DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA explicate de Printele Teofil Prian M, nu toti din lume se prpdesc, nici toti

din mnstire se mntuiesc" Avea o putere de sintez deosebit, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul ntr-o chestiune. Cnd i puneai o problem, el imediat avea rspunsul. Si de la el au rmas si cuvinte scrise, n manuscrisele lui. De pild, cnd l-am ntlnit eu pentru prima dat, mi-a si spus un cuvnt, o formul. Zice: "M, nu toti din lume se prpdesc, nici toti din mnstire se mntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva. "Nici abuzul, nici refuzul" In legtur cu sexualitatea n familie, Printele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul". "Cu mine de dou ori trebuie s se ntlneasc omul" Printele zicea c de dou ori trebuia s se ntlneasc omul cu el: o dat cnd i spune si a doua oar la moarte, si spun dac a fcut ce ia spus. Foarte corect! Ce rost are s mearg cum merg unii c si spun unul, c si spun altul, c un cuvnt de folos, c nu stiu ce siapoi adun la cuvinte de folos si nu mplineste nimic! "Cine face curte nu face carte" Printele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte". "Nasteti-v sfinti!" Printele Arsenie i ndemna pe oameni s nasc sfinti. Binenteles c pentru a naste sfinti trebuie s fi sfnt sau trebuie s tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cnd ncepem s ne ocupm de noi nsine, putem s ne cunoastem, s aflm negativele noastre, s cunoastem ncrctura dat de altii si pus n noi, s-o rezolvm, dar aceasta cere timp si osteneal. "S-ti feresti capul de frig si de prostie!" E un cuvnt care merit s fie stiut si urmat, el putnd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei nsisi, tuturor celor care vreau s braveze si nu se gndesc la urmrile pe care le pot avea, spre rul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gndite si controlate. S lum deci aminte la cuvntul de mai sus si s-l mplinim n cele dou laturi ale lui. "Conceptia de viat crestin" Ct o avem, ne statorniceste n gndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a ndumnezeii firea, prin harul si ndurrile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti cte le avem la ndemn, aerul, aerul bun, hrana rational, somnul si energia vital, pe care nu vrem s o risipim pe plceri, ci vrem s-o canalizm spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea printele Arsenie, care a formulat ndreptarul de viat, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea s ia aminte la el. "n mintea strmb si lucrul drept se strmb" Asa obisnuia s spun printele Arsenie, care urmrea pentru oameni o minte dreapt si lucruri drepte si ndreptate de mintea cea bun. Valoarea acestui cuvnt o intuiesc toti cei ce l aud, si asta se ntmpl des, cci noi l aducem naintea vizitatorilor si nchintorilor nostri, mai ales atunci cnd au prilejul s vad o pictur a printelui Arsenie reprezentnd Adormirea Maicii Domnului, pictur n fata creia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaz Mnstirea Brncoveanu de la Smbta. Mintea se strmb n urma patimilor si se ndreapt pe msura curtirii de patimi. Cnd mintea se ndreapt, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In mintea strmb si lucrul drept se strmb". Asta le place la multi, am bgat de seam c le place. Cnd le spun c Printele a zis c "n mintea strmb si lucrul drept se strmb", oamenii rd n general. De ce rd? Pentru c si dau seama c asa e. Numai c e greu s stii cnd ti-e mintea strmb. "Cea mai lung cale este calea care duce de la urechi la inim" Cea mai lung cale este calea care duce de la urechi la inim, adic de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioas sunt mai multi dect cei ce au convingeri religioase. E necesar si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rmne la informatie nseamn doar a fi la nceputul drumului "la urechi". Pn la inim mai e o cale lung, "cea mai lung cale". "Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse" Cuvntul acesta ne aduce aminte de un cuvnt asemntor, cu circulatie mai ales n lumea din Apus: "Un sfnt trist este un trist sfnt". Printele a fost ntotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastr fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind

"religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Si :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea s fie ntru voi si ca bucuria voastr s fie deplin" (Ioan 15, 11). "Bobul lui se preschimb n tciune, iar el se crede gru nedrepttit" Asa caracteriza printele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu caut si nu primeste ndreptarea, ci si explic el mai bine cele pentru sine condamnnd pe cei ce vreau s-l ndrepte. }nceputul oricrei ndreptri este s-tI recunosti greseala. "Cnd greseala s-a fcut n tine asezare sI adevr" cnd o ai ca drepindere si o mai si justifici atunci "nu mai e greseal ci e pcat de moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fr s si fie de fapt, nu mai e bob de gru, ci doar tciune. "Mustrarea nvinge, dar nu convinge" Este si aceasta o cugetare la care e bine s lum aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca constrngere, doar nvinge, ns de convins nu convinge. De la nvingere pn la convingere e o cale lung; poate tot att de lung ct cea de la informatie la convingere, ct cea de la urechi la inim. "Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pctos este mai mare dect iubirea celui mai mare sfnt fat Dumnezeu" Printele Arsenie a zis o vorb ct lumea asta de mare ba mai mare dect lumea asta! , si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fat de cel mai mare pctos i mai mare dect iubirea celui mai mare sfnt fat de Dumnezeu. Nu poate iubi un sfnt pe Dumnezeu, ct ar fi sfntul de mare, ct iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pctos; si-l asteapt; si vrea s-l primeasc; si alearg naintea lui, dup cum citim n pilda cu fiul risipitor, unde se spune c tatl nu l-a asteptat pe fiul care se ntorcea; l-a asteptat ntr-un fel, dar cnd l-a vzut c vine nu l-a mai tinut locul: a alergat naintea lui, ca s-l primeasc, s-l mbrtiseze, s-l srute, s-l ajute, s-l aseze iarsi n starea din care a plecat. Pentru c din inima lui fiul n-a plecat niciodat! El a rmas n inima tatlui asa cum rmnem noi n inima lui Dumnezeu, n inima Mntuitorului nostru Iisus Hristos, n inima Maicii Domnului, orict de deprtati am fi, oricte rele am face. Pn trim n aceast viat Dumnezeu nu ne prseste. Noi putem s prsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate s ne prseasc pe noi. Cu o astfel de afirmatie, printele ne d ncredere n buntatea lui Dumnezeu, n iubirea lui Dumnezeu fat de noi, pctosii, cci se afirm si n rugciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, c mila lui Dumnezeu este tot att de mare, tot att de infinit, cum este de infinit si mrirea Lui, de vreme ce se spune: "C precum este mrirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvntul spus de printele Arsenie, n formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Ct e de sus cerul deasupra pmntului att de mare e buntatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dnsul. Ct de departe e Rsritul de Apus, atta a deprtat El de noi frdelegile noastre. Cum miluieste un tat pe copiii sI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dnsul" (Ps. 102, 10-13). "Ajutati-m s v pot ajuta" Asta nseamn c nu cel care vrea s te ajute te ajut cel mai mult, ci tu esti cel care potI s fi ajutat. Dac esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lng tine si omul superior tie; dar dac nu-l recunosti superior, ba, dimpotriv, l judeci si-l calci n picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru c omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu! "Fiecare dintre noi ducem un necredincios n spate" Zice printele Arsenie Boca referindu-se la trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios n spate". "Domnul Hristos a fost rstignit cu spatele pe crucea material si cu fata pe crucea spiritual" Zicea Printele Arsenie: "Domnul Hristos a fost rstignit cu spatele pe crucea material si cu fata pe crucea spiritual". "Sa ai ntelegere fat de neputinta omeneasc" Am fost odat la Printele Arsenie Boca Dumnezeu s-l odihneasc! , la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot au trecut anii peste toti de-atunci a fost asta n 1965 , si Printele vorbind cu el, desigur s aud eu, i-a spus un cuvnt care mi-a rmas mie pentru cealalt vreme a vietii mele si cred c si pentru vesnicie. N-am s-l uit niciodat! Zice: "Uite, mi frate. O s fii preot. S fii ntelegtor fat de neputinta omeneasc! Nici nu v puteti nchipui ct m-am gndit eu la cuvintele acestea, de atunci ncoace; ct le-am urmrit n viata mea si n viata oamenilor. Si mi-am dat seama c neputinta omeneasc e o realitate. Sunt attia oameni ri n lumea asta, si nici ei nu vor s fie ri Si-s ri, si noi trebuie s ntelegem rutatea lor de pe pozitia noastr, din situatia noastr. S ntelegem c ei nu pot mai mult, c ei ei nsisi sunt nemultumiti de rutatea lor "Pe cel ru rutatea l ucide, i scris n Psalmi: "pe cel ru rutatea l ucide, l nimiceste, rutatea l nemultumeste. Pomenirea de ru spun printii cei duhovnicesti c e o rutate fr margini, e o rutate ca o rugin care mnnc fierul, asa mnnc sufletul; rutatea-i cui nfipt n suflet. Pomenirea de ru, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un printe spune c "rul s-l scrii pe ap.

Texte culese si prezentate aici de Ioan Gnsc si Iulian Nistea Aceast pagin a fost ultima oar modificat &&&&&

Trepte spre vietuirea n monahism Ieromonah Arsenie Boca

Cine vrea s vin dup Mine, s se lepede de sine, s-si ia crucea n fiecare zi si s-mi urmeze Mie. (Luca 9, 23) Lepdarea de lume are dou trepte. nti ne lepdm de lumea din afar si de tot ce ne-ar putea tine legati de ea. n al doilea rnd ne lepdm si de toate asemnrile noastre luntrice cu lumea. Acestea sunt patimile, nravurile si toate slbiciunile noastre personale. Dac am rmne n lume ne-am face una cu lumea. Dac ns vrem s urmm lui Iisus, atunci trebuie s desvrsim lepdarea de lume cu lepdarea de sine. Lumea aceasta este eul, egoismul, este iubirea si ncntarea de sine, e suportul plcerii si al complacerii n lumea aceasta. Egoismul este rdcina tuturor patimilor. Iar lepdarea de sine este uscarea acestei rdcini si prima conditie a urmrii lui Hristos. Dac iesim din lume scpm de vedere si auzire. Cu aceasta mai slbesc putin si patimile noastre. Dar ca s ne desprindem deplin din puterea lor trebuie s tiem odraslele si rdcina prin nevointa de fiecare zi a lepdrii de sine. Aceasta e simtit de firea noastr cea pieritoare ca o cruce pe care de fapt moare omul nostru cel vechi. Nu putem urma lui Iisus dect omornd n tot ceasul patimile noastre. Pentru nceput urmarea lui Iisus chiar rostul acesta l are: de a ne desprinde firea de patimi iar n locul lor a deprinde virtutile. Lepdarea de sine nu este cu neputint sau nfrngere. Dimpotriv, e desctusarea unei foarte mari puteri sufletesti. Mrturie la ndemn ne stau nssi prilejurile. Dac le cstigm, adic ne comportm prin ele dup Duhul lui Dumnezeu, simtim n suflet o pace si o crestere sufleteasc. Pe cnd dac le pierdem, adic ne comportm dup om sau dup patimi, simtim o tulburare, o mustrare de constiint si o mputinare sufleteasc. Lepdarea de sine dovedeste credinta si dragostea pe care o avem ctre Iisus. Din aceasta izvorste o mare trire sufleteasc. Lepdarea de sine trebuie s ne-o facem a doua natur, ca s ne insoteasc toat calea clugriei si s caracterizeze clugria. n felul acesta seac izvorul si rdcina patimilor. Despre sfaturile Evangheliei si voturile monahale Iisus a dat porunci si sfaturi si pild cu viata Sa. n aceasta a descoperit toat voia lui Dumnezeu ctre oameni, ca s se mntuiasc. Poruncile asigur mntuirea pentru toat lumea, iar sfaturile evanghelice sunt acestea: srcia de bun voie, viata fr prihan si ascultarea neconditionat. Pe sfaturile evanghelice se ntemeiaz clugria. Cinul monahal urmreste deci triea crestinismului pn la msurile desvrsirii. Dar ca s fac firea omeneasc o cale att de lung trebuie ntelese bine mijloacele si foarte bine cunoscut calea. Mai nti fiti de-a dreptul ucenicii lui Iisus, cum au fost apostolii, dar putem fi niste ucenici mai smeriti al unui slujitor al lui Iisus, cum este duhovnicul. Clugria nu se nvat att din crti ct din aceast ucenicie. Voturile sau fgduintele monahale au rostul de a desprinde rnd pe rnd patimile care stric firea noastr si primejduiesc mntuirea. Primejdia cea mai mare a patimilor de cpetenie este aceasta, c duc sufletul la necredinta n Dumnezeu prin faptul c prind sufletul si trupul numai de viata aceasta desart. tiind Iisus c patimile opresc sufletul de la calea Sa, ntruct l lipesc de viata aceasta, ne-a cerut s ne lepdm de tot ce avem, s urm familia, ba s urm si propria noastr viat n conditiile lumii acesteia (Luca 14, 26). Clugria stabileste o alt nrudire ntre oameni: rudenia cea dup Duh. Cstoria si copiii i prsesti nainte de a-i avea si n-o iei pe calea aceasta. Aceasta este voia sfnt pe propria ta viat vzut dup chipul veacului acestuia. Aici si dovedesc sfaturile evanghelice temeiul. Astfel, srcia de bun voie ne izbveste de lcomie, de iubirea de argint si de lene. Fecioria biruie desfrnarea. Iar ascultarea neconditionat omoar mndria, invidia, mnia, slava desart si ntristarea. Dintre cele trei fgduinte cea mai grea e ascultarea, pentru c are de biruit mai mult patimile mintii care discut cu Dumnezeu n loc s asculte fr discutie. Nici o patim nu vrea s prseasc firea fr nevointe, adic silinte ale constiintei ntrite de voint. Din pricina acestei lupte ntre convingeri si patimi clugria e dttoare de har si e numrat la Taina Pocintei.

Ascultarea este pretutindeni o temelie a rnduielii n societatea omeneasc, dar n clugrie ascultarea mai are ceva fundamental deosebit: ca ascultare din convingerea c prin constiinta staretului sau a duhovnicului ti grieste nsusi Hristos. Orice abatere de la acest greu de ascultare atrage o ntrire a patimilor si o slbire a sufletului. Iat ntelesul clugriei. Despre post si rugciune Postul e vechi si ncepe odat cu omul. E prima porunc de stpnire de sine. Postul si rugciunea sunt dou mijloace prin care curtim firea de patimi. Toti oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu si-au smerit sufletul cu rugciune si post. i Iisus a postit 40 de zile punnd postul nceptur a vestirii mprtiei lui Dumnezeu, desi Lui nu-I trebuia, fiind neptimas. Temeiurile mai adnci ale postului si rugciunii le gsim tot la Botez. Adncul fiintei noastre se mbrac n Hristos. n acest adnc al mintii, sau n altarul inimii dup expresia printilor, se slsluieste Hristos, izgonind afar pe satana, care se retrage n simtiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc s nvluie si s prind vointa din nou n mrejile sale. Cu trupul ns nu putem trata dect prin post. El nu stie si nu recunoaste convingeri. De aceea el trebuie uscat, ncet si cu socoteal, fiindc n mocirla uscat porcii patimilor nu mai vin s se scalde. Ca s zdrnicim puterea potrivnic care lucreaz prin simturi patimile plcerii, slbim prin post aceste simturi si nchinarea lor ctre plcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere s schimbe convingerile constiintei. Dar mai bine de jumtate din numrul patimilor sunt ale mintii. Postul lucreaz si asupra acestora. E lucru de mirare, zice Ioan Scrarul, c mintea fiind netrupeasc de la trup se spurc si se ntunec si c, dimpotriv, cea nematerialnic de la trn se subtiaz si se curt. Ochii vd lucrurile, mintea vede gndurile. Postul curteste ochiul, rugciunea curteste mintea. Aici nu vorbim de rugciuni care cer lucruri materiale, nici de rugciunea care d drumul nchipuirii, dup cum nu vorbim nici de rugciunea liturgic, ci numai de rugciunea mintii. La intrarea n clugrie rugciunea vamesului, completet poate chiar de Iisus, e numit deodat cu metaniile Sabia Duhului Sfnt. Rugciunea mintii este Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine pctosul . Cu numele lui Iisus spus nti cu gura apoi cu mintea, ptrundem din afar spre nluntrul nostru ctre Iisus, Care la rugciunea noastr bate rzboi cu potrivnicul din gnduri si ne izbveste de asupririle patimilor. Rugciunea mintii sau rugciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de Insusi Iisus, c fr Mine nu puteti face nimic n privinta izbvirii de patimi, deci n privinta mntuirii. Rugciunea mintii are si stri superioare, cnd izbvindu-se patimile, se deapn de la sine fr cuvinte, ntr-o nesfrsit dragoste de Dumnezeu, de oameni si de toat fptura. Rzboiul nevzut sau despre ispite Sufletul este mai de pret dect toat materia lumii pentru c n el e sdit de la obrsie posibilitatea desvrsirii. Pe de alt parte si firea ntreag suspin dup artarea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8, 19), adic dup ndumnezeirea omului. n cale st infirmitatea firii si o putere potrivnic nevzut care caut s nfrneze sufletul de la un zbor mai nalt dect viata veacului acestuia. i fiindc puterile nu erau egale, Dumnezeu S-a fcut om si ca om a biruit pe ispititorul, nvtndu-ne si pe noi lupta. A ntrit firea noastr si slsluindu-Se ntru noi prin botez ne-a fcut fptur nou asculttoare de Dumnezeu. Dar de la noi att se cere: s punem n lucrare aceste ajutoare. Tot rzboiul nevzut al potrivnicului urmreste abaterea sufletului din ascultarea de Dumnezeu si toat nevointa clugrului e s sporeasc aceast ascultare. Potrivnicul are dou feluri de ispite: prin plcere si prin durere. Cu primele umbl s ne amgeasc. Dar cu celelalte umbl s ne constrng s socotim plcerea ca bine si durerea ca ru. Cu aceast mestesugire ar restrnge nzuintele sufletului numai la o viat comod n veacul acesta. Iar clugrul are ctre primele: nevointele nfrnrii pentru dragostea de Dumnezeu, iar ctre celelalte: lepdarea de sine pentru dragostea de oameni. Dac vede vicleanul c nu isprveste surparea cu ispitele atunci arunc n minte hule mpotriva lui Dumnezeu. Covrsirile acestui mndru s nu sperie pe nimeni cci nu spurc pe om, nici s nu le bgm n seam. Dar nici o viat sporit nu e crutat de bntuieli: fie cu vederi amgitoare si trgnd ctre slava desart, fie cu nfricosri grozave ducnd ctre iesirea din minti. n calea celor dinti avem lepdarea de vederi, cci mai de folos este a ne vedea pcatele dect a vedea ngerii, iar n calea celorlalte avem lepdarea de sine n grija lui Dumnezeu. Pe putini credinciosii si molatecii vicleanul i scoate din lupt cu evidenta neputintei cu care i arunc n dezndejde, iar ctre smerenie le nchide calea prezentndu-le-o ca umilire. Pe calea aceasta le macin sufletul ntre dezndejde si nemultumire, de unde ajung la mnia persecutiei. Adun la conflict, se nchid sufleteste n prejudecti si asa alunec din calea sfnt n calea profan sau chiar chimic. La acestia lepdara de sine a fost mereu un lucru de sil sau fr convingere.

