Sunteți pe pagina 1din 34

COLECTIA

Oltenia este misterioasa i neobinuita. Este rustica si n acelasi timp moderna, este tulburatoare, vesela, mandra si, totodata, umila. Oltenia este suferinta, poezie, blestem, blagoslovire, placere, tumult i tacere. Oltenia este acum si vin.

La Cetate nu este doar unul dintre brandurile care au scris istorie in renasterea vinului romanesc. Pentru Crama Oprisor, La Cetate a fost prima linie de vinuri premium, lucrate cu o migala si o meticulozitate care au adus, din primul an de existenta si pana astazi, rezultate exceptionale. In cinstea unei istorii care inca se scrie, dar si pentru a sarbatori renasterea acestor pamanturi, linia La Cetate-Tezaur, construita doar din vinurile-simbol ale podgoriei, s-a tranformat in La Cetate Miracol. Am indraznit si indraznim sa credem ca transformarile prin care a trecut acest loc merita cu prisosinta numele de miracol. Daca locul a fost binecuvantat de Creator cu tot ce era nevoie pentru a da oamenilor cele mai bune roade, cu siguranta ca si omul care sfinteste locul si-a gasit meritul in istoria Oprisorului. Noile etichete ale colectiei spun povestea traditiei vechi a boierilor Olteniei, a celor carora li se cuvenea cel mai bun vin al podgoriei si ale caror preferinte de odinioara stabileau pietrele de hotar ale felului in care va arata vinul peste veacuri. Cuplul boieresc, simbol al marilor familii oltene care au condus timp de veacuri destinele Tarii Romanesti, este surprins n vecinatatea unor simboluri ale vieii de zi cu zi, de la condurul si trandafirul nobiliar pana la soarele-totem cronologic.

este propietatea companiei CARL REH WINERY (companie cu capital integral german) impreuna cu 350 ha de vie. Crama Oprisor, a fost cumparata in 1999; este actualmente complet modernizata si dotata cu tehnologie corespunzatoare pentru producerea vinurilor dupa standarde de calitate cerute de piata si consumatorul de azi; Vinificatia aplicata urmareste valorificarea intregului potential al regiunii, utilizand experienta interna si internationala a vinificatorilor si investitiile in tehnologii de ultima ora. Iau nastere, astfel, vinuri de mare calitate, destinate unui consumator modern. n 2000, am pus bazele primelor plantaii de via de vie, prin replantarea viilor vechi din podgoria Golul Drancei, atunci demarand programul complet de replantare a celor 350 de hectare de vie. Fasia de sol terra rosa cuprinsa intre Muntii Carpati si Dunare constituie sursa de bogatie din care se hraneste o vie tanara si dornica de recolte bogate Podgoria si crama sunt situate la 15 km de malul sud-vestic al Dunarii, intr-una dintre cele mai bune regiuni viticole din Romania: Plaiurile Drancei, podgoria Golul Drancii comuna Oprisor, Judetul Mehedinti.

CRAMA OPRISOR

CRAMA OPRISOR

S-ar putea să vă placă și