Sunteți pe pagina 1din 51

CAPITOLUL I EPIDEMIOLOGIE GENERALA 1.

1 ASPECTE GENERALE Epidemoologia este o stiinta care are o vechime apreciabila cunoscnd perioade de dezvoltare si de stagnare n functie de evolutia generala a cunostintelor stiintifice, legata strns de evolutia societatii omenesti. Dezvoltarea epidemiologiei ca stiinta poate fi localizata n secolul XVIII, dupa ce teoria germenilor" care produce boala a fost stabilita. In epoca sclavagista, nivelul redus al dezvoltarii tehnice si unele interdictii au limitat evolutia cunostintelor din domeniul medical. Bolile contagioase care evoluau si eforturile facute pentru cunoasterea si combaterea lor au reprezentat terenul favorabil pentru ncoltirea" unor conceptii etiologice prin care se banuia existenta unui agent invizibil, denumit ca samnta a bolii" -(Plinius, Lucretius si altii). Apare termenul de epidemie" si tratate care ncearca sa descifreze cauzele obiective producatoare de boli cu mare raspndire. In rndul lor se ncearca identificarea unor factori endogeni" si exogeni" (ex. Scrierile lui Hipocrate). Pentru facorii endogeni au fost emise teorii si explicatii care se refereau la disarmonia umorilor din organism", iar pentru cei exogeni se aprecia ca risc major consumul unei ape poluate, pericolul unor reziduri poluante din sol care puteau degaja particole" patogene = (conceptia miasmatica). Toate aceste observatii au fost folosite de edilii timpului care au construit impresionante instalatii de aductiune ale apei potabile, precum si alte actiuni de salubrizare (ex. Roma). In evul mediu, raspndirea si impunerea dominanta a conceptiilor religioase despre lume au pus n umbra, sau au alterat observatiile concrete facute asupra evolutiilor unor boli, stabilite anterior. Renasterea, odata cu eliberarea gndirii umane din misticismul si scolastica Evului Mediu" a permis un avnt semnificativ n cunoasterea bolilor, aducndu-se argumente pentru existenta agentilor parazitari si permitnd explorarea corpului uman. Este momentul cnd se construieste o epidemiologie empirica, dar destul de corecta, cu privire la bolile contagioase. Secolul XIX aduce marele avnt stiintific si tehnic general, care a permis mai ales prin perfectionarea microscopului, aprofundarea studiilor de morfopatologie, descoperirea agentilor patogeni infectiosi (Virchow, Pasteur, Babes, etc). Aparitia microbiologici ca disciplina stiintifica medicala, descifreaza fenomenul epidemic infectios pentru o serie de boli infectioase. Din acest moment, epidemiologia se consacra descifrarii si combaterii raspndirii bolilor infectioase la om. Cu aceeasi consacrare apare epidemiologia pentru animale. Intr-o perioada de timp relativ scurta, se obtin succese considerabile n prevenirea si combaterea unor boli infectioase n populatiile umane si de animale. Epidemiologia este conceputa la acea data, ca epidemiologia bolilor infectioase. Bolile cu raspndire n masa" care nu erau de natura infectioasa, erau investigate de specialitati diferite n functie de gradul care se impunea. Din secolul XIX n majoritatea tarilor cu un anumit grad de dezvoltare, statul, pe baza rezutatelor si recomandarilor stiintifice, ncepe sa intervina n epidemii nu numai prin masuri coercitive ci si prin masuri organizate constnd din: aprovizionarea cu apa potabila tratata stiintific, ndepartarea rezidurilor si

salubrizarea localitatilor si a locuintelor, supravegherea alimentelor, vaccinari obligatorii contra bolilor infectioase si altele. Toate masurile si actiunile ntreprinse n cteva decenii au ameliorat considerabil starea de sanatate la oameni si animale - n special n tari si grupuri de tari asa cum sunt cele ale Europei si ale Americii de Nord. Existenta unor fenomene epidemice de interes mondial si inegalitatea n capacitatea de a solutiona problemele de sanatate -a oamenilor si animalelor, au condus la crearea de organisme coordonatoare la nivel international. ntre cele doua razboaie mondiale, Ligii Natiunilor, iar dupa cel deal doilea razboi mondial Organizatiei Natiunilor Unite, le-au revenit menirea de a organiza, dezvolta si sustine activitatea acestor organisme, asa cum sunt FAO, OMS, iar prin vointa unor state, la nceput europene, OIE. Organizatiei Mondiale a Sanatatii i-a revenit sarcina de a initia si organiza Epidemiologia pentru medicina oamenilor, n raporturile dintre oameni, dintre animale si oameni (zoonoze), iar Oficiului International de Epizootii (ncepnd din anul 1924) a celei legate de bolile transmisibile, infectioase si parazitare la animale. Prin contracte si contacte de colaborare la nivel local, national si intrenational efortul organismelor internationale si n final cel al medicinei umane si veterinare, s-au consacrat dezvoltarii acestei stiinte medicale- Epidemiologia". 1.2. DEFINITII, OBIECTUL DE STUDIU SI OBIECTIVELE Pe parcursul anilor Epidemiologia a fost definita diferit, de numeroase personalitati din lumea medicala nationala si internationala. ntre anii 1960-1970 definitiile date Epidemiologiei fac trimiteri stricte la bolile la om", colectivitatii umane", considernd ca termen consacrat pentru animale Epizootologia". Totusi o definitie extrem de concisa si atotcuprinzatoare este formulata de Greenwood n 1934, astfel: Epidemiologia reprezinta studiul bolii ca fenomen de masa". Epidemiologia n general este interesata de: numarul subiectilor care prezinta o stare patologica sau biologica ntr-o colectivitate descoperirea tuturor factorilor n masura posibilului, sau a majoritatii factorilor care au determinat starea respectiva evolutia n timp a starii patologice evolutia implicatiilor economice, sociale si ecologice ale fenomenului n final, pe baza datelor adunate, elaboreaza actiuni complexe care sa previna riscurile si consecintele negative n viitor. Urmareste n permanenta promovarea sanatatii (sanogeneza) n populatii. Pe baza celor prezentate se poate concluziona ca epidemiologia nu este o stiinta a epidemiilor" ci o stiinta care are ca scop principal sa previna epidemiile. n medicina veterinara a fost utilizat mult timp termenul de epizootologie" pentru descrierea bolilor la populatiile de animale. Datorita traducerii ad literam" a termenului de epidemiologie" -demos" - nseamna populatie care poate fi de oameni sau de animale (epi" a a ceea ce este si logos" = studiul) si datorita mai multor asemanari dintre medicina umana si cea a animalelor, sunt putine motive sa se continue utilizarea a doi termeni, n special al celui de epizootologie. Daca s-ar dori sa se mentina distanta dintre studiile privind bolile animalelor si omului, problemele lingvistice care s-ar asocia, mpinse la extrem, ar duce la

folosirea de termeni cum ar fi: epiornitologie (pentru pasari), epiichtiologie (pentru pesti), epiphytologie (pentru plante) etc. Este astazi unanim acceptat si folosit termenul general de epidemiologie" si cu o nota de particularitate pentru colectivitati de animale, Epidemiologia Veterinara. 13. LOCUL EPIDEMIOLOGIEI N RNDUL STIINTELOR Definitia data stiintei, afirma n esenta ca este un ansamblu sistematic de cunostinte veridice despre realitatea obiectiva si subiectiva"; ansamblu de cunostinte dintr-un domeniu al cunoasterii. Toate aceste afirmatii despre stiinta, n general se regasesc si n Epidemiologie". Domeniu la care se refera epidemiologia este destul de complex si face apel la colaborarea dintre mai multe discipline din domeniul medical, cu unele segmente esentiale din alte stiinte, ceea ce impune o informare documentata. Ca si n alte domenii, n timp, stiintele s-au dezvoltat si au ncercat sa-si delimiteze strict granitele, sa se izoleze, aparndu-si specificul. S-a ajuns ca dezvoltndu-se una lnga alta, stiintele sa-si dispute frontierele, iar aparitia stiintelor complexe sa le integreze pe cele abstracte: biofizica, biochimia, astrofizica, etc. Epidemiologia este larg recunoscuta ca o stiinta de baza a medicinei preventive, dar se mai ntmpla ca unii sa reduca epidemiologia la un simplu set de metode (cauzat n multe situatii n scoli si datorita numarului redus de ore de predare si de studiu), altii reduc epidemiologia la statistica, altii o raporteaza numai la bolile contagioase s.a.m.d. Pna h anii 1960, epidemiologia a fost strns aliata cu microbiologia n lupta mpotriva bolilor. Dupa aceasta perioada (aproximativa) epidemiologia a devenit o disciplina mai cuprinzatoare, caracterizata n principal prin investigarea, pe lnga agentul specific, a mai multor factori al caror rol pot fi si sunt de multe ori, cauze potentiale ale bolilor. In particular pentru medicina veterinara, utilizarea metodelor cantitative au devenit mai extinse n cercetarile epidemiologice deoarece att n nvatamntul veterinar ct si n practica accentul se schimba de la animalul individual catre populatie" si deci pot fi aplicate n medicina de grup". Extinznd definitia data anterior epidemiologiei, ea poate fi definita ca fiind un studiu al tiparelor boli care exista n conditiile date din teren, sau, mai detaliat, epidemiologia reprezinta studiul frecventei, distribuirii si a conditiilor determinante ale populatiilor sanatoase si/sau a populatiilor bolnave. Se poate concluziona ca epidemiologia unei boli constitue analogul populatiei, fata de patogeneza bolilor la cazurile individuale, context n care epidemiologia este o stiinta fundamentala pentru medicina n cadrul populatiilor. Pentru unii, asa cum am mai prezentat, epidemiologia reprezinta un simplu set de metode. Totusi utilizarea acestor metode duce adesea pe practician la o conceptie globala de orientare a gndirii privind sanatatea si boala, care este total diferita de orientarea care abordeaza pacientii individuali n cadrul clinicii medicale. n cele mai multe cazuri unitatea de preocupare n studiile epidemiologice veterinare nu o constitue individul, ci grupuri si categorii de indivizi, asa cum sunt turmele" si fermele de animale". Cu toata separarea n ceea ce priveste diferenta existenta asupra unitatii oatre care se ndreapta preocuparea animal" sau turma" epidemiologia solicita aceeasi atentie pentru detaliu si capacitate de observatie ca si medicina clinica sau alte stiinte biologice.

n acest context medicina preventiva este separata numai conventional de medicina curativa. In realitate toata medicina trebuie sa aiba orientare preventiva, gndire preventiva, n orice specialitate. Medicina preventiva trebuie sa fie punctul spre care trebuie sa tinda stiintele medicale. Epidemiologia nu este de multe ori nteleasa pentru ca rezultatele ei, pe termen scurt, n cele mai frecvente cazuri nu se vad imediat, deci nu sunt spectaculoase, nu produce senzationalul ca o operatie pe cord, de transplant de organe sau oricare interventie interesanta pe un animal. Protejnd populatii de animale, medicina preventiva costa scump, motiv datorita caruia uneori aforismul folosit este mai usor sa previi dect sa tratezi" nu este real. Corect este nsa sa fie sustinut faptul ca, daca nu este mai usor sa previi" n orice caz este mai bine sa previi" (sensul acestei formulari a fost facut de OMS). Epidemiologia veterinara trebuie neconditionat sa conduca la solutii practice care sa se ncadreze n legile statului promovate si edictate de legislativul propiu ct si a celor care au fost preluate din legislatia internationala din domeniu, tramsformate n norme juridice legale. 1.4. RAMURILE EPIDEMIOLOGIEI Urmare a dezvoltarii ca stiinta, n timp, epidemiologia a suferit structurari utile pentru aprofundarea unor aspecte din preocuparile sale. n acest moment, cei mai multi epidemiologi structureaza epidemiologia n: 1) Epidemiologia generala 2) Epidemiologii speciale In cadrul fiecarei structuri s-au desprins metode si ramuri care au contribuit att la dezvoltarea acestei stiinte ct si Ia posibilitatea de cooperare strnsa cu alte stiinte si/sau ramuri ale altor stiinte. 1) Epidemiologia generala (teoretica) studiaza legile generale care guverneaza procesele epidemiologice, domeniile de contact cu alte stiinte, metode de lucru, aprecierea cauzalitatii, factorii endogeni si exogeni care determina procesele epidemiologice, caile de prevenire, combatere si eradicare a unor procese patologice cu raspndire n masa. Ca urmare a dezvoltarii n timp a cunostintelor si al progresului, astazi se pot distinge n cadrul epidemiologiei generale cteva importante domenii de lucru, asa cum sunt: a) epidemiologia geografica b) epidemiologia moleculara si genetica c) ecoepidemiologia d) seroepidemiologia si altele a) Epidemiologia geografica reprezinta n acest moment o relitate care apare frecvent n lucrarile care abordeaza problematica la nivel international, n special, cu toate ca ea poate fi adaptata chiar la teritoriu unui singur stat cu o suprafata medie si cu att mai mult la state cu teritorii mari si foarte mari (China, India, SUA, state ale Americii de Sud sau Africii). Despre multe boli (virotice si parazitare) se noteaza astazi ca fiind din lumea noua" si lumea veche". Un exemplu concret poate fi exemplificat prin lucrarile Biroului Comisiei Internationale de Coduri si Sanatatea Animala din 19-23 septembrie 1994 - Paris - cnd s-a abordat (anexa XV) problema zoonozelor transmisibile de la primatele non-humanoide. Conform lucrarilor acestui

prestigios organism intenational primatele non-humanoide ar putea fi mpartite n: a.l. Maimutele din lumea noua (de origine sud americana). Acest grup a fost izolat de om", iar bolile sale sunt considerate din punct de vedere zoonotic, mai putin periculoase. a.2. Maimutele din lumea veche, de origine africana si asiatica. Acestea au trait n contact strns cu populatiile umane, si din acest motiv, ct si datorita proximitatii poligenetice cu acestea, sunt considerate mult mai periculoase din punct de vedere al zoonozelor pe care le pot transmite. Majoritatea primatelor non-humanoide importate sunt destinate cercetarilor sau cresterii n zooparcuri. Riscul de purtator al unor zoonoze este mai mare la cele capturate din starea salbatica comparativ ca cele pastrate n captivitate, care se afla permanent sub supraveghere sanitara-veterinara. Aspectele referitoare la importul si pastrarea acestor primate non-humanoide sunt importante pentru sanatatea publica, mai ales n cazul maimutelor utilizate n scop stiintific (cercetare) pentru ca aici exista un contact mult mai strns ntre ngrijitori, cercetatori si animale nou achizitionate (secretii, excretii, fecale si altele). Pentru a ntari cele prezentate, trebuie cunoscut faptul ca primatele nonhumanoide se pot infecta cu Mycobacterium tuberculosis, M. bovis si M. avium. Herpcsvimsul simian tip B, mai ales la Macaca si virusul imunodeficicntei simiene-SIV- nrudit cu cel al imunodeficientei umane care produce sindromul SIDA, produc boli cu o patogeneza asemanatoare cu toate ca virusul HIV si SIV sunt entitati distincte. Febra hemoragica SIMIANA - boala MALBURG si EBOLA (Filoviridae), se considera ca sunt produse de un virus cu origine Africana, iar ceea ce este mai socant este faptul ca la animale poate evolua asimptomatic. Boala se poate transmite prin ace de seringa, tatuaje, insecte hematofage sau contact direct. Si la om, n cazuri rare boala poate evolua asimptomatic, dar de cele mai multe ori ca febra hemoragica cu mortalitate foarte ridicata. Comertul international cu astfel de animale salbatice este reglementat de CITES (Conventia Comertului International cu specii din flora si fauna n pericol de disparitie), iar containerele cu astfel de animale intra sub incidenta IATA (Asociatia Liternationala pentru transportul Aerian) care din motivele aratate trebuie nsotite neaparat de Certificat de sanatate animala" care sa ateste originea animalel< utilizate n scop de cercetare n Laborator sau n scop de crestere. Referindu-se tot la acest aspect, al originii geografice, dar trimitnd catre paraziti", de data aceasta Codul terestru al OIE , prezinta miaza cu .Cochliomyia hominivorax, ca fiind o miaza din lumea noua". Aspecte si exemple asemanatoare sunt n domeniul epidemiologiei umane. Suprafata populata a globului cuprinde populatii eterogene sub aspect biologic, somatic, economic, relatia cu ambianta fizica si biologica (biocenoza). Eterogenitatea s-a accentuat n ultimele sute de ani prin mari migratii si reasezari (europenii n America, asiatici n Europa si America si\ altele). Din aceste exemple se poate concluziona ca acest domeniu al epidemiologiei generale, este important n solutionarea multiplelor probleme care tin de populatiile animale si oameni. Interactiunea dintre sanatatea animalelor si sanatatea publica solicita o colaborare mult superioara celei actuale n studiile si actiunile legate de

epidemiologia geografica, sarcina care este preluata astazi la nivel international de OMS-FAO-OIE si de alte organizatii internationale si regionale. Prin aceste eforturi conjugate se asigura o informare rapida de la si catre autoritatile statelor pentru anumite boli si difuzarea n extenso a informatiilor necesare catre toate statele interesate. b)Ecoepidemiologia Datele ecologice intervin si sunt utile n studiile de epidemiologie. Uneori aceste date au un rol de importanta esentiala, n ansamblu acesti factori sunt cei din afara organismului asa cum sunt grupati ca factori exogeni", a caror rol si importanta va fi prezentat n capitolele urmatoare. c) Seroepidemiologia Este astazi o ramura importanta a epidemiologiei, dupa unii numai o metoda importanta n cercetarea unui proces epidemic. Acest domeniu face apel la analiza imunologica, biologica, antigenica a sngelui n rndul populatiei vizate. Aceste metode, sunt frecvent folosite n supravegherea epidemiologica veterinara si sunt cuprinse si n Programele nationale de supraveghere, prevenire si combatere a bolilor cu etiologie microbiana, parazitara si nu numai, din tara noastra. d) Epidemiologia biomoleculara si genetica este larg utilizata astazi n medicina veterinara si are trimiteri speciale catre reproductia animalelor n rasa curata, recoltarea si folosirea spermei si a ovulelor reproducerea animalelor. Unele progrese n aprofundarea studiilor, dar mai ales n aplicarea n practica a celor deja elaborate la nivel international, au fost facute n ultimii sm n tara noastra. Apreciem ca trebuie urgent dezvoltata o' conlucrare strnsa ntre geneticieni si epidemiologi umani si veterinari care pot contribui substantial la sanatatea publica. Cercetarea patologiei genetice n populatiile animale prin metode de epidemiologie, la nceput prin epidemiologia descriptiva va conduce la concluzii benefice sanatatii animalelor si direct sau indirect si a sanatatii oamenilor. Detectarea si mbunatatirea profilaxiei prin evidentierea riscurilor genetice pentru sanatate, este un domeniu care trebuie sa ocupe un loc mai semnificativ n activitatea stiintifica medicala. 2) Epidemiologii speciale In cadrul acestora sunt cercetate grupe de boli sau stari biologice, deoarece asa cum am prezentat, scopul epidemiologiei este de a investiga orice manifestare patologica de masa indiferent de cunoasterea sau necunoasterea cauzelor sau indiferent de complexitatea sau interferenta cauzala, n cadrul epidemiologiilor speciale putem distinge: a) epidemiologia bolilor transmisibile b) epidemiologia bolilor netransmisibile a)Epidemiologia bolilor transmisibile a cunoscut modificari radicale n ultimele decenii. Daca la nceput prin boli transmisibile se ntelegeau acele boli care au o etiologie infectioasa sau parazitara, astazi n grupa bolilor transmisibile sunt grupate si acelea care au cauze gene sau cele cu o etiologic necunoscuta sau putin cunoscuta (Encefalopatia Spongifbrma a Bovinelor, Screpie), boli genetice si altele. b)Epidemiologia bolilor netransmisibile pe masura dezvoltarii societatii a cunoscut un considerabil progres, generat n principal de marile probleme privind sanatatea populatiilor umane legate de evolutia uneori n masa a unor boli netransmisibile, dar cu mare impact social. Se poate face afirmatia ca n tarile avansate unde multe din problemele de sanatate produse de agenti patogeni de

