Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs Epistemologie
Curs Epistemologie
EPISTEMOLOGIE
- Lector univ. Sorea Daniela -
2009
CUPRINS
CURS 1: 05 MARTIE 2009: INTRODUCERE IN EPISTEMOLOGIE...................................................3
2
FILOSOFIA ANALITICA FORMALA .........................................................................................................................4 Atomismul logic .....................................................................................................................................4 Empirism logic........................................................................................................................................5 Empirismul pragmatic............................................................................................................................5 Reactii critice..........................................................................................................................................5 CURS 2: 12 MARTIE 2009: PRECURSORI AI EMPIRISMULUI LOGIC...........................................6 FRANZ BRENTANO (1838 1917)....................................................................................................................6 GOTLOB FREGE (1848 1925)........................................................................................................................7 BERTRAND RUSSELL (1872 1970).................................................................................................................8 CURS 4: 26 MARTIE 2009: PRECURSORI AI EMPIRISMULUI LOGIC (II)....................................9 LUDWIG WITTGENSTEIN..................................................................................................................................11 Proprietatile principale ale tractatului................................................................................................12 CURS 5: 02 APRILIE 2009: LUDWIG WITTGENSTEIN; EMPIRISMUL LOGIC..........................13 EMPIRISMUL LOGIC.........................................................................................................................................14 Presupozitiile empirismului logic.........................................................................................................14 Consecinte teoretice..............................................................................................................................15 CURS 6: 09 APRILIE 2009: CERCUL DE LA VIENA SI BERLIN......................................................16 Problema termenilor teoretici..............................................................................................................16 Modelul standard al teoriei stiintifice..................................................................................................16 CERCUL DE LA VIENA.....................................................................................................................................17 Moritz Schlick ......................................................................................................................................17 Otto Neurath.........................................................................................................................................17 Rudolf Carnap......................................................................................................................................17 CERCUL DE LA BERLIN....................................................................................................................................18 Hans Reichenbach................................................................................................................................18 Carl Gustav Hempel.............................................................................................................................18 CURS 8: 30 APRILIE 2009: W. V. O. QUINE, K. R. POPPER..............................................................20 WILLARD VAN ORMAN QUINE (1908 2000)..................................................................................................20 KARL RAIMUND POPPER (1902 1994)..........................................................................................................21 CURS 9: 07 MAI 2009: NOUA FILOSOFIE A STIINTEI......................................................................24 NOUA FILOSOFIE A STIINTEI; THOMAS KUHN......................................................................................................24 PAUL K. FEYERABEND (1924 1994)............................................................................................................27 CURS 10: 14 MAI 2009: TOULMIN, LAKATOS. IPOTEZA STIINTIFICA.......................................28 STEVEN TOULMIN...........................................................................................................................................28 IMRE LAKATOS..............................................................................................................................................29 GERELD HOLTON...........................................................................................................................................30 IPOTEZA STIINTIFICA...........................................................................................................................30 CURS 11: 19 MAI 2009: IPOTEZA STIINTIFICA (PART II)...............................................................31 Structura ipotezei in disciplinele socio-umanului...............................................................................32 Evaluarea ipotezelor stiintifice.............................................................................................................32 Structura logica a ipotezelor................................................................................................................33 CURS 12: 21 MAI 2009................................................................................................................................34 Dimensiunile ipotezei............................................................................................................................35 Tipuri de ipoteze...................................................................................................................................35 Elaborarea ipotezelor...........................................................................................................................35 Justificarea ipotezei..............................................................................................................................36
Ontologie Gnoseologie
Filosofia analitica
Principiul prim
teoria cunoasterii
Filosofia limbajului
Filosofia analitica este o orientare a filosofiei contemporane, al carei obiect de studiu este limbajul. Metoda de investigare este analiza logica a limbajului. Perspective ale filosofiei analitice: - filosofia analitica formala; - filosofia analitica informala;
Atomismul logic
Reprezentantii acestei perspective sunt Bertrand Russell si Ludwig Wittgenstein. Reprezentantii acestei orientari considerau ca exista un nivel ultim al limbajului. La acest nivel gasindu-se propozitii simple cu semnificatii cunoscute din experienta. Aceste propozitii sunt
5 numite propozitii atomare si lor le corespund obiecte, propozitii si relatii, adica fapte atomare. Intre multimea propozitiilor atomare si multimea faptelor atomare exista o relatie de izomorfism.
Empirism logic
Reprezentantii acestui curent sunt membrii Cercului de la Viena si membrii Cercului de la Berlin. Au socotit fizica, fizicieni fiind, drept cunoastere standard; Cu plecare de la teoriile fizicii au elaborat un model standard al teoriei stiintifice, modelul logic matematic, si au socotit ca rolul filosofilor este sa arate in ce masura teoriile din diferitele discipline ale cunoasterii se suprapun peste modelul standard. Si orientarea aceasta, asemeni atomismului logic, este restrictiva.
Empirismul pragmatic
Este o orientare nascuta ca reactie la empirismul logic. Vizeaza interesul orientarii pentru confruntarea teoriilor stiintifice cu realitatea; Intregul teoriei se confrunta cu intregul realitatii; Teoria este mai flexibila.
Caracteristicile empirismului logic: Pentru ei fizica matematizata este standard al oricarei cunoasteri. Filosofia trebuie redusa la logica stiintei; Cunoasterea progreseaza inductiv.
