II

Istorie politica interbelica

Intlniri pe "nserate si n mare taina"

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

Alcatuit din oameni fara experienta, dar mai ales avnd atitudini si initiative care nu conveneau vechilor partide - liberal si conservator -, neagreat de rege, guvernul Blocului parlamentar s-a mentinut ntr-un permanent "echilibru instabil". Prima criza s-a ivit chiar la 9 decembrie 1919, cnd a fost ales presedintele Adunarii Deputatilor. In cadrul tratativelor viznd constituirea Blocului parlamentar se convenise ca acest post va reveni Partidului National. Dupa validarea mandatelor, cel ales a fost Alexandru Vaida-Voevod, dar odata cu numirea lui n fruntea guvernului, postul a ramas vacant. In ziua de 9 decembrie, spre surprinderea ardelenilor, N. Iorga a urcat la tribuna si a declarat ca cedeaza "staruintelor ce s-au facut de a primi sarcina grea pentru sanatatea si ocupatiunile mele, de presedinte al acestei Camere". Ardelenii si-au amintit de ntelegere si l-au propus pe Vasile Goldis. Puse la vot, propunerea pentru Iorga a ntrunit 168 de voturi, iar cea pentru Goldis doar 151. Multumind pentru voturile primite, Iorga a declarat ca va apara cu hotarre prestigiul parlamentului si nu va accepta sub nici un motiv dizolvarea lui, do-rita de "unii aflati pe banca ministeriala". Cel vizat era generalul Averescu; acesta nu avea o baza parlamentara, deoarece Liga Poporului se abtinuse de la alegeri. Averescu a dezvaluit public faptul ca acceptase sa intre n guvern la sugestia regelui si n urma ntelegerii realizate cu Iuliu Maniu, si anume ca Partidul National sa fuzioneze cu Liga Poporului, dupa care parlamentul sa fie dizolvat, organizndu-se noi alegeri. Iuliu Maniu nu a negat, dar nici n-a confirmat spusele generalului; este de presupus ca liderul ardelean a evitat sa intre n discutii privind fuziunea deoarece era limpede ca, n ultima instanta, s-ar fi pus problema presedintiei viitorului partid si cum Averescu se considera pe deplin ndreptatit sa fie el ales, Maniu a adoptat tactica temporizarii. Simtindu-se ofensat de Iorga si abandonat de Maniu, generalul Averescu si-a prezentat demisia din guvern la 13 decembrie. Profund afectat, regele i-a cerut lui Iorga - considerat vinovat de aceasta situatie - sa gaseasca "om n loc". N. Iorga l-a propus pe dr. N. Lupu, care n acel moment nu facea parte din nici un partid politic. In iunie 1919, dr. N. Lupu adresase o scrisoare publica lui Ilie Moscovici, secretarul

Partidului Socialist, prin care solicita sa fie primit n partid; conducerea socialistilor i-a conditionat acceptarea cererii de angajamentul de a nu candida, timp de doi ani, n alegerile parlamentare; dr. Lupu nu a primit aceasta conditie si astfel solicitarea a ramas fara urmari practice. In alegerile parlamentare dr. Lupu candidase ca independent si fusese ales. Acesta era omul pe care Iorga l socotea ca cel mai potrivit ministru de Interne n locul lui Averescu. Regele l-a acceptat, noteaza Iorga, "pe garantia mea si a generalului Rascanu" (ministrul de Razboi). Dr. Lupu a decis ridicarea starii de asediu si a cenzurii (introduse n 1916, odata cu intrarea Romniei n razboi), a initiat un proiect de lege, prin care numarul jandarmilor era redus de la 37 000 la 5 000, si un altul care prevedea obligativitatea nchirierii spatiului locativ excedentar, pe care regele l socotea "cam bolsevic". Spre deosebire de liberali, care cautasera sa puna capat miscarilor sociale prin represiunea armata, soldata cu morti si raniti la 13 decembrie 1918, dr. Lupu a adoptat tactica dialogului cu muncitorii. Cu cravata rosie la gt si batista de aceeasi culoare la butoniera, ministrul de Interne a tinut un vehement discurs n fata grevistilor de la Monitorul oficial, condamnnd exploatarea la care acestia erau supusi si cernd patronatului sa raspunda pozitiv la solicitarile lucratorilor. Adversarii au reactionat prompt. Fruntasul liberal Gh. Mrzescu l-a interpelat pe dr. Lupu n legatura cu conceptiile sale politice. Acesta a raspuns: "Metoda represiunii si a opresiunii ati practicat-o dumneavoastra, metoda reconciliatiunii o voi practica-o eu... Prefer sai las [pe muncitori] sa manifesteze, dect sa-i ucid". Somat de Mrzescu sa raspunda daca este socialist, dr. Lupu a declarat: "Da, sunt un socialist sui generis". Lund act de aceasta declaratie "grava", liberalii, conservatorii si averescienii au cerut imediat demisia ministrului de Interne. La rndul sau, regele se temea ca la mplinirea unui an de la evenimentele din 13 decembrie 1918, socialistii, cu dr. Lupu n frunte, vor ncerca sa ia cu asalt palatul Cotroceni, iar el va mpartasi aceeasi soarta ca tarul Rusiei. In consecinta, a dispus adunarea mai multor militari la Cotroceni si instalarea de mitraliere la toate colturile gradinii palatului. Regele, regina, dar si liberalii si conservatorii l considerau pe dr. N. Lupu un "minis-tru bolsevic". In fata campaniei ce se ducea mpotriva ministrului de Interne, Nicolae Iorga a adresat un memoriu regelui, lund apararea dr. N. Lupu, care "prin spiritul sau larg democratic, prin iubirea sa de ordine n sensul legal cetatenesc si nu brutal agresiv, iubire dovedita prin trecutul sau, este singurul capabil sa asigure linistea necesara marilor prefaceri indispensabile". Dar memoriul nu a putut schimba atitudinea suveranului.

Dupa demisia lui Alexandru Averescu din guvern, liderul taranist Ion Mihalache a acceptat sa preia conducerea Ministerului Agriculturii si Domeniilor, ce-i fusese rezervat cu prilejul constituirii Blocului parlamentar. S-a prezentat la minister mbracat n camasa nationala si itari, adresndu-se astfel personalului adunat cu prilejul nvestirii sale: "Prezenta mea la conducerea acestui departament, n fruntea dv. oameni cu o cultura si o experienta superioare, o stim cu totii si o stiu eu cel dinti - se datoreste unui concurs de mprejurari noi n tara noastra, mprejurari al caror instrument am trebuit sa devin... Traim vremuri, cnd lumea cere nsetata dreptate si cnd cu greu se poate stapni n alegerea mijloacelor. Cu grele jertfe de snge, neamul nostru si-a vazut visul mplinit, patria ntregita; prin cel dinti parlament al ei si propune sa rasplateasca cu dreptate pe toti fiii ei buni si ndeosebi taranimea noastra... Ca o garantie ca parlamentul, regele si guvernul sunt hotarti sa faca dreptate acestei taranimi, asa trebuie nteleasa prezenta unui fiu de taran - care a ramas si va ramne taran n sufletul lui, n portul lui si n traiul lui - n fruntea departamentului care va nfaptui dezrobirea economica a taranimii". Prezenta nvatatorului Mihalache pe banca ministeriala a fost primita cu ironie de vechii politicieni. Intrebat de un ziarist ce parere are despre noul ministru, Alexandru Marghiloman, presedintele Partidului Conservator-Progresist, a declarat ironic: a aflat ca "stie sa si mannce", adica sa mnuiasca furculita si cutitul. Dar, foarte curnd, locul ironiilor a fost luat de ngrijorarea fata de modul de a actiona si mai ales de intentiile ministrului privind reforma agrara. Ion Mihalache a cautat sa inaugureze un nou mod de a fi ministru; precum Cuza, la vremea lui, tnarul nvatator se deplasa incognito n piete si hale publice, se aseza la coada, iar cnd constata ca a fost nselat la cntar sau i s-a cerut un pret prea mare cerea pedepsirea vinovatilor. Dar cel mai mult ngrijora pe oamenii "vechi" proiectul sau de reforma agrara. Constantin Argetoianu scria ca Mihalache "lucra pe tacute la ministerul sau, pe tacute si cu ura de clasa n sn ura ce trebuia sa duca la proiectul de lege care a determinat la nceputul lunii martie prabusirea ntregului guvern". In esenta, proiectul prevedea extinderea exproprierii peste limita celor doua milioane hectare stabilite de Constituanta de la Iasi si reducerea pretului de rascumparare pe care urma sa-l plateasca taranimea. Sindicatul marilor proprietari, condus de Constantin Garoflid, a naintat un memoriu regelui prin care-i cerea sa nu aprobe un asemenea proiect de lege, deoarece era neconstitutional. La 6 martie 1920, proiectul de lege a fost aprobat de Consiliul de Ministri si naintat regelui, pentru a semna mesajul de trimitere a lui n dezbaterea parlamentului. Sfatuit de Ion I.C. Bratianu si de Barbu Stirbey, regele a refuzat sa semneze mesajul. O situatie similara avea si proiectul de lege privind chiriile, naintat de dr. N. Lupu. Pentru a nu fi nevoit sa dea explicatii, regele a refuzat sa-i primeasca n audienta pe cei doi ministri.

