Sunteți pe pagina 1din 9
SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR
SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR
SPECIFICUL CONSILIERII
PSIHOLOGICE
ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR
Lucrare elaborată de
Adina Matei
Luiza Albu
Magda Nițulescu
Ștefania Manea
absolvenți ai Facultății de Psihologie
voluntari JRS ROMÂNIA
Coordonator JRS Mihai Adrian Păun
București, 24 septembrie 2009
SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR Din punct de vedere juridic, refugiatul este acea I.
SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR
Din punct de vedere juridic, refugiatul este acea
I. Aspecte
psihosociale
ale refugiului
persoană care, din cauza unei temeri justificate de a
fi persecutată pe motiv de rasă, religie, naţionalitate,
apartenenţă la un grup social sau opinie politică şi-a
părăsit ţara de origine şi nu poate sau nu mai doreşte
să se întoarcă în ţară.

Confundat adesea cu emigrantul din cauza mul- telor asemănări existente între etapele procesului de migrare, ceea ce îl diferenţiază de acesta şi de alte categorii de imigranţi este caracterul forţat sau vo- luntar al deciziei de emigrare. În timp ce refugiatul îşi părăseşte căminul forţat de teama de a nu-şi pierde libertatea sau chiar viaţa, emigrantul alege soluţia dezrădăcinării în speranţa unei vieţi mai bune. Declaraţia de la Cartagena din 1984, a lărgit sfera noţiunii de refugiat, incluzând şi persoanele care îşi părăsesc ţara deoarece viaţa, securitatea şi libertatea lor sunt ameninţate de violenţa generalizată, opresi- une externă, conflicte interne şi violări pe scară mare ale drepturilor omului sau orice alte circumstanţe ce tulbură grav ordinea publică. Nu intră în categoria refugiaţilor, conform legis- laţiei internaţionale, persoanele care fug din cauza persecuţiei şi violenţei generalizate, dar nu trec într-o altă ţară şi nici persoanele care îşi părăsesc căminele ca urmare a dezvoltării unor proiecte edilitare de anvergură (drumuri, baraje), sau a unor catastrofe naturale sau provocate de om (inundaţii, cutremure, deşertificări, accidente nucleare etc). Din perspectivă psihosocială, ceea ce carac- terizează experienţa refugiului în toate etapele sale (pre-migrare, migrare, stabilirea în ţara de azil) este trauma. De aceea, cea dintâi obligaţie a psihologu- lui ce acordă asistenţă unui refugiat este informarea temeinică asupra tuturor evenimentelor traumatizante

ce au marcat viaţa acestuia, a specificului fiecăruia şi a consecinţelor asupra sănătăţii fizice şi psihice. De exemplu, etapa pre-migrării este în general etapa confruntării directe cu evenimente traumatizante violente, ce declanşează de altfel şi procesul migrării:

condiţii politice opresive, ostracizare, detenţie, viol, tortură, moartea membrilor familiei şi a rudelor. Etapa deplasării în altă ţară nu este mai puţin traumatizantă decât cea precedentă, deoarece refugia- tul poate trece prin zone de conflict armat, unde poate fi victima sau martorul aceloraşi atrocităţi ca în ţara de origine. De multe ori sunt nevoiţi să se deplaseze pe jos, fiind expuşi la foame, deshidratare, hipotermie sau alte suferinţe fizice. Există de asemenea pericolul de a cădea în plasa traficanţilor de fiinţe umane. Stabilirea într-o ţară străină nu înseamnă ne- apărat şi sfârşitul suferinţelor fizice şi psihice. În funcţie de politica oficială faţă emigranţi şi toleranţa faţă de străini a societăţii-gazdă, ei sunt cazaţi fie în adăposturi, centre de detenţie sau tabere (alcătuite de cele mai multe ori din corturi), unde menţinerea stilu- lui de viaţă este dificilă din cauza supraaglomerării şi condiţiilor igienico-sanitare precare. Fără drepturi legale, dependenţi de asistenţa umanitară, cu dificultăţi de integrare din cauza bari- erelor lingvistice, percepuţi adesea ca “ţapi-ispăşitori” pentru problemele socio-economice ale ţării de azil (şomaj, sărăcie, lipsa locuinţelor etc), refugiaţii devin categoriile sociale cele mai defavorizate.