Reactii critice
(primul val) Empirismul pragmatic; Rudolf Carnap este reprezentantul unei reactii din interior, care evidentiand dificultatile de corelare a termenilor observationali cu cei teoretici propune ca solutie elaborarea unor enunturi conditionale, care sa delimiteze campul observational; Karl Popper este intemeiatorul rationalismului critic; (valul al doilea) Reprezentantii valului al doilea socotesc ca rolul epistemologului nu este acela de a stabili ce conditii trebuie sa indeplineasca o teorie pentru a fi stiintifica, ci acela de a identifica modurile in care se produce progresul si cunoasterea.
(valul al treilea) Se combina modalitatile din reactiile critice anterioare; Apare orientarea numita noua filosofie a naturii, caracterizata de identificarea unui ansamblu de categorii si principii provenite din diferite zone ale cunoasterii stiintifice, capabile sa inchege intrun intreg experientele umane (fizica cuantica, termodinamica, teoria catastrofelor, teoria sistemelor); Disputa Einstein si scoala de la Copenhaga
7 2. erori de natura istorica, datorate preluarii necritice a unor vechi conceptii. 3. erori de natura lingvistica: a. utilizarea aceluiasi nume pentru fenomene diferite; b. utilizarea cu sensuri diferite a aceleasi expresii; c. judecati ce par a lega reprezentari; In cazul acestora e necesara distingerea sensului propriu de sensurile improprii ale existentului. In sens propriu existentul vizeaza lucruri, in sens impropriu existentul vizeaza esentialitati (fictiuni produse prin folosirea limbii) Ex: un corp exista, permite construirea in limbaj a judecatii corporalitatea exista Judecata este adevarata, mintea mea lasa sa se construiasca propozitii exista adevaruri: Ex: un ganditor gandeste ceva (mintea prin limbaj) ceva este gandit Ex: eu nu cred ca Divinitatea exista eu cred in neexistenta divinitatii Ex: Carl va fi rege Carl este un viitor rege Ex: fenomenul A este imposibil existenta imposibilitatii fenomenului A Obiectele fictive, zice Bretano, pot trece drept lucruri. Aceasta stare, ca sursa de eroare, se datoreaza faptului ca este are in limbaj multiple semnificatii, putandu-se referi la existenta reala, gandita, echivalenta, subordonare, identitate. In acest context rolul filosofului e cel de a elabora o imagine cuprinzatoare asupra existentului.
8 1. o sursa ce vizeaza utilizarea expresilor cu sens si fara semnificatie: termen nume sens concept referent semnificatia (un termen are semnificatie cand il putem identifica cu realitatea) Ex: corpul ceresc cel mai apropiat de pamant 2. Existenta unor expresii cu sensuri diferite in diferitele lor utilizari. Exista expresii marcate de polisemie asocierii mai multor sensuri cu aceasi semnificatie. Sursele de eroare se pot inlatura prin construirea unui limbaj ce cuprinde in cat mai mare masura expresii scurte si exacte. Intr-un astfel de limbaj un nume propriu, adica un cuvant, semn, o conexiune de semene sau o expresie exprima sensul si desemneaza semnificatia. Unitatea numelor proprii alcatuieste un limbaj ideal. Intr-un astfel de limbaj fiecare expresie care se constituie ca nume proprii din semne deja existente desemneaza un obiect si niciun semn nou introdus ca nume propriu nu poate fi lipsit de semnificatie. Un limbaj ideal nu poate fi clarificat fara a trasa in prealabil distinctiile si corectiile din limbajul natural.
9 Diferenta universalelor de singulare impune reinterpretarea enunturilor universale cu ajutorul functiilor propozitionale in vederea stabilirii domeniului de semnificatie.
10 valoarea de adevar oamenilor I domeniul de semnificatie, in afara acestui domeniu functia nu are sens. Exista argumente pentru care functia nu are valoare de adevar. Pentru Russell domeniul de semnificatie se numeste tip logic, si propune depasirea situatiilor paradoxale prin ierarhizarea tipurilor logice. Ierarhizarea tipurilor logice presupune parasirea logicii moniste care opereaza sub presupozitia existentei unui intreg in favoarea unei logici atomiste, potrivit careia lumea este compusa din fapte singulare diverse. Metoda filosofica aferenta acestei mutatii este analiza. Potrivit acesteia orice enunt trebuie redus la componente de maxima simplitate, identificandu-se propozitiile atomare si constantele logice ce leaga aceste propozitii in enunturi moleculare. Russell mai spune ca au semnificatie doar cuvintele ce desemneaza ceva ce exista in mod real. Ex: Centaur, Perseu Nu sunt nume proprii: (au semnificatie datorita legaturilor cu obiectele); Sunt descriptii mascate: (au semnificatie aparenta data de relatia cu alte cuvinte); Este falsa atribuirea de realitate unor descriptii cu expresii fara referent. In Problemele filosofie, Russell identifica doua tipuri de cunoastere: Cunoastere: - a lucrurilor imediata - a adevarurilor mediate sau derivata 1. Cunoasterea imediata a lucrurilor (CIL). Este de natura experientei nemijlocite. Ea poate fi: cunoastere a lucrurilor particulare (date senzoriale sau autopercepere) sau a universalelor de tipul relatilor spatiale sau temporale, sau a calitatilor sensibile. 2. Cunoasterea mediate a lucrurilor (CML). Este cunoasterea prin descriere, presupune experienta nemijlocita si cunoastere de adevaruri. Recunoastem informatiile senzoriale din CIL si le atasam conceptual. 3. Cunoasterea imediata a adevarurilor (CIA) sau cunoastere intuitiva. Este cunoasterea adevarurilor intrinsec evidenta. Ii corespund principiile logicii si matematicii, enunt referitor la ceea ce e dat in simturi si anumite propozitii empirice. multimea
