P. 1
Revista La Drum, Nr. 12

Revista La Drum, Nr. 12

|Views: 563|Likes:
Published by Marin Marius

More info:

Published by: Marin Marius on Jul 02, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/17/2012

pdf

text

original

1

Primăvară - la genul feminin
neînţelesă, angoasată şi C apricioasă şimofluză şifaţa zecilor de rochii angoasantă, indecisă ca o domnişoară năzuroasă în vraişte prin dormitor, primăvara aceasta ne-a ţinut încordaţi în faţa termometrelor şi ne-a zdruncinat bruma de încredere pe care o mai aveam în calendar. De mult nu ne-am mai uitat le berze cu fularul la gât şi de mult, parcă, nu ne-am mai strâmbat acelaşi gât încercând să ghicim un semn de viaţă de la Soare, pe cer. Acum, că lucrurile cu mofturile anotimpului par să se fi rezolvat definitiv, aproape am uitat suferinţele lui Aprilie.

Valeriu Leonov nu ne lasă, totuşi, să le uităm, oferindu-ne această imagine a primăverii cu suflet de ghiaţă, surprinsă cu incredibil de puţin timp în urmă, între Niculiţel şi Valea Teilor, în nordul Dobrogei.

2 z

Coordonator: Constantin Daniel ARHIRE Colegiu de redacţie: Dr. Gheorghe ROMANESCU Dr. Paul FLOREA Dr. Cristian CRÃCIUNOIU Dr. Vladimir BOTNARCIUC Dr. Sorin FLOREA Drd. Ştefan RÃILEANU Editor: Dan NICOLAU Colaboratori: Constantin GIURGINCA 7 CRAINA Eugen PETRESCU Vadim BACINSCHI Dtp: Vlad VOICA Fotografie: Valeriu LEONOV Secretar de redacţie: Constantin STRÃINU Revista este editatã de Asociaţia „LA DRUM” Adresa redacţiei: Tulcea, str. Grivitei nr.32 Telefon: 0721-222974

CUPRINS

3 8 9 12 15

ISTORIA UITATĂ

18 20 22 32 34

Leșe

40 45 47 48 51

Tutunul, un viciu istoric

CE nE-ADUCE COpCA nOUĂ

Un sat cu nume de țară

Jurnalul Angelei Lefterescu

BIRDWATHCInG

Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului

Grădina Carolinei

Fax: 0240-537626
E-mail: revistaladrum@gmail.com Website: www.ladrum.org ISSN 1844-4377

S.O.S. Caii SălbatiCi

Biserica ‚‚umblătoare’’ de la Cormaia

Mihai Eminescu la Odesa

După 22 de ani

Zimbrii

Atacama

3

prezentare rostită la lansarea albumului Dobrogea, cheia de bolta - 12 noiembrie 2010 Dan ARHIRE

ISTORIA UITATĂ

P

ănă să mă stabilesc în Dobrogea, în 1988, trebuie să mărturisesc că, deşi eram întru câtva pasionat de istorie, habar n-aveam de 14 noiembrie! Istoria făcută în şcoală nu pomenea nimic de această zi, a alipirii Dobrogei la Romania, iar lecturile mele întâmplătoare nu mă conduseseră la ea. Apoi, când am descoperit această dată, fără a-i fi pătruns însă nici pe departe întreaga semnificaţie, considerând-o doar o zi de importanţă locală, adică un soi de „mai cu moţ” al tulcenilor în raport de constănţeni, m-am întrebat de ce nu este ea sărbătorită nici măcar la Tulcea? Mai ales că până după război ştiam că se sărbătorise, şi chiar şi după revoluţia din decembrie unele instituţii locale desfăşurau „activităţi specifice” cu această ocazie. Din fericire, la Tulcea, astăzi ea se mai marchează, cu timiditate. Cine va tasta 14 noiembrie pe internet şi va parcurge cu speranţă şi răbdare primele 20 de pagini, va constata că această zi este sărbătoarea

luptei împotriva diabetului, mai este zi de sărbătorire a bisericii oprimate, lăsatul secului,că a fost şi ziua filmului maghiar, în organizarea Ministerului Culturii şi Cultelor din România, că este orice, numai marea sărbătoare românească – NU! Doar un interviu luat domnului profesor doctor Stoica Lascu vorbeşte despre importanţa acestei zile, dar este, prin unicitate, surprinzător! Ne-am hotărât să publicăm albumul „Dobrogea – cheia de boltă” din mai multe motive. În primul rând din obidă, pentru că am simţit nevoia să spunem public ceea ce am spus acolo; apoi, în al doilea rând, pentru că am crezut că este necesar ca aceste lucruri frumoase să nu dădeau Europa afară din casă – iertată fie-mi exprimarea aceasta!) s-a luat în calcul şi s-a admis de marile puteri europene, instituinduse prin prevederile Tratatului de pace de la Berlin din 1878, căci existenţa unui stat, altul decât Rusia, prea puternică şi Turcia, prea slabă, le era lor absolut necesară aici, în jurul

gurilor Dunării, pentru servirea propriilor interese de stat şi menţinerea păcii. Încă din 1855, de la Conferinţa de la Viena, instituirea unui regim de neutralitate a principatelor, care să aibă o armată comună, era astfel văzută în Europa : „ Dacă Congresul de la Viena va isbuti, pe cât sperăm, a deslega pentru răsărit această problemă care pentru apus au ţinut aproape 300 de ani de războaie, acesta va fi unul dintre cele mai frumoase triumfuri ale diplomaţiei şi una dintre cele mai mari dovezi de biruinţă a civilizaţiei moderne”!(Saint-Marc Girardin, Debat, 15 martie 1855). Memorandumul privind Principatele Române, anexat Protocolului Conferinţei de la Viena din 1855, prevedea următoarele : „Potrivit textului notelor de la Viena şi interpretării ce li s-a dat de comun acord, opinia celor trei cabinete aliate a vizat nu numai sustragerea Principatelor de sub influenţa care s-a exercitat în exclusivitate asupra lor, ci şi constituirea unui fel de barieră naturală care să nu

Monumentul Independenţei din Tulcea

ei sunt identificaţi de arheologi cu modificări genetice cauzate de modul de viaţă îndelungat de bejenie. poată fi încălcată în viitor şi să ameninţe în acest fel Imperiul Otoman în chiar punctele lui vitale.4 Intre Marile Puteri ale Europei.” Dar gurile Dunării. învingătoare în războiul de la 1877. cu tenacitate şi cu adevăraţi bărbaţi politici. Ismailului şi Bolgradu- lui. Or. Voi nu intrați în Dobrogea ca cuceritori. deci să iei toate măsurile spre a nu-i lipsi nuimic. Toți aceștia. contra maghiarilor. ci intrați ca amici. Ostași! în noua Românie voi veți găsi o populație . Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni ceea ce ați fost până acum și în timp de pace ca și pe câmpul de onoare. 14 Noiembrie 1878. adică a Cahulului. Marile puteri europene. Cale bună dar. domnitorul moldovean este sfătuit de Soliman Magnificul ca. să ducă ”în locuri sigure și inaccesibile” populația și vitele din satele aflate pe traseul acestora. În consecință. în scopul unui regim internaţional de navigaţie liber între Occident şi Orient. şi ea trebuia alipită noului paznic ( considerat apt pentru această misiune.) armata tătărească este o armată imensă. a turcilor. Eu cu dinadins vă recomand de a le respecta. când Carol I s-a adresat trupelor române neîntâmplător cu aceste cuvinte : „OSTAȘI. singurul uscat limitrof Deltei Dunării rămânea Dobrogea. Între aceștia veți afla și populațiuni musulmane a căror religiune. posesiunea vechilor Domni Români. Aşa s-a ajuns la acest binecuvântat 14 Noiembrie 1878. . au drept deopotrivă la protecțiunea.. Dacă la sfârşitul primului mileniu creştin. au unit cu România Dobrogea . n.” Aşa sună un fragment din scrisoareaporuncă a sultanului Soliman Magnificul adresată pe la începutul anului 1552 voievodului Moldovei Ştefan Rareș. ca frați ai unor locuitori cari de astăzi sunt concetățenii voștri. ceea ce cu mândrie constat că vă recunoaște astăzi Europa întreagă. și Dumnezeu să vă protege! Cugetările mele cele mai afectuoase sunt nedespărțite de voi! Să trăiască România! Brăila. a tătarilor. scrisoare prin care îl însărcina pe acesta să pregătească proviziile necesare armatei tătăreşti care urma să-i traverseze țara spre Ardeal.” Armata comună a principatelor ar fi avut următorul rost : „Nu ca să se lupte împotriva unor vecini puternici. ni se pare că cea dintâi trebuie să fie unirea celor două principate într-un singur stat. când Apusul precursorilor Iluminismului își pregătea înfăptuirea enciclopediile. După jumătatea secolului XVII. prin bărbăţia şi determinarea dovedite pe câmpul de luptă) al interesului general european. prin tratatul din Berlin.n. ia aminte. Printre posibilităţile existente. soldaților români. oriunde s-ar fi aflat. nu puteau fi asigurate nici de o Românie fără teritoriu adiacent lor. familie. mai ales. era prea puternică pentru a putea fi refuzată) cerea ferm în 1878 reîncorporarea sudului Basarabiei. după perioada marilor migraţii. moravuri se deosebesc de ale noastre. de altă religiune. şi pentru ca să asigure buna rânduială dinlăuntrul ţării. menite a asigura Moldovei şi Valahiei o stabilitate şi o forţă suficiente. înaintea sosirii trupelor tătare. și trebuie. adică model de bravură și de disciplină. încet-încet. în care românii. C A R O L’’ In istoria noastră aşa a fost : a fost greu să fim români! Acest ordin de zi al lui Carol I încheia în glorie secole întregi de umilinţă. la iubirea voastră. voievoade. (Tătarii. cu dinţii deveniţi abrazivi din cauza tipului de hrană specific – rădăcini şi scoarţă de copac..) este știut că mănâncă carne de cal și carne de om(!). a leşilor. iată câteva ştiri despre ei pe care istoria din manualele şcolare nu ni le pomeneşte: ”(. în cea mai mare parte română! Dar veți găsi și locuitori de alt neam. devenind membri ai statului român. printr-o apărare de câteva zile măcar. care nu mai puteau fi păzite de Imperiul Otoman şi nici lăsate Imperiului Rus. cum Rusia (care. dar. apărătorii drepturilor României și înainte-mergători ai legalității și ai civilizațiunii europene. după momentele glorioase cunoscute ale luptei pentru neatârnare. au cunoscut oprimarea. Astăzi voi puneți piciorul pe acest pământ care redevine țară românească. România îşi făcea loc pe harta lumii. dar ca să conteste încălcarea privilegiilor lor.

Au fost capturate atâtea prăzi. ca unii care disprţtuiesc poruncile regeştişsi tulbură pacea şi ordinea publică. marea istorie a României începuse. aşa neştiuţi cum sunt ei astăzi. când oastea tătară a pornit la atac.. apoi unirea şi independenţa le-au urmărit. au rămas singuri. am luat multe prăzi. Plecând de aici. cuvântul acesta. şi am ajuns în zorii zilei la renumitul oraş Bucureşti. în plină Epocă Europeană a Luminilor. nu mai rămăseseră decât 23 000 de femei şi copii. am ajuns în oraşul Buzău. încât nu se poate descrie. am ajuns în oraşul Gherghiţa. nici robi. am parcurs o distanță de treizeci de ore și am ajuns până seara în orașul Scânteia. Prima unire. În ziua aceea. cu numele „Deşteaptă-te Române”! Căci acel secol XIX a însemnat. Plecând de acolo spre apus. aprope ca un imn naţional. am asediat Târgovişte. incendiau bisericile şi mânăstirile şi le dărâmau cu tunurile. generalii austrieci. să intre în război împotriva Imperiului Otoman în 1877. pe care l-au servit pe timpul întregii lor vieţi. Au mai fost capturate atât de multe lucruri. De acolo am năvălit spre apus și. căci raialele plecaseră în tabăra lui Mihnea. ruinându-l și pe acesta. Gazî-Batîr a fost lăsat în urmă cu bogăţiile şi tezaurele. iar cei care au ieşit au fost luaţi robi. capitala Ţării Româneşti. aşa cum s-a făcut. am ajuns în marele menzil Focșani. dar iluminat în sensul pe care putea să îl cuprindă pe atunci. un nu mai puțin iluminat călător turc. de frica incendiului. Dimineaţă. toate femeile. Prin votarea. în ciuda neutralităţii sale.) cât şi despre demolarea mânâstirilor. încă de la 1838 se intitula „Unire şi independenţă” şi care îşi propunea „să întoarcă o patrie slobodă tuturor mădularelor româneşti” răspândite prin lume. incendiind și orașul Vaslui. căci sunt aproape neştiuţi. ţipând şi văitându-se. care a fost incendiat. Orașul lor nu a fost devastat.” Ca şi osmanlâii lui Evlia Celebi cu un secol mai înainte. avuţii şi tezaure. orașul lor nu a fost incendiat. asediind acest târg. am mers prin munţi acoperiţi cu pădure şi. referindu-se la o expediție militară turcă în Țările Române din anul 1657. în care revoluţiile înfrânte trebuia să continue. mulţi dintre ei au fost luaţi robi. până la moarte! Şi le-au înfăptuit. Iar dacă cineva s-ar opune în mod temerar prea înaltei porunci regale. Plecând de aici. adică primul deziderat al programului lor revoluţionar care. în scrisorile trimise lui Ion Ghica. şi. care se afla în urmă. împreună cu 10 000 de voinici. Ion Ionescu dela Brad o numea „California românească”.. fiind plecaţi în tabăra lui Mihnea. şi-au servit neamul şi ţara cu un devotament aproape de neînţeles acum. a fost a Valahiei cu Moldova. cu sprijinul. trimis în Transilvania de Împărăteasa Austriei spre a face ordine între valahi : ”Mânăstirile de lemn să fie arse pretutindeni. menționează: ”Ținându-se sfat. când am trecut la atac zicând Alah! Alah!. să se desăvârşească şi să izbândească în atingerea idealului numit Daco-România! Asta presupunea unire.. Am sosit în marele oraș Râmnic. deşteptarea unui neam. A doua zi oraşul a fost incendiat. înainte ca ei să iasă din casele lor. dar şi în pofida marilor puteri europene. A doua zi am trecut cu caii râul Focșani și am intrat în Țara Românească. Populația de aici venind în întâmpinarea noastră cu daruri. toţi bărbaţii şi toate fetele au ieşit pe străzi cu veşmintele de noapte. la Porțile Orientului. au adus daruri numeroase. căci bărbaţii de aici. încât toţi neam îmbogăţit. mergând năvalnic.căci toate odată nu se puteau înfăptui. toți au încălecat pe caii lor buni și apoi. abandonată de marile puteri europene care-i erau garante. publicat în 1848 la Braşov. căci începuse Unirea! Bărbaţii politici minunaţi de atunci ai românilor. adăstând cu o tenacitate uimitoare în idealul naţional. cele de piatră să se distrugă şi să se facă raport Excelenţei Sale Generalului atât despre restituirea bisericilor (către uniţi.. De acolo am mers în grabă. întradevăr. iar raiaua și hatmanii săi ieșind în întâmpinarea noastră. Plecând în grabă în noaptea aceia. la 1850. Pen- . prizonierii au fost predaţi tot lui Batîr Paşa. indiferent cât de nebuneşti pareau a fi scopurile. am ajuns în orașul Tecuci. cetăţeni ai imperiului. Au fost incendiate numaidecât 300 de case. Era foarte înfloritor. De dimineaţă. încă de pe atunci. să fie pedepsit numaidecât cu moartea prin spânzurătoare sau prin tăierea capului. n-a ieşit nimeni înaintea noastră. Au fost luate numaidecât 26 000 de robi aleşi şi 600 de care cu diferite lucruri şi mărfuri. Nu am dat foc acestui oraş. În acel loc. De aici am luat numeroşi robi şi multe avuţii şi tezaure din biserici.5 Evlia Celebi. n. capturându-se multe prăzi și mulți robi. omorând oamenii neînarmaţi. O Dobroge pe care.n. „Unire şi independenţă” au hotărât încă din 1838 cei cărora le-au fost discipoli. capturând 8000 de robi aleşi. omorând pe malul râului Scânteia pe toți prizonierii ce-i luaseră mai înainte. împresurând acest oraş. ca ceva de la sine înţeles drept just şi moral! Desigur că aceste îndelungate împrejurări istorice au făcut ca un cântecel intitulat Rasunet.” Dar iată cum suna şi ordinul generalului Bucow din 13 iunie 1761. De dimineaţă. fără să se plictisească şi fără să dea vreodată înapoi. Căci. România s-a văzut obligată. marele centru comercial al Ţării Româneşti. a lui Alexandru Ioan Cuza şi la Bucureşti. am luat 7 000 de robi. armata islamică a fost uşurată. spre miazăzi. este un oraș mare. locuitorii nu şi-au părăsit casele. Revoluţiile de la 1848 asta au însemnat şi asta a presupus şi descoperirea Dobrogei de către revoluţionarii exilaţi după înfrângerea lor. astfel. Am sosit apoi în orașul Bârlad. Nu s-au găsit nici prăzi. chiar în ziua aceia. să cunoască o fulminantă răspândire în toate teritoriile locuite de români şi să fie îmbrăţişat.

6 „Curcanii” trec Dunărea la Corabia.” .

alt cântec însufleţitor. dar şi după alipirea la România. cu o navă proprie. Ce se ştie mai puţin. preoţi şi episcopi. după ce a intrat deghizat şi cu un paşaport fals în România. mai mult sau mai puţin buni. ci este una din marile zile ale României. şi celelalte provincii româneşti – Basarabia şi Transilvania. ultimul domnitor român stăpânitor al Dobrogei. să vă mai reţin atenţia cu două frumoase coincidenţe legate de bătrâna noastră Dobroge. Şi. încercând să argumenteze că ziua de 14 Noiembrie pe care. Ionescu. copiii celor ce-o făcuseră în a doua jumătate a secolului XIX aveau să-i unească. Ţara aceasta. prinsă în frenezia clocotitoare a începutului unei noi vieţi. Betsaida. Doresc. de mai puţini români. Griviţa şi Plevna aveau să cânte. Prin Bosfor. pentru demnitatea noastră şi pentru moştenirea copiilor noştri! Acestei ţări care începuse să conteze. stăpânitor al Dobrogei! Dumnezeu are tot timpul din lume spre a face astfel de glume istorice! Dumnezeu. In album. Griviţa şi Plevna. un anume Friederich de Hohenzollen s-a salvat cu fuga de pe câmpul de bătălie. Şi dacă Europa a uitat asta. tot în Dobrogea. rânduind pentru ei diaconi. după dezastrul armatelor creştine în faţa turcilor. căci sărbătoarea Sfântului Filip ( printr-o coiincidenţă. atunci cel puţin la fel de importantă pentru statul român ca celelalte lui mari zile. nu este o zi. întâiul chemat. cântând acelaşi prim cântec ostăşesc al tuturor românilor servind o singură Românie. Pâna atunci să spunem că albumul intitulat „Dobrogea. cheia de boltă”. toţi îi suntem. dar parcă în acelaşi război. ai cărei fii. dac-am vrea. După câştigarea independenţei de stat cu arma în mână. este că şi Sfântul Apostol Filip. primul fotograf al Dobrogei. şi a uitat. şi Sfântul Apostol Filip ca încreştinător al lor a cam fost uitat de noi. la ancoră. „convertind la credinţa creştină pe mulţi din locuitorii Sciţiei. din nordul Ţării Sfinte. despre toate acestea. la Sulina. în poarta căzută a unei curţi ţărăneşti. de unde. unde. vorbeşte mai pe larg . deja a trecut. iar această mamă purtătoare i-a fost România. Egee şi Adriatică el a ajuns pe coasta Dalmaţiei. însă. folositor în înţelegerea Dobrogei. Pe larg. pentru adevăr. am părăsit-o. în plata lui Dumnezeu! . între cei trei coloşi ai vremurilor. fotografii care sunt însoţite de texte referitoare la aceleaşi subiecte. cu sediul. băltind în atemporalitatea sfărşitului de imperiu. ar trebui să putem. ne-am iţit ca o nucă tare în jurul gurilor Dunării. un anume Carol de Hohenzollen. aştepta flota veneţiană. avea să devină primul domnitor al românilor după Mircea cel Bătrân. a ajuns în Germania. Pe harta unei lumi uriaşe.7 tru independenţa României români din toate provinciile încă înstrăinate au participat ca voluntari alături de ceilalti. cei de astăzi. În 1396. Peste aproximativ 500 de ani. cel al cărui cuvânt ştim că a fost adus în actuala Românie. uniune care avea a se naşte abia peste o sută de ani. una dintre cele mai importante zile a statului român. pe care acum douăzeci de ani. ultimile două întinzându-se chiar fiecare pe câte două continente. adica acolo unde veti gasi si o atât de demodata si aproape incorecta politic dragoste pentru bătrâna noastră Dobrogea şi pentru ţara aceasta. prin Ungaria.desăvârşind-o.D. sub soarele pieziş şi înşelător al unei dimineţi care iată. Nimeni nu face mai mult decât poate. după care şi-a continuat lucrarea misionară în Asia Mică”. mai puţin importantă decât ziua luptei împotriva diabetului. desigur!) este fixată în calendarul creştin ortodox în acelaşi 14 Noiembrie. Peste nici 40 de ani. asta. este menţionat de martirologii şi sinaxare ca a predicat cuvântul Evangheliei aici. copiii dorobanţilor români de la Rahova. a avut nevoie de o mamă purtătoare. pe câmpul de onoare. în final. Imperiul Rus şi Imperiul Otoman. din păcate. acolo. cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân. de la Nicopole. Dar despre toate acestea. Ca şi ziua de 14 Noiembrie. de Sfântul Apostol Andrei. avea să-l poarte pe Dunăre. de facto. Apoi albumul conţine 46 de imagini dintr-un exemplar necunoscut al albumelor lui Anatole Magrin. investiţi cu încrederea Europei. prin deltă şi să-l scoată în Marea Neagră. românii de astăzi nu o mai sărbătoresc (cu excepţia salutară a Tulcei!). ne-am făcut loc şi noi. Imperiul Austro-Ungar. moldoveni şi munteni. România căreia i s-a adăugat Dobrogea a contat. cea europeană. Acest veritabil embrion al viitoarei Uniuni Europene. însă. cel care. 24 ianuarie şi 1 decembrie. Am considerat că această îngemănare a fotografiilor lui Magrin cu textele lui Ionescu poate reprezenta un demers fericit. în album. acea preţioasă lucrare a lui M. intitulată „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea”. prima ei instituţie-simbol : Comisia Europeană a Dunării. născut în acelaşi sat cu Sfântul Apostol Andrei. near fi uşor să ne aducem aminte. aşa cum era ea înainte de 14 Noiembrie 1878. dar noi. ca pe o bătrână tristă. în prima parte a secolului următor. întrun alt album. atunci noi suntem cei chemaţi a-i aduce aminte. singură şi uitată. preluate din „Biblia Dobro- gei”. fluierând. în care păzeam. dacă nu cea mai mare. şi toţi împreună au format armata română care a trecut Dunărea spre a-şi da obolul de sânge la Rahova. prin trecătorile Carpaţilor.

mai mişcăm plutele. acolo unde le pitise Trofim la ultima partidă de pescuit. „Bineînţeles este vorba despre ştiinţă. „Dacă te ţine pe tine la peste o sută de kilograme putem trece şi noi fără probleme!” glumeşte cam serios Sorin Florea. cum se nimereşte. dacă mai aveţi un termos două ar fi bune” spune şi Trofin. apoi trebuie să vă echipaţi bine. multă pricepre. „Căteodată pică. se dădeau cu maşina pe lac”. pentru cei obişnuiţi cu sculele sofisticate de multe milioane. Dou-trei ore pe gheaţă sunt de ajuns mai ales dacă nu mai trage peştele. din motive tehnice. care-s iepuri. în rest totul s-a transformat într-un imens pationoar înconjurat de stuf şi papură. preparăm nişte sarmale rămase de la revelion de toată frumuseţea. nailon. copcile stau mărturie. Surpinzător. undiţele noastre sunt rustice-un băţ scurt de stuf.. aprofundarea ştiinţei prin metode lăudate de forurile internaţionale. Şi aşa ajungem la jumătatea termosului. îmbrăcăminte groasă. altădată nu. Ne-am oprit la o intersecţie între două canale şi cu toporul din dotare mai lărgim vre-o patru copci şi începem să folosim termosul. aşa că fugim spre căldură şi din capturi. trebui să mai batem în gheaţă la margine ca să se sperie ştiuca şi să mai mişte prin zonă.mai ne sperie cu un mistreţ. plumb şi un cărlig micuţ în care înfigem un cărăşel adus de acasă. „Aşa dă Dumnezeu peştele. după mărimea.termosul s-a golit. Gerul din ultima perioadă a lăsat doar Dunărea fără pod de gheaţă. patronul unei pensiuni din Murighiol împreună cu care am plecat pe canalele îngheţate.Cam ca la table”. vidre.”. o plută din papură. Din cănd în cănd mai schimbăm copcile.un murighiolean care ne desluşeşte urmele de animale de pe gheaţă.. După atătea termosuri ne dăm seama că ne-ar trebui şi undiţe.. Nici nu aruncăm bine undeţele în apă că Sorin scoate o ştiucă şi începe distracţia.gerul începe să se simtă şi aşa se termină şi vinul fiert. „În primul rănd trebuie să nu uitaţi termosul cu ţuică fiartă. Omul în schimb se descurcă şi semnele pescarilorzeci de găuri mici în gheaţă..Aşa am aflat că am fost ales ca deschizător de drum nu ca o onoare. apoi ar mai fi necesar şi nişte vin roşu. nou prilej de pilde pescăreşti.. eliberată imediat. spre nemulţumirea păsărilor de tot felul care nu mai ajung la hrana lor preferată-peştele. S-au jucat unii ieri şi cu Dacia pe aici. Mai pică o ştiucă mai mică.. acum pe frig ea mai mult stă pe loc” mai povesteşte Trofim. însă acestea apar imediat din stuf. . Din cănd în cănd gheaţa mai trosneşte şi atunci îţi vine să o iei la fugă spre mal însă localnicii ne liniştesc.8 Ce ne-aduCe CopCa nouă Războiul nervilor Cristian DOGARU text si fotografie prin gheaţă între om şi ştiucă P rima regulă cănd mergi la pescuit la copcă este să verifici grosimea gheţii.

