Sunteți pe pagina 1din 26

Capitolul 1

Povetile n psihoterapia copilului


Jerrold R. Brandell

Povetile i dezvoltarea normal a copilului


Vechea i universala atracie pe care o au copiii pentru poveti le face fr tgad o surs puternic de informaie dinamic i plin de semnificaie, precum i un mediu eficient pentru comunicare terapeutic. Din timpuri imemoriale, prinii, profesorii i ali aduli ce au grij de copii au neles foarte bine afinitatea deosebit a copiilor pentru povetile imaginare. Popularitatea basmelor i legendelor, nediminuat nici n ziua de azi, atest locul unic pe care astfel de povestiri par s l aib n fantezia copiilor. Bettelheim (1977) a pus n discuie importana povetilor pentru copii, din punct de vedere al psihologiei dezvoltrii. El crede c basmele sunt atrgtoare pentru copii pentru c trateaz cele mai dificile probleme legate de cretere i ofer noi dimensiuni eforturilor copiilor de a rezolva inevitabilele dezamgiri, frustrri i conflicte ce apar odat cu maturizarea psihologic. Procesul psihologic prin care se realizeaz gestionarea conflictelor oedipiene, a rivalitilor ntre frai i a dezamgirilor narcisice nu rezult din nelegerea raional de ctre copii a propriului lor incontient. Mai degrab, fanteziile ruminative ale copiilor i visatul cu ochii deschii sunt continuu prelucrate i transformate ntr-un rspuns la cerinele ce vin att din partea incontientului, ct i a mediului extern. Bettelheim crede c basmele au o valoare inegalabil n a mbogi imaginaia copilului i a oferi noi soluii la dilemele copilriei. n timp ce Bettelheim s-a concentrat dintr-un punct de vedere oarecum ngust asupra semnificaiei psihologice a basmelor i a contribuiei pe care o pot avea n eforturile copilului de a-i gestiona conflictele intrapsihice, ali autori au explorat aspecte ale fanteziei copiilor prin intermediul povetilor inventate de ctre acetia din urm (autogenic stories). Pitcher i Prelinger (1963) au obinut povestiri de la 137 de copii de cre i grdini, n cel mai amplu studiu de pn acum al povetilor spuse spontan de cei cu vrste ntre doi i cinci ani. Din moment ce erau interesai n primul rnd de povestiri produse de propria imaginaie creativ a copiilor, autorii au utilizat doar material autogen. Pitcher i Prelinger au examinat dimensiunile formale ale povestirilor, categoriile de coninut, modalitile psihosociale i temele i defensele dinamice. Ei au constatat c temele implicite din povetile subiecilor includeau problematici specifice vrstei, precum abandon i separare, sarcin, rivalitate fratern, sex i alte cteva teme legate de apartenena la sex. Pitcher i Prelinger au descoperit, de asemenea, c pot identifica o gam larg de mecanisme de aprare n povestirile copiilor, dei au avut ceva probleme n a face diferena ntre mecanismele de aprare ca soluii la conflict i rolul acestor aciuni defensive n construcia efectiv a povestirii. Alegerea unui animal ca "reprezentant personal" al copilului n povestire poate reflecta unul din mecanismele de aprare (de exemplu proiecie, deplasare, simbolizare), prin deghizarea dorinelor i nelinitilor povestitorului. Asemenea cenzuri sau distorsiuni nu reprezint ns un efort de a face un compromis sau o adaptare nevrotic. n aceast a doua categorie de aciuni defensive, mai restrictiv, sunt incluse mecanisme precum negarea i anularea retroactiv. Ames (1966) a studiat i analizat i ea povestirile spuse spontan de ctre precolari. n studiile sale povestirile sunt tratate mai degrab ca date obiective dect ca exemple de fantezie. Ames a utilizat 270 de povestiri de la un numr egal de subieci, dintre care 1- 1

jumtate (135) erau fete i jumtate biei. Ideea studiului lui Ames a fost analiza coninutului manifest al povestirilor, focalizat pe descoperirea preocuprilor tematice prevalente i relaia acestora cu vrsta i sexul copilului. S-a descoperit c violena este o tem foarte prezent n povestirile ambelor sexe i n toate grupele de vrst. Totui, la toate vrstele violena a fost menionat mai frecvent de ctre biei dect de fete. Comparndu-i cercetarea cu cea a lui Pitcher i Prelinger, Ames a constatat c asemnrile sunt foarte mari. Cele dou studii sunt de acord n legtur cu temele particulare constatate i cu frecvena apariiei acestora. Ames a observat c "cele patru teme fundamentale pentru fiecare vrst sunt alese dintre violen, rivalitate fratern, plns, hran i a mnca, personalizarea animalelor, a fi bun i a fi ru i castrare" (ibid., pg. 394-395). Rezultatele lui Ames difer de cele ale lui Pitcher i Prelinger n dou mari arii: Ames crede c exist aspecte dominante diferite att n funcie de vrsta ct i de sexul copilului, n timp ce Pitcher i Prelinger au ignorat, aparent, aceste diferene. Alte comparaii ntre cele dou studii sunt greu de fcut, din moment ce Pitcher i Prelinger nu i-au limitat cercetarea la coninutul manifest al povestirii, aa cum a fcut Ames.

Povetile create de copii n evaluarea psihodiagnostic


Dei povetile i povestirile ocup un loc important n lucrul terapeutic cu copiii, obinerea povestirilor create de acetia (independente de stimuli) n scopuri diagnostice nu e privit n general ca o tehnic diagnostic util*. Povestirile copiilor sunt de mult recunoscute ca important surs de informaii despre structura intrapsihic a copilului, despre conflicte caracteristice i mecanisme de aprare. n plus, povestirile copiilor pot oferi i informaii despre dorine i fantezii care i tulbur, despre relaii interpersonale, dezvoltarea de sine i alte aspecte ale caracterului copilului. Cteva instrumente proiective, cele mai notabile fiind Testul de Apercepie pentru Copii al lui Bellak (CAT), imaginile cu Blacky al lui Blum i Testul de Apercepie al lui Roberts, au apelat la stimuli-imagini ce sugereaz teme variate, pentru a obine de la copii date sub forma unor povestiri (Bellak & Bellak, 1949; Blum, 1950, 1960; McArthur & Roberts, 1982). n timp ce povestirea proiectiv spus ca rspuns la un stimul-imagine este un indicator valoros al "structurii copilului, defenselor i modului su dinamic de a reaciona la i a se descurca cu problemele sale legate de cretere" (Bellak, 1954, pg. 149), ea constituie un tip foarte diferit de comunicare clinic fa de povestirea spontan. Povestirea spontan a fost descris ca produs al interaciunii unor fore cu o fenomenologie similar cu a visului (Pitcher & Prelinger, 1963): Aceste fore constau pe de o parte n dorine incontiente ce se "lupt" pentru a se exprima i a fi ndeplinite i pe de alt parte n fore ce au ca scop s deghizeze aceste dorine i s produc o poveste conform cu standardele de realism i acceptare social. Fiecare povestire reprezint astfel o soluie de compromis a unui conflict. (pg. 216 - 217) Tehnica lui Richard Gardner, denumit Tehnica Povestirii Mutuale (1971a; 1971b), a fost special conceput ca mijloc de a obine povestiri create de copii, n contextul tratamentului dinamic al copilului. Gardner afirm c povestirile dau copiilor oportunitatea de a-i exprima dorinele, temerile i mecanismele de aprare ntr-o form incontient,
*

O excepie de la aceast regul general este Pearson (1984), care pledeaz pentru utilizarea jucriilor precum animale sau oameni din plastic, imagini i materiale de desen pentru a stimula producerea de povestiri de ctre copii care altminteri par incapabili s compun o povestire proprie.

1- 2

metaforic. Terapeutul discerne apoi sensul dinamic al povestirii i rspunde cu o povestire metaforic cu o versiune corectiv. Povestirea-rspuns ofer soluii mai sntoase, relativ neconflictuale la soluiile neadaptative la conflict ce se presupune c au caracterizat versiunea original a povestirii copilului. Procesul povestirii reciproce, care stabilete un dialog ce poate fi meninut pe durata ntregului tratament, este, fr ndoial, un instrument foarte puternic pentru clinician. Dac poate sau nu s funcioneze cu o eficien comparabil i n faza diagnostic, nainte de formarea alianei terapeutice i de stabilirea dialogului menionat, este o chestiune mult mai ambigu. Gardner (1971a) sugereaz ca prima povestire spus de copil n tratament s primeasc un rspuns terapeutic. El pledeaz pentru acest fapt n ciuda observaiilor sale cum c "s-ar putea ca persoana s nu tie suficiente despre copil pentru a decripta psihodinamica primei sale povestiri i poate fi dificil s creeze o poveste-rspuns plin de semnificaii" (pg. 33). Procedura lui Gardner este s ncerce totui cu o povestire-rspuns terapeutic, n sperana c una dintre povestirile-rspuns spuse iniial copilului ca merge drept la "int". Exist cteva minusuri semnificative ale recomandrii lui Gardner ca terapeutul s dea un rspuns terapeutic la povestirile spontane timpurii ale copilului. El a observat deja c o povestire-rspuns n acest caz poate fi tangenial sensului povestirii copilului, terapeutul neavnd, pur i simplu, suficiente date clinice pentru a construi un rspuns semnificativ. O a doua problem rezid n utilizarea pentru scopuri diagnostice a ceva ce este n esen o tehnic terapeutic. n faza de evaluare clinicianul este interesat s afle despre natura conflictelor copilului, dar nu i n a oferi un rspuns terapeutic la ele. Dei un fel de tratament nespecific ncepe adesea cu interviul diagnostic iniial fie chiar i ca o consecin a ateniei empatice a clinicianului fa de copil , distincia ntre evaluare i tratament trebuie meninut. Doar ca rezultat al nelegerii depline de ctre clinician a diverselor trsturi ce in de dinamic, structur, genetic, mediu i alte aspecte relevante din punct de vedere clinic pot fi fcute recomandri utile i se poate iniia tratamentul (McDonald, 1965). Recomandarea lui Gardner devine i mai problematic cnd n evaluarea diagnostic i respectiv n faza de tratament sunt implicai doi clinicieni diferii. Evident, merit ca primul s se fereasc de a introduce o comunicare terapeutic ndoielnic, atta timp ct un alt clinician i va asuma responsabilitatea conducerii tratamentului. O ultim obiecie la recomandarea lui Gardner se bazeaz mai mult pe credina autorului c prima povestire spontan a copilului reprezint o comunicare unic ce nu necesit un rspuns imediat. Pare a fi o observaie general valabil n lucrul diagnostic cu copiii c anumite tipuri de material clinic poate fi foarte la suprafa n interviurile de nceput, pentru a deveni inaccesibile o dat ce a fost iniiat tratamentul (Lourie & Rieger, 1974). Adesea copiii i pot exprima cele mai adnci temeri i conflicte, cu condiia ca aceasta s fie ntr-o manier indirect i metaforic. O astfel de comunicare clinic poate servi ca un fel de afirmare narativ a conflictului de baz al copilului, ilustrnd problema particular care l preocup cel mai mult pe copil i creia i d cea mai mare importan. (Primul vis povestit n psihoterapia adultului are o semnificaie similar, dup Fromm-Reichmann [1950] i alii.) Cnd copilul comunic sub forma povestirii create de el, aceasta i poate oferi clinicianului o informaie de neegalat n ceea ce privete bogia i semnificaia sa. Obinerea povetilor create de copil Gardner (1971a) i alii au afirmat c a spune poveti reprezint, pentru majoritatea copiilor, un mod de comunicare care este att natural ct i stimulativ. Dei a asculta rspunsurile clinicianului poate fi lipsit de un anumit grad de satisfacie, atunci cnd