S-a creat astfel o adevarata criza n raporturile dintre guvern si suveran. Situatia a fost din plin speculata de presa liberala, conservatoare si averescana, care au lansat o vasta campanie mpotriva ministrului Agriculturii. ara noua - organul central de presa al Partidului aranesc" a publicat si un manifest Catre sateni n care acestia erau ndemnati: "Fiti linistiti si aveti ncredere n trimisii vostri. Ei se tin de cuvnt si se lupta din greu sa va faca dreptate". Cu cine se "luptau din greu" era precizat chiar n manifest: "Proiectul de lege se afla la Palat si n-astepta acum dect semnatura regelui". Opozitia a criticat n termeni extrem de duri acest manifest si pe Ion Mihalache, acuzat ca "l-a descoperit pe rege", taranii fiind instigati mpotriva suveranului. Tensiunea politica a crescut si mai mult atunci cnd mai multi deputati taranisti au cerut dosarele privind represiunea rascoalei taranesti din 1907, pentru a dezvolta interpelari pe aceasta tema. Nu numai Lupu si Mihalache i nemultumeau pe rege si pe Bratianu, ci si presedintele Consiliului de Ministri, Alexandru Vaida-Voevod. Acesta, dupa ce s-a deplasat la Paris, unde a obtinut din partea Consiliului Suprem acceptarea hotarrii de unire a Basarabiei cu Romnia, a plecat la Londra. De aici a intrat n tratative cu ministrul de Externe sovietic, Cicerin. A avut loc un schimb de radiograme, convenindu-se nceperea de negocieri pentru normalizarea relatiilor ntre Romnia si Rusia Sovietica. Al. Vaida- Voevod nu a cerut nsa aprobarea prealabila a regelui Ferdinand, iar acesta - influentat de guvernul francez - nu agrea initiativa lui Vaida. In acest context, Bratianu a decis sa nceapa manvrele pentru nlaturarea guvernului Blocului parlamentar. Stia ca Partidul National Liberal nu putea veni la putere, fiind perceput ca un partid "vechi", purtnd stigmatul "raspunderilor" pentru pierderile inutile din timpul razboiului. Pe de alta parte, "mitul Averescu" ajunsese la apogeu. Generalul era considerat un om providential, care va aduce mntuirea tarii, va da fiecarei familii de tarani 5 ha de pamnt, va impune domnia legii, va pedepsi drastic pe mbogatitii de razboi si pe toti cei vinovati de "dezastrul tarii". O analiza lucida ar fi putut lesne demonstra ca terenul arabil existent n Romnia nu era suficient pentru a acorda fiecarei familii de tarani cte 5 ha si ca Liga Poporului avea n fruntea sa mai multi fosti conservatori, care votasera, la Iasi, mpotriva reformei agrare (ntre acestia si Constantin Argetoianu, cel mai de nadejde colaborator al generalului Averescu). Dar lumea nu avea timp sa faca asemenea calcule si analize, iar daca cineva ar fi ndraznit sa spuna aceste lucruri ar fi fost catalogat imediat ca un om "vechi", reprezentant al "ciocoilor".

Cu inteligenta-i cunoscuta, Bratianu a decis sa se foloseasca de Averescu pentru a nlatura guvernul Blocului parlamentar. Atingerea acestui obiectiv parea extrem de dificila, daca nu chiar imposibila, avnd n vedere relatiile publice extrem de ncordate ntre Averescu si seful liberal. Pentru Bratianu nsa "mitul Averescu" era un instrument eficace, putea a-si croi drum spre putere, fara a fi primit cu ostilitate de opinia publica. Il cunostea bine pe general, i stia calitatile si defectele, mai ales ambitia lui de a ajunge la putere, fara sa-si faca probleme asupra manierei n care si atingea obiectivele. La rndul sau Averescu stia ca Bratianu exercita o influenta debminatoare asupra regelui Ferdinand. De aceea el nu punea mare pret pe popularitatea pe care o dobndise la sfrsitul razboiului. Generalul nu era un agitator si un organizator de mase, nu se vedea n postura liderului politic care sa ia "cu asalt" Capitala si sa cucereasca puterea. Ca militar de cariera era obisnuit sa comande, nu sa tina discursuri care sa nflacareze multimile. Il ura pe Bratianu, care pusese la cale nlaturarea lui brutala din guvern n martie 1909, i blocase ascensiunea spre sefia Marelui Cartier General n timpul razboiului, apoi n martie 1918, manevrase pentru "concendierea" sa din functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Dar era constient ca nu putea accede la putere dect cu acordul liderului national-liberal. De aceea, prin unele doamne din "nalta societate" (Averescu era convins ca femeile au un mare rol n manevrele politice) a nceput sa sondeze atmosfera de la palat si de la Florica (resedinta lui Bratianu, de lnga Pitesti). S-a ajuns astfel la ntlniri secrete ntre Constantin Argetoianu (principalul colaborator al generalului) si I.G. Duca (emisarul lui I.I.C. Bratianu); apoi ntre Argetoianu si Vintila Bratianu (fratele lui I.I.C. Bratianu). Pe fondul dorintei comune de a nlatura ct mai repede guvernul Blocului parlamentar, discutiile au avansat rapid spre realizarea unui acord. Discretia nu este o virtute a romnilor. Foarte curnd, Nicolae Iorga, presedintele Adunarii Deputatilor, avea sa afle despre ntlnirile secrete dintre liberali si averescani, care puteau duce la caderea guvernului. L-a sfatuit pe Ion Mihalache sa demisioneze din functia de ministru al Agriculturii si Domeniilor, iar proiectul sau de lege agrara sa fie depus din initiativa parlamentara. In dimineata zilei de 12 martie, Mihalache si-a naintat demisia regelui (textul acesteia a fost scris de Nicolae Iorga): "Cernd de patru ori favoarea unei audiente la Majestatea Voastra pentru a supune deocamdata oficios Majestatii Voastre proiectul de reforma agrara trecut prin Consiliul de Ministri si pe care tara l asteapta cu o periculoasa nerabdare; si neputnd avea nici acest semn de gratie din partea Majestatii Voastre, ma vad silit a ceda staruintelor, pe care nu le mai pot birui, ale membrilor Blocului parlamentar, care pretind ca proiectul de lege - ce nu este al meu, ci al majoritatii - sa fie depus din initiativa parlamentara. Daca aceasta

hotarre inevitabila pentru constiinta mea de datorie ar putea fi considerata nepotrivita cu situatia de ministru al Majestatii Voastre, o rog sa binevoiasca a ma considera demisionat de la departamentul ce-l ocup". In aceeasi zi proiectul legii agrare a fost prezentat n Adunarea Deputatilor de Grigore Iunian, fruntas al Partidului aranesc. Lund cuvntul, Ion Mihalache a declarat: "iu sa se stie: nu guvernul si nsuseste proiectul care a fost depus din initiativa parlamentara, ci deputatii si-au nsusit proiectul guvernului". El a avertizat: "in sa se stie ca daca parlamentul acesta ar pleca sau daca guvernul ar pleca, este din cauza unei conspiratii a ntregii oligarhii din toate partidele boieresti". Opozitia liberala a reactionat dur, acuzndu-l pe Mihalache ca a intrat n conflict cu regele, ca - din motive demagogice - a urmarit sa arate taranilor ca suveranul nu era de acord cu extinderea exproprierii. Avnd n vedere structura parlamentului era de asteptat ca proiectul de lege sa fie votat, ceea ce vechile partide si regele nu puteau accepta. Steagul - organul central de presa al Partidului Conservator-Progresist - scria ca guvernul a declansat revolutia, drept care cerea: "Regele sa-si faca datoria fata de tara si de dinastie", adica sa demita imediat cabinetul, sustinnd ca "armata este devotata si supusa comandantului ei suprem". Dar factorul decisiv n rezolvarea crizei politice a fost Ion I.C. Braianu. In aceeasi zi de 12 martie 1920, el s-a ntlnit, dupa cum marturiseste I.G. Duca, "pe nserate si n mare taina" cu Alexandru Averescu. Cei doi au ajuns rapid la un acord (negociat anterior): Averescu va nfaptui reforma agrara n limitele stabilite de Constituanta de la Iasi, va restabili ordinea n tara si va renunta la "raspunderi". La rndul sau, Bratianu promitea sa intervina la "factorul constitutional", adica la rege, pentru aducerea lui Averescu la putere. Cu acest acord, soarta guvernului Vaida era pecetluita. Presedintele Consiliului de Ministri fiind plecat la Londra, regele l-a chemat n dimineata zilei de 13 martie pe Stefan Cicio-Pop (prim ministru interimar), cerndu-i sa depuna demisia guvernului. Acesta sa conformat, dupa care suveranul a semnat decretul de numire a lui Averescu n functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Comentnd aceste initiative ale regelui, Constantin Argetoianu - unul dintre profitorii noii situatii - avea sa aprecieze ca Ferdinand I n-a socotit necesar sa respecte nici "macar acele forme de condescendenta protocolara, care sa acopere un gest brutal", ceea ce, pentru "prestigiul nostru de stat civilizat a fost o lovitura urta". Alexandru VaidaVoevod a aflat de la Radio Londra ca nu mai era prim ministru al Romniei. (Va urma)

