1

Primăvară - la genul feminin
neînţelesă, angoasată şi C apricioasă şimofluză şifaţa zecilor de rochii angoasantă, indecisă ca o domnişoară năzuroasă în vraişte prin dormitor, primăvara aceasta ne-a ţinut încordaţi în faţa termometrelor şi ne-a zdruncinat bruma de încredere pe care o mai aveam în calendar. De mult nu ne-am mai uitat le berze cu fularul la gât şi de mult, parcă, nu ne-am mai strâmbat acelaşi gât încercând să ghicim un semn de viaţă de la Soare, pe cer. Acum, că lucrurile cu mofturile anotimpului par să se fi rezolvat definitiv, aproape am uitat suferinţele lui Aprilie.

Valeriu Leonov nu ne lasă, totuşi, să le uităm, oferindu-ne această imagine a primăverii cu suflet de ghiaţă, surprinsă cu incredibil de puţin timp în urmă, între Niculiţel şi Valea Teilor, în nordul Dobrogei.

2 z

Coordonator: Constantin Daniel ARHIRE Colegiu de redacţie: Dr. Gheorghe ROMANESCU Dr. Paul FLOREA Dr. Cristian CRÃCIUNOIU Dr. Vladimir BOTNARCIUC Dr. Sorin FLOREA Drd. Ştefan RÃILEANU Editor: Dan NICOLAU Colaboratori: Constantin GIURGINCA 7 CRAINA Eugen PETRESCU Vadim BACINSCHI Dtp: Vlad VOICA Fotografie: Valeriu LEONOV Secretar de redacţie: Constantin STRÃINU Revista este editatã de Asociaţia „LA DRUM” Adresa redacţiei: Tulcea, str. Grivitei nr.32 Telefon: 0721-222974

CUPRINS

3 8 9 12 15

ISTORIA UITATĂ

18 20 22 32 34

Leșe

40 45 47 48 51

Tutunul, un viciu istoric

CE nE-ADUCE COpCA nOUĂ

Un sat cu nume de țară

Jurnalul Angelei Lefterescu

BIRDWATHCInG

Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului

Grădina Carolinei

Fax: 0240-537626
E-mail: revistaladrum@gmail.com Website: www.ladrum.org ISSN 1844-4377

S.O.S. Caii SălbatiCi

Biserica ‚‚umblătoare’’ de la Cormaia

Mihai Eminescu la Odesa

După 22 de ani

Zimbrii

Atacama

3

prezentare rostită la lansarea albumului Dobrogea, cheia de bolta - 12 noiembrie 2010 Dan ARHIRE

ISTORIA UITATĂ

P

ănă să mă stabilesc în Dobrogea, în 1988, trebuie să mărturisesc că, deşi eram întru câtva pasionat de istorie, habar n-aveam de 14 noiembrie! Istoria făcută în şcoală nu pomenea nimic de această zi, a alipirii Dobrogei la Romania, iar lecturile mele întâmplătoare nu mă conduseseră la ea. Apoi, când am descoperit această dată, fără a-i fi pătruns însă nici pe departe întreaga semnificaţie, considerând-o doar o zi de importanţă locală, adică un soi de „mai cu moţ” al tulcenilor în raport de constănţeni, m-am întrebat de ce nu este ea sărbătorită nici măcar la Tulcea? Mai ales că până după război ştiam că se sărbătorise, şi chiar şi după revoluţia din decembrie unele instituţii locale desfăşurau „activităţi specifice” cu această ocazie. Din fericire, la Tulcea, astăzi ea se mai marchează, cu timiditate. Cine va tasta 14 noiembrie pe internet şi va parcurge cu speranţă şi răbdare primele 20 de pagini, va constata că această zi este sărbătoarea

luptei împotriva diabetului, mai este zi de sărbătorire a bisericii oprimate, lăsatul secului,că a fost şi ziua filmului maghiar, în organizarea Ministerului Culturii şi Cultelor din România, că este orice, numai marea sărbătoare românească – NU! Doar un interviu luat domnului profesor doctor Stoica Lascu vorbeşte despre importanţa acestei zile, dar este, prin unicitate, surprinzător! Ne-am hotărât să publicăm albumul „Dobrogea – cheia de boltă” din mai multe motive. În primul rând din obidă, pentru că am simţit nevoia să spunem public ceea ce am spus acolo; apoi, în al doilea rând, pentru că am crezut că este necesar ca aceste lucruri frumoase să nu dădeau Europa afară din casă – iertată fie-mi exprimarea aceasta!) s-a luat în calcul şi s-a admis de marile puteri europene, instituinduse prin prevederile Tratatului de pace de la Berlin din 1878, căci existenţa unui stat, altul decât Rusia, prea puternică şi Turcia, prea slabă, le era lor absolut necesară aici, în jurul

gurilor Dunării, pentru servirea propriilor interese de stat şi menţinerea păcii. Încă din 1855, de la Conferinţa de la Viena, instituirea unui regim de neutralitate a principatelor, care să aibă o armată comună, era astfel văzută în Europa : „ Dacă Congresul de la Viena va isbuti, pe cât sperăm, a deslega pentru răsărit această problemă care pentru apus au ţinut aproape 300 de ani de războaie, acesta va fi unul dintre cele mai frumoase triumfuri ale diplomaţiei şi una dintre cele mai mari dovezi de biruinţă a civilizaţiei moderne”!(Saint-Marc Girardin, Debat, 15 martie 1855). Memorandumul privind Principatele Române, anexat Protocolului Conferinţei de la Viena din 1855, prevedea următoarele : „Potrivit textului notelor de la Viena şi interpretării ce li s-a dat de comun acord, opinia celor trei cabinete aliate a vizat nu numai sustragerea Principatelor de sub influenţa care s-a exercitat în exclusivitate asupra lor, ci şi constituirea unui fel de barieră naturală care să nu

Monumentul Independenţei din Tulcea

Or.. În consecință. adică model de bravură și de disciplină. şi ea trebuia alipită noului paznic ( considerat apt pentru această misiune. Voi nu intrați în Dobrogea ca cuceritori. moravuri se deosebesc de ale noastre. iată câteva ştiri despre ei pe care istoria din manualele şcolare nu ni le pomeneşte: ”(.n. singurul uscat limitrof Deltei Dunării rămânea Dobrogea. Printre posibilităţile existente.. după momentele glorioase cunoscute ale luptei pentru neatârnare. adică a Cahulului. mai ales. a turcilor. când Apusul precursorilor Iluminismului își pregătea înfăptuirea enciclopediile.) armata tătărească este o armată imensă. Ismailului şi Bolgradu- lui. n. oriunde s-ar fi aflat. după perioada marilor migraţii. ci intrați ca amici. prin bărbăţia şi determinarea dovedite pe câmpul de luptă) al interesului general european. Dacă la sfârşitul primului mileniu creştin. posesiunea vechilor Domni Români. menite a asigura Moldovei şi Valahiei o stabilitate şi o forţă suficiente. cu tenacitate şi cu adevăraţi bărbaţi politici. Între aceștia veți afla și populațiuni musulmane a căror religiune. domnitorul moldovean este sfătuit de Soliman Magnificul ca. la iubirea voastră. Aşa s-a ajuns la acest binecuvântat 14 Noiembrie 1878. şi pentru ca să asigure buna rânduială dinlăuntrul ţării. deci să iei toate măsurile spre a nu-i lipsi nuimic. (Tătarii. . Ostași! în noua Românie voi veți găsi o populație . în care românii. Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni ceea ce ați fost până acum și în timp de pace ca și pe câmpul de onoare. cum Rusia (care. 14 Noiembrie 1878. ceea ce cu mândrie constat că vă recunoaște astăzi Europa întreagă. au unit cu România Dobrogea . apărătorii drepturilor României și înainte-mergători ai legalității și ai civilizațiunii europene. de altă religiune. cu dinţii deveniţi abrazivi din cauza tipului de hrană specific – rădăcini şi scoarţă de copac.” Dar gurile Dunării. era prea puternică pentru a putea fi refuzată) cerea ferm în 1878 reîncorporarea sudului Basarabiei.4 Intre Marile Puteri ale Europei.) este știut că mănâncă carne de cal și carne de om(!). contra maghiarilor. voievoade. C A R O L’’ In istoria noastră aşa a fost : a fost greu să fim români! Acest ordin de zi al lui Carol I încheia în glorie secole întregi de umilinţă. ca frați ai unor locuitori cari de astăzi sunt concetățenii voștri. au drept deopotrivă la protecțiunea. Cale bună dar. nu puteau fi asigurate nici de o Românie fără teritoriu adiacent lor.” Armata comună a principatelor ar fi avut următorul rost : „Nu ca să se lupte împotriva unor vecini puternici. ia aminte. a tătarilor. ei sunt identificaţi de arheologi cu modificări genetice cauzate de modul de viaţă îndelungat de bejenie. a leşilor. România îşi făcea loc pe harta lumii. poată fi încălcată în viitor şi să ameninţe în acest fel Imperiul Otoman în chiar punctele lui vitale. dar ca să conteste încălcarea privilegiilor lor. în scopul unui regim internaţional de navigaţie liber între Occident şi Orient. prin tratatul din Berlin. devenind membri ai statului român. care nu mai puteau fi păzite de Imperiul Otoman şi nici lăsate Imperiului Rus. printr-o apărare de câteva zile măcar. ni se pare că cea dintâi trebuie să fie unirea celor două principate într-un singur stat. Astăzi voi puneți piciorul pe acest pământ care redevine țară românească. soldaților români. învingătoare în războiul de la 1877. au cunoscut oprimarea. în cea mai mare parte română! Dar veți găsi și locuitori de alt neam. când Carol I s-a adresat trupelor române neîntâmplător cu aceste cuvinte : „OSTAȘI. să ducă ”în locuri sigure și inaccesibile” populația și vitele din satele aflate pe traseul acestora. și Dumnezeu să vă protege! Cugetările mele cele mai afectuoase sunt nedespărțite de voi! Să trăiască România! Brăila. și trebuie. încet-încet. înaintea sosirii trupelor tătare. familie. scrisoare prin care îl însărcina pe acesta să pregătească proviziile necesare armatei tătăreşti care urma să-i traverseze țara spre Ardeal. Toți aceștia. Eu cu dinadins vă recomand de a le respecta. Marile puteri europene. dar. După jumătatea secolului XVII.” Aşa sună un fragment din scrisoareaporuncă a sultanului Soliman Magnificul adresată pe la începutul anului 1552 voievodului Moldovei Ştefan Rareș.

indiferent cât de nebuneşti pareau a fi scopurile. de frica incendiului. împresurând acest oraş. Populația de aici venind în întâmpinarea noastră cu daruri. întradevăr. la Porțile Orientului. armata islamică a fost uşurată. Au fost luate numaidecât 26 000 de robi aleşi şi 600 de care cu diferite lucruri şi mărfuri. asediind acest târg. am luat multe prăzi. împreună cu 10 000 de voinici. Ion Ionescu dela Brad o numea „California românească”. Căci. încă de pe atunci. capitala Ţării Româneşti. cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei Sale Generalului atât despre restituirea bisericilor (către uniţi. a fost a Valahiei cu Moldova. ca ceva de la sine înţeles drept just şi moral! Desigur că aceste îndelungate împrejurări istorice au făcut ca un cântecel intitulat Rasunet.. căci începuse Unirea! Bărbaţii politici minunaţi de atunci ai românilor. la 1850. toţi bărbaţii şi toate fetele au ieşit pe străzi cu veşmintele de noapte. a lui Alexandru Ioan Cuza şi la Bucureşti. n. un nu mai puțin iluminat călător turc. încât toţi neam îmbogăţit. locuitorii nu şi-au părăsit casele. Orașul lor nu a fost devastat. Am sosit apoi în orașul Bârlad. Dimineaţă. Au fost incendiate numaidecât 300 de case. ca unii care disprţtuiesc poruncile regeştişsi tulbură pacea şi ordinea publică. Prin votarea. incendiind și orașul Vaslui. şi am ajuns în zorii zilei la renumitul oraş Bucureşti. dar şi în pofida marilor puteri europene.. fără să se plictisească şi fără să dea vreodată înapoi. apoi unirea şi independenţa le-au urmărit. „Unire şi independenţă” au hotărât încă din 1838 cei cărora le-au fost discipoli. nici robi. Gazî-Batîr a fost lăsat în urmă cu bogăţiile şi tezaurele. În acel loc. dar iluminat în sensul pe care putea să îl cuprindă pe atunci. Plecând în grabă în noaptea aceia. De acolo am mers în grabă. abandonată de marile puteri europene care-i erau garante. să intre în război împotriva Imperiului Otoman în 1877. A doua zi oraşul a fost incendiat. căci sunt aproape neştiuţi. publicat în 1848 la Braşov. De dimineaţă. am ajuns în orașul Tecuci. în ciuda neutralităţii sale. n-a ieşit nimeni înaintea noastră. toți au încălecat pe caii lor buni și apoi.. mulţi dintre ei au fost luaţi robi. A doua zi am trecut cu caii râul Focșani și am intrat în Țara Românească. am ajuns în oraşul Gherghiţa. O Dobroge pe care. adăstând cu o tenacitate uimitoare în idealul naţional. am mers prin munţi acoperiţi cu pădure şi. este un oraș mare. în scrisorile trimise lui Ion Ghica. cuvântul acesta. am ajuns în oraşul Buzău. avuţii şi tezaure. am parcurs o distanță de treizeci de ore și am ajuns până seara în orașul Scânteia. nu mai rămăseseră decât 23 000 de femei şi copii. am luat 7 000 de robi. marea istorie a României începuse. Era foarte înfloritor. iar cei care au ieşit au fost luaţi robi. când oastea tătară a pornit la atac. încă de la 1838 se intitula „Unire şi independenţă” şi care îşi propunea „să întoarcă o patrie slobodă tuturor mădularelor româneşti” răspândite prin lume. deşteptarea unui neam. astfel. marele centru comercial al Ţării Româneşti. Au mai fost capturate atât de multe lucruri. Pen- . România s-a văzut obligată. să cunoască o fulminantă răspândire în toate teritoriile locuite de români şi să fie îmbrăţişat. căci bărbaţii de aici. Nu am dat foc acestui oraş.căci toate odată nu se puteau înfăptui. Nu s-au găsit nici prăzi. aprope ca un imn naţional. am ajuns în marele menzil Focșani. până la moarte! Şi le-au înfăptuit. cu sprijinul. De acolo am năvălit spre apus și. iar raiaua și hatmanii săi ieșind în întâmpinarea noastră. şi-au servit neamul şi ţara cu un devotament aproape de neînţeles acum.” Dar iată cum suna şi ordinul generalului Bucow din 13 iunie 1761. incendiau bisericile şi mânăstirile şi le dărâmau cu tunurile. Revoluţiile de la 1848 asta au însemnat şi asta a presupus şi descoperirea Dobrogei de către revoluţionarii exilaţi după înfrângerea lor. aşa cum s-a făcut. pe care l-au servit pe timpul întregii lor vieţi. capturând 8000 de robi aleşi. să se desăvârşească şi să izbândească în atingerea idealului numit Daco-România! Asta presupunea unire.” Ca şi osmanlâii lui Evlia Celebi cu un secol mai înainte. au adus daruri numeroase. mergând năvalnic. aşa neştiuţi cum sunt ei astăzi. care a fost incendiat. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale. spre miazăzi.n. căci raialele plecaseră în tabăra lui Mihnea.. în care revoluţiile înfrânte trebuia să continue. toate femeile. generalii austrieci. să fie pedepsit numaidecât cu moartea prin spânzurătoare sau prin tăierea capului. înainte ca ei să iasă din casele lor. Plecând de aici. trimis în Transilvania de Împărăteasa Austriei spre a face ordine între valahi : ”Mânăstirile de lemn să fie arse pretutindeni. orașul lor nu a fost incendiat. au rămas singuri. Prima unire. referindu-se la o expediție militară turcă în Țările Române din anul 1657. menționează: ”Ținându-se sfat. omorând oamenii neînarmaţi. prizonierii au fost predaţi tot lui Batîr Paşa.) cât şi despre demolarea mânâstirilor. fiind plecaţi în tabăra lui Mihnea. ruinându-l și pe acesta. Plecând de aici. omorând pe malul râului Scânteia pe toți prizonierii ce-i luaseră mai înainte.5 Evlia Celebi. care se afla în urmă. Am sosit în marele oraș Râmnic. încât nu se poate descrie. cetăţeni ai imperiului. De aici am luat numeroşi robi şi multe avuţii şi tezaure din biserici. Plecând de acolo spre apus. ţipând şi văitându-se. adică primul deziderat al programului lor revoluţionar care. În ziua aceea. când am trecut la atac zicând Alah! Alah!. am asediat Târgovişte. De dimineaţă. cu numele „Deşteaptă-te Române”! Căci acel secol XIX a însemnat. şi. Au fost capturate atâtea prăzi. în plină Epocă Europeană a Luminilor. chiar în ziua aceia. capturându-se multe prăzi și mulți robi.

6 „Curcanii” trec Dunărea la Corabia.” .

dar noi. un anume Friederich de Hohenzollen s-a salvat cu fuga de pe câmpul de bătălie. după dezastrul armatelor creştine în faţa turcilor. acolo. dar şi după alipirea la România. intitulată „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”. fotografii care sunt însoţite de texte referitoare la aceleaşi subiecte. să vă mai reţin atenţia cu două frumoase coincidenţe legate de bătrâna noastră Dobroge. ca pe o bătrână tristă. şi Sfântul Apostol Filip ca încreştinător al lor a cam fost uitat de noi. ne-am iţit ca o nucă tare în jurul gurilor Dunării. avea să devină primul domnitor al românilor după Mircea cel Bătrân. desigur!) este fixată în calendarul creştin ortodox în acelaşi 14 Noiembrie. în final. una dintre cele mai importante zile a statului român. întâiul chemat. pentru adevăr. în care păzeam. Am considerat că această îngemănare a fotografiilor lui Magrin cu textele lui Ionescu poate reprezenta un demers fericit. preluate din „Biblia Dobro- gei”. Pe harta unei lumi uriaşe. uniune care avea a se naşte abia peste o sută de ani. vorbeşte mai pe larg . a ajuns în Germania. Şi. Apoi albumul conţine 46 de imagini dintr-un exemplar necunoscut al albumelor lui Anatole Magrin. Egee şi Adriatică el a ajuns pe coasta Dalmaţiei. născut în acelaşi sat cu Sfântul Apostol Andrei. despre toate acestea. un anume Carol de Hohenzollen. de mai puţini români. Doresc. la ancoră. mai puţin importantă decât ziua luptei împotriva diabetului. cel al cărui cuvânt ştim că a fost adus în actuala Românie. cu sediul. moldoveni şi munteni. folositor în înţelegerea Dobrogei. după ce a intrat deghizat şi cu un paşaport fals în România. dac-am vrea. Griviţa şi Plevna. băltind în atemporalitatea sfărşitului de imperiu. tot în Dobrogea. cântând acelaşi prim cântec ostăşesc al tuturor românilor servind o singură Românie. prin Ungaria. din nordul Ţării Sfinte. dacă nu cea mai mare. căci sărbătoarea Sfântului Filip ( printr-o coiincidenţă. Dar despre toate acestea. iar această mamă purtătoare i-a fost România. copiii dorobanţilor români de la Rahova. însă. rânduind pentru ei diaconi. în plata lui Dumnezeu! . „convertind la credinţa creştină pe mulţi din locuitorii Sciţiei. a avut nevoie de o mamă purtătoare. Pâna atunci să spunem că albumul intitulat „Dobrogea. întrun alt album. cei de astăzi. de unde. Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. adica acolo unde veti gasi si o atât de demodata si aproape incorecta politic dragoste pentru bătrâna noastră Dobrogea şi pentru ţara aceasta. atunci cel puţin la fel de importantă pentru statul român ca celelalte lui mari zile. după care şi-a continuat lucrarea misionară în Asia Mică”. în poarta căzută a unei curţi ţărăneşti. Prin Bosfor. din păcate. Ionescu. singură şi uitată. După câştigarea independenţei de stat cu arma în mână. este menţionat de martirologii şi sinaxare ca a predicat cuvântul Evangheliei aici. Peste nici 40 de ani. Imperiul Austro-Ungar. în prima parte a secolului următor. Ce se ştie mai puţin. la Sulina. aşa cum era ea înainte de 14 Noiembrie 1878. însă. cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân. de Sfântul Apostol Andrei. şi celelalte provincii româneşti – Basarabia şi Transilvania. încercând să argumenteze că ziua de 14 Noiembrie pe care.7 tru independenţa României români din toate provinciile încă înstrăinate au participat ca voluntari alături de ceilalti. nu este o zi. Şi dacă Europa a uitat asta. Acest veritabil embrion al viitoarei Uniuni Europene. ultimile două întinzându-se chiar fiecare pe câte două continente. cheia de boltă”. In album. prima ei instituţie-simbol : Comisia Europeană a Dunării. Ţara aceasta. România căreia i s-a adăugat Dobrogea a contat. ci este una din marile zile ale României. Ca şi ziua de 14 Noiembrie. între cei trei coloşi ai vremurilor. avea să-l poarte pe Dunăre. alt cântec însufleţitor. investiţi cu încrederea Europei. În 1396. pe care acum douăzeci de ani. pe câmpul de onoare. preoţi şi episcopi. prin trecătorile Carpaţilor. am părăsit-o. sub soarele pieziş şi înşelător al unei dimineţi care iată. Griviţa şi Plevna aveau să cânte. Peste aproximativ 500 de ani. ai cărei fii. 24 ianuarie şi 1 decembrie. ne-am făcut loc şi noi. aştepta flota veneţiană. Betsaida. deja a trecut. în album. este că şi Sfântul Apostol Filip. Nimeni nu face mai mult decât poate. de la Nicopole.D. toţi îi suntem. acea preţioasă lucrare a lui M. prin deltă şi să-l scoată în Marea Neagră. ar trebui să putem. ultimul domnitor român stăpânitor al Dobrogei. dar parcă în acelaşi război. stăpânitor al Dobrogei! Dumnezeu are tot timpul din lume spre a face astfel de glume istorice! Dumnezeu. românii de astăzi nu o mai sărbătoresc (cu excepţia salutară a Tulcei!). cu o navă proprie. near fi uşor să ne aducem aminte. copiii celor ce-o făcuseră în a doua jumătate a secolului XIX aveau să-i unească. atunci noi suntem cei chemaţi a-i aduce aminte. prinsă în frenezia clocotitoare a începutului unei noi vieţi. mai mult sau mai puţin buni.desăvârşind-o. fluierând. de facto. şi toţi împreună au format armata română care a trecut Dunărea spre a-şi da obolul de sânge la Rahova. cea europeană. cel care. Pe larg. şi a uitat. asta. unde. pentru demnitatea noastră şi pentru moştenirea copiilor noştri! Acestei ţări care începuse să conteze. primul fotograf al Dobrogei.

acolo unde le pitise Trofim la ultima partidă de pescuit. apoi ar mai fi necesar şi nişte vin roşu. Omul în schimb se descurcă şi semnele pescarilorzeci de găuri mici în gheaţă. vidre. apoi trebuie să vă echipaţi bine. pentru cei obişnuiţi cu sculele sofisticate de multe milioane. Nici nu aruncăm bine undeţele în apă că Sorin scoate o ştiucă şi începe distracţia.. Şi aşa ajungem la jumătatea termosului.. Din cănd în cănd mai schimbăm copcile.un murighiolean care ne desluşeşte urmele de animale de pe gheaţă. „Bineînţeles este vorba despre ştiinţă.termosul s-a golit. „Dacă te ţine pe tine la peste o sută de kilograme putem trece şi noi fără probleme!” glumeşte cam serios Sorin Florea.mai ne sperie cu un mistreţ. . mai mişcăm plutele. după mărimea.Aşa am aflat că am fost ales ca deschizător de drum nu ca o onoare. plumb şi un cărlig micuţ în care înfigem un cărăşel adus de acasă.. din motive tehnice. „Aşa dă Dumnezeu peştele. o plută din papură. în rest totul s-a transformat într-un imens pationoar înconjurat de stuf şi papură. care-s iepuri. undiţele noastre sunt rustice-un băţ scurt de stuf. spre nemulţumirea păsărilor de tot felul care nu mai ajung la hrana lor preferată-peştele. „Căteodată pică. patronul unei pensiuni din Murighiol împreună cu care am plecat pe canalele îngheţate. aprofundarea ştiinţei prin metode lăudate de forurile internaţionale. cum se nimereşte. nailon. Ne-am oprit la o intersecţie între două canale şi cu toporul din dotare mai lărgim vre-o patru copci şi începem să folosim termosul.. Mai pică o ştiucă mai mică. multă pricepre. Dou-trei ore pe gheaţă sunt de ajuns mai ales dacă nu mai trage peştele.gerul începe să se simtă şi aşa se termină şi vinul fiert. nou prilej de pilde pescăreşti. dacă mai aveţi un termos două ar fi bune” spune şi Trofin. aşa că fugim spre căldură şi din capturi. Din cănd în cănd gheaţa mai trosneşte şi atunci îţi vine să o iei la fugă spre mal însă localnicii ne liniştesc.Cam ca la table”.. copcile stau mărturie. însă acestea apar imediat din stuf.”. acum pe frig ea mai mult stă pe loc” mai povesteşte Trofim. S-au jucat unii ieri şi cu Dacia pe aici. altădată nu. trebui să mai batem în gheaţă la margine ca să se sperie ştiuca şi să mai mişte prin zonă. eliberată imediat. „În primul rănd trebuie să nu uitaţi termosul cu ţuică fiartă.. se dădeau cu maşina pe lac”.8 Ce ne-aduCe CopCa nouă Războiul nervilor Cristian DOGARU text si fotografie prin gheaţă între om şi ştiucă P rima regulă cănd mergi la pescuit la copcă este să verifici grosimea gheţii. Surpinzător. După atătea termosuri ne dăm seama că ne-ar trebui şi undiţe. îmbrăcăminte groasă. Gerul din ultima perioadă a lăsat doar Dunărea fără pod de gheaţă. preparăm nişte sarmale rămase de la revelion de toată frumuseţea.