11 4. Cunoasterea mediata a adevarurilor (CMA). Este cunoasterea prin deductii din adevaruri intrinsec evidente cu ajutorul principiilor intrinsec evidente. Cunoasterea de adevaruri implica eroarea, ce este adevarat si ce este fals se gasesc in alte teorii ce necesita a indeplini trei cerinte: i. sa admita si opusul adevarului, adica falsul; ii. sa considere adevarul si falsul propozitii ale convingerilor si asertiunilor, nu ale faptelor; iii. sa admita dependenta adevarului si falsului unei convingeri de ceva din afara convingeri. Cum stie mintea ca a atins adevarul? Ar putea mintea identifica adevarul prin coerenta? Dar exista mai multe sisteme coerente independente si in plus coerenta depinde de principiile logici, deci nu le poate intemeia. Din aceste motive coerenta nu poate defini adevarul, desi este un bun test al adevarului. Idea corespondentei si revizuirea acesteia. In orice act de judecata sunt prezente: mintea care judeca si obiectele, adica termenii pe care ii judeca mintea. Obiectele alcatuiesc un ansamblu ordonat in actul de judecata si sunt implicate doua tipuri de relatii: relatia subiectului cu obiectul; relatia obiectului cu obiectele inconjuratoare: determina constituirea unui obiect complex. Judecata este adevarata cand corespunde unui obiect complex si falsa cand nu exista un astfel de obiect. Adica, nu exista o relatie ordonata intre obiectele simple de felul celei din convingere. Adevarul si falsul sunt proprietati ale convingerilor dar depind de obiectele convingerilor. Convingerile depind de minti in privinta existentei lor si nu depind de minti in privinta adevarului lor.
Ludwig Wittgenstein
Tractatus logico philosophicus (1921) Wittgenstein reia interogatia lui Kant privind posibilitatile si conditiile cunoasterii, dar deplaseaza interesul de la critica facultatii umane de cunoastere la critica limbajului si de la problema adevarului la sensul propozitiilor. Elementele ultime ale cunoasterii sunt proprietati elementare adica enunturi in care unui S i se atribuie un predicat.
12
1+2 dimensiunea ontologica a gandirii lui Wittgenstein; 3 sintetizeaza notiunea gnoseologica a lui Wittgenstein; 4, 5, 6 filosofia limbii; 7 concluzia tractatului; Partea ontologica a gandirii lui Wittgenstein (propozitiile 1 si 2): propozitiile elementare corespund realitatii structurate atomar de limitarile propozitiilor elementare, se inlatura sursele de neintelegere in cunoastere. Obiectele ce formeaza substanta lumii sunt prinse in retele de conexiuni. Retelele de conexiuni sunt stari de lucruri. Suma faptelor alcatuieste lumea reala, care inseamna mai putin decat realitatea, aceasta din urma fiind existenta si nonexistenta starilor de lucruri.
13
14 Acestea genereaza erori si trebuiesc inlaturate prin utilizarea unei limbi ce le exclude intrucat se suprapun sintaxei logice. Filosofia este o continua incalcare a conditiilor privind sensul propozitiilor. Din acest motiv filosofia genereaza probleme lipsite de sens, adica probleme ce nu pot capata raspuns. Aceste probleme se datoreaza faptului ca filosofii nu inteleg logica limbajului lor. Din acest motiv, filosofia trebuie sa-si schimbe functia. Ea nu trebui sa mai produca teorii ci sa devina critica a limbajului. Scopul filosofiei este cel de clarificare logica a gandirii. In felul acesta filosofia nu mai este doctrina ci activitate. Potrivit indeplinirii acestui scop, metoda justa a filosofiei consta in a nu spune nimic in afara de ceea ce se poate spune, adica propozitiile stiintelor naturii si a semnala in orice enunt metafizic lipsa de semnificatie a unor termini. 6.54 Propozitiile mele explica lucrurile in asa fel incat cel care ma intelege le recunoaste la sfarsit ca absurde, daca prin intermediul acestora, pe baza lor, a reusit sa le depaseasca. Trebuie sa depaseasca aceste propozitii, apoi vede lumea corect.
Empirismul logic
Autonomizarea matematicii a pus problema limbajului matematic specific si astfel problemelor fundamentului unitar al matematicii. Unul dintre raspunsurile la problema fundamentului a fost raspunsul logicist. Aceasta a permis dezvoltarea conceptiei despre structura logicii, a teoriei stiintifice despre existenta unor limbaje logice specifice, ducand la dezvoltarea metodologice si analiza logica a discursului stiintific. La inceputul sec. XX, fizica a sesizat o evolutie neasteptata (teoria relativitatii si fizica cuantica) aceasta evolutie a pus sub semnul intrebarii, capacitatea filosofului de a construi teorii privind realitatea. Intrucat filosoful nu are la indemana mijloace pentru investigarea realitatii, rolul ei se reduce la a analiza realizarile cercetarii stiintifice.