III Prabusirea unui mit

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

In dimineata zilei de 13 martie 1920, la cererea regelui, guvernul Blocului parlamentar condus de Al. Vaida -Voievod a demisionat, iar suveranul a semnat decretul de numire a generalului Al. Averescu n functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Sa continuam incursiunea prin culisele formarii si caderii cabinetelor romne interbelice. Imediat dupa nvestirea sa, Averescu s-a prezentat n fata parlamentului, unde a citit mai nti decretul regal prin care guvernul era demis, iar el, Averescu, devenise presedintele Consiliului de Ministri. Apoi, a facut o scurta declaratie n numele noului guvern, n care a precizat ca prima si cea mai de capetenie a sa grija va fi ca, prin autoritatea la care are dreptul, sa puna stavila oricarei ncercari de a zdruncina ctusi de putin asezamintele noastre sociale si de stat. Din galosi la redingota Nicolae Iorga, presedintele Adunarii Deputatilor, era convins ca, la sfrsitul declaratiei sale, Averescu va prezenta decretul regal privind dizolvarea parlamentului si organizarea de noi alegeri. De aceea, profesorul se instalase la tribuna prezidentiala, gata de plecare, mbracat cu paltonul si cu galosii n picioare. Spre surprinderea sa, Averescu a citit un decret regal prin care lucrarile parlamentului se prorogau (amnau) cu zece zile, pentru ca guvernul sa se puna la curent cu situatia de fapt a treburilor statului. Acest decret era rezultatul ezitarilor regelui Ferdinand, care fusese convins sa nlature ct mai grabnic guvernul Vaida, dar, pe de alta parte, nu dorea sa dizolve parlamentul, ales n urma cu doar patru luni, si care era cel dinti parlament al Romniei Mari. Regele se si exprimase n acest sens: Voi izgoni guvernul, dar voi pastra parlamentul. Prin aceasta prorogare, guvernul capata ragazul de a-si crea o majoritate parlamentara prin atragerea deputatilor si senatorilor din provinciile unite, la care s-ar fi adaugat liberalii si conservatorii din Vechiul Regat.

Cei nlaturati de la guvernare si-au pus mari sperante n sedinta parlamentului din 26 martie, cnd generalul ar fi putut fi nlaturat prin votul de blam al majoritatii parlamentarilor. La 14 martie s-a tinut o consfatuire a Blocului parlamentar; vorbitorii au fost extrem de critici fata de hotarrea regelui privind demiterea guvernului. N. Iorga a apreciat ca prin demiterea guvernului Blocului parlamentar democratia romneasca a primit o grea lovitura. Facnd aluzie la mitul Averescu, profesorul a spus: Idolii se formeaza din prostia altora si cad din prostia lor. El a pledat pentru unitatea Blocului, n perspectiva momentului cnd va veni generalul n fata noastra la judecata. La 26 martie, presedintele Adunarii Deputatilor, N. Iorga, a venit mbracat n redingota, cu barba proaspat tunsa, bine dispus, avnd convingerea ca, prin votul sau, parlamentul l va sili pe Averescu sa-si depuna mandatul. Generalul a prezentat principalele elemente ale programului e guvernare, n care ideile de baza erau: ordine si liniste publica, reforme n limitele Constitutiei, refacerea economiei, promovarea intereselor nationale pe plan european. Liberalii urla 20 de minute, aplaudndu-l pe general, nota N. Iorga. Lund cuvntul n numele Blocului parlamentar, Ion Mihalache a tinut un discurs, n care a evocat sperantele puse de fostii luptatori de pe front n generalul Averescu. Isi imagina ca se afla pe front, la Onesti, lnga un cimitir n care erau nmormntati mii de ostasi si ca, dintr-o data, s-a raspndit vestea: Sculati, camarazilor, ca vorbeste generalul! Vorbeste generalul Averescu, ajuns prim-ministru al Tarii Romnesti!. Si se trezesc din morminte! Se freaca la ochii ascunsi n fundul orbitelor adnci, si ascut urechile si asculta, asculta... Asculta si nu pricep nimica si se uita lung unul la altul: Da raspunderile celor ce ne-au trimis la moarte cu pieptul si mna goala si ne-au lasat nembracati si nemncati si tifosului exantematic prada, grait-a generalul ceva, mai vere? Eu n-am auzit nimic, nici eu... Si dialogul continua tot asa.

Vaznd cum decurg dezbaterile, Averescu a parasit sala, mergnd la Palat pentru ca regele sa-si puna semnatura pe decretul de dizolvare a parlamentului. Regele a semnat; n acelasi decret se stabileau alegeri parlamentare pentru zilele de 25-27 mai si iunie pentru Adunarea Deputatilor, de 30-31 mai si 6 iunie pentru Senat. Cine mparte... cade Intre timp, discutiile din parlament au continuat, pna n momentul n care a reaparut Averescu. Atunci, parlamentarilor le-a fost dat sa asculte asa cum avea sa aprecieze N. Iorga decretul de dizolvare pus de Ion Bratianu n minile regelui Ferdinand ca sa-l citeasca generalul Averescu. La auzul decretului, presedintele Adunarii Deputatilor a exclamat: Sinistra comedie! Stenograma sedintei consemneaza: Taranistii si nationalistii parasesc sala sedintelor cntnd n cor si cu glas tare Desteapta-te, romne!. Astfel se sfrsea existenta celui dinti parlament al Romniei Mari, ales prin vot universal. Ziarul Patria organ al Partidului National scria ca demiterea guvernului Blocului parlamentar si dizolvarea parlamentului este prima lovitura primita de tnara democratie romneasca. De fapt, n martie 1920 s-a revenit la sistemul instituit de Carol I prin care regele numea guvernul si dizolva parlamentul, dupa care guvernul organiza alegeri generale, pe care, cu ajutorul aparatului de stat, le cstiga. Dupa ce a obtinut decretul de dizolvare a parlamentului, guvernul a trecut la nlocuirea tuturor prefectilor si primarilor cu oameni apartinnd Partidului Poporului. Prin instructiuni scrise, autoritatile locale au primit misiunea de a face propaganda n favoarea partidului de guvernamnt. Alegerile s-au desfasurat mai nti n Vechiul Regat, Basarabia si Bucovina, dupa care toti fruntasii Partidului Poporului s-au concentrat n Transilvania, care era Fieful electoral al Partidului National condus de Iuliu Maniu. Victoria Partidului Poporului a fost categorica 206 mandate , fiind urmat de Partidul National, cu 27, Partidul Taranesc 25, Partidul Taranesc din Basarabia 23, Partidul Socialist 19, Partidul National Liberal 16, Partidul Nationalist-

Democrat 10 etc. Partidul Conservator-Democrat (Take Ionescu), prezentndu-se n cartel electoral cu Partidul Poporului, a obtinu17 mandate. Dupa alegeri a fost efectuata o remaniere guvernamentala, n urma careia trei fruntasi ai Partidului Conservator-Democrat (Take Ionescu, Nicolae Titulescu si Dimitrie Greceanu) au primit posturi ministeriale. Dispunnd de o majoritate parlamentara confortabila, guvernul a introdus starea de asediu si cenzura, a militarizat ntreprinderile, a arestat liderii socialisti n frunte cu Ilie Moscovici. De asemenea, a adoptat legile pentru reforma agrara. Dupa un an de guvernare, socotindu-se stapni pe situatie, averescanii au decis sa iasa de sub tutela liberalilor, drept care a initiat un proiect de lege privind nationalizarea societatii Resita, majoritatea actiunilor urmnd sa fie achizitionate de fruntasi ai Partidului Poporului, dupa vechiul principiu potrivit caruia cine mparte parte-si face. Liberalii nu concepeau sa nu fie ei principalii actionari la Resita, astfel ca au declansat campania de rasturnare a guvernului sub motiv ca acesta era incapabil sa conduca tara. Pentru Bratianu era esential sa antreneze mpotriva guvernului Averescu ntreaga opozitie, nct sa fie prezentat ca aflndu-se n conflict cu tara. In acelasi timp, liderul liberal urmarea sa evite coalizarea principalelor forte ale opozitiei, adica a partidelor care alcatuisera Blocul parlamentar (1919-1920). Afaceri, afaceri In vederea atingerii obiectivelor sale, Ion I.C. Bratianu s-a folosit de Alexandru Constantinescu (zis Porcu), un exceptional manevrier politic. Acesta a actionat mai nti pentru spargerea unitatii partidelor din fostul Bloc parlamentar. Pretextul folosit a fost alegerea lui Constantin Stere ca deputat de Soroca (ntr-o alegere partiala); Stere a fost sustinut de Partidul Taranesc, dar vehement contestat de N. Iorga, care nu accepta prezenta n parlament a unui tradator (Stere ramasese n teritoriul ocupat si colaborase cu inamicul n 1916-1918). Alegerea lui Stere a fost validata, iar Iorga a nceput o vie campanie mpotriva Partidului Taranesc, care avea n conducerea sa un tradator. Partidul Tara-nesc era atacat si de liberali pentru

