departe întreaga semnificaţie, considerând-o doar o zi de importanţă locală, adică un soi de „mai cu moţ” al tulcenilor în raport de constănţeni, m-am întrebat de ce nu este ea sărbătorită nici măcar la Tulcea? Mai ales că până după război ştiam că se sărbătorise, şi chiar şi după revoluţia din decembrie unele instituţii locale desfăşurau „activităţi specifice” cu această ocazie. Din fericire, la Tulcea, astăzi ea se mai marchează, cu timiditate. Cine va tasta 14 noiembrie pe internet şi va parcurge cu speranţă şi răbdare primele 20 de pagini, va constata că această zi este sărbătoarea

luptei împotriva diabetului, mai este zi de sărbătorire a bisericii oprimate, lăsatul secului,că a fost şi ziua filmului maghiar, în organizarea Ministerului Culturii şi Cultelor din România, că este orice, numai marea sărbătoare românească – NU! Doar un interviu luat domnului profesor doctor Stoica Lascu vorbeşte despre importanţa acestei zile, dar este, prin unicitate, surprinzător! Ne-am hotărât să publicăm albumul „Dobrogea – cheia de boltă” din mai multe motive. În primul rând din obidă, pentru că am simţit nevoia să spunem public ceea ce am spus acolo; apoi, în al doilea rând, pentru că am crezut că este necesar ca aceste lucruri frumoase să nu dădeau Europa afară din casă – iertată fie-mi exprimarea aceasta!) s-a luat în calcul şi s-a admis de marile puteri europene, instituinduse prin prevederile Tratatului de pace de la Berlin din 1878, căci existenţa unui stat, altul decât Rusia, prea puternică şi Turcia, prea slabă, le era lor absolut necesară aici, în jurul

gurilor Dunării, pentru servirea propriilor interese de stat şi menţinerea păcii. Încă din 1855, de la Conferinţa de la Viena, instituirea unui regim de neutralitate a principatelor, care să aibă o armată comună, era astfel văzută în Europa : „ Dacă Congresul de la Viena va isbuti, pe cât sperăm, a deslega pentru răsărit această problemă care pentru apus au ţinut aproape 300 de ani de războaie, acesta va fi unul dintre cele mai frumoase triumfuri ale diplomaţiei şi una dintre cele mai mari dovezi de biruinţă a civilizaţiei moderne”!(Saint-Marc Girardin, Debat, 15 martie 1855). Memorandumul privind Principatele Române, anexat Protocolului Conferinţei de la Viena din 1855, prevedea următoarele : „Potrivit textului notelor de la Viena şi interpretării ce li s-a dat de comun acord, opinia celor trei cabinete aliate a vizat nu numai sustragerea Principatelor de sub influenţa care s-a exercitat în exclusivitate asupra lor, ci şi constituirea unui fel de barieră naturală care să nu

Monumentul Independenţei din Tulcea

Ostași! în noua Românie voi veți găsi o populație . mai ales. Dacă la sfârşitul primului mileniu creştin. Cale bună dar. a leşilor. adică model de bravură și de disciplină. moravuri se deosebesc de ale noastre. posesiunea vechilor Domni Români. încet-încet. poată fi încălcată în viitor şi să ameninţe în acest fel Imperiul Otoman în chiar punctele lui vitale. dar ca să conteste încălcarea privilegiilor lor.” Armata comună a principatelor ar fi avut următorul rost : „Nu ca să se lupte împotriva unor vecini puternici. singurul uscat limitrof Deltei Dunării rămânea Dobrogea. în care românii. ca frați ai unor locuitori cari de astăzi sunt concetățenii voștri. ni se pare că cea dintâi trebuie să fie unirea celor două principate într-un singur stat. când Carol I s-a adresat trupelor române neîntâmplător cu aceste cuvinte : „OSTAȘI. Printre posibilităţile existente. Astăzi voi puneți piciorul pe acest pământ care redevine țară românească. (Tătarii. Ismailului şi Bolgradu- lui. adică a Cahulului.) este știut că mănâncă carne de cal și carne de om(!). dar. familie. în cea mai mare parte română! Dar veți găsi și locuitori de alt neam. după momentele glorioase cunoscute ale luptei pentru neatârnare. Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni ceea ce ați fost până acum și în timp de pace ca și pe câmpul de onoare. n. cum Rusia (care. a tătarilor. C A R O L’’ In istoria noastră aşa a fost : a fost greu să fim români! Acest ordin de zi al lui Carol I încheia în glorie secole întregi de umilinţă. şi ea trebuia alipită noului paznic ( considerat apt pentru această misiune. soldaților români. voievoade. Or. ei sunt identificaţi de arheologi cu modificări genetice cauzate de modul de viaţă îndelungat de bejenie. domnitorul moldovean este sfătuit de Soliman Magnificul ca. Între aceștia veți afla și populațiuni musulmane a căror religiune. apărătorii drepturilor României și înainte-mergători ai legalității și ai civilizațiunii europene. 14 Noiembrie 1878.. cu dinţii deveniţi abrazivi din cauza tipului de hrană specific – rădăcini şi scoarţă de copac. . iată câteva ştiri despre ei pe care istoria din manualele şcolare nu ni le pomeneşte: ”(. Voi nu intrați în Dobrogea ca cuceritori. ci intrați ca amici.n. și trebuie. după perioada marilor migraţii. România îşi făcea loc pe harta lumii. au unit cu România Dobrogea . ceea ce cu mândrie constat că vă recunoaște astăzi Europa întreagă. era prea puternică pentru a putea fi refuzată) cerea ferm în 1878 reîncorporarea sudului Basarabiei. devenind membri ai statului român. să ducă ”în locuri sigure și inaccesibile” populația și vitele din satele aflate pe traseul acestora.) armata tătărească este o armată imensă.4 Intre Marile Puteri ale Europei. prin bărbăţia şi determinarea dovedite pe câmpul de luptă) al interesului general european. a turcilor.” Aşa sună un fragment din scrisoareaporuncă a sultanului Soliman Magnificul adresată pe la începutul anului 1552 voievodului Moldovei Ştefan Rareș. la iubirea voastră. deci să iei toate măsurile spre a nu-i lipsi nuimic. Eu cu dinadins vă recomand de a le respecta. printr-o apărare de câteva zile măcar. menite a asigura Moldovei şi Valahiei o stabilitate şi o forţă suficiente. și Dumnezeu să vă protege! Cugetările mele cele mai afectuoase sunt nedespărțite de voi! Să trăiască România! Brăila. au drept deopotrivă la protecțiunea. care nu mai puteau fi păzite de Imperiul Otoman şi nici lăsate Imperiului Rus. înaintea sosirii trupelor tătare. scrisoare prin care îl însărcina pe acesta să pregătească proviziile necesare armatei tătăreşti care urma să-i traverseze țara spre Ardeal. În consecință. nu puteau fi asigurate nici de o Românie fără teritoriu adiacent lor. Marile puteri europene. Toți aceștia.. oriunde s-ar fi aflat. prin tratatul din Berlin. de altă religiune. când Apusul precursorilor Iluminismului își pregătea înfăptuirea enciclopediile. în scopul unui regim internaţional de navigaţie liber între Occident şi Orient. Aşa s-a ajuns la acest binecuvântat 14 Noiembrie 1878. După jumătatea secolului XVII. cu tenacitate şi cu adevăraţi bărbaţi politici. şi pentru ca să asigure buna rânduială dinlăuntrul ţării. învingătoare în războiul de la 1877. contra maghiarilor. ia aminte. au cunoscut oprimarea.” Dar gurile Dunării.

abandonată de marile puteri europene care-i erau garante. orașul lor nu a fost incendiat. am ajuns în oraşul Gherghiţa. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale. nici robi. Plecând de aici. toţi bărbaţii şi toate fetele au ieşit pe străzi cu veşmintele de noapte. O Dobroge pe care. Nu am dat foc acestui oraş. cuvântul acesta. întradevăr. Plecând de aici. trimis în Transilvania de Împărăteasa Austriei spre a face ordine între valahi : ”Mânăstirile de lemn să fie arse pretutindeni. căci sunt aproape neştiuţi. încă de pe atunci. am luat multe prăzi. care a fost incendiat. apoi unirea şi independenţa le-au urmărit. Au mai fost capturate atât de multe lucruri. indiferent cât de nebuneşti pareau a fi scopurile. ruinându-l și pe acesta. n. Revoluţiile de la 1848 asta au însemnat şi asta a presupus şi descoperirea Dobrogei de către revoluţionarii exilaţi după înfrângerea lor. la Porțile Orientului. cu numele „Deşteaptă-te Române”! Căci acel secol XIX a însemnat. împresurând acest oraş. nu mai rămăseseră decât 23 000 de femei şi copii. fără să se plictisească şi fără să dea vreodată înapoi. Prin votarea. omorând pe malul râului Scânteia pe toți prizonierii ce-i luaseră mai înainte. marele centru comercial al Ţării Româneşti. când am trecut la atac zicând Alah! Alah!. „Unire şi independenţă” au hotărât încă din 1838 cei cărora le-au fost discipoli. De acolo am năvălit spre apus și. capturându-se multe prăzi și mulți robi. A doua zi am trecut cu caii râul Focșani și am intrat în Țara Românească. avuţii şi tezaure. am ajuns în oraşul Buzău. Au fost luate numaidecât 26 000 de robi aleşi şi 600 de care cu diferite lucruri şi mărfuri. dar şi în pofida marilor puteri europene. încât nu se poate descrie. Era foarte înfloritor. referindu-se la o expediție militară turcă în Țările Române din anul 1657. la 1850. încât toţi neam îmbogăţit. menționează: ”Ținându-se sfat. aprope ca un imn naţional. locuitorii nu şi-au părăsit casele. în ciuda neutralităţii sale. toți au încălecat pe caii lor buni și apoi. ca ceva de la sine înţeles drept just şi moral! Desigur că aceste îndelungate împrejurări istorice au făcut ca un cântecel intitulat Rasunet. În acel loc. am ajuns în orașul Tecuci. capitala Ţării Româneşti. căci începuse Unirea! Bărbaţii politici minunaţi de atunci ai românilor. am asediat Târgovişte. şi am ajuns în zorii zilei la renumitul oraş Bucureşti. am mers prin munţi acoperiţi cu pădure şi. a lui Alexandru Ioan Cuza şi la Bucureşti. Am sosit apoi în orașul Bârlad. Gazî-Batîr a fost lăsat în urmă cu bogăţiile şi tezaurele. căci raialele plecaseră în tabăra lui Mihnea. să cunoască o fulminantă răspândire în toate teritoriile locuite de români şi să fie îmbrăţişat. generalii austrieci. spre miazăzi. Am sosit în marele oraș Râmnic. capturând 8000 de robi aleşi. Au fost capturate atâtea prăzi. De acolo am mers în grabă. până la moarte! Şi le-au înfăptuit. omorând oamenii neînarmaţi.. să se desăvârşească şi să izbândească în atingerea idealului numit Daco-România! Asta presupunea unire. asediind acest târg.) cât şi despre demolarea mânâstirilor.. care se afla în urmă.n. ca unii care disprţtuiesc poruncile regeştişsi tulbură pacea şi ordinea publică. Populația de aici venind în întâmpinarea noastră cu daruri.” Ca şi osmanlâii lui Evlia Celebi cu un secol mai înainte. căci bărbaţii de aici. incendiau bisericile şi mânăstirile şi le dărâmau cu tunurile.căci toate odată nu se puteau înfăptui. Pen- . Au fost incendiate numaidecât 300 de case. iar raiaua și hatmanii săi ieșind în întâmpinarea noastră. De dimineaţă.” Dar iată cum suna şi ordinul generalului Bucow din 13 iunie 1761. Nu s-au găsit nici prăzi. am parcurs o distanță de treizeci de ore și am ajuns până seara în orașul Scânteia. publicat în 1848 la Braşov. fiind plecaţi în tabăra lui Mihnea. armata islamică a fost uşurată. să fie pedepsit numaidecât cu moartea prin spânzurătoare sau prin tăierea capului. când oastea tătară a pornit la atac. în scrisorile trimise lui Ion Ghica. aşa cum s-a făcut. dar iluminat în sensul pe care putea să îl cuprindă pe atunci. adică primul deziderat al programului lor revoluţionar care. Dimineaţă. de frica incendiului. adăstând cu o tenacitate uimitoare în idealul naţional. cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei Sale Generalului atât despre restituirea bisericilor (către uniţi. prizonierii au fost predaţi tot lui Batîr Paşa. De aici am luat numeroşi robi şi multe avuţii şi tezaure din biserici. mulţi dintre ei au fost luaţi robi. au adus daruri numeroase. n-a ieşit nimeni înaintea noastră.. România s-a văzut obligată. pe care l-au servit pe timpul întregii lor vieţi. incendiind și orașul Vaslui. chiar în ziua aceia. împreună cu 10 000 de voinici. să intre în război împotriva Imperiului Otoman în 1877. în plină Epocă Europeană a Luminilor. cetăţeni ai imperiului. Căci. marea istorie a României începuse. Orașul lor nu a fost devastat. în care revoluţiile înfrânte trebuia să continue. Plecând în grabă în noaptea aceia. toate femeile. ţipând şi văitându-se. înainte ca ei să iasă din casele lor. Plecând de acolo spre apus.5 Evlia Celebi.. a fost a Valahiei cu Moldova. au rămas singuri. şi-au servit neamul şi ţara cu un devotament aproape de neînţeles acum. încă de la 1838 se intitula „Unire şi independenţă” şi care îşi propunea „să întoarcă o patrie slobodă tuturor mădularelor româneşti” răspândite prin lume. În ziua aceea. am ajuns în marele menzil Focșani. Ion Ionescu dela Brad o numea „California românească”. Prima unire. am luat 7 000 de robi. este un oraș mare. şi. A doua zi oraşul a fost incendiat. cu sprijinul. deşteptarea unui neam. iar cei care au ieşit au fost luaţi robi. De dimineaţă. aşa neştiuţi cum sunt ei astăzi. astfel. un nu mai puțin iluminat călător turc. mergând năvalnic.

6 „Curcanii” trec Dunărea la Corabia.” .

de Sfântul Apostol Andrei. ultimul domnitor român stăpânitor al Dobrogei. singură şi uitată. Acest veritabil embrion al viitoarei Uniuni Europene. ne-am iţit ca o nucă tare în jurul gurilor Dunării. Ca şi ziua de 14 Noiembrie. cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân. prima ei instituţie-simbol : Comisia Europeană a Dunării. este menţionat de martirologii şi sinaxare ca a predicat cuvântul Evangheliei aici.desăvârşind-o. investiţi cu încrederea Europei. la ancoră. la Sulina. moldoveni şi munteni. rânduind pentru ei diaconi. prin Ungaria. însă. asta. acea preţioasă lucrare a lui M. ai cărei fii. preoţi şi episcopi. ne-am făcut loc şi noi. stăpânitor al Dobrogei! Dumnezeu are tot timpul din lume spre a face astfel de glume istorice! Dumnezeu.D. a ajuns în Germania. un anume Friederich de Hohenzollen s-a salvat cu fuga de pe câmpul de bătălie. de unde. pe câmpul de onoare. aştepta flota veneţiană. primul fotograf al Dobrogei. dar noi. despre toate acestea. cheia de boltă”. în final. fotografii care sunt însoţite de texte referitoare la aceleaşi subiecte. însă. dac-am vrea. iar această mamă purtătoare i-a fost România. Peste nici 40 de ani. una dintre cele mai importante zile a statului român. şi toţi împreună au format armata română care a trecut Dunărea spre a-şi da obolul de sânge la Rahova. în plata lui Dumnezeu! . de mai puţini români. Ionescu. pe care acum douăzeci de ani. acolo. am părăsit-o. Apoi albumul conţine 46 de imagini dintr-un exemplar necunoscut al albumelor lui Anatole Magrin. adica acolo unde veti gasi si o atât de demodata si aproape incorecta politic dragoste pentru bătrâna noastră Dobrogea şi pentru ţara aceasta. ca pe o bătrână tristă. Şi dacă Europa a uitat asta. avea să-l poarte pe Dunăre. după dezastrul armatelor creştine în faţa turcilor. preluate din „Biblia Dobro- gei”. România căreia i s-a adăugat Dobrogea a contat. Imperiul Austro-Ungar. avea să devină primul domnitor al românilor după Mircea cel Bătrân. prinsă în frenezia clocotitoare a începutului unei noi vieţi. pentru demnitatea noastră şi pentru moştenirea copiilor noştri! Acestei ţări care începuse să conteze. şi a uitat. copiii dorobanţilor români de la Rahova. Am considerat că această îngemănare a fotografiilor lui Magrin cu textele lui Ionescu poate reprezenta un demers fericit. dar şi după alipirea la România. In album. căci sărbătoarea Sfântului Filip ( printr-o coiincidenţă. încercând să argumenteze că ziua de 14 Noiembrie pe care. nu este o zi. Egee şi Adriatică el a ajuns pe coasta Dalmaţiei. folositor în înţelegerea Dobrogei. cu o navă proprie. Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. după care şi-a continuat lucrarea misionară în Asia Mică”. ultimile două întinzându-se chiar fiecare pe câte două continente. întâiul chemat. între cei trei coloşi ai vremurilor. cu sediul. Pe harta unei lumi uriaşe. „convertind la credinţa creştină pe mulţi din locuitorii Sciţiei. întrun alt album. a avut nevoie de o mamă purtătoare. unde. Griviţa şi Plevna. în care păzeam. ci este una din marile zile ale României. sub soarele pieziş şi înşelător al unei dimineţi care iată. Nimeni nu face mai mult decât poate. În 1396. cel care. şi celelalte provincii româneşti – Basarabia şi Transilvania. vorbeşte mai pe larg . Ţara aceasta. uniune care avea a se naşte abia peste o sută de ani. în album. Griviţa şi Plevna aveau să cânte. de la Nicopole. să vă mai reţin atenţia cu două frumoase coincidenţe legate de bătrâna noastră Dobroge. Dar despre toate acestea. în poarta căzută a unei curţi ţărăneşti. născut în acelaşi sat cu Sfântul Apostol Andrei. cel al cărui cuvânt ştim că a fost adus în actuala Românie. alt cântec însufleţitor. aşa cum era ea înainte de 14 Noiembrie 1878. Ce se ştie mai puţin. Pâna atunci să spunem că albumul intitulat „Dobrogea. băltind în atemporalitatea sfărşitului de imperiu. prin trecătorile Carpaţilor. tot în Dobrogea. cea europeană. este că şi Sfântul Apostol Filip.7 tru independenţa României români din toate provinciile încă înstrăinate au participat ca voluntari alături de ceilalti. cei de astăzi. după ce a intrat deghizat şi cu un paşaport fals în România. din nordul Ţării Sfinte. mai mult sau mai puţin buni. cântând acelaşi prim cântec ostăşesc al tuturor românilor servind o singură Românie. Pe larg. 24 ianuarie şi 1 decembrie. în prima parte a secolului următor. mai puţin importantă decât ziua luptei împotriva diabetului. ar trebui să putem. de facto. dar parcă în acelaşi război. românii de astăzi nu o mai sărbătoresc (cu excepţia salutară a Tulcei!). atunci noi suntem cei chemaţi a-i aduce aminte. Betsaida. dacă nu cea mai mare. desigur!) este fixată în calendarul creştin ortodox în acelaşi 14 Noiembrie. Doresc. şi Sfântul Apostol Filip ca încreştinător al lor a cam fost uitat de noi. atunci cel puţin la fel de importantă pentru statul român ca celelalte lui mari zile. intitulată „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”. prin deltă şi să-l scoată în Marea Neagră. toţi îi suntem. fluierând. un anume Carol de Hohenzollen. copiii celor ce-o făcuseră în a doua jumătate a secolului XIX aveau să-i unească. deja a trecut. Peste aproximativ 500 de ani. Prin Bosfor. din păcate. pentru adevăr. După câştigarea independenţei de stat cu arma în mână. Şi. near fi uşor să ne aducem aminte.

Dou-trei ore pe gheaţă sunt de ajuns mai ales dacă nu mai trage peştele. care-s iepuri. Omul în schimb se descurcă şi semnele pescarilorzeci de găuri mici în gheaţă. „Aşa dă Dumnezeu peştele. Gerul din ultima perioadă a lăsat doar Dunărea fără pod de gheaţă. Surpinzător. însă acestea apar imediat din stuf. multă pricepre. o plută din papură. spre nemulţumirea păsărilor de tot felul care nu mai ajung la hrana lor preferată-peştele. altădată nu. S-au jucat unii ieri şi cu Dacia pe aici. se dădeau cu maşina pe lac”. Din cănd în cănd mai schimbăm copcile. copcile stau mărturie.termosul s-a golit. undiţele noastre sunt rustice-un băţ scurt de stuf.mai ne sperie cu un mistreţ. aprofundarea ştiinţei prin metode lăudate de forurile internaţionale. aşa că fugim spre căldură şi din capturi. mai mişcăm plutele..8 Ce ne-aduCe CopCa nouă Războiul nervilor Cristian DOGARU text si fotografie prin gheaţă între om şi ştiucă P rima regulă cănd mergi la pescuit la copcă este să verifici grosimea gheţii.. Ne-am oprit la o intersecţie între două canale şi cu toporul din dotare mai lărgim vre-o patru copci şi începem să folosim termosul. „Dacă te ţine pe tine la peste o sută de kilograme putem trece şi noi fără probleme!” glumeşte cam serios Sorin Florea. eliberată imediat. din motive tehnice.Aşa am aflat că am fost ales ca deschizător de drum nu ca o onoare. După atătea termosuri ne dăm seama că ne-ar trebui şi undiţe. cum se nimereşte. nailon. nou prilej de pilde pescăreşti. în rest totul s-a transformat într-un imens pationoar înconjurat de stuf şi papură. patronul unei pensiuni din Murighiol împreună cu care am plecat pe canalele îngheţate. „Bineînţeles este vorba despre ştiinţă. vidre.. acum pe frig ea mai mult stă pe loc” mai povesteşte Trofim... Din cănd în cănd gheaţa mai trosneşte şi atunci îţi vine să o iei la fugă spre mal însă localnicii ne liniştesc. .”.un murighiolean care ne desluşeşte urmele de animale de pe gheaţă. apoi trebuie să vă echipaţi bine. acolo unde le pitise Trofim la ultima partidă de pescuit. Nici nu aruncăm bine undeţele în apă că Sorin scoate o ştiucă şi începe distracţia. „Căteodată pică. Şi aşa ajungem la jumătatea termosului.gerul începe să se simtă şi aşa se termină şi vinul fiert. trebui să mai batem în gheaţă la margine ca să se sperie ştiuca şi să mai mişte prin zonă. după mărimea. „În primul rănd trebuie să nu uitaţi termosul cu ţuică fiartă.Cam ca la table”. plumb şi un cărlig micuţ în care înfigem un cărăşel adus de acasă. apoi ar mai fi necesar şi nişte vin roşu. preparăm nişte sarmale rămase de la revelion de toată frumuseţea.. dacă mai aveţi un termos două ar fi bune” spune şi Trofin. pentru cei obişnuiţi cu sculele sofisticate de multe milioane. îmbrăcăminte groasă. Mai pică o ştiucă mai mică.