n urm ispitele aleg trebnici de netrebnici. ntr-unii ispitele desvrsesc n suflet ascultarea si dragostea de Dumnezeu. Iar n ceilalti le sterg pe acestea si pun n loc ascultarea si dragostea de sine. Ispitele descoper ceea ce este n inima omului. Drepte sunt cile Domnului si cei drepti merg pe ele dar ndrtnicii pe aceleasi ci se poticnesc si cad. Pentru calea clugriei trebuie prin urmare sntate deplin si majoritate de minte. Viata duhovniceasc nu se deschide dect n sufletul care are curajul umilintei. njosirea n fata lui Dumnezeu, dispretul de sine si lepdarea vointei proprii, iat calea celor trei arme ale sufletului (Avva Pimen). De aceea n calea lui Dumnezeu s fii neclintit, neabtut nici de plcere nici de durere. Dar s stii c a rmne n picioare nu e treaba ta, nici a virtutii tale, ci a harului Aceluia Care te tine n bratele Sale ca s nu cazi n ntristare. Deplin izbvit de lupte nu este om pmntean, nici nu trebuie s fie. Altfel nu ar mai fi lupt, nici ucenicie, nici sporire, nu ar mai trebui nici Harul nencetat de la Dumnezeu. Omul nu si-ar mai cunoaste slbiciunea si nici de smerenie nu ar mai avea trebuint. E mai de pret lupta, c vezi ajutorul lui Dumnezeu si te smeresti si te umpli de dragoste, cci biruinta pe multi i-a pgubit. Pe aceast cale nu poti cltori fr primejdie dect condus de mna nevzut a lui Dumnezeu prin constiinta unei cluze. Despre lepdarea de lume Lumea este lucrarea lui Dumnezeu. Dar stricciunea din lume este lucrarea pcatului. Clugrii fug de stricciunea din lume pentru c aceasta desface pe oameni de Dumnezeu. Dar pentru c stricciunea este asa de tare tesut cu lumea, clugrii se leapd de lume. Aceasta pe scurt. Mai pe larg, fuga de lume se petrece asa: la vrsta mintii se trezeste n noi si constiinta de crestini. Constiinta aceasta e un nssi dar al botezului. De acum doi insi ne cheam: Dumnezeu si lumea, fiecare n partea sa. Dumnezeu ne cheam prin constiint, iar lumea prin trup. Aflndu-ne n aceast cumpn sufleteasc avem prin urmare libertatea de a alege modul nostru viitor de viat. Dac am avea s trim o viat crestin n lume, vedem mprejur sau chiar n casa noastr, c obiceiurile si ndeletnicirile din lume ne-ar birui si am sfrsi prin a tri si noi ca toat lumea. Dac ns chemarea constiintei ctre Dumnezeu e mai tare dect chemarea trupului ctre lume, atunci ne lepdm de lume, vindem tot ce avem si venim ntr-o mnstire s urmm lui Hristos. Lepdarea de lume este prin urmare un act de libertate a constiintei, o convingere. Nici un alt motiv nu e mai temeinic dect acesta.Iat primul pas ctre mprtia lui Dumnezeu. Treptele vietuirii duhovnicesti Este o singur viat duhovniceasc pentru c este un singur Duh. Deprinderea si trirea ei ns este treptat, pe msur ce ne curtim de patimi, iar aceasta este numai nceputul. Perioada de timp caracterizat prin lupta cu patimile se numeste ascez, lupttorul ascet iar totalitatea nvtmintelor se numeste ascetic. Cuvntul ascez e grecesc si nsemna la nceput exercitiu fizic. Apoi a cptat ntelesul de exercitiu moral pe care l-au luat mnstirile desvrsindu-i ntelesul, de totalitatea nevointelor prin care se izbveste firea de patimi. Aceasta prin urmare este perioada de urcus n care preocuparea de cpetenie a monahului este curtirea de patimi. Chiar termenul de curtire are si el dou vrste si s-a ncettenit sub numele de purificare. Perioada ascetic cuprinde purificarea activ n care intr toate nevointele din partea omului si purificarea pasiv, adic de curtire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o face Dumnezeu nsusi. El si face loc curat n cei ce-L caut cu dragoste, dar puterile lor nu le mai ajung pentru aceasta si atunci ei trebuie s sufere curtiri mai presus de fire ca s poat locui n ei cu slav Cel mai presus de fire. Faza de culminatie a ascezei si de adncire a tririi duhovnicesti se numeste iluminare. n faza aceasta Darurile Duhului Sfnt primite la Botez se dezvolt n toat deplintatea lor si ntresc sufletul pentru si mai grele ncercri. n faza aceasta pot apare amgiri si daruri extraordinare si cine le are e sftuit s nu-si lipeasc inima de ele, pentru c nu numai c nu nainteaz, dar poate pierde si tot ce a agonisit. Iar calea e din ce n ce mai subtire si tot mai mult trebuie s te lepezi de toate. Asceza are si un caracter hristologic. n nevointe nu e numai omul, e si Hristos prezent. n sfortrile noastre e prezent forta din firea omeneasc a lui Hristos. Trupul si Sngele Lui din Sf. mprtsanie se lupt cu trupul si sngele nostru mpotriva patimilor, sfintind trupul si arznd patimile. n perioada ascetic murim lumii si nou nsine mpreun cu Hristos, n viata mistic. S nu uitm ns c nainte de nviere a fost sptmna patimilor, rstignirea, prsirea, umilirea, moartea, ngroparea si pogorrea la iad, dragostea ucenicului trecut prin cele mai grele cumpene sufletesti, uscciunile, prsirile, ntunericul umilirii de moarte. Acestea constituie purificarea pasiv si curtesc si ultimele rdcini ale patimilor, realiznd neptimirea. Ca dovad, din cel mai adnc mormnt si prsire suntem rpiti afar fr veste de sfnt lumina dumnezeiasc. Din cea mai adnc bezn fulger lumina contemplatiei divine plin de Har si adevr. De la acest moment al luminii divine ncepe viata mistic, adic unirea fpturii cu Dumnezeu. Aceasta este asemnarea nu prin fire ci prin har.

Spovedania si despre cercetarea constiintei. Citirea Dumnezeiestilor Scripturi. Lecturi spirituale. Odat intrati n calea mplinirii sfaturilor Evanghelice care restrng mult firea omeneasc, se ntelege c pn s deprindem vietuirea dup sfaturi gresim adeseori. Din pricina aceasta tebuie s nmultim si mijloacele de a ne mentine n aceast vietuire. Unul din aceste ajutoare de pret este spovedania deas. Spovedania fiind Taina Pocintei, este dttoare de Har care ntreste puterile noastre slabe ctre mplinirea fgduintelor ce le-am fcut sau ne pregtim s le facem. Spovedania deas trebuie tinut ns la pretul ei. Tinta sufleteasc a monahului fat de tain trebuie ndreptat atunci cnd se dovedeste usurtate la mijloc. De aceea o prea deas spovedanie, n sufletele neadncite, se banalizeaz. De aceea ne ajutm de cercetarea constiintei sau de spunerea gndurilor, care poate fi orict de deas. Sunt mnstiri n asa fel organizate nct nimeni nu se culc pn nu si-a spus gndurile rele, pn nu s-a mpcat din inim cu fratele su cu care s-ar fi nvrjbit peste zi si pn nu ia iertare de la toti. Spovedania deas si cercetarea constiintei au rostul de a slbi din fire deprinderile patimilor si a pune n loc deprinderile bune sau virtutile contrare patimilor. Practica aceasta are ns temeiul pe cunoasterea nsusirilor gndurilor. Gndurile ptimase nemrturisite sau simplu spuse au nsusirea c se ntresc si se fac funii, cum zic printii, si trag mintea la nvoire si la fapt, care este pcat. Pcatul acesta este: nfrngerea moral a sufletului de ctre un gnd ru. De aceea toate gndurile trebuiesc spuse nainte de a se ntri si de a birui mintea, cci de ndat ce sunt spuse le piere puterea de a obseda, asupri, stpni mintea. De altfel, si gndurile bune trebuie controlate cu o alt constiint, mai limpede. Controlul tuturor gndurilor e lege n clugrie. Nentrebat nimic nu e bine, nici ce e bine, pentru c singur nu te poti apra de sgetile slavei desarte. O alt msur de ajutor n biruinta asupra firii ne-o d citirea Dumnezeiestilor Scripturi. Este Duhul lui Dumnezeu n crtile Sf. Scripturi, de aceea citirea ei zideste duhovniceste. Dar si pentru aceasta trebuie putin preocupare. Mai nti trebuie nvtat aceast carte a lui Dumnezeu ctre oameni, adic nteleas n rostul ei de revelatie, nteleas n cadrul ei istoric, n sfortarea ei de a mentine n constiinta poporului ales asteptarea descoperirii desvrsite n Iisus Hristos. Valoarea spiritual a Scripturii nu se pierde n istoria pe care o cuprinde. De aceea Biblia e si singura carte a creia date istorice au si o neistorie pe care o cuprinde. De aceea Biblia e singura carte a creia date istorice au si o memorie duhovniceasc. De Acelasi autor sunt si scrierile ascetice ale Sfintilor Printi si scrierile Evanghelice si scrierile sfintilor. n concluzie, citirea cu socoteal a Dumnezeiestilor Scripturi aprinde si hrneste sufletul cu gndurile lui Dumnezeu care nu sunt ca gndurile omului. Despre rbdare, mndrie, smerenie, tierea voii, smerita cugetare Lepdarea de sine nu se realizeaz dintr-o dat sau odat pentru totdeauna ci trebuie timp si rbdare. Timp pentru deprindere si rbdare pentru greutatea ei. Rbdare trebuie s avem mai nti cu noi nsine ca s nu cdem n ntristare, apoi trebuie s aib si altii rbdare cu noi pn deprindem desvrsit lepdarea de sine. Dac nvtm practic lepdarea de sine si sporeste dragostea n inima noastr, rbdarea nceteaz de a mai avea nftisarea negativ, de necaz, si se schimb n bucurie, cu toat ntristarea mea sunt covrsit de bucurie. Cnd avem lepdarea de sine si dragostea, ocara ni se face ca lauda si lauda ca ocara. Rbdarea mai este si nevoint, adic pedepsirea de bun voie a firii cu tot felul de osteneli. Atrn de treapta duhovniceasc pe care ne gsim ca s fie cu neputint unele nevointe sau altele. La aceste nevointe ale rbdrii nu e bine s nzuim dect pe msura nsntosirii firii de patimi. La nceptori, deprinderea rbdrii ncepe cu ocara. nceputul trebuie ntrit cu rbdarea, pentru c n lupta cu mndria si cu slava desart, acestea au obiceiul s-l arunce n dezndejde ca s prseasc lupta. Cine rabd (ndreptarea) pn a sfrsit se va mntui (Matei 10, 22). Viata duhovniceasc are multe greutti de nvins, mai ales din partea mndriei. Partea importantei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrzniciei, neascultarea, grirea mpotriv, posomorrea, groaza de umilint, toate acestea sunt forme n care se dezvolt si se nmulteste mndria n suflet. Mndria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de ftrnicii. Din rcirea dragostei si a umplerii sufletului de rutate sub influenta acestei patimi, mintea alunec pe panta nebuniei. Ce e de fcut n momentul de limpezime de minte ? S simtim, s ne dm seama c la mijloc e o patim, cu duh ru care ne trage de minte cu o logic foarte strns ca s ne scoat afar din ascultarea lui Hristos. S ne dm seama c mai avem ceva n noi neatins de logica aceasta: constiinta. Deci s ascultm constiinta, nu dreptatea noastr. S cutm de mai este cineva care ne-ar putea ajuta s ajungem la liniste. Dac ntinzi minile ctre ajutor vei fi ajutat. Inima nfrnt si smerit Dumnezeu nu o va urgisi. Asa ncepe smerita cugetare: formalizeaz mintea. Smerita cugetare e nceputul smereniei, care nu e o virtute a firii sau expresia neputintei. Izvorul smereniei e darul lui Hristos. Nu de la oameni, nici din crti, nici de la ngeri, ci de la Mine v nvtati c sunt blnd si smerit cu inima si veti afla odihn sufletelor voastre (Matei 11, 29). Suntem n furtun cu sufletul numai atta vreme ct trim la suprafat, la expresia cea mai dinafar a vietii. Cnd ns ne mai adncim sufletele acolo unde ne asteapt Hristos de la Botez, sau de la oricare alt Tain, primim cuvntul Lui care mprstie furtuna. El este izvorul smereniei care reechilibreaz sufletul din bntuielile mndriei. De la aceast experient ncepnd, iubim Crucea lui Hristos si crucea noastr, cu firea primim si credem c tierea voii proprii e ntr-un cuvnt curtirea de patimi.