acelasi motiv si pentru ca a primit bani de la Aleksandar Stamboliiski, seful guvernului Bulgariei, n schimbul promisiunii ca va ceda Cadrilaterul atunci cnd va ajunge la putere. Partidul National i critica si el pe taranisti datorita spri-jinului acordat tradatorului Stere, astfel nct cel mai puternic partid din opozitie era tinta atacurilor venite din mai toate directiile. Cnd s-a ivit un moment prielnic, liderii taranisti au reactionat foarte rapid, alaturi de celelalte partide ostile guvernului Averescu. Totul a pornit de la un incident petrecut n Adunarea Deputatilor: se discuta problema nationalizarii societatii Resita, iar la tribuna a urcat Virgil Madgearu, secretarul general al Partidului Taranesc. Conform obiceiului sau, Madgearu, economist, a adus cu el un maldar de dosare pe baza carora urma sa-si sustina expunerea. Pe banca ministeriala se afla C. Argetoianu; era luna iulie si extrem de cald n Bucuresti; Palatul parlamentului nu avea instalatie de ventilare a aerului. Perspectiva ca Madgearu sa dezvolte o interpelare de 2-3 ore l-a ngrozit pe Argetoianu, care i-a adresat, mai mult n soapta, o expresie neparlamentara: sa ma pupi n... Jignit, Madgearu a rostit cu glas tare cuvintele spuse de Argetoianu, iar N. Iorga a cerut ca ntreaga opozitie sa paraseasca imediat Camera, n semn de protest. I.G. Duca s-a raliat imediat, n numele Partidului National Liberal, acestei propuneri. Liderii partidelor din opozitie s-au prezentat brat la brat la Palat, comunicnd regelui decizia lor si cernd nlaturarea imediata a guvernului. Era 14 iulie 1921. A doua zi, presedintele Consiliului de Ministri a venit n Camera si a declarat ca guvernul regreta cuvintele rostite de Argetoianu, cernd opozitiei sa revina n parlament. Cu acest prilej, Averescu a precizat ca guvernul sau mai avea un obiectiv important de ndeplinit: raspunderile pentru pierderile inutile din timpul razboiului, de care se faceau vinovati liberalii. Intrebat de un reporter de la ziarul Dimineata despre cele afirmate de Averescu, I.G. Duca a raspuns: Sa-mi dea voie domnul prim-ministru sa surd cu dispret de ce-a spus. Dupa ce timp de un an Averescu nu spusese nimic despre raspunderi, acum cnd se afla n dificultate relua o problema care nu mai avea nici un ecou n opinia publica. Generalul nu facuse nici una din

minunile la care cetatenii mai ales taranii se asteptau. Lotul de mproprietarire era de 2,5 ha si nu de 5 ha, cum promisese Partidul Poporului, iar cteva sute de mii de tarani nu primisera nici o palma de pamnt. Mai mult, folosindu-se de pozitiile lor, guvernantii intrasera n tot felul de afaceri oneroase pe seama bugetului statului, cele mai mediatizate fiind afacerea coroanelor (aduse cu sacii din Austria si Ungaria, unde nu mai aveau putere de circulatie si preschimbate n lei) precum si afacerea Schuller prin care un escroc obtinuse facilitati vamale din partea guvernului romn, dupa care se facuse pierdut. Asadar, guvernul Averescu se afla n dificultate. Bratianu lucra n umbra, inginereste pentru nlaturarea lui si venirea liberalilor la putere. Dar mai erau cteva praguri de trecut. Unul dintre acestea era chiar regele Ferdinand. Spre deosebire de Carol I, care a instituit sistemul rotativei guvernamentale, prin alternarea la putere a doua partide liberal si conservator , Ferdinand I avea obsesia guvernelor de uniune nationala. Fire slaba, timid, Ferdinand dorea ncetarea luptelor politice, colaborarea tuturor partidelor, nct sa fie promovate numai interesele nationale, nu cele de grup. Nu agrea Partidul Taranesc, care promova lupta de clasa, de aceea cauta sa evite ajungerea acestuia la putere. Suveranul avea o mare ncredere n Partidul National si mai ales n Iuliu Maniu, pe care-l invita adesea la o cafea, ascultnd cu luare aminte relatarile liderului ardelean despre luptele pe care le-a dus n Parlamentul de la Budapesta, despre confruntarile lui cu contele Tisza, dar si despre necesitatea corectitudinii si moralitatii n viata politica a Romniei Mari. Regele Ferdinand dorea fuziunea Partidului National u Partidul National Liberal, crearea unui partid puternic, din rndul caruia sa se formeze un guvern de uniune nationala. Ion I.C. Bratianu s-a aratat receptiv, astfel ca n octombrie-noiembrie 1921 s-au desfasurat tratative ntre reprezentantii celor doua par-tide. Ele au naintat n directia cea buna, ajungndu-se la un acord privind programul si statutul noului partid. Problema esentiala era nsa sefia noii for-matiuni, Ion I.C. Bratianu considerndu-se presedintele de drept, n timp ce Iuliu Maniu aprecia ca nu s-a nascut nca omul care sal prezideze pe domnia sa (N. Iorga). Si cum nici Bratianu, nici Maniu nu voiau sa apara n ochii opiniei

publice ca niste ambitiosi si egoisti, tratativele s-au mpotmolit pe o chestiune oarecum tehnica: mpartirea numarului de deputati si senatori; n disputa au ramas doua locuri de senatori la care nici liberalii, nici nationalii n-au vrut sa renunte. Acesta a fost pretextul pentru ntreruperea negocierilor, dar pentru opinia publica s-au prezentat motive politice majore, principiale. Partidul National declara ca nu a putut conveni ca Partidului Liberal sa i se acorde o influenta politica care ar fi ntrecut limitele reale ale legaturilor pe care Partidul Liberal le-a initiat n Ardeal si Banat. La rndul lor, liberalii i acuzau pe liderii Partidului National de tendinte regionaliste. Tratativele s-au rupt la mijlocul lunii noiembrie, cnd ntre cele doua partide s-a dezlantuit o furibunda polemica. Evident, n aceste conditii nu se mai putea realiza guvernul de uniune nationala dorit de regele Ferdinand. La 27 noiembrie 1921 a avut loc Congresul general al Partidului National Liberal, care a adoptat programul de guvernare al partidului. Cu acel prilej, Ion I.C. Bratianu a precizat: Declar fara sovaire ca Partidul Liberal este n stare sa-si ia raspunderea situatiei.

Regele a dorit guvern de concentrare

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu
Anul 1930 a reprezentat un tur de forta pentru cetateanul Carol Caraiman. Daca n 1925, dezamagindu-i pe toti, renuntase la tron de dragul iubitei, cinci ani mai trziu surprinzndu-i si manipulndu-i pe toti s-a ntors n tara, a dobndit tronul detronndu-si fiul si a inaugurat o domnie cu final de tragedie. La 6 iunie 1930, principele Carol a sosit inopinat n tara, punnd factorii politici, n primul rnd guvernul, n fata faptului mplinit. In dimineata zilei respective, Iuliu Maniu, seful guvernului, fusese informat de maiorul Ion Nicoara ca principele va ajunge la Bucuresti n jurul orei 18. Imediat, Maniu la anuntat pe ministrul de Interne, Al. Vaida-Voievod, despre eventualitatea sosirii lui Carol. De asemenea, a cerut generalului Nicolae Condeescu, ministrul Armatei, ca mpreuna cu generalul Nicolae Samsonovici, seful Marelui Stat Major, sa puna n stare de alarma trupele corpurilor de armate din Cluj si Iasi, sub pretext ca ar putea avea loc incursiuni din partea unor forte ungare si sovietice. In acelasi timp, Iuliu Maniu s-a prezentat n audienta la principele Nicolae, regent, punndu-l la curent cu stirile privind eventuala sosire a principelui Carol.