15 Doctrina fizicalista. Potrivit acesteia, stiintele sunt logico matematice sau factuale. Dupa tipul de propozitii utilizat: in stiintele logico matematice se utilizeaza propozitii analitice, aceste stiinte fiind reductibile la logica. In stiintele factuale se utilizeaza propozitii sintetice, stiintele acestea fiind reductibile la fizica, orice propozitie din stiintele factuale chiar apartinand psihologiei sau sociologiei poate fi exprimata in termini fizici (Rudolf Carnap Sintaxa logica a limbajului)
Potrivit acestei impartiri, studiul filosofic asupra stiintei se limiteaza la studiul logicii si al fizicii.
Consecinte teoretice
1. Daca teoriile stiintifice sunt sisteme de propozitii si stiinta e ansamblul de teorii, atunci propozitiile legate de stiinta pot fi elucidate prin analiza limbajului stiintific. Teoria este o propozitie. Ea este intemeiata daca este considerata adevarata. Adevarul propozitiei este detectabil in metoda analizei limbajului stiintific. 2. Principiul de demarcatie: separarea teoriilor stiintifice de cele nestiintifice. Un enunt are sens, adica i se poate atribui valoare de adevar daca poate fi verificat direct sau indirect. Enunturile pentru care nu pot fi elaborate metode de verificare trebuiesc eliminate intrucat sunt nestiintifice. Singurele enunturi cu sens sunt cele verificabile. Potrivit aceste idei criteriul de demarcatie este verificabilitatea. Adevarul teoriilor stiintifice: in cazul unor teorii stiintifice asupra valorii ei de adevar nu se poate decide direct intrucat: - teoria contine operatori logici - Teoria contine termini teoretici, adica termeni ce nu sunt direct interpretabili pe domeniul realitatii. Modalitati de rezolvare a operatorilor logici in teorie: - Potrivit analizei logice a limbajului orice teorie corect constituita se descompune in propozitii si conectori logici. Decizia privind adevarul teoriei presupune identificarea propozitiei componente si influentei conectorilor asupra valorii de adevar a acestor propozitii cu ajutorul functiilor de adevar. O teorie stiintifica e alcatuita din: - Propozitii adevarate sau false prin structura lor, caz in care evaluarea logica este suficienta; - Propozitii factuale, in cazul carora valoarea de adevar nu poate fi stabilita strict logic. In cazul acestor propozitii teoria functiilor de
16 adevar e insuficienta, impunandu-se ipoteza atomismului logic. Potrivit atomismului exista un nivel ultim al limbajului, cel al propozitiilor atomare corespunzatoare faptelor atomare.
17
Cercul de la Viena
Moritz Schlick
Sarcina cunoasterii consta in descrierea relatiei dintre obiecte, nu in determinarea esentei acestora. Cunoasterea isi poate indeplini sarcina prin elaborarea unei teorii a cunoasterii centrata pe distinctia dintre cunoastere si traire. Cunoasterea surprinde forma informatiei, trairea contine continutul acesteia. Metafizica este traire, ea imbogateste viata, dar nu este cunoastere. La Wittgenstein cunosterea era suma enunturilor cu sens, adica avand continut descriptiv. Schlick socoteste continutul ca traire drept imposibil de impartasit si exprimat. Numai forma este comunicabila, si pentru a fi comunicata are nevoie de definitii implicite. Intr-o definitie implicita, conceptele sunt definite a.i sa satisfaca axiomele. Definitia implicita difera de definitia concreta in care conceptele ultime sunt intuitive si surprind relatia cu realitatea. In cazul utilizarii definitilor implicite semnificatia conceptelor depinde de alegerea axiomelor. Sensul enunturilor este dat de posibilitatea principala a verificarii lor logice, nu empirice. Lucrarea lui Moritz Schlick este intitulata Teoria generala a cunoasterii 1925.
Otto Neurath
Este preocupat de separarea stiintei de metafizica, propunand ideea evolutiei diferitelor discipline stiintifice spre o stiinta unitara, sustinuta cu aparat logico-matematic. El sustine teoria coerentei adevarului. Cai ale cunoasterii stiintifice despre lume 1931.
Rudolf Carnap
Edificiul logic al lumii 1928, lucrarea cu care Carnap socoteste teoria stiintifica un sistem ordonat de concepte derivate din concepte fundamentale. Acestea din urma fiind reportabile la datul nemijlocit. In aceasta acceptiune, relatia pe care o descrie teoria stiintifica e reductibila la datul nemijlocit. Logica simbolica e instrument de investigare a realitatii. Depasirea metafizicii prin analiza logica a limbajului. Carnap sustine ca propozitiile metafizicii sunt lipsite de sens din doua motive: - opereaza cu cuvinte fara semnificatie; - leaga intre ele in mod gresit cuvinte cu semnificatie; Carnap formuleaza teoria revolutionista a sensului potrivit careia sensul unui cuvant e dat de semnificatia sa. La Carnap cuvantul are semnificatie daca propozitia in care e utilizat sunt reductibile la
18 propozitii protocolare, adica propozitii de observatie. Sensul propozitiei, adica ceea ce se gandeste prin propozitie, poate fi redus la continutul de adevar al propozitiei. Ex: (utilizarea gresita a functiei sintaxei logice) Cum stau lucrurile cu acest nimic? Nimicul este mai originar, decat negatia si negarea angoasa dezvalui nimicul. (Ce este metafizica Heideger). Nu poate exista vreo propozitie metafizica, despre care sa se spuna ca are sens, intrucat sarcina pe care chiar metafizica si-o asuma e ceea de a prezenta cunostinte ce nu sunt accesibile stiintelor empirice. Ex: (propozitii cu sens): tautologiile sunt adevarate in baza formei lor. Aceste propozitii nu spun nimic despre realitate dar servesc la transformarea enunturilor asupra realitatii. In acest context, filosofia trebuie sa se restranga la analiza logica a limbajului, analiza ce are ca rezultat purificarea cunoasterii de propozitii fara sens si clarificarea logica a conceptelor in vederea formularii corecte a teoriei stiintifice.