nu a reuşit să propună o variantă care să fie general acceptată. iar revoluţia hormonală e în toi. pentru că. mai ales.ro u ceva timp în urmă. întrebarea „ce fel de pasăre este?”. Foarte puţini dintre observatorii neantrenaţi dau o descriere exactă a unei specii nou întâlnite. atenţia li se focalizează asupra detaliilor nesemnificative. Erau acolo sute de raţe sălbatice de diferite specii. dar nimeni. a tinerilor cu iniţiativă care pleacă pe cont propriu în mici expediţii. Nu de puţine ori. până acum. privitul atent al păsărilor. iar celor mai mulţi le joaca feste prea marea încredere în propria memorie. să-i stimuleze în mod special pe aceia care se implică în protecţia păsărilor şi progresează evident în cunoaşterea lor.danielpetrescu. Cel mai simplu era când aveam la mine un determinator ilustrat. faptul că nu notează imediat.pe care l-am dori practicat de cât mai mulţi români şi evident de toţi membrii Societăţii Ornitologice Române (SOR) cărora le revine şi datoria de a face pledoarie pentru acest hobby şi de a ajuta la popularizarea sa prin- tre români. în antrenarea tenace a cât mai multor tineri în birdwatch. dar că a doua zi nu căzuseră decât nişte mârliţe şi că totuşi nu le-a părut rău. mi-au spus ei. deosebit de frumoasă. Pe lângă faptul că la adolescenţă priorităţile se schimbă adesea. dar că aceasta abia de corespundea cu descrierea făcută iniţial. dar mai credem şi că sucursalele ar trebui să-i încurajeze. Unora. una din explicaţiile fluctuaţiei de tineri în SOR. Suntem de acord că mulţi dintre membri SOR nu au suficient timp. se dovedea că puteau recunoaşte pasărea în determinator. se datorează de multe ori menţinerii tinerilor prea mult timp într-o zonă călduţă şi comodă a teoriilor generale şi a bunelor intenţii. excursiile şi taberele ornitologice ajută cel mai bine la formarea adevăraţilor „birwatchers”. Ne aşteptăm ca în următorii ani să apară din ce în ce mai mulţi birdwachers autohtoni şi e de dorit ca aceştia să poată fi îndrumaţi de SOR şi chiar încurajaţi să devină membri capabili să se implice în programe concrete de monitorizare a avifaunei şi poate că astfel suprafeţe tot mai mari ale României să fie cuprinse în programul: Monitorizarea Păsărilor Comune. pentru ca acolo unde nu există emoţie e greu să convingi pe alţii de justeţea cauzei tale. Aceştia nu numai că vor ajuta la realizarea diferitelor proiecte ale SOR. lebede si alte păsări pe care nu le ştiau.9 BIRDWATHCING sau BUCURIA DE A PRIVI PĂSĂRILE Eugen Petrescu foto : www. într-un carneţel. a lor. evident. dar vor găsi şi plăcere în observarea păsărilor. vor deveni adevăraţi „BIRDWATCHERS”. spre surpriza mea şi. detaliile. oferindu-le astfel posibilitatea ca ei înşişi să recunoască în carte imaginea păsării. neglijându-le pe cele definitorii. Deseori mi se întâmpla să aud: „am fost în cutare loc şi am văzut o pasăre deosebită”. . Cu aceste observaţii am păşit deja uşor înspre terenul unui hobby extrem de atractiv. egrete. corcodei. cu care reuşeam să-i dirijez spre ceea ce credeam că e mai aproape de descrierea lor. Experienţa sucursalei din Tulcea arată că ieşirile dese în teren. a faptului că mulţi dintre ei părăsesc SOR după un timp. iar noi suntem de acord şi cu aceştia. Ne cerem scuze că vom folosi în continuare numele englezesc BIRDWATCH care ar putea fi tradus: pânda (pândirea) păsărilor. iar aceasta nu se poate realiza atât timp cât sucursalele SOR nu vor avea o politică explicită. şi de răspândit azi în lume: BIRDWATCH . I-am întrebat cum a fost şi ei mi-au spus că prinseseră destul de bine în prima zi. urma o descriere C nu întotdeauna concludentă şi. Relatarea celor doi mi-a reamintit de disponibilitatea atâtor oameni pentru observarea lumii păsărilor şi a naturii în general. m-am întâlnit în Deltă cu doi pescari ce veniseră tocmai din Arad “la ştiucă”. din cauza lipsei de experienţă. s-au putut bucura privind păsările de pe lac. iar alţii s-au alăturat mai mult emoţional ideii de protecţie a păsărilor. S-a încercat şi la noi găsirea unor echivalente autohtone ale termenului. fiind o zi senină.

acesta va constitui adevărata alternativă non-violentă la vânătoare. dar câţiva dintre turişti mi-au mulţumit în mod special spunând ca aceasta este pentru ei o „life bird”. Mulţi români dintre cei pasionaţi de birdwatch sunt şi membri în SOR pentru că şi interesul celor ce practica bitrdwatch se concentrează asupra păsărilor sălbatice. dar trebuie făcută o separaţie netă între cele două preocupări. Am observat la un moment dat pe un lac câţiva călifari roşii (tadorna ferruginea ). ce nu sunt ornitologi ( profesionişti ce studiază în mod ştiinţific păsările). nu poţi să ştii ce-ti va cădea! Iar realitatea arată că multe din observaţiile făcute de birdwatchers sunt importante pentru ornitologie. când. Poate că. Aceştia „prind” păsările doar cu binoclul/luneta şi uneori cu camera foto sau video. Ieşirile sale în teren nu urmăresc întotdeauna un scop ştiinţific. dar e de dorit şi încurajată în „birdwatch” şi e bine să ştim că. nu un teoretician. de cele mai multe ori. Aşadar aceştia se diferenţiază foarte clar de crescătorii de canari. ci cu acela originar care înseamnă iubitor. Un bird- watcher este în general un practician. iar aceştia din urmă nu pot progresa decât însuşindu-şi cât mai multe din informaţiile ştiinţifice oferite de ornitologie. chiar şi în centrul Londrei. Toţi au fost entuziasmaţi. necesare în orice ştiinţă.pasăre pe care o vezi pentru prima dată în viaţă şi pentru care se cade să faci cinste celorlalţi. deşi zburau liberi. un protector al păsărilor. aplicarea măsurilor de conservare şi protecţie propuse de ornitologii profesionişti devine foarte dificilă. printre altele. iar cuvântul PĂSĂRAR. de papagali şi de alte păsări autohtone sau exotice. nu cu sensul peiorativ.chiar imposibilă.. care. în jargonul birdwatcher . câştigând în schimb un plus de sensibilitate proaspătă. Ar trebui amintit că există destui „birdwatchers” care pot concura cu succes ornitologii profesionişti şi că ar fi bine dacă toţi ornitologii ar fi şi „birdwatchers” pasionaţi. să istorisesc o întâmplare de acum câţiva ani când însoţeam prin Dobrogea un grup de birdwatchers din Anglia.păsările libere în mediul lor natural. păsări destul de rare şi i-am atenţionat pe ceilalţi. (pe nişte elveţieni i-am auzit numind-o „snaps vogel”pasăre pentru care trebuie să dai un şnaps). dacă nu . aşa că putem spune că birdwatcher (cel care practică birdwatch) nu poate fi înlocuit întotdeauna cu ornitolog. S-ar putea spune. decât metamorfozându-se în birdwatchers. deşi ar părea potrivit. ei mi-au spus ca da. Hobbyul lor este diferit şi chiar în contradicţie în unele privinţe. cu a pescarului sau vânătorului: important e să ieşi in teren. acesta din urmă fiind un amator. în marea lor majoritate oameni obişnuiţi. Pe unii îi interesează păsările în colivie sau volieră. se apropiau de oameni aşteptând să fie hrăniţi. o persoana care găseşte plăcere în observarea şi chiar studierea lor. care vinde păsări sălbatice. I-am întrebat dacă nu văzuseră aceste păsări. În urma confuziei apărute la Tulcea. fără să greşim prea mult.. nu vedem cum altfel ar putea-o face vânătorii. Aceasta are o legătură cu hobby-ul nostru pentru că e evident că SOR promovează birdwatchingul ca hobby de masă. pe ceilalţi . care poate pierde astfel ceva din rigoarea şi distanţarea faţă de obiectul de studiu. şi pentru că. sensul de persoană care prinde păsări. are deja în limba română. eram asaltaţi de cetăţeni ce credeau că este vorba de o societate care promovează creşterea în captivitate a păsărilor exotice. cuvântul va avea şanse să se impună în locul lui birdwatcher. un om de teren care se bucura observând păsări. în Europa de vest. cred că ar fi interesant. precum şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască şi să protejeze păsările sălbatice în habitatele lor naturale. Birdwatch este un hobby practicat de foarte multe persoane. s-a impus să insist că SOR nu este nici pe departe o societate a crescătorilor de păsări. şi ei le văzuseră acolo. mentalitatea birdwatcher-ului este asemănătoare. Ornitologii au nevoie de informaţiile şi sprijinul amatorilor. aşa cum spunea şi domnul doctor Dan Munteanu. Dacă azi. tot mai mulţi pescari eliberează capturile. comportânduse ca păsările domestice. Eu chiar i-am fotografiat deoarece stăteau aşa aproape de mine. ci o organizaţie neguvernamentală de mediu deschisă atât pentru ornitologii profesionişti. Ornitologul profesionist şi birdwatcher-ul amator. Pentru a înţelege mai bine diferenţa. Asta nu înseamnă că un crescător de păsări nu poate practica birdwatch. prin distanţarea în timp.10 Birdwatcher şi ornitolog Asemănări şi deosebiri: Câteva precizări se impun. dar că acelea nu „se pun”pe lista . de altfel). în lacul din King James Park erau câţiva călifari alături de sute de raţe şi gâşte sălbatice de diverse specii. prin dispariţia ocupaţiei de păsărar (interzisă prin lege. două feţe ale aceleiaşi monede. Implicarea emoţională neîngrădită nu e specifică omului de ştiinţă. în timp. fără entuziasmul şi implicarea majorităţii iubitorilor de păsări neprofesionişti. cu scopul de a le cunoaşte mai bine şi de a le proteja în habitatele lor naturale. deci birdwatcher = un iubitor. Aceste conotaţii nedorite ne fac reticenţi la folosirea cuvântului PĂSĂRAR cu sen- sul de „birdwatcher”. cel puţin în unele momente. după înfiinţarea Biroului Societăţii Ornitologice Române. libere. că BIRDWATCH este un fel de democratizare a ornitologiei. M-am mirat să aud aceasta deoarece în Anglia văzusem de mai multe ori călifari roşii în lacurile din unele parcuri. sunt de fapt complementari.

Vom reveni. de ce SOR nu creează pentru elevi o structură asemănătoare cu a cercetaşilor care să aibă ca obiect central observarea păsărilor în mediul lor natural şi protejarea lor? Nu văd de ce între birdwatch. Turismul de tip birdwatch va lua amploare şi la noi.un binoclu . iar majoritatea turiştilor au făcut şi fac măcar ocazional birdwatch. tot atâţia „birdwatchers”. mai cu seama şi oportunitatea de a face birdwatch chiar când se află la pescuit. discotecile şi să iasă în natură. ”Instrumente” ajutătoare pentru cel interesat de birdwatch ar putea fi în prima fază: -un determinator de teren (SOR a publicat traducerea adaptată pentru Romania a celebrul u i . asigurându-i că nu e nevoie nici de diplome. nici de atestări sau autorizaţii din partea cuiva. cred că. probabil cu detalii mai tehnice într-un număr viitor. excursiile de la sfârşitul săptămânii şi chiar plimbările obişnuite în parcuri n-ar exista ceva mai mult decât „o simplă coexistenţă paşnică”. de aceea îi încurajăm pe toţi.U. reiese clar cum mentalitatea de birdwatcher se diferenţiază de cea a crescătorilor de păsări. Probabil că alţi iubitori de natură sunt observatori experimentaţi. In vestul Europei. conştienţi că fără implicarea noastră a tuturor în protecţia lor. ci păsări domesticite introduse de crescători în Anglia. pescuit. suma totală de pe această piaţă are tendinţa să se apropie de cea vehiculată pe piaţa uneltelor de pescuit şi de vânătoare.un carnet şi un pix pentru notarea obser vaţiilor făcute (în ţara noastră există destule locuri puţin sau deloc studiate. din cele spuse de englezi. cântec şi culoare. de un spirit de observaţie mereu treaz şi de ieşiri cât mai dese în teren. Cred că. atunci când ajung în Delta Dunării.000 de membri cotizanţi în Societatea Regală Britanică pentru Protecţia Păsărilor şi. astfel că se poate obţine şi un câştig din această plăcere.H A M LY N G U I D E . ci doar de puţină pasiune.s u b t i t l u l PA S A R ILE DIN ROMANIA SI E U R O PA . O idee mai veche nu îmi dă pace. aşa că orice obser vaţii legate de numărul speciilor şi al exemplarelor de păsări obser vate se pot dovedi utile). Poate e bine să se ştie că în ţările vestice acest hobby a luat proporţii de masă. pentru că România e un loc atractiv şi în această privinţă şi este nevoie de birwatchers români ca ghizi locali care să cunoască locurile şi speciile. cel puţin.000.A s-a dezvoltat o adevărată industrie care întreţine acest hobby iar oferta ei este extrem de variată şi atrăgătoare.D E T E R M I N ATO R I LU S T R AT ) . îi încurajăm să încerce mai mult. numai în Marea Britanie sunt peste 1. miracolul se va putea sfârşi curând… (Acest material sintetizează şi unele idei mai vechi. valoric. Încurajaţi tinerii să părăsească pentru o vreme statul pe internet. şi pe care le-am publicat într-un articol din revista AVENTURI LA PESCUIT în urmă cu câţiva ani) . să-şi găsească timp şi pentru privitul şi cunoaşterea păsărilor. o posibilitate de a ne perfecţiona cunoştinţele despre păsări şi de a ne bucura de lumea lor aşa de plină de eleganţă. sau în excursii. Şi pentru ca ne-am exprimat deja convingerea că mulţi oameni obişnuiţi au deja o anume atracţie pentru privitul păsărilor şi au. în Japonia şi în S.11 păsărilor „bifate” deoarece nu sunt păsări sălbatice. la care încă ţin. membri sau nu în SOR.

animalele sălbatice se pot răni caii de asemenea. văzând să cunoască. cu grupurile de cai sălbatici. …Vântul mă urmăreşte oriunde aş merge. fie ele şi din sârmă cu ghimpi. de multe ori insă această măsură de protecţie nu are rezultatele aşteptate. pădurea sau stuful îmi sunt cei mai buni prieteni pe timpul iernii. Problema acestor animale este din ce in ce mai gravă cu cât există mai multe proiecte care reconstruiesc sau protejează anumite zone.O. Ştefan Răileanu medic veterinar text si fotografie În sistemul naturii. rămânând totuşi nemărginiţi. cunoscând să legifereze. om sau stea îşi au locul bine definit.12 Natura se descoperă numai celui ce ştie să vadă. Aşa ar povesti pe scurt un cal care trăieşte in sălbăticie în Delta Dunării. Pădurile tinere mai cu seama sunt înconjurate în unele locuri de garduri cu sârmă ghimpată care au rolul de a opri accesul cailor in acest perimetru. Astfel banii sunt cheltuiţi in zadar. el cu turmele de reni .S. Ne mărginim tot timpul cu ceva ori cu cineva. iar problema rămâne nerezolvată. Caii Sălbatici Dr. tu cu Himalaia.haideţi să încercăm să le menţinem farmecul... legiferând să transforme şi să ajute. . în desişul lor reuşesc să mă mai adăpostesc de furia crivăţului. (George Corbu: Discutii Despre Ecologie) S. îmi înfundă sinusurile iar uneori mă prăbuşesc din cauza foamei. Eu sunt vecin cu marea si Dunărea. scoarţa copacilor este smulsă iar ramurile tinere mâncate deoarece foamea calcă peste obstacole.

danielpetrescu.ro 13 .www.

O altă situaţie întâlnită la aceşti cai. este relaţia creata cu mistreţii. tei. plop. . vegetaţia schimbată este acoperita cu zăpadă si mai greu de găsit.14 O soluţie vă putem da noi domnilor. Tipul si modul de hrănire al cailor sălbatici din Delta Dunării. În perioadele foarte grele ale sezonului rece când hrana este foarte puţină. bulbi. valoarea nutritivă a scoarţei lemnoase este foarte redusă cea ce duce la scăderea aportului de substanţe nutritive şi în consecinţă la scăderea imunităţii. Plantele ce fac parte regula in modul de hrănire al cailor lipsesc in această perioadă sau se găsesc în cantitate redusă. In aceasta perioadă sunt căutate in sol părţi fragede ale plantelor încolţite (Familia Liliaceae) ce au ciclul de înflorire în perioada vernală. cărpiniţa si tei. La baza arborilor sunt foarte mult căutate speciile de muşchi (muşchiul comun) si licheni (lichenul galben. lichenul renilor). aceasta fiind insuficientă pentru hrana zilnică a cailor sălbatici. păducel). Aceştia răscolesc pământul în căutarea hranei (rizomi. ce vă străduiţi să confecţionaţi garduri !!!!! Construiţi hrănitori la marginea pădurilor si puneţi in acestea fân atât timp cât stratul de zăpadă este mai mare de 5 cm şi o să rămâneţi uimiţi de rezultate. Spectrul trofic este modificat din punct de vedere nutriţional. Odată cu venirea sezonului rece si a primei ninsorii. fructe de stejar. păducel si măceş. In zona de pădure sunt căutate ramurile fragede ale speciilor de carpen. şi fragmente fragede ale plantelor) iar caii se folosesc de solul descoperit pentru a găsi hrana de aceasta natura. caii se hrănesc cu scoarţa de co- pac (salcie.

Alina a murit cu vreo câţiva ani în urmă. la începutul întâlnirii. într-o seară încărcată de poveşti şi de amintiri. pregătit şi doritor de tovărăşie cu omul. Asta mi-a spus prietenul meu Gabi Frandeş. marinarii. Gabi Frandeş Mark. oarecum. fie purtându-i la suprafaţă. cei doi delfini pe care el îi botezase aşa. îi mai sunt recunoscători pentru că este frumos şi pentru că este. din recunoştinţă. care sunt prietenii săi şi cărora el le este prieten. caută mere roşii pe care le mănâncă. De aceea. în timp ce istoria delfinilor frumoşi de acum 22 de ani se năştea pentru mine.15 După Dan ARHIRE text si fotografie 22 de ani Mitologia română numeşte delfinul Dulf şi spune despre el că noaptea iese din mare şi. Ei îi sunt recunoscători pentru că îi ajută în caz de naufragiu. e aceea. întâlnirea unui delfin rămâne întotdeauna în amintire. Dar cel mai bine este să îl las chiar pe el să povestească. spre mal. om de afaceri din Tulcea. iar ceilalţi prieteni cu aripioare din bazinul Delfinariului constănţean s-au dus pe rând. Privirea lui Gabi rătăcea. „Acum a mai rămas numai Mark. aşa cum s-a dus şi tinereţea . iar şederea prelungită în tovărăşia unui delfin naşte nostalgii şi nu poate fi comparată cu nimic altceva. D fără ţintă. îi aruncă mere în prova navei.mi-a spus Gabi. fie bătând apa în jurul lor spre a-i feri de rechini.pe nesimţite” . . pe mal. în care mi-a vorbit despre Mark şi Alina. pas cu pas. pe deasupra Dunării.

Era un soi de minciog. subţire. (o sculă [frânghie subţire . dar mult mai mari. după numele surorii mele. în costume de scafandri şi începeam să-l fugărim prin apă. Puteai să faci orice cu el.nu mai ştiu ce minister. în prova. la vremea respectivă era însă altul decât dresura pentru reprezentaţii. Mânca stavrid sau macrou. a înfiinţat Delfinariul la Constanţa şi realiza colaborarea dintre armată şi cei ce aveau în schema de funcţionare Delfinariul . ca apoi. ori un colac de salvare. pentru că mulţi. unde îi dădeam drumul în bazin. Îl udam încontinuu. pe mare delfinii se ţin după vapoare. Scopul nostru. pe o saltea de burete. Alina Claudia şi pe Mark după mine. .n. pentru a nu-i crăpa pielea de la soare.Nini Marinescu . pe care eu i-am botezat: pe Alina. colegul meu arunca mingea şi făcea semn să se oprească motoarele. Delfinul încerca să intre în inersie. în momentul în care delfinul trecea prin cerc şi lassoul i se înfăşura pe corp. dresajul. Eu i-am botezat. ne îndreptam cu SRS-ul către ei. la început. practic. Când dădeam de bancul de delfini. plutind şi ne apropiam de el. iar la celălalt capăt al lassoului. Primele exerciţii de dresaj le făceam noi.era al tău. îi băgam cercul de metal în faţă şi el trecea prin cerc. atunci. atunci. dar flotabilitatea pozitivă dată de colacul de salvare sau de minge îl obosea. tăiat bucăţele şi începeam dresajul cu el. ei veneau înspre noi şi începeau să se joace în prova.n. Ulterior interveneau fetele care prezentau. de trei. în mare. Şi Mark a fost dresat să lipească mine magnetice şi era unul dintre cei mai buni. Acolo ne aştepta o maşină cu care îl transportam tot pe targă şi saltea de burete la Delfinariu. cel care.care era fiul viceamiralului Marinescu de la Mangalia şi aduceam destul de bine. pliat pe cerc. acolo. doar.. i se făcea o injecţie de calmare şi fugeam cu el în port. Noi îi dresam pe delfini să lipească mine magnetice pe nave. de fapt. Când reuşeai să îl prinzi sau doar să pui mâna pe el . de la Marius. delfinii nu le mai ascultau pe prezentatoare şi veneau la noi. acolo unde despică apa. Când obosea. Practic.. În timpul reprezentaţiilor noi nu aveam voie să apărem la marginea bazinului. pentru că. scafandrii. acesta fiind. Am fost prieteni foarte buni! Mark de la început s-a remar- Mark înoată în cerc. deoarece îi dispărea teama şi devenea docil şi foarte prietenos. Totul se baza pe nişte scule şi o tactică foarte simplă. un siaj.)] lungă de vreo 10-15 m) se lega ori o minge. Aveam un coleg . rămânea la suprafaţă. care. Aveam nişte scule asemănătoare cu cele de prins fluturi. ca să nu fie tăiat de elice. cu un băţ de bambus lung de vreo 4 m. eram în Marea Neagră cu un SRS (şalupă de remorcare şi salvare) de la unitatea Marinei Militare 02145. refuzau hrana. Cel mai greu era până în momentul în care îi dădeai să mănânce. care provoacă. cei care ne împrieteniserăm deja cu ei. În acea perioadă au fost prinşi şi Mark şi Alina. Un co- leg ţinea mingea sau colacul de salvare şi.16 Povestea tânărului soldat Gabi şi a tinerilor delfini Mark şi Alina „În 1986. După cum probabil ştiţi. era să prindem delfini şi să facem primele antrenamente cu ei în bazin. tot dresajul lor se baza pe înfometare. de patru ori. Misiunea noastră. Acolo ne aflam în subordinea colonelului doctor Tichescu. În momentul în care delfinul începea să se joace în siajul provocat de prova vaporului. După ce îl înfometam în bazin intram şi noi. îl puneam pe punte. Acest minciog era legat cu o aţă simplă. la capătul superior avea legat un cerc de metal cu diametrul de 10. scopul capturării lor pentru Marina Militară. fosta unitate de scafandri.

17

cat ca un delfin de talie mare şi a fost unul dintre cei mai mari pe care noi i-am prins. A fost foarte uşor de lucrat cu el şi asta ne-a transformat munca într-o pasiune frumoasă. Aveam satisfacţii. Eram entuziaşti, pe atunci. Din păcate, nu ştiu dacă în toţi aceşti 22 de ani am mai fost acolo de vreo trei ori. Cred că acum 4 ani am fost ultima oară cu feciorul meu, dar n-am intrat pe marginea piscinei, să mă duc la el. Am stat ca orice turist şi m-am uitat la spectacol. Am avut, însă, impresia că venea foarte mult la marginea piscinei

şi stătea în sluj, se uita. M-am schimbat destul de mult în aceşti ani”. Gabi devenise trist. Privirea lui încă mai rătăcea, liniştită, pe deasupra Dunării. „De ce nu vrei să te mai întâlneşti o dată cu Mark? l-am întrebat eu.