Din nsarcinarea lui I. Maniu, ministrul de Interne, nsotit de prefectul Politiei Capitalei (generalul Eracle Nicoleanu), s-a deplasat la aeroportul Baneasa, unde la ora 18 sosea avionul care facea cursa Paris-Bucuresti. Constatnd ca principele Carol nu s-a aflat printre pasageri, cei doi au plecat linistiti acasa. In fapt, Carol nici n-avea cum sa fie printre acei pasageri; el nchiriase un avion special la Mnchen si n drum spre Bucuresti poposise la Grupul II Aviatie din Cluj, unde fusese salutat de conducerea unitatii si i se pusese la dispozitie un avion pilotat de capitanul Nicolae Opris, cu care a sosit la Baneasa la ora 22.05. Cnd a ajuns la Palatul Cotroceni a fost mbratisat de fratele sau Nicolae, dupa care i-a dat telefon lui Maniu, la Presedintia Consiliului de Ministri: "- Domnule Maniu, am sosit! - Bine ati venit, Alteta! Va asteptam la Presedintie, unde va este amenajat un apartament. Va socotim, deocamdata, oaspetele guvernului. - Ramn mai bine la Cotroceni, dar as vrea sa va vorbesc. - Cum doriti, Alteta. Am sa vin la Cotroceni". A fost un "moment-cheie" n procesul de realizare a "restauratiei". In fond, principele Carol se afla, n acel moment, ntr-o mare dificultate. Prin scrisoarea din 28 decembrie 1925, prin care renunta la prerogativele sale de mostenitor al tronului, Carol se angajase sa nu se ntoarca "n tara timp de zece ani, fara a fi chemat de cei n drept si fara autorizatia suveranului". In iunie 1930, el sosise fara sa fie "chemat de cei n drept" (guvernul) si fara autorizatia suveranului (Regenta). Tot la cererea sa, Carol fusese "sters dintre membrii familiei domnitoare a Romniei" si primise un nume de persoana particulara Carol Caraiman. Se adauga si faptul ca intrase n tara fara forme legale, uznd de un pasaport fals, pe numele Eugne Nicolas. Iar faptul ca dupa aterizarea n Capitala comandantul aeroportului Baneasa l condusese la regimentele 2 si 9, iar de acolo la Palatul Cotroceni, arata limpede ca principele nu venise ca persoana particulara, ci ca pretendent la tron. Presedintele Consiliului de Ministri nu a luat n seama aceste realitati, care pentru a-si respecta juramntul depus la 10 noiembrie 1928 n fata regelui Mihai i-ar fi impus decizia de a-l "expedia" pe Carol Caraiman peste granita. La ora unu noaptea, Maniu s-a prezentat la Cotroceni, recunoscnd prin nsusi acest fapt legalitatea ntoarcerii lui Carol n tara. "Domnul prezident" a ascultat aprecierile principelui, potrivit carora venise n Romnia deoarece constatase ca "situatia politica este din ce n ce mai rea" si ca dorea sa fie "util n actiunea de redresare a Romniei". Maniu a recunoscut ca guvernul avea multe dificultati si a declarat ca venirea principelui crease "o situatie de fapt si de drept peste care nu putem trece usor"; el i-a sugerat lui Carol sa intre n Regenta, "probabil" n locul lui C. Sarateanu, dupa care va urma abrogarea actului de la 4 ianuarie 1926. Maniu conditiona sprijinirea acestei actiuni de "obligamentul" lui Carol de a-si reface casatoria cu principesa Elena si de a nu permite revenirea n tara a Elenei Lupescu. Principele a nteles imediat ca Maniu alunecase pe calea cedarii si a mentionat ca divortul pronuntat n 1928 fusese cerut de principesa Elena, iar mpacarea era o chestiune personala, de ordin sentimental, nu politic. "De doamna Lupescu m-am despartit definitiv. Ea a promis ca nu va reveni n tara, desi nu vad cum n mod legal se poate interzice unui cetatean romn de a reveni n tara, daca doreste".

Discutia nu s-a ncheiat cu o concluzie, dar n mod cert Maniu nu a obtinut ceea ce si-a propus. In noaptea de 6/7 iunie 1930, Carol a invitat la Cotroceni mai multi fruntasi politici, inclusiv din Partidul National-Taranesc (Ion Mihalache, Grigore Iunian, Aurel Leucutia); aproape toti s-au pronuntat pentru anularea actului din 4 ianuarie 1926 si urcarea lui Carol pe tron. In dimineata de 7 iunie, la 8.30 s-a deschis sedinta Consiliului de Ministri n care s-a discutat situatia creata. Singurul ministru care s-a aflat lnga Maniu, sustinnd intrarea lui Carol n Regenta, a fost Virgil Madgearu. In aceasta situatie, Maniu si-a naintat Regentei demisia sa, sub motiv ca "nu a putut realiza n snul guvernului acordul asupra chestiunii constitutionale". De asemenea, a invocat ca motiv de ordin moral dorinta lui de a nu fi "sperjur", contribuind la detronarea regelui Mihai, caruia i jurase credinta. Comentnd atitudinea lui Maniu din acele zile, Nichifor Crainic avea sa scrie: "Trei ani de Regenta au fost trei ani de haos n capul statului. Iuliu Maniu, mpins la crma de fortele populare, ar fi putut face orice n Romnia, dar n-a stiut ce sa faca. Crescut n bine cunoscuta opozitie ardeleana fata de unguri si n opozitia de zece ani din tara, barbatul de stat n care se pusese atta nadejde s-a dovedit un nihilist, incapabil sa respire ntr-o initiativa creatoare. Ca presedinte de Consiliu n-a facut dect poza. Dar n acel moment [iunie 1930] a avut un mare merit: a stat pasiv n fata evenimentelor de frica permanenta a raspunderii". La ora 21.30, n seara de 7 iunie, noul guvern national-taranist prezidat de Gheorghe Gh. Mironescu, a depus juramntul n fata Regentei. Principele Nicolae, n calitate de regent, s-a adresat noilor ministri: "Sunteti chemati sa realizati un vis al regelui Ferdinand si dvs. sunteti cei mai indicati sa-l realizati". Imediat ce a depus juramntul, Gh.Gh. Mironescu a prezentat un proiect de lege viznd reintegrarea principelui Carol n drepturile sale de principe mostenitor. Patriarhul Miron Cristea si C. Sarateanu au refuzat sa semneze proiectul de lege si si-au dat demisia din Regenta. S-a creat astfel o "criza constitutionala" si guvernul a decis sa convoace Corpurile legiuitoare pentru ziua de 8 iunie. Propunerea de modificare a articolelor 6 si 7 din Statutele Casei Regale a fost prezentata n Senat de Gh.Gh. Mironescu. Deputatul national-taranist Gica Stefanescu a propus un amendament, cernd ca toate legile adoptate la 4 ianuarie 1926 sa fie anulate. Un alt deputat national-taranist, Apostol Popa, a propus un proiect de lege prin care mostenitorul tronului primea titlul de "Mare Voievod de Alba Iulia". Ambele au fost votate de Senat, apoi si de Adunarea Deputatilor. Pe aceasta baza, cele doua camere s-au ntrunit n sedinta comuna. La propunerea lui Gr. Iunian s-a adoptat legea prin care "Reprezentanta Nationala constata ca succesiunea tronului Romniei se cuvine de drept Altetei Sale Regale principele Carol, cobortor direct si legitim n ordine de primogenitura barbateasca regelui Ferdinand I". Lund cuvntul n calitate de presedinte al P.N.T., Maniu a declarat ca majoritatile parlamentare "se alatura cu nsufletire ca Reprezentanta Nationala sa declare ca mostenitor al tronului pe Altetea Sa Regala principele mostenitor Carol". Prin aceasta interventie, Maniu se dezicea de atitudinea pe care o adoptase n noaptea de 6/7 iunie si se pronunta pentru proclamarea lui Carol ca rege. Parlamentul a adoptat cu 485 de bile albe si o bila neagra proiectul de lege prezentat de Gr. Iunian si, astfel, principele Carol a devenit regele Carol II. In discursul sau, noul rege a afirmat ca nu a venit "cu gnduri de razbunare" si a cerut tuturor romnilor "fara deosebire de opinie politica, sa se strnga n