1- 3

povestea are scop diagnostic i nu exist o povestire-rspuns, cei mai muli copii sunt mai mult dect bucuroi s creeze o povestire la cererea clinicianului. Clinicianul trebuie s-i explice foarte clar copilului c este necesar s spun o poveste total original, inventat. (Va aprea, fr ndoial, o oarecare contaminare n coninut ca urmare a influenei filmelor i televiziunii, dar n general nu este pronunat.) Poate fi urmat sugestia lui Gardner ca terapeutul s cear un nceput, o parte de mijloc, una de final i o moral a povestirii, dei majoritatea copiilor n vrst de peste ase-apte ani sunt capabili s creeze o povestire rezonabil de bine nchegat, fr indicaii specifice din partea clinicianului. (Morala sau lecia pot fi de mare folos cnd coninutul povetii este ambiguu.) Utilizarea unui casetofon ce nregistreaz ajut adesea povestirea i poate oferi copilului satisfacia narcisic de a-i auzi apoi propria voce. Unii copii se opun totui ideii de casetofon i pot tri folosirea acestuia ca intruziv sau generatoare de anxietate. ntegistrarea audio i eventual chiar luarea de notie de ctre terapeut poate fi contraindicat n cazul copiilor care arat ideaie sau temeri paranoide. n majoritatea cazurilor povestea nu trebuie cerut pn dincolo de momentul de mijloc al interviului diagnostic iniial sau pn cnd clinicianul nu simte c s-a ajuns la un anumit raport cu copilul. Copilului care dorete s tie motivul clinicianului de a cere o poveste i se poate da un rspuns direct i rezonabil. I se poate spune c povetile, ca i desenele i alte activiti de joc, l pot ajuta pe clinician s neleag mai bine natura problemelor copilului i cile prin care el poate fi ajutat s le rezolve. Copilul mult prea contient de sine sau timid poate fi sprijinit n a ncepe povestea ("A fost odat ca niciodat o..."), dei clinicianul trebuie s fie foarte atent s nu sugereze coninutul. Exemple clinice Urmtoarele exemple clinice ilustreaz tipurile de informaii ce pot fi desprinse din prima poveste creat de copil. Cazul 1 David era un bieel drgu de nou ani, venit la evaluare pentru agresivitate fizic fa de cei de-o vrst cu el, performane colare sczute, minciun patologic i anxietate generalizat. Prinii lui David divoraser cu mai puin de un an nainte ca mama lui s l aduc pentru tratament, iar problemele lui s-au intensificat foarte mult la scurt timp dup ce custodia i-a fost ncredinat ei. Tatl lui David era o persoan foarte tulburat, cu perioade de depresie psihotic. Cu puin timp nainte ca prinii lui s divoreze David l-a gsit pe tat n garaj, aproape mort, atrnnd de o cravat de una din traversele de susinere. Reacia rapid a lui David la tentativa de sinucidere a tatlui i-a salvat acestuia viaa. Sechelele psihologice, ns, au fost teribile. Majoritatea simptomelor lui David, incluznd i comare repetate n care groaznicul eveniment era retrit iar i iar, dateaz cam din perioada cderii psihotice a tatlui i a spitalizrii ce a urmat. n timpul primului interviu diagnostic David a spus urmtoarea poveste: Cum au ajuns broatele s aib ochii bulbucai Odat ca niciodat era o broasc pe trotuar. Mai era i o pisic mare, iar pisica a vzut broasca i a nceput s alerge dup ea. Broscua a reuit s scape, dar respira tot mai greu. Nu era chiar atent n jur, aa c cineva a trecut i a clcat drept pe ea. Atunci ochii ei au ajuns aa bulbucai. Morala: E o lume periculoas.

1- 4

Aceasta este povestea unui copil care a ajuns s triasc viaa ca pe un vis urt care se repet i a crui experien de sine este cea a unui actor pasiv care abia are timp s respire cu greu printre lovituri. Broasca, ce poate fi neleas ca reprezentantul personal al lui David n poveste, este descris ca fiind vulnerabil, chiar dac nu complet neajutorat n efortul ei dramatic de a se proteja de pericolele unui mediu ruvoitor i crud. De fapt, nsui David a reuit s supravieuiasc, n ciuda dureroasei traume prin care a trecut. Dei performanele colare au sczut, el a rmas bun prieten cu civa copii de-o vrst cu el i a continuat s participe cu entuziasm la activiti extra-colare. Puterea lui David i succesul su parial de a face fa situaiei sale familiale dificile se datora probabil n mare msur relaiei pozitive (n esen) pe care o avea cu mama sa. D-na B. era o persoan sensibil i generoas, cu mari satisfacii din creterea lui David i a surorii sale mai mari. Ea era de obicei capabil s ofere att afeciune, ct i atenie matern ntr-un mod potrivit nevoilor psihologice ale copiilor si. Povetile create de copii, la fel ca i visele, sunt supuse principiului multiplei determinri. Este tipul rar de de poveste care pare s permit o singur interpretare sau explicaie. Cineva poate, de exemplu, s neleag n mod alternativ att pisica, ct i persoana care calc pe broasc ca reprezentani personali ai lui David. Broasca ar putea fi vzut ca un reprezentant al tatlui fa de care David se simte foarte mnios, vinovat i dezamgit. Ochii bulbucai ai broatei i greutatea n respiraie vin apoi s reprezinte imaginea tatlui lui David, aa cum spnzura de grid, horcind dup aer. n timp ce "lumea e un loc periculos" conform moralei povetii lui David, cel mai mare pericol pare a se afla n interior. Vinovia reprimat a lui David i exprimarea sa dezadaptativ a furiei fac lumea s par mult mai periculoas, pentru c el proiecteaz n afar cele mai tulburtoare dorine i cele mai mari temeri. Precum era de ateptat, furia i vinovia lui David legate de tentativa de suicid a tatlui su i de divorul prinilor, precum i relaia ambivalent la care s-a ajuns ntre David i tatl lui, au devenit aspecte importante pe care se centreaz tratamentul su. Cazul 2 Carl, un biat de 11 ani, a fost trimis de psihologul colii la o agenie de servicii familiale pentru o evaluare diagnostic. n momentul trimiterii, printre simptomele sale erau incluse encoprezis secundar, comportament antisocial, ticuri faciale multiple, comportament agresiv fa de fraii si i de cei de o vrst cu el, refuz de a merge la coal i ameninri i gesturi suicidare. n primul interviu diagnostic Carl a spus urmtoarea poveste: Odat ca niciodat, casa de la nr. 47 a luat foc. Acoperiul de la buctrie i sufragerie s-au prbuit. Toi oamenii au reuit s ias din cas nainte de a arde complet. Vecina mea, Sue, a ars totui. Toat lumea s-a ntristat s vad casa distrus, dar partea bun este c a fost reconstruit o lun mai trziu. Morala: Niciodat s nu te joci cu chibriturile sau cu soba. Carl era un copil borderline grav afectat, ce prezenta o gam larg de simptome foarte severe. Relaia dintre Carl i ambii si prini era foarte deficitar, srccioas, stilul comportamental provocator al lui Carl ducnd adesea la pedepse i uneori abuz din partea mamei i tatlui su. Carl era aproape incapabil s tolereze chiar i cea mai mic frustrare i avea foarte puin control asupra impulsurilor sale agresive. Testarea psihologic nu a artat nici o dificultate de nvare, dei valoarea QI-ului l plasa la grania dintre

1- 5

limita de jos a normalitii i retard uor. Carl le spunea adesea prinilor si ct de mult i ura i amenina s se sinucid pentru a se rzbuna pe ei. El a fost tratat cel puin o dat pentru o ran minor de cuit, pe care i-o provocase singur. Povestea lui Carl este de ajutor nu pentru c ar oferi informaii noi sau semnificative despre el, ci pentru c ea confirm intuiiile clinice pe care deja examinatorul ncepuse s le aib. Povestea ilustreaz dramatic nu doar magnitudinea dorinelor ostilagresive ale acestui copil, dar i srcia soluiilor aflate la ndemna Egoului su. Copiii hiperagresivi folosesc frecvent mecanismul anulrii retroactive ("casa a fost reconstruit o lun mai trziu") pentru a se proteja mpotriva dorinelor lor distructive. Povestea reflect i gradul n care integritatea Egoului lui Carl este compromis de exprimarea furiei sale. Coninutul este un amestec de procese primare i secundare, revelate de remarca lui Carl despre vecina lui, Sue, "arznd". (Cu cteva zile nainte de interviu Carl a fost certat de vecina sa pentru c btea un bieel mai mic.) Dei lui Carl i s-a cerut s compun o poveste cu personaje i coninut imaginare, utilizarea pronumelui posesiv i a numelui vecinei sugereaz c fantezia i realitatea sunt un continuum pentru el, mai degrab dect s existe ca dou modaliti distincte ale experienei. Deficiena structural a Supraeului lui Carl devine foarte evident cnd se examineaz morala povetii lui. Morala, care face povestea s sune precum un avertisment, nu reflect nici contiin de sine, nici un sens al binelui i rului cu adevrat internalizat. Ea "vorbete" povetii cam n acelai mod n care un printe vorbete cu un copil de trei ani: "Nu te juca cu chibriturile, pentru c te poi rni." Morala sun fals i nu este nimic mai mult dect un dar gratuit pentru clinician, cu scopul de a face povestea mai acceptabil social.

