Sunteți pe pagina 1din 7

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

Referat la TEORIA EDUCATIEI FIZICE SI SPORTULUI

Actul motric. Miscarea omului. Exercitiul fizic. Actiunea si activitatea motrica


Sportul este activitatea de intrecere constituita dintr-un ansamblu de actiuni motrice diferentiate pe ramuri de sport, desfasurata intr-un cadru institutionalizat sau independent, prin care se cauta perfectionarea posibilitatilor morfo-functionale si psihice, concretizate in performante obtinute in competitii, ca: record, depasire proprie sau a partenerilor. Act motric reprezinta faptul simplu de comportare realizat prin muschii scheletici in vederea obtinerii unui efect elementar de adaptare sau de construire a unei actiuni motrice. Producerea unui act motric voluntar se bazeaza pe trei sisteme mari: informational, reglator, efector. Efortul din antrenament reprezinta procesul invingerii constiente, de catre sportiv, a solicitarilor din pregatire pt. perfectionarea fizica, pt. atingerea unui nivel tehnico-tactic superior, precum si pt. accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale caror rezultate produc, in mod voit, modificari ale capacitatii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor implicate. Clasificari ale efortului dupa diversi factori: marime: usor (mic Fc sub 100 puls/min; moderat Fc sub 120 puls/min); greu (optim Fc sub 140 puls/min; intens Fc sub 160 puls/min); sever (maximal Fc sub 180 puls/min; exhausiv Fc peste 180 puls/min); orientare efort anaerob, efort aerob-anaerob, efort aerob; selectiva, complexa; de lectie, de microciclu, de mezociclu; tip de efort: de antrenament, de concurs, specific, nespecific. Actiunea motrica este un ansamblu de acte motrice astfel structurate incat realizeaza un tot unitar in scopul rezolvarii unor sarcini imediate care pot fi izolate sau inglobate in cadrul unei activitati motrice. Actiunile motrice se construiesc pe acte motrice precise si automatizate. Dezvoltarea actiunilor motrice se bazeaza pe: combinarea actelor motrice, exersarea si coordonarea actelor motrice in conditii standard si apoi schimbatoare. Actiunile motrice au structuri bine definite, fiind grupate sub forma deprinderilor motrice. Activitatea motrica desemneaza ansamblul de actiuni motrice incadrate intr-un sistem de idei, reguli si forme de organizare, in vederea obtinerii unui efect complex de adaptare a organismului si de perfectionare a dinamismului acestuia. Activitatea motrica releva forma de organizare, continutul si finalitatile pe care le au de indeplinit E.F.S. Motricitatea defineste totalitate actelor motrice realizate de om pt. intretinerea relatiilor sale cu mediul natural si social. Miscarea nu se produce separat ca act in sine, izolat de functiile psiho-intelectuale. Actiunea, chiar si cea mai simpla, presupune conlucrarea unor procese de cunoastere. Miscarea, redusa la contractiile musculare care o produc sau la deplasarile in spatiu care urmeaza, nu este decat o abstractie fizica sau mecanica. Motricitatea copiilor sugari avand in vedere slaba dezvoltare a sistemului nervos si capacitatea senzoriala redusa, o mare parte din reactii au caracter reflex, miscarile sunt grosiere; un stimul extern antreneaza raspunsul nediferentiat al tuturor celor 4 membre. Activitatea motrica a noului nascut se realizeaza printr-un consum energetic mare, ceea