natura infectioasa sau parazitara au fost total sau partial rezolvate, uneori pna la eradicare, cresterea numarului populatiilor afectate de boli netransmisibile", a facut ca importanta epidemiologiei acestor boli sa ocupe locul principal. Daca la animale de productie lucrurile nu sunt intens cercetate n statele slab dezvoltate, unde problemele economice si de existenta, sunt probleme extreme, nu acelasi lucru se poate afirma despre epidemiologia bolilor netransmisibile pentru unele specii de animale din jurul omului -animalele de companie asa cum sunt: cinele, pisica, calul si altele. Un loc important l ocupa epidemiologia bolilor netransmisibile, n domeniul mbunatatirii sanatatii publice, fiind conturate cteva arii de actiune n grupul principalelor boli cu impact major asa cum sunt: epidemiologia hipertensiunii arteriale, a cardiopatiei ischemice, a diabetului zaharat, a unor boli digestive si altele. Numarul mare de specii si chiar de rase de animale, destinatia multipla a acestora - pentru hrana, pentru munca, pentru agrement si nu n ultima instanta a integrarii animalelor n viata sociala a omului, referindu-ma aici n special la cine si pisica, au complicat foarte mult metodele folosite n prevenirea si combaterea bolilor transmisibile si netransmisibile. Astfel, n cazul animalelor mari si mijlocii de productie, epidemiologia recomanda suprimarea prin sacrificare sau eliminarea acestora, la aparitia unor boli care pot sa cuprinda alte efective sau teritorii. Recomandarile sunt si trebuie sa fie altele n cazul animalelor mici, de curte sau apartament, influentate fiind de sentimentele de dragoste ale omului fata de aceste animale. Valoarea reala a animalelor, evaluarea atenta a implicatiilor economice si sociale (n special n cazul zoonozelor), valoarea enorma care tine de afectivitatea umana fata de unele animale, conduc la actiuni fara bariere, n situatia celor din urma chiar fara bariere economice, pentru gasirea celor mai adecvate mijloace de prevenire si combatere. Indiferent ca ne aflam n domeniul epidemiologiei bolilor transmisibile sau a epidemiologiei bolilor netransmisibile, cercetarea epidemiologica trebuie sa se desfasoare ntr-un singur mod, riguros si stiintific structurat n patru etape importante. Aceste etape, au un singur sens, acela de la stnga la dreapta, iar datorita importantei fiecareia dintre ele, pot fi definite ca structuri ale epidemiologiei si anume: 1-Epidemiologia descriptiva 2-Epidemiologia analitica 3-pidemioIogia operationala 4-Epidemiologia evalua tiv a 1-Epidemiologia descriptiva Dupa identificarea unui proces epidemiologie, prima actiune este de a descrie si masura cazul" ntr-o populatie vizata. In acest moment, de nceput, rolul major al epidemiologiei, consta n identificarea si descrierea circumstantelor si factorilor care produc procesul epidemiologie, acel dezechilubru care apare ntre gazda si mediul ei ambiant, care dezechilibru este de fiecare data ndreptat spre gazda avnd drept rezultat -boala. Epidemiologul este interesat n ceea ce priveste relatia dintre factorii care vor fi analizati detaliat n capitolele urmatoare, respectiv: gazda, agentul patogen si mediul ambiant, evalund neconditionat modul n care relatia dintre acestia se schimba, sufera modificari n timp. Epidemiologia descriptiva veterinara, fata de consideratiile care sunt specifice domeniului uman, trebuie sa evidentieze neconditionat efectele bolilor asupra productivitatii animalelor din grupul studiat. De mentionat, pentru activitatea

epidemiologului veterinar, n aceasta etapa, a cercetarii epidemiologice, este obligativitatea de a studia si evidentia atent toti factorii care actioneaza, n care sens ei trebuie bine cunoscuti si corect cuantificati, rednd n final fidel modul cum acesti factori actioneaza. 2. Epidemiologia analitica Dupa ce ntr-un document concentram toate datele pe care le obtinem despre fenomenul cercetat, aceste date trebuie supuse unor analize. Deci informatia obtinuta trebuie prelucrata, moment care apartine Epidemiologiei analitice. Daca reusim la finele acestei etape sa elaboram ipoteze, sa evidentiem cauzele, mai ales, acestea trebuie testate si analizate atent cu mijloace specifice. Corelarile statistice trebuie confruntate cu date suplimentare pentru a decide daca ele exprima relatii cauzale. 3.EpideniioIogia operationala Daca reusim, n etapa anterioara, sa descoperim relatii cauzale pentru geneza fenomenului studiat putem elabora pe baza lor concluzii, masuri de combatere si masuri de profilaxie n aceasta etapa, datele obtinute n epidemiologia analitica au desavrsit investigatia si ne-au permis sa valorificam corespunzator efortul facut, n final, inclusiv a celui financiar. Se poate concluziona ca epidemiologia descriptiva stabileste distributia fenomenului urmarit, iar epidemiologia analitica urmareste detectarea factorilor cauzali ai fenomenului urmarit si n final ca, aceste etape n activitatea propriuzisa nu se pot separa (separarea este necesara si se face pentru studiu didactic) concomitent cu aprofundarea stiintifica a cunostintelor despre fiecare etapa si element n parte. 4. Epidemiologia evaluativa Foarte important, n vederea luarii unei decizii sanitare echilibrate, inclusiv pentru aspectele economice trebuie evaluate att pierderile produse de boala care trebuie combatuta, ct si costurile necesare pentru programele de lupta avute n vedere, n final pentru a adopta decizii rationale, pertinente. Cunoasterea aspectelor specifice este indispensabila nainte de adaptarea deciziei sanitare. Acest domeniu al epidemiologiei evaluative mai este cunoscut domeniu de studiu al economiei sanatatii, Epidemiologie descriptiva LE Epidemiologie evaluativa Epidemiologie teoretica (generala) It Epidemiologie analitica Epidemiologie operationala Fig.1.1 Mersul studiului epidemiologie si relatia dintre diferitele domenii ale epidemiologiei: 1.5. NOTIUNEA DE SANATATE

n cadrul industriilor care se ocupa cu animalele domestice, accentul se pune pe grupuri mai degraba, decit pe indivizi, iar epidemiologia a devenit strns integrata n formularea si implementarea programelor de mentinere a sanatatii grupului. Ca atare, epidemiologia va creste n importanta cu ct programele orientate spre sanatatea populatiilor devin mai larg integrate n sistemele de productie ale septelului. n acelasi timp este necesar pentru cei care se concentreaza spre animalele de companie sa-si creeze si sa dezvolte preocuparea pentru combaterea bolilor de grup. Primul pas n demararea unei cercetari epidemiologice este de a stabili care sunt indivizii bolnavi, sau care prezinta starea biologica pe care o abordam. Daca eliminam teoretic problematica pe care o ridica pentru sanatatea animalelor bolile cu etiologie microbiana si parazitara, cu toate ca si aici sunt multe de discutat, la a defini sanatatea si boala ntr-o populatie de animale, apar dificultati mari. Daca boala apare cu manifestari evidente de suferinta, de disfancfij si leziuni, sarcina este oarecum facila. Daca nsa sunt disfunctii si manifestari clinice usoare, poate nesesizabile, chiar fara manifestari clinice, se poate pune ntrebarea de la ce s-a abatut functia?" Un raspuns scurt, dar corect, este de la normal". De aceea este necesar sa poti defini normalul si sanatatea. Ambele notiuni fiind conventionale, se stabilesc prin cunoasterea istoriei naturale a bolilor n populatiile studiate. Testele care stabilesc normalul se ntemeiaza pe statistici si deseori se dau limite cantitative ale normalului. Aceste limite pot nsa fluctua n functie de anumite stari fiziologice sau zone geografice astfel: temperatura corpului si unele transaminaze pot suferi modificari semnificative dupa un efort fizic intens, cunoscnd,prima variatii semnificative, iar a doua concentratii sanguine crescute. tensiunea arteriala la om, poate avea ascensiuni apreciabile sau caderi n functie de caldura, stress etc. persoane din zone tropicale sunt deseori purtatoare de hemoglobina anormala (Hbs). Acestea nu sunt bolnave, ci sunt chiar protejate fata de gravitatea evolutiva a unor infestari cu malarie. In cazul lor, se constata chiar ca anormale fiind pot fi mai rezistente la unii agenti nocivi. nivelul colesterolului, daca este cautat la persoane din tari dezvoltate se poate aprecia ca normal nivelul cuprins ntre 180-200 mg %. ntr-o tara subdezvoltata el se grupeaza an principal ntre 150-180-mg %'. n unele zone ale globului sunt relativ numeroase persoanele heterozigote pentru serioase boli ereditare recesive. Ele nu prezinta, de cele mai multe ori, nici un simptom clinic sau numai unul discret. Boala n schimb apare la progeni n cazul casatoriei cu o persoana tot heterozigota. Orientarea gndirii privind sanatatea si boala a iu iui practician veterinar este total diferita fata de abordarea orientata spre pacienti individuali n privinta clinicii medicale. In cele mai multe cazuri, unitatea de preocupare n studiile epidemiologice o constituie cum am mai aratat, grupuri si categori de indivizi astfel cum sunt: turmele, fermele sau septelui.

Boala si sanatatea nu sunt excesive n toate studiile de epidemiologie veterinara, deoarece att animalele bolnave" ct si cele sanatoase trebuie sa fie prezente. Sanatatea si boala sunt termeni relativi, iar definitiile lor de obicei depind de circumstantele n care sunt aplicate. Exemplul semnificativ l reprezinta productia de ficat gras, att la gsca ct si la rata. Aici productivitatea necesara unei productii competitive, calitative si economice este n contradictie totala cu notiunea de sanatate, care ar pute fi stabilita daca ne-am referii la o singura pasare iara a fi analizata m relatie cu destinatia pentru productie. Boala poate afecta indivizi fie n forma clinica sau subclinica. Boala clinica reprezinta starea de disfunctie a organismelor detectabila prin unul sau mai multe simturi ale unei persoane. Prin contrast boala subclinica reprezinta o anomalie functionala si/sau anatomica a organismului detectabila prin teste selective de laborator sau de ajutor pentru diagnostic (alergice ex.). Desi boala subclinica este mai putin serioasa pentru indivizi dect boala clinica, ea poate fi mai importanta pentru populatii datorita frecventei sale. Ca o regula generala, indiferent de cauza (cauzele) primare ale bolii, numarul de animale mbolnavite subclinic, va fi mult mai mare dect numarul de animale mbolnavite clinic. Exemple care sa confirme aceasta afirmatie sunt frecvente, att literatura de specialitate din tarile cu o zootehnie dezvoltata, bazata pe colectivitati de animale, dar si din obsevatiile facute pe animale din fermele de productie din Romnia. In lucrarea Diagnosticul mastitelor subclinice la vaci" - C.Ungureanu si coiab. prezinta urmatoarele: cazurile de mastite clinice cuprind n general 5,6% din efectivul de vaci, n schimb cele subclinice ating procente care depasesc uneori 50%. Pierderile nregistrate n productia de lapte n efective infectate au fost evaluate la aproximativ 9,3%. In acesta privinta este foarte important sa se poata face distinctia ntre infectie si boala. Infectia cu mai multi agenti patogeni, inclusiv microorganisme si paraziti ale unor anumite boli infectioase sau parazitare nu duc la boala clinica la majoritatea animalelor infectate; In multe cazuri animalele infectate apar sanatoase. Exemple care obliga a se face aceasta distinctie sunt frecvente: Bruceloza ovina (Cahiepictidimita irifectioasa a berbecilor produsa de B ovis; Paratuberculoza ovina produsa de B.J.) si altele. Pentru scopurile prezentate se concluzioneaza ca un animal care nu este bolnav clinic si nici subclinic prin definitie este un animal sanatos". Cele mai multe populatii cuprind proportii diferite de animale sanatoase, bolnave subclinic si clinic, cu indivizi a caror proportii se pot schimba cu trecerea timpului. Desi starea de sanatate la oameni a fost definita de OMS ca fiind o stare completa de bine fizic, mental si spiritual" dispunnd si de o rezerva functionala n medicina veterinara, productivitatea" este adesea utilizata ca unitate de masura a sanatatii. La populatiile de animale domestice, fie ca o boala este prezenta sau nu, n cele mai multe situatii este mai putin important dect frecventa cu care apare aceasta boala si impactul n consecinta asupra productivitatii. In acest context deoarece boala nu poate elimina productivitatea, boala n sine poate sa nu constituie factorul limitant cel mai important al productivitatii. Alti factori asa cum sunt deciziile de menegement (conducere, organizare etc.) conditii de cazare necorespunzatoare

a animalelor ori practici de furajare inadecvate pot avea un impact mai mare asupra productiei si productivitatii n multe situatii (Williamson - 1980). Datorita n parte, premizei ca turma sau ferma este mai importanta dect individul, unitatea pentru epidemiologul veterinar, n mod frecvent este un grup de animale si nu un animal. Astfel este mai important ca lotul furajat sa fie sanatos, dect un anume animal sa fie sanatos. Pentru a nu se face interpretari gresite sau exagerate trebuie precizat faptul ca epidemiologul observa indivizii" n cadrul grupurilor. De altfel informatiile obtinute pe un singur exemplar, pot da referinte pentru un grup de animale, mai mare sau mai mic, de o anumita specie, la care pot sa apara n timp conplicatii. O dimensiune, pentru a conceptualiza structura populatiilor de animale este aceea ca acestea sunt compuse dintr-un numar de straturi de la nivelul cel mai de jos pna la nivelul cel mai superior. O asemanare poate fi facuta cu organizarea celulara a mamiferelor sau pasarilor; celule cu structura similara sau cu aceeasi functie formeaza organele; organele la rndul lor formeaza sistemele corpului; indivizii fiind compusi din mai multe asemenea sisteme corporale. Indivizii au n toate situatiile mai multe propietati sau, caracteristici dect suma sistemelor corpului.. Adaposturile (padocurile) sau turmele sunt compuse dintr-un numar de indivizi; o colectivitate de adaposturi dintr-o zona geografica va forma o industrie zootehnica locala, iar industriile locale mpreuna vor forma o industrie animala mare, cum sunt cele ale industriei laptelui, cresterii pasarilor si a porcilor. Fiecare nivel mai nalt de organizare detine caracteristici superioare celor de nivele mai scazute. Asa cum indivizii au mai multe propietati sau caracteristici dect suma tuturor sistemelor lor corporale, la fel si turmele de animale au mai multe propietati dect animalele care le compun. Este evident prin definitie si prin cele prezentate precedent ca localizarea activitatii pentru cea mai mare parte a activitatii epidemiologice este terenul: ferma, clinicile de animale, orasul si teritoriul statului. Datele stocate si analizate corespunzator vor conferi .laboratorului epidemiologie" acelasi rol esential n cadrul medicinei populatiilor ca si laboratorul de patologie clinica sau celui microbiologic n cadrul medicinei animale individuale. In acest sens, epidemiologia este instrumentul de diagnostic pentru populatii, analog rolului medicinei clinice ca instrument de diagnostic pentru indivizi.

1.6. SCOPURILE EProEJVnOLOGEEI Scopul major al epidemiologiei este unul pragmatic si anume, sa furnizeze date pe care sa se poata baza o decizie rationala pentru prevenirea si/sau combaterea bolii la populatiile de animale. La animalele domestice, aceasta implica optimizarea sanatatii, productivitatea si nu n mod necesar minimalizarea frecventei aparitiei bolii. Contributia esentiala si speciala a epidemiologiei este de a furniza informatii care sa descrie frecventa si distributia sanatatii si oblii, identificnd factorii care influenteaza aparitia si severitatea bolii n cadrul populatiei de care se ocupa, n cadrul mediului lor natural si cuantificnd interrelatiile dintre sanatate si boala. Un studiu epidemiologie poate fi efectuat pentru: a aprecia frecventa bolii - ex. procentul de infertilitate la vacile de lapte

a identifica factorii care pot provoca boala respectiva cum ar fi: tipul de rase, alimentatia, managementul. Asa cum am prezentat n subcapitolul .^Ramurile epidemiologiei" prima activitate este cunoscuta sub numele de epidemiologie descriptiva, deoarece scopul sau primar este sa descrie despre ce fel de sindrom este vorba, care animale sunt afectate, unde apare boala si cnd apare boala. Cealalta activitate, numita epidemiologia analitica pune accentul principal pe colectarea si analiza datelor care testeaza o ipoteza, raspunznd n final la ntrebarea - de ce a aparut boala? Relatia dintre evolutia bolii si scopurile operationale ale epidemiologiei sunt schematic redate n figura 1.2. Aceste scopuri operationale includ prevenirea primara, secundara si tertiara a bolii. Fig.1.2. RELATIA DINTRE EVOLUTIA BOLII SI SCOPURILE OPERATIONALE ALE EPIDEMIOLOGIEI Dupa S.Wayne Martin I PERIOADA DE INCUBATIE 1 | PERIOADA . DE LATENTA EXPUNERE LA UN CAZ ' SUFICIENT APARITIA > BOLII A CLINICE

SCHIMBARI ALE PRODUCTIVITATII SAU SUPRAVIETUIRII

PREVENIREA PRIMARA PREVENIREA PREVENIREA SECUNDARA TERTIARA (TERAPIA)

