1

Primăvară - la genul feminin
neînţelesă, angoasată şi C apricioasă şimofluză şifaţa zecilor de rochii angoasantă, indecisă ca o domnişoară năzuroasă în vraişte prin dormitor, primăvara aceasta ne-a ţinut încordaţi în faţa termometrelor şi ne-a zdruncinat bruma de încredere pe care o mai aveam în calendar. De mult nu ne-am mai uitat le berze cu fularul la gât şi de mult, parcă, nu ne-am mai strâmbat acelaşi gât încercând să ghicim un semn de viaţă de la Soare, pe cer. Acum, că lucrurile cu mofturile anotimpului par să se fi rezolvat definitiv, aproape am uitat suferinţele lui Aprilie.

Valeriu Leonov nu ne lasă, totuşi, să le uităm, oferindu-ne această imagine a primăverii cu suflet de ghiaţă, surprinsă cu incredibil de puţin timp în urmă, între Niculiţel şi Valea Teilor, în nordul Dobrogei.

2 z

Coordonator: Constantin Daniel ARHIRE Colegiu de redacţie: Dr. Gheorghe ROMANESCU Dr. Paul FLOREA Dr. Cristian CRÃCIUNOIU Dr. Vladimir BOTNARCIUC Dr. Sorin FLOREA Drd. Ştefan RÃILEANU Editor: Dan NICOLAU Colaboratori: Constantin GIURGINCA 7 CRAINA Eugen PETRESCU Vadim BACINSCHI Dtp: Vlad VOICA Fotografie: Valeriu LEONOV Secretar de redacţie: Constantin STRÃINU Revista este editatã de Asociaţia „LA DRUM” Adresa redacţiei: Tulcea, str. Grivitei nr.32 Telefon: 0721-222974

CUPRINS

3 8 9 12 15

ISTORIA UITATĂ

18 20 22 32 34

Leșe

40 45 47 48 51

Tutunul, un viciu istoric

CE nE-ADUCE COpCA nOUĂ

Un sat cu nume de țară

Jurnalul Angelei Lefterescu

BIRDWATHCInG

Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului

Grădina Carolinei

Fax: 0240-537626
E-mail: revistaladrum@gmail.com Website: www.ladrum.org ISSN 1844-4377

S.O.S. Caii SălbatiCi

Biserica ‚‚umblătoare’’ de la Cormaia

Mihai Eminescu la Odesa

După 22 de ani

Zimbrii

Atacama

3

prezentare rostită la lansarea albumului Dobrogea, cheia de bolta - 12 noiembrie 2010 Dan ARHIRE

ISTORIA UITATĂ

P

ănă să mă stabilesc în Dobrogea, în 1988, trebuie să mărturisesc că, deşi eram întru câtva pasionat de istorie, habar n-aveam de 14 noiembrie! Istoria făcută în şcoală nu pomenea nimic de această zi, a alipirii Dobrogei la Romania, iar lecturile mele întâmplătoare nu mă conduseseră la ea. Apoi, când am descoperit această dată, fără a-i fi pătruns însă nici pe departe întreaga semnificaţie, considerând-o doar o zi de importanţă locală, adică un soi de „mai cu moţ” al tulcenilor în raport de constănţeni, m-am întrebat de ce nu este ea sărbătorită nici măcar la Tulcea? Mai ales că până după război ştiam că se sărbătorise, şi chiar şi după revoluţia din decembrie unele instituţii locale desfăşurau „activităţi specifice” cu această ocazie. Din fericire, la Tulcea, astăzi ea se mai marchează, cu timiditate. Cine va tasta 14 noiembrie pe internet şi va parcurge cu speranţă şi răbdare primele 20 de pagini, va constata că această zi este sărbătoarea

luptei împotriva diabetului, mai este zi de sărbătorire a bisericii oprimate, lăsatul secului,că a fost şi ziua filmului maghiar, în organizarea Ministerului Culturii şi Cultelor din România, că este orice, numai marea sărbătoare românească – NU! Doar un interviu luat domnului profesor doctor Stoica Lascu vorbeşte despre importanţa acestei zile, dar este, prin unicitate, surprinzător! Ne-am hotărât să publicăm albumul „Dobrogea – cheia de boltă” din mai multe motive. În primul rând din obidă, pentru că am simţit nevoia să spunem public ceea ce am spus acolo; apoi, în al doilea rând, pentru că am crezut că este necesar ca aceste lucruri frumoase să nu dădeau Europa afară din casă – iertată fie-mi exprimarea aceasta!) s-a luat în calcul şi s-a admis de marile puteri europene, instituinduse prin prevederile Tratatului de pace de la Berlin din 1878, căci existenţa unui stat, altul decât Rusia, prea puternică şi Turcia, prea slabă, le era lor absolut necesară aici, în jurul

gurilor Dunării, pentru servirea propriilor interese de stat şi menţinerea păcii. Încă din 1855, de la Conferinţa de la Viena, instituirea unui regim de neutralitate a principatelor, care să aibă o armată comună, era astfel văzută în Europa : „ Dacă Congresul de la Viena va isbuti, pe cât sperăm, a deslega pentru răsărit această problemă care pentru apus au ţinut aproape 300 de ani de războaie, acesta va fi unul dintre cele mai frumoase triumfuri ale diplomaţiei şi una dintre cele mai mari dovezi de biruinţă a civilizaţiei moderne”!(Saint-Marc Girardin, Debat, 15 martie 1855). Memorandumul privind Principatele Române, anexat Protocolului Conferinţei de la Viena din 1855, prevedea următoarele : „Potrivit textului notelor de la Viena şi interpretării ce li s-a dat de comun acord, opinia celor trei cabinete aliate a vizat nu numai sustragerea Principatelor de sub influenţa care s-a exercitat în exclusivitate asupra lor, ci şi constituirea unui fel de barieră naturală care să nu

Monumentul Independenţei din Tulcea

ei sunt identificaţi de arheologi cu modificări genetice cauzate de modul de viaţă îndelungat de bejenie. dar ca să conteste încălcarea privilegiilor lor. Eu cu dinadins vă recomand de a le respecta. înaintea sosirii trupelor tătare. Între aceștia veți afla și populațiuni musulmane a căror religiune. România îşi făcea loc pe harta lumii. printr-o apărare de câteva zile măcar.” Armata comună a principatelor ar fi avut următorul rost : „Nu ca să se lupte împotriva unor vecini puternici.. ceea ce cu mândrie constat că vă recunoaște astăzi Europa întreagă. Ismailului şi Bolgradu- lui. în care românii.n. 14 Noiembrie 1878. Or. adică a Cahulului. cu tenacitate şi cu adevăraţi bărbaţi politici. şi ea trebuia alipită noului paznic ( considerat apt pentru această misiune. a turcilor. domnitorul moldovean este sfătuit de Soliman Magnificul ca. după perioada marilor migraţii. familie. era prea puternică pentru a putea fi refuzată) cerea ferm în 1878 reîncorporarea sudului Basarabiei. adică model de bravură și de disciplină. Dacă la sfârşitul primului mileniu creştin. când Apusul precursorilor Iluminismului își pregătea înfăptuirea enciclopediile. Aşa s-a ajuns la acest binecuvântat 14 Noiembrie 1878. În consecință. şi pentru ca să asigure buna rânduială dinlăuntrul ţării. prin tratatul din Berlin. Astăzi voi puneți piciorul pe acest pământ care redevine țară românească. oriunde s-ar fi aflat. singurul uscat limitrof Deltei Dunării rămânea Dobrogea. au drept deopotrivă la protecțiunea. nu puteau fi asigurate nici de o Românie fără teritoriu adiacent lor. ia aminte. ni se pare că cea dintâi trebuie să fie unirea celor două principate într-un singur stat. după momentele glorioase cunoscute ale luptei pentru neatârnare.” Aşa sună un fragment din scrisoareaporuncă a sultanului Soliman Magnificul adresată pe la începutul anului 1552 voievodului Moldovei Ştefan Rareș. de altă religiune. devenind membri ai statului român. să ducă ”în locuri sigure și inaccesibile” populația și vitele din satele aflate pe traseul acestora. în scopul unui regim internaţional de navigaţie liber între Occident şi Orient. n. care nu mai puteau fi păzite de Imperiul Otoman şi nici lăsate Imperiului Rus. a leşilor. ca frați ai unor locuitori cari de astăzi sunt concetățenii voștri. cum Rusia (care. C A R O L’’ In istoria noastră aşa a fost : a fost greu să fim români! Acest ordin de zi al lui Carol I încheia în glorie secole întregi de umilinţă. Toți aceștia. Ostași! în noua Românie voi veți găsi o populație . voievoade. deci să iei toate măsurile spre a nu-i lipsi nuimic. și trebuie. soldaților români. Cale bună dar. când Carol I s-a adresat trupelor române neîntâmplător cu aceste cuvinte : „OSTAȘI. iată câteva ştiri despre ei pe care istoria din manualele şcolare nu ni le pomeneşte: ”(. dar. încet-încet. ci intrați ca amici. menite a asigura Moldovei şi Valahiei o stabilitate şi o forţă suficiente. Marile puteri europene. apărătorii drepturilor României și înainte-mergători ai legalității și ai civilizațiunii europene.. Printre posibilităţile existente.4 Intre Marile Puteri ale Europei. posesiunea vechilor Domni Români. învingătoare în războiul de la 1877. în cea mai mare parte română! Dar veți găsi și locuitori de alt neam. . Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni ceea ce ați fost până acum și în timp de pace ca și pe câmpul de onoare. și Dumnezeu să vă protege! Cugetările mele cele mai afectuoase sunt nedespărțite de voi! Să trăiască România! Brăila. cu dinţii deveniţi abrazivi din cauza tipului de hrană specific – rădăcini şi scoarţă de copac. a tătarilor. moravuri se deosebesc de ale noastre.) este știut că mănâncă carne de cal și carne de om(!). scrisoare prin care îl însărcina pe acesta să pregătească proviziile necesare armatei tătăreşti care urma să-i traverseze țara spre Ardeal. Voi nu intrați în Dobrogea ca cuceritori. poată fi încălcată în viitor şi să ameninţe în acest fel Imperiul Otoman în chiar punctele lui vitale. au unit cu România Dobrogea . După jumătatea secolului XVII. contra maghiarilor. (Tătarii. mai ales. la iubirea voastră. au cunoscut oprimarea.) armata tătărească este o armată imensă. prin bărbăţia şi determinarea dovedite pe câmpul de luptă) al interesului general european.” Dar gurile Dunării.

Gazî-Batîr a fost lăsat în urmă cu bogăţiile şi tezaurele. avuţii şi tezaure. În ziua aceea. căci raialele plecaseră în tabăra lui Mihnea. în care revoluţiile înfrânte trebuia să continue. De dimineaţă. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale. menționează: ”Ținându-se sfat. Plecând de acolo spre apus. Dimineaţă. Ion Ionescu dela Brad o numea „California românească”. mulţi dintre ei au fost luaţi robi. de frica incendiului. România s-a văzut obligată. cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei Sale Generalului atât despre restituirea bisericilor (către uniţi. abandonată de marile puteri europene care-i erau garante. încât nu se poate descrie. Au mai fost capturate atât de multe lucruri. pe care l-au servit pe timpul întregii lor vieţi. Pen- .” Ca şi osmanlâii lui Evlia Celebi cu un secol mai înainte. încât toţi neam îmbogăţit. trimis în Transilvania de Împărăteasa Austriei spre a face ordine între valahi : ”Mânăstirile de lemn să fie arse pretutindeni. am asediat Târgovişte.5 Evlia Celebi. un nu mai puțin iluminat călător turc. De acolo am mers în grabă. incendiau bisericile şi mânăstirile şi le dărâmau cu tunurile. nici robi. Căci. armata islamică a fost uşurată. Au fost incendiate numaidecât 300 de case. capturând 8000 de robi aleşi.căci toate odată nu se puteau înfăptui. când oastea tătară a pornit la atac. care a fost incendiat. capitala Ţării Româneşti. am ajuns în marele menzil Focșani. O Dobroge pe care. dar şi în pofida marilor puteri europene. De dimineaţă. am ajuns în orașul Tecuci. În acel loc. care se afla în urmă. am ajuns în oraşul Gherghiţa. să cunoască o fulminantă răspândire în toate teritoriile locuite de români şi să fie îmbrăţişat. nu mai rămăseseră decât 23 000 de femei şi copii. Populația de aici venind în întâmpinarea noastră cu daruri. împresurând acest oraş. indiferent cât de nebuneşti pareau a fi scopurile. n-a ieşit nimeni înaintea noastră. să intre în război împotriva Imperiului Otoman în 1877. marele centru comercial al Ţării Româneşti.. toate femeile. căci începuse Unirea! Bărbaţii politici minunaţi de atunci ai românilor. adică primul deziderat al programului lor revoluţionar care. A doua zi oraşul a fost incendiat. omorând oamenii neînarmaţi. Am sosit apoi în orașul Bârlad. orașul lor nu a fost incendiat. întradevăr. a fost a Valahiei cu Moldova. ca ceva de la sine înţeles drept just şi moral! Desigur că aceste îndelungate împrejurări istorice au făcut ca un cântecel intitulat Rasunet. omorând pe malul râului Scânteia pe toți prizonierii ce-i luaseră mai înainte. am luat 7 000 de robi. generalii austrieci. împreună cu 10 000 de voinici. au rămas singuri. Orașul lor nu a fost devastat. „Unire şi independenţă” au hotărât încă din 1838 cei cărora le-au fost discipoli. până la moarte! Şi le-au înfăptuit. a lui Alexandru Ioan Cuza şi la Bucureşti. ţipând şi văitându-se. prizonierii au fost predaţi tot lui Batîr Paşa. Plecând în grabă în noaptea aceia. Nu am dat foc acestui oraş. A doua zi am trecut cu caii râul Focșani și am intrat în Țara Românească. am luat multe prăzi. Au fost capturate atâtea prăzi. la 1850. asediind acest târg. fiind plecaţi în tabăra lui Mihnea. astfel. încă de pe atunci. în scrisorile trimise lui Ion Ghica. ca unii care disprţtuiesc poruncile regeştişsi tulbură pacea şi ordinea publică. Am sosit în marele oraș Râmnic. chiar în ziua aceia. iar cei care au ieşit au fost luaţi robi.. aşa cum s-a făcut. am mers prin munţi acoperiţi cu pădure şi. cu sprijinul. la Porțile Orientului. De aici am luat numeroşi robi şi multe avuţii şi tezaure din biserici. capturându-se multe prăzi și mulți robi.n. să fie pedepsit numaidecât cu moartea prin spânzurătoare sau prin tăierea capului. referindu-se la o expediție militară turcă în Țările Române din anul 1657. incendiind și orașul Vaslui.” Dar iată cum suna şi ordinul generalului Bucow din 13 iunie 1761. Prin votarea. adăstând cu o tenacitate uimitoare în idealul naţional. este un oraș mare. toţi bărbaţii şi toate fetele au ieşit pe străzi cu veşmintele de noapte. în ciuda neutralităţii sale. înainte ca ei să iasă din casele lor. au adus daruri numeroase. cuvântul acesta. să se desăvârşească şi să izbândească în atingerea idealului numit Daco-România! Asta presupunea unire. apoi unirea şi independenţa le-au urmărit. aprope ca un imn naţional. locuitorii nu şi-au părăsit casele. deşteptarea unui neam. marea istorie a României începuse. Plecând de aici. şi am ajuns în zorii zilei la renumitul oraş Bucureşti.. şi. Au fost luate numaidecât 26 000 de robi aleşi şi 600 de care cu diferite lucruri şi mărfuri. când am trecut la atac zicând Alah! Alah!. iar raiaua și hatmanii săi ieșind în întâmpinarea noastră. căci sunt aproape neştiuţi. Plecând de aici. ruinându-l și pe acesta. am ajuns în oraşul Buzău. am parcurs o distanță de treizeci de ore și am ajuns până seara în orașul Scânteia. spre miazăzi. aşa neştiuţi cum sunt ei astăzi. mergând năvalnic. dar iluminat în sensul pe care putea să îl cuprindă pe atunci. cu numele „Deşteaptă-te Române”! Căci acel secol XIX a însemnat. n. toți au încălecat pe caii lor buni și apoi. Era foarte înfloritor.) cât şi despre demolarea mânâstirilor. Revoluţiile de la 1848 asta au însemnat şi asta a presupus şi descoperirea Dobrogei de către revoluţionarii exilaţi după înfrângerea lor. Prima unire. căci bărbaţii de aici. publicat în 1848 la Braşov. Nu s-au găsit nici prăzi. şi-au servit neamul şi ţara cu un devotament aproape de neînţeles acum. cetăţeni ai imperiului. De acolo am năvălit spre apus și. fără să se plictisească şi fără să dea vreodată înapoi. încă de la 1838 se intitula „Unire şi independenţă” şi care îşi propunea „să întoarcă o patrie slobodă tuturor mădularelor româneşti” răspândite prin lume.. în plină Epocă Europeană a Luminilor.

6 „Curcanii” trec Dunărea la Corabia.” .

alt cântec însufleţitor. Griviţa şi Plevna. în care păzeam. primul fotograf al Dobrogei. In album. asta. în prima parte a secolului următor. cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân. ne-am făcut loc şi noi. dar şi după alipirea la România. între cei trei coloşi ai vremurilor. În 1396. băltind în atemporalitatea sfărşitului de imperiu. pe care acum douăzeci de ani. în plata lui Dumnezeu! . din nordul Ţării Sfinte. După câştigarea independenţei de stat cu arma în mână. şi Sfântul Apostol Filip ca încreştinător al lor a cam fost uitat de noi. născut în acelaşi sat cu Sfântul Apostol Andrei. Pâna atunci să spunem că albumul intitulat „Dobrogea. de unde. Peste aproximativ 500 de ani. Griviţa şi Plevna aveau să cânte. de Sfântul Apostol Andrei. însă. cu sediul. despre toate acestea. preoţi şi episcopi. ci este una din marile zile ale României. Apoi albumul conţine 46 de imagini dintr-un exemplar necunoscut al albumelor lui Anatole Magrin. prin Ungaria. Ca şi ziua de 14 Noiembrie. ultimul domnitor român stăpânitor al Dobrogei. toţi îi suntem. Ionescu. „convertind la credinţa creştină pe mulţi din locuitorii Sciţiei. încercând să argumenteze că ziua de 14 Noiembrie pe care. un anume Carol de Hohenzollen. căci sărbătoarea Sfântului Filip ( printr-o coiincidenţă. ai cărei fii. Şi dacă Europa a uitat asta. stăpânitor al Dobrogei! Dumnezeu are tot timpul din lume spre a face astfel de glume istorice! Dumnezeu. Pe larg. prima ei instituţie-simbol : Comisia Europeană a Dunării. cel al cărui cuvânt ştim că a fost adus în actuala Românie. Nimeni nu face mai mult decât poate. România căreia i s-a adăugat Dobrogea a contat. preluate din „Biblia Dobro- gei”. 24 ianuarie şi 1 decembrie. pentru demnitatea noastră şi pentru moştenirea copiilor noştri! Acestei ţări care începuse să conteze. acolo. copiii celor ce-o făcuseră în a doua jumătate a secolului XIX aveau să-i unească. iar această mamă purtătoare i-a fost România. însă. singură şi uitată. este menţionat de martirologii şi sinaxare ca a predicat cuvântul Evangheliei aici. Acest veritabil embrion al viitoarei Uniuni Europene. este că şi Sfântul Apostol Filip. dacă nu cea mai mare. tot în Dobrogea. aştepta flota veneţiană. deja a trecut. întâiul chemat. după dezastrul armatelor creştine în faţa turcilor. fluierând. Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. cheia de boltă”. românii de astăzi nu o mai sărbătoresc (cu excepţia salutară a Tulcei!). Doresc. cu o navă proprie. prin deltă şi să-l scoată în Marea Neagră. prin trecătorile Carpaţilor. Dar despre toate acestea. Am considerat că această îngemănare a fotografiilor lui Magrin cu textele lui Ionescu poate reprezenta un demers fericit. avea să devină primul domnitor al românilor după Mircea cel Bătrân. pentru adevăr. a avut nevoie de o mamă purtătoare. Egee şi Adriatică el a ajuns pe coasta Dalmaţiei. ca pe o bătrână tristă. ar trebui să putem. la ancoră. să vă mai reţin atenţia cu două frumoase coincidenţe legate de bătrâna noastră Dobroge. pe câmpul de onoare. ultimile două întinzându-se chiar fiecare pe câte două continente. investiţi cu încrederea Europei. după care şi-a continuat lucrarea misionară în Asia Mică”. mai puţin importantă decât ziua luptei împotriva diabetului. uniune care avea a se naşte abia peste o sută de ani. a ajuns în Germania. întrun alt album. acea preţioasă lucrare a lui M.D. rânduind pentru ei diaconi. şi toţi împreună au format armata română care a trecut Dunărea spre a-şi da obolul de sânge la Rahova. am părăsit-o. dar parcă în acelaşi război. vorbeşte mai pe larg . intitulată „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”. near fi uşor să ne aducem aminte.desăvârşind-o. de la Nicopole. atunci noi suntem cei chemaţi a-i aduce aminte. şi a uitat. de facto. aşa cum era ea înainte de 14 Noiembrie 1878. la Sulina. dac-am vrea. moldoveni şi munteni. avea să-l poarte pe Dunăre. cea europeană. fotografii care sunt însoţite de texte referitoare la aceleaşi subiecte. unde. adica acolo unde veti gasi si o atât de demodata si aproape incorecta politic dragoste pentru bătrâna noastră Dobrogea şi pentru ţara aceasta. Pe harta unei lumi uriaşe. copiii dorobanţilor români de la Rahova. ne-am iţit ca o nucă tare în jurul gurilor Dunării. şi celelalte provincii româneşti – Basarabia şi Transilvania. Peste nici 40 de ani. de mai puţini români. în poarta căzută a unei curţi ţărăneşti. nu este o zi. desigur!) este fixată în calendarul creştin ortodox în acelaşi 14 Noiembrie. Şi. în album. Imperiul Austro-Ungar. Ţara aceasta. una dintre cele mai importante zile a statului român. în final. Prin Bosfor. cei de astăzi. dar noi. după ce a intrat deghizat şi cu un paşaport fals în România. din păcate.7 tru independenţa României români din toate provinciile încă înstrăinate au participat ca voluntari alături de ceilalti. Ce se ştie mai puţin. folositor în înţelegerea Dobrogei. sub soarele pieziş şi înşelător al unei dimineţi care iată. prinsă în frenezia clocotitoare a începutului unei noi vieţi. mai mult sau mai puţin buni. cel care. un anume Friederich de Hohenzollen s-a salvat cu fuga de pe câmpul de bătălie. atunci cel puţin la fel de importantă pentru statul român ca celelalte lui mari zile. Betsaida. cântând acelaşi prim cântec ostăşesc al tuturor românilor servind o singură Românie.