Petrecerea monahului n lume Viata monahului este luntric, duhovniceasc, pe cnd viata n lume e nafar. Una cu alta nu seamn. Mirenii mai vin la mnstire pentru rugciune, clugrii nu se mai duc n lume s se odihneasc. Toate profesiunile au vacant sau concediu numai clugria nu. Asa ceva ar nsemna ncetarea clugriei. Se duc ns la mare trebuint n interesul de obste al mnstirii. Haina clugreasc l face pe clugr vzut si cunoscut de toti. Unii l iubesc, altii l ocrsc. Clugrul trebuie s se fereasc n sufletul lui de cel ce-l iubeste ca s nu fie rnit de slava desart, precum trebuie s se fereasc si de cei ce-l ocrsc ca nu cumva poate din nepsarea lui s fie hulit Dumnezeu. De aceea clugrii nu umbl printre oameni cu ochii pe ei, ctnd cunoscuti sau dorind s stea de vorb, ci si vd de cale cu gndul la Dumnezeu. Toti clugrii care pentru neaprat trebuint au mers prin orase au simtit trebuinta ocrotirii lui Dumnezeu. Rugciunile celor din mnstire i-au nsotit ca o mn de aprare. Un drum n lume ti face dovada statorniciei n calea cea duhovniceasc. De altfel nici nu se trimit din mnstire dect cei mai statornici n clugrie. n ce const primejdia ? Firea omeneasc a fost asemnat cu cltii, patimile cu focul. Dac te atingi cu focul clti fiind, patimile amortite prin nfrnare se aprind prin simpla vedere. Clugrii triesc ntr-un altfel de foc al Duhului Sfnt. Acesta se stinge cnd se apropie de ei ntinciunea prin simturi. Alt grij pe care trebuie s o aib monahul e la felul vorbelor pe care trebuie s le aud sau s le stvileasc. Chipul monahului a trezit ntotdeauna si n tot locul mncrimea de limb a mirenilor. Ei caut oarecum fie s defaime modul acesta de viat, fie s-l fericeasc pe al lor. Clugrul s se fereasc, din constiint de cunostint, de a califica moral viata mireneasc, asa sau asa. Ct priveste mntuirea, aceasta are multe ci naintea lui Dumnezeu. Fiecare si alege viata care i place sau de care se simte n stare. Mirenii stiu toate nfrngerile clugrilor, dar nu stiu niciodat pe vreunul din sfintii care s fi biruit el aceste nfrngeri. Mirenii vd pe clugri prin patimile de care sunt stpniti ei si nu le vine a crede c-i cu putint si o viat de virtute. Virtutea e nenteleas, ba uneori e numit ftrnicie. Asa frate clugre, nvluie pe oameni n dragostea ta cea din mult rugciune si vei vedea trezindu-se n necunoscutii cu care stai de vorb si o scnteie dumnezeiasc, pe care nu si-o pot exprima ci numai o suspin. Chipul cel dinluntru si cel dinafar al monahului Sf. Apostol Pavel a descris ca pentru sine chipul cel dinluntru al omului: M-am rstignit mpreun cu Hristos; si nu eu mai triesc, ci Hristos trieste n mine. i viata mea de acum, n trup, o triesc n credinta n Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine nsusi pentru mine (Galateni 2, 20). Asadar Hristos este fptura cea nou a monahului sau monahul n Hristos este fptur nou (II Corinteni 5, 17). El este nluntru si nafar, blnd si smerit, hotrt si linistit. Tulburarea celor dinafar nu-l sminteste din aceste nsusiri sufletesti, dimpotriv, el aduce liniste. Chipul cel dinluntru si cel dinafar al monahului sunt ntr-o deplin armonie, printr-unul strvzi pe cellalt. Toti stim c nluntrul nostru stau ascunse mrgritarul, comoara, talantul si altarul mprtiei lui Dumnezeu. nluntrul nostru avem asadar posibilitatea sfinteniei. Dar posibilitatea nc nu e realitatea. De la sine numai, posibilitatea sfinteniei nu se transform n sfintenie. n viata duhovniceas credinta hotrt poate face ca posibilitatea sfinteniei s se transforme n realitatea sfinteniei. Este nevointa monahului. Fr nevoint ntins, sustinut de convingere, orice posibilitate real va rmne numai posibilitate sau chiar se va transforma n imposibilitate. De pild multi vin la clugrie cu o prere bun despre ei nsisi, prere pe care nemrturisit si-o pstreaz si n mnstire. Prerea sau iubirea de sine e o form subtire a mndriei. n mnstire viseaz sfintiri si litanii si viat fericit iar cnd aici dau de severitatea luptelor cu patimile, de tierile dureroase ale pedepsirii ntru toat fapta bun, visul se destram si ncepe dezamgirea si nemultumirea, camuflrile mndriei. Dac cel n cauz si nchide sufletul de ctre povtuirea duhovniceasc pentru c aceasta taie amgirea de sine din care creste dezamgirea, bobul de gru se schimb n tciune si se crede gru nederpttit. Aceasta este iubirea de sine pe care o mentine mndria si punctul de vam al diavolului. Sufletele slbnogite de mndrie stau totusi pururea ncordate n legitim aprare de ctre orice ndregtori, gata s-si apere dreptatea si s-si justifice ntristarea, s-si explice ei mai bine cauza si niciodat nu simte trebuint s asculte si s urmeze, dac este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Asa se explic ndeprtrile, mputinrile si chiar ntunecrile de la rostul luminos al clugriei. Sufletul dus n robie e jefuit pe dat de toat agoniseala sa duhovniceasc. Aceasta-i contabilitatea fricosului: zarafii cu banii lor falsi fur talantii nostrii buni. Acum monahul lenes de mntuirea sa ncepe s uite ntelesul celor ce are de fcut, se multumeste numai cu intrarea n clugrie ca si cum cu aceasta si-ar fi ajuns scopul. Potoleste rvna de rzboire cu slbiciunile firii patimilor, mbrcmintea sa

de lupttor al duhului pierde nsemntatea ei de la nceput. Sandalele nu mai alearg pe calea gtirii evangheliei pcii, calea duhului, ci o iau iarsi pe calea pmntului. Nici nu observ monahul molatic de minte cnd a fost scos din lupt si redus la un simplu cuier de haine clugresti. Cu alte cuvinte nu vede c a ajuns o mizerie czut ntre tlhari, un mincinos ala Domnului Hristos. Dac monahul se complace ntr-o asemenea clugrie de uniform si nu-l doare stingerea luminilor sufletului su ntristarea e chipul unui suflet cu luminile stinse - nseamn c a dat n micime de suflet si a ajuns un om de nimic. Potrivit acestei ndreptri el caut alt hran sufletului su: lauda oamenilor, aprobarea voilor sale. De povtuitorii si se desparte sufleteste, judecndu-i si gsindu-le tot felul de pricini. Asa se cuibreste viclenia n suflet si l face pe monah om cu dou fete, morminte vruite pe dinafar, nengrijit pe dinuntru, ipocrit. Prinderea sufletului ntr-o viat dinafar de duh prin trtele vietii e tot una cu ducerea lui iarsi n temnita patimilor. Cnd monahul a realizat ftrnicia, a ajuns pe punctul de a prsi clugria. n ochii lui toti sunt ftarnici, e o victim nevinovat a nedrepttilor, de aceea osndindu-i, iese dintre ei. De aici se vede destul de limpede c mndria singur, chiar sub cea mai subtire form a sa, cum e prerea de sine, dac nu e tiat din rdcini e n stare s risipeasc din suflet toat viata dup duh. Nu e mndria urciunea pustiului ? De aceea cnd te crezi bun s stii c esti nebun si s astepti ocara ca s te curtesti. ntunecarea aceasta ns ne aduce aminte de nvinuirile pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce ftrniceau virtutea. Astzi pentru obrazele celor din ndrtnicie prsesc lupta clugrii. Biserica ncearc pedepsirea, scoaterea din monahism, afurisirea sau caterisirea. Crestinii nu au de nvtat nimic bun de la acesti dezertori si mincinosi. Biserica prin slujitorii ei nu face degrab lucrul acesta, dar ce nu poate rugmintea poate pedeapsa. Plata neascultrii de Biseric este pierderea mntuirii. ndrtnicii dau asadar de primejdia pierzrii ca s se dezmeticeasc. Asa se ntmpl cnd se ntreste fariseul si slbeste vamesul. Votul ascultrii. Votul ascultrii si personalitatea monahului. Poate nceta obligativitatea voturilor monahale ? Dintre cele trei fgduinte monahale, ascultarea neconditionat s-a dovedit cea mai grea, din dou motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii, iar cellalt personalitatea ei. Mai nti ce este personalitatea ? Ca lmurire pe scurt spunem c personalitatea este o nzestrare sufleteasc neobisnuit. ntr-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic si mult mai limpede. Toti crestinii au sigur cte un talant, dar unii au si cte doi, iar altii si cte cinci. Talantii sunt talente, energii de lucru, ca de pild o minte mai strvztoare, o inim mai larg, o mare capacitate de dragoste, o voint mai puternic, o memorie mai bun, o ingeniozitate nscut. Aceste energii ale chipului prind mai bine, ca niste antene mai bune, energiile Harului care le sfinteste. Personalitatea are de asemenea de fcut calea de la chip la asemnare. Dar datorit nzestrrii sufletesti mai puternice, personalitatea ar putea strbate calea ntr-un timp mai scurt sau ar putea realiza o neasemnat asemnare. E destul s ne gndim la Sfntulita de la Arges, o copilit numai, dar cu o capacitate de dragoste care a ridicat-o ntre sfinti. Disciplina ascultrii ns e general, pentru c ea ridic firea din infirmitate precum scoate si mndria din personalitate. Ascultarea face si pe lenesi si pe vecleni s-si dezgroape talantul, precum acoper si pe cei talentati de jefuirea slavei desarte. Se stie c unde este bogtie mai mare si hotii se nevoiesc mai tare s o prade. Rnduiala ascultrii e cale dumnezeiasc. Chiar cnd se realizeaz sfintenia, nici aceasta nu dezleag de acopermntul ascultrii. Cci o sfintenie constient ar putea cdea ca fulgerul n ispita sfinteniei, care e cea mai rafinat capcan a mndriei. De aceea Avva Macarie era dus de ngeri din lumea aceasta si pe drum l ntmpinau dracii zicndu-i: ai scpat de noi, Macarie, iar sufletul lui rspundea: nc n-am scpat. Asa se explic de ce nici unul dintre sfinti nu a scpat desvrsit de vreo frn oarecare a neputintei, ca nu cumva tocmai la urm s piard totul. De aceea Sf. Printi nu au recunoscut desvrsirea dect dup semnul desvrsitei smerenii. n clugrie asadar nu are nici o important numirea de personalitate. Dimpotriv, e un nume de care trebuie chiar s te lepezi, s scapi de stiinta lui. nzestrarea sufleteasc ce-i corespunde e folositoare ntr-alt fel, n curajul smereniei, n avntul dragostei, n capacitatea de a te bucura n suferint. Acestea dovedesc un suflet mare. Clugria nu creste vistori ai mprtiei lui Dumnezeu, ci oameni hotrti care duc trirea crestinismului pn la ultimele lui consecinte de disciplin si frumusete. Altfel Hristos nu ne-ar fi spus c mprtia lui Dumnezeu - chiar aceasta luntric - se ia cu nval si nvlitorii pun mna pe ea si ndrzniti, Eu am biruit lumea. Temeiul ndrznelii celei dup Dumnezeu este nvierea Sa din morti, dovada att de puternic a dumnezeirii Sale. Pe cuvntul Lui, de Dumnezeu dovedit, avem si noi ndrzneal si curaj mpotriva lumii si a mortii din noi. Acesta-i temeiul strfund al uceniciei noastre, a crei capt este nvierea sufletului nc din veacul acesta, n lumina veacului viitor. Pentru o astfel de rostuire a vietii e clugria si ea cere smerenie si curaj. Smerenia si curajul s-ar prea doi termeni opusi. Cu toate acestea, n viata duhovniceasc ei se armonizeaz, ba se si completeaz. Absenta sau mputinarea unuia slbeste pe cellalt si ntre ei trebuie tinut un echilibru. Cci viata crestin orientat numai spre umilint ia o nftisare de sclavie spiritual, de pipernicire la liter si pierde curajul. Deasemenea, orientarea numai spre ndrzneal personal si spre profetism distruge bisericitatea si sobornicitatea crestinismului, provocnd fie erezie, fie schism, deci pierde smerenia. De aceea pstrarea capacittii de ncadrare n disciplin a unui suflet face dovada armoniei si valorii sale. Clugria slbeste n suflete slabe si se ntreste n suflete mari.

Dar pilda celor de pe urm aprinde curajul celor dinti. Voturile monahale au obligativitate de constiint. De Dumnezeu ascultm neconditionat toat viata si fr abatere. Dac ns povtuitorii nostrii dup Dumnezeu, staretii si duhovnicii, devin eretici si ca atare se ncarc din partea Bisericii cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegati de ascultarea lor pentru c ei au strmbat dreapta credint si prin constiinta lor nu se mai exprim voia lui Dumnezeu. Dar ascultarea de Biseric nu nceteaz. Obligativitatea voturilor monahale poate nceta numai n cazul extrem de rar cnd se ntmpl din motive chimice a personalittii omenesti, deci si a constiintei n cazul deplinttii de constiint, ns fgduintele rmn obligatorii iar lepdarea lor pcat. ncetarea voturilor e ncetarea clugriei. Mnstirile cu viat de sine au slbit votul ascultrii si al srciei si din pricina aceasta sunt o form decadent de monahism. Rostul si nsemntatea monahismului Se ntmpl ca unii crestini s nu mai cunoasc rostul monahismului n crestinism. De aceea te poti astepta de la ei la cele mai felurite ntrebri. Dar dac ni-l cunoastem noi cum trebuie, putem da seama oricnd despre rnduiala noastr. Monahismul se justific n linii largi cu aceleasi argumente cu care se justific crestinismul. Crestinismul nu s-a nvechit, dovad c n orice epoc a istoriei s-au gsit oameni s-si dea viata pentru el. Atunci nu s-a nvechit nici monahismul, de vreme ce este ales de cte unii ca mod de viat. Cea mai bun justificare a monahismului o fac cele trei rosturi cu care a strbtut el istoria: rostul spiritual, rostul cultural si rostul social. Rostul spiritual si-l mplineste monahismul prin disciplinarea firii dup sfaturile evanghelice. Prin aceasta monahul nevoitor se izbveste de patimile firii si se face cu neputint artarea unei alte forme de viat dup Duhul Sfnt. Viata mai presus de fire dovedeste constrngtor si totusi simplu existenta lui Dumnezeu. Mintea obisnuit, chiar a celei mai nzestrate si cultivate firi, nu poate face dovada decisiv nici c este, nici c nu este Dumnezeu, pentru c mintea firii acesteia e tot att de dibace de a dovedi si afirmatia si negatia unuia si aceluiasi lucru. De aceea filozofii si-au dat seama de viclenia ratiunii. tiinta cnd se pronunt n materie de religie, de asemenea a iesit din domeniul su, care este studierea meteriei si a legilor ei pentru folosul practic al oamenilor. Iar religia nu face stiint ci constiint. Cci oamenii nu triesc numai cu pine. De aceea despre Dumnezeu nimenea nu poate gri cu competent absolut dect numai El nsusi, cnd strluceste slava Sa pe chipul fiilor Si, sfintii. i totusi oamenilor le mai rmne libertatea s se ndoiasc. Aceste exemplare rare, sfintii, apar printre oameni din vreme n vreme si aduc n ei chipul lui HristosCare a dovedit desvtsit pe Dumnezeu-fiind stlpii Bisericii. Acesta este rostul de cpetenie al monahismului: trirea crestinismului pn la tensiunile desvrsirii, cnd existenta lui Dumnezeu devine un fapt de natura evidentei absolute pentru toti. Clugrii care realizeaz monahismul sunt n lume fcliile aprinse ale lui Dumnezeu. Ceilalti, care nu-l realizeaz, umbl cu ele stinse, iar pentru nfrngerile lor morale Dumnezeu este hulit printre oameni (Romani 2, 24). Dar nu acestia calific monahismul, ci cei dinti. Rostul cultural este mai modest, totusi de mare pret si el. Ei au mpletit rugciunea cu munca, o munc de rbdare, o munc de constiint. Clugrii s-au ocupat de copierea crtilor sfinte. Astfel, monahilor din pustia Sinai le datorm cel mai vechi manuscris ntreg al Noului Testament. Mai trziu au nceput s-si ilustreze crtile sfinte cele mai des folosite, dintre care ne-a rmas o minunat psaltire. Tot clugrii au fost primii iconari si aprtori ai icoanelor n perioada mpratilor iconoclasti. n toate artele minore unde a trebuit migal si rbdare deosebit gsim pe clugri. De la ei avem obiecte bisericesti de mare valoare artistic. Printre primii care au mbrtisat inventia lui Gutenberg, tiparul, au fost clugrii. Primele tiparnite la noi le-au nfiintat clugrii. Prin munca lor s-a asigurat unitatea limbii romnesti. Rostul social e si mai nensemnat si totusi asa de mare. Mai nti munca dezinteresat a clugrilor, care-i izbveste de lene, e un model de constiint. Clugrii lucreaz orice ca pentru Dumnezeu nu ca pentru oameni (Coloseni 3, 23). n vremea noastr constiinta fat de munc ncepe s fie un factor de mare pret n construirea viitorului oamenilor. Munca iese din stadiul pedepsei si trece n cel al consacrrii, capt o sfintenie pentru constiinta cu care e fcut. Clugrii triesc n viata de obste avnd totul de obste. Deci ei au adus pn n zilele noastre amintirea vie a primelor comunitti crestine din Ierusalim si Alexandria, unde se mprtea fiecruia dup cum avea fiecare trebuint (Fapte 4, 35). Deci clugrii prin viata lor de obste sunt o icoan strveche a lumii noi. Comunismul la obrsiile lui a fost crestin si va fi si la sfrsit. Clugrii si mai justific rolul lor social si prin faptul c sunt totdeauna n lupta Bisericii crestine pentru marea cauz a vremurilor noaste: pacea ntre popoare. Rugciunea pentru pacea a toat lumea clugrii o fac la toate slujbele lor n biseric, zi si noapte. Pacea nu e numai un bun social ci si un bun spiritual al oamenilor, de aceea noi ne rugm pentru pace, pentru c la urma urmei Dumnezeu detine pacea. Astzi armele nu sunt numai ucigtoare ci pustiitoare. i pentru care pricin ? Pentru o mai dreapt repartitie a bunurilor ntre toti oamenii. Toate religiile pmntului s-au unit n lupta pentru pace, toate semintiile pmntului si mintile limpezi sunt n ideea de pace. Niciodat ntre cei mai deprtati si deosebiti nu s-a vzut asa o unire ca n a cere pacea. Acesta e un lucru mai presus de oameni, de aceea pacea va nvinge rzboiul. Convingerile unite n dreptatea cauzei sunt o putere n care intr si toti clugrii. N-a auzit Avraam de la Dumnezeu c dac vor fi si numia zece drepti nu va pierde cetatea ? (Facere 18, 32) Iat ce nebnuite rosturi pot avea acesti oameni sraci cu duhul, care sunt si clugrii. Purtarea monahului fat de superior si fat de obste, fat de ascultri si fat de bunurile mnstirii