Aceasta ordine reprezinta o cale convenabila pentru diferentierea ntre aceste scopuri si utilitatea lor, inerenta, n grija fata de sanatatea populatiilor. nseamna ca societatea trebuie sa puna accentul pe prevenirea primara" pentru ameliorarea starii de sanatate a animalelor, nainte de a folosii prevenirea secundara sau n final cea tertiara, deoarece sanatatea realizata n aceasta faza reprezinta numai o ameliorare marginala prin uciderea ariimalelor grav afectate si/sau prin tratarea bolii. Prevenirea primara include acele activitatii ndreptate pentru a preveni expunerea fata de factori cauzali, in special a complexelor de factori care sunt suficienti sa produca boala; CARANTINA si VACCINAREA sunt exemple si mijloace de baza pentru prevenirea primara. Vaccinarea nu previne expunerea fata de factorul cauzal, dar poate preveni n suficienta masura o evolutie nedorita, facnd animalul imun la agresiunea agentului cauzal n conditiile de teren. Prevenirea secundara include acele activitati destinate sa detecteze I ct mai curnd factorii procesului epidemic (factorii bolii) nainte de aparitia bolii clinice. Principiul de baza si rational biologic este acela ca o detectie din vreme a bolii, permite tratamentul adecvat privit n ansamblu sau, nu numai cel medicamentos n acceptul strns al termenului si ca atare, sa creasca probabilitatea restaurarii

sanatatii indivizilor si- sa reduca pierderile de productie. Testele utilizate n prevenirea secundara, se afla n ultimii ani cuprinse si n programele nationale de supraveghere, prevenire si combatere a bolilor contagioase si necontagioase, asa cum sunt testele de screening" pentru detectarea bracelozei, tuberculozei, examinarile postpartum ale vacilor, profilele metabolice. Altele trebuie introduse pe masura redresarii productiei zootehnice asa cum este foarte y. ~ uwoiuiu wiuieior somatice, pentru detectarea mastitelor, pentru fermele de vaci cu lapte. Prevenirea tertiara este cunoscuta si sub denumirea de terapeutica". Prevenirea tertiara la animalele domestice constitue n anumite situatii o operatie de salvare. Contrar modului normal al activitatii medicale care n principal ar trebui sa fie preventiva, a eforturilor care se fac, se ntmpla si se spera ca din ce n ce mai putin frecvent, ca medicul veterinar sa fie folosit n mod preponderent ca terapeut. n prezent, mult din timpul cheltuit din perioada studiilor de medicina veterinara este atribuit pentru ntelegerea patogenezei bolii, al dignosticului bolii si a instituirii unei terapeutici adecvate (inclusiv chirurgicale). Se apreciaza ca n viitorul apropiat, n tari mai dezvoltate, si putin mai ndepartat n alte tari (care normal trebuie sa se alinieze primelor) priceperea epidemiologica poate sa creasca capacitatile clinicianului n raport cu prevenirea tertiara (exemple sunt multiple, iar progresele cele mai palpabile s-au nregistrat n ultimi zeci de ani n medicina umana). n tarile avansate, prin metode elaborate stiintific, speranta de viata la nastere a crescut considerabil, au fost reduse ca incidenta multe din bolile cu caracter de masa": Cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, iar multe boli contagioase au fost eradicate sau reduse foarte mult ca incidenta, ex: poliomielita. Conceptele epidemiologice de cercetare n teren pot fi aplicabile, cu rezultate superioare, examenelor clinice si aprecierii regimurilor terapeutice utilizate. Diferitele forme de analize pentru diagnosticul bolii, pentru decizii, devin astazi mai larg utilizate, dovedind un ajutor pentru ntelegerea procesului de diagnostic diferential, precum si pentru evaluarea alternativelor ce se refera la strategiile terapeutice". Cu toate ca studiile epidemiologice nu sunt frecvent utilizate pentru studiul patogenezei bolii, rezultatele studiilor epidemiologice furnizeaza adesea indicatii indirecte, dar utile privind natura procesului bolii. Agentii nfectiosi au diferite perioade de incubatie; cunoasterea lor este valoroasa cnd se investigheaza sau se prognozeaza focare de boala. Codul terestru al OIE cuprinde date precise n capitolele care studiaza bolile, n special acelea cuprinse n lista A. Monitorizarea productivitatii n turma'1 si pe animalul individual, adesea furnizeaza primul indiciu cum ca ceva biologic" este n neregula. Datorita acestui aspect important, monitorizarea productiei trebuie sa fie o componenta a unui program de manegement" al sanatatii. Deci monitorizarea productiei este o forma de prevenire secundara. Prin aceasta monitorizare, exemplu la un efectiv de vaci n lactatie, se poate detecta usor bolile subclinice (asa cum sunt metritele usoare, dupa prima fatare) aparitia estrus-ului si altele.(Fig 1.3.) Fig. 1.3.Relatia ipotetica dintre monitorizarea productiei, starile de boala si alte evenimente Timp si evenimente care urmeaza nasterii Starea de boala

Productia Sanatos Normala Subclinic Moderata Clinic Scazuta

Fara Muribund sau moartea 1.7. CONCEPTE DE BAZA ALE ACTIVITATII EPIDEMIOLOGICE Cea mai mare parte a activitatii epidemiologice este bazata pe patru principii si concepte despre sanatate si boala. Primul si cel mai vechi concept este acela ca aparitia bolii se afla n legatura cu mediul ambiant al speciilor studiate. In notiunea de mediu ambiant se include mediul fizic, biologic si sociologic (ethologic), al obiceiurilor si comportamentului animalelelor, al unui individ. Acest concept chiar daca uneori discutat, i este atribuit lui Hippocrate. Pentru identificarea factorilor specifici de mediu ambiant, care duc la aparitia bolii, epidemiologii evidentiaza n principal mediile unde bolile prevaleaza, fata de acelea unde nu sunt frecvente sau absente. I Clima (climatul) este o componenta majora a mediului ambiant, iar rolul sau ca determinant al multor boli parazitare si al infectiilor vehiculate de vectori este bine documentat astazi. Caldura si umiditatea ca elemente principale ale climei furnizeaza mediu optim pentru multi paraziti ca sa poata supravietui n afara gazdei si pentru supravietuirea si nmultirea insectelor care pot servi ca vectori ai bolii. Uscaciunea, n schimb este n mod obisnuit vatamatoare pentru supravietuirea lor. n cadrul unui studiu destinat pentru investigarea asociatiei dintre climat si supravietuire la vacile de lapte din California, sistemul de exploatare fiind n stabulatie libera, rezultatele au indicat ca, la numarul de fatari zilnice, riscul mortalitatii zilnice pentru vitei si ziua mortii, au fost toate influentate de catre limitele extreme ale climatului (Martin si colab. - 1975). Componentii mediului ambiant care nu tin de climat, asa cum sunt managementul" (organizarea si conducerea) si adapostirea, pot de asemeni sa exercite un mare efect asupra sanatatii vitelului, n stypo- i asupra aparitiei bolii si a productivitatii n general. Cele mai multe evidente privind aceasta problema trebuie sa se bazeze pe observatii, dar fata de importanta lor, au fost efectuate relativ putine studii asupra rolului acestor factori. Desi, n mod conceptual unii prefera sa aiba o categorie separata de agenti n cadrul triadei gazda-mediu ambiant-agent (Fig. 1.4.) - n ultima timp epidemiologii americani trateaza agentii ca pe o componenta a mediului ambiant (Fig. 1.5.) Fig. 1.4. -Prezenta speciei recenMye -numarul indivizilor -tehnologii de crestere -climat -prezenta vectorilor -etc. Interactiunea dintre agentul patogen, populatie si mediu Demn de notat e faptul ca pna n zilele noastre gazda si agentii patogeni, ca factori ai lantului epidemic, li se acorda multa importanta n studiul medicinei veterinare, cele mai multe facultati avnd catedre structurate pentru studiul

acestor factori. Putine facultati de medicina si medicina veterinara detin discipline destinate studiului mediului ambiant si relatiilor clintre mediu si gazda. Aceasta lipsa de cunoastere poate deseori conduce la scapari n aprecierea corecta a multiplelor cai prin care factorii mediului ambiant si exercita efectele lor. De asemeni prin acest fel de abordare se ngusteaza conceptele privind cauzele bolii si metodele de combatere a bolii. Discutnd acest subiect (White-1974 S.U.A.) a accentuat asupra necesitatii unor redari mai integral ecologice" asupra notiunilor de sanatate si boala. Al doilea principiu al activitatii epidemiologice este luarea n consideratie a aparitiei evenimentelor naturale cum sunt: nasterile, boala si moartea. Aprecierea cantitativa, este cel mai evident aspect al epidemiologiei moderne si cere ca medicii veterinari sa aiba cunostinte de demografie de baza si statistici tehnice. Legat de acest aspect este interesant de evidentiat faptul ca parinlB demografiei (John Greunt - sec. XVI), nu a studiat statistica si n||B epidemiologia, ci era un negustor de textile, un gnditor original, grijuliu,II care a emis ideea ca daca boala este prezenta n mod obisnuit ntr-ol anumita zona, la un anumit sex, la o anumita populatie, aceasta trebuie sili fie o cauza care necesita sa fie cercetata si care dupa identificare poatfrJ duce la reducerea mbolnavirilor. Aceasta capacitate de previziune a evenimentelor de masa este j utilizata de catre medicii veterinari ca piatra unghiulara a studiilor din 1 domeniul epidemiologie. Clinicienii veterinari utilizeaza frecvent aceasta a caracteristica ca ajutor pentru diagnostic (ex. pisicile castrate, hranite cu 1 hrana uscata pentru pisici si tinute numai n casa sunt mai mult predispuse .:| de a contracta sindromul urologic, dect pisicile necastrate hranite cu 1 hrana umeda si carora li se permite exercitiu n aer liber). Implicit aceasta caracteristica stimuleaza efortul intelectual al j cercetatorului n a cauta motivatia pentru a explica de ce boala apare n I unele circumstante, iar n altele nu. Al treilea concept al activitatii epidemiologice consta n utilizarea | experimentelor n conditiile date ( naturale), ori de cte ori este posibil. Ex. - ntrun studiu pentru aprecierea efectelor diferitelor sisteme de ventilatie privind pneumoniile ia porcine se pot identifica un numar suficient de porcine, cu afecth Unele din loturile cercetate au fost crescute n adaposturi ventilate printr-un anumit sistem, altele prin alte sisteme, altele crescute n adaposturi fara a fi dotate cu un sistem anume pentru schimburile de aer. Se poate notifica extinderea pneumoniei aparute n aceste sisteme diferite de crestere. Daca studiul este planificat cu (grija) atentie, si analizat observatiile din teren pot furniza informatii foarte utile privind eficien diferitelor tipuri de sisteme de ventilatie, precum si relatia altor factori fata de sanatate si boala. Al patrulea concept de baza al epidemiologiei este acela ca, experiente controlate n teren, trebuie efectuate ori de cte ori este posibil. Acestea trebuie efectuate la speciile interesate si n mediul lor ambiant natural. 1.8.INVESTIGATIA EPIDEMIOLOGICA SI OBIECTIVELE ACESTEIA Inca de pe vremea lui Hippocrate, metodele epidemiologice au fost utilizate, desigur la inceput empiric, pentru elucidarea factorilor determinanti ai bolilor cu larga raspndire in acea vreme. Aceste metode, chiar daca nu in totalitate, au contribuit la stavilirea bolilor infectioase, iar ulterior la eradicarea sau reducerea lor. Interesul epidemiologiei s-a deplasat in ultimele decenii de la studiul bolilor

infectioase transmisibile, la cel al bolilor netransmisibile, dar cu caracter de masa (nutriue, neoformatie, congenitale etc). Epidemiologia poate fi considerata si chiar definita ca studiu sanatatii si al bolii in populatie, in raport cu conditiile si modul de existenta concret al acestora. In acest context, detectarea grupelor vulnerabile", in perioadele critice, este deosebit de importanta. Metodele epidemiologice, in principal, sunt aceleasi, daca ne referim la bolile transmisibile sau la cele netransmisibile care au un caracter de masa". O veritabila epidemie poate fi provocata de un agent infectios sau parazitar, dar si de o intoxicare in masa, cum am avut cazuri frecvente in complexele zootehnice. lh medicina umana, lucrurile au relevanta mult mai pregnanta, d-ne referim la bolile de masa netransmisibiie; metodele epidemiologie^ au fost folosite in decursul timpului petru elucidarea unor boli cum sunt; gusa endemica (cu probleme deosebite in anumite zone din tara noastra' scorbutul, unele anomalii congenitale si altele. Metodele epidemiologice in afara unor observatii directe, permit un sir de rationamente, concluzii, prognoze, generalizari si chiar abstractizari. Aceste metode folosite judicios au condus si pot conduce la evidentierea factorilor de risc si a relatiilor de cauzalitate in cazul bolilor netransmisibile, dar care au o importanta deosebita pentru sanatatea animalelor si de ce nu, in legatura directa chiar cu sanatatea omului. Partea componenta a epidemiologiei care formuleaza principiua directoare si metodele de urmat pentru elaborarea de masuri adecvate m prevenirea si combaterea bolilor este reprezentata de metodologia epidemiologica". Metodele folosite de epidemiologie pot fi structurate astfel: observatia experimentul statistica ancheta epidemiologica laboratorul modelarea suprevegherea epidemiologica metode comparativ istorice studii speciale (monografii, bilanturi de sanatate, documentatii diverse etc). Observatia si experimentul asa cum am prezentat anterior, ocupa un loc important intre metodele folosite. Bernard Toma se refera la acesJ metode folosite de stiintele medicale afirmnd prin observatie ascultam natura, iar prin experiment o ntrebam". Statistica are pentru medicina doua principale ramuri: biostatistica si statistica epidemiologica. Statistica este o ramura aplicativa a matematicii care abordeaza latura cantitativa a fenomenelor, omitand individualul. Este stiinta care se ocupa cu descifrarea si analiza numerica a fenomenelor de masa", a legilor care conduc fenomenele de masa. Ea extrage semnificatie si sens din numerele studiate. Din punct de vedere al modului de abordare al unui domeniu avem: a) Statistica descriptiva, ce are ca obiect culegerea, clasificarea datelor statistice si descrierea lor. Ea serveste Epidemiologia descriptiva, fiind de fapt faza premergatoare a b) Statisticii analitice (inductive sau informalionale) care procedeaza la analiza critica a datelor, prin prelucrari diverse, daca sa ajunga la esenta fenomenelor, descoperirea cauzelor si a conditiilor, permitnd concluzii utile si previziuni. Ea serveste epidemiologia

analitica si operationala. Cercetarea statistica este exigenta, ea pretinde atat cunoasterea aprofundata a insasi statisticii cat si a domeniului de cercetat. Matematica intervine si aici, in domeniul statisticii imprumutandu-i precizie si rigoare si impulsionnd mai mult eficienta corectarii. Limbajul sau este precis si universal, permitnd patrunderea metodelor ei in orice alta stiinta. Conduce in mod cert de la empirism la abstractizare, de la cunoasterea empirica la cunoasterea stiintifica. Cu multe secole in urma Roger Bacon a afirmat categoric: nici o investigatie umana nu se poate intitula stiinta adevarata daca nu trece prin demonstratie matematica". Astazi foarte multi oameni de seama afirma ca in viitorul, nu prea indepartat, oamenii vor trebui sa invete statistic cum in vata sa scrie si sa citeasca. De atentionat, pentru acest moment si domeniu este faptul atitudinea noastra cu privire la utilizarea statisticii, nu trebuie plasata la cele doua extreme, adica ignorarea sau utilizarea ei abuziva. Ignorarea, ocolirea statisticii este atitudinea celor care au teama in general de calcul si matematica, cat si a celor care sunt speriati de complexitatea si uneori relativitatea rezultatelor unei cercetari statistice. Invers, este introducerea | fortata a matematicii in medicina si epidemiologie, unde se poate si unde nu se poate, exagerarea primatului excesiv al cantitativului, fetisizarea formulelor si expresiilor matematice, absolutizarea lor. In argumentarea celor afirmate Eickstendt spune: masuratoarea nu este un scop in sine..J ci o metoda... Numarul este necesar, dar nu suficient, el este rigid si simplu, iar viata este schimbatoare si complexa. Tipurile vii (oameni, animale) intai trebuie observate si apoi demonstrate cu ajutorul numarului, cu ajutorul statisticii si nu invers". l^arimile rezultate din prelucrari statistice se numesc INDICATORI". Acestia pot fi: indicatori absoluti bruti, exprimau' prin numere ntregi sau fractiuni indicatori relativi exprimati prin coeficienti si procente Reprezentarea sintetica sistematica a datelor numerice, intr-o for comoda si utila este TABELUL". Acesta poate fi conceput in asa incat datelor culese le putem da o anumita ordine. Pentru a nota mai ra] operatiunile statistice sunt folosite in activitatea curenta SIMBOL! STATISTICE. Cu ajutorul indicatorilor obtinuti putem alcatui DIAGRAME de frecventa, GRAFTCE si altele. SIMBOLURI STATISTICE & X = sirul variantelor F = efectivul unei valori - frecventa absoluta f = frecventa relativa (Ex.: fHF/N) n = suma caracteristicilor (variantelor, valori) N = suma efectivelor (frecventelor, variabilelor) XlMlMx = media Xa = media aritmetica Xp = media poderata Xcrom = media cronologica Xhi arm = media armonica Xg = media geometrica Xp = media patratica jt abaterea (deviatia) standard (deviatia tip) el = eroare XI = abaterea de la X Ancheta epidemiologica - constitue un complex de investigatii prin care se urmareste stabilirea conditiilor de aparitie a unei boli transmisibile, originea, caile de vehiculare, factorii care au favorizat aparitia mbolnavirilor, extinderea si caile de difuzare a epidemiei si alte date care sunt necesare in vederea elaborarii si aplicarii planului de masuri pentru combaterea si prevenirea extinderii bolii. Normele si masurile sanitare veterinare stabilite pentru punerea in aplicare a OGR ne 42/2004, norme elaborate cu Ordinul Presedintelui ANSVSA nr. 26/2005, descriu in detaliu modul in care trebuie efectuata o ancheta epidemiologica.

In efectuarea anchetei epidemiologice se va tine seama atat de unele aspecte gllerale, care trebuie investigate pentru toate bolile transmisibile cat si de aspecte speciale legate de caracteristicile epidemiologice ale flecarei boli. Pentru acest din urma aspect, medicul - etapa a Il-a caracterizata prin efectuarea unor deductii biologice privind [natura si cauzele acestor asocieri. Metodele folosite in investigatiile epidemiologice de masa trebuie [sa se caracterizeze, pentru a fi eficiente, in principal prin: 1) Simplitate si acccptabilitatc: respectiv cercetarile sa fie usor de I efectuat astfel ca intr-un timp scurt sa poata fi efectuate cat mai multe investigatii. Acceptabilitatea este necesara in cazul oamenilor. 2) Acuratete: executarea corecta a cercetarilor si masurarea [precisa a caracteristicilor urmarite. 3) Fidelitate: fiecare metoda utilizata trebuie sa duca la aceleasi [rezultate daca este repetata. 4) Aplicabilitate: metodele stabilite, sa fie usor de aplicat pe scara | larga la intreg teritoriul. 5) Costul economic: bine analizat, avandu-se in vedere in principal I realizarea dezideratului propus (diferit astazi pentru animale mari, fata de cele de companie). 6) Sensibilitatea: capacitatea investigatiilor de a evidentia |subiecti pozitivi, cu risc crescut pentru boala respectiva. 7) Specificitatea: capacitatea investigatiilor de a evidentia |subiectii negativi in ceea ce priveste boala sau tulburarea cercetata. In epidemiologia moderna, una dintre problemele cele mai (discutate este aceea a termiologiei epidemiologice". In lucrarea de fata, terminologia epidemiologica folosita este cea stabilita prin dictionarul de Epidemiologie" editat in anul 1991 in Franta de prof. Bernard Toma si terminologia epidemiologica folosita in lucrarile stiintifice ale Organizatiei Mondiale pentru Sanatatea Animalelor (OIE). "CODUL ZOO-SANITAR INTERNATIONAL" -mamifere, pasari si Jbine - editia Vl-a. Pentru domeniul epidemiologiei bolilor transmisibile la animale si entru stabilirea unor decizii operationale unitare, apreciem utila lezentarea in detaliu a urmatoarelor probleme: 1) Codul terestru si bolile cuprinse in Lista OIE 2) aspectele generale ale analizei riscului 3) testele de diagnostic propuse de OIE pentru comertul temational cu animale si produse de origine animala.