Cercul de la Berlin
Hans Reichenbach
Cunoscut pentru o tentativa de abordare probabilista a adevarului ce incearca sa realizeze un acord intre empirism si mecanica cuantica. E cunoscut pentru incercarea de a justifica pragmatic inferentele inductive ca raspuns la criticile aduse metodologiei empirismului logic. E cunoscut pentru distinctia intre contextul justificarii si contextual descoperirii (ultimele sunt associate noii filosofi a stiintei). In contextual justificarii, obiectul de studiu al epistemologiei il constituie rezultatele teoriei stiintifice. In contextual descoperirii obiectul de studiu il constituie actul creator in desfasurarea lui, adica mecanismul cercetarii stiintifice. Studiul se intituleaza Experienta si predictie 1938.
19 legi generale privind desfasurarea fenomenului. Explicatia este explanandum Relatia dintre cele doua enunturi este explanansul. Relatia ce leaga cele doua enunturi este deducere a enuntului descriptiv din legile generale si conditiile determinate de producere a fenomenului.
20
21 Un alt temei ar putea fi intersubstituibilitatea termenilor. Dar din punct de vedere extensional, aceasta proprietatea nu e necesara, iar din punct de vedere intensional, inteligibilitatea limbajelor presupune intelegerea analiticitatii. La nivelul limbajului nu se poate rezolva problema sensului propozitiilor. La nivelul relatiei limbajului cu realitatea, Quine pleaca de la faptul ca adevarul enunturilor e functie de limbaj si de fapte extralingvistice, adica are o componenta lingvistica si una factuala. Din aceasta perspectiva o propozitie analitica e o propozitie cu componenta factuala nula. Quine se intreaba cum se determina componenta factuala a ., componenta factuala care in empirismul logic reprezinta semnificatia enuntului. Quine interpreteaza in felul urmator principiul clasic (empirist logic) al semnificatiei: daca semnificatia unui enunt reprezinta conditiile adevarului lui, atunci a cunoaste semnificatia unui enunt inseamna a cunoaste cum trebuie sa fie lumea pentru ca acest enunt sa fie adevarat. Principiul clasic al semnificatiei e subsumat atomismului. Potrivit lui semnificatia intregului e determinat de semnificatia partilor. In atomism fiecare enunt izolat poate admite o confirmare si o infirmare. Atomismul reprezinta o abordare reductionista, intrucat limbajul are o relatie complexa cu realitatea. Cele doua dogme ale emiprismului sunt legate. Daca se admite posibilitatea confirmarii sau infirmarii fiecarui enunt izolat se poate admite si existenta unor enunturi limita confirmate in gol, adica in absenta componentei factuale. Alternativa propusa de Quine empirismului logic este holism epistemologic. Potrivit acestuia totalitatea cunostintelor umane reprezinta o retea care se ciocneste cu experienta de-a lungul marginilor. In conflict la periferie, determina neajustari in interiorul campului prin redistribuirea valorilor de adevar. Reevaluarea unui enunt implica reevaluarea altora, in interiorul retelei existand o multime de optiuni pentru alegerea enunturilor reevaluabile in lumina unei experiente. Nicio experienta particulara nu este legata de un enunt particular. In acest context e lipsita de sens cautarea unei granite intre enunturi sintetice, valabile contingent pe baza experientei si enunturi analitice, valabile in general. Orice enunt poate fi facut valabil in general sau revizuit cu ajutorul unor ajustari suficient de drastice in alta parte a sistemului.
22 adresa teoriei confirmabilitatii si la adresa discreditarii categorice a metafizicii. Logica cercetarii (1934) inductia logica aflata la baza rationamentelor amplificatoare nu furnizeaza certitudini. Inductia logica nu rezolva problema originii cercetarii stiintifice. Ea explica cum sunt obtinute propozitii universale din cele particulare, nu si modul de constituire a propozitiilor particulare. Mecanismul de constituire a acestora depaseste domeniul logicei intrand in psihologie. Din aceasta perspectiva nu este posibila o logica a cercetarii. Teoria empirist logica a confirmarii este eronata, intrucat se bazeaza pe afirmarea antecedentului din confirmarea consecventului. Din acest motiv, o teorie nu poate fi confirmata, ci doar testata. Popper elaboreaza modelul ipotetico deductiv a teoriilor. Propozitiile ce nu pot fi confirmate sunt ipoteze. Daca sunt propozitii universale, ipotezele nu pot fi testate direct ci prin consecintele lor empirice. Aceste propozitii sunt propozitii cu termeni observationali deduse din ipoteze. Testarea consecintelor are ca rezultat verificarea sau infirmarea acestora. Oricat de mare este numarul consecintelor verificate experimental teoria nu poate fi considerate confirmata. Cu cat numarul de consecinte verificate e mai mare cu atat si incerderea cercetatorului in teorie creste. O teorie in care cercetatorul are incredere este o teorie coroborata un concept gradual. Gradul de coroborare al unei teorii creste in timp, odata cu cresterea numarului de consecinte verificate si cu cresterea severitatii verificarilor. Daca cel putin o consecinta empirica nu e verificata, adica e respinsa experimental, teoria este falsificata. Falsificarea teoriei duce la elaborarea unei teorii noi. Falsificarea nu este concept gradual. O teorie este falsificata sau nu la un moment dat. Compararea teoriei stiintifice in vederea alegerii teoriei preferabile se face dupa criteriul continutului empiric al teoriei (nr. de consecinte empirice identificate ale teoriei). Cu cat continutul empiric este mai mare cu atat creste si sansa de falsificare a teoriei, adica falsificabilitatea teoriei. Astfel, falsificabilitatea teoriei functioneaza drept criteriu de compararea a teoriilor. Sunt preferate teoriile cu falsificabilitate mare, adica teorii indraznete, cu un numar mare de consecinte empirice. Falsificabilitatea este la Popper si criteriu de demarcatie. (teoria este stiintifica daca este falsificabila). Conform criteriului falsificabilitatii, metafizica nu este stiinta. Popper nu neaga caracter cognitiv al metafizicii asa cum neaga empirismul logic. Pentru Popper metafizica si stiinta sunt doua solutii alternative la problema cunoasterii.