se dovedea că puteau recunoaşte pasărea în determinator. pentru ca acolo unde nu există emoţie e greu să convingi pe alţii de justeţea cauzei tale. detaliile. lebede si alte păsări pe care nu le ştiau. spre surpriza mea şi. Nu de puţine ori. Cu aceste observaţii am păşit deja uşor înspre terenul unui hobby extrem de atractiv.danielpetrescu. Deseori mi se întâmpla să aud: „am fost în cutare loc şi am văzut o pasăre deosebită”. iar noi suntem de acord şi cu aceştia. într-un carneţel. vor deveni adevăraţi „BIRDWATCHERS”. S-a încercat şi la noi găsirea unor echivalente autohtone ale termenului. iar celor mai mulţi le joaca feste prea marea încredere în propria memorie. Cel mai simplu era când aveam la mine un determinator ilustrat. privitul atent al păsărilor. neglijându-le pe cele definitorii. I-am întrebat cum a fost şi ei mi-au spus că prinseseră destul de bine în prima zi. Ne aşteptăm ca în următorii ani să apară din ce în ce mai mulţi birdwachers autohtoni şi e de dorit ca aceştia să poată fi îndrumaţi de SOR şi chiar încurajaţi să devină membri capabili să se implice în programe concrete de monitorizare a avifaunei şi poate că astfel suprafeţe tot mai mari ale României să fie cuprinse în programul: Monitorizarea Păsărilor Comune. urma o descriere C nu întotdeauna concludentă şi. mi-au spus ei. până acum. Experienţa sucursalei din Tulcea arată că ieşirile dese în teren. să-i stimuleze în mod special pe aceia care se implică în protecţia păsărilor şi progresează evident în cunoaşterea lor. atenţia li se focalizează asupra detaliilor nesemnificative. se datorează de multe ori menţinerii tinerilor prea mult timp într-o zonă călduţă şi comodă a teoriilor generale şi a bunelor intenţii. dar că aceasta abia de corespundea cu descrierea făcută iniţial. şi de răspândit azi în lume: BIRDWATCH . Foarte puţini dintre observatorii neantrenaţi dau o descriere exactă a unei specii nou întâlnite. dar mai credem şi că sucursalele ar trebui să-i încurajeze. iar aceasta nu se poate realiza atât timp cât sucursalele SOR nu vor avea o politică explicită. . a faptului că mulţi dintre ei părăsesc SOR după un timp. Unora. evident. întrebarea „ce fel de pasăre este?”.pe care l-am dori practicat de cât mai mulţi români şi evident de toţi membrii Societăţii Ornitologice Române (SOR) cărora le revine şi datoria de a face pledoarie pentru acest hobby şi de a ajuta la popularizarea sa prin- tre români. deosebit de frumoasă. pentru că. nu a reuşit să propună o variantă care să fie general acceptată. fiind o zi senină.9 BIRDWATHCING sau BUCURIA DE A PRIVI PĂSĂRILE Eugen Petrescu foto : www. corcodei. Erau acolo sute de raţe sălbatice de diferite specii. cu care reuşeam să-i dirijez spre ceea ce credeam că e mai aproape de descrierea lor. una din explicaţiile fluctuaţiei de tineri în SOR. din cauza lipsei de experienţă. Suntem de acord că mulţi dintre membri SOR nu au suficient timp. m-am întâlnit în Deltă cu doi pescari ce veniseră tocmai din Arad “la ştiucă”. iar revoluţia hormonală e în toi. mai ales. iar alţii s-au alăturat mai mult emoţional ideii de protecţie a păsărilor. dar vor găsi şi plăcere în observarea păsărilor. a lor. Pe lângă faptul că la adolescenţă priorităţile se schimbă adesea. Ne cerem scuze că vom folosi în continuare numele englezesc BIRDWATCH care ar putea fi tradus: pânda (pândirea) păsărilor. egrete. excursiile şi taberele ornitologice ajută cel mai bine la formarea adevăraţilor „birwatchers”. dar că a doua zi nu căzuseră decât nişte mârliţe şi că totuşi nu le-a părut rău. Relatarea celor doi mi-a reamintit de disponibilitatea atâtor oameni pentru observarea lumii păsărilor şi a naturii în general. în antrenarea tenace a cât mai multor tineri în birdwatch. dar nimeni. a tinerilor cu iniţiativă care pleacă pe cont propriu în mici expediţii. Aceştia nu numai că vor ajuta la realizarea diferitelor proiecte ale SOR.ro u ceva timp în urmă. s-au putut bucura privind păsările de pe lac. faptul că nu notează imediat. oferindu-le astfel posibilitatea ca ei înşişi să recunoască în carte imaginea păsării.

Ar trebui amintit că există destui „birdwatchers” care pot concura cu succes ornitologii profesionişti şi că ar fi bine dacă toţi ornitologii ar fi şi „birdwatchers” pasionaţi. s-a impus să insist că SOR nu este nici pe departe o societate a crescătorilor de păsări. Implicarea emoţională neîngrădită nu e specifică omului de ştiinţă. Aceasta are o legătură cu hobby-ul nostru pentru că e evident că SOR promovează birdwatchingul ca hobby de masă. Ieşirile sale în teren nu urmăresc întotdeauna un scop ştiinţific. Aşadar aceştia se diferenţiază foarte clar de crescătorii de canari. decât metamorfozându-se în birdwatchers. acesta din urmă fiind un amator. iar cuvântul PĂSĂRAR. dar trebuie făcută o separaţie netă între cele două preocupări. Toţi au fost entuziasmaţi.pasăre pe care o vezi pentru prima dată în viaţă şi pentru care se cade să faci cinste celorlalţi. printre altele. Ornitologii au nevoie de informaţiile şi sprijinul amatorilor. mentalitatea birdwatcher-ului este asemănătoare. libere. sensul de persoană care prinde păsări. dar câţiva dintre turişti mi-au mulţumit în mod special spunând ca aceasta este pentru ei o „life bird”. cu a pescarului sau vânătorului: important e să ieşi in teren.10 Birdwatcher şi ornitolog Asemănări şi deosebiri: Câteva precizări se impun. de papagali şi de alte păsări autohtone sau exotice. comportânduse ca păsările domestice. Mulţi români dintre cei pasionaţi de birdwatch sunt şi membri în SOR pentru că şi interesul celor ce practica bitrdwatch se concentrează asupra păsărilor sălbatice. Ornitologul profesionist şi birdwatcher-ul amator. Hobbyul lor este diferit şi chiar în contradicţie în unele privinţe. aplicarea măsurilor de conservare şi protecţie propuse de ornitologii profesionişti devine foarte dificilă. (pe nişte elveţieni i-am auzit numind-o „snaps vogel”pasăre pentru care trebuie să dai un şnaps). un protector al păsărilor. nu un teoretician. cred că ar fi interesant.. şi ei le văzuseră acolo. ci o organizaţie neguvernamentală de mediu deschisă atât pentru ornitologii profesionişti. Un bird- watcher este în general un practician. sunt de fapt complementari. de altfel). Eu chiar i-am fotografiat deoarece stăteau aşa aproape de mine.chiar imposibilă. deci birdwatcher = un iubitor.păsările libere în mediul lor natural. că BIRDWATCH este un fel de democratizare a ornitologiei. în timp. Aceştia „prind” păsările doar cu binoclul/luneta şi uneori cu camera foto sau video. Birdwatch este un hobby practicat de foarte multe persoane. să istorisesc o întâmplare de acum câţiva ani când însoţeam prin Dobrogea un grup de birdwatchers din Anglia. are deja în limba română. aşa că putem spune că birdwatcher (cel care practică birdwatch) nu poate fi înlocuit întotdeauna cu ornitolog. M-am mirat să aud aceasta deoarece în Anglia văzusem de mai multe ori călifari roşii în lacurile din unele parcuri. acesta va constitui adevărata alternativă non-violentă la vânătoare. aşa cum spunea şi domnul doctor Dan Munteanu. nu cu sensul peiorativ. Am observat la un moment dat pe un lac câţiva călifari roşii (tadorna ferruginea ). cuvântul va avea şanse să se impună în locul lui birdwatcher. se apropiau de oameni aşteptând să fie hrăniţi. pe ceilalţi . cel puţin în unele momente. I-am întrebat dacă nu văzuseră aceste păsări. cu scopul de a le cunoaşte mai bine şi de a le proteja în habitatele lor naturale. tot mai mulţi pescari eliberează capturile. în Europa de vest. S-ar putea spune. prin distanţarea în timp. Pentru a înţelege mai bine diferenţa. Dacă azi. Pe unii îi interesează păsările în colivie sau volieră. Poate că. fără să greşim prea mult. când. ci cu acela originar care înseamnă iubitor. de cele mai multe ori. câştigând în schimb un plus de sensibilitate proaspătă. ce nu sunt ornitologi ( profesionişti ce studiază în mod ştiinţific păsările). deşi ar părea potrivit. şi pentru că. nu vedem cum altfel ar putea-o face vânătorii.. păsări destul de rare şi i-am atenţionat pe ceilalţi. nu poţi să ştii ce-ti va cădea! Iar realitatea arată că multe din observaţiile făcute de birdwatchers sunt importante pentru ornitologie. care poate pierde astfel ceva din rigoarea şi distanţarea faţă de obiectul de studiu. chiar şi în centrul Londrei. În urma confuziei apărute la Tulcea. în marea lor majoritate oameni obişnuiţi. Asta nu înseamnă că un crescător de păsări nu poate practica birdwatch. necesare în orice ştiinţă. ei mi-au spus ca da. iar aceştia din urmă nu pot progresa decât însuşindu-şi cât mai multe din informaţiile ştiinţifice oferite de ornitologie. o persoana care găseşte plăcere în observarea şi chiar studierea lor. dar e de dorit şi încurajată în „birdwatch” şi e bine să ştim că. precum şi pentru toţi cei interesaţi să cunoască şi să protejeze păsările sălbatice în habitatele lor naturale. după înfiinţarea Biroului Societăţii Ornitologice Române. fără entuziasmul şi implicarea majorităţii iubitorilor de păsări neprofesionişti. Aceste conotaţii nedorite ne fac reticenţi la folosirea cuvântului PĂSĂRAR cu sen- sul de „birdwatcher”. care. în jargonul birdwatcher . un om de teren care se bucura observând păsări. care vinde păsări sălbatice. în lacul din King James Park erau câţiva călifari alături de sute de raţe şi gâşte sălbatice de diverse specii. prin dispariţia ocupaţiei de păsărar (interzisă prin lege. dacă nu . dar că acelea nu „se pun”pe lista . două feţe ale aceleiaşi monede. deşi zburau liberi. eram asaltaţi de cetăţeni ce credeau că este vorba de o societate care promovează creşterea în captivitate a păsărilor exotice.

iar majoritatea turiştilor au făcut şi fac măcar ocazional birdwatch. sau în excursii. Cred că. tot atâţia „birdwatchers”.U. probabil cu detalii mai tehnice într-un număr viitor. discotecile şi să iasă în natură.un carnet şi un pix pentru notarea obser vaţiilor făcute (în ţara noastră există destule locuri puţin sau deloc studiate. pescuit. miracolul se va putea sfârşi curând… (Acest material sintetizează şi unele idei mai vechi. valoric.un binoclu .s u b t i t l u l PA S A R ILE DIN ROMANIA SI E U R O PA . mai cu seama şi oportunitatea de a face birdwatch chiar când se află la pescuit. Turismul de tip birdwatch va lua amploare şi la noi. Vom reveni. să-şi găsească timp şi pentru privitul şi cunoaşterea păsărilor.000. cântec şi culoare.H A M LY N G U I D E . şi pe care le-am publicat într-un articol din revista AVENTURI LA PESCUIT în urmă cu câţiva ani) . atunci când ajung în Delta Dunării. în Japonia şi în S. Încurajaţi tinerii să părăsească pentru o vreme statul pe internet. o posibilitate de a ne perfecţiona cunoştinţele despre păsări şi de a ne bucura de lumea lor aşa de plină de eleganţă. ci păsări domesticite introduse de crescători în Anglia.D E T E R M I N ATO R I LU S T R AT ) . membri sau nu în SOR. O idee mai veche nu îmi dă pace. Probabil că alţi iubitori de natură sunt observatori experimentaţi. excursiile de la sfârşitul săptămânii şi chiar plimbările obişnuite în parcuri n-ar exista ceva mai mult decât „o simplă coexistenţă paşnică”.11 păsărilor „bifate” deoarece nu sunt păsări sălbatice. cel puţin. astfel că se poate obţine şi un câştig din această plăcere. de ce SOR nu creează pentru elevi o structură asemănătoare cu a cercetaşilor care să aibă ca obiect central observarea păsărilor în mediul lor natural şi protejarea lor? Nu văd de ce între birdwatch. ci doar de puţină pasiune. nici de atestări sau autorizaţii din partea cuiva. din cele spuse de englezi. In vestul Europei. pentru că România e un loc atractiv şi în această privinţă şi este nevoie de birwatchers români ca ghizi locali care să cunoască locurile şi speciile. aşa că orice obser vaţii legate de numărul speciilor şi al exemplarelor de păsări obser vate se pot dovedi utile). ”Instrumente” ajutătoare pentru cel interesat de birdwatch ar putea fi în prima fază: -un determinator de teren (SOR a publicat traducerea adaptată pentru Romania a celebrul u i . asigurându-i că nu e nevoie nici de diplome. conştienţi că fără implicarea noastră a tuturor în protecţia lor. numai în Marea Britanie sunt peste 1. de un spirit de observaţie mereu treaz şi de ieşiri cât mai dese în teren. reiese clar cum mentalitatea de birdwatcher se diferenţiază de cea a crescătorilor de păsări. la care încă ţin. de aceea îi încurajăm pe toţi.A s-a dezvoltat o adevărată industrie care întreţine acest hobby iar oferta ei este extrem de variată şi atrăgătoare. cred că.000 de membri cotizanţi în Societatea Regală Britanică pentru Protecţia Păsărilor şi. suma totală de pe această piaţă are tendinţa să se apropie de cea vehiculată pe piaţa uneltelor de pescuit şi de vânătoare. îi încurajăm să încerce mai mult. Poate e bine să se ştie că în ţările vestice acest hobby a luat proporţii de masă. Şi pentru ca ne-am exprimat deja convingerea că mulţi oameni obişnuiţi au deja o anume atracţie pentru privitul păsărilor şi au.

om sau stea îşi au locul bine definit. Pădurile tinere mai cu seama sunt înconjurate în unele locuri de garduri cu sârmă ghimpată care au rolul de a opri accesul cailor in acest perimetru. în desişul lor reuşesc să mă mai adăpostesc de furia crivăţului. . Aşa ar povesti pe scurt un cal care trăieşte in sălbăticie în Delta Dunării. legiferând să transforme şi să ajute. Ne mărginim tot timpul cu ceva ori cu cineva.O.haideţi să încercăm să le menţinem farmecul. Ştefan Răileanu medic veterinar text si fotografie În sistemul naturii.12 Natura se descoperă numai celui ce ştie să vadă. fie ele şi din sârmă cu ghimpi. văzând să cunoască. iar problema rămâne nerezolvată. cu grupurile de cai sălbatici. …Vântul mă urmăreşte oriunde aş merge. cunoscând să legifereze. tu cu Himalaia. Astfel banii sunt cheltuiţi in zadar. îmi înfundă sinusurile iar uneori mă prăbuşesc din cauza foamei.. Caii Sălbatici Dr. Eu sunt vecin cu marea si Dunărea.. rămânând totuşi nemărginiţi. el cu turmele de reni . de multe ori insă această măsură de protecţie nu are rezultatele aşteptate. pădurea sau stuful îmi sunt cei mai buni prieteni pe timpul iernii. Problema acestor animale este din ce in ce mai gravă cu cât există mai multe proiecte care reconstruiesc sau protejează anumite zone.S. animalele sălbatice se pot răni caii de asemenea. (George Corbu: Discutii Despre Ecologie) S. scoarţa copacilor este smulsă iar ramurile tinere mâncate deoarece foamea calcă peste obstacole.

www.danielpetrescu.ro 13 .

bulbi. In zona de pădure sunt căutate ramurile fragede ale speciilor de carpen. Tipul si modul de hrănire al cailor sălbatici din Delta Dunării. cărpiniţa si tei. . şi fragmente fragede ale plantelor) iar caii se folosesc de solul descoperit pentru a găsi hrana de aceasta natura. este relaţia creata cu mistreţii. valoarea nutritivă a scoarţei lemnoase este foarte redusă cea ce duce la scăderea aportului de substanţe nutritive şi în consecinţă la scăderea imunităţii. O altă situaţie întâlnită la aceşti cai. În perioadele foarte grele ale sezonului rece când hrana este foarte puţină. La baza arborilor sunt foarte mult căutate speciile de muşchi (muşchiul comun) si licheni (lichenul galben. vegetaţia schimbată este acoperita cu zăpadă si mai greu de găsit. păducel si măceş. păducel). fructe de stejar. In aceasta perioadă sunt căutate in sol părţi fragede ale plantelor încolţite (Familia Liliaceae) ce au ciclul de înflorire în perioada vernală. Aceştia răscolesc pământul în căutarea hranei (rizomi. aceasta fiind insuficientă pentru hrana zilnică a cailor sălbatici. caii se hrănesc cu scoarţa de co- pac (salcie. plop. Odată cu venirea sezonului rece si a primei ninsorii. Spectrul trofic este modificat din punct de vedere nutriţional. lichenul renilor). ce vă străduiţi să confecţionaţi garduri !!!!! Construiţi hrănitori la marginea pădurilor si puneţi in acestea fân atât timp cât stratul de zăpadă este mai mare de 5 cm şi o să rămâneţi uimiţi de rezultate.14 O soluţie vă putem da noi domnilor. Plantele ce fac parte regula in modul de hrănire al cailor lipsesc in această perioadă sau se găsesc în cantitate redusă. tei.

Dar cel mai bine este să îl las chiar pe el să povestească. om de afaceri din Tulcea. pregătit şi doritor de tovărăşie cu omul. iar ceilalţi prieteni cu aripioare din bazinul Delfinariului constănţean s-au dus pe rând. îi mai sunt recunoscători pentru că este frumos şi pentru că este. pe deasupra Dunării. De aceea. „Acum a mai rămas numai Mark. e aceea. spre mal. pas cu pas. Gabi Frandeş Mark. la începutul întâlnirii. . oarecum. într-o seară încărcată de poveşti şi de amintiri. Asta mi-a spus prietenul meu Gabi Frandeş. din recunoştinţă. în care mi-a vorbit despre Mark şi Alina. în timp ce istoria delfinilor frumoşi de acum 22 de ani se năştea pentru mine. D fără ţintă. întâlnirea unui delfin rămâne întotdeauna în amintire. îi aruncă mere în prova navei. pe mal.15 După Dan ARHIRE text si fotografie 22 de ani Mitologia română numeşte delfinul Dulf şi spune despre el că noaptea iese din mare şi.pe nesimţite” . Alina a murit cu vreo câţiva ani în urmă. Privirea lui Gabi rătăcea.mi-a spus Gabi. fie purtându-i la suprafaţă. marinarii. care sunt prietenii săi şi cărora el le este prieten. caută mere roşii pe care le mănâncă. cei doi delfini pe care el îi botezase aşa. iar şederea prelungită în tovărăşia unui delfin naşte nostalgii şi nu poate fi comparată cu nimic altceva. fie bătând apa în jurul lor spre a-i feri de rechini. aşa cum s-a dus şi tinereţea . Ei îi sunt recunoscători pentru că îi ajută în caz de naufragiu.

Puteai să faci orice cu el. dresajul. deoarece îi dispărea teama şi devenea docil şi foarte prietenos. În momentul în care delfinul începea să se joace în siajul provocat de prova vaporului. dar flotabilitatea pozitivă dată de colacul de salvare sau de minge îl obosea. a înfiinţat Delfinariul la Constanţa şi realiza colaborarea dintre armată şi cei ce aveau în schema de funcţionare Delfinariul . Era un soi de minciog. ori un colac de salvare. pe o saltea de burete. Noi îi dresam pe delfini să lipească mine magnetice pe nave.Nini Marinescu . dar mult mai mari. care. Scopul nostru. pentru că mulţi. ca apoi. cei care ne împrieteniserăm deja cu ei. eram în Marea Neagră cu un SRS (şalupă de remorcare şi salvare) de la unitatea Marinei Militare 02145. Misiunea noastră. doar. scafandrii. delfinii nu le mai ascultau pe prezentatoare şi veneau la noi. în prova. pentru că. Alina Claudia şi pe Mark după mine. Ulterior interveneau fetele care prezentau... (o sculă [frânghie subţire . Un co- leg ţinea mingea sau colacul de salvare şi. Acest minciog era legat cu o aţă simplă. tot dresajul lor se baza pe înfometare.n. cu un băţ de bambus lung de vreo 4 m. Primele exerciţii de dresaj le făceam noi. care provoacă. ne îndreptam cu SRS-ul către ei. După cum probabil ştiţi. ca să nu fie tăiat de elice. iar la celălalt capăt al lassoului.care era fiul viceamiralului Marinescu de la Mangalia şi aduceam destul de bine. la capătul superior avea legat un cerc de metal cu diametrul de 10. După ce îl înfometam în bazin intram şi noi. acolo unde despică apa. îi băgam cercul de metal în faţă şi el trecea prin cerc. Eu i-am botezat. fosta unitate de scafandri.n. Acolo ne aflam în subordinea colonelului doctor Tichescu. Când obosea. pentru a nu-i crăpa pielea de la soare. subţire. după numele surorii mele. pe mare delfinii se ţin după vapoare. în momentul în care delfinul trecea prin cerc şi lassoul i se înfăşura pe corp. Acolo ne aştepta o maşină cu care îl transportam tot pe targă şi saltea de burete la Delfinariu. Am fost prieteni foarte buni! Mark de la început s-a remar- Mark înoată în cerc. . Mânca stavrid sau macrou. În timpul reprezentaţiilor noi nu aveam voie să apărem la marginea bazinului. Şi Mark a fost dresat să lipească mine magnetice şi era unul dintre cei mai buni.16 Povestea tânărului soldat Gabi şi a tinerilor delfini Mark şi Alina „În 1986. atunci. unde îi dădeam drumul în bazin. în mare. de la Marius. de trei. atunci. la vremea respectivă era însă altul decât dresura pentru reprezentaţii. Delfinul încerca să intre în inersie. de patru ori. colegul meu arunca mingea şi făcea semn să se oprească motoarele. i se făcea o injecţie de calmare şi fugeam cu el în port. de fapt. Aveam un coleg . îl puneam pe punte. Când reuşeai să îl prinzi sau doar să pui mâna pe el . tăiat bucăţele şi începeam dresajul cu el. Totul se baza pe nişte scule şi o tactică foarte simplă.nu mai ştiu ce minister. în costume de scafandri şi începeam să-l fugărim prin apă. Aveam nişte scule asemănătoare cu cele de prins fluturi.)] lungă de vreo 10-15 m) se lega ori o minge. ei veneau înspre noi şi începeau să se joace în prova. acesta fiind. cel care. pliat pe cerc. pe care eu i-am botezat: pe Alina. era să prindem delfini şi să facem primele antrenamente cu ei în bazin. plutind şi ne apropiam de el. rămânea la suprafaţă. Îl udam încontinuu. refuzau hrana. acolo. În acea perioadă au fost prinşi şi Mark şi Alina.era al tău. practic. scopul capturării lor pentru Marina Militară. Când dădeam de bancul de delfini. un siaj. Practic. Cel mai greu era până în momentul în care îi dădeai să mănânce. la început.

17

cat ca un delfin de talie mare şi a fost unul dintre cei mai mari pe care noi i-am prins. A fost foarte uşor de lucrat cu el şi asta ne-a transformat munca într-o pasiune frumoasă. Aveam satisfacţii. Eram entuziaşti, pe atunci. Din păcate, nu ştiu dacă în toţi aceşti 22 de ani am mai fost acolo de vreo trei ori. Cred că acum 4 ani am fost ultima oară cu feciorul meu, dar n-am intrat pe marginea piscinei, să mă duc la el. Am stat ca orice turist şi m-am uitat la spectacol. Am avut, însă, impresia că venea foarte mult la marginea piscinei

şi stătea în sluj, se uita. M-am schimbat destul de mult în aceşti ani”. Gabi devenise trist. Privirea lui încă mai rătăcea, liniştită, pe deasupra Dunării. „De ce nu vrei să te mai întâlneşti o dată cu Mark? l-am întrebat eu.