.1. CODUL TERESTRU SI BOLILE CUPRINSE IN LISTA OIE Criterii pentru a fi inclusa in Lista bolilor ODE: boala sa se fi ntilnit n mai mult de trei tari; Anuarul OIE sa raporteze un numar nsemnat de tari afectate: eventual boala sa se transmita si la om. In acest caz, ce tip de omplicatii se mtilnesc; boala produce morbiditate mare la nivel de zona sau tara Boala produce mortalitate mare la nivel de tara sau zona evolutia bolii este cel putin zoonotica

Urmatoarele boli sunt incluse in Lista OIE a bolilor: 1. Boli comune mai multor specii de animale: o Antrax o Boala Aujeszky o Bluetongue o Brucelloza (Brucella abortus) Srucelloza (Brucella melitensis) kcelloza (Brucella suis) bra hemoragica Crimean Congo B^inococcoza/hidatidoza Febra afloasa Heartwater Encefalita japoneza Leptospiroza Miaze din lumea noua (Cochliomyia hominivorax) Miaze din lumea veche (Chrysomya bezziana) Paratuberculoza Febra Q Rabiea Febra vaii de Rift Rinderpest Trichinellosis Tularemia Stomatitia veziculoasa Febra West Nile Bolile vacilor: Anaplasmoza bovina Babesioza bovina Campilobacterioza genitala bovina Enceptalopatia spongiforrna bovina 0 Rhinotracheita infectioase bovina 0 Febra eatarala maligna o Theilerioza o 3. o o o o o o o o o o o o c o o o o o o o o Boli ale oilor si caprelor: Arthrita/encephalita caprina Agalaxia contagioasa Pleuropneumonia contagioasa caprina Avortul enzootic (clamidioza ovina) Maedi-visna Boala de Nairobi Epididimita ovina (Brucella ovis) Pesta micilor rumegatoare Salmonellza (S. abortusovis) Scrapie Variola ovina si caprina Bolile cailor Pesta calului Metrita contagioasa ecvina Durina Encefalomielita ecvina (Eastern) Encefalomielita ecvina (Western) Anemia infectioasa ecvina Influenta ecvina Piroplasmoza ecvina Rinopneumonia ecvina Arterita virala ecvina Trichomonoza o Tripanosomoza

CAPITOLUL iii TERMINOLOGIA EPIDEMIOLOGICA In epidemiologia moderna, una dintre problemele cele em discutate este aceea a terminologiei epidemiologice. Dictionarul limbii romane moderne, defineste "terminologia" ca-fiind totalitatea termenilor de specialitate folositi intr-o disciplina sau intjw, o ramura de activitate. Un rol deosebit in solutionarea terminologiei si cu privire 1 necesitatea de cunoastere si folosire a unui vocabular adecvat si a unor

notiuni corespunzatoare il au lucrarile excelentului profesor univen$j| Bernard Toma, profesor la Scoala Nationala Veterinara D'Alfort- Paris Codul terestru al OIE. Dictionarul de epidemiologie - 1991 si lucrarea EpidemiokiM aplicata" -1996 sunt lucrari care au fost impartasite si utilizate de majoritatea studiilor si manualelor realizate dupa aceste date in mai multe tari din lume. Majoritatea termenilor folositi de disciplina de Epidemiologie veterinara din Bucuresti si de la celelalte facultati de medicina veterinar*! din tara, urmare a efortului facut in ultimii ani de Comunitatea Europeana prin programele lansate pentru nvatamntul superior veterinar si personalS de profesorul universitar Bedard Toma care a conferentiat cu mai ti ocazii in Romnia, sunt preluati din lucrarile amintite. Exemplul cu privire la necesitatea de cunoastere si folosire a vocabular adecvat si a unor notiuni corespunzatoare prezentat in luci profesoralui universitar Bemard Toma este concludent: La ori organismul este expus unei boli transmisibile, pornind de la un a patogen care este raspunzator de o boala infectioasa sau de o contagioasa. In functie de doza agentului patogen intalnit, de nivelul de receptivitate si sensibilitate al organismului, acesta va fi sau nu infectat, si va prezenta sau nu dupa incubatie o boala clinic exprimata. In timpul bolii uneori dupa vindecarea sa, organismul poate la rndul sau sa joace rolul de sursa de infectie pentru un alt organism fiind purtator de germeni si excretandu-1 intermitent sau continu; vectori si rezervoare pot interveni; dupa vindecare, organismul capata in general o imunitate care-1 pune la adapost de o noua agresiune a aceluiasi agent patogen. Totusi o recidiva sau o recurenta poate avea loc. Definirea diferita si uneori eronata a termenilor existenta, in lucrari si in acte juridice normative din domeniul veterinar din tara noastra justifica definirea unor termeni de larga utilitate si reprezentarea grafica a unor notiuni. Fara a exagera vom prezenta in lucrare termeni si explicarea lor prin definitii sau/si prin exprimare grafica. Definitia termenilor Agent patogen: Agent mecanic, fizic, chimic, biologic, comportamentul sau social a carui prezenta, exces sau insuficienta joaca un rol in aparitia unei boli. Animal: mamifer, pasare sau albina. Doza infectanta: Cantitate de germeni, capabila de a provoca o infectie la organisme ale unei categorii diferite, in conditii precise. Incubatie: Durata de timp care separa intalnirea dintre agentul patogen si organism, de aparitia simptomelor bolii. Infectie: Patrunderea si reproducerea in organismul receptiv a unei entitati straine, capabila sa se nmulteasca si sa reproduca entitati identice. Boala: Perturbarea necompensata a uneia sau mai multe functil unui organism viu. Entitate morbida, datorita unui agent patogen circula" intr-o populatie receptiva. ^-Evolutia bolii: este reprezentata de fazele bolii (fig3.1.)si anume: 1) Faza de incubatie: timpul dintre patrunderea agentului patogen in organism si aparitia primelor simptome de boala. 2) Faza de invazie (numita si faza de PRODROAME): perioada tranzitorie caracterizata prin primele simptome - adesea nespecifice. 3) Faza clinica (de stare): perioada care corespunde manifestarilor clinice obisnuite ale maladiei.

4) Faza de defervescenta: perioada care corespunde cu scaderea treptata a intensitatii manifestarilor maladiei si disparitiei progresive a simptomelor. 5) Faza de convalescenta: perioada de restaurare treptata ad integrum" a functiei si a morfologiei organelor si a sistemelor corporale precum si a restabilirii facultatii de reactie si de adaptare a organismului la factorii ambianti. 6) Faza de sanatate restaurata. Fig. 3.1. Fazele unei boli

Timpul Boala contagioasa: Boala transmisa (Fig.3.2.) prin contact direct sau indirect cu un organism care este sursa agentului patogen. fr Fig. 3.2. Reprezentarea schematica a diferitelor categorii de boli transmisibile , contagioase si necontagioase Dupa Prof. Bernard Toma MODALITATI DE TRANSMITERE BOLI TRANSMISIBILE CONTAGIOASE NECONTAGIOASE CONTACT DIRECT CONTACT INDIRECT VECTORI EXEMPLE Pesta Febra Anemia Boli StrongiArboviTare porcina aftoasa infectioasa venerice loidoze rusuri genetice africana a calului B.L A. Boala infectioasa: Boala datorata unul microb care se care se multiplica in organismul atins. Boala transmisibila; Boala al carui agent poate fi transmis si retransmis unui organism. Purtator de germeni: Organism care adaposteste (gazduieste) un agent patogen. ih Fig 3.3. Reprezentarea schematica a diferitelor categorii de purtatori de in raport cu momentul expresiei clinice a bolii BOALA <-jcontaminare PORTAJ^ Timpul J Subiectul 1 o A' -

Purtator precoce t Subiectul 2 Purtator cronic

Purtator sanatos Subiectul 3 Purtator latent Perioada de incubatie: timpul scurs intre momentul pafrundeif agentului patogen in organismul animal si aparitia primelor simptome J boala. Perioada de infectiozitate: perioada de timp in care animal infectat poate fi sursa de infectie , Receptivitate: Aptitudinea de a adaposti (gazdui) un agent pa Recurenta: Reaparitia simptomelor unei boli, la un subiect vindecat in aparenta, flirt un nou contact cu agentul patogen. Rezervor: Specie (specii), mediu (medii) sau mecanism (mecanisme) care permit supravietuirea unui agent patogen considerat functie de specie. Sensibilitate (fata de un agent patogen): Aptitudinea de a exprima clinic actiunea unui agent patogen (Poate fi folosit si termenul de receptivitate). Sursa de infectie: Gazda, obiectul sau mijlocul (mediul) af originea transmiterii agentului unei boli. Vector: Fiinta vie, care datorita relatiilor ecologice achizitione (primeste) un agent patogen de la o gazda si il transmite dupa aceea | gazde. Prevalenta (unei boli): numarul total de cazuri sau focare ale boli, intr-o populatie determinata, la un moment dat si in decursull perioade date (BILANT) Incidenta (unei boli): numarul de cazuri sau de focare aparute ale unei maladii intr-o populatie determinata, in decursal| perioade date. Furnizeaza o informatie dinamica asupra bofi| (VITEZA) Procentul in timp de morbiditate: este determinat de rapo dintre numarul de bolnavi si populatia supusa riscului. Procentul in timp de incidenta: este determinat de raportul din numarul de cazuri aparute in decursul unei perioade si populatia sup riscului. Procentul in timp de prevalenta: este determinat de rapof dintre numarul total de cazuri prezente intr-un moment al perioadei si populatia supusu riscului. Procentul in timp al infectiei: este determinat de raportul dintre numarul de subiecti infectati si populatia supusa riscului. Procentul in timp al mortalitatii: este determinat de raportul dintre numarul de morti si populatia supusa riscului. Procentul in timp al letali tatii: * este determinat de raportul dintre numarul de morti si numarul de bolnavi.

* Atentie - a nu se confunda procentele in timp ale mortalitatii cu cele ale letalitatii. Reglementari sanitare la import si export: ansamblul de masuri de control sanitar al animalelor, al materialului seminal, al ovulelor/embrionilor, oualor embrionate, larvelor de albine, a produselor de origine animala, a produselor biologice, a produselor patologice, aplicate atat la intrarea cat si la iesirea din tara. Turma: animale domestice sau salbatice au intre ele relatii strnse (apropiere, contact, schimburi) si traiesc in acelasi mecuu.Arrimalele aceleiasi turme au o foarte strnsa relatie epidemiologica. Ferma: o unitate care cuprinde una sau mai multe turme. Septel: pentru epidemiologia veterinara are citeva ntelesuri printre care: arata ansamblu animalelor dintr-o zona geografica mai mult sau ami putin intinsa; de exemplu septelul ovin din Dobrogea, septelul ovin din Romnia etc. arata totalul animalelor apartinnd aceluiasi propietar arata capitalul de exploatare al unei ferme in qare sunt incluse septelul mort" - cladirile, utilajele, etc. si septelul viu" -animalele. Cifrele arata diferite turme prezente in doua ferme distantate la mai multi kilometrii si apartinnd aceluiasi propietar: patru turme, doua ferme si un septel. Animalele aceleiasi ferme - din turme diferite- au o relatie epidemiologica inferioara fata de animalele aceleiasi turme, dar superioara aceleia ale animalelor care apartin unor ferme diferite, datorita personalului si materialelor detinute in comun. Lot (crd de pasari): orice grup de pasari ntretinute in aceiasi cladire sau o parte a unei cladiri separata de celelalte parti printr-o constructie solida si avnd propriu sistem de ventilatie. In cazul pasarilor intretinute in libertate un card desemneaza orice grup de pasari avnd acces colectiv la unul sau mai multe adaposturi. Mai multe loturi (crduri) pot apartine unei aceleiasi ferme. Stupina: ansamblu tuturor stupilor situati in aceiasi exploatare, ntretinnd albine. Statiune (unitate) de carantina: desemneaza o cladire sau un ansamblu de cladiri unde animalele sunt mentinute complet izolate, fra contact direct sau indirect cu alte animale, n scopul observarii lor pe o perioada de timp mai mare sau mai mica si testarii in vederea stabilirii ca ele nu sunt atinse de anumite boli. Zona: reprezinta o parte dintr-o tara delimitata in scop profilactic. Zona ndemna: un teritoriu, in interitorul unei tari, net delimitat, in care nici un caz de boala nu a fost semnalat in timpul perioadei indicate pentru fiecare boala in parte, in Cod, si in interiorul si ia limitele caruia, un control veterinar oficial este efectiv exersat asupra animalelor, produselor de origine animala si a transportului lor. Zona infectata: de una din bolile vizate in Cod -in interiorul unei tari, un teritoriu in care a fost constatata una din bolile amintite si a carei ntindere, care trebuie sa fie net delimitata, este fixata de Autoritatea veterinara, tinnd cont, dupa mprejurari, de diferiti factori, ecologici si geografici, de toti factorii epizootologici si de modul de exploatare practicat. Teritoriul in discutie trebuie sa se intinda asupra unei regiuni de cel putin 10 km in jurul focarului de boala, in regiunile de crestere intensiva, si cel putin 50 km, in regiunile de crestere extensiva. In interiorul si la limitele zonei infectate, un control veterinar oficial este efectiv exersat asupra animalelor si produselor de origine ariimala si transportului lor.

Durata perioadei in care zona ramane infectata este variabila in functie de boala, masurile sanitare si metodele de profilaxie aplicate. Regiune: reprezinta un teritoriu constituit de mai multe tari sau din mai multe parti din tara delimitate in scop profilactic. CAPITOLUL IV EPIDEMIOLOGIA BOLILOR TRANSMISIBILE LA ANIMALE DATORATE AGENTILOR INFECTIOSI SAU PARAZITARI | IV.l.DIFERrTELE SECTOARE ALE EPIDEMIOLOGIEI Pentru o boala transmisibila la animale caracteristic^ epidemiologice rezulta din interactiunea dintre agentul patogen, o populatie (gazda) si mediul in care acesta traieste. Propietatile fiecareia dintre aceste trei elemente vor conditiona epidemiologia bolii la care ne referim. In decursul secolului trecut studiul bolii s-a concentrat in primul rand asupra patogenezei bolii, iar multe caracteristici epidemiologice au fost ignorate. De multe ori identificarea surselor, transmiterea, suprevietuirile si efcectele agentilor bolii au fiost apreciati deja suficienti pentru a descrie epidemiologia bolii. Totusi, investigatiile epidemiologice merg dincolo de identificarea agentului si se concentreaza pe factorii gazda, mediu ambiant si timp* care modifica aparitia si/sau severitatea bolii pentru grupuri de animale;, sau indivizi. In cadrul acestor anchete, epidemiologia devine in mod esential o-disciplina cuprinzatoare, integrata, in timp ce cele mai multe dM disciplinele medicale sunt restrictioniste. Aceasta afirmatie indica doua puncte divergente de vedere privind notiunile de sanatate si boala. ntruct epidemiologia este o disciplina pragmatica, se considera ca drept urmare a identificarii factorilor privind gazda, mediul ambiant timpul se vor crea mijloace de manipulare a factorilor cauzali astfel in cunostintele teoretice sa poata capata ovaloare practica. Asociate cu descriere temeinica a istoricului natural al bolii se poate ajunge sa se mareasca ntelegerea bolii ca atare. Cu toate ca pentru studiu se vor discuta in sectiuni separate aspectele legate de factorii gazda, agent patogen, mediu ambiant si timp este imprtant sa se aiba in vedere ca acesti factori sunt corelati in ceea ce priveste efectul lor asupra sanatatii. Agentul patogen prin proprietatile sale legate de patogenitate, rezistenta, tropism etc. va determina diferit epidemiologia bolii infectioase sau parazitare. In acest context fragilitatea sau razistenta agentului in mediul exterior va determina frecventa relativa a diferitelor moduri de transmitere. Micoplasmele fiind in general fragile in mediul exterior se transmit in mod deosebit prin contact strns. Virusul febrei aftoase este rezistent si se poate transmite la zeci de kilometri distanta. Tropismul agentului patogen asupra testului sau organului va conditiona intensitatea excretiei si trebuie prelevate din snge pentru a fi transmise (Bluetongue, Pesta africana a calului). Populatia (gazda) este reprezentata de specia, rasa, vrsta, sexul, numarul de indivizi din aceeasi categorie, starea fiziologica etc. Probabilitatea riscului de aparitie a bolii legat de factorul gazda este diferit la masculi fata de femele, animale castrate de animalele necastrate , batrne fata de tinere, o rasa fata de altele s.a. De asemeni numarul de animale din aceeasi categorie influenteaza riscul de ap-aritie a bolii. Vrsta constituie probabil cea mai importanta variabila a gazdei deoarece riscul bolii este legat mai strns de vrsta dect de alti factiri ai gazdei. De aceea

vrsta trebuie ntotdeauna sa fie inclusa atunci cand se descrie distribuirea unei boli. Acest factor nu poate fi separat radical de mediul ambiant. Uncie boli.(ex. diferite pneumonii) tu un tipar in forma de 'U' ia legatura cu vrsta. Aceasta nseamna ca boala apare relativ frecvent ia animalele tinere ti batrne ca urmare a receptivitatii crescute dar cu frecventa scazuta pe durata vrstei medii. Tipicul aparitiei bolii odata cu vrsta poate apare bimodal sau pentru alte bolii trimodal. Exemplu IBR (rinotraheita infectioasa bovina virala) este asociata cu un numar de doua sau trei sidroame legate de vrsta. La viteii mai mici de o luna, virusul produce un sindrom enteric, la cei cu vrsta intre 6-18 luni se evidentiaza un sindrom al tractusului respirator superior, iar la femelele adulte virusul este asociat atat cu sindromul infertilitatii cat si al avortului. In acest exemplu se poate afirma ca virusul este comun neavand diferente semnificative, dar aceste manifestari diferite se justifica prin modificari ale conditiiei fiziologice ale aniamalelor legate de vrsta si neconditionat de cele ale mediului ambiant. La oameni, copiii nfrunta cu un risc mai mare cele mai multe boli infectioase in comparatie cu adolescentii sau adultii, deoarece acestia din urma beneficiaza de o imunitate cstigata datorita expunerilor in timp la agentii acestor boli si datorita modificarilor fiziologice si comportamentale odata cu vrsta. Cele mai multe masuri pentru sporirea performantelor productive, ale productivitatii, ale animalelor sunt de asemeni legate de vrsta, animalele mai tinere sunt mai eficiente daca ne referim la selectia cailor pentru curse, a vacilor pentru productia de lapte, a broilerilor pentru productia de came, eficienta care se materializeaza de exemplu printr-o conversie mai buna a energiei din furaje in produsele utilizabile. Sexal animalelor este deseori asociat cu un numar de boli. La om bolile infectioase sunt mai frecvent ntlnite si au o gravitate mai mare la barbat dect ia femei. La cine, femelele prezinta un risc mai mare pentru diabet dect masculii. Multe dintre bolile asociate sexului sunt direct sau indirect legate de diferentele anatomice si/sau fiziologice dintre sexe. Boli cum sunt febra vitulera", mastitele, menitele si cancerul glandelor mamare sunt boli intalnite numai la femele. Castrarea animalelor, poate sa fie asociata cu anumite boli. Cand se evalueaza productivitatea animalelor, sexul trebuie sa fie luat in seama, deoarece sporul in greutate, depunerea de grasimi corporale si eficienta furajarii este diferita intre sexe. Rasa este astazi stiintific recunoscuta ca prezinta deferente semnificative de risc fata de anumite boli si in legatura cu nivelul productivitatii animalelor. Din acest motiv, efectele rasei trebuie luate in considerare si controlate atunci cand se studiaza efectele altor factori asupra aparitiei bolii sau a productivitatii. In general diferentele care tin de rasa pot fi structurate in doua componente: -diferente datorate factorilor genetici -diferente datorate factorilor fenotipici Exista si este demonstrata relatia strnsa intre determinantii genetici si cei ai mediului ambiant. Exemplu: picioarele galbene la puii de carne, cer existenta factorilor genetici -defectul genetic -pentru a produce boala, dar si existenta obligatorie a factorilor de mediu, in cazul de fata reprezentat de porumbul galben; deci ambii factori trebuie sa fie prezenti. Un exemplu mult mai semnificativ, in care sunt implicati neconditionat trei factori, il reprezinta gusa pendulata la curcani" prezenta in mai multe efective

