1

Primăvară - la genul feminin
neînţelesă, angoasată şi C apricioasă şimofluză şifaţa zecilor de rochii angoasantă, indecisă ca o domnişoară năzuroasă în vraişte prin dormitor, primăvara aceasta ne-a ţinut încordaţi în faţa termometrelor şi ne-a zdruncinat bruma de încredere pe care o mai aveam în calendar. De mult nu ne-am mai uitat le berze cu fularul la gât şi de mult, parcă, nu ne-am mai strâmbat acelaşi gât încercând să ghicim un semn de viaţă de la Soare, pe cer. Acum, că lucrurile cu mofturile anotimpului par să se fi rezolvat definitiv, aproape am uitat suferinţele lui Aprilie.

Valeriu Leonov nu ne lasă, totuşi, să le uităm, oferindu-ne această imagine a primăverii cu suflet de ghiaţă, surprinsă cu incredibil de puţin timp în urmă, între Niculiţel şi Valea Teilor, în nordul Dobrogei.

2 z

Coordonator: Constantin Daniel ARHIRE Colegiu de redacţie: Dr. Gheorghe ROMANESCU Dr. Paul FLOREA Dr. Cristian CRÃCIUNOIU Dr. Vladimir BOTNARCIUC Dr. Sorin FLOREA Drd. Ştefan RÃILEANU Editor: Dan NICOLAU Colaboratori: Constantin GIURGINCA 7 CRAINA Eugen PETRESCU Vadim BACINSCHI Dtp: Vlad VOICA Fotografie: Valeriu LEONOV Secretar de redacţie: Constantin STRÃINU Revista este editatã de Asociaţia „LA DRUM” Adresa redacţiei: Tulcea, str. Grivitei nr.32 Telefon: 0721-222974

CUPRINS

3 8 9 12 15

ISTORIA UITATĂ

18 20 22 32 34

Leșe

40 45 47 48 51

Tutunul, un viciu istoric

CE nE-ADUCE COpCA nOUĂ

Un sat cu nume de țară

Jurnalul Angelei Lefterescu

BIRDWATHCInG

Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului

Grădina Carolinei

Fax: 0240-537626
E-mail: revistaladrum@gmail.com Website: www.ladrum.org ISSN 1844-4377

S.O.S. Caii SălbatiCi

Biserica ‚‚umblătoare’’ de la Cormaia

Mihai Eminescu la Odesa

După 22 de ani

Zimbrii

Atacama

3

prezentare rostită la lansarea albumului Dobrogea, cheia de bolta - 12 noiembrie 2010 Dan ARHIRE

ISTORIA UITATĂ

P

ănă să mă stabilesc în Dobrogea, în 1988, trebuie să mărturisesc că, deşi eram întru câtva pasionat de istorie, habar n-aveam de 14 noiembrie! Istoria făcută în şcoală nu pomenea nimic de această zi, a alipirii Dobrogei la Romania, iar lecturile mele întâmplătoare nu mă conduseseră la ea. Apoi, când am descoperit această dată, fără a-i fi pătruns însă nici pe departe întreaga semnificaţie, considerând-o doar o zi de importanţă locală, adică un soi de „mai cu moţ” al tulcenilor în raport de constănţeni, m-am întrebat de ce nu este ea sărbătorită nici măcar la Tulcea? Mai ales că până după război ştiam că se sărbătorise, şi chiar şi după revoluţia din decembrie unele instituţii locale desfăşurau „activităţi specifice” cu această ocazie. Din fericire, la Tulcea, astăzi ea se mai marchează, cu timiditate. Cine va tasta 14 noiembrie pe internet şi va parcurge cu speranţă şi răbdare primele 20 de pagini, va constata că această zi este sărbătoarea

luptei împotriva diabetului, mai este zi de sărbătorire a bisericii oprimate, lăsatul secului,că a fost şi ziua filmului maghiar, în organizarea Ministerului Culturii şi Cultelor din România, că este orice, numai marea sărbătoare românească – NU! Doar un interviu luat domnului profesor doctor Stoica Lascu vorbeşte despre importanţa acestei zile, dar este, prin unicitate, surprinzător! Ne-am hotărât să publicăm albumul „Dobrogea – cheia de boltă” din mai multe motive. În primul rând din obidă, pentru că am simţit nevoia să spunem public ceea ce am spus acolo; apoi, în al doilea rând, pentru că am crezut că este necesar ca aceste lucruri frumoase să nu dădeau Europa afară din casă – iertată fie-mi exprimarea aceasta!) s-a luat în calcul şi s-a admis de marile puteri europene, instituinduse prin prevederile Tratatului de pace de la Berlin din 1878, căci existenţa unui stat, altul decât Rusia, prea puternică şi Turcia, prea slabă, le era lor absolut necesară aici, în jurul

gurilor Dunării, pentru servirea propriilor interese de stat şi menţinerea păcii. Încă din 1855, de la Conferinţa de la Viena, instituirea unui regim de neutralitate a principatelor, care să aibă o armată comună, era astfel văzută în Europa : „ Dacă Congresul de la Viena va isbuti, pe cât sperăm, a deslega pentru răsărit această problemă care pentru apus au ţinut aproape 300 de ani de războaie, acesta va fi unul dintre cele mai frumoase triumfuri ale diplomaţiei şi una dintre cele mai mari dovezi de biruinţă a civilizaţiei moderne”!(Saint-Marc Girardin, Debat, 15 martie 1855). Memorandumul privind Principatele Române, anexat Protocolului Conferinţei de la Viena din 1855, prevedea următoarele : „Potrivit textului notelor de la Viena şi interpretării ce li s-a dat de comun acord, opinia celor trei cabinete aliate a vizat nu numai sustragerea Principatelor de sub influenţa care s-a exercitat în exclusivitate asupra lor, ci şi constituirea unui fel de barieră naturală care să nu

Monumentul Independenţei din Tulcea

n. care nu mai puteau fi păzite de Imperiul Otoman şi nici lăsate Imperiului Rus. Aşa s-a ajuns la acest binecuvântat 14 Noiembrie 1878. poată fi încălcată în viitor şi să ameninţe în acest fel Imperiul Otoman în chiar punctele lui vitale. ca frați ai unor locuitori cari de astăzi sunt concetățenii voștri. a tătarilor. voievoade. România îşi făcea loc pe harta lumii. singurul uscat limitrof Deltei Dunării rămânea Dobrogea. Între aceștia veți afla și populațiuni musulmane a căror religiune. ei sunt identificaţi de arheologi cu modificări genetice cauzate de modul de viaţă îndelungat de bejenie. de altă religiune. prin tratatul din Berlin. dar.” Armata comună a principatelor ar fi avut următorul rost : „Nu ca să se lupte împotriva unor vecini puternici.” Aşa sună un fragment din scrisoareaporuncă a sultanului Soliman Magnificul adresată pe la începutul anului 1552 voievodului Moldovei Ştefan Rareș. mai ales. dar ca să conteste încălcarea privilegiilor lor. în care românii. ia aminte. (Tătarii. apărătorii drepturilor României și înainte-mergători ai legalității și ai civilizațiunii europene. soldaților români. prin bărbăţia şi determinarea dovedite pe câmpul de luptă) al interesului general european. la iubirea voastră. în scopul unui regim internaţional de navigaţie liber între Occident şi Orient. Dacă la sfârşitul primului mileniu creştin. . Ismailului şi Bolgradu- lui. era prea puternică pentru a putea fi refuzată) cerea ferm în 1878 reîncorporarea sudului Basarabiei. încet-încet. Printre posibilităţile existente. deci să iei toate măsurile spre a nu-i lipsi nuimic. au drept deopotrivă la protecțiunea. În consecință. când Apusul precursorilor Iluminismului își pregătea înfăptuirea enciclopediile. şi pentru ca să asigure buna rânduială dinlăuntrul ţării. posesiunea vechilor Domni Români. Astăzi voi puneți piciorul pe acest pământ care redevine țară românească. Cale bună dar. și Dumnezeu să vă protege! Cugetările mele cele mai afectuoase sunt nedespărțite de voi! Să trăiască România! Brăila. cu dinţii deveniţi abrazivi din cauza tipului de hrană specific – rădăcini şi scoarţă de copac. printr-o apărare de câteva zile măcar. devenind membri ai statului român. cum Rusia (care. C A R O L’’ In istoria noastră aşa a fost : a fost greu să fim români! Acest ordin de zi al lui Carol I încheia în glorie secole întregi de umilinţă. când Carol I s-a adresat trupelor române neîntâmplător cu aceste cuvinte : „OSTAȘI. să ducă ”în locuri sigure și inaccesibile” populația și vitele din satele aflate pe traseul acestora. Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni ceea ce ați fost până acum și în timp de pace ca și pe câmpul de onoare. oriunde s-ar fi aflat. contra maghiarilor. învingătoare în războiul de la 1877. și trebuie. şi ea trebuia alipită noului paznic ( considerat apt pentru această misiune.) este știut că mănâncă carne de cal și carne de om(!).” Dar gurile Dunării. Or.) armata tătărească este o armată imensă.4 Intre Marile Puteri ale Europei. Toți aceștia. scrisoare prin care îl însărcina pe acesta să pregătească proviziile necesare armatei tătăreşti care urma să-i traverseze țara spre Ardeal. ceea ce cu mândrie constat că vă recunoaște astăzi Europa întreagă. iată câteva ştiri despre ei pe care istoria din manualele şcolare nu ni le pomeneşte: ”(. în cea mai mare parte română! Dar veți găsi și locuitori de alt neam. n. au cunoscut oprimarea. 14 Noiembrie 1878. după perioada marilor migraţii. domnitorul moldovean este sfătuit de Soliman Magnificul ca. înaintea sosirii trupelor tătare.. cu tenacitate şi cu adevăraţi bărbaţi politici. nu puteau fi asigurate nici de o Românie fără teritoriu adiacent lor. a leşilor. ni se pare că cea dintâi trebuie să fie unirea celor două principate într-un singur stat.. menite a asigura Moldovei şi Valahiei o stabilitate şi o forţă suficiente. Voi nu intrați în Dobrogea ca cuceritori. adică model de bravură și de disciplină. moravuri se deosebesc de ale noastre. Ostași! în noua Românie voi veți găsi o populație . familie. au unit cu România Dobrogea . Marile puteri europene. adică a Cahulului. după momentele glorioase cunoscute ale luptei pentru neatârnare. a turcilor. Eu cu dinadins vă recomand de a le respecta. ci intrați ca amici. După jumătatea secolului XVII.

armata islamică a fost uşurată. De dimineaţă. căci raialele plecaseră în tabăra lui Mihnea. spre miazăzi. trimis în Transilvania de Împărăteasa Austriei spre a face ordine între valahi : ”Mânăstirile de lemn să fie arse pretutindeni. De acolo am năvălit spre apus și. Nu s-au găsit nici prăzi. indiferent cât de nebuneşti pareau a fi scopurile. aprope ca un imn naţional. De dimineaţă. împresurând acest oraş. astfel. ca ceva de la sine înţeles drept just şi moral! Desigur că aceste îndelungate împrejurări istorice au făcut ca un cântecel intitulat Rasunet. locuitorii nu şi-au părăsit casele. am ajuns în oraşul Gherghiţa. Plecând de acolo spre apus.căci toate odată nu se puteau înfăptui. chiar în ziua aceia. am luat 7 000 de robi. cuvântul acesta. referindu-se la o expediție militară turcă în Țările Române din anul 1657. am mers prin munţi acoperiţi cu pădure şi.) cât şi despre demolarea mânâstirilor. încât nu se poate descrie. iar cei care au ieşit au fost luaţi robi.n. Au fost incendiate numaidecât 300 de case. pe care l-au servit pe timpul întregii lor vieţi. „Unire şi independenţă” au hotărât încă din 1838 cei cărora le-au fost discipoli. Prin votarea. Prima unire. România s-a văzut obligată. deşteptarea unui neam. Plecând de aici. marele centru comercial al Ţării Româneşti. mulţi dintre ei au fost luaţi robi. fiind plecaţi în tabăra lui Mihnea. cu sprijinul. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale. am ajuns în marele menzil Focșani. Plecând de aici. am parcurs o distanță de treizeci de ore și am ajuns până seara în orașul Scânteia. nu mai rămăseseră decât 23 000 de femei şi copii. Revoluţiile de la 1848 asta au însemnat şi asta a presupus şi descoperirea Dobrogei de către revoluţionarii exilaţi după înfrângerea lor. ca unii care disprţtuiesc poruncile regeştişsi tulbură pacea şi ordinea publică. să se desăvârşească şi să izbândească în atingerea idealului numit Daco-România! Asta presupunea unire. Am sosit în marele oraș Râmnic. întradevăr. Populația de aici venind în întâmpinarea noastră cu daruri. căci începuse Unirea! Bărbaţii politici minunaţi de atunci ai românilor. cetăţeni ai imperiului. am ajuns în orașul Tecuci. în ciuda neutralităţii sale. care se afla în urmă. asediind acest târg. incendiind și orașul Vaslui. abandonată de marile puteri europene care-i erau garante. Ion Ionescu dela Brad o numea „California românească”. este un oraș mare. omorând pe malul râului Scânteia pe toți prizonierii ce-i luaseră mai înainte. Pen- . toți au încălecat pe caii lor buni și apoi. la 1850. căci bărbaţii de aici.5 Evlia Celebi. la Porțile Orientului. Dimineaţă. încă de pe atunci. dar şi în pofida marilor puteri europene. cu numele „Deşteaptă-te Române”! Căci acel secol XIX a însemnat. Plecând în grabă în noaptea aceia. până la moarte! Şi le-au înfăptuit. dar iluminat în sensul pe care putea să îl cuprindă pe atunci. de frica incendiului. Căci. omorând oamenii neînarmaţi. De aici am luat numeroşi robi şi multe avuţii şi tezaure din biserici. iar raiaua și hatmanii săi ieșind în întâmpinarea noastră. înainte ca ei să iasă din casele lor. menționează: ”Ținându-se sfat. mergând năvalnic.” Dar iată cum suna şi ordinul generalului Bucow din 13 iunie 1761. ruinându-l și pe acesta. Au fost capturate atâtea prăzi. capitala Ţării Româneşti. să intre în război împotriva Imperiului Otoman în 1877. am ajuns în oraşul Buzău. încă de la 1838 se intitula „Unire şi independenţă” şi care îşi propunea „să întoarcă o patrie slobodă tuturor mădularelor româneşti” răspândite prin lume. De acolo am mers în grabă. n. nici robi. În ziua aceea. publicat în 1848 la Braşov. aşa neştiuţi cum sunt ei astăzi. orașul lor nu a fost incendiat. în care revoluţiile înfrânte trebuia să continue. Era foarte înfloritor. A doua zi oraşul a fost incendiat.. Au mai fost capturate atât de multe lucruri. capturând 8000 de robi aleşi. Au fost luate numaidecât 26 000 de robi aleşi şi 600 de care cu diferite lucruri şi mărfuri. Orașul lor nu a fost devastat. să cunoască o fulminantă răspândire în toate teritoriile locuite de români şi să fie îmbrăţişat. au rămas singuri. În acel loc. în scrisorile trimise lui Ion Ghica. să fie pedepsit numaidecât cu moartea prin spânzurătoare sau prin tăierea capului. aşa cum s-a făcut. a lui Alexandru Ioan Cuza şi la Bucureşti. împreună cu 10 000 de voinici. adăstând cu o tenacitate uimitoare în idealul naţional. Gazî-Batîr a fost lăsat în urmă cu bogăţiile şi tezaurele. prizonierii au fost predaţi tot lui Batîr Paşa. avuţii şi tezaure. am asediat Târgovişte. ţipând şi văitându-se. Nu am dat foc acestui oraş.” Ca şi osmanlâii lui Evlia Celebi cu un secol mai înainte. când am trecut la atac zicând Alah! Alah!. au adus daruri numeroase. Am sosit apoi în orașul Bârlad. incendiau bisericile şi mânăstirile şi le dărâmau cu tunurile. când oastea tătară a pornit la atac. O Dobroge pe care.. a fost a Valahiei cu Moldova. şi-au servit neamul şi ţara cu un devotament aproape de neînţeles acum. am luat multe prăzi. apoi unirea şi independenţa le-au urmărit. n-a ieşit nimeni înaintea noastră. A doua zi am trecut cu caii râul Focșani și am intrat în Țara Românească. cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei Sale Generalului atât despre restituirea bisericilor (către uniţi. generalii austrieci. marea istorie a României începuse. căci sunt aproape neştiuţi. toţi bărbaţii şi toate fetele au ieşit pe străzi cu veşmintele de noapte. toate femeile. şi am ajuns în zorii zilei la renumitul oraş Bucureşti. un nu mai puțin iluminat călător turc. în plină Epocă Europeană a Luminilor.. capturându-se multe prăzi și mulți robi. care a fost incendiat. şi. încât toţi neam îmbogăţit.. adică primul deziderat al programului lor revoluţionar care. fără să se plictisească şi fără să dea vreodată înapoi.

6 „Curcanii” trec Dunărea la Corabia.” .

dar şi după alipirea la România. de unde. în plata lui Dumnezeu! . de facto. un anume Friederich de Hohenzollen s-a salvat cu fuga de pe câmpul de bătălie. Apoi albumul conţine 46 de imagini dintr-un exemplar necunoscut al albumelor lui Anatole Magrin. cu o navă proprie. căci sărbătoarea Sfântului Filip ( printr-o coiincidenţă. nu este o zi. dar noi. cheia de boltă”. în prima parte a secolului următor. atunci noi suntem cei chemaţi a-i aduce aminte. după ce a intrat deghizat şi cu un paşaport fals în România. din păcate. vorbeşte mai pe larg . Peste aproximativ 500 de ani. băltind în atemporalitatea sfărşitului de imperiu. şi celelalte provincii româneşti – Basarabia şi Transilvania. Ce se ştie mai puţin. de mai puţini români. uniune care avea a se naşte abia peste o sută de ani. prinsă în frenezia clocotitoare a începutului unei noi vieţi. Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. după care şi-a continuat lucrarea misionară în Asia Mică”. Griviţa şi Plevna aveau să cânte. copiii dorobanţilor români de la Rahova. însă. In album. avea să devină primul domnitor al românilor după Mircea cel Bătrân. ultimul domnitor român stăpânitor al Dobrogei. cântând acelaşi prim cântec ostăşesc al tuturor românilor servind o singură Românie. acolo. ar trebui să putem. folositor în înţelegerea Dobrogei. cu sediul. la ancoră. din nordul Ţării Sfinte. desigur!) este fixată în calendarul creştin ortodox în acelaşi 14 Noiembrie. pe câmpul de onoare. după dezastrul armatelor creştine în faţa turcilor. Imperiul Austro-Ungar. a ajuns în Germania.D. cel care. însă. un anume Carol de Hohenzollen. near fi uşor să ne aducem aminte. pentru demnitatea noastră şi pentru moştenirea copiilor noştri! Acestei ţări care începuse să conteze. Şi dacă Europa a uitat asta. cel al cărui cuvânt ştim că a fost adus în actuala Românie. singură şi uitată. Pe harta unei lumi uriaşe. intitulată „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”. „convertind la credinţa creştină pe mulţi din locuitorii Sciţiei. prin trecătorile Carpaţilor. pe care acum douăzeci de ani. investiţi cu încrederea Europei. fluierând. Prin Bosfor. acea preţioasă lucrare a lui M. şi toţi împreună au format armata română care a trecut Dunărea spre a-şi da obolul de sânge la Rahova. între cei trei coloşi ai vremurilor. După câştigarea independenţei de stat cu arma în mână. am părăsit-o. stăpânitor al Dobrogei! Dumnezeu are tot timpul din lume spre a face astfel de glume istorice! Dumnezeu. să vă mai reţin atenţia cu două frumoase coincidenţe legate de bătrâna noastră Dobroge. Şi. Egee şi Adriatică el a ajuns pe coasta Dalmaţiei. născut în acelaşi sat cu Sfântul Apostol Andrei. moldoveni şi munteni. ca pe o bătrână tristă. adica acolo unde veti gasi si o atât de demodata si aproape incorecta politic dragoste pentru bătrâna noastră Dobrogea şi pentru ţara aceasta. toţi îi suntem. în final. de Sfântul Apostol Andrei. prima ei instituţie-simbol : Comisia Europeană a Dunării. ultimile două întinzându-se chiar fiecare pe câte două continente. preluate din „Biblia Dobro- gei”. întâiul chemat. unde.desăvârşind-o. Doresc. sub soarele pieziş şi înşelător al unei dimineţi care iată. este că şi Sfântul Apostol Filip. primul fotograf al Dobrogei. dacă nu cea mai mare. cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân. preoţi şi episcopi. mai mult sau mai puţin buni. copiii celor ce-o făcuseră în a doua jumătate a secolului XIX aveau să-i unească. Ionescu. aşa cum era ea înainte de 14 Noiembrie 1878. avea să-l poarte pe Dunăre. în care păzeam. Am considerat că această îngemănare a fotografiilor lui Magrin cu textele lui Ionescu poate reprezenta un demers fericit. ci este una din marile zile ale României. românii de astăzi nu o mai sărbătoresc (cu excepţia salutară a Tulcei!). Pe larg. tot în Dobrogea. atunci cel puţin la fel de importantă pentru statul român ca celelalte lui mari zile. la Sulina. întrun alt album. Nimeni nu face mai mult decât poate. Griviţa şi Plevna. Betsaida. fotografii care sunt însoţite de texte referitoare la aceleaşi subiecte. Peste nici 40 de ani. În 1396. şi Sfântul Apostol Filip ca încreştinător al lor a cam fost uitat de noi. rânduind pentru ei diaconi.7 tru independenţa României români din toate provinciile încă înstrăinate au participat ca voluntari alături de ceilalti. prin deltă şi să-l scoată în Marea Neagră. pentru adevăr. una dintre cele mai importante zile a statului român. în album. a avut nevoie de o mamă purtătoare. cei de astăzi. de la Nicopole. dac-am vrea. Acest veritabil embrion al viitoarei Uniuni Europene. Ţara aceasta. prin Ungaria. 24 ianuarie şi 1 decembrie. ai cărei fii. cea europeană. aştepta flota veneţiană. asta. ne-am iţit ca o nucă tare în jurul gurilor Dunării. despre toate acestea. Pâna atunci să spunem că albumul intitulat „Dobrogea. mai puţin importantă decât ziua luptei împotriva diabetului. dar parcă în acelaşi război. ne-am făcut loc şi noi. alt cântec însufleţitor. România căreia i s-a adăugat Dobrogea a contat. în poarta căzută a unei curţi ţărăneşti. Dar despre toate acestea. încercând să argumenteze că ziua de 14 Noiembrie pe care. Ca şi ziua de 14 Noiembrie. deja a trecut. iar această mamă purtătoare i-a fost România. este menţionat de martirologii şi sinaxare ca a predicat cuvântul Evangheliei aici. şi a uitat.

undiţele noastre sunt rustice-un băţ scurt de stuf. copcile stau mărturie. se dădeau cu maşina pe lac”. Din cănd în cănd gheaţa mai trosneşte şi atunci îţi vine să o iei la fugă spre mal însă localnicii ne liniştesc.mai ne sperie cu un mistreţ. Nici nu aruncăm bine undeţele în apă că Sorin scoate o ştiucă şi începe distracţia..Cam ca la table”. apoi ar mai fi necesar şi nişte vin roşu. vidre. acum pe frig ea mai mult stă pe loc” mai povesteşte Trofim. Dou-trei ore pe gheaţă sunt de ajuns mai ales dacă nu mai trage peştele. trebui să mai batem în gheaţă la margine ca să se sperie ştiuca şi să mai mişte prin zonă. „În primul rănd trebuie să nu uitaţi termosul cu ţuică fiartă.Aşa am aflat că am fost ales ca deschizător de drum nu ca o onoare. Gerul din ultima perioadă a lăsat doar Dunărea fără pod de gheaţă.”. îmbrăcăminte groasă. S-au jucat unii ieri şi cu Dacia pe aici. „Căteodată pică.. în rest totul s-a transformat într-un imens pationoar înconjurat de stuf şi papură. apoi trebuie să vă echipaţi bine.termosul s-a golit. Şi aşa ajungem la jumătatea termosului. însă acestea apar imediat din stuf. cum se nimereşte. altădată nu.. acolo unde le pitise Trofim la ultima partidă de pescuit. Mai pică o ştiucă mai mică. spre nemulţumirea păsărilor de tot felul care nu mai ajung la hrana lor preferată-peştele. „Bineînţeles este vorba despre ştiinţă. aşa că fugim spre căldură şi din capturi.un murighiolean care ne desluşeşte urmele de animale de pe gheaţă. nou prilej de pilde pescăreşti. după mărimea. Surpinzător. plumb şi un cărlig micuţ în care înfigem un cărăşel adus de acasă. aprofundarea ştiinţei prin metode lăudate de forurile internaţionale. Omul în schimb se descurcă şi semnele pescarilorzeci de găuri mici în gheaţă.8 Ce ne-aduCe CopCa nouă Războiul nervilor Cristian DOGARU text si fotografie prin gheaţă între om şi ştiucă P rima regulă cănd mergi la pescuit la copcă este să verifici grosimea gheţii. Ne-am oprit la o intersecţie între două canale şi cu toporul din dotare mai lărgim vre-o patru copci şi începem să folosim termosul. „Dacă te ţine pe tine la peste o sută de kilograme putem trece şi noi fără probleme!” glumeşte cam serios Sorin Florea. care-s iepuri..gerul începe să se simtă şi aşa se termină şi vinul fiert. mai mişcăm plutele.. din motive tehnice. dacă mai aveţi un termos două ar fi bune” spune şi Trofin. După atătea termosuri ne dăm seama că ne-ar trebui şi undiţe.. preparăm nişte sarmale rămase de la revelion de toată frumuseţea. pentru cei obişnuiţi cu sculele sofisticate de multe milioane. „Aşa dă Dumnezeu peştele. eliberată imediat. nailon. patronul unei pensiuni din Murighiol împreună cu care am plecat pe canalele îngheţate. o plută din papură. Din cănd în cănd mai schimbăm copcile. multă pricepre. .