1

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR

II. Aspecte psihologice ale refugiului

Din punct de vedere psihologic, refugiatul este o persoană suspendată între două lumi. Pe de o par- te se află ţara de origine, unde ştie că s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată, dar căreia îi aparţine cu întreaga sa structură psihică, iar pe de altă parte ţara de azil, unde efortul de adaptare şi integrare îl pune în faţa unui dureros proces de reevaluare de sine şi a propriei vieţi, dar şi de construire a unei noi identităţi. De aceea, orice intervenţie psihologică în asistarea refugiatului trebuie să ţină seama de par- ticularităţile psihologice ale situaţiei sale, rămânând în acelaşi timp circumscrisă celor două obiective majore ale consilierii:

1) asistarea în procesul complex de adaptare şi integrare; 2) atenuarea efectelor psihotraumei şi redarea încrederii şi respectului de sine. Principalele jaloane ale psihologiei refugiatu- lui, de la care ar trebui să pornească şi să ţină seama psihologul în intervenţia sa, derivă din însăşi situaţia de refugiat:

1) tipare specifice de gândire şi simţire, trans- formate prin constanţă şi intensitate în adevărate „moduri de a fi”: sentimentul de înstrăinare, de in- ferioritate, de dezrădăcinare, singurătate, dor, vină, ruşine, regret, degradarea valorilor, amărăciune, suspiciune; 2) traumele suferite de-a lungul tuturor etapelor de refugiu; 3) cultura.

de-a lungul tuturor etapelor de refugiu; 3) cultura. Consilierea este un tip de acti - vitate

Consilierea este un tip de acti - vitate suportivă care urmăreşte, în principal, să încurajeze par-

ticiparea activă a refugiatului la procesul de integrare, să conducă la conştientizarea aspectelor legate de propria experienţă şi să-l ajute să-şi identifice obiectivele în funcţie de propriile aspiraţii, dar şi mijloacele potrivite de a atinge aceste obiective, ţinând cont de propriile responsabilităţi şi posibilităţi.

?

Este esenţial pentru psihologul care acordă consiliere să înţeleagă că toate aceste elemente cauzează, influenţează ori complică simptomele şi problemele cu care se confruntă refugiatul. De aceea, scopul muncii de consiliere trebuie să fie încercarea de a crea o atmosferă în care re- fugiatul să simtă, în primul rând, că poate împărtăşi experienţele sale de acasă, ca mai apoi să fie capabil, sub îndrumarea psihologului, să înveţe cum să le depăşească efectele şi să le accepte ca parte a vieţii sale pentru a-şi putea continua viaţa în ciuda existenţei lor. De asemenea, refugiatul trebuie în- curajat să lupte pentru a-şi învinge problemele de viaţă apărute şi chiar să fie capabil să se dezvolte în continuare ca individualitate.

1. Tipare specifice de gândire şi simţire

Situaţia de refugiat este, fără îndoială o schim- bare majoră în viaţa unei persoane iar amploarea impactului, prin efectele directe şi indirecte, poate declanşa adevărate crize existenţiale, greu de stăpânit şi greu de depăşit fără ajutor specializat. Practic are loc un proces de distrugere a unei multitudini de structuri socio-culturale care, în mod obişnuit susţin identitatea unei persoane şi îl pun în faţa unor provocări psihologice fără precedent. Sentimente ca cel de înstrăinare, de exemplu, pe care în mod obişnuit le trăieşte oricine în viaţă în diferite situaţii, în cazul refugiaţilor tind să do- mine întreg câmpul conştiinţei, devenind nu doar filtre de interpretare a tuturor problemelor cu care se confruntă, ci şi „moduri de a fi”, de reacţie şi comportament. De exemplu, un refugiat care trăieşte cu intensitate sentimentul de înstrăinat (intrus) va avea tendinţa să interpreteze toate experienţele vieţii sale ca expresii concrete ale acestui aspect, începând cu cele mai mici şi mai neimportante lucruri, până la cele care-i pot afecta viitorul în noua ţară. Astfel,