ce determina si aparitia oboselii. Formele deplasare a copilului sunt foarte diverse, incepand cu rostogolirea din decubit-dorsal in decubit-ventral si invers, apoi cu tararea prin miscari corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe palme si genunchi, ca in final sa se ridice in stand sustinut pozitie din care incearca sa faca primii pasi. In timpul miscarilor de redresare a corpului, de rotatie a trunchiului, si in timpul miscarilor de deplasarea ce preced mersul a tentativelor de asezare sau de ridicare in picioare, musculatura trunchiului si a extremitatilor se va intarii progresiv, pregatind mentinerea pozitiei bipede. Progresele in structura miscarilor sunt observate spre sfarsitul primului an, astfel miscarile apar evidente datorita intentiilor copilului de a se deplasa. Dezvoltarea miscarilor are o directie cefalo-descendenta si se perfectioneaza dupa ce miscarile de sedere devin confortabile pt. copil. Motricitatea la 1-3 ani ante-prescolara Aceasta etapa este marcata in continuare de o crestere bio-motrica evidenta, o dezvoltare activa a emisferelor cerebrale, fapt ce favorizeaza procesele de invatare, adaptare si emancipare relativa. Bloom considera ca pana la 3 ani omul achizitioneaza 60% din experienta fundamentala de viata. Se remarca o dezvoltare motrica accentuata favorizata de un climat psiho-social si motor optim in care trebuintele copilului sunt satisfacute, inclusiv nevoia de miscare. Lumea obiectelor il fascineaza, deschide sertare, scoate obiecte, apasa pe diverse butoane, descoperind importanta mainii. Imitatia are un rol important in descoperirea anumitor miscari reprezentand o forma importanta de invatare la aceasta varsta. Deprinderea motrica de baza care marcheaza debutul acestei etape a ontogenezei este mersul. In insusirea mersului identificam 3 etape: - la un an mersul initial; - 2-3 ani mersul optional; - dupa 7 ani mersul adult. Alergarea reprezinta o alta deprindere motrica ce capata o pondere din ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Intre 15-18 luni apar primele incercari de alergare, viteza crescand progresiv de la 2m/s la 2 ani, la 5m/s la 7 ani. In ceea ce priveste aruncarea ca deprindere aceasta se supune aceleiasi dezvoltari ierarhice, caracteristica de inceput reprezentand-o limitarea miscarii din articulatia cotului. Odata cu insusirea alergarii, copilul isi dezvolta si structurile premisa ale sariturii. Dupa varsta de 1 an si 6 luni apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe doua picioare. La varsta de 3 ani copilul pregateste saritura, dar are dificultati in realizarea acesteia (incapacitatea de a impinge simultan cu ambele picioare, torsiune laterala a corpului la desprindere, imobilizarea unui brat, aterizare rigida, etc.). lovirea cu piciorul a mingi este o alta actiune motrica care se realizeaza la inceput, din stand si mai tarziu din deplasare. Dupa aceasta succinta enumerare a principalelor actiuni, deprinderi motrice pe care anteprescolarul si le insuseste, se cuvine sa remarcam rolul jocului in aceasta perioada, sub semnul careia sta intreaga activitate a copilului. Jocul de manipulare, jocul cu adultul sau cu personajele imaginare ocupa circa 90% din timp avand un continut actional simplu si repetitiv. Motricitatea 3-6 ani prescolara etapa este numita varsta de aur a copilariei in care comportamentul se diversifica, urmarea integrarii in mediul gradinitei si a solicitarilor cognitive, comunicationale si nu in ultimul rand motrice carora copilul le face fata. Dezvoltare fizica inregistreaza progrese evidente iar mielinizarea fibrelor nervoase amelioreaza procesarea informatiei, ca si precizia miscarilor. Tot acum are loc si angajarea cu predilectie a uneia din cele 2 emisfere, fapt important pt. caracterul