Povetile i procesul de a povesti n psihoterapia copilului


O trecere n revist extensiv a literaturii de psihoterapie a copilului denot puine cazuri n care povestirea este folosit sistematic i independent de alte tehnici psihoterapeutice. Povestea i a spune poveti reprezint ns o activitate important a terapeutului pentru copii, de orientare psihodinamic. Adesea povetile sunt solicitate de terapeut n conjuncie cu alte activiti terapeutice, cum ar fi teatrul de ppui (Bender & Woltmann, 1936; Gondor, 1957; Woltmann, 1951; Hawkez, 1951), pictatul cu degetele (Arlow & Kadis, 1946), desenatul i pictatul cu acuarele (Rambert, 1949), costumarea (Marcus, 1966) i modelarea n lut (Woltmann, 1950). Jocul cu ppuile s-a dovedit de asemenea o surs bogat de poveti i fantezii (Millar, 1974) i este considerat n general ca instrument indispensabil pentru terapeutul de copii. Majoritatea tehnicilor utilizate n psihoterapia copilului sunt ns menite s duc la crearea de fantezii i nu neaprat de poveti. Exponeni ai colii kleiniene de terapie prin joc (Klein, 1955) s-ar putea chiar s aib obiecii fa de o tehnic ce solicit copilului s produc o poveste creat de el, pe motiv c impune o structur inutil fluxului de material din incontient sau pentru c limiteaz exprimarea la nivelul comunicrii verbale. Ali autori, precum Gondor (1957), au afirmat c selectarea modului de a comunica fanteziile ar trebui s depind n ntregime de preferina copilului i de motivaia terapeutului i de naturaleea sa n a ajuta copilul s descopere cea mai bun cale de a exprima acele fantezii. Gondor ilustreaz acest proces cu exemplul clinic al unui client de 10 ani, foarte retras, cruia comunicarea verbal i s-a prut foarte dificil. Gondor a descoperit curnd c tnra ei client era capabil s se exprime mult mai uor prin intermediul unei poveti spuse terapeutului n ntlnirile sptmnale. n ciuda numrului relativ mic de tehnici ce folosesc predominant povestea i povestirea regsite n literatura de dinainte de mijlocul anilor '60, valoarea povetilor att 1- 6

n tratament ct i n evaluare a fost recunoscut de timpuriu. n 1936 Despert i Potter au publicat un studiu de evaluare a povetii ca mijloc de investigare a problemelor psihiatrice ale copiilor. Subiecii lor au fost 22 de copii instituionalizai, cu vrste ntre 4 i 13 ani. Dei cercetarea lor nu a fost riguroas din punct de vedere metodologic, Despert i Potter au ajuns la cteva concluzii bazate pe datele culese: 1. Povestea este o form verbalizat de fantezie prin care copiii i pot revela impulsurile i conflictele interne. 2. O tem ce se repet indic n general principala preocupare sau principalul conflict; aceasta poate fi coroborat cu alte surse de informaii clinice (de exemplu vise). 3. Principalele aspecte exprimate sunt anxietatea, vinovia, mplinirea dorinelor i agresivitatea. 4. Utilizarea povetilor pare a avea cea mai mare valoare atunci cnd copiii sunt cei ce decid subiectul povetii lor. 5. Povestea poate fi folosit att ca instrument terapeutic, ct i de evaluare. Povestirea i materialul de tip poveste sunt uneori asociate cu tehnici nalt specializate folosite n tratamentul psihoterapeutic al copiilor. O astfel de tehnic este psihodrama, unde copiilor li se cere s foloseasc jocul sociodramatic pentru a ajunge la insight i pentru a-i ajuta s deprind alte roluri, mai potrivite, pentru a face fa la diverse situaii interpersonale (Starr, 1977). Povetile copiilor au fost menionate uneori n literatura de psihoterapie ca simple "materiale clinice", mai degrab dect ca mijloace de a ilustra operaiile unei tehnici specifice. Un exemplu l constituie studiul lui Liebowitz (1972) despre un copil de 7 ani, cu tulburri grave, la care utilizarea povestirii era mai puin un mijloc de comunicare ct o cale de a menine relaia cu terapeutul. Povetile copilului nu aveau nici o intrig i nici o semnificaie, iar personajele aparent nu aveau nici o legtur unele cu altele. Au fost folosite spontan ppuile i desenele pentru a sprijini continuarea demersului terapeutic cu acest copil, iar terapeutul a participat n mod direct la modificarea sau adugarea de material povetilor create de copil. Robertson i Barford (1970) au descoperit c povetile construite de terapeut au fost utile n lucrul terapeutic cu un copil bolnav cronic, spitalizat cu insuficien respiratorie. Povetile erau compuse zi de zi i nglobau att perspectiva copilului asupra lumii sale, ct i perspectiva echipei terapeutice. Autorii cred c povetile citite acestui copil l-au "echipat" n cele din urm pentru a se implica "att psihologic, ct i fiziologic n lumea de dincolo de pereii spitalului", culminnd cu separarea sa de aparatul care l ajuta s respire i cu externarea sa (1970, pg. 106). Kestenbaum (1985) a descris i ea o tehnic de a spune poveti care implic participarea terapeutului n procesul povestirii. Ingredientul central al acestei tehnici pare a fi scrierea povetilor create n colaborare ntr-o "carte de poveti". Ea consider c acest proces poate duce la un mare grad de continuitate ntre edine i poate permite copilului s depeasc conflictele nevrotice ntr-un mod mult mai lin i mai sincron dect permit alte tehnici.

Metoda jocului terapeutic structurat din cadrul terapiei analitice a copilului i tehnica spunerii de poveti reciproce

1- 7

Nathan Kritzberg (1975) i Richard Gardner (1971) i-au adus o vast contribuie la literatura modern despre psihoterapia copilului prin intermediul tehnicii povetilor i folosirii terapeutice a povestirilor. Fiecare din ei a dezvoltat o procedur specializat bazat pe principiile psihoterapiei psihanalitice orientat pe copil, n cadrul creia tehnica povestirii este utilizat n mod sistematic i constituie punctul central al terapiei. Cu toate acestea, asemnarea dintre autori pare s se ncheie aici (vezi tabelul 1.1). Spunerea de poveti ca metod a psihoterapiei copilului Tehnica spunerii de poveti descris de Kritzberg este o tehnic inovativ i bogat, dei constituie mai degrab o metod dect o simpl tehnic n cadrul psihoterapiei copilului. Este proiectat de autorul ei ca un mijloc de implicare afectiv a copilului ale crui resurse ale egoului, tendine caracteriale i mecanisme de aprare l fac s se simt inconfortabil, artificial, i ineficient n general ntr-o situaie liber, de joac (Kritzberg, 1971, pg. 232). Astfel de copii, observ autorul, verbalizeaz puin, se simt limitai n a se juca i n a se implica n activiti de tip terapeutic al cror numr, restrns fiind, face ca utilizarea lor terapeutic s fie foarte frustrant i dificil. Tabelul 1.1 Diferene tehnice majore ntre metoda jocului terapeutic structurat al lui Kritzberg din
cadrul terapiei analitice a copilului i tehnica spunerii reciproce de poveti a lui Gardner

Kritzberg
a. povetile reprezint stimulul dependent ; cer folosirea jocurilor terapeutice b. constituie o metod nou a psihoterapiei dinamic-analitice c. folosete recompense concrete (simboluri) d. jocul sociodramatic este o manevr terapeutic obinuit e. coninutul povetii spuse de terapeut nu este nevoie s fie restrns la temele i conflictele din povestea copilului f. povetile unt nregistrate manual g. interviul analitic este categorical i nalt structurat (operaii refereniale) h. sunt descries diferite modaliti de rspuns (ex. poveti) ale psihoterapeutului (sugestiv, confruntativ, interpretare indirect, reflectare, etc) i. Nici povestirile terapeutului, nici ale copilului nu conin n mod necesar o lecie sau o moral

Gardner
Povetile reprezint stimulul independent ; sunt compuse de copii, fr stimuli picturali Contituie o tehnica din arsenalul tehnicilor terapeutului Nu folosete nici un sistem de recompense extrinseci Jocul sociodramatic este folosit ca adjuvant Povetile terapeutului trebuie s utilizeze coninutul tematic i s reprezinte aceleai conflicte intrapsihice ca n povestea copilului Povetile sunt nregisrate att manual ct i pe casete; ascultarea nregistrrii este o component tehinc important Interviul analytic este folosit ca mijloc general de clarificare a materialului unde sensul este neclar Rspunsurile psihoterapeutului nu sunt tipologizate sau clasificate. Att povetile copilului ct i ale terapeutului conin o lecie sau o moral.

Kritzberg a dezvoltat dou jocuri terapeutice, TISKIT i TASKIT, pentru a servi ca mijloace de solicitri sistematice i procesri terapeutice ale povetilor spuse de tinerii si clieni. TASKIT (Tell-a-Story-Kit Echipamentul Spunerii unei Poveti) este un joc prin 1- 8