2

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR

întâmplări banale, precum faptul că cineva nu i-a înţeles accentul şi l-a rugat să repete, îi reamintesc constant, chiar şi după ani de şedere în ţara de azil, şi uneori chiar pentru tot restul vieţii, că este un străin (intrus). Deaceea,consilierulvainsistapeconştientizarea acestor blocaje ale minţii, dar mai ales pe efectele lor negative asupra vieţii în general, cât şi asupra modului de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Un refugiat este un străin la propriu, dar poate rămâne mental un străin atâta vreme cât rămâne cantonat în acest mod de a se privi pe sine, blocându-şi practic şansele la o viaţă normală. În cursul şedinţelor de consiliere, mai ales atunci când acestea au loc la foarte puţin timp de la sosire, consilierul va avea grijă să nu facă gesturi sau să pună întrebări care amplifică sentimentul de „străin”. Este de preferat, în această etapă a consilierii (evaluarea) menţinerea în limitele general-umanului, care face abstracţie de diferenţe şi accentuează asemănările, facilitând comunicarea. Refugiaţii au nevoie, în primul rând, să fie respectaţi ca oameni, dincolo de toate diferenţele, şi să simtă cu adevărat acest lucru. Au nevoie să fie ascultaţi; să li se explice cu răbdare ce trebuie să facă; să nu fie expuşi unor situaţii jenante; să fie trataţi ca individualităţi şi nu aparţinând unui grup. Sentimentul de vină, care apare de obicei la scurt timp după sosire, ori mai târziu, după con- turarea unei situaţii legale şi financiare clare, vine din comparaţia pe care refugiaţii o fac adesea între situaţia de exil şi cea de acasă. Mulţi se simt vinovaţi

de exil şi cea de acasă. Mulţi se simt vinovaţi pentru condiţiile de trai mult mai

pentru condiţiile de trai mult mai bune, iar faptul că nu-i pot ajuta – cum şi-ar dori – şi pe cei de acasă – îi fac să se întrebe în sinea lor dacă au meritat să supravieţuiască. De multe ori intensitatea unei astfel de trăiri a dus spre tentative de sinucidere ori s-a transformat în agresivitate şi abuz de alcool. Pentru a preveni transformarea sentimentului de vină în starea de a se simţi permanent vinovat, consilierul va insista pe aspecte ce ţin de unicitatea individului şi a experienţelor sale, într-un context mai larg, cel al destinelor individuale şi colective. Sentimentul de inferioritate, care la început este consecinţa firească şi trecătoare a faptului de fi nou într-o ţară nouă, poate deveni cu timpul parte a individualităţii refugiatului, influenţându-i identitatea şi şansele de succes în procesul de adap- tare şi integrare. De exemplu, limba maternă, modul de a trăi şi de a munci din ţara de origine se poate să nu mai conteze la fel de mult şi în cea de azil sau chiar să fie nefolositoare. Sarcini simple, precum cumpărăturile, plata facturilor pot să devină o mare problemă. Este adevărat că după un anumit timp fiecare refugiat îşi găseşte modul său propriu de adaptare la noua situaţie şi chiar dacă durează mai mulţi ani, acest sentiment are tendinţa de a dispărea. Dar constanţa unor astfel de sentimente poate duce la starea de a fi inferior. Este importat de subliniat că această stare nu este în relaţie cu ceva din experienţele din copilărie ale persoanei sau condiţii relevante de fond. El apare de obicei în relaţia cu situaţia şi condiţiile din ţara de azil. Refugiatul vine oricum cu o stimă de sine scăzută, iar schimbările pe care nu le poate controla îi pot declanşa şi permanentiza sentimentul de inferioritate. Rolul consilierului care se confruntă cu o astfel de situaţie este de a-l ajuta să conştientizeze efectele negative ale permanentizării unui sentiment firesc până la un anumit punct pentru oricine se confruntă cu o situaţie nouă şi, în acelaşi timp, să îl ajute să identifice şi să valorizeze acele aspecte reale ale personalităţii care îi măresc încrederea şi stima de sine.