23 Potrivit lui Popper stiinta autentica are dimensiuni eroice, cercetatorul responsabil isi asuma riscul respingerii prin testare a teoriile indraznete. Teoria trebuie impinsa spre testele cele mai severe, falsificarea ei trebuie stimulata. Esecul este exploatabil cognitiv, progresul fiind rational si continuu. Progresul presupune o rasturnare repetata a teoriilor stiintifice si inlocuirea acestora. Cunoasterea si problema raportului corp minte (1969) produsul mintii omenesti constituie o lume aparte diferita de cea a fenomenelor fizice si psihice. Produsul mintii omenesti constituie asa numita lume a treia. Un sector important al lumii a treia il reprezinta cunoasterea obiectiva, cunoastere alcatuita din teorii, probleme si solutii de rezolvare. Toate organismele rezolva probleme. Teoriile se formeaza dupa urmatoarea schema: Pi TT EE P2 TT Pi problema initiala TT teorie propusa EE tesatrea teorie P2 rezolvarea tesatrii aparitia unei noi probleme Schema explica evolutia emergenta a umanitatii prin rezolvarea permanenta de probleme. Principala obiectie adusa de epistemologi lui Popper vizeaza respingerea pragmatica a inductiei simultan cu reintroducerea tacita a acesteia prin coroborare. Coroborarea e process de selectare a ipotezelor pe baza unor propozitii particulare.
24
25 interdisciplinara, utilizand cunostinte din psihologie, filosofie si sociologia stiintei. 2. In evolutia unei discipline stiintifice pot fi izolate doua etape: a. O etapa timpurie numita faza preparadigmatica: aici exista mai multe comunitati stiintifice rivale apartinand scolilor aflate in disputa. Aceste comunitati promoveaza puncte de vedere diferite, privind fundamentele disciplinei, permanenta reluare a acestora, impiedicand progresul cercetarii; b. O etapa de maturitate numita faza paradigmatica: unul din punctele de vedere asupra fundamentelor disciplinei este acceptat de majoritatea cercetatorilor, aparand astfel comunitatea stiintifica dominanta. Punctul de vedere acceptat reprezinta paradigma disciplinei respective. Din momentul aparitiei paradigmei cercetarea avanseaza spre rezolvarea problemelor specifice si astfel disicplina se afla in progres. Principalele dimensiuni ale conceptului de paradigma sunt: Paradigma contine ipoteze privind fundamentele disciplinei; Paradigma contine reguli metodologice pentru rezolvarea anumitor clase de probleme; Paradigma contine aspecte metafizice, presupuse de ipotezele fundamentale ale disciplinei; Faza paradigmatica este reversibila. In interiorul fazei paradigmatice se inregistreaza pentru diferitele discipline ritmuri inegale pentru dezvoltare. In faza paradigmatica avem o succesiune de perioade de stiinta normala si stiinta extraordinara. Stiinta normala caracterizeaza etapa de dupa impunerea paradigmei si stabilire a standardelor comune de cercetare. Ea este caracterizata de rezolvarea problemelor lasate deschise de etapa anterioara si se desfasoara analog rezolvarii unui puzzles. Despre acestea se stie ca admit o solutie in interiorul paradigmei, cercetatorul fiind in cautarea respectivei solutii. O problema de stiinta normala are sens doar in interiorul paradigmei. In timp cercetatorii intalnesc probleme ce nu pot fi rezolvate in interiorul paradigmei. Aceste probleme se numesc anomalii. Acumularea anomaliilor diminueaza increderea cercetatorilor in paradigma si determina cautarea solutiilor pentru inlaturarea anomaliilor. Demersul acesta face trecerea de la stiinta normala la stiinta extraordinara. Aceasta trecere are urmatoarele subetape: In prima faza cercetatorii ignora anomaliile care sunt putin numeroase si continua cercetarea in interiorul paradigmei.