După atătea termosuri ne dăm seama că ne-ar trebui şi undiţe. undiţele noastre sunt rustice-un băţ scurt de stuf. aprofundarea ştiinţei prin metode lăudate de forurile internaţionale.. copcile stau mărturie. preparăm nişte sarmale rămase de la revelion de toată frumuseţea. pentru cei obişnuiţi cu sculele sofisticate de multe milioane.un murighiolean care ne desluşeşte urmele de animale de pe gheaţă. S-au jucat unii ieri şi cu Dacia pe aici. aşa că fugim spre căldură şi din capturi. „Bineînţeles este vorba despre ştiinţă. se dădeau cu maşina pe lac”. Din cănd în cănd gheaţa mai trosneşte şi atunci îţi vine să o iei la fugă spre mal însă localnicii ne liniştesc. Ne-am oprit la o intersecţie între două canale şi cu toporul din dotare mai lărgim vre-o patru copci şi începem să folosim termosul.. cum se nimereşte. Din cănd în cănd mai schimbăm copcile. Surpinzător.. acum pe frig ea mai mult stă pe loc” mai povesteşte Trofim. „În primul rănd trebuie să nu uitaţi termosul cu ţuică fiartă. o plută din papură. care-s iepuri. vidre. mai mişcăm plutele.. patronul unei pensiuni din Murighiol împreună cu care am plecat pe canalele îngheţate. dacă mai aveţi un termos două ar fi bune” spune şi Trofin. Dou-trei ore pe gheaţă sunt de ajuns mai ales dacă nu mai trage peştele. multă pricepre. după mărimea. Şi aşa ajungem la jumătatea termosului. Mai pică o ştiucă mai mică..mai ne sperie cu un mistreţ.termosul s-a golit. nou prilej de pilde pescăreşti. acolo unde le pitise Trofim la ultima partidă de pescuit. spre nemulţumirea păsărilor de tot felul care nu mai ajung la hrana lor preferată-peştele.Cam ca la table”. „Căteodată pică. altădată nu. trebui să mai batem în gheaţă la margine ca să se sperie ştiuca şi să mai mişte prin zonă. Omul în schimb se descurcă şi semnele pescarilorzeci de găuri mici în gheaţă. „Dacă te ţine pe tine la peste o sută de kilograme putem trece şi noi fără probleme!” glumeşte cam serios Sorin Florea. Gerul din ultima perioadă a lăsat doar Dunărea fără pod de gheaţă. Nici nu aruncăm bine undeţele în apă că Sorin scoate o ştiucă şi începe distracţia.Aşa am aflat că am fost ales ca deschizător de drum nu ca o onoare. din motive tehnice. în rest totul s-a transformat într-un imens pationoar înconjurat de stuf şi papură. eliberată imediat. îmbrăcăminte groasă.. plumb şi un cărlig micuţ în care înfigem un cărăşel adus de acasă.”. nailon. apoi ar mai fi necesar şi nişte vin roşu. apoi trebuie să vă echipaţi bine. însă acestea apar imediat din stuf.8 Ce ne-aduCe CopCa nouă Războiul nervilor Cristian DOGARU text si fotografie prin gheaţă între om şi ştiucă P rima regulă cănd mergi la pescuit la copcă este să verifici grosimea gheţii. .gerul începe să se simtă şi aşa se termină şi vinul fiert. „Aşa dă Dumnezeu peştele.

lebede si alte păsări pe care nu le ştiau. în antrenarea tenace a cât mai multor tineri în birdwatch. neglijându-le pe cele definitorii. şi de răspândit azi în lume: BIRDWATCH . iar celor mai mulţi le joaca feste prea marea încredere în propria memorie. să-i stimuleze în mod special pe aceia care se implică în protecţia păsărilor şi progresează evident în cunoaşterea lor. dar vor găsi şi plăcere în observarea păsărilor. Cu aceste observaţii am păşit deja uşor înspre terenul unui hobby extrem de atractiv. întrebarea „ce fel de pasăre este?”. Suntem de acord că mulţi dintre membri SOR nu au suficient timp. Unora. se dovedea că puteau recunoaşte pasărea în determinator.danielpetrescu. urma o descriere C nu întotdeauna concludentă şi. atenţia li se focalizează asupra detaliilor nesemnificative. Ne cerem scuze că vom folosi în continuare numele englezesc BIRDWATCH care ar putea fi tradus: pânda (pândirea) păsărilor. dar nimeni. iar revoluţia hormonală e în toi. evident. cu care reuşeam să-i dirijez spre ceea ce credeam că e mai aproape de descrierea lor. S-a încercat şi la noi găsirea unor echivalente autohtone ale termenului. mai ales. pentru ca acolo unde nu există emoţie e greu să convingi pe alţii de justeţea cauzei tale. privitul atent al păsărilor. din cauza lipsei de experienţă. pentru că. Erau acolo sute de raţe sălbatice de diferite specii. fiind o zi senină. corcodei. dar că aceasta abia de corespundea cu descrierea făcută iniţial. una din explicaţiile fluctuaţiei de tineri în SOR. egrete. Foarte puţini dintre observatorii neantrenaţi dau o descriere exactă a unei specii nou întâlnite. Cel mai simplu era când aveam la mine un determinator ilustrat. Deseori mi se întâmpla să aud: „am fost în cutare loc şi am văzut o pasăre deosebită”. se datorează de multe ori menţinerii tinerilor prea mult timp într-o zonă călduţă şi comodă a teoriilor generale şi a bunelor intenţii. s-au putut bucura privind păsările de pe lac. I-am întrebat cum a fost şi ei mi-au spus că prinseseră destul de bine în prima zi. a tinerilor cu iniţiativă care pleacă pe cont propriu în mici expediţii. a lor. vor deveni adevăraţi „BIRDWATCHERS”. . mi-au spus ei. Pe lângă faptul că la adolescenţă priorităţile se schimbă adesea. excursiile şi taberele ornitologice ajută cel mai bine la formarea adevăraţilor „birwatchers”. Nu de puţine ori. spre surpriza mea şi. m-am întâlnit în Deltă cu doi pescari ce veniseră tocmai din Arad “la ştiucă”. Ne aşteptăm ca în următorii ani să apară din ce în ce mai mulţi birdwachers autohtoni şi e de dorit ca aceştia să poată fi îndrumaţi de SOR şi chiar încurajaţi să devină membri capabili să se implice în programe concrete de monitorizare a avifaunei şi poate că astfel suprafeţe tot mai mari ale României să fie cuprinse în programul: Monitorizarea Păsărilor Comune. Relatarea celor doi mi-a reamintit de disponibilitatea atâtor oameni pentru observarea lumii păsărilor şi a naturii în general. oferindu-le astfel posibilitatea ca ei înşişi să recunoască în carte imaginea păsării. iar alţii s-au alăturat mai mult emoţional ideii de protecţie a păsărilor. Aceştia nu numai că vor ajuta la realizarea diferitelor proiecte ale SOR. iar noi suntem de acord şi cu aceştia. până acum. dar mai credem şi că sucursalele ar trebui să-i încurajeze. dar că a doua zi nu căzuseră decât nişte mârliţe şi că totuşi nu le-a părut rău. detaliile. deosebit de frumoasă. iar aceasta nu se poate realiza atât timp cât sucursalele SOR nu vor avea o politică explicită.9 BIRDWATHCING sau BUCURIA DE A PRIVI PĂSĂRILE Eugen Petrescu foto : www. într-un carneţel. Experienţa sucursalei din Tulcea arată că ieşirile dese în teren.pe care l-am dori practicat de cât mai mulţi români şi evident de toţi membrii Societăţii Ornitologice Române (SOR) cărora le revine şi datoria de a face pledoarie pentru acest hobby şi de a ajuta la popularizarea sa prin- tre români. faptul că nu notează imediat.ro u ceva timp în urmă. a faptului că mulţi dintre ei părăsesc SOR după un timp. nu a reuşit să propună o variantă care să fie general acceptată.

Ar trebui amintit că există destui „birdwatchers” care pot concura cu succes ornitologii profesionişti şi că ar fi bine dacă toţi ornitologii ar fi şi „birdwatchers” pasionaţi. aplicarea măsurilor de conservare şi protecţie propuse de ornitologii profesionişti devine foarte dificilă. (pe nişte elveţieni i-am auzit numind-o „snaps vogel”pasăre pentru care trebuie să dai un şnaps). sensul de persoană care prinde păsări. Ieşirile sale în teren nu urmăresc întotdeauna un scop ştiinţific. un om de teren care se bucura observând păsări. eram asaltaţi de cetăţeni ce credeau că este vorba de o societate care promovează creşterea în captivitate a păsărilor exotice. are deja în limba română. Aceştia „prind” păsările doar cu binoclul/luneta şi uneori cu camera foto sau video. Ornitologii au nevoie de informaţiile şi sprijinul amatorilor. dacă nu . când. Aşadar aceştia se diferenţiază foarte clar de crescătorii de canari. Hobbyul lor este diferit şi chiar în contradicţie în unele privinţe. ci o organizaţie neguvernamentală de mediu deschisă atât pentru ornitologii profesionişti. să istorisesc o întâmplare de acum câţiva ani când însoţeam prin Dobrogea un grup de birdwatchers din Anglia. două feţe ale aceleiaşi monede. că BIRDWATCH este un fel de democratizare a ornitologiei.. de altfel). de papagali şi de alte păsări autohtone sau exotice. Implicarea emoţională neîngrădită nu e specifică omului de ştiinţă. o persoana care găseşte plăcere în observarea şi chiar studierea lor. prin dispariţia ocupaţiei de păsărar (interzisă prin lege. Am observat la un moment dat pe un lac câţiva călifari roşii (tadorna ferruginea ). Pe unii îi interesează păsările în colivie sau volieră. iar aceştia din urmă nu pot progresa decât însuşindu-şi cât mai multe din informaţiile ştiinţifice oferite de ornitologie. aşa că putem spune că birdwatcher (cel care practică birdwatch) nu poate fi înlocuit întotdeauna cu ornitolog. Ornitologul profesionist şi birdwatcher-ul amator. după înfiinţarea Biroului Societăţii Ornitologice Române. decât metamorfozându-se în birdwatchers. printre altele. în timp. cuvântul va avea şanse să se impună în locul lui birdwatcher. fără să greşim prea mult. Toţi au fost entuziasmaţi. deşi ar părea potrivit. precum şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască şi să protejeze păsările sălbatice în habitatele lor naturale. cu scopul de a le cunoaşte mai bine şi de a le proteja în habitatele lor naturale. acesta din urmă fiind un amator. şi ei le văzuseră acolo. cel puţin în unele momente. nu cu sensul peiorativ. Un bird- watcher este în general un practician. Birdwatch este un hobby practicat de foarte multe persoane. un protector al păsărilor. libere. Asta nu înseamnă că un crescător de păsări nu poate practica birdwatch. Aceste conotaţii nedorite ne fac reticenţi la folosirea cuvântului PĂSĂRAR cu sen- sul de „birdwatcher”. în lacul din King James Park erau câţiva călifari alături de sute de raţe şi gâşte sălbatice de diverse specii. fără entuziasmul şi implicarea majorităţii iubitorilor de păsări neprofesionişti. cred că ar fi interesant. deşi zburau liberi. sunt de fapt complementari. dar trebuie făcută o separaţie netă între cele două preocupări. nu vedem cum altfel ar putea-o face vânătorii. comportânduse ca păsările domestice. Eu chiar i-am fotografiat deoarece stăteau aşa aproape de mine. Aceasta are o legătură cu hobby-ul nostru pentru că e evident că SOR promovează birdwatchingul ca hobby de masă. chiar şi în centrul Londrei. ei mi-au spus ca da. nu poţi să ştii ce-ti va cădea! Iar realitatea arată că multe din observaţiile făcute de birdwatchers sunt importante pentru ornitologie. mentalitatea birdwatcher-ului este asemănătoare.10 Birdwatcher şi ornitolog Asemănări şi deosebiri: Câteva precizări se impun. În urma confuziei apărute la Tulcea. în marea lor majoritate oameni obişnuiţi. cu a pescarului sau vânătorului: important e să ieşi in teren. S-ar putea spune. care poate pierde astfel ceva din rigoarea şi distanţarea faţă de obiectul de studiu. de cele mai multe ori. aşa cum spunea şi domnul doctor Dan Munteanu. nu un teoretician. în Europa de vest. s-a impus să insist că SOR nu este nici pe departe o societate a crescătorilor de păsări. câştigând în schimb un plus de sensibilitate proaspătă. tot mai mulţi pescari eliberează capturile. iar cuvântul PĂSĂRAR.chiar imposibilă. se apropiau de oameni aşteptând să fie hrăniţi. acesta va constitui adevărata alternativă non-violentă la vânătoare. deci birdwatcher = un iubitor. ci cu acela originar care înseamnă iubitor. M-am mirat să aud aceasta deoarece în Anglia văzusem de mai multe ori călifari roşii în lacurile din unele parcuri.păsările libere în mediul lor natural. Mulţi români dintre cei pasionaţi de birdwatch sunt şi membri în SOR pentru că şi interesul celor ce practica bitrdwatch se concentrează asupra păsărilor sălbatice.. şi pentru că. în jargonul birdwatcher . Dacă azi. necesare în orice ştiinţă. care vinde păsări sălbatice. pe ceilalţi . dar e de dorit şi încurajată în „birdwatch” şi e bine să ştim că. dar câţiva dintre turişti mi-au mulţumit în mod special spunând ca aceasta este pentru ei o „life bird”. care. ce nu sunt ornitologi ( profesionişti ce studiază în mod ştiinţific păsările). prin distanţarea în timp. Pentru a înţelege mai bine diferenţa.pasăre pe care o vezi pentru prima dată în viaţă şi pentru care se cade să faci cinste celorlalţi. dar că acelea nu „se pun”pe lista . Poate că. I-am întrebat dacă nu văzuseră aceste păsări. păsări destul de rare şi i-am atenţionat pe ceilalţi.

astfel că se poate obţine şi un câştig din această plăcere. In vestul Europei. cred că. suma totală de pe această piaţă are tendinţa să se apropie de cea vehiculată pe piaţa uneltelor de pescuit şi de vânătoare. în Japonia şi în S. ”Instrumente” ajutătoare pentru cel interesat de birdwatch ar putea fi în prima fază: -un determinator de teren (SOR a publicat traducerea adaptată pentru Romania a celebrul u i .A s-a dezvoltat o adevărată industrie care întreţine acest hobby iar oferta ei este extrem de variată şi atrăgătoare. mai cu seama şi oportunitatea de a face birdwatch chiar când se află la pescuit. tot atâţia „birdwatchers”. sau în excursii. ci doar de puţină pasiune. discotecile şi să iasă în natură. la care încă ţin. reiese clar cum mentalitatea de birdwatcher se diferenţiază de cea a crescătorilor de păsări.s u b t i t l u l PA S A R ILE DIN ROMANIA SI E U R O PA .000. să-şi găsească timp şi pentru privitul şi cunoaşterea păsărilor. Şi pentru ca ne-am exprimat deja convingerea că mulţi oameni obişnuiţi au deja o anume atracţie pentru privitul păsărilor şi au. Turismul de tip birdwatch va lua amploare şi la noi. asigurându-i că nu e nevoie nici de diplome.D E T E R M I N ATO R I LU S T R AT ) . şi pe care le-am publicat într-un articol din revista AVENTURI LA PESCUIT în urmă cu câţiva ani) . valoric. Probabil că alţi iubitori de natură sunt observatori experimentaţi. Încurajaţi tinerii să părăsească pentru o vreme statul pe internet. o posibilitate de a ne perfecţiona cunoştinţele despre păsări şi de a ne bucura de lumea lor aşa de plină de eleganţă. ci păsări domesticite introduse de crescători în Anglia. îi încurajăm să încerce mai mult. numai în Marea Britanie sunt peste 1. iar majoritatea turiştilor au făcut şi fac măcar ocazional birdwatch. Poate e bine să se ştie că în ţările vestice acest hobby a luat proporţii de masă. din cele spuse de englezi.un carnet şi un pix pentru notarea obser vaţiilor făcute (în ţara noastră există destule locuri puţin sau deloc studiate. de ce SOR nu creează pentru elevi o structură asemănătoare cu a cercetaşilor care să aibă ca obiect central observarea păsărilor în mediul lor natural şi protejarea lor? Nu văd de ce între birdwatch.un binoclu . de aceea îi încurajăm pe toţi. cel puţin. cântec şi culoare. nici de atestări sau autorizaţii din partea cuiva. Cred că. conştienţi că fără implicarea noastră a tuturor în protecţia lor. aşa că orice obser vaţii legate de numărul speciilor şi al exemplarelor de păsări obser vate se pot dovedi utile).000 de membri cotizanţi în Societatea Regală Britanică pentru Protecţia Păsărilor şi. excursiile de la sfârşitul săptămânii şi chiar plimbările obişnuite în parcuri n-ar exista ceva mai mult decât „o simplă coexistenţă paşnică”.U. atunci când ajung în Delta Dunării. pescuit. probabil cu detalii mai tehnice într-un număr viitor. O idee mai veche nu îmi dă pace. miracolul se va putea sfârşi curând… (Acest material sintetizează şi unele idei mai vechi. de un spirit de observaţie mereu treaz şi de ieşiri cât mai dese în teren.H A M LY N G U I D E . Vom reveni. pentru că România e un loc atractiv şi în această privinţă şi este nevoie de birwatchers români ca ghizi locali care să cunoască locurile şi speciile. membri sau nu în SOR.11 păsărilor „bifate” deoarece nu sunt păsări sălbatice.

Problema acestor animale este din ce in ce mai gravă cu cât există mai multe proiecte care reconstruiesc sau protejează anumite zone. Pădurile tinere mai cu seama sunt înconjurate în unele locuri de garduri cu sârmă ghimpată care au rolul de a opri accesul cailor in acest perimetru. rămânând totuşi nemărginiţi. legiferând să transforme şi să ajute. animalele sălbatice se pot răni caii de asemenea. pădurea sau stuful îmi sunt cei mai buni prieteni pe timpul iernii.12 Natura se descoperă numai celui ce ştie să vadă. iar problema rămâne nerezolvată. Eu sunt vecin cu marea si Dunărea. cunoscând să legifereze.. fie ele şi din sârmă cu ghimpi. scoarţa copacilor este smulsă iar ramurile tinere mâncate deoarece foamea calcă peste obstacole. tu cu Himalaia.O. . el cu turmele de reni . Astfel banii sunt cheltuiţi in zadar.. văzând să cunoască. Caii Sălbatici Dr. de multe ori insă această măsură de protecţie nu are rezultatele aşteptate. cu grupurile de cai sălbatici.S. Ne mărginim tot timpul cu ceva ori cu cineva. om sau stea îşi au locul bine definit. (George Corbu: Discutii Despre Ecologie) S. în desişul lor reuşesc să mă mai adăpostesc de furia crivăţului. Ştefan Răileanu medic veterinar text si fotografie În sistemul naturii. îmi înfundă sinusurile iar uneori mă prăbuşesc din cauza foamei. Aşa ar povesti pe scurt un cal care trăieşte in sălbăticie în Delta Dunării. …Vântul mă urmăreşte oriunde aş merge.haideţi să încercăm să le menţinem farmecul.

ro 13 .danielpetrescu.www.

aceasta fiind insuficientă pentru hrana zilnică a cailor sălbatici. În perioadele foarte grele ale sezonului rece când hrana este foarte puţină. păducel si măceş. bulbi. valoarea nutritivă a scoarţei lemnoase este foarte redusă cea ce duce la scăderea aportului de substanţe nutritive şi în consecinţă la scăderea imunităţii. ce vă străduiţi să confecţionaţi garduri !!!!! Construiţi hrănitori la marginea pădurilor si puneţi in acestea fân atât timp cât stratul de zăpadă este mai mare de 5 cm şi o să rămâneţi uimiţi de rezultate. fructe de stejar. lichenul renilor). Plantele ce fac parte regula in modul de hrănire al cailor lipsesc in această perioadă sau se găsesc în cantitate redusă. In zona de pădure sunt căutate ramurile fragede ale speciilor de carpen. păducel). Odată cu venirea sezonului rece si a primei ninsorii.14 O soluţie vă putem da noi domnilor. Spectrul trofic este modificat din punct de vedere nutriţional. cărpiniţa si tei. La baza arborilor sunt foarte mult căutate speciile de muşchi (muşchiul comun) si licheni (lichenul galben. In aceasta perioadă sunt căutate in sol părţi fragede ale plantelor încolţite (Familia Liliaceae) ce au ciclul de înflorire în perioada vernală. Tipul si modul de hrănire al cailor sălbatici din Delta Dunării. caii se hrănesc cu scoarţa de co- pac (salcie. este relaţia creata cu mistreţii. Aceştia răscolesc pământul în căutarea hranei (rizomi. . plop. tei. O altă situaţie întâlnită la aceşti cai. vegetaţia schimbată este acoperita cu zăpadă si mai greu de găsit. şi fragmente fragede ale plantelor) iar caii se folosesc de solul descoperit pentru a găsi hrana de aceasta natura.

din recunoştinţă. iar şederea prelungită în tovărăşia unui delfin naşte nostalgii şi nu poate fi comparată cu nimic altceva. într-o seară încărcată de poveşti şi de amintiri. „Acum a mai rămas numai Mark. D fără ţintă. în timp ce istoria delfinilor frumoşi de acum 22 de ani se năştea pentru mine. caută mere roşii pe care le mănâncă. fie purtându-i la suprafaţă. la începutul întâlnirii. iar ceilalţi prieteni cu aripioare din bazinul Delfinariului constănţean s-au dus pe rând. întâlnirea unui delfin rămâne întotdeauna în amintire. pas cu pas. Gabi Frandeş Mark. . îi mai sunt recunoscători pentru că este frumos şi pentru că este. aşa cum s-a dus şi tinereţea . om de afaceri din Tulcea. Asta mi-a spus prietenul meu Gabi Frandeş. Alina a murit cu vreo câţiva ani în urmă. care sunt prietenii săi şi cărora el le este prieten. e aceea. Privirea lui Gabi rătăcea. De aceea. oarecum. pe deasupra Dunării. fie bătând apa în jurul lor spre a-i feri de rechini. marinarii. în care mi-a vorbit despre Mark şi Alina. îi aruncă mere în prova navei. spre mal.15 După Dan ARHIRE text si fotografie 22 de ani Mitologia română numeşte delfinul Dulf şi spune despre el că noaptea iese din mare şi. Ei îi sunt recunoscători pentru că îi ajută în caz de naufragiu. cei doi delfini pe care el îi botezase aşa. Dar cel mai bine este să îl las chiar pe el să povestească. pregătit şi doritor de tovărăşie cu omul. pe mal.mi-a spus Gabi.pe nesimţite” .

Aveam un coleg . deoarece îi dispărea teama şi devenea docil şi foarte prietenos. iar la celălalt capăt al lassoului. tăiat bucăţele şi începeam dresajul cu el. în mare. la început.)] lungă de vreo 10-15 m) se lega ori o minge. practic. Delfinul încerca să intre în inersie. unde îi dădeam drumul în bazin. Când dădeam de bancul de delfini. acesta fiind. Am fost prieteni foarte buni! Mark de la început s-a remar- Mark înoată în cerc..n. Mânca stavrid sau macrou. atunci. ori un colac de salvare. care. cei care ne împrieteniserăm deja cu ei. ca apoi. Acolo ne aflam în subordinea colonelului doctor Tichescu. Ulterior interveneau fetele care prezentau. pentru că. Acolo ne aştepta o maşină cu care îl transportam tot pe targă şi saltea de burete la Delfinariu. a înfiinţat Delfinariul la Constanţa şi realiza colaborarea dintre armată şi cei ce aveau în schema de funcţionare Delfinariul . scopul capturării lor pentru Marina Militară. dar flotabilitatea pozitivă dată de colacul de salvare sau de minge îl obosea. i se făcea o injecţie de calmare şi fugeam cu el în port. ne îndreptam cu SRS-ul către ei. de fapt. de patru ori. plutind şi ne apropiam de el. fosta unitate de scafandri. dar mult mai mari. După cum probabil ştiţi.nu mai ştiu ce minister. în prova. (o sculă [frânghie subţire . îi băgam cercul de metal în faţă şi el trecea prin cerc. la capătul superior avea legat un cerc de metal cu diametrul de 10. pe o saltea de burete. de trei. scafandrii. colegul meu arunca mingea şi făcea semn să se oprească motoarele. . eram în Marea Neagră cu un SRS (şalupă de remorcare şi salvare) de la unitatea Marinei Militare 02145. pentru a nu-i crăpa pielea de la soare. Era un soi de minciog. Noi îi dresam pe delfini să lipească mine magnetice pe nave. era să prindem delfini şi să facem primele antrenamente cu ei în bazin. Când obosea. Îl udam încontinuu. un siaj. Aveam nişte scule asemănătoare cu cele de prins fluturi. acolo unde despică apa. cel care. După ce îl înfometam în bazin intram şi noi. în momentul în care delfinul trecea prin cerc şi lassoul i se înfăşura pe corp. Scopul nostru. Totul se baza pe nişte scule şi o tactică foarte simplă. acolo. pentru că mulţi. Primele exerciţii de dresaj le făceam noi.n. tot dresajul lor se baza pe înfometare. Un co- leg ţinea mingea sau colacul de salvare şi. ca să nu fie tăiat de elice. Când reuşeai să îl prinzi sau doar să pui mâna pe el . de la Marius. subţire. Acest minciog era legat cu o aţă simplă. îl puneam pe punte. pe care eu i-am botezat: pe Alina. pe mare delfinii se ţin după vapoare. refuzau hrana. În acea perioadă au fost prinşi şi Mark şi Alina. rămânea la suprafaţă. cu un băţ de bambus lung de vreo 4 m. În momentul în care delfinul începea să se joace în siajul provocat de prova vaporului.16 Povestea tânărului soldat Gabi şi a tinerilor delfini Mark şi Alina „În 1986. Eu i-am botezat. ei veneau înspre noi şi începeau să se joace în prova. doar. atunci. Cel mai greu era până în momentul în care îi dădeai să mănânce. în costume de scafandri şi începeam să-l fugărim prin apă. la vremea respectivă era însă altul decât dresura pentru reprezentaţii. Practic.care era fiul viceamiralului Marinescu de la Mangalia şi aduceam destul de bine. Alina Claudia şi pe Mark după mine. pliat pe cerc.Nini Marinescu . Şi Mark a fost dresat să lipească mine magnetice şi era unul dintre cei mai buni. delfinii nu le mai ascultau pe prezentatoare şi veneau la noi. În timpul reprezentaţiilor noi nu aveam voie să apărem la marginea bazinului. după numele surorii mele. dresajul.era al tău. care provoacă. Puteai să faci orice cu el.. Misiunea noastră.

17

cat ca un delfin de talie mare şi a fost unul dintre cei mai mari pe care noi i-am prins. A fost foarte uşor de lucrat cu el şi asta ne-a transformat munca într-o pasiune frumoasă. Aveam satisfacţii. Eram entuziaşti, pe atunci. Din păcate, nu ştiu dacă în toţi aceşti 22 de ani am mai fost acolo de vreo trei ori. Cred că acum 4 ani am fost ultima oară cu feciorul meu, dar n-am intrat pe marginea piscinei, să mă duc la el. Am stat ca orice turist şi m-am uitat la spectacol. Am avut, însă, impresia că venea foarte mult la marginea piscinei

şi stătea în sluj, se uita. M-am schimbat destul de mult în aceşti ani”. Gabi devenise trist. Privirea lui încă mai rătăcea, liniştită, pe deasupra Dunării. „De ce nu vrei să te mai întâlneşti o dată cu Mark? l-am întrebat eu.