Un aspect delicat al situaţiei de refugiat, ce apare mai ales după ani de şedere în ţara de azil, este sentimentul pierderii identităţii de sine. Refugiatul, ca orice altă persoană, îşi formează Eul în ţara de origine, sub influenţa combinată a experienţelor de viaţă, a circumstanţelor socio- culturale şi particularităţile individuale. Impactul cu noile condiţii din ţara de azil declanşează un intens proces de chestionare asupra lui însuşi, care

3

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR

se desfăşoară pe parcursul a câtorva ani, îmbrăcând diverse forme. Fiecare nouă comparaţie vechi - nou sporeşte confuzia şi anxietatea până la a nu mai şti cine este cu adevărat. Conflictul dintre cele două lumi, cea veche – căreia simte că nu-i mai aparţine, şi cea nouă – din care simte că nu face încă parte, duce la pierderea sentimentului identităţii. Iar dacă nu poate controla acest proces, cu timpul se transformă într-o stare permanentă de a fi, care influenţează negativ toate aspectele vieţii sale. Sentimentul dezrădăcinării, poate cel mai acut trăit dintre toate stările refugiatului, are serioase consecinţe în planul sănătăţii psihice. Definit drept un sentiment difuz al neapartenenţei, el este „un sentiment fără cuvinte” care provoacă suferinţă mentală şi este experimentat mai ales în timpul depresiilor sau momentelor de criză. De obicei această senzaţie este complicată de experienţe din copilărie sau condiţii de fond, dar şi de dificultăţi curente cărora refugiatul trebuie să le facă faţă. O persoană care trece prin anumite situaţii dificile, de obicei găseşte suport în contactul cu familia şi prietenii. Este tendinţa naturală a fiecăruia dintre noi de a se întoarce la rădăcini, în special în momentele de cumpănă. Iar această întoarcere acţionează ca o terapie şi adesea ea singură este suficientă pentru a diminua criza sau confuzia emoţională şi existenţială. Refugiatul, de obicei, nu are acest suport şi se poate simţi fără o bază şi fără rădăcini, care să-i dea sentimentul securităţii. Iar ceea ce amplifică acest sentiment, transformân- du-l adesea în stare existenţială, este conştientizarea imposibilităţii de întoarcere pentru o perioadă nedefinită de timp, poate chiar pentru totdeauna. Pentru că de cele mai multe ori această stare duce spre panică, insomnie, dificultăţi de concentrare, gânduri morbide şi chiar tentativă de sinucidere, rolul consilierului este covârşitor. De cele mai multe ori el va trebui să joace temporar rolul „celor de acasă”, substituindu-se familiei şi creând un climat de încredere, înţelegere şi securitate afectivă pentru persoana asistată. Faptul că majoritatea refugiaţilor provin din ţări foarte sărace, cu grad mai scăzut de civilizaţie poate activa în rândul populaţiei-gazdă, inclusiv al persoanelor care acordă asistenţă, prejudecăţi şi stereotipuri din stocul psihismului autohton. Iar ca răspuns la aceste atitudini, ce pot varia de la distanţare condescendentă până la ostilitate difuză şi chiar victimizare secundară, mai mult sau mai puţin explicită, apare sentimentul de „ţap ispăşitor”, care