Întâlnirea celor doi Mark
Dimineaţă, peste vreo trei zile, în faţa Delfinariului, Gabi era destul de nervos. Vedeam asta,

deşi el încerca să se controleze şi să pară calm. După prima reprezentaţie din acea zi, Mark a fost dus, ca de obicei, în bazinul “proprietate personală”, din interior, pentru odihnă. Cu îngăduinţa amabilă a directorului ştiinţific, domnul Nicolae Papadopol, şi a doamnei Angelica, şef Secţie Delfinariu, am intrat cu Gabi în bazin. Mark înota lent şi ne ignora, regal. Gabi era mut. În celălalt capăt al bazinului, separată printr-un grilaj, o focă dintr-o altă poveste pufăia din când în când. M-am depărtat, urmărindu-i
Mark se întoarce şi îl priveşte!

Delfinul şi gratiile

pe cei doi Mark, rămaşi singuri într-o extremitate a bazinului. Mark, delfinul, înota în cercuri largi, în ritm regulat. La două, trei ture, se lăsa pe fundul bazinului, unde rămânea încremenit ceva timp. Apoi, cercurile au început să fie din ce în ce mai mici şi după fiecare, se oprea în dreptul lui

Gabi, celălalt Mark, niciodată în dreptul meu. Numai cu spatele, ca şi când nu l-ar fi observat, dar numai acolo. Gâtuit de emoţie, Gabi a început să-l strige uşor, cu o voce destul de stinsă. Mark, delfinul, stătea nemişcat. A stat mai mult ca de obicei. A plecat în cercurile lui, mai rapid, de data aceasta.

Gabi şi-a schimbat locul. Mark delfinul şi-a schimbat locul de oprire, după el. Gabi a început din nou să-l strige şi să-i facă nişte semne, semnele vechi, de acum douăzeci şi doi de ani. Mark a înţepenit în ascultare. Apoi a ţâşnit în cercurile lui, în mare viteză, de data aceasta. O singură dată s-a întors, fixându-l pe Gabi. Trebuia să plecăm. Gabi a ieşit primul, prăbuşit în el însuşi. Nu l-am întrebat nimic. Delfinul Mark a rămas singur, în bazinul “proprietate privată”. Adică, nu chiar singur, ci cu foca, dar ea era dintr-o altă poveste! A fost o tulburare a apelor limpezi, după 22 de ani. Acum, cei doi Mark, trebuie lăsaţi să se liniştească. Delfinul - ni s-a spus - este destul de năzuros. Uneori nu vrea, pur şi simplu, să dea nici un spectacol. Prietenii din tinereţe s-au risipit, iar ceilalţi delfini, tovarăşii lui, s-au dus, unul câte unul. România, ca ţară semnatară a Acordului privind protecţia cetaceelor, nu mai poate captura alţi delfini. Delfinii trăiesc până la 35 de ani. Mark are acum cam 28. (Acest articol a fost publicat în anul 2008. Peste nici doi ani Mark avea să moară.)

Leşe
D R UMU R I L E L U I G R I G O R E A L U ’ I O N U L I O P R I Ş D I N S TO I C E N I

Dan ARHIRE
text si fotografie

red că Dumnezeu nu l-a făcut pe Grigore Leşe pentru că aşa a socotit potrivit, ci pentru că a simţit nevoia. Ar fi putut să-i dea numai vocea, şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit mulţumit, cântând pe la nunţi, ar fi putut să-i dea numai harul şi atunci Grigore Leşe ar fi trăit profund nefericit de a vedea strălucirea acolo unde ceilalţi oameni nu văd nimic, căci nu ar fi putut să o mărturisească. Dar El l-a împlinit. În cufăraşul cu puţinul nostru noroc, Grigore Leşe este unul din bulgării adăugaţi în timp; el este un motiv de mândrie naţională. I-am mărturisit asta demult, în deltă, mulţumindu-i pentru că i-a întărit fiului meu mândria de a fi român. Când, după un spectacol, ne-a făcut bucuria de a cânta doar pentru noi, cei câţiva rămaşi, fiul meu tânăr şi curat a izbucnit într-un plâns convulsiv, de necontrolat. La întrebarea mea năucă „Ce e, Tudore, de ce plângi?”, când a reuşit să articuleze primele cuvinte, mi-a răspuns: „De frumos! E prea frumos!”. Atunci am înţeles eu că Dumnezeu - nu! Nu s-a jucat cu Grigore Leşe, ci a făcut cu el o faptă de-a Lui, dumnezeiască! L-am găsit pe Grigore Leşe anul trecut, în august, pe coclaurile prăfuite şi arse de soare ale podişului Casimcei, din Dobrogea, filmând aromâni - vorbind, cântând şi jucând - pentru serialul său de pe TVR Cultural - La porţile ceriului. Ne-a spus atunci că, întotdeauna, dincolo de subiectul pentru care filmează, filmează

C

18

şi „drumuri”. Apoi ne-a povestit despre cum a făcut şi face pentru a ajunge la muzica aceea... Ne-a povestit despre Florea Sâiuchii, din Lăpuş, de la care a învăţat o colindă de război: „Pasăre cu pana rară/Du-te-n Rusia şi zboară/Pe din sus de lagăre/ Unde şăd cătanele/Şi le cântă cu glas tare/Să ştie că-i sărbătoare/ Şi le cântă cu glas bun/Să ştie că îi Crăciun”. Pe acest Florea Sâiuchi l-a găsit Grigore Leşe, într-un început de decembrie cu frig, mocirlă şi întuneric, stând în burniţă la uşa unei brutării. Avea mulţi copii, dar nu avea cartelă de pâine. Grigore Leşe i-a dat atunci pâinea lui, de pe cartela deja bifată. Ne-a spus: „Eu, domnule, de câte ori cânt pe scenă sau altundeva colinda aceea de război, eu nu mai văd nimic în sală sau în jur, îl văd numai pe acel Florea Sâiuchi stând în întuneric şi frig, la uşa brutăriei!” În interviul care urmează, pe tema drumului, îl veţi descoperi pe acest Grigore Leşe care, în Maramureş, poartă numele de Grigore al lu’ Ionu li Opriş din Stoiceni! La Drum. Îmi spuneaţi acum câteva zile, cam aşa: „Astăzi trebuie să filmăm drumuri”. Ce este drumul, domnule Grigore Leşe? Grigore Leşe. Drumul poate fi considerat leit-motivul emisiunii La Porţile Ceriului, dar pentru mine este mai mult decât o plimbare într-un peisaj frumos. Este expresia vizuală, „cinematografică” dacă vreţi, a drumului meu interior.

Drumul acesta pleacă din mine şi mă duce departe, la oameni pe care nu îi cunosc dar am senzaţia că îi ştiu de când lumea. La Drum. Există „drumul bun” şi „drumul rău”, aşa cum există „locul bun” şi locul rău”? Grigore Leşe. Drum rău nu există, există doar cale rea. La Drum. Cum se aşează omul pe drum şi cum ştie el că unul anume este calea cea rea? Grigore Leşe. Cred că drumul dat fiecărui om este unul bun, numai că mulţi îl lasă pentru cărare. Important este să nu se rătăcească prea tare şi pentru prea multă vreme. La Drum. Vorbind odată despre ţărani mi-aţi spus ca despre un noroc rar că aţi văzut ţărani adevăraţi. Pe ce drum se află ţăranul român? Grigore Leşe. Dintotdeauna ţăranul român se află pe drumul bun. La câţi au încercat să-l abată este un miracol că mai există iar dacă-l întâlnim în drumul nostru e semn că am ales bine calea. La Drum. Cum a fost să fie când v-aţi ales acest drum? Grigore Leşe. Pot spune că drumul m-a ales pe mine. Nu mi-a fost uşor nici mie nici drumului. Spre obârşii urci, nu cobori iar urcuşul e de multe ori anevoios. Un vers cântat de mine spune aşa: „ori din vârf, ori din tulpină/ tăţi se ţin cu rădăcină”. Cred că trebuie să ne înălţăm spiritual spre a ne atinge rădăcinile. Sper să nu rămân singur pe drum, sper să reuşesc să vă conving că merită să mergeţi împreună cu mine spre obârşii. La Drum. Cum trebuie să privim

19

răspântia: ca pe o încercare, ca pe o tulburare a drumului, ca pe un noroc sau ca pe o simplă alegere? Grigore Leşe. Cu răspântia nu-i bine a glumi. Aici drumurile se împart. Ţăranii spun că la răspântie e loc risipit. Deci răspântia nu e o tulburare a drumului ci o anulare a lui. Nu este nici noroc dar nici o simplă alegere. Este o alegere făcută sub semnul cru-

cii. Când ajunge la o răspântie – atât materială cât şi spirituală – ţăranul, înainte de toate, îşi face cruce. La Drum. De ce nu vă vedem pe la festivaluri, pe la „Duminica în familie” sau „Folclorul contraatacă”, prin jurii sau ospeţe? Grigore Leşe. Inflaţia de imagine mi se pare de prost gust. Consider că emisiunea pe care o realizez pen-

tru TVR Cultural este suficientă. Îmi oferă ocazia să spun ce gândesc într-un mod artistic şi -mai mult mă ajută să împart bucuria de a descoperi oameni extraordinari şi locuri binecuvântate cu mai multă lume. În pieţe nu cânt pentru că nu obişnuiesc să îmi bat joc nici de mine, nici de publicul meu şi nici de hori. Pentru mine spaţiul în care cânt este esenţial. Doar aşa mesajul meu ajunge nealterat la ascultător iar acesta din urmă îl poate înţelege şi se poate bucura de el. Îmi place să cred că relaţia dintre mine şi spectator este una privilegiată. Nu cânt la nunţi sau la petreceri private nici la serbări câmpeneşti sau festivaluri în aer liber. Muncesc mult la elaborarea fiecărui nou proiect iar acest lucru atrage o riguroasă selecţie a concertelor. Cred că deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că sunt foarte exigent cu propriile apariţii în faţa publicului. La Drum. Ce înseamnă în limba de lemn sintagma „slujitor al folclorului”? Grigore Leşe. Nu înseamnă absolut nimic. Este o sintagmă golită de conţinut, epuizată semantic. Nu vă doresc nici să îi vedeţi, nici să îi ascultaţi pe acei „slujitori ai folclorului” la care vă referiţi. Vedeţi ce puternic este cuvântul? În mod normal ar fi trebuit să mă gândesc la Bartok, Brăiloiu, Ion Ghinoiu… la etnologi, la antropologi, la cercetătorii care îşi distrug sănătatea pe teren şi îşi îngroapă viaţa în biblioteci. La Drum. Cum credeţi că ar trebui

prezentat în emisiunile radio şi TV folclorul? Grigore Leşe. Aşa cum este, aşa cum se prezintă ACUM în hotarul satului: strident, aspru, viu, - în enclavele care îl mai păstrează - sau agonic, poluat, aproximativ, în comunităţile mai puţin conservatoare. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că muzica ţărănească nu are nicio legătură cu muzica populară. Muzica tradiţională, ţărănească în cazul românilor, este o muzică utilitară sau de ceremonial. Această muzică nu evoluează ci se transmite din generaţie în generaţie precum limba maternă, în timp ce muzica populară a apărut din diferite raţiuni şi este predispusă înnoirii. Nu cred că folclorul tradiţional, prin trans-

miterea despre care vorbeam, a fost supus unor intervenţii atât de brutale încât s-a transformat în aşa numita „muzică populară”. Muzica populară este altceva. Este golită de mesajele transmise pe plan ceremonial şi se îndreaptă spre o altă finalitate, cea comercială. Mai mult, devine muzică de companie asemenea muzicii lăutăreşti, transformând actul folcloric întrun bun de consum, tributar modei şi exploatat ca atare. Din cauza invaziei kitsch-ului în această zonă, publicul avizat refuză orice fel de ofertă grefată pe tradiţional iar majoritatea tinerilor au pur şi simplu oroare de tot ce înseamnă folclor. Eu mă străduiesc ca, printr-o temeinică arheologie a textelor şi liniilor melodice, să aduc în scenă

stratul arhaic al muzicii tradiţionale iar în emisiunea La Porţile Ceriului să prezint oameni adevăraţi, care mai păstrează încă acea sfinţenie a ţăranului de odinioară. Poate de aceea cărările amăgitoare au dispărut iar drumul s-a deschis drept şi m-a purtat de data aceasta într-o Dobroge care credeam că de mult nu mai există. La Drum. Cum vedeţi capătul drumului? Grigore Leşe. Drumul e ca horea în grumaz: poate continua la nesfârşit deoarece se re-creează în fiecare moment. Nu cred că există un capăt al drumului ci numai o parte nevăzută a lui, care continuă în viaţa de dincolo.

l-au botezat Nou Român. asta echivalând cu Potopul lui Noe sau Facerea lumii. în viitor the new romanian. a foSt denumit de-a lungul vremii neu rumäniSch. E . ste situat în sudul Transilvaniei. astfel încât acum. catolici. români. datorită unei puternice alunecări de teren („s-o cofundat”. Localizat. Új román. nou român şi poate. se înţeleg şi se ajută . Dar asta s-a întâmplat demult. Dovada este că s-au întemeiat familii mixte şi se cântă la toate petrecerile „Noi suntem Români”. cum spuneau bătrânii ) a trebuit să se strămute mai spre Olt. cu simţul umorului. cu aproape 3 km mai la nord-est de locul actual. Oamenii locului. la începuturile sale. în zona de hotar numită „Selişte” (se pare că acesta ar fi fost şi primul nume pe care l-a avut). într-o discuţie cu explicaţii în care pregătitrea aperceptivă este lungă. pentru a nu-l urmări necazurile trecutului. noianul ţi-o retează: „Nu mă lua de când era Nou în Selişte!”.20 Un sat cu nume de țară Ioan MICLEA foto: Dan ARHIRE Noul Român Se numeşte Nou RomâN şi are o exiStenţă de aproape 1000 de ani. unguri şi ţigani. în dreapta Oltului. reformaţi şi adventişti. Aici oamenii au cnstruit un alt sat pe care. cine ştie. probabil. ortodocşi. sunt paşnici. poate nu întâmplător aproape în centrul României.

. nu-ţ poci spune. Mateiu΄ Miclii. Nu avea copii şi se mira foarte tare când vedea câtă mâncare lua tata în traistă. Făceu glume unul pe seama celuilalt.. Cum el. -Şi Mateiu Miclii era tata lu΄ tat΄al dumneata¬? -Nu mă. Şi.. da΄. -Nu! Tata era Ilie şi pe tat΄al tati l-o chemat Ion ş΄o murit în războiu΄ din nouă sute paisprăce în Galiţia. -Tată. Ea era muma tatii. la Victoria! Tata are acum optzeci şi unu de ani. râdeau şi îmi era ciudă că nu pricepeam nimic. să aud ce spun. un cioban. Uneori defilau în pas cadenţat unul înapoia celuilalt. Ion o fo΄ bărbatu΄ mami Nuţă.s-a gândit cum s-ar auzi numele unui împărat.. Iar tata şi nea Victor râdeau. “Solomoaaaneee!”. Într-o zi au povestit despre bunicul lui nea Victor. da΄ ala n΄o lucrat în gaze. Cel puţin asta am înţeles eu. de una care era me proastă-n sat şâ nu grăia ghine îi zâceă .. îmi zicea: -Ioane. ie. du-te-ntoarce-o pe Zalinca (o iapă) lu΄ Moise. ş΄ape tata di΄aceă n΄ o me fo΄ luat în armată.. era stăvar la cai. Îl ducea pe tata în cârcă la stână. dacă-l întrebai “Câţi ani ai ne΄ Matei?” el zâceă “Un an“ or΄ “Cinci ani“ or΄ “Şapte ani “ or΄ “ Cinsprăce ani“. zicea: -Du-te tu. Da. Aşa s-a întâmplat şi cu bunicul lui nea Victor. de sărbători şi când ploua”. “Bă. Victoru΄ lu΄ Achimu΄ Căluşului.21 De unde ne vine puterea -Un strămoş de-al nostru o trăit o sută şi şaisprăce ani îmi spunea tata când eram copil .. Şâ pe tata lu΄ tat΄al tati l-o chemat Niculaie. şi asculta cum răsună în pădure. nu şi l-a ales el. de . Poate-l ajunge pe Mateiu΄ Miclii. ca şi când ar fi săvârşit o impietate. Era um om glumeţ şi povestea cu tata tot felul de întâmplări trăite sau netrăite. era copil de. care nu scăpa din ochi toată stava de cai. ca pe noi.. bum. în pădure la stavă.. el . să poarte nume de împărat? După ce şi-a revenit. suta n΄o me puneă. a început să strige: “Solomon!”.. numai de ei ştiute şi râdeau.îl chema Matei. numai ei ştiau de ce. îţi trec prin cap tot felul de gânduri. că nenea Victor îi bătrân.bum. patru copii. păr vi creşte me mare. adică atunci când nu se foloseau caii la muncă. c΄o fo΄ dispenzat.. mă. Merg cătanele pe drum.de fapt era numele cu care părinţii lui l-au botezat. ca mine. Solomoane!”. aşa le zâceă. boală pe care o căpătase în război sau în prizonierat. că şi pe el tot Miclea îl chema . Când mă ţineam mai aproape de ei. Ş΄ape tata lu΄ Niculaie o fo΄ Mateiu΄ Miclii. cel din faţă cu bâta ţinută în dreptul gurii pe post de trompetă şi cântau “Foaie verde ş-adurlum. O rămas văduvă de război. Şi altele de felul ăsta. La început a simţit un fior. nu ţ-am spus? -Îhâ. da΄ cât era de mare tat΄al dumneata? -Pe. Pare-se că atâta mai putea zice nea Victor când venea seara de la cârciumă. .. şi-ntoarce armăsarul lu΄ Flocan. pe care-l chema Solomon şi care fusese toată viaţa cioban. care era mai în vârstă decât tata. tata. bum. că râdeau..”.. O me ştii pe mama Nuţa? -A cu nasu΄ ascuţit? -Ie. avea astm. adecă Matei a lu΄ Miclea. c-o ia Cătă Săsăuş! Nea Victor era mai blând. O fo΄ cioban.. Era tata lu΄ tata lu΄ tat΄ al dumneata. micule. Şi când eşti singur cu oile şi te saturi şi de fluier. când mergeam şi noi.că de la o sută încolo. care într-o zi s-a gândit că poartă numele marelui împărat şi înţelept Solomon. păr în zece ani. La stavă avea un tovarăş. era strămoş. că să duce-n cucuruz. întâi mai încet şi apoi din ce în ce mai tare..zâceă tata Un cioban împărăţit Când aveam vreo şapte ani tata şi-a mai luat o slujbă: “duminica. strigat aşa cum strigă un cioban după slugă. Bum.

în Dobrogea. însă. prin nordul Dobrogei. peste care. este frumos în orice anotimp pentru ochii omului. cel dintâi chemat. venind din Asia prin Sciţia Mare (sudul Ucrainei) şi coborând prin Sciţia Mică. ci a fost hrănit secole de-a rândul cu pătimiri şi morţi martirice mărturisitoare ale credinţei. tenebroasă şi încă nu pe deplin dezvăluită. Şi tot aici. 18) a trecut şi Sfântul Apostol Filip. s-a C aşternut ca un zâmbet creştin primirea în nădejde a aproape două mii de prăznuiri ale Naşterii. Pătimirilor şi }nvierii! Căci pe aici. preoţi şi diaconi. a trecut Sfântul Apostol Andrei. lipit de buza pădurilor de tei şi a viilor nesfârşite. Cele două aşezăminte monahale de măicuţe (Celic Dere şi Saon) şi cea de călugări (Cocoşu) au parte de mulţi oaspeţi la sfârşiturile de săptămână şi de multă tihnă în restul zilelor. Frumuseţea caldă a locurilor şi pacea împăcării cu sine şi cu lumea dintre zidurile lor atrag oamenii la aceste mănăstiri. bine călăuzit. după cum ne încredinţează preot profesor doctor Mircea Păcurariu (Istoria Bisericii Ortodoxe Române/ Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române . creştinismul propovăduit de Apostolii lui Iisus Hristos nu a rămas o amintire după trecerea lor. . pe marginea Dunării şi Deltei Dunării. iar şi iar. grădină a Maicii Domnului”! Drumul dintre mănăstiri. mult mai mult decât în alte locuri. De ce? Ne răspunde la această întrebare istoricul Octavian Bounegru. prin cetăţile litorale ale Pontului Euxin şi tot pe aici. 2006.22 Sfinții martiri din Grădina Maicii Domnului Dan ARHIRE text si fotografie el ce se îndreaptă spre Delta Dunării şi. predicând şi aducând mulţi localnici la credinţa creştină şi rânduind pentru ei episcopi. pg.Bucureşti. va reveni. astfel că cine a fost o dată. trece întâi prin triunghiul sfânt din marginea ei (după cum a fost numită zona mănăstirilor foarte apropiate ca distanţă de la Celic Dere. chiar dacă nu întotdeauna agreabil roţilor maşinii. cu siguranţă. Căci e un magnetism anume în triunghiul sfânt de la marginea deltei care vine dintr-o istorie zbuciumată şi profundă. Cocoşu şi Saon) pătrunde mai bine o parte din înţelesul expresiei „România. Botezului.

h. Facultatea de Istorie. este marcată de mai multe episoade de reprimare sistematică a creştinismului. Şi aşa se face că la mijlocul secolului al III-lea. Cuza”. mai precis către mijlocul acestui secol. ceea ce va crea premizele Născut la 29 iulie 1956. faptul că în timpul lui Diocleţian şi imediat după el a avut loc. vechi. fără îndoială că nici Scythia Minor.Institute for Advanced Study – Princeton (din 2004). un fenomen curent. este primul mare persecutor sistematic al creştinismului şi lucrul acesta a afectat în mod vizibil relaţia dintre stat şi noua religie. I. Membru al School of Historical Studies . care a impus noi repere şi noi modalităţi de comuniune între om şi divinitate afecta într-un mod paradoxal însăşi originea statului roman. Profesorul Victor Baumann a făcut această descoperire. odată ce creştinismul.cum ar fi. purtând inscripţia : „ aici şi acolo ( adică sus şi jos. ultimile 3-4 decenii au scos la iveală informaţii deosebit de preţioase privind creştinii martirizaţi din Scythia Minor. această nouă religie tindea să înlocuiască credinţele tradiţionale ale locuitorilor acestui imperiu. apoi Galerius. perioada destul de lungă de 250 de ani. răspândirea creştinismului a fost favorizată şi de faptul că imperiul însuşi era un mozaic etnic. după cum bine se ştie. Însă este cunoscut faptul că abia după instaurarea unui nou tip de monarhie.) sânge de martir”. Secretar ştiinţific al Centrului Interdisciplinar de Studii Arheoistorice de la Universitatea „Al. I. Se cunosc numeroase liste de creştini martirizali. Acolo. până la sfârşitul secolului al III-lea. a reprezentat.” mari din această provincie.n. de pildă. atât cercetările recente arheologice. într-o perioadă destul de scurtă dar foarte concentrată din punct de vedere a persecuţiilor. Membru al Societăţii „Rei Craetariae Romanae Fautores” (din 1994). Membru al Societăţii de Studii clasice din România (din 1988). începutul secolului al IV-lea.din acel moment autoritatea imperială a avut în faţa ei un concurent extraordinar. care a dat câteva edicte în care era condamnată şi interzisă religia creştină. iar secolul al III-lea. I. originari din marile oraşe ale Scythiei Minor. persecuţiile din timpul lui Nero. sub diverse forme.împotriva creştinilor. Din fericire. Universitatea „Al.creştinismul . comunităţile creştine să se dezvolte din ce în ce mai mult. Durostorum. Cuza” din Iaşi (din 2002). aproape. în Ploieşti Profesor universitar doctor. cât şi numeroase surse epigrafice. se plasează prima persecuţie generală şi foarte dură a autorităţilor imperiale . la care se adaugă o criptă martirică care conţinea resturile bine păstrate . Aşadar. asta şi pe fondul răspândirii şi consolidării comunităţilor creştine din tot Imperiul Roman.şi trebuie s-o spunem. Este vorba de Diocleţian însuşi. demonstrează faptul că persecutarea creştinilor şi martirizarea acestora pe teritoriul Scythiei Minor. Dobrogea de astăzi. în sensul că. Din acest motiv. şi anume mai întâi a uneia şi apoi a celei de a doua cripte cu martiri de la Niculiţel. cea de la începutul anilor ‘70. Noua religie. Iaşi Doctor în istorie (din 1995). este vorba despre doi creştini martiri necunoscuţi.pentru ca secolul al II-lea să fie oarecum liniştit din acest punct de vedere. împotriva concepţiilor lor. surse creştine. şi alte manifestări de acest tip. cum ar fi Tomisul. de pildă. Este cunoscut. Noviodunum şi multe alte oraşe mai mici sau mai Lespedea de piatră care închidea cripta martirică de la niculiţel. s-a răspândit din Levant în tot spaţiul Imperiului Roman . de pe la mijlocul secolului I. în jurul anului 250. mai ales.începând cu Constantin cel Mare. Director al Centrului de Studii Egeo-Mediteraneene al Universităţii „Al. împotriva religiei lor şi.23 CURRICULUM VITAE Creştinism pe limes “Începuturile vieţii creştine în Mediterana Orientală au reprezentat o modificare majoră în ideologia şi în viaţa religioasă a Imperiului Roman. treptat. Unul dintre cele mai spectaculoase situri. De altfel. aceste forme de oprimare a manifestărilor creştine devin din ce în ce mai coordonate şi mai sistematice.este vorba despre împăratul Decius . nu a făcut excepţie. Cuza” din Iaşi (din 2001). Din fericire. care este şi astăzi interpretată din mai multe puncte de vedere. Aşa se face că încă din secolul I d. în primul rând la Roma . Pe fondul acestor persecuţii sistematice. după cum spuneam. s-a pus în mişcare un mecanism extrem de dur împotriva noii religii. monarhia de tip oriental a lui Diocleţian. adică a religiei creştine. pentru dezvoltarea unei religii noi universale . Împăratul Decius deci. unele din ele exagerate uneori . pe fondul unei crize instituţionale şi administrative a imperiului. sunt dovezi certe descoperite ale unei politici sistematice de persecutare a comunităţilor creştine. să spunem. din acest punct de vedere şi una dintre cele mai importante descoperiri este fără îndoială. n. înglobând spaţiul circum-mediteranean într-o accepţiune mult mai largă. Membru al „Association Internationale d’Épigraphie Grecque et Latine” (din 1996). şi de mai târziu .