Întâlnirea celor doi Mark
Dimineaţă, peste vreo trei zile, în faţa Delfinariului, Gabi era destul de nervos. Vedeam asta,

deşi el încerca să se controleze şi să pară calm. După prima reprezentaţie din acea zi, Mark a fost dus, ca de obicei, în bazinul “proprietate personală”, din interior, pentru odihnă. Cu îngăduinţa amabilă a directorului ştiinţific, domnul Nicolae Papadopol, şi a doamnei Angelica, şef Secţie Delfinariu, am intrat cu Gabi în bazin. Mark înota lent şi ne ignora, regal. Gabi era mut. În celălalt capăt al bazinului, separată printr-un grilaj, o focă dintr-o altă poveste pufăia din când în când. M-am depărtat, urmărindu-i
Mark se întoarce şi îl priveşte!

Delfinul şi gratiile

pe cei doi Mark, rămaşi singuri într-o extremitate a bazinului. Mark, delfinul, înota în cercuri largi, în ritm regulat. La două, trei ture, se lăsa pe fundul bazinului, unde rămânea încremenit ceva timp. Apoi, cercurile au început să fie din ce în ce mai mici şi după fiecare, se oprea în dreptul lui

Gabi, celălalt Mark, niciodată în dreptul meu. Numai cu spatele, ca şi când nu l-ar fi observat, dar numai acolo. Gâtuit de emoţie, Gabi a început să-l strige uşor, cu o voce destul de stinsă. Mark, delfinul, stătea nemişcat. A stat mai mult ca de obicei. A plecat în cercurile lui, mai rapid, de data aceasta.

Gabi şi-a schimbat locul. Mark delfinul şi-a schimbat locul de oprire, după el. Gabi a început din nou să-l strige şi să-i facă nişte semne, semnele vechi, de acum douăzeci şi doi de ani. Mark a înţepenit în ascultare. Apoi a ţâşnit în cercurile lui, în mare viteză, de data aceasta. O singură dată s-a întors, fixându-l pe Gabi. Trebuia să plecăm. Gabi a ieşit primul, prăbuşit în el însuşi. Nu l-am întrebat nimic. Delfinul Mark a rămas singur, în bazinul “proprietate privată”. Adică, nu chiar singur, ci cu foca, dar ea era dintr-o altă poveste! A fost o tulburare a apelor limpezi, după 22 de ani. Acum, cei doi Mark, trebuie lăsaţi să se liniştească. Delfinul - ni s-a spus - este destul de năzuros. Uneori nu vrea, pur şi simplu, să dea nici un spectacol. Prietenii din tinereţe s-au risipit, iar ceilalţi delfini, tovarăşii lui, s-au dus, unul câte unul. România, ca ţară semnatară a Acordului privind protecţia cetaceelor, nu mai poate captura alţi delfini. Delfinii trăiesc până la 35 de ani. Mark are acum cam 28. (Acest articol a fost publicat în anul 2008. Peste nici doi ani Mark avea să moară.)

Leşe
D R UMU R I L E L U I G R I G O R E A L U ’ I O N U L I O P R I Ş D I N S TO I C E N I

Dan ARHIRE
text si fotografie

red că Dumnezeu nu l-a făcut pe Grigore Leşe pentru că aşa a socotit potrivit, ci pentru că a simţit nevoia. Ar fi putut să-i dea numai vocea, şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit mulţumit, cântând pe la nunţi, ar fi putut să-i dea numai harul şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit profund nefericit de a vedea strălucirea acolo unde ceilalţi oameni nu văd nimic, căci nu ar fi putut să o mărturisească. Dar El l-a împlinit. În cufăraşul cu puţinul nostru noroc, Grigore Leşe este unul din bulgării adăugaţi în timp; el este un motiv de mândrie naţională. I-am mărturisit asta demult, în deltă, mulţumindu-i pentru că i-a întărit fiului meu mândria de a fi român. Când, după un spectacol, ne-a făcut bucuria de a cânta doar pentru noi, cei câţiva rămaşi, fiul meu tânăr şi curat a izbucnit într-un plâns convulsiv, de necontrolat. La întrebarea mea năucă „Ce e, Tudore, de ce plângi?”, când a reuşit să articuleze primele cuvinte, mi-a răspuns: „De frumos! E prea frumos!”. Atunci am înţeles eu că Dumnezeu - nu! Nu s-a jucat cu Grigore Leşe, ci a făcut cu el o faptă de-a Lui, dumnezeiască! L-am găsit pe Grigore Leşe anul trecut, în august, pe coclaurile prăfuite şi arse de soare ale podişului Casimcei, din Dobrogea, filmând aromâni - vorbind, cântând şi jucând - pentru serialul său de pe TVR Cultural - La porţile ceriului. Ne-a spus atunci că, întotdeauna, dincolo de subiectul pentru care filmează, filmează

C

18

şi „drumuri”. Apoi ne-a povestit despre cum a făcut şi face pentru a ajunge la muzica aceea... Ne-a povestit despre Florea Sâiuchii, din Lăpuş, de la care a învăţat o colindă de război: „Pasăre cu pana rară/Du-te-n Rusia şi zboară/Pe din sus de lagăre/ Unde şăd cătanele/Şi le cântă cu glas tare/Să ştie că-i sărbătoare/ Şi le cântă cu glas bun/Să ştie că îi Crăciun”. Pe acest Florea Sâiuchi l-a găsit Grigore Leşe, într-un început de decembrie cu frig, mocirlă şi întuneric, stând în burniţă la uşa unei brutării. Avea mulţi copii, dar nu avea cartelă de pâine. Grigore Leşe i-a dat atunci pâinea lui, de pe cartela deja bifată. Ne-a spus: „Eu, domnule, de câte ori cânt pe scenă sau altundeva colinda aceea de război, eu nu mai văd nimic în sală sau în jur, îl văd numai pe acel Florea Sâiuchi stând în întuneric şi frig, la uşa brutăriei!” În interviul care urmează, pe tema drumului, îl veţi descoperi pe acest Grigore Leşe care, în Maramureş, poartă numele de Grigore al lu’ Ionu li Opriş din Stoiceni! La Drum. Îmi spuneaţi acum câteva zile, cam aşa: „Astăzi trebuie să filmăm drumuri”. Ce este drumul, domnule Grigore Leşe? Grigore Leşe. Drumul poate fi considerat leit-motivul emisiunii La Porţile Ceriului, dar pentru mine este mai mult decât o plimbare într-un peisaj frumos. Este expresia vizuală, „cinematografică” dacă vreţi, a drumului meu interior.

Drumul acesta pleacă din mine şi mă duce departe, la oameni pe care nu îi cunosc dar am senzaţia că îi ştiu de când lumea. La Drum. Există „drumul bun” şi „drumul rău”, aşa cum există „locul bun” şi locul rău”? Grigore Leşe. Drum rău nu există, există doar cale rea. La Drum. Cum se aşează omul pe drum şi cum ştie el că unul anume este calea cea rea? Grigore Leşe. Cred că drumul dat fiecărui om este unul bun, numai că mulţi îl lasă pentru cărare. Important este să nu se rătăcească prea tare şi pentru prea multă vreme. La Drum. Vorbind odată despre ţărani mi-aţi spus ca despre un noroc rar că aţi văzut ţărani adevăraţi. Pe ce drum se află ţăranul român? Grigore Leşe. Dintotdeauna ţăranul român se află pe drumul bun. La câţi au încercat să-l abată este un miracol că mai există iar dacă-l întâlnim în drumul nostru e semn că am ales bine calea. La Drum. Cum a fost să fie când v-aţi ales acest drum? Grigore Leşe. Pot spune că drumul m-a ales pe mine. Nu mi-a fost uşor nici mie nici drumului. Spre obârşii urci, nu cobori iar urcuşul e de multe ori anevoios. Un vers cântat de mine spune aşa: „ori din vârf, ori din tulpină/ tăţi se ţin cu rădăcină”. Cred că trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile. Sper să nu rămân singur pe drum, sper să reuşesc să vă conving că merită să mergeţi împreună cu mine spre obârşii. La Drum. Cum trebuie să privim

19

răspântia: ca pe o încercare, ca pe o tulburare a drumului, ca pe un noroc sau ca pe o simplă alegere? Grigore Leşe. Cu răspântia nu-i bine a glumi. Aici drumurile se împart. Ţăranii spun că la răspântie e loc risipit. Deci răspântia nu e o tulburare a drumului ci o anulare a lui. Nu este nici noroc dar nici o simplă alegere. Este o alegere făcută sub semnul cru-

cii. Când ajunge la o răspântie – atât materială cât şi spirituală – ţăranul, înainte de toate, îşi face cruce. La Drum. De ce nu vă vedem pe la festivaluri, pe la „Duminica în familie” sau „Folclorul contraatacă”, prin jurii sau ospeţe? Grigore Leşe. Inflaţia de imagine mi se pare de prost gust. Consider că emisiunea pe care o realizez pen-

tru TVR Cultural este suficientă. Îmi oferă ocazia să spun ce gândesc într-un mod artistic şi -mai mult mă ajută să împart bucuria de a descoperi oameni extraordinari şi locuri binecuvântate cu mai multă lume. În pieţe nu cânt pentru că nu obişnuiesc să îmi bat joc nici de mine, nici de publicul meu şi nici de hori. Pentru mine spaţiul în care cânt este esenţial. Doar aşa mesajul meu ajunge nealterat la ascultător iar acesta din urmă îl poate înţelege şi se poate bucura de el. Îmi place să cred că relaţia dintre mine şi spectator este una privilegiată. Nu cânt la nunţi sau la petreceri private nici la serbări câmpeneşti sau festivaluri în aer liber. Muncesc mult la elaborarea fiecărui nou proiect iar acest lucru atrage o riguroasă selecţie a concertelor. Cred că deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că sunt foarte exigent cu propriile apariţii în faţa publicului. La Drum. Ce înseamnă în limba de lemn sintagma „slujitor al folclorului”? Grigore Leşe. Nu înseamnă absolut nimic. Este o sintagmă golită de conţinut, epuizată semantic. Nu vă doresc nici să îi vedeţi, nici să îi ascultaţi pe acei „slujitori ai folclorului” la care vă referiţi. Vedeţi ce puternic este cuvântul? În mod normal ar fi trebuit să mă gândesc la Bartok, Brăiloiu, Ion Ghinoiu… la etnologi, la antropologi, la cercetătorii care îşi distrug sănătatea pe teren şi îşi îngroapă viaţa în biblioteci. La Drum. Cum credeţi că ar trebui

prezentat în emisiunile radio şi TV folclorul? Grigore Leşe. Aşa cum este, aşa cum se prezintă ACUM în hotarul satului: strident, aspru, viu, - în enclavele care îl mai păstrează - sau agonic, poluat, aproximativ, în comunităţile mai puţin conservatoare. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că muzica ţărănească nu are nicio legătură cu muzica populară. Muzica tradiţională, ţărănească în cazul românilor, este o muzică utilitară sau de ceremonial. Această muzică nu evoluează ci se transmite din generaţie în generaţie precum limba maternă, în timp ce muzica populară a apărut din diferite raţiuni şi este predispusă înnoirii. Nu cred că folclorul tradiţional, prin trans-

miterea despre care vorbeam, a fost supus unor intervenţii atât de brutale încât s-a transformat în aşa numita „muzică populară”. Muzica populară este altceva. Este golită de mesajele transmise pe plan ceremonial şi se îndreaptă spre o altă finalitate, cea comercială. Mai mult, devine muzică de companie asemenea muzicii lăutăreşti, transformând actul folcloric întrun bun de consum, tributar modei şi exploatat ca atare. Din cauza invaziei kitsch-ului în această zonă, publicul avizat refuză orice fel de ofertă grefată pe tradiţional iar majoritatea tinerilor au pur şi simplu oroare de tot ce înseamnă folclor. Eu mă străduiesc ca, printr-o temeinică arheologie a textelor şi liniilor melodice, să aduc în scenă

stratul arhaic al muzicii tradiţionale iar în emisiunea La Porţile Ceriului să prezint oameni adevăraţi, care mai păstrează încă acea sfinţenie a ţăranului de odinioară. Poate de aceea cărările amăgitoare au dispărut iar drumul s-a deschis drept şi m-a purtat de data aceasta într-o Dobroge care credeam că de mult nu mai există. La Drum. Cum vedeţi capătul drumului? Grigore Leşe. Drumul e ca horea în grumaz: poate continua la nesfârşit deoarece se re-creează în fiecare moment. Nu cred că există un capăt al drumului ci numai o parte nevăzută a lui, care continuă în viaţa de dincolo.

într-o discuţie cu explicaţii în care pregătitrea aperceptivă este lungă. Dar asta s-a întâmplat demult. se înţeleg şi se ajută . ortodocşi. E . Localizat. astfel încât acum. datorită unei puternice alunecări de teren („s-o cofundat”. noianul ţi-o retează: „Nu mă lua de când era Nou în Selişte!”. Új román. pentru a nu-l urmări necazurile trecutului. asta echivalând cu Potopul lui Noe sau Facerea lumii. Aici oamenii au cnstruit un alt sat pe care. nou român şi poate. catolici. Dovada este că s-au întemeiat familii mixte şi se cântă la toate petrecerile „Noi suntem Români”. reformaţi şi adventişti. cu simţul umorului. l-au botezat Nou Român. cine ştie. la începuturile sale. cum spuneau bătrânii ) a trebuit să se strămute mai spre Olt. cu aproape 3 km mai la nord-est de locul actual. probabil. în viitor the new romanian. români. în zona de hotar numită „Selişte” (se pare că acesta ar fi fost şi primul nume pe care l-a avut). unguri şi ţigani. sunt paşnici. poate nu întâmplător aproape în centrul României. ste situat în sudul Transilvaniei. în dreapta Oltului. Oamenii locului. a foSt denumit de-a lungul vremii neu rumäniSch.20 Un sat cu nume de țară Ioan MICLEA foto: Dan ARHIRE Noul Român Se numeşte Nou RomâN şi are o exiStenţă de aproape 1000 de ani.

la Victoria! Tata are acum optzeci şi unu de ani. c΄o fo΄ dispenzat. . că să duce-n cucuruz..de fapt era numele cu care părinţii lui l-au botezat. mă.că de la o sută încolo. pe care-l chema Solomon şi care fusese toată viaţa cioban. patru copii. un cioban.îl chema Matei. să aud ce spun. strigat aşa cum strigă un cioban după slugă. da΄ cât era de mare tat΄al dumneata? -Pe. când mergeam şi noi. O me ştii pe mama Nuţa? -A cu nasu΄ ascuţit? -Ie. ca pe noi. O rămas văduvă de război. era stăvar la cai. “Solomoaaaneee!”. de una care era me proastă-n sat şâ nu grăia ghine îi zâceă . -Tată. care era mai în vârstă decât tata.s-a gândit cum s-ar auzi numele unui împărat. micule. tata... care nu scăpa din ochi toată stava de cai. O fo΄ cioban. Aşa s-a întâmplat şi cu bunicul lui nea Victor. păr vi creşte me mare. -Nu! Tata era Ilie şi pe tat΄al tati l-o chemat Ion ş΄o murit în războiu΄ din nouă sute paisprăce în Galiţia. Într-o zi au povestit despre bunicul lui nea Victor. Mateiu΄ Miclii. Iar tata şi nea Victor râdeau.. ca mine.. Pare-se că atâta mai putea zice nea Victor când venea seara de la cârciumă. Da.. La început a simţit un fior. Şi altele de felul ăsta. Şâ pe tata lu΄ tat΄al tati l-o chemat Niculaie. Şi. c-o ia Cătă Săsăuş! Nea Victor era mai blând.. îmi zicea: -Ioane. şi-ntoarce armăsarul lu΄ Flocan.. Bum.. râdeau şi îmi era ciudă că nu pricepeam nimic.21 De unde ne vine puterea -Un strămoş de-al nostru o trăit o sută şi şaisprăce ani îmi spunea tata când eram copil . Solomoane!”. de sărbători şi când ploua”. boală pe care o căpătase în război sau în prizonierat. că râdeau. Era tata lu΄ tata lu΄ tat΄ al dumneata. bum.”. că şi pe el tot Miclea îl chema . zicea: -Du-te tu. La stavă avea un tovarăş. să poarte nume de împărat? După ce şi-a revenit. du-te-ntoarce-o pe Zalinca (o iapă) lu΄ Moise. adică atunci când nu se foloseau caii la muncă. bum. nu şi l-a ales el. adecă Matei a lu΄ Miclea. Cel puţin asta am înţeles eu. Ş΄ape tata lu΄ Niculaie o fo΄ Mateiu΄ Miclii.. Ion o fo΄ bărbatu΄ mami Nuţă. era strămoş.. Uneori defilau în pas cadenţat unul înapoia celuilalt. nu ţ-am spus? -Îhâ.. Victoru΄ lu΄ Achimu΄ Căluşului. suta n΄o me puneă. numai ei ştiau de ce.bum. în pădure la stavă.. era copil de. da΄. ş΄ape tata di΄aceă n΄ o me fo΄ luat în armată. a început să strige: “Solomon!”. Merg cătanele pe drum. că nenea Victor îi bătrân. Poate-l ajunge pe Mateiu΄ Miclii.. şi asculta cum răsună în pădure. îţi trec prin cap tot felul de gânduri. păr în zece ani. Nu avea copii şi se mira foarte tare când vedea câtă mâncare lua tata în traistă. avea astm.zâceă tata Un cioban împărăţit Când aveam vreo şapte ani tata şi-a mai luat o slujbă: “duminica. aşa le zâceă. Ea era muma tatii. Era um om glumeţ şi povestea cu tata tot felul de întâmplări trăite sau netrăite.. Şi când eşti singur cu oile şi te saturi şi de fluier. “Bă. da΄ ala n΄o lucrat în gaze. numai de ei ştiute şi râdeau. Când mă ţineam mai aproape de ei. -Şi Mateiu Miclii era tata lu΄ tat΄al dumneata¬? -Nu mă. cel din faţă cu bâta ţinută în dreptul gurii pe post de trompetă şi cântau “Foaie verde ş-adurlum. care într-o zi s-a gândit că poartă numele marelui împărat şi înţelept Solomon. Făceu glume unul pe seama celuilalt. ca şi când ar fi săvârşit o impietate. de .. întâi mai încet şi apoi din ce în ce mai tare. dacă-l întrebai “Câţi ani ai ne΄ Matei?” el zâceă “Un an“ or΄ “Cinci ani“ or΄ “Şapte ani “ or΄ “ Cinsprăce ani“. Îl ducea pe tata în cârcă la stână. ie. Cum el. nu-ţ poci spune. el .

astfel că cine a fost o dată.Bucureşti.22 Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului Dan ARHIRE text si fotografie el ce se îndreaptă spre Delta Dunării şi. cel dintâi chemat. 18) a trecut şi Sfântul Apostol Filip. De ce? Ne răspunde la această întrebare istoricul Octavian Bounegru. în Dobrogea. bine călăuzit. a trecut Sfântul Apostol Andrei. pg. va reveni. este frumos în orice anotimp pentru ochii omului. tenebroasă şi încă nu pe deplin dezvăluită. însă. ci a fost hrănit secole de-a rândul cu pătimiri şi morţi martirice mărturisitoare ale credinţei. Pătimirilor şi }nvierii! Căci pe aici. 2006. creştinismul propovăduit de Apostolii lui Iisus Hristos nu a rămas o amintire după trecerea lor. după cum ne încredinţează preot profesor doctor Mircea Păcurariu (Istoria Bisericii Ortodoxe Române/ Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române . chiar dacă nu întotdeauna agreabil roţilor maşinii. . grădină a Maicii Domnului”! Drumul dintre mănăstiri. s-a C aşternut ca un zâmbet creştin primirea în nădejde a aproape două mii de prăznuiri ale Naşterii. lipit de buza pădurilor de tei şi a viilor nesfârşite. Frumuseţea caldă a locurilor şi pacea împăcării cu sine şi cu lumea dintre zidurile lor atrag oamenii la aceste mănăstiri. Cele două aşezăminte monahale de măicuţe (Celic Dere şi Saon) şi cea de călugări (Cocoşu) au parte de mulţi oaspeţi la sfârşiturile de săptămână şi de multă tihnă în restul zilelor. preoţi şi diaconi. pe marginea Dunării şi Deltei Dunării. trece întâi prin triunghiul sfânt din marginea ei (după cum a fost numită zona mănăstirilor foarte apropiate ca distanţă de la Celic Dere. Botezului. prin nordul Dobrogei. Şi tot aici. venind din Asia prin Sciţia Mare (sudul Ucrainei) şi coborând prin Sciţia Mică. prin cetăţile litorale ale Pontului Euxin şi tot pe aici. peste care. mult mai mult decât în alte locuri. Cocoşu şi Saon) pătrunde mai bine o parte din înţelesul expresiei „România. Căci e un magnetism anume în triunghiul sfânt de la marginea deltei care vine dintr-o istorie zbuciumată şi profundă. iar şi iar. cu siguranţă. predicând şi aducând mulţi localnici la credinţa creştină şi rânduind pentru ei episcopi.

care este şi astăzi interpretată din mai multe puncte de vedere. Se cunosc numeroase liste de creştini martirizali. I. din acest punct de vedere şi una dintre cele mai importante descoperiri este fără îndoială. De altfel. asta şi pe fondul răspândirii şi consolidării comunităţilor creştine din tot Imperiul Roman. începutul secolului al IV-lea. este marcată de mai multe episoade de reprimare sistematică a creştinismului. Noviodunum şi multe alte oraşe mai mici sau mai Lespedea de piatră care închidea cripta martirică de la niculiţel. după cum spuneam. Profesorul Victor Baumann a făcut această descoperire. să spunem. I. această nouă religie tindea să înlocuiască credinţele tradiţionale ale locuitorilor acestui imperiu. într-o perioadă destul de scurtă dar foarte concentrată din punct de vedere a persecuţiilor. un fenomen curent. a reprezentat.cum ar fi. atât cercetările recente arheologice. unele din ele exagerate uneori . apoi Galerius. surse creştine. de pe la mijlocul secolului I.23 CURRICULUM VITAE Creştinism pe limes “Începuturile vieţii creştine în Mediterana Orientală au reprezentat o modificare majoră în ideologia şi în viaţa religioasă a Imperiului Roman. de pildă. Aşadar. care a impus noi repere şi noi modalităţi de comuniune între om şi divinitate afecta într-un mod paradoxal însăşi originea statului roman. care a dat câteva edicte în care era condamnată şi interzisă religia creştină. Secretar ştiinţific al Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice de la Universitatea „Al. este primul mare persecutor sistematic al creştinismului şi lucrul acesta a afectat în mod vizibil relaţia dintre stat şi noua religie. s-a răspândit din Levant în tot spaţiul Imperiului Roman . nu a făcut excepţie. Cuza” din Iaşi (din 2002). sub diverse forme. n. împotriva religiei lor şi. după cum bine se ştie. persecuţiile din timpul lui Nero. cea de la începutul anilor ‘70.şi trebuie s-o spunem. aproape. Director al Centrului de Studii Egeo-Mediteraneene al Universităţii „Al.Institute for Advanced Study – Princeton (din 2004). comunităţile creştine să se dezvolte din ce în ce mai mult. ceea ce va crea premizele Născut la 29 iulie 1956. Membru al Societăţii de Studii clasice din România (din 1988). la care se adaugă o criptă martirică care conţinea resturile bine păstrate . pentru dezvoltarea unei religii noi universale . sunt dovezi certe descoperite ale unei politici sistematice de persecutare a comunităţilor creştine.din acel moment autoritatea imperială a avut în faţa ei un concurent extraordinar. mai precis către mijlocul acestui secol.împotriva creştinilor. monarhia de tip oriental a lui Diocleţian. în sensul că. Noua religie. cum ar fi Tomisul.este vorba despre împăratul Decius . Universitatea „Al. vechi. Membru al „Association Internationale d’Épigraphie Grecque et Latine” (din 1996). adică a religiei creştine. s-a pus în mişcare un mecanism extrem de dur împotriva noii religii. este vorba despre doi creştini martiri necunoscuţi. aceste forme de oprimare a manifestărilor creştine devin din ce în ce mai coordonate şi mai sistematice. până la sfârşitul secolului al III-lea. şi alte manifestări de acest tip.) sânge de martir”. în jurul anului 250. Membru al School of Historical Studies . în primul rând la Roma . fără îndoială că nici Scythia Minor. originari din marile oraşe ale Scythiei Minor. Cuza”. se plasează prima persecuţie generală şi foarte dură a autorităţilor imperiale . Facultatea de Istorie. Şi aşa se face că la mijlocul secolului al III-lea. Este cunoscut. purtând inscripţia : „ aici şi acolo ( adică sus şi jos. cât şi numeroase surse epigrafice. înglobând spaţiul circum-mediteranean într-o accepţiune mult mai largă. Este vorba de Diocleţian însuşi. Dobrogea de astăzi.n. şi anume mai întâi a uneia şi apoi a celei de a doua cripte cu martiri de la Niculiţel. pe fondul unei crize instituţionale şi administrative a imperiului. Membru al Societăţii „Rei Craetariae Romanae Fautores” (din 1994). Acolo. faptul că în timpul lui Diocleţian şi imediat după el a avut loc.pentru ca secolul al II-lea să fie oarecum liniştit din acest punct de vedere. de pildă. Pe fondul acestor persecuţii sistematice. treptat. Din acest motiv.h. demonstrează faptul că persecutarea creştinilor şi martirizarea acestora pe teritoriul Scythiei Minor. iar secolul al III-lea. ultimile 3-4 decenii au scos la iveală informaţii deosebit de preţioase privind creştinii martirizaţi din Scythia Minor. Din fericire. Durostorum. Unul dintre cele mai spectaculoase situri. I. în Ploieşti Profesor universitar doctor. Iaşi Doctor în istorie (din 1995). Aşa se face că încă din secolul I d.creştinismul . răspândirea creştinismului a fost favorizată şi de faptul că imperiul însuşi era un mozaic etnic. Din fericire. mai ales.începând cu Constantin cel Mare. Cuza” din Iaşi (din 2001). Însă este cunoscut faptul că abia după instaurarea unui nou tip de monarhie. împotriva concepţiilor lor.” mari din această provincie. şi de mai târziu . odată ce creştinismul. Împăratul Decius deci. perioada destul de lungă de 250 de ani.