care se spun poveti, un joc de cuvinte terapeutic pentru copii cu vrsta ntre 7 i 13 ani. TISKIT (Therapeutic Imaginative Storytelling Kit Echipamentul Imaginrii de Poveti Terapeutice) se aseamn cu TASKIT, ns conine obiecte de form ptrat n loc de cartoane cu cuvinte, i este proiectat pentru a fi folosit cu copiii precolari, cu vrsta pn la 7 ani. Jocul TASKIT const din dou plci cu dou fee alctuite din cuvinte care se potrivescu unele cu celelalte i care au fost selectate, pentru c, aa cum spune autorul testului, sunt ncrcate: Cuvintele pot fi vzute ca fiind derivate din clusteri de cuvinte (1) n legtur cu nivelurile dezvoltrii psihosexuale (oral, anal, falic) i niveluri paralele ale adaptrii psihologice. Unele sunt derivate din (2) teme nucleu ale creterii copiilor i ale dezvoltrii personale (separare, anxietate, pierderea obiectului, pierderea dragostei, castrarea, anxietatea) i altele sunt derivate din (3) anumite situaii interpersonale generale i semnificative (relaia cu autoritatea social). Mai mult, unele din cuvinte au fost selecionate i apar ca itemi n TASKIT datorit (4) asocierii cu diferite aspecte semnificative ale Sinelui, Egoului, SupraEului i Eului Ideal. n sfrit, unele au fost incluse datorit diverselor i complexelor categorii de experiene psihologice pe care le reprezint. Exist ncercarea de a arunca o plas, metaforic vorbind, peste ntreg domeniul psihic. (Kritzberg, 1975, pg. 98) Kritzberg sugereaz c spunerea de poveti reprezint un mijloc eficient al comunicrii terapeutice din dou motive importante. Mai nti, el observ c ascultarea i spunerea de poveti se asociaz n copilria timpurie cu activiti corporale ncrcate din punct de vedere emoional cum ar fi hrnirea, aciunile de eliminare a excrementelor, activitile de somn, etc (Ibid, pg. 122). n al doilea rnd, diferite activiti colare timpurii (arat i spune/numete, ce am primit de ziua mea, unde am fost n vacan, etc) sunt de asemenea asociate cu ascultarea i spunerea de poveti imaginare. Spunerea de poveti ca tehnic n psihoterapia copilului Tehnica spunerii mutuale de poveti a lui Gardner (MST Mutual Storytelling Technique) (1968, 1969, 1970, 1971 a, b, 1972, 1973) a fost proiectat de autor ca mijloc de folosire a insight-urilor terapeutice ntr-un mod de comunicare care este n celai timp natural i stimulator pentru copii. Gardner a observat c povetile copiilor i fanteziile lor conin n general mai puine distorsiuni, obscuriti i reprezentri eronate dect ceea ce se ntlnete de obicei n vise, asociaii libere i alte produse ale activitii imaginative ale clinetului adult (1971a). Problema apare atunci cnd terapeutul copilului ncearc s foloseasc n scop curativ informaiile obinute n urma spunerii de poveti. Gardner afirm c esterelativ neobinuit ca un copil s fie interesat s ajung la o nelegere contient a proceselor incontiente, lsnd la o parte cea de a doua problem, aceea de a folosi aceste insight-uri n scop terapeutic. De vreme ce spunerea de poveti reprezint un mod obinuit de comunicare pentru cei mai muli dintre copii, Gardner s-a gndit c ar fi eficient pentru terapeut s foloseasc acelai mod de comunicare pentru mesajele terapeutice. Folosirea povetilor pentru a transmite insight-uri sau valori este evident n atracia veche i universal pentru fabule, mituri i legende (1971a, pg. 20). Gardner a descoperit c MST este un demers terapeutic eficient pentru tratamentul unei game largi de probleme emoionale i comportamentale. El a recomandat folosirea

1- 9

acesteia n tratamentul conflictului Oedipian (1968), problemelor legate de reprimarea furiei (1971a), probemelor legate de stima de sine (1971a), deficitelor Super-egoului (1971a), tulburrilor reactive i situaionale (1971a), problemelor de natur psihogen aprute ca urmare a unei disfuncii cerebrale minime (1972), tulburrilor n sfera nvrii (1971a). Rezultate terapeutice favorabile au fost nregistrate n folosirea MST la tratamentul de tip pastoral al copiilor internai n spital pentru probleme fizice att acute ct i cronice (Schooley, 1974). MST a fost de asemenea adaptat pentru grupuri de precolari (Eberhardt, 1979). Spre deosebire de metode lui Kritzberg, tehnica lui Gardner nu este un sistem de terapie, ci constituie doar o tehnic din arsenalul terapeutului (Gardner, 1971a, pg. 939). Folosirea ei nu este indicat pentru fiecare client copil i poate avea eficien terapeutic variabil chiar i pentru unul i acelai client-copil la momente de timp diferite. Alte diferene majore ntre metoda jocului terapeutic structurat i tehnica povestirii mutuale Autodeterminare versus dependena de stimuli: Metoda povetilor mutuale folosete numai poveti autogene (stimuli independeni). Gardner afirm c aceast cerin tehnic este necesar pentru a fi siguri c povetile copiilor nu sunt contaminate de alte moduri de joac care ar putea folosi la restrngerea artificial a povetii sau directivitate. Psihoterapeutului care folosete MST i este totui permis s ajute un copil s nceap povestea fcnd o scurt introducere (A fost odat ca niciodat), atta timp ct asistarea se limiteaz la elementele structurale ale povetii i nu sugereaz copilului coninutul. Kritzberg descrie procesul spunerii de poveti ca un nivel intermediar al organizrii, undeva ntre procesul primare cel mai fluid al liberei asociaii de la nivelul activitii ideaionale i procesul secunadar, mai comun, al gndirii logice i comunicrii sintactice la nivel contient (1975, pg. 92). Din cauza proximitii cu procesele primare ale gndirii, apar i la copii rezistene simiare cu cele ale adulilor n cadrul asociaiei libere. Kritzerg susine c cerina autogenerrii adaug nc un factor puterii forei colective care se opun efortului copilului de a produce i transmite materialul fantasmatic. De aceea, el nu folosete poveti autogenerate, nici n metoda TISKIT, nici n metoda TASKIT. Folosirea recompenselor concrete: Kritzberg folosete recompense concrete (simboluri) care de obicei sunt alctuite din completri de cuvinte, spuneride poveti, rspunsuri la interviul analitic i participare la jocul sociodramatic. De vreme ce recompensele nu sunt contingente cu demonstrarea unui comportament adecvat, ci constituie o parte integrant a jocului i se asociaz mult mai mult cu dezvlirea unor informaii intrapsihice pline de sens, Kritzberg nu agreeaz ideea c ar fi recompense n sensul abordrii behavioriste tradiionale. Gardner a folosit MST n asociere cu diferite jocuri terapeutice create de el; totui, n MST, nu exist o component deja construit pentru recompense. Jocul sociodramatic: Jocul sociodramatic este folosit n metoda lui Kritzberg ca procedur terapeutic obinuit pentru care copilul primete recompense simbolice. Dei recent Gardner a sugerat c jocul sociodramatic se poate dovedi ca fiind folositor n lucrul cu anumii copii, acesta este perceput ca fiind mai degrab un instrument adiional dect un instrument de baz al MST.

1- 10

Coninutul povetilorrspuns ale terapeutului: Metoda jocului terapeutic structurat al lui Kritzberg (STGM) necesit participarea att a copilului, ct i a terapeutului n spunerea de poveti, dar nu restrnge coninutul povetiirspuns a terapeutului la temele i conflictele care apar n povestea copilului. Terapeutul este liber s mprteasc orice mesaj terapeutic care are relevan pentru copil, fie c face referin la coninutul povetii copilului, fie c nu. MST presupune ca terapeutul s foloseasc ntotdeauna acelai material tematic cu al copilului; totui, conflictele care sunt fie nerezolvate, fie rezolvate parial cu succes n povestea copilului sunt recunoscute mai sntos, comparativ cu povestea terapeutului care este liber de conflicte (Gardner, 1971a). Folosirea nregistrrilor pe casete: Gardner a observat n mod corect c spunerea de poveti a fost rar o procedur terapeutic separat i distinct n cadrul psihoterapiei copilului, dar apare de obicei n relaia cu alte modaliti terapeutice, cum sunt marionetele, jucriile i ppuile (1971b). MST cere numai folosirea casetofonului, despre care Gardner afirma c are anumite avantaje dect instrumentul spunerii obinuite de poveti. Unul din avantaje este c exist o absen total a stimulilor care poate limita povestea sau sursa acesteia n direcii specifice (1971b, pg. 254). Un alt doilea mare beneficiu este reprezentat de plcerea pe care copiii o simt n momentul cnd ascult nregistrarea propriilor voci, lucru care folosete la strnirea interesului i participrii. Ascultarea nregistrrii reprezint de asemenea, o procedur terapeutic folositoare, de vreme ce ofer terapeutului dou oportuniti de a transmite fiecare mesaj terapeutic de tip poveste. Metoda povetilor terapeutice ale lui Kritzberg nu presupune folosirea mijloacelor de nregistrare, dei terapeutul este liber s ia notie dup povetile pe care le spune copilul. Folosirea interviului terapeutic: Metoda STGM folosete o form de interviu numit Interpretarea i inteviul analytic systematic (SAIAI Systematic Analytic Inquiry and Interpretation) care are ca scop s ofere un rspuns la ntrebrile legate de afectele, sentimentele, conceptele despre sine i ceilali, motivele, consecinele aciunilor i relaia cu obiectele din poveste. Kritzberg a dezvoltat o reea extins i complex de operaii refereniale pentru a ghida terapeutul n seciunea SAIAI ulterioar spunerii de poveti. Operaiile refereniale sunt definite ca ntrebri care ndeplinesc o funcie de legtur ntre materialul simbolic din poveti i experienele din viaa real a copilului. Aceste proceduri refereniale formale nsoesc copilul i terapeutul n ntlnirea lor pentru a translata sau pentru a decodifica simbolurile i elementele metaforice ale povetii n elementele lor refeniale (sine i ceilali), aciuni (i evenimente) i afecte, etc. (Kritzberg, 1975, pg. 154156). Procedura analitic post-poveste a lui Gardner este n mod considerabil mai puin structurat i formalizat dect operaiile refereniale din SAIAI. Interviul post-poveste are ca scop principal clarificarea elementelor ambiguu din povestea copilului. Gardner (1971a) observ c povestea copilului, dei este mai puin dificil de neles dect visele adulilor, este analizat conform unor principii similare, fiind o practic demult acceptat n cadrul psihoterapiei i psihanalizei copilului. La nceput este nevoie de un efort pentru a determina care personaj sau personaje simbolizeaz copilul i care joac rolul celorlalte persoane din mediul n care copilul triete. Este de asemenea sugerat faptul c dou sau mai multe personaje din poveste (de exemplu fata bun i fata rea) pot reprezenta diferite aspecte ale personalitii aceluiai individ. Povetilerspuns ale terapeutului: Funcia povetilor spuse de terapeut este descris pe larg n cartea lui Krtizberg (1975). Sunt prezentate patru mari tipuri de poveti ale