n calea vietii duhovnicesti nu sporesti dect pe temeiul ncrederii totale n povtuitorii ti: staretul sau stareta si duhovnicul. Ascultare si dragoste s ai ctre toti din obste, dar ctre povtuitorii ti mai ales, pentru c ei rspund naintea lui Dumnezeu de sufletul tu. Asadar, de ce s poarte rspunderea aceasta suspinnd ? Purtarea monahului descoper adevrata sa trire, dac are o credint de adncire sau o credint de suprafat. n cazul dinti va fi pururea cuviincios si smerit, n cazul al doilea ndrznet si obraznic. Cuviinta sau obrznicia purtrii arat ce duh are n inim n cazul acela. Strile sufletesti molipsesc prin surprindere. De aceea e bine ca povtuitorii s griasc totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca n fata lui Hristos, si atunci vor fi blnzi ntru dojan si smeriti ntru mustrare, altfel mustrarea lor nvinge dar nu convinge. Niciodat nu trebuie s uitm c prin purtarea de grij a printilor lum ndreptare de la Dumnezeu. Cnd uitm lucrul acesta cdem n ntristare. Altii au uitat ndemnul care grieste ca unor fii: Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu-ti pierde cumptul cnd esti mustrat de El. Cci pe cine l iubeste Domnul l ceart si pe tot fiul pe care-l primeste l bate cu varga (Evrei 12, 5-6). Acesta este examenul purtrii, esti n stare s vezi n mustrare grija lui Dumnezeu de tine sau numai o treab de administratie ? De aici se alege folosul sau ncepe pierderea de vreme. Purtarea fat de obste dovedeste si mai bine cum suntem cu adevrat. Fat de povtuitori, ca mai mari, avem o purtare, iar noi ntre noi alt purtare. Aceasta dovedeste cu cte fete umblm. Dac avem pe Hristos n inim, ctre toti avem aceeasi fat, fcnd toate ca pentru Dumnezeu, date n chivernisirea obstii pentru neputinta firii. Asadar de la asezmntul inimii n duhul lui Dumnezeu izvorste toat purtarea monahului ctre cel dinafar, iar cele dinafar, dup modul cum le face, sporesc duhul celor dinluntru. Purtarea monahului fat de rude, prieteni, cunoscuti si fat de credinciosii care vin la mnstire Urmarea lui Hristos stabileste o altfel de rudenie ntre oameni dect cea dup trup. ntre cei ce iubesc pe Dumnezeu mai mult dect orice altceva se stabileste o rudenie duhovniceasc. Acestia se adun laolalt n obsti si mplinesc unul din cuvintele lui Iisus: Tot cel ce se leapd de avutiile sale si pentru Mine prseste mam, tat, sotie si copii - se ntelege, nainte de a le lua nsutit va lua nc n viata aceasta si avutie si tat si copii - desi cu necazuri - iar n veacul ce va s fie viata vesnic. Iat rudenie, iat avutii de obste ale mnstirii, desi si cu necazuri, dar dttoare de ndejde a vietii vesnice. Mama si rudeniile Mele sunt cei ce fac cuvntul lui Dumnezeu, din pricina aceasta rudenia mea dup trup rmne pe planul al doilea ca important. Clugria dezleag pe monahi de obligatiile ngrijirii familiei n lume. Cu toate acestea, legtura nu e rupt ci rmne n dreapta cumpnire a situatiilor si a celei mai bune solutii. Dac dai staretului toat grija ta, o dai si pe aceasta, si cum va rndui, asa va rmne. Prea mult ntlnire cu rudele nu e bun, pentru c ele aduc grijile lumesti, tnguirea c au fost prsite si felul de a gndi dup lume. Sunt totusi rude care se bucur cu adevrat de calea noastr. O viat mbunttit a noastr le-ar fi singura mngiere si bucurie care ar cntri n sufletul lor mai mult dect amrciunile. Acesta-i primul folos sufletesc ce se asteapt de la noi. Iar al doilea e acela al rugciunilor pentru mntuirea lor. Prieteni, cunoscuti, vizitatori si nchintori nu mai sunt de folos celui ce se nevoieste s-si tin mintea si inima curate de gnduri. Pentru porunca dragostei pot fi primiti, dar dup rnduiala cea pentru strini. Putem vorbi cu ei dar la un nivel de seriozitate. Totdeauna si n toate mnstirile unde mirenii au fost primiti fr nici o bgare de seam, acestia au destrmat rnduiala si au sfrsit prin desfiintarea mnstirilor sau si numai a valorii ei duhovnicesti. A umbla dup vizitatori sau chiar nchintori este a umbla dup slava desart. ntr-o atare mnstire nu se adncesc monahii n Duhul lui Dumnezeu ci n duhul lumii. De aceea n mnstirile clasice nu se ngduie cu usurint nici intrarea printilor sau a fiilor dup trup. Pn s covrsesti cu dragostea peste toat fptura trebuie s te nevoiesti cu nfrnarea spre toat zidirea. Tlcuirea rnduielii tunderii n monahism Intrarea n clugrie se svrseste n vremea Sf. Liturghii, ndat dup intrarea cea mic cu Evanghelia. Spre stiint, pe scurt, Sf. Liturghie este slujba de cpetenie a Bisericii n care e prezentat viata si nvttura Mntuitorului precum si lucrarea de mntuire a omului prin jertfa de pe Golgota. Sf. Liturghie este repetarea sau continuarea peste veacuri a aceleiasi jertfe si taine. Fratele care vine la clugrie este o road a acestei jertfe. Bratele printesti l asteapt deschise pe cruce. Aceasta e cea mai puternic chemare ce s-a putut face vreodat oamenilor. n fata ei prsim viata cea usuratic a firii si dorim s dm si noi vietii acelasi nteles. Iar slujitorul tainei lui Dumnezeu, preotul sau arhiereul, primeste pe fratele naintea usilor mprtesti, deschizdu-i urechile dragosei prin cuvintele Domnului: Veniti la Mine toti cei osteniti si mpovrati - cu pcatele - si Eu v voi odihni pe voi . Pcatele, patimile, ostenesc si ncarc, slbesc si apas sufletul n ntuneric. Dorul dup odihn de acestea este fundamentat n suflet. Acestui dor nimeni si nimic nu-i poate rspunde dect Iisus. De la El nvtm smerenia si primim odihna, adic neptimirea. Cuvntul de lmurire continu si prin el fratele e adus naintea lui Dumnezeu n privinta dorintei sale. n fata sfinteniei lui Dumnezeu avem deodat aceste simtminte contradictorii, de fric si de bucurie, de temere si de atragere. Dar nu numai

Mntuitorul e nevzut de fat, ci si Preaslvita Sa Maic, sfintii ngeri si toti sfintii cei dintre oameni vin de fat asupra hotrrii fratelui cu destinul sufletului su. Stau plecate privirile ntregii lumi vzute si nevzute. Acestia sunt martorii nostrii n ziua rspltirii, cnd Mntuitorul nostru va veni s judece vii si mortii, nu dup cum vom fgdui mrturisind - cu gura - ci dup cum vom pzi si mplini - cu fapta - cele ce vom fgdui . Deci e ntrebat fratele de ce a venit n fata altarului, n fata jertfelnicului Domnului. Iar fratele rspunde spunnu-si dorinta clugriei. Dorinta aceasta e ns o convingere. Preotul confirm buntatea si fericita alegere a fratelui. Fratele a ales biruinta asupra firii, urmez s o cstige prin osteneli si suferinte. O astfel de hotrre, ca s duc la rezultat, trebuie s ndeplieasc o condite esential: s fie o hotrre a liberttii sale. Libertatea constiintei e cel mai adnc bun spiritual pe care-l avem la ndemn n viat. Acesta este factorul de care Biserica tine seama si garanteaz seriozitatea convingerii, alegerii si statorniciei. Sila mprejurrilor, sila neputintelor, sila nfrngerilor, dac nu se vor converti n convingere, nu stau garantie pentru clugrie. Fgduintele clugriei sunt asadar pe viat, viat petrecut ntr-o mnstire. Urmeaz ntrebri si rspunsuri, cele trei rspunsuri sau voturi monahale. Primul este fecioria, al doilea ascultarea de povtuitor si de frati, iar al treilea srcia, lipsurile vietii clugresti. Dup aceste trei fgduinte din partea fratelui, preotul, slujitorul tainei, lmureste mai pe larg n ce constau aceste sfinte fgduinte. Mai nti c sunt date n fata Celui Sfnt, c sunt scrise de ngeri si c vom da seama de ele si la sfrsitul lumii. Trite aceste fgduinte, prin ele se arat n viata noastr viata Domnului, ntruct El nsusi este viata vesnic. Viata moahal nu este o viat dup trup. Poftele lui trebuiesc stinse. Cuviinta fat de om trebuie cstigat si mintea curtit prin nevointe, cci si trupul e chemat la sfintenie si viat vesnic. De aceea si el trebuie fcut asculttor de Dumnezeu. Postul, osteneala, privegherea, l mblnzesc. Ascultare s ai fat de toti. n ascultri fr crtire zice preotul. La viclene gnduri s te astepti, care vor s zdruncine hotrrea de a merge prin greutti n urma lui Hristos. Acestea vor s te ntoarc napoi de la calea Duhului iarsi la calea firii. Firea trebuie tmduit de fric n fata suferintei. Pentru dobndirea vietii duhovnicesti trebuie s birui si toat dragostea firii, chiar si dragostea de printii dup trup. Nici dragostea de sine nici dragostea de slav s nu mai ai. Nu mprti sufletul tu ci adun-l din toate si d-l ntreg lui Hristos. De toate s fii srac, ca s atrni ntru totul de Dumnezeu. Oamenii te vor defima, nentelegndu-ti viata, dar nu uita c nici viata lui Iisus nu au nteleso cei ce L-au rstignit. Oamenii prea legati de fire nu au nteles niciodat vietuirea cea mai presus de fire, de aceea s-au temut de aceia cu o astfel de vietuire ca de un ru, ca de o mustrare si i-au fcut mucenici. Iar cuviosii au trit o viat de bun voie, o viat de mucenici. Vietile Sfintilor ne sunt nou hran si curaj n urmarea lui Hristos, precum si convingerea c e cu putint aceast urmare. Hristos fcndu-Se om ne-a dat nou aceast putint. Cu toate acestea viata dup Hristos nu e o viat de vis sau de vistori, nici o viat cu minuni. Lepdarea de sine si crucea rezum toate greuttile ce le vom avea cu firea cea veche si ne prevestesc mult umilint n lumea aceasta. Dar tocmai acestea cnd le vom mplini ne fac dovada c viata noastr e dup Dumnezeu. ntru aceasta ne st puterea, de a ne bucura ntru necazuri. Cu trupul ne amrm pentru greutatea virtutilor dar cu sufletul ne bucurm pentru plata pe care o aduc. Fratele e ntrebat dac poate mrturisi aceast conceptie de viat. Cu Harul lui Hristos acest fel de vietuire e cu putint. Preotul se roag n continuare lui Dumnezeu, amintind si fratelui c dragostea lui Dumnezeu fat de cel mai mare pctos e mai mare dect dragostea celui mai mare sfnt pentru Dumnezeu, de aceea Dumnezeu nu uit de om cum uit omul de Dumnezeu. De aceea El stie dorul fratelui si adaug la acesta puterea Sa, spre mplinirea poruncilor Sale. Sfaturile evanghelice prin fgduint solemn devin porunci. Cel mai frumos dar pe care l putem face lui Dumnezeu e s ne druim Lui pe noi nsine, pe viat. Dumnezeu primeste si mbrtiseaz, apr si ntreste un asemenea dar. Abia cu aceast druire a dragostei prindem putere asupra greuttii, asupra neputintei si cptm curaj n nevointe. Un duh nou se slsluieste ntru noi din clipa aceasta. l avem noi mai de demult, dar acum a prins el inima noastr n razele lui. Cci duh dumnezeiesc este dragostea care a fcut sfinti. Cu capul plecat si cu cartea rnduielii clugriei pe cap, preotul se roag lui Dumnezeu s-l primeasc si pe fratele acesta n ceata celor care au prsit toate cele lumesti si s-au fcut vrednici de Dumnezeu. ntrit de Adevr, ngrdit de Duhul Sfnt, hotrrea fratelui s fie neclintit n rzboaiele cu mestesugirea potrivnic. Biruinta se cstig prin rbdarea ntrit de Dumnezeu cu Har si prin rugciunile Maicii Crestinttii, Preasfnta Stpn de Dumnezeu Nsctoarea si ale tuturor sfintilor ntru care S-a proslvit Dumnezeu Cel n Treime nchinat. Toti si pleac capetele. Preotul din nou se roag lui Dumnezeu s-l primeasc pe fratele acesta, care si-a ales din feluritele ci de mntuire pe aceasta a jertfei de sine. Rugciunea continu ca poftele si gndurile firii s fie ridicate de la dnsul odat cu tunderea prului, al cror semn este. Pzirea poruncilor aduce n fire sfintenia Celui ce a dat poruncile. Preotul mai cere de la Dumnezeu si darul nestrmutrii hotrrii fratelui, vointa otelit care i-a caracterizat pe nevoitori. Cu acestea slujitorul Sf. Liturghii se apropie de Cel ce nevzut svrseste Taina, Hristos, ntinde mna sa dup Sf. Evanghelie asezat n fata icoanei Mntuitorului din tmpl si zice:

Iat Hristos, nevzut, aici st de fat . i preotul mai ntreab odat pe fratele dac face pasul clugriei de bun voie, deplin liber, fiindc numai acesta e factorul sufletesc hotrtor n cile omului. n adncul fiintei sale omul e libertate. Acesta e darul lui Dumnezeu fcut omului, prin care l-a deosebit de toat fptura vzut si l-a nrudit cu ngerii si cu aceasta l-a fcut capabil si de viat ngereasc. Clugria e asadar o logodn cu modul mai presus de veac al vietuirii ngeresti. Fratele afirm definitiv libertatea constiintei sale n fata Celui ce-i va desvrsi libertatea. Logodna aceasta ncepe ns cu foarfecele, unelte care taie vlul necunostintei de Dumnezeu de pe suflet sau mrejile patimilor de pe minte. La aceast tiere nu numai c te nvoiesti, dar sruti si foarfecele, mijloacele fizice sau morale cu care se face aceast rupere a sufletului si a mintii de patimi. Aceasta a fost ultima zi din viat n care ai mai avut preri personale si voint proprie. De la logodna cu ngerescul mod de viat sub o nou lege, tierea voii si a toat prerea ti este lege. Aceasta o ai chiar din mna lui Hristos. n lumea nevzut sunt mii si milioane de fiinte si numai o singur voie a lui Dumnezeu este. Prin clugrie intri n aceast lume ca s completezi locul cetei a doua ngeresti pe care Dumnezeu a hotrt s-l mplineasc cu oamenii care, n trup greoi fiind, biruie n lupte pe ngerii cei czuti prin neascultare. De aceea, ca s sui la sfrsitul zilelor la aceast destinatie cereasc, trebuie s nveti firea de a nu avea pe pmnt alt voie dect numai voia lui Dumnezeu, precum e si n cer. Ce rost mai au aceste foarfeci ? Foarfecele, povtuirile, mustrarea, dojenirile, ocara au rostul tierii patimilor, cci cu tierea voii se taie toat patima. Iar al doilea rost al foarfecelor este venirea la cunostinta adevrului care este Hristos. Adevrul este fiint vie. Noi ns suntem fiint, dar prins n amgiri. Trebuie tiate amgirile ca s fiintm n Adevr, adic n Hristos. El e usa la casa Tatlui, iar Duhul e cheia cruia Fiul i deschide. Aceasta-i cunostinta adevrului cu noi, cu calea noastr dup Duh, cu destinatia noastr cereasc. Pe acest nteles lupttorul primeste nume nou, dup al unuia dintre sfintii care bine s-au nevoit. De aici ncepnd, de la darea numelui, monahul e un nou botezat, care si ntelege personal Botezul. Aceasta nu e repetarea primului Botez, ci nnoirea lui. Viata lui viitoare, desi continuat pe pmnt, va avea s fie o slav a Sfintei Treimi. ntreaga Sfnt Treime si face slas ntr-un ales. Chematii sunt multi, dar vin numai cte unii care se aleg. Cu acestea ncepe noua mbrcare n Hristos, din afar vzndu-se cele ce urmeaz. Mai nti o cmas alb, hain luminoas a Sfntului Duh, Harul luminii dumnezeiesti care stinge pentru totdeauna mohorciunea ntristrii din patimi si lumineaz firea cu slav dumnezeiasc. Acum e logodna cu darul luminii de pe Tabor, urmeaz lucrarea de o viat si nmultirea lui pn cuprinde n dumnezeiasc vpaie nu numai sufletul ci si trupul. Aceasta e haina noastr, haina de lumin pentru ziua de nunt a Fiului, care este la sfrsitul veacului acestuia si nceputul veacului viitor. Urmeaz paramanul a crui nsemnare, ca s n-o uitm, e scris pe el: Luati jugul Meu c este bun si sarcina Mea usoar . Iar din prooroci: Dat-am spatele Meu spre bti si obrazul Meu spre plmuire si fata Mea n-am ferit-o de scuipri . Iisus e artat de Revelatie si ca inger de mare Sfat , ca unul ce a descoperit Calea de mntuire. Cu aceast Cale a ngerului de mare Sfat al lui Dumnezeu ne logodim si din aceast pricin calea scris pe paraman e numit a ngerescului chip, cci nu sunt aceste cuvinte dintre cuvintele ngerilor. Crucea aminteste de toat lucrarea de mntuire, de umilirile prin care a trecut Iisus nevinovat, de desvrsita jertf de Sine. La aceeasi cale ne fgduim si noi, printre ocri si scuipri, cci noi vrednici suntem de acestea. Jertfa Mntuitorului a dat Crucii putere de alungare a mestesugirii potrivnice. Crucea este podoaba Bisericii, Crucea este ntrirea credinciosilor si dracilor ran. Arm mpotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat cnt Biserica. Dulama nu are dect nsemntatea culorii negre, semnul lepdrii de lume. Lumea mbrac haine colorate, clugrul stinge de pe sine culorile cu viata curat a pocintei. Cingtoarea au descoperit-o lupttorii pentru c prin ea si mresc puterile de lupt. Clugrul are aceast lupt: omorrea firii sale celei vechi si nevointa nnoirii duhului. Culionul vine de la coif, care e un acopermnt de lupt, cu rostul s apere capul de sgeti. El nseamn ndejdea de mntuire. n lupta cu patimile, cu firea, cu viclenele gnduri, adeseori primim sgetile dezndejdii n cap. Dac ns suntem ntriti luntric cu credinta, ndejdea si dragostea - n Dumnezeu trei paveze aprinse ale Duhului Sfnt: una a mintii, una a inimii si una a vointei - sgetile vicleanului nu ne ating, ci-l ard ale noastre pe el. Cci celor ntriti n smerenie le ngduie Dumnezeu s-l ard pe vicleanul cu sabia duhului. Rasa aminteste hainele de zale care apr pieptul si toate ncheieturile. Rasa e mbrcmintea cuviosilor care sting toate gndurile rele si ndemnrile voii proprii, smerindu-le cu gndul mortii. Haina aceasta de lupt are deasemenea culoarea neagr. Cu gndul mortii omori plcerea ptimas de viat desart. Culoarea neagr a mbrcmintii clugresti nu are nsemntatea de doliu pe care o are aceast culoare la mireni. Sandalele sunt ncltmintea usoarei alergri n lupt, cci mult trebuie s alergi pn plinesti gtirea Evangheliei pcii. Pn la pacea neptimirii e mult de alergat si totusi trebuie ajuns la pacea evanghelic (pentru care avem Evanghelia) n termen.

Termenul dobndirii biruintei asupra patimilor e pn este ziu adic mai nainte de seara vietii sau chiar a noptii. Ca s stim cum s ne mprtim vremea sau stadiul vietii acesteia, aducem la mijloc cuvntul Sf. Ioan Scrarul: Celor nceptori stirea c sunt dup Dumnezeu le-o d pasii lor care sunt roadele smereniei. Celor din stadiul de mijloc, disparitia luptelor, iar celor desvrsiti, manifestarea si prisosinta luminii dumnezeiesti . Mantia se vede n zugrvirile sfintilor mucenici, apartinnd si ea mbrcmintii ostasilor. De la dobndirea neptimirii firea omeneasc se bucur de harul luminii dumnezeiesti, ca si ngerii. De vrei s te faci clugr, f-te ca focul. Mantia desi e neagr nu nseamn gndul mortii, desi cuviosii adormiti se nfsoar n mantie. Mantia e o mbrcminte plisat, ceea ce aminteste o mbrcminte de raze a unei lumini necreate, tsnind ca fulgerele din fiinta lui Dumnezeu asa cum s-au nvrednicit s-o vad pe Muntele Tabor Petru, Iacov si Ioan, si aceasta numai ct i este cu putint firii omenesti. Aceasta este mbrcmintea nestricciunii si sfinteniei, lumina dumnezeiasc n care au strlucit multi, oameni dup fire si dumnezei dup har (Sf. Simeon Noul Teolog). Camilafca e un vl usor, aproape strveziu, care pogoar de pe cap la corp. Desi e negru si el, nu nseamn gndul mortii. E un simbol al mintii care sub puterea curtitoare a Harului devine strvezie, devine de culoarea cerului si se vede pe sine ca lumin ntelegtoare. Aici e o mare tain a vietii duhovnicesti. Altarul mintii n care s-a slsluit Hristos la Botez devine tot luminos si lumina dumnezeiasc din Iisus strbate catapeteasma care este trupul n ntregimea lui si astfel mintea noastr se uneste cu mintea lui Hristos - cum spune Sf. Apostol Pavel - si tot trupul nostru se face primitor de lumin ntelegtoare. Iat unde are s ajung rugciunea mintii, s strbat nu numai luptele ci si neptimirea. ntr-o atare trie si deplintate de Duh mintea nu mai cuget gresit sau rtcit pe Dumnezeu ca obiect ci ne ntlnim noi si Dumnezeu n acelasi subiect al unei altfel de cunoasteri, mai presus de firea de dincoace a mintii (Dumnezeu este subiectul universului vzut si nevzut si tot universul este obiectul cugetrii lui Dumnezeu; deci Dumnezeu gndeste lumea iar nu fptura l gndeste pe Dumnezeu; cnd face aceasta nu e de mirare c nu-L gseste, de vreme ce-L face ceea ce nu e: obiect). n felul acesta El se face hran mintii noastre cci n ea s-a sdit putinta unirii omului cu Dumnezeu. Metaniile sunt o asemnare a sabiei. Rugciunea mintii este sabia Duhului care taie gndurile rele cu Numele lui Iisus. Propriuzis, Iisus ne izbveste nencetat de lupta potrivnic: Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrjmasi. Cci arm mai puternic asupra diavolului ca Numele lui Dumnezeu n cer sau pe pmnt nu este (Sf. Ioan Scrarul). Crucea de mn noului mrturisitor al lui Hristos i aminteste c lepdarea de sine si luarea crucii e o lucrare permanent n toat calea spiritual. Bobul care nu vrea s moar, fie chiar si de gru, nu mai aduce nici o road. Mntuirea se lucreaz numai pe ruinele egoismului. Fclia nu este o simpl luminit sau simpl candel aprins. nsemntatea ei n rnduiala clugriei e mult mai cuprinztoare si vrea s spun c noi nsine trebuie s ne transformm ntr-o fclie. Noi suntem pietrele, lemnele sau jertfa de bun voie pe altarul lui Ilie, altarul de dovedire al adevratului Dumnezeu. Iar de foc se va ngriji Dumnezeu. Dovezile existentei Celui Preasfnt - cele mai strlucite dovezi - sunt sfintii n lumina dumnezeiasc. Acesti biruitori asupra firii, asupra zidului, a vlului necunostintei de Dumnezeu, aduc irezistibil pe oameni s dea slav si s cunoasc pe Dumnezeu. Asa au strlucit ca soarele: Avva Sisoe, Avva Pamvo, Avva Siluan, Avva Simeon Noul Teolog, Sf. Serafim de Sarov, ca s nu pomenim dect pe cei mai cunoscuti. Dup ce noul monah a primit toat mbrcmintea si uneltele de ostas al Duhului, preotul l binecuvinteaz. Acestia sunt binecuvntatii Tatlui Meu , binecuvntatii Sfintei Treimi. Preotul, iconomul Tainelor lui Dumnezeu, se roag pentru noul monah s fie numrat n ceata cuvnttorilor de Dumnezeu si scris n Cartea Vietii, s strbat n lumea aceasta toat calea ascetic, prezentat n icoana clugrului rstignit pe cruce, interiorizat, cu fcliile aprinse, desi n afar patimile i strig toate: D-te jos de pe cruce . Cu acestea, noul monah este dus ntr-o stran. Asa i se d un loc n Biserica lupttoare. i continu Sf. Liturghie n care se iveste rugciunea pentru noul lupttor al Duhului: s fie acoperit de ctre sgetile potrivnicului si ajutat de Dumnezeu ca s petreac n smerenie, dreapt credint si neprihnire, ca s biruie firea cea veche a patimilor si s creasc ntr-nsul omul cel nou, Hristos. Ectenia continu: ... si pentru iertarea pcatelor lui . Clugria e dttoare de Har, sterge tot trecutul pcatelor, e Tain a Pocintei. Avva Moise Arapul cel din tlhari a ajuns preot. Sf. Liturghie se orienteaz si ea cu atentie ctre noul mrturisitor al Jertfei, care acum e un nou botezat. Trisaghionul - cntarea Sfintei Treimi - e al Tainei Botezului sau a praznicelor mprtesti:

Cti n Hristos v-ati botezat, n Hristos v-ati si-mbrcat . Bucurie n cer s-a fcut, bucurie mprteasc. Stihurile Apostolului sunt profetice: Domnul este luminarea, Domnul si Mntuitorul meu, de cine m voi teme ? Domnul este sprijinitorul vietii mele, de cine m voi nfricosa ? Pn aici nu s-a artat si latura de primejdie a rboiului. Pot apare lupte ascutite, rniri, amgri, curse, nfricosri, vedenii mincinoase, nluci, halucinatii, spimntri. Multimea curselor o trece smerenia, ea nici mcar atins nu e. Vedenii nu primi, n primejdii atrn-te de Dumnezeu. Apostolul clugriei aminteste nc odat simbolul mbrcmintii de rzboi. Toti sunt ndrumati de Apostolul Pavel s-si ntreasc curajul, ntemeindu-se pe tria puterii lui Dumnezeu. Firea noastr trebuie s o mbrcm cu toate armele cu care l-a btut Iisus pe potrivnic. Cci nu suntem mpotriva firii ci mpotriva duhurilor ruttii care au abtut firea de la Dumnezeu. Cu armele lui Dumnezeu vrjmasul spiritual poate fi biruit. Ca nceptori avem a ne lupta cu patimile noastre si cu deprinderea sau nvtarea smereniei, care e o nou arm. Pentru curse mai grele, rzboiul cu diavolul e al celor mai sporiti si desvrsiti. Aceasta e prin ngduinta lui Dumnezeu, fie ca prin om s-l judece Dumnezeu pe diavolul, fie ca pe om s-l smereasc prin potrivnic. A sta drept n lupt nu e a firii omenesti nici a virtutii tale ci a harului lui Hristos si a tot ajutorul lui Dumnezeu. Apostolul se ncheie cu un stih de smerenie din Psalmi, dup care lupttorul prin firea sa e srac, un neputincios, dar care poate striga n constiinta sa ctre Dumnezeu si e auzit si izbvit din toate necazurile lui. De la cunoasterea acestei srcii din fire, a srciei noastre de duh, de aici ncepe mbogtirea noastr n Dumnezeu. Evanghelia clugriei reaminteste pe scurt c unui ucenic Iisus i cere: capacitate sau putere de dragoste, capacitate sau putere de suferint, mai exact spus de jertf, i cere o ncredere neclintit n biruinta asupra patimilor si asupra puterii potrivnice, iar ca o ncununare i cere curajul smereniei sau al umilirii. Cu aceste nsusiri sufletesti se ajunge la odihna sufletului sau neptimirea. Acestea se pot ajunge nc n veacul acesta, iar n veacul viitor ucenicul va intra n ziua cea nenserat a odihnei. Sf. Liturghie continu, iar la vremea dumnezeiestii mprtsiri vine si noul monah, cci dup cum la primul Botez e rnduit si Sf. mprtsanie asa si la al urmrii lui Hristos. Cu sufletul si cu trupul s m sfintesc, Stpne, s m luminez si s fiu Tie cas prin mprtsirea Sfintelor Taine, s Te am pe Tine cu Harul vietuind ntru mine, cu Tatl si cu Duhul, multMilostive, Fctorule de bine . Ca focul si ca lumina s-mi fie mie Trupul si Sngele Tu cel scump, Mntuitorul meu, arznd materia pcatului si mistuind spinii patimilor si luminndu-m ntreg pe mine, care m nchin dumnezeirii Tale . Aceasta este taina unirii cu Hristos, unul din rosturile Liturghiei. n vremea rugciunii Amvonului de la sfrsitul Liturghiei, noul clugr primeste o Evanghelie n mini, ca bine s-si ntipreasc n suflet acest testament nou pe care l-a primit si el din darul lui Dumnezeu. Fgduinta lui ctre Dumnezeu o srut toat obstea, srutnd si ei Evanghelia si crucea noului monah, ntrebndu-l cum l cheam. Noul monah si spune numele su nou si fiecare i ureaz s se mntuiasc, s sfinteasc si el numele acesta si s fie primite la Dumnezeu si rugciunile lui pentru obste, pentru crestintate si pentru toat fptura. Cu aceasta se ncheie Sf. Liturghie iar noul ales, cu lumnarea aprins, cu sufletul luminat, iese si el din biseric si merge la staret sau egumen pentru blagoslovenie si dulce povtuire. Acesta l nvat iarsi despre nsusirile sufletesti cu care se realizeaz clugria: ascultarea de Hristos, lepdarea de voia proprie, smerenia si celelalte, din care l-a luminat si pe el Duhul lui Dumnezeu n calea aceasta. i adnceste n suflet statornicia si dragostea de aceast aleas cale: Asa s-ti fie toate zilele vietii tale n clugrie ca ziua cea dinti. De acum, fiule, nfloreste unde te-a chemat si te-a sdit Dumnezeu. Amin.

Viaa Printelui Arsenie Boca

S-a nascut la 28 septembrie 1910 n comuna Vaa de Sus, judetul Hunedoara. Parintii, tarani gospodari, au mai avut nco o singura fiica. De mic copil manifesta nclinatie spre studiu si spre artele frumoase. Urmeaza scoala primara n comuna natala, apoi liceul la Brad ntre 1924-1928, iar din 1928 cursurile Institutului Teologic de grad universitar din Sibiu unde este remarcat de Pr. Prof. Dumitru Staniloae ca un student eminent, fiind licentiat n teologie n 1932. Continua studiile la facultatea de Belle Arte din Bucuresti (1932-1936) si urmeaza doi ani si cursurile Facultatii de Medicina din Cluj, pe care nsa nu le ncheie. ntre anii 1938-39 face un pelerinaj la muntele Athos de unde, revenind n tara se nchinoviaza n anul 1939 la manastirea Smbata de Sus si la scurt timp este hirotonit diacon si preot. n 1948, la ndemnul mitropolitului Nicolae Balan se muta la Prislop pentru a renvia viata monahala din aceasta manastire distrusa de generalul Bucow. Aici ntemeiaza o obste de maici si vietuiese pna n 1959 cnd i se stabileste domiciliul fortat la Bucuresti ai lucreaza timp de 10 ani la pictura bisericii din Draganescu. Ultima parte a vietii si-o petrece la Sinaia, unde obstea manstirii Prislop, mprastiata n 1959 se reorganizeaza. S-a mutat la Domnul n 28 noiembrie 1989 la Sinaia si nmormntat dupa dorinta proprie la manastirea Prislop la 4 decembrie 1989. Ultima dorinta a fost ca opera sa sa nu fie publicata. S-a publicat totusi lucrarea Cararea mparatiei n editura Episcopiei Ortodoxe Romne a Aradului, 1995, unele din predicile si meditatiile sfintiei sale ramnnd n manuscris si cunoscnd ulterior o mare diversitate de variante. Mormntul parintelui Arsenie de la manastirea Prislop constituie si azi un loc de pelerinaj pentru sute de crestini din care care l-au cunoscut si n constiinta carora parintele a ramas ca un om cu viata sfnta. Printele Arsenie Boca Mari duhovnici Nistea's Page varianta cu diacritice romnesti a acestei pagini MEDITATII 18 fragmente 1. Copii ajung n bratele lui Dumnezeu, fiindc ei sunt cel mai aproape de El. Modul lor de a fi, e cel mai iubit de Dumnezeu. nteleptii l nteleg pe Dumnezeu, ca pe o necesitate n explicarea lumii. Copii l au, ca pe un tat de pe cellalt trm. Iat de ce copii sunt n Adevr, pe cnd nteleptii pe dinafara lui. [Arsenie Boca, Meditatii, manuscris dactilografiat, pag. 26] 2. Cstoria are multe motive s fie tain. Cnd familia nu va mai fi ntemeiat pe tain, oamenii vor fi o turm de fiare destrblate. [pag. 33] 3. Deosebirea, marea deosebire ntre noi si Iisus, e c Iisus n-avea vin, pe cnd noi toti avem vin. Si iarsi, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a aprat de ea, n-a stricat nevinovtia Sa, n-a amenintat stpnirea omeneasc ce-L rstignea, ci s-a purtat blnd, ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L rstigneau, si-L huleau dup ce L-au rstignit. Noi, dimpotriv, cutm pe toate crrile, cum s scpm de cruce , cum s ne strigm nevinovtia, cum s ne ascundem pcatele si s strigm n gura mare, cruce grea avem de dus. Ne numim crestini, dar ducem crucea trs si am fi buni bucurosi s scpm de ea. Noi facem de rusine Crucea lui Hristos, dar si Crucea lui Hristos ne face pe noi de rusine. Cci s fim drepti : nou nc nu ne-a ndesat nimeni cununa de spini pe cap, nc nu ne-a btut nimeni piroane n mini si n picioare, si nc nu si-a btut nimeni joc de noi, cum si-a btut de Iisus. Dar, chiar acestea toate de le-am ptimi, trebuie s rbdm pentru mntuirea noastr, asa cum le-a rbdat Hristos, tot pentru a noastr mntuire. Nu este o alt cale de mntuire, de ispsire a pcatelor, dect calea Crucii. Dac ar fi fost alta, Dumnezeu near fi artat-o pe aceea. [pag. 45] 4. n crestinism omul e ridicat pn la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar aceast colaborare e destinul. Talantii talentele, sunt nzestrrile acestei colaborri ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrnd n sensul nzestrrilor, lucrezi n sensul destinului. Omul e nelinistit, ct vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el. Viata nu e un scop n sine; numai un mijloc; e numai cadrul unui destin sau e n cadrul unui destin. Multi se tem de cuvntul destin, ca nu cumva s nsemneze predestin, prin urmare s se trezeasc ntr-o doctrin fr libertatea vointei, deci fr conceptul specific al responsabilittii ultime.