unii vorbesc chiar de câteva zeci . apoi Noviodunum. este că din cercetările de până acum şi din sursele pe care le avem (mă refer la izvoarele hagiografice. a descoperit la Murighiol. Este o descoperire care deja a intrat în circuitul mondial al descoperirilor din acest spaţiu. vorbeşte. dar în care creştinismul s-a aclimatizat pe un front foarte propice. o zonă periferică imperiului. conţinând resturile a doi creştini martirizaţi. fără îndoială. care completează tabloul răspândirii creştinismului în Scythia Minor. o dovadă extrem de importantă în legătură cu consistenţa organizării creştine din Scythia Minor. Sunt apoi cei din zona Niculiţel şi. pentru că cei doi veneau de undeva. Epictet şi Astion. ale căror nume au fost scrise pe pereţii interiori ai acestui cavou: Zoticos. în jurul marilor oraşe de pe limesul dunărean.şi în acest fel. cei doi de la Halmyris. în cetatea Halmyris sub pavimentul unei bazilici creştine situată aproximativ în mijlocul fortificaţiei. prin aşezarea lor la Halmyris. este cazul fortificaţiei şi oraşului de la Axiopolis. chiar. în sfârşit. Aşadar. cei care au imprimat un nou curs fenomenului de răspândire a creştinismului în acest spaţiu. se ştie foarte bine. La mai bine de două decenii distanţă în timp. Este cazul oraşului Durostorum. geografice. Ceea ce este interesant pentru acest fenomen privind răspândirea creştinismului în această zonă. dintr-o regiune orientală a imperiului probabil din vestul Asiei Mici .24 Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel : „Martirii/ Zotykos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos” a vieţii creştine din această zonă. printre care un anume Darius. Filippos. adică la scrierile antice creştine despre martirii din acea epocă) arată că comunităţile principale de creştini din această provincie se grupau în gen- eral. o criptă. mai precis în fortificaţiile romane din această provincie. cunoscuţi din izvoarele creştine timpurii. Aceasta. mediul militarilor oferea un cadru care era în concordanţă cu religia creştină. anume din nordul provinciei Scythia Minor. în apropiere de Cernavodă. Attalos şi Camasis. desigur. istorice. nu în totalitate. Este aceasta. din surse antropologice. unde sunt cunoscute numele mai multor creştini martirizaţi. unde sunt din listele de martiri ale imperiului mai bine de 15 nume . adică de pe graniţa fortificată a imperiului din această zonă. arheologice şi literare. au contribuit la dezvoltarea comunităţii creştine din acest spaţiu. despre puternica intensitate . un colectiv condus de Mihail Zahariade şi din care am făcut şi eu parte. persecuţiile care au afectat întreg imperiul roman sunt mai mult decât bine documentate şi în spaţiul nostru. de fapt. Epictet şi Astion.cunoscuţi sau anonimi. pentru că. într-un mediu favorabil.” Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel: „Martiri ai lui Hristos” ale patru martiri. un cavou. şi aşa se face că insistenţa cu care persecuţiile au încercat să juguleze acest fenomen. cum spuneam.

Deşi acestora nu le erau specificate numele.Hr. trei dintre ei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani şi al patrulea care nu depăşise vârsta de 35 de ani. constatând că înăuntru se aflau doar nişte oseminte. la rândul lor. la Noviodunum (Isaccea) fără a se cunoaşte. iar Sinaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae din secolul VIII este o listă de sfinţi şi stă la baza calendarului ortodox. scrisă în alfabet grecesc. stă la baza martirologiului roman. intrarea în încăperea în care se aflau era acoperită cu o lespede pe care se afla următoarea inscripţie: „Aici şi acolo. pe verticală. în nordul judeţului Tulcea. în două compartimente. se aflau osemintele mărunţite şi amestecate cu pământ ale altor doi bărbaţi. În compartimentul inferior. prin ardere. Martyrologium hieronymianum. însă. la rândul său compartimentat. sub aceeaşi monogramă a Mântuitorului. Moaștele de după potop În primăvara anului 1971. aspectele carenţiale ale osemintelor descoperite dovedeau un trai ascetic. Editura Arhiepiscopiei Tomisului). se afla inscripţia „Martirii/ Zotikos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos”. o compilaţie apuseană din secolul VII. însoţită de monograma lui Hristos. atât prin concepţia sa arhitectonică. Sângele martirilor . 2004. ce realizează prima transpunere în arhitectura creştină a monumentelor greco-romane. În Actele martirice cunoscute. doar despre Filippos ştiindu-se că a fost martirizat la data de 4 iunie. Arheologii au început imediat cercetările care s-au extins pe parcursul mai multor ani în diverse etape. care cuprind copii ale pro- ceselor verbale de judecată (ACTA) şi care au fost în mare parte distruse din ordinele împăraţilor Diocleţian şi Galerius (303 . zdrobiri sau tăieri de membre. Pe peretele din stânga se afla. partea superioară a unei cupole de cărămidă. Documentele hagiografice. ploile mari şi inundaţiile au descoperit. pe proprietatea localnicului Botea Mitu. De asemenea.) este păstrat în forma prescurtată inclusă în Martirologiul roman (latin). pe orizontală. anul. . sperând în comori. formată prin ataşarea unui P pe partea superioară a hastei verticale a unei cruci simple (crucea monogranată). sânge de martir”. inscripţia „Martirii lui Hristos”. cât şi prin numărul mare al martirilor aflaţi în interiorul său” (Victor Henrich Baumann.25 Clădirea de protecţie bisericii cu cripta martirică de la Niculiţel. nu existau referiri.). Oamenii. nu se mai păstrează în forma originală. Brevianum Syriacum (cel mai vechi martirologiu răsăritean). martirizaţi cu certitudine cu mult înaintea celorlalţi patru. dar nu decapitări. Cele patru trupuri fuseseră aşezate într-un sicriu comun. în locul numit „La plăcintă”. Deoarece amănuntele erau necunoscute cercetătorilor. Cercetătorii au descoperit cu înfrigurare şi uimire că volumul criptei era împărţit. În cel superior se aflau întinse osemintele a patru bărbaţi.305 p. S-au constatat semne vizibile de martiraj. scris între anii 370 - 380 p. Ele au stabilit că apele au scos la suprafaţă „un monument unic în Europa. la Niculiţel. Pe peretele din dreapta.Constanţa. s-a început căutarea de informaţii scrise.Hr. lipsite de veşminte şi fără vreun obiect alături. au spart cupola.

cu o mare doză de probabilitate cele iniţiate de conducătorul vizigoţilor păgâni. Firul povestirii. este astfel depănat de domnul Victor Henrich Baumann. este vorba despre o primă înhumare. Filippos. imediat după moartea lor. intrarea în criptă a fost zidită şi tencuită. mult mai vechi şi ale căror nume nu se mai cunoşteau. fără dubii. actuala Dobroge. sfârşitul secolului IV. Basilica paleocreştină de la Niculiţel. la construcţia criptei martirice s-au folosit materiale aflate în compunerea hipogeului. trupurile neînsufleţite au fost aduse de la Noviodunum la Niculiţel. Atallos şi Camasis au dus o viaţă ascetică ca mărturisitori ai lui Hristos şi au murit de moarte martirică la Noviodunum. într-o perioadă de persecuţii anticreştine. căci atât dovezile arheologice cât şi raportul antropologului doctor Dardu NicolăescuPlopşor atestă faptul că. martirajul ca fiind săvârşit la Noviodunum (Isaccea). odată refăcut. la sfârşitul secolului IV. criptei revenindu-i rolul de depozitar atât al moaştelor celor patru martiri „noi”. ceea ce sugerează că a fost ridicată într-o perioadă de tulburări şi persecuţii anticreştine. peste douăzeci de ani. oricum înaintea descompunerii părţilor moi. imediat după momentul martirajului. s-a ocupat de cripta martirică (redăm rezumat): dovezile arheologice atestă construirea criptei martirice şi a bazilicii sub altarul căreia era amplasată la momente apropiate. începutul secolului V. arheologul care. care după 376-377 provoacă prăbuşirea în întregime a limes-ului dunărean în Scythia Minor. în cazul acestora. ceea ce atestă importanţa ei zonală şi numărul mare de creştini trăitori în zonă.IV-V) la dimensiuni impresionante: lungime aproximativ 40 m şi lăţime 14. pe care se afla deja un hipogeu (mormânt) ce conţinea osemintele a doi martiri întru Hristos.26 Numele celor patru martiri de la Niculiţel erau cunoscute de Martiriologiul hieronymian care atesta. pentru a fi ferite moaştele de pângărire. sub al cărei altar fusese construită cripta martirică a fost construită şi s-a extins (sec. după martiraj. Cripta martirică . pe proprietatea unui fermier. În consecinţă. cât şi celor doi „vechi”. 70 m. Toate acestea par a sprijini ipoteza că Zoticos. cripta a fost special construită pentru cei patru sfinţi martiri. Athanaric.

şi cu ochiul liber. un frate de al său a făcut câteva fotografii. însă. moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost duse spre cercetare antropologică eminentului specialist doctor Dardu Nicolăescu-Plopuşor. moaştele au fost aşezate în patru sicriaşe expuse vederii credincioşilor. după care se mai face o slujbă. atunci când. Procesiunile se petrec astfel: în data de 3 iunie. după instalarea ca Episcop al Tomisului a Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. Lumea pleacă apoi şi. locul martirizării lor. aflat la câţiva kilometri de Tulcea şi păstorit. de Prea Sfinţitul Gherasim. De atunci au fost săvârşite astfel de procesiuni. unde au fost descoperite şi unde sunt reintroduse. După oficierea unei slujbe la Isaccea. un centru monahal puternic. ajunul sărbătoririi lor. rămân doar câţiva călugări care fac rugăciuni până dimineaţă. sub un baldachin. intră sub forma unui glob de lumină în criptă! Aceasta nu s-a văzut. pe timpul nopţii. În anul 2001. s-a făcut prima procesiune a acestor sfinte moaşte şi anume în data de 3 iunie 2001. cu prilejul primei procesiuni. cortegiul se îndreaptă spre cripta din biserica paleocreştină. sfintele moaşte pleacă în procesiune într-o căruţă trasă de cai spre Isaccea. După developarea filmului şi facerea fotografiilor. pe când un călugăr se ruga în faţa criptei martirice cu Sfintele Moaşte. După treizeci de ani. cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Martiri Filippos. În biserica mânăstirii Cocoş. Zoticos.27 Fotografia cu raza de lumină Raza de lumină După noua descoperire din primăvara anului 1971. în faţa clădirii de protecţie a criptei şi bisericii paleocreştine are loc slujba cea mare a Sfinţilor Patru Martiri de la Niculiţel. în noaptea de 3 spre 4 iunie. pe atunci. după care. a constatat că într-una dintre acestea o rază de lumină cade oblic pe călugărul stăruitor în rugăciune. Suntem convinşi că există şi explicaţii ştiinţifice! . însoţită de credincioşii care vin din toate colţurile ţării. cuibărindu-se. În 1974 Patriarhul Iustinian a binecuvântat ridicarea moaştelor şi aşezarea lor la Mânăstirea Cocoş. Attalos şi Camasis în fiecare an. după care urmează transportul sfintelor moaşte la Mânăstirea Cocoş şi praznicul sărbătorii.

Toate acestea sunt pomenite într-un proces verbal. dar nu se ştie în care an. Ce se ştie astăzi este doar faptul că cea mai veche biserică ortodoxă din Isaccea. ziua de 4 iunie a devenit ziua sfinţilor şi este însemnată cu roşu. în zidăria piciorului mesei de Interesant este că această inscripţie este plasată cu susul în jos în zidăria piciorului mesei de altar.. „pe vremea turcului”. nefiind suficient să vrea doar omul. hramul celor patru sfinţi martiri. pe contur. preoţii i-ar fi dat. Attalos şi Camasis se ştie că au fost martirizaţi la Noviodunum (Isaccea de astăzi) într-o zi de 4 iunie. un fragment inferior dintr-un monument provenind din zona fortăreţei Noviodunum. locul de adunare şi închinăciune al creştinilor în perioada romană. care. pe locul unei alte biserici mai vechi. în 2006 slujea în biserica Sfântul Gheorghe din Isaccea. când. amănuntele legate de martirizare şi locul precis din cetate sau din afara ei în care au fost martirizaţi. adică lumea care să vină la slujbă şi rugăciune. Zoticos. Mai precis. Poate. ne-a spus că biserica se va termina doar dacă va vrea Dumnezeu. nimeni nu ştia de sfinţii Filippos.28 Bisericile din Isaccea altar. aflată în centrul localităţii şi având hramul Sfântului Gheorghe. a fost construită în a doua jumătate a secolului XIX. dar cu acelaşi hram. biserica „nouă” nu a putut fi terminată. Nu se cunosc exact detalii despre motivele care au stat la baza martirizării lor. Attalos şi Camasis. În calendarul creştin ortodox. sunt ultimele opt rânduri ale unei inscripţii pe care istoricul Alexandru Barnea o consideră ca datând. probabil. poate din soclul unei statui. încheiat în 1906. prigonitor al creştinilor! Biserica veche şi zidirea neputincioasă a neterminatei biserici noi .Hr. Zoticos. mult mai mare decât cea existentă. legenda spunând că astfel s-a dorit pedepsirea în veci a unui împărat roman. Despre Filippos. de piatră. de pe un monument ridicat în cinstea unui împărat roman. şi că biserica vie. după 102 ani. poate şi pentru că se închinaseră lui Hristos Dumnezeu în catacombele de sub biserica veche. însă. În biserica veche există prinsă. deasupra unor catacombe. a fost începută construcţia unei biserici noi. Preotul Nadoleanu. este mai importantă decât biserica moartă. cu peste 1400 de ani în urmă. din secolul II p. ce fuseseră martirizaţi chiar aici. Anume indicii par a încadra inscripţia în epoca lui Hadrian. nimeni nu ştia că aceasta se petrecuse tot într-o zi de 4 iunie! Dacă ar fi ştiut. al Sfântului Gheorghe! În 1906. alăturată. în chiar ziua de 4 iunie. dar până la ferestre. şi rămasă aşa. fiind ridicată zidăria exterioară. poate. Cert este că. în ciuda încercărilor tuturor preoţilor care au slujit aici.

Atunci a chemat ajutoare şi. a început să citească. fulger în paraclis Sâmbătă. cred niculiţenii. de praznicul marii sărbători a Pogorârii Sfântului Duh. pe care întâmplarea (sau. cum ar spune cronicarul! Cele două fragmente din pictura iniţială. Deasupra bisericuţei (o încăpere cu tavanul drept. Încercând să dezgroape metalul lovit de cuţit a dat peste partea de sus a unei cruci de fier. numele tuturor sfinţilor. Ei nu au reuşit. până la podeaua acoperită cu mochetă. De biserica Sfântului Athanasie. 18 iunie 2005. lucruri neobişnuite urmau să se petreacă. s-a reînfiinţat localitatea lor cu numele actual. în care nu se află. muzeograf la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea. ce-i drept!) sunt împunse cu un trident! Biserica Sfântul Atanasie ani). Conform acesteia. sunt extraordinar de frumoase. pe când înlăturau pământul. de zgâriere. abia din secolul XVI devenind biserică parohială. poate. martiraj! Trei personaje (nu patru. Celine Ecobichon (Franţa. instalaţia electrică nu a fost în nici un fel afectată. Şase persoane. care. dar cheia era în broască. pe rând. restaurată şi redată cultului după revoluţie. se spune. salvate cu prilejul restaurării. Valeriu Leonov. Niculiţă a auzit un sunet metalic şi şi-a văzut cuţitul zburând cât colo. a fost o biserică-paraclis. pentru a doua zi. fără barbă. De asemenea. 29 de ani) şi măicuţa Arsenia de la mănăstire. batjocorită de păgâni. cu uimire. într-o zi pe când îşi păştea oile. pictură ce îl înfăţişa pe Sfântul Evanghelist Matei. semne fizice ale trecerii lui pe acolo nu sunt! . de stâlcire. se leagă şi legenda întemeierii Niculiţelului. au văzut conturându-se în faţa lor o biserică.XII. aveau să fie martorii unui fapt aparent inexplicabil. se află biserica Sfântul Athanasie. în locul numit „Cetăţuia”. De asemenea. La un moment dat. ca rezultat al apariţiei incredibile şi inexplicabile a unei coloane de foc ce a unit tavanul cu podeaua. De atunci. când românii sărbătoreau Moşii de vară şi se pregăteau. o reprezentare extrem de rară a Mântuitorului. iar al doilea. datând din secolele XI .. care Scena martirajului. preţ de câteva fracţiuni de secundă. Irlanda). pe verticală. este o bijuterie de „smerită mândrie”. însă. în sudul localităţii. aflat deasupra altarului. îngropaseră biserica spre a nu fi pângărită. Anne O’ Brien (Franţa. Johnny O’ Brien (25 de ani. la numele sfântului Athanase. de asemenea. să o răsucească spre a deschide uşa bisericii. Biserica dezgropată de Niculiţă şi tovarăşii săi era încuiată. Dacă cei şase au văzut un fulger (ceea ce este puţin probabil!) în biserică. aparţinând probabil unui conducător local. îl reprezintă pe Iisus Hristos tânăr. După mărturiile celor prezenţi. Au chemat un preot care. la paraclisul mănăstirii de la Celic. 40 de ani). o capelă de curte feudală.. făcând rugăciuni. iar Valeriu Leonov traducea în limba engleză pentru cei patru turişti. Nick Dent (Anglia. soţia sa. nici un semn de arsură sau de alt fel. se juca înfigându-şi cuţitul în pământ. 24 de în opinia noastră.29 Biserica Sfântul Atanasie La marginea Niculiţelului cel tăinuitor de comori creştine. după ciobanul Niculiţă care a descoperit biserica Sfântul Athanasie. La Celic. din judeţul Tulcea. probabil deservind un nucleu monastic. s-au descoperit şi ruinele primei biserici pe plan treflat din ţara noastră. obişnuit) se află o altă încăpere. coloana de foc a apărut din dreptul picturii medalion de pe tavanul paraclisului. care se curăţă singură. datată în prima jumătate a secolului XIV. au fost martorii unei extraordinare întâmplări: În timp ce măicuţa Arsenia depăna povestea unei icoane mai puţin obişnuite. reprezintă scena unui. un păstor numit Niculiţă.30 în paraclis. aflat pe peretele stâng al bisericii. am constatat că nici pe tavan şi nici pe mochetă nu există nici un fel de semn de arsură. cheia s-a putut răsuci în broască şi uşa bisericii s-a deschis! Vechii locuitori. nu întâmplarea!) le-a alăturat la ora 16. Deplasându-ne la faţa locului. un zgomot asurzitor însoţit de o lumină orbitoare au inundat biserica. adică. poate chiar tainic cuvântătoare: primul. iniţial.

în acel moment. şi cu umărul stâng spre altar. Povestea icoanei Mântuitorului În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. Pe drum am întâlnit nişte turişti. ne-a arătat locul din paraclis unde. nu rece. cu toate geamurile şi cu singura uşă. care a durat mai puţin de o secundă. (cf. le-am propus să îi duc la mănăstirea Celic. La această oră era închis şi muzeul şi paraclisul în care se afla icoana Mântuitorului. Ea a intrat ultima şi a închis uşa. nu este nimic degradat. însoţit de o lumină foarte puternică. Nu exista şi nu există nici un semn de arsură. făcută sul. ploaia aproape s-a oprit. m-am hotărât să plec cu bicicleta spre pădure. cel care a fost şi întemeietorul mănăstirii de la Celic. cu faţa spre peretele opus. Nu mai ţin minte când. din care a plecat coloana tunătoare de lumină. O vreme ea a stat în biserica mare a mănăstirii. Am cules împreună scumpie. cu acel zgomot puternic. de la intrarea în sfântul altar. în 18 iunie. de degradare materială. Între timp afară ploua. pe podea. unde am ajuns pe la trei şi jumătate. nici unul din noi nu ştiam ce să credem! Totul s-a lămurit. în următoarele minute. care ne-a deschis paraclisul. nici pe tavan. Am plecat spre mănăstire. În orice caz. dar nici acolo nu exista nimic. un soldat austriac. oarecum. dar pe măsură ce măicuţa ne vorbea şi eu traduceam în engleză. ci o altă încăpere în care. Măicuţa Arsenia îşi făcea cruci tot timpul şi se ruga. Ceilalţi trei turişti văzuseră coloana de foc doar parţial. ca de trăsnet. ne-am întâlnit şi cu pădurarul şi pentru că ei îmi spuneau că ar dori să vadă ceva românesc. Măicuţa Arsenia a intrat şi în altar. unde se afla mocheta. în general. se va întâmpla un lucru important pe pământ. coloana de foc. I-a spus stareţului că atunci când ea se va curăţa. Athanasie Lisevenko. cu spatele spre peretele cu ferestre şi cu umărul drept spre altar. o icoană fără ramă.30 Ce spune Valeriu Leonov „Sâmbătă. puternică. Johnny O’ Brien. Am vorbit cu maica Arsenia. aş putea să descriu această lumină ca pe o lumină între cea de blitz şi cea. cea de la intrare. în acest moment fiind curăţată cam pe jumătate. cu o zi înaintea marii sărbători creştine a Pogorârii Sfântului Duh. un zgomot între trăsnet şi prăvălire. se formase. Pentru că mă ocup de fotografie. Părintele Lisevenko a primit icoana şi a înrămat-o. a soarelui. iar ochii Mântuitorului se vor deschide. iar cei patru străini erau cu faţa spre mine. unde se slujeşte tot timpul. Maica Arsenia) Icoana de pe tavan a Sfântului Apostol Matei. cel care a văzut cel mai bine ce s-a întâmplat. la fel. deodată. nimic. Măicuţa Arsenia era lângă mine. dar mă aflam cu spatele spre peretele din stânga al încăperii. anume pictura medalion reprezentându-l pe Sfântul Evanghelist Matei şi locul de sub medalion. la ce parte a povestirii. dar totuşi caldă. ceilalţi erau muţi şi se uitau unii la Valeriu Leonov.mi s-a ridicat părul pe mâini şi pe cap. Johnny O’ Brien ne-a arătat locul de pe tavan din care a coborât coloana. cel cu ferestre. ca să culeg nişte scumpie. care nu are ferestre. De când a fost adusă în paraclis se pare că procesul de autocurăţire s-a accentuat. smeritul martor al întâmplării. De atunci. dar de câtva timp a fost adusă în paraclis. sau curgere. închise. pe care îmi pare rău că nu pot să-l descriu exact. aproximativ orientată la fel. icoana pe care doream să le-o arăt. între tavan şi podea. strălucitoare. . În momentul dăruirii ea arăta pătată ca şi cum ar fi curs ulei pe toată icoana. dar nu cu ecou foarte mare. În poziţia în care mă aflam eu. unde se slujeşte doar în duminicile de vară. Deasupra bisericuţei nu este acoperişul clădirii. nici un semn”. nu există nici un semn. eram cu spatele şi am văzut doar lumina reflectată de pânza albă. acelaşi lucru întâmplându-i-se şi irlandezului care afirmase că nu crede în Dumnezeu. spre peretele fără ferestre. În acest moment. nici pe podea. cea care se curăţă singură. alţii şi. întrucât eu mă aflam între ei şi aceasta. un sunet foarte puternic. icoana se curăţă singură. în biserică s-a auzit un zgomot puternic. astfel încât încăperea în care ne aflam era. trecând prin zonă. ca cea de blitz! Prima mea reacţie . a donat stareţului de atunci.

din care pãrea sã fi izvorât. Apoi Nic. 1700 deani de lumină creştină. privind icoana care se curãța singură . în tihna smerită a mânăstirilor Cocoş. după şapte sute de ani. La început am crezut cã fulgerul luminos ar fi putut fi un bec care explodase. Nu era nici un semn pe tavan”. asta este ceea ce am vãzut”. sau semn.sau ceva în legãturã cu furtuna. cum o fãcuseși tu (Valeriu Leonov. Acolo. legende şi întâmplări uneori inexplicabile şi poate mai ascunde. Fiecare dintre noi are o interpretare proprie și poate vom descoperi cândva. A urmat un tunet puternic ce pãrea sã dãrâme peretii și ne-a fãcut sã tresãrim. căci este loc binecuvântat de Dumnezeu cu sânge sfinţit şi multă frumuseţe. Aici şi acolo. explicabil. ca și cum ar fi pornit dinspre pictura unui apostol de pe tavan. Afară se auzeau surd tunete. n.31 Ce spune Celine Ecobichon “Afarã era furtunã mare. direcționatã spre podea. sună textul inscripţiei de sub altarul basilicii paleocreştine. Ne-am întors puțin :îmi amintesc cã eram cu fața parțial cãtre ușa de la intrare când un trosnet puternic și o bubuiturã au sunat simultan. Greu de explicat! Sã fie un semn? ”Eram în interiorul manãstirii Celic Dere. dar sistemul electric funcționa. mult mai târziu înțelesul acestei întâmplãri. unde au fost descoperiţi sfinţii martiri. pentru că încă nu vrea Dumnezeu şi va căpăta convingerea că este un lucru firesc ca. Era ca o luminã strãlucitoare. am vãzut un fulger de lumina apãrând dinspre tavan spre podea. dând impresia unei explozii. Nu știu dacă a fost un fel de miracol. .n. Ce spune Nick Dent. ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Triunghiul sfânt de la Niculiţel a ascuns moaşte. împăcânduse cu acea rază de lumină curbată şi cu acea coloană tunătoare de foc. Acolo. în triunghiul sfânt de la Niculiţel pare firesc ca toate acestea să se întâmple. Celic şi Saon va privi lumea aceasta aşa cum este. „Aici şi acolo sânge de martir”. Era ciudat pentru cã nu a lãsat nici o urmã de fum și nici pete arse ca și cum ceva ar fi explodat. Am privit atât fresca cât și podeaua și nu am observat nici o urmã de stricãciune. venind dinspre centrul picturii (frescei) de pe tavan în colțul din stânga al camerei. a fost de acord cã a vãzut și el lumina venind din același loc. care nu crede în Dumnezeu. Ce spune Johnatan O’Brien Deodatã o explozie mare s-a reverberat în întreaga încãpere. Va simţi ca pe un lucru firesc. În dreapta mea (stinga altarului) La Niculiţel. La Niculiţel. necredinciosul “Maicuța ne explica mãnãstirea și iconostasul. călătorul va avea senzaţia translatării în dimensiuni paralele. Apoi am privit și celelalte icoane din încãpere. Auzeam furtuna cu tunete în timp ce ea istorisea și tu traduceai. în dimineața aceleiași zile. pe sub poalele pădurilor de tei. din toată pictura unei bisericuţe să se păstreze intactă doar o scenă de martiraj. Mãicuțele ne-au primit în camera de rugãciune. că o biserică nu poate fi terminată de 102 ani. nu prea tare. N-am reușit sã vãd de unde venea. Eu și Johnny ne-am uitat cu atenție și la pictura din tavan. Călugăr cu toacă de la Mânăstirea Cocoş. În orice caz. Priveam icoana lui Christ cu ochii inchiși și am fãcut câteva fotografii. Priveam în stânga icoanei și deodatã am vãzut izbucnirea luminii.).