din America. Prezenta genotipului curcanii bronzati, a mediului ambiant caracterizat prin clima foarte calda si consumul de apa in exces, constituie componentii necesari ai unei cauze suficiente". Numarul de indivizi din speciile receptive aflate intr-o populatie de animale influenteaza semnificativ aparitia si evolutia bolii io populatiile de animale. Mediul reprezinta o componenta de necontestat daca ne referim la populatiile de oameni si animale. Viata oamenilor in mediile industrializate, poluate, in contrast cu mediile naturale, ecologic -controlate, demonstreaza rolul de necontestat al mediului. Clima si vectorii sunt pentru om elemente determinante ale sanatatii acestora. In acelasi mod, mediul influenteaza brutal bolile si evolutia acestora la animale. Cresterea intensiva, anumite tehnologii de crestere produc astazi pierderi asupra productivitatii si mortalitatii animalelor mult mai mari dect anumite boli infectioase sau parazitare produse de agenti specifici. Clima, asa cum a fost descrisa in capitolul precedent si vectorii care sunt determinati de clima, altitudine si alti factori de mediu, au un rol important in transmiterea si evolutia unor boli importante la animale. Cunoasterea acestora si aplicarea unor actiuni care sa le cuantifice corespunzator au un rol determinant in controlul unor boli de importanta majora pentru economia zootehnica. Daca ne referim numai la Bluetongue si Pesta africana a calului, rolul vectorilor este de necontestat. Se poate concluziona ca in Epidemiologie, trebuie cunoscute in aceeasi masura caracteristicile agentului patogen, a populatiei in care boala studiata aduce pagube si a mediului in care traieste populatia respectiva. Oricare ar fi boala, transmisibila sau netransmisibila, si populatia respectiva, umana sau animala, epidemiologia este un demers care tinteste lupta contra bolilor. Exceptie, in acest demers, face un domeniu mai fundamental (domeniu Ia care ne-am referit in primul capitol) de reflexie teoretica, care poate fi definit ca Epidemiologie teoretica", fara a se putea trage o bariera stricta intre acest domeniu si medicina preventiva si cu profilaxia. Fig.4.1. Relatiile intre diferitele sectoare ale epidemiologiei si profilaxie(dupa Prof.B.Toma) PROFILAXIE EPIDEMIOLOGIE DESCRIPTIVA EPIDEMIOLOGIE EVALUATTVA EPIDEMIOLOGIE TEORETICA EPIDEMIOLOGIE ANALITICA

EPIDEMIOLOGIE OPERATIONALA

l)Prima etapa are ca obiectiv cunoasterea caracteristicilor in timp si spatiu a bolii care afecteaza o populatie si care anume populatie. Acest domeniu al Epidemiologiei descriptive care permite sa fie descrisa boala studiata sub forma

de cliseu" (situatia din momentul dat) sau sub forma de film" (evolutia situatiei in decursul unui timp). Metodele folosite trebuie adaptate acestui scop descriptiv ale reprezentarii realitatii conform gradului de exactitate si precizie dorit. lupta contra bolilor. Exceptie, in acest demers, face un domeniu mai ftindamental (domeniu la care ne-am referit in primul capitol) de reflexie teoretica, care poate fi definit ca Epidemiologia teoretica", fara a se putea trage o bariera stricta intre acest domeniu si medicina preventiva si cu profilaxia. Fig AL Relatiile intre diferitele sectoare ale epidemiologiei si profilaxie(dupa Prof.B.Toma) PROFILAXIE

EPIDEMIOLOGIE DESCRIPTIVA ?r EPIDEMIOLOGIE EVALUATTVA EPIDEMIOLOGIE TEORETICA EPIPEMfOLOOIE ANALITICA

EPIDEMIOLOGIE OPERATIONALA

l)Prima etapa are ca obiectiv cunoasterea caracteristicilor in timp si spatiu a bolii care afecteaza o populatie si care anume populatie. Acest domeniu al Epidemiologiei descriptive care permite sa fie descrisa boala studiata sub forma de cliseu" (situatia din momentul dat) sau sub forma de film" (evolutia situatiei in decursul unui timp). Metodele folosite trebuie adaptate acestui scop descriptiv ale reprezentarii realitatii conform gradului de exactitate si precizie dorit. 2) Ce-a de-a doua etapa are ca obiectiv cunoasterea mecanismelor de evolutie a unei boli. Este vorba de a analiza aceste ifccanisme pentru ntelegerea functionarii lor si a le putea explica. De aici provin termenii de Epidemiologie analitica sau Epidemiologie explicativa, care sunt folositi pentru a scoate in evidenta demersul in aceasta a doua etapa.

Problemele care se pun sunt putin diferite in conformitate cu transmisibilitatea bolii" si al determinismului monofactorial sau dimpotriva al determinismului plurifactorial. 3) Ce-a de-a treia etapa, corespunde cu valorificarea cunostintelor obtinute in decursul primelor doua etape - (ED si EA) pentru a concepe si aplica masurile de lupta contra bolii vizate. Aceasta etapa corespunde Epidemiologiei operationale (3) .Deci corespunde utilizarii metodei epidemiologice folosite pentru.studiul problemelor concrete privind o maladie si luarii unei decizii pentru a ajunge la un rezultat optim in lupta contra acesteia. 4) Etapa a patra permite evaluarea rezultatelor programelor de lupta si delimiteaza domeniul Epidemiologiei evaluative (4). In aceasta etapa care furnizeaza informatiile necesare conducerii actiunilor aflate in desfasurare (in curs), modificarii programelor de lupta in functie de evolutia situatiei si.evaluarea printr-un bilant care sa confirme rezultatele. Aceste patru mari etape ale demersului epidemiologie sunt aplicabile pentru orice boala, dar fiecare din aceste etape pot fi alimentate" cu reflexii metodologice si conceptuale furnizate de epidemiologia teoretica. IV.2 CUANTIFICAREA IN EPIDEMIOLOGIE Datorita faptului ca epidemiologia lucreaza asupra populatiilor este necesar ca fenomenele sa fie cuantificate, ceeace inseamna ca procesul epidemiologie trebuie masurat si urmarit in timp in populatia in care itervenim, A masura" - inseamna sa stim cate cazuri de boala sunt, iar a urmari" in timp inseamna sa inregistram miscarea acestui numar in decursul unor unitati de timp. Cuantificarea in epidemiologie se poate face in termeni absoluti si in termeni relativi. Datorita faptului ca epidemiologia lucreaza asupra populatiilor este necesar a se cuantifica fenomenele. IV.3. IPORTANTA CUANTIFICARII IN EPIDEMIOLOGIE Cuantificarea se poate face in termeni absoluti sau in termeni relativi. Li termeni absoluti se exprima numarul total de cazuri, de focare, sau de reactii pozitive. Acest fel de a proceda este util in special pentru a evalua mijloacele necesare pentru tratarea cazurilor sau asanarea focarelor. Dar nu este suficient, deoarece are un inconvenient important care consta in imposibilitatea de a compara datele dintr-o zona la alta zona a unei tari, deoarece nu tine seama de efectivul total al populatiei. Astfel un numar absolut de 20 focare de LEB, nu inseamna mare lucru daca nu stim in ce populatie au fost inregistrate (recuzate). Daca aceste 20 focare au fost inregistrate intr-o populatie de 50 crescatorii, semnificatia devine clara : o proportie foarte mare de crescatorii sunt ede LEB. Daca dimpotriva ele au fost identificate intr-o populatie de 200000 de crescatorii, boala poate fi considerata ca fiind foarte rara". Expresia in termeni relativi este deci mult mai interesanta. In cazul prezentat este clar ca in zona in care procentul crescatoriilor infectate este de 40% (20/50), LEB este mult mai frecventa dect in zona in care procentul este de 0,01% (20/200000). 40/0,0 l=de 4000 ori mai fecventa. Este deci mult mai util sa cuantificam boala, oricare ar fi ea, exprimandu-i frecventa in termeni relativi in raport cu populatia in care este nregistrata. O formula simpla, dar capitala de cuantificare in Epidemiologie il constitue un raport care cuprinde la numarator-numarul de evenimente patologice (cazuri

mlividuale, bolnave sau infectate, focare, etc.) iar la numitor efectivul populatiei in care se executa observarea. Termenul consacrat este indicatorul epidemiologie. Ie= n/N n - numar de evenimente N - populatia studiata In epidemiologie, una din sarcinile importante este de a stabilii indicatori epidemiologiei pertinenti, prin determinarea corecta a lui n"si N". Prezentarea indicatorilor sub forma de rapoarte matematice este esentiala. Cu ajutorul lor vom putea folosii indicatorii urmatori: a) In epidemiologia descriptiva, pentru a cunoaste frecventa bolii ca reflex al situatiei epidemiologice. b) In epidemiologia analitica, pentru a compara situatii care difera printr-un factor presupus factor de risc. c) In epidemiologia evaluativa, pentru a usn*1 rezultatele luptei in timp si ai aprecia eficacitatea, Cu toate ca si aici lucrurile par simple, in teren lucrurile sunt complexe si uneori complicate, trebuind luate in anumite situatii precautii pentru a determina cat mai corect numaratorul si numitorul. O^IV.4. RAPOARTELE IN EPIDEMIOLOGIE In epidemiologie se pot folosi doua feluri de rapoarte structurate in functie de faptul ca efectivul numaratorului poate figura sau nu in efectivul numitorului, respectiv proportia si ratia. Ca o categorie particulara, dar care are o valoare semnificativa in epidemiologia veterinara, procentul de timp exprima proportia care este modificata ca urmare a schimbarilor petrecute in decursul timpului. Daca a" si b" sunt doua populatii diferite, cele doua categorii de rapoarte sunt: Proportia a / a + b Valoarea unei proportii este cuprinsa intre 0 si 1 si poate fi adesea exprimata in procente (valoarea inmultita cu 100). Ratia = a/b Valoarea unei ratii poate varia de la zero pana la infinit. Ratia nu se exprima si in procente. Numitorul nu cuprinde efectivul numaratorului. Procentul in timp constitue o categorie particulara de proportii, in care intervine notiunea de timp". Un exemplu ipotetic este edificator: Intr-o crescatorie de bovine cu 100 de animale, 20 sunt infectate Leucoza Enzootica Bovina. Proportia bovinelor infectate in aceasta turma es P- =0,2 sau 20% 100 Daca se presupune ca in aceasta turma din cele 20 bovine infectate de LEB, 5 animale s-au mbolnavit in ultimul an, inseamna ca la nceputul anului in curs 15 bovine erau deja infectate si deci numai 85 de bovine erau receptive (100- 15 =85) Procentul in timp de animale infectate in cursul anului este de: 5 = = 0,06 sau 6% 85 In epidemiologia veterinara, un procent in timp este raportul numarului de evenimente observat in unitatea de timp fata de populatia supusa riscului.

Procentul in timp = cazuri noi ( n timpul perioadei ) populatie receptiva (in timpul perioadei) Structurarea corecta a unui indicator epidemiologie este cand se tine cont de : a) tipul de problema ce trebuie solutionata, descriptiva5111 analitica b) patologia vizata, boala insotita de manifestari clin* infectie inaparenta, etc. Se poate ajunge printr-un studiu bine condus sa se dispuna de un indicator care sa evidentieze un inalt grad de precizie si exactitate si care sa raspunda cat mai bine nevoilor de cunoastere a situatiei sanitare reale a populatiei. Calitatea imaginei care se obtine poate fi pozitiv influentata de alegerea unui esantion reprezentativ. In cadrul situatiei analitice, indicatorul epidemiologie trebuie sa permita compararea intre diferite esantioane cu scopul final de a evalua cat mai corect si exact rolul potential al factorului de risc cautat sau studiat. Determinarea cat mai corecta a numaratorului, numitorului si alegerea unitatii epidemiologice sunt momente carora trebuie sa li se acorde o mare atentie. Determinarea numaratorului (n") solicita o definitie precisa a bolii de studiat, deoarece numaratorul corespunde cazurilor de boala. Determinarea numitorului (N") este definita de populatia studiata. In teren situatiile intalnite la determinarea numaratorii sunt diverse si uneori este destul de complicat sa se poata stabili o limita sau o anumita bariera. Totusi pot fi distinse doua mari categorii si anume: a) o prima categorie, in care pentru identificarea bolii se cauta o manifestare clinica, care poate fi suficient de evocatoare pentru recensamntul cazurilor, rara a mai fi necesar un examen special de laborator. (Exemplu: o ancheta asupra frecventei diareei la vitei) b) o a doua categorie, in care manifestarea clinica este dificil de constatat si este obligatoriu urmata pentru confirmare sau infirmare de examene complementare. Cu referire la prima categorie (a) cand este vorba de un tablou clinic, acesta trebuie bine definit, iar echipa de medici, este de dorit sa aiba cunostinte, criterii de identificare asemanatoare, un limbaj comun. Se urmareste pentru bunul mers standardizarea observatiilor", care conduc ia identificarea mai usoara a bolii si nlatura mult din erorile posibile ca urmare a gradului de subiectivitate si competenta a specialistilor. In a doua categorie (b). boala cautata este subclinica, sau semnele clinice nu sunt relevante. Examenele de laborator sunt necesare, dar pentru exactitate trebuie precizate tehnicile utilizate" precum si pragul pozitivitatii serologice sau a altor criterii de pozitivitate (ex. histologice -incluziuni, corpusculi, etc). Cele mai bune rezultate se obtin atunci cand laboratoarele folosesc aceleasi tehnici, aceiasi reactivi sau reagenti. In acest sens un exemplu pozitiv il furnizeaza reteua de laboratoare veterinare din tara noastra, care sub conducerea Institutului de Diagnostic si Sanatate animala Bucuresti desfasoara o activitate unitara, riguros si stiintific coordonata de acesta. Determinarea numitorului (N) ridica o serie de probleme, uneori extrem de delicate. Stabilirea populatiei tinta" pentru un studiu sau o ancheta epidemiologica trebuie sa tina seama de natura populatiei, pozitia ei in spatiu si efectivul populatiei cu evolutia acestuia in timp.

Cel mai usor pentru a defini populatia tinta" este in raportul acesteia cu spatiul comuna, tara, zona, etc. Mai complicat este atunci cand dorim sa cunoastem numarul de animale al speciei sau speciilor care pot fi tinta unei boli prezente. Totdeauna, trebuie definita populatia tinta si prin receptivitatea sa fata de agentul patogen studiat sau prin aptitudinea sa de a exprima boala cautata. De cele mai multe ori specia animalului este cea care determina receptivitatea fata de anumite boli, fapt care solicita a fi cunoscute numarul de animale sau de turme ale speciei receptive din zona respectiva. Pentru anumite boli, populatia vizata nu corespunde dect unei parti din efectivele speciei receptive din zona respectiva. Subpopulatia masculina este cea vizata cand ne intereseaza frcventa relativa a orbitelor -ovine- sau cea femela cand ne intereseaza frecventa retentiei invelitorilor fetale la bovine. In cel din urma caz (retentiile la bovine) se poate merge si mai departe, deoarece nu toate animalele femele bovine ne intereseaza, ci numai vacile care au fatat (se exclude tineretul femei si junicile) si toate vacile negestante. Definita populatiei tinta trebuie sa tina seama de ..expunerea la risc". Pentru epidemiologia analitica distingerea grupelor neexpuse este capitala. In final trebuie precizat ca definitia populatiei tinta trebuie sa tina cont de evolutia in timp", populatia putnd fi definita fie la un moment dat, fie in decursul unei perioade date. Dimensiunea perioadei de timp trebui apreciata, intrucat modificarea populatiei este neglijabila cand perioada de timp este scurta si frecventa bolii este slaba, si invers, este semnificativa cand perioada de timp este lunga, populatia putnd sa sufere o evolutie importanta prin jocul intrarilor (nasteri, cumparari) si cel al iesirilor (mortalitate, vnzari, etc.) Alegerea unitatii epidemiologice este determinanta pentru epidemiologia veterinara. 'Unitatea epidemiologica poate fi aceeasi la numarator si numitor, in cazul proportiei si a procentului in timp si poate fi diferita in cazul ratiei. In proportii si procente in timp unitatea aleasa poate sa fie animalul (individul) sau turma (grupul). Unitatea epidemiologica cu cea mai mare importanta pentru patologia animala este ..turma". Pentru bolile transmisibile in fiecare turma care este constituita dintr-un ansamblu de indivizi, toate animalele care o compun sunt expuse in permanenta riscului de contaminare si nu este posibil de a considera ca pentru a exprima prevalenta. Se poate folosi totusi si procentajul de prevalenta Instantanee" Ex: .prevalenta instantanee la 1 ianuarie- lOcazuri -populatia totala 100 aniamle procentajul de prevalenta =10:100=10% Prevalenta instantane ofera o informatie asupra unei boli la o anumita data, fiind deci o informatie statica. Prevalenta pentru o perioada data corespunde sumei cazurilor sau focarelor prezente in prima zi (prevalenta instantanee din prima zi a perioadei) si a cazurilor sau focarelor aparute in timpul perioadei date. De preferinta se utilizeaza prevalenta anuala, dar ea poata fi calculata lunar, semestrial, etc. Ca si prevalenta instantanee, prevalenta pentru o perioada data poate fi exprimata in numar absolut sau numar relativ. Prevalenta instantanee sau pentru o perioada data, furnizeaza o informatie statica. Ea informeaza asupra

frecventei bolii dar nu si asupra evolutiei sale. Prevalenta nu distinge noile cazuri de boala de cele vechi. Ea corespunde bilantului unei boli la un moment dat sau pentru o perioada data. Incidenta poate fi definita numai pentru o perioada data. Ea evidentiaza numarul de cazuri sau de focare noi ale unei boli, intr-o populatie determinata si in decursul unei perioade date. Perioada de studiu este adesea anul, dar incidenta poate fi calculata lunar, semestrial etc. Incidenta furnizeaza o informatie dinamica asupra bolii, permitnd sa se distinga si s se cuantifice cazurile noi de boala, intr-o populatie studiata si sa se poata face aprecieri asupra evolutiei bolii. Incidenta corespunde cu viteza aparitiei bolii, alimenteaza prevalenta si determina cresterea riscului transmiterii boliiJPig..) Fig. 4.6. Reiati dintre incidenta si prevalenta unei malartirw zona si o perioada data (n cazul de fata o perioada de 1 an) PREVALENTA ANUALA: 320(200+ 120) [incidenta anuala