1- 11

terapeutului (poveti cu funcie de protecie sau reflexive, interpretri indirecte ale povetilor, poveti sugestive, i poveti confruntative), mpreun cu indicaii specifice pentru utilizarea lor. Povetile protective sau reflexive sunt folositoare atunci cnd referirea direct i interpretarea sunt contraindicate (sau ineficiente), i tema povetii copilului este relativ clar i poate deci fi reprodus (Ibid., pg. 230). Obiectivul terapeutului n spunerea unor astfel de poveti este de a intensifica dezvluirea din timpul interaciunii terapeutice i dezvoltarea raportului terapeutic. Povetile interpretative indirecte sunt folosite pentru a transmite nelegerea i interpretarea terapeutului asupra materialului din incontientul copilului. Interpretrile sunt mascate n mai mic sau mai mare msur depinznd de judecata terapeutului ca i de gradul de utilitate al unei interpretri deschise. Exist dou variabile specifice ale interpretrii indirecte a povetilor, care sunt cunoscute sub denumirea de poveti de tip interpretri transfereniale indirecte i poveti de tip contra-rezisten. Povetile sugestive reprezint echivalentul metaforic al rugminilor i reasigurrilor pe care terapeutul este nevoit uneori s le fac: ine-o tot aa, nu te descuraja, nceputul este ntotdeauna mai dificil, a vorbi despre asta este de ajutor, exploreaz mai departe, .a.m.d. Kritzberg atribuie povetilor sugestive, o funcie facilitatoare, ns n acelai timp recomand precauie pentru a nu fi folosite n mod greit (Ibid., pg. 232 239). Povetile confruntative sunt cumva mai puin folosite de terapeui datorit naturii lor extra analitice. Sunt descrise ca modaliti de a introduce n mod activ o parte important din viaa copilului sau din experiena acestuia (mai ales pentru evenimente semnificative iminente), pe care, dintr-un motiv sau altul, copilul nu a reuit sau nu a putut s le introduc n poveste (Ibid., pg. 263 264). Cteva modaliti specifice ale rspunsului terapeutic sunt, de asemenea, descrise. Printe acestea sunt incluse povestea definirii rolului spus de terapeut i povestea de nceput. Aceste poveti au drept scop informarea preliminar i/sau nvarea, n acelai timp i pot fi folosite pentru a ncepe o secven de poveste, ca i de a continua o secven din povestea nceput de copil. n timp ce povetile de rspuns pe care le folosete Gardner pentru a ilustra tehnica spunerii de poveti, par uneori c sunt derivate dintr-o tipologie asemntoare cu cea a lui Kritzberg, clasificarea lor formal sau oferirea unui ghid de utilizare a lor nu reprezint un efort. Lecia sau morala: n MST, copilul este rugat s spun o poveste care s conin o introducere, o parte de mijloc, un sfrit i o moral (Gardner, 1971a). n timp ce sentimentul general al povetii sau tonul, locul n care se desfoar aciunea, i indicatorii non-verbali i reaciile emoionale ale copilului n timp ce povestete, sunt factori care contribuie la nelegerea dinamic o povetii de ctre terapeut, lecia sau morala ndeplinesc de asemenea o funcie important. Gardner este de prere c lecia sau morala pe care o gsete copilul ajut adesea terapeutul s delimiteze focalizarea i permite selectarea temei de lucru, cea mai adecvat pentru copil la acel moment (Ibid., pg. 29). Folosirea de ctre terapeut a leciilor sau moralelor n povetile de rspuns este la fel de valoroas deoarece i ofer terapeutului o oportunitate n plus de demonstrare a mecanismelor prin intermediul crora conflictele pot fi rezolvate cu succes i adaptativ.

1- 12

STGM nu solicit nici din partea copilului, nici din cea a terapeutului finalozarea povetii cu o lecie sau o moral. Procesul de baz al spunerii mutuale de poveti este descris mai jos n prezentarea cazului clinic care urmeaz. Prezentare de caz: La momentul nceperii tratamentului, Sean era un co-rezident al unui centru de plasament. Avea 11 ani i i petrecuse aproape 6 din aceti ani fiind mutat dintr-un centru de plasament n altul. Era un copil detept cu o imaginaie bogat, dar deja prezenta un grad moderat de tulburri n sfera emoional. Sean suferea din cauza afectrii moderate, cu tendin spre accentuare a modalitilor de relaionare n sfera interpersonal; avea dificulti n controlul temperamentului, care se concretizau n izbucniri pline de furie ndreptate ctre ceilali copii i ctre personalul centrului de plasament, prezenta labilitate emoional moderat cu tendin spre accentuare i comportament imprevizibil corelat cu dificulti de modelare a emoiilor i era impulsiv. n plus, n istoria sa de via existau rmneri n urm pe linia dezvoltrii i alte deviaii i anormaliti care, corelate cu semnele i simptomele clinice sugerau conturarea unei organizri a personalitii de tip borderline.Cnd Sean avea 5 ani, prinii si au renunat la custodie pentru a-l ncredina unui centru de plasament. Exist probabil un adevr spus numai pe jumtate n ceea ce privete relaia lui Sean cu ambii si prini, mai ales cu mama sa, att de maliioas la acel moment. Sean i pierduse complet controlul, distrugea mobila i urina dup bunul plac pe covor i pe perei. Ura sa era oricum, n egal msur direcionat ctre ambii si prini, care au solicitat plasamentul de urgen al lui Sean, spre binele att al lor, ct i al copilului. Nu era de neglijat nici faptul c Sean se nscuse cu stomacul ngustat, fapt care nu a fost diagnosticat dect dup 6 8 sptmni. Frustrarea mamei sale legat de momentele cnd l alpta i sentimentele sale bine structurate de inadecvare i incompeten n ceea ce privete maternitatea s-au oglindit n relaia simbiotic perturbat care a urmat. Poate nu e exagerat s sugerm c experiena timpurie dureroas a lui Sean sa ntiprit ca o piatr de temelie, fiind repetat i aplicat incontient la urmtoarele experiene de via. Pe de alt parte, Sean a fost un bebelu dificil ale crui probleme fizice i al crui temperament era puin gratificant pentru prinii si. Povestea care urmeaz mai jos ne-a fost povestit devreme n mijlocul tratamentului. n timp ce aceast poveste era centrat, ca tematic, n jurul motivului abandonului/rejeciei, aa cum erau cele mai multe din povetile lui Sean, era n acelai timp, direct legat cu un eveniment specific din mediu. n timpul celor cteva sptmni dinaintea momentului cnd a fost spus aceast poveste, relaia dintre prinii naturali i membrii personalului centrului de plasament, s-a deteriorat n aa msur nct cuplul parental nu a mai participat la ntlnirile cu personalul centrului i nici nu i-au mai ndeplinit ndatoririle. n plus, au refuzat s ia parte la mesele de prnz de ndat ce mncarea era pregtit. n cursul unei discuii destul de controversate despre inabilitatea i lipsa de bunvoin n ndeplinirea anumitor cerine pe care personalul le considera eseniale n tratamentul copiilor din centru, cuplul parental i-a anunat decizia de a demisiona. Simind sentimente negtive foarte puternice fa de cuplul parental, personalul nu a acordat atenie preparrii tradiionalei cine de la revedere. Dat fiind sentimentul generalizat la ntreg personalul, un asemenea efort dac ar fi fost ncercat - ar fi avut probabil mai degrab semnificaia drum bun.

1- 13

Ulterior, a fost o surpriz faptul c, cu o sear nainte de plecarea cuplului, copiii au planificat i organizat o mic petrecere de rmas bun. Povestea care urmeaz a fost spus de Sean n timpul unei edine de terapie care a avut loc cu o sear nainte de plecarea prinilor aflai n tratament: Copilul: A fost odat ca niciodat, cu mult, mult timp n urm cu o buntate (sic) de secole n urm adic vreau s spun, demult, foarte demult mult, mult, mult timp n urm de fapt este vorba de un cuplu din timpuri imemoriale (rde) tria un (pauz) mic rege i soia sa, regina. Locuiau n Anglia. Triau fericii tii triau fericii pn la adnci btrnei, asta nseamn c atunci cnd au devenit pentru prima dat Rege i Regin, erau complet novice n s-ar putea spune funcia, vocaia profesia, specialitatea lor, ntr-un fel sau n visul lor. Ei bine, oricum ar fi fost aceti oameni, au ntmpinat o mulime de (are dificulti n a pronuna cuvntul harsh (aspru)) lucruri ciudate se ntmpl oamenilor din partea celorlali regi regii ar pune o mulime de oameni dup o persoan sau i-ar lua un dragon tii, spiritul dragonului, aa cum se spune umbl dup o persoan, i tii, incredibil, acest lucru chiar s-a ntmplat. Au devenit Rege i Regin i au adus pacea n lume i nu au pus taxe sau altceva i la aproape patru ani dup aceasta, cnd Regele a demisionat tii, a mplinit aizeci opt avea aizeci i cinci cnd nu, aizeci i patru cnd a nceput i a ajuns la aizeci i opt i a decis c e timpul s demisioneze. Ca urmare, oamenii au organizat o petrecere surpriz. Regele i Regina i toi ceilali din castel sau doar Regele i Regina nu tiau de aceast petrecere. ntreaga ar a venit la castel i i-au urat, pentru viitor, noroc Regelui. Au fcut o prajitur super-uria. Au fcut dou, patru, ase din acestea de mrimea unei camere. i toat lumea a primit cte o bucat. i fiecare a primit lapte sau vin sau suc de ciree sau orice le plcea (pauz). Ei bine, Regele i Regina au fost cu adevrat surprini i, ncepnd cu acea zi, nu sau ludat c ar fi cei mai cinstii sau altceva. Deci, ncepnd cu acea zi, Regele i Regina nu au mai fost rege i regin. Erau so i soie i oamenilor le plcea foarte mult de ei (i spune terapeutului s noteze mai repede). Erau vorbii de bine dup asta. Regele i Regina au murit, din ntmplare, n aceeai zi adic Regina a murit n aceeai zi cu Regele i Regele a murit n aceeai zi cu Regina sau invers, oricum. i au murit i toi cei care fuseser la petrecere sau toi cei care locuiau n acea ar au venit la funeralii i cu toii erau foarte suprai. Unii dintre ei au plns, unii erau triti, dar nu credeau c merit cu adevrat s plng. Vreau s spun, tii, erau cu adevrat suprai, dar nu vroiau s plng i ali oameni simeau c tii, erau ntr-un fel bucuroi c Regele a murit i aceia erau oameni cu pri negative. Aceia erau oameni care erau uri i i-au descrcat ura pe Rege. Din acel moment, Regele i Regina s-au iubit (sic) n continuare n alt lume departe, departe de tot. Vreau s spun, bilioane i bilioane, trilioane de mile deprtare. Adic, secole de mile deprtare milioane i bilioane, etc zeci de milioane de mile. Adic, n realitate era de fapt la urmtoarea u. Sfrit. Morala: Poart-te cu alii aa cum ai vrea s se poarte ei cu tine. Terapeutul: A fost odat un Rege i soia lui care era Regina. Locuiau ntr-o ar ndeprtat i aceast poveste se desfoar cu mult timp n urm. Ei bine, oricum, acest Rege i Regina i-au nceput domnia cnd amndoi erau destul de n vrst i mpria pe care ei o conduceau se confrunta cu multe probleme. Erau tot felul de lucruri care nu mergeau bine cu persoanele cu oamenii care locuiau n mprie i aveau nevoie, att Regele, ct i Regina, de legi bune i corecte aveau