Mai târziu ei puteau accede în ierarhiile bisericeşti din locurile de baştină. Nu-l tulbură nici creştinii care descind în pelerinaj. dârji. material .32 B I S E R I C A „UMBLĂTOARE” DE LA CORMAIA Dan NICOLAU text si fotografie perisabil. să-şi clădească locaşuri de cultmare parte din lemn. un rol central l-a avut. Este menţionat la 1241. ne-a spus părintele Iacob Algeorge. Maieru şi Sângeorz. s-ar putea spune. despre care doar auzisem. undeva aproape de Sângeorz Băi (1 km. după înfrângerea lui Mihai Viteazul.Ştefan Meteş. dar găsit din belşug prin partea locului. în îndelungatul drum care i-a purtat prin secole pe localnici. a stârnit de-a lungul vremilor interesul regalităţii maghiare. XIV. Năsăudenii îşi trimiteau la acea vreme copiii să înveţe slova creştină în mănăstirile din Moldova. dar suficient de departe ca să simţi vibraţia spirituală a locului de rugăciune. Documentele vorbesc despre sprijinul oferit cnejilor din Valea Rodnei de către domnitorul Petru Rareş pentru a se ridica o mănăstire între Hordou şi Telciu. tenaci. despre care vrem să vă povestim. Un fel de călătorii iniţiatice. Atunci „episcopul Ghenadie a sfinţit ca preot pe diaconul Miron. poartă hramul Buneivestiri. Încăpăţânaţi. ca dată a împlinirii zidirii. someşenii şi-au păstrat statu- Î tul de populaţie majoritară. tradiţiile. „Vallis Rodenensis”. când peste valahi au năvălit tătarii. biserica. fireşte. luna lui martie. Valea Someşului Mare. din Sângeorz. erau persecutaţi şi socotiţi schismatici. 1935 . Au continuat.conduse de cneji locali. până târziu în sec. într-o coeziune comunitară remarcabilă. Ca pretutindeni în ţară. însă. istoria notează păstrarea formaţiunilor statale româneşti numite cnezate. vol II. instituţiile administrative proprii. alături de Cormaia. şi actul său de atestare are adânc înscris: anul 1636. Biserica noastră. în mănăstirea cu hramul Podrov. deoarece se hotărâse izgonirea de pe aceste meleaguri a preoţilor români). Este şi motivul pentru care mănăstirile care apar în documente la 14 decembrie 1450 la Năsăud. Astfel. Acasă. mai ales vrednicia locuitorilor scuturaţi de convulsiile unei istorii crude. Mai apoi a imperiului austro-ungar pentru argintul munţilor Rodnei şi a tot ce îmbogăţea acest ţinut. ntre dealuri împădurite şi printre linişti de vară verde ne-am întâlnit cu legenda unei biserici călătoare. mai există doar în memoria colectivă (Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania. pe valea Bichigiului. sau cum apărea mai târziu în documentele medievale. sau chiar mai frumos „Vallis Valachalis”. 17. din Runcul Mănăstirii”. se află pe Valea Cormăii. Zona este un tărâm de poveste. Acelaşi istoric susţine că popa Toader din Sângeorz se afla la 1600 în fruntea cetei de răsculaţi împotriva Dietei.).

de această dată de 20 de măicuţe. când copacului. în măcar trei locaţii atestate. mai vine”. deşi se mai vehiculeză și cifra 6! A mai traversat şi un incendiu. Prin 1905. bisericuţa a călătorit. Mureş de unde părintele Nicodim a spus că „nu ai nici o şansă să le iei”. Anuţa. A fost strămutată „pe tălpi”. Un alt miracol. sau desfăcută bârnă cu bârnă şi realcătuită după un ingenios sistem al mesteşugarilor truditori (semnele se disting şi acum pe bârnele bisericii!). Întâi a fost refăcută pe la 1746 de către ieromonahul Clement. Spaţiul îngăduie cam 20 de persoane. conform documentelor. CORMAIA-10 MAIU’ 2008 . pe vârful Pleşa. cu sprijinul Înaltpreasfinţiei sale Bartolomeu. dar de fapt nu ascunde ci) ne arată cât de puternic s-a imprimat şi a dăinuit în rândul localnicilor sentimentul de apartenenţă la crezul în obârşie şi străbuni. în iarna lui 1820. Acest spaţiu spiritual al Năsăudului să ardă” (iar semnele focului există!). Şi nu doar atât. la 23 iulie. aşa cum au ars alte biserici româneşti sub năpasta imperiului. Dar la ordinul generalului austriac Buccow „n-a vrut prin ingeniozitatea părintelui Nicodim de a găsi sponsori. după o istorisire ca aceasta. ale cărui icoane au dăinuit până astăzi. spre a lăsa locul noului edificiu. În chiar condiţiile în care un important personaj „de la cultură din vremea lui Ceauşescu” a subtilizat „legal” 5 icoane de la Cormaia. dar sângeorzenii nu au „eliberat-o” până la terminarea construcţiei. este gardul din nuiele de alun. Aici a fost biserică parohială până la 1999. se spune. Tudor Zugravu. părintele Algeorge a spus că „Bătrânica s-a întors la obârşie”. a călătorit. Iar acum. După incendiu. În 2003. împreună cu maica stareţă Ecaterina Ghiran o aduce după secole. exceptând aprobarea care excludea explicit fondurile. Domnul Hristos împreună cu icoana Maicii Precistii Le-au făcut popa Ion dempreună cu fâmeia lui. Din locul în care s-a aflat şi la care prin osteneala unor dăruiţi slujitori s-a întors. pe malul stâng al Someşului. ea a fost translatată (în formă nedemontată). este adus la cârma mănăstirii. creştinii Sângeorzului o desfac şi o remontează pe colina lui Malin. de astă dată estetic. Vine să vadă viaţa de obşte şi să înţeleagă cine suntem. la locul său iniţial în Cormaia Valea Pleşii pe doar un hectar. Despre acesta din urmă aflăm din inscripţia unei icoane împărăteşti: „Această icoană.33 Bisericuţa este. i se cere iertare că îl tai”. în 1761. au refăcut-o. deşi mort. părintele Nicodim. Vlădica Misail. Este vorba de un loc pe care. construcţia noii biserici a început în 1994 şi a mutat iarăşi bisericuţa cu câţiva metri. aşadar. ne rămâne să înţelegem felul în care toate acestea s-au întâmplat. Cum spuneam. Tudor Zugravu”. cum spunea sfinţitul Nicodim „cine îl descoperă. chiar Nicolae Iorga a vizitat-o şi „o fost căzut în farmecul ei”. le are expuse într-o expoziţie personală la Tg. pe care. adunate „iarna. muncă de 3 ani (1748-1751) ajutaţi şi de un celebru artist al vremii. deşi la dimensiunile ei liliputane este greu de crezut cum a putut sluji o comunitate nu chiar mică. de unde venim şi încotro ne ducem. Despre ultima descindere. în apropiere. Acesta. biserica n-ar fi plecat nici astăzi de acolo. aşa că privind costurile şi consultanţa de specialitate. rămasă fără călugării care au plecat în Moldova. cu „12 perechi de boi” de aceiaşi sângeorzeni. pe tălpi. acestea au fost plătite (ar fi tentaţia să spun „ascunde”. ca să le fie lor şi ficiorilor lor pomenire în veci. Fără un ajutor financiar „de la Bucureşti”. În mod cert. cu boii. mult. un miracol de longevitate. îndemnaţi de un monah pe numele lui Macarie. însă. dar nu numai! Până în anul de graţie 2004 această bisericuţă. a fost târnosită ca mănăstire de călugări după ce popa Constantin zis „Tânău” şi un fost episcop de Rădăuţi. cu liniile arhitecturale împrumutate de la stilul maramureşean. Şi acest popă Ion iaste fecioru popii lui Matei din Lăpuşu. ne-a spus părintele ieromonah Nicodim Sângeorzan. Mai târziu. dacă nu s-ar fi construit alt lăcaş de cult în Sângeorz. atâta vreme.

Aşa se face că cel ce reuşea să doboare un zimbru trecea cu arme şi bagaje în legendă. forma şi felul lor se deosebesc mult de coarnele boilor noştri. o tăcere tăinuitoare de înţelesuri rătăcite şi istorii hiperboreene. Popa –Lisseanu . cât mai departe. sunt ca taurii. până hăt. prin firea uşuratică a omului. care nu l-a putut domestici niciodată. închis în rezervaţii.. într-una din notele de subsol. Povara aceasta. Ei sunt ca mărime ceva mai mici decât elefanţii şi. cu excepţia zonei Ardennes. chiar dacă sunt luaţi de mici. Acest simbol a stat în legendele descălecărilor.Dacia în autorii clasici) Autorul acestei culegeri de texte ne încredinţeză. Tinerii îşi întăresc braţele cu această îndeletnicire şi se exercită cu acest fel de vânătoare.Cr. Germanii îi numesc urochs sau auerochs. Germanii îi vânează cu mare grijă în gro- pi şi îi ucid. zimbrul coboară o dată pe zi din desişuri la jgheaburile mari. nici fiara ce o zăresc. Acum. de lemn. forţa lui colosală. îşi atrag o mare laudă. Mărimea coarnelor. a întemeierilor. Este înrudit cu bizonul fostelor preerii nord-americane. Odinioară.” Enciclopediile ne prezintă zimbrul drept cel mai greu animal european de pe uscat. ca cercurile dure ale stejarilor. devenind sacrificiul din temeliile edificărilor istorice. iar capul celui răpus îi devenea stemă şi simbol al nobleţei lumeşti. Iulius Caesar (100-44 î. care creşte an după an. după toată probabilitatea. că „urii sau boii sălbatici sunt. pline cu tărâţe şi concentrate. dar mai puţin voluminos. iscoditor şi veşnic neîmpăcat cu limitele fireşti ale naturii ce i-a fost dăruită. VI. Animal mitic.9 m şi o înălţime de 1. o poartă zimbrul tăcut de milenii privind fără curiozitate şi fără teamă omul. bourii sau zimbrii. cântărind între 300 şi 920 de kg.” (G. încă plutind halucinante prin desişul întunecat al unor codri care nu vor dispărea niciodată. inteligenţa şi furia devastatoare din luptă l-au făcut respectat şi temut. Însuşi marele împărat roman. după care dispare printre copaci şi tufişuri. Commentarii de Bello Galicco. ni-l pomeneşte în lucrarea sa celebră. zimbrul este năluca tangibilă dintre două cântaturi ale cocoşilor nopţii şi greabănul său grozav duce cu siguranţă povara unui trecut de care noi. Aceste coarne le caută cu mult zor. decât tăcerea celorlalte animale. Tăcerea lor este altfel. Conform atestărilor documentare. Povara aceasta este Povestea uitată a lumilor apuse.: „(.).. ca înfăţişare. ca culoare şi ca figură. le împodobesc de jur împrejur cu argint şi se folosesc de ele ca de cupe în ospeţele lor cele mari..) Al treilea fel de animale este al acelora ce se numesc uri. brodate pe taină de mituri ca mătasea pe etamina goblenului. Urii nu e cu putinţă să se deprindă cu oamenii şi să se îmblânzească. dar şi râvnit de omul tenace. Puterea şi iuţeala lor este mare şi nu cruţă nici pe om. 28.9 m. având o lungime de 2. unde a fost semnalat O familie fericită! . cei ce ucid mai mulţi uri şi le aduc coarnele în public drept dovadă. faţă de care este mai înalt. el a dispărut din vestul Europei încă din secolul al XI-lea. hălăduind departe. parcă.P 34 ZIMBRII Dan ARHIRE text si fotografie rima întâlnire cu zimbrii rămâne de neuitat. ne-am dezbărat fără ca măcar s-o ştim. la gard.

unde sunt nişte păducei de care se freacă. în câteva cuvinte. toţi 7 fiind Bison bonasus bonasus. Lor le merge bine dacă îi muţi dintr-un loc în altul.Haţeg. În 1963 s-au mai adus încă doi zimbri. în viitor. Despre acest eveniment ne-a vorbit domnul Gheorghe Crăcnescu.Vodă de la Vânători Neamţ.Dâmboviţa şi la rezervaţia Vama Buzăului Braşov. Haţeg. am avut şi de orz. a fost înfiinţată în 1958.. ei tot în pădure vor. Toţi au nume care încep cu R sau cu Ro. a cât mai multe exemplare posibil şi în alte locuri din ţară. la . despre zimbrii de Haţeg pe care îi tratează ca pe nişte membri de familie : „Sunt animale monitorizate în toată Europa şi cred că în toată lumea. femelele Purswa şi Pumyla. cât a fost gerul.Polanka. iarna doar 20-30 de litri. paznic de vânătoare şi pădurar în cadrul Districtului III al Ocolului Silvic Retezat şi gazda noastră simpatică de la Slivuţ. Primul care s-a născut aici s-a numit Roman. să nu-i ţii în acelaşi loc! De mâncat. Dar se urmărea înmulţirea lor şi mutarea. cu PO de la Polonia. În România sunt zimbri în patru rezervaţii şi anume în cea de la Slivuţ . dimineaţa când îi hrănim. Femela mai trăieşte şi acum.trei femele şi doi viţei. la vreo 12 specii. ne-a vorbit. Petru Crăciunesc.Romo . vara bea fiecare cam la 70 l de apă pe zi. prin aducerea a doi zimbri din Polonia. au rămas numai doi zimbri: un mascul şi o femelă. un mascul . fiind unul din cei 12 (ceilalţi 11 fiind din subspecia Bison bonasus bonasus!) strămoşi din care se trag toţi zimbrii uneia din cele două linii astăzi existente. De asemenea. sunt muguri pe care îi pasc. Acum sunt numai zimbri şi stau aici numai la vizitare. sfecla le place. tot din Polonia. mai sunt vreo 4 ha de teren. diversitatea genetică a celor aproape 4 000 de zimbri care mai trăiesc astăzi este mică.. s-au numit Podarek şi Polonka. oricât i-ai hrăni de mult. cel mai mult mănâncă porumb dat prin moară. mai suculentă. În 1919 este vânat ultimul zimbru aflat în sălbăticie din Polonia şi în 1927 ultimul „sălbatic” din Caucaz. următorul Retezat. că în rest se duc în sus. responsabil cu vânătoare la Ocolul Silvic Haţeg: „Scopul cred că era turistic. A fost cam grea iarna asta. Vine lumea să . la Slivuţ şi capră neagră. Ucraina. undeva. şi le-o dăm în combinaţie cu nişte concentrate speciale pentru ei. şi de orzoică. iar în Transilvania în anul 1790. dar n-am prea avut noi sfeclă în ultima perioadă. urşi. fătaţi în 2008. Erau. grădinile zoologice de la Târgovişte şi Bucureşti au şi zimbri printre animalele expuse.hăţiş şi pădure.Podarek şi o femelă . Le mai dăm şi lucernă şi fân. tot aici.i vadă! Înainte erau şi cerbi lopătari aici. în Moldova ultimul atestat a fi fost vânat în anul 1762. astăzi dispărut şi Bison Romo bonasus caucasicus. După 1982. în zone de păduri protejate din Polonia şi Belarus.35 până în secolul al XIV-lea. că am stat tot cu mâncarea pe ei. Au existat trei subspecii de zimbri: Bison bonasus bonasus. Mai schimbăm uruiala. După anul 1951 au fost reintroduşi în sălbăticie. Primii. nu înainte de a participa la relansarea populaţiilor actuale de zimbri. Mai există turme în Lituania. Le dăm cam de 2-3 ori pe zi. Rusia şi Kîrgîzstan şi mai există exemplare în grădini zoologice din 30 de ţări. dispărut şi el. în Rezervaţia Neagra de la Bucşani . La desime le place! Aici am şase. Au raţie 10 kg de uruială pe zi. Se numesc Romaniţa şi Rozina. adică uruială. aici. pentru vizitare. la Haţeg. Bison bonasus hungarorum. În afara acestei linii mai există una cu doar 7 strămoşi. Din punct de vedere al hranei nu au dus lipsă. Din cauza gradului mare de consanguinitate. un mascul . aduşi din Polonia în 1958. în Rezervaţia Dragoş . Dar.” Rezervaţia de la Slivuţ – Haţeg Bucuria în doi timpi: Romaniţa şi Rozina! Rezervaţia de zimbri Slivuţ. de unde au fost aduşi. Prin înmulţirea lor s-au mai putut duce alţii şi în alte locuri din ţară: în 1967. are 26 de ani.

iar la Haţeg . la grădina zoologică din Bucureşti . din cauza scăderii populaţiei de zimbri de la Haţeg. s-au dus două exemplare. Femelele devin apte de reproducţie la 3 ani. în 16 iulie 2008. În acest moment. Ca specialist în acest domeniu veterinar. cu o musculatură puternică.veterinară şi aplicarea tratamentelor cu un medic veterinar. în 1982 .o mică măsură cu taurinele. Pe timp de iarnă mănâncă 10 kg de animalele astea! Aceasta. dar între vârstele de trei şi şase ani nu prea ajung să monteze. dacă nu este hrană suficientă. în stare liberă.şase exemplare. la Vânători treizeci şi patru. care le transmite la editorii cărţii de pedigree a zimbrilor.ne-a declarat doctorul Mihăilă .trei exemplare în 1966. probe care au fost trimise la laboratoare de specialitate din străinătate şi tot în aceşti ani li s-au aplicat tratamente de deparazitare. Din punct de vedere al bolilor se aseamănă într. Pot să spun că dispariţia de pe acest teritoriu a lui Bison Bonasus s-ar cuveni mai bine cercetată. câteva femele. din punct de vedere medical. Astfel. apoi vânătoarea. Abia între 6 şi 12 ani ajung să o facă. la Haţeg. viţeii lor. din părinţii Roxi şi Romo. el a găsit aici nu nişte animale pe care trebuie să le îngrijească. un număr de trei exemplare . care e puţin mai la nord. dar cele 8 kg de concentrate. s-au adus aici. medicul veterinar care deserveşte rezervaţia de la Slivuţ. spre a trage concluziile de rigoare. Ne-am confruntat cu această problemă aici. nu se mai aseamănă. gâtul şi pieptul fiind. ci o forţă colosală a naturii pentru care nu poţi decât să faci pasiune ! „În primul rând . tot la capitolul cheltuială intră şi contractul de asistenţă sanitar . foarte bine dezvoltate. coboară până la noi zimbri care sunt. Au o putere şi o robusteţe extraordinare! Este adevărat că noi ne confruntăm cu lipsa habitatului său natural. dacă s-ar putea reface o populaţie semnificativă pentru a putea fi reintrodusă în mediul ei natural. însă.Neamţ. Prin robusteţe.doi masculi. iar în rezervaţie este totuşi îngrădit.” Tatăl veghindu-le pe Romaniţa şi Rozina. dar. despre zimbru. Poate ultimele! Lui Romo i se pregăteşte ceva! Doctorul Constantin Mihăilă. cred că s-ar putea. Venit de puţin timp. Zimbrul este un animal de talie mare. cu trenul anterior foarte bine dezvoltat. acestea ieşind demult din mediul lor natural. în 1969 . a fost principalul factor care a condus la dispariţia sa. la care se adaugă 8 kg de suculente şi între 6 şi 8 kg pe zi de concentrate. precum şi prin împuţinarea suprafeţelor ce-i reveneau. prin industrializare şi intersectarea pădurilor de către drumuri. La noi. Anual. la Focşani. cea mai mare rezervaţie din România este cea de la Bucşani – Dâmboviţa şi apoi cea de la Vânători – Neamţ. Pe timp de vară. înălţimea la greabăn fiind mult mai mare decât cea a trenului posterior. iar din Ucraina. în 2008 au avut loc două naşteri: în 24 mai 2008 s-a născut o femelă cu numele de Romaniţa. acolo fiind zona lor veche. căci furajele care li se administrează sunt scumpe. dar şi cele de minerale şi vitamine. aş spune. tineretul şi unul . încetul cu încetul lucrurile s-au ameliorat şi s-au . dar la Vânători. acolo. Sigur că nu poţi să faci actul medical decât după ce îi anesteziezi. trăieşte în grupuri aglomerate. care sunt de fapt cele mai scumpe. Masculii ajung la maturitatea sexuală la trei ani. rămân! Pe lângă hrană. când trec de perioada de iarnă. de la Focşani. cu bovinele. la Haţeg.36 de lucernă sau fân pe zi. şi nu numai. În anul 2007 şi 2008 au fost tranchilizaţi pentru a li se recolta probe de sânge şi probe de păr. aceasta este o altă caracteristică a lor. deoarece nu sunt lăsaţi să o facă de către masculii dominanţi. din părinţii Roxana şi Romo şi o altă femelă. din Polonia. fetele sale. deoarece le-am descoperit pe măsură ce am început să lucrez cu ele. pentru că el are nevoie de multă pădure în care să hălăduiască. la rândul lor. la Piteşti. Alterarea mediului său natural.un mascul şi două femele. păşunatul de iarbă şi muguri de arbori şi arbuşti face ca raţia să se mai uşureze din punctul de vedere al banilor. la Târgu Neamţ. datele privind naşterile se centralizează la rezervaţia de la Vânători .patru. prin contract. Neamţ. În anul 2007 la Bucşani erau treizeci şi trei de exemplare.vreau să vă spun că eu sunt fascinat Trivale. am fost surprins şi uimit de puterea şi de forţa extraordinare ale zimbrului! Căci m-am văzut nevoit să administrez unuia aproape de trei ori şi jumătate doza normală pentru un taur de aproximativ aceiaşi greutate şi să constat că după doar zece minute se trezeşte şi se ridică în picioare.două exemplare. Spre bucuria celor de la Ocolul Silvic. În anul 2002. poţi găsi grupuri formate din câte doi trei masculi doar. numită Rozina. nu cred că ar merge. însă. Întreţinerea unui zimbru nu este foarte ieftină. ne-a vorbit cu ardoare. unde a trebuit să înlăturăm mai întâi carenţele – şi proteice. Ar fi extraordinar. În Ucraina sunt câteva populaţii de zimbri în mediul lor natural . dar nu se reproduc dacă nu sunt întrunite toate condiţiile necesare supravieţuirii puiului – de exemplu.