TIMP > 1 IANUARIE PREVALENTA INSTANTANEE 31 DECEMBRIE PREVALENTA INSTANTANEE

200 FOCARE 170 FOCARE 1 PREVALENTA ANUALA 1 [320 FOCARE j Cu toate ca empiric, in anumite situatii date ( o populatie nchisa si ^ceptiva in totalitate fata de un agent patogen care nu omoara animalele fectate, dar le imunizeaza prin trecerea prin boala) sceasta relatie a fost Iblosita pentru solutionarea unor probleme din ferme de animale pentru trecerea rapida prin boala si rezolvarea practica, atunci cand alte mijloace de jsoillaxie specifica nu exista (Fig..) (Bursita infectioasa aviara - boala virotGa, Coriza infectioasa aviara -boala bacteriana) n ceea ce priveste incidenta se constata ca aceasta creste n timpul fsfferjei pg&oade, apoi, atunci cnd numarul de indivizi receptivi scade (prevalenta mai mare de 50%) ea scade la rndul sau, sfrsind prin a se i

Fig. 4.9 Reprezentarea schematica a evolutiei in decurs de perioade succesive a bolilor endemice sau de tip epidemic dupa prof. B. Toma timpul Atunci cand incidenta (sau procentul in timp al incidentei) ramane stabila in cursul unei perioade succesive -viteza- constanta, oricare ar fi nivelul ei (a sau b) este vorba de o endemie" (la om sau animale). Nu este gresit daca folosim termenul de enzootie". Pentru a califica evolutia unei boli drept endemie" (enzootie) important este de a cunoaste gradul de variatie a incidentei in decurs de timp si nu nivelul la care incidenta se situeaza in mod obisnuit. Cand incidenta unei boli sufera mari variatii in perioade succesive, pornind de la un nivel slab, sau zero, pentru a creste in perioada urmatoare considerabil, inainte de a se stabiliza sau de a se anula, este vorba de o boala de tip epidemic" - endemie. Nu este gresit daca folosim in aceasta situatie termenul de epizootie". Daca teoretic este posibil a se stabili o limita intre endemie si epidemie, limita intre cele doua tipuri de forme epidemiologice nu poate fi definita in mod strict, cu atat mai mult cu cat unele boli, in functie de zona, de perioade, si alti factori, pot trece de la o forma la alta, dand nastere unei epidemii, plecnd de la o endemie. Aceste boli sunt taiuscute, giupate si numite endo-epidemice sau enzoo-enzootice. Se pot sadra in aceasta grupa, boli cum ar fi febra aftoaco '~ ,. pesta porcina clasica si chiar boala de Newcastle, tulpini care sunt descrise in SUA. Dupa cum bolile afecteaza populatiile, oamenii sau animalele, nu este gresit si se pot folosi termeni diferiti daca ne referim la oameni (ex. endemie) sau animale (ex. enzootie). Ceeace este esential de atentionat, este in schimb, de a se face diferentierea de sensuri care trebuie acordate bolii de tip enzootie sau epizootie" si enzotiei sau epizootiei" In patologia aniamala, unitatea epidemiologica cea mai semnificativa este turma" (nu animalul idividual). In acest context pentru patologia veterinara, ca o boala -sa fie calificata drept epizootie, trebuie ca incidenta focarelor, turme atinse, ale unei boli, sa cunoasca variatii importante si nu numai o incidenta a animalelor bolnave in cadrul unei singure turme, indiferent de marimea acesteia. Evolutia curbei in clopot cu mai multe turme atinse intr-o zona indemna anterior poate fi definita ca epizootie, in schimb afectarea unui numar semnificativ de animale, cu aceiasi evolutie intr-o singura ferma, anterior indemna, nu corespunde unei epizootii (de exemplu afectarea unui pumar de 10000 de pasari dintr-o singura ferma de 20000 de pasari, deoarece nu exista dect un focar). In schimb boala in aceasta situatie are o alura epizootica", dar nu este o epizootie. In patologia umana, in care lipseste o unitate epidemiologica de grup (asa cum este cea de la animale-turma), atat de bine structurata ca in patologia animala, conceptia este diferita. Evolutia a 10000 de cazuri a unei boli infectioase intr-o zona in care boala nu a existat anterior, exemplu gripa la oameni- chiar intr-un singur cartier locuit, constitue o epidemie, deoarece unitatea epidemiologica majora pentru oameni este ^individul". Cand o epidemie sau epizootie se propaga la mari distante si atinge succesiv mai multe state si chiar continente este calificata ca panderro&H sau panzootie" Si pentru aceasta grupare trebuie facuta o distinctie si nu trebuie confundate bolile cu distributie mondiala, cum sunt tuberculoza, bruceloza, boli care nu au

un potential de intindere rapida, cu panzootiile (febra aftoasa, boala de Newcastle) care se caracterizeaza printr-un potential puternic de difuziune. Cazurile sporadice" (Fig.4.9.) sunt definite atunci 'cand incidenta este slaba, accidentala, cand cazurile de boala sau focarele sunt separate prin perioade cu incidenta zero". Forma epidemiologica a unei boli nu este determinata de mecanismul sau de propagare. Astfel o boala contagioasa se poate prezenta cu una sau alta dintre formele epidemiologice descrise. Pentru bolile care nu sunt contagioase, dar care pot fi contractate pornind de la o sursa comuna (exemplu o toxinfectie alimentara colectiva cand toti bolnavii au fost afectati dupa consumul aceluiasi aliment) trebuie sa folosim termenul de anademie sau anazootie. Cele doua mari tipuri de indicatori epidemiologiei prevalenta (bilant) si incidenta (viteza) permit sa se caracterizeze in mod corespunzator situatia unei boli la un moment dat sau in timpul unei perioade datezi evolutia sa in timp. IV.6. INDICATORI BRUTI SI INDICATORI SPECIFICI Situatia sanitara a unei boli poate fi caracterizata prin indicatori care privesc populatia in ansamblu ei - vorbim in aceasta situatie de indicatori bruti sau generali - si de indicatori care privesc numai o parte sflU alta din populatie -deci o anumita subpopulatie - numiti indicai specifici Deoarece in epidemiologia veterinara unitatea epidemiologica poate fi animalul" sau ..turma", acesti indicatori se pot aplica diferit, in functie de unitatea luata in studiu. La unitatea ..animal" procentele in timp brute corespund expresiei celei mai simple ale frecventei unui eveniment in snul unei popularii si intr-o perioada data. Indicatorii din aceasta grupa furnizeaza o informatie globala care nu tine seama de diversi factori de variatiile din snul populatiei cum sunt: rasa, vrsta, tipul de productie, sexul si altele Principalele procente in timp brute pentru unitatea animal sunt: -procentul in timp de morbiditate -procentul in timp de incidenta -procentul in timp de prevalenta -procentul in timp al infectie -procentul in timp al mortalitatii -procentul in timp al letalitatii In functie de boala, pentru o turma data procentele in timp pot fi folosite diferit si diferit combinate, unele avnd valori foarte mari, altele avnd valori foarte mici s.a.m.d. Exemple: Febra aftoasa -procente in timp de morbiditate mare, procente in timp de mortalitate si de letalitate mici. Pesta bovina -procente in timp de morbiditate, mortalitate si letalitate (intr-o turma nevaccinata) foarte mari. Pesta porcina clasica -asemanator Rabia (turbarea) procente in timp de morbiditate si mortalitate mici. Procente in timp de letalitate foarte mari, practic 100%. Cu ajutorul a trei indicatori- procentul in timp de morbiditate, mortalitate si letalitate, aplicati la unitatea animal" se ajunge la a avea o idee generala a frecventei si gravitatii bolii.

In interiorul fiecarui procent in timp brut pot fi deosebiti indicatori specifici, care permit sa se precizeze particularitatile bolii in functie de anumite subpopulatii de sensibilitate diferita care nu pot fi relevate de procentele in timp brute. Rasa, vrsta, sexul, tipul de productie vor determina anumite subpopulatii si indicatori specifici. Cu ajutorul procentelor in timp brute si a procentelor in timp ..specifice" aplicate la unitatea animal" este posibil sa se descrie o boala si sa se ompare caracteristicile din cadrul subpopulatiilor diferite, in functie si de anumiti factori. Exemple: in Gastroenterita infectioasa a porcului (GET) procentul in timp de letalitate al porcilor mai mici de 15 zile atinsi de virusul G.E.T. este foarte mare, aproape de 100%, timp in care este aproape zero la adulte. Totusi, in patologia animala, informatia oferita prin indicatori, care se refera la animal" este incompleta, deoarece nu permite aflarea numarului de turme atinse", precizare care este capitala pentru aplicarae masurilor de lupta si pentru obtinerea costurilor. Datele prezentate in tabelul II. 1. simt edificatoare pentru a ilustra importanta utilizarii indicatorilor epidemiologiei la unitatea turma". Importanta utilizarii indicatorilor epidemiologiei la unitatea turma" [Nr. turmei L Nr. de animale din flecare turmaNumarul de cazuri

Situatia 1 Situatia 2 10 3 0 V 220 4 0 3 30 5 0 \ 4 40 7 0 5 50 5 0 6 50 8 0 L 7 60 10 0 [_ 8 70 8 0 L 9 10 80 10 35 [Total 1 500 15 75 (15%) 45 75 (15%) Tabel n Pentru acelasi procent de tinp suplimentar de morbiditate generala a animalelor de 15%, putem la fel de bine sa nu avem dect 20% din turme atinse (situatia 2) fata de 1QQ% turme atinse (situatia 1). Informatiile despre unitatea turma" sunt deci indispensabile pentru studiile de epidemiologie veterinara. La unitatea ..turma" procentele in timp brute trebuie completate cu indicatori specifici. Un idicator de importanta capitala pentru a cunoaste situatia epidemiologica a unei boli la animale si pentru a decide asupra masurilor de lupta care trebuie intreprinse il reprezinta procentul turmelor bolnave", care reprezinta raportul dintre numarul de turme in care boala exista raportat la numarul de turme receptive din zona. Si aici trebuie facuta distinctia intre turme nouinfectate -incidenta, fata de prevalenta. CAPITOLUL V SUPRAVEGHEREA EPIDEMIOLOGICA Denumita si epidemiosupravegherea, supravegherea

epidemiologica este necesara si obligatorie in lupta contra bolilor atat la nivel national cat si international. Organismele internationale care au sarcini si componente in acest sector important al epidemiologiei au fost prezentate in capitolele anterioare. Lupta mpotriva unei boli, oricare ar fi aceasta, evolund in oricare populatie (umana, animala sau vegetala) necesita, pentru a fi eficienta, o buna cunoastere a frecventei si a distributiei sale geografice. Lupta mpotriva unerooli despre care nu se cunoaste nici frecventa si nici distributia geografica- echivaleaza cu tragerea la tinta cu ochii legati (B. Toma). Orice decizie care trebuie luata in domeniul sanatatii unei populatii implica existenta, la dispozitia celor pusi sa decida, a informatiilor de epidemiologie descriptiva. In conformitate cu regulamentele OIE - OMS, pentru bolile cu difuzabilitate rapida (febra aftoasa, gripa la om) este important sa se dispuna cat mai repede posibil de informatii privind aparitia unui prim caz sau focar. Capitolul 1.1.3. din Codul zoosanitar international al OIE, se refera si detaliaza notificarea epidemiologica, iar la art. 1.1.3.3. se refera la obligatiile, administratiilor veterinare, pe care le au in a transmite informatiile in cazul aparitiei unei boli din lista A" a OIE -respectiv in 24 ore prin fax sau prin e-mail. Succesul masurilor care se ntreprind, asa cum sunt uciderea animalelor exemplul Marii Britanii in lupta impom'v Febrei Aftoaae, al Romniei, contra gripei aviare sau declansarea unor campanii de vaccinare si cu un anumit vaccin pentru alte boli de mare diiiizabilitate -boala de Newcastle la pasari sau vaccinarea oamenilor cu o anume tulpina de virus gripal, depind de viteza existenta de cele doua parti, respectiv dintre: a) agentul patogen b) masurile de lupta impotriva bolilor Aceasta presupune cunoasterea exacta si in permanenta, a situatiei la un moment si evolutia ulterioara. Pentru o boala, cuprinsa in grupa bolilor cu difuzabilitate mai lenta (tuberculoza, leucoza enzootica bovina) exigenta rapiditatii este mai putin importanta, in special cand aceste boli evoluaza endemic pe anumite teritorii. Codul terestru al OIE, obliga la o oarecare rapiditate cu privire la notificarea acestor boli, cand ele apar pentru prima data pe un teritoriu natural, sau dupa o perioada semnificativa de la asanarea ei. Pentru aceasta grupa de boli nu este necesar sa se cunoasca zi de zi evolutia cazurilor de boala. Prevalenta bolii pentru aceasta grupa este suficienta a fi cunoscuta lunar, semestrial si anual. Modul de actiune, de lupta nu trebuie absolutizat, deoarece, asa cum am mai prezentat o anumita boala poate sa-si schimbe pozitia in structurile prezentate sau rolul in mentinerea sanatatii unei populatii, umane sau animale. Exemplele sunt multiple - daca ne referim la Encefalopatia spogiforma bovina si chiar importanta bolii scarpie -acum 15-20 ani in urma, sau a Listeriozei" in domeniul medicinii umane, dupa anii 1990. Se poate concluziona ca pentru o boala cu mare transmisibilitate pentru o populatie sau care are un mare impact asupra sanatatii noDuiatiilor (medicala, sociala si economica), sistemul de supraveghere trebuie sa fie Wne organizat si sa permita sa se detecteze in orice moment un prim focar, dupa care evolutia trebuie monitorizata si transmisa zilnic Epidemiosupravegherea este metoda care raspunde cel mai bine ia nevoile cunoasteri cu regularitate si rapiditate a situatiei

epidemiologice a bolilor si a masurilor care se refera la prevederea evolutiei lor. Epidemiosupravegherea este o metoda mai completa dect o ancheta transversala sau o ancheta longitudinala, aceasta din urma apropiindu-se mult de nevoile de cunoastere a situatiei, dar ea nu este permanenta (se limiteaza la cteva luni, maxim ctiva ani). Epidemiosupravegherea presupune nregistrari continue care permit sa fie urmarite in principal urmatoarele aspecte -starea de sanatate sau factorii de risc ai unei populatii definite. -decelarea aparitiei unor procese patologice noi. -studierea evolutiei in timp si spatiu in vederea adoptarii masurilor corespunzatoare de combatere. Epidemiosupravegherea se adreseaza in egala masura unei boli sau unor factori de risc care trebuie urmariti si studiati. 0 actiune de epidemiosupraveghere poate fi structurata in patru etape principale: 1 .-recoltarea de date prinvind boala sau factorul de risc 2.-transmiterea datelor la un centru de prelucrare 3.-prelucrarea datelor 4.-difuzarea rezultatelor Si in cadrul Epidemiosupravegherii terminologia propie domeniului trebuie corect definita si folosita. Este obligatoriu a defini si cunoaste si in final a se face distinctia cuvenita intre: -enideniiosupmveghere si epldemiovtgilenta vet retea de epidemiosupraveghere, 1 -epidemiosupraveghere si profilaxie Fara a intra in detalii esie obligatoriu sa afirmam ca distinctiile care jbe fac nu inseamna in mod matematic existenta unor bariere fixe ci mai degraba trebuie retinut ca intre aceste domenii exista de flecare data o I corelatie reciproca. De exemplu: epidemiosupravegherea si profilaxia se interconditioneaza; profilaxia are nevoie de informatii de epidemiosupraveghere si la rndul ei produce adesea informatii utile enidemiosupravegherii. ^ Esential de remarcat este ca o actiune de epidemiosupraveghere te exista fara o actiune de profilaxie. Termenul de epidemiovigilenta este folosit uneori pentru a l desemna in cadrul epidemiosupravegherii, actiunile de veghe" destinate I sa detecteze aparitia unei boli, fie a unei boli exotice" introdusa dintr-o alta tara, fie o boala noua -cum ar fi B.S.E., etc. Actiunile care se ntreprind in cadrul epidemiovigilentei sunt oarecum diferite de cele care pse desfasoara pentru o boala deja cunoscuta; vigilenta" vizeaza | aprecierea exacta si precisa a oricarui caz" si in mod deosebit primul paz" trebuie detectat si sa declanseze alerta maxima. Reteaua de epidemiosupraveghere presupune un ansamblu de persoane si structuri care colaboreaza permanent pentru elaborarea informatiei. O retea de epidemiosupraveghere se organizeaza pe un teritoriu dat si pentru una sau mai multe boli. Modul in care o astfel de retea se poate organiza este si poate fi definita de la o tara la alta - la noi un exemplu este cel organizat de Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala prin Directiile Sanitare Veterinare judetene si a municipiului Bucuresti in strnsa corelatie cu

Laboratoarele Sanitare Veterinare judetene. Ceea ce trebuie sa obligatoriu in comun troate retelele de epidemiosupraveghere il constitue M gestiunea centralizata". Conventional se pot distinge doua mari tipuri de retele in epidemiologie: a) retele care au ca scop principal epidemiosupravegherea b) retele care au ca scop principal cercetarea in epidemiologie Distinctiile intre aceste doua mari tipuri de retele sunt multiple, dar ele pot fi astfel sintetizate: -reteaua de epidemiosupraveghere este destinata sa dureze un timp ndelungat, pentru a culege un numar redus de date pentru fiecare subiect, sa utilizeze modele simple de analiza a datelor si in final sa difuzeze rapid aceste date. -reteaua de cercetare, in epidemiologie are caracteristici plasate in sens opus celor prezentate pentru reteua de epidmiosupraveghere. Prima retea se apropie foarte mult de domeniul epidemiologiei descriptive, in schimb a doua, cea de cercetare, se inscrie mai bine in cadrul epidemiologiei analitice. Epidemiosupravegherea este un instrument de ajutor -uneori indispensabil - pentru luarea unei decizii sanitare. Rezultatele epidemiosupravegherii au un interes colectiv si nu particular si sunt destinate sa formeze o informatie generala si nu individualizata. Se pot distinge patru tipuri de obiective pentru epidemiosupraveghere: -Obiectivul nr. 1 - detectarea aparitiei unei boli exotice" sau a unei boli noi, intr-o regiune data, in vederea ntreprinderii unor actiuni de lupta precoce. Laboratoarele Sanitare Veterinare judetene. Ceea ce trebuie sa aiba obligatoriu in comun troate retelele de epidemiosupraveghere il constitue gestiunea centralizata". Conventional se pot distinge doua mari tipuri de retele in epidemiologie: a) retele care au ca scop principal epidemiosupravegherea b) retele care au ca scop principal cercetarea in epidemiologie Distinctiile intre aceste doua mari tipuri de retele sunt multiple, dar ele pot fi astfel sintetizate: -reteaua de epidemiosupraveghere este destinata sa dureze un timp indelungat, pentru a culege un numar redus de date pentru fiecare subiect, sa utilizeze modele simple de analiza a datelor si in final sa difuzeze rapid aceste date. -reteaua de cercetare, in epidemiologie are caracteristici plasate in sens opus celor prezentate pentru reteua de epidmiosupraveghere. Prima retea se apropie foarte mult de domeniul epidemiologiei descriptive, in schimb a doua, cea de cercetare, se inscrie mai bine in cadrul epidemiologiei analitice. Epidemiosupravegherea este un instrument de ajutor -uneori indispensabil pentru luarea unei decizii sanitare. Rezultatele epidemiosupravegherii au un interes colectiv si nu particular si sunt destinate sa formeze o informatie generala si nu individualizata. Se pot distinge patru tipuri de obiective pentra epidemiosupraveghere: -Obiectivul nr. 1 - detectarea aparitiei unei boli exotice" sau a unei boli noi, intro regiune data, in vederea ntreprinderii unor actiuni de lupta precoce.