cunoscuţi sau anonimi.” Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel: „Martiri ai lui Hristos” ale patru martiri. cei care au imprimat un nou curs fenomenului de răspândire a creştinismului în acest spaţiu. Ceea ce este interesant pentru acest fenomen privind răspândirea creştinismului în această zonă. printre care un anume Darius. Este aceasta. prin aşezarea lor la Halmyris. pentru că. cei doi de la Halmyris.24 Inscripţie din capela criptei martirice de la Niculiţel : „Martirii/ Zotykos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos” a vieţii creştine din această zonă. unde sunt cunoscute numele mai multor creştini martirizaţi. un colectiv condus de Mihail Zahariade şi din care am făcut şi eu parte. conţinând resturile a doi creştini martirizaţi. Este o descoperire care deja a intrat în circuitul mondial al descoperirilor din acest spaţiu. adică de pe graniţa fortificată a imperiului din această zonă. Sunt apoi cei din zona Niculiţel şi. persecuţiile care au afectat întreg imperiul roman sunt mai mult decât bine documentate şi în spaţiul nostru. Aşadar. în cetatea Halmyris sub pavimentul unei bazilici creştine situată aproximativ în mijlocul fortificaţiei. ale căror nume au fost scrise pe pereţii interiori ai acestui cavou: Zoticos. desigur. despre puternica intensitate . adică la scrierile antice creştine despre martirii din acea epocă) arată că comunităţile principale de creştini din această provincie se grupau în gen- eral. vorbeşte. este că din cercetările de până acum şi din sursele pe care le avem (mă refer la izvoarele hagiografice. în sfârşit. mai precis în fortificaţiile romane din această provincie. cunoscuţi din izvoarele creştine timpurii. cum spuneam. din surse antropologice. mediul militarilor oferea un cadru care era în concordanţă cu religia creştină. şi aşa se face că insistenţa cu care persecuţiile au încercat să juguleze acest fenomen. este cazul fortificaţiei şi oraşului de la Axiopolis. anume din nordul provinciei Scythia Minor. chiar. în apropiere de Cernavodă. fără îndoială. Aceasta.unii vorbesc chiar de câteva zeci . Filippos. nu în totalitate. o dovadă extrem de importantă în legătură cu consistenţa organizării creştine din Scythia Minor. a descoperit la Murighiol. în jurul marilor oraşe de pe limesul dunărean. pentru că cei doi veneau de undeva. apoi Noviodunum. La mai bine de două decenii distanţă în timp. se ştie foarte bine. arheologice şi literare. Este cazul oraşului Durostorum. o criptă. geografice. de fapt. un cavou. au contribuit la dezvoltarea comunităţii creştine din acest spaţiu. Epictet şi Astion.şi în acest fel. într-un mediu favorabil. unde sunt din listele de martiri ale imperiului mai bine de 15 nume . dintr-o regiune orientală a imperiului probabil din vestul Asiei Mici . o zonă periferică imperiului. dar în care creştinismul s-a aclimatizat pe un front foarte propice. istorice. Attalos şi Camasis. care completează tabloul răspândirii creştinismului în Scythia Minor. Epictet şi Astion.

prin ardere. ce realizează prima transpunere în arhitectura creştină a monumentelor greco-romane. Pe peretele din dreapta. pe verticală. Pe peretele din stânga se afla. Brevianum Syriacum (cel mai vechi martirologiu răsăritean). constatând că înăuntru se aflau doar nişte oseminte. aspectele carenţiale ale osemintelor descoperite dovedeau un trai ascetic. ploile mari şi inundaţiile au descoperit. se afla inscripţia „Martirii/ Zotikos/ Attalos/ Kamasis/ Filippos”. au spart cupola. Martyrologium hieronymianum. Oamenii. sperând în comori. în două compartimente. o compilaţie apuseană din secolul VII. pe orizontală. anul. stă la baza martirologiului roman. sânge de martir”.Hr. Editura Arhiepiscopiei Tomisului). scris între anii 370 - 380 p. se aflau osemintele mărunţite şi amestecate cu pământ ale altor doi bărbaţi. Documentele hagiografice. doar despre Filippos ştiindu-se că a fost martirizat la data de 4 iunie. Sângele martirilor . În cel superior se aflau întinse osemintele a patru bărbaţi. la Niculiţel. partea superioară a unei cupole de cărămidă. În Actele martirice cunoscute. pe proprietatea localnicului Botea Mitu. martirizaţi cu certitudine cu mult înaintea celorlalţi patru. Moaștele de după potop În primăvara anului 1971. însoţită de monograma lui Hristos. Cercetătorii au descoperit cu înfrigurare şi uimire că volumul criptei era împărţit. la Noviodunum (Isaccea) fără a se cunoaşte. nu existau referiri. atât prin concepţia sa arhitectonică.Constanţa.) este păstrat în forma prescurtată inclusă în Martirologiul roman (latin).Hr.25 Clădirea de protecţie bisericii cu cripta martirică de la Niculiţel. la rândul său compartimentat. zdrobiri sau tăieri de membre. Ele au stabilit că apele au scos la suprafaţă „un monument unic în Europa. De asemenea. nu se mai păstrează în forma originală. Deoarece amănuntele erau necunoscute cercetătorilor. sub aceeaşi monogramă a Mântuitorului. în nordul judeţului Tulcea. cât şi prin numărul mare al martirilor aflaţi în interiorul său” (Victor Henrich Baumann. care cuprind copii ale pro- ceselor verbale de judecată (ACTA) şi care au fost în mare parte distruse din ordinele împăraţilor Diocleţian şi Galerius (303 .). la rândul lor. s-a început căutarea de informaţii scrise. dar nu decapitări. În compartimentul inferior. 2004. Cele patru trupuri fuseseră aşezate într-un sicriu comun. însă. iar Sinaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae din secolul VIII este o listă de sfinţi şi stă la baza calendarului ortodox. Deşi acestora nu le erau specificate numele. inscripţia „Martirii lui Hristos”. scrisă în alfabet grecesc. Arheologii au început imediat cercetările care s-au extins pe parcursul mai multor ani în diverse etape. formată prin ataşarea unui P pe partea superioară a hastei verticale a unei cruci simple (crucea monogranată). intrarea în încăperea în care se aflau era acoperită cu o lespede pe care se afla următoarea inscripţie: „Aici şi acolo. S-au constatat semne vizibile de martiraj. în locul numit „La plăcintă”. trei dintre ei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani şi al patrulea care nu depăşise vârsta de 35 de ani. lipsite de veşminte şi fără vreun obiect alături.305 p. .

arheologul care. în cazul acestora. pe care se afla deja un hipogeu (mormânt) ce conţinea osemintele a doi martiri întru Hristos. imediat după moartea lor. criptei revenindu-i rolul de depozitar atât al moaştelor celor patru martiri „noi”. imediat după momentul martirajului. căci atât dovezile arheologice cât şi raportul antropologului doctor Dardu NicolăescuPlopşor atestă faptul că. Filippos. odată refăcut. Toate acestea par a sprijini ipoteza că Zoticos. Firul povestirii. într-o perioadă de persecuţii anticreştine. după martiraj. este vorba despre o primă înhumare. ceea ce atestă importanţa ei zonală şi numărul mare de creştini trăitori în zonă. Atallos şi Camasis au dus o viaţă ascetică ca mărturisitori ai lui Hristos şi au murit de moarte martirică la Noviodunum. la construcţia criptei martirice s-au folosit materiale aflate în compunerea hipogeului. 70 m. sfârşitul secolului IV. pentru a fi ferite moaştele de pângărire. Basilica paleocreştină de la Niculiţel. care după 376-377 provoacă prăbuşirea în întregime a limes-ului dunărean în Scythia Minor. peste douăzeci de ani. În consecinţă. Athanaric. intrarea în criptă a fost zidită şi tencuită. fără dubii. oricum înaintea descompunerii părţilor moi. pe proprietatea unui fermier. cripta a fost special construită pentru cei patru sfinţi martiri. la sfârşitul secolului IV. începutul secolului V.IV-V) la dimensiuni impresionante: lungime aproximativ 40 m şi lăţime 14. s-a ocupat de cripta martirică (redăm rezumat): dovezile arheologice atestă construirea criptei martirice şi a bazilicii sub altarul căreia era amplasată la momente apropiate. mult mai vechi şi ale căror nume nu se mai cunoşteau. actuala Dobroge. Cripta martirică . martirajul ca fiind săvârşit la Noviodunum (Isaccea). cât şi celor doi „vechi”. cu o mare doză de probabilitate cele iniţiate de conducătorul vizigoţilor păgâni.26 Numele celor patru martiri de la Niculiţel erau cunoscute de Martiriologiul hieronymian care atesta. este astfel depănat de domnul Victor Henrich Baumann. trupurile neînsufleţite au fost aduse de la Noviodunum la Niculiţel. sub al cărei altar fusese construită cripta martirică a fost construită şi s-a extins (sec. ceea ce sugerează că a fost ridicată într-o perioadă de tulburări şi persecuţii anticreştine.

sfintele moaşte pleacă în procesiune într-o căruţă trasă de cai spre Isaccea. după care urmează transportul sfintelor moaşte la Mânăstirea Cocoş şi praznicul sărbătorii. În biserica mânăstirii Cocoş. cortegiul se îndreaptă spre cripta din biserica paleocreştină. în faţa clădirii de protecţie a criptei şi bisericii paleocreştine are loc slujba cea mare a Sfinţilor Patru Martiri de la Niculiţel. În 1974 Patriarhul Iustinian a binecuvântat ridicarea moaştelor şi aşezarea lor la Mânăstirea Cocoş. unde au fost descoperite şi unde sunt reintroduse. Zoticos. după care. Suntem convinşi că există şi explicaţii ştiinţifice! . pe timpul nopţii. în noaptea de 3 spre 4 iunie. după care se mai face o slujbă. cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Martiri Filippos. cuibărindu-se.27 Fotografia cu raza de lumină Raza de lumină După noua descoperire din primăvara anului 1971. însoţită de credincioşii care vin din toate colţurile ţării. după instalarea ca Episcop al Tomisului a Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. atunci când. cu prilejul primei procesiuni. sub un baldachin. locul martirizării lor. un frate de al său a făcut câteva fotografii. de Prea Sfinţitul Gherasim. intră sub forma unui glob de lumină în criptă! Aceasta nu s-a văzut. s-a făcut prima procesiune a acestor sfinte moaşte şi anume în data de 3 iunie 2001. pe când un călugăr se ruga în faţa criptei martirice cu Sfintele Moaşte. rămân doar câţiva călugări care fac rugăciuni până dimineaţă. a constatat că într-una dintre acestea o rază de lumină cade oblic pe călugărul stăruitor în rugăciune. şi cu ochiul liber. pe atunci. un centru monahal puternic. Procesiunile se petrec astfel: în data de 3 iunie. moaştele au fost aşezate în patru sicriaşe expuse vederii credincioşilor. ajunul sărbătoririi lor. Attalos şi Camasis în fiecare an. moaştele celor patru sfinţi martiri de la Niculiţel au fost duse spre cercetare antropologică eminentului specialist doctor Dardu Nicolăescu-Plopuşor. În anul 2001. Lumea pleacă apoi şi. După oficierea unei slujbe la Isaccea. După developarea filmului şi facerea fotografiilor. De atunci au fost săvârşite astfel de procesiuni. însă. aflat la câţiva kilometri de Tulcea şi păstorit. După treizeci de ani.

în chiar ziua de 4 iunie. Mai precis. de piatră.28 Bisericile din Isaccea altar. al Sfântului Gheorghe! În 1906. de pe un monument ridicat în cinstea unui împărat roman. Attalos şi Camasis se ştie că au fost martirizaţi la Noviodunum (Isaccea de astăzi) într-o zi de 4 iunie. când. „pe vremea turcului”.Hr. biserica „nouă” nu a putut fi terminată. ne-a spus că biserica se va termina doar dacă va vrea Dumnezeu. Nu se cunosc exact detalii despre motivele care au stat la baza martirizării lor. Zoticos. deasupra unor catacombe. Attalos şi Camasis. Cert este că. dar cu acelaşi hram. locul de adunare şi închinăciune al creştinilor în perioada romană. ce fuseseră martirizaţi chiar aici. În calendarul creştin ortodox. în 2006 slujea în biserica Sfântul Gheorghe din Isaccea. pe locul unei alte biserici mai vechi. cu peste 1400 de ani în urmă. hramul celor patru sfinţi martiri. alăturată.. ziua de 4 iunie a devenit ziua sfinţilor şi este însemnată cu roşu. din secolul II p. preoţii i-ar fi dat. În biserica veche există prinsă. a fost începută construcţia unei biserici noi. Poate. poate şi pentru că se închinaseră lui Hristos Dumnezeu în catacombele de sub biserica veche. şi rămasă aşa. probabil. adică lumea care să vină la slujbă şi rugăciune. Zoticos. în zidăria piciorului mesei de Interesant este că această inscripţie este plasată cu susul în jos în zidăria piciorului mesei de altar. nimeni nu ştia de sfinţii Filippos. în ciuda încercărilor tuturor preoţilor care au slujit aici. Despre Filippos. dar până la ferestre. Toate acestea sunt pomenite într-un proces verbal. după 102 ani. şi că biserica vie. nimeni nu ştia că aceasta se petrecuse tot într-o zi de 4 iunie! Dacă ar fi ştiut. a fost construită în a doua jumătate a secolului XIX. aflată în centrul localităţii şi având hramul Sfântului Gheorghe. dar nu se ştie în care an. nefiind suficient să vrea doar omul. sunt ultimele opt rânduri ale unei inscripţii pe care istoricul Alexandru Barnea o consideră ca datând. poate din soclul unei statui. un fragment inferior dintr-un monument provenind din zona fortăreţei Noviodunum. legenda spunând că astfel s-a dorit pedepsirea în veci a unui împărat roman. mult mai mare decât cea existentă. prigonitor al creştinilor! Biserica veche şi zidirea neputincioasă a neterminatei biserici noi . Anume indicii par a încadra inscripţia în epoca lui Hadrian. poate. care. încheiat în 1906. fiind ridicată zidăria exterioară. este mai importantă decât biserica moartă. însă. Ce se ştie astăzi este doar faptul că cea mai veche biserică ortodoxă din Isaccea. pe contur. amănuntele legate de martirizare şi locul precis din cetate sau din afara ei în care au fost martirizaţi. Preotul Nadoleanu.

18 iunie 2005. Irlanda). fulger în paraclis Sâmbătă. pe rând. Johnny O’ Brien (25 de ani. în care nu se află. 24 de în opinia noastră. numele tuturor sfinţilor. a început să citească. se juca înfigându-şi cuţitul în pământ. într-o zi pe când îşi păştea oile. un zgomot asurzitor însoţit de o lumină orbitoare au inundat biserica. reprezintă scena unui. pe când înlăturau pământul. semne fizice ale trecerii lui pe acolo nu sunt! . cred niculiţenii. Şase persoane. pentru a doua zi. Conform acesteia. de praznicul marii sărbători a Pogorârii Sfântului Duh. am constatat că nici pe tavan şi nici pe mochetă nu există nici un fel de semn de arsură. Nick Dent (Anglia. Deplasându-ne la faţa locului. nici un semn de arsură sau de alt fel. care. cheia s-a putut răsuci în broască şi uşa bisericii s-a deschis! Vechii locuitori. preţ de câteva fracţiuni de secundă. 40 de ani). o capelă de curte feudală. datând din secolele XI . până la podeaua acoperită cu mochetă. după ciobanul Niculiţă care a descoperit biserica Sfântul Athanasie. De biserica Sfântului Athanasie. Au chemat un preot care. Încercând să dezgroape metalul lovit de cuţit a dat peste partea de sus a unei cruci de fier. soţia sa. datată în prima jumătate a secolului XIV. coloana de foc a apărut din dreptul picturii medalion de pe tavanul paraclisului. fără barbă. pe verticală. însă. este o bijuterie de „smerită mândrie”. din judeţul Tulcea. să o răsucească spre a deschide uşa bisericii. la paraclisul mănăstirii de la Celic. 29 de ani) şi măicuţa Arsenia de la mănăstire. Valeriu Leonov. ce-i drept!) sunt împunse cu un trident! Biserica Sfântul Atanasie ani).30 în paraclis. un păstor numit Niculiţă. se află biserica Sfântul Athanasie. s-au descoperit şi ruinele primei biserici pe plan treflat din ţara noastră.XII. iniţial. îngropaseră biserica spre a nu fi pângărită. au fost martorii unei extraordinare întâmplări: În timp ce măicuţa Arsenia depăna povestea unei icoane mai puţin obişnuite. iar Valeriu Leonov traducea în limba engleză pentru cei patru turişti. de asemenea. aflat pe peretele stâng al bisericii. restaurată şi redată cultului după revoluţie. care Scena martirajului. După mărturiile celor prezenţi. sunt extraordinar de frumoase. De asemenea. Deasupra bisericuţei (o încăpere cu tavanul drept. poate. poate chiar tainic cuvântătoare: primul. care se curăţă singură. dar cheia era în broască. se spune. La un moment dat. martiraj! Trei personaje (nu patru.. iar al doilea. Anne O’ Brien (Franţa. cu uimire. salvate cu prilejul restaurării. făcând rugăciuni. în sudul localităţii. De asemenea. batjocorită de păgâni. abia din secolul XVI devenind biserică parohială. se leagă şi legenda întemeierii Niculiţelului. aveau să fie martorii unui fapt aparent inexplicabil. Niculiţă a auzit un sunet metalic şi şi-a văzut cuţitul zburând cât colo. pe care întâmplarea (sau. aparţinând probabil unui conducător local. instalaţia electrică nu a fost în nici un fel afectată. o reprezentare extrem de rară a Mântuitorului. lucruri neobişnuite urmau să se petreacă.. probabil deservind un nucleu monastic. nu întâmplarea!) le-a alăturat la ora 16. îl reprezintă pe Iisus Hristos tânăr. muzeograf la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea. Atunci a chemat ajutoare şi. de stâlcire. s-a reînfiinţat localitatea lor cu numele actual. La Celic. a fost o biserică-paraclis. Dacă cei şase au văzut un fulger (ceea ce este puţin probabil!) în biserică. adică. Celine Ecobichon (Franţa. De atunci. pictură ce îl înfăţişa pe Sfântul Evanghelist Matei. Ei nu au reuşit. au văzut conturându-se în faţa lor o biserică. în locul numit „Cetăţuia”. aflat deasupra altarului. la numele sfântului Athanase. cum ar spune cronicarul! Cele două fragmente din pictura iniţială. Biserica dezgropată de Niculiţă şi tovarăşii săi era încuiată.29 Biserica Sfântul Atanasie La marginea Niculiţelului cel tăinuitor de comori creştine. obişnuit) se află o altă încăpere. de zgâriere. ca rezultat al apariţiei incredibile şi inexplicabile a unei coloane de foc ce a unit tavanul cu podeaua. când românii sărbătoreau Moşii de vară şi se pregăteau.

în 18 iunie. dar nu cu ecou foarte mare. dar mă aflam cu spatele spre peretele din stânga al încăperii. care ne-a deschis paraclisul. se formase. nu rece. la ce parte a povestirii. sau curgere. între tavan şi podea. Părintele Lisevenko a primit icoana şi a înrămat-o. În momentul dăruirii ea arăta pătată ca şi cum ar fi curs ulei pe toată icoana. strălucitoare. De când a fost adusă în paraclis se pare că procesul de autocurăţire s-a accentuat. cu o zi înaintea marii sărbători creştine a Pogorârii Sfântului Duh. pe care îmi pare rău că nu pot să-l descriu exact. acelaşi lucru întâmplându-i-se şi irlandezului care afirmase că nu crede în Dumnezeu. Măicuţa Arsenia era lângă mine. Nu exista şi nu există nici un semn de arsură. Nu mai ţin minte când. astfel încât încăperea în care ne aflam era. în biserică s-a auzit un zgomot puternic. cel cu ferestre. un sunet foarte puternic. în general. ceilalţi erau muţi şi se uitau unii la Valeriu Leonov. icoana pe care doream să le-o arăt. Am cules împreună scumpie. dar pe măsură ce măicuţa ne vorbea şi eu traduceam în engleză. un soldat austriac. unde se slujeşte tot timpul. Între timp afară ploua. nici un semn”. cel care a fost şi întemeietorul mănăstirii de la Celic. la fel. în următoarele minute. m-am hotărât să plec cu bicicleta spre pădure. dar totuşi caldă. pe podea. cea de la intrare. dar de câtva timp a fost adusă în paraclis. Pe drum am întâlnit nişte turişti. Ea a intrat ultima şi a închis uşa. nu este nimic degradat. se va întâmpla un lucru important pe pământ. spre peretele fără ferestre. în acest moment fiind curăţată cam pe jumătate. iar ochii Mântuitorului se vor deschide. eram cu spatele şi am văzut doar lumina reflectată de pânza albă. puternică. închise. care nu are ferestre. cu toate geamurile şi cu singura uşă. care a durat mai puţin de o secundă. Măicuţa Arsenia a intrat şi în altar.30 Ce spune Valeriu Leonov „Sâmbătă. ci o altă încăpere în care. Am vorbit cu maica Arsenia. ca de trăsnet. Johnny O’ Brien ne-a arătat locul de pe tavan din care a coborât coloana. cea care se curăţă singură. O vreme ea a stat în biserica mare a mănăstirii. De atunci. aproximativ orientată la fel. Măicuţa Arsenia îşi făcea cruci tot timpul şi se ruga. unde se afla mocheta. unde am ajuns pe la trei şi jumătate. a donat stareţului de atunci. icoana se curăţă singură. ca cea de blitz! Prima mea reacţie . coloana de foc. unde se slujeşte doar în duminicile de vară. nici pe podea. (cf. ne-a arătat locul din paraclis unde. însoţit de o lumină foarte puternică. un zgomot între trăsnet şi prăvălire. aş putea să descriu această lumină ca pe o lumină între cea de blitz şi cea. Pentru că mă ocup de fotografie. făcută sul.mi s-a ridicat părul pe mâini şi pe cap. şi cu umărul stâng spre altar. . cu faţa spre peretele opus. deodată. nu există nici un semn. o icoană fără ramă. I-a spus stareţului că atunci când ea se va curăţa. cu acel zgomot puternic. din care a plecat coloana tunătoare de lumină. iar cei patru străini erau cu faţa spre mine. dar nici acolo nu exista nimic. Am plecat spre mănăstire. La această oră era închis şi muzeul şi paraclisul în care se afla icoana Mântuitorului. nimic. de la intrarea în sfântul altar. Maica Arsenia) Icoana de pe tavan a Sfântului Apostol Matei. cu spatele spre peretele cu ferestre şi cu umărul drept spre altar. În orice caz. trecând prin zonă. în acel moment. alţii şi. de degradare materială. anume pictura medalion reprezentându-l pe Sfântul Evanghelist Matei şi locul de sub medalion. le-am propus să îi duc la mănăstirea Celic. nici pe tavan. În acest moment. cel care a văzut cel mai bine ce s-a întâmplat. ne-am întâlnit şi cu pădurarul şi pentru că ei îmi spuneau că ar dori să vadă ceva românesc. ca să culeg nişte scumpie. Deasupra bisericuţei nu este acoperişul clădirii. nici unul din noi nu ştiam ce să credem! Totul s-a lămurit. oarecum. Johnny O’ Brien. Athanasie Lisevenko. întrucât eu mă aflam între ei şi aceasta. Ceilalţi trei turişti văzuseră coloana de foc doar parţial. smeritul martor al întâmplării. a soarelui. În poziţia în care mă aflam eu. Povestea icoanei Mântuitorului În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812. ploaia aproape s-a oprit.

