RUGCIUNEA UNUI DAC

Gonit de toat lumea prin anii mei s trec, Pn ce-oi simti c ochiu-mi de lacrime e sec, C-n orice om din lume un dusman mi se naste, C-ajung pe mine nsumi a nu m mai cunoaste, Cci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o, C pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o Cnd ura cea mai crud mi s-ar prea amor... Poate-oi uita durerea si voi putea s mor.

Pe cnd nu era moarte, nimic nemuritor, Nici smburul luminii de viat dttor, Nu era azi, nici mine, nici ieri, nici totdeauna, Cci unul erau toate si totul era una; Pe cnd pmntul, cerul, vzduhul, lumea toat Erau din rndul celor ce n-au fost niciodat, Pe-atunci erai Tu singur, mct m-ntreb n sine-mi: Au cine-i zeul crui plecm a noastre inemi?

El singur zeu sttut-au nainte de-a fi zeii Si din noian de ape puteri au dat scnteii, El zeilor d suflet si lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mntuire: Sus inimile voastre! Cntare aduceti-i, El este moartea mortii si nvierea vietii!

Strin si fr de lege de voi muri atunce Nevrednicu-mi cadavru n ulit l-arunce, S-aceluia, Printe, s-i dai coroan scump Ce-o s amute cnii, ca inima-mi s-o rump, Iar celui ce cu pietre m va izbi n fat, ndur-te, stpne, si d-i pe veci viat!

Si el mi dete ochii s vd lumina zilei, Si inima-mi mplut-au cu farmecele milei, n vuietul de vnturi auzit-am al lui mers Si-n glas purtat de cntec simtii duiosu-i viers, Si tot pe lng-acestea cersesc mc-un adaos: S-ngduie intrarea-mi n vecinicul repaos!

Astfel numai, Printe, eu pot s-ti multumesc, C tu mi-ai dat n lume norocul s triesc. S cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec, Spre ur si blestemuri as vrea s te nduplec, S simt c de suflarea-ti suflarea mea se curm Si-n stingerea etern dispar fr de urm! (1879, 1 septembrie)

S blesteme pe-oricine de mine-o avea mil, S binecuvinteze pe cel ce m mpil, S-asculte orice gur ce-ar vrea ca s m rd, Puteri s puie-n bratul ce-ar sta s m ucid, S-acela ntre oameni devin cel nti Ce mi-a rpi chiar piatra ce-oi pune-o cpti.

E prea pu in
De-attea zilnice-ncerc ri mizere, De-atta umilin i p cat, De-atta moarte ct ni s -a dat, E prea pu in o singur -Nviere. i, totu i, pe p mntul nghe at, Lumina lunii drepturile - i cere i-n stupi lucreaz vechiul dor de miere i vnturile primenirii bat.

E ca un fel de rupere de ere i ca un ntuneric luminat, E lupta-ntre femeie i b rbat, Ca la un alt scandal pentru put ere. i, vai, n tot ce, zilnic, s -a-ntmplat, E prea pu in o singur -Nviere.

ADRIA On peut toujours reverN PAUNESCU