I -Obiectivul nr. 2 - stabilirea unei ierarhii de importanta medicala sau economica pentru diverse boli care afecteaza o anume populatie in vederea structurarii prioritatilor. Acest obiectiv trimite de exemplu la o anumita specie sau domeniu al productiei zootehnice (bolile albineiorKprioritati, avicultura -prioritati) -Obiectivul nr. 3 - stabilirea importantei reale ale unei boli prin cunoasterea exacta a incidentei, prevalentei, pierderilor economice etc. si I modul in care evolueaza o anumita boala, pentru a ajuta in luarea deciziei de a ntreprinde, modifica sau de a continua o actiune de combatere. -Obiectivul nr. 4 -evaluarea rezultatelor unui plan de combatere I care urmareste eliminarea unei boli -asa cum sunt actiunile de I epidemiosupraveghere a tuberculozei bovine, a leucozei enzootice bovine I si altele. Pentru atingerea obiectivelor se pot folosi diferite retete de epidemiosupraveghere, care se pot structura tinind cont de mai multi factori asa cum sunt: aria geografica propusa, esantionajul, situatia epidemiologica a bolii, modul de obtinere si centralizare a datelor si altele. (Tabelul 5.1.) Functionarea unei retele de epidemiosupraveghere poate fi diferita si conditionata de obiectivul pe care si-1 propune. Indiferent de tipul de retea, obiectivul general urmarit il reprezinta evidentierea fluctuatiilor incidentei bolilor studiate si evaluarea impactului unui plan de lupta mpotriva acestora. Pentru fiecare retea, obiectivele trebuie definite precis ntruct ele conditioneaza organizarea generala a functionarii retelei, felul si frecventa datelor ce trebuie colectate si prelucrate, ce trebuie facut cu rezultatele obtinute, etc. Definirea obiectivelor si aspectelor legate de organizarea generala a retelei nu se stabilesc de un anume personaj sau grup restrns ci ele trebuie elaborate in comun de toti componentii care vor fi angrenati, ncepnd cu crescatorii si/sau reprezentantii lor, directori de laboratoare de analiza, administratie, etc. Un rol important in concepem si organizarea retelelor de activitate, direct si indirect prin diferite materiale pe care le pune la C zitie la cerere sau mai nou prin intermediul INTERNET-ului. Retelele de epidemiosupraveghere pot functiona pentru ct tive bine structurate si anume: Retele de epidemiosupraveghere a bolilor prezente intr-o zona data. -Retele de epidemiosupraveghere pentru bolile exotice -Retele de epidemiovigilenta destinate sa depisteze aparitia bolilor noi. Organizarea epidemiosupravegherii animale pe plan national este Iresponsabilitatea puterii publice pentru bolile reglementate prin acte fcridice normative -cuprinznd in mod neconditionat bolile cu declarare pbligatorie si profilaxie colectiva. Un exemplu pozitiv despre modul in care este realizata supravegherea epidemiologica -pentru un numar semnat de boli il reprezinta Serviciul de Monitorizare a Sanatatii dmalelor (N.A.H.M.S. -National Animal Health Momtoring Service) organizat de Departamentul Agriculturii din Statele Unite. CAPITOLUL VI DEPISTAREA BOLILOR INFECTIOASE LA ANIMALE Specialistul cure actioneaza in cadrul luptei colective mpotriva bolilor infectioase Ia animale trebuie sa fie pregatit sa poata interpreta rezultatele obtinute prin

teste de depistare - la nivel de animal izolat si la nivel de turma si de zona, sa dispuna de notiuni de baza privind ndjloacele de depistare si sa cunoasca fiabilitatea acestora, deoarece cea mai mare parte din programele de combatere se bazeaza in buna parte pe depistarea animalelor infectate. O buna metoda de depistare trebuie sa permita sa fie reperati ton* subiectii infectati si numai subiectii intr-adevar infectati. Doua notiuni trebuie definite si comentate pentru a fi folosite n mod corespunzator, respectiv depistarea" si "diagosticul". Depistarea consta in cautarea sistematica cu ajutorul unor examene in cadrul populatiilor, a indivizilor sau a grupurilor de indivizi afectate de o tulburare data pentru sanatate, care pana in acel moment nu a putut fi sesizata (decelata) clinic. Diagnosticul consta in identificarea unei boli la un animal care prezinta anumite tulburari manifestate. Termenul de depistare si diagnostic sunt termeni general folositi in patologia umana, animala sau vegetala. Ei se disting printr-0 caracteristica fundamentala care priveste motivatia exmenului si anume: -cand examenul se face datorita starii clinice ale animal ui constitue diagnostic. -daca examenul se realizeaza independent de starea clinica a animalului se numeste depistare. Un diagnostic se face pe animale bolnave care prezint simptome I Unice sau leziuni, in timp ce depistarea se face pe animale aparent sanatoase care au absente simptomele si leziunile. In patologia animala, depistarea se aplica cel mai adesea ia un efectiv de animale - la o populatie si trebuie sa raspunda la ntrebarea - in aceasta populatie care sunt animalele sau turmele afectate de un agent patogen",iar pentru a raspunde este necesara, in general o singura investigatie. In schimb diagnosticul se adreseaza unui singur animal bolnav sau unei grupe mai mici de animale, iar investigatia - pentru a putea raspunde unei intrebari mai complexe, cu o simptomatologie complexa necesita de fiecare data un demers mai complex, bazat pe un numar mare de investigatii sau examene de laborator. Componenta economica este semnificativa si importanta pentru alegerea metodei de depistare utilizata, care chiar daca este unica se adreseaza uneori septelului unei tari si de cele mai multe ori pentru doua sau mai multe boli luate in studiu. Din acest motiv testul ales in actiunile de depistare trebuie sa aiba in principal trei caracteristici: sa fie economic, simplu si rapid. Dupa modul in care este utilizata depistarea se disting mai multe tipuri de depistari si anume: depistare sistematica depistare ocazionala Depistarea sistematica se aplica in mod regulat la toti indivizii unei populatii, situatie in care este vorba de o depistare de masa (la noi in tara pentru tuberculoza bovina, leucoza enzootica bovina, bruceloza, s.a.) sau se aplica la unii indivizi, dar sistematic .situatie in care vorbim de o depistare selectiva (depistarile facute in perioada carantinei profilactice, nainte ca lotul de animale sa fie declarat liber de anumite boli si introdus in circuitul normal" al animalelor). Depistarea ocazionala, se realizeaza in cazuri speciale, particulare (de ex. n jurul focarelor de boala nou aparute). Un termen care trebuie corect folosit si stucturat, diferit de depistare" este sondajul".

Obiectul sondajului il reprezinta cunoasterea situatiei epidemiologice intr-o populatie, plecnd de la un esantion al acesteia. Un sondaj permite evaluarea frecventei unei boli intr-o populatie si structurarea pe baza lui a turmelor infectate. n urma lui se realizeaza clasificarea tuturor crescatoriilor in infectate" si neinfectate". TESTELE DE DEPISTARE Cautarea sistematica a infectiei la animale care nu prezinta simptome, face apel de cele mai multe ori la evidentierea unor marcatori" ai infectiei -anticorpiialergia; pentru anumite boli se foloseste depistarea agentului patogen sau constituanti ai sai, ceea ce este mai costisitor si dificil. Pentru principalele boli cuprinse in listele OIE, Codul terestru stabileste metodele de depistare, iar in Manualul de standarde pentru testele de diagnostic si vaccinuri sunt descrise principalele tehnici stabilite pentru a uniformiza rezultatele. In prezent testele disponibile pentru depistarea bolilor infectioase la animale sunt in principal serologice si in mod special, se foloseste reactia sau tehnica ELISA. Totusi reactia ELISA, necesita reactivi si o aparatura pentru lectura carora nu pot fi totdeuna disponibile pentru toate bolile -bacteriene, virotice sau parazitare. In aceste conditii, alte reactii sunt folosite pentru depistarea bolilor infectioase la animale: - AGID -imunodifuzia in gel de aear SBfeeAiorescenta aglutinarea in tub si pe lama -VN -neutralizarea virala Cercetarea alergica; nu este utilizata dect in absenta marcatorilor orali, in special datorita costului - ex. in actiunea de tubercuiinare a bovinelor costul deplasarilor necesare pentru injectarea wtereulinei si pentru citirea reactiei, la care se poate asocia subiectivitatea interpretarii reactiei, reprezinta costuri mari, iar animalele condamnate, nu de fiecare data confirma pozitivitatea testului. Pentru actiuni de depistare - cercetarea agent patogen - izolarea lui si apoi identificarea lui nu sunt dect foarte rar folosite si numai pentru conditii deosebite. In general se poate aprecia ca aceste metode care sunt greoaie si cer mult timp, nu sunt folosite pentru depistari. Punerea in evidenta a intregului sau a unei parti din agentul patogen preocupa totusi oamenii de stiinta si se poate afirma ca au fost facute unele progrese remarcabile si s-au pus la punct noi teste, asa cum este tehnica amplificarii genice PCR (Polymerase chain reaction -reactia in lant a polimerazei). Este locul pentru a detalia, marile progrese facute de stiintele medicale folosind calculatorul, programele de simulare pe calculator si mai nou facilitarile create, incepand cu anul 1996 de programele promovate si existente in numeroase sectoare prin Internet". Daca ne referim numai la progresele inregistrate in ultimii ani in genomica structurala", aceasta a avut ca prima realizare determinarea virtuala a structurii tridimensionale a proteinelor, pentru care, pentru a se putea ajunge aici s-a plecat de la secventa genetica a proteinelor, urmate de alte etape obligatorii de indeplinit. Astfel dupa amplificarea prin PCR a secventelor de AND genomic (sau sDNA) se retin numai secventele care prezinta interes si ulterior sunt amplificate prin donarea secventei codificatoare intr-un vector de expresie s.a.m.d. Daca ne referim la om se poate astazi preciza ca numarul genelor este foarte mare, peste 30000.

Intr-un astfel de context, complicat, folosirea unor programe de calcul si prezenta neconditionata a unor calculatoare foarte puternice a permis reducerea substantiala a timpului" pentru finalizarea cercetarilor. Folosind astfel de tehnici (unice in lume- SUA si Japonia), simularea unei molecule s-a putut realiza in aproximativ un an; fara acestea timpul necesar ar fi fost de zeci de ani. Pentru a permite accesul si contributia la progresul stiintific si a centrelor de cercetare din tari care nu-si permit sa dispuna astazi de un asemenea calculator foarte puternic s-au realizat si oferit solutii alternative asa cum este tehnica CLUSTER (colectii de calculatoare interconectate). Serviciile veterinare din Romnia, au avut reprezentanti incepand din anul 1995, care in cadrul unui program finantat in principal de Uniunea Europeana -Programul Copernicus- au fost instruiti pentru cunoasterea si aplicarea acestei metode rapide si sensibile pentru detectia germenilor patogeni (programul amintit se refera in special la alimente) in special a germenilor Listeria, Salmonella, Yersinia si Brucella. Primul participant a fost dr. Mocuta Nicolae, directoral Laboratorului Veterinar Salaj - in martie 1995. Cu referire la aceasta tehnica, dr. Mocuta scria in raportul sau: "pentru realizarea acestei tehnici de varf, chiar pe plan international este nevoie de aparatura foarte Pfniplexa si scumpa si pentru a caror procurare sunt necesare fonduri imense". Descoperirile facute in ultimii ani in biologia moleculara au fost posibile prin folosirea unor instrumente informatice de ultima generati Pentru cercetarea din domeniul studiului si gnomului, un ajutor care a influentat timpul necesar unon^j mare amploare 1-a jucat folosirea unor calculatoare de mare Dimensiunea si valoarea acestor calculatoare puternice a condus ca maff descoperiri sa fie limitate si localizate doar in anumite state care au reusit sa dezvolte si sa poate dota cteva centre de cercetare, in SUA si Japonia. Pentru a putea atenua efectele negative ale lipsei pentru cercetare a unor asemenea calculatoare, s-a gndit si promovat o varianta care poate nlocui, cel putin partial, prin folosirea unor "colectii de calculatoare" interconectate, folosite ca o sursa unificata de calcul, denumite cluster", ce reprezinta o solutie alternativa pentru cercetarea in tari cu posibilitati financiare reduse. Se apreciaza ca rezultatele obtinute prin tehnica "cluster" sunt opozabile celor obtinute cu supercalculatoarele". Testele de depistare trebuie utilizate diferit pentru obiective diferite care conditioneaza metoda folosita, planul de recoltare al probelor ai organizarea recoltarilor. Scara la care pot fi aplicate testele de depistare cuprinde animalul, ansamblul animalelor -turma si ansamblul turmelor -zona sau septelul zonei'i| Cand se folosesc teste de depistare la scara mare si mai putin costisitoare, este obligatorie efectuarea de teste complementare, mai precise, pe animalele sau turmele care au furnizat un raspuns pozitiv. In aceasta situatie, izolarea animalului, urmata de identificarea agentului la un animal sau turma, aduce dovada infeotiei animalului si/sau a turmei. Pentru ratiuni practice si economice trebuie si poate fi acceptat un risc slab", dar nu egal cu zero", ceea ce poate presupune ca un animal, o turma sau o zona considerata ca indemna, poate sa nu fie real indemna. VALOAREA, TfljffTKLO W PEMSTARE -liA NIVEL PE ANIMAL Un test de depistare (diagnostic) este caracterizat prin doua grupe de valori si anume:

a) -valori intrinseci ale testului in care se regasesc a.l. -sensibilitatea testului (Se) a.2. -specificitatea testului (Sp) b) -valori extrinseci ale testului grupate in: b.l. -valoarea de prognostic pozitiv b.2. -valoarea de prognostic negativ Valorile intrinseci si extrinseci ale unui test de depistare (diagnostic) au o deosebita importanta in actiunea de lupta colectiva impotriva bolilor infectioase la animale si sunt directionate spre: a putea alege valoarea unui test in comparatie cu altul a interpreta corect rezultatul unui test a evalua o prevalenta" reala (sau aproape de una reala) In stabilirea valorii testelor de depistare cteva notiuni si termeni sunt necesare de a fi cunoscute si definite: adevaratele pozitive adevaratele negative falsele pozitive falsele negative prag de pozitivitate Aplicarea unui test de depistare al unei boli, de la care se cere w raspuns cantitativ si un raspuns exprimat printr-un "numar", la un grup de animale care are aceleasi caracteristici (specie, rasa si vrsta) despre care nu se stie dect ca unele animale sunt infectate de catre un agent ai bolii, iar altele sunt indemne, duce inevitabil la doua grupe de animale interdependente una fata de ceai ales adevarate" si de fiecare data rezultate false"(Fig 6.1.) Fig 6.1. DensiMte optica

EF Subpopulatia I - cu raspuns slab la test(sub pragul de potivitate). Corespunde animalelor indemne. cu Subpopulatia TT - cu raspuns ridicat( deasupra pragului de pozitivitate), este alcatuita n esenta din animale infectate. Se observa ca nu se obtin doua populatii total separate ntre ele, ci o distributie continua de la valorile cele mai mici (slabe) la cele mai ridicate. O asemenea discriminare n care ntr-o populatie exista doar animale infectate si n cealalta doar indemne nu se poate obtine practic niciodata Printr-un test de depistare. Un tgst bun este acela car^ furnizeaza un maxim do rezultate corecte si un minim de rezultate eronate, deoarece obtinerea printr-un test de depistare, cu atat mai mult cu cat ne referim la teste care trebuie aplici la un numar mare de animale, asa cum este septelul unei zone sau chiar a unui stat si

nu la cele folosite pentru studii stiintifice, a numai doua grupe -o grupa care sa contina animalele infectate si alta care sa cuprinda numai animalele indemne practic nu este posibil. Existenta unei zone intermediare intre cele doua subgrupe de animale, adevarate indemne si adevarate infectate, este totdeauna prezenta si aici se gasesc animale indemne si animale infectate in proportii diferite, denumite pe buna dreptate falsele pozitive" si falsele negative". Se poate concluziona ca la un test de depistare care realizeaza un raspuns cantitativ (ELISA) avem de fiecare data raspunsuri exacte si raspunsuri eronate, iar limita valorii fiirnizate de un test care sa ofere cea mai mica dintre erorile posibile este determinata de alegerea cat mai corecta a pragului de pozitivitate" (Fig.6.2.) INFLUENTA FIXARII PRAGULUI DE POZITIVITATE ASUP VALORII sENsrojXiTATU si SPECIFICITATII Animale Infectate