privind icoana care se curãța singură . Era ca o luminã strãlucitoare. Priveam icoana lui Christ cu ochii inchiși și am fãcut câteva fotografii. mult mai târziu înțelesul acestei întâmplãri. Eu și Johnny ne-am uitat cu atenție și la pictura din tavan. venind dinspre centrul picturii (frescei) de pe tavan în colțul din stânga al camerei.). călătorul va avea senzaţia translatării în dimensiuni paralele. Ce spune Nick Dent. pe sub poalele pădurilor de tei. care nu crede în Dumnezeu. Nu știu dacă a fost un fel de miracol. căci este loc binecuvântat de Dumnezeu cu sânge sfinţit şi multă frumuseţe.sau ceva în legãturã cu furtuna. Fiecare dintre noi are o interpretare proprie și poate vom descoperi cândva. în tihna smerită a mânăstirilor Cocoş. necredinciosul “Maicuța ne explica mãnãstirea și iconostasul. a fost de acord cã a vãzut și el lumina venind din același loc.31 Ce spune Celine Ecobichon “Afarã era furtunã mare. împăcânduse cu acea rază de lumină curbată şi cu acea coloană tunătoare de foc. Era ciudat pentru cã nu a lãsat nici o urmã de fum și nici pete arse ca și cum ceva ar fi explodat. Greu de explicat! Sã fie un semn? ”Eram în interiorul manãstirii Celic Dere. La Niculiţel. În orice caz. N-am reușit sã vãd de unde venea. A urmat un tunet puternic ce pãrea sã dãrâme peretii și ne-a fãcut sã tresãrim. explicabil. Priveam în stânga icoanei și deodatã am vãzut izbucnirea luminii. legende şi întâmplări uneori inexplicabile şi poate mai ascunde. asta este ceea ce am vãzut”. ÎN LOC DE ÎNCHEIERE Triunghiul sfânt de la Niculiţel a ascuns moaşte. n. „Aici şi acolo sânge de martir”. Nu era nici un semn pe tavan”. Apoi Nic. Am privit atât fresca cât și podeaua și nu am observat nici o urmã de stricãciune. ca și cum ar fi pornit dinspre pictura unui apostol de pe tavan. dar sistemul electric funcționa. în dimineața aceleiași zile. La început am crezut cã fulgerul luminos ar fi putut fi un bec care explodase. Acolo. Va simţi ca pe un lucru firesc. Auzeam furtuna cu tunete în timp ce ea istorisea și tu traduceai. În dreapta mea (stinga altarului) La Niculiţel. în triunghiul sfânt de la Niculiţel pare firesc ca toate acestea să se întâmple. nu prea tare. Aici şi acolo. Ne-am întors puțin :îmi amintesc cã eram cu fața parțial cãtre ușa de la intrare când un trosnet puternic și o bubuiturã au sunat simultan. dând impresia unei explozii. direcționatã spre podea. 1700 deani de lumină creştină. Ce spune Johnatan O’Brien Deodatã o explozie mare s-a reverberat în întreaga încãpere. că o biserică nu poate fi terminată de 102 ani. Călugăr cu toacă de la Mânăstirea Cocoş. Mãicuțele ne-au primit în camera de rugãciune. din toată pictura unei bisericuţe să se păstreze intactă doar o scenă de martiraj. Celic şi Saon va privi lumea aceasta aşa cum este. din care pãrea sã fi izvorât. Afară se auzeau surd tunete. cum o fãcuseși tu (Valeriu Leonov. pentru că încă nu vrea Dumnezeu şi va căpăta convingerea că este un lucru firesc ca. sau semn. Apoi am privit și celelalte icoane din încãpere. sună textul inscripţiei de sub altarul basilicii paleocreştine. am vãzut un fulger de lumina apãrând dinspre tavan spre podea. Acolo. . unde au fost descoperiţi sfinţii martiri. după şapte sute de ani.n.

se află pe Valea Cormăii. erau persecutaţi şi socotiţi schismatici. să-şi clădească locaşuri de cultmare parte din lemn.Ştefan Meteş. şi actul său de atestare are adânc înscris: anul 1636. ntre dealuri împădurite şi printre linişti de vară verde ne-am întâlnit cu legenda unei biserici călătoare. Au continuat. un rol central l-a avut. deoarece se hotărâse izgonirea de pe aceste meleaguri a preoţilor români). Ca pretutindeni în ţară. instituţiile administrative proprii. Mai apoi a imperiului austro-ungar pentru argintul munţilor Rodnei şi a tot ce îmbogăţea acest ţinut. până târziu în sec. poartă hramul Buneivestiri. vol II.). pe valea Bichigiului. Astfel. Un fel de călătorii iniţiatice. Încăpăţânaţi. Valea Someşului Mare. Maieru şi Sângeorz. Mai târziu ei puteau accede în ierarhiile bisericeşti din locurile de baştină. tradiţiile. luna lui martie. tenaci. s-ar putea spune. Este şi motivul pentru care mănăstirile care apar în documente la 14 decembrie 1450 la Năsăud. despre care doar auzisem. Atunci „episcopul Ghenadie a sfinţit ca preot pe diaconul Miron. din Runcul Mănăstirii”. după înfrângerea lui Mihai Viteazul. sau chiar mai frumos „Vallis Valachalis”. Documentele vorbesc despre sprijinul oferit cnejilor din Valea Rodnei de către domnitorul Petru Rareş pentru a se ridica o mănăstire între Hordou şi Telciu. XIV. Acasă.conduse de cneji locali. a stârnit de-a lungul vremilor interesul regalităţii maghiare. istoria notează păstrarea formaţiunilor statale româneşti numite cnezate. Este menţionat la 1241.32 B I S E R I C A „UMBLĂTOARE” DE LA CORMAIA Dan NICOLAU text si fotografie perisabil. Nu-l tulbură nici creştinii care descind în pelerinaj. însă. biserica. Acelaşi istoric susţine că popa Toader din Sângeorz se afla la 1600 în fruntea cetei de răsculaţi împotriva Dietei. undeva aproape de Sângeorz Băi (1 km. mai ales vrednicia locuitorilor scuturaţi de convulsiile unei istorii crude. din Sângeorz. Biserica noastră. mai există doar în memoria colectivă (Istoria Bisericii Româneşti din Transilvania. material . sau cum apărea mai târziu în documentele medievale. ca dată a împlinirii zidirii. Zona este un tărâm de poveste. când peste valahi au năvălit tătarii. despre care vrem să vă povestim. Năsăudenii îşi trimiteau la acea vreme copiii să înveţe slova creştină în mănăstirile din Moldova. someşenii şi-au păstrat statu- Î tul de populaţie majoritară. 17. dar găsit din belşug prin partea locului. 1935 . într-o coeziune comunitară remarcabilă. fireşte. alături de Cormaia. dar suficient de departe ca să simţi vibraţia spirituală a locului de rugăciune. dârji. „Vallis Rodenensis”. ne-a spus părintele Iacob Algeorge. în îndelungatul drum care i-a purtat prin secole pe localnici. în mănăstirea cu hramul Podrov.

dar de fapt nu ascunde ci) ne arată cât de puternic s-a imprimat şi a dăinuit în rândul localnicilor sentimentul de apartenenţă la crezul în obârşie şi străbuni. bisericuţa a călătorit. ne rămâne să înţelegem felul în care toate acestea s-au întâmplat. După incendiu.33 Bisericuţa este. Şi nu doar atât. dar sângeorzenii nu au „eliberat-o” până la terminarea construcţiei. dacă nu s-ar fi construit alt lăcaş de cult în Sângeorz. Prin 1905. mai vine”. cu „12 perechi de boi” de aceiaşi sângeorzeni. spre a lăsa locul noului edificiu. cu sprijinul Înaltpreasfinţiei sale Bartolomeu. părintele Algeorge a spus că „Bătrânica s-a întors la obârşie”. părintele Nicodim. îndemnaţi de un monah pe numele lui Macarie. la locul său iniţial în Cormaia Valea Pleşii pe doar un hectar. după o istorisire ca aceasta. pe tălpi. Dar la ordinul generalului austriac Buccow „n-a vrut prin ingeniozitatea părintelui Nicodim de a găsi sponsori. Un alt miracol. a călătorit. cu boii. de astă dată estetic. Din locul în care s-a aflat şi la care prin osteneala unor dăruiţi slujitori s-a întors. Acesta. Mureş de unde părintele Nicodim a spus că „nu ai nici o şansă să le iei”. deşi la dimensiunile ei liliputane este greu de crezut cum a putut sluji o comunitate nu chiar mică. creştinii Sângeorzului o desfac şi o remontează pe colina lui Malin. în apropiere. le are expuse într-o expoziţie personală la Tg. a fost târnosită ca mănăstire de călugări după ce popa Constantin zis „Tânău” şi un fost episcop de Rădăuţi. de unde venim şi încotro ne ducem. au refăcut-o. Despre acesta din urmă aflăm din inscripţia unei icoane împărăteşti: „Această icoană. ca să le fie lor şi ficiorilor lor pomenire în veci. Este vorba de un loc pe care. acestea au fost plătite (ar fi tentaţia să spun „ascunde”. împreună cu maica stareţă Ecaterina Ghiran o aduce după secole. pe malul stâng al Someşului. rămasă fără călugării care au plecat în Moldova. se spune. conform documentelor. Aici a fost biserică parohială până la 1999. construcţia noii biserici a început în 1994 şi a mutat iarăşi bisericuţa cu câţiva metri. adunate „iarna. Vine să vadă viaţa de obşte şi să înţeleagă cine suntem. ea a fost translatată (în formă nedemontată). în 1761. pe vârful Pleşa. un miracol de longevitate. cum spunea sfinţitul Nicodim „cine îl descoperă. Întâi a fost refăcută pe la 1746 de către ieromonahul Clement. este gardul din nuiele de alun. muncă de 3 ani (1748-1751) ajutaţi şi de un celebru artist al vremii. Şi acest popă Ion iaste fecioru popii lui Matei din Lăpuşu. mult. în iarna lui 1820. Vlădica Misail. Tudor Zugravu. Iar acum. biserica n-ar fi plecat nici astăzi de acolo. aşa că privind costurile şi consultanţa de specialitate. În chiar condiţiile în care un important personaj „de la cultură din vremea lui Ceauşescu” a subtilizat „legal” 5 icoane de la Cormaia. În mod cert. cu liniile arhitecturale împrumutate de la stilul maramureşean. Cum spuneam. Anuţa. i se cere iertare că îl tai”. de această dată de 20 de măicuţe. însă. Acest spaţiu spiritual al Năsăudului să ardă” (iar semnele focului există!). deşi se mai vehiculeză și cifra 6! A mai traversat şi un incendiu. aşa cum au ars alte biserici româneşti sub năpasta imperiului. dar nu numai! Până în anul de graţie 2004 această bisericuţă. Domnul Hristos împreună cu icoana Maicii Precistii Le-au făcut popa Ion dempreună cu fâmeia lui. sau desfăcută bârnă cu bârnă şi realcătuită după un ingenios sistem al mesteşugarilor truditori (semnele se disting şi acum pe bârnele bisericii!). aşadar. CORMAIA-10 MAIU’ 2008 . chiar Nicolae Iorga a vizitat-o şi „o fost căzut în farmecul ei”. deşi mort. la 23 iulie. este adus la cârma mănăstirii. ale cărui icoane au dăinuit până astăzi. În 2003. când copacului. ne-a spus părintele ieromonah Nicodim Sângeorzan. Fără un ajutor financiar „de la Bucureşti”. atâta vreme. Tudor Zugravu”. Spaţiul îngăduie cam 20 de persoane. Despre ultima descindere. A fost strămutată „pe tălpi”. pe care. Mai târziu. exceptând aprobarea care excludea explicit fondurile. în măcar trei locaţii atestate.

brodate pe taină de mituri ca mătasea pe etamina goblenului. la gard. ni-l pomeneşte în lucrarea sa celebră. o tăcere tăinuitoare de înţelesuri rătăcite şi istorii hiperboreene. dar mai puţin voluminos. Tinerii îşi întăresc braţele cu această îndeletnicire şi se exercită cu acest fel de vânătoare. după care dispare printre copaci şi tufişuri. parcă. sunt ca taurii. Acum. Animal mitic. Popa –Lisseanu . dar şi râvnit de omul tenace. cu excepţia zonei Ardennes.9 m. le împodobesc de jur împrejur cu argint şi se folosesc de ele ca de cupe în ospeţele lor cele mari. hălăduind departe. a întemeierilor. după toată probabilitatea. având o lungime de 2.) Al treilea fel de animale este al acelora ce se numesc uri. Acest simbol a stat în legendele descălecărilor. închis în rezervaţii. forma şi felul lor se deosebesc mult de coarnele boilor noştri. zimbrul este năluca tangibilă dintre două cântaturi ale cocoşilor nopţii şi greabănul său grozav duce cu siguranţă povara unui trecut de care noi. care nu l-a putut domestici niciodată. de lemn. într-una din notele de subsol. care creşte an după an. VI. Germanii îi vânează cu mare grijă în gro- pi şi îi ucid. Aşa se face că cel ce reuşea să doboare un zimbru trecea cu arme şi bagaje în legendă. faţă de care este mai înalt..Dacia în autorii clasici) Autorul acestei culegeri de texte ne încredinţeză. Mărimea coarnelor. Este înrudit cu bizonul fostelor preerii nord-americane. prin firea uşuratică a omului. cei ce ucid mai mulţi uri şi le aduc coarnele în public drept dovadă. Germanii îi numesc urochs sau auerochs. chiar dacă sunt luaţi de mici. Conform atestărilor documentare. inteligenţa şi furia devastatoare din luptă l-au făcut respectat şi temut. ne-am dezbărat fără ca măcar s-o ştim. Commentarii de Bello Galicco. ca înfăţişare. Odinioară. iscoditor şi veşnic neîmpăcat cu limitele fireşti ale naturii ce i-a fost dăruită.: „(.” (G. Iulius Caesar (100-44 î.9 m şi o înălţime de 1. iar capul celui răpus îi devenea stemă şi simbol al nobleţei lumeşti. zimbrul coboară o dată pe zi din desişuri la jgheaburile mari. forţa lui colosală. Aceste coarne le caută cu mult zor.). pline cu tărâţe şi concentrate.. încă plutind halucinante prin desişul întunecat al unor codri care nu vor dispărea niciodată. Însuşi marele împărat roman.. Urii nu e cu putinţă să se deprindă cu oamenii şi să se îmblânzească. el a dispărut din vestul Europei încă din secolul al XI-lea. Povara aceasta. decât tăcerea celorlalte animale. cântărind între 300 şi 920 de kg. că „urii sau boii sălbatici sunt. unde a fost semnalat O familie fericită! . Povara aceasta este Povestea uitată a lumilor apuse. Ei sunt ca mărime ceva mai mici decât elefanţii şi. o poartă zimbrul tăcut de milenii privind fără curiozitate şi fără teamă omul. 28. bourii sau zimbrii.Cr. ca cercurile dure ale stejarilor.” Enciclopediile ne prezintă zimbrul drept cel mai greu animal european de pe uscat. îşi atrag o mare laudă. până hăt. nici fiara ce o zăresc. Tăcerea lor este altfel. cât mai departe. devenind sacrificiul din temeliile edificărilor istorice. ca culoare şi ca figură.P 34 ZIMBRII Dan ARHIRE text si fotografie rima întâlnire cu zimbrii rămâne de neuitat. Puterea şi iuţeala lor este mare şi nu cruţă nici pe om.

Primii. Dar se urmărea înmulţirea lor şi mutarea. Primul care s-a născut aici s-a numit Roman. La desime le place! Aici am şase. ne-a vorbit.Vodă de la Vânători Neamţ. Le mai dăm şi lucernă şi fân. Erau. fiind unul din cei 12 (ceilalţi 11 fiind din subspecia Bison bonasus bonasus!) strămoşi din care se trag toţi zimbrii uneia din cele două linii astăzi existente. în Rezervaţia Dragoş . De asemenea. În afara acestei linii mai există una cu doar 7 strămoşi. am avut şi de orz. paznic de vânătoare şi pădurar în cadrul Districtului III al Ocolului Silvic Retezat şi gazda noastră simpatică de la Slivuţ. Au raţie 10 kg de uruială pe zi. Toţi au nume care încep cu R sau cu Ro. în câteva cuvinte. Bison bonasus hungarorum. mai suculentă. responsabil cu vânătoare la Ocolul Silvic Haţeg: „Scopul cred că era turistic. cel mai mult mănâncă porumb dat prin moară. aduşi din Polonia în 1958. astăzi dispărut şi Bison Romo bonasus caucasicus. oricât i-ai hrăni de mult. a cât mai multe exemplare posibil şi în alte locuri din ţară. În 1919 este vânat ultimul zimbru aflat în sălbăticie din Polonia şi în 1927 ultimul „sălbatic” din Caucaz. Din cauza gradului mare de consanguinitate.Romo . Petru Crăciunesc. ei tot în pădure vor. Haţeg. Acum sunt numai zimbri şi stau aici numai la vizitare. a fost înfiinţată în 1958. vara bea fiecare cam la 70 l de apă pe zi. Se numesc Romaniţa şi Rozina. tot aici. Despre acest eveniment ne-a vorbit domnul Gheorghe Crăcnescu. iarna doar 20-30 de litri. la . dar n-am prea avut noi sfeclă în ultima perioadă. în zone de păduri protejate din Polonia şi Belarus. Le dăm cam de 2-3 ori pe zi. Rusia şi Kîrgîzstan şi mai există exemplare în grădini zoologice din 30 de ţări.trei femele şi doi viţei. de unde au fost aduşi.i vadă! Înainte erau şi cerbi lopătari aici. sfecla le place. prin aducerea a doi zimbri din Polonia. la Slivuţ şi capră neagră. Femela mai trăieşte şi acum. Mai există turme în Lituania. au rămas numai doi zimbri: un mascul şi o femelă. În 1963 s-au mai adus încă doi zimbri. la Haţeg. în Rezervaţia Neagra de la Bucşani .” Rezervaţia de la Slivuţ – Haţeg Bucuria în doi timpi: Romaniţa şi Rozina! Rezervaţia de zimbri Slivuţ. pentru vizitare. tot din Polonia. toţi 7 fiind Bison bonasus bonasus. cu PO de la Polonia. unde sunt nişte păducei de care se freacă. dispărut şi el.Podarek şi o femelă . să nu-i ţii în acelaşi loc! De mâncat. aici. în viitor.. grădinile zoologice de la Târgovişte şi Bucureşti au şi zimbri printre animalele expuse. următorul Retezat.hăţiş şi pădure. A fost cam grea iarna asta.Haţeg.Dâmboviţa şi la rezervaţia Vama Buzăului Braşov.. despre zimbrii de Haţeg pe care îi tratează ca pe nişte membri de familie : „Sunt animale monitorizate în toată Europa şi cred că în toată lumea.35 până în secolul al XIV-lea. femelele Purswa şi Pumyla. Lor le merge bine dacă îi muţi dintr-un loc în altul. urşi. nu înainte de a participa la relansarea populaţiilor actuale de zimbri. iar în Transilvania în anul 1790. mai sunt vreo 4 ha de teren. diversitatea genetică a celor aproape 4 000 de zimbri care mai trăiesc astăzi este mică. În România sunt zimbri în patru rezervaţii şi anume în cea de la Slivuţ . Vine lumea să . Dar. că în rest se duc în sus. Au existat trei subspecii de zimbri: Bison bonasus bonasus. şi le-o dăm în combinaţie cu nişte concentrate speciale pentru ei. un mascul . sunt muguri pe care îi pasc. fătaţi în 2008. are 26 de ani. Mai schimbăm uruiala. Prin înmulţirea lor s-au mai putut duce alţii şi în alte locuri din ţară: în 1967. adică uruială. cât a fost gerul. Din punct de vedere al hranei nu au dus lipsă. şi de orzoică. că am stat tot cu mâncarea pe ei. Ucraina. în Moldova ultimul atestat a fi fost vânat în anul 1762. un mascul . După 1982. s-au numit Podarek şi Polonka. dimineaţa când îi hrănim. la vreo 12 specii. undeva.Polanka. După anul 1951 au fost reintroduşi în sălbăticie.

acolo. ci o forţă colosală a naturii pentru care nu poţi decât să faci pasiune ! „În primul rând . medicul veterinar care deserveşte rezervaţia de la Slivuţ. Ar fi extraordinar. ne-a vorbit cu ardoare. aceasta este o altă caracteristică a lor. câteva femele. Zimbrul este un animal de talie mare.o mică măsură cu taurinele.doi masculi. În anul 2007 la Bucşani erau treizeci şi trei de exemplare. La noi. încetul cu încetul lucrurile s-au ameliorat şi s-au . Pot să spun că dispariţia de pe acest teritoriu a lui Bison Bonasus s-ar cuveni mai bine cercetată. trăieşte în grupuri aglomerate. din Polonia. acolo fiind zona lor veche. În acest moment. în stare liberă.un mascul şi două femele.două exemplare. cu trenul anterior foarte bine dezvoltat. s-au adus aici. numită Rozina. deoarece le-am descoperit pe măsură ce am început să lucrez cu ele. care e puţin mai la nord. în 16 iulie 2008. Au o putere şi o robusteţe extraordinare! Este adevărat că noi ne confruntăm cu lipsa habitatului său natural. am fost surprins şi uimit de puterea şi de forţa extraordinare ale zimbrului! Căci m-am văzut nevoit să administrez unuia aproape de trei ori şi jumătate doza normală pentru un taur de aproximativ aceiaşi greutate şi să constat că după doar zece minute se trezeşte şi se ridică în picioare. Masculii ajung la maturitatea sexuală la trei ani. Din punct de vedere al bolilor se aseamănă într.Neamţ. din părinţii Roxana şi Romo şi o altă femelă. Întreţinerea unui zimbru nu este foarte ieftină. s-au dus două exemplare. un număr de trei exemplare . gâtul şi pieptul fiind. Femelele devin apte de reproducţie la 3 ani. dar cele 8 kg de concentrate. la grădina zoologică din Bucureşti . care le transmite la editorii cărţii de pedigree a zimbrilor. deoarece nu sunt lăsaţi să o facă de către masculii dominanţi.” Tatăl veghindu-le pe Romaniţa şi Rozina. la Târgu Neamţ.36 de lucernă sau fân pe zi. despre zimbru. înălţimea la greabăn fiind mult mai mare decât cea a trenului posterior.vreau să vă spun că eu sunt fascinat Trivale. Sigur că nu poţi să faci actul medical decât după ce îi anesteziezi. dacă s-ar putea reface o populaţie semnificativă pentru a putea fi reintrodusă în mediul ei natural. dar la Vânători. Anual. cea mai mare rezervaţie din România este cea de la Bucşani – Dâmboviţa şi apoi cea de la Vânători – Neamţ. Alterarea mediului său natural. la Focşani.patru. pentru că el are nevoie de multă pădure în care să hălăduiască. foarte bine dezvoltate.trei exemplare în 1966. În anul 2007 şi 2008 au fost tranchilizaţi pentru a li se recolta probe de sânge şi probe de păr. la Piteşti. a fost principalul factor care a condus la dispariţia sa. din părinţii Roxi şi Romo. iar la Haţeg . când trec de perioada de iarnă. Spre bucuria celor de la Ocolul Silvic. cu bovinele. dar între vârstele de trei şi şase ani nu prea ajung să monteze. care sunt de fapt cele mai scumpe. căci furajele care li se administrează sunt scumpe. însă.ne-a declarat doctorul Mihăilă . din cauza scăderii populaţiei de zimbri de la Haţeg. în 1982 . În Ucraina sunt câteva populaţii de zimbri în mediul lor natural . tineretul şi unul .veterinară şi aplicarea tratamentelor cu un medic veterinar. viţeii lor. dacă nu este hrană suficientă. acestea ieşind demult din mediul lor natural. la care se adaugă 8 kg de suculente şi între 6 şi 8 kg pe zi de concentrate. probe care au fost trimise la laboratoare de specialitate din străinătate şi tot în aceşti ani li s-au aplicat tratamente de deparazitare.şase exemplare. iar din Ucraina. În anul 2002. la Vânători treizeci şi patru. iar în rezervaţie este totuşi îngrădit. spre a trage concluziile de rigoare. la Haţeg. dar şi cele de minerale şi vitamine. Astfel. şi nu numai. de la Focşani. Poate ultimele! Lui Romo i se pregăteşte ceva! Doctorul Constantin Mihăilă. Abia între 6 şi 12 ani ajung să o facă. aş spune. în 1969 . nu se mai aseamănă. dar. poţi găsi grupuri formate din câte doi trei masculi doar. precum şi prin împuţinarea suprafeţelor ce-i reveneau. fetele sale. apoi vânătoarea. unde a trebuit să înlăturăm mai întâi carenţele – şi proteice. Neamţ. prin contract. Pe timp de vară. la rândul lor. însă. din punct de vedere medical. datele privind naşterile se centralizează la rezervaţia de la Vânători . prin industrializare şi intersectarea pădurilor de către drumuri. rămân! Pe lângă hrană. la Haţeg. Prin robusteţe. tot la capitolul cheltuială intră şi contractul de asistenţă sanitar . Ne-am confruntat cu această problemă aici. în 2008 au avut loc două naşteri: în 24 mai 2008 s-a născut o femelă cu numele de Romaniţa. el a găsit aici nu nişte animale pe care trebuie să le îngrijească. păşunatul de iarbă şi muguri de arbori şi arbuşti face ca raţia să se mai uşureze din punctul de vedere al banilor. nu cred că ar merge. Ca specialist în acest domeniu veterinar. cred că s-ar putea. Pe timp de iarnă mănâncă 10 kg de animalele astea! Aceasta. cu o musculatură puternică. Venit de puţin timp. dar nu se reproduc dacă nu sunt întrunite toate condiţiile necesare supravieţuirii puiului – de exemplu. coboară până la noi zimbri care sunt.