duce de cele mai multe ori la depresie adâncă şi sinucidere. Motivul pentru care nişte acuzaţii iraţionale şi absurde (care îi fac răspunzători de degradarea situaţiei economice, sociale şi politice din ţara de azil) au efect asupra lor se datorează în primul rând vulnerabilităţii psihologice existente deja: au un nivel scăzut al stimei de sine, al încrederii şi un puternic sentiment de neajutorare. Pe acest fond, atacurile violente şi agresivitatea unor membri ai societăţii-gazdă îi fac la un moment dat să creadă despre ei înşişi că sunt răspunzători într-adevăr pentru acuzaţiile aduse şi ajung să se condamne şi să se judece singuri. De aceea sarcina psihologului devine una extrem de delicată, cu atât mai mult cu cât trebuie să facă faţă el însuşi propriilor prejudecăţi şi stereotipuri activate inconştient de această situa- ţie. Este motivul pentru care toţi cei implicaţi în asistarea refugiaţilor trebuie să se documenteze în ceea ce priveşte cultura de provenienţă, să le solicite informaţii, să-i încurajeze şi să le acorde respect şi apreciere, dar şi să se autoevalueze, raportându-se permanent la principiile etice şi deontologice.

2. Traumele

O categorie aparte de refugiaţi sunt cei care au fost forţaţi să fugă din aceleaşi motive ca şi ceilalţi, dar care au trecut prin experienţe traumatice directe şi severe. Este vorba de cei care fie au suferit din cauza unui şoc psihologic intens şi imprevizibil, care cel mai adesea sparge apărarea psihologică normală (tortură, viol, răpire), fie au suferit un stres psihic repetat şi dus până dincolo de nivelul individual de toleranţă (război, terorism, presiuni cauzate de violenţa organizată) sau au trecut prin situaţii extreme, care depăşesc abilitatea individuală de a le face faţă (întemniţare, deportare).

Trauma (gr. rană) este definită ? drept o rană fizică cauzată prin violenţă sau un şoc emoţional pu- ternic care are adesea efecte psihice de durată.

Toate formele de traumă, atât cele individuale (tortură, viol, răpire, violenţă sexuală şi de gen), cât şi cele colective (război, teroare) neagă demnitatea umană şi independenţa individului, încălcând drepturile fundamentale ale omului şi afectând

4

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR

grav dezvoltarea fiinţei umane. De aceea, pentru

a lucra cu un refugiat ce a trecut printr-o traumă,

consilierul trebuie să dea dovadă de multă răbdare şi să fie capabil să creeze o atmosferă care să permită persoanei să împărtăşească aceste experienţe. Pentru

astfel de persoane cicatricile nu se şterg, ele rămân în suflet pentru totdeauna şi de aceea va avea nevoie de mult curaj pentru a rememora, descrie şi apoi lucra asupra efectelor lor. Este un proces de vindecare care poate dura şi o viaţă întreagă, dar pe care consilierul

îl

poate susţine conducând persoana spre înţelegerea

şi

acceptarea acelei experienţe ca parte a istoriei sale

de viaţă. De aceea, pentru o bună înţelegere a tuturor aspectelor acestor drame, chiar şi a celor nerostite, consilierul trebuie să aibă temeinice cunoştinţe de psihologia traumei şi despre consecinţele psihologice ale diferitelor experienţe traumatice, în special a celor cauzate de violenţa organizată şi, de asemenea, să ştie cum să lucreze cu ele. E necesar, totodată, să se informeze asupra condiţiilor în care refugiatul a locuit şi asupra înţelesurilor termenilor de persecuţie şi conflict din ţara nativă sau despre condiţiile din închisori şi metodele de tortură. Foarte importantă este înlocuirea termenului de victimă – asociat cu ideea de slăbiciune şi stigmatizare, cu cel de supravieţuitor – prin care i se recunoaşte puterea de a depăşi traumele şi de a merge mai departe. Unul din scopurile consilierii este de a face conştient refugiatul de efectele traumei asupra vieţii sale şi a face posibilă înţelegerea felului cum aceste efecte pot complica dificultăţile prezente, dar şi cum

pot fi asimilate în propria fiinţă, integrate şi depăşite.