Întâlnirea celor doi Mark
Dimineaţă, peste vreo trei zile, în faţa Delfinariului, Gabi era destul de nervos. Vedeam asta,

deşi el încerca să se controleze şi să pară calm. După prima reprezentaţie din acea zi, Mark a fost dus, ca de obicei, în bazinul “proprietate personală”, din interior, pentru odihnă. Cu îngăduinţa amabilă a directorului ştiinţific, domnul Nicolae Papadopol, şi a doamnei Angelica, şef Secţie Delfinariu, am intrat cu Gabi în bazin. Mark înota lent şi ne ignora, regal. Gabi era mut. În celălalt capăt al bazinului, separată printr-un grilaj, o focă dintr-o altă poveste pufăia din când în când. M-am depărtat, urmărindu-i
Mark se întoarce şi îl priveşte!

Delfinul şi gratiile

pe cei doi Mark, rămaşi singuri într-o extremitate a bazinului. Mark, delfinul, înota în cercuri largi, în ritm regulat. La două, trei ture, se lăsa pe fundul bazinului, unde rămânea încremenit ceva timp. Apoi, cercurile au început să fie din ce în ce mai mici şi după fiecare, se oprea în dreptul lui

Gabi, celălalt Mark, niciodată în dreptul meu. Numai cu spatele, ca şi când nu l-ar fi observat, dar numai acolo. Gâtuit de emoţie, Gabi a început să-l strige uşor, cu o voce destul de stinsă. Mark, delfinul, stătea nemişcat. A stat mai mult ca de obicei. A plecat în cercurile lui, mai rapid, de data aceasta.

Gabi şi-a schimbat locul. Mark delfinul şi-a schimbat locul de oprire, după el. Gabi a început din nou să-l strige şi să-i facă nişte semne, semnele vechi, de acum douăzeci şi doi de ani. Mark a înţepenit în ascultare. Apoi a ţâşnit în cercurile lui, în mare viteză, de data aceasta. O singură dată s-a întors, fixându-l pe Gabi. Trebuia să plecăm. Gabi a ieşit primul, prăbuşit în el însuşi. Nu l-am întrebat nimic. Delfinul Mark a rămas singur, în bazinul “proprietate privată”. Adică, nu chiar singur, ci cu foca, dar ea era dintr-o altă poveste! A fost o tulburare a apelor limpezi, după 22 de ani. Acum, cei doi Mark, trebuie lăsaţi să se liniştească. Delfinul - ni s-a spus - este destul de năzuros. Uneori nu vrea, pur şi simplu, să dea nici un spectacol. Prietenii din tinereţe s-au risipit, iar ceilalţi delfini, tovarăşii lui, s-au dus, unul câte unul. România, ca ţară semnatară a Acordului privind protecţia cetaceelor, nu mai poate captura alţi delfini. Delfinii trăiesc până la 35 de ani. Mark are acum cam 28. (Acest articol a fost publicat în anul 2008. Peste nici doi ani Mark avea să moară.)

Leşe
D R UMU R I L E L U I G R I G O R E A L U ’ I O N U L I O P R I Ş D I N S TO I C E N I

Dan ARHIRE
text si fotografie

red că Dumnezeu nu l-a făcut pe Grigore Leşe pentru că aşa a socotit potrivit, ci pentru că a simţit nevoia. Ar fi putut să-i dea numai vocea, şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit mulţumit, cântând pe la nunţi, ar fi putut să-i dea numai harul şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit profund nefericit de a vedea strălucirea acolo unde ceilalţi oameni nu văd nimic, căci nu ar fi putut să o mărturisească. Dar El l-a împlinit. În cufăraşul cu puţinul nostru noroc, Grigore Leşe este unul din bulgării adăugaţi în timp; el este un motiv de mândrie naţională. I-am mărturisit asta demult, în deltă, mulţumindu-i pentru că i-a întărit fiului meu mândria de a fi român. Când, după un spectacol, ne-a făcut bucuria de a cânta doar pentru noi, cei câţiva rămaşi, fiul meu tânăr şi curat a izbucnit într-un plâns convulsiv, de necontrolat. La întrebarea mea năucă „Ce e, Tudore, de ce plângi?”, când a reuşit să articuleze primele cuvinte, mi-a răspuns: „De frumos! E prea frumos!”. Atunci am înţeles eu că Dumnezeu - nu! Nu s-a jucat cu Grigore Leşe, ci a făcut cu el o faptă de-a Lui, dumnezeiască! L-am găsit pe Grigore Leşe anul trecut, în august, pe coclaurile prăfuite şi arse de soare ale podişului Casimcei, din Dobrogea, filmând aromâni - vorbind, cântând şi jucând - pentru serialul său de pe TVR Cultural - La porţile ceriului. Ne-a spus atunci că, întotdeauna, dincolo de subiectul pentru care filmează, filmează

C

18

şi „drumuri”. Apoi ne-a povestit despre cum a făcut şi face pentru a ajunge la muzica aceea... Ne-a povestit despre Florea Sâiuchii, din Lăpuş, de la care a învăţat o colindă de război: „Pasăre cu pana rară/Du-te-n Rusia şi zboară/Pe din sus de lagăre/ Unde şăd cătanele/Şi le cântă cu glas tare/Să ştie că-i sărbătoare/ Şi le cântă cu glas bun/Să ştie că îi Crăciun”. Pe acest Florea Sâiuchi l-a găsit Grigore Leşe, într-un început de decembrie cu frig, mocirlă şi întuneric, stând în burniţă la uşa unei brutării. Avea mulţi copii, dar nu avea cartelă de pâine. Grigore Leşe i-a dat atunci pâinea lui, de pe cartela deja bifată. Ne-a spus: „Eu, domnule, de câte ori cânt pe scenă sau altundeva colinda aceea de război, eu nu mai văd nimic în sală sau în jur, îl văd numai pe acel Florea Sâiuchi stând în întuneric şi frig, la uşa brutăriei!” În interviul care urmează, pe tema drumului, îl veţi descoperi pe acest Grigore Leşe care, în Maramureş, poartă numele de Grigore al lu’ Ionu li Opriş din Stoiceni! La Drum. Îmi spuneaţi acum câteva zile, cam aşa: „Astăzi trebuie să filmăm drumuri”. Ce este drumul, domnule Grigore Leşe? Grigore Leşe. Drumul poate fi considerat leit-motivul emisiunii La Porţile Ceriului, dar pentru mine este mai mult decât o plimbare într-un peisaj frumos. Este expresia vizuală, „cinematografică” dacă vreţi, a drumului meu interior.

Drumul acesta pleacă din mine şi mă duce departe, la oameni pe care nu îi cunosc dar am senzaţia că îi ştiu de când lumea. La Drum. Există „drumul bun” şi „drumul rău”, aşa cum există „locul bun” şi locul rău”? Grigore Leşe. Drum rău nu există, există doar cale rea. La Drum. Cum se aşează omul pe drum şi cum ştie el că unul anume este calea cea rea? Grigore Leşe. Cred că drumul dat fiecărui om este unul bun, numai că mulţi îl lasă pentru cărare. Important este să nu se rătăcească prea tare şi pentru prea multă vreme. La Drum. Vorbind odată despre ţărani mi-aţi spus ca despre un noroc rar că aţi văzut ţărani adevăraţi. Pe ce drum se află ţăranul român? Grigore Leşe. Dintotdeauna ţăranul român se află pe drumul bun. La câţi au încercat să-l abată este un miracol că mai există iar dacă-l întâlnim în drumul nostru e semn că am ales bine calea. La Drum. Cum a fost să fie când v-aţi ales acest drum? Grigore Leşe. Pot spune că drumul m-a ales pe mine. Nu mi-a fost uşor nici mie nici drumului. Spre obârşii urci, nu cobori iar urcuşul e de multe ori anevoios. Un vers cântat de mine spune aşa: „ori din vârf, ori din tulpină/ tăţi se ţin cu rădăcină”. Cred că trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile. Sper să nu rămân singur pe drum, sper să reuşesc să vă conving că merită să mergeţi împreună cu mine spre obârşii. La Drum. Cum trebuie să privim

19

răspântia: ca pe o încercare, ca pe o tulburare a drumului, ca pe un noroc sau ca pe o simplă alegere? Grigore Leşe. Cu răspântia nu-i bine a glumi. Aici drumurile se împart. Ţăranii spun că la răspântie e loc risipit. Deci răspântia nu e o tulburare a drumului ci o anulare a lui. Nu este nici noroc dar nici o simplă alegere. Este o alegere făcută sub semnul cru-

cii. Când ajunge la o răspântie – atât materială cât şi spirituală – ţăranul, înainte de toate, îşi face cruce. La Drum. De ce nu vă vedem pe la festivaluri, pe la „Duminica în familie” sau „Folclorul contraatacă”, prin jurii sau ospeţe? Grigore Leşe. Inflaţia de imagine mi se pare de prost gust. Consider că emisiunea pe care o realizez pen-

tru TVR Cultural este suficientă. Îmi oferă ocazia să spun ce gândesc într-un mod artistic şi -mai mult mă ajută să împart bucuria de a descoperi oameni extraordinari şi locuri binecuvântate cu mai multă lume. În pieţe nu cânt pentru că nu obişnuiesc să îmi bat joc nici de mine, nici de publicul meu şi nici de hori. Pentru mine spaţiul în care cânt este esenţial. Doar aşa mesajul meu ajunge nealterat la ascultător iar acesta din urmă îl poate înţelege şi se poate bucura de el. Îmi place să cred că relaţia dintre mine şi spectator este una privilegiată. Nu cânt la nunţi sau la petreceri private nici la serbări câmpeneşti sau festivaluri în aer liber. Muncesc mult la elaborarea fiecărui nou proiect iar acest lucru atrage o riguroasă selecţie a concertelor. Cred că deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că sunt foarte exigent cu propriile apariţii în faţa publicului. La Drum. Ce înseamnă în limba de lemn sintagma „slujitor al folclorului”? Grigore Leşe. Nu înseamnă absolut nimic. Este o sintagmă golită de conţinut, epuizată semantic. Nu vă doresc nici să îi vedeţi, nici să îi ascultaţi pe acei „slujitori ai folclorului” la care vă referiţi. Vedeţi ce puternic este cuvântul? În mod normal ar fi trebuit să mă gândesc la Bartok, Brăiloiu, Ion Ghinoiu… la etnologi, la antropologi, la cercetătorii care îşi distrug sănătatea pe teren şi îşi îngroapă viaţa în biblioteci. La Drum. Cum credeţi că ar trebui

prezentat în emisiunile radio şi TV folclorul? Grigore Leşe. Aşa cum este, aşa cum se prezintă ACUM în hotarul satului: strident, aspru, viu, - în enclavele care îl mai păstrează - sau agonic, poluat, aproximativ, în comunităţile mai puţin conservatoare. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că muzica ţărănească nu are nicio legătură cu muzica populară. Muzica tradiţională, ţărănească în cazul românilor, este o muzică utilitară sau de ceremonial. Această muzică nu evoluează ci se transmite din generaţie în generaţie precum limba maternă, în timp ce muzica populară a apărut din diferite raţiuni şi este predispusă înnoirii. Nu cred că folclorul tradiţional, prin trans-

miterea despre care vorbeam, a fost supus unor intervenţii atât de brutale încât s-a transformat în aşa numita „muzică populară”. Muzica populară este altceva. Este golită de mesajele transmise pe plan ceremonial şi se îndreaptă spre o altă finalitate, cea comercială. Mai mult, devine muzică de companie asemenea muzicii lăutăreşti, transformând actul folcloric întrun bun de consum, tributar modei şi exploatat ca atare. Din cauza invaziei kitsch-ului în această zonă, publicul avizat refuză orice fel de ofertă grefată pe tradiţional iar majoritatea tinerilor au pur şi simplu oroare de tot ce înseamnă folclor. Eu mă străduiesc ca, printr-o temeinică arheologie a textelor şi liniilor melodice, să aduc în scenă

stratul arhaic al muzicii tradiţionale iar în emisiunea La Porţile Ceriului să prezint oameni adevăraţi, care mai păstrează încă acea sfinţenie a ţăranului de odinioară. Poate de aceea cărările amăgitoare au dispărut iar drumul s-a deschis drept şi m-a purtat de data aceasta într-o Dobroge care credeam că de mult nu mai există. La Drum. Cum vedeţi capătul drumului? Grigore Leşe. Drumul e ca horea în grumaz: poate continua la nesfârşit deoarece se re-creează în fiecare moment. Nu cred că există un capăt al drumului ci numai o parte nevăzută a lui, care continuă în viaţa de dincolo.

catolici. pentru a nu-l urmări necazurile trecutului. Dar asta s-a întâmplat demult. români. Dovada este că s-au întemeiat familii mixte şi se cântă la toate petrecerile „Noi suntem Români”. ste situat în sudul Transilvaniei. Oamenii locului. l-au botezat Nou Român. astfel încât acum. cu aproape 3 km mai la nord-est de locul actual. a foSt denumit de-a lungul vremii neu rumäniSch. cine ştie. se înţeleg şi se ajută . sunt paşnici. Localizat. în dreapta Oltului. probabil. poate nu întâmplător aproape în centrul României. reformaţi şi adventişti. nou român şi poate. noianul ţi-o retează: „Nu mă lua de când era Nou în Selişte!”. în zona de hotar numită „Selişte” (se pare că acesta ar fi fost şi primul nume pe care l-a avut). cum spuneau bătrânii ) a trebuit să se strămute mai spre Olt. cu simţul umorului. în viitor the new romanian. datorită unei puternice alunecări de teren („s-o cofundat”. asta echivalând cu Potopul lui Noe sau Facerea lumii. într-o discuţie cu explicaţii în care pregătitrea aperceptivă este lungă. la începuturile sale. E . Új román. Aici oamenii au cnstruit un alt sat pe care. unguri şi ţigani. ortodocşi.20 Un sat cu nume de țară Ioan MICLEA foto: Dan ARHIRE Noul Român Se numeşte Nou RomâN şi are o exiStenţă de aproape 1000 de ani.

zicea: -Du-te tu. Mateiu΄ Miclii. Şi.că de la o sută încolo. La stavă avea un tovarăş. care nu scăpa din ochi toată stava de cai. Ion o fo΄ bărbatu΄ mami Nuţă. micule. numai ei ştiau de ce. du-te-ntoarce-o pe Zalinca (o iapă) lu΄ Moise. bum. suta n΄o me puneă. nu ţ-am spus? -Îhâ. .. Nu avea copii şi se mira foarte tare când vedea câtă mâncare lua tata în traistă.. -Tată. c΄o fo΄ dispenzat. bum. ca şi când ar fi săvârşit o impietate. în pădure la stavă. c-o ia Cătă Săsăuş! Nea Victor era mai blând.21 De unde ne vine puterea -Un strămoş de-al nostru o trăit o sută şi şaisprăce ani îmi spunea tata când eram copil .. ie. să poarte nume de împărat? După ce şi-a revenit. Pare-se că atâta mai putea zice nea Victor când venea seara de la cârciumă. Când mă ţineam mai aproape de ei. Aşa s-a întâmplat şi cu bunicul lui nea Victor. întâi mai încet şi apoi din ce în ce mai tare. că râdeau. Ş΄ape tata lu΄ Niculaie o fo΄ Mateiu΄ Miclii.bum. Iar tata şi nea Victor râdeau. Poate-l ajunge pe Mateiu΄ Miclii. care într-o zi s-a gândit că poartă numele marelui împărat şi înţelept Solomon. O rămas văduvă de război.îl chema Matei. Şi când eşti singur cu oile şi te saturi şi de fluier. şi asculta cum răsună în pădure.de fapt era numele cu care părinţii lui l-au botezat.zâceă tata Un cioban împărăţit Când aveam vreo şapte ani tata şi-a mai luat o slujbă: “duminica. pe care-l chema Solomon şi care fusese toată viaţa cioban. Ea era muma tatii. adecă Matei a lu΄ Miclea. “Solomoaaaneee!”. aşa le zâceă. adică atunci când nu se foloseau caii la muncă. strigat aşa cum strigă un cioban după slugă.. ş΄ape tata di΄aceă n΄ o me fo΄ luat în armată.. el .. cel din faţă cu bâta ţinută în dreptul gurii pe post de trompetă şi cântau “Foaie verde ş-adurlum. îmi zicea: -Ioane. tata. O me ştii pe mama Nuţa? -A cu nasu΄ ascuţit? -Ie. Solomoane!”. îţi trec prin cap tot felul de gânduri. O fo΄ cioban. boală pe care o căpătase în război sau în prizonierat. de sărbători şi când ploua”. -Nu! Tata era Ilie şi pe tat΄al tati l-o chemat Ion ş΄o murit în războiu΄ din nouă sute paisprăce în Galiţia. că şi pe el tot Miclea îl chema . Uneori defilau în pas cadenţat unul înapoia celuilalt... -Şi Mateiu Miclii era tata lu΄ tat΄al dumneata¬? -Nu mă. păr în zece ani. La început a simţit un fior. ca mine. la Victoria! Tata are acum optzeci şi unu de ani. nu-ţ poci spune.. Cum el. era strămoş. Într-o zi au povestit despre bunicul lui nea Victor. Merg cătanele pe drum. dacă-l întrebai “Câţi ani ai ne΄ Matei?” el zâceă “Un an“ or΄ “Cinci ani“ or΄ “Şapte ani “ or΄ “ Cinsprăce ani“.. mă. Bum. a început să strige: “Solomon!”. care era mai în vârstă decât tata. nu şi l-a ales el. Era um om glumeţ şi povestea cu tata tot felul de întâmplări trăite sau netrăite. da΄ cât era de mare tat΄al dumneata? -Pe. era copil de. un cioban. de una care era me proastă-n sat şâ nu grăia ghine îi zâceă . Şi altele de felul ăsta. Victoru΄ lu΄ Achimu΄ Căluşului.. avea astm. să aud ce spun. şi-ntoarce armăsarul lu΄ Flocan. Da. râdeau şi îmi era ciudă că nu pricepeam nimic.. Şâ pe tata lu΄ tat΄al tati l-o chemat Niculaie. că să duce-n cucuruz. Cel puţin asta am înţeles eu. Era tata lu΄ tata lu΄ tat΄ al dumneata. “Bă. când mergeam şi noi. că nenea Victor îi bătrân.. Făceu glume unul pe seama celuilalt. da΄ ala n΄o lucrat în gaze.. era stăvar la cai. da΄. de . numai de ei ştiute şi râdeau. patru copii.. păr vi creşte me mare.”.. ca pe noi. Îl ducea pe tata în cârcă la stână.s-a gândit cum s-ar auzi numele unui împărat.

Cele două aşezăminte monahale de măicuţe (Celic Dere şi Saon) şi cea de călugări (Cocoşu) au parte de mulţi oaspeţi la sfârşiturile de săptămână şi de multă tihnă în restul zilelor. însă. 18) a trecut şi Sfântul Apostol Filip. prin nordul Dobrogei. Botezului. grădină a Maicii Domnului”! Drumul dintre mănăstiri. pg. a trecut Sfântul Apostol Andrei. iar şi iar. . ci a fost hrănit secole de-a rândul cu pătimiri şi morţi martirice mărturisitoare ale credinţei. creştinismul propovăduit de Apostolii lui Iisus Hristos nu a rămas o amintire după trecerea lor. va reveni. Pătimirilor şi }nvierii! Căci pe aici. bine călăuzit.Bucureşti. lipit de buza pădurilor de tei şi a viilor nesfârşite. venind din Asia prin Sciţia Mare (sudul Ucrainei) şi coborând prin Sciţia Mică. 2006. cu siguranţă. pe marginea Dunării şi Deltei Dunării. De ce? Ne răspunde la această întrebare istoricul Octavian Bounegru. prin cetăţile litorale ale Pontului Euxin şi tot pe aici. chiar dacă nu întotdeauna agreabil roţilor maşinii. în Dobrogea. este frumos în orice anotimp pentru ochii omului.22 Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului Dan ARHIRE text si fotografie el ce se îndreaptă spre Delta Dunării şi. cel dintâi chemat. Cocoşu şi Saon) pătrunde mai bine o parte din înţelesul expresiei „România. preoţi şi diaconi. tenebroasă şi încă nu pe deplin dezvăluită. după cum ne încredinţează preot profesor doctor Mircea Păcurariu (Istoria Bisericii Ortodoxe Române/ Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române . peste care. trece întâi prin triunghiul sfânt din marginea ei (după cum a fost numită zona mănăstirilor foarte apropiate ca distanţă de la Celic Dere. Şi tot aici. Frumuseţea caldă a locurilor şi pacea împăcării cu sine şi cu lumea dintre zidurile lor atrag oamenii la aceste mănăstiri. Căci e un magnetism anume în triunghiul sfânt de la marginea deltei care vine dintr-o istorie zbuciumată şi profundă. s-a C aşternut ca un zâmbet creştin primirea în nădejde a aproape două mii de prăznuiri ale Naşterii. predicând şi aducând mulţi localnici la credinţa creştină şi rânduind pentru ei episcopi. astfel că cine a fost o dată. mult mai mult decât în alte locuri.

adică a religiei creştine. din acest punct de vedere şi una dintre cele mai importante descoperiri este fără îndoială. împotriva concepţiilor lor. Director al Centrului de Studii Egeo-Mediteraneene al Universităţii „Al. monarhia de tip oriental a lui Diocleţian. a reprezentat. este vorba despre doi creştini martiri necunoscuţi. s-a răspândit din Levant în tot spaţiul Imperiului Roman . într-o perioadă destul de scurtă dar foarte concentrată din punct de vedere a persecuţiilor. Este vorba de Diocleţian însuşi. Noua religie.) sânge de martir”. vechi. Profesorul Victor Baumann a făcut această descoperire. Unul dintre cele mai spectaculoase situri. de pildă. ceea ce va crea premizele Născut la 29 iulie 1956. asta şi pe fondul răspândirii şi consolidării comunităţilor creştine din tot Imperiul Roman. De altfel. Membru al Societăţii „Rei Craetariae Romanae Fautores” (din 1994). împotriva religiei lor şi. apoi Galerius. în primul rând la Roma . s-a pus în mişcare un mecanism extrem de dur împotriva noii religii.” mari din această provincie. şi anume mai întâi a uneia şi apoi a celei de a doua cripte cu martiri de la Niculiţel. comunităţile creştine să se dezvolte din ce în ce mai mult. Este cunoscut. pe fondul unei crize instituţionale şi administrative a imperiului. să spunem. cât şi numeroase surse epigrafice.şi trebuie s-o spunem. este marcată de mai multe episoade de reprimare sistematică a creştinismului. după cum bine se ştie. Facultatea de Istorie. care a dat câteva edicte în care era condamnată şi interzisă religia creştină.din acel moment autoritatea imperială a avut în faţa ei un concurent extraordinar. în Ploieşti Profesor universitar doctor. n. această nouă religie tindea să înlocuiască credinţele tradiţionale ale locuitorilor acestui imperiu. la care se adaugă o criptă martirică care conţinea resturile bine păstrate . de pildă. Din fericire. I. Împăratul Decius deci. ultimile 3-4 decenii au scos la iveală informaţii deosebit de preţioase privind creştinii martirizaţi din Scythia Minor. perioada destul de lungă de 250 de ani. Însă este cunoscut faptul că abia după instaurarea unui nou tip de monarhie. Membru al Societăţii de Studii clasice din România (din 1988). aproape. Secretar ştiinţific al Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice de la Universitatea „Al. este primul mare persecutor sistematic al creştinismului şi lucrul acesta a afectat în mod vizibil relaţia dintre stat şi noua religie. în sensul că. Se cunosc numeroase liste de creştini martirizali.împotriva creştinilor. persecuţiile din timpul lui Nero. şi de mai târziu . Cuza”. care este şi astăzi interpretată din mai multe puncte de vedere. mai precis către mijlocul acestui secol. după cum spuneam. pentru dezvoltarea unei religii noi universale . iar secolul al III-lea. purtând inscripţia : „ aici şi acolo ( adică sus şi jos. Aşadar. Membru al School of Historical Studies . sunt dovezi certe descoperite ale unei politici sistematice de persecutare a comunităţilor creştine.h. atât cercetările recente arheologice. fără îndoială că nici Scythia Minor. cea de la începutul anilor ‘70. originari din marile oraşe ale Scythiei Minor. şi alte manifestări de acest tip. înglobând spaţiul circum-mediteranean într-o accepţiune mult mai largă.începând cu Constantin cel Mare. Din acest motiv. Iaşi Doctor în istorie (din 1995). cum ar fi Tomisul. treptat. I. I. începutul secolului al IV-lea. de pe la mijlocul secolului I. mai ales. Din fericire. Durostorum. aceste forme de oprimare a manifestărilor creştine devin din ce în ce mai coordonate şi mai sistematice. răspândirea creştinismului a fost favorizată şi de faptul că imperiul însuşi era un mozaic etnic.n. Noviodunum şi multe alte oraşe mai mici sau mai Lespedea de piatră care închidea cripta martirică de la niculiţel. în jurul anului 250. demonstrează faptul că persecutarea creştinilor şi martirizarea acestora pe teritoriul Scythiei Minor. Şi aşa se face că la mijlocul secolului al III-lea. surse creştine.cum ar fi.Institute for Advanced Study – Princeton (din 2004). Acolo. faptul că în timpul lui Diocleţian şi imediat după el a avut loc.pentru ca secolul al II-lea să fie oarecum liniştit din acest punct de vedere. Aşa se face că încă din secolul I d. Dobrogea de astăzi. nu a făcut excepţie. se plasează prima persecuţie generală şi foarte dură a autorităţilor imperiale . sub diverse forme. un fenomen curent. Universitatea „Al.este vorba despre împăratul Decius . Pe fondul acestor persecuţii sistematice. până la sfârşitul secolului al III-lea. unele din ele exagerate uneori . Membru al „Association Internationale d’Épigraphie Grecque et Latine” (din 1996). odată ce creştinismul. Cuza” din Iaşi (din 2001).23 CURRICULUM VITAE Creştinism pe limes “Începuturile vieţii creştine în Mediterana Orientală au reprezentat o modificare majoră în ideologia şi în viaţa religioasă a Imperiului Roman.creştinismul . care a impus noi repere şi noi modalităţi de comuniune între om şi divinitate afecta într-un mod paradoxal însăşi originea statului roman. Cuza” din Iaşi (din 2002).