Animale ndemne AP FP FN nc AN Numar de animale DETECTAREA ADEVARATELOR INFECTATE-Se -SENSIBILITATEADETECTAREA ADEVARATELOR INDEMNE-Sp -SPECMCITATEAValorile intrinseci ale testului de depistare Sensibilitatea unui test; identificarea adevaratelor infectate Intr-o populatie alcatuita exclusiv din animale infectate, un test de depistare va identifica corect o majoritate dintre acestea in subgrupa pozitive!ci*; uCC o istc majonts.tc ? ? o-d.6 vst eit^ pozitiva" (,P\ ust nu vs recunoaste infectia la o minoritate care reprezinta grupa falselor negative" (FN). In aceasta situatie, valoarea unui test de depistare cu valoare ridicata, este considerat acela care va nregistra un numar cat mai mic de erori. Invers, un test putin sensibil este acela care nregistreaza un numar nsemnat de

erori, las and sa scape un numar nsemnat de animale infectate in subgrupa falselor negative. Se poate defini sensibilitatea unui test (Se), aptitudinea unui test de a furniza un raspuns pozitiv unui individ infectat. Sensibilitatea astfel definita priveste indivizii si nu turmele. Sensibilitatea unui test de depistare se determina exclusiv intr-o populatie de subiecti infectati. Pentru a se calcula valoarea sensibilitatii este nevoie sa se dispuna de un test de referinta apreciat ca poate furniza rezultate care sa corespunda exact cu realitatea. Se=AP/AP + FN AP - adevaratele pozitive FN -falsele negative Sensibilitatea testului este data de proportia dintre adevaratele pozitive raportat la ansamblul de animale infectate, respectiv de suma animalelor infectate. Numaratorul si numitorul cuprind numai animale infectate. Trebuie sa se aiba in vedere cteva aspecte legate de animal si care pot conditiona sensibilitatea unui test.. Raspunsul posibil de primit din partea unui animal infectat este variabil si influentat de vechimea infectiei. Astfel putem sa ne gasim in momentul aplicarii testului de depistare in trei ipostaze: a) asa numita faza_ muta" care corespunde unei perioade, mai scurte sau mai lungi, de pregatire a raspunsului din partea animalului infectat b) a perioadei, ..cu raspuns pozitiv" din partea animalului. Si aceasta faza poate dura uneori mai putin, alteori toata viata animalului. c) o perioada finala de diminuare sau de disparitie a raspunsului din partea animalului. Aceste trei perioade, influenteaza semnificativ evolutia rezultatelor obtinute, deci sensibilitatea testului. Frecventa bolii in zona controlata, nu poate influenta sensibilitatea unui test de depistare, deoarece ea este calculata pe o populatie compusa exclusiv din animale infectate. Din aceste motive sensibilitatea este calificata ca valoare mtrinseca" a unui test, care depinde numai de factori interni (caracteristicile testului, al antigenului, etc.) Sensibilitatea unui test de depistare, din motivele prezentate, nu poate ajunge practic niciodata pana la 100%. Specificitatea unui test - identificarea adevaratelor indemne Intr-o populatie alcatuita exclusiv din animale indemne fata de o boala, un test de depistare va identifica corect o majoritate dintre acestea in subgrupa negativelor, deci o mare majoritate de adevarate negative" (AN), dar va da un raspuns pozitiv pentru o minoritate care va reprezenta grupa falselelor pozitive" (FP). Si in aceasta situatie, valoarea unui test de depistare cu valoare ridicata este considerat acela care va inregistra un numar cat mai mic de erori, deci falsele pozitive" vor fi mai mici. Aceasta aptitudine a unui test de depistare, care furnizeaza un raspuns negativ intr-o populatie de animale indemne este calificata ca specificitatea" testului. Se poate defini specificitatea unui test (Sp). aptitudinea unui test de ^furniza un raspuns negativ la un animal indemn. v-ii cai un test este mai specinc, eu atat proportia ae raspunsuri negative adevaratele negative" (AN) intr-o populatie indemna este mai ridicata, iar numarul de erori -falsele pozitive (FP) este mai mic. Sp = AN / AN + FP

Specificitatea testului este rezultatul proportiei dintre adevaratele negative (AN) raportat la ansamblul indemnelor - adevaratele negative plus falsele pozitive (AN+FP). Numaratorul si numitorul cuprinde numai animalele indemne, intrucat specificitatea unui test se determina intr-o populatie care nu cuprinde dect subiecti indemni. Ca si sensibilitatea, specificitatea unui test nu depinde de frecventa bolii in zona controlata, si califica specificitatea unui test ca valoare mtrinseca" care este dependenta numai de factorii interni, in special de frecventa fenomenelor responsabile pentru reactiile nespecifice -(Ex. -reactiile nespecifice induse de prezenta unor microbacterii -fa diagnosticul alergic pentru Tuberculoza bovina). Ca si concluzie, in cazul specificitatii unui test este de notat ca ea poate fi influentata si sa se nregistreze variatii ca urmare a unor caracteristici epidemiologice a zonei in care se aplica depistarea si este conditionata de prezenta si frecventa unor agenti care poseda antigeni partiali comuni (GET si coronavirusurile respiratorii la porc). Sensibilitatea (Se) si specificitatea (Sp) unui test trebuie considerate valori relative, fiind dependente de pragul de pozitivitate ales si de situatiile diverse ntlnite in teren. In functie de pragul de pozitivitate ales se poate analiza sensibilitatea sau specificitatea, dar de fiecare data una fata de cealalta si Diversele situatii existente in teren obliga la notiunile prezentate, sensibilitatea si specificitatea la individului ca valori relative si nu atat de precise, asa cum au fost definite tinand cont de populatii avnd strict aceleasi caracteristici generale: specie, rasa, vrsta, mediu ambiant. Aceste aspecte intereseaza producatorii de tehnici si reactivi care sunt interesati de a-si modela productia si de a apropia rezultatele obtinute prin testele de depistare de valori ridicate, care sa se apropie cat mai mult de 1 (100%). Testele disponibile pe piata, pentru a contracara eventualele interpretari, nu se prezinta cu valori fixe, ci se prezinta cu valori relative cuprinse intre si intre", sau "de la -la", iar in ultimul timp o metoda a fost diversificata prin mai multe tehnici care sa se poata adapta mai bine pentru fiecare boala cercetata. De ex. metoda ELISA, cunoaste astazi mai multe tehnici care diferentiaza si rezultatele. Ofertele prezentate astazi pe piata comerciala confirma cele prezentate - un chit Elisa pentru industria avicola si bronsita infectioasa aviara costa de 4 ori mai putin dect un chit ELISA oferit pentru aceeasi boala, dar pentru obtinerea de rezultate folositoare in cercetarea stiintifica. Cercetarea acestor aspecte este importanta pentru cei care aplica in teren teste de depistare la nivel de individ, deoarece le permite evaluarea riscurilor de eroare in clasarea animalelor. Trebuie sa se acorde o importanta mai mare in practica, analizei care trebuie neconditionat facuta pe animalele cu raspunsuri negative si pozitive si increderea care li se poate acorda. Nu trebuie sa se neglijeze faptul ca alegerea unei bune sensibilitati se face intotdeuna in detrimentul specificitatii si invers. Valorile extrinseci ale testului de Depistarea Aplicarea unui test de depistare la o populatie de animale, in rndul careia se cauta o anumita boala (infectie) conduce la obtinerea de

raspunsuri pozitive si raspunsuri negative. Raspunsurile pozitive conduc la stabilirea valorii de prognostic a unui rezultat pozitiv (VPP), iar raspunsurile negative la stabilirea valorii de prognoastic a unui rezultat negativ (VPN). Raspunsuri pozitive - valoarea de prognostic a unui rezultat pozitiv (VPP) Ansamblul raspunsurilor pozitive la o populatie supusa la un test de depistare este reprezentat de suma dintre "adevaratele pozitive" (AP) si a erorilor "falsele pozitive" (FP). Proportia de raspunsuri pozitive - AP, in raport cu ansamblul raspunsurilor pozitive (AE+FP) ofera o imagine care conduce la probabilitatea ca un raspuns pozitiv fata de un test de depistare sa corespunda unui organism infectat si este numita valoarea prognostica a unui rezutat pozitiv" (VPP). VPP = AP / (AP + FP) Pentru un test de depistare dat, valoarea prognostica a unui rezultat pozitiv este influentata de sensibilitatea fata de un test de specificitatea unui test si de frecventa bolii in zona in care testul este utilizat, fapt pentru care este calificata ca o " valoare extrinseca". Valoarea prognostica a unui rezultat pozitiv - VPP-a unui test de depistare poate fi cuprinsa intre 0 si 1, in functie de sensibilitate, nArificitate si prevalenta. U 0jsst ^"ns<flereri^| ' - r i ,, jirc mica^ejasta necesitatea de a se folosi teste foarte specifice, sau |f (jpsa acestor la nivelul cantitativ necesar, sa se controleze cu un test If . fC sgecjfjc toate rezultatele pozitive obtinute. In domeniul luptei colective mpotriva bolilor infectioase la animale, ncrederea in valoarea prognostica a unui rezultat pozitiv este mare intr-un mediu foarte infectat si aceasta ncredere este limitata intr-un I mediu slab infectat" | I l [ Raspunsuri negative -valoarea de prognostic a unei rezultat negativ (VPN) Ansamblul raspunsurilor negative la o populatie supusa unui test de depistare este reprezentat de suma dintre adevaratele negative" (AN) si a erorilor, falsele negative" (FN). In prezenta unui raspuns negativ nu se poate sti precis, daca acest raspuns negativ corespunde unui animal cu adevarat indemn sau unei erori. Proportia de raspunsuri negative (AN) in raport cu ansamblul raspunsurilor negative (AN+FN), ofera o imagine care conduce la probabilitatea ca un raspuns negativ fata de un test le depistare sa corespunda unui animal indemn, si este numita valoare de prognostic al unui rezultat negativ" (VPN) VPN = AN/AN+FN Pentru un test de depistare dat valoarea, de prognostic a unui rezultat negativ (VPN) este influentata de sensibilitatea fata de un test,^[ specificitatea unui test si frecventa bolii in zona in care testul este utilizat, fapt pentru care este calificata ca o valoare extrinseca". Frecventa bolii in populatia studiata -prevalenta bolii -influenteaza valoarea prognostica a unui rezultat negativ, dar invers ca in VPP si anume: n mediu slab infectat, chiar daca sensibilitatea testului esle slaba, numarul de falite negative (FN) este practic neglijabil in raport cu adevaratele negative, fapt care face ca valoarea VPN sa se aproprie de l (cand mediul este in totalitate indemn), si dimpotriva, in mediu puternic

infectat (in care VPP este ridicat) valoarea VPN scade deoarece numarul de false negative (FN), creste in raport cu adevaratele negative (AN). Sensibilitatea, specificitatea, valoarea de prognostic a unui rezultat pozitiv si valoarea de prognostic a unui rezultat negativ au importanta capitala pentru interpretarea rezultatelor de depistare a unei boli. Ele au fost prezentate si definite in raport cu unitatea animal", dar aceste notiuni pot fi aplicate, in egala masura grupelor de animale asa cum sunt turma, ferma sau septelul, unitati epidemiologice esentiale in lupta impotriva bolilor la animale. Pentru aceasta abordare sunt necesare de cunoscut, definit si departajat termeni si notiuni asa cum sunt: prevalenta reala si prevalenta aparenta: sensibilitatea si detectabilitatea. repetabilitatea si reproductibilitatea. Prevalenta adevarata (Pr) sau reala reprezinta numarul total de animale infectate reprezentate de adevaratele pozitive si falsele negative existente intr-o populatie de animale (N). Pr = AP + FN Procentajul prevalentei reale in aceasta populatie (N) este reprezentata de raportul dintre numarul total de animale infectate si populatia studiata. Procentajul - Pr = AP + FN / N x 100 De obicei aceasta prevalenta reala nu este cunoscuta. Prin aplicarea testului de depistare se cunoaste prevalenta aparenta, ce corespunde sumei rezultatelor pozitive respectiv adevaratelor pozitive si falselor pozitive. Pa - AP + FP si aici este posibil de a cunoaste procentajul de prevalenta aparenta. Procentajul - Pa- AP + FN / N x 100 Prevalenta reala si prevalenta aparenta au ca factor comunadevaratele pozitive si ca factor diferit erorile- in primul caz (Pr) falsele negative si in cel de-al doilea caz (Pa) falsele pozitive. Important este faptul ca pentru epidemiologul care combate bolile infectioase la animale, este necesar sa cunoasca prevalenta reala, care poate fi asemanatoare in unele situatii cu prevalenta aparenta (cand sensibilitatea si specificitatea sunt apropiate, iar procentajul de prevalenta reala este de 50%) sau dimpotriva, intr-o zona slab infectata, cand numarul de erori prin exces este mai mare dect a erorilor prin lipsa, situatie in care prevalenta aparenta poate supraestima mult realitatea. Cand este cunoscuta sensibilitatea si specificitatea testulni utilizat se poate calcula prevalenta reala plecnd de la prevalenta aparenta folosind urmatoarea relatie: Procentul de Pr = Procentul de Pa + (Sp - 1) / Se + (Sp -1) x 00 Sensibilitatea si detectabilitatea i Detectabilitatea unui test de depistare este aptitudinea de a prezenta tai mici cantitati de substante cautate (anticorpi, agenti patogeni, Aceasta aptitudine se exprima prin pragul de detectie" care % concentratia cea mai slaba detectabila printr-un test. De aici % ca un test care poseda o buna detectabilitate are in general si oj abilitate. In general pentru ca la sensibilitatea unui test inte^ a detectabilitate si alti factori, deja prezenti, asa cum itia populatiei infectate. Pentru o reactie serologica, detectabilitatea este elementul de comparatie folosit pentru diferite tehnici, diferite laboratoare si chiar intre diferite tari. Un singur ser, recunoscut la nivel national sau international, poate fi folosit de diferite

laboratoare in a determina pragul de detectie, care corespunde unei anumite dilutii a serului. Referitor la aspectele legate de activitatea practica, o contributie deosebita si-a adus la nivel mondial OIE care pentru principalele boli infectioase (virotice, microbiene si parazitare) a stabilit si pus la dispozitia tuturor serviciilor veterinare din lume, standardul la care s-a ajuns prin activitatea celor mai prestigioase laboratoare veterinare din lume (in care sunt incluse toate laboratoarele de referinta) prin Manual de standarde pentra diagnostic si vaccinuri" al OIE. Sensibilitatea si detectabilitatea sunt conditionate, pe langa cele evidentiate si de pregatirea corespunzatoare a laboratoarelor veterinare si a specialistilor care sunt angrenati in sectoarele in care sunt executate diferite teste de depistare a bolilor. Repetabilitatea si reproductibilitatea Repetabilitatea corespunde fidelitatii rezultatelor succesive obtinute de catre acelasi operator care lucreaza intr-un mediu dat, cu acelasi aparat, cu aceeasi metoda si asupra unui produs identic. Daca ne referim la productia avicola din tara noastra rezultatele care sunt obtinute in acest moment prin teste serologice de depistare sunt mult influentate de lipsa conditiilor care sa permita realizarea repetabilitatii, si in consecinta exista o mare variabilitate a raspunsurilor obtinute. Aceasta variabilitate nu cunoaste numai factori subiectivi, asa cum suntem obisnuiti sa incriminam ca un numar msein|^^: factori obiectivi pot favoriza aceasta variabilitate. Rcpioductibiltatea corespunde fidelita catre operatori diferiti, care lucreaza in medii diferite, sau in acelasi mediu dar in perioade diferite folosind aceeasi metoda si lucrnd asupra unui produs identic. Pentru a se limita aceasta variabilitate a rezultatelor, in principal in ceea ce privesc sensibilitatea si specificitatea unui test de depistare este necesar a se actiona, asa cum se straduiesc astazi in tara noastra cadrele tehnice din Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti, cu precadere dupa anul 1995, cand au fost adoptate tehnicile si metodele OIE si au fost generalizate la nivelul Laboratoarelor Veterinare judetene de stat si anume: -diferitele laboratoare si operatori folositi, sunt dotati si instruiti sa foloseasca o tehnica standardizata de realizare si citire a testului de depistare. -periodic sunt necesare de organizat instruiri, dar mai ales verificari, asa cum sunt executarea ..testelor interlaborator" si care permit receptionarea unor eventuale diferente. VALOAREA TESTELOR PE DEPISTARE LA NIVEL DE TURMA Prezentata si detaliata in capitolele anterioare, unitatea epidemiologica de baza pentru medicina veterinara o reprezinta "turma". Testele de depistare sunt aplicate de fiecare data la grupuri de animale, prezente in loturi, ferme, comune sau la nivelul unui septel national. Din acest motiv rezultatul unui test de depistare trebuie sa fie aplicat si interpretat la nivel de turma. La nivel de turma testele de depistare se pot aplica in doua moduri: influentnd semnificativ costurile de productie.

Detalierea celorlalte efecte ale bolii asupra colectivitatilor de animale este obligatorie sa fie facuta prin alte forme de studiu, dar un aspect este necesar sa fie retinut si anume ca productiile care se urmaresc a se obtine de la animale nu pot fi separate, chiar ca studiu, de starea de boala, deoarece potentialul productiv al animalelor este in corelatie strnsa cu starea de sanatate a acestora. VII 1 .MODALITATILE DE TRANSMITERE A BOLII Pentru ntelegerea mecanismelor combatere a bolilor este necesara cunoasterea modalitatilor prin care bolile se pot transmite. Frecvent sunt folositi doi termeni: purtator" si rezervor". purtator" -un animal infectat, care elimina agenti patogeni sau partial patogeni, dar care nu prezinta semne clinice observabile. Ca sursa de infectie, portatorii" au o semnificatie epidemiologica importanta, deoarece sunt greu de identificat in comparatie cu animalele care prezinta senine clinice de boala. rezervor" -un animal, o specie sau mai multe specii de fcpimale sau elemente neanimate aflate in mediu, care contribuie la Mfeavietuirea agentului patogen. Solului si dejectiilor animalelor trebuie mii se acorde un rol important in aceasta grupa. VTJ.2. COMBATEREA BOLILOR Lupta impotriva bolilor transmisibile este structurata in activitati de prevenire, combatere si eradicare. Pentru a evita unele confuzii sau interpretari eronate este necesara definirea termenilor. Prevenirea defineste acele masuri care au rolul de a exclude posibilitatea imbobiavirii in cadrul unei populatii neafectate. Se includ aici acele masuri luate pentru excluderea din arii geografice definite a prezentei agentilor infectiosi, dar si cel care protejeaza o anumita populatie dintr-o regiune afectata, prezentate in Capitolul I, prin carantina si vaccinare. Are valoarea cea mai semnificativa din punct de vedere economic. Prevenirea se poate aplica atat la nivel de individ cat si la nivel de turma. Controlul bolii este un termen general care cuprinde toate masurile care sa realizeze stabilirea si oprirea intinderii bolii, concomitent cu o diminuare semnificativa a procentului in timp de morbiditate si mortalitate. Este un proces de durata, care urmareste reducerea prevalentei bolii, ca urmare si concomitent cu reducerea incidentei sale. Eradicarea bolii reprezinta un termen care apare in secolul XIX pe masura progreselor facute de stiintele medicale in cunoasterea bolilor infectioase la om si animale si se refera la eforturile de a elimina anumite organisme dintr-o zona bine definita sau la a reduce prevalentagbolii pana a zero in acea zona. In concluzie termenul de eradicare poatsfi folosit in doua sensuri; ^^^^J a) poate fi folosit in distingerea unui agent infectios si poate fi corect utilizat ^mai in cazul in car^jjfjfost distrus VH.2. COMBATEREA BOLILOR Lupta impotriva bolilor transmisibile este structurata in activitati de prevenire, combatere si eradicare. Pentru a evita unele confuzii sau interpretari eronate este necesara definirea termenilor.

Prevenirea defineste acele masuri care au rolul de a exclude posibilitatea mbolnavirii in cadrul unei populatii neafectate. Se includ aici acele masuri luate pentru excluderea din arii geografice definite a prezentei agentilor infectiosi, dar si cel care protejeaza o anumita populatie dintr-o regiune afectata, prezentate in Capitolul I, prin carantina si vaccinare. Are valoarea cea mai semnificativa din punct de vedere economic. Prevenirea se poate aplica atat la nivel de individ cat si la nivel de turma. Controlul bolii este un termen general care cuprinde toate masurile care sa realizeze stabilirea si oprirea intinderii bolii, concomitent cu o diminuare semnificativa a procentului in timp de morbiditate si mortalitate. Este un proces de durata, care urmareste reducerea prevalentei bolii, ca urmare si concomitent cu reducerea incidentei sale. Eradicarea bolii reprezinta un termen care apare in secolul XIX pe masura progreselor facute de stiintele medicale in cunoasterea bolilor infectioase la om si animale si se refera la eforturile de a elimina anumite organisme dintr-o zona bine definita sau la a reduce prevalemwohi pana a zero in acea zona. In concluzie termenul de eradicarej^ite fi folosit in doua sensuri; a) poate fi folosit in distingerea unui agent infectios si poate fi corect utilizat ^mai in cazul in ca^^fcst distrus