Ceea ce dă originalitate cazului românesc este animalul vânat – bourul sau zimbrul. seacă.37 rezolvat. O dată cu noii stăpâni în Dacia au pătruns şi zeităţile pe care aceştia le venerau. în amintirea vânătorii care l-a purtat din Maramureş peste munţi spre viitoarea sa patrie şi în timpul căreia a răpus un bou sălbatic – „iar capul boului a vroit să fie însemnul noului său Principat”. Suficient cât să moară Romo.”( De la data scrierii articolului și până astăzi a trecut ceva timp. Chiar dacă aceste izvoare nu permit stabilirea unor legături între stema Moldovei şi religia dacilor sau misterele lui Mithra. ele sunt de folos pentru a stabili dacă dintru începuturi capul de bour a . printre indiciile ce vin în sprijinul acestei ipoteze numărându-se şi o legendă despre împăratul Traian care a dăruit unui templu de lângă Antiohia. pentru a reduce cosanguinizarea şi. nevoie şi de 10 000 de ha. În continuare vom examina primele izvoare istorice privitoare la stema statului moldav. Istoricii de mai târziu au interpretat vânătoarea lui Stema Poloniei în timpul regelui Sigismund Wasa. printre ele numărându-se Mithra.Hațeg.e bătrân! Dorim să aducem unul mai tânăr. întâiul voievod. singurul mascul de acolo. ca să zic aşa. Principatelor Unite şi României. după discuţia cu doctorul Mihăilă. Capul de bour a fost considerat fie simbol al ţării înainte de toate fie simbol al familiei domnitoare care s-a transformat cu timpul în emblemă teritorială. a dispărut cu totul din fauna ţării noastre încă din perioada medievală dar a supravieţuit în heraldica românească. îl priveam cu alţi ochi pe Romo. ambele de argint. până în prezent. în general. supărat de prea marea noastră apropiere de femelele şi puii care mâncau. semnificaţia şi primele reprezentări ale unei steme de stat Tudor ARHIRE Bourul. probabil. să schimbăm masculul. nici pădurile de molid şi de brad. iar mediul cel mai propice este pădurea. istorici şi specialişti în heraldică. un corn de zimbru poleit cu aur. Din punctul de vedere al teritorialităţii. dar se bănuieşte că acest animal se afla în centrul unui complex ansamblu mitico – religios influenţat de credinţele Orientului Apropiat şi ale lumii mediteraneene în care taurul şi tauromahia jucau un rol de seamă. Nu sunt foarte pretenţioşi – au vreo 10-20 de specii de plante cu care trăiesc. care . de asemenea. mai viguros. Originea capului de bour poate data şi din vremea cuceririi romane a Daciei. dar nu înainte de a-l lăsa pe Romeo. Cultul lui Mithra derivat dintr-un mit arhaic indo-iranian avea ca moment central sacrificarea unui taur. masculul de la Slivuț . Nu se cunoaşte cu exactitate rolul zimbrului în religia dacilor. animal înrudit şi nu de puţine ori confundat cu zimbrul şi cu bizonul. dar nu refuză..fiind deja trecut de 18 ani. a făcut să vibreze gardul zeci de secunde! Capul de bour – originile. scurtă. ocupă al doilea cartier al scutului şi reprezintă armele Moldovei. incluzând între stemele provinciilor regatului şi stema Moldovei Dragoş ca expresie transpusă în legendă a unui antic rit cinegetic ale cărui obârşii pe teritoriul românesc coboară în timp până în vremea dacilor şi care presupunea sacrificarea unui animal pe malul unui râu . cel care. căci au nevoie de spaţii vaste. năzdrăvana speranță a rezervației!) Am plecat de la Slivuţ spre seară dar. deopotrivă. din prada de război luată de la daci. la o populaţie de zimbri este. Dimitrie Cantemir afirma că stema Moldovei fusese stabilită de către Dragoş. De altfel capul de bour sau de zimbru a făcut parte aproape necontenit din stemele Moldovei. la loc de cinste. Tradiţia istorică privitoare la întemeierea Moldovei plasează în chiar acest moment de început adoptarea acestui simbol drept semn distinctiv al statului care tocmai se năştea. Se presupune că zimbrul se bucura de un anumit prestigiu religios printre daci. Legende construite în jurul temei vânătorii rituale se întâlnesc din India şi până în apusul Europei. Caută. Uciderea sălbăticiunii ar avea semnificaţia unui rit de iniţiere. pădurile de foioase. a dobândirii supremaţiei peste un teritoriu (prin înfrângerea celui care îl stăpânise mai înainte) sau a colonizării unui teritoriu (sacrificiu de întemeiere). În stema actuală a României capul de bour negru însoţit de o stea de aur între coarne . ale cărui mistere au devenit foarte populare în provincia nou înfiinţată. la dextra o roză şi la senestra o semilună conturnată. Originea venerabilului animal heraldic moldovenesc a dat naştere unor întrebări cărora s-au străduit să le afle răspunsul cronicari. ajungând să se identifice cu Moldova. Este posibilă şi o împletire între credinţele locale şi cultul lui Mithra al cărei îndepărtat ecou să fie prezenţa capului de bour în stema Moldovei. dintro singură lovitură de corn. Acceptarea acestei teorii duce la concluzia că teritoriul moldovenesc sau o parte a acestuia a avut ca emblemă ancestrală capul de bour fără vreo legătură cu familia domnitoare a Moldovei. Noi ne propunem să aducem la Haţeg vreo 2-3 femele de la Bucşani –Dâmboviţa şi Vînători –Neamţ..

Bourul apare văzut din faţă. în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. . De altfel. aşezat deasupra unui coif care timbrează un scut. acvila. sculptat alături de pisanii laice sau religioase aparţinând epocii lui Ştefan cel Mare. sau dacă a fost mai întâi un însemn dinastic. o curioasă formă de supravieţuire a unui animal exterminat prin vânătoare şi poate o amintire vagă. domn ale cărui sigilii înfăţişează bourul diferit : coarnele sunt mai masive.1391).38 reprezentat un simbol teritorial. figurează pe primele monede cunoscute ale acestui stat în chip de cimier. pe de o parte. şi a tatălui său Bogdan I. Faptul că în Moldova apariţia capului de bour în stema ţării precede cu aproape un secol prezenţa sa în stema dinastică. ceea ce exclude posibilitatea ca vreunul dintre cei doi voievozi să fie cei cărora Moldova le datorează stema sa. pe baza analogiei cu Ţara Românească a cărei binecunoscută stemă. aveau stema ţării pe avers. Capul de bour este foarte asemănător în acest caz celui de pe sigilii şi îşi va păstra forma tot până în anul 1409. Este redat şi gâtul animalului heraldic. Sigiliul lui Petru I atârnat la actul său de supunere faţă de regele Poloniei. Cea mai veche mărturie de acest fel datează din anul 1476 şi însoţeşte pisania ce aminteşte zidirea porţii celei mari de la Cetatea Albă. Sfragistica şi numismatica oferă primele mărturii. iar steaua are de această dată şase raze. descoperiri arheologice făcute la Rădăuţi au dovedit că stema personală a lui Laţcu. face posibile recunoaşterea şi descrierea stemei cuprinsă în câmpul său: cap de bour. după cum spuneam şi în primele rânduri ale acestui articol. când va suferi modificări similare cu acelea ale stemei sigilare. în tipurile monetare şi sigilare capul de bour are rol de principală piesă a stemei ţării. Istoricii au apreciat că diferenţele evidente între cele două tipuri de reprezentări se datorează faptului că. O astfel de reprezentare a capului de bour este străină monedelor şi sigiliilor. pe când în cealaltă situaţie are rol de cimier pentru stema dinastică. deşi deteriorat. urechile sunt mai alungite. însoţit de o stea între coarnele cu vârfurile îndoite spre exterior. implică mai degrabă o evoluţie inversă. Prezenţa sa în stema de astăzi a ţării noastre este. a credinţelor pierdute ale Daciei preromane sau a dispărutelor mistere mithraice. pe cale de a se şterge. În concluzie capul de bour a fost şi continuă să fie un simbol teritorial a cărui existenţă începe înainte de naşterea Moldovei şi continuă şi după ce aceasta a devenit una dintre provinciile istorice ale României. mobila heraldică urcând din scut spre a deveni cimier. totul într-un scut triunghiular şi va păstra acest aspect până în 1409. Vladislav al II-lea Jagello. coborând apoi în scut pentru a se transforma în parte principală a stemei de stat. era un cap de lup. Pornind de aici. ale folosirii capului de bour împreună cu mobilele anexe. cu excepţia bulei de aur a lui Petru Şchiopul din 1575. cu vârfurile curbate spre interior. O astfel de constatare acordă capului de bour calitatea de simbol teritorial ce precede întemeierea Moldovei şi nu o emblemă preluată de ţară de la familia domnitoare. începând cu domnia lui Petru I (1375 . roza la dextra şi luna crai– nou la senestra. Primele monede moldovene. coarnele fiind îndoite spre interior. în schimb se regăseşte pe plăci şi discuri de teracotă şi monumente arhitectonice. bătute după 1377. Din a doua jumătate a secolului XV capul de bour apare şi în izvoare epigrafice. s-a presupus că şi în Moldova capul de bour a fost mai întâi cimier stemei dinastice. ca emblemă oficială a Moldovei. uşor înclinat spre stânga.

Dintre acestea mai puţin de 50 se află în colecţii din România. Printre cei mai cunoscuţi filatelişti se numărau regii României Carol I. zimbrul a fost salvat şi mai există.Haţeg.1879).R. „Spic de grâu” (1893 . Animale diferite. „Paris” (1872). Datorită valorilor mari şi rarităţii circulă foarte multe falsuri.1889). spre deosebire de bour.Neamţ şi Vama Buzăului . colecţiile de eseuri. năluci ale unor istorii ceţoase.cu favoriţi” (1866 .1869). Cu cât tema este mai bine acoperită şi mai coerent prezentată.39 Puţină filatelie! Cristinel POPA . zimbrii şi bourii. Odată cu apariţia lor s-au născut şi primii colecţionari români de timbre. Au circulat şi încă mai circulă legende cu privire la valoarea fabuloasă a unui astfel de timbru. din valoarea de 27 de parale. Vânători . Acolo încă îi mai putem vedea. Dacă nu reuşiţi să găsiţi sau nu vă permiteţi să achiziţionaţi un „Cap de bour”. o puternică fascinaţie asupra celor care i-au văzut vreodată. încă. lipsiţi de teamă. În licitaţiile internaţionale preţurile se situează între 2 000 $ pentru un exemplar ştampilat din valoarea mai puţin rară de 54 parale şi peste 100 000 $ pentru un exemplar superb. celebrele „cap de bour”. În lucrarea apărută la Bruxelles în 1869(!!!) – „Timbres de Moldavie et de Roumanie” este subliniată deja raritatea timbrelor „Cap de bour”. timbre şi scrisori circulate în perioada 1858. Carol al II-lea. privindu. la Slivuţ .1900) – sunt relativ uşor de găsit. Şi. căci. Bucşani .1907 sunt foarte valoroase.Dâmboviţa. blazoane şi colecţii. „Perle” (1880). care a dispărut pentru totdeauna. „Bucureşti I şi II” (1876 . mai ieftine şi pot constitui o investiţie deosebit de rentabilă. Emisiunile următoare: „Principatele unite” (1862 şi 1864).colecţionar Primele timbre poştale româneşti. machete. Totuşi. sau urii de odinioară. În general. Dar. zimbrii şi bourii au ajuns în steme. altfel. pentru ce ar mai fi fost salvaţi de la totală dispariţie? N. ca şi ieri.ne drept în ochi cu ochii lor omeneşti. născând legende. nu înseamnă că nu puteţi avea o colecţie spectaculoasă şi valoroasă. dar asemănătoare.au fost emise la data de 21 iulie 1858. „Vulturi” (1885 . neştampilat. cu atât valoarea colecţiei creşte. colecţionar căci . dacă se va dovedi că unii dintre noi suntem binecuvântaţi cu darul de-a înţelege mai mult decât ar fi la vedere. Ferdinand şi mai ales. nu încetează să exercite astăzi. unele grosolane. „Carol I . tipăriţi pe hârtie sau hălăduind prin codrii. care nu a existat niciodată. spre deosebire de inorog.Braşov. falsuri şi dorinţe mistuitoare de-a lungul miilor de ani. „Carol I cu barbă” (1871 .1872). altele foarte bine realizate. În prezent sunt catalogate aproximativ 750 de exemplare autentice din prima emisiune „Cap de bour”. capul de bour rămâne visul tainic al oricărui . doar ei ne-ar putea spune Povestea. „Cuza”(1865).

Iuliana Costea Arhg. Aurel Stănică D efinind viciul. masă de tocat frunze de tutun. expoziţia „Un viciu istoric” transmite printr-o relativă simplitate un obicei. Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei – pentru organizarea unei expoziţii al cărei scop este acela de a prezenta un valoros patrimoniu. de-a lungul istoriei. oamenii și-au creat astfel de „dependențe”. Într-o perioadă în care imaginea vizuală este mai mult difuzată prin media decât trecută prin filtrul raţiunii. Muzeul Judeţean Ialomiţa. rezultat fie al săpăturilor arheologice.). alături de băut și jocurile de cărți își face apariția fumatul. Muzeul Naţional Secuiesc. întâlnit din Evul Mediu până în prezent. multe asemenea piese se regăsesc .40 Bulgari și albanezi în Dobrogea. rastel. care începe să reprezinte un adevărat stil de viața și închide triada celor trei vicii fundamentale din evul mediu.Muzeul Municipiului Bucureşti. Iorga spunea că „viciile sunt călăii care te omoară încet. instrumente folosite pentru curăţarea lor. iar imaginarul capătă un rol fundamental. etc. Expoziţia. un viciu. Muzeul de Istorie Galaţi. cu o sabie neascuțită“. fie provenind din colecţii particulare. Tutunul Un viciu istoric Arhg. respectiv ceramică turcească. itinerantă. Muzeul de Isto- rie şi Arheologie Constanţa. prezintă aproximativ 600 de piese (pipe. Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia. tipar pentru modelarea acestora. Cu adevărat. cele mai timpurii fiind pipele turceşti de secol XVII. Muzeul Judeţean Mureş. monede. secolul XVIII. marele nostru istoric N. tuiuri precum şi diferite alte materiale şi obiecte. tabachere. Astfel. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. Muzeul Judeţean Satu Mare. Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări EcoMuzeale Tulcea a colaborat cu alte 11 muzee din ţară . Muzeul Brăilei.

secolul XVIII Narghilea . Bucureşti. a accelerat răspândirea obiceiului fumatului. „Un viciu istoric” constituie un demers expoziţional dedi- cat pipelor. Tulcea. termenul de lűle în limba turcă desemna floarea de lalea şi a fost preluat ca atare pentru numirea acestui tip de pipă . o categorie de obiecte ce ilustrează obiceiul fumatului de tutun. Veliko Târnovo. Brăila. Lulelele erau lucrate din lut de culoare roşie. dăunător sănătăţii... Sofia. Isaccea. multe imitând forma şi tehnica decorării atelierelor din Istanbul şi Lűleburgas (însăşi numele localităţii reflectă realitatea existenţei aici a unui important centru de producţie .lulea. Centrele de producţie şi-au continuat evoluţia şi în secolele XVIII şi XIX.dar mai ales meşteşugul realizării de pipe capătă noi valenţe: cultura tutunului devine monopol de stat iar producţia instrumentului de fumat. în Bulgaria la Varna. Apar Bazarul din Babadag. datorită potenţialului economic deosebit. Šumen. Slobozia (Oraşul de Floci). în perioada secolelor XVIII – XIX. ulterior ca un fapt păcătos. Babadag. cultura tutunului. ce aminteşte de ceramica terra sigilata). se transformă în artă. Pentru perioada secolelor XVI – XVII. Inventarea la sfârşitul secolului al XIX-lea a maşinii de împachetat ţigarete a favorizat declinul meşugului realizării de pipe şi mai mult. unele exemplare fiind de o calitate deosebită. un viciu istoric. chiar ilegal în unele ţări din Europa.de altfel. Măcin . la Corint şi Atena. pipa.41 Tătar din Cernavodă cu lulea. în Grecia. obicei ce a cunoscut încă de la început o largă răspândire în societatea medievală europeană şi nu numai. Ciubuc pe un spaţiu larg şi se pot face analogii cu cele descoperite la Iaşi. fumatul de tutun cu pipa era perceput cel mai adesea ca o extravaganţă. 1840.

români. Colecţiile muzeelor sunt alcătuite din exemplare realizate din ceramică. albanezi. fumatul de tutun cu pipa apare pe această filieră engleză. de produse şi populaţii. Nicolae Filimon menţiona în romanul său obiceiul boierilor fanarioţi de a fuma „ca turcii”.42 centre meşteşugăreşti în întreaga Europă. în Balcani Fumători olandezi. Spre deosebire de zona occidentală a Europei. a făcut posibilă dezvoltarea şi evoluţia unei culturi cu puternice influenţe orientale. cercetările arheologice au evidenţiat existenţa unui număr impresionant de pipe. dar şi din întreg spaţiul românesc. dar şi în oraşele de pe linia Dunării. protejatul reginei Elisabeta. În Ţările Române. a Imperiului Otoman. ilustrație de epocă. spre exemplu. Există de altfel o distincţie clară între ceea ce reprezintă fumatul de pipă. respectiv prezenţa atât în zona gurilor Dunării. Tutunul. fie ca plantă decorativă. pentru care La taclale orientale! se foloseau şi alte plante psihotrope şi care deservea unor scopuri ritualice încă din Antichitate şi fumatul de tutun cu pipa. bulgari. majoritatea dezvoltând chiar adevărate stiluri decorative sau impunând diverse mode şi tipuri de şi pentru pipe. Portugaliei şi Franţei. este de tradiţie orientală. turcilor şi armenilor. teriac. precum greci. în perioada fanariotă. în marea lor majoritate. deşi obiceiul fumatului de narghilea. etc. Realitatea istorică. narghileaua fiind folosită în special pentru haşiş. În Imperiul Otoman. este rapid preluat şi de restul popoarelor din Balcani. teritoriu aflat sub directa influenţă a Imperiului Otoman. plantă originară din America. acesta este preluat şi adaptat mentalităţii orientale. În Dobrogea.. atât tutun cât şi opium. Cel care a studiat de altfel aceste calităţi curative ale tutunului şi le-a recomandat a fost ambasadorul Franţei în Portugalia. aflat sub influenţă otomană. Fumatul de ciubuc. cârciumi. o practică a turcilor otomani. la curţile regilor Spaniei. Jean Nicot – nicotina – dar obiceiul fumatului de tutun cu pipa se leagă însă de numele lui Walter Raleigh. afion. o arteră cu un esenţial rol în permanentul schimb cultural. Planta de tutun. dar există şi colecţii . ca de altfel în întreg spaţiul balcanic. în spiţerii. Expoziţia are în vedere punerea în valoare a unei părţi din imensul patrimoniu arheologic aflat în colecţiile muzeelor din ţară. cum a fost cazul Dobrogei. armeni. a fost iniţial folosit în Europa. astfel de obiceiuri erau prac- ticate şi ele se răspândesc şi în mediul negustorilor şi al târgoveţilor români. cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea era recunoscut drept cel mai notoriu fumător şi care a avut un rol esenţial în răspândirea acestui obicei. hanuri şi băcănii ale grecilor. din zonele aflate timp de peste patru secole sub influenţa Imperiului Otoman. zonă din care se răspândeşte obiceiul fumatului de pipă. fie pentru calităţile sale curative.

respectiv pipele. factorii care i-au determinat apariţia dar mai ales larga răspândire. în condiţiile în care numărul acestora în colecţiile muzeelor este impresionant. Ajunge în Europa după descoperirea Americii (1492) şi o primă menţiune a obiceiului de a fuma o avem de la Christofor Columb care amintea despre frunzele de tabac preparate de locuitorii insulei San Salvador. În acelaşi timp. dar şi în scopuri curative. Acesta serveşte scopului de a prezenta publicului vechimea unui obicei. secolul XVIII. respectiv cea a unui viciu la modă. primul fumător notoriu. pentru acestea din urmă. expoziţia este completată de diverse alte obiecte de tradiţie orientală. Jean Nicot este cel care îi recomandă reginei Caterina de Medici folosirea plantelor de tutun iar anul 1560 rămâne în istorie ca data la care începe răspândirea tutunului în Europa. dar şi accesorii pentru fumatul de pipă. mărturii din trecut ale unui TUTUNUL Tutunul este o plantă originară din America de Sud şi a fost folosită de comunităţile umane încă din secolul al VIlea în ritualuri magico-religioase. dovedind astfel larga răspândire a obiceiului fumatului de tutun în Ţările Române. cele mai frecvente fiind produsele ungureşti. Nu în ultimul rând. reacţia în timp şi spaţiu a oamenilor faţă de obiceiul fumatului. pentru dureri de cap. . Sir Walter Raleigh. Pentru a ilustra prin obiectele expuse un obicei occidental adaptat Europei răsăritene. lucrate din lut. a evoluţiei pipei ca instrument de fumat tutun dar şi a felului în care o categorie de obiecte reprezintă şi defineşte o mentalitate aflată sub influenţe orientale. vindecarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe. Săpăturile arheologice la vechile curţi domneşti de la Bucureşti şi Iaşi au permis înregistrarea unui mare număr de pipe. Ambasadorul Franţei în Portugalia. Sunt prezentate publicului acest tip de obiecte. de pipe lucrate din porţelan şi spumă de mare. Jean Nicol. 1560. trebuie urmărit criteriul cronologic. În zona Ardealului. considerate adevărate opere ale tehnicii orfevrăriei datorită stilului decorativ. demersul expoziţional are în vedere prezentarea publicului a unei categorii de obiecte. Cafenea turcească. marea majoritate turceşti. moda pipelor turceşti lucrate din lut s-a menţinut alături de cea vest occidentală. puţin aflate până în prezent în lumina reflectoarelor. De la numele său s-a păstrat termenul de nicotină. pentru a putea pătrunde în „atmosfera” unei lumi în care fumatul de pipă îndeamnă la siestă şi flecăreală în toridele veri dobrogene.43 obicei care şi în prezent are ca principală caracteristică această definiţie.

Cunoscut şi sub numele de herba panacea sau herba sancta.. la curtea reginei Elisabeta era recunoscut drept cel mai notoriu fumător. De numele lui Sir Walter Raleigh se leagă dăunător pentru creier. un adversar neînduplecat al fumatului! răspândirea obiceiul fumatului de tutun cu pipă.. Succesorul reginei Elisabeta. fiind folosit tot în scopuri curative. dar şi ca plantă ornamentală. . papa Urban al VIII-lea ameninţa cu excomunicarea pe fumători şi ţarul Mihail al IIIlea cu deportarea în Siberia pe cei care „beau tutun”. pentru narghilele. Totodată. scârbos pentru miros. unul dintre navigatorii spanioli.44 Sultanul Murad al IV-lea. secolul XIX. periculos pentru plămâni”.. Diego Rodriguez. viciul fumatului era considerat un privilegiu al nobilimii şi un obicei monden. James I condamnă fumatul pe care îl vedea ca pe „un obicei dezgustător pentru privire. acuzat de soţie că „înghite foc şi scoate fum pe nas”. . consumată de categorii sociale tot mai numeroase în întreaga lume. Fumatul devenea astfel o modă.și tovarășa lui de viață și de pipă! Bulibașa. el fiind cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea. în grădinile curţilor regale din Peninsula Iberică. În Imperiul Otoman tutunul a fost adus de navigatorii englezi şi olandezi şi era iniţial folosit pentru aroma deosebită în amestec cu alte plante. rămâne cunoscut drept primul european fumător şi care. a fost condamnat de Inchiziţia spaniolă pentru „legătură cu diavolul”. Marinar cu lulea. iar în Orient în amestec cu alte plante iritante sau stupefiante. Astfel devine o marfă comercială cu mare căutare.. În secolul al XVII-lea fumatul începe să fie condamnat în întreaga Europă: sultanul Murad IV emite în 1633 un edict prin care pedepsea cu moartea pe cei care consumau opium sau fumau tutun. Tutunul a continuat să fie cultivat în Europa. a fost utilizat pentru fumat de pipă.