Erau acolo sute de raţe sălbatice de diferite specii. Deseori mi se întâmpla să aud: „am fost în cutare loc şi am văzut o pasăre deosebită”. Aceştia nu numai că vor ajuta la realizarea diferitelor proiecte ale SOR. vor deveni adevăraţi „BIRDWATCHERS”. Nu de puţine ori. evident. detaliile. cu care reuşeam să-i dirijez spre ceea ce credeam că e mai aproape de descrierea lor. iar noi suntem de acord şi cu aceştia. Cu aceste observaţii am păşit deja uşor înspre terenul unui hobby extrem de atractiv. lebede si alte păsări pe care nu le ştiau. fiind o zi senină. spre surpriza mea şi. privitul atent al păsărilor. corcodei. până acum. Ne aşteptăm ca în următorii ani să apară din ce în ce mai mulţi birdwachers autohtoni şi e de dorit ca aceştia să poată fi îndrumaţi de SOR şi chiar încurajaţi să devină membri capabili să se implice în programe concrete de monitorizare a avifaunei şi poate că astfel suprafeţe tot mai mari ale României să fie cuprinse în programul: Monitorizarea Păsărilor Comune. se dovedea că puteau recunoaşte pasărea în determinator. iar celor mai mulţi le joaca feste prea marea încredere în propria memorie. s-au putut bucura privind păsările de pe lac.pe care l-am dori practicat de cât mai mulţi români şi evident de toţi membrii Societăţii Ornitologice Române (SOR) cărora le revine şi datoria de a face pledoarie pentru acest hobby şi de a ajuta la popularizarea sa prin- tre români. . I-am întrebat cum a fost şi ei mi-au spus că prinseseră destul de bine în prima zi. iar aceasta nu se poate realiza atât timp cât sucursalele SOR nu vor avea o politică explicită. a lor. întrebarea „ce fel de pasăre este?”. m-am întâlnit în Deltă cu doi pescari ce veniseră tocmai din Arad “la ştiucă”. mi-au spus ei. deosebit de frumoasă. se datorează de multe ori menţinerii tinerilor prea mult timp într-o zonă călduţă şi comodă a teoriilor generale şi a bunelor intenţii. în antrenarea tenace a cât mai multor tineri în birdwatch.9 BIRDWATHCING sau BUCURIA DE A PRIVI PĂSĂRILE Eugen Petrescu foto : www. Pe lângă faptul că la adolescenţă priorităţile se schimbă adesea. atenţia li se focalizează asupra detaliilor nesemnificative. dar mai credem şi că sucursalele ar trebui să-i încurajeze. faptul că nu notează imediat. nu a reuşit să propună o variantă care să fie general acceptată. Experienţa sucursalei din Tulcea arată că ieşirile dese în teren. mai ales. din cauza lipsei de experienţă. într-un carneţel. dar vor găsi şi plăcere în observarea păsărilor. pentru că. şi de răspândit azi în lume: BIRDWATCH . a faptului că mulţi dintre ei părăsesc SOR după un timp. Foarte puţini dintre observatorii neantrenaţi dau o descriere exactă a unei specii nou întâlnite. Unora. dar că aceasta abia de corespundea cu descrierea făcută iniţial. egrete. dar că a doua zi nu căzuseră decât nişte mârliţe şi că totuşi nu le-a părut rău.danielpetrescu. S-a încercat şi la noi găsirea unor echivalente autohtone ale termenului. Relatarea celor doi mi-a reamintit de disponibilitatea atâtor oameni pentru observarea lumii păsărilor şi a naturii în general. neglijându-le pe cele definitorii. dar nimeni. a tinerilor cu iniţiativă care pleacă pe cont propriu în mici expediţii. oferindu-le astfel posibilitatea ca ei înşişi să recunoască în carte imaginea păsării. una din explicaţiile fluctuaţiei de tineri în SOR. Ne cerem scuze că vom folosi în continuare numele englezesc BIRDWATCH care ar putea fi tradus: pânda (pândirea) păsărilor. iar alţii s-au alăturat mai mult emoţional ideii de protecţie a păsărilor. urma o descriere C nu întotdeauna concludentă şi. să-i stimuleze în mod special pe aceia care se implică în protecţia păsărilor şi progresează evident în cunoaşterea lor. Cel mai simplu era când aveam la mine un determinator ilustrat. Suntem de acord că mulţi dintre membri SOR nu au suficient timp. excursiile şi taberele ornitologice ajută cel mai bine la formarea adevăraţilor „birwatchers”.ro u ceva timp în urmă. pentru ca acolo unde nu există emoţie e greu să convingi pe alţii de justeţea cauzei tale. iar revoluţia hormonală e în toi.

. în jargonul birdwatcher . Hobbyul lor este diferit şi chiar în contradicţie în unele privinţe. nu cu sensul peiorativ. şi ei le văzuseră acolo. Ornitologul profesionist şi birdwatcher-ul amator. cu a pescarului sau vânătorului: important e să ieşi in teren. prin dispariţia ocupaţiei de păsărar (interzisă prin lege. eram asaltaţi de cetăţeni ce credeau că este vorba de o societate care promovează creşterea în captivitate a păsărilor exotice. şi pentru că. S-ar putea spune. de altfel). două feţe ale aceleiaşi monede. Ornitologii au nevoie de informaţiile şi sprijinul amatorilor. fără entuziasmul şi implicarea majorităţii iubitorilor de păsări neprofesionişti. păsări destul de rare şi i-am atenţionat pe ceilalţi. Aşadar aceştia se diferenţiază foarte clar de crescătorii de canari. deşi zburau liberi. precum şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască şi să protejeze păsările sălbatice în habitatele lor naturale. necesare în orice ştiinţă. Mulţi români dintre cei pasionaţi de birdwatch sunt şi membri în SOR pentru că şi interesul celor ce practica bitrdwatch se concentrează asupra păsărilor sălbatice. sunt de fapt complementari. Poate că. comportânduse ca păsările domestice. Eu chiar i-am fotografiat deoarece stăteau aşa aproape de mine. ci o organizaţie neguvernamentală de mediu deschisă atât pentru ornitologii profesionişti. decât metamorfozându-se în birdwatchers. acesta din urmă fiind un amator. în timp. nu un teoretician. chiar şi în centrul Londrei. Dacă azi. Aceasta are o legătură cu hobby-ul nostru pentru că e evident că SOR promovează birdwatchingul ca hobby de masă. în lacul din King James Park erau câţiva călifari alături de sute de raţe şi gâşte sălbatice de diverse specii. fără să greşim prea mult. Am observat la un moment dat pe un lac câţiva călifari roşii (tadorna ferruginea ).10 Birdwatcher şi ornitolog Asemănări şi deosebiri: Câteva precizări se impun. acesta va constitui adevărata alternativă non-violentă la vânătoare. dar e de dorit şi încurajată în „birdwatch” şi e bine să ştim că. s-a impus să insist că SOR nu este nici pe departe o societate a crescătorilor de păsări. printre altele. de cele mai multe ori. cu scopul de a le cunoaşte mai bine şi de a le proteja în habitatele lor naturale. după înfiinţarea Biroului Societăţii Ornitologice Române. în Europa de vest. mentalitatea birdwatcher-ului este asemănătoare. Ar trebui amintit că există destui „birdwatchers” care pot concura cu succes ornitologii profesionişti şi că ar fi bine dacă toţi ornitologii ar fi şi „birdwatchers” pasionaţi. sensul de persoană care prinde păsări. Pe unii îi interesează păsările în colivie sau volieră. Asta nu înseamnă că un crescător de păsări nu poate practica birdwatch. în marea lor majoritate oameni obişnuiţi. ei mi-au spus ca da. dar câţiva dintre turişti mi-au mulţumit în mod special spunând ca aceasta este pentru ei o „life bird”. când. Implicarea emoţională neîngrădită nu e specifică omului de ştiinţă. Pentru a înţelege mai bine diferenţa. pe ceilalţi . Aceste conotaţii nedorite ne fac reticenţi la folosirea cuvântului PĂSĂRAR cu sen- sul de „birdwatcher”. deşi ar părea potrivit. deci birdwatcher = un iubitor.chiar imposibilă. care poate pierde astfel ceva din rigoarea şi distanţarea faţă de obiectul de studiu. prin distanţarea în timp. nu poţi să ştii ce-ti va cădea! Iar realitatea arată că multe din observaţiile făcute de birdwatchers sunt importante pentru ornitologie. care. iar aceştia din urmă nu pot progresa decât însuşindu-şi cât mai multe din informaţiile ştiinţifice oferite de ornitologie. Birdwatch este un hobby practicat de foarte multe persoane. ce nu sunt ornitologi ( profesionişti ce studiază în mod ştiinţific păsările). Aceştia „prind” păsările doar cu binoclul/luneta şi uneori cu camera foto sau video. aplicarea măsurilor de conservare şi protecţie propuse de ornitologii profesionişti devine foarte dificilă.pasăre pe care o vezi pentru prima dată în viaţă şi pentru care se cade să faci cinste celorlalţi. dacă nu . un protector al păsărilor. cuvântul va avea şanse să se impună în locul lui birdwatcher. se apropiau de oameni aşteptând să fie hrăniţi.păsările libere în mediul lor natural. Toţi au fost entuziasmaţi. tot mai mulţi pescari eliberează capturile. aşa cum spunea şi domnul doctor Dan Munteanu. are deja în limba română. să istorisesc o întâmplare de acum câţiva ani când însoţeam prin Dobrogea un grup de birdwatchers din Anglia. un om de teren care se bucura observând păsări. libere. Ieşirile sale în teren nu urmăresc întotdeauna un scop ştiinţific. aşa că putem spune că birdwatcher (cel care practică birdwatch) nu poate fi înlocuit întotdeauna cu ornitolog. M-am mirat să aud aceasta deoarece în Anglia văzusem de mai multe ori călifari roşii în lacurile din unele parcuri. o persoana care găseşte plăcere în observarea şi chiar studierea lor. (pe nişte elveţieni i-am auzit numind-o „snaps vogel”pasăre pentru care trebuie să dai un şnaps). I-am întrebat dacă nu văzuseră aceste păsări. Un bird- watcher este în general un practician. cred că ar fi interesant. cel puţin în unele momente. câştigând în schimb un plus de sensibilitate proaspătă. că BIRDWATCH este un fel de democratizare a ornitologiei. În urma confuziei apărute la Tulcea.. dar trebuie făcută o separaţie netă între cele două preocupări. nu vedem cum altfel ar putea-o face vânătorii. iar cuvântul PĂSĂRAR. care vinde păsări sălbatice. ci cu acela originar care înseamnă iubitor. de papagali şi de alte păsări autohtone sau exotice. dar că acelea nu „se pun”pe lista .

astfel că se poate obţine şi un câştig din această plăcere. o posibilitate de a ne perfecţiona cunoştinţele despre păsări şi de a ne bucura de lumea lor aşa de plină de eleganţă. să-şi găsească timp şi pentru privitul şi cunoaşterea păsărilor. probabil cu detalii mai tehnice într-un număr viitor. atunci când ajung în Delta Dunării. de ce SOR nu creează pentru elevi o structură asemănătoare cu a cercetaşilor care să aibă ca obiect central observarea păsărilor în mediul lor natural şi protejarea lor? Nu văd de ce între birdwatch. Cred că. Vom reveni. Probabil că alţi iubitori de natură sunt observatori experimentaţi. ”Instrumente” ajutătoare pentru cel interesat de birdwatch ar putea fi în prima fază: -un determinator de teren (SOR a publicat traducerea adaptată pentru Romania a celebrul u i . şi pe care le-am publicat într-un articol din revista AVENTURI LA PESCUIT în urmă cu câţiva ani) . nici de atestări sau autorizaţii din partea cuiva.H A M LY N G U I D E . de un spirit de observaţie mereu treaz şi de ieşiri cât mai dese în teren.000.s u b t i t l u l PA S A R ILE DIN ROMANIA SI E U R O PA . In vestul Europei. membri sau nu în SOR. aşa că orice obser vaţii legate de numărul speciilor şi al exemplarelor de păsări obser vate se pot dovedi utile). reiese clar cum mentalitatea de birdwatcher se diferenţiază de cea a crescătorilor de păsări. din cele spuse de englezi. tot atâţia „birdwatchers”. O idee mai veche nu îmi dă pace. Şi pentru ca ne-am exprimat deja convingerea că mulţi oameni obişnuiţi au deja o anume atracţie pentru privitul păsărilor şi au. ci doar de puţină pasiune.un binoclu . iar majoritatea turiştilor au făcut şi fac măcar ocazional birdwatch. discotecile şi să iasă în natură.U. sau în excursii. îi încurajăm să încerce mai mult. numai în Marea Britanie sunt peste 1. la care încă ţin. excursiile de la sfârşitul săptămânii şi chiar plimbările obişnuite în parcuri n-ar exista ceva mai mult decât „o simplă coexistenţă paşnică”. mai cu seama şi oportunitatea de a face birdwatch chiar când se află la pescuit. miracolul se va putea sfârşi curând… (Acest material sintetizează şi unele idei mai vechi. pentru că România e un loc atractiv şi în această privinţă şi este nevoie de birwatchers români ca ghizi locali care să cunoască locurile şi speciile. ci păsări domesticite introduse de crescători în Anglia. pescuit. valoric. cântec şi culoare. Încurajaţi tinerii să părăsească pentru o vreme statul pe internet.11 păsărilor „bifate” deoarece nu sunt păsări sălbatice.D E T E R M I N ATO R I LU S T R AT ) . suma totală de pe această piaţă are tendinţa să se apropie de cea vehiculată pe piaţa uneltelor de pescuit şi de vânătoare. în Japonia şi în S. Poate e bine să se ştie că în ţările vestice acest hobby a luat proporţii de masă.un carnet şi un pix pentru notarea obser vaţiilor făcute (în ţara noastră există destule locuri puţin sau deloc studiate. de aceea îi încurajăm pe toţi. cred că. asigurându-i că nu e nevoie nici de diplome. conştienţi că fără implicarea noastră a tuturor în protecţia lor. cel puţin.000 de membri cotizanţi în Societatea Regală Britanică pentru Protecţia Păsărilor şi. Turismul de tip birdwatch va lua amploare şi la noi.A s-a dezvoltat o adevărată industrie care întreţine acest hobby iar oferta ei este extrem de variată şi atrăgătoare.

O.haideţi să încercăm să le menţinem farmecul. . în desişul lor reuşesc să mă mai adăpostesc de furia crivăţului. scoarţa copacilor este smulsă iar ramurile tinere mâncate deoarece foamea calcă peste obstacole. de multe ori insă această măsură de protecţie nu are rezultatele aşteptate. Pădurile tinere mai cu seama sunt înconjurate în unele locuri de garduri cu sârmă ghimpată care au rolul de a opri accesul cailor in acest perimetru. Ne mărginim tot timpul cu ceva ori cu cineva. cu grupurile de cai sălbatici. Eu sunt vecin cu marea si Dunărea. Ştefan Răileanu medic veterinar text si fotografie În sistemul naturii. îmi înfundă sinusurile iar uneori mă prăbuşesc din cauza foamei. …Vântul mă urmăreşte oriunde aş merge.. el cu turmele de reni .12 Natura se descoperă numai celui ce ştie să vadă. (George Corbu: Discutii Despre Ecologie) S. om sau stea îşi au locul bine definit. Caii Sălbatici Dr.. Aşa ar povesti pe scurt un cal care trăieşte in sălbăticie în Delta Dunării. văzând să cunoască. tu cu Himalaia. animalele sălbatice se pot răni caii de asemenea. pădurea sau stuful îmi sunt cei mai buni prieteni pe timpul iernii. fie ele şi din sârmă cu ghimpi. legiferând să transforme şi să ajute. rămânând totuşi nemărginiţi. Problema acestor animale este din ce in ce mai gravă cu cât există mai multe proiecte care reconstruiesc sau protejează anumite zone. cunoscând să legifereze. Astfel banii sunt cheltuiţi in zadar. iar problema rămâne nerezolvată.S.

ro 13 .www.danielpetrescu.

La baza arborilor sunt foarte mult căutate speciile de muşchi (muşchiul comun) si licheni (lichenul galben. fructe de stejar. O altă situaţie întâlnită la aceşti cai. păducel si măceş. Plantele ce fac parte regula in modul de hrănire al cailor lipsesc in această perioadă sau se găsesc în cantitate redusă. caii se hrănesc cu scoarţa de co- pac (salcie. Tipul si modul de hrănire al cailor sălbatici din Delta Dunării. În perioadele foarte grele ale sezonului rece când hrana este foarte puţină. In zona de pădure sunt căutate ramurile fragede ale speciilor de carpen. tei.14 O soluţie vă putem da noi domnilor. lichenul renilor). bulbi. valoarea nutritivă a scoarţei lemnoase este foarte redusă cea ce duce la scăderea aportului de substanţe nutritive şi în consecinţă la scăderea imunităţii. păducel). Odată cu venirea sezonului rece si a primei ninsorii. şi fragmente fragede ale plantelor) iar caii se folosesc de solul descoperit pentru a găsi hrana de aceasta natura. vegetaţia schimbată este acoperita cu zăpadă si mai greu de găsit. este relaţia creata cu mistreţii. ce vă străduiţi să confecţionaţi garduri !!!!! Construiţi hrănitori la marginea pădurilor si puneţi in acestea fân atât timp cât stratul de zăpadă este mai mare de 5 cm şi o să rămâneţi uimiţi de rezultate. Aceştia răscolesc pământul în căutarea hranei (rizomi. aceasta fiind insuficientă pentru hrana zilnică a cailor sălbatici. In aceasta perioadă sunt căutate in sol părţi fragede ale plantelor încolţite (Familia Liliaceae) ce au ciclul de înflorire în perioada vernală. plop. . cărpiniţa si tei. Spectrul trofic este modificat din punct de vedere nutriţional.

pas cu pas. Gabi Frandeş Mark. aşa cum s-a dus şi tinereţea . . oarecum. Privirea lui Gabi rătăcea. întâlnirea unui delfin rămâne întotdeauna în amintire. pe deasupra Dunării. Asta mi-a spus prietenul meu Gabi Frandeş. e aceea. fie purtându-i la suprafaţă. marinarii. pregătit şi doritor de tovărăşie cu omul. iar ceilalţi prieteni cu aripioare din bazinul Delfinariului constănţean s-au dus pe rând. „Acum a mai rămas numai Mark. îi mai sunt recunoscători pentru că este frumos şi pentru că este. în timp ce istoria delfinilor frumoşi de acum 22 de ani se năştea pentru mine. De aceea. fie bătând apa în jurul lor spre a-i feri de rechini. om de afaceri din Tulcea. caută mere roşii pe care le mănâncă.mi-a spus Gabi. Dar cel mai bine este să îl las chiar pe el să povestească. în care mi-a vorbit despre Mark şi Alina. pe mal. Alina a murit cu vreo câţiva ani în urmă. îi aruncă mere în prova navei. spre mal.15 După Dan ARHIRE text si fotografie 22 de ani Mitologia română numeşte delfinul Dulf şi spune despre el că noaptea iese din mare şi. la începutul întâlnirii. iar şederea prelungită în tovărăşia unui delfin naşte nostalgii şi nu poate fi comparată cu nimic altceva. cei doi delfini pe care el îi botezase aşa. D fără ţintă. Ei îi sunt recunoscători pentru că îi ajută în caz de naufragiu. într-o seară încărcată de poveşti şi de amintiri. care sunt prietenii săi şi cărora el le este prieten. din recunoştinţă.pe nesimţite” .

pe o saltea de burete. . Mânca stavrid sau macrou. în costume de scafandri şi începeam să-l fugărim prin apă. pe care eu i-am botezat: pe Alina. tot dresajul lor se baza pe înfometare. de la Marius..era al tău.)] lungă de vreo 10-15 m) se lega ori o minge. unde îi dădeam drumul în bazin. Aveam un coleg . iar la celălalt capăt al lassoului. dresajul. Delfinul încerca să intre în inersie. acolo unde despică apa.nu mai ştiu ce minister.care era fiul viceamiralului Marinescu de la Mangalia şi aduceam destul de bine. plutind şi ne apropiam de el. Acolo ne aflam în subordinea colonelului doctor Tichescu. După cum probabil ştiţi. ne îndreptam cu SRS-ul către ei. atunci. (o sculă [frânghie subţire . Acest minciog era legat cu o aţă simplă.n. ori un colac de salvare. doar. dar flotabilitatea pozitivă dată de colacul de salvare sau de minge îl obosea. Am fost prieteni foarte buni! Mark de la început s-a remar- Mark înoată în cerc. În timpul reprezentaţiilor noi nu aveam voie să apărem la marginea bazinului. cei care ne împrieteniserăm deja cu ei. Când dădeam de bancul de delfini. ca să nu fie tăiat de elice. fosta unitate de scafandri. Scopul nostru. După ce îl înfometam în bazin intram şi noi. subţire. Cel mai greu era până în momentul în care îi dădeai să mănânce. a înfiinţat Delfinariul la Constanţa şi realiza colaborarea dintre armată şi cei ce aveau în schema de funcţionare Delfinariul . practic. Eu i-am botezat. la capătul superior avea legat un cerc de metal cu diametrul de 10. Noi îi dresam pe delfini să lipească mine magnetice pe nave. refuzau hrana. care. pentru a nu-i crăpa pielea de la soare. pliat pe cerc. Şi Mark a fost dresat să lipească mine magnetice şi era unul dintre cei mai buni. Când obosea. pentru că mulţi.Nini Marinescu .16 Povestea tânărului soldat Gabi şi a tinerilor delfini Mark şi Alina „În 1986. un siaj. Misiunea noastră. în momentul în care delfinul trecea prin cerc şi lassoul i se înfăşura pe corp. de trei. la vremea respectivă era însă altul decât dresura pentru reprezentaţii. în prova. îl puneam pe punte. tăiat bucăţele şi începeam dresajul cu el.. de fapt. colegul meu arunca mingea şi făcea semn să se oprească motoarele. Era un soi de minciog. de patru ori. cu un băţ de bambus lung de vreo 4 m.n. acesta fiind. rămânea la suprafaţă. ei veneau înspre noi şi începeau să se joace în prova. i se făcea o injecţie de calmare şi fugeam cu el în port. scopul capturării lor pentru Marina Militară. Ulterior interveneau fetele care prezentau. eram în Marea Neagră cu un SRS (şalupă de remorcare şi salvare) de la unitatea Marinei Militare 02145. cel care. la început. în mare. În momentul în care delfinul începea să se joace în siajul provocat de prova vaporului. Primele exerciţii de dresaj le făceam noi. Totul se baza pe nişte scule şi o tactică foarte simplă. Practic. scafandrii. era să prindem delfini şi să facem primele antrenamente cu ei în bazin. Alina Claudia şi pe Mark după mine. delfinii nu le mai ascultau pe prezentatoare şi veneau la noi. pentru că. care provoacă. Aveam nişte scule asemănătoare cu cele de prins fluturi. acolo. Îl udam încontinuu. dar mult mai mari. În acea perioadă au fost prinşi şi Mark şi Alina. Când reuşeai să îl prinzi sau doar să pui mâna pe el . îi băgam cercul de metal în faţă şi el trecea prin cerc. ca apoi. după numele surorii mele. deoarece îi dispărea teama şi devenea docil şi foarte prietenos. Un co- leg ţinea mingea sau colacul de salvare şi. Puteai să faci orice cu el. atunci. Acolo ne aştepta o maşină cu care îl transportam tot pe targă şi saltea de burete la Delfinariu. pe mare delfinii se ţin după vapoare.

17

cat ca un delfin de talie mare şi a fost unul dintre cei mai mari pe care noi i-am prins. A fost foarte uşor de lucrat cu el şi asta ne-a transformat munca într-o pasiune frumoasă. Aveam satisfacţii. Eram entuziaşti, pe atunci. Din păcate, nu ştiu dacă în toţi aceşti 22 de ani am mai fost acolo de vreo trei ori. Cred că acum 4 ani am fost ultima oară cu feciorul meu, dar n-am intrat pe marginea piscinei, să mă duc la el. Am stat ca orice turist şi m-am uitat la spectacol. Am avut, însă, impresia că venea foarte mult la marginea piscinei

şi stătea în sluj, se uita. M-am schimbat destul de mult în aceşti ani”. Gabi devenise trist. Privirea lui încă mai rătăcea, liniştită, pe deasupra Dunării. „De ce nu vrei să te mai întâlneşti o dată cu Mark? l-am întrebat eu.