se datorează de multe ori menţinerii tinerilor prea mult timp într-o zonă călduţă şi comodă a teoriilor generale şi a bunelor intenţii.ro u ceva timp în urmă. detaliile. în antrenarea tenace a cât mai multor tineri în birdwatch. S-a încercat şi la noi găsirea unor echivalente autohtone ale termenului. m-am întâlnit în Deltă cu doi pescari ce veniseră tocmai din Arad “la ştiucă”. se dovedea că puteau recunoaşte pasărea în determinator. faptul că nu notează imediat. Ne cerem scuze că vom folosi în continuare numele englezesc BIRDWATCH care ar putea fi tradus: pânda (pândirea) păsărilor. până acum. Suntem de acord că mulţi dintre membri SOR nu au suficient timp. mi-au spus ei. s-au putut bucura privind păsările de pe lac. pentru ca acolo unde nu există emoţie e greu să convingi pe alţii de justeţea cauzei tale.danielpetrescu. fiind o zi senină. din cauza lipsei de experienţă. cu care reuşeam să-i dirijez spre ceea ce credeam că e mai aproape de descrierea lor. Unora. lebede si alte păsări pe care nu le ştiau. Ne aşteptăm ca în următorii ani să apară din ce în ce mai mulţi birdwachers autohtoni şi e de dorit ca aceştia să poată fi îndrumaţi de SOR şi chiar încurajaţi să devină membri capabili să se implice în programe concrete de monitorizare a avifaunei şi poate că astfel suprafeţe tot mai mari ale României să fie cuprinse în programul: Monitorizarea Păsărilor Comune. nu a reuşit să propună o variantă care să fie general acceptată. Foarte puţini dintre observatorii neantrenaţi dau o descriere exactă a unei specii nou întâlnite. dar că a doua zi nu căzuseră decât nişte mârliţe şi că totuşi nu le-a părut rău. şi de răspândit azi în lume: BIRDWATCH . dar mai credem şi că sucursalele ar trebui să-i încurajeze. Deseori mi se întâmpla să aud: „am fost în cutare loc şi am văzut o pasăre deosebită”. întrebarea „ce fel de pasăre este?”. neglijându-le pe cele definitorii. a faptului că mulţi dintre ei părăsesc SOR după un timp. oferindu-le astfel posibilitatea ca ei înşişi să recunoască în carte imaginea păsării. Pe lângă faptul că la adolescenţă priorităţile se schimbă adesea. iar aceasta nu se poate realiza atât timp cât sucursalele SOR nu vor avea o politică explicită. Nu de puţine ori.9 BIRDWATHCING sau BUCURIA DE A PRIVI PĂSĂRILE Eugen Petrescu foto : www. Relatarea celor doi mi-a reamintit de disponibilitatea atâtor oameni pentru observarea lumii păsărilor şi a naturii în general. privitul atent al păsărilor. egrete. Cu aceste observaţii am păşit deja uşor înspre terenul unui hobby extrem de atractiv. iar alţii s-au alăturat mai mult emoţional ideii de protecţie a păsărilor. urma o descriere C nu întotdeauna concludentă şi. să-i stimuleze în mod special pe aceia care se implică în protecţia păsărilor şi progresează evident în cunoaşterea lor. a lor. evident. dar vor găsi şi plăcere în observarea păsărilor. excursiile şi taberele ornitologice ajută cel mai bine la formarea adevăraţilor „birwatchers”. corcodei. dar că aceasta abia de corespundea cu descrierea făcută iniţial. Cel mai simplu era când aveam la mine un determinator ilustrat. mai ales. Aceştia nu numai că vor ajuta la realizarea diferitelor proiecte ale SOR. una din explicaţiile fluctuaţiei de tineri în SOR. a tinerilor cu iniţiativă care pleacă pe cont propriu în mici expediţii. vor deveni adevăraţi „BIRDWATCHERS”. dar nimeni. Erau acolo sute de raţe sălbatice de diferite specii. . într-un carneţel. deosebit de frumoasă. iar noi suntem de acord şi cu aceştia.pe care l-am dori practicat de cât mai mulţi români şi evident de toţi membrii Societăţii Ornitologice Române (SOR) cărora le revine şi datoria de a face pledoarie pentru acest hobby şi de a ajuta la popularizarea sa prin- tre români. Experienţa sucursalei din Tulcea arată că ieşirile dese în teren. spre surpriza mea şi. pentru că. iar celor mai mulţi le joaca feste prea marea încredere în propria memorie. I-am întrebat cum a fost şi ei mi-au spus că prinseseră destul de bine în prima zi. iar revoluţia hormonală e în toi. atenţia li se focalizează asupra detaliilor nesemnificative.

nu poţi să ştii ce-ti va cădea! Iar realitatea arată că multe din observaţiile făcute de birdwatchers sunt importante pentru ornitologie. în Europa de vest. Ornitologii au nevoie de informaţiile şi sprijinul amatorilor. un om de teren care se bucura observând păsări. sensul de persoană care prinde păsări. printre altele. două feţe ale aceleiaşi monede. de papagali şi de alte păsări autohtone sau exotice. cu scopul de a le cunoaşte mai bine şi de a le proteja în habitatele lor naturale. aplicarea măsurilor de conservare şi protecţie propuse de ornitologii profesionişti devine foarte dificilă. ci o organizaţie neguvernamentală de mediu deschisă atât pentru ornitologii profesionişti. după înfiinţarea Biroului Societăţii Ornitologice Române. ci cu acela originar care înseamnă iubitor. deşi ar părea potrivit. În urma confuziei apărute la Tulcea. Aceste conotaţii nedorite ne fac reticenţi la folosirea cuvântului PĂSĂRAR cu sen- sul de „birdwatcher”. are deja în limba română. care poate pierde astfel ceva din rigoarea şi distanţarea faţă de obiectul de studiu. s-a impus să insist că SOR nu este nici pe departe o societate a crescătorilor de păsări. sunt de fapt complementari. acesta va constitui adevărata alternativă non-violentă la vânătoare. Ar trebui amintit că există destui „birdwatchers” care pot concura cu succes ornitologii profesionişti şi că ar fi bine dacă toţi ornitologii ar fi şi „birdwatchers” pasionaţi.. necesare în orice ştiinţă.păsările libere în mediul lor natural. Am observat la un moment dat pe un lac câţiva călifari roşii (tadorna ferruginea ). Un bird- watcher este în general un practician. Eu chiar i-am fotografiat deoarece stăteau aşa aproape de mine.chiar imposibilă. Dacă azi.pasăre pe care o vezi pentru prima dată în viaţă şi pentru care se cade să faci cinste celorlalţi. aşa că putem spune că birdwatcher (cel care practică birdwatch) nu poate fi înlocuit întotdeauna cu ornitolog. o persoana care găseşte plăcere în observarea şi chiar studierea lor. tot mai mulţi pescari eliberează capturile. eram asaltaţi de cetăţeni ce credeau că este vorba de o societate care promovează creşterea în captivitate a păsărilor exotice. care vinde păsări sălbatice. cel puţin în unele momente. ce nu sunt ornitologi ( profesionişti ce studiază în mod ştiinţific păsările). precum şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască şi să protejeze păsările sălbatice în habitatele lor naturale. dar că acelea nu „se pun”pe lista . aşa cum spunea şi domnul doctor Dan Munteanu. prin dispariţia ocupaţiei de păsărar (interzisă prin lege. nu vedem cum altfel ar putea-o face vânătorii. în jargonul birdwatcher . dacă nu . nu un teoretician. dar câţiva dintre turişti mi-au mulţumit în mod special spunând ca aceasta este pentru ei o „life bird”. şi pentru că. dar e de dorit şi încurajată în „birdwatch” şi e bine să ştim că.. nu cu sensul peiorativ. ei mi-au spus ca da. Aşadar aceştia se diferenţiază foarte clar de crescătorii de canari. libere. fără să greşim prea mult. cu a pescarului sau vânătorului: important e să ieşi in teren. în marea lor majoritate oameni obişnuiţi. să istorisesc o întâmplare de acum câţiva ani când însoţeam prin Dobrogea un grup de birdwatchers din Anglia. decât metamorfozându-se în birdwatchers. fără entuziasmul şi implicarea majorităţii iubitorilor de păsări neprofesionişti.10 Birdwatcher şi ornitolog Asemănări şi deosebiri: Câteva precizări se impun. comportânduse ca păsările domestice. Ieşirile sale în teren nu urmăresc întotdeauna un scop ştiinţific. păsări destul de rare şi i-am atenţionat pe ceilalţi. cuvântul va avea şanse să se impună în locul lui birdwatcher. deci birdwatcher = un iubitor. Mulţi români dintre cei pasionaţi de birdwatch sunt şi membri în SOR pentru că şi interesul celor ce practica bitrdwatch se concentrează asupra păsărilor sălbatice. în lacul din King James Park erau câţiva călifari alături de sute de raţe şi gâşte sălbatice de diverse specii. acesta din urmă fiind un amator. în timp. Hobbyul lor este diferit şi chiar în contradicţie în unele privinţe. Asta nu înseamnă că un crescător de păsări nu poate practica birdwatch. că BIRDWATCH este un fel de democratizare a ornitologiei. dar trebuie făcută o separaţie netă între cele două preocupări. M-am mirat să aud aceasta deoarece în Anglia văzusem de mai multe ori călifari roşii în lacurile din unele parcuri. şi ei le văzuseră acolo. iar cuvântul PĂSĂRAR. care. de cele mai multe ori. deşi zburau liberi. mentalitatea birdwatcher-ului este asemănătoare. Ornitologul profesionist şi birdwatcher-ul amator. Aceasta are o legătură cu hobby-ul nostru pentru că e evident că SOR promovează birdwatchingul ca hobby de masă. Toţi au fost entuziasmaţi. Poate că. iar aceştia din urmă nu pot progresa decât însuşindu-şi cât mai multe din informaţiile ştiinţifice oferite de ornitologie. chiar şi în centrul Londrei. Birdwatch este un hobby practicat de foarte multe persoane. cred că ar fi interesant. de altfel). Implicarea emoţională neîngrădită nu e specifică omului de ştiinţă. Pentru a înţelege mai bine diferenţa. Aceştia „prind” păsările doar cu binoclul/luneta şi uneori cu camera foto sau video. Pe unii îi interesează păsările în colivie sau volieră. un protector al păsărilor. când. pe ceilalţi . S-ar putea spune. prin distanţarea în timp. (pe nişte elveţieni i-am auzit numind-o „snaps vogel”pasăre pentru care trebuie să dai un şnaps). se apropiau de oameni aşteptând să fie hrăniţi. câştigând în schimb un plus de sensibilitate proaspătă. I-am întrebat dacă nu văzuseră aceste păsări.

”Instrumente” ajutătoare pentru cel interesat de birdwatch ar putea fi în prima fază: -un determinator de teren (SOR a publicat traducerea adaptată pentru Romania a celebrul u i .000 de membri cotizanţi în Societatea Regală Britanică pentru Protecţia Păsărilor şi. probabil cu detalii mai tehnice într-un număr viitor. de aceea îi încurajăm pe toţi. ci păsări domesticite introduse de crescători în Anglia. din cele spuse de englezi. la care încă ţin. tot atâţia „birdwatchers”. Poate e bine să se ştie că în ţările vestice acest hobby a luat proporţii de masă. astfel că se poate obţine şi un câştig din această plăcere. asigurându-i că nu e nevoie nici de diplome. Turismul de tip birdwatch va lua amploare şi la noi.11 păsărilor „bifate” deoarece nu sunt păsări sălbatice. membri sau nu în SOR. să-şi găsească timp şi pentru privitul şi cunoaşterea păsărilor.un carnet şi un pix pentru notarea obser vaţiilor făcute (în ţara noastră există destule locuri puţin sau deloc studiate. conştienţi că fără implicarea noastră a tuturor în protecţia lor. numai în Marea Britanie sunt peste 1. iar majoritatea turiştilor au făcut şi fac măcar ocazional birdwatch. o posibilitate de a ne perfecţiona cunoştinţele despre păsări şi de a ne bucura de lumea lor aşa de plină de eleganţă. cred că.000. de ce SOR nu creează pentru elevi o structură asemănătoare cu a cercetaşilor care să aibă ca obiect central observarea păsărilor în mediul lor natural şi protejarea lor? Nu văd de ce între birdwatch.un binoclu . pentru că România e un loc atractiv şi în această privinţă şi este nevoie de birwatchers români ca ghizi locali care să cunoască locurile şi speciile. nici de atestări sau autorizaţii din partea cuiva. sau în excursii. aşa că orice obser vaţii legate de numărul speciilor şi al exemplarelor de păsări obser vate se pot dovedi utile). reiese clar cum mentalitatea de birdwatcher se diferenţiază de cea a crescătorilor de păsări.U.s u b t i t l u l PA S A R ILE DIN ROMANIA SI E U R O PA . în Japonia şi în S. miracolul se va putea sfârşi curând… (Acest material sintetizează şi unele idei mai vechi. Cred că. In vestul Europei. îi încurajăm să încerce mai mult. mai cu seama şi oportunitatea de a face birdwatch chiar când se află la pescuit. Încurajaţi tinerii să părăsească pentru o vreme statul pe internet. şi pe care le-am publicat într-un articol din revista AVENTURI LA PESCUIT în urmă cu câţiva ani) . cântec şi culoare.D E T E R M I N ATO R I LU S T R AT ) . pescuit. Probabil că alţi iubitori de natură sunt observatori experimentaţi. cel puţin. excursiile de la sfârşitul săptămânii şi chiar plimbările obişnuite în parcuri n-ar exista ceva mai mult decât „o simplă coexistenţă paşnică”. de un spirit de observaţie mereu treaz şi de ieşiri cât mai dese în teren.A s-a dezvoltat o adevărată industrie care întreţine acest hobby iar oferta ei este extrem de variată şi atrăgătoare. atunci când ajung în Delta Dunării. ci doar de puţină pasiune. O idee mai veche nu îmi dă pace. discotecile şi să iasă în natură. Şi pentru ca ne-am exprimat deja convingerea că mulţi oameni obişnuiţi au deja o anume atracţie pentru privitul păsărilor şi au. suma totală de pe această piaţă are tendinţa să se apropie de cea vehiculată pe piaţa uneltelor de pescuit şi de vânătoare. Vom reveni.H A M LY N G U I D E . valoric.

în desişul lor reuşesc să mă mai adăpostesc de furia crivăţului. animalele sălbatice se pot răni caii de asemenea. …Vântul mă urmăreşte oriunde aş merge. om sau stea îşi au locul bine definit. cu grupurile de cai sălbatici. tu cu Himalaia.O. cunoscând să legifereze..12 Natura se descoperă numai celui ce ştie să vadă. legiferând să transforme şi să ajute.haideţi să încercăm să le menţinem farmecul. el cu turmele de reni . Caii Sălbatici Dr. fie ele şi din sârmă cu ghimpi. Aşa ar povesti pe scurt un cal care trăieşte in sălbăticie în Delta Dunării. scoarţa copacilor este smulsă iar ramurile tinere mâncate deoarece foamea calcă peste obstacole. văzând să cunoască.. pădurea sau stuful îmi sunt cei mai buni prieteni pe timpul iernii. de multe ori insă această măsură de protecţie nu are rezultatele aşteptate. Ne mărginim tot timpul cu ceva ori cu cineva. . îmi înfundă sinusurile iar uneori mă prăbuşesc din cauza foamei.S. iar problema rămâne nerezolvată. Eu sunt vecin cu marea si Dunărea. Pădurile tinere mai cu seama sunt înconjurate în unele locuri de garduri cu sârmă ghimpată care au rolul de a opri accesul cailor in acest perimetru. (George Corbu: Discutii Despre Ecologie) S. Problema acestor animale este din ce in ce mai gravă cu cât există mai multe proiecte care reconstruiesc sau protejează anumite zone. Ştefan Răileanu medic veterinar text si fotografie În sistemul naturii. Astfel banii sunt cheltuiţi in zadar. rămânând totuşi nemărginiţi.

www.ro 13 .danielpetrescu.

aceasta fiind insuficientă pentru hrana zilnică a cailor sălbatici. Tipul si modul de hrănire al cailor sălbatici din Delta Dunării. . şi fragmente fragede ale plantelor) iar caii se folosesc de solul descoperit pentru a găsi hrana de aceasta natura. In aceasta perioadă sunt căutate in sol părţi fragede ale plantelor încolţite (Familia Liliaceae) ce au ciclul de înflorire în perioada vernală. La baza arborilor sunt foarte mult căutate speciile de muşchi (muşchiul comun) si licheni (lichenul galben. ce vă străduiţi să confecţionaţi garduri !!!!! Construiţi hrănitori la marginea pădurilor si puneţi in acestea fân atât timp cât stratul de zăpadă este mai mare de 5 cm şi o să rămâneţi uimiţi de rezultate. caii se hrănesc cu scoarţa de co- pac (salcie. Odată cu venirea sezonului rece si a primei ninsorii. O altă situaţie întâlnită la aceşti cai. vegetaţia schimbată este acoperita cu zăpadă si mai greu de găsit. In zona de pădure sunt căutate ramurile fragede ale speciilor de carpen. Spectrul trofic este modificat din punct de vedere nutriţional. Plantele ce fac parte regula in modul de hrănire al cailor lipsesc in această perioadă sau se găsesc în cantitate redusă. În perioadele foarte grele ale sezonului rece când hrana este foarte puţină. lichenul renilor). Aceştia răscolesc pământul în căutarea hranei (rizomi. plop. valoarea nutritivă a scoarţei lemnoase este foarte redusă cea ce duce la scăderea aportului de substanţe nutritive şi în consecinţă la scăderea imunităţii. cărpiniţa si tei. bulbi. păducel). fructe de stejar. tei.14 O soluţie vă putem da noi domnilor. este relaţia creata cu mistreţii. păducel si măceş.

spre mal. pe mal. în timp ce istoria delfinilor frumoşi de acum 22 de ani se năştea pentru mine. Privirea lui Gabi rătăcea. D fără ţintă. pas cu pas.pe nesimţite” . pregătit şi doritor de tovărăşie cu omul. oarecum. Alina a murit cu vreo câţiva ani în urmă. îi mai sunt recunoscători pentru că este frumos şi pentru că este. Asta mi-a spus prietenul meu Gabi Frandeş. om de afaceri din Tulcea. e aceea. la începutul întâlnirii. fie purtându-i la suprafaţă. caută mere roşii pe care le mănâncă. Gabi Frandeş Mark.15 După Dan ARHIRE text si fotografie 22 de ani Mitologia română numeşte delfinul Dulf şi spune despre el că noaptea iese din mare şi. marinarii. într-o seară încărcată de poveşti şi de amintiri. De aceea. . aşa cum s-a dus şi tinereţea . Ei îi sunt recunoscători pentru că îi ajută în caz de naufragiu. în care mi-a vorbit despre Mark şi Alina. care sunt prietenii săi şi cărora el le este prieten. Dar cel mai bine este să îl las chiar pe el să povestească. pe deasupra Dunării. din recunoştinţă. cei doi delfini pe care el îi botezase aşa. îi aruncă mere în prova navei. iar ceilalţi prieteni cu aripioare din bazinul Delfinariului constănţean s-au dus pe rând. iar şederea prelungită în tovărăşia unui delfin naşte nostalgii şi nu poate fi comparată cu nimic altceva. fie bătând apa în jurul lor spre a-i feri de rechini.mi-a spus Gabi. întâlnirea unui delfin rămâne întotdeauna în amintire. „Acum a mai rămas numai Mark.

în momentul în care delfinul trecea prin cerc şi lassoul i se înfăşura pe corp. În momentul în care delfinul începea să se joace în siajul provocat de prova vaporului. de fapt. rămânea la suprafaţă. practic. de la Marius. a înfiinţat Delfinariul la Constanţa şi realiza colaborarea dintre armată şi cei ce aveau în schema de funcţionare Delfinariul . Şi Mark a fost dresat să lipească mine magnetice şi era unul dintre cei mai buni. Mânca stavrid sau macrou. scopul capturării lor pentru Marina Militară. (o sculă [frânghie subţire .. pe care eu i-am botezat: pe Alina. îl puneam pe punte. Cel mai greu era până în momentul în care îi dădeai să mănânce. Am fost prieteni foarte buni! Mark de la început s-a remar- Mark înoată în cerc.)] lungă de vreo 10-15 m) se lega ori o minge. la vremea respectivă era însă altul decât dresura pentru reprezentaţii. Eu i-am botezat. care provoacă. era să prindem delfini şi să facem primele antrenamente cu ei în bazin. Un co- leg ţinea mingea sau colacul de salvare şi. de patru ori. cei care ne împrieteniserăm deja cu ei.. tăiat bucăţele şi începeam dresajul cu el. atunci. În timpul reprezentaţiilor noi nu aveam voie să apărem la marginea bazinului. pe o saltea de burete. cel care. Acest minciog era legat cu o aţă simplă. de trei. un siaj. pliat pe cerc. acesta fiind. Ulterior interveneau fetele care prezentau. la început. eram în Marea Neagră cu un SRS (şalupă de remorcare şi salvare) de la unitatea Marinei Militare 02145. doar. fosta unitate de scafandri.Nini Marinescu . pentru a nu-i crăpa pielea de la soare. Totul se baza pe nişte scule şi o tactică foarte simplă.16 Povestea tânărului soldat Gabi şi a tinerilor delfini Mark şi Alina „În 1986. Scopul nostru. dar mult mai mari. Când obosea. pentru că mulţi.nu mai ştiu ce minister. ei veneau înspre noi şi începeau să se joace în prova. atunci. ne îndreptam cu SRS-ul către ei. în prova. dresajul.n. ori un colac de salvare. . delfinii nu le mai ascultau pe prezentatoare şi veneau la noi. după numele surorii mele. plutind şi ne apropiam de el. Primele exerciţii de dresaj le făceam noi. cu un băţ de bambus lung de vreo 4 m. îi băgam cercul de metal în faţă şi el trecea prin cerc. Practic. Acolo ne aştepta o maşină cu care îl transportam tot pe targă şi saltea de burete la Delfinariu. acolo unde despică apa.n.era al tău. Era un soi de minciog. Îl udam încontinuu. în mare. După ce îl înfometam în bazin intram şi noi. unde îi dădeam drumul în bazin.care era fiul viceamiralului Marinescu de la Mangalia şi aduceam destul de bine. colegul meu arunca mingea şi făcea semn să se oprească motoarele. refuzau hrana. tot dresajul lor se baza pe înfometare. subţire. Aveam un coleg . în costume de scafandri şi începeam să-l fugărim prin apă. scafandrii. După cum probabil ştiţi. Misiunea noastră. ca apoi. În acea perioadă au fost prinşi şi Mark şi Alina. Când dădeam de bancul de delfini. dar flotabilitatea pozitivă dată de colacul de salvare sau de minge îl obosea. care. iar la celălalt capăt al lassoului. Delfinul încerca să intre în inersie. Acolo ne aflam în subordinea colonelului doctor Tichescu. Alina Claudia şi pe Mark după mine. pentru că. Aveam nişte scule asemănătoare cu cele de prins fluturi. Când reuşeai să îl prinzi sau doar să pui mâna pe el . acolo. ca să nu fie tăiat de elice. la capătul superior avea legat un cerc de metal cu diametrul de 10. Noi îi dresam pe delfini să lipească mine magnetice pe nave. i se făcea o injecţie de calmare şi fugeam cu el în port. Puteai să faci orice cu el. deoarece îi dispărea teama şi devenea docil şi foarte prietenos. pe mare delfinii se ţin după vapoare.

17

cat ca un delfin de talie mare şi a fost unul dintre cei mai mari pe care noi i-am prins. A fost foarte uşor de lucrat cu el şi asta ne-a transformat munca într-o pasiune frumoasă. Aveam satisfacţii. Eram entuziaşti, pe atunci. Din păcate, nu ştiu dacă în toţi aceşti 22 de ani am mai fost acolo de vreo trei ori. Cred că acum 4 ani am fost ultima oară cu feciorul meu, dar n-am intrat pe marginea piscinei, să mă duc la el. Am stat ca orice turist şi m-am uitat la spectacol. Am avut, însă, impresia că venea foarte mult la marginea piscinei

şi stătea în sluj, se uita. M-am schimbat destul de mult în aceşti ani”. Gabi devenise trist. Privirea lui încă mai rătăcea, liniştită, pe deasupra Dunării. „De ce nu vrei să te mai întâlneşti o dată cu Mark? l-am întrebat eu.

Întâlnirea celor doi Mark
Dimineaţă, peste vreo trei zile, în faţa Delfinariului, Gabi era destul de nervos. Vedeam asta,

deşi el încerca să se controleze şi să pară calm. După prima reprezentaţie din acea zi, Mark a fost dus, ca de obicei, în bazinul “proprietate personală”, din interior, pentru odihnă. Cu îngăduinţa amabilă a directorului ştiinţific, domnul Nicolae Papadopol, şi a doamnei Angelica, şef Secţie Delfinariu, am intrat cu Gabi în bazin. Mark înota lent şi ne ignora, regal. Gabi era mut. În celălalt capăt al bazinului, separată printr-un grilaj, o focă dintr-o altă poveste pufăia din când în când. M-am depărtat, urmărindu-i
Mark se întoarce şi îl priveşte!

Delfinul şi gratiile

pe cei doi Mark, rămaşi singuri într-o extremitate a bazinului. Mark, delfinul, înota în cercuri largi, în ritm regulat. La două, trei ture, se lăsa pe fundul bazinului, unde rămânea încremenit ceva timp. Apoi, cercurile au început să fie din ce în ce mai mici şi după fiecare, se oprea în dreptul lui

Gabi, celălalt Mark, niciodată în dreptul meu. Numai cu spatele, ca şi când nu l-ar fi observat, dar numai acolo. Gâtuit de emoţie, Gabi a început să-l strige uşor, cu o voce destul de stinsă. Mark, delfinul, stătea nemişcat. A stat mai mult ca de obicei. A plecat în cercurile lui, mai rapid, de data aceasta.