O altă categorie specială de refugiaţi, care necesită

o atenţie şi o abordare distinctă, o reprezintă femeile, victime ale violenţei sexuale şi de gen. Motivele care le aduc în situaţia de refugiat sunt experienţe traumatizante, greu de imaginat şi de depăşit:

– practici tradiţionale mutilante (ex, mutilarea genitală); – violenţa domestică tolerată sau încurajată social;

– violenţa exercitată de poliţie, judecători sau alte structuri ale statului;

– avorturi forţate (pentru a avea doar băieţi);

– traficul, prostituţia şi violul (intra-familial, criminal sau în masă);

– violenţa extremă în situaţii de conflict (fo-

losirea femeilor ca scuturi vii sau ca „instrumente” pentru deminare). Încurajată de norme culturale care proclamă

deminare). Încurajată de norme culturale care proclamă poziţia de inferioritate şi subordonare a femeii în

poziţia de inferioritate şi subordonare a femeii în raport cu bărbatul, norme legale ce nu sancţionează agresiunea, norme religioase şi sociale care per- petuează o situaţie considerată normală, violenţa

sexuală şi de gen are consecinţe din cele mai grave:

ü letale: crimă, sinucidere, moartea mamei sau

a fătului/copilului; ü non-letale: răni, şocuri, boli psihice cronice, probleme somatice, avorturi spontane, sarcini ne- dorite, afecţiuni ginecologice, tulburări ale funcţiilor sexuale). Felul în care multe din aceste femei trăiesc şi reacţionează la acest tip de violenţă depinde în mare măsură de provenienţa lor culturală. Multe societăţi blamează victimele/supravieţuitorii violenţei se- xuale şi de gen, existând o mare presiune culturală împotriva dezvăluirii ei. Frica de marginalizare şi

excludere socială face ca multe dintre victime să nu raporteze aceste abuzuri, ceea ce duce în timp la afecţiuni ulterioare, precum ură de sine, ruşine, depresie sau gânduri de sinucidere. Iată de ce astfel de femei se simt dublu victimizate: mai întâi de către abuzator şi apoi de către comunitatea care nu validează experienţele lor. În cultura arabă, de exemplu, discutarea problemelor maritale cu alţii constituie un tabu, iar în multe ţări africane femeia e marginalizată social, deşi ea este victima, nu agresorul. De aceea, atunci când se lucrează cu femei refugiate victime ale violenţei domestice este foarte importantă, în primul rând, competenţa culturală, dar şi examinarea propriilor atitudini şi percepţii,

5

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR

pentru a putea înţelege corect motivele pentru care ele aleg să nu abandoneze o relaţie abuzivă. Consilierea psihologică în astfel de cazuri urmăreştereconectarea femeiicuputereaeiinterioară, urmărind cu prioritate următoarele direcţii: a) stima de sine; b) conceptul de vină; c) percepţia corpului; d) conceptul de traumă; e) întărirea autocontrolului. De asemenea, e necesar ca, atunci când se fo- loseşte un translator, acesta să fie neapărat de acelaşi gen cu persoana intervievată şi de preferat din afara comunităţii, iar interviurile să se desfăşoare întotdeauna în spaţii sigure, şi numai după ce persoana a fost asigurată asupra confidenţialităţii informaţiilor. Indiferent de obiectivul şedinţei de consiliere, este indicat ca să se formuleze numai întrebări relevante, fiind de preferat interviul nondirectiv, deoarece este caracterizat de un număr redus de întrebări şi de o libertate mai mare de exprimare a persoanei intervievate.