Întâlnirea celor doi Mark
Dimineaţă, peste vreo trei zile, în faţa Delfinariului, Gabi era destul de nervos. Vedeam asta,

deşi el încerca să se controleze şi să pară calm. După prima reprezentaţie din acea zi, Mark a fost dus, ca de obicei, în bazinul “proprietate personală”, din interior, pentru odihnă. Cu îngăduinţa amabilă a directorului ştiinţific, domnul Nicolae Papadopol, şi a doamnei Angelica, şef Secţie Delfinariu, am intrat cu Gabi în bazin. Mark înota lent şi ne ignora, regal. Gabi era mut. În celălalt capăt al bazinului, separată printr-un grilaj, o focă dintr-o altă poveste pufăia din când în când. M-am depărtat, urmărindu-i
Mark se întoarce şi îl priveşte!

Delfinul şi gratiile

pe cei doi Mark, rămaşi singuri într-o extremitate a bazinului. Mark, delfinul, înota în cercuri largi, în ritm regulat. La două, trei ture, se lăsa pe fundul bazinului, unde rămânea încremenit ceva timp. Apoi, cercurile au început să fie din ce în ce mai mici şi după fiecare, se oprea în dreptul lui

Gabi, celălalt Mark, niciodată în dreptul meu. Numai cu spatele, ca şi când nu l-ar fi observat, dar numai acolo. Gâtuit de emoţie, Gabi a început să-l strige uşor, cu o voce destul de stinsă. Mark, delfinul, stătea nemişcat. A stat mai mult ca de obicei. A plecat în cercurile lui, mai rapid, de data aceasta.

Gabi şi-a schimbat locul. Mark delfinul şi-a schimbat locul de oprire, după el. Gabi a început din nou să-l strige şi să-i facă nişte semne, semnele vechi, de acum douăzeci şi doi de ani. Mark a înţepenit în ascultare. Apoi a ţâşnit în cercurile lui, în mare viteză, de data aceasta. O singură dată s-a întors, fixându-l pe Gabi. Trebuia să plecăm. Gabi a ieşit primul, prăbuşit în el însuşi. Nu l-am întrebat nimic. Delfinul Mark a rămas singur, în bazinul “proprietate privată”. Adică, nu chiar singur, ci cu foca, dar ea era dintr-o altă poveste! A fost o tulburare a apelor limpezi, după 22 de ani. Acum, cei doi Mark, trebuie lăsaţi să se liniştească. Delfinul - ni s-a spus - este destul de năzuros. Uneori nu vrea, pur şi simplu, să dea nici un spectacol. Prietenii din tinereţe s-au risipit, iar ceilalţi delfini, tovarăşii lui, s-au dus, unul câte unul. România, ca ţară semnatară a Acordului privind protecţia cetaceelor, nu mai poate captura alţi delfini. Delfinii trăiesc până la 35 de ani. Mark are acum cam 28. (Acest articol a fost publicat în anul 2008. Peste nici doi ani Mark avea să moară.)

Leşe
D R UMU R I L E L U I G R I G O R E A L U ’ I O N U L I O P R I Ş D I N S TO I C E N I

Dan ARHIRE
text si fotografie

red că Dumnezeu nu l-a făcut pe Grigore Leşe pentru că aşa a socotit potrivit, ci pentru că a simţit nevoia. Ar fi putut să-i dea numai vocea, şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit mulţumit, cântând pe la nunţi, ar fi putut să-i dea numai harul şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit profund nefericit de a vedea strălucirea acolo unde ceilalţi oameni nu văd nimic, căci nu ar fi putut să o mărturisească. Dar El l-a împlinit. În cufăraşul cu puţinul nostru noroc, Grigore Leşe este unul din bulgării adăugaţi în timp; el este un motiv de mândrie naţională. I-am mărturisit asta demult, în deltă, mulţumindu-i pentru că i-a întărit fiului meu mândria de a fi român. Când, după un spectacol, ne-a făcut bucuria de a cânta doar pentru noi, cei câţiva rămaşi, fiul meu tânăr şi curat a izbucnit într-un plâns convulsiv, de necontrolat. La întrebarea mea năucă „Ce e, Tudore, de ce plângi?”, când a reuşit să articuleze primele cuvinte, mi-a răspuns: „De frumos! E prea frumos!”. Atunci am înţeles eu că Dumnezeu - nu! Nu s-a jucat cu Grigore Leşe, ci a făcut cu el o faptă de-a Lui, dumnezeiască! L-am găsit pe Grigore Leşe anul trecut, în august, pe coclaurile prăfuite şi arse de soare ale podişului Casimcei, din Dobrogea, filmând aromâni - vorbind, cântând şi jucând - pentru serialul său de pe TVR Cultural - La porţile ceriului. Ne-a spus atunci că, întotdeauna, dincolo de subiectul pentru care filmează, filmează

C

18

şi „drumuri”. Apoi ne-a povestit despre cum a făcut şi face pentru a ajunge la muzica aceea... Ne-a povestit despre Florea Sâiuchii, din Lăpuş, de la care a învăţat o colindă de război: „Pasăre cu pana rară/Du-te-n Rusia şi zboară/Pe din sus de lagăre/ Unde şăd cătanele/Şi le cântă cu glas tare/Să ştie că-i sărbătoare/ Şi le cântă cu glas bun/Să ştie că îi Crăciun”. Pe acest Florea Sâiuchi l-a găsit Grigore Leşe, într-un început de decembrie cu frig, mocirlă şi întuneric, stând în burniţă la uşa unei brutării. Avea mulţi copii, dar nu avea cartelă de pâine. Grigore Leşe i-a dat atunci pâinea lui, de pe cartela deja bifată. Ne-a spus: „Eu, domnule, de câte ori cânt pe scenă sau altundeva colinda aceea de război, eu nu mai văd nimic în sală sau în jur, îl văd numai pe acel Florea Sâiuchi stând în întuneric şi frig, la uşa brutăriei!” În interviul care urmează, pe tema drumului, îl veţi descoperi pe acest Grigore Leşe care, în Maramureş, poartă numele de Grigore al lu’ Ionu li Opriş din Stoiceni! La Drum. Îmi spuneaţi acum câteva zile, cam aşa: „Astăzi trebuie să filmăm drumuri”. Ce este drumul, domnule Grigore Leşe? Grigore Leşe. Drumul poate fi considerat leit-motivul emisiunii La Porţile Ceriului, dar pentru mine este mai mult decât o plimbare într-un peisaj frumos. Este expresia vizuală, „cinematografică” dacă vreţi, a drumului meu interior.

Drumul acesta pleacă din mine şi mă duce departe, la oameni pe care nu îi cunosc dar am senzaţia că îi ştiu de când lumea. La Drum. Există „drumul bun” şi „drumul rău”, aşa cum există „locul bun” şi locul rău”? Grigore Leşe. Drum rău nu există, există doar cale rea. La Drum. Cum se aşează omul pe drum şi cum ştie el că unul anume este calea cea rea? Grigore Leşe. Cred că drumul dat fiecărui om este unul bun, numai că mulţi îl lasă pentru cărare. Important este să nu se rătăcească prea tare şi pentru prea multă vreme. La Drum. Vorbind odată despre ţărani mi-aţi spus ca despre un noroc rar că aţi văzut ţărani adevăraţi. Pe ce drum se află ţăranul român? Grigore Leşe. Dintotdeauna ţăranul român se află pe drumul bun. La câţi au încercat să-l abată este un miracol că mai există iar dacă-l întâlnim în drumul nostru e semn că am ales bine calea. La Drum. Cum a fost să fie când v-aţi ales acest drum? Grigore Leşe. Pot spune că drumul m-a ales pe mine. Nu mi-a fost uşor nici mie nici drumului. Spre obârşii urci, nu cobori iar urcuşul e de multe ori anevoios. Un vers cântat de mine spune aşa: „ori din vârf, ori din tulpină/ tăţi se ţin cu rădăcină”. Cred că trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile. Sper să nu rămân singur pe drum, sper să reuşesc să vă conving că merită să mergeţi împreună cu mine spre obârşii. La Drum. Cum trebuie să privim

19

răspântia: ca pe o încercare, ca pe o tulburare a drumului, ca pe un noroc sau ca pe o simplă alegere? Grigore Leşe. Cu răspântia nu-i bine a glumi. Aici drumurile se împart. Ţăranii spun că la răspântie e loc risipit. Deci răspântia nu e o tulburare a drumului ci o anulare a lui. Nu este nici noroc dar nici o simplă alegere. Este o alegere făcută sub semnul cru-

cii. Când ajunge la o răspântie – atât materială cât şi spirituală – ţăranul, înainte de toate, îşi face cruce. La Drum. De ce nu vă vedem pe la festivaluri, pe la „Duminica în familie” sau „Folclorul contraatacă”, prin jurii sau ospeţe? Grigore Leşe. Inflaţia de imagine mi se pare de prost gust. Consider că emisiunea pe care o realizez pen-

tru TVR Cultural este suficientă. Îmi oferă ocazia să spun ce gândesc într-un mod artistic şi -mai mult mă ajută să împart bucuria de a descoperi oameni extraordinari şi locuri binecuvântate cu mai multă lume. În pieţe nu cânt pentru că nu obişnuiesc să îmi bat joc nici de mine, nici de publicul meu şi nici de hori. Pentru mine spaţiul în care cânt este esenţial. Doar aşa mesajul meu ajunge nealterat la ascultător iar acesta din urmă îl poate înţelege şi se poate bucura de el. Îmi place să cred că relaţia dintre mine şi spectator este una privilegiată. Nu cânt la nunţi sau la petreceri private nici la serbări câmpeneşti sau festivaluri în aer liber. Muncesc mult la elaborarea fiecărui nou proiect iar acest lucru atrage o riguroasă selecţie a concertelor. Cred că deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că sunt foarte exigent cu propriile apariţii în faţa publicului. La Drum. Ce înseamnă în limba de lemn sintagma „slujitor al folclorului”? Grigore Leşe. Nu înseamnă absolut nimic. Este o sintagmă golită de conţinut, epuizată semantic. Nu vă doresc nici să îi vedeţi, nici să îi ascultaţi pe acei „slujitori ai folclorului” la care vă referiţi. Vedeţi ce puternic este cuvântul? În mod normal ar fi trebuit să mă gândesc la Bartok, Brăiloiu, Ion Ghinoiu… la etnologi, la antropologi, la cercetătorii care îşi distrug sănătatea pe teren şi îşi îngroapă viaţa în biblioteci. La Drum. Cum credeţi că ar trebui

prezentat în emisiunile radio şi TV folclorul? Grigore Leşe. Aşa cum este, aşa cum se prezintă ACUM în hotarul satului: strident, aspru, viu, - în enclavele care îl mai păstrează - sau agonic, poluat, aproximativ, în comunităţile mai puţin conservatoare. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că muzica ţărănească nu are nicio legătură cu muzica populară. Muzica tradiţională, ţărănească în cazul românilor, este o muzică utilitară sau de ceremonial. Această muzică nu evoluează ci se transmite din generaţie în generaţie precum limba maternă, în timp ce muzica populară a apărut din diferite raţiuni şi este predispusă înnoirii. Nu cred că folclorul tradiţional, prin trans-

miterea despre care vorbeam, a fost supus unor intervenţii atât de brutale încât s-a transformat în aşa numita „muzică populară”. Muzica populară este altceva. Este golită de mesajele transmise pe plan ceremonial şi se îndreaptă spre o altă finalitate, cea comercială. Mai mult, devine muzică de companie asemenea muzicii lăutăreşti, transformând actul folcloric întrun bun de consum, tributar modei şi exploatat ca atare. Din cauza invaziei kitsch-ului în această zonă, publicul avizat refuză orice fel de ofertă grefată pe tradiţional iar majoritatea tinerilor au pur şi simplu oroare de tot ce înseamnă folclor. Eu mă străduiesc ca, printr-o temeinică arheologie a textelor şi liniilor melodice, să aduc în scenă

stratul arhaic al muzicii tradiţionale iar în emisiunea La Porţile Ceriului să prezint oameni adevăraţi, care mai păstrează încă acea sfinţenie a ţăranului de odinioară. Poate de aceea cărările amăgitoare au dispărut iar drumul s-a deschis drept şi m-a purtat de data aceasta într-o Dobroge care credeam că de mult nu mai există. La Drum. Cum vedeţi capătul drumului? Grigore Leşe. Drumul e ca horea în grumaz: poate continua la nesfârşit deoarece se re-creează în fiecare moment. Nu cred că există un capăt al drumului ci numai o parte nevăzută a lui, care continuă în viaţa de dincolo.

poate nu întâmplător aproape în centrul României. se înţeleg şi se ajută . Aici oamenii au cnstruit un alt sat pe care. în viitor the new romanian. în dreapta Oltului. sunt paşnici. datorită unei puternice alunecări de teren („s-o cofundat”. Localizat. în zona de hotar numită „Selişte” (se pare că acesta ar fi fost şi primul nume pe care l-a avut). Dovada este că s-au întemeiat familii mixte şi se cântă la toate petrecerile „Noi suntem Români”. cu aproape 3 km mai la nord-est de locul actual. cu simţul umorului. astfel încât acum. într-o discuţie cu explicaţii în care pregătitrea aperceptivă este lungă. pentru a nu-l urmări necazurile trecutului. ste situat în sudul Transilvaniei. la începuturile sale. catolici. probabil. Új román. cine ştie. l-au botezat Nou Român. ortodocşi. Oamenii locului. reformaţi şi adventişti. cum spuneau bătrânii ) a trebuit să se strămute mai spre Olt. Dar asta s-a întâmplat demult. unguri şi ţigani. noianul ţi-o retează: „Nu mă lua de când era Nou în Selişte!”. asta echivalând cu Potopul lui Noe sau Facerea lumii. români. nou român şi poate. a foSt denumit de-a lungul vremii neu rumäniSch.20 Un sat cu nume de țară Ioan MICLEA foto: Dan ARHIRE Noul Român Se numeşte Nou RomâN şi are o exiStenţă de aproape 1000 de ani. E .

boală pe care o căpătase în război sau în prizonierat. mă. -Nu! Tata era Ilie şi pe tat΄al tati l-o chemat Ion ş΄o murit în războiu΄ din nouă sute paisprăce în Galiţia. Îl ducea pe tata în cârcă la stână. ca şi când ar fi săvârşit o impietate. ie. “Bă.bum. numai de ei ştiute şi râdeau. să aud ce spun. bum. patru copii.. Pare-se că atâta mai putea zice nea Victor când venea seara de la cârciumă. Bum. avea astm. că râdeau.. “Solomoaaaneee!”. da΄. numai ei ştiau de ce. de una care era me proastă-n sat şâ nu grăia ghine îi zâceă .îl chema Matei. strigat aşa cum strigă un cioban după slugă. Era um om glumeţ şi povestea cu tata tot felul de întâmplări trăite sau netrăite.zâceă tata Un cioban împărăţit Când aveam vreo şapte ani tata şi-a mai luat o slujbă: “duminica. râdeau şi îmi era ciudă că nu pricepeam nimic. de sărbători şi când ploua”. -Tată.. Cel puţin asta am înţeles eu. el . că să duce-n cucuruz. Da. c-o ia Cătă Săsăuş! Nea Victor era mai blând. Şi când eşti singur cu oile şi te saturi şi de fluier.. Nu avea copii şi se mira foarte tare când vedea câtă mâncare lua tata în traistă. c΄o fo΄ dispenzat. Şi altele de felul ăsta. ca mine. zicea: -Du-te tu. era strămoş. dacă-l întrebai “Câţi ani ai ne΄ Matei?” el zâceă “Un an“ or΄ “Cinci ani“ or΄ “Şapte ani “ or΄ “ Cinsprăce ani“. a început să strige: “Solomon!”.. pe care-l chema Solomon şi care fusese toată viaţa cioban. de . . nu-ţ poci spune. era stăvar la cai.. Aşa s-a întâmplat şi cu bunicul lui nea Victor. Solomoane!”. Ş΄ape tata lu΄ Niculaie o fo΄ Mateiu΄ Miclii.. Poate-l ajunge pe Mateiu΄ Miclii.. îţi trec prin cap tot felul de gânduri.. Mateiu΄ Miclii.de fapt era numele cu care părinţii lui l-au botezat.”. nu şi l-a ales el. bum. da΄ cât era de mare tat΄al dumneata? -Pe. să poarte nume de împărat? După ce şi-a revenit. du-te-ntoarce-o pe Zalinca (o iapă) lu΄ Moise. adecă Matei a lu΄ Miclea. care era mai în vârstă decât tata. şi-ntoarce armăsarul lu΄ Flocan. întâi mai încet şi apoi din ce în ce mai tare. când mergeam şi noi. -Şi Mateiu Miclii era tata lu΄ tat΄al dumneata¬? -Nu mă. la Victoria! Tata are acum optzeci şi unu de ani. Făceu glume unul pe seama celuilalt. Ea era muma tatii.s-a gândit cum s-ar auzi numele unui împărat. păr în zece ani. ca pe noi. că nenea Victor îi bătrân. O rămas văduvă de război. Şâ pe tata lu΄ tat΄al tati l-o chemat Niculaie. era copil de.. în pădure la stavă. Şi. La stavă avea un tovarăş. Cum el.. Când mă ţineam mai aproape de ei. Uneori defilau în pas cadenţat unul înapoia celuilalt. care nu scăpa din ochi toată stava de cai. micule.. O fo΄ cioban. ş΄ape tata di΄aceă n΄ o me fo΄ luat în armată.. Ion o fo΄ bărbatu΄ mami Nuţă.. La început a simţit un fior. şi asculta cum răsună în pădure. adică atunci când nu se foloseau caii la muncă.21 De unde ne vine puterea -Un strămoş de-al nostru o trăit o sută şi şaisprăce ani îmi spunea tata când eram copil . nu ţ-am spus? -Îhâ. aşa le zâceă. că şi pe el tot Miclea îl chema . îmi zicea: -Ioane. cel din faţă cu bâta ţinută în dreptul gurii pe post de trompetă şi cântau “Foaie verde ş-adurlum. care într-o zi s-a gândit că poartă numele marelui împărat şi înţelept Solomon. un cioban. O me ştii pe mama Nuţa? -A cu nasu΄ ascuţit? -Ie. Victoru΄ lu΄ Achimu΄ Căluşului. suta n΄o me puneă. păr vi creşte me mare. Într-o zi au povestit despre bunicul lui nea Victor. Merg cătanele pe drum... Iar tata şi nea Victor râdeau.că de la o sută încolo. tata. da΄ ala n΄o lucrat în gaze. Era tata lu΄ tata lu΄ tat΄ al dumneata.

lipit de buza pădurilor de tei şi a viilor nesfârşite. Pătimirilor şi }nvierii! Căci pe aici. Căci e un magnetism anume în triunghiul sfânt de la marginea deltei care vine dintr-o istorie zbuciumată şi profundă. iar şi iar. grădină a Maicii Domnului”! Drumul dintre mănăstiri. însă. trece întâi prin triunghiul sfânt din marginea ei (după cum a fost numită zona mănăstirilor foarte apropiate ca distanţă de la Celic Dere. mult mai mult decât în alte locuri. în Dobrogea. s-a C aşternut ca un zâmbet creştin primirea în nădejde a aproape două mii de prăznuiri ale Naşterii.22 Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului Dan ARHIRE text si fotografie el ce se îndreaptă spre Delta Dunării şi. . pg. 18) a trecut şi Sfântul Apostol Filip. venind din Asia prin Sciţia Mare (sudul Ucrainei) şi coborând prin Sciţia Mică. ci a fost hrănit secole de-a rândul cu pătimiri şi morţi martirice mărturisitoare ale credinţei. prin cetăţile litorale ale Pontului Euxin şi tot pe aici. preoţi şi diaconi. peste care. Cocoşu şi Saon) pătrunde mai bine o parte din înţelesul expresiei „România. a trecut Sfântul Apostol Andrei. bine călăuzit. creştinismul propovăduit de Apostolii lui Iisus Hristos nu a rămas o amintire după trecerea lor. va reveni. astfel că cine a fost o dată. este frumos în orice anotimp pentru ochii omului. Botezului. tenebroasă şi încă nu pe deplin dezvăluită. chiar dacă nu întotdeauna agreabil roţilor maşinii. cel dintâi chemat. Cele două aşezăminte monahale de măicuţe (Celic Dere şi Saon) şi cea de călugări (Cocoşu) au parte de mulţi oaspeţi la sfârşiturile de săptămână şi de multă tihnă în restul zilelor. Şi tot aici. 2006. prin nordul Dobrogei. după cum ne încredinţează preot profesor doctor Mircea Păcurariu (Istoria Bisericii Ortodoxe Române/ Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române . pe marginea Dunării şi Deltei Dunării. cu siguranţă. predicând şi aducând mulţi localnici la credinţa creştină şi rânduind pentru ei episcopi.Bucureşti. Frumuseţea caldă a locurilor şi pacea împăcării cu sine şi cu lumea dintre zidurile lor atrag oamenii la aceste mănăstiri. De ce? Ne răspunde la această întrebare istoricul Octavian Bounegru.

este marcată de mai multe episoade de reprimare sistematică a creştinismului. Din fericire.creştinismul . s-a răspândit din Levant în tot spaţiul Imperiului Roman . Pe fondul acestor persecuţii sistematice. pe fondul unei crize instituţionale şi administrative a imperiului. de pildă. I. Secretar ştiinţific al Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice de la Universitatea „Al.este vorba despre împăratul Decius .împotriva creştinilor.începând cu Constantin cel Mare. s-a pus în mişcare un mecanism extrem de dur împotriva noii religii. perioada destul de lungă de 250 de ani. Din fericire. care a impus noi repere şi noi modalităţi de comuniune între om şi divinitate afecta într-un mod paradoxal însăşi originea statului roman. împotriva concepţiilor lor. împotriva religiei lor şi. ultimile 3-4 decenii au scos la iveală informaţii deosebit de preţioase privind creştinii martirizaţi din Scythia Minor. în jurul anului 250. după cum bine se ştie. iar secolul al III-lea. această nouă religie tindea să înlocuiască credinţele tradiţionale ale locuitorilor acestui imperiu. aproape. Noviodunum şi multe alte oraşe mai mici sau mai Lespedea de piatră care închidea cripta martirică de la niculiţel. Aşa se face că încă din secolul I d.cum ar fi. într-o perioadă destul de scurtă dar foarte concentrată din punct de vedere a persecuţiilor.pentru ca secolul al II-lea să fie oarecum liniştit din acest punct de vedere. Iaşi Doctor în istorie (din 1995). asta şi pe fondul răspândirii şi consolidării comunităţilor creştine din tot Imperiul Roman. Este vorba de Diocleţian însuşi. Cuza” din Iaşi (din 2001). Dobrogea de astăzi. să spunem. Universitatea „Al. faptul că în timpul lui Diocleţian şi imediat după el a avut loc. în sensul că. Noua religie. mai precis către mijlocul acestui secol. fără îndoială că nici Scythia Minor. Membru al School of Historical Studies . Facultatea de Istorie. aceste forme de oprimare a manifestărilor creştine devin din ce în ce mai coordonate şi mai sistematice. monarhia de tip oriental a lui Diocleţian. cât şi numeroase surse epigrafice. demonstrează faptul că persecutarea creştinilor şi martirizarea acestora pe teritoriul Scythiei Minor. odată ce creştinismul. în primul rând la Roma . treptat. Însă este cunoscut faptul că abia după instaurarea unui nou tip de monarhie.n. Acolo. persecuţiile din timpul lui Nero. Se cunosc numeroase liste de creştini martirizali. adică a religiei creştine. sub diverse forme.23 CURRICULUM VITAE Creştinism pe limes “Începuturile vieţii creştine în Mediterana Orientală au reprezentat o modificare majoră în ideologia şi în viaţa religioasă a Imperiului Roman. care este şi astăzi interpretată din mai multe puncte de vedere. până la sfârşitul secolului al III-lea. n. după cum spuneam. răspândirea creştinismului a fost favorizată şi de faptul că imperiul însuşi era un mozaic etnic. cum ar fi Tomisul.Institute for Advanced Study – Princeton (din 2004). ceea ce va crea premizele Născut la 29 iulie 1956. surse creştine. originari din marile oraşe ale Scythiei Minor.din acel moment autoritatea imperială a avut în faţa ei un concurent extraordinar. Membru al Societăţii de Studii clasice din România (din 1988). Din acest motiv. Membru al „Association Internationale d’Épigraphie Grecque et Latine” (din 1996). un fenomen curent. Şi aşa se face că la mijlocul secolului al III-lea. de pildă. şi anume mai întâi a uneia şi apoi a celei de a doua cripte cu martiri de la Niculiţel. Aşadar. unele din ele exagerate uneori . înglobând spaţiul circum-mediteranean într-o accepţiune mult mai largă. este vorba despre doi creştini martiri necunoscuţi. de pe la mijlocul secolului I. nu a făcut excepţie. la care se adaugă o criptă martirică care conţinea resturile bine păstrate . în Ploieşti Profesor universitar doctor. I.) sânge de martir”. atât cercetările recente arheologice. purtând inscripţia : „ aici şi acolo ( adică sus şi jos. Membru al Societăţii „Rei Craetariae Romanae Fautores” (din 1994). Este cunoscut. De altfel. din acest punct de vedere şi una dintre cele mai importante descoperiri este fără îndoială. vechi. care a dat câteva edicte în care era condamnată şi interzisă religia creştină. pentru dezvoltarea unei religii noi universale . I. se plasează prima persecuţie generală şi foarte dură a autorităţilor imperiale . sunt dovezi certe descoperite ale unei politici sistematice de persecutare a comunităţilor creştine. Cuza” din Iaşi (din 2002). apoi Galerius. Durostorum.h. cea de la începutul anilor ‘70. Împăratul Decius deci.şi trebuie s-o spunem. comunităţile creştine să se dezvolte din ce în ce mai mult. începutul secolului al IV-lea. Unul dintre cele mai spectaculoase situri. Director al Centrului de Studii Egeo-Mediteraneene al Universităţii „Al. a reprezentat.” mari din această provincie. Cuza”. mai ales. şi alte manifestări de acest tip. Profesorul Victor Baumann a făcut această descoperire. şi de mai târziu . este primul mare persecutor sistematic al creştinismului şi lucrul acesta a afectat în mod vizibil relaţia dintre stat şi noua religie.