jurul tronului". In seara de 8 iunie, Mironescu a prezentat demisia guvernului, pentru ca regele sa-si poata exercita prerogativa constitutionala de a numi "ministrii sai". Regele a acceptat demisia si a nceput consultarile pentru formarea guvernului. Carol i-a chemat pe liderii partidelor politice Iuliu Maniu, Alexandru Averescu, dr. Nicolae Lupu, Nicolae Iorga , dar si pe alti fruntasi politici (Gr. Iunian, Ion Mihalache, Gheorghe Bratianu, Arthur Vaitoianu, Atta Constantinescu, Octavian Goga, Constantin Coanda, Constantin Argetoianu), precum si unele persoane nenregimentate politic (Nae Ionescu, generalul Constantin Prezan). Dupa audienta, N. Iorga rezuma astfel opinia regelui: "Vreau un minister [guvern] de concentrare supt o conducere care sa nu fie a unui sef de partid... Vreau ca ministeriul sa nu fie dat n arenda unui sef de guvern; ministrii sa ma reprezinte pe mine, eu sa-i numesc". Totusi, regele nu putea face abstractie de faptul ca parlamentul era dominat de national-taranisti. In consecinta, l-a nsarcinat pe Maniu sa constituie un guvern de "uniune nationala". Liderul P.N.T., care suferise o nfrngere n zilele de 7-8 iunie, dorea sa-si ia revansa. A refuzat oferta regelui, stiind bine ca nici un guvern nu se putea mentine fara sprijinul majoritatii parlamentare. Organul de presa al P.N.T., Dreptatea, explica motivele pentru care Maniu refuzase nsarcinarea: "A declinat-o din doua motive, ambele de o egala importanta. Unul personal. De 15 ani d. Maniu traieste cea mai grozava lupta si nentrerupta activitate politica publica, fara cel mai mic repaus. De aici a urmat o serioasa zdruncinare a sanatatii sale, care pretinde un imediat repaus de cteva luni. Apoi, n momentul de fata, d-sa nu gaseste indispensabila prezenta sa n fruntea guvernului. Din contra. Acesta este al doilea motiv". Se pare ca regele a primit cu satisfactie refuzul lui Maniu, care, ntr-un fel, i-a venit n ajutor. Apelnd la Maniu, regele ndeplinise un act formal ncredintarea mandatului principalului lider al majoritatii parlamentare , acum putea trece la nfaptuirea planului sau: guvern de "uniune nationala", aflat deasupra partidelor politice. In consecinta, a ncredintat mandatul generalului C. Prezan, care a nceput imediat consultarile. In discutia cu Prezan, seful P.N.L., Vintila Bratianu, care adoptase o atitudine ostila "restauratiei", a declarat ca, ntruct regele a afirmat ca respecta Constitutia, nu putea nsarcina cu formarea guvernului un militar, ci un om politic. Ca atare, nu-i putea acorda nici un concurs, dar nu va face nimic "care sa mpiedice linistita dezvoltare a statului si scoaterea lui din greutatile prin care trece". Dr. N. Lupu, presedintele Partidului Taranesc, s-a aratat dispus sa sprijine pe generalul Prezan, dar a apreciat ca n conditiile mentinerii parlamentului existent, nici un guvern nu va putea sa desfasoare o activitate fara sprijinul sau acceptul lui Iuliu Maniu. O opinie oarecum similara a exprimat si generalul Averescu, presedintele Partidului Poporului. Nicolae Iorga s-a declarat gata sa sprijine un guvern prezidat de generalul Prezan, mentionnd ca era dispus sa primeasca ministerul pe care l vor refuza toti sau chiar sa nu i se atribuie nici un portofoliu. I. Maniu s-a aratat extrem de binevoitor. Era dispus sa sustina guvernul Prezan, cu conditia ca acesta sa lucreze cu parlamentul existent si sa promoveze o politica de continuitate, "necontrazicnd ntru nimic principiile fundamentale ale Partidului National-Taranesc". Prezentnd regelui concluziile desprinse din discutiile purtate, generalul Prezan a conchis ca un guvern "de uniune nationala" nu era posibil,

deoarece acesta ar fi fost prizonierul parlamentului national-taranist, care-l putea nlatura n orice moment. Ca atare, la 13 iunie 1930, generalul si-a depus mandatul. Regele se afla n dificultate: era de acord cu argumentele aduse de Prezan, iar pe de alta parte, pentru a-si impune punctul sau de vedere, ar fi trebuit sa dizolve parlamentul si sa organizeze noi alegeri. Nu putea face acest lucru, nlaturarea parlamentului care i asigurase urcarea pe tron ar fi fost primita cu ostilitate de opinia publica. Deocamdata, a hotart sa renunte la formula de "guvern de uniune nationala" si sa mentina sistemul de guvern ntemeiat pe partidele politice. Si cum principalul partid parlamentar era cel national-taranist, a fost obligat sa apeleze din nou la Maniu. De asta data, acesta a acceptat, dar a pus o conditie "esentiala": angajamentul suveranului ca se va ncorona la Alba Iulia, n septembrie 1930, mpreuna cu fosta sa sotie Elena, cu care ntre timp sa se "mpace". "Conditia" viza mai multe obiective: refacerea casatoriei lui Carol cu Elena; interzicerea ntoarcerii Elenei Lupescu n tara si ruperea definitiva a relatiilor suveranului cu aceasta; organizarea de catre P.N.T. a "serbarilor ncoronarii", care sa le puna n umbra pe cele organizate de liberali n octombrie 1922. Neavnd ncotro, Carol a acceptat "conditia" pusa de Maniu, astfel ca acesta a format guvernul. In ziua de 13 iunie 1930, noul cabinet a depus juramntul. Modul n care se rezolvase criza de guvern dovedea ca manevrele regelui esuasera si Maniu avusese cstig de cauza. Aurora, organ de presa al Partidului Taranesc, scria: "Guvernul actual este guvernul d-lui Iuliu Maniu. Al d-sale si numai al d-sale. Nu este guvernul regelui, fiindca regele a dorit guvern de concentrare, care nu s-a putut realiza". Maniu si savura intens victoria. In aceasta stare de spirit, a ratificat rapid, aproape fara nici un comentariu, toate initiativele luate de rege n timpul crizei de guvern (8-13 iunie): Carol a schimbat personalul de la Curtea Regala; l-a nlocuit pe generalul C. Hiott cu generalul C. Ilasievici n functia de maresal al Palatului, pe generalul Eracle Nicoleanu cu colonelul Gabriel Marinescu n calitatea de prefect al Politiei Capitalei; a creat functia de secretar particular al regelui n care l-a numit pe Constantin (Puiu) Dumitrescu; a stabilit domiciliul reginei Maria la castelul din Balcic; a atribuit fostei sale sotii Elena titlul de "Maiestatea Sa" (titlul complet, conform Statutului Casei Regale, era Maiestatea Sa Regina); a stabilit lista civila a membrilor familiei domnitoare, care ramnea la dispozitia sa si era repartizata astfel: 40 milioane lei pentru rege, 20 milioane pentru regina Maria, 7 milioane pentru principele mostenitor Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, 7 milioane pentru M.S. Elena. In fapt, aceste decizii, acceptate sub semnatura proprie de Iuliu Maniu, au avut un rol decisiv n procesul de degradare a regimului democratic din Romnia. Carol si-a creat o "curte proprie". Totul fusese pregatit din timp si discutat "pe toate fetele" cu Elena Lupescu. La 15 iunie 1930, aceasta i scria: "Ce e cu voiajul pentru Of [principesa Elena]... Cred ca trebuie ca mama [regina Maria] sa plece si ea n voiaj". Si continua: "Dumnezeu e bun si sigur ca voi fi curnd lnga tine, ngerul meu drag, lnga acela care mi-a dat viata toata". Intr-adevar, la 12 august 1930, Elena Lupescu a venit inopinat n tara, fiind gazduita la Castelul Foisor din Sinaia. Aflnd, Iuliu Maniu s-a deplasat imediat la fata locului, reprosnd regelui ca nu si-a respectat angajamentul. Carol a negat categoric ca "Duduia" s-ar afla la Sinaia. La staruinta lui Maniu, a chemat pe administratorul de la Peles, ntrebndu-l daca exista o persoana

cu numele Elena Lupescu. Acesta a cercetat lista angajatilor si a constatat ca, ntr-adevar, o spalatoreasa, originara din comuna Baia, jud. Suceava, se numea chiar Elena Lupescu. In fata acestei "revelatii", Carol II a replicat ironic: "Pentru o spalatoreasa trebuie sa se certe regele Romniei cu presedintele Consiliului de Ministri, domnule Maniu?" Desi era convins ca regele i-a jucat o festa, Maniu s-a nclinat si a plecat, ezitnd sa faca publica divergenta sa cu suveranul. "Ce s-ar fi ntmplat se ntreba Pamfil Seicaru daca Iuliu Maniu ar fi dat ordin, n calitatea sa de primministru, ca Elena Lupescu sa fie arestata, sub acuzarea de a fi intrat n tara cu pasaport fals? Cine ar fi cutezat sa-i ia apararea? Partidul liberal, ct si celelalte partide de opozitie ar fi aplaudat masura guvernului care satisfacea opinia publica". In fapt, o data cu venirea Elenei Lupescu n tara, camarila regala s-a constituit si a devenit centrul intrigilor politice, manevrnd pentru dezagregarea sistemului democratic, ntemeiat pe partidele politice. Relatiile dintre Maniu si Carol au devenit tot mai ncordate, scrupulele constitutionale ale liderului national-taranist iritndu-l pe suveran. In acest context, la 8 octombrie 1930, Maniu a depus demisia guvernului, iar Carol a primit-o cu multa satisfactie. Dar si de aceasta data Maniu a ezitat sa faca publice conflictele lui cu regele. Din contra, dupa ce a demisionat, a declarat n sedinta Comitetului de Directie al Partidului National-Taranesc: "Se constata un acord perfect ntre partid si Coroana, ct si n snul partidului. Maiestatea Sa Regele vrea sa domneasca n spirit constitutional si aproba programul de guvernare al Partidului".

