Sunteți pe pagina 1din 11

Comertul - sector al economiei nationale si internationale 1.1.

Conceptul de comert

Comertul este unul dintre acele lucruri pe care le ntelegem n mod natural, dar ntmpinam dificultati atunci cnd trebuie sa-l definim. Dificultatea se datoreaza tocmai continutului foarte diferit pe care-l primeste termenul ca atare, n forme derivate sau n expresii. Acesta este motivul pentru care ne propunem sa formulam nu una, ci mai multe definitii. Etimologic, termenul de comert vine din cuvntul latin "comercium" prin care se desemna schimbul efectuat cu ceva sau cu cineva. Noul Dictionar explicativ al limbii Romne [DEX, 2002] furnizeaza urmatoarele definitii: (a) activitate economica de valorificare a marfurilor prin procesul de vnzare-cumparare; negot; (b) ramura a economiei nationale n care se realizeaza circulatia marfurilor. Dictionarul de sinonime indica pentru comert: negot, negustorie. Considerat conceptul central din care a derivat capitalismul si toate celelalte sisteme economice, comertul reprezinta - corform dictionaruului Wikipedia - schimbul voluntar (trading) ntre doua entitati al unor bunuri valoroase. Acelasi dictionar face referire si la activitate de comercializare ca fiind procesul de transformare a unui bun sau serviciu ntr-o valoare echivalen 24424x232y ta (mai pretioasa). n prefata lucrarii "The Penguin Dictionary of Commerce", autorul - Michael Greener [Greener, 1974] - scria urmatoarele: " O anumita distinctie ar trebui facuta ntre comert si economie, ntruct cele doua teme se suprapun. Nu se intentioneaza a se da aici o definitie cuprinzatoare comertului ntruct aceasta ar fi destul de provocator. Dar se poate mentiona, n general, ca un dictionar de comert ar trebui sa se ocupe de larga diversitate de institutii care servesc industria prin ... facilitarea n orice fel a distributiei bunurilor si serviciilor." Din perspectiva teoriei economice, comertul este asociat cu schimbul oneros. Astfel, Alain Samuelson [Samuelson, 1988] l citeaza pe Adam Smith aratnd ca acesta din urma identifica o dubla relatie ntre diviziunea muncii si schimb. Pe de o parte schimbul este la originea diviziunii muncii, si pe de alta parte diviziunea muncii progreseaza, amplificnd piata, respectiv proportiile schimbului n societate. Prima dintre aceste asertiuni, fondata pe ideea ca oamenii urmaresc sa-si satisfaca interesele prin intermediul celorlalti, prin schimb, a generat conceptul de "Homo Economicus", puternic exploatat ulterior de catre Vifredo Pareto. Astfel comertul este considerat un element central al existentei sociale. Cum arata tot Adam Smith: "Fiecare om devine un fel de negustor si societatea nsasi devine o societate comercianta". Potrivit lui Alain Samuelson, pentru Adam Smith si discipolii sai analiza societatii din punctul de vedere al economiei politice se rezuma la explicarea modului n care functioneaza schimbul, aceasta avnd ca o consecinta secundara si faptul ca bunurile nu mai sunt considerate ca satisfacnd trebuinte de consum, ci, ca mijloace de a obtine alte bunuri. "Specializarea trebuie sa fie nsotita de comert. Oamenii care produc un singur bun, trebuie sa comercializeze cea mai mare parte din cantitatea produsa pentru a putea obtine toate celelalte lucruri de care au nevoie" [Lipsey, Chrystal, 1995]. ntruct n "economia de schimb" satisfacerea trebuintelor se bazeaza pe specializare, comertul (schimbul) este omniprezent si defineste mecanismul fundamental prin care alegerile oamenilor conduc la repartizarea si valorificarea resurselor n economie. n economie, schimbul este alternativa la autoconsum, iar specializarea alternativa la pluriproductie.

Cele doua tipuri de activitati - specializarea si schimbul - s-au impus datorita capacitatii lor de a asigura un grad mai ridicat de satisfacere a nevoilor, pe ansamblul societatii. O abordare mai restrictiva n privinta conceptului teoretic de comert ofera profesorul Ion Stanescu. Acesta arata ca numai o parte din bunurile consumate sau utilizate n economie fac obiectul schimbului. Exista si bunuri care nu fac obiectul schimbului: bunurile libere, cele obtinute n propria gospodarie si utilizate n procesul de autoconsum, bunurile obtinute ca urmare a activitatilor de binefacere sau cele dobndite prin forta. Este important de subliniat ca nu toate bunurile care fac obiectul schimbului sunt marfuri, ci doar acelea destinate schimbului prin nsusi scopul producerii lor. Ansamblul proceselor prin care marfurile trec de la producator la consumator reprezinta circulatia marfurilor. Aceasta se poate realiza prin relatii directe sau prin intermediari specializati: negustorii. Figura nr. 1 Sfera comertului

Din perspectiva teoriei distributiei (miscare fizica [si economica] a bunurilor materiale si serviciilor spre consumatorul/utilizatorul final) si a marketingului, conceptul nrudit cu comertul este acela de veriga a canalului de distributie sau a lantului de aprovizionare, unde comertul este strns legat de notiunea de "intermediar", distingndu-se doua activitati distincte, comert cu ridicata si comert cu amanuntul. Din perspectiva structurilor economiei nationale, exista doua reprezentari: una care porneste de la calificarea drept activitate de comert si una care se refera la gruparea actorilor (persoane fizice, ntreprinderi) care au comertul ca activitate principala. Definind ramura economiei nationale, ca ansamblu de activitati omogene - delimitate pe baza diviziunii sociale a muncii si desfasurate de agenti economici specializati n asemenea operatiuni - Ion Stanescu arata ca, n aceasta acceptiune, comertul cuprinde activitatea agentilor economici specializati n operatiuni de intermediere a schimbului dintre producatori si consumatori. "Acestia formeaza categoria profesionala a comerciantilor, iar acceptia comertului de ramura a economiei nationale priveste activitatea practica a acestora". In aceeasi viziune, Dumitru Patriche arata, ntr-un enunt succint, ca notiunea de comert defineste si "profesiunea unui corp de agenti economici care actioneaza n cadrul pietei asigurnd actele de schimb"[Patriche, 1987]. n linii generale, acelasi continut este atribuit comertului si n statistica. Trebuie, nsa, remarcat ca, pna la operationalizarea definitiei astfel nct sa permita masurari si determinari cantitative si analize comparative, este necesara recurgerea la o metodologie complexa si utilizarea unor conventii. Cea mai importanta metodologie este Clasificarea activitatilor din economia nationala (CAEN).

Comertului i s-a atribuit una dintre cele 19 sectiuni - Sectiunea G; aceasta sectiune acopera toate formele de comercializare cu exceptia acelora al caror obiect l constituie bunurile netransportabile (imobile, aranjamente de voiaj, spatii publicitare etc), precum si activitatile de intermediere comerciala (comisionari, agenti), repararea si ntretinerea autovehiculelor si motocicletelor, repararea si ntretinerea bunurilor personale sau casnice. Includerea la sectiunea comert a activitatilor din urma este justificata prin aceea ca astfel de activitati sunt asociate "uneori" cu comercializarea. In fapt, asocierea acestor servicii cu comercializarea este, foarte probabil, mult mai puternica n unele dintre tarile membre ale Uniunii Europene. La noi, solutia a fost adoptata pentru a asigura comparabilitatea statistica cu Uniunea Europeana. Exista si sectiunea H, care poarta denumirea de "Comert cu ridicata si cu amanuntul, repararea si ntretinerea autovehiculelor, motocicletelor si a bunurilor personale si casnice", denumire ct se poate de sugestiva n sine - n legatura cu continutul. n aceasta sectiune se cuprind toate unitatile a caror activitate economica principala - determinata potrivit unei metodologii specifice - consta n achizitionarea de bunuri transportabile si revnzarea lor, precum si unitatile care au ca obiect intermedieri ntre vnzari si cumparari de bunuri mobile. Astfel de bunuri sunt supuse, n mod obisnuit, o singura data miscarii si ambalarii si nu suporta transformari n mod semnificativ. Se cuprinde aici nu numai comertul direct dintre doua parti ci si cel efectuat n numele unor terti. Ceea ce este esential pentru ncadrarea la comert a activitatii unei unitati este ca produsele revndute sa nu fi suferit modificari substantiale n ce priveste forma fizica si destinatia n consum. Miscarea obisnuita n comert a bunurilor nu influenteaza caracterul fundamental al acestora si include frecvent, fara a se limita la acestea, urmatoarele: alcatuirea loturilor, amestecarea, ambalarea. Un exemplu tipic l constituie ambalarea marfurilor n cursul miscarii acestora n cadrul verigii cu ridicata. Serviciul de ambalare/reambalare realizat de catre o unitate care are ca obiect comertul se considera a fi o activitate auxiliara comertului si, ca atare, se ataseaza activitatii principale, spre deosebire de cazul n care ambalarea se realizeaza de unitati specializate ntr-o asemenea activitate (pentru care ambalarea este activitatea principala), acestea fiind ncadrate la clasa "Activitati de ambalare" din cadrul diviziunii "Alte activitati de servicii prestate n principal ntreprinderilor". Activitatile importatorilor si exportatorilor precum si ale celor care intermediaza tranzactii de import-export n contul tertilor se includ n comertul cu ridicata. Se considera intermediari n comert unitatile a caror activitate principala este comertul cu bunuri n numele sau pe contul altora. Activitatea intermediarilor n comertul cu ridicata este clasificata ca o diviziune distincta a comertului cu ridicata, n timp ce activitatea intermediarilor cu amanuntul nu se clasifica distinct, ci se considera comert cu amanuntul (sunt considerati vnzatori cu amanuntul platiti pe baza de comision n raport cu valoarea marfurilor vndute). n diviziunile si clasele comertului cu ridicata se cuprind unitatile care au ca activitate principala vnzarea marfurilor catre vnzatorii cu amanuntul, utilizatorii industriali, comerciali, institutionali sau profesionali sau, n unele cazuri, chiar catre alti vnzatori cu ridicata. Este interesant de observat solutia practica retinuta pentru delimitarea comertului cu ridicata: dupa criteriul clientilor si nu dupa acela al marimii loturilor (alternativa din urma ar fi fost mai greu de administrat). De asemenea, subdiviziunile comertului cu ridicata se stabilesc n functie de natura produselor ce fac obiectul

comertului (produse agricole, produse alimentare, bunuri de consum nealimentare etc.) fara a se tine seama de alte criterii cum ar fi daca produsele comercializate sunt destinate unui consum intermediar sau final, ori daca comertul se realizeaza n limitele pietei interne sau ca activitate de import-export. La delimitarea comertului cu amanuntul s-a retinut acelasi criteriu, natura clientilor, ca si n cazul comertului cu ridicata. Se considera comert cu amanuntul vnzarea marfurilor catre consumatori, altii dect cei enumerati la comertul cu ridicata, n special persoane fizice si gospodarii. Comertul cu amanuntul - spre deosebire de cel cu ridicata - se realizeaza n cea mai mare parte n sedii accesibile publicului si se clasifica, nainte de toate, dupa tipul de magazin (loc sau punct de vnzare), dupa caz forma de vnzare. Numai pe urmatorul nivel de subdivizare intervine criteriul grupei de produse ce fac obiectul comertului cu amanuntul. Incadrarea pe grupe si clase a unitatilor care au ca activitate principala comertul cu amanuntul se face n conformitate cu o metodologie specifica. Intr-un mediu att de variat si volatil cum este comertul cu amanuntul, operationalizarea clasificarii pe grupe si clase se realizeaza cu ajutorul unor conventii astfel nct, ncadrarea unei unitati la comert cu amanuntul nespecializat sau specializat ntr-o anumita grupa de marfuri, ia, frecvent, forma unui demers foarte delicat. O alta operatiune care implica utilizarea de conventii este compararea, n vederea determinarii activitatii principale, a ponderilor cifrei de afaceri obtinute de catre o unitate din activitati de productie (fabricatie), pe de o parte, si din activitati de comert, pe de alta parte. Dificultatea compararii consta n aceea ca, la aceeasi cifra de afaceri, valoarea adaugata de unitatea n cauza n activitatea de productie este mult mai mare dect cea corespunzatoare activitatii de comert. Ca urmare, prin conventie, pentru a asigura comparabilitatea, cifra de afaceri obtinuta din vnzarea carburantilor si din vnzarea tutunului se divide cu 9, iar cifra de afaceri realizata n toate celelalte activitati ale comertului se divide cu 3. Se mai recomanda urmatoarele conventii terminologice: Comert Comercial Comerciant Societate comerciala = Activitati comerciale distributie de distributie, servicii de

= Lucrativ, care urmareste obtinerea de profit = Persoana fizica sau juridica care desfasoara acte si fapte de comert (n sens juridic) = Asociere de persoane fizice si/sau juridice cu scop lucrativ

Societate = ntreprindere al carei obiect de activitate principal (companie, firma este comertul sau ntreprindere) de comert Compartiment = Compartiment care ndeplineste atributii cu privire la comercial (al unei aprovizionare si/sau desfacere ntreprinderi

industriale) Negustor = Persoana care are comertul ca profesie (la plural poate desemna, n mod generic, reprezentantii profesiei celor care se ocupa cu comertul) = Se aplica comertului international, lipsit d bariere = Forma de troc ce se realizeaza n absenta oricarei comunicari, descrisa de Herodot ca practica n comertul dintre cartaginezi si popoarele de pe coasta de nord a Africii, remarcata ulterior n mai multe zone ale lumii = Expresie care indica dimensiunea, mecanismele, structura fluxurilor de marfuri la scara internationala = Importul si exportul unei tari = Miscare la scara internationala care urmareste instituirea, prin masuri adoptate voluntar de catre firme, unor termeni comerciali mai echitabili, mai echilibrati, ntre cei bogati si cei saraci, ntre tarile industrializate si cele n curs de dezvoltare

Comert liber Comert tacut

Comert international Comert exterior Comert echitabil

Bunuri comerciale = Bunuri destinate sau supuse comercializarii, n opozitie cu bunuri libere sau cu bunuri furnizate "gratuit" (unele bunuri publice sau binefaceri) Comert interior Codul comercial = Comert, cu exceptia comertului exterior = Grupare de prevederi legale fundamentale aplicabile comerciantilor (societati comerciale), actelor si faptelor de comert este preluat din lucrarea

1.2. Scurt istoric* Textul prezentului subcapitol Economia comertului,

(autori Dumitru Patriche, Viorica Ionascu si Manoela Popescu), Editura Uranus, Bucuresti, 2002. n contextul dezvoltarii economico-sociale, comerciantului i-a revenit un rol important. Incepnd cu secolul al XIX-lea, ca raspuns al corelarii posibilitatilor societatii cu nevoile de consum ale membrilor sai si de realizare a marfurilor, locul sau de intermediar ntre productie si consum, creste n importanta. n acest context, intermediarul este plasat pe o pozitie speciala n politica de dezvoltare a fiecarei societati, bucurndu-se, ntr-o masura mai mare sau mai mica att de atentia ntreprinzatorilor, ct si de cea a puterii politice. De-a lungul timpului, s-au conturat cteva etape mai importante n dezvoltarea comertului: 1 prima etapa a vizat dezvoltarea comertului n cadrul ,,economiei preindustriale". Aceasta etapa prezenta urmatoarele caracteristici: vnzarea produselor se realiza fara dificultati; mestesugarii nu produceau dect foarte putine produse;

cererea practic nu era satisfacuta; predomina starea de penurie; sarcina comertului consta n asigurarea unor proximitati de timp si de loc pentru populatia consumatoare care cauta produsele respective. 2 a doua etapa a avut n vedere evolutia comertului n cadrul ,,economiei de productie", generata de progresul masinismului: nu se mai producea la cerere, ca n etapa precedenta, ci n serie si n avans. Aceasta etapa s-a caracterizat prin faptul ca: productia se impunea a fi vnduta pe o piata greu de saturat si, mai mult, pe o piata foarte larga, situata att n interiorul frontierelor, ct si n exteriorul acestora; comertul a inceput sa devina indispensabil si, drept urmare, se dezvolta puternic; activitatea comertului ct si influentele sale sunt limitate la zonele de intermediere; produsul se situeaza n centrul atentiei, pentru ca el este nca rar, iar consumatorul cauta doar prezenta si calitatea intrinseca a acestuia, nu si alte facilitati sau trasaturi acorporale ale produsului respectiv. 3 a treia etapa, care a nceput n jurul anului 1950 si este n plina dezvoltare n actuala perioada, are n vedere evolutia comertului ntr-o ,,economie de consum", caracterizata prin: productia de masa atinge apogeul sau; societatea se dezvolta pe baza unei economii de piata; penuria a cedat locul unei concurente puternice ntre producatori si, mai ales, ntre distribuitori; profilul problematicii distributiei nu mai este dat de produs, ci de vnzare, care devine anevoioasa si costisitoare; sunt necesare eforturi continue de a pune la punct tehnici susceptibile de a permite ntreprinzatorilor sa cucereasca piata; se modifica optica de abordare a pietelor, trecndu-se, de la ideea de a vinde ceea ce se fabrica, la conceptia potrivit careia trebuie produs n permanenta ceea ce se vinde; comertului i revin sarcini multiple, adaugnd produsului, pe lnga utilitatile sale intrinseci, proximitatile de spatiu si timp, servicii complexe, esalonate pe ntregul parcurs al actului de cumparare si utilizare, precum si o serie de conditii ambientale privind realizarea actului de vnzare; actul de vnzare - cumparare devine un fenomen complex, generator de placeri si satisfactii emotionale. In Romnia, avnd n vedere cele mai semnificative evenimente prin care a trecut tara si economia se pot retine urmatoarele etape: (a) pna n anul 1914 (demarata nca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea), etapa n care a avut loc procesul de formare a pietei nationale; (b) perioada primului razboi mondial (1914 - 1918), etapa cnd s-a realizat consfintirea statala a pietei romanesti; (c) perioada 1919-939, caracterizata prin dezvoltarea sectoarelor de circulatie si schimb; (d) perioada 1940-1945, etapa celui de-al doilea razboi mondial, cu consecinte dramatice, ceea ce a condus la un regres al pietei interne si a economiei romnesti n ansamblu; (e) perioada 1946-1989, schimbarea regimului politic din tara noastra, sub ocupatia sovietica, a determinat luarea unor masuri n totala contradictie cu mecanismul economiei de piata, menite sa statueze un nou mecanism specific socialismului monopolistic. Statul s-a implicat tot mai amplu n mecanismul pietei, extinzndu-si controlul asupra productiei si circulatiei marfurilor, instaurndu-se perioada specifica economiei de comanda, hipercentralizata;

(f) perioada 1990-2006 n care Romnia parcurge un proces de tranzitie de o deosebita amploare si profunzime. Evenimentele din decembrie 1989 au declansat procesul abolirii sistemului monopolist statal, de comanda, deschiznd perspectivele promovarii unei politici bazate pe un sistem social, politic si economic profund democratic, care ofera conditii pentru asigurarea unui standard de viata, la nivelul civilizatiei europene. (g) perioada de armonizare deplina cu exigentele pietei europene din care Romnia face parte ncepnd cu ianuarie 2007. O lucrare interesanta pentru istoria comertului pe teritoriul Romniei este cea a prof. Ion Schileru, intitulata "stiinta marfurilor n Romnia: premize si evolutie", prin cap. 3 (pag. 45-78) "Repere n evolutia productiei de bunuri, a comertului si a consumului n spatiul romnesc" si respectiv, cap. 5 (pag. 111-154), "Informatii merceologice n literatura privind calatorii straini n spatiul romnesc". Exista, de asemenea, articole foarte interesante despre istoria comertului n general si cea a comertului liber n Wikipedia. 1.3. Functiile comertului nca din prezentarea continutului notiunii de comert, s-a prefigurat rolul acestuia n economie. n prefata unei lucrari recente nchinata comertului, directorul general al Eurostat, Yves Franchet, sintetiza n felul urmator rolul comertului: "Activitatile comerciale distributive*, denumite frecvent "comert", creeaza legatura necesara ntre producerea unui bun n economie si consumul final al acestuia. Prin aceasta se asigura pentru consumatori accesul la cea mai larga gama de bunuri posibila, oriunde si oricnd doresc acestia, precum si accesul la servicii mai numeroase si mai bune. Iar noi suntem, toti, consumatori - n fiecare zi." ntr-o maniera mai analitica, rolul comertului se dezvaluie prin intermediul functiilor pe care le ndeplineste n economie, prin beneficiile pe care le genereaza n raport cu producatorii si consumatorii, prin contributia sa la calitatea vietii, prin responsabilitatea etica si sociala ce-i revine. Pentru a realiza legatura dintre productie si consum, comertul ndeplineste o serie de functii, mai importante ntre acestea fiind urmatoarele: 1 Constituirea unei oferte diversificate de marfuri prin cumpararea de la producatori a bunurilor produse de acestia, n conformitate cu caracteristicile anticipate ale cererii clientilor efectivi si potentiali; 2 Mentinerea unei oferte diversificate si corespunzatoare ca dimensiuni n conditiile manifestarii fluctuante si imprevizibile a cererii, n special prin alcatuirea si mentinerea de stocuri de marfuri; 3 Pregatirea marfurilor pentru vnzare, functie prin care comertul asigura o mai buna adecvare a marfurilor n raport cu cerintele clientelei, fara a altera prin aceasta nsusirile esentiale ale produsului, care, n principiu, nu sufera un nou stadiu de prelucrare. n pregatirea pentru vnzare se ncadreaza activitati de fractionare a loturilor mari, combinare amestecare a unor produse, asortare, ambalare, etc. 4 Organizarea miscarii marfurilor, asigurnd disponibilitatea n sens fizic a marfii acolo unde (dar si atunci cnd) aceasta este sau ar putea fi ceruta, constituie o functie care dobndeste o importanta particulara n prezent, n conditiile progreselor tehnologice nregistrate n special n informatica si comunicatii

5 Asigurarea conditiilor necesare realizarii actului de vnzare-cumparare (prin care se face transferul proprietatii asupra bunurilor). Dincolo de aparenta simplitate a realizarii acestui act, se ascund procese de o deosebita complexitate a caror povara o preia n mare masura comertul (asigurarea corespondentei ntre calitatea anuntata si cea efectiva, garantarea produselor pentru defectele aparute ulterior vnzarii, ntocmirea documentatiei de credit la vnzarile n rate, ncasarea, evidenta si virarea unor impozite etc.). n plus, realizarea acestor conditii presupune existenta unor conditii tehnico materiale si a unui personal cu calificare corespunzatoare. 6 Asigurarea circulatiei informatiilor si realizarii comunicarii n cadrul pietei ntre clientii aflati n aval si furnizorii din amonte; mai mult dect att, comertul constituie un instrument de comunicare, educare si influentare a consumatorilor utilizat si de catre administratia publica sau de catre organizatii neguvernamentale; 7 Promovarea produselor, este la rndul sau o functie importanta a comertului care conduce la accelerarea circulatiei marfurilor si reducerea, din perspectiva consumatorilor, a costurilor de tranzactie, avnd, prin urmare efecte benefice pentru ntreaga economie; 8 Cunoasterea cerintelor consumatorilor si exercitarea unei influente asupra producatorilor de a-si adapta produsele potrivit cererii. Din punctul de vedere al evolutiei social economice, probabil ca aceasta este cea mai importanta functie a comertului, chiar daca nu i este atribuita n exclusivitate. Potrivit ideii mpartasite de marea majoritate a economistilor si cercetatorilor pietei, n economia actuala, consumatorul final este cel care dicteaza, pentru ca are puterea de a alege ntre produsele substituibile ale unui numar mare de producatori, aflati ntr-o viguroasa competitie pentru cote de piata. n acest context, pozitia mai aproape de consumator a comertului constituie, n principiu, un avantaj n raport cu industria, ceea ce a si dat nastere la preocupari de integrare verticala din partea ambelor sectoare. Oricum, cu ct comertul poate contribui la o adaptare mai prompta si mai precisa a produselor la cerintele consumatorilor, cu att se va accelera cresterea bunastarii sociale. Comertul este activitate productiva! Potrivit autorilor James D. Gwartney si Richard L.Stroup, a caror lucrare "Economie si prosperitate" este apreciata de catre Milton Friedman drept "o splendida si competenta expunere a principiilor de baza ale stiintei economice", "Exista trei motive principale pentru care comertul (nteles aici ca schimb voluntar) este productiv - motive pentru care sporeste avutia oamenilor": 1. Comertul canalizeaza bunurile si serviciile catre cei care le pretuiesc mai mult. "Preferintele, cunoasterea si scopurile oamenilor sunt foarte variate. Astfel, un bun care este practic lipsit de valoare pentru cineva, poate fi pentru altcineva o comoara". n concluzie, comertul sporeste avutia ambilor parteneri n tranzactie si n final avutia nationala. 2. Schimbul permite partenerilor comerciali sa cstige specializndu-se n producerea acelor bunuri pe care le fac cel mai bine. Acest principiu este numit avantaj comparativ, si se aplica att indivizilor ct si colectivitatilor si natiunilor. 3. Comertul permite realizarea de cstiguri si de pe urma diviziunii muncii, a efortului cooperativ si adoptarii unor metode de productie pe scara larga. "n absenta schimbului, activitatea productiva ar fi limitata la gospodaria individuala.

Autarhia si productia pe scara restrnsa ar constitui regula. Schimbul permite existenta unei piete mult mai vaste pentru rezultatele muncii umane ." conducnd "la enorme cresteri ale productivitatii". Ca manifestare a diviziunii muncii, existenta mai multor verigi intermediare ntre producator si consumator contribuie la sporirea - la scara societatii - a eficientei cu care se satisfac cerintele de consum. Prin functiile pe care le ndeplineste, comertul asigura mai buna satisfacere a unor interese, att ale producatorilor ct si ale consumatorilor. Producatorii beneficiaza din relatia cu comertul pe mai multe cai. Doua dintre ele se cuvin a fi amintite aici: 1 n primul rnd, comertul se deruleaza, de obicei, pe anumite arii teritoriale; unitatile comerciale realizeaza economii prin comercializarea de produse care provin de la un numar mare de producatori; altfel, n ncercarea de a stabili un sistem de distributie directa, cei mai multi producatori ar fi cu siguranta descurajati de costurile ridicate ale asigurarii prezentei lor comerciale pe o arie geografica extinsa; 2 n al doilea rnd, industria realizeaza, cu o ritmicitate continua, serii mari de produse identice - aceasta fiind nca o cale principala de a reduce costurile unitare de fabricatie; cnd cererea pentru produsele respective se manifesta n mod neregulat si cu oscilatii semnificative, comertul preia o parte din povara mentinerii stocurilor si sarcinile financiare aferente permitnd furnizorilor de bunuri sa mentina un ritm de productie uniform. Odata cu marfa comertul preia si riscul privind vnzarea acesteia ceea ce este foarte important din perspectiva selectivitatii mecanismului pietei. Din perspectiva consumatorilor, rolul esential al comertului consta n largirea posibilitatilor de informare si alegere dintr-o gama variata de produse concurente pe piata (inclusiv a posibilitatilor de a alege ntre forme de comert). Comertul constituie, adesea, o bariera n calea produselor falsificate sau a celor care pot afecta viata, sanatatea sau interesele materiale ale consumatorilor. Prin toate aceasta, se reduc corespunzator costurile de tranzactie si se ntareste concurenta pe piata cu efect benefic asupra bunastarii generale. Mai mult dect att, nsa, comertul este tot mai mult considerat un factor socializant care se opune tendintei de izolare a indivizilor si permite mentinerea si promovarea valorilor comunitare. Prin toti membrii - permanenti consumatori - societatea beneficiaza n forme multiple de pe urma unui comert profesionalizat, bine structurat si performant. Unele din aceste forme au fost deja amintite, altele vor fi evocate n capitolele care urmeaza. Analizata n sens general, contributia comertului la cresterea calitatii vietii este, de asemenea, vizibila si nsemnata. Aceasta se realizeaza att prin aportul valorii adaugate n comert la crearea produsului intern brut (PIB), ct si prin efectul de antrenare pe care comertul l exercita asupra tuturor celorlalte activitati economice. Mai mult, comertul se adapteaza cu mai mare usurinta cerintelor variate si mereu schimbatoare ale pietei, fiind foarte sensibil la oscilatiile economiei, dar ramnnd, chiar si n perioadele de recesiune pronuntata, un factor esential n ocuparea fortei de munca. Discutnd rolul comertului, este important sa se evidentieze importanta tot mai mare ce se acorda aspectelor ce privesc responsabilitatea sociala si etica a ntreprinderilor din comert. Daca comertul este o oglinda a gradului de civilizatie si bunastare pe care la atins o anumita comunitate, el este, n egala masura, si o reflectare a sistemului de valori care domina comunitatea respectiva. Deciziile luate privind promovarea marfurilor

produse local, utilizarea muncii "la negru" sau comercializarea de produse de provenienta dubioasa, reprezinta alegeri care reflecta respectul sau lipsa acestuia fata de valorile si bunastarea comunitatii n cadrul careia comerciantii si desfasoara activitatea. Pe de alta parte, comertul este o activitate mai transparenta publicului - n special comertul cu amanuntul care se desfasoara n contact nemijlocit cu acesta. Drept urmare si exigenta pentru modul n care este condusa afacerea este mai ridicata. n acelasi timp, nsa, prin aceasta transparenta inerenta activitatii, comertul are oportunitatea de a cstiga o mai mare notorietate si ncredere n rndul populatiei servite. In acest sens, este sugestiv experimentul, publicat relativ recent, n care publicul a fost ntrebat daca considera firesc si oportun ca firme cunoscute din domeniul marii distributii sa-si diversifice activitatea n domenii att de ndepartate de profesia lor de baza cum ar fi furnizarea de utilitati (apa, gaze, electricitate) sau servicii de asigurari. Raspunsul majoritar a fost ca publicul considera ca ar fi de dorit ca ntreprinderi de comert sa furnizeze astfel de produse si servicii, ilustrnd, prin aceasta, ncrederea pe care ntreprinderile n discutie au reusit sa o cladeasca ca baza a relatiilor lor cu comunitatea. 1.4. Locul comertului n economia contemporana Un studiu relativ recent, publicat de Productivity Commission din Australia prezinta, n mod sugestiv cresterea importantei comertului n lumea contemporana (dezvoltnd cercetari anterioare facute de Barger si Oi), si anume: "Pe masura ce economia se dezvolta, progresul tehnologic n privinta productiei si dorinta de a extinde vnzarile pe piete mai ndepartate - cuplate cu reducerea costurilor de transport - conduc la nmultirea tranzactiilor ntre producatori si consumatori. Adesea aceste tranzactii pot fi realizate mai eficient de catre institutii de comert cu ridicata si cu amanuntul specializate n a asigura deplasarea de bunuri, furnizarea de informatii cu privire la produse, potrivirea cererii cu oferta si reducerea costului schimbului. Cresterea comertului este demonstrata n lucrarile lui Berger [1955] si, mai recent, n cele ale lui Oi [1992]. De exemplu, n Statele Unite, pentru fiecare 100 de persoane care produc bunuri, era nevoie, n 1880 de circa 9 lucratori n comert. Aceasta cifra a crescut progresiv la 13 n 1900, 46 n 1950 si 77 n 1980." Tabelul de mai jos prezinta date interesante referitoare la situatia din Romnia n perioada 1995-2003: Tabelul nr. 1 Evolutia ponderii unor activitati n valoarea adaugata bruta n perioada 19952003 n Romnia Ponderea n bruta -%Industrie 199 35,6 5 valoarea adaugata

Agricultura Comert 21,4 8,9

199 35,5 6 199 33,5 7 199 29,6 8 199 28,2 9 200 28,5 0 200 28,9 1 200 31,4 2 200 30,9 3

20,6 19,6 16,2 15,2 12,5 15,0 12,8 13,3

9,9 9,8 12,3 12,7 12,9 12,6 9,6 9,7

Sursa: calculele autorului potrivit datelor din Anuarul Statistic al Romniei 2005 si Buletinul statistic trimestrial al Statelor din Europa Centrala si Rasariteana CESTAT Restructurrile impuse de schimbarea economic atinge i mediul comerului determinndu-i angajarea n redefinirea propriei poziii n circuitul economic. Pentru a-i menine poziia n circuitul comercial este nevoie de un aport de valoare adugat ct mai ridicata care, mai devreme sau mai trziu, duce la modificari structurale de esenta n radiografia economica a societatii