Este aceasta. au contribuit la dezvoltarea comunităţii creştine din acest spaţiu. chiar. cum spuneam. conţinând resturile a doi creştini martirizaţi. nu în totalitate.şi în acest fel. adică la scrierile antice creştine despre martirii din acea epocă) arată că comunităţile principale de creştini din această provincie se grupau în gen- eral. în apropiere de Cernavodă.cunoscuţi sau anonimi. care completează tabloul răspândirii creştinismului în Scythia Minor. şi aşa se face că insistenţa cu care persecuţiile au încercat să juguleze acest fenomen. istorice. un cavou. Aşadar. într-un mediu favorabil. este că din cercetările de până acum şi din sursele pe care le avem (mă refer la izvoarele hagiografice. despre puternica intensitate . în sfârşit. desigur.unii vorbesc chiar de câteva zeci . Este cazul oraşului Durostorum. dintr-o regiune orientală a imperiului probabil din vestul Asiei Mici . La mai bine de două decenii distanţă în timp. pentru că cei doi veneau de undeva. prin aşezarea lor la Halmyris. pentru că. o dovadă extrem de importantă în legătură cu consistenţa organizării creştine din Scythia Minor. din surse antropologice. cunoscuţi din izvoarele creştine timpurii. arheologice şi literare. apoi Noviodunum. cei care au imprimat un nou curs fenomenului de răspândire a creştinismului în acest spaţiu. Epictet şi Astion.24 Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel : „Martirii/ Zotykos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos” a vieţii creştine din această zonă. o zonă periferică imperiului. unde sunt din listele de martiri ale imperiului mai bine de 15 nume . Epictet şi Astion. anume din nordul provinciei Scythia Minor. printre care un anume Darius. vorbeşte. de fapt. Attalos şi Camasis. unde sunt cunoscute numele mai multor creştini martirizaţi. Aceasta. cei doi de la Halmyris. a descoperit la Murighiol. mai precis în fortificaţiile romane din această provincie. Filippos. ale căror nume au fost scrise pe pereţii interiori ai acestui cavou: Zoticos. Este o descoperire care deja a intrat în circuitul mondial al descoperirilor din acest spaţiu. geografice. Ceea ce este interesant pentru acest fenomen privind răspândirea creştinismului în această zonă. în jurul marilor oraşe de pe limesul dunărean. un colectiv condus de Mihail Zahariade şi din care am făcut şi eu parte. în cetatea Halmyris sub pavimentul unei bazilici creştine situată aproximativ în mijlocul fortificaţiei. fără îndoială. se ştie foarte bine. mediul militarilor oferea un cadru care era în concordanţă cu religia creştină. Sunt apoi cei din zona Niculiţel şi. este cazul fortificaţiei şi oraşului de la Axiopolis. persecuţiile care au afectat întreg imperiul roman sunt mai mult decât bine documentate şi în spaţiul nostru. adică de pe graniţa fortificată a imperiului din această zonă.” Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel: „Martiri ai lui Hristos” ale patru martiri. dar în care creştinismul s-a aclimatizat pe un front foarte propice. o criptă.

se afla inscripţia „Martirii/ Zotikos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos”. anul. În Actele martirice cunoscute. se aflau osemintele mărunţite şi amestecate cu pământ ale altor doi bărbaţi. Cercetătorii au descoperit cu înfrigurare şi uimire că volumul criptei era împărţit. ploile mari şi inundaţiile au descoperit. în două compartimente. la rândul său compartimentat. constatând că înăuntru se aflau doar nişte oseminte. nu existau referiri. doar despre Filippos ştiindu-se că a fost martirizat la data de 4 iunie. În cel superior se aflau întinse osemintele a patru bărbaţi. Pe peretele din dreapta. cât şi prin numărul mare al martirilor aflaţi în interiorul său” (Victor Henrich Baumann. Moaștele de după potop În primăvara anului 1971. Deoarece amănuntele erau necunoscute cercetătorilor. lipsite de veşminte şi fără vreun obiect alături. . inscripţia „Martirii lui Hristos”. stă la baza martirologiului roman. Brevianum Syriacum (cel mai vechi martirologiu răsăritean). scrisă în alfabet grecesc. Pe peretele din stânga se afla. s-a început căutarea de informaţii scrise. la Noviodunum (Isaccea) fără a se cunoaşte. în nordul judeţului Tulcea.Constanţa. Oamenii. pe proprietatea localnicului Botea Mitu. sânge de martir”. dar nu decapitări. trei dintre ei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani şi al patrulea care nu depăşise vârsta de 35 de ani.305 p. S-au constatat semne vizibile de martiraj. la Niculiţel. însoţită de monograma lui Hristos. În compartimentul inferior. pe verticală. iar Sinaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae din secolul VIII este o listă de sfinţi şi stă la baza calendarului ortodox. însă. prin ardere. sub aceeaşi monogramă a Mântuitorului. Cele patru trupuri fuseseră aşezate într-un sicriu comun.). formată prin ataşarea unui P pe partea superioară a hastei verticale a unei cruci simple (crucea monogranată). Editura Arhiepiscopiei Tomisului). ce realizează prima transpunere în arhitectura creştină a monumentelor greco-romane. au spart cupola. 2004. Ele au stabilit că apele au scos la suprafaţă „un monument unic în Europa. în locul numit „La plăcintă”. De asemenea. la rândul lor.Hr. Sângele martirilor . care cuprind copii ale pro- ceselor verbale de judecată (ACTA) şi care au fost în mare parte distruse din ordinele împăraţilor Diocleţian şi Galerius (303 . Martyrologium hieronymianum. Deşi acestora nu le erau specificate numele. o compilaţie apuseană din secolul VII. atât prin concepţia sa arhitectonică. Documentele hagiografice. scris între anii 370 - 380 p. zdrobiri sau tăieri de membre. Arheologii au început imediat cercetările care s-au extins pe parcursul mai multor ani în diverse etape. aspectele carenţiale ale osemintelor descoperite dovedeau un trai ascetic.25 Clădirea de protecţie bisericii cu cripta martirică de la Niculiţel.) este păstrat în forma prescurtată inclusă în Martirologiul roman (latin). nu se mai păstrează în forma originală. pe orizontală.Hr. sperând în comori. intrarea în încăperea în care se aflau era acoperită cu o lespede pe care se afla următoarea inscripţie: „Aici şi acolo. partea superioară a unei cupole de cărămidă. martirizaţi cu certitudine cu mult înaintea celorlalţi patru.

este astfel depănat de domnul Victor Henrich Baumann. mult mai vechi şi ale căror nume nu se mai cunoşteau. într-o perioadă de persecuţii anticreştine. Cripta martirică . la construcţia criptei martirice s-au folosit materiale aflate în compunerea hipogeului. imediat după moartea lor. sub al cărei altar fusese construită cripta martirică a fost construită şi s-a extins (sec. Toate acestea par a sprijini ipoteza că Zoticos. care după 376-377 provoacă prăbuşirea în întregime a limes-ului dunărean în Scythia Minor. pe care se afla deja un hipogeu (mormânt) ce conţinea osemintele a doi martiri întru Hristos.IV-V) la dimensiuni impresionante: lungime aproximativ 40 m şi lăţime 14. ceea ce atestă importanţa ei zonală şi numărul mare de creştini trăitori în zonă. sfârşitul secolului IV. cripta a fost special construită pentru cei patru sfinţi martiri. criptei revenindu-i rolul de depozitar atât al moaştelor celor patru martiri „noi”. căci atât dovezile arheologice cât şi raportul antropologului doctor Dardu NicolăescuPlopşor atestă faptul că. cu o mare doză de probabilitate cele iniţiate de conducătorul vizigoţilor păgâni. peste douăzeci de ani. s-a ocupat de cripta martirică (redăm rezumat): dovezile arheologice atestă construirea criptei martirice şi a bazilicii sub altarul căreia era amplasată la momente apropiate. odată refăcut. la sfârşitul secolului IV. Atallos şi Camasis au dus o viaţă ascetică ca mărturisitori ai lui Hristos şi au murit de moarte martirică la Noviodunum. intrarea în criptă a fost zidită şi tencuită. pe proprietatea unui fermier. Basilica paleocreştină de la Niculiţel. fără dubii. Filippos. oricum înaintea descompunerii părţilor moi. 70 m. este vorba despre o primă înhumare. arheologul care. ceea ce sugerează că a fost ridicată într-o perioadă de tulburări şi persecuţii anticreştine. Firul povestirii. cât şi celor doi „vechi”. în cazul acestora. În consecinţă. pentru a fi ferite moaştele de pângărire. actuala Dobroge. începutul secolului V. după martiraj. trupurile neînsufleţite au fost aduse de la Noviodunum la Niculiţel. martirajul ca fiind săvârşit la Noviodunum (Isaccea). Athanaric.26 Numele celor patru martiri de la Niculiţel erau cunoscute de Martiriologiul hieronymian care atesta. imediat după momentul martirajului.

după care se mai face o slujbă. moaştele au fost aşezate în patru sicriaşe expuse vederii credincioşilor. însoţită de credincioşii care vin din toate colţurile ţării. însă.27 Fotografia cu raza de lumină Raza de lumină După noua descoperire din primăvara anului 1971. sfintele moaşte pleacă în procesiune într-o căruţă trasă de cai spre Isaccea. unde au fost descoperite şi unde sunt reintroduse. locul martirizării lor. şi cu ochiul liber. intră sub forma unui glob de lumină în criptă! Aceasta nu s-a văzut. s-a făcut prima procesiune a acestor sfinte moaşte şi anume în data de 3 iunie 2001. Zoticos. pe timpul nopţii. după care. rămân doar câţiva călugări care fac rugăciuni până dimineaţă. În 1974 Patriarhul Iustinian a binecuvântat ridicarea moaştelor şi aşezarea lor la Mânăstirea Cocoş. Attalos şi Camasis în fiecare an. aflat la câţiva kilometri de Tulcea şi păstorit. În anul 2001. pe când un călugăr se ruga în faţa criptei martirice cu Sfintele Moaşte. în faţa clădirii de protecţie a criptei şi bisericii paleocreştine are loc slujba cea mare a Sfinţilor Patru Martiri de la Niculiţel. sub un baldachin. Lumea pleacă apoi şi. Procesiunile se petrec astfel: în data de 3 iunie. După treizeci de ani. ajunul sărbătoririi lor. cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Martiri Filippos. pe atunci. de Prea Sfinţitul Gherasim. în noaptea de 3 spre 4 iunie. cortegiul se îndreaptă spre cripta din biserica paleocreştină. un frate de al său a făcut câteva fotografii. atunci când. cuibărindu-se. după instalarea ca Episcop al Tomisului a Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. după care urmează transportul sfintelor moaşte la Mânăstirea Cocoş şi praznicul sărbătorii. În biserica mânăstirii Cocoş. După developarea filmului şi facerea fotografiilor. a constatat că într-una dintre acestea o rază de lumină cade oblic pe călugărul stăruitor în rugăciune. moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost duse spre cercetare antropologică eminentului specialist doctor Dardu Nicolăescu-Plopuşor. un centru monahal puternic. Suntem convinşi că există şi explicaţii ştiinţifice! . De atunci au fost săvârşite astfel de procesiuni. După oficierea unei slujbe la Isaccea. cu prilejul primei procesiuni.

Toate acestea sunt pomenite într-un proces verbal. Zoticos. după 102 ani. În calendarul creştin ortodox. al Sfântului Gheorghe! În 1906. nimeni nu ştia că aceasta se petrecuse tot într-o zi de 4 iunie! Dacă ar fi ştiut. fiind ridicată zidăria exterioară. Mai precis. adică lumea care să vină la slujbă şi rugăciune. pe locul unei alte biserici mai vechi. poate din soclul unei statui. când. a fost începută construcţia unei biserici noi. Preotul Nadoleanu. prigonitor al creştinilor! Biserica veche şi zidirea neputincioasă a neterminatei biserici noi . biserica „nouă” nu a putut fi terminată. aflată în centrul localităţii şi având hramul Sfântului Gheorghe. ce fuseseră martirizaţi chiar aici. care. de piatră. Anume indicii par a încadra inscripţia în epoca lui Hadrian. alăturată. Ce se ştie astăzi este doar faptul că cea mai veche biserică ortodoxă din Isaccea. cu peste 1400 de ani în urmă. Attalos şi Camasis. În biserica veche există prinsă. pe contur. de pe un monument ridicat în cinstea unui împărat roman. încheiat în 1906. şi rămasă aşa. însă. Cert este că. în 2006 slujea în biserica Sfântul Gheorghe din Isaccea. „pe vremea turcului”.28 Bisericile din Isaccea altar. amănuntele legate de martirizare şi locul precis din cetate sau din afara ei în care au fost martirizaţi. a fost construită în a doua jumătate a secolului XIX. hramul celor patru sfinţi martiri. ne-a spus că biserica se va termina doar dacă va vrea Dumnezeu. Poate. Nu se cunosc exact detalii despre motivele care au stat la baza martirizării lor. Zoticos. un fragment inferior dintr-un monument provenind din zona fortăreţei Noviodunum. poate. Despre Filippos. preoţii i-ar fi dat. mult mai mare decât cea existentă. nimeni nu ştia de sfinţii Filippos.. Attalos şi Camasis se ştie că au fost martirizaţi la Noviodunum (Isaccea de astăzi) într-o zi de 4 iunie. dar nu se ştie în care an. dar cu acelaşi hram. în zidăria piciorului mesei de Interesant este că această inscripţie este plasată cu susul în jos în zidăria piciorului mesei de altar. şi că biserica vie. este mai importantă decât biserica moartă. nefiind suficient să vrea doar omul. dar până la ferestre. ziua de 4 iunie a devenit ziua sfinţilor şi este însemnată cu roşu. legenda spunând că astfel s-a dorit pedepsirea în veci a unui împărat roman. sunt ultimele opt rânduri ale unei inscripţii pe care istoricul Alexandru Barnea o consideră ca datând. poate şi pentru că se închinaseră lui Hristos Dumnezeu în catacombele de sub biserica veche. în chiar ziua de 4 iunie.Hr. din secolul II p. probabil. locul de adunare şi închinăciune al creştinilor în perioada romană. deasupra unor catacombe. în ciuda încercărilor tuturor preoţilor care au slujit aici.

un zgomot asurzitor însoţit de o lumină orbitoare au inundat biserica. Dacă cei şase au văzut un fulger (ceea ce este puţin probabil!) în biserică. care Scena martirajului. Irlanda). care se curăţă singură. poate. ca rezultat al apariţiei incredibile şi inexplicabile a unei coloane de foc ce a unit tavanul cu podeaua. să o răsucească spre a deschide uşa bisericii. coloana de foc a apărut din dreptul picturii medalion de pe tavanul paraclisului. făcând rugăciuni. aparţinând probabil unui conducător local. au fost martorii unei extraordinare întâmplări: În timp ce măicuţa Arsenia depăna povestea unei icoane mai puţin obişnuite. în care nu se află. Anne O’ Brien (Franţa. a fost o biserică-paraclis. muzeograf la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea. au văzut conturându-se în faţa lor o biserică. nu întâmplarea!) le-a alăturat la ora 16. cred niculiţenii. Deasupra bisericuţei (o încăpere cu tavanul drept. se leagă şi legenda întemeierii Niculiţelului. preţ de câteva fracţiuni de secundă. aflat deasupra altarului. într-o zi pe când îşi păştea oile. iniţial. pictură ce îl înfăţişa pe Sfântul Evanghelist Matei. numele tuturor sfinţilor. Au chemat un preot care. se spune. pe rând. De biserica Sfântului Athanasie. La un moment dat. după ciobanul Niculiţă care a descoperit biserica Sfântul Athanasie. De asemenea. Şase persoane. De asemenea. îl reprezintă pe Iisus Hristos tânăr. Valeriu Leonov. lucruri neobişnuite urmau să se petreacă. s-a reînfiinţat localitatea lor cu numele actual. dar cheia era în broască. martiraj! Trei personaje (nu patru. a început să citească.30 în paraclis. s-au descoperit şi ruinele primei biserici pe plan treflat din ţara noastră. 40 de ani). pe verticală. îngropaseră biserica spre a nu fi pângărită. restaurată şi redată cultului după revoluţie. este o bijuterie de „smerită mândrie”. semne fizice ale trecerii lui pe acolo nu sunt! . 18 iunie 2005. Johnny O’ Brien (25 de ani. Nick Dent (Anglia. pentru a doua zi. ce-i drept!) sunt împunse cu un trident! Biserica Sfântul Atanasie ani). de stâlcire. batjocorită de păgâni. se află biserica Sfântul Athanasie. cum ar spune cronicarul! Cele două fragmente din pictura iniţială. Deplasându-ne la faţa locului. 29 de ani) şi măicuţa Arsenia de la mănăstire. reprezintă scena unui. o capelă de curte feudală. soţia sa. în sudul localităţii. pe care întâmplarea (sau. pe când înlăturau pământul. am constatat că nici pe tavan şi nici pe mochetă nu există nici un fel de semn de arsură. iar Valeriu Leonov traducea în limba engleză pentru cei patru turişti. când românii sărbătoreau Moşii de vară şi se pregăteau. După mărturiile celor prezenţi. iar al doilea. din judeţul Tulcea. aflat pe peretele stâng al bisericii. până la podeaua acoperită cu mochetă. se juca înfigându-şi cuţitul în pământ. instalaţia electrică nu a fost în nici un fel afectată. datând din secolele XI . însă. poate chiar tainic cuvântătoare: primul.XII. Încercând să dezgroape metalul lovit de cuţit a dat peste partea de sus a unei cruci de fier. De atunci. salvate cu prilejul restaurării. obişnuit) se află o altă încăpere. în locul numit „Cetăţuia”. Conform acesteia. abia din secolul XVI devenind biserică parohială. Celine Ecobichon (Franţa. La Celic. Ei nu au reuşit. Niculiţă a auzit un sunet metalic şi şi-a văzut cuţitul zburând cât colo. adică. nici un semn de arsură sau de alt fel.. o reprezentare extrem de rară a Mântuitorului. sunt extraordinar de frumoase. cu uimire. cheia s-a putut răsuci în broască şi uşa bisericii s-a deschis! Vechii locuitori. de praznicul marii sărbători a Pogorârii Sfântului Duh. 24 de în opinia noastră. Biserica dezgropată de Niculiţă şi tovarăşii săi era încuiată. Atunci a chemat ajutoare şi. probabil deservind un nucleu monastic. un păstor numit Niculiţă. care. de zgâriere. de asemenea. la paraclisul mănăstirii de la Celic. fără barbă.29 Biserica Sfântul Atanasie La marginea Niculiţelului cel tăinuitor de comori creştine. la numele sfântului Athanase.. fulger în paraclis Sâmbătă. datată în prima jumătate a secolului XIV. aveau să fie martorii unui fapt aparent inexplicabil.

cu faţa spre peretele opus. Am plecat spre mănăstire. care nu are ferestre. cel care a fost şi întemeietorul mănăstirii de la Celic. În momentul dăruirii ea arăta pătată ca şi cum ar fi curs ulei pe toată icoana. în acel moment. astfel încât încăperea în care ne aflam era. în următoarele minute. aproximativ orientată la fel. puternică. De când a fost adusă în paraclis se pare că procesul de autocurăţire s-a accentuat. coloana de foc. I-a spus stareţului că atunci când ea se va curăţa. spre peretele fără ferestre. cu acel zgomot puternic. sau curgere. Părintele Lisevenko a primit icoana şi a înrămat-o. şi cu umărul stâng spre altar. dar pe măsură ce măicuţa ne vorbea şi eu traduceam în engleză. nu este nimic degradat. însoţit de o lumină foarte puternică. oarecum. nici pe podea. Măicuţa Arsenia era lângă mine. ne-a arătat locul din paraclis unde. pe care îmi pare rău că nu pot să-l descriu exact. ca de trăsnet. icoana pe care doream să le-o arăt. se va întâmpla un lucru important pe pământ. Pentru că mă ocup de fotografie. dar totuşi caldă. cea de la intrare. un zgomot între trăsnet şi prăvălire. Ea a intrat ultima şi a închis uşa. acelaşi lucru întâmplându-i-se şi irlandezului care afirmase că nu crede în Dumnezeu. ne-am întâlnit şi cu pădurarul şi pentru că ei îmi spuneau că ar dori să vadă ceva românesc. alţii şi. dar de câtva timp a fost adusă în paraclis. cu o zi înaintea marii sărbători creştine a Pogorârii Sfântului Duh. Ceilalţi trei turişti văzuseră coloana de foc doar parţial. Pe drum am întâlnit nişte turişti. smeritul martor al întâmplării. Nu exista şi nu există nici un semn de arsură. O vreme ea a stat în biserica mare a mănăstirii. aş putea să descriu această lumină ca pe o lumină între cea de blitz şi cea. închise. dar nici acolo nu exista nimic. nu există nici un semn. care a durat mai puţin de o secundă.30 Ce spune Valeriu Leonov „Sâmbătă. Am vorbit cu maica Arsenia. se formase. pe podea. De atunci. cea care se curăţă singură. ploaia aproape s-a oprit. la ce parte a povestirii. între tavan şi podea. a soarelui. în biserică s-a auzit un zgomot puternic. Johnny O’ Brien. Povestea icoanei Mântuitorului În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. de degradare materială. deodată. nu rece. trecând prin zonă. strălucitoare. Athanasie Lisevenko. icoana se curăţă singură. Nu mai ţin minte când. În orice caz. făcută sul. anume pictura medalion reprezentându-l pe Sfântul Evanghelist Matei şi locul de sub medalion. la fel. În acest moment. iar ochii Mântuitorului se vor deschide. din care a plecat coloana tunătoare de lumină. nici unul din noi nu ştiam ce să credem! Totul s-a lămurit. Măicuţa Arsenia îşi făcea cruci tot timpul şi se ruga. unde se slujeşte tot timpul. Măicuţa Arsenia a intrat şi în altar. un sunet foarte puternic. dar nu cu ecou foarte mare. unde se afla mocheta. cel care a văzut cel mai bine ce s-a întâmplat. Deasupra bisericuţei nu este acoperişul clădirii. o icoană fără ramă. ca să culeg nişte scumpie. nici un semn”. ci o altă încăpere în care. a donat stareţului de atunci. unde se slujeşte doar în duminicile de vară.mi s-a ridicat părul pe mâini şi pe cap. în acest moment fiind curăţată cam pe jumătate. (cf. Am cules împreună scumpie. în general. nimic. m-am hotărât să plec cu bicicleta spre pădure. care ne-a deschis paraclisul. ceilalţi erau muţi şi se uitau unii la Valeriu Leonov. în 18 iunie. le-am propus să îi duc la mănăstirea Celic. eram cu spatele şi am văzut doar lumina reflectată de pânza albă. cu spatele spre peretele cu ferestre şi cu umărul drept spre altar. Maica Arsenia) Icoana de pe tavan a Sfântului Apostol Matei. cu toate geamurile şi cu singura uşă. iar cei patru străini erau cu faţa spre mine. Johnny O’ Brien ne-a arătat locul de pe tavan din care a coborât coloana. ca cea de blitz! Prima mea reacţie . dar mă aflam cu spatele spre peretele din stânga al încăperii. Între timp afară ploua. La această oră era închis şi muzeul şi paraclisul în care se afla icoana Mântuitorului. întrucât eu mă aflam între ei şi aceasta. cel cu ferestre. de la intrarea în sfântul altar. În poziţia în care mă aflam eu. un soldat austriac. . nici pe tavan. unde am ajuns pe la trei şi jumătate.