Fotografiile sunt acum. o dragoste care a încurcat. la scara vaporului. publicată în anul 1996 în Călăraşi. deseori. tot aici. Pentru povestea atât de frumoasă lăsată în urmă de Angela Lefterescu. Şi am avut dreptate! Doamna Angela Lefterescu. a văzut un vânzător de flori amărât şi ciudat pe care nu-l băga nimeni în seamă. documentele sunt în Fălticeni. a însoţit zile de-a rândul drumul marinarilor. cu titlul “ANGELA LEFTERESCU / UN CĂPITAN DE CURSĂ LUNGĂ”. a fost prima (şi singura. O dragoste care i-a adus multe împotriviri. roşii ca focul. Am pus mâna pe telefon în ziua de 1 martie 1995 şi am sunat-o. pe masa mea de lucru. începând cu acest număr al revistei La Drum. prin generozitatea aceleiaşi bune prietene. comandantul spiridon Vlassopol. Cine să cumpere flori când coboară de pe vapor şi aleargă după magazine sau aiurea? Nici ea n-a cumpărat.. tristă!. Din această întâlnire a ieşit o cărticică frumoasă. lângă mine.a paginilor jurnalului primei femei comandant de navă din ţara noastră. care s-au înfoiat în apa proaspătă. Aşadar. de supertraulere şi alte nave de pescuit oceanic a fost ambarcată la data de 6 februarie 1982 în funcţia de comandant pe nava TW CEAHLĂU. foarte puţine !) fotografii. V-am spus că nu prea era într-ale lui..45 Angela Lefterescu. o dragoste care a absorbito în anaforul unui destin al însingurării fără alternativă. pensionară stânjenită de viaţa pe uscat. educat să poarte uniformă şi în somn. Omul părea să nu înţeleagă ce i se întâmplă. pe navă. doamna Irina Constantziu Vlassopol. un pachet. Flerul meu de gazetar îmi spunea asta. am dorit să ne facem părtaşi cititorii la bucuria –uneori. pentru călătorie. bere şi uneori un pachet cu mâncare. O navă împodobită cu garoafe roşii! “(Rodica Simionescu) De mult. după cum i se spunea. prin grija doamnei Rodica Simionescu. Zeci de garoafe în cuib de carton. pentru exemplaritatea ei în ce priveşte dragostea pentru drum şi călătorie. Îl deschid. A A murit singură. fiecare locşor de pe navă. câteva documente personale. vom publica în serial jurnalul Angelei Lefterescu. Rodica Simionescu. fără oameni dragi în jurul ei şi fără favorul de a o fi putut face pe marea care i-a fost atât de dragă. după ştiinţa noastră) femeie comandant de navă din România. Din acest moment doamna Angela Lefterescu devine unicat în istoria navigaţiei româneşti. în muzeul orăşenesc. la editura locală Atlas. în port. Mă aflam în faţa unui subiect de… primă pagină. lumea din jurul ei. depăşind performanţa înaintaşei sale. se deschide şi se înduioşează ori de câte ori se întâmplă să le primească. departe de mare şi de navă. A luat cutia şi în cabina ei a deschis-o nerăbdătoare. (Rodica Simionescu) Vaporul cu flori roşii “Vorbim despre flori şi aflu că sufletul ei. eliberat de Căpitănia Portului Tulcea în ziua de 12 decemvbrie 1972. când scriu. iar jurnalul.A plecat lăsând în urmă câteva (puţine. De ce? Am simţit că acolo am să găsesc ce caut. O explozie de flori. Doamna Angela. ca toate documentele şi un jurnal. de carton. Marinarii îl ocoleau şi chiar se împiedicau de el. bine înfăşurată în hârtie.A strigat de bucurie! Le-a luat şi a împodobit fiecare cabină. Doamna Rodica Simionescu a descoperit-o în singurătatea unei garsoniere din cartierul Tomis Nord al Constanţei. câteva amintiri răzleţite prin lume. Culmea! Când echipajul se pregătea să plece din port şi doamna Angela făcea ultimile verificări. Dar i-a dăruit ţigări. o mărturie credibilă şi lipsită de echivoc a forţei pe care dragostea pentru lumile de dincolo de orizont o poate da omului atins de aripa acestei patimi. Carnetul de marinar “Ţin în mână carnetul de marinar cu numărul 02547/4934. vânzătorul i-a pus în braţe. căpitan de remorcher maritime. ziarist la Radio Constanţa.multe probleme.. fost ofiţer asistent pe cargoul soţului ei. prima femeie comandant de navă din România ngela Lefterescu nu mai este printre noi.. ci dragostea ei neţărmurită pentru aceasta şi pentru drum. cât de mare este lumea şi cât de lung timpul! Nu împrejurările au dus-o pe mare. Odată. O cutie mărişoară.Istoria universală cunoaşte foarte puţine astfel de exemple. . la Las Palmas. seci. Citesc ultima filă şi nu prima. cum ar fi normal.

Păs de spune ceva în această privinţă. ideea s-a cuibărit în minte şi nu-mi dădea pace. dragă Doamne. Mai aruncam eu câte o vorbă .(Direcţia Marinei Comerciale)! Aici. ce bibliotecă şi câte cărţi şi toate de specialitate! Apare în cele din urmă un bătrânel simpatic foc şi atât de deformat. Acasă. care nu m-a încurajat deloc şi m-a trimis înapoi la facultate.M.nici nu voia să audă. Într-o zi. . Răspunsul pe loc. Mama spunea că atunci când eram foarte mică şi plângeam (tare mult!) numai în apă tăceam. Mă purtau de la Ana la Caiafa. După un timp am avut nevoie de nişte cărţi şi m-am dus cu tata la comandantul Ionescu Johnson. Pe ceaţă sau vreme rea.C. principesa Ileana (ţara era regat) are un mic iaht pe care şi-l conduce singură . am zis: “Da. etc. Cred că greşea. Toţi mi-ar fi sărit în cap.mai bine faci altceva. deoarece de două ori era să mă înec. rămân” JURNAL(I) Pentru mulţi. Ba da. aşa că atunci când am dat bacalaureatul.eu şi fratele meu. câte zile bune şi câte rele sunt în viaţa unui marinar?” Văzând aprobarea tacită a tatei . (continuarea în numărul viitor) . rămân”. Nu puteai să fii marinar dacă nu erai în sindicat şi nu puteai să intri în sindicat dacă nu erai marinar! Cerc vicios. sunt egali în drepturi. Acesta stipula că toţi cetăţenii R. deoarece disciplina a fost unul din punctele forte ale educaţiei noastre. Atâta mi-a trebuit. de cum mă punea în băiţă. faptul că am îmbrăţişat această meserie a fost un mare semn de întrebare. Mare lucru nu făceam. fetiţo. Nu se punea problema unei nesupuneri. fără drept de apel am fost trimisă la Institutul Francez pentru a face anul pregătitor pentru medicină. nimeni nu ne punea la treabă.care credea.R. practic ne fâţâiam de colo. Eu nu eram principesă şi nimeni din neamul meu nu avea vreo navă.cine a mai văzut femeie marinar. Oricum. Farul de la Tuzla . deoarece veneam în fiecare an la Carmen Silva (Eforie Sud) la plajă. de pe un vas pe altul. deşi sincer ar fi dorit-o. După circa 3 luni. acum nu mai era domnul Mangus. colo. Drept pentru care am fost angajaţi ca ofiţeri asistenţi (în situaţia mea mai erau doi băieţi) şi trimişi pentru început la remorcherul Filimon Sârbu.vechiul far cu trepte de lemn şi cu grădina de fructe din apropiere. La 3 şi 5 ani. pentru foarte mulţi. Nu ne lăsa să dormim. Şi ce frumos se vedea.ştiam teoretic foarte multe lucruri. Mă învârteam în jurul cozii şi nu puteam să o prind. Pe vreme bună iubeam farul tare mult. . Povestea foarte frumos şi de atunci şi până s-a deconcentrat nu a mai scăpat de noi. încât aproape că nu mai semăna cu cel care trona falnic pe şemineu. mi-a spus să mă duc la Constanţa.comandant de cursă lungă. pentru că fiecare căuta să scape de noi.P. “Uite ce a făcut marea din mine! Te-ai gândit. Până într-o zi când am luat taurul de coarne şi m-am dus la Direcţia Marinei Comerciale în audienţă.nimeni nu o lua în seamă. aşa că nici vorbă nu putea fi să nu urmez cursurile. culesesem flori de tei într-un coş mare. Între timp eu totuşi tatonam şi mă interesam. ni se pot da posturi de marinari. Pe atunci ce ştiam eu? Că mi-a plăcut marea. Atunci a încolţit ideea şi întrebarea am rostit-o cu un pic de invidie : “Dar eu nu pot să mă fac marinar?”. încadrat în ramă. unchii din ambele părţi la fel. Degeaba am căutat eu să-i demonstrez citisem enorm de mult. ca să scape de mine. Se schimbase conducerea şi venise un alt individ. mi se pare.) data aceasta cu aviz favorabil. mai puţin. într-o zi suntem chemaţi la Direcţie şi ni se aduce la cunoştinţă că posturile noastre de ofiţeri asistenţi au fost desfiinţate şi dacă dorim să rămânem.nici bărbaţii nu reuşesc până la urmă toţi.46 „Da. de ce nu. Pe mine pe astfel de pernă m-au culcat. cu sirena lui! Ideea mi-a venit din partea unui marinar .dorea ca fratele meu să se facă marinar.. Suntem liberi să alegem. la bosul cel mare. bineînţeles renovată.doamna X lucrează ca secund pe nava soţului ei. să o practic. Tata era militar. unde vapoarele erau mici ca nişte jucării. după ce mi-a ţinut un logos în care abundau frazele . care în timpul celui de-al II-lea Război Mondial era concentrat la batalionul tehnic auto de la Urziceni (dispersat) şi care era prieten bun cu familia mea. indiferent de sex. care mergeam adesea să privim marea din cel mai înalt punct.” (A. Am citit-o cu atenţie şi mi-a sărit în ochi un articol – primul. rămasă ziariştilor spre a-i ilustra povestea intre într-o tagmă care prin excelenţă până prin anii ‘47 era practicată numai şi numai de bărbaţi? Răspunsul este cât se poate de simplu. părinţii au rămas muţi şi furioşi. aşa cum mii şi mii de oameni au făcut-o până la mine. Doamne.vilă care există şi astăzi . Că nu mi-a fost frică de apă am dovedit-o cu vârf şi îndesat. Apa nu m-a speriat. la Sindicat. de „Să nu culci copiii cu capul pe pernă cu fulgi de păsări călătoare.era cunoştinţă bună cu noi. tot marinar s-ar face. Bineînţeles. Am dorit să fac această meserie. până hăt departe. Din nou trimitere la Constanţa. că o să dau înapoi schimbă “murele” şi-mi spune că dacă s-ar naşte a doua oară.. Clar şi lămurit. În final.L. este firesc. copiii. mare şi alegeam florile separat . Cu Constituţia în buzunar şi din nou la D. mai ales noaptea. la vila bunicului meu dinspre tată . Apare însă noua Constituţie. Aici altă belea. De ce? Ce-a determinat-o şi mai ales cum de a reuşit să Singura fotografie a Angelei Lefterescu după ieşirea la pensie. Şi a venit şi d-l Diaconescu şi s-a aşezat să ne ajute şi a început să ne povestească întâmplări de pe mare. Spuneau că o să ne săturăm şi vom pleca singuri. Din una în alta a venit vorba de marinari . Am plecat cu cărţile dăruite (nu a vrut să primească bani) şi cu tata convins că nu voi da înapoi.

Tulpina.3 săptămâni a crescut şi a tot crescut până când a ajuns un ditamai floricioiu! Îl puteţi vedea în toată splendoarea lui bordând marginea din stînga a acestei pagini! Amorphophallus (limba diavolului sau palmierul şarpelui). Nu se mai putea! Un boboc de ginere.verzui stropită cu picăţele albe.zisele tertipuri a condus la apariţia în casa noastră a unui bulb.47 Grădina Carolinei (noiembrie. Sumatra). care atinge nişte dimensiuni impresionante: peste 4 m. soare sau în locuri parţial umbrite şi are nevoie să fie udată din abundenţă în perioada de creştere. chiar şi în „ticălosul” ăsta de anotimp! Unul din aşa. pentru rădăcină. decembrie.3 m. Japonia. nu?.brun. din acel bulb neudat şi nehrănit cu nimic a început să se iţească un soi de mugur gros care.Originară din sudestul Asiei (Indonezia. înainte de creşterea tulpinei.ea încearcă mereu noi şi noi tertipuri pentru a se înconjura. . potrivit ca dimensiune (cam cât un măr mare sau o gutuie). având o culoare roşu. plantă cu viaţă intermediară în seră. de flori. totuşi. februarie) foto: Dan ARHIRE arolinei i se par prea lungi iernile. iar diametrul coroanei de frunze aşezate tip palmier atinge 1. creşte în plin C Trebuie totuşi să recunoaştem că nu degeaba poartă numele de limba diavolului: mirosul florii este înfiorător şi te obligă să o scoţi din casă! În fotografia alăturată planta Carolinei apare în cadrul unei mici opriri pe balcon. iar florile rămân în bună măsură doar un vis.prin luna februarie. Are nevoie de spaţii ample. Numai că. ce sens ar mai avea. atinge înălţimea de 1 m. Şi cum viaţa fără flori. ianuarie. în decurs de 2. în drumul ei „pedeapsă” din casă spre grădină. deoarece lucrul în grădină evident că nu este posibil. având o culoare brun. este surprinzătoare prin floarea ei conică. care nu părea a fi deloc ameninţător.se replantează anual.

adresată medicului Felician Iachimowicz de către consulul Rusiei la Iaşi. cu următorul conţinut: “Mult stimate după tragicele evenimente care au intervenit în viaţa sa din ziua de 28 iunie 1883. Eminescu de asemenea s-a fotografiat. După 28 iunie 1883. Nu mai era junele senin de cândva şi nici bardul inspirat de la 1878. la renumita clinică a mediculuibalneolog Felician Iachimowicz. Avea o faţă obosită. îşi revine. deci. şi aşa.. însă.ne-am dus cu toţii la .. sub-bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi Odesa la 1880 Mihai Eminescu Î şi profesor suplinitor de geografie şi statistică la Şcoala Comercială. însă numai în grup. CĂCI MĂ COC ÎN GLOD DE 30 GRADE. Vlahuţă ş.Cu concursul consulului rus Lermontov Înainte de a se porni spre Odesa. cu sigiliul suferinţei pe ea. decedat prematur. atelierul de fotografiere Nestor Hecla. Eminescu ajutat. într-o zi. intră în posesia unei scrisori de recomandare. unde a consimţit a se fotografia. Pe 10 iulie 1884 s-a fotografiat. aflat la Odesa. profitând de bunele lui dispoziţii. De la Odesa. Cercetătorul român Graţian Iucan susţine că. iulie 1886) n primele zile ale lunii august 1885. ce a cunoscut.n. prin Italia. poetul şi ziaristul Mihai Eminescu. devine mai optimist vizavi de propria sa sănătate.. puţin umflată. lângă Viena. (Prin coincidenţă. Vintilă: “În sfârşit. din Chişinău. P.48 Tot ce avem mai scump MIHAI EMINESCU LA ODESA Vadim BACINSCHI “. poetul avea să-i trimită consulului rus o scrisoare de mulţumire. de la fiica mai mică a Veronicăi Micle. ca şi Eminescu). începând cu 1997.). despre care mai înainte îi scria aceluiaşi Chibici-Revneanu că i s-a dat o “lovitură ireparabilă care va avea influenţă rea asupra întregului rest al vieţii. împreună cu medicul Felician Iachimowicz.). împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V.a. Grigoriu. TREMUR ŞI TOTUŞI ÎMI ARDE DE POEZIE !” (Poetul la Odesa. Ea ne permite să ne imaginăm cam cum arăta Eminescu atunci. la Editura Civitas. Călătoreşte cu trenul prin Chisinau şi Ţiglina.. Creangă. polonez de origine. fotograful l-a scos numai pe dânsul. pe nume Lermontov.n. pleacă la Odesa. Eminescu îi scria Veronicăi Micle: “Ţi-aş trimite fotografia. diplomatul purta acelaşi nume de familie cu marele poet rus Mihail Lermontov. ceea ce nu puţin l-a supărat mai apoi.. Se simte bine printre ei... Missir. pentru a se trata. Valeria.făcută în atelierul lui Nestor Heck. Sosit la Iaşi. Ediţia a treia . trei ediţii. După indicaţiunile noastre. în limba franceză. când a fost pus în mişcare aşanumitul scenariu al nebuniei poetului ( a se vedea lucrarea lui Theodor Codreanu : “Dubla sacrificare a lui Eminescu”. în casa de sănătate din Ober-Dobling. dar mă tem că n-ai vedea decât un matur. cauză pentru care nu mă fotografiez”. Ne-am aşezat împreună. Pompiliu. alăturea cu noi. Istoria fotografiei “Revigoratul” În decembrie 1882. aflat la Odesa.” Din această perioadă ieşeană ne-a rămas cea de-a treia fotografie a poetului Revigoratul . l-am luat de pe terasa hotelului “Traian”. probabil. el stătuse în ospiciul doctorului Şuţu din strada Plantelor (Bucureşti).. August -septembrie 1885. începând cu 4 august. îi are alături pe vechii săi prieteni I. În Iaşi Eminescu se stabilise cu traiul din aprilie 1884. Al. M. Această fotografie ar fi posedat-o Ion Slavici.în 1999. văzându-se amăgit ca un copil”. cu faţa umflată de orbalţ (erizipel . de prieteni. Îşi aminteşte P. îmbrăcat în costumul său alb de vară. .SĂ NU RÂDEŢI DE MINE. făcuse o călătorie de convalescenţă însoţit de prietenul său Chibici-Revneanu.

în mod absolut greşit. din centrul istoric al Odesei. în doze enorme). i-au aplicat o terapie mercurială (fricţii cu mercur. (După G. la început de august face pregătirile necesare şi ajunge la Odesa. Graţian Iucan afirmă că E. Drăghici şi doctorul E. 1886. În primul rând bunătatea Dumneavoastră şi apoi a prietenilor noştri de la Iaşi vor reuşi să remedieze răul. deci. a locuit în stabilimentul de pe malul Kuialnikului. care cunoştea limbile engleză. În august. (G. neglijent cum sunt. una importantă. El speră la însănătoşire. fiind înconjurat aici de grijă şi atenţie. amicii revin în ţară. Viaţa şi opera în documente. Lui Eminescu el îi va prescrie tratamentul compus din hidroterapie. Mulţumindu-vă încă o dată pentru nobilele aprecieri.era doctor. ilustraţii” (ediţie pregătită de eminescologul Constantin Popovici . speră să doboare nenorocirea.aşa îi spune el O carte pentru medicul Iachimowicz Eminescu.49 domnule consul! Vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul acordat şi în acelaşi timp să fiu interpretul domnului Doctor Iachimowicz. găzduind la ei. Cu această speranţă. Buţureanu. În august 1885 el punea speranţe în tratamentul de la Kuialnik. Max. O are alături. nu se porneşte singur din Iaşi. cum scria în studiile sale Ovidiu Vuia. “Îngeraşul” . Iucan). Casa în care a locuit poetul “Picioarele mele arhioloage” Încă în septembrie 1882 el îi scria Veronicăi Micle: “Nici băile de mare. situat la nord-vest de Odesa şi legat pe atunci de portul Odesa printr-o linie de cale ferată îngustă. Eminescu”. Max publicase la Iaşi.E. La Iaşi şi mai târziu.) Eu şi cu madam Dange. Putem presupune că oaspeţii de la Iaşi i-au prezentat lui Felician Iachimowicz lucrarea apărută în România. mărturii. că pricina acestor răni era sifilisul. Chişinău. D-rul Max s-au întors în ţară. care a fost mişcat de cuvintele adresate de Dumneavoastră în favoarea mea. Găsim o completare a acestui pasaj epistolar în albumul “M. Poetul consemnează plecarea lor în scrisoarea din 15 august 1885: “Prietenii Zaharia. Zaharia. în 1884. Puşkin”. “Măsur malurile Limanului cu picioarele mele arhioloage” . fiica medicului. Oradea.D. înaltul meu respect. unde am fost instalat şi m-am bucurat de o atenţie deosebită. băi în nămol (renumitul nămol de Kuialnik). M. Eminescu la Odesa. cât a durat tratamentul. Optimismul este o calitate pspera totdeauna că am să reuşesc să dobor şi această nenorocire. 1-2. Demn de remarcat este că în aceste rânduri Eminescu nu apare absolut deloc dezamăgit şi nici împăcat cu jocul destinului. domnule consul. În sanatoriul său de lângă Liman. Era specialist cu renume. G. numai eu. nici medicamentele n-au folosit în mod esenţial şi. nr.aceasta este completarea. avea şi lucrări ştiinţifice în domeniul balneologiei. pe strada Preobrajenskaia 7. Buţureanu.. la Botoşani (în 1887) medicii care l-au tratat considerau. Veronica Micle Pe 4 august este internat la clinica doctorului Iachimowicz de pe malul limanului Kuialnik. în urma unui tratament total contraindicat. Studiul “M.. Venea în ospeţie la familia Iachimowicz. franceză şi germană. primiţi. care.Editura “Lumina”. Fapt pe care acesta din urmă nu putea să nu-l aprecieze. . broşura “Băile de mare şi de liman de la Odesa. Revista “Familia română”. unul . Max . însoţit de prietenii ieşeni G. ce ne vorbeşte despre boala trupească a lui Eminescu. o poloneză de toată frumuseţea”. 2004). măsur malurile Limanului (. cocostârc străin. pe Rosalia. Eminescu va muri prin sincopă cardiacă mercurială. am să mă bucur de o sănătate perfectă. Dintre cei 4 însoţitori ai săi. G. Câteva noţiuni”. Iucan. treptat. După o scurtă şedere la Kuialnik şi Odesa. mă tem că ranele acestea să nu devie incurabile”. Încă pe atunci poetul suferea de pe urma unor răni (medicii le mai spun erupţii sau gome) ce îi apăreau pe picioare (gambe). băi electrolitice şi medicamente. Aşa considerând. i-a ruinat organismul. el crede că dacă urmez cura şi anul viitor. Drăghici. 1985). Eminescu. Traduceri din A.

unde cu ajutorul prietenilor să pot să fac această ispravă. mai apoi. (După G. după care stă în Odesa şi aşteaptă vreo două săptămâni bani de la Iaşi. poate. pe care o trimit (să nu râdeţi de mine..” sale.. Tu interesează-te şi vezi ce face şi când se apucă de lucru.şi neavând parale. 39 (1182). “Plictiseala ucigătoare de aici. şi jenat de situaţia sa (lipsa de bani). fie la Bucureşti. stă într-un sanatoriu de lângă Innsbruch. G. Între timp. nu mă duc nici la cafenea măcar”. Puşkin.să traducă din creaţia lui Alexandr S. pentru că a trecut neobservată. pasionat fiind de traducerile din A.. Ultima şi.Nu se ştie dacă au ajuns sau nu la Novileanu tălmăcirile din A. Traduce din Puşkin şi în 1885 şi în 1886. poetul trăieşte cu grija banilor de la prietenii săi ieşeni. nr. 15 iulie 1886. unde mă coc cu glodul pe mine.. Eminescu este internat de urgenţă în spitalul de la Mănăstirea Neamţ. Profesorului Petru Novileanu îi scria despre “plictiseala ucigătoare de aici”. De la Bucureşti Eminescu avea să plece în eternitate. că mă coc în glod de 30 grade Reamur şi totuşi îmi arde de poezie). Eminescu a fost din nou la Liman pentru băi de nămol şi s-a învrednicit şi de data aceasta să traducă şase poveşti din opera poetului rus. medic dermatolog.). este consultat de medici la Iaşi şi la Viena. ori ar fi tradus din opera lui. că prietenul Puşkin (poeţii se împrietenesc şi dincolo de mormânt) a avut grozava putere să mă silească să uit de neplăcerile boalei şi a timpului nefavorabil. care îi aplică fatalul tratament cu fricţiuni mercuriale. Clar că n-a mai reuşit să facă rost de nici un librar. 1886.. În aprilie 1887 pleacă la Botoşani. Balda(. dă textul unei scrisori expediate de Eminescu de la Odesa în iulie 1886 dovadă a faptului că poetul a mai poposit o dată la liman. care mă disperase”.. apoi revine la Botoşani. Deşi bibliografia subiectului e relativ bogată. la soră-sa Henrieta (Harieta). . p. M. Puşkin. La Odesa are parte de vreme noroasă şi ploioasă. când vine Veronica Micle şi îl ia la Bucureşti. critica şi istoria literară română au respins opiniile că poetul român ar fi amintit în scrisorile sale de Puşkin. ruinându-i definitiv sănătatea. această scrisoare prezintă un interes aparte.. Iszac. Adresată aceluiaşi Petru Novileanu. Dragă Novlene. drumul acasă. căci în toamnă mă gândesc să fac rost de un librar. Lui Petru Novileanu îi scria: “Poţi să-i citeşti lui Burlă traducerea liberă şi imperfectă. Iaşi. Nu ştiu dacă ai primit şi ai predat lui Creangă traducerile trimise de mine: Cucoşul de aur. La Kuialnik se tratează până în primele zile ale lunii septembrie. m-am învrednicit să traduc din Puşkin aceste povestiri. Cu dragoste frăţească.” Pe tot parcursul aflării la Marea Neagră. 23 septembrie. probabil.5. e autentică şi o reproducem.. Dă acolo de evreul Fr. 1988. aşadar. socotind falsuri de-ale lui Octav Minar scrisorile respective. Şi totuşi. Vedeţi. Puşkin. Eminescu începe. În acelaşi an. Povestea despre împărăteasa moartă şi despre şapte fraţi viteji. Povestea despre un pescar şi un peştişor. Iuncan. Iată ce consemnează G. ia de la Editura “Socec” 500 de lei (pentru o viitoare ediţie a poeziilor acestuia) şi abia pe 17 septembrie îi lasă la Iaşi. ca şi ulterioarele retipărituri”. unde stă cinci luni. În toamnă. bolnavă şi ea de picioare..50 într-o scrisoare. Medicul Iachimowicz îi dăruieşte două volume cu operele lui Puşkin şi un dicţionar rus-german. notând acest fapt în “Însemnările. unde rămâne până în 14 aprilie 1888. ca să le tipărească. scrisoarea publicată de Cezar Apreotesei în Cronica.Hotel Strasburg . Ca să scape de ea. Din nou la Odesa Portul Odesa. De ce n-a stat la Iachimowicz? Era incomodat. Iucan).. pe 8 noiembrie. De la Iaşi banii ajung la Odesa. în studiul deja nominalizat. Eminescu”. Iat-o: “Liman. Povestea despre un popă şi lucrătorul lui. Povestea despre împăratul Sultan. şi fiind singur aici. Iuncan: “În luna iulie 1886. Am primit ajutorul vostru bănesc şi vă mulţumesc la toţi. cea mai fericită. Titu Maiorescu află pe 30 august de la Veronica Micle că Eminescu n-are bani de drum. . fie la Iaşi. Am hotărât împreună să scoatem o carte de poveşti pentru copii. poetul le scria prietenilor: “Eu şed aici într-un hotel de mâna a treia . călătorie. pentru a plăti tratamentul şi. gravură de epocă N-am ştiut (cred că nu sunt singurul) că Eminescu a vizitat Odesa şi în luna iulie 1886.

la peste 250 m. În cele mai multe din areale nu existã D . pe cca 1000km. unic la nivel planetar. format sub acțiunea ciclonilor est-subtropicali. Deșertul Atacama ocupã partea nordicã a statului Chile. cu care vine în contact. Deșertul Atacama pãtrunde în interiorul statului Chile pe o distanțã cuprinsã între 80 și 160 km. nu se mai dezvoltã vegetația. Face parte din tipul deșerturilor litorale sau de prelitoral. Pe pantele Munților Anzi. Se întinde ca o fâșie îngustã. între lanțul andin și Oceanul Pacific. între 220 și 270 latitudine sudicã. climatul acestui deșert poate fi considerat cel mai arid și lipsa precipitațiilor se răsfrânge în existența unui peisaj selenar sau marțian.51 Ata c a m a un ținut selenar Gheorghe ROMANESCU text si fotografie eșertul Atacama este considerat cel mai secetos ținut al Terrei. Oricum. Sunt și exagerãri care spun cã nu a plouat de cca 400 ani. pe teritoriul sãu existând areale în care nu a plouat de peste 100 de ani.