1- 14

nevoie de oamenii coreci s vin s i ajute. Cnd Regele i Regina au venit, aveau intenii foarte bune i doreau foarte mult s i ajute pe oamenii din mprie ct puteau ei de bine. i, la nceput, lucrurile mergeau ntr-adevr bine. Aveau aspiraii nalte despre ceea ce vroiau s fac. Aveau scopuri, scopuri importante despre ce doreau s realizeze cu oamenii din mpria lor. La nceputul domniei lor, imediat dup ce au nceput s conduc, lucrurile au mers foarte bine i oamenii erau, n general, fericii. Dar dup o vreme, au nceput s fac o mulime de lucruri ciudate i au devenit din ce n ce mai puin populari printre oamenii din mpria lor, dar i cu ceea ce numim parlamentul, cu ceilali oameni care fceau legile i i ajutau pe Rege i Regin. Regele i Regina erau amndoi destul de btrni, aveau aproape 60 de ani. n cele din urm, toate problemele pe care le aveau au umplut paharul i a izbucnit un conflict deschis ntre parlament i Rege i Regina lui i ntre Rege i Regin i oamenii din mpria peste care domneau. n sfrit, Regele i Regina au anunat c au nevoie s plece, c nu puteau s mai conduc n continuare, c nu mai simeau c sunt eficieni... De asemenea, nici nu mai vroiau s conduc n continuare. i astfel, au anunat oamenii i parlamentul, i fiecare a reacionat mai mult sau mai puin diferit. Unii oameni au fost foarte bine, la nceput s-au simit respini i rnii i s-au suprat. Alii au fost foarte triti i suprai i unii din ei au plns, alii nu au putut s plng. Nu puteau s plng pentru c durerea pe care o simeau era prea mare. Iar alii au simit pur i simplu c ei bine, acetia vzuser att de muli regi i regine nct nici nu mai conta pentru ei. Nici n-ar fi putut s le pese mai mult pentru c tiau c n curnd vor fi instituite alte legi i deci, erau o multitudine de sentimente aprute ca urmare a plecrii Regelui i Reginei. n ciuda multitudinii de sentimente negative pe care le simeau oamenii n legtur cu plecarea Regelui i Reginei, au hotrt totui s organizeze o petrecere surpriz la castel chiar nainte de plecarea din regat a Regelui i Reginei. i oamenii au adus o mulime de mncruri exotice i delicioase, din ri ndeprtate, i au adus multe buturi din toate felurile: lichior, vinuri, i bere; sucuri i lapte i tot felul de chestii crora oamenilor le plcea s le bea. i au hotrt c, dei se simeau prost i erau furioi, cei mai muli dintre ei, din cauza plecrii Regelui i Reginei, organizau aceast petrecere pentru a-i arta recunotina fa de Rege i Regin pentru scurta perioad de timp n care Regele i Regina domniser peste ei. Deci, Regele i Regina au plecat. i cam tot n momentul cnd ei au plecat, unii din oamenii din mprie, cei care nc mai nutreau resentimente fa de plecarea Regelui i Reginei, i-au dorit, undeva, ntr-un col al minii i inimii lor, moartea Regelui i a Reginei i au dezvoltat fantezii legate de moartea acestora, revanndu-se astfel pentru faptul c Regele i Regina, ntr-un fel, i-au abandonat oamenii. Au plecat i nu i-au terminat treaba. Dar, dup un timp, muli dintre oameni au nceput s se simt altfel i i-au dat seama c acele sentimente dorina de a muri Regele i Regina erau sentimente normale pentru momentul acela cci ntr-adevr Regele i Regina nu fcuser ceea ce au spus c vor face. Nu fuseser, n unele mprejurri, coreci i drepi i, din multe puncte de vedere, meritau sentimentele de furie i ur ale oamenilor din mprie. E posibil s fi trit sau nu muli ani fericii de atunci nainte. Nimeni nu tie ntradevr pentru c au plecat din mprie i au mers departe i au venit n vizit n mprie foarte rar, deci nimeni nu a mai inut legtura cu ei. Cred c morala povetii mele este c uneori nici chiar regii i reginele nu sunt ntrutotul conductori drepi i coreci, au i ei probleme, ca i ceilali oameni, pe care uneori nu le pot rezolva ei nii. i exist i o a doua moral, care este aceea c are n vedere oamenii din mprie n anumite mprejurri, oamenii pot simi uneori sentimente incontrolabile de furie i ur i pot gndi: doresc ca Regele s moar sau mi doresc ca Regele i Regina

1- 15

s moar pentru c ne-au prsit i ne-au respins i, ntr-un fel, aceste sentimente sunt ndreptite, ns o parte important a maturizrii const n a nva s acceptm c i regii i reginele au probleme la fel ca i ceilali oameni. Cred c acesta e sfritul. Analiza. Povestea lui Sean este despre pierderea obiectului, si in mod dramatic ilustreaza integral reactia de separare. Separarea este cea mai bazala/primara situatie generatoare de anxietate (anxiogena), si e cauza mai multor diferite raspunsuri emotionale prezente in poveste. Separarea e ilustrata intr-un mod destul de dramatic, din mai multe motive. La extrema, separarea trebuie vazuta ca o moarte, desi aces punct de vedere corespunde mai mult genului de reactie pe care ar aveao un bebelus sau un copil foarte mic. (adica toate separarile de un parinte sunt permanente). Moartea Regelui si a Reginei in poveste este desigur un element supradeterminat prin faptul ca reprezinta in acelasi timp ostilitatea defensiva (Daca ma parasesti, sper ca o sa mori!). Trebuie insa avut in vedere, cand interpretezi asemenea povesti, ca ele sunt in general egocentriste. Lucru care devine clar cand examinezi, de exemplu, reactiile pe care oamenii din prima poveste le au fata de moartea coincidentala a Regelui si Reginei.
Unii oameni au plans, unii oameni erau tristi, dar nu credeau ca merita sa planga nu vroiau sa planga, si alti oamenisimteau caerau intr-un fel bucurosi ca Regele murise, si aceia erau oamenii cu partea negativa. Aceia erau oamenii care fusesera urati, si ei se descarcasera pe Rege

O asemenea gama de sentimente si raspunsuri emotionale ar putea la fel de bine fi atribuita povestitorului insusi. Intr-un efort de a se distanta atat de anxietate, cat si de depresia ce-i urmeaza, mecanisme de aparare ca proiectia, rationalizarea si distantarea sunt activate. Povestitorul incearca de asemenea sa conviga terapeutul ca nu poarta nici un fel de reale sau imaginare responsabilitati pentru moartea Regelui si Reginei: in schimb, oamenii cu partea negativa sunt cei responsabili pentru asemenea ganduri monstruoase. Utilizarea de catre povestitor a timpului si distantei sunt de asemenea foarte interesante. E ca si cum ar spune Incerc cat de bine pot sa ma apar impotriva unei separari in plus, distantandu-ma. As vi vrut ca asta sa se fi intamplat milioane de ani in urma, intr-un taram indepartat si altcuiva. Merita de asemenea notat faptul ca morala aici o reconsiderare a Legii Talionului, ale carei origini pot fi gasite in Codul Mosaic are efectul de a anula unele din trairile emotionale representate mai devreme. Prin prisma furiei povestitorului fata de Rege si Regina, ar fi putut la fel de bine sa concluda cu ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Desi raspunsul grupului la plecare parintilor de tratament era in mod deschis reprezentat i povestea lui Sean, era o la fel de clara incercare intra-individuala de a compensa pentru inca o pirdere in plus in viata acestui copil. Deoarece Sean nu putea discuta deschis despre trairile sale emotionale legate de criza din casa grupului, natura proiectiva a tehnicii i-a permis un mod relativ sigur de a-si exprima aceste trairi. Povestea terapeutului e destul de transparenta si pur si simplu incearca sa transmita 2 mesaje legate intre ele, extrase din continutul povestii copilului. Primul mesaj se refera la faptul ca, desi copii fiind, ne gandim uneori la adulti ca avand intelepciunea sa rezolve pana si cele mai dificile probleme, asta nu poate totsi fi intotdeauna adevarat. Al doilea, este ca, desi uneori dureros, parte din procesul de crestere este sa inveti sa accepti senin separari si pierderi, si sa accepti lipsurile altora cu intelegere si compasiune.

1- 16

Povestile lui Sean prezinta a progresie clara de la o aproape exclusiva utilizare de mecanisme lipsite de success pentru rezolvarea conflictelor la inceputul tratamentului, la utilizarea evidenta a unor solutii adptative, relativ neconflictuale, pe masura ce tratamentul se apropia de sfarsit. Aceste schimbari pareau sa fie in primul rand rezultatul incorporarii cu succes de catre copil a mesajelor din povestile terapeutului, dar ar fi putut de asemenea reflecta un efect terapeut mai generic.

Desene de povesti si alte variatii ale procesului de povestire


Desi cei mai multi copii inclusiv cei care initial sunt foarte rezistenti si anumiti copii cu defecte [disturbances] de caracter innascute sau manifeste pot participa frecvent in povestiri autogene, unii copii gasesc asta prea dificil si anxiogen. Pentru asemenea copii e posibil sa obtii povesti daca povestirea in sine nu e complet autogena, fara sa folosesti metode de tratament foarte structurate si formulate (STGM-CAP) Acest lucru poate fi facut printr-o combinatie intre tehnica squiggle a lui Winnicott (1971) [n.t. tehnica buclelor] (in principiu, un joc de completare in desen) si povestiri imaginative. (vezi Claman, 1980 si Gabel, 1984, pentru descrierea unor proceduri terapeutice similare). Tehnica buclelor le cere terapeutului si copilului sa deseneze pe rand linii curbate, ondulate, completand apoi desenul celuilalt. Buclele sunt facute cu ochii inchisi, desi imaginea e intotdeauna completata de catre celalalt cu ochii deschisi. In principal, Winnicott a folosit continutul buclelor ca baza pentru o investigatie analitica, si nu intotdeauna a lucrat ulterior in contextul metaforei desenului in discutiile care urmau. Nici nu cerea copilului sa foloseasca desenul pentru a compune o poveste originala, desi unii dintre subiectii sai au facut acest lucru in mod spontan. Insa, se poate cere copilului sa faca o poveste despre desenul abia creat, respectand regulile de baza descrise mai sus: povestea trebuie sa fie originala, personajele trebuie sa fie imaginare, si trebuie sa aiba un inceput, un subiect care se dezvolta, si un sfarsit. Prezentare de caz 1 In acest exemplu, desenul buclelor si povestea ce-l acompaniaza provin din interviul preliminar cu un baietel de 6 ani numit Danny. Danni fusese trimis pentru evaluare si tratament in urma unui reclamatii de abuz fizic de catre tatal sau. Desi era o istorie lunga de certuri maritale violente si abuz psihologic atat asupra lui Danni cat si a surorii lui de catre tata, nici unul dintre copiii nu fusesera vreodata prezenti pentru o evaluare sau tratament. Danni suferise mai multe taieturi faciale si un ochi vanat cand tatal il impinsese inspre cada de baie, si inca mai avea vanatai in jurul ochilui si cicatrici in urma ranilor de pe fata cand a venit pentru interviu. Danni s-a incalzit greu, si a participat la primele sedinte cu o oarecare suspiciune si ezitare. A refuzat sa spuna o poveste, si nu a parut deosebit de interesat de nici o alta modalitate de joaca. Dupa cateva sedinte frustrante cu Danni, examinatorul a reusit sa-l atraga intr-un joc de buclem desi entuziasmul copilui era sub nivelul optim. Portiunea buclata a desenului (figura 1.1) a apartinut examinatorului; Danni a transformat-o intr-un sarpe. (figura 1.2). Apoi a spus urmatoarea poveste:
A fost odata ca niciodata un sarpe care fugea prin iarba. Apoi s-a oprit la o gaura. S-a uitat inauntru si nu a vazut nimic altceva decat intuneric negru. Apoi Boom! A cazut in gaura. Apoi o pisicuta a venit si l-a scos si l-a mancat.