Ceea ce este interesant pentru acest fenomen privind răspândirea creştinismului în această zonă. pentru că. vorbeşte. despre puternica intensitate . a descoperit la Murighiol.şi în acest fel. Sunt apoi cei din zona Niculiţel şi.” Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel: „Martiri ai lui Hristos” ale patru martiri. din surse antropologice. pentru că cei doi veneau de undeva. cunoscuţi din izvoarele creştine timpurii. arheologice şi literare. Aceasta. în cetatea Halmyris sub pavimentul unei bazilici creştine situată aproximativ în mijlocul fortificaţiei. La mai bine de două decenii distanţă în timp. într-un mediu favorabil. Epictet şi Astion. adică la scrierile antice creştine despre martirii din acea epocă) arată că comunităţile principale de creştini din această provincie se grupau în gen- eral. un cavou. nu în totalitate. dar în care creştinismul s-a aclimatizat pe un front foarte propice. un colectiv condus de Mihail Zahariade şi din care am făcut şi eu parte. Attalos şi Camasis. fără îndoială. cei doi de la Halmyris. este că din cercetările de până acum şi din sursele pe care le avem (mă refer la izvoarele hagiografice. care completează tabloul răspândirii creştinismului în Scythia Minor. ale căror nume au fost scrise pe pereţii interiori ai acestui cavou: Zoticos. o zonă periferică imperiului. unde sunt din listele de martiri ale imperiului mai bine de 15 nume . cei care au imprimat un nou curs fenomenului de răspândire a creştinismului în acest spaţiu. este cazul fortificaţiei şi oraşului de la Axiopolis. Epictet şi Astion. persecuţiile care au afectat întreg imperiul roman sunt mai mult decât bine documentate şi în spaţiul nostru. mediul militarilor oferea un cadru care era în concordanţă cu religia creştină.cunoscuţi sau anonimi.unii vorbesc chiar de câteva zeci . geografice. au contribuit la dezvoltarea comunităţii creştine din acest spaţiu. de fapt. cum spuneam.24 Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel : „Martirii/ Zotykos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos” a vieţii creştine din această zonă. printre care un anume Darius. în sfârşit. anume din nordul provinciei Scythia Minor. în jurul marilor oraşe de pe limesul dunărean. Este cazul oraşului Durostorum. chiar. mai precis în fortificaţiile romane din această provincie. o criptă. Este o descoperire care deja a intrat în circuitul mondial al descoperirilor din acest spaţiu. dintr-o regiune orientală a imperiului probabil din vestul Asiei Mici . desigur. Este aceasta. o dovadă extrem de importantă în legătură cu consistenţa organizării creştine din Scythia Minor. apoi Noviodunum. şi aşa se face că insistenţa cu care persecuţiile au încercat să juguleze acest fenomen. Aşadar. conţinând resturile a doi creştini martirizaţi. istorice. în apropiere de Cernavodă. adică de pe graniţa fortificată a imperiului din această zonă. Filippos. unde sunt cunoscute numele mai multor creştini martirizaţi. se ştie foarte bine. prin aşezarea lor la Halmyris.

2004. atât prin concepţia sa arhitectonică. se aflau osemintele mărunţite şi amestecate cu pământ ale altor doi bărbaţi. De asemenea. Cercetătorii au descoperit cu înfrigurare şi uimire că volumul criptei era împărţit. ce realizează prima transpunere în arhitectura creştină a monumentelor greco-romane. sânge de martir”. martirizaţi cu certitudine cu mult înaintea celorlalţi patru. în două compartimente. anul. În Actele martirice cunoscute. lipsite de veşminte şi fără vreun obiect alături. cât şi prin numărul mare al martirilor aflaţi în interiorul său” (Victor Henrich Baumann.25 Clădirea de protecţie bisericii cu cripta martirică de la Niculiţel. intrarea în încăperea în care se aflau era acoperită cu o lespede pe care se afla următoarea inscripţie: „Aici şi acolo. pe proprietatea localnicului Botea Mitu. la rândul său compartimentat. Documentele hagiografice. pe verticală. formată prin ataşarea unui P pe partea superioară a hastei verticale a unei cruci simple (crucea monogranată). zdrobiri sau tăieri de membre.). nu existau referiri. Editura Arhiepiscopiei Tomisului). scrisă în alfabet grecesc. În cel superior se aflau întinse osemintele a patru bărbaţi. în locul numit „La plăcintă”. inscripţia „Martirii lui Hristos”. În compartimentul inferior. Sângele martirilor .305 p. s-a început căutarea de informaţii scrise. la rândul lor. sperând în comori. Deoarece amănuntele erau necunoscute cercetătorilor. ploile mari şi inundaţiile au descoperit. Pe peretele din stânga se afla. constatând că înăuntru se aflau doar nişte oseminte. Brevianum Syriacum (cel mai vechi martirologiu răsăritean). Pe peretele din dreapta. Oamenii. trei dintre ei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani şi al patrulea care nu depăşise vârsta de 35 de ani. .Hr. prin ardere. pe orizontală.Hr. Moaștele de după potop În primăvara anului 1971. în nordul judeţului Tulcea. însoţită de monograma lui Hristos.Constanţa.) este păstrat în forma prescurtată inclusă în Martirologiul roman (latin). sub aceeaşi monogramă a Mântuitorului. iar Sinaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae din secolul VIII este o listă de sfinţi şi stă la baza calendarului ortodox. Martyrologium hieronymianum. Ele au stabilit că apele au scos la suprafaţă „un monument unic în Europa. care cuprind copii ale pro- ceselor verbale de judecată (ACTA) şi care au fost în mare parte distruse din ordinele împăraţilor Diocleţian şi Galerius (303 . la Niculiţel. o compilaţie apuseană din secolul VII. Arheologii au început imediat cercetările care s-au extins pe parcursul mai multor ani în diverse etape. scris între anii 370 - 380 p. dar nu decapitări. aspectele carenţiale ale osemintelor descoperite dovedeau un trai ascetic. stă la baza martirologiului roman. au spart cupola. partea superioară a unei cupole de cărămidă. nu se mai păstrează în forma originală. Cele patru trupuri fuseseră aşezate într-un sicriu comun. Deşi acestora nu le erau specificate numele. S-au constatat semne vizibile de martiraj. se afla inscripţia „Martirii/ Zotikos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos”. doar despre Filippos ştiindu-se că a fost martirizat la data de 4 iunie. la Noviodunum (Isaccea) fără a se cunoaşte. însă.

căci atât dovezile arheologice cât şi raportul antropologului doctor Dardu NicolăescuPlopşor atestă faptul că. Toate acestea par a sprijini ipoteza că Zoticos. după martiraj.IV-V) la dimensiuni impresionante: lungime aproximativ 40 m şi lăţime 14. peste douăzeci de ani. pe care se afla deja un hipogeu (mormânt) ce conţinea osemintele a doi martiri întru Hristos. martirajul ca fiind săvârşit la Noviodunum (Isaccea). fără dubii. Filippos. începutul secolului V. În consecinţă. este astfel depănat de domnul Victor Henrich Baumann. s-a ocupat de cripta martirică (redăm rezumat): dovezile arheologice atestă construirea criptei martirice şi a bazilicii sub altarul căreia era amplasată la momente apropiate. imediat după moartea lor. Athanaric. la sfârşitul secolului IV. imediat după momentul martirajului. actuala Dobroge. Firul povestirii. mult mai vechi şi ale căror nume nu se mai cunoşteau. intrarea în criptă a fost zidită şi tencuită. Basilica paleocreştină de la Niculiţel. ceea ce sugerează că a fost ridicată într-o perioadă de tulburări şi persecuţii anticreştine. care după 376-377 provoacă prăbuşirea în întregime a limes-ului dunărean în Scythia Minor. pentru a fi ferite moaştele de pângărire. la construcţia criptei martirice s-au folosit materiale aflate în compunerea hipogeului. cu o mare doză de probabilitate cele iniţiate de conducătorul vizigoţilor păgâni. oricum înaintea descompunerii părţilor moi. ceea ce atestă importanţa ei zonală şi numărul mare de creştini trăitori în zonă. sfârşitul secolului IV. sub al cărei altar fusese construită cripta martirică a fost construită şi s-a extins (sec. criptei revenindu-i rolul de depozitar atât al moaştelor celor patru martiri „noi”. cât şi celor doi „vechi”. arheologul care. Atallos şi Camasis au dus o viaţă ascetică ca mărturisitori ai lui Hristos şi au murit de moarte martirică la Noviodunum. pe proprietatea unui fermier. Cripta martirică . în cazul acestora. este vorba despre o primă înhumare. odată refăcut. cripta a fost special construită pentru cei patru sfinţi martiri. trupurile neînsufleţite au fost aduse de la Noviodunum la Niculiţel. 70 m. într-o perioadă de persecuţii anticreştine.26 Numele celor patru martiri de la Niculiţel erau cunoscute de Martiriologiul hieronymian care atesta.

Lumea pleacă apoi şi. unde au fost descoperite şi unde sunt reintroduse. un frate de al său a făcut câteva fotografii. După treizeci de ani. În anul 2001. intră sub forma unui glob de lumină în criptă! Aceasta nu s-a văzut. s-a făcut prima procesiune a acestor sfinte moaşte şi anume în data de 3 iunie 2001. după instalarea ca Episcop al Tomisului a Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Martiri Filippos. pe atunci. În 1974 Patriarhul Iustinian a binecuvântat ridicarea moaştelor şi aşezarea lor la Mânăstirea Cocoş. după care. După developarea filmului şi facerea fotografiilor. sub un baldachin. De atunci au fost săvârşite astfel de procesiuni. moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost duse spre cercetare antropologică eminentului specialist doctor Dardu Nicolăescu-Plopuşor. şi cu ochiul liber. în faţa clădirii de protecţie a criptei şi bisericii paleocreştine are loc slujba cea mare a Sfinţilor Patru Martiri de la Niculiţel. pe timpul nopţii. sfintele moaşte pleacă în procesiune într-o căruţă trasă de cai spre Isaccea. cu prilejul primei procesiuni. Zoticos. în noaptea de 3 spre 4 iunie. Suntem convinşi că există şi explicaţii ştiinţifice! . locul martirizării lor. În biserica mânăstirii Cocoş. după care se mai face o slujbă. cortegiul se îndreaptă spre cripta din biserica paleocreştină. atunci când. însă. moaştele au fost aşezate în patru sicriaşe expuse vederii credincioşilor. rămân doar câţiva călugări care fac rugăciuni până dimineaţă. a constatat că într-una dintre acestea o rază de lumină cade oblic pe călugărul stăruitor în rugăciune. ajunul sărbătoririi lor. de Prea Sfinţitul Gherasim. Attalos şi Camasis în fiecare an.27 Fotografia cu raza de lumină Raza de lumină După noua descoperire din primăvara anului 1971. După oficierea unei slujbe la Isaccea. după care urmează transportul sfintelor moaşte la Mânăstirea Cocoş şi praznicul sărbătorii. Procesiunile se petrec astfel: în data de 3 iunie. însoţită de credincioşii care vin din toate colţurile ţării. cuibărindu-se. pe când un călugăr se ruga în faţa criptei martirice cu Sfintele Moaşte. aflat la câţiva kilometri de Tulcea şi păstorit. un centru monahal puternic.

Attalos şi Camasis se ştie că au fost martirizaţi la Noviodunum (Isaccea de astăzi) într-o zi de 4 iunie. „pe vremea turcului”. Zoticos. Toate acestea sunt pomenite într-un proces verbal. este mai importantă decât biserica moartă. ne-a spus că biserica se va termina doar dacă va vrea Dumnezeu. ziua de 4 iunie a devenit ziua sfinţilor şi este însemnată cu roşu. preoţii i-ar fi dat.Hr. al Sfântului Gheorghe! În 1906. biserica „nouă” nu a putut fi terminată. Anume indicii par a încadra inscripţia în epoca lui Hadrian. În calendarul creştin ortodox. şi rămasă aşa. locul de adunare şi închinăciune al creştinilor în perioada romană. nimeni nu ştia de sfinţii Filippos.. dar nu se ştie în care an. Cert este că. hramul celor patru sfinţi martiri. dar până la ferestre. deasupra unor catacombe. Despre Filippos. Attalos şi Camasis. poate şi pentru că se închinaseră lui Hristos Dumnezeu în catacombele de sub biserica veche. nefiind suficient să vrea doar omul. legenda spunând că astfel s-a dorit pedepsirea în veci a unui împărat roman. sunt ultimele opt rânduri ale unei inscripţii pe care istoricul Alexandru Barnea o consideră ca datând. cu peste 1400 de ani în urmă. Mai precis. alăturată. încheiat în 1906. însă. şi că biserica vie. Preotul Nadoleanu. poate. pe locul unei alte biserici mai vechi. în ciuda încercărilor tuturor preoţilor care au slujit aici. aflată în centrul localităţii şi având hramul Sfântului Gheorghe. Ce se ştie astăzi este doar faptul că cea mai veche biserică ortodoxă din Isaccea. poate din soclul unei statui. care. În biserica veche există prinsă. Nu se cunosc exact detalii despre motivele care au stat la baza martirizării lor. adică lumea care să vină la slujbă şi rugăciune. de pe un monument ridicat în cinstea unui împărat roman. pe contur. Poate. probabil. a fost începută construcţia unei biserici noi. ce fuseseră martirizaţi chiar aici. când. Zoticos. mult mai mare decât cea existentă. dar cu acelaşi hram. prigonitor al creştinilor! Biserica veche şi zidirea neputincioasă a neterminatei biserici noi . în chiar ziua de 4 iunie. în zidăria piciorului mesei de Interesant este că această inscripţie este plasată cu susul în jos în zidăria piciorului mesei de altar. amănuntele legate de martirizare şi locul precis din cetate sau din afara ei în care au fost martirizaţi. a fost construită în a doua jumătate a secolului XIX. în 2006 slujea în biserica Sfântul Gheorghe din Isaccea. nimeni nu ştia că aceasta se petrecuse tot într-o zi de 4 iunie! Dacă ar fi ştiut. un fragment inferior dintr-un monument provenind din zona fortăreţei Noviodunum. după 102 ani. fiind ridicată zidăria exterioară. din secolul II p. de piatră.28 Bisericile din Isaccea altar.

datată în prima jumătate a secolului XIV. însă. De asemenea. pictură ce îl înfăţişa pe Sfântul Evanghelist Matei. 29 de ani) şi măicuţa Arsenia de la mănăstire. datând din secolele XI . să o răsucească spre a deschide uşa bisericii.. cred niculiţenii. se află biserica Sfântul Athanasie. Biserica dezgropată de Niculiţă şi tovarăşii săi era încuiată. la numele sfântului Athanase. un păstor numit Niculiţă. salvate cu prilejul restaurării. au văzut conturându-se în faţa lor o biserică. Dacă cei şase au văzut un fulger (ceea ce este puţin probabil!) în biserică. La un moment dat. restaurată şi redată cultului după revoluţie. am constatat că nici pe tavan şi nici pe mochetă nu există nici un fel de semn de arsură. Deasupra bisericuţei (o încăpere cu tavanul drept. Atunci a chemat ajutoare şi. obişnuit) se află o altă încăpere. un zgomot asurzitor însoţit de o lumină orbitoare au inundat biserica. care se curăţă singură. cum ar spune cronicarul! Cele două fragmente din pictura iniţială.. până la podeaua acoperită cu mochetă. abia din secolul XVI devenind biserică parohială. poate chiar tainic cuvântătoare: primul. iar al doilea. instalaţia electrică nu a fost în nici un fel afectată. Nick Dent (Anglia. Niculiţă a auzit un sunet metalic şi şi-a văzut cuţitul zburând cât colo. probabil deservind un nucleu monastic. Deplasându-ne la faţa locului. fără barbă. sunt extraordinar de frumoase. aflat pe peretele stâng al bisericii. preţ de câteva fracţiuni de secundă. de asemenea. muzeograf la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea. Şase persoane. Conform acesteia. în care nu se află. adică. este o bijuterie de „smerită mândrie”. pe care întâmplarea (sau. De biserica Sfântului Athanasie. La Celic. După mărturiile celor prezenţi. coloana de foc a apărut din dreptul picturii medalion de pe tavanul paraclisului. soţia sa. semne fizice ale trecerii lui pe acolo nu sunt! . ce-i drept!) sunt împunse cu un trident! Biserica Sfântul Atanasie ani). după ciobanul Niculiţă care a descoperit biserica Sfântul Athanasie. care. dar cheia era în broască. Celine Ecobichon (Franţa. martiraj! Trei personaje (nu patru. fulger în paraclis Sâmbătă. a fost o biserică-paraclis. batjocorită de păgâni. 40 de ani). de stâlcire.XII. se leagă şi legenda întemeierii Niculiţelului. nici un semn de arsură sau de alt fel. Irlanda). de zgâriere. numele tuturor sfinţilor. 18 iunie 2005.29 Biserica Sfântul Atanasie La marginea Niculiţelului cel tăinuitor de comori creştine. pe când înlăturau pământul. cu uimire. pe verticală. în sudul localităţii. poate. reprezintă scena unui. într-o zi pe când îşi păştea oile. a început să citească. care Scena martirajului. de praznicul marii sărbători a Pogorârii Sfântului Duh. De atunci. pentru a doua zi. când românii sărbătoreau Moşii de vară şi se pregăteau. ca rezultat al apariţiei incredibile şi inexplicabile a unei coloane de foc ce a unit tavanul cu podeaua. cheia s-a putut răsuci în broască şi uşa bisericii s-a deschis! Vechii locuitori. în locul numit „Cetăţuia”. Încercând să dezgroape metalul lovit de cuţit a dat peste partea de sus a unei cruci de fier. iniţial. lucruri neobişnuite urmau să se petreacă. s-a reînfiinţat localitatea lor cu numele actual. 24 de în opinia noastră. se spune. făcând rugăciuni. iar Valeriu Leonov traducea în limba engleză pentru cei patru turişti. din judeţul Tulcea. o reprezentare extrem de rară a Mântuitorului. îngropaseră biserica spre a nu fi pângărită. s-au descoperit şi ruinele primei biserici pe plan treflat din ţara noastră. pe rând. aveau să fie martorii unui fapt aparent inexplicabil. o capelă de curte feudală. aparţinând probabil unui conducător local. Valeriu Leonov. îl reprezintă pe Iisus Hristos tânăr. au fost martorii unei extraordinare întâmplări: În timp ce măicuţa Arsenia depăna povestea unei icoane mai puţin obişnuite. De asemenea. Au chemat un preot care. aflat deasupra altarului.30 în paraclis. nu întâmplarea!) le-a alăturat la ora 16. Johnny O’ Brien (25 de ani. Anne O’ Brien (Franţa. se juca înfigându-şi cuţitul în pământ. Ei nu au reuşit. la paraclisul mănăstirii de la Celic.

dar nu cu ecou foarte mare. Am vorbit cu maica Arsenia. care a durat mai puţin de o secundă. trecând prin zonă. care nu are ferestre. Ceilalţi trei turişti văzuseră coloana de foc doar parţial. ne-a arătat locul din paraclis unde. nu rece. ceilalţi erau muţi şi se uitau unii la Valeriu Leonov. coloana de foc. din care a plecat coloana tunătoare de lumină. Părintele Lisevenko a primit icoana şi a înrămat-o. unde se afla mocheta. I-a spus stareţului că atunci când ea se va curăţa. întrucât eu mă aflam între ei şi aceasta. între tavan şi podea. nici pe podea. eram cu spatele şi am văzut doar lumina reflectată de pânza albă. unde se slujeşte doar în duminicile de vară. pe care îmi pare rău că nu pot să-l descriu exact. aş putea să descriu această lumină ca pe o lumină între cea de blitz şi cea. Johnny O’ Brien. se va întâmpla un lucru important pe pământ. în acest moment fiind curăţată cam pe jumătate. la ce parte a povestirii. la fel. aproximativ orientată la fel. care ne-a deschis paraclisul. nici pe tavan. În poziţia în care mă aflam eu. ci o altă încăpere în care. în general. iar ochii Mântuitorului se vor deschide. O vreme ea a stat în biserica mare a mănăstirii. se formase. a soarelui. unde am ajuns pe la trei şi jumătate. Măicuţa Arsenia îşi făcea cruci tot timpul şi se ruga. cu o zi înaintea marii sărbători creştine a Pogorârii Sfântului Duh. dar totuşi caldă. însoţit de o lumină foarte puternică. astfel încât încăperea în care ne aflam era. La această oră era închis şi muzeul şi paraclisul în care se afla icoana Mântuitorului. o icoană fără ramă. în acel moment. (cf. dar nici acolo nu exista nimic. cea care se curăţă singură. Măicuţa Arsenia a intrat şi în altar. ploaia aproape s-a oprit. deodată. în 18 iunie. Pentru că mă ocup de fotografie. Între timp afară ploua. cel cu ferestre. cu toate geamurile şi cu singura uşă. În orice caz. un sunet foarte puternic. cu spatele spre peretele cu ferestre şi cu umărul drept spre altar. şi cu umărul stâng spre altar. un soldat austriac. Maica Arsenia) Icoana de pe tavan a Sfântului Apostol Matei. nu este nimic degradat. strălucitoare. În acest moment. cu acel zgomot puternic. cea de la intrare. de la intrarea în sfântul altar. spre peretele fără ferestre. ca cea de blitz! Prima mea reacţie . Nu mai ţin minte când. anume pictura medalion reprezentându-l pe Sfântul Evanghelist Matei şi locul de sub medalion. acelaşi lucru întâmplându-i-se şi irlandezului care afirmase că nu crede în Dumnezeu. făcută sul. închise. un zgomot între trăsnet şi prăvălire. Deasupra bisericuţei nu este acoperişul clădirii. icoana pe care doream să le-o arăt. dar de câtva timp a fost adusă în paraclis. Măicuţa Arsenia era lângă mine. cel care a fost şi întemeietorul mănăstirii de la Celic. De când a fost adusă în paraclis se pare că procesul de autocurăţire s-a accentuat. m-am hotărât să plec cu bicicleta spre pădure. iar cei patru străini erau cu faţa spre mine. unde se slujeşte tot timpul. Athanasie Lisevenko. puternică. Am cules împreună scumpie.30 Ce spune Valeriu Leonov „Sâmbătă. le-am propus să îi duc la mănăstirea Celic. sau curgere. ca de trăsnet. Nu exista şi nu există nici un semn de arsură. ca să culeg nişte scumpie. Ea a intrat ultima şi a închis uşa. dar mă aflam cu spatele spre peretele din stânga al încăperii. în următoarele minute. . icoana se curăţă singură. oarecum. dar pe măsură ce măicuţa ne vorbea şi eu traduceam în engleză. nimic. pe podea. Povestea icoanei Mântuitorului În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. în biserică s-a auzit un zgomot puternic.mi s-a ridicat părul pe mâini şi pe cap. În momentul dăruirii ea arăta pătată ca şi cum ar fi curs ulei pe toată icoana. nici un semn”. Am plecat spre mănăstire. Pe drum am întâlnit nişte turişti. a donat stareţului de atunci. smeritul martor al întâmplării. De atunci. cu faţa spre peretele opus. nu există nici un semn. de degradare materială. alţii şi. ne-am întâlnit şi cu pădurarul şi pentru că ei îmi spuneau că ar dori să vadă ceva românesc. cel care a văzut cel mai bine ce s-a întâmplat. Johnny O’ Brien ne-a arătat locul de pe tavan din care a coborât coloana. nici unul din noi nu ştiam ce să credem! Totul s-a lămurit.

direcționatã spre podea. Eu și Johnny ne-am uitat cu atenție și la pictura din tavan. A urmat un tunet puternic ce pãrea sã dãrâme peretii și ne-a fãcut sã tresãrim.). Ce spune Johnatan O’Brien Deodatã o explozie mare s-a reverberat în întreaga încãpere. din care pãrea sã fi izvorât. Ce spune Nick Dent. Va simţi ca pe un lucru firesc. privind icoana care se curãța singură . din toată pictura unei bisericuţe să se păstreze intactă doar o scenă de martiraj. legende şi întâmplări uneori inexplicabile şi poate mai ascunde. În dreapta mea (stinga altarului) La Niculiţel. Era ciudat pentru cã nu a lãsat nici o urmã de fum și nici pete arse ca și cum ceva ar fi explodat. n. „Aici şi acolo sânge de martir”. Apoi am privit și celelalte icoane din încãpere. . în dimineața aceleiași zile. Nu era nici un semn pe tavan”. dar sistemul electric funcționa. În orice caz. Fiecare dintre noi are o interpretare proprie și poate vom descoperi cândva. La Niculiţel. nu prea tare. Acolo. a fost de acord cã a vãzut și el lumina venind din același loc. Greu de explicat! Sã fie un semn? ”Eram în interiorul manãstirii Celic Dere. cum o fãcuseși tu (Valeriu Leonov. Am privit atât fresca cât și podeaua și nu am observat nici o urmã de stricãciune. Apoi Nic.n. dând impresia unei explozii. care nu crede în Dumnezeu. călătorul va avea senzaţia translatării în dimensiuni paralele. Nu știu dacă a fost un fel de miracol. împăcânduse cu acea rază de lumină curbată şi cu acea coloană tunătoare de foc. Mãicuțele ne-au primit în camera de rugãciune. căci este loc binecuvântat de Dumnezeu cu sânge sfinţit şi multă frumuseţe. ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Triunghiul sfânt de la Niculiţel a ascuns moaşte. N-am reușit sã vãd de unde venea. explicabil. Ne-am întors puțin :îmi amintesc cã eram cu fața parțial cãtre ușa de la intrare când un trosnet puternic și o bubuiturã au sunat simultan. Priveam icoana lui Christ cu ochii inchiși și am fãcut câteva fotografii. ca și cum ar fi pornit dinspre pictura unui apostol de pe tavan. La început am crezut cã fulgerul luminos ar fi putut fi un bec care explodase.sau ceva în legãturã cu furtuna. venind dinspre centrul picturii (frescei) de pe tavan în colțul din stânga al camerei. mult mai târziu înțelesul acestei întâmplãri. pe sub poalele pădurilor de tei. asta este ceea ce am vãzut”. Acolo. Auzeam furtuna cu tunete în timp ce ea istorisea și tu traduceai.31 Ce spune Celine Ecobichon “Afarã era furtunã mare. necredinciosul “Maicuța ne explica mãnãstirea și iconostasul. Aici şi acolo. după şapte sute de ani. că o biserică nu poate fi terminată de 102 ani. Celic şi Saon va privi lumea aceasta aşa cum este. 1700 deani de lumină creştină. Era ca o luminã strãlucitoare. pentru că încă nu vrea Dumnezeu şi va căpăta convingerea că este un lucru firesc ca. în triunghiul sfânt de la Niculiţel pare firesc ca toate acestea să se întâmple. unde au fost descoperiţi sfinţii martiri. am vãzut un fulger de lumina apãrând dinspre tavan spre podea. Afară se auzeau surd tunete. sau semn. Priveam în stânga icoanei și deodatã am vãzut izbucnirea luminii. sună textul inscripţiei de sub altarul basilicii paleocreştine. în tihna smerită a mânăstirilor Cocoş. Călugăr cu toacă de la Mânăstirea Cocoş.