26 Elaborarea unor ipoteze ad-hoc, ipoteze care sa impace anomaliile cu paradigma; Etapa de schimbare a paradigmei, adica etapa de revolutie stiintifica; Revolutia stiintifica inseamna ca este stiinta extraordinara. Revolutia stiintifica presupune schimbarea comunitatii stiintifice dominante. Acest fapt se produce rar prin convertirea cercetatorilor, de cele mai multe ori revolutia stiintifica fiind asociata aparitiei unei generatii noi de cercetatori. Dupa revolutia stiintifica disciplina intra intr-o noua faza de stiinta normala. Succesiunea de faze il indreptateste pe Kuhn sa vorbeasca de doua tipuri de progres stiintific in faza preparadigmatica: a. Progres cumulativ: caracterizeaza stiinta normala si presupune acumulare de solutii la probleme puse in interiorul paradigmei, fara descoperiri spectaculoase sau noutati majore. b. Progres necumulativ, adica prin salt: se sprijina pe teza incomensurabilitatii paradigmei, adica pe idea ca doua paradigme nu pot fi comparate. Kuhn considera ca nu exista continuitate intre paradigme. Paradigma noua isi impune setul propriu de concepte si limbaj propriu. Paradigmele sunt intraductibile, din acest motiv nu se poate stabili care continut cognitiv este mai mare. Singurul avantaj al impunerii unei noi paradigme constituie iesirea din criza datorata numarului mare de anomalii si astfel instaurarea calmului necesar rezolvarii altor probleme de tip puzzles. Criticile aduse teoriei lui Kuhn vizeaza: Istorismul exagerat; Eliminarea componentei logico matematice din aparatul epistemologiei; Presupunerea existentei unei componente irationale in activitatea omului de stiinta, componenta manifesta in alegerea paradigmei; Banalizarea activitatii stiintifice in perioadele de stiinta normala; Circularitate in definirea comunitatii stiintifice si paradigmei. Raspunzand acestei ultime critici, Kuhn propune fundamentarea epistemologica a paradigmei si fundamentarea sociologica a comunitatii stiintifice. Raspunzand numeroaselor observatii legate de ambiguitatea termenului paradigma, Kuhn propune mai tarziu inlocuirea acestuia cu termenul de matrice disciplinara.
27
28
29 - cantitatea de noutate provocata de o modificare conceptuala; - continutul inovatiei; - tipuri de inovatii ce pot fi acceptate in traditia stiintifica a disciplinei; Criteriile acestea determina rationalitatea stiintifica la momentul utilizarii lor. Asta inseamna ca rationalitatea este un parametru relativ. Odata cu schimbarile de mediu, in trecerea de la o etapa la alta, modificandu-se si criterile de selectie uitlizate, si implicit si criteriile de rationalitate. 2. Modificarea criteriilor de selectie marcheaza revolutiile stiintifice. Principalul factor ce intervine in modificarea criteriilor ce apartin aparitiei unei noi generatii de cercetatori. In evolutia stiintei pot fi inregistrae doua tipuri de schimbari: - cumulative: realizate prin selectarea inovatiilor si introducerea acestora in traditia disciplinelor stiintifice. - necumulative: realizate prin aparitia unor noi criterii de selectie.
Imre Lakatos
Criticism si cresterea cunoasterii (1970) Conceptul de nucleu tare al teoriei: o Conceptul de centura de protectie; o Conceptul de program de cercetare; Exista parti ale teoriei imuna la experienta. Adica parti neafectate prin nici un test empiric. Aceste parti alcatuiesc nivelul tare al teoriei. (ex: relatia dintre forta masa acceleratie in mecanica newtoniana). In jurul nucleului se constituie simultan sau succesiv mai multe teorii. Acestea constituie centura de protectie a nucleului si sunt cele ce primesc socul testelor empiricie. Din nucleu sunt elaborate extinderi. Aceste extinderi alcatuiesc programul de cercetare al teoriei. Programul de cercetare este rezultatul actiunii unei forte generative, euristice. Forta euristica masoara capacitatea programului de a realiza noi extinderi din nucleul teorieica raspuns la provocariile testelor empirice. Euristica poate fi (a) pozitiva sau (b) negativa: a. vizand dezvoltarea programului de cercetare; b. vizand respingerea asaltul testelor empirice;
30 Cand o teorie isi pierde, epuizeaza forta euristica, trebuie inlocuita. Nu exista posibilitatea unor experimente cruciale, intrucat nucleele teoriilor sunt imune la testele empirice si nu pot fi selectate pe baza acestora. Singurul criteriu de selectie a teoriilor stiintifice este forta euristica a acestora.
Gereld Holton
Inventia stiintifica(1982) conceptul cheie: themata In epistemologie exista doua acceptiuni ale termenului de stiinta, unul care se refera la stiinta deja constituita, la realizariile stiintifice, si cel care se refera la stiinta nascanda sau pe cale de a se naste, adica activitatea de cercetare stiintifica. Stiinta nascanda este diferita de stiinta deja contituita. Ea este rationala in timp ce stiinta nascanda are si elemente de irationalitate. Aceasta idee e sustinuta de faptul ca in demersurile de cercetare nu sunt respectate intotdeauna canoanele rationale, si in faptul ca doi cercetatori pot interpreta diferit acelasi fapt. Stiinta constituita (rationala) cuprinde o parte empirica si una analitica. Aceste doua componente sunt suficiente pentru a caracteriza orice enunt stiintific al stiintei constituite. Despre stiinta constituita se poate spune ca poate fi acceptate in planul empirico analitic. Acest plan este insuficient pentru a descrie stiinta nascanda. Aceasta opereaza cu presupozitii care nu apartin nici empiricului si nici analiticului. Aceste presupozitii reprezinta componenta irationala a stiintei, adica themata. Rolul epistemologului este cel de a analiza thematic stiinta. Un robot sau un calcultor nu pot aduce inovatii in cunoasterea stiintifica, intrucat nu au abilitate thematica.