1- 17

Aceasta poveste s-a dovedit a fi un foarte importand mesaj pentru Danni. Putem recunoaste in ea imediat mai multe elemente importante. E spusa pe un ton depresiv si 1- 18

lipsit de speranta, si descrie experienta proprie a unui copil care a ajuns sa priveasca lumea ca pe un loc plin de primejdii si forte rauvoitoare, care ii ameninta integritatea atat psihologica cat si fizica. Este in final la mila pisicutei, care il scoate usor din gaura in care cazuse si il inghite intreg. Alegerea melcului ca reprezentant personal, care nu e in mod evident o alegere obisnuita pentru copiii traumatizati, vorbeste atat despre fragilitatea si marimea lui redusa, cat si despre modalitatea lui defensiva predominanta: retragerea psihica. Frica de a fi devorat, care poate fi inteleasa drept frica profunda a lui Danni de agresiunea tatalui sau si incapacitatea de a-i face fata, are o alta semnificatie dinamica. Pisicuta ste un reprezentant supradeterminat, prin aceea ca ea exprima si propria furie neexprimata a lui Danni fata de mama si tatal sau amandoi, si poate chiar furia tatalui sau fata de mama sa. Danni a facut mai multe povesti ulterior bazate pe desene buclate, desi e inca rezistent la producerea unei povesti autogene in maniera ilustrata anterior. E in mod semnificativ mai putin anxios si deprimat, si in prezent continua sa faca progrese clinice in ciuda nesigurantei persistente si deficitelor de mediu din viata lui de familie. (tatal sau a fost condamnat si Danni nu mai are contact cu el). Prezentare de caz 2 Desi Gardner nu s-a ocupat in mod specific de trapia copiilor cu tulburare de personalitate borderline in Tehnica sa de Povestire Mutuala, ea poate fi folosita cu cateva ajustari si cu aceasta populatie clinica in crestere. Urmatoarea prezentare se refera la un baiat de 10 ani numit Harry. Harry prezenta o relationare interpersonala marcat deficitara, anxietate gen panica, ideatie paranoida ocazionala, impulsivitate moderata, tendinta catre comportamente regresive, iesiri agresive si manifestari comportamentale primitive (de exemplu lovit cu picioarele, muscat, urinat), si frecvente modificari de dispozitie. De asemenea, mintea des, si avea tendinta de a localiza toate responsabilitatile si conflictele in afara lui. Mama lui Harry era o persoana extrem de tulburata, spitalizata in mai multe randuri pe timpul unor episoade depresive acute. Fusese recent diagnosticata drept borderline, si era foarte instabila si extrem de dependenta. Avea prelungite crize de furie, in timpul carora ramanea complet refractara la incercarile tuturor celor din jurul ei care incercau sa-o calmeze si linisteasca. Tatal lui Harry era mai stabil si mai de incredere, desi uneori ineficient in a-i face fata mamei lui. Relatia lui Harry cu tatal sau era mult mai sanatoasa, si aceasta relatie devenise extrem de importanta in timpul acelor perioade cand mama sa era furioasa, retrasa sau isterica. Lucrand cu acest copil borderline, terapeutul trebuie sa faca fata unei diversitati de dificultati clinice si transferentiale neintalnite in mod obisnuit in lucrul cu alti copiii ce functioneaza la un nivel superior. Copiii borderline prezinta frecvent dificultati in testarea realitatii si o marcat slaba judecata; schimbari majore la nivelul organizarii eului, ca raspuns la anxietatea nu foarte bine tolerata; si in general, o mare lipsa de organizare interna, rezultat atat al deficientelor structurale cat si al mediului dezorganizat si pathogen. Harry era un copil urat, subdezvoltat fizic, cu o proasta coordonare, purta ochelari cu lentile corective groase, prinsi cu un snur ca sa nu-i piarda. Avea o voce nazala si deseori isi condimenta vorbirea apasata cu zambete si rasete inadecvate, pe care le folosea ca punctuatie la sfarsitul unei propozitii sau fraze. Nu avea prieteni apropiati, iar primitivismul lui atat la nivel de afect cat si de intelect il faceau cu atat mai putin placut ca subiect. Mai jos reproducem o poveste relatata de Harry in timpul sedintelor de inceput, impreuna cu raspunsul terapeutului:

1- 19

Copilul: A fost odata ca niciodata un om, care era explorator si avea o corabie. El locuia pe o insula, insa nu mai traia nimeni acolo. Era izolat. (Nu era nimeni care sa-l poata ajuta sa se intoarca acasa). El a gasit o gaura in pamant, pe care o sapase altcineva. Acolo jos in groapa el a vazut un spiridus. Spiridusul era jos, jos, jos de tot. El era dincolo de lava si de toate celelalte pietre. Spiridusul i-a spus ca nu poate urca din cauza oxigenului si hidrogenului din aer, dar ca avea asistenti spiridusi care au si ei puteri magice. Toti ceilalti 10 spiridusi asistenti l-au ajutat pe om. Tot ce trebuia el sa faca era sa stea la carma corabiei. Robotii creati de spiridusi faceau totul in rest. Dupa aia, spiridusii s-au dus la loc in gaura. Omul, care avea aproape 30 de ani, s-a intors si si-a gasit parintii in Pleasantville [Orasul Fericit], si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Morala: Nu pleca prea departe de unul singur cand explorezi. Morala: Nu te duce niciodata singur intr-un loc foarte, foarte indepartat. Terapeutul: Odata fost un explorator care a plecat foarte departe de casa si a ramas izolat pe o insula parasita. El era foarte, foarte suparat si foarte trist pentru ca se temea ca n-o sasi mai vada niciodata parintii. El a descoperit o gaura in pamant, a coborat si si-a dat seama ca era foarte cald si intuneric, si acolo a gasit un spiridus care i-a vorbit si l-a facut sa se simta mult mai bine. El l-a intrebat pe spiridus daca nu are cumva niste asistenti spiridusi care sa-l ajute sa gaseasca lucrurile de care are nevoie ca sa se intoarca acasa la parintii sai, insa duhul i-a spus ca atat el cat si asistentii lui erau lipsiti de puteri magice afara din gaura in care traiau. Omul a trebuit pana la urma sa iasa din gaura, ca sa caute pe altcineva care sa-l ajute sa-si repare corabia. Pana la urma a avut succes, si s-a intors in Pleasantville, si-a gasit parintii si a vrut sa traiasca impreuna cu ei pentru totdeauna. Cu toate acestea, el a vrut sa fie si un explorator si pana la urma s-a hotarat sa plece din nou cu o persoana carei ii placea deasemenea sa exploreze. Morala: Este periculos sa fii explorator doar cand iti asumi riscuri inutile. Atata vreme cat respecti regulile, poti sa explorezi orice si oriunde. Morala: Nu exista solutii magice pentru probleme. Rezolvarea problemelor presupune multa munca. Analiza: Harry s-a reprezentat pe sine in aceasta poveste in rolul exploratorului care ramane izolat pe o insula. Harry spunea deseori povesti in care reprezentantul sau se aventura prea departe si nu se mai putea intoarce, sau infrunta pericole ce invariabil puneau viata in pericol. Aceste povesti ar putea fi metafore ale experientelor exploratorii timpurii si incarcate afectiv, ceea ce Mahler denumea practicing (pratica, exercitiu), sau incercari timpurii de a iesi din sfera relatiei simbiotice. In cazul dezvoltarii normale, perioada de practicing (pratica) face loc perioadei de rapprochement (reluarea relatiilor armonioase) si crizei de rapprochement, iar printr-un proces complicat si dificil, intr-un final se ajunge la consolidarea identitatii de sine si la inchegarea constantei obiectului. In cazul unui copil cum este Harry, din motive care ele insele pot fi subiectul unei lungi prelegeri, nu s-au format nici identitatea de sine nici constanta obiectului. Harry este suspendat metaforic in criza de rapprochement, chinuindu-se sa depaseasca relatia bolnavicioasa cu mama sa, insa fara a avea structura intrapsihica care sa-l sustina in incursiunile sale in lumea exterioara. In povestea lui Harry, terapeutul este descris intr-un mod idealizat si magic prin duhul ai carui asistenti il ajuta pe exploratorul naufragiat sa ajunga acasa. Pentru a releva si mai mult semnificatia povestii lui Harry mentionam ca pentru cateva saptamani (Harry facea terapie de doua ori pe saptamana) Harry si-l reprezenta pe terapeut in povestile sale ca pe duhul care in mod magic rezolva probleme oricui. Ca raspuns la aceste povestiri, terapeutul a acentuat limitarile magiei spiridusului. Solutia de compromis a lui Harry a fosts a accepte

1- 20

aceste limite (spiridusul nu poate sa urce la suprafata) si sa transfere celor 10 asistenti toate puterile magice si capacitatile idealizate de transfer pe care le atribuise initial spiridusului (o rezolvare cu prea putin mai adaptativa la conflictele prezentate in poveste). Solutia prezentata drept concluzie a povestirii este categoric una dezadaptativa, reflectand tendinta lui Harry de a regresa mult, pentru a evita starile de anxietate. In povestirea de raspuns, terapeutul la inceput face o incercare de a introduce afectul, care este deseori izolat si de altfel slab aparat la cei mai multi copii borderline. Este o incercare de a identifica si discuta tristetea exploratorului fata de situatia de instrainare, ca si teama de a nu-si mai vedea niciodata parintii. Exploratorul terapeutului este speriat, cu toate ca exploratorul lui Harry nu a mentionat sa aiba vreun sentiment. Povestea de raspuns foloseste de asemenea simbolul pesterii, subliniind rolul ei ca un adapost fata de lumea de afara unde el se poate retrage ca sa se simta mai bine, dar subliniaza limitarile atat ale spiridusului cat si ale asistentilor lui. Pana la urma, trebuie sa cauti ajutor si sa incerci sa rezolvi problemele; nu exista magie, cum nu exista cineva care sa lucreze in locul tau. Terapeutul a incercat de asemenea sa evidentieze la Harry conflictul dintre dorinta de a explora si teama de a fi anihilat. In versiunea corectoare a povestii, dorinta de explorare este mai puternica decat retragerea regresiva, si mai exista de asemenea sugestia faptului ca nu este nevoie sa explorezi singur; in povestea raspuns exploratorul gaseste un partener de calatorie.