Gabi şi-a schimbat locul. Mark delfinul şi-a schimbat locul de oprire, după el. Gabi a început din nou să-l strige şi să-i facă nişte semne, semnele vechi, de acum douăzeci şi doi de ani. Mark a înţepenit în ascultare. Apoi a ţâşnit în cercurile lui, în mare viteză, de data aceasta. O singură dată s-a întors, fixându-l pe Gabi. Trebuia să plecăm. Gabi a ieşit primul, prăbuşit în el însuşi. Nu l-am întrebat nimic. Delfinul Mark a rămas singur, în bazinul “proprietate privată”. Adică, nu chiar singur, ci cu foca, dar ea era dintr-o altă poveste! A fost o tulburare a apelor limpezi, după 22 de ani. Acum, cei doi Mark, trebuie lăsaţi să se liniştească. Delfinul - ni s-a spus - este destul de năzuros. Uneori nu vrea, pur şi simplu, să dea nici un spectacol. Prietenii din tinereţe s-au risipit, iar ceilalţi delfini, tovarăşii lui, s-au dus, unul câte unul. România, ca ţară semnatară a Acordului privind protecţia cetaceelor, nu mai poate captura alţi delfini. Delfinii trăiesc până la 35 de ani. Mark are acum cam 28. (Acest articol a fost publicat în anul 2008. Peste nici doi ani Mark avea să moară.)

Leşe
D R UMU R I L E L U I G R I G O R E A L U ’ I O N U L I O P R I Ş D I N S TO I C E N I

Dan ARHIRE
text si fotografie

red că Dumnezeu nu l-a făcut pe Grigore Leşe pentru că aşa a socotit potrivit, ci pentru că a simţit nevoia. Ar fi putut să-i dea numai vocea, şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit mulţumit, cântând pe la nunţi, ar fi putut să-i dea numai harul şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit profund nefericit de a vedea strălucirea acolo unde ceilalţi oameni nu văd nimic, căci nu ar fi putut să o mărturisească. Dar El l-a împlinit. În cufăraşul cu puţinul nostru noroc, Grigore Leşe este unul din bulgării adăugaţi în timp; el este un motiv de mândrie naţională. I-am mărturisit asta demult, în deltă, mulţumindu-i pentru că i-a întărit fiului meu mândria de a fi român. Când, după un spectacol, ne-a făcut bucuria de a cânta doar pentru noi, cei câţiva rămaşi, fiul meu tânăr şi curat a izbucnit într-un plâns convulsiv, de necontrolat. La întrebarea mea năucă „Ce e, Tudore, de ce plângi?”, când a reuşit să articuleze primele cuvinte, mi-a răspuns: „De frumos! E prea frumos!”. Atunci am înţeles eu că Dumnezeu - nu! Nu s-a jucat cu Grigore Leşe, ci a făcut cu el o faptă de-a Lui, dumnezeiască! L-am găsit pe Grigore Leşe anul trecut, în august, pe coclaurile prăfuite şi arse de soare ale podişului Casimcei, din Dobrogea, filmând aromâni - vorbind, cântând şi jucând - pentru serialul său de pe TVR Cultural - La porţile ceriului. Ne-a spus atunci că, întotdeauna, dincolo de subiectul pentru care filmează, filmează

C

18

şi „drumuri”. Apoi ne-a povestit despre cum a făcut şi face pentru a ajunge la muzica aceea... Ne-a povestit despre Florea Sâiuchii, din Lăpuş, de la care a învăţat o colindă de război: „Pasăre cu pana rară/Du-te-n Rusia şi zboară/Pe din sus de lagăre/ Unde şăd cătanele/Şi le cântă cu glas tare/Să ştie că-i sărbătoare/ Şi le cântă cu glas bun/Să ştie că îi Crăciun”. Pe acest Florea Sâiuchi l-a găsit Grigore Leşe, într-un început de decembrie cu frig, mocirlă şi întuneric, stând în burniţă la uşa unei brutării. Avea mulţi copii, dar nu avea cartelă de pâine. Grigore Leşe i-a dat atunci pâinea lui, de pe cartela deja bifată. Ne-a spus: „Eu, domnule, de câte ori cânt pe scenă sau altundeva colinda aceea de război, eu nu mai văd nimic în sală sau în jur, îl văd numai pe acel Florea Sâiuchi stând în întuneric şi frig, la uşa brutăriei!” În interviul care urmează, pe tema drumului, îl veţi descoperi pe acest Grigore Leşe care, în Maramureş, poartă numele de Grigore al lu’ Ionu li Opriş din Stoiceni! La Drum. Îmi spuneaţi acum câteva zile, cam aşa: „Astăzi trebuie să filmăm drumuri”. Ce este drumul, domnule Grigore Leşe? Grigore Leşe. Drumul poate fi considerat leit-motivul emisiunii La Porţile Ceriului, dar pentru mine este mai mult decât o plimbare într-un peisaj frumos. Este expresia vizuală, „cinematografică” dacă vreţi, a drumului meu interior.

Drumul acesta pleacă din mine şi mă duce departe, la oameni pe care nu îi cunosc dar am senzaţia că îi ştiu de când lumea. La Drum. Există „drumul bun” şi „drumul rău”, aşa cum există „locul bun” şi locul rău”? Grigore Leşe. Drum rău nu există, există doar cale rea. La Drum. Cum se aşează omul pe drum şi cum ştie el că unul anume este calea cea rea? Grigore Leşe. Cred că drumul dat fiecărui om este unul bun, numai că mulţi îl lasă pentru cărare. Important este să nu se rătăcească prea tare şi pentru prea multă vreme. La Drum. Vorbind odată despre ţărani mi-aţi spus ca despre un noroc rar că aţi văzut ţărani adevăraţi. Pe ce drum se află ţăranul român? Grigore Leşe. Dintotdeauna ţăranul român se află pe drumul bun. La câţi au încercat să-l abată este un miracol că mai există iar dacă-l întâlnim în drumul nostru e semn că am ales bine calea. La Drum. Cum a fost să fie când v-aţi ales acest drum? Grigore Leşe. Pot spune că drumul m-a ales pe mine. Nu mi-a fost uşor nici mie nici drumului. Spre obârşii urci, nu cobori iar urcuşul e de multe ori anevoios. Un vers cântat de mine spune aşa: „ori din vârf, ori din tulpină/ tăţi se ţin cu rădăcină”. Cred că trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile. Sper să nu rămân singur pe drum, sper să reuşesc să vă conving că merită să mergeţi împreună cu mine spre obârşii. La Drum. Cum trebuie să privim

19

răspântia: ca pe o încercare, ca pe o tulburare a drumului, ca pe un noroc sau ca pe o simplă alegere? Grigore Leşe. Cu răspântia nu-i bine a glumi. Aici drumurile se împart. Ţăranii spun că la răspântie e loc risipit. Deci răspântia nu e o tulburare a drumului ci o anulare a lui. Nu este nici noroc dar nici o simplă alegere. Este o alegere făcută sub semnul cru-

cii. Când ajunge la o răspântie – atât materială cât şi spirituală – ţăranul, înainte de toate, îşi face cruce. La Drum. De ce nu vă vedem pe la festivaluri, pe la „Duminica în familie” sau „Folclorul contraatacă”, prin jurii sau ospeţe? Grigore Leşe. Inflaţia de imagine mi se pare de prost gust. Consider că emisiunea pe care o realizez pen-

tru TVR Cultural este suficientă. Îmi oferă ocazia să spun ce gândesc într-un mod artistic şi -mai mult mă ajută să împart bucuria de a descoperi oameni extraordinari şi locuri binecuvântate cu mai multă lume. În pieţe nu cânt pentru că nu obişnuiesc să îmi bat joc nici de mine, nici de publicul meu şi nici de hori. Pentru mine spaţiul în care cânt este esenţial. Doar aşa mesajul meu ajunge nealterat la ascultător iar acesta din urmă îl poate înţelege şi se poate bucura de el. Îmi place să cred că relaţia dintre mine şi spectator este una privilegiată. Nu cânt la nunţi sau la petreceri private nici la serbări câmpeneşti sau festivaluri în aer liber. Muncesc mult la elaborarea fiecărui nou proiect iar acest lucru atrage o riguroasă selecţie a concertelor. Cred că deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că sunt foarte exigent cu propriile apariţii în faţa publicului. La Drum. Ce înseamnă în limba de lemn sintagma „slujitor al folclorului”? Grigore Leşe. Nu înseamnă absolut nimic. Este o sintagmă golită de conţinut, epuizată semantic. Nu vă doresc nici să îi vedeţi, nici să îi ascultaţi pe acei „slujitori ai folclorului” la care vă referiţi. Vedeţi ce puternic este cuvântul? În mod normal ar fi trebuit să mă gândesc la Bartok, Brăiloiu, Ion Ghinoiu… la etnologi, la antropologi, la cercetătorii care îşi distrug sănătatea pe teren şi îşi îngroapă viaţa în biblioteci. La Drum. Cum credeţi că ar trebui

prezentat în emisiunile radio şi TV folclorul? Grigore Leşe. Aşa cum este, aşa cum se prezintă ACUM în hotarul satului: strident, aspru, viu, - în enclavele care îl mai păstrează - sau agonic, poluat, aproximativ, în comunităţile mai puţin conservatoare. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că muzica ţărănească nu are nicio legătură cu muzica populară. Muzica tradiţională, ţărănească în cazul românilor, este o muzică utilitară sau de ceremonial. Această muzică nu evoluează ci se transmite din generaţie în generaţie precum limba maternă, în timp ce muzica populară a apărut din diferite raţiuni şi este predispusă înnoirii. Nu cred că folclorul tradiţional, prin trans-

miterea despre care vorbeam, a fost supus unor intervenţii atât de brutale încât s-a transformat în aşa numita „muzică populară”. Muzica populară este altceva. Este golită de mesajele transmise pe plan ceremonial şi se îndreaptă spre o altă finalitate, cea comercială. Mai mult, devine muzică de companie asemenea muzicii lăutăreşti, transformând actul folcloric întrun bun de consum, tributar modei şi exploatat ca atare. Din cauza invaziei kitsch-ului în această zonă, publicul avizat refuză orice fel de ofertă grefată pe tradiţional iar majoritatea tinerilor au pur şi simplu oroare de tot ce înseamnă folclor. Eu mă străduiesc ca, printr-o temeinică arheologie a textelor şi liniilor melodice, să aduc în scenă

stratul arhaic al muzicii tradiţionale iar în emisiunea La Porţile Ceriului să prezint oameni adevăraţi, care mai păstrează încă acea sfinţenie a ţăranului de odinioară. Poate de aceea cărările amăgitoare au dispărut iar drumul s-a deschis drept şi m-a purtat de data aceasta într-o Dobroge care credeam că de mult nu mai există. La Drum. Cum vedeţi capătul drumului? Grigore Leşe. Drumul e ca horea în grumaz: poate continua la nesfârşit deoarece se re-creează în fiecare moment. Nu cred că există un capăt al drumului ci numai o parte nevăzută a lui, care continuă în viaţa de dincolo.

pentru a nu-l urmări necazurile trecutului. l-au botezat Nou Român. în dreapta Oltului. în viitor the new romanian. români. E . cu aproape 3 km mai la nord-est de locul actual. Dovada este că s-au întemeiat familii mixte şi se cântă la toate petrecerile „Noi suntem Români”. Új román. probabil. unguri şi ţigani. cine ştie. în zona de hotar numită „Selişte” (se pare că acesta ar fi fost şi primul nume pe care l-a avut). ste situat în sudul Transilvaniei. cum spuneau bătrânii ) a trebuit să se strămute mai spre Olt. datorită unei puternice alunecări de teren („s-o cofundat”. se înţeleg şi se ajută . astfel încât acum. Oamenii locului. ortodocşi.20 Un sat cu nume de țară Ioan MICLEA foto: Dan ARHIRE Noul Român Se numeşte Nou RomâN şi are o exiStenţă de aproape 1000 de ani. nou român şi poate. a foSt denumit de-a lungul vremii neu rumäniSch. Aici oamenii au cnstruit un alt sat pe care. Localizat. la începuturile sale. Dar asta s-a întâmplat demult. asta echivalând cu Potopul lui Noe sau Facerea lumii. reformaţi şi adventişti. poate nu întâmplător aproape în centrul României. noianul ţi-o retează: „Nu mă lua de când era Nou în Selişte!”. sunt paşnici. cu simţul umorului. într-o discuţie cu explicaţii în care pregătitrea aperceptivă este lungă. catolici.

da΄ ala n΄o lucrat în gaze. Nu avea copii şi se mira foarte tare când vedea câtă mâncare lua tata în traistă.. -Tată. numai de ei ştiute şi râdeau. îmi zicea: -Ioane. că să duce-n cucuruz. da΄. micule. Cel puţin asta am înţeles eu.de fapt era numele cu care părinţii lui l-au botezat. “Solomoaaaneee!”. la Victoria! Tata are acum optzeci şi unu de ani. -Şi Mateiu Miclii era tata lu΄ tat΄al dumneata¬? -Nu mă. Cum el.bum. în pădure la stavă. că nenea Victor îi bătrân. avea astm. că şi pe el tot Miclea îl chema . nu ţ-am spus? -Îhâ. întâi mai încet şi apoi din ce în ce mai tare.. suta n΄o me puneă.”. ie. ca şi când ar fi săvârşit o impietate.zâceă tata Un cioban împărăţit Când aveam vreo şapte ani tata şi-a mai luat o slujbă: “duminica. care nu scăpa din ochi toată stava de cai. păr vi creşte me mare. îţi trec prin cap tot felul de gânduri. bum. Ş΄ape tata lu΄ Niculaie o fo΄ Mateiu΄ Miclii.. nu şi l-a ales el. Victoru΄ lu΄ Achimu΄ Căluşului. Ea era muma tatii. du-te-ntoarce-o pe Zalinca (o iapă) lu΄ Moise. Era um om glumeţ şi povestea cu tata tot felul de întâmplări trăite sau netrăite. un cioban... Da. O fo΄ cioban. bum. nu-ţ poci spune.s-a gândit cum s-ar auzi numele unui împărat. boală pe care o căpătase în război sau în prizonierat. el . care într-o zi s-a gândit că poartă numele marelui împărat şi înţelept Solomon.. La început a simţit un fior. şi-ntoarce armăsarul lu΄ Flocan. ş΄ape tata di΄aceă n΄ o me fo΄ luat în armată. Îl ducea pe tata în cârcă la stână. -Nu! Tata era Ilie şi pe tat΄al tati l-o chemat Ion ş΄o murit în războiu΄ din nouă sute paisprăce în Galiţia. de .că de la o sută încolo. aşa le zâceă. a început să strige: “Solomon!”. La stavă avea un tovarăş. Bum. Pare-se că atâta mai putea zice nea Victor când venea seara de la cârciumă..îl chema Matei. Era tata lu΄ tata lu΄ tat΄ al dumneata. c΄o fo΄ dispenzat. zicea: -Du-te tu. să aud ce spun. Poate-l ajunge pe Mateiu΄ Miclii. Într-o zi au povestit despre bunicul lui nea Victor. adecă Matei a lu΄ Miclea.. când mergeam şi noi. de sărbători şi când ploua”. patru copii. “Bă. era stăvar la cai. tata. O me ştii pe mama Nuţa? -A cu nasu΄ ascuţit? -Ie. Uneori defilau în pas cadenţat unul înapoia celuilalt. era copil de. cel din faţă cu bâta ţinută în dreptul gurii pe post de trompetă şi cântau “Foaie verde ş-adurlum... da΄ cât era de mare tat΄al dumneata? -Pe. numai ei ştiau de ce. ca mine.. Solomoane!”. mă. Aşa s-a întâmplat şi cu bunicul lui nea Victor. Iar tata şi nea Victor râdeau. Când mă ţineam mai aproape de ei. strigat aşa cum strigă un cioban după slugă. c-o ia Cătă Săsăuş! Nea Victor era mai blând. era strămoş. care era mai în vârstă decât tata. Făceu glume unul pe seama celuilalt. păr în zece ani..... adică atunci când nu se foloseau caii la muncă. Şi altele de felul ăsta. şi asculta cum răsună în pădure. că râdeau. să poarte nume de împărat? După ce şi-a revenit. Şâ pe tata lu΄ tat΄al tati l-o chemat Niculaie. . de una care era me proastă-n sat şâ nu grăia ghine îi zâceă . râdeau şi îmi era ciudă că nu pricepeam nimic.21 De unde ne vine puterea -Un strămoş de-al nostru o trăit o sută şi şaisprăce ani îmi spunea tata când eram copil . O rămas văduvă de război. Ion o fo΄ bărbatu΄ mami Nuţă. ca pe noi. Mateiu΄ Miclii. dacă-l întrebai “Câţi ani ai ne΄ Matei?” el zâceă “Un an“ or΄ “Cinci ani“ or΄ “Şapte ani “ or΄ “ Cinsprăce ani“. Merg cătanele pe drum. Şi când eşti singur cu oile şi te saturi şi de fluier. pe care-l chema Solomon şi care fusese toată viaţa cioban. Şi..

prin cetăţile litorale ale Pontului Euxin şi tot pe aici. cel dintâi chemat. venind din Asia prin Sciţia Mare (sudul Ucrainei) şi coborând prin Sciţia Mică. De ce? Ne răspunde la această întrebare istoricul Octavian Bounegru. . chiar dacă nu întotdeauna agreabil roţilor maşinii. lipit de buza pădurilor de tei şi a viilor nesfârşite. după cum ne încredinţează preot profesor doctor Mircea Păcurariu (Istoria Bisericii Ortodoxe Române/ Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române . 2006. Şi tot aici. Cele două aşezăminte monahale de măicuţe (Celic Dere şi Saon) şi cea de călugări (Cocoşu) au parte de mulţi oaspeţi la sfârşiturile de săptămână şi de multă tihnă în restul zilelor.22 Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului Dan ARHIRE text si fotografie el ce se îndreaptă spre Delta Dunării şi. trece întâi prin triunghiul sfânt din marginea ei (după cum a fost numită zona mănăstirilor foarte apropiate ca distanţă de la Celic Dere. cu siguranţă. însă. grădină a Maicii Domnului”! Drumul dintre mănăstiri. Căci e un magnetism anume în triunghiul sfânt de la marginea deltei care vine dintr-o istorie zbuciumată şi profundă. ci a fost hrănit secole de-a rândul cu pătimiri şi morţi martirice mărturisitoare ale credinţei. prin nordul Dobrogei. astfel că cine a fost o dată. tenebroasă şi încă nu pe deplin dezvăluită. 18) a trecut şi Sfântul Apostol Filip. Pătimirilor şi }nvierii! Căci pe aici. Cocoşu şi Saon) pătrunde mai bine o parte din înţelesul expresiei „România. iar şi iar. peste care. pe marginea Dunării şi Deltei Dunării. va reveni. Botezului. a trecut Sfântul Apostol Andrei. bine călăuzit.Bucureşti. în Dobrogea. predicând şi aducând mulţi localnici la credinţa creştină şi rânduind pentru ei episcopi. pg. preoţi şi diaconi. mult mai mult decât în alte locuri. creştinismul propovăduit de Apostolii lui Iisus Hristos nu a rămas o amintire după trecerea lor. Frumuseţea caldă a locurilor şi pacea împăcării cu sine şi cu lumea dintre zidurile lor atrag oamenii la aceste mănăstiri. s-a C aşternut ca un zâmbet creştin primirea în nădejde a aproape două mii de prăznuiri ale Naşterii. este frumos în orice anotimp pentru ochii omului.

comunităţile creştine să se dezvolte din ce în ce mai mult. Cuza” din Iaşi (din 2001). Dobrogea de astăzi. sunt dovezi certe descoperite ale unei politici sistematice de persecutare a comunităţilor creştine. odată ce creştinismul. adică a religiei creştine. Din fericire.23 CURRICULUM VITAE Creştinism pe limes “Începuturile vieţii creştine în Mediterana Orientală au reprezentat o modificare majoră în ideologia şi în viaţa religioasă a Imperiului Roman.începând cu Constantin cel Mare.şi trebuie s-o spunem. de pildă. I. Membru al „Association Internationale d’Épigraphie Grecque et Latine” (din 1996). Secretar ştiinţific al Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice de la Universitatea „Al. Unul dintre cele mai spectaculoase situri. s-a răspândit din Levant în tot spaţiul Imperiului Roman . Este cunoscut. este vorba despre doi creştini martiri necunoscuţi. purtând inscripţia : „ aici şi acolo ( adică sus şi jos. în Ploieşti Profesor universitar doctor. originari din marile oraşe ale Scythiei Minor. în sensul că. este marcată de mai multe episoade de reprimare sistematică a creştinismului. Durostorum. I. I. iar secolul al III-lea. în jurul anului 250. care a dat câteva edicte în care era condamnată şi interzisă religia creştină. Membru al Societăţii de Studii clasice din România (din 1988). după cum spuneam. răspândirea creştinismului a fost favorizată şi de faptul că imperiul însuşi era un mozaic etnic. Facultatea de Istorie.” mari din această provincie. împotriva concepţiilor lor. Cuza” din Iaşi (din 2002). pe fondul unei crize instituţionale şi administrative a imperiului.creştinismul . Aşadar. şi de mai târziu . n. Noviodunum şi multe alte oraşe mai mici sau mai Lespedea de piatră care închidea cripta martirică de la niculiţel.din acel moment autoritatea imperială a avut în faţa ei un concurent extraordinar. un fenomen curent. după cum bine se ştie.împotriva creştinilor. Cuza”. persecuţiile din timpul lui Nero. ceea ce va crea premizele Născut la 29 iulie 1956. începutul secolului al IV-lea. Este vorba de Diocleţian însuşi. s-a pus în mişcare un mecanism extrem de dur împotriva noii religii. Membru al Societăţii „Rei Craetariae Romanae Fautores” (din 1994). mai ales. nu a făcut excepţie. Pe fondul acestor persecuţii sistematice.cum ar fi. vechi. Noua religie. Membru al School of Historical Studies . şi anume mai întâi a uneia şi apoi a celei de a doua cripte cu martiri de la Niculiţel. Universitatea „Al. în primul rând la Roma . treptat. din acest punct de vedere şi una dintre cele mai importante descoperiri este fără îndoială. Acolo. Însă este cunoscut faptul că abia după instaurarea unui nou tip de monarhie. cea de la începutul anilor ‘70. cât şi numeroase surse epigrafice.h. şi alte manifestări de acest tip. surse creştine. Profesorul Victor Baumann a făcut această descoperire. Aşa se face că încă din secolul I d. mai precis către mijlocul acestui secol.Institute for Advanced Study – Princeton (din 2004). să spunem.este vorba despre împăratul Decius .pentru ca secolul al II-lea să fie oarecum liniştit din acest punct de vedere. se plasează prima persecuţie generală şi foarte dură a autorităţilor imperiale . Din acest motiv.n. demonstrează faptul că persecutarea creştinilor şi martirizarea acestora pe teritoriul Scythiei Minor. împotriva religiei lor şi. această nouă religie tindea să înlocuiască credinţele tradiţionale ale locuitorilor acestui imperiu. până la sfârşitul secolului al III-lea. aceste forme de oprimare a manifestărilor creştine devin din ce în ce mai coordonate şi mai sistematice. Şi aşa se face că la mijlocul secolului al III-lea. Împăratul Decius deci. Din fericire. asta şi pe fondul răspândirii şi consolidării comunităţilor creştine din tot Imperiul Roman. faptul că în timpul lui Diocleţian şi imediat după el a avut loc. este primul mare persecutor sistematic al creştinismului şi lucrul acesta a afectat în mod vizibil relaţia dintre stat şi noua religie. unele din ele exagerate uneori . a reprezentat. De altfel. de pildă. Iaşi Doctor în istorie (din 1995). care a impus noi repere şi noi modalităţi de comuniune între om şi divinitate afecta într-un mod paradoxal însăşi originea statului roman. cum ar fi Tomisul.) sânge de martir”. care este şi astăzi interpretată din mai multe puncte de vedere. pentru dezvoltarea unei religii noi universale . de pe la mijlocul secolului I. la care se adaugă o criptă martirică care conţinea resturile bine păstrate . fără îndoială că nici Scythia Minor. atât cercetările recente arheologice. aproape. perioada destul de lungă de 250 de ani. Se cunosc numeroase liste de creştini martirizali. înglobând spaţiul circum-mediteranean într-o accepţiune mult mai largă. monarhia de tip oriental a lui Diocleţian. Director al Centrului de Studii Egeo-Mediteraneene al Universităţii „Al. într-o perioadă destul de scurtă dar foarte concentrată din punct de vedere a persecuţiilor. ultimile 3-4 decenii au scos la iveală informaţii deosebit de preţioase privind creştinii martirizaţi din Scythia Minor. apoi Galerius. sub diverse forme.