manualitatii copilului (ambidextru, dreptaci sau stangaci). La 4-5 ani copilul se joaca cu parteneri manifestand preferinte pt. jocuri de constructie, jocuri de apa, jocuri ce presupun asumarea rolurilor (vanzatorul, medicul, etc.). nevoia de miscare si disponibilitatea pt. invatare, extrem de marcate la aceasta varsta, trebuie valorificate prin punerea copilului in situatii adecvate prin care acesta isi insuseste o baza larga de actiuni motrice. Alergarea se caracterizeaza printr-o faza de propulsie care se imbunatateste si prin diminuarea fortelor de franare. Aruncarea cu un brat de deasupra umarului capata amplitudine, ce se insoteste de o rotatie a centurii scapulare in plan orizontal. La 5-6 ani forta aruncarii creste prin actiunea trunchiului care insoteste miscarea si care se finalizeaza printr-o flexie la nivelul bazinului. In ceea ce priveste saritura, copii isi amelioreaza sariturile de tip stanga - dreapta, dreapta - stanga si galopul. Lovirea mingi cu piciorul de catre prescolari conduce la o proiectie a balonului la 3m la 5ani pana la 6m la 6 ani. La aceasta varsta activitatea sportiva este practicata doar sub forma de joc, ca divertisment, contribuind la dezvoltarea motricitatii in ansamblu prin sarcini de tip nedefinit, cu caracter general. Educatia motrica se realizeaza deci prin principalele achizitii psiho-motorii fundamentale si anume echilibrarea, locomotia si coordonarile vizual-motrice care insotesc copilul pana la varsta scolaritatii. Motricitatea la varsta ante-pubertara 6-10/11 ani. In aceasta perioada cresterea si dezvoltarea morfo-functionala a scolarilor sunt mai rapide si in general mai uniforme decat in etapele anterioare. Masa musculara se dezvolta relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizeaza, efectuarea unor miscari cu amplitudine in diverse articulatii. Activitatile cognitive favorizeaza o dezvoltare intelectuala evidenta, influentata si de o plasticitate deosebita a sistemului nervos, avantaj functional ce confera copilului o mare receptivitate in comparatie cu adultii. Predominanta excitatiei corticale face ca stimuli externi sa produca reactii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile si printr-o slaba inhibitie de diferentiere. Motricitatea in aceasta etapa este debordanta, capacitatea de invatare motrica este remarcabila, dar posibilitatile de fixare a miscarilor noi sunt reduse. In consecinta, doar repetarea sistematica integreaza si stabilizeaza structura noua in repertoriul motric al copilului. Alergarea are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie are o extensie mai mare si piciorul liber are o cursa mai ampla, cu ridicare mai accentuata a genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizeaza printr-o pozitie de asteptare mai ampla, bratele sunt semi-flexate, iar picioarele departate. Aruncarea mingii in aceasta etapa cunoaste o faza pregatitoare in care piciorul opus bratului de aruncare avanseaza, bratul libereste ridicat pt. a echilibra rotatia trunchiului ce are drept consecinta un recul al cestui brat, si o flexie lejera laterala si antero-posterioara a trunchilui. Saritura in lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implica o actiune concentrata a diferitelor segmente corporale in functie de orientarea lor in spatiu si de amplitudinea miscarii fiecaruia dintre acestea. Copilul care a capatat un plus de forta fata de etapa de varsta anterioara, este capabil sa realizeze o impulsie puternica a piciorului de bataie, o relativa buna cooperare a fortelor orizontale si verticale, o actiune coordonata a bratelor, etc., elemente importante in executarea deprinderilor motrice de baza. Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achizitionarii de structuri motrice, trebuie exploatate in mod just in vederea invatarii tehnicilor fundamentale coordonate grosier la inceput, dar consolidate ulterior. In probele sportive ce necesita o insusire precoce a tehnicii, copii isi perfectioneaza chiar repertoriul