VI

Ianuarie 1933. Maiestatea sa Camarila intra n scena

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

In aprilie 1931, regele Carol II "si-a vazut visul cu ochii": avea un guvern "de uniune nationala", deasupra partidelor si chiar mpotriva lor. Presedinte al Consiliului de Ministri era Nicolae Iorga, iar n fruntea Finantelor Constantin Argetoianu, om politic cu o vasta experienta, n care regele si pusese mari sperante. Dar guvernul n-a facut fata dificultatilor economice si la 31 mai 1932, "n fata greutatilor bugetare pe care nu vad cum le-ar putea rezolvi deplin si imediat un guvern care nu se razima pe un puternic partid", N. Iorga si-a prezentat demisia. Gestul sau a marcat sfrsitul unei experiente, dar si al unei iluzii nutrite de Carol II. Regele si-a dat seama ca, pentru a reusi n tentativa de a instala un guvern asa cum si-l dorea, avea nevoie de timp si rabdare, dar si de mult tact. Regele a trebuit sa revina la "regimul de partid", acceptnd un guvern national-taranist, prezidat de Al. Vaida-Voevod. Constituit la 6 iunie 1932, noul cabinet a organizat alegeri parlamentare pe care P.N.T. le-a cstigat, dar cu dificultate (doar 40,3% din totalul voturilor). In timpul campaniei electorale, Iuliu Maniu criticase energic camarila regala, mai ales pe Elena

Lupescu, precum si tendintele autoritare ale regelui. Totusi, dupa alegeri, Carol s-a decis sa-i ncredinteze mandatul lui Maniu. Acesta a refuzat, propunnd ca Vaida sa ramna n continuare sef al guvernului, care s-a mentinut pna n octombrie 1932, cnd n urma unui conflict cu ministrul Romniei la Londra, N. Titulescu, Vaida-Voevod a trebuit sa demisioneze. Regele a apelat din nou la Maniu; liderul P.N.T. a declarat ca accepta numai daca suveranul i da "mna libera" sa conduca tara. Concret, a cerut ca orice functionar sa poata fi destituit, daca prin activitatea sa contravenea liniei politice a guvernului; regele sa-si reia relatiile de familie cu M.S. Elena, refacndu-si casatoria; organizarea serbarilor ncoronarii regelui si a reginei Elena la Alba Iulia ntr-un termen ct mai scurt; respectarea de catre "toti" (adica si de rege) a Constitutiei din 1923. Neavnd alta solutie, Carol a acceptat, n prezenta lui N. Titulescu si a lui Gh.Gh. Mironescu, toate conditiile puse de Maniu. Se repeta, asadar, situatia din iunie 1930, dar de data aceasta, avnd si martori, fruntasul ardelean considera ca l va putea aduce pe rege n situatia de a se tine de cuvnt. Cabinetul Iuliu Maniu a ntmpinat nsa multe dificultati. Dupa ce n prima guvernare national-taranistii promovasera politica "portilor deschise", care agravase efectele crizei asupra economiei nationale, n noiembrie 1932 s-a trecut la "regimul contingentarilor", ce viza protejarea produselor romnesti. In fapt, P.N.T. renunta la propria-i doctrina economica, apropiindu-se de cea liberala, cunoscuta sub formula "prin noi nsine". Oalta problema a fost aceea a conversiunii datoriilor agricole, o foarte mare parte a taranimii fiind n incapacitate de plata a datoriilor contractate la banci si camatari. Grigore Iunian vicepresedinte al P.N.T. preconiza o devalorizare controlata a leului, pna ce taranii si plateau datoriile, dupa care moneda nationala sa fie readusa la cursul normal. Negasind sprijin n partid, Iunian s-a decis sa-si creeze propria formatiune, pornind o virulenta campanie mpotriva P.N.T. Asa a luat nastere, la 20 noiembrie 1933, Partidul Taranesc-Radical. Deosebit de afectat a fost Maniu de presiunile exercitate de Comitetul financiar al Societatii Natiunilor pentru ca Romnia sa achite integral si la termen datoriile externe; n acest scop, se cerea ca Romnia sa ncheie un acord tehnico-financiar ("Planul de la Geneva"), ceea ce nsemna, n fapt, punerea economiei romnesti sub controlul capitalului strain. In timp ce se confrunta cu asemenea dificultati, Maniu a trebuit sa se implice n rezolvarea diferendelor ivite ntre M.S. Elena si Carol II. Cu toate insistentele sale, relatiile lor se nrautateau si mai mult. La 17 februarie 1932, n timpul guvernului Iorga, se ajunsese la un acord, potrivit caruia M.S. Elena se obliga sa nu stea mai mult de patru luni pe an n tara, putndu-l lua pe Mihai nca doua luni n strainatate, pentru a fi mpreuna sase luni. Dupa instalarea guvernului Maniu, principesa Elena a venit n tara fara acordul regelui, pretinznd refacerea ntelegerii din februarie 1932. Legalist din fire, Maniu a mediat o noua ntelegere, semnata la 1 noiembrie 1932. De data aceasta, Elena putea sa stea orict dorea n tara, dar orice sosire sau plecare sa fie aduse din timp la cunostinta guvernului si a regelui, pentru a-si da acordul. Dupa ce obtinuse bani pentru cumpararea unei vile la Florenta (Italia), lista sa civila a fost stabilita la 7 milioane, fiind platita de Ministerul de Finante. Cu aprobarea guvernului si a regelui, Elena l putea vedea pe Mihai "pe ct de des posibil", att n tara ct si n strainatate. Semnarea acestui

acord a nsemnat naruirea oricarei sperante ca regele si va reface casatoria si o va alunga pe Lupeasca. Camarila s-a simtit si ea ncurajata si a trecut la lucru. Dupa aceasta cedare majora a lui Maniu, ea a pus la cale o manevra menita sa-l puna n dificultate pe seful guvernului. La "naintare" au fost mpinsi colonelul Gabriel Marinescu prefectul Politiei Capitalei si generalul Constantin Dumitrescu inspectorul general al Jandarmeriei (tatal lui Puiu Dumitrescu, secretarul particular al regelui). Cu prilejul Anului Nou 1933, colonelul Gabriel Marinescu a transmis subordonatilor sai o scrisoare de felicitare, prin care le multumea pentru activitatea depusa si dezmintea "zvonurile" potrivit carora va fi nlaturat din functie, preciznd ca el fusese numit prin decret regal si numai prin decret regal putea fi nlocuit. La rndul sau, generalul Dumitrescu le multumea jandarmilor pentru ndeplinirea cu succes a misiunilor, desi, aprecia el, au muncit n conditii grele, pe care el se straduise sa le amelioreze, dar fara rezultatul dorit. Ministrul de Interne Ion Mihalache s-a simtit vizat: pe de o parte, colonelul Gabriel Marinescu se socotea mai presus de ministru, care nu l putea nlocui, iar pe de alta parte generalul Dumitrescu l acuza ca nu a actionat pentru mbunatatirea situatiei materiale a jandarmilor. Carol si camarila sa au ales bine momentul atacului si persoana vizata. Criza economica si continua efectele devastatoare asupra populatiei, inclusiv a functionarilor publici (cum erau si jandarmii sau politistii), iar guvernul era incapabil sa ia vreo masura pozitiva. Ministrul Mihalache a discutat cu Iuliu Maniu, ajungnd la concluzia ca se nregistrasera doua cazuri de insubordonare fata de ministrul de Interne, cu consecinte grave pentru activitatea de mentinere a ordinii si linistii publice, ntr-o perioada de grave conflicte sociale. La rndul sau, Maniu aprecia ca regele trebuia sa-si respecte "angajamentul" luat cu cteva luni n urma de ai lasa "mna libera" n numirea si destituirea oricarui functionar public. In consecinta, la 8 ianuarie 1933, I. Mihalache a prezentat regelui un decret pentru destituirea lui Gabriel Marinescu si un altul prin care era destituit generalul Dumitrescu. Regele s-a prefacut ca nu cunoaste motivele destituirii si a cerut informatii despre "gravele abateri" ale celor doi. Mihalache a staruit asupra ideii de ordine si disciplina care trebuie sa caracterizeze activitatea tuturor functionarilor Ministerului de Interne, apreciind ca nu se pot admite atacuri la adresa sefi-lor, cu att mai mult nu putea admite ca autoritatea ministrului sa fie pusa sub semnul ntrebarii. Conform normelor legale, ministrul putea numi si destitui orice functionar din subordine; a mai precizat ca presedintele Consiliului de Ministri a fost de acord cu destituirea celor doi, astfel ca semnatura regelui pe decretele ce i-au fost prezentate nu are dect un caracter formal, nteaga raspundere pentru aceasta decizie fiind purtata de guvern. Carol a apreciat ca ministrul da prea mare atentie unor acte minore, ca nu era vorba despre o ncalcare a disciplinei militare si nici de insubordonare; cei doi militari erau oameni destoinici, buni comandanti si destituirea lor era nemotivata. In fata staruintelor lui Mihalache, regele a devenit transant: nu va semna cele doua decrete. Dupa noi consultari cu Maniu, n aceeasi zi de 8 ianuarie 1933, Ion Mihalache a depus regelui demisia sa. Oarecum surprinzator, regele a primit demisia, act ce semnifica sacrificarea ministrului care ceruse demiterea unor subordonati ai sai. Aflnd, Maniu s-a decis sa-l aduca pe rege "la rezon", sa-i impuna respectarea Constitutiei, care nu ngaduia regelui sa se amestece n activitatea concreta de guvernare. Presedintele P.N.T. si al Consiliului de