Este aceasta.” Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel: „Martiri ai lui Hristos” ale patru martiri. adică de pe graniţa fortificată a imperiului din această zonă. Sunt apoi cei din zona Niculiţel şi.cunoscuţi sau anonimi. cei care au imprimat un nou curs fenomenului de răspândire a creştinismului în acest spaţiu. unde sunt din listele de martiri ale imperiului mai bine de 15 nume . o dovadă extrem de importantă în legătură cu consistenţa organizării creştine din Scythia Minor. este că din cercetările de până acum şi din sursele pe care le avem (mă refer la izvoarele hagiografice. cei doi de la Halmyris. ale căror nume au fost scrise pe pereţii interiori ai acestui cavou: Zoticos. o criptă. un colectiv condus de Mihail Zahariade şi din care am făcut şi eu parte. se ştie foarte bine. din surse antropologice. este cazul fortificaţiei şi oraşului de la Axiopolis. desigur. care completează tabloul răspândirii creştinismului în Scythia Minor.şi în acest fel. Ceea ce este interesant pentru acest fenomen privind răspândirea creştinismului în această zonă. Epictet şi Astion. Epictet şi Astion. Aceasta. mediul militarilor oferea un cadru care era în concordanţă cu religia creştină. într-un mediu favorabil. adică la scrierile antice creştine despre martirii din acea epocă) arată că comunităţile principale de creştini din această provincie se grupau în gen- eral. pentru că. cunoscuţi din izvoarele creştine timpurii.24 Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel : „Martirii/ Zotykos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos” a vieţii creştine din această zonă. cum spuneam. Aşadar. geografice. apoi Noviodunum. Este cazul oraşului Durostorum. Attalos şi Camasis. nu în totalitate. pentru că cei doi veneau de undeva. chiar. un cavou. fără îndoială. dar în care creştinismul s-a aclimatizat pe un front foarte propice. istorice. persecuţiile care au afectat întreg imperiul roman sunt mai mult decât bine documentate şi în spaţiul nostru. despre puternica intensitate . La mai bine de două decenii distanţă în timp. conţinând resturile a doi creştini martirizaţi. în jurul marilor oraşe de pe limesul dunărean. în apropiere de Cernavodă. Filippos. a descoperit la Murighiol. de fapt. mai precis în fortificaţiile romane din această provincie. au contribuit la dezvoltarea comunităţii creştine din acest spaţiu. prin aşezarea lor la Halmyris. în sfârşit. şi aşa se face că insistenţa cu care persecuţiile au încercat să juguleze acest fenomen. arheologice şi literare. printre care un anume Darius. în cetatea Halmyris sub pavimentul unei bazilici creştine situată aproximativ în mijlocul fortificaţiei. Este o descoperire care deja a intrat în circuitul mondial al descoperirilor din acest spaţiu.unii vorbesc chiar de câteva zeci . o zonă periferică imperiului. anume din nordul provinciei Scythia Minor. vorbeşte. dintr-o regiune orientală a imperiului probabil din vestul Asiei Mici . unde sunt cunoscute numele mai multor creştini martirizaţi.

o compilaţie apuseană din secolul VII. însă. s-a început căutarea de informaţii scrise.305 p. aspectele carenţiale ale osemintelor descoperite dovedeau un trai ascetic. Oamenii. sub aceeaşi monogramă a Mântuitorului.). S-au constatat semne vizibile de martiraj. inscripţia „Martirii lui Hristos”. se afla inscripţia „Martirii/ Zotikos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos”. Cercetătorii au descoperit cu înfrigurare şi uimire că volumul criptei era împărţit. la Niculiţel. se aflau osemintele mărunţite şi amestecate cu pământ ale altor doi bărbaţi. constatând că înăuntru se aflau doar nişte oseminte. Pe peretele din dreapta.Hr. În compartimentul inferior. ce realizează prima transpunere în arhitectura creştină a monumentelor greco-romane. Martyrologium hieronymianum. cât şi prin numărul mare al martirilor aflaţi în interiorul său” (Victor Henrich Baumann. iar Sinaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae din secolul VIII este o listă de sfinţi şi stă la baza calendarului ortodox. în nordul judeţului Tulcea. trei dintre ei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani şi al patrulea care nu depăşise vârsta de 35 de ani. zdrobiri sau tăieri de membre. În cel superior se aflau întinse osemintele a patru bărbaţi. Moaștele de după potop În primăvara anului 1971. care cuprind copii ale pro- ceselor verbale de judecată (ACTA) şi care au fost în mare parte distruse din ordinele împăraţilor Diocleţian şi Galerius (303 . în două compartimente. În Actele martirice cunoscute. stă la baza martirologiului roman. anul. Cele patru trupuri fuseseră aşezate într-un sicriu comun. formată prin ataşarea unui P pe partea superioară a hastei verticale a unei cruci simple (crucea monogranată). pe verticală. intrarea în încăperea în care se aflau era acoperită cu o lespede pe care se afla următoarea inscripţie: „Aici şi acolo. Editura Arhiepiscopiei Tomisului). scris între anii 370 - 380 p. 2004. ploile mari şi inundaţiile au descoperit. De asemenea. la rândul său compartimentat.Constanţa. Deoarece amănuntele erau necunoscute cercetătorilor. la rândul lor. martirizaţi cu certitudine cu mult înaintea celorlalţi patru. însoţită de monograma lui Hristos. nu existau referiri. doar despre Filippos ştiindu-se că a fost martirizat la data de 4 iunie.Hr. în locul numit „La plăcintă”. Brevianum Syriacum (cel mai vechi martirologiu răsăritean). au spart cupola. Arheologii au început imediat cercetările care s-au extins pe parcursul mai multor ani în diverse etape. partea superioară a unei cupole de cărămidă. Ele au stabilit că apele au scos la suprafaţă „un monument unic în Europa. Sângele martirilor . Documentele hagiografice. scrisă în alfabet grecesc. prin ardere. .25 Clădirea de protecţie bisericii cu cripta martirică de la Niculiţel. lipsite de veşminte şi fără vreun obiect alături. Pe peretele din stânga se afla.) este păstrat în forma prescurtată inclusă în Martirologiul roman (latin). nu se mai păstrează în forma originală. sperând în comori. atât prin concepţia sa arhitectonică. la Noviodunum (Isaccea) fără a se cunoaşte. sânge de martir”. Deşi acestora nu le erau specificate numele. pe orizontală. dar nu decapitări. pe proprietatea localnicului Botea Mitu.

ceea ce atestă importanţa ei zonală şi numărul mare de creştini trăitori în zonă.26 Numele celor patru martiri de la Niculiţel erau cunoscute de Martiriologiul hieronymian care atesta.IV-V) la dimensiuni impresionante: lungime aproximativ 40 m şi lăţime 14. Basilica paleocreştină de la Niculiţel. 70 m. cu o mare doză de probabilitate cele iniţiate de conducătorul vizigoţilor păgâni. într-o perioadă de persecuţii anticreştine. criptei revenindu-i rolul de depozitar atât al moaştelor celor patru martiri „noi”. În consecinţă. cât şi celor doi „vechi”. Filippos. sub al cărei altar fusese construită cripta martirică a fost construită şi s-a extins (sec. Cripta martirică . în cazul acestora. actuala Dobroge. peste douăzeci de ani. trupurile neînsufleţite au fost aduse de la Noviodunum la Niculiţel. care după 376-377 provoacă prăbuşirea în întregime a limes-ului dunărean în Scythia Minor. după martiraj. arheologul care. imediat după moartea lor. sfârşitul secolului IV. este vorba despre o primă înhumare. pentru a fi ferite moaştele de pângărire. cripta a fost special construită pentru cei patru sfinţi martiri. pe care se afla deja un hipogeu (mormânt) ce conţinea osemintele a doi martiri întru Hristos. pe proprietatea unui fermier. la construcţia criptei martirice s-au folosit materiale aflate în compunerea hipogeului. începutul secolului V. fără dubii. căci atât dovezile arheologice cât şi raportul antropologului doctor Dardu NicolăescuPlopşor atestă faptul că. martirajul ca fiind săvârşit la Noviodunum (Isaccea). la sfârşitul secolului IV. Athanaric. s-a ocupat de cripta martirică (redăm rezumat): dovezile arheologice atestă construirea criptei martirice şi a bazilicii sub altarul căreia era amplasată la momente apropiate. Toate acestea par a sprijini ipoteza că Zoticos. odată refăcut. imediat după momentul martirajului. oricum înaintea descompunerii părţilor moi. mult mai vechi şi ale căror nume nu se mai cunoşteau. Atallos şi Camasis au dus o viaţă ascetică ca mărturisitori ai lui Hristos şi au murit de moarte martirică la Noviodunum. este astfel depănat de domnul Victor Henrich Baumann. ceea ce sugerează că a fost ridicată într-o perioadă de tulburări şi persecuţii anticreştine. intrarea în criptă a fost zidită şi tencuită. Firul povestirii.

În 1974 Patriarhul Iustinian a binecuvântat ridicarea moaştelor şi aşezarea lor la Mânăstirea Cocoş. aflat la câţiva kilometri de Tulcea şi păstorit. după care urmează transportul sfintelor moaşte la Mânăstirea Cocoş şi praznicul sărbătorii. a constatat că într-una dintre acestea o rază de lumină cade oblic pe călugărul stăruitor în rugăciune. însoţită de credincioşii care vin din toate colţurile ţării. moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost duse spre cercetare antropologică eminentului specialist doctor Dardu Nicolăescu-Plopuşor. cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Martiri Filippos. de Prea Sfinţitul Gherasim. ajunul sărbătoririi lor. s-a făcut prima procesiune a acestor sfinte moaşte şi anume în data de 3 iunie 2001. Lumea pleacă apoi şi. intră sub forma unui glob de lumină în criptă! Aceasta nu s-a văzut. pe timpul nopţii. După treizeci de ani. şi cu ochiul liber. în faţa clădirii de protecţie a criptei şi bisericii paleocreştine are loc slujba cea mare a Sfinţilor Patru Martiri de la Niculiţel. după care se mai face o slujbă.27 Fotografia cu raza de lumină Raza de lumină După noua descoperire din primăvara anului 1971. în noaptea de 3 spre 4 iunie. după instalarea ca Episcop al Tomisului a Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. Attalos şi Camasis în fiecare an. un centru monahal puternic. sub un baldachin. atunci când. pe când un călugăr se ruga în faţa criptei martirice cu Sfintele Moaşte. Procesiunile se petrec astfel: în data de 3 iunie. însă. De atunci au fost săvârşite astfel de procesiuni. după care. pe atunci. Zoticos. rămân doar câţiva călugări care fac rugăciuni până dimineaţă. locul martirizării lor. sfintele moaşte pleacă în procesiune într-o căruţă trasă de cai spre Isaccea. După oficierea unei slujbe la Isaccea. În anul 2001. unde au fost descoperite şi unde sunt reintroduse. cu prilejul primei procesiuni. cortegiul se îndreaptă spre cripta din biserica paleocreştină. Suntem convinşi că există şi explicaţii ştiinţifice! . În biserica mânăstirii Cocoş. cuibărindu-se. un frate de al său a făcut câteva fotografii. După developarea filmului şi facerea fotografiilor. moaştele au fost aşezate în patru sicriaşe expuse vederii credincioşilor.

locul de adunare şi închinăciune al creştinilor în perioada romană. deasupra unor catacombe. Attalos şi Camasis. ne-a spus că biserica se va termina doar dacă va vrea Dumnezeu. nimeni nu ştia că aceasta se petrecuse tot într-o zi de 4 iunie! Dacă ar fi ştiut. Toate acestea sunt pomenite într-un proces verbal.28 Bisericile din Isaccea altar. când. poate şi pentru că se închinaseră lui Hristos Dumnezeu în catacombele de sub biserica veche. a fost începută construcţia unei biserici noi. Anume indicii par a încadra inscripţia în epoca lui Hadrian. şi rămasă aşa. legenda spunând că astfel s-a dorit pedepsirea în veci a unui împărat roman. adică lumea care să vină la slujbă şi rugăciune. de pe un monument ridicat în cinstea unui împărat roman. Zoticos. cu peste 1400 de ani în urmă. nimeni nu ştia de sfinţii Filippos. în chiar ziua de 4 iunie. ziua de 4 iunie a devenit ziua sfinţilor şi este însemnată cu roşu. pe locul unei alte biserici mai vechi. în 2006 slujea în biserica Sfântul Gheorghe din Isaccea. probabil. din secolul II p. dar nu se ştie în care an. Cert este că.Hr. În biserica veche există prinsă. biserica „nouă” nu a putut fi terminată. Nu se cunosc exact detalii despre motivele care au stat la baza martirizării lor. nefiind suficient să vrea doar omul.. Attalos şi Camasis se ştie că au fost martirizaţi la Noviodunum (Isaccea de astăzi) într-o zi de 4 iunie. alăturată. În calendarul creştin ortodox. dar până la ferestre. este mai importantă decât biserica moartă. după 102 ani. hramul celor patru sfinţi martiri. în ciuda încercărilor tuturor preoţilor care au slujit aici. amănuntele legate de martirizare şi locul precis din cetate sau din afara ei în care au fost martirizaţi. aflată în centrul localităţii şi având hramul Sfântului Gheorghe. în zidăria piciorului mesei de Interesant este că această inscripţie este plasată cu susul în jos în zidăria piciorului mesei de altar. de piatră. prigonitor al creştinilor! Biserica veche şi zidirea neputincioasă a neterminatei biserici noi . sunt ultimele opt rânduri ale unei inscripţii pe care istoricul Alexandru Barnea o consideră ca datând. Poate. şi că biserica vie. „pe vremea turcului”. Preotul Nadoleanu. Ce se ştie astăzi este doar faptul că cea mai veche biserică ortodoxă din Isaccea. a fost construită în a doua jumătate a secolului XIX. Zoticos. preoţii i-ar fi dat. dar cu acelaşi hram. Mai precis. încheiat în 1906. poate. un fragment inferior dintr-un monument provenind din zona fortăreţei Noviodunum. pe contur. însă. poate din soclul unei statui. Despre Filippos. care. mult mai mare decât cea existentă. ce fuseseră martirizaţi chiar aici. fiind ridicată zidăria exterioară. al Sfântului Gheorghe! În 1906.

Încercând să dezgroape metalul lovit de cuţit a dat peste partea de sus a unei cruci de fier. de stâlcire. cum ar spune cronicarul! Cele două fragmente din pictura iniţială. 29 de ani) şi măicuţa Arsenia de la mănăstire. aparţinând probabil unui conducător local. La Celic. De biserica Sfântului Athanasie. când românii sărbătoreau Moşii de vară şi se pregăteau. a fost o biserică-paraclis. de zgâriere. Celine Ecobichon (Franţa. muzeograf la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea. Johnny O’ Brien (25 de ani. nici un semn de arsură sau de alt fel. cu uimire. iniţial. La un moment dat. o capelă de curte feudală. fulger în paraclis Sâmbătă. Anne O’ Brien (Franţa. aveau să fie martorii unui fapt aparent inexplicabil. care Scena martirajului. soţia sa. probabil deservind un nucleu monastic. îngropaseră biserica spre a nu fi pângărită. De atunci. După mărturiile celor prezenţi. se juca înfigându-şi cuţitul în pământ. 40 de ani). un păstor numit Niculiţă.. Au chemat un preot care. ce-i drept!) sunt împunse cu un trident! Biserica Sfântul Atanasie ani). adică. au fost martorii unei extraordinare întâmplări: În timp ce măicuţa Arsenia depăna povestea unei icoane mai puţin obişnuite. reprezintă scena unui. aflat deasupra altarului. iar Valeriu Leonov traducea în limba engleză pentru cei patru turişti. poate. care. Conform acesteia. în locul numit „Cetăţuia”. sunt extraordinar de frumoase. în care nu se află. s-a reînfiinţat localitatea lor cu numele actual. este o bijuterie de „smerită mândrie”.XII. Deasupra bisericuţei (o încăpere cu tavanul drept. 18 iunie 2005. abia din secolul XVI devenind biserică parohială. pe când înlăturau pământul. la numele sfântului Athanase. obişnuit) se află o altă încăpere. fără barbă. de praznicul marii sărbători a Pogorârii Sfântului Duh. De asemenea. Irlanda). Niculiţă a auzit un sunet metalic şi şi-a văzut cuţitul zburând cât colo. restaurată şi redată cultului după revoluţie. se află biserica Sfântul Athanasie.30 în paraclis. Dacă cei şase au văzut un fulger (ceea ce este puţin probabil!) în biserică. salvate cu prilejul restaurării. la paraclisul mănăstirii de la Celic. s-au descoperit şi ruinele primei biserici pe plan treflat din ţara noastră. datată în prima jumătate a secolului XIV. Nick Dent (Anglia.. instalaţia electrică nu a fost în nici un fel afectată. după ciobanul Niculiţă care a descoperit biserica Sfântul Athanasie. din judeţul Tulcea. până la podeaua acoperită cu mochetă. 24 de în opinia noastră. au văzut conturându-se în faţa lor o biserică. pe rând. Ei nu au reuşit. Biserica dezgropată de Niculiţă şi tovarăşii săi era încuiată. am constatat că nici pe tavan şi nici pe mochetă nu există nici un fel de semn de arsură. o reprezentare extrem de rară a Mântuitorului. Valeriu Leonov. în sudul localităţii. făcând rugăciuni.29 Biserica Sfântul Atanasie La marginea Niculiţelului cel tăinuitor de comori creştine. însă. cheia s-a putut răsuci în broască şi uşa bisericii s-a deschis! Vechii locuitori. coloana de foc a apărut din dreptul picturii medalion de pe tavanul paraclisului. iar al doilea. datând din secolele XI . De asemenea. a început să citească. batjocorită de păgâni. pe verticală. ca rezultat al apariţiei incredibile şi inexplicabile a unei coloane de foc ce a unit tavanul cu podeaua. un zgomot asurzitor însoţit de o lumină orbitoare au inundat biserica. Deplasându-ne la faţa locului. martiraj! Trei personaje (nu patru. care se curăţă singură. să o răsucească spre a deschide uşa bisericii. preţ de câteva fracţiuni de secundă. pentru a doua zi. îl reprezintă pe Iisus Hristos tânăr. semne fizice ale trecerii lui pe acolo nu sunt! . aflat pe peretele stâng al bisericii. pictură ce îl înfăţişa pe Sfântul Evanghelist Matei. pe care întâmplarea (sau. Şase persoane. poate chiar tainic cuvântătoare: primul. de asemenea. lucruri neobişnuite urmau să se petreacă. dar cheia era în broască. într-o zi pe când îşi păştea oile. se spune. Atunci a chemat ajutoare şi. numele tuturor sfinţilor. cred niculiţenii. se leagă şi legenda întemeierii Niculiţelului. nu întâmplarea!) le-a alăturat la ora 16.

însoţit de o lumină foarte puternică. Athanasie Lisevenko. astfel încât încăperea în care ne aflam era. un sunet foarte puternic. . deodată. (cf. un soldat austriac. strălucitoare. întrucât eu mă aflam între ei şi aceasta. Am cules împreună scumpie. dar de câtva timp a fost adusă în paraclis. spre peretele fără ferestre. icoana se curăţă singură. ceilalţi erau muţi şi se uitau unii la Valeriu Leonov. se formase. iar ochii Mântuitorului se vor deschide. m-am hotărât să plec cu bicicleta spre pădure. De atunci. unde se slujeşte tot timpul. în acel moment. puternică. unde am ajuns pe la trei şi jumătate. care ne-a deschis paraclisul.mi s-a ridicat părul pe mâini şi pe cap. un zgomot între trăsnet şi prăvălire. de degradare materială. cea de la intrare. dar mă aflam cu spatele spre peretele din stânga al încăperii. coloana de foc. Măicuţa Arsenia îşi făcea cruci tot timpul şi se ruga. Ceilalţi trei turişti văzuseră coloana de foc doar parţial. cu acel zgomot puternic. dar nu cu ecou foarte mare. sau curgere. alţii şi. nici un semn”. iar cei patru străini erau cu faţa spre mine. se va întâmpla un lucru important pe pământ. smeritul martor al întâmplării. anume pictura medalion reprezentându-l pe Sfântul Evanghelist Matei şi locul de sub medalion. Johnny O’ Brien ne-a arătat locul de pe tavan din care a coborât coloana. Maica Arsenia) Icoana de pe tavan a Sfântului Apostol Matei. Nu mai ţin minte când. unde se afla mocheta. I-a spus stareţului că atunci când ea se va curăţa. pe podea. ploaia aproape s-a oprit. Nu exista şi nu există nici un semn de arsură. în acest moment fiind curăţată cam pe jumătate. oarecum. ca cea de blitz! Prima mea reacţie . nici pe tavan. ne-a arătat locul din paraclis unde. Am plecat spre mănăstire. Deasupra bisericuţei nu este acoperişul clădirii. o icoană fără ramă. a soarelui. între tavan şi podea. cel cu ferestre. la fel. care nu are ferestre. nici unul din noi nu ştiam ce să credem! Totul s-a lămurit. Părintele Lisevenko a primit icoana şi a înrămat-o. aş putea să descriu această lumină ca pe o lumină între cea de blitz şi cea. unde se slujeşte doar în duminicile de vară. nu este nimic degradat. icoana pe care doream să le-o arăt. eram cu spatele şi am văzut doar lumina reflectată de pânza albă. cu spatele spre peretele cu ferestre şi cu umărul drept spre altar. cu faţa spre peretele opus. în general. Ea a intrat ultima şi a închis uşa. De când a fost adusă în paraclis se pare că procesul de autocurăţire s-a accentuat. făcută sul. O vreme ea a stat în biserica mare a mănăstirii. Povestea icoanei Mântuitorului În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.30 Ce spune Valeriu Leonov „Sâmbătă. la ce parte a povestirii. Pentru că mă ocup de fotografie. în 18 iunie. aproximativ orientată la fel. ca să culeg nişte scumpie. închise. în următoarele minute. La această oră era închis şi muzeul şi paraclisul în care se afla icoana Mântuitorului. cel care a văzut cel mai bine ce s-a întâmplat. în biserică s-a auzit un zgomot puternic. cu o zi înaintea marii sărbători creştine a Pogorârii Sfântului Duh. ca de trăsnet. şi cu umărul stâng spre altar. dar pe măsură ce măicuţa ne vorbea şi eu traduceam în engleză. dar nici acolo nu exista nimic. nu rece. Măicuţa Arsenia a intrat şi în altar. Măicuţa Arsenia era lângă mine. le-am propus să îi duc la mănăstirea Celic. nimic. În poziţia în care mă aflam eu. În acest moment. Am vorbit cu maica Arsenia. ne-am întâlnit şi cu pădurarul şi pentru că ei îmi spuneau că ar dori să vadă ceva românesc. trecând prin zonă. a donat stareţului de atunci. În orice caz. nici pe podea. cu toate geamurile şi cu singura uşă. ci o altă încăpere în care. care a durat mai puţin de o secundă. din care a plecat coloana tunătoare de lumină. Pe drum am întâlnit nişte turişti. de la intrarea în sfântul altar. Johnny O’ Brien. pe care îmi pare rău că nu pot să-l descriu exact. dar totuşi caldă. acelaşi lucru întâmplându-i-se şi irlandezului care afirmase că nu crede în Dumnezeu. Între timp afară ploua. cea care se curăţă singură. cel care a fost şi întemeietorul mănăstirii de la Celic. În momentul dăruirii ea arăta pătată ca şi cum ar fi curs ulei pe toată icoana. nu există nici un semn.

care nu crede în Dumnezeu. Am privit atât fresca cât și podeaua și nu am observat nici o urmã de stricãciune. a fost de acord cã a vãzut și el lumina venind din același loc. Apoi am privit și celelalte icoane din încãpere. legende şi întâmplări uneori inexplicabile şi poate mai ascunde. Auzeam furtuna cu tunete în timp ce ea istorisea și tu traduceai. La Niculiţel. sună textul inscripţiei de sub altarul basilicii paleocreştine. asta este ceea ce am vãzut”. Eu și Johnny ne-am uitat cu atenție și la pictura din tavan. A urmat un tunet puternic ce pãrea sã dãrâme peretii și ne-a fãcut sã tresãrim. Călugăr cu toacă de la Mânăstirea Cocoş. Priveam icoana lui Christ cu ochii inchiși și am fãcut câteva fotografii. ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Triunghiul sfânt de la Niculiţel a ascuns moaşte. pe sub poalele pădurilor de tei. că o biserică nu poate fi terminată de 102 ani. cum o fãcuseși tu (Valeriu Leonov. Ne-am întors puțin :îmi amintesc cã eram cu fața parțial cãtre ușa de la intrare când un trosnet puternic și o bubuiturã au sunat simultan. mult mai târziu înțelesul acestei întâmplãri. pentru că încă nu vrea Dumnezeu şi va căpăta convingerea că este un lucru firesc ca. explicabil. Va simţi ca pe un lucru firesc. Greu de explicat! Sã fie un semn? ”Eram în interiorul manãstirii Celic Dere. în triunghiul sfânt de la Niculiţel pare firesc ca toate acestea să se întâmple. În dreapta mea (stinga altarului) La Niculiţel. în dimineața aceleiași zile.31 Ce spune Celine Ecobichon “Afarã era furtunã mare. privind icoana care se curãța singură . 1700 deani de lumină creştină. împăcânduse cu acea rază de lumină curbată şi cu acea coloană tunătoare de foc. Mãicuțele ne-au primit în camera de rugãciune. în tihna smerită a mânăstirilor Cocoş. unde au fost descoperiţi sfinţii martiri. În orice caz.). Priveam în stânga icoanei și deodatã am vãzut izbucnirea luminii. am vãzut un fulger de lumina apãrând dinspre tavan spre podea. Aici şi acolo. căci este loc binecuvântat de Dumnezeu cu sânge sfinţit şi multă frumuseţe. din toată pictura unei bisericuţe să se păstreze intactă doar o scenă de martiraj. călătorul va avea senzaţia translatării în dimensiuni paralele. Fiecare dintre noi are o interpretare proprie și poate vom descoperi cândva. „Aici şi acolo sânge de martir”. ca și cum ar fi pornit dinspre pictura unui apostol de pe tavan. dar sistemul electric funcționa. Acolo.n. Era ca o luminã strãlucitoare. Nu știu dacă a fost un fel de miracol. sau semn. Nu era nici un semn pe tavan”. Acolo. după şapte sute de ani. . necredinciosul “Maicuța ne explica mãnãstirea și iconostasul. Celic şi Saon va privi lumea aceasta aşa cum este. Afară se auzeau surd tunete.sau ceva în legãturã cu furtuna. nu prea tare. n. Ce spune Johnatan O’Brien Deodatã o explozie mare s-a reverberat în întreaga încãpere. Era ciudat pentru cã nu a lãsat nici o urmã de fum și nici pete arse ca și cum ceva ar fi explodat. venind dinspre centrul picturii (frescei) de pe tavan în colțul din stânga al camerei. N-am reușit sã vãd de unde venea. dând impresia unei explozii. La început am crezut cã fulgerul luminos ar fi putut fi un bec care explodase. Apoi Nic. din care pãrea sã fi izvorât. direcționatã spre podea. Ce spune Nick Dent.