gestual specific. Dozarea corecta a efortului la copiii ante-pubertari, cu evitarea suprasolicitarii sau subsolicitarii, trebuie sa asigure o valorificare completa a capacitatii reale de efort si posibilitatii crescute de progres. Motricitatea in etapa pubertara (10-14 ani). Tipul pregnant al activitatii pentru etapa pubertara o reprezinta instruirea scolara in conditiile diversificarii motivatiilor, a dezvoltarii personalitatii, mobilizarii aptitudinilor si a intregului potential bio-motric. Aceasta etapa se caracterizeaza printr-un ritm accentuat al dezvoltarii somatice (in special intre 12-14 ani) caracterizata prin dimorfism sexual, dezechilibre intre propoetiile diferitelor segmente si intre sferele morfologica si vegetativa. Musculatura scheletica se dezvolta special prin alungire dar forta relativa nu inregistreaza cresteri evidente. Accelerarea cresterii taliei rezulta in special din dezvoltarea in lungime a membrelor fata de trunchi. Mobilitatea articulara inregistreaza valori relativ scazute atat la fete cat si la baieti. Tanarul trebuie sa se adapteze unei existente corporale diferite pe care nu intotdeauna o stapaneste usor, dovada fiind fluctuatiile, inconsecventele in realizarea eficienta a diferitelor sarcini motrice. Puberul nu are o conduita motrica egala ci una marcata de discontinuitati, in care miscarile sunt insuficient ajustate, uneori exaltate alteori apatice. Propria imagine (schema) corporala, insuficient constientizata in copilarie se focalizeaza progresiv, reprezentand atat un nucleu al constiintei de sine, cat si o instanta reper in reglarea actiunilor motrice. Etapa pubertara reprezinta un interval optim pt. invatarea majoritatii deprinderilor motrice specifice ramurii de sport, precum si pt. dezvoltarea calitatilor: viteza, rezistenta, coordonare. Motricitatea in etapa adolescentei (14-18 ani). Aceasta perioada (pa care unii autori o impart in trei sub-etape: pre-adolescenta 14-16 ani; adolescenta propriu-zisa 16-18 ani; adolescenta prelungita 18-25 ani) este legata de dobandirea statutului de adult si este caracterizata de intensa dezvoltare a personalitatii, toate acestea in contextul iesirii treptate de sub tutela familiei si a scolii etc. instruirea ramane importanta pt. majoritatea tinerilor, dar ea se nuanteaza in functie de interesele personale, de curiozitatea individuala. Adolescentul isi modifica perceptia de sine, inclusiv schema corporala, cu expresie a propriei identitati. In plan somatic rapidele transformari din etapa pubertara le iau locul procese mai lente caracterizate de reducerea cresterii in inaltime (in special la fete) si de cresteri ale perimetrelor si a diametrelor segmentare. Adolescentul isi evalueaza sansele de reusita si face predictii plauzibile in ceea ce priveste performantele motrice proprii. In ceea ce priveste calitatile motrice, acestea progreseaza (in special la baieti), desi in scoli se lucreaza destul de putin pt. acest obiectiv. La acest nivel motricitatea nu se rezuma doar la programa scolara pt. ciclul liceal, ci reprezinta o modalitate complexa de adaptare in situatii diverse, de stapanire a propriului corp, procesare a informatiilor, construire a anumitor rationamente si utilizare a diferitelor forme de exprimare; invatarea fiecarei miscari este in fond un demers experimental resimtit corporal. Astfel, putem sublinia inca o data necesitatea armoniei sistemului in care, printr-un efect de oglinda, sfera somatica o influenteaza pe cea spirituala, conferind intregului premise favorabile de adapatre la rigorile viitorului. Motricitatea in etapa tineretii varsta mijlocie (25-35 ani). Aceasta etapa face parte din varstele adulte active, mai putin investigate din punct de vedere al comportamentului

motric al individului, cu exceptia celor angrenati in activitati de performanta. Perioada este influentata de debutul activitatii profesionale care pune bazele statutului social al tanarului. Specializarea profesionala conduce la evidentierea unor capacitati superioare observatie vizuala, auz perfectionat, sensibilitate tactila, echilibru, coordonare, etc. Pt. performeri (la multe din ramurile sportive) se obtin rezultate de varf in competitiile de anvergura. O clasificare a tinerilor in functie de gradul de implicare in activitatiile motrice este urmatoarea: - tineri sedentari, neinteresati de practicarea activitatilor motrice, cu profesii inactive din punct de vedere motric; - tineri vag interesati de miscare care practica ocazional diferite activitati motrice; - tineri activi, care resimt placerea miscarii si au formata obisnuinta practicarii sistematice a exercitiilor fizice. Acestor tipuri li se adauga, desigur sportivii de inalta performanta si tinerii cu nevoi speciale. Continuarea educatiei motrice la aceasta etapa de varsta conduce la urmatoarele finalitati: - capacitati senzorio-perceptive superioare; - scheme motorii de baza, perfectionate; bagaj bogat de deprinderi, priceperi motrice; - capacitate crescuta de comunicare gestuala, expresiva, estetica; - capacitate de practicare independenta a exercitiilor fizice; socializare superioara. Motricitatea la varsta adulta (40-65 ani). Aceasta etapa se imparte in 3 substadii: adult I (35-45 ani); adult II (45-55 ani); adult tardiv(55-65 ani). Adultii cunosc realizarea maxima profesionala, armonizarea intereselor, echilibrarea personalitatii. Capacitatea senzoriala discriminativa cunoaste o curba lenta, descendenta sub impactul factorilor biologici sau de suprasolicitare; sensibilitatea vizuala, latenta motrica, acuitatea auditiva, sensibilitatea tactila, inregistreaza usoare regresii, compensate de multe ori prin experienta culturala si sociala. Pt. a putea tolera fora probleme activitatea motrica, adultul va proceda la un control medical si la o consiliere din partea specialistului (profesor, instructor, monitor de timp liber) in ceea ce priveste tipul de activitate motrica convenabila. La aceasta varsta trebuie respectate cateva regului metodice (pt. adultii care practica sistematic exercitii fizice) cum ar fi: efectuarea exercitiilor fizice in viteza sau invatarea de noi structuri tehnice complexe nu mai reprezinta obiective realiste pt. aceasta etapa de varsta; antrenamentul de forta-viteza trebuie limitat; exercitiile de forta trebuie executate in zona de intensitate slab-moderata; exercitiile pt. dezvoltarea rezistentei care solicita in principal functia cardio-respiratorie sunt bine venite. Motricitatea la varsta senescentei (peste 65 ani). Fractura brutala a performantelor motrice care debuteaza la 40-45 ani si devine evidenta la 60-65 ani, poate fi intarziata prin administrarea unor stimuli de lucru adecvati (efort fizic), ce iau in calcul diferentele interindividuale. Majoritatea varstnicilor dovedesc o regresie constanta a performantei motrice, datorita schimbarilor morfo-functionale, dintre care scaderea masei musculare, degradarea capacitatilor senzoriale si cresterea fragilitatii oaselor au un impact crescut. Numeroase studii atesta faptul de necontestat, si anume ca, existenta unei legaturi importante intre prestarea diferitelor forme de activitati fizice si imbunatatirea calitatii vietii la generatia a III-a. R. Manno identifica efectele benefice ale activitatilor fizice asupra persoanelor varstnice, dupa cum urmeaza: efecte psihologice (subiectul se simte sanatos, eficace si in forma, este optimist); efecte fizice (ameliorarea starilor degenerative si a principalelor functii ale organismului); prevenirea disfunctiilor articulare; diminuarea surplusului ponderal; reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi; tonifierea musculaturii