Cum s nu rspunzi de ce si-a dat Dumnezeu? Si cum s nu rspunzi, dac n-ai fcut ce ti s-a dat s faci? [pag. 85] 5. Blndetea si smerenia inimii, pe care ni le mbie Iisus odihn, nu le avem odihn dect prin Iisus. Cu alte cuvinte, persoana lui Iisus si rsfrnge blndetea si smerenia Sa prin noi si asa se face liniste, altfel nu se face. Dar ce s ntelegem c toat odihna lui Iisus, care n-avea loc unde s-si plece capul, si pe care nu l-a vzut nimeni rznd, dar plngnd adesea, cum glsuieste traditia, toat odihna lui Iisus nu-i dect o cruce a iubirii si sfsiere de mil, o zguduire a sufletului de mila surorilor lui Lazr, o sudoare de snge ce picur ca apa si nc o zguduire n suflet, cnd avea Iuda s-L vnd. Si totusi Iisus avea o odihn, odihna misiunii Sale n lume, care se mplinise si se va mplini deplin, orict vor scrsni mpotriv portile iadului. Dar s lum model un om dintre noi, Sfntul Ioan Gur de Aur, care mrturiseste c: mai multe sunt furturile care zbucium sufletul preotului, dect talazurile care bntuie marea. Linistea, odihna, nu ti-o d dect dorul de a mbrtisa destinul Su, e una cu noi; iar noi nu suntem singuri. Deci nu poti fi blnd si smerit cu inima, pn nu iesi din tine si te muti n Iisus. n tine esti trufas si tulburat, n Iisus esti blnd si smerit si odihnit cu sufletul. Deci Iisus e odihna noastr, de aceea El se mbie mereu tuturor necjitilor si vamesilor lumii, s le fie dulam, s le fie inim, s le fie ideal n viat. [pag.93, 94] 6. Un locuit de Dumnezeu e strmutat n alte evidente ale existentei. Prezenta lui provoac lumea si-o antreneaz ntr-un conflict de limit. Lumea nu mai are ce-i face, dect s omoare mrturisitorii, amgindu-se, c prin aceasta a scpat de realitatea ce-i contrazicea si-i mustra linistea. [pag. 97] 7. n toat lumea nu gsesti un lucru mai usor de fcut dect pcatele si iarsi nimic nu pricepe omul mai greu ca: Ce-i acela pcatul?, cnd petrece n el. De aceea pctuim cu usurint, dar ne pocim anevoie! Alt privint care te mpiedic de la spovedit e c judec preotii, esti nemultumit de preot, iar de care ai fi multumit, ti-e fric. La unul nu te las pcatele lui, la altul nu te las s mergi pcatele tale. [pag. 108] 8. Sunteti nemultumiti de preoti, dar care ce ati fcut pentru preoti, ca s fiti mai multumiti? Cerut-ati de la Dumnezeu un copil mcar pe care s-l nchinati slujirii lui Dumnezeu? Credeti c vina o poart numai ei, preotii ? Si sunt fii vostri. Cum i-ati nscut, asa-i aveti. Ce le bgati de vin? Tot poporul e rspunztor c nu are slujitori mai strvezii spre Dumnezeu. Poporul si are n toate privintele povtuitorii pe care i merit! Nu mai stati cu gnduri ucigase mpotriva copiilor, c nu stiti n calea crui dar de la Dumnezeu te-ai gsit mpotriv, si ai s dai seam, ci nasteti copii cu gndul s fie slujitorii lui Dumnezeu ntre oameni. [pag. 109] 9. Nu stiu pe lume o biruint mai mare, ca aceea de a te lepda de tine si a ajunge liber: e trirea liberttii spiritului. Adevrul v face liberi. Deci, ntelegem c fr aceast vam a fpturii noastre vechi, stteam n minciun, ncoltiti de iluzii si striviti sub rotile necesittii fr iesire. De aici ne scoate Iisus. Cnd se ntmpl aceasta? Cnd l cunoastem pe Iisus ca inim a inimii noastre, ca suflet al sufletului nostru. l putem cunoaste numai n iubirea si bucuria pe care o simtim cnd renuntm la eul nostru si ne aflm fat ctre fat cu Dnsul. Noi nu fgduim s-L urmm pe Iisus n marea cltorie interioar a ntoarcerii la Tatl, si prin simpla noastr hotrre Providenta divin realizeaz treptat aceast dorint a noastr. Asa dm de primul examen de admitere, examenul crucii. Pn aici noi eram o sum de dorinte si aranjamente pmntesti, care ntunecau chipul lui Dumnezeu din viata noastr. Deci Crucea e la acest loc al hotrrii, linia naintea dorintelor noastre omenesti, peste care coboar Dumnezeu o dung de-a curmezisul. Providenta, urmrind interesul nostru vesnic, trimite peste socotelile noastre corecturi divine. Toat aceast corectur o simtim ca o experient de cruce, trebuie s treac putin vreme de reculegere ca s pricepem c asa cum s-a ntmplat a fost cel mai bine, iar nu cum am fi vrut noi n ngustimea noastr. Suferinta aceasta care ne simplific treptat viata, care pune conditia crucii n fat, e simbolul nesfrsitei posibilitti de desvrsire. [pag. 121, 122] 10. Invidiosul nu primeste doctor pentru boala lui si nu poate gsi leac tmduitor al suferintei, desi Sfnta Scriptur e plin de ele. El asteapt usurarea bolii numai ntr-un singur fel: s vad prbusit pe unul din cei invidiati. Captul urii lui e s vad pe cel invidiat, din fericit, nefericit, din norocos, nenorocit. Pe unii oameni cu totul potrivnici, binefacerile i mblnzesc. Pe invidios ns, binefacerile mai mult l nriesc, cu ct invidiosul are parte de mai mari faceri de bine, cu att mai tare fierbe de ciud, mai mult se supr si se mnie. Multumind pentru darurile primite si mai mult se ctrneste de purtarea binefctorului. Ce fiar nu ntrece invidiosul prin rutatea nravului lui? Ce slbticie nu depseste el prin cruzimea lui? Cinii, crora li se arunc o coaj se domesticesc. Leii crora li se poart de grij, se mblnzesc. Invidiosii ns, mai mult se irit cnd li se arat ngrijire si atentie. Rnile invidiei sunt adnci si ascunse si ele nu sufer vindecare, ca unele ce s-au nchis n durerea lor oarb, n ascunzisurile propriei sale suferinti. Cel invidiat poate s scape si s ocoleasc pe invidios, dar invidiosul nu poate scpa de sine nsusi. Tu, invidiosule, dusmanul tu e cu tine, vrjmasul ti-e continuu n inim, primejdia e nchis n adncul tu : esti legat cu un lant nendurat, esti prizonierul invidiei si nici o mngiere nu-ti vine n ajutor. A prigoni pe un binecuvntat de Dumnezeu si a ur pe cel fericit, iat o nenorocire fr leac. [pag. 129, 130] 11. Durerea nu e obiect sntos de meditatie. De durere trebuie s scapi, s o depsesti, s fi deasupra ei. Dar trebuie s vin cineva s te scoat din cercul tu chinuitor de ngust. Cci durerea ta te ia n vrtejul ei si te nchide dinspre toat lumea si

dinspre orice lume. E parc o prelungire a iadului dup tine. Cu ct orizontul tu e mai ngust si mai ngust de durerea ta, cu att nelinistea e mai mare - si poate s fie mai mare ca la toat lumea. [pag. 159] 12. A fcut Iisus minuni si oamenii cred c, cele mai mari sunt cele care privesc sntatea trupului. Dar marea minune a nvierii din morti, e ceea ce mrturisim cnd zicem: Astept nvierea mortilor si viata veacului ce va s vie. Abia atunci va scpa firea omului de slbnogie. Pn atunci are putinta de a scpa de pcate. Si aceasta e mai mare minune dect a tmdui un stomac, o mn uscat, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele si acestea , dar n-au nimic religios n ele, le fac si medicii. Omul cere lui Dumnezeu, cere minuni. n definitiv, ce cere omul? Cere sfintenia pe care a pierdut-o. Acesta-i singurul lucru pe care-l cere si Dumnezeu din partea omului. Iar sfintenia vietii o pot avea si oamenii cu trup neputincios. De aceea, nou, preotilor ne-a dat Iisus numai jumtate din darul Su, rmnnd ca cealalt jumtate, nsusi s o ndeplineasc, cnd va nceta desvrsit slbnogia omului "la nviere". Dar a doua nu se dobndeste fr prima. [pag. 214, 215] 13. Sufletul ce cuget la mrturisire, ca de o frn se mpiedic de la pcate. Iar cine n-ar frna, le va face fr grij, fiind n ntuneric. Cnd lipseste mai marele nostru, s avem mcar chipul lui n minte si despre tot ce am sti c s-ar scrbi, de ar fi de fat, s nu facem, fie cuget, fie vorb, fie lucru, fie hran, fie somn si orice alta de la acestea s ne ntoarcem. Atunci cunoastem cu adevrat, cum e ascultarea noastr. Numai copii fr minte se bucur de lipsa dasclului lor. Ceilalti ns, o socot o pagub. Cel ce-si vdeste Pstorului su serpii ispitelor, credinta adevrat dovedeste; iar cine-i ascunde, pe drumul pierzrii se afl. Cine va ajunge la cuget curat, ascult desvrsit pe Printele su, acela nu se va teme de moarte, ci ca pe un somn spre o alt viat i va fi. Cel ce uneori ascult pe printele su, si alteori nu, se aseamn unui bolnav de ochi, ce pune pe ei odat ierburi tmduitoare, altdat var nestins. Cci zice: unul zidim si altul stricnd, ce au folosit? fr numai osteneal n zadar! S nu ne speriem vznd c si dup mrturisire nu se d rzboi, c mai bine este a ne lupta cu ntinciunea, dect cu trufia. [pag. 215, 216] 14. Omul se roag de Dumnezeu s-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roag de om s-si schimbe purtrile. Socotiti si voi, care de cine s asculte nti? S nu dati vina pe Dumnezeu, c El ne usc pmntul de sub picioare si vlaga din oase. S nu-i faceti nedreptatea aceasta! Toate necazurile, noi ni le-am pricinuit, cu pcatele noastre si ele sunt urmri si plata ndesat pentru pcate, pn vom ntelege la mblteal, ne iau de nas, ca s ne sturm odat de ele. [pag. 218] 15. Dac veti avea si rbdare n necazuri, s stiti c veti avea si Duhul Sfnt. Dar dac veti avea si puterea de a multumi n necazuri, atunci strluceste Duhul Sfnt n voi. [pag. 236] 16. Eu nu v dau canoane ca ceilalti preoti, mtnii, rugciuni, post, ci ndemn s v schimbati purtrile si s-i multumiti lui Dumnezeu de crucea pe care v-a dat-o, cci Sfnta Biseric si Sfnta mprtsanie le stiti, dar faptul acesta l-am gsit de cuviint s vi-l spun mai mult. Vreau s v schimb lacrimile voastre n bucurie, multumind lui Dumnezeu de toate durerile si schimbndu-v purtrile, v veti bucura. O veti face? [pag. 242] 17. Multi ati mrturisit pcatele voastre si totusi cugetul v mai mustr. Oare de ce? De aceea, ori c n-ati primit leacul dup mrimea ranei, ori c l-ati primit, dar nu l-ati fcut. Si v mai mustr cugetul chiar si dup ce ati mplinit toat pocania si dup ce veti fi ispsit pcatele acelea, pentru c mai sunt pcate nemrturisite si pn ce nu le vei mrturisi toate si nu vei ispsi de bun voie toate, nu vei avea pace cu prsul tu. Cci cugetul nostru, cnd ne mustr, s stiti c e glasul lui Dumnezeu n noi. Dac noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu ne-ar nvta tainele lui Dumnezeu si ne-ar rpi n rai nc de pe pmnt, dar nu poate de multimea si greutatea pcatelor noastre. De aceea ea ne tot mustr, c doar, doar ne va apuca lucrul ispsirii, lucrul curtirii. [pag. 282, 283] 18. Cu pcatele nemrturisite are Dumnezeu alt socoteal; tot socoteal milostiv, ns pe noi ne ustur. Stiind Dumnezeu ntngia noastr nu ne va lsa prsiti n ntunericul necunostintei, ci ne trimite necazuri sau pocanie fr voie: dureri, pagube, vrajbe, tulburri, copii slabi si orice alt suferint. Ispsirea de nevoi e de obicei mai aspr ca ispsirea de bun voie, pentru c si pcatele nemrturisite sunt mai grele dect cele mrturisite. Cu toate acestea, tu n nestiint, te porti mpotriva rnduielii lui Dumnezeu n ceea ce ti trimite Dumnezeu spre ispsire, s strici si s ntorci spre mai mare osnd, cci toate le poate Dumnezeu fr tine, dar s te mntuiasc din lumea aceasta nu poate fr tine. Nici tu nu te mntuiesti fr mna lui Dumnezeu si nici Dumnezeu nu te ridic, dac tu nu-i ntinzi mna. Destul ti este, c te cerceteaz mereu si att de mult te roag! [pag. 283, 284]

Selectie de Pr. Ioan Velcherean &&&& Printele Arsenie Boca Mari duhovnici Nistea's Page varianta fr diacritice romnesti a acestei pagini Crarea mpraiei 35 de fragmente definitorii