despre care vrem să vă povestim. 1935 . fireşte. în mănăstirea cu hramul Podrov. Atunci „episcopul Ghenadie a sfinţit ca preot pe diaconul Miron. 17. Un fel de călătorii iniţiatice. instituţiile administrative proprii. când peste valahi au năvălit tătarii. se află pe Valea Cormăii. Acasă. alături de Cormaia. Năsăudenii îşi trimiteau la acea vreme copiii să înveţe slova creştină în mănăstirile din Moldova. dar găsit din belşug prin partea locului. din Runcul Mănăstirii”. mai există doar în memoria colectivă (Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania. un rol central l-a avut.). Este menţionat la 1241. ca dată a împlinirii zidirii. undeva aproape de Sângeorz Băi (1 km. biserica. însă. „Vallis Rodenensis”. din Sângeorz. erau persecutaţi şi socotiţi schismatici. material . despre care doar auzisem. Maieru şi Sângeorz. sau cum apărea mai târziu în documentele medievale. Biserica noastră. Încăpăţânaţi. ntre dealuri împădurite şi printre linişti de vară verde ne-am întâlnit cu legenda unei biserici călătoare.conduse de cneji locali. sau chiar mai frumos „Vallis Valachalis”. Documentele vorbesc despre sprijinul oferit cnejilor din Valea Rodnei de către domnitorul Petru Rareş pentru a se ridica o mănăstire între Hordou şi Telciu. Ca pretutindeni în ţară. mai ales vrednicia locuitorilor scuturaţi de convulsiile unei istorii crude. ne-a spus părintele Iacob Algeorge. deoarece se hotărâse izgonirea de pe aceste meleaguri a preoţilor români). dar suficient de departe ca să simţi vibraţia spirituală a locului de rugăciune. luna lui martie. XIV. Au continuat. după înfrângerea lui Mihai Viteazul.Ştefan Meteş. tradiţiile. s-ar putea spune. tenaci. pe valea Bichigiului. Valea Someşului Mare. într-o coeziune comunitară remarcabilă. Este şi motivul pentru care mănăstirile care apar în documente la 14 decembrie 1450 la Năsăud. vol II. dârji. în îndelungatul drum care i-a purtat prin secole pe localnici. să-şi clădească locaşuri de cultmare parte din lemn. a stârnit de-a lungul vremilor interesul regalităţii maghiare. şi actul său de atestare are adânc înscris: anul 1636. Acelaşi istoric susţine că popa Toader din Sângeorz se afla la 1600 în fruntea cetei de răsculaţi împotriva Dietei. someşenii şi-au păstrat statu- Î tul de populaţie majoritară. poartă hramul Buneivestiri.32 B I S E R I C A „UMBLĂTOARE” DE LA CORMAIA Dan NICOLAU text si fotografie perisabil. până târziu în sec. istoria notează păstrarea formaţiunilor statale româneşti numite cnezate. Astfel. Mai apoi a imperiului austro-ungar pentru argintul munţilor Rodnei şi a tot ce îmbogăţea acest ţinut. Mai târziu ei puteau accede în ierarhiile bisericeşti din locurile de baştină. Zona este un tărâm de poveste. Nu-l tulbură nici creştinii care descind în pelerinaj.

În 2003. în apropiere. bisericuţa a călătorit. este adus la cârma mănăstirii. de această dată de 20 de măicuţe. rămasă fără călugării care au plecat în Moldova. Şi acest popă Ion iaste fecioru popii lui Matei din Lăpuşu. au refăcut-o. sau desfăcută bârnă cu bârnă şi realcătuită după un ingenios sistem al mesteşugarilor truditori (semnele se disting şi acum pe bârnele bisericii!). Despre ultima descindere. cu liniile arhitecturale împrumutate de la stilul maramureşean. Vine să vadă viaţa de obşte şi să înţeleagă cine suntem. un miracol de longevitate. părintele Algeorge a spus că „Bătrânica s-a întors la obârşie”.33 Bisericuţa este. la locul său iniţial în Cormaia Valea Pleşii pe doar un hectar. În chiar condiţiile în care un important personaj „de la cultură din vremea lui Ceauşescu” a subtilizat „legal” 5 icoane de la Cormaia. părintele Nicodim. când copacului. Acest spaţiu spiritual al Năsăudului să ardă” (iar semnele focului există!). cu sprijinul Înaltpreasfinţiei sale Bartolomeu. spre a lăsa locul noului edificiu. în măcar trei locaţii atestate. deşi se mai vehiculeză și cifra 6! A mai traversat şi un incendiu. adunate „iarna. dar de fapt nu ascunde ci) ne arată cât de puternic s-a imprimat şi a dăinuit în rândul localnicilor sentimentul de apartenenţă la crezul în obârşie şi străbuni. Iar acum. deşi mort. pe tălpi. chiar Nicolae Iorga a vizitat-o şi „o fost căzut în farmecul ei”. construcţia noii biserici a început în 1994 şi a mutat iarăşi bisericuţa cu câţiva metri. a călătorit. Vlădica Misail. După incendiu. Fără un ajutor financiar „de la Bucureşti”. Şi nu doar atât. conform documentelor. Mai târziu. cum spunea sfinţitul Nicodim „cine îl descoperă. a fost târnosită ca mănăstire de călugări după ce popa Constantin zis „Tânău” şi un fost episcop de Rădăuţi. ea a fost translatată (în formă nedemontată). dar sângeorzenii nu au „eliberat-o” până la terminarea construcţiei. în iarna lui 1820. ne rămâne să înţelegem felul în care toate acestea s-au întâmplat. aşa cum au ars alte biserici româneşti sub năpasta imperiului. exceptând aprobarea care excludea explicit fondurile. dar nu numai! Până în anul de graţie 2004 această bisericuţă. creştinii Sângeorzului o desfac şi o remontează pe colina lui Malin. Cum spuneam. acestea au fost plătite (ar fi tentaţia să spun „ascunde”. dacă nu s-ar fi construit alt lăcaş de cult în Sângeorz. împreună cu maica stareţă Ecaterina Ghiran o aduce după secole. muncă de 3 ani (1748-1751) ajutaţi şi de un celebru artist al vremii. i se cere iertare că îl tai”. Este vorba de un loc pe care. Acesta. Spaţiul îngăduie cam 20 de persoane. ale cărui icoane au dăinuit până astăzi. pe malul stâng al Someşului. îndemnaţi de un monah pe numele lui Macarie. ne-a spus părintele ieromonah Nicodim Sângeorzan. Mureş de unde părintele Nicodim a spus că „nu ai nici o şansă să le iei”. A fost strămutată „pe tălpi”. atâta vreme. pe care. Tudor Zugravu. de astă dată estetic. se spune. mai vine”. mult. de unde venim şi încotro ne ducem. ca să le fie lor şi ficiorilor lor pomenire în veci. în 1761. le are expuse într-o expoziţie personală la Tg. aşadar. Prin 1905. CORMAIA-10 MAIU’ 2008 . Despre acesta din urmă aflăm din inscripţia unei icoane împărăteşti: „Această icoană. Din locul în care s-a aflat şi la care prin osteneala unor dăruiţi slujitori s-a întors. În mod cert. aşa că privind costurile şi consultanţa de specialitate. cu „12 perechi de boi” de aceiaşi sângeorzeni. după o istorisire ca aceasta. Anuţa. Tudor Zugravu”. Un alt miracol. Domnul Hristos împreună cu icoana Maicii Precistii Le-au făcut popa Ion dempreună cu fâmeia lui. este gardul din nuiele de alun. biserica n-ar fi plecat nici astăzi de acolo. însă. la 23 iulie. Dar la ordinul generalului austriac Buccow „n-a vrut prin ingeniozitatea părintelui Nicodim de a găsi sponsori. pe vârful Pleşa. Întâi a fost refăcută pe la 1746 de către ieromonahul Clement. deşi la dimensiunile ei liliputane este greu de crezut cum a putut sluji o comunitate nu chiar mică. Aici a fost biserică parohială până la 1999. cu boii.

având o lungime de 2. care creşte an după an. forma şi felul lor se deosebesc mult de coarnele boilor noştri. chiar dacă sunt luaţi de mici. Odinioară. a întemeierilor. ca culoare şi ca figură. 28. cu excepţia zonei Ardennes.. Conform atestărilor documentare.” Enciclopediile ne prezintă zimbrul drept cel mai greu animal european de pe uscat.Cr. la gard. Acest simbol a stat în legendele descălecărilor. Povara aceasta este Povestea uitată a lumilor apuse. închis în rezervaţii. Acum. nici fiara ce o zăresc.) Al treilea fel de animale este al acelora ce se numesc uri. Povara aceasta. forţa lui colosală. cântărind între 300 şi 920 de kg. care nu l-a putut domestici niciodată. parcă. Iulius Caesar (100-44 î. Însuşi marele împărat roman. Este înrudit cu bizonul fostelor preerii nord-americane.” (G. îşi atrag o mare laudă.9 m.. încă plutind halucinante prin desişul întunecat al unor codri care nu vor dispărea niciodată. faţă de care este mai înalt. Tăcerea lor este altfel. VI. Tinerii îşi întăresc braţele cu această îndeletnicire şi se exercită cu acest fel de vânătoare. Commentarii de Bello Galicco. de lemn.Dacia în autorii clasici) Autorul acestei culegeri de texte ne încredinţeză. Aşa se face că cel ce reuşea să doboare un zimbru trecea cu arme şi bagaje în legendă.9 m şi o înălţime de 1. o poartă zimbrul tăcut de milenii privind fără curiozitate şi fără teamă omul. bourii sau zimbrii. devenind sacrificiul din temeliile edificărilor istorice. zimbrul coboară o dată pe zi din desişuri la jgheaburile mari. ca înfăţişare. iar capul celui răpus îi devenea stemă şi simbol al nobleţei lumeşti. inteligenţa şi furia devastatoare din luptă l-au făcut respectat şi temut. pline cu tărâţe şi concentrate. le împodobesc de jur împrejur cu argint şi se folosesc de ele ca de cupe în ospeţele lor cele mari. prin firea uşuratică a omului. hălăduind departe. dar şi râvnit de omul tenace. sunt ca taurii. brodate pe taină de mituri ca mătasea pe etamina goblenului. până hăt. după toată probabilitatea. ca cercurile dure ale stejarilor..P 34 ZIMBRII Dan ARHIRE text si fotografie rima întâlnire cu zimbrii rămâne de neuitat. Popa –Lisseanu .: „(. ne-am dezbărat fără ca măcar s-o ştim. unde a fost semnalat O familie fericită! . Ei sunt ca mărime ceva mai mici decât elefanţii şi.). o tăcere tăinuitoare de înţelesuri rătăcite şi istorii hiperboreene. decât tăcerea celorlalte animale. că „urii sau boii sălbatici sunt. zimbrul este năluca tangibilă dintre două cântaturi ale cocoşilor nopţii şi greabănul său grozav duce cu siguranţă povara unui trecut de care noi. într-una din notele de subsol. Mărimea coarnelor. Animal mitic. Aceste coarne le caută cu mult zor. dar mai puţin voluminos. după care dispare printre copaci şi tufişuri. el a dispărut din vestul Europei încă din secolul al XI-lea. Germanii îi numesc urochs sau auerochs. Germanii îi vânează cu mare grijă în gro- pi şi îi ucid. ni-l pomeneşte în lucrarea sa celebră. iscoditor şi veşnic neîmpăcat cu limitele fireşti ale naturii ce i-a fost dăruită. Puterea şi iuţeala lor este mare şi nu cruţă nici pe om. cât mai departe. Urii nu e cu putinţă să se deprindă cu oamenii şi să se îmblânzească. cei ce ucid mai mulţi uri şi le aduc coarnele în public drept dovadă.

am avut şi de orz.Romo . dar n-am prea avut noi sfeclă în ultima perioadă. Au existat trei subspecii de zimbri: Bison bonasus bonasus. Erau. iar în Transilvania în anul 1790. După anul 1951 au fost reintroduşi în sălbăticie. Vine lumea să . unde sunt nişte păducei de care se freacă. Mai există turme în Lituania.. Dar. responsabil cu vânătoare la Ocolul Silvic Haţeg: „Scopul cred că era turistic. în zone de păduri protejate din Polonia şi Belarus. sunt muguri pe care îi pasc. aici. dimineaţa când îi hrănim. Se numesc Romaniţa şi Rozina.Polanka. au rămas numai doi zimbri: un mascul şi o femelă. urşi. La desime le place! Aici am şase. despre zimbrii de Haţeg pe care îi tratează ca pe nişte membri de familie : „Sunt animale monitorizate în toată Europa şi cred că în toată lumea. Din punct de vedere al hranei nu au dus lipsă. Primii. adică uruială. pentru vizitare. fiind unul din cei 12 (ceilalţi 11 fiind din subspecia Bison bonasus bonasus!) strămoşi din care se trag toţi zimbrii uneia din cele două linii astăzi existente. în Rezervaţia Dragoş . la Haţeg. undeva. sfecla le place.hăţiş şi pădure. mai suculentă. vara bea fiecare cam la 70 l de apă pe zi. are 26 de ani.. Au raţie 10 kg de uruială pe zi. Le mai dăm şi lucernă şi fân. la . Lor le merge bine dacă îi muţi dintr-un loc în altul. a fost înfiinţată în 1958. că am stat tot cu mâncarea pe ei. Dar se urmărea înmulţirea lor şi mutarea. şi le-o dăm în combinaţie cu nişte concentrate speciale pentru ei. Ucraina. A fost cam grea iarna asta. cât a fost gerul. În 1963 s-au mai adus încă doi zimbri. cel mai mult mănâncă porumb dat prin moară. în Rezervaţia Neagra de la Bucşani . un mascul . şi de orzoică. s-au numit Podarek şi Polonka. Le dăm cam de 2-3 ori pe zi.Podarek şi o femelă . paznic de vânătoare şi pădurar în cadrul Districtului III al Ocolului Silvic Retezat şi gazda noastră simpatică de la Slivuţ. În România sunt zimbri în patru rezervaţii şi anume în cea de la Slivuţ . După 1982. Femela mai trăieşte şi acum. fătaţi în 2008. prin aducerea a doi zimbri din Polonia. Petru Crăciunesc. un mascul . tot aici. aduşi din Polonia în 1958. astăzi dispărut şi Bison Romo bonasus caucasicus. în viitor. De asemenea.trei femele şi doi viţei. nu înainte de a participa la relansarea populaţiilor actuale de zimbri. Mai schimbăm uruiala.Dâmboviţa şi la rezervaţia Vama Buzăului Braşov. Bison bonasus hungarorum.Haţeg. a cât mai multe exemplare posibil şi în alte locuri din ţară. că în rest se duc în sus. Haţeg. în Moldova ultimul atestat a fi fost vânat în anul 1762. Despre acest eveniment ne-a vorbit domnul Gheorghe Crăcnescu.” Rezervaţia de la Slivuţ – Haţeg Bucuria în doi timpi: Romaniţa şi Rozina! Rezervaţia de zimbri Slivuţ. în câteva cuvinte. la Slivuţ şi capră neagră. În afara acestei linii mai există una cu doar 7 strămoşi. de unde au fost aduşi.Vodă de la Vânători Neamţ. ei tot în pădure vor. dispărut şi el. grădinile zoologice de la Târgovişte şi Bucureşti au şi zimbri printre animalele expuse. Toţi au nume care încep cu R sau cu Ro. Rusia şi Kîrgîzstan şi mai există exemplare în grădini zoologice din 30 de ţări. Primul care s-a născut aici s-a numit Roman. femelele Purswa şi Pumyla. toţi 7 fiind Bison bonasus bonasus. următorul Retezat. Acum sunt numai zimbri şi stau aici numai la vizitare. cu PO de la Polonia. la vreo 12 specii. Prin înmulţirea lor s-au mai putut duce alţii şi în alte locuri din ţară: în 1967. să nu-i ţii în acelaşi loc! De mâncat. ne-a vorbit.35 până în secolul al XIV-lea. În 1919 este vânat ultimul zimbru aflat în sălbăticie din Polonia şi în 1927 ultimul „sălbatic” din Caucaz. tot din Polonia. oricât i-ai hrăni de mult. diversitatea genetică a celor aproape 4 000 de zimbri care mai trăiesc astăzi este mică. iarna doar 20-30 de litri. Din cauza gradului mare de consanguinitate.i vadă! Înainte erau şi cerbi lopătari aici. mai sunt vreo 4 ha de teren.

s-au dus două exemplare. păşunatul de iarbă şi muguri de arbori şi arbuşti face ca raţia să se mai uşureze din punctul de vedere al banilor. la rândul lor. coboară până la noi zimbri care sunt. probe care au fost trimise la laboratoare de specialitate din străinătate şi tot în aceşti ani li s-au aplicat tratamente de deparazitare. la Târgu Neamţ.vreau să vă spun că eu sunt fascinat Trivale. din părinţii Roxana şi Romo şi o altă femelă. dacă s-ar putea reface o populaţie semnificativă pentru a putea fi reintrodusă în mediul ei natural. el a găsit aici nu nişte animale pe care trebuie să le îngrijească. din cauza scăderii populaţiei de zimbri de la Haţeg. căci furajele care li se administrează sunt scumpe. Abia între 6 şi 12 ani ajung să o facă. Ne-am confruntat cu această problemă aici. În Ucraina sunt câteva populaţii de zimbri în mediul lor natural . unde a trebuit să înlăturăm mai întâi carenţele – şi proteice. un număr de trei exemplare . în 1969 . Spre bucuria celor de la Ocolul Silvic. dacă nu este hrană suficientă. care le transmite la editorii cărţii de pedigree a zimbrilor. medicul veterinar care deserveşte rezervaţia de la Slivuţ. iar din Ucraina. în stare liberă. Femelele devin apte de reproducţie la 3 ani. şi nu numai. gâtul şi pieptul fiind. din punct de vedere medical. cu bovinele.36 de lucernă sau fân pe zi. în 1982 . deoarece nu sunt lăsaţi să o facă de către masculii dominanţi.Neamţ. În anul 2002.patru. Din punct de vedere al bolilor se aseamănă într. la grădina zoologică din Bucureşti . când trec de perioada de iarnă. care e puţin mai la nord. Anual. ne-a vorbit cu ardoare. viţeii lor. însă. În anul 2007 şi 2008 au fost tranchilizaţi pentru a li se recolta probe de sânge şi probe de păr. la Piteşti. iar la Haţeg . precum şi prin împuţinarea suprafeţelor ce-i reveneau. apoi vânătoarea. la Focşani. Pe timp de iarnă mănâncă 10 kg de animalele astea! Aceasta. dar cele 8 kg de concentrate. dar între vârstele de trei şi şase ani nu prea ajung să monteze. cu trenul anterior foarte bine dezvoltat.veterinară şi aplicarea tratamentelor cu un medic veterinar. iar în rezervaţie este totuşi îngrădit. la Haţeg. numită Rozina.o mică măsură cu taurinele. prin contract. Pe timp de vară. tot la capitolul cheltuială intră şi contractul de asistenţă sanitar . înălţimea la greabăn fiind mult mai mare decât cea a trenului posterior. pentru că el are nevoie de multă pădure în care să hălăduiască. dar nu se reproduc dacă nu sunt întrunite toate condiţiile necesare supravieţuirii puiului – de exemplu. Au o putere şi o robusteţe extraordinare! Este adevărat că noi ne confruntăm cu lipsa habitatului său natural. câteva femele. tineretul şi unul .şase exemplare. aş spune.două exemplare. Întreţinerea unui zimbru nu este foarte ieftină. deoarece le-am descoperit pe măsură ce am început să lucrez cu ele. însă. a fost principalul factor care a condus la dispariţia sa. acolo. nu cred că ar merge. la Vânători treizeci şi patru. Poate ultimele! Lui Romo i se pregăteşte ceva! Doctorul Constantin Mihăilă. Alterarea mediului său natural.un mascul şi două femele. de la Focşani.doi masculi. încetul cu încetul lucrurile s-au ameliorat şi s-au . fetele sale. La noi. nu se mai aseamănă. dar. Neamţ. Zimbrul este un animal de talie mare. acolo fiind zona lor veche. în 2008 au avut loc două naşteri: în 24 mai 2008 s-a născut o femelă cu numele de Romaniţa. la Haţeg. Ca specialist în acest domeniu veterinar. prin industrializare şi intersectarea pădurilor de către drumuri. Prin robusteţe. din părinţii Roxi şi Romo. din Polonia. Venit de puţin timp. rămân! Pe lângă hrană. Astfel. am fost surprins şi uimit de puterea şi de forţa extraordinare ale zimbrului! Căci m-am văzut nevoit să administrez unuia aproape de trei ori şi jumătate doza normală pentru un taur de aproximativ aceiaşi greutate şi să constat că după doar zece minute se trezeşte şi se ridică în picioare. care sunt de fapt cele mai scumpe. ci o forţă colosală a naturii pentru care nu poţi decât să faci pasiune ! „În primul rând . trăieşte în grupuri aglomerate. dar şi cele de minerale şi vitamine. Ar fi extraordinar. dar la Vânători. acestea ieşind demult din mediul lor natural. la care se adaugă 8 kg de suculente şi între 6 şi 8 kg pe zi de concentrate. Sigur că nu poţi să faci actul medical decât după ce îi anesteziezi. în 16 iulie 2008. cu o musculatură puternică. aceasta este o altă caracteristică a lor. poţi găsi grupuri formate din câte doi trei masculi doar. despre zimbru. Masculii ajung la maturitatea sexuală la trei ani. spre a trage concluziile de rigoare. cred că s-ar putea. În anul 2007 la Bucşani erau treizeci şi trei de exemplare. cea mai mare rezervaţie din România este cea de la Bucşani – Dâmboviţa şi apoi cea de la Vânători – Neamţ. datele privind naşterile se centralizează la rezervaţia de la Vânători .ne-a declarat doctorul Mihăilă . Pot să spun că dispariţia de pe acest teritoriu a lui Bison Bonasus s-ar cuveni mai bine cercetată. s-au adus aici.trei exemplare în 1966.” Tatăl veghindu-le pe Romaniţa şi Rozina. În acest moment. foarte bine dezvoltate.

