CE INSEAMNA SA FII PARINTE ?

Am putea sa vorbim despre dificultatile pe care le intampinam in viata de zi cu zi, despre modul de trai al celor mai multi dintre noi care presupune multe ore petrecute la serviciu si foarte putine acasa. Iar dintre acestea din urma, multe sunt alocate treburilor casnice, cumparaturilor, intalnirilor cu rude, prieteni. In aceste conditii, cat timp mai poti petrece cu copilul tau, cu partenerul tau si mai ales cu tine insuti in acest secol al vitezei? Trebuie sa facem in asa fel incat acest timp sa fie unul de calitate, care sa ne hraneasca emotional, mental si spiritual si sa ne ajute sa contruim relatii armonioase. Momentele pe care le traieste parintele in relatia cu copilul, fiecare in felul sau si de fiecare data diferit devin adevarate provocari. Una dintre primele preocupari ale parintilor este sa asigure copilului confortul si siguranta materiala. Inca inainte de a se naste se aranjaza si mobileaza camera copilului, se cumpara multe dintre cele necesare ingrijirii lui in primele luni. O data cu sosirea lui acasa, exista permanenta grija sa nu-i lipseasca nimic, de la hrana, scutece, hainute, un ambient cald si luminos, pana la jucarii si orice poate fi cumparat cu bani. Pe masura ce copilul creste, dorintele lui sunt din ce in ce mai mari, iar parintii se ratacesc in acest labirint al asigurarii confortului si al implinirii dorintelor. Este labirintul lui "a avea" in care ne instrainam de noi insine si unii de ceilalti. Este o aventura fara sfarsit in care parintii ii sunt primii insotitori, primele calauze, primele repere. Martori ai primelor cuvinte, sprijin pentru primii pasi, sursa a primelor raspunsuri si adevaruri, spectatori ai primelor creatii, parteneri in joc. De felul in care parintii isi vor indeplini aceasta sarcina depinde cat de deschis, curajos, dornic de cunoastere si increzator in sine si in lume va fi copilul de acum incolo. Totodata ,copilul, patrunde intr-un univers fascinant care este familia sa, aceasta tesatura de relatii, interactiuni, moduri de comunicare, schimburi dintre cele mai variate. Este universul care il adopta si pe care copilul la randul sau il va adopta. Este taramul gesturilor pline de tandrete, cuvintelor de alint, zambetelor complice, al mangaierilor care alina, al iubirii cu miile ei de fatete, dar si taramul primelor nelinisti si temeri, al durerii si suferintei, al confuziei, nesigurantei, tulburarii. Este taramul emotiilor, trairilor, sentimentelor, al cuvintelor si gesturilor, al lui "a simti" si "a (te) exprima". Ne comunicam permanent unii altora, si implicit si copilului nostru, ceea ce simtim si ceea ce gandim in fiecare moment si, de cele mai multe ori, acest lucru se face fara cuvinte, dincolo de cuvinte, mai presus de cuvinte. Copilul absoarbe in interior toate aceste continuturi si se comunica la randul lui pe sine, descoperindu-se in si prin parintii lui. In functie de calitatea acestor schimburi emotionale, copilul invata limbajul iubirii sau al urii, al compasiunii sau al indiferentei, al violentei sau al concilierii, al impartasirii si apropierii sau al izolarii si instrainarii. In acest fel parintii devin primele oglinzi in care copilul se poate cunoaste si recunoaste pe sine, se poate diferentia, poate invata sa-si ia in stapanire emotiile si trairile proprii pentru ca mai apoi sa se repuna in relatie din ce in ce mai bogat, din ce in ce mai puternic, din ce in ce mai increzator. Parintii trebuie sa fie capabili sa perceapa propriul copil intr-un mod realist si diferentiat pentru a-i asigura acestuia un mediu propice de dezvoltare.Atribuirea calitatilor inexistente sau obsesiile legate de defecte proprii, pe care se tem ca le-au transmis copiilor, sunt factori ce pun in pericol dezvoltarea sanatoasa a copilului. Relationarea cu propriul copil este o conditie,cred eu, deosebit de importanta pentru dezvoltarea acestuia.In lipsa atentiei parintilor, procesul de dezvoltare al copilului poate fi incetinit si relatia acestuia cu parintii poate fi deficitara. In cazul implicarii excesive, copilul poate dezvolta un atasament prea puternic, care sa-i puna in pericol dezvoltarea sociala. Deasemenea abilitatea de a-ti controla sentimentele agresive si de a nu pedepsi un copil in mod nejustificat, mai ales in primii ani de viata, este prioritar pentru parinti. Nu exista parinti perfecti, insa inainte de a lua decizia de a aduce pe lume un copil, consulta lista de abilitati necesare si asigurati-va ca ai sau poti dezvolta abilitatile necesare cresterii lui in siguranta, liniste si oferindu-i toata fiinta ta, toate acestea necesare cresterii si educarii unui copil. Paduretu Stefania, anul I,sem. II