Ministri aprecia ca are toate atuurile pentru a-si impune vointa: pe lnga prevederile Constitutiei (art. 87), socotea ca se poate baza si pe unitatea de vederi a liderilor national-taranisti, pe solidaritatea lor cu guvernul, precum si pe faptul ca regele nu putea trece la dizolvarea parlamentului ales cu numai cteva luni n urma. De asemenea, el considera ca partidele din opozitie erau fie prea slabe, fie neagreate de rege (cazul Partidului National Liberal) pentru a oferi o alternativa la guvernarea national-taranista. Socotind ca sosise momentul unei confruntari decisive cu camarila si tendintele autoritare ale lui Carol II, la 12 ianuarie 1933, Iuliu Maniu a naintat demisia ntregului guvern, n semn de solidaritate cu ministrul de Interne. Se confruntau public doua personalitati extrem de puternice, care nu se agreau reciproc: Iuliu Maniu si Carol II. Aparent, Maniu l facuse "mat" pe suveran, care nu mai avea nici o mutare de facut. Dar, n seara de 13 ianuarie, s-a aflat ca suveranul telefonase lui Al. Vaida-Voevod la Cluj, unde acesta se afla n tratament dupa o criza de rinichi. Si nu-l sunase pentru a-i ura sanatate, ci pentru a-l invita de urgenta la Palat. Spre surprinderea lui Maniu si a celorlalti fruntasi national-taranisti, "fratele Alexandru" a schimbat patul de acasa cu cel din vagonul de dormit si a doua zi dimineata a fost la Bucuresti. A trecut mai nti pe la Clubul P.N.T., unde Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu si alti lideri prezenti l-au "conjurat" sa nu dea vreun sfat regelui privind formarea guvernului, ci sa sustina mentinerea celui care abia si daduse demisia. Prezentndu-se la Palat, Vaida a ascultat din gura lui Carol II ca tara se afla n mare dificultate, ca "taranoiul" de Mihalache crease o criza artificiala de guvern, ca Iuliu Maniu, care-l uraste pe rege, abia a asteptat momentul pentru a-i forta mna si a-l face "prizonier" politic. Carol a afirmat ca daca ar ceda n fata lui Maniu, nu ar mai avea nici o autoritate si nici prestigiu n tara si strainatate. Abil, regele a zugravit un tablou sumbru al tarii, care nu trebuia lasata la "cheremul" ambitiilor lui Maniu. El a exprimat aprecieri elogioase la adresa lui Vaida-Voevod, care avea un "trecut istoric", o mare experienta politica si era un patriot autentic; de aceea se mira ca, nca din tinerete, Vaida se lasase dominat de Maniu, neputndu-se emancipa nici acum cnd era n puterea vrstei, n ochii lumii aparnd ca un fel de "locotenent" al liderului de la Badacin. Vaida a ncercat sa argumenteze ca actionase numai n sensul ideilor sale politice, nu ca "auxiliar" al lui Maniu, dar regele i-a cerut sa dea o dovada concreta si, pentru "binele tarii", sa primeasca functia de presedinte al Consiliului de Ministri. Fara sa stea pe gnduri, Vaida a acceptat, promitnd ca n cteva ore va forma noul guvern. Imediat ce a plecat de la Palat, Vaida a luat legatura cu ministrii din guvernul demisionat, exceptie facnd asa cum era firesc Ion Mihalache... Guvernul a depus juramntul n ziua de 14 ianuarie. La 31 ianuarie 1933, Adunarea Deputatilor a luat n dezbatere modul n care fusese rezolvata ultima criza de guvern. Aproape toti vorbitorii au criticat amestecul camarilei regale n viata politica si modul n care a fost nlocuit guvernul condus de Iuliu Maniu. Vorbind n numele Partidului SocialDemocrat, deputatul Lothar Radaceanu aprecia ca guvernul Maniu "a fost trntit de un prefect de politie, pe care nu a putut sa-l scoata din slujba. Nu guvernul a avut, asadar, puterea de a numi si destitui functionarii statului, ci o putere oculta si iresponsabila, despre care Constitutiunea nu glasuieste nimic". S-a creat "o situatie nemaipomenit de rusinoasa si inadmisibila pentru guvern, parlament si tara", drept care a cerut intrarea imediata n viata constitutionala normala.

Presedintele Partidului Taranesc, dr. N. Lupu, a apreciat ca schimbarea guvernului Maniu era "n dezacord complet cu modul de conducere n monarhiile moderne constitutionale" si ncheia: "Sa nu se traga din culise schimbarile de regimuri si de guvern. In practica constitutionala, cel putin n Anglia, nu doamna de onoare si secretarul particular al regelui, dar chiar servitorii Palatului sunt numiti de guvern, cu asentimentul lui. Da! Nu-mi este indiferent cine sta n permanenta cot la cot cu Maria Sa regele si joaca poker si-i spune azi una, mine alta si poimine alta; pentru ca acela care sta n permanenta i sugereaza mai multe dect mine, care vin numai de doua ori pe an si-i spun o vorba buna si dreapta". Dr. Lupu afirma ca asemenea "forte ascunse, asemenea cancere latente care stau n preajma tronului, este datoria dumneavoastra [a membrilor guvernului] si a noastra a tuturor sa le extirpam". Nu a ezitat sa-l atace n termeni foarte duri si pe Vaida-Voevod, pe care l-a caracterizat ca fiind un om politic lipsit de personalitate: "D-ta zici cum zice regele. Daca regele zice ca esti camila, zici si d-ta ca esti camila; daca regele zice ca esti elefant, zici si d-ta ca esti elefant". Anibal Teodorescu, n numele Partidului Poporului, a afirmat ca n ultimul timp aveau loc prefaceri politice "uluitoare", la baza carora statea "o forta oculta, pe care azi poporul nu o poate lamuri nca bine, dar care ntr-o zi se va dezvalui singura, care sfarma cu perseverenta si farmiteaza partide serioase, adica acele organisme ale vietii politice, prin care el a respirat n trecut si a luptat ntotdeauna cu succes". Liderul principalului partid de opozitie, liberalul I.G. Duca, a evidentiat contradictiile din snul national-taranistilor, mai ales ntre Maniu si Vaida, declarnd ca nu putea accepta "sa se introduca n viata politica a Romniei sistemul guvernelor cu doua politici si nici macar cu doua politici succesive, cu doua politici concomitente", deoarece prin aceasta se alimenteaza conceptia potrivit careia partidele politice erau inutile. Mult mai transant a fost Octavian Goga, presedintele Partidului NationalAgrar, care a aratat ca toata criza a fost creata de Maniu, cernd nationaltaranistilor sa iasa din echivoc: "Lamuriti echivocul, scoateti mortul din casa [adica pe Maniu] si numai atunci vom vorbi si vom putea lucra nainte". Iuliu Maniu nu a participat la aceasta sedinta, pentru a clarifica problemele; conform obiceiului, plecase la Badacin. S-a multumit sa declare unui ziar din Oradea: "Adevarata cauza a demisiei mele a fost nepotrivirea punctului meu de vedere cu cel al suveranului asupra felului de a asuma raspunderea guvernarii. Punndu-mi-se n vedere ca voi avea mna libera n guvernarea tarii, am crezut ca pot cere ndepartarea unora dintre functionari, n speta a comandantului Jandarmeriei si al Politiei Capitalei, n momentul cnd nu voi avea ncredere n ei. Rapunderea guvernarii caznd ntreaga asupra mea, nu puteam admite ca functionari nalt administrativi sa nu depinda de mine si de guvern si ca alte persoane dect membrii guvernului sa se bucure de ncredere mai mare n fata suveranului". Asadar, la 14 ianuarie 1933, prin formarea guvernului Vaida, se oficializase amestecul camarilei regale n viata politica a Romniei. In perioada ce a urmat, regele Carol II a dus o actiune sustinuta de erodare a sistemului politic bazat pe partide, urmarind cu insistenta instituirea unui regim monarhic autoritar. Guvernarile ulterioare s-au dovedit tot mai tribu-tare persoanei sale si au sfrsit prin actul de la 10 februarie 1938, care a inaugurat succesivele regimuri autoritare si dictato-riale ce au marcat viata tarii mai bine de o jumatate de veac.