1. Cci pofta crnii este vrjmie mpotriva lui Dumnezeu fiindc nu se supune legii lui Dumnezeu, i nici nu poate (Romani VIII, 7). Aa vine c fiecare duce un ateu, necredincios n spate trupul de pe noi. De la starea asta i pn la a-l face s fie templu sau Biseric a Duhului Sfnt (I Corinteni 3,16) e de luptat de cele mai multe ori viaa ntreag. Firea trupului fiind surd, oarb i mut, nu te poi nelege cu el dect prin osteneal i foame, acestea ns trebuie conduse dup dreapta socoteal, ca s nu duneze sntii. Acestea l mblnzesc, nct nu se mai ine vrjma lui Dumnezeu. Rugciunea i postul scot dracii poftei i a mniei din trup. Foamea mblnzete fiarele. [Arsenie Boca, Crarea mpriei, Editura Episcopiei Ortodoxe Romne a Aradului, 1995, pag. 21] 2. Bucuria nenfrnat, chiar cea pentru daruri cu adevrat duhovniceti, te poate face s uii c nc n-ai ieit cu totul din mpria ispitelor. Sufletul ns care se mntuiete este acela care nu mai triete pentru sine, ci pentru Dumnezeu, sufletul care s-a izbvit de sine i petrece ca un dus din lumea aceasta. Viaa i dragostea lui ntreag este numai Dumnezeu, care-L face s uite de sine, iar cnd revine, se urte pe sine. [pag. 24] 3. Dorul lui Dumnezeu dup cel mai mare pctos este neasemnat mai mare, dect dorul celui mai sfnt om dup Dumnezeu. [pag. 36] 4. Cnd dreptatea lui Dumnezeu se ntoarce asupra noastr a sosit vremea de plat sau ispirea. Ispirea nu-i o pedeaps de la Dumnezeu, ci un mijloc de nelepire, o ndreptare mai aspr. Iar fiindc dreptatea lui Dumnezeu mereu ine ntre fapt i rsplat, putem vorbi chiar de legea dreptii, ca de o lege milostiv, prin care ne curim de petele faptelor rele. n vremea ispirii cnd vin asurpa noastr strmtorrile, dac le rbdm de bunvoie, neumblnd cu ocolirea, ne ajut Dumnezeu; iar de nu vrem s primim cele ce vin peste noi, c nu le nelegem, nu ne ajut Dumnezeu, dei El ar fi vrut. [pag. 41] 5. E de tiut c pentru a scoate un gnd ru din mintea cuiva, trebuie s i-o nvlui de foarte multe ori cu cuvntul bun, ca s-o izbveti din robia gndului strin. Asta-i calea cea mai lung: de la urechi la inim. [pag. 45] 6. Cnd auzi pe cineva fcndu-te tob de ocri i blestem, nu te pripi cu mintea i nu sri cu gura, rspunzndu-i ce nu trebuie. Nu-l ntreba pe el: de ce m ocrti, ci ntreab-te pe tine oare de ce m ocrte omul acesta? n orice caz, rspunde ca David: pentru pcatele mele Domnul i-a poruncit s m ocrasc i s m blesteme; dar ndjduiesc, pentru npstuirea ocrii, mila lui Dumnezeu. [pag. 46, 47] 7. ncercrile nu-s pedeaps, ci coal, lumin pentru minte i mil de la Dumnezeu. C le simim ca suferine? De nu le-am simi ca atare, n-am nva nimic. Precum plcerea e dasclul pcatelor, aa durerea e dasclul nelepciuni; iar din odihn, pn acuma n-a ieit ceva de folos. [pag. 49] 8. Nou toate necazurile ne vin de la greeli, nu de la Dumnezeu. El numai le ngduie i spal cu ele vinoviile noastre. Oamenii ns tare greu pricep c ndreptarea prin necazuri dovedete prsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea c Dumnezeu are grij de noi, dac vom avea necazuri. Fiind atotbun i atotnelept, ne poart de grij i ne spal, cu milostivire, ori nu vrem, ori nu pricepem acum, ori vom nelege pe urm. Cci: Dumnezeu este ndelung rbdtor i mult milostiv, dar nepedepsit nimic nu las (Naum 1, 3). El ateapt o vreme s vad: ne grbim noi cu pocina de bunvoie sau nu; nvm din necazurile altora sau ateptm s ne spargem i noi capul de ele, ca i ei? Dumnezeu vrea s ajute pe toi, dar nu toi primesc purtarea Sa de grij. Aa de face c sunt i oameni pctoi care n-au necazuri. Pe acetia i-a lepdat Dumnezeu. [pag. 55] 9. Nu fericii pe cei ce nu au necazuri n lumea aceasta. Cci, cunoscndu-i Dumnezeu c n-au minte s-i neleag cile, nu le rnduiete o ndreptare prin ncercri n lumea aceasta, ci osnd n cealalt. Iat de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar i cnd osndete la iad tot milostiv se dovedete i ca un mai-nainte tiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva pcatelor lor, cci mndria lor cea peste msur de mare nu rabd nicidecum umilirea ncercrilor. Dimpotriv, ncercarea lui Dumnezeu de a-i spla prin necazurile cele fr de voie, lor li s-au ntoarce tocmai pe dos. Cci ei, iubind mai tare mndria i slava deart a vieii acesteia, dect smerenia i supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebun a minii lor i arunc n dezndejde, din care fac cel mai mare i mai pe urm pcat n lumea aceasta: sinuciderea, omorrea de sine. Ori toate celelalte pcate, ce le-ar face omul, adunate la un loc, sunt mai mici dect acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de nelegere pentru

mulimea neputine lor, nu-i bag Dumnezeu n cuptorul smereniei c nu rabd neghina o prob ca aceasta, i vor merge la osnda cea mai mare, ca ucigai de sine. Deci dac cineva, pctuind n chip vdit i nepocindu-se, n-a ptimit nimic pn la moarte, socotete c judecata lui va fi fr mil acolo (Sf. Marcu Ascetul, Filocalia I). [pag. 56] 10. Pn nu vom ajunge de aceeai prere cu Dumnezeu despre viaa noastr pmnteasc, precum i despre cealalt, de pe cellalt trm, nu vom avea linite n suflet, nici unii cu alii i nici sntate n trup i nici n ornduirea omeneasc. Trebuie s ne plecm nelepciunii atottiutoare a lui Dumnezeu, care n tot ce face, urmrete nelepirea noastr, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Cnd plecm capul i vrem i noi ce-a vrut Dumnezeu n clipa aceea cptm linitea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. [pag. 102] 11. O alt tain a lui Dumnezeu e i aceasta: Nu pedepsete toast rutatea tuturor, aici, i numaidect, precum nici nu slvete buntatea tuturor, aici, i numaidect. Chiar dac ar face aa ceva, atunci, iar nu o fapt a libertii i a dragostei. Apoi, dac repede ar fi pedepsit tot rul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o msur omeneasc sau cel mult ngereasc, i ne-ar da s nelegem c se teme de ru s-i piar stpnirea, - cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul c ngduie rilor s-i fac de cap, i-i las pe oameni nenfricai de pedeapsa nprasnic, ne dovedete atotputernicia Sa, venic linitit asupra rului, - atotputernicie, sub ocrotirea creia, prin virtutea credinei, stm linitii i noi, primind palmele i scuiprile rului, ca pe nite mrturii ale neputinei aceluia n faa atotputernciei lui Dumnezeu, care ne ntrete cu linitea Sa. Cu aceea c nu pedepsete rutatea numai dect i ntinde ispit puternic, s se desvreasc i ea, spre pedeaps sigur n ziua judecii. Iar dac, totui, uneori pedepsete npraznic vreo frdelege, o face s mai pun fru rutii ntre oameni, i mai ales s nu scad n credin nceptorii, i s nu piard dintre oameni cunotina rspltiri dup fapte. [pag. 112, 113] 12. Credina e un risc al raiunii; dar nicidecum o anulare, ci dimpotriv o iluminare a ei. E o absolvire a sufletului ntr-un dincolo al lumii acesteia, n modul divin al existenei. Contient de aceasta dezamgire, fr s fii mort deloc i n lume, experiezi, trieti, la intensiti nebnuite sentimentul libertii spiritului. De fapt la mijloc e o nviere a spiritului pe planul i la nivelul raiunii divin a existenei i teroarea acestei lumi sensibile. Acum scapi de fric. Lumea nu se mai poate atinge dect de temnia ta biologic noua ta realitate, de o eviden absolut, , scpndu-i cu desvrire. [pag. 147] 13. Contiina, prin natura ei, nu aprob niciodat viciul i pcatul, prin natura ei e de a nu se lsa nvins, chiar dac frna ei nu e luat n seam i firea deczut svrete pcatul peste oprelitea ei. De aici vin mustrrile de contiin prul tu, cu care trebuie s te mpaci pe drum, care nu tace pn ce omul nu-i revizuiete nfrngerile sale i nu se ntoarce de la pcat, ca s poat primi iertarea lui Dumnezeu. n cazul cnd nfrngerile morale se in lan prin desimea sau gravitatea lor, uman sanciunii ale contiinei, mai grele dect mustrarea: dezechilibrul minii mai uor sau mai profund, din care se mai poate reveni i celelalte forme mai grave: schizofrenia, paranoia, nebunia acut i, n final, sinuciderea. [pag. 154] 14. Dumnezeu nu te-a prsit, chiar dac pe ecranul minii tale au aprut gnduri i imagini de hul mpotriva lui Dumnezeu i te vezi n imposibilitatea de a te mai ruga chiar. rbdarea nsi a rzboiului e ultima ta rugciune. [pag. 156] 15. Omul nu se poate odihni n fericirea contemplaiei pn nu a biruit n sine contradiciile, tendinele rele, pn nu i-a unificat i consolidat fiina ca s iubeasc numai binele. Iar aceasta nu se poate realiza dect prin aciune prelungit, prin fapte convergente spre bine. Cci simpla gndire la bine i chiar simpla voin de a face binele, fr trecerea deas i aceea o vreme regulat la facerea binelui, nu numai c e departe de-a realiza aceast armonie, unitate i siguran, ci dimpotriv, trezeti opoziia tendinelor contrare n om. Un om de teorie se tie c e un om slab, mcinat de contradicii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunc o decizie n cumpna acestor balansri i care, mai ales spre repetare, aduce definitiv ctig la cauza tendinelor bune. Ne degeaba virtutea nseamn etimologic brbie. Ea a adus o soluie brbteasc vieii. [pag. 162] 16. Garania i criteriu sinceritii este actul care taie incertitudinile i manifestrile cele mai intime secrete pe care le ignori sau pe care i le ascunzi ie nsui. Actul este o deosebire a strii noastre profunde. Artndu-ne rul spre care suntem nclinai, chiar i slbiciunile pot s serveasc ca avertisment prevestitor i reconfortant descoperire cu att mai important cu att mai important cu ct e n contradicie cu ideea fals ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea mai de grab prin observarea actelor dect a gndurilor noastre, putem spera s ne vedem aa cum suntem i s ne facem aa cum trebuie. Aciunile care rsar din adncurile vieii incontiente trebuie s ne slujeasc s studiem curentele care ne duc uneori fr tirea noastr Nu numai c aciunea servete s ne descopere ceea ce n noi e mai tare dect n noi, ci ea mai constituie adesea n indiferena i haosul strilor interioare un centru solid, care devine ca un smbure al caracterului. De cte ori nu voim dect dup ce am acionat i pentru c am acionat! Copilul are o via alternativ de dorine opuse i de micri capricioase; el construiete i distruge, plictisindu-se repede de orice; e o anarhie vie. Pentru ca s se organizeze n el un sistem i pentru ca forele lui s se grupeze ntr-un mnunchi n el, trebuie s nvee a urma hotrt una din tendinele sale, excluznd pe celelalte Astfel sfrete prin a nu mai ti ce vrea

Astfel, reuim, acionnd, s vrem ceea ce ni se prea c nu putem vrea la nceput, ceea ce nu voiam din lips de curaj i de for, ceea ce am fi vrut s vrem Dup ndelungi deliberri decizia este ntotdeauna rezultatul unui moment. Apoi, acest punct critic odat trecut, actul i desfoar consecinele oricare ar fi fost fluctuaiile care le-au fi precedat. Trebuie s trecem la fapt chiar cnd o facem cu oarecare sil. Pe urm vine i plcerea pentru acel lucru Chiar cnd nu simi tot ce zici sau ce faci, cnd nu ai dect o dorin a adevratelor dorine, cnd cuvintele i actele ies mai puin din abundena inimii i mai mult dintr-o constrngere seac i dezgusttoare, aceasta produce o impresie asupra noastr, care coboar puin cte puin n realitatea contiinei, devenind viaa noastr Cine nu face se desface. Nu ajunge deci numai a voi ct poi i cum poi, cci nu vei voi mult vreme. Pentru c orice aciune care se execut, se folosete n chip necesar de constrngere pentru a aduna i disciplina forele mprtiate; pentru c aciunea este semnalul unui rzboi civil n care sunt mori i rnii, pentru c noi nu mrluim dect zdrobind n noi i sub noi legiuni de viei, lupta e declasat orice am face; i dac nu lum ofensiva contra inamicilor voinei, se coalizeaz ei mpotriva voinei. Trebuie s ne batem; cel ce va fugi de lupt va prinde n chip necesar libertatea mpreun cu viaa. Chiar n cei mai buni sunt comori de rutate, de necurie i de pasiuni meschine. [pag. 167, 168] 17. Ct vreme mergem n voia valurilor, n voia firii povrnite spre pcat, n-avem nici-o lupt nu ne trezim din cursele vrjmaului (II Timotei II, 26); stm de bun credin c mergem bine, ne isprvim zilele n fericire i coborm cu pace la iad! (Iov XXI, 13). Dar odat ce afl, ce nzestrare avem i ne trezim spre ce trebuie s fim, puterile iadului vor sri s ne cear socoteal pentru nesupunere. Dar nu vor sdi cu toat energia rutii, c nu le las Dumnezeu, ci cu vicleuguri i curse i cu minciuni i cu nfricotoare i cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de alt parte, se vor folosi de unelte de-ale lor (Ioan VIII, 44) oameni amgii de ei, care le-ar face toate cte-i nva dracii, - dac ar fi dup ei. De aceea zice neleptul: Fiule, cnd vrei s te apropii s slujeti Domnului, gtete sufletul tu spre ispite (nelepciunea lui Iisus Sirah II, 1) [pag. 171, 172] 18. Prima ntlnire ntre minte i diavol e la linia momelii pe care o flutur el n vzul minii. Dac mintea nu bag momeala n seam, vrjmaul struie cu ea, o ceart mai sclipitoare, ca s fac iubit minii. Aceasta e a doua naintare a rzboiului, sau a doua naintare a rzboiului, sau asupreala. Dac la asupreal a reuit s fure mintea cu momeala i s o fac s vorbeasc mpreun, avem naintare la unire. Mintea ns se trezete c a fost furat de gndul strin i c se afl n altceva dect n ceea ce-i era dat dup fire, iar cnd i d seama de ea nsi i de cele n care se afl, avem lupta cea de gnd la o clip hotrtoare. Se va nvoi mintea s mearg dup momeal mai departe, sau se va ntoarce la dnsa? Aici e lupta, i clipele sunt scumpe; i de cele mai multe ori viaa ntreag a unui sau a mulime de ini atrn de lupta nevzut a ctorva clipe. Dac ntrziem s ne luptm se poate ntmpla ca fr de veste s fim nvluii la minte din partea poftei sau a iuimii, asupra crora nc arunc vrjmaul aprinderea sa. Prin urmare, osta al lui Hristos, lupta trebuie s fie dat grabnic i dup lege. [pag. 174] 19. Voina la hotrrea ntotdeauna dup sfatul minii i niciodat nainte: - cel puin n faptele de contiin, aa e. De aceea se zice c n orice hotrre avem libertatea voinei, adic putina de a alege ce vrem. Darul libertii voinei ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, i prin el avem a spori pn la msuri dumnezeieti. Iat de ce toat strdania dezrobirii puterilor sufleteti din patimile contra firii duce de fapt la redobndirea libertii de fii ai lui Dumnezeu (Matei V, 9; Galateni III, 26), de fii ai adevrului, care face liberi pe cei ce stau n adevr (Ioan VIII, 32) i nu stau n minciun i-n tatl minciunii (Ioan VIII, 44). [pag. 177, 178] 20. Vicleanul are dou feluri de momele, dup iubirea omului, care nclin, fie spre pierzare, fie spre mntuire. Este i o ispit a mntuirii n care au czut muli nelai, zicnd c-s mntuii, cnd de fapt ei n-au svrit nici alergarea i nici dup lege nau luptat. Este i ispita sfineniei, este i ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu, precum este i ispita muceniciei. n toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, minile nguste, care spun c nu mai au nimic de fcut, dect s cread i s se socoteasc a fi i ajuns sfinenia, misiunea, mucenicia i celelalte nluci ale minii nelate. Au i ei o osteneal: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, nainte de vreme i ispitind pe Dumnezeu. Deci, nu-i de mirare c-i d n robia neltorului de minte, ca s-i chinuiasc. Cte unii mai aprini la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavnd cercarea dreptei socoteli, scncesc n inima lor dup daruri mai presus de fire, mbulzii nu de vreo virtute, ci de unirea de sine. Avnd acetia iubire fr minte pe care vor s o cinsteasc cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ngduie s o cinsteasc cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ngduie duhul rului s-i amgeasc desvrit (II Tesaloniceni 2, 11) ca pe unii ce ndrznesc s se apropie de Dumnezeu, necurai la inim. De aceea, pentru ndrzneal i d pe seama vicleanului s-i pedepseasc. Astfel, cnd atrn de la Dumnezeu o atare pedeaps pentru oarecare, l cerceteaz Satana lund chip mincinos al lui Hristos i, grindu-i cu mare blndee, i trntete o laud, cu care-l ctig fulgertor i poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea strmt (Matei VIII, 19) i cu chinuri ce duce la mprie, umbl dup plceri duhovniceti. Iat-l cu momeala de gt. De-acu, dup oarecare coal a rtcirii, cnd ncrederea i va fi ctigat desvrit i-i va fi ntrit, prin potriviri de semne prevestite ajunge ncrezut n sine i n Hristosul lui, nct i moarte de om e n stare s fac, ntemeindu-se pe Scriptur.

Iat cum puiul de drac al iubirii de sine, fcndu-se brbat i ajutat prin vedenii mincinoase de tatl su, tatl minciunii, strmb bietului om mintea, i se va prea pcatul virtute dumnezeiasc. Ba nc, omornd pe cei ce nu cred ca el, i se va prea c face slujb lui Dumnezeu (dumnezeu care l-a nelat pe el) (Numeri XXV, 7-13). Cnd stai de vorb cu cte unul din acetia, te uimete convingerea i sigurana lui, uneori legtura cu judecat a cuvintelor lui, i nu poi prinde repede c stai de vorb cu un nelat i un srit din minte. Asta, pn nu-i afli prima sprtur a minii, de la care apoi toate meteugurile vicleanului trebuie s-i dea arama pe fa. Trebuie s-i prinzi momeala pe care a nghiit-o i care, de cele mai adesea, e cderea la laude, cu care tatl minciunii i-a mngiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atta osrdie cel amgit de minte. i nu e mare mirarea, cci zice un filosof: e destul s primeti n minte o singur prejudecat, ca apoi s nu fii prpstenie, la care s nu ajungi n chipul cel mai logic cu putin. De aceea Biserica enumer printre pcatele minii i prejudecile. [pag. 183, 184] 21. Mult tiin apropie pe om de Dumnezeu, puin tiin l ndeprteaz i de tiin i de Dumnezeu. Iar omul atta preuiete ct apropiere de Dumnezeu i-a ctigat n sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, ns trebuie i el s i-o ctige. Dac nu vrea, Dumnezeu nu are nici o vin. [pag. 210] 22. tiina nu angajeaz viaa, de aceea nici n-o poate pricepe i nici n-o poate crea. Sfinenia ns tocmai viaa o angajeaz. Iar sfntul desvrit, care i-a angajat viaa i a artat c o poate i crea, nviind morii i fcnd ochi unde nu erau (Luca VII, 22), e singur Iisus. De ce oare nu-l recunoate medicina? Ba nici mcar nu-L pomenete. Poate fiindc Iisus e de-o mrime uluitoare, care ar pricinui spaima mngierii omeneti. [pag. 211] 23. A nu ti i a nu recunoate aceasta, nu e totdeauna o vinovie - uneori e chiar virtute; ns a ti puin, i a face glceav c tii totul, asta e descalificare i ruine, i ntotdeauna o vinovie. [pag. 233] 24. Dup textul Scripturii toat recesivitatea apare n prini pe urma vreunui pcat. tiina, neavnd termenul, nu poate da rspunsul la ntrebarea: cum au aprut n ascendeni genezele defective, prin ce accident, sau dup care legi? Sau mai pe larg: prin ce mprejurare, independent i anterioar procesului ereditii, apar n cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale generative i cu urmri dezastruoase, pentru o eventual progenitur? Ca s rspund pe scurt, genele recisive apar n ascendeni n chip independent, nu dup legile probabilitii, ci dup legile care atrn peste frdelegi. Toate faptele omului, toate micrile lui, se nseamn undeva, ntr-o nevzut carte, i se nseamn i n smna sa, i cu aceasta i atrage urmaii sub povara isprvilor sale. Legile vieii sunt legile Creatorului, pctuieti mpotriva lor, nu scapi fr mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, c Dumnezeu n-ar avea cuvnt n biologie i c venirea lui Iisus la nunt ar fi numai un simplu fapt divers, fr o semnificaie nenchipuit mai larg pentru aducerea i conducerea personal a fiecrui om ce vine n lume. nainte de a exista ca persoane pmnteti, existm ca gnd, ca intenie a lui Dumnezeu. Cine tie, dac nu El are de dus viaa pmnteasc, n fluviul timpului, attea fee omeneti, nct numrul lor s mplineasc toate posibilitile de configuraie cte le ofer structura noastr genetic ? De faptul c suntem oarecum anteriori fa de forma noastr pmnteasc, nsui ne spune, nvndu-l pe Ieremia cnd acesta ncerca s se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pmnt : Ieremia 1, 5 nainte de a te urzi n pntece... te-am sfinit i te-am vndut prooroc ntre popoare. Suntem prin urmare de obrie spiritual, fpturi spirituale, trimise vremelnic ntr-o nchisoare de carne i oase, i ndeplinind un destin, ntre ceilali fii ai lui Dumnezeu i frai ai notri. [pag. 236, 237] 25. Un trecut pctos n-a prea trecut: nsoete ca un cazier judiciar. Ispirea e obligatorie; aa se asigur i se menine iertarea tot prin concursul memoriei, rbdnd palmele trecutului peste obrazul minii. [pag. 255, 256] 26. Clcarea unei legi omeneti d infraciunea legii i se pedepsete precum se tie. Clcarea legilor divine ale vieii se numete pcat i se pedepsete precum s-a spus i precum se vede - cine vede. O mare dezarmonie const n faptul c instinctul brbatului e n conflict cu instinctul femeii. Instinctul brbatului vrea mereu femeia, ca prilej al descrcrilor sale genetice. Instinctul femeii ns e maternitatea. Copilului pn se desprinde de mam, i trebuie doi ani, deci, dup rnduiala firii, trebuie lsat n pace. Deci, ce va face brbatul? Sau i va perverti soia, fcnd-o s umble i ea dup plcerea ptima, cutnd s scape de rostul firii sale, sau o va face criminal, punnd-o s-i ucid n pntece fiina fr aprare, sau va practica scrba onaniei cu femeia sa (Facerea XXXVIII,9), pzind-o de rostul zmislirii, dar necinstind-o, cum nu se mai poate spune. Alii recurg la sterilizare, alii la aventuri, sau la lupanare. Un asemenea brbat

nu-i va mntui soia prin natere de fii (I Timotei II,15), ci o va osndi cu ucigaii i curvarii, printre care i el de asemenea va fi. [pag. 261] 27. Conflictul sau disonana dintre instinctul poligamic al brbatului i instinctul maternitii la femei nu se poate nfrnge, nu se poate rezolva i nu se poate converti, dect n cazul n care ambele pri triesc nvtura cretin din toate puterile fiinei. cretinismul e a doua creaie a lumii, a doua creaie a omului, o creaie din nou a firii. Iisus Hristos nsoete pe om prin nvtura Sa, prin Biserica Sa, prin rnduielile Sale, prin Cuvntul Su, ajut pe om prin darurile Sale, prin slluirea Sa n noi, i n toi, ca un Dumnezeu pretutindeni de fa, iar mai mult dect acestea - care se tiau i pn aci - Iisus Hristos ntovrete, crmuiete chiar, creaia fiecrui om ce vine n lume. n temeiul pretutindenitii i atotputerniciei Sale de Dumnezeu. El este cauza primar care configureaz viaa n toate particularitile sale, nct fiecare ins e unic ntre oameni. El decide, n infinitul mic, ce caliti sau defecte s fie expulzate prin cele dou globule polare, care cuprind jumtate din numrul cromozomilor, i nicidecum hazardul. El nclin s fie una sau alta din configuraiile - probabile pentru noi i sigure pentru Dumnezeu - ; El formeaz destinul nostru n aa fel nct o aezare specific n infinitul mic s aib urmri imense n configuraia i n faptele noastre viitoare. Toate acestea le face contabilitatea absolut a lui Dumnezeu, care creeaz n dependen cu omul i potrivit cu faptele sale, ajungndu-l cu rutile lui din urm i ntorcndu-i-le n brae, sau iertndu-l de ele, dac s-a silit, prin lupta cu sine nsui, s-i dobndeasc iertarea. [pag. 267, 268] 28. Oricum s-ar cuta, nu i se gsete acestui instinct sexual alt rost de la Dumnezeu, dect singur rostul rodirii de copii. Orice denaturare a acestui rost e desfrnare i cdere de la trirea cretin la viaa pgn. [pag. 269] 29. Faptul c din partea Sa, Dumnezeu a fcut totul pentru om, pn i jertfa Sa pe cruce, dovedete c omul are un pre imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile inteniei divine: centrul i sinteza creaiunii Sale: lumea vzut mbinat cu lumea nevzut. iat de ce suntem datori a vieui potrivit acestei intenii divine; adic s trim deodat, i ca persoane vzute, i ca persoane nevzute, cci omul are valoarea artat de jertfa de pe cruce. Cnd omul triete n adevrata lui valoare, e subiect de istorie, pe cnd, dac renun la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, n rnd cu oricare dintre obiecte, nu mai poart un nume, ci poart un numr. Deci, ce poate s nsemneze coborrea omului la simpla valoare economic, dect o degradare a lui n rndul vitelor, care se vor slbticii ntreolalt i-i vor mpinge conductorii pn la marginile nebuniei. Asta nseamn treaba unuia, care ar ncovoia crinii n gunoi, preuind mai mult gunoiul dect mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la numr, au s dea seama toi nzestraii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu rspunderi, cu mriri, cu puteri i cu tot felul de haruri. Regele David, nzestrat deodat cu darul stpnirii i cu darul prorociei, a cptat o stranic pedeaps numai fiindc a ndrznit s numere poporul (II Regi XXIV). Darul prorociei i s-a luat o vreme, iar din popor i-au murit 70 de mii de oameni - i doar el greise, nu poporul (II Regi XXIV,17). [pag. 295, 296] 30. Nici Dumnezeu n-a avut alt cuvnt mai tare dect jertfa. Jertfa e maxima apropiere a voinei i iubirii lui Dumnezeu de libertatea omului. Ea e hotarul de atingere ntre voina divin i libertatea omului. Iar n ucenicii Si trimii n fiecare veac de oameni, tot El, trit din toat sinceritatea fiinei, e singura cale care mai poate aduce pacea ntre oameni, toate celelalte rezolvri alturea de trirea cretinismului grbesc apocalipsul. [pag. 297] 31. Proprietatea i stpnirea lumii e a lui Dumnezeu, atunci omul e numai un fel de chiria, un fel de administrator i nicidecum propietarul absolut al lumii. C, de se va crede stpn absolut al lumii, seamn cu credina ngerului nebun. Pentru ca s nfrneze pe om de la o cdere ca aceasta, Dumnezeu l-a numit iconom nedrept, pe de o parte, pe motivul c n-are proprietatea absolut, ci numai proprietatea relativ; iar pe de alt parte, ca s-l fereasc de cderea n nebunia ngerului ru. Aadar, de ndat ce se d pe sine proprietar absolut al lumii, se ciocnete cu Dumnezeu, l tgduiete, l nltur, l expropiaz, i cu asta crede ntocmai ca Lucifer. Nu-i d seama bietul om c, primind ispita, va fi zdrobit sub drmturile proprii sale iubiri nebune. Cnd omul se lipete de fptur, de avuie, de slav, acestea i se fac mamona, care nseamn bani sau bogii. Deci nu poi sluji i lui Dumnezeu i lui mamona. Cu toate acestea, Dumnezeu laud pe iconomul prt care i-a fcut prieteni din mamona nedreptii, i-i fgduiete c-l va primi n mprie cnd o va isprvi de risipit, dup legea dumnezeiasc a iubirii de oameni - se nelege c e vorba de risipirea mamonei. De aici putem scoate nelesul bogiei: nu srcia te mntuiete, nici bogia nu te osndete ci precum ai sufletul, i fa de bogie i fa de srcie. Eti srac i zorit cu gndul dup avuie, iat c nu te mntuiete srcia. Eti bogat, dar desfcut cu inima de bogia ta, iat c nu te primejduiete bogia ta. Faptul cum stai cu sufletul: i fa de una i fa de alta, de asta atrn mntuirea sau osnda ta. [pag. 299] 32. Oamenii fug, ct pot mai mult, de fiorul cunoaterii, a unei cunoateri de ei nii n relaie cu Dumnezeu, n relaie cu nemurirea sufletului, n relaie cu binele i rul. Cu un cuvnt, fug pn la moarte de orice cunoatere existenial. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stpnii de o lene biologic, li se pare c nu exist de fapt i dorm vremea vieii pmnteti, pe urechea aceea. Situaia se schimba brusc n momentul morii. Toate lucrurile pe care trebuiau s le cunoasc n vremea vieii, dar au fugit de ele sau le-au tgduit, npdesc peste ei cu o eviden de nenlturat. n vremea vieii pmnteti cunoaterea rmne la libertatea omului: dac voia s cunoasc, putea cunoate, nu voia s cunoasc, rmnea n necunotin. ndat dup moarte ns, libertatea aceasta se suspend, i sufletul cunoate fr s vrea, ceea ce s-a ferit s fac pe cnd era n trup. Cunoaterea are dou momente mari: momentul morii, cnd sufletul se dezleag de necunotin, i momentul nvierii, cnd se dezleag i trupul de necredin. Cci necredina i are obria mai mult din convieuirea sufletului cu trupul. Ori i el

trebuie s ntovreasc i contiina i credina. Moartea dezleag sufletul de trup i astfel sufletul ajunge la cunotina spiritualitii i a nemuririi sale; nvierea dezleag trupul desvrit de moarte i de necredin. Moartea i nvierea mplinesc, n privina contiinei i a izbvirii de ru, ceea ce nu pot mplini nici cele mai impresionante nevoine ale sfineniei. Pn ce nu trecem prin porile acestea, cunotina noastr e numai frntur. [pag. 208, 309] 33. Dac cineva ar fi scos din iad, aceasta se datorete ostenelii i rugciunilor Bisericii lupttoare, pe care socotindu-le Dumnezeu ca pe o fapt a iubirii de oameni, care trece dincolo de hotarele mormntului, voi mplini cu ele ceea ce lipsea din pocina sufletului osndit. Fr libertate i fr har, nici o suferin nu pltete nimic, cu att mai puin suferina din iad. Suferina aceea, dei foarte mare, nu rodete nici o ndejde de pe urma ei. dar libertatea, iubirea i harul celor de pe pmnt pot ndupleca pe Dumnezeu s scoat din munc sufletul ce n-a ajuns la sfinenie deplin. Cci precum nimic necurat nu intr n mpria lui Dumnezeu, aa nimic bun, orict de puin ar fi, nu rmne n iad pentru totdeauna, subnelegndu-se prin acest bun i rugciunile Bisericii. Iubirea a cobort pe Dumnezeu n trup, iubirea a sfrmat porile iadului, iubirea scoate din moarte i nu te las s te pogori n ntuneric (Tobit IV,10). E vorba de-o iubire artat prin fapte. De aceea zicem c iubirea n-are marginile omului, nici spaiul, nici timpul; nu piere niciodat, e puternic, nct strbate dincolo de mormnt i ajunge pe cel iubit; strpunge iadul care nu-i poate sta mpotriv i strbate cerul. [pag. 313, 314] 34. Orice fapt trupeasc a fost mai nti o fapt sufleteasc. O cdere n curvie e mai nti o cdere n spirit, n spirit e nclinarea i cderea. Iar aceasta e de la convieuirea cu trupul n care s-a retras ispititorul i-l muncete cu pofte. Dar ispititorul nu poate face nimic fr consimirea spiritului. Aceast consimire ns nnegrete sau spurc faa sufletului; l face din ce n ce mai mnjit de poftele mpotriva firii. Iar cu trecerea vremii, trupul slbete i se satur de pofte, pe cnd sufletul, fiind nemuritor, nrvindu-se cu ele, caut s le mplineasc, chiar dac trupul nu mai e n stare s le fac. Sunt patimi trupeti care nruresc sufletul i sunt patimi sufleteti care se rsfrng i asupra trupului. Slava deart, mndria, orgoliul, viclenia, prerea de sine i altele asemenea, se vd de departe n inuta dinafar a trupului. Aceast spurcare a obrazului, sufletul are s o plteasc: de pe urma consimirii cu patimile iscate de vrjma contra firii, printr-un chin de nedescris. [pag. 315] 35. Cci atunci Mntuitorul nostru, Dreptul Judector, cu suflarea gurii sale, i va prvli pe toi: iadul, moartea, diavolii pe Antihrist i pe dumnezeul nebun i pe toi cei nescrii n Cartea Vieii i va cufunda n marea cea de foc, n moartea cea de-a doua (Apocalips XX, 11-15). Aa ncepe Gheena de contiine chinuite i de trupuri arse de un foc ntunecos i fr de sfrit, foc ce se deosebete de cel cunoscut de noi, precum se deosebete focul zugrvit de pictori, de focul adevrat. Dumnezeu taie para focului n dou; cu puterea arztoare, dar neluminoas, arde pctoii, iar cu puterea luminoas, dar nearztoare, strlucete pe sfini. Aa c pe unii i lumineaz nearzndu-i, ca un Soare neapus n vecii vecilor; iar pe alii i arde neluminndu-i, ntunecai i la ntuneric, n vecii vecilor. [pag.324]

Selectie de Pr. Ioan Velcherean &&&