după discuţia cu doctorul Mihăilă. Istoricii de mai târziu au interpretat vânătoarea lui Stema Poloniei în timpul regelui Sigismund Wasa. În continuare vom examina primele izvoare istorice privitoare la stema statului moldav. Se presupune că zimbrul se bucura de un anumit prestigiu religios printre daci. semnificaţia şi primele reprezentări ale unei steme de stat Tudor ARHIRE Bourul. animal înrudit şi nu de puţine ori confundat cu zimbrul şi cu bizonul. ca să zic aşa. O dată cu noii stăpâni în Dacia au pătruns şi zeităţile pe care aceştia le venerau. a dispărut cu totul din fauna ţării noastre încă din perioada medievală dar a supravieţuit în heraldica românească. să schimbăm masculul. Suficient cât să moară Romo. nici pădurile de molid şi de brad. Este posibilă şi o împletire între credinţele locale şi cultul lui Mithra al cărei îndepărtat ecou să fie prezenţa capului de bour în stema Moldovei. iar mediul cel mai propice este pădurea.”( De la data scrierii articolului și până astăzi a trecut ceva timp. dintro singură lovitură de corn. ale cărui mistere au devenit foarte populare în provincia nou înfiinţată.. printre ele numărându-se Mithra. Uciderea sălbăticiunii ar avea semnificaţia unui rit de iniţiere. Nu sunt foarte pretenţioşi – au vreo 10-20 de specii de plante cu care trăiesc. singurul mascul de acolo. Capul de bour a fost considerat fie simbol al ţării înainte de toate fie simbol al familiei domnitoare care s-a transformat cu timpul în emblemă teritorială. Noi ne propunem să aducem la Haţeg vreo 2-3 femele de la Bucşani –Dâmboviţa şi Vînători –Neamţ. Caută. istorici şi specialişti în heraldică. De altfel capul de bour sau de zimbru a făcut parte aproape necontenit din stemele Moldovei. printre indiciile ce vin în sprijinul acestei ipoteze numărându-se şi o legendă despre împăratul Traian care a dăruit unui templu de lângă Antiohia. la loc de cinste. Ceea ce dă originalitate cazului românesc este animalul vânat – bourul sau zimbrul. un corn de zimbru poleit cu aur. Dimitrie Cantemir afirma că stema Moldovei fusese stabilită de către Dragoş. seacă. a dobândirii supremaţiei peste un teritoriu (prin înfrângerea celui care îl stăpânise mai înainte) sau a colonizării unui teritoriu (sacrificiu de întemeiere). Legende construite în jurul temei vânătorii rituale se întâlnesc din India şi până în apusul Europei. dar nu refuză. ocupă al doilea cartier al scutului şi reprezintă armele Moldovei. ajungând să se identifice cu Moldova. dar se bănuieşte că acest animal se afla în centrul unui complex ansamblu mitico – religios influenţat de credinţele Orientului Apropiat şi ale lumii mediteraneene în care taurul şi tauromahia jucau un rol de seamă. năzdrăvana speranță a rezervației!) Am plecat de la Slivuţ spre seară dar.e bătrân! Dorim să aducem unul mai tânăr. incluzând între stemele provinciilor regatului şi stema Moldovei Dragoş ca expresie transpusă în legendă a unui antic rit cinegetic ale cărui obârşii pe teritoriul românesc coboară în timp până în vremea dacilor şi care presupunea sacrificarea unui animal pe malul unui râu . care . până în prezent. Originea venerabilului animal heraldic moldovenesc a dat naştere unor întrebări cărora s-au străduit să le afle răspunsul cronicari. ele sunt de folos pentru a stabili dacă dintru începuturi capul de bour a . în amintirea vânătorii care l-a purtat din Maramureş peste munţi spre viitoarea sa patrie şi în timpul căreia a răpus un bou sălbatic – „iar capul boului a vroit să fie însemnul noului său Principat”. pădurile de foioase. la dextra o roză şi la senestra o semilună conturnată. la o populaţie de zimbri este. îl priveam cu alţi ochi pe Romo. Originea capului de bour poate data şi din vremea cuceririi romane a Daciei.Hațeg. nevoie şi de 10 000 de ha. Principatelor Unite şi României. deopotrivă. supărat de prea marea noastră apropiere de femelele şi puii care mâncau. În stema actuală a României capul de bour negru însoţit de o stea de aur între coarne . probabil. căci au nevoie de spaţii vaste. Din punctul de vedere al teritorialităţii. Acceptarea acestei teorii duce la concluzia că teritoriul moldovenesc sau o parte a acestuia a avut ca emblemă ancestrală capul de bour fără vreo legătură cu familia domnitoare a Moldovei. scurtă. a făcut să vibreze gardul zeci de secunde! Capul de bour – originile. Cultul lui Mithra derivat dintr-un mit arhaic indo-iranian avea ca moment central sacrificarea unui taur. mai viguros. masculul de la Slivuț . cel care.fiind deja trecut de 18 ani. pentru a reduce cosanguinizarea şi.. din prada de război luată de la daci. în general.37 rezolvat. Tradiţia istorică privitoare la întemeierea Moldovei plasează în chiar acest moment de început adoptarea acestui simbol drept semn distinctiv al statului care tocmai se năştea. Chiar dacă aceste izvoare nu permit stabilirea unor legături între stema Moldovei şi religia dacilor sau misterele lui Mithra. ambele de argint. întâiul voievod. Nu se cunoaşte cu exactitate rolul zimbrului în religia dacilor. de asemenea. dar nu înainte de a-l lăsa pe Romeo.

coborând apoi în scut pentru a se transforma în parte principală a stemei de stat. uşor înclinat spre stânga. sculptat alături de pisanii laice sau religioase aparţinând epocii lui Ştefan cel Mare. ceea ce exclude posibilitatea ca vreunul dintre cei doi voievozi să fie cei cărora Moldova le datorează stema sa. în tipurile monetare şi sigilare capul de bour are rol de principală piesă a stemei ţării. figurează pe primele monede cunoscute ale acestui stat în chip de cimier. şi a tatălui său Bogdan I. O astfel de constatare acordă capului de bour calitatea de simbol teritorial ce precede întemeierea Moldovei şi nu o emblemă preluată de ţară de la familia domnitoare. . Primele monede moldovene. bătute după 1377.1391). era un cap de lup. în schimb se regăseşte pe plăci şi discuri de teracotă şi monumente arhitectonice. pe cale de a se şterge. descoperiri arheologice făcute la Rădăuţi au dovedit că stema personală a lui Laţcu. coarnele fiind îndoite spre interior. acvila. pe când în cealaltă situaţie are rol de cimier pentru stema dinastică. O astfel de reprezentare a capului de bour este străină monedelor şi sigiliilor. Istoricii au apreciat că diferenţele evidente între cele două tipuri de reprezentări se datorează faptului că. cu excepţia bulei de aur a lui Petru Şchiopul din 1575. pe de o parte. însoţit de o stea între coarnele cu vârfurile îndoite spre exterior. aşezat deasupra unui coif care timbrează un scut. face posibile recunoaşterea şi descrierea stemei cuprinsă în câmpul său: cap de bour. deşi deteriorat. Prezenţa sa în stema de astăzi a ţării noastre este. roza la dextra şi luna crai– nou la senestra. o curioasă formă de supravieţuire a unui animal exterminat prin vânătoare şi poate o amintire vagă. iar steaua are de această dată şase raze. începând cu domnia lui Petru I (1375 . Sfragistica şi numismatica oferă primele mărturii. implică mai degrabă o evoluţie inversă. De altfel. s-a presupus că şi în Moldova capul de bour a fost mai întâi cimier stemei dinastice. pe baza analogiei cu Ţara Românească a cărei binecunoscută stemă. În concluzie capul de bour a fost şi continuă să fie un simbol teritorial a cărui existenţă începe înainte de naşterea Moldovei şi continuă şi după ce aceasta a devenit una dintre provinciile istorice ale României.38 reprezentat un simbol teritorial. mobila heraldică urcând din scut spre a deveni cimier. Capul de bour este foarte asemănător în acest caz celui de pe sigilii şi îşi va păstra forma tot până în anul 1409. Este redat şi gâtul animalului heraldic. Faptul că în Moldova apariţia capului de bour în stema ţării precede cu aproape un secol prezenţa sa în stema dinastică. Vladislav al II-lea Jagello. cu vârfurile curbate spre interior. Pornind de aici. totul într-un scut triunghiular şi va păstra acest aspect până în 1409. sau dacă a fost mai întâi un însemn dinastic. Bourul apare văzut din faţă. Din a doua jumătate a secolului XV capul de bour apare şi în izvoare epigrafice. urechile sunt mai alungite. Cea mai veche mărturie de acest fel datează din anul 1476 şi însoţeşte pisania ce aminteşte zidirea porţii celei mari de la Cetatea Albă. Sigiliul lui Petru I atârnat la actul său de supunere faţă de regele Poloniei. când va suferi modificări similare cu acelea ale stemei sigilare. în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. ca emblemă oficială a Moldovei. domn ale cărui sigilii înfăţişează bourul diferit : coarnele sunt mai masive. a credinţelor pierdute ale Daciei preromane sau a dispărutelor mistere mithraice. după cum spuneam şi în primele rânduri ale acestui articol. aveau stema ţării pe avers. ale folosirii capului de bour împreună cu mobilele anexe.

Neamţ şi Vama Buzăului . unele grosolane. neştampilat. năluci ale unor istorii ceţoase. zimbrii şi bourii.39 Puţină filatelie! Cristinel POPA . „Perle” (1880). celebrele „cap de bour”.au fost emise la data de 21 iulie 1858.colecţionar Primele timbre poştale româneşti. nu încetează să exercite astăzi. cu atât valoarea colecţiei creşte. tipăriţi pe hârtie sau hălăduind prin codrii. Dar. Datorită valorilor mari şi rarităţii circulă foarte multe falsuri. încă.1879). Ferdinand şi mai ales.R. Dintre acestea mai puţin de 50 se află în colecţii din România. Au circulat şi încă mai circulă legende cu privire la valoarea fabuloasă a unui astfel de timbru. spre deosebire de inorog. altfel. altele foarte bine realizate. colecţiile de eseuri. mai ieftine şi pot constitui o investiţie deosebit de rentabilă. o puternică fascinaţie asupra celor care i-au văzut vreodată. Vânători . „Vulturi” (1885 .1889).Braşov. pentru ce ar mai fi fost salvaţi de la totală dispariţie? N.1907 sunt foarte valoroase. În lucrarea apărută la Bruxelles în 1869(!!!) – „Timbres de Moldavie et de Roumanie” este subliniată deja raritatea timbrelor „Cap de bour”.ne drept în ochi cu ochii lor omeneşti. În general. Dacă nu reuşiţi să găsiţi sau nu vă permiteţi să achiziţionaţi un „Cap de bour”. Printre cei mai cunoscuţi filatelişti se numărau regii României Carol I.1869).1900) – sunt relativ uşor de găsit. blazoane şi colecţii. doar ei ne-ar putea spune Povestea.1872). privindu. Acolo încă îi mai putem vedea.Dâmboviţa. capul de bour rămâne visul tainic al oricărui . zimbrul a fost salvat şi mai există. „Cuza”(1865). care nu a existat niciodată. Emisiunile următoare: „Principatele unite” (1862 şi 1864). la Slivuţ . născând legende. spre deosebire de bour. falsuri şi dorinţe mistuitoare de-a lungul miilor de ani. lipsiţi de teamă. dar asemănătoare. Cu cât tema este mai bine acoperită şi mai coerent prezentată. nu înseamnă că nu puteţi avea o colecţie spectaculoasă şi valoroasă. „Bucureşti I şi II” (1876 . care a dispărut pentru totdeauna. În licitaţiile internaţionale preţurile se situează între 2 000 $ pentru un exemplar ştampilat din valoarea mai puţin rară de 54 parale şi peste 100 000 $ pentru un exemplar superb. căci. Şi.cu favoriţi” (1866 . „Carol I cu barbă” (1871 . Odată cu apariţia lor s-au născut şi primii colecţionari români de timbre. dacă se va dovedi că unii dintre noi suntem binecuvântaţi cu darul de-a înţelege mai mult decât ar fi la vedere. Animale diferite. din valoarea de 27 de parale.Haţeg. ca şi ieri. sau urii de odinioară. „Paris” (1872). timbre şi scrisori circulate în perioada 1858. colecţionar căci . Bucşani . machete. În prezent sunt catalogate aproximativ 750 de exemplare autentice din prima emisiune „Cap de bour”. Totuşi. zimbrii şi bourii au ajuns în steme. „Carol I . Carol al II-lea. „Spic de grâu” (1893 .

rezultat fie al săpăturilor arheologice. instrumente folosite pentru curăţarea lor. fie provenind din colecţii particulare. Iuliana Costea Arhg. cele mai timpurii fiind pipele turceşti de secol XVII. Muzeul Naţional de Istorie a Romaniei – pentru organizarea unei expoziţii al cărei scop este acela de a prezenta un valoros patrimoniu. Muzeul Judeţean Satu Mare. tabachere. de-a lungul istoriei. alături de băut și jocurile de cărți își face apariția fumatul. respectiv ceramică turcească.). iar imaginarul capătă un rol fundamental. etc. masă de tocat frunze de tutun. oamenii și-au creat astfel de „dependențe”.Muzeul Municipiului Bucureşti. multe asemenea piese se regăsesc . tipar pentru modelarea acestora. Muzeul de Isto- rie şi Arheologie Constanţa. cu o sabie neascuțită“. Muzeul de Arheologie „Callatis” Mangalia. prezintă aproximativ 600 de piese (pipe. Într-o perioadă în care imaginea vizuală este mai mult difuzată prin media decât trecută prin filtrul raţiunii. Muzeul Brăilei. care începe să reprezinte un adevărat stil de viața și închide triada celor trei vicii fundamentale din evul mediu. Astfel. itinerantă. Iorga spunea că „viciile sunt călăii care te omoară încet. expoziţia „Un viciu istoric” transmite printr-o relativă simplitate un obicei. Muzeul Judeţean Ialomiţa. Muzeul de Istorie şi Arheologie din cadrul Institutului de Cercetări EcoMuzeale Tulcea a colaborat cu alte 11 muzee din ţară . întâlnit din Evul Mediu până în prezent. Muzeul Naţional Secuiesc. marele nostru istoric N. secolul XVIII. tuiuri precum şi diferite alte materiale şi obiecte. Muzeul Judeţean Mureş. un viciu. Muzeul de Istorie Galaţi.40 Bulgari și albanezi în Dobrogea. Cu adevărat. Tutunul Un viciu istoric Arhg. Aurel Stănică D efinind viciul. Expoziţia. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. rastel. monede.

Brăila. chiar ilegal în unele ţări din Europa. Pentru perioada secolelor XVI – XVII. Veliko Târnovo. secolul XVIII Narghilea . pipa. cultura tutunului. la Corint şi Atena. Šumen. Lulelele erau lucrate din lut de culoare roşie. ce aminteşte de ceramica terra sigilata).de altfel. în perioada secolelor XVIII – XIX. fumatul de tutun cu pipa era perceput cel mai adesea ca o extravaganţă. dăunător sănătăţii. termenul de lűle în limba turcă desemna floarea de lalea şi a fost preluat ca atare pentru numirea acestui tip de pipă . datorită potenţialului economic deosebit. Babadag. a accelerat răspândirea obiceiului fumatului. 1840. Tulcea.lulea. se transformă în artă. „Un viciu istoric” constituie un demers expoziţional dedi- cat pipelor. Bucureşti. Centrele de producţie şi-au continuat evoluţia şi în secolele XVIII şi XIX. Măcin ..dar mai ales meşteşugul realizării de pipe capătă noi valenţe: cultura tutunului devine monopol de stat iar producţia instrumentului de fumat. Apar Bazarul din Babadag. Inventarea la sfârşitul secolului al XIX-lea a maşinii de împachetat ţigarete a favorizat declinul meşugului realizării de pipe şi mai mult. ulterior ca un fapt păcătos.41 Tătar din Cernavodă cu lulea. în Bulgaria la Varna. în Grecia. o categorie de obiecte ce ilustrează obiceiul fumatului de tutun. Isaccea. Sofia. Ciubuc pe un spaţiu larg şi se pot face analogii cu cele descoperite la Iaşi. unele exemplare fiind de o calitate deosebită. obicei ce a cunoscut încă de la început o largă răspândire în societatea medievală europeană şi nu numai. Slobozia (Oraşul de Floci). un viciu istoric. multe imitând forma şi tehnica decorării atelierelor din Istanbul şi Lűleburgas (însăşi numele localităţii reflectă realitatea existenţei aici a unui important centru de producţie ..

fie ca plantă decorativă. de produse şi populaţii. dar şi în oraşele de pe linia Dunării. este de tradiţie orientală. deşi obiceiul fumatului de narghilea. hanuri şi băcănii ale grecilor. afion. dar există şi colecţii . Cel care a studiat de altfel aceste calităţi curative ale tutunului şi le-a recomandat a fost ambasadorul Franţei în Portugalia. Nicolae Filimon menţiona în romanul său obiceiul boierilor fanarioţi de a fuma „ca turcii”. teriac. fie pentru calităţile sale curative. astfel de obiceiuri erau prac- ticate şi ele se răspândesc şi în mediul negustorilor şi al târgoveţilor români. Planta de tutun. aflat sub influenţă otomană. zonă din care se răspândeşte obiceiul fumatului de pipă. majoritatea dezvoltând chiar adevărate stiluri decorative sau impunând diverse mode şi tipuri de şi pentru pipe. protejatul reginei Elisabeta. armeni. la curţile regilor Spaniei. În Dobrogea. din zonele aflate timp de peste patru secole sub influenţa Imperiului Otoman.. cercetările arheologice au evidenţiat existenţa unui număr impresionant de pipe. Jean Nicot – nicotina – dar obiceiul fumatului de tutun cu pipa se leagă însă de numele lui Walter Raleigh. în marea lor majoritate. narghileaua fiind folosită în special pentru haşiş. teritoriu aflat sub directa influenţă a Imperiului Otoman. spre exemplu. ca de altfel în întreg spaţiul balcanic. Portugaliei şi Franţei. atât tutun cât şi opium. acesta este preluat şi adaptat mentalităţii orientale. respectiv prezenţa atât în zona gurilor Dunării. o arteră cu un esenţial rol în permanentul schimb cultural. cum a fost cazul Dobrogei. În Ţările Române. precum greci. în spiţerii. Fumatul de ciubuc. Colecţiile muzeelor sunt alcătuite din exemplare realizate din ceramică. Realitatea istorică. bulgari. cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea era recunoscut drept cel mai notoriu fumător şi care a avut un rol esenţial în răspândirea acestui obicei. cârciumi. turcilor şi armenilor. pentru care La taclale orientale! se foloseau şi alte plante psihotrope şi care deservea unor scopuri ritualice încă din Antichitate şi fumatul de tutun cu pipa. a făcut posibilă dezvoltarea şi evoluţia unei culturi cu puternice influenţe orientale. în Balcani Fumători olandezi. în perioada fanariotă. fumatul de tutun cu pipa apare pe această filieră engleză. Tutunul. a Imperiului Otoman. În Imperiul Otoman. etc.42 centre meşteşugăreşti în întreaga Europă. este rapid preluat şi de restul popoarelor din Balcani. români. dar şi din întreg spaţiul românesc. albanezi. Spre deosebire de zona occidentală a Europei. ilustrație de epocă. Expoziţia are în vedere punerea în valoare a unei părţi din imensul patrimoniu arheologic aflat în colecţiile muzeelor din ţară. plantă originară din America. Există de altfel o distincţie clară între ceea ce reprezintă fumatul de pipă. o practică a turcilor otomani. a fost iniţial folosit în Europa.

dar şi în scopuri curative. Acesta serveşte scopului de a prezenta publicului vechimea unui obicei. Jean Nicot este cel care îi recomandă reginei Caterina de Medici folosirea plantelor de tutun iar anul 1560 rămâne în istorie ca data la care începe răspândirea tutunului în Europa. Săpăturile arheologice la vechile curţi domneşti de la Bucureşti şi Iaşi au permis înregistrarea unui mare număr de pipe. 1560. Ambasadorul Franţei în Portugalia. reacţia în timp şi spaţiu a oamenilor faţă de obiceiul fumatului. Ajunge în Europa după descoperirea Americii (1492) şi o primă menţiune a obiceiului de a fuma o avem de la Christofor Columb care amintea despre frunzele de tabac preparate de locuitorii insulei San Salvador. expoziţia este completată de diverse alte obiecte de tradiţie orientală. primul fumător notoriu. a evoluţiei pipei ca instrument de fumat tutun dar şi a felului în care o categorie de obiecte reprezintă şi defineşte o mentalitate aflată sub influenţe orientale. moda pipelor turceşti lucrate din lut s-a menţinut alături de cea vest occidentală. Pentru a ilustra prin obiectele expuse un obicei occidental adaptat Europei răsăritene. Nu în ultimul rând. Sunt prezentate publicului acest tip de obiecte. mărturii din trecut ale unui TUTUNUL Tutunul este o plantă originară din America de Sud şi a fost folosită de comunităţile umane încă din secolul al VIlea în ritualuri magico-religioase. secolul XVIII. În acelaşi timp.43 obicei care şi în prezent are ca principală caracteristică această definiţie. . pentru dureri de cap. factorii care i-au determinat apariţia dar mai ales larga răspândire. demersul expoziţional are în vedere prezentarea publicului a unei categorii de obiecte. dovedind astfel larga răspândire a obiceiului fumatului de tutun în Ţările Române. de pipe lucrate din porţelan şi spumă de mare. puţin aflate până în prezent în lumina reflectoarelor. În zona Ardealului. cele mai frecvente fiind produsele ungureşti. considerate adevărate opere ale tehnicii orfevrăriei datorită stilului decorativ. vindecarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe. dar şi accesorii pentru fumatul de pipă. pentru a putea pătrunde în „atmosfera” unei lumi în care fumatul de pipă îndeamnă la siestă şi flecăreală în toridele veri dobrogene. marea majoritate turceşti. trebuie urmărit criteriul cronologic. pentru acestea din urmă. Sir Walter Raleigh. respectiv cea a unui viciu la modă. respectiv pipele. lucrate din lut. Cafenea turcească. în condiţiile în care numărul acestora în colecţiile muzeelor este impresionant. De la numele său s-a păstrat termenul de nicotină. Jean Nicol.

la curtea reginei Elisabeta era recunoscut drept cel mai notoriu fumător. periculos pentru plămâni”. fiind folosit tot în scopuri curative. unul dintre navigatorii spanioli. papa Urban al VIII-lea ameninţa cu excomunicarea pe fumători şi ţarul Mihail al IIIlea cu deportarea în Siberia pe cei care „beau tutun”. Fumatul devenea astfel o modă. consumată de categorii sociale tot mai numeroase în întreaga lume. Astfel devine o marfă comercială cu mare căutare. De numele lui Sir Walter Raleigh se leagă dăunător pentru creier. .. scârbos pentru miros.. viciul fumatului era considerat un privilegiu al nobilimii şi un obicei monden. Cunoscut şi sub numele de herba panacea sau herba sancta. Tutunul a continuat să fie cultivat în Europa. Marinar cu lulea. acuzat de soţie că „înghite foc şi scoate fum pe nas”. în grădinile curţilor regale din Peninsula Iberică. Diego Rodriguez.44 Sultanul Murad al IV-lea. el fiind cel care la sfârşitul secolului al XVI-lea.. . dar şi ca plantă ornamentală. a fost utilizat pentru fumat de pipă. secolul XIX. Succesorul reginei Elisabeta.. Totodată. rămâne cunoscut drept primul european fumător şi care. În secolul al XVII-lea fumatul începe să fie condamnat în întreaga Europă: sultanul Murad IV emite în 1633 un edict prin care pedepsea cu moartea pe cei care consumau opium sau fumau tutun. James I condamnă fumatul pe care îl vedea ca pe „un obicei dezgustător pentru privire. pentru narghilele. a fost condamnat de Inchiziţia spaniolă pentru „legătură cu diavolul”. iar în Orient în amestec cu alte plante iritante sau stupefiante. un adversar neînduplecat al fumatului! răspândirea obiceiul fumatului de tutun cu pipă. În Imperiul Otoman tutunul a fost adus de navigatorii englezi şi olandezi şi era iniţial folosit pentru aroma deosebită în amestec cu alte plante.și tovarășa lui de viață și de pipă! Bulibașa.