masculul de la Slivuț . ca să zic aşa. iar mediul cel mai propice este pădurea. dar nu înainte de a-l lăsa pe Romeo. să schimbăm masculul. mai viguros. un corn de zimbru poleit cu aur. dintro singură lovitură de corn. Capul de bour a fost considerat fie simbol al ţării înainte de toate fie simbol al familiei domnitoare care s-a transformat cu timpul în emblemă teritorială. de asemenea. pentru a reduce cosanguinizarea şi.Hațeg. până în prezent. Cultul lui Mithra derivat dintr-un mit arhaic indo-iranian avea ca moment central sacrificarea unui taur. De altfel capul de bour sau de zimbru a făcut parte aproape necontenit din stemele Moldovei.e bătrân! Dorim să aducem unul mai tânăr. ele sunt de folos pentru a stabili dacă dintru începuturi capul de bour a . nici pădurile de molid şi de brad. Se presupune că zimbrul se bucura de un anumit prestigiu religios printre daci. deopotrivă. ajungând să se identifice cu Moldova. în amintirea vânătorii care l-a purtat din Maramureş peste munţi spre viitoarea sa patrie şi în timpul căreia a răpus un bou sălbatic – „iar capul boului a vroit să fie însemnul noului său Principat”. Originea capului de bour poate data şi din vremea cuceririi romane a Daciei. Suficient cât să moară Romo.. la o populaţie de zimbri este. pădurile de foioase. ambele de argint. întâiul voievod. a făcut să vibreze gardul zeci de secunde! Capul de bour – originile. la loc de cinste. supărat de prea marea noastră apropiere de femelele şi puii care mâncau. În continuare vom examina primele izvoare istorice privitoare la stema statului moldav. Istoricii de mai târziu au interpretat vânătoarea lui Stema Poloniei în timpul regelui Sigismund Wasa. Uciderea sălbăticiunii ar avea semnificaţia unui rit de iniţiere. istorici şi specialişti în heraldică. dar nu refuză. scurtă. a dispărut cu totul din fauna ţării noastre încă din perioada medievală dar a supravieţuit în heraldica românească.37 rezolvat. În stema actuală a României capul de bour negru însoţit de o stea de aur între coarne . Noi ne propunem să aducem la Haţeg vreo 2-3 femele de la Bucşani –Dâmboviţa şi Vînători –Neamţ. în general. probabil. Acceptarea acestei teorii duce la concluzia că teritoriul moldovenesc sau o parte a acestuia a avut ca emblemă ancestrală capul de bour fără vreo legătură cu familia domnitoare a Moldovei. Ceea ce dă originalitate cazului românesc este animalul vânat – bourul sau zimbrul. animal înrudit şi nu de puţine ori confundat cu zimbrul şi cu bizonul. semnificaţia şi primele reprezentări ale unei steme de stat Tudor ARHIRE Bourul. căci au nevoie de spaţii vaste.fiind deja trecut de 18 ani. Legende construite în jurul temei vânătorii rituale se întâlnesc din India şi până în apusul Europei. Din punctul de vedere al teritorialităţii. la dextra o roză şi la senestra o semilună conturnată. nevoie şi de 10 000 de ha. ocupă al doilea cartier al scutului şi reprezintă armele Moldovei. care . năzdrăvana speranță a rezervației!) Am plecat de la Slivuţ spre seară dar. printre indiciile ce vin în sprijinul acestei ipoteze numărându-se şi o legendă despre împăratul Traian care a dăruit unui templu de lângă Antiohia. Este posibilă şi o împletire între credinţele locale şi cultul lui Mithra al cărei îndepărtat ecou să fie prezenţa capului de bour în stema Moldovei. singurul mascul de acolo. printre ele numărându-se Mithra. Chiar dacă aceste izvoare nu permit stabilirea unor legături între stema Moldovei şi religia dacilor sau misterele lui Mithra. dar se bănuieşte că acest animal se afla în centrul unui complex ansamblu mitico – religios influenţat de credinţele Orientului Apropiat şi ale lumii mediteraneene în care taurul şi tauromahia jucau un rol de seamă. Originea venerabilului animal heraldic moldovenesc a dat naştere unor întrebări cărora s-au străduit să le afle răspunsul cronicari. ale cărui mistere au devenit foarte populare în provincia nou înfiinţată. cel care. Dimitrie Cantemir afirma că stema Moldovei fusese stabilită de către Dragoş. a dobândirii supremaţiei peste un teritoriu (prin înfrângerea celui care îl stăpânise mai înainte) sau a colonizării unui teritoriu (sacrificiu de întemeiere). Principatelor Unite şi României. O dată cu noii stăpâni în Dacia au pătruns şi zeităţile pe care aceştia le venerau. Caută. după discuţia cu doctorul Mihăilă. Nu sunt foarte pretenţioşi – au vreo 10-20 de specii de plante cu care trăiesc. Nu se cunoaşte cu exactitate rolul zimbrului în religia dacilor. seacă. îl priveam cu alţi ochi pe Romo.. Tradiţia istorică privitoare la întemeierea Moldovei plasează în chiar acest moment de început adoptarea acestui simbol drept semn distinctiv al statului care tocmai se năştea.”( De la data scrierii articolului și până astăzi a trecut ceva timp. incluzând între stemele provinciilor regatului şi stema Moldovei Dragoş ca expresie transpusă în legendă a unui antic rit cinegetic ale cărui obârşii pe teritoriul românesc coboară în timp până în vremea dacilor şi care presupunea sacrificarea unui animal pe malul unui râu . din prada de război luată de la daci.

bătute după 1377. Pornind de aici. mobila heraldică urcând din scut spre a deveni cimier. iar steaua are de această dată şase raze. era un cap de lup. aveau stema ţării pe avers. când va suferi modificări similare cu acelea ale stemei sigilare. O astfel de reprezentare a capului de bour este străină monedelor şi sigiliilor. s-a presupus că şi în Moldova capul de bour a fost mai întâi cimier stemei dinastice. sau dacă a fost mai întâi un însemn dinastic. însoţit de o stea între coarnele cu vârfurile îndoite spre exterior. Sfragistica şi numismatica oferă primele mărturii. urechile sunt mai alungite. Bourul apare văzut din faţă. acvila. coborând apoi în scut pentru a se transforma în parte principală a stemei de stat. pe când în cealaltă situaţie are rol de cimier pentru stema dinastică. a credinţelor pierdute ale Daciei preromane sau a dispărutelor mistere mithraice.38 reprezentat un simbol teritorial. în tipurile monetare şi sigilare capul de bour are rol de principală piesă a stemei ţării. în schimb se regăseşte pe plăci şi discuri de teracotă şi monumente arhitectonice. totul într-un scut triunghiular şi va păstra acest aspect până în 1409. Vladislav al II-lea Jagello. Sigiliul lui Petru I atârnat la actul său de supunere faţă de regele Poloniei. Primele monede moldovene. deşi deteriorat. Faptul că în Moldova apariţia capului de bour în stema ţării precede cu aproape un secol prezenţa sa în stema dinastică. în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Cea mai veche mărturie de acest fel datează din anul 1476 şi însoţeşte pisania ce aminteşte zidirea porţii celei mari de la Cetatea Albă. o curioasă formă de supravieţuire a unui animal exterminat prin vânătoare şi poate o amintire vagă. roza la dextra şi luna crai– nou la senestra. Prezenţa sa în stema de astăzi a ţării noastre este. pe baza analogiei cu Ţara Românească a cărei binecunoscută stemă. cu vârfurile curbate spre interior. În concluzie capul de bour a fost şi continuă să fie un simbol teritorial a cărui existenţă începe înainte de naşterea Moldovei şi continuă şi după ce aceasta a devenit una dintre provinciile istorice ale României. ca emblemă oficială a Moldovei. începând cu domnia lui Petru I (1375 . figurează pe primele monede cunoscute ale acestui stat în chip de cimier. Istoricii au apreciat că diferenţele evidente între cele două tipuri de reprezentări se datorează faptului că. Capul de bour este foarte asemănător în acest caz celui de pe sigilii şi îşi va păstra forma tot până în anul 1409. sculptat alături de pisanii laice sau religioase aparţinând epocii lui Ştefan cel Mare. Este redat şi gâtul animalului heraldic. Din a doua jumătate a secolului XV capul de bour apare şi în izvoare epigrafice. uşor înclinat spre stânga. pe cale de a se şterge. cu excepţia bulei de aur a lui Petru Şchiopul din 1575. O astfel de constatare acordă capului de bour calitatea de simbol teritorial ce precede întemeierea Moldovei şi nu o emblemă preluată de ţară de la familia domnitoare. ceea ce exclude posibilitatea ca vreunul dintre cei doi voievozi să fie cei cărora Moldova le datorează stema sa. pe de o parte. descoperiri arheologice făcute la Rădăuţi au dovedit că stema personală a lui Laţcu. domn ale cărui sigilii înfăţişează bourul diferit : coarnele sunt mai masive. implică mai degrabă o evoluţie inversă. ale folosirii capului de bour împreună cu mobilele anexe. aşezat deasupra unui coif care timbrează un scut.1391). De altfel. după cum spuneam şi în primele rânduri ale acestui articol. şi a tatălui său Bogdan I. face posibile recunoaşterea şi descrierea stemei cuprinsă în câmpul său: cap de bour. coarnele fiind îndoite spre interior. .

dar asemănătoare.Neamţ şi Vama Buzăului . Cu cât tema este mai bine acoperită şi mai coerent prezentată.Dâmboviţa. pentru ce ar mai fi fost salvaţi de la totală dispariţie? N. colecţiile de eseuri. Bucşani . Totuşi. Vânători . Dacă nu reuşiţi să găsiţi sau nu vă permiteţi să achiziţionaţi un „Cap de bour”.1869).1900) – sunt relativ uşor de găsit. Şi. lipsiţi de teamă. tipăriţi pe hârtie sau hălăduind prin codrii.R. celebrele „cap de bour”.Braşov. machete. cu atât valoarea colecţiei creşte. doar ei ne-ar putea spune Povestea.39 Puţină filatelie! Cristinel POPA . colecţionar căci .ne drept în ochi cu ochii lor omeneşti. În lucrarea apărută la Bruxelles în 1869(!!!) – „Timbres de Moldavie et de Roumanie” este subliniată deja raritatea timbrelor „Cap de bour”.cu favoriţi” (1866 .1889).Haţeg. capul de bour rămâne visul tainic al oricărui . Carol al II-lea.1907 sunt foarte valoroase. „Vulturi” (1885 . Animale diferite. Odată cu apariţia lor s-au născut şi primii colecţionari români de timbre. mai ieftine şi pot constitui o investiţie deosebit de rentabilă.au fost emise la data de 21 iulie 1858. Datorită valorilor mari şi rarităţii circulă foarte multe falsuri. la Slivuţ . Dintre acestea mai puţin de 50 se află în colecţii din România. În licitaţiile internaţionale preţurile se situează între 2 000 $ pentru un exemplar ştampilat din valoarea mai puţin rară de 54 parale şi peste 100 000 $ pentru un exemplar superb. sau urii de odinioară. zimbrii şi bourii. spre deosebire de inorog. o puternică fascinaţie asupra celor care i-au văzut vreodată. falsuri şi dorinţe mistuitoare de-a lungul miilor de ani. „Spic de grâu” (1893 . privindu. „Cuza”(1865). năluci ale unor istorii ceţoase. încă. zimbrii şi bourii au ajuns în steme. născând legende. altfel. „Carol I . zimbrul a fost salvat şi mai există. care a dispărut pentru totdeauna. nu înseamnă că nu puteţi avea o colecţie spectaculoasă şi valoroasă. spre deosebire de bour. unele grosolane.colecţionar Primele timbre poştale româneşti. „Perle” (1880). „Carol I cu barbă” (1871 . căci. ca şi ieri. dacă se va dovedi că unii dintre noi suntem binecuvântaţi cu darul de-a înţelege mai mult decât ar fi la vedere. Ferdinand şi mai ales. timbre şi scrisori circulate în perioada 1858.1879). În prezent sunt catalogate aproximativ 750 de exemplare autentice din prima emisiune „Cap de bour”. Au circulat şi încă mai circulă legende cu privire la valoarea fabuloasă a unui astfel de timbru. neştampilat. Printre cei mai cunoscuţi filatelişti se numărau regii României Carol I. care nu a existat niciodată. Dar. altele foarte bine realizate. nu încetează să exercite astăzi. blazoane şi colecţii. „Paris” (1872). Emisiunile următoare: „Principatele unite” (1862 şi 1864).1872). din valoarea de 27 de parale. Acolo încă îi mai putem vedea. „Bucureşti I şi II” (1876 . În general.

Expoziţia. iar imaginarul capătă un rol fundamental. oamenii și-au creat astfel de „dependențe”. Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei – pentru organizarea unei expoziţii al cărei scop este acela de a prezenta un valoros patrimoniu. de-a lungul istoriei. Muzeul Naţional Secuiesc. monede. respectiv ceramică turcească. marele nostru istoric N. Muzeul Brăilei. etc. tuiuri precum şi diferite alte materiale şi obiecte. fie provenind din colecţii particulare. Iuliana Costea Arhg. multe asemenea piese se regăsesc . prezintă aproximativ 600 de piese (pipe.). care începe să reprezinte un adevărat stil de viața și închide triada celor trei vicii fundamentale din evul mediu. Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări EcoMuzeale Tulcea a colaborat cu alte 11 muzee din ţară . Muzeul Judeţean Ialomiţa. Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia. Muzeul de Istorie Galaţi. Astfel. Muzeul Judeţean Mureş. expoziţia „Un viciu istoric” transmite printr-o relativă simplitate un obicei. rastel. instrumente folosite pentru curăţarea lor. Cu adevărat. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. tipar pentru modelarea acestora.40 Bulgari și albanezi în Dobrogea. Muzeul Judeţean Satu Mare. întâlnit din Evul Mediu până în prezent. tabachere. secolul XVIII. rezultat fie al săpăturilor arheologice. cu o sabie neascuțită“. cele mai timpurii fiind pipele turceşti de secol XVII. Iorga spunea că „viciile sunt călăii care te omoară încet. un viciu. Muzeul de Isto- rie şi Arheologie Constanţa. alături de băut și jocurile de cărți își face apariția fumatul. itinerantă. masă de tocat frunze de tutun.Muzeul Municipiului Bucureşti. Aurel Stănică D efinind viciul. Tutunul Un viciu istoric Arhg. Într-o perioadă în care imaginea vizuală este mai mult difuzată prin media decât trecută prin filtrul raţiunii.

Brăila. obicei ce a cunoscut încă de la început o largă răspândire în societatea medievală europeană şi nu numai.41 Tătar din Cernavodă cu lulea. în Bulgaria la Varna. multe imitând forma şi tehnica decorării atelierelor din Istanbul şi Lűleburgas (însăşi numele localităţii reflectă realitatea existenţei aici a unui important centru de producţie . Lulelele erau lucrate din lut de culoare roşie. chiar ilegal în unele ţări din Europa. ce aminteşte de ceramica terra sigilata). Pentru perioada secolelor XVI – XVII. a accelerat răspândirea obiceiului fumatului. fumatul de tutun cu pipa era perceput cel mai adesea ca o extravaganţă. Inventarea la sfârşitul secolului al XIX-lea a maşinii de împachetat ţigarete a favorizat declinul meşugului realizării de pipe şi mai mult. o categorie de obiecte ce ilustrează obiceiul fumatului de tutun. pipa.lulea. „Un viciu istoric” constituie un demers expoziţional dedi- cat pipelor. cultura tutunului. se transformă în artă. secolul XVIII Narghilea .de altfel.dar mai ales meşteşugul realizării de pipe capătă noi valenţe: cultura tutunului devine monopol de stat iar producţia instrumentului de fumat. Veliko Târnovo. termenul de lűle în limba turcă desemna floarea de lalea şi a fost preluat ca atare pentru numirea acestui tip de pipă . Tulcea. în perioada secolelor XVIII – XIX. Ciubuc pe un spaţiu larg şi se pot face analogii cu cele descoperite la Iaşi. Măcin . în Grecia. Šumen. Centrele de producţie şi-au continuat evoluţia şi în secolele XVIII şi XIX.. Isaccea. Bucureşti. la Corint şi Atena. datorită potenţialului economic deosebit.. dăunător sănătăţii. Sofia. Apar Bazarul din Babadag. Babadag. ulterior ca un fapt păcătos. unele exemplare fiind de o calitate deosebită. 1840. un viciu istoric. Slobozia (Oraşul de Floci).

În Imperiul Otoman. zonă din care se răspândeşte obiceiul fumatului de pipă. plantă originară din America. în spiţerii. în perioada fanariotă. o arteră cu un esenţial rol în permanentul schimb cultural. Nicolae Filimon menţiona în romanul său obiceiul boierilor fanarioţi de a fuma „ca turcii”. protejatul reginei Elisabeta. ca de altfel în întreg spaţiul balcanic. dar există şi colecţii . majoritatea dezvoltând chiar adevărate stiluri decorative sau impunând diverse mode şi tipuri de şi pentru pipe. în marea lor majoritate. albanezi. din zonele aflate timp de peste patru secole sub influenţa Imperiului Otoman. Planta de tutun. cârciumi. teritoriu aflat sub directa influenţă a Imperiului Otoman. Există de altfel o distincţie clară între ceea ce reprezintă fumatul de pipă. Spre deosebire de zona occidentală a Europei. dar şi din întreg spaţiul românesc. deşi obiceiul fumatului de narghilea. la curţile regilor Spaniei. Tutunul. fie ca plantă decorativă. Jean Nicot – nicotina – dar obiceiul fumatului de tutun cu pipa se leagă însă de numele lui Walter Raleigh. ilustrație de epocă. în Balcani Fumători olandezi. fie pentru calităţile sale curative. fumatul de tutun cu pipa apare pe această filieră engleză. Expoziţia are în vedere punerea în valoare a unei părţi din imensul patrimoniu arheologic aflat în colecţiile muzeelor din ţară. În Ţările Române. Fumatul de ciubuc. cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea era recunoscut drept cel mai notoriu fumător şi care a avut un rol esenţial în răspândirea acestui obicei. armeni. aflat sub influenţă otomană. atât tutun cât şi opium. precum greci. Colecţiile muzeelor sunt alcătuite din exemplare realizate din ceramică. este rapid preluat şi de restul popoarelor din Balcani. turcilor şi armenilor. bulgari. etc. pentru care La taclale orientale! se foloseau şi alte plante psihotrope şi care deservea unor scopuri ritualice încă din Antichitate şi fumatul de tutun cu pipa.. respectiv prezenţa atât în zona gurilor Dunării. dar şi în oraşele de pe linia Dunării. narghileaua fiind folosită în special pentru haşiş. spre exemplu. români. Portugaliei şi Franţei. afion.42 centre meşteşugăreşti în întreaga Europă. teriac. a Imperiului Otoman. de produse şi populaţii. hanuri şi băcănii ale grecilor. este de tradiţie orientală. Realitatea istorică. acesta este preluat şi adaptat mentalităţii orientale. a fost iniţial folosit în Europa. o practică a turcilor otomani. astfel de obiceiuri erau prac- ticate şi ele se răspândesc şi în mediul negustorilor şi al târgoveţilor români. cum a fost cazul Dobrogei. Cel care a studiat de altfel aceste calităţi curative ale tutunului şi le-a recomandat a fost ambasadorul Franţei în Portugalia. cercetările arheologice au evidenţiat existenţa unui număr impresionant de pipe. a făcut posibilă dezvoltarea şi evoluţia unei culturi cu puternice influenţe orientale. În Dobrogea.

factorii care i-au determinat apariţia dar mai ales larga răspândire. Jean Nicot este cel care îi recomandă reginei Caterina de Medici folosirea plantelor de tutun iar anul 1560 rămâne în istorie ca data la care începe răspândirea tutunului în Europa. Nu în ultimul rând. secolul XVIII. reacţia în timp şi spaţiu a oamenilor faţă de obiceiul fumatului. respectiv pipele. mărturii din trecut ale unui TUTUNUL Tutunul este o plantă originară din America de Sud şi a fost folosită de comunităţile umane încă din secolul al VIlea în ritualuri magico-religioase. Ambasadorul Franţei în Portugalia. respectiv cea a unui viciu la modă. Pentru a ilustra prin obiectele expuse un obicei occidental adaptat Europei răsăritene. în condiţiile în care numărul acestora în colecţiile muzeelor este impresionant. Jean Nicol. În acelaşi timp.43 obicei care şi în prezent are ca principală caracteristică această definiţie. În zona Ardealului. dovedind astfel larga răspândire a obiceiului fumatului de tutun în Ţările Române. expoziţia este completată de diverse alte obiecte de tradiţie orientală. 1560. a evoluţiei pipei ca instrument de fumat tutun dar şi a felului în care o categorie de obiecte reprezintă şi defineşte o mentalitate aflată sub influenţe orientale. marea majoritate turceşti. pentru acestea din urmă. pentru dureri de cap. cele mai frecvente fiind produsele ungureşti. considerate adevărate opere ale tehnicii orfevrăriei datorită stilului decorativ. Săpăturile arheologice la vechile curţi domneşti de la Bucureşti şi Iaşi au permis înregistrarea unui mare număr de pipe. Sunt prezentate publicului acest tip de obiecte. pentru a putea pătrunde în „atmosfera” unei lumi în care fumatul de pipă îndeamnă la siestă şi flecăreală în toridele veri dobrogene. moda pipelor turceşti lucrate din lut s-a menţinut alături de cea vest occidentală. Cafenea turcească. primul fumător notoriu. puţin aflate până în prezent în lumina reflectoarelor. trebuie urmărit criteriul cronologic. Ajunge în Europa după descoperirea Americii (1492) şi o primă menţiune a obiceiului de a fuma o avem de la Christofor Columb care amintea despre frunzele de tabac preparate de locuitorii insulei San Salvador. de pipe lucrate din porţelan şi spumă de mare. demersul expoziţional are în vedere prezentarea publicului a unei categorii de obiecte. dar şi accesorii pentru fumatul de pipă. . lucrate din lut. vindecarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe. Sir Walter Raleigh. De la numele său s-a păstrat termenul de nicotină. Acesta serveşte scopului de a prezenta publicului vechimea unui obicei. dar şi în scopuri curative.

. . dar şi ca plantă ornamentală. . Diego Rodriguez. În secolul al XVII-lea fumatul începe să fie condamnat în întreaga Europă: sultanul Murad IV emite în 1633 un edict prin care pedepsea cu moartea pe cei care consumau opium sau fumau tutun. papa Urban al VIII-lea ameninţa cu excomunicarea pe fumători şi ţarul Mihail al IIIlea cu deportarea în Siberia pe cei care „beau tutun”.. Marinar cu lulea. el fiind cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea. Fumatul devenea astfel o modă. De numele lui Sir Walter Raleigh se leagă dăunător pentru creier. fiind folosit tot în scopuri curative. scârbos pentru miros. Succesorul reginei Elisabeta. unul dintre navigatorii spanioli. pentru narghilele. consumată de categorii sociale tot mai numeroase în întreaga lume. la curtea reginei Elisabeta era recunoscut drept cel mai notoriu fumător. iar în Orient în amestec cu alte plante iritante sau stupefiante. rămâne cunoscut drept primul european fumător şi care. periculos pentru plămâni”.44 Sultanul Murad al IV-lea.. În Imperiul Otoman tutunul a fost adus de navigatorii englezi şi olandezi şi era iniţial folosit pentru aroma deosebită în amestec cu alte plante. Cunoscut şi sub numele de herba panacea sau herba sancta. a fost condamnat de Inchiziţia spaniolă pentru „legătură cu diavolul”. secolul XIX.. viciul fumatului era considerat un privilegiu al nobilimii şi un obicei monden. Astfel devine o marfă comercială cu mare căutare. a fost utilizat pentru fumat de pipă. un adversar neînduplecat al fumatului! răspândirea obiceiul fumatului de tutun cu pipă.și tovarășa lui de viață și de pipă! Bulibașa. Tutunul a continuat să fie cultivat în Europa. James I condamnă fumatul pe care îl vedea ca pe „un obicei dezgustător pentru privire. Totodată. în grădinile curţilor regale din Peninsula Iberică. acuzat de soţie că „înghite foc şi scoate fum pe nas”.

deseori. Carnetul de marinar “Ţin în mână carnetul de marinar cu numărul 02547/4934. lângă mine. publicată în anul 1996 în Călăraşi. iar jurnalul. pe masa mea de lucru. în muzeul orăşenesc. Şi am avut dreptate! Doamna Angela Lefterescu. a însoţit zile de-a rândul drumul marinarilor. V-am spus că nu prea era într-ale lui. fiecare locşor de pe navă. lumea din jurul ei. se deschide şi se înduioşează ori de câte ori se întâmplă să le primească... ci dragostea ei neţărmurită pentru aceasta şi pentru drum. începând cu acest număr al revistei La Drum. cum ar fi normal. Culmea! Când echipajul se pregătea să plece din port şi doamna Angela făcea ultimile verificări. Dar i-a dăruit ţigări. fost ofiţer asistent pe cargoul soţului ei. Omul părea să nu înţeleagă ce i se întâmplă. căpitan de remorcher maritime. .. doamna Irina Constantziu Vlassopol. Din acest moment doamna Angela Lefterescu devine unicat în istoria navigaţiei româneşti.. Fotografiile sunt acum. documentele sunt în Fălticeni. Aşadar. Zeci de garoafe în cuib de carton. fără oameni dragi în jurul ei şi fără favorul de a o fi putut face pe marea care i-a fost atât de dragă. o dragoste care a încurcat. la scara vaporului. după cum i se spunea. vom publica în serial jurnalul Angelei Lefterescu. Doamna Rodica Simionescu a descoperit-o în singurătatea unei garsoniere din cartierul Tomis Nord al Constanţei. pentru exemplaritatea ei în ce priveşte dragostea pentru drum şi călătorie. A luat cutia şi în cabina ei a deschis-o nerăbdătoare. O dragoste care i-a adus multe împotriviri. roşii ca focul. a văzut un vânzător de flori amărât şi ciudat pe care nu-l băga nimeni în seamă. la Las Palmas. Citesc ultima filă şi nu prima. O cutie mărişoară. (Rodica Simionescu) Vaporul cu flori roşii “Vorbim despre flori şi aflu că sufletul ei. când scriu. un pachet. Rodica Simionescu. Marinarii îl ocoleau şi chiar se împiedicau de el. O navă împodobită cu garoafe roşii! “(Rodica Simionescu) De mult. după ştiinţa noastră) femeie comandant de navă din România. la editura locală Atlas.a paginilor jurnalului primei femei comandant de navă din ţara noastră. în port. O explozie de flori. pensionară stânjenită de viaţa pe uscat. seci. tot aici. Îl deschid. o dragoste care a absorbito în anaforul unui destin al însingurării fără alternativă. ziarist la Radio Constanţa. Am pus mâna pe telefon în ziua de 1 martie 1995 şi am sunat-o. cât de mare este lumea şi cât de lung timpul! Nu împrejurările au dus-o pe mare. de carton. De ce? Am simţit că acolo am să găsesc ce caut. vânzătorul i-a pus în braţe. o mărturie credibilă şi lipsită de echivoc a forţei pe care dragostea pentru lumile de dincolo de orizont o poate da omului atins de aripa acestei patimi. departe de mare şi de navă. cu titlul “ANGELA LEFTERESCU / UN CĂPITAN DE CURSĂ LUNGĂ”. tristă!. de supertraulere şi alte nave de pescuit oceanic a fost ambarcată la data de 6 februarie 1982 în funcţia de comandant pe nava TW CEAHLĂU. câteva documente personale. Flerul meu de gazetar îmi spunea asta. prin generozitatea aceleiaşi bune prietene. Doamna Angela. Odată. A A murit singură. prima femeie comandant de navă din România ngela Lefterescu nu mai este printre noi. ca toate documentele şi un jurnal. am dorit să ne facem părtaşi cititorii la bucuria –uneori. Pentru povestea atât de frumoasă lăsată în urmă de Angela Lefterescu. Mă aflam în faţa unui subiect de… primă pagină. care s-au înfoiat în apa proaspătă. Din această întâlnire a ieşit o cărticică frumoasă. comandantul spiridon Vlassopol.45 Angela Lefterescu.Istoria universală cunoaşte foarte puţine astfel de exemple. bine înfăşurată în hârtie. prin grija doamnei Rodica Simionescu. eliberat de Căpitănia Portului Tulcea în ziua de 12 decemvbrie 1972. a fost prima (şi singura.multe probleme. Cine să cumpere flori când coboară de pe vapor şi aleargă după magazine sau aiurea? Nici ea n-a cumpărat. foarte puţine !) fotografii. bere şi uneori un pachet cu mâncare. depăşind performanţa înaintaşei sale.A plecat lăsând în urmă câteva (puţine.A strigat de bucurie! Le-a luat şi a împodobit fiecare cabină. pe navă. educat să poarte uniformă şi în somn. pentru călătorie. câteva amintiri răzleţite prin lume.