3. Cultura

Identitatea culturală (inclusiv cea religioasă) este adesea singura avuţie a acestor oameni. Într-o lume complet străină ea este singurul reper familiar şi, ca atare, are nevoie de susţinere şi fortificare întrucât, cel puţin în perioada de început, e sursa lor principală de echilibru şi de atenuare a efectelor stresante ale schimbării. Mulţi refugiaţi, de exemplu, au devenit mult mai religioşi în afara ţării, decât în ţara de origine. În credinţele religioase ei găsesc

puterea de a supravieţui, de a merge mai departe şi de a reduce sau menţine la un nivel tolerant efectele traumelor. În acest context, cunoaşterea de către psiholog

a principalelor elemente ale culturii lor devine o necesitate. Tratarea cu respect şi consideraţie a acestor elemente culturale reprezintă de cele mai multe ori poarta de acces spre nivelurile intime ale personalităţii lor. Iar manevrate cu inteligenţă şi compasiune devin preţioase instrumente de lucru, ajutând psihologul în găsirea celor mai eficiente căi de uşurare a procesului de adaptare şi integrare. În paralel, psihologul trebuie să lucreze şi cu sine

însuşi în direcţia consolidării atitudinilor de respect

şi de toleranţă pentru culturi diferite, familiarizării cu

experienţa de refugiat şi cu impactul sau consecinţele mediului social-cultural de provenienţă, înţelegerii complexităţii valorilor culturale, cu referinţă clară la drepturile umane universale.

În concluzie

Refugiatul nu este un aventurier în căutare de senzaţii tari, ci supravieţuitorul unor abuzuri şi violenţe traumatizante, ale căror ecouri în plan fizic şi psihic impun din partea psihologului moduri specifice de abordare. Cunoaşterea profundă a na- turii problemelor sale reprezintă nu doar startul, ci şi fundamentul intervenţiei psihologice, orientând psihologul spre găsirea acelor soluţii şi direcţii de acţiune, adaptate specificului problemelor sale şi obiectivelor principale ale consilierii.

BIBLIOGRAFIE ú UNHCR: Sexual and Gender Based Violence against Refugee, Returnees and Internally Displaced Per-
BIBLIOGRAFIE
ú UNHCR: Sexual and Gender Based Violence against Refugee, Returnees and Internally Displaced Per-
sons – Guidelines for Prevention and Response, 2003
ú *** Legislaţia privind azilul în România, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007;
ú *** Regimul străinilor în România, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2008;
ú *** Manual Referitor la proceduri şi criterii de determinare a statu-
tului de refugiat, în baza Convenţiei din 1951 şi a Protocolului din 1967
privind statutul refugiaţilor, Reeditare Geneva, ianuarie 1992, Biroul Înal-
tului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi;
ú Greceanu, A., şi coolab. – Azilul şi migraţia, abordări teoretice şi
jurisprundenţiale, Editura Monitorului Oficial, Bucureşti, 2008.
ú Binnie Kristal-Anderson, Psychology of the refugee, the immigrant
and their children, University of Lund , Sweden , 2000
ú Miley, K., O’Melia, M., DuBois B., 2006, Practica asistenţei sociale,
Iaşi, Editura Polirom, 2006
http://www.amnesty.org

6

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR

Consecințe ale unor tratamente traumatizante asupra refugiaților

ale unor tratamente traumatizante asupra refugiaților Conform art. 1 din Convenţia Refugiaţilor: un refugiat

Conform art. 1 din Convenţia Refugiaţilor:

un refugiat este definit ca “O persoană care este în afara ţării sale sau a locului sau de reşedinţă; are o frica bine întemeiată de a fi persecutat din cauza rasei, religiei, nationalităţii, apartenenţei la un anumit grup social, al opiniei politice şi nu este in stare sau nu doreşte să se întoarcă acolo din cauza fricii de a nu fi persecutat”.

Situația refugiaţilor în România

Legislaţia îi scuteşte pe solicitanţii de azil de pedepse pentru întoarcerea sau rezidenţa ilegală pe teritoriul Romîniei şi prevederea din Convenţia Europeană cu privire la Drepturile Omului împotriva returnării persoanelor în ţări în care s-ar afla în pericol de tortură.