Încăpăţânaţi. mai există doar în memoria colectivă (Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania. să-şi clădească locaşuri de cultmare parte din lemn. fireşte. Mai apoi a imperiului austro-ungar pentru argintul munţilor Rodnei şi a tot ce îmbogăţea acest ţinut. până târziu în sec. în îndelungatul drum care i-a purtat prin secole pe localnici. Acasă.32 B I S E R I C A „UMBLĂTOARE” DE LA CORMAIA Dan NICOLAU text si fotografie perisabil. Este şi motivul pentru care mănăstirile care apar în documente la 14 decembrie 1450 la Năsăud. Maieru şi Sângeorz. Năsăudenii îşi trimiteau la acea vreme copiii să înveţe slova creştină în mănăstirile din Moldova. undeva aproape de Sângeorz Băi (1 km. despre care doar auzisem. Documentele vorbesc despre sprijinul oferit cnejilor din Valea Rodnei de către domnitorul Petru Rareş pentru a se ridica o mănăstire între Hordou şi Telciu. se află pe Valea Cormăii. s-ar putea spune. tradiţiile. Un fel de călătorii iniţiatice. Ca pretutindeni în ţară. un rol central l-a avut. alături de Cormaia. sau chiar mai frumos „Vallis Valachalis”. din Sângeorz. ne-a spus părintele Iacob Algeorge. dar suficient de departe ca să simţi vibraţia spirituală a locului de rugăciune. Au continuat. Acelaşi istoric susţine că popa Toader din Sângeorz se afla la 1600 în fruntea cetei de răsculaţi împotriva Dietei. erau persecutaţi şi socotiţi schismatici. dârji. când peste valahi au năvălit tătarii. vol II. 1935 . tenaci. ca dată a împlinirii zidirii. după înfrângerea lui Mihai Viteazul. Mai târziu ei puteau accede în ierarhiile bisericeşti din locurile de baştină. Biserica noastră. luna lui martie. Nu-l tulbură nici creştinii care descind în pelerinaj. ntre dealuri împădurite şi printre linişti de vară verde ne-am întâlnit cu legenda unei biserici călătoare. Atunci „episcopul Ghenadie a sfinţit ca preot pe diaconul Miron. Astfel. din Runcul Mănăstirii”. material . deoarece se hotărâse izgonirea de pe aceste meleaguri a preoţilor români). şi actul său de atestare are adânc înscris: anul 1636.). Valea Someşului Mare. mai ales vrednicia locuitorilor scuturaţi de convulsiile unei istorii crude. „Vallis Rodenensis”. biserica. Zona este un tărâm de poveste. dar găsit din belşug prin partea locului. într-o coeziune comunitară remarcabilă. pe valea Bichigiului.conduse de cneji locali. 17.Ştefan Meteş. XIV. instituţiile administrative proprii. însă. someşenii şi-au păstrat statu- Î tul de populaţie majoritară. sau cum apărea mai târziu în documentele medievale. Este menţionat la 1241. în mănăstirea cu hramul Podrov. despre care vrem să vă povestim. a stârnit de-a lungul vremilor interesul regalităţii maghiare. poartă hramul Buneivestiri. istoria notează păstrarea formaţiunilor statale româneşti numite cnezate.

deşi se mai vehiculeză și cifra 6! A mai traversat şi un incendiu. biserica n-ar fi plecat nici astăzi de acolo. de unde venim şi încotro ne ducem. mult. pe care. Întâi a fost refăcută pe la 1746 de către ieromonahul Clement. cu liniile arhitecturale împrumutate de la stilul maramureşean. Anuţa. Despre ultima descindere. rămasă fără călugării care au plecat în Moldova. Prin 1905. În 2003. cu „12 perechi de boi” de aceiaşi sângeorzeni. le are expuse într-o expoziţie personală la Tg. este gardul din nuiele de alun. Din locul în care s-a aflat şi la care prin osteneala unor dăruiţi slujitori s-a întors. în apropiere. muncă de 3 ani (1748-1751) ajutaţi şi de un celebru artist al vremii. Vlădica Misail. în iarna lui 1820. Domnul Hristos împreună cu icoana Maicii Precistii Le-au făcut popa Ion dempreună cu fâmeia lui. construcţia noii biserici a început în 1994 şi a mutat iarăşi bisericuţa cu câţiva metri. După incendiu. a călătorit. a fost târnosită ca mănăstire de călugări după ce popa Constantin zis „Tânău” şi un fost episcop de Rădăuţi. mai vine”. după o istorisire ca aceasta. Acest spaţiu spiritual al Năsăudului să ardă” (iar semnele focului există!). deşi la dimensiunile ei liliputane este greu de crezut cum a putut sluji o comunitate nu chiar mică. pe vârful Pleşa. Cum spuneam. CORMAIA-10 MAIU’ 2008 . Spaţiul îngăduie cam 20 de persoane. dacă nu s-ar fi construit alt lăcaş de cult în Sângeorz. În mod cert. conform documentelor. este adus la cârma mănăstirii. de astă dată estetic. în măcar trei locaţii atestate. în 1761. un miracol de longevitate. exceptând aprobarea care excludea explicit fondurile. dar de fapt nu ascunde ci) ne arată cât de puternic s-a imprimat şi a dăinuit în rândul localnicilor sentimentul de apartenenţă la crezul în obârşie şi străbuni. sau desfăcută bârnă cu bârnă şi realcătuită după un ingenios sistem al mesteşugarilor truditori (semnele se disting şi acum pe bârnele bisericii!). Despre acesta din urmă aflăm din inscripţia unei icoane împărăteşti: „Această icoană. Acesta. la locul său iniţial în Cormaia Valea Pleşii pe doar un hectar. ea a fost translatată (în formă nedemontată). Tudor Zugravu”. se spune. părintele Nicodim. ca să le fie lor şi ficiorilor lor pomenire în veci. ale cărui icoane au dăinuit până astăzi. părintele Algeorge a spus că „Bătrânica s-a întors la obârşie”. adunate „iarna. i se cere iertare că îl tai”. Şi acest popă Ion iaste fecioru popii lui Matei din Lăpuşu. au refăcut-o. Mai târziu. Fără un ajutor financiar „de la Bucureşti”. bisericuţa a călătorit. când copacului. aşa cum au ars alte biserici româneşti sub năpasta imperiului. deşi mort. creştinii Sângeorzului o desfac şi o remontează pe colina lui Malin. cum spunea sfinţitul Nicodim „cine îl descoperă. îndemnaţi de un monah pe numele lui Macarie. ne-a spus părintele ieromonah Nicodim Sângeorzan. Un alt miracol. dar nu numai! Până în anul de graţie 2004 această bisericuţă. spre a lăsa locul noului edificiu. Mureş de unde părintele Nicodim a spus că „nu ai nici o şansă să le iei”. pe malul stâng al Someşului. la 23 iulie. cu boii. dar sângeorzenii nu au „eliberat-o” până la terminarea construcţiei. Aici a fost biserică parohială până la 1999. de această dată de 20 de măicuţe. atâta vreme. În chiar condiţiile în care un important personaj „de la cultură din vremea lui Ceauşescu” a subtilizat „legal” 5 icoane de la Cormaia. cu sprijinul Înaltpreasfinţiei sale Bartolomeu. A fost strămutată „pe tălpi”. Iar acum. aşadar. Vine să vadă viaţa de obşte şi să înţeleagă cine suntem. chiar Nicolae Iorga a vizitat-o şi „o fost căzut în farmecul ei”. Dar la ordinul generalului austriac Buccow „n-a vrut prin ingeniozitatea părintelui Nicodim de a găsi sponsori. pe tălpi. Şi nu doar atât. Este vorba de un loc pe care. împreună cu maica stareţă Ecaterina Ghiran o aduce după secole. aşa că privind costurile şi consultanţa de specialitate.33 Bisericuţa este. acestea au fost plătite (ar fi tentaţia să spun „ascunde”. ne rămâne să înţelegem felul în care toate acestea s-au întâmplat. Tudor Zugravu. însă.

. o tăcere tăinuitoare de înţelesuri rătăcite şi istorii hiperboreene. că „urii sau boii sălbatici sunt.). Commentarii de Bello Galicco. Germanii îi vânează cu mare grijă în gro- pi şi îi ucid. cei ce ucid mai mulţi uri şi le aduc coarnele în public drept dovadă. ca înfăţişare. Conform atestărilor documentare. care creşte an după an.) Al treilea fel de animale este al acelora ce se numesc uri. brodate pe taină de mituri ca mătasea pe etamina goblenului. Acest simbol a stat în legendele descălecărilor. nici fiara ce o zăresc. faţă de care este mai înalt. Popa –Lisseanu . Povara aceasta este Povestea uitată a lumilor apuse.Cr. devenind sacrificiul din temeliile edificărilor istorice. pline cu tărâţe şi concentrate. iar capul celui răpus îi devenea stemă şi simbol al nobleţei lumeşti. cât mai departe. îşi atrag o mare laudă. dar şi râvnit de omul tenace. Iulius Caesar (100-44 î.: „(.P 34 ZIMBRII Dan ARHIRE text si fotografie rima întâlnire cu zimbrii rămâne de neuitat. într-una din notele de subsol. Povara aceasta. iscoditor şi veşnic neîmpăcat cu limitele fireşti ale naturii ce i-a fost dăruită.9 m şi o înălţime de 1. decât tăcerea celorlalte animale. Tinerii îşi întăresc braţele cu această îndeletnicire şi se exercită cu acest fel de vânătoare. ca cercurile dure ale stejarilor. dar mai puţin voluminos. sunt ca taurii. după toată probabilitatea. prin firea uşuratică a omului. încă plutind halucinante prin desişul întunecat al unor codri care nu vor dispărea niciodată. care nu l-a putut domestici niciodată. având o lungime de 2. până hăt.. chiar dacă sunt luaţi de mici. forma şi felul lor se deosebesc mult de coarnele boilor noştri. ca culoare şi ca figură. închis în rezervaţii.Dacia în autorii clasici) Autorul acestei culegeri de texte ne încredinţeză. el a dispărut din vestul Europei încă din secolul al XI-lea. de lemn. a întemeierilor.. Odinioară. zimbrul coboară o dată pe zi din desişuri la jgheaburile mari. hălăduind departe. Ei sunt ca mărime ceva mai mici decât elefanţii şi. VI. cântărind între 300 şi 920 de kg. Puterea şi iuţeala lor este mare şi nu cruţă nici pe om. bourii sau zimbrii. Este înrudit cu bizonul fostelor preerii nord-americane. Mărimea coarnelor. Aceste coarne le caută cu mult zor. parcă. forţa lui colosală. cu excepţia zonei Ardennes. zimbrul este năluca tangibilă dintre două cântaturi ale cocoşilor nopţii şi greabănul său grozav duce cu siguranţă povara unui trecut de care noi. Aşa se face că cel ce reuşea să doboare un zimbru trecea cu arme şi bagaje în legendă. Însuşi marele împărat roman. după care dispare printre copaci şi tufişuri. ne-am dezbărat fără ca măcar s-o ştim.9 m. la gard. ni-l pomeneşte în lucrarea sa celebră. inteligenţa şi furia devastatoare din luptă l-au făcut respectat şi temut. Animal mitic. Acum. 28.” Enciclopediile ne prezintă zimbrul drept cel mai greu animal european de pe uscat. Urii nu e cu putinţă să se deprindă cu oamenii şi să se îmblânzească.” (G. Germanii îi numesc urochs sau auerochs. le împodobesc de jur împrejur cu argint şi se folosesc de ele ca de cupe în ospeţele lor cele mari. o poartă zimbrul tăcut de milenii privind fără curiozitate şi fără teamă omul. Tăcerea lor este altfel. unde a fost semnalat O familie fericită! .

are 26 de ani. Mai există turme în Lituania. că în rest se duc în sus. dar n-am prea avut noi sfeclă în ultima perioadă. A fost cam grea iarna asta. Primul care s-a născut aici s-a numit Roman. cel mai mult mănâncă porumb dat prin moară. sunt muguri pe care îi pasc. După anul 1951 au fost reintroduşi în sălbăticie. în zone de păduri protejate din Polonia şi Belarus. vara bea fiecare cam la 70 l de apă pe zi. că am stat tot cu mâncarea pe ei. la Haţeg. Primii. undeva. Vine lumea să . la vreo 12 specii. pentru vizitare.Dâmboviţa şi la rezervaţia Vama Buzăului Braşov. Au existat trei subspecii de zimbri: Bison bonasus bonasus. iarna doar 20-30 de litri.Podarek şi o femelă .Polanka. tot aici. urşi.Haţeg. mai sunt vreo 4 ha de teren.trei femele şi doi viţei. La desime le place! Aici am şase. am avut şi de orz. astăzi dispărut şi Bison Romo bonasus caucasicus. s-au numit Podarek şi Polonka. un mascul . în viitor. Din cauza gradului mare de consanguinitate. prin aducerea a doi zimbri din Polonia. Petru Crăciunesc. paznic de vânătoare şi pădurar în cadrul Districtului III al Ocolului Silvic Retezat şi gazda noastră simpatică de la Slivuţ. Bison bonasus hungarorum. De asemenea. femelele Purswa şi Pumyla. Despre acest eveniment ne-a vorbit domnul Gheorghe Crăcnescu. Se numesc Romaniţa şi Rozina. Erau. toţi 7 fiind Bison bonasus bonasus. în Rezervaţia Neagra de la Bucşani . Rusia şi Kîrgîzstan şi mai există exemplare în grădini zoologice din 30 de ţări. aici.Romo . mai suculentă. în Rezervaţia Dragoş .. au rămas numai doi zimbri: un mascul şi o femelă. tot din Polonia. la Slivuţ şi capră neagră.” Rezervaţia de la Slivuţ – Haţeg Bucuria în doi timpi: Romaniţa şi Rozina! Rezervaţia de zimbri Slivuţ. Lor le merge bine dacă îi muţi dintr-un loc în altul. un mascul . fătaţi în 2008. dispărut şi el.35 până în secolul al XIV-lea. Prin înmulţirea lor s-au mai putut duce alţii şi în alte locuri din ţară: în 1967.Vodă de la Vânători Neamţ. iar în Transilvania în anul 1790. nu înainte de a participa la relansarea populaţiilor actuale de zimbri. Haţeg. şi de orzoică. Dar. oricât i-ai hrăni de mult. la . diversitatea genetică a celor aproape 4 000 de zimbri care mai trăiesc astăzi este mică. aduşi din Polonia în 1958. În 1963 s-au mai adus încă doi zimbri. despre zimbrii de Haţeg pe care îi tratează ca pe nişte membri de familie : „Sunt animale monitorizate în toată Europa şi cred că în toată lumea. Acum sunt numai zimbri şi stau aici numai la vizitare. Toţi au nume care încep cu R sau cu Ro. În 1919 este vânat ultimul zimbru aflat în sălbăticie din Polonia şi în 1927 ultimul „sălbatic” din Caucaz. În România sunt zimbri în patru rezervaţii şi anume în cea de la Slivuţ .i vadă! Înainte erau şi cerbi lopătari aici. a fost înfiinţată în 1958. adică uruială. unde sunt nişte păducei de care se freacă. în câteva cuvinte. de unde au fost aduşi. următorul Retezat.. Dar se urmărea înmulţirea lor şi mutarea. a cât mai multe exemplare posibil şi în alte locuri din ţară. ne-a vorbit. şi le-o dăm în combinaţie cu nişte concentrate speciale pentru ei. Femela mai trăieşte şi acum. Le mai dăm şi lucernă şi fân. În afara acestei linii mai există una cu doar 7 strămoşi. grădinile zoologice de la Târgovişte şi Bucureşti au şi zimbri printre animalele expuse. După 1982. Ucraina. să nu-i ţii în acelaşi loc! De mâncat. responsabil cu vânătoare la Ocolul Silvic Haţeg: „Scopul cred că era turistic. Le dăm cam de 2-3 ori pe zi. fiind unul din cei 12 (ceilalţi 11 fiind din subspecia Bison bonasus bonasus!) strămoşi din care se trag toţi zimbrii uneia din cele două linii astăzi existente. Din punct de vedere al hranei nu au dus lipsă. dimineaţa când îi hrănim. cu PO de la Polonia. Au raţie 10 kg de uruială pe zi. sfecla le place. ei tot în pădure vor. în Moldova ultimul atestat a fi fost vânat în anul 1762. Mai schimbăm uruiala. cât a fost gerul.hăţiş şi pădure.

fetele sale. datele privind naşterile se centralizează la rezervaţia de la Vânători . medicul veterinar care deserveşte rezervaţia de la Slivuţ.Neamţ. la Piteşti. Zimbrul este un animal de talie mare. el a găsit aici nu nişte animale pe care trebuie să le îngrijească. deoarece le-am descoperit pe măsură ce am început să lucrez cu ele. la Focşani. aş spune. prin industrializare şi intersectarea pădurilor de către drumuri. din părinţii Roxi şi Romo. care le transmite la editorii cărţii de pedigree a zimbrilor. în 1969 . dacă s-ar putea reface o populaţie semnificativă pentru a putea fi reintrodusă în mediul ei natural. dar între vârstele de trei şi şase ani nu prea ajung să monteze. Masculii ajung la maturitatea sexuală la trei ani. înălţimea la greabăn fiind mult mai mare decât cea a trenului posterior. păşunatul de iarbă şi muguri de arbori şi arbuşti face ca raţia să se mai uşureze din punctul de vedere al banilor. Venit de puţin timp. însă. Spre bucuria celor de la Ocolul Silvic. despre zimbru. care sunt de fapt cele mai scumpe. Neamţ. la care se adaugă 8 kg de suculente şi între 6 şi 8 kg pe zi de concentrate. din punct de vedere medical. s-au dus două exemplare. iar în rezervaţie este totuşi îngrădit. numită Rozina.36 de lucernă sau fân pe zi. tot la capitolul cheltuială intră şi contractul de asistenţă sanitar . dar şi cele de minerale şi vitamine. pentru că el are nevoie de multă pădure în care să hălăduiască. Ne-am confruntat cu această problemă aici. Pe timp de vară. căci furajele care li se administrează sunt scumpe. în 2008 au avut loc două naşteri: în 24 mai 2008 s-a născut o femelă cu numele de Romaniţa.şase exemplare. Ca specialist în acest domeniu veterinar. nu cred că ar merge.trei exemplare în 1966. ne-a vorbit cu ardoare. tineretul şi unul . în stare liberă. rămân! Pe lângă hrană. acestea ieşind demult din mediul lor natural. la Haţeg. prin contract. În anul 2007 şi 2008 au fost tranchilizaţi pentru a li se recolta probe de sânge şi probe de păr. acolo. apoi vânătoarea. la grădina zoologică din Bucureşti . cred că s-ar putea. în 1982 . Întreţinerea unui zimbru nu este foarte ieftină. însă. În anul 2007 la Bucşani erau treizeci şi trei de exemplare. a fost principalul factor care a condus la dispariţia sa. În Ucraina sunt câteva populaţii de zimbri în mediul lor natural . în 16 iulie 2008. Pe timp de iarnă mănâncă 10 kg de animalele astea! Aceasta. încetul cu încetul lucrurile s-au ameliorat şi s-au . din cauza scăderii populaţiei de zimbri de la Haţeg. nu se mai aseamănă. Din punct de vedere al bolilor se aseamănă într. Abia între 6 şi 12 ani ajung să o facă. dacă nu este hrană suficientă. spre a trage concluziile de rigoare. iar din Ucraina. precum şi prin împuţinarea suprafeţelor ce-i reveneau. viţeii lor. Pot să spun că dispariţia de pe acest teritoriu a lui Bison Bonasus s-ar cuveni mai bine cercetată. foarte bine dezvoltate. Anual. gâtul şi pieptul fiind. Prin robusteţe. Sigur că nu poţi să faci actul medical decât după ce îi anesteziezi.vreau să vă spun că eu sunt fascinat Trivale. cu trenul anterior foarte bine dezvoltat. Ar fi extraordinar. Astfel. În acest moment. am fost surprins şi uimit de puterea şi de forţa extraordinare ale zimbrului! Căci m-am văzut nevoit să administrez unuia aproape de trei ori şi jumătate doza normală pentru un taur de aproximativ aceiaşi greutate şi să constat că după doar zece minute se trezeşte şi se ridică în picioare. La noi. la Haţeg. probe care au fost trimise la laboratoare de specialitate din străinătate şi tot în aceşti ani li s-au aplicat tratamente de deparazitare.ne-a declarat doctorul Mihăilă .doi masculi. cu o musculatură puternică. coboară până la noi zimbri care sunt. cea mai mare rezervaţie din România este cea de la Bucşani – Dâmboviţa şi apoi cea de la Vânători – Neamţ. din Polonia. dar nu se reproduc dacă nu sunt întrunite toate condiţiile necesare supravieţuirii puiului – de exemplu. În anul 2002. câteva femele. Poate ultimele! Lui Romo i se pregăteşte ceva! Doctorul Constantin Mihăilă. la rândul lor. acolo fiind zona lor veche. Au o putere şi o robusteţe extraordinare! Este adevărat că noi ne confruntăm cu lipsa habitatului său natural. care e puţin mai la nord. deoarece nu sunt lăsaţi să o facă de către masculii dominanţi. iar la Haţeg .” Tatăl veghindu-le pe Romaniţa şi Rozina. un număr de trei exemplare .două exemplare. dar cele 8 kg de concentrate.veterinară şi aplicarea tratamentelor cu un medic veterinar. s-au adus aici. la Târgu Neamţ. dar. din părinţii Roxana şi Romo şi o altă femelă. Alterarea mediului său natural. şi nu numai. cu bovinele. poţi găsi grupuri formate din câte doi trei masculi doar. când trec de perioada de iarnă. de la Focşani. Femelele devin apte de reproducţie la 3 ani. trăieşte în grupuri aglomerate. ci o forţă colosală a naturii pentru care nu poţi decât să faci pasiune ! „În primul rând . la Vânători treizeci şi patru.patru. dar la Vânători. unde a trebuit să înlăturăm mai întâi carenţele – şi proteice.un mascul şi două femele.o mică măsură cu taurinele. aceasta este o altă caracteristică a lor.