Cercetare despre utilizarea terapeutica a povestirilor copiilor


Cercetarea in domeniul psihoterapiei la copii a tins sa se focalizeze pe evaluarea efectului tratamentelor, sau pe rezultatul terapiei, iar tratamentul este definit ca ceva global. S-a manifestat un interes destul de slab printre cercetatori in privinta studierii procesului terapeutic in lucrul clinic pe copii. Acest lucru pare sa fie adevarat in ciuda faptului ca acest tip de investigatii sunt singurele metode de incredere prin care se poate intelege cum actioneaza diferitele tehnici folosite in psihoterapia copiilor intr-adevar, daca actioneaza. Povestile copiilor sunt folosite momentan in evaluare si in tratament, in general asociate cu alte instrumente de diagnosticare si modalitati de joaca. Cu toate ca validitatea predictiva si gradul de incredere in povestile autogenice folosite in psihodiagnosticare nu sunt confirmate inca (Pearson, 1984) s-au facut cateva studii privind posibilitatea utilizarii in terapie a povestilor autogene ale copiilor. Dupa cum am relatat si mai devreme, Despert si Potter (1936) au fost primii (acum jumatate de secol) care au sustinut metoda de evaluare a progresului tratamentului la copii prin intermediul povestirilor imaginare. Gardner (1971a) a sugerat de asemenea ca progresul copilului in psihoterapie poate fi monitorizat in mod specific urmarind cu atentie daca solutiile copilului la un conflict devin mai adaptative si daca sunt folosite mai frecvent in timpul tratamentului. Altii (Pitcher si Prelinger, 1963) observa ca povesile autogenice pot fi folosite cu incredere pentru stabilirea gradului de operatiuni defensive, masura relationarii cu obiectele si tipul temelor dinamice si defensive predominante, cu toate ca ei nu au sustinut efectiv folosirea povestilor spuse in timpul tratamentului ca un instrument de evaluare de sine statator. Datele specifice (Gardner 1971a; 1973) si experienta clinica sugereaza ca pe masura ce copii devin capabili sa extinda repertoriul lor de solutii adaptative asupra comflictului, povestile lor proiective vor oferi clinicianului confirmarea progresului terapeutic. Autorul a testat recent ceasta teorie intr-un studiu exploratoriu cu un singur caz care a utilizat de asemenea cateva instrumente pentru analiza variabilelor de proces al pacientului. (Vezi Brandell, 1986, pentru o dezbatere mai voluata a acestui studiu.) 1- 21

Subiectul acestui studiu a fost un baiat in varsta de 10 ani, John, care fusese diagnosticat ca suferind de o tulburare opozitionista [oppositional dissorder]. John urmase un tratament tipm de aproape 3luni, timp in care a spus 20 de povestiri. Unele din acestea reflectau preocuparea pentru problemele de separare-individuare; altele relevau conflicte si ambitii de tip Oedip si rivalitati intre frati; iar altele exprimau rezistenta lui John fata de tratament sau de fantasmele de transfer despre terapeut. Povestirile lui John aveau un continut bogat si variat si cateva conflicte principale, diferite intre ele. Totusi, in ciuda acestor diferente, fiecare povestire a dezvaluit o tema de preocupare in legatura cu exprimarea furiei. In mod corespunzator, ostilitatea orientata catre exterior a fost selectata ca variabila majora a procesului pacientului si a fost masurata in povestile lui John prin Scala de Masurare a Ostilitatii Catre Exterior Gottschalk-Gleser [Gottschalk-Gleser Hostility Directed Outward Scale] (Gottschalk & Gleser, 1969; Gottschalk, Gleser & Winger, 1969). Apoi, pentru analiza, tratamentul copilului a fost impartit in 3 faze reprezentand inceputul, mijlocul si sfarsitul tratamentului. Ostilitatea orientata spre exterior a fost masurata pentru fiecare sesiune si facuta media in conformitate cu faza tratamentului. Cu toate ca au existat variatii semnificative ale valorilor ostilitatii spre exterior in toate cele trei faze ale tratamentului, a existat o tendinta de scadere in exprimarea acestei ostilitati catre exterior pe parcursul celor trei faze. Aceasta modificare a fost deasemenea observata la un nivel mai specific de catre psihoterapeutul copilului (vezi fig. 1.3). Un al doilea instrument, Scala Influentei Terapeutului [The Therapist Influence Scale] era un instrument inedit, conceput special pentru a determina influenta terapeutului asupra selectiei de elemente adaptative in poveste facute de catre copil. Operational, asta insemna ca ca cei doi evaluatori primeau duplicate dupa povestile terapeutului si copilului, in ordinea lor originara (adica cronologica). Li se cerea apoi sa decida in care din povestirile copilului erau prezente elemente adaptative care apareau in povestiri-raspuns mai vechi, in forme similare dar nu identice. De exemplu, ar fi putut sugera intr-o povesteraspuns spusa mai devreme in tratament ca gandurile furioase nu pot sa raneasca. Cateva sedinte mai tarziu, copilul ar fi demonstrat ca intelesese acest mesaj terapeutic rezolvand o situatie din poveste similara cu cea din povestea sa anterioara, poate concluzionand ca doar dorindu-ti ca cineva sa moara nu poate face ca asta sa se intample cu adevarat. Morala copilului era destul de asemanatoare dar nu identica cu versiunea anterioara prezentata de terapeut. Daca morala sau lectia erau nepotrivite cu continutul povestii copilului, sau pareau sa fie o replica exacta a moralei anterioare sau lectiei terapeutului, povestea nu era considerata ca fiind cu adevarat adaptativa. Evaluatorii au fost de acord ca erau din ce in ce mai multe dovezi ale influentei corective a terapeutului in selectia facuta de John pentru adaptarea povestilor, ca si dovezi de schimbari intr-o gama larga de simptome si comportamente. In plus, doua masuratori pre/post test, Inventarul Comportamentelor Parintelui [The Parents Behaviour Check List] (Embry, Leavitt & Budd, 1975) si Scala Psihiatrica de Masurare a Copilului [Childrens Psychiatric Rating Scale] (DHEW, 1973) au fost folosite in studiu. Inventarul Comportamentelor Parintelui, un inventar cu 45 de itemi construit pentru a evalua frecventa si severitatea comportamentelor problema, a fost administrat parintilor lui John atat inaintea, cat si dupa terminarea tratamentului copilului lor. Comparatii vizuale ale scorurilor pretest si posttest la itemi care prezentau o schimbare au dovedit imbunatatiri in 18 din 21 de domenii (vezi fig 1.4). Scala Psihiatrica de Masurare a Copilului a fost folosita pentru a stabili gradul de psihopatologie clinic masurabil, atat inainte cat si dupa tratament. A fost administrata de un alt examinator, care nu fusese implicat in tratamentul copilului. Inspectarea scorurilor pretest si posttest arata inca o data imbunatatiri intr-o arie larga de simptome. (vezi fig. 1.5)

1- 22

Aceste date au confirmat ca modificarile cantitative si calitative observate in povestile lui John reflectau in mod corect adaptarea lui de ansamblu. In plus, parintii lui John au raportat o atenuare semnificativa in practic toate simptomele originare la finalizarea tratamentul fiului lor.

1- 23

1- 24

1- 25

O verificare informala mai multe luni mai tarziu a aratat faptul ca John continua sa se adapteze bine atat la scoala cat si acasa. Cateva curente opozitioniste in personalitatea lui John au persistat intr-o forma moderata, dar parintii sai au considerat ca aceastea erau adaptative si adecvate varstei. De fapt, povestile spuse de catre acest subiect s-au dovedit a fi indicatori suficient de siguri pentru magnitudinea sentimentelor lui agresiv-ostile, ca si pentru masura in care era capabil sa incorporeze cu succes raspunsurile corective ale terapeutului la eforturile lui mai putin de succes pentru resolvarea conflictelor. Desi trebuie sa fim atenti cu generalizarile pornite de la un singur caz, o concluzie experimentala a acestei investigatii este aceea ca povestile autogene ale copiilor par sa ofere terapeutului date importante despre progresul copilului in tratament, care poate fi confirmat prin utilizarea unor metode mai cantitative. In mod clar, raman multe de studiat in legatura cu utilizarea psihodiagnostica si psihoteraputica a povestilor spuse de copii, asa cum de fapt sunt multe de facut in terapia copilului in general. Cu renasterea interesului in domeniul cercetarii proceselo, domenii poate neglijate ca povestile autogene si contributia lor la intelegerea copiilor si a eforturilor noastre de a-i trata vor primi in final atentia pe care o merita.

Concluzie
Povestile si activitatile de povestire sunt o traditie veche in psihodiagnosticul si psihoterapia copilului. Desi acest lucru se datoreaza contributiei valoroase pe care povestile o aduc la intelegerea, de catre clinician, a tanarului pacient, tine in egala masura si de interesul si entuziasmul pe care copiii in mod aproape universl il prezinta fata de povesti si povestire, atat in cadrul tratamentului, cat si in afara lui. In acest capitol, diferite modalitati prin care povestile pot fi utilizate in terapia copilului au fost explorate, incluzand povestirea ca metoda de tratament (Metoda Jocului Terapeutic Structurat din Terapia Analitica a Copilului a lui Kritzberg) [Structured Therapeutic Game Method of Child Analytic Therapy sau STGM -CAT], povestirea ca tehnica de tratament (Tehnica Povestirii Mutuale a lui Gardner) [mutual Storytelling Tehnique]; povestile autogene ca instrument psihodiagnostic; desenarea de povesti (productii de povesti din bucle0 [squiggle-story]; si utilizarea povestirii reciproce la copiii borderline. A fost de asemenea trecuta in vedere un studiu investigativ asupra povestilor autogene ale copiilor ca mijloc de monitorizare a progresului in terapia dinamica a copilului.

1- 26