n. În dreapta mea (stinga altarului) La Niculiţel. călătorul va avea senzaţia translatării în dimensiuni paralele. Apoi am privit și celelalte icoane din încãpere. Afară se auzeau surd tunete. „Aici şi acolo sânge de martir”. ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Triunghiul sfânt de la Niculiţel a ascuns moaşte. Ce spune Johnatan O’Brien Deodatã o explozie mare s-a reverberat în întreaga încãpere. privind icoana care se curãța singură . Celic şi Saon va privi lumea aceasta aşa cum este. sună textul inscripţiei de sub altarul basilicii paleocreştine. în tihna smerită a mânăstirilor Cocoş. n.sau ceva în legãturã cu furtuna. mult mai târziu înțelesul acestei întâmplãri. necredinciosul “Maicuța ne explica mãnãstirea și iconostasul. Greu de explicat! Sã fie un semn? ”Eram în interiorul manãstirii Celic Dere.).31 Ce spune Celine Ecobichon “Afarã era furtunã mare. Eu și Johnny ne-am uitat cu atenție și la pictura din tavan. Apoi Nic. Priveam în stânga icoanei și deodatã am vãzut izbucnirea luminii. legende şi întâmplări uneori inexplicabile şi poate mai ascunde. în dimineața aceleiași zile. În orice caz. La început am crezut cã fulgerul luminos ar fi putut fi un bec care explodase. dând impresia unei explozii. că o biserică nu poate fi terminată de 102 ani. care nu crede în Dumnezeu. după şapte sute de ani. pentru că încă nu vrea Dumnezeu şi va căpăta convingerea că este un lucru firesc ca. din care pãrea sã fi izvorât. pe sub poalele pădurilor de tei. La Niculiţel. Călugăr cu toacă de la Mânăstirea Cocoş. Era ciudat pentru cã nu a lãsat nici o urmã de fum și nici pete arse ca și cum ceva ar fi explodat. cum o fãcuseși tu (Valeriu Leonov. ca și cum ar fi pornit dinspre pictura unui apostol de pe tavan. 1700 deani de lumină creştină. venind dinspre centrul picturii (frescei) de pe tavan în colțul din stânga al camerei. a fost de acord cã a vãzut și el lumina venind din același loc. Am privit atât fresca cât și podeaua și nu am observat nici o urmã de stricãciune. direcționatã spre podea. Nu știu dacă a fost un fel de miracol. dar sistemul electric funcționa. Priveam icoana lui Christ cu ochii inchiși și am fãcut câteva fotografii. Acolo. Ne-am întors puțin :îmi amintesc cã eram cu fața parțial cãtre ușa de la intrare când un trosnet puternic și o bubuiturã au sunat simultan. asta este ceea ce am vãzut”. din toată pictura unei bisericuţe să se păstreze intactă doar o scenă de martiraj. Aici şi acolo. Va simţi ca pe un lucru firesc. Mãicuțele ne-au primit în camera de rugãciune. . am vãzut un fulger de lumina apãrând dinspre tavan spre podea. sau semn. explicabil. împăcânduse cu acea rază de lumină curbată şi cu acea coloană tunătoare de foc. A urmat un tunet puternic ce pãrea sã dãrâme peretii și ne-a fãcut sã tresãrim. căci este loc binecuvântat de Dumnezeu cu sânge sfinţit şi multă frumuseţe. Era ca o luminã strãlucitoare. N-am reușit sã vãd de unde venea. unde au fost descoperiţi sfinţii martiri. Acolo. în triunghiul sfânt de la Niculiţel pare firesc ca toate acestea să se întâmple. Ce spune Nick Dent. Nu era nici un semn pe tavan”. Auzeam furtuna cu tunete în timp ce ea istorisea și tu traduceai. Fiecare dintre noi are o interpretare proprie și poate vom descoperi cândva. nu prea tare.

despre care doar auzisem. tradiţiile. sau chiar mai frumos „Vallis Valachalis”. după înfrângerea lui Mihai Viteazul.conduse de cneji locali. Un fel de călătorii iniţiatice. ne-a spus părintele Iacob Algeorge. erau persecutaţi şi socotiţi schismatici. undeva aproape de Sângeorz Băi (1 km.Ştefan Meteş.32 B I S E R I C A „UMBLĂTOARE” DE LA CORMAIA Dan NICOLAU text si fotografie perisabil. un rol central l-a avut. ntre dealuri împădurite şi printre linişti de vară verde ne-am întâlnit cu legenda unei biserici călătoare. Maieru şi Sângeorz. până târziu în sec. fireşte. Nu-l tulbură nici creştinii care descind în pelerinaj.). Atunci „episcopul Ghenadie a sfinţit ca preot pe diaconul Miron. alături de Cormaia. Zona este un tărâm de poveste. se află pe Valea Cormăii. Este menţionat la 1241. dar găsit din belşug prin partea locului. Acasă. a stârnit de-a lungul vremilor interesul regalităţii maghiare. „Vallis Rodenensis”. Valea Someşului Mare. Este şi motivul pentru care mănăstirile care apar în documente la 14 decembrie 1450 la Năsăud. material . dar suficient de departe ca să simţi vibraţia spirituală a locului de rugăciune. într-o coeziune comunitară remarcabilă. luna lui martie. despre care vrem să vă povestim. Documentele vorbesc despre sprijinul oferit cnejilor din Valea Rodnei de către domnitorul Petru Rareş pentru a se ridica o mănăstire între Hordou şi Telciu. Încăpăţânaţi. Mai târziu ei puteau accede în ierarhiile bisericeşti din locurile de baştină. să-şi clădească locaşuri de cultmare parte din lemn. someşenii şi-au păstrat statu- Î tul de populaţie majoritară. din Runcul Mănăstirii”. ca dată a împlinirii zidirii. şi actul său de atestare are adânc înscris: anul 1636. 17. Acelaşi istoric susţine că popa Toader din Sângeorz se afla la 1600 în fruntea cetei de răsculaţi împotriva Dietei. 1935 . când peste valahi au năvălit tătarii. Năsăudenii îşi trimiteau la acea vreme copiii să înveţe slova creştină în mănăstirile din Moldova. Biserica noastră. din Sângeorz. s-ar putea spune. tenaci. însă. Ca pretutindeni în ţară. istoria notează păstrarea formaţiunilor statale româneşti numite cnezate. biserica. mai există doar în memoria colectivă (Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania. în mănăstirea cu hramul Podrov. Au continuat. dârji. Mai apoi a imperiului austro-ungar pentru argintul munţilor Rodnei şi a tot ce îmbogăţea acest ţinut. vol II. instituţiile administrative proprii. poartă hramul Buneivestiri. XIV. pe valea Bichigiului. Astfel. mai ales vrednicia locuitorilor scuturaţi de convulsiile unei istorii crude. deoarece se hotărâse izgonirea de pe aceste meleaguri a preoţilor români). în îndelungatul drum care i-a purtat prin secole pe localnici. sau cum apărea mai târziu în documentele medievale.

În 2003. Despre acesta din urmă aflăm din inscripţia unei icoane împărăteşti: „Această icoană. Mai târziu. Iar acum.33 Bisericuţa este. Acest spaţiu spiritual al Năsăudului să ardă” (iar semnele focului există!). Vine să vadă viaţa de obşte şi să înţeleagă cine suntem. i se cere iertare că îl tai”. cu „12 perechi de boi” de aceiaşi sângeorzeni. Tudor Zugravu”. este gardul din nuiele de alun. după o istorisire ca aceasta. cu sprijinul Înaltpreasfinţiei sale Bartolomeu. ne rămâne să înţelegem felul în care toate acestea s-au întâmplat. creştinii Sângeorzului o desfac şi o remontează pe colina lui Malin. Aici a fost biserică parohială până la 1999. A fost strămutată „pe tălpi”. deşi se mai vehiculeză și cifra 6! A mai traversat şi un incendiu. Un alt miracol. de astă dată estetic. Prin 1905. Acesta. dar sângeorzenii nu au „eliberat-o” până la terminarea construcţiei. muncă de 3 ani (1748-1751) ajutaţi şi de un celebru artist al vremii. deşi la dimensiunile ei liliputane este greu de crezut cum a putut sluji o comunitate nu chiar mică. spre a lăsa locul noului edificiu. construcţia noii biserici a început în 1994 şi a mutat iarăşi bisericuţa cu câţiva metri. chiar Nicolae Iorga a vizitat-o şi „o fost căzut în farmecul ei”. cu boii. pe tălpi. împreună cu maica stareţă Ecaterina Ghiran o aduce după secole. dar nu numai! Până în anul de graţie 2004 această bisericuţă. părintele Algeorge a spus că „Bătrânica s-a întors la obârşie”. Cum spuneam. bisericuţa a călătorit. Din locul în care s-a aflat şi la care prin osteneala unor dăruiţi slujitori s-a întors. în iarna lui 1820. însă. de această dată de 20 de măicuţe. dar de fapt nu ascunde ci) ne arată cât de puternic s-a imprimat şi a dăinuit în rândul localnicilor sentimentul de apartenenţă la crezul în obârşie şi străbuni. Şi acest popă Ion iaste fecioru popii lui Matei din Lăpuşu. Dar la ordinul generalului austriac Buccow „n-a vrut prin ingeniozitatea părintelui Nicodim de a găsi sponsori. deşi mort. acestea au fost plătite (ar fi tentaţia să spun „ascunde”. aşa cum au ars alte biserici româneşti sub năpasta imperiului. le are expuse într-o expoziţie personală la Tg. Întâi a fost refăcută pe la 1746 de către ieromonahul Clement. Despre ultima descindere. exceptând aprobarea care excludea explicit fondurile. a călătorit. Tudor Zugravu. conform documentelor. rămasă fără călugării care au plecat în Moldova. când copacului. aşa că privind costurile şi consultanţa de specialitate. cu liniile arhitecturale împrumutate de la stilul maramureşean. în măcar trei locaţii atestate. în 1761. este adus la cârma mănăstirii. adunate „iarna. Şi nu doar atât. În chiar condiţiile în care un important personaj „de la cultură din vremea lui Ceauşescu” a subtilizat „legal” 5 icoane de la Cormaia. mult. Vlădica Misail. ea a fost translatată (în formă nedemontată). Este vorba de un loc pe care. Spaţiul îngăduie cam 20 de persoane. la locul său iniţial în Cormaia Valea Pleşii pe doar un hectar. Domnul Hristos împreună cu icoana Maicii Precistii Le-au făcut popa Ion dempreună cu fâmeia lui. Fără un ajutor financiar „de la Bucureşti”. În mod cert. se spune. mai vine”. Mureş de unde părintele Nicodim a spus că „nu ai nici o şansă să le iei”. ne-a spus părintele ieromonah Nicodim Sângeorzan. sau desfăcută bârnă cu bârnă şi realcătuită după un ingenios sistem al mesteşugarilor truditori (semnele se disting şi acum pe bârnele bisericii!). dacă nu s-ar fi construit alt lăcaş de cult în Sângeorz. ale cărui icoane au dăinuit până astăzi. au refăcut-o. aşadar. îndemnaţi de un monah pe numele lui Macarie. pe malul stâng al Someşului. părintele Nicodim. pe care. pe vârful Pleşa. un miracol de longevitate. biserica n-ar fi plecat nici astăzi de acolo. la 23 iulie. a fost târnosită ca mănăstire de călugări după ce popa Constantin zis „Tânău” şi un fost episcop de Rădăuţi. Anuţa. cum spunea sfinţitul Nicodim „cine îl descoperă. de unde venim şi încotro ne ducem. atâta vreme. CORMAIA-10 MAIU’ 2008 . După incendiu. ca să le fie lor şi ficiorilor lor pomenire în veci. în apropiere.

Animal mitic. care nu l-a putut domestici niciodată. până hăt. ca cercurile dure ale stejarilor. devenind sacrificiul din temeliile edificărilor istorice. dar mai puţin voluminos.9 m şi o înălţime de 1. Mărimea coarnelor.) Al treilea fel de animale este al acelora ce se numesc uri. Conform atestărilor documentare.” (G. Povara aceasta. decât tăcerea celorlalte animale. Popa –Lisseanu . ni-l pomeneşte în lucrarea sa celebră. Însuşi marele împărat roman. forţa lui colosală. că „urii sau boii sălbatici sunt.. Urii nu e cu putinţă să se deprindă cu oamenii şi să se îmblânzească. chiar dacă sunt luaţi de mici. el a dispărut din vestul Europei încă din secolul al XI-lea.P 34 ZIMBRII Dan ARHIRE text si fotografie rima întâlnire cu zimbrii rămâne de neuitat. Tinerii îşi întăresc braţele cu această îndeletnicire şi se exercită cu acest fel de vânătoare. Este înrudit cu bizonul fostelor preerii nord-americane. Acest simbol a stat în legendele descălecărilor. Acum. cei ce ucid mai mulţi uri şi le aduc coarnele în public drept dovadă. închis în rezervaţii. cu excepţia zonei Ardennes.Dacia în autorii clasici) Autorul acestei culegeri de texte ne încredinţeză. le împodobesc de jur împrejur cu argint şi se folosesc de ele ca de cupe în ospeţele lor cele mari. iar capul celui răpus îi devenea stemă şi simbol al nobleţei lumeşti. pline cu tărâţe şi concentrate. bourii sau zimbrii. parcă. dar şi râvnit de omul tenace.. Odinioară. care creşte an după an. unde a fost semnalat O familie fericită! .: „(. hălăduind departe. prin firea uşuratică a omului.” Enciclopediile ne prezintă zimbrul drept cel mai greu animal european de pe uscat. zimbrul este năluca tangibilă dintre două cântaturi ale cocoşilor nopţii şi greabănul său grozav duce cu siguranţă povara unui trecut de care noi. Puterea şi iuţeala lor este mare şi nu cruţă nici pe om. Commentarii de Bello Galicco. de lemn. Iulius Caesar (100-44 î. încă plutind halucinante prin desişul întunecat al unor codri care nu vor dispărea niciodată. a întemeierilor. o tăcere tăinuitoare de înţelesuri rătăcite şi istorii hiperboreene. VI. nici fiara ce o zăresc.). Povara aceasta este Povestea uitată a lumilor apuse. după care dispare printre copaci şi tufişuri. faţă de care este mai înalt. având o lungime de 2. ca înfăţişare. iscoditor şi veşnic neîmpăcat cu limitele fireşti ale naturii ce i-a fost dăruită. o poartă zimbrul tăcut de milenii privind fără curiozitate şi fără teamă omul. brodate pe taină de mituri ca mătasea pe etamina goblenului. sunt ca taurii. cât mai departe. inteligenţa şi furia devastatoare din luptă l-au făcut respectat şi temut. îşi atrag o mare laudă.9 m. 28. după toată probabilitatea. Germanii îi numesc urochs sau auerochs. Ei sunt ca mărime ceva mai mici decât elefanţii şi. zimbrul coboară o dată pe zi din desişuri la jgheaburile mari. Tăcerea lor este altfel. Aşa se face că cel ce reuşea să doboare un zimbru trecea cu arme şi bagaje în legendă. ne-am dezbărat fără ca măcar s-o ştim. la gard. Aceste coarne le caută cu mult zor. ca culoare şi ca figură.Cr. într-una din notele de subsol. Germanii îi vânează cu mare grijă în gro- pi şi îi ucid. cântărind între 300 şi 920 de kg.. forma şi felul lor se deosebesc mult de coarnele boilor noştri.

Haţeg. Acum sunt numai zimbri şi stau aici numai la vizitare. Mai schimbăm uruiala. fătaţi în 2008. despre zimbrii de Haţeg pe care îi tratează ca pe nişte membri de familie : „Sunt animale monitorizate în toată Europa şi cred că în toată lumea. Mai există turme în Lituania. De asemenea. Dar se urmărea înmulţirea lor şi mutarea. diversitatea genetică a celor aproape 4 000 de zimbri care mai trăiesc astăzi este mică. Petru Crăciunesc. undeva. Bison bonasus hungarorum. au rămas numai doi zimbri: un mascul şi o femelă. femelele Purswa şi Pumyla. Vine lumea să . că în rest se duc în sus. Toţi au nume care încep cu R sau cu Ro. fiind unul din cei 12 (ceilalţi 11 fiind din subspecia Bison bonasus bonasus!) strămoşi din care se trag toţi zimbrii uneia din cele două linii astăzi existente. A fost cam grea iarna asta. oricât i-ai hrăni de mult. ei tot în pădure vor. la Haţeg.i vadă! Înainte erau şi cerbi lopătari aici. de unde au fost aduşi. Primul care s-a născut aici s-a numit Roman. în Rezervaţia Neagra de la Bucşani . mai suculentă. astăzi dispărut şi Bison Romo bonasus caucasicus. grădinile zoologice de la Târgovişte şi Bucureşti au şi zimbri printre animalele expuse. vara bea fiecare cam la 70 l de apă pe zi. în zone de păduri protejate din Polonia şi Belarus. toţi 7 fiind Bison bonasus bonasus.Romo . şi de orzoică.Dâmboviţa şi la rezervaţia Vama Buzăului Braşov. un mascul . sfecla le place. are 26 de ani.Vodă de la Vânători Neamţ. Le dăm cam de 2-3 ori pe zi. Primii. ne-a vorbit.. În România sunt zimbri în patru rezervaţii şi anume în cea de la Slivuţ . un mascul . şi le-o dăm în combinaţie cu nişte concentrate speciale pentru ei. prin aducerea a doi zimbri din Polonia. Lor le merge bine dacă îi muţi dintr-un loc în altul. Din cauza gradului mare de consanguinitate. că am stat tot cu mâncarea pe ei. Femela mai trăieşte şi acum. iarna doar 20-30 de litri. în Moldova ultimul atestat a fi fost vânat în anul 1762. sunt muguri pe care îi pasc. în viitor. a fost înfiinţată în 1958. la . dispărut şi el. La desime le place! Aici am şase. Ucraina.35 până în secolul al XIV-lea. cât a fost gerul.” Rezervaţia de la Slivuţ – Haţeg Bucuria în doi timpi: Romaniţa şi Rozina! Rezervaţia de zimbri Slivuţ. pentru vizitare. aduşi din Polonia în 1958. În 1919 este vânat ultimul zimbru aflat în sălbăticie din Polonia şi în 1927 ultimul „sălbatic” din Caucaz. După 1982. Prin înmulţirea lor s-au mai putut duce alţii şi în alte locuri din ţară: în 1967. dimineaţa când îi hrănim. Le mai dăm şi lucernă şi fân. Se numesc Romaniţa şi Rozina. Au raţie 10 kg de uruială pe zi. După anul 1951 au fost reintroduşi în sălbăticie. responsabil cu vânătoare la Ocolul Silvic Haţeg: „Scopul cred că era turistic. Au existat trei subspecii de zimbri: Bison bonasus bonasus.Podarek şi o femelă . am avut şi de orz. adică uruială. Din punct de vedere al hranei nu au dus lipsă.hăţiş şi pădure. în câteva cuvinte. dar n-am prea avut noi sfeclă în ultima perioadă. aici. Rusia şi Kîrgîzstan şi mai există exemplare în grădini zoologice din 30 de ţări. iar în Transilvania în anul 1790. urşi. la Slivuţ şi capră neagră. paznic de vânătoare şi pădurar în cadrul Districtului III al Ocolului Silvic Retezat şi gazda noastră simpatică de la Slivuţ. Dar. cu PO de la Polonia. unde sunt nişte păducei de care se freacă.trei femele şi doi viţei.Polanka. În 1963 s-au mai adus încă doi zimbri. mai sunt vreo 4 ha de teren. Erau. Despre acest eveniment ne-a vorbit domnul Gheorghe Crăcnescu.. În afara acestei linii mai există una cu doar 7 strămoşi. la vreo 12 specii. următorul Retezat. a cât mai multe exemplare posibil şi în alte locuri din ţară. s-au numit Podarek şi Polonka. tot aici. nu înainte de a participa la relansarea populaţiilor actuale de zimbri. în Rezervaţia Dragoş . cel mai mult mănâncă porumb dat prin moară. să nu-i ţii în acelaşi loc! De mâncat. Haţeg. tot din Polonia.

Sigur că nu poţi să faci actul medical decât după ce îi anesteziezi. viţeii lor. dar cele 8 kg de concentrate. la Târgu Neamţ. probe care au fost trimise la laboratoare de specialitate din străinătate şi tot în aceşti ani li s-au aplicat tratamente de deparazitare. dacă s-ar putea reface o populaţie semnificativă pentru a putea fi reintrodusă în mediul ei natural. din părinţii Roxi şi Romo. ne-a vorbit cu ardoare. Pe timp de iarnă mănâncă 10 kg de animalele astea! Aceasta. la Haţeg. Masculii ajung la maturitatea sexuală la trei ani. Întreţinerea unui zimbru nu este foarte ieftină. la Piteşti. dar nu se reproduc dacă nu sunt întrunite toate condiţiile necesare supravieţuirii puiului – de exemplu. din cauza scăderii populaţiei de zimbri de la Haţeg. câteva femele. deoarece nu sunt lăsaţi să o facă de către masculii dominanţi. despre zimbru. când trec de perioada de iarnă. Alterarea mediului său natural. la grădina zoologică din Bucureşti . Spre bucuria celor de la Ocolul Silvic. apoi vânătoarea. la Haţeg. care e puţin mai la nord. încetul cu încetul lucrurile s-au ameliorat şi s-au . nu se mai aseamănă. cu trenul anterior foarte bine dezvoltat. unde a trebuit să înlăturăm mai întâi carenţele – şi proteice. iar în rezervaţie este totuşi îngrădit. Pot să spun că dispariţia de pe acest teritoriu a lui Bison Bonasus s-ar cuveni mai bine cercetată.36 de lucernă sau fân pe zi. la Vânători treizeci şi patru. s-au adus aici. în stare liberă. dar la Vânători. prin contract. cea mai mare rezervaţie din România este cea de la Bucşani – Dâmboviţa şi apoi cea de la Vânători – Neamţ. rămân! Pe lângă hrană. însă.patru. datele privind naşterile se centralizează la rezervaţia de la Vânători . Ca specialist în acest domeniu veterinar. nu cred că ar merge. Femelele devin apte de reproducţie la 3 ani. dar între vârstele de trei şi şase ani nu prea ajung să monteze. Anual. acolo fiind zona lor veche. el a găsit aici nu nişte animale pe care trebuie să le îngrijească. la Focşani. Prin robusteţe. În Ucraina sunt câteva populaţii de zimbri în mediul lor natural . Zimbrul este un animal de talie mare. deoarece le-am descoperit pe măsură ce am început să lucrez cu ele. un număr de trei exemplare . la rândul lor. acestea ieşind demult din mediul lor natural.doi masculi. în 2008 au avut loc două naşteri: în 24 mai 2008 s-a născut o femelă cu numele de Romaniţa. însă. căci furajele care li se administrează sunt scumpe. am fost surprins şi uimit de puterea şi de forţa extraordinare ale zimbrului! Căci m-am văzut nevoit să administrez unuia aproape de trei ori şi jumătate doza normală pentru un taur de aproximativ aceiaşi greutate şi să constat că după doar zece minute se trezeşte şi se ridică în picioare. acolo. dacă nu este hrană suficientă. din punct de vedere medical. care le transmite la editorii cărţii de pedigree a zimbrilor. în 16 iulie 2008. tineretul şi unul .şase exemplare. pentru că el are nevoie de multă pădure în care să hălăduiască.o mică măsură cu taurinele. a fost principalul factor care a condus la dispariţia sa. La noi.trei exemplare în 1966. iar la Haţeg . din părinţii Roxana şi Romo şi o altă femelă. dar şi cele de minerale şi vitamine.un mascul şi două femele. de la Focşani. Ne-am confruntat cu această problemă aici. Poate ultimele! Lui Romo i se pregăteşte ceva! Doctorul Constantin Mihăilă. păşunatul de iarbă şi muguri de arbori şi arbuşti face ca raţia să se mai uşureze din punctul de vedere al banilor. s-au dus două exemplare. ci o forţă colosală a naturii pentru care nu poţi decât să faci pasiune ! „În primul rând . înălţimea la greabăn fiind mult mai mare decât cea a trenului posterior. cu o musculatură puternică. coboară până la noi zimbri care sunt.” Tatăl veghindu-le pe Romaniţa şi Rozina. la care se adaugă 8 kg de suculente şi între 6 şi 8 kg pe zi de concentrate. fetele sale. medicul veterinar care deserveşte rezervaţia de la Slivuţ. În anul 2007 şi 2008 au fost tranchilizaţi pentru a li se recolta probe de sânge şi probe de păr.veterinară şi aplicarea tratamentelor cu un medic veterinar. în 1982 . Venit de puţin timp.vreau să vă spun că eu sunt fascinat Trivale. dar. iar din Ucraina. cred că s-ar putea. În acest moment. cu bovinele. În anul 2007 la Bucşani erau treizeci şi trei de exemplare. în 1969 . aceasta este o altă caracteristică a lor. Pe timp de vară.ne-a declarat doctorul Mihăilă . Astfel. foarte bine dezvoltate.Neamţ. precum şi prin împuţinarea suprafeţelor ce-i reveneau. spre a trage concluziile de rigoare. care sunt de fapt cele mai scumpe.două exemplare. Neamţ. Din punct de vedere al bolilor se aseamănă într. poţi găsi grupuri formate din câte doi trei masculi doar. din Polonia. aş spune. gâtul şi pieptul fiind. numită Rozina. trăieşte în grupuri aglomerate. Abia între 6 şi 12 ani ajung să o facă. Au o putere şi o robusteţe extraordinare! Este adevărat că noi ne confruntăm cu lipsa habitatului său natural. tot la capitolul cheltuială intră şi contractul de asistenţă sanitar . prin industrializare şi intersectarea pădurilor de către drumuri. Ar fi extraordinar. şi nu numai. În anul 2002.

scurtă. supărat de prea marea noastră apropiere de femelele şi puii care mâncau. ele sunt de folos pentru a stabili dacă dintru începuturi capul de bour a . dar nu înainte de a-l lăsa pe Romeo. cel care.”( De la data scrierii articolului și până astăzi a trecut ceva timp. un corn de zimbru poleit cu aur. dar nu refuză. întâiul voievod. Istoricii de mai târziu au interpretat vânătoarea lui Stema Poloniei în timpul regelui Sigismund Wasa. pentru a reduce cosanguinizarea şi. Se presupune că zimbrul se bucura de un anumit prestigiu religios printre daci. Legende construite în jurul temei vânătorii rituale se întâlnesc din India şi până în apusul Europei. ajungând să se identifice cu Moldova. Originea venerabilului animal heraldic moldovenesc a dat naştere unor întrebări cărora s-au străduit să le afle răspunsul cronicari. printre indiciile ce vin în sprijinul acestei ipoteze numărându-se şi o legendă despre împăratul Traian care a dăruit unui templu de lângă Antiohia. ocupă al doilea cartier al scutului şi reprezintă armele Moldovei. Din punctul de vedere al teritorialităţii. îl priveam cu alţi ochi pe Romo. O dată cu noii stăpâni în Dacia au pătruns şi zeităţile pe care aceştia le venerau. Dimitrie Cantemir afirma că stema Moldovei fusese stabilită de către Dragoş. în general. singurul mascul de acolo. Ceea ce dă originalitate cazului românesc este animalul vânat – bourul sau zimbrul. ca să zic aşa. iar mediul cel mai propice este pădurea. În continuare vom examina primele izvoare istorice privitoare la stema statului moldav. din prada de război luată de la daci. Suficient cât să moară Romo. năzdrăvana speranță a rezervației!) Am plecat de la Slivuţ spre seară dar. Noi ne propunem să aducem la Haţeg vreo 2-3 femele de la Bucşani –Dâmboviţa şi Vînători –Neamţ. la o populaţie de zimbri este. nevoie şi de 10 000 de ha. la loc de cinste. mai viguros. până în prezent. masculul de la Slivuț . deopotrivă. Nu se cunoaşte cu exactitate rolul zimbrului în religia dacilor. În stema actuală a României capul de bour negru însoţit de o stea de aur între coarne . Este posibilă şi o împletire între credinţele locale şi cultul lui Mithra al cărei îndepărtat ecou să fie prezenţa capului de bour în stema Moldovei.. căci au nevoie de spaţii vaste.. să schimbăm masculul. a făcut să vibreze gardul zeci de secunde! Capul de bour – originile. care . în amintirea vânătorii care l-a purtat din Maramureş peste munţi spre viitoarea sa patrie şi în timpul căreia a răpus un bou sălbatic – „iar capul boului a vroit să fie însemnul noului său Principat”. Originea capului de bour poate data şi din vremea cuceririi romane a Daciei. Chiar dacă aceste izvoare nu permit stabilirea unor legături între stema Moldovei şi religia dacilor sau misterele lui Mithra. Tradiţia istorică privitoare la întemeierea Moldovei plasează în chiar acest moment de început adoptarea acestui simbol drept semn distinctiv al statului care tocmai se năştea. dar se bănuieşte că acest animal se afla în centrul unui complex ansamblu mitico – religios influenţat de credinţele Orientului Apropiat şi ale lumii mediteraneene în care taurul şi tauromahia jucau un rol de seamă. ambele de argint. Acceptarea acestei teorii duce la concluzia că teritoriul moldovenesc sau o parte a acestuia a avut ca emblemă ancestrală capul de bour fără vreo legătură cu familia domnitoare a Moldovei. Caută. Uciderea sălbăticiunii ar avea semnificaţia unui rit de iniţiere.Hațeg.e bătrân! Dorim să aducem unul mai tânăr. incluzând între stemele provinciilor regatului şi stema Moldovei Dragoş ca expresie transpusă în legendă a unui antic rit cinegetic ale cărui obârşii pe teritoriul românesc coboară în timp până în vremea dacilor şi care presupunea sacrificarea unui animal pe malul unui râu . la dextra o roză şi la senestra o semilună conturnată. semnificaţia şi primele reprezentări ale unei steme de stat Tudor ARHIRE Bourul. printre ele numărându-se Mithra. a dispărut cu totul din fauna ţării noastre încă din perioada medievală dar a supravieţuit în heraldica românească. seacă. Cultul lui Mithra derivat dintr-un mit arhaic indo-iranian avea ca moment central sacrificarea unui taur. ale cărui mistere au devenit foarte populare în provincia nou înfiinţată. după discuţia cu doctorul Mihăilă. nici pădurile de molid şi de brad.37 rezolvat. istorici şi specialişti în heraldică. animal înrudit şi nu de puţine ori confundat cu zimbrul şi cu bizonul. probabil. Nu sunt foarte pretenţioşi – au vreo 10-20 de specii de plante cu care trăiesc. dintro singură lovitură de corn. de asemenea. Capul de bour a fost considerat fie simbol al ţării înainte de toate fie simbol al familiei domnitoare care s-a transformat cu timpul în emblemă teritorială. a dobândirii supremaţiei peste un teritoriu (prin înfrângerea celui care îl stăpânise mai înainte) sau a colonizării unui teritoriu (sacrificiu de întemeiere). pădurile de foioase. De altfel capul de bour sau de zimbru a făcut parte aproape necontenit din stemele Moldovei.fiind deja trecut de 18 ani. Principatelor Unite şi României.

sculptat alături de pisanii laice sau religioase aparţinând epocii lui Ştefan cel Mare. O astfel de constatare acordă capului de bour calitatea de simbol teritorial ce precede întemeierea Moldovei şi nu o emblemă preluată de ţară de la familia domnitoare. Sfragistica şi numismatica oferă primele mărturii. Primele monede moldovene.38 reprezentat un simbol teritorial. acvila. şi a tatălui său Bogdan I. ceea ce exclude posibilitatea ca vreunul dintre cei doi voievozi să fie cei cărora Moldova le datorează stema sa. în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. însoţit de o stea între coarnele cu vârfurile îndoite spre exterior. pe baza analogiei cu Ţara Românească a cărei binecunoscută stemă. Faptul că în Moldova apariţia capului de bour în stema ţării precede cu aproape un secol prezenţa sa în stema dinastică. aşezat deasupra unui coif care timbrează un scut. ca emblemă oficială a Moldovei. bătute după 1377. Pornind de aici. în schimb se regăseşte pe plăci şi discuri de teracotă şi monumente arhitectonice. coarnele fiind îndoite spre interior. pe când în cealaltă situaţie are rol de cimier pentru stema dinastică. aveau stema ţării pe avers. Din a doua jumătate a secolului XV capul de bour apare şi în izvoare epigrafice. începând cu domnia lui Petru I (1375 .1391). pe cale de a se şterge. cu vârfurile curbate spre interior. Este redat şi gâtul animalului heraldic. În concluzie capul de bour a fost şi continuă să fie un simbol teritorial a cărui existenţă începe înainte de naşterea Moldovei şi continuă şi după ce aceasta a devenit una dintre provinciile istorice ale României. implică mai degrabă o evoluţie inversă. coborând apoi în scut pentru a se transforma în parte principală a stemei de stat. când va suferi modificări similare cu acelea ale stemei sigilare. Bourul apare văzut din faţă. descoperiri arheologice făcute la Rădăuţi au dovedit că stema personală a lui Laţcu. face posibile recunoaşterea şi descrierea stemei cuprinsă în câmpul său: cap de bour. urechile sunt mai alungite. Cea mai veche mărturie de acest fel datează din anul 1476 şi însoţeşte pisania ce aminteşte zidirea porţii celei mari de la Cetatea Albă. Capul de bour este foarte asemănător în acest caz celui de pe sigilii şi îşi va păstra forma tot până în anul 1409. o curioasă formă de supravieţuire a unui animal exterminat prin vânătoare şi poate o amintire vagă. Prezenţa sa în stema de astăzi a ţării noastre este. după cum spuneam şi în primele rânduri ale acestui articol. era un cap de lup. figurează pe primele monede cunoscute ale acestui stat în chip de cimier. Sigiliul lui Petru I atârnat la actul său de supunere faţă de regele Poloniei. iar steaua are de această dată şase raze. totul într-un scut triunghiular şi va păstra acest aspect până în 1409. s-a presupus că şi în Moldova capul de bour a fost mai întâi cimier stemei dinastice. mobila heraldică urcând din scut spre a deveni cimier. în tipurile monetare şi sigilare capul de bour are rol de principală piesă a stemei ţării. sau dacă a fost mai întâi un însemn dinastic. ale folosirii capului de bour împreună cu mobilele anexe. cu excepţia bulei de aur a lui Petru Şchiopul din 1575. pe de o parte. Vladislav al II-lea Jagello. deşi deteriorat. . Istoricii au apreciat că diferenţele evidente între cele două tipuri de reprezentări se datorează faptului că. a credinţelor pierdute ale Daciei preromane sau a dispărutelor mistere mithraice. roza la dextra şi luna crai– nou la senestra. uşor înclinat spre stânga. domn ale cărui sigilii înfăţişează bourul diferit : coarnele sunt mai masive. O astfel de reprezentare a capului de bour este străină monedelor şi sigiliilor. De altfel.

zimbrii şi bourii au ajuns în steme. „Perle” (1880). Emisiunile următoare: „Principatele unite” (1862 şi 1864). dar asemănătoare. năluci ale unor istorii ceţoase. În prezent sunt catalogate aproximativ 750 de exemplare autentice din prima emisiune „Cap de bour”. privindu. altele foarte bine realizate. sau urii de odinioară. colecţionar căci . machete. Datorită valorilor mari şi rarităţii circulă foarte multe falsuri. lipsiţi de teamă.Neamţ şi Vama Buzăului . care nu a existat niciodată. „Bucureşti I şi II” (1876 . din valoarea de 27 de parale.au fost emise la data de 21 iulie 1858. Ferdinand şi mai ales. „Vulturi” (1885 . ca şi ieri. altfel. spre deosebire de inorog.1869). născând legende. Odată cu apariţia lor s-au născut şi primii colecţionari români de timbre.1900) – sunt relativ uşor de găsit. Printre cei mai cunoscuţi filatelişti se numărau regii României Carol I. Şi. nu înseamnă că nu puteţi avea o colecţie spectaculoasă şi valoroasă. blazoane şi colecţii. „Cuza”(1865).colecţionar Primele timbre poştale româneşti.Dâmboviţa. dacă se va dovedi că unii dintre noi suntem binecuvântaţi cu darul de-a înţelege mai mult decât ar fi la vedere.cu favoriţi” (1866 . Animale diferite. falsuri şi dorinţe mistuitoare de-a lungul miilor de ani. tipăriţi pe hârtie sau hălăduind prin codrii. colecţiile de eseuri.Braşov. la Slivuţ . În general. Vânători . celebrele „cap de bour”. unele grosolane.1872).39 Puţină filatelie! Cristinel POPA .1879). cu atât valoarea colecţiei creşte. timbre şi scrisori circulate în perioada 1858. Totuşi. Acolo încă îi mai putem vedea.ne drept în ochi cu ochii lor omeneşti. zimbrul a fost salvat şi mai există. care a dispărut pentru totdeauna.Haţeg. Dar. În lucrarea apărută la Bruxelles în 1869(!!!) – „Timbres de Moldavie et de Roumanie” este subliniată deja raritatea timbrelor „Cap de bour”. căci. zimbrii şi bourii. doar ei ne-ar putea spune Povestea. pentru ce ar mai fi fost salvaţi de la totală dispariţie? N. Dacă nu reuşiţi să găsiţi sau nu vă permiteţi să achiziţionaţi un „Cap de bour”.1889). În licitaţiile internaţionale preţurile se situează între 2 000 $ pentru un exemplar ştampilat din valoarea mai puţin rară de 54 parale şi peste 100 000 $ pentru un exemplar superb. „Spic de grâu” (1893 . Dintre acestea mai puţin de 50 se află în colecţii din România. încă. neştampilat. capul de bour rămâne visul tainic al oricărui . mai ieftine şi pot constitui o investiţie deosebit de rentabilă. Au circulat şi încă mai circulă legende cu privire la valoarea fabuloasă a unui astfel de timbru. nu încetează să exercite astăzi.1907 sunt foarte valoroase. o puternică fascinaţie asupra celor care i-au văzut vreodată. Cu cât tema este mai bine acoperită şi mai coerent prezentată. Carol al II-lea.R. „Carol I . Bucşani . „Paris” (1872). „Carol I cu barbă” (1871 . spre deosebire de bour.

un viciu. Muzeul Naţional Secuiesc. multe asemenea piese se regăsesc . instrumente folosite pentru curăţarea lor. rezultat fie al săpăturilor arheologice. Muzeul Brăilei. Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia. tabachere. secolul XVIII. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. Muzeul Judeţean Ialomiţa. Cu adevărat. prezintă aproximativ 600 de piese (pipe. Aurel Stănică D efinind viciul.Muzeul Municipiului Bucureşti.). fie provenind din colecţii particulare. respectiv ceramică turcească. tipar pentru modelarea acestora. oamenii și-au creat astfel de „dependențe”. Muzeul de Isto- rie şi Arheologie Constanţa. marele nostru istoric N. alături de băut și jocurile de cărți își face apariția fumatul. etc. Astfel. cele mai timpurii fiind pipele turceşti de secol XVII. iar imaginarul capătă un rol fundamental. Tutunul Un viciu istoric Arhg. Muzeul Judeţean Mureş.40 Bulgari și albanezi în Dobrogea. Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei – pentru organizarea unei expoziţii al cărei scop este acela de a prezenta un valoros patrimoniu. rastel. Iorga spunea că „viciile sunt călăii care te omoară încet. expoziţia „Un viciu istoric” transmite printr-o relativă simplitate un obicei. Muzeul de Istorie Galaţi. Iuliana Costea Arhg. tuiuri precum şi diferite alte materiale şi obiecte. care începe să reprezinte un adevărat stil de viața și închide triada celor trei vicii fundamentale din evul mediu. întâlnit din Evul Mediu până în prezent. masă de tocat frunze de tutun. Muzeul Judeţean Satu Mare. itinerantă. Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări EcoMuzeale Tulcea a colaborat cu alte 11 muzee din ţară . de-a lungul istoriei. Într-o perioadă în care imaginea vizuală este mai mult difuzată prin media decât trecută prin filtrul raţiunii. monede. Expoziţia. cu o sabie neascuțită“.

de altfel. pipa. Bucureşti. obicei ce a cunoscut încă de la început o largă răspândire în societatea medievală europeană şi nu numai. datorită potenţialului economic deosebit. Tulcea. Brăila.. chiar ilegal în unele ţări din Europa. unele exemplare fiind de o calitate deosebită. multe imitând forma şi tehnica decorării atelierelor din Istanbul şi Lűleburgas (însăşi numele localităţii reflectă realitatea existenţei aici a unui important centru de producţie .. în perioada secolelor XVIII – XIX. Šumen. se transformă în artă. Pentru perioada secolelor XVI – XVII. Inventarea la sfârşitul secolului al XIX-lea a maşinii de împachetat ţigarete a favorizat declinul meşugului realizării de pipe şi mai mult. Ciubuc pe un spaţiu larg şi se pot face analogii cu cele descoperite la Iaşi. secolul XVIII Narghilea . Babadag. fumatul de tutun cu pipa era perceput cel mai adesea ca o extravaganţă. dăunător sănătăţii. Apar Bazarul din Babadag. Isaccea.dar mai ales meşteşugul realizării de pipe capătă noi valenţe: cultura tutunului devine monopol de stat iar producţia instrumentului de fumat. Măcin .41 Tătar din Cernavodă cu lulea. a accelerat răspândirea obiceiului fumatului. Centrele de producţie şi-au continuat evoluţia şi în secolele XVIII şi XIX. la Corint şi Atena.lulea. în Bulgaria la Varna. Sofia. Lulelele erau lucrate din lut de culoare roşie. 1840. „Un viciu istoric” constituie un demers expoziţional dedi- cat pipelor. Slobozia (Oraşul de Floci). termenul de lűle în limba turcă desemna floarea de lalea şi a fost preluat ca atare pentru numirea acestui tip de pipă . în Grecia. Veliko Târnovo. un viciu istoric. o categorie de obiecte ce ilustrează obiceiul fumatului de tutun. ce aminteşte de ceramica terra sigilata). ulterior ca un fapt păcătos. cultura tutunului.

a fost iniţial folosit în Europa. turcilor şi armenilor. respectiv prezenţa atât în zona gurilor Dunării. ca de altfel în întreg spaţiul balcanic. Portugaliei şi Franţei. plantă originară din America. aflat sub influenţă otomană. o practică a turcilor otomani. deşi obiceiul fumatului de narghilea. Colecţiile muzeelor sunt alcătuite din exemplare realizate din ceramică. în perioada fanariotă. în marea lor majoritate. dar şi în oraşele de pe linia Dunării. este de tradiţie orientală. cum a fost cazul Dobrogei. a Imperiului Otoman. a făcut posibilă dezvoltarea şi evoluţia unei culturi cu puternice influenţe orientale. spre exemplu. ilustrație de epocă. cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea era recunoscut drept cel mai notoriu fumător şi care a avut un rol esenţial în răspândirea acestui obicei. narghileaua fiind folosită în special pentru haşiş. pentru care La taclale orientale! se foloseau şi alte plante psihotrope şi care deservea unor scopuri ritualice încă din Antichitate şi fumatul de tutun cu pipa. protejatul reginei Elisabeta. din zonele aflate timp de peste patru secole sub influenţa Imperiului Otoman. Cel care a studiat de altfel aceste calităţi curative ale tutunului şi le-a recomandat a fost ambasadorul Franţei în Portugalia. la curţile regilor Spaniei. în spiţerii. dar există şi colecţii . teriac. cercetările arheologice au evidenţiat existenţa unui număr impresionant de pipe. fie ca plantă decorativă.42 centre meşteşugăreşti în întreaga Europă. În Imperiul Otoman. Expoziţia are în vedere punerea în valoare a unei părţi din imensul patrimoniu arheologic aflat în colecţiile muzeelor din ţară. este rapid preluat şi de restul popoarelor din Balcani. teritoriu aflat sub directa influenţă a Imperiului Otoman. În Ţările Române. Tutunul. armeni. hanuri şi băcănii ale grecilor. majoritatea dezvoltând chiar adevărate stiluri decorative sau impunând diverse mode şi tipuri de şi pentru pipe. În Dobrogea. etc. Realitatea istorică. cârciumi. albanezi. atât tutun cât şi opium. Spre deosebire de zona occidentală a Europei. o arteră cu un esenţial rol în permanentul schimb cultural. zonă din care se răspândeşte obiceiul fumatului de pipă. români. Fumatul de ciubuc. în Balcani Fumători olandezi.. acesta este preluat şi adaptat mentalităţii orientale. fumatul de tutun cu pipa apare pe această filieră engleză. Nicolae Filimon menţiona în romanul său obiceiul boierilor fanarioţi de a fuma „ca turcii”. Planta de tutun. fie pentru calităţile sale curative. precum greci. bulgari. Există de altfel o distincţie clară între ceea ce reprezintă fumatul de pipă. de produse şi populaţii. astfel de obiceiuri erau prac- ticate şi ele se răspândesc şi în mediul negustorilor şi al târgoveţilor români. Jean Nicot – nicotina – dar obiceiul fumatului de tutun cu pipa se leagă însă de numele lui Walter Raleigh. dar şi din întreg spaţiul românesc. afion.

În zona Ardealului. cele mai frecvente fiind produsele ungureşti. expoziţia este completată de diverse alte obiecte de tradiţie orientală. 1560. Jean Nicot este cel care îi recomandă reginei Caterina de Medici folosirea plantelor de tutun iar anul 1560 rămâne în istorie ca data la care începe răspândirea tutunului în Europa. dovedind astfel larga răspândire a obiceiului fumatului de tutun în Ţările Române. moda pipelor turceşti lucrate din lut s-a menţinut alături de cea vest occidentală. Pentru a ilustra prin obiectele expuse un obicei occidental adaptat Europei răsăritene. De la numele său s-a păstrat termenul de nicotină. . de pipe lucrate din porţelan şi spumă de mare. Ambasadorul Franţei în Portugalia. Săpăturile arheologice la vechile curţi domneşti de la Bucureşti şi Iaşi au permis înregistrarea unui mare număr de pipe. respectiv cea a unui viciu la modă. Sir Walter Raleigh. respectiv pipele. primul fumător notoriu. În acelaşi timp. puţin aflate până în prezent în lumina reflectoarelor. factorii care i-au determinat apariţia dar mai ales larga răspândire.43 obicei care şi în prezent are ca principală caracteristică această definiţie. pentru dureri de cap. dar şi accesorii pentru fumatul de pipă. dar şi în scopuri curative. secolul XVIII. pentru a putea pătrunde în „atmosfera” unei lumi în care fumatul de pipă îndeamnă la siestă şi flecăreală în toridele veri dobrogene. demersul expoziţional are în vedere prezentarea publicului a unei categorii de obiecte. Acesta serveşte scopului de a prezenta publicului vechimea unui obicei. a evoluţiei pipei ca instrument de fumat tutun dar şi a felului în care o categorie de obiecte reprezintă şi defineşte o mentalitate aflată sub influenţe orientale. lucrate din lut. vindecarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe. considerate adevărate opere ale tehnicii orfevrăriei datorită stilului decorativ. Jean Nicol. trebuie urmărit criteriul cronologic. mărturii din trecut ale unui TUTUNUL Tutunul este o plantă originară din America de Sud şi a fost folosită de comunităţile umane încă din secolul al VIlea în ritualuri magico-religioase. marea majoritate turceşti. în condiţiile în care numărul acestora în colecţiile muzeelor este impresionant. Cafenea turcească. pentru acestea din urmă. Sunt prezentate publicului acest tip de obiecte. Ajunge în Europa după descoperirea Americii (1492) şi o primă menţiune a obiceiului de a fuma o avem de la Christofor Columb care amintea despre frunzele de tabac preparate de locuitorii insulei San Salvador. Nu în ultimul rând. reacţia în timp şi spaţiu a oamenilor faţă de obiceiul fumatului.

În Imperiul Otoman tutunul a fost adus de navigatorii englezi şi olandezi şi era iniţial folosit pentru aroma deosebită în amestec cu alte plante. el fiind cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea. unul dintre navigatorii spanioli. papa Urban al VIII-lea ameninţa cu excomunicarea pe fumători şi ţarul Mihail al IIIlea cu deportarea în Siberia pe cei care „beau tutun”. . rămâne cunoscut drept primul european fumător şi care. În secolul al XVII-lea fumatul începe să fie condamnat în întreaga Europă: sultanul Murad IV emite în 1633 un edict prin care pedepsea cu moartea pe cei care consumau opium sau fumau tutun. secolul XIX. Fumatul devenea astfel o modă. Marinar cu lulea. la curtea reginei Elisabeta era recunoscut drept cel mai notoriu fumător. Diego Rodriguez. Totodată. Tutunul a continuat să fie cultivat în Europa. Cunoscut şi sub numele de herba panacea sau herba sancta. fiind folosit tot în scopuri curative. a fost condamnat de Inchiziţia spaniolă pentru „legătură cu diavolul”. pentru narghilele.44 Sultanul Murad al IV-lea.și tovarășa lui de viață și de pipă! Bulibașa.. un adversar neînduplecat al fumatului! răspândirea obiceiul fumatului de tutun cu pipă. acuzat de soţie că „înghite foc şi scoate fum pe nas”.. James I condamnă fumatul pe care îl vedea ca pe „un obicei dezgustător pentru privire. a fost utilizat pentru fumat de pipă.. iar în Orient în amestec cu alte plante iritante sau stupefiante. viciul fumatului era considerat un privilegiu al nobilimii şi un obicei monden. consumată de categorii sociale tot mai numeroase în întreaga lume. De numele lui Sir Walter Raleigh se leagă dăunător pentru creier. . în grădinile curţilor regale din Peninsula Iberică. Astfel devine o marfă comercială cu mare căutare. dar şi ca plantă ornamentală. Succesorul reginei Elisabeta. scârbos pentru miros. periculos pentru plămâni”..

Culmea! Când echipajul se pregătea să plece din port şi doamna Angela făcea ultimile verificări.A plecat lăsând în urmă câteva (puţine. pentru călătorie. cu titlul “ANGELA LEFTERESCU / UN CĂPITAN DE CURSĂ LUNGĂ”. care s-au înfoiat în apa proaspătă. depăşind performanţa înaintaşei sale. Flerul meu de gazetar îmi spunea asta. pe navă. am dorit să ne facem părtaşi cititorii la bucuria –uneori. pensionară stânjenită de viaţa pe uscat. prin generozitatea aceleiaşi bune prietene. ca toate documentele şi un jurnal. în muzeul orăşenesc. Din acest moment doamna Angela Lefterescu devine unicat în istoria navigaţiei româneşti. Din această întâlnire a ieşit o cărticică frumoasă. iar jurnalul. (Rodica Simionescu) Vaporul cu flori roşii “Vorbim despre flori şi aflu că sufletul ei. O explozie de flori. comandantul spiridon Vlassopol. Îl deschid. la scara vaporului. când scriu. tristă!. eliberat de Căpitănia Portului Tulcea în ziua de 12 decemvbrie 1972. De ce? Am simţit că acolo am să găsesc ce caut. doamna Irina Constantziu Vlassopol. pe masa mea de lucru. vânzătorul i-a pus în braţe. a însoţit zile de-a rândul drumul marinarilor. Aşadar. Şi am avut dreptate! Doamna Angela Lefterescu. câteva amintiri răzleţite prin lume. . Zeci de garoafe în cuib de carton. Omul părea să nu înţeleagă ce i se întâmplă. Dar i-a dăruit ţigări.multe probleme.. foarte puţine !) fotografii. la editura locală Atlas. Am pus mâna pe telefon în ziua de 1 martie 1995 şi am sunat-o.Istoria universală cunoaşte foarte puţine astfel de exemple.. bere şi uneori un pachet cu mâncare. lumea din jurul ei. fiecare locşor de pe navă. o dragoste care a încurcat. cât de mare este lumea şi cât de lung timpul! Nu împrejurările au dus-o pe mare. O dragoste care i-a adus multe împotriviri. vom publica în serial jurnalul Angelei Lefterescu. tot aici. Doamna Rodica Simionescu a descoperit-o în singurătatea unei garsoniere din cartierul Tomis Nord al Constanţei. A A murit singură. începând cu acest număr al revistei La Drum. fost ofiţer asistent pe cargoul soţului ei.. Marinarii îl ocoleau şi chiar se împiedicau de el. Carnetul de marinar “Ţin în mână carnetul de marinar cu numărul 02547/4934. fără oameni dragi în jurul ei şi fără favorul de a o fi putut face pe marea care i-a fost atât de dragă. departe de mare şi de navă. bine înfăşurată în hârtie. Fotografiile sunt acum. prin grija doamnei Rodica Simionescu. educat să poarte uniformă şi în somn.a paginilor jurnalului primei femei comandant de navă din ţara noastră. roşii ca focul. a fost prima (şi singura. Cine să cumpere flori când coboară de pe vapor şi aleargă după magazine sau aiurea? Nici ea n-a cumpărat. publicată în anul 1996 în Călăraşi. o dragoste care a absorbito în anaforul unui destin al însingurării fără alternativă. seci. O navă împodobită cu garoafe roşii! “(Rodica Simionescu) De mult. Doamna Angela. Rodica Simionescu. după ştiinţa noastră) femeie comandant de navă din România.. pentru exemplaritatea ei în ce priveşte dragostea pentru drum şi călătorie. ziarist la Radio Constanţa. O cutie mărişoară. V-am spus că nu prea era într-ale lui. de supertraulere şi alte nave de pescuit oceanic a fost ambarcată la data de 6 februarie 1982 în funcţia de comandant pe nava TW CEAHLĂU. după cum i se spunea. o mărturie credibilă şi lipsită de echivoc a forţei pe care dragostea pentru lumile de dincolo de orizont o poate da omului atins de aripa acestei patimi.A strigat de bucurie! Le-a luat şi a împodobit fiecare cabină. Odată. de carton. în port. câteva documente personale. Mă aflam în faţa unui subiect de… primă pagină. cum ar fi normal. Pentru povestea atât de frumoasă lăsată în urmă de Angela Lefterescu. A luat cutia şi în cabina ei a deschis-o nerăbdătoare. ci dragostea ei neţărmurită pentru aceasta şi pentru drum. se deschide şi se înduioşează ori de câte ori se întâmplă să le primească. Citesc ultima filă şi nu prima. prima femeie comandant de navă din România ngela Lefterescu nu mai este printre noi. documentele sunt în Fălticeni. lângă mine.45 Angela Lefterescu. a văzut un vânzător de flori amărât şi ciudat pe care nu-l băga nimeni în seamă. un pachet. la Las Palmas. deseori. căpitan de remorcher maritime.

sunt egali în drepturi. Nu ne lăsa să dormim. să o practic.46 „Da.era cunoştinţă bună cu noi. Nu puteai să fii marinar dacă nu erai în sindicat şi nu puteai să intri în sindicat dacă nu erai marinar! Cerc vicios.M. de cum mă punea în băiţă. aşa că nici vorbă nu putea fi să nu urmez cursurile.nimeni nu o lua în seamă. deoarece veneam în fiecare an la Carmen Silva (Eforie Sud) la plajă.dorea ca fratele meu să se facă marinar. Nu se punea problema unei nesupuneri. Cred că greşea. câte zile bune şi câte rele sunt în viaţa unui marinar?” Văzând aprobarea tacită a tatei . care nu m-a încurajat deloc şi m-a trimis înapoi la facultate. etc. mai puţin. Din una în alta a venit vorba de marinari . Acasă. Pe vreme bună iubeam farul tare mult. Pe ceaţă sau vreme rea. care în timpul celui de-al II-lea Război Mondial era concentrat la batalionul tehnic auto de la Urziceni (dispersat) şi care era prieten bun cu familia mea. Bineînţeles. Apa nu m-a speriat.) data aceasta cu aviz favorabil. Atâta mi-a trebuit. practic ne fâţâiam de colo.eu şi fratele meu. mai ales noaptea. Că nu mi-a fost frică de apă am dovedit-o cu vârf şi îndesat.vechiul far cu trepte de lemn şi cu grădina de fructe din apropiere. de pe un vas pe altul. colo. acum nu mai era domnul Mangus. Aici altă belea. Tata era militar. În final.. la vila bunicului meu dinspre tată . de „Să nu culci copiii cu capul pe pernă cu fulgi de păsări călătoare. culesesem flori de tei într-un coş mare. fără drept de apel am fost trimisă la Institutul Francez pentru a face anul pregătitor pentru medicină. Mă purtau de la Ana la Caiafa. Între timp eu totuşi tatonam şi mă interesam. Răspunsul pe loc. Într-o zi. rămân”.cine a mai văzut femeie marinar. La 3 şi 5 ani. După un timp am avut nevoie de nişte cărţi şi m-am dus cu tata la comandantul Ionescu Johnson. (continuarea în numărul viitor) .care credea.(Direcţia Marinei Comerciale)! Aici.L. De ce? Ce-a determinat-o şi mai ales cum de a reuşit să Singura fotografie a Angelei Lefterescu după ieşirea la pensie. Oricum. indiferent de sex. cu sirena lui! Ideea mi-a venit din partea unui marinar .doamna X lucrează ca secund pe nava soţului ei. aşa că atunci când am dat bacalaureatul. Şi ce frumos se vedea. fetiţo. Mama spunea că atunci când eram foarte mică şi plângeam (tare mult!) numai în apă tăceam. mi-a spus să mă duc la Constanţa. într-o zi suntem chemaţi la Direcţie şi ni se aduce la cunoştinţă că posturile noastre de ofiţeri asistenţi au fost desfiinţate şi dacă dorim să rămânem. Spuneau că o să ne săturăm şi vom pleca singuri. încât aproape că nu mai semăna cu cel care trona falnic pe şemineu. Mă învârteam în jurul cozii şi nu puteam să o prind. Atunci a încolţit ideea şi întrebarea am rostit-o cu un pic de invidie : “Dar eu nu pot să mă fac marinar?”. Doamne. Clar şi lămurit. la Sindicat. că o să dau înapoi schimbă “murele” şi-mi spune că dacă s-ar naşte a doua oară. Degeaba am căutat eu să-i demonstrez citisem enorm de mult. Mare lucru nu făceam. Acesta stipula că toţi cetăţenii R. Eu nu eram principesă şi nimeni din neamul meu nu avea vreo navă. mi se pare. pentru foarte mulţi. Pe mine pe astfel de pernă m-au culcat. ni se pot da posturi de marinari. Toţi mi-ar fi sărit în cap. bineînţeles renovată. rămân” JURNAL(I) Pentru mulţi. părinţii au rămas muţi şi furioşi. aşa cum mii şi mii de oameni au făcut-o până la mine. rămasă ziariştilor spre a-i ilustra povestea intre într-o tagmă care prin excelenţă până prin anii ‘47 era practicată numai şi numai de bărbaţi? Răspunsul este cât se poate de simplu. mare şi alegeam florile separat . principesa Ileana (ţara era regat) are un mic iaht pe care şi-l conduce singură .nici nu voia să audă. după ce mi-a ţinut un logos în care abundau frazele . nimeni nu ne punea la treabă. ideea s-a cuibărit în minte şi nu-mi dădea pace. . Ba da.vilă care există şi astăzi . tot marinar s-ar face. dragă Doamne.comandant de cursă lungă. la bosul cel mare. Povestea foarte frumos şi de atunci şi până s-a deconcentrat nu a mai scăpat de noi. care mergeam adesea să privim marea din cel mai înalt punct. .mai bine faci altceva. încadrat în ramă. unchii din ambele părţi la fel. de ce nu. Farul de la Tuzla .C. Păs de spune ceva în această privinţă. deoarece de două ori era să mă înec. Până într-o zi când am luat taurul de coarne şi m-am dus la Direcţia Marinei Comerciale în audienţă. Am plecat cu cărţile dăruite (nu a vrut să primească bani) şi cu tata convins că nu voi da înapoi. Apare însă noua Constituţie. ce bibliotecă şi câte cărţi şi toate de specialitate! Apare în cele din urmă un bătrânel simpatic foc şi atât de deformat. “Uite ce a făcut marea din mine! Te-ai gândit.. Am dorit să fac această meserie. faptul că am îmbrăţişat această meserie a fost un mare semn de întrebare. până hăt departe.nici bărbaţii nu reuşesc până la urmă toţi. deoarece disciplina a fost unul din punctele forte ale educaţiei noastre.ştiam teoretic foarte multe lucruri.R. am zis: “Da. Şi a venit şi d-l Diaconescu şi s-a aşezat să ne ajute şi a început să ne povestească întâmplări de pe mare. Suntem liberi să alegem. Mai aruncam eu câte o vorbă . După circa 3 luni. pentru că fiecare căuta să scape de noi. deşi sincer ar fi dorit-o.P. Drept pentru care am fost angajaţi ca ofiţeri asistenţi (în situaţia mea mai erau doi băieţi) şi trimişi pentru început la remorcherul Filimon Sârbu. Cu Constituţia în buzunar şi din nou la D. unde vapoarele erau mici ca nişte jucării. Am citit-o cu atenţie şi mi-a sărit în ochi un articol – primul. copiii. este firesc. Pe atunci ce ştiam eu? Că mi-a plăcut marea. Se schimbase conducerea şi venise un alt individ. ca să scape de mine.” (A. Din nou trimitere la Constanţa.

pentru rădăcină. deoarece lucrul în grădină evident că nu este posibil. în decurs de 2. de flori. soare sau în locuri parţial umbrite şi are nevoie să fie udată din abundenţă în perioada de creştere. este surprinzătoare prin floarea ei conică. creşte în plin C Trebuie totuşi să recunoaştem că nu degeaba poartă numele de limba diavolului: mirosul florii este înfiorător şi te obligă să o scoţi din casă! În fotografia alăturată planta Carolinei apare în cadrul unei mici opriri pe balcon. iar florile rămân în bună măsură doar un vis. Şi cum viaţa fără flori. decembrie.Originară din sudestul Asiei (Indonezia. potrivit ca dimensiune (cam cât un măr mare sau o gutuie). chiar şi în „ticălosul” ăsta de anotimp! Unul din aşa. din acel bulb neudat şi nehrănit cu nimic a început să se iţească un soi de mugur gros care. nu?. înainte de creşterea tulpinei. totuşi. februarie) foto: Dan ARHIRE arolinei i se par prea lungi iernile. ianuarie.3 m. având o culoare roşu. . având o culoare brun. care atinge nişte dimensiuni impresionante: peste 4 m. Numai că.zisele tertipuri a condus la apariţia în casa noastră a unui bulb. Are nevoie de spaţii ample.3 săptămâni a crescut şi a tot crescut până când a ajuns un ditamai floricioiu! Îl puteţi vedea în toată splendoarea lui bordând marginea din stînga a acestei pagini! Amorphophallus (limba diavolului sau palmierul şarpelui). Tulpina. plantă cu viaţă intermediară în seră.brun. în drumul ei „pedeapsă” din casă spre grădină. Nu se mai putea! Un boboc de ginere.se replantează anual. care nu părea a fi deloc ameninţător. atinge înălţimea de 1 m. ce sens ar mai avea. Japonia.prin luna februarie.ea încearcă mereu noi şi noi tertipuri pentru a se înconjura. iar diametrul coroanei de frunze aşezate tip palmier atinge 1. Sumatra).47 Grădina Carolinei (noiembrie.verzui stropită cu picăţele albe.

de la fiica mai mică a Veronicăi Micle. Vintilă: “În sfârşit. Eminescu ajutat. de prieteni. pleacă la Odesa. În Iaşi Eminescu se stabilise cu traiul din aprilie 1884. prin Italia. îi are alături pe vechii săi prieteni I. TREMUR ŞI TOTUŞI ÎMI ARDE DE POEZIE !” (Poetul la Odesa.n. făcuse o călătorie de convalescenţă însoţit de prietenul său Chibici-Revneanu. împreună cu medicul Felician Iachimowicz. din Chişinău. atelierul de fotografiere Nestor Hecla. văzându-se amăgit ca un copil”. fotograful l-a scos numai pe dânsul. Ea ne permite să ne imaginăm cam cum arăta Eminescu atunci. unde a consimţit a se fotografia. în limba franceză. Nu mai era junele senin de cândva şi nici bardul inspirat de la 1878.. Eminescu de asemenea s-a fotografiat.). pentru a se trata. De la Odesa. Se simte bine printre ei. într-o zi. Avea o faţă obosită. polonez de origine. Cercetătorul român Graţian Iucan susţine că. Ediţia a treia . Îşi aminteşte P. dar mă tem că n-ai vedea decât un matur.. După indicaţiunile noastre.a.48 Tot ce avem mai scump MIHAI EMINESCU LA ODESA Vadim BACINSCHI “. poetul avea să-i trimită consulului rus o scrisoare de mulţumire. Creangă. l-am luat de pe terasa hotelului “Traian”. îşi revine.Cu concursul consulului rus Lermontov Înainte de a se porni spre Odesa.n. Sosit la Iaşi. Pe 10 iulie 1884 s-a fotografiat. profitând de bunele lui dispoziţii. cu următorul conţinut: “Mult stimate după tragicele evenimente care au intervenit în viaţa sa din ziua de 28 iunie 1883. adresată medicului Felician Iachimowicz de către consulul Rusiei la Iaşi. devine mai optimist vizavi de propria sa sănătate. el stătuse în ospiciul doctorului Şuţu din strada Plantelor (Bucureşti). (Prin coincidenţă. pe nume Lermontov. când a fost pus în mişcare aşanumitul scenariu al nebuniei poetului ( a se vedea lucrarea lui Theodor Codreanu : “Dubla sacrificare a lui Eminescu”. începând cu 4 august.). la Editura Civitas. aflat la Odesa. Ne-am aşezat împreună. Vlahuţă ş.. M. cu sigiliul suferinţei pe ea. despre care mai înainte îi scria aceluiaşi Chibici-Revneanu că i s-a dat o “lovitură ireparabilă care va avea influenţă rea asupra întregului rest al vieţii. în casa de sănătate din Ober-Dobling. probabil. Această fotografie ar fi posedat-o Ion Slavici. însă numai în grup. Eminescu îi scria Veronicăi Micle: “Ţi-aş trimite fotografia. diplomatul purta acelaşi nume de familie cu marele poet rus Mihail Lermontov.” Din această perioadă ieşeană ne-a rămas cea de-a treia fotografie a poetului Revigoratul . CĂCI MĂ COC ÎN GLOD DE 30 GRADE. Pompiliu. şi aşa. alăturea cu noi. .în 1999. sub-bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi Odesa la 1880 Mihai Eminescu Î şi profesor suplinitor de geografie şi statistică la Şcoala Comercială. ca şi Eminescu). poetul şi ziaristul Mihai Eminescu. August -septembrie 1885.ne-am dus cu toţii la . Missir. Grigoriu.. începând cu 1997. iulie 1886) n primele zile ale lunii august 1885. P. Valeria. trei ediţii. puţin umflată. însă. decedat prematur. intră în posesia unei scrisori de recomandare. cauză pentru care nu mă fotografiez”. ce a cunoscut. cu faţa umflată de orbalţ (erizipel .. la renumita clinică a mediculuibalneolog Felician Iachimowicz. îmbrăcat în costumul său alb de vară. Călătoreşte cu trenul prin Chisinau şi Ţiglina. Istoria fotografiei “Revigoratul” În decembrie 1882. împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V. După 28 iunie 1883.SĂ NU RÂDEŢI DE MINE.. deci.. lângă Viena.. Al. aflat la Odesa.făcută în atelierul lui Nestor Heck. ceea ce nu puţin l-a supărat mai apoi.

nr.. 1-2. Optimismul este o calitate pspera totdeauna că am să reuşesc să dobor şi această nenorocire. Încă pe atunci poetul suferea de pe urma unor răni (medicii le mai spun erupţii sau gome) ce îi apăreau pe picioare (gambe). În primul rând bunătatea Dumneavoastră şi apoi a prietenilor noştri de la Iaşi vor reuşi să remedieze răul. Drăghici şi doctorul E. pe strada Preobrajenskaia 7. însoţit de prietenii ieşeni G. din centrul istoric al Odesei. numai eu. în doze enorme).) Eu şi cu madam Dange. cocostârc străin. unde am fost instalat şi m-am bucurat de o atenţie deosebită. În sanatoriul său de lângă Liman. Poetul consemnează plecarea lor în scrisoarea din 15 august 1885: “Prietenii Zaharia. amicii revin în ţară. broşura “Băile de mare şi de liman de la Odesa. ce ne vorbeşte despre boala trupească a lui Eminescu. După o scurtă şedere la Kuialnik şi Odesa. la început de august face pregătirile necesare şi ajunge la Odesa. Găsim o completare a acestui pasaj epistolar în albumul “M. Venea în ospeţie la familia Iachimowicz. Aşa considerând. Studiul “M. Oradea. La Iaşi şi mai târziu. 2004). Zaharia. Dintre cei 4 însoţitori ai săi. Max publicase la Iaşi. primiţi. Lui Eminescu el îi va prescrie tratamentul compus din hidroterapie. Casa în care a locuit poetul “Picioarele mele arhioloage” Încă în septembrie 1882 el îi scria Veronicăi Micle: “Nici băile de mare. 1886. Câteva noţiuni”. i-a ruinat organismul. Buţureanu. care cunoştea limbile engleză. Iucan). în 1884. În august 1885 el punea speranţe în tratamentul de la Kuialnik. Revista “Familia română”. Eminescu. Eminescu va muri prin sincopă cardiacă mercurială. am să mă bucur de o sănătate perfectă. Eminescu”. care. Fapt pe care acesta din urmă nu putea să nu-l aprecieze. i-au aplicat o terapie mercurială (fricţii cu mercur. care a fost mişcat de cuvintele adresate de Dumneavoastră în favoarea mea. treptat. Max . Cu această speranţă. “Îngeraşul” . unul . pe Rosalia.Editura “Lumina”. speră să doboare nenorocirea. în urma unui tratament total contraindicat. Puşkin”. “Măsur malurile Limanului cu picioarele mele arhioloage” . el crede că dacă urmez cura şi anul viitor.49 domnule consul! Vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul acordat şi în acelaşi timp să fiu interpretul domnului Doctor Iachimowicz.. deci. neglijent cum sunt.D. găzduind la ei. domnule consul. că pricina acestor răni era sifilisul. D-rul Max s-au întors în ţară.aşa îi spune el O carte pentru medicul Iachimowicz Eminescu. G. mărturii. avea şi lucrări ştiinţifice în domeniul balneologiei. una importantă.era doctor. (După G. În august. G.aceasta este completarea. situat la nord-vest de Odesa şi legat pe atunci de portul Odesa printr-o linie de cale ferată îngustă. Viaţa şi opera în documente. în mod absolut greşit. cum scria în studiile sale Ovidiu Vuia. Buţureanu.E. înaltul meu respect. Mulţumindu-vă încă o dată pentru nobilele aprecieri. fiind înconjurat aici de grijă şi atenţie. Max. Demn de remarcat este că în aceste rânduri Eminescu nu apare absolut deloc dezamăgit şi nici împăcat cu jocul destinului. nu se porneşte singur din Iaşi. nici medicamentele n-au folosit în mod esenţial şi. Graţian Iucan afirmă că E. fiica medicului. o poloneză de toată frumuseţea”. Era specialist cu renume. măsur malurile Limanului (. Veronica Micle Pe 4 august este internat la clinica doctorului Iachimowicz de pe malul limanului Kuialnik. băi electrolitice şi medicamente. la Botoşani (în 1887) medicii care l-au tratat considerau. M. . El speră la însănătoşire. mă tem că ranele acestea să nu devie incurabile”. Iucan. Putem presupune că oaspeţii de la Iaşi i-au prezentat lui Felician Iachimowicz lucrarea apărută în România. ilustraţii” (ediţie pregătită de eminescologul Constantin Popovici . Drăghici. Eminescu la Odesa. Traduceri din A. (G. 1985). băi în nămol (renumitul nămol de Kuialnik). franceză şi germană. cât a durat tratamentul. a locuit în stabilimentul de pe malul Kuialnikului. Chişinău. O are alături.

pentru a plăti tratamentul şi. medic dermatolog. unde stă cinci luni. Dragă Novlene. Eminescu începe. 23 septembrie.Hotel Strasburg .. Tu interesează-te şi vezi ce face şi când se apucă de lucru. Ca să scape de ea. călătorie. apoi revine la Botoşani. şi jenat de situaţia sa (lipsa de bani).. bolnavă şi ea de picioare. şi fiind singur aici. poetul le scria prietenilor: “Eu şed aici într-un hotel de mâna a treia . În acelaşi an.. pasionat fiind de traducerile din A. De la Iaşi banii ajung la Odesa. Eminescu este internat de urgenţă în spitalul de la Mănăstirea Neamţ. Dă acolo de evreul Fr.” Pe tot parcursul aflării la Marea Neagră. Medicul Iachimowicz îi dăruieşte două volume cu operele lui Puşkin şi un dicţionar rus-german. Eminescu”. mai apoi. ruinându-i definitiv sănătatea. unde rămâne până în 14 aprilie 1888.să traducă din creaţia lui Alexandr S. Iszac. Traduce din Puşkin şi în 1885 şi în 1886. că prietenul Puşkin (poeţii se împrietenesc şi dincolo de mormânt) a avut grozava putere să mă silească să uit de neplăcerile boalei şi a timpului nefavorabil. această scrisoare prezintă un interes aparte.. m-am învrednicit să traduc din Puşkin aceste povestiri. cea mai fericită. Vedeţi. Povestea despre împărăteasa moartă şi despre şapte fraţi viteji. Povestea despre un popă şi lucrătorul lui. Iucan). Am primit ajutorul vostru bănesc şi vă mulţumesc la toţi. Şi totuşi. dă textul unei scrisori expediate de Eminescu de la Odesa în iulie 1886 dovadă a faptului că poetul a mai poposit o dată la liman. critica şi istoria literară română au respins opiniile că poetul român ar fi amintit în scrisorile sale de Puşkin. când vine Veronica Micle şi îl ia la Bucureşti.). că mă coc în glod de 30 grade Reamur şi totuşi îmi arde de poezie).5. M. Nu ştiu dacă ai primit şi ai predat lui Creangă traducerile trimise de mine: Cucoşul de aur. Profesorului Petru Novileanu îi scria despre “plictiseala ucigătoare de aici”. aşadar. De la Bucureşti Eminescu avea să plece în eternitate. În aprilie 1887 pleacă la Botoşani. Iuncan. Adresată aceluiaşi Petru Novileanu. după care stă în Odesa şi aşteaptă vreo două săptămâni bani de la Iaşi.. nu mă duc nici la cafenea măcar”. Cu dragoste frăţească. Puşkin. unde cu ajutorul prietenilor să pot să fac această ispravă. La Kuialnik se tratează până în primele zile ale lunii septembrie. Iat-o: “Liman. Între timp.. ca şi ulterioarele retipărituri”. 1886. scrisoarea publicată de Cezar Apreotesei în Cronica. nr.. la soră-sa Henrieta (Harieta). în studiul deja nominalizat. Titu Maiorescu află pe 30 august de la Veronica Micle că Eminescu n-are bani de drum. Ultima şi. poate. pe care o trimit (să nu râdeţi de mine. Din nou la Odesa Portul Odesa. “Plictiseala ucigătoare de aici. 1988. poetul trăieşte cu grija banilor de la prietenii săi ieşeni. . Iuncan: “În luna iulie 1886. e autentică şi o reproducem.Nu se ştie dacă au ajuns sau nu la Novileanu tălmăcirile din A. Am hotărât împreună să scoatem o carte de poveşti pentru copii. Puşkin. căci în toamnă mă gândesc să fac rost de un librar. . 15 iulie 1886. ca să le tipărească. fie la Bucureşti. este consultat de medici la Iaşi şi la Viena. (După G. Povestea despre un pescar şi un peştişor. G. În toamnă. probabil.. drumul acasă. ori ar fi tradus din opera lui. Lui Petru Novileanu îi scria: “Poţi să-i citeşti lui Burlă traducerea liberă şi imperfectă. ia de la Editura “Socec” 500 de lei (pentru o viitoare ediţie a poeziilor acestuia) şi abia pe 17 septembrie îi lasă la Iaşi. Eminescu a fost din nou la Liman pentru băi de nămol şi s-a învrednicit şi de data aceasta să traducă şase poveşti din opera poetului rus. pentru că a trecut neobservată. Iaşi. socotind falsuri de-ale lui Octav Minar scrisorile respective. 39 (1182). Povestea despre împăratul Sultan. La Odesa are parte de vreme noroasă şi ploioasă. gravură de epocă N-am ştiut (cred că nu sunt singurul) că Eminescu a vizitat Odesa şi în luna iulie 1886.50 într-o scrisoare.. care îi aplică fatalul tratament cu fricţiuni mercuriale.. Puşkin. fie la Iaşi. care mă disperase”. stă într-un sanatoriu de lângă Innsbruch.şi neavând parale. Clar că n-a mai reuşit să facă rost de nici un librar. De ce n-a stat la Iachimowicz? Era incomodat. Balda(. unde mă coc cu glodul pe mine. pe 8 noiembrie.” sale. p. notând acest fapt în “Însemnările. Iată ce consemnează G. Deşi bibliografia subiectului e relativ bogată.