seacă. Nu sunt foarte pretenţioşi – au vreo 10-20 de specii de plante cu care trăiesc.37 rezolvat. dar se bănuieşte că acest animal se afla în centrul unui complex ansamblu mitico – religios influenţat de credinţele Orientului Apropiat şi ale lumii mediteraneene în care taurul şi tauromahia jucau un rol de seamă. semnificaţia şi primele reprezentări ale unei steme de stat Tudor ARHIRE Bourul. O dată cu noii stăpâni în Dacia au pătruns şi zeităţile pe care aceştia le venerau. Originea venerabilului animal heraldic moldovenesc a dat naştere unor întrebări cărora s-au străduit să le afle răspunsul cronicari. nici pădurile de molid şi de brad. iar mediul cel mai propice este pădurea. în general. ele sunt de folos pentru a stabili dacă dintru începuturi capul de bour a . întâiul voievod. Uciderea sălbăticiunii ar avea semnificaţia unui rit de iniţiere. pădurile de foioase. din prada de război luată de la daci. căci au nevoie de spaţii vaste. ambele de argint. dar nu înainte de a-l lăsa pe Romeo. Capul de bour a fost considerat fie simbol al ţării înainte de toate fie simbol al familiei domnitoare care s-a transformat cu timpul în emblemă teritorială. printre ele numărându-se Mithra. În stema actuală a României capul de bour negru însoţit de o stea de aur între coarne . dintro singură lovitură de corn. Nu se cunoaşte cu exactitate rolul zimbrului în religia dacilor. să schimbăm masculul. cel care. un corn de zimbru poleit cu aur. la dextra o roză şi la senestra o semilună conturnată. animal înrudit şi nu de puţine ori confundat cu zimbrul şi cu bizonul. nevoie şi de 10 000 de ha. Acceptarea acestei teorii duce la concluzia că teritoriul moldovenesc sau o parte a acestuia a avut ca emblemă ancestrală capul de bour fără vreo legătură cu familia domnitoare a Moldovei. printre indiciile ce vin în sprijinul acestei ipoteze numărându-se şi o legendă despre împăratul Traian care a dăruit unui templu de lângă Antiohia. a dobândirii supremaţiei peste un teritoriu (prin înfrângerea celui care îl stăpânise mai înainte) sau a colonizării unui teritoriu (sacrificiu de întemeiere). ajungând să se identifice cu Moldova. Se presupune că zimbrul se bucura de un anumit prestigiu religios printre daci. probabil. Caută. a dispărut cu totul din fauna ţării noastre încă din perioada medievală dar a supravieţuit în heraldica românească. la o populaţie de zimbri este. Principatelor Unite şi României. care .Hațeg. supărat de prea marea noastră apropiere de femelele şi puii care mâncau.fiind deja trecut de 18 ani.. De altfel capul de bour sau de zimbru a făcut parte aproape necontenit din stemele Moldovei. până în prezent. îl priveam cu alţi ochi pe Romo. scurtă.. în amintirea vânătorii care l-a purtat din Maramureş peste munţi spre viitoarea sa patrie şi în timpul căreia a răpus un bou sălbatic – „iar capul boului a vroit să fie însemnul noului său Principat”. de asemenea.”( De la data scrierii articolului și până astăzi a trecut ceva timp. incluzând între stemele provinciilor regatului şi stema Moldovei Dragoş ca expresie transpusă în legendă a unui antic rit cinegetic ale cărui obârşii pe teritoriul românesc coboară în timp până în vremea dacilor şi care presupunea sacrificarea unui animal pe malul unui râu . Originea capului de bour poate data şi din vremea cuceririi romane a Daciei. năzdrăvana speranță a rezervației!) Am plecat de la Slivuţ spre seară dar. ocupă al doilea cartier al scutului şi reprezintă armele Moldovei. Istoricii de mai târziu au interpretat vânătoarea lui Stema Poloniei în timpul regelui Sigismund Wasa. Este posibilă şi o împletire între credinţele locale şi cultul lui Mithra al cărei îndepărtat ecou să fie prezenţa capului de bour în stema Moldovei. Dimitrie Cantemir afirma că stema Moldovei fusese stabilită de către Dragoş. Tradiţia istorică privitoare la întemeierea Moldovei plasează în chiar acest moment de început adoptarea acestui simbol drept semn distinctiv al statului care tocmai se năştea. singurul mascul de acolo. Legende construite în jurul temei vânătorii rituale se întâlnesc din India şi până în apusul Europei. după discuţia cu doctorul Mihăilă. a făcut să vibreze gardul zeci de secunde! Capul de bour – originile. la loc de cinste. Ceea ce dă originalitate cazului românesc este animalul vânat – bourul sau zimbrul.e bătrân! Dorim să aducem unul mai tânăr. ale cărui mistere au devenit foarte populare în provincia nou înfiinţată. masculul de la Slivuț . Suficient cât să moară Romo. pentru a reduce cosanguinizarea şi. Din punctul de vedere al teritorialităţii. Cultul lui Mithra derivat dintr-un mit arhaic indo-iranian avea ca moment central sacrificarea unui taur. Noi ne propunem să aducem la Haţeg vreo 2-3 femele de la Bucşani –Dâmboviţa şi Vînători –Neamţ. deopotrivă. dar nu refuză. istorici şi specialişti în heraldică. În continuare vom examina primele izvoare istorice privitoare la stema statului moldav. ca să zic aşa. Chiar dacă aceste izvoare nu permit stabilirea unor legături între stema Moldovei şi religia dacilor sau misterele lui Mithra. mai viguros.

descoperiri arheologice făcute la Rădăuţi au dovedit că stema personală a lui Laţcu. aşezat deasupra unui coif care timbrează un scut. O astfel de reprezentare a capului de bour este străină monedelor şi sigiliilor. pe baza analogiei cu Ţara Românească a cărei binecunoscută stemă. era un cap de lup. figurează pe primele monede cunoscute ale acestui stat în chip de cimier. însoţit de o stea între coarnele cu vârfurile îndoite spre exterior. coborând apoi în scut pentru a se transforma în parte principală a stemei de stat. . acvila. coarnele fiind îndoite spre interior.38 reprezentat un simbol teritorial. deşi deteriorat. Capul de bour este foarte asemănător în acest caz celui de pe sigilii şi îşi va păstra forma tot până în anul 1409. cu excepţia bulei de aur a lui Petru Şchiopul din 1575. Prezenţa sa în stema de astăzi a ţării noastre este. urechile sunt mai alungite. în schimb se regăseşte pe plăci şi discuri de teracotă şi monumente arhitectonice. O astfel de constatare acordă capului de bour calitatea de simbol teritorial ce precede întemeierea Moldovei şi nu o emblemă preluată de ţară de la familia domnitoare. pe de o parte. Primele monede moldovene. şi a tatălui său Bogdan I. ale folosirii capului de bour împreună cu mobilele anexe. roza la dextra şi luna crai– nou la senestra. Cea mai veche mărturie de acest fel datează din anul 1476 şi însoţeşte pisania ce aminteşte zidirea porţii celei mari de la Cetatea Albă. în tipurile monetare şi sigilare capul de bour are rol de principală piesă a stemei ţării. Pornind de aici. aveau stema ţării pe avers. Faptul că în Moldova apariţia capului de bour în stema ţării precede cu aproape un secol prezenţa sa în stema dinastică. începând cu domnia lui Petru I (1375 . Sfragistica şi numismatica oferă primele mărturii. Sigiliul lui Petru I atârnat la actul său de supunere faţă de regele Poloniei. în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. a credinţelor pierdute ale Daciei preromane sau a dispărutelor mistere mithraice. ceea ce exclude posibilitatea ca vreunul dintre cei doi voievozi să fie cei cărora Moldova le datorează stema sa. cu vârfurile curbate spre interior. iar steaua are de această dată şase raze. Din a doua jumătate a secolului XV capul de bour apare şi în izvoare epigrafice. o curioasă formă de supravieţuire a unui animal exterminat prin vânătoare şi poate o amintire vagă. face posibile recunoaşterea şi descrierea stemei cuprinsă în câmpul său: cap de bour. Istoricii au apreciat că diferenţele evidente între cele două tipuri de reprezentări se datorează faptului că. s-a presupus că şi în Moldova capul de bour a fost mai întâi cimier stemei dinastice. sau dacă a fost mai întâi un însemn dinastic. În concluzie capul de bour a fost şi continuă să fie un simbol teritorial a cărui existenţă începe înainte de naşterea Moldovei şi continuă şi după ce aceasta a devenit una dintre provinciile istorice ale României. uşor înclinat spre stânga. ca emblemă oficială a Moldovei. după cum spuneam şi în primele rânduri ale acestui articol. domn ale cărui sigilii înfăţişează bourul diferit : coarnele sunt mai masive. totul într-un scut triunghiular şi va păstra acest aspect până în 1409. Bourul apare văzut din faţă. când va suferi modificări similare cu acelea ale stemei sigilare. mobila heraldică urcând din scut spre a deveni cimier.1391). pe cale de a se şterge. sculptat alături de pisanii laice sau religioase aparţinând epocii lui Ştefan cel Mare. bătute după 1377. Este redat şi gâtul animalului heraldic. Vladislav al II-lea Jagello. implică mai degrabă o evoluţie inversă. De altfel. pe când în cealaltă situaţie are rol de cimier pentru stema dinastică.

Neamţ şi Vama Buzăului . altfel. falsuri şi dorinţe mistuitoare de-a lungul miilor de ani. În prezent sunt catalogate aproximativ 750 de exemplare autentice din prima emisiune „Cap de bour”.Haţeg. altele foarte bine realizate. născând legende. o puternică fascinaţie asupra celor care i-au văzut vreodată. care nu a existat niciodată.39 Puţină filatelie! Cristinel POPA . capul de bour rămâne visul tainic al oricărui . Bucşani . Vânători . Totuşi. tipăriţi pe hârtie sau hălăduind prin codrii. nu încetează să exercite astăzi. „Carol I cu barbă” (1871 . În general.Braşov. În licitaţiile internaţionale preţurile se situează între 2 000 $ pentru un exemplar ştampilat din valoarea mai puţin rară de 54 parale şi peste 100 000 $ pentru un exemplar superb. zimbrul a fost salvat şi mai există. Şi. celebrele „cap de bour”. năluci ale unor istorii ceţoase. încă. neştampilat. la Slivuţ . Dar. „Bucureşti I şi II” (1876 . „Paris” (1872).1872). dar asemănătoare. lipsiţi de teamă. doar ei ne-ar putea spune Povestea. zimbrii şi bourii au ajuns în steme. Datorită valorilor mari şi rarităţii circulă foarte multe falsuri. spre deosebire de inorog. privindu. ca şi ieri. Au circulat şi încă mai circulă legende cu privire la valoarea fabuloasă a unui astfel de timbru. mai ieftine şi pot constitui o investiţie deosebit de rentabilă. „Carol I .cu favoriţi” (1866 . zimbrii şi bourii. nu înseamnă că nu puteţi avea o colecţie spectaculoasă şi valoroasă. colecţiile de eseuri. În lucrarea apărută la Bruxelles în 1869(!!!) – „Timbres de Moldavie et de Roumanie” este subliniată deja raritatea timbrelor „Cap de bour”.1879). machete. Animale diferite. dacă se va dovedi că unii dintre noi suntem binecuvântaţi cu darul de-a înţelege mai mult decât ar fi la vedere. Odată cu apariţia lor s-au născut şi primii colecţionari români de timbre. Dacă nu reuşiţi să găsiţi sau nu vă permiteţi să achiziţionaţi un „Cap de bour”. Ferdinand şi mai ales. „Vulturi” (1885 .1889). Printre cei mai cunoscuţi filatelişti se numărau regii României Carol I. timbre şi scrisori circulate în perioada 1858.R. cu atât valoarea colecţiei creşte. „Perle” (1880). sau urii de odinioară.1900) – sunt relativ uşor de găsit. Carol al II-lea. „Spic de grâu” (1893 . blazoane şi colecţii.colecţionar Primele timbre poştale româneşti.Dâmboviţa. Dintre acestea mai puţin de 50 se află în colecţii din România. colecţionar căci . Emisiunile următoare: „Principatele unite” (1862 şi 1864). „Cuza”(1865). unele grosolane. Acolo încă îi mai putem vedea. din valoarea de 27 de parale.ne drept în ochi cu ochii lor omeneşti. Cu cât tema este mai bine acoperită şi mai coerent prezentată. care a dispărut pentru totdeauna. pentru ce ar mai fi fost salvaţi de la totală dispariţie? N.1907 sunt foarte valoroase. spre deosebire de bour.1869). căci.au fost emise la data de 21 iulie 1858.

tipar pentru modelarea acestora. Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia. cu o sabie neascuțită“. tuiuri precum şi diferite alte materiale şi obiecte. care începe să reprezinte un adevărat stil de viața și închide triada celor trei vicii fundamentale din evul mediu. Iorga spunea că „viciile sunt călăii care te omoară încet. etc. Expoziţia. expoziţia „Un viciu istoric” transmite printr-o relativă simplitate un obicei. Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări EcoMuzeale Tulcea a colaborat cu alte 11 muzee din ţară . Iuliana Costea Arhg. oamenii și-au creat astfel de „dependențe”.40 Bulgari și albanezi în Dobrogea. rastel. Tutunul Un viciu istoric Arhg. secolul XVIII. cele mai timpurii fiind pipele turceşti de secol XVII. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. un viciu. instrumente folosite pentru curăţarea lor. Muzeul Naţional Secuiesc. Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei – pentru organizarea unei expoziţii al cărei scop este acela de a prezenta un valoros patrimoniu. itinerantă. masă de tocat frunze de tutun. Muzeul Brăilei. Într-o perioadă în care imaginea vizuală este mai mult difuzată prin media decât trecută prin filtrul raţiunii. respectiv ceramică turcească. Muzeul Judeţean Mureş. Muzeul Judeţean Ialomiţa. monede. Muzeul de Isto- rie şi Arheologie Constanţa.). multe asemenea piese se regăsesc . iar imaginarul capătă un rol fundamental.Muzeul Municipiului Bucureşti. Aurel Stănică D efinind viciul. prezintă aproximativ 600 de piese (pipe. rezultat fie al săpăturilor arheologice. întâlnit din Evul Mediu până în prezent. Muzeul Judeţean Satu Mare. Astfel. tabachere. alături de băut și jocurile de cărți își face apariția fumatul. Muzeul de Istorie Galaţi. marele nostru istoric N. fie provenind din colecţii particulare. de-a lungul istoriei. Cu adevărat.

pipa. Brăila. Centrele de producţie şi-au continuat evoluţia şi în secolele XVIII şi XIX. Babadag. obicei ce a cunoscut încă de la început o largă răspândire în societatea medievală europeană şi nu numai. Pentru perioada secolelor XVI – XVII. se transformă în artă. Veliko Târnovo. fumatul de tutun cu pipa era perceput cel mai adesea ca o extravaganţă. unele exemplare fiind de o calitate deosebită. ulterior ca un fapt păcătos. în Grecia.. Sofia.de altfel.41 Tătar din Cernavodă cu lulea. Šumen. în perioada secolelor XVIII – XIX. 1840. a accelerat răspândirea obiceiului fumatului. la Corint şi Atena.. Tulcea. cultura tutunului. un viciu istoric. o categorie de obiecte ce ilustrează obiceiul fumatului de tutun. Slobozia (Oraşul de Floci). „Un viciu istoric” constituie un demers expoziţional dedi- cat pipelor. Lulelele erau lucrate din lut de culoare roşie. datorită potenţialului economic deosebit. dăunător sănătăţii. chiar ilegal în unele ţări din Europa. în Bulgaria la Varna. secolul XVIII Narghilea . Ciubuc pe un spaţiu larg şi se pot face analogii cu cele descoperite la Iaşi. ce aminteşte de ceramica terra sigilata).lulea. termenul de lűle în limba turcă desemna floarea de lalea şi a fost preluat ca atare pentru numirea acestui tip de pipă . Isaccea. multe imitând forma şi tehnica decorării atelierelor din Istanbul şi Lűleburgas (însăşi numele localităţii reflectă realitatea existenţei aici a unui important centru de producţie . Măcin . Apar Bazarul din Babadag. Inventarea la sfârşitul secolului al XIX-lea a maşinii de împachetat ţigarete a favorizat declinul meşugului realizării de pipe şi mai mult. Bucureşti.dar mai ales meşteşugul realizării de pipe capătă noi valenţe: cultura tutunului devine monopol de stat iar producţia instrumentului de fumat.

etc. deşi obiceiul fumatului de narghilea. majoritatea dezvoltând chiar adevărate stiluri decorative sau impunând diverse mode şi tipuri de şi pentru pipe. fie ca plantă decorativă. a făcut posibilă dezvoltarea şi evoluţia unei culturi cu puternice influenţe orientale. a Imperiului Otoman. dar şi în oraşele de pe linia Dunării. afion. narghileaua fiind folosită în special pentru haşiş. armeni. o practică a turcilor otomani. Portugaliei şi Franţei.. În Ţările Române. de produse şi populaţii. respectiv prezenţa atât în zona gurilor Dunării. cârciumi. pentru care La taclale orientale! se foloseau şi alte plante psihotrope şi care deservea unor scopuri ritualice încă din Antichitate şi fumatul de tutun cu pipa. teriac. cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea era recunoscut drept cel mai notoriu fumător şi care a avut un rol esenţial în răspândirea acestui obicei. Tutunul. zonă din care se răspândeşte obiceiul fumatului de pipă. în Balcani Fumători olandezi. la curţile regilor Spaniei. din zonele aflate timp de peste patru secole sub influenţa Imperiului Otoman. ca de altfel în întreg spaţiul balcanic. este de tradiţie orientală. cum a fost cazul Dobrogei. bulgari. o arteră cu un esenţial rol în permanentul schimb cultural. în spiţerii. fumatul de tutun cu pipa apare pe această filieră engleză. Există de altfel o distincţie clară între ceea ce reprezintă fumatul de pipă. protejatul reginei Elisabeta. aflat sub influenţă otomană. spre exemplu. Spre deosebire de zona occidentală a Europei. Realitatea istorică. Jean Nicot – nicotina – dar obiceiul fumatului de tutun cu pipa se leagă însă de numele lui Walter Raleigh. Fumatul de ciubuc. astfel de obiceiuri erau prac- ticate şi ele se răspândesc şi în mediul negustorilor şi al târgoveţilor români. Cel care a studiat de altfel aceste calităţi curative ale tutunului şi le-a recomandat a fost ambasadorul Franţei în Portugalia. teritoriu aflat sub directa influenţă a Imperiului Otoman. turcilor şi armenilor. este rapid preluat şi de restul popoarelor din Balcani. precum greci. cercetările arheologice au evidenţiat existenţa unui număr impresionant de pipe.42 centre meşteşugăreşti în întreaga Europă. în marea lor majoritate. acesta este preluat şi adaptat mentalităţii orientale. albanezi. Nicolae Filimon menţiona în romanul său obiceiul boierilor fanarioţi de a fuma „ca turcii”. ilustrație de epocă. dar şi din întreg spaţiul românesc. Planta de tutun. plantă originară din America. hanuri şi băcănii ale grecilor. Colecţiile muzeelor sunt alcătuite din exemplare realizate din ceramică. în perioada fanariotă. Expoziţia are în vedere punerea în valoare a unei părţi din imensul patrimoniu arheologic aflat în colecţiile muzeelor din ţară. români. dar există şi colecţii . În Imperiul Otoman. fie pentru calităţile sale curative. atât tutun cât şi opium. În Dobrogea. a fost iniţial folosit în Europa.

reacţia în timp şi spaţiu a oamenilor faţă de obiceiul fumatului. Ambasadorul Franţei în Portugalia. dovedind astfel larga răspândire a obiceiului fumatului de tutun în Ţările Române. Sir Walter Raleigh. expoziţia este completată de diverse alte obiecte de tradiţie orientală. Săpăturile arheologice la vechile curţi domneşti de la Bucureşti şi Iaşi au permis înregistrarea unui mare număr de pipe. cele mai frecvente fiind produsele ungureşti. trebuie urmărit criteriul cronologic. În zona Ardealului. pentru a putea pătrunde în „atmosfera” unei lumi în care fumatul de pipă îndeamnă la siestă şi flecăreală în toridele veri dobrogene. vindecarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe. respectiv pipele. Nu în ultimul rând.43 obicei care şi în prezent are ca principală caracteristică această definiţie. dar şi în scopuri curative. Acesta serveşte scopului de a prezenta publicului vechimea unui obicei. respectiv cea a unui viciu la modă. puţin aflate până în prezent în lumina reflectoarelor. De la numele său s-a păstrat termenul de nicotină. moda pipelor turceşti lucrate din lut s-a menţinut alături de cea vest occidentală. În acelaşi timp. demersul expoziţional are în vedere prezentarea publicului a unei categorii de obiecte. 1560. Ajunge în Europa după descoperirea Americii (1492) şi o primă menţiune a obiceiului de a fuma o avem de la Christofor Columb care amintea despre frunzele de tabac preparate de locuitorii insulei San Salvador. secolul XVIII. Jean Nicot este cel care îi recomandă reginei Caterina de Medici folosirea plantelor de tutun iar anul 1560 rămâne în istorie ca data la care începe răspândirea tutunului în Europa. marea majoritate turceşti. Jean Nicol. factorii care i-au determinat apariţia dar mai ales larga răspândire. pentru dureri de cap. pentru acestea din urmă. lucrate din lut. considerate adevărate opere ale tehnicii orfevrăriei datorită stilului decorativ. mărturii din trecut ale unui TUTUNUL Tutunul este o plantă originară din America de Sud şi a fost folosită de comunităţile umane încă din secolul al VIlea în ritualuri magico-religioase. Pentru a ilustra prin obiectele expuse un obicei occidental adaptat Europei răsăritene. a evoluţiei pipei ca instrument de fumat tutun dar şi a felului în care o categorie de obiecte reprezintă şi defineşte o mentalitate aflată sub influenţe orientale. primul fumător notoriu. . dar şi accesorii pentru fumatul de pipă. de pipe lucrate din porţelan şi spumă de mare. în condiţiile în care numărul acestora în colecţiile muzeelor este impresionant. Cafenea turcească. Sunt prezentate publicului acest tip de obiecte.

pentru narghilele. Tutunul a continuat să fie cultivat în Europa. un adversar neînduplecat al fumatului! răspândirea obiceiul fumatului de tutun cu pipă. consumată de categorii sociale tot mai numeroase în întreaga lume. iar în Orient în amestec cu alte plante iritante sau stupefiante. Cunoscut şi sub numele de herba panacea sau herba sancta. În secolul al XVII-lea fumatul începe să fie condamnat în întreaga Europă: sultanul Murad IV emite în 1633 un edict prin care pedepsea cu moartea pe cei care consumau opium sau fumau tutun. . În Imperiul Otoman tutunul a fost adus de navigatorii englezi şi olandezi şi era iniţial folosit pentru aroma deosebită în amestec cu alte plante. fiind folosit tot în scopuri curative. rămâne cunoscut drept primul european fumător şi care.. a fost condamnat de Inchiziţia spaniolă pentru „legătură cu diavolul”. De numele lui Sir Walter Raleigh se leagă dăunător pentru creier. . papa Urban al VIII-lea ameninţa cu excomunicarea pe fumători şi ţarul Mihail al IIIlea cu deportarea în Siberia pe cei care „beau tutun”. Succesorul reginei Elisabeta.. scârbos pentru miros. în grădinile curţilor regale din Peninsula Iberică. secolul XIX. la curtea reginei Elisabeta era recunoscut drept cel mai notoriu fumător.44 Sultanul Murad al IV-lea. el fiind cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea. Marinar cu lulea. a fost utilizat pentru fumat de pipă. periculos pentru plămâni”. Astfel devine o marfă comercială cu mare căutare.. James I condamnă fumatul pe care îl vedea ca pe „un obicei dezgustător pentru privire.și tovarășa lui de viață și de pipă! Bulibașa. dar şi ca plantă ornamentală. viciul fumatului era considerat un privilegiu al nobilimii şi un obicei monden. Diego Rodriguez. Fumatul devenea astfel o modă. acuzat de soţie că „înghite foc şi scoate fum pe nas”. Totodată. unul dintre navigatorii spanioli..