Istoria universală cunoaşte foarte puţine astfel de exemple. Zeci de garoafe în cuib de carton. fiecare locşor de pe navă. Omul părea să nu înţeleagă ce i se întâmplă. Culmea! Când echipajul se pregătea să plece din port şi doamna Angela făcea ultimile verificări. vânzătorul i-a pus în braţe. O cutie mărişoară. o mărturie credibilă şi lipsită de echivoc a forţei pe care dragostea pentru lumile de dincolo de orizont o poate da omului atins de aripa acestei patimi. la Las Palmas. (Rodica Simionescu) Vaporul cu flori roşii “Vorbim despre flori şi aflu că sufletul ei. o dragoste care a absorbito în anaforul unui destin al însingurării fără alternativă. departe de mare şi de navă. Rodica Simionescu. prin grija doamnei Rodica Simionescu. cum ar fi normal. deseori. lângă mine. tristă!. când scriu. tot aici. Pentru povestea atât de frumoasă lăsată în urmă de Angela Lefterescu. fără oameni dragi în jurul ei şi fără favorul de a o fi putut face pe marea care i-a fost atât de dragă. prima femeie comandant de navă din România ngela Lefterescu nu mai este printre noi. câteva amintiri răzleţite prin lume. Şi am avut dreptate! Doamna Angela Lefterescu. prin generozitatea aceleiaşi bune prietene. bine înfăşurată în hârtie. la editura locală Atlas. . în muzeul orăşenesc. în port. ziarist la Radio Constanţa. publicată în anul 1996 în Călăraşi.. o dragoste care a încurcat. am dorit să ne facem părtaşi cititorii la bucuria –uneori.. care s-au înfoiat în apa proaspătă. de carton. se deschide şi se înduioşează ori de câte ori se întâmplă să le primească.. pe navă. A luat cutia şi în cabina ei a deschis-o nerăbdătoare. iar jurnalul.A plecat lăsând în urmă câteva (puţine. Marinarii îl ocoleau şi chiar se împiedicau de el. începând cu acest număr al revistei La Drum. lumea din jurul ei. seci. pentru călătorie. Mă aflam în faţa unui subiect de… primă pagină. V-am spus că nu prea era într-ale lui. educat să poarte uniformă şi în somn. un pachet. Citesc ultima filă şi nu prima. Odată. Doamna Angela. Dar i-a dăruit ţigări. Am pus mâna pe telefon în ziua de 1 martie 1995 şi am sunat-o.. O dragoste care i-a adus multe împotriviri. pe masa mea de lucru. depăşind performanţa înaintaşei sale. doamna Irina Constantziu Vlassopol. Aşadar. cu titlul “ANGELA LEFTERESCU / UN CĂPITAN DE CURSĂ LUNGĂ”. la scara vaporului. după cum i se spunea. Fotografiile sunt acum. cât de mare este lumea şi cât de lung timpul! Nu împrejurările au dus-o pe mare. vom publica în serial jurnalul Angelei Lefterescu. Carnetul de marinar “Ţin în mână carnetul de marinar cu numărul 02547/4934. de supertraulere şi alte nave de pescuit oceanic a fost ambarcată la data de 6 februarie 1982 în funcţia de comandant pe nava TW CEAHLĂU. pensionară stânjenită de viaţa pe uscat.multe probleme. bere şi uneori un pachet cu mâncare. Din această întâlnire a ieşit o cărticică frumoasă. a însoţit zile de-a rândul drumul marinarilor. eliberat de Căpitănia Portului Tulcea în ziua de 12 decemvbrie 1972. A A murit singură. comandantul spiridon Vlassopol. roşii ca focul. foarte puţine !) fotografii. după ştiinţa noastră) femeie comandant de navă din România. pentru exemplaritatea ei în ce priveşte dragostea pentru drum şi călătorie. a fost prima (şi singura. O navă împodobită cu garoafe roşii! “(Rodica Simionescu) De mult. căpitan de remorcher maritime. Flerul meu de gazetar îmi spunea asta. a văzut un vânzător de flori amărât şi ciudat pe care nu-l băga nimeni în seamă. De ce? Am simţit că acolo am să găsesc ce caut. câteva documente personale.45 Angela Lefterescu. Cine să cumpere flori când coboară de pe vapor şi aleargă după magazine sau aiurea? Nici ea n-a cumpărat. Din acest moment doamna Angela Lefterescu devine unicat în istoria navigaţiei româneşti.A strigat de bucurie! Le-a luat şi a împodobit fiecare cabină. O explozie de flori. documentele sunt în Fălticeni. Îl deschid. Doamna Rodica Simionescu a descoperit-o în singurătatea unei garsoniere din cartierul Tomis Nord al Constanţei. fost ofiţer asistent pe cargoul soţului ei. ca toate documentele şi un jurnal. ci dragostea ei neţărmurită pentru aceasta şi pentru drum.a paginilor jurnalului primei femei comandant de navă din ţara noastră.

Aici altă belea. unchii din ambele părţi la fel. aşa că nici vorbă nu putea fi să nu urmez cursurile. Nu se punea problema unei nesupuneri.nimeni nu o lua în seamă.M. ni se pot da posturi de marinari. până hăt departe. Drept pentru care am fost angajaţi ca ofiţeri asistenţi (în situaţia mea mai erau doi băieţi) şi trimişi pentru început la remorcherul Filimon Sârbu. Ba da. Povestea foarte frumos şi de atunci şi până s-a deconcentrat nu a mai scăpat de noi. . cu sirena lui! Ideea mi-a venit din partea unui marinar .R. bineînţeles renovată. Pe mine pe astfel de pernă m-au culcat.. deoarece de două ori era să mă înec. Apa nu m-a speriat. Toţi mi-ar fi sărit în cap. Până într-o zi când am luat taurul de coarne şi m-am dus la Direcţia Marinei Comerciale în audienţă. Tata era militar. dragă Doamne.vechiul far cu trepte de lemn şi cu grădina de fructe din apropiere. Atâta mi-a trebuit.nici nu voia să audă. de cum mă punea în băiţă. după ce mi-a ţinut un logos în care abundau frazele . Atunci a încolţit ideea şi întrebarea am rostit-o cu un pic de invidie : “Dar eu nu pot să mă fac marinar?”. Mare lucru nu făceam. După un timp am avut nevoie de nişte cărţi şi m-am dus cu tata la comandantul Ionescu Johnson. rămân”. Bineînţeles. Suntem liberi să alegem. mai ales noaptea.eu şi fratele meu. nimeni nu ne punea la treabă. Pe ceaţă sau vreme rea. copiii. Spuneau că o să ne săturăm şi vom pleca singuri. Cred că greşea. Oricum. Acesta stipula că toţi cetăţenii R. mi se pare. acum nu mai era domnul Mangus. etc. părinţii au rămas muţi şi furioşi. La 3 şi 5 ani. rămân” JURNAL(I) Pentru mulţi. Mă învârteam în jurul cozii şi nu puteam să o prind.cine a mai văzut femeie marinar. mare şi alegeam florile separat . culesesem flori de tei într-un coş mare. am zis: “Da. este firesc. de pe un vas pe altul.P. practic ne fâţâiam de colo. Mă purtau de la Ana la Caiafa. rămasă ziariştilor spre a-i ilustra povestea intre într-o tagmă care prin excelenţă până prin anii ‘47 era practicată numai şi numai de bărbaţi? Răspunsul este cât se poate de simplu. ideea s-a cuibărit în minte şi nu-mi dădea pace. încât aproape că nu mai semăna cu cel care trona falnic pe şemineu. Că nu mi-a fost frică de apă am dovedit-o cu vârf şi îndesat. principesa Ileana (ţara era regat) are un mic iaht pe care şi-l conduce singură . Se schimbase conducerea şi venise un alt individ.mai bine faci altceva. deoarece disciplina a fost unul din punctele forte ale educaţiei noastre. la vila bunicului meu dinspre tată . Nu ne lăsa să dormim. indiferent de sex. Din nou trimitere la Constanţa. colo. deşi sincer ar fi dorit-o. încadrat în ramă.vilă care există şi astăzi . la Sindicat.L. Clar şi lămurit.doamna X lucrează ca secund pe nava soţului ei. Farul de la Tuzla . de „Să nu culci copiii cu capul pe pernă cu fulgi de păsări călătoare. Şi a venit şi d-l Diaconescu şi s-a aşezat să ne ajute şi a început să ne povestească întâmplări de pe mare.46 „Da. Cu Constituţia în buzunar şi din nou la D. După circa 3 luni.nici bărbaţii nu reuşesc până la urmă toţi. În final. De ce? Ce-a determinat-o şi mai ales cum de a reuşit să Singura fotografie a Angelei Lefterescu după ieşirea la pensie. unde vapoarele erau mici ca nişte jucării. Între timp eu totuşi tatonam şi mă interesam. care mergeam adesea să privim marea din cel mai înalt punct. Am citit-o cu atenţie şi mi-a sărit în ochi un articol – primul. ce bibliotecă şi câte cărţi şi toate de specialitate! Apare în cele din urmă un bătrânel simpatic foc şi atât de deformat. de ce nu. care nu m-a încurajat deloc şi m-a trimis înapoi la facultate. ca să scape de mine.care credea. Nu puteai să fii marinar dacă nu erai în sindicat şi nu puteai să intri în sindicat dacă nu erai marinar! Cerc vicios. Şi ce frumos se vedea. aşa că atunci când am dat bacalaureatul.(Direcţia Marinei Comerciale)! Aici. câte zile bune şi câte rele sunt în viaţa unui marinar?” Văzând aprobarea tacită a tatei . Mama spunea că atunci când eram foarte mică şi plângeam (tare mult!) numai în apă tăceam. Într-o zi. “Uite ce a făcut marea din mine! Te-ai gândit. să o practic. pentru foarte mulţi. într-o zi suntem chemaţi la Direcţie şi ni se aduce la cunoştinţă că posturile noastre de ofiţeri asistenţi au fost desfiinţate şi dacă dorim să rămânem. Eu nu eram principesă şi nimeni din neamul meu nu avea vreo navă.dorea ca fratele meu să se facă marinar.” (A. aşa cum mii şi mii de oameni au făcut-o până la mine. . fetiţo. Pe atunci ce ştiam eu? Că mi-a plăcut marea. mi-a spus să mă duc la Constanţa. Păs de spune ceva în această privinţă.comandant de cursă lungă.C. Pe vreme bună iubeam farul tare mult. (continuarea în numărul viitor) . Am dorit să fac această meserie. că o să dau înapoi schimbă “murele” şi-mi spune că dacă s-ar naşte a doua oară. mai puţin. Mai aruncam eu câte o vorbă .ştiam teoretic foarte multe lucruri. Doamne. Răspunsul pe loc. la bosul cel mare. Degeaba am căutat eu să-i demonstrez citisem enorm de mult. faptul că am îmbrăţişat această meserie a fost un mare semn de întrebare. fără drept de apel am fost trimisă la Institutul Francez pentru a face anul pregătitor pentru medicină.. Am plecat cu cărţile dăruite (nu a vrut să primească bani) şi cu tata convins că nu voi da înapoi.) data aceasta cu aviz favorabil. Acasă. care în timpul celui de-al II-lea Război Mondial era concentrat la batalionul tehnic auto de la Urziceni (dispersat) şi care era prieten bun cu familia mea.era cunoştinţă bună cu noi. Apare însă noua Constituţie. pentru că fiecare căuta să scape de noi. tot marinar s-ar face. sunt egali în drepturi. deoarece veneam în fiecare an la Carmen Silva (Eforie Sud) la plajă. Din una în alta a venit vorba de marinari .

având o culoare brun. atinge înălţimea de 1 m. . înainte de creşterea tulpinei. Sumatra).zisele tertipuri a condus la apariţia în casa noastră a unui bulb. pentru rădăcină. plantă cu viaţă intermediară în seră. decembrie.ea încearcă mereu noi şi noi tertipuri pentru a se înconjura. Tulpina. iar florile rămân în bună măsură doar un vis. iar diametrul coroanei de frunze aşezate tip palmier atinge 1. februarie) foto: Dan ARHIRE arolinei i se par prea lungi iernile. Şi cum viaţa fără flori. Are nevoie de spaţii ample. Japonia.3 m.se replantează anual. chiar şi în „ticălosul” ăsta de anotimp! Unul din aşa. ce sens ar mai avea. având o culoare roşu.47 Grădina Carolinei (noiembrie.Originară din sudestul Asiei (Indonezia. potrivit ca dimensiune (cam cât un măr mare sau o gutuie). în decurs de 2. creşte în plin C Trebuie totuşi să recunoaştem că nu degeaba poartă numele de limba diavolului: mirosul florii este înfiorător şi te obligă să o scoţi din casă! În fotografia alăturată planta Carolinei apare în cadrul unei mici opriri pe balcon. de flori.prin luna februarie. Nu se mai putea! Un boboc de ginere. din acel bulb neudat şi nehrănit cu nimic a început să se iţească un soi de mugur gros care.3 săptămâni a crescut şi a tot crescut până când a ajuns un ditamai floricioiu! Îl puteţi vedea în toată splendoarea lui bordând marginea din stînga a acestei pagini! Amorphophallus (limba diavolului sau palmierul şarpelui). care atinge nişte dimensiuni impresionante: peste 4 m. în drumul ei „pedeapsă” din casă spre grădină. nu?. ianuarie. care nu părea a fi deloc ameninţător. soare sau în locuri parţial umbrite şi are nevoie să fie udată din abundenţă în perioada de creştere. este surprinzătoare prin floarea ei conică. deoarece lucrul în grădină evident că nu este posibil.verzui stropită cu picăţele albe. Numai că.brun. totuşi.

Ediţia a treia .în 1999. Creangă. În Iaşi Eminescu se stabilise cu traiul din aprilie 1884. dar mă tem că n-ai vedea decât un matur. După indicaţiunile noastre. Cercetătorul român Graţian Iucan susţine că. în casa de sănătate din Ober-Dobling. cu faţa umflată de orbalţ (erizipel . Pompiliu. Eminescu îi scria Veronicăi Micle: “Ţi-aş trimite fotografia. ca şi Eminescu).. După 28 iunie 1883. Vintilă: “În sfârşit. Eminescu ajutat. devine mai optimist vizavi de propria sa sănătate. însă. (Prin coincidenţă. adresată medicului Felician Iachimowicz de către consulul Rusiei la Iaşi.). alăturea cu noi. prin Italia. Această fotografie ar fi posedat-o Ion Slavici. într-o zi. sub-bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi Odesa la 1880 Mihai Eminescu Î şi profesor suplinitor de geografie şi statistică la Şcoala Comercială.. cu următorul conţinut: “Mult stimate după tragicele evenimente care au intervenit în viaţa sa din ziua de 28 iunie 1883..). polonez de origine. atelierul de fotografiere Nestor Hecla. îşi revine. începând cu 4 august. Ea ne permite să ne imaginăm cam cum arăta Eminescu atunci. unde a consimţit a se fotografia.. intră în posesia unei scrisori de recomandare. la Editura Civitas. Nu mai era junele senin de cândva şi nici bardul inspirat de la 1878. despre care mai înainte îi scria aceluiaşi Chibici-Revneanu că i s-a dat o “lovitură ireparabilă care va avea influenţă rea asupra întregului rest al vieţii. la renumita clinică a mediculuibalneolog Felician Iachimowicz.. l-am luat de pe terasa hotelului “Traian”. din Chişinău.n. aflat la Odesa. deci. decedat prematur. în limba franceză.. Al. De la Odesa. August -septembrie 1885. trei ediţii. M.Cu concursul consulului rus Lermontov Înainte de a se porni spre Odesa. începând cu 1997. văzându-se amăgit ca un copil”. poetul avea să-i trimită consulului rus o scrisoare de mulţumire. Valeria. poetul şi ziaristul Mihai Eminescu.. P. pe nume Lermontov. Ne-am aşezat împreună. Se simte bine printre ei. făcuse o călătorie de convalescenţă însoţit de prietenul său Chibici-Revneanu. Îşi aminteşte P. cu sigiliul suferinţei pe ea.SĂ NU RÂDEŢI DE MINE. profitând de bunele lui dispoziţii. probabil. Eminescu de asemenea s-a fotografiat. CĂCI MĂ COC ÎN GLOD DE 30 GRADE. cauză pentru care nu mă fotografiez”. fotograful l-a scos numai pe dânsul. ceea ce nu puţin l-a supărat mai apoi. de prieteni. îi are alături pe vechii săi prieteni I. împreună cu Wilhelm Humpel şi cu Petru V. diplomatul purta acelaşi nume de familie cu marele poet rus Mihail Lermontov. Sosit la Iaşi. Grigoriu. îmbrăcat în costumul său alb de vară.48 Tot ce avem mai scump MIHAI EMINESCU LA ODESA Vadim BACINSCHI “. Vlahuţă ş. lângă Viena. pentru a se trata. aflat la Odesa. când a fost pus în mişcare aşanumitul scenariu al nebuniei poetului ( a se vedea lucrarea lui Theodor Codreanu : “Dubla sacrificare a lui Eminescu”. şi aşa.a. împreună cu medicul Felician Iachimowicz.. Istoria fotografiei “Revigoratul” În decembrie 1882. Avea o faţă obosită. Călătoreşte cu trenul prin Chisinau şi Ţiglina. TREMUR ŞI TOTUŞI ÎMI ARDE DE POEZIE !” (Poetul la Odesa. însă numai în grup. iulie 1886) n primele zile ale lunii august 1885. Missir.” Din această perioadă ieşeană ne-a rămas cea de-a treia fotografie a poetului Revigoratul . pleacă la Odesa.n.ne-am dus cu toţii la . Pe 10 iulie 1884 s-a fotografiat. . de la fiica mai mică a Veronicăi Micle. ce a cunoscut. puţin umflată.făcută în atelierul lui Nestor Heck. el stătuse în ospiciul doctorului Şuţu din strada Plantelor (Bucureşti).

Revista “Familia română”.. Eminescu.Editura “Lumina”. Traduceri din A. am să mă bucur de o sănătate perfectă. Graţian Iucan afirmă că E. i-au aplicat o terapie mercurială (fricţii cu mercur. Dintre cei 4 însoţitori ai săi. G. o poloneză de toată frumuseţea”. Veronica Micle Pe 4 august este internat la clinica doctorului Iachimowicz de pe malul limanului Kuialnik. El speră la însănătoşire.. După o scurtă şedere la Kuialnik şi Odesa. care a fost mişcat de cuvintele adresate de Dumneavoastră în favoarea mea. fiind înconjurat aici de grijă şi atenţie. pe strada Preobrajenskaia 7. în doze enorme). (G. Demn de remarcat este că în aceste rânduri Eminescu nu apare absolut deloc dezamăgit şi nici împăcat cu jocul destinului.D. din centrul istoric al Odesei. Poetul consemnează plecarea lor în scrisoarea din 15 august 1885: “Prietenii Zaharia. i-a ruinat organismul. O are alături. Max publicase la Iaşi. 1985). nici medicamentele n-au folosit în mod esenţial şi. deci. numai eu. Iucan). Găsim o completare a acestui pasaj epistolar în albumul “M. Puşkin”. în mod absolut greşit. Câteva noţiuni”. Mulţumindu-vă încă o dată pentru nobilele aprecieri. Oradea. Putem presupune că oaspeţii de la Iaşi i-au prezentat lui Felician Iachimowicz lucrarea apărută în România. Casa în care a locuit poetul “Picioarele mele arhioloage” Încă în septembrie 1882 el îi scria Veronicăi Micle: “Nici băile de mare. În sanatoriul său de lângă Liman. M. băi electrolitice şi medicamente. el crede că dacă urmez cura şi anul viitor. Zaharia. Fapt pe care acesta din urmă nu putea să nu-l aprecieze. Cu această speranţă. Studiul “M.49 domnule consul! Vreau să vă mulţumesc pentru ajutorul acordat şi în acelaşi timp să fiu interpretul domnului Doctor Iachimowicz. domnule consul. În august 1885 el punea speranţe în tratamentul de la Kuialnik. în urma unui tratament total contraindicat. Drăghici şi doctorul E. franceză şi germană. Max . Venea în ospeţie la familia Iachimowicz. În primul rând bunătatea Dumneavoastră şi apoi a prietenilor noştri de la Iaşi vor reuşi să remedieze răul. “Măsur malurile Limanului cu picioarele mele arhioloage” . situat la nord-vest de Odesa şi legat pe atunci de portul Odesa printr-o linie de cale ferată îngustă. amicii revin în ţară. că pricina acestor răni era sifilisul. primiţi. Lui Eminescu el îi va prescrie tratamentul compus din hidroterapie. băi în nămol (renumitul nămol de Kuialnik).aşa îi spune el O carte pentru medicul Iachimowicz Eminescu. . cocostârc străin. Aşa considerând. 2004). nr. Drăghici. una importantă. a locuit în stabilimentul de pe malul Kuialnikului. fiica medicului. însoţit de prietenii ieşeni G. G. unde am fost instalat şi m-am bucurat de o atenţie deosebită. Optimismul este o calitate pspera totdeauna că am să reuşesc să dobor şi această nenorocire. la Botoşani (în 1887) medicii care l-au tratat considerau. broşura “Băile de mare şi de liman de la Odesa. la început de august face pregătirile necesare şi ajunge la Odesa. ilustraţii” (ediţie pregătită de eminescologul Constantin Popovici . în 1884.aceasta este completarea. ce ne vorbeşte despre boala trupească a lui Eminescu. D-rul Max s-au întors în ţară. pe Rosalia. Chişinău. înaltul meu respect. Buţureanu. măsur malurile Limanului (. mă tem că ranele acestea să nu devie incurabile”. “Îngeraşul” . treptat. În august. Max. neglijent cum sunt. Viaţa şi opera în documente. La Iaşi şi mai târziu. unul . Eminescu la Odesa. speră să doboare nenorocirea. găzduind la ei. cât a durat tratamentul.) Eu şi cu madam Dange. 1-2.era doctor. Eminescu va muri prin sincopă cardiacă mercurială. Buţureanu. Era specialist cu renume. care.E. care cunoştea limbile engleză. nu se porneşte singur din Iaşi. Iucan. cum scria în studiile sale Ovidiu Vuia. (După G. avea şi lucrări ştiinţifice în domeniul balneologiei. Încă pe atunci poetul suferea de pe urma unor răni (medicii le mai spun erupţii sau gome) ce îi apăreau pe picioare (gambe). mărturii. 1886. Eminescu”.

cea mai fericită. unde rămâne până în 14 aprilie 1888.Hotel Strasburg . În aprilie 1887 pleacă la Botoşani. poate. G. stă într-un sanatoriu de lângă Innsbruch. 1988. ruinându-i definitiv sănătatea. este consultat de medici la Iaşi şi la Viena.5. 1886. Am hotărât împreună să scoatem o carte de poveşti pentru copii. Iuncan: “În luna iulie 1886.” Pe tot parcursul aflării la Marea Neagră. Povestea despre împărăteasa moartă şi despre şapte fraţi viteji. Medicul Iachimowicz îi dăruieşte două volume cu operele lui Puşkin şi un dicţionar rus-german. căci în toamnă mă gândesc să fac rost de un librar. că mă coc în glod de 30 grade Reamur şi totuşi îmi arde de poezie). Adresată aceluiaşi Petru Novileanu. pe care o trimit (să nu râdeţi de mine. Eminescu este internat de urgenţă în spitalul de la Mănăstirea Neamţ. Vedeţi. Am primit ajutorul vostru bănesc şi vă mulţumesc la toţi. Profesorului Petru Novileanu îi scria despre “plictiseala ucigătoare de aici”. Eminescu a fost din nou la Liman pentru băi de nămol şi s-a învrednicit şi de data aceasta să traducă şase poveşti din opera poetului rus.. În toamnă. care mă disperase”. fie la Iaşi.” sale.. fie la Bucureşti. e autentică şi o reproducem. Puşkin. Dă acolo de evreul Fr. Puşkin. Dragă Novlene. m-am învrednicit să traduc din Puşkin aceste povestiri. unde mă coc cu glodul pe mine. bolnavă şi ea de picioare. Eminescu începe. când vine Veronica Micle şi îl ia la Bucureşti. şi fiind singur aici. Eminescu”. Iuncan. Din nou la Odesa Portul Odesa. Şi totuşi. ca să le tipărească. pentru a plăti tratamentul şi. 39 (1182). nu mă duc nici la cafenea măcar”. Ultima şi. Iaşi. 23 septembrie. . 15 iulie 1886. Povestea despre împăratul Sultan. Iszac. De la Iaşi banii ajung la Odesa.50 într-o scrisoare. Lui Petru Novileanu îi scria: “Poţi să-i citeşti lui Burlă traducerea liberă şi imperfectă.să traducă din creaţia lui Alexandr S. p. De ce n-a stat la Iachimowicz? Era incomodat. nr. Traduce din Puşkin şi în 1885 şi în 1886. (După G. unde cu ajutorul prietenilor să pot să fac această ispravă. pe 8 noiembrie. drumul acasă. scrisoarea publicată de Cezar Apreotesei în Cronica. dă textul unei scrisori expediate de Eminescu de la Odesa în iulie 1886 dovadă a faptului că poetul a mai poposit o dată la liman. apoi revine la Botoşani. Puşkin. Povestea despre un pescar şi un peştişor.Nu se ştie dacă au ajuns sau nu la Novileanu tălmăcirile din A. Clar că n-a mai reuşit să facă rost de nici un librar. La Kuialnik se tratează până în primele zile ale lunii septembrie.. Povestea despre un popă şi lucrătorul lui. ia de la Editura “Socec” 500 de lei (pentru o viitoare ediţie a poeziilor acestuia) şi abia pe 17 septembrie îi lasă la Iaşi. Cu dragoste frăţească. Ca să scape de ea. “Plictiseala ucigătoare de aici. La Odesa are parte de vreme noroasă şi ploioasă. care îi aplică fatalul tratament cu fricţiuni mercuriale.şi neavând parale. Deşi bibliografia subiectului e relativ bogată.. după care stă în Odesa şi aşteaptă vreo două săptămâni bani de la Iaşi. De la Bucureşti Eminescu avea să plece în eternitate. mai apoi. Între timp... În acelaşi an. Tu interesează-te şi vezi ce face şi când se apucă de lucru. Iat-o: “Liman. că prietenul Puşkin (poeţii se împrietenesc şi dincolo de mormânt) a avut grozava putere să mă silească să uit de neplăcerile boalei şi a timpului nefavorabil..). unde stă cinci luni. Balda(. critica şi istoria literară română au respins opiniile că poetul român ar fi amintit în scrisorile sale de Puşkin. probabil. M. ca şi ulterioarele retipărituri”. ori ar fi tradus din opera lui. aşadar. notând acest fapt în “Însemnările. pentru că a trecut neobservată. Iucan). . poetul le scria prietenilor: “Eu şed aici într-un hotel de mâna a treia . Iată ce consemnează G.. socotind falsuri de-ale lui Octav Minar scrisorile respective. călătorie. pasionat fiind de traducerile din A. Nu ştiu dacă ai primit şi ai predat lui Creangă traducerile trimise de mine: Cucoşul de aur. şi jenat de situaţia sa (lipsa de bani).. gravură de epocă N-am ştiut (cred că nu sunt singurul) că Eminescu a vizitat Odesa şi în luna iulie 1886. în studiul deja nominalizat. medic dermatolog. această scrisoare prezintă un interes aparte. Titu Maiorescu află pe 30 august de la Veronica Micle că Eminescu n-are bani de drum. poetul trăieşte cu grija banilor de la prietenii săi ieşeni.. la soră-sa Henrieta (Harieta).