scheletice. Activitatile de anduranta recomandate la aceasta etapa sunt: mers; plimbari in aer liber; alergarea (jogging-ul); mers pe schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste activitati intensitatea lucrului nu trebuie sa depaseasca 50% din capacitatea maxima. Nu trebuie recomandat practicarea unor sporturi cum ar fi: patinaj, handbal, fotbal, sariturile, haltere, etc. luand in considerare aceste aspecte particulare, apreciem ca practicile motrice redefinesc propria imagine corporala, identitatea sociala individuala si disponibilitatea de a actiona pe mai departe intr-un context de comunicare interpersonala.

Formele de baza ale practicarii exercitiilor fizice in educatie fizica si sport


1. Forme cu caracter didactic 1.1 Lectia de educatie fizica: a) pentru orele din curriculum trunchi comun b) pentru orele din curriculum la decizia scolii: extindere;aprofundare;optional c) pentru orele de ansamblu sportiv:- lectiile se organizeaza pe grupe de 12-15 elevi pe ramuri de sport cuprinzandelevi din mai multe clase (din acelasi an sau din ani de studiu apropiati)- activitatea se desfasoara in afara orarului scolar inclusiv in zilele lucratoarecontinutul pregatirii e asemanator antrenamentului sportiv- proiectarea activitatii se face conform specificului fiecarei ramuri sportive,respectand programa elaborata de profesor activitatea elevilor se consemneaza in caietul profesorului (frecventa, rezultate) fara a fi inregistrate in catalog- aceste activitati pot fi incluse in norma profesorului cu cate o ora pe saptamana pentru fiecare grupa; profesorul va depune la directorul scolii un tabel nominal cu elevii din grupa. 1.2 Lectia de antrenament sportiv la unitatile cu profil de performanta 2. Forme cu caracter extradidactic 2.1 Momentul de educatie fizica: se desfasoara la alte discipline de invatamant cand elevii dausemne de oboseala si e condus de cadrul didactic aflat la lectie (cuprinde 3-4 minute exercitii cucaracter de inviorare) 2.2 Pauza organizata: se desfasoara sub indrumarea profesorului sau invatatorului, eleviinstructori, de obicei in recreatia mare; se utilizeaza jocuri de miscare, parcursuri aplicative, stafete 2.3 Gimnastica zilnica: se desfasoara inainte de inceperea cursurilor sau in recreatia mare si seutilizeaza un grup de 6-8 exercitii fizice