Nu sunt cele mai spectaculoase dune de pe Terra dar. mai ales a cuprului). Cele mai importante areale „vii„ sunt reprezentate de oazele apãrute în zonele unde freaticul iese la suprafațã sau de-a lungul artereler hidrografice cu izvor în munții înalți. Localitatea este situatã la o altitudine de 2440 m. Acumulãrile uriașe de nisip ocupã. sunt cele mai sterile Cu toate cã este cel mai secetos deșert al Terrei. numeroase așezãri sunt aliniate de-a lungul litoralului sau în preajma principalelor ape curgãtoare. în general. . pe alocuri. pe traseul transandinului ce leagã Antofagasta (Chile) de Salta (Argentina). suprafețe însemnate. Multe dintre ele au apãrut și în urma exploatãrilor miniere.52 Emanatiile specifice ale geiserului El Tatio viațã decât la scarã microscopicã. procesele eoli- Peisaj selenar cu acumulari eoliene Lacul Miscantt si vulcanul cu acelasi nume ene. Dacã în urmã cu 20-30 ani localitatea San Pedro de Atacama era una din cele mai sãrace din Chile. Cu toatã faima de ținut inospitalier. cu siguranțã. în special. datoritã precipitațiilor neînsemnate. sunt foarte active. Relieful eolian este reprezentat de barcane simple pânã la cele care formeazã lanțuri complicate de dune. În Atacama. mai ales în ghețari. Are o populaþie de cca 5000 locuitori și principala ocupație este reprezentatã de turism și cultura plantelor (cele mai multe așezãri urbane din Atacama au apãrut în urma exploatãrii miniere. și procesele de formare a nisipurilor. oazele din cadrul deșertului sunt destul de numeroase și relativ bine populate. Cea mai importantã locație pentru turismul de aventurã și pentru cele mai importante puncte turistice este reprezentatã de satul San Pedro de Atacama. și chiar din America de Sud.

Cu toate cã vechiul sat a fost transformat în principalul centru de atracție turisticã de tip agroturistic.53 Biserica San Pedro (sec. și chiar la mâncare. la preț european și cu dotãri relativ bune. vizitarea și îmbãierea în apele termale ale vulcanilor activi. sunt destul de ridicate pentru confortul și serviciile oferite. etc. vizitarea lacurilor vulcanice de mare altitudine (la peste 4000m). amplasate în vechile case sau construite în stil arhitectonic local. Existã un singur hotel de 3 stele.XVIII)la care acoperisul si unele obiecte de interior sunt construite din lemn de cactus actualmente întreaga așezare este transformatã în cel mai important punct turistic din deșert și totodatã din întregul stat. prețurile la cazare. Satul Strada comerciala in centrul asezarii San Pedro de Atacama Cafenea in centrul asezarii San Pedro de Atacama . Cele mai multe hoteluri sunt modeste. de mici dimensiuni. mai ales a celor dornici de aventurã: escaladarea vulcanilor înalți de peste 50006000m. a salinelor cu sau fãrã apã în care se hrãnesc pãsãrile flamenco. În ciuda acestor prețuri piperate. numãrul turiștilor este în creștere.

mai ales a celor educați. la preþuri convenabile. capabile sã primeascã un numãr mare de turiști tineri. studenți la marile universitãți ale lumii. Imaginea spectaculoasã a Deșertului Atacama este cea aerianã. .54 Cavou in cimitirul din San Pedro de Atacama Marea duna si aventura unei placi glisante este însã foarte bine dotat cu hosteluri. de unde se pot observa vãile de culoare galbenã. De fapt. cea mai mare parte a turiștilor din Deșertul Atacama este reprezentatã de categoria tinerilor. fãrã pretenții mari la confort. curioși în a vedea un peisaj de neuitat.

Printre cele mai importante puncte de atracție figureazã: Valea Lunii. se pot organiza din orașul Calama. Lacul Chaxas. Cordillera de la Sal. 5000m. Pentru cei care pot urca la mare altitudine și pe pante relativ abrupte stau la dispoziþie ghizii specializați pentru a-i conduce spre conurile vulcanice de peste 50006000m (Licancabur. lacurile vulcanice Miscanti și Miniques. Valea Jere. satul Socaire. 5924m etc. 6048m. ba din contra. ele pot atrage un important numãr de turiști. Excursiile tematice. 5950m. marile conuri de dejecție situate la partea terminalã a torenților. liniile de fracturã care se întretaie într-un complicat pãienjeniș. din ce în ce mai numeroase. Marile cicatrice create de exploatarea cuprului nu par a deranja sau strica imaginea de apocalipsã a acestui ținut. Marea Dunã. încã activ. Simbad. Geyserul El Tatio (4320m).55 lipsite de apã. Pili.). Lascar. satul Caspana. 6050m. centru minier de mare importanțã economicã pentru Chile și nu numai. satul Machuca. deoarece la Chuquicamata existã cea mai mare minã de acest gen de pe Terra. verdele crud al oazelor minuscule etc. Sairecabur. Valle de la Muerte. Poate cã cel Peisaj de mare altitudine (4300. satul Toconao.4500 m) in jurul geiserului El Tatio O alta planeta . Lacul Inca Coya etc.

unde. Zona litoralã a Atacamei cunoaște o viațã economicã prosperã doar în anii cu resurse piscicole mari. temperaturile nu sunt extrem de ridicate ca cele din Deșertul Sahara și lipsa precipitațiilor este datã de existența curentului rece al Perului (Humbold). se pare. Curentul marin Humboldt. a fost filmatã „aselenizarea” din 1969. care nu permite formarea ploilor. Se poate spune cã dacã vrei sã ajungi pe Lunã. Este perioada „foametei”. de naturã antarcticã.56 mai interesant peisaj din Atacama este reprezentat de Valle de la Luna (Valea Lunii). Craterul din sectorul Valle de la Luna . poți vizita Deșertul Atacama și este suficient! Trebuie specificat faptul cã deși Atacama este cel mai secetos deșert de pe Terra. aduce ape reci care domolesc climatul local și favorizeazã dezvoltarea unei vieți acvatice ridicate. În timpul manifestãrii fenomenului El Niño echilibrul se stricã și activitatea economicã decade.

se sprijină pe o idee radical falsă: că există «creaţii populare». * Orice rege. în cartea sa: „Simboluri fundamentale ale ştiinţei sacre”. Iată ce spunea în acest sens unul din cei mai competenţi cugetători ai Sacrului. „Papirusul Torino”. Există un papirus (Papirus demoticus Berlin) unde se arată că Heliopolis exista înainte de crearea Pământului. dăm peste atât de mulţi tăgăduitori. basme. dar nu sunt nici măcar de origine umană. ritualuri. Punându-ne în legătură cu aceste civilizaţii vom avea posibilitatea să intrăm în posesia unui imens patrimoniu de cunoştinţe. care vin din timpuri de dincolo de orizontul nostru limitat. de la planetă la planetă. „urmaşe ale lui Horus”. interesul profund al tuturor tradiţiilor. Rene Guenon.în acea forţă spirituală nebuloasă . Ce spun însă sursele arhaice care ne-ar oferi Cheia Sfinxului? Prima sursă în timp este opera „Aigyptiaka” (Istoria Egiptului) scrisă de Manethon. e o garanţie suficientă că ceea ce este ezoteric se va păstra ca un fel de mărturie a trecutului pentru cei care.57 ARHIVELE TRANSCENDENTE Constantin Giurgincă 7 Craina eîndoielnic că memoria colectivă a omenirii a salvat în gândirea tradiţională şi în cultura populară o serie de date ezoterice. zise populare.compătimitor . Poporul păstrează astfel sfărâmăturile vechilor tradiţii. În cartea lui Manethon. Şi din nou pietrele Egiptului sunt amuţite. Pentru că memoria arhivelor transcendente a însămânţat un anumit cod şi nişte tipare arhaice memoriei colective umane. Gallimard. toponimie (nume de locuri). denumeşte aceste spirite şi semizei („slujitori ai lui Horus” sau „succesorul lui Horus”) drept spirite transfigurate. în momentul în care a murit. care lasă pe mai departe să stea neîntoarse filele papirusurilor cu o istorie sacră ce e plasată de unii dintre ei (şi nu puţini!) în zona incontrolabilului. Continuând povestea şi citind într-o altă cheie arhivele transcendente descoperim conform vechilor texte egiptene. Dar cum se petrec lucrurile? Organizaţia tradiţională iniţiatică încredinţează voit memoriei colective populare ceea ce s-ar pierde ireversibil şi ar trebui salvat. poporul împlinind astfel funcţia unei memorii colective. Nu numai că nu sunt de origine populară. Ştiinţa modernă consideră aceasta ceva ireal şi mitic. el îşi pierde individualitatea nelimitată şi se dispensează . A existat un proiect . cel ce i-a urmat lui Horus) şi asta o perioadă îndelungată de timp (între 28. balade. semizeii sau Şemsu-Hor (a slujitorilor lui Horus. ar fi fost fondat cu mult înaintea epocii predinastice de către slujitorii lui Horus. Ceea ce poate fi de origine populară este numai faptul supravieţuirii. şi în alte scrieri care i-au urmat. rezidă mai ales în faptul că N nu sunt de origine populară. vor fi capabili să-l înţeleagă. de la civilizaţie la civilizaţie. cum e înţeleasă în mod obişnuit. ştiinţa contemporană consideră ex abrupto orice viziune şi simbol care nu se descrie cu cheia raţiunii ştiinţei la care au ajuns. Un alt papirus. se susţine că în epoca predinastică. iniţiat de NASA . percepute printr-o secretă ştiinţă a simbolurilor. că Heliopolis. mitice. Şi acestei noţiuni ar fi neinspirat să i se acorde o calitate istorică. reprezentat diferit acest sacru de sentimentul religios trăit de omenire. produse spontane ale masei poporului. încă de miliarde de ani în urmă”. având o valoare simbolică reală. oameni de ştiinţă. În acelaşi timp caracterul secret.preistorie! Aşadar. repet. fiul lui Isis şi Osiris. deci înaintea regelui Menes (cu care începe prima dinastie a faraonilor).ca “succesor al lui Horus” . Dacă răsfoim puţin dosarul ştiinţei „Egiptologie”. mituri. expediate cu bunăvoinţă într-un tărâm al bâiguielilor numit . drept izvoare nesigure. poate transmise deja. Însă. (ed.care întrevedea construirea celei mai mari „urechi” a Terrei. ci au cu totul altă origine decât cea terestră. şi aceste cunoştinţe ezoterice nu sunt produse spontane ale masei poporului. în alte timpuri.III înaintea erei noastre. Arhivele transcendente sunt tocmai aceste lumini din depărtări transmise de civilizaţii galactice. ceva incompatibil cu rigoarea şi cu revolta şi trezirea lui Toma Necredinciosul. „Ciclopii”.000 de ani) înainte de Menes prima dinastie a faraonilor. un mare preot egiptean la templul din Heliopolis. Acesta afirmă într-un interviu: „Poate că asemenea telecomunicaţii interstelare. tocmai ceea ce este mai puţin popular prin esenţă”. contacte interstelare.000 şi 36. revelată uman prin tradiţiile sacre. legende. poate de miliarde de ani în galaxia noastră. pentru interceptarea posibilelor telecomunicaţii interstelare. puţin cunoscut de majoritatea colectivităţii. egiptologi. trecându-se uneori la un trecut atât de îndepărtat că ar fi imposibil de determinat. Paris 1962): „Concepţia însăşi a folclorului. revelate oamenilor prin sacru. în Egipt ar fi domnit zeii la început şi apoi în epoca succesorilor lor. Orice rege mort devine un Osiris. Se constată că ceea ce e astfel conservat conţine o sumă considerabilă de date ezoterice (secrete iniţiatice). de către acei veghetori asupra ordinei şi armoniei transcedentale. a fost declarat întruchiparea unui „spirit transfigurat”. care sunt puşi pe plan de egalitate cu „Şemsu Hor”. s-au desfăşurat din timpuri imemoriale. locul iniţial de baştină al preoţilor. condus de doctor Bernard Oliver. din sec.

în apă. Jaques Vallée. care toate sunt în legătură cu cunoştinţe amănunţite de astronomie. membru al grupului internaţional de cercetători autointitulat „Colegiul invizibil”. Robert Bauval în cartea sa a dovedit că cele trei piramide de la Gizeh reprezintă cele trei stele din interiorul pătratului Constelaţiei Orion. Cei doi oameni de ştiinţă germani. revelat în cartea „Călătorie spre Laputa”. Stuttgart. Uimeşte însă pe călătorul de la începutul mileniului trei mulţimea de piramide de-a lungul Nilului şi a zonelor învecinate cu el din Egipt. eşti oarecum neştiutor că Egiptul este copia cerului? Mai mult. zeul grec al tămăduirii. Sfinx şi celelalte construcţii există o încrengătură care în diverse puncte ale globului nostru reprezintă poziţii ale stelelor la echinocţii şi că ele sunt reprezentate sub forma unor temple şi piramide. Universul nu este doar materie. observaţiile celor doi se referă cumva şi la mulţimea tunelurilor subterane. Cei doi sateliţi ai Planetei Roşii (Marte) au fost văzuţi prin telescop abia în vara anului 1877. cu menţionarea datelor astronomice privind orbitele . ca rod al iniţierii Marelui Civilizator Hermes Trismaegistul. Acestea ar fi. măgurele. cel nordic din camera regelui spre Alpha Draconis. Bergmann şi Fr. 1998) conchide că între piramidele de la Gizeh. dar despre existenţa lor şi o foarte ciudată descriere a lor. Gilbert în cartea „Secretul lui Orion” (Munchen. Cei care leau cercetat au fost surprinşi să observe orientarea lor astronomică echinocţială (21 martie şi 21 septembrie) ori solstiţială (22 iunie şi 22 decembrie). care în jurul anului 2500 î. ar fi un indiciu că sub Sfinx ar putea exista încă încăperi subterane nedescoperite. Asklepios. H. trebuie considerat exclusiv mitologie şi deci incontrolabil. Acesta ar fi un indiciu al existenţei unui plan iniţial comun pentru ridicarea tuturor piramidelor din Egipt. O dovadă în acest sens o găsim în scrierile antice hermetice apărute în jurul anilor 100 î. În fapt. încercând să explice codul piramidelor. Ştiinţa legată de acest plan atotcuprinzător exista după construirea piramidelor lui Keops. mituri. Rothe. iar noi nu o putem percepe din cauza îngustimii ştiinţei noastre?” E încă un exemplu al logicii hibride a ştiinţei: ceea ce nu se poate explica prin concepţia noastră despre lume. spune: „Există însă o certitudine: o forţă străină se manifestă în mediul nostru înconjurător. este locuinţa cerului şi a tuturor forţelor ce se află în cer” (citat din Biblia ereticilor.Lüdemann /M. nu întâmplător se numeşte Buna-Vestire. codificat din piramide.Bergmann.toate ar putea fi o proiecţie a constelaţiei Orion. un faraon din Dinastia a XIII-a din jurul anului 1745 înainte de Hristos) pentru a păstra planul iniţial. Suntem convinşi că acea civilizaţie superioară a existat într-o epocă situată de ştiinţa actuală într-una socotită mitică.Hr. în pietre. Coridorul sudic al camerei reginei este îndreptat spre Sirius.Hr. grote subterane. iar Nilul ce le înconjoară ar corespunde pe pământ Căii Lactee. sărbătorită la 25 martie) direct la răsăritul Constelaţiei Leul. Toate sunt lumini din depărtări şi au supravieţuit prin memoria colectivă umană. 1994) conchid că toate piramidele de la AbuRoaş în nord. Eu cred că o forţă puternică a influenţat altă dată umanitatea şi o influenţează acum din nou. Această energie acţionează pretutindeni . toate acele mesaje şi învăţăminte ezoterice (secrete. Ideea de bază pe care o lansează J. După aceste scrieri. la Creştini.Vallée e cu adevărat revoluţionară: „cea mai mare parte a observaţiilor privind obiectele zburătoare neidentificate nu ar fi în realitate sesizarea unor prezenţe de nave cu echipaje extraterestre. Robert Bauval şi A. tuneluri pe care le regăsim la scară planetară şi care legate între ele ar putea da mii de kilometri. Matematicianul dr. Ce tehnică stranie utilizează această forţă pentru operaţiunea sa? Aceasta este de fapt problema care formează baza de lucru a „Colegiului Invizibil”. invizibile” coexistentă pe Terra. manifestări ale unei „lumi paralele. (H. Doi oameni de ştiinţă germani. ci membri ai unei civilizaţii anterioare. Să ne amintim de un adevăr revelat în Biblie.58 (acele spirite transfigurate) care l-a sprijinit pe regele în viaţă din vremi imemoriale. oh. eroul lui D. existând peste 30 de piramide mari şi vreo sută de piramide mai mici. ci şi energie vibratorie.Buc 2004. ed. . Coridorul nordic al camerei reginei este orientat spre Kohab din Carul Mic. ea însăşi programată să memoreze şi apoi să poată accesa acea mirabilă sămânţă implantată codului nostru genetic: memoria arhetipurilor. ajung la următoarea concluzie: „nu egiptenii celei de a IV-a Dinastii au fost constructorii celor trei piramide de la Gizeh. Locurile au o memorie care poate intra în rezonanţă cu a noastră. iniţiatice) sclipesc ca nişte borne transcendente în limbajul cifrat. toate acele proiecte de început ale unor timpuri primordiale. atunci când în Egipt domneau „Zeii”. „ceea ce este sus este şi jos” şi îndeosebi de celălat adevăr cu care începe liturghia (slujba) ortodoxă: „să ne rugăm pentru Pacea de Sus”! * Tot acest tezaur transcendent. piscurile şi grotele cu inscripţionări rupestre din ţara noastră şi descifrarea lor simbolică. chiar o memorie fotografică aşa de puternică. 1997 de G. cel sudic din camera regelui vizează Zeta din Orion.Swift. balade şi cântece bătrâneşti. Coridoarele ce ies din camerele reginei şi regelui din piramida lui Keops sunt şi ele orientate precis spre anumite stele la o oră precisă.100 d. nu poate fi ceva real. Asklepios. până la Dahşur în sud. pg.Janssen). datini şi toponimie. Saeculum 20. Vom discuta într-un alt articol despre tunelurile de sub munţii. dictat de motivul acceptat al discreţiei. în unele cazuri. Prin ce mister moştenim. Un caz interesant este “Misterul lui Gulliver”. Frank Rothe: Codul piramidelor. scrisă în 1727. ritualuri. Această dimensiune a codului uman ca virtualitate doar la anumite paliere şi niveluri la care ajunge cunoaşterea umană. iar Hermes întreabă: „Sau tu. Autorii Bauval şi Hancock în cărţile lor consideră că orientarea Marelui Sfinx în ziua echinocţiului (21 martie. Kefren şi Mykerinos şi a fost transmisă mereu urmaşilor (s-au tot construit piramide până la regenţa lui Khendjer. steaua din centrul celor trei. superioare din punct de vedere tehnic.J. era Steaua Polară. ar fi fost iniţiat de Hermes Trismegistul (care întruchipează cele trei cunoaşteri) în tainele cerului.Hr. încât se pot recunoaşte locuri şi obiecte pe care numai înaintaşii noştri le-au cunoscut? Unii vorbesc despre „memoria celulară”.14). îşi pun întrebarea: „ce s-ar întâmpla dacă acea «forţă nebuloasă spirituală» ar fi fost reală pe atunci. de fapt. Graham Hancock în „Oglinda cerului” (München. temple. dar şi în străfundul celulelor noastre. împreună cu platoul piramidelor de la Gizeh ca punct central .

5. muncite alfabete. Cei doi sateliţi descoperiţi de astronomi în 1877 au fost botezaţi Phobos şi Deimos. iar ultimul în douăzeci şi una de ore şi jumătate.59 şi perioadele de timp ale efectuării mişcării lor de revoluţie în jurul planetei. Dar enigmele nu se opresc aici. pg. ed. două stele mai mici sau sateliţi care se rotesc în jurul lui Marte. O. ar fi trebuit să se fi prăbuşit de mult timp pe solul planetar. Totul este de citit. de-aş putea să desluşesc aceste stranii alfabete. căci astrofizicienii de azi consideră că cei doi sateliţi ar fi artificiali.” (N.. îşiruind istorii vaste. Stau singur şi în gânduri. avem date din cele povestite de nemuritorul Gulliver în cartea scrisă de Swift cu 150 de ani înainte de descoperirea optică a sateliţilor respectivi.. Savantul rus I. faţă de trei raze cât „ştia” J. oferă o cheie de citire pentru asemenea coduri plămădite în Arhivele transcendente: 1. de-aş putea să te citesc. 2003. iar gândurile litere îmi sunt. Astăzi se ştie că Phobos se roteşte pe o orbită circulară având o rază de 9.D.S. Piatra poate fi citită. Încerc să recompun o frază Dar timpul meu preschimbă scrisul. iar norii ne spun o poveste. faţă de acea sesizare a micşorării treptate a altitudinii de rotaţie la ambii sateliţi (Fl. Peştele e literă în alfabetul mării. primul face o revoluţie în zece ore. Ei au descoperit. construiţi în mod tehnic. de asemenea. Doamne.141). Craiova.. Iată un pasaj din textul care a conturat încă o enigmă despre Marte: „astronomii liliputani îşi petrec cea mai mare parte a vieţii observând corpurile cereşti. 2. având la dispoziţia lor lentile care prin calitate le întrec cu mult pe ale noastre.377 km faţă de centrul planetei.. Sursa de informare a lui Swift rămâne în continuare o enigmă. 4. iar cel exterior cu cinci diametre. O frază sunt păsările-n zbor. Triste. ceea ce corespunde la 2. Totul e scriere. astfel încât pătratele perioadelor lor sunt aproximativ în aceeaşi proporţie cu cuburile distanţelor lor până la centrul lui Marte”. 3. O.Gheorghiţă. dintre care cel interior este la o distanţă de centrul planetei primare egală exact cu trei diametre ale planetei.Swift cu mult timp înainte de a fi descoperit.Obiectiv.8 raze ale planetei. Stănescu: Lecţia de citire din volumul Măreţia frigului) . Nichita Stănescu. „Scriere este totul. Marele poet român al secolului XX. „Revenirea zeilor”.Şklovski considera în 1959 că dacă ar fi fost obiecte naturale. Chiar mâna mea ascunde-n sine Uitata scriere a unui imn.

In numarul viitor: Jurnalul TeMplul de la Morena Canalul Colonelului de la SinCa VeChe MoCanii inSula leTea “eu nadaJduieSC!” Serpilor Si Caii Sai - inTerViu Cu aCTorul dan puriC iniMa reginei Maria “SperanTa” o STare de SpiriT iuliu popper gradina Carolinei arhiVele TranSCendenTe .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful