ARTHUR SCHOPENHAUER VIATA AMORUL MOARTEA

VIATA SENSUL VIETII Instinctul vital Lupta pentru existenta Egoismul Mila Scopul filozofiei este cunoasterea si explicarea existentei Universului. Expresia acestei existente este Vointa de a trai. Aspiratia la existenta se manifesta prin organizare, viata fiind unul dintre sensurile posibile de dezvoltare. La animale, Vointa de a trai, ca principiu fundamental al existentei, este imuabila si unica. Forta germinatoare este universala, infinita in timp si spatiu, multiplicinduse divers in forma si continut, lantul fecundare germinare fecundare germinare fiind fara inceput si fara sfirsit. Orice materie susceptibila de a deveni vie este atrasa, orice element banuit a intrerupe acest ciclu este respins. Cind acesta Vointa de a trai se epuizeaza intr-o fiinta oarecare sub imperiul unei cauze oarecare, in masura in care fiinta concretizeaza acesta stare, lupta dintre existenta si nonexistenta se desfasoara violent, direct, excluzind variantele. Omul prin excelenta reactioneaza prompt la suferinta sa sau a anturajului sau si, reciproc, anturajul sau participa afectiv. De aceea, o condamnare la moarte, oricit de justificata, este primita de societate si de individul in cauza ca un soc, raminind, in final, un simplu act distrugator de viata, menit sa anihileze Vointa de a trai. Viata in ansamblul ei este perceputa pe plan social sau pentru fiecare individ in parte ca o perioada de timp mai lunga sau mai scurta, traita intro existenta nesigura si trista, inspirata de schimbari a caror amploare este cel mai adesea prea tirziu constientizate. Oare nu se acorda prea mare importanta unui episod pe care orice fiinta il traverseaza in drumul sau catre eternitate? Toate acestea demonstreaza ca am avut dreptate de a pune vointa de a trai la baza oricarei explicatii si ca, raportat la concepte ca absoult, infinit, idee, conceptul viata este cel mai real din cite cunoastem, centrul in jurul caruia se roteste neincetat realitatea neschimbatoare. Vointa de a trai cit mai mult posibil care insufleteste toate fiintele organizate este inascuta, absoluta; ea nu este rezultatul unei cunoasteri obiective a valorii notiunii de viata, situindu-se in afara oricarui examen sau cunostinta apriori. Sa trecem in revista regnul animal, sa contemplam nesfirsita varietate a formelor, perfectiunea structurilor si mecanismelor, continua risipa de putere, iscusinta si inteligenta in activitatea utila fiecarei fiinte in ciclul sau de viata riguros determinat. Astfel, la colectivitatile de insecte organizarea muncii atinge perfectiunea, sfidind omul in orice activitate manageriala. Si, totusi, viata celei mai mari parti a colectivitatii este o munca continua, menita sa pregateasca nutrimentul si habitaclul semintei sale, care nu intra in viata decit pentru a reincepe aceeasi munca. Studiind viata pasarilor, lungile lor calatorii, construirea cuiburilor, hranirea

puilor care vor prelua acelasi ciclu, constatam aceeasi risipa de efort. Totul este munca efectuata in vederea asigurarii unui viitor necunoscut. De unde si intrebarile: care este rasplata activitatii, care este scopul ei? Scopul nu poate fi decit satisfacerea unor necesitati naturale, firesti, instinctuale: necesitatea de a minca si de a procrea. Starea de satisfactie rezultata este momentana si comuna individului, indiferent de conditia sa. Aceasta satisfactie momentana se numeste placere. Fiecare individ ajunge la placere pe un drum propriu. Cind vorbim de rasa umana, lucrurile se complica, dar caracterul lor fundamental nu se schimba, caci pentru om viata nu este un lucru dat, este un scop in sine. Indiferent de pozitia sociala a individului, lupta pentru existenta este severa, acaparatoare, iar fiinta lui prin aceasta lupta nu se apropie in nici un fel de nimicnicia din care a venit sau de infinitul spre care tinde. Mai multe milioane de oameni, consituind popoare, aspira la binele comun si prin acesta la binele individului; dar mai multe mii de suflete sint sacrificate interesului general. Lipsa de scrupul a politicienilor angajati in lupta pentru putere, actiunile lipsite de judecata ale acelora angajati sa asigure binele celor multi, greselile, diletantismul, inutilitatile sint sustinute de sudoarea celor multi si adesea indreptate cu singele acestor popoare. In timp de pace industiile si comertul prospera, relatiile si contactele interumane se inmultesc, toata lumea participa, unii gindesc, ceilalti lucreaza, vuietul produs de aceste fiinte prinse in angrenajul social este indescriptibil. Scopul final? Pentru cei mai norocosi o viata suportabila, relativ scutita de socuri. Rezulatul? O imensa plictiseala. Aceasta disproportie intre efort si recompensa reduce obiectiv vointa de a trai la o simpla nebunie, subiectiv la un vis. Analizind vointa de a trai, ea ne apare ca o inclinare necugetata si lipsita de motivatie, ca un impuls orb, nejustificat, caci daca orice manifestare a unei puteri naturale are o cauza, forta naturii insesi nu are nici una; daca fiecare act voluntar are un motiv, vointa, prin ea insasi, nu-si gaseste motivatia, vointa fiind unul si acelasi lucru cu motivatia. De aceea, orice fiinta umana, care desfasoara o activitate motivata, constientizeaza acesta activitate, dar aceeasi fiinta, pusa in fata realitatii existentei sale, nu-i va gasi motivatie. Intrebarea: de ce existam? apare lipsita de sens. Constiinta individuala constata ca vointa de a exista nu are nevoie de motivatie decit in actele sale distincte. Vointa de a exista ca principiu este o aspiratie nesfirsita pentru care legea fizica a gravitatiei este exemplul cel mai pregnant. Imposibilitatea acestei vointe de a-si atinge scopul final este vadita. Chiar daca intreaga materie ar constitui o masa unica in interiorul ei, forta gravitationala crescind proportional cu apropierea de miezul masei, acesta forta este, in acelasi timp, independenta de elasticitatea si gradul de penetrabilitate al

materiei. Forta centrifuga poate fi incetinita, chiar oprita, dar niciodata anulata. Intregul univers este vointa, vointa este esenta tuturor lucrurilor. Din tulpina puietului cresc ramuri, din ramuri frunze, apoi vin florile, fructele care, sub forma semintelor, sint masa unor forme viitoare, posibile germinatii ce vor urma acelasi curs, intr-un acelasi sens, din neant catre infinit. Aceeasi matrice se aplica si vietii animale. Prin statornicie omul este manifestarea proprie a existentei vointei. Aspiratiile omenesti ar putea apare ca un ultim scop al vointei. Si, totusi, dupa atingerea scopului apare uitarea. Scopul devine lucru facut, neantizat cu fiece clipa care ne duce spre viitor. Scopul devine iluzie, iluzia dispare, miine devine azi, apoi ieri... Din fericire, ramine intotdeauna ceva de dorit si de urmarit, spiritul fiind scutit de ratacire si de plictiseala. Fiecare act particular are un scop, numai vointa este unica, fara scop, se regaseste in toate si in tot. * * * Manifestarea vointei duce la acutizarea suferintei. scribd. scribd. scribd.