când scriu. care s-au înfoiat în apa proaspătă. doamna Irina Constantziu Vlassopol. începând cu acest număr al revistei La Drum. cu titlul “ANGELA LEFTERESCU / UN CĂPITAN DE CURSĂ LUNGĂ”. Aşadar. Doamna Rodica Simionescu a descoperit-o în singurătatea unei garsoniere din cartierul Tomis Nord al Constanţei. Zeci de garoafe în cuib de carton. a fost prima (şi singura.multe probleme. la scara vaporului. fără oameni dragi în jurul ei şi fără favorul de a o fi putut face pe marea care i-a fost atât de dragă.45 Angela Lefterescu. pentru călătorie. educat să poarte uniformă şi în somn. comandantul spiridon Vlassopol. vom publica în serial jurnalul Angelei Lefterescu. de supertraulere şi alte nave de pescuit oceanic a fost ambarcată la data de 6 februarie 1982 în funcţia de comandant pe nava TW CEAHLĂU. fiecare locşor de pe navă. Odată. deseori. Rodica Simionescu. o dragoste care a absorbito în anaforul unui destin al însingurării fără alternativă.a paginilor jurnalului primei femei comandant de navă din ţara noastră. în muzeul orăşenesc. lângă mine. câteva amintiri răzleţite prin lume. Carnetul de marinar “Ţin în mână carnetul de marinar cu numărul 02547/4934.Istoria universală cunoaşte foarte puţine astfel de exemple. Îl deschid. Mă aflam în faţa unui subiect de… primă pagină. bere şi uneori un pachet cu mâncare. pensionară stânjenită de viaţa pe uscat. la Las Palmas. a însoţit zile de-a rândul drumul marinarilor. un pachet. Marinarii îl ocoleau şi chiar se împiedicau de el.A strigat de bucurie! Le-a luat şi a împodobit fiecare cabină. depăşind performanţa înaintaşei sale. după cum i se spunea. A A murit singură. Cine să cumpere flori când coboară de pe vapor şi aleargă după magazine sau aiurea? Nici ea n-a cumpărat. o mărturie credibilă şi lipsită de echivoc a forţei pe care dragostea pentru lumile de dincolo de orizont o poate da omului atins de aripa acestei patimi. pe navă. (Rodica Simionescu) Vaporul cu flori roşii “Vorbim despre flori şi aflu că sufletul ei. a văzut un vânzător de flori amărât şi ciudat pe care nu-l băga nimeni în seamă. A luat cutia şi în cabina ei a deschis-o nerăbdătoare. iar jurnalul. foarte puţine !) fotografii. Culmea! Când echipajul se pregătea să plece din port şi doamna Angela făcea ultimile verificări. O explozie de flori. ca toate documentele şi un jurnal. Pentru povestea atât de frumoasă lăsată în urmă de Angela Lefterescu. documentele sunt în Fălticeni. în port. bine înfăşurată în hârtie. câteva documente personale. lumea din jurul ei. prin grija doamnei Rodica Simionescu. Fotografiile sunt acum. O cutie mărişoară. cum ar fi normal. o dragoste care a încurcat. departe de mare şi de navă. după ştiinţa noastră) femeie comandant de navă din România. O dragoste care i-a adus multe împotriviri. pentru exemplaritatea ei în ce priveşte dragostea pentru drum şi călătorie.A plecat lăsând în urmă câteva (puţine. pe masa mea de lucru. O navă împodobită cu garoafe roşii! “(Rodica Simionescu) De mult. Doamna Angela. la editura locală Atlas. ziarist la Radio Constanţa. Din acest moment doamna Angela Lefterescu devine unicat în istoria navigaţiei româneşti. Şi am avut dreptate! Doamna Angela Lefterescu.. căpitan de remorcher maritime. Flerul meu de gazetar îmi spunea asta. Citesc ultima filă şi nu prima. prin generozitatea aceleiaşi bune prietene. cât de mare este lumea şi cât de lung timpul! Nu împrejurările au dus-o pe mare. Din această întâlnire a ieşit o cărticică frumoasă. am dorit să ne facem părtaşi cititorii la bucuria –uneori. De ce? Am simţit că acolo am să găsesc ce caut. prima femeie comandant de navă din România ngela Lefterescu nu mai este printre noi. Dar i-a dăruit ţigări. fost ofiţer asistent pe cargoul soţului ei. vânzătorul i-a pus în braţe. se deschide şi se înduioşează ori de câte ori se întâmplă să le primească. Omul părea să nu înţeleagă ce i se întâmplă.. roşii ca focul.. tristă!. . publicată în anul 1996 în Călăraşi. de carton.. tot aici. seci. V-am spus că nu prea era într-ale lui. eliberat de Căpitănia Portului Tulcea în ziua de 12 decemvbrie 1972. ci dragostea ei neţărmurită pentru aceasta şi pentru drum. Am pus mâna pe telefon în ziua de 1 martie 1995 şi am sunat-o.

ştiam teoretic foarte multe lucruri. într-o zi suntem chemaţi la Direcţie şi ni se aduce la cunoştinţă că posturile noastre de ofiţeri asistenţi au fost desfiinţate şi dacă dorim să rămânem. ca să scape de mine. principesa Ileana (ţara era regat) are un mic iaht pe care şi-l conduce singură . Atâta mi-a trebuit. dragă Doamne. faptul că am îmbrăţişat această meserie a fost un mare semn de întrebare. mi se pare. Din una în alta a venit vorba de marinari . În final. Cred că greşea. ni se pot da posturi de marinari. până hăt departe. de ce nu.eu şi fratele meu.vilă care există şi astăzi . mai ales noaptea. sunt egali în drepturi. Şi a venit şi d-l Diaconescu şi s-a aşezat să ne ajute şi a început să ne povestească întâmplări de pe mare. După circa 3 luni.. Mare lucru nu făceam. Răspunsul pe loc. . la vila bunicului meu dinspre tată . indiferent de sex. să o practic. deşi sincer ar fi dorit-o. Am dorit să fac această meserie. copiii. Farul de la Tuzla . unchii din ambele părţi la fel. La 3 şi 5 ani. Apare însă noua Constituţie..P. Din nou trimitere la Constanţa.nimeni nu o lua în seamă. la Sindicat. bineînţeles renovată.era cunoştinţă bună cu noi.” (A. Eu nu eram principesă şi nimeni din neamul meu nu avea vreo navă.46 „Da. Într-o zi. Atunci a încolţit ideea şi întrebarea am rostit-o cu un pic de invidie : “Dar eu nu pot să mă fac marinar?”. Doamne. Nu se punea problema unei nesupuneri. deoarece veneam în fiecare an la Carmen Silva (Eforie Sud) la plajă. care în timpul celui de-al II-lea Război Mondial era concentrat la batalionul tehnic auto de la Urziceni (dispersat) şi care era prieten bun cu familia mea. Povestea foarte frumos şi de atunci şi până s-a deconcentrat nu a mai scăpat de noi. nimeni nu ne punea la treabă. Mă învârteam în jurul cozii şi nu puteam să o prind.mai bine faci altceva. Pe mine pe astfel de pernă m-au culcat. Se schimbase conducerea şi venise un alt individ. Oricum. Spuneau că o să ne săturăm şi vom pleca singuri. mai puţin. deoarece de două ori era să mă înec. Că nu mi-a fost frică de apă am dovedit-o cu vârf şi îndesat. colo. câte zile bune şi câte rele sunt în viaţa unui marinar?” Văzând aprobarea tacită a tatei .L. Şi ce frumos se vedea. Tata era militar. Pe atunci ce ştiam eu? Că mi-a plăcut marea. Clar şi lămurit. Bineînţeles. este firesc. de „Să nu culci copiii cu capul pe pernă cu fulgi de păsări călătoare. Am plecat cu cărţile dăruite (nu a vrut să primească bani) şi cu tata convins că nu voi da înapoi.cine a mai văzut femeie marinar. Mama spunea că atunci când eram foarte mică şi plângeam (tare mult!) numai în apă tăceam. Degeaba am căutat eu să-i demonstrez citisem enorm de mult. Pe ceaţă sau vreme rea. aşa cum mii şi mii de oameni au făcut-o până la mine.vechiul far cu trepte de lemn şi cu grădina de fructe din apropiere.(Direcţia Marinei Comerciale)! Aici. rămasă ziariştilor spre a-i ilustra povestea intre într-o tagmă care prin excelenţă până prin anii ‘47 era practicată numai şi numai de bărbaţi? Răspunsul este cât se poate de simplu.nici bărbaţii nu reuşesc până la urmă toţi. Pe vreme bună iubeam farul tare mult.) data aceasta cu aviz favorabil. că o să dau înapoi schimbă “murele” şi-mi spune că dacă s-ar naşte a doua oară. (continuarea în numărul viitor) .comandant de cursă lungă. mi-a spus să mă duc la Constanţa. unde vapoarele erau mici ca nişte jucării. care nu m-a încurajat deloc şi m-a trimis înapoi la facultate. Acasă. acum nu mai era domnul Mangus. Nu ne lăsa să dormim. După un timp am avut nevoie de nişte cărţi şi m-am dus cu tata la comandantul Ionescu Johnson. practic ne fâţâiam de colo. Ba da. Suntem liberi să alegem. Toţi mi-ar fi sărit în cap. aşa că nici vorbă nu putea fi să nu urmez cursurile. “Uite ce a făcut marea din mine! Te-ai gândit. care mergeam adesea să privim marea din cel mai înalt punct. Am citit-o cu atenţie şi mi-a sărit în ochi un articol – primul. .C. de pe un vas pe altul. fără drept de apel am fost trimisă la Institutul Francez pentru a face anul pregătitor pentru medicină. aşa că atunci când am dat bacalaureatul. încât aproape că nu mai semăna cu cel care trona falnic pe şemineu. tot marinar s-ar face. etc. deoarece disciplina a fost unul din punctele forte ale educaţiei noastre. Până într-o zi când am luat taurul de coarne şi m-am dus la Direcţia Marinei Comerciale în audienţă.dorea ca fratele meu să se facă marinar. mare şi alegeam florile separat . culesesem flori de tei într-un coş mare. rămân”. după ce mi-a ţinut un logos în care abundau frazele . încadrat în ramă. rămân” JURNAL(I) Pentru mulţi. pentru foarte mulţi. Acesta stipula că toţi cetăţenii R. fetiţo. Între timp eu totuşi tatonam şi mă interesam. Apa nu m-a speriat. Drept pentru care am fost angajaţi ca ofiţeri asistenţi (în situaţia mea mai erau doi băieţi) şi trimişi pentru început la remorcherul Filimon Sârbu. părinţii au rămas muţi şi furioşi. ce bibliotecă şi câte cărţi şi toate de specialitate! Apare în cele din urmă un bătrânel simpatic foc şi atât de deformat. Aici altă belea. Cu Constituţia în buzunar şi din nou la D. Mă purtau de la Ana la Caiafa. cu sirena lui! Ideea mi-a venit din partea unui marinar .nici nu voia să audă. ideea s-a cuibărit în minte şi nu-mi dădea pace.R. la bosul cel mare. am zis: “Da. Mai aruncam eu câte o vorbă . Nu puteai să fii marinar dacă nu erai în sindicat şi nu puteai să intri în sindicat dacă nu erai marinar! Cerc vicios. De ce? Ce-a determinat-o şi mai ales cum de a reuşit să Singura fotografie a Angelei Lefterescu după ieşirea la pensie.M. pentru că fiecare căuta să scape de noi.doamna X lucrează ca secund pe nava soţului ei.care credea. de cum mă punea în băiţă. Păs de spune ceva în această privinţă.

zisele tertipuri a condus la apariţia în casa noastră a unui bulb. iar florile rămân în bună măsură doar un vis.se replantează anual. având o culoare roşu. deoarece lucrul în grădină evident că nu este posibil. iar diametrul coroanei de frunze aşezate tip palmier atinge 1.3 săptămâni a crescut şi a tot crescut până când a ajuns un ditamai floricioiu! Îl puteţi vedea în toată splendoarea lui bordând marginea din stînga a acestei pagini! Amorphophallus (limba diavolului sau palmierul şarpelui). soare sau în locuri parţial umbrite şi are nevoie să fie udată din abundenţă în perioada de creştere. înainte de creşterea tulpinei. pentru rădăcină.3 m. în drumul ei „pedeapsă” din casă spre grădină. este surprinzătoare prin floarea ei conică. Tulpina. februarie) foto: Dan ARHIRE arolinei i se par prea lungi iernile. de flori. chiar şi în „ticălosul” ăsta de anotimp! Unul din aşa. Numai că.Originară din sudestul Asiei (Indonezia.verzui stropită cu picăţele albe. ianuarie. .ea încearcă mereu noi şi noi tertipuri pentru a se înconjura. având o culoare brun. potrivit ca dimensiune (cam cât un măr mare sau o gutuie). din acel bulb neudat şi nehrănit cu nimic a început să se iţească un soi de mugur gros care.prin luna februarie. decembrie. Sumatra).brun. plantă cu viaţă intermediară în seră. creşte în plin C Trebuie totuşi să recunoaştem că nu degeaba poartă numele de limba diavolului: mirosul florii este înfiorător şi te obligă să o scoţi din casă! În fotografia alăturată planta Carolinei apare în cadrul unei mici opriri pe balcon. care atinge nişte dimensiuni impresionante: peste 4 m. în decurs de 2. Are nevoie de spaţii ample. nu?. Şi cum viaţa fără flori. ce sens ar mai avea. Japonia.47 Grădina Carolinei (noiembrie. totuşi. care nu părea a fi deloc ameninţător. atinge înălţimea de 1 m. Nu se mai putea! Un boboc de ginere.

el stătuse în ospiciul doctorului Şuţu din strada Plantelor (Bucureşti). intră în posesia unei scrisori de recomandare. aflat la Odesa. Vintilă: “În sfârşit. Această fotografie ar fi posedat-o Ion Slavici. Îşi aminteşte P. După indicaţiunile noastre. Valeria. P. decedat prematur. devine mai optimist vizavi de propria sa sănătate.a. unde a consimţit a se fotografia. profitând de bunele lui dispoziţii. Ea ne permite să ne imaginăm cam cum arăta Eminescu atunci. începând cu 4 august. fotograful l-a scos numai pe dânsul.. dar mă tem că n-ai vedea decât un matur. începând cu 1997.n. adresată medicului Felician Iachimowicz de către consulul Rusiei la Iaşi..în 1999. trei ediţii. l-am luat de pe terasa hotelului “Traian”.n. despre care mai înainte îi scria aceluiaşi Chibici-Revneanu că i s-a dat o “lovitură ireparabilă care va avea influenţă rea asupra întregului rest al vieţii. de prieteni. aflat la Odesa. M.. la renumita clinică a mediculuibalneolog Felician Iachimowicz. îşi revine. din Chişinău. Călătoreşte cu trenul prin Chisinau şi Ţiglina. prin Italia. TREMUR ŞI TOTUŞI ÎMI ARDE DE POEZIE !” (Poetul la Odesa. diplomatul purta acelaşi nume de familie cu marele poet rus Mihail Lermontov. şi aşa. probabil. făcuse o călătorie de convalescenţă însoţit de prietenul său Chibici-Revneanu. Eminescu de asemenea s-a fotografiat. pentru a se trata. împreună cu medicul Felician Iachimowicz. însă numai în grup. cu faţa umflată de orbalţ (erizipel . De la Odesa. În Iaşi Eminescu se stabilise cu traiul din aprilie 1884. în limba franceză. de la fiica mai mică a Veronicăi Micle. pe nume Lermontov. CĂCI MĂ COC ÎN GLOD DE 30 GRADE. (Prin coincidenţă. cauză pentru care nu mă fotografiez”.. Ediţia a treia . alăturea cu noi. cu următorul conţinut: “Mult stimate după tragicele evenimente care au intervenit în viaţa sa din ziua de 28 iunie 1883. sub-bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi Odesa la 1880 Mihai Eminescu Î şi profesor suplinitor de geografie şi statistică la Şcoala Comercială. atelierul de fotografiere Nestor Hecla. polonez de origine. poetul avea să-i trimită consulului rus o scrisoare de mulţumire.făcută în atelierul lui Nestor Heck. . cu sigiliul suferinţei pe ea. când a fost pus în mişcare aşanumitul scenariu al nebuniei poetului ( a se vedea lucrarea lui Theodor Codreanu : “Dubla sacrificare a lui Eminescu”. ce a cunoscut.48 Tot ce avem mai scump MIHAI EMINESCU LA ODESA Vadim BACINSCHI “. lângă Viena. ca şi Eminescu). în casa de sănătate din Ober-Dobling.” Din această perioadă ieşeană ne-a rămas cea de-a treia fotografie a poetului Revigoratul . Ne-am aşezat împreună. ceea ce nu puţin l-a supărat mai apoi. Missir. Eminescu îi scria Veronicăi Micle: “Ţi-aş trimite fotografia. Grigoriu. După 28 iunie 1883. Vlahuţă ş. pleacă la Odesa. Sosit la Iaşi. puţin umflată. poetul şi ziaristul Mihai Eminescu. Pompiliu.ne-am dus cu toţii la . la Editura Civitas. Eminescu ajutat. Cercetătorul român Graţian Iucan susţine că.. Avea o faţă obosită.).).Cu concursul consulului rus Lermontov Înainte de a se porni spre Odesa.SĂ NU RÂDEŢI DE MINE. împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V. Istoria fotografiei “Revigoratul” În decembrie 1882. îmbrăcat în costumul său alb de vară. Nu mai era junele senin de cândva şi nici bardul inspirat de la 1878. deci. Se simte bine printre ei... văzându-se amăgit ca un copil”. însă. într-o zi. Creangă. Al. Pe 10 iulie 1884 s-a fotografiat. îi are alături pe vechii săi prieteni I.. August -septembrie 1885. iulie 1886) n primele zile ale lunii august 1885.

(G. nici medicamentele n-au folosit în mod esenţial şi. Demn de remarcat este că în aceste rânduri Eminescu nu apare absolut deloc dezamăgit şi nici împăcat cu jocul destinului.Editura “Lumina”. i-au aplicat o terapie mercurială (fricţii cu mercur. speră să doboare nenorocirea. pe strada Preobrajenskaia 7. găzduind la ei. Aşa considerând. care a fost mişcat de cuvintele adresate de Dumneavoastră în favoarea mea. Drăghici şi doctorul E. o poloneză de toată frumuseţea”. Venea în ospeţie la familia Iachimowicz. Lui Eminescu el îi va prescrie tratamentul compus din hidroterapie. La Iaşi şi mai târziu. M.. numai eu.. Putem presupune că oaspeţii de la Iaşi i-au prezentat lui Felician Iachimowicz lucrarea apărută în România. fiica medicului. Câteva noţiuni”. Drăghici. i-a ruinat organismul. măsur malurile Limanului (. Iucan. Dintre cei 4 însoţitori ai săi. la Botoşani (în 1887) medicii care l-au tratat considerau. domnule consul. Încă pe atunci poetul suferea de pe urma unor răni (medicii le mai spun erupţii sau gome) ce îi apăreau pe picioare (gambe).D. în urma unui tratament total contraindicat. Graţian Iucan afirmă că E. broşura “Băile de mare şi de liman de la Odesa. care cunoştea limbile engleză. Eminescu va muri prin sincopă cardiacă mercurială. Revista “Familia română”. Casa în care a locuit poetul “Picioarele mele arhioloage” Încă în septembrie 1882 el îi scria Veronicăi Micle: “Nici băile de mare. franceză şi germană. G. Cu această speranţă. Eminescu. (După G. Veronica Micle Pe 4 august este internat la clinica doctorului Iachimowicz de pe malul limanului Kuialnik. G. cum scria în studiile sale Ovidiu Vuia. mă tem că ranele acestea să nu devie incurabile”. Traduceri din A. din centrul istoric al Odesei. Puşkin”. El speră la însănătoşire. unde am fost instalat şi m-am bucurat de o atenţie deosebită. 1985). O are alături. Oradea. a locuit în stabilimentul de pe malul Kuialnikului.aşa îi spune el O carte pentru medicul Iachimowicz Eminescu. În august. neglijent cum sunt. 2004). Găsim o completare a acestui pasaj epistolar în albumul “M.aceasta este completarea. În sanatoriul său de lângă Liman. deci. nu se porneşte singur din Iaşi. mărturii. pe Rosalia. Mulţumindu-vă încă o dată pentru nobilele aprecieri. cocostârc străin. băi în nămol (renumitul nămol de Kuialnik). nr. treptat. Max. cât a durat tratamentul.) Eu şi cu madam Dange. “Măsur malurile Limanului cu picioarele mele arhioloage” . în 1884. la început de august face pregătirile necesare şi ajunge la Odesa. Eminescu”. Iucan). una importantă. Optimismul este o calitate pspera totdeauna că am să reuşesc să dobor şi această nenorocire. că pricina acestor răni era sifilisul. În primul rând bunătatea Dumneavoastră şi apoi a prietenilor noştri de la Iaşi vor reuşi să remedieze răul. avea şi lucrări ştiinţifice în domeniul balneologiei. Poetul consemnează plecarea lor în scrisoarea din 15 august 1885: “Prietenii Zaharia. unul . 1-2. primiţi. Max publicase la Iaşi. Era specialist cu renume. Zaharia. însoţit de prietenii ieşeni G. ilustraţii” (ediţie pregătită de eminescologul Constantin Popovici . ce ne vorbeşte despre boala trupească a lui Eminescu. băi electrolitice şi medicamente. “Îngeraşul” . fiind înconjurat aici de grijă şi atenţie. el crede că dacă urmez cura şi anul viitor. Buţureanu. D-rul Max s-au întors în ţară. înaltul meu respect. În august 1885 el punea speranţe în tratamentul de la Kuialnik. Chişinău. în doze enorme). situat la nord-vest de Odesa şi legat pe atunci de portul Odesa printr-o linie de cale ferată îngustă. Fapt pe care acesta din urmă nu putea să nu-l aprecieze. Buţureanu. Viaţa şi opera în documente. După o scurtă şedere la Kuialnik şi Odesa. . Eminescu la Odesa. amicii revin în ţară.E. Studiul “M. 1886. care. în mod absolut greşit.era doctor. am să mă bucur de o sănătate perfectă. Max .49 domnule consul! Vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul acordat şi în acelaşi timp să fiu interpretul domnului Doctor Iachimowicz.

aşadar. De la Bucureşti Eminescu avea să plece în eternitate. M. Iat-o: “Liman. pasionat fiind de traducerile din A. gravură de epocă N-am ştiut (cred că nu sunt singurul) că Eminescu a vizitat Odesa şi în luna iulie 1886. Profesorului Petru Novileanu îi scria despre “plictiseala ucigătoare de aici”. Lui Petru Novileanu îi scria: “Poţi să-i citeşti lui Burlă traducerea liberă şi imperfectă. Balda(.” sale. fie la Bucureşti. Puşkin. Povestea despre împăratul Sultan. p. 1886. În toamnă. la soră-sa Henrieta (Harieta). Dragă Novlene. Dă acolo de evreul Fr. mai apoi. 15 iulie 1886. Eminescu a fost din nou la Liman pentru băi de nămol şi s-a învrednicit şi de data aceasta să traducă şase poveşti din opera poetului rus. “Plictiseala ucigătoare de aici. pe care o trimit (să nu râdeţi de mine. 1988.să traducă din creaţia lui Alexandr S. că mă coc în glod de 30 grade Reamur şi totuşi îmi arde de poezie). după care stă în Odesa şi aşteaptă vreo două săptămâni bani de la Iaşi. cea mai fericită. apoi revine la Botoşani. 23 septembrie. nr. este consultat de medici la Iaşi şi la Viena.. socotind falsuri de-ale lui Octav Minar scrisorile respective. Eminescu este internat de urgenţă în spitalul de la Mănăstirea Neamţ. m-am învrednicit să traduc din Puşkin aceste povestiri.. Deşi bibliografia subiectului e relativ bogată. Iaşi. Clar că n-a mai reuşit să facă rost de nici un librar. Iszac. pe 8 noiembrie... când vine Veronica Micle şi îl ia la Bucureşti. Din nou la Odesa Portul Odesa. bolnavă şi ea de picioare. De la Iaşi banii ajung la Odesa.. Povestea despre un popă şi lucrătorul lui. Iată ce consemnează G. Medicul Iachimowicz îi dăruieşte două volume cu operele lui Puşkin şi un dicţionar rus-german.Hotel Strasburg . unde rămâne până în 14 aprilie 1888. ruinându-i definitiv sănătatea. De ce n-a stat la Iachimowicz? Era incomodat. La Kuialnik se tratează până în primele zile ale lunii septembrie.5. . unde stă cinci luni. poate. stă într-un sanatoriu de lângă Innsbruch. . unde cu ajutorul prietenilor să pot să fac această ispravă. Ultima şi. ca să le tipărească. (După G. e autentică şi o reproducem. Vedeţi. 39 (1182). Eminescu”. dă textul unei scrisori expediate de Eminescu de la Odesa în iulie 1886 dovadă a faptului că poetul a mai poposit o dată la liman. G. Adresată aceluiaşi Petru Novileanu. Şi totuşi. şi jenat de situaţia sa (lipsa de bani). Iuncan. Ca să scape de ea. Povestea despre împărăteasa moartă şi despre şapte fraţi viteji.. Nu ştiu dacă ai primit şi ai predat lui Creangă traducerile trimise de mine: Cucoşul de aur.. Titu Maiorescu află pe 30 august de la Veronica Micle că Eminescu n-are bani de drum. unde mă coc cu glodul pe mine.” Pe tot parcursul aflării la Marea Neagră. pentru a plăti tratamentul şi. Povestea despre un pescar şi un peştişor. această scrisoare prezintă un interes aparte. În acelaşi an. Puşkin. drumul acasă. Tu interesează-te şi vezi ce face şi când se apucă de lucru. nu mă duc nici la cafenea măcar”. probabil. fie la Iaşi.50 într-o scrisoare. în studiul deja nominalizat. Între timp. În aprilie 1887 pleacă la Botoşani. că prietenul Puşkin (poeţii se împrietenesc şi dincolo de mormânt) a avut grozava putere să mă silească să uit de neplăcerile boalei şi a timpului nefavorabil.Nu se ştie dacă au ajuns sau nu la Novileanu tălmăcirile din A.. ia de la Editura “Socec” 500 de lei (pentru o viitoare ediţie a poeziilor acestuia) şi abia pe 17 septembrie îi lasă la Iaşi. poetul le scria prietenilor: “Eu şed aici într-un hotel de mâna a treia . Am primit ajutorul vostru bănesc şi vă mulţumesc la toţi..şi neavând parale. şi fiind singur aici. Traduce din Puşkin şi în 1885 şi în 1886. notând acest fapt în “Însemnările. călătorie. La Odesa are parte de vreme noroasă şi ploioasă. poetul trăieşte cu grija banilor de la prietenii săi ieşeni. Eminescu începe. Cu dragoste frăţească. care îi aplică fatalul tratament cu fricţiuni mercuriale. Iuncan: “În luna iulie 1886. medic dermatolog. scrisoarea publicată de Cezar Apreotesei în Cronica. Am hotărât împreună să scoatem o carte de poveşti pentru copii. critica şi istoria literară română au respins opiniile că poetul român ar fi amintit în scrisorile sale de Puşkin. care mă disperase”. căci în toamnă mă gândesc să fac rost de un librar.). ca şi ulterioarele retipărituri”.. ori ar fi tradus din opera lui. Puşkin. pentru că a trecut neobservată. Iucan).