Apare însă noua Constituţie. pentru foarte mulţi.care credea. Pe mine pe astfel de pernă m-au culcat.P. rămân”. (continuarea în numărul viitor) . copiii. Doamne. etc. unchii din ambele părţi la fel. Am plecat cu cărţile dăruite (nu a vrut să primească bani) şi cu tata convins că nu voi da înapoi. încadrat în ramă. tot marinar s-ar face. să o practic. ca să scape de mine. Pe atunci ce ştiam eu? Că mi-a plăcut marea. cu sirena lui! Ideea mi-a venit din partea unui marinar . După un timp am avut nevoie de nişte cărţi şi m-am dus cu tata la comandantul Ionescu Johnson.era cunoştinţă bună cu noi. Am dorit să fac această meserie.ştiam teoretic foarte multe lucruri.) data aceasta cu aviz favorabil. Acesta stipula că toţi cetăţenii R. Pe vreme bună iubeam farul tare mult. Nu ne lăsa să dormim. Se schimbase conducerea şi venise un alt individ. Nu se punea problema unei nesupuneri. Suntem liberi să alegem. Într-o zi. Pe ceaţă sau vreme rea. . Că nu mi-a fost frică de apă am dovedit-o cu vârf şi îndesat. Între timp eu totuşi tatonam şi mă interesam. Clar şi lămurit. Spuneau că o să ne săturăm şi vom pleca singuri. de pe un vas pe altul. până hăt departe. mare şi alegeam florile separat . Cred că greşea. aşa că nici vorbă nu putea fi să nu urmez cursurile. Mama spunea că atunci când eram foarte mică şi plângeam (tare mult!) numai în apă tăceam. mai puţin. deşi sincer ar fi dorit-o. Degeaba am căutat eu să-i demonstrez citisem enorm de mult. Până într-o zi când am luat taurul de coarne şi m-am dus la Direcţia Marinei Comerciale în audienţă. Atâta mi-a trebuit. fetiţo.. părinţii au rămas muţi şi furioşi. rămân” JURNAL(I) Pentru mulţi.46 „Da. faptul că am îmbrăţişat această meserie a fost un mare semn de întrebare. La 3 şi 5 ani.doamna X lucrează ca secund pe nava soţului ei. Mă purtau de la Ana la Caiafa. Ba da. am zis: “Da. Mare lucru nu făceam. bineînţeles renovată. nimeni nu ne punea la treabă. Din una în alta a venit vorba de marinari . care mergeam adesea să privim marea din cel mai înalt punct. Cu Constituţia în buzunar şi din nou la D.M. principesa Ileana (ţara era regat) are un mic iaht pe care şi-l conduce singură .eu şi fratele meu. de ce nu. aşa că atunci când am dat bacalaureatul. Oricum.R. sunt egali în drepturi. ce bibliotecă şi câte cărţi şi toate de specialitate! Apare în cele din urmă un bătrânel simpatic foc şi atât de deformat. ni se pot da posturi de marinari. la Sindicat. Am citit-o cu atenţie şi mi-a sărit în ochi un articol – primul. Nu puteai să fii marinar dacă nu erai în sindicat şi nu puteai să intri în sindicat dacă nu erai marinar! Cerc vicios. În final.L. Mai aruncam eu câte o vorbă .nici bărbaţii nu reuşesc până la urmă toţi. acum nu mai era domnul Mangus. de cum mă punea în băiţă. ideea s-a cuibărit în minte şi nu-mi dădea pace. că o să dau înapoi schimbă “murele” şi-mi spune că dacă s-ar naşte a doua oară. Drept pentru care am fost angajaţi ca ofiţeri asistenţi (în situaţia mea mai erau doi băieţi) şi trimişi pentru început la remorcherul Filimon Sârbu. deoarece disciplina a fost unul din punctele forte ale educaţiei noastre.mai bine faci altceva. într-o zi suntem chemaţi la Direcţie şi ni se aduce la cunoştinţă că posturile noastre de ofiţeri asistenţi au fost desfiinţate şi dacă dorim să rămânem.nici nu voia să audă. după ce mi-a ţinut un logos în care abundau frazele . mi-a spus să mă duc la Constanţa. Apa nu m-a speriat. Farul de la Tuzla . Bineînţeles.cine a mai văzut femeie marinar. Răspunsul pe loc. Mă învârteam în jurul cozii şi nu puteam să o prind. practic ne fâţâiam de colo. Păs de spune ceva în această privinţă. care în timpul celui de-al II-lea Război Mondial era concentrat la batalionul tehnic auto de la Urziceni (dispersat) şi care era prieten bun cu familia mea. După circa 3 luni. la vila bunicului meu dinspre tată . de „Să nu culci copiii cu capul pe pernă cu fulgi de păsări călătoare. Eu nu eram principesă şi nimeni din neamul meu nu avea vreo navă. culesesem flori de tei într-un coş mare. De ce? Ce-a determinat-o şi mai ales cum de a reuşit să Singura fotografie a Angelei Lefterescu după ieşirea la pensie.vechiul far cu trepte de lemn şi cu grădina de fructe din apropiere.(Direcţia Marinei Comerciale)! Aici. Acasă. colo. care nu m-a încurajat deloc şi m-a trimis înapoi la facultate. Aici altă belea. mai ales noaptea. deoarece de două ori era să mă înec.nimeni nu o lua în seamă. .” (A. mi se pare. la bosul cel mare. Şi ce frumos se vedea.comandant de cursă lungă. Tata era militar. rămasă ziariştilor spre a-i ilustra povestea intre într-o tagmă care prin excelenţă până prin anii ‘47 era practicată numai şi numai de bărbaţi? Răspunsul este cât se poate de simplu. este firesc.dorea ca fratele meu să se facă marinar. indiferent de sex. Atunci a încolţit ideea şi întrebarea am rostit-o cu un pic de invidie : “Dar eu nu pot să mă fac marinar?”. Povestea foarte frumos şi de atunci şi până s-a deconcentrat nu a mai scăpat de noi. dragă Doamne. fără drept de apel am fost trimisă la Institutul Francez pentru a face anul pregătitor pentru medicină. Toţi mi-ar fi sărit în cap. “Uite ce a făcut marea din mine! Te-ai gândit. câte zile bune şi câte rele sunt în viaţa unui marinar?” Văzând aprobarea tacită a tatei . unde vapoarele erau mici ca nişte jucării. deoarece veneam în fiecare an la Carmen Silva (Eforie Sud) la plajă. încât aproape că nu mai semăna cu cel care trona falnic pe şemineu. Şi a venit şi d-l Diaconescu şi s-a aşezat să ne ajute şi a început să ne povestească întâmplări de pe mare..C. Din nou trimitere la Constanţa. pentru că fiecare căuta să scape de noi.vilă care există şi astăzi . aşa cum mii şi mii de oameni au făcut-o până la mine.

iar diametrul coroanei de frunze aşezate tip palmier atinge 1. de flori. care nu părea a fi deloc ameninţător. Şi cum viaţa fără flori. iar florile rămân în bună măsură doar un vis. plantă cu viaţă intermediară în seră. Numai că.3 m.se replantează anual.Originară din sudestul Asiei (Indonezia. care atinge nişte dimensiuni impresionante: peste 4 m. atinge înălţimea de 1 m.zisele tertipuri a condus la apariţia în casa noastră a unui bulb. având o culoare brun. Tulpina. februarie) foto: Dan ARHIRE arolinei i se par prea lungi iernile. în decurs de 2. creşte în plin C Trebuie totuşi să recunoaştem că nu degeaba poartă numele de limba diavolului: mirosul florii este înfiorător şi te obligă să o scoţi din casă! În fotografia alăturată planta Carolinei apare în cadrul unei mici opriri pe balcon. în drumul ei „pedeapsă” din casă spre grădină. . pentru rădăcină. chiar şi în „ticălosul” ăsta de anotimp! Unul din aşa.brun.prin luna februarie. deoarece lucrul în grădină evident că nu este posibil. Japonia. ce sens ar mai avea. înainte de creşterea tulpinei.3 săptămâni a crescut şi a tot crescut până când a ajuns un ditamai floricioiu! Îl puteţi vedea în toată splendoarea lui bordând marginea din stînga a acestei pagini! Amorphophallus (limba diavolului sau palmierul şarpelui). este surprinzătoare prin floarea ei conică. totuşi. având o culoare roşu. soare sau în locuri parţial umbrite şi are nevoie să fie udată din abundenţă în perioada de creştere. Nu se mai putea! Un boboc de ginere. Are nevoie de spaţii ample. decembrie. potrivit ca dimensiune (cam cât un măr mare sau o gutuie). Sumatra). din acel bulb neudat şi nehrănit cu nimic a început să se iţească un soi de mugur gros care.ea încearcă mereu noi şi noi tertipuri pentru a se înconjura.47 Grădina Carolinei (noiembrie. ianuarie.verzui stropită cu picăţele albe. nu?.

Nu mai era junele senin de cândva şi nici bardul inspirat de la 1878. decedat prematur. Missir.făcută în atelierul lui Nestor Heck. iulie 1886) n primele zile ale lunii august 1885. împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V. Eminescu îi scria Veronicăi Micle: “Ţi-aş trimite fotografia. trei ediţii. şi aşa..” Din această perioadă ieşeană ne-a rămas cea de-a treia fotografie a poetului Revigoratul . despre care mai înainte îi scria aceluiaşi Chibici-Revneanu că i s-a dat o “lovitură ireparabilă care va avea influenţă rea asupra întregului rest al vieţii. Al.. August -septembrie 1885. însă numai în grup. poetul avea să-i trimită consulului rus o scrisoare de mulţumire. împreună cu medicul Felician Iachimowicz. atelierul de fotografiere Nestor Hecla. CĂCI MĂ COC ÎN GLOD DE 30 GRADE. începând cu 1997.. el stătuse în ospiciul doctorului Şuţu din strada Plantelor (Bucureşti). M. la renumita clinică a mediculuibalneolog Felician Iachimowicz. Pe 10 iulie 1884 s-a fotografiat. Creangă. polonez de origine. Avea o faţă obosită.. aflat la Odesa. diplomatul purta acelaşi nume de familie cu marele poet rus Mihail Lermontov. aflat la Odesa. Ediţia a treia . profitând de bunele lui dispoziţii. adresată medicului Felician Iachimowicz de către consulul Rusiei la Iaşi.). în limba franceză. văzându-se amăgit ca un copil”. pe nume Lermontov. puţin umflată.în 1999. cauză pentru care nu mă fotografiez”. În Iaşi Eminescu se stabilise cu traiul din aprilie 1884.a. Grigoriu.. intră în posesia unei scrisori de recomandare. de la fiica mai mică a Veronicăi Micle. Această fotografie ar fi posedat-o Ion Slavici. P.. începând cu 4 august. (Prin coincidenţă. probabil. alăturea cu noi. dar mă tem că n-ai vedea decât un matur. De la Odesa. După indicaţiunile noastre. Ea ne permite să ne imaginăm cam cum arăta Eminescu atunci. din Chişinău. pentru a se trata. pleacă la Odesa. sub-bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi Odesa la 1880 Mihai Eminescu Î şi profesor suplinitor de geografie şi statistică la Şcoala Comercială. îmbrăcat în costumul său alb de vară. ceea ce nu puţin l-a supărat mai apoi.ne-am dus cu toţii la . prin Italia. devine mai optimist vizavi de propria sa sănătate. de prieteni.SĂ NU RÂDEŢI DE MINE.Cu concursul consulului rus Lermontov Înainte de a se porni spre Odesa. Cercetătorul român Graţian Iucan susţine că. Ne-am aşezat împreună. Se simte bine printre ei. ce a cunoscut. lângă Viena. unde a consimţit a se fotografia. ca şi Eminescu). Vintilă: “În sfârşit.).. Eminescu ajutat. îşi revine. TREMUR ŞI TOTUŞI ÎMI ARDE DE POEZIE !” (Poetul la Odesa. deci.48 Tot ce avem mai scump MIHAI EMINESCU LA ODESA Vadim BACINSCHI “. poetul şi ziaristul Mihai Eminescu. în casa de sănătate din Ober-Dobling. într-o zi. Îşi aminteşte P. Valeria. Sosit la Iaşi. După 28 iunie 1883. cu faţa umflată de orbalţ (erizipel . Eminescu de asemenea s-a fotografiat. cu sigiliul suferinţei pe ea.n. Pompiliu. Vlahuţă ş.. Istoria fotografiei “Revigoratul” În decembrie 1882. făcuse o călătorie de convalescenţă însoţit de prietenul său Chibici-Revneanu. îi are alături pe vechii săi prieteni I. la Editura Civitas. l-am luat de pe terasa hotelului “Traian”.n. fotograful l-a scos numai pe dânsul. . când a fost pus în mişcare aşanumitul scenariu al nebuniei poetului ( a se vedea lucrarea lui Theodor Codreanu : “Dubla sacrificare a lui Eminescu”. însă. cu următorul conţinut: “Mult stimate după tragicele evenimente care au intervenit în viaţa sa din ziua de 28 iunie 1883. Călătoreşte cu trenul prin Chisinau şi Ţiglina.

aşa îi spune el O carte pentru medicul Iachimowicz Eminescu. din centrul istoric al Odesei. Găsim o completare a acestui pasaj epistolar în albumul “M. în urma unui tratament total contraindicat. Veronica Micle Pe 4 august este internat la clinica doctorului Iachimowicz de pe malul limanului Kuialnik. că pricina acestor răni era sifilisul. fiica medicului. însoţit de prietenii ieşeni G. fiind înconjurat aici de grijă şi atenţie. Putem presupune că oaspeţii de la Iaşi i-au prezentat lui Felician Iachimowicz lucrarea apărută în România. nr.. care. i-a ruinat organismul. Puşkin”. înaltul meu respect. în 1884. nu se porneşte singur din Iaşi. M. franceză şi germană. care cunoştea limbile engleză. nici medicamentele n-au folosit în mod esenţial şi. băi electrolitice şi medicamente. pe Rosalia. unde am fost instalat şi m-am bucurat de o atenţie deosebită. treptat. Dintre cei 4 însoţitori ai săi. Câteva noţiuni”. Încă pe atunci poetul suferea de pe urma unor răni (medicii le mai spun erupţii sau gome) ce îi apăreau pe picioare (gambe). primiţi. Eminescu la Odesa.aceasta este completarea. “Măsur malurile Limanului cu picioarele mele arhioloage” . Drăghici şi doctorul E. Chişinău. 1985). ilustraţii” (ediţie pregătită de eminescologul Constantin Popovici . G. Oradea. deci. Casa în care a locuit poetul “Picioarele mele arhioloage” Încă în septembrie 1882 el îi scria Veronicăi Micle: “Nici băile de mare. Graţian Iucan afirmă că E. unul . ce ne vorbeşte despre boala trupească a lui Eminescu. a locuit în stabilimentul de pe malul Kuialnikului. Venea în ospeţie la familia Iachimowicz. Aşa considerând. Studiul “M. Revista “Familia română”. Eminescu”. Fapt pe care acesta din urmă nu putea să nu-l aprecieze. Viaţa şi opera în documente. D-rul Max s-au întors în ţară.. avea şi lucrări ştiinţifice în domeniul balneologiei. Cu această speranţă. După o scurtă şedere la Kuialnik şi Odesa. În primul rând bunătatea Dumneavoastră şi apoi a prietenilor noştri de la Iaşi vor reuşi să remedieze răul. 2004). Zaharia. La Iaşi şi mai târziu. cum scria în studiile sale Ovidiu Vuia. Mulţumindu-vă încă o dată pentru nobilele aprecieri. Buţureanu. Max publicase la Iaşi. Demn de remarcat este că în aceste rânduri Eminescu nu apare absolut deloc dezamăgit şi nici împăcat cu jocul destinului. mă tem că ranele acestea să nu devie incurabile”. la Botoşani (în 1887) medicii care l-au tratat considerau. pe strada Preobrajenskaia 7. am să mă bucur de o sănătate perfectă. cât a durat tratamentul. una importantă. măsur malurile Limanului (. 1886. numai eu. Max . i-au aplicat o terapie mercurială (fricţii cu mercur. În sanatoriul său de lângă Liman. el crede că dacă urmez cura şi anul viitor. Eminescu. (După G. Traduceri din A. Poetul consemnează plecarea lor în scrisoarea din 15 august 1885: “Prietenii Zaharia.E. mărturii. . o poloneză de toată frumuseţea”. (G. în mod absolut greşit. Iucan). Max. domnule consul. G. băi în nămol (renumitul nămol de Kuialnik). cocostârc străin. în doze enorme). Buţureanu. care a fost mişcat de cuvintele adresate de Dumneavoastră în favoarea mea.D. Iucan. “Îngeraşul” . Era specialist cu renume. Eminescu va muri prin sincopă cardiacă mercurială. În august. situat la nord-vest de Odesa şi legat pe atunci de portul Odesa printr-o linie de cale ferată îngustă.) Eu şi cu madam Dange. O are alături. Lui Eminescu el îi va prescrie tratamentul compus din hidroterapie. În august 1885 el punea speranţe în tratamentul de la Kuialnik. speră să doboare nenorocirea. El speră la însănătoşire. la început de august face pregătirile necesare şi ajunge la Odesa.49 domnule consul! Vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul acordat şi în acelaşi timp să fiu interpretul domnului Doctor Iachimowicz. Optimismul este o calitate pspera totdeauna că am să reuşesc să dobor şi această nenorocire. 1-2.era doctor. amicii revin în ţară. neglijent cum sunt. găzduind la ei. broşura “Băile de mare şi de liman de la Odesa.Editura “Lumina”. Drăghici.

Profesorului Petru Novileanu îi scria despre “plictiseala ucigătoare de aici”. ia de la Editura “Socec” 500 de lei (pentru o viitoare ediţie a poeziilor acestuia) şi abia pe 17 septembrie îi lasă la Iaşi.. Titu Maiorescu află pe 30 august de la Veronica Micle că Eminescu n-are bani de drum.Nu se ştie dacă au ajuns sau nu la Novileanu tălmăcirile din A. e autentică şi o reproducem. Traduce din Puşkin şi în 1885 şi în 1886.” sale. Dă acolo de evreul Fr. după care stă în Odesa şi aşteaptă vreo două săptămâni bani de la Iaşi.şi neavând parale. Iucan). poetul le scria prietenilor: “Eu şed aici într-un hotel de mâna a treia . Lui Petru Novileanu îi scria: “Poţi să-i citeşti lui Burlă traducerea liberă şi imperfectă. Medicul Iachimowicz îi dăruieşte două volume cu operele lui Puşkin şi un dicţionar rus-german. căci în toamnă mă gândesc să fac rost de un librar.. M. cea mai fericită. În acelaşi an.. socotind falsuri de-ale lui Octav Minar scrisorile respective. probabil. Cu dragoste frăţească. drumul acasă. scrisoarea publicată de Cezar Apreotesei în Cronica. unde cu ajutorul prietenilor să pot să fac această ispravă. 1886.5. Puşkin.. Am primit ajutorul vostru bănesc şi vă mulţumesc la toţi. Eminescu a fost din nou la Liman pentru băi de nămol şi s-a învrednicit şi de data aceasta să traducă şase poveşti din opera poetului rus. călătorie. 39 (1182). gravură de epocă N-am ştiut (cred că nu sunt singurul) că Eminescu a vizitat Odesa şi în luna iulie 1886. La Odesa are parte de vreme noroasă şi ploioasă. În toamnă. la soră-sa Henrieta (Harieta).. De ce n-a stat la Iachimowicz? Era incomodat.. Iată ce consemnează G. G. critica şi istoria literară română au respins opiniile că poetul român ar fi amintit în scrisorile sale de Puşkin. Puşkin. Între timp. Iat-o: “Liman.).. (După G. medic dermatolog. în studiul deja nominalizat. Povestea despre un pescar şi un peştişor. ruinându-i definitiv sănătatea. apoi revine la Botoşani. Şi totuşi. pe care o trimit (să nu râdeţi de mine. Din nou la Odesa Portul Odesa. aşadar. este consultat de medici la Iaşi şi la Viena. Dragă Novlene. 1988. dă textul unei scrisori expediate de Eminescu de la Odesa în iulie 1886 dovadă a faptului că poetul a mai poposit o dată la liman. Eminescu este internat de urgenţă în spitalul de la Mănăstirea Neamţ. şi jenat de situaţia sa (lipsa de bani). p.50 într-o scrisoare. . “Plictiseala ucigătoare de aici. Tu interesează-te şi vezi ce face şi când se apucă de lucru. Iaşi. pe 8 noiembrie. bolnavă şi ea de picioare. pentru că a trecut neobservată. care mă disperase”. Deşi bibliografia subiectului e relativ bogată. când vine Veronica Micle şi îl ia la Bucureşti. De la Iaşi banii ajung la Odesa. În aprilie 1887 pleacă la Botoşani. Puşkin. stă într-un sanatoriu de lângă Innsbruch. nu mă duc nici la cafenea măcar”. Iuncan: “În luna iulie 1886. Nu ştiu dacă ai primit şi ai predat lui Creangă traducerile trimise de mine: Cucoşul de aur. că prietenul Puşkin (poeţii se împrietenesc şi dincolo de mormânt) a avut grozava putere să mă silească să uit de neplăcerile boalei şi a timpului nefavorabil. Eminescu”.. Iszac. pasionat fiind de traducerile din A. Am hotărât împreună să scoatem o carte de poveşti pentru copii.. Balda(. Clar că n-a mai reuşit să facă rost de nici un librar. nr. m-am învrednicit să traduc din Puşkin aceste povestiri. Adresată aceluiaşi Petru Novileanu. fie la Bucureşti. Iuncan. Eminescu începe. unde mă coc cu glodul pe mine. Povestea despre un popă şi lucrătorul lui.Hotel Strasburg . 15 iulie 1886. Ca să scape de ea. poetul trăieşte cu grija banilor de la prietenii săi ieşeni. Vedeţi. pentru a plăti tratamentul şi. care îi aplică fatalul tratament cu fricţiuni mercuriale. La Kuialnik se tratează până în primele zile ale lunii septembrie. unde stă cinci luni. Povestea despre împăratul Sultan. fie la Iaşi. ca să le tipărească.să traducă din creaţia lui Alexandr S. ori ar fi tradus din opera lui. ca şi ulterioarele retipărituri”.” Pe tot parcursul aflării la Marea Neagră. poate. că mă coc în glod de 30 grade Reamur şi totuşi îmi arde de poezie). mai apoi.. notând acest fapt în “Însemnările. această scrisoare prezintă un interes aparte. De la Bucureşti Eminescu avea să plece în eternitate. Ultima şi. unde rămâne până în 14 aprilie 1888. . 23 septembrie. Povestea despre împărăteasa moartă şi despre şapte fraţi viteji. şi fiind singur aici.

la peste 250 m. Sunt și exagerãri care spun cã nu a plouat de cca 400 ani. pe cca 1000km. Deșertul Atacama ocupã partea nordicã a statului Chile. cu care vine în contact. Pe pantele Munților Anzi. între 220 și 270 latitudine sudicã. nu se mai dezvoltã vegetația.51 Ata c a m a un ținut selenar Gheorghe ROMANESCU text si fotografie eșertul Atacama este considerat cel mai secetos ținut al Terrei. Oricum. format sub acțiunea ciclonilor est-subtropicali. între lanțul andin și Oceanul Pacific. pe teritoriul sãu existând areale în care nu a plouat de peste 100 de ani. Deșertul Atacama pãtrunde în interiorul statului Chile pe o distanțã cuprinsã între 80 și 160 km. climatul acestui deșert poate fi considerat cel mai arid și lipsa precipitațiilor se răsfrânge în existența unui peisaj selenar sau marțian. unic la nivel planetar. Face parte din tipul deșerturilor litorale sau de prelitoral. Se întinde ca o fâșie îngustã. În cele mai multe din areale nu existã D .