climatul acestui deșert poate fi considerat cel mai arid și lipsa precipitațiilor se răsfrânge în existența unui peisaj selenar sau marțian. În cele mai multe din areale nu existã D . la peste 250 m. unic la nivel planetar. pe cca 1000km. Face parte din tipul deșerturilor litorale sau de prelitoral. cu care vine în contact. Sunt și exagerãri care spun cã nu a plouat de cca 400 ani. nu se mai dezvoltã vegetația. Se întinde ca o fâșie îngustã.51 Ata c a m a un ținut selenar Gheorghe ROMANESCU text si fotografie eșertul Atacama este considerat cel mai secetos ținut al Terrei. Oricum. Deșertul Atacama pãtrunde în interiorul statului Chile pe o distanțã cuprinsã între 80 și 160 km. pe teritoriul sãu existând areale în care nu a plouat de peste 100 de ani. Deșertul Atacama ocupã partea nordicã a statului Chile. între lanțul andin și Oceanul Pacific. format sub acțiunea ciclonilor est-subtropicali. Pe pantele Munților Anzi. între 220 și 270 latitudine sudicã.

sunt cele mai sterile Cu toate cã este cel mai secetos deșert al Terrei. Cele mai importante areale „vii„ sunt reprezentate de oazele apãrute în zonele unde freaticul iese la suprafațã sau de-a lungul artereler hidrografice cu izvor în munții înalți. Nu sunt cele mai spectaculoase dune de pe Terra dar. Relieful eolian este reprezentat de barcane simple pânã la cele care formeazã lanțuri complicate de dune. pe alocuri. mai ales în ghețari. pe traseul transandinului ce leagã Antofagasta (Chile) de Salta (Argentina). Localitatea este situatã la o altitudine de 2440 m. Dacã în urmã cu 20-30 ani localitatea San Pedro de Atacama era una din cele mai sãrace din Chile. suprafețe însemnate. procesele eoli- Peisaj selenar cu acumulari eoliene Lacul Miscantt si vulcanul cu acelasi nume ene. și chiar din America de Sud. cu siguranțã. în special. în general. sunt foarte active. numeroase așezãri sunt aliniate de-a lungul litoralului sau în preajma principalelor ape curgãtoare. datoritã precipitațiilor neînsemnate. Acumulãrile uriașe de nisip ocupã. și procesele de formare a nisipurilor. Are o populaþie de cca 5000 locuitori și principala ocupație este reprezentatã de turism și cultura plantelor (cele mai multe așezãri urbane din Atacama au apãrut în urma exploatãrii miniere. Cea mai importantã locație pentru turismul de aventurã și pentru cele mai importante puncte turistice este reprezentatã de satul San Pedro de Atacama. În Atacama. Cu toatã faima de ținut inospitalier. mai ales a cuprului). Multe dintre ele au apãrut și în urma exploatãrilor miniere. oazele din cadrul deșertului sunt destul de numeroase și relativ bine populate. .52 Emanatiile specifice ale geiserului El Tatio viațã decât la scarã microscopicã.

În ciuda acestor prețuri piperate. sunt destul de ridicate pentru confortul și serviciile oferite. etc. mai ales a celor dornici de aventurã: escaladarea vulcanilor înalți de peste 50006000m. prețurile la cazare. de mici dimensiuni. vizitarea lacurilor vulcanice de mare altitudine (la peste 4000m). numãrul turiștilor este în creștere. Cele mai multe hoteluri sunt modeste. a salinelor cu sau fãrã apã în care se hrãnesc pãsãrile flamenco. Existã un singur hotel de 3 stele. la preț european și cu dotãri relativ bune. Cu toate cã vechiul sat a fost transformat în principalul centru de atracție turisticã de tip agroturistic.XVIII)la care acoperisul si unele obiecte de interior sunt construite din lemn de cactus actualmente întreaga așezare este transformatã în cel mai important punct turistic din deșert și totodatã din întregul stat.53 Biserica San Pedro (sec. amplasate în vechile case sau construite în stil arhitectonic local. și chiar la mâncare. Satul Strada comerciala in centrul asezarii San Pedro de Atacama Cafenea in centrul asezarii San Pedro de Atacama . vizitarea și îmbãierea în apele termale ale vulcanilor activi.

de unde se pot observa vãile de culoare galbenã. la preþuri convenabile. cea mai mare parte a turiștilor din Deșertul Atacama este reprezentatã de categoria tinerilor. De fapt. . studenți la marile universitãți ale lumii. capabile sã primeascã un numãr mare de turiști tineri. fãrã pretenții mari la confort.54 Cavou in cimitirul din San Pedro de Atacama Marea duna si aventura unei placi glisante este însã foarte bine dotat cu hosteluri. Imaginea spectaculoasã a Deșertului Atacama este cea aerianã. curioși în a vedea un peisaj de neuitat. mai ales a celor educați.

liniile de fracturã care se întretaie într-un complicat pãienjeniș. 5950m. Simbad. Marile cicatrice create de exploatarea cuprului nu par a deranja sau strica imaginea de apocalipsã a acestui ținut. Valle de la Muerte. ele pot atrage un important numãr de turiști. Valea Jere. ba din contra. centru minier de mare importanțã economicã pentru Chile și nu numai.). Pili. satul Socaire. satul Machuca. din ce în ce mai numeroase. Poate cã cel Peisaj de mare altitudine (4300. 5924m etc. 6050m. se pot organiza din orașul Calama. lacurile vulcanice Miscanti și Miniques.55 lipsite de apã. satul Caspana. Cordillera de la Sal. Lacul Inca Coya etc. 6048m. Marea Dunã. verdele crud al oazelor minuscule etc. Pentru cei care pot urca la mare altitudine și pe pante relativ abrupte stau la dispoziþie ghizii specializați pentru a-i conduce spre conurile vulcanice de peste 50006000m (Licancabur. Printre cele mai importante puncte de atracție figureazã: Valea Lunii. deoarece la Chuquicamata existã cea mai mare minã de acest gen de pe Terra. marile conuri de dejecție situate la partea terminalã a torenților. 5000m. încã activ. satul Toconao. Sairecabur.4500 m) in jurul geiserului El Tatio O alta planeta . Lacul Chaxas. Geyserul El Tatio (4320m). Excursiile tematice. Lascar.

temperaturile nu sunt extrem de ridicate ca cele din Deșertul Sahara și lipsa precipitațiilor este datã de existența curentului rece al Perului (Humbold). Craterul din sectorul Valle de la Luna . unde. Zona litoralã a Atacamei cunoaște o viațã economicã prosperã doar în anii cu resurse piscicole mari. În timpul manifestãrii fenomenului El Niño echilibrul se stricã și activitatea economicã decade. Curentul marin Humboldt. Se poate spune cã dacã vrei sã ajungi pe Lunã. poți vizita Deșertul Atacama și este suficient! Trebuie specificat faptul cã deși Atacama este cel mai secetos deșert de pe Terra. aduce ape reci care domolesc climatul local și favorizeazã dezvoltarea unei vieți acvatice ridicate. se pare.56 mai interesant peisaj din Atacama este reprezentat de Valle de la Luna (Valea Lunii). Este perioada „foametei”. a fost filmatã „aselenizarea” din 1969. care nu permite formarea ploilor. de naturã antarcticã.

preistorie! Aşadar. repet. expediate cu bunăvoinţă într-un tărâm al bâiguielilor numit .57 ARHIVELE TRANSCENDENTE Constantin Giurgincă 7 Craina eîndoielnic că memoria colectivă a omenirii a salvat în gândirea tradiţională şi în cultura populară o serie de date ezoterice. balade. puţin cunoscut de majoritatea colectivităţii. Şi acestei noţiuni ar fi neinspirat să i se acorde o calitate istorică. e o garanţie suficientă că ceea ce este ezoteric se va păstra ca un fel de mărturie a trecutului pentru cei care. tocmai ceea ce este mai puţin popular prin esenţă”. Rene Guenon. Nu numai că nu sunt de origine populară. încă de miliarde de ani în urmă”. oameni de ştiinţă. A existat un proiect . vor fi capabili să-l înţeleagă. ci au cu totul altă origine decât cea terestră. revelate oamenilor prin sacru. rezidă mai ales în faptul că N nu sunt de origine populară. Gallimard. pentru interceptarea posibilelor telecomunicaţii interstelare. drept izvoare nesigure. cum e înţeleasă în mod obişnuit. în momentul în care a murit. cel ce i-a urmat lui Horus) şi asta o perioadă îndelungată de timp (între 28. din sec. reprezentat diferit acest sacru de sentimentul religios trăit de omenire. poporul împlinind astfel funcţia unei memorii colective. Şi din nou pietrele Egiptului sunt amuţite. „Ciclopii”. trecându-se uneori la un trecut atât de îndepărtat că ar fi imposibil de determinat.000 şi 36. interesul profund al tuturor tradiţiilor. denumeşte aceste spirite şi semizei („slujitori ai lui Horus” sau „succesorul lui Horus”) drept spirite transfigurate. el îşi pierde individualitatea nelimitată şi se dispensează . de la planetă la planetă. Se constată că ceea ce e astfel conservat conţine o sumă considerabilă de date ezoterice (secrete iniţiatice). condus de doctor Bernard Oliver. dar nu sunt nici măcar de origine umană. Iată ce spunea în acest sens unul din cei mai competenţi cugetători ai Sacrului. Pentru că memoria arhivelor transcendente a însămânţat un anumit cod şi nişte tipare arhaice memoriei colective umane. basme. Dar cum se petrec lucrurile? Organizaţia tradiţională iniţiatică încredinţează voit memoriei colective populare ceea ce s-ar pierde ireversibil şi ar trebui salvat. Punându-ne în legătură cu aceste civilizaţii vom avea posibilitatea să intrăm în posesia unui imens patrimoniu de cunoştinţe. de la civilizaţie la civilizaţie. ar fi fost fondat cu mult înaintea epocii predinastice de către slujitorii lui Horus. Un alt papirus. egiptologi.III înaintea erei noastre. şi aceste cunoştinţe ezoterice nu sunt produse spontane ale masei poporului. ştiinţa contemporană consideră ex abrupto orice viziune şi simbol care nu se descrie cu cheia raţiunii ştiinţei la care au ajuns. a fost declarat întruchiparea unui „spirit transfigurat”. care lasă pe mai departe să stea neîntoarse filele papirusurilor cu o istorie sacră ce e plasată de unii dintre ei (şi nu puţini!) în zona incontrolabilului. un mare preot egiptean la templul din Heliopolis. dăm peste atât de mulţi tăgăduitori. Există un papirus (Papirus demoticus Berlin) unde se arată că Heliopolis exista înainte de crearea Pământului. Acesta afirmă într-un interviu: „Poate că asemenea telecomunicaţii interstelare. Dacă răsfoim puţin dosarul ştiinţei „Egiptologie”. Continuând povestea şi citind într-o altă cheie arhivele transcendente descoperim conform vechilor texte egiptene. mituri. că Heliopolis. fiul lui Isis şi Osiris. în alte timpuri.care întrevedea construirea celei mai mari „urechi” a Terrei. Orice rege mort devine un Osiris. legende. ceva incompatibil cu rigoarea şi cu revolta şi trezirea lui Toma Necredinciosul. Însă. zise populare. Arhivele transcendente sunt tocmai aceste lumini din depărtări transmise de civilizaţii galactice. contacte interstelare.în acea forţă spirituală nebuloasă . în cartea sa: „Simboluri fundamentale ale ştiinţei sacre”. toponimie (nume de locuri). percepute printr-o secretă ştiinţă a simbolurilor.compătimitor . care sunt puşi pe plan de egalitate cu „Şemsu Hor”. Ce spun însă sursele arhaice care ne-ar oferi Cheia Sfinxului? Prima sursă în timp este opera „Aigyptiaka” (Istoria Egiptului) scrisă de Manethon. şi în alte scrieri care i-au urmat. se susţine că în epoca predinastică. mitice. În cartea lui Manethon. Poporul păstrează astfel sfărâmăturile vechilor tradiţii. având o valoare simbolică reală. (ed. ritualuri. Ştiinţa modernă consideră aceasta ceva ireal şi mitic. de către acei veghetori asupra ordinei şi armoniei transcedentale. locul iniţial de baştină al preoţilor. semizeii sau Şemsu-Hor (a slujitorilor lui Horus.ca “succesor al lui Horus” . în Egipt ar fi domnit zeii la început şi apoi în epoca succesorilor lor. Paris 1962): „Concepţia însăşi a folclorului.000 de ani) înainte de Menes prima dinastie a faraonilor. s-au desfăşurat din timpuri imemoriale. produse spontane ale masei poporului. revelată uman prin tradiţiile sacre. * Orice rege. În acelaşi timp caracterul secret. „Papirusul Torino”. care vin din timpuri de dincolo de orizontul nostru limitat. poate de miliarde de ani în galaxia noastră. Ceea ce poate fi de origine populară este numai faptul supravieţuirii. iniţiat de NASA . poate transmise deja. „urmaşe ale lui Horus”. se sprijină pe o idee radical falsă: că există «creaţii populare». deci înaintea regelui Menes (cu care începe prima dinastie a faraonilor).

împreună cu platoul piramidelor de la Gizeh ca punct central . datini şi toponimie. 1998) conchide că între piramidele de la Gizeh.100 d. trebuie considerat exclusiv mitologie şi deci incontrolabil.Vallée e cu adevărat revoluţionară: „cea mai mare parte a observaţiilor privind obiectele zburătoare neidentificate nu ar fi în realitate sesizarea unor prezenţe de nave cu echipaje extraterestre. Cei doi sateliţi ai Planetei Roşii (Marte) au fost văzuţi prin telescop abia în vara anului 1877. Vom discuta într-un alt articol despre tunelurile de sub munţii. . ed. (H. ajung la următoarea concluzie: „nu egiptenii celei de a IV-a Dinastii au fost constructorii celor trei piramide de la Gizeh. mituri. Cei doi oameni de ştiinţă germani. balade şi cântece bătrâneşti. invizibile” coexistentă pe Terra. în unele cazuri. Coridoarele ce ies din camerele reginei şi regelui din piramida lui Keops sunt şi ele orientate precis spre anumite stele la o oră precisă. Kefren şi Mykerinos şi a fost transmisă mereu urmaşilor (s-au tot construit piramide până la regenţa lui Khendjer. dictat de motivul acceptat al discreţiei.Hr. Asklepios. scrisă în 1727. manifestări ale unei „lumi paralele. în pietre. de fapt. Ce tehnică stranie utilizează această forţă pentru operaţiunea sa? Aceasta este de fapt problema care formează baza de lucru a „Colegiului Invizibil”.Lüdemann /M. Autorii Bauval şi Hancock în cărţile lor consideră că orientarea Marelui Sfinx în ziua echinocţiului (21 martie. Acestea ar fi. iar Hermes întreabă: „Sau tu. H. O dovadă în acest sens o găsim în scrierile antice hermetice apărute în jurul anilor 100 î. observaţiile celor doi se referă cumva şi la mulţimea tunelurilor subterane.58 (acele spirite transfigurate) care l-a sprijinit pe regele în viaţă din vremi imemoriale. dar şi în străfundul celulelor noastre. ca rod al iniţierii Marelui Civilizator Hermes Trismaegistul. ar fi un indiciu că sub Sfinx ar putea exista încă încăperi subterane nedescoperite. Graham Hancock în „Oglinda cerului” (München. piscurile şi grotele cu inscripţionări rupestre din ţara noastră şi descifrarea lor simbolică.Buc 2004. care în jurul anului 2500 î. până la Dahşur în sud. steaua din centrul celor trei. iar noi nu o putem percepe din cauza îngustimii ştiinţei noastre?” E încă un exemplu al logicii hibride a ştiinţei: ceea ce nu se poate explica prin concepţia noastră despre lume. Toate sunt lumini din depărtări şi au supravieţuit prin memoria colectivă umană. Saeculum 20. Coridorul nordic al camerei reginei este orientat spre Kohab din Carul Mic. Robert Bauval în cartea sa a dovedit că cele trei piramide de la Gizeh reprezintă cele trei stele din interiorul pătratului Constelaţiei Orion. ci membri ai unei civilizaţii anterioare. Să ne amintim de un adevăr revelat în Biblie. Ştiinţa legată de acest plan atotcuprinzător exista după construirea piramidelor lui Keops. Locurile au o memorie care poate intra în rezonanţă cu a noastră. la Creştini. iniţiatice) sclipesc ca nişte borne transcendente în limbajul cifrat. oh.Janssen). Universul nu este doar materie. Cei care leau cercetat au fost surprinşi să observe orientarea lor astronomică echinocţială (21 martie şi 21 septembrie) ori solstiţială (22 iunie şi 22 decembrie). toate acele proiecte de început ale unor timpuri primordiale. Suntem convinşi că acea civilizaţie superioară a existat într-o epocă situată de ştiinţa actuală într-una socotită mitică. 1994) conchid că toate piramidele de la AbuRoaş în nord. un faraon din Dinastia a XIII-a din jurul anului 1745 înainte de Hristos) pentru a păstra planul iniţial. Jaques Vallée. cu menţionarea datelor astronomice privind orbitele . dar despre existenţa lor şi o foarte ciudată descriere a lor. Frank Rothe: Codul piramidelor. sărbătorită la 25 martie) direct la răsăritul Constelaţiei Leul. măgurele. spune: „Există însă o certitudine: o forţă străină se manifestă în mediul nostru înconjurător. Matematicianul dr. iar Nilul ce le înconjoară ar corespunde pe pământ Căii Lactee. revelat în cartea „Călătorie spre Laputa”. cel sudic din camera regelui vizează Zeta din Orion. Sfinx şi celelalte construcţii există o încrengătură care în diverse puncte ale globului nostru reprezintă poziţii ale stelelor la echinocţii şi că ele sunt reprezentate sub forma unor temple şi piramide. îşi pun întrebarea: „ce s-ar întâmpla dacă acea «forţă nebuloasă spirituală» ar fi fost reală pe atunci. nu poate fi ceva real. Bergmann şi Fr. Coridorul sudic al camerei reginei este îndreptat spre Sirius. Prin ce mister moştenim. Acesta ar fi un indiciu al existenţei unui plan iniţial comun pentru ridicarea tuturor piramidelor din Egipt. După aceste scrieri. Doi oameni de ştiinţă germani. Gilbert în cartea „Secretul lui Orion” (Munchen. pg. ea însăşi programată să memoreze şi apoi să poată accesa acea mirabilă sămânţă implantată codului nostru genetic: memoria arhetipurilor. Asklepios. tuneluri pe care le regăsim la scară planetară şi care legate între ele ar putea da mii de kilometri. ritualuri. ar fi fost iniţiat de Hermes Trismegistul (care întruchipează cele trei cunoaşteri) în tainele cerului.14).Hr. Uimeşte însă pe călătorul de la începutul mileniului trei mulţimea de piramide de-a lungul Nilului şi a zonelor învecinate cu el din Egipt. încât se pot recunoaşte locuri şi obiecte pe care numai înaintaşii noştri le-au cunoscut? Unii vorbesc despre „memoria celulară”.toate ar putea fi o proiecţie a constelaţiei Orion. Ideea de bază pe care o lansează J.Hr. 1997 de G. În fapt.J. Stuttgart. superioare din punct de vedere tehnic. Eu cred că o forţă puternică a influenţat altă dată umanitatea şi o influenţează acum din nou. existând peste 30 de piramide mari şi vreo sută de piramide mai mici. Rothe. cel nordic din camera regelui spre Alpha Draconis. grote subterane. toate acele mesaje şi învăţăminte ezoterice (secrete. „ceea ce este sus este şi jos” şi îndeosebi de celălat adevăr cu care începe liturghia (slujba) ortodoxă: „să ne rugăm pentru Pacea de Sus”! * Tot acest tezaur transcendent. Un caz interesant este “Misterul lui Gulliver”. atunci când în Egipt domneau „Zeii”. este locuinţa cerului şi a tuturor forţelor ce se află în cer” (citat din Biblia ereticilor.în apă. chiar o memorie fotografică aşa de puternică. codificat din piramide. zeul grec al tămăduirii. temple. Această dimensiune a codului uman ca virtualitate doar la anumite paliere şi niveluri la care ajunge cunoaşterea umană. încercând să explice codul piramidelor. care toate sunt în legătură cu cunoştinţe amănunţite de astronomie. Această energie acţionează pretutindeni . eşti oarecum neştiutor că Egiptul este copia cerului? Mai mult. era Steaua Polară.Bergmann. Robert Bauval şi A. ci şi energie vibratorie. eroul lui D. membru al grupului internaţional de cercetători autointitulat „Colegiul invizibil”.Swift. nu întâmplător se numeşte Buna-Vestire.

Craiova. de asemenea. Piatra poate fi citită.Swift cu mult timp înainte de a fi descoperit..377 km faţă de centrul planetei. faţă de acea sesizare a micşorării treptate a altitudinii de rotaţie la ambii sateliţi (Fl. Totul e scriere...59 şi perioadele de timp ale efectuării mişcării lor de revoluţie în jurul planetei. pg. două stele mai mici sau sateliţi care se rotesc în jurul lui Marte. „Revenirea zeilor”.D. îşiruind istorii vaste. iar gândurile litere îmi sunt. Triste. Totul este de citit. „Scriere este totul. 4. 3. O. 2003. faţă de trei raze cât „ştia” J. ceea ce corespunde la 2. O frază sunt păsările-n zbor. Cei doi sateliţi descoperiţi de astronomi în 1877 au fost botezaţi Phobos şi Deimos.Gheorghiţă. Marele poet român al secolului XX.Şklovski considera în 1959 că dacă ar fi fost obiecte naturale. dintre care cel interior este la o distanţă de centrul planetei primare egală exact cu trei diametre ale planetei. ed. 2. Încerc să recompun o frază Dar timpul meu preschimbă scrisul. Astăzi se ştie că Phobos se roteşte pe o orbită circulară având o rază de 9. Ei au descoperit. avem date din cele povestite de nemuritorul Gulliver în cartea scrisă de Swift cu 150 de ani înainte de descoperirea optică a sateliţilor respectivi.8 raze ale planetei.Obiectiv. Dar enigmele nu se opresc aici. Doamne. Sursa de informare a lui Swift rămâne în continuare o enigmă. iar norii ne spun o poveste. Savantul rus I. Stau singur şi în gânduri. primul face o revoluţie în zece ore. ar fi trebuit să se fi prăbuşit de mult timp pe solul planetar. muncite alfabete. iar cel exterior cu cinci diametre. de-aş putea să desluşesc aceste stranii alfabete. iar ultimul în douăzeci şi una de ore şi jumătate. Nichita Stănescu.S. Chiar mâna mea ascunde-n sine Uitata scriere a unui imn. Stănescu: Lecţia de citire din volumul Măreţia frigului) .” (N. 5. de-aş putea să te citesc. oferă o cheie de citire pentru asemenea coduri plămădite în Arhivele transcendente: 1.141). O.. Peştele e literă în alfabetul mării. având la dispoziţia lor lentile care prin calitate le întrec cu mult pe ale noastre. astfel încât pătratele perioadelor lor sunt aproximativ în aceeaşi proporţie cu cuburile distanţelor lor până la centrul lui Marte”. Iată un pasaj din textul care a conturat încă o enigmă despre Marte: „astronomii liliputani îşi petrec cea mai mare parte a vieţii observând corpurile cereşti. căci astrofizicienii de azi consideră că cei doi sateliţi ar fi artificiali. construiţi în mod tehnic.

In numarul viitor: Jurnalul TeMplul de la Morena Canalul Colonelului de la SinCa VeChe MoCanii inSula leTea “eu nadaJduieSC!” Serpilor Si Caii Sai - inTerViu Cu aCTorul dan puriC iniMa reginei Maria “SperanTa” o STare de SpiriT iuliu popper gradina Carolinei arhiVele TranSCendenTe .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->