IPOTEZA STIINTIFICA
hypothesis ceea ce se pune dedesubt, temelie Diferenta dintre ipoteza si principiu: principiul isi intemeiaza existenta pe fapte care l-au impus, adica are o jsutificare anterioara; ipoteza isi intemeiaza existenta pe succesul preconizat al constructiilr teoretice viitoare, adica are o justificare posterioara; Ipoteza stiintifica este simultan element al cunoasterii dobandite si instrument al stiintei nascande. Din punct de vedere logic ipoteza este o presupunere facuta pentru a demonstra o teza care deriva din ea.
31 Ipoteza nu se stie daca este adevarata, dar este utilizata ca si cum ar fi. Aceasta utilizare este logic indreptatita, intrucat, adevarul poate fi implicat si de adevar si de fals. Din punct de vedere epistemologic ipoteza este anticipare a ceea ce nu este cunoscut inca, dar poate fi prefigurat prin analogie cu ceea ce este cunoascut. Ipoteza este rezultat al faptului ca gandirea nu se opreste la limitele cunoasterii experimentale. Ipoteza nu este nici fantezie pura, nici adevar categoric, ea este un enunt destinat verificarii.
32
33
In urma testarii directe ipoteza este socotita adevarata. In urma testarii indirecte se considera ca ipoteza poate fi adevarata.
-->
<-->
&1
1 1 1 1 1 1 0 0 0 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 0 Tab. 1 In cazul expresiilor propozitionale, continutul lor informativ depinde de continutul functiilor elementare componente. O conjunctie mareste continutul informativ al expresiei, o disjunctie micsoreaza acest continut. Ipotezele formulate cu cat cu atat au continut informativ mai redus decat ipotezele formulate daca..atunci... Alte exigente ale ipotezelor:
1 2
V (disjunc)2 1 1 1 0
Cand ambele sunt adevarate Cand cel putin una este adevarata
34 Probabilitatii: probabilitatea ipotezei este masura obiectiva a gradului de incredere constituita dupa ce ipoteza a intrat in procesul de testare. Plauzibilitatea determina admiterea ipotezei, iar probabilitatea determina acceptarea ipotezei. Preciziei, adecvarii: reprezinta proprietatea ipotezei de a sustine previziuni corecte. Potentialul de descoperire: reprezinta masura presupunerilor subiective continute in ipoteza. Potentialul de descoperire este inversul plauzibilitatii. O ipoteza cu plauzibilitate nula are potential de descoperire infinit.
35 Conjunctia are cel mai mult continut informativ. Stiind ca o conjunctie mareste continutul informativ si o disjunctie o micsoreaza.
Dimensiunile ipotezei
Dimenisunile caracteristice ipotezei John Galtung (1967) 1. Generalitatea ipotezei: se refera la adevarul relatiei dintre variabile, independent de conditiile spatio temporale. 2. Complexitatea ipotezei: complexitate data de numarul de variabile utilizate in formularea ipotezei. 3. Specificitatea ipotezei: data de numarul de valori ce pot fi atribuite variabilelor; 4. Determnarea ipotezei: opusul probabilitatii. 5. Falsificabilitatea: calitatea ipotezelor de a putea fi infirmate; 6. Testabilitatea: calitatea ipotezelor de a putea fi testate. 7. Predictibilitatea: reprezinta capacitatea ipotezei de a explica fenomenele si a face predictii bazate pe explicatii. 8. Comunicabilitatea: dimenisunea ce reprezinta calitatea ipotezei de a fi transmisa cu usurinta: i. Spre comunitatea specialistilor ii. Spre publicul nespecialist 9. Reproductibilitatea: reprezinta calitatea ipotezei de a duce la aceleasi concluzii prin repetarea demersului cognitiv: i. Cine repreta? ii. Ce se repeta? 10. Utilitatea: calitatea acestora de a fi folositoare in cercetarea stiintifica.
Tipuri de ipoteze
R.K. Merton, 1949 a. Ipoteze teoretice: sunt interpretari noi ale faptelor si fenomenelor. Acestea sunt indirect testabile, adica sunt testabile prin consecintele lor si apar in conditiile de revolutie stiintifica; b. Ipoteze de lucru: sunt empirice, sunt direct testabile si apar in conditiile stiintei normale;
Elaborarea ipotezelor
deducere a acestora din teorie, teorie care este un sistem de ipoteze cu un nivel de maxima generalitate;
36 experienta directa si saturata teoretic a cercetatorului care ii confera acestuia capacitatea de a intui relatii intre fapte si fenomene; analogia, fenomenele cu care se pun ipotezele in analogie pot fi de natura fizica, chimica, biologica.
Factori care intervin in elaborarea ipotezelor: - conditii praxeologice; - nivelul de dezvoltare stiintifica; - calitatile personale ale cercetatorului; In cazul cercetarilor calitativiste, ipotezele sunt formulate pe parcursul cercetarii. In cazul cercetarilor cantitativiste, ipotezele sunt formulate in debutul cercetarii.
Justificarea ipotezei
Adica motivul pentru care cercetatorul o ia in calcul. Se poate face in doua moduri: - prin evidenta, denumind ansamblul de probe ce sprijina ipoteza; - validarea teoretica: reprezentand introducerea ipotezei intr-un context teoretic, ce ofera sprijin si control al enunturilor. Validitatea teoretica mareste rezistenta ipotezei la incercarile de infirmare.