Multe dintre ele au apãrut și în urma exploatãrilor miniere. datoritã precipitațiilor neînsemnate. pe traseul transandinului ce leagã Antofagasta (Chile) de Salta (Argentina). În Atacama. pe alocuri. Are o populaþie de cca 5000 locuitori și principala ocupație este reprezentatã de turism și cultura plantelor (cele mai multe așezãri urbane din Atacama au apãrut în urma exploatãrii miniere. suprafețe însemnate. Acumulãrile uriașe de nisip ocupã. sunt foarte active. cu siguranțã. mai ales a cuprului). în special. sunt cele mai sterile Cu toate cã este cel mai secetos deșert al Terrei. procesele eoli- Peisaj selenar cu acumulari eoliene Lacul Miscantt si vulcanul cu acelasi nume ene. Relieful eolian este reprezentat de barcane simple pânã la cele care formeazã lanțuri complicate de dune. Cu toatã faima de ținut inospitalier. mai ales în ghețari. Cea mai importantã locație pentru turismul de aventurã și pentru cele mai importante puncte turistice este reprezentatã de satul San Pedro de Atacama. în general.52 Emanatiile specifice ale geiserului El Tatio viațã decât la scarã microscopicã. Nu sunt cele mai spectaculoase dune de pe Terra dar. și procesele de formare a nisipurilor. Cele mai importante areale „vii„ sunt reprezentate de oazele apãrute în zonele unde freaticul iese la suprafațã sau de-a lungul artereler hidrografice cu izvor în munții înalți. și chiar din America de Sud. oazele din cadrul deșertului sunt destul de numeroase și relativ bine populate. Dacã în urmã cu 20-30 ani localitatea San Pedro de Atacama era una din cele mai sãrace din Chile. . numeroase așezãri sunt aliniate de-a lungul litoralului sau în preajma principalelor ape curgãtoare. Localitatea este situatã la o altitudine de 2440 m.

și chiar la mâncare. la preț european și cu dotãri relativ bune.53 Biserica San Pedro (sec. a salinelor cu sau fãrã apã în care se hrãnesc pãsãrile flamenco. vizitarea lacurilor vulcanice de mare altitudine (la peste 4000m). sunt destul de ridicate pentru confortul și serviciile oferite. amplasate în vechile case sau construite în stil arhitectonic local. Cele mai multe hoteluri sunt modeste. vizitarea și îmbãierea în apele termale ale vulcanilor activi. În ciuda acestor prețuri piperate. mai ales a celor dornici de aventurã: escaladarea vulcanilor înalți de peste 50006000m. prețurile la cazare. numãrul turiștilor este în creștere. etc.XVIII)la care acoperisul si unele obiecte de interior sunt construite din lemn de cactus actualmente întreaga așezare este transformatã în cel mai important punct turistic din deșert și totodatã din întregul stat. Cu toate cã vechiul sat a fost transformat în principalul centru de atracție turisticã de tip agroturistic. de mici dimensiuni. Existã un singur hotel de 3 stele. Satul Strada comerciala in centrul asezarii San Pedro de Atacama Cafenea in centrul asezarii San Pedro de Atacama .

studenți la marile universitãți ale lumii. . cea mai mare parte a turiștilor din Deșertul Atacama este reprezentatã de categoria tinerilor. Imaginea spectaculoasã a Deșertului Atacama este cea aerianã. De fapt. mai ales a celor educați. fãrã pretenții mari la confort. capabile sã primeascã un numãr mare de turiști tineri. la preþuri convenabile.54 Cavou in cimitirul din San Pedro de Atacama Marea duna si aventura unei placi glisante este însã foarte bine dotat cu hosteluri. de unde se pot observa vãile de culoare galbenã. curioși în a vedea un peisaj de neuitat.

Simbad. Pentru cei care pot urca la mare altitudine și pe pante relativ abrupte stau la dispoziþie ghizii specializați pentru a-i conduce spre conurile vulcanice de peste 50006000m (Licancabur. 6050m. Cordillera de la Sal. Lacul Inca Coya etc. Marile cicatrice create de exploatarea cuprului nu par a deranja sau strica imaginea de apocalipsã a acestui ținut. Sairecabur. satul Socaire. ele pot atrage un important numãr de turiști. ba din contra. satul Toconao. 6048m. verdele crud al oazelor minuscule etc. Valea Jere. liniile de fracturã care se întretaie într-un complicat pãienjeniș. Poate cã cel Peisaj de mare altitudine (4300.4500 m) in jurul geiserului El Tatio O alta planeta . marile conuri de dejecție situate la partea terminalã a torenților. Lacul Chaxas. 5950m. Pili. Geyserul El Tatio (4320m).). satul Machuca. Lascar. 5000m. Valle de la Muerte. satul Caspana. 5924m etc. Marea Dunã. din ce în ce mai numeroase. centru minier de mare importanțã economicã pentru Chile și nu numai. se pot organiza din orașul Calama. Printre cele mai importante puncte de atracție figureazã: Valea Lunii. Excursiile tematice. lacurile vulcanice Miscanti și Miniques. deoarece la Chuquicamata existã cea mai mare minã de acest gen de pe Terra.55 lipsite de apã. încã activ.

aduce ape reci care domolesc climatul local și favorizeazã dezvoltarea unei vieți acvatice ridicate. poți vizita Deșertul Atacama și este suficient! Trebuie specificat faptul cã deși Atacama este cel mai secetos deșert de pe Terra. În timpul manifestãrii fenomenului El Niño echilibrul se stricã și activitatea economicã decade. a fost filmatã „aselenizarea” din 1969. se pare. Este perioada „foametei”. Se poate spune cã dacã vrei sã ajungi pe Lunã.56 mai interesant peisaj din Atacama este reprezentat de Valle de la Luna (Valea Lunii). Curentul marin Humboldt. care nu permite formarea ploilor. Zona litoralã a Atacamei cunoaște o viațã economicã prosperã doar în anii cu resurse piscicole mari. temperaturile nu sunt extrem de ridicate ca cele din Deșertul Sahara și lipsa precipitațiilor este datã de existența curentului rece al Perului (Humbold). Craterul din sectorul Valle de la Luna . unde. de naturã antarcticã.

Iată ce spunea în acest sens unul din cei mai competenţi cugetători ai Sacrului. balade. de la civilizaţie la civilizaţie. revelate oamenilor prin sacru.compătimitor . rezidă mai ales în faptul că N nu sunt de origine populară. Însă. Punându-ne în legătură cu aceste civilizaţii vom avea posibilitatea să intrăm în posesia unui imens patrimoniu de cunoştinţe. în alte timpuri. Dacă răsfoim puţin dosarul ştiinţei „Egiptologie”. legende. ci au cu totul altă origine decât cea terestră. tocmai ceea ce este mai puţin popular prin esenţă”.III înaintea erei noastre. fiul lui Isis şi Osiris. s-au desfăşurat din timpuri imemoriale. şi în alte scrieri care i-au urmat. încă de miliarde de ani în urmă”. „Papirusul Torino”. deci înaintea regelui Menes (cu care începe prima dinastie a faraonilor). contacte interstelare. În acelaşi timp caracterul secret. e o garanţie suficientă că ceea ce este ezoteric se va păstra ca un fel de mărturie a trecutului pentru cei care. Continuând povestea şi citind într-o altă cheie arhivele transcendente descoperim conform vechilor texte egiptene. în cartea sa: „Simboluri fundamentale ale ştiinţei sacre”. poporul împlinind astfel funcţia unei memorii colective. produse spontane ale masei poporului. care lasă pe mai departe să stea neîntoarse filele papirusurilor cu o istorie sacră ce e plasată de unii dintre ei (şi nu puţini!) în zona incontrolabilului. Dar cum se petrec lucrurile? Organizaţia tradiţională iniţiatică încredinţează voit memoriei colective populare ceea ce s-ar pierde ireversibil şi ar trebui salvat. Paris 1962): „Concepţia însăşi a folclorului. el îşi pierde individualitatea nelimitată şi se dispensează . Se constată că ceea ce e astfel conservat conţine o sumă considerabilă de date ezoterice (secrete iniţiatice). pentru interceptarea posibilelor telecomunicaţii interstelare. Nu numai că nu sunt de origine populară. trecându-se uneori la un trecut atât de îndepărtat că ar fi imposibil de determinat. Ceea ce poate fi de origine populară este numai faptul supravieţuirii. „urmaşe ale lui Horus”.ca “succesor al lui Horus” . puţin cunoscut de majoritatea colectivităţii. ar fi fost fondat cu mult înaintea epocii predinastice de către slujitorii lui Horus. Pentru că memoria arhivelor transcendente a însămânţat un anumit cod şi nişte tipare arhaice memoriei colective umane.care întrevedea construirea celei mai mari „urechi” a Terrei. * Orice rege. drept izvoare nesigure. reprezentat diferit acest sacru de sentimentul religios trăit de omenire. în Egipt ar fi domnit zeii la început şi apoi în epoca succesorilor lor. Poporul păstrează astfel sfărâmăturile vechilor tradiţii. percepute printr-o secretă ştiinţă a simbolurilor. iniţiat de NASA .000 de ani) înainte de Menes prima dinastie a faraonilor. cum e înţeleasă în mod obişnuit. În cartea lui Manethon. Acesta afirmă într-un interviu: „Poate că asemenea telecomunicaţii interstelare.000 şi 36. dar nu sunt nici măcar de origine umană. Un alt papirus.57 ARHIVELE TRANSCENDENTE Constantin Giurgincă 7 Craina eîndoielnic că memoria colectivă a omenirii a salvat în gândirea tradiţională şi în cultura populară o serie de date ezoterice. Există un papirus (Papirus demoticus Berlin) unde se arată că Heliopolis exista înainte de crearea Pământului. a fost declarat întruchiparea unui „spirit transfigurat”. locul iniţial de baştină al preoţilor. mitice. poate de miliarde de ani în galaxia noastră. zise populare. Ce spun însă sursele arhaice care ne-ar oferi Cheia Sfinxului? Prima sursă în timp este opera „Aigyptiaka” (Istoria Egiptului) scrisă de Manethon. de către acei veghetori asupra ordinei şi armoniei transcedentale. se sprijină pe o idee radical falsă: că există «creaţii populare». toponimie (nume de locuri). repet. egiptologi. Rene Guenon. Şi acestei noţiuni ar fi neinspirat să i se acorde o calitate istorică.în acea forţă spirituală nebuloasă . Ştiinţa modernă consideră aceasta ceva ireal şi mitic. Orice rege mort devine un Osiris. dăm peste atât de mulţi tăgăduitori. revelată uman prin tradiţiile sacre. interesul profund al tuturor tradiţiilor. se susţine că în epoca predinastică. vor fi capabili să-l înţeleagă. expediate cu bunăvoinţă într-un tărâm al bâiguielilor numit . Gallimard. un mare preot egiptean la templul din Heliopolis. Arhivele transcendente sunt tocmai aceste lumini din depărtări transmise de civilizaţii galactice. Şi din nou pietrele Egiptului sunt amuţite. din sec. poate transmise deja. având o valoare simbolică reală. şi aceste cunoştinţe ezoterice nu sunt produse spontane ale masei poporului.preistorie! Aşadar. în momentul în care a murit. de la planetă la planetă. ritualuri. cel ce i-a urmat lui Horus) şi asta o perioadă îndelungată de timp (între 28. ştiinţa contemporană consideră ex abrupto orice viziune şi simbol care nu se descrie cu cheia raţiunii ştiinţei la care au ajuns. care sunt puşi pe plan de egalitate cu „Şemsu Hor”. oameni de ştiinţă. condus de doctor Bernard Oliver. ceva incompatibil cu rigoarea şi cu revolta şi trezirea lui Toma Necredinciosul. „Ciclopii”. semizeii sau Şemsu-Hor (a slujitorilor lui Horus. basme. A existat un proiect . mituri. care vin din timpuri de dincolo de orizontul nostru limitat. (ed. că Heliopolis. denumeşte aceste spirite şi semizei („slujitori ai lui Horus” sau „succesorul lui Horus”) drept spirite transfigurate.

este locuinţa cerului şi a tuturor forţelor ce se află în cer” (citat din Biblia ereticilor. „ceea ce este sus este şi jos” şi îndeosebi de celălat adevăr cu care începe liturghia (slujba) ortodoxă: „să ne rugăm pentru Pacea de Sus”! * Tot acest tezaur transcendent. manifestări ale unei „lumi paralele. O dovadă în acest sens o găsim în scrierile antice hermetice apărute în jurul anilor 100 î.Buc 2004. ci şi energie vibratorie. piscurile şi grotele cu inscripţionări rupestre din ţara noastră şi descifrarea lor simbolică.Hr.Hr. Kefren şi Mykerinos şi a fost transmisă mereu urmaşilor (s-au tot construit piramide până la regenţa lui Khendjer. Doi oameni de ştiinţă germani. până la Dahşur în sud. Ideea de bază pe care o lansează J. Robert Bauval în cartea sa a dovedit că cele trei piramide de la Gizeh reprezintă cele trei stele din interiorul pătratului Constelaţiei Orion. Sfinx şi celelalte construcţii există o încrengătură care în diverse puncte ale globului nostru reprezintă poziţii ale stelelor la echinocţii şi că ele sunt reprezentate sub forma unor temple şi piramide. eşti oarecum neştiutor că Egiptul este copia cerului? Mai mult. 1998) conchide că între piramidele de la Gizeh. iar Hermes întreabă: „Sau tu. în pietre. Frank Rothe: Codul piramidelor. Universul nu este doar materie. Această dimensiune a codului uman ca virtualitate doar la anumite paliere şi niveluri la care ajunge cunoaşterea umană. 1994) conchid că toate piramidele de la AbuRoaş în nord. de fapt. încercând să explice codul piramidelor.Swift. Prin ce mister moştenim. Cei care leau cercetat au fost surprinşi să observe orientarea lor astronomică echinocţială (21 martie şi 21 septembrie) ori solstiţială (22 iunie şi 22 decembrie). Suntem convinşi că acea civilizaţie superioară a existat într-o epocă situată de ştiinţa actuală într-una socotită mitică. Cei doi sateliţi ai Planetei Roşii (Marte) au fost văzuţi prin telescop abia în vara anului 1877.J. toate acele proiecte de început ale unor timpuri primordiale. Saeculum 20. Stuttgart. membru al grupului internaţional de cercetători autointitulat „Colegiul invizibil”. oh.Bergmann. cu menţionarea datelor astronomice privind orbitele . împreună cu platoul piramidelor de la Gizeh ca punct central . dar şi în străfundul celulelor noastre. Acestea ar fi. atunci când în Egipt domneau „Zeii”. eroul lui D. Ce tehnică stranie utilizează această forţă pentru operaţiunea sa? Aceasta este de fapt problema care formează baza de lucru a „Colegiului Invizibil”. zeul grec al tămăduirii. Gilbert în cartea „Secretul lui Orion” (Munchen. Matematicianul dr. Autorii Bauval şi Hancock în cărţile lor consideră că orientarea Marelui Sfinx în ziua echinocţiului (21 martie. Uimeşte însă pe călătorul de la începutul mileniului trei mulţimea de piramide de-a lungul Nilului şi a zonelor învecinate cu el din Egipt. . Toate sunt lumini din depărtări şi au supravieţuit prin memoria colectivă umană. în unele cazuri. măgurele. H. încât se pot recunoaşte locuri şi obiecte pe care numai înaintaşii noştri le-au cunoscut? Unii vorbesc despre „memoria celulară”.100 d. revelat în cartea „Călătorie spre Laputa”. În fapt. iar Nilul ce le înconjoară ar corespunde pe pământ Căii Lactee. Coridorul nordic al camerei reginei este orientat spre Kohab din Carul Mic. Rothe. Vom discuta într-un alt articol despre tunelurile de sub munţii. dictat de motivul acceptat al discreţiei. Bergmann şi Fr. Această energie acţionează pretutindeni . la Creştini. cel nordic din camera regelui spre Alpha Draconis.58 (acele spirite transfigurate) care l-a sprijinit pe regele în viaţă din vremi imemoriale. existând peste 30 de piramide mari şi vreo sută de piramide mai mici. era Steaua Polară. nu întâmplător se numeşte Buna-Vestire. ritualuri.Lüdemann /M. iar noi nu o putem percepe din cauza îngustimii ştiinţei noastre?” E încă un exemplu al logicii hibride a ştiinţei: ceea ce nu se poate explica prin concepţia noastră despre lume. balade şi cântece bătrâneşti. Asklepios. cel sudic din camera regelui vizează Zeta din Orion. După aceste scrieri.Vallée e cu adevărat revoluţionară: „cea mai mare parte a observaţiilor privind obiectele zburătoare neidentificate nu ar fi în realitate sesizarea unor prezenţe de nave cu echipaje extraterestre. ar fi fost iniţiat de Hermes Trismegistul (care întruchipează cele trei cunoaşteri) în tainele cerului. care în jurul anului 2500 î. codificat din piramide. Ştiinţa legată de acest plan atotcuprinzător exista după construirea piramidelor lui Keops. Coridoarele ce ies din camerele reginei şi regelui din piramida lui Keops sunt şi ele orientate precis spre anumite stele la o oră precisă. Jaques Vallée. ci membri ai unei civilizaţii anterioare. Eu cred că o forţă puternică a influenţat altă dată umanitatea şi o influenţează acum din nou. invizibile” coexistentă pe Terra. ca rod al iniţierii Marelui Civilizator Hermes Trismaegistul. steaua din centrul celor trei. Robert Bauval şi A. nu poate fi ceva real.Janssen). chiar o memorie fotografică aşa de puternică. temple. pg. ed. trebuie considerat exclusiv mitologie şi deci incontrolabil. datini şi toponimie. Coridorul sudic al camerei reginei este îndreptat spre Sirius. scrisă în 1727. Cei doi oameni de ştiinţă germani. Asklepios. Acesta ar fi un indiciu al existenţei unui plan iniţial comun pentru ridicarea tuturor piramidelor din Egipt. (H. observaţiile celor doi se referă cumva şi la mulţimea tunelurilor subterane. un faraon din Dinastia a XIII-a din jurul anului 1745 înainte de Hristos) pentru a păstra planul iniţial. ajung la următoarea concluzie: „nu egiptenii celei de a IV-a Dinastii au fost constructorii celor trei piramide de la Gizeh. mituri. îşi pun întrebarea: „ce s-ar întâmpla dacă acea «forţă nebuloasă spirituală» ar fi fost reală pe atunci. toate acele mesaje şi învăţăminte ezoterice (secrete. grote subterane. sărbătorită la 25 martie) direct la răsăritul Constelaţiei Leul.14). dar despre existenţa lor şi o foarte ciudată descriere a lor.în apă.Hr. tuneluri pe care le regăsim la scară planetară şi care legate între ele ar putea da mii de kilometri. Locurile au o memorie care poate intra în rezonanţă cu a noastră. Un caz interesant este “Misterul lui Gulliver”. superioare din punct de vedere tehnic. ar fi un indiciu că sub Sfinx ar putea exista încă încăperi subterane nedescoperite. spune: „Există însă o certitudine: o forţă străină se manifestă în mediul nostru înconjurător. Graham Hancock în „Oglinda cerului” (München. Să ne amintim de un adevăr revelat în Biblie. 1997 de G.toate ar putea fi o proiecţie a constelaţiei Orion. care toate sunt în legătură cu cunoştinţe amănunţite de astronomie. ea însăşi programată să memoreze şi apoi să poată accesa acea mirabilă sămânţă implantată codului nostru genetic: memoria arhetipurilor. iniţiatice) sclipesc ca nişte borne transcendente în limbajul cifrat.

S. 2003. Savantul rus I. Chiar mâna mea ascunde-n sine Uitata scriere a unui imn. 2. îşiruind istorii vaste. Totul este de citit. Astăzi se ştie că Phobos se roteşte pe o orbită circulară având o rază de 9. 5. Triste. O frază sunt păsările-n zbor.8 raze ale planetei. avem date din cele povestite de nemuritorul Gulliver în cartea scrisă de Swift cu 150 de ani înainte de descoperirea optică a sateliţilor respectivi.. două stele mai mici sau sateliţi care se rotesc în jurul lui Marte. faţă de trei raze cât „ştia” J. Piatra poate fi citită. astfel încât pătratele perioadelor lor sunt aproximativ în aceeaşi proporţie cu cuburile distanţelor lor până la centrul lui Marte”. de-aş putea să te citesc. având la dispoziţia lor lentile care prin calitate le întrec cu mult pe ale noastre. Iată un pasaj din textul care a conturat încă o enigmă despre Marte: „astronomii liliputani îşi petrec cea mai mare parte a vieţii observând corpurile cereşti.377 km faţă de centrul planetei..Şklovski considera în 1959 că dacă ar fi fost obiecte naturale.” (N. primul face o revoluţie în zece ore. căci astrofizicienii de azi consideră că cei doi sateliţi ar fi artificiali. ed. iar norii ne spun o poveste. iar cel exterior cu cinci diametre. „Scriere este totul. Nichita Stănescu.Obiectiv. Doamne.Swift cu mult timp înainte de a fi descoperit.Gheorghiţă.59 şi perioadele de timp ale efectuării mişcării lor de revoluţie în jurul planetei. de asemenea. Cei doi sateliţi descoperiţi de astronomi în 1877 au fost botezaţi Phobos şi Deimos. Stănescu: Lecţia de citire din volumul Măreţia frigului) . ar fi trebuit să se fi prăbuşit de mult timp pe solul planetar. Craiova. 4. muncite alfabete. iar ultimul în douăzeci şi una de ore şi jumătate. ceea ce corespunde la 2. dintre care cel interior este la o distanţă de centrul planetei primare egală exact cu trei diametre ale planetei. Sursa de informare a lui Swift rămâne în continuare o enigmă. construiţi în mod tehnic.141). O.. Stau singur şi în gânduri. Marele poet român al secolului XX. iar gândurile litere îmi sunt. Dar enigmele nu se opresc aici. Totul e scriere. de-aş putea să desluşesc aceste stranii alfabete. oferă o cheie de citire pentru asemenea coduri plămădite în Arhivele transcendente: 1. faţă de acea sesizare a micşorării treptate a altitudinii de rotaţie la ambii sateliţi (Fl. Încerc să recompun o frază Dar timpul meu preschimbă scrisul. Peştele e literă în alfabetul mării. pg.D. „Revenirea zeilor”.. Ei au descoperit. 3. O.

In numarul viitor: Jurnalul TeMplul de la Morena Canalul Colonelului de la SinCa VeChe MoCanii inSula leTea “eu nadaJduieSC!” Serpilor Si Caii Sai - inTerViu Cu aCTorul dan puriC iniMa reginei Maria “SperanTa” o STare de SpiriT iuliu popper gradina Carolinei arhiVele TranSCendenTe .