Sunt și exagerãri care spun cã nu a plouat de cca 400 ani. la peste 250 m. În cele mai multe din areale nu existã D . format sub acțiunea ciclonilor est-subtropicali. Face parte din tipul deșerturilor litorale sau de prelitoral. cu care vine în contact. Deșertul Atacama pãtrunde în interiorul statului Chile pe o distanțã cuprinsã între 80 și 160 km. pe teritoriul sãu existând areale în care nu a plouat de peste 100 de ani.51 Ata c a m a un ținut selenar Gheorghe ROMANESCU text si fotografie eșertul Atacama este considerat cel mai secetos ținut al Terrei. nu se mai dezvoltã vegetația. unic la nivel planetar. Pe pantele Munților Anzi. între lanțul andin și Oceanul Pacific. Deșertul Atacama ocupã partea nordicã a statului Chile. Se întinde ca o fâșie îngustã. Oricum. pe cca 1000km. climatul acestui deșert poate fi considerat cel mai arid și lipsa precipitațiilor se răsfrânge în existența unui peisaj selenar sau marțian. între 220 și 270 latitudine sudicã.

și chiar din America de Sud. datoritã precipitațiilor neînsemnate. Multe dintre ele au apãrut și în urma exploatãrilor miniere. Localitatea este situatã la o altitudine de 2440 m. În Atacama. . pe alocuri. Relieful eolian este reprezentat de barcane simple pânã la cele care formeazã lanțuri complicate de dune. numeroase așezãri sunt aliniate de-a lungul litoralului sau în preajma principalelor ape curgãtoare.52 Emanatiile specifice ale geiserului El Tatio viațã decât la scarã microscopicã. în general. Cu toatã faima de ținut inospitalier. cu siguranțã. Cea mai importantã locație pentru turismul de aventurã și pentru cele mai importante puncte turistice este reprezentatã de satul San Pedro de Atacama. Nu sunt cele mai spectaculoase dune de pe Terra dar. Are o populaþie de cca 5000 locuitori și principala ocupație este reprezentatã de turism și cultura plantelor (cele mai multe așezãri urbane din Atacama au apãrut în urma exploatãrii miniere. mai ales a cuprului). sunt cele mai sterile Cu toate cã este cel mai secetos deșert al Terrei. Acumulãrile uriașe de nisip ocupã. mai ales în ghețari. procesele eoli- Peisaj selenar cu acumulari eoliene Lacul Miscantt si vulcanul cu acelasi nume ene. sunt foarte active. în special. suprafețe însemnate. și procesele de formare a nisipurilor. oazele din cadrul deșertului sunt destul de numeroase și relativ bine populate. pe traseul transandinului ce leagã Antofagasta (Chile) de Salta (Argentina). Dacã în urmã cu 20-30 ani localitatea San Pedro de Atacama era una din cele mai sãrace din Chile. Cele mai importante areale „vii„ sunt reprezentate de oazele apãrute în zonele unde freaticul iese la suprafațã sau de-a lungul artereler hidrografice cu izvor în munții înalți.

53 Biserica San Pedro (sec. a salinelor cu sau fãrã apã în care se hrãnesc pãsãrile flamenco. Satul Strada comerciala in centrul asezarii San Pedro de Atacama Cafenea in centrul asezarii San Pedro de Atacama . Cele mai multe hoteluri sunt modeste. vizitarea și îmbãierea în apele termale ale vulcanilor activi. Cu toate cã vechiul sat a fost transformat în principalul centru de atracție turisticã de tip agroturistic. etc. vizitarea lacurilor vulcanice de mare altitudine (la peste 4000m).XVIII)la care acoperisul si unele obiecte de interior sunt construite din lemn de cactus actualmente întreaga așezare este transformatã în cel mai important punct turistic din deșert și totodatã din întregul stat. sunt destul de ridicate pentru confortul și serviciile oferite. de mici dimensiuni. mai ales a celor dornici de aventurã: escaladarea vulcanilor înalți de peste 50006000m. prețurile la cazare. amplasate în vechile case sau construite în stil arhitectonic local. la preț european și cu dotãri relativ bune. În ciuda acestor prețuri piperate. numãrul turiștilor este în creștere. și chiar la mâncare. Existã un singur hotel de 3 stele.

curioși în a vedea un peisaj de neuitat. capabile sã primeascã un numãr mare de turiști tineri. studenți la marile universitãți ale lumii. mai ales a celor educați. De fapt. . cea mai mare parte a turiștilor din Deșertul Atacama este reprezentatã de categoria tinerilor. fãrã pretenții mari la confort. de unde se pot observa vãile de culoare galbenã. la preþuri convenabile. Imaginea spectaculoasã a Deșertului Atacama este cea aerianã.54 Cavou in cimitirul din San Pedro de Atacama Marea duna si aventura unei placi glisante este însã foarte bine dotat cu hosteluri.

Pili. se pot organiza din orașul Calama. Excursiile tematice. ba din contra. centru minier de mare importanțã economicã pentru Chile și nu numai. 6048m. 5924m etc. Marea Dunã.4500 m) in jurul geiserului El Tatio O alta planeta . încã activ. ele pot atrage un important numãr de turiști. 5950m. verdele crud al oazelor minuscule etc. din ce în ce mai numeroase. 5000m. satul Machuca. liniile de fracturã care se întretaie într-un complicat pãienjeniș. satul Caspana. satul Toconao. marile conuri de dejecție situate la partea terminalã a torenților. Geyserul El Tatio (4320m). Printre cele mai importante puncte de atracție figureazã: Valea Lunii. Marile cicatrice create de exploatarea cuprului nu par a deranja sau strica imaginea de apocalipsã a acestui ținut. Simbad. Lascar. Poate cã cel Peisaj de mare altitudine (4300.55 lipsite de apã. Sairecabur. deoarece la Chuquicamata existã cea mai mare minã de acest gen de pe Terra. 6050m. Cordillera de la Sal. Valle de la Muerte. lacurile vulcanice Miscanti și Miniques. Lacul Inca Coya etc. Pentru cei care pot urca la mare altitudine și pe pante relativ abrupte stau la dispoziþie ghizii specializați pentru a-i conduce spre conurile vulcanice de peste 50006000m (Licancabur. Lacul Chaxas. Valea Jere. satul Socaire.).

Este perioada „foametei”.56 mai interesant peisaj din Atacama este reprezentat de Valle de la Luna (Valea Lunii). Curentul marin Humboldt. se pare. temperaturile nu sunt extrem de ridicate ca cele din Deșertul Sahara și lipsa precipitațiilor este datã de existența curentului rece al Perului (Humbold). de naturã antarcticã. care nu permite formarea ploilor. Craterul din sectorul Valle de la Luna . aduce ape reci care domolesc climatul local și favorizeazã dezvoltarea unei vieți acvatice ridicate. a fost filmatã „aselenizarea” din 1969. Se poate spune cã dacã vrei sã ajungi pe Lunã. În timpul manifestãrii fenomenului El Niño echilibrul se stricã și activitatea economicã decade. Zona litoralã a Atacamei cunoaște o viațã economicã prosperã doar în anii cu resurse piscicole mari. poți vizita Deșertul Atacama și este suficient! Trebuie specificat faptul cã deși Atacama este cel mai secetos deșert de pe Terra. unde.

preistorie! Aşadar. dar nu sunt nici măcar de origine umană. e o garanţie suficientă că ceea ce este ezoteric se va păstra ca un fel de mărturie a trecutului pentru cei care. se sprijină pe o idee radical falsă: că există «creaţii populare». egiptologi. percepute printr-o secretă ştiinţă a simbolurilor.III înaintea erei noastre. rezidă mai ales în faptul că N nu sunt de origine populară. A existat un proiect .în acea forţă spirituală nebuloasă . Se constată că ceea ce e astfel conservat conţine o sumă considerabilă de date ezoterice (secrete iniţiatice).000 de ani) înainte de Menes prima dinastie a faraonilor. Şi din nou pietrele Egiptului sunt amuţite. Acesta afirmă într-un interviu: „Poate că asemenea telecomunicaţii interstelare. şi în alte scrieri care i-au urmat. Orice rege mort devine un Osiris. „urmaşe ale lui Horus”. vor fi capabili să-l înţeleagă. poate de miliarde de ani în galaxia noastră. că Heliopolis. poate transmise deja. toponimie (nume de locuri). ceva incompatibil cu rigoarea şi cu revolta şi trezirea lui Toma Necredinciosul.000 şi 36. ritualuri. în Egipt ar fi domnit zeii la început şi apoi în epoca succesorilor lor. se susţine că în epoca predinastică. pentru interceptarea posibilelor telecomunicaţii interstelare. încă de miliarde de ani în urmă”. de către acei veghetori asupra ordinei şi armoniei transcedentale. În acelaşi timp caracterul secret. interesul profund al tuturor tradiţiilor. iniţiat de NASA . în cartea sa: „Simboluri fundamentale ale ştiinţei sacre”. Continuând povestea şi citind într-o altă cheie arhivele transcendente descoperim conform vechilor texte egiptene. Un alt papirus. Există un papirus (Papirus demoticus Berlin) unde se arată că Heliopolis exista înainte de crearea Pământului. dăm peste atât de mulţi tăgăduitori.care întrevedea construirea celei mai mari „urechi” a Terrei. deci înaintea regelui Menes (cu care începe prima dinastie a faraonilor). legende. de la civilizaţie la civilizaţie. locul iniţial de baştină al preoţilor. Ştiinţa modernă consideră aceasta ceva ireal şi mitic. drept izvoare nesigure. mituri. balade. Punându-ne în legătură cu aceste civilizaţii vom avea posibilitatea să intrăm în posesia unui imens patrimoniu de cunoştinţe. Ce spun însă sursele arhaice care ne-ar oferi Cheia Sfinxului? Prima sursă în timp este opera „Aigyptiaka” (Istoria Egiptului) scrisă de Manethon. oameni de ştiinţă. Arhivele transcendente sunt tocmai aceste lumini din depărtări transmise de civilizaţii galactice. un mare preot egiptean la templul din Heliopolis. revelată uman prin tradiţiile sacre. Pentru că memoria arhivelor transcendente a însămânţat un anumit cod şi nişte tipare arhaice memoriei colective umane. cum e înţeleasă în mod obişnuit. Paris 1962): „Concepţia însăşi a folclorului. s-au desfăşurat din timpuri imemoriale. tocmai ceea ce este mai puţin popular prin esenţă”. expediate cu bunăvoinţă într-un tărâm al bâiguielilor numit . ci au cu totul altă origine decât cea terestră.57 ARHIVELE TRANSCENDENTE Constantin Giurgincă 7 Craina eîndoielnic că memoria colectivă a omenirii a salvat în gândirea tradiţională şi în cultura populară o serie de date ezoterice. semizeii sau Şemsu-Hor (a slujitorilor lui Horus. care lasă pe mai departe să stea neîntoarse filele papirusurilor cu o istorie sacră ce e plasată de unii dintre ei (şi nu puţini!) în zona incontrolabilului. Însă. din sec. „Papirusul Torino”. Poporul păstrează astfel sfărâmăturile vechilor tradiţii. Gallimard. Nu numai că nu sunt de origine populară. basme. repet. zise populare. în alte timpuri. Iată ce spunea în acest sens unul din cei mai competenţi cugetători ai Sacrului. Dar cum se petrec lucrurile? Organizaţia tradiţională iniţiatică încredinţează voit memoriei colective populare ceea ce s-ar pierde ireversibil şi ar trebui salvat. fiul lui Isis şi Osiris. reprezentat diferit acest sacru de sentimentul religios trăit de omenire.compătimitor . produse spontane ale masei poporului. şi aceste cunoştinţe ezoterice nu sunt produse spontane ale masei poporului.ca “succesor al lui Horus” . * Orice rege. (ed. care vin din timpuri de dincolo de orizontul nostru limitat. contacte interstelare. în momentul în care a murit. „Ciclopii”. având o valoare simbolică reală. cel ce i-a urmat lui Horus) şi asta o perioadă îndelungată de timp (între 28. puţin cunoscut de majoritatea colectivităţii. ar fi fost fondat cu mult înaintea epocii predinastice de către slujitorii lui Horus. ştiinţa contemporană consideră ex abrupto orice viziune şi simbol care nu se descrie cu cheia raţiunii ştiinţei la care au ajuns. Ceea ce poate fi de origine populară este numai faptul supravieţuirii. Rene Guenon. poporul împlinind astfel funcţia unei memorii colective. Şi acestei noţiuni ar fi neinspirat să i se acorde o calitate istorică. a fost declarat întruchiparea unui „spirit transfigurat”. care sunt puşi pe plan de egalitate cu „Şemsu Hor”. Dacă răsfoim puţin dosarul ştiinţei „Egiptologie”. mitice. În cartea lui Manethon. el îşi pierde individualitatea nelimitată şi se dispensează . revelate oamenilor prin sacru. de la planetă la planetă. condus de doctor Bernard Oliver. denumeşte aceste spirite şi semizei („slujitori ai lui Horus” sau „succesorul lui Horus”) drept spirite transfigurate. trecându-se uneori la un trecut atât de îndepărtat că ar fi imposibil de determinat.

oh. membru al grupului internaţional de cercetători autointitulat „Colegiul invizibil”. îşi pun întrebarea: „ce s-ar întâmpla dacă acea «forţă nebuloasă spirituală» ar fi fost reală pe atunci. Vom discuta într-un alt articol despre tunelurile de sub munţii. Acesta ar fi un indiciu al existenţei unui plan iniţial comun pentru ridicarea tuturor piramidelor din Egipt. spune: „Există însă o certitudine: o forţă străină se manifestă în mediul nostru înconjurător. Suntem convinşi că acea civilizaţie superioară a existat într-o epocă situată de ştiinţa actuală într-una socotită mitică.Lüdemann /M. Autorii Bauval şi Hancock în cărţile lor consideră că orientarea Marelui Sfinx în ziua echinocţiului (21 martie. ca rod al iniţierii Marelui Civilizator Hermes Trismaegistul. O dovadă în acest sens o găsim în scrierile antice hermetice apărute în jurul anilor 100 î. un faraon din Dinastia a XIII-a din jurul anului 1745 înainte de Hristos) pentru a păstra planul iniţial. .Swift. nu întâmplător se numeşte Buna-Vestire. chiar o memorie fotografică aşa de puternică. încercând să explice codul piramidelor. dar despre existenţa lor şi o foarte ciudată descriere a lor. încât se pot recunoaşte locuri şi obiecte pe care numai înaintaşii noştri le-au cunoscut? Unii vorbesc despre „memoria celulară”. scrisă în 1727. tuneluri pe care le regăsim la scară planetară şi care legate între ele ar putea da mii de kilometri. manifestări ale unei „lumi paralele. cu menţionarea datelor astronomice privind orbitele . Să ne amintim de un adevăr revelat în Biblie.Hr.58 (acele spirite transfigurate) care l-a sprijinit pe regele în viaţă din vremi imemoriale. piscurile şi grotele cu inscripţionări rupestre din ţara noastră şi descifrarea lor simbolică. În fapt. la Creştini. Cei doi oameni de ştiinţă germani. Acestea ar fi. Graham Hancock în „Oglinda cerului” (München. Un caz interesant este “Misterul lui Gulliver”. Coridorul sudic al camerei reginei este îndreptat spre Sirius. (H. ed. Toate sunt lumini din depărtări şi au supravieţuit prin memoria colectivă umană. Prin ce mister moştenim. împreună cu platoul piramidelor de la Gizeh ca punct central .14). mituri. dictat de motivul acceptat al discreţiei.Janssen). ci şi energie vibratorie. superioare din punct de vedere tehnic.100 d. „ceea ce este sus este şi jos” şi îndeosebi de celălat adevăr cu care începe liturghia (slujba) ortodoxă: „să ne rugăm pentru Pacea de Sus”! * Tot acest tezaur transcendent. care în jurul anului 2500 î. măgurele. Universul nu este doar materie. existând peste 30 de piramide mari şi vreo sută de piramide mai mici. care toate sunt în legătură cu cunoştinţe amănunţite de astronomie. Asklepios. După aceste scrieri. cel sudic din camera regelui vizează Zeta din Orion. trebuie considerat exclusiv mitologie şi deci incontrolabil. de fapt. Această energie acţionează pretutindeni . eroul lui D. Eu cred că o forţă puternică a influenţat altă dată umanitatea şi o influenţează acum din nou. Această dimensiune a codului uman ca virtualitate doar la anumite paliere şi niveluri la care ajunge cunoaşterea umană. ar fi un indiciu că sub Sfinx ar putea exista încă încăperi subterane nedescoperite. iar noi nu o putem percepe din cauza îngustimii ştiinţei noastre?” E încă un exemplu al logicii hibride a ştiinţei: ceea ce nu se poate explica prin concepţia noastră despre lume. steaua din centrul celor trei. balade şi cântece bătrâneşti. Ştiinţa legată de acest plan atotcuprinzător exista după construirea piramidelor lui Keops.Buc 2004. Jaques Vallée. cel nordic din camera regelui spre Alpha Draconis. ritualuri. ea însăşi programată să memoreze şi apoi să poată accesa acea mirabilă sămânţă implantată codului nostru genetic: memoria arhetipurilor. Cei care leau cercetat au fost surprinşi să observe orientarea lor astronomică echinocţială (21 martie şi 21 septembrie) ori solstiţială (22 iunie şi 22 decembrie). în pietre. 1994) conchid că toate piramidele de la AbuRoaş în nord.toate ar putea fi o proiecţie a constelaţiei Orion. observaţiile celor doi se referă cumva şi la mulţimea tunelurilor subterane. pg. toate acele mesaje şi învăţăminte ezoterice (secrete. temple. este locuinţa cerului şi a tuturor forţelor ce se află în cer” (citat din Biblia ereticilor. Uimeşte însă pe călătorul de la începutul mileniului trei mulţimea de piramide de-a lungul Nilului şi a zonelor învecinate cu el din Egipt. Rothe. Robert Bauval şi A. toate acele proiecte de început ale unor timpuri primordiale. 1997 de G. Robert Bauval în cartea sa a dovedit că cele trei piramide de la Gizeh reprezintă cele trei stele din interiorul pătratului Constelaţiei Orion. sărbătorită la 25 martie) direct la răsăritul Constelaţiei Leul. Ce tehnică stranie utilizează această forţă pentru operaţiunea sa? Aceasta este de fapt problema care formează baza de lucru a „Colegiului Invizibil”. Frank Rothe: Codul piramidelor.Hr. grote subterane. iar Nilul ce le înconjoară ar corespunde pe pământ Căii Lactee. Sfinx şi celelalte construcţii există o încrengătură care în diverse puncte ale globului nostru reprezintă poziţii ale stelelor la echinocţii şi că ele sunt reprezentate sub forma unor temple şi piramide. atunci când în Egipt domneau „Zeii”. Cei doi sateliţi ai Planetei Roşii (Marte) au fost văzuţi prin telescop abia în vara anului 1877. Gilbert în cartea „Secretul lui Orion” (Munchen. iar Hermes întreabă: „Sau tu. datini şi toponimie. Ideea de bază pe care o lansează J. Bergmann şi Fr.Hr. ajung la următoarea concluzie: „nu egiptenii celei de a IV-a Dinastii au fost constructorii celor trei piramide de la Gizeh. Coridoarele ce ies din camerele reginei şi regelui din piramida lui Keops sunt şi ele orientate precis spre anumite stele la o oră precisă. Locurile au o memorie care poate intra în rezonanţă cu a noastră. iniţiatice) sclipesc ca nişte borne transcendente în limbajul cifrat. în unele cazuri. până la Dahşur în sud. era Steaua Polară. revelat în cartea „Călătorie spre Laputa”. Kefren şi Mykerinos şi a fost transmisă mereu urmaşilor (s-au tot construit piramide până la regenţa lui Khendjer. H. ci membri ai unei civilizaţii anterioare. dar şi în străfundul celulelor noastre. 1998) conchide că între piramidele de la Gizeh. codificat din piramide. eşti oarecum neştiutor că Egiptul este copia cerului? Mai mult. nu poate fi ceva real. Stuttgart.Vallée e cu adevărat revoluţionară: „cea mai mare parte a observaţiilor privind obiectele zburătoare neidentificate nu ar fi în realitate sesizarea unor prezenţe de nave cu echipaje extraterestre. ar fi fost iniţiat de Hermes Trismegistul (care întruchipează cele trei cunoaşteri) în tainele cerului. invizibile” coexistentă pe Terra.Bergmann. zeul grec al tămăduirii.în apă. Matematicianul dr.J. Saeculum 20. Asklepios. Coridorul nordic al camerei reginei este orientat spre Kohab din Carul Mic. Doi oameni de ştiinţă germani.

construiţi în mod tehnic.Şklovski considera în 1959 că dacă ar fi fost obiecte naturale. ed. astfel încât pătratele perioadelor lor sunt aproximativ în aceeaşi proporţie cu cuburile distanţelor lor până la centrul lui Marte”. Cei doi sateliţi descoperiţi de astronomi în 1877 au fost botezaţi Phobos şi Deimos. O.Swift cu mult timp înainte de a fi descoperit.. 2003. Stănescu: Lecţia de citire din volumul Măreţia frigului) . avem date din cele povestite de nemuritorul Gulliver în cartea scrisă de Swift cu 150 de ani înainte de descoperirea optică a sateliţilor respectivi. Astăzi se ştie că Phobos se roteşte pe o orbită circulară având o rază de 9. Ei au descoperit. O. Chiar mâna mea ascunde-n sine Uitata scriere a unui imn. O frază sunt păsările-n zbor.8 raze ale planetei. Doamne.S. Iată un pasaj din textul care a conturat încă o enigmă despre Marte: „astronomii liliputani îşi petrec cea mai mare parte a vieţii observând corpurile cereşti. Triste. oferă o cheie de citire pentru asemenea coduri plămădite în Arhivele transcendente: 1. iar norii ne spun o poveste. Dar enigmele nu se opresc aici. căci astrofizicienii de azi consideră că cei doi sateliţi ar fi artificiali. 2. 4. două stele mai mici sau sateliţi care se rotesc în jurul lui Marte.Obiectiv.377 km faţă de centrul planetei. „Revenirea zeilor”. Totul e scriere. primul face o revoluţie în zece ore. Sursa de informare a lui Swift rămâne în continuare o enigmă. „Scriere este totul. 3.D. Stau singur şi în gânduri. de asemenea. iar ultimul în douăzeci şi una de ore şi jumătate. iar gândurile litere îmi sunt. faţă de trei raze cât „ştia” J. de-aş putea să te citesc. 5... Savantul rus I. ar fi trebuit să se fi prăbuşit de mult timp pe solul planetar. Încerc să recompun o frază Dar timpul meu preschimbă scrisul.” (N. Piatra poate fi citită. Totul este de citit.. muncite alfabete. pg. îşiruind istorii vaste. de-aş putea să desluşesc aceste stranii alfabete. iar cel exterior cu cinci diametre. faţă de acea sesizare a micşorării treptate a altitudinii de rotaţie la ambii sateliţi (Fl. Craiova.59 şi perioadele de timp ale efectuării mişcării lor de revoluţie în jurul planetei. Marele poet român al secolului XX. Nichita Stănescu. Peştele e literă în alfabetul mării. dintre care cel interior este la o distanţă de centrul planetei primare egală exact cu trei diametre ale planetei. având la dispoziţia lor lentile care prin calitate le întrec cu mult pe ale noastre. ceea ce corespunde la 2.141).Gheorghiţă.

In numarul viitor: Jurnalul TeMplul de la Morena Canalul Colonelului de la SinCa VeChe MoCanii inSula leTea “eu nadaJduieSC!” Serpilor Si Caii Sai - inTerViu Cu aCTorul dan puriC iniMa reginei Maria “SperanTa” o STare de SpiriT iuliu popper gradina Carolinei arhiVele TranSCendenTe .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful