"A fost odat un tnr prin care domnea n ara sa la marginea Carpailor. i plcea vntoarea nainte de toate.

ntr-o zi afl c ntr-una din pduri triete un zimbru att de mndru i puternic, cum nc nimeni nu vnase. Oamenii povesteau c purta o stea strlucitoare pe frunte i Luceafrul nopilor reci sta ntre coarnele sale. Nimeni nu fu ns att de curajos s se ncumete s l vneze. Toate acestea le auzi prinul i se hotr s rpun zimbrul i s se aleag cu mndrul trofeu. Prinul i adun tovarii (?) i porni clare prin pduri, pn cnd ceaua sa lu urma zimbrului i iute ca vntul fugi naintea tuturora. Prinul o urm de ndat adnc n pdure. Tovarii si erau cu mult n urm, cnd prinul auzi mugetul nfricotor al zimbrului i ltrturi furioase. Cnd ajunse n lumini vzu cu groaz cum ceaua sa credincioas ncolise imensul animal. Ceaua, iute, vru s sr n spatele zimbrului, ns acesta, cu o micare scurt de coarne o omor. Zimbrul mugind i fremtnd se ntoarse ctre prin, care l izbi cu putere n luceafrul din frunte. Uriaul animal czu pe loc mort. Cnd tovarii si ajunser n sfrit n lumini, prinul le spuse cu o voce mndr: Zimbrul eu l-am nvins. Privii-i capul puternic; acest trofeu va deveni stema rii mele i acest pru, ca i ara prin care curge, vor purta numele celei mele, Molda. Aa a primit Moldova stema i numele pe care l poart cu mndrie i astzi. Chiar dac acum zimbrii nu mai triesc n pduri, curajul Voievodului Drago a rmas n amintirea poporului."