Centre in România Bucureşti

– Centrul de primire Gociu – capacitate 264 pers.

– Centrul de cazare Stolnicu – capacitate 400 pers.

Timişoara, Galaţi, Somcuta Mare, Rădăuți.

Tortura şi alte tratamente crude inumane pot avea consecinţe fizice si psihice asupra solicitaţilor de azil ce au fost supuşi la tratamente de acest tip, pot rămâne cu sechele fizice, neurologice, psihice.

Trauma este o rană psihică, tulburare psiho- logică survenita în urma unor evenimente şocante care produc o stare de disconfort psihic. Este o rană produsă în interiorul sistemului de personalitate, de la cele mai superficiale nivele la cele mai profunde.

TRAUMAPSIHICA estedefinită de G. Fischer si P. Riedesser :

? “O experienta vitala de discrepanţă

intre factorii situaţionali amenin- ţători şi capacităţile individuale de stăpânire, care este însoţită de sentimente de neajutorare şi abandonare lipsită de apărare şi care duce astfel la o prăbuşire de durată a înţelegerii de sine şi de lume”.

Francis Macnab afirmă că fiecare persoană traumatizată prezintă mai multe tipuri de traume. Este important să fie stabilită aşa numita trauma centrală care afectează cel mai puternic persoana, deci rana psihologică cea mai adâncă, mai pertur- batoare. Odata identificată trauma centrală celelalte traume pot fi notate ca fiind secundare. F. Macnab a formulat 6 traume centrale pe care o persoană le poate experimenta în viaţă, una din acestea este “pierderea viziunii asupra vieţii” apare la refugiaţii care au trecut prin evenimente traumatizante grave şi pe o perioadă lunga de timp. Sechele psihologice întâlnite: frica , anxietatea, modificarea negativă a imaginii de sine, tulburării de somn, dezorientare în spaţiu, tristeţe, tulburări de memorie, probleme psihosexuale, apatie, izolare.

7

SPECIFICUL CONSILIERII PSIHOLOGICE ÎN CAZUL REFUGIAŢILOR

stres

acut, tulburarea de stres postraumatic, tulburări depresive. Reacţia traumatică se cristalizează în timp, cel în cauză depune eforturi enorme să accepte situaţia copleşitoare prin care a trecut. Toate acestea se petrec printr-un continuu joc ce presupune schimburi între elementele memorate şi mecanisme de apărare sau compensatorii care il ajuta sa evite reaparitia panicii şi invadarea simţurilor, cu alte cuvinte,retrăirea evenimentului traumatic. Mulţi consideră că lucrul cu aceste persoane

Diagnostice

frecvente:

tulburarea

de

este extrem de dificil, fiindcă se atinge pragul maxim admis ce poate fi conceput de mintea umană în ce priveşte comportamentele umane. Membrii echipei: medici, psihologi, asistenţi sociali, asistenţi medicali, avocaţi, consilieri, etc se întâlnesc periodic şi discută despre cazurile curente, împărtăşind astfel dificultăţile întâmpinate şi gîsind împreună soluţii pentru continuarea schemei terapeutice. Este însă un domeniu încărcat de sens, care aduce multe satisfacţii atunci când tratamentele de reabilitate ale supravieţuitorilor au efecte şi merg spre vindecare.

BIBLIOGRAFIE

ú Riedesser, P., Fischer, G., – Tratat de psihotraumatologie – Editura Trei, Bucureşti,

2007;

ú Vasile, D., – Sinteze de curs Psihoterapie – Facultatea de Psihologie, Universitatea

Spiru Haret;

ú *** Convenţia Refugiaţilor din 1951.

SURSELE ILUSTRAțIILOR

ú www. msnbc.msn.com

ú www. zsoleiman.com

ú www. wcl.american.edu

8