pe cca 1000km. Deșertul Atacama pãtrunde în interiorul statului Chile pe o distanțã cuprinsã între 80 și 160 km.51 Ata c a m a un ținut selenar Gheorghe ROMANESCU text si fotografie eșertul Atacama este considerat cel mai secetos ținut al Terrei. unic la nivel planetar. Se întinde ca o fâșie îngustã. climatul acestui deșert poate fi considerat cel mai arid și lipsa precipitațiilor se răsfrânge în existența unui peisaj selenar sau marțian. între lanțul andin și Oceanul Pacific. În cele mai multe din areale nu existã D . nu se mai dezvoltã vegetația. Face parte din tipul deșerturilor litorale sau de prelitoral. pe teritoriul sãu existând areale în care nu a plouat de peste 100 de ani. cu care vine în contact. Sunt și exagerãri care spun cã nu a plouat de cca 400 ani. la peste 250 m. Deșertul Atacama ocupã partea nordicã a statului Chile. format sub acțiunea ciclonilor est-subtropicali. Oricum. Pe pantele Munților Anzi. între 220 și 270 latitudine sudicã.

sunt foarte active. Cea mai importantã locație pentru turismul de aventurã și pentru cele mai importante puncte turistice este reprezentatã de satul San Pedro de Atacama. mai ales a cuprului). Nu sunt cele mai spectaculoase dune de pe Terra dar. În Atacama. pe traseul transandinului ce leagã Antofagasta (Chile) de Salta (Argentina). . Localitatea este situatã la o altitudine de 2440 m. în general. Are o populaþie de cca 5000 locuitori și principala ocupație este reprezentatã de turism și cultura plantelor (cele mai multe așezãri urbane din Atacama au apãrut în urma exploatãrii miniere. oazele din cadrul deșertului sunt destul de numeroase și relativ bine populate. procesele eoli- Peisaj selenar cu acumulari eoliene Lacul Miscantt si vulcanul cu acelasi nume ene. mai ales în ghețari. și chiar din America de Sud.52 Emanatiile specifice ale geiserului El Tatio viațã decât la scarã microscopicã. în special. suprafețe însemnate. datoritã precipitațiilor neînsemnate. Multe dintre ele au apãrut și în urma exploatãrilor miniere. Cu toatã faima de ținut inospitalier. numeroase așezãri sunt aliniate de-a lungul litoralului sau în preajma principalelor ape curgãtoare. și procesele de formare a nisipurilor. pe alocuri. Acumulãrile uriașe de nisip ocupã. cu siguranțã. Relieful eolian este reprezentat de barcane simple pânã la cele care formeazã lanțuri complicate de dune. Cele mai importante areale „vii„ sunt reprezentate de oazele apãrute în zonele unde freaticul iese la suprafațã sau de-a lungul artereler hidrografice cu izvor în munții înalți. sunt cele mai sterile Cu toate cã este cel mai secetos deșert al Terrei. Dacã în urmã cu 20-30 ani localitatea San Pedro de Atacama era una din cele mai sãrace din Chile.

amplasate în vechile case sau construite în stil arhitectonic local. prețurile la cazare. Cu toate cã vechiul sat a fost transformat în principalul centru de atracție turisticã de tip agroturistic. numãrul turiștilor este în creștere. sunt destul de ridicate pentru confortul și serviciile oferite. a salinelor cu sau fãrã apã în care se hrãnesc pãsãrile flamenco. Satul Strada comerciala in centrul asezarii San Pedro de Atacama Cafenea in centrul asezarii San Pedro de Atacama . Existã un singur hotel de 3 stele. vizitarea și îmbãierea în apele termale ale vulcanilor activi. mai ales a celor dornici de aventurã: escaladarea vulcanilor înalți de peste 50006000m.53 Biserica San Pedro (sec. Cele mai multe hoteluri sunt modeste. vizitarea lacurilor vulcanice de mare altitudine (la peste 4000m).XVIII)la care acoperisul si unele obiecte de interior sunt construite din lemn de cactus actualmente întreaga așezare este transformatã în cel mai important punct turistic din deșert și totodatã din întregul stat. În ciuda acestor prețuri piperate. și chiar la mâncare. etc. de mici dimensiuni. la preț european și cu dotãri relativ bune.

fãrã pretenții mari la confort. . capabile sã primeascã un numãr mare de turiști tineri. de unde se pot observa vãile de culoare galbenã. curioși în a vedea un peisaj de neuitat. cea mai mare parte a turiștilor din Deșertul Atacama este reprezentatã de categoria tinerilor. Imaginea spectaculoasã a Deșertului Atacama este cea aerianã. mai ales a celor educați. la preþuri convenabile.54 Cavou in cimitirul din San Pedro de Atacama Marea duna si aventura unei placi glisante este însã foarte bine dotat cu hosteluri. De fapt. studenți la marile universitãți ale lumii.

6050m. satul Socaire. Pili. verdele crud al oazelor minuscule etc. satul Caspana. 6048m. centru minier de mare importanțã economicã pentru Chile și nu numai. satul Machuca. 5950m. Cordillera de la Sal. lacurile vulcanice Miscanti și Miniques. 5000m. se pot organiza din orașul Calama. Pentru cei care pot urca la mare altitudine și pe pante relativ abrupte stau la dispoziþie ghizii specializați pentru a-i conduce spre conurile vulcanice de peste 50006000m (Licancabur. Lacul Chaxas. Lascar. Marile cicatrice create de exploatarea cuprului nu par a deranja sau strica imaginea de apocalipsã a acestui ținut. din ce în ce mai numeroase. ba din contra. deoarece la Chuquicamata existã cea mai mare minã de acest gen de pe Terra. Geyserul El Tatio (4320m). ele pot atrage un important numãr de turiști. Marea Dunã. Excursiile tematice.4500 m) in jurul geiserului El Tatio O alta planeta . marile conuri de dejecție situate la partea terminalã a torenților. Printre cele mai importante puncte de atracție figureazã: Valea Lunii. Valle de la Muerte. Sairecabur. Lacul Inca Coya etc. Valea Jere. satul Toconao. 5924m etc.55 lipsite de apã.). Poate cã cel Peisaj de mare altitudine (4300. Simbad. liniile de fracturã care se întretaie într-un complicat pãienjeniș. încã activ.

temperaturile nu sunt extrem de ridicate ca cele din Deșertul Sahara și lipsa precipitațiilor este datã de existența curentului rece al Perului (Humbold). se pare. Este perioada „foametei”. În timpul manifestãrii fenomenului El Niño echilibrul se stricã și activitatea economicã decade. Zona litoralã a Atacamei cunoaște o viațã economicã prosperã doar în anii cu resurse piscicole mari. a fost filmatã „aselenizarea” din 1969. Craterul din sectorul Valle de la Luna . poți vizita Deșertul Atacama și este suficient! Trebuie specificat faptul cã deși Atacama este cel mai secetos deșert de pe Terra. de naturã antarcticã.56 mai interesant peisaj din Atacama este reprezentat de Valle de la Luna (Valea Lunii). Se poate spune cã dacã vrei sã ajungi pe Lunã. unde. care nu permite formarea ploilor. aduce ape reci care domolesc climatul local și favorizeazã dezvoltarea unei vieți acvatice ridicate. Curentul marin Humboldt.

Dacă răsfoim puţin dosarul ştiinţei „Egiptologie”. în momentul în care a murit. Pentru că memoria arhivelor transcendente a însămânţat un anumit cod şi nişte tipare arhaice memoriei colective umane. legende. drept izvoare nesigure. * Orice rege. locul iniţial de baştină al preoţilor. pentru interceptarea posibilelor telecomunicaţii interstelare. ar fi fost fondat cu mult înaintea epocii predinastice de către slujitorii lui Horus. poate transmise deja. balade. trecându-se uneori la un trecut atât de îndepărtat că ar fi imposibil de determinat. A existat un proiect . Poporul păstrează astfel sfărâmăturile vechilor tradiţii. având o valoare simbolică reală. deci înaintea regelui Menes (cu care începe prima dinastie a faraonilor). Paris 1962): „Concepţia însăşi a folclorului. de la planetă la planetă. e o garanţie suficientă că ceea ce este ezoteric se va păstra ca un fel de mărturie a trecutului pentru cei care. oameni de ştiinţă. a fost declarat întruchiparea unui „spirit transfigurat”. Nu numai că nu sunt de origine populară. denumeşte aceste spirite şi semizei („slujitori ai lui Horus” sau „succesorul lui Horus”) drept spirite transfigurate. poate de miliarde de ani în galaxia noastră.000 de ani) înainte de Menes prima dinastie a faraonilor. rezidă mai ales în faptul că N nu sunt de origine populară.000 şi 36.compătimitor . Un alt papirus. Ce spun însă sursele arhaice care ne-ar oferi Cheia Sfinxului? Prima sursă în timp este opera „Aigyptiaka” (Istoria Egiptului) scrisă de Manethon. dar nu sunt nici măcar de origine umană. cum e înţeleasă în mod obişnuit. şi aceste cunoştinţe ezoterice nu sunt produse spontane ale masei poporului. poporul împlinind astfel funcţia unei memorii colective. În cartea lui Manethon. „Papirusul Torino”. repet. semizeii sau Şemsu-Hor (a slujitorilor lui Horus. contacte interstelare. zise populare. Continuând povestea şi citind într-o altă cheie arhivele transcendente descoperim conform vechilor texte egiptene.preistorie! Aşadar. ştiinţa contemporană consideră ex abrupto orice viziune şi simbol care nu se descrie cu cheia raţiunii ştiinţei la care au ajuns. Arhivele transcendente sunt tocmai aceste lumini din depărtări transmise de civilizaţii galactice. produse spontane ale masei poporului.57 ARHIVELE TRANSCENDENTE Constantin Giurgincă 7 Craina eîndoielnic că memoria colectivă a omenirii a salvat în gândirea tradiţională şi în cultura populară o serie de date ezoterice. basme.care întrevedea construirea celei mai mari „urechi” a Terrei.III înaintea erei noastre. ritualuri. În acelaşi timp caracterul secret. puţin cunoscut de majoritatea colectivităţii. mituri. „urmaşe ale lui Horus”. reprezentat diferit acest sacru de sentimentul religios trăit de omenire. din sec. se sprijină pe o idee radical falsă: că există «creaţii populare». în Egipt ar fi domnit zeii la început şi apoi în epoca succesorilor lor. Însă. cel ce i-a urmat lui Horus) şi asta o perioadă îndelungată de timp (între 28. Dar cum se petrec lucrurile? Organizaţia tradiţională iniţiatică încredinţează voit memoriei colective populare ceea ce s-ar pierde ireversibil şi ar trebui salvat. Se constată că ceea ce e astfel conservat conţine o sumă considerabilă de date ezoterice (secrete iniţiatice). Orice rege mort devine un Osiris. Ceea ce poate fi de origine populară este numai faptul supravieţuirii. mitice. care lasă pe mai departe să stea neîntoarse filele papirusurilor cu o istorie sacră ce e plasată de unii dintre ei (şi nu puţini!) în zona incontrolabilului. vor fi capabili să-l înţeleagă. tocmai ceea ce este mai puţin popular prin esenţă”. Acesta afirmă într-un interviu: „Poate că asemenea telecomunicaţii interstelare. interesul profund al tuturor tradiţiilor. Şi acestei noţiuni ar fi neinspirat să i se acorde o calitate istorică.ca “succesor al lui Horus” . un mare preot egiptean la templul din Heliopolis. că Heliopolis. ceva incompatibil cu rigoarea şi cu revolta şi trezirea lui Toma Necredinciosul. Iată ce spunea în acest sens unul din cei mai competenţi cugetători ai Sacrului. Punându-ne în legătură cu aceste civilizaţii vom avea posibilitatea să intrăm în posesia unui imens patrimoniu de cunoştinţe. egiptologi. Şi din nou pietrele Egiptului sunt amuţite.în acea forţă spirituală nebuloasă . el îşi pierde individualitatea nelimitată şi se dispensează . Rene Guenon. s-au desfăşurat din timpuri imemoriale. fiul lui Isis şi Osiris. de către acei veghetori asupra ordinei şi armoniei transcedentale. Ştiinţa modernă consideră aceasta ceva ireal şi mitic. încă de miliarde de ani în urmă”. (ed. condus de doctor Bernard Oliver. care vin din timpuri de dincolo de orizontul nostru limitat. dăm peste atât de mulţi tăgăduitori. percepute printr-o secretă ştiinţă a simbolurilor. în cartea sa: „Simboluri fundamentale ale ştiinţei sacre”. revelată uman prin tradiţiile sacre. se susţine că în epoca predinastică. Gallimard. care sunt puşi pe plan de egalitate cu „Şemsu Hor”. şi în alte scrieri care i-au urmat. iniţiat de NASA . toponimie (nume de locuri). expediate cu bunăvoinţă într-un tărâm al bâiguielilor numit . în alte timpuri. ci au cu totul altă origine decât cea terestră. Există un papirus (Papirus demoticus Berlin) unde se arată că Heliopolis exista înainte de crearea Pământului. de la civilizaţie la civilizaţie. revelate oamenilor prin sacru. „Ciclopii”.

cu menţionarea datelor astronomice privind orbitele . eşti oarecum neştiutor că Egiptul este copia cerului? Mai mult. iar Hermes întreabă: „Sau tu. ritualuri. ci membri ai unei civilizaţii anterioare. piscurile şi grotele cu inscripţionări rupestre din ţara noastră şi descifrarea lor simbolică. Ştiinţa legată de acest plan atotcuprinzător exista după construirea piramidelor lui Keops. oh. . existând peste 30 de piramide mari şi vreo sută de piramide mai mici. în unele cazuri. revelat în cartea „Călătorie spre Laputa”. După aceste scrieri. cel sudic din camera regelui vizează Zeta din Orion. dar despre existenţa lor şi o foarte ciudată descriere a lor. tuneluri pe care le regăsim la scară planetară şi care legate între ele ar putea da mii de kilometri. Frank Rothe: Codul piramidelor. Să ne amintim de un adevăr revelat în Biblie. ci şi energie vibratorie. era Steaua Polară. H. Sfinx şi celelalte construcţii există o încrengătură care în diverse puncte ale globului nostru reprezintă poziţii ale stelelor la echinocţii şi că ele sunt reprezentate sub forma unor temple şi piramide. În fapt.J. ajung la următoarea concluzie: „nu egiptenii celei de a IV-a Dinastii au fost constructorii celor trei piramide de la Gizeh.Lüdemann /M. Asklepios. Acesta ar fi un indiciu al existenţei unui plan iniţial comun pentru ridicarea tuturor piramidelor din Egipt. temple. Robert Bauval şi A. iniţiatice) sclipesc ca nişte borne transcendente în limbajul cifrat. Autorii Bauval şi Hancock în cărţile lor consideră că orientarea Marelui Sfinx în ziua echinocţiului (21 martie. Cei doi oameni de ştiinţă germani. observaţiile celor doi se referă cumva şi la mulţimea tunelurilor subterane. dar şi în străfundul celulelor noastre. îşi pun întrebarea: „ce s-ar întâmpla dacă acea «forţă nebuloasă spirituală» ar fi fost reală pe atunci. Matematicianul dr. încercând să explice codul piramidelor. Bergmann şi Fr.toate ar putea fi o proiecţie a constelaţiei Orion. steaua din centrul celor trei. Jaques Vallée. eroul lui D. Cei care leau cercetat au fost surprinşi să observe orientarea lor astronomică echinocţială (21 martie şi 21 septembrie) ori solstiţială (22 iunie şi 22 decembrie). Cei doi sateliţi ai Planetei Roşii (Marte) au fost văzuţi prin telescop abia în vara anului 1877. superioare din punct de vedere tehnic. Eu cred că o forţă puternică a influenţat altă dată umanitatea şi o influenţează acum din nou. de fapt.Swift.în apă. la Creştini.Hr. O dovadă în acest sens o găsim în scrierile antice hermetice apărute în jurul anilor 100 î. Locurile au o memorie care poate intra în rezonanţă cu a noastră. Vom discuta într-un alt articol despre tunelurile de sub munţii.Bergmann. Coridoarele ce ies din camerele reginei şi regelui din piramida lui Keops sunt şi ele orientate precis spre anumite stele la o oră precisă. chiar o memorie fotografică aşa de puternică. Rothe. sărbătorită la 25 martie) direct la răsăritul Constelaţiei Leul. grote subterane. zeul grec al tămăduirii. ea însăşi programată să memoreze şi apoi să poată accesa acea mirabilă sămânţă implantată codului nostru genetic: memoria arhetipurilor. Gilbert în cartea „Secretul lui Orion” (Munchen. Universul nu este doar materie. până la Dahşur în sud. scrisă în 1727. un faraon din Dinastia a XIII-a din jurul anului 1745 înainte de Hristos) pentru a păstra planul iniţial. Asklepios. Această dimensiune a codului uman ca virtualitate doar la anumite paliere şi niveluri la care ajunge cunoaşterea umană.Vallée e cu adevărat revoluţionară: „cea mai mare parte a observaţiilor privind obiectele zburătoare neidentificate nu ar fi în realitate sesizarea unor prezenţe de nave cu echipaje extraterestre.58 (acele spirite transfigurate) care l-a sprijinit pe regele în viaţă din vremi imemoriale. Coridorul sudic al camerei reginei este îndreptat spre Sirius.Janssen). ar fi fost iniţiat de Hermes Trismegistul (care întruchipează cele trei cunoaşteri) în tainele cerului. Prin ce mister moştenim. 1998) conchide că între piramidele de la Gizeh. ed. cel nordic din camera regelui spre Alpha Draconis. toate acele proiecte de început ale unor timpuri primordiale. Toate sunt lumini din depărtări şi au supravieţuit prin memoria colectivă umană. invizibile” coexistentă pe Terra. Ideea de bază pe care o lansează J. măgurele. Acestea ar fi. nu întâmplător se numeşte Buna-Vestire. codificat din piramide. Un caz interesant este “Misterul lui Gulliver”. 1994) conchid că toate piramidele de la AbuRoaş în nord. ca rod al iniţierii Marelui Civilizator Hermes Trismaegistul. datini şi toponimie. iar noi nu o putem percepe din cauza îngustimii ştiinţei noastre?” E încă un exemplu al logicii hibride a ştiinţei: ceea ce nu se poate explica prin concepţia noastră despre lume. „ceea ce este sus este şi jos” şi îndeosebi de celălat adevăr cu care începe liturghia (slujba) ortodoxă: „să ne rugăm pentru Pacea de Sus”! * Tot acest tezaur transcendent. Kefren şi Mykerinos şi a fost transmisă mereu urmaşilor (s-au tot construit piramide până la regenţa lui Khendjer. Robert Bauval în cartea sa a dovedit că cele trei piramide de la Gizeh reprezintă cele trei stele din interiorul pătratului Constelaţiei Orion. membru al grupului internaţional de cercetători autointitulat „Colegiul invizibil”. toate acele mesaje şi învăţăminte ezoterice (secrete. Doi oameni de ştiinţă germani. 1997 de G. împreună cu platoul piramidelor de la Gizeh ca punct central . nu poate fi ceva real. Ce tehnică stranie utilizează această forţă pentru operaţiunea sa? Aceasta este de fapt problema care formează baza de lucru a „Colegiului Invizibil”.Hr. care toate sunt în legătură cu cunoştinţe amănunţite de astronomie. în pietre. încât se pot recunoaşte locuri şi obiecte pe care numai înaintaşii noştri le-au cunoscut? Unii vorbesc despre „memoria celulară”. Graham Hancock în „Oglinda cerului” (München.Buc 2004. trebuie considerat exclusiv mitologie şi deci incontrolabil. Uimeşte însă pe călătorul de la începutul mileniului trei mulţimea de piramide de-a lungul Nilului şi a zonelor învecinate cu el din Egipt. Această energie acţionează pretutindeni .Hr. mituri. atunci când în Egipt domneau „Zeii”. manifestări ale unei „lumi paralele. balade şi cântece bătrâneşti. care în jurul anului 2500 î. iar Nilul ce le înconjoară ar corespunde pe pământ Căii Lactee. Suntem convinşi că acea civilizaţie superioară a existat într-o epocă situată de ştiinţa actuală într-una socotită mitică. este locuinţa cerului şi a tuturor forţelor ce se află în cer” (citat din Biblia ereticilor.100 d. Stuttgart. ar fi un indiciu că sub Sfinx ar putea exista încă încăperi subterane nedescoperite. Coridorul nordic al camerei reginei este orientat spre Kohab din Carul Mic. (H.14). pg. dictat de motivul acceptat al discreţiei. Saeculum 20. spune: „Există însă o certitudine: o forţă străină se manifestă în mediul nostru înconjurător.

3. Marele poet român al secolului XX. de-aş putea să te citesc. oferă o cheie de citire pentru asemenea coduri plămădite în Arhivele transcendente: 1. avem date din cele povestite de nemuritorul Gulliver în cartea scrisă de Swift cu 150 de ani înainte de descoperirea optică a sateliţilor respectivi. Sursa de informare a lui Swift rămâne în continuare o enigmă.Obiectiv.” (N. 4. Savantul rus I. Stau singur şi în gânduri.8 raze ale planetei. primul face o revoluţie în zece ore. Totul este de citit.377 km faţă de centrul planetei. faţă de acea sesizare a micşorării treptate a altitudinii de rotaţie la ambii sateliţi (Fl.. Astăzi se ştie că Phobos se roteşte pe o orbită circulară având o rază de 9. Totul e scriere.Şklovski considera în 1959 că dacă ar fi fost obiecte naturale. iar gândurile litere îmi sunt. având la dispoziţia lor lentile care prin calitate le întrec cu mult pe ale noastre.. Peştele e literă în alfabetul mării. Ei au descoperit. iar ultimul în douăzeci şi una de ore şi jumătate.Gheorghiţă. două stele mai mici sau sateliţi care se rotesc în jurul lui Marte. Chiar mâna mea ascunde-n sine Uitata scriere a unui imn. faţă de trei raze cât „ştia” J. de-aş putea să desluşesc aceste stranii alfabete. iar norii ne spun o poveste. iar cel exterior cu cinci diametre. Doamne. Craiova. ceea ce corespunde la 2. „Scriere este totul. Încerc să recompun o frază Dar timpul meu preschimbă scrisul. O. ar fi trebuit să se fi prăbuşit de mult timp pe solul planetar. dintre care cel interior este la o distanţă de centrul planetei primare egală exact cu trei diametre ale planetei.59 şi perioadele de timp ale efectuării mişcării lor de revoluţie în jurul planetei..141). O. 2003. Cei doi sateliţi descoperiţi de astronomi în 1877 au fost botezaţi Phobos şi Deimos. 5. 2.D. Nichita Stănescu. pg. muncite alfabete.. ed. Iată un pasaj din textul care a conturat încă o enigmă despre Marte: „astronomii liliputani îşi petrec cea mai mare parte a vieţii observând corpurile cereşti. „Revenirea zeilor”. îşiruind istorii vaste. Piatra poate fi citită. Triste.Swift cu mult timp înainte de a fi descoperit. astfel încât pătratele perioadelor lor sunt aproximativ în aceeaşi proporţie cu cuburile distanţelor lor până la centrul lui Marte”. căci astrofizicienii de azi consideră că cei doi sateliţi ar fi artificiali. Dar enigmele nu se opresc aici. O frază sunt păsările-n zbor. Stănescu: Lecţia de citire din volumul Măreţia frigului) .S. construiţi în mod tehnic. de asemenea.

In numarul viitor: Jurnalul TeMplul de la Morena Canalul Colonelului de la SinCa VeChe MoCanii inSula leTea “eu nadaJduieSC!” Serpilor Si Caii Sai - inTerViu Cu aCTorul dan puriC iniMa reginei Maria “SperanTa” o STare de SpiriT iuliu popper gradina Carolinei arhiVele TranSCendenTe .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful